27 decembrie 2019
Iar au intrat cu ideea că e totuși ciudat că nimeni nu înțelege că e vorba de o crimă monstruoasă.
Azi iar dureri în piept - plămânii sau inima.
Am fost la magazin și pe drum am dat peste 2 bărbați care au scuipat în calea mea - mi se întâmplă uneori așa ceva și ei spun că toți mă scuipă, fără motiv.
Este adevărat că am aproape 50 de ani, dar ei spun că eu nu am înțeles că am fost condamnată pe viață/la moarte fiind complet nevinovată.
E adevărat că toate zilele au fost al fel din 84- am fost chinuită monstruos aproape zi de zi și minut cu minut eu am fost binele, am gândit binele, am spus binele și am făcut, când am putut face, binele. Aceasta o viață întreagă, cu doar trei momente de greșeală aparentă, dar și atunci eram tot binele ca gândire și normalitatea și caracter frumos etc.
Asta am explicat des - minut cu minut, zi de zi. Dar ei mereu zic că oamenii îi cred numai pe cei răi și pe mine nu.
Publicând nota mea adineaori pe facebook despre ce am scris azi pe site-ul avocatnet.ro mi-a apărut pe facebook că ”conținutul nu poate fi publicat, deoarece încalcă standardele comunității” Nu înțeleg, ce standarde? Oare se vede la dvs.? Nu e nimic rău, nu am încălcat niciun standard.
Între timp sunt bătută la cap încontinuu că oamenii toți mint despre mine cu ideea că vor să mă omoare și că sunt nebuni, fiindcă dacă ar vedea adevărul s-ar vindeca. Un nebun spune că cei care au înțeles adevărul au înnebunit și altul spune că nimeni nu a înțeles că normal că nu avea de unde și cum și numai minciuna înnebunește oamenii, cum cred și eu. Ei spun că eu am trăit în epoca în care omul normal, cel care nu aude gândurile altora telepatic, în gând adică, nu ca voce - cum eram eu, care nu ”auzeam” deloc - era considerat anormal și închis la nebuni, adică exact invers decât scria psihiatria pe vremuri.
Iată mai jos, la linkul următor este și întrebarea mea, ca un comentariu:
https://www.avocatnet.ro/forum/discutie_43076/CUMULUL-PENSIEI-CU-SALARIUL.html*2#3174961
Iată deci ce am scris pe acel site.
După 1o ani, întreb din nou, pentru a ști dacă nu există o modificare a legislației. Sunt pensionată anticipat datorită unui handicap, dar pot fi capabilă de prestarea unei activități utile ca freelancer și totdată PFI (persoană fizică independentă), ambele concepte nefiind clar precizate sau relgementate în legislație, după cum am găsit scris pe diverse site-uri pe internet. Este cât se poate de simplu de înțeles că, dacă activitatea mea e ineficientă, angajatorul poate să renunțe la servicile mele. Eu am nevoie de venituri suplimentare, dat fiind faptul că pensia mea anticipată este de numai 700 lei, fiind totuși capabilă de a presta o muncă utilă. Medicul responsabil cu pensionarea mea a făcut o greșeală - fiind vorba, după cum vă puteți imagina, de o pensionare datorată diagnosticului psihiatric. Acest diagnostic psihiatric nu îmi permite obținerea unei adeverințe de la medicul de familie, necesară oricărei angajări cu contract individual de muncă în orice fel de activitate. Medicul de familie a refuzat clar această adeverință, dar îmi oferise una înainte de 2007, deși diagnosticul era din 1992, dar după 2007 a spus că legislația este alta datorită intrării în Uniunea Europeană. Astfel, am rămas izolată mulți ani și cerșind pe stradă, datorită lipsei banilor de pâine, nu mai vorbesc de haine. Venitul obținut din cerșit pe internet sau pe stradă nu mi-a fost impozitat, și oricum a fost vorba doar de câteva haine și încălțări și câțiva bani de hrană.
Nu știu sigur dacă există aceste legi despre pacienți psihiatrici, dar medicul de familie așa spunea și de fapt ea nu știe nimic despre condiția mea psihică, nefiind specialist în acest sens. Vă rog să nu respingeți ceea ce scriu și să citiți mai departe, chiar dacă statutul meu social și juridic e de pacient psihiatric.
Eu scriu acum aceste lucruri aici în urma unor certuri recente și chinuitoare cu familia mea, care nu vrea să mă lase să lucrez ca freelancer cu ideea că mi se va tăia pensia de 700 lei.
Dar eu nu am greșit nimic față de familia mea, și desigur ei m-au închis cu forța la psihiatrie, cum bine știți că se procedează uneori, iar medicii psihiatri nu m-au întrebat absolut nimic nici la internare, nici la externare, aproape la niciuna dintre internările pe care le-am suferit.
Datorită suferințelor financiare a trebuit să accept în 2017 să solicit o pensie anticipată - care a fost acordată de un medic, unul singur, pentru doi ani, la insistența unei asistente de la psihiatrie. Decizia a trebuit să fie verificată și reînnoită anul acesta, 2019. A doua oară medicul a scris că am capacitatea de muncă redusă în procent de 100%, deși nu știa nimic despre mine și cred că prima oară nu scrisese așa. Totuși și acum decizia aceasta de pensionare trebuie revizuită peste 3 ani, nu e definitivă. Pensia mea de 700 de lei nu se acordă pentru boala psihică, ci prin calcularea punctelor obținute datorită muncii prestate de mine ca bibliotecară și în învățământ, inclusiv pentru cei 5 ani de studiu la facultatea de psihoologie a Universității București, 1990-1995 - când durata cursurilor la zi era de 5 ani, cursuri pe care le-am finalizat cu diplomă de licență și cu note mari pe parcursul facultății, în ciuda internării psihiatrice, care nu modifică capacitatea de muncă sau studiu a individului. Ulterior am urmat fără să finalizez masterul un an și am urmat și 5 ani de medicină la UMF Carol Davila, care nu au fost considerați pentru pensie, fiindcă nu am finalizat cursurile. De asemenea, nu a fost considerat anul în care am lucrat ca suplinitoare la Liceul Mihai Viteazul, fiind probabil (?) prea puține ore pe săptămână lucrate. Apoi, nu mi-au considerat nici anul în care am fost preparator la Universitatea Titu Maiorescu, spunându-mi-se că era prin Convenție Civilă, ceea ce nu contează în calculul pensiei. Dar au considerat restul facultății și muncii de doi ani ca profesor titular la Colegiul I L Caragiale și mi-au trimis documentul de calcul al pensiei, deși practic eu am lucrat ilegal, date fiind spusele medicului de familie. Conform teoriei medicului de familie, tinerii cu diagnostic psihiatric nu pot urma nici cursuri superioare.
Dar mi se pare normal că omul poate fi freelancer chiar cu diagnostic psihiatric, fiind vorba doar de abilitățile reale, probate, eventual pe termen scurt, ale individului și nici măcar nu e vorba de abilități de comunicare, fincă munca se poate face de acasă, pe internet sau pe calculator etc. Și eu sunt încă în stare de diverse activități ce pot fi remunerate.
Trebuie să notez acum ceea ce găsesc pe internet:
[i]”Numărul freelancerilor din Uniunea Europeană s-a dublat din 2000 până în 2014, iar România nu a rămas mai prejos, astăzi lucrând în regim freelanceing între 500.000 și 2 milioane de persoane. Se preconizează că în următorii zece ani aceste cifre se vor dubla. În acest context, cadrul legat și fiscal al freelancerului român începe să prindă contur, iar autoritățile încep, încet, încet, să acorde atenție și celor care nu lucrează la stat sau la privat, ci dintr-o cafenea sau din intimitatea propriei case.”
”Notiunea de Persoana Fizica Independenta (PFI) nu este definita clar in legislatie. Acest termen se refera la profesiile liberale, adica la acele profesii ce pot fi desfasurate in mod independent, in conditiile legii.
Conform codului fiscal „Sunt considerate venituri din profesii libere veniturile obţinute din prestări de servicii cu caracter profesional, desfăşurate în mod individual sau în diverse forme de asociere, în domeniile ştiinţific, literar, artistic, educativ şi altele, de către: medici, avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti, experţi tehnici şi contabili, contabili autorizaţi, consultanţi de plasament în valori mobiliare, auditori financiari, consultanţi fiscali, arhitecţi, traducători, sportivi, arbitri sportivi, precum şi alte persoane fizice cu profesii reglementate desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii.”
[/i]
[i]”Freelancerul (numit la noi și liber profesionist) lucrează într-un domeniu în care este calificat profesional (sau nu) fără a fi atașat unei organizații. El poate lucra de la câteva zile la câteva luni cu un client apoi trece la următorul proiect sau client sau ambele. Freelancerul este propriul șef, își creează propriul program de lucru, poate lucra de oriunde și își alege proiectele după un set de criterii stabilit de el însuși.”
[/i]
Am mai găsit în diverse locuri că și obligațiile fiscale ale frelancerilor sunt ambigue, insuficient precizate de legislație. Eu am ales pentru nevoile mele platforma frelancer.com. Am găsit imediat de lucru, cu remunerație mică, acum câteva zile, ceva ce răspunde nevoilor firești, omenești, de activitate și celor financiare. Angajatorul a acceptat drept bună prestația mea de probă. Sunt în mod sigur capabilă de muncă și evident dacă nu lucrez corect sau bine pot fi oricând respinsă. Întrebarea mea este care sunt obligațiile mele fiscale în calitate de PFI - persoană fizică independentă - un concept despre care se spune că e neclar. De asemenea, ar trebui să știu dacă există diferențe de statut juridic- fiscal între cei care beneficiază de pensii aniticipate, de urmaș sau la termen legal, fiindcă mama mea a muncit și după vârsta de pensionare, până la 70 de ani. Dar a fost citată în instanță fiindcă nu cunoștea o subtilitate a legii - anume că cei cu pensie de urmaș nu pot cumula pensia cu salariul, dar ceilalți da. Mie mi se pare logic că și eu a putea, fiindcă pensia mea e doar anticipată, nu de urmaș, deci se presupune că e datorită unui scăderi a capacității de muncă, cum apare la fel și la bătrânețe.
Mulțumesc mult pentru atenție și eventualul răspuns precis.
De asemenea, am găsit scris acum 2-3 ani că, pentru un venit suplimentar mai mic de 935 lei, PFI nu trebuie să plătească nimic la CAS. Așa este oare?
Iar s-au trezit cei care spuneau că ”îmi pare foarte rău de ea (de mine), dar, având în vedere faptul că nu a greșit absolut nimic trebuie să o distrugem și să o omorâm” Mi-au spus că ăsta e un idiot nebun.
Altul că ”din cauza ta Cristina, dar de fapt nu din cauza ta, au murit 3 oameni” ??! Așa ceva nu există. Cine și cum?
Am omis să spun că mama a insistat legat de munca aceea pe freelancer că banii trebuie să intre în contul ei, fiindcă așa e CORECT (ea e obsedată de cuvântul corect) fiindcă ea are pensie de bătrânețe, dar eu am pensie de boală (ceea ce nu există) și ea are dreptul să muncească orice și să primească orice sume de bani. ??!! Deci eu fiind mai slabă ca ea, bolnavă înainte de a îmbătrâni, trebuie să fiu exterminată. Deci vrea să mă sinucid.
Ei spun indirect că mama vrea să spună că eu sunt condamnată din 84 la moarte, așa cum spuneau de multe ori până în 84 când am împlinit 13 ani. Nu înțeleg așa ceva. Repet, am fost totuși un om perfect.
desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge
vineri, 27 decembrie 2019
joi, 26 decembrie 2019
26 decembrie 2019
26 dec.2019, ora 18. 30 după masa
Iar s-au aruncat asupra mea în gând cei care spun ”nu ai dreptate, Cristina ”
Eu răspund în gând de fiecare dată ”ce nu am dreptate, dă-mi un singur exemplu de lucru în care nu am sau nu am avut dreptate”, fiindcă ei aruncă aceste cuvinte fără ca eu să vorbesc ceva în gând și chiar fără ca eu să mă gândesc în sinea mea fără cuvinte la ceva. Ei răspund ”totul”. Totul ce? Apoi ei zic că cei buni au întrutotul dreptate și eu la fel, dar că oamenii îi cred pe cei răi.
Voi continua jurnalul și povestirea aceea o voi termina cu orice preț. Dacă scriu 2-3 ore pe zi o termin în 2 săptămâni.
Azi din nou aceeași poveste.
Tu nu înțelegi de ce oamenii te resping mereu din 84?
Eu zic că da, înțeleg, fiindcă familia mă ura, deși eu îi iubeam și îi respectam și că mă chinuiau monstruos. Sau zic "care oameni"?? Adică nu are cine să mă respingă, nu e și nu a fost nimeni în viața mea. Doar mama și încă 2-3 persoane. Practic vreți să omorâți un om bun pentru minciuna a 2-3 pesoane.
Ei spun că porcii sunt familia mea dar și că o parte din oameni a mințit mereu astfel:
1. Joacă teatru că eu mint sau că fabulez, că inventez, că am coșmaruri sau delir legat de ceea ce am povestit despre viața mea când, în realitate, totul e exact și numai așa cum am spus eu.
2. Joacă teatru că eu am greșit ceva, când de fapt nu am greșit absolut nimic toată viața.
3. Joacă teatru că eu sunt altcineva, că nu sunt autentică sau adevărată, când de fapt eu am fost mereu la fel, mereu eu însămi.
Ei spun că în copilăria mea oamenii jucau teatru că eu eram idioată. Bine, dar dacă ”joacă teatru”, atunci înseamnă că ei știu adevărul și îi asmut asupra mea pe cei care cred minciunile lor. Alții zic: cum vrei tu să te accepte cineva, din moment ce tu ai declarat public că nu ai greșit absolut nimic toată viața? Dar e adevărul și nu am avut ce face, a trebuit să scriu public adevărul, adică pe internet din 2012. Și dvs. ați fi făcut la fel, dacă ați fi avut puțin simț moral.
Printre altele din nou ideea că au inventat că mama mea nu poate să mă ierte fiindcă eu am greșit ceva față de ea și de aceea mă chinuiește zi de zi și nu mă vrea, vrea răul meu în mod clar, voi mai povesti mai încolo. De exemplu am venit în Voluntari toamna lui 2018 și ea mi-a spus de vreo două-trei ori că stă prea înghesuită cu mine aici, că nu mă vrea aici etc. În realitate eu nu am greșit nimic nici față de mama și ea mă chinuia la fel, de fapt mai monstruos, zi de zi din 1984.
Eu consider că societatea e de vină mai mult decât familia mea, ceea ce rezultă clar dacă citiți blogul meu. Dar această societate m-a lovit fără să știe nimic despre mine și fără ca măcar un om să mă întrebe ceva sau să stea de vorbă cu mine. În aproape 50 de ani de viață au existat numai câteva persoane - cu membrii familiei cu tot - care au vorbit puțin cu mine, și asta destul de rar, și numai câteva replici, eu fiind în mod abuziv și greșit izolată din 1984, de la 13 ani. Practic e crima a câțiva oameni răi sau proști sau care s-au înșelat.
Mi se pare grotesc ca oamenii să mă omoare pentru greșeala de a mă judeca greșit. În momentul în care au înțeles că au greșit atunci au devenit criminali monstruoși, înainte nu era nimic rău. Și ei așa gândesc. Ieri în prima zi de Crăciun, mi-au spus de 2 ori în gând că la anul mă vor omorî, fiindcă oamenii nu pot fi convinși. Ei zic că aceia sunt foarte puțini și că de fapt aproape nimeni nu a înțeles nimic despre mine. Dar mă omoară. Da, fiindcă nu au cum sau de unde să înțeleagă ceva și unii sunt răi și proști și nu ar putea niciodată pricepe binele sau frumosul. Am avut prilejul să vorbesc pe 24 dec. cu un țigan și o țigancă bătrână - eu rar am avut de schimbat vorbe cu alții, deci mereu m-am bucurat - dar oamenii practic nu au vorbit cu mine nimic, ci doar au aruncat stereotipuri de gândire din popor, la fel și țiganul de acum 2 zile, care m-a luat la rost că nu merg la biserică și că lumea zice că ei sunt necredincioși. Desigur am mers, dar am fost mereu lovită și respinsă, cam așa cum fac ei mereu pe străzi unde merg, cu lanțuri lungi de mașini și cu pietoni aglomerați. Oricând, nu doar de sărbători sau în weekenduri. Până la urmă am renunțat să merg. Oricum, era și ideea că în sânul bisericii ajung doar păcătoșii pe care dumnezeu îi iartă, dar oamenii fără păcat sau răutate sau greșeală nu au ce căuta acolo și cum să fie primiți.
Ei mai spun adesea că, deși eu nu am avut fantasme sau idei despre alții, totuși oamenii au avut fantasme și obsesii legate de mine.
Iar s-au aruncat asupra mea în gând cei care spun ”nu ai dreptate, Cristina ”
Eu răspund în gând de fiecare dată ”ce nu am dreptate, dă-mi un singur exemplu de lucru în care nu am sau nu am avut dreptate”, fiindcă ei aruncă aceste cuvinte fără ca eu să vorbesc ceva în gând și chiar fără ca eu să mă gândesc în sinea mea fără cuvinte la ceva. Ei răspund ”totul”. Totul ce? Apoi ei zic că cei buni au întrutotul dreptate și eu la fel, dar că oamenii îi cred pe cei răi.
Voi continua jurnalul și povestirea aceea o voi termina cu orice preț. Dacă scriu 2-3 ore pe zi o termin în 2 săptămâni.
Azi din nou aceeași poveste.
Tu nu înțelegi de ce oamenii te resping mereu din 84?
Eu zic că da, înțeleg, fiindcă familia mă ura, deși eu îi iubeam și îi respectam și că mă chinuiau monstruos. Sau zic "care oameni"?? Adică nu are cine să mă respingă, nu e și nu a fost nimeni în viața mea. Doar mama și încă 2-3 persoane. Practic vreți să omorâți un om bun pentru minciuna a 2-3 pesoane.
Ei spun că porcii sunt familia mea dar și că o parte din oameni a mințit mereu astfel:
1. Joacă teatru că eu mint sau că fabulez, că inventez, că am coșmaruri sau delir legat de ceea ce am povestit despre viața mea când, în realitate, totul e exact și numai așa cum am spus eu.
2. Joacă teatru că eu am greșit ceva, când de fapt nu am greșit absolut nimic toată viața.
3. Joacă teatru că eu sunt altcineva, că nu sunt autentică sau adevărată, când de fapt eu am fost mereu la fel, mereu eu însămi.
Ei spun că în copilăria mea oamenii jucau teatru că eu eram idioată. Bine, dar dacă ”joacă teatru”, atunci înseamnă că ei știu adevărul și îi asmut asupra mea pe cei care cred minciunile lor. Alții zic: cum vrei tu să te accepte cineva, din moment ce tu ai declarat public că nu ai greșit absolut nimic toată viața? Dar e adevărul și nu am avut ce face, a trebuit să scriu public adevărul, adică pe internet din 2012. Și dvs. ați fi făcut la fel, dacă ați fi avut puțin simț moral.
Printre altele din nou ideea că au inventat că mama mea nu poate să mă ierte fiindcă eu am greșit ceva față de ea și de aceea mă chinuiește zi de zi și nu mă vrea, vrea răul meu în mod clar, voi mai povesti mai încolo. De exemplu am venit în Voluntari toamna lui 2018 și ea mi-a spus de vreo două-trei ori că stă prea înghesuită cu mine aici, că nu mă vrea aici etc. În realitate eu nu am greșit nimic nici față de mama și ea mă chinuia la fel, de fapt mai monstruos, zi de zi din 1984.
Eu consider că societatea e de vină mai mult decât familia mea, ceea ce rezultă clar dacă citiți blogul meu. Dar această societate m-a lovit fără să știe nimic despre mine și fără ca măcar un om să mă întrebe ceva sau să stea de vorbă cu mine. În aproape 50 de ani de viață au existat numai câteva persoane - cu membrii familiei cu tot - care au vorbit puțin cu mine, și asta destul de rar, și numai câteva replici, eu fiind în mod abuziv și greșit izolată din 1984, de la 13 ani. Practic e crima a câțiva oameni răi sau proști sau care s-au înșelat.
Mi se pare grotesc ca oamenii să mă omoare pentru greșeala de a mă judeca greșit. În momentul în care au înțeles că au greșit atunci au devenit criminali monstruoși, înainte nu era nimic rău. Și ei așa gândesc. Ieri în prima zi de Crăciun, mi-au spus de 2 ori în gând că la anul mă vor omorî, fiindcă oamenii nu pot fi convinși. Ei zic că aceia sunt foarte puțini și că de fapt aproape nimeni nu a înțeles nimic despre mine. Dar mă omoară. Da, fiindcă nu au cum sau de unde să înțeleagă ceva și unii sunt răi și proști și nu ar putea niciodată pricepe binele sau frumosul. Am avut prilejul să vorbesc pe 24 dec. cu un țigan și o țigancă bătrână - eu rar am avut de schimbat vorbe cu alții, deci mereu m-am bucurat - dar oamenii practic nu au vorbit cu mine nimic, ci doar au aruncat stereotipuri de gândire din popor, la fel și țiganul de acum 2 zile, care m-a luat la rost că nu merg la biserică și că lumea zice că ei sunt necredincioși. Desigur am mers, dar am fost mereu lovită și respinsă, cam așa cum fac ei mereu pe străzi unde merg, cu lanțuri lungi de mașini și cu pietoni aglomerați. Oricând, nu doar de sărbători sau în weekenduri. Până la urmă am renunțat să merg. Oricum, era și ideea că în sânul bisericii ajung doar păcătoșii pe care dumnezeu îi iartă, dar oamenii fără păcat sau răutate sau greșeală nu au ce căuta acolo și cum să fie primiți.
Ei mai spun adesea că, deși eu nu am avut fantasme sau idei despre alții, totuși oamenii au avut fantasme și obsesii legate de mine.
marți, 24 decembrie 2019
24 decembrie 2019
Azi, 24 Decembrie 2019
Mi-a fost foarte rău - brusc greață, durere de cap și de ochi și frig înfiorător în tot corpul, în afară de cap, unii cred că am fost din nou otrăvită cu iaurt. Răul a trecut aproape brusc, așa cum a venit, acum e mai bine, dar nu complet. A durat vreo 2 ore mai puternic. Se pare că cuvântul mătrășire vine de la mătrăgună.
Am și o veste mai bună - am primit confirmare că pot merge la CT abdominal și pelvin. Pe 7 ianuarie. Încă și azi ei spuneau că, deși am fost cel mai bun luminos și pur om cu putință, oamenii m-au tratat invers decât era normal. Sau că, deși m-au chinuit și au mințit despre mine peste 40 de ani, ei și acum cred că eu am fost ceva rău, nu aceia care într-adevăr otrăvesc oamenii.
CRĂCIUN FERICIT!
Mi-a fost foarte rău - brusc greață, durere de cap și de ochi și frig înfiorător în tot corpul, în afară de cap, unii cred că am fost din nou otrăvită cu iaurt. Răul a trecut aproape brusc, așa cum a venit, acum e mai bine, dar nu complet. A durat vreo 2 ore mai puternic. Se pare că cuvântul mătrășire vine de la mătrăgună.
Am și o veste mai bună - am primit confirmare că pot merge la CT abdominal și pelvin. Pe 7 ianuarie. Încă și azi ei spuneau că, deși am fost cel mai bun luminos și pur om cu putință, oamenii m-au tratat invers decât era normal. Sau că, deși m-au chinuit și au mințit despre mine peste 40 de ani, ei și acum cred că eu am fost ceva rău, nu aceia care într-adevăr otrăvesc oamenii.
CRĂCIUN FERICIT!
vineri, 20 decembrie 2019
încă un pdf
Sunt bucuroasă să vă pot dărui azi 20.12.2019, un fișier pdf nepublicat la tipar, tocmai acum redactat de mine, cu o selecție proprie de poezii ale mele, ca dar de sărbători, cu toate gândurile de bine răspândite în lume cu aceste ocazii. În viziunea mea poeziile sunt atașate de emoții și emoțiile sunt exprimate prin fotografii personale de-a lungul drumurilor mele din ultimii ani.
Fotografiile mele nu ilustrează poeziile în dreptul cărora apar, sunt așezate la întâmplare și reprezintă doar dragostea mea pentru frumos, simboluri și amintiri. La mulți ani anticipat!
Condițional optativ - poezii
sau de citit pe calameo
Fotografiile mele nu ilustrează poeziile în dreptul cărora apar, sunt așezate la întâmplare și reprezintă doar dragostea mea pentru frumos, simboluri și amintiri. La mulți ani anticipat!
Condițional optativ - poezii
sau de citit pe calameo
marți, 10 decembrie 2019
10 dec.2019
Azi am fost la oft-almologie 10 dec 2019 - di-agnostic - AO a-stigmatism, pres-bio-pie, și catar-actă cort-icală incipientă. Am separat cuvintele ca să fac haz de necaz.
Va trebui să pun picături de 2 ori pe zi. Dna doctor a spus că cataracta nu e o boală - probabil este ca o rană sau ca o cangrenă, nu e boală. De fapt eu nu pot ghici ce a vrut să spună. A spus că nu sunt probleme ale vascularizației. Am făcut mai multe investigații. Luna care vine îmi fac iar ochelari, fiindcă cei de anul trecut sunt rupți de mult timp și lipiți cu bandă adezivă. Și nici nu prea erau buni.
A spus că ochiul drept e mai afectat ca stângul. Tocmai ieri am dat din nou peste pseudonimul poetului Negru Opac.
Mai demult am cules 97 de poezii ale mele într-o culegere pdf, nu mai ştiu dacă v-am dat linkul, dar era oricum clar pe blogul meu de poezii Muzele albe, blog intitulat așa din cauză că mama locuise o vreme la mătușa ei preoteasa pe Muzelor, și eu am scos la lumină doar ce era alb și bun și pufos din toată povestea vieții mele - adică devenirea mea intelectuală, sufletească și spirituală.
Link pentru poeziile mele
Însă cititorii blogului meu au apreciat mai mult tâmpenii de genul ”Sorcova și morcova”, adică versurile următoare, o excepție fără rost printre cele scrise de mine:
vară vară primăvară, floricele pe cîmpii,
fir de trifoi boieresc după ureche, fluturi albi și mari ca zmeii,
file de povești și ceai cu roua zînelor,
ascunde-te după genele mele și ți-oi da trei bătăi de lacrimă
decupaj, traforaj, rumeguș de lemnușe albe
toamna este ca un tablou cubist și ploile aduc pădurea
lîngă casă, umbrela cu ciucuri stă ruptă, te privesc
ca pe-o amintire și nu mă îndur să te plouă
ești mai frumoasă deasupra sînilor
decît o narcisă într-o glastră de argint
cîntecul de pe buze printre frunze de lemn de trandafir
scoate coarne îngerești și te du să susure apa dulce mult te-aduce
descîntec de inimă rea printre copiii lui Aliodor,
conduri de catifea cu ochi verde pe care nimeni n-o crede
miroase a iubire amăruie printre perdelele brodate cu maci grei
mie îmi ninge de două-trei ori la anul și la mulți ani
(8.08.18, jocuri neserioase de cuvinte)
Vin sărbătorile și pentru mine. Deja a trecut aproape a 5-a parte din secolul 21.
Și eu:
Va trebui să pun picături de 2 ori pe zi. Dna doctor a spus că cataracta nu e o boală - probabil este ca o rană sau ca o cangrenă, nu e boală. De fapt eu nu pot ghici ce a vrut să spună. A spus că nu sunt probleme ale vascularizației. Am făcut mai multe investigații. Luna care vine îmi fac iar ochelari, fiindcă cei de anul trecut sunt rupți de mult timp și lipiți cu bandă adezivă. Și nici nu prea erau buni.
A spus că ochiul drept e mai afectat ca stângul. Tocmai ieri am dat din nou peste pseudonimul poetului Negru Opac.
Mai demult am cules 97 de poezii ale mele într-o culegere pdf, nu mai ştiu dacă v-am dat linkul, dar era oricum clar pe blogul meu de poezii Muzele albe, blog intitulat așa din cauză că mama locuise o vreme la mătușa ei preoteasa pe Muzelor, și eu am scos la lumină doar ce era alb și bun și pufos din toată povestea vieții mele - adică devenirea mea intelectuală, sufletească și spirituală.
Link pentru poeziile mele
Însă cititorii blogului meu au apreciat mai mult tâmpenii de genul ”Sorcova și morcova”, adică versurile următoare, o excepție fără rost printre cele scrise de mine:
vară vară primăvară, floricele pe cîmpii,
fir de trifoi boieresc după ureche, fluturi albi și mari ca zmeii,
file de povești și ceai cu roua zînelor,
ascunde-te după genele mele și ți-oi da trei bătăi de lacrimă
decupaj, traforaj, rumeguș de lemnușe albe
toamna este ca un tablou cubist și ploile aduc pădurea
lîngă casă, umbrela cu ciucuri stă ruptă, te privesc
ca pe-o amintire și nu mă îndur să te plouă
ești mai frumoasă deasupra sînilor
decît o narcisă într-o glastră de argint
cîntecul de pe buze printre frunze de lemn de trandafir
scoate coarne îngerești și te du să susure apa dulce mult te-aduce
descîntec de inimă rea printre copiii lui Aliodor,
conduri de catifea cu ochi verde pe care nimeni n-o crede
miroase a iubire amăruie printre perdelele brodate cu maci grei
mie îmi ninge de două-trei ori la anul și la mulți ani
(8.08.18, jocuri neserioase de cuvinte)
Vin sărbătorile și pentru mine. Deja a trecut aproape a 5-a parte din secolul 21.
Și eu:
luni, 9 decembrie 2019
9 decembrie 2019
telefonez de trei ore pentru a obține o programare la CT abdomen și pelvis prin CASMB - fie nu au ”fonduri”, fie m-au pus pe lista de așteptare, dar nu e cert, fie nu răspund la telefon, fie m-au programat în aprilie sau luna mai, deci la 4-5 luni de la trimitere, care este din 4 decembrie 2019
Am nimerit la un moment dat și telefonul fostei mele colege de bancă, care nici ea nu răspunde
mai am de încercat în alte locuri, dar acum sunt obosită, voi telefona mâine, oricum programul de azi nu cred că va mai dura mult
poate voi reuși, azi am telefonat în aproximativ 15 locuri, le-am notat
e destul de neplăcut, tranzitul meu intestinal e foarte dificil de mai mult timp - folosesc la două zile laxative și supozitoare, dar și așa e greu, am flatulență, scaun segmentat, adesea bile fecale dure și scaun mixt și desigur flatulență, crampe, colici, dureri și în abdomenul superior
Îmi cer iertare că mă plâng, nu e vina mea, nu am greșit nimic și consider că și oamenii săraci trebuie să aibă o șansă
oare biletele de trimitere prin CASMB înseamnă că de fapt pacientul e respins pentru analize sau investigații? Între timp medicul mi-a dat niște medicamente ca adjuvant sau paliativ, dar sunt foarte scumpe și nu se compensează, era mai bine să am un diagnostic
Ei spun că este mereu aceeași poveste, cu o fată bună și săracă, total nevinovată, omorâtă de cele rele și bogate, la fel ca în cărți și povești și că la fel se întâmplă și cu mine. Că pur și simplu sunt singură și nu are cui să îi fie milă de mine sau să îi pese. Că această poveste e reală, pur și simplu se întâmplă fiindcă există astfel de lucruri, dar proștii care au auzit ceva despre ce am scris eu din viața mea pur și simplu nu pot crede adevărul și își imaginează că povestea mea a fost aranjată de alții - adică de nebuni politici sau alții, dar nu e așa.
Am spus că voi termina povestirea în mod organizat și orodonat, dar nu am reușit să continui din diverse motive, voi continua azi și zilele ce vin.
Ideea e că numai cei bogați primesc asistență medicală, pe spinarea celor săraci, care sunt respinși toți și ”lăsați să moară”.
Dar, chiar și așa, oamenii inteligenți au mai multe șanse să reușească ceva, să dovedească ce pot face, fiindcă ei se vindecă singuri mai ușor sau nu se îmbolnăvesc. Fiind un om inteligent, eu tot aș fi avut rost bun de a reuși ceva util sau frumos sau bun pentru ceilalți, fiindcă vă dați seama că niciodată nu am dorit ceva pentru mine.
Chiar și în singurătate aș fi reușit să muncesc sau să studiez sau să creez ceva bun, chiar femeie fiind. Măcar vreo câțiva ani din viață. Și aș fi murit fericită că am trăit. Dar ei m-au otrăvit ca niște porci, cum am povestit, și au refuzat mereu ajutorul medical, cum am mai explicat și voi mai scrie și m-au izolat mulți ani aproape complet. Sigur că aș fi reușit altfel ceva, de exemplu să scriu ceva bun și inteligent sau frumos, poate chiar poezii mai bune, fiindcă scrisul e cea mai ieftină și ușoară muncă sau creație intelectuală. Și era evident că nu aveam delir și eram un om de valoare care voia să trăiască și era evident că nu trebuiau să mă omoare și că nu avusesem nicio șansă și nicio greșeală.
Ei spun că există un singur om care a înțeles adevărul despre mine și că restul m-au judecat greșit, deși nimeni nu m-a întrebat nimic și nimeni nu a fost cu mine niciodată. Poate e tot o minciună, nu vor să spună cine e acel om și poate el nu există.
Continuu imediat.
Am nimerit la un moment dat și telefonul fostei mele colege de bancă, care nici ea nu răspunde
mai am de încercat în alte locuri, dar acum sunt obosită, voi telefona mâine, oricum programul de azi nu cred că va mai dura mult
poate voi reuși, azi am telefonat în aproximativ 15 locuri, le-am notat
e destul de neplăcut, tranzitul meu intestinal e foarte dificil de mai mult timp - folosesc la două zile laxative și supozitoare, dar și așa e greu, am flatulență, scaun segmentat, adesea bile fecale dure și scaun mixt și desigur flatulență, crampe, colici, dureri și în abdomenul superior
Îmi cer iertare că mă plâng, nu e vina mea, nu am greșit nimic și consider că și oamenii săraci trebuie să aibă o șansă
oare biletele de trimitere prin CASMB înseamnă că de fapt pacientul e respins pentru analize sau investigații? Între timp medicul mi-a dat niște medicamente ca adjuvant sau paliativ, dar sunt foarte scumpe și nu se compensează, era mai bine să am un diagnostic
Ei spun că este mereu aceeași poveste, cu o fată bună și săracă, total nevinovată, omorâtă de cele rele și bogate, la fel ca în cărți și povești și că la fel se întâmplă și cu mine. Că pur și simplu sunt singură și nu are cui să îi fie milă de mine sau să îi pese. Că această poveste e reală, pur și simplu se întâmplă fiindcă există astfel de lucruri, dar proștii care au auzit ceva despre ce am scris eu din viața mea pur și simplu nu pot crede adevărul și își imaginează că povestea mea a fost aranjată de alții - adică de nebuni politici sau alții, dar nu e așa.
Am spus că voi termina povestirea în mod organizat și orodonat, dar nu am reușit să continui din diverse motive, voi continua azi și zilele ce vin.
Ideea e că numai cei bogați primesc asistență medicală, pe spinarea celor săraci, care sunt respinși toți și ”lăsați să moară”.
Dar, chiar și așa, oamenii inteligenți au mai multe șanse să reușească ceva, să dovedească ce pot face, fiindcă ei se vindecă singuri mai ușor sau nu se îmbolnăvesc. Fiind un om inteligent, eu tot aș fi avut rost bun de a reuși ceva util sau frumos sau bun pentru ceilalți, fiindcă vă dați seama că niciodată nu am dorit ceva pentru mine.
Chiar și în singurătate aș fi reușit să muncesc sau să studiez sau să creez ceva bun, chiar femeie fiind. Măcar vreo câțiva ani din viață. Și aș fi murit fericită că am trăit. Dar ei m-au otrăvit ca niște porci, cum am povestit, și au refuzat mereu ajutorul medical, cum am mai explicat și voi mai scrie și m-au izolat mulți ani aproape complet. Sigur că aș fi reușit altfel ceva, de exemplu să scriu ceva bun și inteligent sau frumos, poate chiar poezii mai bune, fiindcă scrisul e cea mai ieftină și ușoară muncă sau creație intelectuală. Și era evident că nu aveam delir și eram un om de valoare care voia să trăiască și era evident că nu trebuiau să mă omoare și că nu avusesem nicio șansă și nicio greșeală.
Ei spun că există un singur om care a înțeles adevărul despre mine și că restul m-au judecat greșit, deși nimeni nu m-a întrebat nimic și nimeni nu a fost cu mine niciodată. Poate e tot o minciună, nu vor să spună cine e acel om și poate el nu există.
Continuu imediat.
vineri, 6 decembrie 2019
6 decembrie 2019
Bună seara. Azi, ora 8, 45, vineri, 6 decembrie 2019
Sunt obligată să termin amărâta aceea de povestire tristă - ultimul rezumat al vieții mele, mai mult din ultimii 14 ani. Am speranțe să o termin înainte de Crăciun, trebuie. Deși e mult sub nivelul meu intelectual, care nu s-a redus niciodată până acum la posibilitatea narării unei vieți, fie ea și personală. Asta e - when life gives you lemons...
Mai întâi, voi termina anosta poveste a divagațiilor, și asta pentru totdeauna și apoi voi trece precis la restul lucrurilor importante din restul subcapitolelor. Acum iar au intrat cei care spun că ”teoria celor răi este că tu (eu) ai avut coșmaruri și nu ai descris realitatea”, deși oricine poate vedea că era doar realitatea și chiar dovedibilă și chiar întreagă.
Încă o dată despre boala mea psihică. Repet, inițial a fost doar o tulburare sexuală în mod clar, nu schizofrenie defel. Evident niciodată nu am avut delir și nici o altă tulburare psihică. Nu am avut nici halucinații - fiindcă ele erau definite clar ca percepții fără obiect - adică să vezi sau să auzi ceva ce nu este în limita simțurilor tale. Dar dacă așa ar fi, de unde știm noi până unde ajung simțurile omului - și de ce am considera nebun un om care vede precum razele X de exemplu? Poate că nu ar fi o tulburare, ci un har. Eu oricum nu am avut halucinații și nici vreun simț aparte, supraomenesc sau animalic sau robotic.
Dar nu am avut nici tulburări ale celorlalte simțuri, în afară de auz și văz.
Se poate spune că am avut tulburare a gândirii deoarece au intrat peste mintea mea vorbele rele și agresive ale unor oameni necunoscuți mie, nu știu cine erau ei. Dar ei nu au vorbit cu mine în gând aproape nimic, doar îmi aruncau vorbe rele sau absurde, sau ură sau amenințări de moarte. Niciunul nu m-a întrebat nimic aproape.
Aceste vorbe au pătruns abia din 2005, după 13 ani de la diagnosticul meu psihiatric în 1992.
Dar, dacă gândim mai logic, eu nu îi provocam, eu nu gândeam nimic, doar ei mă atacau mereu, uneori cu 6-7 idei deodată. Deci nu era tulbure gândirea MEA. Da, deodată, deși nu credeți, la fel cum poate nu credeți că mi-am văzut în câteva clipe toată viața, de două ori, deși astfel de experiențe limită sunt înregistrate în parapsihologie și alte lucrări. În general se considera că astfel de experiențe sunt fie la limita dintre viață și moarte, fie proprietate a minților strălucite (?). Mie mi s-a mai întâmplat să am experiențe de sinteză și înțelegere a unor teorii sau sisteme de gândire dintr-odată, adică în câteva clipe, după ce am acumulat destule noțiuni și teorii fragmentare.
Și aceste vorbe care veneau în gândul meu poate erau tulburarea gîndirii altora - așa se pare - fiindcă gândirea mea nu lucra în acele momente, eu nu anticipam ce urmau să spună ei și am fost mereu șocată de ideea lor de ură și de convingerea lor că trebuie să mor pentru ei. Eu mereu am gîndit normal și logic ca și acum și am fost și capabilă de studii superioare sau postuniversitare, dar oamenii au spus că nu am aceste drepturi și nu m-au acceptat, deși puteam scrie și gîndi sau vorbi fluent, concentrat, organizat, corect, expresiv etc. Chiar dacă ei intrau peste mintea mea, gândirea mea tot nu era greșită sau tulburată, a lor însă era și agresivă și patologică. Nu aveau decât să mă testeze sau să vorbească orice cu mine sau să mă întrebe orice sau să îmi ceară vreun eseu despre Kant sau despre scrierile lui Ion Slavici etc. Sau sinteze. Dar nu m-au acceptat deloc și stăteam relativ bine și cu atenția, deși medicul care mi-a dat pensia mă vrea dispărută, fiindcă a scris că eu am capacitatea de muncă redusă la zero, nici măcar la un sfert, să îmi mai lase o șansă! Habar nu are de mine, nu mă cunoaște, nu știe nimic, nu m-a întrebat aproape nimic, doar eu i-am spus că încă sper să mi se dea dreptul la muncă, cum am sperat toată viața.
Deci tulburarea gândirii nu era a mea.
Ei spun că toți oamenii sunt așa și oricum așa vor fi și în viitor, nu le folosește să mă omoare.
Voi continua imediat.
Există ideea simplă, scrisă deja, că unii au mistificat viața mea, adică au făcut din alb negru în felul următor - părinții erau monstruoși și ei au mințit că eu eram nebuna și după ce m-au închis au mințit că părinții mei erau așa - deși de atunci s-au liniștit aproape complet și definitiv ca furie dementă, dar au continuat ura altfel - fiindcă chipurile erau nebuni din cauza bolii mele psihice. Etc. Alții spun că astea sunt copilării fiind vorba de rejecție clară și totală dinainte de 84, deci părinții erau doar instrumentele sistemului social. Alții că mama i-a păcălit pe toți etc. Alții că toți s-au păcălit între ei etc.
Mîine - poimâine restul divagațiilor și voi încerca un program riguros de exerciții fizice și intelectuale și post cu trei ore de scris dimineața și două seara, ca să am șanse să termin curat totul.
Balada popii din Rudeni. Tare frig azi! Am fost afară. Moș Nicolae.
Gheață prin iarbă, la 7 grade declarate peste 0 grade, oameni care respirau aburit - adică eu. Și totuși ceva nu era bine - mulți, și chiar copii, nu aveau haine groase - mai bătea și vânt rece. Rudeni e tot în județul Ilfov.
Sunt obligată să termin amărâta aceea de povestire tristă - ultimul rezumat al vieții mele, mai mult din ultimii 14 ani. Am speranțe să o termin înainte de Crăciun, trebuie. Deși e mult sub nivelul meu intelectual, care nu s-a redus niciodată până acum la posibilitatea narării unei vieți, fie ea și personală. Asta e - when life gives you lemons...
Mai întâi, voi termina anosta poveste a divagațiilor, și asta pentru totdeauna și apoi voi trece precis la restul lucrurilor importante din restul subcapitolelor. Acum iar au intrat cei care spun că ”teoria celor răi este că tu (eu) ai avut coșmaruri și nu ai descris realitatea”, deși oricine poate vedea că era doar realitatea și chiar dovedibilă și chiar întreagă.
Încă o dată despre boala mea psihică. Repet, inițial a fost doar o tulburare sexuală în mod clar, nu schizofrenie defel. Evident niciodată nu am avut delir și nici o altă tulburare psihică. Nu am avut nici halucinații - fiindcă ele erau definite clar ca percepții fără obiect - adică să vezi sau să auzi ceva ce nu este în limita simțurilor tale. Dar dacă așa ar fi, de unde știm noi până unde ajung simțurile omului - și de ce am considera nebun un om care vede precum razele X de exemplu? Poate că nu ar fi o tulburare, ci un har. Eu oricum nu am avut halucinații și nici vreun simț aparte, supraomenesc sau animalic sau robotic.
Dar nu am avut nici tulburări ale celorlalte simțuri, în afară de auz și văz.
Se poate spune că am avut tulburare a gândirii deoarece au intrat peste mintea mea vorbele rele și agresive ale unor oameni necunoscuți mie, nu știu cine erau ei. Dar ei nu au vorbit cu mine în gând aproape nimic, doar îmi aruncau vorbe rele sau absurde, sau ură sau amenințări de moarte. Niciunul nu m-a întrebat nimic aproape.
Aceste vorbe au pătruns abia din 2005, după 13 ani de la diagnosticul meu psihiatric în 1992.
Dar, dacă gândim mai logic, eu nu îi provocam, eu nu gândeam nimic, doar ei mă atacau mereu, uneori cu 6-7 idei deodată. Deci nu era tulbure gândirea MEA. Da, deodată, deși nu credeți, la fel cum poate nu credeți că mi-am văzut în câteva clipe toată viața, de două ori, deși astfel de experiențe limită sunt înregistrate în parapsihologie și alte lucrări. În general se considera că astfel de experiențe sunt fie la limita dintre viață și moarte, fie proprietate a minților strălucite (?). Mie mi s-a mai întâmplat să am experiențe de sinteză și înțelegere a unor teorii sau sisteme de gândire dintr-odată, adică în câteva clipe, după ce am acumulat destule noțiuni și teorii fragmentare.
Și aceste vorbe care veneau în gândul meu poate erau tulburarea gîndirii altora - așa se pare - fiindcă gândirea mea nu lucra în acele momente, eu nu anticipam ce urmau să spună ei și am fost mereu șocată de ideea lor de ură și de convingerea lor că trebuie să mor pentru ei. Eu mereu am gîndit normal și logic ca și acum și am fost și capabilă de studii superioare sau postuniversitare, dar oamenii au spus că nu am aceste drepturi și nu m-au acceptat, deși puteam scrie și gîndi sau vorbi fluent, concentrat, organizat, corect, expresiv etc. Chiar dacă ei intrau peste mintea mea, gândirea mea tot nu era greșită sau tulburată, a lor însă era și agresivă și patologică. Nu aveau decât să mă testeze sau să vorbească orice cu mine sau să mă întrebe orice sau să îmi ceară vreun eseu despre Kant sau despre scrierile lui Ion Slavici etc. Sau sinteze. Dar nu m-au acceptat deloc și stăteam relativ bine și cu atenția, deși medicul care mi-a dat pensia mă vrea dispărută, fiindcă a scris că eu am capacitatea de muncă redusă la zero, nici măcar la un sfert, să îmi mai lase o șansă! Habar nu are de mine, nu mă cunoaște, nu știe nimic, nu m-a întrebat aproape nimic, doar eu i-am spus că încă sper să mi se dea dreptul la muncă, cum am sperat toată viața.
Deci tulburarea gândirii nu era a mea.
Ei spun că toți oamenii sunt așa și oricum așa vor fi și în viitor, nu le folosește să mă omoare.
Voi continua imediat.
Există ideea simplă, scrisă deja, că unii au mistificat viața mea, adică au făcut din alb negru în felul următor - părinții erau monstruoși și ei au mințit că eu eram nebuna și după ce m-au închis au mințit că părinții mei erau așa - deși de atunci s-au liniștit aproape complet și definitiv ca furie dementă, dar au continuat ura altfel - fiindcă chipurile erau nebuni din cauza bolii mele psihice. Etc. Alții spun că astea sunt copilării fiind vorba de rejecție clară și totală dinainte de 84, deci părinții erau doar instrumentele sistemului social. Alții că mama i-a păcălit pe toți etc. Alții că toți s-au păcălit între ei etc.
Mîine - poimâine restul divagațiilor și voi încerca un program riguros de exerciții fizice și intelectuale și post cu trei ore de scris dimineața și două seara, ca să am șanse să termin curat totul.
Balada popii din Rudeni. Tare frig azi! Am fost afară. Moș Nicolae.
Gheață prin iarbă, la 7 grade declarate peste 0 grade, oameni care respirau aburit - adică eu. Și totuși ceva nu era bine - mulți, și chiar copii, nu aveau haine groase - mai bătea și vânt rece. Rudeni e tot în județul Ilfov.
miercuri, 4 decembrie 2019
4 decembrie 2019
Mi-am luat ghete de iarnă - aveam de acum un an dar erau foarte urât zgâriate de Cloe, pisica mea, am stat în cumpănă, le-am și purtat așa cum erau, dar în final am cedat și mi-am luat noi, fiindcă am găsit cu 205 lei. :) Marelbo. Tot de la ei mi-am luat și curea de 3 cm, tot de bărbat, dar e bună și a costat și ea 55 lei - acum pot slăbi și purta blugi sau pantaloni mai vechi. Anul acesta, în primăvară, m-am dotat cu o pereche de pantofi negri cu șiret, măsura 41, deci tot de la bărbați (ghetele 42 să intre șosete) tare buni, că nici pantofi nu aveam. Tot Marelbo. Sunt niște produse fantastice și în sfârșit am avut bani să mă încalț. Țin cu grijă pantofii și ghetele să nu le înhațe pisica.
E adevărat că, vreme de 10 ani, nu am avut nici haine, nici pantofi, aproape deloc. Acum port niște blugi de 15 lei de la second hand - alții nu am, dar sunt destul de buni - și mama mă tot tachinează că îi plac, mereu și mereu. Poate fiindcă ea nu vrea să mai pierd kilograme, dar eu nu pot altfel din 5 motive - inima, plămânii, obezitatea, lipsa unui picior și probleme la articulații, mai ales genunchiul piciorului întreg. Azi am fost în oraș să iau pensia mea care este de 705 lei și mâine va lua mama banii comuni din chirie și pensia ei. Mama e nemulțumită - dar nu are dreptate, fiindcă eu am dreptate să vindem apartamentul mic, al meu, și nu acela închiriat, de patru camere, proprietate comună a noastră. Oricum eu i-aș da banii de care zice că are nevoie din banii de pe apartamentul meu. Care de fapt provin din banii tatei de la bunica. Mama are pensie 1789 lei, anul Revoluției franceze. Pare o pensie mare, dar gazul și lumina aici la casă de 2 camere (ea zice că stăm înghesuite și că vrea în oraș, dar de fapt e mai mult spațiu aici - și hol normal la intrare și hol mare la mijloc și baie și bucătărie mare, dar spațiul la casă pare mai mare psihologic datorită curții, te simți mai liber) și internetul fix și gunoiul fac foarte mulți bani. Apartamentul meu de două camere ea vrea să îl închiriez, fiind proprietatea mea, dar e mizerabil rău și otrăvit, eu nu aș face așa ceva și nu are nici îmbunătățiri normale și nici mobilă - e logic că trebuie vândut și curățat. Dar nu depinde de mine. Păstrez speranța ca măcar să nu înceapă să facă scandal din nou să îl vindem pe cel mare. Voi refuza. De peste un an plătesc întreținere la bloc și gunoi și televiziune și internet fix degeaba - acum sper că mă vor lăsa să schimb contractul la Orange în ceva util. Ei în general refuză ceva mai ieftin ca nou contract, dar există oferte bune exact cum am eu nevoie, puțin mai ieftine sau cam la fel.
Mama e foarte supărată de cheltuielile mele, deși i-am luat mănuși groase, șosete groase și mici atenții, fiindcă zice că eu am prea multe și ea prea puține. Mai spune că anul acesta iar nu vom avea Crăciun cu bani, adică sărbătoare. Mai mulți ani eu am stat în oraș și nu am avut nici ce mânca de Crăciun, de mai multe ori, și o vînzătoare mi-a dat odată de pomană câțiva cartofi și i-am fiert. E adevărat că nici mama nu are și nu avea. Ea și acum poartă mereu plovărele ei din tinerețe, din anii 70, când unul, când altul, cum am făcut și eu, neavând altele. (Unii au intrat peste mine cu ideea că ei nu suportă sau nu le plac oamenii săraci. Alții zic că mama consideră că banii tatei nu mi se cuvin, fiindcă tata nu era tatăl meu adevărat, ci ei se cuvin. Eu consider că nu e așa și pot argumenta că legea e corectă chiar dacă tatăl nu e biologic, el m-a recunoscut ca copil al lui și m-a lăsat să cresc la mama lui.)
Mama are și rată 150 lei la laptop și stă să vizioneze seriale gratuite pe internet ore în șir, fiindcă e și ea amărâtă, chiar dacă nu e complet singură, ca mine. Nu are altă plăcere, zice ea. Eu ascult muzică clasică și îmi pare rău că iar nu pot să îmi cumpăr concertul pentru vioară al lui Ceaikovski. Asta, e, poate în februarie. Am destule CDuri, dar le-am luat la întâmplare când erau mai ieftine, înainte să știu ce îmi place sau mă poate ajuta.
(Unii zic că mama nu e de vină și că porcii ăia din oraș care m-au otrăvit nu vor să mă lase să vând apartamentul, sau cei care m-au condamnat nedrept la moarte, deși nu am greșit nimic. Alții zic că și ea. În dulap miroase așa goraznic că mi-a venit să vomit acolo. Menajera vecinilor iar a iești în calea mea rândul trecut când am fost în oraș, ca să se uite urât de tot și să fugă ca să nu o salut, că ea așa făcea mereu înainte. Unii zic că i s-au spus minciuni, alții că și ea m-a otrăvit la ghenă sau lift, sau chiar în casă, că ei intrau sigur, unii. )
Mă bucur mult și pentru micuțul meu calendar de birou 2020 cu 2 lei 50.
E adevărat că, vreme de 10 ani, nu am avut nici haine, nici pantofi, aproape deloc. Acum port niște blugi de 15 lei de la second hand - alții nu am, dar sunt destul de buni - și mama mă tot tachinează că îi plac, mereu și mereu. Poate fiindcă ea nu vrea să mai pierd kilograme, dar eu nu pot altfel din 5 motive - inima, plămânii, obezitatea, lipsa unui picior și probleme la articulații, mai ales genunchiul piciorului întreg. Azi am fost în oraș să iau pensia mea care este de 705 lei și mâine va lua mama banii comuni din chirie și pensia ei. Mama e nemulțumită - dar nu are dreptate, fiindcă eu am dreptate să vindem apartamentul mic, al meu, și nu acela închiriat, de patru camere, proprietate comună a noastră. Oricum eu i-aș da banii de care zice că are nevoie din banii de pe apartamentul meu. Care de fapt provin din banii tatei de la bunica. Mama are pensie 1789 lei, anul Revoluției franceze. Pare o pensie mare, dar gazul și lumina aici la casă de 2 camere (ea zice că stăm înghesuite și că vrea în oraș, dar de fapt e mai mult spațiu aici - și hol normal la intrare și hol mare la mijloc și baie și bucătărie mare, dar spațiul la casă pare mai mare psihologic datorită curții, te simți mai liber) și internetul fix și gunoiul fac foarte mulți bani. Apartamentul meu de două camere ea vrea să îl închiriez, fiind proprietatea mea, dar e mizerabil rău și otrăvit, eu nu aș face așa ceva și nu are nici îmbunătățiri normale și nici mobilă - e logic că trebuie vândut și curățat. Dar nu depinde de mine. Păstrez speranța ca măcar să nu înceapă să facă scandal din nou să îl vindem pe cel mare. Voi refuza. De peste un an plătesc întreținere la bloc și gunoi și televiziune și internet fix degeaba - acum sper că mă vor lăsa să schimb contractul la Orange în ceva util. Ei în general refuză ceva mai ieftin ca nou contract, dar există oferte bune exact cum am eu nevoie, puțin mai ieftine sau cam la fel.
Mama e foarte supărată de cheltuielile mele, deși i-am luat mănuși groase, șosete groase și mici atenții, fiindcă zice că eu am prea multe și ea prea puține. Mai spune că anul acesta iar nu vom avea Crăciun cu bani, adică sărbătoare. Mai mulți ani eu am stat în oraș și nu am avut nici ce mânca de Crăciun, de mai multe ori, și o vînzătoare mi-a dat odată de pomană câțiva cartofi și i-am fiert. E adevărat că nici mama nu are și nu avea. Ea și acum poartă mereu plovărele ei din tinerețe, din anii 70, când unul, când altul, cum am făcut și eu, neavând altele. (Unii au intrat peste mine cu ideea că ei nu suportă sau nu le plac oamenii săraci. Alții zic că mama consideră că banii tatei nu mi se cuvin, fiindcă tata nu era tatăl meu adevărat, ci ei se cuvin. Eu consider că nu e așa și pot argumenta că legea e corectă chiar dacă tatăl nu e biologic, el m-a recunoscut ca copil al lui și m-a lăsat să cresc la mama lui.)
Mama are și rată 150 lei la laptop și stă să vizioneze seriale gratuite pe internet ore în șir, fiindcă e și ea amărâtă, chiar dacă nu e complet singură, ca mine. Nu are altă plăcere, zice ea. Eu ascult muzică clasică și îmi pare rău că iar nu pot să îmi cumpăr concertul pentru vioară al lui Ceaikovski. Asta, e, poate în februarie. Am destule CDuri, dar le-am luat la întâmplare când erau mai ieftine, înainte să știu ce îmi place sau mă poate ajuta.
(Unii zic că mama nu e de vină și că porcii ăia din oraș care m-au otrăvit nu vor să mă lase să vând apartamentul, sau cei care m-au condamnat nedrept la moarte, deși nu am greșit nimic. Alții zic că și ea. În dulap miroase așa goraznic că mi-a venit să vomit acolo. Menajera vecinilor iar a iești în calea mea rândul trecut când am fost în oraș, ca să se uite urât de tot și să fugă ca să nu o salut, că ea așa făcea mereu înainte. Unii zic că i s-au spus minciuni, alții că și ea m-a otrăvit la ghenă sau lift, sau chiar în casă, că ei intrau sigur, unii. )
Mă bucur mult și pentru micuțul meu calendar de birou 2020 cu 2 lei 50.
duminică, 1 decembrie 2019
1 dec 2019 jurnal
1 dec. 2019
zi de sărbătoare, ora 6 30 seara
dar de mâine trebuie să continui să scriu restul povestirii și să o și termin. Mai scriu și câteva lucruri mai triste și azi.
Au început din nou să îmi arunce vorbe rele, ca în fiecare zi.
Din nou despre povestea aceea cu sexul oral, ceva extrem de dezgustător, una din cele trei aparente greșeli ale mele, dar de fapt nici aceea greșeală, așa cum am povestit, fiind un lucru care nu dovedește nimic rău despre mine sau despre ce simțeam sau gândeam sau ce caracter aveam.
Ei spun mereu că omul acela, Ion Andreescu, zis Toni, a fost plătit ca să îmi facă rău. E adevărat că eu l-am întrebat dacă acceptă să îi fac acel lucru, deși eu nu am absolut nicio senzație sexuală și nicio experiență sexuală. I-am explicat că vreau să înțeleg, fiindcă m-au închis la psihiatrie fără vină și că speram libertatea și dreptul la muncă și de a nu mai fi închisă acolo. El a acceptat și mi-a arătat și citația lui de divorț, fiindcă eu nu aș fi acceptat să am vreo relație cu un bărbat căsătorit.
Lucrul acelea s-a întâmplat exact din cele 10-15 motive expuse de mine pe blogul despre viața mea. În realitate, eu nu am avut nicio relație cu Toni, care chiar inventase că mă va lua de nevastă, ceea ce bineînțeles că nu aș fi acceptat. Singurul bărbat din viața mea a fost acel meditator, Leon Zăgrean, fiind el atât singurul care a vorbit cu mine, cât și singurul care mi-a dat senzație sexuală întreaga viață (la atingerea cu piciorul, fără voia mea și fără să pot evita sau anticipa acel lucru). Dragostea mea tinerească față de LZ a fost fără pată sau greșeală și oricum eram genul de femeie care s-ar fi luptat împotriva unei lumi întregi ca să rămână fidelă unui singur bărbat, chiar dacă aș fi fost obligată să divorțez sau să rămân văduvă. Nu am fost obsedată de Leon Zăgrean și nu m-am gândit mult la el în afară de anul de meditații și niciodată când am fost studentă la medicină și nu am avut niciodată vreo tulburare psihică din cauza lui.
Ulterior, acel bărbat Toni s-a reîntors în București, loc de unde eu am ieșit foarte rar întreaga viață și numai de câteva ori în altă parte decât în satul bunicilor. El nu m-a căutat în București decât de vreo 4-5 ori, deci 1-3 ori pe an și de fiecare dată își bătea joc de mine, așa cum am povestit. Ei spun că era porc și că primea bani să mă lovească. De pildă mi-a cerut să merg la un loc numit Bingo singură și să îl aștept acolo mult timp etc., m-a dus la un bătrân libidinos care m-a sărutat cu forța,mi-a cerut altădată să merg noaptea la ”Casa Poporului” etc.
Inițial eu nu am reușit să îi spun adio din cauza tratamentului psihiatric care îmi transforma voința într-o cârpă moale, fără să îmi lovească logica gândirii. Ei spun că toată lumea știe că inițial exact acesta e efectul tratamentului psihiatric. Medicul a avut dreptate să îmi scoată după doi-trei ani tratamentul.
Deci am avut tăria să îi spun NU când m-a căutat ultima oară. Atunci el a făcut foarte urât la telefon. După aceea nu m-am mai gândit deloc la el, niciodată, la fel cum nu mă gândeam nici înainte deloc. În final, acum un an a ieșit și el se pare pe stradă în calea mea la mega image.
În afară de momentul acelea din nordul țării, în care e inclus și un țigan la un moment dat, și un bărbat care m-a sărutat cu forța pe stradă și și-a băgat limba în gura mea etc. lucruri care nu produc nici cea mai mică senzație sexuală, a mai fost un bărbat Răducanu, instructor auto din Voluntari, la care m-a trimis nașul meu. Fiicele lui, Anca și Simona, sunt și acum în pozele cu mine de la grădiniță și erau fetele pe care le cunoșteam atunci. De un an de când stau în Voluntari, unii au trecut mereu cu mașina de școală auto pe străduța mea de aici. Unii au scornit ideea că acel instructor care și-a bătut joc de mine de fapt, este considerat de cei de aici un fel de erou fiindcă mi-a făcut mie rău, deși eram om nevinovat și fără apărare. Poate că nu e adevărat și poate că oamenii nu cred că el era erou fiindcă greșea, căci el greșea, nu eu, cum am povestit. Desigur, nici cea mai mică senzație sexuală și la fel a fost când am fost violată anal lângă Poliția capitalei, dar unii spun că dacă o femeie e violată, atunci oamenii proști dau mereu vina pe ea și o alungă din lume, adică o f-t sau o bagă la balamuc.
Ei au spus că sunt de acord cu mine că toți oamenii inteligenți sunt inevitabil legați indirect de toate subsistemele societății, inclusiv de politică, chiar dacă sunt ei artiști sau poeți sau orice meserie ar avea, chiar dacă nu urmăresc știrile, dar proștii (unii) își imaginează, cu cât e omul mai inteligent, că el ar avea legătură directă cu politica sau că ar controla ceva în acest sens.
zi de sărbătoare, ora 6 30 seara
dar de mâine trebuie să continui să scriu restul povestirii și să o și termin. Mai scriu și câteva lucruri mai triste și azi.
Au început din nou să îmi arunce vorbe rele, ca în fiecare zi.
Din nou despre povestea aceea cu sexul oral, ceva extrem de dezgustător, una din cele trei aparente greșeli ale mele, dar de fapt nici aceea greșeală, așa cum am povestit, fiind un lucru care nu dovedește nimic rău despre mine sau despre ce simțeam sau gândeam sau ce caracter aveam.
Ei spun mereu că omul acela, Ion Andreescu, zis Toni, a fost plătit ca să îmi facă rău. E adevărat că eu l-am întrebat dacă acceptă să îi fac acel lucru, deși eu nu am absolut nicio senzație sexuală și nicio experiență sexuală. I-am explicat că vreau să înțeleg, fiindcă m-au închis la psihiatrie fără vină și că speram libertatea și dreptul la muncă și de a nu mai fi închisă acolo. El a acceptat și mi-a arătat și citația lui de divorț, fiindcă eu nu aș fi acceptat să am vreo relație cu un bărbat căsătorit.
Lucrul acelea s-a întâmplat exact din cele 10-15 motive expuse de mine pe blogul despre viața mea. În realitate, eu nu am avut nicio relație cu Toni, care chiar inventase că mă va lua de nevastă, ceea ce bineînțeles că nu aș fi acceptat. Singurul bărbat din viața mea a fost acel meditator, Leon Zăgrean, fiind el atât singurul care a vorbit cu mine, cât și singurul care mi-a dat senzație sexuală întreaga viață (la atingerea cu piciorul, fără voia mea și fără să pot evita sau anticipa acel lucru). Dragostea mea tinerească față de LZ a fost fără pată sau greșeală și oricum eram genul de femeie care s-ar fi luptat împotriva unei lumi întregi ca să rămână fidelă unui singur bărbat, chiar dacă aș fi fost obligată să divorțez sau să rămân văduvă. Nu am fost obsedată de Leon Zăgrean și nu m-am gândit mult la el în afară de anul de meditații și niciodată când am fost studentă la medicină și nu am avut niciodată vreo tulburare psihică din cauza lui.
Ulterior, acel bărbat Toni s-a reîntors în București, loc de unde eu am ieșit foarte rar întreaga viață și numai de câteva ori în altă parte decât în satul bunicilor. El nu m-a căutat în București decât de vreo 4-5 ori, deci 1-3 ori pe an și de fiecare dată își bătea joc de mine, așa cum am povestit. Ei spun că era porc și că primea bani să mă lovească. De pildă mi-a cerut să merg la un loc numit Bingo singură și să îl aștept acolo mult timp etc., m-a dus la un bătrân libidinos care m-a sărutat cu forța,mi-a cerut altădată să merg noaptea la ”Casa Poporului” etc.
Inițial eu nu am reușit să îi spun adio din cauza tratamentului psihiatric care îmi transforma voința într-o cârpă moale, fără să îmi lovească logica gândirii. Ei spun că toată lumea știe că inițial exact acesta e efectul tratamentului psihiatric. Medicul a avut dreptate să îmi scoată după doi-trei ani tratamentul.
Deci am avut tăria să îi spun NU când m-a căutat ultima oară. Atunci el a făcut foarte urât la telefon. După aceea nu m-am mai gândit deloc la el, niciodată, la fel cum nu mă gândeam nici înainte deloc. În final, acum un an a ieșit și el se pare pe stradă în calea mea la mega image.
În afară de momentul acelea din nordul țării, în care e inclus și un țigan la un moment dat, și un bărbat care m-a sărutat cu forța pe stradă și și-a băgat limba în gura mea etc. lucruri care nu produc nici cea mai mică senzație sexuală, a mai fost un bărbat Răducanu, instructor auto din Voluntari, la care m-a trimis nașul meu. Fiicele lui, Anca și Simona, sunt și acum în pozele cu mine de la grădiniță și erau fetele pe care le cunoșteam atunci. De un an de când stau în Voluntari, unii au trecut mereu cu mașina de școală auto pe străduța mea de aici. Unii au scornit ideea că acel instructor care și-a bătut joc de mine de fapt, este considerat de cei de aici un fel de erou fiindcă mi-a făcut mie rău, deși eram om nevinovat și fără apărare. Poate că nu e adevărat și poate că oamenii nu cred că el era erou fiindcă greșea, căci el greșea, nu eu, cum am povestit. Desigur, nici cea mai mică senzație sexuală și la fel a fost când am fost violată anal lângă Poliția capitalei, dar unii spun că dacă o femeie e violată, atunci oamenii proști dau mereu vina pe ea și o alungă din lume, adică o f-t sau o bagă la balamuc.
Ei au spus că sunt de acord cu mine că toți oamenii inteligenți sunt inevitabil legați indirect de toate subsistemele societății, inclusiv de politică, chiar dacă sunt ei artiști sau poeți sau orice meserie ar avea, chiar dacă nu urmăresc știrile, dar proștii (unii) își imaginează, cu cât e omul mai inteligent, că el ar avea legătură directă cu politica sau că ar controla ceva în acest sens.
1 Decembrie 2019
România este o țară frumoasă, cu o limbă frumoasă, cu mulți oameni deștepți, iuți și învolburați, sau limpezi ca apele, apele noastre tare bune de băut, cum spuneau țăranii, care, ca în multe alte țări, se numeau țărani. Oamenii noștri sunt și deștepți și treji. Și apele țării îi țin puternici.
Numele țării era România de mai mult timp, avea oameni și tineri și bătrâni, apele săpau defileee să treacă Carpații, munți ca o coloană vertebrală pe hartă, unde se pare că privești un embrion, sau un făt în placenta continentului. Dar eram noi, nimeni nu putea spune că doar avem chip și asemănare cu ceilalți oameni din lume. Cu munții, câmpurile și dealurile, cu toate culorile lucrurilor care cresc din pământ.
Pruncul acesta se va naște mereu prin noi, românii din jurul munților, născuți, crescuți, vorbind în limba noastră și povestind în limba noastră, stând la povești pe prispă și pe țarină, printre păduri și codri, fie iarnă, fie vară. A fi om înseamnă a fi totuna cu pământul tău, cu tot ce e viu și cu toate pietrele și casele și a fi român înseamnă să fii totuna cu limba românească vorbită de oameni și cu pământul tău trăit de veacuri, pe care nu le mai știi măsura.
Numele țării era România de mai mult timp, avea oameni și tineri și bătrâni, apele săpau defileee să treacă Carpații, munți ca o coloană vertebrală pe hartă, unde se pare că privești un embrion, sau un făt în placenta continentului. Dar eram noi, nimeni nu putea spune că doar avem chip și asemănare cu ceilalți oameni din lume. Cu munții, câmpurile și dealurile, cu toate culorile lucrurilor care cresc din pământ.
Pruncul acesta se va naște mereu prin noi, românii din jurul munților, născuți, crescuți, vorbind în limba noastră și povestind în limba noastră, stând la povești pe prispă și pe țarină, printre păduri și codri, fie iarnă, fie vară. A fi om înseamnă a fi totuna cu pământul tău, cu tot ce e viu și cu toate pietrele și casele și a fi român înseamnă să fii totuna cu limba românească vorbită de oameni și cu pământul tău trăit de veacuri, pe care nu le mai știi măsura.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)