30.05.22

Au fost câteva zile reci și umede, înnorate - destul de frig pentru sfârșit de mai. Eu am răcit sau am gripă sau covid. De vreo 3-4 zile strănut des, tușesc ocazional, plus durere de cap gen gripal și rinoree apoasă puțină. Seara e mai rău, azi a fost mai rău ca ieri, deși am luat multe medicamente. Ei zic că oamenii nici acum nu au înțeles sau că proștii nu pot ghici că mama e în întregime ceva rău. Nu înțeleg ce vor de la mine.
ei zic că unii oameni profitau de faptul că aveau un anumit statut în societate, pentru ca, mințind despre mine, să întărească faptul că eram condamnată, izolată, considerată rea sau nebună și nu le păsa deloc că eram numai binele și nu greșisem nimic toată viața. Oare așa e??? Ei spun că absolut toți au înnebunit și cred că eu sunt nebună, deși e total ilogic, ei așa cred și atâta tot, în afară de câțiva, spun ei, care nu vor să recunoască adevărul ?? S-ar putea să aibă dreptate, altfel nu eram omorâtă așa monstruos, ba chiar deloc. Probabil că ar trebui să gândesc mai cinic puțin și să zic mersi că mă omoară, că astfel se mai pot naște alți copii și nu se îngreunează planeta de nemuritori. Normal că m-am gândit la asta, dar aici, în cazul meu era și e vorba de o crimă prea monstruoasă, de data asta se pune problema morală, altfel nu ridicam vocea. Dacă doriți, mă întrebați în particular de ce cred așa. Poate că nu e doar instinctul de conservare. Iar au început să mă scuipe cu ideea că decizia rămâne neschimbată - dovadă clară că sunt nebuni.
31.05.22
Mă durea capul din cauza răcelii și mama iar a făcut o criză de nervi. Am urlat la ea tare, că altfel nu s-ar fi oprit și nu mai suportam - dacă îmi păstrez calmul sau nu țip, nu o pot controla și ea oricum continuă să lovească. Tot circul pe care îl face nu e din cauza unor neînțelegeri de discuție, cum ar crede proștii, ci doar cu scopul de a mă tortura cerebral - și mereu când are acest plan declară emfatic că vrea să aveam o ”discuție” - discuție pentru ea e monologul ei și ridicarea vocii fără niciun motiv și tocarea mea. La fel îi făcea și tatei.
Recapitulând, pot spune că ”ei”, nu eu, prezintă mereu o listă cu 5 puncte.
Că oamenii nu au înțeles 5 lucruri despre mine (Și ce dacă, ce treabă am eu cu acest lucru și ce vină am?, am fost izolată, era imposibl să înțeleagă.)
1. că nu am fost niciodată nebună
2. că eu sunt ceva extrem de bun și mama ceva extrem de rău
3. că sunt complet nevinovată
4. că am spus numai adevărul toată viața
5. că ceilalți toți au mințit ??

într-adevăr mi-am pierdut mirosul complet și în mod brusc, poate e covid această răceală, dar o formă foarte ușoară - oricum până acum nu mi-am pierdut mirosul nicidodată - acum plouă din nou, aversă puternică
am auzit de foarte multe ori ideea aceasta - ei cred că ești nebună și tu ești singura normală ??? ! Abuz pe internet referitor la imaginea mea, cineva scrie, fără să știe nimic despre mine, că eu am gândit diferit: link la un site gazduit de .dk, dar de cineva din India-Pakistan, nu știu exact ce.De curând mi-am cumpărat un set de lenjerie de pat din Pakistan. Se pare că autorul a șters postarea ofensivă și antedatată 15 iulie 2022. Acum iar a apărut. se pare că sunt într-adevăr nebuni indienii cu astfel de comentarii despre mine - poate trimit pe cineva să mă omoare, mai știi? Nu am greșit nimic și nu am fost paranoică niciodată. I-am scris și eu un comentariu, dar de la mine nu a acceptat. Mi se pare ciudată și reacția celor care comentau la postarea aceea jignitoare despre mine. Ce știu ei despre mine - absolut nimic, dar s-a băgat unul peste mintea mea acum, care spune că faptul că eu am spus adevărul i se pare incorect politic. Nu înțeleg, viața mea nu are nicio legătură cu politica și toți au zis că eu am fost mereu un om hiperexact și foarte corect cu alți oameni. Da, e adevărat ceea ce au spus aceștia despre mine.
1.06.22
Din nou tortură cerebrală și ieri seara și astăzi pe la 11. Ei spun că mama mea mă f-te.??? Nu știu, dar mama într-adevăr a fost ceva extrem de monstruos de când eram copil, iar eu am fost într-adevăr un om de valoare și respectabil, trebuia doar să fi fost drepturile la muncă și la studii și totul ar fi fost dovedit, numai binele și frumosul și faptul că am fost om inteligent și bun. Iar au intrat cu ideea că sunt un om cu psihicul tarat, nu știu de ce, nu știu ce vor. Ei spun că așa i-au păcălit pe mulți, că aș avea psihicul tarat, datorită faptului că am fost aruncată la gunoi ca pacient psihiatric și prin urmare e necesar ca eu să fiu exclusă din societate și izolată și omorâtă implicit prin tortură cerebrală și izolare inumană și lipsa drepturilor, fiindcă ei cred că psihicul meu tarat i-ar încurca în treburile lor și de aceea mă și f_t ei cu dureri cerrebrale mari, ca să scape de creierul meu tarat. În realitate, ei nu aveau de unde să știe cum și cât eram tarată, nimeni nu a vorbit cu mine și puteam dovedi că eram în stare chiar și de studii superioare cu rezultate bune, dar nu au vrut. Din păcate torturile cerebrale mari din ultimii 5 ani au dus real la o deteriorare a intelectului, ceea ce mă întristează, dar înainte nu era așa, ei mint și mint și acum. Chiar și acest blog e o dovadă a normalității și inteligenței mele, atâta cât e, chiar dacă mă otrăveau și f_teau. Îmi cer iertare că am scris realitatea direct, parțial din cauza torturilor. Ei spun că oamenii nu pot înțelege și se simt afectați de prezentarea adevărului despre lucruri deranjante pentru ei, căci pentru ei nu există decât o parte infimă din necazurile prin care am trecut eu - ei fiind respectați ca oameni. Repet, eu nu am fost gură ”spartă”, am fost un om bun și respectabil.
Azi iarăși ideea că ar fi fost un scandal prea mare... Altul că stăpânirea a mințit despre mine, ceea ce nu cred, și că cei care înțeleg adevărul sunt rași și puși la munca de jos.
2.06.22
Încă un târg de carte la romexpo unde nu sunt acceptată nici în calitate de spectator. Mă tem că ei au dreptate 100% când spun că toți oamenii au fost îndobitociți și de aceea mă omoară - ei spun și că poeții de pe facebook mă disprețuiesc, deși nu erau motive - oricum eu am rămas așa cum eram în tinerețe, dar am fost un om calm, înțelept, blând și inteligent - dar nu au acceptat inteligența mea, deși nu am fost nebună - recunosc că am o boală psihică, dar nu sunt nebună în sensul rău al cuvântului - ei spun că boala mea psihică este faptul că sunt f_tă de mama sau de alții - poate chiar de ei? Unii spun că unii oameni știu ceva rău și adevărat legat de viața mea (?) dar acele lucruri nu sunt nici a mia parte din realitate. Ei mai spun că adevărul despre mine a ieșit de nenumărate ori la lumină, dar, de fiecare dată, proștii au fost mințiți. Azi mi-am amintit ceva ce am uitat să notez mai demult, fiindcă în autobuz am văzut o fată cu o mapă Natalmed în mână. După ce m-a chinuit imens ginecoloaga Dușmanu Alina, care semăna cu psihiatra Vișoiu, am fost, la indicațiile ei, la un ginecolog arab - și acesta m-a chinuit enorm la efectuarea ecografiei transvaginale - cu durere imensă, timp îndelungat. Se pare că amândoi au dăunat formei organului meu sexual, căci de atunci numai am am avut diferite probleme de igienă, fiind greu pentru mine, supraponderală și șchioapă. Când am ieșit de acolo oamenii se purtau bizar, cum am mai pățit, și mi se făcuse rău și nu mai aveam bani de taxi și nu erau deloc și au vrut să mă ducă cu tramvaiul la cimitirul Șerban Vodă, noroc că nu m-am urcat. Ei spun că eu aveam vagin de copil.
monștrii de pe mintea mea - ”niște politicieni infecți au mințit despre tine și de aceea ești omorâtă”
Nu știu de ce credeți răul despre mine, dvs. cei de pe facebook - sau oricum nu credeți adevărul și binele și preferați să mor, ceea ce e clar - dar vă spun adevărul curat încă o dată: e adevărat că acești indivizi peste mintea mea sunt agresivi și nebuni, dar asta nu mi-a afectat sufletul și intelectul, adică vorbele lor - îmi pare rău că dvs. mă respingeți din cauza asta, fără să înțelegeți... poate fiindcă dvs. nu vi se spun astfel de lucruri în gând... păcat că nu aveți cum să vedeți adevărul...
ideea lor e că li s-au spus oamenilor minciuni, anume că e necesar să mă bată la cap niște experți, să scoată din capul meu ideile acestea - dar ei spun că nu au ce scoate, fiindcă totul e adevărat, acum ei zic din nou că încă nu am înțeles ?!
Ei spun, cum am zis eu, dar nu știu dacă ei sunt sinceri, că eu sunt prea inteligentă pentru a delira și nu am avut nicio urmă de delir toată viața, dar plătesc cu viața pentru greșeala unor ”porci” cu care nu am avut nicio legătură. Au mai spus alteori că sunt un om perfect normal și nu am avut nimic psihotic toată viața, dar psihiatrii nu vor să recunoască și proștii cred că sunt proastă și nebună. În plus, au mai spus uneori că le este greu să mă omoare, fiindcă nu am mințit niciodată, și fiindcă aș fi geniu. ???! Totuși nu aveam cum să fiu geniu - că m-ar fi acceptat poate și aș fi reușit ceva bun - și nu trebuiau să mă omoare - dar ei asta fac, împreună cu dvs.
mă reapucasem de fumat în decembrie, după doi ani de abstinență, iar acum m-am lăsat din nou, de vreo săptămână - am mai fumat doar una pe zi, dar renunț total
4.06.22
Ei spun că oamenii nici măcar acum nu au înțeles că tot ce am spus eu e adevărul și cred că eu sunt ceva rău. Se pare că au dreptate. Despre cei de pe facebook spun că au fost doar idioți care nu au putut înțelege adevărul. Ei spun azi ceva nou - că bărbații și-au păcălit nevestele că eu aș fi ceva rău, ceva ce nu am fost ??? Mi s-a agravat boala de inimă. Abia merg. Ei spun iar aberații - că vor să mă sacrifice pentru Z - ceea ce e o minciună, nu are cum să fie așa, e vorba de crimă din 1984, chiar dacă dvs. nu vedeți adevărul.

24.05.22

Îmi aminteam azi cum am trecut eu prin anumite piese de teatru montate pe scenele bucureștene. Au fost multe care au avut tangență cu viața mea, cu suferința mea, dacă ar fi să amintesc doar Zbor deasupra unui cuib de cuci și Arsenic și dantelă veche. Au fost multe, dar la un moment dat nu le-am mai ținut socoteala, și la fel au fost multe romane sau alte lucrări literare care includeau o parte din viața mea, de obicei mistificată, așa cum făceau diverse persoane, psihiatrii sau alții. O exploatare a micuțelor mele celule cenușii. Bineînțeles, nu actorii aleg ”nebunii” sau viitorii oameni considerați nebuni. Parțial, îi alege înseși logica sistemului social, cu toate compartimentele sale.

Ce este un nebun? Acela care este mereu luat drept altceva decât este, chiar dacă este complet singur toată viața, deci nu e logic așa ceva. Acela a cărui sinceritate e considerată delir sau minciună. Acela ale cărui dureri și suferințe nemeritate nu impresionează pe nimeni, nu dor pe nimeni. Acela care s-ar sacrifica lesne pentru alții, dar primește ca răspuns ura și violența celorlalți. Acela a cărui moarte lasă indiferenți pe toți, chiar dacă e omorât. Acela asupra căruia se aruncă vina, el fiind nevinovat. Acela pentru care nu există decât o singură variantă și nicio opțiune toată viața. Acela care plânge după gratii, până când uită gustul lacrimilor. Până când țipătul devine cântec și apoi nici atât. Acela în a cărui viață nu există nimeni, care nu înseamnă nimic pentru nimeni.

Teatrul e o instituție socială, nu o clădire din oțel și sticlă. Nebunul mijlocește între realitatea dezarmantă, sălbatică și sterilă și ficțiunea artistică care prilejuiește emoție publicului. Realitatea este încadrată și civilizată după gusturile și nevoile piblicului. Ca orice instituție, teatrul e o bază, un fundament, o cale bătătorită care transfigurează viața. O face mai acceptabilă. Astfel, iubim cu toții giganții culturii, care ne permit să circulăm cu sinapsele noastre nu doar din aproape în aproape, ci în salturi existențiale. Societatea are nevoie de instituții și de cultură, de plase și rețele care permit o mobilitate mai mare și sunt baza diverselor progrese sau evoluții, biologic și economic etc. Atunci care ar fi funcția nebunului, de stâlp al lumii? Din acest punct de vedere poate fi și așa ceva. Un releu puternic,un om puternic - ceva ce poate facilita și îndura mai multe prăbușiri sau schimbări vertical, necesara viață și necesara moarte din sistem.

Poate greșesc în ceea ce mă privește - poate iar am făcut generalizări pripite. Mă refeream la nebunii intelectuali și mai precis la mine. Nebunul este totodată o lume care se deșiră - de exemplu una din sorele șefe la psihiatrie semăna bine cu cea din piesa de teatru binecunoscută. Numele ei era Achim, ceea ce era și numle unui cântăreț ascultat demult de mine dar mai ales numele unui loc în satul bunicilor. Părăul lui Achim. Abia după mai mulți ani de suferință am realizat că lucrurile din trecutul meu, cele dinaintea nașterii mele chiar, se deșirau, fiind reluate de alți oameni din jurul vieții mele. Deci nebunul în acest caz este un om mâncat de viu câte puțin, fără să i se acorde nicio șansă de a clădi ceva, de a fi el însuși. Un om jucat, dar care nu (se) joacă niciodată.
Dar nu trebuia să fie așa - puteau să mă accepte oricât de puțin, nu era normal și bine să mă omoare, au fost păcăliți. Ei spun că oamenii care mă omoară mint ca niște porci și nimeni nu crede adevărul. Poate și dvs., acum.

Toată seara numai durere groaznică în tot corpul și numeroase amenințări de moarte. Au spus din nou că i-au păcălit pe toți că e vorba de un circ politic în viața mea, în care niște puteri politice porcine își dau mâna să îi lovească pe ceilalți prin mine sau prin omorârea mea. În realitate, spun ei, i-au păcălit doar, eu fiind clar un om singur și izolat și nenorocit de toți din 84, nimic politic legat de mine. Ei zic că absolut toate popoarele s-au păcălit între ele și eu eram momeala și că toți mă omoară, ca să scape ei basma curată.??? Dureri foarte mari în ambii ochi, fenomene apneice - ei zic că medicii mă lovesc toți, nu doar psihiatrii.

25.05.22
Când m-am trezit, după răul cerebral și durerile în tot corpul de ieri, aveam mâna dreaptă cu toate degetele umflată și cu sensibilitatea scăzută. Am scris ieri un text cam aiurit aici, dar mi-era tare rău. Am găsit în Mica Biblie miracolul produs de Isus asupra unui om bolnav de 38 de ani, numărul anilor mei de calvar până acum. De fapt eu abia acum citesc Biblia mare, printre altele. Nu știu dacă o voi termina.
26.05.22
ei zic că oamenii m-au proscris și condamnat doar în numele unor bănuieli, fără dovezi și mai apoi nu au vrut să își repare greșeala și de aceea mor??
29.05.22
Iar au această idee: cum să le explic oamenilor că un om total nevinovat a suferit mai mult decât toți vinovații? ??! 1 și 17 noaptea - iar au început cocoșii să cânte, ai dracu.
30.05.22
Ei spun că oamenii mă ”consideră” nebună - e unul din motivele prin care m-au forțat să scriu adevărul tot. Adică, după toate că sunt izolată din 84 și abia mai îndur, ei cred că sunt nebună, mă tratează în mintea lor, dar și fizic, ca pe un animal. Nu am fost și nu sunt nebună, dar probabil ei spun că așa zic toți nebunii, dar nu au dreptate - însă, repet, nu am avut nicio șansă de a dovedi că sunt normală și inteligentă - vă implor în genunchi, aveți milă, e inuman, vă rog mult... Ei spun din nou că toată lumea a înnebunit și mă omoară crezând că eu sunt altceva decât sunt (??) și eu de fapt am fost mereu exact ceea ce am declarat despre mine.

20.05.22

Deci, nu știu dacă am mai scris, câteva cuvinte despre viețile anterioare. Și apoi încă ceva despre dentist, ceva ce nu am notat mai înainte - dar voi continua aceste două aspecte mâine. Ei zic că abia după ce mor vor înțelege oamenii ce am fost eu, nu spiritele îngropate în mine - ceea ce e fals. Nu vor înțelege. Acum iar au intrat ăia care spun că vor să mă bage la crematoriu... și că e greșit.

Iată, scriu noaptea, nu am mai scris demult noaptea. Despre așa zise vieți anterioare. În primul rând vă explic de ce scriu despre asta - un lucru care pare cert neadevărat. De fapt nu pare. Absolut tot ce am înțeles de-a lungul vieții, am înțeles singură, nimeni nu mi-a șoptit nimic. E adevărat că am înțeles lent, dar am fost închisă, torturată și izolată. Pentru omul izolat, cunoașterea unor lucruri despre lume, despre viață, pare foarte grea, fiindcă el nu are probe, iar cele mai multe cărți sunt, pentru a parafraza pe cineva, ”cărți mincinoase pentru oameni păcătoși”. Nebunii care stau peste mintea mea mă urăsc și au părere groaznică despre mine, și probabil și oamenii proști sau nebuni de pe străzi au la fel, fără motiv. Repet, e total ilogic că aș fi nebună sau rea sau proastă, ce am scris pe blog e adevărul și era dovedibil, iar eu am fost mereu izolată, nu pot ei să creadă logic nimic rău despre mine. Eu am adoptat demmult următoarea atitudine epistemică - în cazul în care, prin forța intelectului, reușesc să dibuiesc vreun lucru mai dificil sau complex ca fiind adevărat - atunci neg aberațiile pe care mi le aruncă nebunii de pe mintea mea. Dacă, în schimb, ceea ce spun ei e irefutabil pentru mine, atunci conchid că mă înclin în fața scornelii lor, care poate fi totuși adevărul, și las deoparte problema până când am adunat eventual destule probe contra sau pentru. În general, problema de natură epistemică mi-a fost pusă de mine însămi în termeni vagi și află ulterior răspuns revelat, dar nu prin semne sau pilde date de alte spirite, ci prin reconstrucția treptată sistemului meu psiho-cognitiv. Probleme au fost puse și de ei uneori, dar mai rar, nu ei mi-au oferit teme de gândire prin care să mă dezvolt ca om. E vorba de mine însămi.

Revenind la problema vieților anterioare. Avem desigur de menționat ințierea unei discuții fructuoase de către Platon, care introduce tema anamnezei, ca reamintire a unei vieți anterioare, rolul profesorului fiind de moașă pentru revigorarea cunoașterii dobândite în viețile anterioare. Desigur Platon dezvoltă această idee și o leagă de mitul sau alegoria peșterii, pe care nu o mai amintesc, după cum știți. Oricum, seamănă mai mult cu prizonierii din închisori sau cu pacienții psihiatrici, obligați să privească la televizor - eu de exemplu nu mă uit, din multe motive. Să nu uităm niciodată diferența dintre a ști și a înțelege, căci se poate ști fără a înțelege, dar invers nu. Cei care își reamintesc eventual din vieți anterioare,”prind” totul foarte repede, dar nu pot explica integral ceea ce memorează. Prin procesul facilitării sociale, prin funcționarea neurolingvisitică, oamenii cuprind tot mai multe cunoștințe, din aproape în aproape, idei diferite, care sunt sistematizate prin funcționarea sincretică și sinergică a grupurilor și organizațiilor. Unele sisteme de recompense și pedepse ajută la menținerea ciculației informațiilor în organizație. Acum se pune problema dacă există telepatie sau transmitere subconștientă a unor impulsuri nervoase, de la individ la individ, ceea ce e posibil, mă înclin, nu pot dovedi. Pare posibil.

Acum fac apel la experiența personală - eu nu am primit niciun fel de cunoștințe de la alții pe cale telepatică și am fost și singură întreaga viață, a trebuit să înțeleg și să memorez logic singură totul. Din păcate mi-a fost adesea ștearsă memoria prin dureri de cap persistente și oribile. Ei chiar așa spuneau, era adevărat în opinia mea. Până în anul 2005 nu știam că există unele creaturi care pot să transmită teleptatic cuvinte și chiar fraze altor oameni - se pare că acest lucru e tabu, la fel cum e și adevărul despre F-t și proștii dețin informația exactă, fără să spună ceva celor care nu au simț telepatic sau experiență sexuală, cum eram eu. Totodată, mi-am pus problema cum și de unde știu toți atât de multe lucruri în mod brusc, cum pot ei, într-o viață de câteva decenii, să cunoască aproape totul, să știe lucruri - know-how și know-what - de parcă ar fi genii și descoperitori. Să devină de exemplu specialiști în diverse ramuri medicale în câțiva ani, începând de la bazele medicinei. Sau cum, din câteva ore de cursuri de specializare, devin specialiști în lucruri dificile și le merge mâna strună și vorba la fel. Nu am exclus posibilitatea existenței unei anamneze în sens socratic, fără a exclude existența unor genii formatoare, care practic modelează societatea, inclusiv cunoașterea, potențialul și fondul de cunoștințe, printr-un fel de flux telepatic care facilitează anumite moduri de stimulare și răspuns cortical și nervos în general. E logic, suntem oameni, suntem o specie, suntem membri ai ei. Instinctele individului se definesc în funcție de ceilalți și alte coordonate superioare așijderea, din aproape în aproape, piesă cu piesă. Dar viață anterioară? M-am gândit, ca ipoteză, că nu am avut așa ceva. Nu îmi amintesc nimic, nu am avut senzație de deja-vu niciodată. Nici pentru chipul meu din oglindă, nici pentru cunoștințe teoretice. Apoi am ajuns la concluzia că Platon avea dreptate, dar nu mai explic totul, am avut unele dovezi mai greu de mărturisit și am tras unele concluzii pripite poate. În ansamblu, deși admit că e posibil teoretic așa ceva - reîncarnarea sau viața relativ veșnică - nu am dovezi destule pro sau contra și nu doresc să expun aici o teorie ce poate părea nebunie sau tabu la prima vedere. Există totuși ceva bizar în memoria mea. Iată ce: cred că dacă am existat înaintea acestei vieți am avut o legătură oarecare cu lumea baletului. Din motive obscure pentru mine, care pot fi explicate și prin teoria influenței telepatice din partea cuiva asupra mea, deși eu nu mersesem la spectacole de balet, deși nu urmărisem balet la televizor în ”peștera” mea, la un moment dat dansam singură în casă și simțeam nevoia să execut anumite piruete pe muzică clasică sau melodii diverse, pe care nu le puteam face decât parțial sau deloc. Era ceva în mine care mă impulsiona, aveam reprezentări kinetice destul de elaborate din nu știu ce sursă. Bineînțeles, în acea perioadă am descoperit cu mirare că vărul Puiu al mamei avea în sufragerie o balerină de porțelan plasată pe un disc rotitor sub reflectoare mici. Era ceva ciudat, statueta nu era foarte frumoasă, dar a fost prezentată musafirilor în mod special. Eu însămi făceam coșulețul cu ușurință și podul de sus și șpagatul, deși eram cam grasă, fiindcă aveam o mare mobilitate a membrelor, așa cum spunea nașa mea când eram copil că fusesem din pruncie, spre mirarea ei. Am descoperit cu mirare că gesturile sau salturile sau piruetele pe care le simțeam erau des prezente în baletul profesionist.

Și acum să prespunem că ar fi adevărat, că am avea urme sau reminiscențe din vieți anterioare. Cum ar fi posibil? Ar trebui să considerăm spiritul propriu drept un fel de tipar, matrice, care atrage întru sine formele concrete, le forțează să fie după chipul și asemănarea sa. Astfel încât chiar și trupul sau chipul individului, născut din alți părinți, dobândește trăsături sau proprietăți asemănătoare - cu atât mai mult înclinațiile psihologice ale individului.Tot datorită vieții anterioare ar putea să acționeze și mediul extern, prin linii de forță și forme care corespund înclinațiilor naturale ale individului - cele dintr-o viață anterioară și care astfel se actualizează. Atrase ar fi ele așa cum magnetul atrage pilitura de fier. În altă ordine de idei, eu nu prea văd oameni murind (la biserică), deși stau într-o localitate cu mulți locuitori, în timp ce bebeluși sau copii mici sunt mulți, dar poate că nu am auzit eu clopotul, nu știu. Dar, dacă am avut legătură cu lumea baletului într-o viață anterioară, și mi-au rămas doar automatisme legate de pași și piruete în memorie, atunci cum s-ar explica faptul că eu am avut din copilărie înclinații la polul opus poate, adică teoretic-abstracte și chiar filozofice? S-ar putea ca anamneza să fie mai dificilă, sau ca procesul individuației să fie mai complex.

Cât despre spiritele din alte vieți ale căror purtător m-aș afla - trebuie să explic câteva lucruri. Ei au creat un fel de delir că eu aș fi o păpușă manipulată de spirite felurite, ba chiar singura păpușă, ba chiar de spirite moarte. Una din ideile lor se referă la spiritele ”îngropate” în mine. Ideea lor e că nu eu m-am reîncarnat, ci alte spirite s-au reîncarnat în creierul meu. De aceea, crezând unii dintre cei răi că aș fi nebună, mi-au aruncat idei că eu sunt torturată pentru ca ei să scoată la lumină duhurile și geniile din mine, ca și cum aș fi o carcasă lipsită de valoare, iar ei ar face uz bun de potența creativă a celor extrași din spiritul meu. Este complet absurd, ei nici măcar nu au conceptul de eu, este vorba de eul meu, de mine însămi, eu nu sunt un gunoi fertil în care au eclozat alții. Eu chiar am fost eu însămi și ei nu vor ști, cum am scris mai sus, nici dacă mor, ce am fost eu, fiindcă nici măcar o carte nu am scris, datorită torturii, otrăvii și izolării forțate o viață întreagă. Omul nu poate fi cunoscut decât în relație cu ceilalți sau cu o activitate oarecare și eu nu am avut nicio șansă, iar acum sunt aproape bătrână. Dar am fost un om de valoare ca fire, caracter, suflet și chiar intelect. Unii spun că proștii cred că trebuie să mă nimicească, fiindcă cei morți care mă ”populează” ar fi ceva rău, iar alții zic invers, că răul provine numai de la cei vii, iar cei morți au experiență și cunoaștere și sunt ceva bun. Oricum, eu, care am analizat cu atenție posibilele influențe asupra mea, spun că sunt eu însămi ceea ce sunt și că am fost mereu un om coerent, coeziv, constant, ceea ce putea fi mereu dovedit. Sunt eu, nu alții. Există încă unii peste mintea mea, dar nu mi-au denaturat personalitatea, felul de a fi. Toți intelectualii probabil sunt influențați, cum am explicat mai sus, de alții și dacă ar avea conexiune cu spiritele anterioare lor, asta nu ar fi decât ceva bun, pozitiv în ordinea creativității și inteligenței lor proprii. Delirul schițat de ei este o aberație urâtă - că adică oamenii cred că eu aș fi alții, nu eu însămi, un lucru impalpabil și fantezist în care numai cei mai proști pot crede. În psihologie acest lucru se numește criză de identitate, adică individul e considerat și consideră el însuși a fi altceva decât ce e în mod propriu și distinct, ceea ce nu a fost cazul meu niciodată.

Acum despre unul din dentiștii mei. Este vorba de faptul că și dentiștii mi-au făcut rău, în mod bizar, așa cum am povestit în postările anterioare. Astfel de lucruri sunt calificate drept paranoia sau delir, căci cine putea să aibă interesul să facă răul unui om bun, singur, sărac? Și totuși eu am prezentat numai fapte clare, dovedibile, sau clar adevărate. Unii intră peste mine cu ideea opusă - că ”cum, tu Cristina, tu chiar nu ai înțeles?! E foarte simplu, toți cred că ești altceva decât ești.” Nu cred că așa ceva e simplu și ideea asta nu îmi spune nimic clar. Ideea de genul acesta pare cu totul delirantă, cine și de ce să vrea să strice dinții mei? Eu nu am avut nici gânduri rele și nu am greșit nimic. Nu am scris despre un lucru care m-a mirat - când am fost la Sharbek, o dentistă căsătorită cu un arab, având cabinet particular de tratament. Poate nu am dreptate în acest caz totuși. La un moment dat a trebuit să îmi scoată lucrarea de pe stânga sus și apoi s-o pună la loc. Ea a luat-o în palmă și, într-un mod ușor ciudat, a admirat-o, s-a mirat de ea că e delicată, micuță, frumoasă. Nu mi-a pus-o pe loc la loc, a zis că trebuie să o taie un specialist. Lucrarea conținea coronițe pentru canin și premolar și molar(i), dar molarul al treilea se rupsese și nu mai avea de ce să o prindă. Ceea ce mi s-a părut ciudat, dar poate era normal datorită tăierii, e că, atunci când mi-a adus-o, era mare și urâtă, fără dintele din spate. Privind-o are altă culoare și apare altfel la rădăcina caninului legătura cu gingia. Persoana care mi-a făcut-o, doamna doctor Pan, a confecționat și lucrările de sus și jos pe partea dreaptă, cea tăiată fiind pe stânga sus. Acele lucrări au altă culoare și se îmbină bine cu gingia, sunt și erau toate frumoase. Se vede clar, pot arăta poze. Dinții celorlalte sunt micuți, delicați, așa cum îi aveam eu. De când mi-am pus-o, acum câțiva ani, incisivul al doilea de lângă ea parcă s-a micșorat și s-a deplasat în mod sigur spre cerul gurii, poate din cauza presiunii. Lucrarea reinstalată e mare, mătăhăloasă, grosieră și ca un bloc lipsit de mici crestături. Poate totuși mi se pare. Numai recent mi s-a pus o plombă masivă la caninul din drepta, dar și acum se vede diferența de mărime și formă. Eu am mai povestit lucruri rele legate de dentistul de pe strada școlii. La Pan nu mai puteam merge, fiindcă nu mai aveam bani, ea a zis să merg al studenții din facultatea de stomatologie - acum am degeaba bani. Șarbek, inițial, a refuzat să îmi lucreze ceva în locul protezei, s-a eschivat și la fel am pățit și cu alți dentiști atunci. Am fost din nou la Șarbek și m-a dat pe mâna unei dentiste tinere, care și ea era nesigură. Pe partea aceea mestec greu datorită edentației. Prin urmare mi s-a tot stricat partea dreaptă și apoi am dat de Iliescu, care a fost medic bun, dar mi-a făcut doar o plombă și apoi a intrat în concediu de maternitate și are cabinet propriu. Ea aspus că e prea târziu pentru a face implant pe stânga ca să pot avea dinți acolo cu o punte pe implant. Am fost iar mai apoi la cabinetul unde era ea. Și iar mi-au dat o doctoriță foarte tânără care s-a eschivat că nu știe cum trebuie să lucreze sun lucrare și m-a chinuit rău de tot la detartraj, căci am înghițit foarte multă apă cu mizerie - pe 23 martie parcă, anul acesta 2022. De atunci mi-e rău digestiv, dar poate nu e nicio legătură. Mi am și alte mici probleme la dinți, carii etc. ce ar putea fi tratate, dacă ar fi bunăvoință. Ei insinuează că sunt tratată urât fiindcă oamenii cred că sunt altceva, dar eu cred că e din cauză că sunt evident singură și săracă și șchioapă - acum aș avea bani de dinți totuși - și nu impun respect. De ce dracu n-o omoară, spun ei din nou cu exasperare.

Ei spun de ce nu mă uit eu deloc la televizor, căci toți oamenii singuri se uită. Iată de ce:
1. sunt singură, dar și lucidă și inteligentă - nu am nimic de a face cu treburile obștești, cetățenești, care apar la televizor. Nu am cu cine împărți acest fond de informații de cultură sau politică etc. Nu îmi folosesc. Sunt ostracizată și izolată și mi-e greu să văd la tv lucrurile care au fost create sau sunt plăcute exact de generația mea, de vârstă matură, căci sunt multe din acest gen în afara celor politice.
2. fiind izolată, chinul e mai mare să privesc la tv sau pe fb, lipsa oricărei relații cu altcineva devine și mai dureroasă.
3. nu îmi plac dezinformarea, minciuna, propaganda și altele din mass-media, care nu sunt numai de natură politică, nu îmi place să le văd etalate și recompensate uneori
4. detest politica și discuțiile fierbinți, așa a fost mereu felul meu
5. mi-e frică tare, fiindcă am încercat totuși să mă uit puțin - de exemplu la ”vedeta populară” și am fost lovită rău, probabil pe cale telepatică, fiindcă mă uitasem, deși nu am avut niciun gând greșit și de fapt nu am gândit nimic - aproape mereu am fost lovită dacă mă uitam
6.sunt foarte săracă și ei sunt foarte bogați, nu intru în cadru
7.mi-e frică de războaie sau alte rele pentru ceilalți - dar de radio de exemplu mi-e cel mai frică, fiindcă mereu au apărut discuții despre războaie după ce am ascultat radio, destul de rar și asta de-a lungul vieții - ca și cum undele radio creează așa ceva - am o teorie, dar nu o expun. Însă e adevărat că așa a fost mereu în viața mea când am ascultat întâmplător radio - de exemplu războiul din Golf, din Afganistan, și de curând în Ucraina, exact după ce am ascultat radio România muzical, muzică clasică - nu voi mai asculta radioul toată viața, decât dacă mă vor forța.
8.Am amintiri neplăcute sau nostalgie legate de ascultarea radio-tv în copilărie. Totuși e o excepție - după ce am ascultat radio europa - în 2005, povestea aceea în care m-au păcălit, dar la tv nu mă uitam nici atunci - se pare că nu a fost război în media, dar nu știu sigur. Oricum lista diferitelor conflicte minore din ultimii ani e lungă și deci putea oricum începe război, dar nu din cauza mea. Dar eu nu am mai ascultat radio și m-a iritat și dezgustat ideea despre război ruso-ucrainean, care era de mult, dar reaprins exact după ce am ascultat puțin radio România muzical - mie tot mi-e frică. Vezi lista:
Conflicte wiki
ei spun că eu am un fel de a explica că până și proștii înțeleg totul, e normal, fiindcă toți oamenii inteligenți pot expune realitatea clar, pe înțelesul cui vor ei. Ei spun că totul e foarte simplu, că toți cred totul despre mine exact invers decât a fost sau e.?? E clară ideea că oamenii cred că sunt ceva rău, nu rea, căci altfel nu mă izolau și nu mă omorau. Cum nu au de unde să știe așa ceva, probabil că i-au mințit. Ei oricum zic mereu că eu nu am greșit nimic și toți (toți ce?) au mințit. Din câte știu eu, nu sunt nici ceva dăunător. E o greșeală că mă omoară și tot calvarul la fel, toate abuzurile care au fost...

22.05.22
Azi noapte am avut coșmaruri și m-am trezit de mai multe ori. Sete, rău, durerea acută a izolării și lipsei rostului în viață, lipsei drepturilor și calvarului din 84 începând. Am fost un om perfect normal și nu am greșit, repet. Acum e ceva mai bine trupește. Unii spuneau azi noapte că ei nu înțeleg cum eu nu am înțeles că colegii mei de liceu au vrut să îmi facă răul și l-au făcut asupra mea. Am început să recitesc tot blogul și adaug comentarii, dar nu chiar la toate postările.
ei spun iar că eu nu voi fi ”repusă în drepturi” (pe care nu le-am avut deloc) fiindcă e ceva hidos - toată lumea crede că sunt nebună
ei zic iar că toți vor să mor și de aceea mă f în inimă - într-adevăr mi-a fost foarte de rău la inimă azi,
ei zic iar că îi deranjează faptul că am spus tot adevărul și de aceea vor să mor
iar au încput să mă bată la cap că au mințit toți și de aceea mă omoară, nu din cauza mea - dar cine și ce a mințit? Unii au spus azi că se miră de întrebările mele și întrebau dacă sunt sincere semnele mele de întrebare - da, sunt sincere
Azi am ieșit din casă, dar mi-era tare rău la inimă. Copiii și tinerii urlau, țipau, înjurau râdeau etc. se adunaseră în parc - ei spun că din cauza urii față de mine, așa cum era în orașul București, dar acolo mai rău... ei spun că ura aceasta are un mecanism prin care se autoîntreține, că ei se îndeamnă între ei să îmi facă rău, că nu e din cauza mea sau a reacției mele de durere sau neplăcere. Ei spun din nou că oamenii au fost, din păcate, îndobitociți despre mine.

24.05.22
Iar au intrat peste mine, cum au făcut des, cu ideea că își cer iertare. Nu pot înțelege așa o nerușinare. Își bat joc ca și cum aș fi nebună de-adevăratelea... Dacă ar fi fost adevărul aș fi avut totuși dreptul la muncă și aș fi fost probabil acceptată în ceva ce aș fi putut face și ei m-ar fi acceptat, iubit și respectat, oricât de puțin, ca pe femeile lor cumsecade sau bune și calme. Se pare că rezultă din această cerere de iertare că ei mă resping și m-au respins - dar chiar lovind!, distrugând ce eram - numai pentru faptul că am fost persecutată sau lovită în trecut, deci pentru ceva care nu face parte din mine.

13.05.22

E subînțeles că spiritele superioare, adică feluriți intelectuali, au capacitatea să integreze întru sine tâlcul multor enigme la care ceilalți nu pot răspunde deloc și ajung uneori să aibă o concepție sistemic-holistică asupra universului. Datorită inteligenței și dezlegării diverselor taine, acești oameni sunt altfel de construcții psiho-biologice față de oamenii de rând, au o anumită aură pe care o poți simți în preajma lor. Nu am fost geniu, dar, prin forța împrejurărilor și proprie activitate, am fost un om lucid care a înțeles multe lucruri de la sine, din păcate însă am povestit totul sau am gândit cu voce tare în camera mea - oricine îmi putea fura și apropria zborul jucăuș al minții și inimii. Din această cauză se pune problema secretului, tainei. Eu am fost profesor și am ”predat” toate cele înțelese de mine, alții însă au teoria că secretul le dă putere și avantaje, în ciuda unui intelect slab, că are funcție de potențare la fel cum au tainele descoperite cinstit și prin muncă. Astfel, ar fi posibil oare (?) ca niște oameni slabi ca intelect și plini de vicii morale și sufletești să vrea să domine pe alții și, de exemplu, să comită o crimă monstruoasă asupra unui om nevinovat, doar în acest scop - cum e cazul cu mine, căci ei mă omoară cu adevărat, deși am demascat toate secretele celor răi - dare evident că nu cred sau nu au înțeles decât o parte, fiindcă altfel nu m-ar fi omorât. Fiind pentru oameni incredibil, după cât se vede, astfel cei răi și puțin dotați intelectual îi calcă în picioare pe ceilalți, fiindcă fac ceva ușor și simplu pentru proști - omoară și distrug, mint și terorizează. S_ar putea, repet, să fie doar un șantaj fiindcă mi-au făcut rău și nimeni nu mă vrea, cum spun ei mereu. S-ar putea ca medicul de familie să nu fi fost de vină, poate că e altceva de data asta, poate cancer sau doar ciroză - dar dacă e așa, oricum toți sunt de vină indirect sau direct, inclusiv eu că am fumat din nou, datorită izolării. E adevărat că am înțeles tot ce puteam înțelege despre viață și oameni până la această vârstă, poate pentru totdeauna, dar am fost izolată mereu, deci nu e chiar mult - nu știu multe datorită faptului că nu am putut verifica prin realitate - însă mă doare puțin că tot binele și frumosul sufletesc a fost la cheremul altora. Dacă nu eram singură, sigur nu vorbeam singură în casă.

14.05.22
azi mi-au montat termopane, dar am făcut o greșeală destul de costisitoare - am comandat ușă la baie și nu prea e bună și are pragul de jos înalt și aș intra foarte greu înăuntru în cârje, asta e, am greșit, mama a greșit și ea că a schimbat geamul termopan de la baie, care era bun și eu am spus asta, dar ea a vrut schimbat și acum îi pare rău, că e mai prost și a costat și s-a stricat pe margini destul de rău
ei spun că ei au tot sperat că oamenii se vor trezi la realitate în ce mă privește, dar în zadar, ideea e că vor să mă omoare, ceea ce au spus mereu, de mult timp, dar e adevărul și e ceva rău, ei spun că oamenii comit o mare eroare, crezând că se războiesc cu cineva prin lovirea mea
alții spun din nou că eu sunt absolut nevinovată și oamenii mă omoară - nu înțeleg, normal că sunt nevinovată, la ce vină se referă ei?
Dureri extrem de mari în tot corpul și mai ales în brațe, abia mă mișc... ei zic că oameni extrem de răi vor să mă omoare, altul zice din nou și din nou ”Și încă nu poate să o înghită?!” Altul zice din nou că i se cere cu insistență să mă omoare. Îmi pare extrem de rău că și dvs îmi doriți moartea, după cum se vede clar - ar fi trebuit invers, asta e... ei zic mereu că oamenii pur și simplu nu pot crede adevărul, care e extrem de bun despre mine și mă omoară crezând că eu delirez sau sunt ceva rău. Degetele aproape mi-au paralizat. Se pare că au pus otravă în apa de la duș de mai mulți ani. Obezitatea mea morbidă e acum și monstruoasă - am un aspect de om extrem de gras și bolnav și diform - am povestit cum am ajuns așa - mai ales prin otravă și tortură cerebrală, abia mă scol din pat și de pe scaun, de mâine vreau să nu mai mănânc
ei spun că femeile obeze sunt aproape toate proaste și că poporul crede că și eu sunt proastă și eu sunt extrem de inteligentă, de parcă asta ar conta sau ar fi vreo problemă

15.05.22
Ei spun că familia mă detestă că am spus adevărul, că vor să mor, fiindcă e o rușine să spui adevărul, deși eu nu am intenționat asta, am fost torturată monstruos și otrăvită. Vă dați seama că nimeni nu are intenția să se plângă, să spună tot, chiar dacă e masacrat, dar în cazul meu crima a fost puțin diferită și torturile și otrava nemeritate și nu am greșit absolut nimic și au fost unele lucruri pe care le-am înțeles abia după ce le-am notat. La fel e cu generația tânără spun ei, de exemplu Cosmin, vărul meu, care trăia încă în vise, a avut un șoc când a descoperit adevărul din ceea ce spun eu, și mai ales în acest mod public. Eu cred că da, e ceva rău și urât și nu am intenționat asta. Mai știu și altceva, că unele taine nemărturisite pot duce la repetarea lor dacă individul le ține minte (sau dimpotrivă) - eu mărturisind totul am curățat o parte din rău, dar se pare că cu prețul vieții. În cazul meu condamnarea e nedreaptă, nu doar fiindcă am fost martirizată atâția ani, e un accident rău. E greșit. Unul dintre secrete sau lucruri neplăcute care se țin ascunse e că Cosmin eventual nu era copilul lui Nelu, fiindcă a apărut pe lume așa devreme după nunta lor din iarnă și ei insinuează că nu ar fi copilul lui Nelu, și că de aceea eu, fără să bănuiesc nimic, am ținut minte cum o tachina el pe Genica când era gravidă. Unii așa au crezut citind scrisele mele - dar poate nu e așa! E drept că nici el nu seamănă cu tatăl lui. Sora lui seamănă cu amândoi părinții. Și mie mi-au spus că m-am născut exact la 9 luni după nunta părinților și nu am bănuit nimic. Eu trăiam în vise și nu văzusem că nu semănam cu tata deloc. E posibil ca din cauza bănuielilor față de Genica noastră să fi fost bârfită și o vecină tot Genica pe lume că a avut copil cu tatăl ei, care era bețiv și violent, ceea ce am notat în primele povestiri și ceea ce poate nu a fost adevărat, sau ea a avut copil ilegitim din cauza poveștii din familia mea, care devenise prototip. Ambele povești pot fi false, dar am mai întâlnit asemenea coincidențe, deci poveștile se puteau influența una pe cealaltă, chiar dacă erau doar bârfe fără temei. Poate unii au suferit anumite necazuri similare cu ale mele, dar, povestindu-le am îndepărtat poate o ulterioară poveste rea. Măcar atâta. Dar poate că nu. Dar otrava a fost ceva monstruos și eu oricum nu aș fi povestit viața mea nimănui, asta era cert. Nici nu aș fi avut niciodată cui. Și oricum verii mei mă respingeau complet dinainte să scriu totul. Cam așa e și metafora biblică - moștenim cu toții răul de la păcatul originar. Ei spun că copiilor li s-a spus că sunt nebună și au fost astfel crescuți încât să mă respingă.

17.05.22
ei spun că e o chestie pe care eu încă nu am înțeles-o - că toți oamenii buni sau normali din viața mea au fost trimiși în exil???
și că poporul avea ceva cu mine cu mult înainte ca eu să scriu adevărul tot pe blogul meu ???
și că poporul mă condamnase cu mult înainte dar eu nu am ghicit asta și nici de ce, sau ce aveau cu mine
ei zic că poporul a fost mințit în cele mai mici detalii despre mine???
și că poporul crede că a fost jignit de mine și de aceea se purtau bizar de mult timp???
nu am avut niciodată idei greșite despre popor, nu am fost persoană publică și poporul nu are cum să știe ceva despre mine, practic nimic, fiindcă am fost cu adevărat izolată, nici măcar un geniu nu are cum să mă cunoască, nu am vorbit în public decât de 2 ori, legat de poeziile mele
ei spun că principalul motiv pentru care am fost complet izolată e că unii neagă totul despre mine și nu voiau ca alți oameni să înțeleagă că tot ce am spus e adevărul, inclusiv că eram otrăvită cu adevărat, intenționat

18.05.22
Aseară iar am avut rău cerebral înfiorător, ca și acum două zile și dureri mari în brațe și picioare - oasele - dar nu chiar ca acum două zile. Atunci, adică duminică seara, 15 mai 2022, a fost monstruos. Cel mai rău axila și umărul drept. Și luni a fost rece și noros, iar azi mai rău, numai marți, când nu m-au lovit a fost bine, ca întotdeauna. Dacă ar fi fost adevărul despre mine totuși nu m-ar fi omorât sau torturat monstruos și aș fi avut câteva relații cu alți oameni, aș fi avut un rost oarecare și e adevărat că răul tot ar fi dispărut, prin simplul fapt că nu aș fi mai fost singură. Știu că nu credeți, dar există un fel de rău fizic care e doar din cauza izolării și dicordanței față de realitate. Acest fel de rău a apărut numai în ultimii câțiva ani, de când speranța de a avea viață împreună cu alții a pierit.

Din nou despre idei "politice", fiindcă și ieri m-au înțepat cu ideea că proștii cred că eu sunt masacrată și omorâtă din cauza ideilor politice ale altora, nu ale mele. Au creat un fel de delir urât, pe care îl voi explica. În primul rând, e normal pentru ei că oamenii în situația mea sunt omorâți din cauze politice, ideea aceasta prinde la proști, dar în cazul meu nu e așa, e doar o etichetă care e comod de aplicat. Eu nu am avut niciodată interese politice - adică gânduri legate de așa ceva, și nici măcar nu am urmărit știrile politice decât o dată în viață, din motive create de alții, nu de mine. Dar ei au inventat, printre altele, că anumiți oameni politici români și nu numai au inventat minciuni despre mine și sunt omorâtă din această cauză, pentru a apăra onoarea acelor oameni politici, sau a poporului, care a mințit și el despre mine, fiind păcălit de acei politicieni. Bineînțeles că nu cred așa ceva și nici nu am cea mai vagă idee ce ar fi putut inventa oamenii despre mine, în afară de ideea că aș fi nebună. Totuși ei spun că poporul avea idei ”politice” despre mine dinainte ca eu să scriu tot adevărul pe blog, fapt pentru care au decis să fiu omorâtă, deși nu pot ghici acele idei și ele sunt în mod sigur false. Voi continua imediat

O altă idee a lor e că sunt ostracizată și omorâtă fiindcă nu am mințit la fel cu ceilalți despre revoluție sau despre perioada comunistă din istorie, fiindcă așa e regula în societate, că mulți mint și sunt acceptați și alții mint fără să știe nimic despre revoluție sau politica comunistă, mint din cauză că alții au mințit și i-au păcălit sau au creat această cutumă. Acum sunt mai mult de 30 de ani de la revoluție, dar ei mint sau vorbesc sforăitor și cu emfază și cu același ton de voce despre ce a fost demult, la fel cum făceau în comunism despre Al Doilea Război Mondial, chiar până la schimbarea regimului și eu, fiind copil sau prea tânără, mi se părea puțin ciudat acest procedeu. Poate e așa din cauză că astfel se creează propaganda necesară, fiindcă oricum trebuie să existe propagandă, care să justifice anumite schimbări sociale, care să creeze fondul energetic necesar. Este adevărat, din câte am văzut, că unii consideră ororile comunismului ca fiind plasate numai în anii 50, obsedantul deceniu, cum îl numesc ei. Deci acum 70 de ani, deci numai oamenii de 90 de ani pot avea o idee clară despre așa ceva, dacă nu sunt ramoliți, decrepiți, sclerozați etc. Cât despre ce a fost înainte de revoluție, numai cei de peste 60 de ani știu în mod real. Revenind la viața mea, repet, eu nu am avut nicio legătură cu politica și nu am vrut de mică să am, căci am fost crescută într-un fel de dezgust față de aprinsele patimi politice ale unora (fiindcă ai mei erau vulgari și violenți legat de idei politice, părea o nebunie urâtă). Singura mea tangență cu anumite idei politice a fost faptul că eram foarte săracă din naștere. În orice caz, am fost un om bun și inteligent, fără greșeli și chiar am trăit în limitele unei stări de încântare și sublim, și e completă nebunie să omori un astfel de om cu pretext politic; pentru ce?!

Am observat de pildă că așa zis prietenii mei, poeți de facebook, vehiculează multe idei politice, și fac propagandă pentru regimul poltitic actual de mulți ani, de parcă ar avea ei dușmani comuniști acum, la peste 30 de ani de la revoluție, așa au făcut mereu, un fel de vânătoare de fantome. Ideea unora peste mintea mea e că astfel sunt acceptați și au bani, în timp ce eu, care am spus numai adevărul, sunt omorâtă. Dar eu nici măcar nu am cui să spun minciuni, cei de pe facebook m-au respins total și nu am avut niciodată pe nimeni și oricum nu aș fi făcut așa ceva, nu am mințit niciodată și știu că minciuna e ceva rău și lovește eventual, indirect, în oameni buni și curați cum am fost eu și eu nu aș face așa ceva. Mai demult mi-au spus că pe oameni i-a deranjat faptul că am spus adevărul curat despre revoluție - și că toți știu că a fost atunci lovitură de stat. Nu știu acest lucru, nu știu ce înseamnă, am povestit doar din perspectiva unui martor ocular, doar adevărul, fiindcă am suferit atunci când am fost la revoluție și fiindcă m-au forțat prin otravă și tortură. E o chestiune de terminologie pentru care nimeni nu trebuie să moară! Am mai observat că, de-a lungul anilor, versiunea oficială despre acel eveniment s-a mai modificat, apropiindu-se de adevărul subliniez - incomplet - al lucrurilor spuse de mine. Atunci au spus că pe oameni i-a deranjat mai mult faptul că am spus adevărul despre pregătirea revoluției și ”circul foamei” și minciunile de atunci, dinainte de revoluție, în timp ce azi toți mint despre acel lucru, cu scopul de a crea pagină de istorie mai frumoasă și de a se alinia minciunilor și ideilor politice ale altor entități statale. Oricum, nu cred că ei mint sau vor să mint eu în scopul acreditării unei idei care circula după revoluție în mass-media - anume că atunci a fost o ”revoltă spontană”. Am observat ceva ce mi se spunea de mică - anume că în politică toți se apleacă după cum bate vântul, dar eu nu aveam cum, nu am avut nicio intruziune în ideile politice.

Aseară au intrat unii cu ideea că lumea așteaptă să mint și să dezmint adevărul legat de politică - foarte puțin de altfel - prezentat de mine pe acest blog. Adică să dezmint în scris. Totuși știu că dezmințirea, adică minciuna, nu mi-ar folosi nici mie, nici altora. E total absurd. Eu nu sunt Socrate - deși am avut înclinații filozofice, și nu sunt otrăvită, precum el, din cauze politice. El a avut real legătură cu politica, adică i-a deranjat - se zice, pe unii oameni bogați și puternici, pe ei ca indivizi, fiindcă ei reprezentau politica Atenei. Eu nu am deranjat pe nimeni și nu am atacat pe nimeni, am spus doar adevărul și chiar tot adevărul, fără să acuz, fără să judec.
Este adevărat că nu am scris poezii bune, că nu am har și de aceea nu au plăcut nimănui, dar pe facebook pare puțin bizar, fiindcă sunt totuși comparabile cu ale celorlalți, care nici ele nu sunt excepționale, dar sunt acceptate. Poeții sau artiștii de facebook nu m-au acceptat. Ideea e că, deși în contextul ”globalizării”, artiștii mici sau poate chiar și cei mari, trebuie să se complacă în minciună, ba chiar să fie angajați în propagandă politică mincinoasă, fiindcă au nevoie de bani și acceptare în lume, și că așa a fost viața artiștilor mai ales, întotdeauna, în orice epocă, în orice breaslă artistică, ei fiind obligați să fie servili potentaților fiecărei epoci. Mai ales a fost la modă în ultimele decenii imaginea poetului sau prozatorului angajat politic, moară vremelnică a ideologiilor de tot felul. Nu mă deranjează realitatea niciodată, în afară de crimele monstruoase asupra incocenților, cum am fost eu. E vorba de o cruzime cutremurătoare, cum ei nici măcar nu au descris legat de regimul trecut și eu am reușit să spun doar o parte, esențialul adică. Mă deranjează și ura lor nejustificată și ideea de mușamalizare începând cam cu 2006. Dar eu am început acest blog abia în 2013. Cei care intră peste mintea mea spuneau că e ciudat că, fiind într-o epocă de mare prosperitate pe toate planurile, totuși oamenii mă omoară și sunt nemulțumiți. Mai spun ei că orânduirea politică anterioară era mult mai dreaptă, dar cea actuală este mai prosperă, mai prolifică. Eu nu am emis astfel de judecăți sau evaluări.
Iar au început - că pe oameni îi deranjează că, fiind eu cel mai nenorocit om, sunt cea mai deșteaptă.??? Ei spun că și de data asta m-au f_t înfiorător și că tot ce am spus despre familia mea e adevărul, în cele mai mici detalii. Ei spun din nou, fără rost, că sunt un om extrem de bun și toți proștii cred că sunt ceva rău - poate au dreptate, căci de zeci de ani, deși izolată, toți se strâmbă la mine. Iar au început cu ideea că nu pot să mă taie, rupă etc.,ca și cum au ceva cu mine și îmi vor răul. Ei spun că eu nu am făcut nu știu ce lucru nici măcar o dată viața întreagă - dar nu știu la ce lucru se referă - oricum nu am mințit deloc și nu am făcut răul. Ei spun că toată viața am fost persecutată pentru lucruri la care nici măcar nu m-am gândit.

O altă concluzie

Repet, ceea ce am spus mereu, de mai multe sute de ori: Trebuia să fie adevărul tot despre mine și atunci ar fi fost dreptatea în mod sigur, adică aș fi avut dreptul la muncă și la studii și aș fi fost precis acceptată, fiindcă eram cu adevărat motivată, dar și capabilă cu adevărat. Ei reacționează urât când eu spun asta, cu ideea - ”O, Doamne, Doamne, Doamne”, bătându-și joc de mine. Ei spun că în ultimii ani m-au incapacitat oricum și deci e prea târziu pentru așa ceva, deși chiar numai lipsa dreptului la studii mă ucide. Doamna Minulescu, de care am mai vorbit, mi-a dat sfatul să merg la Colegiul psihologilor, unde m-aș fi dus în mod sigur, fiindcă nu am primit niciun alt sfat întreaga viață și nu mai puteam îndura, dar tocmai atunci a început pandemia, cam acum 2 ani și ceva, și acum e din păcate prea tărziu, căci m-au torturat cerebral mult prea puternic și aproape în fiecare zi sau seară, distrugând ceea ce eram. Nu am găsit nicio formă de învățământ la distanță, nu am știut unde să caut și oricum, din cauza izolării din 84, trebuia să văd măcar puțin câțiva oameni. Nu avea niciun rost să mă distrugă, totul a fost cum am povestit aici pe blog și nu am avut greșeli sau defecte toată viața - dar ei spun mereu că trebuiau să mușamalizeze adeăvărul și faptul că am fost abuzată monstruos. În mod sigur erau multe forme de studiu, inclusiv de formare continuă sau reprofilare, de pildă pentru profesorii de științe socio-umane erau doi ani de filozofie, exact ce îmi trebuia, dar nu aveam serviciu, și trebuia să fiu acceptată, să mă vrea cineva, să mă invite cineva, oriunde. Deci trebuia să fie adevărul, inclusiv ce este pe blogul meu, pentru a avea dreptul la muncă și la studii superioare, pe care le meritam. Dacă aș fi avut dreptul, atunci aș fi fost și acceptată. Nu era prea târziu, am explicat. Eu am scris multor psihologi care nu au vrut să mă accepte sau mi-au trimis (doar unul) o scrisoare de batjocură, ca și cum nu aveam minte deloc și eram idioată și copil mic, vă pot arăta. Am scris și multor instituții de sănătate mintală și de terapie și am dat adresa blogului, dar nu vor se pare decât distrugerea și moartea meea, cum au spus și aceștia care m-au torturat cerebral monstruos în ultimii ani. Ei mereu vin cu ideea torturii și distrugerii cerebrale, ca să nu fie adevărul, cum au și făcut mai ales în ultimii 6 ani. Iar la studii și muncă, cum eu încă visam, sunt în general acceptați doar oamenii care au relații cu alții. Ei mereu au spus că este exclus, fiindcă toți au mințit. Acum iar e măduva atacată, căci mă dor rău coloana lombară și degetele mâinii, probabil din cauza otrăvurilor de mai demult. Scriu foarte greu. Păcat că nu m-au acceptat, căci eram cu adevărat un om fericit în esență și capabil de multe lucruri bune. Dar ei, dacă vorbesc eu așa ceva, mereu spun că pe mine m-au aruncat la gunoi și trebuie să înțeleg asta.

Au început din nou să dea vina pe popor - că poporul român a fost mințit și vrea ca eu să mor și să trăiască mama, care e un monstru, după tot ce a făcut atâția ani... nu cred bineînțeles, dar ei așa fac mereu. Au început să spună că "disjuncția" nu e posibilă și că uciderea mea etc. Ei spun din nou că mama e ceva extrem de monstruos, atât de monstruos încât lumea nu poate crede adevărul - care nu poate fi spus - și mă omoară pe mine ??? DA, confirm, e și a fost mereu un monstru și disimulează totul. Dar nu înțeleg de ce trebuie să fiu omorâtă eu, după tot răul făcut de mama mie și altora. Eu nu știu de data asta care e adevărul - unii spun că atunci când toți (toți ce?) mint oamenii nevinovați sunt omorâți de proștii care cred minciuna și că acesta cazul meu, alții spun că toți au înțeles adevărul și totuși vor să mor. Alții că toți cred că sunt nebună, ceea ce e fals etc. E prea confuz totul și nu știu de ce trebuiau ei să mintă, am fost totuși un om perfect. Dureri de bont - junghiuri cu frecvență mare și de burtă, iar creierul mi-e chinuit. Ei spun iar aberația lor preferată - că oamenii cred că eu sunt altceva decât sunt, ceea ce ar putea fi adevărul, nu mai explic.

9 mai 2022
Azi parcă m-au lăsat în pace, nu știu de ce. Întreaga viață, din copilărie, nu am lovit niciodată pe nimeni, nu am făcut niciun rău, nu am fost agresivă sau rea etc. Totuși ei au lovit aproape zi de zi și pare foarte straniu când ei nu lovesc. Dar, din păcate, mi-e cam rău cerebral, după ce m-au torturat ani de zile oribil. Azi nu m-a mai durut coloana așa rău, am putut merge pe drum.
din nou ideea că eu sunt omorâtă fiindcă nimeni nu crede adevărul!?

Azi, 10.05.22
Ei spun că e vorba de o imensă greșeală judiciară și de aceea m-au izolat complet, fiindcă nimeni nu vrea să respire adevărul și dreptatea. Vă implor, aveți milă! Nu am greșit nimic toată viața și chiar am fost un om de valoare și aș fi dovedit ușor dacă aș fi avut dreptul la studii și la muncă. Sau măcar unul dintre ele. Ei spun că sunt omorâtă cu asentimentul tuturor. Totuși acest blog nu îl citește nimeni, deși am trimis adresa peste tot unde am putut. Dacă îl citește cineva, poate că nu apare exact așa cum am scris eu. Ei spun că proștii toți cred că numai o parte din ce am scris e adevărul și de fapt totul e adevărat, dar am fost torturată prea mult ca să fiu acceptată, și că nu am avut nici cea mai mică greșeală, dar proștii visează că am avut mai multe greșeli.??? Rog încă o dată în genunchi, aveți milă. Ei spun că prin izolare ei vor să înnebunesc, nu să mor. Fiind izolată din 1984 practic, dar în ultimii 16-17 ani absolut nimeni, nici măcar să îi văd de departe, cum era în facultate. Dar izolată eram și atunci. Fiindcă eu nu am aberat despre politică niciodată, cum pot crede proștii, poate că e altceva, alt motiv pentru care mă omoară. Am fost totuși numai binele și ceea ce e inteligent și frumos. Azi am descoperit că ziua de nașterea lui Galilei era 15 februarie ( a mea în 16), dacă adăugăm și faptul că Isus a preschimbat apa în vin în Galilea și că el provine din Galilea, atunci aveam posibile motive care au facilitat crearea modelului meu astronomic naiv și fantezist. Tata avea și o melodie americană despre un misionar din Galilea. Bineînțeles că fiecare detaliu aparent insignifiant contează în construcția persoanlității și gândirii unui om.

Vă rog în genunchi încă o dată - ei spun că eu am fost scoasă afară din sistemul de muncă și remunerație, dar încă sunt capabilă de formare profesională și de anumite munci și sarcini, vă rog în genunchi...
Iar au intrat paranoicii politici peste mine cu ideea că poporul meu a fost păcălit de alte popoare despre mine. Deci pentru a îmi face rău. Nu spun de ce sau cine.

12.05.22
Deci ideea lor e că în sfârșit am cancer, după atâta otravă, începând cu anul 2000. Ei spun că nenorocirea se petrece din cauză că toți oamenii cred că eu sunt altceva decât sunt, inclusiv că sunt ceva foarte bun și ei cred că eu aș fi ceva rău, de exemplu nebună. Nu e vina mea, am fost izolată cu forța, exact cum spuneau că trebuie să mă izoleze, ca să mă distrugă și să mușamalizeze totul omorându-mă. Numai că izolarea e din 84 de fapt, eu am sperat degeaba și am făcut tot posibilul. Simptomele s-au agravat brusc, după ce am fost la sfârșitul lui martie la dentist - acum am zilnic disconfort digestiv cum nu am avut deloc înainte și mă umflu des la picioare, dar și la mâini și degete și umerii dor tare. Mă voi duce iar la medicul de familie, care practic ea m-a omorât, refuzând să îmi dea adeverință pentru angajare, ca un Javert veritabil, crezând poate că eram ceva rău, numai fiindcă aveam diagnostic psihiatric. A intrat peste mine un prost care insinuează că credea că eu mint, când tot ce am spus e adevărat în cele mai mici detalii. Nu știu, poate nu e cancer. Repet, sunt izolată din 84, pot număra pe degete oamenii cu care am interacționat. Rudele nu au vorbit deloc cu mine, dinainte să scriu adevărul, în afară de mama, și ei spun că oamenii cred minciunile mamei. E înfiorător, poate că e mai bine să mor. Ei spun că eu nici acum nu am înțeles că eu am spus numai adevărul și familia mea a spus numai minciună și oamenii îi cred pe ei.???!
Nu mai prea pot scrie poezii, și oricum nu scrisesem bine, acum e tare greu, las aici un semn dintr-un fel de poezie, dar nu e nici măcar așa cum scriam mai demult:

diminețile sunt uneori
ca niște fructe zbârcite, cu carnea tare și rea
serile ca niște nuci cu miezul sec
bătrâna marionetă lovește ceasul deșteptător cu ciocanul
și așchiile zboară în toate colțurile casei

noaptea nu e de miere și lapte
prin fumul înecăcios de vise care ard mocnit
respiră fluturi cafenii cu miros de ciuperci și buturugă,
ce mor lăsând pete pe pernă,
doar vise fără rost, gânduri ca o infuzie de buruiană
mă ridic în capul oaselor și trag aerul în piept
o rugăciune frântă, o pagină de biblie barată în zigzag
șoptesc - Doamne Dumnezeule, ajută-mă dacă se poate,
de parcă Dumnezeu ar fi impotent
coborât la poalele umanității

și totuși un miros de uger ud și plin de vacă,
o aromă de mălai răscopt, o boare de busuioc și cimbru
vin să mă răcorească și văd că încă mai am în perete
o ferestruică cu pasăre

Tot medicul de familie este cea care mi-a scos Pentoxi retard deși primul cardiolog îmi recomandase și pentoxi și coreflux și concor - ea nu e cardiolog și nu trebuia să își ia libertatea să scoată - cu ideea că acționau în aceeași direcție două medicamente. Ei spun că mama e un monstru, dar lumea nu trebuie să înțeleagă niciodată adevărul despre ea și despre mine!!! Oripilant, indivizii aceștia predică răul, minciuna, întunericul și lumea îi aprobă - ei spun că oricum nimeni nu poate crede adevărul, fiind prea proști, deși eu l-am spus curat. vă rog din suflet să fiți drepți și să nu mă acuzați că o acuz pe medicul de familie sau că sunt paranoică - ea într-adevăr m-a ajutat de multe ori, dar au existat lucruri mai ambigue dar poate nu e ea de vină - nu știu sigur. Azi mi-am scos buletinul nou și am trecut prin piața Obor. Mi-am reamintit și că tot medicul de familie mi-a mai scos o dată medicamentul și mi-a fost rău și l-am luat din nou.

5.05.22

E necesar totuși să mai fac o încercare, chiar dacă unii vor crede că sunt nebună sau proastă - adică voi încerca să explic încă o dată ceva esențial despre adevărul spuselor mele, un lucru simplu, de la sine înțeles, pe care și copiii îl pot înțelege.

Eu am spus de mai multe ori că e evident că nu am delir și nu mint sau fabulez, fiindcă am prezentat aproape doar fapte brute, clare, concrete, deci fără interpretări sau sentimente care pot deforma realitatea și erau destule dovezi despre ceea ce am spus, iar restul faptelor puteau fi clar deduse din ceea ce era în mod dovedibil adevărul. Totodată se poate trasa cu precizie periplul meu intelectual de-a lungul vieții și se poate arăta clar cum sunt ca persoană, ca subiect cugetător și rezultă astfel clar că nu aveam cum să fiu un monstru care debitează minciuni neverosimile și urâte. Fiind clar un om inteligent și bun, nu aveam cum să mă înșel sau să exagerez (blogul a fost scris cu acribie pentru exactitate), nu aveam niciun interes să mint. Atunci au apărut unii cu ideea că psihologii au mințit ceva impalpabil și fără dovezi, anume că eu am amestecat visul cu realitatea, dar numai cei mai proști pot crede așa ceva, eu fiind încă în stare să dovedesc ce și cum sunt. Ar mai fi ideea că psihologii sunt cei care inventează minciuni despre oameni, politicienii despre politică etc.(?)

Lucrul simplu la care vreau să mă refer este următorul. Ei spun că poporul m-a condamnat la moarte pe baza unor minciuni, lucru ce nu îl înțeleg și nu îl cred și mi se pare ilegitim și la care voi reveni mai încolo. Poate e adevărat, nu știu și nu am știut nimic despre aceasta. De aceea, fiind evident otrăvită și torturată în multe feluri, deja povestite, am scris adevărul în mod firesc și curat, ca orice om de bună credință. Acest blog cu memoriile mele complete și exacte a luat naștere abia în 2013, deci după aproape 30 de ani de tortură și închisoare sau abuz, încălcare a drepturilor omului. Sunt necesare din nou câteva precizări: în primul rând eu am fost mereu un om tăcut și nu am fost gură-spartă, am scris totul din cauza firescului instinct de supraviețuire, fiindcă eram clar otrăvită și izolată de foarte demult. În același timp am scris totul și datorită torturii create de vecini și de însăși otrava administrată. Oamenii oricum m-ar fi omorât, chiar dacă nu aș fi scris nimic și aceasta e un lucru rău, cu consecințe grave și pentru alții, eu fiind o membră a speciei încă tânără (eram), bună și inteligentă cu adevărat. Este și o crimă monstruoasă per se. Se poate lesne vedea că nu m-am grăbit să scriu adevărul, din mai multe motive. Unul este că eram pe deplin conștientă că nimeni nu ar crede, că vor juca un teatru absurd cu deplină ipocrizie, în care toți mint, chiar dacă au înțeles că tot ce am scris e adevărat, cu ideea mușamalizării, cum au chiar spus de acum 16 ani. Nu eu am creat această atitudine a lor, era un fapt clar încă dinainte de a fi scris eu totul, și era evident în modul în care mă trata familia de la început. Deci eram conștientă, dar am scris totul forțată de împrejurări, nu am făcut niciun rău spunând adevărul, dar mai devreme nu aveam cum și cui să spun și am răbdat cu multă speranță. Dacă aș fi avut o relație oarecare cu altcineva, atunci aș fi vorbit despre cărți, despre vreme și mode etc., ceea ce ar fi fost un mare progres. Unii spun că singura mea șansă a fost internetul (în rest oricum eram izolată), dar nu a fost să fie să reușesc să îi conving să își schimbe decizia greșită. Ceea ce merită să fie reținut este faptul că eram conștientă că oamenii nu acceptă public aproape nimic adevărat legat de abuzuri în familie (oricum aș fi scris e inacceptabil pentru mulți să fie scris adevărul în această privință și astfel victimele familiilor lor sunt ținute închise și izolate, sunt închise la psihiatrie etc.)sau aproape nimic despre adevăruri care ating politica, cu care eu nu am avut legătură, dar am scris despre revoluția la care din nefericire am fost martoră. Sunt și alte subiecte tabu pentru oameni, și, din aproape în aproape, aproape nimic din ce am scris e acceptabil public. Eram conștientă că vor juca teatru că mint sau că sunt nebună. Din câte știu, nici nu au existat cazuri în care să fie public adevărul despre victime de acest tip. La această stare de fapt contribuie și prejudecățile proștilor sau diversele locuțiuni care mistifică realitatea, cum ar fi că nimeni nu are voie să își facă dreptate singur, ceea ce s-a extins prin ideea total greșită că nimeni nu are voie să ceară dreptate el însuși, cum am făcut eu. Totuși am avut dreptate, fiindcă oricum oamenii ca mine, cei aflați în astfel de situație, sunt oricum singuri și neputincioși. În plus, familia mi-a promis de foarte mult timp că mă va distruge psihiatric, că mă va omorî, fiindcă lumea îi va crede pe ei, fiindcă aparent ei erau altceva pe față și ceva monstruos la spate, eu fiind mereu om bun și lucid și normal, fără greșeli și un judecător imparțial.

Așadar, nimeni nu acceptă să fie public adevărul că un om nevinovat e otrăvit. Otrăvirea e și ea tabu. Acesta e unul din motivele pentru care unii au inventat că am fost condamnată la moarte. În ciuda faptului că astfel încalcă sfintele porunci, așa cum încălcaseră și cu preacurvire asupra mea. Ori poate am fost, cum zic alții, chiar fără să mă întrebe nimeni nimic, bazat doar pe minciuni. Dacă se află de un caz de crimă prin otrăvire, atunci unii așteaptă ca omul să moară de-a binelea, pentru ca ulterior, eventual, să spună adevărul, nu neapărat în public. În plus, în toată această mizerie, mai sunt și minciunile scabroase ale psihologilor și psihiatrilor. Eu am avut dovezi clare în multe situații de otrăvire a mea, cum am mai scris și explicat concret, dar nimeni, în mod firesc, nu a fost interesat de adevăr, așa cum era clar de la început. Oamenii mai proști au chiar tendința să creadă că omul respectiv e nebun, fiindcă sunt îndoctrinați de psihologi sau psihiatri sau fiindcă ei cred că tot răul fizic al acestor presupuși nebuni vine de la f_terea lor. Totuși, chiar dacă, să presupunem, eu aș avea delir că sunt otrăvită, nu dăunez prin asta nimănui. Mai mult decât atât, este total absurd să omori un om evident izolat, bun, nevinovat, inteligent din cauză că a fost otrăvit mai înainte. Omul respectiv ar putea fi acceptat în lume, chiar dacă e otrăvit în continuare, iar oamenii inteligenți oricum nu se plâng de otravă, fiindcă știu că asta înseamnă să fie închiși la spital și apoi oricum otrăviți din nou. Dar e ceva greșit. Oricum, dacă mă acceptau, nu aș fi dăunat nimănui și cel mult aș fi spus adevărul dacă aș fi fost întrebată și aș fi oferit dovezi dacă erau cerute. Să nu uităm că eram conștientă și de faptul că pentru unii proști pare incredibil atâta rău asupra unui om nevinovat și incredibilă pare și valoarea certă ca persoană a individului nevinovat.

Am spus că voi reveni la ideea condamnării mele la moarte și tot restul torturilor pe baza unor minciuni. Sunt unii care insinuează mereu și mereu că există un tribunal ocult al poporului și că poporul m-a condamnat la moarte fără să știe nimic despre mine. Nu știu dacă există așa ceva, dar un popor nu poate condamna un om, nu există gândire rațională colectivă. Nu există voință colectivă, aceea e o iluzie. Dintre toți cei care m-au condamnat eventual, probabil fiecare crede altceva despre boala psihică în general sau despre mine - de fapt nimeni nu poate crede ceva rău, fiindcă nu există temei. Deci rezultă că, dacă ar fi așa, ei m-au condamnat în ascuns, știind bine că adevărul deranjant despre revoluție de exemplu - așa cum am trăit-o eu - e chiar adevărul, sau știind că otrava e chiar adevărul etc. dar crezând că eu aș fi ceva rău sau că aș fi avut anumite greșeli. Atunci, mă întreb eu, din moment ce condamnarea este pentru oameni care greșesc (așa se presupune) și deci contează cum e omul, indiferent de necazuri sau izolare, tortură și altele, de ce nu puteau să lase viața mea liberă de tortură și acceptată în lume cu drepturi normale la studii și la muncă, bazându-se în ascuns pe adevăr? Nu era nevoie să fie public faptul că nu am greșit nimic sau tot adevărul din acest blog, puteau să mă accepte, chiar cu mai puține relații cu alții, bazat în mod privat, nu public, pe adevărul clar. Dar eu sunt izolată cu adevărat din 84, nu am avut nicio șansă. Iar ”ei”, care nu ar fi un impediment în viața mea socială eventuală, mereu spun că oamenii cred că eu sunt cu totul altceva decât sunt, în general ceva rău, eu fiind binele curat.

Acum vă rog, deși știu că nu aveți nimic în comun cu mine, să vă puneți puțin în locul meu, presupunând că credeți adevărul despre mine și nu vă plac minciunile urâte ale mamei mele de exemplu.
Sunt conștientă că simplul fapt de a spune adevărul despre mama vă poate ridica semne de întrebare și puteți crede cu adevărat că eu aș fi psihotică, grav bolnavă psihic, fiindcă, din câte mi s-a spus, așa se procedează cu oamenii nedoriți. Dvs. puteți fi naivi și păcăliți de miniciunile psihiatrilor, fiindcă asta e meseria lor. În cazul meu au greșit profund, fiindcă am fost un om normal mereu și chiar un om de valoare. Uneori am înregistrat-o pe mama, astfel încât aveam destule dovezi despre ea. Dar dacă ați fi fost cu mine, dacă m-ați fi cunoscut sau ați fi vorbit cu mine, ați fi înțeles binele și faptul că spun exact adevărul.
De fiecare dată când intra la noi în casă un musafir sau vizitator, de-a lungul vieții, ceea ce se întâmpla rar, mama profita de ocazie ca să mă vorbească de rău și să inventeze diverse lucruri inexistente. Aproape mereu când conducea la ieșire vizitatorii, de când eram copil, mă vorbea pe la spate în așa fel încât să mă discrediteze. Dar și pe față, tratându-mă de parcă eram altceva. Posibil mama m-a respins din prima copilărie deși eram un copil bun, numai fiindcă eram copilul nu știu cui, tata nu era probabil tatăl meu, nu exista chiar nicio asemănare.
Azi au venit doi oameni să măsoare geamurile noastre pentru termopane. Banii provin de la mine, din moștenire de la bunica dinspre tată, de la care mama a luat doar un sfert și la fel e casa la care suntem coproprietare, totul e la comun, banii casei etc și contribuim amândouă.
După ce au plecat, mama a mers la vecinul M, cum face adesea, uneori ei stau doar ei doi de vorbă la un pahar de alcool și pun țara la cale. Mama nu ar trebui să bea, dar beau împreună. Și mă bârfesc pe mine uneori, i-am mai prins. Mama este un om rece, rău și calculat, care față de mine își arată toți colții și nervii monstruoși. Față de M ea joacă rolul unei nebune cu suflet bun și cald, expansivă și neajutorată și terorizată de mine, după tot ce mi-a făcut! Azi am prins-o la M cu lacrimi în ochi și spunând că ea este certată de mine, sau așa ceva. Nu știu sigur-sigur.Repet, ea mă terorizează, nu eu pe ea. Lacrimile ei sunt așa zise lacrimi de crocodil, după cum le numea nașul meu, Dzeu să îl ierte. Am întrebat-o la ce se referea și a mințit ceva despre soția lui M. Clar minciună, auzisem și văzusem bine, nu avea rost să plângă pentru soția lui M. După ce a contribuit la moartea membrilor familiei și a câtorva câini, oameni și vietăți pe care am încercat în zadar să le salvez, ea are pretenția să lovească și să mă omoare și pe mine, așa cum a spus încă din primii ani de liceu ai mei, deși eu nu am greșit nimic și nu mi-am deranjat părinții niciodată. Repet, mama joacă rolul unei nebune proaste și cumsecade, dar e extrem de rece, calmă și rea. Nu știu de ce, așa a fost mereu. Cu vecinii vorbește desigur despre politică și bani, eu nu am cum să ”socializez” cu ei. Adesea scoate limba la mine, dar nu știu exact de ce, poate că cineva îi lovește frâul limbii. Unii spun că, deși totul a fost la fel 50 de ani, oamenii nici acum nu au înțeles adevărul. Eu personal nu știu dacă să mai cred în mama și, chiar dacă ține la mine și joacă doar teatru că nu e așa, atunci de ce niciodată nu se poate sinceritatea? De ce a trebuit să mă chinuiască întreaga viață?
(ei spun acum că numai așa puteau ei să îi distrugă pe ruși și alții că de fapt așa cred toți nebunii, adică prin sacrificarea mea - nu e adevărat, din câte am înțeles eu, nu poate fi asta, pot explica, poate nu am înțeles eu) Între mine și mama a fost un conflict în ce privește culoarea termopanelor pe care le vom avea și mama a inventat că noi aveam termopane maro pe când trăia tata, deși sigur nu au fost maro și aproape sigur nu am avut termopane deloc, pot să verific într-o poză de atunci, nu aveam fiindcă nu aveam bani nici atunci, tata nu a putut schimba nici măcar mașina Dacia. Tata a murit în 2005.Mama are obiceiul să fabuleze și legat de Colun, satul bunicilor, lucuri cert false, de care îmi amintesc precis. Unii spun că face așa fiindcă oamenilor li s-a spus minciuna că noi aveam bani, și noi nu am avut deloc niciodată. Deși ea minte, lumea aruncă asupra mea ideea că aș fi nebună și aș fabula sau că aș minți. Mă deranjează acest obicei al mamei de a minți, mai ales că lumea pune cu ipocrizie la îndoială adevărul celor spuse de mine. Ea minte despre orice, de pildă a tăiat vârful unui brad din curte și bradul nu a mai crescut și ea spune invers, că nu a tăiat nimic și că admiră lupta pentru viață a acelui brad chircit! Azi, 6 mai, spunea că dacă mă duc la vecina Fana, o bătrână, ea va confirma că bradul era legat cu sfoară ca să stea drept - cea ce e posibil, dar ea precis l-a tăiat, deși eu am spus sigur să nu îl taie și bradul nu a mmai crescut. De panglică nu îmi amintesc, dar sigur a fost panglică la vișinul de la poartă. Mama mereu e ceva rău, de exemplu pentru ce îmi spune de Fana? Ca să insinueze că eu am goluri în memorie și ea nu. Eu niciodată nu am vorbit ceva rău și nici măcar o dată toată viața nu am atacat-o verbal. Nici pe ea, nici pe alții. Cumva, societatea, care m-a închis cu mama în izolare de zeci de ani, insinuează încă un lucru posibil: că dacă mamei i s-au plantat în cap amintiri false, înseamnă că și mie la fel și deci eu spun aberații, când în fapt e adevărul, dar am fost total izolată, deci nu puteam lăsa dovezi mai clare ale adevărului despre viața mea prin dialog cu alții și toate dovezile concrete pe care le avem. E hidos, am fost totuși un om perfect. ei spun că meseria psihologilor și psihiatrilor nu este de a minți și a face răul, cum am scris eu vag, ci invers, binele, dar ei numai cu mine s-au purtat așa - eu nu știu cu certitudine, căci dacă ar fi așa, dacă e doar o excepție care nu i-ar condamna, atunci de ce nu vor să fie adevărul și mă omoară direct și indirect? Și de ce să se poarte numai cu mine așa?
Minciuna la care ei țin implică trei lucruri - cei care mint, cei care sunt mințiți și cei care știu adevărul. Aceștia din urmă sunt de trei feluri - cei care află de la alții și cei care descoperă și înțeleg singuri. Deoarece oamenii buni și inteligenți înțeleg singuri adevărul, ei vor ca aceia care mint să fie tot ei singurii care știu adevărul. Minciuna nu are niciun sens dacă nimeni nu știe și nu crede adevărul.
Azi, 6.05.22
Ei spun că, deși nu am greșit nimic, trebuie să înțeleg că unii oameni sunt pur și simplu mâncați de vii și omorâți. Apoi au spus și azi că eu sunt binele în cele mai mici detalii și mama numai răul.
Apoi au spus că oamenii nu suportă bunătatea mea excesivă și că toți vor să trăiască în minciună. Apoi că toți vor să mor. Azi copilul vecinei iar nu m-a salutat, ei spun din nou că copiii sunt îndoctrinați de mici. Ei zic că mereu am greșit făcând publice ideile acestor porci și oamenii cred că sunt nebună și că acum risc să mor sigur.

Azi am fost la farmacie să iau pastilele lunare.
Ei zic că nu e bine să merg să mă internez la psihiatrie și că oamenii vor din nou să mă înhațe să mă închidă la psihiatrie din același motiv ca la început, anume faptul că au mințit despre mine
iată ce s-a întâmplat azi - am telefonat la medicul psihiatru, unde mereu îmi răspunde psihologul din cabinet, OP. OP m-a luat la rost când i-am explicat că medicul mi-a prescris jumătate din doza de somnifere lunare. A mințit de trei ori. Întâi m-a acuzat că ea mi-a explicat de multe ori că sistemul medicamentelor compensate nu permite decât 30 de somnifere odată (!) adică unul pe zi pentru o lună, deși nu mi-a spus niciodată asta. Iar mie mi s-a dat rețetă pentru 2 luni, fiindcă așa a propus ea mai demult.
Dar, spune ea a doua minciună, e posibil doar dacă îmi dă medicamentul pe o lună și la fel celelalte două. Bine, spun eu, atunci puteți acum să îmi prescrieți rețetă normală, nu compensată, ca să iau în continuare câte una seara? Nu, zice ea din nou, și minte a treia oară că mi-a explicat că medicul psihiatru nu vrea să îmi mai dea decât o jumătate de pastilă pe zi. Bine, spun eu, atunci pot veni la dvs. să vorbesc cu medicul psihiatru? Da, zice ea, luni dimineață. Am rugat-o să îmi spună la ce oră, dar a închis.
medicul psihiatru a hotărât acest lucru fără să vorbească cu mine, dar poate are dreptate - dacă voi reuși să dorm cu jumătate de pastilă nu mai merg luni, dacă nu pot dormi, voi merge acolo, chiar dacă mă internează, cum spun ”ei” azi.
Ei spun - dar nu știu dacă așa e, că psihologul OP s-a îngrozit când a citit blogul meu și nu poate crede adevărul fiindcă e proastă.??!
Pe drum mi-au spus din nou că am acum cancer, fiindcă am fumat din nou din decembrie, dar și că toți au făcut tot posibilul să mă omoare, că mi-au dat bineînțeles otravă multă în țigări.??? Oricum, am dureri mari de coloană, de oase, înțepături la ficat, și la coloană, cum nu am mai avut. Azi am avut și greață.
Mă gândeam că oamenii mă omoară și fiindcă ei văd în mine doar victima, martirul, și nu văd ce am fost și sunt ca om. De data asta ei m-au contrazis, cu ideea că oamenii nici atât nu mă văd, adică martir, crezând toți că sunt nebună. Bine, întreb eu, dar cu cine mă compară atunci? Ce este pentru ei conceptul de nebunie?

7.05.22
Ei spun că, deși nu am avut niciodată delir, cum au mințit psihiatrii, întreaga lume are delir monstruos despre mine. Alții spun că nu înțeleg de ce nu mor, fiindcă m-au izolat complet, deși nu trebuiau să mă omoare. Acum mă umflu la picioare zilnic și nu mă dezumflu nici noaptea, pe lângă durerile de coloană mari. Oare au dreptate cei care spuneau că am cancer? Mai spun ei din nou că toți cei care au înțeles adevărul au înnebunit, deci ei ori sunt nebuni, ori nu au înțeles. Eu spun adevărul - dacă ar fi înțeles tot adevărul nu ar fi înnebunit și nu m-ar fi omorât. Azi mi-e destul de rău cerebral, încă mai sunt unii care spun că din nou am fost otrăvită și f_tă. Mereu au zis că eu am fost mereu așa cum sunt acum și oamenii au crezut mereu că eu aș fi altfel. O aberație mi se pare ideea lor că nebunii vor să mă omoare, ba chiar mă omoară, fiindcă vor să ascundă faptul că ei sunt nebuni, nu eu. Ei spun că eu am sperat să obțin mila altora, dar mi-am scris memoriile cu o exactitate de ceasornic. Probabil că ei vor să spună că numai cei care par proști merită mila altora, dar eu chiar nu am avut nicio șansă - e adevărul. În plus, e simplu să înțelegi că, cu cât omul scrie mai exact, este mai inteligent și are un suflet mai mare, mai bun. Ei zic că oamenii nu trebuie să spună niciodată adevărul despre familie, căci vor fi omorâți. Ei spun că oamenii comit mereu aceeași crimă monstruoasă, în numele unor iluzii grotești. De multe ori au spus că toți vor ca ei să mă facă cartof și ei pur și simplu nu pot. ???

azi au inventat că mama mea nu i-a păcălit pe toți și că de aceea a cerut ”întăriri” din Ardeal, fiindcă va veni probabil la noi în vizită peste un timp Otilia, o fostă colegă de liceu a mamei, pe care ea nu a văzut-o de zeci de ani - probabil că sunt un fel de nebuni politici, care visează că eu mă luptam cu mama sau nebuni care cred că eu deliram așa ceva, când totul a fost cum am povestit, era exclus să delirez, acum au scos ideea că Otilia îmi va da lovitura de grație și totodată că Otilia cunoaște un secret despre mama. Otilia e singura prietenă a mamei pe care am găsit-o între pozele vechi ale mamei, în uniforma cu guler rotund de odinioară.
Ei zic că eu nu sunt acceptabilă fiindcă sunt prea inteligentă și, dacă m-ar accepta, aș face totul praf, adică asemănător cu chipul și gândirea mea - sunt nebuni, nu aș fi făcut nimic praf, repet, sunt nebuni. Gândirea mea ar fi fost ceva foarte bun și social, dar nu au acceptat, probabil ei cred că eram ceva rău, deși nu există motive. Puteam arăta perfecțiunea gândirii mele și suflul extrem de bun și fericit al vieții, chiar dacă nu am fost expansivă, ci un om auster.
Noaptea de 7 spre 8 mai.
Într-adevăr nu pot dormi cu 1/2 pastilă somnifer, cum mi-a dat medicul psihiatru fără să vorbească cu mine măcar. Cred sau de fapt mă tem deja că va trebui să merg să mă internez la spital, nu am ce face. Sunt obeză și mi se dă doar jumătate. Mama nu a avut diagnostic psihiatric și i se dau aceleași somnifere de către medicul de familie, chiar excedentar, uneori cred că a luat doze mai mari de 1. Deși doarme sforăind, lasă și televizorul extrem de tare, să nu pot dormi deloc. Încă o aberație - ei spun că oamenii nu mă acceptă crezând că ar înnebuni.??

Repet, ceea ce am spus mereu, de mai multe sute de ori: Trebuia să fie adevărul tot despre mine și atunci ar fi fost dreptatea în mod sigur, adică aș fi avut dreptul la muncă și la studii și aș fi fost precis acceptată, fiindcă eram cu adevărat motivată, dar și capabilă cu adevărat. Ei reacționează urât când eu spun asta cu ideea - ”O, Doamne, Doamne, Doamne”, bătându-și joc de mine. Ei spun că în ultimii ani m-au incapacitat oricum și deci e prea târziu pentru așa ceva, deși chiar numai lipsa dreptului la studii mă ucide. Doamna Minulescu, de care am mai vorbit mi-a dat sfatul să merg la Colegiul psihologilor, unde m-aș fi dus în mod sigur, fiindcă nu am primit niciun alt sfat întreaga viață și nu mai puteam îndura, dar tocmai atunci a început pandemia, cam acum 2 ani și ceva și acum e din păcate prea tărziu, căci m-au torturat cerebral mult prea puternic și aproape în fiecare zi sau seară, distrugând ceea ce eram. Nu am găsit nicio formă de învățământ la distanță, nu am știut unde să caut și oricum, din cauza izolării din 84, trebuia să văd măcar puțin câțiva oameni. Nu avea niciun rost să mă distrugă, totul a fost cum am povestit aici pe blog și nu am avut greșeli sau defecte toată viaaț - dar ei spun mereu că trebuaiu să mușamalizeze adeăvărul și faptul că am fost abuzată monstruos. În mod sigur erau multe forme de studiu, inclusiv de formare continuă sau reprofilare, de pildă pentru profesorii de științe socio-umane erau doi ani de filozofie, exact ce îmi trebuia, dar nu aveam serviciu, și trebuia să fiu acceptată, să mă vrea cineva, să mă invite cineva, oriunde. Deci trebuia să fie adevărul, inclusiv ce este pe blogul meu, pentru a avea dreptul la muncă și la studii superioare, pe care le meritam. Eu am scris multor psihologi care nu au vrut să mă accepte sau mi-au trimis (doar unul) o scrisoare de batjocură, ca și cum nu aveam minte deloc și eram idioată, vă pot arăta. Am scris și multor instituții de sănătate mintală și de terapie și am dat adresa blogului, dar nu vor se pare decât distrugerea și moartea meea, cum au spus și aceștia care m-au torturat cerebral monstruos în ultimii ani. Ei mereu vin cu ideea torturii și distrugerii cerebrale, ca să nu fie adevărul, cum au și făcut mai ales în ultimii 6 ani. Iar la studii și muncă, cum eu încă visam, sunt în general acceptați doar oamenii care au relații cu alții. Ei mereu au spus că este exclus, fiindcă toți au mințit. Acum iar e măduva atacată, căci mă dor rău coloana lombară și degetele mâinii, probabil din cauza otrăvurilor de mai demult. Scriu foarte greu.

Fără rezerve, partea 1

Prima parte a memorilor mele romanțate:

În momentul acela doar lumina din tubul de neon mă fixa, din tavanul înalt al camerei ca un cub imperfect. Era o lumină rece și grea, poate că era seară, se însera de parcă lumina se închidea în mine, de parcă trupul meu se întorcea pe dos, ca o cămașă murdară și lumea rămânea pe fața cămășii. Era greu să mă obișnuiesc cu alt fel de prezență apăsătoare, cu altă atmosferă în jurul meu, să port pe umeri ceea ce fusese înăuntru și să închid în mine ceea ce era în exterior. Trebuia să mă obișnuiesc. Ușa înaltă poate că era închisă, dar prezența ei se diluase în pereții goi și fereastra zăbrelită era doar o părere. Numai lumina mă vizita, ca o străină. Numai lumina era în afara mea. Eram singură în patul din rezervă, un obiect închis într-un cub, pierzând mirosul cearceafului murdar, ghemotocului de pernă amorf, fără să mă gândesc la nimic, ca întotdeauna.

Atunci m-am rugat pentru prima oară în viața mea unui Dumnezeu pe care îl ghiceam vag, printre toate lucrurile care se apropiaseră atât de mult de mine. Ca și cum imploram sau țineam pumnii să iasă așa cum îmi doream. Îmi doream un singur lucru: ca atunci când medicamentul își va face efectul să nu uit adevărul despre viața mea, lucrurile dragi și importante din memorie, inclusiv că am fost îndrăgostită de un anumit bărbat. De asta mi-era frică, de nimic altceva. Și lumea continua să se învârtă invers, ceea ce era afară continua să intre înăuntru, până când m-am trezit cu ochii imobili și mai mari strâns fixați pe neonul acela insolent, cu mușchiul limbii rigid și incontrolabil sub efectul primului șoc neuroleptic, despre care nu știam nimic. Nu m-am speriat, nu mi-era frică, dar mă durea tare rău limba și aș fi vrut să mă ajute cineva.

Asistentele veneau rar, chiar și infirmierele veneau rar. Eram, pentru prima oară în viața mea conștientă, neputincioasă, strivită de ceva necunoscut. Acum, după exact treizeci de ani, stau singură la birou și scriu această relatare despre viața mea, fără rezerve. Am fost internată la o secție veche a spitalului de psihiatrie, la medicul Petre Aioanei, nume fictiv, așa cum intenționez să fie toate numele din această relatare. Numele oamenilor și locurilor le voi nota în memorie și în alt document, pentru o eventuală aducere aminte. Mi-am propus să scriu zilnic sau cât mai des, din motive pe care poate le voi nota mai târziu. M-am decis să scriu într-o formă compozită, cu flashbackuri, pentru a accentua semnificațiile și lucrurile mai importante. Nu intenționez să public acest text, dar e posibil să transmit altora pe internet, căci oricum viața mea particulară este răsfoită de public în cele mai mici detalii, datorită blogului meu de memorii hiperexact, scris la repezeală, dar terminat abia după opt ani de la prima postare, în anul 2021, când am împlinit cincizeci de ani. Totuși, de dragul unei povestiri fără multe întreruperi, voi completa eventual spațiile goale din memorie cu fapte imaginare și voi preciza ceva concret acolo unde nu îmi amintesc bine, lucru care nu s-a întâmplat pe blog, care a fost scris ca un documentar exact.

Rezervele de psihiatrie erau puține, în general cu două paturi și ocupate de femei mai liniștite, mai bisericoase, care tricotau sau citeau, care își făceau chiar și cafea pe ascuns cu fierbătoare. În salon erau șase – opt paturi și femeile de acolo erau mai agitate, mai puternic afectate de tratament. Am fost internată la rezervă de fiecare dată. Aceasta îmi sugera prin nume ceva milităresc, se potrivea cu regimul de spital psihiatric și mi se părea că aș fi o rezervă pentru un eventual trai liber și acceptat în societate, că poate nu eram la fel cu celelalte. Mă înșelam. La prima internare am fost singură în rezervă, la a doua la fel.

Se făcuse noapte în plină zi, era primăvara devreme. Nu m-am gândit niciodată în mod serios de ce sau în ce scop m-au internat cu forța acolo. Pentru mine nu exista decât ordinea evenimentelor recente, amintirea faptului că acasă, în apartamentul stradal de la etajul trei, trebuise să urlu singură din cauza oboselii, din cauza vecinilor. Nu dormisem mai multe nopți la rând, din cauza zgomotelor de deasupra și unei anume emoții copleșitoare. Nu mă gândeam la trecut deloc, nu aveam de ce, totul era clar. Nu aveam probleme psihice, asta era părerea mea, fără să știu atunci ce este de fapt psihicul omenesc. Aveam douăzeci și unu de ani. Nu voiam decât să dorm și nu aveam unde să găsesc un loc bun. M-am dus la nașii mei, acolo unde copilărisem. Am reușit atunci să dorm o noapte pe pătuțul din sufrageria lor. Tata le povestea ceva la bucătărie, eram din nou copilul despre care adulții vorbesc ceva pe ascuns, copilul care niciodată nu e acceptat la masa lor. Apoi mi-au dat un pahar cu apă rea, pe care l-am băut. Nașu îl cunoștea, spunea el, pe medicul Aioanei. Probabil că țipetele mele au fost amestecate cu acele picături. Dar nu am simțit nimic deosebit. Apoi au pus mâna pe mine când urlam în camera mea din oraș și am țipat și mai tare și m-au luat, atât. Nimeni nu a vorbit cu mine nimic, ca întotdeauna. Eram prea lucidă poate.

Soarele nu a fost niciodată așa, coborând lin ca o portocală netedă și fără luciu pe cerul ușor violet. Am ridicat capul din apăsarea nașului meu pe bancheta din spatele Daciei noastre portocalii, o precauție inutilă a lui. Am privit cu nesaț înapoi, în timp ce mașina urca șoseaua către spitalul de oncologie. Știam că niciodată nu voi mai vedea așa ceva, nici măcar după ce voi fi ieșit din spital. Era singura amintire pe care o luam cu mine ca bagaj din ziua aceea, astrul zilei privindu-mă în ochi molatec, fără nicio sclipire neplăcută. Poate că soarele suntem noi toți laolaltă sau poate că pământul suntem noi toți, așa cum e scris de poeți. Eu de care parte eram? Cine era împreună cu mine?

În rest, nu cunoșteam drumurile din oraș defel. După mulți ani, în locul unde eu privisem soarele atunci au adus un avion roșu, care îmi amintea de căderea lui Aurel Vlaicu încercând să treacă munții. Aurel Vlaicu îmi amintea de strada unde stătea nașul meu. După alți ani am căzut acolo pe trecerea de pietoni, fiindcă exact în acel minut mi s-a rupt proteza metalică de gambă. Eram șchioapă și nu puteam merge într-un picior, fără sprijin. Oameni obișnuiți s-au strâns cerc în jurul meu. Vociferau fără sens pentru mine, mă întrebau mereu dacă mi-e bine, dacă să cheme pe cineva, cum mă simt, deși eu le-am explicat clar că mi s-a rupt proteza și că sunt șchioapă și le arătam bucățile separate. În sfârșit, unul spunea că el e din altă parte a țării și acolo există respect. Nu am înțeles nimic. În final m-au ajutat și au chemat un taxi.

Fiecare om este compus din toți ceilalți, sufletul lui are legătură și cu stelele și cu nașterea sau moartea și cu toate lucrurile de pe pământ. Atunci când lucrurile din exterior ne invadează pot apărea mai clare aceste conexiuni, așa cum am povestit eu despre acel loc, un punct nodal totodată în transportul urban și regional public. Mă voi strădui ca în restul acestor scrieri să nu mai menționez astfel de coincidențe, ceea ce ar duce la fragmentarea prea mare a realității narative, fiindcă au fost extrem de multe. Sufletul este curat și pur, el este liantul necesar și lumea este un întreg, așa cum apare copiilor. Unii pot crede că eu sunt mai altfel, mai fragmentară, deci supusă multor coincidențe fiindcă am diagnosticul de schizofrenie, ceea ce tocmai asta înseamnă. Dar ce este un diagnostic? Aceasta se întâmplă mai cu seamă din cauză că viața mea este goală precum acel cub din spital, din cauză că sunt singură de zeci de ani, dinainte să fiu internată la psihiatrie. Totodată nu am nicio activitate socială și astfel, în deșert, constituția psihică nu este amortizată și apar toate aceste coincidențe mai clar, eu fiind un om lucid și inteligent. Ele sunt prezente și în viața oamenilor acceptați de ceilalți, e logic că omul se împărtășește cu întreaga realitate. Intelectualii, spre deosebire de ceilalți, au uneori conștientizarea și înțelegerea legăturii lor cu restul lumii. Mă voi strădui în același timp să evit concluzii sau meditații personale ca atare.

Bineînțeles azi au intrat cu ideea că acesta nu este un text bun - exact ceea ce am spus și eu în postarea anterioară - de parcă nu aș ști că nu e bun - am spus că poate, eventual voi scrie mai bine mai încolo, în cursul povestirii. Îmi folosește să îl scriu, chiar dacă e adevărat, de data asta îl scriu ca încercare de a scrie mai bine, nu ca strigăt de ajutor, fiindcă oricum toți vor să mor, nimeni nu mi-a răspuns...
Azi, 5.05.22 - am fost chinuită rău în ultimele 3 zile, ceva m-a prins de piciorul drept deasupra genunchiului și m-a ținut așa toată ziua de ieri pe lângă dureri groaznice de oase și articulații și seara am avut senzații cerebrale înfiorătoare. Acum două zile am fost ținută de vârful nasului mai multe ore în șir și apoi seara m-au chinuit cerebral, dar nu chiar așa rău ca ieri. Ei spun mereu aceeași idee că oamenii nu au înțeles deloc adevărul despre mine, căci nu m-ar fi omorât - ceea ce și eu cred la fel. Mai spun ei că mama e nebună și, ”în scopul distrugerii și omorârii mele” etc. - nu s-a înțeles ce a spus, dar așa vorbesc ei și nu trebuie de fapt să mă distrugă și să mă omare nimeni..

2.05.22

Azi am început să scriu o altă variantă a memoriilor vieții mele (în întregime), care va fi doar puțin diferită față de ceea ce este pe blog, din motive mai degrabă literare - dar nu intenționez să o public, căci știu că nu am cum să scriu ceva bun și mai ales știu că ei nu mi-au publicat nici măcar câte o poezie mai bună în reviste, sau măcar o cărticică de haiku, darmite un text trist, tragic și adevărat cu totul. O voi da celor care vor să o citească pe internet.
Ei continuă cu aceleași idei - că eu aș fi cel mai bun, luminat și curat om, dar toți ceilalți vor să mor.
Alții au idei negative - că eu aș fi singura păcăleală politică a României, ca un fel de momeală, dar adevărul despre mine e atât de monstruos, încât nici alte popoare nu trebuie și nu vor să înțeleagă etc. Eu cred că viața mea a fost ceva sublim pe alocuri și un lucru bun în general și rău a fost ce mi-au făcut alții, nu viața mea personală.
Cutremurător și monstruos e ceea ce au hotărât și fac ei în ultimii 16 și mai ales ultimii 5-6 ani, fiind vorba de crimă cu premeditare, decizie gândită, nu greșeală, cum poate a fost inițial. Am postat acest fragment de mai sus pe facebook și iar mi-au introdus un link spre ceva inexistent - anume mor.br Pentru a nu știu câta oară au intrat în engleză cu ideea ”they can't break her."
Ei spun a nu știu câta oară că toți au mințit despre mine și de aceea toți mă omoară - dar nu se înțelege bine cine pe cine a mințit. Ei spun că totuși nimeni nu a înțeles adevărul, căci altfel nu m-ar fi omorât. De aceea, continuă ei, ei nu pot recunoaște adevărul despre mine, fiindcă nimeni nu i-ar mai respecta în contextul minciunii generale, deci se spală pe mâini și mă lasă morții, cum au spus mai mereu de mulți ani.
De un timp am dureri lombare groaznice și de-abia mă scol din pat sau din fotoliu. Azi mă dor iar ambele brațe și chiar și antebrațele înfiorător. E unul care spune iar că eu am trăit cea mai grea viață pe care a trăit-o un om.

3.05.22
Aseară m-au chinuit vreo trei ore ciupindu-mă de coapsă deasupra genunchiului și încontinuu de vârful nasului, cu senzații sexuale foarte ușoare și neplăcute. Azi au intrat peste mine imediat ce m-am trezit cu ideea veche a lor că ei nu pot, că nu este încă posibil, etc., și ceea ce vor ei să facă e ceva rău și inutil, adică să mă tortureze monstruos cerebral. Necesar ar fi să fie tot adevărul, așa cum am scris eu totul pe acest blog și astfel în mod sigur nimeni nu ar dori să mă oomoare și nici să îmi facă vreun rău, niciodată. Deși m-au torturat atroce mulți ani, deși nu nu spuneam nimic și nu mă plângeam, acum ei spun cu brutalitate că sunt torturată fiindcă pe oameni îi deranjează faptul că eu spun numai adevărul și fiindcă o parte din ei cred că eu am mințit parțial. E o liuzie a lor, o scuză fragilă, fiindcă, dacă nu scriu nimic, ei tot așa fac, cum au făcut întreaga mea viață. Ei spun în engleză că nu e nimic rău legat de viața mea, dar ei vor să mă lovească ca să nu înțeleagă lumea aceasta.
ei spun că eu sunt omorâtă pentru simplul motiv că sunt mult mai inteligentă decât ceilalți și că adevărul este extrem de monstruos, fiindcă întreg poporul crede că eu sunt inversul a ceea ce sunt în realitate ?!! Alții spun iar că moartea mea (!) e fiindcă oamenii cred că eu sunt altceva decât sunt.

4.05.22 Deși am fost de multe ori otrăvită, nu am avut dureri de burtă decât rar, pe termen scurt. Acum mă tem că am cancer, unii așa spun, și mă doare burta aproape zilnic, o durere difuză, vagă, leșinătoare, care mă îngrijorează, supraombilical. Dacă într-o săptămână nu dispare, voi merge la medic. Ei spun că e din cauză că m-au otrăvit la dentist, și durerea a început cu adevărat pe la sfârșitul lui martie, după ce am fost, pe 23 martie, la dentistul din Voluntari, unde m-au chinuit cum am povestit. Nu e exclus să mă fi otrăvit mai rău atunci, sunt de-a dreptul nebuni, totul a fost așa cum am spus, din 1984. Ei au spus adesea, cum poate vă dați seama, că proștii, deși am fost un om foarte scrupulos și hiperexact și am scris tot adevărul pe acest blog, ei totuși cred că eu am delir sau fabulez, sau am visat și fac confuzii, ceea ce e exclus la o analiză atentă. Am început să scriu memoriile mele într-o formă romanțată, cum am povestit, și le voi termina probabil în câteva luni, scriind o parte din ce e pe acest blog, dacă nu mă vor chinui prea tare sau dacă nu am deja cancer. Am scris primul fragment, introductiv, pe 2 mai și unii au procedat așa cum făceau când îmi scriam blogul - mai ales noaptea se luau de diferite fragmențele și inventau minciuni, interpretau adevărul ca un semn de boală psihică, de parcă voiau să mă discrediteze, deși era evident că eram un om inteligent și nu aveam cum să mint sau să am delir. Voi posta imediat această introducere, în următoarea postare. E posibil ca în viitor, în funcție de anumite condiții din mediu, să fiu capabilă să scriu mai bine și mai frumos restul nenorocirilor vieții mele, fiindcă există încă în mine izvoare cristaline și ceruri albastru adânc și în general o imensă frumusețe și bunătate și o inteligență vie, pe care încă le mai pot dovedi, și este așa cum am fost mereu. Totuși mă îndoiesc că voi reuși și oricum întreaga literatură e o colecție de lucruri triste, tragice sau urâte. Abia am scris acest fragment și ei au început să detracteze - au spus că de ăștia ca mine e plin spitalul de psihiatrie, deși eu nu am întâlnit acolo pe nimeni - fiindcă, spun ei, cine decât nebunii crede că noi oamenii suntem soarele sau pământul?! Acum explic, urmând ca pe viitor să nu mai explic, fiindcă ei vor continua să interpreteze greșit ca delir ceea ce voi mai scrie, în ciuda faptului că sunt total nevinovată, pentru că ei vor să păcălească proștii despre mine. Eu oricum nu voi mai povesti decât rar astfel de lucruri. În primul rând am scris clar că e posibil să fie așa, nu am statuat o certitudine și nu cred nici în forul meu interior aberații sau lucruri nedovedite. După cum ați văzut și acest blog a fost scris sobru, fără înflorituri, fără judecăți de valoare, fără interpretări sau descrieri de sentimente, fiind evident adevărul curat. În al doilea rând foarte mulți poeți și prozatori din diverse curente literare, diverse religii sau matrici mitice au notat despre legătura dintre individ și fenomenele meteo, despre natura telurică sau solară a omului. În cazul vieții mele au existat clar mai multe coincidențe legate de cutremure, așa cum am povestit, dar și de seninul cerului și tipul de răsărit sau apus - uneori fenomenale, de trei ori în viață aproape incredibile și totodată legate de fenomene din viața mea. Unii au spus ”eu sunt pământul”, alții ”eu sunt lumina lumii” etc. Ca aberație și totodată ca explicație puerilă - teoretic valabilă pentru cei ca mine, care nu au cunoștințe exacte, care se îndoiesc firesc de dogma științifică ce pare incredibilă - pot spune că poate că soarele suntem noi, oamenii, fiindcă viața socială este o ordine după criterii fizice și psihice și intelectualii sunt evident legați de fenomene meteo și geosistemice. Oamenii și vietățile felurite au proprietăți bio-electro-magnetice în mod evident și, in extremis, mai mai ales dacă am crede, cum e firesc, că soarele se învârte în jurul nostru, poate concentrează lumina solară pe un disc/oglindă concavă prin magnetism terestru (și biologic), prin inducție electromagnetică. Am mai notat această erezie a mea, dar bineînțeles că nu sunt nebună și am explicat doar că așa e mai firesc să credem dacă gândim cu propriile noastre forțe. Oricum, în restul memoriilor mele nu mă voi mai referi la astfel de lucruri și nu voi mai explicita, căci oricum ei vor inventa în permanență că delirez și că nu am dreptate, deci nu aș mai termina niciodată dacă aș explica tot. Am totuși dreptate 100%.