CONCLUZII, partea a 16-a, sinuciderea

Notez acum ceva ce parcă am mai scris odată, ceva ce mi se fixase ca un cui în amintire. La un moment dat citeam ceva mai simplu de citit, nu îmi amintesc ce, și un personaj spunea că, întâlnind pe cineva care citea studiul despre sinucidere al lui Emile Dürkheim, personajul a fost calificat drept cineva ”mare” și eu nu vedeam nicio legătură între aceste fapte sau ceva grandios.

Pe scurt, încă din tinerețe mă gândeam că în niciun caz nu mă voi sinucide, oricât de grea va fi viața. Pare cam absurd să te gândești la așa ceva, dar eu eram plină de factori de risc, fiind respinsă de părinți cu brutalitate și crezând, în mod absurd poate, că voi fi acceptată de ceilalți oameni. Nu de mult am explicat că eu consider că am avut doar trei greșeli întreaga viață, printre care acea tentativă brutală de sinucidere, dar în realitate era o greșeală mai mică decât pare, fiindcă oameni răi, ca și acum, practic vor să mă împingă la moarte, poate chiar mai mult decât în alte cazuri psihiatrice și eu de fapt vreau să trăiesc și am principii clare – a nu comite suicid. Totuși, pentru omul simplu, sinuciderea este plauzibilă și probabilă într-un mod simplu : omul care e total respins de ceilalți se sinucide fiindcă nu are alte opțiuni, cu atât mai mult dacă el are dreptate și ceilalți nu. Totuși, eu nu vreau să mă omor, ba chiar nu am gândit așa de fapt, dar în ultima vreme doar, mi s-a întâmplat să mă gândesc la această opțiune. Totuși cred cu tărie că e greșit, nu cred că voi pune în practică această alternativă. Viața e ceva extrem de frumos, dar pe mine m-au respins total din 1984 și aș fi avut nevoie de atâta de puțin pentru fericire – măcar câțiva oameni în viața mea și o activitate oarecare. Sunt prea mulți ani de izolare – deja aproape 37 – și eu niciodată nu mi-am putut imagina viața altfel decât pentru ceilalți și nici nu poate fi de fapt – durerea mă sapă ca pe-o statuie de sare. Am apreciat mereu viața așa cum este, nu mi-am dorit nimic din ce nu puteam avea în mod sigur, m-am bucurat ca de-o lumină și sărbătoare de fiece clipă și mai ales de cele petrecute în compania altora, cât de puțin – dar ei nu mi-au lăsat aproape deloc viață și niciun drept și am fost un om extrem de bun cu imens respect față de alții, dar am fost un om perfect normal și nu pot trăi izolată total cum vor ei. De fapt, ei vor să mor, au zis clar, direct sau indirect foarte clar…

Acum, o întoacere în timp la acea tentativă de sinucidere care m-a lăsat șchioapă. Unii insinuau că nu eu am hotărât atunci să mă arunc pe geam. Nu voi mai povesti cum a fost, deja e scris totul pe blogul meu, am trecut printr-o experiență NDE (near-death experience) sau cineva mi-a trimis un vis telepatic în ziua în care am sărit pe geam și m-am văzut pe mine sau pe cineva în sânge, de la gât în jos, nu mi-am văzut capul. Bineînțeles că a fost o tentativă conștientă, a fost hotărârea mea, eram prinsă de o migrenă cutremurător de puternică și asta m-a obligat să mă arunc pe geam, gândindu-mă că dacă mai stau în viață voi înnebuni de la acea durere și voi deveni un monstru precum aceia care mă vânau în tren în seara precedentă, cu idei cu care gravitau în jurul vieții mele, ca și cum erau nebuni și credeau aberații despre mine și despre alții. Unii spuneau în ultimii ani că pur și simplu am fost proastă și am sărit pe geam din ignoranță, fiindcă eram doar f_tă foarte puternic de tot poporul și acei oameni ciudați nu erau nebuni și nu aș fi devenit ca ei – ci erau doar proști care credeau aberații despre mine sau care inventau aberații. Vorbeau despre o mare cafegioaică care nu va mai avea viață personală și despre doi mutanți genetic care controlează întreaga țară și hotărăsc tot ce e rău asupra oamenilor, spuneau că numai un singur om poate fi salvat în fiecare an etc. Mai vorbiseră aberații în jurul meu și în alte dăți. Așadar, combinat cu durerea imensă, am sărit, mai ales că tata a refuzat să mă ducă la vreun spital. Ulterior au spus că vecina de dedesubt, doamna Kis, m-a găsit afară și m-a salvat. Ulterior, ea spunea de față cu mine ”le-am spus vecinilor cutare să nu mai arunce mămăliga pe fereastră”, dându-mi impresia vagă că spunea altceva, adică se referea la aruncarea mea pe geam, deși nu mă aruncase nimeni, ci fusese decizia mea conștientă. În felul acesta, inventând că eram inconștientă, oamenii mă alungau mai rău, ca și cum nu aveam cap sau nu eram de încredere, deși, dacă m-ar fi acceptat, oricât de puțin, absolut sigur nu aș fi comis sinucidere din nou. Atunci când am sărit pe fereastră eram un om relativ mulțumit și nu aveam motive să sar, eram studentă la medicină și, deși eram izolată și atunci, vedeam și auzeam zilnic mulți oameni, aveam speranțe să ajung să muncesc, să am un loc de muncă într-o zi.

În afară de acea tentativă de suicid, am mai încercat doar o dată să mă curentez, în anii dinaintea intrării la medicină, din cauza rejecției și lipsei unui loc de muncă și a oricărei relații cu altcineva în afară de părinți. Totuși nu greșisem nimic, nu înțelegeam de ce mă alungă total din lume – și eram tânără și aptă de diverse lucruri. Când am văzut că nu mor dacă bag degetele în priză, am încercat să le ud, să le introduc în diverse moduri după ce am deșurubat priza etc., dar nimic nu a mers. Mă gândesc că poate priza nu avea împământare, că, dacă ar fi fost, poate pățeam ceva. Cred că multe din sinucideri sau tentative de sinucidere se produc din cauza ignoranței. Altfel, mai cred că unii sinucigași, cum am fost și eu, după ani de la tentativele lor de sinucidere, se bucură puțin că nu au murit – și mie mi s-a întâmplat – fiindcă au fost imersați într-o stare de grație, de cunoaștere și trăire superioară a fericirii de a fi pur și simplu, de experimentare de noi idei și imagini care deschid perspective uluitoare și magnifice – chiar dacă pare o megalomanie ceea ce scriu acum ( !) totuși așa este, viața oferă mereu noi orizonturi și nu putem – cred eu nicicând - epuiza nenumăratele variante posibile de eu creator, de sine simțitor ș.a.m.d.

Ceea ce contează în ultimă instanță este conștiința curată și bună că ne-am făcut datoria de-a lungul vieții și mai mult chiar, la sfârșitul fiecărei zile lucrătoare sau de sărbătoare. Numărăm și noi răsărituri și începuturi noi zi de zi. Fiecare culoare și fiecare formă și fiecare idee apar în lumini noi. Descoperim altceva zilnic și nu putem să nu îngenunchem în fața noului și în fața vechiului asemenea. Mă gândesc că poate există oameni așa de înecați în suferință, încât nu mai pot continua – le cer să aprecieze faptul că există măcar o persoană, rea sau bună, în viața lor, deci există și Dumnezeu sau lumina zilei – eu nu am avut-o decât pe mama de exemplu, mult prea puțin, mai ales că ea nu m-a vrut deloc de la început și are alte persoane care contează pentru ea. Bine, nu are niciun rost să compar suferința mea cu a altora, fiindcă nici nu îi cunosc și știu că fiecare om are altă percepție asupra realității. Fiecare om e un individ, nu un caz clinic. Pe această cale transmit tuturor celor greu încercați numai bucurie, ca un balon de săpun mare și colorat, soare din vârful degetelor cu care scriu, și eu ca și ei, copil al lumii acesteia, copil dezmoștenit de soartă, cum se spune, solist ratat, corist exclus etc. Lumea continuă să fie frumoasă, nu are rost să o părăsim, pe cât posibil…

12 mai 2019

Azi, 12 mai 2019, în lumina noilor aberații și invenții ale celor răi legat de interiorul meu sufletesc și de gîndire (pe care ei le-au scuipat peste mintea mea azi și a adevărului cert despre mine prin contrast), voi nota din nou adevărul pe scurt despre acea iubire de tinerețe a mea pentru bărbatul care m-a sedus și m-a chinuit mult atunci, un medic cu care am fost obligată să fac meditații, obligată fiind să dau examen la medicină datorită multor presiuni și scandaluri jucate de părinții mei timp de 2-3 ani, plus bătaia zilnică uneori, doar cu pretextul că voiam să dau examen la filologie și ei nu erau de acord. Aceasta înainte de a scrie rezumatul la care m-am referit. Anterior acestor presiuni mă băteau și mă torturau zilnic fără niciun motiv legat de realitate. Este evident că am fost la fel întreaga viață, dar, fiind izolată, nu au existat martori ai existenței mele reale și nici ai perfecțiunii mele despre care am explicat în scris. Ei chiar acum mă atacă cu ideea că ”nimeni nu o să înțeleagă”. Ei spun că toți au fost îndobitociți. Bine, deci cei care i-au îndobitocit au înțeles deci adevărul. Ei zic că nu, fiindcă acei intriganți s-au prins în propria lor plasă.

1. Era evident și dovedibil că era un caz clar, simplu și adevărat (nu era nicio regie sau lipsă de veridicitate) de seducție și abuz al unui bărbat matur, cu bani și poziție socială asupra unei foarte tinere femei, singură, chinuită și respinsă de părinți, foarte săracă și de o mare timiditate, inocență, bunătate.

2. Mi s-a spus în trecut că poporul, în astfel de cazuri, dă întotdeauna vina pe femeie (cățeaua ridică coada, cîinele nu e vinovat) și că ”crede” chiar că femeia se putea apăra sau are o oarecare vină.

3. Mi s-a spus indirect că poporul nu crede niciodată așa ceva, ci știe adevărul, dar este habitual, este o modalitate de sancțiune și întărire socială să se dea vina pe fata tînără și nevinovată, din ideea lipsită de obiect a onoarei sau ideea mai palpabilă a rușinii, care înseamnă că fata e ”compromisă”, deși nu a greșit, ca în cazul oricăror violuri, cînd în realitate pe ea nu ar fi luat-o nimeni, fiind de fapt o persoană incomodă fie prin urîțenie, fie prin inteligență superioară, fie prin bunătate care pare prostie în lumea proștilor, fie prin lipsa evidentă a zestrei și poziției sociale.

4. Toamna trecută mi-au spus în gînd că, chipurile, oamenii delirau despre mine după ce am intrat în 1998 la medicină, la 27 de ani, adică unii inventau minciuni despre ce simțeam eu legat de acel medic după 10 ani de la întîlnirea cu el. M-a mirat să aflu (dar nu știu dacă e adevărat) că tentativa mea de sinucidere ar fi fost interpretată drept ceva legat de acel bărbat, ca și cum eu eram nebună sau proastă, ceea ce nu fusesem niciodată (sau legat de nerealizările mele în viață datorită lui sau altora, ceea ce iarăși nu era adevărat, eu fiind un om bun și rațional, care gîndea normal și inteligent). Atunci e posibil ca unii să fi crezut că eu am dat la medicină din cauza lui ! Cînd de fapt nu mă primiseră să muncesc sau să am dreptul la studii profesorii de la psihiologie, care asta au zis verbal, că nu ma dreptul din cauza diagnosticului și că am absolvit doar facultatea fără rost și eram izolată cu părinții etc. plus tot ce am mai scris pe blogul meu. Atunci cînd am sărit pe fereastră a fost exact din motivele enunțate de mine pe blog de mult, în condițiile unei migrene înfiorătoare, poate și otravă, repet, durere înfiorătoare, ce mi s-a întămplat doar atunci. Oamenii străini sau familia se purtau anormal cu mine cu adevărat și spuneau cu voce tare lucruri bizare, inclusiv atunci cînd a început migrena, nu în mintea mea spuneau ei acele lucruri fără niciun motiv real, ci direct în tren, în oraș, pe stradă, în casă. Lucrurile spuse de ei nu aveau nici cea mai mică legătură cu viața mea sau cu ce gîndeam eu, astfel încît, după 14 ani de mizerii misterioase, fiind torturată fără vină și fără să percep gîndurile lor, am crezut atunci, sub imperiul durerii groaznice, am crezut că toți sînt marionete ale unor monștri și că eu, datorită durerii, voi înnebuni și voi fi lipsită de conștiință ca și ei, lovind bizar în altă femeie nevinovată, care va fi chinuită ca și mine mulți ani. Am crezut, desigur, că erau mai multe ca mine, fără legătură cu acel bărbat. Am fost mereu un om altruist cu adevărat, rareori m-am gîndit sau m-am plîns numai de suferința mea. Mă gîndeam că și ele sînt tot la fel de bune și frumoase sufletește și inteligente, fiindcă eram și așa ceva, deși nu credeți poate. Mi-era groază să devin așa asasin și monstru și tentativa de sinucidere a urmat firesc și logic, după ce tata a refuzat să mă ducă la vreun spital, fiindu-mi tare rău.

5. Azi mi se spune că faptul că acel bărbat m-a sedus a fost interpretat drept ”Hoție” din partea mea. Adică mi s-a spus că numai faptul de a fi îndrăgostită nevinovat de el a fost interpretat drept hoție, ceea ce m-a mirat foarte tare.
a. ideea lor era că am furat astfel secrete. Cum adică? Nu percepeam gîndurile nimănui și nu aveam niciun interes de a ști vreun secret, fiind o femeie inteligentă clar și evident normală, care ulterior a înțeles lumea și viața singură.
b. mai precis, cunoaștere despre viața sexuală a oamenilor. Absolut deloc, era evident că am fost o victimă, fără obsesia cunoașterii sexualității.
c. ideea de a îl fura pe el de la altă femeie. Absolut ridicol și imposibil de crezut, mai citiți o dată ce am scris la punctul 1. În plus, era evident ce fel de om eram, chiar dacă eram singură. Ideea de a fi împreună cu un bărbat căsătorit cu altă femeie îmi repugna imens, mai degrabă aș fi sacrificat o parte din viața mea sau visul de a avea copil decît așa ceva. Mai mult decît atît, nu aș fi fost ușor de cucerit chiar și de un bărbat aflat într-o relație intimă cu altcineva premarital, fiindcă îmi repugna imens ideea de a rupe o relație de cuplu. Deci eram condamnată de propria mea gîndire să fiu singură, fiindcă în viață nu există bărbați complet singuri decît foarte rar, dar atunci nu știam tot. În plus, revenind cu picioarele pe pămînt, femeile nu sînt niciodată vinovate în astfel de cazuri, tot ceea ce li se poate imputa este prezența vreunui gînd murdar, erotic, ceea ce de fapt nu contează și era evident exclus în viața mea, și nu a existat nici după ce el m-a posedat de 2 ori la meditații prin presiunea asupra piciorului stîng, apoi drept. Nu femeia seduce bărbatul! În general se spune că femeia poate seduce bărbatul dacă e matură și băbatul tînăr, poate nu e adevărat, dar asta nu ar fi fost vreodată posibil în cazul meu, care am rămas la fel de inocentă în privința sexului ca atunci. El a reușit prin numeroase vorbe și prin puterea sexuală care îl înconjura, să mă facă să cred cu totul altceva, citiți blogul meu unde dau detalii dacă nu mă credeți, explicînd tot ce a făcut și spus el.

6. După ce am fost internată la psihiatrie din cauza unor torturi monstruoase din partea vecinilor, medici care spuneau că îl cunoșteau pe el (nu din cauza acelei iubiri), am fost la el la facultate, am explicat pe blog în detaliu de ce. Fiindcă eram atunci sub efectul unui tratament psihiatric foarte puternic, dar țineam încă minte totul, nu am înțeles atunci de ce el a mințit legat de ce făcuse și spusese la meditații - unde eram doar 4 persoane de obicei, dintre care 2 fete tinere, eu și colega mea de bancă, ce avea să fie și ea internată la psihiatrie. Ea a declarat ulterior că ea a înnebunit în spital, nu știu ce mai crede ea acum, probabil nu era așa, poate și-a revenit. Abia după mulți ani am înțeles că el voia atunci fie să înșele opinia altora despre el, fie să pară că asta vrea (nu îl cunosc defel).

7. Nu au existat alți bărbați în viața mea prin forța împrejurărilor, nu deoarece nu aș fi vrut eu. Desigur, îmi doream imens un copil, (măcar) un copil adoptat. După spitalul de psihiatrie au existat cîțiva bărbați care au profitat de faptul că eram beată de medicamente adminstrate cu forța și m-au folosit sexual pentru un fel de mastrubare a lor, care m-a lăsat la fel de inocentă în ce privește sexul ca și anterior. Mi s-a spus clar că tulburarea mea psihică - care era de fapt tulburare sexuală, nu schizofrenie sau delir, fiindcă aveam ciclul după ce el m-a chinuit sexual exact la 3 săptămîni, dar nu m-am dus la ginecolog fiindcă aveam încredere în el, care îmi acaparase toată viața cu forța - dar medicii psihiatri mi-au spus că tulburarea mea sexuală era schizofrenie și trebuia tratată ca atare. Atît el, cît și nașul meu, în care aveam încredere (și ulterior o profesoară din facultatea de psihologie) mi-au spus că eu ar trebui să fac sex cu vreun bărbat ca să nu mai simt acele posesii sexuale de la distanță asupra mea. Din cauza aceasta, printre altele, am întreținut un fel de relații sexuale, inclusiv sex oral, dar de fapt nu sex, foarte puțin timp de fapt, doar atunci și ulterior, de două ori, în București, fiindcă eu am vrut așa ceva, deci intenționat. Ceilalți bărbați m-au violat sau m-au luat pe nepregătite sub efectul tratamentului psihiatric, care era încă puternic și atunci cînd, ulterior, am încercat să fac sex oral acelui bărbat plasat în drumul meu, singura ocazie a mea de acest tip. Au mai existat și alte motive puternice, dar niciun fel de dorință sau poftă păcătoasă, după ce acel bărbat mi-a arătat că era divorțat sau în divorț de mult, fiindcă avea un act cu el, în mod bizar. Eu niciodată nu am avut nici poftă sexuală, practic nu am avut sex niciodată. Primii cîțiva bărbați desigur nu mi-au dat nici un fel de senzație sexuală, la fel ca sexul oral, un fel de piesă bucală ca la acrobați la circ sau de Ventolin pentru astm. Era deci vorba despre niște atingeri ca la ginecolog, numai de ordin tactil. Atunci cînd am încercat să fac sex oral cu acel bărbat, după ce i-am explicat situația mea clar și el a fost de acord, motivul care a contat cel mai mult a fost faptul că voiam să înțeleg ce era schizofrenia mea și să încerc să obțin libertatea și să evit o nouă internare groaznică, fiindcă înțelesem - și ulterior mi s-a confirmat - că nu mai aveam dreptul legal să studiez (studii superioare), să muncesc (orice) și să am copil. Nu era o reacție de revoltă și furie fiindcă fusesem închisă și torturată nevinovată la psihiatrie.

8. Faptul că eu am avut acel sentiment de dragoste față de el - de fapt o autoamăgire - nu a fost un păcat și nu s-a datorat promisiunilor lui ciudate, cum ar fi că mă va duce în satul lui, încă din toamna în care l-am întîlnit. El nu m-a amăgit cu promisiuni, fiindcă eram un om prea inteligent. Nici nu am realizat că el avea interese oarecum sexuale față de mine. Aveam numai 17 ani și era un sentiment normal pentru acea vîrstă, de fapt o idee luminoasă și pură. Numai după 6 luni de imense insistențe din partea lui am avut acea idee că îl iubeam. Imense - citiți pe blogul meu. Acea iubire a fost un mecanism adaptativ și nu mi-a dăunat nici mie, care, atunci, eram exact genul femeii naive din Rigoletto, care și-ar fi dat viața pentru el (tragedia cea mai apropiată de viața mea de atunci), dar nu i-a dăunat nici lui și nici altcuiva, de exemplu soției lui, de care am aflat, după vreo doi ani, că divorțase. A fost o iubire extrem de delicată, numai poezie directă, trăită, legat de toate razele de soare care cădeau în viața mea altfel sau de florile care tremurau în vînt etc. și mai ales despre propriul meu suflet redescoperit de mine ca la începutul adolescenței (din păcate nu am scris atunci, că aș fi putut scrie anumite poezii, dar i-am vorbit fiindcă el mă păcălise să îi rostesc despre iubirea mea în singurătate, menționînd că el are microfoane cu care mă înregistrează și repetînd cuvinte de ale părinților mei care erau rostite la mine acasă, după ce treptat mi-a cucerit încrederea în el, și m-a făcut să cred că el nu era bețiv, nebun și afemeiat (și vulgar) cum credea lumea atunci, ci se prefăcea doar). El a și ieșit ca din întîmplare pe strada mea de 2 ori. Acea iubire, repet, a fost duioasă și curată, niciodată, ca și în restul vieții, nu am avut dorințe sexuale sau idei legate de sex, nu am avut vise și deci nici dezamăgiri, credeam că el era un om normal și că va vorbi cu mine deschis și vom fi un timp măcar împreună, fiindcă trupul mi-era posedat sexual noapte de noapte și adesea chiar și ziua, credeam eu că de el. Nu erau halucinații în cazul meu, cum ziceau medicii, dar semăna cu cazurile de posesii paranormale din cărți, fiindcă erau vizibile uneori contracțiile și eu nu mă puteam împotrivi. Am încercat să vorbesc cu el deschis, el s-a fofilat. Nu am spus nimănui despre el, nu aveam cui. Nu am dat la medicină în acel an fiindcă el nu mă lăsase să mai învăț și nici nu am spus niciodată de el tatei atunci cînd mă bătea la sînge după ce am terminat liceul. Numai în anul cînd făceam meditații cu el tata nu m-a bătut sau chinuit mult. Nu a fost o pasiune patologică, dar a avut acest aspect, fiindcă, după ce m-a posedat sexual, el se arăta mai scump la vedere, și niciodată nu a devenit obsesie. Unii ziceau că a fost așa fiindcă familia mea sau vecinii sau el ar fi vrut ca eu să mă sinucid atunci, în 1989. Dar nu se putea, fiind eu un om bun și inteligent. Și părinții mă torturau oribil, dar niciodată sexual, încă din 1984, aproape zi de zi, cu 4 ani înaintea întîlnirii cu el.

9. Am încercat în zadar să fug de soartă și să mă opun lui, am încercat să renunț la meditații și nu m-au lăsat, el vorbea cu mama la telefon și a refuzat să îmi acorde sprijin în acest sens, deși i-am explicat ce fel de părinți aveam, deci pare să fie vinovat că a vrut să mă seducă și să profite, sub protecția statutului de medic și profesor, de trupul meu tînăr și viața mea, ceea ce eu nu crezusem și poate nu e adevărul despre el.

10. Tortura și posesiile sexuale asupra mea au fost îngrozitoare toată viața, eu credeam că erau din cauza lui, fiindcă nu cunoșteam alt bărbat și niciunul nu a vorbit cu mine, în afară de el. Eu nu am avut viață sexuală și nu m-am mastrubat decît o dată, fiindcă m-au păcălit, după 21 de ani de tortură și închisoare, că îmi vor da dreptul legal la muncă în învățămînt și la studii de master. Am avut senzații sexuale extrem de reduse atunci. Abia după moartea tatei m-au folosit sexual în așa fel încît am început să fac pipi pe mine dacă tușesc sau strănut sau dimineața uneori. Nu e din cauză că m-aș fi fecat, ceea ce s-a întîmplat numai la torturi grele, numai după decenii de rezistență austeră. Eu m-am împotrivit de fapt mereu torturii și posesiei sexuale, chiar și înainte de a fi eu închisă la pshiatrie. După încă vreo cîțiva ani, nu de mult, m-au chinuit sexual încît aveam ciclul prin fața chilotului, nu știu de ce, dar nu din cauza mea. I-am spus ginecologului, dar acea d-nă medic s-a purtat oribil cu mine, ca și cum eu nu eram complezentă și urla aproape la mine, lipsită de respect, deși eu nu am avut relații sexuale și nici plăceri toată viața.

11. M-a șocat anul trecut faptul că, atunci cînd am încercat, fără succes, să mă internez la spitalul Sf. Ioan, deoarece aveam oligoanurie severă și la ecografie medicul a spus că nu fornez urină - și beam zilnic destul de mult și acea condiție fizică se instalase brusc cu vreo 2 săptămîni în urmă și apoi se agravase. Mi-era și rău și eram și speriată. D-na medic a jucat teatru și ea că se ascunde în spatele asistentei și atunci cineva a intrat peste mintea mea cu ideea că el, acel medic de odihioară, s-a despărțit de soția lui. Eu am aflat abia la sfîrșitul lui 2006 că el se căsătorise în jurul anului 2000 cu o studentă a lui cam de vîrsta mea și desigur nu m-am gîndit la ei niciodată, nu am înțeles ce aveau cu mine atunci la Sf. Ioan. D-na doctor a mai zis că nu mă poate interna, fiindcă rinichiul meu nu formează urină poate din cauze psihice și că urologic, adică pe căile urinare, nu am nimic. A zis că toată apa pe care o beam se ducea în țesuturi și m-a trimis (eu speriată) acasă. Mama a încercat, tot fără succes, să mă interneze la psihiatrie, deși eu nu întrerupesem complet medicația, decît parțial, speriată de lipsa urinii. Apoi Dumnezeu, cumva, mi-a deblocat rinichii.

Cam asta e tot ce e esențial despre acea iubire a mea, singura din viață, la o vîrstă la care era omenește și normal să fie așa, fără păcat. Acea iubire a fost absolut singurul lucru irațional din viața mea, dacă nu enumăr acea tentativă de sinucidere, deoarece în tinerețe nu aveam cum să înțeleg lumea și realitatea în general. Unii mi-au spus în gînd că e evident că eu am fost un om sacrificat de medici. Dar, chiar dacă așa este, totuși oamenii ar fi putut să mă accepte cît de cît, să am fericirea de a munci, chiar fără bani, și studia ca om liber măcar cîțiva ani, oricît de puțin, orice. Ar fi putut să nu mă oblige să cerșesc de foame și să nu îmi dea un leu pe stradă. Să nu fiu complet singură pe acdest versant al spațiului, cum psunea Supervielle. Cei de pe internet ar fi putut să mă accepte cît de cît, măcar ca poet de internet, prin corespondență, sau să muncesc ceva pe internet, ceea ce nu îi obliga să vorbească cu mine direct (mi s-a spus că ei nu vorbesc cu mine fiindcă ar suferi ceva fizic, fiind eu sacrificiu medical, dar nu știu dacă e așa. Dacă eram sacrificiu, atunci înseamnă că eram utilă și nu aveau de ce să mă otrăvească de tînără, cum au făcut, și așa oribil uneori, clar otravă, nu f_t sau altceva. Etc. Iar: ”Nu se putea, Cristina, pentru tine nu se putea nimic.”


”Comentariile lor la povestirea iubirii mele din tinerețe (au mai spus acest lucru):
Tu, cînd te-ai aruncat pe fereastră, nu înțeleseseși că tu ești ”singura, unica, minunata etc.”, ai crezut că erau în lume mai multe ca tine și ai vrut să le protejezi. Următoarea nu va mai reuși nimic. După ”perfecțiunea” ta urmează căderea.

Bine, dar ce am ”reușit” eu, în afară de o înțelegere destul de completă a lumii, așa cum e ea în realitate, și o înțelegere a locului meu în lume și a mersului vieții mele, personale? Nimic palpabil, nici măcar să nu fiu otrăvită sau o vorbă bună din partea oricăruia din semenii mei la care am ținut așa de mult, chiar dacă erau mai puțin inteligenți? Poate că totuși nu am fost perfectă, adică nu am avut geniu încît să înțeleg totul dintr-o dată (așa e corect în opinia mea ortografic, nu ”dintr-odată”, cum spun noile reguli) pînă la 27 de ani. Ulterior, nimeni nu mi-a explicat sau spus nimic. Exact la 35 de ani am început să înțeleg singură. Așa a fost să fie, și din cauză că există Club 27 la americani, de care nu știam atunci. Poate nu va mai fi acest club sau poate ”ea” va muri că nu o vor mai resusucita (unii spuneau că trebuiau să mă lase să mor atunci, deși unii într-adevăr asta au vrut atunci) sau orice altceva. Fiecare existență e individuală și unică. Și întotdeauna, de fapt, e cum vrea Dumnezeu.

Ei răspund: Tu erai femeie și femeia nu poate înțelege pînă la 27 de ani. Femeile nu pot asta.
Oricum nu aveam date de experiență suficiente.

Legat de povestea aceasta despre viața mea - iubirea aceea din tinerețe, scrisă de mine ieri, ei mai spun că

”tu ai fost un om spoliat de toate, de aceea ai gîndit uneori ca măcar alții să aibă ceea ce tu nu ai avut.” E adevărat, dar nu e aceasta singura cauză.

”ei mereu au înțeles totul pe dos și au făcut totul exact invers decît trebuiau să facă”
”Tu ești singura pe care ei nu trebuiau să o distrugă.” ??? Singura ce?

Unii oameni răi și proști m-au scuipat cu ideea că eu am ”delir sistematizat”, cînd de fapt orice om inteligent știe că e normal ca oamenii normali să aibă o concepție sistematizată asupra vieții la maturitate și, de asemenea, și autocunoaștere. În ultimă esență, a cunoaște lumea pleacă de la cunoașterea de sine, cum și alții au recunoscut, iar detractorii acestei idei, pe temeiul egocentrismului și altor tare, nu au dreptate.
Ceea ce e simplu e că ei și ele toate, colegii și colegele mele, au fost acceptate, inclusiv dreptul la studii, nu doar la viață, muncă, dreptul a întemeia familie.
Unii spuneau ieri că mie nu mi s-a acordat niciun pic de încredere,că n-am fost acceptată deloc, fiindcă am fost internată la psihiatrie de prea multe ori.

20 martie 2017

Am luat în mod normal pastilele psihiatrice ca întotdeauna, și el tot a venit peste mine să mă violeze sexula și să mă chinuiască monstruos azi noapte și în nopțile amnterioare. Unii îmi tot intră mereu în calculator și sînt și chinuită încît nu am putut să termin povestirea - mai am de scris despre orori imense din ultimii 15 ani cînd a fost de trei ori mai mult rău ca înainte, plus diverse abuzuri medicale asupra mea încă din 1984. Bineînțeles că mă voi sinucide, eu nu sînt nebună și nu pot înnebuni și fără copil nu pot sta. Am implorat dreptul de a avea copil și de a munci și eventual și dreptul la studii fiindcă am fost un om inteligent și foarte calm și echilibrată psihic- că nu am avut niciun drept din 1984 - am explicat și dovedit totul și am avut mereu drepate, am fost un om de valoare cu adevărat nu trebuiau să mă omoare. Mai am puțin și voi scrie totul indiferent de opreliști și dificultăți și apoi mă arunc pe geam. Îmi pare foarte rău, dar asta vor toți, că altfel recunoșteau adevărul și aveam copil. Nu mai pot îndura, țin minte tot din copilăria mică, nu am greșit nimic și nu am fost niciodată nebună, trebuie să fie tot adevărul - e revoltător - normal că abia aștept să mor. Voi lua doză dublă sau triplă de medicament din nou, cu speranța că nu mă va mai chinui sexual. Chiar acum mă voi duce să iau pastilele de seară deși e ziuă. M-au maltratat monstruos sexual de mai multe ori în ultimele zile, toți vor să mor. Toți îmi vor moartea oricum -este absolut clar - și eu mă voi omorî, dar veți vedea din ce mai am de adăugat că nu am greșit nimic întreaga viață, am fost un om perfect și țin minte tot din copilărie, TREBUIE SĂ FIE TOT ADEVĂRUL ÎN MOD PUBLIC, AȘA CUM PUBLIC AU INVENTAT CĂ AȘ FI NEBUNĂ FIINDCĂ EI VOR SĂ MĂ SINUCID - DACĂ NU SE MAI POATE SĂ AM COPIL NORMAL CĂ MĂ OMOR. Am fost un om perfect, nu trebuiau să mă elimine genetic din societate, m-au mințit cĂ va fi tot adevărul și voi avea toate drepturile și copilul, acum mă voi omorî. E datoria mea să termin tot de scris deși e foarte greu, e datoria voastră să recunoașteți tot adecvărul și faptul că eu nu am inventat sau exagerat sau mințit niciodată. Nu am omis nimic, nu am uitat nimic, am fost perfectă și acum voi muri. Mereu intră niște porci peste mine cu ideea ”fugi de-aici că cine ar crede așa ceva”, mereu aceleași cuvinte de 10-11 ani după ce a murit tata.

17 martie 2016

Mai am puțin și mă voi omorî...oameni buni, e strigător la cer! De ce întârzie adevărul din 1984 până acum?!! Eu am spus totul și dovedit totul de atunci. Nu am avut nici cel mai mic păcat sau greșeală o viață întreagă, cum puteți răbda atâta minciună?! De ce mă omorâți? Am fost numai binele și bunătate absolută față de oameni o viață întreagă, de ce nu vreți să recunoașteți adevărul, de ce vă place cruzimea absolută față de oameni nevinovați? Citiți tot ce am scris și veți înțelege...am fost o persoană inteligentă și curată mereu. Am dovedit absolut totul, nu am fost niciodată nebună și voi îmi dați moartea!

Azi din nou au intrat peste mine cu aceleași idei putrede, deși am suferit în închisoare și tortură perpetuă peste 31 de ani și jumătate. Ei spun că s-au folosit de mine tocmai fiindcă am fost o orfană chinuită și săracă din copilărie, deci un gunoi în ochii lor, deși am fost un om de valoare...ei spun din nou și din nou că vor să mor și ei să mușamalizeze totul, fiindcă oamenii nu trebuie să înțeleagă că au fost mințiți atâta timp despre mine...cum adică, întreb eu, au fost mințiți despre mine, Cristina-Monica Moldoveanu, de parcă eu aș fi fost buricul pământului?!! Cum, când era evident că eram izolată și închisă din 1984??

Ei spun din nou că proștii trebuie să creadă minciuni despre mine, pentru interesele lor murdare de a avea putere și bani ei în societate și de a îi conduce pe idioți întru minciună și păcat. Ei spun categoric că eu trebuie să mor și dreptatea nu trebuie să iasă la lumină. E înfiorător, oameni buni...e strigător la cer, fie ca Dumnezeu să vă pedepsească cel puțin 45 de ani, cât am suferit eu, fiindcă nu am avut greșeală deloc și nici vreo șansă de viață...sunteți vinovați dacă nu vreți să fie adevărul, pentru numele lui Dumnezeu, sunt 45 de ani!

Mă sinucid altă dată

Un text al meu mai vechi, care a dus la oprobriu public cu ideea absurdă că eu aş face "apologia sinuciderii". Întreaga mea viaţă a fost împotriva sinuciderii şi acest text la fel, fiindcă aşa mă educaseră. În general am gândit pentru viaţă şi împotriva sinuciderii într-un mod frumos aproape întreaga viaţă. Chiar în acest moment mă lovesc nişte porci cu ideea că ei au inventat că eu am delir. Eu nu înţelesesem la început că sinuciderile sunt tot crime, dar mai abjecte...Chiar şi după ce am înţeles, tot am gândit pentru viaţă.

Ştiţi când m-am gândit prima oară să mă sinucid? Când priveam odată turnul catedralei din centrul Clujului. La nouăsprezece ani. Îndrăzneaţă construcţie, mă gândeam. Nu ştiam atunci nimic nici despre secolele în care se clădesc catedrale mari, nici despre îngerii de la Chartres ori lupta dusă de Gaudi. Şi chiar în acel moment un bărbat m-a privit drept în ochi, insistent, şi parcă cineva spunea să nu faci asta...în rest în viaţa mea niciodată nimeni nu părea să spună ceva. Era unul dintre acei bărbaţi interesanţi, despre care te întrebi dacă se plimbă ori dacă într-adevăr au vreo întâlnire cu o persoană interesantă. La fel ca bărbaţii singuri din parcuri care citesc ziarul sub copaci în floare. Ei de obicei poartă pălărie. Cel puţin azi pot spune că eu am fost mereu anostă şi nici un bărbat nu m-ar fi invitat într-un sangrila al lui cu pian demodat şi ceai aburind în ceşcuţe de sticlă. Atmosferă vintage peste iarba verde de acasă, cam aşa am fost eu. Ca un martini cu piper în loc de lămâie. Nu contează numai faptul că eram dintr-o familie săracă, mai contează şi faptul că îmi plăceau pălăriile şi proza lui Barbey d’Aurevilly. După ce am rătăcit prin Cluj căutând în zadar o intrare liberă la vreun concert de orgă, am intrat în librăria din centru şi mi-am cumpărat o biblie. Eram aşa fericită încât am lipit pe coperta interioară timbre cu madone de Rafael.

Când un sinucigaş nu mai vrea să îşi poarte crucea groparii bat clopotele, brutarii bat aluatul mai tare, mamele îşi bat copiii şi în general toţi, lume bună sau nebună, bat toba. E ştiut că unii au vorba că bat încă un cui în sicriu. Uneori viaţa chiar mi se părea închisă într-o cutie (imagine prea demodată pentru o minte competentă), dar încă transparentă. Un lemn străveziu, nu o cutie de sticlă. Nici cutie de iluzionist. Astfel că eu am ajuns să bat mereu în lemn, chiar şi după ce îmi spun rugăciunea la culcare. Nu m-am rugat pentru duşmanii mei fiindcă nu am crezut vreodată că am duşmani. Dar ce fraged amăruie era încă lumea când eu mai spuneam iartă-i Doamne că nu ştiu ce fac. E scris că îngerii nu ridică sinucigaşii la cer, eu îndrăznesc numai acum să fiu eretică să spun că nu e aşa. Uneori îi ridică, alteori nu. Depinde cât pământ a răbdat omul în spinarea lui. O cruce de lut cleios care creşte ca luna pe spatele unui elefant împovărat. Nu-i plâng oamenii pe sinucigaşi fiindcă nu se iartă pe ei înşişi. Şi mai îndrăznesc să spun: eppur non si muove. De ce oare Doamne au revoluţionat sistemul nostru solar amărât? Şi de la cine a luat arginţii Galilei?

Duceţi-mă la cinemateca din nou, să văd iar corabia Calypso şi aventurile bătrânului Cousteaud, să navighez iar cu corabia lui Onedin ori cu vreo altă arcă. Orice, dar nu Corabia nebunilor sau Titanicul. La teatru nu mai pot merge demult, fiindcă spiritul meu histrionic inhibat refuză să se autoaccepte. Şi dacă mor nu-mi lipiţi timbru pe frunte, nici măcar cu madonă.

4 aprilie 2014

De mai multe ori în ultimele zile, în timp ce scriu aceste povestiri perfect adevărate despre viaţa mea din nou, unii porci intră mereu peste gândurile mele cu ideea "fii pe pace, că nimeni nu o să înţeleagă. " Deci mereu mă ameninţă cu moartea, şi ei spun, la fel ca ăia în engleză, că trebuie să mă omoare şi să muşamalizeze totul. Unii în engleză intră mereu cu ideea "cut", adică "taie", ca şi cum ar tăia din ceea ce povestesc eu, sau poate altceva, nu ştiu. Alţii au intrat pentru a n-a oară că "ai diabet proasto şi ăia nu vor să recunoască". Dacă e aşa, pot fi cinci motive principale:
- unu: nu vor să recunoască fiindcă ei sunt vinovaţi că m-au masacrat cu torturi enorme şi medicamente care pot induce diabetul sau cancerul, deşi am fost un om normal şi fără greşeală,
- doi: nu vor să recunoască fiindcă îmi vor răul, să fiu distrusă şi să mor, să fiu chinuită şi mai mult cerebral şi trupeşte, voi enumera mai încolo tot ce mi s-a întâmplat în ultimii ani,
- trei: nu vor să recunoască fiindcă pensia de handicap pentru diabetici e mare şi mi-ar fi permis o viaţă relativ bună şi ei au vrut să mă tortureze în sărăcie lucie şi chinuri de foamete în ultimii 4 ani, pentru picior amputat nu se dă nimic dacă e protezat (adică doar 35 de lei, hrana pe o zi sau două,)
- patru: nu vor să recunoască fiindcă astfel oferă distracţie oamenilor răi pe stradă când ies şi eu câte puţin în jurul blocului, unde străinii de loc curg în valuri barbare şi mă scuipă că eu sunt "grăsime afumată" sau cum spunea femeia de ieri, care mi-a şi urlat în ureche, că ea intenţiona să mă ajute să slăbesc, de aia şi-a bătut joc de mine la pizza,
- cinci: nu vor să recunoacă adevărul pentru că dacă eu aş afla că aşa ceva e sigur adevărat oricum mă sinucid, fiindcă ei mi-au dat acest diabet fără vină din partea mea şi fiindcă vreau copil şi merit să îl am şi altfel mor, cum am spus din 84, era mai bine să am copilul mai devreme, dar ei mereu mi-au zis că libertatea nu se poate pentru mine.

Adaug că şi ăia în limba engleză îmi tot spun "şi au lăsat o diabetică fără tratament?!". Menţionez că eu am fost la medici mulţi încă de la primele simptome, care au început cam acum 13 ani. Ar mai fi un motiv, al 6-lea, că am fost studentă la medicină timp de aproape 5 ani şi ultimul curs pe care nu am mai putut să îl termin cum voi povesti era chiar diabet şi boli de nutriţie.

Am găsit un cântec azi, îl pun aici, ..e vorba de faptul că toate în univers de fapt se leagă între ele...cum a fost şi viaţa mea faţă de rest, chiar dacă eu eram izolată. M-au impresionat cuvintele despre stele şi viaţa omului, melodia nu îmi place.

jurmal în zilele dinainte să mor

Azi, 19 octombrie 2014. Mai am puţin şi mor. Şi noaptea trecută m-au căsăpit sexual şi m-au chiunit enorm. Îmi tot repetă că ei trebuie să muşamalizeze totul şi adevărul şi binele şi dreptatea să nu învingă... Aţi văzut cât m-au chinuit zilele trecute şi la fel toată viaţa.... Nu au nicio scuză fiindcă am fost un om perfect şi inteligent şi nu am avut absolut niciun defect psihic, nu am fost niciodată nebună şi nu am greşit nimic. În curând voi scrie aici continuarea povestirii din posătrile trecute. Sunt scârbită până la refuz, porcii dracu m-au chinuit enorm....

23 octombrie 2014. Nu am mai putut scrie nimic pe blog fiindcă în ultimele zile m-au chinuit şi sexual şi cerebral monstruos, cu o sălbăticie enormă, ca şi cum îmi vor moartea cât mai repede, ca şi cum trebuie să mă bucur că mor... Nu înţeleg de ce m-au masacrat atât de monstruos şi în ultimii 10 ani, când eram încă tânără şi meritam libertatea şi dezvolatarea vieţii mele intelectuale, fiindcă am fost mereu un om normal şi cu un caracter perfect. Voi scrie continuarea povestirii, partea a IIIa în altă postare. Eu am dreptate absolută şi mereu am avut, tot ce spun ceilalţi despre mine e minciună.

Azi, 7 ianuarie 2021, pot spune că încă sunt în viață...

Deci

După cum puteţi vedea din faptul că am scris din nou absolut tot adevărul în întregime despre viaţa mea şi aici, oamenii îmi vor moartea cât mai curând.

Mai întâi legat de poezie sau altfel de texte: evident că tot ce am scris e caca (iertaţi expresia), am încercat să scriu mai bine în zadar timp de 8 ani. Textele mele au fost mereu respinse de critici sau reviste din ţară sau din străinătate. Nu sunt proastă să cred că pot plăcea cuiva, nu voi mai scrie deloc. Motivaţia mea de a scrie a fost de a crea ceva frumos pentru ceilalţi, mereu am simţit nevoia să dăruiesc altora ceva bun de când eram mică. Nu am reuşit, m-au respins mereu şi pe siteuri literare. Întâmplător pe agonia am avut trei texte recomandate în toată “cariera” mea de poet de doi bani. Pe blogul meu evident nu am avut nici mulţi cititori, nici reacţii, nici comentarii, nici persoane interesate. E destul şi nu sunt idioată să mai scriu.

Acum iar am doar 200 de lei din care trebuie să trăiesc, deci să flămânzesc din nou, eu şi porumbelul meu, timp de 3 săptămâni. După o viaţă întreagă de lipsuri şi sărăcie am răbdat de foame în ultimii 7 ani. Char dacă nu fumam nu îmi ajungeau banii, pot explica în detaliu. Am fumat fiindcă am fost torturată înfiorător încontinuu. Am vrut să muncesc din tinereţe, dar nu m-au acceptat şi chiar mi-au spus că nu am acest drept, nici legal, să muncesc, şi că trebuie să mor în izolare.

Nu am avut absolut nicio greşeală timp de 30 de ani. Nu am păcătuit nimic. Absolut tot ceea ce am spus despre viaţa mea e adevărul curat. Mereu am fost un om bun şi am iubit oamenii şi viaţa. Nu am avut absolut nicio şansă. Am trăit mereu în realitate, am fost mereu lucidă şi nu am inventat nimic şi nu am delirat niciodată. Am comunicat mereu normal cu oamenii dar ei mereu mi-au răspuns anormal. Chiar dacă nu spuneam nimic despre trecut şi nu mă gândeam defel la trecut, ei tot mă batjocoreau şi se purtau anormal. Cred că ei mă loveau chiar dacă nu spuneam nimic din tot adevărul despre viaţa mea pur şi simplu fiindcă eram un om lucid şi o oglindă perfectă a realităţii, în timp ce ei minţeau despre orice. Pot exemplifica acest adevăr. Mi-am cerut plângând drepturile şi am spus mereu adevărul despre viaţa mea, la fel cum am spus totul în postarea din urmă "Totul despre viaţa mea". În schimb oamenii, care mai dau câte un leu cerşetorilor, mie nu mi-au dat nimic, deşi am fost un om perfect. M-au închis şi m-au torturat încontinuu din 1984, când aveam 13 ani. Dacă am spus adevărul, cum era firesc, ei nu mi-au răspuns niciodată de 30 de ani sau mi-au răspuns agresiv şi chiar foarte violent. Uneori spuneau: "Ne facem că plouă". Alteori spuneau : "cum explicăm că...etc.", ca şi cum ei trăiesc explicând altora prin minciună viaţa mea. Alteori spuneau: "nu putem să întoarcem timpul înapoi". În ultimele zile (aţi văzut din ceea ce am scris) m-au torturat încontinuu şi chiar mai puternic. Azi de exemplu iar mi-au spus că îmi vor moartea şi că "poporul ăsta nu trebuie să înţeleagă cum te-am chinuit şi omorât noi". În ansamblu ei spun de 30 de ani că eu nu sunt om pentru ei şi nu contează cât m-au chinuit şi că nu am avut niciun drept, fiindcă eu pentru ei am fost doar sacrificiu ca Cristos şi de aceea mă omoară şi mă tratează ca şi cum nu aş fi om. Ei consideră că au acest drept şi nu le pasă. Pentru ei eu sunt doar un obiect care trebuie să îndure absolut orice chin şi nedreptate o viaţă întreagă. Plus batjocura şi minciuna lor. În schimb eu am fost mereu un om normal, absolut fără nicio nebunie sau greşeală. Chiar dacă am făcut abstracţie de toată ura şi minciunile lor, ei tot m-au chinuit de moarte.

Şi, zilele acestea, în vreme ce câte unul spune “Vai Doamne, totul e adevărat”, ca şi cum abia se trezeşte, altul răspunde “Uo!”, ca şi cum mă huiduie pe mine. Nu îmi vine să cred că cineva m-ar urî, gândiţi-vă cum a fost întreaga mea viaţă curată şi fără greşeală. Cu braţele pline de drag de oameni şi ţară. După care, chiar adineaori, un porc zice. “Vezi-ţi de treabă că nimeni nu are să creadă adevărul.”

Şi iar s-a băgat ăla care zice “eu nu pot să o iert”. Este foarte clar pentru o lume întreagă că eu nu am făcut toată viaţa niciun rău în mod intenţionat, se poate dovedi, dar nu mai explic. În acelaşi timp pot spune că nu am făcut niciun rău nimănui nici neintenţionat, deci ăla minte ca să mă lovească doar. Altă aberaţie: s-a băgat unul care zice că eu am insultat poporul român. Se poate vedea că adevărul e numai cum am spus eu timp de 30 de ani şi că nu am insultat pe nimeni.

În concluzie, deşi am iubit viaţa mult şi nu am apucat să trăiesc deloc, mă voi omorî în curând. Şi nimănui nu îi pasă, tocmai fiindcă nu am minţit niciodată şi am fost un om perfect normal. Îmi pare foarte rău că mor şi vă blestem din toată inima. Vă blestem să deveniţi oameni şi să înţelegeţi tot adevărul despre barbaria voastră şi despre viaţa mea nevinovată şi normală. Să vă purtaţi crucea 60 de ani, nu 30 cum aţi făcut cu mine. Şi nu mai pot ierta deloc, am iertat până acum vreo trei ani în zadar. Nu e normal şi nici drept şi nici "nobil" să vă mai iert. Aţi făcut pipi mereu pe toată iubirea mea sinceră de oameni şi iertarea mea adevărată. Nici Dumnezeu nu vă iartă. V-am dat toate şansele să vă îndreptaţi timp de 30 de ani, dar voi mereu spuneţi că îmi vreţi moartea şi că vreţi să muşamalizaţi totul şi să ascundeţi adevărul. Eu nu am uitat absolut nimic, tot ce am spus e adevărul curat şi în întregime. Încă mai sper, atât timp cât sunt în viaţă, că poate veţi deschide poarta dreptăţii şi binelui.

Azi 11 septembrie 2014 iar m-au atacat sexual urât şi din cauza asta trupul mi se îngreunează tot mai tare. Abia mai mă duc la baie să fac pipi. Abia am ieşit puţin pe stradă. Abia am dat hrană porumbelului. Nu pot arunca gunoaiele de câteva zile şi nu pot spăla vasele. Iar nu am cum să mă spăl pe cap. Şi în timp ce unii mă atacă sexual deşi nu am greşit nimic toată viaţa, tot ei sau alţii mă scuipă cu agresivitate cu toate ideile lor notate mai sus. Altul zice din nou “aşa trebuiau să îi facă de la început”. Nu ştiu la ce început se referă. Efectiv începutul e doar faptul că m-am născut.

Acum iar au intrat unii peste mine în limba engleză. Ei spun că « lumea întreagă crede că tu eşti vinovată, Cristina ». Am întrebat cum e posibil aşa ceva şi de ce crimă mă acuză lumea întreagă. Ei au spus că nu pot să îmi spună. Apoi altul în engleză că « Pakistan îşi cere scuze Cristina ». Au mai fost din ăştia care se dau drept alte ţări şi mereu îşi cer scuze, nu mai enumăr ţările pe care ei le-au enumerat. Cu alte cuvinte, loveşti un om de moarte şi în acelaşi timp îţi ceri scuze. Sunt şi ei la fel cu cei în limba română. Apoi altul, tot în engleză : « oamenii de rând sunt proşti, nu vor înţelege niciodată » . Încă o dată, pentru a milioana oară, spun adevărul : Se poate observa că nu am de 7 ani bani nici de mâncare, chiar dacă nu aş fi fumat. Preţurile cresc mereu, hrana e foarte scumpă. Întreaga viaţă, din copilărie, nu am avut nici un ban. Înainte de aceşti 7 ani aveam doar de hrană, de la părinţi, eu personal nu am avut niciodată bani. Se poate observa că am fost izolată cu forţa, batjocorită şi torturată încontinuu zi de zi fără nicio apărare în ultimii ani. Orice om cât de cât lucid poate să îşi dea seama că aşa a fost şi înainte de aceşti ultimi ani, că aşa a fost încontinuu din 1984 şi eu mereu am fost un om inteligent şi normal în zadar, exact aşa cum a fost în ultimii ani. Jurnalele din anii 84-92 nu le mai am, dar se poate încă dovedi că nu am inventat nimic din povestea vieţii mele. Cred că şi un prost şi-ar putea da seama că nu am avut nicio legătură cu Pakistan sau cu alte ţări şi că nu m-am gândit la ele niciodată, ca orice om normal în situaţia mea. M-am gândit la alţii numai ca orice om cu capul pe umeri când a trebuit să le cer ajutorul în 2002, când am fost în multe alte locuri şi la diverse organizaţii cu tot adevărul şi cererea de eliberare. Până atunci nici nu aş fi putut accepta să emigrez în altă ţară chiar dacă aş fi avut ocazia, fiindcă îmi iubeam ţara prea mult şi în niciun caz nu credeam că poporul, cum zic ei azi, ar avea ceva cu mine. Credeam că doar unii răi îmi vor moartea din motive pe care nu le pot înţelege şi credeam firesc că binele şi adevărul vor triumfa. Până şi un prost, repet, poate vedea că aşa a fost realitatea vieţii mele mereu : lipsă completă de drepturi, numai închisoare şi tortură din 84, nu ştiu din ce cauză. Până şi un prost poate vedea că nu am fost nebună să cred că am influenţă politică şi nici nu mă uitam la televizor aproape niciodată. O singură dată m-am uitat la televizor în jurul anilor 2000, timp în care eram şi atunci încontinuu batjocorită, urmărită şi lovită şi oricum închisă. Atunci m-am uitat la televizor numai din cauza celorlalţi, din cauza presiunilor lor mari de la distanţă, dar şi foarte multe directe, după ce mi-am pierdut piciorul, nu mai povestesc din nou cum a fost. Oricum m-am uitat după mulţi ani de tortură imensă şi continuă asupra mea, vreo 15 până la acel moment. Oricum nu am avut în viaţa mea niciodată idei politice, pot explica din nou că nu am fost nebună. Este la fel cu faptul că nu puteam avea dorinţe sexuale, din moment ce nu există bărbat în preajma mea, nu înţeleg de ce oamenii nu înţeleg viaţa raţională şi normală mereu. Singura mea atitudine “politică”, care nu a avut nicio influenţă asupra omenirii nici în jurul anilor 2000 şi niciodată înainte, a fost o imensă dragoste faţă de pace sau ideea de pace pe pământ şi exact aşa gândeam şi atunci privind ştirile. Pot dovedi acest lucru, mai am încă un jurnal şi unom inteligent poate înţelege din tot ce am fost şi tot ce am scris vreodată, inclusiv poezii, că niciodată nu am minţit şi nu m-am prefăcut, fiindcă am foat foarte pură şi cuminte şi absolut normală. Ataşarea mea profundă faţă de ideile pacifiste s-a datorat educaţiei de acest gen în copilărie, dar şi şcolii şi cărţilor citite. Aş putea povesti totul în detaliu. Şi doar pentru scurt timp am privit ştirile, fiind torturată zilnic, cu ideile mele pacifiste cu tot. Şi e drept că am sperat pace pentru conflictele prezentate la ştiri şi bine şi dreptate şi ajutor pentru oamenii năpăstuiţi din diverse locuri din lume care apărea la ştiri. Apoi, după un an sau doi de refugiu în mass media, din 2001 sau 2002 nu m-am mai uitat la ştiri, fiindcă unii mă chinuiau tot mai mult şi fiindcă mereu am fost un om normal şi nu visam cai verzi pe pereţi. Eu nu am avut viaţă deloc din 84, oare chiar nu vedeţi ce mi-au făcut încontinuu? Oare chiar nu vedeţi că am fost un om perfect şi normal mereu ? Deşi m-au torturat enorm, ei tot mă tratează drept nebună din 84 începând. Unii pot zice că ei mă lovesc cu idei despre alte ţări ca lumea să fie convinsă că sunt nebună. Ei bine, nu sunt nebună. Şi ideile politice pot fi uneori normale, dar în cazul meu nu ar fi fost normale. Fusesem crescută de familie cu aversiune faţă de politică, poate pentru a mă feri de astfel de nebunie a altora şi iată că tot nu am scăpat. Eram un om inteligent, conştientă că nu am studiat ştiinţe politice la facultate şi eram prea deşteaptă pentru a visa în mod absurd şi a mă înhăita cu ceea ce ei numesc "oamenii de rând" şi ideile lor semipolitice şi în plus nu am avut legături cu oamenii de rând, nici politice, nici de altă natură. Pentru numele lui Dumnezeu, chiar nu vedeţi adevărul? Şi nici nu aveam vreun interes, nici măcar altruist, eu nu puteam influenţa nimic.

Alt porc zice: vezi că nu e adevărat ce spui tu Cristina: ai scris de moartea lui Saddam Hussein la începutul scrisorii acesteia şi totdată spui acum că nu urmăreai ştirile. Vedeţi ce înseamnă nebunia altora, nu a mea? Ei mă lovesc încontinuu cu ură şi aberaţii. Absolut sigur nu mă uitam la ştiri când a murit acea persoană. Faptul că am aflat de execuţia lui a fost o întâmplare, am deschis televizorul pe moment. Dar ceea ce sugerează acel porc arată că ei nu se satură de 30 de ani să mă lovească şi să mistifice viaţa mea cu minciunile şi nebunia lor. E ca şi cum ar pleca de la prezumţia că eu sunt nebună sau idioată sau rea. Când judeci un om trebuie să începi judecata cu gândul bun şi curat. Este absolut cert că un om nu poate fi robot perfect dacă îşi povesteşte viaţa şi nici nu ar fi normal. De fapt, dacă vrei să explici şi să povesteşti fiecare detaliu, atunci absolut sigur nu ai termina nici în o mie de ani. Iar eu am fost un om normal, am trăit mereu normal, nu am dorit niciodată să îmi povestesc viaţa. Ceilalţi m-au obligat să povestesc totul şi continuă să mă lovească şi să mă omoare de fapt foarte dureros, în foame şi izolare totală şi scuipată mereu cu minciunile lor şi fără copilul meu şi fără niciun drept din 84.

Chiar dacă m-am detaşat uneori de internet, ei tot m-au lovit încontinuu, cum începuseră din 84. Azi m-am dus cu o parte din ultimii mei bani la supermarket fiindcă mă simt rău şi nu am mai putut răbda de foame şi singurătate. Una din casierele de acolo parcă mi-a aruncat pentru scurt timp o privire veninoasă, repet, parcă, după care a început să îmi vorbească cu « bănuţii » şi punguţa sau alte diminutive..deci toţi mă tratează drept nebună efectiv din 84 şi toţi mă bagă în mormânt... Apoi altul a intrat pe mintea mea « Handicapata aia incă nu a înţeles ? » Deci ei vor să mor acum. În copilărie şi după aceea chiar, deoarece proababil aveau interes, au făcut tot posibilul să îmi întărească dragostea de viaţă şi concepţiile împotriva sinuciderii.

Şi iar unii încep să latre urât : « E o ordinară. Vrea să distrugă o întreagă şcoală de psihologie. » Bineînţeles că nu e adevărat. Nu am fost altfel decât sunt acum niciodată şi niciodată nu am fost nebună din 84. Ăştia care latră aşa sunt doar şcoală de asasini plătiţi. Eu am citit destulă psihologie şi am înţeles totul, dar munca mea de o viaţă nu contează, fiindcă pentru ei eu am fost doar sacrificiu şi ei mint că eu am fost dezadaptată şi nebună. Între noi fie vorba, toţi psihologii nu sunt decât asasini plătiţi, eu oricum nu aş fi putut să mă adaptez între ei. Există şi profesii puţin mai “umane”, cum ar fi ingineria. Sunt convinsă că alţii au spus acest lucru înaintea mea, cred că vă pot găsi lucrul scris în cărţi dacă aş căuta, dar, vedeţi dvs., toţi spun că ei au dreptul să spună tot ce vor, inclusiv adevărul uneori, dar eu nu, fiindcă sunt nebuna lor, ca să trăiască ei la adăpost. Dar ei nu pot ucide gândirea sau adevărul într-un om adevărat şi inteligent cum am fost eu. Pot omorî cu cruzime şi nimănui nu îi pasă, dar adevărul rămâne.

Încă o dată trag linie şi vă mai spun un adevăr dureros. Aceşti porci, cum i-am numit eu uneori, au intrat cu multă ură asupra mea, cu evidentul scop de a mă omorî. Şi eu voiam să trăiesc şi să am copil încă din 1984. Nu vă mai explic faptul că nu am fost niciodată nebună că mi-am dorit copilul întreaga viaţă mai mult decât libertatea sau viaţa. Acest lucru nu se putea schimba şi dacă nu voi avea copil anul acesta voi muri. Am spus din 84 şi am avut mereu dreptate. Societatea mi-a furat toţi banii aâtţia ani şi ar fi datoare să îmi dea înapoi măcar la nivelul salariului minim pe economie (deşi eu cred că am avut valoare umană mai mare) pentru toţi aceşti ani în care nu m-au lăsat să muncesc, ca să îmi pot creşte copilul.

Să ne întoarcem la oile noastre. Aceşti porci mi-au explicat clar ( nu este invenţia mea) că ei m-au sacrificat şi au făcut lumea să creadă că eu sunt nebună pentru ca ei să poată păcăli şi conduce mai bine proştii ca pe nişte turme, pentru ca să poată să comită orice crimă la adăpostul minciunii şi folosindu-mă pe mine ca ţap ispăşitor. Ştiu că pare apocaliptic şi incredibil, dar e adevărat. Există nişte realităţi clare, nu le mai enumăr. La urma urmelor, se zice că până şi ororile hitleriste ( a căror cauză sau scop nu le cunosc) au crescut tot prin manipularea sistemului social în acelaşi mod. Şi ei sunt în stare de orice, sunt desensibilizaţi faţă de frumos, bine sau drepate şi nu au respect defel pentru fiinţa umană. Eu am fost mereu trează şi lucidă, dar ei au zis clar că au păcălit lumea că sunt nebună şi că proştii chiar cred că tot ce spun eu e aiureală sau minciună, că niciodată eu nu voi avea cuvânt în societate. În aceeaşi ordine de idei pare logic că alţi idioţi cred că unele fapte clare prezentate de mine în povestea vieţii mele ar fi doar invenţii ale altora, fiindcă în modul acesta ei voiau să mă « aranjeze ». Ei cred numai fiindcă aşa li s-a spus, adică nu au discernământ şi nu respectă « nebunii » cum am fost eu, fiindcă pentru ei nebunii nu merită respect din principiu. Nebunii sunt sclavi torturaţi mai atroce decât sclavii reali de odinioară, şi caşi atunci omorâţi fără niciun drept şi fără ca stăpânii să recunoască adevărul. Reept pentru ei e un lucru şitu că unii au rolul să aranjeze « nebuni » pentru aşa zisa linişte adciăp adormire a societăţii şi toţi ştiu că nebunilor li se toarnă minciuni în cap ca să fie aranjaţi. V-aţi gândit vreodată că poate nu e aşa ? V-aţi gândit vreodată că poate tot ce am povestit eu putea fi dovedit şi a fost adevărul curat ? Şi nu am spus niciodată aberaţii sau lucruri ilogice.

Legat de cele de mai sus vă dau un exemplu, care pare scos din teatrul absurdului al lui Eugen Ionesco. Acest autor într-adevăr a spus lucrurilor pe nume şi a arătat clar adevărul despre crimele insituţionalizate ale societăţii, dar şi alţii la fel, poate nu la fel de caustic şi evident. Unul dintre porcii care a intrat pe mintea mea mi-a mărturisit că eu sunt a nu ştiu câta femeie pe care o omoară. Am uitat cifra şi voiam să trăiesc, încă mai speram să învingă binele în faţa răului. Dar a spus în aşa fel încât părea adevărat. După mai mulţi ani încă ţineam minte acel lucru şi am întrebat eu parcă porcul, poate că era acelaşi, şi el mi-a spus din nou aceeaşi cifră....din păcate nu am notat într-un caiet toată povestea. Acum vă spun curat : nu există dovezi certe despre acele crime mărturisite pe mintea mea de un porc, dar cel puţin se ridică un semn de întrebare în mod normal. În afară de acest lucru, tot ce am scris în cele de mai sus, întreaga scrisoare, e absolut clară şi adevărată şi e absolut clar că am fost mereu om normal. Şi pot să vă spun cu certitudine că ei sunt cu adevărat criminali înrăiţi...mare parte din cei care m-au lovit direct de-a lungul vieţii, nu numai cei care au venit telepatic peste gândurile mele. Doar că voi nu credeţi pentru că eu sunt aşa zis nebună şi pentru că crimele lor sunt prea monstruoase şi credeţi că eu aş delira. Pe mine m-au masacrat monstruos, dar nu sunt singura. Dacă nu va fi adevărul deplin şi dreptatea implorate din 84, dacă nu voi avea copil desigur mă omor, dar faţă de alte sinucideri, aceasta e o crimă mai monstruoasă.

Încă o dată, acum chiar finalul acestei scrisori. După moartea tatei acum 9 ani în 2005 am fost masacrată, torturată, măcelărită mult mai mult ca înainte, din ce în ce mai mult an după an, în completă sărăcie şi completă izolare. Şi oamenii nu vor să îmi dea măcar un leu de pomană, se comportă ca şi cum vor să mor de foame, după tot ce au făcut, după toate că am fost un om perfect. Se poate observa cu claritate că am fost un om perfect în cele mai mici detalii şi că nu am avut absolut nicio greşeală, dar ei tot m-au masacrat sexual şi cerebral încontinuu. În 2006-2007 eram suplă şi mlădioasă, destul de frumoasă la trup şi la chip, făceam singură curat în casă de două ori pe săptămână, făceam baie cu uşurinţă o dată pe săptămână, găteam mâncare, ascultam muzică clasică, coseam un goblen din când în când, etc. Totul era acompaniat de o imensă pace sufletească, de linişte şi calm şi adevărată iubire faţă de oameni. Absolut sigur a fost aşa, există încă toate dovezile. Repet, nu am greşit nimic, nici cât negru sub unghie, dar ei tot m-au măcelărit. Şi nu greşiesm nici înainte de 2005 şi fusesem torturată monstruos efectiv din 84 dar rămăsesem un om bun şi era perfecţiunea în 2007. Ei spun mereu că trebuie să mă omoare şi să ascundă adevărul fiindcă eu am pierdut totul. Şi de aceea nu am dreptul să muncesc sau să am alt drept pe lumea asta, fiindcă, chipurile am pierdut totul în 2005. Dar nu au dreptate. Atunci, în 2005, un post de radio FM, respectiv Radio Europa m-a convins întrutotul că ei mă vor ajuta, fiindcă fusesem torturată încontinuu timp de 21 de ani. Oricine în locul meu ar fi gândit la fel, fiindcă absolut clar nu greşiesm nimic din 84 încoace şi fusesem închisă şi torturată încontinuu, dşei am fost mereu la fel şi totodată un om absolut normal. Ţin minte totul, nu am uitat nimic. În mod normal atunci am crezut, exact aşa cum sugerau cei de la radio, că mulţi oameni din ţara mea, şi încă şi alţii pe care ei îi puteau coopta, doresc să mă ajute şi doresc să mă elibereze, fiindcă toţi ştiu că am fost un om fără pată, chinuită sadic o viaţă întreagă. Până atunci trecuseră 21 de ani de tortură continuă. Dar de fpat acel post de radio voia să mă distrugă şi mai mult. Deci eu nu am pierdut nimic, ei mi-au luat cu forţa !! Însă cei care mă chinuie de moarte încontinuu din 2005 încoace, deşi eu nu am mai avut absolut nicio greşeală şi nimeni nu m-a mai păcălit, ei nu au dreptate că trebuiau să mă omoare fiindcă în 2005 am pierdut totul. Rămăsesem un om perfect şi aveam numai 34 de ani, şi eram pe deplin dornică de muncă şi de lectură, aveam o pace sufletească perfectă şi puteam recupera orice mi-ar fi furat ceilalţi în numai câţiva ani. Nu avusesem nicio vină. Acesta e adevărul, nu ceea ce spun ei, nu aveau nicun motiv să mă tortureze zi şi noapte din 2005 încoace. Eu am fost un om absolut normal, fără nicio greşeală de gândire sau de comportament şi cu sentimente foarte frumoase faţă de oameni, absolut zi de zi şi din 2005 încoace, şi la fel şi înainte. Bineînţeles nu îi pot iubi pe cei răi şi nici nedreptatea.

Repet, am fost perfeţiunea ca om şi binele absolut faţă de ceilalţi. De ce nu vreţi să fie adevărul din 1984 încoace şi prin acest lucru şi multă violenţă şi torturi zi de zi îmi daţi moartea? Trebuie să fie adevărul complet şi dreptatea şi să am copil, am implorat din 84 şi absolut niciodată nu am fost nebună sau proastă sau rea. Nu a existat nimic rău în viaţa mea şi am fost conştientă de tot adevărul torturilor asupra mea încontinuu din 84 şi nu am uitat nimic. Şi după toate că am fost mereu lucidă şi un om absolut bun şi perfect, tot mă omorâţi.. Până şi un om prost poate vedea cum am fost în ultimele două săptămâni: calmă, bună şi cu gânduri frumoase de fapt, lucidă şi fără să delirez, etc. Răul a fost numai din cauza altora, nimic din partea mea. Şi pe de altă parte se poate vedea că am fost încontinuu torturată în ultimele săptămâni, aşa cum am povestit. Având în vedere acest lucru, până şi un prost îşi poate da seama că aşa am fost încontinuu în ultimii ani de tortură oribilă după moartea tatei, deşi nu am greşit nimic şi am fost mereu aceeaşi. Mai mult decât atât, este aproape clar că nu mint şi că nu am greşit nimic nici înainte de 2005, când torturile şi închisoarea au fost la fel de oribile încă din 1984. Eu am fost doar un om perfect normal şi inteligent din 1984. Fără greşeli sau păcate. Ei spun că au inventat numai minciuni despre mine, eu nu înţeleg la ce le foloseşte moartea mea.

Azi, 12 septembrie 2014. Am ieşit după masa pe stradă, fiindcă toată dimineaţa am dormit fiindcă m-au chinuit mult de tot ieri şi noaptea trecută. Era din nou ambuscadă de maşini pe stradă, ca să mă lovească pe mine, nu ştiu de fapt în ce scop. Jur, acest lucru s-a întâmplat de vreo 40-50 de ori cel puţin în ultmii ani, adică din 2005 încoace, deşi eu nu am greşit absolut nimic şi am fost mereu un om normal. Repet, nici în povestea aceea cu radioul din 2005 nu am greşit de fapt, iar după acea poveste nici nu mai au ce inventa, absolut întreaga mea viaţă, zi după zi, a fost doar binele şi adevărul şi chiar perfecţiunea faţă de ceilalţi. Dar azi era iar aglomeraţie de maşini, după care în general mi se face rău în corp şi la inimă, după toate că m-au chinuit încontinuu şi pe alte planuri şi nu mai am energie. Este înfiorător pentru un om singur să se vadă înghiţit fără nicio vină de o mare de maşini, înghesuite între două semafoare, coadă lungă de sute de metri...nici nu vă daţi seama cât suferă corpul omului atacat de ei aşa... Unul intre pietoni striga, când trecea pe lângă mine : « Grăsime ! Grăsime afumată ! », eventual să mă simt eu vizată fiindcă m-au îngrăşat enorm şi aproape că m-au obligat să fumez. Mi s-a mai întâmplat de mii de ori, acest gen de « urmărire » a vieţii mele a început din 1988. Când am fost suplă în 89-90 sau în 2006-2007, când nici nu fumam, atunci ei m-au chinuit dublu poate faţă de acum. Efectiv viaţa mea a fost un exemplu de virtute, pace interioară şi calm şi bunătate faţă de oameni, pe care i-am respectat mult. Am fost mereu delicată, gingaşă fără prefăcătorie, aşa cum sunt şi unele poezii ale mele şi totuşi oamenii mi-au răspuns numai cu violenţă. M-am purtat frumos mereu chiar şi cu maică-mea, după toate că mă batjocorea şi mă tortura zi de zi. Acum nu mai pot şi îmi dau seama că normal ar fi să fie separată legal de mine şi să nu o mai văd fiindcă eu am fost mereu un om normal şi bun şi nu am greşit nimic. Unii zic că « oamenii nu te plac Cristina », dar nu văd de ce şi de ce mă omoară efectiv.

13 septembrie 2014. Iar au început porcii să mă scuipe în mod abject. Un om scârbos spune "decât o regină nebună...". Nu sunt nebună să mă cred regină, am fost totuşi un om perfect normal întreaga viaţă, am fost inteligentă şi un om foarte bun în acelaşi timp, chiar dacă nu am nici ce mânca şi am fost izolată cu forţa. Ei mă omoară în mod concret, obiectiv, nu am niciun fel de probleme psihice şi niciodată nu am avut. Întotdeauna am fost conştientă de realitate, întotdeauna am fost exact cum sunt azi. (nici nu cred că există aşa ceva de fapt, adică oamenii nu sunt nebuni, cei inteligenţi cum am fost eu sunt doar futuţi, iar ceilalţi aşa-zis nebuni sunt doar mai proşti şi chinuiţi şi ei cerebral cu medicamente sau sau în alt mod, adică parazitaţi de fapt). Niciodată nu am am avut vreun simptom psihiatric efectiv, adică aşa cum e scris în cărţi, dar ei numesc halucinaţii faptul că am fost chinuită sexual de la distanţă. Acele aspecte sexuale nu erau deloc "percepţii fără obiect" cum definesc unii halucinaţiile; se putea observa clar că aveam contracţii musculare şi alte semne că erau lucruri reale în lumea concretă, nu în fantezia mea, semne care puteau fi înregistrate sau măsurate. Şi, desigur, nici nu mă gândeam la aspecte sexuale când se întâmplau acele lucruri. Repet, se poate observa cu precizie că nu am greşit nimic din 2005 încoace, când torturile s-au accentuat. Dar la fel, absolut la fel a fost totul din 84, niciodată nu am greşit, nu am minţit, nu am fost nebună, nu am uitat nimic. Am fost binele absolut, cu sufletul plin de iubire faţă de oameni şi pace şi frumos. Nu înţeleg de ce întârzie adevărul. Am fost un om bogat intelectual şi cred că meritam să am drepturi depline în societate. Repet, am fost un om de valoare şi niciodată nebună, absolut niciodată, nu înţeleg de ce mă distrug ei şi mă obligă la moarte în curând. M-au torturat monstruos încontinuu din 84 şi eu ţin minte totul, chiar am fost un om perfect. M-a sunat iar maică-mea şi m-a întrebat cu ipocrizie dacă am nevoie de bani. Şi am răspuns nu, fiindcă vă daţi seama ce scandaluri monstruoase mi-ar fi făcut dacă spuneam da. Dar, ca întotdeauna, chiar dacă eu voi răbda de foame şi dureri în corp (fiindcă sunt grav bolnavă şi medicii nu vor să mă ajute) şi voi răbda multe alte rele, chiar dacă nu mă voi plânge deloc acelei femei monstruoase, veţi vedea în curând dacă nu mă credeţi, că maică-mea mă va lovi din nou monstruos şi va urla la mine şi va găsi sămânţă de scandal oricât de calmă sau prefectă sunt eu. Aşa a fost mereu din 84.

Iar a venit maică-mea la mine cu mâncare. Azi iar a jucat teatru că e o mamă bună şi grijulie. După tot ce mi-a făcut din 84 ! Înainte de a pleca a avut grijă să lase o baltă de apă pe jos în baie. Aproape de fiecare dată când vine în vizită face la fel. Nu ştiu de ce, nu am nici cea mai mică bănuială. Alţii iar au intrat peste mintea mea spunând că eu nu înţeleg că milioane de oameni mă urăsc. Vă spun cu certitudine că e imposibil, citiţi tot adevărul despre mine şi modul pacific şi curat în care mi-am trăit viaţa şi veţi vedea că e imposibil să mă urască cineva. Am fost mereu sinceră, mereu eu însămi şi când pictam acuarele sau desenam şi când coseam goblen, şi când scriam poezii, etc.Am fost şi chinuită şi săracă de mică şi mi-am păstrat tot sufletul blând şi plin de bogăţii de iubire faţă de oameni şi faţă de viaţă. Mereu am fost un om luminos şi blând...se poate dovedi prin toate sentimentele mele şi gândurile curate. Mereu am fost exact cum sunt azi. Altul iar zice « are dreptate, dar a recunoşte adevărul înseamnă a recunoaşte că suntem porci ». Cu alte cuvinte îmi vor moartea şi muşamalizarea adevărului. Pe de altă parte, nu înţeleg defel ce zice: oare vrea să susţină că dacă aş fi fost nebună cu adevărat ar fi fost normal ca ei să mă maltrateze şi să îşi bată joc mereu de mine ? Doamne, nu are dreptate deloc ! Chiar dacă aş fi fost nebună ei nu aveau dreptul moral să mă măcelărească atât de monstruos, atâţia ani.

Iar s-a băgat unul peste mine cu ideea « cum poate spune că ea a fost numai blândeţe şi bine când eu văd numai fiere şi venin în ceea ce spune ? » Înseamnă că ori e orb, ori se preface că e prost ca să mă omoare de fapt, ori îi păcăleşte pe alţii în acelaşi scop. Nu e niciun strop de fiere sau de venin în ce am scris despre viaţa mea, chiar dacă scriu în condiţii dificile (torturată monstruos, probleme trupeşti grave, vecini care bubuie şi urlă, etc.) Tot ce am scris e doar adevărul curat, obiectiv, şi am fost forţată să spun tot adevărul atât prin medicamente înfiorătoare, cât şi prin torturi atroce. Între timp am fost mereu blândeţe şi lumină şi speranţă şi gânduri şi sentimente frumoase...citiţi textele mele despre sat de exemplu...dacă aveţi minte vă puteţi da seama că omul nu se schimbă în faţa calomniei şi infamiei altora...am fost perfect de bună şi cuminte am fost un om foarte constant şi ei tot loveau, exact aşa cum am povestit, fără niciun fel de fiere sau venin din partea mea. Şi dacă tăceam, repet, tot mă loveau de moarte. Ce naiba, aţi înnebunit cu toţii ?!

14 septembrie 2014. Iar au intrat unii peste mine cu ideea "i-au îndobitocit pe toţi". Adică vor să spună că omaenii sunt îndobitociţi legat de viaţa mea normală şi curată întotdeauna. Apoi adaugă la persoana a IIa "V-au îndobitocit pe toţi". Trebuie să recunosc că are dreptate. Oamenii par îndobitociţi legat de aceste crime monstruoase asupra mea încă din 84, nimeni nu vrea dreptate şi adevăr. Am găsit ieri pe internet un grup intitulat Respect Aura Ion, ca şi cum românii ar avea cât de cât respect faţă de ideea de adevăr şi drepturile omului şi dreptate, etc. Atunci de ce pe mine mă omoară? Tot ce am povestit e adevărul curat şi chiar am fost un om de valoare şi virtute exemplară. Am fost mereu un om limpede şi chiar frumos sufleteşte. Şi, după cum se poate observa clar că am fost perfect normală şi fără nicio greşeală din 2005 încoace,iar cei inteligenţi şi-ar putea da seama că la fel a fost şi înainte de 2005, exact din 1984. Pentru numele lui Dumnezeu, dacă aveţi idei absurde şi criminale că aş fi greşit ceva (de exemplu din 2005) vă rog daţi-mi un exemplu. Oricât veţi scormoni, nu veţi găsi decât binele şi adevărul şi iubirea faţă de oameni şi totul normal şi curat în viaţa mea. Şi mereu grija faţă de ordine şi curăţenie în casă (acum m-au chinuit de n-am putut face curat). Şi mereu gândul senin şi amintirea florilor şi cerului curat şi respectul faţă de biserici adevărate, etc. Între timp am fost încontinuu torturată şi exclusă şi mulţi mi-au spus că din cauza faptului că la putere în societate sunt oameni foarte răi şi nu îi suportă pe cei cu sufletul curat. Bine, dar chiar în halul ăsta?

Tot ce am povestit despre viaţa mea în prima parte a scrisorii e adevărul curat. Tot ce am povestit în partea a IIa a scrisorii despre modul în care unii mă batjocoresc şi ideile lor cu care ei intră pe mintea mea e de asemenea adevărul. Eu nu am inventat nimic şi nu sunt paranoică, efectiv toate de mai sus sunt gânduri ale lor despre mine. Nu au legătură cu viaţa mea şi sunt doar atacuir la persoană. Azi noapte, înainte să adorm, au intrat din nou cu ideea că ei mă distrug pe mine şi mă forţează să mă omor fiindcă, citez "nu putem face lumea după chipul şi asemănarea ta". Exact aşa spuneau şi acum 6-7 ani. Mai spuneau că eu sunt prea calmă, prea pură, prea bună şi de o moralitate prea strictă, astfel încât ar fi o nenorocire ca oamenii să fie ca mine, fiindcă nu ar mai exista progres. Cu alte cuvinte, calităţile mele morale au fost utile pentru ei doar ca să mă poată chinui mai mult timp. Dar, vă rog să priviţi adevărul: mereu am fost un om normal şi inteligent, nu înţeleg de ce m-au masacrat întreaga viaţă, inclusiv în ultimii 9 ani încontinuu, în timp ce altor bărbaţi sau femei din generaţia mea de exemplu le-au lăsat toate drepturile şi puterea în societate ca intelectuali sau în alte profesii, deci i-au lăsat să facă lumea după chipul şi asemănarea lor de fapt. Şi nu pierdusem nimic, doar ceilalţi mi-au furat totul fiind eu în închisoare de la 13 ani. Repet, eram încă tânără 31-34 ani şi puteam recupera totul...de ce mă omoară de fapt?

Ora 2 PM, duminică 14 septembrie 2014. Azi am fost în stare să mă spăl pe cap în sfârşit...şi am descoperit că sunt infestată cu păduchi. Mai am numai 80 de lei pentru 2 săptămâni şi iar trebuie să cheltui bani să cumpăr un şampon medicinal. Mâncărimile de cap au început cam acum 2 săptămâni, dar trupul meu era prea slăbit şi în durere şi nu am mai putut să mă spăl pe cap; aveam alte mâncărimi, dureri şi secreţii albastre în zona inghinală, aceste lucruri au dispărut...şi acum a apărut această infestare Şi ieri am văzut cum porumbelul meu se scarpină insistent cu ciocul în zona gâtului. Mă tem că este totuşi o infestare cu păduche uman şi că poate pasărea va muri. Nu ştiu sigur, dar în baie păduchii era destul de mari.

Alţi oameni răi pe mintea mea…Acum insinuează că oamenii mă cred pe mine nebună fiindcă am răspuns la salutul vecinilor, familia cu care am avut probleme pe care le-am descris mai înainte în textul “Gura lumii (2)” şi în “Gura lumii”. Vecina mai în vârstă nu era adineaori cu copiii ei. Nu am greşit nimic niciodată şi nu am fost niciodată nebună. Să se pună ei în locul meu, să sufere izolaţi cu forţa de la 13 ani, să vadă că nu puteam să dau cu piciorul nimănui şi niciunei relaţii cu alţi oameni. Să stea ei în izolare totală aproape 10 ani, după alţi 20 de ani în singurătate. Şi după aceea să vedem ce mai spun…tot nebună mă vor considera? Numai pentru faptul că am fost mereu deschisă dialogului cu alţii? Şi în condiţiile în care singurul om care mai vorbeşte cu mine e vipera aia de maică-mea...absolut orice altă relaţie mi-a fost interzisă şi ceilalţi m-au părăsit, până şi Luiza nu a mai vrut să îmi răspundă la salut, deşi nu am greşit nimic. Aduce-ţi-vă aminte că am încercat din răsputeri să scap de maică-mea, aşa cum ar fi făcut orice om normal şi nevinovat şi nu a fost posibil, nici acum câţiva ani, nici înainte întreaga viaţă. Maică-mea e un monstru, pentru numele lui Dumnezeu...de ce m-au condamnat să nu am altă comunicare sau relaţie, în afară de cea cu ea ? Oricum ei nu mă pot plânge nici de păduchi, fiindcă ar zice numai că sunt nebună, chiar dacă îi arăt păduchii în chiuvetă. Ei nu am putut să îi spun nici lucruri neutre sau bune, darmite să mă plâng de ceva. Întotdeauna, ea deviază discuţia de la subiect şi răspunde de genul "Dar eu?" sau se face că nu aude şi mă obligă să repet tot ce am spus, sau e total insensibilă la lucruri frumoase sau bune şi apoi mă acuză că eu doar mă plâng ei. Iar când mă vizitează, în cel mai bun caz, dacă nu face scandal, atunci îmi caută mereu nod în papură. Foarte rar, îmi povesteşte câte ceva despre ea, de exemplu despre problemele ei cu vecinii, care au inventat că ea e plină de aur şi de bani, ceea ce vă asigur că nu e adevărat, nici ea nu are bani.

Azi, 14 septembrie 2014 am reuşit în sfârşit să merg la farmacie cu reţeta pentru medicamentul de stomac compensat/ gratuit. Iar am avut ghinion fiindcă reţeta era emisă pe 13, eu nu am ştiut că expiră într-o lună şi am ajuns cu două zile mai târziu, fiindcă se pare că ultima zi era 12 dacă s-a emis pe 13. Farmacista a spus că nu mai poate să îmi dea medicamentul. Dar e groaznic, eu chiar nu am greşit nimic toată viaţa, şi cu adevărat am fost torturată groaznic în ultima lună dar şi înainte, fiindcă de aceea ajunsesem la medic pe 13 august. De ce nu au milă, de ce mă omoară ? Nici nu am observat cum a trecut timpul, mă târam de la o zi la alta, fără bani, chinuită oribil şi nevinovată. A fost imposibil să merg la farmacie. Nu am cum să am bani să cumpăr medicamente, în curând nu voi mai avea deloc bani (din nou), fiindcă am cumpărat şamponul contra păduchilor şi din cauza stresului (izolare, sărăcie, torturi diverse, etc.) mi-am cumpărat o felie de pizza şi câteva ţigări...Alimentele sunt peste tot foarte scumpe. Mi-am luat două pastile de stomac contra cost. Va trebui să merg din nou la medicul de familie şi nici nu ştiu dacă o voi găsi acolo. Acum înţelegeţi oare ?-- din 84 încoace totul a fost la fel în viaţa mea...mijloacele de transport în oraş sau trenurile întârziau ore în şir şi pe vremea lui Ceauşescu şi după aceea, birocraţia mi-a dat dureri de cap tot timpul de 30 de ani încontinuu, etc. Niciodată nu am greşit, am avut răbdare şi gândul curat. Am pomenit numele lui Ceauşescu fiindcă unii veneau peste gândurile mele chiar cu ideea că eu aş fi fost legată în mintea unor nebuni sau idioţi sau oameni ciudaţi de persoana lui Ceauşescu. Am uitat că notez acest lucru. Probabil face parte din paranoia aruncată asupra mea pentru a guverna iluziile politice ale unora, adică de fapt este tot ceea ce deja am explicat în paragraful de la începutul scrisorii care începea cu "singura teorie valabilă ", adică modul în care m-au folosit ca sclavă pentru interesele murdare ale unora. De fapt sunt interese murdare. Eu absolut sigur nu am avut nicio legătură cu politica veche (şi evident nici cu cea postdecembristă), eram doar un copil crescut în sărăcie şi lipsuri diverse, mereu cea mai săracă din colectivul în care eram, mereu batjocorită şi lovită direct din 84, şi de părinţi şi de colegi sau profesori. Repet, am fost crescută să nu îmi placă politica deloc. Am fost mereu cu picioarele pe pământ, inclusiv când am fost la revoluţie, dar mersul meu acolo se explică prin torturile suportate ani la rând şi valul mulţimii. Nu am discutat cu nimeni poitică niciodată, fiindcă nu am fost nebună niciodată. Nu aveam nicio legătură şi niciun interes. Am explicat în detaliu cum a fost în 89 când au murit soţii Ceauşescu şi că nu am fost nebună şi nu am avut niciun amestec în acea execuţie. Doar pentru câteva secunde mi-am pierdut conştienţa şi am urlat "moarte" cum făceau şi ceilalţi, dar acest lucru se explică prin surmenaj şi forţa hipnotică a maselor (populaţiei) asupra omului singur. Am suferit neplăceri legate de fostul regim, dar unii oameni îmi scot ochii că eu aveam ce mânca şi ei nu. Înainte de 84 era mâncare şi în magazine, după 84 a început să dispară totul treptat, odată cu accentuarea torturilor asupra mea, dar toţi cei pe care i-am întâlnit spuneau că se descurcă "pe sub mână". În afară de mâncare, (care unoeri apărea miraculos unde nu te aşteptai) eu nu am avut niciun alt avantaj faţă de alţi copii-- nu aveam bani ca alţii, nu aveam haine la fel ca înainte de 84, etc. Părinţii mei nu aveau legătură cu politica, doar că mama lucra la o mică ambasadă. Părinţii mei nu comunicau nimic cu mine, darmite politică. O singură dată după 89, jur că nu mai mult de o dată, tatăl meu m-a şocat puţin fiindcă s-a uitat foarte urât la mine, fără legătură cu sentimentele sau cuvintele mele şi a spus: "Ei cred că Ceauşescu e prost. Ceauşescu nu e prost deloc." Deoarece tatăl meu mă împroşca cu mii şi mii de aspecte "paranoice", legate de mii şi mii de lucruri -- religie, cutremure, literatură, psihiatrie, genialitate, sexualitate etc, etc. eu nici nu am dat importanţă acelor cuvinte, singurele legate de Ceauşescu între mine şi alţii, în afară de vorbele unei foste colege, singura mea relaţie mai apropiată: "Ce ai face Cristina dacă te-ai întâlni de-odată cu Ceauşescu?". Jur pe tot ce e mai sfânt că altceva nu a mai existat în viaţa mea legat de acel personaj.

Şi chiar acum a intrat un alt porc peste mine cu ideea "sentinţa e irevocabilă, Cristina" Dar eu efectiv nu am greşit şi nici păcătuit nimic o viaţă întreagă. Apoi "nu putem să îţi lăsăm viaţa că ar însemna să întoarcem lumea pe dos". Adică eu trebuie să mor în chinuri, păduchi şi ura ciudată a unor nebuni zi de zi, izolare totală, foame de atâţia ani, minciuna tuturor, lipsă de medicamente pentru cancerul sau boala asta gravă, lipsa drepturilor omului pentru mine din 84, lipsă de toate, etc. fiindcă altfel, spun aceşti monştri, dacă tu Cristina ai avea drepturi lumea s-ar întoarce pe dos. Bine, dar e complet absurd. Tot ce am povestit e adevărul curat, deci lumea ESTE pe dos… exact ca în operele artistice care ilustrează acest lucru…

Am uitat să notez o singură “teorie” care ar explica şi ea martiriul şi moartea mea. Este posibil, dar nu e cert… unii mi-au sugerat că aş fi fost într-un program de eugenie al fostului regim, fiindcă eu am primit un diagnostic de hipotiroidie în adolescenţă...aş putea povesti în detaliu păţaniile mele ciudate cu medici în vremea aceea, dar nu cred că are rost aici.

Pot să mai adaug încă o concluzie. Eu nu am fost niciodată nebună, proastă sau rea, cred că oricine poate vedea acest lucru. În acelaşi timp eu am trăit şi am gândit mereu curat şi nu am dat nimănui motive să creadă că eu aş avea vreo legătură cât de mică cu nebunia unora legat de Ceauşescu, darmite să îi fac pe unii să creadă ştiu eu ce aberaţii că eu aş fi nebună sau că aş fi avut legătură cu Ceauşescu. Vă dau câteva exemple: în familia mea mama părea a fi capul răutăţilor şi tata părea a fi în apărare. Eu am încercat să fac pace între ei fiindcă eram copil bun şi cu încredere că iubirea e mai puternică ca ura (încă mai cred şi acum). Atunci ambii părinţi şi-au redirecţionat ura şi violenţa asupra mea. Exact la fel şi societatea. Adică înainte de 84, când mergeam cu mama la cumpărături (şi ea era de obicei plină de nervi şi mă urechea fără motiv, spunea mereu că nu suportă aglomeraţia), unii oameni de pe stradă o apostrofau pe maică-mea că ar fi ţaţă sau ţoapă, sau altfel de vacă. Chiar şi după 84, de fiecare dată când mergeam cu mama la vreun spectacol, lumea din spatele nostru o lua la rost pe mama, ca şi cum vedeau în ea ceva rău, deci marginalizarea socială din cauza sărăciei de fapt (sau mediului social defavorizat) era evidentă. După 89 ei au transferat agresivitatea asupra mea şi s-au purtat la fel cu mine, inclusiv la spectacole, cum făceau cu mama înainte. Deci se poate vedea clar că nici eu, nici mama mea nu aveam legătură cu politica sau cu Ceauşescu, fiindcă nimeni nu ne respecta defel şi nu aveam nicidecum vreo « putere » ocultă în societate. Pot da multe alte exemple, toate sunt adevărate şi dinainte şi de după 89. De exemplu după ce am rămas fără picior şi intram ca studentă la spitalul municipal/ universitar/ de urgenţă – femeile de serviciu mă lătrau oarecum agresiv, după care liftiera spunea, în condiţiile în care eu eram oricum chinuită trupeşte ca întotdeauna, « noi suntem de vină că am adus Soarele prea aproape de Pământ ». Şi astfel îmi vorbeau mereu unii în mod direct, alţii prin astfel de vorbe în jurul meu. Ce naiba de legătură vedeţi cu politica ? Tot ce am povestit e adevărul, nu am delirat niciodată. Sincer, nici nu cred de fapt că oamenii sunt aşa "nebuni" cum sugerează unii, încât să creadă că eu aş avea vreo legătură cu politica. Sincer nu înţeleg cum pot ei să omoare cu zâmbetul pe buze un om nevinovat şi bun cum am fost eu, nu înţeleg de ce întârzie adevărul şi dreptatea implorate de mine din 84. E normal că vreau să trăiesc, nu am apucat viaţă deloc. Chiar acum au intrat din nou în gândurile mele cu ideea că "e adevărat că are dreptate, dar noi nu putem să ne permitem să...(nu se înţelege ce) ...pentru o nebună". Nu voi mai scrie nimic din ce se mai întâmplă, în această scrisoare...sunt oameni foarte răi şi voi ceilalţi sunteţi complici cu ei. Atât.

Încă o dată totuşi adevărul. Azi 15 septembrie 2014. De ce mă omorâţi ? Am fost totuşi un om perfect şi mi-am cerut, firesc, dreptul la viaţă din 84, decând au început să mă tortureze. De atunci nu s-au oprit. Au inventat că sunt nebună grav, când de fapt nu am minţit niciodată, nu am avut delir şi nici interpretativitate şi niciun alt simptom. Azi era din nou maree de maşini şi oameni pe stradă. Am găsit azi dimineaţă în geantă singura mea pereche de ochelari de soare rupţi. Desigur nu am bani de alţii. În afară de izolarea completă de mulţi ani, de fapt din 84, nu din vina mea, nu am bani nici de mâncare de atâţia ani. Acum iar sunt fără niciun leu două săptămâni. Este real şi că am păduchi, poate indirect sau direct tot din cauza celor care îmi vor moartea. Este real că îmi dispar lucruri din casă şi că în mod misterios uşa dulapului se deschide periodic, deşi o închid de două ori. Este real că am simptome trupeşti, nu psihice, grave, pe care de fapt medicii nu le tratează. Iar oamenii aceia răi m-au invadat cu minciuni, ca şi cum eu aş fi delirat, atât aberaţii că aş fi nebună, cât şi idei absurde că m-aş fi gândit la politică. Tot la fel au intrat peste mine cu idei aberante despre nu ştiu ce curvă sau ţigancă sau vrăjitoare, ca şi cum eu m-aş fi crezut sau ei ar fi crezut că sunt curvă, ţigancă sau vrăjitoare. Nu e adevărat, am fost un om inteligent şi nici nu îmi vine să cred că oamenii cred răul sau aberaţii despre mine. De atâţia ani abia am cu ce să mă îmbrac, iar dacă vine frigul chiar nu voi avea deloc, numai dacă slăbesc (ceea ce încă sper) voi încăpea în singura mea pereche de blugi vechi şi peticiţi de mulţi ani. Am avut totuşi norocul azi să pot merge la medicul de familie şi să iau altă reţetă pentru medicamente de stomac, dar a trebuit să plătesc 3 lei şi treizeci de bani. Cel puţin stomacul poate nu mă va mai durea. Iar intră nişte oameni răi peste mine cu ideea că eu nu am dreptate. Adevărul e ca am avut mereu dreptate, nu doar acum. E trist, nu înţeleg de ce nu există milă.

Am ieşit până la supermarket să îmi cumpăr o pâine şi trei ţigări din ultimii bani. La ducere o persoană din bloc m-a salutat. La întoarcere m-am intersectat cu vecina de deasupra, care ducea în braţe povară dulce de copilaş. Vecinii au făcut mulţi copii în blocul în care stau în ultimii 7 ani. Vecina de deasupra nu m-a salutat niciodată, nu înţeleg de ce, eu nu am gândit nimic rău niciodată. Chiar şi când a venit la mine în apartament findcă aveam inundaţie la bucătărie şi precis nu era din cauza mea, dar ea nici nu se uita la mine, îl privea numai pe şi vorbea numai cu administratorul. Am câte o pată pe tavan în ambele camere datorită lor. În acelaşi moment iar s-a băgat unul pe mine cu ideea că "asta crede că toate necazurile ei sunt din cauza ta". Apoi altul a zis "idioata". Apoi, altul sau acelaşi, exact cum au făcut în urmă cu un an-doi: "ea nu înţelege că ea trebuie să moară ca să trăim noi?!" Iar altul "pierdem totul".

Şi altul iar latră "nu are dreptate" periodic. Şi altul iar zice "noi am încercat să le explicăm oamenilor, dar ei pentru ei tu eşti o scroafă care şi-a trădat poporul". Este complet absurd, mereu mi-am iubit ţara enorm şi nu am trădat pe nimeni de mică deşi am fost foarte săracă şi chinuită. Iar peste toată grămada de gunoi trece unul ca un fluture cu aripile mânjite, spunând: "o să o am pe conştiinţă toată viaţa". Dacă aşa e, atunci de ce mă omoară?! De ce nu vor să fie adevărul şi dreptatea şi preferă să mă aibă pe conştiinţă? La ce popor se referă? Ce am trădat şi când? Este imposibil să trădezi ceva cu care nu ai legătură, respectiv oamenii păcătoşi şi mincinoşi. Eu nu am avut parte decât de închisoare şi tortură din 84, am văzut cum colegele şi colegii mei, chiar dacă erau agresivi şi mă batjocoreau (unii) ajungeau profesori universitari sau alte categorii sus-puse, în ţară sau în străinătate. Parcă în străinătate ajungeau cei mai oneşti (nu chiar toţi), ca şi cum era un fel de brain drain selectiv. Eu nu am avut nicio şansă. Nici să fiu femeie de serviciu, fiindcă asta am fost la ultimul meu serviciu şi acolo m-au obligat, prin multe abuzuri, să îmi dau demisia. Este exact cum spunea tata când eram tânără: "eşti un gunoi social. Nu meriţi să fii nici măturătoare de stradă." Şi nu era aşa. Puteţi să îmi spuneţi ce s-a întâmplat?

16 septembrie 2014. Iar a venit scârnăvia de maică-mea la mine în vizită. Unii spuneau "Maică-ta este una dintre cele mai mari jigodii pe care le-a avut pământul românesc, dar nu se poate face nimic." "Tu ai fost un om prea bun". Bine dar de ce îmi vreţi moartea şi nu vreţi să fie adevărul şi dreptatea din 1984 încoace? Nu am fost niciodată nebună, am fost mereu un om gingaş şi pur, binele şi lumina zemoase şi curate. Absolut sigur aş fi adus numai fericire oamenilor şi familiei mele, fiindcă meritam să am o familie a mea şi copilul meu. Nu înţeleg de ce îmi vreţi moartea acum, când trebuie să am copil şi aă fie dreptate, cum am implorat din 84. Şi naşu o numea pe mama jigodie şi avea dreptate. Şi mamaia îmi spunea adevărul despre ea în copilărie, dar îmi lăsase speranţa că prin răbdare şi iubire voi reuşi să plec de acasă...Sufletul încă mi-e plin de lumină şi adevăr, inima de frumuseţe şi drag de ţară... Nu am fost niciodată nebună, eu nu am greşit nimic întreaga viaţă şi ţin minte tot ce mi-a făcut scroafa de maică-mea. Azi de exemplu, cum s-a întâmplat de zeci de mii de ori şi v-am explicat totul de mii de ori, scârba mi-a făcut un fel de scandal, adică mi-a vorbit agresiv şi acuzator, pe un ton foarte urât, care ţi se bagă ca un cuţit în creier, timp de vreo 20 de minute, după care, ca întotdeauna în astfel de cazuri, s-a liniştit brusc şi a devenit numai lapte şi miere, cum face mereu ca să te apuce greaţa şi mai tare. Fiindcă ea vrea să spună: “uite, îmi bat joc de tine şi mă prefac cum vreau eu de 30 ani, fiindcă eu sunt "superioară" şi am dreptul să te omor”. Aşa a fost mereu, deşi eu am avut răbdare şi nu am greşit nimic şi ţin minte totul...exact din 1984. Eu am fost totuşi un om frumos (şi încă sunt) , de ce aţi vrut să o lăsaţi pe jigodie să mă omoare, am fost numai binele...niciodată nu am fost nebună, nici măcar o dată, implor încă o dată lumea întreagă, nu doar ţara mea, de ce vreţi să fiţi complici la infanticid aşa groaznic, de ce lui maică-mea i-aţi dat totul o viaţă întreagă şi pe mine m-aţi torturat încontinuu? De ce medicul de familie, după un calvar de 30 de ani fără greşeală din partea mea, îmi sugerează, atunci când mă plâng de izolare şi sărăcie, să mă mut cu scroafa ? Cum nu veţi găsi o greşeală în ultimii 9 ani, nu veţi găsi nici înainte de 2005 în viaţa mea, e adevărul. Iar alţii, din nou: "ne-au păcălit pe toţi proasto!" Nu sunt deloc proastă, nu ştiu cine sunt toţi şi cine i-a păcălit. Dar consider că omul nu are scuză să fie criminal sau să ascundă adevărul dacă a fost păcălit. Vreau să trăiesc din 84, cer de atunci drepturi şi adevărul, am dreptate absolută. Şi din nou unul repetă stereotip: “La loc comanda!”

17 septembrie 2014. Iar a apărut în calea mea vecina aceea care mi-a făcut scandal şi m-a împroşcat urât cu insulte şi înjurături, deşi nu am avut nicio vină, cum am povestit în Gura lumii şi Gura lumii (2). Totuşi eu am salutat-o şi azi nu mi-a mai făcut scandal. Dar acum îmi pare rău, probabil că ea nu poate înţelege iertarea şi gândul bun. De fapt acum am greşit, nu trebuia să o salut! Îmi pare sincer foarte rău, eram ameţită după pastilele psihiatrice, abia trezită din somn. Şi astfel am acţionat impulsiv, conform sentimentelor frumoase faţă de oameni. Dar ei nu pot înţelege asta. Dacă va mai apărea în calea mea nu o voi mai saluta niciodată.

Şi din nou unii îmi sugerează că eu trebuie să mor şi ei trebuie să muşamalizeze tot adevărul despre mine, fiindcă altfel ar fi un scandal prea mare. Eu nu înţeleg ce fel de scandal, fiindcă timp de 30 de ani am spus tot adevărul încontinuu, nu am greşit nimic şi nu am fost niciodată nebună. Deci cine să se certe cu cine, din moment ce tot adevărul şi dreptatea sunt de partea mea? Ei zic că tocmai de aceea ar fi scandal, fiindcă nu am greşit absolut nimic şi toţi sunt vinovaţi şi nimeni nu vrea să îşi asume responsabilitatea legat de masacrul vieţii mele nevinovate şi normale. Unii de asemnea îmi sugerează că nu am cancer, deşi am simptome groaznice, şi că adevărul e că ei m-au otrăvit ca să scape de mine, ca să nu mă dezvolt intelectual şi ca personalitate în societate, sau ca viitoare mamă şi soţie, fiindcă eram tânără şi aveam 31 sau 34 de ani, deci puteam recupera uşor în câţiva ani tot ce mi-au furat ei, fiindcă eu de fapt nu am pierdut nimic, doar ei mi-au furat, eu fiind un om perfect normal şi atunci ei, fiindcă nu mă suportă, au hotărât să mă otrăvească pentru a fi siguri de moartea mea şi muşamalizarea adevărului. Şi că tot de aceea mi-au dat păduchi, ca să mă scarpin, ceea ce duce la o stare intelectuală foarte proastă, fiindcă scărpinatul înseamnă pierdere de energie. Bine, voi muri în curând, aşa cum voi toţi aţi vrut timp de 30 de ani. Dacă va fi tot adevărul, cum implor din 84 şi voi avea copilul aşteptat de atunci şi toate drepturile implorate de atunci plus faptul de a nu o mai vedea niciodată pe scroafa de maică-mea nu mă mai omor, cum am spus de atâţia ani, dar de ce doamne atât de târziu ?? Nu am greşit absolut nimic o viaţă întreagă şi nu am gândit măcar ceva rău...

În curând voi muri, mă voi sinucide. Am implorat degeaba viaţa din 1984 încoace...Am fost încontinuu torturată. Unii spun că eu am fost ţapul lor ispăşitor, nu înţeleg pentru ce. La numai 21 de ani, după 8 ani de tortură groaznică, m-au închis cu forţa în spitalul de psihiatrie fiindcă eram violent masacrată sexual de la distanţă, ceea ce unii numesc futut, cuvânt pe care eu nu îl cunoşteam atunci. Medicii mi-au dat diagnosticul invalidant de schizofrenie şi m-au torturat grotesc de violent, timp îndelungat cu medicamente foarte puternice, împotriva acelor torturi sexuale de la distanţă asupra mea. Am fost un om absolut perfect, nu am avut absolut niciun alt simptom psihic în afară de acele violuri. Datorită acelui diagnostic nu mi-au lăsat nicun drept în societate până în ziua de azi, m-au izolat şi m-au lăsat complet fără bani şi complet singură. Acum medicamentele psihiatrice (neuroleptice) nu mai au efect asupra chinurilor sexuale de la distanţă. Azi noapte au venit sexual peste mine de două ori. Am spus medicului că medicamentele nu mai sunt eficiente şi nu mă mai protejează de ororile sexuale pentru care ei mă numesc schizofrenă. În mod aberant medicul mi-a prescris Romparkin (care e nu e neuroleptic pentru psihoză) pentru aceste lucruri. Păi atunci mă întreb eu, de ce mi-au dat diagnosticul iniţial de schizofrenie ca să mă chinuie o viaţă întreagă? Fără copilul meu eu mă omor. Şi de ce mi-au luat toate drepturile o viaţă întreagă? Vedeţi cât de porci sunt? Nu am avut niciodată nici delir, nici halucinaţii şi niciun alt fel de simptom. Am fost un om abslout perfect şi fără păcat o viaţă întreagă. Am fost senină, calmă şi fericită. Am iubit oamenii şi viaţa. Am fost un om inteligent. Am citit mult şi am înţeles multe lucruri. Ei spun doar pe gândurile mele că am fost doar ţapul lor ispăşitor. Deci în concluzie trebuie să fie adevărul, cum implor încă din 84 şi ei trebuie să îmi dea banii pe care mi i-au furat atâţia ani şi să am drepturi depline în societate şi mai ales copil, altfel mor.

"handicapata aia încă nu a înţeles?" "Ea nu înţelege că trebuie să tacă orice îi scuipă ceilalţi?" Etc. Vă jur că şi tăcerea e inutilă şi ei mă scuipă enorm, nu oricum. Ieri 23 septembrie 2014 am cerşit pe stradă câţiva lei cu nişte DVDuri în mână, cineva a fost destul de generos încât mi-a dat 10 lei şi am avut ce mânca ieri. O fostă prietenă, care şi ea de fapt mi-a aruncat unele vorbe cel puţin ciudate în anii tinereţii (la fel cum au făcut toţi, dar poate că ea a uitat) mi-a promis că îmi va trimit ecâţiva lei să îmi cumpăr pantaloni. Altfel oricum nu am ce îmbărca în sezonul rece. ALţii iar intră peste mine cu aceeaşi idee -- fugi de-aici că nimeni nu are să creadă adevărul", deci va trebui să mor. Şi pe facebook prietenii virtuali mi-au scris că sunt bolnavă mental şi că ei nu cred că eu niciodată nu am avut vreo tulburare psihică...totuşi e adevărat, citiţi toţi ce am scris, deci voi muri sigur, dacă nu va fi adevărul.

Sinucidere certă

CRISTOS A ÎNVIAT!

Aceasta e ultima mea postare pe acest blog. Poate voi mai scrie câteva poezii pe celelalte bloguri ale mele. M-au torturat enorm în ultimele săptămâni, m-au scuipat mereu cu idei aberante, urâte şi ameninţări şi multe altele. Am suferit şi trupeşte enorm. M-au torturat fie că am luat fie că nu am luat medicamentele. În prezent le iau. Mai stau puţin pe lumea asta. Peste un timp, dacă veţi vedea că nu mai apare nicio postare nouă pe acest blog, veţi şti sigur că am murit adică m-am sinucis, în esenţă ucisă monstruos. Nu am auzit niciodată voci, doar gândurile lor abjecte şi o grămadă de minciuni despre mine. Sau despre ţara asta...spuneau că este o ţară de asasini şi din cauza asta nu am ce căuta între ei, dar eu nu cred aşa ceva. Pe acest blog au umblat la postări la HTML, unde au introdus dedesubt multe coduri de semne şi cifre, nu ştiu dacă ele modifică textele mele. Azi şi mâine le curăţ. Ştiu că alţii pot oricum modifica blogul sau postările mele oricând, şi după ce mor. Un timp poate vor fi corecte dar oricum nu am cititori mulţi. Nu vreau să fie Zăgrean Leon următorul ţap ispăşitor în locul meu, dar din păcate din motive obiective nu mai pot scrie povestea despre acea iubire nevinovată şi fără păcat din partea mea. Oricum moartea mea nu vă foloseşte la nimic şi nu e adevărat că vă veţi simţi mai bine cum mi-au spus unii.
Şi fiindcă unii mă tot luau la rost zilele trecute că eu sunt proastă şi nu înţeleg că în 89 a fost lovitură de stat, nu revoluţie, las aici ceea ce am scris pe youtube noaptea trecută drept comentariu la un cântec al lui Valeriu Sterian, a cărui soţie am cunoscut-o.

Sunt din generaţia veche, probabil pe ducă, dintre cei care au terminat liceul în 1989. Nu cred că sunt ratată şi dezadaptată din cauza fostului regim şi nu am împrăştiat nicio sămânţă generaţiilor mai tinere şi mai privilegiate decât am fost eu. (vezi Radu Miron mai jos)! Nu putem judeca normal şi corect şi nu putem condamna viitorul generaţiilor de azi, fiindcă pentru vremurile ce vin nu există martori! @pramatia--sunt parţial de acord cu tine că poate a fost o lovitură de stat; m-am documentat azi ce înseamnă lovitură de stat şi caracteristicile se potrivesc. În general nu am fost un om curios şi detest politica. Mai e scris că dacă o lovitură de stat e nereuşită poate urma un război civil. D-zeu ne-a ferit de aşa ceva. Tatăl meu, Dzeu să îl ierte, fiindcă în esenţă datorită lui exist, urla la mine în anul 90 "ce, tu vrei să fie război civil?" Eu nu aveam şi nu am legătură cu politica, spun doar adevărul gol-goluţ. Poate tata se gândea la altcineva şi eu nu înţelesesem atunci. Au fost tulburări în 90, dar nu chiar război civil. După un anumit tip de lovitură de stat poate urma alta, legată de armata statului, mai caută surse şi vei găsi ce spun eu. @marian dronean--sunt parţial de acord şi cu tine, ai idei interesante care stimulează gândirea, poate uneori idei exagerate Eu am fost pe 22 în faţa CCului şi nu ştiam că eram filmată de televiziune (vezi rolul mass-mediei în lovituri de stat de exemplu, găseşti şi pe net). Vreau să adaug că pentru mine acest cântec a fost mereu un cântec fără implicaţii politice, fiindcă nu mă interesează politica şi am trăit izolată şi îmi place pur şi simplu drept cântec! Pentru ce am păţit eu la revoluţie sau lovitură de stat, cum preferi, vezi textul meu cu câteva zeci de cititori, nu mulţi, pe un site literar din România. P.S. Lumea mă consideră nebună, că aş fi fost victima revoluţiei ...şi din 92 nu mai am niciun drept, nici de muncă. Viitorul pentru mine e foamea, deşi am răbdat multe şi în fostul regim. Erată...marian androne
http://youtu.be/IqgozEGAfVg
Azi 20 aprilie 2014

De fapt nu ştiu dacă mai are vreun rost să curăţ textele din trecut pe HTML, fiindcă tocmai am curăţat unul şi au reapărut, nu mai explic cum. Poate totuşi textele sunt complete şi exacte. Eu, pe calculatorul meu, le văd complete şi nemodificate.

Mai adaug câteva lucruri poate înainte de a muri, dar numai pe această postare. Azi, 20 aprilie 2014, iar au venit cu minciuni urâte şi violenţă barbară asupra mea. Gândurile lor, citez "Nu putem recunoaşte adevărul (deci te omorâm şi trebuie să mori) fiindcă dacă am recunoaşte adevărul ne-ar scuipa toată lumea". Nu au niciun fel de logică. Viaţa mea a fost o poveste frumoasă, dacă e povestită ca adevăr, se va putea observa că am fost din copilărie un om bun şi fără greşeli, că am avut toată viaţa caracter frumos, că am fost un om calm şi constant, că eram inteligentă dar profesorii (de la 11 la 17 ani, unii dintre ei, spuneau că sunt prea matură pentru vârsta mea şi minţeau că desenele mele de exemplu nu erau ale mele). E adevărat că nu am păcătuit şi nu am greşit nimic. Deci nu e nimic ruşinos sau de scuipat legat de adevărul despre mine. Din păcate nu am reuşit să scriu totul pe blog, căci ar fi fost mai multe povestiri adevărate din care se poate vedea clar că am fost un om frumos ca suflet, dar şi bun mereu cu alţii şi că tot ce spun medicii psihiatri sau alţii sunt doar minciuni, ca să mă omoare. Din aceste cuvinte pe care ei le repetă mereu, respectiv că nu pot sau nu vor să recunoască adevărul fiindcă i-ar scuipa toţi, am tras concluzia că de fapt ei sunt asasini monstruoşi şi că nu vor adevărul fiindcă alţii i-ar scuipa dacă îşi recunosc crimele faţă de un om nevinovat, cum am fost mereu.
Tot azi, zi sfântă de Paşte, am ieşit puţin pe stradă şi nişte oameni abjecţi au intrat iar peste gândurile mele (după tot ce a fost de vreo lună Doamne!)cu vorbele că ei au inventat acum pentru poporul român ideea că eu mi-aş fi pierdut memoria asupra trecutului, când de fapt ţin minte totul şi precis nu am greşit sau păcătuit nimic. Mai mult decât atât, aceşti oameni răi şi fameni , vorba lui Eminescu, au zis că eu trebuie să fac pe nebuna ca oamenii să creadă că eu sunt nebună, fiindcă poporul nu mă vrea. Eu nu înţeleg ce vor să spună. Cum adică, dacă nu îţi place de un om nu îi dai voie să muncească şi îl omori în chinuri groaznice numai fiindcă nu îţi place? Eu nu am fost Lăpuşneanu care spunea "dacă voi nu mă vreţi eu vă vreau", am fost doar un om perfect normal; e adevărat însă că mereu am ţinut mult la oameni. Cum pot aceşti ticăloşi să vrea să îmi grăbească moartea acum şi în ce scop îmi vor moartea nu înţeleg. Nu îmi vine să cred că după ce au aruncat ură şi minciună asupra mea timp de 30 de ani, acum ei îmi cer mie să mint că aş fi nebună şi chipurile ei au îndoctrinat poporul să creadă că eu aş fi uitat ceva. Ţin minte totul, în afară de detalii din cărţi mai complexe intelectual. Dar absolut tot esenţialul în rest.
21 aprilie, 2014 Azi, printre diverse atacuri din partea unora, am observat (de fapt de aseară) că siteul agonia.net sau www.poezie.ro nu mai este disponibil, cel puţin pentru mine. În mod straniu paginile în limba franceză sau engleză ale siteului, unde am câteva texte, pot fi accesate. Pentru pagina română scrie Forbidden access, adică acces interzis. Poate îşi va reveni, dacă nu, nu trebuie să îmi pese că am pierdut doar câteva lucruri pe care nu le am în calculator. Oricum textele mele nu sunt acceptabile sau plăcute pentru ceilalţi. Scrisesem doamnei editor Reiter un mail cu câteva zile în urmă când siteul încă mai mergea, în care semnalam că e o greşeală legat de fotografia mea de profil. Nu mi-a răspuns, apoi am trimis acelaşi mail încă de două ori, în speranţa că poate poza mea de profil se va repara. Nu mi-a răspuns şi de aseară siteul nu mai e funcţional. Nu pusesem decât câteva comentarii bune la poezii care mi-au plăcut, dar, nu ştiu de ce, autorii lor nu mi-au răspuns de vreo săptămână şi apoi am înţeles să nu mai scriu comentarii, deci nu am greşit nimic. Dar am văzut că altor comentarii le răspundeau. Mai mult decât atât, deşi am postat mai demult un comentariu pozitiv şi sincer la un poem al lui Vasile Munteanu, el mi-a răspuns destul de urât, ceilalţi nu mi-au răspuns deloc.
Pe alt site, hermeneia.com, unde mi-au spus că niciun text al meu nu e bun, mi-au eliminat drept foarte proaste două haiku-uri, fără să motiveze de ce, cum au făcut în alte cazuri la alţi poeţi. Bun, eu nu sunt poet, recunosc că poeziile mele sunt foarte slabe, altfel în 7 ani şi jumătate m-ar fi publicat. Dar nu e normal cum s-au comportat şi nici ipocrizia de a îmi lăsa alte texte pe prima pagină.
23 aprilie 2014 Azi dimineaţă m-a sunat Irina de la Constanţa, căreia i-am dăruit în august 2013 cel mai frumos ţolob de la mama Limpi, când ea mi-a plătit hotelul o noapte la Constanţa. Eu i l-am dat cu drag, ea m-a ajutat. Azi m-a trezit din somn şi nu am apucat să răspund şi când am sunat-o mai apoi de două ori nu a mai răspuns şi nici nu a mai sunat. Ea m-a vizitat odată cu mama ei la casa aceea cu scrinul negru şi otrăvuri de care am mai scris. Apoi a refuzat să mă viziteze după ce m-am mutat la apartamentul meu, şi mi-a părut rău fiindcă în 2006-2007 şi chiar mai apoi eram fericită şi ţineam curăţenie lună zi de zi. Dar ne-am mai văzut la părinţii ei acasă. Odată nu mi-a plăcut că îmi punea coarne în poză, cum făcea naşul meu când eram mică. Ea era mereu ocupată şi foarte grăbită, nu a avut timp de mine de fapt. Îmi amintesc când ea m-a dus pe acoperişul blocului ei odată şi apoi cum, întorcându-mă de la Cluj, m-am dus singură acolo şi m-am gândit la sinucidere, fiindcă la blocul meu ieşirea pe acoeriş era încuiată. Nu ar fi fost bine nici să mă fi omorât atunci în 91, mai bine ar fi fost la 13 ani când a început calvarul meu. Dar chiar când mă gândeam eu atunci a apărut un bărbat necunoscut pe acoperiş. Şi am rămas în viaţă. Ieri am avut o criză de dureri şi arsuri de stomac şi colici care m-a ţinut la pat vreo 5 ore. Azi mă mănâncă degetele mâinilor şi am bube roşii care nu trec şi nici mâncărimile de vreo două săptămâni, deşi am luat antialergice zilnic.Acum am amanetat trei inele din cele 5 pe care le am, pentru vreo 250 lei. Le voi prelungi luna viitoare, fiindcă nu voi avea bani să le plătesc. Poate totuşi nu le voi pierde. Acum iar nu ami am niciun leu, a trebuit să cumpăr şi medicamente şi pamperşi şi am mâncat şi fumat mult din cauza torturilor din partea altora. M-am gândit să mă omor chiar azi, dar era Sf. Gheorghe şi poimâine e Izvorul Tămăduirii. Nu vreau să mor în vreo zi cu semnificaţie religioasă sau de alt fel mai mare.

29 aprilie 2014 Iar m-au torturat azi noapte urât şi morbid. Eu oricum voi muri dacă nu voi avea copil anul ăsta şi să am drepturi cum spuneam depline şi să fie tot adevărul. Ei îmi tot spun gânduri urâte, exact că ei nu vor să recunoască adevărul fiindcă altfel îi omoară pe ei şi preferă să mintă şi să mă omoare pe mine. Din păcate nu m-au mai lăsat de vreo lună să fac baie şi să fac curat. E oribil. S-a băgat unul care spune că decât să fie tată de copil nenoricit mai bine moare. Aşa şi eu, mai bine mor, decât fără copilul meu, care înseamnă mai mult decât viaţa pentru mine, încă din 1984. Şi ei ştiau asta.

3 mai 2014. Zilele acestea tot intră peste mine unii cu gânduri urâte şi violente. ca de obicei, nu înţeleg, fiindcă nu am greşit nimic niciodată. Citez "nebuna aia nu înţelege că toţi vor să se omoare şi că trebuie să se omoare, şi cu cât mai repede cu atât mai bine?" Nu înţeleg de ce ...oare la mine se referă drept nebună şi de ce, şi de ce îmi vor moartea, la ce le foloseşte? Majoritatea acestor g\nduri negative au fost la persoana a IIIa, puţini au intrat direct peste mine cu gânduri de genul "Tu Cristina trebuie să mori pentru porcii ăia care te-au distrus".

6 mai 2014. Iar au intrat peste mine cu gânduri de genul că trebuie să mă omoare că poporul mă urăşte..!!!??? Nu înţeleg ce vor şi de ce. Voi încerca înainte de a muri să scriu aici şi povestea iubirii mele nevinovate faţă de Zăgrean, şi poate alte câteva povestiri mai puţin importante pentru rostul vieţii mele. Oricum am scris absolut tot esenţialul. Repet, nu am greşit nimic şi am fost mereu un bun şi luminos cu ceilalţi, o influenţă pozitivă, am dăruit numai binele şi am primit numai răul. Oricum ei ziceau că de aia am fost condamnată la moarte din cauză că Zăgrean m-a sedus şi păcălit că mă iubeşte. Nu ştiu cu ce voi începe, poate voi încerca o ordine a faptelor cam cum s-au derulat în timp, dar după atâtea chinuri cerebrale ale altora asupra mea ordinea nu va fi poate perfectă, dar faptele da. Ei zic că oamenii de aceea mă consideră nebună, că m-am lăsat păcălită de Zăgrean şi am ţinut mult la el şi am crezut în promisiunile lui. Voi încerca o ordine aproape perfectă.

7 mai 2014. M-am sculat cu greu la 2 după masa. În ultimele zile numai aşa. Sunt foarte deprimată, nu mai pot din cauza rupturii psihice de 30 de ani deja, nu înţeleg de ce întârzie adevărul în cazul meu, să mă bucur să fiu între oameni, să muncesc mult, să fiu fericită cu copilul meu...Nu am greşit absolut nimic întreaga viaţă. Să se ştie public că nu am fost niciodată nebună şi tot restul. M-a durut ficatul sau bila din nou toată noaptea. Mă mănâncă degetele şi mi se scorojeşte pielea. Am probleme şi la bont. Dacă nu vor ei în curând să fie tot adevărul şi să am drepturi depline şi copil voi muri...Azi m-am bucurat că am avut energie să fac şi eu o baie după peste două luni de când nu am mai făcut. Mi s-a stricat duşul în mână când curăţam cada...Maică-mea mă ia la rost orice îi spun, îmi răspunde mereu urât şi nu am cui spune nimic. Nu am bani...abia mi-ajunge să mănânc. Şi de fapt maică-mea mi-a stricat şi duşul şi WCul anul trecut şi de atunci nu am bani să le repar. Ce să mă fac? Atât eram de bucuroasă să fac şi eu o baie...ea a înlocuit furtunul de la duş cu mâna ei, după ce l-a stricat, cu unul mai prost care s-a stricat azi. Numai ea a făcut baie la mine, eu nu mai putusem.

10 mai 2014. Noaptea trecută nu ştiu cine a venit sexual peste mine. A fost înfiorător, puneţi-vă în locul meu, după tot ce am suferit fără vreo greşeală...este groaznic, toţi îmi vor doar moartea. Azi a fost mama pe la mine şi mi-a făcut din nou o scenă urâtă... nu este din cauza fuamtului, ţin minte totul de 30 de ani, îmi făcea mereu şi când nu am fumat doi ani în 2006-2007, îmi făcea mereu scene şi mă bătea urât fără ca eu să o provoc şi fără vină din partea mea şi când eram copil sau în anii de liceu...nu înţeleg de ce societatea doreşte să ascundă adevărul frumos despre mine şi toţi vor să se bucure maică-mea asta oribilă de moartea mea.

20 mai 2014. Acum două nopţi nu am putut dormi toată noaptea fiindcă m-a durut enorm încontinuu în fund...nu ştiu ce am cancer sau altceva mai puţin grav. Din cauza asta am fost foarte amărâtă şi nu am reuşit să mă scol dimineaţa în ultimele 2 zile şi stau în apartamentul meu într-o mizerie feroce fiindcă s-a adunat mult gunoi şi praf în 3 luni. Din fericire am reuşit să fac baie după peste 2 luni de nespălare acum câteva zile. Însă nenorocirea este că exact când îmi revin şi simt că am putere să fac baie sau să fac curat, ceea ce este foarte necesar, nu e un moft, tocmai atunci mă lovesc unii oameni răi de la distanţă, noaptea sau ziua,cu dureri de cap sau corp sau orori sexuale....şi trec luni de zile fără igienă deloc... Doamne, sunt atât de nenorocită, şi ei nu vor să recunoască adevărul că am fost un om perfect din 1984, doar torturată de nişte oameni porci şi nu am fost niciodată nebună, fără drepturi depline şi copil mor desigur 100%..

27 mai 2014. Azi e marţi şi abia zi pot să scriu. Mi-am mai revenit. În curând voi muri. Joia trecută mi-a venit ciclul, că dacă ajungeam la menopauză mai devreme, precis muream. Seara, deoarece stăteam de câteva zile fără niciun leu, fără mâncare şi fără ţigări, m-am dus la mama la Voluntari fiindcă aveam şi o datorie de plătit şi îmi trebuiau 30 de lei. Joi seara am adormit greu, am dormit cu ochii întredeschişi toată noaptea, adică somn incomplet. Vineri seara însă, de fapt toată noaptea, deşi aveam şi ciclu abundent, m-au violat sexual de la distanţă încontinuu şi oribil, poate dacă eram aici mă arucnam pe geam...m-am rugat din nou lui Dumnezeu degeaba şi medicamente nu aveam fiindcă m-au tot atacat mai înainte şi a trebuit să iau câte două. Îmi vine să vărs când mă gândesc ce mi-au făcut toată noaptea. Medicul nu îmi dă dreptul decât la o pastilă pe zi, deci şi ei mă omoară, după toate că nu am greşit absolut nimic întreaga viaţă şi după tot ce mi-aun făcut. Mi-a fost foarte rău şi sâmbătă, m-au atacat şi după ce am venit aici în Bucureşti. Acum mai am doar trei pastile şi mă îngrozesc ce îmi vor face din nou...azi am ieşit pe stradă şi iar au intrat porcii peste mine cu vorbele că ei nu pot să recunoască adevărul despre mine, şi preferă să mă omoare că altfel cade guvernul!! Scârbele dracu, merită blestemaţi pe veci, deşi eu nu blestem.

Azi, 7 ianuarie 2021 - nu m-am sinucis și nu știu sigur dacă așa se va întâmpla, fiindcă ei așa par să dorească să fie în continuare și eu nu am ce face, cum vedeți în concluziile mele - am scris deja 10. Bineînțeles că nu vreau să mor. În perioada descrisă mai sus, erau unii foarte agresivi care intrau urât și des peste mintea mea și mă chinuiau. Acum nu mai e așa, dar acum anii izolării sunt deja aproape 37 și abia mai rezist... Ei, da, erau cam ticăloși și eu numeam ticăloșii porci sau scârbe, fiind monstruos torturată de ei - nu doar f_tă, cum spun ei, ci și otrăvită și torturată cu zgomote în bloc și în jurul blocului și altele. Bineînțeles că sunt oameni, dar ticăloși.