Azi, 8 jumătate seara, 19 octombrie 2019
Defecația.
Azi am privit pe youtube niște dansuri populare din Germania și Belgia. Am remarcat că muzica avea asemănări certe cu muzica celtică, în special irlandeză din folclor pe care o ascultasem eu mai demult. Nu am găsit altele - decât câteva - și astea erau la modă când mi-am cumpărat eu câteva casete și chiar CDuri dn oraș, unul cadou de la mama. Nu am avut nici bani de mai multe și azi descopeream acorduri similare și harpei celtice și altor muzici ale lor. Nu știu dacă odinioară acea muzică era altfel, s-ar putea ca nimeni să nu mai țină minte și lumea să se bucure și să danseze în continuare. Nu era nimic rău, era drăguț. Ei spuneau că oamenii aplaudă și le plac lucrurile create de mine, dar mă omoară. În plus, dacă ei descoperă legătura lucrurilor cu viața mea - sute de mii de legături, și eu am văzut - ei au tendința să respingă totul, chiar ceea ce le plăcea mai înainte, cu ideea greșită că eu eram ceva rău sau nu știu ce forță politică. Unii zic că eu am creat totul, dar oamenii nu văd decât legătura mea cu lumea, dar nu văd faptul că eu am creat, iar alții zic că toate geniile sunt la fel cu mine, dar ei mă consideră proastă. Deși nu știu ei nimic despre mine.
Azi iar au intrat în engleză cu ideea că germanii au fost de acord să mă omoare. Din aceștia au fost mereu de mulți ani, cu ideea că au fost unii sau toți de acord să mă omoare. Acest lucru fiindcă în ultimele săptămâni au creat iar idei aberante legate de Germania în raport cui viața mea și chiar un prieten de pe facebook mi-a vorbit despre Germania nu de mult câteva cuvinte.
Ei spun, ceea ce știam de mult, că proștii credeau că eu am creat lumea prin defecație. Din cauza aceasta era încă din copilărie și azi ideea ”caca-maca” și de aceea îmi spuneau mereu că eu, copil sărac, stau pe tron când mă duceam la WC și nașul meu mă întreba dacă am născut când veneam de la WC etc. Există în popor multe idei legate de tron ca WC și de scaun moale sau tare, cum îmi făceau în spital asistentele, care evident se refereau la defecație în raport cu puterea (scaunul) în societate. Mă îndopau cu multă mâncare să mă îngraș etc. Apoi, în blocul trei, mi-au dat otravă de un anumit tip ca să mănânc mult și ca să fie inhibată defecația. Mereu, când mergeam la WC, ei veneau în băile lor deasupra mea, tot pentru a îmi inhiba defecația și făceau zgomot. În același timp, copiii celor de sus au strigat odată ”de ce să nu lași un om în pace dacă trebuie să facă treaba mare”? Altul intrase peste mintea mea când eram la WC cu ideea că ”deci asta e facerea lumii?! O femeie care se cacă?” Ei spun că idioților le-au trebuit zeci de ani de studiu ca să înțeleagă legătura dintre organele mele interne sau subsistemele mele biologice și restul lumii - oameni și natură - în timp ce mă distrugeau. Niciunul nu mă întreba nimic, niciunul nu mă privea ca întreg sau ca om. Ei zic că eu nu eram un robot care funcționa pentru ei, ci eram om normal, dar tratată toată viața ca animal în coteț, izolată o viață etc. Colegul de liceu Lucian Micu spunea că dacă simți rușine sau sfială în fața unui om mare, a unei personalități, trebuie să îți imaginezi acel om cum stă pe WC și face caca. Familia Ramba, musafiri ai casei ai rudelor mamei Șerban, aveau o fată care cânta de mică la petreceri cântecul căcănarilor, probabil tot în raport cu ”puterea”, mai ales politică. Meditatorul meu, medicul Zăgrean Leon, din 1988 făcea aluzie la romanul Ulise de Joyce, exact datoriită acestei legături a organismului omului inteligent, adică a defecației cu restul lumii, fapt notat în roman. Acum mi-am amintit de acest detaliu fiindcă tocmai văzusem acele dansuri populare pe youtube și Joyce era irlandez. Întotdeauna fiecare lucru se leagă de viața mea prin mii de conexiuni interrnediare. De asemenea, colega mea Luiza Dona, prezentă la meditațiile mele, m-a șocat la un moment dat, când i s-a dat de către Zăgrean defecația la un test scris și ea a spus :”Asta pute”. Și el a răspuns tot șocant, simplu adică: ”pe hârtie nu pute.” În realitate, nici Luiza, nici Zăgrean nu erau de obicei așa cum erau în acel moment. Repet ceea ce am mai spus - nimeni nu m-a judecat și nu m-a condamnat, nimeni nu m-a întrebat nimic și doar m-au lovit de moarte fără să am nicio șansă, după cum veți vedea și din cele ce urmează. Foarte mulți spuneau că proștii cred și acum că eu sunt ”rahatul politic”, nu ceea ce sunt în mod real. În oraș intrau mereu peste mintea mea cu ideea ”eu nu vreau să fiu rahatul ei” și o dată au spus ”rahatul ei e mai bun (decât al maică-sii).” Când eram copil în satul bunicilor copiii mă chemau uneori să jucăm jocuri de cărți și unul dintre ele era Buda, adică WCul în care jucătorul cădea treptat la orice greșeală, fiind eliminat când murea în rahat. Dezgustător, era un joc de îndemânare, asemănător celui cu bețigașe Marocco sau Morocco, care acum e peste tot numit Mikado.
În ce privește explicarea legăturii dintre restul lumii și defecația unui om, cred că idioții pur și simplu mă considerau animal, fără să mă recunoască niciodată ca om integru și inteligent. De gândit corect e simplu, dacă pleci de la ipoteza corectă că alimentarea omului presupune ingestia unor substanțe din exterior și tranzitarea acelora prin tubul digestiv.
Intrau unii peste mine din nou cu ideea că proștii nu au înțeles că toată corupția care lor nu le place în România este de fapt minciuna despre mine.
Alții iar cu ideea ”cum să facem ca oamenii să înțeleagă ce este sau cum este ea etc.” Alții spun că aceștia, prezenți peste mintea mea de câțiva ani, nu fac decât să îi păcălească pe puținii nebuni care țin la viața mea. Alții, dimpotrivă, spun că acești oameni sunt bine intenționați, dar fiind ei proști, mă văd pe mine proastă sau astfel se exprimă ei adesea peste mintea mea - nu mai dau exemple. Sunt întrebată: ”tu Cristina, dacă ai vrea să ajuți un om mai inteligent decât tine, cum ai face acest lucru?” Nu știu, ce ajutor?
În engleză, din nou, ca și în românește adesea - ”nimeni nu vrea să te ajute, toți vor să mori.”
Continuu în postarea următoare.
desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge
sâmbătă, 19 octombrie 2019
joi, 17 octombrie 2019
17 octombrie 2019
3 și un sfert 17 octombrie 2019
Aseară mama a făcut din nou scenă urâtă și a țipat și a inventat aberații încontinuu și a trântit lucrurile etc. Vreo câteva ore. Am spus de multe ori, eu nu am cum să o controlez, așa a fost din 84 încontinuu. În felul acesta mi-au torturat creierul destul de urât. Ei spun că astfel ei îmi decimează creierul și mă omoară. Eu nu am provocat-o niciodată. Aseară am țipat la ea, neavând ce face. Mult timp am crezut că dacă nu țip la ea e mai bine, dar în realitate e invers și abia la unele dintre scenele ei din ultimii 5 ani poate, am țipat la ea, pentru a evita mai mult rău. Nici măcar nu am încercat în trecut. Ei spun că mama joacă de mult rolul unei nebune hidoase ca să acopere crima asupra mea și deci să îi păcălească pe toți ceilalți. Au spus că proștii cred că era o ceartă între nebune, deși eu nu am fost niciodată nebună și nu m-am certat niciodată cu nimeni, neavând cu cine și fiind eu un om prea inteligent ca să mă cert cu cineva. Au spus deci din nou că oamenii au fost mințiți că eu și mama suntem nebune amândouă.
Ei spun că tortura și otrava au fost aplicate încontinuu asupra mea fiindcă ceilalți au fost dedesubtul intelectului meu și pur și simplu ei nu acceptă acest lucru și îmi consumă substanța creierului și mă chinuiesc monstruos ca să fie ei deasupra. Nu pot înțelege, cum adică se simt ei dedesubtul meu? Ce îi deranjează? Cine? Eu nu am avut relație cu niciun om toată viața, cum spun toți. Cum m-aș fi simțit eu rău dedesubtul altora? Aș fi simțit ceva durere sau ce? Ce fel de durere? Cum aș fi putut eu omorî din simplul motiv, de fapt bucurie, că există și oameni mai inteligenți decât mine?
Ei spun că problema nu e faptul că eu nu accept să fiu omorâtă prin otravă și f_tere, că de fapt problema sunt ceilalți, care lovesc în mine și vor să mor indiferent de orice, chiar dacă tac, chiar dacă sunt izolată etc.
Din nou ideea că toți au mințit despre mine 35 de ani și că nimeni nu mă mai crede pe mine. Cum adică să mă MAI creadă? Cine? Cei care citesc pe facebook sau pe blogul meu adevărul despre mine?
Aseară m-aui împroșcat cu ură mereu. Nu mai povestesc. Unii spuneau că ei trebuie să mă omoare fiindcă toți vor ca oamenii să nu înțeleagă că am fost bunătatea perfectă și normalitatea încele mai mici detalii, fiindcă oamenii nu ar mai crede în ceea ce e bun. Au spus această idee de multe ori ca pretext de crimă, inclusiv în engleză. Nu e adevărat, am spus, eu chiar am fost ceea ce e bun, în ce fel de lucru bun cu adevărat nu ar mai crede oamenii? Ei au recunoscut că e vorba de ceea ce PREZINTĂ EI oamenilor drept bine, deci de niște minciuni. Deci ar continua să creadă în ceea ce e bun în realitate. Unii râd de astfel de explicații, fiindcă ei cred că eu le inventez și că criminalii reali nu ar vorbi așa ceva față de mine fiindcă e de râs, e ceva ce nici copiii nu ar crede că spun alții, și că ei cred că eu le inventez ca să îi conving pe alții de adevăr. În plus este cert că eu am fost un caz particular, un individ, o excepție și adevărul despre mine ar duce la dreptate pentru mine adică la dreptul la muncă și la studii cum am cerut din 84 și clar nu am avut nicio altă problemă nicioodată. Nu s-ar întâmpla nimic rău cu credințele oamenilor și nimic rău în societate. Tot ieri au început din nou cu ideea că unii au legat opiniile politice ale proștilor de martirizarea vieții mele. Dar de fapt nu e vorba de poilitică deloc, ci doar de un caz social de persecuție și crimă, e vorba de opiniile greșite în mod clar despre un om perfect și mnasacrat o viață întreagă, opinii care îi fac să omoare, dar nu e nicio legătură cu politica.
Familia mea, spun ei, e cea mai vinovată, fiindcă eu eram evident bunătate, iubire și înțelepciune, nimic altceva, și ei m-au respins și masacrat monstruos cu adevărat, spun ei, fără motiv. Ei spun că proștii sunt tratați așa și nu contează bunătatea, înțelepciunea și iubirea. Totuși am fost mereu inteligentă.
Mama iar a vorbit timp îndelungat cu Ovidiu la telefon de două ori în câteva zile, zilele acestea. Ovidiu e un om foarte bogat și ei au inventat că el era Iuda și că a obținut banii vânzându-mă pe mine încontinuu, ca eu să fiu torturată cerebral și sexual. Că mulți alții așa au luat bani și avantaje în societate, spun ei, prin minciuna și cruzimea asupra mea. Iar au intrat de exemplu cei care spun că pe capul meu s-a pus un preț foarte mare. Nu am de unde ști. Au inventat că el mă lovește ca să o apere pe fata lui. Fetei lui, Monica, spun ei, i s-a oferit o viață îmbelșugată și fără griji, nu e vina ei. Ea e un om în toată firea, nu are legătură cu greșelile tatălui ei.
Ieri nu am putut continua povestirea fiindcă m-au torturat și zillele trecute la fel, iar sâmbătă și duminică au făcut vecinii și țiganii zgomote monstruoase, era imposibil. Voi continua acum, mă voi strădui să termin totul în 2 săptămâni, dar ei lovesc mereu, într-un fel sau în altul.
Ideile lor gen ”săraca fată bogată” au fost aruncate odinioară asupra ta, deși tu erai cea mai săracă.
Ei pur și simplu te omoară, nimeni nu vrea să îți reducă intelectul.
E un om prea lucid, nu se poate face nimic. ??? Mereu au spus și asta.
Continuu imediat.
Personalitatea mamei tale și puterea ei în societate se bazează pe minciunile despre tine și ea a mințit în fiecare detaliu din 84. Faptul că tu nu i-ai răspuns ei niciodată cu agresivitate, că nu ai țipat și nu ai vorbit cu dușmănie cum face ea mereu indiferent de orice, deși tu vorbești de bine în mod sincer, a fost interpretat drept prostie și nebunie din partea ta.
Azi a venit Florin la mama cu soția lui Doina și copilul lor mic. A venit ca să aerisească caloriferele, cum spunea Carmen, asistenta mea psihiatrică. Ei spun că și Florin, ca toți ceilalți, a înghițit minciunile despre mine și nu poate crede că mama e un monstru înfiorător. Florin a fost una dintre extrem de puținele mele relații o viață întreagă și unul dintre extrem de puținii oamenui care au intrat la mine în apartament. Odată a venit ca să îmi repare iala de la ușă și a stat ore în șir și a stricat-o mai rău, a trebuit să chem pe altcineva. În același timp, în acele ore și mai apoi, eu am fost chinuită sexual foarte rău încontinuu (f_tă). Din câte îmi amintesc, aproape sigur, dar nu cu certitiudine, am mai pățit cel puțin încă o dată același lucru cu Florin, cu exact aceleași torturi sexuale. Cei din oraș au inventat că el e pervers, dar eu nu pot fi sigură că el mă chinuia sexual de la distanță (f_t) în acele momente. Eu nu am avut de ales, eram singură mereu și uneori aveam nevoie de reparații în casă.
Ieri mama a mers în oraș să îmi ia pastilele de inimă etc., nu cele psihiatrice, și mi-a spus că a venit extrem de greu, că a așteptat ore în șir mijloacele de transport. A trebuit și ieri și azi să meargă și să umble mult pentru formalități birocratice pentru ”taxa de habitat” (pentru colectarea deșeurilor mele menajere), fiindcă eu primisem avertisment pe telefon că am datorii la bugetul local și că îmi vor sista ajutorul social lunar - 500 lei - pentru handicap din această cauză. A trebuit aseară să semnez din nou o împuternicire solemnă pentru ca mama să îmi plătească gunoiul, care nu se mai plătește la administrația blocului, și toți oamenii singuri sau bătrâni sau orice trebuie să plătească personal, prin formalități complicate. Mâine trebuie să meargă a treia oară. În momentul în care scriam aseară împuternicirea mi-am amintit toate mizeriile birocratice prin care am trecut și faptul că unii spuneau că eu sunt de fapt lovită de tot sistemul, inclusiv birocratic, datorită faptului că oamenii sistemului m-au respins total. Uneori cu aberații. De pildă au scos mai demult o lege, spunea psihiatra, că pacienții nu au voie să primească mai mult de un medicament neuroleptic pe zi și psiahiatra de la spital îmi recomandase două. Au scos tot legi absurde legate de medicina de familie, pe care le voi explica pe scurt. Au scos o lege pe care mama nu o știa despre faptul că oamenii cu pensie de urmaș nu au voie să muncească, dar ceilalți pensionari da și ea fusese indusă în eroare de funcționari și i-au aplicat amendă de 4000 lei - enorm pentru noi - și a reprezentat-o tot avocatul Ninel în instanță și apoi a muncit din nou cu pensia ei proprie, altădată a dus-o mașina poliției la Târgu Jiu pentru un proces absurd cu care ea nu avea legătură, altădată mi-au blocat cardul de sănătate - deci puteam muri sau suferi grav - numai pentru că au găsit o sumă de 2-300 lei |(deci 2-3 milioane cum zic unii) pe care o primisem neimpozabilă prin poștă, cum voi explica mai încolo etc. Unii spuneau că și legea lustrației a fost scoasă ca eu să fiu omorâtă și că referendumurile absurde au fost montate pentru ca populația României să voteze să mă omoare. Când trăia tata el mă punea să scriu și să semnez declarații aberante de răspundere că eu în deplinătatea facultăților mele mintale etc. și eu trebuia să scriu aberația, fiindcă altfel mă băteau sau mă torturau încontinuu, nu aveam de ales.
Adineaori am lăsat calculatorul singur puțin și s-a deschis singur la IRP, adică Insititutul Român de Psihologie.
Ei spun că oamenii pur și simplu au dat puterea unor porci care m-au masacrat toată viața. Au spus că a fost un regim de teroare și minciună, dar că cei de pe facebook care citesc ce scriu eu nici nu cunosc tarele sistemului. Că au inventat o serie de legi rele, care lovesc numai în cei săraci și nevinovați.
Când mi-au blocat cardul de sănătate au făcut acest lucru fără avertisment și nici nu știam, dar medicul de familie mi-a spus la consultație. Au pus sănătatea pe card și astfel au legat-o de celelalte subsisteme sociale uneori în mod absurd. Mulți cred că numai eu eram ”victima sistemului” și că restul nu erau loviți dar loveau în mine fără motiv.
Eu locuiesc acum la Voluntari și practic iau ilegal acei 500 de lei, care se dau de către primăria București pentru integrarea socială a persoanelor cu handicap din București, și mai mult ca sigur Voluntariul nu dă. Am luat acești bani de anul trecut, datorită bunăvoinței prietenei de pe facebook Rodica Enache, că altfel nu aș fi aflat de acest ajutor. Abia acum am reușit, cum am povestit, după mulți ani, să îmi cumpăr două articole de îmbrăcăminte, că nu aveam dleoc, deci oricum nu mă puteam integra. Dar în oraș nu am pe absolut nimeni și nimeni nu mă vrea deloc, și era și este otravă monstruoasă de la vecinii de bloc.
”Vărul tău Cosmin e fost prost, dacă el se deștepta, tu ai fi fost salvată.”
Marți 15 octombrie 2019
Părul mamei tale nu e alb, părul tău e alb. Părul tău e alb din cauza torturilor și otrăvii. E adevărat că părul meu e alb în mare parte, dar nu se vede decât parțial la suprafață - adică firele de deasupra de la frunte, căci de fapt, dacă desparți părul la mijloc se vede mult alb. Am văzut-o pe Luiza Dona, fostă colegă de liceu anul trecut și nu avea nici riduri și nici păr alb de exemplu. Unii spuneau că ea e la fel cum erau toți colegii mei de liceu și că îmi voia răul și conspira cu ei împreună, numai că eu nu puteam nimic bănui, fiind om normal.
Unii cred că unii oameni sunt ”înghețați” și astfel nu îmbătrânesc vizibil deloc, nu fac riduri și nu albesc, nu fac cancer etc. Alții cred că nici înghețarea nu există, la fel cum nu există aranjare sau terminare, așa cum spuneau ei mereu că proștii credeau că trebuie să facă cu mine. În realitate, da, eu acum știu adevărul cert, nu există arajare sau terminare a oamenilor nedoriți sau băgțai la balamuc, aceste cuvinte înseamnă doar ceea ce scria în dicționar la sensuri figurate - adică omorâre. Cât despre înghețare, ei spuneau că eu nu pot să fiu înghețată, spre deosebire de ceilalți. Ei spun că vecinii mei din oraș nu doar că m-au otrăvit și ăsta era secretul lor care îi proteja, fiindcă nimeni nu poate crede (? era dovedibil și de fapt numai proștii pot crede că mint sau fabulez, voi explica mai încolo) ci în plus au făcut multe mizerii, de pildă au înghețat creșterea copiilor lor timp de 10 ani fiindcă nu mă vor pe mine și voiau să mor. Acest lucru îi îngrozea pe idioți și dădeau vina tot pe mine, cea nevinovată. Și era tot un secret al lor ca să aibă ei putere asupra altora și să mă lovească tot pe mine. Ideea era că medicii erau și ei îngroziți și mințeau despre mine și mă loveau. De aemenea, așa cum fac ei mereu, au mințit mereu în acte despre copiii care nu creșteau, așa cum fac ei de obicei. Ideea subiacentă era că ei înghețau oamenii tot cumva cu ajutorul torturii cerebrale asupra mea. Ceea ce pot spune cert e că vecinii de sus aveau copii mici de când m-am mutat acolo sau după un an-doi în mod sigur și mă torturau cu multe zgomote, inclusiv cu copiii lor, care tropăiau monstruos și chiar făceau zgomote incredibile pentru niște țânci. Atunci eu m-am dus la ei sus să îi rog să facă mai puțin zgomot cu bromașinile etc. la anumite ore măcar. Au deschis ușa alți oameni care mi-au spus că ei au venit să ia copiii la țară. Și era foarte demult, la începutul șederii mele acolo în mod sigur, că numai atunci au făcut mult zgomot de bormașini atât ei, cât și ceilalți vecini. Ulterior copiii au continuat zi de zi, an de an. Copiii i-am văzut numai de câteva ori, și i-am văzut precis la început, dar nu le-am reținut chipurile.
Ulterior, după 10 ani de stat acolo, unde am stat din 2006, am văzut din nou copiii, și erau la fel de mici. Și semănau cu părinții se pare. Era un lucru cert că acei copii - sau diferiți, poate îi schimbau - erau tot copii mici și torturau cu zgomote aproape zi de zi. Trebuiau în mod sigur să fie cel puțin adolescenți, dar nu crescuseră sau erau alții. Mi se spunea că era monstruos și că cei care mă urmăreau pe mine o luaseră ei razna din cauza secretelor legate de acei copii și tot pe mine mă loveau, dar schimbau mereu echipa care mă observa, sau că din cauza acelor așa zis secrete despre vecinii mei lumea mă acuza pe mine de ceva rău. Deoarece nimeni nu vorbea cu mine, și nimeni nu avea relație de durată cu mine în afară de mama, e puteau să facă orice mârșăvie și nimeni nu ar fi crezut ce spun eu, căci eram considerată nebună, zic ei. Pe de altă parte, mama mea vorbea cu acei vecini ca și cum se știau bine și se respectau, la fel cum ea vorbea cu gărzile din spitalul de psihiatrie - și spunea pe drum că ea a pierdut puterea. Ei spun că e evident că mama îi păcălea pe toți legat de politică și că voiau să aibă ei putere poilitică prin păcălirea proștilor despre mine.
Ei zic că eu am fost condamnată la moarte sau că toți cei care vedeau adevărul despre cum eram otrăvită, încă din blocul doi și apoi în blocul trei, și torturată monstruos, toți trăgeau concluzia că eu fusesem condamnată la moarte. Eu zic că ei mereu creau câte un delir ca explicație - de pildă că eram condamnată la moarte - post factum, după ce se întâmplau diferite lucruri.
Ei spun că de fapt ei mă condamnaseră la moarte din 1984 când aveam 13 ani și a trebuit să vin în oraș fiindcă liceul era obligatoriu și în Voluntari nu exista. Eu spun din nou că totuși nimeni nu m-a întrebat absolut nimic și nu am greșit absolut nimic niciodată, dar ei spun că ei m-au condamnat la moarte numai datorită minciunilor despre mine, pe care ei le-au creat încă de când eram copil mic.
Unii spun acum că numai nașul meu, Liviu Moldoveanu, știe adevărul. Că și lui i-au făcut la fel, că și el albise la păr mai mult dedesubtul părului negru care acoperise părul alb. Că mie vampirii din oraș mi-au păpat tot creierul sau aproape tot. Ei spun că și el a fost otrăvit și persecutat o viață întreagă, dar că pe vremea lui unii au înțeles și i-au dat de toate și pe mine să mă crească, când el avea 40 de ani. Alții spuneau că el a fost un porc la fel ca ceilalți membri ai familiei mele și că el credea aberații politice, și avea ceata lui de nebuni prieteni și familie și serviciu bun și altele. Că el a greșit de mai multe ori și eu nu am greșit niciodată. Că eu am avut numai adevărul și dreptatea de partea mea.
Ideea lor e că acei copii chiar nu creșteau și că acest lucru a fost demult, fără știrea mea fiindcă mie nimeni nu îmi spunea nimeni nimic, cap de acuzare pentru condamnarea mea la moarte de foarte mult timp, și astfel de lucruri au fost puse în cârca mea încă dinainte de 84, și am fost dusă în oraș ca să fiu masacrată de părinți, fiind considerată monstru și cauza mutațiilor genetice ale altora, sau altor rele. Bine, dar părinții mei așa erau dinainte! Și erau părinții mei, cu care vrând-nevrând trebuia să stau și nu aveam pe altcineva, nu erau călăi. Adică vreți să spuneți că eram condamnată din scutece, dar nu mă omorâseră? Unii zic că da, că încă de când m-am născut ei au încercat să mă omoare și apoi nu au avut ce face și m-au dat spre creștere la nașu, unde era căcat și mizerie peste tot, nu era apă curentă sau canalizare, nu se aproba niciodată telefonul, era apă rea la puț - gușă mai mulți vecini și nașa și eu hipotiroidie - nu erau decât vechituri și sărăcie și gunoaie în grădină că oamenii aruncau la noi mult gunoi sau pe strada mea - Mihai Viteazul - și baltă foarte infectă în apropiere cu țânțari etc.
Eu pot explica simplu - dacă acei copii din bloc chiar nu creșteau aveau o boală genetică, nu avea cum să fie din cauza mea ca copil, și eu eram chiar un om perfect și fără greșeală și inteligent și meritam dreptul de a munci și de a studia - și numai astfel aș fi dovedit ce eram și ce puteam face. Eram un intelectual, chiar dacă femeie, deci nu eram de vină, și colegele mele au fost și ele acceptate ca intelectuali, deși erau femei. Diverse boli genetice există și ele sunt în aparență legate de viața unor intelectuali, dar aceia nu sunt de vină și valoarea lor utilă, frumoasă și bună este mult mai mare prin restul lucrurilor pe care ei le reprezintă. Nu are rost să explic totul. Dacă faceți răul asupra unor oameni buni și nevinovați, acel rău lovește alți nevinovați. Bolile genetice sunt în cărți, sunt concepte intelectuale, oamenii puri și tineri și inteligenți merită să aibă și ei o șansă, eu nu am avut-o. Eu afirm din nou: nu doar că nu am avut nici cea mai mică greșeală toată viața, dar am fost cu adevărat un om perfect. Și aș fi putut fi om util și bun între oameni și aș fi putut munci studia și chiar crea ceva bun. Știu, voi ziceți că alții au știut să mă evaluze și că eu sunt proastă și nu știu - dar eu vă spun că au greșit și au mințit, la fel cum au mințit toți așa zis călăii și medici de diverse categorii, de 35 de ani, nu doar psihiatrii, cum voi povesti mai departe și alți așa zis călăi și psihologi și alții.
Despre bătrâna din blocul meu, Ioana, un zdrahon de femeie. Ea avea peste 70 de ani când m-am mutat în bloc și apoi nici ea nu s-a schimbat deci are aproape 90 și arată ca de 70. Ideea voastră, știu, e că vecinii mă acuzaseră și mă omorau. Ioana vorbea foarte urât cu mine de la început și inventa că eu îi arunc păr pe pervaz când îmi aruncau vecinii, cum am și fotografiat (vă dați seama că nu puneam eu păr) și ea a fost cu George, un alt vecin, să îmi deschidă gura de aerisire împotriva voinței mele, deși ea nu avea așa ceva la baie, și apoi țipa în apartamentul ei că ”mă omoară” adică ea credea că o omoară cineva și apoi a țipat peste încă un timp că e ”vinovată” etc. După mai mulți ani ea mi-a pus tortura cu televizorul ei zi de zi de dimineața până noaptea târziu, spunând că ea nu are bani de aparat auditiv, dar asculta peste 12 ore, nu oprea nici dacă ieșea din casă deci, foarte tare.
Aseară mama a făcut din nou scenă urâtă și a țipat și a inventat aberații încontinuu și a trântit lucrurile etc. Vreo câteva ore. Am spus de multe ori, eu nu am cum să o controlez, așa a fost din 84 încontinuu. În felul acesta mi-au torturat creierul destul de urât. Ei spun că astfel ei îmi decimează creierul și mă omoară. Eu nu am provocat-o niciodată. Aseară am țipat la ea, neavând ce face. Mult timp am crezut că dacă nu țip la ea e mai bine, dar în realitate e invers și abia la unele dintre scenele ei din ultimii 5 ani poate, am țipat la ea, pentru a evita mai mult rău. Nici măcar nu am încercat în trecut. Ei spun că mama joacă de mult rolul unei nebune hidoase ca să acopere crima asupra mea și deci să îi păcălească pe toți ceilalți. Au spus că proștii cred că era o ceartă între nebune, deși eu nu am fost niciodată nebună și nu m-am certat niciodată cu nimeni, neavând cu cine și fiind eu un om prea inteligent ca să mă cert cu cineva. Au spus deci din nou că oamenii au fost mințiți că eu și mama suntem nebune amândouă.
Ei spun că tortura și otrava au fost aplicate încontinuu asupra mea fiindcă ceilalți au fost dedesubtul intelectului meu și pur și simplu ei nu acceptă acest lucru și îmi consumă substanța creierului și mă chinuiesc monstruos ca să fie ei deasupra. Nu pot înțelege, cum adică se simt ei dedesubtul meu? Ce îi deranjează? Cine? Eu nu am avut relație cu niciun om toată viața, cum spun toți. Cum m-aș fi simțit eu rău dedesubtul altora? Aș fi simțit ceva durere sau ce? Ce fel de durere? Cum aș fi putut eu omorî din simplul motiv, de fapt bucurie, că există și oameni mai inteligenți decât mine?
Ei spun că problema nu e faptul că eu nu accept să fiu omorâtă prin otravă și f_tere, că de fapt problema sunt ceilalți, care lovesc în mine și vor să mor indiferent de orice, chiar dacă tac, chiar dacă sunt izolată etc.
Din nou ideea că toți au mințit despre mine 35 de ani și că nimeni nu mă mai crede pe mine. Cum adică să mă MAI creadă? Cine? Cei care citesc pe facebook sau pe blogul meu adevărul despre mine?
Aseară m-aui împroșcat cu ură mereu. Nu mai povestesc. Unii spuneau că ei trebuie să mă omoare fiindcă toți vor ca oamenii să nu înțeleagă că am fost bunătatea perfectă și normalitatea încele mai mici detalii, fiindcă oamenii nu ar mai crede în ceea ce e bun. Au spus această idee de multe ori ca pretext de crimă, inclusiv în engleză. Nu e adevărat, am spus, eu chiar am fost ceea ce e bun, în ce fel de lucru bun cu adevărat nu ar mai crede oamenii? Ei au recunoscut că e vorba de ceea ce PREZINTĂ EI oamenilor drept bine, deci de niște minciuni. Deci ar continua să creadă în ceea ce e bun în realitate. Unii râd de astfel de explicații, fiindcă ei cred că eu le inventez și că criminalii reali nu ar vorbi așa ceva față de mine fiindcă e de râs, e ceva ce nici copiii nu ar crede că spun alții, și că ei cred că eu le inventez ca să îi conving pe alții de adevăr. În plus este cert că eu am fost un caz particular, un individ, o excepție și adevărul despre mine ar duce la dreptate pentru mine adică la dreptul la muncă și la studii cum am cerut din 84 și clar nu am avut nicio altă problemă nicioodată. Nu s-ar întâmpla nimic rău cu credințele oamenilor și nimic rău în societate. Tot ieri au început din nou cu ideea că unii au legat opiniile politice ale proștilor de martirizarea vieții mele. Dar de fapt nu e vorba de poilitică deloc, ci doar de un caz social de persecuție și crimă, e vorba de opiniile greșite în mod clar despre un om perfect și mnasacrat o viață întreagă, opinii care îi fac să omoare, dar nu e nicio legătură cu politica.
Familia mea, spun ei, e cea mai vinovată, fiindcă eu eram evident bunătate, iubire și înțelepciune, nimic altceva, și ei m-au respins și masacrat monstruos cu adevărat, spun ei, fără motiv. Ei spun că proștii sunt tratați așa și nu contează bunătatea, înțelepciunea și iubirea. Totuși am fost mereu inteligentă.
Mama iar a vorbit timp îndelungat cu Ovidiu la telefon de două ori în câteva zile, zilele acestea. Ovidiu e un om foarte bogat și ei au inventat că el era Iuda și că a obținut banii vânzându-mă pe mine încontinuu, ca eu să fiu torturată cerebral și sexual. Că mulți alții așa au luat bani și avantaje în societate, spun ei, prin minciuna și cruzimea asupra mea. Iar au intrat de exemplu cei care spun că pe capul meu s-a pus un preț foarte mare. Nu am de unde ști. Au inventat că el mă lovește ca să o apere pe fata lui. Fetei lui, Monica, spun ei, i s-a oferit o viață îmbelșugată și fără griji, nu e vina ei. Ea e un om în toată firea, nu are legătură cu greșelile tatălui ei.
Ieri nu am putut continua povestirea fiindcă m-au torturat și zillele trecute la fel, iar sâmbătă și duminică au făcut vecinii și țiganii zgomote monstruoase, era imposibil. Voi continua acum, mă voi strădui să termin totul în 2 săptămâni, dar ei lovesc mereu, într-un fel sau în altul.
Ideile lor gen ”săraca fată bogată” au fost aruncate odinioară asupra ta, deși tu erai cea mai săracă.
Ei pur și simplu te omoară, nimeni nu vrea să îți reducă intelectul.
E un om prea lucid, nu se poate face nimic. ??? Mereu au spus și asta.
Continuu imediat.
Personalitatea mamei tale și puterea ei în societate se bazează pe minciunile despre tine și ea a mințit în fiecare detaliu din 84. Faptul că tu nu i-ai răspuns ei niciodată cu agresivitate, că nu ai țipat și nu ai vorbit cu dușmănie cum face ea mereu indiferent de orice, deși tu vorbești de bine în mod sincer, a fost interpretat drept prostie și nebunie din partea ta.
Azi a venit Florin la mama cu soția lui Doina și copilul lor mic. A venit ca să aerisească caloriferele, cum spunea Carmen, asistenta mea psihiatrică. Ei spun că și Florin, ca toți ceilalți, a înghițit minciunile despre mine și nu poate crede că mama e un monstru înfiorător. Florin a fost una dintre extrem de puținele mele relații o viață întreagă și unul dintre extrem de puținii oamenui care au intrat la mine în apartament. Odată a venit ca să îmi repare iala de la ușă și a stat ore în șir și a stricat-o mai rău, a trebuit să chem pe altcineva. În același timp, în acele ore și mai apoi, eu am fost chinuită sexual foarte rău încontinuu (f_tă). Din câte îmi amintesc, aproape sigur, dar nu cu certitiudine, am mai pățit cel puțin încă o dată același lucru cu Florin, cu exact aceleași torturi sexuale. Cei din oraș au inventat că el e pervers, dar eu nu pot fi sigură că el mă chinuia sexual de la distanță (f_t) în acele momente. Eu nu am avut de ales, eram singură mereu și uneori aveam nevoie de reparații în casă.
Ieri mama a mers în oraș să îmi ia pastilele de inimă etc., nu cele psihiatrice, și mi-a spus că a venit extrem de greu, că a așteptat ore în șir mijloacele de transport. A trebuit și ieri și azi să meargă și să umble mult pentru formalități birocratice pentru ”taxa de habitat” (pentru colectarea deșeurilor mele menajere), fiindcă eu primisem avertisment pe telefon că am datorii la bugetul local și că îmi vor sista ajutorul social lunar - 500 lei - pentru handicap din această cauză. A trebuit aseară să semnez din nou o împuternicire solemnă pentru ca mama să îmi plătească gunoiul, care nu se mai plătește la administrația blocului, și toți oamenii singuri sau bătrâni sau orice trebuie să plătească personal, prin formalități complicate. Mâine trebuie să meargă a treia oară. În momentul în care scriam aseară împuternicirea mi-am amintit toate mizeriile birocratice prin care am trecut și faptul că unii spuneau că eu sunt de fapt lovită de tot sistemul, inclusiv birocratic, datorită faptului că oamenii sistemului m-au respins total. Uneori cu aberații. De pildă au scos mai demult o lege, spunea psihiatra, că pacienții nu au voie să primească mai mult de un medicament neuroleptic pe zi și psiahiatra de la spital îmi recomandase două. Au scos tot legi absurde legate de medicina de familie, pe care le voi explica pe scurt. Au scos o lege pe care mama nu o știa despre faptul că oamenii cu pensie de urmaș nu au voie să muncească, dar ceilalți pensionari da și ea fusese indusă în eroare de funcționari și i-au aplicat amendă de 4000 lei - enorm pentru noi - și a reprezentat-o tot avocatul Ninel în instanță și apoi a muncit din nou cu pensia ei proprie, altădată a dus-o mașina poliției la Târgu Jiu pentru un proces absurd cu care ea nu avea legătură, altădată mi-au blocat cardul de sănătate - deci puteam muri sau suferi grav - numai pentru că au găsit o sumă de 2-300 lei |(deci 2-3 milioane cum zic unii) pe care o primisem neimpozabilă prin poștă, cum voi explica mai încolo etc. Unii spuneau că și legea lustrației a fost scoasă ca eu să fiu omorâtă și că referendumurile absurde au fost montate pentru ca populația României să voteze să mă omoare. Când trăia tata el mă punea să scriu și să semnez declarații aberante de răspundere că eu în deplinătatea facultăților mele mintale etc. și eu trebuia să scriu aberația, fiindcă altfel mă băteau sau mă torturau încontinuu, nu aveam de ales.
Adineaori am lăsat calculatorul singur puțin și s-a deschis singur la IRP, adică Insititutul Român de Psihologie.
Ei spun că oamenii pur și simplu au dat puterea unor porci care m-au masacrat toată viața. Au spus că a fost un regim de teroare și minciună, dar că cei de pe facebook care citesc ce scriu eu nici nu cunosc tarele sistemului. Că au inventat o serie de legi rele, care lovesc numai în cei săraci și nevinovați.
Când mi-au blocat cardul de sănătate au făcut acest lucru fără avertisment și nici nu știam, dar medicul de familie mi-a spus la consultație. Au pus sănătatea pe card și astfel au legat-o de celelalte subsisteme sociale uneori în mod absurd. Mulți cred că numai eu eram ”victima sistemului” și că restul nu erau loviți dar loveau în mine fără motiv.
Eu locuiesc acum la Voluntari și practic iau ilegal acei 500 de lei, care se dau de către primăria București pentru integrarea socială a persoanelor cu handicap din București, și mai mult ca sigur Voluntariul nu dă. Am luat acești bani de anul trecut, datorită bunăvoinței prietenei de pe facebook Rodica Enache, că altfel nu aș fi aflat de acest ajutor. Abia acum am reușit, cum am povestit, după mulți ani, să îmi cumpăr două articole de îmbrăcăminte, că nu aveam dleoc, deci oricum nu mă puteam integra. Dar în oraș nu am pe absolut nimeni și nimeni nu mă vrea deloc, și era și este otravă monstruoasă de la vecinii de bloc.
”Vărul tău Cosmin e fost prost, dacă el se deștepta, tu ai fi fost salvată.”
Marți 15 octombrie 2019
Părul mamei tale nu e alb, părul tău e alb. Părul tău e alb din cauza torturilor și otrăvii. E adevărat că părul meu e alb în mare parte, dar nu se vede decât parțial la suprafață - adică firele de deasupra de la frunte, căci de fapt, dacă desparți părul la mijloc se vede mult alb. Am văzut-o pe Luiza Dona, fostă colegă de liceu anul trecut și nu avea nici riduri și nici păr alb de exemplu. Unii spuneau că ea e la fel cum erau toți colegii mei de liceu și că îmi voia răul și conspira cu ei împreună, numai că eu nu puteam nimic bănui, fiind om normal.
Unii cred că unii oameni sunt ”înghețați” și astfel nu îmbătrânesc vizibil deloc, nu fac riduri și nu albesc, nu fac cancer etc. Alții cred că nici înghețarea nu există, la fel cum nu există aranjare sau terminare, așa cum spuneau ei mereu că proștii credeau că trebuie să facă cu mine. În realitate, da, eu acum știu adevărul cert, nu există arajare sau terminare a oamenilor nedoriți sau băgțai la balamuc, aceste cuvinte înseamnă doar ceea ce scria în dicționar la sensuri figurate - adică omorâre. Cât despre înghețare, ei spuneau că eu nu pot să fiu înghețată, spre deosebire de ceilalți. Ei spun că vecinii mei din oraș nu doar că m-au otrăvit și ăsta era secretul lor care îi proteja, fiindcă nimeni nu poate crede (? era dovedibil și de fapt numai proștii pot crede că mint sau fabulez, voi explica mai încolo) ci în plus au făcut multe mizerii, de pildă au înghețat creșterea copiilor lor timp de 10 ani fiindcă nu mă vor pe mine și voiau să mor. Acest lucru îi îngrozea pe idioți și dădeau vina tot pe mine, cea nevinovată. Și era tot un secret al lor ca să aibă ei putere asupra altora și să mă lovească tot pe mine. Ideea era că medicii erau și ei îngroziți și mințeau despre mine și mă loveau. De aemenea, așa cum fac ei mereu, au mințit mereu în acte despre copiii care nu creșteau, așa cum fac ei de obicei. Ideea subiacentă era că ei înghețau oamenii tot cumva cu ajutorul torturii cerebrale asupra mea. Ceea ce pot spune cert e că vecinii de sus aveau copii mici de când m-am mutat acolo sau după un an-doi în mod sigur și mă torturau cu multe zgomote, inclusiv cu copiii lor, care tropăiau monstruos și chiar făceau zgomote incredibile pentru niște țânci. Atunci eu m-am dus la ei sus să îi rog să facă mai puțin zgomot cu bromașinile etc. la anumite ore măcar. Au deschis ușa alți oameni care mi-au spus că ei au venit să ia copiii la țară. Și era foarte demult, la începutul șederii mele acolo în mod sigur, că numai atunci au făcut mult zgomot de bormașini atât ei, cât și ceilalți vecini. Ulterior copiii au continuat zi de zi, an de an. Copiii i-am văzut numai de câteva ori, și i-am văzut precis la început, dar nu le-am reținut chipurile.
Ulterior, după 10 ani de stat acolo, unde am stat din 2006, am văzut din nou copiii, și erau la fel de mici. Și semănau cu părinții se pare. Era un lucru cert că acei copii - sau diferiți, poate îi schimbau - erau tot copii mici și torturau cu zgomote aproape zi de zi. Trebuiau în mod sigur să fie cel puțin adolescenți, dar nu crescuseră sau erau alții. Mi se spunea că era monstruos și că cei care mă urmăreau pe mine o luaseră ei razna din cauza secretelor legate de acei copii și tot pe mine mă loveau, dar schimbau mereu echipa care mă observa, sau că din cauza acelor așa zis secrete despre vecinii mei lumea mă acuza pe mine de ceva rău. Deoarece nimeni nu vorbea cu mine, și nimeni nu avea relație de durată cu mine în afară de mama, e puteau să facă orice mârșăvie și nimeni nu ar fi crezut ce spun eu, căci eram considerată nebună, zic ei. Pe de altă parte, mama mea vorbea cu acei vecini ca și cum se știau bine și se respectau, la fel cum ea vorbea cu gărzile din spitalul de psihiatrie - și spunea pe drum că ea a pierdut puterea. Ei spun că e evident că mama îi păcălea pe toți legat de politică și că voiau să aibă ei putere poilitică prin păcălirea proștilor despre mine.
Ei zic că eu am fost condamnată la moarte sau că toți cei care vedeau adevărul despre cum eram otrăvită, încă din blocul doi și apoi în blocul trei, și torturată monstruos, toți trăgeau concluzia că eu fusesem condamnată la moarte. Eu zic că ei mereu creau câte un delir ca explicație - de pildă că eram condamnată la moarte - post factum, după ce se întâmplau diferite lucruri.
Ei spun că de fapt ei mă condamnaseră la moarte din 1984 când aveam 13 ani și a trebuit să vin în oraș fiindcă liceul era obligatoriu și în Voluntari nu exista. Eu spun din nou că totuși nimeni nu m-a întrebat absolut nimic și nu am greșit absolut nimic niciodată, dar ei spun că ei m-au condamnat la moarte numai datorită minciunilor despre mine, pe care ei le-au creat încă de când eram copil mic.
Unii spun acum că numai nașul meu, Liviu Moldoveanu, știe adevărul. Că și lui i-au făcut la fel, că și el albise la păr mai mult dedesubtul părului negru care acoperise părul alb. Că mie vampirii din oraș mi-au păpat tot creierul sau aproape tot. Ei spun că și el a fost otrăvit și persecutat o viață întreagă, dar că pe vremea lui unii au înțeles și i-au dat de toate și pe mine să mă crească, când el avea 40 de ani. Alții spuneau că el a fost un porc la fel ca ceilalți membri ai familiei mele și că el credea aberații politice, și avea ceata lui de nebuni prieteni și familie și serviciu bun și altele. Că el a greșit de mai multe ori și eu nu am greșit niciodată. Că eu am avut numai adevărul și dreptatea de partea mea.
Ideea lor e că acei copii chiar nu creșteau și că acest lucru a fost demult, fără știrea mea fiindcă mie nimeni nu îmi spunea nimeni nimic, cap de acuzare pentru condamnarea mea la moarte de foarte mult timp, și astfel de lucruri au fost puse în cârca mea încă dinainte de 84, și am fost dusă în oraș ca să fiu masacrată de părinți, fiind considerată monstru și cauza mutațiilor genetice ale altora, sau altor rele. Bine, dar părinții mei așa erau dinainte! Și erau părinții mei, cu care vrând-nevrând trebuia să stau și nu aveam pe altcineva, nu erau călăi. Adică vreți să spuneți că eram condamnată din scutece, dar nu mă omorâseră? Unii zic că da, că încă de când m-am născut ei au încercat să mă omoare și apoi nu au avut ce face și m-au dat spre creștere la nașu, unde era căcat și mizerie peste tot, nu era apă curentă sau canalizare, nu se aproba niciodată telefonul, era apă rea la puț - gușă mai mulți vecini și nașa și eu hipotiroidie - nu erau decât vechituri și sărăcie și gunoaie în grădină că oamenii aruncau la noi mult gunoi sau pe strada mea - Mihai Viteazul - și baltă foarte infectă în apropiere cu țânțari etc.
Eu pot explica simplu - dacă acei copii din bloc chiar nu creșteau aveau o boală genetică, nu avea cum să fie din cauza mea ca copil, și eu eram chiar un om perfect și fără greșeală și inteligent și meritam dreptul de a munci și de a studia - și numai astfel aș fi dovedit ce eram și ce puteam face. Eram un intelectual, chiar dacă femeie, deci nu eram de vină, și colegele mele au fost și ele acceptate ca intelectuali, deși erau femei. Diverse boli genetice există și ele sunt în aparență legate de viața unor intelectuali, dar aceia nu sunt de vină și valoarea lor utilă, frumoasă și bună este mult mai mare prin restul lucrurilor pe care ei le reprezintă. Nu are rost să explic totul. Dacă faceți răul asupra unor oameni buni și nevinovați, acel rău lovește alți nevinovați. Bolile genetice sunt în cărți, sunt concepte intelectuale, oamenii puri și tineri și inteligenți merită să aibă și ei o șansă, eu nu am avut-o. Eu afirm din nou: nu doar că nu am avut nici cea mai mică greșeală toată viața, dar am fost cu adevărat un om perfect. Și aș fi putut fi om util și bun între oameni și aș fi putut munci studia și chiar crea ceva bun. Știu, voi ziceți că alții au știut să mă evaluze și că eu sunt proastă și nu știu - dar eu vă spun că au greșit și au mințit, la fel cum au mințit toți așa zis călăii și medici de diverse categorii, de 35 de ani, nu doar psihiatrii, cum voi povesti mai departe și alți așa zis călăi și psihologi și alții.
Despre bătrâna din blocul meu, Ioana, un zdrahon de femeie. Ea avea peste 70 de ani când m-am mutat în bloc și apoi nici ea nu s-a schimbat deci are aproape 90 și arată ca de 70. Ideea voastră, știu, e că vecinii mă acuzaseră și mă omorau. Ioana vorbea foarte urât cu mine de la început și inventa că eu îi arunc păr pe pervaz când îmi aruncau vecinii, cum am și fotografiat (vă dați seama că nu puneam eu păr) și ea a fost cu George, un alt vecin, să îmi deschidă gura de aerisire împotriva voinței mele, deși ea nu avea așa ceva la baie, și apoi țipa în apartamentul ei că ”mă omoară” adică ea credea că o omoară cineva și apoi a țipat peste încă un timp că e ”vinovată” etc. După mai mulți ani ea mi-a pus tortura cu televizorul ei zi de zi de dimineața până noaptea târziu, spunând că ea nu are bani de aparat auditiv, dar asculta peste 12 ore, nu oprea nici dacă ieșea din casă deci, foarte tare.
luni, 14 octombrie 2019
14 octombrie 2019
11 dimineața, 14 octombrie 2019
Bună ziua. Continuu povestirea, deși Florentina Borgovan și Sipridon Maleficul au sancționat negativ povestirea mea anterioară. Poate vor înțelege când voi termina. Bineînțeles că voi termina de scris.
Ei spun din nou adevărul. Că, timp de 35 de ani, mama mea și ceilalți m-au torturat cu adevărat de moarte și nimeni nu poate crede adevărul, fiind clar că am fost un om extrem de bun și inteligent și ei nu pot înțelege cum e posibil ca un om inteligent fără nicio șansă de viață să fie omorât așa monstruos etc. Ei nu pot crede că există asemenea cruzime etc. Azi de exemplu ea a țipat că fumez când am tușit din cauza vomei acide, care e probabil din cauza ulcerului care nu e doar din cauza fumatului, ci din cauza otrăvurilor mai ales. Deci, ca să explic mai clar în detaliu: ea urla la mine ca să creadă proștii că era din cauza fumatului și în acelai timp urla ca să atragă oprobriul proștilor că am fumat și singură mi-am distrus sănătatea. Ei nu știu că am fost otrăvită rău, inclusiv anul acesta, și că am fumat și din cauza otrăvii și fiindcă eram om normal, obligată la izolare de 35 de ani. Veți înțelege totul la sfârșit. Mama și ceilalți nu m-au lăsat să mă las de fumat amenințând cu otrava, deci ceva și mai rău decât fumatul. Când nu fumam sau fumam puțin, mama insista enorm să fumez și să mănânc mult, pentru a mă omorî, dar proștii nu puteau vedea adevărul chiar și în ultimii 2 ani sau de când stau aici. Mereu, din 84, ea mistifică tot ce fac sau ce spun și în aparență proșții o cred pe ea fiindcă minte pe limba proștilor. Eu nu aveam cum să am pe nimeni altcineva.
”Lumea ține mai mult la reputația lui Zăgrean decât la viața unui căcat precum ești tu.”
Veți înțelege mai încolo, coroborat cu tot ce am scris deja pe blogurile mele.
Cu astfel de rahaturi gen ideea aceasta josnică despre mine în raport cu Zăgrean, ei i-au păcălit pe proști. Astfel idioții credeau că eu sunt proastă ”ca toate femeile seduse și f_te”. Sau că am sentimente inferioare și sunt idioată și nebună fiindcă Zăgrean m-a f_t sau alte minciuni despre mine etc. Iar eu am fost cu adevărat perfecțiunea.
iată încă o mostră din prostia lor: ”Și nu a avut niciodată sentimente de ranchiună?”
Căutați în dicționar ranchiună. De ce și față de cine să fi avut eu sentimente de ranchiună? Nu râdeți, nominalizați - veți vedea că nu veți găsi dacă citiți adevărul de pe blogul meu și poate veți înțelege.
Ei zic că e de la sine înțeles că unii au inventat astfel de idei josnice despre mine. Cei care mă torturează, spun ei, sunt oameni foarte proști sau îi păcălesc pe proști despre mine și ei presupun că eu aș fi mai proastă decât ei și aș avea sentimente și emoții inferioare și atitudini greșite și inferioare, ca și cum nu aș putea înțelege sau cunoaște realitatea și adevărul. Sau, altfel, ei i-au păcălit pe alții că realitatea a fost mereu alta decât a fost cu adevărat, deci proștii se așteptau la alte reacții afective din partea mea și credeau că eu am anumite sentimente sau gânduri fără să mă întrebe nimic.
Ei spun că atât Zăgrean, cât și tatăl meu, erau niște oameni care jucau cum li se cânta sau cântau în strună nebunilor și proștilor care delirau despre mine și mă loveau sau vorbeau aiurea ca să corespundă ei delirului și minciunilor proștilor despre mine. De exemplu, Zăgrean, după ce am intrat eu la medicină, la 27 de ani în 1998, cum am povestit, a făcut din nou pe nebunul, adică se purta ciudat cu mine în interiorul clădirii facultății de medicină, dacă îl întâlneam întâmplător. Și după ce am pierdut piciorul a făcut la fel. Ei spun că în România (?) cei care nu joacă cum li se cântă și nu mint cum vor proștii sunt omorâți. Unii spun că eu sunt ”considerată” rușine națională fiindcă am fost f_tă și de aceea toți sunt obligați să mintă despre mine. Că eu nu atentam la reputația lui Zăgrean, dar simplul fapt că existam îi deranja pe toți, fiindcă ei greșiseră față de mine.
De exemplu în 1998 Zăgrean a intrat odată brusc la barul de la subsolul facultății și eu eram singură ca întotdeauna și amărâtă într-un colț și atunci el, în mod bizar, s-a uitat clar urât la mine a mormăit clar niște vorbe inaudibile și apoi a ieșit fără să intre, trântind ușa. În mod obiectiv, de-a lungul întregii mele vieți, ceilalți făceau pe nebunii, uneori lovindu-mă oribil, și se dădeau în spectacol, nu eu. Sau vorbeau tot felul de aiureli sau mă tratau ciudat etc. fără nici cea mai mică legătură cu realitatea sau cu eram sau gândeam sau făceam eu. Eu mereu vorbeam normal și demascam adesea paranoia lor sau ideile ciudate și fără sens pe care le rosteau, ca și cum ei delirau sau gândeau ceva greșit. Abia în ultimii ani au apărut unii peste gîndurile mele care sugerau că ei au creat un delir complex despre ce gândeam sau simțeam eu despre Zăgrean, pentru proști, și eu nu aveam cum să bănuiesc. Aceasta din cauză că Zăgrean a fost una dintre extrem de puținele mele relații cu alți oameni și singurul bărbat din viața mea, dar relația cu el a fost tot îndepărtată, cu foarte puțin dialog, aproape doar el vorbea și chiar foarte mult. Eu încă din tinerețe știam, la fel cum știu acum, că singurul mod de comunicare a omului cu alții este relația directă cu alt om, vorba adresată unui om concret și apropiat și nu am luat-o niciodată razna să țin discursuri sau să cred că pot vorbi cu un grup în loc de comunicare normală cu un om. E drept că acum mă adresez dvs., mai multora, dar și asta e un lucru normal și nu am înnebunit, normal că și acum sunt conștientă că de fapt nimeni nu mă cunoaște și că nu comunic cu nimeni. Când voi termina rezumatul voi trimite linkurile blogurilor mele la vreo 100- 300 de destinatari, din orice țări dar mai ales România, tot ce voi găsit pe internet, persoane sau reprezentanți de organizații, fundații, instituții etc. nu doar de medicină sau umanitare etc. ci orice. Voi explica de ce.
Probabil că ei au speculat relația mea cu Zăgrean și au mințit despre aceasta, fiindcă era unul dintre puținele mele evenimente de viață. Repet, în viața mea ceilalți, nu eu, se purtau ca nebunii, adesea bizar, adesea violent sau agresiv și bizar, fără motiv. Este posibil, spuneau ei, ca la fiecare astfel de ocazie de ciudățenii în viața mea să fi inventat unii minciună despre ceea ce gândeam eu, sau despre sentimentele mele, deci lucruri invizibile și ilogice. Deoarece ceilalți se purtau ciudat și foarte rău uneori, mă gândeam eu acum, nu au avut ce să inventeze despre mine decât că eu ”gândeam” rău sau ilogic. Desigur că în momentul acela nu mă gândeam la Zăgrean și e cât se poate de logic că nu mă gândeam la el de mulți ani niciodată. Nici în continuare în facultatea de medicină nu m-am gîndit la el niciodată. Sentimentul meu față de el nu a fost o greșeală și nu a fost păcătos, a fost singura mea iraționalitate toată viața, a fost un sentiment frumos și curat și normal de iubire, o autoamăgire fiindcă el a insistat foarte mult. Acel lucru s-a terminat de mult și nu a fost cauza niciunui rău. Unii spun că el a mințit despre mine totul și eu mor din cauza minciunilor lui. (?) Nimeni nu m-a întrebat nimic. Au fost unii care au sugerat că eu am încercat să mă sinucid din cauza lui, ceea ce era total exclus, fiind eu om bun și rațional și alții care sugerau că proștii credeau că eu eram geloasă pe el, deși nu aveam logic cum să știu nimic despre viața lui personală și era evident că eram un om inteligent, deci nu aș fi fost geloasă sau invidioasă orice aș fi aflat despre el. Deci, cu alte cuvinte, spun ei, eu am fost dată pe mâna proștilor, care au făcut telenovelă și tragedie din viața mea normală și plină de lumină și recunoștință că trăiesc.
Bună ziua. Continuu povestirea, deși Florentina Borgovan și Sipridon Maleficul au sancționat negativ povestirea mea anterioară. Poate vor înțelege când voi termina. Bineînțeles că voi termina de scris.
Ei spun din nou adevărul. Că, timp de 35 de ani, mama mea și ceilalți m-au torturat cu adevărat de moarte și nimeni nu poate crede adevărul, fiind clar că am fost un om extrem de bun și inteligent și ei nu pot înțelege cum e posibil ca un om inteligent fără nicio șansă de viață să fie omorât așa monstruos etc. Ei nu pot crede că există asemenea cruzime etc. Azi de exemplu ea a țipat că fumez când am tușit din cauza vomei acide, care e probabil din cauza ulcerului care nu e doar din cauza fumatului, ci din cauza otrăvurilor mai ales. Deci, ca să explic mai clar în detaliu: ea urla la mine ca să creadă proștii că era din cauza fumatului și în acelai timp urla ca să atragă oprobriul proștilor că am fumat și singură mi-am distrus sănătatea. Ei nu știu că am fost otrăvită rău, inclusiv anul acesta, și că am fumat și din cauza otrăvii și fiindcă eram om normal, obligată la izolare de 35 de ani. Veți înțelege totul la sfârșit. Mama și ceilalți nu m-au lăsat să mă las de fumat amenințând cu otrava, deci ceva și mai rău decât fumatul. Când nu fumam sau fumam puțin, mama insista enorm să fumez și să mănânc mult, pentru a mă omorî, dar proștii nu puteau vedea adevărul chiar și în ultimii 2 ani sau de când stau aici. Mereu, din 84, ea mistifică tot ce fac sau ce spun și în aparență proșții o cred pe ea fiindcă minte pe limba proștilor. Eu nu aveam cum să am pe nimeni altcineva.
”Lumea ține mai mult la reputația lui Zăgrean decât la viața unui căcat precum ești tu.”
Veți înțelege mai încolo, coroborat cu tot ce am scris deja pe blogurile mele.
Cu astfel de rahaturi gen ideea aceasta josnică despre mine în raport cu Zăgrean, ei i-au păcălit pe proști. Astfel idioții credeau că eu sunt proastă ”ca toate femeile seduse și f_te”. Sau că am sentimente inferioare și sunt idioată și nebună fiindcă Zăgrean m-a f_t sau alte minciuni despre mine etc. Iar eu am fost cu adevărat perfecțiunea.
iată încă o mostră din prostia lor: ”Și nu a avut niciodată sentimente de ranchiună?”
Căutați în dicționar ranchiună. De ce și față de cine să fi avut eu sentimente de ranchiună? Nu râdeți, nominalizați - veți vedea că nu veți găsi dacă citiți adevărul de pe blogul meu și poate veți înțelege.
Ei zic că e de la sine înțeles că unii au inventat astfel de idei josnice despre mine. Cei care mă torturează, spun ei, sunt oameni foarte proști sau îi păcălesc pe proști despre mine și ei presupun că eu aș fi mai proastă decât ei și aș avea sentimente și emoții inferioare și atitudini greșite și inferioare, ca și cum nu aș putea înțelege sau cunoaște realitatea și adevărul. Sau, altfel, ei i-au păcălit pe alții că realitatea a fost mereu alta decât a fost cu adevărat, deci proștii se așteptau la alte reacții afective din partea mea și credeau că eu am anumite sentimente sau gânduri fără să mă întrebe nimic.
Ei spun că atât Zăgrean, cât și tatăl meu, erau niște oameni care jucau cum li se cânta sau cântau în strună nebunilor și proștilor care delirau despre mine și mă loveau sau vorbeau aiurea ca să corespundă ei delirului și minciunilor proștilor despre mine. De exemplu, Zăgrean, după ce am intrat eu la medicină, la 27 de ani în 1998, cum am povestit, a făcut din nou pe nebunul, adică se purta ciudat cu mine în interiorul clădirii facultății de medicină, dacă îl întâlneam întâmplător. Și după ce am pierdut piciorul a făcut la fel. Ei spun că în România (?) cei care nu joacă cum li se cântă și nu mint cum vor proștii sunt omorâți. Unii spun că eu sunt ”considerată” rușine națională fiindcă am fost f_tă și de aceea toți sunt obligați să mintă despre mine. Că eu nu atentam la reputația lui Zăgrean, dar simplul fapt că existam îi deranja pe toți, fiindcă ei greșiseră față de mine.
De exemplu în 1998 Zăgrean a intrat odată brusc la barul de la subsolul facultății și eu eram singură ca întotdeauna și amărâtă într-un colț și atunci el, în mod bizar, s-a uitat clar urât la mine a mormăit clar niște vorbe inaudibile și apoi a ieșit fără să intre, trântind ușa. În mod obiectiv, de-a lungul întregii mele vieți, ceilalți făceau pe nebunii, uneori lovindu-mă oribil, și se dădeau în spectacol, nu eu. Sau vorbeau tot felul de aiureli sau mă tratau ciudat etc. fără nici cea mai mică legătură cu realitatea sau cu eram sau gândeam sau făceam eu. Eu mereu vorbeam normal și demascam adesea paranoia lor sau ideile ciudate și fără sens pe care le rosteau, ca și cum ei delirau sau gândeau ceva greșit. Abia în ultimii ani au apărut unii peste gîndurile mele care sugerau că ei au creat un delir complex despre ce gândeam sau simțeam eu despre Zăgrean, pentru proști, și eu nu aveam cum să bănuiesc. Aceasta din cauză că Zăgrean a fost una dintre extrem de puținele mele relații cu alți oameni și singurul bărbat din viața mea, dar relația cu el a fost tot îndepărtată, cu foarte puțin dialog, aproape doar el vorbea și chiar foarte mult. Eu încă din tinerețe știam, la fel cum știu acum, că singurul mod de comunicare a omului cu alții este relația directă cu alt om, vorba adresată unui om concret și apropiat și nu am luat-o niciodată razna să țin discursuri sau să cred că pot vorbi cu un grup în loc de comunicare normală cu un om. E drept că acum mă adresez dvs., mai multora, dar și asta e un lucru normal și nu am înnebunit, normal că și acum sunt conștientă că de fapt nimeni nu mă cunoaște și că nu comunic cu nimeni. Când voi termina rezumatul voi trimite linkurile blogurilor mele la vreo 100- 300 de destinatari, din orice țări dar mai ales România, tot ce voi găsit pe internet, persoane sau reprezentanți de organizații, fundații, instituții etc. nu doar de medicină sau umanitare etc. ci orice. Voi explica de ce.
Probabil că ei au speculat relația mea cu Zăgrean și au mințit despre aceasta, fiindcă era unul dintre puținele mele evenimente de viață. Repet, în viața mea ceilalți, nu eu, se purtau ca nebunii, adesea bizar, adesea violent sau agresiv și bizar, fără motiv. Este posibil, spuneau ei, ca la fiecare astfel de ocazie de ciudățenii în viața mea să fi inventat unii minciună despre ceea ce gândeam eu, sau despre sentimentele mele, deci lucruri invizibile și ilogice. Deoarece ceilalți se purtau ciudat și foarte rău uneori, mă gândeam eu acum, nu au avut ce să inventeze despre mine decât că eu ”gândeam” rău sau ilogic. Desigur că în momentul acela nu mă gândeam la Zăgrean și e cât se poate de logic că nu mă gândeam la el de mulți ani niciodată. Nici în continuare în facultatea de medicină nu m-am gîndit la el niciodată. Sentimentul meu față de el nu a fost o greșeală și nu a fost păcătos, a fost singura mea iraționalitate toată viața, a fost un sentiment frumos și curat și normal de iubire, o autoamăgire fiindcă el a insistat foarte mult. Acel lucru s-a terminat de mult și nu a fost cauza niciunui rău. Unii spun că el a mințit despre mine totul și eu mor din cauza minciunilor lui. (?) Nimeni nu m-a întrebat nimic. Au fost unii care au sugerat că eu am încercat să mă sinucid din cauza lui, ceea ce era total exclus, fiind eu om bun și rațional și alții care sugerau că proștii credeau că eu eram geloasă pe el, deși nu aveam logic cum să știu nimic despre viața lui personală și era evident că eram un om inteligent, deci nu aș fi fost geloasă sau invidioasă orice aș fi aflat despre el. Deci, cu alte cuvinte, spun ei, eu am fost dată pe mâna proștilor, care au făcut telenovelă și tragedie din viața mea normală și plină de lumină și recunoștință că trăiesc.
sâmbătă, 12 octombrie 2019
12 octombrie 2019
Ora 5 jumate după masa, 12 octombrie 2019
ieri seara au început din nou:
Tu ai fost un om extrem de bun și frumos și nu ai făcut niciun rău, dar toată lumea minte despre tine.
Tu nu știi ce înseamnă f-tul fiindcă tu nu ai f-t pe nimeni. Ei, în momentul în care te-au f-t, au intrat în conexiune cu trupul tău și au rămas legați de corpul tău, de aceea ei vor să mori și te otrăvesc, ca să nu sufere din cauza îngreunării corpului lor cu trupul tău. Nimeni nu vrea să te omoare ca să scape de spiritul sau de gândirea ta, toți vor să scape de corpul tău.
Tot ce spui tu are sens și e adevărat, dar pentru ei nu contează decât un singur lucru - faptul că te-au f_t și vor să te omoare din această cauză. Aberațiile politice și toate nebuniile create despre tine nu înseamnă nimic pentru ei, pentru ei contează numai acest lucru. Ei spun că toate femeile f_te sunt otrăvite și omorâte astfel. Idioții cred că ele mor din cauza f-tului, că sunt omorâte prin f_t, dar ele de fapt fac cancer sau alte boli sau mor numai din cauza otrăvii, care li se dă ca să moară. Pe tine din cauza asta te-au băgat la balamuc: ca să te otrăvească ulterior.
Nici cele spuse mai sus nu sunt adevărate cu totul. Ei ți-au spus aseară așa fiindcă tu acum ai rană la bont. Și te doare și abia mergi.
Da, e adevărat, am rană și abia merg de 2 zile. Luni trebuie să merg în oraș la consult la cardiologie fiindcă am reușit să obțin un consult gratuit prin casa de asigurări și chiar acum am făcut rană la picior, ceea ce nu mi s-a întâmplat de mulți ani.
Tu ai fost un om f_t încontinuu de o lume întreagă de mulți ani. Ei te-au putut f_te încontinuu fiindcă tu nu sufereai fizic puternic. Datorită durerii tale, pe moment, ei nu te mai f_t (adică să te chinuiască cerebral) fiindcă nu suportă durerea ta fizică. Ei intră încontact cu trupul tău în momentul în care te chinuiesc cerebral prin f_t. E adevărat că f-tul lor e facilitat de otrava care ți se dă. Azi creierul tău e mai limpede fiindc ei te-au f-t mai puțin din cauza rănii tale. Nu toți oamenii f_ți sunt omorâți, unii sunt lăsați să trăiască, dar pe tine nu te-au vrut din cauza minciunilor despre tine.
Da, e posibil. Dar azi am înghițit iar otravă - gust rău la hrană și greață etc.
Azi au făcut mare zgomot afară - muzică lăutărească la volum foarte mare - unul au spus atunci că el s-a sinucis când au început să îi facă așa, deși pe mine mă torturează cu zgomote din vara lui 89. Ei sugerează că tot din cauza durerii mele în trup au făcut zgomot mare la spitalul de psihiatrie cu picamere după ce mi-am pierdut piciorul. De asemenea vecinii tineri - pe care mama, o femeie foarte rea, îi numește copii deși nu are sentimente bune față de nimeni - au făcut zgomot cu drujba mult timp să taie un cireș.
Zgomotul de muzică urâtă a fost făcut, zice mama, de o nuntă de țigani.
Despre funcționarea mea ca ”Spirit”. Ei spun că eu sunt singurul spirit din lume, adică singurul spirit viu și că existența mea e necesară. Totuși oamenii mă lovesc de moarte din 84.
Se părea că ei - proștii - credeau că trebuie să mă omoare ca să nu devină sau să fie ca mine, unii așa spuneau. Li se părea mereu că eu sut altfel decât sunt. În realitate ei nu sunt ca mine, fiindcă dacă erau ca mine mă acceptau de mult și nu mă omorau. Nici nu m-ar fi otrăvit. Ei au fost mereu complet diferiți, vă spun cu certitudine și nu aveau cum să se molipsească de felul meu de a fi - era complet imposibil. Eu nu aveam cum să îi molipsesc, nu aveam cum să le transmit sentimentele mele frumoase și înțelesul bun al lucrurilor. Și nici adevărul. Eu nici nu știam că ei vorbesc în gând. Nu am avut niciodată delir și nici vreun înțeles rău în minte sau în suflet. Am avut mereu dreptate.
Legătura mea cu restul lumii a fost mereu informațională/spirituală, cum am mai explicat. Dacă în viața mea apărea cifra 2, ea se reflecta multiplicat în lumea celorlalți oameni dar numai ceea ce era legat de ideea numărului 2, fără sensurile personale, intelectuale sau emoționale ale cifrei 2 în viața mea. Nu mai explic, e mai mult de spus.
Ei spun că proștii mă omoară din cauza minciunilor despre mine create de alți proști. Între ei se transmit sensurile fiindcă ei au viață socială directă. Una dintre aceste minciuni era că eu eram nebună sau că eram proastă sau aveam delir sau nu îmi funcționa mintea bine sau eram tristă sau depresivă sau rea și astfel ei credeau că, fiind eu geniu sau dumnezeu, ei trebuie să mă omoare, ca să nu îi influențez eu rău cu gândirea mea bolnavă sau rea. Era o minciună crasă, fiind cert că eram demult izolată, deci nimeni nu a vorbit cu mine apăroape niciodată (doar câteva ocazii toată viața) și nu mă cunoștea absolut nimeni. Dacă eram geniu sau dumnezeu, atunci era logic că pentru binele altora ar fi trebuit să mă accepte într-un grup sau o activitate cât de cât. Oricât de puțin, cum am implorat o viață. În realitate, eu nu aveam cum să îi influențez defel, dar chiar dacă ar fi fost așa, ei nu trebuiau să mă omoare, fiindcă eu eram chiar binele perfect și normalitatea absolută. Sentimentele mele au fost luminoase și caracterul perfect, dar vă spun cu certitudine că aceste lucruri nu se pot transmite. Numai ideile ca informație se transmit, nu se pot transmite sensuri sau conținuturi ale ideilor sau semnificație și conotație emoțională.
Repet, eu nu pot să le transmit celorlalți lucruri frumoase sau bune sau adevărul, acestea le pot înțelege numai cei care vorbesc cu mine - adică nimeni - sau cei inteligenți care au citit tot ce am scris eu. Numai ideile pure vehiculează conținuturi sau sensuri, iar sensurile nu pot transmite ideea în sine. Oamenii proști cred invers din cauza ego-ului sau eului lor puternic care le spune că sentimentele sau motivația lor personală sau propriile lor înțelesuri sunt cauza motrice a gândirii sau acțiunii lor. Pentru ei convingerile și interesele lor par importante și cauză unică a acțiunii și ei nici nu pot percepe cum stau înșirați toți ca mărgelele pe sfoara limbajului verbal în lumea ideilor pure și a spiritului.
Tu ești doar un intelectual bun și tot ceea ce spun ei despre tine e minciună. Ei nu te-au vrut, din 1984. Adică părinții tăi și după ei toți ceilalți. Te-au lovit din 84 mereu și nimeni nu te-a acceptat ca om, proștii te lovesc fiindcă nimeni nu ți-a acordat credit niciodată, deși ai fost normală și deșteaptă, prin urmare ești desupra lor și de aceea ei toți te lovesc, fiindcă ești considerată căcat.?? Bine, dar nimeni nu știe nimic despre mine. Tocmai de aceea, spun ei.
ieri, 11 octombrie 2019
Mama mi-a adus sacul protector pentru picior de la farmacia Catena. A făcut un drum lung la Catena de lângă Metro Voluntari, nu la farmacia de la Gheață. A fost vina persoanei de contact de la firma online unde am comandat produsul dar și vina mamei. Persoana mi-a trimis sacul departe, mințind că farmacia Catena de la blocul meu din Moșilor nu era în baza lor de date pe internet și nu exista. Deși acea farmacie era și acolo și în alte părți pe internet. Mama mă bâzâia la cap ca întotdeauna când vorbesc cu cineva la telefon, argumentând că nu există șoseaua Afumați, deși pe internet era încă și acea denumire, pe lângă bulevardul Voluntari. Astfel, nu am putut specifica clar, din cauza mamei care mă contrazicea. Nu mai explic în detaliu, dar păcăleala era destinată mie. Eu nu am putut merge din cauza rănii de la picior.
Unii poate nu știu, dar eu mereu am fost lovită, din 84, zi de zi, inclusiv cu astfel de lucruri. De foarte multe ori. Destul de neplăcut, dar nu am devenit defel un om rău sau acru sau ursuz.
Am fost la Bucur Obor și, cu chiu cu vai, am găsit și am cumpărat, cu 300 de lei amândouă, o fustă și o pereche de pantaloni produse în România. Eu nu am avut haine de îmbrăcat practic toată viața decât câteva și de 12 ani nu am avut nicio haină de iarnă și doar o pereche de pantaloni zdrențuiți și acum mari și subțiați, plus încă una urâți de tot de vreun an. Nici fuste. Ei intrau cu ideea că proștii văd că eu nu am haine de mult și gândesc că eu sunt ceva rău sau că ”au ținut-o fără mălai, fără haine, fără mâncare” ca și cum eram vită în grajd. Nimeni nu se gîndește că omul trebuie să aibă drepturi în societate și doar atât, toți mă văd ca pe un obiect și valoarea intelectuală a femeii nu există pentru ei niciodată, așa spun ei. Ceea ce contează e doar modul în care e ținută de alții, dar în viața mea nu exista nimeni în afară de mama. Ideea era că erau idioți legați de politică, iar eu eram un om singur, fără vreo susținere, fără legătură cu politica, neținută de nimeni și era mereu la fel ca acum, oameni răi care erau păcăliți de propria lor prostie, și apoi înțelegeau și mințeau tot mai rău, cu ideea că trebuie să mă omoare, ca să ascundă ei adevărul. Nimeni nu a vorbit aproape deloc cu mine din 84.
Magazinul Obor s-a fărâmițat în foarte multe magazine mici ca niște bazaruri, unde nu găsești marfă utilă aproape defel. Fuste de exemplu nu erau aproape deloc în tot magazinul, nici măsuri mici. Mult timp au fost fuste lungi, bune pentru ascuns proteza mea, dar nu am avut bani, acum nu se mai prea fac se pare. E dezastru, în timp scurt. Ei spun că idioții m-au torturat cerebral puternic pentru a face rahatul acesta la Bucur Obor, așa cum au făcut încontinuu, inclusiv la Revoluție. Era singurul magazin bun și util cu lucruri pentru cei cu bani mai puțini. Ei spun că oamenii mă percep pe mine ca pe o piedică în calea dezvoltării lor, când în realitate eu le-am facilitat dezvoltarea lor ca orice spirit bun, prin forța intelectului de legare a lucrurilor și prin limbaj, cum am explicat. Unii spun că eu am fost cauza tuturor lucrurilor bune, inclusiv a tot ce s-a construit sau creat la periferia sistemului meu psihic, dar proștii văd doar faptul că eu sunt lovită de tot ce este și toți ce sunt în apropierea mea (de exemplu Oborul și alte rahaturi) încontinuu de 35 de ani și nimeni nu mă respectă și sunt evident omorâtă. Ei spun că și lucrurile bune intelectual din lume se datorează mie. Proștii prin dezvoltare înțeleg haos. Ei mai spun că oamenii au înțeles doar că lovindu-mă pe mine prin f_t ”reușesc” ei în viață - adică ies ei în față. ”Prin f_terea ta ei doar distrug lucrurile, fac doar răul și au impresia că sunt liberi și apoi tu le creezi și le unești din nou șamd. Ei au pus otravă peste tot în alimente și alte lucruri și tu ești otrăvită de mult, cu principiul ”cine nu e cu noi să moară”, ca și cum tu ești dușmanul lor.”
De data asta am avut noroc să găsesc taxi la Obor, cu șoferul țigan, ca să se lege de nunta de țigani de azi, cu corturile lor pe stradă după cum zice vecinul, ca în tabloul de deasupra patului meu. Am venit pe șoseaua Andronache, unde iar a fost barieră cum am pățit foarte des și de data asta am stat foarte mult pe loc. Se poate ca ei să fi pus bariera uneori dinadins ca să aibă pretext pentru coada lungă de mașini care m-a întâmpinat. În general ei ieșeau cu mașini bară lângă bară în calea mea oricunde mergeam, indiferent de zi sau oră, inclusiv pe Andronache, chiar și fără barieră, și unii spuneau că ei ies mereu așa ca să mă vâneze sau să mă hăituiască.
ieri seara au început din nou:
Tu ai fost un om extrem de bun și frumos și nu ai făcut niciun rău, dar toată lumea minte despre tine.
Tu nu știi ce înseamnă f-tul fiindcă tu nu ai f-t pe nimeni. Ei, în momentul în care te-au f-t, au intrat în conexiune cu trupul tău și au rămas legați de corpul tău, de aceea ei vor să mori și te otrăvesc, ca să nu sufere din cauza îngreunării corpului lor cu trupul tău. Nimeni nu vrea să te omoare ca să scape de spiritul sau de gândirea ta, toți vor să scape de corpul tău.
Tot ce spui tu are sens și e adevărat, dar pentru ei nu contează decât un singur lucru - faptul că te-au f_t și vor să te omoare din această cauză. Aberațiile politice și toate nebuniile create despre tine nu înseamnă nimic pentru ei, pentru ei contează numai acest lucru. Ei spun că toate femeile f_te sunt otrăvite și omorâte astfel. Idioții cred că ele mor din cauza f-tului, că sunt omorâte prin f_t, dar ele de fapt fac cancer sau alte boli sau mor numai din cauza otrăvii, care li se dă ca să moară. Pe tine din cauza asta te-au băgat la balamuc: ca să te otrăvească ulterior.
Nici cele spuse mai sus nu sunt adevărate cu totul. Ei ți-au spus aseară așa fiindcă tu acum ai rană la bont. Și te doare și abia mergi.
Da, e adevărat, am rană și abia merg de 2 zile. Luni trebuie să merg în oraș la consult la cardiologie fiindcă am reușit să obțin un consult gratuit prin casa de asigurări și chiar acum am făcut rană la picior, ceea ce nu mi s-a întâmplat de mulți ani.
Tu ai fost un om f_t încontinuu de o lume întreagă de mulți ani. Ei te-au putut f_te încontinuu fiindcă tu nu sufereai fizic puternic. Datorită durerii tale, pe moment, ei nu te mai f_t (adică să te chinuiască cerebral) fiindcă nu suportă durerea ta fizică. Ei intră încontact cu trupul tău în momentul în care te chinuiesc cerebral prin f_t. E adevărat că f-tul lor e facilitat de otrava care ți se dă. Azi creierul tău e mai limpede fiindc ei te-au f-t mai puțin din cauza rănii tale. Nu toți oamenii f_ți sunt omorâți, unii sunt lăsați să trăiască, dar pe tine nu te-au vrut din cauza minciunilor despre tine.
Da, e posibil. Dar azi am înghițit iar otravă - gust rău la hrană și greață etc.
Azi au făcut mare zgomot afară - muzică lăutărească la volum foarte mare - unul au spus atunci că el s-a sinucis când au început să îi facă așa, deși pe mine mă torturează cu zgomote din vara lui 89. Ei sugerează că tot din cauza durerii mele în trup au făcut zgomot mare la spitalul de psihiatrie cu picamere după ce mi-am pierdut piciorul. De asemenea vecinii tineri - pe care mama, o femeie foarte rea, îi numește copii deși nu are sentimente bune față de nimeni - au făcut zgomot cu drujba mult timp să taie un cireș.
Zgomotul de muzică urâtă a fost făcut, zice mama, de o nuntă de țigani.
Despre funcționarea mea ca ”Spirit”. Ei spun că eu sunt singurul spirit din lume, adică singurul spirit viu și că existența mea e necesară. Totuși oamenii mă lovesc de moarte din 84.
Se părea că ei - proștii - credeau că trebuie să mă omoare ca să nu devină sau să fie ca mine, unii așa spuneau. Li se părea mereu că eu sut altfel decât sunt. În realitate ei nu sunt ca mine, fiindcă dacă erau ca mine mă acceptau de mult și nu mă omorau. Nici nu m-ar fi otrăvit. Ei au fost mereu complet diferiți, vă spun cu certitudine și nu aveau cum să se molipsească de felul meu de a fi - era complet imposibil. Eu nu aveam cum să îi molipsesc, nu aveam cum să le transmit sentimentele mele frumoase și înțelesul bun al lucrurilor. Și nici adevărul. Eu nici nu știam că ei vorbesc în gând. Nu am avut niciodată delir și nici vreun înțeles rău în minte sau în suflet. Am avut mereu dreptate.
Legătura mea cu restul lumii a fost mereu informațională/spirituală, cum am mai explicat. Dacă în viața mea apărea cifra 2, ea se reflecta multiplicat în lumea celorlalți oameni dar numai ceea ce era legat de ideea numărului 2, fără sensurile personale, intelectuale sau emoționale ale cifrei 2 în viața mea. Nu mai explic, e mai mult de spus.
Ei spun că proștii mă omoară din cauza minciunilor despre mine create de alți proști. Între ei se transmit sensurile fiindcă ei au viață socială directă. Una dintre aceste minciuni era că eu eram nebună sau că eram proastă sau aveam delir sau nu îmi funcționa mintea bine sau eram tristă sau depresivă sau rea și astfel ei credeau că, fiind eu geniu sau dumnezeu, ei trebuie să mă omoare, ca să nu îi influențez eu rău cu gândirea mea bolnavă sau rea. Era o minciună crasă, fiind cert că eram demult izolată, deci nimeni nu a vorbit cu mine apăroape niciodată (doar câteva ocazii toată viața) și nu mă cunoștea absolut nimeni. Dacă eram geniu sau dumnezeu, atunci era logic că pentru binele altora ar fi trebuit să mă accepte într-un grup sau o activitate cât de cât. Oricât de puțin, cum am implorat o viață. În realitate, eu nu aveam cum să îi influențez defel, dar chiar dacă ar fi fost așa, ei nu trebuiau să mă omoare, fiindcă eu eram chiar binele perfect și normalitatea absolută. Sentimentele mele au fost luminoase și caracterul perfect, dar vă spun cu certitudine că aceste lucruri nu se pot transmite. Numai ideile ca informație se transmit, nu se pot transmite sensuri sau conținuturi ale ideilor sau semnificație și conotație emoțională.
Repet, eu nu pot să le transmit celorlalți lucruri frumoase sau bune sau adevărul, acestea le pot înțelege numai cei care vorbesc cu mine - adică nimeni - sau cei inteligenți care au citit tot ce am scris eu. Numai ideile pure vehiculează conținuturi sau sensuri, iar sensurile nu pot transmite ideea în sine. Oamenii proști cred invers din cauza ego-ului sau eului lor puternic care le spune că sentimentele sau motivația lor personală sau propriile lor înțelesuri sunt cauza motrice a gândirii sau acțiunii lor. Pentru ei convingerile și interesele lor par importante și cauză unică a acțiunii și ei nici nu pot percepe cum stau înșirați toți ca mărgelele pe sfoara limbajului verbal în lumea ideilor pure și a spiritului.
Tu ești doar un intelectual bun și tot ceea ce spun ei despre tine e minciună. Ei nu te-au vrut, din 1984. Adică părinții tăi și după ei toți ceilalți. Te-au lovit din 84 mereu și nimeni nu te-a acceptat ca om, proștii te lovesc fiindcă nimeni nu ți-a acordat credit niciodată, deși ai fost normală și deșteaptă, prin urmare ești desupra lor și de aceea ei toți te lovesc, fiindcă ești considerată căcat.?? Bine, dar nimeni nu știe nimic despre mine. Tocmai de aceea, spun ei.
ieri, 11 octombrie 2019
Mama mi-a adus sacul protector pentru picior de la farmacia Catena. A făcut un drum lung la Catena de lângă Metro Voluntari, nu la farmacia de la Gheață. A fost vina persoanei de contact de la firma online unde am comandat produsul dar și vina mamei. Persoana mi-a trimis sacul departe, mințind că farmacia Catena de la blocul meu din Moșilor nu era în baza lor de date pe internet și nu exista. Deși acea farmacie era și acolo și în alte părți pe internet. Mama mă bâzâia la cap ca întotdeauna când vorbesc cu cineva la telefon, argumentând că nu există șoseaua Afumați, deși pe internet era încă și acea denumire, pe lângă bulevardul Voluntari. Astfel, nu am putut specifica clar, din cauza mamei care mă contrazicea. Nu mai explic în detaliu, dar păcăleala era destinată mie. Eu nu am putut merge din cauza rănii de la picior.
Unii poate nu știu, dar eu mereu am fost lovită, din 84, zi de zi, inclusiv cu astfel de lucruri. De foarte multe ori. Destul de neplăcut, dar nu am devenit defel un om rău sau acru sau ursuz.
Am fost la Bucur Obor și, cu chiu cu vai, am găsit și am cumpărat, cu 300 de lei amândouă, o fustă și o pereche de pantaloni produse în România. Eu nu am avut haine de îmbrăcat practic toată viața decât câteva și de 12 ani nu am avut nicio haină de iarnă și doar o pereche de pantaloni zdrențuiți și acum mari și subțiați, plus încă una urâți de tot de vreun an. Nici fuste. Ei intrau cu ideea că proștii văd că eu nu am haine de mult și gândesc că eu sunt ceva rău sau că ”au ținut-o fără mălai, fără haine, fără mâncare” ca și cum eram vită în grajd. Nimeni nu se gîndește că omul trebuie să aibă drepturi în societate și doar atât, toți mă văd ca pe un obiect și valoarea intelectuală a femeii nu există pentru ei niciodată, așa spun ei. Ceea ce contează e doar modul în care e ținută de alții, dar în viața mea nu exista nimeni în afară de mama. Ideea era că erau idioți legați de politică, iar eu eram un om singur, fără vreo susținere, fără legătură cu politica, neținută de nimeni și era mereu la fel ca acum, oameni răi care erau păcăliți de propria lor prostie, și apoi înțelegeau și mințeau tot mai rău, cu ideea că trebuie să mă omoare, ca să ascundă ei adevărul. Nimeni nu a vorbit aproape deloc cu mine din 84.
Magazinul Obor s-a fărâmițat în foarte multe magazine mici ca niște bazaruri, unde nu găsești marfă utilă aproape defel. Fuste de exemplu nu erau aproape deloc în tot magazinul, nici măsuri mici. Mult timp au fost fuste lungi, bune pentru ascuns proteza mea, dar nu am avut bani, acum nu se mai prea fac se pare. E dezastru, în timp scurt. Ei spun că idioții m-au torturat cerebral puternic pentru a face rahatul acesta la Bucur Obor, așa cum au făcut încontinuu, inclusiv la Revoluție. Era singurul magazin bun și util cu lucruri pentru cei cu bani mai puțini. Ei spun că oamenii mă percep pe mine ca pe o piedică în calea dezvoltării lor, când în realitate eu le-am facilitat dezvoltarea lor ca orice spirit bun, prin forța intelectului de legare a lucrurilor și prin limbaj, cum am explicat. Unii spun că eu am fost cauza tuturor lucrurilor bune, inclusiv a tot ce s-a construit sau creat la periferia sistemului meu psihic, dar proștii văd doar faptul că eu sunt lovită de tot ce este și toți ce sunt în apropierea mea (de exemplu Oborul și alte rahaturi) încontinuu de 35 de ani și nimeni nu mă respectă și sunt evident omorâtă. Ei spun că și lucrurile bune intelectual din lume se datorează mie. Proștii prin dezvoltare înțeleg haos. Ei mai spun că oamenii au înțeles doar că lovindu-mă pe mine prin f_t ”reușesc” ei în viață - adică ies ei în față. ”Prin f_terea ta ei doar distrug lucrurile, fac doar răul și au impresia că sunt liberi și apoi tu le creezi și le unești din nou șamd. Ei au pus otravă peste tot în alimente și alte lucruri și tu ești otrăvită de mult, cu principiul ”cine nu e cu noi să moară”, ca și cum tu ești dușmanul lor.”
De data asta am avut noroc să găsesc taxi la Obor, cu șoferul țigan, ca să se lege de nunta de țigani de azi, cu corturile lor pe stradă după cum zice vecinul, ca în tabloul de deasupra patului meu. Am venit pe șoseaua Andronache, unde iar a fost barieră cum am pățit foarte des și de data asta am stat foarte mult pe loc. Se poate ca ei să fi pus bariera uneori dinadins ca să aibă pretext pentru coada lungă de mașini care m-a întâmpinat. În general ei ieșeau cu mașini bară lângă bară în calea mea oricunde mergeam, indiferent de zi sau oră, inclusiv pe Andronache, chiar și fără barieră, și unii spuneau că ei ies mereu așa ca să mă vâneze sau să mă hăituiască.
joi, 10 octombrie 2019
10 octombrie 2019
ora 5. 25, joi, 10 octombrie 2019
Scurt jurnal de zi
Aseară a venit din nou Carmen, asistenta de psihiatrie, să îmi aducă cardul de sănătate și câteva somnifere.
Noaptea mi-a fost foarte rău. Ei au zis că sunt f_tă de mama mea, care din nou s-a purtat la fel și a spus aceleași cuvinte. Azi m-am trezit la ora 2 și jumătate după masa. Ei au zis azi că de fapt Carmen mă f_te, nu mama. Și că eu aș fi fost acceptată sigur în societate dacă nu aș fi fost f_tă așa des și oribil, cu mari dureri de cap și amețeli și rău în tot corpul.
Au intrat iar cei în engleză cei care spun mereu: ”they can't fix her." Ei spun că nebunii aceștia care cred sau vor să îi păcălească pe alții că eu sunt ca un fel de mecanism, nu om, și că nimeni nu are respect sau milă față de mine, fiindcă ei cred că există unii (they) care au grijă să mă ”repare”, dar nu reușesc, dar trebuie să mă ”repare”. Deci un alt fel de transfer de responsabilitate, mințindu-i pe oameni că eu nu sunt om, negând întreaga realitate. Dar otrava și f_tul lor sunt intenționate, la fel cum sunt clar intenționate și alte torturi și lovituri de moarte de mult timp.
Azi dimineață, în tmp ce încă dormeam, m-a sunat un bărbat necunoscut și a spus că e o greșeală, fiindcă căuta pe altcineva și m-a sunat și medicul veterinar Popa Daniela, pe care nu am sunat-o mai apoi să văd ce dorește.
Otrava ți se dă în scopul de a fi f_tă. Absolut toți oamenii cred că f-terea ta e un lucru normal și bun și chiar că e necesar și trebuie neapărat să te f_tă.
Ieri m-a înțepat din nou inima și am simțit ace în tot pieptul. Apoi m-am dus la toaletă și m-am chinuit să îmi fac nevoile, fiindcă eu sufăr de constipație cronică. Ei spun că m-au făcut să sufăr de constipație ca să sufăr mai mult din otrava alimentară și ca să mor eventual de inimă din cauza efortului de defecație, și că așa l-au omorât și pe bunicul meu, când avea 87 de ani.
Eu sufăr de consitpație așa de maximum 1 an. De fapt, constipată am fost adesea în oraș, dar numai de când stau la Voluntari am dureri anale foarte mari și prelungite. Defecația e dificilă și am senzația că e un fle d eprolaps rectal, dar precis e obstrucție mecanică, nu știu dacă e cancer sau altceva. Aseară anusul m-a durut iar mai multe ore și, din această cauză, m-au atacat cu un fel de tortură sexuală și apoi cu f_tul, cum zic ei, cerebral, azi noapte mai multe ore.
O asemenea victorie monstruoasă a urii, minciunii și întunericului s-a mai petrecut numai o dată în istorie. ??
Este evident că tu ești închisă și torturată din 84 încontinuu și nu ai avut niciodată parte de nimic și ei încă cred că tu ești răul și minciuna.
Tu ai fost tot ce e mai bun și ești și acum tot ce e mai bun, dar toți oamenii cred exact invers. Absolut nimeni nu te recunoaște ca om.
ora 5 după masa. Au venit gunoierii și unul dintre ei striga:
”Ee, a dracu. S-a trezit, hî?” Poate mi s-a părut. Fapt pentru care unul a spus peste mintea mea: ”pe tine te omoară lumea de jos, Cristina.”
”lucrul acesta s-a întâmplat exact de trei ori în istorie. Dacă lumea ar ști cum ești, te-ar iubi și te-ar respecta. Ei nu sunt monstruoși, ei pur și simplu cred că tu ești monstru. Toți cred că tu ești exact invers decât ești. El nu a înțeles încă.”
care el? ce să înțeleagă?
Au intrat cei care vin adesea cu ideea ”eu când am înțeles mi s-a făcut rău/ m-am îngrozit.”
Nimeni nu știe ce ești și nici cum ești, absolut nimeni în afară de noi și de tine. Dar noi suntem legați de creierul tău și nu putem să le explicăm sau să îi convingem pe ceilalți. Ei nici măcar nu au înțeles că, lovind în creierul tău, se distrug pe ei înșiși totdată.
Posibil, da, o distrugere fără rost sau motiv.
Am reușit să scriu acest banal jurnal, dar nu ami pot continua azi, din cauza torturii de azi noapte. Încerc să mă odihnesc și să continuu mâine. După ce voi termina divagațiile la care eram, voi continua cu restul subcapitolelor și voi scrie aproape numai înșiruiri de fapte clare, fiindcă tot ce era de explicat despre acele fapte am explicat clar.
Scurt jurnal de zi
Aseară a venit din nou Carmen, asistenta de psihiatrie, să îmi aducă cardul de sănătate și câteva somnifere.
Noaptea mi-a fost foarte rău. Ei au zis că sunt f_tă de mama mea, care din nou s-a purtat la fel și a spus aceleași cuvinte. Azi m-am trezit la ora 2 și jumătate după masa. Ei au zis azi că de fapt Carmen mă f_te, nu mama. Și că eu aș fi fost acceptată sigur în societate dacă nu aș fi fost f_tă așa des și oribil, cu mari dureri de cap și amețeli și rău în tot corpul.
Au intrat iar cei în engleză cei care spun mereu: ”they can't fix her." Ei spun că nebunii aceștia care cred sau vor să îi păcălească pe alții că eu sunt ca un fel de mecanism, nu om, și că nimeni nu are respect sau milă față de mine, fiindcă ei cred că există unii (they) care au grijă să mă ”repare”, dar nu reușesc, dar trebuie să mă ”repare”. Deci un alt fel de transfer de responsabilitate, mințindu-i pe oameni că eu nu sunt om, negând întreaga realitate. Dar otrava și f_tul lor sunt intenționate, la fel cum sunt clar intenționate și alte torturi și lovituri de moarte de mult timp.
Azi dimineață, în tmp ce încă dormeam, m-a sunat un bărbat necunoscut și a spus că e o greșeală, fiindcă căuta pe altcineva și m-a sunat și medicul veterinar Popa Daniela, pe care nu am sunat-o mai apoi să văd ce dorește.
Otrava ți se dă în scopul de a fi f_tă. Absolut toți oamenii cred că f-terea ta e un lucru normal și bun și chiar că e necesar și trebuie neapărat să te f_tă.
Ieri m-a înțepat din nou inima și am simțit ace în tot pieptul. Apoi m-am dus la toaletă și m-am chinuit să îmi fac nevoile, fiindcă eu sufăr de constipație cronică. Ei spun că m-au făcut să sufăr de constipație ca să sufăr mai mult din otrava alimentară și ca să mor eventual de inimă din cauza efortului de defecație, și că așa l-au omorât și pe bunicul meu, când avea 87 de ani.
Eu sufăr de consitpație așa de maximum 1 an. De fapt, constipată am fost adesea în oraș, dar numai de când stau la Voluntari am dureri anale foarte mari și prelungite. Defecația e dificilă și am senzația că e un fle d eprolaps rectal, dar precis e obstrucție mecanică, nu știu dacă e cancer sau altceva. Aseară anusul m-a durut iar mai multe ore și, din această cauză, m-au atacat cu un fel de tortură sexuală și apoi cu f_tul, cum zic ei, cerebral, azi noapte mai multe ore.
O asemenea victorie monstruoasă a urii, minciunii și întunericului s-a mai petrecut numai o dată în istorie. ??
Este evident că tu ești închisă și torturată din 84 încontinuu și nu ai avut niciodată parte de nimic și ei încă cred că tu ești răul și minciuna.
Tu ai fost tot ce e mai bun și ești și acum tot ce e mai bun, dar toți oamenii cred exact invers. Absolut nimeni nu te recunoaște ca om.
ora 5 după masa. Au venit gunoierii și unul dintre ei striga:
”Ee, a dracu. S-a trezit, hî?” Poate mi s-a părut. Fapt pentru care unul a spus peste mintea mea: ”pe tine te omoară lumea de jos, Cristina.”
”lucrul acesta s-a întâmplat exact de trei ori în istorie. Dacă lumea ar ști cum ești, te-ar iubi și te-ar respecta. Ei nu sunt monstruoși, ei pur și simplu cred că tu ești monstru. Toți cred că tu ești exact invers decât ești. El nu a înțeles încă.”
care el? ce să înțeleagă?
Au intrat cei care vin adesea cu ideea ”eu când am înțeles mi s-a făcut rău/ m-am îngrozit.”
Nimeni nu știe ce ești și nici cum ești, absolut nimeni în afară de noi și de tine. Dar noi suntem legați de creierul tău și nu putem să le explicăm sau să îi convingem pe ceilalți. Ei nici măcar nu au înțeles că, lovind în creierul tău, se distrug pe ei înșiși totdată.
Posibil, da, o distrugere fără rost sau motiv.
Am reușit să scriu acest banal jurnal, dar nu ami pot continua azi, din cauza torturii de azi noapte. Încerc să mă odihnesc și să continuu mâine. După ce voi termina divagațiile la care eram, voi continua cu restul subcapitolelor și voi scrie aproape numai înșiruiri de fapte clare, fiindcă tot ce era de explicat despre acele fapte am explicat clar.
miercuri, 9 octombrie 2019
9 octombrie 2019
ora 7 seara, 9 octombrie 2019
Bună seara.
Să continuu divagațiile mai importante.
Ei iar au spus că eu sunt asasinată monstruos din rațiuni politice - eu habar nu am de acestea, dar cei mai mulți așa cred că este. Ei spun din nou că acele rațiuni politice înseamnă că oamenii politici au mințit poporul despre natura mea ca om, despre felul meu de a fi etc. Bine, dar asta nu înseamnă politică. Eu nu am de unde ști la ce se referă ei fiindcă nu urmăresc și nu am urmărit știrile. Am deschis întâmplător mai demult la știri pe internet - diverse canale de știri din țară sau din străinătate, ziare sau televiziuni - și am văzut că, într-adevăr, multe știri se leagă de viața mea din trecut sau din prezent în modul următor: pe masa mea e o vieioză roșie, această veioză are anumite proprietăți și roluri în viața mea și e cumpărată de ieri cu 50 de lei și astfel apar de exemplu, știri despre umbrele roșii cu un anume preț și ciuperci roșii și pizza cu 50 de lei felia etc. Da, am observat acest mecanism și am înțeles, Dacă nu înțelegeți cititți tot blogul meu. E normal în cazul intelectualilor. Toți intelectualii sunt ca niște lumini care dau sens întunericului, ca spirite în echilibru cu materia, sursa și rodul creației. Ei zic din nou că toți oamenii la care se observă așa legături multe și complexe cu lumea sunt omorâți. Nu, nu e adevărat, eu sunt evident izolată și omorâtă, dar nu e necesar și poate vă veți răzgândi, cum am spus de atâtea ori.
”cei mai mulți vor să te omoare ca să ascundă rușinea faptului de a îți fi făcut răul în trecut tot ție. Nu e vorba de alte crime ale lor și vor să mori fiindcă ție ți-au făcut răul și au mințit mereu. ”
O crimă neintenționată, deci o eroare sau greșeală care putea fi reparată s-a transformat în omor deosebit de grav în momentul în care ei au înțeles că au greșit și au continuat cu ideea că tu trebuie să mori pentru ca ei să aibă reputația neștirbită. Oamenii politici te-au transformat în minciună politică. Cei care au gândit moartea ta te-au otrăvit și astfel tu ai devenit vulnerabilă pentru proștii care vin peste tine. Pentru a te putea omorî, ei mint și te otrăvesc și asupra ta se adună tot felul de nebuni și proști care cred răul despre tine și vin să cerceteze sau să te lovească direct. De fiecare dată, după un timp, acești proști au înțeles mereu că au fost păcăliți și mințiți despre tine și imediat au gândit și ei la fel, așa cum cred toți că e normal - și anume că trebuie să te omoare ca să nu zică lumea că ei au fost proști și păcăliți despre tine. Etc.
”Întreabă-i ce înțeleg ei prin libertate.”
Ei prin libertate înțeleg să fie liberi de Cristina, de nimic altceva, să nu depindă de Cristina. ”
Libertatea, așa cum o înțeleg ei, nu a existat și nu va exista niciodată. Toți depind de toți ceillați, și într-un mod aparte depind de cei inteligenți, cum ai fost și tu.
Tu ai fost mereu cea mai bună (?).
Deasupra se ridică mereu numai cei mai buni, adică inteligență și bunătate totodată. Tu ai fost deasupra lor ca intelect și ei nu au vrut să te recunoască niciodată din 1984 și mereu te-au lovit ca să fie ei deasupra ta. (??)
Nu înțeleg, nimeni nu a vorbit cu mine.
Sunt convinsă că veți înțelege la sfârșitul acestui rezumat, pe care chiar sigur îl voi termina, plus lucrurile scrise pe blogul meu d emine, că de fapt nu trebuiau să mă omoare. E foarte simplu: nimeni, absolut nimeni nu are dreptate, orice ar spune rău despre mine. Ei au spus numai răul, anume că sunt nebună în fel și chip. Ei spun că au inventat multe alte minciuni, despre care nu am habar. (?)
Repet, orice spun unii despre mine este evident fals și a fost mereu fals, am fost singură toată viața, inclusiv acum.
Cei care cred aberații abstracte că sunt nebună devin probabil agresivi văzând o parte din legătura mea cu lumea în cuvinte și obiecte și fenomene.
Ei spun că eu trebuia să trăiesc închisă undeva, ascunsă de ochii lumii. E fals și asta. Ar fi însemnat tot crimă. Eu puteam și trebuia să fiu acceptată exact pentru ce sunt, nu ceea ce am fost ca intelect mai demult, nu ceea ce e numai în fantezia lor. Puteam fi acceptată și respectată și aș fi reușit în mod sigur în muncă și relații cu alții și chiar studiu și creație intelectuală, drepturi ce mi-au fost luate, probabil și datorită concepției unora că trebuia să fiu ascunsă ca ”dumnezeu” sau geniu, ca să nu vadă proștii că lucrurile se leagă de viața mea. Acei proști nu ar fi existat, aș fi fost tratată ca om, ca intelectual normal. Normal că niciun om inteligent nu trebuie analizat sau studiat, doar nu sunteți nebuni!
aproape ora 8, îmi arde pielea feței, voi continua de unde rămăsesem pe 7 octombrie
”proștii cred că tu învârți lumea în jurul tău.”
?? Cum adică?
Dacă îi întrebi ce înțeleg ei prin a învârti, ei nu știu ce să spună, fiindcă au o idee foarte vagă. Ei cred că ești un fel de monstru pe care trebuie să îl omoare fiindcă lumea se leagă de creierul tău în întregime, prin simpla ta existență. Prin simplul fapt că ești în viață și te-ai născut. Ei cred că tu ești un fenomen negativ și că diverse lucruri rele din viața lor există numai fiindcă tu învârți lumea în jurul tău. Ei cred că creierul tău e anormal și toate celelalte creiere sunt normale. În realitate răul nu e cum văd ei și nici nu au fost lucruri monstruoase în cursul vieții tale și lucrurile rele nu au legătură cu tine. Răul a existat datorită răului făcut asupra ta fără motiv, fiind tu în poziție centrală, cum cred ei, fără să înțeleagă. Celor din oraș li s-a spus la un moment dat că fără tine nu se poate și că legătura ta cu lucrurile în general e un lucru normal și logic și că lumea e mereu la fel. Ei au spus atunci că ei sunt de acord cu aceasta, dar vor pe alta, nu cu asta, adică cu tine. Idioții toți cred că această legătură e din cauza că te-au f_t sau din cauza delirului celorlalți despre tine, - dar legătura era dinainte, în mod normal, ca pentru orice om logic și inteligent, spun eu.
Tu ești întreaga civilizație - o dată cu moartea ta nu moare nimic, ci se transmite spiritul tău mai departe. Etc.
Mai demult, poate cu 10 ani în urmă, spuneau că e monstruos să îl omori pe dumnezeu așa monstruos în propria lui țară. Încă nu eram moartă și puteau să se oprească din otravă, fie că eram dumnezeu, fie că nu.
Pe tine te-au respins absolut toți, în întregime și încontinuu (din 1984) și tu nu ai greșit nimic. Când lor li se spune ”asta e”, ei știu că e vorba de tine și te lov - esc ca pe un fel de dușman, ei nu folosesc expresia în sensul ei fatalist de acceptare a sorții și a celorlalți oameni, deci și a ta, că și tu ai fost lăsată de dumnezeu pe pământ. Ei o vor respinge la fel și pe următoarea, chiar dacă ea nu va fi șchioapă sau băgată la balamuc. De fapt proștii te omoară din cauza minciunilor, nimic altceva.
iar au început rechizitoriul lor - ”britanicii nu vor să accepte că au greșit.”
”voi nici acum nu ați înțeles? Nici după 35 de ani nu ați înțeles că ea are dreptate în cele mai mici detalii?”
Acolo rămăsesem: ”adică vrei să spui că...”
”Adică vrei să spui că (și mereu intră cu aceeași idee) că omul cel mai bun și inteligent din lume este chinuit încontinuu de o viață întreagă și e omorât pe șest și nimănui nu îi pasă?”
Cui?!
Ești cel mai mare geniu al omenirii etc.
Geniu feminin?
Tu ești singurul geniu feminin. Bărbații mereu vor să te distrugă dar fără tine nu se poate. Etc.
Nemții vor face lumină în toată povestea ta, Cristina. ?!
Nu este vorba de așa ceva. Nu e niciun fel de delir politic și lumină oricum este. Întotdeauna a fost lumină în viața mea, se poate dovedi că nu am fost niciodată proastă sau nebună.
”Zăgrean e cel mai mare monstru din istorie.” ?!
”pe tine toată lumea vrea să te omoare, fiindcă francezii au greșit asupra ta.”
E foarte simplu cum i-au păcălit pe proști: cei din viața ta într-adevăr făceau pe nebunii și te băteau sau își băteau joc de tine, se purtau ciudat și tu mereu te purtai normal. Unii credeau că nu ai memorie despre ce ți-au făcut rău fiindcă nu erai nervoasă sau supărată, fiindcă ei nu vedeau întreg tabloul vieții tale. În același timp, tu nu vorbeai nimic în gândul tău, dar ei da și inventau lucruri abjecte și nebunie și îi făceau pe proști să ceadă că tu însăți gândeai sau vorbeai anormal și urât și ei nu, că nebunia lor era nebunia ta etc. Cei care credeau că ești geniu respins credeau că tu îi scoți din minți pe ceilalți mai puțin inteligenți decât tine și că trebuie să fii retezată ca intelect și lergătură cu lume, adică izolată. Tu ești evident singură de 35 de ani, dar proștii tot nu pot înțelege.
Toți oamenii îi cred numai pe nebunii politici și tu nu ai cum să fii crezută, mai ales fiindcă nici nu ai avut fantezii politice o viață întreagă. ?? Eu nu aveam cum să am așa ceva, fiind evident singură. Iată încă o mostră de prostie:
”ei credeau că tu știi ceva și tu nu știai nimic.”
e adevărat că ai fost mereu singură, dar milioane de oameni cred că ești nebună și că ceea ce e logic să gândești sau să nu gândești nu se aplică și ție.” ?!!
Ce naiba de prostie e asta? Fabulații despre un om cu care de fapt nimeni nu vorbește și nu a vorbit niciodată? Cum? Cum naiba puteți să o luați așa razna, în afara realității? Cine sunteți? Ce vreți acum de la mine? Ce vreți de la oricine? De ce?
”acesta e rahatul politic al francezilor, Cristina, ei nu cred că tu ești duimnezeu, ei cred că tu ești...”
Așa lasă ei uneori frazele neterminate, aceasta fiind o tehnică de distrugere psihologică. Diverse și uneori contradictorii deliruri se leagă de aceste fraze. În plus, frazele neterminate incită gândirea proștilor, care se prind în cârlig.
Iar intraseră nebunii ăia cu ideea ”familia Popa trebuie să cedeze totul” legându-se de familia mamei din Sibiu.
Unii spuneau că oamenilor li s-a spus că în spatele meu se ”ascunde” un bărbat. Nu e adevărat!
Ție ți-au refuzat absolut totul, chiar și nevoile elementare umane ți le-au negat. Dacă erai bărbat, te acceptau.
Cum ai fi vrut tu ca ea să îi convingă să nu o otrăvească?
Faptul că tu te-ai masturbat o singură dată în viață, de fapt fără plăcere sexuală (că nu știai cum să faci !!), nu a dăunat nimănui, dar faptul că ți-au făcut rău zi de zi și că te-au otrăvit le-a dăunat.
Oricum ei făceau mult rău și otrăveau dinainte de acel lucru.
Întreb și eu - oare masturbarea face rău altora sau persoanei în cauză? Adesea ei râd de mine că eu nu înțeleg nimic din sexualitate, dar că am înțeles tot restul. Ei spun că actul sexual, chiar dacă e în cuplu, este de fapt autoerotism și că oamenii au iluzia că trăiesc sexual prin partenerul lor, că de fapt e vorba doar de propriul lor creier și ei nu se amestecă virtual, cerebral, unul cu altul. Decât prin f_t de la distanță. Că masturbarea e la fel cu sexul, doar că persoana e singură. ? Nu știu.
O altă idee veche a lor este că ei și-au creat nișe în societate. Au aruncat balastul, adică lumea de jos, asupra ta, și ei astfel s-au ridicat în societate.
Tu ești la cel mai de jos nivel în societate, adică la nivelul politic. (tu ești demult la cel mai înalt nivel). Politica, precum celelalte activități omenești, - agricultură, industrie, religie, sănătate, educație, artă, științe, servicii, (tele)comunicații etc. este legată de dumnezeu, adică de tine. Dar oamenii văd numai politica ca fiind legată de tine. Ceaușescu a omorât-o pe cea dinaintea ta și te-a crescut pe tine. Istoria se va repeta la fel și unul din ei va prelua puterea prin uciderea ta și nașterea următoarei. ?!! Istoria nu s-ar fi repetat dacă tu ai fi reușit să fii măcar puțin acceptată de oameni pe drumul devenirii tale proprii. Dar tu nu ai reușit, toată viața, să fii acceptată deloc, de niciun om, ba chiar nu ți-au lăsat niciun drept. Tu nu ai mers niciun pas înainte și ești tot săracă și singură, aproape în același loc unde te-au crescut. Singura ta activitate socială este scrierea clară și simplă a tot adevărul despre martiriul tău pe facebook și pe blogul tău. Unora li se pare mereu - și vin mereu alții și alții - că alții încep să înțeleagă adevărul din ceea ce scrii tu - de fapt numai din 2012 încoace - încât proștii cred că tu nici nu ai fi terminat de scris. Ei ți-au îngreunat până și această umilă activitate.
Da, e adevărat, aș fi terminat de scrsi în mod sigur din primăvara acestui an, nu mai e mult după aceeste divagații, veți vedea. Lucruri groaznice pentru omorârea unui om nevinovat de scris și în ce mai am de scris. Da, trebuie să termin de scris, dar ei oricum m-ar fi otrăvit și m-ar fi lovit, chiar dacă nu scriam nimic, așa cum au făcut încontinuu din 1984.
Singurul lucru bun și plăcut păe care ți l-au lăsat întreaga ta viață a fost această pisică neagră a ta. Da, și încă vreo 2-3 lucruri. Dar Cloe, pisica mea dragă, a fost otrăvită cu mine la bloc și chiar zilele trecute starea ei s-a agravat, face de mult timp doar câteva picături de pipi și acum doar cu sânge. Era o pisică vioaie, activă, energică. Acum zace toată ziua pe pilota mea și abia se mai mișcă. Încă bea apă și mai mănâncă. Sunt extrem de tristă. Scaun are. Am fost demult la veterinar, la doi, inclusiv zilele trecute, voi povesti mai încolo.
Ei au spus adesea că toți știu că eu am fost distrusă și că viața mea a fost calvar zi de zi din 84 și DE ACEEA nimeni nu m-a vrut și nu mă vrea și acesta e motivul pentru care toți cred că eu sunt căcat și trebuie sp scape de mine, să mă omoare. Dar ei spuneau așa și acum mai mulți ani când, în plus, eram și tânără.
”tu ai fost sacrificată dintr-un motiv nobil”
?? Cum adică am fost? Și ce?
E una dintre ideile delirante ale oamenilor. Tu de fapt ești omorâtă, nu ai fost, și ești omorâtă pentru scopuri meschine, nimic nobil, cum cred nebunii.
”tu nici nu aveai ce mânca și cu ce te îmbrăca o viață întreagă și ei creaseră deja un delir megaloman al lor și o imagine megalomaniacă a ta.”
Voi continua mâine.
Bună seara.
Să continuu divagațiile mai importante.
Ei iar au spus că eu sunt asasinată monstruos din rațiuni politice - eu habar nu am de acestea, dar cei mai mulți așa cred că este. Ei spun din nou că acele rațiuni politice înseamnă că oamenii politici au mințit poporul despre natura mea ca om, despre felul meu de a fi etc. Bine, dar asta nu înseamnă politică. Eu nu am de unde ști la ce se referă ei fiindcă nu urmăresc și nu am urmărit știrile. Am deschis întâmplător mai demult la știri pe internet - diverse canale de știri din țară sau din străinătate, ziare sau televiziuni - și am văzut că, într-adevăr, multe știri se leagă de viața mea din trecut sau din prezent în modul următor: pe masa mea e o vieioză roșie, această veioză are anumite proprietăți și roluri în viața mea și e cumpărată de ieri cu 50 de lei și astfel apar de exemplu, știri despre umbrele roșii cu un anume preț și ciuperci roșii și pizza cu 50 de lei felia etc. Da, am observat acest mecanism și am înțeles, Dacă nu înțelegeți cititți tot blogul meu. E normal în cazul intelectualilor. Toți intelectualii sunt ca niște lumini care dau sens întunericului, ca spirite în echilibru cu materia, sursa și rodul creației. Ei zic din nou că toți oamenii la care se observă așa legături multe și complexe cu lumea sunt omorâți. Nu, nu e adevărat, eu sunt evident izolată și omorâtă, dar nu e necesar și poate vă veți răzgândi, cum am spus de atâtea ori.
”cei mai mulți vor să te omoare ca să ascundă rușinea faptului de a îți fi făcut răul în trecut tot ție. Nu e vorba de alte crime ale lor și vor să mori fiindcă ție ți-au făcut răul și au mințit mereu. ”
O crimă neintenționată, deci o eroare sau greșeală care putea fi reparată s-a transformat în omor deosebit de grav în momentul în care ei au înțeles că au greșit și au continuat cu ideea că tu trebuie să mori pentru ca ei să aibă reputația neștirbită. Oamenii politici te-au transformat în minciună politică. Cei care au gândit moartea ta te-au otrăvit și astfel tu ai devenit vulnerabilă pentru proștii care vin peste tine. Pentru a te putea omorî, ei mint și te otrăvesc și asupra ta se adună tot felul de nebuni și proști care cred răul despre tine și vin să cerceteze sau să te lovească direct. De fiecare dată, după un timp, acești proști au înțeles mereu că au fost păcăliți și mințiți despre tine și imediat au gândit și ei la fel, așa cum cred toți că e normal - și anume că trebuie să te omoare ca să nu zică lumea că ei au fost proști și păcăliți despre tine. Etc.
”Întreabă-i ce înțeleg ei prin libertate.”
Ei prin libertate înțeleg să fie liberi de Cristina, de nimic altceva, să nu depindă de Cristina. ”
Libertatea, așa cum o înțeleg ei, nu a existat și nu va exista niciodată. Toți depind de toți ceillați, și într-un mod aparte depind de cei inteligenți, cum ai fost și tu.
Tu ai fost mereu cea mai bună (?).
Deasupra se ridică mereu numai cei mai buni, adică inteligență și bunătate totodată. Tu ai fost deasupra lor ca intelect și ei nu au vrut să te recunoască niciodată din 1984 și mereu te-au lovit ca să fie ei deasupra ta. (??)
Nu înțeleg, nimeni nu a vorbit cu mine.
Sunt convinsă că veți înțelege la sfârșitul acestui rezumat, pe care chiar sigur îl voi termina, plus lucrurile scrise pe blogul meu d emine, că de fapt nu trebuiau să mă omoare. E foarte simplu: nimeni, absolut nimeni nu are dreptate, orice ar spune rău despre mine. Ei au spus numai răul, anume că sunt nebună în fel și chip. Ei spun că au inventat multe alte minciuni, despre care nu am habar. (?)
Repet, orice spun unii despre mine este evident fals și a fost mereu fals, am fost singură toată viața, inclusiv acum.
Cei care cred aberații abstracte că sunt nebună devin probabil agresivi văzând o parte din legătura mea cu lumea în cuvinte și obiecte și fenomene.
Ei spun că eu trebuia să trăiesc închisă undeva, ascunsă de ochii lumii. E fals și asta. Ar fi însemnat tot crimă. Eu puteam și trebuia să fiu acceptată exact pentru ce sunt, nu ceea ce am fost ca intelect mai demult, nu ceea ce e numai în fantezia lor. Puteam fi acceptată și respectată și aș fi reușit în mod sigur în muncă și relații cu alții și chiar studiu și creație intelectuală, drepturi ce mi-au fost luate, probabil și datorită concepției unora că trebuia să fiu ascunsă ca ”dumnezeu” sau geniu, ca să nu vadă proștii că lucrurile se leagă de viața mea. Acei proști nu ar fi existat, aș fi fost tratată ca om, ca intelectual normal. Normal că niciun om inteligent nu trebuie analizat sau studiat, doar nu sunteți nebuni!
aproape ora 8, îmi arde pielea feței, voi continua de unde rămăsesem pe 7 octombrie
”proștii cred că tu învârți lumea în jurul tău.”
?? Cum adică?
Dacă îi întrebi ce înțeleg ei prin a învârti, ei nu știu ce să spună, fiindcă au o idee foarte vagă. Ei cred că ești un fel de monstru pe care trebuie să îl omoare fiindcă lumea se leagă de creierul tău în întregime, prin simpla ta existență. Prin simplul fapt că ești în viață și te-ai născut. Ei cred că tu ești un fenomen negativ și că diverse lucruri rele din viața lor există numai fiindcă tu învârți lumea în jurul tău. Ei cred că creierul tău e anormal și toate celelalte creiere sunt normale. În realitate răul nu e cum văd ei și nici nu au fost lucruri monstruoase în cursul vieții tale și lucrurile rele nu au legătură cu tine. Răul a existat datorită răului făcut asupra ta fără motiv, fiind tu în poziție centrală, cum cred ei, fără să înțeleagă. Celor din oraș li s-a spus la un moment dat că fără tine nu se poate și că legătura ta cu lucrurile în general e un lucru normal și logic și că lumea e mereu la fel. Ei au spus atunci că ei sunt de acord cu aceasta, dar vor pe alta, nu cu asta, adică cu tine. Idioții toți cred că această legătură e din cauza că te-au f_t sau din cauza delirului celorlalți despre tine, - dar legătura era dinainte, în mod normal, ca pentru orice om logic și inteligent, spun eu.
Tu ești întreaga civilizație - o dată cu moartea ta nu moare nimic, ci se transmite spiritul tău mai departe. Etc.
Mai demult, poate cu 10 ani în urmă, spuneau că e monstruos să îl omori pe dumnezeu așa monstruos în propria lui țară. Încă nu eram moartă și puteau să se oprească din otravă, fie că eram dumnezeu, fie că nu.
Pe tine te-au respins absolut toți, în întregime și încontinuu (din 1984) și tu nu ai greșit nimic. Când lor li se spune ”asta e”, ei știu că e vorba de tine și te lov - esc ca pe un fel de dușman, ei nu folosesc expresia în sensul ei fatalist de acceptare a sorții și a celorlalți oameni, deci și a ta, că și tu ai fost lăsată de dumnezeu pe pământ. Ei o vor respinge la fel și pe următoarea, chiar dacă ea nu va fi șchioapă sau băgată la balamuc. De fapt proștii te omoară din cauza minciunilor, nimic altceva.
iar au început rechizitoriul lor - ”britanicii nu vor să accepte că au greșit.”
”voi nici acum nu ați înțeles? Nici după 35 de ani nu ați înțeles că ea are dreptate în cele mai mici detalii?”
Acolo rămăsesem: ”adică vrei să spui că...”
”Adică vrei să spui că (și mereu intră cu aceeași idee) că omul cel mai bun și inteligent din lume este chinuit încontinuu de o viață întreagă și e omorât pe șest și nimănui nu îi pasă?”
Cui?!
Ești cel mai mare geniu al omenirii etc.
Geniu feminin?
Tu ești singurul geniu feminin. Bărbații mereu vor să te distrugă dar fără tine nu se poate. Etc.
Nemții vor face lumină în toată povestea ta, Cristina. ?!
Nu este vorba de așa ceva. Nu e niciun fel de delir politic și lumină oricum este. Întotdeauna a fost lumină în viața mea, se poate dovedi că nu am fost niciodată proastă sau nebună.
”Zăgrean e cel mai mare monstru din istorie.” ?!
”pe tine toată lumea vrea să te omoare, fiindcă francezii au greșit asupra ta.”
E foarte simplu cum i-au păcălit pe proști: cei din viața ta într-adevăr făceau pe nebunii și te băteau sau își băteau joc de tine, se purtau ciudat și tu mereu te purtai normal. Unii credeau că nu ai memorie despre ce ți-au făcut rău fiindcă nu erai nervoasă sau supărată, fiindcă ei nu vedeau întreg tabloul vieții tale. În același timp, tu nu vorbeai nimic în gândul tău, dar ei da și inventau lucruri abjecte și nebunie și îi făceau pe proști să ceadă că tu însăți gândeai sau vorbeai anormal și urât și ei nu, că nebunia lor era nebunia ta etc. Cei care credeau că ești geniu respins credeau că tu îi scoți din minți pe ceilalți mai puțin inteligenți decât tine și că trebuie să fii retezată ca intelect și lergătură cu lume, adică izolată. Tu ești evident singură de 35 de ani, dar proștii tot nu pot înțelege.
Toți oamenii îi cred numai pe nebunii politici și tu nu ai cum să fii crezută, mai ales fiindcă nici nu ai avut fantezii politice o viață întreagă. ?? Eu nu aveam cum să am așa ceva, fiind evident singură. Iată încă o mostră de prostie:
”ei credeau că tu știi ceva și tu nu știai nimic.”
e adevărat că ai fost mereu singură, dar milioane de oameni cred că ești nebună și că ceea ce e logic să gândești sau să nu gândești nu se aplică și ție.” ?!!
Ce naiba de prostie e asta? Fabulații despre un om cu care de fapt nimeni nu vorbește și nu a vorbit niciodată? Cum? Cum naiba puteți să o luați așa razna, în afara realității? Cine sunteți? Ce vreți acum de la mine? Ce vreți de la oricine? De ce?
”acesta e rahatul politic al francezilor, Cristina, ei nu cred că tu ești duimnezeu, ei cred că tu ești...”
Așa lasă ei uneori frazele neterminate, aceasta fiind o tehnică de distrugere psihologică. Diverse și uneori contradictorii deliruri se leagă de aceste fraze. În plus, frazele neterminate incită gândirea proștilor, care se prind în cârlig.
Iar intraseră nebunii ăia cu ideea ”familia Popa trebuie să cedeze totul” legându-se de familia mamei din Sibiu.
Unii spuneau că oamenilor li s-a spus că în spatele meu se ”ascunde” un bărbat. Nu e adevărat!
Ție ți-au refuzat absolut totul, chiar și nevoile elementare umane ți le-au negat. Dacă erai bărbat, te acceptau.
Cum ai fi vrut tu ca ea să îi convingă să nu o otrăvească?
Faptul că tu te-ai masturbat o singură dată în viață, de fapt fără plăcere sexuală (că nu știai cum să faci !!), nu a dăunat nimănui, dar faptul că ți-au făcut rău zi de zi și că te-au otrăvit le-a dăunat.
Oricum ei făceau mult rău și otrăveau dinainte de acel lucru.
Întreb și eu - oare masturbarea face rău altora sau persoanei în cauză? Adesea ei râd de mine că eu nu înțeleg nimic din sexualitate, dar că am înțeles tot restul. Ei spun că actul sexual, chiar dacă e în cuplu, este de fapt autoerotism și că oamenii au iluzia că trăiesc sexual prin partenerul lor, că de fapt e vorba doar de propriul lor creier și ei nu se amestecă virtual, cerebral, unul cu altul. Decât prin f_t de la distanță. Că masturbarea e la fel cu sexul, doar că persoana e singură. ? Nu știu.
O altă idee veche a lor este că ei și-au creat nișe în societate. Au aruncat balastul, adică lumea de jos, asupra ta, și ei astfel s-au ridicat în societate.
Tu ești la cel mai de jos nivel în societate, adică la nivelul politic. (tu ești demult la cel mai înalt nivel). Politica, precum celelalte activități omenești, - agricultură, industrie, religie, sănătate, educație, artă, științe, servicii, (tele)comunicații etc. este legată de dumnezeu, adică de tine. Dar oamenii văd numai politica ca fiind legată de tine. Ceaușescu a omorât-o pe cea dinaintea ta și te-a crescut pe tine. Istoria se va repeta la fel și unul din ei va prelua puterea prin uciderea ta și nașterea următoarei. ?!! Istoria nu s-ar fi repetat dacă tu ai fi reușit să fii măcar puțin acceptată de oameni pe drumul devenirii tale proprii. Dar tu nu ai reușit, toată viața, să fii acceptată deloc, de niciun om, ba chiar nu ți-au lăsat niciun drept. Tu nu ai mers niciun pas înainte și ești tot săracă și singură, aproape în același loc unde te-au crescut. Singura ta activitate socială este scrierea clară și simplă a tot adevărul despre martiriul tău pe facebook și pe blogul tău. Unora li se pare mereu - și vin mereu alții și alții - că alții încep să înțeleagă adevărul din ceea ce scrii tu - de fapt numai din 2012 încoace - încât proștii cred că tu nici nu ai fi terminat de scris. Ei ți-au îngreunat până și această umilă activitate.
Da, e adevărat, aș fi terminat de scrsi în mod sigur din primăvara acestui an, nu mai e mult după aceeste divagații, veți vedea. Lucruri groaznice pentru omorârea unui om nevinovat de scris și în ce mai am de scris. Da, trebuie să termin de scris, dar ei oricum m-ar fi otrăvit și m-ar fi lovit, chiar dacă nu scriam nimic, așa cum au făcut încontinuu din 1984.
Singurul lucru bun și plăcut păe care ți l-au lăsat întreaga ta viață a fost această pisică neagră a ta. Da, și încă vreo 2-3 lucruri. Dar Cloe, pisica mea dragă, a fost otrăvită cu mine la bloc și chiar zilele trecute starea ei s-a agravat, face de mult timp doar câteva picături de pipi și acum doar cu sânge. Era o pisică vioaie, activă, energică. Acum zace toată ziua pe pilota mea și abia se mai mișcă. Încă bea apă și mai mănâncă. Sunt extrem de tristă. Scaun are. Am fost demult la veterinar, la doi, inclusiv zilele trecute, voi povesti mai încolo.
Ei au spus adesea că toți știu că eu am fost distrusă și că viața mea a fost calvar zi de zi din 84 și DE ACEEA nimeni nu m-a vrut și nu mă vrea și acesta e motivul pentru care toți cred că eu sunt căcat și trebuie sp scape de mine, să mă omoare. Dar ei spuneau așa și acum mai mulți ani când, în plus, eram și tânără.
”tu ai fost sacrificată dintr-un motiv nobil”
?? Cum adică am fost? Și ce?
E una dintre ideile delirante ale oamenilor. Tu de fapt ești omorâtă, nu ai fost, și ești omorâtă pentru scopuri meschine, nimic nobil, cum cred nebunii.
”tu nici nu aveai ce mânca și cu ce te îmbrăca o viață întreagă și ei creaseră deja un delir megaloman al lor și o imagine megalomaniacă a ta.”
Voi continua mâine.
luni, 7 octombrie 2019
7 octombrie 2019
Deoarce unii oameni sunt răuvoitori și înțeleg totul greșit din ceea ce am scris eu (ceea ce e adevărat), adaug aici încă câteva rânduri despre un lucru legat de cele scrise de mine zilele trecute, care era subînțeles.
Am explicat de multe ori că nu am avut niciodată delir sau interpretare greșită a realității, deși am fost o persoană singură toată viața și evident torturată psihiatric, ceea ce nu ar fi contat, dar mai ales otrăvită. Unii erau obsedați de ideea că trebuie să îmi creeze un delir sau să înnebunesc cu adevărat.
Pe tot blogul meu nu veți găsi niciun fel de interpretare greșită și, în mod evident, niciun delir.
Sunt conștientă de faptul că oamenii singuri, mai ales dacă percep gândurile rele și chiar monstruoase ale altora, pot să creadă lucruri care nu există în realitate. Unii spun că asta s-a întâmplat cu ceilalți, și de aceea toți mă omoară, fiindcă au laut-o razna și cred despre mine lucruri care nu au existat niciodată.
Dar eu nu aveam decât foarte puține indicii sau informații reale din realitate pe care să mă bazez, deci nu aveam cum să delirez sau să trag concluzii greșite, fiind totodată un om inteligent.
Absolut sigur lucrurile legate de perceperea gândurilor altora de către mine s-au petrecut exact așa cum am scris eu în postările mele anterioare. Unii spun mereu că din cauza asta eu nu am greșit nimic toată viața față de nimeni.
Este adevărat că am avut tendința să cred că că îngânarea sunetelor din mediu poate să protejeze creierul, mai ales dacă omul respectiv, adică eu, este f_t sau lovit cerebral în timp ce unii huligani din fața blocului țipă lucruri urâte. Dar nu se știe cine îmi lovea creierul în acele momente, fiind și facilitată această acțiune prin otravă. Poate că nu acele persoane din fața blocului. Eu nu am gândit greșit niic mai demult și nici ieri sau acum, eram doar obosită. Nu am tras concluzia, fiind singură, că pot să îmi apăr creierul prin îngânarea vocilor celorlalți, era doar o presupunere. Unele persoane mi-au spus că acele persoane, ca și mama, primeau ordine să mă f_tă, să mă otrăvească etc. sau să oprească acele vorbe rostite foarte tare și să mă lase în pace, ca și cum existența mea fusese militarizată de oameni proști.
Voi continua mai pe seară. Pisica mea face pipi foarte puțin sau cu mult sânge și medicul veterinar spune că are cistită, așa cu spunea și în primăvară când s-a întâmplat prima oară. Am făcut atunci degeaba ecografie și am plătit și alte servicii, inclusiv la un medic în oraș, care mi-a dat antibiotice injectabil. Eu cred că biata pisică a fost otrăvită în oraș, unde apartamentul meu era extrem de otrăvit și nu am avut ce face, am luat-o cu mine de vreo trei ori. Înainte urina normal și nu cu sânge. Azi am telefonat dn nou la medicul de aici din Voluntari și a spus că e cistită și să merg cu ea la cabinet să îi facă o injecție.. Oricum, chiar dacă era otravă din cauza nebunilor din oraș, medicii oricum mă puteau trata, atât pe mine cât și pe pisicuță.
Am explicat de multe ori că nu am avut niciodată delir sau interpretare greșită a realității, deși am fost o persoană singură toată viața și evident torturată psihiatric, ceea ce nu ar fi contat, dar mai ales otrăvită. Unii erau obsedați de ideea că trebuie să îmi creeze un delir sau să înnebunesc cu adevărat.
Pe tot blogul meu nu veți găsi niciun fel de interpretare greșită și, în mod evident, niciun delir.
Sunt conștientă de faptul că oamenii singuri, mai ales dacă percep gândurile rele și chiar monstruoase ale altora, pot să creadă lucruri care nu există în realitate. Unii spun că asta s-a întâmplat cu ceilalți, și de aceea toți mă omoară, fiindcă au laut-o razna și cred despre mine lucruri care nu au existat niciodată.
Dar eu nu aveam decât foarte puține indicii sau informații reale din realitate pe care să mă bazez, deci nu aveam cum să delirez sau să trag concluzii greșite, fiind totodată un om inteligent.
Absolut sigur lucrurile legate de perceperea gândurilor altora de către mine s-au petrecut exact așa cum am scris eu în postările mele anterioare. Unii spun mereu că din cauza asta eu nu am greșit nimic toată viața față de nimeni.
Este adevărat că am avut tendința să cred că că îngânarea sunetelor din mediu poate să protejeze creierul, mai ales dacă omul respectiv, adică eu, este f_t sau lovit cerebral în timp ce unii huligani din fața blocului țipă lucruri urâte. Dar nu se știe cine îmi lovea creierul în acele momente, fiind și facilitată această acțiune prin otravă. Poate că nu acele persoane din fața blocului. Eu nu am gândit greșit niic mai demult și nici ieri sau acum, eram doar obosită. Nu am tras concluzia, fiind singură, că pot să îmi apăr creierul prin îngânarea vocilor celorlalți, era doar o presupunere. Unele persoane mi-au spus că acele persoane, ca și mama, primeau ordine să mă f_tă, să mă otrăvească etc. sau să oprească acele vorbe rostite foarte tare și să mă lase în pace, ca și cum existența mea fusese militarizată de oameni proști.
Voi continua mai pe seară. Pisica mea face pipi foarte puțin sau cu mult sânge și medicul veterinar spune că are cistită, așa cu spunea și în primăvară când s-a întâmplat prima oară. Am făcut atunci degeaba ecografie și am plătit și alte servicii, inclusiv la un medic în oraș, care mi-a dat antibiotice injectabil. Eu cred că biata pisică a fost otrăvită în oraș, unde apartamentul meu era extrem de otrăvit și nu am avut ce face, am luat-o cu mine de vreo trei ori. Înainte urina normal și nu cu sânge. Azi am telefonat dn nou la medicul de aici din Voluntari și a spus că e cistită și să merg cu ea la cabinet să îi facă o injecție.. Oricum, chiar dacă era otravă din cauza nebunilor din oraș, medicii oricum mă puteau trata, atât pe mine cât și pe pisicuță.
duminică, 6 octombrie 2019
6 octombrie 2019
Bună seara, e ora 7 seara, 6 octombrie 2019
Continuu povestirea despre viața mea, deși sunt singură.
”ei practic au inventat că tu faci răul oamenilor prin gândirea ta, lucru pe care ei nu îl puteau dovedi și te omoară.” Da, era un pretext fals și absurd, ba chiar se putea dovedi că nu am făcut niciun rău.
Deoarece am scris depsre conexiunea mea cu lucruri legate de Franța mai menționez că în 2003 am făcut o excursie ieftină și în condiții foarte greșe cu mama, până la Paris și înapoi. A fost greșeala mea, ar fi trebuit să nu mă duc, dar atunci, pe moment, uitasem cât de groaznic se poartă mama cu mine, mai ales când eram într-o excursie sau călătorie. Nu mai povestesc acum ce s-a întâmplat atunci, am impresia că era pe blog, sau oricum urma să scriu în seria ISC. Voi continua cu rezumatul meu mai nou.
Am văzut pe internet derularea incendiului din Paris, de la catedrala Notre Dame. Am fost tristă, fiindcă mereu am prețuit foarte mult operele arhitectonice și istoria lor, și poate că, de felul meu, am ținut într-o vreme mai mult la lucrurile vechi decât la cele noi.
Tocmai atunci mi se desprinsese de chei brelocul meu cumpărat de la Paris, cu turnul Eiffel pe el, luat de la magazinul de suveniruri de lângă catedrala Notre Dame. Cunoșteam că există o legătură între obiecte și lucrurile desemnate de ele etc. Eram tristă, mă gândeam în mod absurd și inutil că dacă aș fi reușit să repar brelocul mai repede, fiindcă tocmai voiam să îl repar, atunci poate nu ar fi fost incendiul, la care nu mă așteptam. Știu, era gândire magică și era posibil ca aceia care au produs incendiul să fi desfăcut dinadins brelocul meu, pentru a da vina pe mine. Nu e niciun fel de vrăjitorie, asta vă pot spune cu certitudine. Fiindcă flăcările erau puternice, deși efectiv mă simțeam rău din cauza otrăvii din bloc, am luat cleștele și m-am străduit să repar cât mai repede și bine brelocul.
Cu puțin timp înainte de incendiul din 16 aprilie 2019, una dintre prietenele mele de pe facebook, Adina Stoicescu, care poartă numele unor rude prin alianță ale mele, pe care o cunoscusem personal în 2010 la Cenaclul de seară de poezie la Universitate, unde fusesem la olimpiada de franceză, postase poze din călătoria ei la Paris, o poză cu statuia lui Eminescu cu trupul emaciat, așa cum au fost o vreme la modă, la fel cum era grupul statuar din fața Teatrului Național. O altă poză era cu o inscripție graffiti care nota anul unor tulburări social-politice pe care l-am uitat, cred că era vorba de o mișcare de stânga despre care desigur nu știam nimic. Nici la Adina nu m-am gândit niciodată, nici înainte de a fi ea prietenă pe facebook cu mine și nici după. Nu am avut nicio vină și nicio greșeală nici legat de acel incendiu.
Continuând ceea ce începusem să scriu în seara de 4 octombrie 2019, completare.
Am uitat să scriu un lucru important - eu am vorbit în gând puțin, numai la instigările lor, numai fiindcă ei mă încărcau cu prea mute vorbe infecte și ură. Eu nu am spus nimic rău sau mincinos ca ei, și numai în ultimii 2-3 ani am descoperit că, dacă vorbeam în gând, atunci mă simțeam puțin ușurată, că altfel vorbele lor aveau un efect de tortură și presiune mare asupra creierului meu. Deci era un fle de autoapărare, dar numai de vreo 2-3 ani, deci descoperită târziu de mine, înainte nu am încercat așa ceva că oricum nimeni nu vorbea cu mine și nimeni nu mă întreba nimci în gând. tot numai în ultimii 2-3 ani au intrat unii, numai de 2-3 ori înmod sigur cu mici chestionare în gândul meu, la care am răspuns. În rest, vorbele lor erau monstruoase și eu nu le-am repetat în gândul meu. Dar e posbil să se fi strecurat câteva uneori. Cei care mă întrebau câte ceva spuneau că au înțeles că eu nu am greșit absolut nimci toată viața și considerau că trebuie să tacă și să fie totul mușamalizat și eu omorâtă.
Este adevărat că vorbirea în gând nu îmi dăunează defel, în timp ce rostirea cuvintelor cu voce tare îmi face rău, dacă ei sunt în preajma mea. Eu nu cunosc mecanismul neurofiziologic prin care vorbirea în gând nu mă lovește, dar vorbele rostite tare mă lovesc, mai ales cerebral. Acum două seri mi-am promis mie însămi că nu voi mai rosti cuvintele cu voce tare, fiind singură în casă. Acum, în timp ce scriu, repet cuvintele în gând, fiindcă sunt obosită, dar în general nu am făcut acest lucru nici când scriam. La fel, nici când citeam, încă din copilărie sau tinerețe, nu repetam cuvintele în gând, nici când memoram sau învățam, fiindcă aveam un creier puternic. Este posibil ca alții să fi repetat lecturile mele și să fi mințit despre mine. Este posibil ca de acum înainte să mai vorbesc uneori în gând, fiindcă îmbătrânesc și e mai greu. Vorbirea mea cu voce tare singură în casă nu era un simptom de boală psihică, ci era din cauza izolării de atâția ani. Bineînțeles că nu aș fi făcut acest lucru - care de fapt mie îmi dăuna - cu condiția să fi fost acceptată puțin în societate, măcar pe internet să fi avut cu cine vorbi. Absolut sigur eram în stare să tac, dar nevoia mea general-umană și pentru suflet și pentru minte este și a fost de a fi împreună cu alții și mai ales de a îi asculta pe alții vorbind, nu de a vorbi eu. Și nu am avut pe nimeni aproape toată viața, și deloc de 14 ani, după moartea tatei. E o chestiune psihologică. E inuman să izolezi un om perfect bun, înseamnă că îl omori. Abia acum am înțeles ce credeau unii oameni ilogici despre mine: tatăl meu urla la mine că eu îi îngân pe ei, ca într-un cântec de Anda Călugăreanu, despre o copilă OBOSITĂ (sau poposită), deci cum sunt eu acum din cauza otrăvii mai ales și alte cauze, care ”la fântână te îngână”. Am înțeles că unii credeau că eu repet în gând vorbele tatei sau poate chiar tata credea așa, când, în mod sigur 100% nu îngânam pe nimeni. Abia acum văd adevărul - înseamnă că cineva îngâna în gând vorbele tatei, sau chiar el, sau unii credeau ilogic că eu îl îngân.
Repet, am vorbit în gând numai în ultimii 2-3 ani și o dată sau de două ori în tinerețe, când mi-era tare rău, dar nu am mai vorbit deloc în rest ci doar în ultimii ani, numai când mă încărcau cu insulte abjecte, minciuni, amenințări de moarte, și teroare. Vorbitul în gând s-a petrecut natural, fiindcă mă limpezea, mă ajuta să mă simt mai bine, fie că eram f_tă, fie că eram otrăvită, ceea ce nu a fost delir și puteam dovedi.
Acum o zi-două am vorbit puțin în gând, fiindcă sunt obosită și nu mă simt bine. Ca întotdeauna, imediat ce m-am trezit, mama a început să vorbească cu voce tare aproape încontinuu, deși nu are nimic să îmi spună. Nici pe ea nu am îngânat-o decât numai de câteva ori și numai în ultimii 2-3 ani, și numai atunci când era foarte rea fără motiv și se purta urât și țipa la mine, desi sunt om matur de aproape 50 de ani. Deoarece grupuri de tineri sau cei care au amenajat reabilitarea termică a blocului vecin timp de mai multe luni - stăteau seara și noaptea în fața blocului meu și aruncau cu voce tare sau chiar țipând și urlând adesea - cuvinte urâte, vulgare, sau cuvinte legate de viața mea - de vorbele tatei - gen e ”râsul pi_dei” și altele, atunci eu i-am îngânat în gând de câteva ori, fiindcă verbul a în-gâna de aici provine, adică de la repetarea în gând a sunetelor din mediul înconjurător. Eu am înțeles prea tărziu funcția de autoapărare a îngânării, abia în ultimii câțiva ani. În timp ce ei țipau sau urlau sau strigau cuvinte urâte cu ură ore în șir eu eram lovită cerebral, exact când ei urlau acele cuvinte și mă durea capul. Atâția ani de zile. Abia de 2-3 ani am desoperit că pot vorbi sau cânta în gând sau că pot îngâna sau că pot să imit chiar și muzica clasică, dar numai cu un anumit instrument sau fredonând cu vocea mea, nu cu cuvinte în gând, și foarte rar mi s-a părut că pot chiar să imit o melodie fără voce. Astfel am descoperit că dacă imit cuvintele lor, exact cu tonul și melodia vocii lor, eu mă simt mai bine și ei mă lovesc mai puțin. Astfel, ei chiar plecau din fața blocului meu uneori, și veneau alte grupuri și au inventat ideea că eu ”sparg” găștile lor agresive, deși nu s-a întâmplat de mult timp. Din fericire, corzile vocale ale oamenilor produc sunete, nu zgomote, și toate sunetele, nu doar oamenii, pot fi îngânate cu ușurință. În psihologie aceste lucruri se numeau reprezentări auditive, lucru perfect normal. Compozitorii au și imaginație creatoare muzicală. Ei spun că eu sunt încă tânără și am simțurile bune - văzul, auzul și celelalte și creierul uman are funcție de reflectare a lumii, la mine încă e bună. La fel și gândirea mea e corectă, reflectă corect realitatea. În general se spune că oamenii cu simțurile bune, adică mai sensibili, sunt mai inteligenți, mai puternici, nu cum cred proștii că e mai bine să fii dur și nesimțit. Simțurile omului au funcție de autoapărare. Numai zgomotele mă pot lovi. cea ce ei au făcut mereu, încă din vara lui 89 și eu nu aveam unde să mă refugiez.
Tot abia acum am înțeles cum mama mă torturează dimineața, când încă nu sunt dezmeticită. Sau noaptea. Ea dă impresia că mă îngână și eu nici nu ghicisem până nu de mult. Ea are de mult timp obiceiul să repete cu voce tare de mai multe ori ceea ce spun eu sau să mă întrebe de mai multe ori ce spun, deși aude, obligându-mă să repet cu voce tare totul de multe ori. Mai are și prostul obicei de a vorbi când am gura plină la masă sau când sunt pe vasul de WC.
Nici când citeam sau memoram în școală sau în facultate nu aveam obiceiul să vorbesc în gând, nici când aveam examene scrise sau orale și m-a mirat când la Cluj în cămin, în primul an de facultate, era o studentă care învăța cu voce tare. Nici în copilăria mică nu citeam și nu învățam cu voce tare și nu spuneam nimic în gând.
Cei care intră cu ideea ”nu trebuiau s-o spargă” asta gândesc ei: că nu trebuiau să îmi lovească creierul astfel încât eu să percep cuvintele lor în gând, cum s-a întâmplat numai după moartea tatei. Totuși aceasta nu poate fi un pretext pentru ca ei să mă omoare. E adevărat că gândurile lor erau minciuni, lucruri monstruoase, ură și amenințări de moarte, dar eu eramun om bun și inteligent și nu trebuia ca ei să mă considere obiect, adică ceva ce trebuie spart, f_t, băgat la balamuc etc. Dacă ar fi fost adevărul, aș fi avut libertatea, adică drepturile fundamentale, și aș fi putut munci ceva, oricât de puțin și chiar studia, sau măcar participa la o activitate socială, chiar dacă percep gândurile lor. Chiar și gândurile lor pot fi imitate în gând, fiindcă au o anumită muzicalitate, chiar dacă nu se aud - creierul percepe frecvența și intensitatea, chiar dacă acele lucruri nu se aud. Eu nu am îngânat nici gândurile lor în propriul meu gând decât rar în ultimii ani.
Absolut sigur m-aș fi adaptat în societate și nu aș fi fost mai prejos de ceilalți, care și ei își percep gândurile unul altuia, și dacă aș fi avut libertatea și măcar câteva relații cu alții, chiar mai rar sau în scris, atunci nu m-ar fi otrăvit și ar fi știut că sunt om bun, care nu gândește, inclusiv vorbe în gând, decât ce e util sau bun.
Unii spun acum, azi, 5 octombrie 2019, că exact asta însemană f_tul, adică imitarea, îngânarea altei voci sau persoane. Nu știu.
Mi s-a spus și în trecut că pentru proști verbul a gândi se folosește pentru vorbirea în gând, iar verbul a vorbi se folosește pentru rostirea vorbelor cu voce tare. De aceea unii intrau peste mintea meacu ideea ”bine, dar nu gândește nimic”, și îmi spuseseră așa sau lucruri similare, deci lipsite de înțeles pentru mine, chiar și înainte de moartea tatei, când nici măcar nu percepeam gîndurile nimănui, ci numai ceea ce vorbeau cu voce tare. Este posbil deci ca unii să fi crezut că eu vorbeam în gând și înainte și după moartea tatei, deși eu nu repetam în gând aberațiile și ura lor. Dar repetam uneori cuvintele lor rele cu voce tare, ceea ce tot mie îmi făcea rău. Eram singură. În general, dacă eram torturată în diferite feluri sau scuipată cu vorbe monstruoase în gând, aveam tendința să spun adevărul cu voce tare, să explic ceea ce era de fapt bun și frumos - toate sentimentele sau chiar un fel de monologuri despre minunea vieții și diverse bucurii estetice sau filozofice, despre ceea ce e bun, chiar elaborat intelectual dar întotdeauna gândirea mea personală, nciodată vorbele altora, sau lucruri copiate din cărți. Gândirea mea, exact ca în cărți orice fel de gândire a unui om normal, se producea în profunzime, deci nu pe ecranul mental, care este ca un fel de coală pe care scrii, ca un monitor sau desktop pe care poți vorbi sau desena etc. după ce - la un timp foarte scurt, dar totuși un timp - le gîndești în adânc. Acolo unde ele nu au formă de cuvânt și nimeni nu ți le spune. Pe ecranul mintal se pot proiecta sau exterioriza atât cuvinte, cât și sunete sau culori sau imagini sau orice fel de reprezentare a lumii simțurilor. Cum am mai spus, ca orice om normal am avut nevoia de comunicare, mai ales de a îi auzi pe alții rostind prelegeri sau cuvinte, mai puțin nevoia ca eu să vorbesc cuvinte, deși exista și aceasta. Oricum, așa am fost de mică, un om tăcut. Dacă doar ascult pe alții sau citesc fără să vorbesc în gând nimic, mă simt extraordinar de bine. Acum însă, după tot ce a fost, după ce ei m-au lovit mereu cu gândurile lor infecte și extrem de agresive, după ce am văzut că de fapt vorbirea în gând mă ajută, mă protejează, voi încerca să rosesc și eu unele cuvinte în gând, în sens profilactic, acum știu că mă pot ajuta - și voi rosti în gând și când scriu - unele cuvinte, pentru a scrie mai ușor fiindcă trebuie să termin povestirea. Abia acum voi rosti poate câteva cuvinte în gând și când citesc, alegând pe cele mai bune sau frumoase. Mi-am făgăduit să nu mai vorbesc cu voce tare singură, fiindcă vreau să încerc să mă simt puțin mai bine. Voi încerca să mă centrez pe lectură și pe alte activități și nu mă voi plânge cu voce tare singură, chbiar dacă mă va durea ceva mai rău. Sau dacă mă vor otrăvi. Dacă societatea m-ar fi acceptat un pic, măcar pe internet, atunci ar fi fost foarte simplu să nu mai rostesc deloc cuvintele în sin-gură- tate. Și această izolare a mea e de mult și e singurătate practic din 1984.
Mai demult intrau unii proști intrau peste mintea mea cu ideea că ”țara asta are nevoie de liniște” și atunci am înțeles că de fapt unii (poate) i-au mințit nu știu cum pe oamenii ilogici că eu aș fi lătrat cuvinte (urâte) în gând și eu de fapt nici nu percepeam gândul nimănui, darmite să vorbesc eu în gând. Poate că era un pretext de al lor de a mă omorî sau de a îmi face răul. Voi încerca să MĂ ȚIN DE CUVÂNT, adică să nu mai vorbesc cu voce tare, ci numai în gând, chiar dacă voi simți iar nevoia să comunic despre frumusețea lumii, despre sentimente clare și armonioase, despre idei filozofice abstracte, despre durerea de stomac cu iradiere în spate etc. De asemenea, ca întotdeauna voi încerca să comunic direct cu oamenii, cum voi explica mai încolo, mergând la oculist sau la medic sau la cumpărături (puținele mele ocazii sociale) , și alte lucruri pe care oamenii le-au respins mereu, negând condiția mea umană și inventând post factum că eram condamnată la moarte, ceea ce era imposibil, fiindcă nu am greșit nimic și nimeni nu a vorbit nimic cu mine aproape întreaga viață.
Unii mi-au sugerat că vorbele mele erau auzite de oameni inculți și proști care nu puteau înțelege abstracțiuni sau poezie sau filozofie și credeau mai abitir că eram nebună. Sau că unii au mințit despre mine că sunt idioată și au creat ideea că ideile mele sunt ilogice sau nebunești, fiind eu izolată și respinsă complet din lumea intelectuală, inclusiv fiind luat în mod abuziv deptul la studii superioare - așa se zice - sau mințeau ca actuala mea medic psihiatru ”cine îți dă ție idiele acelea din poeziile tale ” etc. Ei zic că așa sunt tratați mereu nebunii. Alții zic că toată lumea știe că boli psihice nu există și că nebunii sunt oameni condamnați - eu la moarte. Dar absolut sigur nu am greșit nimic. (Nenorocirea e că lumea crede că tu reprezinți o forță politică și de aceea nu putem să te ajutăm. - ??)
Da, în general aveam tendința, când eram torturată, ca un fel de compensare, reacție firească a psihicului, de a vorbi despre ceva minunat de frumos sau lucruri bune cugetate complex și cu drag de lumină și bine. Ăsta e adevărul, exprimat de trista propoziție ”i know why the caged bird sings.” Idei de pace lumină, dreptate și bucuria de a iubi oamenii cu sufletul bun, ca un dovleac copt, ca mura lucind de rouă etc. dar cel mai mult ca întinderea necuprinsă a cerului albastru curat. Deci vorbeam abstracțiuni și lucuri complexe intelectual pe care proștii le considerau nebunie, dar asta era exact ca și dansul meu în casă singură, uneori privind în oglindă. Nu aveam cum să știu că cineva mă urmărește. Unii chiar au spus, de mult timp, că cei răi au inventat că eu aș fi vulgară și porastă și că deci aș fi spus lucruri rele sau proaste sau minciuni, deși evident eram binele și evident nimeni nu a vorbit cu mine niciodată aproape, fiind eu izolată forțat. La fel cu dansul acela, la fel am vorbit eu singură în casă, fără să știu practic că cineva și cum mă urmărea. Cei izolați mult timp e normal să vorbească cu voce tare singuri și fiindcă e necesar să audă un sunet omenesc. Inițial, în 1988, Zăgrean Leon, meditatorul meu, m-a convins că dacă vorbesc cu voce tare singură la mine acasă el mă va auzi și că mă urmărește cu microfoane ale securității, în care toată lumea credea atunci, așa se spunea. El mi-a trezit totdată încrederea că era un om bun și mi-a dat dovezi că mă urmărea prin repetarea vorbelor părinților mei la meditații, fiindcă eu nu vorbeam încă singură și el spunea că lumea crede că el e securist și părea normal că el are micorfoane la mine acasă, mama fiind angajată a unei misiuni diplomatice și decoi automat în legătură cu securitatea. De la el mi s-a tras vorbitul cu voce tare singură, și apoi de la izolare, dacă eram într-un grup cât de cât era simplu să tac.
Seara bună, voi continua mâine.
Continuu povestirea despre viața mea, deși sunt singură.
”ei practic au inventat că tu faci răul oamenilor prin gândirea ta, lucru pe care ei nu îl puteau dovedi și te omoară.” Da, era un pretext fals și absurd, ba chiar se putea dovedi că nu am făcut niciun rău.
Deoarece am scris depsre conexiunea mea cu lucruri legate de Franța mai menționez că în 2003 am făcut o excursie ieftină și în condiții foarte greșe cu mama, până la Paris și înapoi. A fost greșeala mea, ar fi trebuit să nu mă duc, dar atunci, pe moment, uitasem cât de groaznic se poartă mama cu mine, mai ales când eram într-o excursie sau călătorie. Nu mai povestesc acum ce s-a întâmplat atunci, am impresia că era pe blog, sau oricum urma să scriu în seria ISC. Voi continua cu rezumatul meu mai nou.
Am văzut pe internet derularea incendiului din Paris, de la catedrala Notre Dame. Am fost tristă, fiindcă mereu am prețuit foarte mult operele arhitectonice și istoria lor, și poate că, de felul meu, am ținut într-o vreme mai mult la lucrurile vechi decât la cele noi.
Tocmai atunci mi se desprinsese de chei brelocul meu cumpărat de la Paris, cu turnul Eiffel pe el, luat de la magazinul de suveniruri de lângă catedrala Notre Dame. Cunoșteam că există o legătură între obiecte și lucrurile desemnate de ele etc. Eram tristă, mă gândeam în mod absurd și inutil că dacă aș fi reușit să repar brelocul mai repede, fiindcă tocmai voiam să îl repar, atunci poate nu ar fi fost incendiul, la care nu mă așteptam. Știu, era gândire magică și era posibil ca aceia care au produs incendiul să fi desfăcut dinadins brelocul meu, pentru a da vina pe mine. Nu e niciun fel de vrăjitorie, asta vă pot spune cu certitudine. Fiindcă flăcările erau puternice, deși efectiv mă simțeam rău din cauza otrăvii din bloc, am luat cleștele și m-am străduit să repar cât mai repede și bine brelocul.
Cu puțin timp înainte de incendiul din 16 aprilie 2019, una dintre prietenele mele de pe facebook, Adina Stoicescu, care poartă numele unor rude prin alianță ale mele, pe care o cunoscusem personal în 2010 la Cenaclul de seară de poezie la Universitate, unde fusesem la olimpiada de franceză, postase poze din călătoria ei la Paris, o poză cu statuia lui Eminescu cu trupul emaciat, așa cum au fost o vreme la modă, la fel cum era grupul statuar din fața Teatrului Național. O altă poză era cu o inscripție graffiti care nota anul unor tulburări social-politice pe care l-am uitat, cred că era vorba de o mișcare de stânga despre care desigur nu știam nimic. Nici la Adina nu m-am gândit niciodată, nici înainte de a fi ea prietenă pe facebook cu mine și nici după. Nu am avut nicio vină și nicio greșeală nici legat de acel incendiu.
Continuând ceea ce începusem să scriu în seara de 4 octombrie 2019, completare.
Am uitat să scriu un lucru important - eu am vorbit în gând puțin, numai la instigările lor, numai fiindcă ei mă încărcau cu prea mute vorbe infecte și ură. Eu nu am spus nimic rău sau mincinos ca ei, și numai în ultimii 2-3 ani am descoperit că, dacă vorbeam în gând, atunci mă simțeam puțin ușurată, că altfel vorbele lor aveau un efect de tortură și presiune mare asupra creierului meu. Deci era un fle de autoapărare, dar numai de vreo 2-3 ani, deci descoperită târziu de mine, înainte nu am încercat așa ceva că oricum nimeni nu vorbea cu mine și nimeni nu mă întreba nimci în gând. tot numai în ultimii 2-3 ani au intrat unii, numai de 2-3 ori înmod sigur cu mici chestionare în gândul meu, la care am răspuns. În rest, vorbele lor erau monstruoase și eu nu le-am repetat în gândul meu. Dar e posbil să se fi strecurat câteva uneori. Cei care mă întrebau câte ceva spuneau că au înțeles că eu nu am greșit absolut nimci toată viața și considerau că trebuie să tacă și să fie totul mușamalizat și eu omorâtă.
Este adevărat că vorbirea în gând nu îmi dăunează defel, în timp ce rostirea cuvintelor cu voce tare îmi face rău, dacă ei sunt în preajma mea. Eu nu cunosc mecanismul neurofiziologic prin care vorbirea în gând nu mă lovește, dar vorbele rostite tare mă lovesc, mai ales cerebral. Acum două seri mi-am promis mie însămi că nu voi mai rosti cuvintele cu voce tare, fiind singură în casă. Acum, în timp ce scriu, repet cuvintele în gând, fiindcă sunt obosită, dar în general nu am făcut acest lucru nici când scriam. La fel, nici când citeam, încă din copilărie sau tinerețe, nu repetam cuvintele în gând, nici când memoram sau învățam, fiindcă aveam un creier puternic. Este posibil ca alții să fi repetat lecturile mele și să fi mințit despre mine. Este posibil ca de acum înainte să mai vorbesc uneori în gând, fiindcă îmbătrânesc și e mai greu. Vorbirea mea cu voce tare singură în casă nu era un simptom de boală psihică, ci era din cauza izolării de atâția ani. Bineînțeles că nu aș fi făcut acest lucru - care de fapt mie îmi dăuna - cu condiția să fi fost acceptată puțin în societate, măcar pe internet să fi avut cu cine vorbi. Absolut sigur eram în stare să tac, dar nevoia mea general-umană și pentru suflet și pentru minte este și a fost de a fi împreună cu alții și mai ales de a îi asculta pe alții vorbind, nu de a vorbi eu. Și nu am avut pe nimeni aproape toată viața, și deloc de 14 ani, după moartea tatei. E o chestiune psihologică. E inuman să izolezi un om perfect bun, înseamnă că îl omori. Abia acum am înțeles ce credeau unii oameni ilogici despre mine: tatăl meu urla la mine că eu îi îngân pe ei, ca într-un cântec de Anda Călugăreanu, despre o copilă OBOSITĂ (sau poposită), deci cum sunt eu acum din cauza otrăvii mai ales și alte cauze, care ”la fântână te îngână”. Am înțeles că unii credeau că eu repet în gând vorbele tatei sau poate chiar tata credea așa, când, în mod sigur 100% nu îngânam pe nimeni. Abia acum văd adevărul - înseamnă că cineva îngâna în gând vorbele tatei, sau chiar el, sau unii credeau ilogic că eu îl îngân.
Repet, am vorbit în gând numai în ultimii 2-3 ani și o dată sau de două ori în tinerețe, când mi-era tare rău, dar nu am mai vorbit deloc în rest ci doar în ultimii ani, numai când mă încărcau cu insulte abjecte, minciuni, amenințări de moarte, și teroare. Vorbitul în gând s-a petrecut natural, fiindcă mă limpezea, mă ajuta să mă simt mai bine, fie că eram f_tă, fie că eram otrăvită, ceea ce nu a fost delir și puteam dovedi.
Acum o zi-două am vorbit puțin în gând, fiindcă sunt obosită și nu mă simt bine. Ca întotdeauna, imediat ce m-am trezit, mama a început să vorbească cu voce tare aproape încontinuu, deși nu are nimic să îmi spună. Nici pe ea nu am îngânat-o decât numai de câteva ori și numai în ultimii 2-3 ani, și numai atunci când era foarte rea fără motiv și se purta urât și țipa la mine, desi sunt om matur de aproape 50 de ani. Deoarece grupuri de tineri sau cei care au amenajat reabilitarea termică a blocului vecin timp de mai multe luni - stăteau seara și noaptea în fața blocului meu și aruncau cu voce tare sau chiar țipând și urlând adesea - cuvinte urâte, vulgare, sau cuvinte legate de viața mea - de vorbele tatei - gen e ”râsul pi_dei” și altele, atunci eu i-am îngânat în gând de câteva ori, fiindcă verbul a în-gâna de aici provine, adică de la repetarea în gând a sunetelor din mediul înconjurător. Eu am înțeles prea tărziu funcția de autoapărare a îngânării, abia în ultimii câțiva ani. În timp ce ei țipau sau urlau sau strigau cuvinte urâte cu ură ore în șir eu eram lovită cerebral, exact când ei urlau acele cuvinte și mă durea capul. Atâția ani de zile. Abia de 2-3 ani am desoperit că pot vorbi sau cânta în gând sau că pot îngâna sau că pot să imit chiar și muzica clasică, dar numai cu un anumit instrument sau fredonând cu vocea mea, nu cu cuvinte în gând, și foarte rar mi s-a părut că pot chiar să imit o melodie fără voce. Astfel am descoperit că dacă imit cuvintele lor, exact cu tonul și melodia vocii lor, eu mă simt mai bine și ei mă lovesc mai puțin. Astfel, ei chiar plecau din fața blocului meu uneori, și veneau alte grupuri și au inventat ideea că eu ”sparg” găștile lor agresive, deși nu s-a întâmplat de mult timp. Din fericire, corzile vocale ale oamenilor produc sunete, nu zgomote, și toate sunetele, nu doar oamenii, pot fi îngânate cu ușurință. În psihologie aceste lucruri se numeau reprezentări auditive, lucru perfect normal. Compozitorii au și imaginație creatoare muzicală. Ei spun că eu sunt încă tânără și am simțurile bune - văzul, auzul și celelalte și creierul uman are funcție de reflectare a lumii, la mine încă e bună. La fel și gândirea mea e corectă, reflectă corect realitatea. În general se spune că oamenii cu simțurile bune, adică mai sensibili, sunt mai inteligenți, mai puternici, nu cum cred proștii că e mai bine să fii dur și nesimțit. Simțurile omului au funcție de autoapărare. Numai zgomotele mă pot lovi. cea ce ei au făcut mereu, încă din vara lui 89 și eu nu aveam unde să mă refugiez.
Tot abia acum am înțeles cum mama mă torturează dimineața, când încă nu sunt dezmeticită. Sau noaptea. Ea dă impresia că mă îngână și eu nici nu ghicisem până nu de mult. Ea are de mult timp obiceiul să repete cu voce tare de mai multe ori ceea ce spun eu sau să mă întrebe de mai multe ori ce spun, deși aude, obligându-mă să repet cu voce tare totul de multe ori. Mai are și prostul obicei de a vorbi când am gura plină la masă sau când sunt pe vasul de WC.
Nici când citeam sau memoram în școală sau în facultate nu aveam obiceiul să vorbesc în gând, nici când aveam examene scrise sau orale și m-a mirat când la Cluj în cămin, în primul an de facultate, era o studentă care învăța cu voce tare. Nici în copilăria mică nu citeam și nu învățam cu voce tare și nu spuneam nimic în gând.
Cei care intră cu ideea ”nu trebuiau s-o spargă” asta gândesc ei: că nu trebuiau să îmi lovească creierul astfel încât eu să percep cuvintele lor în gând, cum s-a întâmplat numai după moartea tatei. Totuși aceasta nu poate fi un pretext pentru ca ei să mă omoare. E adevărat că gândurile lor erau minciuni, lucruri monstruoase, ură și amenințări de moarte, dar eu eramun om bun și inteligent și nu trebuia ca ei să mă considere obiect, adică ceva ce trebuie spart, f_t, băgat la balamuc etc. Dacă ar fi fost adevărul, aș fi avut libertatea, adică drepturile fundamentale, și aș fi putut munci ceva, oricât de puțin și chiar studia, sau măcar participa la o activitate socială, chiar dacă percep gândurile lor. Chiar și gândurile lor pot fi imitate în gând, fiindcă au o anumită muzicalitate, chiar dacă nu se aud - creierul percepe frecvența și intensitatea, chiar dacă acele lucruri nu se aud. Eu nu am îngânat nici gândurile lor în propriul meu gând decât rar în ultimii ani.
Absolut sigur m-aș fi adaptat în societate și nu aș fi fost mai prejos de ceilalți, care și ei își percep gândurile unul altuia, și dacă aș fi avut libertatea și măcar câteva relații cu alții, chiar mai rar sau în scris, atunci nu m-ar fi otrăvit și ar fi știut că sunt om bun, care nu gândește, inclusiv vorbe în gând, decât ce e util sau bun.
Unii spun acum, azi, 5 octombrie 2019, că exact asta însemană f_tul, adică imitarea, îngânarea altei voci sau persoane. Nu știu.
Mi s-a spus și în trecut că pentru proști verbul a gândi se folosește pentru vorbirea în gând, iar verbul a vorbi se folosește pentru rostirea vorbelor cu voce tare. De aceea unii intrau peste mintea meacu ideea ”bine, dar nu gândește nimic”, și îmi spuseseră așa sau lucruri similare, deci lipsite de înțeles pentru mine, chiar și înainte de moartea tatei, când nici măcar nu percepeam gîndurile nimănui, ci numai ceea ce vorbeau cu voce tare. Este posbil deci ca unii să fi crezut că eu vorbeam în gând și înainte și după moartea tatei, deși eu nu repetam în gând aberațiile și ura lor. Dar repetam uneori cuvintele lor rele cu voce tare, ceea ce tot mie îmi făcea rău. Eram singură. În general, dacă eram torturată în diferite feluri sau scuipată cu vorbe monstruoase în gând, aveam tendința să spun adevărul cu voce tare, să explic ceea ce era de fapt bun și frumos - toate sentimentele sau chiar un fel de monologuri despre minunea vieții și diverse bucurii estetice sau filozofice, despre ceea ce e bun, chiar elaborat intelectual dar întotdeauna gândirea mea personală, nciodată vorbele altora, sau lucruri copiate din cărți. Gândirea mea, exact ca în cărți orice fel de gândire a unui om normal, se producea în profunzime, deci nu pe ecranul mental, care este ca un fel de coală pe care scrii, ca un monitor sau desktop pe care poți vorbi sau desena etc. după ce - la un timp foarte scurt, dar totuși un timp - le gîndești în adânc. Acolo unde ele nu au formă de cuvânt și nimeni nu ți le spune. Pe ecranul mintal se pot proiecta sau exterioriza atât cuvinte, cât și sunete sau culori sau imagini sau orice fel de reprezentare a lumii simțurilor. Cum am mai spus, ca orice om normal am avut nevoia de comunicare, mai ales de a îi auzi pe alții rostind prelegeri sau cuvinte, mai puțin nevoia ca eu să vorbesc cuvinte, deși exista și aceasta. Oricum, așa am fost de mică, un om tăcut. Dacă doar ascult pe alții sau citesc fără să vorbesc în gând nimic, mă simt extraordinar de bine. Acum însă, după tot ce a fost, după ce ei m-au lovit mereu cu gândurile lor infecte și extrem de agresive, după ce am văzut că de fapt vorbirea în gând mă ajută, mă protejează, voi încerca să rosesc și eu unele cuvinte în gând, în sens profilactic, acum știu că mă pot ajuta - și voi rosti în gând și când scriu - unele cuvinte, pentru a scrie mai ușor fiindcă trebuie să termin povestirea. Abia acum voi rosti poate câteva cuvinte în gând și când citesc, alegând pe cele mai bune sau frumoase. Mi-am făgăduit să nu mai vorbesc cu voce tare singură, fiindcă vreau să încerc să mă simt puțin mai bine. Voi încerca să mă centrez pe lectură și pe alte activități și nu mă voi plânge cu voce tare singură, chbiar dacă mă va durea ceva mai rău. Sau dacă mă vor otrăvi. Dacă societatea m-ar fi acceptat un pic, măcar pe internet, atunci ar fi fost foarte simplu să nu mai rostesc deloc cuvintele în sin-gură- tate. Și această izolare a mea e de mult și e singurătate practic din 1984.
Mai demult intrau unii proști intrau peste mintea mea cu ideea că ”țara asta are nevoie de liniște” și atunci am înțeles că de fapt unii (poate) i-au mințit nu știu cum pe oamenii ilogici că eu aș fi lătrat cuvinte (urâte) în gând și eu de fapt nici nu percepeam gândul nimănui, darmite să vorbesc eu în gând. Poate că era un pretext de al lor de a mă omorî sau de a îmi face răul. Voi încerca să MĂ ȚIN DE CUVÂNT, adică să nu mai vorbesc cu voce tare, ci numai în gând, chiar dacă voi simți iar nevoia să comunic despre frumusețea lumii, despre sentimente clare și armonioase, despre idei filozofice abstracte, despre durerea de stomac cu iradiere în spate etc. De asemenea, ca întotdeauna voi încerca să comunic direct cu oamenii, cum voi explica mai încolo, mergând la oculist sau la medic sau la cumpărături (puținele mele ocazii sociale) , și alte lucruri pe care oamenii le-au respins mereu, negând condiția mea umană și inventând post factum că eram condamnată la moarte, ceea ce era imposibil, fiindcă nu am greșit nimic și nimeni nu a vorbit nimic cu mine aproape întreaga viață.
Unii mi-au sugerat că vorbele mele erau auzite de oameni inculți și proști care nu puteau înțelege abstracțiuni sau poezie sau filozofie și credeau mai abitir că eram nebună. Sau că unii au mințit despre mine că sunt idioată și au creat ideea că ideile mele sunt ilogice sau nebunești, fiind eu izolată și respinsă complet din lumea intelectuală, inclusiv fiind luat în mod abuziv deptul la studii superioare - așa se zice - sau mințeau ca actuala mea medic psihiatru ”cine îți dă ție idiele acelea din poeziile tale ” etc. Ei zic că așa sunt tratați mereu nebunii. Alții zic că toată lumea știe că boli psihice nu există și că nebunii sunt oameni condamnați - eu la moarte. Dar absolut sigur nu am greșit nimic. (Nenorocirea e că lumea crede că tu reprezinți o forță politică și de aceea nu putem să te ajutăm. - ??)
Da, în general aveam tendința, când eram torturată, ca un fel de compensare, reacție firească a psihicului, de a vorbi despre ceva minunat de frumos sau lucruri bune cugetate complex și cu drag de lumină și bine. Ăsta e adevărul, exprimat de trista propoziție ”i know why the caged bird sings.” Idei de pace lumină, dreptate și bucuria de a iubi oamenii cu sufletul bun, ca un dovleac copt, ca mura lucind de rouă etc. dar cel mai mult ca întinderea necuprinsă a cerului albastru curat. Deci vorbeam abstracțiuni și lucuri complexe intelectual pe care proștii le considerau nebunie, dar asta era exact ca și dansul meu în casă singură, uneori privind în oglindă. Nu aveam cum să știu că cineva mă urmărește. Unii chiar au spus, de mult timp, că cei răi au inventat că eu aș fi vulgară și porastă și că deci aș fi spus lucruri rele sau proaste sau minciuni, deși evident eram binele și evident nimeni nu a vorbit cu mine niciodată aproape, fiind eu izolată forțat. La fel cu dansul acela, la fel am vorbit eu singură în casă, fără să știu practic că cineva și cum mă urmărea. Cei izolați mult timp e normal să vorbească cu voce tare singuri și fiindcă e necesar să audă un sunet omenesc. Inițial, în 1988, Zăgrean Leon, meditatorul meu, m-a convins că dacă vorbesc cu voce tare singură la mine acasă el mă va auzi și că mă urmărește cu microfoane ale securității, în care toată lumea credea atunci, așa se spunea. El mi-a trezit totdată încrederea că era un om bun și mi-a dat dovezi că mă urmărea prin repetarea vorbelor părinților mei la meditații, fiindcă eu nu vorbeam încă singură și el spunea că lumea crede că el e securist și părea normal că el are micorfoane la mine acasă, mama fiind angajată a unei misiuni diplomatice și decoi automat în legătură cu securitatea. De la el mi s-a tras vorbitul cu voce tare singură, și apoi de la izolare, dacă eram într-un grup cât de cât era simplu să tac.
Seara bună, voi continua mâine.
vineri, 4 octombrie 2019
4 octombrie 2019
ora 1 jumătate ziua, 4 octombrie 2019
Bună ziua, continuu povestirea.
”toți cred un lucru care nu există.”
”mama ta nu e geniu, ea este un om rapace și rău. Geniile nu sunt așa.”
? Sunt unii care îmi aruncau idei despre genialitatea mamei sau a mea, de exemplu că eu aș fi geniu sau că lumea crede că mama este și de fapt sunt eu etc.
Încă o dată despre mecanica geniului.
Era spus când eram eu copil și apoi în liceu că geniul este o chintesență a valorilor unei culturi, valori spirituale în sens larg (și intelectuale) - inclusiv mituri, arhetipuri, curente de gândire sau artistice etc. Nu e necesar sau inevitabil, spun și ei, ca lucrurile tragice din cărți să devină realitate în viața geniului - de exemplu omorârea ciobanului mioritic sau zidirea Anei lui Manole sau moartea lui don Quixote etc. geniul oricând poate crea alte scrieri care să depășeasc matricea sau matca în care se naște și crește. Geniul creează alte valori. ”tu nu ai fost lăsată să creezi nimic, deși tu ai ieșit la lumină și ai înțeles totul.” ”ei au hotărât să te otrăvească și au continuat acest lucru fără niciun motiv, deși tu ai fost un geniu blând și bun în cele mai mici detalii.” ”tu ești româncă, dar, ca orice geniu, ești un spirit universal.”
Este adevărat, eu am trăit aparent formată din toate esențele și sensurile culturii în timpul meu istoric. Ca orice om inteligent. Dar eu am fost eu însămi și am depășit demult lanțurile celorlalte scrieri ale matricilor de semnificație din cultură, nu doar prin înțelegere, ci și prin capacitate de viață și muncă și chiar creație, în măsura în care ea e posibilă pentru femei cum eram eu. Nu era și nu e e nevoie să mă omoare, cum e în multe povești și legende, eu am fost mereu binele, personajele pozitive, și am reușit mereu, prin forța iubirii și gîndului logic și curat, ei pur și simplu mă reneagă fără motiv. E adevărat că toate detaliile se leagă și de viața mea de femeie singură și săracă, dar, dacă mă acceptau cât de cât, nu se întâmpla nimic rău.
De-a lungul vieții s-au condensat și au venit spre mine, prin diverși oameni mai răi sau mai proști sensuri din diverse scrieri geniale - literatură sau științe - și exact la fel au venit și sensurile legate de francezi sau delirul politic al unora, despre care voi scrie clar într-una din postările următoare totul. Dar aceste sensuri legate de aberații politice franceze sau altele sunt doar un fragment mic din tot și urmează aceeași mecanică sau fenomenologie ca și celelalte lucruri și nu sunt datorate faptului că am fost închisă la ”balamuc”.
Continuu în următoarea postare
Regina nopții este încă în floare sub fereastra casei mele. Afară au venit brusc frigul și ploaia. Acum câteva zile mai erau încă greieri întârziați.
Îmi amintesc cât de mult mi-au plăcut toate lucrurile de-a lungul vieții, și culorile, dar și acuarelele și vârful pensulei, subțire, îmbibat în apă colorată, trecând ușor peste hârtie.
Alunecând ușor, umplând schițele obiectelor imaginare.
La fel e sentimentul de a mă împărtăși din lumina lumii, ca o pensulă plină de culori delicate, evanescente, care mângâie planșele din fața ochilor.
E adevărat că în viața mea, fiind eu creatură logică, inteligentă, unele lucruri rele au avut tendința să se repete, adică făptașii nu erau responsabili, erau inconștienți și făceau răul neintenționat. Erau atrași de mine datorită subsistemelor informaționale conectate cu viața mea și erau mințiți să îmi facă răul. Adică îmi făceau răul fiindcă mi se mai făcuse înainte. Vinovați sunt doar aceia, puțini, care făceau răul fiind conștienți de tot și intenționat. Dar nici între ei nu există cineva care să înțeleagă lumea mea ”interioară”, adică puritatea și frumusețea gândurilor și sentimentelor.
De fapt, omul nici nu poate comunica altora imaginea sufletului său și nici nu exsistă cuvinte care să exprime diverse peisaje sufletești, ci doar câteva despre stări afective simple și rudimentare. Și nici acelea nu sunt comune tuturor.
Oricum viața mea a fostși este perfectă și în aparență, adică legat de cea ce e frumos și bun și cum se cuvine, dar oamenii nu au cum vedea acest lucru, datorită minciunilor celor haini. În lumea oamenilor inteligenți, cum am fost eu și sunt convinsă că sunt și alții, din câte am văzut scris în cărți, nu există niciodată vreun fel de pasiune politică sau părtinire de orice fel. E ilogic, nu are cum să existe și nu a existat defel nici în viața mea.
Azi mama s-a purtat normal și relativ bine cu mine, dar oricând, peste câteva zile ea poate să facă din nou scene și să mă lovească, ziua sau noaptea. Ei spun că, deși întreaga viața am fost aproape izolată și închisă cu mama, totuși oamenii cred că eu eram nebună și că am inventat lucruri rele despre mama. Eu niciodată nu mi-am schimbat gândurile și felul de a fi, ea se schimbă mereu, cred că ați înțeles și acest lucru. În fine, voi trece mai departe în povestire, chiar dacă repet lucruri scrise pe blog, acum mai clar în sinteză despre aberațiile lor și adevărul legate de francezi.
Acum, încă o dată despre triada Slăvescu - Zăgrean - Minulescu. Și despre alții. Cei trei menționați au fost dintre puținele mele contacte cu alți oameni de-a lungul întregii vieți. Voi scrie conglomerat, trecut și prezent, fără a explica legăturile dintre fapte sau semnificația lor.
Slăvescu locuia pe strada Londrei, la un colț, în zona cu străzi cu nume de capitale, unde, aproape de sediul guvernului, pe strad Paris numărul 18, locuia și tanti Piri, care vorbea prost franțuzește cu mine când eram copil. Mama nu a încercat să mă învețe franceză decât foarte puțin. Mama avea un accent oribil în franceză, fiindcă lucra la ambasada unor negri, așa credeam eu, dar ea nu avea accentul lor. Acum 2 ani, când ne-am întors de la Sibiu, cu trenul, la un moment dat m-a mirat că mama m-a mustrat ca pe un copil mic în franceză și avea accentul bun. Unii au inventat că mama era spioană, alții că era regina sau omul de bază al Franței, alții spuneau că era britanică alții că britanicii acopereau vinovăția Franței asupra mea. Etc.
Când m-am dus la Slăvescu, ea a spus cu (prefăcută) mirare că eu vorbesc franceza cu accent bun, ceea era oarecum adevărat. Ea îmi dădea cărți să citesc în franceză. Când am terminat meditațiile cu ea am rupt o frunză dntr-un tei de pe stradă, întru amintire. După mulți ani am fost iar prin acele locuri și am văzut că teii erau foarte bătrțni, niște cioturi tăiate pentru regenerare. În jurnalul meu din liceu era și scrisul lui Slăvescu Micaela și era și acea frunză de tei, care, după 25 de ani era tot verde intens. O inimă verde.
Dna Slăvescu m-a mirat prin faptul că avea o foaie cu poza lui Ceaușescu mâzgălită urât cu coarne etc., exact așa cum aju împărțit foi volante la revoluție în piață ulterior după un an jumate, în decembrie 1989, mai am și acum. Am întrebat-o ce e acel lucru, dar fără să menționez numele lui Ceaușescu, era evident ceva conspirativ, dar eu nu știam ce (aveam doar 17 ani) și îmi pare rău că nu am vorbit mai clar, așa cum am făcut eu de obicei. Aproape niciodată nu am fost confuză sau lașă întreaga viață, au fost doar câteva (2-3 ) momente de acest gen.
Slăvescu mă trata ca și cum eram o gâscă, o fată proastă, foarte naivă și curată la suflet, deși eu eram doar tânără, nu naivă. Îmi spunea ciudat că eu nu am avut niciun flirt, de parcă era tanti Piri, sau o descendență a ei. Cel mai neplăcut lucru a fost că mi-a dat o dată spre lectură o carte extrem de scabroasă, pe care nu trebuia să o citesc, despre crimele sexuale oribile și omorurile lui Barbă Albastră. Ulterior, desigur, ideea a fost preluată de alții și ma vizionat desene animate la facultatea de litere, când am luat unul dintre cele 4 sau 5 premii întâi la olimpiada de franceză, dar numai prima fată mergea la fața pe țară. De asemnea tanti Piri vorbea tot de Barbă Albastră ulterior, cee ce e logic fiindcă așa se adună lucrurile cu sens, chiar dacă absolut cert eu nu gîndeam în mintea mea acele idei - era din cauza celorlalți.
Apoi ea a dispărut din viața mea și cred că ați înțeles că nu m-am mai gîndit la ea deloc. Dar ceea ce spunea ea la meditații și cărțile ei erau o avanscenă a relației mele cu Zăgrean Leon, profesor de la medicină la care am fost obligată să merg la meditații. Și această persoană vorbea nonșalant despre viitor - se pare că și el era dintre cei care știau cel puțin încă din 1988 despre revoluțiile din 89 și chiar despre cum va fi sistemul de examinare în viitor - adică renunțarea la testele de memorie și introducerea testelor grilă. Pe el l-am întâlnit prima oară la librăria Mihai Eminescu, care ulterior a fost ciopârțită de alte afaceri, redusă ca spațiu și adâncită pe mai multe niveluri subteran. Eu locuiam oricum în apropiere de intersecția Eminescu pe Moșilor și apoi, în ultimii 14 ani, am locuit chiar lângă intersecție, într-un bloc unde vecinii m-au chinuit mult de la început - și aici chiar au fost persoane care semănau sau aveau legătură cu Franța, cum a fost întreaga mea viață, aproape toți, mai mult sau mai puțin.
Administratorul din ultima vreme a fost un anumit Gabriel Toader, care avea o figură asemănătoare cu poetul Eminescu în unele poze. Aici ei au încercat să mă amețească cu ideea că acolo stau mari poeți defuncți ai României, inclusiv Eminescu. Eu nu am mai văzut altă asemănare, în afară de faptul că poetul militar Marius C. Nica de la etajul 8, care avea legături cu italienii (apartamentul meu era de la un italian cumpărat - că altceva nu mi-au dat) cum avea și o bătrână de la etajul 6, acest Nica Marius declama propriile lui versuri cu voce stentorială și fuma și avea o oarecare asemănare cu Bacovia și m-a tratat cu batjocură de la început. Intrau unii peste mintea mea cu ideea că acolo stau porcii, nu poeții mari și alții că dacă Bacovia ar fi înțeles ce eram eu de la început, atunci nu s-ar fi întâmplat nimic rău și nu m-ar fi otrăvit. Soția lui a murit destul de repede de cancer, posibil și ea otrăvită. Însuși Zăgrean Leon se plimba pe acolo în 1989 în vară, ieșind în calea tatălui meu și a mea la un moment dat.
Este important de menționat că Franța, prin cultura ei și prin limba ei frumoasă și tot cu fond latin, la fel ca româna în această insulă de latinitate cum se scrie în manuale de școală, a contribuit mult la edificarea culturii românești și la formarea tezaurului limbii, e logic. Mai ales atât de mult în zbuciumatul secol 19, cu 2 revoluții mai importante în istorie. Desigur știți cum e dicționarul limbii noastre. Sufixe, prefixe, neologisme etc. Nu voi insista pe istorie și limbă, am vrut doar să reamintesc frugal, fiindcă de fapt acestea sunt cele mai importante determinări, cauze, inclusiv ale mutațiilor politice.
Numele de familie din limba română sunt de mai multe feluri, multe fiind cu escu la coadă. Acest escu are desigur legătură și cu Franța, a cărei limbă a fost asimilată, grefată pe trunchiul limbii române. Escu amintește practic de terminația eux în franceză anagramată, (e-u-cs) și puțin amintește în alt sens de esq (esquire) ca marcă de noblețe. Eminescu e și el un pseudonim, pe el îl chema Eminovici, așa se spune. Numele care se termină în eanu, ca al meu, se referă în majoritate la locuri, loicalități, ape și alte marcaje geografice. După revoluție am fost la librăria Sadoveanu, pe bulevard (care fusese autorul meu român preferat în copilărie) și acolo au organizat un fel de donație din partea Franței, și eu am primit o carte și am avut ulterior corespondență cu o franțuzoaică care îmi scria destul de des, mereu cu scris de mână parcă la șablon. În 1989 era bicentenarul Revoluției Franceze, ceea ce e important, fiindcă oameni ascultă și de niște legi numerice, nu doar de fundamentarea ontologică a limbii. Dar numerele sunt legate și de cuvinte.
”tu nu ești numai geniu/dumnezeu - tu ești singurul om normal.” Eu nu consider așa - e adevărat că am fost normalitatea absolută, dar de fapt și ceilalți sunt normali, doar că mai răi și mai proști.
Zăgrean Leon devenit apoi ”erou” al revoluției din 89, așa cum apărea în revista Pentru patrie. El a apărut în viața mea legat de foarte multe lucruri, de exemplu de cântecul lui Șeicaru despre militarul Zangra din fortul Belonzio, care moare ducând dorul războiului și afirmării sale ca erou. Acest cântec a fost preluat tot de la francezi, fiind un cântec la lui Jacques Brel. De asemenea poate fi menționat și titlul romanului ”Iubita locotenentului francez” al lui Fowles, autor la modă atunci, chiar și Zăgrean vorbea despre Magicianul. Fiind 1989, era și centenarul morții lui Eminescu, așadar actorul Caramitru, profesorul Socrate din Extemporal la dirigenție, a venit să recite la mine la liceu. După revoluție, Zăgrean s-a afirmat ca profesor de fiziologie, după o bursă în Franța, la Lyon, și cercetător în neuroștiințe sau neurofiziologie etc. un domeniu de studiu și al unei verișoare de gradul doi, deci de fapt nu e rudă de sânge cu mine, din SUA. Aceasta îmi amintește și de Changeux, cel care a scris Omul neuronal, un nume tot cu eux la coadă.
Când l-am întâlnit pe Zăgrean aveam 17 ani și el deja avea poziție socială bună și ocupație bună și era cu 19 ani mai vârstnic decât mine. El m-a hărțuit sexual și a insistat mult, vorbind enorm și atacându-mă sexual direct, și eu nu am avut nici cea mai vagă presimțire că el mă va chinui și nu am înțeles deloc că el avea intenții sexuale legate de mine, fiindcă el mereu se referea la paranormal sau la cartea Inteligența materiei și eu am crezut altceva. După 6 luni de presiuni foarte mari asupra mea, am ajuns să cred că mă îndrăgostisem de el, un lucru de fapt normal și fără păcat, care a fost totodată absolut singurul lucru irațional din viața mea.
La revoluție am fost martoră în 22 decembrie 1989 din întâmplare, după ce cu o zi înainte venise la mine Irina Ioniță, o colegă din liceu, care uneori era ciudată,cum am povestit, și atunci ea vorbea foarte înflăcărat despre revoluția din piața Universității din seara de 21. Apoi a plecat și părinții mei au deschis radio Europa liberă, un post pe care nașii îl ascultau, dar ei nu.
Irina a fost de asemenea una dintre puținele persoane prezente în viața mea întreaga mea viață. În ultimii ani această prietenă, fiindcă așa a fost ea, m-a ajutat financiar de mai multe ori, eu cerșind pe stradă cum am povestit când mi-era foame și mi-era greu. Ea nu a vorbit mereu cu mine și a fost una dintre puținele persoane care au văzut apartamentul cu otravă unde am stat în blocul doi. Nu știu dacă a înțeles, dar nu m-a mai căutat. Tatăl ei, istoric, a fost secretar la ministerul cultelor și ea m-a căutat mai mulți ani în ultimii ani de Paști. Ea a vorbit odată despre mama ei cu ”ma mere” și avea o voce rârâită, era puțin franțuzită și ea. Odinioară ea spunea că ar vrea și ea să aibă ”țara ei” ca mine, când vorbeam despre satul bunicilor. În sat, după Revoluție, au venti francezi cu ajutoare - am avut și eu o bluză micuță - și apoi au făcut o ”înfrățire” cu o localitate din Franța, cum au făcut în Ardeal, așa fiind moda, cu localități din Franța și Germania. Tatăl meu a vizitat Parisul, nașul meu a vizitat Germania. Ulterior, francezii au montat o țeavă de apă, probabil de la șipotul din sat, lucru care m-a rănit cel mai tare, fiindcă de fapt au distrus șipotul bun și limpede, care curgea greu în 2009. Încă mai curgea, cum spunea Blaga, ”dar șipotul, el a rămas”. Oricum, apa adusă în casa sătenilor (bunicul meu a refuzat) nu era igienică, era murdară și mă scârbea să văd că cuscra folosea, cum zicea ea, la gătit și la băut. Vecinul mamei, Marinică, a spus că el va trimite la analiză o mostră din acea apă.
Pe Slăvescu am căutat-o la scurt timp după revoluție, când am rugat-o să mă ajute să găsesc ceva de lucru dacă poate. Tata mă bătea rău, la sânge și vânătăi și spunea mereu că eu nu produc, așa cum se zicea de curve. Că trebuie să găsesc de lucru, dar nu am reușit, nici înainte și nici după revoluție. De aceea am făcut atunci o școală de dactilografie și stenografie, pe atunci existau. Am cerut ajutorul celor pe care îi știam, deci de fapt relațiile mamei sau tatei. Printre ei și Slăvescu, care mi-a spus atunci că îl cunoaște pe premierul Petre Roman și vorbește cu el, dar și pe soții Dan și Cristina Hăulică - fiindcă despre Hăulică îmi vorbise în liceu o colegă pe nume Cireșaru Adelina, care m-a dus la un spectacol cu Nicu Alifantis, care era tot rârâit și căreia îi plăcea să se plimbe pe bulevardul Dacia, care fiind Dacia, era sediul unor ambasade străine și a bibliotecii franceze. Slăvescu Micaela nu a putut să mă ajute să găsesc ceva de lucru, dar, pentru scurt timp, aproape că mi-a promis că mă va ajuta să lucrez în corectura de cărți la o editură, aceasta deoarece era clar căîn ultimii ani, adică acum, voi căuta de lucru în zadar și pentru un timp, în mod logic, urma să găsesc de lucru la editura lui Poenaru Vasile în București, tot la intersecția Rosetti - apropos de francezi - unde îl întâlneam și per Zăgrean Leon. După ce a promis, ea și-a retras cuvintele.
Am mai căutat-o când stăteam în blocul doi cu otravă, deci la Perla, aproape de tanti Piri și de ea, printr-o scrisoare. Ea mi-a răspuns printr-un telefon și mi-a explicat că totul depinde de bani, că dacă omul nu are bani, nu se poate face nimic. Apoi nu am mai știut nimic de ea, dar eu am suferit mult de sărăcie, e adevărat.
”toți au semnat un pact de neagresiune cu un monstru, un monstru care omoară un înger nevinovat.” ??
În blocul trei de la intersecția Eminescu s-au întâmplat mai multe lucruri urâte, nu doar otrava, cum voi mai povesti. Printre altele, acolo mă hăituiau oameni necunoscuți pe stradă care veneau grămadă și pietoni și mașini în cozi imense și unii îmi spuneau în gând că poporul nu e rău, e un popor bun și nevinovat, dar porcii ăia din bloc îi aruncă asupra mea. Odată a ieșit un bărbat pe stradă, care m-a apostrofat cu ”grăsime afumată!” și care într-adevăr semăna cu Jena-Paul Belmondo, cum spunea cineva peste mintea mea. El s-a mutat în blocul meu, sau a venit acolo, cu soție și nepoțel și probabil copii.
După Revoluție eu am luat diplomele DELF și DALF, ultima doar cu notă de trecere, deși într-o vreme știam franceză bine, nu foarte bine, și gramatică și puțină literatură. O parte din notare a fost subiectivă, fără ceva scris de mine. În facultatea de psihologie a fost în 6 ani o singură ocazie de studii sau bursă - care era în Franța și în psihanaliză. Vă dați seama, exact ceea ce nu îmi putea place defel, psihanaliza. În aparență eu știam franceză mai bine decât ceilalți colegi ai mei și știam și puțină psihanaliză și m-am străduit să scriu o lucrare cum au cerut ei în franceză - ulterior mi s-a spus că eu am fost singura neacceptată, că ceilalți colegi ai mei au plecat toți sau aproape toți în Franța în doi ani succesivi.
Mai am de adăugat despre Zăgrean Leon. Totul a fost exact cum am povestit deja, eu nu am avut nicio vină și nicio slăbiciune și nicio problemă psihică etc. Nicio greșeală. El a aplicat forță fizică mare asupra mea, eu doar m-am îndrăgostit de el, fiindcă nu puteam bănui adevărul despre el și nu știam nimic despre lume sau sexualitate. Eu nu am avut dorințe sau vise erotice. Mi s-a spus după mulți ani că atunci unii i-au făcut pe oameni (?) să creadă că eu eram de vină că mă f_tea el sau alții. Sau că eram curvă etc. După vara lui 89 au început să mă tortureze sexual de la distanță monstruos, după ce înainte erau mai blânzi, dar oricum toate acele posesii de la distanță erau violuri, eu plângeam degeaba, tăceam degeaba, imploram degeaba sau ”cedam” degeaba. Ei continuau să mă tortureze sexual, indiferent de orice. După prima internare la psihiatrie, a fost acea înscenare pentru povestea din nordul țării tot cu un escu, Ion Andreescu, zis Toni. Atunci a venit cu mine în cușeta trenului o franțuzoaică, care s-a luat de mine că e o rușine ce a făcut poporul meu la acea revoluție televizată.
Acum sunt la Voluntari și în camera vecină mie stă Cici, bolnavă de cancer, fostă profesoară de franceză.
Minulescu Mihaela, fostă profesoară a mea în facultatea de psihologie, este ca o copie edulcorată a lui Slăvescu. Și ea are un aer franțuzit oarecum, dar chiar seamănă fiizc cu Slăvescu puțin - același gen, nu mai explic. Și același mod de a vorbi. Despre această persoană voi mai scrie puțin înurmătoarele subcapitole, dar o parte am scris deja pe blogul meu. Ea poartă numele poetului simbolist Minulescu, un poet care nu îmi plăcea, din care nașul meu îmi recita faimoasele versuri - ”cheia ce mi-ai dat aseară, cheia de la poarta verde, am pierdut-o chiar acuma, dar ce cheie nu se pierde?” Cheia muzicii nu se pierde. În copilărie aveam poartă verde și în sat și la Voluntari, și aici unde stau mama a vopsit poarta, care era verde, numai acum câțiva ani în ruginiu.
Este tot seara de 4 octombrie 2019, afară plouă mărunt și trist, e rece, ceea ce e în avantajul meu, fiindcă frigul îmi este prielnic mereu, deși iubesc soarele și mai ales lumina.
Voi continua azi o parte din divagațiile legate de ceea ce am scris azi, fiindcă mâine vreau să termin cu divagațiile din caiet, notate în fugă, și voi termina divagațiile și voi trece iar la fapte mai recente și importante din subcapitolele care au mai rămas. Da, lucruri cu adevărat importante, chiar dacă dvs. cnsiderați că eu trebuie să fiu omorâtă, așa cum spun toți. Sper să apuc să le scriu, nu mai îmi trebuie mai mult de o săptămână, dar acum mâinile sunt tare amorțite și ei vor continua să otrăvească și să lovească periodic, destul de des și numai de aceea nu am terminat din martie aprilie, citți blogul meu tot și veți înțelege.
Deci, acum iar au intrat ăia care spuneau, de când m-am mutat în blocul trei, că ”poporul nu trebuie să înțeleagă niciodată nimic.” Și că de aceea trebuie ei să mă omoare. Unii dau vina pe famiolia Irinei Ioniță petnru această idee și pentru altele. Când tatăl Irinei era secretar la Ministerul Cultelor, eu i-am dat o scrisoare cu o parte din adevărul despre viața mea. El nu știu dacă a citit-o am lăsat-o la ușa lui, pe o stradă din centrul Bucureștiului, unde a fost sediul Facultății Titu Maiorescu, unde am fost angajată ca preparator împreună cu profesoara Minulescu. Tot pe acolo am fost împreună cu Zăgrean într-o scurtă plimbare, atunci când au fost evenimentele din Piața Universității în primăvara lui 1990. În momentul acesta iar îmi amorțesc degetele ambelor mâini - cum nu am pățit de mult, se pare că e iar otravă, fiindcă azi am mâncat, inclusiv ceva gătit de mama.
Mama Irinei lucra la Muzeul de Istorie și atât ea, cât și Irina erau în aparență regaliste. Aveau un cult în familie al familiei regale a României, după revoluție. Și în zilele de după 22 decembrie am fost împreună cu Irina prin București, martore la tot haosul de atunci. Unii spun că familia Irinei mă omoară în numele unei iluzii, dar eu nu știu la ce se referă.
Apartamentul lor din București a fost spart de hoți, după care ei și-au pus zăvoare foarte puternice. Apoi s-au mutat în alt apartament, nu foarte departe. Stăteau în zona Iancului, unde locuia și Aurora Liiceanu, datorită căreia am ajuns eu la Târgu Lăpuș, în povestea aceea cu sexul oral.
Cei din alte țări se poartă ciudat cu tine (?? poate pe facebook) fiindcă ei nu știu că în România se petrec crime extrem de grave. Numai germanii știu adevărul.
În ultimele luni de zile, unii îmi aruncă mereu ideea lor că ”nemții au înțeles totul.”, în timp ce alții îmi aruncă Nein sau Ja tot în gând.
”au înțeles nemții că trebuie să o acopere?”
Cum adică să mă acopere? Ei spun că ei trebuie să acopere creierul meu, ca nu cumva să înțeleagă oamenii adevărul despre mine, fiindcă proștii au fost mințiți de 40 de ani sau mai mult despre mine și toți au greșit. Ei spun că nu este o rușine, ci este o monstruozitate, o tragedie imensă viața mea, mai ales că în mod real nu am greșit absolut nimic și am fost un om foarte bun și inteligent și de aceea ei trebuie să stea peste mine și să mă scuipe cu idei urâte și rele sau să mă f_tă și să mă otrăveacă, cu scopul clar să acoper creierul meu, fiindcă creierul meu e dovada faptului că eu am avut mereu dreptate și ei deloc. Ei au spus foarte clar că ei trebuie să acopere adevărul chiar cu prețul vieții mele pentru ca omaenii să nu înțeleagă că ei mă omoară cu adevărat și nici că m-au chinuit monstruos toată viața. Mi-au spus clar că absolut toți vor numai minciună și absolut nimeni nu vrea adevărul în cazul meu. Au zis de nenumărate ori că eu nu am greșit absolut nimic și asta e monstruos și de aceea ei trebuie neapărat să mă omoare, fiindcă oamenii porști și buni nu trebuie să știe adevărul.
Ei spun că eu habar nu aveam că ei aruncau minciuni și vorbe rele despre mine în mintea proștilor, și nici măcar nu bănuiam că ei comunică în gând unii cu alții. Da, așa e. Au spus că li se pare ciudat că, până și în ultimii ani, când am înțeles, într-un târziu, că ei mint în gând despre mine, eu tot nu am încercat să vorbes cîn gând și să explic oamenilor adevărul despre viața mea și această monstruoasă crimă. Dar cui să fi explicat și cum și ce, doar nu eram nebună sau idioată?!
Alții au intrat cu ideea că ”după ce au făcut-o cu ou și cu oțet și au distrus-o, ei vor să acceptăm gălușca că ea a fost perfectă?” Am spus, de mult aveau ideea distrugerii mele, chiar după moartea tatei, dar nu eram distrusă.
Ei spun că orice om normal, persecutat o viață și omorât fără nicio vină are această tendință, de a spune în gând adevărul, cu speranța de a fi salvat de cineva bun și drept. Că, zic ei, din cauza asta cei care erau trimiși peste mintea mea să mă acopere erau mirați că eu nu ”gândesc nimic” și spuneau mereu aceste vorbe și credeau că sunt nebună din această cauză. În plus, și cînd scriam adevărul curat pe blogul meu nu vorbeam niciodată în gând și lor li se părea ciudat. Și în engleză au spus la fel : ”you were a silent angel”. Deci ei cred că de aceea trebuie să mă acopere, pentru a evita nenorocirea ca eu să spun adevărul despre maltratarea mea în gând și ca nu cumva cnieva nedorit să înțeleagă. Ei spun că astfel unii credeau că eu sunt închisă la balamuc sau otrăvită din același motiv, care de fapt nu exista. În realitate ei mă otrăvesc pentru a mă omorî. Poate nu ați înțeles.
Mie mi se pare monstruos acest lucru. Cum naiba puteau ei să mă judece că aș fi proastă sau nebună - cum să fi vorbit eu în gând când evident nu știam de aceasta? Apoi, cum puteam eu să vorbesc și cu cine și de ce? Am fost izolată aproape din 84. Am fost un om inteligent și nu aveam cum vorbi în gând decât legat de ceva normal, de o sarcină de îndeplinit, de o comunicare normală, cu cineva, nu în vânt.
Să scriu adevărul, așa cum am scris pe facebook și pe blog, deși conștientă clar că eram singură ca întotdeauna, a fost un lucru normal, fiindcă mă adresam în scris în mod normal unor destinatari și erau lucruri într-adevăr importante de scris și nu puneam prea mare preț pe viața mea cum mă acuzau alții, dar aveam dreptate că eram un om de valoare și așa fusesem toată viața, eu mereu prețuisem viața altora mai mult decât pe a mea, dar moartea oricărui om, cu atât mai mult a unui om perfect bun, este de dorit să nu se petreacă prin crimă, iar moartea mea nu putea decât să dăuneze, nu era un lucru de dorit și am vrut să o evit - când de fapt nimeni nu trebuie omorât, deși ei nu sunt de acord. Asta era normal, și așa am făcut, că oricum altă acitivitate socială nu mi-au lăsat și nu aveam cum să am relații sociale. Dar să vorbesc singură în gând umblând pe străzi nu ar fi fost normal. Oricum ,cu mine nu a vorbit absolut nimeni în gând, cu o excepție prin 2017, și nimeni nu m-a întrebat nimic, nici în mod direct, nici în gând.
Ei spun că oamenii care mă țin în gheare și mă omoară sunt proști și ei nu puteau înțelege normalitatea și nici faptul logic că nu aveam cum vorbi în gând fiind un om inteligent și credeau că eu sunt ca nebunele proaste, așa cum li s-a spus că sunt și eu.
Este și era cât se poate de clar că eu nu aș fi gândit decât binele și frumosul și ceea ce e util, fiind evident că eram deșteaptă și iubeam oamenii și poporul și cultura romînească enorm. Și cultura universală de asemenea. Se poate vedea clar din toate blogurile mele că lucrurile scrise de mine nu au fost decât binele și adevărul și frumosul câteodată, dar ”gusturile nu se discută.” Este cât se poate de clar că sunt lucruri gândite și puteau toate fi dovedite și că poeziile mele și tot restul nu sunt idei care îmi vin de nu știu unde, cum spunea psihiatra mea Cârlig Raisa, ca și cum eram nebună, sau cum insinua monstruos psihologul Călinescu la ultima mea internare în 2016 în spitalul de psihiatrie. V-am arătat hârtia scanată, era imposibil ca eu să fi spus așa ceva și era clar de tot că ea spunea minciuni despre gândirea mea, ca și cum nu eram om de fapt. Da, era evident că niciodată nu aș fi greșit și nu aș fi vorbit în gând decât binele, dar eu nici măcar nu am avut nicio șansă sau ocazie socială toată viața. Iar drepturile mi-erau luate implicit încă din 1984. Niciodată nu aș fin gândit rupt de situație sau în afara realității. Chiar și ei au spus că am fost mereu un om cald, apropiat de oameni și foarte comunicativ, și că mă exprimam perfect sincer și normal în gesturi, mimică, tonul vocii. În realitate, în mod obiectiv, de-a lungul întregii mele vieți, ceillați oameni - profesori precum Zăgrean (el în mod evident) și alții, sau diverși membri ai familie mele, sau chiar Irina Ioniță și alții, ei erau cei care făceau pe nebunii sau se dădeau în spectacol, în timp ce eu reacționam mereu adecvat realității (că nu aveam cum ghici ce gândeau ei) și în mod normal întotdeauna.
Ei spun că oamenii se purtau ciudat cu mine sau violent și răutăcios uneori deși cel mai adesea era răul, nu batjocura, fiindcă voiau să îi facă pe oameni să creadă că eu eram nebună sau proastă sau rea. Ei spun că eu nu vorbeam în gând, dar alții au inventat aberații și vulgarități și i-au făcut pe alții să creadă că eu eram proastă și rea și vulgară și nebună.
Astfel cei din ultimii ani au fost mereu obsedați că trebuie să mpă acopere, fiindcă au vrut să protejeze opinia publică să nu înțeleagă adevărul care era de crimă gravă, în timp ce aceeași oipinie publică continua să mă lovească pe străzi și în magazine și toți continuau să mă otrăvească, și ei mă acopereau ca nu cumva să mă apăr pe stradă de acei porci care mă loveau și unoeri chiar pe stradă scuipau și vorbeau direct minciuni despre mine. Absolut toți au spus că toți proștii au fost mințiți despre mine și de aceea mă lovesc ei pe mine. Deci ei spuneau că ei mă acopereau cu teama ca nu cumva eu să spun adevărul ”în apărarea mea” și astfel oamenii să continue să mă lovească. Totuși eu nu vorbeam în gând, ce naiba aveau cu mine?
”toți te-au refuzat proasto” Cum adică m-au refuzat? Cum adică proastă?
”adică vrei să spui că
Voi continua mâine.
Bună ziua, continuu povestirea.
”toți cred un lucru care nu există.”
”mama ta nu e geniu, ea este un om rapace și rău. Geniile nu sunt așa.”
? Sunt unii care îmi aruncau idei despre genialitatea mamei sau a mea, de exemplu că eu aș fi geniu sau că lumea crede că mama este și de fapt sunt eu etc.
Încă o dată despre mecanica geniului.
Era spus când eram eu copil și apoi în liceu că geniul este o chintesență a valorilor unei culturi, valori spirituale în sens larg (și intelectuale) - inclusiv mituri, arhetipuri, curente de gândire sau artistice etc. Nu e necesar sau inevitabil, spun și ei, ca lucrurile tragice din cărți să devină realitate în viața geniului - de exemplu omorârea ciobanului mioritic sau zidirea Anei lui Manole sau moartea lui don Quixote etc. geniul oricând poate crea alte scrieri care să depășeasc matricea sau matca în care se naște și crește. Geniul creează alte valori. ”tu nu ai fost lăsată să creezi nimic, deși tu ai ieșit la lumină și ai înțeles totul.” ”ei au hotărât să te otrăvească și au continuat acest lucru fără niciun motiv, deși tu ai fost un geniu blând și bun în cele mai mici detalii.” ”tu ești româncă, dar, ca orice geniu, ești un spirit universal.”
Este adevărat, eu am trăit aparent formată din toate esențele și sensurile culturii în timpul meu istoric. Ca orice om inteligent. Dar eu am fost eu însămi și am depășit demult lanțurile celorlalte scrieri ale matricilor de semnificație din cultură, nu doar prin înțelegere, ci și prin capacitate de viață și muncă și chiar creație, în măsura în care ea e posibilă pentru femei cum eram eu. Nu era și nu e e nevoie să mă omoare, cum e în multe povești și legende, eu am fost mereu binele, personajele pozitive, și am reușit mereu, prin forța iubirii și gîndului logic și curat, ei pur și simplu mă reneagă fără motiv. E adevărat că toate detaliile se leagă și de viața mea de femeie singură și săracă, dar, dacă mă acceptau cât de cât, nu se întâmpla nimic rău.
De-a lungul vieții s-au condensat și au venit spre mine, prin diverși oameni mai răi sau mai proști sensuri din diverse scrieri geniale - literatură sau științe - și exact la fel au venit și sensurile legate de francezi sau delirul politic al unora, despre care voi scrie clar într-una din postările următoare totul. Dar aceste sensuri legate de aberații politice franceze sau altele sunt doar un fragment mic din tot și urmează aceeași mecanică sau fenomenologie ca și celelalte lucruri și nu sunt datorate faptului că am fost închisă la ”balamuc”.
Continuu în următoarea postare
Regina nopții este încă în floare sub fereastra casei mele. Afară au venit brusc frigul și ploaia. Acum câteva zile mai erau încă greieri întârziați.
Îmi amintesc cât de mult mi-au plăcut toate lucrurile de-a lungul vieții, și culorile, dar și acuarelele și vârful pensulei, subțire, îmbibat în apă colorată, trecând ușor peste hârtie.
Alunecând ușor, umplând schițele obiectelor imaginare.
La fel e sentimentul de a mă împărtăși din lumina lumii, ca o pensulă plină de culori delicate, evanescente, care mângâie planșele din fața ochilor.
E adevărat că în viața mea, fiind eu creatură logică, inteligentă, unele lucruri rele au avut tendința să se repete, adică făptașii nu erau responsabili, erau inconștienți și făceau răul neintenționat. Erau atrași de mine datorită subsistemelor informaționale conectate cu viața mea și erau mințiți să îmi facă răul. Adică îmi făceau răul fiindcă mi se mai făcuse înainte. Vinovați sunt doar aceia, puțini, care făceau răul fiind conștienți de tot și intenționat. Dar nici între ei nu există cineva care să înțeleagă lumea mea ”interioară”, adică puritatea și frumusețea gândurilor și sentimentelor.
De fapt, omul nici nu poate comunica altora imaginea sufletului său și nici nu exsistă cuvinte care să exprime diverse peisaje sufletești, ci doar câteva despre stări afective simple și rudimentare. Și nici acelea nu sunt comune tuturor.
Oricum viața mea a fostși este perfectă și în aparență, adică legat de cea ce e frumos și bun și cum se cuvine, dar oamenii nu au cum vedea acest lucru, datorită minciunilor celor haini. În lumea oamenilor inteligenți, cum am fost eu și sunt convinsă că sunt și alții, din câte am văzut scris în cărți, nu există niciodată vreun fel de pasiune politică sau părtinire de orice fel. E ilogic, nu are cum să existe și nu a existat defel nici în viața mea.
Azi mama s-a purtat normal și relativ bine cu mine, dar oricând, peste câteva zile ea poate să facă din nou scene și să mă lovească, ziua sau noaptea. Ei spun că, deși întreaga viața am fost aproape izolată și închisă cu mama, totuși oamenii cred că eu eram nebună și că am inventat lucruri rele despre mama. Eu niciodată nu mi-am schimbat gândurile și felul de a fi, ea se schimbă mereu, cred că ați înțeles și acest lucru. În fine, voi trece mai departe în povestire, chiar dacă repet lucruri scrise pe blog, acum mai clar în sinteză despre aberațiile lor și adevărul legate de francezi.
Acum, încă o dată despre triada Slăvescu - Zăgrean - Minulescu. Și despre alții. Cei trei menționați au fost dintre puținele mele contacte cu alți oameni de-a lungul întregii vieți. Voi scrie conglomerat, trecut și prezent, fără a explica legăturile dintre fapte sau semnificația lor.
Slăvescu locuia pe strada Londrei, la un colț, în zona cu străzi cu nume de capitale, unde, aproape de sediul guvernului, pe strad Paris numărul 18, locuia și tanti Piri, care vorbea prost franțuzește cu mine când eram copil. Mama nu a încercat să mă învețe franceză decât foarte puțin. Mama avea un accent oribil în franceză, fiindcă lucra la ambasada unor negri, așa credeam eu, dar ea nu avea accentul lor. Acum 2 ani, când ne-am întors de la Sibiu, cu trenul, la un moment dat m-a mirat că mama m-a mustrat ca pe un copil mic în franceză și avea accentul bun. Unii au inventat că mama era spioană, alții că era regina sau omul de bază al Franței, alții spuneau că era britanică alții că britanicii acopereau vinovăția Franței asupra mea. Etc.
Când m-am dus la Slăvescu, ea a spus cu (prefăcută) mirare că eu vorbesc franceza cu accent bun, ceea era oarecum adevărat. Ea îmi dădea cărți să citesc în franceză. Când am terminat meditațiile cu ea am rupt o frunză dntr-un tei de pe stradă, întru amintire. După mulți ani am fost iar prin acele locuri și am văzut că teii erau foarte bătrțni, niște cioturi tăiate pentru regenerare. În jurnalul meu din liceu era și scrisul lui Slăvescu Micaela și era și acea frunză de tei, care, după 25 de ani era tot verde intens. O inimă verde.
Dna Slăvescu m-a mirat prin faptul că avea o foaie cu poza lui Ceaușescu mâzgălită urât cu coarne etc., exact așa cum aju împărțit foi volante la revoluție în piață ulterior după un an jumate, în decembrie 1989, mai am și acum. Am întrebat-o ce e acel lucru, dar fără să menționez numele lui Ceaușescu, era evident ceva conspirativ, dar eu nu știam ce (aveam doar 17 ani) și îmi pare rău că nu am vorbit mai clar, așa cum am făcut eu de obicei. Aproape niciodată nu am fost confuză sau lașă întreaga viață, au fost doar câteva (2-3 ) momente de acest gen.
Slăvescu mă trata ca și cum eram o gâscă, o fată proastă, foarte naivă și curată la suflet, deși eu eram doar tânără, nu naivă. Îmi spunea ciudat că eu nu am avut niciun flirt, de parcă era tanti Piri, sau o descendență a ei. Cel mai neplăcut lucru a fost că mi-a dat o dată spre lectură o carte extrem de scabroasă, pe care nu trebuia să o citesc, despre crimele sexuale oribile și omorurile lui Barbă Albastră. Ulterior, desigur, ideea a fost preluată de alții și ma vizionat desene animate la facultatea de litere, când am luat unul dintre cele 4 sau 5 premii întâi la olimpiada de franceză, dar numai prima fată mergea la fața pe țară. De asemnea tanti Piri vorbea tot de Barbă Albastră ulterior, cee ce e logic fiindcă așa se adună lucrurile cu sens, chiar dacă absolut cert eu nu gîndeam în mintea mea acele idei - era din cauza celorlalți.
Apoi ea a dispărut din viața mea și cred că ați înțeles că nu m-am mai gîndit la ea deloc. Dar ceea ce spunea ea la meditații și cărțile ei erau o avanscenă a relației mele cu Zăgrean Leon, profesor de la medicină la care am fost obligată să merg la meditații. Și această persoană vorbea nonșalant despre viitor - se pare că și el era dintre cei care știau cel puțin încă din 1988 despre revoluțiile din 89 și chiar despre cum va fi sistemul de examinare în viitor - adică renunțarea la testele de memorie și introducerea testelor grilă. Pe el l-am întâlnit prima oară la librăria Mihai Eminescu, care ulterior a fost ciopârțită de alte afaceri, redusă ca spațiu și adâncită pe mai multe niveluri subteran. Eu locuiam oricum în apropiere de intersecția Eminescu pe Moșilor și apoi, în ultimii 14 ani, am locuit chiar lângă intersecție, într-un bloc unde vecinii m-au chinuit mult de la început - și aici chiar au fost persoane care semănau sau aveau legătură cu Franța, cum a fost întreaga mea viață, aproape toți, mai mult sau mai puțin.
Administratorul din ultima vreme a fost un anumit Gabriel Toader, care avea o figură asemănătoare cu poetul Eminescu în unele poze. Aici ei au încercat să mă amețească cu ideea că acolo stau mari poeți defuncți ai României, inclusiv Eminescu. Eu nu am mai văzut altă asemănare, în afară de faptul că poetul militar Marius C. Nica de la etajul 8, care avea legături cu italienii (apartamentul meu era de la un italian cumpărat - că altceva nu mi-au dat) cum avea și o bătrână de la etajul 6, acest Nica Marius declama propriile lui versuri cu voce stentorială și fuma și avea o oarecare asemănare cu Bacovia și m-a tratat cu batjocură de la început. Intrau unii peste mintea mea cu ideea că acolo stau porcii, nu poeții mari și alții că dacă Bacovia ar fi înțeles ce eram eu de la început, atunci nu s-ar fi întâmplat nimic rău și nu m-ar fi otrăvit. Soția lui a murit destul de repede de cancer, posibil și ea otrăvită. Însuși Zăgrean Leon se plimba pe acolo în 1989 în vară, ieșind în calea tatălui meu și a mea la un moment dat.
Este important de menționat că Franța, prin cultura ei și prin limba ei frumoasă și tot cu fond latin, la fel ca româna în această insulă de latinitate cum se scrie în manuale de școală, a contribuit mult la edificarea culturii românești și la formarea tezaurului limbii, e logic. Mai ales atât de mult în zbuciumatul secol 19, cu 2 revoluții mai importante în istorie. Desigur știți cum e dicționarul limbii noastre. Sufixe, prefixe, neologisme etc. Nu voi insista pe istorie și limbă, am vrut doar să reamintesc frugal, fiindcă de fapt acestea sunt cele mai importante determinări, cauze, inclusiv ale mutațiilor politice.
Numele de familie din limba română sunt de mai multe feluri, multe fiind cu escu la coadă. Acest escu are desigur legătură și cu Franța, a cărei limbă a fost asimilată, grefată pe trunchiul limbii române. Escu amintește practic de terminația eux în franceză anagramată, (e-u-cs) și puțin amintește în alt sens de esq (esquire) ca marcă de noblețe. Eminescu e și el un pseudonim, pe el îl chema Eminovici, așa se spune. Numele care se termină în eanu, ca al meu, se referă în majoritate la locuri, loicalități, ape și alte marcaje geografice. După revoluție am fost la librăria Sadoveanu, pe bulevard (care fusese autorul meu român preferat în copilărie) și acolo au organizat un fel de donație din partea Franței, și eu am primit o carte și am avut ulterior corespondență cu o franțuzoaică care îmi scria destul de des, mereu cu scris de mână parcă la șablon. În 1989 era bicentenarul Revoluției Franceze, ceea ce e important, fiindcă oameni ascultă și de niște legi numerice, nu doar de fundamentarea ontologică a limbii. Dar numerele sunt legate și de cuvinte.
”tu nu ești numai geniu/dumnezeu - tu ești singurul om normal.” Eu nu consider așa - e adevărat că am fost normalitatea absolută, dar de fapt și ceilalți sunt normali, doar că mai răi și mai proști.
Zăgrean Leon devenit apoi ”erou” al revoluției din 89, așa cum apărea în revista Pentru patrie. El a apărut în viața mea legat de foarte multe lucruri, de exemplu de cântecul lui Șeicaru despre militarul Zangra din fortul Belonzio, care moare ducând dorul războiului și afirmării sale ca erou. Acest cântec a fost preluat tot de la francezi, fiind un cântec la lui Jacques Brel. De asemenea poate fi menționat și titlul romanului ”Iubita locotenentului francez” al lui Fowles, autor la modă atunci, chiar și Zăgrean vorbea despre Magicianul. Fiind 1989, era și centenarul morții lui Eminescu, așadar actorul Caramitru, profesorul Socrate din Extemporal la dirigenție, a venit să recite la mine la liceu. După revoluție, Zăgrean s-a afirmat ca profesor de fiziologie, după o bursă în Franța, la Lyon, și cercetător în neuroștiințe sau neurofiziologie etc. un domeniu de studiu și al unei verișoare de gradul doi, deci de fapt nu e rudă de sânge cu mine, din SUA. Aceasta îmi amintește și de Changeux, cel care a scris Omul neuronal, un nume tot cu eux la coadă.
Când l-am întâlnit pe Zăgrean aveam 17 ani și el deja avea poziție socială bună și ocupație bună și era cu 19 ani mai vârstnic decât mine. El m-a hărțuit sexual și a insistat mult, vorbind enorm și atacându-mă sexual direct, și eu nu am avut nici cea mai vagă presimțire că el mă va chinui și nu am înțeles deloc că el avea intenții sexuale legate de mine, fiindcă el mereu se referea la paranormal sau la cartea Inteligența materiei și eu am crezut altceva. După 6 luni de presiuni foarte mari asupra mea, am ajuns să cred că mă îndrăgostisem de el, un lucru de fapt normal și fără păcat, care a fost totodată absolut singurul lucru irațional din viața mea.
La revoluție am fost martoră în 22 decembrie 1989 din întâmplare, după ce cu o zi înainte venise la mine Irina Ioniță, o colegă din liceu, care uneori era ciudată,cum am povestit, și atunci ea vorbea foarte înflăcărat despre revoluția din piața Universității din seara de 21. Apoi a plecat și părinții mei au deschis radio Europa liberă, un post pe care nașii îl ascultau, dar ei nu.
Irina a fost de asemenea una dintre puținele persoane prezente în viața mea întreaga mea viață. În ultimii ani această prietenă, fiindcă așa a fost ea, m-a ajutat financiar de mai multe ori, eu cerșind pe stradă cum am povestit când mi-era foame și mi-era greu. Ea nu a vorbit mereu cu mine și a fost una dintre puținele persoane care au văzut apartamentul cu otravă unde am stat în blocul doi. Nu știu dacă a înțeles, dar nu m-a mai căutat. Tatăl ei, istoric, a fost secretar la ministerul cultelor și ea m-a căutat mai mulți ani în ultimii ani de Paști. Ea a vorbit odată despre mama ei cu ”ma mere” și avea o voce rârâită, era puțin franțuzită și ea. Odinioară ea spunea că ar vrea și ea să aibă ”țara ei” ca mine, când vorbeam despre satul bunicilor. În sat, după Revoluție, au venti francezi cu ajutoare - am avut și eu o bluză micuță - și apoi au făcut o ”înfrățire” cu o localitate din Franța, cum au făcut în Ardeal, așa fiind moda, cu localități din Franța și Germania. Tatăl meu a vizitat Parisul, nașul meu a vizitat Germania. Ulterior, francezii au montat o țeavă de apă, probabil de la șipotul din sat, lucru care m-a rănit cel mai tare, fiindcă de fapt au distrus șipotul bun și limpede, care curgea greu în 2009. Încă mai curgea, cum spunea Blaga, ”dar șipotul, el a rămas”. Oricum, apa adusă în casa sătenilor (bunicul meu a refuzat) nu era igienică, era murdară și mă scârbea să văd că cuscra folosea, cum zicea ea, la gătit și la băut. Vecinul mamei, Marinică, a spus că el va trimite la analiză o mostră din acea apă.
Pe Slăvescu am căutat-o la scurt timp după revoluție, când am rugat-o să mă ajute să găsesc ceva de lucru dacă poate. Tata mă bătea rău, la sânge și vânătăi și spunea mereu că eu nu produc, așa cum se zicea de curve. Că trebuie să găsesc de lucru, dar nu am reușit, nici înainte și nici după revoluție. De aceea am făcut atunci o școală de dactilografie și stenografie, pe atunci existau. Am cerut ajutorul celor pe care îi știam, deci de fapt relațiile mamei sau tatei. Printre ei și Slăvescu, care mi-a spus atunci că îl cunoaște pe premierul Petre Roman și vorbește cu el, dar și pe soții Dan și Cristina Hăulică - fiindcă despre Hăulică îmi vorbise în liceu o colegă pe nume Cireșaru Adelina, care m-a dus la un spectacol cu Nicu Alifantis, care era tot rârâit și căreia îi plăcea să se plimbe pe bulevardul Dacia, care fiind Dacia, era sediul unor ambasade străine și a bibliotecii franceze. Slăvescu Micaela nu a putut să mă ajute să găsesc ceva de lucru, dar, pentru scurt timp, aproape că mi-a promis că mă va ajuta să lucrez în corectura de cărți la o editură, aceasta deoarece era clar căîn ultimii ani, adică acum, voi căuta de lucru în zadar și pentru un timp, în mod logic, urma să găsesc de lucru la editura lui Poenaru Vasile în București, tot la intersecția Rosetti - apropos de francezi - unde îl întâlneam și per Zăgrean Leon. După ce a promis, ea și-a retras cuvintele.
Am mai căutat-o când stăteam în blocul doi cu otravă, deci la Perla, aproape de tanti Piri și de ea, printr-o scrisoare. Ea mi-a răspuns printr-un telefon și mi-a explicat că totul depinde de bani, că dacă omul nu are bani, nu se poate face nimic. Apoi nu am mai știut nimic de ea, dar eu am suferit mult de sărăcie, e adevărat.
”toți au semnat un pact de neagresiune cu un monstru, un monstru care omoară un înger nevinovat.” ??
În blocul trei de la intersecția Eminescu s-au întâmplat mai multe lucruri urâte, nu doar otrava, cum voi mai povesti. Printre altele, acolo mă hăituiau oameni necunoscuți pe stradă care veneau grămadă și pietoni și mașini în cozi imense și unii îmi spuneau în gând că poporul nu e rău, e un popor bun și nevinovat, dar porcii ăia din bloc îi aruncă asupra mea. Odată a ieșit un bărbat pe stradă, care m-a apostrofat cu ”grăsime afumată!” și care într-adevăr semăna cu Jena-Paul Belmondo, cum spunea cineva peste mintea mea. El s-a mutat în blocul meu, sau a venit acolo, cu soție și nepoțel și probabil copii.
După Revoluție eu am luat diplomele DELF și DALF, ultima doar cu notă de trecere, deși într-o vreme știam franceză bine, nu foarte bine, și gramatică și puțină literatură. O parte din notare a fost subiectivă, fără ceva scris de mine. În facultatea de psihologie a fost în 6 ani o singură ocazie de studii sau bursă - care era în Franța și în psihanaliză. Vă dați seama, exact ceea ce nu îmi putea place defel, psihanaliza. În aparență eu știam franceză mai bine decât ceilalți colegi ai mei și știam și puțină psihanaliză și m-am străduit să scriu o lucrare cum au cerut ei în franceză - ulterior mi s-a spus că eu am fost singura neacceptată, că ceilalți colegi ai mei au plecat toți sau aproape toți în Franța în doi ani succesivi.
Mai am de adăugat despre Zăgrean Leon. Totul a fost exact cum am povestit deja, eu nu am avut nicio vină și nicio slăbiciune și nicio problemă psihică etc. Nicio greșeală. El a aplicat forță fizică mare asupra mea, eu doar m-am îndrăgostit de el, fiindcă nu puteam bănui adevărul despre el și nu știam nimic despre lume sau sexualitate. Eu nu am avut dorințe sau vise erotice. Mi s-a spus după mulți ani că atunci unii i-au făcut pe oameni (?) să creadă că eu eram de vină că mă f_tea el sau alții. Sau că eram curvă etc. După vara lui 89 au început să mă tortureze sexual de la distanță monstruos, după ce înainte erau mai blânzi, dar oricum toate acele posesii de la distanță erau violuri, eu plângeam degeaba, tăceam degeaba, imploram degeaba sau ”cedam” degeaba. Ei continuau să mă tortureze sexual, indiferent de orice. După prima internare la psihiatrie, a fost acea înscenare pentru povestea din nordul țării tot cu un escu, Ion Andreescu, zis Toni. Atunci a venit cu mine în cușeta trenului o franțuzoaică, care s-a luat de mine că e o rușine ce a făcut poporul meu la acea revoluție televizată.
Acum sunt la Voluntari și în camera vecină mie stă Cici, bolnavă de cancer, fostă profesoară de franceză.
Minulescu Mihaela, fostă profesoară a mea în facultatea de psihologie, este ca o copie edulcorată a lui Slăvescu. Și ea are un aer franțuzit oarecum, dar chiar seamănă fiizc cu Slăvescu puțin - același gen, nu mai explic. Și același mod de a vorbi. Despre această persoană voi mai scrie puțin înurmătoarele subcapitole, dar o parte am scris deja pe blogul meu. Ea poartă numele poetului simbolist Minulescu, un poet care nu îmi plăcea, din care nașul meu îmi recita faimoasele versuri - ”cheia ce mi-ai dat aseară, cheia de la poarta verde, am pierdut-o chiar acuma, dar ce cheie nu se pierde?” Cheia muzicii nu se pierde. În copilărie aveam poartă verde și în sat și la Voluntari, și aici unde stau mama a vopsit poarta, care era verde, numai acum câțiva ani în ruginiu.
Este tot seara de 4 octombrie 2019, afară plouă mărunt și trist, e rece, ceea ce e în avantajul meu, fiindcă frigul îmi este prielnic mereu, deși iubesc soarele și mai ales lumina.
Voi continua azi o parte din divagațiile legate de ceea ce am scris azi, fiindcă mâine vreau să termin cu divagațiile din caiet, notate în fugă, și voi termina divagațiile și voi trece iar la fapte mai recente și importante din subcapitolele care au mai rămas. Da, lucruri cu adevărat importante, chiar dacă dvs. cnsiderați că eu trebuie să fiu omorâtă, așa cum spun toți. Sper să apuc să le scriu, nu mai îmi trebuie mai mult de o săptămână, dar acum mâinile sunt tare amorțite și ei vor continua să otrăvească și să lovească periodic, destul de des și numai de aceea nu am terminat din martie aprilie, citți blogul meu tot și veți înțelege.
Deci, acum iar au intrat ăia care spuneau, de când m-am mutat în blocul trei, că ”poporul nu trebuie să înțeleagă niciodată nimic.” Și că de aceea trebuie ei să mă omoare. Unii dau vina pe famiolia Irinei Ioniță petnru această idee și pentru altele. Când tatăl Irinei era secretar la Ministerul Cultelor, eu i-am dat o scrisoare cu o parte din adevărul despre viața mea. El nu știu dacă a citit-o am lăsat-o la ușa lui, pe o stradă din centrul Bucureștiului, unde a fost sediul Facultății Titu Maiorescu, unde am fost angajată ca preparator împreună cu profesoara Minulescu. Tot pe acolo am fost împreună cu Zăgrean într-o scurtă plimbare, atunci când au fost evenimentele din Piața Universității în primăvara lui 1990. În momentul acesta iar îmi amorțesc degetele ambelor mâini - cum nu am pățit de mult, se pare că e iar otravă, fiindcă azi am mâncat, inclusiv ceva gătit de mama.
Mama Irinei lucra la Muzeul de Istorie și atât ea, cât și Irina erau în aparență regaliste. Aveau un cult în familie al familiei regale a României, după revoluție. Și în zilele de după 22 decembrie am fost împreună cu Irina prin București, martore la tot haosul de atunci. Unii spun că familia Irinei mă omoară în numele unei iluzii, dar eu nu știu la ce se referă.
Apartamentul lor din București a fost spart de hoți, după care ei și-au pus zăvoare foarte puternice. Apoi s-au mutat în alt apartament, nu foarte departe. Stăteau în zona Iancului, unde locuia și Aurora Liiceanu, datorită căreia am ajuns eu la Târgu Lăpuș, în povestea aceea cu sexul oral.
Cei din alte țări se poartă ciudat cu tine (?? poate pe facebook) fiindcă ei nu știu că în România se petrec crime extrem de grave. Numai germanii știu adevărul.
În ultimele luni de zile, unii îmi aruncă mereu ideea lor că ”nemții au înțeles totul.”, în timp ce alții îmi aruncă Nein sau Ja tot în gând.
”au înțeles nemții că trebuie să o acopere?”
Cum adică să mă acopere? Ei spun că ei trebuie să acopere creierul meu, ca nu cumva să înțeleagă oamenii adevărul despre mine, fiindcă proștii au fost mințiți de 40 de ani sau mai mult despre mine și toți au greșit. Ei spun că nu este o rușine, ci este o monstruozitate, o tragedie imensă viața mea, mai ales că în mod real nu am greșit absolut nimic și am fost un om foarte bun și inteligent și de aceea ei trebuie să stea peste mine și să mă scuipe cu idei urâte și rele sau să mă f_tă și să mă otrăveacă, cu scopul clar să acoper creierul meu, fiindcă creierul meu e dovada faptului că eu am avut mereu dreptate și ei deloc. Ei au spus foarte clar că ei trebuie să acopere adevărul chiar cu prețul vieții mele pentru ca omaenii să nu înțeleagă că ei mă omoară cu adevărat și nici că m-au chinuit monstruos toată viața. Mi-au spus clar că absolut toți vor numai minciună și absolut nimeni nu vrea adevărul în cazul meu. Au zis de nenumărate ori că eu nu am greșit absolut nimic și asta e monstruos și de aceea ei trebuie neapărat să mă omoare, fiindcă oamenii porști și buni nu trebuie să știe adevărul.
Ei spun că eu habar nu aveam că ei aruncau minciuni și vorbe rele despre mine în mintea proștilor, și nici măcar nu bănuiam că ei comunică în gând unii cu alții. Da, așa e. Au spus că li se pare ciudat că, până și în ultimii ani, când am înțeles, într-un târziu, că ei mint în gând despre mine, eu tot nu am încercat să vorbes cîn gând și să explic oamenilor adevărul despre viața mea și această monstruoasă crimă. Dar cui să fi explicat și cum și ce, doar nu eram nebună sau idioată?!
Alții au intrat cu ideea că ”după ce au făcut-o cu ou și cu oțet și au distrus-o, ei vor să acceptăm gălușca că ea a fost perfectă?” Am spus, de mult aveau ideea distrugerii mele, chiar după moartea tatei, dar nu eram distrusă.
Ei spun că orice om normal, persecutat o viață și omorât fără nicio vină are această tendință, de a spune în gând adevărul, cu speranța de a fi salvat de cineva bun și drept. Că, zic ei, din cauza asta cei care erau trimiși peste mintea mea să mă acopere erau mirați că eu nu ”gândesc nimic” și spuneau mereu aceste vorbe și credeau că sunt nebună din această cauză. În plus, și cînd scriam adevărul curat pe blogul meu nu vorbeam niciodată în gând și lor li se părea ciudat. Și în engleză au spus la fel : ”you were a silent angel”. Deci ei cred că de aceea trebuie să mă acopere, pentru a evita nenorocirea ca eu să spun adevărul despre maltratarea mea în gând și ca nu cumva cnieva nedorit să înțeleagă. Ei spun că astfel unii credeau că eu sunt închisă la balamuc sau otrăvită din același motiv, care de fapt nu exista. În realitate ei mă otrăvesc pentru a mă omorî. Poate nu ați înțeles.
Mie mi se pare monstruos acest lucru. Cum naiba puteau ei să mă judece că aș fi proastă sau nebună - cum să fi vorbit eu în gând când evident nu știam de aceasta? Apoi, cum puteam eu să vorbesc și cu cine și de ce? Am fost izolată aproape din 84. Am fost un om inteligent și nu aveam cum vorbi în gând decât legat de ceva normal, de o sarcină de îndeplinit, de o comunicare normală, cu cineva, nu în vânt.
Să scriu adevărul, așa cum am scris pe facebook și pe blog, deși conștientă clar că eram singură ca întotdeauna, a fost un lucru normal, fiindcă mă adresam în scris în mod normal unor destinatari și erau lucruri într-adevăr importante de scris și nu puneam prea mare preț pe viața mea cum mă acuzau alții, dar aveam dreptate că eram un om de valoare și așa fusesem toată viața, eu mereu prețuisem viața altora mai mult decât pe a mea, dar moartea oricărui om, cu atât mai mult a unui om perfect bun, este de dorit să nu se petreacă prin crimă, iar moartea mea nu putea decât să dăuneze, nu era un lucru de dorit și am vrut să o evit - când de fapt nimeni nu trebuie omorât, deși ei nu sunt de acord. Asta era normal, și așa am făcut, că oricum altă acitivitate socială nu mi-au lăsat și nu aveam cum să am relații sociale. Dar să vorbesc singură în gând umblând pe străzi nu ar fi fost normal. Oricum ,cu mine nu a vorbit absolut nimeni în gând, cu o excepție prin 2017, și nimeni nu m-a întrebat nimic, nici în mod direct, nici în gând.
Ei spun că oamenii care mă țin în gheare și mă omoară sunt proști și ei nu puteau înțelege normalitatea și nici faptul logic că nu aveam cum vorbi în gând fiind un om inteligent și credeau că eu sunt ca nebunele proaste, așa cum li s-a spus că sunt și eu.
Este și era cât se poate de clar că eu nu aș fi gândit decât binele și frumosul și ceea ce e util, fiind evident că eram deșteaptă și iubeam oamenii și poporul și cultura romînească enorm. Și cultura universală de asemenea. Se poate vedea clar din toate blogurile mele că lucrurile scrise de mine nu au fost decât binele și adevărul și frumosul câteodată, dar ”gusturile nu se discută.” Este cât se poate de clar că sunt lucruri gândite și puteau toate fi dovedite și că poeziile mele și tot restul nu sunt idei care îmi vin de nu știu unde, cum spunea psihiatra mea Cârlig Raisa, ca și cum eram nebună, sau cum insinua monstruos psihologul Călinescu la ultima mea internare în 2016 în spitalul de psihiatrie. V-am arătat hârtia scanată, era imposibil ca eu să fi spus așa ceva și era clar de tot că ea spunea minciuni despre gândirea mea, ca și cum nu eram om de fapt. Da, era evident că niciodată nu aș fi greșit și nu aș fi vorbit în gând decât binele, dar eu nici măcar nu am avut nicio șansă sau ocazie socială toată viața. Iar drepturile mi-erau luate implicit încă din 1984. Niciodată nu aș fin gândit rupt de situație sau în afara realității. Chiar și ei au spus că am fost mereu un om cald, apropiat de oameni și foarte comunicativ, și că mă exprimam perfect sincer și normal în gesturi, mimică, tonul vocii. În realitate, în mod obiectiv, de-a lungul întregii mele vieți, ceillați oameni - profesori precum Zăgrean (el în mod evident) și alții, sau diverși membri ai familie mele, sau chiar Irina Ioniță și alții, ei erau cei care făceau pe nebunii sau se dădeau în spectacol, în timp ce eu reacționam mereu adecvat realității (că nu aveam cum ghici ce gândeau ei) și în mod normal întotdeauna.
Ei spun că oamenii se purtau ciudat cu mine sau violent și răutăcios uneori deși cel mai adesea era răul, nu batjocura, fiindcă voiau să îi facă pe oameni să creadă că eu eram nebună sau proastă sau rea. Ei spun că eu nu vorbeam în gând, dar alții au inventat aberații și vulgarități și i-au făcut pe alții să creadă că eu eram proastă și rea și vulgară și nebună.
Astfel cei din ultimii ani au fost mereu obsedați că trebuie să mpă acopere, fiindcă au vrut să protejeze opinia publică să nu înțeleagă adevărul care era de crimă gravă, în timp ce aceeași oipinie publică continua să mă lovească pe străzi și în magazine și toți continuau să mă otrăvească, și ei mă acopereau ca nu cumva să mă apăr pe stradă de acei porci care mă loveau și unoeri chiar pe stradă scuipau și vorbeau direct minciuni despre mine. Absolut toți au spus că toți proștii au fost mințiți despre mine și de aceea mă lovesc ei pe mine. Deci ei spuneau că ei mă acopereau cu teama ca nu cumva eu să spun adevărul ”în apărarea mea” și astfel oamenii să continue să mă lovească. Totuși eu nu vorbeam în gând, ce naiba aveau cu mine?
”toți te-au refuzat proasto” Cum adică m-au refuzat? Cum adică proastă?
”adică vrei să spui că
Voi continua mâine.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)