Umbra

Scriu acum despre ceea ce am văzut acum cîteva săptămîni pe fereastră.
Uneori mă gîndesc dacă e bine sau nu că nu i-am făcut creaturii o fotografie. Mă gîndesc că omul nu este dator să distrugă corola de minuni a lumii cu înregistrări ale imaginii sau sunetului zilnice. Mai mult decît atît, consider că multe din relele omenirii au venit de la faptul că oamenii au inventat diferite cuști în care înregistrează trecutul observabil prin simțuri la un moment dat și, deoarece viitorul și trecutul sînt, ca orice realități perceptibile, constuite din anumite procente de viață și de moarte amestecate, atunci ele se pot regăsi la un moment dat coexistente. La fel, și lumina sau întunericul sau o imagine și negativul său.

Sînt perfect conștientă că mulți vor spune că a fost o halucinație vizuală a mea, singura pe care am avut-o vreodată. Unii pot crede că a apărut ca halucinație datorită deteriorării creierului meu prin diverse substanțe care omoară, inhibă sau excită neuronii. În momentul în care s-a întîmplat au intrat unii peste mintea mea în engleză cu ideea că este o imagine holografică proiectată în fața ferestrei mele, în romănă cu ideea absurdă că este o armă secretă a rușilor, cu ideea că este dublul meu și voi muri fiindcă toți cei care au văzut chestia au murit ulterior (dar ei cei care spuneau aceasta, cine erau ei atunci?) sau cu ideea ulterioară că ei, cei care mă chinuiau cu obscenități țipate la fereastră în serile din jurul momentului cînd s-a petrecut, s-au speriat cînd au văzut chestia și m-au lăsat în pace. Alții spuneau că au fost obligați să spună diverse minciuni peste mintea mea ca să liniștească oamenii speriați care au văzut același lucru odată cu mine. Unii chiar insinuau că oamenii au început să creadă că eu nu aș fi om, că aș fi un fel de robot așa cum sînt camerele de luat vederi sau CD playerele, dar eu afirm că din acel punct de vedere multe femei (toate) sau bărbați pot fi roboți, părți componente asamblate în diferite mecanisme inventate de om (de obicei de bărbați) de-a lungul istoriei.

Să vă explic puțin arătarea. Priviți desenul meu atașat. Era un om care se mișca - cu formă androgină a corpului - adică nu avea șolduri sau sîni sau talie accentuată. Am desenat cam prost, cu mouseul. Nu se vedeau haine. Se putea vedea o proporție a trupului mai degrabă asociată formelor corpului unui copil. Imaginea omului era neagră, o umbră peste lumina încăperii în care se vedea doar lumina. Tot neagră era și rama ferestrei în fața căreia stătea și tot neagră era cutia dreptunghiulară din fereastră. Cutia putea fi considerată drept ceva din fața ferestrei, care lăsa umbră în imagine. Omul se mișca rapid de la dreapta la stînga și înapoi astfel apărea în poziția 1 fără picioare și în poziția 2 în întregime. M-am speriat și m-am temut că va intra peste mine, în camera mea. Percepeam ceva agresiv. M-am găndit în mod absurd să merg în dormitor să văd dacă și acolo se vede și dacă e la fel și să aprind luminile toate sperănd că îl/o voi respinge. M-am dus și am văzut că era tot acolo. Era în fața ochilor mei, cam la 15 metri în fața ferestrei, deasupra copacilor, cam la nivelul ferestrei mele, puțin mai sus parcă. (eu nu pot aprecia corect distanțele). Multe glasuri în română mi-au spus atunci că acea creatură era Dumnezeu. Alții ziceau că e o sechelă rămasă din secolul 16. Alții, în engleză - că era imagine holografică ca să își bată joc de mine sau ca să îi păcălească pe alții.

Citeam acum povestirea Celălalt a lui Borges, pe care vi-o recomand și m-am găndit să spun adevărul despre acest lucru cel puțin neplăcut. Dar, trebuie să înțelegeți că eu consider, și eu, că omul e dator să accepte lumea, universul în general, trecutul și viitorul, așa cum i se întîmplă. Dvs. l-ați fi fotografiat? Era o umbră de fapt. Acum îmi pare rău puțin că nu l-am fotografiat fiindcă mereu ați rîs de mine că mint, deși aveam toate dovezile despre ce sînt și cum m-au maltratat sau otrăvit oamenii răi, fără niciun motiv. I-am întors spatele și după vreo 10 minute poate, a dispărut și m-am dus să mă culc. Îmi fusese teamă că va intra peste mine din poziția 2, dar nu a fost așa. Acum cred că a fost un lucru bun, unul din puținele care m-au vizitat vreodată, eu fiind marginalizată. Agresivă nu era umbra, deși părea nebună prin modul în care fugea din dreapta în stînga și înapoi (asta de fapt mă speriase), ci oamenii care intraseră peste mintea mea cu idei urîte sau minciuni, deși eu nu am greșit nimic, fără niciun motiv, numai fiindcă mă ”fu...eră” și spuneau că trebuie să mă omoare fiindcă m-au fu.... Și cei care m-au respins o viață întreagă, cu ideea fixă că ”trebuie să mă omoare ca să ascundă” faptele lor, cei care neagă orice adevăr despre mine.

De fapt nu am spus chiar tot adevărul. În realitate nu aveam cum să o fotografiez, fiindcă atunci nu aveam deloc proteză de gambă pentru piciorul meu amputat și cu mîinile trebuia să țin cîrjele să mă deplasez.



Azi, 3 ianuarie 2021. Eu nici măcar nu știam că e o hologramă și mi-era rău, eventual din cauza vreunei otrăvi. Unii spuneau că unii au dat mulți bani și astfel s-au distrat să își bată joc de mine. După aceea niște vecini din stânga au proiectat doar o umbră imensă, aparent reală, a unei siluete în geam, pe peretele blocului din față-stânga. Uneori nu era umbra și era doar un fascicul de lumină.

21

Numărul 21 și multiplii sau divizorii săi în viața mea:
1. Aveam 21 de ani în 1992 cînd am fost închisă la spitalul de psihiatrie
2. Spitalul se numea și 9, iar ora 9 seara este de fapt ora 21. Tot la ora 21 serile îmi cerea să îi dau telefon meditatorul care m-a sedus fără nicio vină din partea mea în 1988
3. Am învățat la Școala generală nr 42 din Voluntari timp de 7 ani adică o treime din 21
4. Tata era născut în 1942
5. Tatăl tatei avea 42 de ani cînd s-a născut tata
6. Pe calea Moșilor din București unde m-am mutat circulă tramvaiul 21
7. În 1989 am avut o tulburare hormonală și sexuală, astfel încît aveam ciclul menstrual la fix 21 de zile
8. 42 este răspunsul la întrebarea din Ghidul autostopistului intergalactic
9. Pe 21 decembrie au început evenimentele din decembrie 1989 în București și în alte orașe, revoluție la care din păcate am fost ca spectatoare și martoră, fără nicio vină
10. Numerele de telefon din rețeaua de telefonie fixă Romtelecom se apelează toate cu prefixul 021
11. Se spune de mult timp că sufletul cîntărește 21 de grame
12. Trăim în secolul 21
13. Solstițiile de vară și de iarnă se învîrt în jurul datei de 21 iunie, 21 decembrie
14. M-am mutat în București cu părinții în 1984 etc.

Azi, 3 ian.2021
Am intrat în fatidicul an 21, poate că vom ieși cu bine din el! Așa să fie. Las mai jos un link spre o postare mai recentă cu numărul 21 în viața mea.

din nou 21

Mîini criminale

Listă
I. Obiecte furate din casa mea
* punga cu scrisori primite de mine și diverse obiecte cu rol de amintiri, unele de la sfîrșitul liceului (de pildă caietul de absolvent, cu numele colegilor și scrisul și semnătura lor)
* Stetoscopul meu din facultatea de medicină (l-au luat pe cel mai scump, cu piese de schimb și au rămas cele de ”jucărie” și piesele detașabile de la cel mai scump)
* Cartea de rugăciuni din copilărie, cu pagini de rugăciuni scrise de mine înăuntrul ei
* toate bijuteriile mele de argint cu cutia lor (albă de carton) cu tot
* multe poze - toate cele de la tanti Piri și de asemenea unele din pozele mele - cele vechi cu familia lăsate mie de tata dar și cîteva din cele cu mine
* cerceii mei de aur - 2 perechi - în formă de inel și cei mici vechi de la mamaia de la botezul meu
* actul meu de pensie (calculare) de la casa de pensii de anul acesta 2017
* șalul alb și vechi de la mamaia
* dopul negru din sticlă multifațetată de la un clondir vechi, roz, de la mamaia (ținea lichioruri în el)
* casetele cu mine și familia mea cînd eram copil, înregistrate la diverse ocazii festive, și cîteva casete cu muzică. Mi-au lăsat deocamdată caseta cu înregistrări numai cu mine, recitînd sau cîntînd la diverse ocazii.
*pînzele mele cu etamine pictate de cusut cu mîna, cu ațe colorate cu tot
*obiecte vestimentare, care au ajuns în posesia mamei de-a lungul anilor fără să îmi ceară
*etc.

II.Lucruri aduse în casă de străini
* poza veche a lui tanti Piri cu colega ei ca balerine
* pictura portret a capului meu așa cum mă vedea mamaia
* mărțișoare și mici vechituri de cînd eram tare mică sau din timpul școlii generale
*praf, slin, scîrnă pe uși, tocuri de uși, mașină de spălat, etc, mai ales la începutul șederii mele în locuința mea actuală
* o revistă despre California și universități de acolo (un bărbat care semăna cu unul din revistă a apărut zilele trecute pe strada mea)
* acte ciudate cu lucruri cu care eu nu aveam legătură și cu codul meu numeric modificat
* actele bătrînului meu bunic (tataia) de naștere, de căsătorie, de deces
*etc.
__________
_________ Concluzie: este evident de ce a nu fura este una din cele 10 porunci, alături de a nu ucide.

5 august 2017

azi iar a venit mama la mine. Eu am început de cîteva zile să merg prin casă cu o proteză de gambă, inclusiv afară pe distanțe mici. Mama nu a dat semne că s-ar bucura. De cum a venit, ca de obicei, a început să facă zgomote care mă deranjează. Bineînțeles că nu am devenit nervoasă sau rea, la fel cum am rămas bună și calmă mereu, in ciuda chinurilor la care m-au supus din 1984 zi de zi. Apoi am rugat-o frumos să mă lase de-acum înainte să dezgheț eu frigiderul, să pun eu mașina de spălat și să pun eu apă la flori cînd e necesar - azi ea a făcut toate aceste lucruri și una din plantele mele din casă este aproape gata să moară dacă i se pune apă prea multă - și tocmai mă gîndeam că nu trebuie să îi pun și în acel moment ea a pus apă. În ce privește mașina de spălat și frigiderul, este adevărat că zgomotul .lor simultan plus zgomotul apeoi la chiuvetă îmi făceau mult rău și ea tocmai mă trezise din somn venind în vizită la mine. Adică și-a băgat ghearele în domeniul meu de acitivitate. Poate dvs nu înțelegeți acest lucru, dar, dacă o altă femeie intră în teritoriul unei femei, dacă acea intrusă face treburile zilnice ale femeii, atunci în mod cert, nu este delir, sănătatea femeii agresate are de suferit. Avînd în vedere că începusem să merg, am rugat-o doar să se oprească. Apoi ea ami-a pus o întrebare legată de ce va trebui ea să spună protezistului, ce am absolută nevoie pentru mersul cu proteza și eu i-am răspuns cu calm ca de obicei. Bineînțeles, așa cum a făcut de zeci de mii de ori din 84, a jucat teatru că eu îi fac nervi ei zi de zi, că eu o chinuiesc și a inventat ca de obicei o vină inexistentă a mea față de ea, etc. etc. și apoi a început să se smiorăcie, să plîngă prefăcut, să-și stoarcă lacrimi, cum face uneori din 84. Unii au intrat atunci pe mintea mea cu ideea absurdă că oamenii cred că eu sînt mama mea. Cînd eram copil mă păcălea mereu plîngănd, deși nașul meu mă avertizase că mama mea plînge prefăcut - eu mergeam mereu la ea să îi spun să se liniștească și o imploram să nu mai plîngă și atunci ea se oprea brusc din plîns, și rîdea sau zîmbea și apoi mă pupa grețos - inclusiv după ce mă bătea - și pupătura ei îmi trezea repulsie fizică. Asta e. Aseară am descoperit că se deschisese gura de aerisire de la debara și pe acolo intra de mult vîjîit și păianjeni și otrăvuri cu miros poate. Acolo m-au obligat să am două guri de așa zisă aerisire și pe cea d esus nu o pot atinge deocamdată. Cum am mai povestit și la baie m-au obligat, deși am spus clar că nu vreau, era zidită și vecina de jos care venea atunci la mine, nu avea nici ea.

4 august 2017

Am fost otrăvită mulți ani. Pînă și apa cumpărată de la supermarket lasă, în timp, o urmă verde- albastră pe recipient. În ultimul an au utilizat otrăvuri de gaze din nou (vecinii de deasupra) și trimit miros oribil și neplăcut în dreptul chiuvetei de la bucătărie. (Precis nu este miros de chiuvetă înfundată sau stricată). Și continuă să fîsîie zi și noapte la baie, cum au făcut de 11 ani. În rest, motoare și televizoare. Mirosul în jurul chiuvetei era ca de usturoi, abia după mult timp m-am gândit că o fi fost și arsenic, dar nu știu dacă sunt gaze de arseniu toxice.

3 august 2017

Pentru prima oară în viața mea i-am răspuns mamei mele în gînd. Unii spun că ăsta e singurul ”lucru” pe care nu l-am încercat. Nu e adevărat. Întreaga mea viață am fost o persoană normală și, în mod firesc, nu am încercat nimic. Pur și simplu am încercat doar să mă echilibrez în mod adaptativ atunci cînd am fost chinuită mai rău. Adică am făcut gimnastică, am mîncat mai puțin sau am ascultat muzică clasică, care nu rănește. Cît despre mama - m-a chinuit 33 de ani deja. Eu nu i-am făcut niciodată rău și nu am gîndit nimic rău și nu am mințit niciodată. Nici față de alte persoane nu am vorbit niciodată în gînd, nici nu știam că unii își transmit gîndurile în mod așa-zis telepatic. Dar ea repetă uneori aceeași frază de 4-5 ori și, cel mai greu pentru mine, în afară de faptul că spune minciuni despre mine, e faptul că mă stoarce de energie și vlagă atunci cînd vine la mine acasă, în special cînd îmi vorbește sau cînd dă drumul la apă la chiuvete sau în baie, aproape mereu în contradictoriu, deși eu nu am contrazis-o niciodată. Azi nu am mai putut, după ultimele 2 luni de calvar. Cînd am stat la ea acasă, de obicei nici ea nu îmi vorbea mult cu glas tare, respectiv anul trecut.

6 ianuarie, 2021. Mama nu mi-a răspuns atunci când am încercat să îi răspund în gând. Ulterior nu am mai încercat cu nimeni, nici cu mama, niciodată. Este destul de rău că, fiind singură, nu am urmărit aproape deloc mass-media și unii spuneau peste mintea mea că nu e deloc bine fără mass-media ani mulți, că ei înțeleg să nu urmăresc politica, dar chiar deloc?! În ultimul timp am început să privesc filmulețe pe youtube, și acestea sunt mass-media.

1 august 2017

ar m-am uitat în dulapuri și am descoperit ceva neplăcut.
Nu doar că mi-au furat punga cu corespondența mea (scrisori, felicitări, vederi), pe care le-am primit de-a lungul vieții pînă în 1992 cînd am fost închisă la psihiatrie, cînd aveam 21 de ani.
Lucrul acesta m-a durut foarte mult. Mai mult decît atît - mi-au băgat din nou în dulapuri vechituri pe care ei le-au adunat de-a lungul vieții mele și dracu știe unde sau cine (posibil niște vecini) le-a păstrat ca să îmi împută mie casa cu ele și să mă scîrbească.
Mi-au pus printre altele un portofel cu actele bunicului meu Ironim Moldoveanu, care, deși el era născut în 1898 arată ca noi. Numai certificatul lui de naștere pare vechi.
În plus, spre marele meu dezgust, după ce mi-au adus în casă vechituri, adică mărțișoare și alte fleacuri de cînd eram copil mic, ei le-au amestecat pe cele vechi cu cele mai noi, de pildă amintiri din vremea cînd eram profesoară la liceul IL Caragiale, între anii 2003-2005. Eu nu aș fi făcut așa ceva.
Cînd voi putea ieși din casă, poate într-o săptămînă, voi lua vechiturile și lucrușoarele din 2003-2005 și le voi arunca undeva pe stradă, poate pe la biserica armenească, la un coș de gunoi stradal, fiindcă acolo a început povestea vieții mele legată de așa-zis părinții tatei. Ca un fel de ritual, dar, repet, nu cred că mă vor lăsa în pace, am povestit deja cum m-au torturat încontinuu din 1984. În acest apartament în care stau mi-au adus multe gunoaie și mizerie, și mai ales, mi-au luat lucrurile la care țineam, inclusiv poze cu mine, nu numai cele cu așa-zis familia mea.
Acum am de adăugat un alt lucru care m-a scîrbit - se pare că vecinul mamei de la Voluntari, cel care a cumpărat casa nașilor mei unde am copilărit, este vinovatul, sau prin el și mama sau Carmen asistenta de la psihiatrie, s-au întîmplat aceste lucruri - am descoperit acum alte vechituri în dulapul unde țineam încă niște cărți din facultatea de medicină - pe lîngă tot ce mi-au luat au introdus aici și o poză veche cu tanti Piri sora mamaiei, cînd era balerină împreună cu perechea ei de estradă. Am povestit deja că mi-au luat toate pozele vechi de la tanti Piri, care erau toate cu așa zis familia mea - mamaia, nașu, tata, nașa și doar cîteva numai cu tanti care oricum mi le promisese înainte să moară, cîteva poze care îmi plăceau. Acum sînt scîrbită că mi-au băgat la loc această poză cu tanti Piri. Lîngă ea mi-au pus și un tablou mic pictat de mamaia, care încercase să îmi facă mie un portret. Și asta e urît. SIncer, țineam mai mult la pozele mele cu niște colegi din liceu care nu mai sînt. Au intrat unii peste mine cu ideea că oamenii trebuie să creadă că eu am fost rea și proastă sau nebună și din această cauză aberantă, adică faptul că ei cred că oamenii TREBUIE să creadă răul despre mine, ei mi-au luat pozele cu mine, nu doar pozele vechi cu așa- numita mea familie, care de altfel au fost oameni buni cu mine. Tot așa am ținut și la filmele de poze pe care le-am făcut eu în tinerețe și la punga cu scrisorile mele, printre care erau nu doar cei dragi care mi-au scris ci și cîteva lucruri ale mele, de pildă caietul de la absolvirea liceului cu numele și scrisul colegilor mei.

A mai intrat unul peste gîndurile mele cu idea că unii mi-au luat lucrurile și apoi le-au băgat din nou pentru a îi păcăli pe oameni că eu fac vrăji sau că altcineva face vrăji peste mine.
Acum vecinii de sus iarăși fîsîie la baie încontinuu încet, pentru a crea ideea că ei mă otrăvesc cu gaze, ceea ce poate e adevărat.
după 2 luni de chinuri și tortură azi m-au mai lăsat puțin în pace și mă simt mai bine, mulțumesc lui Dumnezeu. Huliganii și copiii nebuni de afară s-au mai liniștit. Vreme de 2 luni, în timp ce eu eram chinuită monstruos, cei de afară urlau înjurături sau pur și simplu urlau ca vîrcolacii la lună. Fie ca tot binele să fie spre rău pentru cei buni, pacea fie cu voi, oameni buni, iertați-mi aerul de binecuvîntare, nu sînt prefăcută, am rămas aceeași din copilărie, nu mă pot schimba. Studiați ablativul în latină...sînt mii de interpretări, eu o am pe a mea în ce privește structurile gramaticale și sintaxa în general. În ce privește tot răul spre bine, bineînțeles că uneori e și invers și omul bun are mai puțin rău de tras la spate.

una din ciudățenii a fost că alaltăieri o farmacistă de la care am cumpărat laxativ mi-a vorbit la persoana a treia ca și cum credea că vorbește cu altcineva prin mine, deci credea că sînt nebună. În caz că oamenii chiar cred că eu sînt nebună nu evina mea fiindcă efectiv nu am avut nicio șansă, am fost închisă de la 13 ani și mereu s-au purtat așa cu mine, chiar dacă eu am vorbit mereu corect și bine și normal. De fapt ei sînt para-noici. Eu am scris din nou adevărul aici, fiind foarte singură și fiindcă nu mi se permite de 33 de ani să fiu cu cineva. Sînt mereu conștientă că nimeni de pe facebook nu mă place și nimeni nu vorbește cu mine. (În afară de cîteva excepții în 7 ani) Mereu verific cutia poștală de 2-3 ori chiar pe zi, la parterul blocului.... mereu nimeni.

6 ianuarie 2021
repet azi - e un lucru foarte răui, dăunător chiar, să ți se ia puținele lucruri la care ții - și mie mi-au luat cu adevărat câteva obiecte, dar nu știu cine.