Scriu azi , 31 mai 2020.
La început, înainte de 30 de ani, am avut doar reflux gastro-esofagian. Luam de obicei dicarbocalm. După un timp a apărut senzația de arsură în stomac, care nu mai dispărea la dicarbocalm. Refluxul gastro-esofagian acid se agrava în cursul internărilor psihiatrice și umblam pe culoarele spitalului în căutarea unor asistente care să îmi dea dicarbocalm, că nu puteam dormi.
Ulterior, când eram studentă la medicină la cursul de gastroenterologie, mi s-a întâmplat altceva. Eram tocmai la gastroenterologie ca să creadă lumea că asta era cauza aparției bolii, dar, în realitate, s-ar părea că ar fi fost otravă, numai că eu nu bănuiam atunci. Și eu, ca toți proștii, aproape că am crezut că era din cauza influenței profesorului de gastroenterologie. Dar nu am crezut 100%, nu am delirat.Poate că era și influența spațiului specific de clinică unde mă aflam, poate contau și bolile diverșilor pacienți și expunerea lor sistematică de către profesor în cursul său, dar factorul declanșator, cauza, se pare că era altceva, după cum am povestit mai demult.
Totuși, deși ei așa spun, eu nu am nici acum dovezi sau certitudine că atunci am fost otrăvită, în timp ce în blocul 2 și 3 a fost sigur otravă – poate că atunci a fost doar o f_tere asupra creierului, cum spun unii, mai puternică, pentru prima oară în viața mea și singulară totodată, fiindcă avea să reapară numai peste mulți ani. Atunci s-a îmtâmplat ceea ce am povestit pe blogul meu – anume nașul meu a venit la noi la masă, ceea ce era un lucru rar totuși și am început să mă simt mai rău și el și cu mama discutau despre viața de după moarte și pe congelatorul din bucătărie cineva pusese o cutie cu trandafir pe capac, ca de bijuterii. Oricum, ceea ce am simțit era foarte rău, încât am crezut că voi muri. Tata a strigat la mama să se ducă în patul din dormitor, cu ideea ”du-te acolo femeie, că vine toată aia peste tine.” El a rămas pe canapea, cu mâna pe propriul sex. Niciodată anterior nu simțisem ceva așa rău. Acest gen de atac s-a repetat peste un timp, dar cu intensitate mai mică. Fiindu-mi ulterior rău digestiv, am mers la medicul asistent al profesorului, care și el spunea aberații – gen că pe vremea când a fost parașutat în țara asta etc. Sau că el saluta în batjocură, militărește, pe ea și pe el etc. Nu înțelegeam nimic, dar colegii râdeau împreună cu el și probabil că creau un fel de delir politic despre diverse țări în luptă cu România și tot felul de spioni cu diverse meserii și alt soi de delir despre vremea ”ceaușistă”, când existau în mod ocult un el și o ea, care nu erau familia Ceaușescu și locuiau în case diferite. Eu nu am avut niciun fel de delir, nici acestea, și nu am fost sursa niciunui delir. Deci m-am dus la le să îi cer ajutorul și mi-a dat Debridat și nu mai șitu ce. Ulterior, mi-a fost rău de mai multe ori și aveam amețeală și durere de cap asociate răului digestiv cu meteorism accentuat, dar ei spun că acelea erau din cauză că mă f-tea vărul meu Cosmin, el fiind acolo, fiindcă el stătea la telefon de vorbă ore în șir în camera alăturată mie, noaptea. Și mie mi-era rău, dar nu l-am bănuit măcar, nu știu adevărul cert. Odată mi-era tare rău și mă umflasem mult de tot și m-am dus la Urgență – și Cosmin se uita urât la burta mea ca și cum era un număr de circ grețos, iar la Urgență mi-au spus că de vină sunt ”gazele, doamnă”. Adică gazele din intestin.
Apoi am abandonat medicina în anul 5 fiindcă nu mai făceam față fizic, tot corpul mi-era chinuit și eram și presată cerebral – migrene presionale. Am ajuns profesoară la Colegiul ILCaragiale și în blocul trei am descoperit că eram otrăvită, poate nu foarte puternic, dar cârpa aceea și alte lucruri erau dovadă clară. Am mai avut senzații rele digestiv numai după ce am abandonat ”postul” meu din învățământ, mai mult meteorism sau hiperaciditate gastrică, altceva nu era încă.
Medicul Ionescu Viorica, medic așa zis de familie al familiei mele, numită de mama așa înainte de introducerea sistemului medicină de familie, mi-a spus demult – probabil înainte de a intra eu la medicină că am o bilă leneșă și mi-a prescris atunci, demult, ceva pentru bilă.
După abandonarea muncii în învățământ am slăbit până la o greutate normală – chiar și tinerii din liceu au spus că eram prea grasă – și nu am avut aproape nicio problemă de sănătate un timp. Când m-am îngrășat în 2008 m-am îngrășat brusc și am început din nou să am tulburări digestive, la un timp relativ scurt după mutarea mea acolo. Verișoara mea Irina s-a îmbolnăvit de o boală cronică a colonului cât timp făcea masterul în Germania și a fost obligată să se întoarcă în România, ea credea că boala era din cauza mâncării de fast food,ceea ce e posibil.
Cât despre otravă când eram în blocul 3 - a fost reală. Aveam dovezi clare că erau unele produse amare – deși în mod normal aveau gustul bun – și erau produse la reducere, ca și cum ei ținteau în oamenii săraci, cum eram și eu. Deja înghițeam câte o lingură mare când îmi dădeam seama că era gustul modificat, fiindcă gustul amar se simte mai mult la rădăcina limbii. Știu că unii spun că gustul e modificat în bolile psihice – am găsit asta scris, dar cancerul de exemplu tocmai datorită otrăvii apare. Un psiholog - Mitrofan Nicolae, un om bun, care se ocupa de psihologia judiciară - spunea la un curs că ar fi bine să ne exersăm mirosul, fiindcă există un miros pentru casele de schizofreni, un alt miros pentru casele de maniaci sau depresivi etc. Și el tocmai se ocupa de psihologie judiciară, ceea ce vine în acord cu ideea că eram otrăvită fiindcă fusesem condamnată la moarte - ceea ce era imposibil, fiind eu singură din 84 și complet nevinovată. Unii spuneau de curând că nașul meu m-a condamnat la moarte, crezând că eram ceva rău, când, în mod real, eu eram la fel și eram numai binele încă din copilărie. Ei spun că mama jubila în sinea ei că a reușit să îl păcălească și că pentru mama sensul vieții era omorârea mea. Alții cred altceva – că nașul meu era pedofil și un fel de psihopat obsedat de mine și de aceea se uita la mine prelung pe la spate, când mi se făceau poze la mesele din familie, și eu nu bănuiam nimic, ca atunci când eram copil și îmi punea coarne, inclusiv la 15-16 ani, la botezul finului mamei. Că acest lucru ar fi dovedit de faptul că el probabil a zgâriat poza mea din tinerețe de după internarea psihiatrică. Nu știu dacă aceste lucruri sunt adevărate, dar pot spune cu certitudine că nașii mei au fost oameni excepționali, care m-au crescut bine și frumos. M-au scos din ghearele oribile ale părinților. Poza gânditoare și aparent obsedată a nașului meu în fotografiile cu mine era evident ceva studiat, ceva ce se repeta și eu nu aveam habar. E adevărat că nașa mi-a spus o dată că nașul meu avea ceva cu mine, dar mi-a spus că nu poate să îmi spună atunci ce.
Și nu era numai gustul modificat al unor produse. Erau și melci pe care era să-i înghit în salatele cumpărate la pungi, preambalate, care nu puteau fi spălate. Se știe că melcii aceia transmit paraziți periculoși.
Alteori era clar că produsul ducea la otrăvire, fiindcă după un timp, clar pe parcursul digestiei în stomac, apăreau dureri sau usturimi înfiorătoare și apoi, după alt timp, apăreau colici – dureri ale colonului – atât de monstruoase încât urlam singură în casă și care se opreau numai la eliminarea scaunului. În oraș am fost otrăvită foarte puternic și des, inclusiv prin aer – clar era praf foarte mult la câteva zile după ce aspiram foarte bine și nu aveam geamul spre șosea, apoi apăreau arsuri pe piele, nu doar căldură și diaforeză, unele țigări erau monstruoase ca gust și efect toxic, apa de la robinet era evident tulbure, sucurile din supermarket erau evident otravă (nu mai povestesc), vecinii preecis puneau la ghena de lângă mine lucruri rele cu miros oribil care se scurgeau spre ușa mea etc.
la Voluntari, după ce ma-m mutat în 2018, am fost otrăvită mult mai rar și superficial și am avut colici puternice numai o dată sau de două ori.
Este posibil ca unele efecte ale alimentelor sau lichidelor asupra mea să fi fost din cauza agravării unor boli cronice digestive, pe care medicii nu au vrut să le trateze.
Desigur, i-am spus de mult medicului de familie despre arsura și durerea gastrică, dar nu mi-a prescris nimic. Și eu sufeream zi de zi și am continuat să cer, până când mi-a dat, în sfârșit, Emanera de 40 de mg. Mă temeam și mă tem încă să nu fi avut ulcer și să se transforme în cancer, fiindcă aveam dureri în punct fix în vreo 3-4 locuri ale abdomenului. I-am arătat de mai multe ori medicului de familie,care totuși a fost un medic destul de bun, oricum mi-a dat anumite tratamente. La un moment dat i-am arătat un punct în stânga – care producea durere fixă dar nu ca acul, zonă un pic mai extinsă părea, dar cenestazia nu e un mecanism fiabil. Ea mi-a spus că acolo e colonul, nu stomacul. Analizele făcute la cererea medicului de familie au arătat mereu valori crescute, mai ales ale trigliceridelor și, în măsură mai mică, ale colesterolului dăunător. Ea mi-a prescris Lipanthyl, dar eu am renunțat la un moment dat la el, acum iau din nou unul pe zi. I-am explicat de multe ori despre suferința mea digestivă, despre meteorsimul foarte accentuat – și tatăl meu avea înainte să moară. Ea nu mi-a mai dat alte medicamente sau trimiteri la vreo specialitate medicală, dar mi-a spus că ar fi bine să slăbesc pentru a diminua presiunea asupra măduvei și alte neajunsuri și avea dreptate. Însă vorbea cu mine ca și cum eram și copil și nebună, ceea ce nu am fost niciodată. I-am spus de constipația mea cronică și de colicile oribile și ea mi-a recomandat prune uscate. Tratamentul cu Emanera este poate de mai mult de 5 ani încoace. Ori de câte ori uitam să iau Emanera era rău, chiar și după numai o zi.
Din cauza diverselor probleme digestive cronice ale mele m-am dus la ecografie abdomen și pelvis în 2017, la policlinica Vitan, prin intermediul lui Carmen, asistenta de la psihiatrie. Medicului de familie degeaba i-am spus că am burta extrem de mare uneori și că scaunul e mereu segmentat și galben în ultima vreme. Segmentat era de mult, nu știu cât era de galben, m-am uitat mai mult în ultima vreme 2019-2020.
Continui povestirea azi, 31 mai 2020. O mică paranteză în 2018 am vorbit cu fosta mea colegă de liceu, Luiza Dona. După ce am vorbit cu ea, a apărut o altă persoană cu numele Luiza pe pagina me youtube care îmi spunea să nu mai ”răscolesc trecutul” prin povestirile despre viața mea pe internet. În realitate eu nu răscoleam trecutul și am fost de felul meu o persoană foarte tăcută. Nu am început blogul decât în 2013 sau 2012. Anterior, doar mi s-a spus în gând că oamenii au fost mereu mințiți despre mine, inclusiv că răul ar proveni din umilele mele cerințe sau plângeri. Nu era vorba de trecut – mereu am privit spre prezent și viitor – era vorba de un om bun și nevinovat, care își cerea dreptul la viață. Ceilalți sunt cei care, nitam-nisam, mă obligau să mă plâng prin torturi inumane, minciuni, otravă, sărăcie totală și lipsa drepturilor și pe deasupra și izolare și continuau cu toate acestea. Și Luiza îmi spunea mai demult că ea a reușit să se detașeze, dar și eu fusesem detașată de rău și lucruri inferioare de mult timp.
Actele medicale mai importante le voi atașa ca scanări sau poze cum am spus, la sfârșitul acestui capitol din povestire, după membrel inferioare.
Așadar am fost la ecografie la policlinica Vitan. Acolo s-a văzut că nu erau bine nici ficatul, nici pancreasul și nici rinichii, stomacul și o parte din intestine neapărând la ecografie. Înainte de a intra la ecografie, pe culoarul policlinicii, s-a așezat lângă mine să aștepte o femeie mai în vârstă, dar care nu arăta de peste 70 de ani, cum spunea că are.
Voi continua totuși mâine,1 iunie - cum spuneam trebuie să termin în 2-3 zile acest vademecum.
desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge
duminică, 31 mai 2020
sâmbătă, 30 mai 2020
partea a 3-a - abdomen și pelvis A
Azi, sâmbătă, ora 15. 32 Am de continuat povestirea de ieri. Mai întâi despre ziua de azi.
Grindină cu bucăți de gheață mai mici de 1 cm diametrul, dar multe.
Ploaie puternică, fulgere, deși azi a fost relativ rece - 21 grade.
Ei spun că oameni manifestă o cruzime hidoasă în uciderea mea, un om singur, sărac și bun și numai puțini mai cred că eu reprezentam ceva politic sau un grup de mai multe persoane, când de fapt am fost singură.
Azi am fost iar la ”gheață”.
pe drum m-au scuipat cu aceleași idei de totdeauna, printre care, de data asta în engleză, ideea că așa trebuie să fie și ei nu pot să îmi lase viața, fiindcă ar fi un scandal monstruos. Ei spun că eu nu realizez cât de departe merge minciuna celor răi sau proști și că toți oamenii au mințit despre mine, în așa fel încât proștii chiar cred că eu eram nebună sau rea sau proastă etc.
Este o idee josnică, infamă, greșită - oamenii nevinovați și buni nu trebuie omorâți pentru evitarea unui scandal, nu mai explic totul. E oripilant chiar, dar știu că nimeni nu mă cunoaște și că m-au izolat și în acest scop.
Unii spun că tocmai de aceea vor să mor eu, findcă e o rușine imensă ceea ce mi-a făcut lumea, cum m-au lovit, torturat, persecutat etc.
Mereu aceeași idee - tocmai asta este - ideile de genul acesta se asociază cu tot ce e rău și dăunător moral, cu toată partea rea a omenirii și cu lipsa de umanitate în general, cu îndeletnicirile rele etc. Nu e un lucru bun, pe mine nu avea nici cine să mă apere, nici cine să mrăturisească adevărul, așadar am fost obligată să spun eu totul - dar ei zic că oameni care pur și simplu nici nu au existat în viața mea și care nu știu nimic despre mine au mințit despre mine.
În postarea următoare voi continua cu mici adăugiri și apoi abdomenul și pelvisul.
Îmi este tare rău, îmi arde fața prea tare și am pielea roșie.
Unii au intrat peste mine cu întrebarea ”ea nu se gândește niciodată la oameni?” ca și cum întrebau această aberație despre mine pe altcineva.
Cred că vă dați și dvs seama că am fost o persoană normală întreaga viață, deci nu m-am gândit niciodată la oameni, fiindcă am fost singură. Am avut doar câteva relații distante și succinte cu alte persoane, nu am fost niciodată în situația de a mă gândi la vreun om. Dialog sau comunicare normală sau activitate comună cu alții nu am avut decât foarte puțin, prin urmare nu aveam cum să mă gândesc la oameni de una singură, așa e normal și bine. Probabil că nu mă credeți că am fost un om perfect și atâta tot.
Recunosc, un bărbat mult mai în vârstă m-a sedus, cum am povestit, la vârsta de 17 ani, am crezut în mod absurd că m-am îndrăgostit de el - într-un fel asta era - și el a fost singurul om la care m-am gândit întreaga viață.
În rest, cred că vă dați seama că nu m-am gândit niciodată, absolut niciodată la cei de pe facebook, deși le văd postările sau imaginea în fotografii. Și de fapt la nimeni, aceasta a fost încă una dintre calitățile mele.
este posibil să fie nebuni care cred că eu eram egoistă și asta se exprima în faptul de a nu mă gândi la ceilalți, dar e exact invers - am fost altruismul absolut, înțelegând aproape dn copilărie că omul trăiește pentru ceilalți, nu pentru sine.
Era vorba mai sus de faptul că nu aveam fantezii sau reverii legate de oameni - înfățișarea lor sau viața lor nu au produs vreun fel de imaginație sau gândire rumegată în sinea mea - niciodată nu m-am gândit în mod absurd la alții, dar, ca om, am fost gândul bun și atitudinea mereu de pace, ajutor și iubire față de oameni în general și bucuria întâlnirii oricărui om oarecare, deși rar.
am scris că voi continua povestirea, dar nu a fost posibil - dar voi termina capitolul despre probleme medicale în mod sigur până miercuri, fiindcă joi voi merge în București la un medic gastroenterolog, cu rezultatele la analizele CT, care, în mod bizar, au ieșit toate bune, deși ecografiile - mai multe din trecut plus simptome goraznice și obiective, de exemplu scaunul mereu segmentat și galben - arătau răul
După ce termin blogul - ceea ce va fi sigur vara asta findcă mai am doar capitolul despre internet și încă unul scurt la final, voi trimite peste tot unde pot, dar va fi bine și fiindcă îmi voi fi îndeplinit datoria și voi trăi numai în prezent și viitor, fără să mai fiu strivită de povara trecutului, pe care totuși trebuia să o scriu, sperând drepturile și mai ales să nu mai fiu otrăvită, cel puțin dreptul sfânt la viață
este adevărat că am fost și obiectul unor abuzuri medicale - așa cum am scris - cred că ați înțeles de mult că tot ce am notat a fost adevărul curat și că meritam viața, că oricum, în ciuda torturilor, nu am greșit nimic
sentința lor e că oamenii buni nu pot crede adevărul scris de mine ca un strigăt de ajutor al unui om bun, fiindcă, spun ei, oamenii buni au devenit servitorii îndobitociți ai celor răi sau că ei nu pot concepe că există și răul sau oameni răi cu adevărat, deci își imaginează că eu am avut halucinații sau delir cu adevărat, deși nu au vorbit cu mine și aveam dovezi pentru orice ??!!
în seara asta m-au torturat monstruos cerebral mai multe ore încontinuu - laolaltă cu amenințările de moarte și ura de rigoare
Nu are rost să mai insist. Mâine trebuie să termin aproape tot ce era despre problemele abdomen-pelvis
Ei spun că e incredibil că un om fără nicio greșeală cât de mică să fie călcat în picioare toată viața încontinuu, așa cum spunea tatăl meju vitreg că va fi întreaga mea viață, încă de când eram copil - 13 ani.
31 mai 2020, ora 12 ziua
Ieri nu am putut continua povestirea fiindcă am suferit tortură cerebrală monstruoasă. Am fost mult timp foarte înfierbântată la față și partea superioară a toracelui și roșie și apoi au continuat, încă și mai puternice, durerile de cap și amețeala. De asemnea, transpirație abundentă.Ei spun că familia mea mă omoară și restul lumii nu vrea să audă de mine și nu le pasă.
Ei spun că ieri am fost f_tă monstruos, că, practic, m-au masacrat, cum au făcut de atâtea ori. Erau unii cu ideea că proștii credeau că eu trebuie să fiu f_tă ca să meargă treburile bine pentru ei și în mod cert asta nu e adevărat. Ieri a intrat unul care spunea că a posti 14 zile ca să mă poată f_te, adică să mă tortureze cerebral monstruos.
Ei spun că, de multe ori când am fost f_tă sau torturată în alt fel, cei răi au inventat că eu eram agitată sau nervoasă etc. Pe de o parte, deși lucrurile rele se întâmplau fiindcă ei mă loveau monstruos, ei i-au mințit pe oameni că răul era din cauza mea, că eram agitată. Azi, la sculare, mama iar m-a atacat verbal cu ideea agresivă și mincinoasă ”linișteștete/ te-ai liniștit/ nu te-ai liniștit, vorbe grele și rele pe care ea le rostește față de mine din când în când, fără motiv. Unii spuneau că am fost un om foarte calm toată viața, dar proștii au inventat că nu eram trează sau aveam aplatizare afectivă etc. numai fiindcă am fost un om inteligent, care nu se putea enerva din fleacuri.
pe de altă parte, ideea lor că eram agitată când eram f_tă de fapt fără să fiu agitată, această idee le dădea gir să mă f_te (eu nu știu ce e acel lucru, dar, fiindcă medicii de diverse specialități mințeau, spun și eu că mă f-teau, deși era poate adesea doar tulburare somatică și nu psihică) deci, idioții credeau că trebuie să fiu f_tă ca să fiu calmă și să le meargă lor mai bine
Tot ieri intraseră, la un moment dat, unii cu ideea că nivelul glucocorticoizilor e la maxim și totuși încă nu se poate - în ultimii doi ani, de când stau la Voluntari, ei spun uneori ”încă nu se poate”, cu ideea pe care am înțeles-o mai apoi, să se poată să mă f_tă, fiindcă aveau această idee cu puțin înainte să mă tortureze monstruos cerebral, în diverse momente. Totodată ei vor să mor.
"Nimeni nu are interesul să te distrugă, toți vor să te omoare.”
Vă dați seama, dacă ați înțeles cum m-au lovit real, nu doar în cuvinte, din 1984, cât de urât și greu îmie să vin în oraș la gastroenterologie, mai ales fiindcă șoferii de taxi mă lovesc de mulți ani - și oricum am fost lovită aproape zi de zi din 1984, în diverse moduri. Dar să merg la dentist, eventual să fiu otrăvită, mai ales că toți cei care aruncau diverse idei peste mintea mea voiau să mă omoare. Deci e absolut necesar să scriu adevărul, azi voi continua cu abuzuri sau agresivitate a medicilor din viața mea, mă refer la medici, nu la psihiatri. Plus problemele reale din corpul meu. La un moment dat voiau să dea impresia că ei cred că eu sunt ipohondră, deși niciodată nu am avut grijă exagerată față de sănătatea mea. Sau că erau iluzii, tulburări psihice sau f_tere tot cea ce simțeam, în timp ce eu aveam probleme reale, concrete, obiective, vizibile etc.
Ei spun că nu pot să trezească oamenii la realitate.
Oarecum sunt eu acuzată că nu i-am trezit pe oameni la realitate, ca să nu mă omoare. Nu am cum și niciodată nu am avut cum să îi trezesc la realitate și acum sunt tot singură ca întotdeauna și scriu adevărul pe facebook, dar oricum cei de pe facebook nu sunt deloc interesați de persoana mea, ca întotdeauna.
Alții au ideea că ”absolut toți au mințit, nu le rămâne decât să o omoare.”
Unii credeau că oamenii nu au înțeles că eu sunt ”omul din spatele faptelor bune.” Nu mă consider așa ceva, dar, după cum spun toți, și în engleză, este vorba de o crimă abjectă, și de fapt nu trebuiau să mă omoare. Îndrăznesc să spun că nu trebuie să mă omoare nici fiindcă am anumite probleme de sănătate trupești, nu psihice. Unii poate așa cred - și de asemenea falsă e și ideea lor că trebuie să mor fiindcă am ajuns la menopauză. Puteau să mă trateze de diverse boli și ar fi fost mai bine. Unii credeau, ca sectanții despre care se vorbea în copilăria mea, că nu trebuie să fiu tratată de medici, că trebuie să fie totul natural. De mai multe ori au refuzat ajutorul medical, poate în mod greșit. Unii spun că nu există ajutor medical. Aceștia toți greșesc și vă pot explica clar, dar nu mai pierd timpul cu așa ceva.
Dacă din viața unui individ fac parte numai morții, atunci acel individ este complet singur, fiindcă morții fac parte din psihicul personal al individului.
Această idee de mai sus e a mea, dar ei au repetat-o după ce am gândit-o eu.
continui în curând tot aici despre necazurile legate de abdomen și pelvis
Mai întâi voi adăuga câteva lucruri pe care am omis să le notez în primele părți și după aceea voi trece la abdomen și pelvis propriu-zise.
Ieri mi-a fost rău tare și am avut și transpirații profuze. Mi-am amintit că uitasem să notez acest simptom – de mai mulți ani au apărut, din când în când ore de transpirație extrem de abundentă, mai mult ca ieri – astfel încât îmi curgeau picuri pe nas, așa cum am văzut odinioaăr la nașul meu. Deci diaforeză. Acest simptom s-a vindecat de la sine, a dispărut. Nu știu din ce cauză era – eventual otrava din țigări sau aer. Probabil că am spus din nou medicului de familie în zadar.
Am uitat să notez și despre coloana vertebrală – care nu știu dacă e afectată și la nivelul toracelui, dar unoeri doare la spate, rar. Poate din cauza unei scolioze, poate din cauza purtării protezei la piciorul amputat – voi nota totul despre coloană la partea despre abdomen.
Nu am notat aici despre policlinica Iancului, un stabiliment creat lângă piața Iancului, deci aproape de locul unde locuia Irina, colega din liceu. Era o clădire veche și nerenovată, cu scaune vechi și ziduri roase. Acum mai mulți ani, eu nu am găsit pe internet niciun loc unde să merg să fiu consultată pentru problemele mele medicale gratuit pe baza asigurării medicale, care era pe baza amputării piciorului și ”certificatului” de handicapat. Poate nu erau, poate au apărut ulterior în diverse clinici private, și astfel eu am mai mers la medic în 2018-2020. Policlinica Iancului era singurul loc unde puteam merge să mă ”caut”, cum se spunea la țară demult și la fle spunea și Irina, ușor malițioasă, către mine. Dar medicul de familie nu m-a trimis nici la cardiolog, nici la endocrinolog etc. Irina a devenit endocrinolog (și Luiza parcă). La Iancului veneau și pacienți cu plată, dar prețurile nu erau așa mari ca în alte părți. Acolo am mers eu la doctorița Mogoș pentru ceara din urechi și am mers și la dermatologie la o altă doamnă, când am avut problema eliminării prin piele a unor secreții de culoare albastră-cenușie-verde mai mult timp. Dermatoogul însă, după consult, m-a trimis în aceeași clădire, la endocrinologie. La endocrinologie era un bărbat în vârstă, care nu m-a ajutat defel și nu mi-a dat vreun diagnostic. M-a cântărit și, într-un mod straniu pentru mine, mi-a spus că voi și pierde din greutate și problemele mele vor dispărea. E adevărat că ulterior nu am mai avut scurgerile albastre, despre care voi aminti puțin mai încolo. Atunci au intrat unii în gândul meu ca și cum erau acel medic și îmi spuneau că eu îi lăsasem o impresie bună – ca și cum mă judeca ce fel de om eram, ca și cînd cineva îl mințise că eram altceva, ceva superficial, vulgar sau nu știu ce. Gândul lor mai spunea atunci că aveam un ”diabet bronzat clar”. Mai demult intrau peste mine cu ideea că mă vor duce la Parhon. Ieri a fost cineva în gândul meu cu ideea că eu am cancer endocrin. Am observat scaune vechi din copilăria mea pe holuri și la policlinica Vitan, unde am mers la psihiatrul Cârlig Raisa.
Acum voi trece la miezul problemelor abdominale în poastarea următoare.
Grindină cu bucăți de gheață mai mici de 1 cm diametrul, dar multe.
Ploaie puternică, fulgere, deși azi a fost relativ rece - 21 grade.
Ei spun că oameni manifestă o cruzime hidoasă în uciderea mea, un om singur, sărac și bun și numai puțini mai cred că eu reprezentam ceva politic sau un grup de mai multe persoane, când de fapt am fost singură.
Azi am fost iar la ”gheață”.
pe drum m-au scuipat cu aceleași idei de totdeauna, printre care, de data asta în engleză, ideea că așa trebuie să fie și ei nu pot să îmi lase viața, fiindcă ar fi un scandal monstruos. Ei spun că eu nu realizez cât de departe merge minciuna celor răi sau proști și că toți oamenii au mințit despre mine, în așa fel încât proștii chiar cred că eu eram nebună sau rea sau proastă etc.
Este o idee josnică, infamă, greșită - oamenii nevinovați și buni nu trebuie omorâți pentru evitarea unui scandal, nu mai explic totul. E oripilant chiar, dar știu că nimeni nu mă cunoaște și că m-au izolat și în acest scop.
Unii spun că tocmai de aceea vor să mor eu, findcă e o rușine imensă ceea ce mi-a făcut lumea, cum m-au lovit, torturat, persecutat etc.
Mereu aceeași idee - tocmai asta este - ideile de genul acesta se asociază cu tot ce e rău și dăunător moral, cu toată partea rea a omenirii și cu lipsa de umanitate în general, cu îndeletnicirile rele etc. Nu e un lucru bun, pe mine nu avea nici cine să mă apere, nici cine să mrăturisească adevărul, așadar am fost obligată să spun eu totul - dar ei zic că oameni care pur și simplu nici nu au existat în viața mea și care nu știu nimic despre mine au mințit despre mine.
În postarea următoare voi continua cu mici adăugiri și apoi abdomenul și pelvisul.
Îmi este tare rău, îmi arde fața prea tare și am pielea roșie.
Unii au intrat peste mine cu întrebarea ”ea nu se gândește niciodată la oameni?” ca și cum întrebau această aberație despre mine pe altcineva.
Cred că vă dați și dvs seama că am fost o persoană normală întreaga viață, deci nu m-am gândit niciodată la oameni, fiindcă am fost singură. Am avut doar câteva relații distante și succinte cu alte persoane, nu am fost niciodată în situația de a mă gândi la vreun om. Dialog sau comunicare normală sau activitate comună cu alții nu am avut decât foarte puțin, prin urmare nu aveam cum să mă gândesc la oameni de una singură, așa e normal și bine. Probabil că nu mă credeți că am fost un om perfect și atâta tot.
Recunosc, un bărbat mult mai în vârstă m-a sedus, cum am povestit, la vârsta de 17 ani, am crezut în mod absurd că m-am îndrăgostit de el - într-un fel asta era - și el a fost singurul om la care m-am gândit întreaga viață.
În rest, cred că vă dați seama că nu m-am gândit niciodată, absolut niciodată la cei de pe facebook, deși le văd postările sau imaginea în fotografii. Și de fapt la nimeni, aceasta a fost încă una dintre calitățile mele.
este posibil să fie nebuni care cred că eu eram egoistă și asta se exprima în faptul de a nu mă gândi la ceilalți, dar e exact invers - am fost altruismul absolut, înțelegând aproape dn copilărie că omul trăiește pentru ceilalți, nu pentru sine.
Era vorba mai sus de faptul că nu aveam fantezii sau reverii legate de oameni - înfățișarea lor sau viața lor nu au produs vreun fel de imaginație sau gândire rumegată în sinea mea - niciodată nu m-am gândit în mod absurd la alții, dar, ca om, am fost gândul bun și atitudinea mereu de pace, ajutor și iubire față de oameni în general și bucuria întâlnirii oricărui om oarecare, deși rar.
am scris că voi continua povestirea, dar nu a fost posibil - dar voi termina capitolul despre probleme medicale în mod sigur până miercuri, fiindcă joi voi merge în București la un medic gastroenterolog, cu rezultatele la analizele CT, care, în mod bizar, au ieșit toate bune, deși ecografiile - mai multe din trecut plus simptome goraznice și obiective, de exemplu scaunul mereu segmentat și galben - arătau răul
După ce termin blogul - ceea ce va fi sigur vara asta findcă mai am doar capitolul despre internet și încă unul scurt la final, voi trimite peste tot unde pot, dar va fi bine și fiindcă îmi voi fi îndeplinit datoria și voi trăi numai în prezent și viitor, fără să mai fiu strivită de povara trecutului, pe care totuși trebuia să o scriu, sperând drepturile și mai ales să nu mai fiu otrăvită, cel puțin dreptul sfânt la viață
este adevărat că am fost și obiectul unor abuzuri medicale - așa cum am scris - cred că ați înțeles de mult că tot ce am notat a fost adevărul curat și că meritam viața, că oricum, în ciuda torturilor, nu am greșit nimic
sentința lor e că oamenii buni nu pot crede adevărul scris de mine ca un strigăt de ajutor al unui om bun, fiindcă, spun ei, oamenii buni au devenit servitorii îndobitociți ai celor răi sau că ei nu pot concepe că există și răul sau oameni răi cu adevărat, deci își imaginează că eu am avut halucinații sau delir cu adevărat, deși nu au vorbit cu mine și aveam dovezi pentru orice ??!!
în seara asta m-au torturat monstruos cerebral mai multe ore încontinuu - laolaltă cu amenințările de moarte și ura de rigoare
Nu are rost să mai insist. Mâine trebuie să termin aproape tot ce era despre problemele abdomen-pelvis
Ei spun că e incredibil că un om fără nicio greșeală cât de mică să fie călcat în picioare toată viața încontinuu, așa cum spunea tatăl meju vitreg că va fi întreaga mea viață, încă de când eram copil - 13 ani.
31 mai 2020, ora 12 ziua
Ieri nu am putut continua povestirea fiindcă am suferit tortură cerebrală monstruoasă. Am fost mult timp foarte înfierbântată la față și partea superioară a toracelui și roșie și apoi au continuat, încă și mai puternice, durerile de cap și amețeala. De asemnea, transpirație abundentă.Ei spun că familia mea mă omoară și restul lumii nu vrea să audă de mine și nu le pasă.
Ei spun că ieri am fost f_tă monstruos, că, practic, m-au masacrat, cum au făcut de atâtea ori. Erau unii cu ideea că proștii credeau că eu trebuie să fiu f_tă ca să meargă treburile bine pentru ei și în mod cert asta nu e adevărat. Ieri a intrat unul care spunea că a posti 14 zile ca să mă poată f_te, adică să mă tortureze cerebral monstruos.
Ei spun că, de multe ori când am fost f_tă sau torturată în alt fel, cei răi au inventat că eu eram agitată sau nervoasă etc. Pe de o parte, deși lucrurile rele se întâmplau fiindcă ei mă loveau monstruos, ei i-au mințit pe oameni că răul era din cauza mea, că eram agitată. Azi, la sculare, mama iar m-a atacat verbal cu ideea agresivă și mincinoasă ”linișteștete/ te-ai liniștit/ nu te-ai liniștit, vorbe grele și rele pe care ea le rostește față de mine din când în când, fără motiv. Unii spuneau că am fost un om foarte calm toată viața, dar proștii au inventat că nu eram trează sau aveam aplatizare afectivă etc. numai fiindcă am fost un om inteligent, care nu se putea enerva din fleacuri.
pe de altă parte, ideea lor că eram agitată când eram f_tă de fapt fără să fiu agitată, această idee le dădea gir să mă f_te (eu nu știu ce e acel lucru, dar, fiindcă medicii de diverse specialități mințeau, spun și eu că mă f-teau, deși era poate adesea doar tulburare somatică și nu psihică) deci, idioții credeau că trebuie să fiu f_tă ca să fiu calmă și să le meargă lor mai bine
Tot ieri intraseră, la un moment dat, unii cu ideea că nivelul glucocorticoizilor e la maxim și totuși încă nu se poate - în ultimii doi ani, de când stau la Voluntari, ei spun uneori ”încă nu se poate”, cu ideea pe care am înțeles-o mai apoi, să se poată să mă f_tă, fiindcă aveau această idee cu puțin înainte să mă tortureze monstruos cerebral, în diverse momente. Totodată ei vor să mor.
"Nimeni nu are interesul să te distrugă, toți vor să te omoare.”
Vă dați seama, dacă ați înțeles cum m-au lovit real, nu doar în cuvinte, din 1984, cât de urât și greu îmie să vin în oraș la gastroenterologie, mai ales fiindcă șoferii de taxi mă lovesc de mulți ani - și oricum am fost lovită aproape zi de zi din 1984, în diverse moduri. Dar să merg la dentist, eventual să fiu otrăvită, mai ales că toți cei care aruncau diverse idei peste mintea mea voiau să mă omoare. Deci e absolut necesar să scriu adevărul, azi voi continua cu abuzuri sau agresivitate a medicilor din viața mea, mă refer la medici, nu la psihiatri. Plus problemele reale din corpul meu. La un moment dat voiau să dea impresia că ei cred că eu sunt ipohondră, deși niciodată nu am avut grijă exagerată față de sănătatea mea. Sau că erau iluzii, tulburări psihice sau f_tere tot cea ce simțeam, în timp ce eu aveam probleme reale, concrete, obiective, vizibile etc.
Ei spun că nu pot să trezească oamenii la realitate.
Oarecum sunt eu acuzată că nu i-am trezit pe oameni la realitate, ca să nu mă omoare. Nu am cum și niciodată nu am avut cum să îi trezesc la realitate și acum sunt tot singură ca întotdeauna și scriu adevărul pe facebook, dar oricum cei de pe facebook nu sunt deloc interesați de persoana mea, ca întotdeauna.
Alții au ideea că ”absolut toți au mințit, nu le rămâne decât să o omoare.”
Unii credeau că oamenii nu au înțeles că eu sunt ”omul din spatele faptelor bune.” Nu mă consider așa ceva, dar, după cum spun toți, și în engleză, este vorba de o crimă abjectă, și de fapt nu trebuiau să mă omoare. Îndrăznesc să spun că nu trebuie să mă omoare nici fiindcă am anumite probleme de sănătate trupești, nu psihice. Unii poate așa cred - și de asemenea falsă e și ideea lor că trebuie să mor fiindcă am ajuns la menopauză. Puteau să mă trateze de diverse boli și ar fi fost mai bine. Unii credeau, ca sectanții despre care se vorbea în copilăria mea, că nu trebuie să fiu tratată de medici, că trebuie să fie totul natural. De mai multe ori au refuzat ajutorul medical, poate în mod greșit. Unii spun că nu există ajutor medical. Aceștia toți greșesc și vă pot explica clar, dar nu mai pierd timpul cu așa ceva.
Dacă din viața unui individ fac parte numai morții, atunci acel individ este complet singur, fiindcă morții fac parte din psihicul personal al individului.
Această idee de mai sus e a mea, dar ei au repetat-o după ce am gândit-o eu.
continui în curând tot aici despre necazurile legate de abdomen și pelvis
Mai întâi voi adăuga câteva lucruri pe care am omis să le notez în primele părți și după aceea voi trece la abdomen și pelvis propriu-zise.
Ieri mi-a fost rău tare și am avut și transpirații profuze. Mi-am amintit că uitasem să notez acest simptom – de mai mulți ani au apărut, din când în când ore de transpirație extrem de abundentă, mai mult ca ieri – astfel încât îmi curgeau picuri pe nas, așa cum am văzut odinioaăr la nașul meu. Deci diaforeză. Acest simptom s-a vindecat de la sine, a dispărut. Nu știu din ce cauză era – eventual otrava din țigări sau aer. Probabil că am spus din nou medicului de familie în zadar.
Am uitat să notez și despre coloana vertebrală – care nu știu dacă e afectată și la nivelul toracelui, dar unoeri doare la spate, rar. Poate din cauza unei scolioze, poate din cauza purtării protezei la piciorul amputat – voi nota totul despre coloană la partea despre abdomen.
Nu am notat aici despre policlinica Iancului, un stabiliment creat lângă piața Iancului, deci aproape de locul unde locuia Irina, colega din liceu. Era o clădire veche și nerenovată, cu scaune vechi și ziduri roase. Acum mai mulți ani, eu nu am găsit pe internet niciun loc unde să merg să fiu consultată pentru problemele mele medicale gratuit pe baza asigurării medicale, care era pe baza amputării piciorului și ”certificatului” de handicapat. Poate nu erau, poate au apărut ulterior în diverse clinici private, și astfel eu am mai mers la medic în 2018-2020. Policlinica Iancului era singurul loc unde puteam merge să mă ”caut”, cum se spunea la țară demult și la fle spunea și Irina, ușor malițioasă, către mine. Dar medicul de familie nu m-a trimis nici la cardiolog, nici la endocrinolog etc. Irina a devenit endocrinolog (și Luiza parcă). La Iancului veneau și pacienți cu plată, dar prețurile nu erau așa mari ca în alte părți. Acolo am mers eu la doctorița Mogoș pentru ceara din urechi și am mers și la dermatologie la o altă doamnă, când am avut problema eliminării prin piele a unor secreții de culoare albastră-cenușie-verde mai mult timp. Dermatoogul însă, după consult, m-a trimis în aceeași clădire, la endocrinologie. La endocrinologie era un bărbat în vârstă, care nu m-a ajutat defel și nu mi-a dat vreun diagnostic. M-a cântărit și, într-un mod straniu pentru mine, mi-a spus că voi și pierde din greutate și problemele mele vor dispărea. E adevărat că ulterior nu am mai avut scurgerile albastre, despre care voi aminti puțin mai încolo. Atunci au intrat unii în gândul meu ca și cum erau acel medic și îmi spuneau că eu îi lăsasem o impresie bună – ca și cum mă judeca ce fel de om eram, ca și cînd cineva îl mințise că eram altceva, ceva superficial, vulgar sau nu știu ce. Gândul lor mai spunea atunci că aveam un ”diabet bronzat clar”. Mai demult intrau peste mine cu ideea că mă vor duce la Parhon. Ieri a fost cineva în gândul meu cu ideea că eu am cancer endocrin. Am observat scaune vechi din copilăria mea pe holuri și la policlinica Vitan, unde am mers la psihiatrul Cârlig Raisa.
Acum voi trece la miezul problemelor abdominale în poastarea următoare.
joi, 28 mai 2020
trunchi și membre superioare - continuare B
Voi continua mâine, 29 mai 2020, povestirea de unde rămăsesem,la sistemul cardiovascular. Azi nu mai pot, a fost o zi grea, dar sunt convinsă că mâine voi reuși să termin partea aceasta, pe aceeași postare.
Mi-am amintit acum că am omis să scriu despre sânii mei - poate fiindcă erau mai la suprafață. Am povestit că o vânzătoare de la lenjerie, când eram suplă, m-a admonestat cu ideea că eu nu am nici ce băga în sutien, când a trebuit să cumpăr unul. Mie nu îmi plac sutienele deloc și mi se par incomode, dar am fost nevoită să port, din motive de estetică și pudoare. Eu am avut de la pubertate sânii mici și lăsați și urâți. Nu am fost complexată de acest lucru. Totuși, m-a deranjat că sânii mei au crescut mult prea mult în ultimii ani, poate din cauza dozei foarte mari de prolactină care a reieșit la analize sau și datorită altor motive. Ei spun că au vrut să îmi crească sânii artificial dinadins pentru a îi păcăli pe oameni că aveam aspect vulgar. Mameloanele au crescut enorm. Oricum, simt uneori că îmi lipsesc sânii mei personali, așa cum erau, chiar și când eram mai grasă. Dar problema mai mare este am fierbințeli peste tot, mai mult sub sâni și transpirația are miros respingător, oricum nu e normal și e numai la câte un sân, de obicei la dreptul și pute groaznic - probabil unele efecte ale otrăvurilor. Transpirația, fiind toxică, irită pielea și dă adeseori mâncărimi.
Mâine voi continua cu cardiovascularul.
Azi, 29 mai 2020. Iar continui de unde eram. Acum sufăr mult de fierbințeală în obraji, mă înroșesc și arde toată fața și toracele. Nu știu ce este, dar pot spune că această problemă era prezentă în viața mea de vreo 3-5 ani mai pregnant – poate e de la plămâni din cauza țigărilor și altor otrăvuri de la vecini.
După ce am sărit pe fereastră în 31 decembrie 1998, am observat că aveam sternul diform, nu știu din ce cauză – ori poate mi s-a părut. Oricum am observat această diformitate la bătrâni – poate e doar o părere datorată atrofierii mușchilor – de pildă la tanti Piri, care avea anevrism. În perioada ulterioară săriturii mele am avut dureri foarte puternice de stern – sau așa le percepeam eu – dar poate era altceva, de pildă inima, dar oricum, anterior acelui eveniment tragic, nu avusesem probleme cardiace.
Problemele cardiovasculare din viața mea au apărut nu la mult timp după ce m-am mutat în blocul trei (din câte țin minte chiar înainte de 2010). Pur și simplu au început să mi se umfle picioarele foarte mult, în mod brusc, anterior nu avusesem această tulburare. Mulți ani la rând i-am tot spus medicului de familie – dar nu m-a ajutat, poate și fiindcă eram tânără, sau fiindcă aveam multe alte probleme în abdomen, nu știu de ce. Erau unii care intrau peste gândul meu cu ideea că eu sunt otrăvită (chipurile fiind condamnată) și de aceea medicii nu vor să mă trateze. Mereu ideea aceea a etiologiei – și medicul de familie se referea la cauză – de exemplu am avut valori imense ale prolactinei și am întrebat dacă nu există un antidot, antiprolactină, și a spus că da (poate nu era esențial să mi se dea) dar ei nu cunosc cauza, deci nu au cum să îmi prescrie nimic. Mie mi se pare o idee greșită, o prejudecată rea ideea că medicul trebuie neapărat să caute cauza înainte de a trata – în cazuri clare, chiar dacă nu există analize sangvine sau altele, recent instaurate oricum – medicul e dator să ajute pacientul care cere ajutor, adică să trateze simptomul, că boli sunt destule.
Am postat pe facebook după 2010 poze cu picioarele mele umflate și roșii (după mai mult timp), sau le-am păstrat în primul aparatul foto,dar problema fusese de mai demult, doar că nu o fotografiasem. Nu am știut ce să iau, nu mi s-a dat nici măcar trombostop ca recomandare. La un moment dat mai demult, problema a devenit cronică și îmi îngreuna deplasarea, nu mă puteam încălța fiindcă nu mai încăpeam în nimic. Am continuat să cer medicului de familie, și i-am arătat și explicat clar cum este. Medicul îmi lua mereu tensiunea și nu aveam nicio anomalie – mereu tenisunea mea din tinerețe, mereu cam 12 cu 6. Mi-a recomandat al un moment dat să nu mai mănânc sărat deloc și nu mi-a dat niciun ajutor medicamentos. Nu am mai mâncat sărat deloc și problema a persistat și s-a agravat din nou periodic, din când în când. (poate era o vreme când unii au pacienți au fost otrăviți cu sare sau piper toxice, cu cafea, cu zahăr și țigări și starea lor se ameliora dacă eliminau așa zis viciul, dar pe mine m-au otrăvit cu alte alimente. Abia nu de mult, prin 2015-2016, în prezența unei alte femei și a asistentei probabil , dna doctor de familie, fără să îmi dea trimitere pentru cardiologie, pipăind din nou piciorul meu umflat, mi-a pus diagnostic de hipertensiune arterială, care a intrat în sistemul de medicamente compensate și mi-a prescris Tertensif. Chipurile abia atunci era prima oară în mod cert când găsea valori crescute ale tensiunii arteriale la mine – dar mi s-a părut neconvingător glasul ei când le-a găsit și cred că nici atunci nu aveam tensiune mărită. Se pare că mi-a prescris Tertensif pentru efectul lui diuretic, adică de eliminare a apei – și eu am început să iau, dar cu inima îndoită, cu teama că îmi distruge funcționarea aparatului cardiovascular, din moment ce nu eram hipertensivă.
Totuși, după tratamentul cu Tertensif, picioarele nu s-au mai umflat o vreme, apoi au început din nou să se umfle, dar mai rar. La un moment dat, înainte tratarea cu Tertensif, a fost așa rău, încât a trebuit să chem salvarea. Am stat cu picioarele sus, dar nu se dezumflau nici după o zi și-o noapte. Mama era cu mine când a venit salvarea și a început să vorbească așa cum știe ea să facă pe firoscoasa față de unii, pomenind de dna dr. Ionescu Viorica, care posibil murise și care locuia pe srtrada Occidentului. Totuși, medicul acela de pe salvare a fost prima și singura care a îndrăznit să pună diagnosticul adecvat de troboză venoasă profundă, dar nu mi-a prescris nimic și a spus că merg la spital a doua zi. A doua zi erau deja vreo 3 zile de când era umflat și începuse totuși să se dezumfle. Eu am ajuns la spital și speram să mi se dea un tratament sau un remediu pentru acest simptom cronic. Am spus unui medic de gardă toate simtomele digestive și altele de care sufeream – ei m-au trimis acasă, după ce pe hol recepționera spunea că sunt mulți ani de la amputație și nimeni nu poate fi tras la răspundere, (eu nu trăgeam pe nimeni) fiindcă a fost făcută în condiții de urgență. Ideea era că umflarea se datora amputației, și de aceea am făcut contra cost, cu banii mei puțini, un examen eco doppler la bont, dar nu a ieșit nimic relevant și la bont erau multiple ”artefacte” datorate amputației, dar în rest venele erau, atunci, bune.
Continui în curând
azi am trecut pe lângă locul unde fusese grădina copilăriei mele și unde azi s-au ridicat 3 vile, două mai cochete, una luată de niște chinezi, din câte știu.
De acolo sau din apropiere se auzea o melodie dintre melodiile în limba engleză de pe casetele tatei, pe care le-am ascultat în 1989, forțată fiind de împrejurări.
Acum voi asculta din nou concertul Elvira Madigan și tocmai am descoperit că a murit la 21 de ani, numărul concertului lui Mozart și că semăna cu mine puțin. Cine a dedicat ei acest concert al lui Mozart? Acum ascult obsedanta simfonie numărul 40.
Am terminat o carte care trena pe noptieră, Omul duplicat de Jose Saramago.
Mi s-a spus din nou că unii oameni vor să mor, fiindcă nu vor să fie spus adevărul despre mine.???
Ce problemă au încât nu vor să fie adevărul?
Cine?
Ei repetă de sute de ori că întreaga lume mă urăște findcă ei toți cred că sunt adevărate niște minciuni gogonate despre mine.
Poate că mereu apar alții care consideră necesar să îmi spună că lumea mă urăște, deși evident am fost izolată din 1984, deci fără activitate socială și nimeni nu mă cunoaște și nu mă poate urî.
Continui despre cardiologie
În 2017, când am fost și la analize sangvine și ecografie abdominală la policlinica Vitan, unde lucrează medicul meu psihiatru Raisa Cârlig și asistenta ei Carmen, am fost și la un medic cardiolog, nu știu cum se numea. Acest medic a fost bun, mi-a făcut și EKG și m-a și consultat și ascultat. Însă nu mi-a dat diagnostic și am rămas tot cu hipertensiune artrerială. Totuși, explicându-i simptomele mele – oboseală și durere în piept la orice efort de fiecare dată, umflare picioare și glezne invariabil și claudicație certă la piciorul drept (aceea dă dureri extrem de tăioase și profunde și impredictibilă, bruscă în mușchiul gambei și te face să te oprești din mers, dar mie mi se întâmpla noaptea mai ales) și mai avea și durere tăioasă undeva inghinal, poate artera sau vena inghinală, nu știu ce era, nu a mai fost după un timp de la tratamentul lui - el mi-a dat un tratament oarecare – mi-a lăsat Tertensif, a adăugat pentoxi retard pentru claudicație – care mi-a fost util și a fost scos de alt medic cardiolog tânăr anul trecut 2019, și nu am mai avut acele probleme. A mai adăugat și concor de 5 mg – dar parcă era la început Concor cor, o variantă mai slabă, nu știu de ce m-am trezit cu Concor de 5 mg și nici nu știu sută la sută cât din acea durere era angină – oricum durerea iradiase uneori pe braț, ca la carte.
În 2019, am cerut de la medicul de familie o trimitere la cardiologie și am găsit un medic tânăr care lucra cu CASMB.- cu cei cu consultații gratuite. El mi-a făcut mai multe analize, inclusiv sangvine, mai ales pentru determinarea factorilor de risc, care au ieșit, ca întotdeauna, crescuți - valori abominabile ale grăsimilor în sânge - și mi-a făcut și EKG și ecografie cardiacă, numai testul de efort nu puteam, având proteză la piciorul stâng, deci îmi cădea proteza pe bicicleta înaltă. A descoperit mici anomalii la EKG dar oricum EKG la mine e pe două picioare diferite. El mi-a dublat doza de Concor, în urma plângerilor mele privind rezistența la efort - chiar la mersul pe stradă și mi-a scos pentoxi retard, mi-a adăugat Aspenter și Lypanthyl și Omacor, datorită valorilor foarte foarte mari ale lipidelor în sânge - probabil din cauza steatozei hepatice. Acest din urmă medic mi-a dat diagnosticul angină pectorală, menținând HTA stadiul I, risc adițional foarte înalt. Nu știu dacă din cauza tertensifului sau altui lucru, am început să am tesniunea minimă mai mare - adică 12 cu 8. Acele dureri nu au mai fost, dar unii spun în gândul meu că astfel inima a fost făcută un pic prea leneșă.
În poza de mai jos, unul din actele din 2019:
Voi continua mâine cu abdomenul și pelvisul.
Capul mi-e strivit, mă simt rău ... totuși azi nu am mai avut sete oribilă, mi-amintesc că, de multe ori, au intrat unii cu ideea că îmi trebuie tratament pentru diabet, că medicii nu vor să recunoască, fiindcă oricum aveam mereu glicemie crescută și am avut și valori mari ale hemoglobinei glicozilate.. Nu știu dacă am avut sau am diabet... Mi-am amintit azi fără să caut pe net - nu știu sigur - că în diabet cresc uneori trigliceridele foarte mult și la mine e prăpăd.
acum iar au intrat unii care spun că mie îmi trebuie dializă, dar medicii nu vor să mă trateze
alții zic că medicii sunt legați de mâini și de picioare și că poporul vrea să mor, nu medicii (?) datorită unor minciuni clare despre mine, nimic altceva.
Bine, dar atunci e simplu - să fie adevărul, nu e un adevăr urât.
Alții zic că pentru ei e inadmisibil ca un om total nevinovat să fie omorât.
Mi-am amintit acum că am omis să scriu despre sânii mei - poate fiindcă erau mai la suprafață. Am povestit că o vânzătoare de la lenjerie, când eram suplă, m-a admonestat cu ideea că eu nu am nici ce băga în sutien, când a trebuit să cumpăr unul. Mie nu îmi plac sutienele deloc și mi se par incomode, dar am fost nevoită să port, din motive de estetică și pudoare. Eu am avut de la pubertate sânii mici și lăsați și urâți. Nu am fost complexată de acest lucru. Totuși, m-a deranjat că sânii mei au crescut mult prea mult în ultimii ani, poate din cauza dozei foarte mari de prolactină care a reieșit la analize sau și datorită altor motive. Ei spun că au vrut să îmi crească sânii artificial dinadins pentru a îi păcăli pe oameni că aveam aspect vulgar. Mameloanele au crescut enorm. Oricum, simt uneori că îmi lipsesc sânii mei personali, așa cum erau, chiar și când eram mai grasă. Dar problema mai mare este am fierbințeli peste tot, mai mult sub sâni și transpirația are miros respingător, oricum nu e normal și e numai la câte un sân, de obicei la dreptul și pute groaznic - probabil unele efecte ale otrăvurilor. Transpirația, fiind toxică, irită pielea și dă adeseori mâncărimi.
Mâine voi continua cu cardiovascularul.
Azi, 29 mai 2020. Iar continui de unde eram. Acum sufăr mult de fierbințeală în obraji, mă înroșesc și arde toată fața și toracele. Nu știu ce este, dar pot spune că această problemă era prezentă în viața mea de vreo 3-5 ani mai pregnant – poate e de la plămâni din cauza țigărilor și altor otrăvuri de la vecini.
După ce am sărit pe fereastră în 31 decembrie 1998, am observat că aveam sternul diform, nu știu din ce cauză – ori poate mi s-a părut. Oricum am observat această diformitate la bătrâni – poate e doar o părere datorată atrofierii mușchilor – de pildă la tanti Piri, care avea anevrism. În perioada ulterioară săriturii mele am avut dureri foarte puternice de stern – sau așa le percepeam eu – dar poate era altceva, de pildă inima, dar oricum, anterior acelui eveniment tragic, nu avusesem probleme cardiace.
Problemele cardiovasculare din viața mea au apărut nu la mult timp după ce m-am mutat în blocul trei (din câte țin minte chiar înainte de 2010). Pur și simplu au început să mi se umfle picioarele foarte mult, în mod brusc, anterior nu avusesem această tulburare. Mulți ani la rând i-am tot spus medicului de familie – dar nu m-a ajutat, poate și fiindcă eram tânără, sau fiindcă aveam multe alte probleme în abdomen, nu știu de ce. Erau unii care intrau peste gândul meu cu ideea că eu sunt otrăvită (chipurile fiind condamnată) și de aceea medicii nu vor să mă trateze. Mereu ideea aceea a etiologiei – și medicul de familie se referea la cauză – de exemplu am avut valori imense ale prolactinei și am întrebat dacă nu există un antidot, antiprolactină, și a spus că da (poate nu era esențial să mi se dea) dar ei nu cunosc cauza, deci nu au cum să îmi prescrie nimic. Mie mi se pare o idee greșită, o prejudecată rea ideea că medicul trebuie neapărat să caute cauza înainte de a trata – în cazuri clare, chiar dacă nu există analize sangvine sau altele, recent instaurate oricum – medicul e dator să ajute pacientul care cere ajutor, adică să trateze simptomul, că boli sunt destule.
Am postat pe facebook după 2010 poze cu picioarele mele umflate și roșii (după mai mult timp), sau le-am păstrat în primul aparatul foto,dar problema fusese de mai demult, doar că nu o fotografiasem. Nu am știut ce să iau, nu mi s-a dat nici măcar trombostop ca recomandare. La un moment dat mai demult, problema a devenit cronică și îmi îngreuna deplasarea, nu mă puteam încălța fiindcă nu mai încăpeam în nimic. Am continuat să cer medicului de familie, și i-am arătat și explicat clar cum este. Medicul îmi lua mereu tensiunea și nu aveam nicio anomalie – mereu tenisunea mea din tinerețe, mereu cam 12 cu 6. Mi-a recomandat al un moment dat să nu mai mănânc sărat deloc și nu mi-a dat niciun ajutor medicamentos. Nu am mai mâncat sărat deloc și problema a persistat și s-a agravat din nou periodic, din când în când. (poate era o vreme când unii au pacienți au fost otrăviți cu sare sau piper toxice, cu cafea, cu zahăr și țigări și starea lor se ameliora dacă eliminau așa zis viciul, dar pe mine m-au otrăvit cu alte alimente. Abia nu de mult, prin 2015-2016, în prezența unei alte femei și a asistentei probabil , dna doctor de familie, fără să îmi dea trimitere pentru cardiologie, pipăind din nou piciorul meu umflat, mi-a pus diagnostic de hipertensiune arterială, care a intrat în sistemul de medicamente compensate și mi-a prescris Tertensif. Chipurile abia atunci era prima oară în mod cert când găsea valori crescute ale tensiunii arteriale la mine – dar mi s-a părut neconvingător glasul ei când le-a găsit și cred că nici atunci nu aveam tensiune mărită. Se pare că mi-a prescris Tertensif pentru efectul lui diuretic, adică de eliminare a apei – și eu am început să iau, dar cu inima îndoită, cu teama că îmi distruge funcționarea aparatului cardiovascular, din moment ce nu eram hipertensivă.
Totuși, după tratamentul cu Tertensif, picioarele nu s-au mai umflat o vreme, apoi au început din nou să se umfle, dar mai rar. La un moment dat, înainte tratarea cu Tertensif, a fost așa rău, încât a trebuit să chem salvarea. Am stat cu picioarele sus, dar nu se dezumflau nici după o zi și-o noapte. Mama era cu mine când a venit salvarea și a început să vorbească așa cum știe ea să facă pe firoscoasa față de unii, pomenind de dna dr. Ionescu Viorica, care posibil murise și care locuia pe srtrada Occidentului. Totuși, medicul acela de pe salvare a fost prima și singura care a îndrăznit să pună diagnosticul adecvat de troboză venoasă profundă, dar nu mi-a prescris nimic și a spus că merg la spital a doua zi. A doua zi erau deja vreo 3 zile de când era umflat și începuse totuși să se dezumfle. Eu am ajuns la spital și speram să mi se dea un tratament sau un remediu pentru acest simptom cronic. Am spus unui medic de gardă toate simtomele digestive și altele de care sufeream – ei m-au trimis acasă, după ce pe hol recepționera spunea că sunt mulți ani de la amputație și nimeni nu poate fi tras la răspundere, (eu nu trăgeam pe nimeni) fiindcă a fost făcută în condiții de urgență. Ideea era că umflarea se datora amputației, și de aceea am făcut contra cost, cu banii mei puțini, un examen eco doppler la bont, dar nu a ieșit nimic relevant și la bont erau multiple ”artefacte” datorate amputației, dar în rest venele erau, atunci, bune.
Continui în curând
azi am trecut pe lângă locul unde fusese grădina copilăriei mele și unde azi s-au ridicat 3 vile, două mai cochete, una luată de niște chinezi, din câte știu.
De acolo sau din apropiere se auzea o melodie dintre melodiile în limba engleză de pe casetele tatei, pe care le-am ascultat în 1989, forțată fiind de împrejurări.
Acum voi asculta din nou concertul Elvira Madigan și tocmai am descoperit că a murit la 21 de ani, numărul concertului lui Mozart și că semăna cu mine puțin. Cine a dedicat ei acest concert al lui Mozart? Acum ascult obsedanta simfonie numărul 40.
Am terminat o carte care trena pe noptieră, Omul duplicat de Jose Saramago.
Mi s-a spus din nou că unii oameni vor să mor, fiindcă nu vor să fie spus adevărul despre mine.???
Ce problemă au încât nu vor să fie adevărul?
Cine?
Ei repetă de sute de ori că întreaga lume mă urăște findcă ei toți cred că sunt adevărate niște minciuni gogonate despre mine.
Poate că mereu apar alții care consideră necesar să îmi spună că lumea mă urăște, deși evident am fost izolată din 1984, deci fără activitate socială și nimeni nu mă cunoaște și nu mă poate urî.
Continui despre cardiologie
În 2017, când am fost și la analize sangvine și ecografie abdominală la policlinica Vitan, unde lucrează medicul meu psihiatru Raisa Cârlig și asistenta ei Carmen, am fost și la un medic cardiolog, nu știu cum se numea. Acest medic a fost bun, mi-a făcut și EKG și m-a și consultat și ascultat. Însă nu mi-a dat diagnostic și am rămas tot cu hipertensiune artrerială. Totuși, explicându-i simptomele mele – oboseală și durere în piept la orice efort de fiecare dată, umflare picioare și glezne invariabil și claudicație certă la piciorul drept (aceea dă dureri extrem de tăioase și profunde și impredictibilă, bruscă în mușchiul gambei și te face să te oprești din mers, dar mie mi se întâmpla noaptea mai ales) și mai avea și durere tăioasă undeva inghinal, poate artera sau vena inghinală, nu știu ce era, nu a mai fost după un timp de la tratamentul lui - el mi-a dat un tratament oarecare – mi-a lăsat Tertensif, a adăugat pentoxi retard pentru claudicație – care mi-a fost util și a fost scos de alt medic cardiolog tânăr anul trecut 2019, și nu am mai avut acele probleme. A mai adăugat și concor de 5 mg – dar parcă era la început Concor cor, o variantă mai slabă, nu știu de ce m-am trezit cu Concor de 5 mg și nici nu știu sută la sută cât din acea durere era angină – oricum durerea iradiase uneori pe braț, ca la carte.
În 2019, am cerut de la medicul de familie o trimitere la cardiologie și am găsit un medic tânăr care lucra cu CASMB.- cu cei cu consultații gratuite. El mi-a făcut mai multe analize, inclusiv sangvine, mai ales pentru determinarea factorilor de risc, care au ieșit, ca întotdeauna, crescuți - valori abominabile ale grăsimilor în sânge - și mi-a făcut și EKG și ecografie cardiacă, numai testul de efort nu puteam, având proteză la piciorul stâng, deci îmi cădea proteza pe bicicleta înaltă. A descoperit mici anomalii la EKG dar oricum EKG la mine e pe două picioare diferite. El mi-a dublat doza de Concor, în urma plângerilor mele privind rezistența la efort - chiar la mersul pe stradă și mi-a scos pentoxi retard, mi-a adăugat Aspenter și Lypanthyl și Omacor, datorită valorilor foarte foarte mari ale lipidelor în sânge - probabil din cauza steatozei hepatice. Acest din urmă medic mi-a dat diagnosticul angină pectorală, menținând HTA stadiul I, risc adițional foarte înalt. Nu știu dacă din cauza tertensifului sau altui lucru, am început să am tesniunea minimă mai mare - adică 12 cu 8. Acele dureri nu au mai fost, dar unii spun în gândul meu că astfel inima a fost făcută un pic prea leneșă.
În poza de mai jos, unul din actele din 2019:
Voi continua mâine cu abdomenul și pelvisul.
Capul mi-e strivit, mă simt rău ... totuși azi nu am mai avut sete oribilă, mi-amintesc că, de multe ori, au intrat unii cu ideea că îmi trebuie tratament pentru diabet, că medicii nu vor să recunoască, fiindcă oricum aveam mereu glicemie crescută și am avut și valori mari ale hemoglobinei glicozilate.. Nu știu dacă am avut sau am diabet... Mi-am amintit azi fără să caut pe net - nu știu sigur - că în diabet cresc uneori trigliceridele foarte mult și la mine e prăpăd.
acum iar au intrat unii care spun că mie îmi trebuie dializă, dar medicii nu vor să mă trateze
alții zic că medicii sunt legați de mâini și de picioare și că poporul vrea să mor, nu medicii (?) datorită unor minciuni clare despre mine, nimic altceva.
Bine, dar atunci e simplu - să fie adevărul, nu e un adevăr urât.
Alții zic că pentru ei e inadmisibil ca un om total nevinovat să fie omorât.
28 mai 2020, puii de pisică
28 mai 2020, puii de pisică
Înainte de a continua povestirea despre modul oribil și ticălos în care m-au tratat medicii – fiindcă rămăsesem la aparatul cardiovascular, voi scrie câteva lucruri deja subînțelese despre ziua de azi.
Îmi este oarecum jenă să vă rog din nou, ultima oară, de câțiva bani, dar de fapt nu îmi e jenă, fiindcă e pentru viața a doi puiuți. Am reținut că nu ați putut să mă ajutați, am cerut 25-100 lei, ar fi fost bine dacă puteați. Azi am primit ajutor hrană de pisoi pentru cei doi frați motănei, dar, din nefericire, din cauza vremii urâte – frig și umezeală noaptea mai ales - puiuții au răcit, nu știu dacă e gripă, cred că e nevoie de antibiotic. Am sunat la medicul veterinar să întreb cât costă tratamentul și mi-a spus că 60 de lei pentru amândoi și că va trebui să le dau pe guriță acasă zilnic. Dacă ați putea să mă ajutați pentru puiuți, atunci v-aș da numărul contului meu aproape mereu gol, deci nu ar fi o imprudență a unei nebune.
Pe de altă parte, știu că oamenii răi nu au avut milă nici de mine, om în toată firea fiind, darmite să fi avut ei milă de niște pisoiași. La unii oameni e invers ierarhia decât trebuie să fie, și ei au mai multă milă și dragoste față de animale decât față de oameni, deși uneori, ca în cărți, oamenii săraci și oropsiți sunt nevinovați și buni și în general ceva frumos.
Bietele făpturi plăpânde tușesc și strănută mult și unul dintre cei doi e mai rău – după ce a luat boala de la primul – săracul are se pare mult lichid în arborele respirator și respiră greu, se aude hârâiala și stă cu gurița deschisă – boala s-a agravat la el și continuă, dar cu medicament s-ar vindeca...
Bun, trebuie să continui să vă explic. Unii au intrat peste mintea mea iar, ca în anii trecuți, cu ideea că ”vor să omoare din nou pisoii”. Nu e așa. Unii cred că mama mea și vecinii mei sau restul familiei mele sunt o forță, o putere de care ei trebuie să se teamă și pe care să o respecte și că de exemplu acum ei cred că ăia vor să omoare pisoii de care am avjut eu grijă, ca să mă lovească sau ca să scape mama de ei, ei însemnând o cheltuială pentru noi, care nu ne putem permite așa ceva. Ideea este că nimeni nu vrea să mă ajute findcă o respectă pe mama, care se pare că vrea să omoare pisoii pentru a îmi face rău și pentru a scăpa de ei ca orice om normal. Proștii cred - ca întotdeauna de-a lungul vieții în situații similare - că eu sunt idioată și mama deșteaptă și că eu nu realizez că trebuie omorâți fiindcă nu avem bani nici pentru noi. Sau că sunt prea cheltuitoare, adică vreau să cheltuiesc 60 de lei pentru nște pui abandonați, care oricum nu sunt ai mei. Unii cred că numai nebunilor le pasă de niște puiuți de pisică. Sau oamenilor care au suferit ”prea mult” și sentimentul de milă pentru ei a devenit prea dureroasă. Nu e adevărat, nu sunt cheltuitoare, dar mă doare moartea lor fiindcă mi-ați redus cu toții, voi toți, rostul vieții la acești pui micuți și ei sunt și singura mea bucurie și răsplată pe lume. În plus, fiind om bun, admir lucrarea lui dumnezeu care i-a creat așa frumoși și mici și țin într-un fel și la viața lor, nu îi consider doar sursa bucuriei mele și în niciun caz nu sunt inconștientă să vreau să îi țin la mine, acasă, din monet ce nu am bani aproape deloc. Dar acum nu ar fi fost rău să încerc să îi tratez și să îi salvez, poate aș fi găsit stăpâni ulterior. Doar acum, mai încolo dacă s-ar fi îmbolnăvit nu aș fi mai cheltuit așa cum zice mama, am vrut să le dau doar o șansă, fiind ei micuți acum. Poate totjuși i-ar fi luat cineva, sau ar fi fost la vreun adăpost pentru pisici, deși nu cred că e bine. Din păcate mama poate să facă scandal foarte urât dacă încerc așa ceva din banii mei de ajutor de la primărie pentru integrare socială, de 500 lei lunar. Este teroarea că ea urmărește fiece leu cheltuit din propriii mei bani, ca să mă țină în tensiune nervoasă și în batjocura ei și izbucnirile ei nervoase. Am cerut în zadar o sumă mică de bani și la grupurile de animale de pe facebook. Ideea e că toată viața nimeni nu m-a băgat în seamă, nimeni nu m-a respectat sau luat în considerare, fiindcă proștii cred că eu sunt nebună. Ei spuneau că numai nebunii și oamenii foarte săraci sunt tratați așa. Sau că oamenii cred că eu sunt nebună fiindcă un singur om - mama - mă tratează așa. Azi au început din nou cu ideea că ei vor ca eu să mor.
Este adevărat că au lovit în mine aproape toți oamenii întâlniți de mine, zilnic, dar nu am greșit nimic și nu sunt blestemată.
Acum să spun din nou despre azi. Am fost iar la Gheață la farmacie și am cheltuit 22 lei pe niște medicamente necesare pentru mine. Iar au intrat cei cu ”fertich? Nein”. Ei au insinuat din nou că lumea mă lovește, la fel ca din 84 încoace, și nu vor să mă ajute nici cu puiuții, nici cu altceva, deși evident eram lovită, nu doar săracă și singură, fiindcă ei cred că mama mea sau altcineva e ceva puternic și important, dar, spun ei, în realitate eu sunt totul și eu reprezint puterea. Ei zic că mama și familia mea sunt nimic fără mine etc. Și idioții cred că totul merge prost fiindcă eu sunt nebună și vor să mă omoare sau să mă dărâme sau să mă facă nebună, ceea ce e imposibil, spun ei. Totodată e adevărat că din 84 au lovit țintit numai în mine, încontinuu. Au intrat din nou cei cu ideea că ”poporul nu poate să vadă adevărul” adică faptul că familia m-a măcelărit și că nu sunt nebună, că am fost numai binele și adevărul și nu am greșit etc. Alții spun că idioții nu au înțeles nici măcar că sunt geniu. Etc. Dacă aș fi fost geniu, atunci idioții sau proștii oricum nu aveau cum să înțeleagă asta. Niciodată nu am crezut că am fost geniu, dar am fost o femeie inteligentă și într-adevăr un om bun.
Am îndrăznit, fiind puiuții tot mai rău, să cer din nou mamei banii - 60 lei - pentru veterinar. Ea mi-a dat banii, dar cu oarecare scandal în câteva reprize. A intrat un porc peste mintea mea cu ideea că mama face scandal ca să înduioșeze oamenii de soarta mea sau a ei sau a pisoilor.
Fiind totuși ora 5 jumătate mă rog lui dumnezeu să stea ploaia - dacă e posibil - ca să pot merge la veterinar la ora 6 și să ajung la 6 jumătate - fiindcă ea închide la ora 7 seara. Mâine, fiind vineri, e numai colega ei, care are mai puțină experiență. Apoi vin sâmbăta și duminica. Nu știu sigur, puii fiind bolnavi de mai multe zile, dacă mai pot fi salvați sau e cheltuială în zadar, find și ultimii bani din casă în afară de 10 lei care au mai rămas la mama.
Dacă aveam bani aș fi mers de acum câteva zile, când am văzut că s-au îmbolnăvit.
Din păcate nu puteam merge pe ploaie, nu am pe nimeni să mă ducă cu mașina și eu nu pot merge cu proteza mea să mă ud la picior și totodată s-ar fi udat și puii care erau oricum bolnavi.
A fost furtună de mai și cade multă apă acum, în timp ce scriu. Deși eu nu am cerut nimic, ei au intrat din nou cu ideea că oamenii nu pot recunoaște adevărul despre mine, fiindcă eu am fost un om prea bun și deștept și ei m-au masacrat monstruos.
Nu am avut noorc, a ieșit soarele acum vreo 10 minute - dar încă ploua și plouă - acum ora 18. 42
nu mai ajung dacă mă duc
:( :( :(
îmi pare rău de ei, niciodată nu am avut niciun pic de noroc din 84 - în cele mai mici detalii, dar am fost perfecțiunea, deși unii intră peste mine acum cu ideea că eu sunt cel mai bun și inteligent om, dar totodată cel mai urât, deși nimeni nu are motiv să mă urască
???
M-au scuipat și lătrat mult în ultimele ore, acum iar au intrat ăia cu ideea ”îi distrug pe toți”
Le-am spus de multe ori că nu trebuie să distrugă pe nimeni, că nu știu ce vor ei să distrugă, etc. sau că drept cine mă ia, că până și copiii înțeleg că ei spun așa cu scopul de a îi păcăli pe proști că eu vreau distrugerea cuiva sau cu scopul de a mă irita că sunt ei așa de porci etc.
dar nu vor să se oprească, acum iar au zis că iar m-au condamnat la moarte și că eu nu am avut nici cea mai mică greșeală
Din nou vă explic gândirea lor, a unora dintre ei -
”Ei au păcălit întreaga lume că tu ești nebună și tu nu ai fost niciodată/deloc nebună.” De aceea te omoară și îți vor moartea în prezent și distrugerea sau terminarea, fiindcă își imaginează că tu ești ceva anormal și rău.
”tu nu aveai cum să ghicești că ei te condamnaseră, fiindcă nu greșiseși nimic.” Da, și nimeni nu a vorbit nimic cu mine, darmite să mă întrebe ceva.
În momentele în care ei se referă la mine ca ”putere”, niciodată nu se referă la politică, și dintre puteri se referă uneori la puterea solară.
Unii vorbesc din nou despre mine în mod greșit la timpul trecut, (mereu așa făceau) deci mă văd moartă și îmi vor moartea, inclusiv azi despre intelectul meu și spiritul meu, cu ideea că eu eram un spirit prea tânăr pentru nivelul la care mă ridicasem.
Nimeni nu e prea tânăr pentru înțelepciune. Nu m-am ridicat în sensul de cățărare sau tentativă de explorare a lumii - de cunoaștere, ci am muncit, am pătimit prin suferință și am înțeles tot ce puteam înțelege, întotdeauna singură. Eu am fost ca atare, nu am devenit, așa cum crede acea persoană. Eu nu am vină că ei sunt într-adevăr ignobili și impuri și își imaginează aberații despre mine, ca și cum aș fi fost proastă sau rea - cunoașteți genul acela de oameni care tratează ”nebunii” sau săracii sau handicapații cum am fost eu, cu atitudine superioară și ”mămoasă” - de exemplu cum mi-a vorbit Viviana Drumea, care ea însăși s-a oferit să mă ajute când nu aveam nici un leu, deși nu mă plânsesem pe facebook sau altundeva. Eu am tratat-o fără prejudecăți, cu sufletul deschis și cu sinceritate, fără să pretind altceva decât era - ea, un suflet poate bun, dar obligată să se comporte conform uniformei comportamentale față de oamenii nenorociți ca mine.
Ei spun acum, din nou, că, în afara nevinovăției mele, mai era un motiv pentru care nu am ghicit că mă condamnaseră - faptul că familia, colegii, vecinii și mai ales părinții mă tratau cu ură și foarte multă brutalitate încă din 1984, deci nu aveam cum să ghicesc că ulterior era vorba de altceva. ???
Înainte de a continua povestirea despre modul oribil și ticălos în care m-au tratat medicii – fiindcă rămăsesem la aparatul cardiovascular, voi scrie câteva lucruri deja subînțelese despre ziua de azi.
Îmi este oarecum jenă să vă rog din nou, ultima oară, de câțiva bani, dar de fapt nu îmi e jenă, fiindcă e pentru viața a doi puiuți. Am reținut că nu ați putut să mă ajutați, am cerut 25-100 lei, ar fi fost bine dacă puteați. Azi am primit ajutor hrană de pisoi pentru cei doi frați motănei, dar, din nefericire, din cauza vremii urâte – frig și umezeală noaptea mai ales - puiuții au răcit, nu știu dacă e gripă, cred că e nevoie de antibiotic. Am sunat la medicul veterinar să întreb cât costă tratamentul și mi-a spus că 60 de lei pentru amândoi și că va trebui să le dau pe guriță acasă zilnic. Dacă ați putea să mă ajutați pentru puiuți, atunci v-aș da numărul contului meu aproape mereu gol, deci nu ar fi o imprudență a unei nebune.
Pe de altă parte, știu că oamenii răi nu au avut milă nici de mine, om în toată firea fiind, darmite să fi avut ei milă de niște pisoiași. La unii oameni e invers ierarhia decât trebuie să fie, și ei au mai multă milă și dragoste față de animale decât față de oameni, deși uneori, ca în cărți, oamenii săraci și oropsiți sunt nevinovați și buni și în general ceva frumos.
Bietele făpturi plăpânde tușesc și strănută mult și unul dintre cei doi e mai rău – după ce a luat boala de la primul – săracul are se pare mult lichid în arborele respirator și respiră greu, se aude hârâiala și stă cu gurița deschisă – boala s-a agravat la el și continuă, dar cu medicament s-ar vindeca...
Bun, trebuie să continui să vă explic. Unii au intrat peste mintea mea iar, ca în anii trecuți, cu ideea că ”vor să omoare din nou pisoii”. Nu e așa. Unii cred că mama mea și vecinii mei sau restul familiei mele sunt o forță, o putere de care ei trebuie să se teamă și pe care să o respecte și că de exemplu acum ei cred că ăia vor să omoare pisoii de care am avjut eu grijă, ca să mă lovească sau ca să scape mama de ei, ei însemnând o cheltuială pentru noi, care nu ne putem permite așa ceva. Ideea este că nimeni nu vrea să mă ajute findcă o respectă pe mama, care se pare că vrea să omoare pisoii pentru a îmi face rău și pentru a scăpa de ei ca orice om normal. Proștii cred - ca întotdeauna de-a lungul vieții în situații similare - că eu sunt idioată și mama deșteaptă și că eu nu realizez că trebuie omorâți fiindcă nu avem bani nici pentru noi. Sau că sunt prea cheltuitoare, adică vreau să cheltuiesc 60 de lei pentru nște pui abandonați, care oricum nu sunt ai mei. Unii cred că numai nebunilor le pasă de niște puiuți de pisică. Sau oamenilor care au suferit ”prea mult” și sentimentul de milă pentru ei a devenit prea dureroasă. Nu e adevărat, nu sunt cheltuitoare, dar mă doare moartea lor fiindcă mi-ați redus cu toții, voi toți, rostul vieții la acești pui micuți și ei sunt și singura mea bucurie și răsplată pe lume. În plus, fiind om bun, admir lucrarea lui dumnezeu care i-a creat așa frumoși și mici și țin într-un fel și la viața lor, nu îi consider doar sursa bucuriei mele și în niciun caz nu sunt inconștientă să vreau să îi țin la mine, acasă, din monet ce nu am bani aproape deloc. Dar acum nu ar fi fost rău să încerc să îi tratez și să îi salvez, poate aș fi găsit stăpâni ulterior. Doar acum, mai încolo dacă s-ar fi îmbolnăvit nu aș fi mai cheltuit așa cum zice mama, am vrut să le dau doar o șansă, fiind ei micuți acum. Poate totjuși i-ar fi luat cineva, sau ar fi fost la vreun adăpost pentru pisici, deși nu cred că e bine. Din păcate mama poate să facă scandal foarte urât dacă încerc așa ceva din banii mei de ajutor de la primărie pentru integrare socială, de 500 lei lunar. Este teroarea că ea urmărește fiece leu cheltuit din propriii mei bani, ca să mă țină în tensiune nervoasă și în batjocura ei și izbucnirile ei nervoase. Am cerut în zadar o sumă mică de bani și la grupurile de animale de pe facebook. Ideea e că toată viața nimeni nu m-a băgat în seamă, nimeni nu m-a respectat sau luat în considerare, fiindcă proștii cred că eu sunt nebună. Ei spuneau că numai nebunii și oamenii foarte săraci sunt tratați așa. Sau că oamenii cred că eu sunt nebună fiindcă un singur om - mama - mă tratează așa. Azi au început din nou cu ideea că ei vor ca eu să mor.
Este adevărat că au lovit în mine aproape toți oamenii întâlniți de mine, zilnic, dar nu am greșit nimic și nu sunt blestemată.
Acum să spun din nou despre azi. Am fost iar la Gheață la farmacie și am cheltuit 22 lei pe niște medicamente necesare pentru mine. Iar au intrat cei cu ”fertich? Nein”. Ei au insinuat din nou că lumea mă lovește, la fel ca din 84 încoace, și nu vor să mă ajute nici cu puiuții, nici cu altceva, deși evident eram lovită, nu doar săracă și singură, fiindcă ei cred că mama mea sau altcineva e ceva puternic și important, dar, spun ei, în realitate eu sunt totul și eu reprezint puterea. Ei zic că mama și familia mea sunt nimic fără mine etc. Și idioții cred că totul merge prost fiindcă eu sunt nebună și vor să mă omoare sau să mă dărâme sau să mă facă nebună, ceea ce e imposibil, spun ei. Totodată e adevărat că din 84 au lovit țintit numai în mine, încontinuu. Au intrat din nou cei cu ideea că ”poporul nu poate să vadă adevărul” adică faptul că familia m-a măcelărit și că nu sunt nebună, că am fost numai binele și adevărul și nu am greșit etc. Alții spun că idioții nu au înțeles nici măcar că sunt geniu. Etc. Dacă aș fi fost geniu, atunci idioții sau proștii oricum nu aveau cum să înțeleagă asta. Niciodată nu am crezut că am fost geniu, dar am fost o femeie inteligentă și într-adevăr un om bun.
Am îndrăznit, fiind puiuții tot mai rău, să cer din nou mamei banii - 60 lei - pentru veterinar. Ea mi-a dat banii, dar cu oarecare scandal în câteva reprize. A intrat un porc peste mintea mea cu ideea că mama face scandal ca să înduioșeze oamenii de soarta mea sau a ei sau a pisoilor.
Fiind totuși ora 5 jumătate mă rog lui dumnezeu să stea ploaia - dacă e posibil - ca să pot merge la veterinar la ora 6 și să ajung la 6 jumătate - fiindcă ea închide la ora 7 seara. Mâine, fiind vineri, e numai colega ei, care are mai puțină experiență. Apoi vin sâmbăta și duminica. Nu știu sigur, puii fiind bolnavi de mai multe zile, dacă mai pot fi salvați sau e cheltuială în zadar, find și ultimii bani din casă în afară de 10 lei care au mai rămas la mama.
Dacă aveam bani aș fi mers de acum câteva zile, când am văzut că s-au îmbolnăvit.
Din păcate nu puteam merge pe ploaie, nu am pe nimeni să mă ducă cu mașina și eu nu pot merge cu proteza mea să mă ud la picior și totodată s-ar fi udat și puii care erau oricum bolnavi.
A fost furtună de mai și cade multă apă acum, în timp ce scriu. Deși eu nu am cerut nimic, ei au intrat din nou cu ideea că oamenii nu pot recunoaște adevărul despre mine, fiindcă eu am fost un om prea bun și deștept și ei m-au masacrat monstruos.
Nu am avut noorc, a ieșit soarele acum vreo 10 minute - dar încă ploua și plouă - acum ora 18. 42
nu mai ajung dacă mă duc
:( :( :(
îmi pare rău de ei, niciodată nu am avut niciun pic de noroc din 84 - în cele mai mici detalii, dar am fost perfecțiunea, deși unii intră peste mine acum cu ideea că eu sunt cel mai bun și inteligent om, dar totodată cel mai urât, deși nimeni nu are motiv să mă urască
???
M-au scuipat și lătrat mult în ultimele ore, acum iar au intrat ăia cu ideea ”îi distrug pe toți”
Le-am spus de multe ori că nu trebuie să distrugă pe nimeni, că nu știu ce vor ei să distrugă, etc. sau că drept cine mă ia, că până și copiii înțeleg că ei spun așa cu scopul de a îi păcăli pe proști că eu vreau distrugerea cuiva sau cu scopul de a mă irita că sunt ei așa de porci etc.
dar nu vor să se oprească, acum iar au zis că iar m-au condamnat la moarte și că eu nu am avut nici cea mai mică greșeală
Din nou vă explic gândirea lor, a unora dintre ei -
”Ei au păcălit întreaga lume că tu ești nebună și tu nu ai fost niciodată/deloc nebună.” De aceea te omoară și îți vor moartea în prezent și distrugerea sau terminarea, fiindcă își imaginează că tu ești ceva anormal și rău.
”tu nu aveai cum să ghicești că ei te condamnaseră, fiindcă nu greșiseși nimic.” Da, și nimeni nu a vorbit nimic cu mine, darmite să mă întrebe ceva.
În momentele în care ei se referă la mine ca ”putere”, niciodată nu se referă la politică, și dintre puteri se referă uneori la puterea solară.
Unii vorbesc din nou despre mine în mod greșit la timpul trecut, (mereu așa făceau) deci mă văd moartă și îmi vor moartea, inclusiv azi despre intelectul meu și spiritul meu, cu ideea că eu eram un spirit prea tânăr pentru nivelul la care mă ridicasem.
Nimeni nu e prea tânăr pentru înțelepciune. Nu m-am ridicat în sensul de cățărare sau tentativă de explorare a lumii - de cunoaștere, ci am muncit, am pătimit prin suferință și am înțeles tot ce puteam înțelege, întotdeauna singură. Eu am fost ca atare, nu am devenit, așa cum crede acea persoană. Eu nu am vină că ei sunt într-adevăr ignobili și impuri și își imaginează aberații despre mine, ca și cum aș fi fost proastă sau rea - cunoașteți genul acela de oameni care tratează ”nebunii” sau săracii sau handicapații cum am fost eu, cu atitudine superioară și ”mămoasă” - de exemplu cum mi-a vorbit Viviana Drumea, care ea însăși s-a oferit să mă ajute când nu aveam nici un leu, deși nu mă plânsesem pe facebook sau altundeva. Eu am tratat-o fără prejudecăți, cu sufletul deschis și cu sinceritate, fără să pretind altceva decât era - ea, un suflet poate bun, dar obligată să se comporte conform uniformei comportamentale față de oamenii nenorociți ca mine.
Ei spun acum, din nou, că, în afara nevinovăției mele, mai era un motiv pentru care nu am ghicit că mă condamnaseră - faptul că familia, colegii, vecinii și mai ales părinții mă tratau cu ură și foarte multă brutalitate încă din 1984, deci nu aveam cum să ghicesc că ulterior era vorba de altceva. ???
luni, 25 mai 2020
Abuzuri sau necazuri medicale, partea a doua – trunchi și membre superioare, A
Abuzuri sau necazuri medicale, partea a doua – trunchi și membre superioare, azi 25 mai, 2020
Încep cu membrele superioare.
În ultimii 10-12 ani am avut foarte puțini bani de haine și foarte puține haine, uneori de la second hand sau de pomană. Am constatat că, la multe bluze sau pijamale sau tricouri cu mânecă lungă, mânecile sunt extrem de lungi pentru mine, deși bustul este normal sau scurt. Aceste bluze au apărut chiar mai demult, eu mă întreb cum pot oamenii să aibă mâini așa lungi. Unii spuneau peste mintea mea că acelea sunt bluze simiene (pentru maimuțoi – pentru oameni făcuți să se cațere în copaci). Nu știu, poate că eu aveam mâini prea scurte…
De când eram tânără unghiile mele erau transparente, foarte subțiri și friabile. Medicul Pană, medicul meu de familie, mi-a recomandat odată, mai demult, să iau calciu în fiecare an în anotimpul rece. Nu am avut bani. În ultimii 2 ani am mai luat și astfel unghiile s-au mai întărit puțin. În prezent încă sunt la modă unghiile false sau prelungite, cu modele diverse, cu biluțe etc. Și Irina, verișoara mea, își făcea unghii lungi în anul 2012, când încă stătea în București și am întâlnit-o mergând la înmormântarea bunicului nostru.
Problema principală privind mâinile a fost neuropatia periferică. Acest simptom – amorțeli și dureri ușoare a început când eram studentă la medicină, deci când aveam vreo 30 de ani. Am fost ulterior la diferiți medici, am întrebat poate 8-9 medici în total și nimeni nu mi-a spus ce să fac sau care putea fi cauza. Am făcut analize sangvine de mai multe ori. Unii mi-au spus în gând, așa cum fac ei de obicei, că e vorba de un diabet vechi netratat, că medicii nu au vrut să recunoască adevărul, să mă ajute sau să mă trateze dacă era diabet. Parcă nu aș crede. Oricum, dacă era diabet, aș fi avut ajutor financiar mai mare de la comisia pentru handicapați și aș fi avut bani să țin regim și să iau medicamente, să duc o viață mai ușoară. Dar am avut în 2018 doar diagnosticul de prediabet, având valori mari ale hemoglobinei glicozilate. Pentru picior amputat și protezat nu se dau decât 60 de lei, iar pentru diabet era cam de 10 ori mai mult, fiind mai mult decât se dă pentru boală psihică. Am înțeles că Milgamma, un medicament destul de scump, poate să mă ajute. Am luat mulți ani, au fost și ani în care nu am luat. În ultimii ani am descoperit un medicament similar, dar mai ieftin și cu effect parcă mai bun – Neuromultivit, care și acesta s-a scumpit de o vreme. Fără această pastilă nu pot ”funcționa”, nu am nici cum să mă șterg la fund.
La un moment dat, în 2017, au intrat pentru prima oară peste mine unii în limba germană, în care cunosc numai câteva cuvinte. Spuneau ceva despre Augen – adică ochi, atunci când eu atingeam ochii mei - și mai aruncau câteva din puținele cuvinte germane pe care le știu. În perioada aceea, cu vobele lor în germană, a fost tare rău – amorțeala mîinilor era foarte puternică, de mai multe ori m-am trezit noaptea cu ambele mâini foarte tare amorțite, prinse în poziție de brâncă sau gheară foarte strînsă și îmi trebuiau zece minute poate să îmi revin puțin. Anterior, din câte țin minte, adică în perioada 2015-2017, nu mai știu în ce an, mâna stângă parcă mi-a amorțit tare rău pentru 2-3 luni de zile, timp în care puteam folosi bine doar 2 degete – fusese ceva rău noaptea, ca un fel de atac cerebral sau spinal (medular). Erau unii peste mintea mea, în astfel de situații, cu ideea că mi-a fost prinsă măduva. Eu m-am plâns de multe ori în zadar medicului de familie despre aceste amorțeli – iar Milgamma am luat-o fiindcă eu știam despre ea. Medicament scump, care nu se compensează dacă nu ai diagnostic adecvat. Amorțelile mâinilor au fost însoțite și de amorțeala piciorului drept dar numai arareori. Într-una din cele două dăți când am avut una dintre mâini, nu mai știu sigur care, amorțită rău timp îndelungat, medicul de familie mi-a dat să iau un remediu naturist de la Plafar, Apimag – prima oară mi-am revenit, dar poate nu din cauza Apimagului ,apoi nu mi-am mai revenit adoua oară. De când scriu pe internet am adeseori amorțeli, mai ales seara, și scriu greu în unele zile, dar probabil că gimnastica aceasta e benefică. Desigur am și senzație de înghețare a degetelor – circulație periferică proastă, odinioară am luat gingko biloba, dar vă dați seama că nu aș fi mai avut bani de așa ceva și oricum iau destule altele.
După ce voi termina și ultimul capitol – despre membrele inferioare – voi căuta ce dovezi, acte medicale scanate, mai am, dar pot spune că lipsesc din nou din dosarul meu – uneori, repet, lucrurile îmi erau luate – poate să mai fie în oraș, voi mai merge odată, dacă nu voi găsi voi posta ce mi-a rămas mai important. În ce privește brațele și antebrațele – am avut uneori dureri mari și trebuia să țin brațele ca și cum aș fi răstignită, deasupra capului. Părul axilar a devenit – poate și datorită vârstei, în mod normal – mai rar și lipsit de vitalitate, dar încă există și uneori se mai reface. Unghie coroiată nu am decât la indexul de la mâna stângă. În copilărie mi se spunea că am degete de pianist sau de ginecolog, dar acum observ că multe femei tinere au astfel de mâini cu degete lungi, în timp ce pe vremea primei mele tinereți, cele mai multe mâini pe care le vedeam în autobuze și tramvaie erau mai scurte și grăsuțe. Poate să se fi produs o adaptare a speciei noastre la era digitală sau poate că aceste două evenimente sunt asociate prin bucle de feedback reciproc (era digitală și prelungirea degetelor). Poate vă mai amintiți ce gen de picioare și genunchi aveau femeile la începutul secolului 20 de exemplu și apoi cum au fost peste decenii. În fine, eu nu știu adevărul despre aceste lucruri.
Acum voi trece la torace și probleme respiratorii sau cardiovasculare. Continui mâine tot aici.
26 mai 2020
Azi, din nou aceeași poveste:
”Eu nu vreau să am de-a face cu nebuni. Bine, dar ea nu este nebună. Tot aia este, nebuni sunt oamenii despre care ceilalți oameni cred că sunt nebuni.”
”cum vrei tu să te accepte cineva, din moment ce tu mereu ai spus adevărul și ei mereu au mințit”
”tu ești un om extrem de inteligent, care nu a greșit nimic toată viața, dar pe care oamenii nu îl vor deloc.”
”nu e cum spui tu că ai suferit din 1984. De fapt, ei am inventat minciuni și te-au tratat drept copil nebun, altfel decât pe ceilalți, încă dinainte de 84, datorită modului în care ai apărut tu pe lume”
proștii cred că nimeni nu vrea să te omoare și de mulți ani de zile au fost păcăliți că tu trebuie să fii aranjată și ei cred că asta vor și că asta se face asupra ta;
deși ideea de ”aranjare”, spun și eu, nu are conținutul în care cred ei - nu are obiect, ei cred oare că aranjare înseamnă să facă omul cartof, adică să îi distrugă gândirea sau voința proprie sau să îl facă ”de comandă” adică aproximativ același lucru - să fie întrutotul controlat de alții, fără voință conștientă. ???
A aranja înseamnă de fapt a omorî, nu există ceea ce cred proștii aceia, omul respectiv e tocat și distrus lent organic, deci omorât, nu aranjat.
pe mine mă puteau accepta, am fost perfecțiunea.
unii spun că oamenii cred că eu sunt nebună fiindcă aș fi mințit și de fapt ei nici nu au citit blogul despre viața mea și mai ales nimeni nu a vorbit cu mine, fiindcă internetul sau orice lectură nu este nu e mijloc de dialog sau cunoaștere a autoarei celor scrise, și e posibil ca ei să fi virusat blogul meu.
evident ce am spus eu a fost mereu adevărul, inclusiv ce am spus despre minciuna criminală a unor psihologi sau psihiatri și puteam ușor dovedi că nu am fost nebună de niciun fel și că ei mințeau și că nu am greșit nimic, dar m-au ținut în izolare completă și tortură și otravă chiar - dovedibil, la fel ca minciuna lor.
oamenii cred că tu ești complicată și complexă ca personalitate și de fapt tu ești un om perfect curat și bun, dacă ar înțelege cum ești te-ar omorî imediat, tot din cauza minciunilor ????
ei nici măcar nu au înțeles că ai fost mereu un om singur complet și complet sărac - că imediat te-ar omorî sau ar vrea să mori - ei credeau că tu reprezinți pe alții, și că există acești ei la care te referi - dar ei nu au fost decât morți (??) sau unii care veneau să te lovească, să îți facă rău, care înțelegeau treptat mizeria ta, nimeni nu a fost cu tine sau de partea ta niciodată. Normal că știu.
”Nimeni nu are încredere în tine, de aia vor să te omoare și te-au închis total” Deci trebuie să fie adevărul - eu nu am avut nicio șansă, absolut niciuna dar am rămas un om perfect de încredere, cum am fost din 84.
Niște nebuni infecți vor să mori.
I-au păcălit absolut pe toți și tu tot mai speri.
Problema este că tu Cristina, ești tratată drept nebună de o viață întreagă, deși nu ai fost niciodată nebună. ???
Nu, aceasta nu e o problemă, citiți tot blogul meu și veți înțelege că e vorba de crimă cu adevărat, și abuz și persecuție ce puteau fi oprite și era foarte simplu să fiu acceptată, și, dacă era adevărul, atunci aș fi avut precis și dreptul la studii, nu doar la muncă. E crimă.
Chiar unii au zis din nou că e evident de ce mama se purta mereu rău cu mine și cu familia nucleară, apropiată ei. Insinuează că pentru bani, deși ea a avut bani și de toate viața întreagă (obiecte și haine, distracții, colegi, liniște, respect, familie și mai ales toate drepturile, adică libertate), iar eu nimic. E crimă asupra mea și am dovedit și pot încă dovedi.
Ei spun că profesorii de psihologie care au spus că nu am dreptul la studii sau muncă sunt doar niște rahați politici, că psihologia există în alte țări, dar în România există doar rahați politici de toate felurile. ???? Ei spun din nou că eu sunt tratată drept nebună (?) fiindcă au existat minciuni politice la care eu nu m-am gîndit niciodată, neavând niciun amestec. Azi au început ceva nou - despre războiul rece parcă - că anume rușii m-ar omorî imediat dacă ar înțelege adevărul despre mine, dar problema e că americanii nu își schimbă atitudinea. ???
deci oarecum e ciudat și ilogic ce spun ei - poate sunt mai mulți - fiindcă rezultă clar că am fost tratată toată viața sau dinainte de 84 drept nebună (nu știu la ce se referă precis), dar spun ei că e vorba de niște minciuni politice de care eu nu aveam habar, deci ar rezulta că erau dinaintea nașterii mele cu puțin sau mult, deci e vorba de războiul rece - oricum propaganda așa zis comunistă la tv și radio - din ce am prins eu, născută fiind în 71, era doar despre al doilea război mondial, aproape nimic altceva. La școală la fel.
Tu te-ai gândit numai la ce e bun și frumos pentru oameni - pentru ceilalți, nu pentru tine, te-ai gândit numai la pace și bucurie, la fericire materială și spirituală, la ajutorul pentru ceilalți și la umanitate în sensul ei bun, de cultură și civilizație, niciodată la politică sau alte lucruri josnice - și ei, oamenii, s-au gîndit numai la cum să îți facă rău și tu credeai că ei toți, în mod firesc, cum învățai la școală, vor să te ajute, așa cum simțeai și tu față de ei.
da, e adevărat, dar nu știu dacă ei se gândeau la mine doar cu ideea de a îmi face răul - așa mi se spune, dar nu am dovezi
Ei iar spun că eu sunt tot ce e frumos și bun, dar toată lumea mă urăște...
Eu voi reuși să scriu și partea despre cardiovascular și respirator așa cum am intenționat, azi, sper....
Voi scrie acum despre problemele respiratorii și cardiace.
În ce privește aceste probleme, lucrurile par normale la prima vedere, dar, în realitate, au fost anomalii și persecuție sau brutalitate și din aceste puncte de vedere. Greutatea corpului meu era de 67 de kg în 2006-2007, când m-am mutat în blocul 3 și asta mă ajuta mult în toate cele – dar eram și tânără. Mama, dar mai ales lumea, se uitau cu un fel răutate la mine, cu ideea că sunt ”subțirică”, deși nu eram foarte slabă, dar așa făceau ei mereu dacă slăbeam. Îmi amintesc că m-am întâlnit cu Luiza pe Moșilor de mai multe ori și ea refuza să îmi răspundă la salut, până într-o zi când am prins-o la un chioșc și i-am spus doar să mă ierte dacă am greșit ceva față de ea și apoi nu am mai văzut-o. Atunci au intrat unii peste mintea mea cu ideea ”asta e slabă, ailaltă e grasă, e evident care are dreptate”. Ideea era că oamenii sunt proști să creadă că cei slabi au dreptate – eu întâmplător aveam, dar nu aveam fantezia că mă compara cineva cu Luiza și niciun alt delir – dar nu e adevărat că cei slabi au mai multă dreptate și nici invers, dar e probabil că femeile grase suferă mai mult, că pot fi f_te sau lovite mai ușor, mai mult. Apoi, în 2008, am trecut de 100 kg, pentru a ajunge peste câțiva ani la peste 120 kg. Anul trecut 2019 am ajuns din nou la 106 kg apoi iar m-am îngrășat, fiind mai multe probleme de sănătate acum. Medicul de familie spunea și înainte de 2015 că amorțeala groaznică a mâinilor mele s-ar datora faptului că plexul brahial este prins de grăsime, datorită obezității mele – dar nu mi s-a părut probabil. Oricum, toți știu că obezitatea dăunează foarte mult sistemului cardiovascular, dar și celorlalte.
În primul rând voi scrie despre sistemul respirator și apoi despre cel cardiovascular, exact ce am pățit și voi întări cu documente fotografiate sau scanate la finalul întregii povestiri.
Bineînțeles, am fumat. Am fumat de la 19 ani din cauza suferințelor groaznice și nemeritate, într-un mod oarecum masochist deși eram convinsă în adolescență că nu voi fuma niciodată, indiferent de necazuri – eu nu știu de ce unii mint pe față că le place tutunul din țigări din comerț ori poate tutunul în general nu dă senzații plăcute deloc, poate toate pipele (cuvânt utilizat în Ardeal la bunici de rudele mele și de copii, dar care amintește de un termen franțuzesc pentru sexul oral și de faimosul tablou al lui Magritte) deci poate toate pipele sunt ceva neplăcut și oamenii mint pentru că li se pare că prin minciuni obțin putere asupra proștilor. Ori poate unii simt ceva, naiba știe. Eu am început să fumez în sat, cu țigări Carpați ale bunicului. Apoi, bineînțeles, m-am lăsat la 35 de ani, după moartea tatei, datorită saltului existențial imens pentru mine într-o vârstă de aur a unei maturități frumoase, în care toate tainele lumii mi se dezlegau ușor și se părea că plutesc într-o zonă a unui paradis foarte senin și frumos. Eram sigură că ajunsesem la liman și că lumea îmi va deschide porțile încuiate, mai ales că nu greșisem nimic toată viața și voi avea dreptul să muncesc și să studiez mai departe, fiindcă nici pentru studiu postuniversitar nu era târziu la 35 de ani, tocmai bine era și eram aproape de spiritul universitar încă – în gândire și putere a minții. Sau măcar dreptul la muncă. Dar nu a fost așa. Tortura fiind inumană în blocul trei și fiind la un moment dat evident că ei continuau să mă otrăvească, chiar mai rău ca înainte, m-am reapucat de fumat, motivele principale find sărăcia, izolarea și otrava vecinilor cu mirosurile ei. O vreme am fumat câte trei pachete de țigări pe zi, la fel cum îmi povestea Popa Gabriela, o vecină de la etajul 3, că făcuse. Această vecină era supraponderală și respira greu încontinuu, stând singură se pare la apartament de 4 camere, nu știu de unde avea atâția bani pentru întreținere și restul cheltuielilor. E singura vecină din blocul trei care s-a purtat mai bine cu mine, dar am observat că era suferindă, nu doar respirator, ci și obosită, amețită etc. Adminstratorul Toader Gabriel mă tot interpela cu numele Popa Gabriela când mergeam să plătesc întreținerea. Părea să nu țină minte cum mă chema.
Datorită fumatului și diminuării imunității mele, om singur și foarte sărac ținut în București tot timpul în carceră și mizerie și tortură inumană, am făcut diverse gripe/viroze – și cel mai rău a fost în iarna lui 2013. Iarnă de iarnă, imediat după Revoluție, edilii orașului au trecut la regim de carceră dur pentur cei ca mine care stăteau în Moșilor, la cele blocuri cu pereți foarte subțiri, unde suferisem de frig 5 ierni pe vremea lui Ceaușescu. Acum era invers – căldură inumană, bestială, animalică – dată de responsabilii de la gaze și aproape mereu căldura groaznică iarna – peste 26 grade de obicei – e mai greu de suportat decât frigul.
Regret, dar nu mai pot acum, voi continua mâine, 27 mai 2020, dar încă din cursul dimineții. Simt gust înfiorător în gură, am mâncat ceva foarte rău.
Azi, 27 mai 2020, continui povestirea despre probleme medicale - ieri am făcut o singură greșeală - am scris că am suferit de frig în vremea lui Ceaușescu 5 ierni, dar au fost de fapt 4.
Spuneam că frigul e mai ușor de suportat iarna în casă decât căldura, fiindcă peste 25 de grade în casă iarna – fără aerisire, căldură de la calorifere mari ca tromboanele, vechi, fiindcă nu aveam bani să iau altele, finidcă ei chiar voiau să mă tortureze – e mai rău decât o temperatură sub 18 grade datorită senzației de sufocare și căldurii fără transpirație sau mecanisme de termoreglare normale. Astfel fiind, a trebuit să las geamurile deschise mai mult timp, uneori chiar și noaptea, în fiecare iarnă. Iar în 2013, nu știu cum, am luat gripă și nu m-am vindecat. Poate de la mama - oricum mi s-a întâmplat să mă îmbolnăvesc într-un an de la ea, după ce ea îmi tușise în gură și nas, fiindcă ea nu e atentă, eu nu aș fi făcut așa ceva.
După ce gripa s-a agravat am fost și la medicul de familie, nu mai țin minte exact cum s-a întâmplat – poate e scris deja pe blogul meu, dar, cert e că mereu îmi puneau bețe în roate să nu fiu internată. Medicul de familie mi-a spus la telefon să chem salvarea și să mă internez, îmi amintesc vag. Eu nu mai puteam vorbi, era greu să rostesc cuvnitele, datorită infecției din gât și trahee. Când tușeam era înfiorător, tușeam de simțeam că mi se rupe ceva în mine. Cu zgomot foarte puternic la fiecare acces de tuse. Înghițeam secrețile nazale, mi s-a spus că nu era bine așa. Am chemat salvarea într-o noapte și nu m-au luat și nu m-au trimis la vreun spital, mereu a fost foarte greu să obțin puțin ajuotr medical. Medicul de pe salvare mi-a dat alt antibiotic decât ce luasem, poate de la medicul de familie. Era o senzație groaznică de sufocare, simțeam că nu mai am aer aproape deloc. (Fac o paranteză – mai demult de 2013 intrau unii peste mintea mea cu ideea că ei trebuie să mă ”curețe” și aveam tuse groaznică ore în șir și făceam încontinuu pe mine, udam patul și chiloții și cearceaful cu pipi încontinuu, fiindcă la tuse aveam (și acum) scurgeri de urină, după ce mi-au distrus parțial sfincterul uretral în blocul trei, prin violuri de la distanță. De mult timp ei nu m-au mai curățat pulmonar așa cum spuneau atunci.) Repet, deși nu am greșit nimic toată viața, deși eram tânără și capabilă, (nici măcar bătrână, cum cred unii că bătrânii trebuie să moară) salvarea și ajutorul medical erau foarte greu de obținut, practic mă refuzau, deși starea mea mai fusese gravă evident și în trecut. Voi mai povesti alte lucruri de acest gen. Gripa mea era foarte gravă, foarte puțin aer ajungea în plămâni, dar prima oară nu m-au trimis la spital. Singura problemă era că nu aveam febră deloc, ca întotdeauna când făceam gripă, dar mi-era extrem de rău.
Apoi am reușit să fiu internată la spitalul de urgență Floreasca, unde mi s-a dat antibiotic intravenos și am tușit atât de mult, încât vecinii de la alte saloane spuneau că mă auzeau și mă întrebau cum mă simt. Starea mea s-a ameliorat rapid, dar am fost tare rău tratată de asistente – mă râcâiau dureros cu acul pe venele mâinii când îmi puneau perfuziile, sau nu veneau dacă trebuiau scoase sau schimbate, iar infirmiera m-a frecat dureros undeva la zona sexuală sau uretră când am rugat-o să mă ajute să schimb pampersul. Nu știu ce avea cu mine, dar, repet, ei toți îmi făceau răul și astfel după aceea inventau ceva rău despre mine sau aberația că am fost condamnată la moarte find nevinovată. Infirmiera avea un inel mare pe deget. Asistentele totuși mi-au dat și chilot pampers de pomană la un moment dat. Irina, verișoara mea, mi-a spus la telefon că nu mă cunoaște și a refuzat să vorbească cu mine, dar Ibi Nicolau a venit să mă viziteze, după ce i-am explicat. În rest o aveam doar pe mama, care venea cam la 2 zile parcă. Cât am stat la Urgență erau unii care intrau peste mine cu idei gen – dacă moare, vor da vina pe noi, sau că la autopsie se va vedea totul, sau că degeaba mai sper, încercând să dorm pe partea stângă (?) sau că colecistul e f-t, stomacul e f-t etc.
Medicul meu mi-a cerut să fac, la plecare, anumite teste de ventilație sau capacitate pulmonară. Diagnosticul în final era incert – boală pulmonară obstructivă cronică sau astm în observație. Mi-a cerut să merg la control dar îmi amintesc doar vag că m-am dus – și nu înțeleg de ce nu am reușit să ajung în evidența unui spital de boli pulmonare, dacă așa era recomandat – pur și simplu din nou m-au respins cumva, poate indirect și diagnosticul cronic a rămas tot incert. Mi s-a recomandat să îmi administrez Ventolin dacă simt din nou că mă sufoc, fiindcă fusese probabil criză bronhospastică. Nu știu – poate că bronhospasmul era din cauza virozei, sau poate era de la substanțele toxice din țigări și din aer, prin otrava sau praful de la vecini, care fusese reală, fie că credeți, fie că nu.
Diagnosticul de astm îmi amintea de profesoara de psihologie Holdevici și cursurile ei de terapie prin hipnoză dar și de avocatul bătrân și holtei care suferea de astm, nu știu cine mi-a spus, și a murit singur în casă când am sărit eu pe fereastră la sfârșitul lui 1998.
De lăsat de fumat m-am lăsat din nou abia în martie 2020, din cauza epidemiei de coronavirus Covid 19.
Următoarea gripă gravă a fost în 2018, toamnă-iarnă, când din nou aveam senzație de sufocare, numai că de data asta nu mai puteam face efort fizic deloc, abia mă mișcam, cu mare dificultate, din pat până la toaletă. Tusea nu era așa gravă ca în 2013. Puteam vorbi normal.
La mai mult timp după aceea unii au intrat peste mintea mea cu ideea că atunci făcusem atac de inimă din cauza efortului de tuse.
iar au intrat în mintea mea ticăloșii aceia care spun că ei vor avea grijă ”să nu respire nimic”, adică să fiu omorâtă fără ca proștii să înțeleagă că ei au greșit - dar oricum nu respiră nimic, fiindcă internetul poate fi controlat de ei total și fiindcă eu nu am avut niciodată pe nimeni, am fost izolată din 1984, iar cei de pe facebook au evitat aproape orice contact cu mine - chiar dacă postez uneori comentarii la ei sau orice fel de postări aș avea, ei le resping, nu doar pe cele cu adevărul despre viața mea.
Am trimis linkul la blogul meu în multe locuri, dar nu am primit niciun răspuns, dar trebuie oricum să termin povestirea - azi să termin despre pulmonar și cardiovascular - și la sfârșitul blogului voi mai trimite la încă vreo câteva sute de destinatari,dar oricum nimeni nu a vorbit cu mine toată viața și internetul poate fi controlat de ei
ei au recunoscut de atâtea ori că nu am fost tratată ca om, fiind închisă clar și torturată din 84, izolată complet inuman și săracă și tot ce am povestit în rest - în mod caraghios ei spun că oamenii vor să mă omoare, de fapt chiar mă omoară, fiindcă nu știu cum sunt eu ca om
Când spun ”iar au intrat” ăia care sau nebunii care - exact așa este - ei au propoziții preferate pe care le repetă - poate nu sunt aceiași indivizi, dar spun aceleași gânduri - anume că oamenii cred că realitatea e exact invers decât este - că anume mama mea e victima și eu criminalul.... e de mult ideea asta a lor, nu pot afirma că așa este, e posibil ca nimeni să nu creadă așa o aberație
alții foarte nebuni - tot răul îl vor pentru mine - ei spun că eu sunt un om masacrat monstruos și că adevărul despre mine ar echivala cu distrugerea poporului român - cred că vă dați seama câtă nebunie e în afirmația acestui individ
alții zic că ”nimeni nu crede nimic rău despre tine și nici aberații nu crede nimeni, toți cred numai că tu ești nebună”
Cum adică numai? Înseamnă că pentru ei e ceva simplu de tot să fii nebun. Dar atunci ar însemna că prin nebun ei înțeleg ceva foarte simplu de înțeles și că toți au cam aceeași idee despre ce înseamnă nebunia. ?! totuși nimeni nu a vorbit toată viața cu mine și nimeni nu a fost cu mine aproape într-o acțiune, în afară de mama, (care ea, nu eu, evident juca rolul de nebună față de mine și vorbea normal cu alții și care a refuzat orice dialog cu mine mereu) cum să creadă ei aberația că eu aș fi nebună și totodată nebună într-un mod foarte simplu, încât toți gândesc la fel și toți înțeleg prin nebunie același lucru?! Ce?
”poporul crede totul pe dos - ei cred că tu ești ceva rău și mama ta ceva bun pentru ei” ??! E o aberație - absolut sigur nu a fost niciun fel de întrecere între mine și mama și puteam dovedi clar tot adevărul, dar am fost izolată cu forța, nu am nicio legătură cu politica, deci nimeni nu are cum și de ce să evalueze cât de bună sunt eu pentru popor, fiindcă utilitatea mea ca om nu este ca om politic sau altceva pentru popor - fiind totodată singură și fără niciun drept. Bineînțeles că orice intelectual trăiește și muncește pentru semenii săi, adică pentru oameni în general, nu neapărat pentru popor, în cazul în care prin popor înțelegeți ceva politic. Dacă înțelegeți ceva cultural, etnic, civilizator - artunci da - trup și suflet am trăit și pentru limba și cultura românească și pentru români, nu doar pentru oameni în general.
Rămăsesem deci la probleme respiratorii.
Așadar în 2018, după mai multe necazuri medicale la alte specialități, eram foarte grav bolnavă pulmonar – posibil viroză – tușeam, simțeam lipsă de aer și Ventolin nu mă ajuta și nu mai puteam să merg, cel mai mic efort fizic mă dobora. Cred că aveam dureri în piept, nu mai țin minte sigur. Am chemat salvarea și a venit la un moment dat, dar mama era cu mine. Ca întotdeauna în trecut, când îmi era tare rău, mama sau Carmen, asistenta de la psihiatrie, a făcut tot posibilul să nu fiu luată de medicii de pe salvare – Carmen mi-a făcut așa odată când aveam glicemie crescută mult și parcă nu urinam iar mama altă dată când eram foarte tare umflată la picioare, după cum am arătat în unele poze, numai că atunci era mai rău, și picioarele erau roșii și tari și calde. Au mai fost și alte scene, voi mai povesti. În general, mama juca rolul celei care trebuie să aibă grijă să ”nu respire nimic” după cum spun cei care intră peste mintea mea. Eu – singură și cu drag de viață, fără traume afective după toate cele îndurate, nu înțelegeam de ce îmi vor răul. Fiind singură, orice internare era un mic paradis, fiindcă mă aducea un pic mai aproape de alți oameni, chiar dacă pentru scurt timp. Cei care nu au fost izolați mai mult timp nu au cum să înțeleagă – acum e izolare din cauza Corona virus, dar oamenii nu sunt izolați, au telefoane și televizoare, eu nici una, nici alta. Mama a încercat totodată să lase impresia că ea crede că răul meu organic este de fapt de natură psihică și să lase impresia chiar că ea nu crede că mi-e rău sau că e ceva grav, așa cum proștii pot fi păcăliți că eu mă îmbolnăveam real, dar din cauză că eram singură și aveam nevoie de câteva vorbe sau oameni de privit măcar. În realitate boala fizică nu are astfel de legătură cu boala psihică. În 2018 deci mama insista să nu merg la spital, așa cum maoi făcuse dacă îmi era rău și repeta ”o să treacă” în timp ce mie îmi era enorm de rău și mergeam tare greu la WC, abia respiram. Au venit cei de la ambulanță la mine în casă și ei au făcut la fel – că nu am nimic și nu vor să mă ia. Mi-au luat pulsul și era normal – așa ziceau și ziceau că aveam oxigenare normală la degetele mâinii. Le-am spus că tușesc rău chiar dacă nu am febră și că nu am aer și că abia merg, ceea ce nu mi s-a întâmplat niciodată. Cu chiu cu vai m-au luat - apoi am stat la spital o noapte și mi s-au făcut investigații și mi s-au dat rezultatele acasă, cu excepția EKG. La sfârșit mi-au spus că nu au cum să mă interneze acolo (și mie mi-era tare rău) și că ar trebui – recomandau ei – să fiu în evidența și sub oblăduirea unui spital de boli pulmonare și să mă las de fumat. Anterior am mers să urinez acolo, greu, dar am urinat foarte mult. Atunci am izbucnit în plâns și am implorat ca într-o rugă – vreau și eu la spital de boli pulmonare, vă rog să mă ajutați, să îmi dați o trimitere, orice... Au spus că nu pot să îmi dea astfel de trimitere ei. Voi căuta actul să vă arăt. Poate că trebuia să cer din nou medicului de familie.
Acum voi trece la problemele cardiace.
din păcate mi s-au îmbolnăvit motăneii și nu am bani de medic - poate trebuia un antibiotic, dar eu nu știu
am hotărât să merg cu ei la veterinar chiar dacă nu mai mănânc eu - nu am nevoi de hrană multă
dar mama mea minte, oare chiar nu ați înțeles??
Azi iar mi-a făcut scandal (puțin) exact cum îi făcea tatei mereu - că eu nu dau destui bani în casă cât să acopere cheltuielile cu hrana mea.
În realitate nimeni nu a vrut niciodată să vorbească cu mine nimic toată viața - ei au spus că am fost izolată ca să fiu omorâtă și să nu înțeleagă nimeni adevărul - deci fiind izolată, nimeni nu știe că eram capabilă să muncesc și să studiez, cât să mă întrețin măcar.
Azi mi-am amintit de dentistul care avea cabinet pe strada școlii mele și care mi-a făcut 2-3 injecții cu altceva (ei spun acum că era otravă) decât cu anestezic și abia după ce a schimbat substanța a prins anestezia.
Voi continua cu cardiovasculare mâine și le voi termina de scris.
din păcate mi s-au îmbolnăvit motăneii găsiți abandonați fiind frig și nu am bani de medic - poate trebuia un antibiotic, dar eu nu știu
am hotărât să merg cu ei la veterinar chiar dacă nu mai mănânc eu - nu am nevoi de hrană multă
dar mama mea minte, oare chiar nu ați înțeles??
Azi iar mi-a făcut scandal (puțin) exact cum îi făcea tatei mereu - că eu nu dau destui ”bani în casă” cât să acopere cheltuielile cu hrana mea.
În realitate nimeni nu a vrut niciodată să vorbească cu mine nimic toată viața - ei au spus că am fost izolată ca să fiu omorâtă și să nu înțeleagă nimeni adevărul - deci fiind izolată, nimeni nu știe că eram capabilă să muncesc și să studiez, cât să mă întrețin măcar.
Azi mi-am amintit de dentistul care avea cabinet pe strada școlii mele și care mi-a făcut 2-3 injecții cu altceva (ei spun acum că era otravă) decât cu anestezic și abia după ce a schimbat substanța a prins anestezia
Încep cu membrele superioare.
În ultimii 10-12 ani am avut foarte puțini bani de haine și foarte puține haine, uneori de la second hand sau de pomană. Am constatat că, la multe bluze sau pijamale sau tricouri cu mânecă lungă, mânecile sunt extrem de lungi pentru mine, deși bustul este normal sau scurt. Aceste bluze au apărut chiar mai demult, eu mă întreb cum pot oamenii să aibă mâini așa lungi. Unii spuneau peste mintea mea că acelea sunt bluze simiene (pentru maimuțoi – pentru oameni făcuți să se cațere în copaci). Nu știu, poate că eu aveam mâini prea scurte…
De când eram tânără unghiile mele erau transparente, foarte subțiri și friabile. Medicul Pană, medicul meu de familie, mi-a recomandat odată, mai demult, să iau calciu în fiecare an în anotimpul rece. Nu am avut bani. În ultimii 2 ani am mai luat și astfel unghiile s-au mai întărit puțin. În prezent încă sunt la modă unghiile false sau prelungite, cu modele diverse, cu biluțe etc. Și Irina, verișoara mea, își făcea unghii lungi în anul 2012, când încă stătea în București și am întâlnit-o mergând la înmormântarea bunicului nostru.
Problema principală privind mâinile a fost neuropatia periferică. Acest simptom – amorțeli și dureri ușoare a început când eram studentă la medicină, deci când aveam vreo 30 de ani. Am fost ulterior la diferiți medici, am întrebat poate 8-9 medici în total și nimeni nu mi-a spus ce să fac sau care putea fi cauza. Am făcut analize sangvine de mai multe ori. Unii mi-au spus în gând, așa cum fac ei de obicei, că e vorba de un diabet vechi netratat, că medicii nu au vrut să recunoască adevărul, să mă ajute sau să mă trateze dacă era diabet. Parcă nu aș crede. Oricum, dacă era diabet, aș fi avut ajutor financiar mai mare de la comisia pentru handicapați și aș fi avut bani să țin regim și să iau medicamente, să duc o viață mai ușoară. Dar am avut în 2018 doar diagnosticul de prediabet, având valori mari ale hemoglobinei glicozilate. Pentru picior amputat și protezat nu se dau decât 60 de lei, iar pentru diabet era cam de 10 ori mai mult, fiind mai mult decât se dă pentru boală psihică. Am înțeles că Milgamma, un medicament destul de scump, poate să mă ajute. Am luat mulți ani, au fost și ani în care nu am luat. În ultimii ani am descoperit un medicament similar, dar mai ieftin și cu effect parcă mai bun – Neuromultivit, care și acesta s-a scumpit de o vreme. Fără această pastilă nu pot ”funcționa”, nu am nici cum să mă șterg la fund.
La un moment dat, în 2017, au intrat pentru prima oară peste mine unii în limba germană, în care cunosc numai câteva cuvinte. Spuneau ceva despre Augen – adică ochi, atunci când eu atingeam ochii mei - și mai aruncau câteva din puținele cuvinte germane pe care le știu. În perioada aceea, cu vobele lor în germană, a fost tare rău – amorțeala mîinilor era foarte puternică, de mai multe ori m-am trezit noaptea cu ambele mâini foarte tare amorțite, prinse în poziție de brâncă sau gheară foarte strînsă și îmi trebuiau zece minute poate să îmi revin puțin. Anterior, din câte țin minte, adică în perioada 2015-2017, nu mai știu în ce an, mâna stângă parcă mi-a amorțit tare rău pentru 2-3 luni de zile, timp în care puteam folosi bine doar 2 degete – fusese ceva rău noaptea, ca un fel de atac cerebral sau spinal (medular). Erau unii peste mintea mea, în astfel de situații, cu ideea că mi-a fost prinsă măduva. Eu m-am plâns de multe ori în zadar medicului de familie despre aceste amorțeli – iar Milgamma am luat-o fiindcă eu știam despre ea. Medicament scump, care nu se compensează dacă nu ai diagnostic adecvat. Amorțelile mâinilor au fost însoțite și de amorțeala piciorului drept dar numai arareori. Într-una din cele două dăți când am avut una dintre mâini, nu mai știu sigur care, amorțită rău timp îndelungat, medicul de familie mi-a dat să iau un remediu naturist de la Plafar, Apimag – prima oară mi-am revenit, dar poate nu din cauza Apimagului ,apoi nu mi-am mai revenit adoua oară. De când scriu pe internet am adeseori amorțeli, mai ales seara, și scriu greu în unele zile, dar probabil că gimnastica aceasta e benefică. Desigur am și senzație de înghețare a degetelor – circulație periferică proastă, odinioară am luat gingko biloba, dar vă dați seama că nu aș fi mai avut bani de așa ceva și oricum iau destule altele.
După ce voi termina și ultimul capitol – despre membrele inferioare – voi căuta ce dovezi, acte medicale scanate, mai am, dar pot spune că lipsesc din nou din dosarul meu – uneori, repet, lucrurile îmi erau luate – poate să mai fie în oraș, voi mai merge odată, dacă nu voi găsi voi posta ce mi-a rămas mai important. În ce privește brațele și antebrațele – am avut uneori dureri mari și trebuia să țin brațele ca și cum aș fi răstignită, deasupra capului. Părul axilar a devenit – poate și datorită vârstei, în mod normal – mai rar și lipsit de vitalitate, dar încă există și uneori se mai reface. Unghie coroiată nu am decât la indexul de la mâna stângă. În copilărie mi se spunea că am degete de pianist sau de ginecolog, dar acum observ că multe femei tinere au astfel de mâini cu degete lungi, în timp ce pe vremea primei mele tinereți, cele mai multe mâini pe care le vedeam în autobuze și tramvaie erau mai scurte și grăsuțe. Poate să se fi produs o adaptare a speciei noastre la era digitală sau poate că aceste două evenimente sunt asociate prin bucle de feedback reciproc (era digitală și prelungirea degetelor). Poate vă mai amintiți ce gen de picioare și genunchi aveau femeile la începutul secolului 20 de exemplu și apoi cum au fost peste decenii. În fine, eu nu știu adevărul despre aceste lucruri.
Acum voi trece la torace și probleme respiratorii sau cardiovasculare. Continui mâine tot aici.
26 mai 2020
Azi, din nou aceeași poveste:
”Eu nu vreau să am de-a face cu nebuni. Bine, dar ea nu este nebună. Tot aia este, nebuni sunt oamenii despre care ceilalți oameni cred că sunt nebuni.”
”cum vrei tu să te accepte cineva, din moment ce tu mereu ai spus adevărul și ei mereu au mințit”
”tu ești un om extrem de inteligent, care nu a greșit nimic toată viața, dar pe care oamenii nu îl vor deloc.”
”nu e cum spui tu că ai suferit din 1984. De fapt, ei am inventat minciuni și te-au tratat drept copil nebun, altfel decât pe ceilalți, încă dinainte de 84, datorită modului în care ai apărut tu pe lume”
proștii cred că nimeni nu vrea să te omoare și de mulți ani de zile au fost păcăliți că tu trebuie să fii aranjată și ei cred că asta vor și că asta se face asupra ta;
deși ideea de ”aranjare”, spun și eu, nu are conținutul în care cred ei - nu are obiect, ei cred oare că aranjare înseamnă să facă omul cartof, adică să îi distrugă gândirea sau voința proprie sau să îl facă ”de comandă” adică aproximativ același lucru - să fie întrutotul controlat de alții, fără voință conștientă. ???
A aranja înseamnă de fapt a omorî, nu există ceea ce cred proștii aceia, omul respectiv e tocat și distrus lent organic, deci omorât, nu aranjat.
pe mine mă puteau accepta, am fost perfecțiunea.
unii spun că oamenii cred că eu sunt nebună fiindcă aș fi mințit și de fapt ei nici nu au citit blogul despre viața mea și mai ales nimeni nu a vorbit cu mine, fiindcă internetul sau orice lectură nu este nu e mijloc de dialog sau cunoaștere a autoarei celor scrise, și e posibil ca ei să fi virusat blogul meu.
evident ce am spus eu a fost mereu adevărul, inclusiv ce am spus despre minciuna criminală a unor psihologi sau psihiatri și puteam ușor dovedi că nu am fost nebună de niciun fel și că ei mințeau și că nu am greșit nimic, dar m-au ținut în izolare completă și tortură și otravă chiar - dovedibil, la fel ca minciuna lor.
oamenii cred că tu ești complicată și complexă ca personalitate și de fapt tu ești un om perfect curat și bun, dacă ar înțelege cum ești te-ar omorî imediat, tot din cauza minciunilor ????
ei nici măcar nu au înțeles că ai fost mereu un om singur complet și complet sărac - că imediat te-ar omorî sau ar vrea să mori - ei credeau că tu reprezinți pe alții, și că există acești ei la care te referi - dar ei nu au fost decât morți (??) sau unii care veneau să te lovească, să îți facă rău, care înțelegeau treptat mizeria ta, nimeni nu a fost cu tine sau de partea ta niciodată. Normal că știu.
”Nimeni nu are încredere în tine, de aia vor să te omoare și te-au închis total” Deci trebuie să fie adevărul - eu nu am avut nicio șansă, absolut niciuna dar am rămas un om perfect de încredere, cum am fost din 84.
Niște nebuni infecți vor să mori.
I-au păcălit absolut pe toți și tu tot mai speri.
Problema este că tu Cristina, ești tratată drept nebună de o viață întreagă, deși nu ai fost niciodată nebună. ???
Nu, aceasta nu e o problemă, citiți tot blogul meu și veți înțelege că e vorba de crimă cu adevărat, și abuz și persecuție ce puteau fi oprite și era foarte simplu să fiu acceptată, și, dacă era adevărul, atunci aș fi avut precis și dreptul la studii, nu doar la muncă. E crimă.
Chiar unii au zis din nou că e evident de ce mama se purta mereu rău cu mine și cu familia nucleară, apropiată ei. Insinuează că pentru bani, deși ea a avut bani și de toate viața întreagă (obiecte și haine, distracții, colegi, liniște, respect, familie și mai ales toate drepturile, adică libertate), iar eu nimic. E crimă asupra mea și am dovedit și pot încă dovedi.
Ei spun că profesorii de psihologie care au spus că nu am dreptul la studii sau muncă sunt doar niște rahați politici, că psihologia există în alte țări, dar în România există doar rahați politici de toate felurile. ???? Ei spun din nou că eu sunt tratată drept nebună (?) fiindcă au existat minciuni politice la care eu nu m-am gîndit niciodată, neavând niciun amestec. Azi au început ceva nou - despre războiul rece parcă - că anume rușii m-ar omorî imediat dacă ar înțelege adevărul despre mine, dar problema e că americanii nu își schimbă atitudinea. ???
deci oarecum e ciudat și ilogic ce spun ei - poate sunt mai mulți - fiindcă rezultă clar că am fost tratată toată viața sau dinainte de 84 drept nebună (nu știu la ce se referă precis), dar spun ei că e vorba de niște minciuni politice de care eu nu aveam habar, deci ar rezulta că erau dinaintea nașterii mele cu puțin sau mult, deci e vorba de războiul rece - oricum propaganda așa zis comunistă la tv și radio - din ce am prins eu, născută fiind în 71, era doar despre al doilea război mondial, aproape nimic altceva. La școală la fel.
Tu te-ai gândit numai la ce e bun și frumos pentru oameni - pentru ceilalți, nu pentru tine, te-ai gândit numai la pace și bucurie, la fericire materială și spirituală, la ajutorul pentru ceilalți și la umanitate în sensul ei bun, de cultură și civilizație, niciodată la politică sau alte lucruri josnice - și ei, oamenii, s-au gîndit numai la cum să îți facă rău și tu credeai că ei toți, în mod firesc, cum învățai la școală, vor să te ajute, așa cum simțeai și tu față de ei.
da, e adevărat, dar nu știu dacă ei se gândeau la mine doar cu ideea de a îmi face răul - așa mi se spune, dar nu am dovezi
Ei iar spun că eu sunt tot ce e frumos și bun, dar toată lumea mă urăște...
Eu voi reuși să scriu și partea despre cardiovascular și respirator așa cum am intenționat, azi, sper....
Voi scrie acum despre problemele respiratorii și cardiace.
În ce privește aceste probleme, lucrurile par normale la prima vedere, dar, în realitate, au fost anomalii și persecuție sau brutalitate și din aceste puncte de vedere. Greutatea corpului meu era de 67 de kg în 2006-2007, când m-am mutat în blocul 3 și asta mă ajuta mult în toate cele – dar eram și tânără. Mama, dar mai ales lumea, se uitau cu un fel răutate la mine, cu ideea că sunt ”subțirică”, deși nu eram foarte slabă, dar așa făceau ei mereu dacă slăbeam. Îmi amintesc că m-am întâlnit cu Luiza pe Moșilor de mai multe ori și ea refuza să îmi răspundă la salut, până într-o zi când am prins-o la un chioșc și i-am spus doar să mă ierte dacă am greșit ceva față de ea și apoi nu am mai văzut-o. Atunci au intrat unii peste mintea mea cu ideea ”asta e slabă, ailaltă e grasă, e evident care are dreptate”. Ideea era că oamenii sunt proști să creadă că cei slabi au dreptate – eu întâmplător aveam, dar nu aveam fantezia că mă compara cineva cu Luiza și niciun alt delir – dar nu e adevărat că cei slabi au mai multă dreptate și nici invers, dar e probabil că femeile grase suferă mai mult, că pot fi f_te sau lovite mai ușor, mai mult. Apoi, în 2008, am trecut de 100 kg, pentru a ajunge peste câțiva ani la peste 120 kg. Anul trecut 2019 am ajuns din nou la 106 kg apoi iar m-am îngrășat, fiind mai multe probleme de sănătate acum. Medicul de familie spunea și înainte de 2015 că amorțeala groaznică a mâinilor mele s-ar datora faptului că plexul brahial este prins de grăsime, datorită obezității mele – dar nu mi s-a părut probabil. Oricum, toți știu că obezitatea dăunează foarte mult sistemului cardiovascular, dar și celorlalte.
În primul rând voi scrie despre sistemul respirator și apoi despre cel cardiovascular, exact ce am pățit și voi întări cu documente fotografiate sau scanate la finalul întregii povestiri.
Bineînțeles, am fumat. Am fumat de la 19 ani din cauza suferințelor groaznice și nemeritate, într-un mod oarecum masochist deși eram convinsă în adolescență că nu voi fuma niciodată, indiferent de necazuri – eu nu știu de ce unii mint pe față că le place tutunul din țigări din comerț ori poate tutunul în general nu dă senzații plăcute deloc, poate toate pipele (cuvânt utilizat în Ardeal la bunici de rudele mele și de copii, dar care amintește de un termen franțuzesc pentru sexul oral și de faimosul tablou al lui Magritte) deci poate toate pipele sunt ceva neplăcut și oamenii mint pentru că li se pare că prin minciuni obțin putere asupra proștilor. Ori poate unii simt ceva, naiba știe. Eu am început să fumez în sat, cu țigări Carpați ale bunicului. Apoi, bineînțeles, m-am lăsat la 35 de ani, după moartea tatei, datorită saltului existențial imens pentru mine într-o vârstă de aur a unei maturități frumoase, în care toate tainele lumii mi se dezlegau ușor și se părea că plutesc într-o zonă a unui paradis foarte senin și frumos. Eram sigură că ajunsesem la liman și că lumea îmi va deschide porțile încuiate, mai ales că nu greșisem nimic toată viața și voi avea dreptul să muncesc și să studiez mai departe, fiindcă nici pentru studiu postuniversitar nu era târziu la 35 de ani, tocmai bine era și eram aproape de spiritul universitar încă – în gândire și putere a minții. Sau măcar dreptul la muncă. Dar nu a fost așa. Tortura fiind inumană în blocul trei și fiind la un moment dat evident că ei continuau să mă otrăvească, chiar mai rău ca înainte, m-am reapucat de fumat, motivele principale find sărăcia, izolarea și otrava vecinilor cu mirosurile ei. O vreme am fumat câte trei pachete de țigări pe zi, la fel cum îmi povestea Popa Gabriela, o vecină de la etajul 3, că făcuse. Această vecină era supraponderală și respira greu încontinuu, stând singură se pare la apartament de 4 camere, nu știu de unde avea atâția bani pentru întreținere și restul cheltuielilor. E singura vecină din blocul trei care s-a purtat mai bine cu mine, dar am observat că era suferindă, nu doar respirator, ci și obosită, amețită etc. Adminstratorul Toader Gabriel mă tot interpela cu numele Popa Gabriela când mergeam să plătesc întreținerea. Părea să nu țină minte cum mă chema.
Datorită fumatului și diminuării imunității mele, om singur și foarte sărac ținut în București tot timpul în carceră și mizerie și tortură inumană, am făcut diverse gripe/viroze – și cel mai rău a fost în iarna lui 2013. Iarnă de iarnă, imediat după Revoluție, edilii orașului au trecut la regim de carceră dur pentur cei ca mine care stăteau în Moșilor, la cele blocuri cu pereți foarte subțiri, unde suferisem de frig 5 ierni pe vremea lui Ceaușescu. Acum era invers – căldură inumană, bestială, animalică – dată de responsabilii de la gaze și aproape mereu căldura groaznică iarna – peste 26 grade de obicei – e mai greu de suportat decât frigul.
Regret, dar nu mai pot acum, voi continua mâine, 27 mai 2020, dar încă din cursul dimineții. Simt gust înfiorător în gură, am mâncat ceva foarte rău.
Azi, 27 mai 2020, continui povestirea despre probleme medicale - ieri am făcut o singură greșeală - am scris că am suferit de frig în vremea lui Ceaușescu 5 ierni, dar au fost de fapt 4.
Spuneam că frigul e mai ușor de suportat iarna în casă decât căldura, fiindcă peste 25 de grade în casă iarna – fără aerisire, căldură de la calorifere mari ca tromboanele, vechi, fiindcă nu aveam bani să iau altele, finidcă ei chiar voiau să mă tortureze – e mai rău decât o temperatură sub 18 grade datorită senzației de sufocare și căldurii fără transpirație sau mecanisme de termoreglare normale. Astfel fiind, a trebuit să las geamurile deschise mai mult timp, uneori chiar și noaptea, în fiecare iarnă. Iar în 2013, nu știu cum, am luat gripă și nu m-am vindecat. Poate de la mama - oricum mi s-a întâmplat să mă îmbolnăvesc într-un an de la ea, după ce ea îmi tușise în gură și nas, fiindcă ea nu e atentă, eu nu aș fi făcut așa ceva.
După ce gripa s-a agravat am fost și la medicul de familie, nu mai țin minte exact cum s-a întâmplat – poate e scris deja pe blogul meu, dar, cert e că mereu îmi puneau bețe în roate să nu fiu internată. Medicul de familie mi-a spus la telefon să chem salvarea și să mă internez, îmi amintesc vag. Eu nu mai puteam vorbi, era greu să rostesc cuvnitele, datorită infecției din gât și trahee. Când tușeam era înfiorător, tușeam de simțeam că mi se rupe ceva în mine. Cu zgomot foarte puternic la fiecare acces de tuse. Înghițeam secrețile nazale, mi s-a spus că nu era bine așa. Am chemat salvarea într-o noapte și nu m-au luat și nu m-au trimis la vreun spital, mereu a fost foarte greu să obțin puțin ajuotr medical. Medicul de pe salvare mi-a dat alt antibiotic decât ce luasem, poate de la medicul de familie. Era o senzație groaznică de sufocare, simțeam că nu mai am aer aproape deloc. (Fac o paranteză – mai demult de 2013 intrau unii peste mintea mea cu ideea că ei trebuie să mă ”curețe” și aveam tuse groaznică ore în șir și făceam încontinuu pe mine, udam patul și chiloții și cearceaful cu pipi încontinuu, fiindcă la tuse aveam (și acum) scurgeri de urină, după ce mi-au distrus parțial sfincterul uretral în blocul trei, prin violuri de la distanță. De mult timp ei nu m-au mai curățat pulmonar așa cum spuneau atunci.) Repet, deși nu am greșit nimic toată viața, deși eram tânără și capabilă, (nici măcar bătrână, cum cred unii că bătrânii trebuie să moară) salvarea și ajutorul medical erau foarte greu de obținut, practic mă refuzau, deși starea mea mai fusese gravă evident și în trecut. Voi mai povesti alte lucruri de acest gen. Gripa mea era foarte gravă, foarte puțin aer ajungea în plămâni, dar prima oară nu m-au trimis la spital. Singura problemă era că nu aveam febră deloc, ca întotdeauna când făceam gripă, dar mi-era extrem de rău.
Apoi am reușit să fiu internată la spitalul de urgență Floreasca, unde mi s-a dat antibiotic intravenos și am tușit atât de mult, încât vecinii de la alte saloane spuneau că mă auzeau și mă întrebau cum mă simt. Starea mea s-a ameliorat rapid, dar am fost tare rău tratată de asistente – mă râcâiau dureros cu acul pe venele mâinii când îmi puneau perfuziile, sau nu veneau dacă trebuiau scoase sau schimbate, iar infirmiera m-a frecat dureros undeva la zona sexuală sau uretră când am rugat-o să mă ajute să schimb pampersul. Nu știu ce avea cu mine, dar, repet, ei toți îmi făceau răul și astfel după aceea inventau ceva rău despre mine sau aberația că am fost condamnată la moarte find nevinovată. Infirmiera avea un inel mare pe deget. Asistentele totuși mi-au dat și chilot pampers de pomană la un moment dat. Irina, verișoara mea, mi-a spus la telefon că nu mă cunoaște și a refuzat să vorbească cu mine, dar Ibi Nicolau a venit să mă viziteze, după ce i-am explicat. În rest o aveam doar pe mama, care venea cam la 2 zile parcă. Cât am stat la Urgență erau unii care intrau peste mine cu idei gen – dacă moare, vor da vina pe noi, sau că la autopsie se va vedea totul, sau că degeaba mai sper, încercând să dorm pe partea stângă (?) sau că colecistul e f-t, stomacul e f-t etc.
Medicul meu mi-a cerut să fac, la plecare, anumite teste de ventilație sau capacitate pulmonară. Diagnosticul în final era incert – boală pulmonară obstructivă cronică sau astm în observație. Mi-a cerut să merg la control dar îmi amintesc doar vag că m-am dus – și nu înțeleg de ce nu am reușit să ajung în evidența unui spital de boli pulmonare, dacă așa era recomandat – pur și simplu din nou m-au respins cumva, poate indirect și diagnosticul cronic a rămas tot incert. Mi s-a recomandat să îmi administrez Ventolin dacă simt din nou că mă sufoc, fiindcă fusese probabil criză bronhospastică. Nu știu – poate că bronhospasmul era din cauza virozei, sau poate era de la substanțele toxice din țigări și din aer, prin otrava sau praful de la vecini, care fusese reală, fie că credeți, fie că nu.
Diagnosticul de astm îmi amintea de profesoara de psihologie Holdevici și cursurile ei de terapie prin hipnoză dar și de avocatul bătrân și holtei care suferea de astm, nu știu cine mi-a spus, și a murit singur în casă când am sărit eu pe fereastră la sfârșitul lui 1998.
De lăsat de fumat m-am lăsat din nou abia în martie 2020, din cauza epidemiei de coronavirus Covid 19.
Următoarea gripă gravă a fost în 2018, toamnă-iarnă, când din nou aveam senzație de sufocare, numai că de data asta nu mai puteam face efort fizic deloc, abia mă mișcam, cu mare dificultate, din pat până la toaletă. Tusea nu era așa gravă ca în 2013. Puteam vorbi normal.
La mai mult timp după aceea unii au intrat peste mintea mea cu ideea că atunci făcusem atac de inimă din cauza efortului de tuse.
iar au intrat în mintea mea ticăloșii aceia care spun că ei vor avea grijă ”să nu respire nimic”, adică să fiu omorâtă fără ca proștii să înțeleagă că ei au greșit - dar oricum nu respiră nimic, fiindcă internetul poate fi controlat de ei total și fiindcă eu nu am avut niciodată pe nimeni, am fost izolată din 1984, iar cei de pe facebook au evitat aproape orice contact cu mine - chiar dacă postez uneori comentarii la ei sau orice fel de postări aș avea, ei le resping, nu doar pe cele cu adevărul despre viața mea.
Am trimis linkul la blogul meu în multe locuri, dar nu am primit niciun răspuns, dar trebuie oricum să termin povestirea - azi să termin despre pulmonar și cardiovascular - și la sfârșitul blogului voi mai trimite la încă vreo câteva sute de destinatari,dar oricum nimeni nu a vorbit cu mine toată viața și internetul poate fi controlat de ei
ei au recunoscut de atâtea ori că nu am fost tratată ca om, fiind închisă clar și torturată din 84, izolată complet inuman și săracă și tot ce am povestit în rest - în mod caraghios ei spun că oamenii vor să mă omoare, de fapt chiar mă omoară, fiindcă nu știu cum sunt eu ca om
Când spun ”iar au intrat” ăia care sau nebunii care - exact așa este - ei au propoziții preferate pe care le repetă - poate nu sunt aceiași indivizi, dar spun aceleași gânduri - anume că oamenii cred că realitatea e exact invers decât este - că anume mama mea e victima și eu criminalul.... e de mult ideea asta a lor, nu pot afirma că așa este, e posibil ca nimeni să nu creadă așa o aberație
alții foarte nebuni - tot răul îl vor pentru mine - ei spun că eu sunt un om masacrat monstruos și că adevărul despre mine ar echivala cu distrugerea poporului român - cred că vă dați seama câtă nebunie e în afirmația acestui individ
alții zic că ”nimeni nu crede nimic rău despre tine și nici aberații nu crede nimeni, toți cred numai că tu ești nebună”
Cum adică numai? Înseamnă că pentru ei e ceva simplu de tot să fii nebun. Dar atunci ar însemna că prin nebun ei înțeleg ceva foarte simplu de înțeles și că toți au cam aceeași idee despre ce înseamnă nebunia. ?! totuși nimeni nu a vorbit toată viața cu mine și nimeni nu a fost cu mine aproape într-o acțiune, în afară de mama, (care ea, nu eu, evident juca rolul de nebună față de mine și vorbea normal cu alții și care a refuzat orice dialog cu mine mereu) cum să creadă ei aberația că eu aș fi nebună și totodată nebună într-un mod foarte simplu, încât toți gândesc la fel și toți înțeleg prin nebunie același lucru?! Ce?
”poporul crede totul pe dos - ei cred că tu ești ceva rău și mama ta ceva bun pentru ei” ??! E o aberație - absolut sigur nu a fost niciun fel de întrecere între mine și mama și puteam dovedi clar tot adevărul, dar am fost izolată cu forța, nu am nicio legătură cu politica, deci nimeni nu are cum și de ce să evalueze cât de bună sunt eu pentru popor, fiindcă utilitatea mea ca om nu este ca om politic sau altceva pentru popor - fiind totodată singură și fără niciun drept. Bineînțeles că orice intelectual trăiește și muncește pentru semenii săi, adică pentru oameni în general, nu neapărat pentru popor, în cazul în care prin popor înțelegeți ceva politic. Dacă înțelegeți ceva cultural, etnic, civilizator - artunci da - trup și suflet am trăit și pentru limba și cultura românească și pentru români, nu doar pentru oameni în general.
Rămăsesem deci la probleme respiratorii.
Așadar în 2018, după mai multe necazuri medicale la alte specialități, eram foarte grav bolnavă pulmonar – posibil viroză – tușeam, simțeam lipsă de aer și Ventolin nu mă ajuta și nu mai puteam să merg, cel mai mic efort fizic mă dobora. Cred că aveam dureri în piept, nu mai țin minte sigur. Am chemat salvarea și a venit la un moment dat, dar mama era cu mine. Ca întotdeauna în trecut, când îmi era tare rău, mama sau Carmen, asistenta de la psihiatrie, a făcut tot posibilul să nu fiu luată de medicii de pe salvare – Carmen mi-a făcut așa odată când aveam glicemie crescută mult și parcă nu urinam iar mama altă dată când eram foarte tare umflată la picioare, după cum am arătat în unele poze, numai că atunci era mai rău, și picioarele erau roșii și tari și calde. Au mai fost și alte scene, voi mai povesti. În general, mama juca rolul celei care trebuie să aibă grijă să ”nu respire nimic” după cum spun cei care intră peste mintea mea. Eu – singură și cu drag de viață, fără traume afective după toate cele îndurate, nu înțelegeam de ce îmi vor răul. Fiind singură, orice internare era un mic paradis, fiindcă mă aducea un pic mai aproape de alți oameni, chiar dacă pentru scurt timp. Cei care nu au fost izolați mai mult timp nu au cum să înțeleagă – acum e izolare din cauza Corona virus, dar oamenii nu sunt izolați, au telefoane și televizoare, eu nici una, nici alta. Mama a încercat totodată să lase impresia că ea crede că răul meu organic este de fapt de natură psihică și să lase impresia chiar că ea nu crede că mi-e rău sau că e ceva grav, așa cum proștii pot fi păcăliți că eu mă îmbolnăveam real, dar din cauză că eram singură și aveam nevoie de câteva vorbe sau oameni de privit măcar. În realitate boala fizică nu are astfel de legătură cu boala psihică. În 2018 deci mama insista să nu merg la spital, așa cum maoi făcuse dacă îmi era rău și repeta ”o să treacă” în timp ce mie îmi era enorm de rău și mergeam tare greu la WC, abia respiram. Au venit cei de la ambulanță la mine în casă și ei au făcut la fel – că nu am nimic și nu vor să mă ia. Mi-au luat pulsul și era normal – așa ziceau și ziceau că aveam oxigenare normală la degetele mâinii. Le-am spus că tușesc rău chiar dacă nu am febră și că nu am aer și că abia merg, ceea ce nu mi s-a întâmplat niciodată. Cu chiu cu vai m-au luat - apoi am stat la spital o noapte și mi s-au făcut investigații și mi s-au dat rezultatele acasă, cu excepția EKG. La sfârșit mi-au spus că nu au cum să mă interneze acolo (și mie mi-era tare rău) și că ar trebui – recomandau ei – să fiu în evidența și sub oblăduirea unui spital de boli pulmonare și să mă las de fumat. Anterior am mers să urinez acolo, greu, dar am urinat foarte mult. Atunci am izbucnit în plâns și am implorat ca într-o rugă – vreau și eu la spital de boli pulmonare, vă rog să mă ajutați, să îmi dați o trimitere, orice... Au spus că nu pot să îmi dea astfel de trimitere ei. Voi căuta actul să vă arăt. Poate că trebuia să cer din nou medicului de familie.
Acum voi trece la problemele cardiace.
din păcate mi s-au îmbolnăvit motăneii și nu am bani de medic - poate trebuia un antibiotic, dar eu nu știu
am hotărât să merg cu ei la veterinar chiar dacă nu mai mănânc eu - nu am nevoi de hrană multă
dar mama mea minte, oare chiar nu ați înțeles??
Azi iar mi-a făcut scandal (puțin) exact cum îi făcea tatei mereu - că eu nu dau destui bani în casă cât să acopere cheltuielile cu hrana mea.
În realitate nimeni nu a vrut niciodată să vorbească cu mine nimic toată viața - ei au spus că am fost izolată ca să fiu omorâtă și să nu înțeleagă nimeni adevărul - deci fiind izolată, nimeni nu știe că eram capabilă să muncesc și să studiez, cât să mă întrețin măcar.
Azi mi-am amintit de dentistul care avea cabinet pe strada școlii mele și care mi-a făcut 2-3 injecții cu altceva (ei spun acum că era otravă) decât cu anestezic și abia după ce a schimbat substanța a prins anestezia.
Voi continua cu cardiovasculare mâine și le voi termina de scris.
din păcate mi s-au îmbolnăvit motăneii găsiți abandonați fiind frig și nu am bani de medic - poate trebuia un antibiotic, dar eu nu știu
am hotărât să merg cu ei la veterinar chiar dacă nu mai mănânc eu - nu am nevoi de hrană multă
dar mama mea minte, oare chiar nu ați înțeles??
Azi iar mi-a făcut scandal (puțin) exact cum îi făcea tatei mereu - că eu nu dau destui ”bani în casă” cât să acopere cheltuielile cu hrana mea.
În realitate nimeni nu a vrut niciodată să vorbească cu mine nimic toată viața - ei au spus că am fost izolată ca să fiu omorâtă și să nu înțeleagă nimeni adevărul - deci fiind izolată, nimeni nu știe că eram capabilă să muncesc și să studiez, cât să mă întrețin măcar.
Azi mi-am amintit de dentistul care avea cabinet pe strada școlii mele și care mi-a făcut 2-3 injecții cu altceva (ei spun acum că era otravă) decât cu anestezic și abia după ce a schimbat substanța a prins anestezia
miercuri, 20 mai 2020
Subcapitolul despre abuzuri sau necazuri medicale în viața mea partea1
Subcapitolul despre abuzuri sau necazuri medicale în viața mea partea1
În sfârșit mă apuc de scris, azi 20 mai 2020, dar acum stau la Voluntari, deci nu am aici ca dovadă toate actele medicale necesare pentru scrierea fluentă a povestirii, dar voi explica cât se poate de clar și voi căuta în memoria calculatorului la poze scanate. Oricum eu scriu și am scris mereu povestirea concentrat, deci o voi termina, chiar cu impedimente cu tot.
Partea1. Capul și gâtul
În această privință trebuie să amintesc că unii considerau că eu am fost condamnată la moarte sau eutanasiere încă din naștere, datorită unor defecte pe care nu le știu sau numai datorită faptului că mama nu a dorit nașterea mea ilegală din nu știu ce tată.
De mai multe ori mi-au spus așa fiindcă li se părea ciudat modul în care se ocupau de sănătatea mea diverse alte rude îndepărtate, nu părinții mei. Eram copil sărac, părinții mei ”făceau foame”, eu stăteam cu mama tatălui, care nici nu era tatăl meu, dar eu nu bănuiam. Eram îmbrăcată ca vai de doamne-ajută cu haine din stofe vechi, cusute de mamaia sau tricotate de ea și apoi deșirate pentru alte tricotaje. Fiind aruncată în Voluntari într-o casă veche și dărăpănată, cu grădină mare unde oamenii aruncau gunoaie (și azi mai e un colț din acel paradis murdar) și cu ieșire spre strada Mihai Viteazu care servea tot drept ghenă și dădea spre o baltă infectă și plină de broaște și țânțari, am trecut prin aproape toate bolile infecțioase majore ale copilăriei, în afară de una, nu mai știu care. Din fericire mama nu venea să mă viziteze nici dacă eram bolnavă și în felul acesta creștea sentimentul meu de fericire și de om dăruit cu noroc, fiindcă mama era într-adevăr ceva foarte rău. Ziceau nașii de necaz că e bine să fac toate bolile, fiindcă fac anticorpi – aiurea, nimeni nu trebuie să fie expus cu forța la microbi ca să fie imunizat sau mai puternic, răul nu e niciodată necesar, ei făceau haz de necaz. În afară de asta, eram tunsă ca vai de lume de mamaia uneori, cu bretonul inegal, mamaia care îmi făcea funde din voalurile ei vechi dinainte de război. În fine, om sărac, nu mai insist.
La Spitalul de ochi din Piața Cosmonauților, actual Piața Lahovari, mergeam cu tanti Piri, sora cea mai mică a bunicii și parcă am fost și cu Lili Stoicescu, care lucra la Spitalul de ochi, cumnata nașei mele, deci rude îndepărtate. Făceam gimnastică oculară și purtam ochelari pentru corectarea strabismului. Tata îl ridiculiza puțin pe Cristian Gogolan, băiatul profesoarei mele de română, vecina lor de bloc, care era cu un an mai mare decât mine și despre care tata spunea că e cu un ochi la făină și cu altul la slănină. Unii spun în gândul meu că își băteau joc de mine, fiindcă ei așa numesc violența sau abuzurile – ”bătaie de joc”, ei vin cu ideea că oamenii răi mă vânau din copilăria mică, că oricum aveam probleme cu taximetriștii sau mijloacele de transport în comun de atunci etc. Ei spun că eu nu aveam niciun fel de strabism și că mă duceau acolo tot ca să îmi facă rău. Nu știu, nu pot certifica aceasta. Oricum, după un timp am renunțat singură la acei ochelari care mă chinuiau și m-am simțit bine după aceea. La fel, nu știu dacă și Monica Șerban a purtat în copilărie astfel de ochelari, nu îmi amintesc clar, dar vărul meu Cosmin a avut și el, nu știu sigur pentru ce defecte le-au purtat ei, dar tot numai temporar. Am și poză cu Cosmin cu ochelari.
Ochii sunt un lucru extrem de important. Până pe la 16-17 ani nu am avut nicio problemă de vedere la distanță sau apropiere. Brusc, m-am trezit într-o zi că nu mai văd la tablă de departe. Am fost la consultații – am primit 3 diagnostice diferite – miopie, hipermetropie, spasm acomodativ. În final am purtat uneori ochelari pentru miopie, dar numai - 0.5, nu mai știu sigur dacă și -1.
Când eram în clasa a 9-a sau a 10-a mi s-a întrerupt brisc ciclul menstrual și mama m-a dus la ginecologie, unde mi s-a făcut tușeu rectal și mi s-a spus că nu am nicio problemă ginecologică și am ”virgo intacta” și prin urmare m-au trimis la endocrinologie unde am primit diagnosticul de hipotiroidie – am notat aici, fiindcă glanda tiroidă e la nivelul gâtului. Am luat tratament cu tiroxină și tireoton mai mult timp, dar am renunțat că oricum nici nu mă îngrășam nici nu slăbeam, nu simțeam nicio modificare, dar nu sunt sigură că am procedat corect și a fost una dintre întrebările pe care le-am pus profesorului Zăgrean Leon. Pentru ciclul menstrual mi s-a dat vitamina E și a revenit repede la normal. Și colega mea de bancă, Luiza Dona, a primit în clasa a Xa diagnostic, dar de hipertiroidie și a fost operată la spitalul Parhon, iar în 2018 am aflat că fusese acceptată ca medic endocrinolog (dacă nu am uitat) undeva aproape de București și făcea naveta. În ce privește greutatea mea – eu slăbisem într-adevăr natural la vârsta pubertății, așa cum spusese nașa mea că va fi, dar m-am îngrășat 10 kg în clasa a 8-a stând cu părinții în oraș, din cauza stresului enorm și bătăilor și abuzurilor verbale dese din partea părinților, lucruri chiar monstruoase, eu fiind prea fragedă să rezist mai mult. Apoi, în liceu, mi-am menținut greutatea relativ constantă, grăsuță – 70-72 kg, mai slabă decât era mama când avea vârsta mea, eu fiind și ceva mai înaltă decât ea. (1,66-1,67m)
Faptul că eram supraponderală mă făcea mai timidă decât eram, fiind oricum un copil foarte cuminte și timid de mică. Dar, în sinea mea, eram convinsă că voi reuși să slăbesc din nou după ce voi termina liceul și voi scăpa de părinți. La un moment dat mergeam în apropiere la gimnastică aerobică contra cost, unde părinții m-au lăsat, dar ei nu au acceptat și nici nu aveau bani să mă lase la tenis (ca pe vecina și colega mea din clasa a 8-a, Marina) sau la patinaj sau schi sau înot, cum mi-ar fi plăcut mult, cum a mers Luiza, fiindcă avea bani. Eu am început să fac singură gimnastică acasă, și mi-am confecționat pantaloni din saci de plastic ca să transpir mai mult. Uneori dansam pe muzică clasică, fiindcă stăteam bine cu mobilitatea – sfoară și podul de sus și coșuleț – dar nu luam note deloc bune la sport, unde săream cel mult 1,8 metri pe loc în lungime și alergam prost etc și nu puteam face probele acrobatice, fiind grasă. Fetele celelalte erau iuți ca biciul. În mod bizar, Luiza părea că nu înțelege sărăcia mea comparativ cu situația ei socială mai bună (de fapt nici eu nu prea înțelegeam atunci), poate datorită minciunilor pe această temă, după cum spun unii. Ea spunea că și ea s-ar fi îngrășat ca mine dacă ar fi avut bani și bunătăți cum îmi dădeau părinții mei, ceea ce era eronat, nu mai explic. Continuam să nu am haine, în afară de uniformă, decât câteva, mă îmbrăcam cu hainele mamei și purtam pantofi bulgărești negri cumpărați de la 13 ani – i-am avut până la peste 20 și mi se părea ciudat că piciorul nu îmi mai crescuse. Fiindcă veni vorba, laba piciorului mi-a crescut după tentativa de sinucidere deci în jurul vârstei de 30 de ani, cu un număr sau două, probabil datorită unui exces de hormon de creștere, produs de glanda pituitară din creier și am arătat că am avut exces imens de mii de unități de prolactină acum doi ani, deci tot de la acea glandă din creier. Poate și acum mai este, oricum nu mi s-a dat vreun anti-hormon sau tratament. Și cealaltă colegă de liceu din viața mea, Irina, a devenit tot medic endocrinolog. În ce privește hipotiroidia, am observat că și nașa mea care bea aceeași apă din puțul din Voluntari a dobândit aceeași boală și vecinele de pe strada noastră și ele – nu pot ști sigur dacă nu era implicat și un factor de mediu. Mama s-a mutat în 2006 în Voluntari și a băut de aici, apoi a primit diagnostic tiroidian, dar poate era (sau nu era) dinainte. (Poate e o minciună ca să se spună că moștenesc de la ea, nu știu).
Ei spun că cei ca mine au obiceiul să păstreze în sertare și cotloane toate actele și scrisorile și rețetele vechi, fiindcă nu înțeleg ce se întâmplă și ce are lumea cu ei. Da, posibil, toți cei ca mine, dar oricum eu aparțin multor categorii. Între timp, mama sau vecinii au putut eventual să mai sustragă câte ceva.
Voi continua în curând, tot azi, fiindcă mai am la punctul 1.
Continui povestirea. Iar au intrat cu ideea că oamenii au fost complet nebuni și proști, fiindcă trebuiau să mă respecte și să mă țină în viață, și ei vor toți să mor.
Urechile mele, mari de când m-am născut – urechi de bubou, cum spunea bunicul meu, care și el avea podoabe auriculare imense au avut și ele de suferit. L-am întrebat pe bunicu ce e acela bubou și am înțeles că e o haină groasă de iarnă, dar el nu prea era sigur. Cum am povestit, am avut otită cu febră foarte mare și dureri de cap la 6 ani în 1977 când a venit cutremurul pe 4 martie, de ziua nașului meu, care a păstrat o amintire rea acelui moment, cu absurda idee (dzeu să îl ierte) că eu nu am avut cutremur de ziua mea sau tata cu ideea că eu nu știu măcar cum se pot provoca cutremurele, deci sunt un căcat (dzeu să îl ierte și pe el). Nu mai intru în amănunte. Urechile mele nu sunt identice, unul dintre pavilioane e diferit de celălalt. Știu că există bețigașe pentru igiena pavilionului (urechii, nu pavilionului psihiatric) dar eu nu am apucat să le folosesc din lipsă de energie și m-am chinuit cu degetele personale, care nu intră peste tot – deci am un fel de permanentă ciupercă sau altceva, care se formează peste noapte și peste zi, care s-ar curăța ușor cu apă și săpun cu bețigașe, dar părerea mea e că ar trebui o soluție specială pentru curățat urechile, nu doar apă și săpun. Adică ar fi un pic mai bine. Dacă ies în oraș sau mă întâlnesc cu cineva din an în Paște, am mare grijă să curăț și pavilioanele și în spatele urechilor. Sănătatea urechii reflectă sănătatea organismului. Mai am și urma de la stafilococul luat în spitalul de psihiatrie, unde m-au obligat să dorm în cearceafuri deja folosite, și pe care mi l-a excizat un văr chirurg al mamei – rudă depărtată. Uneori se reactivează. Acest stafilococ a apărut la ”pavilionul” urechii drepte fiindcă eram în ”pavilionul” psihiatric, adică din nou datorită cauzei sau simultaneității lingvistice, cum am observat adesea – un lucru care este, în opinia mea, la baza teoriei mele a cauzalității, despre care vorbeam ieri pe facebook cu Mona Gheorghe. Nu e vorba de ”simple” co-incidențe dar este și asta – nu mai explic totul aici. Fiindcă internarea mea era nedreaptă și crimă ar fi trebuit să apară pe stânga, dar, uneori, mai greșește și dumnezeu, ca în cartea lui Iov, care totuși a suferit timp scurt. În ce privește pielea capului – m-a lovit năpasta să am păduchi de mai multe ori. Adică în copilăria mică, atunci când bunicii la țară mă lăsau să mă joc cu țigăncușe, în ciuda opiniilor lor habotnice de peste ani, fiindcă colibele lor erau aproape de casa noastră din capul satului – și apoi bunica aplica remedii băbești. Apoi când am fost studentă la Cluj și țiganii îmi puneau păduchi în cap pe stradă, vorbind chiar ostentativ să se ”înmulțească”. Mi s-a spus că era din cauză că mă respinsese orașul Cluj și eu habar nu aveam. Și apoi am mai avut și când m-am întors de la Cluj și apoi doar după ce m-am mutat în blocul trei, unde am avut de două sau trei ori. Bineînțeles că îmi puneau tot felul de mizerii, cum am pivestit și aveam toate dovezile. Pacientele din spital care mă băteau spuneau că îmi vor face părul permanent și asta s-a întâmplat fiindcă dădeau apă rea la robinetul din baie mereu sau uneori sau șamponul era otrăvit sau cu compoziție dăunătoare etc. Părul meu a căzut uneori masiv, alteori șamponul mirosea oribil, alteori se făcea lipicios, se rupea etc. Pielea tenului mi-a fost atacată prin aceleași procedee – cu apă corozivă săpun prost etc. De albit am albit mai ales în ultimii ani - 2018-2020, când am stat la Voluntari.
În ce privește ochii, după ce am renunțat la purtarea ochelarilor de distanță, miopia nu a mai progresat timp de zeci de ani. Dar am avut adesea, mai ales într-o anumită perioadă a studenției, conjunctivite rebele. Mi s-a întâmplat de vreo două ori când eram la Sibiu în trecere și nu am prea găsit ajutor și am așteptat ore în șir în zadar la cozi. Ochiul mi-era extrem de umflat și roșu unoeri era tare grav și m-am dus la urgențe la oftalmologie. Am încercat multe coliruri și unguente și nimeni nu îmi prescria ceva util. La un moment dat a dat domnul și cineva mi-a dat un colir benefic al cărui nume l-am ținut minte mult timp și apoi l-am uitat – dar între timp a fost scos din circulație din farmacii și eu nu am mai făcut conjunctivită. Mi-am amintit, se numea Colbiocin.
Prezbiopia a început să se instaleze acum câțiva ani fiind noi acum în 2020. Poate datorită unui proces normal de îmbătrânire, sau poate și datorită otrăvii pe care mi-o administrau în oraș, mai ales în blocul trei , după 2006. Fiindcă nu aveam bani să îmi fac ochelari, citeam de obicei cu cartea departe, la lungimea brațului întins. Prima oară mi-am făcut ochelari la oculistul de sub blocul unde locuiam. I-am luat cu preț redus pentru pensionari, deci i-am făcut în 2017 sau 2018, fiindcă aveam pensie din 2017. Dar au fost foarte puțin rezistenți – întâi s-a rupt o piesă de suport nazal, apoi unul dintre brațe. I-am lipit o vreme cu bandă adezivă. În afara prezbiopiei, am mai avut și alte probleme oculare, de la o anumită vârstă am avut cearcăne, dar ceea ce era cel mai rău – dvs. nu credeți poate – era că uneori, dar destul de rar, probabil datorită unei otrăvi sau f_t cum zic unii, mă dureau ochii înfiorător, constant, ore în șir, atât de rău încât nu puteam face absolut nimic. Într-una din acele dăți am făcut acele poze, iar în altă zi, fără durere, am observat on opacifiere ciudată pe care am fotografiat-o. Am fost la un consult la endocrinologie într-o zi urmând unor dureri feroce, în cadrul rețelei Regina Maria și medicul endocrinolog a notat exoftalmie pentru unul din ochi și facies încercănat. Într-adevăr e vizibil că am ochiul stâng mai mic decât dreptul, asimetrie ce nu exista vizibilă în pozele mele când m-am mutat în blocul trei. Atunci m-am hotărât să fac un efort financiar și să merg și la consult oftalmologic (am mers la clinica Retina) și i-am arătat medicului pozele cu ochii mei chinuiți și opacifierea care mă îngrijora și ea a spus după mai multe analize că am cataractă incipientă și mi-a prescris picături Ocuhyl. Le-am utilizat numai un timp, fiindcă ochii mă dureau din ce în ce mai rău, așa că am renunțat la ele și apoi ochii nu m-au mai durut. Dar mi-am făcut și o pereche de ochelari după rețetă de la ea – și nu prea am mai avut încredere după ce am renunțat la picături, mai ales că mi-a găsit astigmatism parcă bilateral și eu nu aveam încredere că aveam astigmatism, mai ales că primisem acest diagnostic numai la ultimii ochelari, dar unilateral, dar ochelarii a trebuit să îi port – ceilalți fiind stricați rău. După un timp am remarcat că nu mai pot practic fără acești ochelari, de parcă din cauza lor mi s-au mărit dioptriile sau mi s-au stricat ochii mai rău, poate erau prea puternici, dar acest lucru nu e deloc cert, e posibil să fi fost un proces normal, odată cu vârsta. La distanță văd relativ bine, nu știu cum se manifestă astigmatismul acesta numai la apropiere.
În ce privește creierul, știu doar din analize că glanda pituitară este complet dezaxată, datorită secreției imense de prolactină. Mai știu că, fiind internată la spitalul de psihiatrie în 2016, m-au dus să fac CT pentru emisferele cerebrale, dar nu știu de ce și nimeni nu mi-a dat rezultatele. Nu știu dacă era o procedură de rutină, eu nu am mai trecut prin așa ceva.
În afara asimetriei oculare dobândite, acum am și această problemă a zâmbetului strâmb – adică dacă zâmbesc natural, involuntar, gura mea se strâmbă, dar acest lucru e observabil oricum și fără să zîmbesc – adică asimetria ridurilor de expresie din jurul gurii. De asemenea am și sprânceana stângă căzută față de cea dreaptă. Aceste asimetrii au fost dobândite probabil datorită migrenelor puternice datorate otrăvii sau f_t cum spun ei, sau vreunui atac cerebral, fiindcă am suferit multe dureri de cap. Sau vreunei boli netratate, mai degrabă tot din cauza otrăvii aș spune eu, dar aici nu știu cert. De albit am albit mai ales în ultimii doi ani după 2018, când m-am mutat la Voluntari.
Mai rămâne să vorbesc despre ceva important – dinții. Știți probabil că stomatologia e separat de restul specialităților medicale, deci e nevoie să ai bani mulți, dacă ești sărac, rămâi fără dinți și oricum fără măsele. Mama și Lili Stoicescu s-au certat ani de zile și a durat peste 10 ani de la moartea tatei finalizarea actelor de succesiune după nașii mei ale unei parcele de pădure undeva în județul Buzău. Banii care mi-au revenit au fost în final extrem de puțini, fiind dați unui avocat în mare parte și din toată acea pădure, pe care nașa ar fi voit să mi-o ofere, în mod sincer, chiar din timpul vieții, nu m-am ales nici măcar cu un singur dinte. Singurul lucru pe care l-am obținut, cu greu, când am fost ultimaoară la dentist, a fost să mi se scurteze una dintre punțile dentare care nu mai avea sprijin și nici măcar nu mi-a scos rădăcina care nu mai putea susține puntea. În plus, mi-au fost lipite mai puternic punțile existente. Dar nu mi-au făcut nicio punte nouă și nici măcar o carie oarecare, căci spunea că aveam o carie de colet, dar apoi că nu era foarte grav. În prezent dinții mei sunt destul de deteriorați, și datorită faptului că am fumat mult, dar am fumat fiind inuman izolată și otrăvită – deci și datorită mirosului. Spațiile interdentare sunt lărgite, am pete negre-cenușii-galbene, lucruri care nu erau acum 4-5 ani. Probabil că am carii pe dinți nevitali, dar am și una care tot progresează la caninul dreapta sus și doare și știu că va fi greu de lucrat, dar nu am bani și în plus a mai fost și este și epidemia aceasta. Deci vreo 2-3 carii mari, necesar de reparat. În plus în ultimul an apărut sângerare a gigiilor persistentă care predispune la infecții. De curând am avut gingivită cu durere și probabil candidoză pe limbă și cerul gurii și gingii. S-a vindecat de la sine, iar a apărut. Acum consum bani și pentur pasta de dinți specială - Parodontax.
În ce privește tratamentul stomatologic de-a lungul vieții mele, am fost norocoasă, fiindcă inițial era gratuit și pentru oameni săraci. În copilărie am cunoscut oameni deosebit de buni și frumoși – dentiștii mei, care erau un fel de cunoscuți ai familiei mele, dar erau oameni extrem de buni și care știau să lase impresie frumoasă unui copil. A fost vorba de dna Retti Ștefania și de dentistul Basarab, pe care l-am revăzut din păcate pe strada Eforie unde lucra, ieșind pe stradă în timpul atacului unor manifestanți din piața Universității asupra sediului Poliției capitalei în 1990. Eram și eu pe-acolo din întâmplare. Când eram copil cred că nu se foloseau anestezice, dar dentiștii erau excepționali. Medicul Basarab mi-a făcut aparat dentar pentru îndreptarea incisivilor superiori, strungăreața fiind moștenită pe linie maternă de mine. Nu m-a deranjat deloc acest lucru și dinții într-adevăr s-au îndreptat. Până la 13 ani am avut numai 2-3 carii , nu prea grave. Aveam dinții relativ buni și frumoși, la un moment dat în clasa a 8-a am fost dată ca exemplu de gură cu dinți buni la un control făcut la școala mea generală în oraș, dar medicul sau ce era a recunoscut că aveam un ușor prognatism.
În rest, nu am avut alte probleme legate de cap și gât, nu am avut amigdalită și mi s-a făcut și mie albastru de metil, ca procedură uzuală (parcă la școală), nu mai știu pentru ce investigație. În tinerețe nu am avut niciodată nevoie să îmi curăț urechile de ceară, dar, după ce m-am mutat în blocul trei, a trebuit să merg de mai multe ori la medicul ORL-ist pentru această operație. Dna doctor Mogoș, care lucra inițial la policlinica Iancului, a fost un om bun și s-a purtat bine cu mine. Fumatul desigur, a dăunat, pe lângă otrava ingerată sau inspirată, m-am lăsat de fumat doi ani 2006-2007 și acum din martie 2020 din nou, abia acum. Voi continua cu partea a doua despre torace și membrele superioare mâine sau poimâine.
Am omis un singur lucru - sinuzita cronică sau ce este - nu știu precis. Având destule probleme, nu am mai avut bani și timp să mă ocup de acest lucru. Medicul ORL-ist mi-a recomandat o soluție anume, dar nu am preparat-o. Zicea că probabil apar scuame în nări, dar nu a fost așa. mai probabil inhalam mult praf - dovedibil nu știu de unde și otravă (probabil) de la vecini.
Mai uitasem un lucru important - faptul că de mai mulți ani, poate de 5-6 ani, sufăr de o înroșire și căldură anormală a pielii feței, care izbucnește din când în când, ceea ce poate fi din cauză pulmonară sau altceva, dar de fapt nu au vrut să mă ajute sau să îmi dea diagnostic și un tratament, cum voi explica mai încolo. Poate că acest lucru nu e grav sau foarte important,dar...
aceste poze cu probleme oculare le-am mai publicat pe facebook, le repet - mereu când era ceva rău în viața mea nu aveam voie să mă plâng și toți negau adevărul, pentru ca aceia care stau pe mintea mea cu gândul lor să spună că eu am fost condamnată la moarte deși total nevinovată. Pozele erau așa de durere -presiune - dar eu nu aveam hipertensiune totuși, și nu am plâns și m-au durut ochii vreo 7-8 ore cel puțin înfiorător, iar celelalte două cu opacifiere erau altceva.
Iar au intrat cei care spun mereu peste mintea mea ”Ai înțeles? Ai înțeles ce porci sunt?” Mi s-a spus că aceștia i-au păcălit pe oameni că porci sunt cei care fac aceste lucruri rele, inclusiv otrava asupra mea cu scopul de a îi denigra pe alții - adică aceștia care spun mereu cuvintele acestea - ”Ai înțeles ce porci sunt?” În realitate eu nu reprezentam nimic politic sau altceva dubios și nimeni nu făcea aceste lucruri intenționat, cum vor să pară a fi acești nebuni cu vorbele astea, nimeni nu îmi făcea răul intenționat pentru a fi nu știu cine denigrat sau acuzat - erau lucruri reale, eram un om bun și nevinovat, perfect singură și săracă toată viața, deci nu aveam cum să găsesc un om să vorbească cu mine, sau să vrea să trăiesc pentru ceea ce eram - un om inteligent și bun și perfect normal.
ei spun că unii oameni păreau să fi înnebunit, să creadă că mie mi se făcea răul intenționat pentru ca ei să fie denigrați sau acuzați sau loviți cumva - politic sau altceva - și în realitate eram un om singur și sărac și nimic altceva și ei comiteau o crimă hidoasă refuzându-mi ajutorul, moartea mea nu le folosea, totul ar fi fost bine dacă mă lăsau în pace. Ideea e că din cauza delirului lor că mi se făcea rău mie ca să fie ei făcuți de râs, tocmai din cauza asta nu mă ajutau medicii uneori sau mă maltratau, cum veți vedea și mai departe în povestire.
Ei spun că mi-au distrus și ficatul și pancreasul și tot nu au înțeles nici ce sunt, nici că nu sunt nebună, nici că nu trebuie să mă omoare.
Ei mai spun din nou că oamenii mă omoară fiindcă nu pot crede adevărul, și cred minciuni care îi fac să gândească că trebuie să mă omoare. Ce? Ce minciuni pot justifica omorârea unui om - a oricui - din moment ce acel om e evident singur total din 84? Deci nimeni nu a întrebat nimic pe acel om și nimeni nu a acționat într-un scop comun cu acel om pentru a avea cum să îl judece, că altfel nu se poate, adică din auzite.
Și apoi e total absurd ce spun ei - că oamenii nu pot crede adevărul despre mine și de aceea mă omoară - fiindcă nu le-a spus nimeni adevărul despre mine și nu se precizează ce oameni.
vorbeam ieri-alaltăieri despre asimetria facială, mai ales mușchii învecinați gurii sunt afectați -
am încă poze dinainte de a mă muta în blocul 3 care dovedesc clar că această asimetrie nu exista defel atunci, că ea nu se datorează torturii cerebrale destul de puternice din spitalul de psihiatrie, ci otrăvii și torturii din blocul 3 sau de la Voluntari.
În pozele de azi 23 mai 2020, de mai jos vedeți zâmbetul meu diform mai ales în cele 2 unde apare mai accentuat defectul, fiind mai natural, și oarecare încercare de control în poza 3, dar și acolo se vede.
Oricum, ei spun din nou aceleași idei - cred că v-ați dat seama deja că nu am creat eu sau inconștientul meu aceste idei - ci anumite persoane, care par să aibă dreptate - unii da, alții nu
ei zic că absolut toți au mințit depre mine - asta e absurd - cine toți, și pe cine?
ei spun că toți vor să mor fiindcă toți au ceva de ascuns și, prin moartea mea, ei scapă de acuzațiile asupra lor (?!)
ei spun că viața mea a fost absolut curată și ei m-au scos nebună și mitomană
ei recunosc că nimeni nu a vorbit toată viața cu mine și nimeni nu m-a întrebat nimic, dar ei susțin că, în ciuda acestui lucru, unii idioți i-au mințit pe oameni în mod credibil că eu aș fi nebună sau că aș fi greșit ceva, deși evident eram complet singură toată viața și nu aveam cum să dovedesc ce eram
unii dintre ei consideră că eu sunt singurul om normal (?!)
Iar au intrat nebunii ăia cu ”complimentele mele, Cristina”
Au intrat acum niște idioți care spun că unii sau chiar ei (!) i-au păcălit pe proști că eu sunt răzbunătoare și am distrus nu știu ce din cauză că am fost eu persecutată sau chinuită toată viața fără motiv.
Adevărul e că eu nu aveam cum să distrug nimic și totodată nu aș fi făcut așa ceva în ruptul capului. Ei spun că aceia care mă acuză că eu aș fi distrus ceva, ei înșiși sunt cei care distrug lucrurile bune.
Azi am făcut baie și m-am spălat iar pe cap, findcă părul devenise brusc foarte lipicios și friabil, era foarte greu de pieptănat chiar cu peria rară de la ultima spălare. Privind spre geam bate lumina în cap și se vede cum am albit, dar uneori pare mai alb sau mai negru decât în realitate.
Totuși mai sunt 3 lucruri legate de această regiune anatomică pe care nu le-am notat - din când în când setea monstruoasă, anormală, cu uscăciunea mucoasei gurii și gâtului. Sau refluxul gastroesofagian despre care voi mai vorbi. Al treilea detaliu este că nu am scris perfect corect legat de ridurile de expresie - am spus că pot dovedi că nu erau de la tortura psihiatrică, dar în realitate nu pot dovedi, poate răul cerebral s-a produs mai devreme decât mutarea mea în blocul 3. Anterior momentului actual eram tânără, deci ridurile asimetrice erau abia încipiente. Deoarece întreaga viață mi-au aruncat acuzații nefondate, am avut multă grijă ca tot conținutul scris pe blogul meu să fie întreg și adevărat, o oglindă cât mai clară a realității. Prin urmare azi voi continua povestirea cu partea despre torace și membre superioare în postarea următoare.
Am omis un lucru important - la dinți. Și dentiști diverși m-au tratat mai dubios, cum ar fi cel care avea cabinetul pe strada școlii mele, cea cu biserica Silvestru. Acolo am povestit mai demult cum mi-a făcut injecții cu anestezic care nu avea nici cel mai mic efect anesteziant și unii au spus zilele acestea că era otravă și posibil și el era asasin plătit. A avut o reacție ciudată când au recitat unii Luceafărul la televizor și s-a ascuns mai mult timp într-o cameră vecină cu cabinetul, lăsându-mă să aștept pe scaunul stomatologic.
În sfârșit mă apuc de scris, azi 20 mai 2020, dar acum stau la Voluntari, deci nu am aici ca dovadă toate actele medicale necesare pentru scrierea fluentă a povestirii, dar voi explica cât se poate de clar și voi căuta în memoria calculatorului la poze scanate. Oricum eu scriu și am scris mereu povestirea concentrat, deci o voi termina, chiar cu impedimente cu tot.
Partea1. Capul și gâtul
În această privință trebuie să amintesc că unii considerau că eu am fost condamnată la moarte sau eutanasiere încă din naștere, datorită unor defecte pe care nu le știu sau numai datorită faptului că mama nu a dorit nașterea mea ilegală din nu știu ce tată.
De mai multe ori mi-au spus așa fiindcă li se părea ciudat modul în care se ocupau de sănătatea mea diverse alte rude îndepărtate, nu părinții mei. Eram copil sărac, părinții mei ”făceau foame”, eu stăteam cu mama tatălui, care nici nu era tatăl meu, dar eu nu bănuiam. Eram îmbrăcată ca vai de doamne-ajută cu haine din stofe vechi, cusute de mamaia sau tricotate de ea și apoi deșirate pentru alte tricotaje. Fiind aruncată în Voluntari într-o casă veche și dărăpănată, cu grădină mare unde oamenii aruncau gunoaie (și azi mai e un colț din acel paradis murdar) și cu ieșire spre strada Mihai Viteazu care servea tot drept ghenă și dădea spre o baltă infectă și plină de broaște și țânțari, am trecut prin aproape toate bolile infecțioase majore ale copilăriei, în afară de una, nu mai știu care. Din fericire mama nu venea să mă viziteze nici dacă eram bolnavă și în felul acesta creștea sentimentul meu de fericire și de om dăruit cu noroc, fiindcă mama era într-adevăr ceva foarte rău. Ziceau nașii de necaz că e bine să fac toate bolile, fiindcă fac anticorpi – aiurea, nimeni nu trebuie să fie expus cu forța la microbi ca să fie imunizat sau mai puternic, răul nu e niciodată necesar, ei făceau haz de necaz. În afară de asta, eram tunsă ca vai de lume de mamaia uneori, cu bretonul inegal, mamaia care îmi făcea funde din voalurile ei vechi dinainte de război. În fine, om sărac, nu mai insist.
La Spitalul de ochi din Piața Cosmonauților, actual Piața Lahovari, mergeam cu tanti Piri, sora cea mai mică a bunicii și parcă am fost și cu Lili Stoicescu, care lucra la Spitalul de ochi, cumnata nașei mele, deci rude îndepărtate. Făceam gimnastică oculară și purtam ochelari pentru corectarea strabismului. Tata îl ridiculiza puțin pe Cristian Gogolan, băiatul profesoarei mele de română, vecina lor de bloc, care era cu un an mai mare decât mine și despre care tata spunea că e cu un ochi la făină și cu altul la slănină. Unii spun în gândul meu că își băteau joc de mine, fiindcă ei așa numesc violența sau abuzurile – ”bătaie de joc”, ei vin cu ideea că oamenii răi mă vânau din copilăria mică, că oricum aveam probleme cu taximetriștii sau mijloacele de transport în comun de atunci etc. Ei spun că eu nu aveam niciun fel de strabism și că mă duceau acolo tot ca să îmi facă rău. Nu știu, nu pot certifica aceasta. Oricum, după un timp am renunțat singură la acei ochelari care mă chinuiau și m-am simțit bine după aceea. La fel, nu știu dacă și Monica Șerban a purtat în copilărie astfel de ochelari, nu îmi amintesc clar, dar vărul meu Cosmin a avut și el, nu știu sigur pentru ce defecte le-au purtat ei, dar tot numai temporar. Am și poză cu Cosmin cu ochelari.
Ochii sunt un lucru extrem de important. Până pe la 16-17 ani nu am avut nicio problemă de vedere la distanță sau apropiere. Brusc, m-am trezit într-o zi că nu mai văd la tablă de departe. Am fost la consultații – am primit 3 diagnostice diferite – miopie, hipermetropie, spasm acomodativ. În final am purtat uneori ochelari pentru miopie, dar numai - 0.5, nu mai știu sigur dacă și -1.
Când eram în clasa a 9-a sau a 10-a mi s-a întrerupt brisc ciclul menstrual și mama m-a dus la ginecologie, unde mi s-a făcut tușeu rectal și mi s-a spus că nu am nicio problemă ginecologică și am ”virgo intacta” și prin urmare m-au trimis la endocrinologie unde am primit diagnosticul de hipotiroidie – am notat aici, fiindcă glanda tiroidă e la nivelul gâtului. Am luat tratament cu tiroxină și tireoton mai mult timp, dar am renunțat că oricum nici nu mă îngrășam nici nu slăbeam, nu simțeam nicio modificare, dar nu sunt sigură că am procedat corect și a fost una dintre întrebările pe care le-am pus profesorului Zăgrean Leon. Pentru ciclul menstrual mi s-a dat vitamina E și a revenit repede la normal. Și colega mea de bancă, Luiza Dona, a primit în clasa a Xa diagnostic, dar de hipertiroidie și a fost operată la spitalul Parhon, iar în 2018 am aflat că fusese acceptată ca medic endocrinolog (dacă nu am uitat) undeva aproape de București și făcea naveta. În ce privește greutatea mea – eu slăbisem într-adevăr natural la vârsta pubertății, așa cum spusese nașa mea că va fi, dar m-am îngrășat 10 kg în clasa a 8-a stând cu părinții în oraș, din cauza stresului enorm și bătăilor și abuzurilor verbale dese din partea părinților, lucruri chiar monstruoase, eu fiind prea fragedă să rezist mai mult. Apoi, în liceu, mi-am menținut greutatea relativ constantă, grăsuță – 70-72 kg, mai slabă decât era mama când avea vârsta mea, eu fiind și ceva mai înaltă decât ea. (1,66-1,67m)
Faptul că eram supraponderală mă făcea mai timidă decât eram, fiind oricum un copil foarte cuminte și timid de mică. Dar, în sinea mea, eram convinsă că voi reuși să slăbesc din nou după ce voi termina liceul și voi scăpa de părinți. La un moment dat mergeam în apropiere la gimnastică aerobică contra cost, unde părinții m-au lăsat, dar ei nu au acceptat și nici nu aveau bani să mă lase la tenis (ca pe vecina și colega mea din clasa a 8-a, Marina) sau la patinaj sau schi sau înot, cum mi-ar fi plăcut mult, cum a mers Luiza, fiindcă avea bani. Eu am început să fac singură gimnastică acasă, și mi-am confecționat pantaloni din saci de plastic ca să transpir mai mult. Uneori dansam pe muzică clasică, fiindcă stăteam bine cu mobilitatea – sfoară și podul de sus și coșuleț – dar nu luam note deloc bune la sport, unde săream cel mult 1,8 metri pe loc în lungime și alergam prost etc și nu puteam face probele acrobatice, fiind grasă. Fetele celelalte erau iuți ca biciul. În mod bizar, Luiza părea că nu înțelege sărăcia mea comparativ cu situația ei socială mai bună (de fapt nici eu nu prea înțelegeam atunci), poate datorită minciunilor pe această temă, după cum spun unii. Ea spunea că și ea s-ar fi îngrășat ca mine dacă ar fi avut bani și bunătăți cum îmi dădeau părinții mei, ceea ce era eronat, nu mai explic. Continuam să nu am haine, în afară de uniformă, decât câteva, mă îmbrăcam cu hainele mamei și purtam pantofi bulgărești negri cumpărați de la 13 ani – i-am avut până la peste 20 și mi se părea ciudat că piciorul nu îmi mai crescuse. Fiindcă veni vorba, laba piciorului mi-a crescut după tentativa de sinucidere deci în jurul vârstei de 30 de ani, cu un număr sau două, probabil datorită unui exces de hormon de creștere, produs de glanda pituitară din creier și am arătat că am avut exces imens de mii de unități de prolactină acum doi ani, deci tot de la acea glandă din creier. Poate și acum mai este, oricum nu mi s-a dat vreun anti-hormon sau tratament. Și cealaltă colegă de liceu din viața mea, Irina, a devenit tot medic endocrinolog. În ce privește hipotiroidia, am observat că și nașa mea care bea aceeași apă din puțul din Voluntari a dobândit aceeași boală și vecinele de pe strada noastră și ele – nu pot ști sigur dacă nu era implicat și un factor de mediu. Mama s-a mutat în 2006 în Voluntari și a băut de aici, apoi a primit diagnostic tiroidian, dar poate era (sau nu era) dinainte. (Poate e o minciună ca să se spună că moștenesc de la ea, nu știu).
Ei spun că cei ca mine au obiceiul să păstreze în sertare și cotloane toate actele și scrisorile și rețetele vechi, fiindcă nu înțeleg ce se întâmplă și ce are lumea cu ei. Da, posibil, toți cei ca mine, dar oricum eu aparțin multor categorii. Între timp, mama sau vecinii au putut eventual să mai sustragă câte ceva.
Voi continua în curând, tot azi, fiindcă mai am la punctul 1.
Continui povestirea. Iar au intrat cu ideea că oamenii au fost complet nebuni și proști, fiindcă trebuiau să mă respecte și să mă țină în viață, și ei vor toți să mor.
Urechile mele, mari de când m-am născut – urechi de bubou, cum spunea bunicul meu, care și el avea podoabe auriculare imense au avut și ele de suferit. L-am întrebat pe bunicu ce e acela bubou și am înțeles că e o haină groasă de iarnă, dar el nu prea era sigur. Cum am povestit, am avut otită cu febră foarte mare și dureri de cap la 6 ani în 1977 când a venit cutremurul pe 4 martie, de ziua nașului meu, care a păstrat o amintire rea acelui moment, cu absurda idee (dzeu să îl ierte) că eu nu am avut cutremur de ziua mea sau tata cu ideea că eu nu știu măcar cum se pot provoca cutremurele, deci sunt un căcat (dzeu să îl ierte și pe el). Nu mai intru în amănunte. Urechile mele nu sunt identice, unul dintre pavilioane e diferit de celălalt. Știu că există bețigașe pentru igiena pavilionului (urechii, nu pavilionului psihiatric) dar eu nu am apucat să le folosesc din lipsă de energie și m-am chinuit cu degetele personale, care nu intră peste tot – deci am un fel de permanentă ciupercă sau altceva, care se formează peste noapte și peste zi, care s-ar curăța ușor cu apă și săpun cu bețigașe, dar părerea mea e că ar trebui o soluție specială pentru curățat urechile, nu doar apă și săpun. Adică ar fi un pic mai bine. Dacă ies în oraș sau mă întâlnesc cu cineva din an în Paște, am mare grijă să curăț și pavilioanele și în spatele urechilor. Sănătatea urechii reflectă sănătatea organismului. Mai am și urma de la stafilococul luat în spitalul de psihiatrie, unde m-au obligat să dorm în cearceafuri deja folosite, și pe care mi l-a excizat un văr chirurg al mamei – rudă depărtată. Uneori se reactivează. Acest stafilococ a apărut la ”pavilionul” urechii drepte fiindcă eram în ”pavilionul” psihiatric, adică din nou datorită cauzei sau simultaneității lingvistice, cum am observat adesea – un lucru care este, în opinia mea, la baza teoriei mele a cauzalității, despre care vorbeam ieri pe facebook cu Mona Gheorghe. Nu e vorba de ”simple” co-incidențe dar este și asta – nu mai explic totul aici. Fiindcă internarea mea era nedreaptă și crimă ar fi trebuit să apară pe stânga, dar, uneori, mai greșește și dumnezeu, ca în cartea lui Iov, care totuși a suferit timp scurt. În ce privește pielea capului – m-a lovit năpasta să am păduchi de mai multe ori. Adică în copilăria mică, atunci când bunicii la țară mă lăsau să mă joc cu țigăncușe, în ciuda opiniilor lor habotnice de peste ani, fiindcă colibele lor erau aproape de casa noastră din capul satului – și apoi bunica aplica remedii băbești. Apoi când am fost studentă la Cluj și țiganii îmi puneau păduchi în cap pe stradă, vorbind chiar ostentativ să se ”înmulțească”. Mi s-a spus că era din cauză că mă respinsese orașul Cluj și eu habar nu aveam. Și apoi am mai avut și când m-am întors de la Cluj și apoi doar după ce m-am mutat în blocul trei, unde am avut de două sau trei ori. Bineînțeles că îmi puneau tot felul de mizerii, cum am pivestit și aveam toate dovezile. Pacientele din spital care mă băteau spuneau că îmi vor face părul permanent și asta s-a întâmplat fiindcă dădeau apă rea la robinetul din baie mereu sau uneori sau șamponul era otrăvit sau cu compoziție dăunătoare etc. Părul meu a căzut uneori masiv, alteori șamponul mirosea oribil, alteori se făcea lipicios, se rupea etc. Pielea tenului mi-a fost atacată prin aceleași procedee – cu apă corozivă săpun prost etc. De albit am albit mai ales în ultimii ani - 2018-2020, când am stat la Voluntari.
În ce privește ochii, după ce am renunțat la purtarea ochelarilor de distanță, miopia nu a mai progresat timp de zeci de ani. Dar am avut adesea, mai ales într-o anumită perioadă a studenției, conjunctivite rebele. Mi s-a întâmplat de vreo două ori când eram la Sibiu în trecere și nu am prea găsit ajutor și am așteptat ore în șir în zadar la cozi. Ochiul mi-era extrem de umflat și roșu unoeri era tare grav și m-am dus la urgențe la oftalmologie. Am încercat multe coliruri și unguente și nimeni nu îmi prescria ceva util. La un moment dat a dat domnul și cineva mi-a dat un colir benefic al cărui nume l-am ținut minte mult timp și apoi l-am uitat – dar între timp a fost scos din circulație din farmacii și eu nu am mai făcut conjunctivită. Mi-am amintit, se numea Colbiocin.
Prezbiopia a început să se instaleze acum câțiva ani fiind noi acum în 2020. Poate datorită unui proces normal de îmbătrânire, sau poate și datorită otrăvii pe care mi-o administrau în oraș, mai ales în blocul trei , după 2006. Fiindcă nu aveam bani să îmi fac ochelari, citeam de obicei cu cartea departe, la lungimea brațului întins. Prima oară mi-am făcut ochelari la oculistul de sub blocul unde locuiam. I-am luat cu preț redus pentru pensionari, deci i-am făcut în 2017 sau 2018, fiindcă aveam pensie din 2017. Dar au fost foarte puțin rezistenți – întâi s-a rupt o piesă de suport nazal, apoi unul dintre brațe. I-am lipit o vreme cu bandă adezivă. În afara prezbiopiei, am mai avut și alte probleme oculare, de la o anumită vârstă am avut cearcăne, dar ceea ce era cel mai rău – dvs. nu credeți poate – era că uneori, dar destul de rar, probabil datorită unei otrăvi sau f_t cum zic unii, mă dureau ochii înfiorător, constant, ore în șir, atât de rău încât nu puteam face absolut nimic. Într-una din acele dăți am făcut acele poze, iar în altă zi, fără durere, am observat on opacifiere ciudată pe care am fotografiat-o. Am fost la un consult la endocrinologie într-o zi urmând unor dureri feroce, în cadrul rețelei Regina Maria și medicul endocrinolog a notat exoftalmie pentru unul din ochi și facies încercănat. Într-adevăr e vizibil că am ochiul stâng mai mic decât dreptul, asimetrie ce nu exista vizibilă în pozele mele când m-am mutat în blocul trei. Atunci m-am hotărât să fac un efort financiar și să merg și la consult oftalmologic (am mers la clinica Retina) și i-am arătat medicului pozele cu ochii mei chinuiți și opacifierea care mă îngrijora și ea a spus după mai multe analize că am cataractă incipientă și mi-a prescris picături Ocuhyl. Le-am utilizat numai un timp, fiindcă ochii mă dureau din ce în ce mai rău, așa că am renunțat la ele și apoi ochii nu m-au mai durut. Dar mi-am făcut și o pereche de ochelari după rețetă de la ea – și nu prea am mai avut încredere după ce am renunțat la picături, mai ales că mi-a găsit astigmatism parcă bilateral și eu nu aveam încredere că aveam astigmatism, mai ales că primisem acest diagnostic numai la ultimii ochelari, dar unilateral, dar ochelarii a trebuit să îi port – ceilalți fiind stricați rău. După un timp am remarcat că nu mai pot practic fără acești ochelari, de parcă din cauza lor mi s-au mărit dioptriile sau mi s-au stricat ochii mai rău, poate erau prea puternici, dar acest lucru nu e deloc cert, e posibil să fi fost un proces normal, odată cu vârsta. La distanță văd relativ bine, nu știu cum se manifestă astigmatismul acesta numai la apropiere.
În ce privește creierul, știu doar din analize că glanda pituitară este complet dezaxată, datorită secreției imense de prolactină. Mai știu că, fiind internată la spitalul de psihiatrie în 2016, m-au dus să fac CT pentru emisferele cerebrale, dar nu știu de ce și nimeni nu mi-a dat rezultatele. Nu știu dacă era o procedură de rutină, eu nu am mai trecut prin așa ceva.
În afara asimetriei oculare dobândite, acum am și această problemă a zâmbetului strâmb – adică dacă zâmbesc natural, involuntar, gura mea se strâmbă, dar acest lucru e observabil oricum și fără să zîmbesc – adică asimetria ridurilor de expresie din jurul gurii. De asemenea am și sprânceana stângă căzută față de cea dreaptă. Aceste asimetrii au fost dobândite probabil datorită migrenelor puternice datorate otrăvii sau f_t cum spun ei, sau vreunui atac cerebral, fiindcă am suferit multe dureri de cap. Sau vreunei boli netratate, mai degrabă tot din cauza otrăvii aș spune eu, dar aici nu știu cert. De albit am albit mai ales în ultimii doi ani după 2018, când m-am mutat la Voluntari.
Mai rămâne să vorbesc despre ceva important – dinții. Știți probabil că stomatologia e separat de restul specialităților medicale, deci e nevoie să ai bani mulți, dacă ești sărac, rămâi fără dinți și oricum fără măsele. Mama și Lili Stoicescu s-au certat ani de zile și a durat peste 10 ani de la moartea tatei finalizarea actelor de succesiune după nașii mei ale unei parcele de pădure undeva în județul Buzău. Banii care mi-au revenit au fost în final extrem de puțini, fiind dați unui avocat în mare parte și din toată acea pădure, pe care nașa ar fi voit să mi-o ofere, în mod sincer, chiar din timpul vieții, nu m-am ales nici măcar cu un singur dinte. Singurul lucru pe care l-am obținut, cu greu, când am fost ultimaoară la dentist, a fost să mi se scurteze una dintre punțile dentare care nu mai avea sprijin și nici măcar nu mi-a scos rădăcina care nu mai putea susține puntea. În plus, mi-au fost lipite mai puternic punțile existente. Dar nu mi-au făcut nicio punte nouă și nici măcar o carie oarecare, căci spunea că aveam o carie de colet, dar apoi că nu era foarte grav. În prezent dinții mei sunt destul de deteriorați, și datorită faptului că am fumat mult, dar am fumat fiind inuman izolată și otrăvită – deci și datorită mirosului. Spațiile interdentare sunt lărgite, am pete negre-cenușii-galbene, lucruri care nu erau acum 4-5 ani. Probabil că am carii pe dinți nevitali, dar am și una care tot progresează la caninul dreapta sus și doare și știu că va fi greu de lucrat, dar nu am bani și în plus a mai fost și este și epidemia aceasta. Deci vreo 2-3 carii mari, necesar de reparat. În plus în ultimul an apărut sângerare a gigiilor persistentă care predispune la infecții. De curând am avut gingivită cu durere și probabil candidoză pe limbă și cerul gurii și gingii. S-a vindecat de la sine, iar a apărut. Acum consum bani și pentur pasta de dinți specială - Parodontax.
În ce privește tratamentul stomatologic de-a lungul vieții mele, am fost norocoasă, fiindcă inițial era gratuit și pentru oameni săraci. În copilărie am cunoscut oameni deosebit de buni și frumoși – dentiștii mei, care erau un fel de cunoscuți ai familiei mele, dar erau oameni extrem de buni și care știau să lase impresie frumoasă unui copil. A fost vorba de dna Retti Ștefania și de dentistul Basarab, pe care l-am revăzut din păcate pe strada Eforie unde lucra, ieșind pe stradă în timpul atacului unor manifestanți din piața Universității asupra sediului Poliției capitalei în 1990. Eram și eu pe-acolo din întâmplare. Când eram copil cred că nu se foloseau anestezice, dar dentiștii erau excepționali. Medicul Basarab mi-a făcut aparat dentar pentru îndreptarea incisivilor superiori, strungăreața fiind moștenită pe linie maternă de mine. Nu m-a deranjat deloc acest lucru și dinții într-adevăr s-au îndreptat. Până la 13 ani am avut numai 2-3 carii , nu prea grave. Aveam dinții relativ buni și frumoși, la un moment dat în clasa a 8-a am fost dată ca exemplu de gură cu dinți buni la un control făcut la școala mea generală în oraș, dar medicul sau ce era a recunoscut că aveam un ușor prognatism.
În rest, nu am avut alte probleme legate de cap și gât, nu am avut amigdalită și mi s-a făcut și mie albastru de metil, ca procedură uzuală (parcă la școală), nu mai știu pentru ce investigație. În tinerețe nu am avut niciodată nevoie să îmi curăț urechile de ceară, dar, după ce m-am mutat în blocul trei, a trebuit să merg de mai multe ori la medicul ORL-ist pentru această operație. Dna doctor Mogoș, care lucra inițial la policlinica Iancului, a fost un om bun și s-a purtat bine cu mine. Fumatul desigur, a dăunat, pe lângă otrava ingerată sau inspirată, m-am lăsat de fumat doi ani 2006-2007 și acum din martie 2020 din nou, abia acum. Voi continua cu partea a doua despre torace și membrele superioare mâine sau poimâine.
Am omis un singur lucru - sinuzita cronică sau ce este - nu știu precis. Având destule probleme, nu am mai avut bani și timp să mă ocup de acest lucru. Medicul ORL-ist mi-a recomandat o soluție anume, dar nu am preparat-o. Zicea că probabil apar scuame în nări, dar nu a fost așa. mai probabil inhalam mult praf - dovedibil nu știu de unde și otravă (probabil) de la vecini.
Mai uitasem un lucru important - faptul că de mai mulți ani, poate de 5-6 ani, sufăr de o înroșire și căldură anormală a pielii feței, care izbucnește din când în când, ceea ce poate fi din cauză pulmonară sau altceva, dar de fapt nu au vrut să mă ajute sau să îmi dea diagnostic și un tratament, cum voi explica mai încolo. Poate că acest lucru nu e grav sau foarte important,dar...
aceste poze cu probleme oculare le-am mai publicat pe facebook, le repet - mereu când era ceva rău în viața mea nu aveam voie să mă plâng și toți negau adevărul, pentru ca aceia care stau pe mintea mea cu gândul lor să spună că eu am fost condamnată la moarte deși total nevinovată. Pozele erau așa de durere -presiune - dar eu nu aveam hipertensiune totuși, și nu am plâns și m-au durut ochii vreo 7-8 ore cel puțin înfiorător, iar celelalte două cu opacifiere erau altceva.
Iar au intrat cei care spun mereu peste mintea mea ”Ai înțeles? Ai înțeles ce porci sunt?” Mi s-a spus că aceștia i-au păcălit pe oameni că porci sunt cei care fac aceste lucruri rele, inclusiv otrava asupra mea cu scopul de a îi denigra pe alții - adică aceștia care spun mereu cuvintele acestea - ”Ai înțeles ce porci sunt?” În realitate eu nu reprezentam nimic politic sau altceva dubios și nimeni nu făcea aceste lucruri intenționat, cum vor să pară a fi acești nebuni cu vorbele astea, nimeni nu îmi făcea răul intenționat pentru a fi nu știu cine denigrat sau acuzat - erau lucruri reale, eram un om bun și nevinovat, perfect singură și săracă toată viața, deci nu aveam cum să găsesc un om să vorbească cu mine, sau să vrea să trăiesc pentru ceea ce eram - un om inteligent și bun și perfect normal.
ei spun că unii oameni păreau să fi înnebunit, să creadă că mie mi se făcea răul intenționat pentru ca ei să fie denigrați sau acuzați sau loviți cumva - politic sau altceva - și în realitate eram un om singur și sărac și nimic altceva și ei comiteau o crimă hidoasă refuzându-mi ajutorul, moartea mea nu le folosea, totul ar fi fost bine dacă mă lăsau în pace. Ideea e că din cauza delirului lor că mi se făcea rău mie ca să fie ei făcuți de râs, tocmai din cauza asta nu mă ajutau medicii uneori sau mă maltratau, cum veți vedea și mai departe în povestire.
Ei spun că mi-au distrus și ficatul și pancreasul și tot nu au înțeles nici ce sunt, nici că nu sunt nebună, nici că nu trebuie să mă omoare.
Ei mai spun din nou că oamenii mă omoară fiindcă nu pot crede adevărul, și cred minciuni care îi fac să gândească că trebuie să mă omoare. Ce? Ce minciuni pot justifica omorârea unui om - a oricui - din moment ce acel om e evident singur total din 84? Deci nimeni nu a întrebat nimic pe acel om și nimeni nu a acționat într-un scop comun cu acel om pentru a avea cum să îl judece, că altfel nu se poate, adică din auzite.
Și apoi e total absurd ce spun ei - că oamenii nu pot crede adevărul despre mine și de aceea mă omoară - fiindcă nu le-a spus nimeni adevărul despre mine și nu se precizează ce oameni.
vorbeam ieri-alaltăieri despre asimetria facială, mai ales mușchii învecinați gurii sunt afectați -
am încă poze dinainte de a mă muta în blocul 3 care dovedesc clar că această asimetrie nu exista defel atunci, că ea nu se datorează torturii cerebrale destul de puternice din spitalul de psihiatrie, ci otrăvii și torturii din blocul 3 sau de la Voluntari.
În pozele de azi 23 mai 2020, de mai jos vedeți zâmbetul meu diform mai ales în cele 2 unde apare mai accentuat defectul, fiind mai natural, și oarecare încercare de control în poza 3, dar și acolo se vede.
Oricum, ei spun din nou aceleași idei - cred că v-ați dat seama deja că nu am creat eu sau inconștientul meu aceste idei - ci anumite persoane, care par să aibă dreptate - unii da, alții nu
ei zic că absolut toți au mințit depre mine - asta e absurd - cine toți, și pe cine?
ei spun că toți vor să mor fiindcă toți au ceva de ascuns și, prin moartea mea, ei scapă de acuzațiile asupra lor (?!)
ei spun că viața mea a fost absolut curată și ei m-au scos nebună și mitomană
ei recunosc că nimeni nu a vorbit toată viața cu mine și nimeni nu m-a întrebat nimic, dar ei susțin că, în ciuda acestui lucru, unii idioți i-au mințit pe oameni în mod credibil că eu aș fi nebună sau că aș fi greșit ceva, deși evident eram complet singură toată viața și nu aveam cum să dovedesc ce eram
unii dintre ei consideră că eu sunt singurul om normal (?!)
Iar au intrat nebunii ăia cu ”complimentele mele, Cristina”
Au intrat acum niște idioți care spun că unii sau chiar ei (!) i-au păcălit pe proști că eu sunt răzbunătoare și am distrus nu știu ce din cauză că am fost eu persecutată sau chinuită toată viața fără motiv.
Adevărul e că eu nu aveam cum să distrug nimic și totodată nu aș fi făcut așa ceva în ruptul capului. Ei spun că aceia care mă acuză că eu aș fi distrus ceva, ei înșiși sunt cei care distrug lucrurile bune.
Azi am făcut baie și m-am spălat iar pe cap, findcă părul devenise brusc foarte lipicios și friabil, era foarte greu de pieptănat chiar cu peria rară de la ultima spălare. Privind spre geam bate lumina în cap și se vede cum am albit, dar uneori pare mai alb sau mai negru decât în realitate.
Totuși mai sunt 3 lucruri legate de această regiune anatomică pe care nu le-am notat - din când în când setea monstruoasă, anormală, cu uscăciunea mucoasei gurii și gâtului. Sau refluxul gastroesofagian despre care voi mai vorbi. Al treilea detaliu este că nu am scris perfect corect legat de ridurile de expresie - am spus că pot dovedi că nu erau de la tortura psihiatrică, dar în realitate nu pot dovedi, poate răul cerebral s-a produs mai devreme decât mutarea mea în blocul 3. Anterior momentului actual eram tânără, deci ridurile asimetrice erau abia încipiente. Deoarece întreaga viață mi-au aruncat acuzații nefondate, am avut multă grijă ca tot conținutul scris pe blogul meu să fie întreg și adevărat, o oglindă cât mai clară a realității. Prin urmare azi voi continua povestirea cu partea despre torace și membre superioare în postarea următoare.
Am omis un lucru important - la dinți. Și dentiști diverși m-au tratat mai dubios, cum ar fi cel care avea cabinetul pe strada școlii mele, cea cu biserica Silvestru. Acolo am povestit mai demult cum mi-a făcut injecții cu anestezic care nu avea nici cel mai mic efect anesteziant și unii au spus zilele acestea că era otravă și posibil și el era asasin plătit. A avut o reacție ciudată când au recitat unii Luceafărul la televizor și s-a ascuns mai mult timp într-o cameră vecină cu cabinetul, lăsându-mă să aștept pe scaunul stomatologic.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)