din nou mă angajez că voi termina capitolul despre internet în această săptămână și apoi voi scrie ultimul și voi corecta tot blogul repede, dar acum las aici încă un model de scrisoare în limba engleză pe care l-am trimis și îl voi mai trimite, deși ei spun că oamenii au fost toți păcăliți și că eu am fost așa de monstruos chinuită, încât nimeni nu poate crede adevărul și deci oamenii cred că eu aș fi proastă sau aș minți sau că am fost nebună și am inventat tot ce am scris pe blog, sau o parte, când de fapt totul e adevărat și mă puteau accepta și salva.
pentru că alții nu au milă de mine și fiindcă alții nu se interesează să mă ajute, sau chiar îmi fac promisiuni pe care nu le țin, ca și cum aș fi altceva decât sunt, sunt datoare să scriu eu la diverse persoane din țară sau din străinătate. Mesaje în sticle în ocean... Totuși ei zic că e în zadar - de fapt nu se știe - fiindcă toți psihologii și psihiatrii și în general intelectuali din România au mințit despre mine cu scopul de a mă omorî. Păcat, era ceva foarte frumos și bun și eram și inteligentă, dacă ar ști adevărul curat , ar fi imediat adevărul și dreptatea.... fiind ținută singură toată viața de la 13 ani absolut nimeni nu mă știe cum sunt.
Iată din nou un model de scrisoare a mea pentru diverse adrese unde trimit, deși mai am de terminat blogul, dar nu mult și de corectat, totul e corect și adevărat și chiar e esențialul, deși în realitate a fost și mai mult abuz și violență asupra mea, scrisoarea e scrisă mai neglijent, iertați greșelile de gramatică. Eu aș fi făcut acest lucru pentru oricine altcineva aflat în situația mea.
Revered ...X,
I doubt you will be able to read my painful letter, painful from the point of view of one individual – myself – who was continuously imprisoned and tortured since the age of 13 and a half (1984), having a psychiatric history of imprisonment since 1992. Meanwhile, I was able to be a pupil and a student for 23 years with good results and without repeating scholarship years, studying 6 years of psychology and 5 years of medicine, without being able to sustain my master dissertation, because I was rejected by colleagues and told by my teacher that I don’t have the right to study psychology because I was psychiatrically diagnosed with schizophrenia in 1992, when I was in my 2nd year as a student in Bucharest, within the Psychology Faculty at the University. Thus I couldn’t have been endowed with credentials in order to overlook cases of mentally ill patients, because I was enrolled in a master's program for psychotherapy. That was not my goal, I was forced to sustain an entrance exam there, although my interest was high in education or other psychology studies, being by nature fond of theories and less of a practitioner. But, after obtaining my psychology license after 5 years of studies, I could not find a job, seeing that almost all of my colleagues were endowed with different jobs and were able to do something for a living. And in Bucharest, only psychotherapy was available as a master scholarship.
After losing one year of my life like that, I stayed at home with my parents, alone once more. Then I entered medical studies, after 2 failed attempts, the third time, in 1998. I had a suicide attempt at the end of 1998 – my only attempt of that kind – because I was struck with a terrible headache and I believed I would lose my mind and become something evil like the others who followed my steps on the streets telling fantasies and evil things as if they knew me – I truly believed back then that they were totally insane and manipulated by some evil mind, but my headache was horrible and my father refused to take me to the hospital. I lost half of my left leg and luckily enough I was given a prosthetic limb. Then I continued my medical studies, but I was not physically able to go through all of them, and I abandoned my 5th year there.
Luckily enough, after the kind and helpful advice of one of my ex-psychology teachers, I obtained a job as a teacher in one of Bucharest’s high-schools as a psychology and economy teacher – in the social sciences department. But I was rejected and I was pushed outside since I entered there and I was forced to resign in 2006, after 2 years there. Before that, I was a teacher when I was a still a psychology student in the high school where I was once a student and a kind of assistant teacher in a University, but my psychology teacher did not accept me there, simply because I was not good enough in her opinion, and maybe she was right, but she was not right to think that I was mentally ill and prone to be differently treated than other students.
Then, in 2007, when I was 36 I hardly found a job as a librarian at the Academy of Economic Studies in Bucharest, where I was the object of crystal clear abuses and maltreatment and forced to resign at the end of 2007. I took the opportunity to work there because my ex-teachers from the University sent me to a psychiatrist who told me that I am not allowed to do any job, and never a job involving children, because of my psychiatric diagnostic. And she told me to find some job as an isolated person, e.g. librarian or archive worker. Then I could no more find any job, and I tried in vain to be helped by psychology associations or organizations or social integrative resources like the “Motivation” Foundation in Bucharest, where they could not find me a job in more than 2 years.
Anyway, as a whole, it looks like a normal life of an isolated psychiatric patient throughout life stages. You may ask why I am writing to you. Desperate needs of course. I consider my case to be worth the attention of someone good, for a few reasons:
• I was the object of many ethical mistakes by psychologists and psychiatrists. I am counting here a few – one psychologist emitted an official assessment paper about my psyche telling obvious lies and she did not even talk with me, she asked me only one thing – how are my relationship with God and I answered that it is a good one because I see God in natural phenomena in city parks, etc. Nothing else and she invented obvious nonsense about my thinking and talking that would have been impossible without incoherence – and it was obvious that I was never incoherent and vulgar. Every time I was imprisoned in the hospital no one talked with me, no one asked me anything, only one of my psychiatrists treated me as a human being and talked with me, from time to time.
• I was always very poor, ever since I was a child, being almost the poorest in any community of students I was in. Then I suffered from hunger after my father’s death in 2005 and losing my jobs, I had no money for food or clothes for several years and I was forced to beg on the street. I was still able to do some work and I was not old, but I had no social connections at all, apart from my mother. My parents were almost monsters and abused me in adolescence.
• I had no sins or mistakes whatsoever – it is the truth, though it seems improbable.
• I was a very kind person, always enraptured with love for life and human beings, taking delight in nature contemplation, helping others, and reading philosophy or art history.
• The most hideous thing is that I was and am totally alone, and I was alone even when I was enrolled in different stages of my life's education. When I was a child I was not forcibly isolated, being raised by my paternal grandmother, because my family knew that my parents were insane. But what I could not realize then was that my father was not my biological father. There were only a few persons talking with me my whole life and among them only a few evil persons who did me wrong. Now it’s been 36 years of isolation and suffering. I was born in 1971.
• I am very eager to be with others, at least to see or hear others talk, I am usually silent, but I desperately need some kind of relationship, but I was rejected even by psychiatric patients’ support groups and psychologists and psychiatrists lied once more about me. Three years ago, when I was 46 years old, one medical doctor – only one judge – wrote that I lost my capacity of work 100% - and I was forced to accept a small pension, but what he did are an abuse and a lie. My family doctor refused since 2007 – when I was 36 – to give me an official paper that I was able to work or to study anything – because she said that the law is like that because I am a psychiatric patient.
• I was poisoned for years and I had proofs about that, but no one talked with me, no one visited me… I might have been considered insane lately because of that. I know that psychiatric patients are sometimes forced to confess that they are poisoned. My only social relationship is my mother, who was my lifetime prosecutor and executioner.
With the hope and that maybe someone will read carefully my plea, I sign here, sending you the address of my blog where I wrote everything about my life, even the most intimate aspects, where you can find links to other blogs or internet pages of mine, because I was forced to do some poetry writing, without being accepted, but winning by chance a contest in Romania. Any kind of advice or help is very welcomed. Many thanks and all my good wishes,
Cristina-Monica Moldoveanu
https://cristina-moldoveanu.blogspot.com/
https://muzelealbe.wordpress.com/blog/
desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge
joi, 27 august 2020
luni, 24 august 2020
24 august 2020
Azi mi-am amintit de flegma pe care mi-au aruncat-o în cap, în păr, de sus de la
vreo fereastră, în București în 2017 cred. Când am scos-o din păr m-am speriat
crezând că e pânză de păianjen. Azi mi-am cumpărat ruj, eu nu am folosit decât
puțin și rar toată viața.
iar au început cu aceeași idee - că francezii, de data asta, comit o crimă extrem de monstruoasă - eu repet, nu am nici cea mai mică legătură cu francezii și nu știu la ce francezi se referă ei
ei mai spuneau zilele trecute din nou că oamenii proști, dacă li se spune că un om e nebun, ei iau drept bună acea idee, mai ales dacă li se spune de către un medic sau psiholog
ei spun din nou ceva ce nu înțeleg - ”trebuie să îți bagi mâna foarte adânc în buzunar, fiindcă ea e total nevinovată ”
ei spun din nou că lumea crede că eu aș fi rea și proastă și eu sunt cel mai bun om și foarte inteligentă. De unde până unde să creadă lumea așa ceva? Cine? Evident am fost singură toată viața și nimeni nu a vorbit cu mine în afară de câteva persoane întreaga viață
despre psihologi - ideea lor e că ”psihologii buni au fost jucați pe degete de psihologii răi”
Nebunii au început iarăși, cum au făcut de atâția ani -iarăși minciuni, treziți-vă:
”toate urgiile pământului o să vie asupra României, restul lumii a început să înțeleagă adevărul”
Nu o să vie nicio urgie, ei de mult amenință așa, cu scopul ca eu să fiu lovită, cu ideea că lumea nu trebuie să înțeleagă adevărul despre mine etc.
”ne au la mână pentru totdeauna” - iarăși o aberație ca să fiu tot eu țap ispășitor și să se spargă toate în capul meu Normal că dacă ar fi fost adevărul lumea m-ar fi acceptat, chiar și celelalte popoare m-ar fi putut salva, fiindcă sunt om viu, nu obiect politic, și absolut nimeni nu ar fi pățit nimic și nici eu nu aș fi fost omorâtă prin otravă, izolare de decenii și sărăcie și multe torturi
Adevărul înseamnă adevărul curat, inclusiv despre valoarea mea ca om, nu doar faptul că eram total nevinovată și însemna și rațiunea, nu nebunia de genul că ”poporul crede că ei au fost păcăliți prin tine și datorită ție”, ceea ce e tot o minciună.
”toți au avut șansa să te accepte și să îndrepte o nedreptate evidentă și, în loc să te accepte, te-au măcelărit.”
fericită, mă laud ca pe facebook, cu scopul să vă ridic dvs moralul, adică să vă bucurați că și eu mai reușesc câte ceva, că după ce am fost nemulțumită de cursul de filozofie de la facultatea de drept de la Iași, am găsit un curs de filozofie a artei în 2 volume la Universitatea de Artă din București și am plonjat în el cu aripi cu tot - e satisfăcător deocamdată, dar am început cu volumul doi că oricum citesc și istoria filozofiei în engleză în paralel
iar au început cu ideile lor ilogice - că eu am spus mereu numai adevărul, dar toți mă văd/cred că sunt altceva decât sunt. E total absurd. Nu are cine. Cine? Am fost mereu singură, deci nimeni nu mă vede și nimeni nu are cum să creadă. Blogul meu l-au citit puțini și nu știu cât de corect l-au citit. Pe facebook nu am avut relații sau discuții aproape deloc cu alții, nici măcar în scris, deci nu are cine. Poate doar mama.
iar au început cu aceeași idee - că francezii, de data asta, comit o crimă extrem de monstruoasă - eu repet, nu am nici cea mai mică legătură cu francezii și nu știu la ce francezi se referă ei
ei mai spuneau zilele trecute din nou că oamenii proști, dacă li se spune că un om e nebun, ei iau drept bună acea idee, mai ales dacă li se spune de către un medic sau psiholog
ei spun din nou ceva ce nu înțeleg - ”trebuie să îți bagi mâna foarte adânc în buzunar, fiindcă ea e total nevinovată ”
ei spun din nou că lumea crede că eu aș fi rea și proastă și eu sunt cel mai bun om și foarte inteligentă. De unde până unde să creadă lumea așa ceva? Cine? Evident am fost singură toată viața și nimeni nu a vorbit cu mine în afară de câteva persoane întreaga viață
despre psihologi - ideea lor e că ”psihologii buni au fost jucați pe degete de psihologii răi”
Nebunii au început iarăși, cum au făcut de atâția ani -iarăși minciuni, treziți-vă:
”toate urgiile pământului o să vie asupra României, restul lumii a început să înțeleagă adevărul”
Nu o să vie nicio urgie, ei de mult amenință așa, cu scopul ca eu să fiu lovită, cu ideea că lumea nu trebuie să înțeleagă adevărul despre mine etc.
”ne au la mână pentru totdeauna” - iarăși o aberație ca să fiu tot eu țap ispășitor și să se spargă toate în capul meu Normal că dacă ar fi fost adevărul lumea m-ar fi acceptat, chiar și celelalte popoare m-ar fi putut salva, fiindcă sunt om viu, nu obiect politic, și absolut nimeni nu ar fi pățit nimic și nici eu nu aș fi fost omorâtă prin otravă, izolare de decenii și sărăcie și multe torturi
Adevărul înseamnă adevărul curat, inclusiv despre valoarea mea ca om, nu doar faptul că eram total nevinovată și însemna și rațiunea, nu nebunia de genul că ”poporul crede că ei au fost păcăliți prin tine și datorită ție”, ceea ce e tot o minciună.
”toți au avut șansa să te accepte și să îndrepte o nedreptate evidentă și, în loc să te accepte, te-au măcelărit.”
fericită, mă laud ca pe facebook, cu scopul să vă ridic dvs moralul, adică să vă bucurați că și eu mai reușesc câte ceva, că după ce am fost nemulțumită de cursul de filozofie de la facultatea de drept de la Iași, am găsit un curs de filozofie a artei în 2 volume la Universitatea de Artă din București și am plonjat în el cu aripi cu tot - e satisfăcător deocamdată, dar am început cu volumul doi că oricum citesc și istoria filozofiei în engleză în paralel
iar au început cu ideile lor ilogice - că eu am spus mereu numai adevărul, dar toți mă văd/cred că sunt altceva decât sunt. E total absurd. Nu are cine. Cine? Am fost mereu singură, deci nimeni nu mă vede și nimeni nu are cum să creadă. Blogul meu l-au citit puțini și nu știu cât de corect l-au citit. Pe facebook nu am avut relații sau discuții aproape deloc cu alții, nici măcar în scris, deci nu are cine. Poate doar mama.
marți, 18 august 2020
18 august 2020
18 august 2020
Din nou despre otravă, de fapt ceea ce am mai spus adesea și oricum se subînțelege.
Repet - eu a trebuit să mă limitez la a susține cazul meu individual, deși eram altruismul pur. Unii îmi spun cu dispreț că eu nu realizez faptul că mulți oameni nevinovați sunt omorâți - fără ca ei să știe nimic despre sentimentele mele față de oameni. A fost și este ceva extrem de frumos și pur - iubire, respect și bunătate - sunt conștientă în fiece clipă că fiecare om e o minune a naturii sau a lui Dumnezeu - copii, adulți, bătrâni și mereu am privit lumea cu încântare și bucuria de a avea o șansă să trăiesc. Am rămas la fel din 1984, dar ei îmi reproșează azi clar în gând (și în trecut) că nu accept să fiu omorâtă! Nu știu ce înțeleg ei prin această neacceptare de a muri omorâtă la care se referă ei - poate îi deranjează că am povestit totul. Dar aș fi terminat de vreo 3 ani dacă nu m-ar fi otrăvit și chinuit monstruos și apoi tot nu aș fi mai scris nimic. Repet, voi termina blogul și veți înțelege, fiindcă voi și corecta postările anterioare, în care au intrat unii cu picioare virtuale. Nu mai e mult de scris, voi ține post și voi face mișcare și nu voi fuma, pentru a putea scrie tot și corecta tot și trimite peste tot. Ei spun că psihologii nu au înțeles că ei nu trebuiau să mă distrugă, ci să mă salveze. Am scris multor psihologi, sperând că mă vor accepta oricât de puțin, am scris unor terapeuți, unor foști colegi și profesori, dar nici măcar nu mi-au răspuns, veți vedea la sfârșitul blogului. Azi au intrat din nou unii cu ideea de omor ritualic, și alții care spun că e tot o invenție pentru a justifica o crimă inutilă și josnică, la fel cu invențiile psihiatrice (sau politice, despre care nu știu nimic).
Dar, din nou despre otravă. Există mai multe categorii de nebuni: unii care cred că povestea mea despre otravă e o invenție psihotică sau monstruoasă, care cred că eu am mințit, deși era absurd. Alții cred că eu am fost condamnată la moarte sau că trebuie să fiu omorâtă. Alte categorii secundare cred că prin otravă ei mă termină sau mă aranjează, ca și cum aceste cuvinte ar avea alt înțeles decât cel de omor, ceea ce nu există.
Azi și ieri mi-au sugerat că am fost din nou otrăvită, deși ei mi-au paradit ficatul - subliniez: prin otravă, nu doar prin otrava din țigări - și totuși ei mă și otrăvesc pe lângă afecțiunea hepatică, ca în zilele acestea de exemplu, periodic, dar nu cu frecvență constantă. Azi am avut dimineața colici foarte puternice - urmate după mai multe ore de scaun segmentat, - după care tot dimineața am avut sete oribilă și am băut câțiva litri de apă în timp scurt.
Picioarele, care nu au mai fost de mult umflate rău, s-au umflat mult și la gleznă și la pulpă și degetele au devenit mai greu de coordonat, poate fiindcă edemul apăsa pe nervii periferici, sau chiar datorită otrăvii în mod direct. Am ieșit la plimbare și edemul s-a mai retras către seară.
Din nou aceleași idei ale lor că nu mă pot accepta fiindcă ar fi un scandal prea mare și toți preferă să mă omoare sau că nimeni nu vorbește cu mine fiindcă se tem să nu fie și ei otrăviți sau privați de libertate sau torturați cum am fost eu. Sau că toți proștii sunt cuceriți de ideea că trebuie să mor ca ei să fie curățați de rușinea că mi-au făcut rău, fiind eu nevinovată.
Izolarea din 1984 e foarte grea - sunt acum 36 de ani.
Unii spuneau că am greșit că am spus adevărul despre otravă în povestea vieții mele, fiindcă e un lucru monstruos și niciun prost nu poate crede așa ceva. Oricum eu am scris aceasta numai de vreo 5-7 ani, dar e cât se poate de clar că era adevărul și că oricum m-ar fi otrăvit în continuare, chiar dacă nu aș fi scris adevărul.
Ideea lor și a mea e că oamenii de bună credință sunt manipulați ușor de cei răi și spun în sinea lor că eu sunt nebună, fiindcă nu e posibilă atâta cruzime asupra unui om normal și nevinovat, că ei cred că deși sunt multe miliarde de oameni, așa ceva nu există - și tocmai mie - un om care a citit mult, un om evident bun și curat și cu două ”facultăți”. Cruzimea aceasta e cât se poate de plauzibilă, fiindcă eu am fost singură întreaga viață, ba chiar izolată cu forța, fiind un om tare fericit în preajma altora și capabilă de comunicare normală. Fiind singură și săracă lipită pământului, absolut nimeni nu mă vrea și nu mă cunoaște și nu ține la mine. Aproape nimeni nu a vorbit cu mine întreaga viață, deci aproape 50 de ani și încă sunt un om normal. A existat numai Luiza Dona în viața mea și mai puțin chiar Irina Ioniță - tot o colegă - și Lucian Micu, un coleg. Dar oamenii mi-au luat abuziv, nedrept și nejustificat drepturile la muncă și la studii superioare sau postuniversitare, fiindcă altfel în mod cert aș fi dovedit și inteligența de valoare și caracterul bun și sufletul frumos. Totul ar fi fost perfect și nu m-ar fi mai otrăvit și nu aș fi fost singură, chiar dacă nu m-aș fi măritat, ar fi fost câteva relații colegiale. Probabil că unii proști cred că nu se poate așa un caz oribil fiindcă au un fel de sindrom Big Brother, că anume societatea sau oameni competenți - concepte abstracte - ar fi intervenit și m-ar fi ajutat sau m-ar fi scos din otravă și izolare de decenii etc. Ei cred ca nebunii că astfel de lucruri monstruoase nu se pot petrece în văzul lumii întregi. Dar nu este așa - societatea nu există - exist eu și tu și el și voi etc. și nimeni nu a stat cu mine de vorbă să vadă dacă meritam drepturile așa cum mă lăudam, sau măcar că nu trebuiau să mă omoare. Eu nu aveam cum să am rude, sau relații măcar cu alții, având familie foarte mică și foarte săracă și drepturile luate din 1992 oficial, dar de fapt din 1984. Nu avea cine să se intereseze de mine sau să mă vrea. Psihiatria sau psihologia de asemenea nu există ca atare, e vorba de oameni și oameni. În lume există mulți oameni complet singuri, care mor singuri sau sunt omorâți fiind singuri. Nenorocul meu e că am fost complet singură în anii tinereții și maturității, tot timpul din 1984, în timp ce alții sunt singuri, dar nu chiar ca mine numai la bătrânețe. Implor milă de ani de zile pe internet fără niciun rezultat.
Ei spun din nou că mi s-a făcut așa mult rău, încât nimeni nu poate crede adevărul așa de frumos despre mine și nici faptul că am fost torturată monstruos, fără să am nicio șansă. Mai este și faptul, spun ei, că mama mea minte de îngheață apele și încă cele câteva rude ale mele. Cum adică? Nu pricep ce vor să spună. Ideea e că mama e încă în viață și toți mențin minciuna, crezând în ea și nu în mine (?). Ei mai spun și că oamenii care vor să mor sunt corupți în mod treptat de-a lungul vieții lor (poate și brusc) și vor moartea și ascunderea adevărului și pentru că ei înșiși au greșit deoarece au crezut aberații despre mine, nu e doar faptul că vor să acopere ce au greșit alții.
Ei mai spun din nou că și în copilărie eram un copil așa de bun și cuminte, încât oamenii credeau că sunt nebună sau alții, fără să mă știe, credeau minciuni și tot nebună mă vedeau.Totuși, repet, chiar am fost un om de valoare, păcat că au ales moartea mea, căci dumnezeu le dă liber-arbitru și ei sunt mereu liberi. Eu încă sper că se vor răzgândi. Otrava are multe dezavantaje - suferință și durere aproape în tot corpul, dar și anumite tulburări ale proceselor psihice - atenție, memorie în prezent etc.
Bineînțeles că nu era necesar să fie tot adevărul despre mine public pentru toți - ci doar adevărul necesar în diverse contexte - de exemplu despre cum sunt eu ca om sau ca intelectual - și atunci m-ar fi acceptat și nu m-ar mai fi otrăvit, nu aș fi murit prematur, ci în mod normal. Mi s-a părut ciudat că ei continuau cu otrava deja de vreo 20 de ani, fără să țină cont de adevăr deloc.
Încă o dată repet ceea ce nu e interpretare greșită - e vorba de faptul că am fost mereu sclavă și că nu intenționez să dărâm instituția psihiatrică, dar eu chiar am fost un om perfect și meritam și merit viața.
mama iar suflă trompeta - face așa, sinuzită cronică probabil, din iarnă... dar e neplăcut uneori, mai ales că ea chiar mi-a făcut mult rău și a chemat mereu răul peste mine, sunt unii care au inventat că mama se droghează pe ascuns și așa dispar banii din casă - nu cred asta - luna asta i-am dat peste 1000 lei în casă cum spune ea și apoi... zice că a terminat pensia ei în câteva zile, cum făcea când m-am mutat aici - azi am mai dat 200 lei pentru întreținere - eu mai am doar 250 lei până pe 3-5 septembrie
iar au intrat cei care spun că nu se poate face nimic, fiindcă eu sunt mult prea inteligentă ?!!
19 august 2020
Bună seara, nu prea mă simt bine - dar poate e doar o răceală și nu e ceva grav, am luat niște pastile pentru răceală.
Nu știu dacă cineva m-a otrăvit sau infectat cu masca, nu cred deloc ce insinuează unii în acest sens, dar spun adevărul : eu am 2 măști de pânză de la începutul epidemiei, după fiecare purtare le-am spălat cu atenție cu săpun antibacterian Protex, aproape mereu cu același săpun și le-am pus la uscat în baie pe sfoară. Nu aveam bani pentru măști de unică folosință, mama le folosește și ea pe cele vechi de unică folosință, fiindcă nu are nici ea bani și nu are măști de pânză cum am găsit eu - am vrut să iau și pentru ea dar s-au vândut toate în aceeași zi. Când se uscau le puneam într-o pungă de la farmacie pe un raft în cameră. Sau le lăsam acolo, în baie până când le purtam. Ciudat e că măștile uneori miroseau urât și alteori deloc, sau miroseau frumos, a proaspăt. Absolut cert mirosul meu nu a avut fluctuații, nu m-am înșelat, nu știu ce era. De-a lungul drumului spre centrul comercial de la Gheață sunt mai multe maidane și terenuri abandonate, gunoaie cu mirosuri urâte și adesea miroase și a materii fecale în dreptul centrului ApaVol, pe strada sergent Gh. Dincă. De asemenea de multe ori muncitorii sapă gropi adânci pe drumul meu și apoi le acoperă iar. E și un magazin de servicii funerare complete pe drum. Ieri masca mirosea urât, azi miros frumos.
Din nou despre otravă, de fapt ceea ce am mai spus adesea și oricum se subînțelege.
Repet - eu a trebuit să mă limitez la a susține cazul meu individual, deși eram altruismul pur. Unii îmi spun cu dispreț că eu nu realizez faptul că mulți oameni nevinovați sunt omorâți - fără ca ei să știe nimic despre sentimentele mele față de oameni. A fost și este ceva extrem de frumos și pur - iubire, respect și bunătate - sunt conștientă în fiece clipă că fiecare om e o minune a naturii sau a lui Dumnezeu - copii, adulți, bătrâni și mereu am privit lumea cu încântare și bucuria de a avea o șansă să trăiesc. Am rămas la fel din 1984, dar ei îmi reproșează azi clar în gând (și în trecut) că nu accept să fiu omorâtă! Nu știu ce înțeleg ei prin această neacceptare de a muri omorâtă la care se referă ei - poate îi deranjează că am povestit totul. Dar aș fi terminat de vreo 3 ani dacă nu m-ar fi otrăvit și chinuit monstruos și apoi tot nu aș fi mai scris nimic. Repet, voi termina blogul și veți înțelege, fiindcă voi și corecta postările anterioare, în care au intrat unii cu picioare virtuale. Nu mai e mult de scris, voi ține post și voi face mișcare și nu voi fuma, pentru a putea scrie tot și corecta tot și trimite peste tot. Ei spun că psihologii nu au înțeles că ei nu trebuiau să mă distrugă, ci să mă salveze. Am scris multor psihologi, sperând că mă vor accepta oricât de puțin, am scris unor terapeuți, unor foști colegi și profesori, dar nici măcar nu mi-au răspuns, veți vedea la sfârșitul blogului. Azi au intrat din nou unii cu ideea de omor ritualic, și alții care spun că e tot o invenție pentru a justifica o crimă inutilă și josnică, la fel cu invențiile psihiatrice (sau politice, despre care nu știu nimic).
Dar, din nou despre otravă. Există mai multe categorii de nebuni: unii care cred că povestea mea despre otravă e o invenție psihotică sau monstruoasă, care cred că eu am mințit, deși era absurd. Alții cred că eu am fost condamnată la moarte sau că trebuie să fiu omorâtă. Alte categorii secundare cred că prin otravă ei mă termină sau mă aranjează, ca și cum aceste cuvinte ar avea alt înțeles decât cel de omor, ceea ce nu există.
Azi și ieri mi-au sugerat că am fost din nou otrăvită, deși ei mi-au paradit ficatul - subliniez: prin otravă, nu doar prin otrava din țigări - și totuși ei mă și otrăvesc pe lângă afecțiunea hepatică, ca în zilele acestea de exemplu, periodic, dar nu cu frecvență constantă. Azi am avut dimineața colici foarte puternice - urmate după mai multe ore de scaun segmentat, - după care tot dimineața am avut sete oribilă și am băut câțiva litri de apă în timp scurt.
Picioarele, care nu au mai fost de mult umflate rău, s-au umflat mult și la gleznă și la pulpă și degetele au devenit mai greu de coordonat, poate fiindcă edemul apăsa pe nervii periferici, sau chiar datorită otrăvii în mod direct. Am ieșit la plimbare și edemul s-a mai retras către seară.
Din nou aceleași idei ale lor că nu mă pot accepta fiindcă ar fi un scandal prea mare și toți preferă să mă omoare sau că nimeni nu vorbește cu mine fiindcă se tem să nu fie și ei otrăviți sau privați de libertate sau torturați cum am fost eu. Sau că toți proștii sunt cuceriți de ideea că trebuie să mor ca ei să fie curățați de rușinea că mi-au făcut rău, fiind eu nevinovată.
Izolarea din 1984 e foarte grea - sunt acum 36 de ani.
Unii spuneau că am greșit că am spus adevărul despre otravă în povestea vieții mele, fiindcă e un lucru monstruos și niciun prost nu poate crede așa ceva. Oricum eu am scris aceasta numai de vreo 5-7 ani, dar e cât se poate de clar că era adevărul și că oricum m-ar fi otrăvit în continuare, chiar dacă nu aș fi scris adevărul.
Ideea lor și a mea e că oamenii de bună credință sunt manipulați ușor de cei răi și spun în sinea lor că eu sunt nebună, fiindcă nu e posibilă atâta cruzime asupra unui om normal și nevinovat, că ei cred că deși sunt multe miliarde de oameni, așa ceva nu există - și tocmai mie - un om care a citit mult, un om evident bun și curat și cu două ”facultăți”. Cruzimea aceasta e cât se poate de plauzibilă, fiindcă eu am fost singură întreaga viață, ba chiar izolată cu forța, fiind un om tare fericit în preajma altora și capabilă de comunicare normală. Fiind singură și săracă lipită pământului, absolut nimeni nu mă vrea și nu mă cunoaște și nu ține la mine. Aproape nimeni nu a vorbit cu mine întreaga viață, deci aproape 50 de ani și încă sunt un om normal. A existat numai Luiza Dona în viața mea și mai puțin chiar Irina Ioniță - tot o colegă - și Lucian Micu, un coleg. Dar oamenii mi-au luat abuziv, nedrept și nejustificat drepturile la muncă și la studii superioare sau postuniversitare, fiindcă altfel în mod cert aș fi dovedit și inteligența de valoare și caracterul bun și sufletul frumos. Totul ar fi fost perfect și nu m-ar fi mai otrăvit și nu aș fi fost singură, chiar dacă nu m-aș fi măritat, ar fi fost câteva relații colegiale. Probabil că unii proști cred că nu se poate așa un caz oribil fiindcă au un fel de sindrom Big Brother, că anume societatea sau oameni competenți - concepte abstracte - ar fi intervenit și m-ar fi ajutat sau m-ar fi scos din otravă și izolare de decenii etc. Ei cred ca nebunii că astfel de lucruri monstruoase nu se pot petrece în văzul lumii întregi. Dar nu este așa - societatea nu există - exist eu și tu și el și voi etc. și nimeni nu a stat cu mine de vorbă să vadă dacă meritam drepturile așa cum mă lăudam, sau măcar că nu trebuiau să mă omoare. Eu nu aveam cum să am rude, sau relații măcar cu alții, având familie foarte mică și foarte săracă și drepturile luate din 1992 oficial, dar de fapt din 1984. Nu avea cine să se intereseze de mine sau să mă vrea. Psihiatria sau psihologia de asemenea nu există ca atare, e vorba de oameni și oameni. În lume există mulți oameni complet singuri, care mor singuri sau sunt omorâți fiind singuri. Nenorocul meu e că am fost complet singură în anii tinereții și maturității, tot timpul din 1984, în timp ce alții sunt singuri, dar nu chiar ca mine numai la bătrânețe. Implor milă de ani de zile pe internet fără niciun rezultat.
Ei spun din nou că mi s-a făcut așa mult rău, încât nimeni nu poate crede adevărul așa de frumos despre mine și nici faptul că am fost torturată monstruos, fără să am nicio șansă. Mai este și faptul, spun ei, că mama mea minte de îngheață apele și încă cele câteva rude ale mele. Cum adică? Nu pricep ce vor să spună. Ideea e că mama e încă în viață și toți mențin minciuna, crezând în ea și nu în mine (?). Ei mai spun și că oamenii care vor să mor sunt corupți în mod treptat de-a lungul vieții lor (poate și brusc) și vor moartea și ascunderea adevărului și pentru că ei înșiși au greșit deoarece au crezut aberații despre mine, nu e doar faptul că vor să acopere ce au greșit alții.
Ei mai spun din nou că și în copilărie eram un copil așa de bun și cuminte, încât oamenii credeau că sunt nebună sau alții, fără să mă știe, credeau minciuni și tot nebună mă vedeau.Totuși, repet, chiar am fost un om de valoare, păcat că au ales moartea mea, căci dumnezeu le dă liber-arbitru și ei sunt mereu liberi. Eu încă sper că se vor răzgândi. Otrava are multe dezavantaje - suferință și durere aproape în tot corpul, dar și anumite tulburări ale proceselor psihice - atenție, memorie în prezent etc.
Bineînțeles că nu era necesar să fie tot adevărul despre mine public pentru toți - ci doar adevărul necesar în diverse contexte - de exemplu despre cum sunt eu ca om sau ca intelectual - și atunci m-ar fi acceptat și nu m-ar mai fi otrăvit, nu aș fi murit prematur, ci în mod normal. Mi s-a părut ciudat că ei continuau cu otrava deja de vreo 20 de ani, fără să țină cont de adevăr deloc.
Încă o dată repet ceea ce nu e interpretare greșită - e vorba de faptul că am fost mereu sclavă și că nu intenționez să dărâm instituția psihiatrică, dar eu chiar am fost un om perfect și meritam și merit viața.
mama iar suflă trompeta - face așa, sinuzită cronică probabil, din iarnă... dar e neplăcut uneori, mai ales că ea chiar mi-a făcut mult rău și a chemat mereu răul peste mine, sunt unii care au inventat că mama se droghează pe ascuns și așa dispar banii din casă - nu cred asta - luna asta i-am dat peste 1000 lei în casă cum spune ea și apoi... zice că a terminat pensia ei în câteva zile, cum făcea când m-am mutat aici - azi am mai dat 200 lei pentru întreținere - eu mai am doar 250 lei până pe 3-5 septembrie
iar au intrat cei care spun că nu se poate face nimic, fiindcă eu sunt mult prea inteligentă ?!!
19 august 2020
Bună seara, nu prea mă simt bine - dar poate e doar o răceală și nu e ceva grav, am luat niște pastile pentru răceală.
Nu știu dacă cineva m-a otrăvit sau infectat cu masca, nu cred deloc ce insinuează unii în acest sens, dar spun adevărul : eu am 2 măști de pânză de la începutul epidemiei, după fiecare purtare le-am spălat cu atenție cu săpun antibacterian Protex, aproape mereu cu același săpun și le-am pus la uscat în baie pe sfoară. Nu aveam bani pentru măști de unică folosință, mama le folosește și ea pe cele vechi de unică folosință, fiindcă nu are nici ea bani și nu are măști de pânză cum am găsit eu - am vrut să iau și pentru ea dar s-au vândut toate în aceeași zi. Când se uscau le puneam într-o pungă de la farmacie pe un raft în cameră. Sau le lăsam acolo, în baie până când le purtam. Ciudat e că măștile uneori miroseau urât și alteori deloc, sau miroseau frumos, a proaspăt. Absolut cert mirosul meu nu a avut fluctuații, nu m-am înșelat, nu știu ce era. De-a lungul drumului spre centrul comercial de la Gheață sunt mai multe maidane și terenuri abandonate, gunoaie cu mirosuri urâte și adesea miroase și a materii fecale în dreptul centrului ApaVol, pe strada sergent Gh. Dincă. De asemenea de multe ori muncitorii sapă gropi adânci pe drumul meu și apoi le acoperă iar. E și un magazin de servicii funerare complete pe drum. Ieri masca mirosea urât, azi miros frumos.
duminică, 16 august 2020
16 august 2020
15 august
primul semn de bătrânețe - de două ori căutam cheia - ieri și zilele trecute și cheia era - în palmă, nu am mai pățit la fel ieri am avut tinitus a doua oară în viață mai puternic, dar deodată așa tare, încât a țiuit lung și postefectul a durat vreo jumătate de oră, mi-a fost teamă că surzesc
În ultima săptămână am avut noapte de noapte, dureri de cap înfiorătoare și amorțeli groaznice ale mâinii drepte - ei spun din nou că vor să mă omoare, dar acum, datorită durerii groaznice de cap, chiar am crezut și eu că mor. După ce mă trezesc, mai durează 2-3 ore să îmi revin.
17 august 2020
Așadar, din nou recapitulez povestea vieții mele:
Tot răul pe care l-au făcut unii asupra mea din 1984 până azi și traseul vieții mele în întregime de atunci până azi era predictibil clar din 1984, când părinții au început să mă lovească de moarte și s-au referit în mod clar la închisoare pentru mine și tortură psihiatrică, deci sclavie fără dreptul de a munci sau studia, și atât mama cât și tata au spus clar în cuvinte rostite cu voce tare aceste lucruri. Chiar dacă facem abstracție de vorble lor despre asta atunci, tot era oricum clar totul încă din 1984 și eu înțelesesem totul de atunci. Atunci, firesc, m-am gîndit că va trebui să rabd numai 5 ani și apoi voi da examen în alt oraș la facultate, fugind de acasă. Nu știam atunci că tata avea rude maghiare la Cluj - pe o anumită verișoară Maria, inginer textilist și soțul ei Domi - tenor la opera maghiară din Cluj. Amândoi locuiau cu fiica lor Annamaria foarte aproape de biserica reformată cu statuia lui Sf. Gheorghe ucigând balaurul, descrisă de Blaga într-un poem, deci foarte aproape de Universitate. În curtea lor era și un muzician bătrân cu fiul lui violonist. Nu știu dacă în general muzicienii stau aproape de universități, e posibil, fiindcă există multe legități sociopsihologice. Oricum eu nu știam în 1984 că voi ajunge la Cluj, dar e posibil chiar ca acei oameni să nu fi fost rude cu tata, ci inventați pe parcurs, fiind clar că eu voi fugi de acasă pentru facultate, fiind clar că altfel nu aveam altă posibilitate de fugă în 1989 - muncă sau căsătorie - fiindcă părinții erau extrem de violenți. Cei doi susnumiți au divorțat ulterior.
Ei spun acum că oamenii nu mă consideră om sau normală, fiindcă au încercat să mă omoare de multe ori în copilărie și nu au reușit. Doamne sfinte! Nu trebuie să încerci să omori pe nimeni pentru a vedea dacă e normal!
primul semn de bătrânețe - de două ori căutam cheia - ieri și zilele trecute și cheia era - în palmă, nu am mai pățit la fel ieri am avut tinitus a doua oară în viață mai puternic, dar deodată așa tare, încât a țiuit lung și postefectul a durat vreo jumătate de oră, mi-a fost teamă că surzesc
În ultima săptămână am avut noapte de noapte, dureri de cap înfiorătoare și amorțeli groaznice ale mâinii drepte - ei spun din nou că vor să mă omoare, dar acum, datorită durerii groaznice de cap, chiar am crezut și eu că mor. După ce mă trezesc, mai durează 2-3 ore să îmi revin.
17 august 2020
Așadar, din nou recapitulez povestea vieții mele:
Tot răul pe care l-au făcut unii asupra mea din 1984 până azi și traseul vieții mele în întregime de atunci până azi era predictibil clar din 1984, când părinții au început să mă lovească de moarte și s-au referit în mod clar la închisoare pentru mine și tortură psihiatrică, deci sclavie fără dreptul de a munci sau studia, și atât mama cât și tata au spus clar în cuvinte rostite cu voce tare aceste lucruri. Chiar dacă facem abstracție de vorble lor despre asta atunci, tot era oricum clar totul încă din 1984 și eu înțelesesem totul de atunci. Atunci, firesc, m-am gîndit că va trebui să rabd numai 5 ani și apoi voi da examen în alt oraș la facultate, fugind de acasă. Nu știam atunci că tata avea rude maghiare la Cluj - pe o anumită verișoară Maria, inginer textilist și soțul ei Domi - tenor la opera maghiară din Cluj. Amândoi locuiau cu fiica lor Annamaria foarte aproape de biserica reformată cu statuia lui Sf. Gheorghe ucigând balaurul, descrisă de Blaga într-un poem, deci foarte aproape de Universitate. În curtea lor era și un muzician bătrân cu fiul lui violonist. Nu știu dacă în general muzicienii stau aproape de universități, e posibil, fiindcă există multe legități sociopsihologice. Oricum eu nu știam în 1984 că voi ajunge la Cluj, dar e posibil chiar ca acei oameni să nu fi fost rude cu tata, ci inventați pe parcurs, fiind clar că eu voi fugi de acasă pentru facultate, fiind clar că altfel nu aveam altă posibilitate de fugă în 1989 - muncă sau căsătorie - fiindcă părinții erau extrem de violenți. Cei doi susnumiți au divorțat ulterior.
Ei spun acum că oamenii nu mă consideră om sau normală, fiindcă au încercat să mă omoare de multe ori în copilărie și nu au reușit. Doamne sfinte! Nu trebuie să încerci să omori pe nimeni pentru a vedea dacă e normal!
vineri, 7 august 2020
7 - 12 august 2020
Nu am mai reușit să continuu povestirea despre internet, dar mi-am propus mie însămi să termin acest blog, inclusiv corectarea postărilor la care unii au introdus semne pe html, care poate deformează ceea ce am notat, în luna aceasta, august 2020. Este absolut necesar și la fel e să trimit în multe alte locuri, deocamdată nu am trimis decât în câteva, dar nu am primit niciun fel de răspuns, inclusiv de la Hope, un centru de psihoterapie, care spune că primește și pacienți cu trimitere de la medicul de familie.
Azi iar a intrat unul peste mintea mea cu ideea că oamenii au început să înțeleagă că absolut tot ceea ce am scris eu pe blog este adevărul, deci ”îți dai seama că toți vor să moară”, zice el. Pe site-ul agonia am primit 2 comentarii oarecum negative, la care am răsuns. Într-unul dintre ele, la o poezie mai veche - comentariul este din data de 16 iulie, iar poezia din 10 iulie, comentatorul spune că poemul e interesant și că ”Termenul corect e ambliopie. Restul e fantasmă.” Eu am răspuns azi - "Sorin, bineînțeles că am căutat în dicționar dacă se folosește și termenul ambiopie și este și acum notat ca termen impropriu pentru vedere dublă, fiindcă oricum avem doi ochi. Ambliopia e o slăbire a vederii datorită unor boli sau excese sau bătrâneții. Nu am vrut să scriu ambliopie. Ceea ce am scris despre spitalul de psihiatrie este adevărul de la ultima mea internare acolo - de ce crezi că este fantasmă sau ce anume ți se pare fantasmă? Numai minerii este o metaforă, restul era real și am încă fotografii. erată - doar pisica nu era neagră și poate nu era motan, bufnițele, crucea, trandafirul și ciupercile imense și scatiii erau lucruri reale. "Eu nu am simțit niciodată agresivitate față de nimeni, totul e așa cum am scris pe blog. Eu nu aș fi scris nimănui că a scris fantasmă și probabil că mă deranjează lucrul acesta puțin mai tare ca pe alții, fiindcă toată viața am fost ceva bun și oamenii răi au inventat că eu mint sau denaturez realitatea, pentru a justifica maltratarea mea, când absolut tot ce am scris pe blog e adevărul evident, și chiar în întregime. La internarea din 2016 a mai fost un incident - a venit salvarea la secția de psihiatrie să ia un bărbat care părea mort sau era foarte grav bolnav poate atac de cord sau cerebral, nu știu ce era. Am impresia că am povestit totul de atunci pe blogul acesta.
Au intrat din nou peste mine cu ideea că ”toți au înțeles totul exact invers decât ai explicat sau povestit tu”
Acum iar au intrat cu ideea că pe toți îi deranjează că eu nu am greșit nimic toată viața, fiindcă greșeala lor e foarte mare și eu mor din această cauză.
Iar au venit cu ideea că trebuie să mă zdruncine cerebral mai violent - așa cum au făcut mereu în ultimii 4-5 ani, înainte otrava nu acționa pe creier rău - și tot ei răspund în mintea mea că nu se poate face nimic (!!), fiindcă absolut tot ce am povestit e adevărul în cele mai mici detalii. Aceasta este o minciună, fiindcă absolut orice om poate fi lovit și zdruncinat cerebral, cum am fost și eu la primele internări, deși nimeni nu mă întreba nimic și nici măcar nu povestisem adevărul cuiva. Și nici nu mă gândeam la trecut niciodată. O violență inutilă în plus.
Încă un comentariu pe ziua de azi a fost din partea lui Ioan-Mircea Popovici, un domn de la Constanța care, în 5 auust, răspundea unui comentariu sincer al meu despre poezia lui:
Misterioasa stradă fără capete mi-a adus în suflet un strop de fericire, amintirea sentimentului de prietenie și căldură, bucuria intimității și lumina respectului între oameni. Este o poezie care transmite ceva ce cu toții iubim.
Acest domn cu inima mare și bună în aparență nu scrie poezii, ci un jurnal poetic despre oamenii lui dragi și are arareori aprecieri pozitive cu steluță - o convenție pe acel site. Dumnealui mi-a pus adesea steluțe la unele poezii ale mele și eu i-am mulțumit că a citit și notat ceva ca răspuns. Apoi, a început să îmi trimită des scrisori fără niciun sens în mailul meu, la care am răspuns rar, numai la început, fiind un fel de hărțuire posibil inocentă, în care scria cuvintele ca paiele luate cu furcoiul - evnetual strecurând aluzii de neînțeles, poate ciudate chiar, fără regulile sintaxei și fără logică. Practic nu mi-a scris nimic, nu aveam ce să îi răspund. Eu nu am mai răspuns, fiindcă nu îmi plac astfel de jocuri de copii mici și proști. Dra omul părea mereu bine intenționat și oricum nu era nimeni să vorbească ceva cu mine, nici măcar în scris, încât mă bucuram de porția de salată de cuvinte oferită de el, dar nu mai răspundeam. El continua. Nu l-am blocat. Acum câteva zile am citit un așa zis poem al lui - el este un fel de rapsod al prieteniei și căsniciei și dragostei între oameni, deci ceva bun - și textul mi-a plăcut și mi s-a părtu mai rezonabil ca altele ale lui și i-am scris un comentariu:
”Misterioasa stradă fără capete mi-a adus în suflet un strop de fericire, amintirea sentimentului de prietenie și căldură, bucuria intimității și lumina respectului între oameni. Este o poezie care transmite ceva ce cu toții iubim.”
El mi-a răspuns:
Mulţumesc, Monica-Cristina, pentru rezonanţă
chiar dacă da, sau nu sau cine ştie ce, unde şi când
în mintea mea apare-un gând şoptit, albastru de Infinit
care-şi găseşte singur cărările inimii
cea care spune mereu
dacă nu acum, atunci
cât de curând
am ascultat de inima mea
şi-am semnat de întâmpinare şi continuare
pe pagina mea de facebook
pagină nouă, de Schimbarea la faţă
de dimineaţă…
eu am răspăuns din nou:
”Bună seara din nou. Nu voi înceta niciodată să corectez acest gen de eroare - dvs. mă numiți Monica-Cristina, deși numele meu e scris corect, adică Cristina-Monica. Descopăr din nou cu mirare aceeași eroare, pe care au făcut-o mulți. Eu nu pot modifica numele meu pe acest site, nu este permisă schimbarea, căci altfel aș fi scris Cristina M. Moldoveanu. Este clar că sunt mai multe șanse ca primul prenume să fie cel folosit și totuși mulți au făcut aceeași greșeală, intenționat sau nu. Mulțumesc și vă doresc seară frumoasă, Cristina. Nu am timp și nu mă interesează pagina dvs. de pe facebook, îmi cer scuze dacă vă supără. Dvs. știați că sunt Cristina după nume, fiindcă mi-ați urat cele bune de sfânta Hristina pe 24 iulie.”
un exemplu de text al lui - dovadă că nu aveam ce să trimit răspuns la așa ceva, cam toate erau la fel, mi-a scris așa mulți ani. Ce a vrut de la mine, dacă voia să vorbim de ce nu spunea nimic logic niciodată? Fiind eu complet singură, inclusiv pe internet, l-am tolerat și nu am blocat mesajele lui pe mailul meu. Am sperat că va vorbi cu mine orice, dar a refuzat. Eu nu știu nimic despre el, bănuiesc o legătură cu membri ai armatei dar nu știu sigur. Pagina lui de pe facebook la care mă invita să particip se numea cumva Mirciștii, deci o pagină despre el, la care eu nu aveam ghes sau timp să particip, dar el mi-a reamintit cererea. În general întreaga viață am fost un om plin de tact și de grija să nu supăr sau să nu jignesc pe cineva - arareori am avansat în contraatac dacă alți oameni îmi erau incomozi. El pare un om bun, dar prea mult insistă în aberații și refuză orice dialog, fie el și poetic - am încercat și asta în zadar. Dar, cum am povestit de multe ori, nu îmi place să fiu numită Monica, mai ales când se știe clar numele meu.
din Agora cu Ancora si cu Dorra
pana-n Andora
si inapoi
la Tomis
in Joia Mare
ma voi intoarce la origini
si voi umbla in pasi desculti
pe saua calului ma sui
asa cum urc intr-un gutui
si-am dat drumul la cantare
si-a cantat in mine-o Mare
si am slobozit si visul
cu carari prin Paradisul
cu Proscrisul
nu-ti mai spun cum se facu
Y dintr-un Da si Nu
si cum prinse-n el Paharul
cel ce-mi adunase Darul
cu harismele-ntr-o floare
si cu ganduri din izvoare
pe alei istovitoare
sau pe-un povarnis mai nou
unde canta puiu-n Ou
stau eu bine-n gand din vis
cu trei punti peste abis
intorcandu-ma din drum
intr-un Ultimul Acum
dupa care vor veni
herghelii cu cai buiaci
si cu calareti dresati
sa-i invinga pe stresati...
Stresul, Pretul si Nutretul
au ravnit la Manuscris
unde Fratele Ovidiu
sta pe-o stanca-n asteptare
rascolit de-nstrainare..
Repet, acest Ioan-Mircea Popovici în aparență mă batjocorea sub masca unei nebunii a lui - părea că este bufon, dar un bufon cu inimă bună, cum spuneam. Nu își d[dea niciodată deoparte masca de bufon. Nu am blocat mailurile de la el datorită singurătății mele totale. Nu era nevoie să își bată joc de mine, ca și cum nu eram om respectabil, probabil unui om respectabil nu i-ar fi scris așa. Am încercat, cum spuneam, să îi răspund normal de câteva ori, chiar cu un fel de versuri dar el răspundea tot mereu ininteligibil. Am răbdat ani de zile și îmi amintesc durerea sufletească resimțită când primeam mai des mailuri de la el de acest gen și chiar mai ciudate, dar în schimb nimeni nu vorbea nimic normal cu mine de zeci de ani.
am terminat citit un curs de introducere în filozofie gratuit de pe internet în limba română de la o facultate de drept, de la Iași, cu multe erori și ambiguități și surplusuri ( nu am găsit altul gratuit) și acum citesc o istorie a filozofiei mai adecvată, care îmi place destul deocamdată, în limba engleză - Anthonny Kenny, am început cu volumul patru, ultimul, pentru ce voiam eu e destul de bine scris
8 august
Iar au început că ”toată lumea așteaptă să mori”, ”de ce o urăște Ovidiu?” ”fiindcă a mințit la revoluție și ea a l-a demascat” ”Nu, el a avut mereu aceeași atitudine, ea l-a întâlnit în 2007” Da, vărul Ovidiu al mamei a apărut o dată în calea mea în 2007, când lucram la ASE, care era facultatea absolvită de soția și fiica lui. Nu m-am gândit niciodată că m-ar urî. El avea un magazin aproape de locul unde am fost eu la revoluție și tot în 2007 a apărut în calea mea și Cristian Galeriu, care spunea că avea locuință într-o vilă aproape de ASE. Alții spun că numai familia mea e vinovată, alții că numai mama.
În noaptea asta voi încerca să continuu povestirea vieții mele pe blogul meu, fiindcă într-adevăr trebuie să o termin luna asta - voi încerca să fiu mai tânără și să stau puțin în noapte la lucru.
9 august 2020
spuneam ieri seară că voi încerca să fiu mai tânără să continuu povestirea despre viața mea pe blogul meu, dar nu am avut cum
problema nu e vârsta, ci boala - mai mult ca sigur datorată otrăvirii și faptul că medicii nu au vrut să mă trateze omenește niciodată. E adevărat că am fumat din nou, acum m-am lăsat din nou, probabil definitiv, dar răul nu e din cauza fumatului decât în parte mică, în mare parte a fost mereu de la otrăvirea mea. Sau de la boala produsă de otravă.
de o săptămână am avut dureri de ficat zi de zi, ceea ce nu mi s-a întâmplat în trecut și amorțeli mai puternice și amar în gură zi de zi, mai ales noaptea la trezire din somn sau dimineața
azi voi continua în mod sigur povestirea
Ceea ce au mai spus de multe ori, ca și azi, e că eu nu am fost sursa niciunui rău, dar proștii așa cred, fiindcă li s-au spus mereu minciuni.
Oricum, nimeni nu mă știe, fiindcă întreaga mea viață au fost numai câțiva oameni care au stat de vorbă cu mine, și aceia doar puțin. Dvs. știți doar o parte din ceea ce am comunicat eu în scris ca monolog, fiindcă niciunul din dvs nu a vrut să vorbească cu mine, neavând nevoie de mine. Nu știți decât că sunt un om total singur și foarte sărac, care se plânge de singurătate și sărăcie și otravă și nedreptate cruntă - am dovezi nenumărate că am avut mereu dreptate și că ei se înșeală omorându-mă.
Da, e adevărat, nu am fost sursa niciunui rău în viața altor oameni. Ar fi fost imposibil, fiind eu un om bun, dar și inteligent, nu aveam cum să dăunez nimănui. Ei spun că toți cei care au înțeles adevărul despre mine au fost îndepărtați din societate. Păcat, viața e scurtă și extrem de frumoasă. Nu știu dacă realizați că întâlnirea cu orice om e o șansă imensă la fericire, e o sărbătoare și o bucurie. Fiecare zi în care omul își împlinește menirea e o eternitate de fericire, nu e doar 24 de ore scurte - timpul se dilată dacă știm să îl prețuim și viața e infinită prin sensul pe care i-l dăm.Toți oamenii merită iubire și gânduri curate, toți sunt frumoși și miracole.
ideea unora e că oamenii sunt așa de proști încât credeau că eu aș fi un fel de marionetă sau păpușă jucată sau ghidată de altcineva. Mă îndoiesc că credeau așa o idioțenie.
din nou aceeașiu aberație - oamenii cred că tu trăiești un vis urât ???!
ei pur și simplu nu pot crede adevărul, fiindcă tu ești un om foarte bun și ți-au făcut așa mult rău, încât nici proștii nu cred
Sau - românii știu tot adevărul (?!) dar celorlalți nu li s-a spus nimic ??!
10 august 2020
Acum iar sunt torturată cerebral.
Ei spun că au încercat cu toate metodele cu putință și nu se poate. Am întrebat ce. Au spus că e necesar să mă facă nebună sau să mă omoare.
Nu au dreptate, poate fi adevărul.
Ei zic că nu, fiindcă doar minciunile sunt considerate oficial adevărul despre mine. Cum adică oficial? am întrebat cu scârbă și tristețe.
Ei au răspuns că eu nu știu ce au făcut cu mine. Ei spun că, fiindcă mie mi-au făcut rău mulți oameni, ei au inventat numai minciuni despre mine - că sunt nebună, proastă, rea și altele. Ba chiar vulgară, ceea ce e la polul opus mie. Ei spun că oamenii au lovit mereu în mine fiindcă au crezut acele minciuni.
E simplu, poate fi adevărul, absolut sigur merit viața încă și absolut sigur nu se întâmplă nimic rău dacă nu mă omoară - tocmai că e invers - uciderea omului perfect bun și inteligent e răul - ei nu văd acest lucru măcar.
11 august
iar au intrat cei care spun că toți m-au respins și mă omoară din considerente politice (!!)
Nu am avut nicio legătură cu politica și nici cu oamenii politici și nici măcar gânduri politice de niciun fel. Nu înțeleg ce vor să spună. Ei zic din nou că oamenii politici au făcut politica lor mințind despre mine. Ieri-alaltăieri intrase pe mintea mea unul care spunea că Iohannis a mințit despre mine, ceea ce mi s-a părut culmea nebuniei. Niic măcar nu știu până când mai e el președinte.
Câteva definiții personale, puțin exagerate, dar corecte de fapt în mare măsură : Politica este acel ceva creat/ făcut de politicieni. Medicina e acel ceva făcut de medici ș.a.m.d. Aceste noțiuni abstracte numite psihologie, politică etc. reprezintă în mod concret oameni, niște oameni anume. Ele nu există în aer. Nu au formă sau culoare și nu lovesc pe nimeni în cap. Nu trăim în ceea ce la școală se numea comuna primitivă, oamenii sunt civilizați în mod cpomplex, dar din cauza aceasta ajung să confunde concretul cu abstractul uneori.
Totuși, e un lucru cert că nu am avut niciodată niciun amestec în politică, dar ei spun că și psihologii și psihiatrii au mințit și mi-au făcut rău din considerente politice, deși nu am reprezentat nimic politic niciodată. ?!!
iar au intrat cei de acum câteva zile - dilema lor nu e dacă și cum să mă omoare, ci care dintre toți au fost mai porci - anume ei spuneau că indienii au fost cei mai porci, fiindcă ei au inventat nu știu ce minciuni despre mine, alții spun că europenii au fost cei mai porci, fiindcă au inventat altele și mai și. Disputa lor asupra unor entități politice sau statale nu are nicio legătură cu viața mea în prezent și nici în trecut - dar pentru ei toate au acest sens.
Azi m-a apucat greața - într-un parc pentru copii mici, cu mulți copii mici și mari înăuntru, un bărbat venit probabil cu un copil mic înjura în gura mare - F...Gura ta etc. Copiii mici, chiar și singuri, au fost auziți de mine proferând unele înjurături grețoase. Este crudul adevăr, dar poate nu mă credeți, fiindcă sunt unii care îmi aruncă vorbe în gând.
12 august 2020
Aseară m-au torturat cerebral extrem de monstruos, încontinuu, timp de câteva ore.
A trebuit să iau mai multe pastile psihiatrice ca de obicei și ei continuau să mă tortureze groaznic. Cu chiu cu vai am adormit și azi m-am trezit la ora 12 și m-am dezmeticit abia la ora 16. Ei spuneau aseară că asta înseamnă să fii considerat nebun - să fii scuipat de toți încontinuu și f_t aproape încontinuu. Definiția lor despre nebuni e că nebunii sunt oameni despre care alți oameni spun că sunt nebuni.
Mă simt destul de rău și acum, după oroarea de ieri. Ei mai spuneau din nou că toți vor să mor fiindcă eu sunt în posesia adevărului (despre mine) și ei vor să mor ca să fie numai ei cei care știu adevărul. Eu am fost un om tăcut de felul meu și în raport cu adevăruri diverse, nu am vrut niciodată să epatez sau să transmit cuiva adevărul despre mine sau altele, am fost perfecțiunea și în ce privește comunicarea cu alții, dar nu mi-au dat nicio șansă. Știu că nu credeți, dar e adevărul și asta.
au mai inventat încă un lucru urât - că eu nu pot fi acceptată tocmai fiindcă nu am avut nici cea mai mică greșeală - că dacă aș fi greșit ceva pe ici pe colo, atunci aș fi putut fi acceptată, dar așa nu. Eu cred invers.
”oamenilor li s-a spus că tu ai avut mii de greșeli (mărunte) și tu nu ai avut niciuna.”
Ei mai spun că și psihologii vor să mor.
E adevărat, am fost un om care a avut vocația fericirii, aș fi fost cel mai fericit om din lume și am fost cel mai fericit copil odinioară, în ciuda lipsurilor și greutăților. Fericirea era datorită intelectului bun și bunătății care îmi permitea foarte multe bucurii zilnic, atât la vederea sau contemplarea lucrurilor, cât și datorită muncii, studiului, iubirii față de familie și posibilității de a vorbi cu alți oameni. Și acest lucru e adevărul. Cele mai mari bucurii ale mele au fost când puteam ajuta pe alții sau vedeam alți oameni fericiți.
Unii spun că există o genă a altruismului, chiar și eu cred că bunătatea e probabil moștenită.
Am fost la cumpărături și au intrat din nou peste mintea mea cu multe idei urâte, dintre care enumăr:
în mod categoric - toți vor să mori fiindcă despre tine au mințit niște persoane ”importante”
În engleză - eu am fost desemnat să omor această femeie care în realitate a avut o viață perfectă
”nimeni nu vrea să te omoare, toți vor să te doboare.”
nu este adevărat, citiți blogul meu și veți observa 3 lucruri - unu că am fost mereu o persoană umilă și foarte jos și nu au de ce să mă doboare sau să vrea cineva distrugerea mea, doi că am fost un om perefect, nu doar fără greșeală, deci nu au ce să aibă cu mine să mă distrugă și trei - că încă din 1984 era totul de crimă, de a mă omorî și tortura, în niciun caz nu era de distrugere doar și e evident că nu am exagerat niciodată
”necazul e că au înțeles că nu a fost nebună niciodată”
”femeile de genul acesta nu au cum să se agite și nici cum să înnebunească”
Azi iar a intrat unul peste mintea mea cu ideea că oamenii au început să înțeleagă că absolut tot ceea ce am scris eu pe blog este adevărul, deci ”îți dai seama că toți vor să moară”, zice el. Pe site-ul agonia am primit 2 comentarii oarecum negative, la care am răsuns. Într-unul dintre ele, la o poezie mai veche - comentariul este din data de 16 iulie, iar poezia din 10 iulie, comentatorul spune că poemul e interesant și că ”Termenul corect e ambliopie. Restul e fantasmă.” Eu am răspuns azi - "Sorin, bineînțeles că am căutat în dicționar dacă se folosește și termenul ambiopie și este și acum notat ca termen impropriu pentru vedere dublă, fiindcă oricum avem doi ochi. Ambliopia e o slăbire a vederii datorită unor boli sau excese sau bătrâneții. Nu am vrut să scriu ambliopie. Ceea ce am scris despre spitalul de psihiatrie este adevărul de la ultima mea internare acolo - de ce crezi că este fantasmă sau ce anume ți se pare fantasmă? Numai minerii este o metaforă, restul era real și am încă fotografii. erată - doar pisica nu era neagră și poate nu era motan, bufnițele, crucea, trandafirul și ciupercile imense și scatiii erau lucruri reale. "Eu nu am simțit niciodată agresivitate față de nimeni, totul e așa cum am scris pe blog. Eu nu aș fi scris nimănui că a scris fantasmă și probabil că mă deranjează lucrul acesta puțin mai tare ca pe alții, fiindcă toată viața am fost ceva bun și oamenii răi au inventat că eu mint sau denaturez realitatea, pentru a justifica maltratarea mea, când absolut tot ce am scris pe blog e adevărul evident, și chiar în întregime. La internarea din 2016 a mai fost un incident - a venit salvarea la secția de psihiatrie să ia un bărbat care părea mort sau era foarte grav bolnav poate atac de cord sau cerebral, nu știu ce era. Am impresia că am povestit totul de atunci pe blogul acesta.
Au intrat din nou peste mine cu ideea că ”toți au înțeles totul exact invers decât ai explicat sau povestit tu”
Acum iar au intrat cu ideea că pe toți îi deranjează că eu nu am greșit nimic toată viața, fiindcă greșeala lor e foarte mare și eu mor din această cauză.
Iar au venit cu ideea că trebuie să mă zdruncine cerebral mai violent - așa cum au făcut mereu în ultimii 4-5 ani, înainte otrava nu acționa pe creier rău - și tot ei răspund în mintea mea că nu se poate face nimic (!!), fiindcă absolut tot ce am povestit e adevărul în cele mai mici detalii. Aceasta este o minciună, fiindcă absolut orice om poate fi lovit și zdruncinat cerebral, cum am fost și eu la primele internări, deși nimeni nu mă întreba nimic și nici măcar nu povestisem adevărul cuiva. Și nici nu mă gândeam la trecut niciodată. O violență inutilă în plus.
Încă un comentariu pe ziua de azi a fost din partea lui Ioan-Mircea Popovici, un domn de la Constanța care, în 5 auust, răspundea unui comentariu sincer al meu despre poezia lui:
Misterioasa stradă fără capete mi-a adus în suflet un strop de fericire, amintirea sentimentului de prietenie și căldură, bucuria intimității și lumina respectului între oameni. Este o poezie care transmite ceva ce cu toții iubim.
Acest domn cu inima mare și bună în aparență nu scrie poezii, ci un jurnal poetic despre oamenii lui dragi și are arareori aprecieri pozitive cu steluță - o convenție pe acel site. Dumnealui mi-a pus adesea steluțe la unele poezii ale mele și eu i-am mulțumit că a citit și notat ceva ca răspuns. Apoi, a început să îmi trimită des scrisori fără niciun sens în mailul meu, la care am răspuns rar, numai la început, fiind un fel de hărțuire posibil inocentă, în care scria cuvintele ca paiele luate cu furcoiul - evnetual strecurând aluzii de neînțeles, poate ciudate chiar, fără regulile sintaxei și fără logică. Practic nu mi-a scris nimic, nu aveam ce să îi răspund. Eu nu am mai răspuns, fiindcă nu îmi plac astfel de jocuri de copii mici și proști. Dra omul părea mereu bine intenționat și oricum nu era nimeni să vorbească ceva cu mine, nici măcar în scris, încât mă bucuram de porția de salată de cuvinte oferită de el, dar nu mai răspundeam. El continua. Nu l-am blocat. Acum câteva zile am citit un așa zis poem al lui - el este un fel de rapsod al prieteniei și căsniciei și dragostei între oameni, deci ceva bun - și textul mi-a plăcut și mi s-a părtu mai rezonabil ca altele ale lui și i-am scris un comentariu:
”Misterioasa stradă fără capete mi-a adus în suflet un strop de fericire, amintirea sentimentului de prietenie și căldură, bucuria intimității și lumina respectului între oameni. Este o poezie care transmite ceva ce cu toții iubim.”
El mi-a răspuns:
Mulţumesc, Monica-Cristina, pentru rezonanţă
chiar dacă da, sau nu sau cine ştie ce, unde şi când
în mintea mea apare-un gând şoptit, albastru de Infinit
care-şi găseşte singur cărările inimii
cea care spune mereu
dacă nu acum, atunci
cât de curând
am ascultat de inima mea
şi-am semnat de întâmpinare şi continuare
pe pagina mea de facebook
pagină nouă, de Schimbarea la faţă
de dimineaţă…
eu am răspăuns din nou:
”Bună seara din nou. Nu voi înceta niciodată să corectez acest gen de eroare - dvs. mă numiți Monica-Cristina, deși numele meu e scris corect, adică Cristina-Monica. Descopăr din nou cu mirare aceeași eroare, pe care au făcut-o mulți. Eu nu pot modifica numele meu pe acest site, nu este permisă schimbarea, căci altfel aș fi scris Cristina M. Moldoveanu. Este clar că sunt mai multe șanse ca primul prenume să fie cel folosit și totuși mulți au făcut aceeași greșeală, intenționat sau nu. Mulțumesc și vă doresc seară frumoasă, Cristina. Nu am timp și nu mă interesează pagina dvs. de pe facebook, îmi cer scuze dacă vă supără. Dvs. știați că sunt Cristina după nume, fiindcă mi-ați urat cele bune de sfânta Hristina pe 24 iulie.”
un exemplu de text al lui - dovadă că nu aveam ce să trimit răspuns la așa ceva, cam toate erau la fel, mi-a scris așa mulți ani. Ce a vrut de la mine, dacă voia să vorbim de ce nu spunea nimic logic niciodată? Fiind eu complet singură, inclusiv pe internet, l-am tolerat și nu am blocat mesajele lui pe mailul meu. Am sperat că va vorbi cu mine orice, dar a refuzat. Eu nu știu nimic despre el, bănuiesc o legătură cu membri ai armatei dar nu știu sigur. Pagina lui de pe facebook la care mă invita să particip se numea cumva Mirciștii, deci o pagină despre el, la care eu nu aveam ghes sau timp să particip, dar el mi-a reamintit cererea. În general întreaga viață am fost un om plin de tact și de grija să nu supăr sau să nu jignesc pe cineva - arareori am avansat în contraatac dacă alți oameni îmi erau incomozi. El pare un om bun, dar prea mult insistă în aberații și refuză orice dialog, fie el și poetic - am încercat și asta în zadar. Dar, cum am povestit de multe ori, nu îmi place să fiu numită Monica, mai ales când se știe clar numele meu.
din Agora cu Ancora si cu Dorra
pana-n Andora
si inapoi
la Tomis
in Joia Mare
ma voi intoarce la origini
si voi umbla in pasi desculti
pe saua calului ma sui
asa cum urc intr-un gutui
si-am dat drumul la cantare
si-a cantat in mine-o Mare
si am slobozit si visul
cu carari prin Paradisul
cu Proscrisul
nu-ti mai spun cum se facu
Y dintr-un Da si Nu
si cum prinse-n el Paharul
cel ce-mi adunase Darul
cu harismele-ntr-o floare
si cu ganduri din izvoare
pe alei istovitoare
sau pe-un povarnis mai nou
unde canta puiu-n Ou
stau eu bine-n gand din vis
cu trei punti peste abis
intorcandu-ma din drum
intr-un Ultimul Acum
dupa care vor veni
herghelii cu cai buiaci
si cu calareti dresati
sa-i invinga pe stresati...
Stresul, Pretul si Nutretul
au ravnit la Manuscris
unde Fratele Ovidiu
sta pe-o stanca-n asteptare
rascolit de-nstrainare..
Repet, acest Ioan-Mircea Popovici în aparență mă batjocorea sub masca unei nebunii a lui - părea că este bufon, dar un bufon cu inimă bună, cum spuneam. Nu își d[dea niciodată deoparte masca de bufon. Nu am blocat mailurile de la el datorită singurătății mele totale. Nu era nevoie să își bată joc de mine, ca și cum nu eram om respectabil, probabil unui om respectabil nu i-ar fi scris așa. Am încercat, cum spuneam, să îi răspund normal de câteva ori, chiar cu un fel de versuri dar el răspundea tot mereu ininteligibil. Am răbdat ani de zile și îmi amintesc durerea sufletească resimțită când primeam mai des mailuri de la el de acest gen și chiar mai ciudate, dar în schimb nimeni nu vorbea nimic normal cu mine de zeci de ani.
am terminat citit un curs de introducere în filozofie gratuit de pe internet în limba română de la o facultate de drept, de la Iași, cu multe erori și ambiguități și surplusuri ( nu am găsit altul gratuit) și acum citesc o istorie a filozofiei mai adecvată, care îmi place destul deocamdată, în limba engleză - Anthonny Kenny, am început cu volumul patru, ultimul, pentru ce voiam eu e destul de bine scris
8 august
Iar au început că ”toată lumea așteaptă să mori”, ”de ce o urăște Ovidiu?” ”fiindcă a mințit la revoluție și ea a l-a demascat” ”Nu, el a avut mereu aceeași atitudine, ea l-a întâlnit în 2007” Da, vărul Ovidiu al mamei a apărut o dată în calea mea în 2007, când lucram la ASE, care era facultatea absolvită de soția și fiica lui. Nu m-am gândit niciodată că m-ar urî. El avea un magazin aproape de locul unde am fost eu la revoluție și tot în 2007 a apărut în calea mea și Cristian Galeriu, care spunea că avea locuință într-o vilă aproape de ASE. Alții spun că numai familia mea e vinovată, alții că numai mama.
În noaptea asta voi încerca să continuu povestirea vieții mele pe blogul meu, fiindcă într-adevăr trebuie să o termin luna asta - voi încerca să fiu mai tânără și să stau puțin în noapte la lucru.
9 august 2020
spuneam ieri seară că voi încerca să fiu mai tânără să continuu povestirea despre viața mea pe blogul meu, dar nu am avut cum
problema nu e vârsta, ci boala - mai mult ca sigur datorată otrăvirii și faptul că medicii nu au vrut să mă trateze omenește niciodată. E adevărat că am fumat din nou, acum m-am lăsat din nou, probabil definitiv, dar răul nu e din cauza fumatului decât în parte mică, în mare parte a fost mereu de la otrăvirea mea. Sau de la boala produsă de otravă.
de o săptămână am avut dureri de ficat zi de zi, ceea ce nu mi s-a întâmplat în trecut și amorțeli mai puternice și amar în gură zi de zi, mai ales noaptea la trezire din somn sau dimineața
azi voi continua în mod sigur povestirea
Ceea ce au mai spus de multe ori, ca și azi, e că eu nu am fost sursa niciunui rău, dar proștii așa cred, fiindcă li s-au spus mereu minciuni.
Oricum, nimeni nu mă știe, fiindcă întreaga mea viață au fost numai câțiva oameni care au stat de vorbă cu mine, și aceia doar puțin. Dvs. știți doar o parte din ceea ce am comunicat eu în scris ca monolog, fiindcă niciunul din dvs nu a vrut să vorbească cu mine, neavând nevoie de mine. Nu știți decât că sunt un om total singur și foarte sărac, care se plânge de singurătate și sărăcie și otravă și nedreptate cruntă - am dovezi nenumărate că am avut mereu dreptate și că ei se înșeală omorându-mă.
Da, e adevărat, nu am fost sursa niciunui rău în viața altor oameni. Ar fi fost imposibil, fiind eu un om bun, dar și inteligent, nu aveam cum să dăunez nimănui. Ei spun că toți cei care au înțeles adevărul despre mine au fost îndepărtați din societate. Păcat, viața e scurtă și extrem de frumoasă. Nu știu dacă realizați că întâlnirea cu orice om e o șansă imensă la fericire, e o sărbătoare și o bucurie. Fiecare zi în care omul își împlinește menirea e o eternitate de fericire, nu e doar 24 de ore scurte - timpul se dilată dacă știm să îl prețuim și viața e infinită prin sensul pe care i-l dăm.Toți oamenii merită iubire și gânduri curate, toți sunt frumoși și miracole.
ideea unora e că oamenii sunt așa de proști încât credeau că eu aș fi un fel de marionetă sau păpușă jucată sau ghidată de altcineva. Mă îndoiesc că credeau așa o idioțenie.
din nou aceeașiu aberație - oamenii cred că tu trăiești un vis urât ???!
ei pur și simplu nu pot crede adevărul, fiindcă tu ești un om foarte bun și ți-au făcut așa mult rău, încât nici proștii nu cred
Sau - românii știu tot adevărul (?!) dar celorlalți nu li s-a spus nimic ??!
10 august 2020
Acum iar sunt torturată cerebral.
Ei spun că au încercat cu toate metodele cu putință și nu se poate. Am întrebat ce. Au spus că e necesar să mă facă nebună sau să mă omoare.
Nu au dreptate, poate fi adevărul.
Ei zic că nu, fiindcă doar minciunile sunt considerate oficial adevărul despre mine. Cum adică oficial? am întrebat cu scârbă și tristețe.
Ei au răspuns că eu nu știu ce au făcut cu mine. Ei spun că, fiindcă mie mi-au făcut rău mulți oameni, ei au inventat numai minciuni despre mine - că sunt nebună, proastă, rea și altele. Ba chiar vulgară, ceea ce e la polul opus mie. Ei spun că oamenii au lovit mereu în mine fiindcă au crezut acele minciuni.
E simplu, poate fi adevărul, absolut sigur merit viața încă și absolut sigur nu se întâmplă nimic rău dacă nu mă omoară - tocmai că e invers - uciderea omului perfect bun și inteligent e răul - ei nu văd acest lucru măcar.
11 august
iar au intrat cei care spun că toți m-au respins și mă omoară din considerente politice (!!)
Nu am avut nicio legătură cu politica și nici cu oamenii politici și nici măcar gânduri politice de niciun fel. Nu înțeleg ce vor să spună. Ei zic din nou că oamenii politici au făcut politica lor mințind despre mine. Ieri-alaltăieri intrase pe mintea mea unul care spunea că Iohannis a mințit despre mine, ceea ce mi s-a părut culmea nebuniei. Niic măcar nu știu până când mai e el președinte.
Câteva definiții personale, puțin exagerate, dar corecte de fapt în mare măsură : Politica este acel ceva creat/ făcut de politicieni. Medicina e acel ceva făcut de medici ș.a.m.d. Aceste noțiuni abstracte numite psihologie, politică etc. reprezintă în mod concret oameni, niște oameni anume. Ele nu există în aer. Nu au formă sau culoare și nu lovesc pe nimeni în cap. Nu trăim în ceea ce la școală se numea comuna primitivă, oamenii sunt civilizați în mod cpomplex, dar din cauza aceasta ajung să confunde concretul cu abstractul uneori.
Totuși, e un lucru cert că nu am avut niciodată niciun amestec în politică, dar ei spun că și psihologii și psihiatrii au mințit și mi-au făcut rău din considerente politice, deși nu am reprezentat nimic politic niciodată. ?!!
iar au intrat cei de acum câteva zile - dilema lor nu e dacă și cum să mă omoare, ci care dintre toți au fost mai porci - anume ei spuneau că indienii au fost cei mai porci, fiindcă ei au inventat nu știu ce minciuni despre mine, alții spun că europenii au fost cei mai porci, fiindcă au inventat altele și mai și. Disputa lor asupra unor entități politice sau statale nu are nicio legătură cu viața mea în prezent și nici în trecut - dar pentru ei toate au acest sens.
Azi m-a apucat greața - într-un parc pentru copii mici, cu mulți copii mici și mari înăuntru, un bărbat venit probabil cu un copil mic înjura în gura mare - F...Gura ta etc. Copiii mici, chiar și singuri, au fost auziți de mine proferând unele înjurături grețoase. Este crudul adevăr, dar poate nu mă credeți, fiindcă sunt unii care îmi aruncă vorbe în gând.
12 august 2020
Aseară m-au torturat cerebral extrem de monstruos, încontinuu, timp de câteva ore.
A trebuit să iau mai multe pastile psihiatrice ca de obicei și ei continuau să mă tortureze groaznic. Cu chiu cu vai am adormit și azi m-am trezit la ora 12 și m-am dezmeticit abia la ora 16. Ei spuneau aseară că asta înseamnă să fii considerat nebun - să fii scuipat de toți încontinuu și f_t aproape încontinuu. Definiția lor despre nebuni e că nebunii sunt oameni despre care alți oameni spun că sunt nebuni.
Mă simt destul de rău și acum, după oroarea de ieri. Ei mai spuneau din nou că toți vor să mor fiindcă eu sunt în posesia adevărului (despre mine) și ei vor să mor ca să fie numai ei cei care știu adevărul. Eu am fost un om tăcut de felul meu și în raport cu adevăruri diverse, nu am vrut niciodată să epatez sau să transmit cuiva adevărul despre mine sau altele, am fost perfecțiunea și în ce privește comunicarea cu alții, dar nu mi-au dat nicio șansă. Știu că nu credeți, dar e adevărul și asta.
au mai inventat încă un lucru urât - că eu nu pot fi acceptată tocmai fiindcă nu am avut nici cea mai mică greșeală - că dacă aș fi greșit ceva pe ici pe colo, atunci aș fi putut fi acceptată, dar așa nu. Eu cred invers.
”oamenilor li s-a spus că tu ai avut mii de greșeli (mărunte) și tu nu ai avut niciuna.”
Ei mai spun că și psihologii vor să mor.
E adevărat, am fost un om care a avut vocația fericirii, aș fi fost cel mai fericit om din lume și am fost cel mai fericit copil odinioară, în ciuda lipsurilor și greutăților. Fericirea era datorită intelectului bun și bunătății care îmi permitea foarte multe bucurii zilnic, atât la vederea sau contemplarea lucrurilor, cât și datorită muncii, studiului, iubirii față de familie și posibilității de a vorbi cu alți oameni. Și acest lucru e adevărul. Cele mai mari bucurii ale mele au fost când puteam ajuta pe alții sau vedeam alți oameni fericiți.
Unii spun că există o genă a altruismului, chiar și eu cred că bunătatea e probabil moștenită.
Am fost la cumpărături și au intrat din nou peste mintea mea cu multe idei urâte, dintre care enumăr:
în mod categoric - toți vor să mori fiindcă despre tine au mințit niște persoane ”importante”
În engleză - eu am fost desemnat să omor această femeie care în realitate a avut o viață perfectă
”nimeni nu vrea să te omoare, toți vor să te doboare.”
nu este adevărat, citiți blogul meu și veți observa 3 lucruri - unu că am fost mereu o persoană umilă și foarte jos și nu au de ce să mă doboare sau să vrea cineva distrugerea mea, doi că am fost un om perefect, nu doar fără greșeală, deci nu au ce să aibă cu mine să mă distrugă și trei - că încă din 1984 era totul de crimă, de a mă omorî și tortura, în niciun caz nu era de distrugere doar și e evident că nu am exagerat niciodată
”necazul e că au înțeles că nu a fost nebună niciodată”
”femeile de genul acesta nu au cum să se agite și nici cum să înnebunească”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)