despre referendumuri

Duminică - sfînta zi de duminică 26 mai - ies și eu la plimbare, ca omul cuminte.
Listă mare pe ușa unui bloc din apropiere.
Știu ce este, dar mă apropii totuși, fiindcă mereu e ceva interesant.
Ceva de combătut ar zice cei răi, ceva de înțeles și iubit ar zice alții. Adică faptul de a fi încă om, de a avea văz și auz, nu chiar într-un cătun cu 20 de oameni, ci undeva cu asfalturi, lăcașe de cult și cultură, farmacii și mașini și altele.
Listă mare, eu fără ochelari. Toți bandiții la zid. Zi de duminică frumoasă, însorită.
Fenomenul politic la scară națională, scară de bloc.
Direct, în cîteva secunde - o zăresc, restul rîndurilor sînt ilizibile. Victorie! Am creierul funcțional, frumos și bine, dar ce ar zice domnii fără glagorie, care nu pricep că Mozart a cîntat excepțional de cînd era mic și că asta era la fel ca și fenomenele azi admirate al show-ul Got talent, adică toate erau lucruri bun și normale? Și eu la fel - sînt om bun și normal, slavă domnului - inteligentă. Ei, cei mulți, ar crede că sînt nebună, din moment ce spiritele au vrut să ochesc acel punct din listă dintr-odată, eu aș putea explica că e normalitatea, dar mi-ar lua exact 3 zile, ceea ce e normal, fiindcă eu nu am robot între creier și calculator ca să scriu sau să vorbesc deodată, așa cum au alții.
Ce credeți dvs. că am ochit deodată, din prima, pe sus numita listă? Scris mic și pierdută între alte străzi era...
da, strada Linotipului ! Dublă victorie! Ce faină e viața. Cu exact o săptămînă în urmă nu știam că acea stradă există și mă trezesc pe ea, din pedestră virtute și plăcere, mergînd desigur la Plumbuita - mînăstire durabilă și lăcaș sfînt.
Afiș electoral - am ales clar cu ochii mei slabi acum.
Sfînta duminică.

Eu nu sînt ca prietenii mei de facebook, care fac pe Gică contra dar sînt mereu Partidul Unic al fesbuchiștilor yes-mans. Yes-manii sacrificați, pe care eu îi plîng pentru misiunea lor istorică. Eu nu mă tem să îi combat, adică doar să spun adevărul, că practic nu combat și niic nu am visat să fiu cu cineva în dezacrod. E imposibil.
Zice astfel una dintre altețele d-lor, că, în ce privește referendumul pentru justiție cu 2 puncte să nu uităm că există cele 10 porunci și deci cei vinovați trebuie să plătească pentru ce au comis, că nu e normal să manifestăm toleranță și să ne creștem copiii acceptînd să fie grațiați indivizi corupți. Etc. Un adevărat display de intoleranță. Am încercat să înțeleg, fiindcă mi-era greu să înțeleg cum adică să votezi împotriva dreptului la grațiere/amnistie. Am găsit acest lucru pe internet ulterior. Din pură curiozitate pentru o asemenea aberație. Eu nu am mers la vot datorită condiției mele sociale de om incarcerat fără milă în tortură și izolare care mă rupe de procesul electoral de la 13 ani, din 1984, într-adevăr fără nicio greșeală întreaga viață, nici înainte și nici după 84. Oricum nu am avut nici bani de televizor în viață și sînt singură forțat. Bine că unii oameni au voce mai tare sau copii care se joacă. Mie chiar mi-ar fi prins bine o grațiere, sau sentimentul și rațiunea umanoidă a acesteia. Am văzut că doamna respectivă mai scria pe facebook, pentru a argumenta că e chipurile de acord cu acea aberație de referendum, și evident argumenta ca să pară în trend, fiindcă facebookul e pentru proști da mulți, nu pentru intelectuali, care cîteodată se mai sacrifică să facă munca de jos....după cum oricine știe. Poate de dragul binelui general al celor cu capul treaz, care au într-adevăr datoria să îi educe pe cei mai întunecați. Să îi stăpînească desigur pentru a cloci împreună lumina.
Îmi amintesc cu precizie că în copilărie mamaia care m-a crescut mi-a explicat despre referendum, deși atunci nu erau, dar știa din vremuri interbelice sau de război și tot ea, Dzeu să o ierte, îmi mai spunea că nu înțelege de ce oamenii aleg întotdeauna răul înaintea binelui, că ea asta nu a înțeles toată viața. Dzeu mi-e martor că ea era un om bun și vorbele acelea mi s-au împlîntat în inimă.
Nici eu nu prea știu cauza exactă.
În textul de susținere a referendumului al acelei doamne am mai găsit și referirea la cele 10 porunci și am priceput că aduce religia în discuție fiindcă creștinismul se bazează pe clemență și partea bună a umanității (în teorie), dar cînd e vorba de intoleranța pe care creștinii o tolerează, ne dăm bine cu rădăcinile din Vechiul Testament. Fiindcă sîntem oricum cu toții țestoase și avem teste psihologice și testamente și testicule. (De ziua psihologilor, spune dumneaei cu aparentă satisfacție)

Tocmai aici e țeasta mai tare - de fapt Dumnezeu poruncește să nu ucizi. Pricepeți domniile voastre aceste lucruri? El a dat porunci odinioară pentru a sprijini viața, nu moartea. Oamenii, în marea lor neștiință și ulterior marea mea iertare normală - adevărate - au încălcat față de mine frumușel toate acele 10 porunci, fiindcă dacă nu era așa - multe altele se povesteau. Eu nu aveam cum să îi împiedic să păcătuiască. Dumnezeu interzice a priori pedeapsa cu moartea, or, ce nevoie e să votezi pentru interzicerea grațierii unor nenorociți? Să te dovedești anticreștin, antidumnezeu? (menționez că de-a lungul vieții mele au mai fost de mult referendumuri și de fiecare dată unii intrau peste mintea mea cu ideea că oamenii votează de fapt să mă omoare și că sînt toți mințiți. Și că toți mint, că referendumul cu legea lustrației se referea la mine etc. așa ziceau gurile rele, mai ales cînd creștea mirosul de usturoi în casă la mine - pentru cine nu știe - arsenic pentru vii nu pentru strgoi, că părintele Arsenie Boca de aia avea nume jumătate italienesc, jumătate nu spun ce - ca să vă treziți la cele bune - și voi, tot pe dos mereu ați înțeles.)
Iar doamna de mai sus face propagandă antiumanitate, chiar dacă nu e vorba de un om anume.
Ca să nu mai spun că încă un lucru de aplaudat e faptul că s-a votat prin referendum o slăbire și mai mare a puterii guvernului - în probleme de justiție! Descentralizare care, laolaltă cu alte lucruri, întristează orice cetățean onest și rațional, dacă nu cumva o fi invers. Dacă nu cumva tot ce au ros cu colții pînă acum o fi fost altă măncare de pește.
Doamna respectivă chiar spune, în altă postare, că ea dezaprobă centralitatea și intelectul suveran sau stea deci feții cu stea în frunte sau în sfîărșit, ceva de genul acesta. De aici pînă la anarhie manifestă prin destabilizarea sau dărîmarea pilonilor de rezistență nu mai e mult și apoi vom cînta ”vom face altul pe rîu în jos”

Oricum, biata mea prietenă poate nu crede deloc ceea ce spune și e datoare, pentru calmarea spiritelor, să scrie așa. Nu o invidiez și știu că mila mea nu o poate ajuta. Mă gîndesc bine și știu că pamfletul meu nu o poate ajuta și nici lovi. Să mă ierte, o rog, dacă nu e așa.
Să nu uităm că nimeni nu e mai presus de lege - o vorbă care prinde bine la unii oameni răi. De ce? Fiindcă ei mereu se ascund în interpretarea greșită a bibliei, fiindcă ei mereu explică faptul că nu e posibil să avem stat de drept, dar caută cu dinadinsul să nu tindă măcar spre el, mai ales bazîndu-se pe interese partinice și nu pe principiile statului de drept cît de cît și cel mai adesea fiindcă ei ”scot” legi aberante din cutia scamatorului, într-un circ ciudat și trist. Există mai presus și celelalte legi morale cu adevărat, și din religie și alte coduri, pe care ei le încalcă și asta e rău, dar ei nu cunosc decît ideea pedepsei și nu îi pot înțelege pe cei ca mine. Nici moartă eu nu aș fi pedepsit pe cei care mi-au făcut rău și am dreptate și în această privință. Slavă să aducem domnului că oamenii au măcar nume și cod numeric personal.

(notă - pentru cei ce nu știu - statul de drept ar fi, utopic, un stat într-adevăr drept, și toată lumea știe ce înseamnă o lege dreaptă - un stat în care legile nu sînt alese democratic, adică de către adepții unor forțe partinice, este o noțiune dezvoltată și de Kant.)

24 mai 2019

Iar plouă puternic - averse din luna mai. Unii zic că plouă tare mereu fiindcă evident lumea nu mă acceptă și mă f_te. Eu nu știu dacă ploaia e din cauza f-tutului, ei zic că așa e. Eu nu șitu ce e f-tul, nimeni nu mi-a spus și nu pot ghici. Nu știu la ce simptom al meu se referă, că nu am mai fost violată sexual de la distanță de mult timp. Deci ei spun că e vorba de faptul că ies mulți oameni străini și mașini, uneori evident anormal, pe stradă în calea mea zilnic, ceea ce nu se întîmpla în tinerețea mea deloc. Ei implică fatpul că e vorba de un anume disconfort cerebral. Azi, de pildă, m-am trezit la ora 4 P.M, după ce am dormit aproape toată ziua. Ei spun din nou că eu nu am greșit absolut nimic toată viața și oamenii nu vor să mă accepte fiindcă nu suportă faptul că eu sînt total nevinovată și ei au greșit. ??? Nu înțeleg. Față de cine au greșit? Față de tine. Atunci de ce vor să mă omoare tot pe mine, cum spuneți voi? Ei nu vor să recunoască adevărul etc. vechea poveste.

18-22 mai 2019, zilele trecute

Iar au intrat unii în engleză peste mine, cu o idee veche - pot fi ei din orice nație: ”Nu va fi posibil niciodată, nici într-o mie de ani - ea a fost mereu cea mai bună”
?? Ce însemnă asta, am spus?
Ei de obicei nu răspund. Numai de cîteva ori au dat să răspundă în toată viața mea și numai unul dintre ei, acum 2 ani a dialogat cu mine în gînd. Azi mi-au răspuns pe ocolite că se pare că (dar eu nu cred, ei spun că e evident) că unii au creat un fel de mit negativ despre mine pentru a îi păcăli pe proști, inclusiv în limba engleză. Ei spun că acelea ”toate” la care se referă ăia sînt de fapt celelalte femei, care sînt mereu rele, în timp ce eu am fost mereu numai binele și din cauza aceasta am fost deasupra lor. (??) Ei zic că binele e mereu deasupra răului (adică eu !!) dar cei răi mereu sînt nemulțumiți etc. și lovesc mereu. Mi-au mai spus adesea că, fiind eu binele, ei au inventat mereu că eu eram răul, adică ceea ce erau celelalte femei. Mai spun ei că eu am fost puritatea și inocența absolute și numai binele și de aceea nici nu puteam bănui că ceilalți îmi vor răul sau că mint despre mine. Alții spuneau mai înainte că ei nici măcar acum, după atîția ani, nu au înțeles că eu am fost viața. Sau că eu le dau mereu viață și puterea și ei totuși mă lovesc mereu, fiindcă sînt proști. Etc.

Alții zic că eu, de-a lungul veacurilor, (?? adică cele care au fost martirizate înaintea mea) au fost mereu binele și perfecțiunea, dar oamenii mereu fac același lucru - inventează încontinuu minciuni și lucruri urîte și aberații și mă omoară. Alții sînt mai drastici - că de data asta dispare ultima șansă pentru nu știu ce lucru bun. Bun, acestea le-am mai spus, notînd ideile lor, au mai spus la fel de multe ori. Spun și eu din nou adevărul pe care l-am mai spus mereu: Mi se pare ciudat că, deși am fost evident izolată cu forța și singură aproape complet 35 de ani, deși evident un om bun și inteligent și sărac și singur, ei totuși au inventat încontinuu minciuni despre mine, nu pot înțelege cum pot unii să creadă aberații. Și încă ceva necesar de spus: aceste minciuni și aberații despre mine nu erau necesare în ordinea lumii și nu era necesar să fiu omorîtă. Foarte mulți par să creadă așa, dar nu era și nu e așa. Era simplu să fie adevărul, strictul necesar, cum am scris eu în rezumate succinte despre mine și aș fi fost liberă precis, adică mi s-ar fi dat dreptul la muncă (oricăt de umilă) și la studii (sau măcar la muncă) și nu m-ar fi otrăvit nimeni și nu s-ar fi întîmplat nimic rău pentru nimeni. Ar fi fost fericirea, eu am fost mereu, dovedibil, un om perfect normal. Să faci binele pentru un om bun nu duce niciodată, indiferent de orice, la lucruri rele sau necazuri în societate.

Un scenariu adesea repetat de ei, de mult timp:
”Tu nu ai fost numai cea mai bună dintre toate, ai fost totodată cea mai inteligentă.” ”Vor distruge absolut totul și, după ce vor distruge totul, vor vedea că nu se mai poate face nimic. Atunci se vor chinui să o ridice din nou și nu va mai fi posibil.”
Cum adică să mă ridice?
”Tu te ridici întotdeauna singură.”??
”Fugi de-aici că cine ar crede așa ceva?” mereu repetă asta, e o frază de-a nașului meu, Dzeu să îl ierte.
”Mă mir că nu i-e rușine.” ??
”tu nu ai avut nici cea mai mică greșeală toată viața și ei au fost mințiți că tu ai greșit adesea.” ??

”Tu ai fost cel mai bun om cu putință și ai atras cea mai mare ură cu putință, și știi de ce? Fiindcă au mințit depre tine. Cei inteligenți au mințit pe cei proști și aceia proști cred întrutotul minciunile idioților etc. Poporul nu are absolut nicio vină, (chiar dacă în final unuii dintre ei au înțeles cîte ceva, desigur nu mult). Ei au fost mințiți de intelectuali porci care vor să mori. Tu ești omorîtă dintr-un simplu și unic motiv: faptul că au mințit tocmai despre tine încontinuu și nu vrea niciunul să recunoască, toți preferă să mori. Tu ești singurul om nedreptățit clar.”
”Nu sînt de acord, aceia, puțini, care au mințit cunoscîndu-mă totuși, pe lîngă cei care au mințit doar prin conformism sau fiindcă nu au avut inteligență să înțeleagă ce e minicună și ce e adevăr și drept, sînt mai vinovați și, prin urmare, și ei sînt nedreptățiți - ei au numai ceeea ce e bun și eu din 84 sînt torturată zi de zi și nu am avut niciun drept, de la început.

20 mai
ordinea de zi: ciorbă de salată - în curînd
ordinea de după-masă: limba și literatura română, manual de liceu mai vechi, lectură
ordinea de seară: Chopin sau altceva, eventual
sper că nu veți crede că eu cred că vă interesează ce vreau să fac azi, dar totuși
ce frumoși și inteligenți și măieștri sînt totuși oamenii, ce frumos să vezi miracolul că pot face și drege ciorbe și fiecare lucrușor bine făcut - nu știu dacă cineva înțelege ce simt sau gîndesc, fiindcă e într-adevăr un miracol frumos - dar poate dvs. nu simțiți aceeași bucurie, care nu e narcisică, chiar dacă pare infantilă și nu are cum să fie niciodată ceva rău - e bine să privești lumea ca pe un miracol fantastic și frumos și să fii o parte asemenea ei - din păcate mereu am gîndit și simțit așa cu adevărat, a fost starea mea de a fi, dar oamenii m-au respins total, a fost o eroare

22 mai
aseară:
”vezi-ți de treabă, cum să fie adevărat? e vai de capul ei.”
și totuși, mereu a fost cum am spus eu și eram capabilă și de muncă și de studii, așa cum am spus; și această idee a mai fost spusă de ei asupra mea

”tu ești considerată ceva rău numai fiindcă unii au mințit despre tine.”

”geniile din clasa socială de jos sînt foarte rar acceptate și numai dacă sînt bărbați, femeile niciodată (decît dacă au bani și poziție socială)”

”deși adevărul e numai cum ai spus tu, oamenii cred cu totul altceva, ceva care nu are legătură cu viața ta.” ce??

Este adevărat că dacă dvs. și alții m-ar fi cunoscut, nu aș fi fost omorîtă și precis ar fi fost dreptate și aș fi fost acceptată să muncesc și să studiez. Absolut sigur. Ei spun mereu că, deși am fost binele curat, dvs. nu puteți vedea adevărul și credeți că am fost mereu sau uneori ceva rău. Dar eu nu aveam cum să obțin dreptul la muncă și la studii singură. E adevărat că am fost doar ce e bun, dar acestea trebuia să le cer, cum am și făcut mereu. Fără aceste lucruri nimeni nu avea cum să înțeleagă adevărul sau să mă cunoască și exact așa a fost. Am înțeles asta încă din 84.

Alții spun că dvs. credeți că situația mea e din cauză că am fost f_tă de toți (??) și de aceea sînt omorîtă, cînd, în realitate, totul e cum am spus eu - și nu trebuia să fiu omorîtă nici fiindcă am fost f-tă. Împărtășim aceleași valori ale binelui și frumosului și adevărului, zi de zi găsesc în postările dvs. exact viața mea sau gîndurile mele. Ceea ce e bun, nu ceea ce e rău, nu lucrurile prin care unii încearcă să mă lovească fără rost. Nu mai exemplific. Acest lucru nu se întîmplă fiindcă sînt nebună sau fiindcă am fost f-tă și nu se întîmplă deoarece dvs. îmi transmiteți inconștient acele gînduri sau imaginea obiectelor sau faptelor din viața dvs., ci fiindcă sîntem asemenea. Nu e nimic rău. Unii spun că dvs. sînteți doar părticele din viața mea, dar nu e așa. Alții cred că eu aș fi formată din părticele din viața dvs. și nici asta nu e adevărat, pot și dovedi. Sîntem la fel în ceea ce e bun prin forța împrejurărilor, trăim în aceeași cultură. Nu are rost să îmi doriți moartea cu ideea că veți fi liberi de influența mea sau cu alte idei drept pretext. E o idițoțenie să vrei moartea unui om bun. Sîntem oameni buni, dar eu sînt respinsă și de dvs. și de alții fără motiv. Nu cîștigă nimeni nimic prin moartea mea.

21 mai 2019

Mi se reproșează în gînd din cînd în cînd că eu nu am reușit să conving oamenii să nu mă omoare și să mă accepte. Este cît se poate de clar că nu aveam cum și nu înțeleg la cine se referă. Ce oameni? Evident am fost singură, izolată cu forța, nu aveam pe cine să conving. Și nu mi s-au dat din 84 dreptul la muncă și la studii, deși le meritam, deci nu aveam cum să conving pe nimeni. Eu am fost mereu exact cum sînt acum și nu aveam cum să greșesc, fiind un om inteligent. Este absolut imposibil ca oamenii peste un anumit nivel de inteligență să greșească și eu eram peste acel nivel. Pe cine să conving - aici, pe oamenii de pe facebook? Eu am cu dvs., cei de pe facebook care citesc postările mele, doar o relație distantă aproape defel relație și mereu am fost conștientă de acest lucru. Întreaga viață nu am ratat nicio șansă și nu am greșit nimic. Cum am mai explicat, a trebuit să spun în final și faptul că am fost un om perfect și cu atît mai mult nu trebuiau să mă omoare. Ei spun că dvs. nu credeți și că aveți ideea că eu am doar iluzia că am fost un om perfect, cînd de fapt am fost perfectă cu adevărat, fără să exagerez niciodată importanța acestui lucru. dar am fost izolată cu forța de aproape 35 de ani, fiind un om normal și nu mi s-a dat măcar dreptul de a munci, degeaba am fost perfectă.
Ceea ce voi scrie azi aici este și intelectualizare și raționalizare, dar și adevărul pur și mă rog sufletelor bune dintre dvs. să citească și cu sufletul - eu am avut întrutotul numai gînduri bune, dar am și simțit iubirea reală față de oameni, inclusiv față de dvs., și nu am crezut că mă vor omorî fără niciun motiv. Foarte mult am ținut la oameni, foarte mult am fost iubire și bunătate viața toată. Am fost și inteligentă, nu doar binele mereu.
Ei spun că dvs. nu mă percepeți așa cum sînt, ci cu totul altfel. Bine, replic eu, dar e imposibil. Cum să mă perceapă acei oameni de pe facebook, cînd de fapt nu comunică cu mine deloc și nu avem nimic în comun și nu mă cunosc deloc, absolut deloc?
Alții spun că dvs. aveți interesul ca oamenii să nu înțeleagă că otrava și celelalte torturi din viața mea sînt lucruri reale și că proștii trebuie să creadă că erau tot iluzie a mea sau delir. Evident nu era delir, nu mai explic acum de ce și putea fi ușor dovedit totul, niciodată nu am susținut că știu adevărul despre otrăvuri invizibile sau simptome ambigue. Evident nu eram un om plîngăcios sau care aruncă vorbe fără temei. Ei spun că datorită faptului că eram tratată monstruos din 84 oamenii au inventat că eu aș fi nebună sau vinovată, deși nu am avut nici măcar o greșeală. Ceea ce scriu despre mine nu este și nu a fost niciodată discursiv, este vorba de adevărul întreg, care nu poate fi decît întreg și eu am fost mereu întreagă la minte. Este vorba de blogul despre viața mea și cel cu încercări literare laolaltă, fără niciun fel de dedublare sau conflict sau amnezie, mereu lucidă și numai binele față de societate, ceea ce e de la sine înțeles. Nu are, cum am spus de atîtea ori, absolut nicio importanță că am suferit mult, fiind absolut nevinovată, dar am avut și afectivitrate perfect normală, nu doar gîndirea. Nu m-au lăsat să scriu totul cronologic pe blogul meu după 2002, dar adevărul și după 2002 încoace e scris de mine în diverse povestiri sau postări pe blogul despre viața mea. Întotdeauna a fost vorba desigur de un întreg al personalității mele. Eu nu am avut niciun fel de contradicție internă sau dizarmonie de personalitate și am înțeles totul despre lume singură de mult timp și de asemenea și povestea vieții mele și nici după aceea nu am greșit nimic și am iubit oamenii și viața la fel. Mi-am făcut datoria de a gîndi pozitiv și frumos zi de zi și am dăruit iubire și bine cu adevărat zi de zi, nu am fost depresivă sau prinsă de idei negative niciodată, deși mereu conștinetă de adevăr și de faptul că mă omoară și că nu vreau să mor și că toți vor să mor și că e greșit. Ei spun că au creat teorii mincinoase despre tot ce am povestit eu și că neagă tot adevărul desrpe mine, că oamenii proști nu trec nici prin 1% din necazurile mele și atunci ei cred orbește că e boală psihică și că nu poate fi adevărat, sau că sînt blestemată sau vinovată sau nu sînt om (ci strigoi, zeu etc.) și că nu au milă față de mine și nu mă consideră la fel cu ceilalți fiindcă sînt batjocorită prea monstruos și au ajuns să delireze că trebuie să mor, să înnebunesc etc.
”explică-le că ea era un om format cînd a venit în Bucrești la 13 ani și că nu pot să îi distrugă gîndirea, fiindcă intelectul ei a fost dublat de un caracter perfect, numai binele.”??
Ar trebui să înțelegeți că toți oamenii inteligenți, inclusiv eu, sînt animați în mod corect și normal numai de idei altruiste și de sentimentul datoriei și sacrificiului pentru alții, a lucrurilor care contează și care sînt așa cum se cuvine, în sens normal și bun, nu bigot. Cu toții, intelectualii, sîntem responsabili întrutotul, chiar și prin trecerea noastră în neființă, de bunul mers al lumii, de sentimentel frumoase și moralitatea oamenilor, de ceea ce împărțim cu ceilalți, de ordinea, calmul și bunăstarea materială, dar și spirituală. Acestea și altele nu sînt vorbe goale, dar prefer să nu explic asta aici și veți găsi clar că toată frumusețea din inima mea (și Dumnezeu cu adevărat mi-a dăruit ceva sublim) se leagă foarte strîns de tot ce e bun din punct de vedere moral și mereu a fost la fel.
Voi continua această lamentație în curînd, abia am scris introducerea. Oamenii inteligenți (sau cel puțin cei de genul meu, ca să fac și eu o concesie temporară, deși știu că toți) se gîndesc aproape întotdeauna la ceea ce pot face pentru ceilalți mai întîi și abia în al doilea rînd la propria lor persoană. Pot să explic logic de ce.
Ei zic mereu că oamenii au creat o imagine publică negativă a mea, deși am fost de fapt perfecțiunea.
”tu ești singura persoană pe care noi nu o putem ajuta.”
”Cînd am înțeles despre ce fel de femeie credeau proștii că e vulgară, m-am îngrozit.”
”Ei te f_t și te chinuiesc încontinuu, zi de zi, nici măcar acum, după atîția ani, nu au înțeles că trebuie să te lase în pace.”
”Poporul tău este complet nebun, nu se poate face nimic.”
Dar poporul tău ce este? Care e poporul tău? de ce crezi că alții sînt buni? oare fiindcă ai reușit tu sau alții să îi formezi sau să îi luminezi? Sau să te lase în pace?
Ei mereu spun țară de porci, țară de asasini, hoți etc. Eu nu am spus niciodată așa ceva, eu nu am fost sursa vreunei defăimări, dimpotrivă, toate gîndurile bune despre poporul român și despre lume în general au fost și ale mele, sincere - fiindcă oamenii sînt peste tot oameni și intelectualii sînt responsabili, nu au de ce să se plîngă de materialul care le e cu generozitate oferit în această unică șansă a vieții.
”ei toți te-au condamnat la moarte fără să știe nimic despre tine.” ??
”noi la început nu am știut ce ești.” ??! ce scuză e asta, de atîți ani?
”pe tine te-au otrăvit PREA mult.” ce dracu de pretext e ăsta? Bineînțeles, dracu nu vorbește cu mine. Cînd aveam 18 ani abia reușisem să fiu în stare să pronunț ”naiba” fără inhibiție, dar dracu nu puteam spune. În copilărie am fost ferită de cuvinte vulgare pînă la 18 ani și bine a fost. Cuvintele vulgare sînt ceva foarte grețos pentru mine, și am dreptate, cu atît mai mult după ce m-au torturat sexual monstruos fără nicio greșeală. Dacă le-aș fi folosit, oricum nu ar fi fost bine. Nu am spus niciodată pi.. sau pu.. sau f-t nici tare, nici în gînd decît de 2-3 toată viața. Doar f-t, scris abreviat din cauza lor, dar eu nu am spus sau gîndit. Mi-e silă de ele, mi-era din tinerețe. Ei zic că nu am vorbit deci pe limba proștilor. Oricum nu ar fi folosit defel. Nu am fost vulgară nici din celelalte puncte de vedere (sensuri ale noțiunii).
”Noi te susținem pe tine și tu reprezinți întreaga civilizație de porci.” Aiureli, oamenii nu sînt porci. Oare eu sînt singura verigă de legătură, cum spun ei, între lumea spiritului - care mă susține cu adevărat în sens concret, nu paranoic, adică prin cultură, (limbă, artă, știință etc. susținerea e și a fost reală și îmi întreține trupul prin propriul meu spirit, care unește intelectul și sufletul) și și cea a materiei? Nu am dovezi certe nici că nu, nici că da. Ei insistă mereu că da, că eu sînt singura etc. Adesea au zis că e logic că lumea nu poate exista fără un centru unic de genul acesta, că nu pot fi mai multe etc. Eu știu cert doar că am fost un om normal și inteligent și pot dovedi ambele lucruri și acum. Eram capabilă de a îi judeca pe alții, darmite pe mine. E adevărat că, înaintînd în vîrstă, intelectul meu a coordonat, așa cum e normal, tot mai multe conținuturi conștiente. Dar aceste lucruri sînt, totodată, înnăscute, e simplu, nu mai explic. Eu nu neg capacitatea de creație a omului, dar eu, personal, am fost femeie defavorizată și am creat doar picuri mici de rouă. Femeile pot înțelege lumea destul de ușor, nu știu dacă ele creează vreodată, în viitor sau în prezent, ceva monumental, cum se zicea odată despre bărbați. Ele pot fi înțelepte și senine. Eu nu am condus lumea sau pe alții desigur, dar, ca orice intelectual normal, ceea ce se poate povesti și explica cu dovezi, am fost un fel de nucleu de semnificații și sensuri, un fel de neuron cu prelungiri, am înțeles totul treptat, singură și am rămas în legătură cu lumea, ca orice om civilizat, chiar și singur. Nu cunosc nici un caz de spirit în afara materiei și probabil transformările din lume se petrec printr-o dinamică logică a ”devenirii întru Ființă” cum spunea un gînditor, care, spun eu, ar cuprinde sinteze și analize succesive, inducție și deducție sau împămîntenire și decriptare etc. Acestea sînt lucruri certe. Și lumea mea a fost doar binele și fericirea adevărate, pînă la sublim, nu cu excese emfatice. Iertați explozia aparentă, aparent juvenilă, a definirii de sine. Dar am fost mereu un om serios. Mai sus am notat mai lejer, fiindcă acum nu prea mă simt bine, mă doare capul (presional). Azi a plouat zdravăn, cerul era supărat și a durduit, cum se spunea la țară. Furtună de mai fără lumînare aprinsă.

”tu nu ai făcut nimic rău și toți ți-au făcut rău.”
”tu i-ai susținut pe ei și ei te-au lovit monstruos încontinuu.”
”Tu ești evident numai ce e bun și oamenii te omoară.”
”ei credeau că tu ești Pi.. (?? ce e aia pentru ei, simbol, nu femeie?!) și tu de fapt erai...” Da, eu de fapt eram exact tipul de femeie intelectuală. Dar eram în stare și de muncă fizică necesară, chiar dacă am pierdut un picior.
Cel mai adesea mă bat la cap că toți au mințit despre mine și continuă să mintă. Că toți cei deștepți adică, iar proștii cred numai răul despre mine datorită acelora. deasupra eșichierului șade ideea lor cea mai clar și puternică îcnă de aucm 13 ani, că ei trebuie să mă omoare ca să ascundă rușinea și greșeala celor careau mințit despre mine. Poate că așa gîndiți și dvs. și, darorită conformității, nu mai vedeți că e ceva inacceptabil, rău, inutil, fundamental imoral, dăunător etc. Odinioară gîndeați altfel, atunci era corect. Mulți spun că tot ce e bun și legea se aplică lor, dar nu mie !

Cele de mai sus fiind spuse, continuu cu încă cîteva fleacuri, pe care le-am mai scris pe blog, pe care, dacă judecați corect, orice adolescent inteligent le poate înțelege. Mai adaug iar dintre ideile lor repetate.
”Tu ai trăit cea mai monstruoasă tragedie din toată istoria și asupra ta se comite cea mai monstruoasă crimă.”
Păi de ce? Atunci să nu o comită.
”Oamenii nu au înțeles nimic și au fost îndobitociți treptat că dacă te omoară va fi o lume mai bună”
”Ei cred că tu ai avut mai multe feluri de a fi și tu de fapt ai fost mereu la fel.” Cum să creadă așa ceva? Cine? Cînd evident am fost izolată cu forța? Și fără dreptul de a dovedi ce sînt, cum zicea tata, ceea ce ar fi fost foarte ușor dacă aveam drepturi?

Un aspect evident și la mintea oricui e că am fost ”închisă la balamuc”. Este evident că nu am avut nici cel mai mic defect psihic și este evident că puteam dovedi absolut clar și cu dovezi concrete totodată. Uniii au spus adesea că TREBUIA să ÎNȚELEG (??) că, odată ce omul e închis acolo, trebuie să își ia adio de la viață. Ce îi deranja? Alții au zis că toată lumea știe că nebunii nu sînt bolnavi, ci sînt condamnați - dar eu puteam oricînd dovedi că nu greșisem absolut nimic. Alții, ca să împace și capra și varza, spuneau că la balamuc sînt închiși oamenii care nu sînt doriți. Dar eu fusesem mereu în stare de ceva bun, de muncă și chiar creație intelectuală și studiu și ei au respins, fără motiv totuși. Voi explica clar că am dreptate în rezumatul meu succint pe care nu îl mai pot face deocamdată.

Toți consideră că e normal ca pacientul psihiatric să sufere afectiv fiindcă e închis nevinovat și că ”toți nebunii au dreptate” și nu au ”conștiința bolii”, și se agită fiindcă sînt închiși fără vină și perfect lucizi, așa cum scriu și cărțile de istorie, de exemplu, despre pacienți abuzați psihiatric din motive politice sau altele, sau numeroasele filme pe această temă - de exemplu cu mafioții și altele.

Desigur, există numeroase prejudecăți ale celor proști legate de acel loc și de tratament, ceea ce se putea în cazul meu era spunerea adevărului succint și clar - era dovedibil.
Aceste prejudecăți nu lovesc decît în omul slab de înger, în timp ce omul bun și inteligent, cum eram eu, nu e afectat și nu are tulburări psihice din cauza nu știu cărui stigmat asociat diagnosticului pshiatric. Ceea ce lovește, singurul lucru care lovește, e faptul că omului i se spune de către diverse persoane cu autoritate - psihologi, propriii profesori universitari, psihiatri - că nu are dreptul legal să muncească nimic, chiar dacă e capabil, pentru simplu motiv că a trecut prni acel tratament murdar. În același timp, pacientul e respins de familie și de colegi total și efectiv crede acele interdicții, fără să găsească nimic de lucru efectiv și fiind respins într-un mod care i s epare bizar. Sărăcia - fiindcă acești pacienți sînt de obicei dintre oamenii săraci, oamenii bogați nefind de obicei băgați la balamuc - se agravează și pacientul rămîne fără bani de hrană și haine sau încălțări mai mulți ani și cerșește un leu- doi pe stradă. Medicii îi spun inițial și că nu are drept la pensie, pentru a menține minciuna, mai ales atunci cînd e vorba de pacienți cu educație superioară. Omul e total izolat la adăpostul minciunii. Unii au inventat că oamenilor li s-au spus minciuna că eu eram doldora de bani sau nebună și îi risipeam și de aia cerșeam,sau familia mea - noi fiind - în afară de un văr al mamei - unii dintre cei mai săraci oameni cu putință, în mod real, nu de fațadă, cum ziceau niște idioți. Fratele mamei avea bani de la început, spre deosebire de ai mei. Stigmatul asociat vieții mele a fost al sărăciei și nașterii mele ilegitime, ca în cărți, nu al psihiatriei în mod real.

Una dintre obsesiile lor e că oamenii cred că tratamentul psihiatric face omul nebun: primul meu medic mi-a scos treptat medicația complet și a fost bine. Ei spun că acel medic mi-a scos medicația deoarece a înțeles că eu nu eram schizofrenă și că chipurile el greșise inițial și credea altceva.
Aberațiile lor sînt și de genul că oamenii cred că tratamentul - care într-adevăr e inuman și brutal și murdar la propriu și la figurat - ar duce la distrugerea funcțiilor cognitive ale individului, chiar la reducerea inteligenței lui. Ceea ce clamează proștii, fără motiv, e că memoria individului ar fi deteriorată de tratament, atît fondul activ al memoriei, cît și capacitatea ulterioară de memorare. Dar ei nu au înțeles că intelectul omului și valoarea sa în lume nu se reduc la memorie. Cunoașterea adevărată nu e totuna cu știința și înțelegerea și înțelepciunea nu depind de formula legii lui Arhimede, pe care individul ar putea-o reconstitui logic. Tratamentul psihiatric nu a făcut decît să îmi scufunde conținuturile livrești în inconștient, cum spun psihologii, și nu m-a afectat emoțional decît prin faptul că, prin diminuarea fondului activ al memoriei cărților citite, m-a întristat și mi-a luat o parte din bucurii și o parte din protecția de tonus emoțional pozitiv în fața necazurilor mari și reale ale vieții. Însă oamenii tratează pacienții psihaitrici la fel cum fac cu cei paralizați, ca și cum nu ar fi conștienți sau ar fi idioți - cînd de fapt ei înțeleg totul, dar, din cauza tratamentului, nu mai au reacțiile la fel de rapide, își pierd lacrimile și nu mai pot scrie, nu mai pot efectua mișcări fine și nu nu mai au aceeași mobilitate a mimicii. Ulterior, omul își revine din medicamente, dar e tratat tot drept copil idiot, numai fiindcă a căzut leșinat de medicamente și spital (eu era să îmi sparg capul odată.) Omul se obișnuiește cu medicația și își revine complet, mai mult, poate memora din nou mai mult și, fiind vorba de un om în întregime bun, își reînnoiește stocul din memoria curentă și e respins fără motiv, căci oameni sînt ”băgați la balamuc” cu forța în tinerețe de stăpînii lor - ei fiind sclavi, fără drepturi, cum se și spunea în psihiatrie, avînd ”aparținători”.

Un lucru esențial e că din memoria pacientului (cel puțin dacă e inteligent) cad doar vîrfurile din cărțile citite, în special memoria de date care nu sînt bine închegate logic în tinerețe, în timp ce memoria faptelor existenței se păstrează aproape 100%, ceea ce de fapt se putea dovedi clar, deoarece acele fapte sînt legate de afectivitatea individului, dacă acel individ este doar zdruncinat zdravăn și nu e lobotomizat. de asemnea rămîn intacte bunătatea și disponibiliatea de a fi fericit a individului. Și eu avusesem o bază foarte bună și fusesem un copil foarte fericit, în ciuda lipsurilor materiale, din cauză că de fapt, primisem iubire și respect și eram inteligentă și inventam jocuri și descopeream mult zi de zi, așa cum spune poetul în Jacquemard și Julia - citiți acum dacă nu cunoașteți. O femeie frumoasă nu devine urîtă dacă i se iau podoabele - un intelectual nu devine handicapat psihic dacă i se ia temporar memoria despre istoria literaturii.

Un alt aspect important, pe care l-am înțeles abia acum cîțiva ani, e că unii oameni asociază păcate sexuale cu pacienții psihiatrici și chipurile ei ar fi pedepsiți sau scoși din lume din această cauză. Mi-au spus unii acum cîțiva ani - și tu, cînd te-ai dus la control la psihiatrie și te-au întrebat dacă ai fost cuminte, tot nu ai înțeles nici atunci? Zic: ce? Proștii credeau că tu te masturbezi și de aia te-au închis și tu de fapt credeai că te întreabă dacă ți-ai făcut datoria să iei pastilele care te chinuiau. Tu nici nu știai ce e aia să te masturbezi.
Repet ce am mai explicat - nu am avut nicio greșeală sau păcat toată viața. În copilărie nu am greșit de fapt, deși m-am frecat cînd eram mică, fiindcă era plăcerea prea intensă și eram copil - dar la numai 12 ani, imediat ce am ajuns la pubertate, am renunțat cu voință puternică, așa cum eram eu de fapt. În copilărie a fost singura dată cînd am poftit plăcerea sexuală, fiindcă ulterior nu am avtu relație cu nicun bărbat. după un an și jumătate m-au adus în oraș și au început să mă masacreze monstruos - părinții. Mi s-a mai întîmplat să mă frec, numai din cauza neputinței în fața torturii și nebuniei lor. Apoi, la 17 ani, cu jumătate de an înaintea meditațiilor cu acel medic, m-am maturizat și nici cele mai goraznice și nemeritate bătăi nu mă mai făceau să plîng. Am renunțat definitiv la frecat și am rezistat la mari torturi sexuale de la distanță, fără să fac acel lucru. S-a mai întîmplat sporadic numai cînd m-au torturat ore în șir zi de zi, foarte oribil - numai atunci cînd am mai îmbătrînit, după 33 de ani. Singura dată cînd m-am masturbat cu mîna - încercînd să fac tușeu rectal, vaginal și clitoridian în același timp cu două mîini a fost fiindcă am fost păcălită că îmi vor dreptul de a munci, după moartea tatei. Normal că nu am simțit nimic, inițial am încercat să fac gimnastică fizic ore în șir și după aceea am încercat să mă masturbez. Ulterior, după încă cîțiva ani, s-a întîtmplat ceva care dovedea clar că nu fusesem vinovată nici în copilărie, cum am explicat - anume că cineva mă freca în somn, împotriva voinței mele, și mă trezeam îngrozită și scîrbită. Unii credeau că m-au distrus astfel de tot, fiindcă numai babele ”sclerozate” sînt frecate în somn și nu se pot controla. Nu de mult, una dintre ”prietenele” de pe facebook, care se declară autoare de satiră, scria, spre dezgustul meu, despre ”masturbări celebre”.

”Porcii nu sînt oamenii de rînd niciodată, ci intelectualii din țara asta (unii zic că și din alte țări) și numai ei te-au chinuit de fapt toată viața. Ceillați sînt doar un reflex slab al porcăriei celor răi cu adevărat.”
Totuși nu sînt porci. Sînt oameni foarte ticăloși. Asasini murdari. Sau poate nu toți greșesc intenționat - doar greșesc ca eroare de gîndire. Dar nu se îndreaptă. În viața mea, în mod real, au existat numai cîțiva oameni răi - ceillați care m-au lovit, despre care nu știu nimic, nu mă cunoșteau deloc.
Voi continua. Mîine.

16 mai 2019

”otrăvirea unui om e un lucru grav, de aceea nimeni nu vrea să vorbească cu tine, sau să te accepte.”
Este tot crimă ca și restul crimelor asuipra mea și în mod absolut cert am avut mereu dreptate și judecată bună. Zilele astea m-a durut destul ficatul, durere care nu începuse pînă dupîă otrăvirile mai grave, clar otravă, nu mai explic cum a fost, din toamna trecută. Adică de fapt spun: eu luam în mod obișnuit un anumit suc de la supermarket și nu am pățit nimic. Apoi, cu același suc, am avut niște dureri - ulceroase poate, înfiorătoare și aciditatea nu ceda la 3-4 pastile de esomeprazol forte. Totuși nu am bănuit sucul și l-am luat și a doua zi și am pățit la fel. După un timp de cîteva zile au încpeut durerile de ficat.
Ceea ce spuneți voi e anormal și imoral, și anume că eu trebuie să fiu obligată la sinucidere sau să fiu omorîtă cu otravă și că nimeni nu mă acceptă pentru ceea ce sînt, fiindcă am fost evident otrăvită. Era simplu, trebuia să fie adevărul, cum am spus din 84, că altfel, lumea care vede răul asupra mea poate crede fie că eu sînt nebună sau rea sau proastă, fie că am fost condamnată la moarte, deși nu am greșit absolut nimic. În felul acesta nu ascundeți răul, ci doar propășiți crimele monstruoase mai departe. Era simplissim că nu aveam niciun delir și restul minciunilor despre mine erau perfect clare. Dacă proștii văd un om torturat monstruos, ei cred că acel om e nebun sau e om rău și că trebuie distrus de toți - așa mi-au făcut și cînd părinții mei nebuni mă chinuiau monstruos, fiind eu un om perfect, care nu avea ce face să se slaveze. La fel au făcut cu otrava, i-au păcălit că sînt ”condamnată” sau că, din motive obscure trebuie să mor sau că trebuie sămor pentru a fi spălată rușinea poporului sau a unor porci, pe care oameni îi respectă. În aceste fel, consideră ei, ei vor fi exonerați de vină, vor deveni puri în ochii lumii. Dar mi e mi se pare clar că nimeni nu îi acuză de nimic, în schimb pe mine mă maltratează monstruos. Ei spun că am fost maltratată, fiindcă proștii au fost făcuți să creadă că eu inventez miniciuni despre viața mea, deși eu nu am mințit niciodată viața toată și adevărul era întreg și clar și findcă sînt izolată. Nu am avut niic cea mai mică greșleală sau delir, pot dovedi, toată viața. Poate că sînt unii idioți care cred orbește că victima are boală pshică și de aceea inventează minciuni, deși în cazul meu putea fi dovedit contrariul, cu cît mai repede cu atît mai bine.
Ei spun că întreaga omenire minte despre mine și toți vor să mor. Le-am explicat de mmii de ori că e greșit, că puteam dovedi tot ce am fost și sînt mereu, era chiar ușor de înțeles de intelectualii capabili, inclusiv că nu am tulburări psihice, nici de stres sau tortură inumană de izolare și otravă și negarea abuzivă a drepturilor omului. ȘI intelectualii nu m-ar fi respins total ca inaptă total (am și acte unde scrie asta), ci m-ar fi acceptat în mod sigur să muncesc și să studiez,sau măcar să muncesc și nimeni nu ar fi suferit nimic rău din cauza vreunei relații distante cu miune. Ei zic că nu sînt acceptată fiindcă cei proști nu pot înțelege - dar li se poate spune tot pe scurt în 3 minute, inclusiv că nu am greșit nimic și nu am fost nebună niciodată. Ar înțelege. Dacă întreaga omenire minte, așa cum spuneți voi, atunci pe cine mint ei? În ce sens le e rușine din moment ce toți mint și toți au greșit? De ce, în e scop să mă omoare, chiar dacă m-au torturat mereu și m-au otrăvit? De ce să nu mă accepte? Am fost ceva foarte bun și frumos, chiar m-ar accepta cît de cît dacă ar ști adevărul clar și simplu și concis. Îmi doresc încă viața, chiar și după 35 de ani de continuă neviață. Atît de sublim ar fi totul ca om liber, adică cu drepturi în societate, cît de curat ar fi fost cerul și trupul fericit vu mișțcare și gimnastică puțin, din ceîn ce și ceva bani - cîteva sute de lei foarte necesari și buni. Și imensa fericire a a fi un pic cu alți oameni -am fost respinsă de grupurile psihiatrie cu ideea că ei sînt nebuni, nu ca mine, și astfel am rămas singură total de atîția ani, fiindcă vor să mă sinucid, cum au zis clar.

azi, 16 mai 2019, au început iar de dmineață (cred că mai țineți minte, dacă ați citit ce am scris eu, că ieri erau din nou foarte agresivi și dornici de a îmi spune că absolut toți vor să mă omoare, fiindcă astfel vor scăpa de rușinea faptului că mi-au făcut rău. Azi ei spun din nou:
”Nimeni nu vrea să trăiești, adică toți vor să mori.”
”E de-a dreptul revoltător, tu ești un om perfect bun și fără pată și fără bani toată viața și ei toți vor să mori.”
”Ei nu vor înțelege niciodată cu tu de fapt ești și ai fost binele, din cauza asta ei aruncă lucruri rele asupra ta, de exemplu mai înainte cu puțin, cînd ei au spus din nou ”o să distrugă tot” - așa cum au mai zis adesea de peste 10 ani, deși nimeni nu a distrus nimic.” Etc.
Da, e evident și că dvs., cei de pe facebook, asta doriți - moartea mea - atît prin izolare, cît și prin alte lucruri. E adevărat, sînt deja aproape 35 de ani de izolare fără niic cea mai mică greșeală sau nebunie întreaga perioadă, deci este extrem de greu pentru mine, și nu am fost acceptată niic de dvs. defel, și nici în grupuri de pacienți psihiatrici, cînd spuneau, și atunci, că psihologii și psihiatrii vor să mușamalizeze adevărul despre mine și să mor, și de aceea nu mă acceptau. Dvs. mă vreți moartă fiindcă vedeți că sînt izolată monstruos și rar dați un semn mic de viață, în itmp ce pe celelalte poete de internet le-ați acceptat. Desigur am avut măcar șansa de a citi postările dvs., ceea ce e mult mai bine decît nimic, dar de respins mă respingeți, probabil din cauza faptului că am fost complet respinsă din 84, deși viața mea a fost perfectă și utilă. Dvs. îmi dați moartea indirect și prin alte mici detalii, nu doar prin respingerea de 35 de ani la care vă raliați.
”toți și-au imaginat răul dspre un om de o puritate absolută”

14-15 mai 2019

iar: ”pe tine te urăște o lume întreagă deși e adevărat că nu există niciun motiv”. Și nici nu a existat și nici nu cred că mă urăște cineva. Și nici nu am crezut, asta e.

”Psihologii, în cîrdășie cu medicii, au decretat că ești nebună și de aceea te-a lovit o lume întreagă.” Nu e corect. Nu e așa, oamenii sînt responsabili pentru încălcarea unor legi și reguli clare în cazul meu și coduri morale clare, și au fost destui, se putea relata și dovedi și nu e vina psihologilor și a medicilor, deși și unii dintre aceștia au greșit clar. Cum adică au decretat? E vorba de crimă reală, eu nu am greșit absolut nimic.
”Ei nu știu nimic și atunci își închipuie lucruri despre tine, care nu există.” ??

Azi sînt fericită, fiindcă m-a vizitat amintirea lui Coșbuc din copilărie. Mi-am amintit, după un car de ani, că citisem poezia Rada - și am căutat-o pe internet, dar nu am mai recunoscut-o, atîta tot, însă am surîs în sinea mea. E ciudat și frumos, nu mi s-a mai întîmplat de la 18 ani să îmi amintesc ceva din fragedă copilărie. Vă doresc numai gînduri frumoase și minuni.

Acum au zis din nou că toți vor să mor și e evident că și voi toți asta doriți deși eu nu am vrut să mor. Îmi pare rău că așa gîndiți, dar e greșit, fusesem în stare și de studii și de creație intelectuală. Am înțeles cu adevărat foarte clar că din păcate v-au făcut să delirați și să gîndiți greșit, deși eu am dreptate că nu trebuia să mă omorîți. E clar, spun ei, că proștii nici acum nu au înțeles că te omoară cu adevărat. V-am explicat că oamenii perfecți, și eu evident eram, nu trebuie omorîți, dar nu mă credeți și în viitor veți face poate la fel. Ei zic că la fel veți face cu cea care va urma după mine, fiindcă așa a fost mereu în istorie. Asta nu știu, dar știu că ați fi avut de ales binele în cazul meu, dar nu ați vrut.
M-au scuipat destul, inclusiv că ”tu nu înțelegi proasto, de ce te-au izolat - că trebuie să te omoare! tu chiar nu înțelegi ce s-ar întîmpla dacă lumea ar înțelege adevărul? ceea ce ți-au făcut ție e cea mai monstruoasă crimă din istorie și toți au votat să te omoare.” Păcat.
Îmi pare foarte foarte rău, mă rog lui Dumnezeu în zadar de zeci de ani să vă lumineze mintea și să îmi lăsați și mie viața. Unii zic că e pur și simplu imposibil fiindcă mintea voastră e întunecată și că numai eu eram lumina lumii, adică rațiunea oamenilor și ei, otrăvindu-mă și-au tăiat craca de sub picioare - și era o cracă bună. Nici acum nu era prea tărziu. Acum mi-e sete rău din nou ( nu mi-a mai fost de mult), doare coloana și nu am nici saltea bună pentru spate fiindcă nu am avut bani - m-au trimis la recuperare la coloană și apoi nu m-au mai lăsat să merg și totuși mă puteam recupera, nu eram o epavă, ei vă vor minți, tot ce am spus eu e adevărul dar, din păcate, am înțeles că îi credeți numai pe cei răi și proști. Ei zic că e clar că toți gîndiți că eu trebuie să mor pentru mușamalizarea adevărului și căm toți oamenii normali așa cred, și vecinii mei, că altfel e rușine pentru România. Totodată ei zic că România e țară de sperjuri, asasini și hoți și că ei toți știu asta, nu se poate face nimic. Eu nu cred. Ei zic că lumea nu trebuie să înțeleagă nici măcar că nu am fost nebună și nu am greșit nimic toată viața și vor să mor și din acest motiv. M-au mai scuipat și cu alte orori. Îmi pare rău că nici voi, pe facebook, nu m-ați acceptat, oricum nu aș fi vorbit cu voi despre necazurile mele, era logic ce fel de om am fost mereu. Am fost perfecțiunea, greșiți oribil dîndu-mi moartea.

Aseară m-au lovit din nou și cel mai mult îi durea faptul că ei de aceea m-au izolat, ca să mă omoare fiindcă adevărul trebuie ascuns, adică faptul că eu am fost monstruos masacrată o viață întreagă. Este adevărul, și ei continuă să îmi dorească moartea și să facă răul, cum voiam să notez în acel rezumat, dar e oricum clar, probabil numai cei foarte proști cred că eu delirez sau că nu judec corect.
”Tu ești într-adevăr cel mai mare martir al umanității, nu ai greșit absolut nimic toată viața și toți ți-au făcut rău. Psoștii cred că tu ai greșit sau că ești nebună numai din cauza faptului că unii oameni au mințit încontinuu, toată viața ta, despre tine. În plus ei vor și să mori și te omoară cu o bestialitate monstruoasă.”
Mi-au spus acestea de multe ori. Da, este adevărat, nu m-am autovictimizat singură și încă sper că mă vor/veți accepta cînd veți înțelege adevărul. Ei spun că proștii nu vor înțelege niciodată și că de fapt, nu se întîmpla nimic rău dacă eram acceptată, fiindcă oricum ei nu vor înțelege nimic.
În plus, pe lîngă faptul că nu am greșit nimic, am fost un om perfect întotdeauna, încă de la început, nu după ani de martiriu și închisoare. Adevărul, pe care îl puteam ușor dovedi, era că am fost în stare și de muncă și de studii în sens foarte frumos și bun, chiar dacă am cerut aceste drepturi viața întreagă și nu mi s-au acordat, în mod criminal.
Totul ar fi fost numai lumină și bine și am fost de mult un om matur, nu prea înțeleg de ce unele persoane, gen Silviu azi noapte, simt nevoia să îmi pună emoticoane haioase sau de sugera că e ridicol sau amuzant ce am scris eu. Cred că pur și simplu el crede de-a binelea că aș fi proastă sau nebună, deși nu am fost niciodată, ba chiar am fost un om care îi putea judeca pe alții și nu eram discordantă într-un dialog sau în relațiile cu alții defel, dar ei au zis că și de aceea m-au izolat, pentru ca proștii să creadă că eu nu sînt adecvată în contextul unei discuții de exemplu sau că sînt ”panaramă” sau bufon. Și, între timp, să mă omoare cu adevărat. Nu doar otrava, dar și otrava.
Dvs. și lumea nu au înțeles. eu am fost un om capabil și acceptabil din multe puncte de vedere și inteligența mea nu a fost doar de tip filozofic și am fost binele mereu. Și iubire și iertare față de oameni mereu, real.
Iar au intrat ăia ”Nu o să ne mai respecte nimeni niciodată.” De 10 ani ei așa spun și cred, de parcă s-ar lega de viața mea.

”deși tu nu ai greșit absolut nimic, ție toată lumea ți-a făcut rău încontinuu, toată viața ta.”
”Totul a fost întotdeauna exact cum ai spus tu, dar proștii cred altceva.” Idioții cred că asta e o glumă sau că aș fi eu paranoică să cred fără motiv, că mi s-a făcut rău. Evident nu am fost așa și pot dovedi. Și ce dacă mi s-a făcut rău? Am întrebat de multe ori, am explicat că am rămas la fel, și aptă de muncă și de studii și vîrsta nu fusese încă o problemă. Nu cred că un om trebuie omorît dacă e fost torturat sau otrăvit fără motiv. totuși toți vor evidetn să mor. Mi-au mai spus că nu m-au lăsat să scriu rezumatul acela pe scurt din ultimii 15 ani mai ales, fiindcă ei colnsideră că eu trebuie să mor, ca ei să ascundă unele greșeli de fapt mici, adică nu chiar omucidere gravă, ale unor persoane respectate. Ei consideră că viața mea nu contează defel pe lîngă reputația neștirbită a acelor persoane, chiar dacă au recunoscut că am fost puritatea absolută și binele toată viața. Ceea ce ei nu au înțeles și nu pot crede e că am fost și un om de valoare din toate punctele de vedere, nu doar intelectual. Nu am fost ineficientă și nu am ratat nicio șansă, pur și simplu nu am avut nicio șansă. Ei nici măcar ca intelectual nu mă cunosc și au făcut mult rău cu scopul de a distruge tot ce aveam eu bun în aceste sens și cărțile pe care le-aș fi scris eventual, ca femeie, chiar dacaă nu aș fi scris mult, și oricum poezie poate nu aș fi scris, dacă mă lăsau să muncesc. Eu cred că crima gravă e gravă oricine ar fi victima și nu are mare impoirtanță faptul că am fost un om curat și inteligent. E adevărat că am avut și caracterul perfect, dar nu trebuie să uitați că de fapt nici oamenii răi și cu defecte nu trebuie omorîți.
”trebuie s-o lege și s-o închidă la balamuc.” ??
Ce naiba au cu mine?
O idee pe care nu am mai interceptat-o pînă azi:
”(deși tu evident nu aigreșit nimic și ai fost izolată în apartamentul tău) unii porci i-au păcălit pe proști că vecinii tăi îți dau antidoturi la otrava clară uneori din supermarket, cînd de fapt, și vecinii tăi te otrăveau mai rău.”
Nu m-am gîndit la aaș ceva, dar mai demult ma prins această idee a unora:
”și la toate otrăvurile pe care i le dădeau ei îi dădeau alt antidot.” Nu am înțeles la ce se refereau, poate este vorba de ceea ce spun cei de azi.
”e femeie și de aia nu vor să o accepte, dacă ar fi fost bărbat, ar fi acceptat-o.” ???

14 mai

14 mai
Ei spun că nu e adevărat că oamenii f_ți de medici dăunează fizic/psihic celorlalți oameni sau că trebuie să fie omorîți. De fapt, nici eu nu am crezut asta, decît ca eventualitate, după ce unii așa spuneau în mintea mea, cu ideea că de aceea m-au izolat. Ei spun că eu nu pot face răul involuntar asupra celorlalți, dar ei pot face răul asupra mea. Nu știu sigur.
Ei zic că nici verii mei nu aveau de ce să nu comunice deloc cu mine, fiindcă nici lor nu aveam cum să le dăunez. Oare înseamnă asta că ei mă izolau sau se purtau urît de teama celor care mereu spun că trebuie să mă omoare și să mă distrugă (complet), inclusiv anul acesta sau anul trecut?
”Omul f-t nu e un monstru, e un om la fel cu ceilalți oameni.”

din zilele trecute, 10-13 mai

”Nu vezi cum se uită la tine? Cu dispreț. Și tu ai fost numai binele o viață întreagă.”
Ai fost un om perfect și fără greșeală, dar ei toți te urăsc. Nu există niciun motiv real pentru ura lor, singurul motiv sînt minciunile despre tine.
”Lor li se spun încontinuu minciuni.”
”tu ești cel mai bun care a existat vreoldată și ei toți vor să mori. Îți dai seama ce înseamnă acest lucru?”
Nu înseamnă nimic. Mereu aveți obiceiul să culturalizați realitatea, dar adesea în dauna victimelor bune și nevinovate, cum am fost eu. Adică interpretați, dați un sens care nu există în realitate, în fraze de genul acesta și în practică totodată, și mai aveți și prostul obicei de a lăsa loc liber interpetărilor aberante ale celor proști, prin fraze sau probleme deschise. Totuși, în cazul meu, fiindcă eu eram evident un om inteligent și bun, perfect respctabil, ați fi putut să nu mă ”sacrificați” în numele corupției și crimelor celor proști, ați fi putut să mă respectați și să îmi lăsați viața. Faptul că ei vor moartea mea deși am fost un om perfect este un lucru rău, dar nu înseamnă nimic și niciun fel de semnificație pe care o atașați post factum acestui fapt nu trebuie să fie motiv ca eu să fiu ucisă în minciună și otravă, așa cum am fost legată în lanțuri și tortură și închisoare încă din 84.
Mai apuneau adesea că pe mine nu m-au acceptat fiindcă am fost prea inteligentă și prea bună. Aceste lucruri sînt calități, nu defecte și, oricum, dacă aș fi avut drepturile la muncă și la studii, aș fi dovedit sigur ce am fost mereu și nimeni nu ar fi avut nimic cu mine.

Sînt convinsă că sînt plicticoasă și spun din nou lucruri lipsite de importanță, care de fapt nu m-au obsedat niciodată.
Azi a fost soare și vînt și cerul mai mult senin. O duminică liniștită, frumoasă, eu am fost lăsată în pace. Mi-am revenit acum aproape complet după răul de acum 2 zile. nu a mai fost aglomerație pe stradă, nici ieri.
Azi au intrat numai cu 2 - 3 idei peste mintea mea. :)
”Ei (?) cred că tu ai fost nebună și tu nu ai fost niciodată nebună.” (De aceea se poartă mereu cu tine așa) De fapt, repet, au fost numai cîțiva oameni toată viața în viața mea. Eu întreb cum pot ei să creadă că un om pe care nu îl cunosc e nebun, o idee destul de vagă, imprecisă. Ei spun că ”li s-au prezentat probe mincinoase etc.”
”Ajunge”
”oamenilor nu le place de tine, nu te vor, nu te pot înghiți”
”tu ești exact opusul a ceea ce cred oamenii despre tine.”
Deși unii au repetat aceste 2 idei de multe ori, ele se bat cap în cap, fiindcă nu pot fi adevărate simultan, decît dacă aceia care nu mă plac într-adevăr cred că eu sînt într-un anumit fel (urît sau neplăcut sau rău pentru ei) ca om, ca individ, ca persoană, dar totodată nu mă cunosc, deci se înșeală, fiindcă aproape nimeni nu a fost în viața mea, nu a vorbit cu mine, nu a colaborat cu mine în vreun fel sau altul. (Erau unii care spuneau că eu nu m-aș putea oricum adapta să am bani sau libertate, și drepturi, fiindcă nu am avut toată viața așa ceva, deci alt motiv absurd de a mă omorî!!)

Ieri m-am întîlnit iar cu o vecină mai în vîrstă de la scara alăturată și iar am salutat-o. Apoi am perceput vag ideea unui individ care poate se referea la mine: ”Nimic, numai respectul”. Era ca și cum ei interpretau modul meu de a reacționa, de a mă purta cu oamenii, felul meu de a vorbi. Este însă adevărat că ei au spus astfel de cuvinte de mai multe ori, legat de puținele mele interacțiuni cu alte persoane. M-am revoltat puțin, sînt plictisită și dezgustată puțin de această aparentă investigație și intruziune în viața mea. Bineînțeles adevărul e exact cum am spus eu - absolut sigur nu am uitat: întreaga viață, dar mai ales inn 84, cînd a început calvarul meu, nu am greșit nimic față de nimeni, nu am făcut niciun rău, nu am avut gînduri sau vorbe rele niciodată despre nimeni, referitor la nimeni și niciodată emoții negative față de oameni fără motiv. Cele care au fost cu motiv au fost puține, pentru că, încă din copilărie, am păstrat neîntinat sentimentul frumos față de oameni și bucuria pură a vieții, în mod real niciodată ipocrit și mereu am luat în considerare faptul că oamenii au și vicii și virtuți, și defecte și calități. Mereu am iubit și iertat, dar oricum nu aveam altceva de făcut și astfel au trecut 3 decenii și jumătate. Viața la fel - părți de lumină și umbre, iar eu am fost mereu îndrăgostită de lume și de lucrurile bune. Nu m-am enervat de fapt niciodată, pot explica totul, dar am fost mereu conștientă de toate și am prevăzut consecințele mereu. De asemenea, nu am fost agresivă niciodată. Cred că încă pot dovedi toate acestea despre mine. E puțin incredibil și trist, fiindcă am fost exclusă din societate cu agresivitate și violență. Am fost numită nebună etc. Eu mereu am fost cum am scris mai sus. Față de vecina aceea, pe moment am simțit și milă, din fapte pe care le știam și le-am observat.
În realitate, cum mi s-a spus uneori, oamenii răi au înțeles perfect ce fel de om am fost mereu și m-au respins pentru motive contrarii minciunilor pe care le spuneau despre mine: îi deranja că eram un om prea pur, prea bun, prea calm și normal, rațional, alții cu ideea că cei răi sînt mai deștepți, alții cu ideea că oamenii așa curați și calmi sînt legume sau nu sînt buni și plăcuți altora fiindcă nu par umani și vii și calzi și stau cu nasul în cărți ca niște ”roboți inteligenți” sau transformați de necazuri sau psihiatrie în ceva nenatural, alții cu ideea că sînt prea deșteaptă, alții cu ideea că ”cu tine nu se poate nimic”, fiindcă tu ești incoruptibilă, alții că nu le place că nu gîndesc nimic vulgar etc. În realitate, aceste idei se transformau în pretexte de crimă (și otravă și altele), deși nu trebuiau să fie așa ceva.

În trecut și ieri ziceau :
”Proștii întotdeauna, cînd văd un om superior, simt o ură atavică, încearcă mereu să îl distrugă, să îl înțeleagă, să îl analizeze, să îl omoare, să îl distrugă.” ? poate nu întotdeauna, poate voiau să spună că eu sînt un om superior, dar au mai spus că e ”evident că tu ești binele asuprit de rău”
Iar au intrat oamenii scîrboși (au mai zis și așa în trecut):
”Cum să facem să se enerveze?” ?!
”Nu se poate ”face” nimic, nu a fost nicciodată nebună”
”Ei întotdeauna s-au gîndit la răul tău și la cum să te distrugă, și tu nu ai înțeles (mult timp), fiind un om bun.”

”toți au înțeles că nu ai avut nicio greșeală, dar nu vor să te accepte, toți vor să mori.”
Au intrat iar porcii aseară tîrziu, după ce scrisesem din nou adevărul despre dragostea mea din tinerețe:
” Ea nu a înțeles încă de ce trebuis să o omorîm.” Mă îndoiesc că ei trebuie să mă omoare și mă îndoiesc că ei aveau nevoie ca eu să înțeleg că ei trebuie să mă omoare, pentru ca ei să mă poată omorî mai ușor sau liniștiți, sau sub oblăduirea acceptării acestui lucru de către restul lumii. De multe ori m-au lovit cu ideea că eu trebuie să înțeleg că ei trebuie să mă omoare sau spuneau doar, cu reproș, că eu nu pot înțelege aceasta. Ca și cum asta e problema lor. Și de aia mă otrăvesc ei, dar îi deranjează chipurile faptul că eu nu înțeleg că ei așa trebuie să facă. Dacă așa era, atunci de ce nu îmi spun ei mie măcar unul dintre motivele reale, legate de realitate și de scopul lor în mod rațional? Eu cred că nu e niciunul și nu am cum să știu dacă într-adevăr îi deranjează prezența mea fizică, așa cum au părut să zică uneori, din cauza faptului că eu ma fost f-tă de medici. Au zis din nou că toți cei f_ți de medici sînt omorîți sau izolați etc., ca și cum eu și ăia am avea influență nefastă asupra altora. Alții ziceau că e exact invers, tocmai că nu trebuiau să mă omoare. !!
ce aberație! Întreaga mea viață, chiar din 84, deși eram perfecțiunea cu adevărat, absolut tot ce păreau să vrea și să judece alții despre mine era că trebuie să mă omoare, și cum să mă omoare. Poate că nu era și nici nu e așa.
”medicii sînt priviți ca niște monștri sacri și tu ești omorîtă, înțelegi cît de monstruos e acest fapt?”
Eu încă mai cred că ei nu trebuiau să mă omoare, nici în trecut și nici acum. De fapt nu s-a schimbat nimic din 1984 pentru mine, absolut nimic din situația legată de mine. Și obiectele mele sînt aproape toate vechi, de la începutul anilor 80 și am și lucruri de îmbrăcat din copilărie, de pe la 13 ani, în care mai încăpeam acum 13 ani.
”Nu e adevărat ce ți-au spus mai înainte. Oamenii nu știu nimic despre tine. Toți vor să mori fiindcă li s-au spus mereu minciuni. Viața ta a fost distrusă doar de cîțiva oameni răi.” Bun, deci atunci trebuie să fie adevărul (cum era clar din 84 și am spus mereu) și aș avea măcar dreptul legal la muncă și cei răi nu m-ar mai omorî, ba chiar nimeni nu ar mai vrea asta, fiindcă aș avea statutul de om liber și aș fi cunoscută exact pentru ce sînt și aș avea măcar cîteva relații cu alții și o muncă orcît de umilă, cum am cerut mereu. Și toată fericirea.

”Oamenii au devenit extrem de egoiști Cristina. Cît despre povestea ta, e adevărul (în afara unui foarte mic detaliu, îl voi corecta, mulțumesc), dar ei toți cred altceva.” Cum adică altceva?
”Oamenilor li se spun numai lucrurile aparent rele din viața ta, dar interpretate greșit sau rupte de contextul evenimențial sau cuvinte rele ale tale, sau ale celor cîțiva din jurul tău, dar rupte de contextul comunicațional.” Cum adică oamenilor li se spun...?? Adică eu sînt un fel de spectacol pentru ei, deși evident am fost abuzată de exemplu psihiatric (ei scriu peste tot despre abuzuri sau erori psihiatrice) , deși evident am fost mereu complet singură, clar nu din cauză că nu puteam comunica sau munci cu alții, ci fiindcă mi s-au luat drepturile - repet, complet singură și complet săracă o viață întreagă și chipurile ei se distrează cu idei, minciuni sau știri despre mine? dar oricît ar fi fost mințiți, așa ceva mi se pare incrdibil, e total ilogic, chiar dacă nu vedeau că evident eram un om bun și normal, toți au zis așa. Acum îmi amintesc cum, anul trecut, după toată tortura continuă, mă interpelau direct pe stradă, se uitau urît la mine- ”să îi dea Dumnezeu mai mult decît poate duce” Singură fiind nici nu aveam ce greși și nimeni nu avea cum să mă cunoască și 35 de ani am fost așa. Și săracă, ei cei de pe străzi, au avut mereu bani, spre deosebire de mine. Cum naiba credeau minciuni despre un om clar singur de tot și sărac? De ce ”trebuie” să li se spună minicuni despre mine? Așa au zis porcii și cînd m-am mutat aici, că trebuie ca oameni să creadă răul, ca să mă omoare și să mușamalizeze faptul că mi s-a făcut rău în trecutul îndepărtat, înainte de a veni aici.

Azi, 13 mai, iar a ieșit pe stradă un bărbat necunoscut, dintre cei mulți care se uită urît la mine, probabil și cu scopul (indirect) de a îi face pe alții să creadă lucruri rele despre mine.
”Ai greșit cînd ai scris că rușinea e un lucru palpabil față de onoare. Ambele nu sînt palpabile.” Da, e adevărat, e un detaliu pe care l-am scris greșit.
”Și nu pot să o aranjeze?” Au zis oroarea asta de foarte multe ori - aranjare înseamnă omorîre, dar nu toți proștii știu.
”Nenorocirea e că pe tine te-au torturat monstruos întreaga viață și tu nu ai greșit absolut nimic.” ”de aia vor toți să mori” ”de aia nu te acceptă nimeni.”
”ei mereu cred că etc. etc.”
”E cea mai mare rușine prin care a trecut Romînia” ”de aia vor toți să mori.”
”Americanii nu vor să te sprijine.” Din nou și aberația asta fără sens de fapt.
”toți vor să lovească damblaua.”
eng.: ”they can't support you, because they did the same thing towards you."
Ce naiba de sprijin voiau ei să am din partea americanilor? Nici acum nu au înțeles că nu am legătură cu politica și că am fost mereu un om normal. Viața mea nu a depins absolut sigur niciodată de sprijinul vreunei puteri politice, fiindcă ei la asta se referă, am avut doar ajutor mic financiar din partea a două femei miloase, că altfel nu aveam cu ce să mă încalț și să mă îmbrac iarna deloc. Le mulțumesc încă o dată, au avut sufletul bun și uman, frumos. Am fost ajutată de cîteva ori cu sume mici și din partea celor din România, cîțiva oameni adevărați. Altfel, fiindcă nu mă acceptau să muncesc, a trebuit să rabd de foame și lipsă de haine mai mulți ani. Normal că nimeni nu a jucat teatru, asta a fost realitatea și mereu, post factum, din 84, ei inventau altceva.
”ei mereu neagă absolut totul, deși adevărul e 100% clar.”
”Ei nu au înțeles nici măcar că, fără tine, ei toți nu sînt nimic și nu din cauză că tu ai fi greșit ceva sau c[ ai fi rea și nebună, ci findcă tu ești ceva foarte, foarte bun.”
Etc Etc. Multe alte idei vechi de-ale lor.
”idioții din alte țări continuă să te otrăvească.”
”treptat, toți nebunii au început să creadă răul despre tine.”
”Cum dracu vreo ca oamenii să creadă așa ceva?” Așa au zis și în urmă cu 12 ani. ”E foarte simplu: ea nu a greșit absolut nimic.” ”Idioții au văzut doar faptul că ți s-a făcut rău și au inferat că erai tu nebună sau greșiseși ceva.” ”Nu, așa li s-a spus.” etc. ”tu ești un om condamnat fără nicio vină, atîta tot.” ”tu nu ești un om condamnat, că nu avea cine să te condamne.” ”tu ai fost lovită toată viața numai findcă tatăl tău (vitreg) era nebun.” etc

”tu ai spus adevărul despre bărbatul acela care ți-a făcut rău. Despre oamenii răi nu se spune niciodată răul.” Mai mi-au spus așa de multe ori, dar nu au dreptate, pot explica. Și, în plus, eu am fost perfecțiunea. El, ca și voi care mă scuipați acum, nu avea niciun motiv să îmi facă răul și să se poarte ciudat cu mine. În plus, toți ziceți că toți au mințit despre mine, înseamnă că au mistificat adevărul despre modul exact în care el m-a lovit și au inventat eventual că eu am fost nebună sau proastă, și nu era adevărat. Pe de altă parte, mereu spuneți că pînă și proștii au înțeles că eu am dreptate. De multe ori suneți că lumea mă disprețuiește fiindcă m-am plîns, deși au înțeles că totul a fost și ESTE numai cum spun eu. Deci toți urăsc victimele, așa cum era scris indirect sau direct în mai multe teorii psihologice. Totuși, acesta e un caz mai grav decît altele, fiindcă eu eram numai binele și capabilă de muncă și studii cu adevărat. Într-adevăr numai lucruri frumoase și bune. E totodată un caz grav de crimă. Eu nu am fost un om cu tendințe de lamentare, dimpotrivă. Pe de altă parte, mereu, în comunicarea verbală cu alții, inclusiv în scris pe internet, eu sînt cea care s-a purtat normal și nu am inspirat niciodată prostie, nebunie sau răutate și nici minciună niciodată. Am fost mereu un om calm și sincer și era clar și încă este că ceilalți erau agresivi fără motiv sau aveau intonație ciudată sau cîntată etc. Eu nu am anticipat nimic rău niciodată și am avut încredere normală în oameni mereu. M-am gîndit odată, cu mult după ce nu l-am mai văzut, că poate el avea de la început, din toamna lui 88, intenția să divorțeze, fiindcă vorbea mai urît (de fapt doar ușor disprețuitor) despre soția și soacra lui, mă gîndeam că poate voia să se folosească de mine ca să divorțeze, dar am greșit, fiindcă oricum nu am putut înțelege logic de ce ar fi avut nevoie de suferința mea fizică sau de gura rea a lumii în acest scop. Repet, a fost doar un gînd neterminat, eu nu am tras această concluzie cu adevărat și acum cred că într-adevăr nu era acesta motivul. Am făcut prostia să explic asta, fiindcă la un moment dat, am văzut că așa fuseseră aparențele și am vrut să trezesc oamenii care mă chinuiau la realitate, adică să nu tragă cponcluzii pripite, că poate de fapt motivul era altul. Dar proștii niciodată nu judecă corect și trag concluzii pripite și fără logică. Eu însămi am fost lovită de concluzii fără nicio logică, pe care ei le trăgeau din înscenări pe care mi le făceau și de aceea am scris ce părea atunci adevărat despre el, doar PĂREA. Eu am crezut și încă mai cred oarecum că el era un om bun, dar în același timp e cert că el mi-a făcut rău, nu doar prin faptul că m-a sedus, și s-a purtat ciudat și după meditațiile cu el, și acum unii spun că el o să moară sau că o să-l omoare, poate vor să îmi pună în cîrcă necazurile lui, deși nu am nicio vină. Poate nu ați înțeles că el și acea poveste de iubire a mea, care îmi centrase viața atunci, au reprezentat numai o parte infimă din necazurile vieții mele, adică 1-2 %. El s-a purtat cu ură față de mine, poate a crezut că am rămas obsedată de el, dar eu niciodată nu i-am dorit răul.

”el e un om respectat, bre, și tu ești un căcat, de aia nu trebuia să spui ce ți-a făcut rău”
”vezi, de aia oamenii proști consideră că voi, cele bune și cuminți, sînteți proaste și ceva rău, findcă îi dați de gol pe cei răi.” E total greșit să mă acuze pe mine cu astfel de idei fără conținut real de fapt. Eu nu i-am dorit lui răul și nimănui niciodată, cum aș fi putut eu să vreau răul cuiva? Mai mult, nu sînt eu nici cauza indirectă a niciunui rău, asta e o invenție aberantă a celor răi. El a spus la un moment dat așa despre mine: ”Tu nu ai niciun pic de răutate, mie îmi plac oamenii cu puțină răutate.” Cei inteligenți nu au niciodată nici un pic de răutate și pot dovedi acest lucru teoretic și cu exemple. Tot el a spus: ”tu ești un gînditor”, ceea ce m-a deranjat și a mai spus. ”Avem nevoie și de oameni puri.”
Voi nu știți să faceți distincție între cazurile grave de crimă și fleacuri și credeți numai în zicala ”azi un ou, mîine un bou” și în faptul că trebuie să mă omorîți pentru ascunderea adevărului, cum mi se spune mereu. Deci încurajați corupția și propășiți crimele împreună cu cei răi în mod clar - și otravă și orice altceva.
Eu nu am fost o sfîntă, fiindcă sfinții sînt mereu nebuni, după cum e și scris și povestit. Mi s-a spus că lumea mă vede deci, printre multe altele, un fel de don Quijote, cînd de fapt eram un om în stare de dăruire de bine și frumos și eram perfect responsabilă și inteligentă. Proștii îi consideră, ca și voi, pe aceia buni și puri idioți care le strică ciorba și viața socială, cînd eu eram cu adevărat un om în stare de treabă și de acțiune, care putea să muncească cu mîinile suflecate, la propriu și la figurat. Vi se pare că eu aș fi visătoare, fantastă etc. și nu am fost defel așa ceva.

12 mai 2019

Azi, 12 mai 2019, în lumina noilor aberații și invenții ale celor răi legat de interiorul meu sufletesc și de gîndire (pe care ei le-au scuipat peste mintea mea azi și a adevărului cert despre mine prin contrast), voi nota din nou adevărul pe scurt despre acea iubire de tinerețe a mea pentru bărbatul care m-a sedus și m-a chinuit mult atunci, un medic cu care am fost obligată să fac meditații, obligată fiind să dau examen la medicină datorită multor presiuni și scandaluri jucate de părinții mei timp de 2-3 ani, plus bătaia zilnică uneori, doar cu pretextul că voiam să dau examen la filologie și ei nu erau de acord. Aceasta înainte de a scrie rezumatul la care m-am referit. Anterior acestor presiuni mă băteau și mă torturau zilnic fără niciun motiv legat de realitate. Este evident că am fost la fel întreaga viață, dar, fiind izolată, nu au existat martori ai existenței mele reale și nici ai perfecțiunii mele despre care am explicat în scris. Ei chiar acum mă atacă cu ideea că ”nimeni nu o să înțeleagă”. Ei spun că toți au fost îndobitociți. Bine, deci cei care i-au îndobitocit au înțeles deci adevărul. Ei zic că nu, fiindcă acei intriganți s-au prins în propria lor plasă.

1. Era evident și dovedibil că era un caz clar, simplu și adevărat (nu era nicio regie sau lipsă de veridicitate) de seducție și abuz al unui bărbat matur, cu bani și poziție socială asupra unei foarte tinere femei, singură, chinuită și respinsă de părinți, foarte săracă și de o mare timiditate, inocență, bunătate.

2. Mi s-a spus în trecut că poporul, în astfel de cazuri, dă întotdeauna vina pe femeie (cățeaua ridică coada, cîinele nu e vinovat) și că ”crede” chiar că femeia se putea apăra sau are o oarecare vină.

3. Mi s-a spus indirect că poporul nu crede niciodată așa ceva, ci știe adevărul, dar este habitual, este o modalitate de sancțiune și întărire socială să se dea vina pe fata tînără și nevinovată, din ideea lipsită de obiect a onoarei sau ideea mai palpabilă a rușinii, care înseamnă că fata e ”compromisă”, deși nu a greșit, ca în cazul oricăror violuri, cînd în realitate pe ea nu ar fi luat-o nimeni, fiind de fapt o persoană incomodă fie prin urîțenie, fie prin inteligență superioară, fie prin bunătate care pare prostie în lumea proștilor, fie prin lipsa evidentă a zestrei și poziției sociale.

4. Toamna trecută mi-au spus în gînd că, chipurile, oamenii delirau despre mine după ce am intrat în 1998 la medicină, la 27 de ani, adică unii inventau minciuni despre ce simțeam eu legat de acel medic după 10 ani de la întîlnirea cu el. M-a mirat să aflu (dar nu știu dacă e adevărat) că tentativa mea de sinucidere ar fi fost interpretată drept ceva legat de acel bărbat, ca și cum eu eram nebună sau proastă, ceea ce nu fusesem niciodată (sau legat de nerealizările mele în viață datorită lui sau altora, ceea ce iarăși nu era adevărat, eu fiind un om bun și rațional, care gîndea normal și inteligent). Atunci e posibil ca unii să fi crezut că eu am dat la medicină din cauza lui ! Cînd de fapt nu mă primiseră să muncesc sau să am dreptul la studii profesorii de la psihiologie, care asta au zis verbal, că nu ma dreptul din cauza diagnosticului și că am absolvit doar facultatea fără rost și eram izolată cu părinții etc. plus tot ce am mai scris pe blogul meu. Atunci cînd am sărit pe fereastră a fost exact din motivele enunțate de mine pe blog de mult, în condițiile unei migrene înfiorătoare, poate și otravă, repet, durere înfiorătoare, ce mi s-a întămplat doar atunci. Oamenii străini sau familia se purtau anormal cu mine cu adevărat și spuneau cu voce tare lucruri bizare, inclusiv atunci cînd a început migrena, nu în mintea mea spuneau ei acele lucruri fără niciun motiv real, ci direct în tren, în oraș, pe stradă, în casă. Lucrurile spuse de ei nu aveau nici cea mai mică legătură cu viața mea sau cu ce gîndeam eu, astfel încît, după 14 ani de mizerii misterioase, fiind torturată fără vină și fără să percep gîndurile lor, am crezut atunci, sub imperiul durerii groaznice, am crezut că toți sînt marionete ale unor monștri și că eu, datorită durerii, voi înnebuni și voi fi lipsită de conștiință ca și ei, lovind bizar în altă femeie nevinovată, care va fi chinuită ca și mine mulți ani. Am crezut, desigur, că erau mai multe ca mine, fără legătură cu acel bărbat. Am fost mereu un om altruist cu adevărat, rareori m-am gîndit sau m-am plîns numai de suferința mea. Mă gîndeam că și ele sînt tot la fel de bune și frumoase sufletește și inteligente, fiindcă eram și așa ceva, deși nu credeți poate. Mi-era groază să devin așa asasin și monstru și tentativa de sinucidere a urmat firesc și logic, după ce tata a refuzat să mă ducă la vreun spital, fiindu-mi tare rău.

5. Azi mi se spune că faptul că acel bărbat m-a sedus a fost interpretat drept ”Hoție” din partea mea. Adică mi s-a spus că numai faptul de a fi îndrăgostită nevinovat de el a fost interpretat drept hoție, ceea ce m-a mirat foarte tare.
a. ideea lor era că am furat astfel secrete. Cum adică? Nu percepeam gîndurile nimănui și nu aveam niciun interes de a ști vreun secret, fiind o femeie inteligentă clar și evident normală, care ulterior a înțeles lumea și viața singură.
b. mai precis, cunoaștere despre viața sexuală a oamenilor. Absolut deloc, era evident că am fost o victimă, fără obsesia cunoașterii sexualității.
c. ideea de a îl fura pe el de la altă femeie. Absolut ridicol și imposibil de crezut, mai citiți o dată ce am scris la punctul 1. În plus, era evident ce fel de om eram, chiar dacă eram singură. Ideea de a fi împreună cu un bărbat căsătorit cu altă femeie îmi repugna imens, mai degrabă aș fi sacrificat o parte din viața mea sau visul de a avea copil decît așa ceva. Mai mult decît atît, nu aș fi fost ușor de cucerit chiar și de un bărbat aflat într-o relație intimă cu altcineva premarital, fiindcă îmi repugna imens ideea de a rupe o relație de cuplu. Deci eram condamnată de propria mea gîndire să fiu singură, fiindcă în viață nu există bărbați complet singuri decît foarte rar, dar atunci nu știam tot. În plus, revenind cu picioarele pe pămînt, femeile nu sînt niciodată vinovate în astfel de cazuri, tot ceea ce li se poate imputa este prezența vreunui gînd murdar, erotic, ceea ce de fapt nu contează și era evident exclus în viața mea, și nu a existat nici după ce el m-a posedat de 2 ori la meditații prin presiunea asupra piciorului stîng, apoi drept. Nu femeia seduce bărbatul! În general se spune că femeia poate seduce bărbatul dacă e matură și băbatul tînăr, poate nu e adevărat, dar asta nu ar fi fost vreodată posibil în cazul meu, care am rămas la fel de inocentă în privința sexului ca atunci. El a reușit prin numeroase vorbe și prin puterea sexuală care îl înconjura, să mă facă să cred cu totul altceva, citiți blogul meu unde dau detalii dacă nu mă credeți, explicînd tot ce a făcut și spus el.

6. După ce am fost internată la psihiatrie din cauza unor torturi monstruoase din partea vecinilor, medici care spuneau că îl cunoșteau pe el (nu din cauza acelei iubiri), am fost la el la facultate, am explicat pe blog în detaliu de ce. Fiindcă eram atunci sub efectul unui tratament psihiatric foarte puternic, dar țineam încă minte totul, nu am înțeles atunci de ce el a mințit legat de ce făcuse și spusese la meditații - unde eram doar 4 persoane de obicei, dintre care 2 fete tinere, eu și colega mea de bancă, ce avea să fie și ea internată la psihiatrie. Ea a declarat ulterior că ea a înnebunit în spital, nu știu ce mai crede ea acum, probabil nu era așa, poate și-a revenit. Abia după mulți ani am înțeles că el voia atunci fie să înșele opinia altora despre el, fie să pară că asta vrea (nu îl cunosc defel).

7. Nu au existat alți bărbați în viața mea prin forța împrejurărilor, nu deoarece nu aș fi vrut eu. Desigur, îmi doream imens un copil, (măcar) un copil adoptat. După spitalul de psihiatrie au existat cîțiva bărbați care au profitat de faptul că eram beată de medicamente adminstrate cu forța și m-au folosit sexual pentru un fel de mastrubare a lor, care m-a lăsat la fel de inocentă în ce privește sexul ca și anterior. Mi s-a spus clar că tulburarea mea psihică - care era de fapt tulburare sexuală, nu schizofrenie sau delir, fiindcă aveam ciclul după ce el m-a chinuit sexual exact la 3 săptămîni, dar nu m-am dus la ginecolog fiindcă aveam încredere în el, care îmi acaparase toată viața cu forța - dar medicii psihiatri mi-au spus că tulburarea mea sexuală era schizofrenie și trebuia tratată ca atare. Atît el, cît și nașul meu, în care aveam încredere (și ulterior o profesoară din facultatea de psihologie) mi-au spus că eu ar trebui să fac sex cu vreun bărbat ca să nu mai simt acele posesii sexuale de la distanță asupra mea. Din cauza aceasta, printre altele, am întreținut un fel de relații sexuale, inclusiv sex oral, dar de fapt nu sex, foarte puțin timp de fapt, doar atunci și ulterior, de două ori, în București, fiindcă eu am vrut așa ceva, deci intenționat. Ceilalți bărbați m-au violat sau m-au luat pe nepregătite sub efectul tratamentului psihiatric, care era încă puternic și atunci cînd, ulterior, am încercat să fac sex oral acelui bărbat plasat în drumul meu, singura ocazie a mea de acest tip. Au mai existat și alte motive puternice, dar niciun fel de dorință sau poftă păcătoasă, după ce acel bărbat mi-a arătat că era divorțat sau în divorț de mult, fiindcă avea un act cu el, în mod bizar. Eu niciodată nu am avut nici poftă sexuală, practic nu am avut sex niciodată. Primii cîțiva bărbați desigur nu mi-au dat nici un fel de senzație sexuală, la fel ca sexul oral, un fel de piesă bucală ca la acrobați la circ sau de Ventolin pentru astm. Era deci vorba despre niște atingeri ca la ginecolog, numai de ordin tactil. Atunci cînd am încercat să fac sex oral cu acel bărbat, după ce i-am explicat situația mea clar și el a fost de acord, motivul care a contat cel mai mult a fost faptul că voiam să înțeleg ce era schizofrenia mea și să încerc să obțin libertatea și să evit o nouă internare groaznică, fiindcă înțelesem - și ulterior mi s-a confirmat - că nu mai aveam dreptul legal să studiez (studii superioare), să muncesc (orice) și să am copil. Nu era o reacție de revoltă și furie fiindcă fusesem închisă și torturată nevinovată la psihiatrie.

8. Faptul că eu am avut acel sentiment de dragoste față de el - de fapt o autoamăgire - nu a fost un păcat și nu s-a datorat promisiunilor lui ciudate, cum ar fi că mă va duce în satul lui, încă din toamna în care l-am întîlnit. El nu m-a amăgit cu promisiuni, fiindcă eram un om prea inteligent. Nici nu am realizat că el avea interese oarecum sexuale față de mine. Aveam numai 17 ani și era un sentiment normal pentru acea vîrstă, de fapt o idee luminoasă și pură. Numai după 6 luni de imense insistențe din partea lui am avut acea idee că îl iubeam. Imense - citiți pe blogul meu. Acea iubire a fost un mecanism adaptativ și nu mi-a dăunat nici mie, care, atunci, eram exact genul femeii naive din Rigoletto, care și-ar fi dat viața pentru el (tragedia cea mai apropiată de viața mea de atunci), dar nu i-a dăunat nici lui și nici altcuiva, de exemplu soției lui, de care am aflat, după vreo doi ani, că divorțase. A fost o iubire extrem de delicată, numai poezie directă, trăită, legat de toate razele de soare care cădeau în viața mea altfel sau de florile care tremurau în vînt etc. și mai ales despre propriul meu suflet redescoperit de mine ca la începutul adolescenței (din păcate nu am scris atunci, că aș fi putut scrie anumite poezii, dar i-am vorbit fiindcă el mă păcălise să îi rostesc despre iubirea mea în singurătate, menționînd că el are microfoane cu care mă înregistrează și repetînd cuvinte de ale părinților mei care erau rostite la mine acasă, după ce treptat mi-a cucerit încrederea în el, și m-a făcut să cred că el nu era bețiv, nebun și afemeiat (și vulgar) cum credea lumea atunci, ci se prefăcea doar). El a și ieșit ca din întîmplare pe strada mea de 2 ori. Acea iubire, repet, a fost duioasă și curată, niciodată, ca și în restul vieții, nu am avut dorințe sexuale sau idei legate de sex, nu am avut vise și deci nici dezamăgiri, credeam că el era un om normal și că va vorbi cu mine deschis și vom fi un timp măcar împreună, fiindcă trupul mi-era posedat sexual noapte de noapte și adesea chiar și ziua, credeam eu că de el. Nu erau halucinații în cazul meu, cum ziceau medicii, dar semăna cu cazurile de posesii paranormale din cărți, fiindcă erau vizibile uneori contracțiile și eu nu mă puteam împotrivi. Am încercat să vorbesc cu el deschis, el s-a fofilat. Nu am spus nimănui despre el, nu aveam cui. Nu am dat la medicină în acel an fiindcă el nu mă lăsase să mai învăț și nici nu am spus niciodată de el tatei atunci cînd mă bătea la sînge după ce am terminat liceul. Numai în anul cînd făceam meditații cu el tata nu m-a bătut sau chinuit mult. Nu a fost o pasiune patologică, dar a avut acest aspect, fiindcă, după ce m-a posedat sexual, el se arăta mai scump la vedere, și niciodată nu a devenit obsesie. Unii ziceau că a fost așa fiindcă familia mea sau vecinii sau el ar fi vrut ca eu să mă sinucid atunci, în 1989. Dar nu se putea, fiind eu un om bun și inteligent. Și părinții mă torturau oribil, dar niciodată sexual, încă din 1984, aproape zi de zi, cu 4 ani înaintea întîlnirii cu el.

9. Am încercat în zadar să fug de soartă și să mă opun lui, am încercat să renunț la meditații și nu m-au lăsat, el vorbea cu mama la telefon și a refuzat să îmi acorde sprijin în acest sens, deși i-am explicat ce fel de părinți aveam, deci pare să fie vinovat că a vrut să mă seducă și să profite, sub protecția statutului de medic și profesor, de trupul meu tînăr și viața mea, ceea ce eu nu crezusem și poate nu e adevărul despre el.

10. Tortura și posesiile sexuale asupra mea au fost îngrozitoare toată viața, eu credeam că erau din cauza lui, fiindcă nu cunoșteam alt bărbat și niciunul nu a vorbit cu mine, în afară de el. Eu nu am avut viață sexuală și nu m-am mastrubat decît o dată, fiindcă m-au păcălit, după 21 de ani de tortură și închisoare, că îmi vor da dreptul legal la muncă în învățămînt și la studii de master. Am avut senzații sexuale extrem de reduse atunci. Abia după moartea tatei m-au folosit sexual în așa fel încît am început să fac pipi pe mine dacă tușesc sau strănut sau dimineața uneori. Nu e din cauză că m-aș fi fecat, ceea ce s-a întîmplat numai la torturi grele, numai după decenii de rezistență austeră. Eu m-am împotrivit de fapt mereu torturii și posesiei sexuale, chiar și înainte de a fi eu închisă la pshiatrie. După încă vreo cîțiva ani, nu de mult, m-au chinuit sexual încît aveam ciclul prin fața chilotului, nu știu de ce, dar nu din cauza mea. I-am spus ginecologului, dar acea d-nă medic s-a purtat oribil cu mine, ca și cum eu nu eram complezentă și urla aproape la mine, lipsită de respect, deși eu nu am avut relații sexuale și nici plăceri toată viața.

11. M-a șocat anul trecut faptul că, atunci cînd am încercat, fără succes, să mă internez la spitalul Sf. Ioan, deoarece aveam oligoanurie severă și la ecografie medicul a spus că nu fornez urină - și beam zilnic destul de mult și acea condiție fizică se instalase brusc cu vreo 2 săptămîni în urmă și apoi se agravase. Mi-era și rău și eram și speriată. D-na medic a jucat teatru și ea că se ascunde în spatele asistentei și atunci cineva a intrat peste mintea mea cu ideea că el, acel medic de odihioară, s-a despărțit de soția lui. Eu am aflat abia la sfîrșitul lui 2006 că el se căsătorise în jurul anului 2000 cu o studentă a lui cam de vîrsta mea și desigur nu m-am gîndit la ei niciodată, nu am înțeles ce aveau cu mine atunci la Sf. Ioan. D-na doctor a mai zis că nu mă poate interna, fiindcă rinichiul meu nu formează urină poate din cauze psihice și că urologic, adică pe căile urinare, nu am nimic. A zis că toată apa pe care o beam se ducea în țesuturi și m-a trimis (eu speriată) acasă. Mama a încercat, tot fără succes, să mă interneze la psihiatrie, deși eu nu întrerupesem complet medicația, decît parțial, speriată de lipsa urinii. Apoi Dumnezeu, cumva, mi-a deblocat rinichii.

Cam asta e tot ce e esențial despre acea iubire a mea, singura din viață, la o vîrstă la care era omenește și normal să fie așa, fără păcat. Acea iubire a fost absolut singurul lucru irațional din viața mea, dacă nu enumăr acea tentativă de sinucidere, deoarece în tinerețe nu aveam cum să înțeleg lumea și realitatea în general. Unii mi-au spus în gînd că e evident că eu am fost un om sacrificat de medici. Dar, chiar dacă așa este, totuși oamenii ar fi putut să mă accepte cît de cît, să am fericirea de a munci, chiar fără bani, și studia ca om liber măcar cîțiva ani, oricît de puțin, orice. Ar fi putut să nu mă oblige să cerșesc de foame și să nu îmi dea un leu pe stradă. Să nu fiu complet singură pe acdest versant al spațiului, cum psunea Supervielle. Cei de pe internet ar fi putut să mă accepte cît de cît, măcar ca poet de internet, prin corespondență, sau să muncesc ceva pe internet, ceea ce nu îi obliga să vorbească cu mine direct (mi s-a spus că ei nu vorbesc cu mine fiindcă ar suferi ceva fizic, fiind eu sacrificiu medical, dar nu știu dacă e așa. Dacă eram sacrificiu, atunci înseamnă că eram utilă și nu aveau de ce să mă otrăvească de tînără, cum au făcut, și așa oribil uneori, clar otravă, nu f_t sau altceva. Etc. Iar: ”Nu se putea, Cristina, pentru tine nu se putea nimic.”


”Comentariile lor la povestirea iubirii mele din tinerețe (au mai spus acest lucru):
Tu, cînd te-ai aruncat pe fereastră, nu înțeleseseși că tu ești ”singura, unica, minunata etc.”, ai crezut că erau în lume mai multe ca tine și ai vrut să le protejezi. Următoarea nu va mai reuși nimic. După ”perfecțiunea” ta urmează căderea.

Bine, dar ce am ”reușit” eu, în afară de o înțelegere destul de completă a lumii, așa cum e ea în realitate, și o înțelegere a locului meu în lume și a mersului vieții mele, personale? Nimic palpabil, nici măcar să nu fiu otrăvită sau o vorbă bună din partea oricăruia din semenii mei la care am ținut așa de mult, chiar dacă erau mai puțin inteligenți? Poate că totuși nu am fost perfectă, adică nu am avut geniu încît să înțeleg totul dintr-o dată (așa e corect în opinia mea ortografic, nu ”dintr-odată”, cum spun noile reguli) pînă la 27 de ani. Ulterior, nimeni nu mi-a explicat sau spus nimic. Exact la 35 de ani am început să înțeleg singură. Așa a fost să fie, și din cauză că există Club 27 la americani, de care nu știam atunci. Poate nu va mai fi acest club sau poate ”ea” va muri că nu o vor mai resusucita (unii spuneau că trebuiau să mă lase să mor atunci, deși unii într-adevăr asta au vrut atunci) sau orice altceva. Fiecare existență e individuală și unică. Și întotdeauna, de fapt, e cum vrea Dumnezeu.

Ei răspund: Tu erai femeie și femeia nu poate înțelege pînă la 27 de ani. Femeile nu pot asta.
Oricum nu aveam date de experiență suficiente.

Legat de povestea aceasta despre viața mea - iubirea aceea din tinerețe, scrisă de mine ieri, ei mai spun că

”tu ai fost un om spoliat de toate, de aceea ai gîndit uneori ca măcar alții să aibă ceea ce tu nu ai avut.” E adevărat, dar nu e aceasta singura cauză.

”ei mereu au înțeles totul pe dos și au făcut totul exact invers decît trebuiau să facă”
”Tu ești singura pe care ei nu trebuiau să o distrugă.” ??? Singura ce?

Unii oameni răi și proști m-au scuipat cu ideea că eu am ”delir sistematizat”, cînd de fapt orice om inteligent știe că e normal ca oamenii normali să aibă o concepție sistematizată asupra vieții la maturitate și, de asemenea, și autocunoaștere. În ultimă esență, a cunoaște lumea pleacă de la cunoașterea de sine, cum și alții au recunoscut, iar detractorii acestei idei, pe temeiul egocentrismului și altor tare, nu au dreptate.
Ceea ce e simplu e că ei și ele toate, colegii și colegele mele, au fost acceptate, inclusiv dreptul la studii, nu doar la viață, muncă, dreptul a întemeia familie.
Unii spuneau ieri că mie nu mi s-a acordat niciun pic de încredere,că n-am fost acceptată deloc, fiindcă am fost internată la psihiatrie de prea multe ori.

10 mai 2019

Azi a plouat mult, dar au fost două averse principale la mine. Ca întotdeauna a trecut un cortegiu lung de mașini cu claxoanele lor interminable la intersecția mea.
”Și nu pot s-o facă să tacă?” ????
”Deci e imposibil? Da, absolut imposibil, ea are dreptate 100%.”
”Am muncit degeaba o viață întreagă.”
”Toată munca mea de-o viață a fost degeaba.”??
”ei asta fac mereu: îl bleastămă pe Dumnezeu.” Mai demult spuneau că ei au comis un sacrilegiu în cazul meu.
”Mu_e!”
” Tu ai fost un om de o puritate absolută, dar proștilor li s-a spus că tu ești un fel de vedetă porno.”
”lumea consideră că povestea ta e incredibilă”
”Tu ești un om perfect bun și perfect inteligent, pe care o lume întreagă îl batjocorește fără motiv.”
”toți trebuie să renunțe la minciuni: au distrus unul dintre cei mai buni oameni cu ajutorul unor minciuni oribile.”
”Cristina, te rugăm să.” Punct. Niciodată nu mă roagă nimic.
”Stimată doamnă” Niciodată nu spune nimic după aceste 2 vorbe.
”Absolut toate geniile se nasc în noroi, dar, în cazul tău, noroiul a fost monstruos.”
Absolut niciodată, întreaga mea viață, nu am avut ”fixații” de trecut, nu am avut ruminații și niciun fel de problemă sau tulburare psihică. Mereu, absolut mereu, deși cei răi mint despre mine, am privit viața în sens pozitiv, către viitorul necesar și posibil, trăind în prezent cu simțurile și gîndirea treze. Din păcate mi-au luat abuziv dreptul la muncă și la studii sau de a avea familie și eu am cerut măcar 1-2 din aceste drepturi fundamentale întreaga viață, nimic altceva. Ar fi fost destul. Acum sînt 35 de ani de izolare, fiind un om capabil și fără pată. Meritam viața, cum am explicat și dovedit în detaliu. Normal că nu am avut niciodată probleme psihice sau deprimare patologică, e imposibil ca omul inteligent să aibă așa ceva. Puteam dovedi că eram un om inteligent și bun și încă și acum pot. Deși niciodată nu m-am atașat patologic de trecut, totuși am avut memorie bună și e clar adevărul tot ce am povestit despre mine, evident nu am avut niciun delir, orice om inteligent poate înțelege, citind blogurile mele. Nu am avut probleme legat de trecut fiindcă niciodată nu am greșit și nu am înnebunit, nu au existat ”complexe” psihice sau ruminații absolut deloc în viața mea, trecutul nu a reprezentat niciodată o problemă pentru mine, fiind foarte clar și inteligibil pentru mine, înțeles de mine prin autocunoaștere. Însă, cum bine puteți bănui, oamenii proști au fixații legate de trecut, și ei sînt cei care m-au lovit mereu, chiar dacă eu nu m-am găndit vreodată la trecut ca să îi provoc.
Azi, în ultima oră, am deschis geamul de 3 ori și de fiecare dată, în acel minut al deschiderii, ei au suflat în flașnetă și apoi nu au mai trîmbițat ulterior. Așa mi-au făcut de fapt din 84, deși mă torturau zi de zi și nu avusesem nicio șansă, totuși mă și urmăreau cu batjocură, repet, din simplul motiv că eram fată singură, săracă și respinsă de familie complet.
”e foarte simplu, ei nu vor să mori fiindcă tu ai greșit, ci fiindcă ei au greșit.”
”tu ai fost un om cu suflet foarte cald și blînd, dar ei au construit o imagine hidoasă a ta.”
”nimeni nu te vrea” ”dă-o dracu” etc.
”Părinții tăi erau nebuni și asta a fost crucea pe care tu ai avut-o de purtat.”

"Lumea întreagă te-a judecat greșit, Cristina.”
Cum adică m-a judecat? Niciodată nu am avut impresia aceasta, absolut sigur nu am greșit nimic, chiar dacă am fost torturată dîn 84 încontinuu. Și nimeni nu m-a întrebat nimic.
”De ce nu ați întrebat-o nimic?” ”Nu am considerat necesar.” ??
”Tineretul face o foarte mare greșeală din nou.”
”Ei nu pot convinge o gloată de asasini nebuni. (Nici tu, Cristina, nu ai cum să îi convingi).”
”ei nu înțeleg ce înseamnă 35 de ani de izolare, deși nu a greșit nimic.” Sau sărăcia, uneori cu lipsuri de cele strict necesare mai mulți ani, deși ceream și puteam munci, dar ei mințeau. Sau, cel mai rău, să fii otrăvit, și mai sînt cîteva lucruri rele monstruoase.
”Ei nu te consideră om, Cristina.”
”Oamenii ca tine, buni și nevinovați, sînt de fapt ce e mai bun în societate, dar proștii cred invers.”
”Tu încă nu ai înțeles ce s-a întîmplat, oamenii cred cu adevărat că tu ești ceva rău și tu ești numai binele.”
Bine, dar nu aveau cum să creadă răul despre mine, eram evident izolată cu forța, nu din cauza mea, de fapt din 84 și evident torturată în multe feluri și evident un om care citea mult cu interese intelectuale și rezultate bune la învățătură, evident cu drag și respect și ajutor față de oameni, evident normală prin toate aparențele, evident săracă de mică și binele curat prin toate aparențele. Cum naiba să crezi răul despre un om izolat și evident torturat, un om pe care nu îl cunoști deloc? Nu cred așa ceva. Ei însă zic mereu că oamenilor li s-au spus încontinuu minciuni despre mine. Cum naiba să crezi răul despre un om de la distanță, cînd încă din secolul trecut oamenii știu că imaginile publice sînt fabricate, știu că mass media e minciună etc.??

Au îndobitocit o lume întreagă că tu ești nebună, ca să te poată omorî, Cristina.”
”Și explică-mi de ce nu a făcut cancer pînă acum.” Sînt unii porci care mereu spun propoziții începînd cu ...explică-mi de ce... și aruncă numai răutate și venin asupra mea, ca și cum faptul că ei vor să înțeleagă ceva e justificare pentru omor !

Idioții cred că aceste gînduri ale altora pe care le scrii tu că vin peste mintea ta sînt de fapt boală psihică și sînt create de ”inconștientul” tău. Tu nu ai fi crezut la fel, mai ales că nu percepeai nici un fel de gînd al altora pînă la moartea tatălui tău?” Nu, eu nu aș fi crezut.
E adevărat că am ajuns la vîrsta rațiunii la 35 de ani, după moartea tatei, dar nici înainte, în tinerețe, nu am avut decît foarte puține erori de gîndire, în ciuda faptului că am fost torturată, și numai atunci cînd m-au chinuit sau otrăvit monstruos. Ei spun că idioții îsnt atît de proști, încît ei nici măcar nu cred că eu sînt otrăvită, deși evident era un lucru concret, clar și nu puteam delira despre așa ceva. Ei spun că aproape toți oamenii comunică prin astfel de gînduri și că ei nu mă ”înțelegeau” și credeau că eram ceva rău fiindcă eu nu ”auzeam” nimic și prin urmare ”nu știam” nimic. Dar gîndurile mele erau de fapt bun eși curate, chiar dacă nu percepeam gîndurile altora. Aveam intonație și mimică perfectă și bună, dar ei zic că oamenii îi numesc mutălăi” pe cei ca mine și nu îi consideră buni de nimic. Bine, dar eram un om inteligent și capabil ! Nu, eu nu aș fi putut fi nebună să cred că aceste gînduri sînt create de incoștientul pacientului, fiindcă pur și simplu am fost un om inteligent și oamenii inteligenți nu folosesc concepte care nu au sens real sau pe al cărui sens să nu îl cunoască, sau pe al cărui sens să îl denatureze. Cum să fi spus că INCONȘTIENTUL determină boală sau gîndurile acestea, fără să judec logic ce e inconștientul, ce desemnează aceste termen? Nu aveam cum să greșesc niciodată, nici să fac răul unui om bun. Sau cum să judec greșit, de exemplu că inconștientul ”creează” aceste idei - cum adică să creeze, ca subiect al acțiunii? Deci nu aveam cum să greșesc.
Ei zic din nou că idioții cred că eu sînt bolnavă, schizofrenă, adică scindată, tocmai fiindcă aceste idei vin peste mine, și că unii poate chiar cred că aceste idei sînt ale altor oamenni, dar consideră că boala mea psihică e foarte gravă, fiindcă exact asta înseamnă, scindare a personalității mele în raport cu restul lumii, în timp ce înainte de 35 de ani, acești oameni răi sau proști erau integrați în personalitatea sau psihismul meu, deci nu le percepeam gîndurile deloc. Unii chiar insinuau că această boală a apărut după 35 de ani, tocmai fiindcă am foat maltratată psihiatric, deși nu aveam niciun delir sau gîdnuri lae altora sau altă tulburare și fiindcă am fost persecutată în muncă și studii datorită diagnosticului greșit și abuziv. Date fiind acestea, ei consideră că de aceea m-au izolat în 2006 și nu mi-au acordat încredere să muncesc orice, oricît de puțin. Dar e greșit, eu pot dovedi adevărul: prin izolare aceste îgnduri au sporit, se poate explica clar cum și de ce, și dacă m-ar fi acceptat să muncesc absolut cert ele ar fi fost stăpînite de ”psihicul” meu și chiar ar fi dispărut și nimeni nu ar fi vrut nici să mă otrăvească și nici să mă atace cu diverse idei.

În ce privește faptul că nu am avut erori de gîndire toată viața, e foarte ușor de explicat: am fost un om inteligent. Am avut doar foarte puține greșeli, pe care le fac toți tinerii, mai mult sau mai puțin. De exemplu, la un moment dat credeam că și răul din lume e util sau poate chiar necesar oarecum, fiindcă îi ajută pe cei inteligenți să se trezească la realitate, să înțeleagă lumea, să fie mai buni și să creeze lucruri frumoase etc. Această idee e considerată normală și există chiar în manuale de liceu, de pildă am găsit-o de curînd într-un manual alternativ de clasa a Xa de liceu de limba română. În realitate e o idee greșită, răul e rău și binele e bine și răul nu e niciodată util sau necesar, prin definția din dicționar, iar omaenii inteligenți se pot trezi și maturiza și fără experiențe negative și oricum pot crea binele și frumosul și pot înțelege lumea chiar mai ușor și mai bine dacă nu sînt torturați sau chinuiți de cei răi.
Foarte sete brusc și degetele mi-au amorțit rău... Miors urît de afară cînd deschid geamul...
”tu ai gîndit că binele are și o latură pozitivă deoarece erau monstruos chinuită și erai un om nevinovat și bun.” Da, acesta are dreptate.
”nenorocirea, Cristina, e faptul că porcii te otrăvesc și nu vor să elimine diversele otrăvuri.” Da, e foarte rău și trist.
”La început porcii erau 5% din populație, acum sînt 98%. (???) Întreaga lume, nu doar Romînia, a înnebunit și numai cei 2% mai sînt oameni buni, adică nu sînt ne-buni. Ei nu pot înțelege, ai avut dreptate că ei cred că au înnebunit din cauza ta.”
”Ai înțeles ce deplasat erai cu ideile tale despre doamne adevărate și vipere sau scroafe?” este ca și cum ei ar discuta între ei peste mintea mea, aceștia cu ideea de doamnă adevărată. Da, e o idee care nu are importanță sau relevanță.

Am ieșit afară la supermarket acum noaptea la ora 2. Pîclă ca o ceață peste oraș și miros urît în aer. Ei zic că oamenii au otrăvit aerul ca să mă omoare.
Acum abia scriu, degetele amorțite rău. Încovrigate.
Ei spun : ”cum credeai tu că ei te vor lăsa cu viață după tot ce ți-au făcut atîția ani? ” deci ei consideră că era logic să fiu omorîtă.
Pe stradă era să cad din picioare, abia mă țineam în picioare.
”Nu e încă lividă.”
”Ce o ține, astfel încît nu putem să o omorîm?” Au mai zis acest lucru la fel de fiecare dată cînd m-au otrăvit mai puternic de-a lungul ultimilor 14 ani.
”Asistăm neputincioși la cea mai monstruoasă crimă din istorie.” Au mai zis și asta adesea. Etc. etc.
Au zis de cîteva ori că eu nu am reușit nici măcar să conving oamenii să mă lase în viață. Nu, nu am greșit nimic, nici prin faptul că am spus adevăurl în scris. Oricum așa trebuia, așa era bine. M-au și forțat cu tortură să spun mereu adevărul și absolut sigur nu aveam cum să mint în niciun fel astfel încît să fiu lăsată în viață. Sau să nu le rănesc orgoliul, cum mi s-a spus că ar fi motiv de crimă asupra mea pentru proști.
Sete mare, durere de ochi, durere în stomac.
Ei zic că ”el” mă omoară, fiindcă el e un monstru. Deci spun că el e bărbatul - profesor medic - care m-a sedus și chinuit în fragedă tinerețe, la 17 ani, deși eu nu am greșit nimic. Eu cu adevărat nu cred ideea asta a lor și niciodată nu am crezut răul despre nimeni dacă nu am avut dovezi.
E tot mai rău, în gît mi-e tare rău.
”Lumea toată crede că tu ești proastă ca noaptea și tu ești un geniu, asta e nenorocirea.”
Nu văd nicio nenorocire, chiar dacă ar fi adevărat. Nenorocul e că ei mă lovesc acum de moarte, abia mai scriu cu un deget- două.