28.04.24

După cum am explicat în postarea anterioară, medicii nu au mai vrut să îmi lase medicamentul cu care mă simțeam mai bine și mă obișnuisem de 25 de ani - acum e foarte greu și mi-e rău de la singurul medicament nou introdus de ei, anume Depakine, utilizat pentru episod maniacal, cu care mă chinuiesc să mă obișnuiesc de circa o lună. Din păcate trebuie să îl iau dimineața și eu aveam nevoie de protecție seara, când continuă să îmi fie extrem de rău. Ei zic că medicii au fost îndobitociți și eu nu am avut niciodată episod maniacal. ??? Din păcate cu acest tratament continuu să fac pipi pe mine și ziua, nu doar noaptea, și costă mult peste rezervele mele financiare, căci ar însemna să toc banii mei de rezervă din bancă pentru chiloți pamperși pentru adulți. Celelalte pastile - Dulsevia, dar mai ales Quetiapină aveau efecte pozitive, este foarte rău că nu vor să mi le mai dea. Asta e.

Se apropie Paștele ortodox. Anul acesta, contrar uzanțelor, Paștele catolic a fost extrem de devreme, pe 31 martie, și e foarte posibil ca tortura asupra mea, care a început prin canicula din finalul lui martie, prin tortură imediat ce a venit echinocțiul (am mai explicat eu) să fi fost din această cauză. Repet, căldura și unele cutremure au fost în mod clar din cauză că am fost torturată, e vina celorlalți, deloc a mea, nu trebuie ca eu să fiu omorâtă și nici torturată, nu se întâmpla nimic rău dacă mă lăsau în pace, ar fi fost temperaturile normale și ar fi fost primăvară oricum. Tot răul asupra altor oameni nu a fost din partea mea, ci din cauză că am fost oribil torturată și acest lucru (din câte știu eu) nu era necesar și putea fi evitat. Am fost un om normal și inteligent și întrutotul respectabil. Un om normal și echilibrat, fiind ușor de dovedit aceasta. Totodată, Paștele ortodox, tot contrar obiceiului, este foarte târziu, nu așa cum era de obicei, adică la 1-2 săptămâni după cel catolic, ci în data de 5 mai 2024.

Am povestit de mai multe ori despre coordonatele mitice, religioase, literare, ”politice” dacă vreți etc. ale martiriului meu - pe scurt despre încadrarea culturală a necazurilor mele, despre semne și simboluri legate de parcursul vieții mele - am explicat că, find un om inteligent, am integrat și am înțeles totul în mod logic, m-am ridicat de mult asupra numeroaselor povești și simboluri care se referă la astfel de odisee în spațiul nostru cultural (global așa zis), rezolvând deci orice fel de incertitudini sau deliruri sau probleme psihice, așa cum -- din câte știu -- toți oamenii inteligenți și în mod particular oamenii de cultură depășesc singuri în mod creator toate ideile sau miturile legate de condiția lor biologică, socială și spirituală. Și eram încă în stare de lucruri bune și inteligente și normale. De exemplu ei spuneau că una din cele mai triste părți din povestea vieții mele e că eu, o ființă extrem de bună, delicată, sensibilă în sensul frumos al cuvântului, inteligentă și luminată, sunt sau am fost masacrată brutal și josnic, sexual sau cerebral, înjosită prin nedreptate, minciună și jertfă de zeci de ani etc. Aceasta amintește de mituri legate de ciclul anotimpurilor, de Saturnalii, de povestea Persefonei (Proserpinei), de Paște și religii, de Ritul primăverii de Stravinski etc. etc. Este un lucru clar pentru oricine că natura omului la începutul mileniului trei este subordonată ciclului anotimpurilor -- nu ced că e posibil deocamdată altfel, nu cred într-o revoluție globală în acest sens, chiar dacă toți, nu doar familia mea, par să vrea doar ”vară, vară, primăvară”, expresie uzitată în familia mea, eventual și pentru a îmi aminti de vara/verișoara mea primară, dar în primul rând de faptul că toți spuneau că mă lovesc pe mine fiindcă ei vor căldură. Există și un mod de tortură care duce la frig, dar cel mai bine e ca omul nevinovat să fie respectat. Ei spun că eu am fost mereu un om normal cu judecată independentă (autonomă), dar proștii nu au înțeles nici aceasta. ???

ei spun că povestea e extrem de simplă - proștii sau poporul nu mă vor, adică nu suportă superioritatea mea intelectuală normală, naturală, reală, autonomă etc. (fiindcă eu sunt într-adevăr un om inteligent, deci superioară lor, fiindcă au fost mințiți de când eram copil și toți cred că sunt altceva decât sunt, fiindcă toate femeile băgate la balamuc sunt de un anumit gen și de aceea toți cred că eu sunt altceva decât sunt) ???! proștii nu vor să ”depindă” de un om băgat (cu forța) la balamuc, ei cred că astfel de oameni au anumite lacune sau defecte - mereu m-au respins, spun ei, din cauza nedreptelor internări anterioare, mai ales când mă ridicam intelectual în mod firesc deasupra altora, iar la prima internare, în 1992, au inventat diverse alte minciuni...

așadar eu am sperat că mă voi adapta la noile pastile și astfel nu voi mai face pipi pe mine și tot restul va fi mai bine, dar în zadar am sperat... ei spun că problema nu sunt pastilele, ci faptul că sunt f_tă destul de rău zilnic -- da, dar tocmai de aceea se dau pastile -- ei spun că da, dar pe mine nu mă ”vor” și de aceea nu vor să mai îmi dea pastilele cu care mă obișnuisem sau îmi făceau bine ??? Poate așa este... asta e, lucrul nu depinde de mine, la fel cum un bebeluș nu poate să crească singur în ultrasofisticata lume a geniilor omenirii... el poate doar să plângă... și chiar și o femeie adultă, singură și fără apărare, nu ar supraviețui mult
ei repetă că, în cazul meu, toți mint - eu nu înțeleg asta, poate că totuși... oricum sunt relativ fericită că sunt în viață și că am făcut tot ce puteam în sensul binelui, promit din nou că voi tăcea pe cât posibil, chiar dacă mă vor masacra în continuare, dar, din păcate, ei nu au apreciat pozitiv nici lucrul acesta, fiind hotărâți să mă lovească, să mă omoare chiar - ceea ce se poate observa ușor, aseară au spus din nou că decizia lor rămâne aceeași, că au votat să mă omoare ??! - poate nu va fi așa... repet, voi tăcea, oricum lucrurile rele se repetă, sunt deja scrise

am primit mesaj pe facebook că postarea mea anterioară, despre tratamentul meu psihiatric, încalcă standardele comunității (?!) și de aceea a fost mutată mai jos în flux - nu înțeleg de ce, prin urmare am prescurtat pe facebook denumirile medicamentelor

ei spun (iar) că atitudinea mea e corectă și normală, dat fiind și faptul că nu am greșit nimic toată viața, dar proștii cred că sunt nebună sau ceva rău fiindcă au fost mințiți că eu am greșit lucruri despre care nu am habar ???

1.05.24
Ei spun iar că am fost condamnată la moarte (?) deși nu am greșit nimic, că e ceva ce eu nu pot concepe - anume că toți au mințit cu scopul de a mă omorî, în ciuda calităților, virtuților mele etc. ???! Am venit acasă din spitalul de psihiatrie acum o săptămână, joi, azi e miercuri. De atunci mi-e piciorul drept umflat, cu edem destul de pronunțat al gleznei și peste tibie. Se pare că iar am fost otrăvită, în spital nu am avut edem, cele 3 săptămâni. Fac pipi pe mine de când iau acest tratament, cu care nici nu mă simt bine. Cu celălalt eram obișnuită de 25 de ani și mi-era bine. Am fost internată în 2007, apoi otrăvită și internată în 2016, deci după 9 ani și acum după circa 8. Tratamentul nu mi-a fost schimbat în 2016. A fost bun și mă proteja parțial de durerea de cap de seară, ceea ce aveam nevoie de fapt. Acest tratament nu a dat greș deloc - în 2016 am fost internată cu ajutorul otrăvii și am stat la perfuzii destul de mult. Acum m-au atacat cum am povestit, imediat după echinocțiu și a fost Paștele cel mare la sfârșitul lui martie - au vrut să mă interneze niște porci, care gândesc exact cum am notat eu pe acest blog cu săptămâni în urmă. Mi-a fost extrem de rău, fiind torturată de ei încontinuu și sistematic ziua și noaptea, mai multe săptămâni, și astfel am început să am leșinuri, fenomene somnambulice, sincope, dezechilibru psihomotor - riscam să cad ziua din picioare și aveam și o aură extrem de neplăcută a proceselor psihice, deci a trebuit să mă internez, dar ei nu trebuiau să schimbe medicația, consider eu. Practic au făcut următorul lucru - au scos ce era bun și au băgat ce era rău. Au scos și Quetiapină și Dulsevia care mă ajutau în mod clar și se luau seara (dulsevia dimineața și seara) și mă protejau când mi-era mai rău și noaptea, când aveam nevoie să dorm. Au introdus Aripiprazol - care își pierduse efectul, și care se ia dimineața și nu se simțea nimic bun. Au mai introdus 1 pastilă și jumătate de Leponex (jumătatea seara) care oricum era și este prea puțin, chiar și medicul psihiatru vechi, doamna Cârlig, spunea că se ia până la 4-6 pastile maxim zilnic, dacă am ținut bine minte - și care oricum nu mă putea ajuta cu 1/2 pastilă seara, ca unic tratament psihotrop seara, când mie mi-e așa rău zilnic, mai ales seara. Al treilea și ultimul nou medicament introdus e cel pentru episod maniacal (?!), pe care l-am luat tot dimineața și de la care dormitam în picioare zi de zi, dar seara sufeream la fel. Cel mai rău e că, după schimbarea tratamentului, am început imediat să fac pipi pe mine, și ziua și noaptea și am făcut tot posibilul să mă controlez și nu mă pot abține. Cu vechiul tratament nu făceam deloc - acum puneți-vă în locul meu - cum să iau eu un tratament care mă face să mă simt așa rău, care nu micșorează simptomele neplăcute și în plus mă obligă la cheltuieli mult peste mijloacele mele, fiindcă pamperșii buni costă o groază și oricum am pătat patul și hainele mereu, încă o cheltuială pe mașină de spălat și distrugerea hainelor. Așa ceva nu îmi pot permite și am și mobilitatea distrusă, eu având nevoie să mă plimb zilnic, fiind cardiacă. Poate că v-au mințit, ce spun eu e adevărul, nu fac pipi dinadins și la început am avut deplină încredere în schimbarea tratamentului. Ei spun acum că mi-au scos tratamentul fiindcă nimeni nu mă ”vrea”. Sau fiindcă m-au condamnat la moarte. Dar ce pot face eu? Totul e așa cum decid medicii - aceste medicamente vin prin intermediul sistemului de asigurări de sănătate, în care am intrat după tentativa mea de sinucidere la sfârșitul lui 1998 (una din cele 2-3 greșeli ale mele întreaga mea viață). Acum mai am câteva pastile din cele vechi, mi-ar mai ajunge 2-3 săptămâni, dar nu mă îndur să le iau. Ei spun iar că am deja cancer și de aceea trebuie să mă omoare, dar spuneau așa cam de acum 15 ani... Azi am făcut pe mine în picioare, pe aleea din curte, lângă vișinul uscat, în pantaloni de stradă - era total imposibil să mă controlez, fie și parțial...

Iar o teorie a lor mai veche - ei presupun că oamenii mă omoară prin rejecție totală și minciună și otravă, abuzuri violente și luarea drepturilor fundamentale etc. , din cauza unui singur motiv: faptul că în prima mea tinerețe, începând cu 18 ani abia împliniți, am fost f_tă monstruos în mod sexual de la distanță, deși m-am împotrivit cât de mult am putut (m-au și păcălit să mă îndrăgostesc și să am încredere, încă de la 17 ani și era imposibil să înțeleg atunci adevărul tot) și nu am avut vreun fel de pofte sexuale și nu puteam controla deloc acel lucru.
Ei spun că am fost violată sexual mult prea monstruos atunci în fragedă tinerețe, prin urmare oamenii nu m-au acceptat, deși eram o fecioară de o mare puritate și inteligență și frumusețe sufletească.
De aceea, spun ei, oamenii au pretenția ca eu să nu am dreptul la control asupra propriului meu organism și m-au izolat complet de tot și mi-au interzis orice după 35 de ani, deși abia atunci am început să înțeleg totul și prin urmare să fiu capabilă de autocontrol real și voință creatoare și pozitivă în cunoștință de cauză, mai înainte eram copil. După 45 de ani nu mai erau niciun fel de lucruri importante neînțelese care să mă împiedice să aleg ce e bun sau să îmi creeze vreun fel de nesiguranță etc. Și tocmai atunci, adică din 2006-2007 m-au izolat complet, ca să nu vadă nimeni nicio fărâmă de adevăr. Și totul, spun ei, se reduce la faptul că o fată foarte tânără e condamnată la moarte fiindcă e violată sexual la o vârstă foarte fragedă, la care nu avea cum să se opună psihic. Oare asta e tot??

Nenorocirea e că toți proștii cred că tu ești altceva decât ești (în timp ce evident sunt ținută complet izolată, iar intelectualii normal că au înțeles totul, dar se complac în această situație).??? Ei spun din nou că, dacă aș fi fost bărbat, aș fi fost acceptată.??

2.05.24
Probabil o idee care a mai fost - că eu am fost o persoană extrem de bună, în cele mai mici detalii, întreaga mea viață, exact ”genul” de om care nu are niciun strop de răutate, astfel încât, pentru a justifica cruzimea asupra mea, izolarea de zeci de ani, violența, persecuția și însăși calomnia îndelungată, oamenii răi au inventat pentru proști ideea că eram parțial sau în întregime ceva rău ...??? Nu știu sigur nimic, poate așa a fost.

3.05.24
Azi m-am trezit cu piciorul și restul corpului dezumflate și simțindu-mă relativ bine. Poate fiindcă ieri am mâncat mai puțin. Problema e că toți oamenii mă văd altfel decât sunt, spun ei - ceea ce eu nu pot înțelege, mai ales că nu au cum să mă ”vadă” deloc, sunt cert și clar izolată aproape complet de o viață întreagă. Mai este o problemă - de câteva zile, din cauză că mă simțeam rău și făceam pipi pe mine zilnic (de o lună), am renunțat la tratamentul psihiatric nou și am luat zilnic din medicamentele vechi, fiindcă aveam o rezervă, deoarece am fost internată trei săptămâni. Acum mă simt mai bine și nu mai fac pipi așa mult, poate chiar deloc, voi încerca să plec azi la plimbare o oră - o oră jumătate, ca să văd dacă mai fac, bineînțeles cu pamperși pe mine. Problema e deci că medicii vor să iau alt tratament, care mă face să mă simt rău și pe care organismul îl respinge prin incontinență urinară. Ce mă fac? Ei spun că și medicii ar trebui să mă accepte drept ceea ce sunt în mod real, nu drept ceea ce cred ei că sunt - poate, dar ce pot eu face? Cum să îi conving, ce mă fac în sens concret? Azi a Vinerea Mare, doresc tuturor celor care sărbătoresc Paștele numai bine și bucurie. Și celorlalți la fel.

Azi iar au intrat cu idei ciudate - că ”nemții” sunt singurii care nu au înțeles adevărul, că nemții sunt singurii idioți - bineînțeles că nu pot crede așa ceva, e evident minciună sau delir și eu nu am gândit deloc așa ceva sau lucruri similare, toată viața.
O idee mai frecventă e că situația mea e tragică - că e cea mai mare nedreptate din istorie și din lume, că am fost condamnată la moarte deși nu am greșit nimic și poporul fie minte despre mine, fie e mințit și crede ceva rău despre mine, mai ales toți mint că aș fi nebună, ceea ce mă condamnă la izolare totală și moarte; alții spun că am fost condamnată la moarte pentru un singur detaliu greșit în viața mea, într-un ocean de tortură și suferință nedreaptă de zeci de ani, fără să greșesc altceva - deci complet ilogic.
Se pare că a fost în felul următor - am fost lovită și torturată și izolată zeci de ani, chiar și înainte de 1984, dar atunci nu complet. Apoi am fost masacrată zilnic și familia și alții se purtau ca și cum nu se întâmpla nimic. În ciuda calvarului prin care treceam, am fost o persoană foarte bună și inteligentă și am făcut și mai ales gândit foarte multe lucruri bune, frumoase și adevărate zilnic, cu mult optimism și gând bun și legat de nedreptatea prin care treceam - și cu multă iubire și iertare și grijă față de oameni în permanență. Datorită izolării forțate și necazurilor monstruoase, am gândit greșit sau am suferit tristețe sau am greșit mici greșeli numai de câteva ori în imensitatea de greșeli și răutate și prostie a celor care mă loveau timp de decenii. Atunci și doar atunci, numai de câteva ori, au spus ei adevărul despre mine. De aceea sunt extrem de puțin oameni care să știe cu adevărat ceva rău despre mine - fiindcă nu au existat lucruri rele în viața mea, nu fiindcă au fost acei oameni distruși. Cei mai mulți care mă urăsc sau cred ceva rău despre mine cred acel lucru din ceea ce au auzit sau li s-a spus, nu au fost martori și nu cunosc direct nimic rău în viața mea. Proștii au avut toți încredere într-o hidoasă mașină de propagandă, care întotdeauna distorsionează sau minte, mai ales când e vorba de zvonuri despre oameni ca indivizi sau idei legate de sexualitate etc. În cazul meu a fost și mai evident că toate ideile despre mine erau minciuni, fiind clar lovită de toți, persecutată și izolată complet cu forța, evident nimeni nu mă știe cum sunt, darmite să creadă justificat că sunt ceva rău.

Eu spun (totuși) că foarte puțini oameni au reușit, lipsiți complet de ghid sau experiență, să nu greșească nimic vreme de decenii în asemenea condiții de tortură și nedreptate și incertitudine etc., ba chiar să fie sursa unor lucruri luminoase și pure, frumoase și bune pentru unele standarde. Nu aștept lauri, niciodată nu am sperat sau dorit așa ceva, dar cred sincer că oamenii sunt orbi refuzându-mi cel mai mic respect.

Așadar, prin internarea la psihiatrie, mi-au luat controlul sfincterului uretral și tratamentul bun cu care eram tratată de 25 de ani, de după tentativa mea de sinucidere, de fapt Quietiapina a fost introdusă mai târziu dacă nu mă înșel, de d-na doctor Căpraru, dar era din aceeeași categorie de neuroleptice cu cele prescrise de domnul doctor Ionescu. Eu am fost forțată de curând la psihiatrie pe 4 aprilie 2024 prin extenuare - același mecanism prin care apar cele mai multe tulburări psihiatrice în cazuri precum al meu. În săptămânile dinaintea internării am dormit, dar pe un fond continuu de bâzâială, ceea ce mi-a menținut creierul ”în priză”, astfel încât după mai mult timp am obosit și am pierdut o parte din controlul asupra psihicului meu, așa cum am explicat -- iar controlul asupra urinării abia când am fost lovită în spital cu medicamente rele, care nu au puterea să mă ajute, ci să lovească se pare. Pe drumul spre spital am pierdut tot controlul și la camera de gardă m-am trezit pentru scurt timp și mi-am pierdut controlul din nou. Așa este mecanismul oricărui sistem psihic al muritorilor numiți oameni - e întreținut de odihnă și își pierde autonomia dacă repausul nu e suficient. Ei spun că eu sunt cel mai bun om care a existat vreodată - evident mi se pare o exagerare, nu știu de unde știu ei asta - dar societatea mă tratează ca și cum aș fi ceva scârbos și rău - asta cam așa este.

Din nou veșnica concluzie că toți proștii cred că sunt nebună, că ei nici măcar nu cred adevărul spus de mine în cele mai mici detalii - și că mama e un om așa monstruos, încât ei nu pot crede adevărul (?!oare?) și preferă să creadă minciunile despre mine, să arunce răul asupra mea adică. Eu nu cred totuși aceste lucruri. Mama comite de multe sute de ani această crimă, susțin unii, dar eu nu cred, este evident doar că există în cultură simboluri, arhetipuri etc. care canalizează mecanismul psihic către anumite constelații, anumite simptome, anumite suferințe psihice în sens larg, adică cuplul mereu prezent ca întreg ce nu poate disocia călău-victimă, nu doar boala psihică definită ca mecanism intrinsec suferindului/bolnavului, căci boala psihică este considerată tabu și vină a lui, deși are cauze obiective, clare și exterioare lui, dar cei vinovați în mod real nu vor să recunoască adevărul. În cazul în care lumea și familia mea comite mereu aceeași crimă, cu toate lucrurile nedrepte și monstruoase laolaltă, aceasta înseamnă că ei toți sau aproape toți în afară de mine sunt nemuritori, ceea ce de fapt eu nu pot ști sigur dacă e fals sau adevărat, din punctul de vedere al scepticului absolut, cum am fost mereu, fiindcă nu am suficiente cunoștințe de biologie sau medicină pentru a argumenta clar, cert, că e imposibil un perpetuum mobile al vieții oamenilor, format din numeroase dependențe reciproce.

5.05.24
Ei spun că poporul m-a condamnat la mulți ani de tortură (și moarte) fiindcă a înțeles totul despre mine exact invers decât a fost.???! Ei spun în mod particular că poporul a avut impresia că eu nu m-am împotrivit destul de mult plăcerii sexuale impuse de Zăgrean Leon peste trupul meu, ceea ce nu e adevărul, eu am făcut tot posibilul să îl resping, întreaga viață, nefiind, de felul meu, atrasă de plăcerile trupești. Ei spun că eu am fost crescută de un pedofil, fapt cunoscut de lume (oare?), dar eu spun că poate tocmai din această cauză am fost atrasă de mică mai mult de lumea intelectuală decât de senzualitate. Din păcate, ei și acum gândesc ca în ultimii 20 de ani - anume că povestea mea e extrem de crudă - adică adevărul despre mine - încât nimeni nu vrea să fiu acceptată vreodată, căci ar însemna să recunoască adevărul și nimeni nu vrea asta - de aceea m-au distrus în permanență și m-au izolat complet - îmi pare rău că au hotărât așa, eram capabilă de multe lucruri bune și am avut totuși mereu dreptate. Practic învinsese binele, deloc răul sau minciuna, dar nu au vrut să mă accepte... Uneori îmi spuneau că oamenii sunt la fel cum am fost eu - curați, buni, încrezători în bine, drepți, cu sufletul deschis, cu expectanțe bune, pozitive, cu optimism și răbdare etc., numai că au fost toți mințiți despre mine și cred orbește, fără motiv, răul despre mine, și mă omoară crezând că fac binele, sau că eu aș fi altfel decât sunt??

Abia acum am înțeles ideea că unii oameni răi i-au făcut pe proști să creadă că eu nu sunt eu - adică să creadă că produsele activității mele intelectuale ar fi șoptite de alții sau copiate sau imitate -- dar totuși parcă nu cred așa ceva, era evident că eram unitară și întreagă la minte și mereu eu însămi, mă îndoiesc că unii intelectuali perverși i-au corupt pe unii proști să creadă că eu aș fi altcineva. Am fost evident eu însămi, chiar dacă prin torturi cerebrale înfiorătoare, zilnice și mulți ani de zile, au distrus o parte din capacitatea mea intelectuală și verva creativă sau analitică juvenilă - și aceste torturi au fost nedrepte și intenționate, prin multe minciuni și ură nejustificată asupra mea. Cum a fost de exemplu și anii trecuți și la închiderea mea la psihiatrie ultima oară, în aprilie anul curent, când am avut mai multe momente lungi de lipsă de conștiență. Poate acestea precedă altă boală neurologică - în afară de complicații ale diabetului să zicem - și de aceea mă îngrijorează tratamentul psihiatric actual, pe care nu pot să îl iau fiindcă nu pot să îmi controlez sfincterul uretrei. Ce să mă fac? Azi și zilele acestea ideile acelea de acum o lună și ceva asupra minții mele nu mai există deocamdată, dar simultan performanța intelectului meu e foarte slabă, abia îmi târâi papucii să citesc istoria literaturii universale de acum un secol de Ovidiu Drimba și îmi amintesc de felul candid în care la un moment dat mă amuzase sau mă impresionase, mă interesase, aș zice, pictura lui Giuseppe Maria Crespi cu o femeie care se caută de purici și detaliile ei, cea prezentă la muzeul Louvre. Totuși sunt conștientă că nu am avut niciodată pe cineva în viața mea cu care să discut despre ceva, despre orice, deși am avut imensă dragoste de oameni și viață, bucurie dezinteresată de a fi cu alții, de a îi ajuta, asculta etc. Sunt conștientă că am scris demult deja tot adevărul despre mine și oamenii au continuat să mă lovească și pe nimeni nu interesează că mi s-a luat deocamdată tratamentul psihiatric bun și că nu mă pot adapta la cel nou care mi s-a dat și că totodată simt că îmi face rău. Bineînțeles că sunt de mult conștientă că pe nimeni nu interesează necazurile mele, dar nici gândurile mele de bine, de poezie, de iubire sau iertare exprimate atât de des, fără ecou. Voi încerca să nu mai scriu nimic sau foarte puțin. Uneori am scris și despre alte lucruri, nu despre mine, dar nici acele cuvinte ale mele nu au plăcut. E bine dacă cel puțin mai pot vedea și auzi alți oameni, pe internet sau pe străzi, în tramvai... E bine pentru mine și pentru toți cei care se bucură și ei de blândețea primăverii (sau a toamnei), de lumină și aer și culoare proaspătă. Sunt izolată deja de aproape 40 de ani... Am de subliniat că, în toate internările mele precedente, înainte de internare, absolut sigur nu am trecut prin simptome psihotice de genul acestor pierderi de conștiență, poate aceasta e una din justificările schimbării bruște a tratamentului meu, sau poate nu, nu știu. La un moment dat, în cursul tratamentului, am fost întrebată dacă sunt de acord cu tratamentul 10 zile parcă cu cerebrolizin și am fost de acord, dar mi-au făcut perfuzii numai câteva zile și apoi au scos acel tratament, nu știu de ce. Notez clar cum au fost acele lipsuri de conștiență - eram încă prezentă în creierul meu înainte să plec probabil cu taxiul către spitalul de psihiatrie cu mama, dar mă simțeam deja rău de vreo 3-4 zile și rugasem să fiu internată și cu o zi înainte, dar mama nu putuse să mă ajute, apoi, din momentul în care am părăsit curtea, mi-am pierdut conștiența și memoria complet - m-am trezit așteptând la camera de gardă pe hol, apoi iar mi-am pierdut conștiența când am intrat la medic(i) la cabinetul medicului de gardă și apoi m-am trezit pe aleile spitalului de psihiatrie, mergând cu mama spre pavilion, dar foarte greu, de parcă mișcam pietre de moară, poate și datorită afecțiunii cardiace, cu greu ajungând la pavilionul la care am fost trimisă și apoi mi-am păstrat conștiența, chiar dacă mai slabă, pe parcursul interviului cu medicul psihiatru și ceilalți medici stagiari ca audiență. Le-am dat atunci și adresa acestui blog al meu, unde oricum e scris totul despre mine. Acum au intrat unii peste mine cu ideea că ”în sfârșit au paradit-o” (probabil se referă la mine, deși mereu am fost, de mică, personajul pozitiv, chiar dacă izolată și torturată mereu, mi se pare ciudată bucuria lor că mi se face rău - mulți au spus că era evident că eram binele oprimat de rău o viață întreagă și nu invers ), și unii au început să arunce iar petarde sau așa ceva, cum fac ei seară de seară.

6.05.24
Repet ceva important și de la sine înțeles - totodată ca sfat al meu pentru ceilalți, căci, după cum e de la sine înțeles, am încercat să fac un lucru bun și pentru alții prin povestirea și explicarea a întreg adevărul despre mine (deși e vorba efectiv de crimă nedreaptă) - așadar, după cum probabil știe toată lumea, unul din secretele unei vieți bune, puternice, fericite etc. este ca, indiferent de necazuri, să vă gândiți, să vă orientați spre exterior, nu spre sine, altfel spus să nu vă lăsați pradă gândurilor, meditației, tristeții etc. despre voi înșivă și să încercați zilnic, indiferent de orice, să găsiți sens al vieții și rost și activitate către lume, către ceilalți - să vă faceți planuri sau program zilnic de cu seară sau în fiecare dimineață, orice fel de activitate, fizică sau mentală etc. etc. În cazul meu (mea culpa din nou pentru gândirea reflexivă, către sine) a fost foarte greu acest lucru, fiindcă efectiv tot ce am povestit e adevărul, am fost urmărită în cele mai mici detalii ca să mi se facă rău și lovită zilnic foarte mult, deși eram orientată în mod natural chiar, nu forțat sau intenționat, spre exterior, spre muncă, idei și sentimente despre lume și alții etc. În timp ce eu nu eram lăsată să fiu ceva către exterior, către alții și lume, în timp ce efectiv eram fără motiv respinsă și izolată chiar de mult timp, și mi se luaseră drepturile, alții, cu agresivitate, veneau ei peste mine, emiteau pseudopode agresive la adresa mea, ceea ce eu nu am făcut niciodată la adresa nimănui. Am fost urmărită zilnic, după cum ați văzut, în detaliu, mi s-a aplicat, după cum chiar spuneau unii, un tratament de exterminare și distrugere, fiind vizată efectiv activitatea mea puțină către exterior care mai era, pas cu pas, și find eu redusă la autoanaliză și forțată chiar să gândesc și să scriu despre mine, în timp ce oamenii mă loveau zilnic și probabil mă disprețuiau și nici măcar nu credeau că absolut tot ce am spus era adevărul. Gândiți-vă drept prin ce am trecut și că degeaba eram orientată natural, sincer, dar și intenționat ulterior, spre exterior, căci, din câte am înțeles, e vorba de o crimă monstruoasă cu adevărat, dar oamenii nu cred adevărul sau chiar cred că trebuie să fiu distrusă sau omorâtă, deși nu am avut nicio șansă în mod real - abia acum înțeleg că ei chiar mă lovesc cu supoziția că aș fi nebună sau că nu tot ce am povestit e adevărul. Și acum, încă o dată, nu contează adevărul despre mine, dar ceea ce contează e exteriorul meu și voi încerca să scriu sau să gândesc zilnic aproape numai despre altceva, nu despre mine, și fiindcă am terminat absolut totul de scris de mult. Într-un fel, prin analiza extensivă a sinelui sunt descoperite unele lucruri interesante sau utile și pentru ceilalți, poate că o parte cel puțin din ceea ce am revelat a fost interesant sau util și pentru alții. Oricum, repet ceea ce am explicat de mai multe ori - mi s-a imputat că am spus tot adevărul fiindcă altora nu le convine faptul că am dezvăluit greșelile unora asupra mea - dar eu nu am avut ce face, oricum era ceva monstruos de nedrept și oricum m-ar fi omorât, chiar dacă nu spuneam nimic. În plus am fost forțată de tortură și otravă reală și am observat anumite legături ale faptului că mă torturau cu cutremurele și cu diverse alte lucruri care afectau alți oameni, deci, în mod firesc, am căutat să înțeleg totul și să dezvălui adevărul, cu scopul de a evita ceva rău pentru ceilalți oameni. Totuși, fiind în întregime nevinovată și normală psihic, am fost un om orientat real spre exterior și echilibrat, cred că ei au luat decizia greșită să mă distrugă, să mă omoare chiar. Unele lucruri, destul de multe, le-am înțeles abia în timpul scrierii și analizei lor pe acest blog.

Ei zic din nou că e un teatru hidos și că toată lumea o crede pe mama, când de fapt mama minte și eu am dreptate 100%.?? Nu știu, sincer, la ce se referă, poate la faptul că i-au păcălit pe unii că aș fi nebună sau că trebuie să fiu lovită și distrusă. Eu fiind între timp complet izolată și tratată drept nebună, iar mama respectată și tratată normal. Și acum, și de alte sărbători, mama primește urări de bine de la mulți oameni, ca întotdeauna, în timp ce eu, ca întodeauna, sunt complet izolată și nimeni nu îmi telefonează și nu îmi trimite mesaj, de vreo câteva ori doar întreaga viață mi-a trimis vecina Mădălina, acum nici ea și așa a fost mereu, eu am trimis oricui se putea, dar neprimind răspuns... ; probabil că izolarea mea totală, în ciuda curatelor și frumoaselor sentimente față de ceilalți a fost legată de minciuna că aș fi nebună sau ceva dăunător sau că mint - deși mama îi bârfea pe toți cei care o respectă (așa făcea de când eram mică, dar și acum) și eu gândeam binele, cu sinceritate. Celorlalți le plăcea (în aparență) omul care îi vorbea de rău, nu puritatea mea, probabil că și ei erau la fel cu mama, măcar parțial, din câte se pare. Eu eram, oricum, prea tânără și nu știam nimic despre ceilalți. Ei spun iar că izolarea completă de o viață și o parte din răul care mi s-a făcut a fost prezentat lumii drept altceva decât era, anume drept minciună sau exagerare a mea, sau ”terapie”, cu ideea că eu eram ”nebună”. ??? Repet, tot ce am spus e adevărul, curat și fără distorsiuni sau exagerări și nu lipsește nimic. Ei spun că eu nu înțeleg realitatea, nu îi pot atașa semnificație și pare absurdă, fiindcă am fost condamnată la moarte și de aceea sunt torturată și tratată monstruos, deși nu am greșit nimic și am fost ceva extrem de bun și inteligentă întreaga viață - dar nu aveam nici cum bănui răul din partea celorlalți. ??? Ideea e, ca întotdeauna, că am fost mereu un om excepțional și nu am mințit nimic, dar proștii toți au fost mințiți invers. ??! Iată încă o dată sumarul situației - un om bun și relativ inteligent, adică eu, este monstruos și inexplicabil pentru sine torturat din copilărie și otrăvit etc. fără să greșească el însuși ceva și scrie tot adevărul public, forțat de împrejurări. Astfel se pare că lumea care a citit nu e interesată de adevăr, e ca și cum ar insinua, prin izolarea totală a persoanei, că au înțeles totul invers decât a fost sau că vor cu tot dinadinsul să ascundă adevărul, prin distrugerea și omorârea victimei, subliniez, chiar dacă aceasta tace. Astfel se pare că cei răi și proști au putere reală și de manipulare asupra celor inteligenți și buni, care totuși nu sunt destul de inteligenți să creadă că adevărul este ceva extrem de oribil și nedrept și crud și că victima are dreptate. Ei spun că astfel sunt menținute orice fel de ”tiranii”, că acesta e mecanismul. Eu totuși am prezentat imparțial absolut tot adevărul, nu e vina mea că cei inteligenți, cultivați și buni nu cred adevărul, înseamnă că nu sunt destul de inteligenți și își merită soarta, în caz că suferă ei ceva, indirect, din cauza maltratării mele. Nu știu nimic în privința tiraniilor, dar știu că totuși mama, cu lipsa ei de interese intelectuale, cu veșnica ei bârfă asupra lumii în general, nu doar a oamenilor, cu volubilitatea și antrenul ei, cu modul bărbătesc și energic, dar evident forțat, de a lovi mereu paharul de masă și de a îl goli brusc, cu vorbele ei aproape mereu dure, și răstite de parcă aș fi la zeci de metri depărtare, ca la țară, umple un gol și aduce informație, uneori prea dur și ”apă la moară” în viața mea altfel goală, delicată și palidă și continuu lovită, fără motiv real sau direct.
Ei spun din nou că niște idioți au inventat că eu reprezint (?!?) ceva politic și de atunci viața mea s-a terminat, fără să fi început, fără să fi vorbit cineva cu mine ceva etc. - de aceea poporul crede că minți, spun ei, iar intelectualii au înțeles că spui adevărul, dar nu au cum să te ajute - cum adică să mă ajute? Ce înțeleg ei prin ceva ”politic”?
Mai am doar un mic eseu despre mine de scris, cum am promis și apoi nu voi mai avea nimic de scris.

Vreau totuși să mai notez un singur lucru despre mine, apoi voi tăcea. În ce privește tratamentul psihiatric, am renunțat deocamdată la noul tratament și am luat pe cel vechi, din rezerve, și acum văd că nu am mai urinat pe mine nici ziua, nici noaptea, dar nu știu ce mă fac în continuare.

Ultimul lucru pe care țin să îl notez despre mine - pentru ca alții să înțeleagă și pentru ca eu să nu uit, privește din nou mecanismul și rostul psihanalizei, adică de fapt al autoanalizei, nu al vreunei tehnici sau terapii psihologice sau psihiatrice. Sper că veți înțelege bob cu bob ceea ce explic acum din nou. Nu e de dorit ca individul să decadă în autoanaliză extensivă și intensivă, mai ales în cazul contracției propriei componente efectorii a personalității, adică a coroanei arborelui vieții, a ramurilor familiale, sociale, profesionale, etc. ale persoanei. În cazul meu nu a fost inaptitudine, ci abuz și privare de libertate. În cazul unor universuri sau medii concentraționare sau de temniță/închisoare, cu atât mai mult complet nedrepte (vezi cazul Chateau d'If și alte povești, că oricum era vorba de contele de Monte Cristo), ca în cazul meu (sistemul psihiatric este, după cum se știe, același lucru, dar eu nu realizam aceasta)- este evident că e indicat ca persoana să se centreze zilnic pe exterior, nu pe suferința sa, ci pe conținuturi intelectuale oarecare, de la artimetică la geografie, pe idei sau înlănțuiri de imagini oarecare, pe lucruri frumoase sau dragi, pe lucruri utile altora oricât de puțin, care deci oferă satisfacție în viață, sau cel puțin pe activități motorii oarecare, gimnastică sau muncă în casă sau în curte/grădină etc., bucurându-se de fiecare clipă și apreciind la maximum contracția și relaxarea diferitelor grupe de mușchi, aerul proaspăt, culorile etc. Așadar, cât mai puțină autoanaliză, nu chiar deloc, mai ales dacă individul este inteligent și evident a înțeles totul despre sine demult. Acum, să fim drepți. Fiind inteligentă, bineînțeles că știam acestea de mai sus, dar oamenii răi care m-au persecutat au făcut tot posibilul încă din 1984 ca să îmi reducă viața cu forța, fără nicio greșeală din partea mea, la acele componente care duc la prăbușirea vieții în durere și tristețe sau cel puțin în reflecții legate de sine și de parcursul propriei vieți, prin tăierea componentei efectorii și a relațiilor cu alții în totalitate, cu forța. Chiar și azi de exemplu au inventat că au omorât un bătrân care locuiește în apropiere (nu știu dacă e adevărat) findcă am vorbit chiar numai câteva cuvinte cu el în magazinul lui, fiindcă ei vor ca nimeni să nu știe cum sunt eu în realitate și ei să poată minți cum vor poporul sau poporul să poată minți cum vrea despre mine. Cum toată viața nimeni nu a vorbit despre mine, în afară de câteva cuvinte câteva persoane și e mult de când am avut singura mea ieșire în lume ca profesoară la liceu (2003-2005), ei pot să se scalde în minciună și fantezie după plac. Și era vorba de niște experți și oameni cu mecanism psihic extrem de infect și crud, care nu precupețeau nimic ca să mă distrugă și să creeze tot calvarul cu putință, exploatând tot ce putea fi logic legat de suferința omului bun și complet nevinovat.

Mai aveți puțină răbdare, că nu am terminat tot ce era important de spus legat de ce am acum de spus. (se pare că iar am fost otrăvită, sau boala datorată otrăvii s-a agravat, niște nebuni au intrat peste mine cu întrebarea dacă am încercat vreodată alcool, ceea ce era exclus)

(din nou au intrat cei care spun că, de-a lungul secolelor, a fost vorba mereu de câte o femeie singură nevinovată masacrată, lovită, persecutată, închisă etc. ca mine și despre care toți au mințit întodeauna, deși ele nu au făcut niciun rău, deși nu au fost nebune etc. ???)

7.05.23
Aseară m-au masacrat înfiorător și eu va trebui deci să renunț la vechile medicamente și să le iau din nou pe cele noi, chit că fac pipi pe mine și nici nu mă simt prea bine. Aceasta din cauză că echipa de medici de la ultima mea internare a înlocuit ceea ce luam înainte și mă obligă să iau ce mi se dă. Azi au intrat călăii mei ca să mă lovească de dimineață, cu diverse cuvinte, după ce o vreme, în spital și după externare, au fost tăcuți, nu au mai spus nimic. Ideile lor sunt aceleași, anume că trebuie să mă omoare ca să nu moară ei, sau că toți așteaptă și vor să înnebunesc, sau că toți vor să evite ca oamenii să înțeleagă că ei au torturat așa monstruos un om așa bun și nevinovat. Începusem ieri să explic un ultim lucru, m-au întrerupt după ce am scris o parte mică, voi termina azi și apoi voi închide complet internetul. Oricum este greșit faptul că toți ați hotărât să mă omorâți sau să mă faceți nebună, cum spun ei, dar nu am cum să vă conving - absolut tot ce am povestit e adevărul, nu e și nu a fost altceva niciodată. Ei spun iar că oamenii mă omoară fiindcă pur și simplu nu le place de mine. Etc. Începusem deci să scriu despre modul în care ei distrug viața victimei prin eliminarea cu forța a componentei efectorii, de output și forțarea întoarcerii energiei psihice către sine și am explicat cum sistemul psihic al individului încearcă, automat sau voluntar, să se echilibreze, să se dezvolte, să lupte cu solipsismul și solitudinea, inerente oricărei mari suferințe și nedreptăți. Voi continua să scriu despre mecanismele prin care omul, în particular eu sau alt martir sau om izolat se cunoaște pe sine dar cunoaște și lumea în general, de la sine. Despre ceva ce s-a întâmplat în sens concret și mereu se întâmplă la fel, inclusiv în viața altora.

Mă refer pe scurt din nou la anumite aspecte ceva mai complicat de înțeles pentru cei care nu le cunosc sau care au o mai slabă capacitate de abstractizare și generalizare, de înțelegere a unor mecanisme mai mari, societale, de fundamentare filozofică chiar a cunoașterii și relației speciale a omului cu lumea - voi încerca să mă mențin în cadrul unei argumentări cât mai solide, aproape de esența concretă, obiectivă, ca să nu credeți ce ar putea spune proștii sau răuvoitorii, anume că mă îmbăt cu vorbe mari, că e salată de cuvinte goale de sens sau un fel de megalomanie lipsită de adevăr sau sens.

La un moment dat în trecutul îndepărtat, Irina Vișoiu, colega mea din clasa a 8-a, s-a referit la filmul Blow-up din 1966, nu mai știu exact ce a evidențiat sau ce mi-a spus despre acel film, trezindu-mi mirarea. În vremurile acelea îndepărtate din luminoasa mea copilărie (căci am fost totuși dintre cei mai fericiți copii, cum am mai explicat) era obiceiul ca la un cinematograf special, ca un fel de anticariat pentru ”a 7-a artă”, căci odinioară filmele erau așa zis artistice, ceea ce în prezent mi se pare că s-a uitat, cel puțin parțial, datorită recentelor evoluții ale ”audiovizualului”. Nu îmi pot aminti de ce Irina îmi vorbea despre acel film sau în ce context, dar îmi amintesc că și eu am văzut filmul (poate împreună cu Irina?) și că aveam o părere foarte bună despre Irina ca intelectual și de aceea m-a mirat că o impresionase ceva din acel film, care mi se părea doar un alt fel de film polițist, dar nu ceva interesant din punct de vedere intelectual, artistic. Irina nu m-a dezamăgit aproape niciodată, atunci a fost poate singura dată sau una din cele puține de acest gen, fiindcă eram prea tânără să înțeleg adevărul și sensul mai profund, semnificația reală a acelui schimb de informație.

Deoarece acest model de actualizare a sinelui unei persoane (și eu și Irina de fapt) se produce mereu la fel de-a lungul vieții active social a unei persoane, insist să explic. Este vorba de autodezvăluire, autodeschidere, înflorire a sensului ascuns al unei vieți, care astfel se recunoaște pe sine. Acest lucru rezultă mereu din relația omului cu lumea, inclusiv din relația sau dialogul cu alți oameni. Dar și din relația solitară a omului cu lumea. Acel schimb de informații cu Irina s-a integrat după mulți ani în viața mea și și-a revelat sensul complex, de călăuză a mea în autocunoaștere și înțelegere a lumii ca întreg. Acel lucru, în mod inconștient, m-a ghidat să înțeleg o parte din adevărul despre viața mea și martiriul meu îndelungat. În sens concret s-a legat de pozele vechi ale familiei mele și pozele mele din copilărie, încă din prima copilărie, pe care le-am postat pe acest blog. Eu am înțeles abia în timp ce scriam acest blog o parte din povestea însăilată de familie și restul lumii încă de când eram copil, parțial prin mistere legate de trecut sau care apăreau mascate în poze. În filmul mai sus menționat un fotograf amator descoperă întâmplător adevărul despre o crimă (parcă era asasinat politic) prin mărirea ca dimensiune a unui detaliu ce părea bizar în niște fotografii, deci devine martorul care înțelege ceva ce nu ”trebuia” să înțeleagă și este apoi ținta unor acte violente, cu scopul mușamalizării acelui incident. Nu întâmplător, în spiritul timpului din ultimele decenii, au fost la modă și au făcut valuri cărți cu substrat polițist și pretenții de artă cum au fost Numele trandafirului de Umberto Eco, sau, mai recent, Codul lui da Vinci și altele, considerate mai puțin reușite. Eu am mărit ”întâmplător” deci fotografiile mele de familie și am descoperit atât mistere ciudate, abia ghicite sau descifrate, legate de familia tatei, care nici nu era tatăl meu, și pe care mamaia mi le arăta adesea în albumul ei vechi, cât și faptul că la nunta mamei s-a întâmplat ceva rău, sau faptul că fotografiile cu mine, începând cu cea din scutece, au fost modificate, mistificate direct pe film - mâzgălite - de pildă aura palidă din jurul capului meu de bebeluș, dar și pumnișorul mâzgălit grosier cu o nuanță de ceva ce părea roșu în alb-negru. Apoi, întreaga copilărie, cu excepția unor poze din alte surse, sprâncenele șterse, în timp ce mi se spunea că Mona Lisa nu are sprâncene etc. Fiece om se află într-o țesătură strânsă de relații și semnificații și ele se dezvăluie intelectului, ase oglindesc ca sens sau semnificație de la sine, ca prin developarea unui film fotografic odinioară. Această țesătură conține în sine legi ale țeserii la nivelul întregului univers, fiindcă absolut cert fiecare om este un microcosmos, și conține în sine și legătura cu restul lumii, ca pe o cheie sau cod al țesăturii. Să nu uităm că îndemnul ”cunoaște-te pe tine însuți” conține în sine un alt adevăr - faptul că prin cunoașterea de sine omul accede de fapt la cunoaștere universală. Este adevărul tot ce spun și mai am de spus, nu a fost așa doar în cazul meu. Această cunoaștere de sine nu e un imperativ sau un ideal dezirabil, ci mai degrabă este inițiată de la sine, în mod automat, neintenționat, de către sistemul biopsihosocial, al personalității individului. În viața mea aproape fiecare lucru a fost ca acea remarcă a Irinei - câte o pioneză pentru mai târziu, pentru a decodifica, a înțelege mai târziu altceva. Și am înțeles mai tot ce putea fi înțeles. Nu este vorba doar de sintagme, ci se ajunge la codificare complexă prin cuvinte individuale și, în ultimă instanță, la importanța clară a fiecărei silabe - aceasta în condițiile în care nu am citit încă Wittgenstein sau filosofia limbajului în general. De asemenea trebuie să ne gândim la interlingvistică și la funcția de simbol sau semn a celorlalte lucruri în afara cuvintelor. Da, e foarte simplu, în cazul meu e puțin trist, fiindcă am fost exclusă din viața activă aproape complet, fiind obligată la izolare viața întreagă și fiindu-mi atacată, lovită clar și intenționat memoria, munca mea de o viață în lectură și înțelegere a celor citite, bucuria gândirii și emoțiile bune. Inputul vieții mele a fost maximizat prin autoanaliză, contemplare, decodificare multiplă, deci înțelegere pe mai multe planuri a vieții mele, și chiar lectură atât cât am putut - iar outputul a fost minimizat la maximum prin izolare forțată - absolut nimeni nu îmi scrie măcar la mulți ani de Anul Nou și nu am avut decât câteva convorbiri telefonice mai importante, cu sens de relație cu alții toată viața, demult. Oricum când eram profesoară la liceu nimeni nu mă căuta la telefon și nici eu nu aveam pe cine, ceea ce părea de la sine înțeles pentru toți și normal în viața mea de când eram copil. Practic și scrisul poeziilor este un output mai degrabă contemplativ și introvert, mai mult un alt fel de descoperire de sine pentru mințile novice, cum am fost și eu. Acum e oarecum altfel, am progresat în autocunoaștere, dar nu am mai scris, acum aș fi în mai mare măsură stăpâna condeiului meu, adică aș ști cel puțin mai clar ce înseamnă conectarea prin scris la lume, aș avea de ales între grade diferite de sinceritate a conexiunii verbale, dar aș ști că întotdeauna există ceva care mă trădează drept ceea ce nu sunt, drept ceea ce nu intenționez să scriu, fiindcă nu pot controla întreg sistemul sociolingvistic prin care funcționez verbal și eu. Acest lucru pe care nu l-aș putea controla ar fi prezent fie că aș scrie ceva sincer afectiv, fie că aș impune o anumită tehnică sau ton literar.

Revin la povestirea despre mine. Ceea ce s-a întâmplat cu mine, ceea ce am transcris și eu parțial pe acest blog, a fost, adesea, ceva ce cobora parcă din realismul magic al lui Marquez, romancierul, sau din povestirile fantastice ale lui Borges, sau parcă eram judecată pentru o vină de vrăjitorie - cu toate angaralele datorate prejudecăților oamenilor de rând. Din această cauză a fost clar că, la fel cu alți pacienți psihiatrici inocenți, nevinovați, trebuia să tac, să nu fac publice anumite aspecte evident legate de domeniul parapsihologiei, care ar fi fost volens nolens pretext pentru izolarea mea, pentru închiderea psihiatrică și tratamentul respectiv (chiar dacă nu era vorba de dezechilibrul meu psihic) și pentru ideile delirante și ura proștilor la adresa mea. Așadar mă adresez acum celor care cunosc și înțeleg această relație a unor pacienți psihiatrici cu parapsihologia, celor care înțeleg metafora ”cărții de nisip” a lui Borges, care știu că realismul magic este într-adevăr realism, care nu au prejudecăți și știu să privească dincolo de convenții. În afară de ideea Irinei despre care am scris mai sus au fost nenumărate alte idei ale altora care mi-au revelat adevărul despre mine și despre lume - și totdată am înțeles că și ceilalți oameni inteligenți, ca și mine, înțelegeau locul lor în lume în același mod, câteodată prin conduita sau cuvintele mele. Relațiile strict unilaterale, univoce, sunt inexistente. Cu toții suntem țesuți în interiorul materiei și sistemului social prin dependențe multiple. Lovirea, rănirea sau uciderea unui om duce în mod limpede la lovirea altor lucruri din mediul lui înconjurător, din întreg cosmosul, din aproape în aproape. Prin urmare nu am notat în acest blog multe din nenumăratele aspecte oarecum paranormale (pentru proști) din viața mea. Dar am notat din când în când, ceea ce poate părea ciudat pentru cei care nu le înțeleg. Pacienții psihiatrici sunt respinși și izolați, dar aceste fenomene mai ciudate apar și în viața altor intelectuali, și nu înseamnă boală psihică - diferența este că oamenii tineri și izolați nu înțeleg totul la începutul vieții lor și acordă mai multă atenție sinelui lor, cad în autoanaliză exagerată, sunt obligați să acorde atenție vieții lor prin izolarea forțată și lipsa activității, integrării sociale, și o parte din aceste fenomene sunt chiar induse de situația dificilă și nedreaptă în care se află individul.

În afară de ideile exprimate de alți oameni - ceva destul de rar în viața mea izolată - am descoperit lucruri adevărate despre mine prin diverse semne din mediul încojurător. Adică am decodificat, descifrat, cum am povestit. Nimic nu e întâmplător acolo unde există istorie și istoriografie - în ultimă instanță memorie. Am citit cărți și astfel m-am descoperit pe mine și restul lumii. Am citit și orașul și străzile ca pe o carte de piatră și sticlă. Am înțeles mai mult din integrarea mea psihică în lume. Astfel s-au legat ceea ce apărea ulterior drept cartierul armenesc și cel evreiesc din București lângă sau în care locuiam cu biserica armenească din apropiere despre care vorbea mamaia mea adesea, cu datele de la intrarea bisericii care se potriveau cu datele nașterii mele și ziua sfintei Hristina la ortodocși, cu istoria lor, cu clopotele trase puternic acolo când m-am dus - fără să fiu vinovată de acest lucru - la revoluția din 1989. La fel, cum am mai menționat, am observat numeroase detalii, pe care nu prea le-am notat, din motivele expuse mai sus, prin care părți din viața mea erau legate de București și de alte locuri și oameni din România, uneori de numele lor, alteori de fapte din viața lor. Cum ar fi faptul că toate bancnotele actuale de exemplu erau strâns legate de lucruri din viața mea, cum am explicat, cum ar fi că cele patru statui de la Universitate așezate în șir reprezentau personalitățile eponime ale liceelor absolvite de mine, mama și tata, plus Heliade Rădulescu, legat ce-i drept de mai puține lucruri din viața mea, cum ar fi revoluția din 89 și încă câteva. Am descoperit treptat legătura mea cu spirite creatoare, fundamental legate de cultura românească, precum Lucian Blaga (cel mai mult, inclusiv prin detaliile înscrise în cărțile lui de memorialistică, dumnezeu știe dacă el le-a scris cu adevărat exact așa cum am citit eu), dar și alți giganți din cultura sau istoria pe care le-am asimilat, așa cum le învățasem. Lucian Blaga a ocupat un loc aparte în viața mea prin numeroase coincidențe și afinități, fapt marcat de cadoul primit de la nași de ziua mea, când am împlinit 12 ani - un volum de poezii de Blaga. Astfel am înțeles că, din aproape în aproape, un individ este legat psihic de întreg sistemul psihosocial în care se află și astfel respiră istorie și istoricitate. În afară de nenumăratele trepte concrete pe care le-am urcat sau coborât - pentru a-l parafraza pe Blaga, în existența mea ”întru mister și pentru revelare” (foarte sugestivă expresie pentru parcursul spiritual al cuiva) am trăit astfel de semne revelatoare și de altă natură, prin care întreaga existență vie și schimbătoare, nu doar cărțile și orașul, a fost, în mod firesc, o carte de nisip pentru mine, pe care am început să o descifrez, să o înțeleg. Am putea spune că fiece lucru concret, material, care și-a dezvăluit sensul legat strâns de viața mea a fost pregătit de înaintemergători, de generațiile anterioare. Sau și de conspirația, nu întotdeauna benefică, a unor minți contemporane.

Dar sunt și lucruri care se trăiesc zilnic și pe care, ca individ singur mai ales, le-am înțeles treptat - cum ar fi de exemplu faptul că orice gând are ecou în lumea concretă, materială - că în mine rezonează deci viitorul, nu doar trecutul. Am explicat parcă faptul că, la vârsta de 17 ani, am observat prima oară că trupul meu întreg, ființa mea întreagă, cu suflet și minte cu tot, este ca un fel de semn de carte în marea carte a vieții mele. Iar cineva mă citește, sau mă scrie, sau mă deschide și mă închide. Cum adică? De exemplu, prin deschiderea stranie a cărților, lucru aparent magic sau mistic care m-a înspăimântat la început, fapt pentru care i-am întors spatele și mulți ani m-am ferit de ceva similar. Poate că ați citit totuși despre faptul că în vechime oamenii deschideau Biblia sau vreunul din puținele romane tipărite și citite în număr mare odinioară (rudimentul mass-mediei de azi), cu scopul de a se informa care sunt sorții, favorabili sau nu - în felul în care încercau să vadă auguri, auspicii sau haruspicii în antichitate. În funcție de locul unde se deschidea cartea, cifre sau cuvinte, unii își planificau următoarea acțiune. Am mai explicat cele de mai jos, chiar dacă par scoase dintr-un roman sf. Am observat deci la un moment dat că dicționarul sau un roman în trei volume pe care nici nu îl citisem mi s-a deschis brusc, întâmplător, din joacă practic, la un cuvânt pe care îl auzisem sau gândisem, sau care era mai important pentru mine în acea zi, într-un fel sau în altul. Potrivirea mi s-a părut fantastică - mi s-a întâmplat adesea, fiindcă presupunea ca acel cineva care îmi deschidea cartea să cunoască acea carte cuvânt cu cuvânt, dar și textura, densitatea și greutatea hârtiei și felul meu de a o deschide, timpii de latență, reacția fiecărui nervuleț sau fiecărei fibre musculare inervate și modul meu caracteristic și particular de a deschide întâmplător cartea, astfel încât eu funcționam ca un braț de picup, ca un om cu electrozi pe scoarța cerebrală și care astfel acționează după propria voință un braț mecanic fin acordat. Poate că cineva care mă știa cum crescusem, trup și suflet, zi de zi, timp de peste 17 ani, mă acționa, mă trăia fibră cu fibră, clipă cu clipă. Știu, pare incredibil și nici nu am pretenția să credeți, dar vă asigur că faptul că povestesc și cred că aceste lucruri așa au fost nu e simptom psihiatric. Este adevărat că pare mai credibil ca o carte să se deschidă întâmplător la ceva ce urmează să fie real, deci la viitor, dar nu la un cuvânt legat de trecut, căci pare magie inexplicabilă. Este adevărat că uneori și așa mi s-a deschis cartea, la un cuvânt legat de ceva ce tocmai urma să se întâmple, ceva devenea deci realitate după ce intrase pe poarta conștiinței mele. Ceea ce însemna că ”mașinăria” cu care eram conectată era un lucru complex și puternic pe care eu nu îl puteam înțelege, fapt pentru care nu i-am mai acordat atenție mai mult timp. Acum v-am spus adevărul, dvs. alegeți dacă mă credeți sau nu, poate totuși m-am înșelat - am avut nenumărate exemple pe care nu le-am notat sau analizat, dată fiind situația mea precară. Repet, am fost doar un semn de carte și uneori dumnezeu sau spiritul lumii ca sistem global răsfoia și viața mea, dar și a altora, cu scopul ”facerii și prefacerii laolaltă”, ca să notez dintr-o poezie a mea de foarte demult. Nu doar cartea tipărită sau mass-media sau internetul au această funcție în lume, ci și alte moduri de interacțiune a individului cu realitatea. Să nu uităm niciodată că individul, mai cu seamă intelectualul, interacționează cu mass-media, nu e doar spectator pasiv, întotdeauna există o relație bilaterală, deoarece suntem sisteme deschise, bioelectromagnetice, nu trăim sub clopote de sticlă. Totul e o carte de nisip. Datorită faptului că am fost izolată toată viața nu știu precis dacă există sau nu și care sunt diferențele între bărbați și femei din acest punct de vedere.

Acum, voi scrie chiar ultimul corolar important (am mai scris aceasta, dar mai incomplet) a tot ce am notat aici și a tot ce am notat de-a lungul anilor pe blog. Poate că ați citit cu atenție ceea ce am notat în această ultimă postare. Am scris clar că nu susțin cu certitudine aceste ultime considerații despre aceste aspecte paranormale ale vieții mele. Am scris că poate că m-am înșelat, datorită diverselor dificultăți de viață și torturii. Am scris că nu încerc să vă conving de aceste lucruri și că sunt prea incredibile pentru ca oamenii realiști să le creadă și că e ”decizia” dvs. să le credeți sau nu. Este foarte important totuși să adaug din nou ceva important. Am spus că diagnosticul și ideile despre diverși pacienți psihiatrici se leagă de fenomene paranormale – aceasta e un lucru deja scris de alții și explicat. Ideea logică, dar cu fundament slab, e că acești pacienți, datorită condiției lor morbide, datorită psihicului lor modificat sau tarat de boală, e firesc să trăiască anumite aspecte paranormale ale realității – ceea ce, în viziunea unora, justifică intervenția terapeutică și chiar izolarea persoanei respective. Cu alte cuvinte, unii consideră poate că e normal ca eu să percep anumite aspecte paranormale datorită suferinței psihice prin care am trecut, fie pentru că psihicul meu e defect sau obosit și ele se produc din această cauză, fie pentru că eu percep modificat realitatea în care de fapt nu există acele fenomene paranormale. Mărturisind, cu multă reticență și tardiv adevărul despre aceste aspecte, am oferit deci un pretext pentru cei care m-au maltratat și m-au respins de a mă respinge și maltrata în continuare și de a crede că ei nu pot să pună bază pe spusele mele, pe adevărul revelat de mine despre viața mea. Mai simplu spus, prin aceste aspecte ei pot spune că nu am credibilitate, că sunt nebună de legat și că ei au motiv să creadă deci că tot ce am spus despre viața mea, sau mare parte, e minciună sau autoînșelare și la fel și implorările mele de a fi acceptată cât de cât în societate nu merită să fie ascultate. Pe de altă parte, lor nu le convine adevărul spus de mine și au mințit evident că nu tot ce am povestit e adevărul. Repet, tot ce am povestit e adevărat și am avut dovezi pentru tot ce am notat, chiar înainte să scriu câte ceva despre aceste aspecte paranormale, incredibile, din viața mea. Puteți crede sau nu, dar eu cred că nu era nevoie să fiu omorâtă și că puteam fi cât de cât acceptată chiar dacă am scris tot adevărul, și despre fenomene mai ciudate și despre mine, chiar dacă nu credeți acest adevăr. Ei zic că nu și că toți mint sau au mințit despre mine. Repet, am fost mereu logică și sceptică și admit că, în anumite momente stresante, mă puteam înșela asupra realității sau fenomenelor mai ciudate din viața mea. Subliniez că faptul că am perceput anumite aspecte paranormale nu înseamnă că eram sau sunt bolnavă psihic și puteam fi acceptată sau lăsată în pace chiar dacă am explicat aceste lucruri – eram și încă sunt în stare de diverse lucruri bune și nu dăunez altora. Absolut cert sunt un om responsabil, chiar dacă cineva poate să deschidă orice carte cum dorește, prin mine. Foarte mulți oameni au fost acceptați deși au scris într-o formă sau alta despre aceste fenomene (chiar și un profesor din facultate, care a predat un curs despre parapsihologie, Dan Seracu, care a scris și despre fenomenul deschiderii miraculoase a cărților) - și eu sunt ca ei, un om lucid și inteligent și nu am fost ”nebună” în sensul în care cred proștii. Tot restul lucrurilor de pe blogul meu, din trecutul meu sau din jurnalul zilnic, sunt sau au fost adevărul și sunt lucruri normale, și ei în mod real au spus că toți vor să mor fiindcă vor să ascundă acel adevăr și să mintă în continuare că aș fi nebună. Poate că puteau să mă lase în pace, poate că puteau spune că am perceput greșit realitatea, atâta tot, fără implicații negative asupra altora sau a mea. Nu era necesar să fiu lovită și omorâtă și acesta e un lucru rău. E adevărul că am fost torturată și otrăvită și izolată zeci de ani și puteam dovedi tot. Și acum, repet, le-am dat din nou pretext ca proștii să creadă că sunt nebună sau că e minciună ce am notat pe blog, fiindcă am avut percepții modificate, dar în mod real încă sunt un om normal și pot evita deschiderea cărților, dacă așa vreau. Am spus că am fost conectată la o ”mașinărie” extrem de puternică și complexă, sau cel puțin la logosul sau spiritul universal, cum de fapt sunt toți oamenii, fiecare în felul lui, cu atât mai clar acum, în perioada unei globalizări ”digitale”, informatizate, perioadă în care apare clar realitatea ”virtuală” comună. Acest lucru a fost poate înțeles greșit – unii spun că oamenii m-au tot lovit și nu m-au acceptat și m-au izolat din cauză că vor să lovească și să distrugă acel spirit cu care am fost în conexiune. Sau acea conexiune însăși. Sau fiindcă vor ca el să fie în relație cu altă ”paredră”, nu cu mine. Repet, nu știu cu certitudine ce este el, dar știu că, dacă există cu adevărat, el e imposibil de distrus și nu e nici de dorit acest lucru. El nu e un zeu sau nemuritor sau ”superman” (această idee e legată de mitul supraomului, inclusiv la Nietzsche) oarecare, el este ceva mult mai înalt, puternic etc. Distrugându-mă pe mine ei nu au cum să îl distrugă, el se ascunde logic între zei sau genii poate, dar e altceva, repet, dacă există cu adevărat. Repet, nu cer nimic imposibil și mulțumesc lui dumnezeu pentru puținul din viața mea, pentru faptul că o am măcar pe mama și un colțișor cu iarbă verde, cărți și muzică.

Iată de pildă un exemplu de asociere de azi, 10.05.24. Mergând în oraș azi la medicul de familie cu transportul interurban am zărit întâmplător un afiș pe marginea drumului - fenomen mediatic - cu Fuego - Paul Surugiu - și m-am oprit puțin cu gândul asupra acelui afiș și a numelui interpretului. Am venit după mai multe ore acasă și am rătăcit un pic de internet, singură ca întotdeauna, încă sperând, verificând zilnic cutiile poștale electronice, mereu goale sau numai cu reclame și factura de telefon, cu care comunic doar cu mama, uneori dintr-o cameră în alta. Rătăcind ”întâmplător” pe site-ul unei librării online, libris.ro sau la cărturesti.ro sau la elefant.ro, am deschis întâmplător pagina cărții RAO Lotte la Weimar de Thomas Mann și am citit întâmplător prima pagină și acolo am găsit imediat cuvântul surugiu, cu sensul de vizitiu. Acesta e mecanismul cel mai simplu, nu mai explic cum se întâmplă, destul de des, astfel de fenomene de buclă informațională, nu știu exact numele lor. Este posibil și ca unii să schimbe brusc pe tot internetul cuvintele unor cărți, imediat ce le accesez eu, cu scopul de a crea legătură cu fenomene psihice din viața mea, dar, din experiența mea cu astfel de fenomene, cred că se produc de la sine, prin automatisme sau fenomene subconștiente ale propriului meu sistem psihic și eventual ale întregului sistem, cum mi s-a întâmplat de multe ori, având în vedere calitatea mea de semn de carte despre care am scris mai sus. Apare ca probabil ca individul în această situație să fie ghidat subconștient de mai multe spirite conexe care îi vor distrugerea sau doar să îl manipuleze. Sunt și alte lucruri care contează - din păcate sunt complet izolată și sunt real omorâtă sau lovită, regret că nu am avut măcar 4-5 oameni în prezent în viața mea, dar probabil că nu pot oferi nimic util și nimeni nu are nevoie de mine, acum e prea târziu pentru viață poate... Eu nu am urmărit de zeci de ani aproape deloc televiziunea sau radioul, nici măcar programe de muzică clasică. Iar la youtube mă uit rar - asta nu înseamnă că nu am viață psihică personală și conexiune firească cu psihismul global.

Poate că veți spune că nu e un lucru normal faptul că unii oameni mă manipulează subconștient așa cum am explicat - în afară de inexplicabila manipulare perfectă a cărților sau altor lucruri complicate - uneori și altele - în care probabil nu credeți sau nu tot și credeți că m-am înșelat parțial. Ar însemna, repet, ca aceia care deschid cărțile să le știe cuvânt cu cuvânt pe dinafară și nu numai și totodată să îmi cunoască trupul și sufletul în cele mai mici detalii. Cam greu de imaginat. În rest, în ce privește alte conexiuni informaționale, nu e normal și e rău să fii manipulat astfel, dar agresivitatea este a altora și nu a mea, anormalitatea de asemenea este a altora, nu a mea și este complet fără motiv, fără să îi provoc, în timp ce adevărul despre mine întârzie și toți cei de peste mintea mea spun mereu că nu va fi niciodată, că poporul întreg crede că eu sunt altceva și de aceea nu îi oprește pe intelectualii care de fapt mă omoară sau e de acord cu aceia care îmi vor răul, fiindcă toți cred minciuni despre mine.

Diagnosticul meu de diabet

Azi, 27.09.22, tocmai am venit de la medicul meu de familie. După ce am așteptat aproape o oră, deși eram programată la ora 15.30 (așa cum așteptam mereu la psihiatrie, așa e metoda terapeutică și unii intrau peste mintea mea cu ideea că nu pot să...), mi-a dat diagnosticul de diabet fiindcă am făcut analize sangvine și am avut valoarea glicemiei de 147, în timp ce restul valorilor au ieșit bine, inclusiv analiza urinei - și mi-a dat o trimitere la un medic diabetolog. Puțin crescute trigliceridele și colesterolul. Să notez lucrurile cu care am fost împroșcată în continuare, azi. Nu sunt gândurile mele, sunt ale lor, în afară de ceea ce explic eu.
1. ei spun că medicul meu de familie nu a înțeles adevărul.
2. în 3 ani moare, chiar dacă urmează tratament.
3. te-au condamnat oficial la moarte - și totuși, dacă citiți acest blog cu atenție, veți vedea că am fost un om foarte bun și inteligent mereu și în plus am fost un om perfect și chiar nu am greșit nimic, în ciuda faptului că am fost monstruos torturată. Din păcate singura mea dovadă este acest blog și celelalte, fiindcă am fost cu adevărat izolată cu forța din 84, deși puteam fi un om util. Sigur nu am greșit nimic, darmite ceva să fiu condamnată.
4. trebuie să înțelegi că trebuie să te omorâm, fiindcă nu putem face un întreg popor de râs pentru tine. Cum adică ar fi fost de râs dacă nu mă omoarau?! La fel spuneau și când locuiam în oraș. Sau dacă mă lăsau să împlinesc destinul meu intelectual dacă nu mă otrăveau.
5. poporul nu te vrea - aud asta de mii de ori, deși poporul nu știe absolut nimic despre mine. Cum adică nu mă vrea? Cum adică un om nu e vrut - că doar nu am fost politician! Sunt și am fost un intelectual normal, chiar inteligent și oricine ar fi fost în locul meu ar fi trecut prin aceleași cazne, fără greșeală fiind. Nu este normal ca oamenii să fie omorâți și persecutați fără vină, în niciun caz fiindcă poporul nu îi ”vrea”.
6. este cancer pancreatic, dar ei spun diabet ca să ascundă adevărul.
7. este posibil ca prin diagnosticul de diabet ei să acopere faptul că sunt otrăvită și voi fi în continuare, chiar dacă voi lua tratament, ceea ce creează diferite simptome - unii spun că cele mai multe boli sunt de fapt datorate otrăvii și simptomele sunt efecte directe ale otrăvii, fiindcă oamenii trebuie să și moară. De asemenea pot fi lovită de medici, care mereu s-au purtat agresiv cu mine și oricum fără respect - o mare parte din ei, am povestit deja. Și oricum psihiatrii mințeau evident, deși nu am greșit nimic și nu am avut tulburări delirante etc., cum mint ei.
8. dacă nu iau tratament, dacă refuz, atunci ei pot să otrăvească chiar mai rău, fiindcă astfel au acoperire.
9. data trecută când am fost la medicul de familie, i-am spus despre acest blog al meu de memorii și am adăugat adevărul că tot ce am notat e adevărul și că nu am greșit nimic - dar nu știu dacă a citit, nu i-am dat adresa precisă. Oricum, medicul de familie este singura mea relație în afară de mama și este o nonrelație, adică este o relație medic-pacient, iar relația cu mama e foarte dificilă, după tot ce mi-a făcut și fiind chinuită de ea și în prezent, deși eu nu am lovit-o niciodată. Întreaga mea viață am mai avut doar încă câteva contacte cu alți oameni, și acelea demult. Este monstruos și foarte greu, am fost izolată cu forța, fiind totuși un om de valoare. Azi ea îmi spune că e diabet, deci aceasta e relația interpersonală cu ea.
10. medicul m-a întrebat totuși azi ce simptome am și am explicat că aproape exclusiv digestive și ea a zis că pot fi induse de diabet. Setea, specifică diabetului, o am doar noaptea și nu în fiece noapte, extrem de redusă față de anii precedenți, când beam peste 10 litri zilnic ades și beam și ziua. Atunci simptomele au fost declanșate clar de otravă, am avut și dovezi clare și au apărut brusc. La fel mi se umflau picioarele mult de tot și brusc, chiar înainte de 40 de ani și am avut clar tromboză venoasă profundă. Fenomenele de neuropatie grave din anii trecuți s-au diminuat aproape la zero. În urma plângerilor mele repetate la medicul de familie, ea m-a trimis la diabetologie - am și acum dovezile scrise - în diverși ani și analizele de hemoglobină glicozilată au ieșit la limită prima oară și mi s-a spus că am prediabet și foarte bune după câțiva ani. Am avut mulți ani la rând valori imense la trigliceride, și, abia într-un târziu, medicul cardiolog mi-a prescris, pe lîngă lipantilul prescris de medicul de familie, Omacor de două ori pe zi, ceea ce a dus la normalizarea valorilor sangvine - din păcate însă, după aceea, medicul de familie mi-a scos Omacorul, în ciuda temerilor mele justificate și rugăminții mele - acum probate de ultimele rezultate. În ce privește glicemia, nu am mai avut niciodată valori așa mari, aveam în general în jur de 110, dar rezultatul și limitele variază de la un laborator la altul. Singura valoare monstruoasă de-a lungul anilor, în afară de această glicemie, a fost valoare de mii de unități a prolactinei, pentru care nu mi s-a prescris nimic.
11. toate simptomele mele din prezent sunt următoarele - meteorism, ca întotdeauna din jurul anului 2000, când, spun ei, au început să mă otrăvească, durere în dreapta (ficat), accentuată de mese, durere în stânga subcostal, la fel, dureri localizate în diverse locuri ale abdomenului, inferior și superior, la fel - accentuate de mese. Dar, simptomele digestive care m-au determinat să merg la analize și la medic au debutat brusc pe la 1 septembrie, după ce a trecut canicula - greață zilnic, deși nu am mai avut greață în trecut decât rar - simptom care s-a remis de câteva zile, durere în întreg abdomenul, dar cu precădere supraombilical, durere și disconfort care au apărut zilnic (în trecut nu au fost deloc), cam la 2 ore și jumătate după ce consumam hrană sau peste noapte și dimineața- și niciun simptom nu apărea dacă nu mâncam. În același timp, s-a agravat dificultatea eliminării scaunului, aproape mereu defecația aproape imposibilă și scaunul fragmentat în porții extrem de mici, chiar dacă e moale. Toate aceste simptome au ținut 2-3 săptămâni și m-am dus la medic, adică nu au mai trecut după o zi-două, ca în trecut. Ei spun că mi s-a dat otravă foarte multă, nu știu dacă așa este - dar de 3-4 zile toate simptomele s-au diminuat. De 2 zile am din nou fierbințeală în obraji. Tensiunea este normală. Simptomele cardiace agravate pe caniculă s-au remis. Continuu să am dureri mari inghinal, atât în dreapta cât și în stânga, dar ceva mai reduse în ultimele zile. Dureri de cap extrem de rar, suportabile. Dureri de ochi adesea. Dureri osteoarticulare, rar. Cam asta e tot.

ei spun că i-au îndobitocit pe toți, încât toți au ajuns să aibă delir politic legat de mine??? Unul zice acum că toată povestea cu diabetul e o schemă a rușilor??
Cu alte cuvinte, nu poți avea scaun aproape total și, în loc de vreun sfat - și pentru restul problemelor digestive, ți se dă diagnostic de diabet. Cât despre sete și urinat frecvent, chipurile simptome de diabet, cum zice medicul, ele s-au petrecut numai de câteva zile, și nu de mult, înainte de analize, abia puteam urina, rar și foarte puțin, aproape toată vara, cât a fost caniculă. M-am hotărât să nu merg la diabetolog deocamdată, nu mai am deloc încredere.
28.09.22
Azi a început iar durerea de burtă după ce m-am trezit, dar nu foarte puternic, mai mult disconfort și greață ușoară.
Ei spun că eu nu pot înțelege că sunt total nevinovată și ei mă omoară crezând că am greșit ceva (??!)- oare ce puteau ei inventa, deși am fost izolată din 84? poate că au inventat că am greșit ceva neintenționat, inconștient, sau că am uitat, dar așa ceva e absurd! nici proștii nu ar crede, ar fi evident calomnie și mistificare - cum să omori pe cineva pentru ceva invizibil, despre care fabulează alți oameni eventual, oameni care nici nu cunosc victima, în condițiile în care nimeni a întrebat-o nimic?! E ca și cum ai fi extrem de sigur că există marțieni deși nu i-ai văzut, nu i-ai contactat, nu i-ai filmat etc și ai omorî pe cei ”bănuiți” că au legătură cu marțienii. Apoi, se poate dovedi chiar că am fost mereu la fel ca azi, un om bun și inteligent și normal, cu autocontrol bun - toți oamenii inteligenți sunt buni, consider eu, deci dragoste pentru viață și oameni am avut, cum să fi greșit ceva?

28.09.22
ei spun că am cancer pancreatic, nu diabet, dar medicii nu vor să recunoască, fiindcă ei nu vor să recunoască nimic despre mine (și oricum mor)??? Îmi amintesc din nou de vorbele acelei femei monstruoase în mintea mea - spunea, de fiecare dată când începeam să slăbesc și să mă simt mai bine, că e o nenorocire dacă reușesc, ce se fac ei dacă lumea înțelege adevărul, că trebuie să mă omoare neapărat, că trebuie să mor înecată în osânză (altul),că este exclus să mă accepte și toți spun că singurul motiv pentru care sunt omorâtă e faptul că oamenii au mințit despre mine, deci am fost astfel tratată drept obiect toată viața, inclusiv prin faptul că mă omoară, fiind un om încă în stare de lucruri bune pentru alții. Oricum, cancerul pancreatic nu duce neapărat la pierderea din greutate.

Aparent fără legătură cu restul, ei spun iar că mama e un om monstruos de rău, încât nimeni nu crede adevărul - cineva sau ea tocmai mă lovise la baza creierului - după ce eu am rugat-o a mia oară să nu mă mai toace la cap zilnic cu ideea că trebuie să mănânc - uneori am mâncat de scârba faptului că ea mă bate la cap cu mâncarea de zeci de ori pe zi uneori - sau măcar de 4-5 ori. Mâncarea îmi face mult rău și am puține haine în care mai încap la cele 130 kilograme sau cam așa ceva. Ea s-a rățoit la mine după rugămintea mea și apoi m-a lovit la creier, așa cum a lovit de față cu mine câinii, încât schelălăiau sau mureau. Mama nu bea multă apă, dar face pipi de multe ori pe zi cu ușa la baie deschisă, la mine apa trece în țesuturi.

ei spun că cei care nu spun adevărul și tăinuiesc sunt oricum omorâți și idealul e să spui adaevărul, dar în așa fel încât să creadă proștii - eu nu aveam cum așa ceva, fiindcă adevărul e extrem de monstruos și proștii nu pot crede, oricum ai spune - și eu nu am avut cui spune oricum
ei zic că eu nu sunt tratată normal de medici fiindcă oamenii nu vor să mă accepte, crezând că sunt altceva decât sunt ??! Cum să crezi că un om e altceva, din moment ce omul acela e evident izolat? ei spun că toți o cred pe mama și mama minte de îngheață apele.???

29.09.22
Azi am sunat timp de o oră la biroul care oferă informații despre cardurile sociale și nu răspund - ajutor de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru persoanele cu venit mic, în rândul cărora mă aflucu pensia de 1000 lei, ajutor oferit în tichete pentru produse alimentare în 4 tranșe egale. Mi s-a virat prima tranșă pe 3 august a.c. și urmează să primesc încă trei tranșe de 250 lei. Am văzut în mass-media și pe site-ul acestui minister că banii trebuiau să fie deja virați și acum e penultima zi a lunii, deci am sunat să mă informez. Nu răspunde nimeni. Am văzut o coincidență interesantă - prima persoană care apare ca director are numele Ancuța Condurache, persoană pe care nu o cunosc, dar cineva cu același nume a apărut la barul lui Flori și Nicu din apropiere, pretinzând că mă cunoaște de când eram mică - la scurt timp după ce m-am mutat în Voluntari. Nu am văzut-o niciodată și nu a făcut parte dintre relațiile mele. Poate ea mă știa, nu știu cum. Ulterior am observat că ea își construiește o casă vecină cu barul, și construcția trenează de câțiva ani - acum un idiot inventează că eu nu am primit banii datorită corupției, respectiv acestei persoane, ceea ce bineînțeles că nu cred. Mama a inventat că au descoperit că eu am bani în bancă - din moștenire, necesari pentru diverse nevoi, și chipurile de aceea nu mi se dau banii - așa e mama, mereu spune lucruri rele de aceste gen și aberații. Am trimis un email, poate îmi vor răspunde, sau poate a doua tranșă urmează mai târziu.

Acum mi-am adus aminte - în urmă cu mai mulți ani, pe vremea când Carmen era asistentă la psihiatrie, am chemat odată salvarea în zori, fiindu-mi foarte rău. Probabil otrava - dar nu mâncasem mult seara. Ei au măsurat pe loc glicemia mea și au găsit circa 160-170 - și au spus că la valori așa mici (!) ale glicemiei nu mă primește niciun spital să mă ajute și au plecat, deși răul era probabil din alte cauze. Ulterior mi-am mai făcut analize de mai multe ori și niciodată nu au ieșit valori mari, ba chiar au ieșit valori normale. Carmen venise la mine și făcea pe cerberul. Ei spun din nou că oamenii și-au bătut monstruos joc de mine, fiindcă ei cred că eu am greșit ceva și eu sunt absolut nevinovată. ???!

30.09.22
Am fost azi până la Gheață. Copiii, destul de mici, și-au bătut iar joc de mine pe stradă. Ei au zis mereu că copiii sunt mințiți și ei despre mine. Bine, dar de atât de mulți ani, de când eram în oraș în blocul trei, încontinuu m-au înjurat și împroșcat pe stradă. Numai că, în oraș, mă împroșcau și adulții pe stradă, iar în Voluntari numai puțin și-au dat ei arama pe față, mai ales bețivii, cerșetorii, cei foarte săraci. Aici mai mult copiii și mă întrebam ce au putut să îi mintă încât mă chinuiesc de atâția ani și mai ales copiii. Unii spun că copiii nu au fost doar mințiți despre mine, ci au mințit și ei la rândul lor despre mine.??? Ei zic mereu că am fost un om prea bun sau extrem de bun - dar oamenii, deși stau cu icoanele lângă ei, cred răul despre mine.??? Mi se pare ciudat, eu nu am crezut răul despre nimeni, dimpotrivă, încă din copilărie aveam tendința să cred binele despre oameni pe care nu îi cunoșteam. E adevărul - unul zice acum că nu este. Eu evident eram izolată din 84 și astfel oricine putea gândi logic că nimeni nu știe nimic despre mine. Unul m-a împroșcat că Europa îi presează să mă omoare.??? Izolarea e din 84, nu de după moartea tatei, implor din nou în genunchi... Am început să am tendința să cred ce spun ei, că oamenii au mințit despre mine, din moment ce psihiatrii și familia mințeau așa de clar. Există și oameni răi. Eu nu am mințit niciodată. Probabil, spun eu, ideea e că oamenii nu suportă faptul că îi domin intelectual, crezând probabil că sunt nebună, deci trebuie să mă omoare, fiind mai deșteaptă ca ei - ei bine, nu am fost niciodată nebună și se comite o eroare gravă. Ei spun că un bărbat monstruos nu suportă faptul că sunt mai deșteaptă ca el și mă omoară. Nu cred. Nu știu la ce se referă.
2.10.22
Boala digestivă s-a agravat brusc la începutul lunii septembrie - unii spuneau că ar fi și acum otravă, în apă. Nu știu sigur. Și azi mi-a fost rău, durere ușoară și greață. Arsura feței din nou. Nu mănânc, dar dacă otrava chiar este în apă... eu nu sunt Isus sau Moise să stau fără apă. Ei spun din nou că mama e complet nebună. Alții insistă din nou că toți oamenii sunt nebuni și că mă omoară deși nu am greșit nimic. Din nou aceeași idee că eu sunt cel mai bun om și mama cel mai monstruos și proștii cred invers.??? Ei spun că m-au ”târnosit” (???) de sute de ori și tot nu au reușit să mă distrugă etc. deși nu am dăunat nimănui și nu am greșit nimic. Mama mi-a făcut o scenă cu pretextul că nu mi-a trecut prin cap să îi cumpăr fructe, deși avem în casă alte alimente. Am omis să notez un fapt ciudat din Voluntari, în afară de înghesuiala de dughene de coafor și frizer. În preajma hotelului din apropiere se adună adesea peste 20 de mașini - parcate în șir sau în fața hotelului - nu pot bănui de ce, e absurd să fie nunți și nu par așa ceva, cele mai multe sunt cu număr de București. Poate iar se adună ca să mă lovească, cum făceau peste tot, deși nu am lovit pe nimeni. Nu am de unde ști. Mă doare uneori și tibia piciorului drept, mereu în același punct, nu contează... Eu nu sunt un om obsedat de suferință, dar ei comit o crimă reală și e greșit, chiar ceva rău, oricine ar fi spus adevărul, eu aș fi spus chiar dacă nu ar fi fost vorba de mine. Și oricum m-au forțat. Azi am așteptat din nou mult la autobuz - un lucru început și repetat des din copilărie - și am venit cu multă aglomerație și oameni murdari lângă mine, ca adesea. Strada mea e micuță și cu case puține - acum au construit 6 unde a fost omorât bătrânul acela singur - și totuși adesea vin multe mașini în fața curții mele, fiindcă aici s-a înființat o sală micuță pentru gimnastică-dans cu copii - cu probleme, spune mama, eu nu știu ce este. Ei spun că eu nu am înțeles că minciunile sunt despre mine și de aceea mă omoară ???!Că sunt un om excepțional și bun și ei au mințit că sunt scroafă ??! etc. Iar ideea că absolut toți (cine?) au mințit și de aceea toți vor să mor. Iar au început să delireze - că România a fost cumpărată de niște porci infecți, care vor să mă omoare. Aiureli. Nimeni nu are niciun motiv să mă omoare - mai citiți odată tot blogul, nu am mințit și nici greșit nimic. Chiar am fost un om de valoare - e drept că complet izolată și tânără în ordinea lumii.
3.10.22
Cum spuneau și altădată, ei repetă că oamenii pur și simplu nu pot crede adevărul, fiindcă au fost mințiți prea mult timp despre mine. ”They simply didn't understand the truth”, spun alții din nou în engleză. Nenorocirea e că toți continuă să mintă, spun ei. Oamenii buni au devenit toți sclavii celor răi, de aceea nimeni nu te acceptă. ??? cred că motivul e altul. Alții zic iar că oamenii cred că eu sunt sursa răului în lume, când, de fapt, eu nici nu cunosc tehnici de lovire sau omorâre a altora (în afară de efectul rău al îngânării altora, descoperit în anii 2017-18 de abia), prin urmare nici nu puteam lovi sau omorî, nici nu puteam transmite cuiva acele tehnici de distrugere și nu puteam nici măcar să mă apăr. Nici inconștient nu am făcut nimic rău, dar ei tot zic că oamenii au făcut mereu aceeași crimă, în ciuda adevărului.???

4.10.22
Ei spun că am fost "găsită" vinovată - ce naiba?! Am fost un om inteligent și încă sunt - cum să fiu vinovată și de ce lucru? Nu aveau cum să mă găsească vinovată, fiindcă nu există în memoria mea și nici în memoria altora ceva rău făcut de mine - dacă ar fi fost, atunci ar fi putut lovi, dar așa ei mă otrăvesc, așa spun ei, din nou. Am fost un om limpede și bun și încă sunt, nu aveam cum să judec greșit și nu am lovit pe nimeni - mi-au promis genul acesta de greșeală și nedreptate asupra mea de când eram copil, dar a fost evident că am fost izolată cu forța și închisă din 84 - cum ar putea cineva crede ceva rău? unii spun că oamenii au înțeles greșit ceva din viața mea - dar nu vor să spună ce. Ei spun că sunt cel mai bun om cu putință și proștii au fost îndobitociți că sunt un om rău.??? Ei zic din nou că eu nu pot înțelege că întreaga lume crede că eu sunt altceva decât sunt, fiindcă așa li s-a spus.??

7.10.22
Aseară mi-am dat seama că eram răcită/gripă. Am luat un theraflu la pliculeț și dimineața nu aveam nimic - apoi, în cursul zilei de ieri, starea mea s-a agravat aproape brusc și am avut strănut repetat, durere de cap, rinoree abundentă, dureri în gât - și azi - și tuse dureroasă. Am continuat cu theraflu, cred că în 1-2 zile trece, e mai bine puțin. Am fost expusă la microbi - în autobuz oameni care tușeau, la medicul de familie acum o săptămână, când mi-am făcut vaccin antigripal și nu am pus masca cumpărată de la Help Net de la o arăboaică fiindcă mirosea urât a lapte stricat. De asemenea la dentist asistentul medicului avea nasul înfundat, își sufla nasul sau tușea, nu îmi amintesc ce. Totodată, acum câteva zile, mama a venit să vorbească cu mine și, când eu am gura căscată, ea se apleacă ceva mai mult și îmi tușește în gură - mă enervez și îi spun: de ce faci mereu așa? (de mai multe ori mi-a tușit în gură și eu chiar m-am îmbolnăvit ulterior) - ea zice că nu știe, că e bolnavă și se se simte rău! Și proștii probabil cred că era inconștientă. Repet, mi-a mai făcut așa.
9.10.22
Boala infecțioasă respiratorie - nu știu exact ce este - s-a mai ameliorat, cu tratament, dar încă tușesc etc. Acum e relativ bine. Mă întrebam oare cine sau ce a creat viața - exact ce pare necesar și logic pe pământ - ceva rezistent și totuși fragil, supus schimbării și mai util decât oțelul fără moarte, fiindcă stă în slujba echilibrului dinamic al planetei? pentru menținerea parametrilor fizici, chimici - temperatura, poli magnetici, etc. este nevoie de viață și de moarte... oare mă înșel? oare e viața defectul unui mecanism imperfect? sau miracolul care îi permite perpetuarea? minunea vie, atât de bio-electromagnetică... poate ea este cheia ceasului planetei. Oricum un lucru e clar - nu era nevoie să mă omoare nimeni și nici să mă tortureze așa monstruos. și conștiința omului, cine a creat-o? cine ne oglindește prin mii de frânturi de oglinzi fiecare proces psihic? Restul oamenilor, da, însă poate și restul lumii vii. Și poate și altceva.
10.10.22
Boala mea s-a agravat din nou.
11.10.22
Una din ideile des repetate - că eu nu pot înțelege, dar, deși adevărul a fost limpede ca lumina zilei, oamenii au înnebunit și cred răul despre mine. Și că sunt așa nebuni încât cred că eu am mințit în ceea ce am povestit pe blog.???!

9 august 2022

mă uitam din la porcăria scrisă de psiholog când am fost internată în spitalul de psihiatrie ultima oară (în 2016 )- totul minciună, și ansamblul și detaliile - v-am mai arătat.
printre altele a scris că am halucinații auditive imperative - probabil că se referă la aceste gânduri ale altora asupra mea - dar absolut niciodată nu am auzit voci, cum se spune în psihiatrie, este doar un fenomen ciudat, evident telepatic, dar probabil că și telepatia de acest gen, fără sunet, e considerată halucinație - în plus nu m-a întrebat nimeni, nici psihologul, nimic despre asta - dar e evident că e vorba de gândurile altora, nu ale mele
ceea ce mai e de adăugat e că nu am pereceput aceste gânduri în mod sigur înainte de moartea tatei în 2005 - și psihiatrii tot așa mințeau, încă din 1992
totodată nimeni nu mi-a făcut anamneză, au scris din ideile lor
cei din gândul meu azi spun că eu am fost condamnată, deși nu am greșit nimic, și de aceea mint psihologii așa ??? Dar de ce nu e atunci adevărul, că nu am greșit nimic?
eu am avut un șoc exact de două ori, câte o secundă - am perceput ca sunet vocea mamei care spunea de departe ”tu ești?” și doar atât și vocea asistentei psihiatrice care spunea tot un cuvânt sau două, nu mai țin minte ce, cred că numele meu, Cristina, dar pe fata ei o cheamă tot Cristina - și aceste două mici halucinații au fost singurele și au fost în ultimii câțiva ani, niciodată înainte de 2018-2019. Mai jos minciuna unui om ticălos despre mine în 2016:

Citiți cu atenție blogul meu și veți vedea că totul e minciună - ce spun psihologii și psihiatrii - ba chiar la prima vedere puteți vedea că e minciună. Eu nu am spus nimic din ce mințea ea și nici nu m-a întrebat nimic și nu am vorbit altceva. Singura ei întrebare a fost cum mă împac cu divinitatea. Am fost un om inteligent și nu aveam cum să spun că profesorul zicea că pot să fiu sclava lui etc. Numai pe acest blog am scris adevărul - că mi se pare că condiția mea socială a fost de sclavie mutilantă, mai rău ca în cărți, fără legătură cu vreun profesor și am dreptate. Nu aveam cum să folosesc verbul a jecmăni și doar pe blog am spus adevărul ce putea fi dovedit și era clar și concret, că rudele m-au chinuit și mi-au și luat din banii de moștenire pentru ei, am explicat cum. Dar nu am scris în acest mod, probabil că nu a citit. De asemenea nu am fost niciodată agresivă, întreaga viață etc. Totul e minciună și delir al psihologului în mod clar, căci e un fel de delir al ei, chiar dacă face intenționat și conștient răul. Nu am avut întreaga viață tulburări ale gândirii sau delir, cea ce puteam ușor dovedi și nu am efectuat niciun test sau chestionar. Nu am fost niciodată iritabilă. Despre personalitatea mea nu avea de unde să știe ceva nimeni. Nu am avut niciodată episoade psihotice, am fost mereu la fel, dovedibil, și nici nu am fost încontinuu psihotică.

mai jos perioadele mele de internare până în 2006 - am mai fost internată o dată sau de două ori până în 2007 și apoi în 2016. Ei au mai modificat perioadele în fișa clinică, dacă nu mă înșel, pentru a ascunde faptul că eram ținută foarte mult în spital, dar nimeni nu îmi făcea nicio anamneză, ei zic că așa se procedează. Se pare că în 2005 toamna nu am fost internată, dar mama mi-a luat concediu medical, așa cum am povestit - din păcate nu am fost inspirată să iau pastilele, căci mi-aș fi revenit și nu aș fi pierdut locul de muncă din învățământ eventual, numai că eu eram foarte șocată după povestea cu radio Europa, când m-au invadat prima oară cu gânduri străine și rele.

alții spun că nu se procedează așa și că pe mine m-au măcelărit în loc să mă trateze ??! Dar nu aveau ce să "trateze", mereu am fost un om normal. Nu doar ca gândire, ci și în rest. ei zic că porcii au inventat că eu aș fi amnezică, deși nu au nicio dovadă și eu nu am uitat nimic din întreaga viață, în afară de detalii insignifiante - se poate dovedi că nu aveam cum să uit.
Repet, ca să fie clar și am complet dreptate - eu am fost mereu om normal și inteligent și bun - oamenii m-au izolat total și greșit de la 13 ani. Eu nu am avut niciodată tulburare psihică în sens de tulburare a memoriei, gândirii, atenției, somnului, afectivității, ci doar o tulburare psihosomatică, adică f_tul la care se referă ei (și psihosexuală mai demult), care se datorează violenței altora și rejecției complete, total nemeritate și tratamentului psihiatric invaziv - această tulburare psihosomatică se asociază cu dependența de medicamente psihotrope, altfel psihicul meu e perfect normal. Niciodată nu am avut delir, oamenii inteligenți absolut sigur nu pot delira. Psihologii și psihiatrii, cu câteva excepții de oameni închiși la psihiatrie în tinerețe cu forța, sunt considerați inteligenți, deci au dreptul legal să judece pacienții. Toți pacienții sunt considerați proști - eu puteam dovedi că nu eram proastă, dar ei așa mă tratau, și astfel mințeau că eram delirantă, deși eram om bun și fără pată.
Ei spun că (și nici măcar ei nu sunt tulburarea mea psihică) oamenii au inventat, fără să aibă vreun motiv, că eu sunt altceva decât par, deși nimeni nu a vorbit cu mine măcar - o viață întreagă - și sunt complet izolată.
Unii chiar spun că nebunii au inventat că nu am fost complet singură toată viața (??)

încă o fantezie morbidă a lor, probabil că vor să vă păcălească că eu am inventat așa ceva, conștient sau nu, ca să mă apăr, când de fapt ei sunt autorii - ei spun că sistemul psihiatric, adică distrugerea creierelor pacienților, se poate realiza sau funcționează numai dacă adevărul, realitatea despre pacient, corespunde cu acuzațiile care i se aduc - în cazul în care pacientul e total nevinovat, susțin ei, creierul pacientului nu poate fi distrus ??? realitatea e alta, ei chiar mi-au torturat creierul și distrus parțial intelectul, poate insesizabil, dar am fost un om inteligent și au avut deci cum să lovească mult timp - cred că și proștii pot înțelege ce am scris aici, dar sunt ceva mai inteligentă încă decât ce am scris, căci am scris să fie clar pentru toți

10 august 2022
iar m-au lovit în cap foarte puternic, încât pentru a treia oară zilele acestea, am uitat dacă am luat medicamentele - cele de inimă sunt importante, dar nu pot risca să le iau de două ori, sunt periculoase în doză mare - eu nu am uitat să iau medicamentele decât dimineața, fiiindcă ei numai dimineața mă pot lovi puternic ca să uit - cei de peste mintea mea spun că e încă o tentativă a unora de a mă omorî -ei nu au mai făcut așa decât o dată sau de două ori în trecut și acum de trei ori în câteva zile! Seara nu am uitat niciodată. Când mă trezesc e relativ bine și apoi ei lovesc și adorm din nou, uitând dacă am luat medicamentele. Ei mai spun că așa sunt omorâte babele - dar pe mine nu trebuiau să mă omoare și abia peste 5 ani încep să fiu babă.
îmi voi lua alte măsuri de prevedere - voi pune un bilet cu datele calendaristice în punga de medicamente și voi bifa imediat ce iau medicația
10.08.22
Unul dintre vecinii din Voluntari, care nu m-a salutat de câteva ori, azi m-a salutat.
11.08.22
De sute sau mii de ori ei mă împroașcă cu aceeași idee - că toți oamenii cred că eu sunt altcineva și eu sunt de fapt eu ?!!
Normal că sunt eu, dar ei nu cunosc acest eu, absolut nimeni nu a vorbit cu mine și asta încă nu era de ajuns - trebuia ca cineva să aibă o relație oarecare nu mine, nu sexuală, fie femeie, fie bărbat - o relație colegială, de prietenie, de rudenie etc.
Dat fiind faptul că nimeni nu e cu mine și nici nu a fost deloc în trecut, nu e posibil ca vreun intelectual să creadă că sunt altcineva sau altceva. Cum adică altceva sau altcineva? Ei spun că nimeni nu a vrut să se bage în viața mea, dar de fapt nimeni nu a vrut să mă accepte, să fie adevărul și să am dreptul la muncă și la studii.

deși am fost un om inteligent și adaptabil, deși nu am greșit nimic și nu am avut defecte și nu mi-au lipsit virtuțile și calitățile diverse, deși am suferit tortură și izolare timp de 38 de ani și am fost și un om înțelept, cu relativ bună cunoaștere de sine și chiar de lume, deși nu am făcut niciun rău, deși nu aș fi făcut nici în ruptul capului, deși meritam dreptul la muncă și chiar la studii, ei continuă să fie obsedați de distrugerea mea, ca și acum 17 ani și toți acești ani, ba chiar dinainte, dacă ne luăm după fapte
ei repetă că mi-au ras creierul în cele mai mici detalii și tot nu reușesc să mă distrugă ?????

12.08.22
Iar au început - au ideea că proștii cred că eu sunt manipulată de alții, adică nebună și proastă, și de aceea mă evită și sunt și omorâtă, dar, spun ei, dacă oamenii ar înțelege că eu manipulez pe alții, m-ar omorî imediat - este exact invers, dacă ar fi adevărul, nu ar mai avea nimeni interesul să mă omoare - fiindcă absolut sigur am fost un om respectabil și perfect normal, bun și inteligent întotdeauna, deci nu au motive să îmi facă rău ... cât despre termenul manipulare, este exagerat și e pentru proști, căci este bine ca unii oameni să gândească mai corect, mai iute, mai puternic, sau doar altfel, așa e posibil miracolul vieții și morții și organizarea sistemică a universului - dar, cum vedeți, aceste persoane mă tratează drept proastă fără motiv, căci, dacă ele ar fi înțeles adevărul, atunci nu mi-ar fi aruncat aceste idei. De fapt manipularea e un termen mai restrâns referitor la intelect, și se referă mai ales la dirijarea comportamentului altora cu scop definit, ceea ce nu e cazul meu sau al altora prin intermediul meu, cum cred nebunii eventual. Dacă vreodată aveți teama că vă manipulează cineva, atunci puteți gândi corect că e ceva normal. Și eu la fel.
În plus, dacă ar fi fost măcar adevărul despre mine, aș fi avut drepturile cerute o viață întreagă și nimeni nu ar fi avut interesul să mă omoare pentru ascunderea adevărului, cum spun ei mereu. Problema legată de unii proști e că ei nu îi suportă pe cei inteligenți, în schimb oamenii inteligenți îi apreciază și respectă și pe proști, căci și fără ei ar fi imposibilă lumea.

Iar au început - acum cu politica, să mă împroaște cu mizeria lor - ideea lor e că rușii au înțeles adevărul că, atât timp cât eu trăiesc, ei sunt total excluși - sunt oameni răi și proști cei care inventează - mă iertați că mai scriu din acestea.
Ei spun că datorită ștergerii repetate a creierului meu (memoria) și torturii asupra creierului meu - prin f_t și otravă - li s-au spălat lor creierele și sunt furioși etc.
Dar eu am fost un om perfect normal și inteligent agresat, violentat, fără vină - și problema aceasta a spălării creierului este aceeași pentru orice intelectual - oamenii trebuie doar educați că minciuna e ceva rău, că nu rezolvă nimic lovind oamenii puri și inteligenți - chiar tineri, și mai ales nevinovați.
Repet, eu am fost un om bun și normal dezvoltat și cu parcurs normal de viață - ceilalți au lovit doar - nu am avut și nu am nicio legătură cu politica, dar i-au păcălit pe unii proști probabil. Nu am avut nicio șansă și e vorba de crimă din 84.

Probleme medicale - CONCLUZII, partea a 15-a

Nu voi scrie un capitol exhaustiv de concluzii medicale și nici sistematic, fiindcă mi-e tare greu acum și mă grăbesc să termin blogul - voi comasa capitolele de fericire și devenire sau actualizare și astfel mai am de scris patru - sinuciderea, fericirea, eu și calitățile mele, și satul, renunțând la capitolul superfluu de rejecție socială. Voi posta doar unele poze, poate deja postate mai demult.

Aspectele medicale legate de viața mea le-am detailat în postările cu eticheta medicina. Acum cred că e foarte clar că am fost un om masacrat de medici. E adevărat că psihiatrii m-au masacrat fără să vorbească cu mine și apoi au scris minciuni în fișa clinică laolaltă cu psihologul la ultima internare. Mai rău este că am fost abuzată de personalul medical de alte specialități sau nu am primit diagnosticul adecvat - alte minciuni ale medicilor.

Notez doar câteva lucruri, toate adevărate - în 2018 la Urgență m-au chinuit cu punerea sondei urinare, fiindcă nu urinam, după ce au tras perdeaua și au intrat unii peste mintea mea cu ideea ”rahaturile medicilor, noi nu avem nicio vină” ”vă știți cu cancer?”. Apoi la Spitalul Sf. Ioan s-au purtat rău pacienții - bizar și făceau corp comun împotriva mea, poate știți cum fac ei, în timp ce unii intrau cu aberații despre profesorul Z peste mintea mea, ca și cum ei credeau bazaconii când eu nu mă gândisem la el niciodată (”Ana și Z se separă” etc.”) iar asistenta era îmbrăcată în negru și juca teatru de acoperire a medicului ca să nu pot să vorbesc cu ea, nu mi s-a dat nici în 2018 un sfat, cum am cerut, un ajutor. Apoi, ajungând la ginecologie, medicul, care semăna cu nefasta Vișoiu, a încuiat ușa și a executat o manevră extrem de dureroasă și oricum a spus că nu a putut colecta nimic, eu urlam de durere reală și își bătea joc că nu sunt cooperantă, țipa la mine și eu nu aveam vină, iar ea nici măcar nu mă avertiza de durerea ce va urma. La spitalul Monza, la CT abdomen și pelvis, mi-au dat rezultatul că totul e bine în afară de calculii din vezica biliară, iar ulterior medicul Horatiu Teodorescu de la clinica provita mi-a spus că ar trebui extrasă vezica, după ce mai înainte spunea că îmi trebuia acordul psihiatrului meu pentru colonoscopie și medicul psihiatru a ezitat mult până să mi-l dea - dar era ciudat că spitalul Monza a spus că nu am nimic, după toate că făcusem 3 sau 4 ecografii, care nu au ieșit bine.

Încă dinainte de 40 de ani mi se umfla burta imens periodic, mai ales atunci când eram otrăvită, chiar dacă eram obeză, totuși burta se umfla mult și mă simțem rău - inima și respirația erau dificile. La fel - umflarea picioarelor, dinainte de 40 de ani, uneori foarte tare, încât am chemat salvarea și nici ei nu mi-au dat sfat util, după ce doar un medic a dat diagnosticul corect de tromboză venoasă (profundă). M-am plâns medicului de familie de nenumărate ori, fără rezultat. Totuși mi s-au făcut analizele sangvine și de urină din când în când și de obicei ieșeau bine, încât medicul spunea că nu am nimic - ceea ce mie nu mi se pare normal, practic am cerut ajutorul și nu am primit, căci medicul trebuie în primul rănd să se ia după semne și simptome, nu după analize.

Rezultate mari am avut mereu la trigliceride și o dată imense valori de mii de unități la prolactină, cum se vede în poze și am întrebat dacă nu există antidot și medicul de familie a spus că nu, din moment ce nu se cunosc cauzele. Am cerut mereu ajutorul sau un sfat măcar, în zadar. Nu am greșit nimic toată viața. În 2017 am fost la policlinica unde merg la psihiatrie la medic și am făcut analize dar nu mi s-a comunicat rezultatul pentru hormonii tiroidieni. Mama în prezent face terapie pentru hipotiroidie, mie nu mi s-a dat nimic, nici sfat, în afară de recomandarea de la diabetologie să țin regim, în 2017, la sfârșitul anului. Tot la policlininca Vitan am fost la un medic cardiolog, mai mult neoficial și mi-a dat medicație bună, dar fără diagnostic, respectiv concor, coreflux și pentoxiretard - care mi-au rezolvat o parte din probleme, dar cam târziu, la ani după ce apăruseră. Medicul de familie, Pană Monica, îmi dăduse doar Tertensif, deși nu avusesem tensiune crescută niciodată, și nu mă trimisese la cardiolog și eu eram copleșită de simptome. Medicul de familie a fost ca un Javert din Mizerabilii, iar eu bietul Jean, nevinovată.

În prezent mirosul scaunului s-a modificat, este extem de urât. Azi iar au intrat peste mine cu ideea că poporul nu mă vrea și de aceea mă omoară și când am întrebat de ce nu mă vrea, au zis că fiindcă au inventat minciuni despre mine și fiindcă nimeni nu crede adevărul.