21 februarie 2021 - zilele următoare - azi

Azi, 21, februarie 2021.
Mi s-a întâmplat un lucru foarte ciudat acum câteva zile. Apa de la chiuvetă, care era otrăvită și greu de folosit, a devenit brusc bună. Ieri, imediat ce m-am trezit, a venit vecina noastră, Mădălina, să ia rezerve de apă de la noi de la baie, fiindcă ea nu avea, temporar, apă. Azi, din nou.

În prezent apa de la chiuvetă poate fi folosită - pot să mă săpunesc și să clătesc săpunul de pe față sau de pe mâini. Poate nu mai este otrăvită sau toxică. În același timp, tot doar de câteva zile, nu îmi mai este, brusc, sete ca odinioară și beau numai circa 2 litri pe zi sau mai puțin. Mă simt mult mai bine, nu știu ce s-a întâmplat. Nu mai sunt nici constipată, eram în fiecare zi. Se pare că nu am mai fost nici f_tă în ultimele zile, nu m-a mai durut capul monstruos, s-a schimbat ceva, dar nu știu ce, aproape brusc.

Unii spun că e din cauză că cineva a înțeles adevărul despre mine. ?? Cum? Și cine? Oare cineva cercetează și altcineva a eliminat, temporar, otrava, ca să îi păcălească pe cei care au înțeles? Nu știu ce s-a întâmplat. Oricum regret că nu reușisem să termin și să trimit altora acest blog mai devreme. Aseară mă gândeam la Torquato Tasso și la boala lui psihică. Tatăl lui crezuse că mama lui (?) era otrăvită de fratele ei, cu scopul de a pune mâna pe averea ei, parcă așa scrie în wikipedia.
Oricum, repet, mie mi se pare extrem de ciudat că unii credeau răul despre mine - ceea ce pare-se e adevărat (oamenii au reacții ciudate pe stradă în fața mea, ca și cum m-ar cunoaște) - din moment ce în mod clar am fost izolată din 1984 - au fost clar doar câteva persoane în viața mea întreaga viață.

postez mai jos 2 poze cu mâna mea stângă în poziții diferite - a apărut acum o jumătate de an - un an poate, aproape brusc, o gâlmă care uneori e dureroasă - am arătat-o medicului de familie, dar nu mi-a dat niciun sfat și a spus că nu știe ce este.

Azi, 23 februarie, probabil ultimele fotografii pe care le postez - azi fiindcă a venit primăvara și aveam o dispoziție mai ghidușă - sunt singură, am 50 de ani, am riduri adânci, sunt un om în vârstă și un om foarte serios, chiar dacă postez fotografii selfie, fiind prea singură de atâția ani...

26 februarie 2021
Azi am fost să îl întreb câteva lucruri pe preot, dacă mă poate ajuta, dacă cunoaște pe cineva să aibă nevoie de mine, fiind eu complet singură de atâția ani, și dacă se ține slujba duminica dimineața. Da, de la ora 8 - voi merge probabil.
Reamintesc ceva ce poate nu am scris - nu mai țin minte, dar probabil că nu am insistat. Și anul trecut și anul acesta chiar, unii intrau mereu peste mine cu ideea - chiar și azi - că nimeni nu mă vrea și că toți vor să mă distrugă și să mă omoare, fiindcă eu sunt dovada vie despre greșelile și minciunile lor. Totuși, am fost chiar un om foarte bun mereu și inteligent - deci nimeni nu avea interesul să mă omoare - probabil că își imaginau, fără motiv, că aș fi proastă, după modul în care îmi vorbeau. Adevărul e că adesea ei m-au lovit direct în inimă, cum spuneau, cu otravă și f_t - chiar ei ziceau așa. Azi și zilele trecute am mers greu pe stradă la pas, pe drum drept, chiar pe distanțe mici. Nu am uitat niciodată pastilele de inimă, dacă ei nu loveau nu ajungeam așa - nu știu dacă îmi voi mai reveni, dar încerc din nou să slăbesc.

27 februarie 2021 - vreme ciudată - furtună în februarie la 7 seara, nu mi s-a mai întâmplat.

1 martie 2021
Iar au intrat în limba engleză peste mintea mea cu ideea că e o țară de nebuni și, deși nu e deloc logic, mă omoară numai pentru faptul că am fost martoră la revoluție, fără nicio vină. Alții zic că aceștia care vorbesc în engleză sunt armata română, alții zic că eu am fost considerată indezirabilă fiindcă eram prea inteligentă și total incoruptibilă, ceea ce e adevărat, în ruptul capului nu aș fi făcut vreun rău cuiva. Azi iar m-au scuipat mult, cu ideea că nu pot să mă... fiindcă sunt prea deșteaptă, dar proștii cred că sunt proastă etc. Am trimis de mai multe zile adresa blogului meu la peste 100 poate de intelectuali din țară din diferite medii și nimeni nu mi-a răspuns deocamdată. Voi traduce scrisoarea de prezentare și în engleză și voi trimite și în alte țări (am trimis deja, cu altă scrisoare), deși ei nu prea au cum să mă ajute - adică să nu fiu omorâtă - fiindcă e vorba de relații interumane și ar trebui să fie un fel de intermediari - adică să cunoască oameni adevărați și de încredere aici în România, cu care să mă pună în contact, fiindcă eu nu am fost niciodată nebună și în 37 de ani am avut practic relație doar cu 5 persoane și contacte sporadice, puține chiar și din cele distante, cu alte persoane, și nu mai pot îndura. Deci e logic că e bine să trimit în România, restul nu au de-a face cu mine,dar voi încerca și în rest. Mai e și otrava și trebuie ca omul să mă creadă sau să mă accepte măcar puțin, conform următorului principiu : această femeie (eu) nu a avut relații cu alți oameni toată viața, trebuie să presupunem că e om normal și că nu mai poate, trebuie ajutată să aibă măcar un rost oarecare și câteva relații, măcar în scris cu altcineva - ar putea considera că nu i-ar deranja cu nimic faptul că eu mă cred otrăvită, nu e un motiv suficient pentru omorârea unui om prin izolare de zeci de ani și precis nu i-aș deranja cu povestea vieții mele și ei nu au de unde să știe că nu sunt otrăvită cu adevărat. Mai e și lipsa drepturilor de atâția ani...

4 martie 2021
Sunt unii care spun că toți oamenii cred că eu sunt nebună. ??! Am mai spus (probabil repet) că e total ilogic să crezi ceva rău, inclusiv că e nebun, despre un om izolat și eu am fost clar izolată din 84 - nu e logic nici să presupui că acel om e singur din cauză că nu are capacitatea să comunice frumos și normal și bine cu oamenii. Eu puteam, ei doar au mințit deși nici măcar nu sunt dovezi. Un alt aspect este că iau medicamente psihiatrice - dar, am mai explicat, acest gen de medicamente sunt la fel cu celelalte, le-am luat din cauza unei tulburări sexuale, fiindcă, dacă le luam, nu eram f_tă sau chinuită sexual de la distanță. Acum e cam același lucru, dacă nu iau aceste pastile am dureri de cap (migrene) înfiorătoare și, dacă le iau, e mai suportabil. Aceste medicamente se mai dau și în cazuri de cancer sau în caz de intervenție chirurugicală, dacă țin minte eu corect. Sunt ca și toate celelalte, nimeni nu are cum să tragă concluzia că eu aș fi nebună în sensul de om fără judecată sau care gândește greșit sau delirează. Nimeni nu a vorbit cu mine toată viața. Nu aveți cum să găsiți ceva delirant în blogul meu, dacă citiți cu atenție - totodată e clar că puteam dovedi totul, fiind un om inteligent.

16 februarie, ziua mea

Am spus că nu voi mai nota cum mă otrăvesc ei, dar azi au fost mai inventivi - apa din sticla de plastic Borsec mirosea a varză stricată și am înghițit fără să cred așa ceva de două ori. Apoi am mirosit încă de două ori cu atenție - mirosea rău - și am comparat cu apa dintr-o sticlă Bucovina și aceea nu mirosea deloc. E oribil de grețos. Ulterior am simțit greață și durere în hipogastrul stâng.
S-ar putea să nu credeți datorită faptului că au mers foarte departe cu minciuna că eu sunt nebună și delirez - dar puteți citi restul blogului, având în minte că și alți oameni au suferit așa ceva, dar nu sunt considerați acum nebuni - vezi exemple cu cei din închisori comuniste despre care era scris că beau ”apă viermănoasă”. Am impresia că era chiar în Jurnalul fericirii și eu, de voie de nevoie, am scris acest jurnal de nebună sau de suferință, cum preferați.

Deoarece acest blog e încheiat și nu va mai avea alte postări importante - poate doar încă 1-2 jurnale - reiau și expun din nou cheia întregului text - unii spun că oamenii au fost mereu mințiți despre mine, în așa fel încât nimeni nu poarte crede adevărul expus de mine în blog, fiindcă adevărul e prea monstruos și pare a fi o crimă care se petrece în direct și nimeni nu intervine. Nu știu cum și de ce au fost mințiți oamenii despre mine - dacă au fost mințiți. Citiți cu atenție tot ce am scris în detaliu - veți înțelege eventual că am scris adevărul în întregime și numai adevărul și nu e vreun fel de prefăcătorie sau fabulație sau delir. Eu consider că meritam viața. Într-adevăr nu am avut decât 3 aparente greșeli întreaga viață, dar în realitate mai mici decât par, dacă le analizăm corect. Am fost aproape izolată timp de 37 de ani aproape - adolescență, tinerețe, maturitate, ceea ce e ceva monstruos, o cruzime inumană și nu am avut unde să găsesc oameni niciodată. Am explicat totul. Nu puteam agăța oameni de pe stradă. Datorită acestui lucru și faptului că am fost un om inteligent, am început și am fost în stare să termin întreaga povestire despre viața mea în condiții grele, cu unele mici erori din această cauză, dar nu multe, poate le voi corecta - fără să scriu mult despre ce simțeam sau gândeam, încât portretul meu nu apare clar. Vă atenționez să nu cădeți în iluzia că o victimă - căci eu am fost - își merită soarta mereu sau că are defecte de caracter care explică violența și cruzimea și păcatul asupra ei. Insist încă o dată pe ideea că nu am avut tulburări psihice și că nu am avut greșeli practic toată viața, cele trei nefiind suficiente pentru a mi se lua viața în mod abuziv. Altceva nu a mai fost. Nimeni nu m-a întrebat nimic aproape întreaga viață, dar unii au inventat că eu fusesem condamnată, fără să știu nimic despre asta. Nu prea am avut ocazia să fac fapte bune, să îi ajut pe alții așa cum îmi dorea inima, dar au existat totuși - deși izolată și închisă, fără drepturi practic - anumite fapte bune ale mele minuscule, atunci când era nevoie. Față de plante, animale sau oameni - mai rar - grija față de bătrâni și bolnavi din familie, ajutorul financiar când era ceva ce părea urgent și îmi puteam permite, față de pacienți câte o vorbă bună, față de copii, ajutoare mici pe străzile orașului, ajutor colegilor ce mă întrebau ceva necesar la școală, poate 2-3 poezii cu mesaj mai bun, dar păcat că nu aveam talent... etc. Consider că nu am rănit lumea - fiindcă rar am omorât câte un dăunător, dacă nu avea ce căuta în casă sau prin recoltă, dar și păianjenii îi lăsam în pace în curte sau în grădină.

Este vorba de crimă din cauza a trei motive - unu - am fost și poate mai sunt, din când în când, otrăvită, deși nu am greșit aproape nimic întreaga viață, citiți tot ce am scris, e adevărul, deși poate că credeți că nu am fost otrăvită - s-ar părea că așa a fost, din câte îmi dau eu seama. Iar tratamentul din partea medicilor și personalului medical a fost adesea incorect sau rău.
doi - este vorba de un om izolat practic de la 13 ani, care are acum 50 de ani și izolarea atât de îndelungată nu mai poate fi îndurată, are efecte nocive pe mai multe planuri - în primele decenii am mai putut îndura, fiindcă aveam speranțe și un rost oarecare în viață.
trei - este vorba de o viață spoliată de drepturile fundamentale la muncă și la studii (acum prea târziu pentru studii) pe care le meritam și a căror lipsă e nocivă - dacă aceste drepturi existau, atunci nu ar fi fost nicio problemă și nu aș fi fost otrăvită și nici singură și nimeni nu m-ar fi acuzat de nimic, fiindcă ar fi știut cum sunt eu. Măcar o activitate oarecare între oameni dacă ar fi fost... Vă implor, vă rog în genunchi, deschideți ochii și ajutați-mă dacă aveți putința...

Buftea, bufnițele, bufonii

Este mult timp de când am înțeles că, dacă omul e confruntat cu mistere, cu lucruri pe care nu le înțelege, adesea răspunsul îi poate fi dat sau sugerat de definiția din dicționar a cuvintelor sau de traseul etimologic presupus al cuvintelor.

Iată de pildă cuvântul Buftea - nume de oraș. Acolo nu m-a lăsat mama să merg în copilărie, când aveam de interpretat rolul procurorului din piesa pentru copii Procesul apei, unde o fată - care era de fapt Apa - era acuzată, învinovățită fără rost, când, în mod real, viața oamenilor și a planetei nu era posibilă fără apă și apa nu avea nicio vină.
În anii de după moartea tatei m-au dus la Buftea pentru o problemă legată de moștenire, fiindcă așa a spus o rudă Lili Stoicescu, care spunea că e mai ieftin prin judecătoria de acolo. A trebuit să merg ca figurantă.

Buftea - ce ne mai sugerează acest cuvânt? Spre ce revelații ne duce? Am căutat în dicționar - buftea înseamnă copil sau om gras, buhăit - vezi aici grăsimea mea din copilărie, fiindcă m-au îngrășat oarecum cu forța și de acum, fiindcă m-au otrăvit, buhăirea datorată cirozei etc. Buftea mai amintește de opera bufă - mie îmi plac operele bufe ale lui Mozart. Și de mâneci bufante, cum erau la ia țărănească din satul bunicilor.

Buftea mai amintește de a bufni, a răbufni - chestiuni clar înțelese, ca și intrerjecția buf!.
Mai amintește de bufniță/buhă - sau cucuvea/cucu-vaie - pasăre legată de simboluri nefaste - de lumea morților, de rea prevestire etc. Dar și alte simboluri. Cucuvea mie îmi amintește chiar de cuvântul cu-vînt. Când m-au internat la psihiatrie în 2016 erau foarte multe cucuvele în jurul pavilionului psihiatric.

Desigur că nu trebuie să uităm bufonii - notez aici și versuri dintr-un cântec vechi - ”visăm frumos aceeași moară/ascunsă-n tragicul bufon”. Mai erau unele gânduri peste mintea mea de câteva ori cu cu ideea că mi s-a dus buhul - adică aș avea faimă rea - deși practic nimeni nu știe nimic despre mine, în afară de cei care mi-au citit blogurile, dar aceștia cunosc doar adevărul despre faptele din viața mea, ale mele și ale altora, dar tot nu mă cunosc, fiindcă nimeni nu a fost cu mine.

Am impresia că aceste concluzii și exemple ale mele aduc în minte anumite confluențe dintre filozofie și lingvistică - dar insistând pe latura pragmatică a proceselor de învățare a limbii și chiar de fragmentare sau diferențiere - puteți înțelege ce credeți dvs. de cuviință.

Datorită naturii psihicului uman, eu cred că toate răspunsurile la felurite întrebări ale omului există în dicționare, prin combinarea sau aprofundarea sensurilor/semnificațiilor cuvintelor sau grupurilor de cuvinte și prin cooptarea unor alte simboluri cum ar fi cifrele sau imaginile - iar dacă răspunsul nu există, atunci se pot descoperi noi cuvinte sau noi sensuri - prin omonimie, paronimie și polisemie - ale cuvintelor.

facebook

Dragi colocatari în spațiul virtual numit facebook,

Azi, 7 februarie 2021, îmi iau la revedere în modul acesta copilăresc și protocolar-glumeț de la dvs. Eu nu mai pot ”sta” pe facebook, fiindcă sunt un om prea singur. Nu de 1 an, de când pacostea de Covid19, ci de aproape 37 de ani – îmi este extrem de greu, mai ales fiindcă nici pe internet nu am pe nimeni, nici prieten, nici dușman.

Azi au intrat unii peste mine iar, dându-mi dureri mari de cap și de ochi. Unii au inventat că eu sunt geniu, ceea ce eu nu cred – dar am fost un om inteligent, fără amintiri din vieți precedente. Nu știu dacă voi fi omorâtă, așa cum ei spun mereu, cu ideea că e o decizie a lor ce nu poate fi schimbată. Astfel, ei dau un aer oficial și judecătoresc unei crime sordide, fără niciun fel de judecată. Alții spun că eu am fost un om extrem de bun și de mare puritate, ceea ce e adevărat.

Deși nu avem nimic în comun și nimeni dintre dvs. nu mă cunoaște, eu mi-am făcut datoria să scriu absolut totul pe facebook – despre viața mea, chiar fiind lucruri intime, cu speranța că voi fi acceptată, nu omorâtă, cum vor unii. Nu am reușit. Cred că vă dați seama că în realitate am fost un om discret și foarte tăcut, cu mult bun simț și drag de oameni. Blogul despre viața mea l-am terminat așa cum am promis, în afară de cele două concluzii despre propria mea persoană, pe care nu știu dacă le voi mai scrie.

Dragii mei, eu vă spun la revedere, cu mențiunea că nu mă voi omorî, cel puțin deocamdată, dar nu știu cât voi mai trăi. Pe 16 februarie voi avea eventual 50 de ani, așa că vă mulțumesc anticipat pentru urările dvs. de la mulți ani. Vă doresc tot binele din lume și să aveți ochii deschiși pentru ceea ce e frumos și curat. Dacă întâmplător veți avea vreodată nevoie de mine, de umilele mele servicii sau de ajutorul meu, de orice aș putea face sau de prezența mea, îmi puteți scrie la adresa poștală Moldoveanu Cristina-Monica, str. Aurel Vlaicu nr. 7, Voluntari, jud. Ilfov, sau la numărul 0747228311 prin mesaj sau telefon, sau la adresa de email Crismonimold1971@gmail.com

Blogurile mele le las deocamdată deschise pentru lectură.

Vă mulțumesc cu sinceritate pentru tot ce ați vrut sau ați putut să faceți pentru mine, pentru ajutoarele primite, pentru gândul bun, pentru vocea dvs. - 4-5 persoane, oriunde ați fi în această lume.

Cu drag,
Cristina MM

P.S. Țin cu adevărat la dvs., dar facebook nu este decât ceea ce îi spune numele – o carte cu chipuri. Nu mai pot îndura deocamdată doar chipuri, sunt prea mulți ani de izolare – nu știu dacă vreodată voi reveni pe facebook.

otrava, din nou

E tare rău, am rugat de atâtea ori să nu fiu otrăvită... ei spun că nu au reușit să îi convingă pe oameni să nu mă otrăvească
m-am rugat lui Dumnezeu degeaba, cu speranță inutilă, deci de fapt tot oamenilor m-am rugat, fiindcă nu cunosc un Dumnezeu antropomorf.
Azi noapte abia am dormit cu multe coșmaruri.
M-am trezit din oră în oră cu sete înfiorătoare. Unii au intrat peste mine cu ideea că sunt prea bolnavă, ca să îi păcălească pe proști. În realitate, în mod clar până acum o săptămână, mi-era sete mult mai mult de la apa din apropiere cumpărată de mama și de la cea de la Lidl, și de la celelalte nu.
Alții au intrat cu ideea că ”nu trebuie să îi prelungească viața”, fiindcă tocmai supsesem sucul de la 3 mandarine, în loc de apă, deși madarinele aveau o culoare dubioasă - coaja roșie, nu albă, la interior. Mama a insistat ieri să spună că a luat o apă mai bună ieri ca de obicei, dar ea a fost și mai otrăvită ieri. Sunt cinici când spun că nu trebuie să îmi prelungească viața, adică să îmi dea apă normală, fiindcă ei de fapt îmi scurtează viața!
sper ca doamna persoana X de pe facebook să nu mai spună că dacă mi-e sete să mă gândesc la copiii însetați și săraci, ca și cum ar insinua că sunt ceva rău - când, în mod real, mie mi-a fost mereu milă mare de oamenii chinuiți și în suferință, așa a fost felul meu și eu însămi am fost foarte săracă și am suferit lipsuri multe.
Am înțeles că ea poate spunea așa ca să nu fie și ea otrăvită, dar nu cred că folosește - pur și simplu v-au îndobitocit pe toți că eu trebuie să fiu omorâtă - sau terminată și apoi omorâtă. Sper că veți putea rămâne lucizi că, dacă veți fi otrăviți, nu e din cauza mea că am spus adevărul despre mine.

eu nu voi mai scrie când și cum sunt otrăvită, e inutil, fiindcă probabil vor continua la fel. Medicul de familie mi-a spus doar să fac analize pentru valoarea glucozei și voi face curând, dar era precis otravă, sau și otravă și de atâtea ori mi-au ieșit analizele bune, deși aveam sete, dar nu chiar ca acum

ei spun din nou aceleași idei - că tot ce vorbesc oamenii despre mine e minciună
?? eu întreb ce oameni, cei de pe facebook? Oricum nu am relație cu ei, ei nu știu nimic despre mine. Ei spun că oamenii în general, deși am fost mereu singură din 84, ei zic că dinainte ????
ei spun că eu am fost numai binele în cele mai mici detalii, dar oamenii cred invers și asta e justificarea crimei lor - adică au mințit că eu sunt ceva rău ca să mă omoare
azi dimineață iar i-a apucat - ei zic că nu pot să facă un popor întreg de râs fiindcă eu sunt total nevinovată și deci mă omoară fiindcă să îmi lase viața înseamnă să fie ei făcuți de râs ?? de ce?? La fel spuneau acum 10-15 ani!
etc.
Acum ei repetă ideile de odinioară...
eu mai am foarte puțin și termin blogul și apoi mă retrag definitiv de pe facebook, fiindcă oricum dvs. nu mă vreți defel, am stat doar să îmi fac datoria să scriu tot adevărul
în rest, fiind total singură probabil că mă voi sinucide, dar nu știu sigur, fiindcă e și foarte multă otravă, ei toți asta vor dar mai întâi trimit scrisoarea mea peste tot, poate cineva mă va vrea, normla că nu vreau să mor
ei au mai inventat că au pus preț foarte mare pe capul meu, ca să fiu omorâtă

Ei spun din nou că toți mă văd drept altceva decât sunt, fiindcă ei nu au înțeles nici măcar că eu am fost doar eu mereu și viața mea nu a fost aranjată de nimeni. ????

foarte, foarte rău, sete înfiorătoare, acum e seară, ei spun că voi muri mâine, și că sunt în pericol de moarte....
totuși, dacă citiți tot blogul meu, veți vedea că am dreptate când afirm că nu am greșit nimic, am reușit să termin blogul, dacă ar fi fost adevărul nu m-ar fi otrăvit
eu nu am avut nicio legătură cu politica, nu am fost ca Socrate
mai aveam doar de povestit despre mine, fiindcă despre mine am scris puțin, portretul meu apare doar vag, din spatele faptelor, căci blogul se bazează pe fapte

Bună dimineața
Azi, 7.02.21
Nu am murit, cum mă amenințau ieri seară. Nici eu nu am crezut că voi muri, dar am crezut că era otravă. M-au păcălit probabil. Dar, cu toată această înșelare, pot spune cu certitudine ceea ce am mai spus - am fost otrăvită chiar și după ce m-am mutat în Voluntari, dar mai rar, în mod sigur, puteam explica clar totul. În oraș eram otrăvită groaznic, nu doar f-tă.
Ei spun că oamenii toți cred că eu sunt f_tă și deloc otrăvită, fiindcă f_tul dă simptome similare otrăvii sau gripei etc. Oricum, aproape mereu, dar nu chiar mereu, când am suferință cerebrală (sau sete care se accentuează la apă??, cum spun ei) este vorba de f-t, iar f_tul duce chiar întotdeauna la suferință cerebrală. Este posibil să fie ambele cauze uneori. Acum de exemplu îmi amorțesc picioarele.
Unii spun că eu nu trebuia să fiu terminată/omorâtă, fiindcă am fost binele în cele mai mici detalii și numai oamenii răi trebuie terminați. Dar, spun ei mereu, toți oamenii au fost mințiți și îndobitociți despre mine.
Ei sugerează că și zilele trecute a fost otravă (??) ca atunci când m-au închis ultima oară la psihiatrie și m-au racordat la perfuzii, ceea ce nu e obișnuit pentru boli psihice.

proștii merg înainte, scuipând peste gândul meu - că nu se poate ce vor ei, fiindcă sunt mult mai deșteaptă decât un anumit bărbat ???! E delir, nu au ce să aibă cu mine fiindcă sunt mai inteligentă decât nu știu ce bărbat!
alții și eu însămi (poate greșesc) au inventat că mama mea a reușit să îi convingă fiindcă e mai proastă și astfel mai aproape de gândirea proștilor.
toți îmi aruncă idei de moarte și rău. Este rău cu adevărat, nu e doar vorba lor. E o eroare gravă, vă spun din nou adevărul.
1. ei au fost mințiți că am fost nebună și nu am fost nebună niciodată
2. au spus iar că îi deranjează gândirea mea și de aceea vor să mor. E total greșit, gândirea mea a fost perfectă mereu, așa cum apare și pe blogul meu și nu am luat-o razna niciodată. În plus am fost numai binele, nu doar un om inteligent, și nu au motive să mă omoare. În plus, până acum 15 ani și jumătate nu am perceput gândurile altora niciodată și, prin urmare, nu am vorbit singură în gând, că nu aveam cu cine. Și ei tot mă loveau mereu. Apoi, în ultimii 16 ani, nu am răspuns urii lor decât de câteva ori și nu am vorbit în gând cu nimeni, fiindcă nimeni nu m-a întrebat nimic și nimeni nu a vorbit în gând cu mine, ei doar aruncau ură și minciună și amenințări de moarte asupra mea, deci nu aveam cum vorbi cu ei deloc. Eu, singură fiind, nu am vorbit în gând pe stradă sau în altă parte, căci nu aveam motiv și am vorbit doar cu voce tare în casă, tot mai puțin în ultima vreme, numai fiindcă sunt singură din 1984 și e tot mai greu. Deci nu au niciun motiv să mă omore, e o eroare, am fost chiar un om perfect și fără greșeală de fapt toată viața. Mie îmi place să tac de fapt.
3. unii cred că eu eram manipulată de gândirea altora, ceea ce nu e adevărat decât așa cum e pentru orice om normal. Mereu am fost doar eu și eu singură am gândit, vorbit sau scris, conform gândirii mele și felului meu de a fi și hotărârii mele conștiente. Cei care vorbesc cu ură peste mintea mea nu sunt produse ale psihicului meu, sunt separați de mine, neinfluențați de mine.

Azi 9 februarie, 2021
Ei spun din nou că oamenii comit o crimă monstruoasă, că toți cei care mă cunoșteau au fost îndepărtați și omorâți. Mi-am amintit ceea ce am mai notat probabil - nici părinții mei nu aveau musafiri sau rude sau prieteni care să îi viziteze, nici înainte de 1989 și extrem de puțin ulterior. Apa e otrăvită - am reușit să beau din alte surse ieri și alaltăieri și nu mi-a mai fost sete deloc - a trebuit să beau din cea cumpărată de mama azi și mi-a fost imediat sete și mi-a amorțit mâna stângă, cum pățeam mereu. Unii spuneau că eu eram astfel f_tă, încât îmi era încontinuu sete, prin tocarea unui anumit punct din creier - exact după apa luată de mama - eu nu pot ști cu certitudine, fiindcă nu cunosc abilitățile lor. Pe unii i-au păcălit cu ideea că eu am făcut neintenționat sau inconștient rău altora, și de aceea ei mă omoară, ca pe un animal - dar, din câte știu eu, nu am făcut nici neintenționat răul nimănui. Ei zic că sunt minciuni tot ce au inventat despre mine. Ei spun din nou că niște ticăloși vor moartea mea, deși sunt un om de o bunătate reală, de o modestie reală etc. Voi scrie și capitolul despre mine însămi... poate, azi nu prea mă simt bine, inima... am tot mișcat mouseul pe un desen mai vechi al meu, oricum nu prea reușit (față de altele ale mele)

vă scrie o femeie cu adevărat singură

Bună ziua,

Vi se va părea pesemne intruziune nedorită sau neobrăzare sau mai simplu, într-un cuvânt, spam, această scrisoare de om disperat. Veți spune desigur – sunt atâția oameni săraci, atâția oameni singuri, atâția oameni nedrept maltratați psihiatric, renegați de familie, bolnavi de cancer etc., de ce să dau ascultare acestui om – pesemne cerșetoare?! Poate veți trece cu vederea nebunia aceasta a mea și vă veți opri din citit aici, sau poate veți citi întreaga scrisoare de întâmpinare a mea scrisă și trimisă în eter. Este precum mesajul unui naufragiat, scris cu creionul chimic înmuiat în salivă, aruncat într-o sticlă pe valuri, într-un elan de speranță naivă.

Iată pe scurt fundamentul emoțional și motivațional adevărat și normal justificat, îndreptățit, al acestei ultime tentative de a fi împreună cu alții – această femeie, adică eu, a fost aproape complet izolată încă de la 13 ani și jumătate, existând de-a lungul vieții ei doar 5 persoane semnificative în afară de cei câțiva membri ai familiei – în rest au existat contacte sporadice și distante cu alte persoane, dar numai cu câteva în total întreaga viață până la 50 de ani, vârsta actuală.

Nu am avut nicio șansă practic de a avea o relație de comunicare cu alte persoane și acest lucru este o condiție necesară oricărei persoane normale, vitală aș spune, a cărei neîndeplinire duce la tulburări și suferință imensă după mai mult de 30 de ani de izolare. Am mai văzut și auzit oameni pe stradă, findcă am fost aptă să mă deplasez, dar, din 1984, sunt izolată în camera mea de fată bătrână, cu o singură relație aparentă, cea cu mama, o relație disfuncțională. Dacă citiți blogul meu de memorii Papalașcă de lumină, veți înțelege că am făcut tot ce era posibil pentru a fi în contact cu alți oameni, dar nu am fost acceptată deloc și veți înțelege că nu am avut greșeli în viață și nu există motive reale pentru respingerea mea totală din rândul societății. Veți găsi o scriere analitică exhaustivă asupra vieții mele și a ceea ce sunt. Veți înțelege în plus că un om nu poate trăi doar cu hrană și apă și că trimiterea acestei scrisori eu o fac oriunde voi găsi o adresă de mail pe internet, ca semn de S.O.S. cu speranța că dvs. sau altcineva mă poate accepta sau poate avea nevoie de mine cât de puțin, pentru ceea ce sunt, nu pentru faptul că am suferit mult. Este un act normal, singurul pe care îl pot face. Din nefericire sunt handicapată și am o mulțime de tulburări asociate unui handicap motor, fiind șchioapă, dar cu piciorul protezat. Până în urmă cu câțiva ani eram încă evident aptă de muncă, dar nu am reușit să găsesc nimic, spunându-mi-se că nu am dreptul să muncesc, datorită unui nedrept diagnostic psihiatric când aveam 21 de ani. Cu toate acestea, deși probabil că nu veți crede, susțin că puteam dovedi faptul că nu am avut niciun delir sau altă tulburare psihiatrică, fiind eu însămi absolventă de psihologie și studentă vreme de 5 ani la facultatea de medicină. Oricum, în prezent starea mea e jalnică atât datorită izolării, cât și datorită deteriorării sănătății fizice în urma ingestiei unor substanțe dăunătoare – ceea ce se poate numi otrăvire, dar este considerat tabu ce nu se discută sau delir – ca unic simptom psihopatologic. Puteți găsi amănunte pe blogul meu.

Consider că acest lucru nu contează, nu trebuie să fie motiv pentru închiderea persoanei în izolare. Eu mai prezint un singur aparent simptom – perceperea unor cuvinte agresive, pline de ură adesea sau cu amenințări de moarte, lucru care se întâmplă numai dacă sunt obosită și numai din anul 2005, la 13 ani după diagnosticul meu psihiatric – iar aceste cuvinte străine, în limba română sau engleză, nu mă mai deranjează și nu mă influențează și nu sunt voci așa cum se spune că aud psihoticii, ci doar gânduri parazite care nu mă controlează. Eu sunt cea care le poate controla, adică le pot alunga într-o oarecare măsură. Ceea ce vă cer eu dvs. nu este mila, ci acceptarea, căci este absurd după părerea mea să omori un om încă relativ tânăr, care nu a greșit nimic, numai fiindcă ai impresia că omul acela e nebun, fiindcă așa spun alții. Eu nu am avut șansa să vorbesc eu însămi cu alții decât o periodă scurtă, când am fost profesoară doi ani la Colegiul IL Caragiale. Medicii psihiatri nu vorbeau cu mine la admiterea în spital și erau aproape mereu alții. Consider că un om trebuie să aibă și el o șansă de a răspunde la întrebări, de a fi evaluat corect și direct, nu după spusele familiei sau ale unor pesoane din diverse instituții, dar care ar fi cunoscut pacientul numai anterior. Nu am și nu am avut nici măcar o relație în scris cu nimeni. Absolut cert am capacitatea de a fi împreună cu ceilalți oameni fără să vorbesc despre cât am suferit, fără să mă gândesc la trecut și fără să mă plâng despre prezent, nu aș avea niciun interes să fac răul cuiva sau să deranjez pe cineva, așa am fost întotdeauna, de felul meu. Deoarece am fost izolată întreaga viață, dar și mai mult în ultimi 16 ani, după moartea tatei, am fost obligată să scriu poezii, lucru pe care îl puteți observa citind celelalte bloguri ale mele.

Am scris tot acest blog nu pentru a cerși bani sau companie, ci pentru a fi, eventual, acceptată pentru abilitățile și capacitatea mea. Acum s-ar putea să fie prea târziu, fiindcă starea sănătății mele fizice s-a deteriorat. Nu am reușit să termin acest blog mai devreme, deoarece mi s-au pus multe piedici. Blogul este gata, dar nimeni nu dorește deloc să fie cu mine, deși încă mă pot deplasa afară și mai pot vorbi cu drag cu oamenii sau face diverse mici treburi. În realitate eu nu am nevoie să dăruiesc vorbe – fiindcă am început să îmbătrânesc, ci tare mult aș avea nevoie și eu să aud pe alții și mai ales să ascult pe alții vorbind sau să îi privesc. În numele lui Dumnezeu sau al religiei sau mai bine spus al ceea ce este umanitatea și religiozitatea ca atitudine spre bine, vă conjur să mă ajutați dacă vă este cu putință, dacă credeți că pot face face și eu ceva util, și să nu vă fie cu supărare că ați citit această umilă cerere, dacă nu puteți să mă ajutați defel. Vă mulțumesc din suflet,

Cristina-Monica Moldoveanu

3 februarie 2021 - eu și Luiza

încă o dată, poate ultima oară, vă deranjez cu așa-numit delirul meu - ei spun că este exclus ca eu să fi mințit ceva - ceea ce e adevărul - dar psihiatrii mint că eu am delir complex, în vederea mușamalizării cazului după moartea mea - din păcate a fost multă otravă... mulți ani, și eram clar izolată din 84, dar probabil că dvs credeți că eram nebună, ceea ce nu am fost deloc, deci mă vedeați ca pe un fel de Beau închis în casă, ca în cartea Să ucizi o pasăre cântătoare... regret că nimeni nu a avut nevoie de mine toată viața, că nu am reușit să fiu utilă și am fost tratată mai rău uneori ca un pui de găină de tăiat. Ei spun că oamenii au inventat că eu sunt ceva rău și, în realitate, eu nu am greșit nimic.

probabil că nu voi mai nota adevărul, oricum știu că am scris deja totul, dar nu m-ați vrut, otrava a mers înainte și la Voluntari, din când în când și probabil că e regula ca dacă e o crimă toți să ascundă, așa mi s-a spus... poate vă veți aminti că oamenii mai mult seamănă între ei decât se deosebesc, că suntem, împreună, o specie inteligentă.

una dintre aberațiile lor des gândite este că eu nu am greșit absolut nimic, dar că proștii cred că aș fi avut mai multe greșeli și de aceea sunt otrăvită
ei spun că am fost mereu un om singur și sărman și oamenii nu au văzut niciodată adevărul ???

am întrebat de ce cred proștii că eu aș fi greșit ceva și mi-au spus că fiindcă așa le sugerează stăpânii lor ???! Atunci ce motiv aveau stăpânii lor să îi facă să creadă minciuni despre o femeie singură? Asta îmi aduce aminte de unii proști - oameni simpli - pe stradă care parcă voiau să se scuze față de mine cu ideea: ”nu este vina noastră, e poruncă de sus”.

Azi, 4 febr.21, au inventat că medicul ginecolog Dușmanu Alina, care m-a torturat când am fost la consultație în august 2018, m-ar fi dezvirginat (????) fiindcă niciun bărbat nu îmi ”făcuse figura” și au mai inventat că ea a fost omorâtă pentru cauza lor - fiindcă spun ei, ei au un anumit delir cu cauze. ??? ce cauză poate fi să torturezi un om bun la ginecolog? Și cea de la endocrinologie a fost puțin ciudată - și avea și ea un nume bizar - Krystyna Dyachenko - cu 3 ygrec și ch, nu știu cum se pronunță

azi, 4.02.21

eu nu am fost invidioasă pe oameni, nici pe cei care au avut norocul să nu fie otrăviți
nu știu de ce ei mă compară cu Luiza, și spun că ei i-au făcut operație la tiroidă și pe mine nimeni nu a vrut să mă ajute, sau că pe Luiza nu au otrăvit-o și f_t-o ca pe mine etc.
dacă auziți vreodată de Luiza, să nu gândiți răul și să nu credeți că eu am spus ceva rău - ea a devenit, din câte spunea, chiar endocrinolog
ea a fost doar ceva mai norocoasă
ei spun că oamenii mă urăsc, deși eu nu înțeleg cum pot să urască un om pe care nimeni nu îl cunoaște, despre care nimeni nu știe nimic
ei spun că medicii sunt doar călăi calificați (???) și că Luizei i-au cumpărat (??) libertatea prin distrugerea mea ???!Aceștia sunt uneltitori - Să nu vă imaginați că eu am ceva cu Luiza, sau că am avut vreodată ceva rău cu cineva.

Ei spun că Luiza e doar un monstru ca toți ceilalți, dar eu nu am nicio dovadă despre așa ceva - știu doar că odată cineva mi-a dat o durere groaznică de cap când ea a zis să ne rugăm lui Dumnezeu (cu rugăciuni reale) pentru sănătate - dar nu pot crede că ea era monstrul. Eram la mine acasă cu mulți medici pe scara blocului.

odată m-am întâlnit în ultimii ani cu tatăl Luizei și el m-a întrebat câți bani primesc lunar și i-am spus că 1000 lei căci atunci așa era

apoi m-am întâlnit cu mama Luizei și ea, ca și Luiza, a fugit de mine, deși am salutat-o, nu știu de ce - era poate înainte să scriu blogul, unde am notat doar adevărul și nimic rău despre Luiza, fiica ei

ei au inventat ceva politic despre Luiza - că e sprijinită de americani (??) și că eu eram singura nesprijinită și proștii credeau invers și toți inventau minciuni numai și numai fiindcă au vrut să îi păcălească pe proști despre mine - dar totuși de ce?

iată, pe scurt adevărul clar despe Luiza - scrisoarea ei către mine în octombrie 1990 - când eu intrasem la facultate, la Cluj
Luiza avea un scris extrem de constant, din câte țin eu minte, era aproape la fel în clasa a 8-a și în liceu, față de mine, care m-am format ca scris până în clasa a XIIa - deci Luiza era ca o veterană față de mine. Ulterior, nu știu dacă și-a schimbat scrisul în urma tratamentului psihiatric, cu mine așa s-a întâmplat, fiind foarte violent tratamentul
4 pagini, doar atâta, dar puteți vedea clar relația noastră și felul ei de a fi, după cum chiar ea spune - nu e nimic rău vizibil și eu nu cred răul, nu am motive
ea termină scrisoarea ca mine blogul meu - ”dar eu nu știu să trăiesc singură...”

ei spuneau în engleză uneori (și azi) că ăia, inclusiv Luiza, sunt nemuritori și eu am fost doar un om normal și ei s-au folosit de mine așa cum fac întotdeauna - oricum eu nu am vină deloc - nu știu dacă sunt nemuritori, nimeni nu m-a făcut să cred asta
ei sunt chiar obsedați să mă omoare - azi măsurau inima - spuneau că inima va ceda prima etc. - în timp ce mă loveau

sunt unii oameni care consideră că nemurirea unora e un secret și eu am greșit exprimând ideea acelui individ care vorbea în engleză peste mintea mea - da, e o aberație să spui așa ceva dar mi-era rău, tot din cauza lor, adineaori, nu mai explic - oricum nimeni nu crede deci nu e niciun pericol de trădare a unui secret, fiindcă, subliniez, faptul că un om nu își schimbă înfățișarea mulți ani nu înseamnă că e nemuritor - am văzut și eu lucruri bizare în ultimii ani, dar nu știu nimic cert - cei care au mai văzut se pot gândi că logic nu știu nici ei nimic de fapt - pot fi și alte variante și oricum oamenii care spun așa ceva nu sunt crezuți, eu de pildă am văzut că copiii de deasupra mea nu creșteau, dar poate erau alții sau cine știe, poate erau doar zgomote ale adulților, dar cam tropăite - dacă prin absurd vedeți că un copil nu crește, nu are rost să înnebuniți, că nu știți cauzele genetice sau altele ce pot fi - și nu înseamnă că sunt nemuritori, poate altceva și poate nu vă dăunează dvs. Eu am avut dubii așadar abia în ultimii 6-7 ani. Am mai văzut și actori sau cântăreți care parcă nu îmbătrâneau. Dar nu am avut delir.
eu nu știu în mod sigur dacă ei sunt nemuritori sau nu - habar nu am dacă nu sunt altceva unii - de exemplu, într-o pădure sunt mai multe esențe - dar esența se combină cu factorii de mediu, predicția ratei de creștere nu e mereu aceeași, am văzut pe stradă oameni care semănau cu doi actori morți deja, dar poate că doar semănau, nu cred că erau ei - nu am dovezi! Unul, mort la 92 de ani, l-am întâlnit pe strada mea, Calea Moșilor, deci nume despre bătrâni și era Colea Răutu, cu nume de râu din Moldova,și nașul meu, Moldoveanu, îmi vorbise despre el demult. Acest actor a apărut ostentativ, de 2-3 ori succesiv în ”calea” mea, fără ca eu să mă fi gândit la el și părea ciudat. Dar e posibil ca el să fi apărut înainte să moară - am văzut pe internet că a murit în 2008 - și e posibil ca amintirea întâlnirii lui să apară ca fiind mai recentă deși nu a fost. O altă variantă este ca el să nu fi fost el, ci o persoană care semăna cu el, iar eu nu am căutat pe internet atunci știri despre el, fiindcă nu mă interesam de astfel de lucruri niciodată și nu știu decât chipul a foarte puține personalități publice, inclusiv actori. Deci nu am avut niciodată delir.

ei spun că oamenii au dat vina pentru căderea a nu știu ce pe un copil, adică pe mine
eu, fără să știu la ce se gândesc, pot spune că ei sigur nu au dreptate, adică nu a căzut nimic din cauza mea, deși a căzut ceva peste mine, dar nu din cauza mea, pot explica toate variantele
ei spun din nou că ceea ce vor ei nu se poate, fiindcă eu sunt cea mai deșteaptă (?), cea mai bună și tot ce am spus eu e adevărul în cele mai mici detalii și tot ce spun ăia (nu știu cine) despre mine este minciună. Dar ce spun ăia?

iarăși explic această chestiune, deși știu că nu interesează pe nimeni
ideea lor e că eu am înțeles că nu există moarte, cel puțin pentru unii, și de aceea au interesul să mor ????
alții spuneau mereu că au interesul să mintă că eu sunt nebună, să îi păcălească pe proști că am delir sau gândesc greșit
eu îmi aminteam uneori diverse versuri, cum ar fi al Anei Blandiana - ”nimic nu moare, mi-ai șoptit, nu moare” sau ” și cât de straniu, cununi de flori, maci și bujori, îmi stau pe craniu” etc. sau alte versuri eminesciene, sau blagiene - Blaga folosete imaginea mormântului în mod expresiv, inclusiv cu ideea că cimitirul naște morminte și stelele le vizitează și alte meditații pe tema morții
îmi aminteam că vietăți felurite nu mor iarna când totul îngheață și ele nici nu se hrănesc, nu respiră etc
sau imaginea explozivă a florilor și frunzelor primăvara
sau cum a văzut că unele gâze strivite sau otrăvite își revin după mai multe zile sau luni
sau toată religia și literatura despre înviere și nemurire etc.
etc.
Astfel încât am gândit eu însămi că știu prea puțină biologie pentru a fi sigură că voi muri și nu voi învia etc., dar niciodată nu am gândit sau tras concluzia că așa este, că unii sunt nemuritori, fiincă nu aveam destule date din realitate ca să trag vreo concluzie.
Am scris ieri despre cei doi actori pe care i-am văzut, dar nu știu sigur dacă erau ei sau dacă erau în calea mea după data morții lor, care nu știu dacă era declarată corect, fiindcă ei pot minți și asta. Nu am știut niciodată chipuri celebre, decât câteva. E posibil să fi fost și unii actori în calea mea, mai ales fiindcă unii delirau despre mine și mințeau că eram nebună sau ceva rău sau că greșisem și astfel oamenii mă hărțuiau pe stradă, cu aglomerații reale de mașini sau pietoni, poate și actori printre atâția.
Am explicat totul clar, dar există ticăloși care se pare, din câte văd, că v-au păcălit că sunt nebună. Aparent m-am justificat și poate credeți că am delir și vreau să vă mint, sau să păcălesc pe cineva, când, în realitate, nu am avut niciodată delir și am gândit totul corect, exact așa cum am scris pe blog - poate v-au păcălit pentru a mă otrăvi la adăpostul minciunii că eu fabulez.

CONCLUZII partea a 17-a, satul

Acolo unde aerul e limpede și albastrul munților lasă o amprentă puternică pe retină, se află un sat, cu numele de poveste, care nu trebuie menționat, fiindcă se leagă de povestea vieții trecătoare a unor oameni. Satul e o organizare a materiei sub regnul unui spirit centralizator, înlănțuind amintirile cu clișee fotografice pure și monumentale, ca niște grupuri statuare în iarnă, sub un cer senin. Copiii, fermentul prolific al legendei rurale, se joacă în tina uliței, unde soarele întărește urmele vitelor și căruțelor de-a valma într-o crustă a lutului galben, păstrând amintirea vie timp de zile și săptămâni.

Asemenea, toate locurile și obiectele, păstrează timpul încremenit precum cuiele unei roți dințate – timpul se macină cu salturi, sare din rost în rost, se hodinește pentru a porni din nou la drum.

Satul a fost în viața mea prototipul și leagănul unui mod de existență – acela al copilului cu bunici țărani, cutreierând țara, trecând printre munți și printre văi către albia unui râu, tulbure și înspumat, mai înainte ca nisipul să fie așternut cuminte în jurul unui lac de acumulare și al unui baraj.

”Printre munți și printre văi” era un cântecel dintr-o carte pentru copii – lucrurile toate treceau ca prin urechea acului și apoi dispăreau, în moara cu aripi negre a diferenței potențiale dintre sat și oraș. Munții și văile și dealurile – acel orizont ondulat specific spațiului mioritic, conform lui Lucian Blaga – funcționează ca o zonă tampon, ca o poartă a trecerii dinspre ființare spre neființă, dinspre prezentul simplu spre uitare, spre perfectul compus. Satul este epicentrul sacralizării și prelucrării faptelor de cultură emergente, turnate în forma durabile, în crusta intelectului rotitor de stele și aștri conform logosului care îl locuiește. Între tină și stelele numeroase și cu strălucire vie se țese o formă proprie a logosului, un primordiu al poveștilor limbii române în general, ca pretutindeni unde organizarea aceasta a formei embrionare a spiritului atinge și îmbrățișează întregul. Un holomorfism spiritual care vorbește prin amprente tari și stabile.

Numele lucrurilor sunt așezate în bună rânduială și pace bună cu toată vecinătatea, de la numele hotarelor până la numele părților componente ale unei căruțe lucrate la rudar și la fierar – toate trecând printre munți și printre văi. O magie bine temperată care ascunde nestemate uitate sau abia descoperite – un bunic – care face schimbul cu un lord John de spiță veche, dacă e să ne ghidăm după poezia lui Coșbuc, un Ioan ca toți Ioanii din sat, într-o ureche și el în urma unui accident domestic, botează, fiind și descendent al Sfântului botezător, locuri precum Mlăcile, Podul, Chiscul Secăturii, Crucea din deal, Higii, Cetețeaua, Vărtoapele (nu Hărtoapele), Părăuțele, Răstoaca, părăul lui Achim – o parte din acestea reunite cu drumul citadin al copilului, ca într-o schimbare de tablouri într-o piesă de teatru. Și mai presus de toate, Coasta – loc mitic de preschimbare spirituală, de creare a unei Eve cu specific mioritic dintr-un Adam local. Drumurile pe hotar sunt numite căi conform termenului latinesc, și se regăsesc în viața urbei bucureștene în forma Căii Moșilor unde copilul locuiește, amintindu-și de moșul sau bunul său din sat. Toate aceste corespondențe se petrec firesc, pe negândite, într-o perioadă a disoluției unui sat fantastic, a unei lumi aparte, unde bunicul aruncă și el vechiturile într-un loc magic – la scorbura unei sălcii, loc numit Făuriște, unde te aștepți să apară în miez de noapte pitici sau elfi făurari de obiecte fantastice. ”Pustii sunt lanuri și câmpii, pustii sunt horele din sat.” În satul cu hore se învârte focul orașului, precum și în oraș e conținut satul, între cei doi termeni ai acestei inegalități circulând entități noetice în ambele sensuri.

Pusă față în față cu un eveniment trist, fetița de odinioară – eu - gândea că satul se va destrăma după ce mor bătrânii din generația bunicului, născut în 1925, bărbați și femei care creșteau viță-de-vie și cucuruz, vaci și bivole și își lăsau oile în grijia ciobanului. Copiii lor plecaseră toți la oraș, din câte se spunea. Era, se pare, un fenomen de migrație și deruralizare, specific pentru anii 60-70 din secolul trecut. Aceasta a fost înaintea nașterii mele, iar eu, timp de 50 de ani, am fost martora unori schimbări care au lăsat brazde adânci în viața socială – cum a fost, de exemplu, trecerea spre o altă formă de educație și economie a psihicului – așa numita ”a doua alfabetizare”, la trecerea în era digitală. Bunicii mei în schimb, erau marturie vie a școlii de odinioară, povestind că învățau să citească și să scrie pe tăblițe – precursoare ale tabletelor electronice și cărților în format electronic.

Erau gospodării greu de întreținut, dar nici cei foarte bătrâni nu renunțau la vaca lor. Satul s-a șters încet din amintire și a alunecat în altă dimensiune odată ce moșu ne-a părăsit. Psihologic a existat o ruptură față de alteritate a mea – lumea mirifică dar și nefamiliară a satului, zonă cu oameni cu temperament năvalnic și învățați să muncească și cu plugul și cu boii la car, unde femeile își țeseau lâna singure, iar bărbați mergeau departe la coasă din zori de zi, vara. Satul mi-era oarecum străin, ceva mă făcea să cred că lumea citadină e mai aproape de felul meu de a fi. Dar nimic nu m-a impresionat mai mult decât aerul și liniștea din satul copilăriei, ori decât pădurile rar umblate de picior de om. Adesea, întors cu carul plin de fân de după dealuri, bunicu trăgea înhămat singur de loitre, pentru a duce carul mai adânc în șură, ca un Sisif ridicând bolovanul, sau asemenea lui Hristos, dar ducând după sine întreaga lume a satului, care apunea lent, ca un miracol, în acel colț de pământ făgăduit, sub cornul abundenței greu de stele precum holdele de grâne.

La fel cu fagurii unui stup părăsit, casele bătrânilor rămâneau goale una câte una, dar rândunelele și berzele încă mai găseau o vreme rost pentru cuiburile lor. Lumea de muște roind și zumzăind în jurul vitelor și grajdurilor a fost înlocuită de o lume de urzici și păianjeni veninoși, care parcă erau acolo de veacuri, dar nimeni nu îi chemase acasă. Copacii bătrâni se rupeau despicându-se, smulgându-și din coajă fâșie după fâșie. După moartea bătrânului, via a fost scoasă din rădăcini, lăsând gol pământul din lumea din spatele curții. Precum via, și cimitirul era loc sfânt, situat tot din sus, pe dealul din spatele caselor. Biserica la fel. Sătenii au trăit mulți ani aproape toți, născuți fiind în coaja unui pământ curat, crescuți cu hrană simplă și curată și pită de casă, bând apa de la șipotul de gheață din capul satului, alunecând în moarte precum frunzele căzătoare și grăitoare de șoapte în fiecare toamnă.

Timpul era în mod cert dislocat față de lumea citită în cărți și hărți, amintea de povestiri fantastice, precum cele ale lui Gala Galaction sau Mihail Sadoveanu. Ceva magic și nostalgic precum astmosfera din cartea Le grand Meaulnes sau din scrierile despre bunici și copii ale lui Ionel Teodoreanu. Vreau să spun că timpul era ritmat de clopotul bisericii situată tot în deal, care trăgea de ieșire duminica pe la prânz. În rest timpul trecea pe furiș. Dar orice urmă de nostalgic se ștergea sub puterea prospețimii și jocului vesel de arome dintre grădina de zarazavat și flori, cu cimbru, busuioc și dalii grena generoase și soba neagră și veche pe care se coceau scoverzi sau clătite. Era atât de multă vitalitate și foc, încât aproape că nu mai credeam că vor dispărea toate. Încă și acum cred că dictonul ”Verba volant, scripta manent” refuză să spună adevărul, fiindcă, fără memoria vie, lucrușoarele săpate în piatră sau scrise pe hârtie, sau, încă și mai clar, memorate în mediul virtual, nu pot să se perpetueze. Există o lume vie a satului care ne cunoaște amprenta mâinii și tălpii, care ne știe mirosul, o lume de păduri mereu tinere, cu vietăți sălbatice, care se întrețese cu experiența milenară a omului viu, cu obiceiurile și izbânzile lui. Această lume e ca o carte deschisă spre cer, prinsă în coperți de Calea Lactee și noi scriem în ea după puterea noastră și o învățăm bob cu bob, pe de rost, cum se spunea în sat. Memoria vie a lucrurilor articulează lumea valorilor culturale și civilizatoare de hard-core, oferindu-i programul sau partea de soft, precum într-o limbă sensul e dat de declinarea sau conjugarea feluritelor verbe sau altor părți ale vorbirii, dar regulile gramaticale stabile mențin osatura întregului mecanism, astfel încât o parte fără cealaltă nu poate exista, nu poate fi întreținută, menținută. Mecanismul gol, ca o carcasă, e lipsit de semnificație și suferă uzură morală și fizică accentuată.

În momentul distanțării accentuate a lumii rurale față de oraș, momentul când cele două ipostaze păreau să fie două lumi distincte, bătrânul meu a murit, lăsând în urma lui același Hristos de tinichea pictată prins de troița din uliță, și poate o ușoară pată de rugină ca o lacrimă pe obrazul lui.

2 februarie 21 - Concluzie

2.2.21
Am reușit, cum spuneam, să termin de scris absolut totul despre povestea vieții mele, despre cum am fost torturată etc. Mai am însă 3 concluzii în care nu mă voi referi la rău, ci la lucruri nostalgice, triste, frumoase, complexe în economia psihicului.
Mai notez câteva lucruri despre motivele scrierii acestui blog:
• Implorare de a nu fi omorâtă
• Explicare a felului în care sunt omorâtă și a ceea ce sunt eu ca persoană, aptitudini și caracter, povestirea vieții ca justificare a ideii că nu trebuie să fiu omorâtă
• Dovadă a unei crime monstruoase
• Dorință și încercare de a păstra anumite lucruri în memorie, față în față cu tortura cerebrală datorată otrăvii și altor impedimente
• Încercare de a fi de folos și celorlalți oameni prin puterea exemplului – pozitiv de fapt, și prin adevărul despre toate cele ca atare, fiindcă astfel ei pot avea mai ușor înțelegerea lucrurilor și pot trage concluzii corecte și bune dacă au cap
• Tortura reală aplicată asupra mea, otrava nedreaptă, deși nu scrisesem nimic, tortură prin care m-au forțat să spun tot adevărul
• Necesitatea omenească normală de a comunica cu alții, oricât de puțin, eventual în dialog, nu în monolog, eu fiind inuman izolată din 1984, deci fiindu-mi imposibil să mai suport după circa 30 de ani – blogul fiind început acum 8 ani – dar extrem de puțini oameni mi-au postat comentarii și puțini au citit și doar 2-3 persoane m-au contactat pe mail.

Ei au mai spus că eu întotdeauna am fost singura opțiune, dar oamenii nu mă vor??!
Mai spune cineva că oamenii mă omoară crezând că familia mea e, cât de cât, o familie normală.
Eu aș vrea doar să înțelegeți grotescul situației, dacă puteți să vă treziți:
Ei, prin omorârea mea, vor să omoare o femeie evident în vârstă, extrem de săracă de o viață întreagă, total izolată aproape întreaga viață și încă și mai mult de 16 ani, zi de zi lovită fără să lovească, șchioapă și cu felurite boli, torturată încontinuu zeci de ani, evident un om bun, generos și curat, evident un om inteligent, ușor de trasat adevărul că fără nicio șansă întreaga viață, un om evident pașnic și care nu s-a luat de nimeni niciodată, un om evident otrăvit (pentru cunoscători). De ce vor ei să omoare aceast om izolat și foarte sărac de o viață întreagă? Cu ce le-am cășunat, ce îi deranjează? Eram și sunt întrutotul capabilă să fiu cu alții fără să mă gândesc deloc la trecut și nu aș fi deranjat pe nimeni cu necazurile mele.
Ei spun că nu îi deranjează prezentul meu deloc și nu i-a deranjat niciodată, ci vor să mă omoare pentru ceva deja înfăptuit, ceva ce nu pot schimba – anume că am scris tot adevărul despre mine începând cu 2013. ???!!! cum? Pedeapsă cu moartea fiindcă am spus adevărul despre cum mă omorau? Oare nu ați înțeles că mă otrăveau oricum, că începuseră dinainte să scriu? Nu a existat niciun motiv, dar ei intrau peste mintea mea cu ideea că trebuie să mor ca ei să mușamalizeze totul.
Cu asta închei povestea, dar sper să pot scrie și celelalte trei concluzii – despre mine și cum gândesc și despre sat, deși satul pare a fi diferit, adică nu e o lamentație ca celelalte și se referă la ceva evident din afara vieții mele personale.
P.S. Azi am mâzgălit cu mouseul câteva desene, dar urâțele, ca să mai treacă timpul:

1 februarie 2021 - cadavrul meu, după spusele unora

Aseară iar au spus că poporul nici acum nu a înțeles adevărul și că toți cred că eu sunt altfel decât sunt. Și că i-au păcălit că eu scriu aberații pe acest blog.

Eu am spus că țelul vieții mele nu a fost să îmi povestesc viața, dacă e să ne amintim de un roman al lui Gabriel Garcia Marquez - ”A trăi pentru a îți povesti viața”. În realitate țelul vieții mele a fost să mă pregătesc pentru o meserie cu seriozitate, să mă calific astfel încât să fiu un om util și dorit de ceilalți - cred că vă dați seama că blogul l-am scris fiincă eram total singură și otrăvită și clar omorâtă, și așa mai aveam o speranță minusculă să fiu acceptată, în cazul în care cineva ar fi înțeles tot ce puteam face util și cât și cum era în mod specific inteligența mea, sau ar fi fost dornic să oprească așa o nedreptate mare - de a fi otrăvită, torturată și omorâtă fără vină întreaga viață. În realitate am avut și mare valoare de caracter și de suflet, ceva foarte bun și frumos, nu doar intelectual. După cum am spus mai demult, scrierea unui blog exhaustiv despre sine nu e o capodoperă și nu dă măsura valorii omului respectiv și eu chiar puteam face ceva inteligent și bun în viață. Faptul că intrau peste mintea mea ideile telepatice ale unor oameni răi nu însemna că eu nu pot munci bine (sau chiar studia în tinerețe), fiindcă eram detașată de ideile acelea și puteam să le izgonesc, chiar dacă le-am notat aici toate. Poate că, așa cum am mai spus, oamenii vedeau - nu toți - că eram torturată groaznic de vecini și de unii golani în oraș, și, prin aceasta, acopereau faptul că eram otrăvită și omorâtă.

Poate și fiindcă autorul acelea a scris romanul Toamna patriarhului, despre un cadavru imens, despre care Mihai Plămădeală spunea că îi place, când l-am întrebat, în naivitatea mea copilărească, ce carte îi place mai mult, a intrat în gândul meu unul dintre cei care consideră că eu sunt importantă pentru ceea ce va reprezenta trupul meu mort, cadavrul meu și, din acest motiv, mi se administrează otravă. Acest gen de idee a mai fost și mai demult din partea unora, nu eu am inventat așa ceva. Este, poate, o elucubrație. Dar probabil că v-au păcălit că nu am fost otrăvită și de vreo 2 săptămâni s-a agravat boala foarte mult - mirosul scaunului e foarte monstruos, nu era așa - mama zice că a căutat pe internet și e vorba de pancreas, dar ei au continuat să mă otrăvească cu apa, care provoacă sete monstruoasă - numai apele pe care le cumpără special pentru mine. Chiar și în ultimele zile au intrat din nou cu ideea că trebuie să mă omoare și să mușamalizeze totul.

probabil că ați înțeles că tot ce am povestit a fost adevărat și că am povestit absolut totul, fără excepție, exact așa cum a fost
am fost inuman torturată toată viața, fără greșeală și fără defecte fiind eu
am fost izolată inuman timp de 37 de ani, cu o cruzime diabolică
am fost supusă celor mai monstruoase schingiuiri ce se puteau în viața mea - atât fizice, prin otravă și tortură de viol de la distanță și prin zgomote și urlete cu vulgarități ale unora, cât și tortură morală, sufletească, fiind un om absolut bun și normal, tratată ca și cum ar fi invers
cred că vă dați seama că întotdeauna am fost om normal și am fost conștientă de tot adevărul deja scris acum pe blog, nu am fost nici ”confuză” și nici nebună niciodată
poate că ați înțeles imensa mea iubire față de oameni și toată bunătatea și gândul curat în permanență, încă de la începutul calvarului, din 1984, nu doar în ultimii ani
nu am fost niciodată scufundată în mizerie, am sperat și am iertat în permanență
nu am fost megalomană sau vanitoasă, ceea ce am scris în rândurile de mai sus e adevărul cu certitudine
am fost mereu în stare să muncesc și să studiez chiar, dar oamenii nu mi-au acordat încredere și m-au izolat total - și eram numai ceva foarte frumos sufletește și bun
merita să mă lăsați în viață, ați greșit mult, niciodată nu am fost altfel și eram în stare de multe lucruri bune ei spun mereu că oamenii m-au izolat și mă omoară cu otravă și mint pentru a mușamaliza faptul că au mințit despre mine și mi-au făcut răul în trecut !
cu scopul probabil ca dvs să credeți că eu am fabricat povestea vieții mele - deși clar e totul adevărat și eu izolată din 84 - ei au intrat din nou cu vechea lor propoziție - ”fii liniștit că nimeni nu o să creadă adevărul”

ei spun că unor oameni răi și proști li s-au cumpărat tăcerea sau minciuna despre mine, cu scopul ca eu să fiu omorâtă prin tăcere și minciună ?????
ei spuneau că cei din alte țări sunt mai vinovați decât România și că eu sunt omorâtă fiindcă sunt dumnezeu cu adevărat ???!
ei spun că unor idioți le e scârbă de mine crezând că eu sunt minciuna și de fapt eu sunt adevărul în cele mai mici detalii (- un om foarte bun și inteligent, fără greșeală)
eu spun că da, tot ce am spus e adevărul, dar nu am fost incapacitată de suferință, am rămas binele și un om capabil, păcat că mă omorâți, niciodată nu am fost altfel
e adevărat că unii proști mă omoară cu seninătate, deoarece cred aberații, invenții psihologice sau psihiatrice - oare chiar nu vedeți adevărul? Sunt clar invenții și instrumente ale celor la putere de a omorî sau prejudicia grav - nu există ca atare chestiuni abstracte, cum ar fi boala psihică sau instituția psihiatrică, există doar oameni - răi și buni, proști și deștepți etc.
una dintre minciunile lor e că eu mor din cauza medicamentelor multe, e tot o minciună convențională

unii spun că poporul comite o imensă greșeală că mă omoară
alții spun, ca porcii aceia din oraș, că poporul mă urăște și minte ca să nu se facă de râs și că toți vor să mor ca ei să își ascundă rușinea???
în engleză a intrat unul cu ideea că e un delir monstruos și altul a spus adevărul că nu e deloc delir și nu am avut niciodată delir
altul, tot în engleză, spunea că el a înțeles imediat adevărul, că am fost f_tă și acum mă omoară - eu nu știu ce e f-tul și de ce trebuie omorâți cei f_ți, dar ei așa au spus mereu
altul tot în engleză spunea, ca și alții mai demult, că ăia care spuneau că va fi important cadavrul meu erau doar nebuni din Marea Britanie (fiindcă fiecare popor și-a adus contribuția la delirul colectiv și urât despre mine)
mai mulți au spus că eu, fiind rațională și normală, am fost prada vânată de toți nebunii omenirii
alții spun că mama mea m-a urât așa de mult, încât nimeni nu poate crede adevărul

mi se pare foarte ciudat că practic mă omorâți, poate că v-au păcălit că am delir sau altă tulburare psihică, nu am avut deloc
am fost izolată din 84, nu am avut aproape nicio șansă în afară de dvs., de fapt deloc
puteam să dovedesc lumii întregi că nu sunt obsedată de faptul că sunt masacrată și otrăvită de atâția ani, deși a fost și este adevărul
totuși, eram în stare să muncesc și să studiez intelectual ceva
ați fi văzut că nu am avut deloc delir și că nu sunt atașată de trecut
totuși nu am avut nici cea mai mică greșeală toată viața
azi inima din nou, poate din cauza otrăvii

poate că mă omorâți pur și simplu de teamă să nu fiți otrăviți, dar nu înțeleg atunci de ce de la începutul ”relației” noastre de la autor la cititor de monologuri păreați să vă distrați - poate că v-au păcălit cu propaganda lor idioată despre boli psihice etc.

practic am terminat de scris absolut tot ce mi-au făcut rău ceilalți oameni, dar am dorit să fiu lăsată să scriu și ultimele trei capitole - despre lucruri mai frumoase și luminoase sau triste pur și simplu - dar nu știu dacă voi mai putea - acum se pare că m-a prins iar o răceală sau gripă, poate voi ieși din ea... ei spun că degeaba tot binele și altruismul meu, fiindcă dvs și alții au fost real îndobitociți despre mine de jumătate de secol și eu am fost practic cel mai bun om (? așa spun ei) și este practic cea mai hidoasă crimă din istorie, dar oamenii cred altceva... deci, spun ei, degeba vreau să scriu eu și ceva mai frumos sau bun, fiindcă oamenii nu pot crede adevărul de atâta amar de vreme