Ultima scrisoare, partea a treia

23.09.24
M-am întors din oraș, am fost pe Moșilor, la intersecția cu Eminescu. Am venit pe jos până la Bucur Obor. Am observat că bietul Aurică, un bărbat care vindea cărți vechi la Obor a fost complet făcut praf, distrus, otrăvit sau făcut totodată nebun. El a luat cărți vechi de la mine, inclusiv din oraș, dar acolo le-a lăsat jos la gunoi, nici nu s-a uitat la ce i-am dat. Nu asta e cauza probabil, adică nu faptul că s-a purtat cam rău cu mine, ci invers, faptul că a vorbit totuși cu mine și m-a ajutat oarecum. El este unul din puținii oameni care au numere de telefon în agenda mobilului meu, dintre care mulți sunt morți, dispăruți sau inaccesibili. Eu nu am avut de vorbit cu nimeni la telefon întreaga viață, nici măcar în școală sau liceu. Cu Aurică am vorbit probabil o dată. El poate că s-a purtat urât cu mine pentru a nu fi distrus de oameni răi, care au ceva cu mine, poate că știa ceva despre faptul că eu eram masacrată de mult și a vrut să facă pe placul agresorilor. Dar tot l-au distrus. Cred că ei au un fel de ”listă neagră” din numerele celor care sunt în agenda mea, deși nici măcar nu vorbesc cu ei. Probabil că le-a intrat în cap că trebuie neapărat să mă omoare și să șteargă orice dovadă despre mine, cum au spus adesea. Păcat, am fost numai binele și nu am fost nebună și nu am greșit nimic. Ei zic iar că toți cei care s-au apropiat de adevăr au fost distruși sau rași sau omorâți.

Spuneam că nu am avut nicio legătură cu politica. În zilele noastre e considerată probabil nebunie nu faptul de a privi la televizor, chiar ore în șir, chiar și dispute politice veninoase și multe știri, ci invers, faptul de a nu privi, cum am fost eu toată viața. Oricum, pe mine mă consideră nebună și datorită minciunii și agresivității coorodnate și legale a unor psihiatri. Totuși, ca individ, nu am fost nebună. Pentru orice om, cum am explicat, interacțiunea cu mass-media e bilaterală și activă. Nu a fost, cum cred unii, o mai mare sensibilitate a mea, fiindcă eu am fost nebună. Toți oamenii, și cu atât mai mult intelectualii interacționează trup și minte cu mass-media, inclusiv cu forma ei recentă, respectiv internetul. Și mass-media e prin oameni și pentru oameni, nu este ceva rece ca oțelul și doar ca un robot. Ei spun că oamenii cred că eu aș fi vinovată de ceva rău fiindcă au fost mințiți, nu există niciun alt motiv. Gândiți-vă logic: eu nici măcar nu m-am uitat la știri cum fac ceilalți mereu, decât o singură dată, și nu am gândit ”politică”, cum fac toți, decât extrem de puțin și am fost în acord cu ceea ce gândeau toți despre acea chestiune atunci, din câte mi se spune - toți credeau că palestinienii au dreptate, fiindcă așa erau prezentate știrile. Prea puțini s-au interesat real despre ce s-a întâmplat în istorie acolo de-a lungul veacurilor, sau care a fost rolul istoric al Marii Britanii în acea zonă. Spre marea mea rușine, nici eu nu am citit atunci istorie - un alt fel de a se așeza al politicii. Cei mai mulți indivizi - oamenii obișnuiți - urmăresc doar știrile, chiar dacă nu știu istorie deloc. Mai mult decât atât, atunci chiar și alte canale de știri au prezentat faptele într-o lumină similară, dacă nu mă înșel - dar eu nu am privit sau ascultat aproape deloc alte posturi. Cât despre necazul SUA cu blocurile WTC, eu nici măcar nu știam atunci că emoțiile sau sentimentele mele ar putea influența ceva politic și apoi nu am mai privit și ascultat deloc 23 de ani, dar nici înainte. Din perfectă am devenit mai mult ca perfectă, fără negativitate față de nimeni și nimic, în ciuda izolării și torturii și otrăvii din viața mea - ceva ce nu trebuiau să facă. Cu adevărată caldă iubire și bunătate și seninătate și sentimente pacifice și materne față de toți oamenii, cum eram în copilărie. Sunt unii oameni care cred, așa cum credeam și eu atunci că, dacă domniile lor se uită la știri despre războaie, înseamnă că sunt de partea păcii sau a celor buni și drepți în război (!) și că asta înseamnă că le pasă, că sunt angajați pozitiv etc. Totuși este cât se poate de clar că oamenii sunt laolaltă un fel de oceane ale mass-mediei globalizate și că toți fac talazuri sau valuri împreună cu alții, așa cum li se cântă, cum suflă vântul sau uraganul mass-mediei. Singurul mod de a te dezangaja de un război, este prin a nu urmări mass-media de război, care este o armă de porpagandă cu dus-întors. Dar omul contemporan, la început de mileniu, este atașat de acest modus-vivendi, cu mass-media politică și socială și alte forme de media centralizate prin politică.

În ceea ce privește ce voiam să scriu acum, legătura dintre cultură și politică în viața mea, trebuie să meditez, să mă concentrez, spuneam, poate voi scrie azi o parte. Ei spun că nu are rost să mă obosesc cu așa ceva, fiindcă oricum proștii nu înțeleg și nu îi interesează și oricum eu sunt considerată nebună și nimeni nu vrea să mă accepte ca gânditor, și că, dacă scriu, atunci proștii vor avea motiv să creadă că sunt nebună, căci intelectualii nu vor să spună adevărul - deși era evident că meditațiile mele scrise sunt inteligente și normale. Oricum, e mai bine să încerc să scriu, orice exercițiu al rațiunii este util și ne scoate puțin, ca oameni, din ghearele barbariei. Nimeni nu vrea să fie adevărul, spun ei din nou, cu destulă agresivitate, în engleză. Poate totuși vă veți răzgândi - spun eu, chiar și acum, după 40 de ani de când m-ați izolat și m-ați torturat. Regret că nu m-ați lăsat în anii cei mai buni ai vieții, respectiv ultimi 20 de ani, când aș fi avut mult de progresat în studiu și aș fi scris ceva, sau chiar ceva literar, sau măcar aș fi învățat o meserie și aș fi trăit fericită. Dacă nu ar fi existat această idee greșită a lor în engleză, română, franceză, anume că toți vor să ascundă adevărul, atunci aș fi avut drepturile și aș fi muncit sau studiat atâta timp - proababil aș fi reușit - eu cred că nici acum nu trebuie să fiu omorâtă, ceea ce de fapt faceți, și pentru ce?! Ei zic că poporul a fost mereu mințit că eram ceva politic. Da, nu am fost așa ceva. Alții zic că poporul crede doar că sunt altceva decât sunt, adică nebună, rea, proastă. Nu știu - ei zic că mulți cred că sunt mai multe ca mine și de fapt sunt doar eu, unica, și mereu a fost la fel.?? Alții - că poporul crede că se mai nasc multe ca mine și nu sunt ceva valoros și deci pot să mă omoare.?! De fapt chiar eram ceva valoros, dar ei zic că femeile așa sunt privite, chiar dacă au înclinații spre cultură și mai ales filozofie, în timp ce bărbații sunt considerați ceva foarte important și prețios ca gândire, și de aceea ei se gândesc să mă omoare pentru nu știu ce minciuni ale unui bărbat sau despre un bărbat, findcă așa bărbat se naște rar. Nu înțeleg aberația asta - eu cred că și gândirea creativă a femeilor e importantă și memoria lor culturală asemenea, chiar dacă nu sunt genii sau bărbați. Nu cred că ele sunt ceva dăunător sau centru de dezorganizare, ci un lucru bun, cu rost. Unii spun că eu aș fi cea mai inteligentă femeie din România, dar poporului nu îi pasă deloc de soarta sau bunăstarea mea fizică și materială.(?!)

28.04.24

După cum am explicat în postarea anterioară, medicii nu au mai vrut să îmi lase medicamentul cu care mă simțeam mai bine și mă obișnuisem de 25 de ani - acum e foarte greu și mi-e rău de la singurul medicament nou introdus de ei, anume Depakine, utilizat pentru episod maniacal, cu care mă chinuiesc să mă obișnuiesc de circa o lună. Din păcate trebuie să îl iau dimineața și eu aveam nevoie de protecție seara, când continuă să îmi fie extrem de rău. Ei zic că medicii au fost îndobitociți și eu nu am avut niciodată episod maniacal. ??? Din păcate cu acest tratament continuu să fac pipi pe mine și ziua, nu doar noaptea, și costă mult peste rezervele mele financiare, căci ar însemna să toc banii mei de rezervă din bancă pentru chiloți pamperși pentru adulți. Celelalte pastile - Dulsevia, dar mai ales Quetiapină aveau efecte pozitive, este foarte rău că nu vor să mi le mai dea. Asta e.

Se apropie Paștele ortodox. Anul acesta, contrar uzanțelor, Paștele catolic a fost extrem de devreme, pe 31 martie, și e foarte posibil ca tortura asupra mea, care a început prin canicula din finalul lui martie, prin tortură imediat ce a venit echinocțiul (am mai explicat eu) să fi fost din această cauză. Repet, căldura și unele cutremure au fost în mod clar din cauză că am fost torturată, e vina celorlalți, deloc a mea, nu trebuie ca eu să fiu omorâtă și nici torturată, nu se întâmpla nimic rău dacă mă lăsau în pace, ar fi fost temperaturile normale și ar fi fost primăvară oricum. Tot răul asupra altor oameni nu a fost din partea mea, ci din cauză că am fost oribil torturată și acest lucru (din câte știu eu) nu era necesar și putea fi evitat. Am fost un om normal și inteligent și întrutotul respectabil. Un om normal și echilibrat, fiind ușor de dovedit aceasta. Totodată, Paștele ortodox, tot contrar obiceiului, este foarte târziu, nu așa cum era de obicei, adică la 1-2 săptămâni după cel catolic, ci în data de 5 mai 2024.

Am povestit de mai multe ori despre coordonatele mitice, religioase, literare, ”politice” dacă vreți etc. ale martiriului meu - pe scurt despre încadrarea culturală a necazurilor mele, despre semne și simboluri legate de parcursul vieții mele - am explicat că, find un om inteligent, am integrat și am înțeles totul în mod logic, m-am ridicat de mult asupra numeroaselor povești și simboluri care se referă la astfel de odisee în spațiul nostru cultural (global așa zis), rezolvând deci orice fel de incertitudini sau deliruri sau probleme psihice, așa cum -- din câte știu -- toți oamenii inteligenți și în mod particular oamenii de cultură depășesc singuri în mod creator toate ideile sau miturile legate de condiția lor biologică, socială și spirituală. Și eram încă în stare de lucruri bune și inteligente și normale. De exemplu ei spuneau că una din cele mai triste părți din povestea vieții mele e că eu, o ființă extrem de bună, delicată, sensibilă în sensul frumos al cuvântului, inteligentă și luminată, sunt sau am fost masacrată brutal și josnic, sexual sau cerebral, înjosită prin nedreptate, minciună și jertfă de zeci de ani etc. Aceasta amintește de mituri legate de ciclul anotimpurilor, de Saturnalii, de povestea Persefonei (Proserpinei), de Paște și religii, de Ritul primăverii de Stravinski etc. etc. Este un lucru clar pentru oricine că natura omului la începutul mileniului trei este subordonată ciclului anotimpurilor -- nu ced că e posibil deocamdată altfel, nu cred într-o revoluție globală în acest sens, chiar dacă toți, nu doar familia mea, par să vrea doar ”vară, vară, primăvară”, expresie uzitată în familia mea, eventual și pentru a îmi aminti de vara/verișoara mea primară, dar în primul rând de faptul că toți spuneau că mă lovesc pe mine fiindcă ei vor căldură. Există și un mod de tortură care duce la frig, dar cel mai bine e ca omul nevinovat să fie respectat. Ei spun că eu am fost mereu un om normal cu judecată independentă (autonomă), dar proștii nu au înțeles nici aceasta. ???

ei spun că povestea e extrem de simplă - proștii sau poporul nu mă vor, adică nu suportă superioritatea mea intelectuală normală, naturală, reală, autonomă etc. (fiindcă eu sunt într-adevăr un om inteligent, deci superioară lor, fiindcă au fost mințiți de când eram copil și toți cred că sunt altceva decât sunt, fiindcă toate femeile băgate la balamuc sunt de un anumit gen și de aceea toți cred că eu sunt altceva decât sunt) ???! proștii nu vor să ”depindă” de un om băgat (cu forța) la balamuc, ei cred că astfel de oameni au anumite lacune sau defecte - mereu m-au respins, spun ei, din cauza nedreptelor internări anterioare, mai ales când mă ridicam intelectual în mod firesc deasupra altora, iar la prima internare, în 1992, au inventat diverse alte minciuni...

așadar eu am sperat că mă voi adapta la noile pastile și astfel nu voi mai face pipi pe mine și tot restul va fi mai bine, dar în zadar am sperat... ei spun că problema nu sunt pastilele, ci faptul că sunt f_tă destul de rău zilnic -- da, dar tocmai de aceea se dau pastile -- ei spun că da, dar pe mine nu mă ”vor” și de aceea nu vor să mai îmi dea pastilele cu care mă obișnuisem sau îmi făceau bine ??? Poate așa este... asta e, lucrul nu depinde de mine, la fel cum un bebeluș nu poate să crească singur în ultrasofisticata lume a geniilor omenirii... el poate doar să plângă... și chiar și o femeie adultă, singură și fără apărare, nu ar supraviețui mult
ei repetă că, în cazul meu, toți mint - eu nu înțeleg asta, poate că totuși... oricum sunt relativ fericită că sunt în viață și că am făcut tot ce puteam în sensul binelui, promit din nou că voi tăcea pe cât posibil, chiar dacă mă vor masacra în continuare, dar, din păcate, ei nu au apreciat pozitiv nici lucrul acesta, fiind hotărâți să mă lovească, să mă omoare chiar - ceea ce se poate observa ușor, aseară au spus din nou că decizia lor rămâne aceeași, că au votat să mă omoare ??! - poate nu va fi așa... repet, voi tăcea, oricum lucrurile rele se repetă, sunt deja scrise

am primit mesaj pe facebook că postarea mea anterioară, despre tratamentul meu psihiatric, încalcă standardele comunității (?!) și de aceea a fost mutată mai jos în flux - nu înțeleg de ce, prin urmare am prescurtat pe facebook denumirile medicamentelor

ei spun (iar) că atitudinea mea e corectă și normală, dat fiind și faptul că nu am greșit nimic toată viața, dar proștii cred că sunt nebună sau ceva rău fiindcă au fost mințiți că eu am greșit lucruri despre care nu am habar ???

1.05.24
Ei spun iar că am fost condamnată la moarte (?) deși nu am greșit nimic, că e ceva ce eu nu pot concepe - anume că toți au mințit cu scopul de a mă omorî, în ciuda calităților, virtuților mele etc. ???! Am venit acasă din spitalul de psihiatrie acum o săptămână, joi, azi e miercuri. De atunci mi-e piciorul drept umflat, cu edem destul de pronunțat al gleznei și peste tibie. Se pare că iar am fost otrăvită, în spital nu am avut edem, cele 3 săptămâni. Fac pipi pe mine de când iau acest tratament, cu care nici nu mă simt bine. Cu celălalt eram obișnuită de 25 de ani și mi-era bine. Am fost internată în 2007, apoi otrăvită și internată în 2016, deci după 9 ani și acum după circa 8. Tratamentul nu mi-a fost schimbat în 2016. A fost bun și mă proteja parțial de durerea de cap de seară, ceea ce aveam nevoie de fapt. Acest tratament nu a dat greș deloc - în 2016 am fost internată cu ajutorul otrăvii și am stat la perfuzii destul de mult. Acum m-au atacat cum am povestit, imediat după echinocțiu și a fost Paștele cel mare la sfârșitul lui martie - au vrut să mă interneze niște porci, care gândesc exact cum am notat eu pe acest blog cu săptămâni în urmă. Mi-a fost extrem de rău, fiind torturată de ei încontinuu și sistematic ziua și noaptea, mai multe săptămâni, și astfel am început să am leșinuri, fenomene somnambulice, sincope, dezechilibru psihomotor - riscam să cad ziua din picioare și aveam și o aură extrem de neplăcută a proceselor psihice, deci a trebuit să mă internez, dar ei nu trebuiau să schimbe medicația, consider eu. Practic au făcut următorul lucru - au scos ce era bun și au băgat ce era rău. Au scos și Quetiapină și Dulsevia care mă ajutau în mod clar și se luau seara (dulsevia dimineața și seara) și mă protejau când mi-era mai rău și noaptea, când aveam nevoie să dorm. Au introdus Aripiprazol - care își pierduse efectul, și care se ia dimineața și nu se simțea nimic bun. Au mai introdus 1 pastilă și jumătate de Leponex (jumătatea seara) care oricum era și este prea puțin, chiar și medicul psihiatru vechi, doamna Cârlig, spunea că se ia până la 4-6 pastile maxim zilnic, dacă am ținut bine minte - și care oricum nu mă putea ajuta cu 1/2 pastilă seara, ca unic tratament psihotrop seara, când mie mi-e așa rău zilnic, mai ales seara. Al treilea și ultimul nou medicament introdus e cel pentru episod maniacal (?!), pe care l-am luat tot dimineața și de la care dormitam în picioare zi de zi, dar seara sufeream la fel. Cel mai rău e că, după schimbarea tratamentului, am început imediat să fac pipi pe mine, și ziua și noaptea și am făcut tot posibilul să mă controlez și nu mă pot abține. Cu vechiul tratament nu făceam deloc - acum puneți-vă în locul meu - cum să iau eu un tratament care mă face să mă simt așa rău, care nu micșorează simptomele neplăcute și în plus mă obligă la cheltuieli mult peste mijloacele mele, fiindcă pamperșii buni costă o groază și oricum am pătat patul și hainele mereu, încă o cheltuială pe mașină de spălat și distrugerea hainelor. Așa ceva nu îmi pot permite și am și mobilitatea distrusă, eu având nevoie să mă plimb zilnic, fiind cardiacă. Poate că v-au mințit, ce spun eu e adevărul, nu fac pipi dinadins și la început am avut deplină încredere în schimbarea tratamentului. Ei spun acum că mi-au scos tratamentul fiindcă nimeni nu mă ”vrea”. Sau fiindcă m-au condamnat la moarte. Dar ce pot face eu? Totul e așa cum decid medicii - aceste medicamente vin prin intermediul sistemului de asigurări de sănătate, în care am intrat după tentativa mea de sinucidere la sfârșitul lui 1998 (una din cele 2-3 greșeli ale mele întreaga mea viață). Acum mai am câteva pastile din cele vechi, mi-ar mai ajunge 2-3 săptămâni, dar nu mă îndur să le iau. Ei spun iar că am deja cancer și de aceea trebuie să mă omoare, dar spuneau așa cam de acum 15 ani... Azi am făcut pe mine în picioare, pe aleea din curte, lângă vișinul uscat, în pantaloni de stradă - era total imposibil să mă controlez, fie și parțial...

Iar o teorie a lor mai veche - ei presupun că oamenii mă omoară prin rejecție totală și minciună și otravă, abuzuri violente și luarea drepturilor fundamentale etc. , din cauza unui singur motiv: faptul că în prima mea tinerețe, începând cu 18 ani abia împliniți, am fost f_tă monstruos în mod sexual de la distanță, deși m-am împotrivit cât de mult am putut (m-au și păcălit să mă îndrăgostesc și să am încredere, încă de la 17 ani și era imposibil să înțeleg atunci adevărul tot) și nu am avut vreun fel de pofte sexuale și nu puteam controla deloc acel lucru.
Ei spun că am fost violată sexual mult prea monstruos atunci în fragedă tinerețe, prin urmare oamenii nu m-au acceptat, deși eram o fecioară de o mare puritate și inteligență și frumusețe sufletească.
De aceea, spun ei, oamenii au pretenția ca eu să nu am dreptul la control asupra propriului meu organism și m-au izolat complet de tot și mi-au interzis orice după 35 de ani, deși abia atunci am început să înțeleg totul și prin urmare să fiu capabilă de autocontrol real și voință creatoare și pozitivă în cunoștință de cauză, mai înainte eram copil. După 45 de ani nu mai erau niciun fel de lucruri importante neînțelese care să mă împiedice să aleg ce e bun sau să îmi creeze vreun fel de nesiguranță etc. Și tocmai atunci, adică din 2006-2007 m-au izolat complet, ca să nu vadă nimeni nicio fărâmă de adevăr. Și totul, spun ei, se reduce la faptul că o fată foarte tânără e condamnată la moarte fiindcă e violată sexual la o vârstă foarte fragedă, la care nu avea cum să se opună psihic. Oare asta e tot??

Nenorocirea e că toți proștii cred că tu ești altceva decât ești (în timp ce evident sunt ținută complet izolată, iar intelectualii normal că au înțeles totul, dar se complac în această situație).??? Ei spun din nou că, dacă aș fi fost bărbat, aș fi fost acceptată.??

2.05.24
Probabil o idee care a mai fost - că eu am fost o persoană extrem de bună, în cele mai mici detalii, întreaga mea viață, exact ”genul” de om care nu are niciun strop de răutate, astfel încât, pentru a justifica cruzimea asupra mea, izolarea de zeci de ani, violența, persecuția și însăși calomnia îndelungată, oamenii răi au inventat pentru proști ideea că eram parțial sau în întregime ceva rău ...??? Nu știu sigur nimic, poate așa a fost.

3.05.24
Azi m-am trezit cu piciorul și restul corpului dezumflate și simțindu-mă relativ bine. Poate fiindcă ieri am mâncat mai puțin. Problema e că toți oamenii mă văd altfel decât sunt, spun ei - ceea ce eu nu pot înțelege, mai ales că nu au cum să mă ”vadă” deloc, sunt cert și clar izolată aproape complet de o viață întreagă. Mai este o problemă - de câteva zile, din cauză că mă simțeam rău și făceam pipi pe mine zilnic (de o lună), am renunțat la tratamentul psihiatric nou și am luat zilnic din medicamentele vechi, fiindcă aveam o rezervă, deoarece am fost internată trei săptămâni. Acum mă simt mai bine și nu mai fac pipi așa mult, poate chiar deloc, voi încerca să plec azi la plimbare o oră - o oră jumătate, ca să văd dacă mai fac, bineînțeles cu pamperși pe mine. Problema e deci că medicii vor să iau alt tratament, care mă face să mă simt rău și pe care organismul îl respinge prin incontinență urinară. Ce mă fac? Ei spun că și medicii ar trebui să mă accepte drept ceea ce sunt în mod real, nu drept ceea ce cred ei că sunt - poate, dar ce pot eu face? Cum să îi conving, ce mă fac în sens concret? Azi a Vinerea Mare, doresc tuturor celor care sărbătoresc Paștele numai bine și bucurie. Și celorlalți la fel.

Azi iar au intrat cu idei ciudate - că ”nemții” sunt singurii care nu au înțeles adevărul, că nemții sunt singurii idioți - bineînțeles că nu pot crede așa ceva, e evident minciună sau delir și eu nu am gândit deloc așa ceva sau lucruri similare, toată viața.
O idee mai frecventă e că situația mea e tragică - că e cea mai mare nedreptate din istorie și din lume, că am fost condamnată la moarte deși nu am greșit nimic și poporul fie minte despre mine, fie e mințit și crede ceva rău despre mine, mai ales toți mint că aș fi nebună, ceea ce mă condamnă la izolare totală și moarte; alții spun că am fost condamnată la moarte pentru un singur detaliu greșit în viața mea, într-un ocean de tortură și suferință nedreaptă de zeci de ani, fără să greșesc altceva - deci complet ilogic.
Se pare că a fost în felul următor - am fost lovită și torturată și izolată zeci de ani, chiar și înainte de 1984, dar atunci nu complet. Apoi am fost masacrată zilnic și familia și alții se purtau ca și cum nu se întâmpla nimic. În ciuda calvarului prin care treceam, am fost o persoană foarte bună și inteligentă și am făcut și mai ales gândit foarte multe lucruri bune, frumoase și adevărate zilnic, cu mult optimism și gând bun și legat de nedreptatea prin care treceam - și cu multă iubire și iertare și grijă față de oameni în permanență. Datorită izolării forțate și necazurilor monstruoase, am gândit greșit sau am suferit tristețe sau am greșit mici greșeli numai de câteva ori în imensitatea de greșeli și răutate și prostie a celor care mă loveau timp de decenii. Atunci și doar atunci, numai de câteva ori, au spus ei adevărul despre mine. De aceea sunt extrem de puțin oameni care să știe cu adevărat ceva rău despre mine - fiindcă nu au existat lucruri rele în viața mea, nu fiindcă au fost acei oameni distruși. Cei mai mulți care mă urăsc sau cred ceva rău despre mine cred acel lucru din ceea ce au auzit sau li s-a spus, nu au fost martori și nu cunosc direct nimic rău în viața mea. Proștii au avut toți încredere într-o hidoasă mașină de propagandă, care întotdeauna distorsionează sau minte, mai ales când e vorba de zvonuri despre oameni ca indivizi sau idei legate de sexualitate etc. În cazul meu a fost și mai evident că toate ideile despre mine erau minciuni, fiind clar lovită de toți, persecutată și izolată complet cu forța, evident nimeni nu mă știe cum sunt, darmite să creadă justificat că sunt ceva rău.

Eu spun (totuși) că foarte puțini oameni au reușit, lipsiți complet de ghid sau experiență, să nu greșească nimic vreme de decenii în asemenea condiții de tortură și nedreptate și incertitudine etc., ba chiar să fie sursa unor lucruri luminoase și pure, frumoase și bune pentru unele standarde. Nu aștept lauri, niciodată nu am sperat sau dorit așa ceva, dar cred sincer că oamenii sunt orbi refuzându-mi cel mai mic respect.

Așadar, prin internarea la psihiatrie, mi-au luat controlul sfincterului uretral și tratamentul bun cu care eram tratată de 25 de ani, de după tentativa mea de sinucidere, de fapt Quietiapina a fost introdusă mai târziu dacă nu mă înșel, de d-na doctor Căpraru, dar era din aceeeași categorie de neuroleptice cu cele prescrise de domnul doctor Ionescu. Eu am fost forțată de curând la psihiatrie pe 4 aprilie 2024 prin extenuare - același mecanism prin care apar cele mai multe tulburări psihiatrice în cazuri precum al meu. În săptămânile dinaintea internării am dormit, dar pe un fond continuu de bâzâială, ceea ce mi-a menținut creierul ”în priză”, astfel încât după mai mult timp am obosit și am pierdut o parte din controlul asupra psihicului meu, așa cum am explicat -- iar controlul asupra urinării abia când am fost lovită în spital cu medicamente rele, care nu au puterea să mă ajute, ci să lovească se pare. Pe drumul spre spital am pierdut tot controlul și la camera de gardă m-am trezit pentru scurt timp și mi-am pierdut controlul din nou. Așa este mecanismul oricărui sistem psihic al muritorilor numiți oameni - e întreținut de odihnă și își pierde autonomia dacă repausul nu e suficient. Ei spun că eu sunt cel mai bun om care a existat vreodată - evident mi se pare o exagerare, nu știu de unde știu ei asta - dar societatea mă tratează ca și cum aș fi ceva scârbos și rău - asta cam așa este.

Din nou veșnica concluzie că toți proștii cred că sunt nebună, că ei nici măcar nu cred adevărul spus de mine în cele mai mici detalii - și că mama e un om așa monstruos, încât ei nu pot crede adevărul (?!oare?) și preferă să creadă minciunile despre mine, să arunce răul asupra mea adică. Eu nu cred totuși aceste lucruri. Mama comite de multe sute de ani această crimă, susțin unii, dar eu nu cred, este evident doar că există în cultură simboluri, arhetipuri etc. care canalizează mecanismul psihic către anumite constelații, anumite simptome, anumite suferințe psihice în sens larg, adică cuplul mereu prezent ca întreg ce nu poate disocia călău-victimă, nu doar boala psihică definită ca mecanism intrinsec suferindului/bolnavului, căci boala psihică este considerată tabu și vină a lui, deși are cauze obiective, clare și exterioare lui, dar cei vinovați în mod real nu vor să recunoască adevărul. În cazul în care lumea și familia mea comite mereu aceeași crimă, cu toate lucrurile nedrepte și monstruoase laolaltă, aceasta înseamnă că ei toți sau aproape toți în afară de mine sunt nemuritori, ceea ce de fapt eu nu pot ști sigur dacă e fals sau adevărat, din punctul de vedere al scepticului absolut, cum am fost mereu, fiindcă nu am suficiente cunoștințe de biologie sau medicină pentru a argumenta clar, cert, că e imposibil un perpetuum mobile al vieții oamenilor, format din numeroase dependențe reciproce.

5.05.24
Ei spun că poporul m-a condamnat la mulți ani de tortură (și moarte) fiindcă a înțeles totul despre mine exact invers decât a fost.???! Ei spun în mod particular că poporul a avut impresia că eu nu m-am împotrivit destul de mult plăcerii sexuale impuse de Zăgrean Leon peste trupul meu, ceea ce nu e adevărul, eu am făcut tot posibilul să îl resping, întreaga viață, nefiind, de felul meu, atrasă de plăcerile trupești. Ei spun că eu am fost crescută de un pedofil, fapt cunoscut de lume (oare?), dar eu spun că poate tocmai din această cauză am fost atrasă de mică mai mult de lumea intelectuală decât de senzualitate. Din păcate, ei și acum gândesc ca în ultimii 20 de ani - anume că povestea mea e extrem de crudă - adică adevărul despre mine - încât nimeni nu vrea să fiu acceptată vreodată, căci ar însemna să recunoască adevărul și nimeni nu vrea asta - de aceea m-au distrus în permanență și m-au izolat complet - îmi pare rău că au hotărât așa, eram capabilă de multe lucruri bune și am avut totuși mereu dreptate. Practic învinsese binele, deloc răul sau minciuna, dar nu au vrut să mă accepte... Uneori îmi spuneau că oamenii sunt la fel cum am fost eu - curați, buni, încrezători în bine, drepți, cu sufletul deschis, cu expectanțe bune, pozitive, cu optimism și răbdare etc., numai că au fost toți mințiți despre mine și cred orbește, fără motiv, răul despre mine, și mă omoară crezând că fac binele, sau că eu aș fi altfel decât sunt??

Abia acum am înțeles ideea că unii oameni răi i-au făcut pe proști să creadă că eu nu sunt eu - adică să creadă că produsele activității mele intelectuale ar fi șoptite de alții sau copiate sau imitate -- dar totuși parcă nu cred așa ceva, era evident că eram unitară și întreagă la minte și mereu eu însămi, mă îndoiesc că unii intelectuali perverși i-au corupt pe unii proști să creadă că eu aș fi altcineva. Am fost evident eu însămi, chiar dacă prin torturi cerebrale înfiorătoare, zilnice și mulți ani de zile, au distrus o parte din capacitatea mea intelectuală și verva creativă sau analitică juvenilă - și aceste torturi au fost nedrepte și intenționate, prin multe minciuni și ură nejustificată asupra mea. Cum a fost de exemplu și anii trecuți și la închiderea mea la psihiatrie ultima oară, în aprilie anul curent, când am avut mai multe momente lungi de lipsă de conștiență. Poate acestea precedă altă boală neurologică - în afară de complicații ale diabetului să zicem - și de aceea mă îngrijorează tratamentul psihiatric actual, pe care nu pot să îl iau fiindcă nu pot să îmi controlez sfincterul uretrei. Ce să mă fac? Azi și zilele acestea ideile acelea de acum o lună și ceva asupra minții mele nu mai există deocamdată, dar simultan performanța intelectului meu e foarte slabă, abia îmi târâi papucii să citesc istoria literaturii universale de acum un secol de Ovidiu Drimba și îmi amintesc de felul candid în care la un moment dat mă amuzase sau mă impresionase, mă interesase, aș zice, pictura lui Giuseppe Maria Crespi cu o femeie care se caută de purici și detaliile ei, cea prezentă la muzeul Louvre. Totuși sunt conștientă că nu am avut niciodată pe cineva în viața mea cu care să discut despre ceva, despre orice, deși am avut imensă dragoste de oameni și viață, bucurie dezinteresată de a fi cu alții, de a îi ajuta, asculta etc. Sunt conștientă că am scris demult deja tot adevărul despre mine și oamenii au continuat să mă lovească și pe nimeni nu interesează că mi s-a luat deocamdată tratamentul psihiatric bun și că nu mă pot adapta la cel nou care mi s-a dat și că totodată simt că îmi face rău. Bineînțeles că sunt de mult conștientă că pe nimeni nu interesează necazurile mele, dar nici gândurile mele de bine, de poezie, de iubire sau iertare exprimate atât de des, fără ecou. Voi încerca să nu mai scriu nimic sau foarte puțin. Uneori am scris și despre alte lucruri, nu despre mine, dar nici acele cuvinte ale mele nu au plăcut. E bine dacă cel puțin mai pot vedea și auzi alți oameni, pe internet sau pe străzi, în tramvai... E bine pentru mine și pentru toți cei care se bucură și ei de blândețea primăverii (sau a toamnei), de lumină și aer și culoare proaspătă. Sunt izolată deja de aproape 40 de ani... Am de subliniat că, în toate internările mele precedente, înainte de internare, absolut sigur nu am trecut prin simptome psihotice de genul acestor pierderi de conștiență, poate aceasta e una din justificările schimbării bruște a tratamentului meu, sau poate nu, nu știu. La un moment dat, în cursul tratamentului, am fost întrebată dacă sunt de acord cu tratamentul 10 zile parcă cu cerebrolizin și am fost de acord, dar mi-au făcut perfuzii numai câteva zile și apoi au scos acel tratament, nu știu de ce. Notez clar cum au fost acele lipsuri de conștiență - eram încă prezentă în creierul meu înainte să plec probabil cu taxiul către spitalul de psihiatrie cu mama, dar mă simțeam deja rău de vreo 3-4 zile și rugasem să fiu internată și cu o zi înainte, dar mama nu putuse să mă ajute, apoi, din momentul în care am părăsit curtea, mi-am pierdut conștiența și memoria complet - m-am trezit așteptând la camera de gardă pe hol, apoi iar mi-am pierdut conștiența când am intrat la medic(i) la cabinetul medicului de gardă și apoi m-am trezit pe aleile spitalului de psihiatrie, mergând cu mama spre pavilion, dar foarte greu, de parcă mișcam pietre de moară, poate și datorită afecțiunii cardiace, cu greu ajungând la pavilionul la care am fost trimisă și apoi mi-am păstrat conștiența, chiar dacă mai slabă, pe parcursul interviului cu medicul psihiatru și ceilalți medici stagiari ca audiență. Le-am dat atunci și adresa acestui blog al meu, unde oricum e scris totul despre mine. Acum au intrat unii peste mine cu ideea că ”în sfârșit au paradit-o” (probabil se referă la mine, deși mereu am fost, de mică, personajul pozitiv, chiar dacă izolată și torturată mereu, mi se pare ciudată bucuria lor că mi se face rău - mulți au spus că era evident că eram binele oprimat de rău o viață întreagă și nu invers ), și unii au început să arunce iar petarde sau așa ceva, cum fac ei seară de seară.

6.05.24
Repet ceva important și de la sine înțeles - totodată ca sfat al meu pentru ceilalți, căci, după cum e de la sine înțeles, am încercat să fac un lucru bun și pentru alții prin povestirea și explicarea a întreg adevărul despre mine (deși e vorba efectiv de crimă nedreaptă) - așadar, după cum probabil știe toată lumea, unul din secretele unei vieți bune, puternice, fericite etc. este ca, indiferent de necazuri, să vă gândiți, să vă orientați spre exterior, nu spre sine, altfel spus să nu vă lăsați pradă gândurilor, meditației, tristeții etc. despre voi înșivă și să încercați zilnic, indiferent de orice, să găsiți sens al vieții și rost și activitate către lume, către ceilalți - să vă faceți planuri sau program zilnic de cu seară sau în fiecare dimineață, orice fel de activitate, fizică sau mentală etc. etc. În cazul meu (mea culpa din nou pentru gândirea reflexivă, către sine) a fost foarte greu acest lucru, fiindcă efectiv tot ce am povestit e adevărul, am fost urmărită în cele mai mici detalii ca să mi se facă rău și lovită zilnic foarte mult, deși eram orientată în mod natural chiar, nu forțat sau intenționat, spre exterior, spre muncă, idei și sentimente despre lume și alții etc. În timp ce eu nu eram lăsată să fiu ceva către exterior, către alții și lume, în timp ce efectiv eram fără motiv respinsă și izolată chiar de mult timp, și mi se luaseră drepturile, alții, cu agresivitate, veneau ei peste mine, emiteau pseudopode agresive la adresa mea, ceea ce eu nu am făcut niciodată la adresa nimănui. Am fost urmărită zilnic, după cum ați văzut, în detaliu, mi s-a aplicat, după cum chiar spuneau unii, un tratament de exterminare și distrugere, fiind vizată efectiv activitatea mea puțină către exterior care mai era, pas cu pas, și find eu redusă la autoanaliză și forțată chiar să gândesc și să scriu despre mine, în timp ce oamenii mă loveau zilnic și probabil mă disprețuiau și nici măcar nu credeau că absolut tot ce am spus era adevărul. Gândiți-vă drept prin ce am trecut și că degeaba eram orientată natural, sincer, dar și intenționat ulterior, spre exterior, căci, din câte am înțeles, e vorba de o crimă monstruoasă cu adevărat, dar oamenii nu cred adevărul sau chiar cred că trebuie să fiu distrusă sau omorâtă, deși nu am avut nicio șansă în mod real - abia acum înțeleg că ei chiar mă lovesc cu supoziția că aș fi nebună sau că nu tot ce am povestit e adevărul. Și acum, încă o dată, nu contează adevărul despre mine, dar ceea ce contează e exteriorul meu și voi încerca să scriu sau să gândesc zilnic aproape numai despre altceva, nu despre mine, și fiindcă am terminat absolut totul de scris de mult. Într-un fel, prin analiza extensivă a sinelui sunt descoperite unele lucruri interesante sau utile și pentru ceilalți, poate că o parte cel puțin din ceea ce am revelat a fost interesant sau util și pentru alții. Oricum, repet ceea ce am explicat de mai multe ori - mi s-a imputat că am spus tot adevărul fiindcă altora nu le convine faptul că am dezvăluit greșelile unora asupra mea - dar eu nu am avut ce face, oricum era ceva monstruos de nedrept și oricum m-ar fi omorât, chiar dacă nu spuneam nimic. În plus am fost forțată de tortură și otravă reală și am observat anumite legături ale faptului că mă torturau cu cutremurele și cu diverse alte lucruri care afectau alți oameni, deci, în mod firesc, am căutat să înțeleg totul și să dezvălui adevărul, cu scopul de a evita ceva rău pentru ceilalți oameni. Totuși, fiind în întregime nevinovată și normală psihic, am fost un om orientat real spre exterior și echilibrat, cred că ei au luat decizia greșită să mă distrugă, să mă omoare chiar. Unele lucruri, destul de multe, le-am înțeles abia în timpul scrierii și analizei lor pe acest blog.

Ei zic din nou că e un teatru hidos și că toată lumea o crede pe mama, când de fapt mama minte și eu am dreptate 100%.?? Nu știu, sincer, la ce se referă, poate la faptul că i-au păcălit pe unii că aș fi nebună sau că trebuie să fiu lovită și distrusă. Eu fiind între timp complet izolată și tratată drept nebună, iar mama respectată și tratată normal. Și acum, și de alte sărbători, mama primește urări de bine de la mulți oameni, ca întotdeauna, în timp ce eu, ca întodeauna, sunt complet izolată și nimeni nu îmi telefonează și nu îmi trimite mesaj, de vreo câteva ori doar întreaga viață mi-a trimis vecina Mădălina, acum nici ea și așa a fost mereu, eu am trimis oricui se putea, dar neprimind răspuns... ; probabil că izolarea mea totală, în ciuda curatelor și frumoaselor sentimente față de ceilalți a fost legată de minciuna că aș fi nebună sau ceva dăunător sau că mint - deși mama îi bârfea pe toți cei care o respectă (așa făcea de când eram mică, dar și acum) și eu gândeam binele, cu sinceritate. Celorlalți le plăcea (în aparență) omul care îi vorbea de rău, nu puritatea mea, probabil că și ei erau la fel cu mama, măcar parțial, din câte se pare. Eu eram, oricum, prea tânără și nu știam nimic despre ceilalți. Ei spun iar că izolarea completă de o viață și o parte din răul care mi s-a făcut a fost prezentat lumii drept altceva decât era, anume drept minciună sau exagerare a mea, sau ”terapie”, cu ideea că eu eram ”nebună”. ??? Repet, tot ce am spus e adevărul, curat și fără distorsiuni sau exagerări și nu lipsește nimic. Ei spun că eu nu înțeleg realitatea, nu îi pot atașa semnificație și pare absurdă, fiindcă am fost condamnată la moarte și de aceea sunt torturată și tratată monstruos, deși nu am greșit nimic și am fost ceva extrem de bun și inteligentă întreaga viață - dar nu aveam nici cum bănui răul din partea celorlalți. ??? Ideea e, ca întotdeauna, că am fost mereu un om excepțional și nu am mințit nimic, dar proștii toți au fost mințiți invers. ??! Iată încă o dată sumarul situației - un om bun și relativ inteligent, adică eu, este monstruos și inexplicabil pentru sine torturat din copilărie și otrăvit etc. fără să greșească el însuși ceva și scrie tot adevărul public, forțat de împrejurări. Astfel se pare că lumea care a citit nu e interesată de adevăr, e ca și cum ar insinua, prin izolarea totală a persoanei, că au înțeles totul invers decât a fost sau că vor cu tot dinadinsul să ascundă adevărul, prin distrugerea și omorârea victimei, subliniez, chiar dacă aceasta tace. Astfel se pare că cei răi și proști au putere reală și de manipulare asupra celor inteligenți și buni, care totuși nu sunt destul de inteligenți să creadă că adevărul este ceva extrem de oribil și nedrept și crud și că victima are dreptate. Ei spun că astfel sunt menținute orice fel de ”tiranii”, că acesta e mecanismul. Eu totuși am prezentat imparțial absolut tot adevărul, nu e vina mea că cei inteligenți, cultivați și buni nu cred adevărul, înseamnă că nu sunt destul de inteligenți și își merită soarta, în caz că suferă ei ceva, indirect, din cauza maltratării mele. Nu știu nimic în privința tiraniilor, dar știu că totuși mama, cu lipsa ei de interese intelectuale, cu veșnica ei bârfă asupra lumii în general, nu doar a oamenilor, cu volubilitatea și antrenul ei, cu modul bărbătesc și energic, dar evident forțat, de a lovi mereu paharul de masă și de a îl goli brusc, cu vorbele ei aproape mereu dure, și răstite de parcă aș fi la zeci de metri depărtare, ca la țară, umple un gol și aduce informație, uneori prea dur și ”apă la moară” în viața mea altfel goală, delicată și palidă și continuu lovită, fără motiv real sau direct.
Ei spun din nou că niște idioți au inventat că eu reprezint (?!?) ceva politic și de atunci viața mea s-a terminat, fără să fi început, fără să fi vorbit cineva cu mine ceva etc. - de aceea poporul crede că minți, spun ei, iar intelectualii au înțeles că spui adevărul, dar nu au cum să te ajute - cum adică să mă ajute? Ce înțeleg ei prin ceva ”politic”?
Mai am doar un mic eseu despre mine de scris, cum am promis și apoi nu voi mai avea nimic de scris.

Vreau totuși să mai notez un singur lucru despre mine, apoi voi tăcea. În ce privește tratamentul psihiatric, am renunțat deocamdată la noul tratament și am luat pe cel vechi, din rezerve, și acum văd că nu am mai urinat pe mine nici ziua, nici noaptea, dar nu știu ce mă fac în continuare.

Ultimul lucru pe care țin să îl notez despre mine - pentru ca alții să înțeleagă și pentru ca eu să nu uit, privește din nou mecanismul și rostul psihanalizei, adică de fapt al autoanalizei, nu al vreunei tehnici sau terapii psihologice sau psihiatrice. Sper că veți înțelege bob cu bob ceea ce explic acum din nou. Nu e de dorit ca individul să decadă în autoanaliză extensivă și intensivă, mai ales în cazul contracției propriei componente efectorii a personalității, adică a coroanei arborelui vieții, a ramurilor familiale, sociale, profesionale, etc. ale persoanei. În cazul meu nu a fost inaptitudine, ci abuz și privare de libertate. În cazul unor universuri sau medii concentraționare sau de temniță/închisoare, cu atât mai mult complet nedrepte (vezi cazul Chateau d'If și alte povești, că oricum era vorba de contele de Monte Cristo), ca în cazul meu (sistemul psihiatric este, după cum se știe, același lucru, dar eu nu realizam aceasta)- este evident că e indicat ca persoana să se centreze zilnic pe exterior, nu pe suferința sa, ci pe conținuturi intelectuale oarecare, de la artimetică la geografie, pe idei sau înlănțuiri de imagini oarecare, pe lucruri frumoase sau dragi, pe lucruri utile altora oricât de puțin, care deci oferă satisfacție în viață, sau cel puțin pe activități motorii oarecare, gimnastică sau muncă în casă sau în curte/grădină etc., bucurându-se de fiecare clipă și apreciind la maximum contracția și relaxarea diferitelor grupe de mușchi, aerul proaspăt, culorile etc. Așadar, cât mai puțină autoanaliză, nu chiar deloc, mai ales dacă individul este inteligent și evident a înțeles totul despre sine demult. Acum, să fim drepți. Fiind inteligentă, bineînțeles că știam acestea de mai sus, dar oamenii răi care m-au persecutat au făcut tot posibilul încă din 1984 ca să îmi reducă viața cu forța, fără nicio greșeală din partea mea, la acele componente care duc la prăbușirea vieții în durere și tristețe sau cel puțin în reflecții legate de sine și de parcursul propriei vieți, prin tăierea componentei efectorii și a relațiilor cu alții în totalitate, cu forța. Chiar și azi de exemplu au inventat că au omorât un bătrân care locuiește în apropiere (nu știu dacă e adevărat) findcă am vorbit chiar numai câteva cuvinte cu el în magazinul lui, fiindcă ei vor ca nimeni să nu știe cum sunt eu în realitate și ei să poată minți cum vor poporul sau poporul să poată minți cum vrea despre mine. Cum toată viața nimeni nu a vorbit despre mine, în afară de câteva cuvinte câteva persoane și e mult de când am avut singura mea ieșire în lume ca profesoară la liceu (2003-2005), ei pot să se scalde în minciună și fantezie după plac. Și era vorba de niște experți și oameni cu mecanism psihic extrem de infect și crud, care nu precupețeau nimic ca să mă distrugă și să creeze tot calvarul cu putință, exploatând tot ce putea fi logic legat de suferința omului bun și complet nevinovat.

Mai aveți puțină răbdare, că nu am terminat tot ce era important de spus legat de ce am acum de spus. (se pare că iar am fost otrăvită, sau boala datorată otrăvii s-a agravat, niște nebuni au intrat peste mine cu întrebarea dacă am încercat vreodată alcool, ceea ce era exclus)

(din nou au intrat cei care spun că, de-a lungul secolelor, a fost vorba mereu de câte o femeie singură nevinovată masacrată, lovită, persecutată, închisă etc. ca mine și despre care toți au mințit întodeauna, deși ele nu au făcut niciun rău, deși nu au fost nebune etc. ???)

7.05.23
Aseară m-au masacrat înfiorător și eu va trebui deci să renunț la vechile medicamente și să le iau din nou pe cele noi, chit că fac pipi pe mine și nici nu mă simt prea bine. Aceasta din cauză că echipa de medici de la ultima mea internare a înlocuit ceea ce luam înainte și mă obligă să iau ce mi se dă. Azi au intrat călăii mei ca să mă lovească de dimineață, cu diverse cuvinte, după ce o vreme, în spital și după externare, au fost tăcuți, nu au mai spus nimic. Ideile lor sunt aceleași, anume că trebuie să mă omoare ca să nu moară ei, sau că toți așteaptă și vor să înnebunesc, sau că toți vor să evite ca oamenii să înțeleagă că ei au torturat așa monstruos un om așa bun și nevinovat. Începusem ieri să explic un ultim lucru, m-au întrerupt după ce am scris o parte mică, voi termina azi și apoi voi închide complet internetul. Oricum este greșit faptul că toți ați hotărât să mă omorâți sau să mă faceți nebună, cum spun ei, dar nu am cum să vă conving - absolut tot ce am povestit e adevărul, nu e și nu a fost altceva niciodată. Ei spun iar că oamenii mă omoară fiindcă pur și simplu nu le place de mine. Etc. Începusem deci să scriu despre modul în care ei distrug viața victimei prin eliminarea cu forța a componentei efectorii, de output și forțarea întoarcerii energiei psihice către sine și am explicat cum sistemul psihic al individului încearcă, automat sau voluntar, să se echilibreze, să se dezvolte, să lupte cu solipsismul și solitudinea, inerente oricărei mari suferințe și nedreptăți. Voi continua să scriu despre mecanismele prin care omul, în particular eu sau alt martir sau om izolat se cunoaște pe sine dar cunoaște și lumea în general, de la sine. Despre ceva ce s-a întâmplat în sens concret și mereu se întâmplă la fel, inclusiv în viața altora.

Mă refer pe scurt din nou la anumite aspecte ceva mai complicat de înțeles pentru cei care nu le cunosc sau care au o mai slabă capacitate de abstractizare și generalizare, de înțelegere a unor mecanisme mai mari, societale, de fundamentare filozofică chiar a cunoașterii și relației speciale a omului cu lumea - voi încerca să mă mențin în cadrul unei argumentări cât mai solide, aproape de esența concretă, obiectivă, ca să nu credeți ce ar putea spune proștii sau răuvoitorii, anume că mă îmbăt cu vorbe mari, că e salată de cuvinte goale de sens sau un fel de megalomanie lipsită de adevăr sau sens.

La un moment dat în trecutul îndepărtat, Irina Vișoiu, colega mea din clasa a 8-a, s-a referit la filmul Blow-up din 1966, nu mai știu exact ce a evidențiat sau ce mi-a spus despre acel film, trezindu-mi mirarea. În vremurile acelea îndepărtate din luminoasa mea copilărie (căci am fost totuși dintre cei mai fericiți copii, cum am mai explicat) era obiceiul ca la un cinematograf special, ca un fel de anticariat pentru ”a 7-a artă”, căci odinioară filmele erau așa zis artistice, ceea ce în prezent mi se pare că s-a uitat, cel puțin parțial, datorită recentelor evoluții ale ”audiovizualului”. Nu îmi pot aminti de ce Irina îmi vorbea despre acel film sau în ce context, dar îmi amintesc că și eu am văzut filmul (poate împreună cu Irina?) și că aveam o părere foarte bună despre Irina ca intelectual și de aceea m-a mirat că o impresionase ceva din acel film, care mi se părea doar un alt fel de film polițist, dar nu ceva interesant din punct de vedere intelectual, artistic. Irina nu m-a dezamăgit aproape niciodată, atunci a fost poate singura dată sau una din cele puține de acest gen, fiindcă eram prea tânără să înțeleg adevărul și sensul mai profund, semnificația reală a acelui schimb de informație.

Deoarece acest model de actualizare a sinelui unei persoane (și eu și Irina de fapt) se produce mereu la fel de-a lungul vieții active social a unei persoane, insist să explic. Este vorba de autodezvăluire, autodeschidere, înflorire a sensului ascuns al unei vieți, care astfel se recunoaște pe sine. Acest lucru rezultă mereu din relația omului cu lumea, inclusiv din relația sau dialogul cu alți oameni. Dar și din relația solitară a omului cu lumea. Acel schimb de informații cu Irina s-a integrat după mulți ani în viața mea și și-a revelat sensul complex, de călăuză a mea în autocunoaștere și înțelegere a lumii ca întreg. Acel lucru, în mod inconștient, m-a ghidat să înțeleg o parte din adevărul despre viața mea și martiriul meu îndelungat. În sens concret s-a legat de pozele vechi ale familiei mele și pozele mele din copilărie, încă din prima copilărie, pe care le-am postat pe acest blog. Eu am înțeles abia în timp ce scriam acest blog o parte din povestea însăilată de familie și restul lumii încă de când eram copil, parțial prin mistere legate de trecut sau care apăreau mascate în poze. În filmul mai sus menționat un fotograf amator descoperă întâmplător adevărul despre o crimă (parcă era asasinat politic) prin mărirea ca dimensiune a unui detaliu ce părea bizar în niște fotografii, deci devine martorul care înțelege ceva ce nu ”trebuia” să înțeleagă și este apoi ținta unor acte violente, cu scopul mușamalizării acelui incident. Nu întâmplător, în spiritul timpului din ultimele decenii, au fost la modă și au făcut valuri cărți cu substrat polițist și pretenții de artă cum au fost Numele trandafirului de Umberto Eco, sau, mai recent, Codul lui da Vinci și altele, considerate mai puțin reușite. Eu am mărit ”întâmplător” deci fotografiile mele de familie și am descoperit atât mistere ciudate, abia ghicite sau descifrate, legate de familia tatei, care nici nu era tatăl meu, și pe care mamaia mi le arăta adesea în albumul ei vechi, cât și faptul că la nunta mamei s-a întâmplat ceva rău, sau faptul că fotografiile cu mine, începând cu cea din scutece, au fost modificate, mistificate direct pe film - mâzgălite - de pildă aura palidă din jurul capului meu de bebeluș, dar și pumnișorul mâzgălit grosier cu o nuanță de ceva ce părea roșu în alb-negru. Apoi, întreaga copilărie, cu excepția unor poze din alte surse, sprâncenele șterse, în timp ce mi se spunea că Mona Lisa nu are sprâncene etc. Fiece om se află într-o țesătură strânsă de relații și semnificații și ele se dezvăluie intelectului, ase oglindesc ca sens sau semnificație de la sine, ca prin developarea unui film fotografic odinioară. Această țesătură conține în sine legi ale țeserii la nivelul întregului univers, fiindcă absolut cert fiecare om este un microcosmos, și conține în sine și legătura cu restul lumii, ca pe o cheie sau cod al țesăturii. Să nu uităm că îndemnul ”cunoaște-te pe tine însuți” conține în sine un alt adevăr - faptul că prin cunoașterea de sine omul accede de fapt la cunoaștere universală. Este adevărul tot ce spun și mai am de spus, nu a fost așa doar în cazul meu. Această cunoaștere de sine nu e un imperativ sau un ideal dezirabil, ci mai degrabă este inițiată de la sine, în mod automat, neintenționat, de către sistemul biopsihosocial, al personalității individului. În viața mea aproape fiecare lucru a fost ca acea remarcă a Irinei - câte o pioneză pentru mai târziu, pentru a decodifica, a înțelege mai târziu altceva. Și am înțeles mai tot ce putea fi înțeles. Nu este vorba doar de sintagme, ci se ajunge la codificare complexă prin cuvinte individuale și, în ultimă instanță, la importanța clară a fiecărei silabe - aceasta în condițiile în care nu am citit încă Wittgenstein sau filosofia limbajului în general. De asemenea trebuie să ne gândim la interlingvistică și la funcția de simbol sau semn a celorlalte lucruri în afara cuvintelor. Da, e foarte simplu, în cazul meu e puțin trist, fiindcă am fost exclusă din viața activă aproape complet, fiind obligată la izolare viața întreagă și fiindu-mi atacată, lovită clar și intenționat memoria, munca mea de o viață în lectură și înțelegere a celor citite, bucuria gândirii și emoțiile bune. Inputul vieții mele a fost maximizat prin autoanaliză, contemplare, decodificare multiplă, deci înțelegere pe mai multe planuri a vieții mele, și chiar lectură atât cât am putut - iar outputul a fost minimizat la maximum prin izolare forțată - absolut nimeni nu îmi scrie măcar la mulți ani de Anul Nou și nu am avut decât câteva convorbiri telefonice mai importante, cu sens de relație cu alții toată viața, demult. Oricum când eram profesoară la liceu nimeni nu mă căuta la telefon și nici eu nu aveam pe cine, ceea ce părea de la sine înțeles pentru toți și normal în viața mea de când eram copil. Practic și scrisul poeziilor este un output mai degrabă contemplativ și introvert, mai mult un alt fel de descoperire de sine pentru mințile novice, cum am fost și eu. Acum e oarecum altfel, am progresat în autocunoaștere, dar nu am mai scris, acum aș fi în mai mare măsură stăpâna condeiului meu, adică aș ști cel puțin mai clar ce înseamnă conectarea prin scris la lume, aș avea de ales între grade diferite de sinceritate a conexiunii verbale, dar aș ști că întotdeauna există ceva care mă trădează drept ceea ce nu sunt, drept ceea ce nu intenționez să scriu, fiindcă nu pot controla întreg sistemul sociolingvistic prin care funcționez verbal și eu. Acest lucru pe care nu l-aș putea controla ar fi prezent fie că aș scrie ceva sincer afectiv, fie că aș impune o anumită tehnică sau ton literar.

Revin la povestirea despre mine. Ceea ce s-a întâmplat cu mine, ceea ce am transcris și eu parțial pe acest blog, a fost, adesea, ceva ce cobora parcă din realismul magic al lui Marquez, romancierul, sau din povestirile fantastice ale lui Borges, sau parcă eram judecată pentru o vină de vrăjitorie - cu toate angaralele datorate prejudecăților oamenilor de rând. Din această cauză a fost clar că, la fel cu alți pacienți psihiatrici inocenți, nevinovați, trebuia să tac, să nu fac publice anumite aspecte evident legate de domeniul parapsihologiei, care ar fi fost volens nolens pretext pentru izolarea mea, pentru închiderea psihiatrică și tratamentul respectiv (chiar dacă nu era vorba de dezechilibrul meu psihic) și pentru ideile delirante și ura proștilor la adresa mea. Așadar mă adresez acum celor care cunosc și înțeleg această relație a unor pacienți psihiatrici cu parapsihologia, celor care înțeleg metafora ”cărții de nisip” a lui Borges, care știu că realismul magic este într-adevăr realism, care nu au prejudecăți și știu să privească dincolo de convenții. În afară de ideea Irinei despre care am scris mai sus au fost nenumărate alte idei ale altora care mi-au revelat adevărul despre mine și despre lume - și totdată am înțeles că și ceilalți oameni inteligenți, ca și mine, înțelegeau locul lor în lume în același mod, câteodată prin conduita sau cuvintele mele. Relațiile strict unilaterale, univoce, sunt inexistente. Cu toții suntem țesuți în interiorul materiei și sistemului social prin dependențe multiple. Lovirea, rănirea sau uciderea unui om duce în mod limpede la lovirea altor lucruri din mediul lui înconjurător, din întreg cosmosul, din aproape în aproape. Prin urmare nu am notat în acest blog multe din nenumăratele aspecte oarecum paranormale (pentru proști) din viața mea. Dar am notat din când în când, ceea ce poate părea ciudat pentru cei care nu le înțeleg. Pacienții psihiatrici sunt respinși și izolați, dar aceste fenomene mai ciudate apar și în viața altor intelectuali, și nu înseamnă boală psihică - diferența este că oamenii tineri și izolați nu înțeleg totul la începutul vieții lor și acordă mai multă atenție sinelui lor, cad în autoanaliză exagerată, sunt obligați să acorde atenție vieții lor prin izolarea forțată și lipsa activității, integrării sociale, și o parte din aceste fenomene sunt chiar induse de situația dificilă și nedreaptă în care se află individul.

În afară de ideile exprimate de alți oameni - ceva destul de rar în viața mea izolată - am descoperit lucruri adevărate despre mine prin diverse semne din mediul încojurător. Adică am decodificat, descifrat, cum am povestit. Nimic nu e întâmplător acolo unde există istorie și istoriografie - în ultimă instanță memorie. Am citit cărți și astfel m-am descoperit pe mine și restul lumii. Am citit și orașul și străzile ca pe o carte de piatră și sticlă. Am înțeles mai mult din integrarea mea psihică în lume. Astfel s-au legat ceea ce apărea ulterior drept cartierul armenesc și cel evreiesc din București lângă sau în care locuiam cu biserica armenească din apropiere despre care vorbea mamaia mea adesea, cu datele de la intrarea bisericii care se potriveau cu datele nașterii mele și ziua sfintei Hristina la ortodocși, cu istoria lor, cu clopotele trase puternic acolo când m-am dus - fără să fiu vinovată de acest lucru - la revoluția din 1989. La fel, cum am mai menționat, am observat numeroase detalii, pe care nu prea le-am notat, din motivele expuse mai sus, prin care părți din viața mea erau legate de București și de alte locuri și oameni din România, uneori de numele lor, alteori de fapte din viața lor. Cum ar fi faptul că toate bancnotele actuale de exemplu erau strâns legate de lucruri din viața mea, cum am explicat, cum ar fi că cele patru statui de la Universitate așezate în șir reprezentau personalitățile eponime ale liceelor absolvite de mine, mama și tata, plus Heliade Rădulescu, legat ce-i drept de mai puține lucruri din viața mea, cum ar fi revoluția din 89 și încă câteva. Am descoperit treptat legătura mea cu spirite creatoare, fundamental legate de cultura românească, precum Lucian Blaga (cel mai mult, inclusiv prin detaliile înscrise în cărțile lui de memorialistică, dumnezeu știe dacă el le-a scris cu adevărat exact așa cum am citit eu), dar și alți giganți din cultura sau istoria pe care le-am asimilat, așa cum le învățasem. Lucian Blaga a ocupat un loc aparte în viața mea prin numeroase coincidențe și afinități, fapt marcat de cadoul primit de la nași de ziua mea, când am împlinit 12 ani - un volum de poezii de Blaga. Astfel am înțeles că, din aproape în aproape, un individ este legat psihic de întreg sistemul psihosocial în care se află și astfel respiră istorie și istoricitate. În afară de nenumăratele trepte concrete pe care le-am urcat sau coborât - pentru a-l parafraza pe Blaga, în existența mea ”întru mister și pentru revelare” (foarte sugestivă expresie pentru parcursul spiritual al cuiva) am trăit astfel de semne revelatoare și de altă natură, prin care întreaga existență vie și schimbătoare, nu doar cărțile și orașul, a fost, în mod firesc, o carte de nisip pentru mine, pe care am început să o descifrez, să o înțeleg. Am putea spune că fiece lucru concret, material, care și-a dezvăluit sensul legat strâns de viața mea a fost pregătit de înaintemergători, de generațiile anterioare. Sau și de conspirația, nu întotdeauna benefică, a unor minți contemporane.

Dar sunt și lucruri care se trăiesc zilnic și pe care, ca individ singur mai ales, le-am înțeles treptat - cum ar fi de exemplu faptul că orice gând are ecou în lumea concretă, materială - că în mine rezonează deci viitorul, nu doar trecutul. Am explicat parcă faptul că, la vârsta de 17 ani, am observat prima oară că trupul meu întreg, ființa mea întreagă, cu suflet și minte cu tot, este ca un fel de semn de carte în marea carte a vieții mele. Iar cineva mă citește, sau mă scrie, sau mă deschide și mă închide. Cum adică? De exemplu, prin deschiderea stranie a cărților, lucru aparent magic sau mistic care m-a înspăimântat la început, fapt pentru care i-am întors spatele și mulți ani m-am ferit de ceva similar. Poate că ați citit totuși despre faptul că în vechime oamenii deschideau Biblia sau vreunul din puținele romane tipărite și citite în număr mare odinioară (rudimentul mass-mediei de azi), cu scopul de a se informa care sunt sorții, favorabili sau nu - în felul în care încercau să vadă auguri, auspicii sau haruspicii în antichitate. În funcție de locul unde se deschidea cartea, cifre sau cuvinte, unii își planificau următoarea acțiune. Am mai explicat cele de mai jos, chiar dacă par scoase dintr-un roman sf. Am observat deci la un moment dat că dicționarul sau un roman în trei volume pe care nici nu îl citisem mi s-a deschis brusc, întâmplător, din joacă practic, la un cuvânt pe care îl auzisem sau gândisem, sau care era mai important pentru mine în acea zi, într-un fel sau în altul. Potrivirea mi s-a părut fantastică - mi s-a întâmplat adesea, fiindcă presupunea ca acel cineva care îmi deschidea cartea să cunoască acea carte cuvânt cu cuvânt, dar și textura, densitatea și greutatea hârtiei și felul meu de a o deschide, timpii de latență, reacția fiecărui nervuleț sau fiecărei fibre musculare inervate și modul meu caracteristic și particular de a deschide întâmplător cartea, astfel încât eu funcționam ca un braț de picup, ca un om cu electrozi pe scoarța cerebrală și care astfel acționează după propria voință un braț mecanic fin acordat. Poate că cineva care mă știa cum crescusem, trup și suflet, zi de zi, timp de peste 17 ani, mă acționa, mă trăia fibră cu fibră, clipă cu clipă. Știu, pare incredibil și nici nu am pretenția să credeți, dar vă asigur că faptul că povestesc și cred că aceste lucruri așa au fost nu e simptom psihiatric. Este adevărat că pare mai credibil ca o carte să se deschidă întâmplător la ceva ce urmează să fie real, deci la viitor, dar nu la un cuvânt legat de trecut, căci pare magie inexplicabilă. Este adevărat că uneori și așa mi s-a deschis cartea, la un cuvânt legat de ceva ce tocmai urma să se întâmple, ceva devenea deci realitate după ce intrase pe poarta conștiinței mele. Ceea ce însemna că ”mașinăria” cu care eram conectată era un lucru complex și puternic pe care eu nu îl puteam înțelege, fapt pentru care nu i-am mai acordat atenție mai mult timp. Acum v-am spus adevărul, dvs. alegeți dacă mă credeți sau nu, poate totuși m-am înșelat - am avut nenumărate exemple pe care nu le-am notat sau analizat, dată fiind situația mea precară. Repet, am fost doar un semn de carte și uneori dumnezeu sau spiritul lumii ca sistem global răsfoia și viața mea, dar și a altora, cu scopul ”facerii și prefacerii laolaltă”, ca să notez dintr-o poezie a mea de foarte demult. Nu doar cartea tipărită sau mass-media sau internetul au această funcție în lume, ci și alte moduri de interacțiune a individului cu realitatea. Să nu uităm niciodată că individul, mai cu seamă intelectualul, interacționează cu mass-media, nu e doar spectator pasiv, întotdeauna există o relație bilaterală, deoarece suntem sisteme deschise, bioelectromagnetice, nu trăim sub clopote de sticlă. Totul e o carte de nisip. Datorită faptului că am fost izolată toată viața nu știu precis dacă există sau nu și care sunt diferențele între bărbați și femei din acest punct de vedere.

Acum, voi scrie chiar ultimul corolar important (am mai scris aceasta, dar mai incomplet) a tot ce am notat aici și a tot ce am notat de-a lungul anilor pe blog. Poate că ați citit cu atenție ceea ce am notat în această ultimă postare. Am scris clar că nu susțin cu certitudine aceste ultime considerații despre aceste aspecte paranormale ale vieții mele. Am scris că poate că m-am înșelat, datorită diverselor dificultăți de viață și torturii. Am scris că nu încerc să vă conving de aceste lucruri și că sunt prea incredibile pentru ca oamenii realiști să le creadă și că e ”decizia” dvs. să le credeți sau nu. Este foarte important totuși să adaug din nou ceva important. Am spus că diagnosticul și ideile despre diverși pacienți psihiatrici se leagă de fenomene paranormale – aceasta e un lucru deja scris de alții și explicat. Ideea logică, dar cu fundament slab, e că acești pacienți, datorită condiției lor morbide, datorită psihicului lor modificat sau tarat de boală, e firesc să trăiască anumite aspecte paranormale ale realității – ceea ce, în viziunea unora, justifică intervenția terapeutică și chiar izolarea persoanei respective. Cu alte cuvinte, unii consideră poate că e normal ca eu să percep anumite aspecte paranormale datorită suferinței psihice prin care am trecut, fie pentru că psihicul meu e defect sau obosit și ele se produc din această cauză, fie pentru că eu percep modificat realitatea în care de fapt nu există acele fenomene paranormale. Mărturisind, cu multă reticență și tardiv adevărul despre aceste aspecte, am oferit deci un pretext pentru cei care m-au maltratat și m-au respins de a mă respinge și maltrata în continuare și de a crede că ei nu pot să pună bază pe spusele mele, pe adevărul revelat de mine despre viața mea. Mai simplu spus, prin aceste aspecte ei pot spune că nu am credibilitate, că sunt nebună de legat și că ei au motiv să creadă deci că tot ce am spus despre viața mea, sau mare parte, e minciună sau autoînșelare și la fel și implorările mele de a fi acceptată cât de cât în societate nu merită să fie ascultate. Pe de altă parte, lor nu le convine adevărul spus de mine și au mințit evident că nu tot ce am povestit e adevărul. Repet, tot ce am povestit e adevărat și am avut dovezi pentru tot ce am notat, chiar înainte să scriu câte ceva despre aceste aspecte paranormale, incredibile, din viața mea. Puteți crede sau nu, dar eu cred că nu era nevoie să fiu omorâtă și că puteam fi cât de cât acceptată chiar dacă am scris tot adevărul, și despre fenomene mai ciudate și despre mine, chiar dacă nu credeți acest adevăr. Ei zic că nu și că toți mint sau au mințit despre mine. Repet, am fost mereu logică și sceptică și admit că, în anumite momente stresante, mă puteam înșela asupra realității sau fenomenelor mai ciudate din viața mea. Subliniez că faptul că am perceput anumite aspecte paranormale nu înseamnă că eram sau sunt bolnavă psihic și puteam fi acceptată sau lăsată în pace chiar dacă am explicat aceste lucruri – eram și încă sunt în stare de diverse lucruri bune și nu dăunez altora. Absolut cert sunt un om responsabil, chiar dacă cineva poate să deschidă orice carte cum dorește, prin mine. Foarte mulți oameni au fost acceptați deși au scris într-o formă sau alta despre aceste fenomene (chiar și un profesor din facultate, care a predat un curs despre parapsihologie, Dan Seracu, care a scris și despre fenomenul deschiderii miraculoase a cărților) - și eu sunt ca ei, un om lucid și inteligent și nu am fost ”nebună” în sensul în care cred proștii. Tot restul lucrurilor de pe blogul meu, din trecutul meu sau din jurnalul zilnic, sunt sau au fost adevărul și sunt lucruri normale, și ei în mod real au spus că toți vor să mor fiindcă vor să ascundă acel adevăr și să mintă în continuare că aș fi nebună. Poate că puteau să mă lase în pace, poate că puteau spune că am perceput greșit realitatea, atâta tot, fără implicații negative asupra altora sau a mea. Nu era necesar să fiu lovită și omorâtă și acesta e un lucru rău. E adevărul că am fost torturată și otrăvită și izolată zeci de ani și puteam dovedi tot. Și acum, repet, le-am dat din nou pretext ca proștii să creadă că sunt nebună sau că e minciună ce am notat pe blog, fiindcă am avut percepții modificate, dar în mod real încă sunt un om normal și pot evita deschiderea cărților, dacă așa vreau. Am spus că am fost conectată la o ”mașinărie” extrem de puternică și complexă, sau cel puțin la logosul sau spiritul universal, cum de fapt sunt toți oamenii, fiecare în felul lui, cu atât mai clar acum, în perioada unei globalizări ”digitale”, informatizate, perioadă în care apare clar realitatea ”virtuală” comună. Acest lucru a fost poate înțeles greșit – unii spun că oamenii m-au tot lovit și nu m-au acceptat și m-au izolat din cauză că vor să lovească și să distrugă acel spirit cu care am fost în conexiune. Sau acea conexiune însăși. Sau fiindcă vor ca el să fie în relație cu altă ”paredră”, nu cu mine. Repet, nu știu cu certitudine ce este el, dar știu că, dacă există cu adevărat, el e imposibil de distrus și nu e nici de dorit acest lucru. El nu e un zeu sau nemuritor sau ”superman” (această idee e legată de mitul supraomului, inclusiv la Nietzsche) oarecare, el este ceva mult mai înalt, puternic etc. Distrugându-mă pe mine ei nu au cum să îl distrugă, el se ascunde logic între zei sau genii poate, dar e altceva, repet, dacă există cu adevărat. Repet, nu cer nimic imposibil și mulțumesc lui dumnezeu pentru puținul din viața mea, pentru faptul că o am măcar pe mama și un colțișor cu iarbă verde, cărți și muzică.

Iată de pildă un exemplu de asociere de azi, 10.05.24. Mergând în oraș azi la medicul de familie cu transportul interurban am zărit întâmplător un afiș pe marginea drumului - fenomen mediatic - cu Fuego - Paul Surugiu - și m-am oprit puțin cu gândul asupra acelui afiș și a numelui interpretului. Am venit după mai multe ore acasă și am rătăcit un pic de internet, singură ca întotdeauna, încă sperând, verificând zilnic cutiile poștale electronice, mereu goale sau numai cu reclame și factura de telefon, cu care comunic doar cu mama, uneori dintr-o cameră în alta. Rătăcind ”întâmplător” pe site-ul unei librării online, libris.ro sau la cărturesti.ro sau la elefant.ro, am deschis întâmplător pagina cărții RAO Lotte la Weimar de Thomas Mann și am citit întâmplător prima pagină și acolo am găsit imediat cuvântul surugiu, cu sensul de vizitiu. Acesta e mecanismul cel mai simplu, nu mai explic cum se întâmplă, destul de des, astfel de fenomene de buclă informațională, nu știu exact numele lor. Este posibil și ca unii să schimbe brusc pe tot internetul cuvintele unor cărți, imediat ce le accesez eu, cu scopul de a crea legătură cu fenomene psihice din viața mea, dar, din experiența mea cu astfel de fenomene, cred că se produc de la sine, prin automatisme sau fenomene subconștiente ale propriului meu sistem psihic și eventual ale întregului sistem, cum mi s-a întâmplat de multe ori, având în vedere calitatea mea de semn de carte despre care am scris mai sus. Apare ca probabil ca individul în această situație să fie ghidat subconștient de mai multe spirite conexe care îi vor distrugerea sau doar să îl manipuleze. Sunt și alte lucruri care contează - din păcate sunt complet izolată și sunt real omorâtă sau lovită, regret că nu am avut măcar 4-5 oameni în prezent în viața mea, dar probabil că nu pot oferi nimic util și nimeni nu are nevoie de mine, acum e prea târziu pentru viață poate... Eu nu am urmărit de zeci de ani aproape deloc televiziunea sau radioul, nici măcar programe de muzică clasică. Iar la youtube mă uit rar - asta nu înseamnă că nu am viață psihică personală și conexiune firească cu psihismul global.

Poate că veți spune că nu e un lucru normal faptul că unii oameni mă manipulează subconștient așa cum am explicat - în afară de inexplicabila manipulare perfectă a cărților sau altor lucruri complicate - uneori și altele - în care probabil nu credeți sau nu tot și credeți că m-am înșelat parțial. Ar însemna, repet, ca aceia care deschid cărțile să le știe cuvânt cu cuvânt pe dinafară și nu numai și totodată să îmi cunoască trupul și sufletul în cele mai mici detalii. Cam greu de imaginat. În rest, în ce privește alte conexiuni informaționale, nu e normal și e rău să fii manipulat astfel, dar agresivitatea este a altora și nu a mea, anormalitatea de asemenea este a altora, nu a mea și este complet fără motiv, fără să îi provoc, în timp ce adevărul despre mine întârzie și toți cei de peste mintea mea spun mereu că nu va fi niciodată, că poporul întreg crede că eu sunt altceva și de aceea nu îi oprește pe intelectualii care de fapt mă omoară sau e de acord cu aceia care îmi vor răul, fiindcă toți cred minciuni despre mine.

12.06.23 - din nou despre un eveniment în aparență sexual din viața mea

Unii m-au atacat verbal din nou în legătură cu ceea ce s-a întâmplat cu mine în nordul țării – povestea cu ”sexul” oral – cu întrebarea: ”cum s-a pretat la așa ceva?”: ei nu vorbesc cu mine, vorbesc ca și cum s-ar consulta între ei, nu mi se adresează în dialog, ci doar pentru a lovi în creierul meu, cu scopul distrugerii și omorârii mele, nu altceva. Prin urmare am început să tac cu totul, e ultima oară când explic acel lucru urât din viața mea, petrecut cu atât de mulți ani înainte.

Cei care m-ar cunoaște și ar înțelege adevărul despre martiriul meu și modul în care am reacționat și am rezistat cu sufletul încărcat de frumusețe și bunătate, nu cred că ar folosi verbul a se preta – căci implică ceva negativ și chiar ceva public, ori eu nu puteam bănui că lumea știa sau vedea acel lucru, căci nu s-ar mai fi întâmplat. Toate motivele acelei acțiuni sunt importante:

• 1.Mersul meu acolo, împreună cu o franțuzoaică, într-o cușetă, discuțiile cu ea despre revoluția din 89 m-au iritat și m-am simțit nedorită, lovită nedrept etc.
•
• 2. Plecarea mea acolo a fost înscenată – cerută de o anumită profesoară – nu cred că făcea parte din efectivul facultății, poate era pe moment cadru didactic – era evident că eu, studentă tânără și sub efectul medicației psihiatrice, nu aveam ce studia sau ajuta acolo pe teren, ca muscă în lapte – fusese o cursă: singura dată când se oferea în aparență o astfel de ocazie studenților, dar nimeni nu a mers, în afară de mine. Când am coborât din tren, mă aștepta acolo un țigan/rom care a exclamat tare că era dezamăgit, că aștepta să vină la ei – pentru medierea unui coflict între țigani și localnici, în care arseseră casele țiganilor și atunci erau fonduri pentru reconstrucție – o aștepta deci pe profesoara care mă trimisese acolo.
•
• 3. Eram sub efectul medicației/tratamentului psihiatric, care m-a ținut captivă vreme de 2-3 ani, timp în care abia am putut să scriu ce mi se dicta la facultate, datorită puterii invazive a medicamentelor care au tulburat foarte puternic sistemul extrapiramidal, necesar pentru efectuarea mișcărilor de detaliu și vinovat pentru tremurături fine și constante ale degetelor – abia scriam mic de tot și nu îmi puteam chiar eu citi scrisul . Ca să vă dau o idee – ceva ce seamănă cu boala Parkinson. Ulterior m-am acomodat cu medicamentele și ulterior au fost scoase de medic pentru o perioadă, în care am progresat prin studiu intelectual și lectură.
•
• 4. Datorită internării forțate la psihiatrie, fără să fi greșit ceva și fiind doar sub efectul torturii și extenuării prin zgomote a creierului, cee ce a dus la țipete paradoxale ale mele – adică agitație neuromotorie – am cunoscut pe pielea mea efectul acestui tip de tratament – este ceva foarte neplăcut și nu blochează doar mișcările fine, ci și voința – adică nu devii ”cartof” poate, dar oricum ești moale și docil, lipsit de voința ta proprie , amețit și dus de nas de ceilalți, în cazul în care ei sunt ceva rău. Acel lucru la care m-am pretat s-a petrecut și din cauza faptului că nu mă puteam împotrivi, că nu puteam face ordine în viața mea așa cum aș fi dorit, deși inițial am fost ceea ce unii numesc fire voluntară. Mai demult am revenit la felul meu obișnuit de a fi.
•
• 5. Fiind închisă la psihiatrie, am înțeles și ce violent e tratamentul și faptul că am fost teoretic spoliată de dreptul la muncă și la studii superioare, datorită faptului că ambele presupun adeverință medicală și medicul de familie azi știe tot istoricul medical al pacientului și nu acordă – mi s-a întâmplat și asta acum vreo 15 ani. Deoarece eram închisă fără să fi greșit ceva și fără să fiu nebună în sens larg, am sperat să înțeleg de ce și cum aș putea eu să evit alte internări – căci știam că cei mai mulți pacienți revin în spital. Acesta a fost poate cel mai important motiv - voi spuneți poate cum m-am pretat – la fel cum eroul din ”Shawshank redemption” se pretează să evadeze prin WC-ul public. Am dorit să înțeleg ce se întâmplă, ce simte bărbatul, cum e acest mecanism pentru care pe mine mă condamnau la tortură și închisoare pe viață.
•
• 6. Un alt motiv important este inocența persoanei care eram eu atunci – nu știam nimic despre sex, nu știam că oamenii află aceste lucruri despre mine, nu știam sigur dacă sunt fecioară sau nu și nici acum nu știu sigur ce înseamnă aceasta.
•
• 7. Trei persoane în care aveam încredere – o profesoară din facultate (ulterior), nașul meu și meditatorul nefast din viața mea mi-au spus că e nevoie ca eu să am activitate sexuală pentru a scăpa de chinul sexual asupra mea de la distanță, lucru care părea să fie motivul pentru care mă internaseră la psihiatrie, după cum au spus tata și medicul psihiatru. Nu înțelegeam de ce ei numesc schizofrenie sau tulburare delirantă ceva ce era clar, vizibil cu ochiul liber, doar o tulburare sexuală.
•
• 8. Un alt motiv al pretării mele era chiar izolarea mea aproape completă de atâția ani, astfel încât am ales o conduită păguboasă.
•
• 9. Alt motiv este tortura psihiatrică, care într-adevăr m-a făcut să leșin, să cad cu capul pe ciment, să nu pot articula vorbe etc. – astfel mi-era și frică de psihiatrie și eram mai pregătită să mă pretez, adică să suport neplăceri minore pe lângă acelea, lipsă de igienă mult mai redusă ca în spital.
•
• 10. Alt motiv e faptul că am fost violată și abuzată sexual de trei bărbați după ce am ieșit de la pshiatrie, căci înainte știau că m-aș fi împotrivit, au așteptat să fiu moale, ca să mă țină pe post de scândură cu gaură, desigur fără nicio senzație sexuală.
•
• 11. Un alt motiv important e că, find studentă la Universitate, am găsit în sala de lectură a bibliotecii un compendiu american de psihologie (eram studentă la psihologie) unde era scris pro și contra blamării sexului oral, dar era totuși considerat, din câte țin minte, ceva normal , participanții la aceste acte grețoase nu erau considerați nebuni și era chiar scris că sperma e comestibilă, ceea ce m-a influențat atunci. Inclusiv meditatorul nefast spunea că sperma bărbatului e bună pentru a fabrica produse cosmetice pentru femei. Vă explic adevărul – când cineva e complet tratat psihiatric, cum au făcut cu mine în 92, la 21 de ani deci, se produce o inversare a instanțelor psihismului individului, adică omul decade în propriul său inconștient, regresează, cum spun unii, dar aceasta se petrece numai datorită medicamentelor, ceea ce unii numesc a fi psihoză indusă medicamentos. Colega mea de bancă din liceu a fost cu mine la același meditator și a mărtiurisit că și ea a fost internată la psihiatrie și acolo a înnebunit, ceea ce eu mă îndoiesc. Psihoza medicamentoasă nu e nebunie, ci exact ce am spus eu, în cazul pacienților inteligenți mai ales. Dar, din păcate, eram tânără și știam puține lucruri. Informațiile stocate în memorie revin inconștient la suprafață și cauzează conduita individului – un lucru care nu s-ar fi întâmplat dacă eul conștient al individului nu ar fi fost scufundat și și-ar fi păstrat locul superior în raport cu conținuturile refulate, cum zicea Freud.
•
• 12. un alt motiv a fost că acolo, în acel sat, un bărbat necunoscut, probabil crezând ceva rău despre mine, poate că știa ceva real petrecut acolo – m-a ”sărutat” cu forța pe drum și și-a băgat limba în gura mea pe neașteptate – bineînțeles nimeni nu îmi mai făcuse așa ceva și mi-a părut rău că nu am reușit să îl mușc tare – ulterior am mușcat pe acel țigan cu care mergeam la satul țiganilor. Dar asta e altă poveste. Acolo am tăiat frunza la câini, am făcut recensământ chipurile, am încercat să predau pentru copiii mici, am cântat cântece din tinerețea mea, căci eram moale (vă dați seama, m-am dat în spectacol cântând, expunând sentimentele mele!) din cauza puternicelor medicamente – vă dați seama că eu nu aveam tendința să cânt în public, dar nu îmi amintesc cum m-au păcălit – era un fel de foc de tabără probabil.

• 13. La fel cu impactul pe care l-a avut cartea aceea, acționând din inconștient, au mai fost câteva evenimente din trecutul meu, cum ar fi vorbele porcoase aruncate peste mine în liceu de unii care spuneau ”altceva nu știi să lingi” și alte aluzii sexuale pe care nu le înțelegeam deloc, dar apăreau astfel în memorie ca posibile semne de nesiguranță. În ani 90 la început am ieșit și eu cu mama și vecinii la Universitate, în agora, unde erau manifestații mai mult sau mai puțin democratice și atunci de exemplu fusese un meci de fotbal și tinerii scandau pe străzi ”Batistuta să ne sugă ...”, înainte deci de acel fapt urât în viața mea. Poate unii dintre dvs. au citit Mă cheamă Roșu”, pentru a descoperi o descriere literară justificată a actului sexual pervers, oral. Sau ”Kafka pe malul mării”, unde exista o studentă la filosofie – înclinația mea de fapt, care făcea sex oral ca prostituată expertă, neavând bani pentru facultate.
•
• 14. Un motiv deosebit de important, pe care aproape că l-am uitat, a fost faptul că fusesem, în anii dintre 17 și 21 de ani, monstruos violată sexual de la distanță, de nenumărate ori - acest lucru putea fi observat eventual prin contracțiile abdominale. Aceste posesii de la distnață nu au fost din vina mea și nu le puteam controla deloc și erau adesea orgasmice sau extrem de puternice, cuprinzând întregul trup în foarte multe feluri, inclusiv prin perversiuni sexuale și dureri mari. Era deci și nevoia de a înțelege acest lucru oribil.


În ansamblu conduita mea deviantă a fost astfel – eu l-am întrebat pe acel bețiv dacă e căsătorit și el mi-a arătat o citație de divorț , am înțeles că e divorțat, nu știu dacă era definitiv, dar era ciudat că avea citația cu el - abia mai târziu am realizat aceasta. Sunt vinovată deci de propunere indecentă, dar nu și de viol asupra acelui bărbat, pe care l-am informat despre condiția mea psihiatrică și medicamente și fecioria mea și l-am întrebat dacă acceptă așa ceva și apoi încercam să îl trag de limbă ce simte el fizic, ca să înțeleg ce nu știam. Deci el e cel puțin la fel de vinovat ca mine, fiindcă a acceptat. Totuși atunci a fost cert singura dată din viață când m-am folosit de alt om pentru un interes personal greșit – că nu am înțeles nimic oricum. În rest am avut un respect cvasireligios pentru oameni, deși ei au lovit enorm și nici azi nu m-au spoliat complet de dragoste și admirație pentru ei.

Un lucru adevărat e și că acest eveniment sexual – nu și pentru mine, căci nu aveam nicio senzație fizică sau sexuală, nu m-a schimbat asbsolut deloc ca om, ca personalitate, și nu mi-am dorit niciodată în viață, nici atunci, să am senzații sexuale. Unii spun că era logic că nu aveam senzații sexuale, fiindcă fusesem tratată psihiatric. Alții spun că acei bărbați nu au vrut să mă facă să simt ceva. Atunci a fost singura dată în viață când puteam să am ocazia unei relații sexuale, pe care însă nu o doream, cum am explicat mai sus. Numai cele 14 de mai sus au fost motivele, nimic altceva. Ei spun că oamenii toți au înțeles totul pe dos decât a fost.?? A mai fost și faptul că eram foarte tânără și nu eram încă obișnuită cu atâta suferință.

Ca un fel de epilog al acestor pățănii, am de adăugat că acum câțiva ani – în 2017 - 2019, (am și acum actele medicale) am fost la ginecologie, trimisă de alt medic, era cam absurd, dar eu, bona fide, am mers. Medicul avea nume urât, dar nu îl deconspir aici. A încuiat după ce am intrat eu ușa și apoi m-a chinuit așa monstruos, încât am urlat, și tot ea mă acuza că nu eram compliantă! Nenorocirea e că mi-a modificat anatomic vaginul sau altceva, astfel încât am probleme și trebuie să cumpăr, din banii mei puțini, tampoane – mi se pare un abuz destul de mare. Mi-a spus că nici nu a reușit ce vroia și m-a trimis și la ecografie transvaginală, spunând că nu se vede colul uterin deloc. Acel medic, un bărbat, probabil arab, m-a torturat oribil cu instrumentul lui și îl tot învârtea în neștire și dureros, de multe ori prin uter probabil. Totodată a chemat asistenta să se uite dacă se vede colul și aceeea a spus că da, e evident. Înainte să mă maltrateze a făcut acest lucru și am făcut greșeala să îi spun ce spusese ginecoloaga. Când am ieșit de acolo au vrut să mă înhațe unii cu forța, să mă lovească, știți voi cum și riscam să nu ajung acasă teafără – venisem cu taxiul și nu mai aveam bani destui și taximetriștii ia-i de unde nu-s – iar oamenii se făceau că nu mă văd sau că fac cerc în jurul meu, cu multă agresivitate, cu tensiune psihică,de parcă ar fi avut ceva cu mine - și eu nu am greșit nimic toată viața! Nu știam ce tramvai să iau și a dat să mă păcălească un grup de femei, când tramvaiul de fapt mergea la Cimitirul Șerban Vodă – întâmplător numele unei rude. Unii au spus peste mintea mea că ginecologii, amândoi, au vrut să îmi distrugă fecioria, fiindcă, spun ei, cei câțiva bărbați care m-au atins, fără senzații sexuale ce-i drept, nu mă dezvirginaseră în mod real. (???) Cu câteva zile înainte de acești monștri fusesem la Urgență fiindcă nu urinam și m-au chinuit monstruos clitoridian sau așa ceva, mințind că nu pot pune sonda - era evident minciună. Nu știu de ce în salonul meu și medicii și asistentele plângeau cu lacrimi reale. Am perceput în mintea mea că unii spuneau - ”rahaturile medicilor, noi nu avem nicio vină”.
Ei spun că eu sunt martir, nu victimă, și tot ce am povestit a fost adevărul mereu, deci toți vor să mor...

9 august 2022

mă uitam din la porcăria scrisă de psiholog când am fost internată în spitalul de psihiatrie ultima oară (în 2016 )- totul minciună, și ansamblul și detaliile - v-am mai arătat.
printre altele a scris că am halucinații auditive imperative - probabil că se referă la aceste gânduri ale altora asupra mea - dar absolut niciodată nu am auzit voci, cum se spune în psihiatrie, este doar un fenomen ciudat, evident telepatic, dar probabil că și telepatia de acest gen, fără sunet, e considerată halucinație - în plus nu m-a întrebat nimeni, nici psihologul, nimic despre asta - dar e evident că e vorba de gândurile altora, nu ale mele
ceea ce mai e de adăugat e că nu am pereceput aceste gânduri în mod sigur înainte de moartea tatei în 2005 - și psihiatrii tot așa mințeau, încă din 1992
totodată nimeni nu mi-a făcut anamneză, au scris din ideile lor
cei din gândul meu azi spun că eu am fost condamnată, deși nu am greșit nimic, și de aceea mint psihologii așa ??? Dar de ce nu e atunci adevărul, că nu am greșit nimic?
eu am avut un șoc exact de două ori, câte o secundă - am perceput ca sunet vocea mamei care spunea de departe ”tu ești?” și doar atât și vocea asistentei psihiatrice care spunea tot un cuvânt sau două, nu mai țin minte ce, cred că numele meu, Cristina, dar pe fata ei o cheamă tot Cristina - și aceste două mici halucinații au fost singurele și au fost în ultimii câțiva ani, niciodată înainte de 2018-2019. Mai jos minciuna unui om ticălos despre mine în 2016:

Citiți cu atenție blogul meu și veți vedea că totul e minciună - ce spun psihologii și psihiatrii - ba chiar la prima vedere puteți vedea că e minciună. Eu nu am spus nimic din ce mințea ea și nici nu m-a întrebat nimic și nu am vorbit altceva. Singura ei întrebare a fost cum mă împac cu divinitatea. Am fost un om inteligent și nu aveam cum să spun că profesorul zicea că pot să fiu sclava lui etc. Numai pe acest blog am scris adevărul - că mi se pare că condiția mea socială a fost de sclavie mutilantă, mai rău ca în cărți, fără legătură cu vreun profesor și am dreptate. Nu aveam cum să folosesc verbul a jecmăni și doar pe blog am spus adevărul ce putea fi dovedit și era clar și concret, că rudele m-au chinuit și mi-au și luat din banii de moștenire pentru ei, am explicat cum. Dar nu am scris în acest mod, probabil că nu a citit. De asemenea nu am fost niciodată agresivă, întreaga viață etc. Totul e minciună și delir al psihologului în mod clar, căci e un fel de delir al ei, chiar dacă face intenționat și conștient răul. Nu am avut întreaga viață tulburări ale gândirii sau delir, cea ce puteam ușor dovedi și nu am efectuat niciun test sau chestionar. Nu am fost niciodată iritabilă. Despre personalitatea mea nu avea de unde să știe ceva nimeni. Nu am avut niciodată episoade psihotice, am fost mereu la fel, dovedibil, și nici nu am fost încontinuu psihotică.

mai jos perioadele mele de internare până în 2006 - am mai fost internată o dată sau de două ori până în 2007 și apoi în 2016. Ei au mai modificat perioadele în fișa clinică, dacă nu mă înșel, pentru a ascunde faptul că eram ținută foarte mult în spital, dar nimeni nu îmi făcea nicio anamneză, ei zic că așa se procedează. Se pare că în 2005 toamna nu am fost internată, dar mama mi-a luat concediu medical, așa cum am povestit - din păcate nu am fost inspirată să iau pastilele, căci mi-aș fi revenit și nu aș fi pierdut locul de muncă din învățământ eventual, numai că eu eram foarte șocată după povestea cu radio Europa, când m-au invadat prima oară cu gânduri străine și rele.

alții spun că nu se procedează așa și că pe mine m-au măcelărit în loc să mă trateze ??! Dar nu aveau ce să "trateze", mereu am fost un om normal. Nu doar ca gândire, ci și în rest. ei zic că porcii au inventat că eu aș fi amnezică, deși nu au nicio dovadă și eu nu am uitat nimic din întreaga viață, în afară de detalii insignifiante - se poate dovedi că nu aveam cum să uit.
Repet, ca să fie clar și am complet dreptate - eu am fost mereu om normal și inteligent și bun - oamenii m-au izolat total și greșit de la 13 ani. Eu nu am avut niciodată tulburare psihică în sens de tulburare a memoriei, gândirii, atenției, somnului, afectivității, ci doar o tulburare psihosomatică, adică f_tul la care se referă ei (și psihosexuală mai demult), care se datorează violenței altora și rejecției complete, total nemeritate și tratamentului psihiatric invaziv - această tulburare psihosomatică se asociază cu dependența de medicamente psihotrope, altfel psihicul meu e perfect normal. Niciodată nu am avut delir, oamenii inteligenți absolut sigur nu pot delira. Psihologii și psihiatrii, cu câteva excepții de oameni închiși la psihiatrie în tinerețe cu forța, sunt considerați inteligenți, deci au dreptul legal să judece pacienții. Toți pacienții sunt considerați proști - eu puteam dovedi că nu eram proastă, dar ei așa mă tratau, și astfel mințeau că eram delirantă, deși eram om bun și fără pată.
Ei spun că (și nici măcar ei nu sunt tulburarea mea psihică) oamenii au inventat, fără să aibă vreun motiv, că eu sunt altceva decât par, deși nimeni nu a vorbit cu mine măcar - o viață întreagă - și sunt complet izolată.
Unii chiar spun că nebunii au inventat că nu am fost complet singură toată viața (??)

încă o fantezie morbidă a lor, probabil că vor să vă păcălească că eu am inventat așa ceva, conștient sau nu, ca să mă apăr, când de fapt ei sunt autorii - ei spun că sistemul psihiatric, adică distrugerea creierelor pacienților, se poate realiza sau funcționează numai dacă adevărul, realitatea despre pacient, corespunde cu acuzațiile care i se aduc - în cazul în care pacientul e total nevinovat, susțin ei, creierul pacientului nu poate fi distrus ??? realitatea e alta, ei chiar mi-au torturat creierul și distrus parțial intelectul, poate insesizabil, dar am fost un om inteligent și au avut deci cum să lovească mult timp - cred că și proștii pot înțelege ce am scris aici, dar sunt ceva mai inteligentă încă decât ce am scris, căci am scris să fie clar pentru toți

10 august 2022
iar m-au lovit în cap foarte puternic, încât pentru a treia oară zilele acestea, am uitat dacă am luat medicamentele - cele de inimă sunt importante, dar nu pot risca să le iau de două ori, sunt periculoase în doză mare - eu nu am uitat să iau medicamentele decât dimineața, fiiindcă ei numai dimineața mă pot lovi puternic ca să uit - cei de peste mintea mea spun că e încă o tentativă a unora de a mă omorî -ei nu au mai făcut așa decât o dată sau de două ori în trecut și acum de trei ori în câteva zile! Seara nu am uitat niciodată. Când mă trezesc e relativ bine și apoi ei lovesc și adorm din nou, uitând dacă am luat medicamentele. Ei mai spun că așa sunt omorâte babele - dar pe mine nu trebuiau să mă omoare și abia peste 5 ani încep să fiu babă.
îmi voi lua alte măsuri de prevedere - voi pune un bilet cu datele calendaristice în punga de medicamente și voi bifa imediat ce iau medicația
10.08.22
Unul dintre vecinii din Voluntari, care nu m-a salutat de câteva ori, azi m-a salutat.
11.08.22
De sute sau mii de ori ei mă împroașcă cu aceeași idee - că toți oamenii cred că eu sunt altcineva și eu sunt de fapt eu ?!!
Normal că sunt eu, dar ei nu cunosc acest eu, absolut nimeni nu a vorbit cu mine și asta încă nu era de ajuns - trebuia ca cineva să aibă o relație oarecare nu mine, nu sexuală, fie femeie, fie bărbat - o relație colegială, de prietenie, de rudenie etc.
Dat fiind faptul că nimeni nu e cu mine și nici nu a fost deloc în trecut, nu e posibil ca vreun intelectual să creadă că sunt altcineva sau altceva. Cum adică altceva sau altcineva? Ei spun că nimeni nu a vrut să se bage în viața mea, dar de fapt nimeni nu a vrut să mă accepte, să fie adevărul și să am dreptul la muncă și la studii.

deși am fost un om inteligent și adaptabil, deși nu am greșit nimic și nu am avut defecte și nu mi-au lipsit virtuțile și calitățile diverse, deși am suferit tortură și izolare timp de 38 de ani și am fost și un om înțelept, cu relativ bună cunoaștere de sine și chiar de lume, deși nu am făcut niciun rău, deși nu aș fi făcut nici în ruptul capului, deși meritam dreptul la muncă și chiar la studii, ei continuă să fie obsedați de distrugerea mea, ca și acum 17 ani și toți acești ani, ba chiar dinainte, dacă ne luăm după fapte
ei repetă că mi-au ras creierul în cele mai mici detalii și tot nu reușesc să mă distrugă ?????

12.08.22
Iar au început - au ideea că proștii cred că eu sunt manipulată de alții, adică nebună și proastă, și de aceea mă evită și sunt și omorâtă, dar, spun ei, dacă oamenii ar înțelege că eu manipulez pe alții, m-ar omorî imediat - este exact invers, dacă ar fi adevărul, nu ar mai avea nimeni interesul să mă omoare - fiindcă absolut sigur am fost un om respectabil și perfect normal, bun și inteligent întotdeauna, deci nu au motive să îmi facă rău ... cât despre termenul manipulare, este exagerat și e pentru proști, căci este bine ca unii oameni să gândească mai corect, mai iute, mai puternic, sau doar altfel, așa e posibil miracolul vieții și morții și organizarea sistemică a universului - dar, cum vedeți, aceste persoane mă tratează drept proastă fără motiv, căci, dacă ele ar fi înțeles adevărul, atunci nu mi-ar fi aruncat aceste idei. De fapt manipularea e un termen mai restrâns referitor la intelect, și se referă mai ales la dirijarea comportamentului altora cu scop definit, ceea ce nu e cazul meu sau al altora prin intermediul meu, cum cred nebunii eventual. Dacă vreodată aveți teama că vă manipulează cineva, atunci puteți gândi corect că e ceva normal. Și eu la fel.
În plus, dacă ar fi fost măcar adevărul despre mine, aș fi avut drepturile cerute o viață întreagă și nimeni nu ar fi avut interesul să mă omoare pentru ascunderea adevărului, cum spun ei mereu. Problema legată de unii proști e că ei nu îi suportă pe cei inteligenți, în schimb oamenii inteligenți îi apreciază și respectă și pe proști, căci și fără ei ar fi imposibilă lumea.

Iar au început - acum cu politica, să mă împroaște cu mizeria lor - ideea lor e că rușii au înțeles adevărul că, atât timp cât eu trăiesc, ei sunt total excluși - sunt oameni răi și proști cei care inventează - mă iertați că mai scriu din acestea.
Ei spun că datorită ștergerii repetate a creierului meu (memoria) și torturii asupra creierului meu - prin f_t și otravă - li s-au spălat lor creierele și sunt furioși etc.
Dar eu am fost un om perfect normal și inteligent agresat, violentat, fără vină - și problema aceasta a spălării creierului este aceeași pentru orice intelectual - oamenii trebuie doar educați că minciuna e ceva rău, că nu rezolvă nimic lovind oamenii puri și inteligenți - chiar tineri, și mai ales nevinovați.
Repet, eu am fost un om bun și normal dezvoltat și cu parcurs normal de viață - ceilalți au lovit doar - nu am avut și nu am nicio legătură cu politica, dar i-au păcălit pe unii proști probabil. Nu am avut nicio șansă și e vorba de crimă din 84.

Infernul sunt ceilalţi, partea a VII-a

Când voi termina această serie de scrieri despre viaţa mea veţi înţelege că am scris absolut tot adevărul şi că este adevărul obiectiv, fără nicio invenţie sau delir sau exagerare. În acel moment, care nu e foarte departe, voi fi foarte aproape de sinucidere. Veţi înţelege că am fost absolut mereu un om normal şi că nu am avut nicio greşeală. Veţi înţelege că am fost obligată să scriu absolut tot adevărul despre mine, nu doar prin torturi oribile şi zilnice, ci din multe alte motive. Veţi înţelege că ceilalţi m-au omorât de fapt, deşi am fost un om perfect, pentru că ei sunt oameni foarte cruzi şi au doar interese meschine şi abjecte şi nu suportă adevărul. Un individ care a intrat peste gândurile mele în ultimul timp spunea că eu am fost "un om mâncat" de ceilalţi. Veţi înţelege că nu am avut absolut nicio şansă întreaga viaţă şi că absolut orice om inteligent s-ar fi omorât acum dacă ar fi fost în locul meu. Veţi înţelege că nu am fost narcisică sau egocentrică şi că portretul meu din următoarele cuvinte este adevărul curat, nu este megalomanie sau panegiric. Următoarele afirmaţii despre mine sunt adevărul şi absolut numai adevărul: Am fost o persoană cu mult respect şi preţuire faţă de ceilalţi. Niciodată nu am făcut cel mai mic rău, niciodată nu am deranjat pe cineva, niciodată nu am bârfit, niciodată nu am lovit sau călcat pe cineva pe picior. Am fost foarte liniştită şi calmă şi blândă întreaga viaţă. Am stat mereu în banca mea. Am fost conformistă şi tradiţionalistă. Nu am suportat răul şi viciul. Am fost mereu un om lucid, conştient de situaţia în care mă aflam. Nu am fost niciodată curioasă sau indiscretă. Am fost o persoană elegantă, suavă şi delicată în relaţiile cu ceilalţi. M-am ataşat foarte mult de toţi, i-am pe iubit pe toţi colegii, profesorii sau tinerii care au fost elevii mei, cu emoţie caldă şi candoare. Am păstrat amintiri dragi şi limpezi de suflet despre ceilalţi încă din copilărie. Am păstrat toate scrisorile şi pozele sau micile obiecete ale celor dragi. Nu am minţit niciodată, nu am indus pe nimeni în eroare, nu am jucat niciodată teatru, nu am fost ipocrită. Întotdeauna am fost eu însămi şi am spus exact ceea ce gândeam şi chiar tot ce gândeam. Nu am insultat pe nimeni niciodată, dar pot da exemple de mii de insulte ale altora asupra mea. Am respectat tradiţiile şi religia. Am fost mereu deschisă emoţional faţă de ceilalţi. Întotdeauna am preferat să fiu împreună cu ceilalţi, nu în singurătate. Am avut mereu, încă din copilărie, un simţ fin al observaţiei şi am judecat oamenii perfect, cu intuiţie fină asupra caracterului lor. În viaţa mea am avut o singură eroare legat de judecarea celorlalţi: am crezut că Zăgrean era un om bun şi de încredere, dar acest lucru se explică prin faptul că el avea o prea puternică influenţă asupra corpului meu. Am fost mereu răbdătoare cu ceilalţi şi am pus mereu în balanţă dreaptă virtuţile sau defectele lor şi am acordat mereu importanţă mai mare calităţilor lor, nu defectelor. Într-un cuvânt am iubit oamenii foarte mult din copilărie şi i-am înţeles perfect, am ghicit mereu ce urmează, cu excepţia faptului că din nefericire unii sunt animaţi doar de instincte animalice, chiar dacă lumea îi consideră intelectuali, şi aceştia m-au omorât într-un final, după o viaţă compusă numai din torturi. Cei care m-au cunoscut au spus adesea că eu sunt o persoană foarte inteligentă. Eu vreau să spun acum încă un lucru adevărat şi important pe care poate nu l-aţi înţeles: cea mai mare calitate a mea nu a fost aptitudinea intelectuală, ci capacitatea de a îi iubi şi accepta din tot sufletul pe ceilalţi şi capacitatea de a îi asculta, bucuria de a vorbi cu ceilalţi. Deşi m-au izolat şi batjocorit toţi, eu eram în realitate un om cu influenţă bună şi calmă, cu plăcerea imensă de a sta de vorbă cu alţii şi preţuirea fiecărui moment împreună cu ceilalţi. Aşa am fost mereu, fără nicio excepţie. Niciodată nu am întors spatele unui om, veţi vedea în cele ce urmează. Înainte de 84, dar de multe ori şi după, oamenii îşi deschideau sufletul în faţa mea, ceea ce mi-a arătat că de fapt ştiu să vorbesc cu oamenii, şi că Zăgrean nu avea dreptate când a spus că eu nu ştiu să vrobesc sau să mă port cu oamenii. Nu ştiu ce s-a întâmplat, am fost un om perfect, nu este o iluzie, şi unii oameni răi m-au izolat complet şi este ca şi cum ar fi creat o imagine falsă asupra vieţii mele, fiindcă toţi m-au tratat apoi cu vorbe absurde, făr niciun sens, sau cu minciuni şi batjocuri... Nu înţeleg de ce, fiindcă am fost mereu un om normal şi nu am făcut niciun rău. Am fost mereu foarte altruistă, am pus binele celorlalţi deasupra binelui personal, i-am ajutat ori de câte ori am putut, ceea ce a fost o greşeală. Acum, de vreo 3-4 ani, nu mai sunt aşa. Pentru mine bucuria de a dărui a fost de mii de ori mai puternică decât aceea de a primi, defect cu origine în copilărie, fiindcă aşa fusesem educată. Acum nu îi mai pot ierta pe ceilalţi (după 40 de ani) şi nu mai suport păcătoşii. Oricum niciodată în trecut nu am iubit răul şi am detestat minciunile mereu.

Despre toţi colegii şi profesorii mei aveam foarte multe amintiri de-a lungul întregii vieţi. Încerc să vă explic ce mi-au făcut: În ultimii 10 ani m-au torturat atroce zi şi noapte, aplicând asupra mea tehnici de spălare a creierului dureroase. Acum 10 ani, sau chiar acum 5 ani puteam să povestesc multe lucruri despre mulţi colegi sau profesori ai mei, lucruri pe care nu le-am scris niciodată. Şi iată ce îmi făceau: îmi direcţionau fluxul amintirilor spre anumite fapte sau scene din trecut, eu nu le scriam pe hârtie sau pe net, şi apoi mă torturau cerebral şi sexual enorm, astfel încât eu uitam ceea ce gândisem seara. Sau mă torturau în somn, încât eu visam urât şi repetat aceleaşi vise (transmise de fapt indirect sau direct de ei) şi astfel ştergeau din memoria mea diverse fapte. Ei spun chiar şi azi că trebuiau să îmi şteargă memoria şi să îmi scoată din amintire oamenii pe care i-am cunoscut şi ce am vorbit cu ei şi numele lor. Nu au dreptate, fiindcă am fost un perfect, inteligent şi de o normalitate absolută. Niciodată nu am fost nebună. Dar ei zic că trebuiau să îmi şteargă tot din memorie fiindcă oamenii nu mă plac!! Sunt porci, exact asta spun, vă jur că nu e invenţie. Am fost şi un om de o moralitate absolută, niciodată nu am avut gânduri sau cuvinte murdare şi niciodată nu am avut pofte sexuale. Vă mai explic o dată: acest lucru nu e boală psihică, este exact la fel cu faptul că oamenii răi "fut" de la distanţă pe cei buni cum am fost eu, îi închid la psihiatrie din această cauză şi îi omoară în chinuri. Unii mi-au spus de pildă că oamenii mă consideră nebună dintr-un singur motiv: că m-au futut. Ei mai spun că toţi m-au futut (eu nu ştiu cine sunt ăia toţi) şi că oamenii cred că dacă un om e futut de toţi nu mai e întreg la minte!! E absurd, am fost mereu un om inteligent şi am rămas un om perfect normal. În ce priveşte torturile cerebrale, ele sunt precis din vina celorlalţi şi am impresia că unii numesc acest lucru "mătrăşit" fiindcă în ultimii ani toţi îmi spun în gând că m-au mătrăşit încontinuu, zi de zi. Aceste torturi cerebrale au început în viaţa mea în toamna lui 1988 şi Zăgrean m-a făcut să cred că se datorează puterilor lui parananormale şi iubirii pe care mi-o purta şi dorinţei lui puternice de a fi împreună cu mine. Aveam numai 17 ani atunci. Ceea ce mi-au făcut în ultimii ani mi-a şters din memorie cum spuneam numele a diverse persoane din viaţa mea, dintre care mulţi m-au batjocorit sau m-au lovit, nu ştiu de ce. Aceste goluri în memorie create de ei prin multe coşmaruri şi dureri de cap, deşi nu am nicio vină, mă obligă să mă sinucid. Este înfiorător, pe lângă numele celorlalţi şi diverse fapte, ei au şters şi tot ce era binele şi fericirea în viaţa mea. Şi nu meritam aşa ceva. Repet: am fost mereu un om de încredere şi normal. Vă spun drept: imediat ce intram într-un colectiv de oameni memoram toate numele lor şi prenume şi nume de familie şi le ţineam minte pentru toată viaţa...acum sunt foarte îndurerată de ce mi-au făcut şi voi muri precis şi din cauza aceasta, nu mai pot îndura...voi povesti în cele ce urmează despre colegii sau profesorii mei, chiar dacă nu mai pot menţiona numele lor (decât în anumite cazuri sau doar parţial). Păcat...acum câţiva ani puteam menţiona totul în detaliu. Este o mutilare inutilă a unui om bun şi chiar perfect şi nu ştiu de ce au fost aşa cruzi, eu oricum mor în curând. Dacă însă mi-aţi da o listă cu numele colegilor mei şi profesorilor de la psihologie sau medicină, încă aş mai putea să îi identific şi să completez spaţiile goale din povestirile care vor urma.

Continuare în curând...