30 iulie 2020
ora 10 și jumătate dimineața.
Până acum am băut cam 2 litri și ceva de apă încă dimineața. Noaptea nu am putut dormi deloc și dimineața am avut durere și arsură gastrică, plus greață (care a fost și ieri) și reflux gstroesofagian. Arsura a fost deși luasem medicamentul pentru stomac, Emanera 40 mg pe care îl iau zilnic de mulți ani. Ei mi-au spus că mi s-a adminstrat din nou otravă.
Apoi am avut sete înfiorătoare și am băut în 2 ore peste 2 litri.
Și acum mi-e sete. În acest moment abia mai văd, mi s-a pus o ceață peste ochi. Nu e hipertensiune, e o substanță rea.
Ei spun că unii idioți credeau că sunt ipohondră sau că delirez legat de simptomele mele. Eu vă reamintesc că am, povestit deja pe scurt toate abuzurile și neplăcerile suferite de mine din partea a diverși medici de-a lungul anilor. A fost și refuzul lor de a ajuta - cum am povestit, de multe ori am băut peste 10 litri de apă pe zi, ceea ce e monstruos și periculos și i-am spus medicului de familie, care nu m-a ajutat sau investigat - deși i-am explicat și celelalte simptome. Ultima oară la gastroenterologie tot nu m-au ajutat.
Pentru a justifica greșelile unora față de mine, care apăreau uneori evident drept lucruri grave, ei au inventat că am fost condamnată la moarte. Acest lucru e imposibil, deoarece absolut cert nu am greșit nimic și am fost un om de valoare. Ei spun mereu că oamenii au inventat minciuni despre mine și astfel proștii mă văd pe mine exact invers sau opusă adevărului despre mine.
Biata mea pisicuță, abia mai urinează, nu a fost așa rău niciodată. Poate a băut și ea apă rea, toxică.
Am și dureri în abdomenul inferior de aseară.
ei spun în engleză că nimeni nu a înțeles adevărul despre mine deloc și astfel este exact așa cum au stabilit ei mai demult - dar era imposibil, fiindcă nimeni nu a vrut să vorbească cu mine o viață întreagă, nu eu, ci ceilalți m-au respins total - uite de exemplu pe facebook nu am pe nimeni și nici în lumea reală - am implorat de sute de ori și nimeni nu a vrut viața mea, Carmen-Maria, psihologul de care povesteam nu de mult, a spus că vom vorbi în mod sigur sau că vom vorbi peste câteva zile, dar a fost ca întotdeauna din 84 - golul, nimicul, izolarea
Pisica mea e tot mai rău, săraca e tot ce am mai bun pe lume, practic tot ce am (în afară de mama)... urinează sânge și de fapt puțin de tot. Zace cum nu a mai zăcut niciodată.
Au intrat unii azi cu o idee nouă - că vor să o facă pe mama nebună și să îi spele memoria legat de ce mi-a făcut mie rău, pentru ca alții să nu poată vedea sau dovedi că eu am explicat totul exact așa cum a fost.
eu nu mai am de câteva zile niciun leu, așadar nu pot merge să îmi cumpăr apă, beau ce mi se dă, nu pot ști sigur în ce a fost otrava - ieri dimineață aveam greață și azi din nou, dar azi toată ziua - am mâncat puțin ieri și azi deloc.
31 iulie 2020
Am încput să îmi revin. mă gândeam să mai citesc cărți de filozofie - am terminat și Trilogia valorilor și mi-am descărat cărți și compendii de filozofie, mai ales istoria filozofiei și filozofia limbajului - sunt foarte încântată că s-au scris atâtea lucruri frumoase, care nu îmi dau bătaie de cap și nici tristețe, amărăciune sau alte sentimente rele, cum ar face de exemplu literatura sau alte studii științifice :) E frumos, luminos, pacific, liniștit, calm, bun, adevărat - acest lucru numit filozofie
1 iulie 2020
Aseară și azi au început din nou să exprime ura și dorința lor greșită de a mă omorî.
iar au intrat că trebuie să mă omoare ca să acopere ce mi-au făcut rău în trecut
sau că trebuie să mă omoare fiindcă au spus mereu minciuni despre mine
Iarăși ”îți dai seama ce s-ar întâmpla dacă am recunoaște adevărul despre Cristina ” ”toți vor să mori,Cristina” Nu s-ar întâmpla decât ceea ce e bun și drept, absolut nimic rău - mă tem că ei nu au înțeles tot adevărul, care e așa bun și frumos în esență. Unii spun că toți mă urăsc fiindcă au o ”imagine” greșită despre mine, datorită modului în care am fost tratată, nu din cauza comportamentului meu. Și din cauza minciunilor altora, adaugă ei. Sau că trebuie să mor pentru Zăgrean Leon.
Iar ideea lor că trebuie să mă omoare pentru probleme legate de securitatea națională.
este foarte simplu pentru oricine să mă omoare, sunt un om singur de atâția ani și săracă și nimeni nu mă știe - păcat, fiindcă chiar am fost perfecțiunea
ideea lor de a mă ucide e complet greșită, rea, inumană nedrepată, crudă, barbară, iresponsabilă, anormală
repet, nu am avut nicio șansă, cu adevărat nu am avut
ei spun că toată lumea mă urăște deși nimeni nu știe nimic despre mine
2 iulie 2020
aceleași 3 idei spuse adesea de ei, le mai notez, ultima oară
1. că oamenii încă și acum cred că am fost sau sunt nebună și eu nu am fost nebună niciodată
2. că eu am fost numai binele și frumosul, dar oamenii cred că am fost exact invers și vor să omoare binele, adică pe mine, de dragul răului și minciunii
3. că eu sunt un om în jurul căruia se învârt lucrurile - in medias res - dar oamenii cred că eu am fost ceva legat de politică
iar au inventat sau găsit ceva ce nu au mai spus până acum -
1. că mie mi s-a intentat proces sau judecată fără să am habar și în absența mea și fără să fiu întrebată nimic și că am fost condamnată la moarte fără ca eu să fiu vreodată întrebată ceva, doar pe baza mărturiei false a unor oameni răi, fără nicio greșeală din partea mea. ??
2. că eu am fost în perioade de probă de două ori (??!) - ”on probation” spun ei - și de fiecare dată unii oameni porci au mințit, deși eu nu aveam habar și nu am fost întrebată nimic și m-au ținut încontinuare în închisoare și otravă ??
Bine, dar am fost cu adevărat perfecțiunea. Și ca persoană, nu doar că nu am greșit nimic. Citiți blogul meu cu atenție - nu am greșit nimic și se subînțelege tot ce e bun și frumos, și inteligent și pe alocuri e și scris, nu doar pe blogul de poezii. Într-o lună va fi gata, sper, plus corectura pentru postările anterioare, ca să trimit în multe locuri. Dacă ar fi adevărul integral, ceea ce e necesar pentru fiecare categorie socială care minte sau îmi face răul, atunci nimeni nu ar mai vrea să mor, cu certitudine.
doamne ce proști și răi sunt - a intrat unul peste mintea mea cu ideea ”cum naiba să îi explic că totul este altfel decât crede ea că este?”
Deci au creat delirul că cineva vorbește cu mine - nimeni nu a vorbit, nici în gând și nu mi-a explicat nimeni nimic și nu am cerut asta și nu am nevoie să îmi explice nimeni nimic. În plus au inventat că eu cred ceva ce nu este așa în realitate, deși eu niciodată nu am avut credințe greșite sau delir depre realitate, și cunosc realitatea destul de bine și corect. Deci au inventat și astfel de aberații despre ce cred eu, ca să mă lovească. Sau ea la care se referă ei e altcineva, sau au inventat că eu explic cuiva așa ceva.
Au mai inventat încă un delir pe care cred că nu l-am notat până acum.
Ei spun că oamenii mă omoară fiindcă au făcut o imensă confuzie - că eu eram aia bună și altcineva era aia rea și ei au crezut invers.
Mi se pare total aberant - au mai avut ideea asta. Nu există așa ceva. Și în plus am fost mereu singură.
Au mai inventat încă un delir pe care nu l-am notat până acum.
Ei spun că oamenii mă omoară fiindcă au făcut o imensă confuzie - că eu eram aia bună și altcineva era aia rea și ei au crezut invers.
Mi se pare total aberant - au mai avut ideea asta. Nu există așa ceva. Și în plus am fost mereu singură.
ei zic că o grămadă de hoți și asasini vrea să te omoare, Cristina
Acum iar au intrat ăia cu ”bagă-te”
"li s-au spus minciuni despre tine și că tu ești ceva rău de către oameni în care ei au încredere.”???
desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge
joi, 30 iulie 2020
marți, 28 iulie 2020
28 iulie 2020
Azi pe facebook, am postat acest comentariu. Pentru o doamnă psiholog, Carmen-Maria Mecu, care este foarte supărată că există workshopuri de terapie corporală în ”vreme de pandemie”.
Cunoști un asemnea caz? La cine te referi? Anul acesta, fiindcă locuiesc în Voluntari, mi-am făcut, cum e normal, acte de reședință în Voluntari, domiciliul meu fiind tot în București, și astfel mi s-a luat venitul de 500 de lei lunar dat ca ajutor de primăria București pentru integrarea socială a persoanelor cu handicap. Primăria din Voluntari nu dă așa ceva. Am aflat de aceasta dând telefon, dar dacă nu aș fi avut acești 500 lei, nu aș fi avut cum să mă îmbrac sau bani pentru hrană. Pensia mea e doar 700 lei și mama e tot pensionară. Datorită pandemiei, timp de două luni, chiriașul nostru, care se ocupă cu terapii corporale, nu ne-a mai dat chiria decât pe sfert timp de 2 luni. A fost foarte greu, deși aproape mereu am fost fără bani după moartea tatei. Am cerșit pe stradă chiar câte un leu când locuiam în oraș, ca orice om normal și responsabil, fiindcă nu aveam bani de pâine și nu am avut haine sau încălțăminte mai mulți ani. Unii inventau în gândul meu că oamenii cred că eu sunt nebună că cerșesc, și că nici măcar nu credeau că nu aveam bani deloc, în mod nedrept de fapt. Acum chiriașul a început să lucreze din nou, dar, dacă pierdem și acest chiriaș, efectiv nu mai avem cum să ne hrănim nici cu pâine doar sau să plătim facturile, că acum au dispărut și acei 500 lei. Mie mi s-a spus că eu nu am dreptul la muncă, datorită diagnosticului psihiatric și un medic iresponsabil - unul singur - a notat pe un act că eu am 0% capacitate de muncă, nici măcar 50%. Psihologii, care au aceeași meserie cu tine, au mințit în mod sigur, cum am mai explicat, inventând deliruri pe care nu pe aveam în mod sigur și vorbe pe care nu le-am spus în mod sigur. Da, ei au greșit, dar tu mă întrebi dacă tu greșești. Ce treabă ai tu cu aceste treburi? Ești sigură că s-au îmbolnăvit oameni datorită acestor ”terapeuți”?
Chiar și această Carmen, deși știa că nu am bani nici de hrană practic, (îmi amintesc că am intenționat odată să merg la o cantină socială, dar mi-am dat seama că nu m-ar fi acceptat nici acolo și că poate erau otrăvuri sau toxice și mai puternice) ea totuși mi-a propus în mod revoltător să mă ajute cu bani să îmi public creațiile poetice, de parcă omul de asta are nevoie. Eu să public, deși nimeni nu e interesat de poezia mea și nu am nici măcar o singură relație socială în afară de mama, și abia aș fi avut haine atunci să merg în lume cu cartea mea. Îmi propunea așa ceva mai demult, de parcă eram nebună de-adevăratelea.
iar au intrat cei cu ideea ”stai liniștit că nimeni nu crede adevărul”. Ei repetă în mod agresiv această idee, ea nu este din cauza mea și nici măcar nu știu la cine se referă ei să stea liniștit.
Acum, povestea pisicii.
Azi am notat pe facebook următoarele fapte reale:
Din cauză că ieri seară am scris pe facebook despre pisica abandonată și puiul ei,azi am găsit pe messenger următorul mesaj din partea unei persoane Ioana Nițulescu, care m-a blocat sau nu mai e pe facebook:
idioata cu spume!!!
ai si mutra de IDIOATA!!
Nu înțeleg ce am greșit în ochii acestei femei și de ce crede ea că am mutră de idioată. Eu știu că nu există mutră de idiot sau idioată, din experiența proprie, chipul omului, trăsăturile feței nu trădează nici ce e bun, nici ce e rău.
Aseară mi-a fost extrem de rău, probabil tot din cauză că am scris pe facebook despre pisică - și răul s-a prelungit în noapte. M-am trezit abia la 12 ziua, deci nu am mai putut avea grijă de pisica frumoasă cu pui, care nu a mai apărut. :( Nu știu ce s-a întâmplat cu ea, venea mereu. Mă tem că e ceva rău. Nu cred că omul bun trebuie să tremure de frică și să îi fie omorâți pisoii sau copiii din cauza unor idioți precum această Ioana Nițulescu. Ei spun că am fost din nou f_tă monstruos și că, în general, oamenii nu m-au acceptat nici pentru studii, nici pentru muncă din cauză că eram f_tă de ”porci”, nu din cauză că mi s-au luat drepturile. Ei zic că oamenii fac o mare confuzie și eu sunt exact inversul a ceea ce cred ei despre mine și că ceea ce cred ei e ceva rău, numai datorită minciunilor despre mine - de aceea și nebuni precum această Ioana.
Se pare că puiul a murit azi noapte și ... era așa drăguț. Din motive peste controlul meu, din cauza sărăciei și mamei care mă terorizează, deși am aproape 50 de ani și dețin 75 % din casa unde stau, nu am luat puiul așa cum trebuia aseară - când mama - pisică l-a adus la mine. Ar fi trebuit să îl iau, să îi dau puțin lapte și să îl pun într-o cutie. Abia azi, nu aseară, am primit 2 oferte de adopție a puiului de pisică. Eu de aceea am scris aseară pe grupuri pentru pisici și am primit multe reacții și comentarii, sau oferte inutile - de exemplu să sterilizez acum pisica, ceea ce nu se putea fiind ea în stare proastă și puiul încă nefiind învățat că bea și să mănânce, el doar sugea. Dar nimeni nu se oferise să ia puiul de pisică. Dacă aș fi primit ieri o ofertă pentru puiul micuț, atunci în mod sigur l-aș fi luat și l-aș fi pus în garaj într-o cutie, cum am făcut cu cei 3 pui pe care i-am găsit azi primăvară. Am primit aceste oferte abia azi. Pisica mamă venise cu puiul la mine la ușă și așa trebuia să fac, nu am avut cum, fiindcă și azi primăvară nu am reușit să dau decât unul singur și trebuia să am o certitudine, fiindcă nu puteam să îl cresc, neavând bani și fiindcă mama ar fi făcut o scenă de nervi groaznică dacă îl găsea azi în garaj. Cred că nu mai e, o fi murit săracul, fiindcă mama lui stă acum numai la noi în curte, înainte mergea meareu la el. Poate era pisicuță. Mama lui stă acum pe locul unde stătea el săracul aseară, lângă cușca câinelui, probabil fiindcă simte încă mirosul puiului. :( Am mai găsit și un os lângă garaj, noi nu am pus oase în curte, poate era de la pisoi. Încă mai am ceva speranțe să se întoarcă... Dar în zonă sunt șobolani.
iată ce am notat ieri despre pisici:
O poveste care înduioșează. Acum vreo săptămână am început să hrănesc o pisică despre care credeam că e motan, pare bătrână și era tare blândă, imediat se lasă mângâiată sau periată cu peria de păr. Parcă ar fi fost pisică în casă, nu am de unde ști. Este destul de frumoasă. Dar săraca era plină de scaieți și murdărie și părea foarte deprimată și nu se mai curăța. Cred că încerca să vâneze pentru pui sau îi avea ascunși. Am mai curățat-o eu. Abia acum 2-3 zile am observat că era pisică și că alăpta. În câteva zile a slăbit enorm și acum arată epuizată. Azi a apărut cu puiul ei - o pisică albă, nu știu dacă e femelă - un pui destul de mare care încă suge la mamă. Probabil că ar trebui separați, sau adoptați amândoi. Măcar puiul, dacă e cineva interesat. Pisica bătrână e tare frumoasă și blândă săraca. Eu nu îmi pot permite să îi adopt, fiindcă mai am doi motani măricei, pe care nu am reușit să îi dau și o pisică sterilizată în casă. Mulțumesc pentru eventual ajutor. (acest text l-am postat pe grupuri pe facebook pentru adopție animale)
fotografii de ieri cu pisoiul:
album google
Puiuțul cel drăguț și alb precis a murit sau a fost luat, cred că a murit ros de șobolani. Pisica mamă mi-l adusese acasă în fața ușii, abia ieri și bietul pui nu a mai rezistat o zi măcar, deși era măricel, crescut cu sacrificii de mama lui blândă și bună. Azi pisica a stat ore în șir amărâtă, exact pe locul unde ieri stătea puiuțul ei și plângea adineaori de ți se rupea inima, privind în direcția de unde adusese pe sub gard puiul ieri seară. Precis îl chema săraca.... ce rău îmi pare că ieri nu am primit la timp ofertă de adopție - acum ar fi fost în viață, era tare drăguț. Dacă aș fi știut că cineva mă va ajuta, l-aș fi pus sigur în garaj -- dar de fapt nu e sigur, fiindcă în primăvară nu am reușit să dau decât unul.
Cunoști un asemnea caz? La cine te referi? Anul acesta, fiindcă locuiesc în Voluntari, mi-am făcut, cum e normal, acte de reședință în Voluntari, domiciliul meu fiind tot în București, și astfel mi s-a luat venitul de 500 de lei lunar dat ca ajutor de primăria București pentru integrarea socială a persoanelor cu handicap. Primăria din Voluntari nu dă așa ceva. Am aflat de aceasta dând telefon, dar dacă nu aș fi avut acești 500 lei, nu aș fi avut cum să mă îmbrac sau bani pentru hrană. Pensia mea e doar 700 lei și mama e tot pensionară. Datorită pandemiei, timp de două luni, chiriașul nostru, care se ocupă cu terapii corporale, nu ne-a mai dat chiria decât pe sfert timp de 2 luni. A fost foarte greu, deși aproape mereu am fost fără bani după moartea tatei. Am cerșit pe stradă chiar câte un leu când locuiam în oraș, ca orice om normal și responsabil, fiindcă nu aveam bani de pâine și nu am avut haine sau încălțăminte mai mulți ani. Unii inventau în gândul meu că oamenii cred că eu sunt nebună că cerșesc, și că nici măcar nu credeau că nu aveam bani deloc, în mod nedrept de fapt. Acum chiriașul a început să lucreze din nou, dar, dacă pierdem și acest chiriaș, efectiv nu mai avem cum să ne hrănim nici cu pâine doar sau să plătim facturile, că acum au dispărut și acei 500 lei. Mie mi s-a spus că eu nu am dreptul la muncă, datorită diagnosticului psihiatric și un medic iresponsabil - unul singur - a notat pe un act că eu am 0% capacitate de muncă, nici măcar 50%. Psihologii, care au aceeași meserie cu tine, au mințit în mod sigur, cum am mai explicat, inventând deliruri pe care nu pe aveam în mod sigur și vorbe pe care nu le-am spus în mod sigur. Da, ei au greșit, dar tu mă întrebi dacă tu greșești. Ce treabă ai tu cu aceste treburi? Ești sigură că s-au îmbolnăvit oameni datorită acestor ”terapeuți”?
Chiar și această Carmen, deși știa că nu am bani nici de hrană practic, (îmi amintesc că am intenționat odată să merg la o cantină socială, dar mi-am dat seama că nu m-ar fi acceptat nici acolo și că poate erau otrăvuri sau toxice și mai puternice) ea totuși mi-a propus în mod revoltător să mă ajute cu bani să îmi public creațiile poetice, de parcă omul de asta are nevoie. Eu să public, deși nimeni nu e interesat de poezia mea și nu am nici măcar o singură relație socială în afară de mama, și abia aș fi avut haine atunci să merg în lume cu cartea mea. Îmi propunea așa ceva mai demult, de parcă eram nebună de-adevăratelea.
iar au intrat cei cu ideea ”stai liniștit că nimeni nu crede adevărul”. Ei repetă în mod agresiv această idee, ea nu este din cauza mea și nici măcar nu știu la cine se referă ei să stea liniștit.
Acum, povestea pisicii.
Azi am notat pe facebook următoarele fapte reale:
Din cauză că ieri seară am scris pe facebook despre pisica abandonată și puiul ei,azi am găsit pe messenger următorul mesaj din partea unei persoane Ioana Nițulescu, care m-a blocat sau nu mai e pe facebook:
idioata cu spume!!!
ai si mutra de IDIOATA!!
Nu înțeleg ce am greșit în ochii acestei femei și de ce crede ea că am mutră de idioată. Eu știu că nu există mutră de idiot sau idioată, din experiența proprie, chipul omului, trăsăturile feței nu trădează nici ce e bun, nici ce e rău.
Aseară mi-a fost extrem de rău, probabil tot din cauză că am scris pe facebook despre pisică - și răul s-a prelungit în noapte. M-am trezit abia la 12 ziua, deci nu am mai putut avea grijă de pisica frumoasă cu pui, care nu a mai apărut. :( Nu știu ce s-a întâmplat cu ea, venea mereu. Mă tem că e ceva rău. Nu cred că omul bun trebuie să tremure de frică și să îi fie omorâți pisoii sau copiii din cauza unor idioți precum această Ioana Nițulescu. Ei spun că am fost din nou f_tă monstruos și că, în general, oamenii nu m-au acceptat nici pentru studii, nici pentru muncă din cauză că eram f_tă de ”porci”, nu din cauză că mi s-au luat drepturile. Ei zic că oamenii fac o mare confuzie și eu sunt exact inversul a ceea ce cred ei despre mine și că ceea ce cred ei e ceva rău, numai datorită minciunilor despre mine - de aceea și nebuni precum această Ioana.
Se pare că puiul a murit azi noapte și ... era așa drăguț. Din motive peste controlul meu, din cauza sărăciei și mamei care mă terorizează, deși am aproape 50 de ani și dețin 75 % din casa unde stau, nu am luat puiul așa cum trebuia aseară - când mama - pisică l-a adus la mine. Ar fi trebuit să îl iau, să îi dau puțin lapte și să îl pun într-o cutie. Abia azi, nu aseară, am primit 2 oferte de adopție a puiului de pisică. Eu de aceea am scris aseară pe grupuri pentru pisici și am primit multe reacții și comentarii, sau oferte inutile - de exemplu să sterilizez acum pisica, ceea ce nu se putea fiind ea în stare proastă și puiul încă nefiind învățat că bea și să mănânce, el doar sugea. Dar nimeni nu se oferise să ia puiul de pisică. Dacă aș fi primit ieri o ofertă pentru puiul micuț, atunci în mod sigur l-aș fi luat și l-aș fi pus în garaj într-o cutie, cum am făcut cu cei 3 pui pe care i-am găsit azi primăvară. Am primit aceste oferte abia azi. Pisica mamă venise cu puiul la mine la ușă și așa trebuia să fac, nu am avut cum, fiindcă și azi primăvară nu am reușit să dau decât unul singur și trebuia să am o certitudine, fiindcă nu puteam să îl cresc, neavând bani și fiindcă mama ar fi făcut o scenă de nervi groaznică dacă îl găsea azi în garaj. Cred că nu mai e, o fi murit săracul, fiindcă mama lui stă acum numai la noi în curte, înainte mergea meareu la el. Poate era pisicuță. Mama lui stă acum pe locul unde stătea el săracul aseară, lângă cușca câinelui, probabil fiindcă simte încă mirosul puiului. :( Am mai găsit și un os lângă garaj, noi nu am pus oase în curte, poate era de la pisoi. Încă mai am ceva speranțe să se întoarcă... Dar în zonă sunt șobolani.
iată ce am notat ieri despre pisici:
O poveste care înduioșează. Acum vreo săptămână am început să hrănesc o pisică despre care credeam că e motan, pare bătrână și era tare blândă, imediat se lasă mângâiată sau periată cu peria de păr. Parcă ar fi fost pisică în casă, nu am de unde ști. Este destul de frumoasă. Dar săraca era plină de scaieți și murdărie și părea foarte deprimată și nu se mai curăța. Cred că încerca să vâneze pentru pui sau îi avea ascunși. Am mai curățat-o eu. Abia acum 2-3 zile am observat că era pisică și că alăpta. În câteva zile a slăbit enorm și acum arată epuizată. Azi a apărut cu puiul ei - o pisică albă, nu știu dacă e femelă - un pui destul de mare care încă suge la mamă. Probabil că ar trebui separați, sau adoptați amândoi. Măcar puiul, dacă e cineva interesat. Pisica bătrână e tare frumoasă și blândă săraca. Eu nu îmi pot permite să îi adopt, fiindcă mai am doi motani măricei, pe care nu am reușit să îi dau și o pisică sterilizată în casă. Mulțumesc pentru eventual ajutor. (acest text l-am postat pe grupuri pe facebook pentru adopție animale)
fotografii de ieri cu pisoiul:
album google
Puiuțul cel drăguț și alb precis a murit sau a fost luat, cred că a murit ros de șobolani. Pisica mamă mi-l adusese acasă în fața ușii, abia ieri și bietul pui nu a mai rezistat o zi măcar, deși era măricel, crescut cu sacrificii de mama lui blândă și bună. Azi pisica a stat ore în șir amărâtă, exact pe locul unde ieri stătea puiuțul ei și plângea adineaori de ți se rupea inima, privind în direcția de unde adusese pe sub gard puiul ieri seară. Precis îl chema săraca.... ce rău îmi pare că ieri nu am primit la timp ofertă de adopție - acum ar fi fost în viață, era tare drăguț. Dacă aș fi știut că cineva mă va ajuta, l-aș fi pus sigur în garaj -- dar de fapt nu e sigur, fiindcă în primăvară nu am reușit să dau decât unul.
sâmbătă, 25 iulie 2020
25 iulie 2020
25 iulie 2020
Știu, trebuie neapărat să termin de scris blogul meu și să corectez pe html postările mele vechi de pe blog, fiindcă sunt virusate și pline de semne introduse de hackeri și apoi să trimit totul în sute de locuri - poate unii vor avea nevoie de mine, poate unii vor înțelege că nu trebuia și nu trebuie să fiu omorâtă și mă vor accepta pentru ceea ce sunt în prezent, cum am implorat de mii de ori, în genunchi practic din 1984, fiind extrem de clar de atunci că eram în sclavie deși aveam numai 13 ani și că nu puteam avea dreptul la studii superioare și muncă decât prin implorare - evident nu am avut întreaga viață niciun defect sau tulburare psihică și nu am avut nicio greșeală, cât de mică. Am fost cu adevărat un om capabil și meritam și dreptul de a dispune de banii din moștenire și dreptul la studii superioare - nu era târziu și oricum eu, dacă aș fi fost în locul celor care selectau intelectualii pentru drepturi, imediat aș fi primit și respectat o femeie cum eram eu.
Iată azi, din nou vechea și întreaga poveste, dar ei spun mereu lucruri cum nu le-au mai spus, mereu ceva nou, azi de pildă -
”Nu se poate face nimic, are dreptate absolută și nu a avut nici cea mai mică greșeală toată viața.”
”stai liniștit că nimeni nu crede adevărul/ pe Cristina etc.”
”Un grup de oameni extrem de răi, proști, nebuni și corupți te omoară, Cristina ”
”Un grup de psihologi nebuni te omoară pentru a ascunde greșelile lor din trecut”
Un grup de militari nebuni te omoară ca să salveze onoarea României, care nu are legătură cu tine”
” Are legătură indirectă fiindcă ți-au făcut rău toată viața”
”Tu ai fost un om extrem de inteligent tratat drept prost, nu doar nebun, întreaga viață.”
”Un grup de parlamentari nebuni vor să mori ca să ascundă definitiv adevărul despre revoluția din 89, fiindcă toți au mințit sau au tăcut fiind cumpărați cu bani sau altele și tu ai fost singura care a spus adevărul.”
Da, dar numai după 2013, deci acum mulți ani, pe blogul meu oricum virusat - ei spun că din cauza aceea nebunii erau ofticați și că evident eu fusesem ținută în sărăcie și izolare completă toată viața ca să mă oblige să spun adevărul, fiind clar că eu eram incoruptibilă. Ei spun că oamenii de aceea nu mă suportă, că eu continuu să spun adevărul, când toți mint de atâția ani.
Va trebui să continuu adevărul pe blogul meu - eram la capitolul despre internet și veți vedea cum am ajuns să scriu jalbă și la televiziune și toate celelalte...
Ei spun din nou asupra mea se comite cel mai monstruos asasinat din istorie - eu vă implor din nou în genunchi - milă, aveți milă, e inuman - ei spun mereu că sunt masacrată numai datorită faptului că am spus mereu adevărul, dar sunt complet nevinovată și am fost mereu absolut la fel ca acum - aveți îndurare, v-am spus că am scris și la centrul Hope degeaba, poate dvs cunoașteți pe cineva să aibă nevoie de mine - pentru grijă de un bătrân, dar nu efort fizic, pentru meditații sau altceva, pentru orice fel de discuție sau dialog - am fost singură complet întreaga viață din 1984, numai Luiza Dona a fost singura mea prietenă o viață și nu mă puteți acuza că nu am reușit să o cuceresc, să țină la mine - e vorba doar de un om și ea avea familie și relații și eu nu aveam niciodată pe nimeni.... îndurare, nu am greșit nimic toată viața...oricât de puține cuvinte...sunt 36 de ani de izolare deja ... Ei spun că Luizei Dona i-au spălat creierul, fiind ea închisă la psihiatrie ca și mine - vedeți, e vorba de oameni proști care nici nu știu dacă există spălare de creier și ce înseamnă.
Tot mereu intră unii peste gândul meu cu mirarea că eu nu am perceput niciodată lumea drept agresivă. Ei spun deci că eu am avut mereu încredere în mine și în ceilalți oameni, ceea ce a fost mereu adevărat. Dar au totdată ideea că gândirea lor e deformată ideologic sau profesional - tot aia este - și ei proiectau asupra mea răul, din cauza agresivității fățișe manifestate de oameni în jurul meu, om singur și sărac, agresivitate prezentă toată viața. Ei spun că erau obișnuiți să creadă că astfel de agresivitate, fiind fără cauză reală, e datorată percepțiilor victimei sau în cazul meu - pacientului psihiatric. În momentul în care își dau seama că nu e așa, au un șoc. Eu am avut mereu deplină încredere, fiindcă am fost cu adevărat un om foarte bun și curat și inteligent - am avut în mine, de la natură și prin autoeducație - bucurii imense de frumos și bunătate - ceva imens, asta e tot ce pot spune și acele lucruri încă există, deci e normal că merg pe stradă cu capul sus, fără greșeală sau păcat sau iluzie întreaga viață. Încă mai există o imensă iubire de oameni și bineînțeles de propria mea țară, cum a fost mereu. Singura mea iluzie toată viața a fost faptul că am fost o dată la 17-18 ani, îndrăgostită, dar nu era vina mea. Binele și frumosul au fost mereu sprijinite la mine de o inteligență reală, dar recunosc că oamenii m-au tratat drept proastă, cum spun ei, mereu.
Diverse idei adevărate ale unora sau ale mele - și eu pot dovedi clar - de ieri, de azi, de mai mult timp.
”Ei au fost mințiți în cele mai mici detalii despre tine și tu ai spus adevărul în cele mai mici detalii. Ei au crezut doar minciunile. Povestea ta e așa monstruoasă, încât oamenii de bună credință - adică proștii - nu pot crede adevărul. Cei proști oricum nu pot fi interesați de blogul tău, iar ceilalți nu vor să citească, fiindcă se tem să nu sufere moral în sinea lor după moartea ta, fiindcă au participat la o crimă așa josnică.”
??!!
"prin urmare oamenii au o imagine complet denaturată a ta” Mie mi se pare imposibil, fiindcă era evident că eram izolată cu forța din 84.
Problema e că tu ai fost ”prezentată” lumii (?) drept ceva rău - drept nebună periculoasă, om iresponsabil și prost - findcă așa te-au tratat ei și prin urmare nu poți fii acceptată.
”Problema e că mama ta e încă în viață și de aceea tu nu poți fii acceptată.” ”Îți mai aduci aminte tot ce ți-a făcut mama ta?” Da. ”Ea și ceilalți mint de îngheață apele, cum crezi tu că poți fii acceptată?” ”Oamenii nu pot înțelege așa ceva - o mamă care să își urască copilul așa mult.” (???) Și care e problema? Omul bun și inteligent, cum am fost mereu, poate fi acceptat spunându-se adevărul despre ce este el, nu e nevoie să se explice cum e mama cea rea sau alți ticăloși. Dacă aveam dreptul la studii aș fi dovedit extrem de ușor, prin inteligență creativă, ce eram de fapt ca intelectual și e adevărul că puteam, nu e o iluzie și astfel totul ar fi fost clar, și mi s-ar fi dat libertatea în mod sigur.
Vă povestesc acum două ciudățenii legate de prietenii de pe facebook. Doar cu doi dintre ei am avut contact - Maria Tirenescu și Viviana Drumea - și ambele m-au ajutat. Ceea ce a fost ciudat e că ambele au pomenit în mod bizar de mama - nu știu ce puteau crede și veți înțelege imediat de ce era ciudat.
Ei spun că nu e bizar deloc, fiindcă așa sunt tratați toți nebunii și e adevărat, știu și eu că s-au inventat complexe psihice legate de mamă pentru anumite forme de schizofrenie. Am să povestesc totuși. Viviana m-a sunat ea însăși, eu nu cerșeam în acel moment bani pe facebook și s-a arătat bună, oferindu-mi o sumă mică de bani. Întâmplător, atunci rămăsesem din nou fără niciun leu, atunci în mod imprevizibil și era greu și nici mama nu avea. Deși mi-era rușine să deranjez, am sunat apoi eu la Viviana, fiindcă suma nu apărea. Ea mi-a explicat că nu a putut să o trimită din diverse motive și a mai durat deci o săptămână, timp în care nu am avut bani deloc vreo câteva zile. În final mi-a trimis 100 de lei - ceea ce era puțin, dar mult mai bine decât nimic - e posibil ca să existe o regulă în lumea celor liberi - adică obiceiul să trimită fix 100 lei, nu mai mult sau mai puțin. Am sunat-o să mulțumesc și ea mi-a spus imediat, pe un ton cu care vorbești cu copiii sau cu nebunii, dar poate era felul ei obișnuit de a fi cu necunoscuții - ceva despre ”mămicuța” mea, ca și cum credea ceva rău despre mine, că aș fi nebună sau altceva legat de mămi cuță. Într-una din convorbirile telefonice cu Maria Tirenescu, eu i-am urat în final cele bune și ea la fel și am îndepărtat receptorul și ea a spus - înainte să apuc să închid, ceva despre sănătate și bine mamei mele, deși puteam să fi închis de o secundă, dând impresia că ea avea încredere în mama mea și nu în mine și de aceea spunea despre mama doar la sfârșit, pe un alt ton. Sau, poate, a fost altceva, eu nu insinuez că Maria a fost păcălită despre mama, dar era bizar, cel puțin ca și cum mă considera pe mine ceva ciudat sau nebună. Să nu uităm că ele de fapt nu mă cunosc, că nimeni nu a fost împreună cu mine ani mulți și că vocea mea și intonația pot fi deformate la telefon. Unii zic că pe oameni îi deranjează că eu, după atâția ani, vorbesc tot ca un om normal și de aceea mă lasă singură complet. Alții că prietenii mei de pe facebook sunt nebuni politici etc.
Acum iar au intrat cu ideea că ele două au intrat pe lista neagră fiindcă au fost oameni onorabili. Au mai folosit ideea de listă neagră de vreo 10 ani poate - au ideea că oamenii sunt pedepsiți dacă se poartă normal cu mine sau dacă mă ajută. Această idee a lor pleacă de la faptul că au inventat că oamenii îmi vor răul - ceea ce e adevărat, ceea ce am povestit adică - fiindcă au fost mințiți despre mine, ceea ce mi se pare grotesc și incredibil. Deci că mă vor omorî clar. Am fost cu adevărat perfecțiunea și nu avea cum să fie nicio listă neagră. Este deci necesar să fie adevărul, cum părea să fie necesar încă din 1984. Atunci totul ar fi fost bine și în mod sigur m-ar fi acceptat.
Știu, trebuie neapărat să termin de scris blogul meu și să corectez pe html postările mele vechi de pe blog, fiindcă sunt virusate și pline de semne introduse de hackeri și apoi să trimit totul în sute de locuri - poate unii vor avea nevoie de mine, poate unii vor înțelege că nu trebuia și nu trebuie să fiu omorâtă și mă vor accepta pentru ceea ce sunt în prezent, cum am implorat de mii de ori, în genunchi practic din 1984, fiind extrem de clar de atunci că eram în sclavie deși aveam numai 13 ani și că nu puteam avea dreptul la studii superioare și muncă decât prin implorare - evident nu am avut întreaga viață niciun defect sau tulburare psihică și nu am avut nicio greșeală, cât de mică. Am fost cu adevărat un om capabil și meritam și dreptul de a dispune de banii din moștenire și dreptul la studii superioare - nu era târziu și oricum eu, dacă aș fi fost în locul celor care selectau intelectualii pentru drepturi, imediat aș fi primit și respectat o femeie cum eram eu.
Iată azi, din nou vechea și întreaga poveste, dar ei spun mereu lucruri cum nu le-au mai spus, mereu ceva nou, azi de pildă -
”Nu se poate face nimic, are dreptate absolută și nu a avut nici cea mai mică greșeală toată viața.”
”stai liniștit că nimeni nu crede adevărul/ pe Cristina etc.”
”Un grup de oameni extrem de răi, proști, nebuni și corupți te omoară, Cristina ”
”Un grup de psihologi nebuni te omoară pentru a ascunde greșelile lor din trecut”
Un grup de militari nebuni te omoară ca să salveze onoarea României, care nu are legătură cu tine”
” Are legătură indirectă fiindcă ți-au făcut rău toată viața”
”Tu ai fost un om extrem de inteligent tratat drept prost, nu doar nebun, întreaga viață.”
”Un grup de parlamentari nebuni vor să mori ca să ascundă definitiv adevărul despre revoluția din 89, fiindcă toți au mințit sau au tăcut fiind cumpărați cu bani sau altele și tu ai fost singura care a spus adevărul.”
Da, dar numai după 2013, deci acum mulți ani, pe blogul meu oricum virusat - ei spun că din cauza aceea nebunii erau ofticați și că evident eu fusesem ținută în sărăcie și izolare completă toată viața ca să mă oblige să spun adevărul, fiind clar că eu eram incoruptibilă. Ei spun că oamenii de aceea nu mă suportă, că eu continuu să spun adevărul, când toți mint de atâția ani.
Va trebui să continuu adevărul pe blogul meu - eram la capitolul despre internet și veți vedea cum am ajuns să scriu jalbă și la televiziune și toate celelalte...
Ei spun din nou asupra mea se comite cel mai monstruos asasinat din istorie - eu vă implor din nou în genunchi - milă, aveți milă, e inuman - ei spun mereu că sunt masacrată numai datorită faptului că am spus mereu adevărul, dar sunt complet nevinovată și am fost mereu absolut la fel ca acum - aveți îndurare, v-am spus că am scris și la centrul Hope degeaba, poate dvs cunoașteți pe cineva să aibă nevoie de mine - pentru grijă de un bătrân, dar nu efort fizic, pentru meditații sau altceva, pentru orice fel de discuție sau dialog - am fost singură complet întreaga viață din 1984, numai Luiza Dona a fost singura mea prietenă o viață și nu mă puteți acuza că nu am reușit să o cuceresc, să țină la mine - e vorba doar de un om și ea avea familie și relații și eu nu aveam niciodată pe nimeni.... îndurare, nu am greșit nimic toată viața...oricât de puține cuvinte...sunt 36 de ani de izolare deja ... Ei spun că Luizei Dona i-au spălat creierul, fiind ea închisă la psihiatrie ca și mine - vedeți, e vorba de oameni proști care nici nu știu dacă există spălare de creier și ce înseamnă.
Tot mereu intră unii peste gândul meu cu mirarea că eu nu am perceput niciodată lumea drept agresivă. Ei spun deci că eu am avut mereu încredere în mine și în ceilalți oameni, ceea ce a fost mereu adevărat. Dar au totdată ideea că gândirea lor e deformată ideologic sau profesional - tot aia este - și ei proiectau asupra mea răul, din cauza agresivității fățișe manifestate de oameni în jurul meu, om singur și sărac, agresivitate prezentă toată viața. Ei spun că erau obișnuiți să creadă că astfel de agresivitate, fiind fără cauză reală, e datorată percepțiilor victimei sau în cazul meu - pacientului psihiatric. În momentul în care își dau seama că nu e așa, au un șoc. Eu am avut mereu deplină încredere, fiindcă am fost cu adevărat un om foarte bun și curat și inteligent - am avut în mine, de la natură și prin autoeducație - bucurii imense de frumos și bunătate - ceva imens, asta e tot ce pot spune și acele lucruri încă există, deci e normal că merg pe stradă cu capul sus, fără greșeală sau păcat sau iluzie întreaga viață. Încă mai există o imensă iubire de oameni și bineînțeles de propria mea țară, cum a fost mereu. Singura mea iluzie toată viața a fost faptul că am fost o dată la 17-18 ani, îndrăgostită, dar nu era vina mea. Binele și frumosul au fost mereu sprijinite la mine de o inteligență reală, dar recunosc că oamenii m-au tratat drept proastă, cum spun ei, mereu.
Diverse idei adevărate ale unora sau ale mele - și eu pot dovedi clar - de ieri, de azi, de mai mult timp.
”Ei au fost mințiți în cele mai mici detalii despre tine și tu ai spus adevărul în cele mai mici detalii. Ei au crezut doar minciunile. Povestea ta e așa monstruoasă, încât oamenii de bună credință - adică proștii - nu pot crede adevărul. Cei proști oricum nu pot fi interesați de blogul tău, iar ceilalți nu vor să citească, fiindcă se tem să nu sufere moral în sinea lor după moartea ta, fiindcă au participat la o crimă așa josnică.”
??!!
"prin urmare oamenii au o imagine complet denaturată a ta” Mie mi se pare imposibil, fiindcă era evident că eram izolată cu forța din 84.
Problema e că tu ai fost ”prezentată” lumii (?) drept ceva rău - drept nebună periculoasă, om iresponsabil și prost - findcă așa te-au tratat ei și prin urmare nu poți fii acceptată.
”Problema e că mama ta e încă în viață și de aceea tu nu poți fii acceptată.” ”Îți mai aduci aminte tot ce ți-a făcut mama ta?” Da. ”Ea și ceilalți mint de îngheață apele, cum crezi tu că poți fii acceptată?” ”Oamenii nu pot înțelege așa ceva - o mamă care să își urască copilul așa mult.” (???) Și care e problema? Omul bun și inteligent, cum am fost mereu, poate fi acceptat spunându-se adevărul despre ce este el, nu e nevoie să se explice cum e mama cea rea sau alți ticăloși. Dacă aveam dreptul la studii aș fi dovedit extrem de ușor, prin inteligență creativă, ce eram de fapt ca intelectual și e adevărul că puteam, nu e o iluzie și astfel totul ar fi fost clar, și mi s-ar fi dat libertatea în mod sigur.
Vă povestesc acum două ciudățenii legate de prietenii de pe facebook. Doar cu doi dintre ei am avut contact - Maria Tirenescu și Viviana Drumea - și ambele m-au ajutat. Ceea ce a fost ciudat e că ambele au pomenit în mod bizar de mama - nu știu ce puteau crede și veți înțelege imediat de ce era ciudat.
Ei spun că nu e bizar deloc, fiindcă așa sunt tratați toți nebunii și e adevărat, știu și eu că s-au inventat complexe psihice legate de mamă pentru anumite forme de schizofrenie. Am să povestesc totuși. Viviana m-a sunat ea însăși, eu nu cerșeam în acel moment bani pe facebook și s-a arătat bună, oferindu-mi o sumă mică de bani. Întâmplător, atunci rămăsesem din nou fără niciun leu, atunci în mod imprevizibil și era greu și nici mama nu avea. Deși mi-era rușine să deranjez, am sunat apoi eu la Viviana, fiindcă suma nu apărea. Ea mi-a explicat că nu a putut să o trimită din diverse motive și a mai durat deci o săptămână, timp în care nu am avut bani deloc vreo câteva zile. În final mi-a trimis 100 de lei - ceea ce era puțin, dar mult mai bine decât nimic - e posibil ca să existe o regulă în lumea celor liberi - adică obiceiul să trimită fix 100 lei, nu mai mult sau mai puțin. Am sunat-o să mulțumesc și ea mi-a spus imediat, pe un ton cu care vorbești cu copiii sau cu nebunii, dar poate era felul ei obișnuit de a fi cu necunoscuții - ceva despre ”mămicuța” mea, ca și cum credea ceva rău despre mine, că aș fi nebună sau altceva legat de mămi cuță. Într-una din convorbirile telefonice cu Maria Tirenescu, eu i-am urat în final cele bune și ea la fel și am îndepărtat receptorul și ea a spus - înainte să apuc să închid, ceva despre sănătate și bine mamei mele, deși puteam să fi închis de o secundă, dând impresia că ea avea încredere în mama mea și nu în mine și de aceea spunea despre mama doar la sfârșit, pe un alt ton. Sau, poate, a fost altceva, eu nu insinuez că Maria a fost păcălită despre mama, dar era bizar, cel puțin ca și cum mă considera pe mine ceva ciudat sau nebună. Să nu uităm că ele de fapt nu mă cunosc, că nimeni nu a fost împreună cu mine ani mulți și că vocea mea și intonația pot fi deformate la telefon. Unii zic că pe oameni îi deranjează că eu, după atâția ani, vorbesc tot ca un om normal și de aceea mă lasă singură complet. Alții că prietenii mei de pe facebook sunt nebuni politici etc.
Acum iar au intrat cu ideea că ele două au intrat pe lista neagră fiindcă au fost oameni onorabili. Au mai folosit ideea de listă neagră de vreo 10 ani poate - au ideea că oamenii sunt pedepsiți dacă se poartă normal cu mine sau dacă mă ajută. Această idee a lor pleacă de la faptul că au inventat că oamenii îmi vor răul - ceea ce e adevărat, ceea ce am povestit adică - fiindcă au fost mințiți despre mine, ceea ce mi se pare grotesc și incredibil. Deci că mă vor omorî clar. Am fost cu adevărat perfecțiunea și nu avea cum să fie nicio listă neagră. Este deci necesar să fie adevărul, cum părea să fie necesar încă din 1984. Atunci totul ar fi fost bine și în mod sigur m-ar fi acceptat.
marți, 21 iulie 2020
19-21 iulie 2020
Iar au început să spună că europenii sau omenirea comit o imensă greșeală - fiindcă omorându-mă sau distrugându-mă pe mine, ei distrug numai ce e bun, fiindcă eu am fost mereu numai binele.
Da, și eu sunt de acord, nu au motive deloc și nici nu au avut niciodată să mă lovească. Dar e posibil ca ei să creadă ceva rău despre mine, sau că trebuie să mor pentru ei, pur și simplu fiindcă gândesc greșit și fiindcă am fost mereu izolată aproape complet, de la 13 ani. Deci binele nu avea cum să iasă la lumină - adică binele despre mine sau modul în care aș fi trăit în societate. Era imposibil și eu nu am avut nicio șansă.
Ei spun că tot ceea ce cred oamenii legat de mine sau omorârea mea e exact invers decât cred ei. Nimeni nu mi-a spus nici direct, nici în gând ce cred ei - în afară de faptul că vor să mă omoare ca să ascundă adevărul bun și frumos despre mine și faptul că ei au greșit. Repet, e posibil, fiindcă am fost mereu singură și totuși m-au tratat extrem de rău, pot dovedi că tot ce am scris pe blogul meu a fost adevărul și că ei au mințit - oamenii. Au fost în mod sigur minciuni și calomnie la adresa mea - deci se poate să fie așa.
iar aceeași poveste - nici nu ar trebui să mai notez acum - e o chestiune de detaliu - ei spun că oamenii mă disprețuiesc, mă urăsc și vor să mor sau să mă omoare, datorită minciunilor despre mine pe care ei le cred sau le-au crezut, nu din cauza ideii lor că trebuie să ascundă tot adevărul despre mine.
Nu știu, poate o parte din cei care m-au lovit chiar credeau nu știu ce minciuni despre mine. Eu nu m-am gândit niciodată la așa ceva, nici chiar după 2005, când au început să intre peste gândul meu - până de curând, când am încercat să analizez așa ceva, dar nu am cum, fiindcă nu știu absolut nimic despre ura sau disprețul altora față de mine, fiindcă efectiv era imposibil așa ceva dacă mă știau - dar eu fiind singură... oricum, mi se pare culmea absurdului să otrăvești, să batjocorești, să crezi răul despre un om evident izolat din 84.
Azi s-a luat unul de mine pe stradă strigând Ciuca - pentru a îmi aminti că tata, deși mă bătea cu mama fără ca eu să fi greșit ceva, mă numea ”ciuca bătăii”. De multe ori îmi aruncau cuvinte urâte și în București. Dar mai ales erau multe fapte urâte.
Deși mi s-a spus indirect totul dinainte de 84 când eram copil mic, totuși insist să spun adevărul - e un caz real și individual, nu e datorită unor povești din cărți sau filme sau altceva și nu a fost, în mod sigur, vreun fel de înscenare sau conspirație politică.
ploaie mare azi, findcă mâine, 20 iulie, e sfântul Ilie - pe drum m-am întâlnit cu o femeie ce părea cam slabă ca minte, dar binișor îmbrăcată și care m-a întrebat ininteligibil de două ori cum ajunge nu știu unde - în final a spus ceva ce nu se înțelegea, dar și biserica clatolică - deci i-am răspuns că nu știu, fiindcă nu am fost niciodată acolo
iarăși cei care spun că mie mi-au făcut prea mult rău pentru ca oamenii să creadă adevărul și că eu sunt din categoria oamenilor care nu sunt de obicei torturați, ci respectați. Oare există astfel de categorii? dacă ați citit viața mea pe blogul meu - voi corecta toate postările la care au umblat alții pe blogul meu din nou complet - ați înțeles desigur că orice om putea păți la fel, indiferent ce categorie era... Dar eu am văzut că nu doar în cărți, ci și în realitate, oamenii săraci nu sunt respectați - e adevărul, încă și acum scris peste tot de toți, și eu eram foarte săracă de mică.
De mai multe zile, aproape zilnic, am zgomote de la vecinul de alături, care face reparații, reamenajări la casă.
Mai e și cald pe deasupra.
Mai sunt unii ( nu eu) care au inventat că numai nebunii sunt nemuritori și, prin urmare, cei care își păstrează rațiunea mor.
Academia lui Platon spunea că ”omul e un animal biped, fără pene și cu unghii late”.
Dicționarul limbii române, sub oblăduirea Academiei Române probabil, dă și el o definiție in extenso, cu alte note specifice:
”Ființă superioară, socială, caracterizată prin gândire, inteligență și limbaj articulat, prin poziție verticală și membre superioare apte de a efectua mișcări fine. ”
(dexonline)
Dacă Diogene cinicul a adus în fața Academiei un pui de găină jumulit de pene pentru a adăuga caracteristica de unghii late - eu ce aș putea aduce pentru a extinde drepturile omului?
PS: Eu nu sunt dintre cei care își bat joc de alții, cum fac alții.
Se folosește termenul ”o viață de om” pentru a desemna o perioadă de timp lungă, impresionant de lungă...
Da, și eu sunt de acord, nu au motive deloc și nici nu au avut niciodată să mă lovească. Dar e posibil ca ei să creadă ceva rău despre mine, sau că trebuie să mor pentru ei, pur și simplu fiindcă gândesc greșit și fiindcă am fost mereu izolată aproape complet, de la 13 ani. Deci binele nu avea cum să iasă la lumină - adică binele despre mine sau modul în care aș fi trăit în societate. Era imposibil și eu nu am avut nicio șansă.
Ei spun că tot ceea ce cred oamenii legat de mine sau omorârea mea e exact invers decât cred ei. Nimeni nu mi-a spus nici direct, nici în gând ce cred ei - în afară de faptul că vor să mă omoare ca să ascundă adevărul bun și frumos despre mine și faptul că ei au greșit. Repet, e posibil, fiindcă am fost mereu singură și totuși m-au tratat extrem de rău, pot dovedi că tot ce am scris pe blogul meu a fost adevărul și că ei au mințit - oamenii. Au fost în mod sigur minciuni și calomnie la adresa mea - deci se poate să fie așa.
iar aceeași poveste - nici nu ar trebui să mai notez acum - e o chestiune de detaliu - ei spun că oamenii mă disprețuiesc, mă urăsc și vor să mor sau să mă omoare, datorită minciunilor despre mine pe care ei le cred sau le-au crezut, nu din cauza ideii lor că trebuie să ascundă tot adevărul despre mine.
Nu știu, poate o parte din cei care m-au lovit chiar credeau nu știu ce minciuni despre mine. Eu nu m-am gândit niciodată la așa ceva, nici chiar după 2005, când au început să intre peste gândul meu - până de curând, când am încercat să analizez așa ceva, dar nu am cum, fiindcă nu știu absolut nimic despre ura sau disprețul altora față de mine, fiindcă efectiv era imposibil așa ceva dacă mă știau - dar eu fiind singură... oricum, mi se pare culmea absurdului să otrăvești, să batjocorești, să crezi răul despre un om evident izolat din 84.
Azi s-a luat unul de mine pe stradă strigând Ciuca - pentru a îmi aminti că tata, deși mă bătea cu mama fără ca eu să fi greșit ceva, mă numea ”ciuca bătăii”. De multe ori îmi aruncau cuvinte urâte și în București. Dar mai ales erau multe fapte urâte.
Deși mi s-a spus indirect totul dinainte de 84 când eram copil mic, totuși insist să spun adevărul - e un caz real și individual, nu e datorită unor povești din cărți sau filme sau altceva și nu a fost, în mod sigur, vreun fel de înscenare sau conspirație politică.
ploaie mare azi, findcă mâine, 20 iulie, e sfântul Ilie - pe drum m-am întâlnit cu o femeie ce părea cam slabă ca minte, dar binișor îmbrăcată și care m-a întrebat ininteligibil de două ori cum ajunge nu știu unde - în final a spus ceva ce nu se înțelegea, dar și biserica clatolică - deci i-am răspuns că nu știu, fiindcă nu am fost niciodată acolo
iarăși cei care spun că mie mi-au făcut prea mult rău pentru ca oamenii să creadă adevărul și că eu sunt din categoria oamenilor care nu sunt de obicei torturați, ci respectați. Oare există astfel de categorii? dacă ați citit viața mea pe blogul meu - voi corecta toate postările la care au umblat alții pe blogul meu din nou complet - ați înțeles desigur că orice om putea păți la fel, indiferent ce categorie era... Dar eu am văzut că nu doar în cărți, ci și în realitate, oamenii săraci nu sunt respectați - e adevărul, încă și acum scris peste tot de toți, și eu eram foarte săracă de mică.
De mai multe zile, aproape zilnic, am zgomote de la vecinul de alături, care face reparații, reamenajări la casă.
Mai e și cald pe deasupra.
Mai sunt unii ( nu eu) care au inventat că numai nebunii sunt nemuritori și, prin urmare, cei care își păstrează rațiunea mor.
Academia lui Platon spunea că ”omul e un animal biped, fără pene și cu unghii late”.
Dicționarul limbii române, sub oblăduirea Academiei Române probabil, dă și el o definiție in extenso, cu alte note specifice:
”Ființă superioară, socială, caracterizată prin gândire, inteligență și limbaj articulat, prin poziție verticală și membre superioare apte de a efectua mișcări fine. ”
(dexonline)
Dacă Diogene cinicul a adus în fața Academiei un pui de găină jumulit de pene pentru a adăuga caracteristica de unghii late - eu ce aș putea aduce pentru a extinde drepturile omului?
PS: Eu nu sunt dintre cei care își bat joc de alții, cum fac alții.
Se folosește termenul ”o viață de om” pentru a desemna o perioadă de timp lungă, impresionant de lungă...
sâmbătă, 18 iulie 2020
3 poezii SF scrise ieri
De-o vreme îmi place să scriu poezii SF - chiar dacă nu am cititori, dar probabil voi renunța în curând la scrisul poeziilor. Știu că trebuie să termin acest blog și să îl trimit peste tot și să îl corectez și asta e mai important, la fel cu regimul alimentar și grija de a nu fuma. Sunt deja aproape 36 de ani de izolare...
duminică, 12 iulie 2020
12 iulie 2020
Mai scriu odată o sinteză a puținului pe care îl știu despre viața sexuală - care la mine nu a existat.
În copilărie îmi doream mult de tot să am copil în viitor, dar nu îmi doream să mă mărit, poate datorită faptului că voiam mult să citesc mult și să studiez intelectual. Nu era în mod sigur din cauza modelului negativ reprezentat de viața de cuplu a părinților mei.
Până la pubertate, la 12 ani adică, mi se întâmpla să mă frec sexual deoarece eram copil și simțeam o plăcere sexuală extrem de intensă. La 12 ani am renunțat brusc la acest lucru, fiindcă îmi doream mult să am copil în viitor și să fiu fecioară la nunta mea și nu voiam să distrug cumva floarea sexului din punct de vedere anatomic și să devin handicapată, să nu pot avea copil. Acest lucru s-a mai întâmplat după 12 ani, dar rar, numai din cauza altora, datorită unor torturi oribile, datorită unor abuzuri sexuale și psihologice monstruoase, acei alții care chiar pot freca omul în timpul somnului, când fata nu poate să controleze mișcările trupului - absolut sigur nu am avut vise erotice, ci doar coșmaruri care mă oripilau, fără legătură cu sexul. La 17 ani am trecut total peste chinul psihologic produs de părinți și nu m-am mai frecat deloc - chiar dacă mă băteau mult, nu mai plângeam și nu mai eram obosită nici dacă țipau ore în șir la mine, fără vină și fără să îi provoc.
Ulterior am judecat astfel corect: nu eram vinovată în copilărie pentru faptul că îmi plăcea plăcerea sexuală, plăcerea nu poate decât să placă, și, fiind copil, nu puteam încă să controlez acel lucru prin voință în timpul zilei. A fost singura perioadă din viață când am cedat plăcerii. Dar și atunci eram doar un copil, aruncat și imersat singur în lumea adulților.
În ultimii ani abia, unii mi-au spus că actul sexual nu e comun sau împărtășit de bărbat și femeie, ci este un act mecanic, ca și masturbarea, numai că se produce în doi. În același timp, spun ei, bărbatul f_te femeia, nu ea pe el (asta eu nu știu ce este), astfel încât ea simte ceva prin consumarea creierului ei de către bărbat, deci bărbatul simte dublu - prin actul sexual masturbatoriu în sine și prin f_terea femeii. Asta nu știu sigur. Oricum, sunt de acord cu ei că femeia simte foarte puțin sexual în raport cu bărbatul, dacă nu e și f_tă - sau deloc - și de aceea bărbatul poate să își dorească actul sexual pentru plăcere doar, în funcție de nivelul lui intelectual, și de interesele sociale pe care le are. Femeia are dorințe puține sau deloc, ea simțind practic doar prin f-tere ceva sexual.
Deși eu nu știam nimic în tinerețe despre aceste lucruri și poate nu sunt sigură de ele, eu nu mi-am dorit niciodată să fiu f_tă, așa cum îmi făceau cu forța de la distanță, cu scopul de a mă închide la spitalul de psihiatrie. Totuși, am gândit absolut corect, fiindcă credeam și năzuiam doar spre iubire și drag de bărbat, cu respect, credeam în valorile paternaliste ale căsătoriei și speram să fiu fecioară la nuntă. Dar eram respinsă de familie și foarte săracă și singură. Aveam șanse extrem de mici de căsătorie, eram conștientă de asta și mai și trebuia să fug din oraș, fiindcă părinții erau extrem de violenți, eu nu am avut probleme psihice, cum se minte, și pot încă dovedi.
Nu am avut nciodată dorințe sau pofte sexuale, fiindcă nici nu aveam față de cine. Totuși ei spun că e din cauza faptului că femeia simte extrem de puțin și în general pentru ea nu contează plăcerea, ci banii - atât pentru soții cât și pentru amante, sau bucuria iubirii și dăruirii totale de sine - cum simțeam eu - cu imensa fericire a nașterii și creșterii copiilor și grijii față de soțul drag. Deci, gândeam totuși corect, chiar dacă nu știam nimic. Și oricum îmi plăceau cărțile - nu banii - așa de mult, încât nu îmi puteam dori sex, era exclus.
Și acum au intrat porcii cu "dialog" peste mintea mea (poate e aceeași persoană, nu două):
”Și acum tot continuă să mintă.”
”Cum poți fii așa prost etc., nu te-ai trezit încă - ea nu a mințit niciodată.”
caprifoiul (mâna maicii domnului, etc.)de la fereastra mea a înflorit a doua oară anul acesta
Iar au intrat cei cu ideea că eu trebuie neapărat să mă sinucid, fiindcă așa vor toți, fiindcă nu sunt utilă nimănui și reputația celor care au mințit despre mine e mult mai importantă decât viața mea de om bun, inteligent și nevinovat. E vorba de o comparație între lucruri total diferite - reputația cuiva și viața altcuiva.
Îmi amintesc cu drag de niște oameni excepționali care locuiau pe Mihail Moxa, despre care am scris desigur pe acest blog, - oameni cum rar am întâlnit în scurtele mele întrevederi cu alții.... oamenii sunt lucrurile la care am ținut enorm și m-a șocat ura lor de-a lungul întregii mele vieți, deși eu nu am gândit răul și nu am făcut răul și am fost singură mereu, nu aveau cum să mă cunoască - nimeni. Și totuși pe stradă scuipau și aruncau blesteme, ca și cum erau mințiți, cum mi-au tot spus unii în ultimii ani.
În copilărie îmi doream mult de tot să am copil în viitor, dar nu îmi doream să mă mărit, poate datorită faptului că voiam mult să citesc mult și să studiez intelectual. Nu era în mod sigur din cauza modelului negativ reprezentat de viața de cuplu a părinților mei.
Până la pubertate, la 12 ani adică, mi se întâmpla să mă frec sexual deoarece eram copil și simțeam o plăcere sexuală extrem de intensă. La 12 ani am renunțat brusc la acest lucru, fiindcă îmi doream mult să am copil în viitor și să fiu fecioară la nunta mea și nu voiam să distrug cumva floarea sexului din punct de vedere anatomic și să devin handicapată, să nu pot avea copil. Acest lucru s-a mai întâmplat după 12 ani, dar rar, numai din cauza altora, datorită unor torturi oribile, datorită unor abuzuri sexuale și psihologice monstruoase, acei alții care chiar pot freca omul în timpul somnului, când fata nu poate să controleze mișcările trupului - absolut sigur nu am avut vise erotice, ci doar coșmaruri care mă oripilau, fără legătură cu sexul. La 17 ani am trecut total peste chinul psihologic produs de părinți și nu m-am mai frecat deloc - chiar dacă mă băteau mult, nu mai plângeam și nu mai eram obosită nici dacă țipau ore în șir la mine, fără vină și fără să îi provoc.
Ulterior am judecat astfel corect: nu eram vinovată în copilărie pentru faptul că îmi plăcea plăcerea sexuală, plăcerea nu poate decât să placă, și, fiind copil, nu puteam încă să controlez acel lucru prin voință în timpul zilei. A fost singura perioadă din viață când am cedat plăcerii. Dar și atunci eram doar un copil, aruncat și imersat singur în lumea adulților.
În ultimii ani abia, unii mi-au spus că actul sexual nu e comun sau împărtășit de bărbat și femeie, ci este un act mecanic, ca și masturbarea, numai că se produce în doi. În același timp, spun ei, bărbatul f_te femeia, nu ea pe el (asta eu nu știu ce este), astfel încât ea simte ceva prin consumarea creierului ei de către bărbat, deci bărbatul simte dublu - prin actul sexual masturbatoriu în sine și prin f_terea femeii. Asta nu știu sigur. Oricum, sunt de acord cu ei că femeia simte foarte puțin sexual în raport cu bărbatul, dacă nu e și f_tă - sau deloc - și de aceea bărbatul poate să își dorească actul sexual pentru plăcere doar, în funcție de nivelul lui intelectual, și de interesele sociale pe care le are. Femeia are dorințe puține sau deloc, ea simțind practic doar prin f-tere ceva sexual.
Deși eu nu știam nimic în tinerețe despre aceste lucruri și poate nu sunt sigură de ele, eu nu mi-am dorit niciodată să fiu f_tă, așa cum îmi făceau cu forța de la distanță, cu scopul de a mă închide la spitalul de psihiatrie. Totuși, am gândit absolut corect, fiindcă credeam și năzuiam doar spre iubire și drag de bărbat, cu respect, credeam în valorile paternaliste ale căsătoriei și speram să fiu fecioară la nuntă. Dar eram respinsă de familie și foarte săracă și singură. Aveam șanse extrem de mici de căsătorie, eram conștientă de asta și mai și trebuia să fug din oraș, fiindcă părinții erau extrem de violenți, eu nu am avut probleme psihice, cum se minte, și pot încă dovedi.
Nu am avut nciodată dorințe sau pofte sexuale, fiindcă nici nu aveam față de cine. Totuși ei spun că e din cauza faptului că femeia simte extrem de puțin și în general pentru ea nu contează plăcerea, ci banii - atât pentru soții cât și pentru amante, sau bucuria iubirii și dăruirii totale de sine - cum simțeam eu - cu imensa fericire a nașterii și creșterii copiilor și grijii față de soțul drag. Deci, gândeam totuși corect, chiar dacă nu știam nimic. Și oricum îmi plăceau cărțile - nu banii - așa de mult, încât nu îmi puteam dori sex, era exclus.
Și acum au intrat porcii cu "dialog" peste mintea mea (poate e aceeași persoană, nu două):
”Și acum tot continuă să mintă.”
”Cum poți fii așa prost etc., nu te-ai trezit încă - ea nu a mințit niciodată.”
caprifoiul (mâna maicii domnului, etc.)de la fereastra mea a înflorit a doua oară anul acesta
Iar au intrat cei cu ideea că eu trebuie neapărat să mă sinucid, fiindcă așa vor toți, fiindcă nu sunt utilă nimănui și reputația celor care au mințit despre mine e mult mai importantă decât viața mea de om bun, inteligent și nevinovat. E vorba de o comparație între lucruri total diferite - reputația cuiva și viața altcuiva.
Îmi amintesc cu drag de niște oameni excepționali care locuiau pe Mihail Moxa, despre care am scris desigur pe acest blog, - oameni cum rar am întâlnit în scurtele mele întrevederi cu alții.... oamenii sunt lucrurile la care am ținut enorm și m-a șocat ura lor de-a lungul întregii mele vieți, deși eu nu am gândit răul și nu am făcut răul și am fost singură mereu, nu aveau cum să mă cunoască - nimeni. Și totuși pe stradă scuipau și aruncau blesteme, ca și cum erau mințiți, cum mi-au tot spus unii în ultimii ani.
vineri, 10 iulie 2020
Din nou despre fatidicul 21
Un text mai vechi al meu:
Numărul 21 și multiplii sau divizorii săi în viața mea:
1. Aveam 21 de ani în 1992 cînd am fost închisă în spitalul de psihiatrie
2. Spitalul se numea și 9, iar ora 9 seara este de fapt ora 21.
3. Am învățat la Școala generală nr 42 din Voluntari timp de 7 ani adică o treime din 21
4. Tata era născut în 1942
5. Tatăl tatei avea se zicea 42 de ani cînd s-a născut tata
6. Pe calea Moșilor din București unde m-am mutat circulă tramvaiul 21
7. M-am mutat în oraș în 84.
8. Am avut în 1989 o tulburare hormonală și sexuală, astfel încît aveam ciclul menstrual la fix 21 de zile
9. 42 este răspunsul la întrebarea din Ghidul autostopistului intergalactic
10. Pe 21 decembrie au început evenimentele din decembrie 1989 în București și în alte orașe, revoluție la care din nefericire am fost ca spectatoare și martoră și am suferit
11. Numerele de telefon din rețeaua de telefonie fixă Romtelecom se apelează cu prefixul 021
12. Se spune de mult timp că sufletul cîntărește 21 de grame
13. Trăim în secolul 21
14. Solstițiile de vară și de iarnă se învîrt în jurul datei de 21 iunie, 21 decembrie, cel mai des 21
15. Numărul meu de telefon fix are prin urmare doi de 21.
16. Rudele mamei: tatăl ei (bunicul) s-a căsătorit la 21 de ani, sora tatălui s-a născut în 1921, fratele bunicii a murit în război la 21 de ani.
17. Tata a murit la 63 de ani, la 21 de ani de cînd ne mutaserăm pe Moșilor.
18. Cînd eram copil, am jucat și eu jocul de cărți 21 împreună cu prietenii de joacă.
Un lucru e cert - legea Numerelor leagă în chingi fixe - cu incidente rele dar și bune, sau mai degrabă neutre, corecte și logice, întreaga fire, oameni și lucruri. Este o parte din legea lui Dumnezeu. Dacă am smulge un număr din sistem, din locul lui, ar fi ca și cum am smulge o stea din cer sau un concept central din dicționar.
Dacă pentru un om zodiile hotărăsc o ancorare mai puternică pe numere centrale în număr mai mic, atunci viața lui e mai simplă și mai aspră, cu mai puține grade de aparentă libertate, fiindcă necesitatea e foarte puternică și omul poate fi lovit brutal. Dacă dispersia numerelor guvernante este prea mare, e posibil să apară altfel de probleme, în ceea ce privește constituția fizică și intelectuală a individului - nu mă pot pronunța cu precizie, dar poate că e și în acest caz mai bine să fii pe linia de mijloc.
Adaug și repet azi:
am căutat desigur meridiane și paralele pe glob legate de numărul 21 - în jurul lui - era și Pearl Harbour... la noi trece meridianul 21 estic - numai genii mari și roboți extrem de dotați pot spune de ce 21 e nefast - e legat de multe alte numere și de simboluri felurite - la noi Timișoara e aproape de 21 long. și acolo a început revoluția și a ajuns pe 21 la București, la mine pe lângă tramvaiul 21 pe Moșilor.
eu am făcut școala 42 (21*2)- acum are numărul 1 - m-am mutat în 84 în oraș, tata era născut în 42, a murit la 63 de ani (deci 21*3 și la 21 de ani după 84) eu am fost închisă la psihiatrie la 21 de ani etc. Codul meu postal din Voluntari era 72921 - acum e altul. În Voluntari locuiesc aproape de strada Tudor Vladimirescu, care era legat de anul 1821.
Trăim în secolul 21 și mai avem numere de telefon care încep cu 021 ca prefix.
Un lucru e cert - 2 vine după 1, dar 1 nu vine după 2. Doi pot veni după unul, dar unul nu poate fugi după doi. ”Cercetătorul suedez, medicul Nills Jakobson, a avut recent lugubra idee de a cîntări o serie de muribunzi în momentul fatal. El a constatat pe macabrele indicatoare ale cîntarului său că, indiferent de sex sau de vîrstă, trupul uman pierde invariabil 21 de grame în clipa morţii. În conferinţa de presă organizată, Nills Jakobson a declarat că aceasta este greutatea sufletului. ”(citat de pe net) Unii spun că Nichita Stănescu a intenționat să scrie un eseu despre acest lucru.
Și madona Laura, adorată de Petrarca, a murit exact la 21 de ani după ziua în care el a întâlnit-o - 6 aprilie 1327, în Vinerea Mare. Iarăși 21 ca cifră nefastă, vrem, nu vrem... ar trebui să ne pregătim de acum cu gânduri bune și normale pentru la anul.
Din literatură ar mai fi celebrul roman ”1984”. Ar mai fi ”ghidul autostopistului galactic” cu răspunsul final la toate întrebările - numărul 42. Sau celebra - pentru unii - adresă, 221 Baker Street (Sherlock Holmes). Poezie - 20 de poeme de iubire și un cântec de disperare, de celebrul Pablo Neruda. Filme - Beverly Hills 90210. Club 21 din New York și jocul 21 de noroc de cărți, celebrele monitoare de 21 de inch. În medicină - o boală gravă - trisomia 21 sau celebrul sindrom Down. Concertul pentru pian numărl 21 de Mozart a fost dedicat artistei de circ Elivira Madigan, care a murit tragic la 21 de ani.
În unele țări vârsta majoratului e și acum la 21 de ani.
Solstițiile de vară și iarnă sunt aproape mereu pe data de 21.
cred totuși că cea mai importantă explicație asociativă este că aerul atmosferic conține 21% oxigen și asta contează foarte mult.
Numărul 21 și multiplii sau divizorii săi în viața mea:
1. Aveam 21 de ani în 1992 cînd am fost închisă în spitalul de psihiatrie
2. Spitalul se numea și 9, iar ora 9 seara este de fapt ora 21.
3. Am învățat la Școala generală nr 42 din Voluntari timp de 7 ani adică o treime din 21
4. Tata era născut în 1942
5. Tatăl tatei avea se zicea 42 de ani cînd s-a născut tata
6. Pe calea Moșilor din București unde m-am mutat circulă tramvaiul 21
7. M-am mutat în oraș în 84.
8. Am avut în 1989 o tulburare hormonală și sexuală, astfel încît aveam ciclul menstrual la fix 21 de zile
9. 42 este răspunsul la întrebarea din Ghidul autostopistului intergalactic
10. Pe 21 decembrie au început evenimentele din decembrie 1989 în București și în alte orașe, revoluție la care din nefericire am fost ca spectatoare și martoră și am suferit
11. Numerele de telefon din rețeaua de telefonie fixă Romtelecom se apelează cu prefixul 021
12. Se spune de mult timp că sufletul cîntărește 21 de grame
13. Trăim în secolul 21
14. Solstițiile de vară și de iarnă se învîrt în jurul datei de 21 iunie, 21 decembrie, cel mai des 21
15. Numărul meu de telefon fix are prin urmare doi de 21.
16. Rudele mamei: tatăl ei (bunicul) s-a căsătorit la 21 de ani, sora tatălui s-a născut în 1921, fratele bunicii a murit în război la 21 de ani.
17. Tata a murit la 63 de ani, la 21 de ani de cînd ne mutaserăm pe Moșilor.
18. Cînd eram copil, am jucat și eu jocul de cărți 21 împreună cu prietenii de joacă.
Un lucru e cert - legea Numerelor leagă în chingi fixe - cu incidente rele dar și bune, sau mai degrabă neutre, corecte și logice, întreaga fire, oameni și lucruri. Este o parte din legea lui Dumnezeu. Dacă am smulge un număr din sistem, din locul lui, ar fi ca și cum am smulge o stea din cer sau un concept central din dicționar.
Dacă pentru un om zodiile hotărăsc o ancorare mai puternică pe numere centrale în număr mai mic, atunci viața lui e mai simplă și mai aspră, cu mai puține grade de aparentă libertate, fiindcă necesitatea e foarte puternică și omul poate fi lovit brutal. Dacă dispersia numerelor guvernante este prea mare, e posibil să apară altfel de probleme, în ceea ce privește constituția fizică și intelectuală a individului - nu mă pot pronunța cu precizie, dar poate că e și în acest caz mai bine să fii pe linia de mijloc.
Adaug și repet azi:
am căutat desigur meridiane și paralele pe glob legate de numărul 21 - în jurul lui - era și Pearl Harbour... la noi trece meridianul 21 estic - numai genii mari și roboți extrem de dotați pot spune de ce 21 e nefast - e legat de multe alte numere și de simboluri felurite - la noi Timișoara e aproape de 21 long. și acolo a început revoluția și a ajuns pe 21 la București, la mine pe lângă tramvaiul 21 pe Moșilor.
eu am făcut școala 42 (21*2)- acum are numărul 1 - m-am mutat în 84 în oraș, tata era născut în 42, a murit la 63 de ani (deci 21*3 și la 21 de ani după 84) eu am fost închisă la psihiatrie la 21 de ani etc. Codul meu postal din Voluntari era 72921 - acum e altul. În Voluntari locuiesc aproape de strada Tudor Vladimirescu, care era legat de anul 1821.
Trăim în secolul 21 și mai avem numere de telefon care încep cu 021 ca prefix.
Un lucru e cert - 2 vine după 1, dar 1 nu vine după 2. Doi pot veni după unul, dar unul nu poate fugi după doi. ”Cercetătorul suedez, medicul Nills Jakobson, a avut recent lugubra idee de a cîntări o serie de muribunzi în momentul fatal. El a constatat pe macabrele indicatoare ale cîntarului său că, indiferent de sex sau de vîrstă, trupul uman pierde invariabil 21 de grame în clipa morţii. În conferinţa de presă organizată, Nills Jakobson a declarat că aceasta este greutatea sufletului. ”(citat de pe net) Unii spun că Nichita Stănescu a intenționat să scrie un eseu despre acest lucru.
Și madona Laura, adorată de Petrarca, a murit exact la 21 de ani după ziua în care el a întâlnit-o - 6 aprilie 1327, în Vinerea Mare. Iarăși 21 ca cifră nefastă, vrem, nu vrem... ar trebui să ne pregătim de acum cu gânduri bune și normale pentru la anul.
Din literatură ar mai fi celebrul roman ”1984”. Ar mai fi ”ghidul autostopistului galactic” cu răspunsul final la toate întrebările - numărul 42. Sau celebra - pentru unii - adresă, 221 Baker Street (Sherlock Holmes). Poezie - 20 de poeme de iubire și un cântec de disperare, de celebrul Pablo Neruda. Filme - Beverly Hills 90210. Club 21 din New York și jocul 21 de noroc de cărți, celebrele monitoare de 21 de inch. În medicină - o boală gravă - trisomia 21 sau celebrul sindrom Down. Concertul pentru pian numărl 21 de Mozart a fost dedicat artistei de circ Elivira Madigan, care a murit tragic la 21 de ani.
În unele țări vârsta majoratului e și acum la 21 de ani.
Solstițiile de vară și iarnă sunt aproape mereu pe data de 21.
cred totuși că cea mai importantă explicație asociativă este că aerul atmosferic conține 21% oxigen și asta contează foarte mult.
joi, 9 iulie 2020
9 iulie 2020
Sper să nu mă spurce ”cucul armenesc”. Cine știe de ce Creangă a așezat pe creangă asemenea fantasmă? Oricum eu sunt legată prin 4-5 detalii din viața mea de biserica armenească din București - data nașterii mele, data sfintei Hristina în sinaxar, locul unde au muncit bunicii mei, revoluția din 1989, cucul armenesc al lui Creangă (fiindcă bunicii m-au crescut când eram mică) și chiar faptul că am locuit aproape de cartierul numit armenesc în București. Mai e o dată - în jur de sfânta Mărie mică în septembrie, pentru care încă nu am găsit legătura cu viața mea...
acum am rochie de vară, că nu aveam, dar mă descurcam cu 2 fuste lungi - azi mi-am luat rochie, dar e cam scurtă - la mine nu merge fiindcă nu am un picior și se vede cam urât - pur și simplu, nu mai explic totul, m-am păcălit, dar voi merge să cumpăr dantelă de 15 - 18 cm e păcat de rochie altfel. Pantalonii mei sunt groși de toamnă-iarnă și la dimensiunile mele nu găsesc largi pe picior și se vede proteza mai urât, chiar dacă sunt buni în talie. Oricum, orice port vara, tot se vede; cui nu-i place să nu se uite. Nenorocul meu e că rochia mi se pare cam prea tinerească și șuie. Asta am găsit, cu greutate.
De mâine trec definitiv la regim - fără nicio țigară - vreo 3 luni nu fumasem, fără mâncare - că m-am îngrășat monstruos din nou și nu mai pot nici să mă mișc și inima e sub stres. Porcii adevărați de pe mintea mea spun mereu, dacă eu mănânc mai puțin, că toți vor să fac atac cerebral... Dar în mod real numai mama există în viața mea și nu mă suportă, face crize de nervi dacă eu mă simt mai bine că mănânc mai puțin sau nu fumez și mă cicălește de zeci de ori pe zi (da, citiți bine) să mănânc și să fumez, deși am 50 de ani aproape. Ea niciodată nu a suportat să mă simt bine de când eram mică.
Chiar dacă de fapt societatea mă omoară, mama e singurul om care m-a urât în mod real, restul oamenilor nu știu nimic despre mine. Da, ea a fost un monstru... Nu mă puteți judeca pentru eșecul față de un singur om, fiindcă în rest am fost izolată. Nu pun poze cu trupul meu, că acum abia mai se vede gâtul și nu îmi place, e prea de tot. Am luat cam 20 de kg și ea tot mă cicălește să mănânc. Fata babei de peste drum ( o babă bună) țipă uneori la ea și e mai tânără ca mine și am văzut că mai toate cucoanele de vârsta mea își domină mamele, eu dacă vorbeam urât cu ea, urla de venea poliția sau mă băga la balamuc și cu ea nu te poți înțelege decât dacă țipi. În realitate, ea țipă la mine când vorbește.
acum am rochie de vară, că nu aveam, dar mă descurcam cu 2 fuste lungi - azi mi-am luat rochie, dar e cam scurtă - la mine nu merge fiindcă nu am un picior și se vede cam urât - pur și simplu, nu mai explic totul, m-am păcălit, dar voi merge să cumpăr dantelă de 15 - 18 cm e păcat de rochie altfel. Pantalonii mei sunt groși de toamnă-iarnă și la dimensiunile mele nu găsesc largi pe picior și se vede proteza mai urât, chiar dacă sunt buni în talie. Oricum, orice port vara, tot se vede; cui nu-i place să nu se uite. Nenorocul meu e că rochia mi se pare cam prea tinerească și șuie. Asta am găsit, cu greutate.
De mâine trec definitiv la regim - fără nicio țigară - vreo 3 luni nu fumasem, fără mâncare - că m-am îngrășat monstruos din nou și nu mai pot nici să mă mișc și inima e sub stres. Porcii adevărați de pe mintea mea spun mereu, dacă eu mănânc mai puțin, că toți vor să fac atac cerebral... Dar în mod real numai mama există în viața mea și nu mă suportă, face crize de nervi dacă eu mă simt mai bine că mănânc mai puțin sau nu fumez și mă cicălește de zeci de ori pe zi (da, citiți bine) să mănânc și să fumez, deși am 50 de ani aproape. Ea niciodată nu a suportat să mă simt bine de când eram mică.
Chiar dacă de fapt societatea mă omoară, mama e singurul om care m-a urât în mod real, restul oamenilor nu știu nimic despre mine. Da, ea a fost un monstru... Nu mă puteți judeca pentru eșecul față de un singur om, fiindcă în rest am fost izolată. Nu pun poze cu trupul meu, că acum abia mai se vede gâtul și nu îmi place, e prea de tot. Am luat cam 20 de kg și ea tot mă cicălește să mănânc. Fata babei de peste drum ( o babă bună) țipă uneori la ea și e mai tânără ca mine și am văzut că mai toate cucoanele de vârsta mea își domină mamele, eu dacă vorbeam urât cu ea, urla de venea poliția sau mă băga la balamuc și cu ea nu te poți înțelege decât dacă țipi. În realitate, ea țipă la mine când vorbește.
luni, 6 iulie 2020
Traducere poezie
Traducerea mea din Lucian Blaga - poezia Încântare
Fascination
My Burzenland lady, a light
I am, and a wound and a heart
I’d send you a letter to see
How poisons with such joy and glee
Inside my wine cup now they blend,
My lady from far Burzenland.
From dreams that arise at dawn hours
I surely would send you black flowers
If I didn’t fear you’d show up
My gift, within everyone’s grasp
So be it, just hiding in shadows.
Their wonder, so somber and plenteous
Will grow under whimsical star.
I’m light and a wound and a heart.
Fascination
My Burzenland lady, a light
I am, and a wound and a heart
I’d send you a letter to see
How poisons with such joy and glee
Inside my wine cup now they blend,
My lady from far Burzenland.
From dreams that arise at dawn hours
I surely would send you black flowers
If I didn’t fear you’d show up
My gift, within everyone’s grasp
So be it, just hiding in shadows.
Their wonder, so somber and plenteous
Will grow under whimsical star.
I’m light and a wound and a heart.
sâmbătă, 4 iulie 2020
Editura Caiete Silvane
Mie mi-a fost publicată, prin concurs, o singură carte subțire de poezii, la editura Caiete Silvane. Daniel Hoblea, care s-a ocupat de acest lucru, a fost una dintre extrem de puținele relații cu alți oameni, formale, îndepărtate, pe care le-am avut întreaga viață. Am aflat azi că s-a stins din viață în martie anul acesta 2020. Odihnească-se în pace.
Din nou, a suta oară poate, vă implor dacă puteți avea timpul să vă întâlniți sau să vorbiți puțin și cu mine, dacă aveți interesul. Mi-e jenă să sun din nou la Maria Tirenescu, nu prea am ce spune și nu am pe nimeni altcineva. Unii spun peste mintea mea că nimeni nu vrea să mă contacteze deoarece nu vor să se înțeleagă că nu am fost niciodată nebună (?!) Mă îndoiesc, e altceva poate.
Dacă nu ai prieteni sau familie - eu nu am decât o mamă rea -, poți supraviețui un timp, chiar dacă cu o anume tristețe, dar dacă nu ai nici contacte cu alți oameni, e monstruos. Și eu din 1984, de la 13 ani, fără să fi greșit nimic toaăt viața, nu am avut relații decât cu câțiva oameni, nu mai pot.
Ce să fie oare? E evident că sunt omorâtă, fiindcă sunt singură și săracă. Nimeni nu a vrut să colaboreze în orice activitate cu mine. De ce oare toți, de 36 de ani, mă ocolesc? Nu sunt un monstru, dar ei spun că oamenii au mințit încontinuu despre mine. E un lucru dovedit de multe ori că niciun om singur nu e cunoscut de nimeni - orice ar scrie - și că ei toți sunt omorâți chiar - sau se sinucid, fiindcă nu au alte opțiuni.
Poate cineva să îmi recomande un dentist în București?
Scriitorii au bunul obicei să scrie despre prezent. Și mai au și obiceiul să îl critice. Dacă și numai dacă scriu despre trecut - aceasta ascunde o alegorie a timpului prezent, asemenea și scrierile SF despre viitor, romanele distopice etc. Găsiți dvs, - vă provoc - capodopere scrise despre trecut cu adevărat despre trecut - rare sunt acelea și atunci se înscriu într-un timp înghețat, sunt anistorice și universal plasate în firul timpului - pentru oricând în viitorul consumării acelei opere de artă. La fel era cu scriitorii interziși dar și cu cei acceptați în vremea comunismului - toți scriau despre prezent, așa e natura operei literare. Și dvs., care scrieți chipurile critica comunismului, criticați de fapt moravurile și tarele prezentului. Opera literară (proză ficțională sau poem protestatar) se scrie oarecum de la sine, prin participare la viața socială și la diverse categorii stilistice actuale, imersie în zonele mai obscure ale funcționării comune psihosociale și nu poate trece de bariera prezentului.
În vremea comunistă se făcea propagandă legat de războiul mondial aproape 45 de ani, acum se face propagandă anticomunistă de peste 30 de ani, deci încă mai ține păcăleala, jocul secund, metaforizarea.
Sper să îmi fie iertat faptul că spun adevărul pe care orice om cu bun simț îl știe, și tocmai de aceea nu îl spune. Pe mine m-au evitat toți întreaga viață, dar aveam destulă bună creștere pentru a evita denudarea realității în cuvinte simple, în locuri comune blestemate ”la soare-n răscrucea oricui”. Sunt așa singură - și dvs. nu puteți ști ce înseamnă să fii singur de vreo 36 de ani...
Din nou, a suta oară poate, vă implor dacă puteți avea timpul să vă întâlniți sau să vorbiți puțin și cu mine, dacă aveți interesul. Mi-e jenă să sun din nou la Maria Tirenescu, nu prea am ce spune și nu am pe nimeni altcineva. Unii spun peste mintea mea că nimeni nu vrea să mă contacteze deoarece nu vor să se înțeleagă că nu am fost niciodată nebună (?!) Mă îndoiesc, e altceva poate.
Dacă nu ai prieteni sau familie - eu nu am decât o mamă rea -, poți supraviețui un timp, chiar dacă cu o anume tristețe, dar dacă nu ai nici contacte cu alți oameni, e monstruos. Și eu din 1984, de la 13 ani, fără să fi greșit nimic toaăt viața, nu am avut relații decât cu câțiva oameni, nu mai pot.
Ce să fie oare? E evident că sunt omorâtă, fiindcă sunt singură și săracă. Nimeni nu a vrut să colaboreze în orice activitate cu mine. De ce oare toți, de 36 de ani, mă ocolesc? Nu sunt un monstru, dar ei spun că oamenii au mințit încontinuu despre mine. E un lucru dovedit de multe ori că niciun om singur nu e cunoscut de nimeni - orice ar scrie - și că ei toți sunt omorâți chiar - sau se sinucid, fiindcă nu au alte opțiuni.
Poate cineva să îmi recomande un dentist în București?
Scriitorii au bunul obicei să scrie despre prezent. Și mai au și obiceiul să îl critice. Dacă și numai dacă scriu despre trecut - aceasta ascunde o alegorie a timpului prezent, asemenea și scrierile SF despre viitor, romanele distopice etc. Găsiți dvs, - vă provoc - capodopere scrise despre trecut cu adevărat despre trecut - rare sunt acelea și atunci se înscriu într-un timp înghețat, sunt anistorice și universal plasate în firul timpului - pentru oricând în viitorul consumării acelei opere de artă. La fel era cu scriitorii interziși dar și cu cei acceptați în vremea comunismului - toți scriau despre prezent, așa e natura operei literare. Și dvs., care scrieți chipurile critica comunismului, criticați de fapt moravurile și tarele prezentului. Opera literară (proză ficțională sau poem protestatar) se scrie oarecum de la sine, prin participare la viața socială și la diverse categorii stilistice actuale, imersie în zonele mai obscure ale funcționării comune psihosociale și nu poate trece de bariera prezentului.
În vremea comunistă se făcea propagandă legat de războiul mondial aproape 45 de ani, acum se face propagandă anticomunistă de peste 30 de ani, deci încă mai ține păcăleala, jocul secund, metaforizarea.
Sper să îmi fie iertat faptul că spun adevărul pe care orice om cu bun simț îl știe, și tocmai de aceea nu îl spune. Pe mine m-au evitat toți întreaga viață, dar aveam destulă bună creștere pentru a evita denudarea realității în cuvinte simple, în locuri comune blestemate ”la soare-n răscrucea oricui”. Sunt așa singură - și dvs. nu puteți ști ce înseamnă să fii singur de vreo 36 de ani...
vineri, 3 iulie 2020
Important 2
Azi, 3 iulie 2020 am descoperit că, între timp, unii au umblat din nou pe blogul meu și au modificat htmlul la aproape toate postările din trecut. Voi avea săptămâni întregi de lucru, fiind 576 postări, pentru a scoate toate porcăriile de semne pe care le-au pus ei din nou pe blogul meu - mai ales fiindcă trimit în foarte multe locuri, cu speranța că mă vor accepta în sfârșit, oricât de puțin, oricine, cum implor din 1984 - și dacă ar fi adevărul, atunci în mod sigur ar fi dreptatea și aș fi avut de mult dreptul la muncă și la studii cum am cerut mereu. Voi reface absolut tot blogul în întregime. Încă o dată au fost porci, deși e vorba de o chestiune de viață și moarte și tot ce am scris e adevărul. Totuși numai o parte din postări sunt modificate, nu știu cam câte.
joi, 2 iulie 2020
Specificare
Pentru a fi totul clar - repet că lucrurile s-au petrecut exact așa cum am povestit eu în acest blog, și, prin urmare, nu am avut niciun fel de greșeală sau delir sau tulburare psihică. Nu a fost nimic altceva în afara acestor lucruri scrise pe blogul meu, în afara puținelor necazuri pe care le mai am de scris despre internet și apoi concluzia din capitolul final, care va fi scurt.
Niciodată nu am greșit, nici în legătură cu dragostea mea tinerească, o simplă amăgire, cum spuneam, legată de profesorul Leon Zăgrean, meditatorul meu și al Luizei Dona în anul 1988-1989, așa cum am povestit. Este adevărat că, la un moment dat, am scris o scrisoare de iubire, netrimisă, față de acel bărbat LZ, dar ea nu era delir sau greșeală de gândire reală, ci altceva, din alte motive - unu, fusese o reamintire a sentimentului meu de odinioară după moartea tatălui meu, când s-a petrecut incidentul cu radio Europa și amintirea acelei iubiri m-a salvat din iluzia că puteam obține în acel mod libertatea, așa cum mă păcăliseră posturile de radio, doi, eu nu știam nimic despre el, nici faptul că era căsătorit, deci imediat după ce am aflat nu m-am mai gândit deloc la el, trei, în blocul doi și trei fusesem torturată monstruos și otrăvită, ceea ce distorsiona și oblitera gândirea, patru, eu nici măcar nu mă gândeam la el ca individ în momentul în care am scris acea scrisoare, ci doar pomeneam de el, așa cum ai pomeni de ceva impersonal, de ploaie sau ninsoare, dar fără să atașez vreun fel de atribute, ci doar ca o amintire a unui lucru uitat de mult. E adevărat, puteam să nu postez defel acea scriere, că oricum nu a contat, dar am dorit să fiu sinceră în întregime. Nu a existat nimic altceva. Eventual dvs. ați interpretat greșit. Adevărul e ceea ce am spus eu acum. Ei spun în gândul meu azi din nou că toți vor să mă sinucid.
Zilele trecute am trimis și d-lui L Zăgrean o scrisoare cu linkul la acest blog al meu, așa cum voi trimite încă foarte multor oameni. Este adevărat, lumea vrea, direct sau indirect, să mă sinucid, dar eu nu vreau și încă mai încerc să reușesc să am o ocupație oricât de mică și măcar câteva relații cu alții. Transcriu mai jos scrisoarea către Leon Zăgrean, care nu spune decât adevărul și tot adevărul, în întregime.
Stimate domn Leon Zăgrean,
Nu știu dacă veți avea timpul și interesul să citiți cea ce am scris eu aici, sau ceea ce am scris pe blogul meu personal, intim, unde am povestit aproape întreaga mea viață - mai am puțin - inclusiv despre întâlnirile la meditații cu dvs. în anul 1988-1989 și faptul că v-am mai căutat eu la facultatea de medicină, din cauza unor probleme personale. Ca și altor persoane cărora m-am adresat, și ele vor fi foarte multe, orice emailuri pot găsi pe internet din România sau din alte țări, orice tipuri de activități intelectuale - medicale, psiho-sociologice, religioase, filozofice, literare etc. - mă adresez dvs. ca unui om și atât, fiind eu ceea ce se numește drop-out în alte țări, dar există și multe alte denumiri. Scriu mesaje în sticlă în oceanele lumii datorită singurătății morbide, insuportabile după aproape 36 de ani de aproape izolare. E un gest firesc, necesar pentru economia psihică, chiar dacă destinatarii nu citesc și nu răspund. Măcar am încercat.
Îmi amintesc că, înainte ca eu să intru la medicină în 1998, unde am dat examen din același motiv al lipsei de bani și perspective și izolării, am venit odată la dvs. la facultate și v-am întrebat dacă nu cumva cunoașteți o posibilitate ca eu să lucrez ceva, orice, în cadrul UMF București, ceea ce putea să pară bizar, dar eu nu aveam nicio alternativă și cunoșteam extrem de puține persoane cu care să comunic, și în plus familia mă respinsese din copilărie. Tata nu era tatăl meu biologic. Dvs. ați spus că nu este posibil ca eu să mă integrez în aparatul administrativ al facultății, că nu se acceptă etc., nu îmi amintesc exact cum v-ați exprimat. Singura variantă pentru mine era Oficiul Forțelor de Muncă, unde nu am prea găsit decât pentru muncă cu cerințe de calificare gen cofetar, croitor etc. Vrusesem să fac un curs de croitorie, dar am renunțat. Nu mai explic totul, e mai complicat. De aceea am dat de 3 ori examen la medicină după ce am absolvit psihologia și am intrat a 3-a oară, fiindcă încă știam pe de rost biologia de atunci, chiar și la 27 de ani, când am intrat la medicină.
Astfel, când eram în anul I la medicină și v-am întâlnit în clădirea facultății, eram mulțumită că aveam o activitate socială și aveam chiar speranțe de viitor, nu am premeditat nicio sinucidere a mea, dar s-a întâmplat așa din alte motive, în mod brusc, pe care le-am expus pe larg pe blogul despre viața mea. La jumătatea anului 5, la diabetologie, nu am mai putut face față cerințelor și am abandonat facultatea, datorită unor dificultăți de ordin fizic în primul rând, fiind șchioapă în urma tentativei de sinucidere și cu multe dificultați psihomotorii - amețeli, dureri musculare mari, neuropatie etc. Ulterior am mai fost încă doi ani profesoară la un colegiu din capitală, unde nu m-am mai confruntat cu aceleași probleme, ci cu altele.
Este adevărat că am fost îndrăgostită de dvs., în măsura în care există îndrăgostire (amăgire) tinerească, timp de aproximativ 2-3 ani, lucru care nu mi-a dăunat și nu mi-a lăsat sechele niciodată. Oricum ați fost singurul bărbat care a existat în viața mea și a vorbit puțin cu mine. Iată adresa pentru blogul meu, deși cred că nu veți avea curiozitatea sau interesul sau timpul să citiți. Vă doresc o vară bună și liniștită și vă voi fi recunoscătoare dacă cumva veți putea să mă ajutați într-un fel oarecare. Oricum, vă mulțumesc că ați citit, dacă ați citit până aici.
https://cristina-moldoveanu.blogspot.com/2020/06/formular-tip-de-cerere.html
Niciodată nu am greșit, nici în legătură cu dragostea mea tinerească, o simplă amăgire, cum spuneam, legată de profesorul Leon Zăgrean, meditatorul meu și al Luizei Dona în anul 1988-1989, așa cum am povestit. Este adevărat că, la un moment dat, am scris o scrisoare de iubire, netrimisă, față de acel bărbat LZ, dar ea nu era delir sau greșeală de gândire reală, ci altceva, din alte motive - unu, fusese o reamintire a sentimentului meu de odinioară după moartea tatălui meu, când s-a petrecut incidentul cu radio Europa și amintirea acelei iubiri m-a salvat din iluzia că puteam obține în acel mod libertatea, așa cum mă păcăliseră posturile de radio, doi, eu nu știam nimic despre el, nici faptul că era căsătorit, deci imediat după ce am aflat nu m-am mai gândit deloc la el, trei, în blocul doi și trei fusesem torturată monstruos și otrăvită, ceea ce distorsiona și oblitera gândirea, patru, eu nici măcar nu mă gândeam la el ca individ în momentul în care am scris acea scrisoare, ci doar pomeneam de el, așa cum ai pomeni de ceva impersonal, de ploaie sau ninsoare, dar fără să atașez vreun fel de atribute, ci doar ca o amintire a unui lucru uitat de mult. E adevărat, puteam să nu postez defel acea scriere, că oricum nu a contat, dar am dorit să fiu sinceră în întregime. Nu a existat nimic altceva. Eventual dvs. ați interpretat greșit. Adevărul e ceea ce am spus eu acum. Ei spun în gândul meu azi din nou că toți vor să mă sinucid.
Zilele trecute am trimis și d-lui L Zăgrean o scrisoare cu linkul la acest blog al meu, așa cum voi trimite încă foarte multor oameni. Este adevărat, lumea vrea, direct sau indirect, să mă sinucid, dar eu nu vreau și încă mai încerc să reușesc să am o ocupație oricât de mică și măcar câteva relații cu alții. Transcriu mai jos scrisoarea către Leon Zăgrean, care nu spune decât adevărul și tot adevărul, în întregime.
Stimate domn Leon Zăgrean,
Nu știu dacă veți avea timpul și interesul să citiți cea ce am scris eu aici, sau ceea ce am scris pe blogul meu personal, intim, unde am povestit aproape întreaga mea viață - mai am puțin - inclusiv despre întâlnirile la meditații cu dvs. în anul 1988-1989 și faptul că v-am mai căutat eu la facultatea de medicină, din cauza unor probleme personale. Ca și altor persoane cărora m-am adresat, și ele vor fi foarte multe, orice emailuri pot găsi pe internet din România sau din alte țări, orice tipuri de activități intelectuale - medicale, psiho-sociologice, religioase, filozofice, literare etc. - mă adresez dvs. ca unui om și atât, fiind eu ceea ce se numește drop-out în alte țări, dar există și multe alte denumiri. Scriu mesaje în sticlă în oceanele lumii datorită singurătății morbide, insuportabile după aproape 36 de ani de aproape izolare. E un gest firesc, necesar pentru economia psihică, chiar dacă destinatarii nu citesc și nu răspund. Măcar am încercat.
Îmi amintesc că, înainte ca eu să intru la medicină în 1998, unde am dat examen din același motiv al lipsei de bani și perspective și izolării, am venit odată la dvs. la facultate și v-am întrebat dacă nu cumva cunoașteți o posibilitate ca eu să lucrez ceva, orice, în cadrul UMF București, ceea ce putea să pară bizar, dar eu nu aveam nicio alternativă și cunoșteam extrem de puține persoane cu care să comunic, și în plus familia mă respinsese din copilărie. Tata nu era tatăl meu biologic. Dvs. ați spus că nu este posibil ca eu să mă integrez în aparatul administrativ al facultății, că nu se acceptă etc., nu îmi amintesc exact cum v-ați exprimat. Singura variantă pentru mine era Oficiul Forțelor de Muncă, unde nu am prea găsit decât pentru muncă cu cerințe de calificare gen cofetar, croitor etc. Vrusesem să fac un curs de croitorie, dar am renunțat. Nu mai explic totul, e mai complicat. De aceea am dat de 3 ori examen la medicină după ce am absolvit psihologia și am intrat a 3-a oară, fiindcă încă știam pe de rost biologia de atunci, chiar și la 27 de ani, când am intrat la medicină.
Astfel, când eram în anul I la medicină și v-am întâlnit în clădirea facultății, eram mulțumită că aveam o activitate socială și aveam chiar speranțe de viitor, nu am premeditat nicio sinucidere a mea, dar s-a întâmplat așa din alte motive, în mod brusc, pe care le-am expus pe larg pe blogul despre viața mea. La jumătatea anului 5, la diabetologie, nu am mai putut face față cerințelor și am abandonat facultatea, datorită unor dificultăți de ordin fizic în primul rând, fiind șchioapă în urma tentativei de sinucidere și cu multe dificultați psihomotorii - amețeli, dureri musculare mari, neuropatie etc. Ulterior am mai fost încă doi ani profesoară la un colegiu din capitală, unde nu m-am mai confruntat cu aceleași probleme, ci cu altele.
Este adevărat că am fost îndrăgostită de dvs., în măsura în care există îndrăgostire (amăgire) tinerească, timp de aproximativ 2-3 ani, lucru care nu mi-a dăunat și nu mi-a lăsat sechele niciodată. Oricum ați fost singurul bărbat care a existat în viața mea și a vorbit puțin cu mine. Iată adresa pentru blogul meu, deși cred că nu veți avea curiozitatea sau interesul sau timpul să citiți. Vă doresc o vară bună și liniștită și vă voi fi recunoscătoare dacă cumva veți putea să mă ajutați într-un fel oarecare. Oricum, vă mulțumesc că ați citit, dacă ați citit până aici.
https://cristina-moldoveanu.blogspot.com/2020/06/formular-tip-de-cerere.html
miercuri, 1 iulie 2020
Moara cu vorbe
Un text mai vechi:
Ori unele dintre cuvintele maghiare s-au format în matca transilvană, ori invers. Eu nu știu maghiară, dar am copilărit - o parte din copilărie - într-un sat vechi din Țara Făgărașului, unde, de-a lungul anilor, am găsit interesante variații fonetice față de regionalismele din dicționar sau din alte locuri ale țării. Sau e vorba de o pronunție specific transilvană. De exemplu, F-ul inițial din cuvinte precum fier sau fin sau fierăstău sau fie devenea H cu pronunție normală, ca și în hurduzău de exemplu, deci hier (metal), hin (rudă), hierăstău, hie (verbul a fi), dar pentru V inițial din vie (viticol sau verbul a veni sau adjectiv) sau vier (porc) sau vis, sau vină și altele se folosea un alt fel de H, adică un sunet între v și h, aspru, gutural, care nu știu în ce alte limbi e folosit: Hie, Hier, Hisat, Hină. Deci se spunea: ”hir-ar să hie hinul X că n-o să Hie la Hie; hina n-are nicio Hină”. (H mare pentru sunet gutural) Mi s-a părut un amănunt interesant, de aceea l-am notat aici, poate cineva știe să mă lămurească mai bine într-o zi.
Sufixul -ău este considerat peiorativ și augmentativ (ca în lingău, fătălău), dar eu cred că acolo, în evoluția limbii, nu avea acest rost. Era un sufix neutru, provenind de la finalul unor cuvinte în limba maghiară, ca și fűrésztő pentru fierăstrău, acel ”o” unguresc final care nu putea fi pronunțat ca atare, ori, cum am mai spus, unele cuvinte se formau în maghiară din limba neaoșă. Acolo, și în cărți ale lui Slavici de exemplu, am descoperit mai multe cuvinte asemănătoare cu maghiara și care se terminau cu ău, precum sămădău, hurduzău, lepedeu sau lepedău, copîrșău, făgădău, hârdău, hierăstău (în loc de fierăstrău), ilău sau ileu mai degrabă, care toate au corespondent asemănător în maghiară. Ar mai fi similar, tot din maghiară și chindeu, cu pluralul caraghios pentru cei din alte locuri - chindeauă, la fel ca ou- oauă. Ceahlău ar proveni tot din maghiară, prin același fenomen. Buzău nu știu. Dar popândău de exemplu are etimologie necunoscută în DEX! Oricum în DEX lista cuvintelor cu etimologie așa-zis necunoscută e foarte mare. În aceeași zonă, ăul final era așa de molipsitor, încât se spunea Dumnezău. Cât despre legătura dintre fereastră și fierăstrău, eu cred că ea nu există etimologic decât foarte de departe și fără importanță, prin multe cotituri. Acolo se spunea fereastă, ferești, deci originea era latină, ca și pentru cuvântul german Fenster, din câte se spune. Cât despre flăcău, acolo nu exista, era doar ficior ca sinonim. Dar, ceea ce mă frământă pe mine e cuvîntul părău cu dimintuivul părăuțe, ambele erau mult folosite acolo. Nu există cuvinte similare în maghiară, eu adică nu am găsit pe internet.
Desigur, în zona aceea erau numeroase alte punți lingvistice între maghiară și româna din acea zonă - cum ar fi acăț, cucuruz, dărab, crumpene și altele pe care nu le mai țin minte și care nu se terminau cu ău. În ce privește cuvintele legate de ce e sacru la biserică, ele apar în dicționar din slava veche, ceea ce e logic, cum ar fi progadie, coșciug (în loc de sicriu, care există și în maghiară asemănător), țârcovnic, blid, slujbă și cred eu că și chita pe care o mâncam când aveam în loc de mămăligă. Dar cum pi devenea chi acolo și pe devenea che, printr-o altă variație fonetică, nu știu de ce - ca pentru chicior, copchil, chept, strochit, chiper, etc. - poate totuși chita era originar, tot legat oarecum de religie, din greacă (pita) Nu știu sigur despre chită. Tot acolo, bi-ul devenea uneori ghi, ca în înălghit de exemplu. Mămăliga e mai clar - e scris că există, ca cuvânt, în majoritatea dialectelor balcanice, inclusiv în maghiară, acesta fiind probabil un cuvânt ”împrumutat” de unguri și din sau și prin limba română. Nu știu dacă mai e în uz. Etimologia e o știință, dar fără considerarea istoriei locale, interdependențelor administrativă și religioasă etc. nu înseamnă nimic.
O altă particularitate fonetică interesantă în satul bunicilor și în împrejurimi, (nu doar în familia mea) în afara transformărilor suferite de sunetele F inițial în H sau V inițial în H gutural și de transformarea lui pi și pe în chi și che, sau a lui bi în ghi, ca în verbul a îmbia care devenea înghia, sau bine care devenea ghine, sunetul mi la începutul cuvintelor era îndulcit și transformat în nghi, cu n prelungit, lung și rostit ușor, neaccentuat, pe care îl voi nota cu N spaniol ñ, deci ñghi, foarte moale.
Așadar vom avea în loc de minune, mică, mieluță – ñghinune, ñghică, ñghieluță, ñghire, ñghireasă etc. Dar : ghiersul privighetorii, cu ghi obișnuit. Nu știu ce alte limbi mai folosesc acest sistem fonetic.
În ”dulcele” grai al bunicilor se spunea deci:
Copchila luʼ Ňghiclăuș e ñghicuță. Daʼ mere sîngură pe chicioare. O fo' cu ñghieluța la păscut și plîngea ñghinune mare: geaba i-o zîs tătîne-su să tacă. Ea n-are nicio Hină, e copchil. No hai să gustăm o țîrʼ de Hin de-al nou. Ghine c-o stat ploaia.
O caracteristică lingvistică înduioșătoare era adoptarea unor cuvinte care apropriază obiectul prin asemănarea morfologică, fie prin aliterații de genul verbului a durdui, fie prin asemănare de facto ca în cazul cuvântului lemnușe (chibrituri).
O caracteristică lingvistică înduioșătoare era adoptarea unor cuvinte care apropriază obiectul prin asemănarea morfologică, fie prin aliterații de genul verbului a durdui, fie prin asemănare de facto ca în cazul cuvântului lemnușe (chibrituri).
Cuvântul țîră, considerat a fi de etimologie necunoscută odinioară, este trecut a fi de origine albaneză în dicționare mai noi, cum s-a întâmplat recent cu multe alte cuvinte din dicționar. Am evidențiat cîteva particularități fonetice generale, cu mențiunea că existau și excepții de la reguli, datorate uzului îndelungat, simultan cu infuzia neologismelor și altor graiuri. Influența germană era rară sau inexistentă în limbă, dar extinsă în infrastructura arhitectonică și manufacturieră din vechime, graiul fiind influențat mai ales de limba maghiară.
(foto: bunicu acasă la el, înainte de a dispărea din lumea noastră, pe youtube l-am înregistrat povestind în graiul lui)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)