Alaltăieri am fost în oraș ca să schimb niște euro din chirie și am cumpărat o sticlă Rivex, produs pentru curățat geamurile, fiindcă trebuie să spăl geamul meu și produsul luat de mama miroase foarte urât. Mai întâi am luat cu vreo 7 lei o soluție ieftină, firma mega image, care era și la reducere de preț. M-am plimbat mai mult apoi pe Moșilor, fiindcă vroiam să profit de ocazie și să fac mișcare și mai vroiam și să mai văd lumea de acolo. Nici nu mi-am dat seama că din sacoșa mea a picurat soluție albastră, inclusiv pe pantalonii mei roz deschis, până s-a goliut sticla pe jumătate. Ei spuneau că probabil casiera de la mega iar și-a bătut joc de mine și că poate ea a desșurubat cu rea voință sticla de loțiune. Am aruncat-o și am cumpărat 2 sacoșe curate și altă sticlă, mai mare și cu prețul mare, 14-15 lei. Ieri am fost la Gheață cu diverse treburi, inclusiv pentru tipărirea unui rezultat medical al mamei și mi s-a întâmplat un lucru foarte periculos: m-am împiedicat de unul din numeroasele obstacole înălțate pe asfaltul vechi de când eram copil (pe alocuri așa este, nici acum nu l-au înlocuit!) și era să cad sigur, dacă nu mă sprijineam puțin de un panou ușor cu reclamă pentru acel magazin de xerox și asigurări etc. Panoul s-a înclinat, fiind foarte ușor, chiar s-a deplasat, dar a opus o ușoară rezistență și astfel m-am redresat în ultimele fracțiuni de secundă. Dacă nu ar fi fost acel panou acolo, riscam fracturi grave și ședere la pat, închisă în casă, ceea ce ar fi dus la agravarea torturilor diverse asupra mea, căci poziția bipedă conferă vigoare și putere și prospețime și la fel și plimbarea zilnică sau treaba în casă. Paradoxal iar m-a slavat o firmă de asigurare, ca și atunci când am sărit pe geam la sfârșitul lui 98. M-am înpiedicat din mai multe motive, explic pe scurt - după ce am imprimat actul mamei cu rmn care era protejat cu parolă, și după ce operatorul de acolo s-a zgâit în telefonul meu mobil și e-mailul meu (nu mai explic totul) - am ieșit și am uitat acolo sacoșa mea cu cumpărături de la mega. Mi-am dat seama doar la casă la farmacia Dona alăturată. M-am îngrozit, fiindcă nu știam unde am lăsat-o - la mega sau pe drum, pe asfalt, căci m-am oprit să mai fac o poză cu fantasticul roșcov plin de fructe. Am ieșit în goană din farmacie, lăsând medicamentul și banii plătiți la casă, cu speranța că mai găsesc sacoșa pe asfalt și m-am uitat și am văzut că nu e și m-am gândit că poate că mi-au luat-o, căci am mai pățit destule lucruri de acest gen în viață. M-am repezit la dreapta și priveam pe trotuar înainte și astfel, în grabă, nu am văzut denivelarea și m-am împiedicat, am încercat disperată să mă redresez și abia apoi am văzut afișul de podea cu reclamă și m-am sprijinit în el și el s-a deplasat, dar am reușit să mă redresez complet. Riscul a fost foarte mare. Unul a spus în mintea mea că a fost un atentat la adresa mea. Operatorul de la asigurări mi-a spus că a văzut că i-am deplasat panoul și eu i-am ăspuns că era să cad și că m-am prins de acel carton/plastic. Eu m-am împiedicat de multe ori pe acest drum dus-întors la Gheață, fiindcă asfaltul, pietrele de trotuar sunt forte vechi și fiindcă mă împiedic dacă sunt obosită, căci comanda de înălțare a piciorului stâng, cel amputat, este corectă ca apreciere a înălțimii, dar bontul meu, fiind obosit și agățat de oameni care îmi vor răul, nu reușește să se ridice la înălțimea dorită. Dacă nu sunt obosită, merg bine, chiar dacă sunt obstacole și denivelări. Zilele trecute m-au și lovit cu dureri mari și îndelungate în bont, de multe ori. M-am întors spre casă și am intrat în curtea școlii, la intrarea profesorilor, ca să stau puțin pe o bancă să mă odihnesc. M-am așezat pe cea mai îndepărtată bancă. Acolo e puțin ciudat, căci este ridicat, nu știu de ce, bustul unui francez, individ de mică importanță culturală. A ieșit o femeie necunoscută din școală și m-a salutat în mod paradoxal și i-am răspuns totuși, mirată, și apoi ea s-a dus către mașina ei micuță și a început să ambaleze motorul, dar foarte mult timp, deși nu era frig afară, și mult fum urât mirositor îmi venea în nas. Apoi m-am mutat și a plecat și ea. Slavă domnului, am scăpat și sunt teafără.
Am uitat să notez că, în ultimele zile de curățenie, am dus afară, în garaj, toate dovezile concrete despre viața mea, care arată clar că nu am fost nebună niciodată și că am fost un om bun și inteligent etc. - adică diverse hârtii și alte lucruri intime, pesonale, scrise, desenate de mine cu mult timp în urmă, la 15-16 ani sau mai înainte chiar sau ulterior. Oricum acum vor fi distruse de șoareci și de condiții vitrege sau vor fi furate - dacă e să reușesc ceva, voi reuși și fără acele dovezi și lucruri dulci-amare în amintire. De-a lungul vieții am ținut la acele obiecte nu doar ca dovezi clare ale adevărului despre mine, fiindcă unii (de exemplu psihiatrii și mama) mințeau clar, dar am ținut la ele și fiindcă eram rănită sufletește și necăjită și ele îmi aminteau de binele și emoțiile luminoase și amintiri frumoase din copilărie și tinerețe. Acum nu mai am nevoie de ele, fiindcă oricum am regăsit fericirea, chiar și în izolare și tortură sau otravă. Oricum nimeni nu a fost interesat vreodată de adevărul despre mine și de aceste dovezi materiale clare. Am explicat că, de-a lungul timpului, am adunat și aveam în casă dovezi clare și suficiente că tot ce am scris pe acest blog e adevărul și dovezi clare despre cum am fost ca personalitate întreaga viață. Totodată, în cea mai mare parte, blogul conține adevărul concret, fapte adică și obiecte clare, astfel încât nimeni nu poate crede, dacă are gândire logică, că eu aș minți sau fabula, dacă mai adaugă și câteva date clare despre calitățile mele. Și toată povestea vieții mele este coerentă și logică ca întreg și în în mod cert eu nu înțelesesem totul când am început să scriu acest blog. E clar de tot și se poate dovedi că nu am încercat să manipulez pe nimeni. Oricum se vedea clar că eram mereu lucidă și orientată spre exterior și spre realitate, oricât de dură, nu spre mine însămi și spre imaginație. În timp ce unii mințeau fățiș despre mine timp îndelungat și eu eram izolată. Chiar și acum, din când în când, tot intră unii cu ideea că tot ce am scris e adevărul, ca și cum abia acum ar înțelege acest lucru și ar fi șocați, dar de fapt ei sunt ipocriți și vor doar să mă lovească și să îi manipuleze pe cei proști. Totuși, ei spun că absolut toți intelectualii cât de cât lucizi au înțeles clar că tot ce am spus e adevărul, dar toți vor să mor din alt motiv. Ce? Ei au spus în trecut că numai și numai faptul că i-au mințit pe proști despre mine întreaga mea viață. Și totuși, e greșit și poate că se vor răzgândi. Afară plouă.
