30 septembrie 2019

Au intrat acum cei care spun că mecanismul e foarte simplu - eu sunt Dumnezeu și sunt deasupra oamenilor ca spirit. De-a lungul vieții mele, spun ei, se prind în mine familia și cei apropiați și apoi tot mai mulți, fiind eu dumnezeu și fiind chinuită și închisă și torturată încontinuu. Apoi toți vor să mă omoare, spun ei, fiindcă astfel vor fi liberi. Apoi, spun ei, nu vor mai putea naște copii și vor încerca să ascundă acest lucru, după care vor fi obligați să dea viață din nou unui alt dumnezeu. Și o vor chinui din nou toată viața, întotdeauna au făcut la fel, și apoi o vor omorî la fel. Astă seară au intrat în engleză cu aceeași idee că omorârea mea e utilă omenirii, fiindcă vor fi liberi de mine. Ei mai spun că moartea mea va fi un dezastru ecologic de data asta, atâta tot. ??!! Continuu imediat povestirea din postarea precedentă, o voi copia aici și voi continua. Mama a tuns salcia de pe stradă acum 2 zile, fiindcă era fotografia mea veche cu salcia tânără din sat la rând de postat.

Spuneam ieri despre povestea aceea cu violarea bunicului meu pentru a mă naște eu.
Adaug câteva lucruri. S-ar putea să fi fost adevărat, dar vreau să mai clarific puțin.
în facultatea de psihologie, la cursul de psihologie judiciară, profesorul Mitrofan Nicolae spunea, spre amuzamentul unor colegi și colege, că și bărbații pot fi violați, pentru sperma lor, de exemplu prin gâdilare. Pe vremea aceea eu nu cunoșteam această poveste din familie.
Povestea despre violarea bătrânului (tataia) nu e certă, chiar dacă mama mi-a spus, când am întrebat-o cine e totuși tatăl meu, că eu semăn cu tataia fizic.
Dacă așa ar fi fost, atunci cum au forțat-o pe mama, fată tânără și cu zestre de la țară, să se mărite cu tata, bărbat sărac din suburbia Bucureștiului? Mama spunea adesea să fie blestemat popa Șerban, că a adus-o de la Sibiu ca să se mărite cu tata, ungur împuțit. Dar, cum ați văzut, tata nu semăna cu tatăl lui și numai mamaia era unguroaică, nu și tataia, dar tata nu știa o boabă ungurește, fratele lui da. Au fost unii care avansau ipoteza unui incest, pe care familia l-a acoperit cu povestea despre tataia. Mama pomenea despre obiceiul dinastic al Egiptului antic, când sora se căsătorea cu fratele și despre vremurile când reginele Franței sau altele nășteau în camere complet lipsite de lumină.
Erau unii care spuneau că eu, rodul păcatului, am devenit o păcătoasă, ceea ce nu a fost adevărat.

Toată lumea știa că mama l-a cunoscut pe tata la biserica Sfinți, aproape de locuința noastră pe Moșilor din 84 și foarte aproape de locul unde am făcut eu meditații cu Zăgrean Leon. Ulterior, tot preotul Șerban, care i-a cununat pe părinții mei, m-a botezat și pe mine tot acolo. E adevărat, am poze de la cununia civilă a părinților, în care tataia era încă valid, în aprilie 1970. Au spus că au făcut cununia religioasă mai târziu, în luna mai și că atunci a nins la munte. Eu m-am născut în februarie 1971. E adevărat că au făcut și mai am și acum poze de la nunta religioasă a părinților în Voluntari, precis în casa în care urma să cresc. De unde aș putea eu fi sigură de dată, ei așa au scris pe poze sau așa au spus.
Mama, într-o poză, apare plîngând și speriată în rochia ei albă și tataia apare în 2-3, dar susținut de la spate și complet apatic, probabil că paralizase. Bunica de la țară apare neagră și foarte slabă și nu semăna cu cea pe care o știu. Bunicul pare să fie el. Deci o nuntă restrânsă la câțiva nuntași. Poate totuși nu e adevărat că tataia era tatăl meu, cum au spus unii.

Iată acum ce mi s-a întâmplat zilele acestea, fiindcă, vă spun drept, ceea ce se întâmplă oamenilor în prezent este uneori cheia înțelegerii trecutului.
Exact când era logic că voi scrie din nou misterul așa zis al conceperii mele biologice, am fost în garajul nostru cu vechituri să mă cântăresc, ceea ce era logic, fiindcă am pierdut din masa corpului mult în ultimele luni. Avusesem 127 de kg sau chiar mai mult, și medicul de familie Monica Pană știe (m-a cântărit) și îmi spunea urât că este vorba de ”obezitatea asta pe care noi nu o putem controla”, ca să dea impresia că eu eram mecanism controlat în sens pozitiv de ei, și să dea și impresia că eu sunt copil sau nebună și de aceea folosește pronumele noi, la plural, cum face și mama când vorbește cu mine, fiindcă, spun ei, mereu m-a trata drept copil, dșei crescusem, chiar înainte de spitalul de psihiatrie, ca să îi păcălească pe proști, spun ei, că eu eram idioată sau nebună.

Am găsit pe cântar o valiză foarte veche și roasă, probabil de șoareci, pe care nu am mai văzut-o. Am pus-o deoparte și m-am cântărit, aveam 107,5 kg, și cântarul acela era mereu bun, de când eram copil. I-am spus mamei de valiză și că ar trebui să o arunce, și ea a zis că valiza are importanță emoțională pentru ea, fiindcă e valiza cu care a venit la ea acasă tata, ca unic bun al lui înainte de căsătorie, apartamentul mamei din Teiul Doamnei fiinde cumpărat de părinții ei. Era parcă pe numele ei, dar au avut de plătit rate la el și nu au terminat nici în 1983-84 când a fost vândut preotesei Victoria, mama nașei mele. Mama îmi povestea adesea despre sărăcia tatei și despre acea valiză ca unică contribuție financiară a lui la început și apoi de anii când erau tineri și nu aveau efectiv nici bani de conserve ca hrană și m-au dat la nașii mei la Voluntari (ei erau în poze foarte slabi amândoi, piele și os, am postat una) și ea a văzut portocale iarna la nașii mei și i-a invidiat. Dumnezeu știe că și ei aveau foarte puțin, știu sigur, abia de hrană, și trăiau într-o cocioabă.
A mai spus că valiza aceea era valiza cu care mamaia s-a dus cu tata în Cehoslovacia într-o excursie, fiindcă mamaia câștigase la jocuir de noroc o excursie. Tata a devenit apoi împătimit de jocuri de noroc. Ei au stat în Teiul Doamnei, la etajul 9 din 10 și acum câteva săptămâni priveam cu nostalgie la vârful teiului de peste drum, care e chiar teiul din copilăria mea. În garaj mai este mașina avocatului mamei, Ninel, despre care am povestit pe blog. Mama zice că ar trebui să taie valiza cu foarfeca ca să o arunce la gunoi și probabil că știți că oamenii nedoriți scapă foarte greu de vechituri, chiar cu bani nu se prea poate.
După ce am văzut valiza am continuat să citesc cartea ”Sfârșit de veac în București” și am ajuns repede la scena despre valiza boierului tânăr Barbu B. Barbu. (Barbu era numele de fată al mamei bunicii) Desigur, nu știam despre scena cu valiza, dar vă asigur că mereu a fost așa, absolut toate lucrurile s-au legat astfel de viața mea, fie cu lucruri din cărți, într-un mod halucinogen, dar real, din orice carte, nu doar din literatură, dar și cu alte lucruri din realitate sau cu alte cuvinte. Eu la început nu înțelegeam, dar apoi am crezut că acesta era motivul pentru care oamenii mă considerau nebună și îmi voiau moartea, ca și cum acele legături, de ordin spiritual sau informațional dacă vreți, ar fi fost ceva rău sau erau din cauză că eram nebună și de aceea voiau să mor prin otravă. Apoi am înțeles cu totul adevărul și anume că ideea lor sau a mea că eram nebună din această cauză era greșită.
În realitate e un lucru normal, atât timp cât persoana nu suferă din această cauză și e în stare să ”funcționeze” în societate, ba chiar e un lucru absolut normal, numai că eu eram singură. Iată ce înseamnă: ”cam așa ceva, chiar vorbele lor pe alocuri o parte adevărat în mod sigur - tu ești dumnezeu și deci Spiritul, printre multe altele. Tu ești legată absolut de tot restul lumii, fenomenelor și obiectelor prin foarte multe conexiuni, nu doar câte una pentru fiecare lucru. Chiar dacă ți-ar distruge lucrurile complet, tu tot ai fi în viață. Dar ei nu trebuie să te omoare, ei mereu gândesc răul, ca un scop al lor, fiindcă ei mereu înțeleg totul invers. Tu nu ești o capcană în care ei se prind, tu ești dumnezeu și un om perfect normal. Totul e posibil pentru oameni fiindcă tu exiști, nu ești tu piedică a activităților lor. Ei au progresat foarte rapid material în ultimele decenii fiindcă spiritul tău a fost puternic și bun, nu rău. Ei au realizat viteză și precizie tot mai mare în timp scurt, inclusiv internetul și alte comunicații și telecomunicații. Nu doar mass -media, prin vorbele lor, se leagă de tine - ceea ce e evident - ci și tot restul. După ce tu mori, o vreme (?), va fi mai greu pentru ei. Tu nu ești legată de toate lucrurile fiindcă ai fost f_tă, ci fiindcă ești dumnezeu.. Unii cred că ar fi o tragedie ca oamenii să înțeleagă că tu ești dumnezeu, ” Nu ar fi o tragedie, dar nu e posibil și nici nu e necesar ca ei să înțeleagă așa ceva și poate nu e adevărat, deși un fel de ”dumnezeu” sunt în mod sigur, ca om inteligent și fără greșeală și cu funcție de spirit în sensul de mai sus și alte câteva lucruri. Sâmbătă a ieșit un păianjen mare de tot din văgăuna lui din ușa garajului, încât am țipat la vederea dimensiunii lui. Nu am văzut niciodată unul așa mare. Mie mi-e frică de ei, dar recunoscă că fiecare creatură e a lui Dumnezeu și nu trebuie distrusă, dar fiecare are rostul ei, de exemplu păianjenii nu au ce căuta în casă, adică nu e un păcat să îi omori dacă stingheresc în casa omului.

”ei întotdeauna cred că răul, a îți face ție sau altora răul, e soluția la toate problemele lor.”
Iată și o explicație mai clară:
Era scris în manualele vechi și mai noi de psihologie că creierul are o funcție sau capacitate de autoorganizare, etc. adică exact ce spuneam eu mai sus. Și era definit psihicul uman cam la fel. Deci lucrurile acestea sunt definiția normalității, adică legătura dintre lucruri și cuvinte, centrată de intelectul/psihicul unui individ. Intelectualii, încă și mai mult, corespund acelei definiții, fiind totodată conștienți de aceste legături și modul lor de funcționare și ei ÎNȚELEG lumea în mod obiectiv, adică nu prin referire la sine în sens de obiect, ci prin cunoașterea de sine ca subiect activ.
”Noi credeam că toate acele idei gen definiție din psihologie sunt abstracțiuni științifice, adică nu au bază reală.”
! Pentru numele lui dumnezeu, să caute cineva în dicționar ce înseamnă abstracțiune - care e ceva ce pleacă de la concretul real prin operațiile gândirii.
Cele mai multe neînțelegeri pleacă de la faptul că oamenii mai proști folosesc în mod greșit și confuz sensul cuvintelor. Ei arar comunică cu adevărat sensuri obiective, comune pentru colocutori. Ei comunică mai mult prin dispersie în contextul comunicațional. Dicționarul unei limbi conține absolut toate explicațiile obiectelor și fenomenelor și a tuturor relațiilor dintre ele - cu diferențe de la o limbă la alta - fiindcă suntem oameni și înțelegem/concepem lumea și nu suntem roboți să gândim în limbajul calculatoarelor, ci în cuvinte, în sfânta limbă strămoșească, cu omulețul ei suspendat de cerul gurii.

Dicționarul nostru DEX e legat de exemplu de numele lorgu Iordan. În viața mea există următoarea conexiune idiopatică - vărul meu Cosmin Popa cânta cu plăcere cântecul de Bobotează - ”În Iordan botezându-te, tu Doamne” în satul bunicilor. Acolo, biserica veche, care apare pe semnalată pe șosea, e dedicată tăierii capului sfântului Ioan Botezătorul.
Da, scena botezului lui Isus e importantă în ansamblul religiilor de rit creștin. A boteza înseamnă de fapt a aduce duhul sfânt și cuvântul asupra pruncului, a îl aduce cu nume în rândul lumii. Așa cum au fost proștii aceia spunând că ei credeau că acele idei din psihologie sunt abstracțiuni fără sens real, tot așa sunt unii care cred că botezul și alte sfinte taine și ritualuri nu sunt decât lucruri băbești (și bănești, pentru a fi puțin anecdotică, că așa mi-e felul). În realitate, toate acestea sunt importante și sacre și au sens real, nu sunt fantezii. Oricum, nu uitați, s-au format de-a lungul civilizației și, dacă vor dispărea, vor fi înlocuite de alte lucruri, de pildă de rituri medicale, cum ar fi vaccinul, fiindcă șli medicina, în practică, are multe ritualuri și farmacologia este și ea la loc de cinste prin toate conexiunile substanțelor medicamentoase. Medicamentele nu sunt otrăvuri, cum cred idioții și am găsit că și Moliere credea (mai știți și povestea cu bolnavul închipuit) ci medicamentele sunt un fel de antidoturi, în mare parte.
Care sunt corespondentele botezului creștin în alte religii?
La această întrebare nu știu să răspund. Sunt convinsă că există similarități, chiar dacă nu la prima vedere.

29 septembrie 2019

deci, bună seara, din nou despre viața mea respinsă de oameni și chinuită
Unii dintre dvs. aveți o oarecare repulsie și jucați teatru că nu e adevărat. Bineânțeles că e totul adevărat, dacă citiți tot blogul meu vedeți clar. Eu nu am fost o fire plângăcioasă, dar ei nu au dreptate când îmi reproșează că am scris mereu adevărul și că nu mă las omorâtă mai simplu, adcip fără să scriu adevărul despre trecut și prezent sau chair viitor. Veți înțelege poate.

Azi 29 septembrie 2019
Singură la Voluntari.
Rămăsesem deci la povestirea despre verii mei. Mai aveam două -trei vorbe despre verii mei primari, pe care le omisesem.
Irina, cum am mai spus, a făcut masterul în Germania. Vennd și ea la înmormântarea tatei m-a surprins prin faptul că vorbea despre mine cu voce tare cu alți oameni, uitțndu-se la mine, de parcă eu nu eram acolo: ”ea nu a avut ncio vină”. Nu știu la ce vină se referea și nici cine avusese vină. Oare la moartea tatei? Cosmin, și el, m-a surprins prin faptul că se referea în trecere pe lângă casa veche a copilăriei mele cu vorbele ”asta nu mai e a noastră”, ca și cum el fusese stăpân acolo. casa fusese vândută și a fost apoi dărâmată.
În fine, e posibil ca verii mei să fi avut mintea puțin tulbure atunci, dar asta nu are nicio importanță.
Continuu povestirea, știți cum se zice că orice lucru rău provine din prostie sau ignoranță, adevărul nu are cum să dăuneze, mai ales fiind spus cu drag de viață și de lucrurile bune, cum am fost eu mereu.
În ultimii ani am căutat-o pe Irina și pe facebook, pe messenger, dar nici acoolo nu a vrut să îmi răspundă. I-am dat adresa la blogul meu de poezii și am trimis în mediul virtual încă o dorință de bine și frumos, încă un gând curat și încă o speranță, după ce de fapt îmi iertasem verii de multă vreme. Sămânța nu a rodit.

În 2017, după 5 ani, am mers cu mama trei zile la Sibiu la fratele ei, unde am văzut-o pe Irina împreună cu Gusti, logodnicul ei, cu care s-a căsătorit anul trecut 2018. În acele zile m-am plimbat prin Sibiu și Irina, care stătea la Șelimbăr și își cumpărase mașină, m-a dus cu mașina până la biserica Ursulinelor, să mă plimb, să vizitez. Bineînțeles că nu aveam bani de mers la nuntă în 2018 cu mama, dar oricum nu avea rost, că eu, ca fată bătrână, oricum nici nu aveam cu cine să stau de vorbă. Irina a devenit doamna Râșniță. În 2017 am vizitat și satul vechi duminică dimineața, am mers pe jos de la casa învățătorulu Panga, un om bun de odinioară, până la noi, în capul celălalt al satului, fiindcă fusesem cu ai mei la cimitir. Numai casa lui Panga era dărâmată, nu știu de ce. Ciudat e că apropae toate casele vechi și părăsite sau în care muriseră bătrânii aveau obloanele ridicate sau chiar geamurile deschise. Era aproape pustiu pe uliță, liniște curată, dar toaste geamurile erau deschise probabil de cineva care voia să mă facă să cred că morții au înviat toți. Au intrat unii peste mintea mea cu ideea că satul mă respinge la fel cum m-au respins toți oamenii la oraș, și au spus dn nou că oamenii mă resping numai din cauza minciunilor despre mine, deși eram evident aproape total singură din 1984. Oricum, Irina s-a purtat relativ frumos cu mine la Sibiu și Gusti al ei era un tânăr politicos și vorbea frumos. Atunci a intrat cineva peste mine cu ideea ”Gusti nu știe nimic.” ca și cum eu eram o taină sau poate chair Irina era peste gândul meu atunci.
Acum câteva vorbe despre verii mei de gradul doi - Francesca și Paul.
Am povestit cum a murit tanti Piri, mătușa bătrână pe care o îngrijeau verii mei într-un imobil vechi, cu două camere mici, cu pisică și câine, și ei trei. Eu aveam deci pretext și bucurie să merg la tanti în vizită, cum mergeam des și în copilărie, undeva lângă sediul guvernului, strada Paris numărul 18. Odată făcusem meditații la matematică acolo, cu o fată care fusese înotătoare de performanță, nu mai țin minte numele ei. Fiind singură, moartea lui tanti m-a lovit mult, fiindcă era unul dintre puținii oameni cu care puteam să vorbesc la telefon. restul, tinerii, m-au respins. Mergând în vizită la tanti, am descoperit acolo un mic menaj prosper, care m-a bucurat. Franci era genul de om vioi care dorea să antreneze lumea din jur cu vivacitate și bonomie uneori prefăcută, dar oricum un lucru bun. Și ea se îngrășase, la fel cum și Irina, verișoara mea, se îngrășase. M-am gândit că poate și ele au fost torturate sau poate chiar otrăvite, cum am fost și eu. Francesca își cumpărase canapea mare, instalase duș și centrală termică și gresie pe jos. Își botezase câinele Ozzie. Gătea mâncare bună, în aparență cu destulă poftă. Ceea ce m-a nedumirit a fost că ea mi-a spus vorbe cam ciudate, fiindcă și ea vorbea cu mine adoptând un ton ciudat, cum zic unii că toți mă tratează drept nebună. Mi-a vorbit de ea ca și cum ar fi ”țigancă”, pe vremea când eu nu știam că unii inventaseră că eu eram țigancă sau urmau să inventeze așa ceva. Mi-a mai spus ceva ca și cum eu eram Ceaușescu sau un om persecutat de nebuni politici și vorbea despre mine ca și cum eu eram în opoziție cu ”poporul muncitor”, printre care se număra și ea, ceea ce m-a rănit, fiindcă eu cerusem mereu dreptul la muncă, ceea ce a fost cea mai mare durere din viața mea, lucru nedrept și crimă. Eu nu am avut nuiciodată fantezii politice sau altele și mă mirau vorbele Francescăi, fiind înainte ca eu să aflu că oamenii sau ”poporul” aveau ceva cu mine.
După moartea tatei, Franci mi-a cerut Biblia ungurească veche a mamaiei pentru fratele mamaiei, unchiul Feri și locul de veci al mamaiei, pe care mă gândeam că nu am cum să îl îngrijesc, din mai multe motive. A fost prilej pentru mama mea să îmi spună cu dispreț deschis că am fost proastă, că biblia o puteam da, dar locul de veci nu.
După moartea lui tanti, am stat de vorbă mai mult cu verii mei și s-au purtat frumos. Mi-au dat o pungă cu poze vechi pe care tanti ar fi vrut și ea să mi le dea. Am ales doar pozele lui tanti cu rudele mele ”directe”. Pe moment chiar nu realizasem că nu eram rudă defel cu acei veri, dar oricum ar fi putut și ei să mă accepte cât de cât. Vecinii mei, probabil, mi-au furat punga cu toate pozele, probabil pentru a crea diverse deliruri și minciuni. Franci a venit odată la mine cu masă de călcat rufe cadou de ziua mea - mă întrebase insistent ce vreau - și apoi nu a mai venit. La un moment dat s-a mutat cu nenea Feri. Unii ziceau că ea a înțeles când a fost la mine că eram săracă de tot și nu avea cum să aibă vreo relație cu mine. Alții au inventat că nenea Feri i-a lăsat cu limbă de moarte să nu mai vorbească cu mine niciodată. La un moment dat mi-a dat vești și despre tanti Verona - internată cu Alzheimer într-un azil de fiul ei preaiubit din Germania, apoi a refuzat (și Paul la fel) să mai răspundă la telefoanele mele sau la e-mailuri pline de rugăminți și implorări. Nu i-am făcut nici ei nimic rău și nu am gândit niciodată nimic rău nici despre ea sau Paul. Se zice că ea și Paul erau mai aproape de vârsta mea și, spre deosebire de verii de la Sibiu, ei știau ce înseamnă să fii sărac. Totuși, franci îmi povestea ca amintire a ei din copilărie, că mă văzuse odată la Voluntari cum mă joc cu mobilă pentru păpuși și mă invidiase că eu aveam lucruri frumoase și ea nu. Mi se spune că ea, fiind copil, nici nu a înțeles că eu eram cea săracă și că ea avea lucruri și condiții de trai, nu eu. Ulterior, familia a inventat că eu eram moștenitoare bogată, deși ai mei nu aveau bani deloc. Mare parte din lucrușoarele mele din copilărie erau vechi, de la alți copii, unele chiar dinainte de război poate - tricicleta de poildă sau căruciorul meu de bebeluș (posibil).
Cu acestea, am terminat de scris subcapitolul despre familie, fiindcă tot restul sunt lucruri scrise pe blog. Va trebui să scriu celelalte subcapitole mai importante chiar, dar numai după ce voi scrie două postări cu divagații.

Iată, ca adaos, ceea ce am spus că voi posta, mai demult - vederea scrisă de preotul Șerban, unchiul mamei, după ce eu scrisesem lor o scrisoare probabil la rugămintea familiei.
Mai jos poze cu tataia - mai tânăr și apoi bătrân și o poză cu tata în tinerețe, unde se vede clar că el era tata.
Acum ei spun din nou aceeași poveste cu bătrânul, tata tatei. Ideea lor e că tataia era tatăl meu biologic și că a fost violat în noaptea nunții părinților mei, fiindcă ei trebuiau să transmită spiritul mai departe, adică Viața, că altfel nu se putea, că nu au avut de ales, că mama mea era inocentă și nici ea nu are vină (??)
Ei spun sau inventează că e evident că tata nu era tatăl meu și că nu era fiul lui tataia. Da, asta da, poate. Că, dintr-un motiv sau altul, tataia era purtătorul Spiritului și era aproape terminat atunci când a fost violat, că era considerat nebun sau decrepit. Că, după ce m-am născut, toată viața mea, s-au răzbunat pe mine pentru ceva ce nu era nici vina mamei și nici a bătrânului. Că el nu a suferit, fiind prost, dar eu am fost foarte bună și inteligentă și am suferit mai mult ca toți martirii omenirii. Că rudele mele erau reprezentanți ai diferitelor popoare sau puteri politice, și de aceea m-au crescut în acest mod. Că i-au spus bunicii mamaia și bunicului tataia (el a paralizat în noaptea nunții mamei și eu am crescut lângă el și apoi a murit în 1975) ca să fie clar că el era tata și mamaia era suflet bun de mamă, în timp ce mama reală era mașteră, chiar dacă mi-a dat viață și eu eram copil foarte bun și cuminte.
Nu știu ce să comentez, priviți aceste câteva poze.
Eu nu pot crede că tataia era tatăl meu, nu am dovezi. Mama mea îl lua mereu pe tata în derâdere când eram copil, cu ideea că el e copil făcut la bătrânețe și prin urmare este geniu, deși, la nașterea tatei bătrânul avea doar 42-43 de ani.

Eu nu pot crede că tataia era tatăl meu, nu am dovezi. Această asimetrie a sprâncenelor prezentă la el în tinerețe eu o am în urma tratamentului psihiatric și nu înseamnă asemănare.

Când am primit vederea de la preot aveam 12 ani și mi se spunea că scriu gramatical. Am explicat aceste lucruri în esență bune - cuvintele și gândurile bune, care au un rost foarte bun, chiar dacă par a fi prea simple sau idioate.



Continuu cu câteva divagații și apoi voi scrie subcapitolul despre asistența medicală (în afară de psihiatrie), cel despre sărăcie, cel despre relațiile mele sociale din ultimii 14 ani și cel despre internet și rețele sociale, apoi totul va fi gata.
M-am programat la cardiolog la 14 octombrie și la gastroenterologie abia pe 28 că mai devreme nu erau locuri. Două policlinici m-au respins - nu mai explic - am găsit locuri cu noroc la a treia. De fapt ar trebui să merg și la oftalmologie, și chiar să repet analiza de diabet, cum au zis că trebuia pe 1 decembrie anul trecut, dar nu știu dacă mai apuc. Asta e, fac ce pot, poate că acum mă vor trata normal.

Din vorbele din ultimele zile:

”la fel au făcut cu taică-tu, Cristina, cum au făcut cu preotul Șerban.”
”Nu, binele nu poate fi distrus așa, Cristina. Ei erau oameni imperfecți.”
Nu știu sigur, dar știu că cei răi nu respectă nimic și oricine poate fi lovit sau otrăvit.

Tata urla la mine că eu îi transform pe toți în porci. Eu am folosit termenul porc pentru oameni ticăloși mult mai târziu și nu am transformat pe nimeni în porc.

”Știu ce va scrie la următoarele subcapitole și sunt pregătit.” Ei spun că astfel unii au mințit lumea întreagă despre mine, deși eu spuneam adevărul, ei inventau mkincijuni pentru fiecare adevăr, Oricum au spus că e evident că eu spun adevărul și fiindcă totul e coerent, în timp ce variantele lor nu au nicio noimă.

”Trebuie să înțelegi că tu trebuie să mori, fiindcă noi nu putem face poporul de râs fiindcă tu nu ai greșit nimic.”
”Nu e vorba de popor, e vorba de niște porci și tu de aceea mori.”
”tot adevărul era așezat ca pe tavă de la început și ei tot nu au înțeles.”
”tu pur și simplu nu ai reușit. Rostul tău nu era să fii omorâtă, ci să îi convingi (?) pe oameni (?) că nu trebuie să te omoare.”
! Adică să fiu paranoică precum în cărți, când de fapt eram un om inteligent?

”o să scrie și tot restul și, îți dai seama, la sfârșit o să ne facem de tot rahatul.”
”verii tăi sunt niște oameni absolut infecți. În mintea lor totul e întuneric.”
” e vorba de niște britanici împuțiți, nu de niște francezi împuțiți.”
” e vorba de lumea întreagă.”

”eu mă îngrozesc: au făcut atât de mult rău, încât nici idioții nu mai pot crede adevărul.”
”ea trebuie neapărat distrusă și omorâtă. Îți dai seama ce s-ar întâmpla dacă lumea ar înțelege adevărul?”
”ne pare rău, Cristina, dar trebuie să mințim despre tine.” (?!)
Tu ai fost un om respins de o lume întreagă și în realitate ești cel mai bun și inteligent om. Recunoașterea adevărului este imposibilă, fiindcă ți-au făcut prea mult rău.

”toți idioții cred că tu ești nebună, e imposibil să îi facem să vadă adevărul.” ?! Cum adică să vadă și care adevăr?
Sunt izolată de mult timp, practic toată viața, cum crezi tu că pot vedea adevărul, chiar dacă ați vrea?

Tu ai gândit toată viața numai ce era bun sau frumos, dar proștii cred altceva. Toți vor să mori fiindcă au fost mereu mințiți.

Idioții cred că tu ai fost un om pasional, pătimaș, atras de plăceri trupești. Tu ai fost de fapt un om cerebral 100%. Tot ce cred ei despre tine e minciună. E ceva din propria lor fantezie.
Le-a intrat în cap că trebuie să te f_tă cu orice preț și de fapt nu trebuie să te f_tă.
”trebuie să îi ia calculatorul, au înțeles că totul e adevărat.”
”te-au chinuit și te-au ținut închisă 35 de ani și proștii tot cred că tu ai mințit.”
Idioții credeau că ceea ce ai scris tu erau aberațiile tale sau ale altora pentru a îi păcăli pe ei, eventual politic, deși tu ai fost torturată clar din 84 și nu ai avut pe nimeni toat viața.
”tu ești f-tă încontinuu, cum vrei tu ca lumea să te creadă?”
Mama ta este cel mai mare monstru care a existat vreodată. (!!) Tu ai fost un om foarte blând și luminos.
Întreaga omenire te-a judecat greșit și te-a condamnat, deși nu știau nimic despre tine.
Toți au înțeles adevărul, dar vor să mori, Cristina, fiindcă te-au chinuit prea mult.
Ferească Dumnezeu să înțeleagă oamenii adevărul! Tu trebuie să mori, Cristina.
Mama ta e păzită de armata română, Cristina. Armata și poporul sunt prostime, cum vrei tu să înțeleagă ei adevărul.

Nu știu de ce cred ei că eu vreau ca proștii să înțeleagă adevărul despre mine.
Idioții încă mai cred că tu delirezi, deși nimeni nu te întreabă și nu te-a întrebat niciodată nimic.
”Noi nu ne predăm, murim împreună cu ea.” ??!
Cu astfel de idei i-au păcălit pe unii că mama sau alții mă apără sau că mă atacă, ca și cum m-aș fi războit cu cineva, în timp ce eu eram mereu un om normal. Eram clar izolată și lovită continuu din 84 și niciodată nu am delirat că am dușmani sau că mă lupt cu cineva.
iarăși. ”te-au masacrat prea monstruos toată viața, e imposibil să recunoaștem adevărul.”
Ei PREFERĂ să te omoare decât să recunoască că au GREȘIT, fiindcă ar însemna să fie DEZONORAȚI.
Voi continua mâine cu lucruri un pic mai inedite..

28 septembrie 2019

Mai am doar puțin de scris despre Paul și Francesca, verii mei de al dolilea din București și apoi subcapitolul despre familie va fi gata.

”îți dai seama ce scârbă mi-e mie”
Ei mereu intră peste mine cu ideea că le e scârbă, dar, dacă veți citi tot ce am scris, veți vedea poate, în sfârșit, lumina și frumusețea reale ale vieții și ale oamenilor. Alții spuncă ei sunt grețoși și scârboși și foarte murdari, dar au scârbă de mine.

”tu ai fost considerată sclavă Cristina. Propriu-zis nu ai fost considerată sclavă, așa te-ai născut.”
Azi au inventat o altă idee, care nu a mai fost până acum, anume că eu am slăbit mult după moartea tatei și de aceea ei au considerat că e ceva rău și trebuie să mă otrăvească.
”ea întotdeauna surprinde prin inedit, dar, fiindcă tot ce a povestit e adevărul, nu se poate face nimic.”
”unchiu era bun, bun ca un copil și l-au transformat într-o...”

”poporul tău nu a înțeles nimic. Niște oameni extrem de răi te țin în gheare și de aceea suferă și alții.”

Noaptea de 22 spre 23 septembrie

Au zis din nou ieri că mi-au pus otravă din nou - nu știu dar abia mai mișc degetele foarte foarte greu, cum am mai pățit odată. Unii insinuează că mama i-a păcălit pe toți și acum mă omoară. Usturimi extreme toată ziua ale feței, amorțeală mare, dureri continue ale regiunii lombo-sacrate aproape toată ziua, ca și cum se învârtea ceva înăuntru în măduvă, sete groaznică, toate simptomele apărute brusc. Începusem să mă simt mai bine acum câteva zile și începusem să reușesc să tac în singurătate și ei au zis că mi-au dat otravă din nou ca să mor și lumea să nu înțeleagă nici măcar că nu am fost deloc nebună sau că pot tăcea.
Tu ești un om torturat monstruos cu otravă și unii proști încă mai cred că tu ești nebună sau rea sau proastă.
Posibil dar cei mai mulți carevin peste mine cred că ei trebuie să mă omoare fiindcă altfel e rușine sau fiindcă eu sunt dumnezeu și mereu ei au procedat așa.
Gust înfiorător din stomac din când în când, metalic, sau sulfuros sau nu știu ce ,durere de stomac, nu știu dacă e cancer, unii zic că da și e vechi și că am cancer incipient hepatic.
Oricum am fost și absolut sigur otrăvită de mai multe ori și de mama, sau aici la Voluntari, dar nu știu sigur dacă ieri, cum au zis ei peste mintea mea - poate că totuși cancerul nu ar fi dat asemenea simptome în mod brusc.

Eu cred că și dvs., dacă ați fi înțeles cum am fost eu mereu față de oameni ca gândire și sentimente, probabil nu m-ați fi respins și aș fi trăit fericită și v-ar fi fost un pic milă dacă eram otrăvită fără vină așa monstruos, doar singură și săracă.
Ei spun tot timpul că eu aș fi fost geniu și că mă omoară fiindcă e o rușine ce mi-au făcut oamenii. De fapt nu trebuiau să mă omoare. Vă trimit un gând cald și frumos de dragoste și fericire, cu drag. Dacă îmi revin, voi reveni la calculator să scriu restul - un pic despre familie ce mai era de spus și apoi restul tot.

Azi, 28 septembrie 2019
Bună seara. Azi este 28 septembrie și mâine mama pleacă la mare cu vecinii Maricica și Marinică pentru o zi. Voi rămîne singură pentru o zi în casa din Voluntari, strada Aurel Vlaicu numărul 7 și cu vecini lipsă. Știți că nu am avut absolut pe nimeni toată viața și nu am cui să dau telefon măcar pentru două trei vorbe de o viață. Mâine voi reveni pe facebook dacă voi putea, ca să scriu povestirea mai departe. Când voi termina dacă mi se va permite, că de fapt puteam termina din martie-aprilie anul acesta ușor, dacă nu mă otrăveau așa monstruos, atunci poate dvs., adică unii dintre dvs. mă veți accepta în sfârșit dau veți înțelege că am avut mereu dreptate și că nu trebuiau să mă omoare. Săptămâna trecută m-au otrăvit monstruos că altfel scriam mai mult și terminam în câteva zile.
Dacă doriți să stați de vorbă cu mine sau să îmi spuneți seara bună vîă dau din nou telefonul meu 0747228311 sau mailul meu Crismonimold1971@gmail.com

Printre alte metode de otrăvire, adesea au otrăvit apa când făceam baie sau șamponul și balsamul, astfel încât uneori aveam căderi masive de păr. Am făcut baie acum 2 zile și încă și acum mă ustură pielea capului. Am cumpărat șampon și balsam Revalid de la farmacia Catena de aici din Voluntari și erau din nou otrăvite. Aveau mirosul acela specific de mort pe care l-am mai avut la șampoane. Ei au intrat peste mintea mea cu ideea că nu le vine să creadă că mi-au pus așa ceva. Da, din nou, nu știu ce substanță este. Acum părul mi-este extrem de lipicios și se rupe mult dacă bag degetul sau peria.Acum îmi dau seama de ceva ce nu înțelesesem mai demult și anume că e posbil ca unii morți să miroasă așa fiindcă sunt otrăviți cu o anumită substanță, nu morți.

Acum ei zic din nou că vor să mor și să transfere toată sarcina asupra alteia, mai rea și egoistă. Ei spun că oamenii nu sunt răi și că toți vor să mor numai fiindcă au fost încontinuu mințiți. Ei mai spun că la fel cu otrava din șampon, oamenii mi-au făcut încontinuu rău din 84, și au făcut tot răul cu putință asupra mea la adăpostul minciunilor pe care le-au scornit tot timpul despre mine. Sau că dvs. și restul lumii credeți că eu am ascuns ceva și că numai o parte din ceea ce am scris e adevărat, deși eu am scris aproape tot adevărul și nimic nu e minciună sau delir din ceea ce am scris, lucru pe care oamenii inteligenți îl pot ușor observa.

Am omis să spun că două zile m-a usturat fața foarte tare și abia acum pielea capului. De asemenea azi am avut dureri de ochi toată ziua. Nu știu dacă toate din cauza otrăvii. Am început să citesc cu dificultate cu mai mulți ani în urmă, dar nu am avut bani nici să îmi fac cei mai ieftini ochelari. Anul trecut am avut, cu reducere pentru pensionari, de la magazinul de sub blocul meu, cei mai ieftini ochelari, dar cu ramă slabă, care acum e ruptă și oricum era strâmbă și neigienică de la început. Tata nu avea nici el ochelari buni, el cumpăra de la tarabe din piață, fără prescripție. De când îi port, prezbitismul meu a progresat mult. Nu știu de ce, oculista mi-a găsit astigmatism la ochiul drept, ceea ce alții nu au găsit niciodată și mi-a făcut lentile cilindrice la ochiul drept. Poate avea dreptate. Dar ochiul drept doare mai mult.

22 septembrie 2019

22 septembrie 2019, ora 11 și 10 dimineața, continuu povestirea, dar după o scurtă divagație.

Acum au intrat din nu cu ideea că ”tu ai fost considerată pierdută pentru societate, fiindcă ai fost ținută în închisoare de la 13 ani.”
Nu e adevărat, e total ilogic, acest lucru nu a contat.

Repet, pentru ei contează mai presus de absolut orice, ideea prostească de aascunde adevărul despre mine. Mulți spun că așa e normal, că eu gândesc anormal și că atunci când un om e monstruos torturat, otrăvit și persecutat, fiind omul acela și totla nevinovat, atunci toți oamenii normali gândesc că acea victimă trebuie omorâtă. Eu nu sunt de acord cu ei.
Mi-au spus clar de mai multe ori că ei preferă să moară și ei, nu numai eu, decât să iasîă la lumină adevărul despre mine.

”Niciun om nu ”trebuie” să fie omorât, nici măcar Dumnezeu, niciodată. Dacă Dumnezeu îmbătrânește și nu mai are aceeași forță intelectuală nu se întâmplă nimic rău, fiindcă oamenii trăiesc și se dezvoltă foarte bine și atunci când dumnezeu e copil. În anii din urmă, în ciuda otrăvurilor asupra ta, ei tot s-au dezvoltat, dar tu erai în plenitudinea forței tale intelectuale, de aceea otrava nu te-a doborât ca gândire. Tu ai fost la maximum, ca om matur, abia ieșit din tinerețe, dar ei te-au otrăvit monstruos.”

În satul mamei, Colun, era o expresie mult uzitată între bunici: ”de ce bagi vină?” Mi s-a părut o legătură mai mult decât întâmplătoare între folosirea repetată a acelei expresii și acuzațiile nefondate că eram nebună și poate și altceva, ce eu nu știu

Au intrat unii care spun că bunicul meu nu avea ce face în 96, când a paralizat nevasta lui, dar că fratele mamei, Nelu, e considerat vinovat de ei. Poate că nici el nu avea bani deloc și oricum nu avea cum să o țină pe mama Limpi și mai avea și doi copii. Ideea unora e că bunicul meu a fost ulterior pedepsit și de aceea a fost lăsat complet izolat aproape, cu o singură cămașă foarte uzată pe care el o spăla singur de obicei, fără bani de alimente de fapt sau fără cum să își gătească sau să cumpere ceva. Nu știu dacă a fost pedepsit, dar tot singur ar fi fost și sărac, chiar dacă mama Limpi ar fi murit altfel. Uneori mai venea Genica, nora lui, și îi mai aducea câte o ciorbă, din câte spunea ea, sau îi mia primenea așternutul. Oricum, când am fost eu 2 săptămâni la Colun în 2009, bunicu mai avea untură cu furnici într-o oală și alte alimente vechi, din care mai ciupea săracul.

Iar au intrat peste mintea în engleză cu ideea că adevărul despre mine nu va fi arătat lumii niciodată, fiindcă toți au făcut mult rău și i-au mințit pe toți proștii că eu aș fi greșit și că realitatea e alta decât spun eu.
”Nelu a deventi un mare porc și verii țăi la fel.”??
”I-au îndobitocit pe toți cu ideea de sacrificare a ta și oamenii nu mai pot vedea adevărul:” Care oameni, care adevăr?
”ei au creat ideea că tu ești omorâtă prin otravă ca într-un fel de ritual, de pildă acum ei spun că ”trebuiau să îi distrugă ficatul,fiindcă altfel nu ar fi fost posibil să...” I-au păcălit absolut pe toți în acest mod, justificând diversele abuzuri asupra ta cu ideea că tu ești un dumnezeu care trebuie omorât, așa cum au făcut ei mereu.”
”au povestit totul pe dos despre tine, pentru ca oamenii să creadă că tu ești un fel de vită sau porc sau dumnezeu care trebuie măcelărit, pentru ca oamenii să aibă de toate și să le fie bine.”
Cum am povestit, atât Nelu, cât și Ovidiu, vărul mamei, au agățat diverse obiecte din copilăria mea în jurul lor, ca pe un fel de ritual voodoo.
”Nu există nicun ritual de sacrificare, oamenii care te omoară, inclusiv familia ta, sunt niște asasini monstruoși, atâta tot.” ”familia ta a devenit o familie de monștri prin corupție treptată, lentă, ei nici nu pot vedea acest lucru:”

În engleză - ”victimele nu au niciodată nicio vină, dar proștii adesea așa cred.”
”tu ai fost un om foarte bun și inteligent, deci victima absolută.”
Acum un an sau anul acesta, mama mi-a spus că ea ar fi vrut să ne mutăm la Sibiu, dar nu se poate, fiindcă nu ne vrea Nelu.
”tu nu ai cum ghici că lumea are ceva cu tine, fiindcă ești complet nevinovată. Dar lumea chiar are ceva cu tine, nu fiindcă ești nevinovată, ci fiindcă toți cred numai și numai minciuni despre tine, iar imaginea ta în mintea lor e foarte departe de adevăr.”
?? cum adică imagine? În mintea cui?

Revenind strict la povestirea despre familie.
Bunicul meu a fost bolnav de multe boli ale sărăciei și bătrâneții, fiindcă a fost un țăran foarte sărac, dintr-un sat mic și sărac. Acesta e adevărul curat, nu invențiile aberante ale nebunilor.
Și el și mama Limpi, bunica, erau niște țărani excepționali, la fel cu ceilalți oameni din sat și eu eram atât de fericită când eram copil și plină de dragoste și fericire. Aproape toți oamenii m-au primit în casele sau curțile lor și au vorbit frumos cu mine.

Bunicii mei erau extraordinar de buni cu mine și mă protejau de nervii mamei. Eram convinsă că voi scrie în viitor o monografie despre satul meu drag sau un roman foileton, și când am citit Marin Preda, Moromeții, personajele lui mi s-au părut fleacuri și scrierea lipsită de puterea și frumusețea a ceea ce aș fi putut relata eu.
Oricum, eram convinsă că, chiar dacă nu voi reuși să îmi împlinesc planul, oricum bucuria și cunoașterea legate de satul acela, ar fi rămas ca un alt elogiu al satului în sufletul meu și mi-ar fi dăruit lumină pentru restul muncii sau scrierii mele sau vieții în general, și așa a fost, în mod normal.
Iar au intrat niște idioți cu ideea patologică și falsă că ”ei credeau că tu ești doamnă care trăiește la oraș, cum voiai tu ca ei să te accepte, fiind tu o sărăntoacă din mahalaua Bucureștilor?”

Olguța, soția răposatului Gheorghe (Puiu) Șerban, fratele mai mare al lui Ovidiu, care vorbește la telefon cu mama din când în când, dar desigur nu cu mine, îmi spunea că eu de acolo, din sat, îmi trag puterea. E o idee rea și greșită, abia după mulți ani am înțeles. Eu nu am fost vampir să îmi trag puterea de acolo și nu am avut nicio putere, așa cum zicea ea. Atunci nu am văzut conotațiile negative, fiindcă satul avea rolul de resursă afectivă, sufletească, pentru mine, cu adevărat, și eu asta am înțeles atunci. Mereu eu înțelegeam binele, care era chiar adevărat, și nu puteam ghici ce vor inventa unii oameni răi. Olguța a fost un om relatativ bun față de mine, prin comparație cu alți oameni, oricum puțini în viața mea.

Probabil că datorită sărăciei și condițiilor grele bunicu avea emfizem și boală de inimă. El a răbdat toată viața de frig iarna și nu a dormit în camera cu teracotă, unde murise bunica. În final, Nelu a făcut o sobă și în camera unde domise el. Fiind bătrân și fragil, bunicu a mai venit și la bătrânețe la București, și odată l-am culcat la mine pe Moșilor, ca să îl pot duce la consult la dna doctor Ionescu, care era medicul nostru, al rudelor sărace, de familie, expresie poate folosită de mine prima oară, înainte să apară sistemul de medicină de familie. Ea a consultat pe mamaia, pe mine, pe tata, pe nași parcă. Pentru orice problemă. Și pe mama dacă era necesar.

Ultima oară când am fost la bunicu în vizită a fost în toamna lui 2011. Când am plecat de acolo, unii au intrat peste mintea mea spunând că voi reveni pentru o ocazie tristă la primăvară, fiindcă acum e clară data când bunicu nu va mai fi. Eu nu i-am crezut și oricum atunci a fost singura dată când ei mi-au spus ceva (pe deasupra și adevărat) despre viitor. El a murit cum spuneam de Paști 2012 și de ziua lui aproape, el fiind născut pe 12 aprilie, iar Nelu pe 10 aprilie. Bunicu se lăsase de fumat de mult, dar asta nu a contat.

Legat de bunici, cea mai tristă amintire a relației noastre s-a petrecut când eu eram studentă în anul 1990-1991 la Cluj. E adevărat că după 89, prin 90 se pare, părinții au fost cu mine la Colun și tata a mințit că eu nu îi respect și că îmi bat joc de părinți, că sunt nerecunolscătoare și spunea minciuni diferite exact pe limba țăranilor și absolut sigur erau minciuni și m-au pus să jur pe Biblie că nu am făcut rău părinților mei și bietul bunicu, om simplu și fără educație, i-a crezut, de fapt nu știu ce a crezut, și mi-a trântit o palmă foarte grea, încât m-am dezechilibrat. Tot în 90, bunicu îmi povestea că fusese la poarta lui Leon din alt sat, ceea ce pe vremea aceea m-a mirat și m-a durut, fiindcă nu știam că totul e sau urma să fie mereu legat de mine în acest mod și Leon era și numele acelui medic care mă sedusese, dar eu nu aveam nicio vină. Acel medic era din zona Năsăudului și tata lucra la un drum exact acolo în 1989.

Dar amintirea mai tristă a fost în anul când eram la Cluj, când dorul de sat m-a făcut să vin într-un weekend acolo, de fapt nu mai știu exact ce zi era. Bunicii nu răspundeau la strigările mele, poarta era încuiată. Probabil că am sărit pălanul (gardul) prin locul binecunoscut de mine odată și am descoperit că bunicii dormeau amândoi. Eu credeam că se vor bucura, că vin de pe drum singură și cu drag la ei. Era o vizită surpriză. Abia atunci, după modul urât în care m-au tratat, am înțeles că din miezul acela cald care pulsează cu iubire în sufletul meu ei nu percep nimic și că eu eram primită sau acceptată sau dorită numai în măsura în care aveam pașaport din partea mamei mele crude. Mai înainte încă mai aveam iluzii că oamenii simpli au și ei lumea lor afectivă reală, a lor personal, chiar dacă intelectul lor e mai slab. Ei spun că bunicii și oamenii din sat nu m-au acceptat decât în calitate de copil sau persoană supusă mamemi mele, altfel nu m-ar fi acceptat.

După ani am mai fost în sat, dar rar, când a vrut mama. Pe ea o respectau toți din sat mereu. Când a venit ultima oară la Voluntari bunicu, biet bătrân care o suna mereu pe mama dar cu mine nu avea ce vorbi, l-am văzut și eu din nou. Iarna din urmă când venise, mai și curăța zăpada în curtea mamei săracu. S-a speriat puțin de artificiile de Anul Nou (spunea că ei împușcă, fiindcă el fusese vânător și predase de mult pușca lui de vânătoare), chiar dacă el auzea numai cu o ureche, una fiindu-i distrusă de Cosmin când era mic din greșeală, cu o lovitură pe ureche. Asta era și din cauza poeziei Lordul John a lui Coșbuc, care spune că lordul John e-ntr-o ureche dar eu atunci nu știam că lucrurile se petrec după slova cărților - tuturor cărților - și apoi am avut sute de dovezi că așa e, sau chiar mai mult. E un lucru absolut normal, filozofii care au studiat limbajul normal că știu aceasta clar, dar și toți intelectualii de fapt. Oricum e și asta scris deja în cărți.

”nu e vina ei, totul e scris în cărți și a fost scris în cărți dinaintea nașterii ei.” Vină pentru ce? Civilizația e un lucru bun și frumos, nu suntem animale fără rațiune!
”oamenii nu te pot judeca, Cristina, ei nu au puterea de a te judeca.”
Știu, am înțeles demult, am înțeles și de ce eu am jucat în piesa pentru copii ”Procesul apei” (judecarea vinovăției lucrului apă pe pământ) rolul procurorului.
La ultima lui venire la noi în Voluntari, bunicu era tot mai bolnav, și a venit și verișoara mea Irina Popa și l-au luat la Sibiu, cu mașina lui Tavi, un bărbat negricios, pe care ea îl cunoștea - Irina - și cei doi au bătut palma împreună, un gest care pe mine m-a mirat. Bietului meu bunic îi era puțin teamă de moarte, înțelesese și îi spunea mamei că acum înseamnă că vine sfârșitul, spunea că e tare bolnav și i-e greu, iar Irina nega cu energie, spunând desigur că el nu va muri și că nu e bolnav, ci doar bătrân.
Continuu în postarea următoare.

La înmormântarea bunicului meu au venit și verii mei primari, Irina și Cosmin. Irina era născută pe 28 august, probabil 1986. Exact în 28 august 2011 autoritățile locale au organizat o ”întâlnire a fiilor satului”, cum mai fusese una demult în 1984 sau 1985, la puțin timp după ce au început lucrările la barajul pe Olt acolo. Eu mai am poze de atunci, cu ceilalți copii și tineri din sat, în luncă.
Acum, în 28 august 2011 venise și Cosmin cu fiul lui încă sugar, Darius, și Irina și am câteva imagini cu mine și copilașul. Cosmin desigur nu vorbea cu mine, ca întotdeauna. A venit atunci și bunicu să asculte muzica populară din program. A apărut și Camelia, o fostă prietenă de joacă și Irina a spus cu amuzament fals că ”a îmbătrânit și Camelia.” Camelia avea o fată mare. La început m-a primit și m-a privit cu căldură, apoi, brusc, a înghețat și nu s-a mai deschis spre mine. Nu știu ce a fost, aproape toți oamenii s-au purtat ciudat cu mine, poate i s-a spus vreo minciună în gând și eu nu știam.

La înmormântarea bunicului am mers în sat cu mama și cu Irina, cu același tren. Extenuată după drum, fiindcă eram de fapt otrăvită și atunci, a trebuit să stau cu mama la priveghi și să primim vizitatorii care veneau să vadă mortul și să ia câte o țuică. Au venit destui, și colegi ai lui Nelu și Cosmin din Sibiu. Cosmin era polițist. Eram în camera din casa ”nouă”, adică terminată în 1959, după cum scria sub acoperiș, cu mobilă de atunci și zugrăveală de atunci, de care bunicii nu se atingeau, stând ca oamenii săraci în casa veche. Mama Limpi fusese tot acolo așezată în sicriu.
Acum mi-e foart foarte sete și ei au intrat peste mintea mea cu ideea ”ce facem acum? ” ”Trebuie să așteptăm să își facă otrava efectul”. Mă doare enorm coloana lombo-sacrată și mi se usucă gura încontinuu și gâtul e tare uscat și doare - a trebuit să beau apă de multe ori - noroc că am reușit să urinez, deși de anul trecut stau prost cu rinichii.

A fost cea mai urâtă seară din viața mea, sper că veți înțelege sensul cuvântului urât. Ședeam pe scaunele vechi din piele cum zice mama de Cordoba - nu știu ce erau, am postat și poze mai demult. Bunicu - mort alături. Eu, dărâmată de oboseală și tristețe. Au intrat atunci în încăpere vecinii care începuseră să locuiască încasa lui Ionu Teculețului, care avea o nevastă blajină și o nepoată cu care m-am jucat, cum mi s-a întîmplat cu aproape toți copiii din sat, mai mult sau mai puțin. Această pereche nu știu cum au luat acea casă și nici ce s-a întîmplat cu Ionul acela și cu femeia lui, dar bunicu avea oarecare dispreț față de ei - numai după Revoluție - cu ideea că acel om era om slab.
Bărbatul care intrase urma să sape groapa bunicului meu a doua zi, împreună cu încă unul sau doi. El s-a așezat pe scaun cu nevasta lângă mine, eu fiind și lângă mama, de partea dreaptă a sicriului. Mi-a făcut avansuri erotice deșănțate, deși mama vedea sau poate tocmai de aceea, cum am pățit în liceu cu unchiul preot al mamei, Șerban. Spunea mereu că trebuie să nu mă gândesc la mort și mă pipăia urât, cu ideea că mortul se duce, dar viața înseamnă altceva și noi trăim. Soția lui vedea și ea și nu zicea nimic. A trebuit să ies cu el afară și m-a durut sufletul că nu eram stăpână ca mama, să îi trag vreuna sau să îl alung, pe moment mi-a fost foarte scârbă, fiindcă a continuat și afară și a început să zică că nu e normal ca o femeie la vârsta mea să stea complet singură și că îmi trebuie un bărbat să mă frământe, să îmi frământe carnea cum face el nevestei sale. Fiind el groparul bunicului meu și fiind eu în situația aceea socială de paria, fără drepturi sau putere, nu aveam ce face.A doua zi Irina plângea n hohote la moartea bunicului, nu mă așteptam la așa ceva. E o persoană sensibilă poate, deși unii zic că la mort plâng cei vinovați de moartea persoanei, ceea ce eu nu am de unde ști, nu cred fără dovezi așa ceva.

Cu Irina, ca și cu Cosmin, nu am avut decât rar tangențe întreaga viață. Ea a locuit o vreme în București, după ce a terminat masterul în Germania. A stat în apartamentul lui Cosmin, care fusese, cum spunea el, al unei nebune care nu dormea de nu știu câți ani. Irina nu m-a acceptat niciodată, dar mamei îi trimitea și vederi de pe altde meleaguri. Îmi amintesc mult de ea când era copil. Când a stat în București râdea cu mama că eram amărâtă, deși probabil înțelesese că nu aveam nici bani de hrană, dar nu m-a ajutat nici cu un leu, probabil fiindcă așa se procedează cu cei băgați la balamuc, poate așa gândiți și dvs că e normal, că oamenii nu pot recunoaște adevărul, că e rușine, cum zic ei mereu. La un moment dat, Irina a vorbit, de față cu Daniel, fiul vecinilor din Voluntari, că este necesară și puțină otravă - și glumea forțat cinic, ca și cum înțelesese ceva sau totul despre otrăvirile din București. Eu, la vârsta ei, habar nu aveam. Altădată Irina chiar a ieșit și ea pe Moșilor în calea mea, prefăcîndu-se că nu mă vede, cum au făcut și ceilalți oameni, pe care unii îi numesc fenomenul Mega Image Moșilor. Cel mai trist a fost când am avut o viroză foarte gravă în 2013 și au acceptat totuși să mă interneze la Urgență. Bineînțeles am sunat la Irina ca să mai schimb două-trei vorbe și ea a spus că nu mă cunoaște. Abia după ani mi-am dat seama că atunci poate i-au mințit pe oameni că Irina mă repudiază fiindcă începusem să scriu blogul despre viața mea în 2012, deci cu un an mai înainte și deci o deranja afișarea adevărului despre rudele mele în public, dar adevărul nu e acesta.

Când am fost atunci în spital, au venit totuși la mine mama și Nicolau Ibolya, o fostă vecină din blocul doi, pe care eu am căutat-o la telefon.
În realitate de mult verii mei nu îmi trimiteau nici măcar un sms de sărbători sau zi de naștere, și poate vă dați seama că și un sms ar fi însemnat mult în viața mea aproape complet izolată cu forța. În realitate, familia Popa, ca și ceilalți, au început să mă respingă din 1984, când am fost dusă în oraș, că oricum liceul era obligatoriu. Înainte de 84 familia mă iubea și toți știau că părinții mei erau nebuni și îmi făceau rău și îmi căinau soarta. Familia Popa a continuat, până în 89, să se poarte relativ bine cu mine, respingerea nu era totală. Când a venit prima oară în București, vărul meu Cosmin s-a purtat inițial ca și cum nu credea nimic rău despre mine și am fost cu el la o terasă să bem un suc și să stăm de vorbă, pe lîngă fostul meu liceu. Ultrerior fără niciun motiv, ca întotdeauna cu toți ceilalți, a început să se poarte cu dispreț și tăcere și nesimțire, ca și cum i se spusese ceva rău despre mine și că așa trebuie să se poarte. În realitate nu a existat nimic rău despre mine.

Deci verii mei s-au purtat urât și ciudat de mulți ani, cu mult înainte să scriu adevărul pe blogul meu. Nu mai am mult de scris și termin subcapitolul despre familie, fiindcă tot restul e oricum scris pe blog, am adăugat câteva lucruri mai puțin clarificate și câteva ce nu fuseseră scrise.
Deci, e vorba de niște fapte concrete, evident adevărul, nu deir, pe care e mai bine și mai frumos să le scot la iveală în mod obiectiv. Numai proștii se grăbesc să judece vina cuiva, când de fapt e vorba de niște fapte - unle de-a dreptul detalii insignifiante, dar pe care ei vor să le acundă fiindcdă există în spatele lor asasini mai mari și lucruri mult mai grave. Dvs. trebuie să citiți, dacă citiți, tot ce am scris eu cu gândul curat, din perspectiva binelui și luminii, fiindcă mereu, absolut sigur, adevărul este și binele și lumina. Așa s-a întâmplat de pildă și cu conversația mea cu o doamnă din SUA, Susan Delphine Delaney, autoare de haiku și medic psihiatru din câte am înțeles. Probabil că ea a existat fugar în viața mea pe internet deoarece se leagă de psihiatrie și datorită faptului că ea a scris o carte despre un abuz asupra ei de către un preot, nu am înțeles exact ce, dar și fiindcă mi se întâmplase mie acea molestare. Unii spun cu răutate că ea a declarat război celor ca mine, fiindcă crede că ”noi” suntem cauza necazurilor concrete, nu psihice, din viața altora. Poate nu crede, cineva a inventat asta. Ea m-a contactat pe facebook pe messenger cu ideea că e rușinos să spun adevărul despre viața mea, probabil că ceva nu i-a plăcut.
Susan mi-a trimis următorul mesaj, probabil fiindcă scrisesem despre hârtia igienică de pe vremuri sau faptul că foloseam ziare în sat, ca toți ceilalți.
”It is probably better not to talk about toilet paper on Facebook. It is a bit personal.”
Eu i-am răspuns cu următoarele cuvinte, probabil fiindcă nu ghiceam ce gândește ea sau în ce scop îmi scrie așa:
yes, I agree, but it is true, it is exactly like the rest of things, I beg your pardon, I suffered a lot in the old regime and I am not guilty for the death of Ceauşescu, the ancient communist leader...But, although I went to that revolution in 1989 and I am not guilty, my life was even harsher in the actual regime since 89. I wrote about toilet paper to express that fact that time stood still since the 80's for me and I am sorry if I offended you, it was an important detail to express the lack of prosperity through the years. I and my family were just very poor people, and I acquired superior knowledge and education in vain, it would have been better for me to learn a simple job, to be a tailor for example, but they tricked me I can have a future learning a lot. In fact life played this cruel game upon me. This is why i ended like others writing poems, although if one is poor even this is a luxury. I am sorry...but I won't delete that detail. You can unfriend me if you wish, I will never be able to die in complete silence, it is too hard to endure everything, it is more than you can understand.

Ea, desigur, nu mi-a mai răspuns, că nu avea ce. Am scris despre această trecere a ei prin viața mea fiindcă am vrut să scriu din nou despre preotul Șerban, unchiul mamei și tatăl lui Ovidiu și Puiu, care semănau cu el și semănau între ei, dar parcă Ovidiu semăna mai mult fizic cu tatăl lor, despre Puiu nu mai țin minte sigur. Am explicat cum m-a molestat ușor acel preot, un fapt lipsit de importanță sau efecte rele asupra mea, care m-a deranjat atunci prin complicitatea mamei și a preotesei, dar era un lucru banal, preotul fiind evident ramolit, un bătrân decrepit de fapt. Alții au exagerat importanța acelui lucru în viața mea, cu ideea că eu eram blestemată de atunci fiindcă așa e dacă un preot face așa ceva. Oricum vecina Ioana Nica din blocul trei, care a murit apoi repede de cancer, spunea că tot cartierul știa ce era acel preot și ce le făcea femeilor, la biserica Sfinți, unde slujea. Ioana spunea că eu ar fi trebuit să îmi caut un preot bun, adevărat, așa cum unii oameni vor să găsească un medic bun. Am descris din nou acest lucru - scena era că el îmi apăsase buzele și îmi strânsese sfârcurile, un motiv fiind absolut cert și faptul că el cânta uneori cântece de pahar ardelenești - unele cu ideea d ebuze dulci, acentuată. Bineînțeles, nu am simțit nimic sexual, era doar scârba momentului. Am scris deci din nou despre aceasta, fiindcă vreau să vă arăt încă una dintre dovezile concrete ale adevărului scris de minedespre viața mea. Am povestit că în copilărie ei toți - familia - se adunaseră în jurul meu și păreau buni și fericiți și spuneau lucruri bune și frumoase. Unii zic că erau nebuni, și că ei cred că verticalitatea lor ca oameni nu este binele, ci trezirea lor din visul frumos în care credeam eu și că ei sunt oameni dacă sunt răi și atunci sunt treji și puternici. În realitate e invers - omul adevărat nu e barbar, nici față de mine, chiar dacă eram dumnezeu, omul adevărat și normal și inteligent e omul bun, cu respect față de oameni buni și cu omenie și milă. Umanitatea e binele și frumosul. În copilăria mea, preotul Șerban era, ca și ceilalți, unul dintre cei care se interesau de mine și vorbeau lucruri bune și simple, rostul curat al vieții, așa cum trebuie ea să fie. Acele lucruri pe care proștii le consideră apanajul idioților sau legumelor, când de fapt ele sunt coloana vertebrală a lumii și sursa binelui, chiar dacă par de la sine înțelese. Dar cei răi le consideră prostești și ei cred, cum am spus, că oamenii ai dracu sunt mai deștepți.
Dacă reușesc să scanez cu telefonul cumva, sau să fotografiez, voi atașa aici una dintre vederile preotului, scrisă și trimisă la Colun pentru mine, despre mine printre altele și despre ideile lor frumoase despre mine, la fel cum le aveau toți ceilalți, iar unii spun azi că erau doar minciuni și că toți mă urau.

21 septembrie 2019

”adevărul despre ea e exact invers decât li s-a spus oamenilor. Ea se bazează pe realitate și nu poate ghici nebunia din mintea oamenilor.” ???

Ora 7 seara 21 septembrie 2019, azi mă apuc mai devreme și voi termina ce mi-am propus. Mâine e ziua mamei.
Unii intră acum vrobind despre ea:
”adică vrei să spui că un singur om - mama ei - a păcălit o lume întreagă cu scopul de a o omorî pe fiică-sa?”
Să nu uităm că mama e singurul om din viața mea, deci tot ce poate fi bun în viața mea. Totuși voi scrie și partea aceasta din nou și restul despre familie.
Ei zic că mama nu a păcălit lumea numai despre mine, ci și despre tatăl meu. Alții, în engleză, zic că a fost obligată să facă așa. Am povestit, pe scurt, că răul și vina principală - dacă e o vină legat de omorârea mea și crima asupra mea, o are societatea, nu familia mea. Am menționat, fără a povesti în detaliu, că ar fi fost prea mult, cum mama a mințit și a jucat încontinuu teatru, cine știe, poate pentru a mă apăra, sau pentru a își apăra viața, care oricum era singura viață care mă ajuta sau comunica cu mine. Dar pentru mine e tare greu să mai trăiesc evident numai pentru mama și pentru pisica mea Cloe.

Mama are foarte multe fețe de ipocrizie, foarte multe roluri pe care le joacă, chiar dacă eu am fost mereu la fel și nu am provocat-o niciodată și nu a fost nimic din cauza gândirii sau sentimentelor mele.
Azi de exemplu s-a purtat grijulie și binevitoare, dând pentru proști impresia că eu aș fi nebună, proastă. Unul zicea că ea a mizat pe faptul că proștii vor crede că eu sunt un om extrem de bun, dar proastă și nebună. Nu e adevărat, nu a mizat pe nimic. Cum adică să mizeze? Ei spun că unii idioți intrau peste viața mea particulară și credeau aberații despre mine văzînd cum se paortă mama, sau credeau că eu mint despre mama și că inclusiv restul familiei, verii mei, au fost păcăliți de teatrul mamei mele și nu au crezut binele sau frumosul din partea mea. După vreo zi sau trei-patru zile veți vedea că ea va fi fiară rea, că mă va lovi fără motiv, ca și cum ar fi cu totul alt om. Are multe fețe ale răului, nu doar una, totul e teatru. Nu știu sigur dacă și cine o manipulează.

Fa o paranteză: când am fost internată a doua oară la spital, două nebune m-au bătut și mi-au luat hainele. Tocmai citeam în Sfârșit de veac în București că un nebun din spital își omoară fiul - și era vechea idee că nebunii au multă putere fizică - ceea ce au aruncat ei și despre mine când m-am împotrivit odată abuzului lor, fiindcă ei pe mine nu m-au tratat drept om lucid și întreg la minte niciodată - adică familia, singurele mele realții de fapt, fiindcă restul societății m-a respins total, așa cum toți spun că e normal și că așa se procedează când un om e închis de familie la spital. Una dintre nebunele care mă băteau se numea Dana și era exact genul acela de femeie înaltă și slabă, cum este o vecină din blocul din București, tot Dana pe nume, care spunea că a venit nu de mult din Italia, unde a stat mulți ani și că tatăl ei bețiv e internat la un azil în apropierea Bucureștiului. Eu am certu ajutorul infirmierelor degeaba și eu însămi ma încercat în zadar să opresc mâna slabă și extrem de puternică a Danei asupra mea și am gândit fără voie că are o forță extrem de mare. Ei spun că acel gen de nebune din spital sunt ca niște mașini pe care ”porcii” le manipulează ca să își bată joc de cele ca mine. Că oamenii normali ca mine nu le pot face față.

Fiind spuse divagațiile, trec la povestirea esențială despre familie din nou, în postarea următoare.

Modul în care am fost brutalizată în spitalul de psihiatrie nu a însemnat niciun fel de traumă psihică sau afectivă asupra mea, absolut deloc, citiți tot blogul meu. Alte lucruri sunt de mii de ori mai dure și monstruoase. Un fapt reprobabil este că unii porci cu tendințe de psihologizare, de fapt tot criminali, chiar în mod deliberat, au inventat că eu aș fi înnebunit în spitalul de psihiatrie, că nu puteau să îmi acorde credit fiindcă fusesem internată acolo, că se purtau anormal fiindcă fusesem internată acolo (încă după prima internare), că ei ”credeau” că eu aș fi avut nu știu ce traume inconștiente pentru că fusesem brutalizată acolo - idee care prindea la proști și nu vedeau pădurea din cauza copacilor - sau chiar că nu era normal faptul că nu am fost traumatizată deloc, deși era normal, sufletul îmi rămăsese numai bucurie și frumusețe constant zi de zi și în realitate numai cei slabi intelectual sunt traumatizați sau schimbațâi ca fire și intelect de internarea brutală. Pe mine nici nu mă cunoștea nimeni și nimeni nu mă întreba nimic o viață întreagă și ei glosau pe tema traumelor mele afective inexistente.

Spuneam de multe ori despre drepturile omului, o idee generoasă cu plecare se zice de la secolul luminilor, reluată și adâncită de secolul 20.
În ultimii ani gurile rele de fanfaroni politici criticau faptul că comuniștii trecuseră în mod ilogic dreptul de a munci printre drepturile fundamentale ale omului.
Ideea lor e că e de la sine înțeles că oamenii au din naștere dreptul la muncă și că depinde de ei dacă vor găsi sau nu loc de muncă, dar că acest drept nu trebuie accentuat numit drept fundamental.
Nu au dreptate, fiindcă tot din naștere omul e viu și primul drept menționat în declarație e dreptul la viață. Chiar dacă ne naștem inegali ca valoare sau avere. Declarația sau celelalte reluări ale ei vizau să fie un fel de substitut pentru cele 10 porunci în lumea contemporană. Încălcarea acestor drepturi ale omului reprezintă crimă în mod sigur.

Ideea porcilor e că toate acele drepturi sunt de la sine înțelese, dar se aplică tuturor membrilor speciei umane, cu excepția nebunilor, adică celor cu diagnostic psihiatric. Aceia nu sunt considerați oameni și nicidecum oameni responsabili, deci pot și chiar trebuie cum spun unii să fie omorâți. Și toți cre că așa e bine și că nimeni nu are responsabilitate și nu poate fi tras la răspundere sau pedepsit pentru abuzurile asupra nebunilor.
Dvs, ca și altora, vi se pare normal faptul că eu sunt otrăvită, fiindcă dacă nu ați fi gîndit așa, ați fi vorbit puțin și cu mine, nu neapărat despre otravă, ceea ce presupun că ați înțeles că era ceva real.
Deci, mai întâi de toate eu am cerut dreptul la viață. Așa cum era cântecul acela ”we were born, born to be alive.”
În afară de acest drept, am mai cerut direct sau indirect din 1984, doar încă trei lucruri, clar negate de atunci, când se vedea deja tot adevărul despre viitor. Niciodată nu am avut alte ambiții sau vise sau cerințe sau neplăceri sau dorințe sau probleme psihice și se putea vedea clar că aceste 4 drepturi îmi erau negate - dreptul la viață, dreptul de a avea familie (nebunii nu au voie nici să aibă copii nici să întemeieze familii), dreptul la muncă și dreptul la studii. Orice altfel de drepturi sau libertăți - pe care dvs și toți le aveți - nu mă interesează absolut deloc și nu mi-am dorit bani sau putere în societate sau glorie niciodată. Lipsa niciunui alt drept în afară de cele patru nu mă poate supăra sau traumatiza afectiv și nu constituie o problemă. Ar mai fi totuși dreptul la asistență medicală, care de asemenea mi-a fost negat, nu doar de psihiatri, cum veți vedea mai încolo, ci și de ceilalți medici.

Ei spun că e vorba doar de o crimă josnică și doar de minciuna psihiatrilor, eroare medicală, și că asta e problema, că altfel aș fi avut toate acele drepturi, cum au oamenii considerați normali. Oricum se putea dovedi că fusesem mereu om normal și că meritam cum am spus mereu, dreptul la muncă, și asta ar fi contat mult, chiar dacă în mod real, pe piața muncii, nu aș fi găsit nimic. Oricum era clar din copilărie că nu aveam șanse să mă mărit, nu doar datorită sărăciei, dar și datorită inteligenței și toți spuneau că bărbaților nu le plac femeile extrem de inteligente ca soții și eu, neavând zestre și poziție socială, nu aveam cum să mă mărit cu un prost. Repet, trebuia să am toate aceste drepturi și nu s-ar fi întâmplat nimic rău. Nu aș fi avut soț, dar dreptul la muncă și la studii ar fi fost împlinite frumos și ar fi compensat lipsa familiei proprii.

Dar eu am avut și am totuși o familie, ceea ce am respectat și iubit și am înțeles de mult că este principalul loc de dragoste, respect, fericire și comunicare pentru orice om. Aici ei zic că da, dar că familia mea nu m-a ”vrut” și că din cauza aceasta de fapt nu mă ”vrea” nimeni. Lucrul acesta e greșit, de fapt nu e o scuză să omori pe nimnei faptul că nu îl vrei sau nu îți place, cum zic ei.
(sunt unii care cred că și în timpul Revoluției Franceze din 1789, Dumnezeu era de fapt privat de aceste drepturi și că idioții de aceea au făcut Revoluție, și au crezut, a întotdeauna, că era vorba despre ei înșiși. Orice ar crede adepții istoriilor oculte, există mereu un aici și un acum și nimeni nu trebuie să se ascundă în spatele unor pretexte gen ”istoria se repetă”. Eu de pildă sunt încă vie și un om bun ca întotdeauna și ei mă omoară gândindu-se în mod greșit la povestea cu drobul de sare sau la faptul că ei depind de lucrurile deja înfăptuite în istorie.)
Deci aveam totuși o familie, pe care unii îi numesc porci. Totul ar fi fost frumos dacă aș fi avut libertatea, în special dreptul la muncă, negat în mod clar în mod direct de medicul de familie și de alții fiindcă aveam diagnostic psihiatric.
Rămăsesem la ideea că familia mea avea o atitudine foarte dură față de bătrâni și de cei bolnavi, că practic îi omora, atitudine strâns legată de lipsa banilor și altor facilități. Lucrul acesta e adevărat, voi mai explica puțin, și este un lucru normal și simplu de înțeles. Nu e ceva condamnabil, altceva în schimb este rău. Este greșit faptul că ei, preluând acel obicei de ucidere a bătânilor drept lege, mă omoară practic la fel, și cu aceeași scuză sau pretext, pe mine. Acest lucru era evident de când eram tânără și deci în putere, capabilă și inteligentă. Dar ideea e că eu sunt o povară, fiindcă sunt nebună, adică neacceptată de societate să am bani măcar un pic din muncă. Însă ei - mai direct mama și verii mei primari - nu au scuze să îmi vrea moartea, fiindcă de fapt există bani cât să trăiesc și eu și mama în prezent și de fapt mama face tot posibilul să taie averea, cum a făcut din 84. Pare a fi evident că și ea mă otrăvește, nu știu dacă conștient, și chiar a spus unele lucruri ca și cum vrea să mor ca să aibă ea toți banii mei din imobiliare, deși ea a avut mereu bani și de toate, dar eu deloc toată viața. Fratele mamei a vorbit cu mama de față cu mine de rău despre mine, ca și cum eu eram nebună și nu înțelegeam nimic, la fel cum a vorbit despre mama lui când era paralizată și el aștepta să scape de ea, să moară. Ea înțelegea totul, dar poate că știți că oamenii simpli așa fac - vrobesc de rău despre bolnavii care nu pot vorbi sau despre nebuni ca și cum acei bolnavi nu înțeleg nimic. Un lucru desigur dureros pentru un om blând care ținea așa mult la bătrâni, cum eram eu. În plus, mama se pare că l-a îmbrobodit pe Nelu că eu sunt rea și nu ascult de ea, că eu cheltuiesc mulți bani pe țigări, fiindcă nu vreau să stau cu ea la Voluntari, că nu ascult de ea, etc. ceea ce el mi-a spus acum vreo 3 ani în loc de la mulți ani de ziua mea de naștere, că numai Nelu mă suna și numai atunci. Nelu spunea că eu o omor pe mama, deși ei spun că era evident invers. Mama a mințit foarte grețos despre planurile ei de viitor comun cu mine, dar de fapt nu voia nimic și dacă eu acceptam vreo ”variantă”, ea spunea apoi nu. Asta voi povesti în alt subcapitol. Când Nelu venea la mama șla Voluntari în vizită, mă înjurau cu voce tare la telefon.

Așadar despre comoara pe care o reprezintă bătrânii în familie. Aveam un vecin în blocul unu, Djendov, militar, colonel parcă, în rezervă, care îmi spunea că oamenii nu realizează rolul pozitiv al bătrânilor și ”cine nu are bătrâni, să și-i cumpere.” El era bătrân și a murit foarte bătrân, după ce m-am mutat eu în blocul al treilea și chiar și el a ieșit pe stradă în calea mea și nu mi-a răspuns la salut, așa cum făceau oamenii mulți ani cu aglomerație la intersecția Eminescu, fără să mă salute sau să îmi răspundă cei cunoscuți, adică evident pentru a mă lovi prin marșuri și defilări mari în fața mea, cum voi explica mai clar ceva mai încolo. Dumnezeu să îl ierte.

Deci în aparență familia mă respingea fiindcă fusesem martoră a modului urât încare tratau bătrânii ca să le grăbească moartea și voiau să pară ei curați de tot în fața lumii ipocrite, sau, dimpotrivă, toți erau așa ca și cum era o lege sau obicei și numă suportau fiindcă eu aveam inimă miloasă și din cauza asta nu eram în rândul lumii.

În realitate, legat de moartea bătrânilor, ei nu au avut ce face. După ce a murit buna, cum am povestit, eu am fost și mai greu încercată când eram la Cluj și a fost mamaia bolnavă și m-au chemat la București și mama nici nu m-a lăsat să merg să o văd în Voluntari - cu scenă de nervi urâtă de tot la ușă, nu am mai putut pleca - și am vorbit cu mamaia la telefon și ea a murit în acea noapte. A fost cel mai urât lucru pe care mi l-a făcut mama toată viața.
În 1996 a paralizat mama Limpi, bunica de la țară. Eu repet adevărul: oamenii au înnebunit, adică cei care cred că bătrânii trebuie omorâți - unii că așa e bine, alții că voiau să îi omoare ca să mă omoare pe mine - deși nici pe mine nu trebuie să mă omoare, au luat-o razna. Familia mea nu avea ce face atunci, fiindcă nu aveau bani deloc - nici părinții mei nu aveau cum să le dea, sau să întrețină o bătrână la azil, care azil cred că nici nu exista atunci. Chiar dacă ea ar fi mers în cârje, nu avea unde sta să aibă baie și WC și îngrijitor. Eu m-aș fi sacrificat cu drag - o parte din timp - să am grijă de ea, și puteam, dar nu aveam unde și cum. Eu consider că, dacă oamenii au bani să îi ajute, bătrânii nu trebuie omorâți.
Acum au intrat unii din nou cu ideea că ”ei sunt total nebuni, Cristina, nu sunt deloc responsabili pentru moartea bătrânilor.” În 1996 am fost să ajut la țară, fiindcă m-au chemat și mi-au dat voie. Mama Limpi, bunica, era foarte prost tratată, cum mă așteptam. Am îngrijit-o și a început să mănânce singură, să se miște pe patul de scânduri, să fei mai vioaie și chiar să vorbească. Mi-am dat seama că poate ar fi ajuns să meargă în cârje, ca tataia de la București, dar știam că eu nu am casă să o iau la mine și nici bani. Desigur, bunicu și Nelu m-au înjurat și m-au certat că asunt nebună și au spus clar că le stric planurile și m-au hulit și m-au dat afară. Ei și eu pur și simplu nu aveam bani pentru biata femeie, sursa atâtor bucurii și lucruri frumoase. Dumnezeu să o ierte. Nașii mei din Voluntari erau și ei aproape la fel de săraci ca bunicii la țară și nu puteau probabil să o îngrijească mai bine pe mamaia. Acești oameni la care mă refer erau oameni care nu aveau decât haine și ce mânca, ba chiar nici haine la țară și doar puțină hrană adesea.

”În cele mai mici detalii, adevărul despre viața ta nu este nici monstruos, nici hidos, dar oamenii cred numai minciuni, deși totul e simplu și frumos.”
”Vărul tău Cosmin e tipul omului perfect egoist, în timp ce tu ai fost tipul omului perfect altruist.”
Dar ce aveți cu Cosmin? De ce trebuie mereu să căutați un țap ispășitor? Poate el nu a greșit nimic.
”tu nici măcar nu ai bănuit că Cosmin te f_tea când stătea în București și lumea îl consideră pe el normal și pe tine nebună.” ???
Voi continua în postarea următoare.

”proștii cred că tu ești proastă și că toată lumea te-a păcălit și ți-a făcut rău, când în realitate nimeni nu te-a păcălit niciodată. De exemplu Cosmin, te f_tea și te chinuia și credea răul despre tine, dar nu te-a păcălit deloc, tu doar nu aveai motive reale să crezi răul despre el sau să ghicești ce gândește el. La fel tot restul povestirii tale. ”
”Țara ta a păcălit restul lumii că tu ești altceva decât ești, în timp ce de fapt ei te omorau, nimic altceva.” Au mai zis asta, dar eu nu cred. Și încă sunt vie, poate se vor răzgândi cei care într-adevăr lovesc, cum veți vedea.

20 septembrie 2019

Bună seara.
Rândul trecut am rămas la povestea despre crima (omorârea) vecinului sărac și singur. El îi povestise vecinului Marinică despre faptul că stătuse singur peste 40 de ani, nu mai țin minte numărul și Marinică ne-a povestit nouă.

Unii spuneau că lor nu le place că mie mi se spun lucruri ciudate despre casele din Voluntari. Cum am povestit. Cred că ați înțeles că nu am avut niciodată delir sau idei greșite și niciodată nu am crezut vorbele celor care îmi spuneau câte ceva, de obicei rar, de obicei peste mintea mea erau oameni care mă loveau cu lucruri urâte și mereu cu ideea că vor să mor. Despre casele acelea din Voluntari ei au spus acele lucruri fiindcă așa par acele case - evident sărăcie oribilă și evident casă închisă cu obloanele închise demult etc.

Continuu povestirea.
”familia ta pozează în victime fiindcă tu ești ruda lor și de fapt ei sunt asasini.”
”Niște francezi împuțiți au mințit despre tine” etc.
”Toți oamenii au fost corupți sau șantajați să te respingă total și să te omoare.” Ei spun că oamenii au fost amenințați că li se omoară copiii sau mor ei dacă nu mă lovesc pe mine de moarte sau dacă spun adevărul despre mine. Bine, dar nu are logică, voi explica mai încolo. Și oricum putea fi adevărul despre mine măcar parțial, nu i-ar fi omorât pe toți deodată.

”ei nu au înțeles nici măcar că gândirea ta a fost corectă mereu, inclusiv despre familia ta, și că tu te bucurai de orice lucru bun sau frumos din familie, chiar dacă tu nu aveai parte de nimic.”
”oamenii sunt acceptați întotdeauna pentru valoarea lor socială, niciodată pentru valoarea lor intelectuală.”
”Și pe Mozart l-au otrăvit și l-au omorât și pe alții.”
”e total nevinovată, dar e mult prea inteligentă, nu se poate face nimic.”
”unui porc i-a căzut pica pe tine. Toți intelectualii trebuie să te susțină și ei nici nu au înțeles ce trebuie să facă.”
”Toată lumea vrea să mori, Cristina.”

Seara de 19 septembrie 2019
Am fost la troiță aici în Voluntari și mi s-a făcut foarte sete pe drum. Mi-am cumpărat de la un magazin mic și împuțit o apă mică 0.5 l Bucovina, cu aromă de măr. Mai demult, acum câteva luni, era să cumpăr de acolo, de unde mi-am mai luat sucuri, un suc Tymbark de nu știu ce fructe, dar înainte să îl cumpăr m-am uitat la fundul sticlei și am văzut ceva mare, negru și oribil ca un fel de piuliță neagră, care plutea în sticlă. Atunci i-am dat sticla casierei, arâtându-i mizeria, fără să fac gălăgie, cu scopul nobil să nu cumpere altcineva. Casiera nici nu a mulțumit și mi-a spus că așa le vin sticlele acelea, că nu ei le infestează, ceea ce era logic.
Ieri seară am crezut că apa aceea era apă simplă, nu cu aromă și mi-era sete. Am omis să povestesc că la acel magazinaș am mers de multe ori și că este una dintre puținele mele ocazii sociale, deci de a vedea și auzi oameni, de a mă bucura cât de cât că trăiesc și acest llucru îl pot înțelege numai oamenii singuri mult timp. Oricum, vă puteți da seama că am înțeles totul de mică și că am prețuit foarte mult oamenii și fiecare clipă trăită, cu gândul bun și foarte frumos, veți vedea mia încolo mai clar. Așadar, eu intram în magazin și spuneam bună seara mereu cu gând bun și curat și casierele nu răspundeau niciodată. Mi se spune că oamenii de rând pur și simplu cred că eu sunt nebună sau că trebuie să mă omoare dacă așa li se spune.
Am băut apa aceea parfumată cu aromă sintetică de măr verde și cineva a intrat peste mintea mea cu ideea ”tu nici acum nu ai înțeles că toți vor să mori încă de când te-ai născut, propriu zis de când aveai un an și te-ai ridicat să umbli, fiindcă atunci puterea ta era vizibilă.”?? Adică ei, pentru prima oară, fiindcă în trecut nu au făcut așa ceva deloc, mă atenționau să nu beau apa aceea, deși mi-era tare sete, probabil că știau că e o doză mare de otravă.
Ei spuneau că totul e otrăvit peste tot și ei nu înțeleg de ce eu iau acea apă, dar eu nu am crezut că va fi așa rău.
Venind acasă, la scurt timp mi-a fost foarte rău, arsura de stomac a fost foarte rea și durerea s-a asociat și am luat mai întâi 2 apoi pe rând încă 2 pastile de Emanera 40 mg și nu au avut efect deloc. Durerea s-a întins atât pe abdomen în stânga, cât și în spatele stomacului când se contracta stomacul sau nu știu ce era. De mulți ani am probabil ulcer și iau mereu Emanera dar nimănui nu îi pasă, medicul de familie știe de mult dar nu a recomandat altceva, am mai fost adesea otrăvită în mod clar, (unii spuneau că medicii nu mă tratează fiindcă sunt evident otrăvită, dar nu au dreptate, trebuiau oricum să mă ajute) cei de pe mintea mea au spus de 2 ori ieri că trebuie să iau Ulcerotrat și au mai spus la fel și în trecut. Ieri noapte am suferit multe ore și m-a durut și ficatul dar mai puțin. Ieri noapte unii spuneau că e ulcer perforat. Eu nu știu dacă nu e cancer, fiindcă am învățat că ulcerul se transformă în cancer în timp. Setea a continuat. Voi merge să iau ulcerotrat dacă mi se va da fără rețetă.
Ei spun că oamenii au devenit complet inumani, că mă omoară complet fără vină etc. Că sentimentele bune există numai între ei.

Di când în când mi se spune că ei nu pricep cum nu pot eu înțelege că cei răi domină totul și că i-au păcălit pe proști că eu am greșit ceva sau chiar am fost ceva rău, fiindcă altfel nu ar fi lovit toți așa. ??
A intrat unul din nou cu ideea ”și de câte ori și-a făcut laba?” Adică masturbare. Cum puteau să creadă așa ceva despre mine - eu eram evident un om inteligent și cei inteligenți nu greșesc nimic niciodată, este un lucru cert, se putea dovedi. E adevărat, proștii nu știu că noi, cei inteligenți nu putem greși nimic și suntem doar binele. Era clar că nu puteam face laba decât o dată sau deloc și acea dată nu a fost din curiozitate și nici din dorință de plăcere sau confort, era exclus așa ceva. De fapt, cum am mai spus, era o pseudomasturbare.

De acum 2-3 zile am fumat numai 2-3 țigări pe zi și de fapt bolile mele sunt din cauza otrăvii și tot din cauza otrăvii am fumat uneori. Însă motivul cert al fumatului a fost singurătatea.
Anul trecut, tot așa, aproape mă lăsasem de fumat aici la Voluntari (din 2005 până în 2007 nu am fumat și m-au torturat monstruos și la fel când mă lăsam temporar) și atunci au intrat peste mintea mea cu ideea ”ce ne facem, că nu mai fumează și nu mai mănâncă, cum o otrăvim ?”
Ei sunt obsedați de omorârea mea.
Ca întotdeauna au zis că e evident că nu am greșit nimic și că sunt omorâtă, dar proștii cred invers. Ei zic, ca și mine, că, datorită faptului că nu am greșit nimic și mi se aruncă mereu amenințări de moarte în gând, idioții cred că este doar problemă psihică sau f_tut, și de fapt eu sunt omorâtă cu adevărat, și proștii au un șoc când realizează adevărul.

Acum, în noaptea asta, 20 spre 21 septembrie, termin cu orice preț subcapitolul despre familie și apoi voi trece mai departe. Continuu imediat.
Este aproape ora 11 seara și privirea mea se bucură de felul în care pisica mea Cloe stă ghemuită, răsfățată, în pilota mea subțire și moale pe care mi-a dat-o mama - ea mai are altele. E iar prea târziu să mai scriu. Mâine mă apuc sigur când mă trezesc, nu am reușit azi din nou din cauza otrăvii. Acum am mâncat din păcate iar șunca Meda pe care o cumpără mama cu gust rău oricum și mi-e greață. Am și fumat din nou, dar mâine trec din nou la lucruri bune, am fost scârbită și tristă din cauza otrăvii. Azi am cumpărat, comandată mai demult, o cană filtrantă Max Brita. Unii zic, pe mintea mea, că e bună, alții că nu are cum să fie, că mai bine beau de la chiuvetă, chiar dacă are gustul sălciu, are mult mâl și calcar care se vede pe pahar la o singură întrebuințare, dar e mai sigur de la chiuvetă, deci din puț decât din magazin sau filtrată de cană. Ei spun că nu înțeleg cum am avut eu iar încredere în oameni, după tot ce mi-au făcut 35 de ani. Ei recunosc că eu mereu am avut încredere, fiindcă eram nevinovată complet, dar ei nu înțeleg de ce eu nu am înțeles că oamenii cred răul despre mine, sau vor neapărat să mor. Oricum și mama mi-a servit mâncare gătită care mi-a făcut rău de multe ori și m-a chinuit mult și minte mereu. Oricine poate să îmi otrăvească apa din puț, intrând acolo jos, prin curte, poate să pună ceva la țeavă.

S-ar putea să fie adevărat că nu e bună cana, ei pot pune orice în filtru. Nu știu ce să cred.
Oricum eu am suferit mult din cauza pernelor foarte proaste și am avut după mulți ani ceva bani să iau o pernă și o perniță prin magazin online. Dar ei aproape mereu m-au lovit din 84 zi de zi. Pernița a costat aproape un milion lei (100) și perna vreo 200. Mama a zis de ce nu i-am luat, că nici ea nu avea deloc, decât niște cârpe rele și e și bătrână. O să îi iau, acum nu mai am bani. Am luat de la aceeași firmă, dar se pare că hoții au furat compoziția din perniță, fiindcă s-a turtit după o singură noapte. Perna însă e bună, elastică, dar e adevărat că eu sunt grasă și dorm pe o parte și aveam nevoie și de perniță. Mai am cea veche, pe lângă cea nouă, acum e relativ bine. Mama a luat ea pernele mele vechi pentru ea.
Deci cana poate fi otrăvită, dar nu știu.
Voi continua mâine.

Vecinii Marinică și Maricica au fost mai mult plecați de acasă vara asta, eu fiind vecină deci cu o curte și grădină goală, cu poarta abia prinsă de un zăvor. Există poartă și între mine și ei. Mama a avut grijă de păsările lor și de câinele lor bolnav de cancer. E îndoielnic dacă casa lor e complet goală - la fel ca și casa mare pe care ei au construit-o pe locul casei vechi unde stăteam eu în copilărie - mama mi-a spus vorbe ciudate despre fiul lor Daniel, fost student la psihologie, ca și cum acela ar fi nebun de-adevăratelea, bântuind prin aceste case. Poate nu e nebun și poate nu stă aici, dar mama a vrut poate să creeze o idee de mister, așa cum spunea când eram mică că ei îi plac poveștile englezești cu nebune închise în case și diverse mistere. Tot așa era atrasă de istorii urâte despre familia Borgia și otrăviri - a spus clar asta - sau depsre alte idei întunecate cu familia Medici etc. Astfel probabil ea a vrut, poate inconștient, să îmi creeze temeri legate de scârțâieli sau pocnete noaptea aproape d egeamul meu. În camera alăturată mie stă Cici, o vecină săracă și bătrână care a fost profesoară de franceză. Cici are caner foarte grav și încă face chimioterapie la Fundeni. Ei spun că eu nu am cum să o vindec. Am mai cunoscut o altă Cici, psiholog la spitalul de psihiatrie, cu rol nefast și ea în viața mea, în timpul facultății de psihologie. Acea Cici a apărut apoi, după ce s-a purtat rău cu mine, pe străzile din apropierea Căii Moșilor, pe lângă biserica Silvestru, unde făcusem un an de școală și slujea părintele Galeriu, binecunoscut atunci. La Cici la spital fusesem împreună cu Cristian Galeriu, zis acum Cristi Lavin, un fost coleg al colegei mele de bancă din liceu. Atunci nu știam încă în ce mod toate se îmbină la fel, un lucru normal de fapt, pe care proștii îl leagă de boala mea psihică, iar alții de felul meu de ”dumnezeire”, ceva oricum bun sau inofensiv. Ei spun că ceillalți pot lovi în mine, dar eu nu și totuși ei pe mine mă omoară în mod stupid.
Poate că vă amintiți că am povestit că vecinii creșteau (și încă cresc) păsări exotice. Eu nu am văzut niciodată aura nimănui, în afară de un porumbel alb și o păuniță albă a lor. Ulterior, la scurt timp, hoții au intrat la vecini și au luat exact acele păsări și încă un fazan. Sau a fost o înscenare a lor. Unii spuneau în gândul meu că hoții le-au tăiat și mâncat, fiindcă aveau aură sau că o văzusem eu. Cică ar fi nebuni toți - probabil că dacă văd o pisică cu aură o taie și o prăjesc. Poate vecinii au fost șantajați și speriați de hoți și de criminalul de la vecinul lor, nu am de unde ști. Ieri Marinică și soția lui s-au întors din nou aseară și au adus cadou mamei bomboane de la Chișinău și cafea Costa Rica.

Cici cea bolnavă de cancer a fost unul dintre rarii oameni care au vorbit cu mine de-a lungul vieții mele, și chiar frumos, iar ei au ideea că toți oamenii - puțini - care s-au purtat normal cu mine au fost pedepsiți, fiindcă lumea mă urăște și poporul vrea să mor și să ascundă complet adevărul bun despre mine.

”tu ai fost un om foarte inteligent și bun și nu ai avut toată viața pe nimeni în afara mamei tale, care este un om prost și foarte rău, complet nebună. Ești complet singură și fără bani de o viață întreagă, nu ai făcut nici cel mai mic rău și nu ai greșit nimic și nu ai fost nebună niciodată și ei toți te omoară ca să ascundă greșelile lor.”
”când a murit tatăl tău, absolut toți au înțeles că tu ai fost, nu el, și toți te-au lovit monstruos și s-au unit ca să te omoare. Mai au fost unii proști care credeau că tu ai dobândit putere la moartea lui și trebuie să te omoare, fiindcă au mințit că ești nebună, dar în realitate mereu ai fost tu, niciodată tatăl tău.”
”mama ta i-a păcălit absolut pe toți.” ??
Voi continua în curând

E adevărat că nu am avut bani deloc toată viața, dar, dacă mi s-ar fi dat, așa cum era normal, libertatea cerută din 84, atunci aș fi dispus de banii mei din moștenire, mai ales că o parte din averea mea - oricum mică - nu este în indiviziune cu mama. Dacă aș fi fost recunoscută ca om liber aș fi avut bani cel puțin după moartea tatei, căruia eu nu i-am făcut niciun rău, și aș fi plătit în mod normal cursurile mele postuniversitare, fiindcă nu era prea târziu și aș fi avut bani de haine sau mâncare - deci nu m-aș fi îmbolnăvit, nici măcar de inimă - și aș fi avut oarecare confort de viață și de sănătate, eu, care de aproape 50 de ani sunt ținută izolată în enclava Moșilor Voluntari, cu doar câteva ieșiri de relaxare în afara orașului, dar demult. Ei spun că eu am fost supusă unui tratament de exterminare foarte dur din 84, iar după moartea tatei toți mint clar în scopul de a mă omorî. Poate, dar dacă ar fi fost adevărul, ar fi fost și dreptatea pentru mine - adică drepturile, că nu m-a interesat niciodată pedepsirea vinovaților, ba chiar îmi repugnă și nu mi-ar folosi la nimic. Dacă mi s-ar fi dat libertatea nici măcar nu aș fi fost otrăvită și aș fi dovedit ușor valoarea mea de caracter, suflet și intelect bun. Aș fi avut măcar dreptul la muncă și nu aș fi fost complet singură.

Unii spun că ulcerul meu a perforat de mult (cum aveam dureri și arusră mare) și că acum am cancer, dar incipient încă. Că am șanse mari să scap. Poate, dar m-am plâns medicilor clar de mult timp, degeaba. Am găsit pe internet că în cancerul gastric depistat la timp sunt șanse 89% de vindeare. :( Mereu intră unii peste mine, de atâția ani, cu ideea că vor face tot posibilul să nu răsufle nimic.

17 septembrie 2019

ora 10 jumătate, 17 septembrie 2019
Bună seara, continuu să scriu povestirea mea.
O mică digresiune:

”regimul lor politic va cădea, așa cum au căzut toate regimurile politice, fie bune, fie rele. Ce au avut ei cu tine?!” Nu știu la ce te referi, eu niciodată nu m-am simțit persecutată politic. Poate vrei să spui că din cauza faptului că știam și am scris adevărul despre otrăvuri din magazine, în special alimentele ieftine și accesibile oamenilor bolnavi, singuri, săraci. În plus, pe mine mă otrăveau vecinii mai rău. Ei spun că poiporul știe despre otrăva din alimente dar nu sunt otrăviți decât oamenii care nu au fost acceptați, restul nu pățesc nimic. Pentru numele lui Dumnezeu, otravă?? Nimeni nu trebuie omorât sau otrăvit, nici copiii nevinovați și săraci, nici altcineva.

Ei spun că liderii politici care m-au lovit (eu nu știu cine) habar nu aveau de otrăvuri, că ele au fost introduse de alții.

Îmi amintesc denumirea de regim politic sau dietă la Viena etc. Probabil că au o legătură anuime cu tubul digestiv omenesc, fiindcă toată lumea știe că orice om inteligent, inclusiv eu, se simte mult mai bine și are mai multă energie dacă mănâncă mai puțuin - adică regim și dietă.
Tata spunea că eu sunt ca Mahatma Gandhi care spunea ”nu mănânc, nu mănânc, nu mănânc”. E ceva trist, el a făcut greva foamei de mai multe ori pentru deziderate politice, fiindcă el nu era considerat nebun și avea dreptul acesta. Ulterior el a fost asasinat și Indira Gandhi la fel.

Mi-au spus mai demult că periodic mie mi se face un tratament de întreținere a bolii mele fizice, dar fără să mi se spună, deci pe ascuns, fiindcă am cancer. Poate era o minciună, cum adică să tratezi pe ascuns? Veți vedea mai departe ce s-a întâmplat de fapt. Ei au inventat că în jurul meu se află o echipă de paramedici, care mă susține fizic, în timp ce în mod direct nimeni nu vrea să mă ajute.

”periodic tu ești f_tă, fiindcă le-a intrat în cap că trebuie să te termine astfel.”

”tu nu ai avut nici cea mai mică greșeală, până și proștii pot înțelege că tu te vei sinucide, dar nimeni nu te vrea și nu te acceptă.”
Acum pielea feței mi s-a înăsprit, mă ustură fața și buzele iar, e destul de neplăcut.

Revin la povestirea despre familia mea.
Anul acesta 2019, unii au intrat peste mintea mea cu ideea ”tu pentru noi ești ca buna.” E vorba de străbunica despre care povesteam. Au spus așa și din cauza faptului că eu ies acum greu la WC, tranzitul meu intestinal nu mai e bun. Buna la fel, lua mereu fenisan. Ideea lor e ”te-au încuiat la burtă”, ca să semene cu modul în care vorbea buna. Ei zic că unii m-au încuiat la burtă și astfel otrava lucrează mai mult timp în corpul meu.
”În tine lucrează otrava, nu duhul sfânt”, spun ei.

Buna, pe nume Popa Victoria, Victoria fiind și numele preotesei văduve, mama nașei mele, era născută în 1901, desigur pe 9 mai. Buna era mama bunicului meu și mama preotesei Maria (Mami) Șerban, mătușa mamei. 9 mai era ziua victoriei și ziua poetului Lucian Blaga, de care mă leagă multe lucruri din trecutul vieții mele, inclusiv faptul că am primit de ziua mea, la 12 ani, cadou poeziile lui de la nași. Aveam și un coleg de liceu Lucian, care era născut pe 15 mai, ziua mătușii mele Ana, sora mamaiei de lângă București. Aceste potriviri și coincidențe de nume, care erau foarte multe, zile de naștere sau moarte, cuvintele și poveștile din literatură sau din istorie păreau ciudate pentru proști, care nu înțelegeau de ce e așa și îi făceau pe proști să creadă că ei se treziseră și trebuie să mă omoare ca fiind eu ceva ciudat sau o forță politică, cum cred numai cei proști. În realitate ei nu se trezeau, ci cădeau în noapte, crezând răul. Unii credeau astfel aberații despre mașinații politice legate de mine și mă loveau mereu.

Mă plimbam prin Voluntari nu de mult și ei spuneau când treceam pe lângă o casă săracă - ”aici stă un om foarte sărac, care încă mai trăiește”
Apoi pe lângă altă casă săracă ”aici e un mort de mult timp, pe care nimeni nu vrea să îl îngroape creștinește.”
Pe lâng o casă făloasă: ”aici stau oameni foarte porci, care și-au luat o aparență austeră a casei, genul ăsta de oameni așa fac” La poarta mea staționează destul de des mașini, din diverse județe, cum au făcut și pe Moșilor în oraș. Vin adesea tineri care se distrează pe străduța mea cu case puține. Ei spun că nu le place opulența noilor case care au fost clădite pe locul grădinii mele sărace din copilărie, saltul acesta de la pauper la luxos. Da, am fost foarte săracă, dar un copil fericit. Ei spun că evident tinerii cafre vin aici mă vânează pe mine, la fle cum veneau unnii noapte de noapte în București. Nu departe de mine, peste o casă e încă nevândută casa și curtea sărace ale bătrânului despre care mama mi-a spus că a fost ucis de hoți. Chiar după ce vecinul nostru Marinică povestea că bietul om

Acum e prea târziu și sunt obosită, mă mănâncă iar încheieturile mâinilor, mă arde fața și mă doare coloana, și m-am apucat prea târziu - mâine voi începe mai devreme și voi înainta mult cu povestirea, cu adevărat, dacă nu vor fi necazuri prea mari. Unii porci iar spun că eu am fost ținută toată viața în temniță și tortură și din cauza asta nu pot înțelege nimic. Pentru ei faptul că am fost săracă și chinuită încontinuu și singură e un motiv să mă omoare, cu idea că eu nu aș fi putut să mă adaptez la viața liberă, deci trebuie să mă omoare!