30 - 31 octombrie - 2 noiembrie 2020

30 octombrie 2020
azi au spus categoric, cu mai multă convingere ca oricând că mă vor omorî azi.
Senzație de vomă ușoară.
Tortură cerebrală extrem de mare, abia mai rezist, încontinuu de azi dimineață. Este greșit faptul că mă omoară, dar toți cred invers și vor să mor din cauza minciunilor, cum au spus unii mereu.
Dacă terminam blogul și trimiteam în mai multe locuri adevărul aș fi avut o șansă.
Am sunat înainte de 11 la medicul de familie și nu era la cabinet, ieri am uitat, iar alaltăieri pur și simplu asistenta m-a expediat și a închis telefonul grăbită, dând impresia de agasare, astfel încât nu i-am spus decât o parte din tot răul.
Acum și sete groaznică prin uscăciunea pielii și mucoaselor, probleme oculare, amorțeli încă de dimineață.

ei spun iar că familia mea vrea să mor, fiindcă ei, adică familia mea au mințit și lumea, mai spuneau ei, crede că familia mea are dreptate și de fapt ei nu au deloc,

Din nou cei care spun că oamenilor le-a fost prezentat cazul meu mereu invers decât a fost... De ce? Pare că fiindcă au vrut să mă omoare. Dar de ce au vrut mereu moartea mea cei care chipurile m-au prezentat nu știu cui, deși eram singură și chiar izolată?
Azi iar au intrat cei cu ideea ”decât să râdă toată lumea de noi...”

Chinul cerebral zilele acestea și mai ales azi a fost înfiorător. Pe cer nori mulți și grei care abia s-au învrednicit să plouă, dar foarte puțin. La un moment dat, numai pentru câteva momente, a apărut o spărtură în nori și am simțit că îmi revin, dar apoi cerul s-a închis din nou.

31 octombrie 2020
Acum e dimineață și mă simt mai bine, m-au lăsat în pace. Îmi cer scuze dacă v-am plictisit cu durerile și bolile mele, fizice nu psihice, dar am făcut aceasta fiindcă am fost cu adevărat persecutată sau respinsă de medici, nu numai de cei psihiatrici. Fără motiv, probabil că niciodată nu există motiv.
Unii spuneau zilele trecute că eu trebuie să înțeleg că unii oameni nu sunt doriți. Bineînțeles că am înțeles, dar în cazul meu era clar nedreptate și cruzime de a omorî, nu doar respingere totală, deși chiar și numai respingerea totală duce la situații critice, atât sărăcie, cât și boli fizice și suferință psihică pentru omul normal, nevinovat. Iar ei m-au chinuit aproape încontinuu din 1984, deși aveam, îndrăznesc să spun, valoare de suflet și caracter și intelect ca om normal și oricum au fost acceptate și femei și șchioape etc.

la un moment dat am scris pe facebook și pe blogul meu despre modul în care am fost abuzată de medici - nu de psihiatri, mai mult de alții
Unii au spus, ca și mine, că nu am fost tratată drept om și că eu nu știu de ce. (??)
Cu toate acestea adaug un ultim detaliu, pe care am omis să îl spun -
acum câțiva ani, venind în Voluntari doar în vizită, am început să am roșeață și arsură în obraji, și acum e la fel. Atunci au intrat unii peste mintea mea cu ideea absurdă că ”ea trebuie să ardă” - poate mama gândea așa ceva??
Mama a făcut zona zoster în 2016 saui 2017 și eu am venit la ea în vizită și i-am adus cașcaval sărat, fiindcă i se recomandase dietă cu mai multă sare.
Atunci am avut și eu niște erupții, dar nu bube, ci pete roșii evanescente, pe care le am și acum, cu temperatură crescută a feței
Luni dimineața voi spune medicului de familie și asta, dar, fiind de mult timp, probabil că nu e Covid.
Ei au adesea ideea că monstrul e mama și că lumea crede că eu sunt acel monstru.???

31 octombrie 2020, seara
De zeci de ori am văzut tabloul de azi - o singură stea și luna plină sau nouă, puternică. De obicei, când e lună plină, mă simt mai rău. Dacă sunt stele puține, mă simt mai rău de asemenea, dacă numărul lor crește, îmi este bine, fiindcă de obicei atunci e seninul mai curat. Luna, chiar dacă e puternică, mi s-a părut că nu corelează cu seninul cerului, dar forța stelelor, da.
Tata avea o vorbă urâtă despre stele - că sunt p...zderie pe cer. Eu am văzut cu experiență de ușor extaz foarte multe stele când eram tânără, pe un cer rural, nepoluat și fără jeturi de lumini. Simțeam că eram ușor imponderabilă, dar nu am avut impresia că zbor, ceea ce mi s-a întâmplat doar în copilăria mică.
Unii au inventat că acel Luceafăr sunt eu și că mereu a fost la fel.

1 noiembrie 2020
ei spun din nou aceleași idei - că poporul mă urăște numai din cauza minciunilor despre mine și că eu mor din cauza faptului că un nebun a înțeles totul despre viața mea exact invers decât a fost, etc.
Nu e vorba de niciun narcisism sau orgoliu sau lăudăroșenie - eu chiar am avut o viață perfectă și caracterul cu multe virtuți, fără vicii și sufletul foarte frumos și complex, atât binele cât și frumosul fiind însoțite de valoare intelectuală suficientă pentru a putea reuși ceva bun și frumos pentru ceilalți oameni, oricât de puțin. Moartea mea, pe care ei o doresc, e o josnicie absurdă și inutilă, chiar dăunătoare.
Repet, tot ce am scris pe blogul meu de memorii este adevărul și chiar adevărul integral, în caz că nu ați înțeles. A fost ceva extrem de frumos (modul meu de a gândi și simți, dragostea de viață și oameni etc.), deși eu am fost martirizată, cum recunosc toți. Nu am avut nicio șansă întreaga viață, totul a fost exact cum am povestit.

Mi-au torturat creierul monstruos și azi, dar ceva mai puțin ca în zilele trecute. Au intrat din nou cu delirul lor - de exemplu ”nebunii nu au voie să aibă câini” - se pare că această idee e spusă de ei din două motive - unu că i-au păcălit pe nebuni sau oameni propști sau needucați despre așa ceva și doi că își imaginează că sunt proastă, când în realitate am fost nu doar binele și frumosul - mult mai mult decât tot ce am notat, ci și un om inteligent, tratat drept idioată toată viața.

2 noiembrie 2020
Azi noapte am avut dureri intermitente de colon (partea stângă a abdomenului) vreo câteva ore și apoi am fost posedată sexual de la distanță în somn. Aparent ei vor să mă sinucid. Eu oricum mai am de terminat blogul meu cu memorii, dar nu m-au lăsat, prin torturi aproape zi de zi. Mai am puțin de povestit, pentru a fi chiar totul scris. Acum e puțin mai bine și am început să nu mai vorbesc și să nu mai mănânc din nou.

Acum câteva zile am cumpărat de la Carrefour o pijama destul de bună și comodă, cum nu am mai avut toată viața sau doar o dată- de două ori. A costat 45 de lei și, acasă, mama s-a mirat de două ori că e produsă în Bangladesh. Aseară, îmbrăcându-mă cu ea, am observat că, pe coapsa dreaptă, lipsesc steluțele imprimate. Materialul e un fel de bumbac moale cu steluțe imprimate - care nu se pot lua de pe el decât prin uzură și prin râcâire. Cineva a intrat ieri peste mintea mea cu ideea că eu nu am voie să am lucruri frumoase de îmbrăcat și de aceea mi-a luat steluțele. Repet, mama și eventual vecinii de bloc mi-au găurit cu găuri mici cracul stâng la mai mulți pantaloni de casă sau de pijama.

E adevărat, aceste lucruri mici sunt detalii, dar, fiindcă ele s-au produs adesea, fără ca eu să greșesc ceva, au avut în timp efect distructiv, fiind eu și singură. În plus, oamenii mai proști pot crede că eu mint sau că e delir sau că așa trebuie să fiu chinuită încontinuu. Etc. În material se vedeau încă locurile unde fuseseră steluțele. Nu știu sigur dacă e din cauza mamei. Ideea lor e iarăși că, deși eu am spus tot adevărul și numai adevărul, oamenii mereu au înțeles totul exact invers decât este sau a fost.

Ei spun din nou că eu sunt omorâtă ca să fie protejată imaginea publică a unor porci care mi-au făcut rău.
Azi iar am migrenă și rău general.
Am fost la bucătărie și mama ședea acolo și se uita la serialele ei și aspira încontinuu aerul zgomotos pe nări, ceea ce mie îmi face rău.
Azi ea a băut din nou alcool tare. Eu sunt din nou mușcată de coapse, pe ambele picioare.
Când eram copil, mama făcea la fel (aspira aerul zgomotos) și eu simțeam rău fizic și repulsie față de ea, uneori mi se ridica părul pe brațe, era o rejecție fizică și mie mi se părea incredibil, fiind copil.
Ea mai are încă și acum și alte ticuri nervoase, cum ar fi agitarea degetelor de la picioare, aproape toate deodată.
Adeseori, aproape în fiecare zi, își suflă nasul zgomotos - suflă trompeta - de un an poate.

Bună seara - bună să vă fie inima
Azi iar aceleași idei care mă fac infirmă în ochii dvs. - ei spun din nou că eu sunt omorâtă din cauza urii și nebuniei mamei mele...
Din nou obrajii roșii și ustură și ard și mi-e rău... în poze nu prea a ieșit... e mult mai roșu în realitate - în fiece seară, apoi dispare - ei spun că sunt din nou infectată cu covid, și că și în primăvară a fost la fel - dureri de cap puternice, stare generală rea, dificultăți cardio-respiratorii

22 - 28 octombrie 2020

Alt filmuleț cu mine, în ciuda faptului că poate să nu fie exact cum sunt eu în realitate, ca un fel de mesaj în ocean.


Unii întreabă de ce am fost eu torturată mereu și mereu. Tot ei răspund că fiindcă eu știam adevăruri periculoase. Dar de fapt, spun ei din nou, eu nu cunoșteam defel mai multe decât mulți alți intelectuali, dar pe mine m-au torturat fiindcă credeau (fără motiv!) că eu aș fi proastă.

Ați citit grupajul de povestiri ”L'enfant de la haute mer”? Eu l-am citit azi. Interesant, dar nu e prea interesant. Am constatat că încă pot citi în franceză, dar am uitat multe cuvinte și gramatica și nu mai mă pot exprima în scris în franceză.

Azi iar au inventat lucruri puerile sau infantilisme - de pildă ei spun că proștii cred că eu sunt rea și că îmi trag puterea din și prin răutate...! Cum? Așa se crede acum? Când eram eu copil, până și copiii știau că puterea mai mare și adevărată e de partea celor buni și în povești și în viață.
Alții spun că numai cei răi cred că eu aș fi rea și că cei mai mulți oameni cred că eu sunt nebună și de aceea vor să mor.

dacă mai filmez cu mine vreun filmuleț, probabil că voi vorbi despre ideile mele legate de filozofie... Ei spun că nu pot fi acceptată fiindcă tot ce am spus e adevărul.

23 octombrie 2020
Iar au intrat nebunii cu ideea lor favorită - ”vezi ce porci sunt?!” Astfel, acești monștri îi păcălesc pe proști că ”în spatele” meu se află niște porci care aranjează scrierile mele și alte lucruri din viața mea, ca să îi păcălească pe proști sau poporul, când de fapt aceștia care spun mereu ”vezi ce porci sunt?” ei sunt adevărații porci sau vor să pară așa (?) și mă lovesc zi de zi, iar eu am fost doar singură și autentică și adevărată și doar eu însămi. Repet - e absolut sigur că eu nu am avut și nu am nicio legătură cu politica și că nimic nu a fost fiindcă aș fi nebună sau legată de politică - este vorba de funcționare psihică normală - pot explica totul și am înțeles de mult cum este, deci știu că nu sunt lucruri aranjate de alții în calea mea sau în viața mea - decât câteva, restul sunt din cauză că am psihic normal - dar medium poate mai mult conștient decât alții - psihic dotat cu capacitate de autotorganizare și autocontrol etc., adică proprietăți general-umane și inteligență.
Din câte am înțeles eu, ei s-ar putea să fi fost proști cu adevărat și să creadă că eu nu eram eu și în momentul când au înțeles adevărul au devenit monștri care vor să mă omoare, ca să nu înțeleagă lumea că au fost mințiți și că ei au greșit.

24 octombrie 2020, aproape ora unu după-masa
Ieri seară mi s-a făcut din nou foarte rău, nu știu ce a fost, otravă sau vreo boală cronică care are pusee. Mi-era sete, ca adesea, simțeam mâinile puternic amorțite, ca în fiece seară aproape și mă durea capul înfiorător, pe un fond de amețeală puternică. Ieri noapte criza a fost puternică.
Îmi pare rău... am fost de atâtea ori la medicul de familie și la alții, explicând aceste simptome și nu m-au ajutat - ori fiindcă nu au vrut, ori fiindcă nu au putut. Poimâine voi telefona din nou la medicul de familie.
Ei spun că toată viața eu nu am reușit să conving pe nimeni despre ce e bun și adevărat totodată, sau că oamenii vor să mor și mă urăsc tare, fără motiv. ???

Azi au intrat cu ideea că secretul reușitei în viață este să placi celor mai proști decât tine și să fii acceptat de aceștia. Și, în plus, ei spun că eu am fost un om prea inteligent și prea bun, deci nu aveam cum să plac proștilor. Această afirmație a lor este factice, o construcție artificială. Realitatea e că eu am fost respinsă din două motive principale - unu, că am fost un om cu origine socială modestă și în plus grevată de un diagnostic psihiatric și doi, din cauza minciunilor despre mine - din câte se pare au fost, privind cum se uită lumea - oamenii necunoscuți - la mine pe stradă și cum m-au torturat 36 de ani, nu doar psihiatric. Eu nu cunosc aceste minciuni, în afară de minciunile psihiatrice, dar ei spun că oamenii au inventat că eu aș fi vinovată de lucruri cu care viața mea nu a avut nicio legătură.

Observ că și dvs. cei de pe facebook, deși m-ați respins pe mine, totuși mă imitați - adică preluați vorbe sau gânduri ale mele și le distorsionați, le transformați în ceva rău sau vulgar sau personal aidoma vieții dvs. - de exemplu dl. P., care a preluat la o zi distanță câteva gânduri ale mele.
Am înțeles - e din cauza condiției mele biologice de medium, și nu mă deranjează că mă imitați, mai ales că mă imitați nu aidoma, ci conform personalității dvs.
Totuși îmi pare rău că nu am avut pe nimeni niciodată nici măcar de la distanță, scrisori - după 30 de ani de izolare începe să fie foarte greu...

Ei spun că eu sunt și voce și ureche - e posibil, mă gândesc eu acum, ca pe unii necunoscuți, deși nu știu nimic despre mine, să îi deranjeze calitatea mea de ”voce”, fiindcă consideră că aș fi nebună și proastă sau că aș fi greșit ceva, deși viața mea a fost curată și bună. Presupun că ”urechea” nu are cum să îi deranjeze.

27 octombrie 2020
Alaltăieri am ascultat-o cântând pe Maria Callas - așa scrie pe CD.
În Voluntari au înflorit din nou păpădiile și la mine în curte trandafirii. Deși e aproape noiembrie.
E posibil ca ieri să mă fi otrăvit din nou. Am mâncat conopidă gătită de mama, avea un gust ușor neplăcut. După un timp am avut stare continuă de greață, reflux al alimentelor - conopida - în gură, durere de cap rea și amețeală. Și eructații după mai mult timp.
Am observat că mama ia carbocif, poate ca să minimizeze toxicele. Azi am avut din nou sete și buzele palide și cenușii, la fel ca atunci când posibil m-au otrăvit în ultimele dăți. Unii continuă să intre peste gândul meu cu ideea că eu am fost condamnată la moarte, deși nu am greșit nimic toată viața.
La fel ca întotdeauna, mama fumează, deși eu m-am lăsat de fumat. Cățeaua vagaboandă adoptată de mama și vecini nu se simte bine, cine știe ce a mâncat pe stradă. Nu se mai mișcă, și e oricum destul de bătrână. A fost o cățea extrem de bună și devotată, cu privire de om, cum nu am mai văzut niciodată.

Din nou am pielea feței roșie și fierbinte.

28 octombrie 2020
Niciodată nu am mai pățit ceva ca astăzi. Imediat ce m-am trezit era totul bine, apoi am băut apă și a început să mă usture stomacul, deși nu avea cum. E rău. Nu am mâncat, eventual e otravă în apă sau ulcer acutizat. Unii zic că e ultima fază a cancerului.
Ei spun că condamnarea mea la moarte nu poate fi schimbată, fiindcă oamenii au fost mereu mințiți despre mine. Eu spun atunci că poate fi adevărul, deci nu m-ar omorî, eventual, dar ei spun că nu se poate. Păcat, dacă aș fi terminat de scris ar fi fost absolut tot - dar știu că oamenii nu citesc blogul meu, ar fi trebuit să trimit linkul în multe locuri. Nici dvs și nimeni altcineva nu are nevoie de mine, cum spun unii cu cinism - că nimeni nu are nevoie de umilele mele servicii - în muncă sau studiu intelectual. Orice, am așteptat 36 de ani...

Ustură înfiorător de tare stomacul, deși am luat 4 capsule de Emanera 40 mg.
Chiar așa nu a mai fost, fără niciun motiv, dimineața după apă.
Am să telefonez din nou medicului de familie. Mama zice, ca de obicei, să nu o mai caut, fiindcă am fost la medici de atâtea ori. În limba engleză ei spuneau ieri seară că mama e un porc monstruos și toată lumea o sprijină pe ea să mă omoare. (?)
Sau că oamenii nu pot vedea adevărul. Am făcut mereu tot posibilul să fiu cu oameni, dar toți m-au respins direct, ca și dvs. Nu am avut gândire negativă, nu aveau motiv.

Mama a venit la mine și m-a întrebat cum mă simt și am spus adevărul și atunci ea a început să mă învinovățească pentru faptul că problemele mele îi fac ei rău și că s-a săturat ... așa au făcut cu orice rudă bolnavă sau bătrână și cu mine la fel când mi-era mai rău - atunci ea lovește mai abitir.
De fapt nu am deranjat-o niciodată, nu am fost genul care să se plângă, nici în izolare, dar ea minte și din nou a spus că nu e bine s-o deranjez pe medicul de familie. Etc.

Tocmai am vorbit cu medicul de familie sau cu asistenta și am înțeles de ce mă ustura stomacul - mâncasem ieri ketchup picant seara. Azi asistenta s-a purtat frumos, dar părea puțin agasată de plângerea mea. Mi-a recomandat ceaiuri și pansamente gastrice între pastilele de Emanera, dar eu luam una pe zi, nu două. A spus să nu iau mai mult de 2 pe zi.
Nu am mai apucat să îi spun de celelate simptome - poate altă boală care s-a agravat - dureri de cap și amețeală zi de zi, sete, fața fierbinte și roșie, amorțeli ale mâinilor.

Mama spune că eu o chinuiesc cu bolile mele și că nu mai suportă și se teme că se va îmbolnăvi din cauza stresului. (! totuși ea se plânge mai mult, eu nu, fiindcă ea nu suportă niciodată să îi spun ceva rău, dar ea așa face)

Internetul în viața mea, partea 6

Azi, 21 octombrie 2020, un detaliu neplăcut care se potrivește în povestirea despre internet.

Azi am remarcat că au intrat unii în blogul meu Muzele albe (literar, nu acesta cu memorii) și au introdus greșeli typo în unele texte în proză. Chiar dacă nu scriu bine sau nu place altora, totuși e ceva rău să distrugi proprietatea intelectuală a omului. Aceleași texte nu mi-au fost piratate pe siteul agonia. Și mai demult, cu ani în urmă, au intrat și au modificat textele mele poetice.
Au fost unii oameni răi sau proști care au inventat că lumea nu crede că eu aș fi scris singură textele mele, fie fiindcă ei credeau că sunt proastă fără niciun motiv, fie pentru că știau că sunt f-tă și chinuită și nu le venea să creadă că sunt în stare să scriu singură anumite proze. Pe lângă acestea, eu cred că e posibil ca ei să fi vrut să mă chinuiască, deși am pățit asta de multe ori pe internet și oricum textele mele erau respinse de toți, nu interesau pe nimeni și nu erau urmărite de aproape nimeni, deci nu distrugeau mare lucru. Alt motiv poate fi că au vrut să păcălească lumea, care eventual ar citi, că eu sunt proastă sau nebună. Sau că nu se poate pune temei pe postările mele.

Voi continua.

20 octombrie 2020

20 octombrie 2020
Ei spun că eu sunt cel mai bun om și oamenii proiectează asupra mea o imagine falsă, ca și cum aș fi plină de ură și mândrie.
Da, e adevărat, nu am fost mândră niciodată - toți au spus așa, dar acesta e un detaliu mic. Eu chiar am fost perfecțiunea - acesta e adevărul, nu orgoliu, a trebuit la un moment dat să spun și acest adevăr - imaginați-vă că e adevărul și veți înțelege tot. Poate doar mici defecte, fără importanță, de fapt fel de a fi.
Ei iar au început cu ideea că absolut nimeni nu a înțeles adevărul, dar cei care spun așa nu sunt prieteni cu mine - vor probabil să facă răul.
Azi m-a doborât o durere imensă în abdomenul superior, ca o bandă lată de la stânga la drepta. Durere așa puternică nu am mai simțit.
Ei spun că altcineva e hoț și sperjur (?) nu eu.???
Voi continua povestirea de pe blog mai târziu azi. O voi termina cu voia lui Dumnezeu în câteva zile și mai am un ultim - chiar ultim capitol - și mai scurt și atât. Doar voi trimite adresa peste tot unde pot trimite.

Din nou au intrat ca întotdeauna, dar eu voi tăcea, orice vor spune ei. Nu voi mai nota decât continuarea blogului, dacă îmi vor permite. Printre multe altele din nou ideea că eu sunt un om fără nicio greșeală și întreaga lume mă omoară.
În engleză, acum câteva zile, spuneau că Covid se va termina în 2 luni, dar oamenii nu vor mai găsi niciodată un om cum am fost eu.
Altul spune că ar fi fost de ajuns doar închiderea mea la psihiatrie și tot m-ar fi omorât, fiindcă m-au torturat monstruos și mi-au și luat drepturile cu acest pretext, fiind nevinovată.
etc.

20 octombrie 2020, după-masa
Bună seara dragii mei. Deși nu mă cunoașteți deloc și nu vă place de mine, voi continua să scriu tot adevărul. Azi nu m-au lăsat să scriu deloc și acum e prea târziu, am de citit și de ascultat muzică. Ca să mai pot rezista... măcar cât să termin de scris.
Azi am avut extrem de mare durere abdominală în bandă în abdomenul superior, probabil tot de la otravă. Sau cancer, cum spun unii.
Mâinile îmi sunt aproape amorțite și scriu foarte greu. Azi m-au lovit toată ziua legat de centrala de gaze.
Azi scriu numai câteva rânduri. Au intrat din nou cei cu ideea ”și nu pot s-o scoată nici forțele speciale?”
Legat de acest lucru, vă reamintesc ceea ce spuneau unii mai lucizi mai demult: ea (adică eu) nu trebuie scoasă, a fost un om fără greșeală și nu a fost niciodată nebună, a fost doar un om inteligent.
Ei spuneau des că oamenii mă omoară și sunt așa de proști încât cred că fac un lucru bun. E adevărat, mama mi-a promis moartea clar din 1984 și tortura și izolarea. Ei spun că aceste idei sunt adevărate, dar sunt așa monstruoase, încât oamenii proști și cei responsabili cu închiderea omului la balamuc cred că așa mamă nu există sau nu a mai existat niciodată. Că eu am fost ținută izolată și închisă de ea toată viața. Normal că am înțeles și eu asta, în plus am făcut facultatea de psihologie, dar în final m-au obligat să spun tot adevărul și despre acest lucru. În plus, tot ei spun că proștii mereu cred că omul rău e mai inteligent și că cei buni sunt proști sau prostiți de alții.

Acum câteva ore eram pe stradă și au apărut în calea mea cu zgomote dintr-un difuzor și apoi mi-au spus că era semnalul ca ei toți să mă f...
Mi se spune din nou că sunt proști și nu au înțeles nici că tot timpul am fost o femeie singură și săracă și complet nevinovată. Fiindcă ei cred în mod greșit că un om singur nu ar rezista la f-- și otravă cum am rezistat eu. Deci dacă muream mă credeau.
Acum e ora 22 și jumătate aproape și ei m-au masacrat din nou cerebral din prostia lor. Sunt periodic, la câteva zile distanță masacrată cerebral, unii spun că e din cauză că politica e un căcat pentru proști, nimic altceva.

Internetul în viața mea, partea 5

18 octombrie 2020, bună ziua.
Am revenit să scriu continuarea la povestirea despre internet în viața mea, acum nu e încă ora 3 PM. Ideea e că eu am fost aruncată între oameni răi și mărginiți - așa spun ei - eu spun că asta nu are nicio importanță, fiindcă aproape toți oamenii așa sunt, mai puțin inteligenți - dar în cazul meu ei au comis o crimă, nu am avut nici cea mai mică șansă și ei continuă să vrea moartea mea și chinul supraomenesc, deși nu am greșit nimic.

Mai demult spuneau că eu trebuie să nu scriu adevărul despre anumite persoane de pe internet - adică cum m-au lovit sau m-au respins, fiindcă acele persoane trebuie să se trezească la realitate și să mă accepte, și dacă eu scriu adevărul îmi tai orice speranță de viitor. Voi scrie totuși, dacă ați vrea să mă acceptați, atunci m-ați accepta în adevăr și nu ați minți despre mine și ați vedea clar că nu am greșit nimic și că totodată am fost mereu plină de încântarea de a trăi și am avut mereu atitudine pacifică, de înțelegere și bucurie, chiar evlavie, nu doar respect, față de orice ființă umană - aceste vorbe spun adevărul, nu sunt propagandă sau demogogie.

La postarea mea trecută pe facebook a primei părți din povestire, acum 2 zile, am primit un răspuns mușcător – cum mi s-a întâmplat adesea, de la Maria Tirenescu, care a scris:
”Cristina, fiecare om gândește prin prisma cunoștințelor și experiența proprie. Nu cred că e cazul să te consumi și să te superi. E mai greu să accepți.”

Acum nu mai detailez, vă las pe dvs., cei care poate mă cunoașteți un pic, să analizați aceste vorbe ale Mariei – nedrepte, ca întotdeauna, ca și cum ea vede în mine opusul a ceea ce sunt, ceea ce sunt fiind ceva normal și bun, ca pentru orice om inteligent. Cred că oricine își poate da seama că eu nu aș fi scris Mariei și nimănui așa ceva. Așa m-au respins toți, chiar dacă nu mă plângeam de fleacuri sau lucruri mai grave, fiindcă nu mă plângeam de felul meu. Ei au spus că Maria a înțeles ceva, dar nu poate pune lucrurile cap la cap – adică nu a înțeles că nu am greșit absolut nimic în detaliu, nici măcar în gând și nu poate crede adevărul monstruos despre mama, lucru care s-a văzut și în modul în care vorbea cu mine la telefon. Eu nu pot spune cu certitudine dacă așa e, sau dacă nu e invers – adică Maria să nu fie un om sincer și dintr-o bucată, așa cum pare să dea impresia. Am vorbit cu ea la telefon de câteva ori, ea este cea care a făcut o faptă bună și m-a sunat prima oară acum câțiva ani, dar nu mai țin minte cu certitudine.

Scriam despre cum m-a afectat internetul, legat de scrierea de poeme haiku. Am ajuns așadar la Casa Armatei din nou, la întrunirile Societății Române de Haiku. Nici acest grup de oameni nu m-a acceptat printre ei. Vasile Moldovan s-a purtat relativ bine cu mine, fiind genul omului cald și jovial, cu vădite intenții bune, tipul omului mai puțin inteligent cu astfel de trăsături. Nicolițov părea mai inteligent și el, de asemenea, s-a purtat deschis și cu bunăvoință cu mine. Amândoi m-au răsfățat cu cărți și materiale legate de haiku, și am impresia că Nicolițov mi-a cerut haiku pentru publicare în revista lor – dar aceasta s-a întâmplat doar o dată. Și într-o culegere colectivă de haiku. Nicolițov s-a purtat bine cu mine, în același mod, și la Constanța, unde am fost în 2013 la o conferință înternațională, unde am fost respinsă fățiș și marginalizată de participanți, și era ca și cum știau ceva mincinos despre mine. Când am fost atunci la Constanța m-a ajutat Irina, fostă colegă, cu bani să dorm la un hotel aproape de sala de deschidere, iar eu i-am dus cadou o cuvertură de pat țesută la război de bunica. La conferință a venit un singur om cunoscut pentru mine – Clelia Ifrim, o persoană care spunea că ea face dializă. Acolo am avut scurgere mare de culoare albăstriu în zona ganglionilor inghinali și nu mă simțeam bine, iar oamenii au părut să mă hăituiască pe drum în oraș și în trenul aglomerat și care a plecat cu mare întârziere când m-am întors (și la dus am avut mare întârziere).

Vasile Moldovan mi-a cerut odată să îi dau telefon, nu îmi amintesc pentru ce și eu m-am conformat. Din nefericire soția lui era un om obtuz și vulgar, în ciuda politeții mele sincere și naturale și s-a supărat rău că am sunat la ea acasă să îl caut pe soțul ei, înjurându-mă de mamă. Ulterior, Moldovan mi-a spus că el pleacă în Elveția pentru mult timp sau definitiv, nu am înțeles bine.
În ce privește scrierea de haiku în limba engleză, sau traducerea haikuurilor mele, ea s-a petrecut datorită faptului că am înțeles că mulți făceau așa, fiindcă limbile engleză și franceză erau preferate în lume pentru concursuri sau reviste de haiku, online sau tipărite. Inițial am câștigat 2-3 premii interenaționale, nu mai mult și revistele respective m-au primit și au publicat versurile mele. Simultan cu aceasta, eram oarecum acceptată de prietenii de pe facebook, care de asemenea aveau preocupări legate de haiku. (revin imediat cu restul povestirii)

Unii mă acuză acum că spun adevărul despre alți oameni cu multă lejeritate. Se poate să pară așa, dar e cu respect și, fiind adevărul, nu e calomnie și nu poate lovi pe nimeni, nu poate distruge nimic bun. Pe mine m-au lovit cu minciuni și calomnie, deci astfel mi-au făcut rău, findcă adevărul nu lovește niciodată. S-a întâmplat că sunt deja mulți ani de când am înțeles totul singură, fără să îmi explice nimeni nimic. Este adevărat că eu am deja părul alb și aproape 50 de ani, dar toți mă tratează mereu ca pe un copil, deși nu mă cunosc. E adevărat că este prima și poate ultima mea existență ca om viu, dar, fără să vreau, i-am privit mereu pe ceilalți ca pe niște copii, cu înțelegere și acceptare, chiar cu iubire, ca pe niște copii răi adesea, dar totuși copii. Însă când am povestit adevărul, am povestit clar și exact adevărul, astfel încât oamenii menționați de mine apar ca la un pomelnic.

În ceea ce privește haiku-ul, așa-numiții prieteni de pe facebook – rețea socială pe internet, despre care nu realizasem de la început că e o formă de mass-media socială, au renunțat să mă mai accepte în mod brusc acum câțiva ani, poate din cauză că m-am plâns pe facebook legat de condiția mea socială, de sărăcie lucie și persecuție, pe care nici nu am numit-o așa. Ei nu mai apreciau haikuurile mele sau postările mele, chiar dacă nu era vorba de starea sănătății mele precare etc. Drept urmare nu au mai fost acceptate nici haiku-urile mele și nici nu am mai obținut punctaje bune la concursuri, deși scriam la fel. Am cunoscut pe internet o doamnă Lavana Kray (acesta fiind pseudonimul ei) din Iași, care a fost singura persoană cu care am avut comunicare oarecum pe internet și care spunea că ea a ajuns să scrie haiku și haiga, ea fiind fotograf, datorită mie. Nici ea nu a acceptat să vorbească la telefon cu mine sau pe videochat și ea ulterior a obținut numeroase premii și mențiuni și publicări. Eu am renunțat în final la haiku, fiindcă nimeni nu mai mă ”voia”. Am mai fost acceptată de o emisiune la o teelviziune din Japonia, care ulterior a fost desființată.

În ce privește poeziile, povestea e similară. Tot o persoană de pe internet, Carmen Tania Grigore, care scria poezii și trăia în Anglia, pur și simplu s-a certat cu mine pe mail, înscenând că eu greșeam și eram certăreață, când în realitate ea era agresorul, eu niciodată. La fel, când am fost membră a Rețelei Literare – tot o rețea ning – m-am plâns odată de sărăcie și nedreapta luare a dreptului meu la muncă, datorită minciunilor psihiatrice, și atunci m-au atacat gurile rele, fiindcă ei așa fac atunci când e vorba de pacienți psihiatrici, ei cred, fără să știe nimic, că victima e vinovată – prin urmare mi-a vorbti urât acolo o doamnă psiholog, am impresia că era chiar Camelia Iuliana Radu, care a făcut tardiv facultatea de psihologie la Sibiu și care s-a numărat printre prietenii mei de pe facebook. Lipsa banilor era o mare dificultate, neavând practic nici să îmi cumpăr chiloți, prin urmare rămânând cu fundul efectiv gol sub fusta pe elastic din anii 2000, fiindcă chiloții erau prea vechi și nu aveam nici bani de elastic. Prin urmare rețeaua literară mi-a închis contul fără niciun avertisment, în cazul în care aș fi dorit să păstrez unele poezii ale mele ca amintire. De curând m-am înscris din nou acolo, dar nu am pentru cine să scriu. (revin imediat cu restul povestirii)

19 octombrie 2020
Acum a venit cineva să se uite la centrala noastră pentru apă caldă și căldură, care s-a defectat. E destul de frig și nu avem deloc căldură sau apă caldă. Persoana spune că probabil a umblat cineva la contorul sau aparatul nostru pentru gaze de la poartă - findcă centrala nu merge datorită unei presiuni duble a gazului față de cea normală (normal fiind maxim 30 și noi avem 64, așa spune specialistul). Totodată centrala nu face scânteie. Nenorocirea e că repararea centralei va costa mult - 800 lei, din câte spune mama. Și mai trebuie plătită și manopera.
Voi continua povestirea de unde rămăsesem. Ei spun că eu am fost tratată ca și cum greșisem ceva, și de fapt nu aveam nicio vină. Au spus din nou că oamenii credeau că aș fi moartă sau robot, sau păpușă manipulată de alții (??) în timp ce eu eram eu însămi. Ei spun că oamenii credeau că sunt pedepsită pentru a îi pedepsi pe cei care mă manipulau și de aceea eu am scris totul în detaliu despre viața mea, pentru a arăta clar că nu am vină, că era o invenție - dar eu nu știu nimic despre așa ceva.
În ce privește modul în care am fost hărțuită pe internet legat de haiku și poezii, diferența e că, în ce privește poeziile lungi, ei m-au respins și m-au tratat ca și cum aș fi altceva încă de la început, adică din 2010 când am intrat pe internet, ca și cum credeau ceva rău despre mine și eu nici nu bănuiam, în timp ce, legat de haiku, la început s-au purtat bine și părea că eram acceptată.
Continuu peste un timp, sper că azi.
Ei spun iar că nenorocirea e că nu doar românii, ci și toate celelalte popoare au fost mințite despre mine.(??)
Continuu în postarea următoare.

Internetul în viața mea, partea a 4-a

Cum spuneam, în 2007 aveam cutie poștală electronică, dar nu aveam cu cine comunica nimic, nici vreo urare de la mulți ani, fiind la fel de izolată cum fusesem din 84. În cursul groaznicului an 2007, când am fost sexual și în alte moduri continuu torturată și am suferit diverse abuzuri la locul de muncă de la ASE, l-am întâlnit pe Cristian Galeriu, care spunea că el e homosexual și care ulterior m-a vizitat o dată la mine acasă, la apartament, și apoi m-a chinuit cu telefoane cu vorbe extreme de urâte sau vulgare, și foarte greu închidea monologul lui porcos. Eu am început să îi trimit câteva scrisori cu povestea adevărată a vieții mele, dar el nu mi-a răspuns și apoi eu am scris totul – ceea ce deja e pe blog, dar mai slab exprimat, pe mailul meu la scrisori netrimise, unde nu veți găsi nimic în plus față de blogul meu, care e cu adevărat adevărul în întregime. M-au chinuit foarte mult când scriam acele ”scrisori”, îmi ștergeau mereu pasaje mari sau scrisori întregi și eu trebuia să le scriu din nou. Ar fi fost mai bine să scriu în Word, dar practic nu mi-a venit ideea și nu știu dacă aveam programul word. Abia în 2013 am început blogul despre viața mea.

Inițial am intrat pe internet în 2010 și am încercat diverse conturi pe siteuri de poezii în limba română, cum ar fi Vulcanul de poezie sau www. poezii.biz – unde am și șters ce scrisesem când am plecat etc. Transformarea a ceea ce scriam s-a petrecut după ce am intrat pe siteul agonia (nume urât) în 2010, unde am început să citesc ce scriau alții pe site și am început să scriu și eu într-o manieră puțin mai extravertită. Cu încetul, am reușit să scriu mai lizibil, mai inteligibil pentru alții. Ulterior am avut mai multe faze ale creației mele poetice, cu moduri diferite de a scrie, fiindcă am observat că poeții de pe internet nu prea agreau modul meu de exprimare poetică. În definitiv, nu scriam pentru mine, cum spuneau alții că trebuie, de parcă chiar credeau că aș fi nebună – ci pentru ceilalți. La un moment data am închis toate conturile mele pe blogger – unde aveam blog de haiku sau pe facebook și am șters toate poeziile mele de pe agonia, în 2012, nemulțumită de faptul că internetul nu era comunicare cu alții deloc pentru mine, ci doar o iluzie, și în plus se purtau unii ciudat cu mine, ca și în viața reală, deși nu greșeam nimic, cum voi povesti mai încolo. Eugenia Reiter, editor de pe agonia, m-a contactat și mi-a propus să republice copia de rezervă a primelor mele poezii de la agonia, dar eu m-am dovedit încăpățânată și mi-am păstrat decizia. Mi-am restabilit conturile de pe internet cam după o jumătate de an, poate nu chiar toate. An scris o poveste adevărată în întregime, dar incompletă, despre viața mea, pe Wattpad și nu am mai șters-o. Era în engleză, din motive pe care le veți înțelege mai bine ulterior.

Sete foarte mare din nou, nu știu dacă apa pe care mi-o lasă mama e bună... Voi continua imediat.

Mai întâi am cumpărat întâmplător cu mulți ani în urmă, în plimbările mele în solitudine în oraș, o antologie de poezii haiku Ion Acsan. După ani am descoperit pe poezii biz pe Valeria Tamaș de la Timișoara care scria haiku și astfel am găsit pe internet întâmplător siteul Romanian haiku creat de Corneliu Atanasiu – deci nume legat de moarte și de Lucian Blaga, poetul de care am fost mai aproape de-a lungul vieții, iar Dl Atanasiu scria și despre Lucian Blaga diverse reflecții poetice. În același timp am descoperit întâmplător la vecina din Voluntari, Mădălina, o culegere veche cu traduceri ale haiku-urilor marilor maeștri, pe care am împrumutat-o, fiind astfel prinsă într-o rețea de coincidențe. Am mers singură – fiindcă mai mergeam uneori – la un spectacol la Operă și în pauză număram silabe pentru primul meu haiku scris pentru concursul lunar pe site-ul Romanian haiku, în limba română.

O vreme am participat la concursul săptămânal de asemenea și am obținut rezultate destul de bune, ca și la cel lunar. Se părea că haikuul era aclamat de o comunitate fidelă acestui gen pe plan internațional și era scris mai mult în franceză și engleză, dar mai ales engleză, pentru diverse concursuri sau publicații, fapt pentru care am început să scriu și eu în engleză, sau să traduc din română ce scrisesem, pentru nevoia de apartenență și comunicare oricât de puțină cu ceilalți. O vreme și cei din alte țări au părut a aprecia micile mele poeme, și ele erau, aproape toate, frânturi din realitatea cotidiană, de demult, a vieții – mai ales de când eram copil. Datorită haikuurilor, am început să traduc și poeziile mele mai lungi în engleză și puțin și în franceză. Însă pentru limba engleză existau multe siteuri de poezii pentru amatori, și m-am înscris pe multe, în goana singurătății. Dl Atanasiu m-a prezentat câtorva cunoștințe ale sale care scriau haiku – am cunoscut-o pe dna psiholog Ioana Dinescu, care a fost un psiholog care s-a purtat bine cu mine, relativ bine față de alții. La un moment dat m-a invitat să particip la realizarea unui calendar fotohaiku, cu poeme scurte ale mele pentru a ilustra fotografii în calendar. Calendarul a fost publicat, dar fotografii, cum ar fi dna Jianu Florica și alții, din câte spunea dna Dinescu, au cerut ca acel calendar să fie retras de pe piață, din motive incerte. Adineaori au intrat unii cu ideea că ”ei nu știau ce ești”. Vrea să spună că de aceea, inițial, oamenii de pe internet păreau să se poarte normal cu mine și apoi mă respingeau, fiindcă li se spunea că eu sunt ceva anume. Am întrebat ce putea justifica modul în care mă tratau – au spus că oamenii cred că eu eram politica, când, în realitate, era invers – ei erau politica, iar eu nu aveam nicio legătură cu așa ceva. Voi povesti mai departe, să înțelegeți de pildă ce am pățit cu haikuul și cum la fel am pățit și în rest.

Eu nu am avut nici cea mai mică bănuială că unii oameni necunoscuți de pe internet ar crede că eu sunt politica, dimpotrivă, am crezut cu tărie că era vorba doar de preocupări artistice și comunicare între oameni relativ necunoscuți pe internet. Unii spun acum ceva absurd – că politica pentru oameni înseamnă toate minciunile despre mine, deși am fost izolată întreaga viață și oamenii nu au recunoscut absolut nimic despre viața mea și despre mine.

La început am fost cu Atanasiu (există și o Cornelia Atanasiu) la lansarea cărții de haiku a autoarei Livia Ciupav Sfârâilă și, cu mare emoție și bucurie, fiind eu singură mereu, am dat mâna cu Livia. Am descoperit-o apoi pe facebook și a fost și ea în lista mea de prieteni, dar nu am comunicat deloc cu ea, iar când am căutat pe pagina ei, am descoperit cu oroare că era preocupată de politică, la fel ca și ceilalți, despre care credeam că sunt oameni serioși și buni, eventual. În altă dată am fost cu Atanasiu la o terasă la o întâlnire a lor și desigur oricine putea înțelege că eu nu eram ca ei, și că nu aș fi putut ieși cu ei în oraș sau merge la țară cu ei la vreo întâlnire de haiku, fiindcă practic nu aveam nici bani de haine sau pantofi ieftini. Apoi am observat că ei s-au mai întâlnit între ei, așa cum pățeam din copilărie, fără ca eu să fiu invitată. Odată m-am întânit cu Atanasiu la subsol la Universitate și el mi-a povestit bârfe diverse despre alți autori de haiku și mi-a cerut o colaborare pe site pe care am refuzat-o, fiind vorba de a nota acolo, copiind din alte siteuri din lume, calendarul concursurilor internaționale și naționale de haiku. L-am întrebat pe Atanasiu de ce m-a dat afară din 2 grupuri de concursuri – haiku club și concursul săptămânal și a spus că eu nu am spirit de competiție, deși nu greșisem nimic. De pe grupul săptămânal m-a dat afară de 2 sau 3 ori, fiindcă eu, fiind singură și amărâtă, reveneam mereu, deși el mă eliminase și de fiecare dată el monta atacuri pe internet la adresa mea, deși eu nu am fost niciodată certăreață sau ce insinua el și mereu îi lăsam pe nebuni să zică ce vor. Și mereu găseam să spun o vorbă bună și sinceră. Odată Atanasiu m-a invitat să particip la concursul pentru publicarea unei cărți de haiku, dar eu nu aveam niciun leu să particip. El a insistat că am fost sponsorizată, așa că nu am refuzat. Bineînțeles că nu am câștigat, dar au publicat haikuurile mele ca broșură fără ISBN, deci nu chiar carte, ci tipăritură mai bună decât acasă la imprimantă. Ceilalți au continuat să își publice cărțile de haiku ani de zile. Totuși, Atanasiu a făcut o faptă bună mascată – a adunat bani din vânzarea cărții mele, din câte spunea, și mi-a dat o sumă frumușică dar nu mare, laolaltă cu câteva exemplare din cărticica la care a trebuit să accept un desen de-al meu pe copertă, fiindcă așa a vrut sponsorul, fapt ce a însemnat mult pentru mine, care nu aveam nici bani de pâine adesea.

Urmează în curând

Continuu povestirea. Atanasiu m-a vizitat odată la mine acasă, fiind deci dintre cei câțiva oameni care mi-au călcat pragul. Eu, bineînțeles, nu i-am spus că eram otrăvită și nu știu dacă și-a dat seama. În afară de el, a mai intrat Cristian Galeriu, cum am povestit și dna Adelaida Mateescu - despre care voi scrie pe scurt mai încolo. Când am fost vizitată de Adelaida, pe care o cunoscusem pe o rețea ning unde activa împreună cu Veronica Pavel Lerner, cineva a intrat în gândul meu, cu ideea ”ai înțeles ce este în casa asta? Ai înțeles de ce trebuie să taci?” Nu am înțeles, poate voia să îmi atragă mie atenția asupra otrăvii, dar, în acel moment, uitasem pur și simplu. Rețeaua ning respectivă, unde eu aveam un fictiv rol de editor, nu a fost desființată după ce eu m-am retras, dar și-a schimbat numele de două ori, acum se numește dialoguri culturale. Voi continua imediat.

În acea rețea ning - o vreme ele au fost la modă - am participat cu poeziile mele lungi, nu cu haiku, la tipărirea unui volum colectiv, fără cost pentru mine. Anul următor însă mi s-au cerut bani în acest scop și eu am spus că nu am deloc, prin urmare nu m-au mai publicat, dar asta nu are importanță. Adelaida și Veronica au înțeles mai înainte, fiindcă eu m-am plâns, nu mai știu cum, că nu am bani nici de hrană sau apă și Adelaida a venit la mine cu o sumă măricică de bani să mă ajute - și mi-a scris un mesaj de încurajare pe plic - să nu mă las, sau așa ceva. I-am mulțumit din suflet - fiindcă eu practic ajunsesem să cerșesc pe stradă sau la chioșcuri măcar câțiva cartofi, și de fapt cele două au făcut o faptă bună, mi-au îndulcit amarul zilelor. Desigur, nu era o soluție. I-am explicat Adelaidei totul pe scurt și ea m-a uimit puțin cu întrebarea dacă eu nu aș vrea să am un bărbat în viața mea, deși a văzut probabil că eram șchioapă și știa că fusesem închisă la psihiatrie, ceea ce îmi lua toate drepturile. Eu am implorat-o să mă lase să îi dau măcar un telefon din când în când, măcar o dată pe lună, fiindcă durerea cea mai mare era izolarea totală. Adelaida mi-a dat numărul ei de telefon, pe care ulterior l-am pierdut, dar am înțeles din vorbele ei că nu îi plăcea ideea să îi telefonez periodic, deși aș fi vorbit doar despre mici probleme și mici bucurii. Adelaida și Veronica au făcut o faptă bună față de mine, Dumnezeu să le ocrotească. Dar, ca și Ibi Nicolau, pe care am ajutat-o eu și care a păstrat relația cu mine mai mult timp, și Adelaida s-a descotorisit de mine, așa cum e scris peste tot că se întâmplă cu oamenii săraci.

Revenind la peregrinările mele în galaxia haiku...

Încă de la începutul activității mele legate de haiku, mi s-a spus că Atanasiu continua eforturile unui om celebru, Florin Vasiliu și că puteam obține o carte din biblioteca donată de el când a murit pentru iubitorii haikuului. E adevărat, eu eram începătoare, dar eram dintre cele care citesc teorie literară sau filozofie cu mult drag și speram că voi ajunge poate să scriu și eu eseuri legate de acest gen de poezie – de fapt la început chiar puteam să fi citit mai mult și nu aveam probleme de sănătate fizică precum am acum și psihic nu aveam probleme personale. Așa că am încercat și am dat și eu telefon. Mie nu au acceptat să îmi trimită nicio carte și Atanasiu m-a mințit cu ideea să încerc din nou și am încercat din nou și din nou, fiindcă nu aveam ideea că eram respinsă de peste tot, indiferent de orice. Mă consolez cu ideea că acele cărți au ajuns pe mâini bune, dar acest gen de respingeri, nenumărate în viața mea, mereu și oriunde, s-au adunat și mi-au mâncat zilele și șansele de viață. Asta e.

În afară de grupul condus de Atanasiu mai era și Asociația Română de haiku din București și mai era și grupul de haiku de la Constanța. Am făcut cunoștință cu grupul de haiku din București prin intermediul siteului agonia. La început, ca întotdeauna, mi-au deschis porțile – respectiv Cristina Rusu și Magdalena Dale de pe siteul agonia, persoane care scriau haiku sau poezii ”inspirate de lirica niponă”.

Corneliu Atanasiu le vorbea de rău, le critica și considera că se arată ele experte și au nazuri și fumuri, ele două. Poate avea oarecum dreptate. Contribuția mea apare doar la haiga de toamnă în lanț – o postare a Cristinei Rusu. Ea era legată de revista Poezia de la Iași, din câte spunea Atanasiu, care avea o părere rea și despre acest lucru. Cristina aduna în jurul ei pe agonia oameni interesați de haiku sau haiga, diverși diletanți și poate vreunul mai bun. Printre ei era de exemplu și Ioana Geier, care a plagiat un poem haiku al meu, după ce în mod evident îl scrisesem eu la concursul lunar, la care participase și ea. Cristina a comunicat normal cu mine la prima haiga, dar, la următoarea a făcut în așa fel încât să mă invite și apoi să mă dea afară, aruncând vina asupra mea, deși eu mereu am fost sinceră și politicoasă – nu cred că are rost să vă dau exemple din modul în care și-a bătut joc de mine pe mail, s-ar putea să am păstrate acele mailuri. Ei au o anume tehnică de derutare – în momentul în care scriu ceva, insinuează că victima lor greșește sau gândește ceva rău, lucru care nu e adevărat. În afară de multe insinuări, ei încep mai multe fire de discuție – adică scriu ei în timp ce victima nu apucă să răspundă și în final istoria conversației apare ramificată și alambicată, fără să se mai observe cine e de vină. Eu nu mi-am bătut joc de nimeni niciodată, Cristina părea să mă vorbească de rău – numai minciuni – chiar în timpul în care eu îi răspundeam normal și frumos. Magdalena Dale, care e totodată persoana care m-a introdus prietenilor ei de pe facebook, mi l-a recomandat pe Vasile Moldovan, militar, fost președinte al asociației de haiku din București, din câte se spunea. Astfel am ajuns eu din nou la Casa Armatei, fiindcă mai fusesem acolo mai în urmă, datorită poetului militar Marius C Nica. Eu eram mirată de astfel de cadru pentru manifestări artistice, dar m-am dus din nou, fiind complet singură de prea mult timp și fără nicio bănuială rea.

Ei spun că toți acești oameni despre care eu scriu adevărul sunt oameni respectați de proști și de aceea nimeni nu mă vrea, nimeni nu mă poate accepta. Nu au dreptate, eu nu acuz și e vorba de lucruri minore ce scriu eu, nu crimă. Da, e adevărul, dar poate că și ei sunt oameni și se pot trezi la realitate și pot să îmi lase viața, înțelegând că i-am iertat de la început și că e vorba de o viață bună și că nu am purtat niciodată pică nimănui și că e de fapt o problemă de viață și moarte și au fost mințiți că trebuie să mor. Voi continua să scriu, dar azi mama m-a chinuit mult, încontinuu. Abia am reușit să scriu și sunt obligată să renunț pentru mai târziu sau mâine-poimâine.

Am revenit pe calculator și aș fi vrut să continuu povestirea, să fi terminat în searea asta partea cu poeziile și haikuul, dar, din păcate, mâinile îmi sunt amorțite și nu mă pot concentra să scriu exact adevărul fără omisiuni sau greșeli, fiindcă mama m-a bătut toată ziua la cap. Sper să pot scrie mâine. Ceea ce am notat azi e adevărul, ca întotdeauna.

17 octombrie 2020
Mă reapuc de a scrie continuarea povestirii despre internet, deși e tare greu acum. Ei au dreptate când spun că e vorba de o crimă hidoasă, care, mulțumită internetului, se desfășoară în văzul lumii întregi, și nimeni nu vrea să o oprească și toți mint. Ceea ce tocmai scriam, adică detalii despre cum m-a afectat internetul, par a fi amănunte fără importanță, futilități, aspecte fugare despre care unii ar putea spune că sunt prea lipsite de greutate pentru a fi menționate și nu par să aibă loc în povestirea despre viața unui om evident serios și inteligent.Totuși trebuie să le notez și pe acestea, chiar dacă în viața mea se desfășura o adevărată tragedie și astfel de detalii sunt mai greu de integrat în ansamblul foarte dur al realității. Totuși, fiind un om absolut singur, chiar și aceste detalii m-au afectat în final, fiind evident că întreaga viață mai înainte nu existase nimeni în viața mea, în afară de părinți și încă 4-5 persoane. Unii spun că și prin astfel de detalii – adică hărțuire și diverse forme de agresivitate pe internet, inclusiv respingere totală, după ce ei au aplicat astfel de tehnici de distrugere în restul vieții, au contribuit la distrugerea continuă și globală a vieții mele de om dintre cei mai buni (și inteligenți) din lume, după cum spun ei. Tocmai scriam ieri despre o persoană, Cristina Rusu, care m-a luat în primire cu agresivitate și dând vina asupra mea. Din câte am aflat ulterior, acesta e un fel de cyber-bullying. Nu e vorba în acest caz doar de bullying verbal în scris, ci și de senzații fizice neplăcute, de migrenă presională sau altfel de îngreunare a trupului, senzații care acompaniau agresiunea verbală asupra mea. În general acest lucru mi s-a întâmplat cu multe alte persoane pe internet ulterior, în convorbiri pe mail sau pe messengerul facebook sau yahoo când exista, eu fiind o persoană fără șansa de a avea pe cineva cu care să vorbesc la telefon, o persoană care niciodată nu a agresat pe nimeni.

În cele ce am scris în postarea anterioară, m-am păcălit la un moment dat cu un singur lucru, din cauza neatenției – fiindcă am fost invitată la Casa Armatei, am crezut că Vasile Moldovan fusese militar, ceea ce nu am de unde ști cu certitudine. Drept președinte al Societății române de haiku era Valentin Nicolițov, despre care, de asemenea, nu pot spune nimic cu certitudine, în afară de ce mai am de adăugat.

14 - 16 octombrie 2020

Azi, 14 octombrie 2020
Urina mea e roșie, posibil sânge. Azi noapte am avut amorțeală puternică, din care cauză m-am trezit și am avut și amar în gură. Zilele trecute am urinat puțin și de culoare galben foarte închis, spre maro. Sete.
Am notat acestea amintindu-mi cât de rău m-au tratat medicii în 2018 când, de asemenea, nu am urinat. Am cerut ajutorul de mulți ani pentru simptome destul de grave și ei nu au vrut...
De atâtea ori au spus că vor să mă otrăvească ca să mă omoare. Azi au spus din nou că ei nu pot să riște ca proștii să înțeleagă adevărul.
Zilele trecute au intrat din nou cu ideea că ”i-au păcălit pe toți Cristina, din nou, că ești nebună.”
”asta e ultima ta toamnă”
”nimeni nu a greșit nimic, Cristina.” - idee prin care ei par să mă vadă copil sau om prost, când am fost de fapt dintre cei mai înțelepți, și împăciuitoare și iertătoare și înțelegătoare. Vă rog să analizați dvs, în lumina adevărului, această remarcă a lor peste mintea mea că nimeni nu a greșit nimic și tot ce insinuează această remarcă și e fals. Au spus din nou ”cum au putut să facă așa ceva?” Explic încă o dată - acei indivizi despre care ei cred că erau cei care mă manipulau nu există și nu au existat - după cum spun și ei - am fost doar o femeie singură și săracă și normală psihic. Acești ei care spun uneori adevărul sunt puțini și incidentali, din când în când, nu a existat niciodată vreo susținere partinică a vieții mele.
Ei iar au spus că eu nu am înțeles încă că lumea a crezut pe cei foarte răi, care mințeau despre mine mereu, și mă omoară. Vreau să termin măcar blogul meu, cu voia lui dumnezeu. Astfel, pentru cineva va citi, va fi clar că nu am fost nebună și nu am greșit nimic și că meritam dreptul la viață - astfel, dacă era adevărul, aș fi avut drepturile la muncă și la studii și aș fi dovedit totul ușor, în câțiva ani, mai ales între 35 și 45 de ani, și aș fi reușit chiar și singură, dar nu m-au lăsat cu ajutorul otrăvii.
Îmi pare sincer rău dacă e cancer, cum spun ei mereu - cum au spus de mult că vor să facă. Poate nu este încă.

Zilele trecute m-au fluierat și au aruncat huiduieli. La fel făceau în oraș.
Ideea subiacentă este că eu am fost torturată prea monstruos și mi s-au făcut lucruri prea inumane pentru ca oamenii să creadă adevărul - că am fost doar un om complet singur și nevinovat și foarte sărac. Absolut sigur nu au existat legături ale mele cu nimeni - nici cu vreo forță politică, nici altceva.

Ideea e că ”nimeni nu crede adevărul,” (despre mine, că dacă ar fi crezut, nu m-ar fi omorât). Care parte din adevăr? Eu nu cred așa ceva, fiindcă adevărul a fost extrem de clar mereu.

16 octombrie 2020
azi am fost la medicul de familie să las o probă de urină - nu știu dacă mai e sânge, acum 2-3 zile era, dar acum are doar culoare închisă și e puțină zilnic
Defecația e tare dificilă, e o obstrucție mecanică și parcă denervare, dar medicul de familie mi-a recomandat doar ceva pentru hemoroizi - nu am luat deocamdată.
Îmi amintesc când unii spuneau peste mintea mea că medicul meu de familie mi-a distrus viața și mă omoară.
Am povestit că am fost la spitalul Monza la CT abdomen și pelvis acum un an și au spus că nu am nimic, deși nu avea cum să se vindece ceea ce apăruse la ecografie și apoi am fost tot degeaba la gastroenterologul Horațiu Teodorescu de la clinica Provita și nu mi-a dat sfat nici legat de defecație, m-a tratat foarte straniu deși purta mască și au intrat unii peste mintea mea cu ideea că am cancer și iarăși că nimeni nu mă vrea și că ei vor face totul pentru a mușamaliza, pentru a nu respira nimic etc. Iar mi-e tare sete tot timpul, eu nu știu dacă e cancer sau ce organe sunt afectate, fiindcă am tot fost otrăvită.
Acum degetele îmi sunt încă prinse, aș vrea să mă apuc să scriu în sfârșit restul capitolului despre internet, dar abia azi mi-am mai revenit și ar trebui iar să stau să mă relaxez cu muzică sau să citesc (texte filozofice) ca să pot să am putere să scriu tot ce mai era de scris. Nu m-au lăsat, fiindcă sigur terminam demult. Ei spun că i-au lăsat mamei mele mână liberă și ea (ca întotdeauna, spun diverși care cred în reincarnare) m-a omorât (mă omoară) împreună cu cei devotați ei, eu neavând pe nimeni niciodată.
Poate voi scrie acum cum pot, chiar cu numai 2-3 degete. Da, asta voi face în această frumoasă zi de toamnă, cu mențiunea că eu niciodată nu am fost lovită de trecut, ci doar de probleme legate de prezent sau viitor.

11 octombrie 2020

11 octombrie 2020
Încă nu pot scrie bine pe tastatură, poate îmi va trece totuși.
E adevărat că unii mă acuză că am scris adevărul tot pe blogul meu, cu ideea că eu aș fi o ființă de moralitate îndoielnică, care a expus tot adevărul despre cum o chinuia familia etc. Sete înfiorătoare din nou.

Eu consider că nu e așa, poate că oamenii au fost păcăliți despre mine așa cum mi s-a spus mereu, eu chiar am fost perfecțiunea, dacă citiți cu atenție, și nu am greșit nimic. Am fost evident sclavă din naștere, fără niciun drept și cu virtuți și calități reale, sclavie evidentă din 1984, când aveam 13 ani.

Azi, 11 octombrie 2020, este prima zi în care eu nu voi mai vorbi cu voce tare în casă, singură, la pereți. Practic acesta era singurul simptom că aș fi nebună sau anormală, dar cei care cunosc cazul meu știu că nu era semn de nebunie, fiind eu și singură complet din 1984. Oricum, nu mai fumez, nu mai mănânc decât puțin. Dar azi, la fel ca în fiecare zi, imediat ce m-am trezit, au început să mă chinuiască cerebral - nu știu ce boală este din punct de vedere medical, dar se pare că e totuși un simptom legat de ceea ce ei numesc f_t.

Vă doresc o zi frumoasă și o toamnă frumoasă. Dacă oamenii nu se râzgândesc, va fi poate ultima pentru mine, nu fiindcă m-aș sinucide, ci fiindcă mă doboară f_tul, medicamentele psihiatrice nu mă mai acoperă integral, asta e. Oricum la primăvară... va fi greu, dacă ei și dvs. nu vă răzgândiți. În realitate, exact cum au spus ei mereu, oamenii cred că eu aș fi ceva rău, din câte se vede opusul a ceea ce sunt și am fost mereu.

iar mi-e sete înfiorător, iar aspiră mama nervos pe nări și înghite salivă plescăind - de mult timp unii spuneau peste mintea mea că trebuie să mă omoare mama, că așa s-a procedat mereu etc.
alții spuneau că oamenii au fost mințiți mereu și nu au înțeles nici măcar ce mi-a făcut mama, fiind eu total nevinovată

Unii spun că nu e vorba de sclavie, ci de abuzuri, atât înaintea, cât și după imternarea mea psihiatrică.

11 octombrie 2020 după masa
Am constatat că cheile mele de la casă și poartă nu mai sunt - ori le-am pierdut, ori mi le-a luat mama sau altcineva. Deci stau și fără chei și cu ura lumii ațintită asupra mea.

Ei spun că eu nu pot înțelege ura și respingerea, din cauză că nu am mințit și nu am greșit nimic. Ei spun că pe măsură ce eu spuneam adevărul, ceilalți inventau minciuni despre lume și alte lucruri.
Mai există câteva motive care m-au făcut să spun în scris sau cu voce tare în singurătate adevărul despre mine și despre cum m-au torturat.
Cel mai greu e să nu ai pe nimeni cu care să vorbești orice, nu neapărat să te plângi, dar în plus eu eram monstruos chinuită de familie și de ceilalți, și lumea mă acuză chipurile că am spus adevărul integral.
A mai existat și motivul că eram torturată și otrăvită și astfel m-au forțat să spun tot adevărul.

A mai fost și motivul că ei nu aveau dreptate deloc și mințeau pentru a mă omorî, în timp ce eu am avut mereu dreptate și e un lucru rău faptul că au hotărât să mă omoare, poate se vor răzgândi. Ei spun că lumea întreagă a fost păcălită de mama mea sau/și de alții și că au fost mințiți mereu, în timp ce eu eram inuman izolată, fiind om normal și fără greșeală, iar acum ei vor toți să mor, din cauza minciunilor despre mine. Mai spun ei că oamenii proști nu înțeleg ce sunt eu ca om inteligent și au ajuns să creadă aberații, fantasme, fapt pentru care tot pe mine vor să mă omoare.

A mai fost încă un ultim motiv - acela că eram o persoană bogată intelectual și sufletește și am dorit mult să dăruiesc ceva bun și frumos celorlalți, în texte scrise în proză sau poezie, ceea ce aș fi reușit dacă ei nu m-ar fi otrăvit, în ciuda izolării. Acum e prea târziu, dar încă sunt eu însămi, deși ei mi-au spus că i-au mințit pe proști că eu nu aș fi eu, ci o fantoșă în totaltate manipulată de alte spirite sau muze, atunci când scriu poezie, ceea e nu era adevărat, eram eu, integră și indivizibilă. Nu am putut mai bine din cauza torturilor.

11 octombrie seara
Ei spuneau adesea că oamenii au fost mințiți despre mine iremediabil că aș fi proastă, nebună, rea - în timp ce eu am fost opusul. Ei mai spun că mai ales proștii cred iremediabil că aș fi proastă și demnă de dispreț.
Tot de aceea a fost și ideea lor de a mă hăitui cu cărucioare cu copii pe stradă și în București, și în Voluntari. Deși ei puteau lesne vedea că eu eram un om inteligent și normal, deci nu aveam cum să vorbesc în gând, ei credeau că trebuie să iasă cu copii pe stradă în calea mea, nu ca să mă facă să sufăr pentru unica mea durere personală că nu aveam copii, ci ca să îi scuip pe ei cu vorbe rostite în gând, pentru ca spiritul meu să se transfere unui bebeluș. Acest tratament este, mi se spune, datorat faptului că oamenii proști cred că eu aș fi proastă și mă consideră cu fel de animal sau forță naturală a vieții, fără să știe că eram totuși un om capabil de anumită muncă și/sau creație intelectuală, un om, nu un pom, despre care ei vorbeau răul fără motiv. Probabil că ei vor să mă omoare, ca să se transmită altcuiva spiritul meu. Ar fi putut să mă accepte...
Abia îmi controlez degetele, mâinile se strâng în gheară.
Azi noapte, după ultimele săptămâni de tortură, m-au frecat sexual în somn. Ei spuneau că mama e cea care mă freacă.
Nici această tortură nu era necesară, spuneau unii, alții-invers.

Din păcate iar urinez doar câteva picături, ca în 2018, și îmi aduc aminte cu tristețe cum m-au tratat medicii când am avut aceeași problemă în acel an - unii chiar au intrat peste mintea mea cu ideea că vor încerca să facă un blocaj renal - ei toți greșeșc, probabil fiindcă au fost mințiți despre mine, deși niciodată nu am avut vreo șansă să fac ceva, să dovedesc ce eram sau să fiu puțin cu alți oameni. În afară de cei doi ani când am fost profesoară, dar încă de la primul contact cu colegii - ei erau ca și acum, prinși de idei paranoice și delir și eu habar nu aveam ce e cu ei, nu cu mine. Adică m-au respins de la început, nu știu de ce.
Poate îmi voi reveni, dar e drept că nu am pentru cine trăi - sunt la fel din 1984, un om animat de gânduri frumoase și bune, știu că nu trebuie să mă omoare, dar ei așa cred.

8 octombrie 2020 - 9 octombrie 2020

Azi, 8 octombrie 2020, ora 12 a.m.
Tortură cerebrală monstruoasă azi noapte și azi dimineață. Ei spun că oamenii au fost din nou mințiți și că ei mă vor tortura până când nu voi mai gândi (??i-au mințit probabil că eu vorbesc în gând) și voi fi la fel cu celelalte nebune. ??
Datorită torturii nu am reușit nici zilele trecute să continui povestirea pentru a termina blogul, altfel nu mai aveau ce spune. Ei spuneau ieri că e cea mai monstruoasă crimă a omenirii și că e totdată o greșeală și o imensă nedreptate - faptul de a fi omorâtă, torturată, închisă atâția ani fără greșeală.

A intrat din nou peste gândul meu una dintre bestiile care îmi vor răul și care, posibil, crede numai aberații și delirează - fiindcă ei delirează ce adevărat, dar acest lucru nu mă împiedica în viață. Bestia iar avansează ideea absolut cert delirantă că ”toată lumea știe că Ele nu au nicio vină, că numai ei sunt vinovați.” Nu mai explic, aceștia care vin peste mintea mea cu gândurile lor - ei sunt cei vinovați în apraență, nu ceilalți. Ei aduc răul asupra mea.

Azi noapte au fost averse puternice cu descărcări electrice.

Azi, 9 octombrie, 2020
Azi spuneau ei că ”în dățile trecute nu i-au dat destulă otravă”
Azi durere mare în spate la șale, amețeală și durere oribilă de cap, greutate în tot corpul, continuu, abia mă mai mișc, nervii toți prinși - abia mai scriu
Ei spun că e otravă multă
Alții că e cancer galopant - dar eu am cerut ajutorul medical degeaba de mult timp, de multe ori
Alții spun că mama mă omoară cu ajutorul lumii întregi, fiindcă toți proștii au fost păcăliți și toți nebunii de asemenea, despre mine. Ei spun că întreaga omenire a înnebunit.
Repet, nu am greșit nimic toată viața, nu am mințit niciodată, nu am făcut pe nimeni de râs, am iubit patria mea cu adevărat și nu am jignit-o, nu am fost niciodată nebună și niciodată legată de politică.
Alții zic că mie mi-au ras creierul complet în ultimele zile, astfel încât și cea mai mică doză de otravă mă poate doborî sau omorî.
E greșit să omorâți - vă spun adevărul, deși nu ne cunoaștem și îmi iau la revedere, dacă o fi să mor, cum zic ei, în curând, deși nu ne cunoaștem. Dacă a fost otravă, a fost în apă.

Ideea e că sunt otrăvită groaznic, să mor, pentru că străinii, chipurile, au început să înțeleagă cam ce se întâmplă în România.
Eu, din experiența mea din ce am citit sau trăit în 50 de ani, cred că nu pot exista oameni inteligenți din alte țări care să nu știe ce e peste tot, inclusiv în România.
Orice om e în primul rând om și abia apoi cetățen al unei țări. Că doar nu e război! De aceea eu am cerut ajutor și din partea străinilor, dar mereu mai ales și în primul rând, românilor. Bineînțeles nu cer nimic poporului, că nu sunt nebună, mă refeream la intelectualii de care depindea acceptarea mea cât de cât în lume și câteva drepturi.

Ei spun că mama mea e un monstru înfiorător, iar eu un om excepțional, dar toată lumea e păcălită (așa văd și eu) și toți vor ca mama să trăiască, iar eu să mor - trist, dar adevărat.
Unii vor să îi păcălească pe oameni că mama moare, nu eu.
Dacă eram acceptată, atunci am fi trăit amândouă. Eu nu i-am dorit moartea niciodată, dar ea a spus lucruri grele la adresa mea.

Ei zic că mereu am fost eu (?) dar că oamenii au încercat mereu să mă omoare fiindcă nu voiau să fiu eu - probabil aberațiile lor politice.
Dar de ce nu au încercat niciodată invers - să mă accepte și poate ar fi fost mai bine pentru toți. Aveam nevoie de foarte puțin - măcar dreptul la viață, la ajutor medical (aceste 2 drepturi sunt negate de ei prin fapte, de facto) și meritam dreptul la muncă și la studii superioare chiar. Sau măcar o activitate și câțiva oameni chiar mai distanți, în viața mea... eu chiar nu am avut nicio șansă.

10.10.2020
După suferință și durere în tot corpul și migrene continue timp de vreo 3 săptămâni, azi 10.10.2020 mă simt brusc mai bine. A ieșit și soarele. Doar că nu mai pot controla degetele, deci există riscul unei recăderi.

6 octombrie 2020

6 octombrie 2020
Bună seara, deși scriu extrem de greu, abia mișc degetele și nu prea sunt lucruri frumoase de spus despre starea de fapt în viața mea.

Am mers din nou la Gheață în Voluntari și am fost privită ostentativ pe stradă, cu agresivitate și ură mi s-au aruncat, de un individ aparent de origine germană, vorbele ”asta o fi... mamaie” și apoi o huiduială. Alții mai înainte se tot holbau și vehiculau amenințări indirecte cu moartea.

Ei spun că toți mă urăsc și vor să mor, fiindcă au fost mereu mințiți, păcăliți de americani etc.
Altul spune că am fost deconspirată, deși am fost puritatea și binele desăvârșit și nu aveau ce să deconspire. Ei totuși insistă mereu cu ideea că eu am fost binele întrutotul mereu, dar oamenii cred fără motiv că eu aș fi fost sau aș fi ceva rău și de aceea vor să mor. Fiind mereu singură, nimeni nu putea ști cum sunt eu.

Am cătuat băncile să șed pe o stradă și era una mustind de catran, ei au scos băncile, ca și cum voiau să etc. Azi mi-e mai rău ca înainte, am burta și mai umflată.
Mai demult spuneau că lumea mă percepea pe mine ca pe un fel de vampir, când, în realitate ei, cei care mă torturau storceau energia și vlaga din mine, eu am fost doar un om curat și inteligent. Din câte am înțeles, oamenii inteligenți nu au interesul și nici nu au cum să îi lovească pe proști, iar proștii se pot uni să lovească omul bun și inteligent. Azi această ură și ideea lor că acum ei știu care sunt - mi-au spus că e din cauză că toți mint și au mințit.

Ei spun că tot la fel sunt și eu cu cei din familia mea - de exemplu Irina, Cosmin care sunt verii mei.
Studiind arborele genealogic al familiei mele - rudele apropiate cu origine în satul dintre Făgăraș și Sibiu - am descoperit anumite legi care existau dinainte de a mă naște eu, sau de când eram mică și nu au nicio legătură cu mine, nu sunt din cauza mea. Anume:

Bunicul născut pe 12 aprilie și fiul lui pe 10, bunicul moare în 11 aprilie, de Paști. Bunica, mama mamei (din câte se spune), născută la începutul lui iulie, pe 7 sau 8. Nora ei, fata fiului, născută pe 13 iulie. Bunica moare exact le 13 iulie, la 67 de ani. Vărul meu, fiul norei, născut pe 18 septembrie, iar mama mea pe 22 septembrie. Verișoara mea Irina, născută pe 28 august, iar nașul meu din București a murit pe 29 august. Dar el nu făcea parte din familia aceasta a mea. Deci ei insinuează că familia mea era compusă din vampiri și eu la fel cu ei deși om bun. ??
Oricum, Irina și Cosmin au fost acceptați, s-au căsătorit, eu nu am avut parte de nimic. Sunt oameni. Nici ei nu trebuie persecutați și nici copiii lor.
Ei spun că după o viață întreagă de calvar și suferință m-am ales doar cu ura lumii.
Este posibil să existe oameni care să se simtă la închisoare datorită faptului că sistemul sau lumea în care trăim ne obligă să devenim ceva în funcție de cuvinte sau numere, aparent ilogic și supranatural. Unii oameni nu pot să își asume cu ușurință condiția de om. Eu am înțeles aceste lucruri mai demult - poate mai țineți minte că se spune că Lucian Blaga de pildă a murit cu puțin înainte de ziua lui de naștere. Tot așa se spune că Laura, muza lui Petrarca a murit exact după 20 de ani de la ziua în care o întâlnise Petraraca.
Toate aceste date, inclusiv cele din familia mea pot să nu fie întâmplătoare, poate fi vorba de crime, omucideri exact în anumite zile, pentru a crea teamă și teroare asupra oamenilor buni.
Eu nu am nicio vină și poate nici rudele mele sau o parte din ei - dar ei spun că toate degetele acuzatoare sunt îndreptate asupra mea.
Uneori diferite coincidențe pot fi faste, nu nefaste, poate fi vorba de îngeri nu de draci.

7 octombrie 2020
ei spun că datorită ultimei mele postări de ieri, despre date importante din cronologia familiei mele, toți mă consideră definitiv nebună. Eu am întrebat de ce - ei spun că fiindcă acele date sunt adevărul.
Bine, dar tot restul blogului meu de memorii e adevărul.
Ei spun că așa sunt toate cazurile psihiatrice, că e vorba de un fenomen periculos și ciudat, că de aceea vor toți eventual să mă omoare.
Îmi amintesc de diverse idei de acest gen despre astfel de cazuri - cum ar fi poveștile despre comunicarea cu cei de pe alt tărâm (morți) sau chiar o carte mai ușoară, precum ”despre dragoste și umbră” a scriitoarei Isabel Allende, unde o femeie posedată sexual puternic de la distanță este hărțuită de jandarmeria locală și apoi omorâtă.
Alții spuneau că nu am fost decât un geniu bun și oamenii cred invers. Oricum am fost un om bun.

Acest gen de date nu se referă doar la familia mea cu origine în sat, ci și la alte persoane. Un văr al mamei, Gheorghe, a murit de Crăciun, dar familia a modificat data ulterior, au zis la telefon, nu știu dacă și în acte, că a murit de Anul Nou. El a fost un om bun cu mine, cum am povestit și m-a respins abia după anul 1990, probabil cu ideea că eram spurcată.
O mătușă bătrână, soră a bunicii, mamă a tatei, tanti Piri, a murit de anul nou în 2007.

Iar au început să mă scuipe cu idei agresive -au spus că trebuie să îmi retrag acuzațiile, adică să șterg blogul meu de memorii, ceea ce nu voi face.
Eu nu am acuzat pe nimeni și m-au forțat să scriu totul, numai adevărul, prin otravă, tortură zilnică, amenințări, și prin luarea abuzivă a drepturilor când eram încă în stare de studii sau muncă - măcar pe internet. Izolare continuă. Ei zic că toată lumea a înțeles că e adevărul ce am scris eu. Posibil, însemană că aceștia cred că eu aș fi obsedată să dovedesc adevărul. Ei zic că sunt așa nebună, încât am povestit și cum m-au chinuit la pi... adică modficări anatomice de la distanță. Dar e adevărat și ce am povestit despre acea femeie ginecolog și ce mi-a făcut în toamna lui 2018, ei sunt nebuni și modul în care s-a purtat era un abuz.
Acum, sincer, ce rău am făcut spunând ceea ce era evident adevărul despre niște oameni răi? Oameni care masacrează o femeie complet singură și săracă, chiar fără bani de hrană mai mulți ani? Dacă nu aș fi fost închisă, din 84 practic, dacă aș fi avut drepturile, atunci oamenii m-ar fi acceptat și ar fi știut ce fel de om sunt - dar în schimb m-au izolat complet, cu ideea că vor să mă omoare și să mușamalizeze adevărul și tot ce era bun și frumos despre mine. De fapt, nu a fost nimic rău în viața mea, adică eu am fost binele și normalitatea mereu. Veți înțelege și mai bine dacă apuc să termin blogul - acum mă torturează cerebral oribil. Setea e groaznică, iar mama spunea din întâmplare că ”asta o să moară de sete”, privind spre mine și vorbind despre o cățea.
Oricum, m-ar fi omorât sigur dacă nu scriam blogul, începând cu 2013. Și chiar dacă îl șterg acum, tot asta vor vrea.
Ei au tot spus adesea că numai nebunii sunt tratați așa, deci nu e nicio problemă sau motiv să se schimbe sau să mă lase în pace.

Azi, 7 octombrie 2020, spre seară
Mai bine puțin, dar cu momente grele de rău cerebral. Unii insinuează că aș avea cancer hepatic, probabil de la otrava administrată.
Ei spun că, deși nu am fost nebună niciodată, totuși toate forțele politice ale omenirii sunt împotriva mea. Eu fiind singură, dar fără să reprezint ceva politic.
Ei spun că numai nebunele pot fi aranjate. ??
Alții spuneau că oamenii proști cred că eu sunt o problemă globală a omenirii, deși nimeni nu a vorbit cu mine niciodată.

Absolut toate acuzațiile la adresa ta sunt false (din nou).

4 - 5 octombrie 2020

4 octombrie 2020
am mers din nou la gheață
acum abia scriu, cu degetele amorțite
nu știu dacă îmi mai revin
ei spun că Uniunea Europeană comite o imensă greșeală, că eu sunt un om echilibrat și stabil psihic, etc.
ei mai spun că eu mor acum din cauză că nu am reușit să conving pe nimeni, inclusiv pe dvs. despre ceea ce e bun și despre ce sunt eu - dar când aș fi putut să îi conving, cu ce ocazie, și cum?
Ei spun că mi s-a dat deja doza letală de otravă - nu știu
tot corpul doare și e o senzație de greutate imensă și amorțește și mi-e sete, mă deplasez foarte greu, dar e posibil să fi pus ei otravă în apă și lichide de la supermarket și capul e presat în întregime și chinuit
unii spuneau azi - ”mai avem de răbdat 3 zile și apoi vom scăpa de ea pentru totdeauna”
ei te omoară crezând că ești ceva rău și în realitate tu ești binele în cele mai mici detalii - aceștia au dreptate zilele trecute spuneau ”inculpatul nu a avut ncio greșeală și nu înțelege situația în care se află”
nu aveam cum să fiu inculpat - absolut sigur nu am greșit nimic. Unii insinuează că sunt condamnată la moarte fiindcă am spus adevărul pe acest blog - deci nu știu cum eram otrăvită și chinuită înainte de 2013, când am început acest blog, ei oricum ar fi continuat la fel

acum vă mai explic pentru ultima oară ce înseamnă delir:
mergeam pe stradă și unul peste mintea mea spune - vezi - că încep să iasă la lumină bestii, în timp ce eu zărisem o femeie cu aspect puțin dubios.

Acea propoziție a bestiei de pe mintea mea era indirect un atac asupra mea fiindcă eu eram chipurile considerată bestie, apoi putea să fie și delirul că eu, fiind spre sfârșitul vieții, otrăvită monstruos și f_tă, ieșeau la iveală, cum insinua acea persoană, oameni răi sau ciudați. Astfel, după cum a fost clar de-a lungul vieții, i-au păcălit pe cei proști, posibil prin multe idei delirante (eu nu am avut așa ceva) că, prin omorârea mea, ei distrug ceva rău, ceea ce e fals. Sau îi făceau să creadă că eram nebună. Acei indivizi peste mintea mea aruncă asupra mea idei ca și cum eu aș fi fost rea și cu defecte de caracter, pe care nu le-am avut niciodată. Ei chiar așa cred - unii - sau îi păcălesc pe alții.
Apoi a intrat unul cu ideea că oamenii mă omoară crezând că eram ceva rău, când în realitate am fost tot ce e bun, în cele mai mici detalii. Acest lucru e adevărat, din păcate. Implor în genunchi viața, nu am greșit nimic. Ei spun că tocmai din acest motiv sunt omorâtă.

5 octombrie 2020
ora 8 și 20 dimineața, azi m-am trezit mai devreme, dar cu amorțeli și sete, așa cum a fost de multe ori.
De multe ori am explicat și aceste simptome, uneori foarte puternice. Am băut apă și am simțit cum îmi arde stomacul. Apoi setea s-a accentuat după ce am băut apă, se pare că e ceva rău în apă, cum spuneau unii. Degetele au amorțit mai rău.
Ieri am descoperit că am o excrescență osoasă și la tibia de la bont - piciorul stâng - nu știu ce este sau dacă e cancer sau altceva.
I-am arătat medicului de familie o altă excrescență care a apărut brusc, la mâna stângă, dar ea a zis că nu știe precis ce este, nu mai țin minte ce a spus că ar putea fi.
Azi iar mi-au amintit de familia Șerban, cu aceeași idee că am făcut rău că am scris adevărul despre ei, la fel cum ai consideră rău absolut tot adevărul scris de mine despre relațiile mele cu alții. În realitate, cred că și dvs. cititorii mei, mă vedeți drept un om care a greșit spunând adevărul și care de fapt a fost obligat prin tortură și abuzuri să scrie tot adevărul. Adică dvs credeți că e un lucru rău în sine și că eu am greșit, fiindcă am cedat în fața otrăvii și chinurilor care mă forțau să spun adevărul. Sau credeți că am greșit fiindcă eu oricum mor otrăvită și cei despre care am scris rămân în viață deci trebuia să îi protejez și să nu scriu nimic.
Totuși, eu nu cred că e un lucru foarte rău și nici chiar rău și am să explic imediat de ce.
În primul rând eu am ținut și țin foarte mult la oameni, chiar dacă oamenii s-au purtat foarte urât cu mine toată viața. La fel, gândurile mele față de familia Șerban au fost, cum bine puteți vedea și de pe blogurile mele, numai binele și lumina. Se poate observa clar cum am fost ca om chiar și numai din ceea ce am scris, și jur că nu e prefăcătorie, e adevărul că am fost un om extrem de bun și drept și totodată ceva frumos și adevărat, dar nici dvs și nici alții nu au vorbit întreaga viață cu mine, căci ați fi înțeles. Acela e adevărul, nevinovăția absolută, binele, normalitatea.
În plus, otrava adminstrată des, torturile și teroarea și ura vecinilor au fost dinainte să scriu adevărul despre viața mea pe blogul meu. După ce am început să scriu mă torturau și mai monstruos, cu ideea că nu mărturisisem totul - și astfel am ajuns să scriu totul în detalii. Dacă aș fi fost acceptată, aș fi fost numai în adevăr, cu ceea ce sunt eu ca întreg, și meritam viața, deși, cum spun ei, oamenii m-au judecat greșit și poate și dvs.
În plus, unii insinuează că, scriind eu adevărul despre familia Șerban, îi acuz de anumite greșeli și ei vor să mor ca să fie ei scutiți de orice vină. În realitate eu am notat tot adevărul despre ei în raport cu mine din cauză că ei făceau parte din osatura și plasa lumii în jurul meu, era un lucru care trebuia scris pentru a fi clar tot adevărul. Eu nu am acuzat pe nimeni de nimic, eu doar am spus adevărul curat, fără omisiuni sau inadvertențe. Ideea e că oamenii mai proști fac din țânțar armăsar, și îi acuză, deși nu am scris niciun fel de lucru rău sau monstruos despre ei, ci doar fleacuri, lispite de importanță, dar care conturează adevărul, împreună cu restul povestirii.

Dar, din păcate, ideea e că eu sunt un om înțelegător și cu drag de oameni și capabil de iertare și iubire, dar proștii nu și ei de aceea mă acuză că am spus adevărul întreg, deci fleacuri depre familia Șerban. Ei nu mi-au făcut niciun rău din câte știu, nu aveam cum să inventez așa ceva.
Amorțeala și setea au crescut după fiecare înghițitură de apă, s-ar putea să fie, cum spuneau ei ieri, doza letală de otravă în apele la sticlă din casă, cumpărate de mama de la Lidl. Oricum, e otravă, nu știu dacă doza letală. Eu am fost cu adevărat un om de ”înaltă ținută morală”, dar poate credeți invers, fiindcă am fost izolată întreaga viață din 1984 și totodată am scris adevărul curat, ceea ce pare greșit.

Mâine ar fi trebuit să merg la dentist, am programare, dar, fiindu-mi tare rău, trebuie să anulez. Oricum am avut infecție la măsea și de fapt poate să apară iar.
Au intrat alții cu ideea că ei mă omoară pentru alt motiv, nu pentru că am scris adevărul. Cine știe ce alt delir este și acesta. Oricum era clar că mă omorau și înainte de 2013 când am încept blogul, fiind și izolată de atâția ani. Acum mâna stângă nu o mai pot folosi...brusc astă dimineață.

Iar au început, eu sunt singură în casă, lăsată de mama... cu otravă în sticle și sete. Nu pot merge să iau altă apă sau să mă mișc, fiindcă nu se poate încuia poarta. Mâna stângă - abia mai mișc degetele.
Ei iar spun aberțaii ”nu pot s-o aranjeze și o omoară” etc. ”Orice om moare singur” etc.

Au aruncat asupra mea un mecanism psiho-social care dă impresia de judecată - adică vin asupra creierului meu mulți cu idei diferite despre mine și mintea mea îi respinge, findcă e vorba de ura lor, de idei aberante sau absurde sau pur și simplu de ceva anormal.
Ei spun că prin acest mecanism eu am respins cu forța creierului propria mea viață - findcă toți cei care sunt respinși devin oameni împotriva mea și astfel spun ei, toți mă omoară împreună. Ei au mai spus că, prin acest mecanism, numai cei complet nevinovați mor și eu așa ceva sunt. Mă tem că au dreptate. Unii dintre ei erau neutri, nu răul sau minciuna, uneori chair adevărul, deci trebuia să îi accept. De acum înainte nu îi mai resping, chiar dacă ei spun minciuni sau mă urăsc și mă vor moartă.
Unii spun că deja e prea târziu și că voi muri sigur. (??)
Unii totuși inventează minciuni despre mine, și oamenii oricum nu știu nimic. Ei mai spun că le vor spăla creierul despre viața mea complet, după ce mor eu: Textele scrise de mine pot fi înlocuite.
Vă implor în genunchi dacă puteți, să mă ajutați...
”nimeni nu vrea să mori, Cristina, toată lumea vrea să-ți zboare creierul, să înnebunești.” au repetat ei de multe ori
Mai demult spuneau că eu nu pot înnebuni, deci...

ceea ce am scris adineaori despre mecanismul psihosocial e probabil fals
Realitatea e că mă omoară cu otravă, acum mă arde și esofagul și nimănui nu-i e milă, fiindcă ei, ca și dvs cei de pe facebook, au fost cu adevărat manipulați cu multe minciuni despre mine, pe care le pot și dovedi - pe unele, - că au fost minciuni și că nu erau invenția mea.
e posibil să nu vă fie milă și din cauza faptului că am scris tot adevărul pe blogul meu - mai aveam fleacuri mai mult despre internet - și atunci ați interpretat greșit, date fiind minciunile ceorlalți despre mine.
De asemenea nu vă e milă deoarece nu ați înțeles nici faptul că am fost cu adevărat un om de valoare, așa cum m-am descris pe mine însămi de multe ori.
Iar blogul despre viața mea a fost din 2013, după ce oricum mă otrăveau mult, mă torturau și urmau să mă omoare, fără motiv sau greșeală.

Din nou, azi 5 octombrie 2020
Poate mâine nu voi mai fi în viață, mai scriu acum puțin - abia mai mișc degetele,
m-au otrăvit foarte puternic și ei zic că nu voi mai trăi
e greșit, dar asta e, ei cred că trebuie să fiu omorâtă
nu am avut nici cea mai mică greșeala și ei au fost mințiți, așa se spune
unii ziceau că sunt otrăvită din anul 2000 (circa) și ca ei au manipulat populatia mințind în același timp despre mine- unii dintre oameni se simțeau rău, fiind eu otrăvită, și trăgeau concluzia că trebuie sa mă omoare, ei spun și că unii oameni erau și ei otrăviți și mințiți despre mine în același timp - singura soluție bună era acceptarea mea și lăsarea mea în viață, fără otravă și cu minimul de trai, pe care ei nu l-au lăsat, mai aveam puțin de scris pe blog, dar nu mă lasă și oricum eu am fost, de felul meu, un om tăcut

azi iar m-au pus într-un autobuz gol din nou - ca rândul trecut si au zis că acum vor pune doza de otravă și mai mare - ca să fie siguri că ”mor ca un câine” - burta mea s-a umflat și mai mult, m-au ținut la barieră peste 1 sfert de oră probabil - și am rugat mult și în zadar să mi se dea drumul afară
Au spus că unii proști au verificat dacă ascult de ordinele lor pe drum și au văzut că nu ascult și au tras concluzia că sunt a altcuiva și trebuie să mă omoare - și ei spun că sunt tare proști că cred ei așa ceva, fiindcă nu am fost niciodată nebună, ci un spirit (bun) și independent, deci nu aveau de ce să mă omoare și nu aveam cum să ascult de ordinele cuiva.

Cei care urmăresc radioul și televiziunea sunt mai ușor manipulați legat de mine în modul următor - se transmite un anumit timp de muzică sau știri, în funcție de modul în care sunt eu otrăvită de exemplu cum făceau în autobuz, când mi-era rău și mă terorizau că mă otrăvesc mult și atunci puneau imagini negative și eventual sunete negative la tv Eu am fost numai pozitivitate și speranță și iubire și iertare, e adevărul.

Nu fumez, nu beau, nu vorbesc urât - spun ei - și toți vor să mor.
Dragi prieteni neprieteni, vă spun, dacă mor, încă o dată, că și dvs. ați fost mințiți probabil că trebuie să mor - și eu sunt otrăvită de moarte cum spun ei. Am un singur regret - că m-au otrăvit foarte mult în oraș și tot așa spuneau mereu că vor moartea mea și eram și izolată. Dacă nu mă otrăveau măcar, aș fi reușit sigur, până mai eram tânără, să scriu o carte- două mai bune /și inteligente - chiar dacă nu eram în fluxul principal al universităților - adică acceptată și la curent cu modele de idei și viață intelectuală. Măcar câteva poezii mai bune. Aș fi reușit ceva mai bun, chiar dacă nu mă publicau. Am fost și încă sunt numai binele, dar toți vor moartea mea, în mod greșit, mi s-a spus mereu că e numai fiindcă au spus minciuni. Eram în stare să dăruiesc fericire sau bucurie, dar au zis că nu mă ”vor”. Și totuși, nimeni nu mă cunoaște. Acum e prea târziu poate pentru a scrie ceva, dar sunt un om bun și luminos de fapt, despre care niște proști cred că trebuie omorât. Poate se înșeală.

Azi m-am umflat și mai tare de la otravă, respir greu, mă simt înfiorător - ei spuneau indirect pe drum că eu am fost un om prea inteligent și bun ca să mă poată ei distruge sau omorî fără otravă. Că, de fapt, un om foarte bun e omorât de niște oameni foarte răi și nimic altceva.
În fine, azi au zis iar categoric că eu sunt un om fără nici cea mai mică pată și toată lumea vrea să mă omoare. Și asta e din cauză că au fost mințiți, spun ei, nimic altceva.

Mama mă lovește foarte puternic în creier, la fiecare cuvânt pe care îl spune cu voce tare. Eu am rugat-o să mă lase în pace și nu vrea. Eu nu am lovit pe nimeni, niciodată.
Ei spun că mama vrea să mor și lumea aplaudă această crimă.
Ei mai spun că mama mea e ceva monstruos și lumea crede invers și mă omoară pe mine. Poate nu e așa, poate era monstruoasă doar fiindcă restul lumii mă rejecta... sau nu, dar oricum, eu nu am jucat teatru niciodată, ea mereu. Oricum, dacă mă accepta lumea, mama m-ar fi lăsat în pace și nu aș fi fost otrăvită.

Dar, de fapt, mass-media mi-a fost prietenă, adică o parte din mine, numai că amplifică anumite lucruri negative, dar poate și să ajute, oricum eu nu am urmărit mass-media, și sunt un om care în esență, e fericit - deci e clar că am înțeles de mult că omul crește și apoi apune, cu mass-media cu tot. Oricum, mas-media va rămâne chiar dacă mor, doar că nu va mai fi legată de psihicul meu, un psihic bun, dar din păcate condamnat la moarte și otrăvit, deci sursă de emoții negative. Dacă mă acceptau, totul ar fi fost un pic mai frumos, nu înseamnă că ar fi semănat cu mine.

Pur și simplu au condamnat la moarte un om absolut nevinovat, atâta tot.

au spus din nou că (unii cred) că eu sunt omorâtă pentru ”jocurile lor politice”, la care eu nu am participat niciodată
sau că faptul că am început să înțeleg ”jocurile” lor e periculos și de aceea mă omoară - e fals, eu am înțeles corect de mulți ani și am înțeles tot singură adevăruri mai profunde și de bază ale lumii, așa cum orice intelectual înțelege - nu e adevărat că mă omoară fiindcă am înțeles ceva
alții, că vor să mă tortureze să mor ca să se poată naște alta
sau alții că următoarea care iese la lumină va fi un copil și toți vor spune, așa cum au mai făcut, că le-au făcut figura una sau diverse puteri politice - etc. eu nu mai scriu pe facebook, aceste lucruri sunt detalii complet lipsite de importanță, oamenii nici măcar nu au înțeles că nu am greșit nimic și că am fost doar o femeie singură și săracă, fără ceva în ”spatele meu”.
Aceste idei sunt greu de combătut, dar eu nu am legătură cu ele, eu nu am avut iluzii (i-luzii, care vine de la joc- ludens)
din acest moment nu mai scriu pe facebook decât dacă îmi voi reveni, sunt monstruos torturată cu otravă și posibil am cancer, dar nu știu asta sigur

6 octombrie 2020
Am revenit pe facebook datorită unui mic adaus pentru cele scrise de mine în zilele anterioare.
Ei psun că nu am fost otrăvită, ci doar f-tă mul timp încontinuu, zi și noapte și foarte puternic.
Eu nu exclud această posibilitate, și din scrupulozitate și fiindcă mereu am fost acuzată de greșeli care nu existau (implicit), inclusiv de minciună sau delir, vreau doar să spun că scrisesem la un moment dat că e posibil să fi fost otravă, dar nu era sigur.
Faptul că asemenea torturi păreau otravă se datorează faptului că în trecut am fost cu certitudine otrăvită.