29 septembrie 2020 - 3 octombrie 2020

29 septembrie 2020

Azi noapte m-au torturat așa de oribil și mult încât azi nu pot nici să mă îmbrac, nici să fac patul.

Scriam nu de mult despre detalii, fleacuri în existența unui om și am dat-o ca exemplu pe Mirela Brăilean, care evident mințea despre mine, chipurile ea mă contactase și vorbise cu mine, dar eu o respinsesem. Mirela mi-a făcut și alte mizerii - cum ar fi faptul că răspundea la ce scriam eu ca și cum mă acuza etc. și a și renunțat la ”prietenia” mea pe facebook și apoi iar mi-a cerut prietenia și eu am acceptat. Cred că de 2 ori a făcut așa, tratându-mă deci drept nebună. Desigur, dacă Mirela ar fi știut cum sunt eu ca persoană nu m-ar fi lovit deloc și oricum lumea m-ar fi acceptat dacă era adevărul și nu aș fi fost singură sau otrăvită și aș fi avut și dreptul legal la muncă și la studii.

Detaliile sunt importante, cum am mai spus, și fiindcă se pot aduna în tmp și fiindcă sunt uneori responsabile de alte lucruri rele, de exemplu minciuna despre personalitatea unui om singur poate duce la ură - cum zic și ei - sau la dorința absurdă ca victima să moară.

Aseară au inventat o altă idee - că anume soția cârciumarului din apropiere a mințit că eu aș fi avut nu știu ce cu soțul ei. Bineînțeles că nu e adevărat și probabil că, în plus, ea și poate nimeni nu a inventat nimic.

Azi nu pot scrie mai mult - sunt chinuită zilnic, dar încă mai sper ceea ce e bun.
Ei spun din nou că oamenii nu au înțeles nici măcar că în spatele meu nu a existat niciodată o putere sau altceva să mă apere și că mereu am fost sfârtecată de lumea toată, deși am fost întrutotul singură.

Camelia Iuliana Radu îmi tot trimite mesaje pe facebook ca să mă înscriu în grupul fanilor ei ”Friends who like Camelia Radu”. Am refuzat și am șters invitația și a trimis din nou. Este foarte ciudat - ce treabă am eu cu grupul celor care o plac? Și în limba engleză. Poate și mie îmi place de ea puțin, dar nu înțeleg ce rost are așa grup sau ce crede ea că pot eu face sau activa într-un asemenea grup. Ce, din moment ce sunt singură și săracă în mod evident și evident de 10 ani nici măcar poeziile mele nu au plăcut pe internet deloc?

Mama mi-a spus că ieri seară a murit Cici, vecina bolnavă de cancer. Dumnezeu s-o odihnească.
Unii spuneau mai demult că toți oamenii care au îndrăznit, de-a lungul vieții mele, să se poarte normal cu mine, au fost pedepsiți sau omorâți, fiindcă poporul ”vrea” să mă omoare (dar aceasta e numai din cauza unor minciuni despre mine și despre situație în general, deci e absurd ca oamenii să fie pedepsiți fiindcă acceptă un alt om bun și nevinovat). Și despre Cici au spus la fel.
Ea a fost unul dintre cei foarte puțini oameni care au vorbit cu mine în 50 de ani de viață, fapt care mi-a adus multă bucurie. Am fost mereu un om normal și am avut nevoi normale de a fi cu alții și oamenii m-au izolat inuman din 1984. Cici a vorbit cu mine atât înainte să vină aici la nepoata ei, bolnavă fiind de cancer (când a venit aici acum câțiva ani), cât și anul acesta, când am povestit despre viața ei și a mea la poarta Mădălinei, nepoata ei.

1 octombrie 2020
”tatăl tău era o păpușă de cârpe, de aceea te lovea cu ură așa de monstruoasă”
”tu ești un om complet singur și sărac o viață întreagă”, ”indezirabilă fiindcă niște oameni cu stare au greșit (față de tine)”
”dacă poporul ar ști ce au făcut, i-ar face praf”, de aceea te omoară pe tine.
Este greșit dar și ilogic, gândiți-vă puțin logic, deși ei cred că e normal ca oamenii cu stare să omoare pe cei fără.
”trebuie neapărat distrusă, nu a greșit absolut nimic.” Așa au început de acum 12-14 ani,cu această idee.
etc.

”I-au mințit pe oameni că tu ataci sau te lupți”.
Da, e o minciună, dar nu știu dacă au fost mințiți. Eu nu am crezut că mă lupt sau că atac niciodată, nu mai explic totul. Nici nu s-a întâmplat să mă lupt sau să atac pe nimeni. Nici nu am fost manipulată vreodată de vreo forță politică. Vă rog să fiți puțin atenți - la fel cum acest lucru e minciună, la fel sunt toate ideile lor - psihologice sau psihiatrice sau altele despre mine - simple minciuni și eu puteam încă dovedi totul.

Acum ei iar spun că au făcut acest întreg montaj pentru omorârea (grandioasă) a unui singur om, adică a mea, eu fiind ceea ce ei numesc ”geniu feminin”, nu știu ce e acest lucru, dar nu e ceva rău.
Ei au spus de mai multe ori că lumea m-ar fi acceptat dacă eram bărbat.

Ei spun că atât morții (?) cât și viii au fost manipulați și mințiți despre mine și că propriu-zis li s-a spus totul exact invers decât s-a întâmplat, astfel încât ei cred că sunt proastă, idioată, nebună, rea, păcătoasă etc.

Tortura cerebrală asupra mea a fost continuă și monstruoasă azi. Nu știu cât voi mai rezista. Ei spun, ca întotdeauna, că vor să mă omoare sau să mă facă nebună, la fel cum, din aceeași cauză, m-au izolat întreaga viață, fiindcă nimeni nu vrea ca oamenii să înțeleagă că eu nu am avut nici cea mai mică greșeală și că sunt un om inteligent și bun.

După cum ați văzut toți cred că trebuie să fiu omorâtă - sunt destule dovezi și despre otravă și despre izolare forțată zeci de ani și alte torturi și ură etc. Lipsa drepturilor, minciuna lor etc. sunt lucruri clare care pot fi dovedite, inclusiv tratamentul medical greșit sau abuzurile de putere asupra mea. Dar, în afară de ideea că trebuie să mușamalizeze crima asupra mea, ei nu pot găsi niciun motiv real pentru uciderea mea.

Ei spun că pe nimeni nu interesează nimic altceva, în afară de ideea de a scăpa de mine, în timp ce eu tac, ca întotdeauna, iar ei continuă cu minciunile despre mine.
Mai adineaori au spus că unii oameni au aflat adevărul despre ce s-a întâmplat în viața mea, dar și acelora li s-au explicat sau interpretat faptele altfel decât au fost în realitate (alte cauze, alte efecte, alte idei despre mine sau despre ce nu era vizibil - adică sentimente sau gânduri sau intenții).

Ei spun din nou că unii oameni au înțeles adevărul despre mine, dar au mărturisit acest lucru și au fost imediat înecați de marea masă a celor care mint sau cred răul despre mine.

Ei spun din nou că nu am cum să trezesc oamenii la realitate, fiindcă mi s-a făcut prea mult rău de către alte persoane și astfel nimeni nu poate crede adevărul, sau sunt unii care cred că trebuie să mă omoare fiindcă aș fi un gunoi sau ceva rău fiindcă toți mi-au făcut rău.

Semnalez că, din nefericire, copiii și tinerii din Voluntari fac la fel ca cei din București - se adună noaptea în număr mare la părculețul din apropiere și fac pe nebunii, urlă, țipă, zbiară, strigă, vociferează urât și uneori ”se iau” de mine.
Mă înțeapă încontinuu bontul și astfel ei pot să mă f_tă cu durere de cap.
Ei zic că eu am fost un om desăvârșit de bun și totuși oamenii cred că am fost ceva rău, și ei cred deci fără niciun motiv aceasta.
Sau mai spun ei din nou că eu sunt un om perfect normal și totuși proștii cred că trebuie să mă omoare și fiindcă sunt nebună.
Ei mai spun că eu nu pot fi distrusă (?) decât dacă sunt acceptată, findcă eu, fiind un om normal, nu ”gândesc” nimic și nu vorbesc în gând că nu am de lucru sau cu cine, deci ei nu pot să lovească.
”Nu se poate nici accident cerebral vascular?” întreabă ei. ”Încă nu, Cristina, răspund ei mie ca și cum eu am întrebat - abia peste 20 de ani.” Iarăși și iarăși: ”O scroafă/porc infect/ă vrea să te omoare.” Nu cunosc, nu știu la cine se referă. ”Gândirea ta e predictibilă în cele mai mici detalii, fiindcă tu gândești mereu ceea ce e logic.” Ei nici acum nu au înțeles adevărul, spuneau ei azi și ieri-alatăieri, nici că ești om bun și normal, nici că ești inteligentă și că nu ai greșit nimic. Nici că nicio putere nu te-a sprijinit de la spate etc.

Azi i-a apucat ideea că, conform fericirilor din Biblie, eu merit totul, deci ar trebui să șteargă din Biblie acel lucru. Caraghios, un gen de umor negru de fapt. De fapt, conform actualei versiuni a Fericirilor din Biblie, eu împart împărăția lui Dumnezeu cu cei săraci cu duhul sau, cum au zis tot ei mai demult, tot eu sunt dintre cei efectiv săraci bănește cu Duhul.
Eu am găsit pe internet 2 versiuni de Biblie (poate mai sunt) în ce privește fericirile - unii scriu ”făcătorii de pace” ceea ce ei insinuau că aș fi fost eu, alții scriu ”cei împăciuitori”, adică o trăsătură psihologică, pe care eu am avut-o.

Vecinul Marinică și soția lui s-au mutat peste drum de mine și mama iar vecina cealaltă a plecat la înmormântare, deci mama spune că suntem singure și orice hoț poate veni să ne omoare, să ”sară” la noi.
”Niște porci infecți au mințit omenirea că ești nebună și (adevărații) nebuni vor să scape de tine.”

Luna s-a ridicat cețoasă și gălbuie astă noapte, dar din fericire s-a înseninat, deci mă simt mai bine cerebral. Câteva stele limpezi...

2 octombrie 2020, ora 3:40 noaptea
Iar m-au trezit la ora 3 noaptea. Spicuiesc din ceea ce au spus ei ieri, ceva de genul:
”oamenii percep existența ta drept limitare a capacității lor de acțiune, de aceea vor să mori”
Cum, întreb eu, dă-mi un exemplu de activitate în care ei se simt limitați de mine și cum, în ce mod și ce anume nu pot ei face fiindcă eu sunt în viață?
Nu mi se răspunde nimic, dar e și aproape sigur că nu există nimic de genul acesta. Unii spuneau invers, că de fapt oamenii inteligenți sunt factori facilitatori. Poate ei nu mă consideră deșteaptă, dar, după modul în care vorbesc, ei sunt cei care par proști, deci nu mă pot judeca - nu mai dau exemple de acest gen.

”oamenii sunt bolnavi de o ură monstruoasă și absurdă față de tine.” ”nimeni nu vrea adevărul, dintr-un motiv simplu - au mințit poporul despre tine și vor să mori ca să nu se răscoale poporul să omoare pe cei vinovați” Vinovați de ce? Nu au dreptate, dacă ar fi adevărul nu s-ar răscula nimeni.
”ei te percep drept putere (și vor să te dea jos)”
”viața ei a fost o mare porcărie, cum vor ei să o pună la temelia lumii?” ”Nimeni nu vrea să o pună acolo, ea mereu a fost acolo.”

Ei spun că oamenii au ajuns să urască cel mai bun om, adică pe mine. Despre mine ei spun de mult că am fost cel mai bun om - eu nu am de unde ști asta, ei așa cred, ba chiar sunt siguri. Un lucru pot să vă spun cert - am fost dintre cei mai buni, în mod sigur. Mai demult spuneau că din cauza asta am fost izolată, pentru ca oamenii să mă urască.
Despre cei de pe facebook ei spun că ”totul” e exact invers decât cred ei.
Ei spun că, de pildă, cei de pe facebook nu au înțeles ceva fundamental despre mine - anume faptul că am fost mereu autonomă, deși am notat în goană o parte din ideile unora peste mintea mea.

Încă doar câteva gânduri spuse de ei telepatic și unele ale mele, din nou lucruri care se cunosc sau chiar le-am mai spus.
”Nu putem sacrifica un întreg popor pentru ambițiile unei...” unei ce? Ei lasă puncte puncte. E total ilogic, cred că ați înțeles că nu am avut și nu aveam cum să am niciun fel de ambiție, niciodată. Se poate încă dovedi. Unii dintre ei au înțeles asta de mult. Mie nu mi-au lăsat nimic din 1984, am fost continuu torturată și închisă și izolată, dar nu m-am schimbat deloc, tot aceeași bunătate și lumină care mă inundă o simt, la fel și dragostea frumoasă față de oameni. Faptul că intenționez de mult să termin blogul despre viața mea, unde mai sunt doar mici lucruri de adăugat nu e o ambiție, e ceva normal și o datorie. Nu mai m-au lăsat de ani de zile, mi-ar trebui doar câteva zile să scriu ultimele două capitole, de scris jurnal e simplu, dar eu voiam să mă concentrez să scriu restul povestirii.
”Nimeni nu vrea ca tu să mori din motive politice, dar cu toții te omoară din cauză că ei nu suportă să depindă sau să fie legați de psihicul și corpul tău.”
La fel sunt cei în limba engleză, de peste 10 ani cu ideea că nu se mai poate face nimic, fiindcă ”she encompassed all”.
”Bine, dar oare nu au înțeles că...” spun eu.
”ei nu vor înțelege niciodată”, spun ei.
"Iar proștii au fost mințiți că tu ești sursa răului".
Acest lucru e datorită inteligenței tale superioare - ceea ce îți conferă poziție centrală în lume. Alții, dimpotrivă, spun că acest rol de nucleu e al meu din naștere.
Deci se contrazic, spun eu.
Nu se contrazic, e vorba de inteligență, adică ce e înnăscut, nu e vorba de cunoașterea acumulată de-a lungul vieții de tine.
Unul dintre prietenii mei de pe facebook, care se ocupă și el cu bârfe politice, ca și restul, scria, de curând, în derâdere ”ein Volk, ein Reich, ein Fuhrer”, lucru prin care ei exprimă iar ideea că detestă puterea centrală sau a axei lumii, cum spuneau ei despre mine. Dar, mi se spune, puterea e întotdeauna unică și centrală, nu se poate altfel, așa a fost mereu și așa va fi mereu și tu (?adică eu) ești acea putere.

Încă ceva și chiar voi termina, voi închide azi calculatorul.
Eu nu cred că eu sunt ”unica”, așa cum spun unii, fiindcă nu am dovezi în acest sens. Nu exclud această posibilitate, fiecare dintre noi e unic și reprezintă ceva.
Alții spun că ei nu mă vor fiindcă am trupul bolnav, nu mintea. Atunci de ce otrăveau, de ce continuau să otrăvească și mă și respingeau medicii?
Ei au mai spus uneori ceva despre ”niveluri” sau trepte pe care ei le urcă și le coboară, ca un fel de forță psihică. Acum de pildă ei spun că eu sunt la cel mai de jos nivel, dar că mâine voi urca nu știu unde. Nu am avut niciodată fantezii de acest gen, absolut cert. Dar ei spun că mă lovesc cu toții fiindcă poporul nu mă vrea și că asta au făcut mereu. Mereu ei spun că mă omoară, fiindcă ei nu pot convinge poporul și că toți ceilalți au fost acceptați în afară de mine.
Este vorba de mitul lui Sisif, similar cu simbolul "Inimii" care bate, (sau horei) introdus de mine ca explicație, fiindcă ei mereu mă lovesc, zi de zi, în diverse moduri și eu sunt singură. Am scris de mult adevărul despre asta - fiind o femeie de tip intelectual, am trecut prin toate miturile și cărțile esențiale de mult timp, și am fost aparent cam toate personajele, feminine sau masculine, rele sau bune (doar aparent), pot descrie clar și explica asta, mai ales că am fost mereu lovită și respinsă. Nu e delir nici acest lucru, e adevărul, fiindcă am fost un om inteligent și am putut percepe și această parte din povestea vieții mele.

sunt deja circa 15 ani de când au început să mă atace cu idei de moarte, că vor sau trebuie să mă omoare
azi din nou au venit cu ideea veche că ”o vor omorî repede”
Pe drum, azi, prin Voluntari, au intrat din nou cu ideea
”nu a fost nici curvă, nici nebună (niciodată), înțelegi ce trebuie să faci?”
Aceștia au fost în ultimii 15 ani, din când în când, de mai multe ori:
ideea lor e că toți au mințit despre mine și apoi pun întrebarea ”înțelegi ce trebuie să faci?” ca și cum ei se înțeleg între ei să apere minciunile celor care au mințit despre mine prin lovirea mea și eventuala ucidere.
pe drum au intrat din nou cu ideea că ei mă vor omorî pentru unicul motiv că unii au mințit despre mine, că ei mereu au procedat la fel
îmi cer iertare că am scris din nou, acum chiar voi tăcea
mi-e foarte silă de ideile lor de moarte, fiindcă ei chiar pot face asta și nimeni nu mă știe și nimeni nu a fost cu mine niciodată - în afară de mama, care mă lovește zilnic și ea și dacă nu mor, oricum ei torturează monstruos
ideea e că m-au izolat și mai mult cu Covidepidemia și astfel mă vor omorî
Alții ”îți dai seama ce s-ar întâmpla dacă oamenii ar înțelege că ea e Dumnezeu?!” Nu știu ce înțeleg ei prin Dumnezeu, fiindcă dacă citiți în dicționar sau întrebați mulți oameni ce înseamnă Dumnezeu, veți găsi probabil o dispersie largă a semnificației.

e vorba de cea mai monstruoasă crimă din istorie (?!), ei continuă să mintă despre tine, Cristina
iar au intrat cei cu francezii - ei spun că eu sunt omorâtă fiindcă francezii nu vor să renunțe la mama mea ??!
aberații...

Una dintre teoriile lor, pe care eu nu o aprob, e că ei, cei care m-au torturat sexual de la distanță, sunt un fel de vampiri și nu pot fără acest lucru - că pentru ei e ca apa și aerul. Nu cunosc, nu pot să neg această idee, fiindcă nu știu să argumentez cu dovezi că nu e așa. Nu eu am creat această idee.
M-am întrebat atunci de ce m-au ales ei pe mine și nu au nimerit peste o fată rea, păcătoasă, mai proastă.
Ei au spus că eu sunt unica în această situație, unica fecioară pe care ei o consumă - mai țineți minte probabil expresia ”damă de consumație”. Bine, dar atunci, insist eu, înseamnă că nu există fete sau femei dintr-o a treia categorie, care să nu fie vampiri și nici să fie consumate? Sau există, dar ele poate nu au putut să mă ajute deloc. Nu mi-a dat nimeni niciun răspuns - vag doar, ca o batjocură, ei spun că ele sunt foarte proaste.

În ce privește memoria - memoria vie a unui individ, ea poate fi parțial ștearsă de tratament psihiatric violent sau de tortură, cum m-au chinuit pe mine în ultimele zile de exemplu, dar și în restul vieții. Memoria de suprafață, cea a produselor culturale comune cu alți indivizi, sau mai elaborată intelectual, este mai ușor de șters, în timp ce memoria individuală, a evenimentelor de viață, este rară, mai puțin ancorată în experiențe comune cu alții, sau chiar unică, și se șterge cu multă greutate. În cazul meu viața a fost plină de evenimente ciudate sau chiar oribile, încât e și mai greu de șters. Totuși, pot spune că omul în situația mea, sau chiar orice om, reține cu mai multă ușurință și mult mai puternic, amintirile frumoase și plăcute, chiar dacă sunt puține.

3 octombrie 2020, ora 9 jumătate dimineața
Ca întotdeauna, imediat ce m-am sculat au început să mă lovească și, la un moment dat, m-au lovit în cap puternic, din nou. Mama e cea vorbește foarte mult imediat ce mă scol - fără motiv - și uneori, la auzul cuvintelor ei, mă lovește ceva în cap. Ideea lor e din nou că am cancer și deci de aceea trebuie să mă omoare, ca să scape de mine mai repede, să nu fie obligați să depindă de un creier al unui om bolnav de cancer. Oricum, de acum 15 ani, ei au lovit încontinuu cu idei aberante și minciună care pentru ei e justificare pentru faptul că mă vor omorî, din câte au spus. Și nu aveam probabil cancer, dar ei continuau să otrăvească și să tortureze.
Zilele trecute, după cum am povestit, m-au torturat monstruos zi de zi. Din această cauză nu am reușit din nou nici să continui povestirea despre internet (la care trebuie să mă concentrez ca să scriu corect) și mi-a scăpat o greșeală în ceea ce am scris, o singură greșeală, adică am notat un lucru neadevărat, dar, repet, numai din cauza torturilor inumane. Chiar și Gabriela Feceoru de pe facebook a scris că s-a simțit rău toată ziua acum 2 zile, ceea ce nu știu dacă e adevărul. Ați observat probabil că am scris întreaga povestire despre viața mea cu multă scurpulozitate și am reușit să scriu aproape totul, în ciuda torturilor clare și otrăvii, și este totul scris corect, în afară de câteva mici greșeli poate, adică lucruri scrise de mine care nu au fost exact la fel în realitate.
Greșeala mică de ieri a fost că am notat în mod exagerat că am fost, în aparență, chiar toate personajele din diverse cărți sau mituri esențiale, adică mai importante, masculine și feminine, rele și bune etc. Acest lucru nu e întrutotul adevărat. De exemplu nu ”reprezint” aproape niciun personaj din scrierile lui Slavici, decât tangențial, prin faptul că unii oameni mă considerau păcătoasă etc. Există însă scrieri sau mituri în care eu - adică ceea ce sunt în aparență sau chiar ca esență reală - în care semăn cu toate personajele sau cu câteva.
(ideea lor e oricum să mă izoleaază complet de oameni, mai mult ca în trecut chiar, inclusiv prin Covid, ca să mă omoare)
Unii spun că și pacienții de cancer trebuie acceptați și tratați, dar alții spun că ”da, dar nu tu”. De ce ? am întrebat. E o eroare, poate că nu am cancer și poate că nu trebuie să mă omoare, cum spunea unul azi dimineață când m-am trezit - că ei trebuie să înțeleagă că nu trebuie să mă omoare, fiindcă sunt un om complet nevinovat. Se pare că sunt nevinovată și în ce privește funcționarea creierului meu, care încă nu era prea bătrân sau prost, dar ei oricum lovesc cu ideea că nu am creierul bun și că vor să mor, ”ca să fie alta” în locul meu - toate lucrurile rele ei le pun în seama creierului meu rău, ca și cum în mod inconștient sunt cauza răului în lume, când de fapt răul se petrecea uneeri fiindcă ei loveau foarte monstruos în creierul meu, prin otravă reală și f_t și torturi și altele, fără să îmi dea întreaga viață o șansă să dovedesc că creierul meu și tot ce sunt psihologic e ceva bun și util.

3 octombrie 2020, ora 16
Mi-e tare rău cerebral. Ei spun că vor neapărat să mă omoare. Am fost azi din nou la supermarket, la Gheață.
Concentrez din nou esența, adevărul despre cum mă omoară sau mă torturează monstruos și adevărul despre mine, în cele ce urmează, citate aproximative:

”nu este nicio luptă și nu a fost niciodată, nici război, este o crimă ordinară, nu e justiție.”
”nu a avut nici cea mai mică greșeală toată viața, e un om fără nicio pată”
”ea nu poate înțelege, fiindcă nu a greșit nimic toată viața”
Mulți cred că te lovesc și te omoară fiindcă ai fost susținută de forțe politice sau altceva ce vor ei să doboare, și nu au cum să înțeleagă că nu e adevărat ce cred ei. Mulți cred că e vorba de războaie sau luptă pentru putere între ei și de aceea te sfârtecă pe tine, te omoară, dar nu au dreptate etc.

Ei nici măcar nu au înțeles că tot ce ai scris tu e adevărul.
Unii au fost păcăliți că ești psihotică și de aceea ei cred că e delir ce ai scris tu.
fiindcă de curând mi s-a umflat burta tare rău, poate mai mult ca oricând în trecut, unii au spus cât am stat în parc că e otravă din nou, alții că sunt f_tă încontinuu urât de tot, alții că e cancer în fază terminală, alții că e și otravă și cancer, dar cancerul nu e în fază terminală. Otrava o fi fost, dacă a fost, fie din țigări, care au fost otrăvite monstruos, fie din apă, cum par să spună unii, dar nu am perceput clar mesajul lor. Nu am mâncat de vreo 3 zile. Mănânc rar și nu foarte mult, fiindcă mă simt tare rău. Ei oricum nu m-au ghidat sau ajutat niciodată.

oricum totul a fost cum am povestit, medicii au mințit - probabil inclusiv la CT la spitalul Monza, unde au zis că numai colecistul e rău, și restul perfect. Nu știu sigur, dar oricum am cerut ajutor medical de mult și nu am primit sau m-au tratat rău, cum a fost de pildă în 2018.
Ei spuneau că au aplicat asupra mea tortura exact ca în zilele acestea de 5 ori, dar oamenii nu au înțeles nimic și că absolut toți au fost mințiți sau îndobitociți sau corupți etc.

”familia Șerban e o familie de oameni respectați, de ce dracu ai spus adevărul?”

Au intrat și cei care spun că eu trebuie să mor ca să se nască alta sau că trebuie să mor fiindcă sunt la menopauză și ei cred că eu trebuia să fiu fertilă pentru a servi intereselor lor. (!!?)

Ei spun că idioții - adică acei oameni care par serioși și inteligenți - nu pot înțelege nici măcar că eu am spus tot adevărul și că nu am avut delir niciodată. Unul a intrat peste mintea mea cu ideea că ”la început când am citit am crezut că e ceva monstruos, dar apoi...” Ideea e că acești oameni răi care mă lovesc cu aceste cuvinte îi influențează pe idioți să gândească greșit, așa cum spun ei în mintea mea și astfel niciunul nu înțelege nimic niciodată, chiar dacă sunt și am fost mereu o femeie singură, chiar izolată inuman, tot fără motiv.

În legătură cu replicile de peste mintea mea, mai am de adăugat un singur lucru - și zilele trecute, și zilele acestea, au intrat unii care au preluat replicile celor de dinaintea lor, fie aberații, fie monstruozități, fie chiar cele care spuneau adevărul despre tot și lauda calităților mele reale. Ideea e că astfel ei mă f_t monstruos și mă omoară eventual, sau îmi iau ceea ce ei numesc coroană sau putere, așa cum au spus mereu de 15 ani, deși e ceva lipsit de noimă. Este de fapt doar ceva legat de nebunia și prostia lumii despre mine.

Cât timp am stat în parc, cât a fost mai liniște acolo, am început să mă simt mai bine, dar sunt foarte umflată.

Ei spuneau că au aplicat asupra mea tortura exact ca în zilele acestea exact de 5 ori de-a lungul timpului, dar oamenii nu au înțeles nimic și că absolut toți au fost mințiți sau îndobitociți sau corupți etc. Mulți au insinuat că eu sunt un căcat și cei care ”conduc destinele” omenirii sunt oameni capabili și de aceea eu trebuie să mor. (??) Ei spun în acest moment - ”e vorba de minciunile pe care se bazează puterea lor proasto” Nu mai scriu, am concentrat tot adevărul, ei vor continua să lovească și să spună monstruozități. Eu spun că natura omului e civilizația, nu barbaria. Puterea nu cred că se poate baza pe minciuni, cum spun ei, dar minciunile o pot însoți.

Mi-e din păcate extrem de greață și rău cerebral extrem, adică foarte rău. Ei mă tot amenință cu moartea, fiindcă toți proștii au fost păcăliți că eu sunt ceva rău, din câte mi se spune. Bună ziua și la revedere, regret oarecum că nu m-au mai lăsat să scriu, că aș fi terminat blogul rapid cu adevărat și apoi, cum am spus, aș fi scris ceva mai bun și mai inteligent, era clar acest lucru, dar toți lovesc, au spus că nu mă ”vor” încontinuu. Cum adică nu mă vor? am întrebat eu mereu. Ei au spus din nou că toți au votat să mă omoare. (?) și că unii oameni sunt proști și cred că e vorba de faptul că nu mă vrea cineva sau oamenii. Ce înseamnă a vrea un om?

3 octombrie 2020, seara
Ei spun din nou că sunt omorâtă cu o ură monstruoasă și alții spun din nou că toată lumea vrea ca ei să mușamalizeze cazul, cum au zis și în oraș mereu.
Ei spun că moartea mea se apropie vertiginos, alții spun că eu voi muri de cancer, dar că mă vor omorî numai peste câțiva ani.
Azi în parc priveam niște furnici cum umblă de colo-colo, apoi am văzut roi de rândunici probabil în dezordine deasupra, aproape de curtea mea, ciorile au plecat în cârduri spre București
Am mers la ”mega image shop and go” și am văzut scos la promoție un fel de zahăr pe care scria chiar Furnicuța. Ei au intrat din nou atunci peste mintea mea, cu ideea că întotdeauna oamenii omoară pe cei aflați în situația asta. Este adevărat, au pus zahăr cu numele furnicuța, pentru ca eu să îmi amintesc de furnicile privite în parc. Dar, de-a lungul vieții, au fost extrem de multe astfel de coincidențe, unele fiind în mod clar reale, fără să fie înscenate. Ei au zis așadar că oamenii proști mereu consideră drept periculos acest fenomen, și omul respectiv e omorât. Ei spun că e o greșeală. Ideea se împarte în trei - unii spuneau că astfel de atribute aparțin lui Dumnezeu, alții că eram geniu și alții cred și acum probabil că eu am fost un om perfect nevinovat și normal băgat la balamuc, și deci de aceea se întâmplă toate așa, că dacă eram cu adevărat nebună nu s-ar fi întâmplat așa, dar creierul meu e forță de organizare și adaptare, la fel ca la alți oameni inteligenți și normali.
Alții spuneau că nu aș fi fost omorâtă dacă nu aș fi fost martoră la revoluție. ?!
Bontul continuă să mă înțepe rău și des. Îmi amintesc cum spuneau și acum mulți ani că sunt doar un dumnezeu ca toți dumnezeii și sunt omorâtă ca toți ceilalți. Eram încă tânără, sub 40 de ani. Ei nu simt vreo părere de rău că omoară ceva bun, fiindcă, spun ei, toți știu că se va naște alta. ??! Nu cunosc aceast lucru. Ei spun că mă omoară, cum spuneau și mai demult, fiindcă altfel ar fi fost un scandal monstruos.
”Tu (adică eu, mi se adresează clar mie) continui să spui adevărul, fără să ai habar ce minciuni sau acuzații au inventat ei."
Continuă să arunce minciuni și aberații --- de pildă că eu mor dând oamenilor o lecție de mândrie și răutate etc., când de fapt, chiar și ei au spus că au înțeles că e exact invers, că nu am avut defecte și ei doar mint.
Noapte bună și fie ca Dumnezeu să vă ajute în ceea ce e bun în viața voastră. Și eu am fost mereu animată doar de dragostea de alții, nu am avut interese egoiste și am avut dreptate, mai ales că în viața mea unii oameni vor să dea și acum impresia că ei sunt animale fără suflet sau inimă. Ei sunt cei care au nevoie de ajutor, de lumină ca să înțeleagă ceea ce e bun.

Ideea e, cum am mai spus, că atunci când ei văd fenomene naturale ciudate sau extreme - cutremur, etc. - sau multe coincidențe legate de viața mea, ei cred, datorită minciunilor, că sunt manipulați de o forță politică sau de altceva, prin intermediul creierului meu. Săracii, sunt prea slabi la minte ca să înțeleagă cu nu e așa, știu sigur asta. În realitate nu aveau dreptul să creadă astfel de lucruri și să îmi vrea moartea, nici măcar nu era logic și oricum nimeni nu a stat de vorbă cu mine sau să mă întrebe ceva: aceste idei seamănă cu ideea celor care credeau că eu sunt mașină de război manipulată să îi omoare sau să îi lovească pe ei, și acest lucru de asemenea e fals.
Unii spuneau adesea că eu am fost și încă sunt singura lumină pentru oameni, dar faptul că mă resping crește întunericul din mintea lor. Sau că niciun dumnezeu/geniu/etc. nu are nicio putere dacă oamenii nu îl vor și e omorât.
Iar între timp eram otrăvită... mai jos trei poze de azi, acum încep să mă mișc tare greu și nu știu dacă mâine voi ami fi în viață.

27 - 28 septembrie 2020

Să încep acum să scriu acea problemă spinoasă pe care am spus că o voi ataca azi, mai devreme. Pentru dvs., cititorii mei.

Există unii nebuni care au insinuat că eu aș fi autor al blogului despre viața mea, când în realitate sunt memorii și sunt în întregime adevărate, și chiar exhaustive. Sunt lucruri adevărate - unii spun că toți au înțeles asta - dar tot așa aș fi scris și dacă ar fi fost vorba de altcineva, deci oricum nu aș fi reușit să fiu acceptată în societate. Ei spuneau din nou aseară că numai oamenii păcătoși au drepturi și sunt acceptați în societate, mai ales dacă încalcă virtuțile și valorile creștinești.

Pe mine nu mă consideră păcătoasă, dar mă acuză acum pentru faptul de a scrie adevărul gol-goluț. E ceva scandalos și am făcut un lucru rău scriind acel blog, spun ei, adevărata virtute înseamnă să te lași omorât cu ușurință și să nu te plângi, mai ales dacă ceilalți nu au dreptate deloc.
Ei spun că blogul meu mă arată pe mine perfectă și pozitivă și scoate la lumină păcatele și racilele societății și de aceea e scandalos. Ei afirmă că am făcut un lucru rău scoțând tot adevărul la lumină, mă judecă negativ pentru aceasta. Acum, înainte să continuu argumentația mea, vă rog pe dvs. să gândiți și să judecați drept dacă am făcut ceva rău, după ce că mă condamnaseră la tortură și moarte chiar timp de 29 de ani înainte să public adevărul tot. (iar au intrat cei cu ”forgive us”)

Oricine mă cunoaște sau mai bine zis m-ar cunoaște, ar ști că e sigur că nu aș fi mințit nimic, de exemplu despre familia mea sau despre profesori precum profesoara de limba română din școală sau meditatorul de biologie, dar nici despre nimeni altcineva. Absolut toate povestirile și amintirile mele sunt adevărate. Ei spuneau că am fost un om drept într-o lume strâmbă. Absolut toate motivele scrierii mele vor fi și mai clare abia după ce voi termina ultimele două capitolașe. Probabil că ați înțeles că eram otrăvită și torturată în același timp monstruos și unul dintre motive, cel mai important, a fost că încercam să îmi apăr viața și de fapt tortura obligă omul să povestească tot adevărul, în detaliu. Eu scriam și ei otrăveau și torturau și mai rău, cu ideea că trebuie neapărat să mă omoare și să mușamalizeze totul. Nu a fost vorba numai de autoapărarea legitimă și normală, a fost și ideea mea corectă, departe de a fi vorba de orgoliu, că viața unui om perfect bun și nevinovat, chiar inteligent, merită apărată și chiar trebuie din principiu respectate drepturile omului. Eram și complet singură.

Încă un singur lucru important, aș dori mult să îl înțelegeți. Poate că vă amintiți că aseară Mirela Brailean mințea pe pagina mea de facebook ceva, anume că a discutat cu mine acum 2 săptămâni - un fleac, un amănunt neimportant, așa cum au fost multe pe blogul meu. Eu nu aș fi mințit nici sub amenințarea morții, mai ales că știu că minciuna e un lucru rău și nu aș fi făcut rău nimănui.
Proababil că ați văzut că am scris și toate fleacurile rele care au fost în viața mea, nu doar problemele și abuzurile mai mari. La fel va fi și în capitolul despre internet - multe fleacuri rele și câteva bune, și doar unele fapte mai importante. Am explicat mai sus de ce am scris și fleacurile - și într-un fel e mai bine, fiindcă astfel povestea capătă contur real. Ei spuneau că nu trebuia să scriu aia și aia și ailaltă, și astfel nu rămânea nimic. Dar...
Ceae ce vreau să spun acum nu știu dacă veți înțelege... Ei spun că dvs. sau alții care citesc văd acuzații și insulte în ceea ce am scris eu, fiindcă în realitate ei mă văd proastă și rea și nebună și nu văd defel sensul bun al scrierii mele, nu doar referitor la propria mea persoană. Ei spun că eu nu pot percepe ura altora și faptul că mă văd proastă mai ales. Eu cred că orbirea dvs. legat de ce am scris eu, imaginea pe care o așezați asupra mea e din cauza internării mele la psihiatrie - un fleac de fapt printre alte necazuri - și nu e din cauza vârstei mele ”fragede”, de circa 50 de ani. E adevărat, sunt tânără printre galaxii. Dar, cu toate acestea, în raport cu oamenii care au existat în viața mea, cu unii cel puțin, eu am avut acea normală atitudine maternă, o aplecare cu duoișie și benevolență asupra condiției umane. Așa am fost mereu și am pictat icoane din viețile celor din viața mea, din nefericire fiind tratată în acest mod. Am avut aceste înclinații materne încă din copilărie. Ei spun că așa ceva pare ridicol pentru oameni, din cauză că mă percep drept ceva rău și proastă. Vă las pe dvs. să vă gândiți... poate am dreptate că era un lucru normal și bun.
Ceea ce am repetat adesea pe blog, uneori în mod indirect sau subiacent, și e adevărul, a fost despre atitudinea mea de iertare, înțelegere și răbdare. Eu chiar am iubit oamenii, într-un mod aparte când eram tânără, și chiar și acum, dar altfel poate.

Ideea lor e că într-o viitoare viață imediat mă voi băga, voi spune adevărul și mă vor omorî... ce e atât de rău să spui adevărul? Am avut atitudine maternă, dar nu am tolerat răul niciodată.
De multe ori au intrat unii cu ideea că absolut toți oamenii s-au închinat unui porc, eu nu am idei de genul acesta niciuna.

Iar au început - nu îi mai notez decât pe câțiva:
”așa s-a procedat mereu”
”oamenii nu pot înțelege adevărul”
” de data asta nu vei mai scăpa Cristina.”
”Tu nu înțelegi ce înțeleg ei prin data asta.”
”întreaga omenire te va omorî”
Acum parcă înțeleg - unii spuneau mai demult că oamenii au încercat încontinuu să mă omoare, chiar de când eram copil, dar în realitate greșeau, nu trebuiau să mă omoare. Ei tot repetă mereu că eu nu înțeleg că oamenii toți se înșeală și văd ceva rău în mine când, în mod real, eu sunt sursa și rădăcina binelui, nu răului. Că ei au impresia că se ”trezesc” numai atunci când, de fapt, o iau razna și cred minciuni și aberații despre mine sau că trebuie să mă omoare ca să fie ei liberi.

28 septembrie
în sfârșit unul care spune adevărul:
”E vorba de un om omorât în văzul lumii, de care nimănui nu îi pasă”. Nimic altceva, cum au zis și ei. Asta e adevărat, oamenii au interpretat poate greșit. Li s-ar fi părut normal să fie așa dacă eram copil orfan din naștere de exemplu - că puținor oameni le pasă de copiii vagabonzi, dar nu li se pare normal așa, fiindcă omit să considere că am fost de fapt repudiată de familie fără motiv, chiar din copilărie.

Desigur, dvs. cunoașteți diverse idei sau doctrine despre reincarnare. Unii au gândit și aceste lucruri în raport cu mine. Ei spun că oamenii mă urăsc așa tare și fără motiv real fiindcă li se pare că eu semăn cu cineva care a trăit înaintea mea sau că sunt aceeași persoană reincarnată și ei cred că acea persoană a fost ceva rău, fiindcă mereu au fost mințiți. Ei spun că în cazul meu ceilalți repetă mereu aceleași greșeli și numai ei sunt cei care greșesc, în timp ce eu niciodată, dar toți dau vina pe mine. Acest mecanism al repetării aceleiași crime se datorează naturii celorlalți, nu mie, nu sunt vinovată defel de faptul că ei repetă totul sau că ei sunt răi și greșesc. Dar lumea crede mereu că eu sunt de vină, fiindcă li se transmit aceleași minciuni de la o generație la alta, sau prin reincarnare, iar ei nu se pot trezi niciodată și cred mereu răul. Sunt unii care spun că ea, cea care a ocupat locul meu în lume, a fost și va fi mereu numai binele.
Totuși, adaug eu, nu e prea târziu nici acum să mi se dea libertatea cerută din 84, nu e prea tărziu ca să oprească crima, fiindcă sunt încă vie. Absolut cert nu s-ar întâmpla nimic rău dacă ei nu m-ar omorî.

Bineînțeles că va fi așa cum vrea Dumnezeu. Bineînțeles că nimeni nu poate trece peste voința divină sau legile funcționării întregului univers și nici eu nu pretind că viața mea e mai prețioasă decât necesitatea ce rezultă din funcționarea întregii lumi. Omul e dator să se supună fără tristețe lui Dumnezeu. Dar omul e în același timp dator să facă ce poate face mai bun din viața lui sau în viața lui și să încerce deci și să trăiască, apărându-se de oamenii răi. Nimeni nu trebuie niciodată să se lase omorât, așa cum spuneau ei, cei răi, că trebuie eu să mă ”las” omorâtă - e total absurd. De multe ori au spus așa, dar e total greșit.

Ei spun despre mama mea că în fiecare zi mă chinuiește și mă f_te încontinuu și că nu a existat nicidoată o mamă așa monstruoasă, eu fiind un copil extrem de bun. Nu știu dacă n-a mai existat niciodată, unii spun că mama mea a fost îndobitocită să îmi facă răul.
Acum a intrat unul care spune, probabil despre mine că ”trebuie ajutată să moară, așa, ca pe un animal”. Ei spun mereu că, pentru oameni, nici faptul că sunt om și nici conștiința mea nu înseamnă nimic.
Azi mama m-a chinuit din nou încontinuu, prin vorbe și atacuri verbale, nu mai explic cum.

Ei spun despre mama mea că în fiecare zi mă chinuiește și mă f_te încontinuu și că nu a existat nicidoată o mamă așa monstruoasă, eu fiind un copil extrem de bun. Nu știu dacă n-a mai existat niciodată, unii spun că mama mea a fost îndobitocită să îmi facă răul.

Acum a intrat unul care spune, probabil despre mine că ”trebuie ajutată să moară, așa, ca pe un animal”. Ei spun mereu că, pentru oameni, nici faptul că sunt om și nici conștiința mea nu înseamnă nimic.

Azi mama m-a chinuit din nou încontinuu, prin vorbe și atacuri verbale, nu mai explic cum.
Azi au spus alt delir al lor - că eu sunt o femeie bună și mama o femeie rea și că proștii vor ca să mă omoare ca s-o salveze chipurile pe mama. Eu nu cred așa ceva. Azi mi-am dat seama că e posibil ca unii să vă fi mințit pe dvs. că eu am creat ideile acestea delirante, când nu este așa. Și tot ce am spus despre trecut și prezent, fapte, nu idei sau sentimente, este adevărul. De pildă modul în care m-au tratat mereu medicii și mai ales în 2018. Adevăr e și faptul că acum abia merg și va trebui să mă plâng din nou medicilor de durerea din zona inghinală, dar nu mai am speranțe și încredere ca până acum câțiva ani din două motive - s-au purtat rău, exact așa cum am povestit și apoi se pare că unii oameni chiar au mințit, cum mi s-a spus, despre mine și proștii chiar cred că sunt nebună sau rea sau proastă. Foarte mulți sau de multe ori au spus că eu am fost folosită drept țap ispășitor, inclusiv politic, nici această idee nu e inventată de mine.

Mama m-a chinuit azi, dar acum se simte tare rău, din câte se pare, nu știu sigur, că ea uneori a jucat teatru și a mințit în mod sigur. Mă rog lui Dumnezeu ca întotdeauna, pentru amândouă - de multe ori am aprins câte 2 lumânări la biserică.

Ieri și azi, și Carmen-Maria Mecu și Rodica Enache au scris iar despre politică pe facebook, poate și fiindcă ieri au fost alegerile locale.
Eu am oarecare sentimente negative, dar nu tare rău, despre politică în general. M-am mai maturizat față de tinerețe și acum consider că și politica e o activitate umană, poate că e și necesară, ca și religia.
Primarul capitalei era Gabriela Vrânceanu Firea, am aflat mai demult întâmplător de pe internet și am văzut că i se făcea mereu publicitate negativă, deci era clar de mult că nu urma să fie tot ea aleasă. Tot absolut întâmplător am aflat nu de mult că ea era căsătorită cu primarul orașului în care locuiesc - Voluntari - respectiv Pandele Florentin. Nu aveam de unde să știu mai înainte.

Mama a adormit, așa cum are obiceiul, cu televizorul tare despre politică. Eu nu am niciun fel de amestec în politică și nu am avut. Unii mă acuză că eu nu m-am interesat niciodată de politică - deși nu aveam cum - și au ideea că astfel s-au înmulțit prea mult diverși porci politici. Nu au dreptate.
Alții, din nou, au ideea că eu sunt puterea (centrală) și că oamenii cred că eu sunt inversul a ceea ce sunt, eu fiind înțeleaptă, bună, luminată.

ar au început cu amenințări de moarte și cu scenariul lor vechi, pe care l-am mai scris parcă - anume că atunci când voi muri, se va naște alta și apoi, când proștii vor înțelege ce e acea fetiță, o vor omorî imediat. Și abia după aceea toți vor urla și vor fi în pom. (?) Mai departe nu spune nimic.
Oricum, nu voi mai nota de acum ideile lor, oricum vor fi, voi încerca doar să scriu finalul blogului și să trimit peste tot - aceștia de acum vor dispărea, eu voi reveni pe facebook numai ca să scriu restul povestirii pe blog și apoi nimic.
Au intrat alții că cei care au venit ”la putere” adică la mine, nu cunosc nimic din adevărul despre mine și deci vor încerca iar să mă lovească și să mintă, cum au făcut toți înaintea lor.
Acum mă înțeapă bontul și ochii din nou și ei au spus că sunt f_tă în bont. Mă doare rău inghinal dreapta și ei au spus că abia acum s-a declanșat cancerul (nu știu).

24 - 26 septembrie 2020

am plecat la 11 dimineața și abia la 2 jumătate am ajuns acasă, foarte obosită
Mi s-a prescris Augmentin pentru infecție și am făcut o programare pentru 6 octombrie la dentist. Mulțumesc Domnului că am reușit.

Am spus mai demult că am zâmbetul strâmb și nu știu de ce. Abia acum m-am gândit că e poate din cauza lipsei dinților pe partea stângă. Am mâncat astfel câțiva ani doar pe lucrările din partea dreaptă și acum s-a produs înfecția asta. Nu pun poza aici decât din inerție, nu cerșesc bani - probabil că voi reuși să fac ceva - poate proteză cumva, că oricum nu am bani de implant, că dacă aș fi avut aș fi făcut de mult. M-a iritat puțin că, deși am spus clar de două ori numele meu Cristina-Monica, până și persoana de la radiologie a scris pe radiografie Monica. Aici nu se vede. Au intrat unii peste mintea mea cu ideea că proștii cred că numele meu adevărat e Monica. Oricum, chiar și minimul necesar va costa mult.

Ei zic din nou că m-au f_t toți, findcă am fost femeie singură și foarte săracă, dar în același timp mai inteligentă decât altele cu bani și familie... etc. Tot mereu, aproape zilnic, ei spun că toți mint despre mine.
Eu sunt de acord, am înțeles de mult că totul a fost din cauza sărăciei, și eram săracă de mică, voi mai explica puțin în ultimele capitole pe blog, dar consider că, totuși, ei ar fi putut să îmi dea dreptul la muncă și la studii, deci libertatea, și aș fi reușit absolut sigur ceva și nu aș fi fost singură și nici nu m-ar fi otrăvit. Am spus de atâtea ori că ar fi fost bine măcar dreptul la muncă.

Folosindu-se de dureri și înțepături continue în bontul meu și durere continuă și purternică sub dinți, ei au venit și m-au torturat cerebral cu presiune foarte mare și de asemenea coontinuă.
Ei au spus adesea că f-tul cerebral, adică modul în care m-au torturat azi și mereu este necesar pentru ei, fiindcă trebuie să mă omoare, fiindcă ”altfel nu ne-ar mai respecta nimeni niciodată”. Ei mi-au spus de multe ori că eu sunt un căcat și ei sunt foarte importanți în societate și de aceea trebuie să mă omoare, nu pentru viața lor, ci pentru un fleac numit respectul proștilor (ei au zis că au fost mințiți toți despre mine, și că ei vor să continue să mintă). Ei spun că acest respect al proștilor e foarte important pentru ei și viața mea nu contează în fața acestui lucru util și bun.

Știu că vi se pare ciudat ca niște oameni răi (eu nici nu știu cine sunt ei) să explice victimei aceste aberații și lucruri monstruoase uneori, dar ei așa au făcut mereu. Tot ei sau alții spun că eu sunt cel mai bun om din lume și că un porc infect mă omoară și,ceea ce e mai rău încă, mă omoară în ochii lumii întregi.
Vă spun eu acum un adevăr - tortura prin durere - de pildă la bont sau la măsele - facilitează f_tul lor cerebral și migrenele oribile.

Azi m-au chinuit și m-au scuipat încontinuu cu idei despre Monica Șerban, fiica vărului bogat al mamei (aparent erau veri) și cu idei despre distrugerea mea - pe care ei le au de 15 ani, cu idei gen ”au mazilit-o de sute de ori degeaba”, ”și nu cedează” etc.

25 septembrie 2020
2 din pisicile mele din curte iar un vânat un porumbel - pe de o parte îmi pare rău, pe de altă parte e un lucru bun fiindcă astfel e probabil că sunt protejată de șoareci sau șobolani în apropiere. Una dintre ele a fost văzută cu șoarecele prins

Durerea de dinți s-a mai diminuat după antibiotic, dar zona e încă umflată și doare, dar mai puțin :) Ce ușurare am simțit când durerea s-a atenuat. Viața e frumoasă, toamna e frumoasă, vrăbiile încă ciripesc.

Repet, tot ce am notat pe blogul meu e adevărul, ei spun că oamenii nu cred sau că cred că e ”gargară” (??)
Îmi amintesc ce am pățit cu cărticica mea de poezii. Dl. Horia Gârbu, pe care îl respect, mi-a oferit un ajutor de vreo 2-300 lei în 2016, dar în niciun caz 300, pentru publicarea acelei cărți micuțe, de la USR, fiindcă cunoștea situația mea financiară groaznică.
Poate că nu a greșit, a fost un gest umanitar.
Dar imediat mi-a fost blocat cardul de sănătate, deci dacă un om nu are dreptul să muncească, pentru ei înseamnă că nu are nici dreptul măcar să scrie poezii cât de cât remunerate, indiferent dacă omul acela are talent sau nu. Eu nu judec talentul meu sau capacitatea mea, ci ideea, principiul acesta greșit. Eu am primit diagnostic psihiatric fără greșeală și fără să fiu evaluată sau să vorbească cineva cu mine. Doar poeziile mele au vorbit puțin, dar numai despre sufletul meu.

Ei mi-au blocat cardul de sănătate deși nu am avut nicio abatere și nici nu am primit bani de la USR anterior. În caz că aveam nevoie urgent de medicamente sau ajutor medical, nu aș fi putut avea. Ei au blocat acest card de sănătate fără niciun avertisment! Oare așa au făcut cu toți cei milostiviți de USR? Am încă și acum dovada sumei primite prin Poșta Română, o voi scana să vă arăt. Deci mesajul indirect era că nu am voie să câștig bani de subzistență, deci și din acest punct de vedere mă condamnau la moarte, dar fără vreo greșeală.

Sper ca de mîine să pot scrie și termina capitolul despre internet. Pe Horia Gârbea l-am cunoscut personal, în condiții bizare oarecum și a dat și mâna cu mine. L-am întâlnit o singură dată, din câte țin minte - cel mult de două ori, dar am uitat, nu mai sunt sigură dacă l-am văzut și a doua oară, deci el nu are nici cea mai vagă idee despre mine, fiindcă oamenii sunt cunoscuți numai prin contact verbal direct, restul e doar monolog.

26 septembrie 2020
Azi m-am trezit la ora 7 dimineața cu durere continuă și destul de puternică. Ieri se atenuase, de ieri până azi s-a agravat.
Voiam să mă apuc azi de capitolul despre internet, poate tocmai de aceea unii au inventat peste mintea mea azi că prietenii de pe facebook mă privesc drept dușman, fiindcă sunt nebuni, așa spun ei. E adevărat că prietenii de pe facebook m-au respins complet, dar nu văd ce motiv aș avea să cred că ei mă consideră dușamnul lor. Cum adică dușman?
Alții mai spun din nou că toți oamenii în general mă tratează drept proastă fiindcă li s-au spus minciuni și ei chiar cred că eu sunt proastă.
Nu mă pot apuca acum de scris, fiindcă iar sunt chinuită sexual de la distanță. În plus, durerea de dinți s-a agravat de ieri până azi, deși de ieri era mai mică, deci antibioticul avusese efect. Acum nu știu, pare mai rău, deși l-am luat.

"cei care reușesc să creeze ceva foarte bun, în ciuda impedimentelor, sunt lăsați în pace, în cazul tău era imposibil să reușești.”

”eu m-am îngrozit când am înțeles ce mult o urăște maică-sa”
”mama ca mama, dar norodul...”
”oameni proști, care vor să te omoare pentru simplul motiv că au mințit despre tine.”

Am spus de atâtea ori adevărul - sunt acum aproape 30 de ani de la incidentul cu țiganul și sexul oral în nordul țării și ei iar intră peste mintea mea cu acuzații. Ca și cum de aceea am fost continuu torturată și respinsă zeci de ani și tot de aceea sunt condamnată la moarte.

Poate vă amintiți, dacă ați citit blogul meu, cum a fost de fapt adevărul. În realitate a fost un incident, nu o poveste, nu am avut niciun gând legat de acel țigan nici înainte, nici după acel incident. Nu s-a întâmplat altceva ulterior, în afară de incidentul cu violul colectiv care de fapt nu a avut loc, când l-am mușcat pe acel țigan că mă săruta cu forța și atunci el m-a lovit puternic. Niciun fel de sentiment sau emoție. Deci, ceea ce s-a întâmplat este doar un incident neplăcut și urât, care nu trădează nimic despre intelectul sau caracterul meu. Nu a fost o poveste sau ceva complicat. Gândiți-vă logic și drept: dacă nu s-ar fi întâmplat, tot așa dvs. sau ceilalți m-ar fi torturat, otrăvit și respins întreaga viață și tot așa ar fi inventat minciuni.

În plus, a fost o înscenare, exact cum am povestit - un lucru determinat de ceilalți în cele mai mici detalii, greșeala mea a fost mică și eram și sub efectul tratamentului psihiatric și nici nu vedeam pe moment ce rău imens fac - dacă a fost ceva atât de rău, încât să fie pretext de crimă și tortură zeci de ani. Nici nu bănuam că cineva mă poate urmări sau că gura lumii e asmuțită împotriva mea, că, dacă aș fi bănuit, nu s-ar fi întâmplat.
Foarte important e că au fost vreo 15 motive importante pentru acel incident cu sexul oral, pe care le-am notat pe parcursul blogului și mare parte din ele sunt prezente drept cauze și pentru incidentul cu țiganul. Plus încă câteva. Nici măcar nu am scris toate motivele - de pildă faptul că am crescut cu tablou cu țigancă dezgolită deasupra patului și apoi mama avea tabloul cu șatra în dormitorul ei și acum stă peste patul în care dorm, fiindcă așa a vrut mama și nu am cum să îl mai dau jos, prefer să evit scenele ei de nervi. Oricum, eu nu am nici ușă la cameră și ea vine mereu să mă cicălească și nu am nic dulapul meu de haine etc. Alt detaliu este chiar faptul că părinții mei locuiau până în 1984 la numărul 69 de pe strada Mașina de pâine, la Teiul Doamnei, și 69 e o poziție sexuală de sex oral, cum aflat ulterior - iar când eram studentă la psihologie unii scriseseră pe perete la intrare 69. Etc. Toate aceste date sau cuvinte sau cifre sunt de fapt factori care facilitează apariția unui eveniment, findcă așa funcționează creierul omenesc.

Un amănunt absurd și irelevant e că ei mă acuză că ”și țiganii sunt oameni”, spunând că tocmai asta mi se impută - că i-am tratat pe cei doi bărbați așa cum m-au tratat pe mine alții - anume ca pe niște instrumente pentru ca eu să dobândesc câteva informații pe care să mă pot baza legat de actul sexual, fiindcă nu înțelegeam de ce fusesem închisă și torturată la psihiatrie, practic condamnată la moarte, fiindcă îmi pierdeam drepturile civile, sociale, iar medicul psihiatru spunea că e din cauza torturilor sexuale de la distanță asupra mea și că medicamentele de aceea sunt făcute, ca să apere persoana de așa ceva. Totuși, adevărul e că eu nu am răspuns la rău cu altceva rău și sunt dintre puținii oameni care priveau țiganii drept oameni, chiar dacă familia mea avea fățiș atitudine negativă față de ei. Cât despre faptul că i-am tratat pe acei bărbați drept instrumente - e parțial adevărat, dar nu ceva condamnabil, fiindcă nu am avut de ales în acel moment, fiind și tratată psihiatric puternic. Cel legat de sexul oral, nu țiganul, m-a întrebat și i-am spus că eram tratată psihiatric și el e cel care a acceptat acel act sexual, care de fapt nu era sexual, nu l-am violat eu. Țiganul, de asemenea, a acceptat acel lucru în mod conștient. Nașul meu și domnul Leon Zăgrean, care mă hărțuise sexual aproape un an, spuneau că eu ar trebui să am activitate sexuală ca să scap de acele violuri de la distanță. Asta au spus ei, înainte de incidentul cu țiganul.

De mai multe ori ei m-au acuzat ca și cum eu eram responsabilă deplin, ca și cum eu purtam toată vina de-a lungul întregii vieți, iar ceilalți erau doar niște copii proști, prin urmare nevinovați. Pe mine nu m-au tratat niciodată drept om, așa cum bine au remarcat unii dintre cei care au venit peste mintea mea. Este vorba de atitudine părtinitoare, fiindcă eu nu am avut pe nimeni niciodată și chiar și familia mă respingea datorită originii mele, așa mi se spune. Ei așteptau de la mine deci să fiu geniu și înțeleaptă încă din copilărie sau fragedă tinerețe, și așteptau să fiu nu doar perfectă, ceea ce poate eram, dar și să fiu peste toate influențele și psihicurile celorlalte persoane din viața mea, ceea ce atunci nu era posibil, fiindcă fusesem tratată violent la psihiatrie, deci mă influențau cu adevărat în mod subconștient diverse cuvinte sau altfel de complexe psihice existente în mod real, concret, în realitate - cum era numărul 69 al locuinței, o carte citită la BCU, tablourile din casă, vorbele de mu--e sau alte vorbe vulgare cu care mă loveau absolut sigur dinainte de incidentul cu sexul oral și țiganul. Din tot ce am citit sau am aflat de-a lungul vieții, pot afirma că aceasta e funcționarea normală a creierului oricărui om, chiar dacă nu a fost închis la psihiatrie, cum am fost eu. Diferența e că, dacă nu sunt beți sau drogați psihiatric, aceste influențe din subconștient trec neobservate sau sunt controlate prin voință. Acum eu nu mai sunt sub influența nefastă a medicației, și oricum am înțeles totul de mult și am conștientizat tot ce se putea.

Unii oameni pur și simplu au mai mult noroc, adică trăiesc într-un mediu cu mai puține influențe negative, care pot să lovească individul în cazul în care filtrul conștiinței e slăbit sau nivelul autocunoașterii scăzut. Eu am terminat autocunoașterea mea de mulți ani și pot spune cu certitudine că oamenii nu aveau motive să mă respingă, fiindcă eu am avut psihicul sau sufletul foarte curate și frumoase și nu i-aș fi influențat negativ, mai ales că am înțeles absolut totul de mult. Eu nici măcar nu mă gândesc la lucruri rele sau vulgare niciodată, nici nu m-am gândit la acel incident din nordul țării niciodată, fiindcă oricum nu se întâmplase nimic care să mă afecteze, dar ei îmi tot repetă aceste acuzații nefondate în ultimii 15 ani. Înainte nu, deci nici nu mă gândeam la asta.

iar au intrat cei cu delirul politic care spun că -
”ei (?) preferă (?) o putere (?) coruptă decât un om fără nicio lețcaie” ????!!!
Genul acesta de idei aberante, fără legătură cu mine sau cu restul vieții mele, unii le consideră pretexte pentru maltratarea și uciderea mea.

Acum mă acuză că unii m-au chinuit și f-t pe mine în 89 (adevărat) ca să îl omoare pe Ceaușescu. Bun, deci nu am nicio vină - eu de unde să fi știut că vor să omoare pe Ceaușescu și ce puteam face? Erau cu adevărat violuri de la distanță, nu puteam să îi opresc. Nu erau din cauza mea, eu nu am avut pofte sexuale. Ca om, ca individ, mărturisesc ca la preot din nou - nu am vrut moartea nimănui și nici nu am gândit de rău despre nimeni niciodată, nici pe Ceaușescu. Propriu-zis, am fost un om fără păcate.

iar au început - ”planul a fost să te omoare pe tine, nu pe Ceaușescu, dar tu te-ai dovedit a fi altceva decât credeau ei” ??!! De ce naiba să plănuiască cineva moartea mea?

Ca și acum, de multe ori mi-au aruncat ideea că ”Cu ea nu ține nimic, nu o putem păcăli etc.”
”Suntem înfrânți de o nebună” etc.

”au curățat totul și tot nu pot să o omoare”
”oamenii încă nu au înțeles adevărul despre tine”
Ideea lor e că unii sunt așa de proști, încât nici măcar nu au înțeles că nu eu sunt sursa delirului despre mine.
”tu ești principala resursă pe care o administrează politica”?!

Azi, 26 septembrie 2020, m-au torturat fizic monstruos toată ziua, încontinuu, și în aceelași timp mi-au scuipat în gând încontinuu aberațiile lor și ideea că vor să mă distrugă și să mă omoare. În același timp, întreaga zi, mama a fost din nou extrem de agitată și m-a lovit verbal și cu zgomote aproape încontinuu.

Oamenii te omoară fiindcă ei cred cu adevărat că ești nebună, fiindcă așa li s-a spus, adică unii au mințit mereu despre tine că ești nebună. În final dacă te vor omorî, vor crede că au făcut o faptă bună.
Ei nu au înțeles faptul că nu ai fost niciodată nebună și de aceea te omoară.
Etc.
Bine, dar ar fi fost imposibil să înțeleagă oricine că nu sunt nebună, fiindcă efectiv am fost izolată cu forța întreaga viață din 1984. Am făcut tot posibilul să fiu cât de puțin cu alți oameni, dar au refuzat. în final, în 2018 m-a căutat Luiza și apoi m-a respins și ea. Nu aveam de unde să scot oameni. Cei de pe facebook m-au respins fără motiv toți, am implorat de sute de ori. Și Carmen Carmen-Maria Mecu de exemplu mi-a promis odată că va sta de vorbă cu mine în câteva zile și apoi a refuzat acest lucru - nici măcar în scris nu a vorbit cu mine. La fel tot restul vieții, și voi spuneți că ei toți m-au respins din cauza minciunilor despre mine - dar nimeni nu poate fi recunoscut ca om normal dacă e complet izolat, cum au făcut cu mine. Întreaga viață de fapt, dar mai ales din 1984, de la 13 ani.

ei ziceau că oamenii mă consideră monstru periculos și de fapt mama mea e monstrul acela - din punct de vedere al umanității, în aparență au dreptate, dar altfel, nimeni nu e monstru. Și poate că mama a fost așa fiindcă restul lumii era așa de când m-am născut - unii spun că din cauza experienței ei dureroase cu nașterea mea ilegitimă, dar poate e altceva, nu știu sigur.

Tu ești femeie, Cristina, și da, îți meriți soarta - nu am întrebat nimic despre soarta mea și nu am vorbit neîntrebată
I-au păcălit pe toți cu fleacuri din astea (se referă la diverse aranjamente din viața mea legat de pisicile din curte etc.)
Toți vor să mori ca să te înlocuiască cu alta ??
se pare că vor să dea impresia că aș fi paranoică și anume să cred că e alta pe care o vor oamenii în locul meu, deși acest lucru e evident fals etc.

Niște oameni răi ți-au săpat groapa astfel încât toți oamenii te văd într-o lumină falsă, drept ceea ce nu ești. ???
Ei au înțeles cine ești (?) dar nu au înțeles ce ești sau cum ești.
”partea cea mai nasoală a poveștii tale e că nu ai greșit nimic.”
”Încă nu are cancer. Ai verificat? Da.”
”Pe tine te-au izolat, deși ești dintre oamenii cei mai curați și buni; toți cei care au înțeles adevărul despre tine păstrează tăcerea și secretul.”

27 septembrie 2020
ce mai spun ei:
Inculpatul nu a avut nici cea mai mică greșeală și nu înțelege situația în care se află.
Absolut sigur tot ce spui tu e adevărul curat și proștii cred că ți-au spălat memoria.

”tu ești un om și conștient și integru și ei vor să te omoare.”
Alții spun că ei vor doar să mă transforme în nebună adevărată, așa cum tata spunea, de pildă, că mă va transforma în țigancă adevărată.
”Oamenii buni au fost distruși/înfrânți în cele mai mici detalii”
”Omenirea traversează o perioadă întunecată”
Posibil, dar nu din cauza mea, ci în ciuda mea - eu chiar așa am fost, cum am scris pe blogul despre viața mea. Sper să termin și restul, începând cu mâine.
”Întotdeauna s-a procedat la fel.”

22 - 23 septembrie 2020

Fiindcă am scris despre Carmen-Maria Mecu de pe facebook ieri, azi unii spun din nou că nici ea nu poate înțelege adevărul despre mine, fiindcă toți au fost păcăliți.
Azi m-au atacat din nou cu ideea că deși e tot adevărul, oamenii continuă să vrea să mă omoare, fiindcă au fost toți păcăliți.
Trebuie să sun la dentista care m-a tratat ultima oară, care are un soț arab parcă, și ei spun că arabii sigur vor încerca să mă omoare. Voi suna azi la dentist, durerea e rea și nu știu ce complicații pot apărea. Ei spun că dantura e călcâiul lui Ahile pentru oricare om.
Alții iar spun că ei au înțeles că eu sunt (ce?) dar nu mă vor. Că eu sunt tot ce e bun, dar oamenii cred că eu aș fi ceva rău.
Alții iar că poporul vrea să mă omoare, ca să se răzbune - imposibil, deoarece sigur nu am fost altceva decât sunt și sigur nu am avut legătură cu nicio forță politică. Degeaba, că au fost păcăliți, mi se spune mereu. Singură și azi, și de acum 36 de ani. Nici măcar o vorbă. Niciun lucru bun și multe minciuni, cum am povestit, puteam dovedi totul și veți vedea și în capitolul despre internet.
Alții iar au intrat cu delirul politic că nu România, ci alte popoare vor să mor, fiindcă ei țin România în gheare și eu aș fi geniu și chipurile ei omoară oamenii deștepți români. Alții iar că mama mea i-a păcălit pe toți.
Azi e ziua de naștere a mamei (73 ani) și ea spune că nu știe dacă mai apucăm ziua mea la anul. Ea primește telefoane cu urări, eu nu am avut pe nimeni niciodată. Nu am greșit nimic, mă tem că nu înțelegeți. I-au păcălit pe nebuni că trebuie să mă omoare, e greșit.

iarăși aberații - ”tu ai fost considerată nebună, Cristina” de sute și sute de ori...
Astfel, lumea chiar ajunge să creadă că sunt considerată nebună.
Sau chiar că sunt nebună, fiindcă ei spun că nebun înseamnă să fii considerat nebun de alții.
Am întrebat de cine? Că nimeni nu a vorbit cu mine, aproape deloc toată viața, e adevărul!
Iar psihiatrii nu m-au întrebat nimic și nu vorbeau cu mine.
Cum adică considerată?

Însemnări filantropice.
Mulți oameni, obnubilați de reclame și indicații de medi-ca-mente de sinteză, uită adesea remediile, care sunt mult mai eficace adesea, pe termen scurt mai ales.
Norocul meu că am crescut la țară.
Azi am descoperit cum durerea de cap se ameliorează la comprese cu apă rece și la masaj ușor cu atireumatic cu mentol, dar cel mai important lucru - am pus comprese cu apă rece și a fost mai bine la măsea și când am tras și ținut la măsea alcool tare - după care am scuipat - am spus că totul e altfel, parcă e altă viață

Nu știu cum voi reuși, durerea e sub măsea, doare tare și mai e o săptămână până la programare, că nu poate medicul decât miercurea viitoare - poate va trebui să caut altul.

23 septembrie 2020
de o vreme, durerea a reînceput și este din nou continuă și foarte puternică
mâine merg la radiografie și apoi la un consult stomatologic
mi s-a spus că s-ar putea să am nevoie de antibiotice

Iar aceeași poveste - ei spun din nou că e adevărat că am fost martirizată 50 de ani și că totul e adevărat 100% pe blogul meu, dar toți mint și mă omoară, fără rost...

Iarăși - ei spun că eu am fost tot ce e mai bun, dar idioții cred invers. Fii serios, am spus eu, este imposibill să creadă lumea ceva rău, din moment ce chiar puteam dovedi și încă pot dovedi tot ce e scris pe blogul meu și se poate reconstitui că am fost mereu singură din 84 - cu 2-3 excepții. Ei au spus din nou că un nebun a fost mințit până în gât (?) despre mine și vrea să mor.

Ei spun că recunoașterea dreptului meu la viață ar însemna dezonoarea României și de aceea trebuie să mă omoare. ??

Ce naiba? Acum ei spun că nu au reușit să o facă pe mama să recunoască adevărul. Dar poate nimeni nu a încercat. Nu înțeleg cum pot ei crede că eu sunt așa proastă. Viața și drepturile unui om nevinovat nu depind de recunoașterea sau nerecunoașterea adevărului de către cei răi. În plus, pe mine nimeni nu m-a întrebat nimic niciodată.

Iar au început porcii - ”trebuie rași toți”. În felul acesta proștii aruncă vina pe mine ca și cum oamenii sunt ”rași” sau loviți din cauză că în spatele meu se ascund unii care vor să lovească pe cei care îmi țin partea sau țin la mine.

21 septembrie 2020 - IMPORTANT

Am început curățirea blogului despre viața mea cu prima postare, din mai 2013, voi continua mai multe ore pe zi, până când voi corecta toate cele câteva sute - dar asta nu înseamnă că dvs. sau ceilalți destinatari ai mei veți vedea exact ce am scris cu adevărat.

Postările sunt extrem de încărcate cu tot felul de semne cabalistice pe html, acum eu le scot pe toate.

Ca și acum 10-15 ani iar au intrat peste mine cu ideea că toți vor să mor, și că absolut toți au înțeles că eu am avut mereu dreptate, dar că toți vor ca cei care nu au înțeles acest lucru să nu înțeleagă adevărul despre mine și eu să mor ca să fie cosmetizată realitatea, și ascuns faptul că toți mi-au făcut rău. Care toți, care ceilalți, eu nu știu. Etc.

Din păcate iar au lovit mai tare în ultimele zile, poate otravă din nou - oricum dureri în zona hepatică și în stânga abdomenului zi de zi și apoi a început o măsea de sub puntea dentară, deși toate erau tratate pe canal. Este cert că mă pot otrăvi, dacă merg la dentist, chiar și fără știrea dentistului, fie cu otravă cu efect direct, fie cu efect amânat, peste mai mult timp. Și e păcat. Probabil că am povestit pe blogul meu ce am pățit când am fost la dentistul de pe strada școlii mele, strada Oltarului, dentist care mi-a făcut și multe injecții pentru anestezie și spunea că anestezicul lui ei foarte bun și m-a lăsat pe scaun să aștept mult timp, fiindcă el a spus că are treabă în casa lui, atunci când la televizorul din cabinet cineva a început să recite din Luceafărul.

Acum a intrat unul peste gândul meu cu ideea că au corectat ei toate postările. Am luat una la întâmplare și așa este! Dar prima, cea cu nașa mea, era plină de mizerii înăuntru, am corectat-o eu adineaori. E bine dacă le-au corectat ei, dar eu totuși voi reciti totul încă o dată, să văd dacă mai e ceva omis și apoi să termin capitolul cu internetul și apoi ultimul, mai scurt, și apoi nu mă voi mai atinge eventual deloc de blog, că nu mai e nimic de spus.

E inutil probabil de adăugat că ei au spus din nou ceea ce au spus de multe ori - că i-au păcălit pe oameni așa mult, încât au ajuns să creadă că sunt bolnavă psihic fiindcă am scris blogul acesta, sau că e delir ceea ce am scris, deși puteam dovedi totul, dar am fost cu forța izolată de 36 de ani. Blogul e compus, cum am explicat, din multe fapte concrete, de așa natură încât nu pot părea delir, nu există în el interpretativitate - aceasta aparține psihologilor uneori, dar mie nu. Nu am notat, decât rar, o mică parte din gândurile sau sentimentele mele, fiindcă altfel era mult prea mult de scris. În felul acesta, fiind doar fapte, e mai ușor de fapt să se vadă adevărul. Nu știu ce cusur puteți să găsiți - poate doar câteva greșeli în tot blogul - adică denaturare a adevărului, și niciodată intenționate, poate doar fiindcă eram otrăvită sau torturată. Ce ați putea găsi incredibil în blogul meu? Poate doar faptul că am fost otrăvită. Faceți acum abstracție de acel fapt și priviți restul - din restul chiar nu vei extrage nimic drept fals. În ce privește otrava, mă mir că păreți sceptici, mai ales dacă ați auzit sau ați văzut puțin cum mă torturau în blocul unde stăteam și era de la sine înțeles că erau în stare de orice rău, că erau ghidați greșit, cum spuneau unii, mai ales tinerii și copiii din cartier sau din oraș. Veți înțelege că nu am greșit nimic spunând adevărul, am avut atitudine corectă și bună.

Ei spun că oamenii (porcii) au înnebunit și că se gândesc doar în ce fel să mă omoare.
Dar nimeni nu m-a întrebat nimic toată viața și nu a vorbit cu mine deloc.
Poate eram un om valoros sau normal, dar nu aveau cum să știe.
Ei nu mi-au oferit niciun motiv al pulsiunii lor criminale în afara ascunderii adevărului, ceea ce nu e posibil, fiindcă oricum adevărul e scris pe blogul meu. Probabil puțini citesc. Mi se spune că i-au îndobitocit total, astfel încât au interpretat totul în mod fals și au ajuns la ideea că e mai bine să mă omoare decât să mă lase să trăiesc. Eu sunt aproape 100% convinsă că e o greșeală, dacă ei mi-ar da motivul, le-aș explica - îi rog să se gândească că poate există ceva ce am omis neintenționat să scriu pe blog și aș putea să îi fac să înțeleagă că nu trebuie să mor, dacă mi-ar spune motivul pentru care vor să mor, în mod greșit. De asemenea să se gândească că poate omul se cunoaște pe sine mai bine decât îl cunosc ceilalți pe el.

"iar au intrat porcii cu ideea că ”Încearcă să se ridice, dar nu are cum”. Numai acum vreo două săptămâni mă împroșcau cu ură de moarte încontinuu și mă torturau cerebral monstruos.
Acum insinuează că încerc să mă ridic peste alți oameni, ceea ce nu s-a întâmplat, nici inconștient, niciodată - probabil că i-au îndobitocit pe oameni.
Totodată eu am fost mereu eu și ei spun că i-au păcălit pe toți că am personalitate multiplă sau sunt altceva și de aceea toți se uită la haikuurile mele, care nu mă reprezintă, dar nu le place ceea ce e scris cu suflet și inimă, cum a fost ultimul meu text albstract și filozofic, la care Carmen Carmen-Maria Mecu doar a postat un comentariu sclifoist puțin anume că e interesant. Recunosc că nu e deosebit de bun și că nu îi interesează pe prietenii de pe facebook, dar ăștia au dreptate că toți au făcut mereu ca și cum le-ar place sau ar înțelege sau admira mai ales lucrurile mai îndepărtate de adevărul despre mine și felul meu de a fi autentic întrutotul. Acest lucru l-au făcut poate fără rea intenție. Lor nu le plac oricum nici poeziile mele.
Deci iar spun ei că încerc să mă ridic, ca și cum vor să îi păcălească pe oameni că eu sunt ceva rău, care nu trebuie să ”se ridice”, când, în realitate, am fost numai binele, cum e scris și pe blogul meu - adevărul curat. Faptul că am suferit mult, deși perfect nevinovată, nu însemană că sufletul meu e infectat cu cuvinte și idei greșite sau rele - chiar nici acum nu vedeți? Cei care lovesc așa încontinuu sunt răul și dvs și nici ceillați nu trebuia să mă respingeți - este vorba de o imensitate de bine și frumos, dar la nivel intelectual bun, eu chiar nu am avut ncio șansă întreaga viață.

din nou au zis că familia mea și alții au depus mărturie falsă asupra mea și eu am fost judecată in absentia (în lipsa mea) și condamnată la moarte

Relația cu universul din perspectivă holistică, drept origine a semnificației

Într-o vreme a incursiunilor filozofice holistice și integrative, a încăierării dintre sensuri care exclud simple dihotomii, trihotomii sau ramificări oricât de laborioase, prin afirmarea tot mai vociferantă a unor discipline teoretice și arte care prespun inter-, multi și pluridisicplinaritate, o vreme în care, trecând în alt mileniu, au fost reinterpretate temerile și erorile rațiunii și imaginației, inclusiv cele care aparțineau mișcării New Age, unele spirite confuze au readus în discuție noi întretăieri de idei la intersecția dintre ezoterism, misticism, gnosticism cu origine în doctrine neoplatonice ș.a.

Deoarece misticismul e considerat a fi o credință în atingerea uniunii cu divinitatea prin comuniune sau participare la adevăruri sacre revelate sau revelatorii, participare la ființa divină în anumite manifestări perceptibile sau intuitive ale sale, eu consider că misticismul este o săgeată care nu își atinge ținta, ci are o traiectorie parabolică cu vârful aproape la jumătatea distanței către țintă. Deoarece, în ultimă instanță, toate școlile filozofice reiterează pe termen lung aceleași adevăruri despre univers și oameni, misticismul face acest lucru doar într-un mod mai puțin nuanțat sau direct. Dar ceea ce urmează să scriu se referă la o experiență oarecum mistică a participării mele la formele universale ale diverselor manifestări ale naturii sau creațiilor omenești în mediul citadin, unde densitatea populației transformă în bun public multe experiențe intime.

Odinioară, mai înainte ca toamna să muște cu adevărat din frunzele livezii din deal a bunicului, situată într-o regiune unde vara întârzia prin păduri ascunse printre dealurile ocolite de râul Olt, în Țara Făgărașului, am urcat și eu pe deal cu un aparat foto mic să mă împărtășesc din frumusețea pământeană a naturii lui Dumnezeu, fiindcă relația mea cu divinitatea a fost dintotdeauna trăită în miezul lucrurilor vii, contemplând cu ochii treji, dar fără efort de gândire și în tăcere, cum stau sau cum trec norii, cum se duc frunzele și zăpezile sau cum apare în lume un vițel și reflectam la simțeam eu ca fărâmă a lumii în acele momente. Adesea simțeam că trebuie să merg mai ales într-o direcție în care îmi dădea inima ghes. În ziua aceea de sfârșit de vară bătea vântul și am zărit un obiect mișcător, care, astfel, atrăgea atenția asupra lui, într-un pom destul de tânăr. M-am apropiat și am filmat câteva minute cu aparatul foto legănarea unei frunze uscate timpuriu, gata de a cădea din pom, dar fără să cadă, în ciuda vântului, fiindcă era prinsă puternic de un fir de păianjen, abia vizibil. Nu știu cum s-a întâmplat – oare păianjenul avea casă acolo, și dacă nu, atunci cum prinsese în drumul lui singura frunză uscată din pom? Această imagine mi s-a părut poetică și am scris o mică poezie inspirată de acea frunză.

După ani, mi-am reamintit imaginea aceea, rămasă în memoria cardului foto. Și de poezia de demult. Am hotărât să scriu o altă poezie, mai bună decât cea inițială, de fapt am încercat să scriu o altă poezie, în care să existe și imaginea acelei frunze, dar frunza să nu fie motivul principal al poeziei. Apoi am plecat la plimbare pe străzile din apropierea locuinței mele și, tot întâmplător, am mers pe o stradă care exista demult în memoria mea, fiindcă acolo locuisem mai demult. Am hotărât în mod conștient să intru în spațiul verde din spatele blocului de odinioară și m-am așezat întâmplător pe o bancă. Am ridicat privirea și am descoperit deasupra mea o frunză care se legăna, prinsă într-un fir de păianjen. Era deja septembrie, erau și alte frunze uscate, dar, oriunde întorceam privirea, nu era niciuna asemănător captivă pe un fir de păianjen, cum era cea pe care o fixasem din primul moment.

Adeseori am trăit genul acesta de întâmplări în care am descoperit repetabilitatea unor fenomene sau obiecte aparent la voia întâmplării și legătura dintre lumea mea mentală, subiectivă, cu aceste fenomene și obiecte. Este vorba de un fel de experiență mistică, în care individul este angrenat, cu voința sa conștientă cu tot, într-un întreg logic din mediul care îl înconjoară. Se poate vorbi despre conectivitate cu restul lumii ca întreg și despre sincronicitate ca teorie a cauzalității. Un alt exemplu dintre numeroase de acest fel este următorul. Mergând întâmplător pe stradă aproape de o stație de taxiuri, s-a distins drept ceva ciudat un taxi de la firma Nicolae Bălcescu, care s-a desființat, sau nu venea în zona mea sau funcționa sporadic. Cu puțin înainte sau după această întâmplare, am deschis absolut întâmplător un dulap vechi cu câeva rafturi cu cărți pe care le aeriseam rar de tot și am început să fac curat. Dintr-odată am luat la întâmplare o carte și era de la editura Bălcescu, care nu mai prea funcționa, la fel ca firma de taxiuri cu același nume. Am luat la întâmplare altă carte din cele câteva zeci care erau pe acelea rafturi și era o carte de Iris Murdoch – Mașina de iubit, cea sacră sau profană. Am deschis-o la întâmplare și s-a deschis exact la numele unui filozof la care tocmai mă gândisem cu puțin timp mai înainte. În viața mea, cuvântul descoperit întâmplător scris din cărți fie a urmat unei experiențe deja trăite, fie a fost un preambul al acesteia. Cele două fapte care apar sincronizate - nu neapărat în același cadru spațio-temporal, ci în lumea semnificațiilor anumitor indivizi. Ele pot fi cuvinte sau structuri propoziționale, dar și cuvinte urmate sau precedate de un avatar concret, obiectual. Despre sincronicitate nu se poate vorbi decât în raport cu lumea psihică subiectivă a unui individ oarecare. În experiența mea am întâlnit și asocieri întâmplătoare de evenimente concrete, obiectuale, care șuntează altfel medierea prin cuvinte – de exemplu privesc o floare undeva lângă drum din întâmplare și apoi, mergând pe stradă, văd o floare similară imprimată pe tricoul unei fete.

Asumpția mea e că universul e în întregime organizat logic, adică elementele sale componente se relaționează logic între ele. Dar e vorba de o logică în care atât simbolurile – care au de fapt corporalitate odată ce apar scrise sau gândite într-un sistem logic -, cât și operatorii abstracți care conectează aceste simboluri, au corespondent în lumea concretă și substantivată prin această logică simbolică. Astfel, universul este în întregime logic, dar semnificația sa, dacă există, nu este umanoidă – adică nu e adaptată pentru sistemul cognitiv al omului. Există categorii de obiecte similare și între obiectele unui subsistem există relații de interdependență, de participare continuă la crearea sau eliminarea altor subsisteme. Categoriile universului sunt totuși cognoscibile, apte de a fi descrise sau acceptate, dar unele nu au semnificație verbală universală, așa cum e în cazul similitudinilor. Sunt aspecte care evadează din corsetul conceptelor și prin urmare a sensurilor, ca atunci când ne gândim că e o coincidență fantastică, dar nu găsim niciun motiv rațional ca acea coincidență să existe.

Similitudinile pot lega prin relații logice diverse fenomene sau obiecte, care sunt similare ca formă, în sensul de tipar sau matriță. Relațiile acestea au diverse componente care sunt ințiate de logica sistemului în aproape același moment, fiind deci sincrone. Dacă sunt satisfăcute anumite condiții de manifestare a unor relații între obiecte și fenomene prin similitudine, atunci va exista și sincronicitatea de apariție a altor obiecte și fenomene în câmpul conștiinței subiectului uman: propriu-zis subiectul percepe și conștientizează legătura miraculoasă dintre sinele său individual și univers. Așadar, eu afirm că similitudinile - adică apartenența în psihicul individului a unor obiecte sau cuvinte la anumite categorii, poate conduce la fenomenul sincronicității, adică la un efect aparent straniu. Alții gândesc că ”contrariile se atrag”, tot așa cum e evident că între doi poli electrici poate să circule un curent electric. Eu afirm că în cazul acestor fenomene de sincronicitate cauza ar fi similitudinile. Dar ce sunt aceste similitudini?

La nivelul sistemului reprezentat de incluziunea omului în lumea exterioară sieși, comunicarea între părțile sistemului se face prin existența lucrurilor, nu prin esența lor, adică nu prin semnificația atribuită de subiectul conștient. Iar această existență este mai degrabă un concept transcedental, care poate fi încadrat simbolic în teorii filozofice, precum cele platonice, dar și prin numeroase alte teorii, chiar mai recente. Formele sau ideile platonice exprimă cel mai simplu conceptul de similitudine. Comunicarea între părțile sistemului se actualizează în lumea perceptibilă conștient, în contingent, odată ce s-a realizat participarea unor fapte transcedentale la aceeași relație de similitudine.
Astfel, atât cuvintele, cât și obiectele sau fenomenele desemnate de ele, prezintă similitudini cu alte obiecte sau fenomene, uneori ele par chiar superpozabile, identice, dar acest lucru nu e posibil în lumea reală. Două sau mai multe părți din sistemul psihic inconștient al individului comunică între ele fără știrea persoanei respective (uneori pot fi parțial conștientizate). Contextul obiectual și lingvistic permite astfel de apropieri între îndivid și lume, până la comuniune, identificare cu obiectul sau altfel de experiențe mistice. Aceste relații pot părea mistice, adică insuficient clarificate, cu toate că ele apar simbolic și asemănătoare și în teoriile celor care resping misticismul, care iau în considerare altfel de premise, dar ajung la același rezultat de cunoaștere integrativ.

În mod real, similitudinile sunt de ordin material, fie că e vorba de lucruri similare, fie că e vorba de cuvinte, caz în care ceea ce contează pentru apariția relației este forma obiectuală, sonoră, a cuvântului – omonimiile și paronimiile sale. Transformările în lumea sensibilă sunt antrenate de similitudini formale, materiale și sensibile în același timp. Apariția industriei de serie, a culturii de masă și a tiparului sau internetului (globalizare și interconectare culturală) sau a altor metode de comunicare a informației facilitează realizarea unor rețele de funcționare neurolingvistică care includ din ce în ce mai mulți oameni bogați în ceea ce privește posesiunile intelectuale și numărul sporit de ferestre deschise către energia transformatoare a similitudinilor.

În acest tip de comunicare între sine și lume nu există loc pentru semnificație ca forță a schimbării. Semnificația, adică transmiterea unui sens, este cheia înțelegerii în cazul unei comunicări protejate de zgomot, între doi sau mai mulți locutori, și chiar și în astfel de cazuri nu poate fi transmisă cu adevărat semnificația mesajului către destinatar, fiindcă semnificația este bazată pe miriade de experiențe subiective, legate de un anumit cuvânt sau de un bloc coerent de propoziții. Dacă sensul se transmite – parțial – aceasta se petrece numai când colocutorii împărtășesc aceeași semnificație sau o semnificație similară, așadar dialogul este aparent inutil, fiindcă nu aduce nimic nou. Cu toate acestea, oamenii percep dialogul ca având noimă sau înțeles, datorită faptului că, prin comunicare directă cu alți oameni, pot fi clarificate intrapersonal, în forul interior al individului, diverse semnificații sau pot fi adoptate noi semnificații, care pot fi contrare sau asemănătoare celor inițiale, desigur nu identice. Acesta e rolul de catalizator al comunicării.

Ceea ce se transmite, chiar și în cazul comunicării directe, face-to-face, este forma sonoră, vizuală sau pipăibilă (în alfabetul Braille) deci Ideea, tiparul fizic al cuvintelor care poartă semnificații. Oamenii percep semnificația drept lucrul care se transmite și nu invers. Prin enculturație, omul învață limba, prin urmare devine purtătorul unor foneme asociate cuvintelor pe care le învață. Această formă sonoră a cuvântului este imprimată în memoria individuală și apare pe harta auditivă a altor indivizi care vorbesc aceeași limbă, unele foneme apărând similare în limbi diferite. Cuvintele acționează ca intermediari între diferite arii corticale auditive ale oamenilor, iar ariile vizuale sunt interconectate prin perceperea obiectelor similare și prin lecturarea cuvintelor. Prin aceste afirmații eu descriu societatea drept una televizată – adică o lume în care proprietatea de conectivitate a creierului permite o anume comunicare cu alte creiere inteligente, prin forma sonoră sau vizuală a cuvintelor și prin forma obiectelor ca atare. Astfel și indivizi care aparțin unor popoare sau etnii diferite pot fi incluși în diferite rețele neurolingvistice comune, în cazul în care sunt percepute forme sonore asemănătoare sau aparent identice ale cuvintelor, care pot să aibă sensuri diferite în două sau mai multe limbi. Sunt în mod sigur implicate și ariile corticale care deservesc alte simțuri – care comunică informații similare, împărtășite ca în religia creștină, despre mirosuri, gusturi, atingeri. În ceea ce privește semnificația dobândită de oameni prn comunicare cu alți oameni sau cu mediul înconjurător, ea este un rezultat sinergic, care implică asocieri corticale, unice și personale, ale răspunsurilor la stimuli din memoria imediată sau din istoria vieții individului. În mod cert oamenii comunică și prin transmitere instinctuală, nu doar prin sensurile și semnificațiile incluse în computerul personal. Aceste gen de comunicare nonverbală arată că rețelele neuronale ale oamenilor sunt acordate la ritmul, forma și sunetul lumii care îi înconjoară, o lume în care există și alți oameni, de asemenea acordați în modul lor personal la ritmurile cosmice și biologice din univers. În aceste sens se poate aminti zicala ”Surdul nu aude, dar le potrivește.”, fiindcă, deși oamenii nu comunică între ei sensuri și idei identice, totuși, prin simplul fapt de a fi biologic înzestrați cu substanță nervoasă corticală și subcorticală, ei participă la comunicarea inter și intrapersonală a altor oameni, la fel cum solul hrănește pădurea. Prin aceasta, indivizii, care vorbesc diferite limbi, nu aud ceva prin cortexul lor auditiv, dar potrivesc, adică organizează informațiile aflate în lumea terestră, dar și în propria lor lume mentală, la un moment dat. Deoarece aparținem și lumii biologice, nu putem avea pretenția unei comunicări precise, precum cea dintre două sau mai multe computere, și chiar și aceea nu e o oglindă perfectă. Oamenii trăiesc însă într-o galerie de oglinzi alcătuită din diverși alți oameni, fiecare dintre ei cu alt intelect propriu.

Acest câmp de informații comune – prin informații mă refer strict la stimuli (cuvinte sau proprietăți ale obiectelor sau fenomenelor), care activează în mod similar ariile corticale ale indivizilor și duce la răspunsurile lor similare – este, în opinia mea, cauza sau originea creării sensului sau semnificației pentru un individ în mediul său intra și interpersonal, datorită unor multiple, dar idiosincrazice, coordonări ale activității diverselor părți ale sistemului lui nervos. De asemenea, aceleași similitudini între formele și proprietățile fizice ale cuvintelor sau obiectelor, deci apartenența la același tipar sau Idee virtuală, pot facilita apariția fizică în mediul individului, în mod aparent misterios, a unor obiecte sau cuvinte legate de forma sonoră sau vizuală etc. a stimulilor inițiali, apariție interpretată drept coincidență, noroc, ghinion, experiență mistică sau magică, sincronicitate ș.a., sistemul nervos al individului fiind factorul intermediar sau mediator.

Propriu-zis există două lumi diferite în viața psihică a omului - a cuvântului și a lumii obiectuale, cu mențiunea că, uneori, aceste lumi se unesc în conștiința omenească, dând sens sau semnificație. Această concepție nu contrazice identificarea cuvintelor drept factori mediatori.

Eu nu consider sincronicitatea sau altfel de forme de cauzalitate drept îngrădire a libertății sau liberului-arbitru, ci drept factor constitutiv, inerent condiției umane.

Curs pe Edx partea 26, ... 29

26.What has been helpful in your personal life at times of psychological distress? As you reflect on “counseling at the soul level” are there particular experiences that you recognize in your work? What inspires you to work at a soul level?

Having lived my life somehow at the mercy of others or being excluded, rejected, I will answer both questions, but mostly the first, by imagining that I would be a counselor. Only imagining that I am my own counselor, not pretending in the hard sense of the word. Yet I never wanted to be a counselor, as I said earlier, my calling was to read or write philosophical meanings.

I give again one example of a well-known song lyrics, while knowing that there many others with connected meanings: And if you sing this melody/You'll be pretending just like me/The world is mine, it can be yours, my friend/So why don't you pretend? In times of psychological distress I used to clarify the situation further, I was reluctant to the attitude of pretending, just feeling that the truth is my way or the most comforting and healthy and free way to be. I am aware that my truths cannot solve anyone else's problems, yet I think that they can find a truth of their own that can bring them into the realms of peace and happiness, without causing more distress. It is always said that "the truth will ouch", but it is also said that "only the truth can set you free". The gradual development of the self can bring into light deeper or more meaningful layers of truth, thus the client is not crushed by the limits of different partial screenplays of the reality. I don't believe that the truth is hurtful (if it is the right truth that one can find), because there are many partial answers to one's questions up until "the ultimate meaning in human existence", a thing which rarely needs to be unraveled in order to obtain well-being. Sometimes, it can be so. It is about the client's subjective apprehension of that meaning. What can be much hurtful than the unwanted truth is the doubt that threatens one's psychological foundation. It has been the same with me, especially because of psychiatric treatment when no one talked with me, and thus haunting questions appeared, partly because I was too young, and it was also because of almost complete isolation for many years.

Paraphrasing a third Romanian poet who spoke about a poet's life, I can say that "the client, just like a soldier, doesn't have a personal life." This is a bitter truth and I believe that an empathetic attitude and a person-centered therapy can be of some help maybe, if there is room enough in the client's soul to endure this role-play situation, to accept it with unconditional love and respect, though he does not have a personal life.

I will choose a few key-words about existential givens that helped me at my soul-level through the hardest part of my existence. Peak experiences, rituals, archetypes. The tree of life for example, as a religious and mythical symbol. Sacralized geography - where the deeper layers of connectedness with the greater Self comes into life. When I think about my inner-felt sense I think about water. A fresh and limpid and cold, crystal clear source of water, like the one that was always there in the village of my grandparents. Uphill there were the church and the graveyard. Downhill this wondrous water, which is linked with religious rituals or spiritual observances all over the world. Religiosity does not necessarily mean religion, but an attitude in front of sacredness, moments of joy and love, and understanding a deeper meaning.

I remember from recent years the fact that I discovered on the internet the way that some churches were founded upon other churches' remains and the way religions were continuing through different ages, either by raising above old sacred things, taking their place, or by being encompassed within the greater whole - as it was the case with the Roman Empire, who was said to be borrowing and readapting different deities from the conquered territories. Anyway, the new church is built in the same place where another one existed, and the old one stays at the feet of the newcomer. This approach to the history of religions is quite similar to the integrative approach in psychotherapy, but nonetheless one needs a strong foundation in order to integrate. I think that this foundation is created by acknowledging the best outcomes in any kind of therapy. In the middle, it is a tender and creative core, and then new layers are added, just like civilizations stem from some spiritual ground - I mean fertile, procreator, etc. - and then they link all the external facts with that center, as if it were an onion bulb growing bigger - one of my metaphors. By telling this I acknowledge that I found solace in reading and meditating on different core issues of my life and trying to form my own opinion about cultural aspects of human civilizations. I was alone, but I was in love with people and life itself and then I discovered the healing power of music. I know a recent story about a monk who lives alone in one monastery somewhere not too far from Europe. Then I was happy to find how much the system of languages is influential in our body and spirit and I found good insights - e.g. yesterday I found that the origin of the name of the Arch-angel Raphael means "God has healed" Even if this meaning will change, it is certain that the good core, the principle of it will stay the same, unchangeable, just like Plato's Ideas or Forms.

Besides all these, a very important healing power is the power of silence - for some people at least. This reminds us how, through Medieval times, some convents had the vow of silence, and it s known that in those times monasteries or convents were defending and passing the spiritual torch to future generations.

27. What touched you particularly strongly in the case-study “Ingrid” or in the case-study “Iris”?

What touched you particularly strongly in the case-study “Ingrid” or in the case-study “Iris”?

The case study Iris seems too elusive to me. I had been through existential trauma continuously my whole life and it is sometimes hard for me to fully understand why are successful people, with money to spend, with children and jobs and numerous relationships coming into therapy. Of course I am not drawing the wrong conclusions, and I can understand that for some people tiny difficulties can be harmful and deserving attention form a professional care-giver. The case of Ingrid is a little closer to my own life situation, thus I can relate to it more profoundly. Speaking also about myself I dare to say that I recently read in this course about healthy patterns of interacting with the social environment, such as volunteering for helping, working, doing something. I have been through this - and I felt the need to be a volunteer anywhere if possible, but I couldn't find anything and I was always rejected when I pledged for being accepted. By the way - the word "volunteer" is similar to the name of the city where I am living now. I am simply isolated, with no perspective to meet someone, at least at a very superficial level of relationship, because that would have been so good to me - and I know that I don't harm others, they simply did not give me any chance. Just like Iris, I wrote a journal about my daily misfortunes and I also wrote the entire story of my life and published them on the net. I have little more to add, and to correct all the old entries on my blog, in order to send the link wherever I can in my country or in other places, hoping to be eventually accepted at least a little for what I am and for my humble abilities, not because I was abused my whole life. I had to write everything about myself because I want to be alive, because of a few life-threatening circumstances and wrong or violent conduct from the medical staff, especially from different medical specialties, not from the part of psychiatrists, who were only keeping me inside the hospital or letting me out, rarely talking with me a few words. Only 7 years ago I started to write the story of my life in harsh conditions and with some "voices" in my head always saying that no one can believe the truth about me.

Compared with Iris, I was never dissociated, I never felt real danger to my soul, I always lived my life to its fullest, especially because I was treated with violence and indifference. As a reaction, being totally alone, I said to myself that the best philosophical standpoint is to be contented and grateful at the end of each day that I did at least the best I could, given the internal and external conditions of my being. I was always authentic and fully expressed, from head to toes, but if I were to be accepted, I would have certainly been a little less warm towards others and starting to conceal some parts of me. I would have never talked about my past sufferings or the way I was abused. That's how I behaved when I was in social superficial encounters, in school-time years or when I was a teacher myself for 2 years, I never shouted out the truth about me - only mere hints about it at times or when I was asked somehow. Now I can relate only to the little interpersonal experience that was left to me - like my mother, the only one in my life, or meeting a few street vendors, beggars, homeless people, people taking a walk in the park or virtual connections on the internet - these last relationships couldn't be satisfactory, because all of them refused to video-chat with me or to meet with me somewhere, as they always meet (the internet poets), or to talk a little with me on the phone. Thus I am alone since 1984, but I know that I was entirely able to relate with others normally and well. Only after 30 years of isolation (now it has been 36) one can perceive this as a life-threatening condition, having only books and internet free courses (for which I am really grateful) as relationships.

Ingrid's case resembles mine a little. Amid other things, she was sexually harassed (sexual advances) by her psychiatrists, and I was this kind of victim too, in relationship with a teacher. She was the object of physical and psychological violence a part of her life, just like me. What is different is that she was suffering partly because of her past, while all my concerns and real pain were about present and future. Maybe because I was very poor since childhood, I developed a kind of over-realistic attitude. But, in the name of the truth I say that I was something good and not a whining pig, sensing that it is sacrificed. I was and would have been always gentle and kind and my entire life I put the good above evil and my need to be altruistic is one of my central parts - I always was careful about the feelings and sufferance of others. Thank you form deep within for letting me write these monologues here, they are like a distant relationship and I am truly grateful and I will stop here my pledge for human rights. My greatest joys when I was a child were the moments when I could help others at least a little or to make gifts, etc. Please accept my apologies if the truth about my life made you feel uncomfortable.

28. More of a surprise was the exercise about biotipe. It is understood that people can usually imagine themselves as vegetable beings, because this suits better the guiding and the requirements of the exercise and the relaxed, yet focused, consciousness. There are maybe other factors - like the feelings of loneliness of the clients or being rooted - children may choose for example, I don't know, mammals or birds. I chose a tree and then a bird.

What was special to me in that exercise is that it made me realize that I need to now more about biology as a whole, because otherwise my knowledge about biological kingdoms refers to old and shattered memories from primary school of from high school. Or it is linked with some kind of mystical abandonment in and identification with the whole of nature, which brings again the vegetable beings in relation to the human afterlife, as it is customary.

And about feeling at home, I realized again how big do seem houses and some objects within them and how little are they after years for the grownups. Another fact that I was not entirely aware until now is the effect upon one's unconscious or even collective unconscious of the surface one's country comprises. When I was a child both time and space were bigger, my life was fresh and new. Now a distance to some 200 km away seems a short one and my country seems a little too small to my eyes now. Thus I realized how different may be the sense of distance and time in countries even smaller than mine. And the subsequent effect on the unconscious. Apart from these two factors analysis, (age of the subject and surface area of his country) I may introduce another one - the density of population. Like this the picture will maybe reveal different experiences of space and time around the world. My hypothesis is that the human factor stays as a replacement for space and the perception of space is enriched with the characteristic of belonging to some place, a home, and this might affect the whole social psychology in different communities. When homes are scattered, one feels more home-intimacy, because of the limits or boundaries.

29. I have been through this course day after day and it took me 19 days as it is written -- I have only a few articles unread and maybe I will come back to them in order to read them. My perception of this time was that it was a shorter period, which is a good thing, because I felt busier all the time. In this period of my life words and wordplay are a continuum, a flow, like it was this experience described earlier in this course. Sometimes it is something joyful to discover a good and meaningful wordy connection. It was a course about existential well being. But is more difficult to exist if we think about being objective and spectate our bodily processes or minds from the ex-terior, from another point of reference. Sometimes one needs only to be, not to exist. Or to let it be. We are living beings. Leaving beings, grateful of having been traveled throughout many wonders and encounters with others and with oneself. I thank everyone for this relief made possible by taking this course at the dawn of fall 2020, where leafy beings show a variety of responses to colder weather. Wishing everyone the very best of his own new autumn experience. Maybe many people can rich an existential level of happiness with or without guidance.

I used here the word existence as being alive, but on the exterior of one's self, transcending his self. But this is possible only at the spiritual level of self-integration. Happiness can mean a fruitful existence by fully living in the context, not necessarily being accomplished on the spiritual level, but being good and feeling good and genuine. Like I wrote in the beginning of this course - the here presented eudaimonic point of view - I think I will always be a combination of stoicism/existentialism and epicureanism. The focus of this course was on focusing techniques and a kind of self-awareness, which can be coherent with happiness/well-being as I see it.