Acum, deși vremurile s-au mai schimbat față de acum un an (că nu e bietul om peste vremuri...) ei sînt iar obsedați de ideea ”e geniu, nu poate fi distrusă” - idee aberantă și negativă pe care o proiectează asupra mea. Eu nu am transmis niciodată gânduri negative sau delir și nici măcar emoții negative, pot explica altădată eventual (printre altele nu am avut ruminații, deci reprezentări mentale ale emoției negative în mediu - în ce vedeți rău în mediul dvs. nu sînt eu defel) În ce privește reamintirile - am ”transmis” lucruri plăcute, cristalin de frumoase (ale fecioarei Geraldine)
nu înțeleg de ce vor să mă ”distrugă”, spun eu
răspuns: poporul tău a păcălit lumea întreagă despre tine, popoarele lumii cred că tu ai greșit (?!!) de multe ori etc.
noi când am înțeles ce vor să facem ne-am îngrozit
tu ești singura care îi poate susține și ei vor să mori etc.
de multe ori mi s-a spus că eu sînt la nivelul social cel mai de jos și vorbesc limba celor inteligenți - ca un fel de acuzație mi s-a spus așa, de parcă ar trebui să mă port sau să vorbesc ca și cum sînt altcineva
de foarte multe ori mi s-a spus că lucrul acesta s-a întîmplat fiindcă toți au aruncat răul asupra mea ca porcii, în ciuda faptului că eu nu am greșit nimic și am ținut la ceilalți mereu
de extrem de multe ori mi s-a spus că ”I-au păcălit pe toți despre tine, Cristina și au inventat mereu minciuni despre tine”
Sincer, nu știu la cine se referă și de ce.
erau unii, printre care și tatăl meu, care insinuau că eu nu aș fi autentică, așa cum se poarta unii cu cei marginali numiți nebuni, chiar dacă nu au avut nici cea mai mică greșeală, cum am fost și eu
este ca și cum ați omorî un om cu acuzația că tu crezi că sub asfaltul pe care calcă se ascunde un șarpe - cu care el oricum nu are legătură - este complet idiot și absurd să crezi că un om oarecare nu e autentic sau egal cu el însuși și să bănuiți influențe oculte/divine dincolo de domeniul rațiunii
mi-au insinuat și porcăria asta deși pot dovedi cert și că în trecut și în prezent am fost mereu eu însămi și nu mi-a șoptit nimeni nici sufletul meu din poezii, nici alte replici etc.
Poate doar niște idioți malefici să creadă despre oameni așa ceva...Eu absolut sigur nu am avut o personalitate proteică.
iar au început să îmi spună că eu am un intelect disproporționat de mare pentru rolul pe care trebuie să îl joc.
Nimeni nu mă poate obliga să joc vreun rol, nu am jucat niciodată și nu voi juca - iar ăla care mă scuipă cu această idee e evident un idiot/prost
Actorii adevărați au voie să fie genii, chiar pentru roluri mici, ei au de fapt pregătirea a secole de teatru în spatele lor
Shakespeare din ziua de azi...
Ieri am avut variațiuni pe aceeași temă - au ieșit din nou vecinii în calea mea, (plus o scenă care s-a mai repetat) m-au acuzat unii în gînd de lucruri fără legătură cu viața mea, m-au lăsat în pace (adică nu mai intră decît puțin peste gîndurile mele și nu mă mai torturează deocamdată etc.) În calea mea, mergînd spre supermarket, au venit unii care vorbeau în limba engleză, nu știu dacă erau români.
Apoi alții probabil sau tot ei au început să vorbească în gîndul meu în engleză cu idei din trecut - de pildă că Michael avea dreptate (mereu repetă ei asta, nu știu care Michael).
Apoi, alte lucruri, printre care fraza lor favorită (o spun des și în română - că ei sînt de acord, dar dacă lumea ar înțelege... puncte puncte, niciodată nu continuă fraza, ca și cum au gînd rău cu mine legat de martiriul meu și dreptul de a munci, cerut din 1984 de fapt de mine, fiindcă totul era clar de atunci și eram un om perfect)
Apoi mereu ei spun că eu am fost mereu la fel cum sînt acum (ceea ce e adevărat), dar că oamenii mereu cred altceva sau cred că eu mă schimb, ceea ce nu s-a întâmplat defel, nici pe termen lung decât foarte puțin.
Apoi, în casă, din nou în engleză fraza tipică ”Do you understand now this woman's rage?” ( nu știam dacă nu s-a defectat aspiratorul în lipsa mea, poate nu) Înțelegi acum furia acestei femei? ca și cum vor să îi facă pe unii să creadă că eu aș avea furie, deși mereu am fost blîndețea întruchipată și toți cei care mă cunosc au recunoscut natura mea angelică - nu e batjocură, e adevărul, mereu am fost la fel ca acum, de o bunătate blîndă și dragoste curată și frumoasă față de oameni. Dar și față de viață, locuri, cultură, natură. Oamenii sînt baza totuși pentru lumea oricărui om.
Poate că oamenii aceștia răi vor să facă proștii să creadă că eu aș fi avut vreodată ceea ce proștii numesc ”furie psihotică”, tocmai eu, una dintre întruchipările luminoase ale binelui și generozității. Pur și simplu mi-e silă, eu nu am greșit niciodată. Ei vor continua probabil să repete același replici din cînd în cînd și eu voi continua să le notez uneori aici sau pe blogul meu, foarte puține dintre ele desigur, fiindcă ar fi prea mult totul și imposibil de notat.
Alaltăieri era liniște pe stradă atunci cînd m-am întors de la mama - acum e iar zarvă și necaz pentru mine, fiindcă iar sînt stoarsă de viață de ei, ca să aibă ei putere să lovească tot în mine de fapt.
Vă mai amintiți poate povestea cu Omul bun și pomul copt - exprimată în atîtea feluri. Probabil asta cred unii despre mine. Au intrat alți nebuni cu ideea ”poporul român se distruge pe sine însuși ” și altul imediat ”Se distruge pe dracu. Își ia partea înapoi - partea leului”. Bineînțeles se poate dovedi că nimeni nu le-a luat partea prin mine ca instrument al vreunei alte puteri sau altui popor, cum insinuează nebunii ăia. Nimeni nu ia nimic înapoi lovindu-mă, absolut cert.
Evident am fost un om de tip intelectual, o inteligență mai răsărită printre alții, din copilărie. Unii spun că ”pe tine te-au făcut albie de porci” ”Pe tine te-au hămuit toată viața Cristina” Deci evident ei mă mănîncă, îmi lovesc organismul.
Așa sînt toți intelectualii - cei cu putere a spiritului, în mod normal. Ei doar au stors fructele pămîntului prin mine. Eu am muncit mult ca sclavă, nimeni nu vrea să îmi dea niciun drept nici după 34 de ani de tortură și închisoare fără nicio vină.
E ca și cum ei se grăbesc să stoarcă sau să omoare soarele de pe cer lovind într-un om inteligent nevinovat. Nu mai explic restul, ei oricum sînt grei de cap. Toți oamenii inteligenți cu adevărat înțeleg și ei nu pot fi niciodată răi.
Cum spunea un prieten din altă țară pe facebook: dacă stingi lumînarea altuia, nu înseamnă că a ta va străluci mai tare. De fapt ei se gîndesc invers, că adică ar avea ei mai mult oxigen de a arde. Dar pe mine m-au chinuit încontinuu din 84. Tot felul de nebuni. Iar după moartea tatei, tot felul de nebuni zi de zi, tot mai rău.
Iar au intrat peste mine ăia care spun că trebuie să mă distrugă complet fiindcă altfel înțelege lumea adevărul. Ei sînt din categoria celor care spun peste mintea mea (poate că nu sînt chiar așa proști să creadă cu adevărat) că trebuie să mă omoare fiindcă unii m-au lovit în trecut, fiind complet nevinovată și totdată niciodată nebună.
Este adevărat că ăștia m-au lovit deși evident am fost genul de persoană care nu vorbește în gînd și nu spune despre trecutul ei, ci își vede de muncă și studiu, așa cum sînt și acum. Ei m-au lovit ani mulți cu aceeași idee, deși eu absolut cert nu spuneam nimic nici pe facebook, nici în altă parte.
E adevărul. În plus pentru ei ideea de omucidere nu înseamnă nimic. Ei nici măcar nu înțeleg că am fost și sînt un om perfect, fiindcă altfel nu m-ar lovi. Știu că credeți că sînt proastă - dar eu continui să spun adevărul - anume că numai propria lor prostie îi face să viseze că mă omoară și să spună că toți vor să mor, inclusiv cu ideea absurdă că astfel onoarea lor e salvată.
Totuși ei ziceau nu de mult că spitalul de psihiatrie nu vrea să recunoască adevărul - ca și cum lipsa drepturilor mele e din cauză că spitalul de psihiatrie consideră că eu aș fi inaptă de viață liberă, deși am fost o persoană bună și înțeleaptă. Ca și cum ar fi inventat că sînt nebună. Poate că dvs vi se pare normal acest lucru și anormal faptul că eu tot repet adevărul. Mi se pare incredibil de ciudat ca oamenii să creadă că un om e nebun numai fiindcă a fost chinuit psihiatric. Oare există vreo lege care spune că omul nu trebuie să aibă drepturi deloc numai fiindcă a fost închis la spital, nevinovat fiind? Viața mea a fost o curgere lină și frumoasă, precum apele unui rîu liniștit sclipind în lumina dimineții sau la asfințit. Culmea e că unii chiar zic că eram prea calmă sau că proștii credeau că eu aș fi un pachet de nervi. Viața e un lucru extrem de frumos și mi se pare absurd să lovești un om evident bun și inteligent, cum au făcut cu mine. Ei iar încep să îmi arunce ideea că ”povestea ta ” e incredibilă, Cristina. Deci chipurile mă voiau proastă și ar fi vrut să inventez o poveste stereotipă pentru proști, așa cum fac femeile rele sau needucate. Desigur nu am mințit niciodată, nu am uitat nimic. Unii zic că fără respectul proștilor omul e un căcat, ceea ce e fals - ei sînt mizantropi. Și respectul fraierilor sufletiști oricum nu ar fi ajutat, fiindcă ticăloșii oricum ar fi folosit otrava, în timp ce proștii mai buni ar fi crezut în mine. Niciun om inteligent nu poate trăi ca să inventeze povești despre sine. De ce să fi vrut să fiu și nebună de-adevăratelea, din moment ce ei oricum mă otrăveau și îmi luau lucrurile și mă torturau zi de zi? La ce mi-ar fi folosit o escortă de oameni proști, care nici măcar că mi se iau pozele de exemplu nu ar fi crezut sau ar fi interpretat ca nebunii?
mai demult mi-au tot repetat că pe mine m-a condamnat poporul - am răspuns că e imposibil, nimeni nu avea cum să mă ”condamne” fiindcă absolut sigur nu am greșit absolut nimic, nici faptul că am spus adevărul și nu am avut nicio șansă
nu am avut nicio bănuială nedreaptă și niciun fel de altă greșeală, nici măcar gînduri sau sentimente urîte și nici cea mai mică faptă greșită
nu am judecat niciodată ceva în mod greșit
desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge
miercuri, 25 iulie 2018
luni, 23 iulie 2018
23 iulie 2018
seara de 23 iulie 2018
Am fost la mama 2 zile, m-am întors acum și iar au început să mă împroaște.
Este adevărat că am fost torturată timp de 34 de ani încontinuu și că faptul că ei scuipă vorbe grele și agresive asupra mea adesea este un fleac pe lîngă alte torturi. Vă mai amintiți cîntecul Let it be al lui John Lennon? Deși sînt conștientă că nimeni nu vorbește cu mine și că nimeni nu a vorbit cu mine niciodată, totuși continui să scriu aici unele lucruri, toate adevărate sau unele care sînt și adevărate și înțelepte în același timp. Bineînțeles știu că e inutil, fiindcă oamenii proști oricum nu înțeleg nimic niciodată, nici dacă le predici, iar cei inteligenți oricum știu toate lucrurile înțelepte pe care le-am spus sau le pot spune. Însă oricum eu sînt singură și lucidă ca întotdeauna. Niciodată nu am fost altfel.
Am fost încontinuu torturată, dar nu am înnebunit niciodată și nu am greșit nimic. E simplu, am fost un om bun. Absolut întotdeauna oamenii buni sînt inteligenți și reciproc.
Cu ce să încep despre ultimele zile? Iată, din nou unii au intrat ieri parcă peste mintea mea cu ideea că vecinii iar vor să se folosească de același tertip să mă bage din nou la balamuc - adică cu otravă mai puternică sau acumulată. Ei spun că au înțeles asta - că chiar și la prima mea internare, la 21 de ani în 1992, s-au folosit de otravă ca să îmi schimbe aspectul sau autocontrolul. Da, este adevărat, este posibil să fi fost mai multă otravă decît știu eu sigur că a fost și se putea dovedi de-a lungul vieții mele, fiindcă se putea dovedi cert în parte și eu niciodată nu am spus ceva delirant, adică vreun lucru ce nu ar fi putut fi dovedit cumva în mod obiectiv.
Tot ei spun și că eu am fost cel mai bun copil cu putință și una dintre cele mai bune fiice din lume față de părinți, dar că oamenii cred altceva. Nu știu dacă e adevărat, de ce ar crede oamenii altceva? Ei spun că din cauza teatrului jucat de mama mea.
Un lucru ciudat e faptul că tot timpul mi se spune că oamenii cred că eu sînt sau am fost nebună, deși prin detaliere și multe dovezi certe se poate arăta că nu am fost niciodată nebună. Este evident că sînt singură și repet, că nimeni nu vorbește cu mine, deci nimeni nu are de ce să creadă că eu aș fi nebună. Ei spun că oamenii m-au vorbit de rău și că li s-au spus lucruri urîte despre mine, ca să mă poată omorî. Ce aberație! Vă mai explic o dată.
De unde le-a venit ideea că oamenii închiși la psihiatrie sînt nebuni? Din moment ce nimeni nu vorbește cu mine, din moment ce nu am fost lăsată să muncesc și nu mi s-a lăsat nici dreptul propriu zis la studii? Tot ei sau alții spun că psihiatria e o instituție punitivă și că toată lumea știe că nu există nebuni, ci doar oameni f__ți și pedepsiți. Eu nu am greșit nimic nici înainte de 1992. Sau de unde au ei ideea că eu aș fi înnebunit în spitalul de psihiatrie? Este absurd. Alții spun că ei pur și simplu nu m-au vrut, deși și asta e absurd. Cum adică să nu vrei un om? Adică nu vrei să-l lași nici să respire, să facă pipi, să citească, să facă curat sau baie, orice confort minim de viață? De ce? De ce cred ei că bunăstarea mea îi deranjează?
Unii repetă mereu că nu o să poată să mă controleze niciodată. De ce au ei obsesia controlului? Mi se răspunde că nebunii sînt oameni f__ți și că prin controlul asupra lor unii vor să îi controleze pe cei care au f__t pe acei nebuni. De aici probabil au degenerat și acei nebuni care legau controlul politicii de viața mea sau acei nebuni care se consideră prizonieri în mine și îndreptățiți să mă omoare fiindcă eu am fost f__tă (mulți spuneau că ăsta e motivul pentru care vor să mă omoare) și fiindcă ei sînt impotenți fiindcă m-au f__t ei sau alții și deci îmi vor moartea. Vă spun adevărul că nu au dreptate să îmi vrea moartea și că în plus eu nu am dus pe nimeni în ispită niciodată. Vă las să meditați, nu voi mai explica asta în detaliu. Nu au dreptate să omoare - Dumnezeu a spus clar ”să nu omori” și nu e nevoie să omori ca să înțelegi de ce. Ei oricum sînt idioți și nu vor înțelege.
Cei care vor să mă ”controleze”, cu ideea că astfel ei ar avea control mai mare asupra altora sînt din categoria celor care credeau că dacă mă otrăvesc se salvează ei sau e mai bine pentru ei (complet ilogic) sau că ”trebuie să scăpăm de ea” (complet absurd) - că adică voiau să îmi dea boală de rinichi sau de inimă de exemplu, pentru ca prin ”tratarea” acelor boli să aibă ei control mai mare asupra societății. Asta înseamnă că eu eram o persoană foarte inteligentă de care ei voiau să se folosească în acest sens, eu fiind de fapt persoana ”asuprită”. Să vă explic mai clar nebunia lor (nicidecum a mea). În această categorie intră probabil și părinții, care mă agresau verbal și fizic de la 13 ani - destul de violent - și de asemenea cei care au vrut să aibă control psihiatric - adică violență psihiatrică asupra mea. Pot dovedi că am fost oricum mereu o persoană inteligentă și nu am greșit nimic. Aveam un coleg care spunea că nebunii sînt închiși din cînd în cînd la spital pentru a li se ”învîrti rotițele”, rotițele fiind cei din afara sistemului psihiatric, deci vedea nebunii ca pe niște mecanisme ceasuri necesare pentru controlul și echilibrul societății. Tot el spunea că există oameni care hotărăsc de la nașterea copilului că va fi nebun și că eu și colega mea de bancă vom fi sacrificate psihiatric și ulterior a fost așa. Dar tot ceea ce cred proștii despre nebuni nevinovați e fals și nu e adevărat ce credea el în aparență despre rotițe.
Un alt exemplu - anul trecut, brusc, am început să urinez foarte puțin și rar (de atunci așa a fost, înainte era perfect). Ei spun că proștii mă urmăreau și că li se părea că atunci cînd eu urinez ei suferă sau mor și de aceea voiau să mă otrăvească. repet, Dumnezeu a spus să nu omori și eu evident eram un om bun mereu și fără pată sau greșeală. Cum pot să fie așa nebuni? Ei chiar nu realizează că omul normal și inteligent e un sistem? Ecologic chiar. Toate cărțile scriu adevărul. Este aberant să distrugi un subsistem al organismului, fiindcă suferă întregul. Ei nu au logică elementară. Organismul omului inteligent - femeie sau bărbat - are desigur autocontrol și homeostazie. Este culmea absurdului să omori un om nevinovat - și eu evident bună și nevinovată am fost mereu. Ce obțin ei dacă scapă de mine? Absolut sigur nimic, vă jur. Întotdeauna a fost la fel, nu doar acum. Dar, subliniez, nici oamenii răi, conform aceleiași porunci, nu trebuie omorîți. Evident nu am fost nici nebună și nu pot controla ce debitează mama cînd vorbește cu mine sau aberațiile unora pe facebook.
Acum o altă chestiune - explicați-mi ce logică are să pedepsești un om în mod grav? Numai cînd omul într-adevăr va face răul din nou în mod absolut sigur pedeapsa are rost. Altfel la ce bun? E o aberație. Pentru îndreptare? Numai în rare situații, deci nu pentru oamenii inteligenți. Unii spun că oamenii au convingerea că aceia care greșesc sînt murdari. Este complet absurd - mie de exemplu mi s-a întîmplat o dată un act sexual patologic, dar nu era nici măcar act sexual și mai era și aranjat de ceilalți, după spitalul de psihiatrie și era un accident singular, nu mă caracteriza defel - întotdeauna cînd stați de vorbă cu un om să vorbiți cu omul așa cum este, nu cu fantoma lui! Este aberantă idea că un om, chiar și criminal, trebuie omorît sau tratat ca și cum nu ar fi el însuși. Cum naiba să omori sau să tratezi rău un om fiindcă unii bărfesc despre trecutul lui?! Subliniez - trecutul! Oare se trezește cineva? Poate vă cer prea mult, dar măcar atunci înțelegeți faptul că omul total nevinovat și inteligent nu ”trebuie” lovit. Mi se spune acum ”Ei nu-și vor învăța niciodată lecția, Cristina” Poate așa e, istoria așa spune.
Desigur, fiind o femeie bună și inteligentă, era de ajuns să fi avut dreptul la familie, muncă și la studii, oricum nu mi-aș fi dorit altceva în viață și încă nu e prea tîrziu. La anul e prea tîrziu. Astfel oamenii m-ar fi cunoscut, apreciat și ar fi vorbit cu mine. Ar fi avut nevoie de mine și nu m-ar fi scuipat sau otrăvit. Vecinii s-ar fi purtat omenește, nu ca ”porcii”, ticăloșii etc. Sînt unii care spun că ei nu înțeleg de ce scriu eu lucrurile așa simplu, ca pentru proști. Nu mai explic. Ei de fapt nu înțeleg lucrurile simple, ei nu văd pădurea din cauza copacilor.
Alții tot timpul vorbesc peste mintea mea despre mine cu idei gen ”s-o bage...” ”s-o termine” ”s-o etc.”, ca și cum pentru ei eu nu sînt om, ci vită sau obiect. Unii spun că ploile sînt din cauză că unii mă f... pe mine sau nu știu ce rău îmi fac, în loc să mă respecte, să mă lase doar în pace, ceea ce nu s-a întîmplat niciodată. Deci vor să mă influențeze, să mă modifice ca și cum aș fi un factor de mediu sau mediu fizic, nu om. Nu au cap. Pentru un om inteligent, ei sînt mediul meu - extrem de agresiv, inuman chiar. Oamenii au psihic - al meu a fost absolut normal mereu - și deci nu sînt pietre izolate unele de altele. Psihicul, așa cum e definit, presupune faptul că intelectul omului e legat în mod normal și logic de Logos (cuvinte, sisteme de semne și simboluri), dar și de pietre, lemne, vegetație, animale etc., pînă și proștii știu asta.
Verișoara mea s-a măritat și îi doresc noroc mult și fericire din suflet. Eu nu aveam cum să ajung la nunta ei, fiind rudă săracă - încă din copilărie diferența era vizibilă, dar copiii nu înțeleg. Nici eu nu înțelesesem. Eu am ținut mult la familie, chiar dacă m-au tratat drept oaia neagră în mod ipocrit, numai fiindcă am fost săracă.
Totuși ei ziceau nu de mult că spitalul de psihiatrie nu vrea să recunoască adevărul - ca și cum lipsa drepturilor mele e din cauză că spitalul de psihiatrie consideră că eu aș fi inaptă de viață liberă, deși am fost o persoană bună și înțeleaptă. Ca și cum ar fi inventat că sînt nebună. Poate că dvs vi se pare normal acest lucru și anormal faptul că eu tot repet adevărul. Mi se pare incredibil de ciudat ca oamenii să creadă că un om e nebun numai fiindcă a fost chinuit psihiatric. Oare există vreo lege care spune că omul nu trebuie să aibă drepturi deloc numai fiindcă a fost închis la spital, nevinovat fiind? Viața mea a fost o curgere lină și frumoasă, precum apele unui rîu liniștit sclipind în lumina dimineții sau la asfințit. Culmea e că unii chiar zic că eram prea calmă sau că proștii credeau că eu aș fi un pachet de nervi. Viața e un lucru extrem de frumos și mi se pare absurd să lovești un om evident bun și inteligent, cum au făcut cu mine. Ei iar încep să îmi arunce ideea că ”povestea ta ” e incredibilă, Cristina. Deci chipurile mă voiau proastă și ar fi vrut să inventez o poveste stereotipă pentru proști, așa cum fac femeile rele sau needucate. Desigur nu am mințit niciodată, nu am uitat nimic. Unii zic că fără respectul proștilor omul e un căcat, ceea ce e fals - ei sînt mizantropi. Și respectul fraierilor sufletiști oricum nu ar fi ajutat, fiindcă ticăloșii oricum ar fi folosit otrava, în timp ce proștii mai buni ar fi crezut în mine. Niciun om inteligent nu poate trăi ca să inventeze povești despre sine. De ce să fi vrut să fiu și nebună de-adevăratelea, din moment ce ei oricum mă otrăveau și îmi luau lucrurile și mă torturau zi de zi? La ce mi-ar fi folosit o escortă de oameni proști, care nici măcar că mi se iau pozele de exemplu nu ar fi crezut sau ar fi interpretat ca nebunii?
Iar au intrat peste mine ăia care spun că trebuie să mă distrugă complet fiindcă altfel înțelege lumea adevărul. Ei sînt din categoria celor care spun peste mintea mea (poate că nu sînt chiar așa proști să creadăcu adevărat) că trebuie să mă omoare fiindcă unii m-au lovit în trecut, fiind complet nevinovată și totdată niciodată nebună.
Este adevărat că ăștia m-au lovit deși evident am fost genul de persoană care nu vorbește în gînd și nu spune despre trecutul ei, ci își vede de muncă și studiu, așa cum sînt și acum. Ei m-au lovit ani mulți cu aceeași idee, deși eu absolut cert nu spuneam nimic nici pe facebook, nici în altă parte.
E adevărul. În plus pentru ei ideea de omucidere nu înseamnă nimic. Ei nici măcar nu înțeleg că am fost și sînt un om perfect, fiindcă altfel nu m-ar lovi. Știu că credeți că sînt proastă - dar eu continui să spun adevărul - anume că numai propria lor prostie îi face să viseze că mă omoară și să spună că toți vor să mor, inclusiv cu ideea absurdă că astfel onoarea lor e salvată.
Am fost la mama 2 zile, m-am întors acum și iar au început să mă împroaște.
Este adevărat că am fost torturată timp de 34 de ani încontinuu și că faptul că ei scuipă vorbe grele și agresive asupra mea adesea este un fleac pe lîngă alte torturi. Vă mai amintiți cîntecul Let it be al lui John Lennon? Deși sînt conștientă că nimeni nu vorbește cu mine și că nimeni nu a vorbit cu mine niciodată, totuși continui să scriu aici unele lucruri, toate adevărate sau unele care sînt și adevărate și înțelepte în același timp. Bineînțeles știu că e inutil, fiindcă oamenii proști oricum nu înțeleg nimic niciodată, nici dacă le predici, iar cei inteligenți oricum știu toate lucrurile înțelepte pe care le-am spus sau le pot spune. Însă oricum eu sînt singură și lucidă ca întotdeauna. Niciodată nu am fost altfel.
Am fost încontinuu torturată, dar nu am înnebunit niciodată și nu am greșit nimic. E simplu, am fost un om bun. Absolut întotdeauna oamenii buni sînt inteligenți și reciproc.
Cu ce să încep despre ultimele zile? Iată, din nou unii au intrat ieri parcă peste mintea mea cu ideea că vecinii iar vor să se folosească de același tertip să mă bage din nou la balamuc - adică cu otravă mai puternică sau acumulată. Ei spun că au înțeles asta - că chiar și la prima mea internare, la 21 de ani în 1992, s-au folosit de otravă ca să îmi schimbe aspectul sau autocontrolul. Da, este adevărat, este posibil să fi fost mai multă otravă decît știu eu sigur că a fost și se putea dovedi de-a lungul vieții mele, fiindcă se putea dovedi cert în parte și eu niciodată nu am spus ceva delirant, adică vreun lucru ce nu ar fi putut fi dovedit cumva în mod obiectiv.
Tot ei spun și că eu am fost cel mai bun copil cu putință și una dintre cele mai bune fiice din lume față de părinți, dar că oamenii cred altceva. Nu știu dacă e adevărat, de ce ar crede oamenii altceva? Ei spun că din cauza teatrului jucat de mama mea.
Un lucru ciudat e faptul că tot timpul mi se spune că oamenii cred că eu sînt sau am fost nebună, deși prin detaliere și multe dovezi certe se poate arăta că nu am fost niciodată nebună. Este evident că sînt singură și repet, că nimeni nu vorbește cu mine, deci nimeni nu are de ce să creadă că eu aș fi nebună. Ei spun că oamenii m-au vorbit de rău și că li s-au spus lucruri urîte despre mine, ca să mă poată omorî. Ce aberație! Vă mai explic o dată.
De unde le-a venit ideea că oamenii închiși la psihiatrie sînt nebuni? Din moment ce nimeni nu vorbește cu mine, din moment ce nu am fost lăsată să muncesc și nu mi s-a lăsat nici dreptul propriu zis la studii? Tot ei sau alții spun că psihiatria e o instituție punitivă și că toată lumea știe că nu există nebuni, ci doar oameni f__ți și pedepsiți. Eu nu am greșit nimic nici înainte de 1992. Sau de unde au ei ideea că eu aș fi înnebunit în spitalul de psihiatrie? Este absurd. Alții spun că ei pur și simplu nu m-au vrut, deși și asta e absurd. Cum adică să nu vrei un om? Adică nu vrei să-l lași nici să respire, să facă pipi, să citească, să facă curat sau baie, orice confort minim de viață? De ce? De ce cred ei că bunăstarea mea îi deranjează?
Unii repetă mereu că nu o să poată să mă controleze niciodată. De ce au ei obsesia controlului? Mi se răspunde că nebunii sînt oameni f__ți și că prin controlul asupra lor unii vor să îi controleze pe cei care au f__t pe acei nebuni. De aici probabil au degenerat și acei nebuni care legau controlul politicii de viața mea sau acei nebuni care se consideră prizonieri în mine și îndreptățiți să mă omoare fiindcă eu am fost f__tă (mulți spuneau că ăsta e motivul pentru care vor să mă omoare) și fiindcă ei sînt impotenți fiindcă m-au f__t ei sau alții și deci îmi vor moartea. Vă spun adevărul că nu au dreptate să îmi vrea moartea și că în plus eu nu am dus pe nimeni în ispită niciodată. Vă las să meditați, nu voi mai explica asta în detaliu. Nu au dreptate să omoare - Dumnezeu a spus clar ”să nu omori” și nu e nevoie să omori ca să înțelegi de ce. Ei oricum sînt idioți și nu vor înțelege.
Cei care vor să mă ”controleze”, cu ideea că astfel ei ar avea control mai mare asupra altora sînt din categoria celor care credeau că dacă mă otrăvesc se salvează ei sau e mai bine pentru ei (complet ilogic) sau că ”trebuie să scăpăm de ea” (complet absurd) - că adică voiau să îmi dea boală de rinichi sau de inimă de exemplu, pentru ca prin ”tratarea” acelor boli să aibă ei control mai mare asupra societății. Asta înseamnă că eu eram o persoană foarte inteligentă de care ei voiau să se folosească în acest sens, eu fiind de fapt persoana ”asuprită”. Să vă explic mai clar nebunia lor (nicidecum a mea). În această categorie intră probabil și părinții, care mă agresau verbal și fizic de la 13 ani - destul de violent - și de asemenea cei care au vrut să aibă control psihiatric - adică violență psihiatrică asupra mea. Pot dovedi că am fost oricum mereu o persoană inteligentă și nu am greșit nimic. Aveam un coleg care spunea că nebunii sînt închiși din cînd în cînd la spital pentru a li se ”învîrti rotițele”, rotițele fiind cei din afara sistemului psihiatric, deci vedea nebunii ca pe niște mecanisme ceasuri necesare pentru controlul și echilibrul societății. Tot el spunea că există oameni care hotărăsc de la nașterea copilului că va fi nebun și că eu și colega mea de bancă vom fi sacrificate psihiatric și ulterior a fost așa. Dar tot ceea ce cred proștii despre nebuni nevinovați e fals și nu e adevărat ce credea el în aparență despre rotițe.
Un alt exemplu - anul trecut, brusc, am început să urinez foarte puțin și rar (de atunci așa a fost, înainte era perfect). Ei spun că proștii mă urmăreau și că li se părea că atunci cînd eu urinez ei suferă sau mor și de aceea voiau să mă otrăvească. repet, Dumnezeu a spus să nu omori și eu evident eram un om bun mereu și fără pată sau greșeală. Cum pot să fie așa nebuni? Ei chiar nu realizează că omul normal și inteligent e un sistem? Ecologic chiar. Toate cărțile scriu adevărul. Este aberant să distrugi un subsistem al organismului, fiindcă suferă întregul. Ei nu au logică elementară. Organismul omului inteligent - femeie sau bărbat - are desigur autocontrol și homeostazie. Este culmea absurdului să omori un om nevinovat - și eu evident bună și nevinovată am fost mereu. Ce obțin ei dacă scapă de mine? Absolut sigur nimic, vă jur. Întotdeauna a fost la fel, nu doar acum. Dar, subliniez, nici oamenii răi, conform aceleiași porunci, nu trebuie omorîți. Evident nu am fost nici nebună și nu pot controla ce debitează mama cînd vorbește cu mine sau aberațiile unora pe facebook.
Acum o altă chestiune - explicați-mi ce logică are să pedepsești un om în mod grav? Numai cînd omul într-adevăr va face răul din nou în mod absolut sigur pedeapsa are rost. Altfel la ce bun? E o aberație. Pentru îndreptare? Numai în rare situații, deci nu pentru oamenii inteligenți. Unii spun că oamenii au convingerea că aceia care greșesc sînt murdari. Este complet absurd - mie de exemplu mi s-a întîmplat o dată un act sexual patologic, dar nu era nici măcar act sexual și mai era și aranjat de ceilalți, după spitalul de psihiatrie și era un accident singular, nu mă caracteriza defel - întotdeauna cînd stați de vorbă cu un om să vorbiți cu omul așa cum este, nu cu fantoma lui! Este aberantă idea că un om, chiar și criminal, trebuie omorît sau tratat ca și cum nu ar fi el însuși. Cum naiba să omori sau să tratezi rău un om fiindcă unii bărfesc despre trecutul lui?! Subliniez - trecutul! Oare se trezește cineva? Poate vă cer prea mult, dar măcar atunci înțelegeți faptul că omul total nevinovat și inteligent nu ”trebuie” lovit. Mi se spune acum ”Ei nu-și vor învăța niciodată lecția, Cristina” Poate așa e, istoria așa spune.
Desigur, fiind o femeie bună și inteligentă, era de ajuns să fi avut dreptul la familie, muncă și la studii, oricum nu mi-aș fi dorit altceva în viață și încă nu e prea tîrziu. La anul e prea tîrziu. Astfel oamenii m-ar fi cunoscut, apreciat și ar fi vorbit cu mine. Ar fi avut nevoie de mine și nu m-ar fi scuipat sau otrăvit. Vecinii s-ar fi purtat omenește, nu ca ”porcii”, ticăloșii etc. Sînt unii care spun că ei nu înțeleg de ce scriu eu lucrurile așa simplu, ca pentru proști. Nu mai explic. Ei de fapt nu înțeleg lucrurile simple, ei nu văd pădurea din cauza copacilor.
Alții tot timpul vorbesc peste mintea mea despre mine cu idei gen ”s-o bage...” ”s-o termine” ”s-o etc.”, ca și cum pentru ei eu nu sînt om, ci vită sau obiect. Unii spun că ploile sînt din cauză că unii mă f... pe mine sau nu știu ce rău îmi fac, în loc să mă respecte, să mă lase doar în pace, ceea ce nu s-a întîmplat niciodată. Deci vor să mă influențeze, să mă modifice ca și cum aș fi un factor de mediu sau mediu fizic, nu om. Nu au cap. Pentru un om inteligent, ei sînt mediul meu - extrem de agresiv, inuman chiar. Oamenii au psihic - al meu a fost absolut normal mereu - și deci nu sînt pietre izolate unele de altele. Psihicul, așa cum e definit, presupune faptul că intelectul omului e legat în mod normal și logic de Logos (cuvinte, sisteme de semne și simboluri), dar și de pietre, lemne, vegetație, animale etc., pînă și proștii știu asta.
Verișoara mea s-a măritat și îi doresc noroc mult și fericire din suflet. Eu nu aveam cum să ajung la nunta ei, fiind rudă săracă - încă din copilărie diferența era vizibilă, dar copiii nu înțeleg. Nici eu nu înțelesesem. Eu am ținut mult la familie, chiar dacă m-au tratat drept oaia neagră în mod ipocrit, numai fiindcă am fost săracă.
Totuși ei ziceau nu de mult că spitalul de psihiatrie nu vrea să recunoască adevărul - ca și cum lipsa drepturilor mele e din cauză că spitalul de psihiatrie consideră că eu aș fi inaptă de viață liberă, deși am fost o persoană bună și înțeleaptă. Ca și cum ar fi inventat că sînt nebună. Poate că dvs vi se pare normal acest lucru și anormal faptul că eu tot repet adevărul. Mi se pare incredibil de ciudat ca oamenii să creadă că un om e nebun numai fiindcă a fost chinuit psihiatric. Oare există vreo lege care spune că omul nu trebuie să aibă drepturi deloc numai fiindcă a fost închis la spital, nevinovat fiind? Viața mea a fost o curgere lină și frumoasă, precum apele unui rîu liniștit sclipind în lumina dimineții sau la asfințit. Culmea e că unii chiar zic că eram prea calmă sau că proștii credeau că eu aș fi un pachet de nervi. Viața e un lucru extrem de frumos și mi se pare absurd să lovești un om evident bun și inteligent, cum au făcut cu mine. Ei iar încep să îmi arunce ideea că ”povestea ta ” e incredibilă, Cristina. Deci chipurile mă voiau proastă și ar fi vrut să inventez o poveste stereotipă pentru proști, așa cum fac femeile rele sau needucate. Desigur nu am mințit niciodată, nu am uitat nimic. Unii zic că fără respectul proștilor omul e un căcat, ceea ce e fals - ei sînt mizantropi. Și respectul fraierilor sufletiști oricum nu ar fi ajutat, fiindcă ticăloșii oricum ar fi folosit otrava, în timp ce proștii mai buni ar fi crezut în mine. Niciun om inteligent nu poate trăi ca să inventeze povești despre sine. De ce să fi vrut să fiu și nebună de-adevăratelea, din moment ce ei oricum mă otrăveau și îmi luau lucrurile și mă torturau zi de zi? La ce mi-ar fi folosit o escortă de oameni proști, care nici măcar că mi se iau pozele de exemplu nu ar fi crezut sau ar fi interpretat ca nebunii?
Iar au intrat peste mine ăia care spun că trebuie să mă distrugă complet fiindcă altfel înțelege lumea adevărul. Ei sînt din categoria celor care spun peste mintea mea (poate că nu sînt chiar așa proști să creadăcu adevărat) că trebuie să mă omoare fiindcă unii m-au lovit în trecut, fiind complet nevinovată și totdată niciodată nebună.
Este adevărat că ăștia m-au lovit deși evident am fost genul de persoană care nu vorbește în gînd și nu spune despre trecutul ei, ci își vede de muncă și studiu, așa cum sînt și acum. Ei m-au lovit ani mulți cu aceeași idee, deși eu absolut cert nu spuneam nimic nici pe facebook, nici în altă parte.
E adevărul. În plus pentru ei ideea de omucidere nu înseamnă nimic. Ei nici măcar nu înțeleg că am fost și sînt un om perfect, fiindcă altfel nu m-ar lovi. Știu că credeți că sînt proastă - dar eu continui să spun adevărul - anume că numai propria lor prostie îi face să viseze că mă omoară și să spună că toți vor să mor, inclusiv cu ideea absurdă că astfel onoarea lor e salvată.
joi, 19 iulie 2018
19 iulie 2018
În luma mai și iunie am avut piciorul drept umflat încontinuu. Pentru prima oară mi s-a dat furosemid, dar mi-a trecut foarte greu. Vecinii de sus mi-au pus din nou grămăjoară de păr ras tăiat cu lama pe pervazul dormitorului, ca în poza următoare. Mizerie mare în casă, deși am făcut curat și am aspirat. Mi se spune că poporul nu mă vrea/mă urăște/etc. dșei e total absurd. Puteți citi tot blogul meu, chiar dacă nu m-au lăsat să termin totul de scris - e evident că totul e adevărat și chiar puteam dovedi totul, nu am greșit nimic. Ei zic că din cauză că am scris adevărul m-au persecutat. Eu am început blogul în 2012, cînd erau deja 28 de ani de tortură și ei oricum ar fi continuat la fel, chiar dacă nu scriam adevărul.
În ultimele săptămîni au avut un puseu de ferocitate și m-au chinuit cu vorbe grele încontinuu, nu doar fizic. Ideea e că vor să mă omor. Am stat vreo cîteva zile de luni pînă azi aproape fără hrană și fără țigări, cu speranța să mi se diminueze burta - dar a crescut mai mult. Ei spun că sînt otrăvită fiindcă am fost condamnată la moarte, deși nu am greșit absolut nimic toată viața. Ei recunosc că nu am greșit nimic, dar recunosc și că vor să scape de mine, fiindcă am fost f--tă. Nu mi s-a spus decît atît, nu știu ce greșeală au inventat. Iată burta mea în pozele de mai jos, astăzi. Zilele trecute am și un fel de rău în burtă pe drepta - nu doar durere, ci și un fel de senzație de furtun scăpat din mînă. Cel mai rău m-au torturat luni, apoi s-au domolit complet afară cei care urlau și răgeau și cei din mintea mea cu gînduri urîte - sînt deocamdată rari. Ei mi-au mai făcut așa. De ani de zile mi se refuză uneori ajutorul medical, cum aveam să povestesc în firul acestui blog, dar nu am mai fost lăsată. Zilele trecute am avut din nou sete mare.
Printre altele, în luna mai am ajuns la menopauză. Nu din cauza asta m-au lovit, așa au făcut mereu înainte.
Din iarnă, cineva de la o editură îmi dă niște cărți de corectat cu 100 lei bucata, dar, din nefericire, pe lîngă faptul că au mii de greșeli de corectat, nu prea sînt lăsată - sînt torturată mereu, cum au început din 84. Acum citesc Maestrul și Margareta de Bulgakov. Nu prea mi se pare excepțional, dar fusese și mai e oarecum la modă și am cedat și eu cutumelor - să văd cum e - apoi voi citi și ceva de vreun autor român, poate Cartea nunții de Călinescu.
În ultimele săptămîni au avut un puseu de ferocitate și m-au chinuit cu vorbe grele încontinuu, nu doar fizic. Ideea e că vor să mă omor. Am stat vreo cîteva zile de luni pînă azi aproape fără hrană și fără țigări, cu speranța să mi se diminueze burta - dar a crescut mai mult. Ei spun că sînt otrăvită fiindcă am fost condamnată la moarte, deși nu am greșit absolut nimic toată viața. Ei recunosc că nu am greșit nimic, dar recunosc și că vor să scape de mine, fiindcă am fost f--tă. Nu mi s-a spus decît atît, nu știu ce greșeală au inventat. Iată burta mea în pozele de mai jos, astăzi. Zilele trecute am și un fel de rău în burtă pe drepta - nu doar durere, ci și un fel de senzație de furtun scăpat din mînă. Cel mai rău m-au torturat luni, apoi s-au domolit complet afară cei care urlau și răgeau și cei din mintea mea cu gînduri urîte - sînt deocamdată rari. Ei mi-au mai făcut așa. De ani de zile mi se refuză uneori ajutorul medical, cum aveam să povestesc în firul acestui blog, dar nu am mai fost lăsată. Zilele trecute am avut din nou sete mare.
Printre altele, în luna mai am ajuns la menopauză. Nu din cauza asta m-au lovit, așa au făcut mereu înainte.
Din iarnă, cineva de la o editură îmi dă niște cărți de corectat cu 100 lei bucata, dar, din nefericire, pe lîngă faptul că au mii de greșeli de corectat, nu prea sînt lăsată - sînt torturată mereu, cum au început din 84. Acum citesc Maestrul și Margareta de Bulgakov. Nu prea mi se pare excepțional, dar fusese și mai e oarecum la modă și am cedat și eu cutumelor - să văd cum e - apoi voi citi și ceva de vreun autor român, poate Cartea nunții de Călinescu.
luni, 16 iulie 2018
15- 16 iulie 2018
de pe pagina mea de facebook
”pentru restul lumii tu ești scroafă” ”Bine, ai dreptate poate, pentru restul lumii eu sînt scroafă” (deși nu am habar ce înțeleg ei prin scroafă și care e restul lumii)
Acum ei fac zgomote continuu de mai multe zile - în fața blocului, vecinii de sus, muncitorii
Azi au trecut la amenințări de moarte din nou - ideea e că vor iar să mă otrăvească mai puternic. Etc.
Din înțelepciunea celor care mi-au aruncat adesea vorbe grele -
”Ea, nefiind niciodată nebună, nu are cum să înțelegeagă”. (!)
Acum au intrat peste mintea mea cei din categoria ”Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte” din cauza afișului cu Cher și Meryl Streep la Obor unde mi-am cumpărat azi o pijama frumoasă. Oricum mai aveam doar una prea groasă, una zdrențuită pe cale de a se rupe rău și una mai puțin bună. Eu, acum cîțiva ani m-am trezit că de fapt nu știu cert că voi muri sau ce e moartea - și poate de la asta mi s-a tras renumele de sceptic absolut, cînd în realitate am certitudini clare și bază solidă a cunoașterii, și pot spune cu certitudine că nu am greșit și nu am avut delir niciodată - cei care intră preste mintea mea, de obicei, delirează sigur și pot combate toate ideile lor aberante. Rar de tot spune vreunul adevărul. Uneori da, uneori spun adevărul, deși poate nu credeți în așa miracol. De fiecare dată cînd vreunul spune un lucru pe care nu îl pot proba sau înțelege, eu mă înclin cu respect. De exemplu - dacă spuneți că mîine va ninge - eu spun că nu știu etc. La fel, eu niciodată nu am crezut în nicio aberație a cuiva și nu am luat niciodată lucrurile de-a gata și nimeni nu mi-a dat nicio certitudine niciodată - eu le-am dobîndit și Dumnezeu mi-a martor că nu am lovit pe nimeni crezînd că acel om e nebun sau rău apriori, așa cum au făcut ei cu mine.
ei au milioane de idei delirante sau interpretări greșite cu care intră peste mintea mea
am să vă explic din nou un lucru simplu:
1.eu nu am nicio legătură cu ei
2. gîndurile lor nu au legătură cu ce gîndesc sau am gîndit eu
3. gîndurile lor nu au legătură cu realitatea
4. gîndurile lor nu au legătură cu sufletul sau viața mea reală
5. ideile lor nu sînt determinate de mine defel
6. niciunul dintre aceștia nu vorbește propriu-zis cu mine în gînd
7. ei doar aruncă diverse idei, fără legătură cu realitatea sau cu contextul unei eventuale comunicări cu mine, mă împroașcă cu aberații sau răutate din senin, nu mă întreabă nimic, nu îmi răspund nimic, doar mă lovesc, sărind mereu de la una la alta
8. parcă toți cred în delirul lor personal și își imaginează că ideile lor sînt adevărul și că sînt împărtășite de mulți, li se par de la sine înțelese, ca și cum eu sînt nebună că nu știu ce știe toată lumea
9. pare că toți cred că eu aș fi proastă sau nebună
10. numai anul trecut, în 2017, a fost unul care a încercat să dialogheze cu mine, unul singur a vorbit normal cu mine în gînd
11. eu degeaba am încercat să comunic cu ei
12. în plus, cu mine nu vorbește nimeni în afară de mama, astfel viața mea socială reală e extrem de sumară
13. eu nu am luat-o niciodată razna ca ei
Iar mi-au băgat vecinii de sus aer foarte urît mirositor la bucătărie și încă mai fîsîie intermitent sau continuu la chiuveta lor. Mi se spune din nou că ei fac tot posibilul să mă omoare și că se vor îngrozi cînd vor vedea că fără mine nu se poate. Am povestit deja ce mi-au făcut la baie și la gurile de aerisire din debara, pe care le-au deschis în absența mea. Am povestit cum intrau mereu să îmi aducă slin și jeg în casă, cum mi-au luat (ei sau alții) poze sau alte lucruri personale. Eu nu am greșit nimic toată viața și, culmea, se pare că au inventat că eu aș fi nebună, deși, evident, ei sînt nebuni și criminali. N-are decît să îi judece Dumnezeu. Eu spălam des suprafețele - ei le mînjeau din nou cu slin. Chiar și în dormitor, nu pot ști cu certitudine dacă praful se strînge de la sine - sau bagă ei prafuri, inclusiv tozice. Praful oricum e toxic. Eu aspir des - acum sînt obligată să aspir duminica - și praful se strînge în 2 săptămîni în fișicuri. În sufragerie, unde geamul e mereu deschis, nu chiar așa. Deci pare ciudat că unde dorm și nu țin geamul mereu deschis, e așa mult praf. Deja de atîți ani.
de data asta s-a așezat mult praf în numai o săptămînă (nu e prima oară) și deși am aspirat covorul de trei ori la rînd, tot plin de praf e după numai cîteva zile. Iar intră ăia care spun ”Tu nu-nțelegi proasto că toată lumea crede minciuni depsre tine” deși nu sînt proastă - dacă așa ar fi, atunci de ce să nu fie adevărul? Oare îmi vor moartea? Cred că sînt nebuni, fiindcă absolut cert nu am greșit nimic. Ei spun chiar că de aia îmi pun praf și gaze/aer toxic, fiindcă am fost condamnată la moarte. E absurd. Oricum, de mutl timp sînt otrăvită și de ei nu doar de țigări și am avut și dovezi certre, obiective. De fapt asta a fost un motiv pentru care am fumat.
iar au început
”ei întotdeauna distrug îngerul și protejează diavolul”
cum adică distrug, cum adică întotdeauna
adineaori m-au scuipat cu ideea că mama mea e diavolul, ceea ce desigur nu am crezut niciodată
unii spun din nou că m-au f-t atît de rău încît am delirat - cînd de fapt nu am delirat niciodată, fiind un om inteligent
alții spun că eu, fiind total nevinovată, nu am cum să înțeleg
iar au început să mă împroaște - și, culmea, deși m-au chinuit din 84, acum ei zic că vor pe alta în locul meu - adică una normală - nu au niciun motiv să creadă că am fost vreodată anormală și paradoxul e că ei numesc anormalitate chiar propriile lor idei, faptul că mă pot scuipa cu răutate și nimeni nu îi oprește, inventează că eu sînt Dumnezeu sau dictator și nu văd pădurea din cauza copacilor - conform teoriei lor înseamnă că ei vor să distrugă scînteia ca să stingă focul, dar focul nu va fi mai bun și stingerea scînteii nu le-ar folosi, e absurd - e ca un fel de critică negativă a rațiunii pure, ca și cum ar vrea să distrugă petrolul ca să aibă alte mașini - dar petrolul e petrol, nu are culoare sau formă aparte
Una dintre ideile lor fixe e că ”au îndobitocit întreg poporul/țara” - adică i-au dezumanizat legat de mine. Tot ei spun că ”lor li s-au spus minciuni despre tine de cînd te-ai născut”. Apoi încontinuu ”Nu putem face nimic” și toate celelalte... Le-am spus de mii de ori că pot avea încredere în mine, că poate îi pot ajuta eu să facă ceva, numai să îmi spună ce, dar ei nu înțeleg. Pur și simplu mă consideră proastă și nebună, deși nu au niciun motiv și vor să dea impresia că ei nu pot face nimic legat de delirul meu - adică de faptul că chiar ei intră peste gîndul meu.
e din cauză că pe tine te-au băgat la nouă Cristina, pe altele nu le-au băgat la nouă, de aia nu te lasă în pace - bine, dar de unde rezultă că oamenii ”băgați” la nouă înnebunesc sau că erau nebuni sau că trebuie omorîți?
iar au început ăia să urle de pu afară și să rîdă, deocamdată încă nu au luat-o razna de tot - deocamdată doar pocăne în minge și strigă ca și cum ar fi doar jocul lor
și cînd te gîndești că diverse genii și intelectuali au fost acceptați cu toate maniile sau ciudățeniile lor - pe mine mă consideră nebună deși am fost un om perfect normal și modest toată viața - normal că nu sînt geniu, dar nu trebuie să mă omoare - în afară de fumat nu am avut altă greșeală, iar drept ciudățenie nu am avut decît ieșitul la cumpărături noaptea, numai de cîțiva ani, din cauza răutății celorlalți. În realitate, niciun om inteligent, geniu sau nu, femeie sau bărbat, nu poate avea ”manii” sau ciudățenii -- sînt doar invențiile proștilor acele lucruri - poate că scriu supărată acestea fiindcă ieri a fost o haită de tineri oribili care m-a chinuit seara mult (în fața blocului zgomote și porcării)
iarăși mă chinuiesc cum pot ei și au inventat că dacă poporul ar ști adevărul m-ar omorî, cînd e exact invers - m-ar lăsa în pace, de fapt sînt încontinuu torturată și chiar otrăvită, ceea ce putea fi dovedit de mulți ani - e adevărat că nu m-au omorît brusc, dar tot aia e, sau mai rău - dar poporul nu are cum să vadă sau să creadă adevărul sau să înțeleagă, mi se spune și pentru ei e mai imprtant să înțeleagă decît să respecte morala - tot timpul spun că ei au inventat minciuni despre mine - dar nu spun ei ce minciuni - și e posibil să aibă credință greșită, dar eu efectiv nu știu - pe stradă, îmi amintesc, niște oameni din popor spuneau că nu este vina lor, că așa e porunca de sus - ăia precis nu au înțeles ei, sau mă tratează drept proastă, fiindcă, din cîte scrie în cărți și știu și eu, poporul sau gloata sau prostimea cum spun ei, nu înțelege niciodată aproape nimic
dupa toate ca m-au chinuit ieri, m-au chinuit și azi, sfănta duminică cu toate delirurile lor, idei repetate de sute de ori în anii trecuți
iarăși
”pierdem totul” zic eu bine, pierdeți totul
”da de unde are atîta putere”
etc.
unul dintre vecini, un gras care nu mă salută de la începutul șederii mele aici, a ieșit de 2 ori azi în calea mea și ieri nu mai știu de cîte ori cînd m-au atacat cu haita aceea de tineri. El are o privire destul de tulbure și urîtă și își strînge buzele, cum făcea mama cînd mă bătea
au început din nou
”Cristina, tu ești desconspirată” - pentru nebunii care cred că eu aș fi combusitbil politic pentur o putere străină sau pe care nu o vor - încă o idee absurdă a lor
vă avertizez că ei au mii de deliruri și că ei spun mereu că oamenii cred că totul e în mintea mea, adică inventez
eu voi pleca de pe facebook cel putin o vreme, că oricum nu am pe nimeni, iar pe cele două persoane cu care comunicam pe facebook plus o a treia, o fostă colegă de școală, le voi contacta prin telefon dacă e nevoie
ticăloși și canalii infecte - iar mă împroașcă încontinuu - înainte să închid mai spicuiesc două chestiuni
”oamenii prin Dumnezeu înțeleg ceva înfricoșător și tu ești un om bun și blînd” Bine, zic eu, înseamnă că e un lucru bun că ei nu cred că eu aș fi Dumnezeu, cum ziceau alții, ce vezi rău în asta?
”Cristina, tu nu ai lovit pe nimeni niciodată” Da, zic eu, oricum nu știu cum să îi lovesc
”Binele nu are nicio șansă în fața răului. Oamenii sînt atrași de bani și lucruri strălucitoare” Da, oamenii-coțofene, zic eu
Etc.
m-au secat cu minciuni zilele astea - acum mă doare destul de rău ficatul
”Cristina, pe tine te-au făcut albie de porci, pentru tine nu se mai poate nimic, trebuie să te omori”
”Toată lumea vrea să te sinucizi Cristina”
”Evreii sînt singurii care au dreptate”. Insinuează că eu sînt de vină că ”evreii au pierdut o parte din Palestina”
Nu e adevărat. Nu explic totul în detaliu. Voi nu sunteți imparțiali nici politic măcar, nici voi ăștia de pe facebook.
Atunci a fost singura dată din viața mea cînd am urmărit șitirile, numai din cauza altora, nu din atracția mea personală. Așa era curentul de opinie în mass-media - eu am avut doar un mic sentiment pro-palestinian - presupun că era totul deja stabilit, cum urma să se întîmple. O emoție doar. Eu nu am fost niciodată un clovn politic și nu am fost proastă, nu am intrat în niciun circ și presupun că nici pentru bani, să fi murit de foame, nu aș fi făcut așa ceva. Toți mint, nu mai explic, se poate dovedi.
Plec temporar de pe facebook, ca să nju vă dăunez cumva, fiindcă sînt prea multe conexiuni în ceea ce postați, cu voi, cei care nu vorbiți de fapt cu mine.
Tot ei - ne pare rău, trebuie să te fu--m și să te omorîm că altfel ne facem țara de rîs
” e de-ajuns să te lovească o dată că după aia nu te mai lasă pînă nu te omoară”
mă tratează complet drept idioată și următoarea frază o voi scrie, fiindcă e o blasfemie înfiorătoare și apoi mă retrag - eu chiar am fost un om perfect și merit, cum am meritat mereu, să am dreptul la studii - acum postuniversitare, orice, oricît de minor - și la muncă, măcar jumătate de normă. Nu am avut niciun drept toată viața.
Ei spun doar minciuni - acum au zis că e vorba de purtarea unei cruci - respectiv să port eu nebunii din țara asta și din lume în cîrcă și că oamenii de aceea mă izolează și nimeni nu vorbește cu mine - fiindcă se tem de un transfer al nebunilor din spinarea mea în cîrca lor prin faptul că eu aș povesti altora despre necazurile mele - în realitate nu au dreptate, pe lîngă cruzimea diabolică sînt și foarte proști, fiindcă nu au văzut perfecțiunea mea morală, care este și a fost reală. Cum cred ei că eu aș fi putut face așa ceva? Și de ce mă consideră ei proastă? Vă jur pe Dumnezeu și viață că mint. Ei probabil iau drept doavadă faptul că am scris adevărul pe facebook sau pe blogul meu cînd, de fapt, e ilogic, nu mai explic.
dupa ce am intrat pe facebook m-au lovit în creier puternic, deci voi ieși
vă las cu bine
au zis că ”nu e vorba de nicio cruce, e vorba de mereu alți și alți nebuni care te f. ”
”în tine pur și simplu nu au avut încredere”
au obsesii cu ”aranjarea”, ”terminarea” mea și alte eufemisme pentru omorîre. Acum ei zic - nu pe tine te termină, ci pe ei. Pe ei nu au cum, fiindcă vin mereu alții cu alte idei delirante și rar de tot adevărul. Eu totuși nu am crezut nicio aberație vreodată. Mereu îi apucă ”iertare”, complimentele mele Cristina” (răutăcios), aplauze (bat din palme afară și alții spun cuvîntul aplauze peste mintea mea), ajunge, jos pălăria etc.
am omis să spun - niciodată nu am avut pretenții de niciun fel și aș fi fost cea mai fericită femeie cu putință dacă mi-ar fi lăsat măcar bucuria unei munci manuale, oricît de plicticoasă și prost remunerată - ar fi însemnat viața, lucru pe care l-am sperat din 84.
În final, vă las cu un mic exercițiu logic simplu:
este mincinos cel care spune ”Toți mint în afară de tine, Cristina” ?
azi mi-au spus ceva nou - dar care intră în una dintre categoriile lor de delir
”eu am omorît un om, Cristina ”
Bine zic eu, nu știu cine ești, de ce îmi spui asta?
Eu nu te pot ierta, dacă poate, să te ierte Dumnezeu.
ei spuneau de multe ori că la revoluție au pus gheara pe putere și pe mine cei răi - cînd nu e asta și eu nu am greșit nimic la revoluție
tot ei spuneau că eu sînt complet nevinovată și că am fost amplasată în blocuri de condamnați
aceste lucruri se leagă, dar eu am fost torturată din 84, deci trag concluzia că unii proști cred că eu am fost unealta ”revoluționarilor”
tata, de asemenea, spunea că eu nu știu încă atunci cînd unul dintre rarii noștri musafiri a spus intrînd la noi ”Lasciate Ogni Speranza Voi Ch'entrate”
vă avertizez că ei au sute de deliruri hipercomplexe, probabil fiindcă sînt mulți și proști unii
ideea e că ei spun astea ca să creadă prostii ca eu spun asa
”pentru restul lumii tu ești scroafă” ”Bine, ai dreptate poate, pentru restul lumii eu sînt scroafă” (deși nu am habar ce înțeleg ei prin scroafă și care e restul lumii)
Acum ei fac zgomote continuu de mai multe zile - în fața blocului, vecinii de sus, muncitorii
Azi au trecut la amenințări de moarte din nou - ideea e că vor iar să mă otrăvească mai puternic. Etc.
Din înțelepciunea celor care mi-au aruncat adesea vorbe grele -
”Ea, nefiind niciodată nebună, nu are cum să înțelegeagă”. (!)
Acum au intrat peste mintea mea cei din categoria ”Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte” din cauza afișului cu Cher și Meryl Streep la Obor unde mi-am cumpărat azi o pijama frumoasă. Oricum mai aveam doar una prea groasă, una zdrențuită pe cale de a se rupe rău și una mai puțin bună. Eu, acum cîțiva ani m-am trezit că de fapt nu știu cert că voi muri sau ce e moartea - și poate de la asta mi s-a tras renumele de sceptic absolut, cînd în realitate am certitudini clare și bază solidă a cunoașterii, și pot spune cu certitudine că nu am greșit și nu am avut delir niciodată - cei care intră preste mintea mea, de obicei, delirează sigur și pot combate toate ideile lor aberante. Rar de tot spune vreunul adevărul. Uneori da, uneori spun adevărul, deși poate nu credeți în așa miracol. De fiecare dată cînd vreunul spune un lucru pe care nu îl pot proba sau înțelege, eu mă înclin cu respect. De exemplu - dacă spuneți că mîine va ninge - eu spun că nu știu etc. La fel, eu niciodată nu am crezut în nicio aberație a cuiva și nu am luat niciodată lucrurile de-a gata și nimeni nu mi-a dat nicio certitudine niciodată - eu le-am dobîndit și Dumnezeu mi-a martor că nu am lovit pe nimeni crezînd că acel om e nebun sau rău apriori, așa cum au făcut ei cu mine.
ei au milioane de idei delirante sau interpretări greșite cu care intră peste mintea mea
am să vă explic din nou un lucru simplu:
1.eu nu am nicio legătură cu ei
2. gîndurile lor nu au legătură cu ce gîndesc sau am gîndit eu
3. gîndurile lor nu au legătură cu realitatea
4. gîndurile lor nu au legătură cu sufletul sau viața mea reală
5. ideile lor nu sînt determinate de mine defel
6. niciunul dintre aceștia nu vorbește propriu-zis cu mine în gînd
7. ei doar aruncă diverse idei, fără legătură cu realitatea sau cu contextul unei eventuale comunicări cu mine, mă împroașcă cu aberații sau răutate din senin, nu mă întreabă nimic, nu îmi răspund nimic, doar mă lovesc, sărind mereu de la una la alta
8. parcă toți cred în delirul lor personal și își imaginează că ideile lor sînt adevărul și că sînt împărtășite de mulți, li se par de la sine înțelese, ca și cum eu sînt nebună că nu știu ce știe toată lumea
9. pare că toți cred că eu aș fi proastă sau nebună
10. numai anul trecut, în 2017, a fost unul care a încercat să dialogheze cu mine, unul singur a vorbit normal cu mine în gînd
11. eu degeaba am încercat să comunic cu ei
12. în plus, cu mine nu vorbește nimeni în afară de mama, astfel viața mea socială reală e extrem de sumară
13. eu nu am luat-o niciodată razna ca ei
Iar mi-au băgat vecinii de sus aer foarte urît mirositor la bucătărie și încă mai fîsîie intermitent sau continuu la chiuveta lor. Mi se spune din nou că ei fac tot posibilul să mă omoare și că se vor îngrozi cînd vor vedea că fără mine nu se poate. Am povestit deja ce mi-au făcut la baie și la gurile de aerisire din debara, pe care le-au deschis în absența mea. Am povestit cum intrau mereu să îmi aducă slin și jeg în casă, cum mi-au luat (ei sau alții) poze sau alte lucruri personale. Eu nu am greșit nimic toată viața și, culmea, se pare că au inventat că eu aș fi nebună, deși, evident, ei sînt nebuni și criminali. N-are decît să îi judece Dumnezeu. Eu spălam des suprafețele - ei le mînjeau din nou cu slin. Chiar și în dormitor, nu pot ști cu certitudine dacă praful se strînge de la sine - sau bagă ei prafuri, inclusiv tozice. Praful oricum e toxic. Eu aspir des - acum sînt obligată să aspir duminica - și praful se strînge în 2 săptămîni în fișicuri. În sufragerie, unde geamul e mereu deschis, nu chiar așa. Deci pare ciudat că unde dorm și nu țin geamul mereu deschis, e așa mult praf. Deja de atîți ani.
de data asta s-a așezat mult praf în numai o săptămînă (nu e prima oară) și deși am aspirat covorul de trei ori la rînd, tot plin de praf e după numai cîteva zile. Iar intră ăia care spun ”Tu nu-nțelegi proasto că toată lumea crede minciuni depsre tine” deși nu sînt proastă - dacă așa ar fi, atunci de ce să nu fie adevărul? Oare îmi vor moartea? Cred că sînt nebuni, fiindcă absolut cert nu am greșit nimic. Ei spun chiar că de aia îmi pun praf și gaze/aer toxic, fiindcă am fost condamnată la moarte. E absurd. Oricum, de mutl timp sînt otrăvită și de ei nu doar de țigări și am avut și dovezi certre, obiective. De fapt asta a fost un motiv pentru care am fumat.
iar au început
”ei întotdeauna distrug îngerul și protejează diavolul”
cum adică distrug, cum adică întotdeauna
adineaori m-au scuipat cu ideea că mama mea e diavolul, ceea ce desigur nu am crezut niciodată
unii spun din nou că m-au f-t atît de rău încît am delirat - cînd de fapt nu am delirat niciodată, fiind un om inteligent
alții spun că eu, fiind total nevinovată, nu am cum să înțeleg
iar au început să mă împroaște - și, culmea, deși m-au chinuit din 84, acum ei zic că vor pe alta în locul meu - adică una normală - nu au niciun motiv să creadă că am fost vreodată anormală și paradoxul e că ei numesc anormalitate chiar propriile lor idei, faptul că mă pot scuipa cu răutate și nimeni nu îi oprește, inventează că eu sînt Dumnezeu sau dictator și nu văd pădurea din cauza copacilor - conform teoriei lor înseamnă că ei vor să distrugă scînteia ca să stingă focul, dar focul nu va fi mai bun și stingerea scînteii nu le-ar folosi, e absurd - e ca un fel de critică negativă a rațiunii pure, ca și cum ar vrea să distrugă petrolul ca să aibă alte mașini - dar petrolul e petrol, nu are culoare sau formă aparte
Una dintre ideile lor fixe e că ”au îndobitocit întreg poporul/țara” - adică i-au dezumanizat legat de mine. Tot ei spun că ”lor li s-au spus minciuni despre tine de cînd te-ai născut”. Apoi încontinuu ”Nu putem face nimic” și toate celelalte... Le-am spus de mii de ori că pot avea încredere în mine, că poate îi pot ajuta eu să facă ceva, numai să îmi spună ce, dar ei nu înțeleg. Pur și simplu mă consideră proastă și nebună, deși nu au niciun motiv și vor să dea impresia că ei nu pot face nimic legat de delirul meu - adică de faptul că chiar ei intră peste gîndul meu.
e din cauză că pe tine te-au băgat la nouă Cristina, pe altele nu le-au băgat la nouă, de aia nu te lasă în pace - bine, dar de unde rezultă că oamenii ”băgați” la nouă înnebunesc sau că erau nebuni sau că trebuie omorîți?
iar au început ăia să urle de pu afară și să rîdă, deocamdată încă nu au luat-o razna de tot - deocamdată doar pocăne în minge și strigă ca și cum ar fi doar jocul lor
și cînd te gîndești că diverse genii și intelectuali au fost acceptați cu toate maniile sau ciudățeniile lor - pe mine mă consideră nebună deși am fost un om perfect normal și modest toată viața - normal că nu sînt geniu, dar nu trebuie să mă omoare - în afară de fumat nu am avut altă greșeală, iar drept ciudățenie nu am avut decît ieșitul la cumpărături noaptea, numai de cîțiva ani, din cauza răutății celorlalți. În realitate, niciun om inteligent, geniu sau nu, femeie sau bărbat, nu poate avea ”manii” sau ciudățenii -- sînt doar invențiile proștilor acele lucruri - poate că scriu supărată acestea fiindcă ieri a fost o haită de tineri oribili care m-a chinuit seara mult (în fața blocului zgomote și porcării)
iarăși mă chinuiesc cum pot ei și au inventat că dacă poporul ar ști adevărul m-ar omorî, cînd e exact invers - m-ar lăsa în pace, de fapt sînt încontinuu torturată și chiar otrăvită, ceea ce putea fi dovedit de mulți ani - e adevărat că nu m-au omorît brusc, dar tot aia e, sau mai rău - dar poporul nu are cum să vadă sau să creadă adevărul sau să înțeleagă, mi se spune și pentru ei e mai imprtant să înțeleagă decît să respecte morala - tot timpul spun că ei au inventat minciuni despre mine - dar nu spun ei ce minciuni - și e posibil să aibă credință greșită, dar eu efectiv nu știu - pe stradă, îmi amintesc, niște oameni din popor spuneau că nu este vina lor, că așa e porunca de sus - ăia precis nu au înțeles ei, sau mă tratează drept proastă, fiindcă, din cîte scrie în cărți și știu și eu, poporul sau gloata sau prostimea cum spun ei, nu înțelege niciodată aproape nimic
dupa toate ca m-au chinuit ieri, m-au chinuit și azi, sfănta duminică cu toate delirurile lor, idei repetate de sute de ori în anii trecuți
iarăși
”pierdem totul” zic eu bine, pierdeți totul
”da de unde are atîta putere”
etc.
unul dintre vecini, un gras care nu mă salută de la începutul șederii mele aici, a ieșit de 2 ori azi în calea mea și ieri nu mai știu de cîte ori cînd m-au atacat cu haita aceea de tineri. El are o privire destul de tulbure și urîtă și își strînge buzele, cum făcea mama cînd mă bătea
au început din nou
”Cristina, tu ești desconspirată” - pentru nebunii care cred că eu aș fi combusitbil politic pentur o putere străină sau pe care nu o vor - încă o idee absurdă a lor
vă avertizez că ei au mii de deliruri și că ei spun mereu că oamenii cred că totul e în mintea mea, adică inventez
eu voi pleca de pe facebook cel putin o vreme, că oricum nu am pe nimeni, iar pe cele două persoane cu care comunicam pe facebook plus o a treia, o fostă colegă de școală, le voi contacta prin telefon dacă e nevoie
ticăloși și canalii infecte - iar mă împroașcă încontinuu - înainte să închid mai spicuiesc două chestiuni
”oamenii prin Dumnezeu înțeleg ceva înfricoșător și tu ești un om bun și blînd” Bine, zic eu, înseamnă că e un lucru bun că ei nu cred că eu aș fi Dumnezeu, cum ziceau alții, ce vezi rău în asta?
”Cristina, tu nu ai lovit pe nimeni niciodată” Da, zic eu, oricum nu știu cum să îi lovesc
”Binele nu are nicio șansă în fața răului. Oamenii sînt atrași de bani și lucruri strălucitoare” Da, oamenii-coțofene, zic eu
Etc.
m-au secat cu minciuni zilele astea - acum mă doare destul de rău ficatul
”Cristina, pe tine te-au făcut albie de porci, pentru tine nu se mai poate nimic, trebuie să te omori”
”Toată lumea vrea să te sinucizi Cristina”
”Evreii sînt singurii care au dreptate”. Insinuează că eu sînt de vină că ”evreii au pierdut o parte din Palestina”
Nu e adevărat. Nu explic totul în detaliu. Voi nu sunteți imparțiali nici politic măcar, nici voi ăștia de pe facebook.
Atunci a fost singura dată din viața mea cînd am urmărit șitirile, numai din cauza altora, nu din atracția mea personală. Așa era curentul de opinie în mass-media - eu am avut doar un mic sentiment pro-palestinian - presupun că era totul deja stabilit, cum urma să se întîmple. O emoție doar. Eu nu am fost niciodată un clovn politic și nu am fost proastă, nu am intrat în niciun circ și presupun că nici pentru bani, să fi murit de foame, nu aș fi făcut așa ceva. Toți mint, nu mai explic, se poate dovedi.
Plec temporar de pe facebook, ca să nju vă dăunez cumva, fiindcă sînt prea multe conexiuni în ceea ce postați, cu voi, cei care nu vorbiți de fapt cu mine.
Tot ei - ne pare rău, trebuie să te fu--m și să te omorîm că altfel ne facem țara de rîs
” e de-ajuns să te lovească o dată că după aia nu te mai lasă pînă nu te omoară”
mă tratează complet drept idioată și următoarea frază o voi scrie, fiindcă e o blasfemie înfiorătoare și apoi mă retrag - eu chiar am fost un om perfect și merit, cum am meritat mereu, să am dreptul la studii - acum postuniversitare, orice, oricît de minor - și la muncă, măcar jumătate de normă. Nu am avut niciun drept toată viața.
Ei spun doar minciuni - acum au zis că e vorba de purtarea unei cruci - respectiv să port eu nebunii din țara asta și din lume în cîrcă și că oamenii de aceea mă izolează și nimeni nu vorbește cu mine - fiindcă se tem de un transfer al nebunilor din spinarea mea în cîrca lor prin faptul că eu aș povesti altora despre necazurile mele - în realitate nu au dreptate, pe lîngă cruzimea diabolică sînt și foarte proști, fiindcă nu au văzut perfecțiunea mea morală, care este și a fost reală. Cum cred ei că eu aș fi putut face așa ceva? Și de ce mă consideră ei proastă? Vă jur pe Dumnezeu și viață că mint. Ei probabil iau drept doavadă faptul că am scris adevărul pe facebook sau pe blogul meu cînd, de fapt, e ilogic, nu mai explic.
dupa ce am intrat pe facebook m-au lovit în creier puternic, deci voi ieși
vă las cu bine
au zis că ”nu e vorba de nicio cruce, e vorba de mereu alți și alți nebuni care te f. ”
”în tine pur și simplu nu au avut încredere”
au obsesii cu ”aranjarea”, ”terminarea” mea și alte eufemisme pentru omorîre. Acum ei zic - nu pe tine te termină, ci pe ei. Pe ei nu au cum, fiindcă vin mereu alții cu alte idei delirante și rar de tot adevărul. Eu totuși nu am crezut nicio aberație vreodată. Mereu îi apucă ”iertare”, complimentele mele Cristina” (răutăcios), aplauze (bat din palme afară și alții spun cuvîntul aplauze peste mintea mea), ajunge, jos pălăria etc.
am omis să spun - niciodată nu am avut pretenții de niciun fel și aș fi fost cea mai fericită femeie cu putință dacă mi-ar fi lăsat măcar bucuria unei munci manuale, oricît de plicticoasă și prost remunerată - ar fi însemnat viața, lucru pe care l-am sperat din 84.
În final, vă las cu un mic exercițiu logic simplu:
este mincinos cel care spune ”Toți mint în afară de tine, Cristina” ?
azi mi-au spus ceva nou - dar care intră în una dintre categoriile lor de delir
”eu am omorît un om, Cristina ”
Bine zic eu, nu știu cine ești, de ce îmi spui asta?
Eu nu te pot ierta, dacă poate, să te ierte Dumnezeu.
ei spuneau de multe ori că la revoluție au pus gheara pe putere și pe mine cei răi - cînd nu e asta și eu nu am greșit nimic la revoluție
tot ei spuneau că eu sînt complet nevinovată și că am fost amplasată în blocuri de condamnați
aceste lucruri se leagă, dar eu am fost torturată din 84, deci trag concluzia că unii proști cred că eu am fost unealta ”revoluționarilor”
tata, de asemenea, spunea că eu nu știu încă atunci cînd unul dintre rarii noștri musafiri a spus intrînd la noi ”Lasciate Ogni Speranza Voi Ch'entrate”
vă avertizez că ei au sute de deliruri hipercomplexe, probabil fiindcă sînt mulți și proști unii
ideea e că ei spun astea ca să creadă prostii ca eu spun asa
sâmbătă, 14 iulie 2018
jurnal de zi și noapte
Uneori m-am întrebat - oare oamenii care caută comori și antichități înțeleg cît de vechi sînt pietrele pe care calcă în neștire? Intrînd în biserica Stavropoleos, m-am închinat pe piatra tocită a pragului. Ați simțit oare, în biserici vechi - de numai cîteva secole - cît de tocite sînt lespezile? Ați simțit în nava bisericii spiritul acela concav imprimat, parcă sculptat în lemn moale, rupîndu-vă privirea din înaltul bolții către tălpile picioarelor? Nu ați simțit oare că pășiți peste pietatea înaintașilor? Dar cînd ați văzut luna, ca o fecioară despletită, oglindită în luciul prundișului - oare cît de vechi - aruncat ca o mînă de pietre rare în luncă? Ori poate zăpezile vă sînt mai aproape de suflet - și ele, oare cît de vechi?
Oare credeți că am greșit dezvelindu-mi sufletul mereu, ca acum? De mii de ori. Suflet de nisip - unde ți-e ceasornicul?
Culmea e că sînt unii care spun că, deși eu mi-am explicat sufletul de atîtea ori ca mai sus, totuși ”ei” credeau că nu e al meu și că sînt influențată telepatic de altcineva. Probabil că erau foarte proști, cînd era evident viața mea și gîndirea mea. Eu nu cred că gîndeau așa o aberație.
Oare cîte profiluri de fete tinere oi fi desenat în copilărie, inclusiv pe băncile din clasă cu creionul? Am înțeles diverse lucruri inconștiente - dar de ce atîtea profiluri? Să fi avut eu origini demult în Egipt? Evident profilul din stînga, fiindcă e mai ușor de creionat.
Cîntărirea inimii - azi, întorcîndu-mă din oraș, am găsit un fulg alb pe covorul din dormitor, după ce am văzut porumbelul alb în stația de tramvai.
iar au început - ”întotdeauna se întîmplă la fel, lumea la început crede în ea și apoi toți cred în ailaltă” -
”ailaltă e o scroafă, tu nu ești”
”toți preferă să mori decît să recunoaștem adevărul”
”puterea celor de la guvern se bazează pe sacrificiul tău și toată lumea crede minciuni despre tine deci trebuie să mori”
Nu am cum să le explic unor nebuni că nu e așa și că e simplu - nu au de ce să facă rău unui om evident nevinovat - eu.
Nimeni nu are cum să creadă lucruri rele despre mine - oricît de proști ar fi - cum naiba poți să crezi minciuni despre un om care evident e în mod real izolat cu forța și care evident a fost respins pretutindeni încercînd să fie împreună cu alții, să muncească? Nu am avut nicio șansă - cum aș putea crede că ei cred ceva rău despre... ce gîndesc de exemplu, asta ar fi culmea!
Amintiți-vă cîntecul Mona Lisa al lui Nat King Cole - cum să învinovățești o femeie numai fiindcă e singură?
Eu am fost o persoană care a iubit și respectat mult tradițiile, obiceiurile și toate regulile de politețe - am avut doar vreo 2-3 mici greșeli în acest sens. Azi am dăruit unei femei niște flori - ceea ce nu prea se cade - dar nu îmi pare rău, de obicei nu fac așa ceva, m-am bucurat doar, amintindu-mi că dădeam în copilărie profesoarelor, dar și colegelor de 1 Martie.
oare, dacă aș fi avut dreptul să muncesc, nu ar fi înțeles lumea în 15-20 ani cum sînt în realitate?
la revedere - acum a băgat ticălosul de sus bormașina - mîrlanul cu bormașină, vorba lui A.A.A. - în primii ani de ședere aici, după toate că spuneau mereu în gîndul meu că trebuie să mă omoare ca să ascundă faptul că sînt nevinovată (!) băgau vreo 3-4 bormașinile...apoi restul ”bucuriilor”. Acum vechea lor concluzie despre mine: ”i-au păcălit pe toți”, ca și cum oamenii chiar cred minciuni despre mine și de aceea m-au izolat și zic mereu că vor să mă omor sau să mă ”las” omorîtă de ei mai bine.
Mi se spune că sinuciderea e un păcat și pentru cei răi și că, atunci cînd am sărit eu pe geam, am crezut că voi deveni ca ăia răi, care erau și nebuni - și deci am păcătuit. Nu cred că am păcătuit, fiindcă aveam o durere înfiorătoare de cap și, pe moment, oricine ar fi gîndit exact ca mine, mai ales după toată închisoarea și tortura din 84 pînă în 1998 - deci 14 ani continuu. Am judecat greșit pe moment, fiindcă toate datele experienței mele erau insuficiente atunci - și am cerut în zadar ajutorul de a ajunge la un spital. Dumnezeu a lăsat liber-arbitrul, dar atunci era durere monstruoasă. Vă mai amintiți de Fanny din Departe de lumea dezlănțuită...? Ea a păcătuit, ca toți oamenii, din neștiință. Așa și tu atunci, mi s-a sugerat...eu totuși mă contrazic cu ei. Cei doi păcătoși mor, și copilul, dar Fanny era nevinovată. Eu nu cred că am fost proastă ca ea...dar în esență avem puncte comune, recunosc. Fiind săracă, ea este îngropată de partea cu sinucigașii, deși murise de moarte bună, iar florile de pe mormîntul ei sînt distruse. Iar mie mi-a luat un hrăpăreț și locul de veci. Deși m-am împotrivit. Mi-a rămas locul cu 2 membri ai familiei unul peste altul, unde zice mama că trebuie să o îngrop și pe ea. Acum ei zic din nou că pe mine o să mă bage acolo. Probabil că iar vor începe o serie de amenințări de moarte și concluzii urîte ale lor. De fapt, poate că nu, nu știu ce mai vor să facă acum.
Dumnezeu a spus să nu ucizi - există doar anumite excepții, dar legat de mine nu se aplică niciuna. Nu e nevoie să omori sau să preacurvești sau să depui mărturie mincinoasă ca să înțelegi de ce sau că Dumnezeu are dreptate. Crede și nu cerceta acestea, zic eu, așa e corect. Eu nu am avut greșeli sau păcate, în afară de fumat - ei zic că nu există om să nu greșească și că sînt vanitoasă că nu am greșit. Eu cred că am dreptate, nu mai explic, și cred cu tărie că nu sînt singura. Să nu ucizi înseamnă să nu ucizi nici pe cel rău, decît dacă știi sigur că va lovi un om bun și atunci de fapt Dumnezeu îți ghidează mîna. Altfel, la ce bun? Dar eu am fost și un om bun și nu am făcut deloc răul. Vechea problemă a liber-arbitrului.
iarăși cei/cel care spune că ”tu ai fost condamnată pentru un lucru de care tu nici n-ai habar” Le-am explicat clar că nu se poate - ei zic că există și condamnări de oameni nevinovați - eu le numesc altfel - erori sau crime. Niciodată nu vor să îmi spună ce crimă aș fi comis eu.
azi m-au chinuit intermitent cu zgomote cum au făcut de multe ori, probabil în funcție și de oamenii care trec - străini - la plimbare prin spatele blocului
Au bubuit vecinii destul de mult și acum au ieșit copiii să urle destul de urît afară - unii ziceau azi peste mintea mea, din nou - că de ce sînt agitați ei dacă eu sînt calmă - vă dau răspunsul corect: ei nu sînt agitați din cauza calmului meu și nici din cauza mea deloc, ci fiindcă așa e felul lor, după cum felul meu e să fiu calmă și echilibrată - sînt unii care cred că eu nu îi pot controla pe ăia care urlă sau fac zgomot etc. E logic și acest răspuns: o femeie sau un bărbat obișnuit, ca mine, nu poate controla alți oameni. Cum să controlezi un om, adult mai ales, pe care nici nu-l cunoști? O pisică, un cîine - pot unii să îi controleze, poate Dumnezeu. Grupurile sau mulțimile - nu indivizii - sînt influențate de factori obiectivi de mediu. Cei mai mulți indivizi, chiar toți, aparțin, mai mult sau mai puțin, unor grupuri. Unul dintre factorii obiectivi este viața oamenilor cu care ei au o anumită conexiune - eu de pildă am o oarecare influență ÎN APARENȚĂ, din cauză că ei de fapt au influență asupra mea. Mă dor ochii uneori, alteori organele interne, alteori am mîncărimi feroce de burtă sau ochi, de parcă ei ar fi paraziți cînd fac zgomot. Ei încep primii, nu durerile mele. Fiind o persoană calmă, în momentul în care ei se agită să mă lovească sau să facă zgomote, sau să mă maltrateze sexual de la distanță cumva - atunci de obicei se agită toți ceilalți ca niște paparude, dar nu catolice, și uneori chiar plouă. Acum ăștia tot bubuie intermitent și urît. Mie mi-au făcut zgomote de acum 29 de ani, înainte doar părinții urlau. Repet, în ciuda calmului meu, nu din cauza calmului meu. Calmul unei persoane poate uneori să îi calmeze pe ceilalți, dar eu nu am iluzia de a îi controla, numai Dumnezeu poate. Muzica clasică e singurul lucru care îi mai liniștește, aparent dacă ascult eu. În plus, pe mine mă ajută fizic în mod obiectiv - îmi place foarte mult, trăiesc emoții senine și amintiri frumoase, bucurii sufletești întregi și îmi calmează durerea de stomac sau coloană etc. Poate fiindcă Dumnezeu - înțeles ca spirit sau logică a sistemului în acest context - mă ajută indirect prin efluviile muzicii, nu fiindcă muzica însăși mă ajută. E vorba de muzica instrumentală, fără voci, fără cuvinte. E logic asta - fiindcă ariile corticale corespunzătoare limbajului verbal sînt ocupate cu altceva.
chestiune teoretică și logică: interpretarea sau reprezentarea
este adevărat că viața mea - perfect normală comportamental, ca gîndire și afectivitate - a fost interpretată drept nebunie - că eu aș fi nebună adică.
Mai mult decît atît - unii au inventat, din cîte țin minte, că eu - o persoană mereu realistă și obiectivă - eu aș fi nebună fiindcă interpretez realitatea.
realitatea e obiectivă și permite milioane de reprezentări sau interpretări pentru același obiect
unii au spus că într-adevăr eu am fost mereu obiectivă și am trăit în realitate, dar că oamenii au nevoie de sensuri pentru diverse lucruri rele sau bune și de aceea ei trăiesc în fantezie sau fantasme
au existat mii de interpretări în viața mea din partea celor care intră peste mintea mea. De pildă au inventat că sărăcia familiei mele și a mea era ”de fațadă”, pentru a îi păcăli pe alții politic sau altfel
au inventat că dacă eu merg la biserică - ceea ce s-a întîmplat și în ultimii ani - este fiindcă eu aș fi nebună sau ipocrită
etc.
cel mai greu e să îi faci pe oameni să vadă realitatea, în cazul în care într-adevăr te interesează să-i scoți din vraja care le cuprinde gîndirea, dar, de obicei, nimeni nu dorește asta, nici eu acum - spun doar că lucrurile sînt așa cum sînt
recunosc că eu însămi am o reprezentare asupra lumii, dar e corectă sau aproape corectă, deși oamenii spun că eu aș fi proastă mulțimea de interpretări asupra realității este precum cozile de măgar din povești - sfîșie omul condamnat
este absurd să judeci un om, oricine știe că judecarea însăși - vezi Kafka și existențialiștii - este crimă.
Iar vor unii să îmi pună politica în cap - au inventat că eu sînt condamnată la moarte pentru atitudinea mea antiamericană și antisemită, dovedită în trecut, cînd am urmărit știrile BBC și visam la pace între Israel și Palestina și independență pentru Palestina. Din păcate ei mint, eu nu am fost nebună niciodată și nu am avut nicio legătură cu politica. Erau anumite direcții în mass media atunci, dar posibil ați uitat, eu nu mai explic totul din nou, fiindcă nevinovăția mea e clară și poate fi dovedită și acum. Alții zic că românii se simt controlați prin mine și cred că din cauza mea nu merg bine lucrurile în țară. Și că de aceea nu mă vor și îmi vor moartea. Absolut sigur nimic nu merge rău din cauza mea.
Mai spun alții că eu sînt o regină pe care ei vor să o decapiteze FIINDCĂ eu sînt exact opusul a ceea ce cred ei. Asta nu e deloc logic, ar fi de înțeles dacă ar vrea omorîrea mea PENTRU ceea ce cred ei că sînt eu.
Azi, ca și zilele trecute, iar zgomot încontinuu în bloc și de afară - iar au început! Am ieșit pe stradă și din nou au făcut defilare lungă de mașini, cum au făcut zi de zi mult timp, și anii trecuți.
Iar plouă acum.
azi mi-am luat flori de la o bătrînă de pe stradă - chiar dacă par buruieni, mie îmi plac toate florile.
”Ea, nefiind niciodată nebună, nu are cum să înțeleagă”
O altă reinterpretare a statutului meu social - spuneam că am suferit cel mai mult, de fapt singura mea durere a fost că nu am avut de fapt statutul de om liber, respectiv drepturile fundamentale ale omului - încă din 1984. Anume dreptul de a avea familie (copil, fie și adoptiv), dar și muncă sau studii, avînd în vedere momentul istoric. Nimic altceva. ”Ei” sau ele spun că nu e adevărat, că am avut drepturile toate legal (eu mă îndoiesc, după tot ce mi s-a spus), dar că lumea nu m-a lăsat pur și simplu să fac nimic, nu m-a acceptat pur și simplu. Tot ei spun că ”tu ai fost doar un om torturat și chinuit”. Au intrat din nou, deocamdată cu forță mai mică. E cîteodată unul (poate român) care mă împroașcă în engleză - dar din ce în ce mai rar - azi cu ideea că ea (poate crede că eu sau o persoană anume) a fost cea mai lacomă cu putință. De fapt nu am fost lacomă nici la mâncare, nici la nimic altceva și am trăit în frustrări și lipsuri. Tot ei spun că oamenii trebuie să creadă în ceva, de aceea creează ei iluzii pentru alții despre mine. Nu au dreptate - de ce oare trebuie să creadă oamenii mii și mii de lucruri rele - eu de exemplu am fost un om veșnic pozitiv și unii au aruncat numai răul asupra mea. Tot ei mai spun că eu nu am reușit efectiv să ies dintre nebuni, asta e tot. Dar nu aveam cum. De multe ori, mai demult, unii spuneau că toți sînt nebuni, nu doar România.
”Întreaga lume trăiește cu iluzia că tu ești altceva decît ești, Cristina” La cine se referă oare? Oare cine sînt ei? Ce iluzie? La întrebarea de ce mi-au răspuns că li s-au spus minciuni de cînd m-am născut și e imposibil ca ei să se trezească la realitate - și că nu se dorește acest lucru, fiindcă lumea ar fi dezamăgită că a torturat un om nevoiaș și bun și nevinovat. Mi-au mai spus că lumea crede că eu creez aceste idei sau concluzii ale lor, că adică inventez fiindcă sînt nebună și că toți psihiatrii sau psihologii nu pot recunoaște adevărul. Îmi tot spun mereu că numai nebunii sînt oameni raționali. Sau că oamenii raționali și normali sînt mereu considerați nebuni, așa cum scriu unele cărți. Ei spun mereu că eu trebuie să îmi accept soarta, să înțeleg că mereu tot răul se aruncă asupra mea. Este ideea multora, spun ei, de sacrificiu necesar. Poate, spun eu, dar e doar o idee.
Ei spun că oamenii care nu reușesc să convingă proștii nu sînt niciodată acceptați și că trebuia să îi conving că merită să mă lase în viață. Niciodată nu am avut delir de grandoare să cred că trebuie să conving pe alții despre valoarea mea - sau altfel spus, nu am fost paranoică. Ei mă avertizează că tot ce scriu acum, fiind exact adevărul, exact ce mi-au spus, poate să le trezească din nou ura sau ideile lor negative despre mine și că mă vor lovi din nou. Că proștii cred că eu inventez lucrurile astea ca să obțin libertatea, sau să îmi sap singură mormîntul, dar sentința mea nedreaptă e definitivă. Totuși e adevărat că am fost mereu un om bun și normal și încă mai pot face ceva bun pentru alții și pentru mine, inclusiv studiu intelectual sau muncă. Încă mai pot vorbi, merge, iubi, munci și viața e un miracol și o respect.
Tu n-ai suport social Cristina, deci nu ești bună de nimic, intelectualii, pentru a funcționa, trebuie să aibă suport social - această idee mi se pare aproape de realitate mie. E ceva logic și simplu. Dar, pentru a nu avea suport social, eu am fost lovită încontinuu din 1984, aproape zi de zi, fără niciun motiv. Atît în munca fizică cît și intelectuală. Adesea ei vorbesc în gîndul meu ca și cum au impresia că eu sînt proastă (unul chiar mi-a spus că lumea crede că oamenii de condiția mea socială sînt proști) și mi-au spus ieri că suportul social înseamnă doar să fii respectat și să nu fii f--t. Eu nu știu cu certitudine dacă femeile pot fi numărate printre intelectuali sau dacă nu, chiar dacă restul lucrurilor le-am înțeles în mare parte de mult.
Oare credeți că am greșit dezvelindu-mi sufletul mereu, ca acum? De mii de ori. Suflet de nisip - unde ți-e ceasornicul?
Culmea e că sînt unii care spun că, deși eu mi-am explicat sufletul de atîtea ori ca mai sus, totuși ”ei” credeau că nu e al meu și că sînt influențată telepatic de altcineva. Probabil că erau foarte proști, cînd era evident viața mea și gîndirea mea. Eu nu cred că gîndeau așa o aberație.
Oare cîte profiluri de fete tinere oi fi desenat în copilărie, inclusiv pe băncile din clasă cu creionul? Am înțeles diverse lucruri inconștiente - dar de ce atîtea profiluri? Să fi avut eu origini demult în Egipt? Evident profilul din stînga, fiindcă e mai ușor de creionat.
Cîntărirea inimii - azi, întorcîndu-mă din oraș, am găsit un fulg alb pe covorul din dormitor, după ce am văzut porumbelul alb în stația de tramvai.
iar au început - ”întotdeauna se întîmplă la fel, lumea la început crede în ea și apoi toți cred în ailaltă” -
”ailaltă e o scroafă, tu nu ești”
”toți preferă să mori decît să recunoaștem adevărul”
”puterea celor de la guvern se bazează pe sacrificiul tău și toată lumea crede minciuni despre tine deci trebuie să mori”
Nu am cum să le explic unor nebuni că nu e așa și că e simplu - nu au de ce să facă rău unui om evident nevinovat - eu.
Nimeni nu are cum să creadă lucruri rele despre mine - oricît de proști ar fi - cum naiba poți să crezi minciuni despre un om care evident e în mod real izolat cu forța și care evident a fost respins pretutindeni încercînd să fie împreună cu alții, să muncească? Nu am avut nicio șansă - cum aș putea crede că ei cred ceva rău despre... ce gîndesc de exemplu, asta ar fi culmea!
Amintiți-vă cîntecul Mona Lisa al lui Nat King Cole - cum să învinovățești o femeie numai fiindcă e singură?
Eu am fost o persoană care a iubit și respectat mult tradițiile, obiceiurile și toate regulile de politețe - am avut doar vreo 2-3 mici greșeli în acest sens. Azi am dăruit unei femei niște flori - ceea ce nu prea se cade - dar nu îmi pare rău, de obicei nu fac așa ceva, m-am bucurat doar, amintindu-mi că dădeam în copilărie profesoarelor, dar și colegelor de 1 Martie.
oare, dacă aș fi avut dreptul să muncesc, nu ar fi înțeles lumea în 15-20 ani cum sînt în realitate?
la revedere - acum a băgat ticălosul de sus bormașina - mîrlanul cu bormașină, vorba lui A.A.A. - în primii ani de ședere aici, după toate că spuneau mereu în gîndul meu că trebuie să mă omoare ca să ascundă faptul că sînt nevinovată (!) băgau vreo 3-4 bormașinile...apoi restul ”bucuriilor”. Acum vechea lor concluzie despre mine: ”i-au păcălit pe toți”, ca și cum oamenii chiar cred minciuni despre mine și de aceea m-au izolat și zic mereu că vor să mă omor sau să mă ”las” omorîtă de ei mai bine.
Mi se spune că sinuciderea e un păcat și pentru cei răi și că, atunci cînd am sărit eu pe geam, am crezut că voi deveni ca ăia răi, care erau și nebuni - și deci am păcătuit. Nu cred că am păcătuit, fiindcă aveam o durere înfiorătoare de cap și, pe moment, oricine ar fi gîndit exact ca mine, mai ales după toată închisoarea și tortura din 84 pînă în 1998 - deci 14 ani continuu. Am judecat greșit pe moment, fiindcă toate datele experienței mele erau insuficiente atunci - și am cerut în zadar ajutorul de a ajunge la un spital. Dumnezeu a lăsat liber-arbitrul, dar atunci era durere monstruoasă. Vă mai amintiți de Fanny din Departe de lumea dezlănțuită...? Ea a păcătuit, ca toți oamenii, din neștiință. Așa și tu atunci, mi s-a sugerat...eu totuși mă contrazic cu ei. Cei doi păcătoși mor, și copilul, dar Fanny era nevinovată. Eu nu cred că am fost proastă ca ea...dar în esență avem puncte comune, recunosc. Fiind săracă, ea este îngropată de partea cu sinucigașii, deși murise de moarte bună, iar florile de pe mormîntul ei sînt distruse. Iar mie mi-a luat un hrăpăreț și locul de veci. Deși m-am împotrivit. Mi-a rămas locul cu 2 membri ai familiei unul peste altul, unde zice mama că trebuie să o îngrop și pe ea. Acum ei zic din nou că pe mine o să mă bage acolo. Probabil că iar vor începe o serie de amenințări de moarte și concluzii urîte ale lor. De fapt, poate că nu, nu știu ce mai vor să facă acum.
Dumnezeu a spus să nu ucizi - există doar anumite excepții, dar legat de mine nu se aplică niciuna. Nu e nevoie să omori sau să preacurvești sau să depui mărturie mincinoasă ca să înțelegi de ce sau că Dumnezeu are dreptate. Crede și nu cerceta acestea, zic eu, așa e corect. Eu nu am avut greșeli sau păcate, în afară de fumat - ei zic că nu există om să nu greșească și că sînt vanitoasă că nu am greșit. Eu cred că am dreptate, nu mai explic, și cred cu tărie că nu sînt singura. Să nu ucizi înseamnă să nu ucizi nici pe cel rău, decît dacă știi sigur că va lovi un om bun și atunci de fapt Dumnezeu îți ghidează mîna. Altfel, la ce bun? Dar eu am fost și un om bun și nu am făcut deloc răul. Vechea problemă a liber-arbitrului.
iarăși cei/cel care spune că ”tu ai fost condamnată pentru un lucru de care tu nici n-ai habar” Le-am explicat clar că nu se poate - ei zic că există și condamnări de oameni nevinovați - eu le numesc altfel - erori sau crime. Niciodată nu vor să îmi spună ce crimă aș fi comis eu.
azi m-au chinuit intermitent cu zgomote cum au făcut de multe ori, probabil în funcție și de oamenii care trec - străini - la plimbare prin spatele blocului
Au bubuit vecinii destul de mult și acum au ieșit copiii să urle destul de urît afară - unii ziceau azi peste mintea mea, din nou - că de ce sînt agitați ei dacă eu sînt calmă - vă dau răspunsul corect: ei nu sînt agitați din cauza calmului meu și nici din cauza mea deloc, ci fiindcă așa e felul lor, după cum felul meu e să fiu calmă și echilibrată - sînt unii care cred că eu nu îi pot controla pe ăia care urlă sau fac zgomot etc. E logic și acest răspuns: o femeie sau un bărbat obișnuit, ca mine, nu poate controla alți oameni. Cum să controlezi un om, adult mai ales, pe care nici nu-l cunoști? O pisică, un cîine - pot unii să îi controleze, poate Dumnezeu. Grupurile sau mulțimile - nu indivizii - sînt influențate de factori obiectivi de mediu. Cei mai mulți indivizi, chiar toți, aparțin, mai mult sau mai puțin, unor grupuri. Unul dintre factorii obiectivi este viața oamenilor cu care ei au o anumită conexiune - eu de pildă am o oarecare influență ÎN APARENȚĂ, din cauză că ei de fapt au influență asupra mea. Mă dor ochii uneori, alteori organele interne, alteori am mîncărimi feroce de burtă sau ochi, de parcă ei ar fi paraziți cînd fac zgomot. Ei încep primii, nu durerile mele. Fiind o persoană calmă, în momentul în care ei se agită să mă lovească sau să facă zgomote, sau să mă maltrateze sexual de la distanță cumva - atunci de obicei se agită toți ceilalți ca niște paparude, dar nu catolice, și uneori chiar plouă. Acum ăștia tot bubuie intermitent și urît. Mie mi-au făcut zgomote de acum 29 de ani, înainte doar părinții urlau. Repet, în ciuda calmului meu, nu din cauza calmului meu. Calmul unei persoane poate uneori să îi calmeze pe ceilalți, dar eu nu am iluzia de a îi controla, numai Dumnezeu poate. Muzica clasică e singurul lucru care îi mai liniștește, aparent dacă ascult eu. În plus, pe mine mă ajută fizic în mod obiectiv - îmi place foarte mult, trăiesc emoții senine și amintiri frumoase, bucurii sufletești întregi și îmi calmează durerea de stomac sau coloană etc. Poate fiindcă Dumnezeu - înțeles ca spirit sau logică a sistemului în acest context - mă ajută indirect prin efluviile muzicii, nu fiindcă muzica însăși mă ajută. E vorba de muzica instrumentală, fără voci, fără cuvinte. E logic asta - fiindcă ariile corticale corespunzătoare limbajului verbal sînt ocupate cu altceva.
chestiune teoretică și logică: interpretarea sau reprezentarea
este adevărat că viața mea - perfect normală comportamental, ca gîndire și afectivitate - a fost interpretată drept nebunie - că eu aș fi nebună adică.
Mai mult decît atît - unii au inventat, din cîte țin minte, că eu - o persoană mereu realistă și obiectivă - eu aș fi nebună fiindcă interpretez realitatea.
realitatea e obiectivă și permite milioane de reprezentări sau interpretări pentru același obiect
unii au spus că într-adevăr eu am fost mereu obiectivă și am trăit în realitate, dar că oamenii au nevoie de sensuri pentru diverse lucruri rele sau bune și de aceea ei trăiesc în fantezie sau fantasme
au existat mii de interpretări în viața mea din partea celor care intră peste mintea mea. De pildă au inventat că sărăcia familiei mele și a mea era ”de fațadă”, pentru a îi păcăli pe alții politic sau altfel
au inventat că dacă eu merg la biserică - ceea ce s-a întîmplat și în ultimii ani - este fiindcă eu aș fi nebună sau ipocrită
etc.
cel mai greu e să îi faci pe oameni să vadă realitatea, în cazul în care într-adevăr te interesează să-i scoți din vraja care le cuprinde gîndirea, dar, de obicei, nimeni nu dorește asta, nici eu acum - spun doar că lucrurile sînt așa cum sînt
recunosc că eu însămi am o reprezentare asupra lumii, dar e corectă sau aproape corectă, deși oamenii spun că eu aș fi proastă mulțimea de interpretări asupra realității este precum cozile de măgar din povești - sfîșie omul condamnat
este absurd să judeci un om, oricine știe că judecarea însăși - vezi Kafka și existențialiștii - este crimă.
Iar vor unii să îmi pună politica în cap - au inventat că eu sînt condamnată la moarte pentru atitudinea mea antiamericană și antisemită, dovedită în trecut, cînd am urmărit știrile BBC și visam la pace între Israel și Palestina și independență pentru Palestina. Din păcate ei mint, eu nu am fost nebună niciodată și nu am avut nicio legătură cu politica. Erau anumite direcții în mass media atunci, dar posibil ați uitat, eu nu mai explic totul din nou, fiindcă nevinovăția mea e clară și poate fi dovedită și acum. Alții zic că românii se simt controlați prin mine și cred că din cauza mea nu merg bine lucrurile în țară. Și că de aceea nu mă vor și îmi vor moartea. Absolut sigur nimic nu merge rău din cauza mea.
Mai spun alții că eu sînt o regină pe care ei vor să o decapiteze FIINDCĂ eu sînt exact opusul a ceea ce cred ei. Asta nu e deloc logic, ar fi de înțeles dacă ar vrea omorîrea mea PENTRU ceea ce cred ei că sînt eu.
Azi, ca și zilele trecute, iar zgomot încontinuu în bloc și de afară - iar au început! Am ieșit pe stradă și din nou au făcut defilare lungă de mașini, cum au făcut zi de zi mult timp, și anii trecuți.
Iar plouă acum.
azi mi-am luat flori de la o bătrînă de pe stradă - chiar dacă par buruieni, mie îmi plac toate florile.
”Ea, nefiind niciodată nebună, nu are cum să înțeleagă”
O altă reinterpretare a statutului meu social - spuneam că am suferit cel mai mult, de fapt singura mea durere a fost că nu am avut de fapt statutul de om liber, respectiv drepturile fundamentale ale omului - încă din 1984. Anume dreptul de a avea familie (copil, fie și adoptiv), dar și muncă sau studii, avînd în vedere momentul istoric. Nimic altceva. ”Ei” sau ele spun că nu e adevărat, că am avut drepturile toate legal (eu mă îndoiesc, după tot ce mi s-a spus), dar că lumea nu m-a lăsat pur și simplu să fac nimic, nu m-a acceptat pur și simplu. Tot ei spun că ”tu ai fost doar un om torturat și chinuit”. Au intrat din nou, deocamdată cu forță mai mică. E cîteodată unul (poate român) care mă împroașcă în engleză - dar din ce în ce mai rar - azi cu ideea că ea (poate crede că eu sau o persoană anume) a fost cea mai lacomă cu putință. De fapt nu am fost lacomă nici la mâncare, nici la nimic altceva și am trăit în frustrări și lipsuri. Tot ei spun că oamenii trebuie să creadă în ceva, de aceea creează ei iluzii pentru alții despre mine. Nu au dreptate - de ce oare trebuie să creadă oamenii mii și mii de lucruri rele - eu de exemplu am fost un om veșnic pozitiv și unii au aruncat numai răul asupra mea. Tot ei mai spun că eu nu am reușit efectiv să ies dintre nebuni, asta e tot. Dar nu aveam cum. De multe ori, mai demult, unii spuneau că toți sînt nebuni, nu doar România.
”Întreaga lume trăiește cu iluzia că tu ești altceva decît ești, Cristina” La cine se referă oare? Oare cine sînt ei? Ce iluzie? La întrebarea de ce mi-au răspuns că li s-au spus minciuni de cînd m-am născut și e imposibil ca ei să se trezească la realitate - și că nu se dorește acest lucru, fiindcă lumea ar fi dezamăgită că a torturat un om nevoiaș și bun și nevinovat. Mi-au mai spus că lumea crede că eu creez aceste idei sau concluzii ale lor, că adică inventez fiindcă sînt nebună și că toți psihiatrii sau psihologii nu pot recunoaște adevărul. Îmi tot spun mereu că numai nebunii sînt oameni raționali. Sau că oamenii raționali și normali sînt mereu considerați nebuni, așa cum scriu unele cărți. Ei spun mereu că eu trebuie să îmi accept soarta, să înțeleg că mereu tot răul se aruncă asupra mea. Este ideea multora, spun ei, de sacrificiu necesar. Poate, spun eu, dar e doar o idee.
Ei spun că oamenii care nu reușesc să convingă proștii nu sînt niciodată acceptați și că trebuia să îi conving că merită să mă lase în viață. Niciodată nu am avut delir de grandoare să cred că trebuie să conving pe alții despre valoarea mea - sau altfel spus, nu am fost paranoică. Ei mă avertizează că tot ce scriu acum, fiind exact adevărul, exact ce mi-au spus, poate să le trezească din nou ura sau ideile lor negative despre mine și că mă vor lovi din nou. Că proștii cred că eu inventez lucrurile astea ca să obțin libertatea, sau să îmi sap singură mormîntul, dar sentința mea nedreaptă e definitivă. Totuși e adevărat că am fost mereu un om bun și normal și încă mai pot face ceva bun pentru alții și pentru mine, inclusiv studiu intelectual sau muncă. Încă mai pot vorbi, merge, iubi, munci și viața e un miracol și o respect.
Tu n-ai suport social Cristina, deci nu ești bună de nimic, intelectualii, pentru a funcționa, trebuie să aibă suport social - această idee mi se pare aproape de realitate mie. E ceva logic și simplu. Dar, pentru a nu avea suport social, eu am fost lovită încontinuu din 1984, aproape zi de zi, fără niciun motiv. Atît în munca fizică cît și intelectuală. Adesea ei vorbesc în gîndul meu ca și cum au impresia că eu sînt proastă (unul chiar mi-a spus că lumea crede că oamenii de condiția mea socială sînt proști) și mi-au spus ieri că suportul social înseamnă doar să fii respectat și să nu fii f--t. Eu nu știu cu certitudine dacă femeile pot fi numărate printre intelectuali sau dacă nu, chiar dacă restul lucrurilor le-am înțeles în mare parte de mult.
joi, 12 iulie 2018
alt rezumat
scriu din nou, pe scurt, tot adevărul atât de ușor de înțeles despre viața mea - poate îl vor vedea unii porci din cei care intră cu minciuni peste mintea mea și vor înțelege - nimic nu e ascuns dincolo de ceea ce spun eu aici.
Veți găsi în cele ce urmează așa-zise traumatisme psihice ale mele, dar, în numele rațiunii, veți găsi și adevărul - că de fapt, așa politraumatizată cum sunt, nu am am și nu am avut tulburări psihice și am reușit să îmi mențin viața și tonusul psihic pînă azi. Eu sunt o persoană singură de 47 de ani și lumea se poate întreba de ce nu am și nu am avut niciodată pe nimeni. Eu aș răspunde: cum aș fi putut acosta oamenii pe stradă doar pentru a avea prieteni sau relații de ”comunicare”? Nu am avut ocazia să cunosc lume. Veți întreba atunci: nu ai familie? Voi răspunde - nu o am decât pe mama, absolut nimeni altcineva nu vorbește cu mine și ea e singura mea relație, o mamă care m-a abuzat încă din fragedă copilărie. Eu am fost crescută de mama tatei, azi mort de 13 ani, care foarte probabil nu era tatăl meu, deoarece nu exista nici cea mai mică asemănare fizică între noi, se poate vedea și din poze, ceea ce, conform datelor medicale de specialitate pe care le-am citit, duce la concluzia că nu era tatăl meu. Era un bărbat foarte sărac, pe jumătate ungur după mamă, conform datelor lui de naștere, inginer de drumuri și poduri, iar, după ce eu am împlinit 13 ani, fiindcă m-a luat să stau cu el și cu mama, a început să mă bată și să facă scandaluri monstruoase împreună cu ea. După 1989 - bețiv și jucător de jocuri de noroc, a schimbat 3-4 servicii. Desigur, la școală am fost premiantă cu 10, am iubit mult învățătura, am intrat cu 10 la un liceu prestigios în 1985 - la Colegiul Mihai Viteazul - și am absolvit cu medii destul de bune - nu foarte bune, fiindcă matematica nu era simplă pentru mine. Chiar dacă părinții erau monstruoși. Atunci nu știam că sărăcia și izolarea în care se zbăteau părinții mei vor fi sursa necazurilor mele ulterioare. Aveam câteva rude bogate în București, dinspre mama, dar nici nu se uitau la mine și chiar am fost molestată sexual (ușor) în timpul liceului de unul dintre aceștia, la una dintre rarele întrevederi. Tata a început să mă bată mai violent după 18 ani, la sânge chiar uneori și am reușit să fug și să dau admitere la Cluj la psihologie în 1990 (deși visul meu nerealizat era filologia - îmi plăceau gramatica, semiotica etc.) și am intrat a 12-a, fiindcă structura mea intelectuală făcea extrem de simple filosofia și biologia care s-au dat atunci la examen. (În anul acela s-a dat Kant - deci vă imaginați cât era de simplu pentru mine). Din cauza lipsei de bani și altor inconveniente (provenind tot din bani de fapt) a trebuit să mă întorc la București și am absolvit facultatea de psihologie în 1995, tot cu medii mari și burse de merit câțiva ani, din care mi-am luat doar cărți și haine. Dar părinții m-au închis cu forța la psihiatrie, așa cum îmi promiseseră încă de la 13 ani, cu o ură ciudată și fără vreo vină sau defect psihic din partea mea. Datorită tratamentului psihiatric extrem de violent și lung la prima internare, mulți colegi și profesori m-au marginalizat și mi-au pus întrebări ciudate - deși sunt convinsă că psihologii cu experiență au înțeles că efectul medicamentelor va trece și că nu avusesem niciun fel de delir sau altă tulburare. Am citit și eu din fișa mea clinică și am înțeles că tot ce e scris acolo e minciună. Subliniez că nu am avut nicio greșeală și că nu aveam vreun viciu sexual sau de altă natură.
Medicul psihiatru mi-a recomandat sistarea medicației treptat, pentru totdeauna. A fost foarte bine vreo doi ani și speranțele mele au renăscut, dar colegii nu mă vedeau ca pe un om liber și profesorii, la master, mi-au spus că de fapt eu nu am dreptul să profesez ca psiholog clinician și nici nu pot termina masterul, datorită diagnosticului meu psihiatric. După aceea, fiindcă nu găseam de lucru, am încercat să dau la medicină, am mai fost internată odată din cauza durerii mele de data aceea, că nu aveam dreptul să studiez sau să muncesc și în anul I la medicină am avut singura mea tentativă de sinucidere, fără vreo depresie, doar din cauza unei migrene imense, relației proaste cu părinții, refuzului lor de a mă duce la un spital cînd aproape mă clătinam de durere și nu mai vedeam bine. Mi-am pierdut în schimb o parte din gamba stângă și m-au internat a 3-a oară la spital. Colegii m-au respins, fiind șchioapă și mai în vârstă și probabil considerată nebună de ei. Profesorii idem. Am făcut numai 5 ani din facultate - tot la stat - și apoi un fost profesor de la masterul neterminat de psihologie mi-a recomandat să dau concurs pentru un post în învățământ, dar cu condiția de a păstra diagnosticul psihiatric ascuns. Din nefericire mi-am pierdut postul după 2 ani, timp în care am organizat olimpiadă în liceu, am muncit mult, am fost apreciată pozitiv de unii elevi, cel puțin pe internet sau în dialog cu mine.
Ulterior nu mi-am mai găsit de lucru și am implorat în zadar milă. Am cerut adesea informații foștilor colegi și profesori, pentru orice fel de studiu postuniversitar sau altfel sau pentru orice fel de loc de muncă. Eram încă tînără. Nu am primit, dar poate nu sunt d-lor de vină. Am răbdat de foame și lipsă de haine aproape totală vreo 6 ani. Am fost obligată să accept anul trecut o pensie pentru boală psihică, de 530 lei, acum 600 și ceva, după ultima majorare. În total am muncit 5 ani doar, iar pensia îmi era refuzată pînă acum un an de spitalul de psihiatrie. Acum ea ar deveni definitivă doar la anul, dar eu încă mai sper să lucrez ceva - să mă bucur de muncă vreo 15 ani sau 20 din viață, măcar cu jumătate de normă. Mama a muncit pînă la 70 de ani. De asemenea, cum am mai spus, îmi doresc enorm de mult să continui studiile și sunt în stare, chiar și în limba engleză. Pot citi și scrie, mă pot dedica cu drag. Poate mai bine vreun curs cu frecvență redusă sau de la distanță.
Oricum, singurătatea în care am stat, izolare totală de fapt, nu m-a ramolit. Am fost respinsă la fundații pentru pacienți psihiatrici, deși eram mai tânără - de pildă la Trepte sau la Estuar și dna doctor psihiatru a refuzat să îmi dea copie după foaia clinică sau adeverință - oricum erau minciuni. Mă pot deplasa ușor, deoarece am proteză de gambă și nu se observă handicapul aproape deloc. Dna psihiatru oricum voia să mă îndrume către un loc de muncă la Kaufland, casieră - deci e ceva ciudat, fiindcă fizic nu puteam fi casieră, parcă își bătea joc de mine, poate nici nu credeți. Scuze pentru detalierea poate prea exactă a vieții mele. Eu de fapt niciodată nu am avut dreptul la un început, pentru a avea un CV consistent, dar am fost mereu o persoană serioasă, dincolo de orice aberații ale altora. Nu am avut nicio legătură cu politica, dacă vă întrebați cumva aceasta. Toată viața singura mea problemă și necaz a fost doar refuzul drepturilor omului, starea de sclavie nemeritată - dacă aș fi avut măcar dreptul să am copil, muncă (orice) și studii (fiindcă în prezent femeile muncesc și studiază) aș fi fost extrem de fericită toată viața, nu am fost năzuroasă și am crescut în condiții de sărăcie.
Veți găsi în cele ce urmează așa-zise traumatisme psihice ale mele, dar, în numele rațiunii, veți găsi și adevărul - că de fapt, așa politraumatizată cum sunt, nu am am și nu am avut tulburări psihice și am reușit să îmi mențin viața și tonusul psihic pînă azi. Eu sunt o persoană singură de 47 de ani și lumea se poate întreba de ce nu am și nu am avut niciodată pe nimeni. Eu aș răspunde: cum aș fi putut acosta oamenii pe stradă doar pentru a avea prieteni sau relații de ”comunicare”? Nu am avut ocazia să cunosc lume. Veți întreba atunci: nu ai familie? Voi răspunde - nu o am decât pe mama, absolut nimeni altcineva nu vorbește cu mine și ea e singura mea relație, o mamă care m-a abuzat încă din fragedă copilărie. Eu am fost crescută de mama tatei, azi mort de 13 ani, care foarte probabil nu era tatăl meu, deoarece nu exista nici cea mai mică asemănare fizică între noi, se poate vedea și din poze, ceea ce, conform datelor medicale de specialitate pe care le-am citit, duce la concluzia că nu era tatăl meu. Era un bărbat foarte sărac, pe jumătate ungur după mamă, conform datelor lui de naștere, inginer de drumuri și poduri, iar, după ce eu am împlinit 13 ani, fiindcă m-a luat să stau cu el și cu mama, a început să mă bată și să facă scandaluri monstruoase împreună cu ea. După 1989 - bețiv și jucător de jocuri de noroc, a schimbat 3-4 servicii. Desigur, la școală am fost premiantă cu 10, am iubit mult învățătura, am intrat cu 10 la un liceu prestigios în 1985 - la Colegiul Mihai Viteazul - și am absolvit cu medii destul de bune - nu foarte bune, fiindcă matematica nu era simplă pentru mine. Chiar dacă părinții erau monstruoși. Atunci nu știam că sărăcia și izolarea în care se zbăteau părinții mei vor fi sursa necazurilor mele ulterioare. Aveam câteva rude bogate în București, dinspre mama, dar nici nu se uitau la mine și chiar am fost molestată sexual (ușor) în timpul liceului de unul dintre aceștia, la una dintre rarele întrevederi. Tata a început să mă bată mai violent după 18 ani, la sânge chiar uneori și am reușit să fug și să dau admitere la Cluj la psihologie în 1990 (deși visul meu nerealizat era filologia - îmi plăceau gramatica, semiotica etc.) și am intrat a 12-a, fiindcă structura mea intelectuală făcea extrem de simple filosofia și biologia care s-au dat atunci la examen. (În anul acela s-a dat Kant - deci vă imaginați cât era de simplu pentru mine). Din cauza lipsei de bani și altor inconveniente (provenind tot din bani de fapt) a trebuit să mă întorc la București și am absolvit facultatea de psihologie în 1995, tot cu medii mari și burse de merit câțiva ani, din care mi-am luat doar cărți și haine. Dar părinții m-au închis cu forța la psihiatrie, așa cum îmi promiseseră încă de la 13 ani, cu o ură ciudată și fără vreo vină sau defect psihic din partea mea. Datorită tratamentului psihiatric extrem de violent și lung la prima internare, mulți colegi și profesori m-au marginalizat și mi-au pus întrebări ciudate - deși sunt convinsă că psihologii cu experiență au înțeles că efectul medicamentelor va trece și că nu avusesem niciun fel de delir sau altă tulburare. Am citit și eu din fișa mea clinică și am înțeles că tot ce e scris acolo e minciună. Subliniez că nu am avut nicio greșeală și că nu aveam vreun viciu sexual sau de altă natură.
Medicul psihiatru mi-a recomandat sistarea medicației treptat, pentru totdeauna. A fost foarte bine vreo doi ani și speranțele mele au renăscut, dar colegii nu mă vedeau ca pe un om liber și profesorii, la master, mi-au spus că de fapt eu nu am dreptul să profesez ca psiholog clinician și nici nu pot termina masterul, datorită diagnosticului meu psihiatric. După aceea, fiindcă nu găseam de lucru, am încercat să dau la medicină, am mai fost internată odată din cauza durerii mele de data aceea, că nu aveam dreptul să studiez sau să muncesc și în anul I la medicină am avut singura mea tentativă de sinucidere, fără vreo depresie, doar din cauza unei migrene imense, relației proaste cu părinții, refuzului lor de a mă duce la un spital cînd aproape mă clătinam de durere și nu mai vedeam bine. Mi-am pierdut în schimb o parte din gamba stângă și m-au internat a 3-a oară la spital. Colegii m-au respins, fiind șchioapă și mai în vârstă și probabil considerată nebună de ei. Profesorii idem. Am făcut numai 5 ani din facultate - tot la stat - și apoi un fost profesor de la masterul neterminat de psihologie mi-a recomandat să dau concurs pentru un post în învățământ, dar cu condiția de a păstra diagnosticul psihiatric ascuns. Din nefericire mi-am pierdut postul după 2 ani, timp în care am organizat olimpiadă în liceu, am muncit mult, am fost apreciată pozitiv de unii elevi, cel puțin pe internet sau în dialog cu mine.
Ulterior nu mi-am mai găsit de lucru și am implorat în zadar milă. Am cerut adesea informații foștilor colegi și profesori, pentru orice fel de studiu postuniversitar sau altfel sau pentru orice fel de loc de muncă. Eram încă tînără. Nu am primit, dar poate nu sunt d-lor de vină. Am răbdat de foame și lipsă de haine aproape totală vreo 6 ani. Am fost obligată să accept anul trecut o pensie pentru boală psihică, de 530 lei, acum 600 și ceva, după ultima majorare. În total am muncit 5 ani doar, iar pensia îmi era refuzată pînă acum un an de spitalul de psihiatrie. Acum ea ar deveni definitivă doar la anul, dar eu încă mai sper să lucrez ceva - să mă bucur de muncă vreo 15 ani sau 20 din viață, măcar cu jumătate de normă. Mama a muncit pînă la 70 de ani. De asemenea, cum am mai spus, îmi doresc enorm de mult să continui studiile și sunt în stare, chiar și în limba engleză. Pot citi și scrie, mă pot dedica cu drag. Poate mai bine vreun curs cu frecvență redusă sau de la distanță.
Oricum, singurătatea în care am stat, izolare totală de fapt, nu m-a ramolit. Am fost respinsă la fundații pentru pacienți psihiatrici, deși eram mai tânără - de pildă la Trepte sau la Estuar și dna doctor psihiatru a refuzat să îmi dea copie după foaia clinică sau adeverință - oricum erau minciuni. Mă pot deplasa ușor, deoarece am proteză de gambă și nu se observă handicapul aproape deloc. Dna psihiatru oricum voia să mă îndrume către un loc de muncă la Kaufland, casieră - deci e ceva ciudat, fiindcă fizic nu puteam fi casieră, parcă își bătea joc de mine, poate nici nu credeți. Scuze pentru detalierea poate prea exactă a vieții mele. Eu de fapt niciodată nu am avut dreptul la un început, pentru a avea un CV consistent, dar am fost mereu o persoană serioasă, dincolo de orice aberații ale altora. Nu am avut nicio legătură cu politica, dacă vă întrebați cumva aceasta. Toată viața singura mea problemă și necaz a fost doar refuzul drepturilor omului, starea de sclavie nemeritată - dacă aș fi avut măcar dreptul să am copil, muncă (orice) și studii (fiindcă în prezent femeile muncesc și studiază) aș fi fost extrem de fericită toată viața, nu am fost năzuroasă și am crescut în condiții de sărăcie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)