24.03.2020 - 2 aprilie 2020

24.03.2020
Azi e frig și umezeală și vânt puternic. Amețeală și durere de cap aproape continuă și astăzi. Mai înainte am scris o postare și, exact când publicam, a intervenit o pană de curent in Voluntari, unde ma aflu.

Acum scriu pe tableta mea, fara diacritice. Unii poate se gandeau la conexiune dintre mine si fortele naturii, cu care orice om traieste in echilibru. Ar fi trei variante - fie ca eram geniu, fie dumnezeu, fie fiindca am fost f_ta de toti, de aceea, NUMAI DACA eram torturata oribil, se facea vreme urata.
pot spune cu certitudine ca nu e fiindca am fost f_ta, aceeasi legatura era si cand eram copil mic. ei au recunosccut peste mintea mea ca oamenii au mintit ca eu sunt nebuna sau dezechilibrata si ca sunt un om cu psihic foarte puternic si echilibrat, si stabil. Au zis ca raul apare, in lume sau natura, numai prin torturarea sau otravirea mea. Au zis ca evident i-au pacalit pe prosti ca raul e fiindca eu eram nebuna si eu eram de fapt masacrata.

nu ma consider dumnezeu sau geniu, dar stiu cert ca aceste consecinte nefaste nu se produc fiindca am fost eu f_ta de toti in trecut, ci datorita unor probleme actuale. Cei care vorbesc peste mintea mea au spus uneori ca ei nu inteleg calmul meu - care de fapt provenea din inteligenta si intelegere superioara, reala.
In momentul acesta m-au lasat in pace brusc, a aparut soarele brusc si mi-a trecut durerea de cap brusc. Oricum vremea foarte rea aparea cand eram chinuita mai mult prin otrava si durere de cap - dar ei ii minteau pe oameni ca eu eram instabila - si era invers. Si ei, desi vedeau asta, erau incapatanati si ma chinuiau in continuare.

Eu am cerut de mult timp in genunchi sa nu mai fiu otravita si am explicat clar ca e ceva rau si inutil. In plus chiar nu am gresit nimic toata viata si am fost un om perfect.
Am citit mai multe romane sau povestiri in care se arata clar, prin exemple, conexiunea dintre om si '' stihiile'' naturii. Orice om intleigent intelege ca aceasta conexiune e naturala, normala si reala, cu atat mai mult in cazul oamenilor inteligenti. Mai trebuie sa luam in considerare si locul omului in ecosistem si legatura sa aparte cu toate celelalte fiinte vii.

ei spun ca omorarea mea e cea mai josnica si monstruoasa crima din istorie (?!) si ca toti oamenii vor acest lucru, si ca eu as fi cel maI bun si inteligent om, ceea ce eu nu cred, dar stiu cu certitudine ca am fost si sunt una dintre cele inteligente, cu sufletul curat, bun si frumos.

Bună seara. Acum e mai rău deocamdată fiind pană de curent de la ora 1 jumătate, deci nu am apă curentă, căldură, calculator la priză. E frig și afară, e noapte deja, acum e ora 7.30 pm. Gânduri bune din partea mea.

Tare frig, curentul nu a venit de la ora 1 și jumătate, acum este ora 9 și jumătate

bună seara, azi am observat că am erupție mult mai roșie ca de obicei pe obraji, cu fierbințeală - tuse seacă, durere ușoară în gât, senzație rea la plămâni, dureri și fasciculații musculare - dar cel mai urât semn e erupția - aș vrea să îmi spuneți, dacă știți, dacă e faimosul virus COVID19 care lovește acum lumea

În plus mai am de spus că am răbdat și de frig, fiind infectată, fiindcă au dat drumul la căldură numai la 10 seara

nu m-a lăsat aparatul foto să fac poze să arăt roșeața, poate m-ar fi ajutat cineva, eu de exemplu am întrebat pe facebook numai ce era absolut necesar, omenește normal, dar nu am primit niciun răspuns în general

Îmi pare rău dacă nu ați înțeles - nu e vina mea și nici a dvs. dacă nu ați înțeles și vreți să mor.

Ei spun că întreaga lume a înnebunit, că eu sunt cel mai bun om cu putință și ei cred că sunt gunoi, fiindcă am suferit aproape 36 de ani de închisoare și tortură, fiind total nevinovată și normală psihic, absolut sigur fără nicio legătură niciodată cu politica.

e posibil, mă gândesc eu, ca otrava pe are mi-au dat-o acum câteva zile, destul de puternică, să fi fost pentru ca virusul să mă atace mai ușor, să mă doboare

26 martie 2020
Iar povestea veche - mi-a fost foarte rău și am avut migrene groaznice multe zile la rând, azi e mai bine. Ei zic că m-au f_t încontinuu la cap, dar eu zic că poate era și ceva infecțios, fiindcă erupția era prea extinsă și puternică, cu zone inflamate pe obraji, roșie. Căldură locală, poate e virusul Zoster pe care poate l-am luat de la mama, sau e altceva, nu știu ce, că am mai pățit în multe ierni la fel.

Ideile lor nu mă mai deranjează și sunt din nou rare. Oricum, chiar când erau, eu eram intelectual deasupra lor. De pildă ideea veche de teroare că toți cei care știau adevărul despre mine au fost omorâți și ideea că ei nu au cum să îi convingă pe oameni să mă accepte, fiindcă, în totalitate, ideile lor despre mine sunt greșite.

Ei spun că, deși sunt un individ singur, ei vor să mă omoare fiindcă periclitez întreaga ordine social-politică.
???!!
Nu e adevărat, în mod sigur. Nu am periclitat și nu periclitez nimic.
Sau să eu sunt un om extrem de inteligent, de departe cea mai inteligentă femeie (?!) și totdată un om extrem de bun și de aceea toți se luptă din 84 să mă ”doboare”, ca și acum cu virusul acesta, și nu înțeleg ei de ce rezist eu așa mult.

da, am fost un om inteligent și bun, dar nu văd legătura cu doborârea

ei zic că oamenii toți sunt pur și simplu proști și îmi vor moartea în loc să mă protejeze sau să mă ajute, să mă accepte
ei zic că e invers decât cred oamenii, că omorârea și distrugerea mea ar distruge, nu acceptarea mea
sau că proștii cred că uciderea mea ar distruge ce e rău, dar nu au motive reale să creadă asta - unii zic că ar distruge și binele și răul, uitând de faptul că distrugerea e ceva rău oricum

Pentru mine continuă durerea de cap și amețeala zi de zi. Plus durere de ochi. Ei spun că e doar fiindcă sunt f_tă, nu e altceva. Dar mult de tot, ore lungi zilnic.
Vor din nou să îmi creeze delir legat de ”nemți”, dar bineînțeles că nu cred. Aberațiile lor de genul ”fertich ..Nein” și Ja sau Zuruch și apoi ei spun că ”nemții de data asta nu au înțeles că nu e vorba de o chestiune de onoare și că e altceva”
Nu cred o iotă, ca întotdeauna, dar durerea continuă.
ei spun că ”nemții” nu au înțeles că eu sunt legată numai de lucruri normale și bune.

Au intrat unii în engleză că ei au înțeles totul, dar nu pot să dezamăgească popoarele lor, care cred numai minciuni și așteaptă altceva decât adevărul.

”tu ești o doamnă pe care ei nu vor să o accepte ca atare, datorită modului în care te-au crescut.” ?? dar nimeni nu știe aproape nimic despre mine
”Ei cred că tu ești o netoată și tu ești cea mai deșteaptă.”

Azi, 27 martie 2020
Ieri mi-a venit din nou ciclul. Azi noapte a fost tare rău, mă durea capul și, în plus, aveam dureri puternice, vreo 3-4 ore, subcostal stânga, poate colonul, nu știu, am mai avut de multe ori, dar investigația CT a ieșit bine.

Azi iar - ”nu o pot controla, va fi ninsoare în luna mai” - ca și cum vor să mor atunci
”pe ei nu îi deranjează că nu te pot controla, ci faptul că ești în posesia adevărului” ?? Ce adevăr, că sunt multe? ”ei, când vin peste tine, la început sunt îndobitociți și cred lucruri rele despre tine sau că ești nebună și, în momentul în care înțeleg că ești un om extrem de bun și normal și nevinovat, încep să mintă cu nerușinare”

Azi nu pot continua povestirea mai departe cu subcapitolul medical. Încerc să mă odihnesc, să citesc, să ascult muzică clasică. Adaug câteva idei neplăcute, deja scrise sau evidente - ei spun din nou că m-au măcelărit 36 de ani și acum mă omoară. Că oamenii nici acum nu au înțeles ce sunt eu. Că cei care au înțeles ce nu sunt nu au nicio idee ce sunt. Că nici acum nu au înțeles că sunt și am fost mereu un om complet singur și sărac. Că au fost mințiți că e război atât de mult, încăt au început să creadă că așa e. Că, prin urmare, oricine mă poate omorî și nimănui nu îi pasă și nimeni nu îl poate pedepsi, ba, mai mult, îl încurajează să mă omoare, fiindcă proștii mă urăsc, fără motiv. Știu că nimeni nu e interesat să trăiesc, e cât se poate de clar, m-au izolat forțat și au refuzat orice activitate a mea și drepturile la muncă și la studii. Mă îndoiesc că credeați că sunt nebună și de aceea îmi imaginez că îi pasă cuiva de mine, când e clar că numai mamei îi poate păsa, dar e îndoielnic că îi pasă. Dacă da, atunci înseamnă că ea joacă teatru că mă urăște și mă lovește real, ca să îi păcălească pe cei răi. Dar nu pot ști sigur care e adevărul.

Azi e ceva mai bine, deocamdată durerea de cap nu mai este.

28 martie 2020
ideea din nou că nu le-a venit să creadă că un om fără nicio pată e omorât așa în secolul 21

Azi e soare frumos afară și mult mai bine pentru mine. Mănânc puțin și nu mai fumez deloc de mai multe zile.

Probabil că și pentru dvs e mai bine puțin.
Poate că și virusul acela nu mai are multă putere

Ei spuneau adesea că oamenii mă torturează și vor să mor și lovesc încontinuu în mine din 1984, fiindcă mă percep într-o poziție supraordonată lor și vor să mă dea jos. Mi s-a mai spus că ei au avut fantasme, adică idei greșite că cineva m-a pus deasupra proștilor pentru a le face rău, ceea ce nu e adevărat, în mod sigur. În același timp, fiind eu singură și complet săracă și maltratată din copilărie continuu, ei vorbesc despre mine ca despre un obiect - că adică m-au ”ținut izolată și fără bani de pâine”, fiindcă ei mă percep drept obiect controlat și pus de alții deasupra lor, ceea ce e fals în mod evident. Dacă aveam măcar dreptul la muncă, într-adevăr binemeritat, atunci nebunii nu ajungeau la aceste idei și ar fi înțeles că eram eu însămi, nu o păpușă. Ei au spus că în această poziție supraordonată nu pot ajunge decât oamenii foarte inteligenți. Vă spun cu certitudine că toți oamenii inteligenți, așa cum am fost și eu, sunt oameni buni și normali, e imposibil să fie altfel. Eu pot încă dovedi cum am fost și cum am gândit întreaga viață și cum mai sunt și acum. Eu nu sunt într-o poziție supraordonată decât prin inteligență și maturitate sau înțelepciune, ceea ce e natural în timp și fusese lăsat de Dumnezeu din naștere, ca un lucru bun. Dar am fost mereu un om foarte bun și se poate dovedi și asta și faptul că nu am fost ipocrită niciodată.

Mama iar vorbește ore în șir la telefon - nu s-a liniștit de atâtea zile - și îmi face rău fizic - îmi presează creierul când vorbește așa cu alții, ore în șir zilnic și apoi nimic timp de săptămâni

Ascultam din nou sonata pentru pian numărul unu de Beethoven și mă gândeam la scenele de gen din pictură în general, dar de fapt la mai mult, la bucuria și filozofia, sensul mai larg intelectiv-emoțional al gesturilor casnice, cotidiene. A te așeza pe un scaun, a te spăla pe obraji, a deschide o carte, a umple un pahar etc. Cât de frumoasă e viața!

”tu nu ai avut nici cea mai mică greșeală, Cristina, asta e nenorocirea.”
??!!
ei iar spun că nimeni nu crede adevărul și toată lumea crede aberațiile unui nebun, deși eu am scris numai adevărul

Nici azi nu pot continua povestirea mai departe

29 martie 2020
așadar aceeași poveste -
ei ziceau că eu nu am cum să muncesc, fiindcă sunt f-tă încontinuu, fiindcă am fost băgată la balamuc
Că aceia care au fost băgați la balamuc de obicei au greșit ceva sau așa se crede, dar eu nu am greșit nimic, despre mine doar s-a mințit.
Că oamenii nu cred nici măcar adevărul că mama a fost un monstru cel puțin față de mine și nici faptul că otrava era ceva real, cu simptome de otrăvire, nu era f-tere.

Mâine voi reuși în sfârșit, sper, să continui povestirea.
Nici azi nu am avut durere de cap.

Iar au intrat cei cu ”votez pentru, nu o să mai poată să o acopere”
de mai mulți ani, ei intră cu ideea că votează pentru a mă omorî pe mine. Jur că e greșit.
Cât despre acoperire, ei au ideea că eu sunt sub acoperire astfel încât oamenii să nu perceapă gândurile mele, deși eu nu vorbesc în gând fiindcă nu am cu cine și ei cred că eu trebuie să fiu acoperită pentru ca oamenii să nu înțeleagă că sunt un om normal și nevinovat.

30 martie 2020
am cumpărat 2 măști albe cu elastic, reutilizabile - mă gândeam să le fierb seara, dar mama zice că nu e o idee bună, că se strică elasticul
am văzut măști cu steluțe și măști colorate pe stradă, deci accesorii cochete fără intenție uneori

1 aprilie 2020
ei - care de fapt sunt rar peste mintea mea și nu era un motiv ca dvs să mă respingeți - au spus din nou azi că oamenii pur și simplu nu pot vedea adevărul despre mine, anume că am fost mereu binele și implicit un om foarte bun, și că oamenii sunt mințiți de niște oameni răi, deși eu nu înțeleg cum, fiind inuman de singură din 1984.

Cu ce v-a ajutat până acum epidemia? Să fiți maI lucizi?mai buni?mai miloși? Mai recunoscători?
Pentru mine a fost abandonarea fumatului, e mai bine desigur.

2 aprilie 2020
Ceva mai greu de înțeles, deși probabil că nu există conexiune directă între aceste fapte: cei care stăteau peste creierul meu și mă împroșcau cu vorbe de moarte și ură au dispărut complet deocamdată - în schimb a început pandemia cu coronavirus. Dar, dacă nu am scris deja, vă informez că ei, cei răi care lovesc cu migrene și vorbe afurisite apăreau brusc și în forță peste creierul meu și apoi loveau încontinuu și monstruos. Înainte de epidemie într-adevăr m-au masacrat mai rău ca de obicei poate, fiindcă au lovit foarte puternic cerebral mai multe zile la rând și de vreo 2 ori am fost otrăvită puternic.

23.03.2020

Ei spun că toți cei care m-au ”cercetat” au mințit și că am fost măcelărită așa ca acum de sute de ori și de fiecare dată ei mințeau, cu scopul de a aduce răul din nou asupra mea.
Ieri 22 03 2020 am băut 2 litri și jumătate de apă - deși e cam mult și de mult nu am mai avut așa o sete, poate m-au otrăvit din nou. Azi văd că am oarecare probleme cu urinatul, nu am mai avut de mult, mă rog să îmi revin și mai ales să nu mai fiu otrăvită. Poate vă mai amintiți că în 2017 sau 2018, la început de august, am avut oligoanurie gravă peste 2 săptămâni din care 3 zile nu am urinat aproape deloc - doar 100 ml poate. Azi am înțepături în mușchi, peste tot, ca niște ace mici, nu am mai pățit așa niciodată. Sete continuă. Burta mi s-a umflat groaznic, abia respir, deși nu am mâncat nimic, în afară de 3-4 cubulețe de ciocolată. Încă de ieri am avut urina caldă.

Ei spun din nou că au aruncat asupra mea toate crimele mamei și ale altora despre care eu nu am habar. Dar ei toți mă loveau chiar pe mine.

De-a lungul vieții întregi și a acestor 36 de ani de tortură și închisoare am cules numai lumină și bucurie, pe marginea unui fluviu mirific al cunoașterii și înțelepciunii. Sună cam pompos, dar e adevărul. Întotdeauna adevărul e binele și frumosul, vă spun din nou, în caz că vreodată veți fi amăgiți de himere sau secrete. Ceilalți mint, eu am spus numai adevărul și mereu am trăit aceeași stare de grație. Ei spun că nu pot crede așa ceva, fiindcă povestea vieții mele e numai amărăciune și tragedie. Din păcate nu m-au lăsat să termin... probabil dvs. nu puteți vedea acest lucru imens de bine și frumusețe, deoarece ați fost mințiți de psihologi, care evident au mințit despre mine, cum am dovedit deja. Nu am niciun fel de delir de grandoare și e adevărul că orice om inteligent rămâne normal și trage concluzii frumoase despre lume și viață. Ei spun că, din păcate, ceilalți oameni au adunat numai răul, fiind induși în eroare de minciuni sau ură față de mine, în timp ce eu urcam pe scara luminii și binelui curat.

Tu, Cristina, ești o femeie excepțională pe cale de a muri ucisă de niște lepre.

Au dreptate - au încercat să mă omoare din pruncie.. Au dreptate și când afirmă că nu trebuia și nu trebuie să fiu omorâtă. Încă și acum, spun ei, proștii nu au înțeles că în spatele meu nu se află nimenea și că nu am avut niciun amestec în politică sau alte interese de grup. Ei spun mereu că poporul a fost mințit că eu sunt altceva decât sunt și nu pot vedea realitatea. Și că ei cred că prin omorârea mea vor scăpa de tiranie și teroare, care au fost doar asupra mea în mod continuu din 84 și nimeni nu va scăpa oricum de nimic dacă mă omoară. Ca și ieri, mă mușcă încontinuu de coapsă și gambă și de degetul arătător. foarte rar am avut burta așa mare ca azi. Am fumat ieri numai 2 țigări, azi 5, dar fără mâncare în ambele zile - de fapt ieri puțin și apoi m-am simțit tare rău. Azi din nou durere de cap și amețeală.

22 martie 2020

Azi, 22 martie 2020
Aseară m-au torturat sexual monstruos - adică fără senzații de pătrundere sexuală sau senzații de plăcere sexuală, dar timp îndelungat cu ciupire și excitare a sexului de intensitate mică, adică exact genul acela de tortură prin care ei intră cumva peste mine cu scopul ca ulterior să mă masacreze cerebral. Azi noapte m-au chinuit imens cu durere de cap și strivire cerebrală tot timpul și m-am trezut pe la 11 dimineața și am mai simțit încă vreo două ore amețeală puternică și durere. Nu știu dacă sunt adevărate știrile de azi despre cutremure, dar am povestit de mult că aveau legătură cu mine (acum nu îmi amintesc vreun exemplu - dar au fost legături clare când a fost cutremurul acela în zona Fiji) și se întâmplau cutremure în general când eram torturată oribil.

Mă gândeam că voi reuși azi să mă apuc de subcapitolul despre abuzuri medicale asupra mea, dar din păcate m-au chinuit prea tare ieri și nu mai pot.
Voi nota aici numai câteva lucruri neplăcute sau plăcute din ziua de azi.

Ei spun că este imposibil să îmi lase viața, fiindcă, după toate minciunile lor despre mine, ar râde întreaga lume de ei dacă m-ar accepta.
Păcat, nu au înțeles nimic.
Ei spun din nou că aceia care mi-au făcut răul sunt oameni de bază și importanți, nu sunt un căcat ca mine și că trebuie să mă omoare, fiindcă, dacă m-ar accepta, ei ar pierde acei oameni de valoare, cum eu nu sunt, fiindcă lumea nu i-ar mai accepta și pe aceia dacă aș fi acceptată eu și implicit ei ar recunoaște că eu am avut dreptate și ei au mințit mereu. Deci, după cum vedeți, ei iar spun aberații de acest gen ca să dea proștilor impresia că eu sunt inferioară și creez eu aceste idei infame și josnice, datorită unee frustrări firești de om niciodată acceptat și mereu nedreptățit. Nici măcar asta nu e adevărat și, datorită unei superiorități reale și unei frumuseți de spirit reale, eu nu m-am simțit ofensată de aceste idei ale unor oameni josnici și proști. Ei nu aveau de unde cunoaște valoarea mea ca om sau ca intelectual și gândeau identic și acum 15 ani și poate și înainte, când eu nu le percepeam gândurile. E adevărat că eram femeie, dar am fost perfecțiunea cu adevărat și un om bun și inteligent și nu trebuiau să mă omoare, cum zic ei, pentru reputația unor bărbați.

Ei mereu au aruncat calomnia asupra mea.
Deși nimeni nu te cunoaște și ai fost un om extrem de inteligent, toată lumea crede că ești proastă.

Mă gândeam azi la frumoasa și înțeleapta alcătuire a trupului omenesc. Oamenii sunt miracole vii. Trupul sau corpul este de asemenea o bucurie, nu doar spiritul și eu am trăit adesea, nu doar azi, încântare și fericire de a constata realitatea, care e mereu logică, bună și frumoasă. Cât de frumoase sunt posturile și mișcarea trupurilor umane! Nu doar disciplinele sportive pun în valoare această frumusețe a omului, ci și artele - pictura, coregrafia, sculptura și altele. În fine, mereu am fost la fel, pură fericire de a fi, dar cu toate acestea mult mai mult intelect bun și normal decât pare lumea de pe facebook să creadă despre mine și lumea rea în general, cei care m-au torturat și chinuit pe stradă sau în casă. Am avut și o carte de antropologie artistică, dar ceea ce simt și gândesc eu e personal.

Acum m-au tot ciupit de buricul degetului și de coapsă, ca să intre sexual ca ieri peste mine.

iar au intrat canaliile care inventează ”ȘI nu pot s-o facă să tacă?”, păcălindu-i pe proști că eu vorbesc sau scriu adevărul pentru a le dăuna altora, când în realitate vorbitul sau scrisul meu nu a dăunat nimănui, ei toți au libertatea și ei sunt cei responsabili de bine sau rău.
M-au torturat și otrăvit monstruos cu scopul de a mă forța să spun adevărul tot pe blogul meu și totodată cu scopul să nu mă lase să termin povestirea mai repede fiindcă nu aș fi mai scris nimic, pentru ca ei să poată să îi mintă pe oameni cât mai mult timp că se întâmplă ceva rău sau că sunt nebună fiindcă vorbesc, eu fiind un om tăcut și foarte liniștit de felul meu.
Sunt unii așa proști încât credeau că eu ”pozez în victimă”, deși adevărul era clar și eram cu adevărat un om bun și inteligent deci nu puteam să fac așa ceva.
ei spun din nou că eu am avut mereu reacții normale (și adaptative) în fața situațiilor stresante și chiar a otrăvii, reacții care ar fi fost la fel pentru oricare om normal și nevinovat, dar oamenilor li s-au spus minciuni că eu am greșit multe fleacuri și mă considerau anormală în reacții, fiindcă credeau minciuni despre trecutul meu.

mai demult, fiindcă au mai fost căderi mari de temperatură, ideea a fost că ei făceau frigul prin torturarea oribilă la creierului meu și că acum e din aceeași cauză și ei vor să mă omoare, să meargă până la capăt, din același motiv invocat adesea, că ei trebuie, adică vor, să mușamalizeze tot adevărul despre mine

Că e imposibil să mă accepte, fiindcă mi-au făcut prea mult rău etc.???!!

desigur, fleacul pe care îl voi nota în rândurile următoare vi se va părea un semn de slăbiciune și ceva superfluu, fiindcă oricum aceste lucruri, ce sună ca un panegiric despre mine, sunt evident adevărul și se subînțeleg și proștii și poate și dvs. nu ați putea să înțelegeți de ce eu mă înjosesc la nivelul unor creaturi corupte moral și cognitiv cu scopul de a explicita și face clar un adevăr așa simplu, valabil pentru orice om inteligent. Eu totuși sper că unii dintre dvs. mă vor înțelege, oricum voi termina povestirea, nu aceste adausuri, și apoi nu va mai fi nimic de scris.

Una dintre mizeriile vieții mele a fost faptul că unii au psihologizat viața mea, mințind fățiș datorită circumstanței că eram complet singură. Este vorba desre invențiile diabolice ale unor oameni răi, nu psihologi, care au debitat inclusiv în acte, minciuni dăunătoare despre mine. Era vorba despre superioritatea mea reală în situațiile în care am fost pusă și modul în care am reacționat volitiv, intelectiv, emoțional, comportamental în general.

Fiind astfel, am avut următoarele caracteristici: detașare de ceea ce era rău și vulgar și minciună, inclusiv în vorbele aruncate de ei peste gândurile mele, superioritate reală, o oarecare nepăsare, dar nu ca o fugă de realitate ci constructivă și numai de bine, disponibilitate cu gândul curat față de noi experiențe și învățare de noi comportamente, capacitate de creație și iertare curată a celor răi, tăcere, calm, luciditate, răbdare, speranță bună și lăudabilă, altruism și centrare pe realitate, nu pe trecut sau visări, lipsa ruminațiilor, justificată de înțelegerea în întregime a propriei vieți și a lumii, adică atâta cât puteam ajunge să înțeleg, destul de mult, umor, ajutor față de alții la nevoie, pace și armonie sulfetească, reverență în fața binelui, dreptății și frumosului, lipsa oricărei uri sau dorinți de răzbunare. Toate acestea și încă și altele sunt exact adevărul.

Cu toate acestea, psihologi, dar de fapt doar oameni răi, mi-au spurcat viața cu minciună și m-au batjocorit, în ciuda lipsei mele de îngâmfare, și ea reală, adesea cu ideea de a mă trata drept om foarte prost și nebun și rău. La fel am pățit pe mail zilele trecute, din partea unuia care susține că e unul dintre colegii mei de la Cluj, dar mă face cu ou și oțet, după tot ce a fost, exact la fel cum au făcut alții înaintea lui. M-am aplecat din nou la nivelul sau felul vieții lui de ticălos și i-am dat două răspunsuri curate, adevărate, deși adevărul era probabil clar pentru el de la început. Cu toate acestea, ei nu pot vedea lumina pură și binele vieții mele și tot proastă cred ei că sunt eu.

Iată ca exemplu mizeria schimbului de mail-uri al meu acum două zile cu cineva care afirmă că e absolvent de psihologie:

Servus Monica!

Recunosc ca am dat peste blogul tau în mod cu totul întâmplător şi am rămas profund impresionat de conţinutul acestuia. În primul rând, am aflat cu această ocazie că de fapt nu eşti nicidecum Monica, ci Cristina, însă aşa ai preferat tu în urmă cu 30 de ani să te prezinţi colegilor tăi de la facultatea de psihologie din Cluj-Napoca. Da, eu sunt unul in cei 60 de colegi de facultate şi care preferă să nu-şi dea numele pentru a te concentra mai bine pe conţinutul scrisorii şi nu pe autorul acesteia.

Mi-am dat seama că în toată această perioadă (sau mai exact, începând cu vârsta de 13 ani) ai fost un om extrem de nefericit, care în permanenţă ţi-ai pus întrebarea: „De ce mi se întâmplă totul mie aceste lucruri urâte, deşi eu sunt un om bun şi nevinovat?” Mi-am adus aminte cu această ocazie de personajul principal al romanului „Contele de Monte Cristo” Edmond Dantes, care atunci când a apărut în faţa directorului închisorii din Chateau d’If, a exclamat: „Sunt nevinovat!!!”, la care directorul i-a raspuns cu un calm diabolic: „Da, ştiu, ai perfectă dreptate. De nu erai nevinovat, nu ajungeai în acest loc”. Nu ştiu în ce măsură ai citit acest roman sau ai văzut vreo ecranizare a acestuia, însă situaţia ta practic este identică cu cea a lui Edmond Dantes. Ceea ce nu ai realizat până în prezent este faptul că ORICE OM de pe această planetă la anumite intervale de timp este TESTAT de undeva de sus, de către Cel pe care omul îl numeşte „Dumnezeu”. Şi pentru că m-am apucat să-ţi scriu acest mesaj, îţi voi indica locurile în care ai fost testată şi ai picat examenul, din păcate.

Pentru prima dată ai fost testată la vârsta de 13 ani, atunci când te-ai mutat cu părinţii tăi (iar până atunci ai fost crescută de bunici). Deşi pentru tine această schimbare a fost asemenea „trecerii din rai în iad”, tu nu ai întreprins NIMIC pentru a schimba situaţia deosebit de neplăcută care te-a copleşit. Nu ştiu în ce măsură cunoşti un citat celebru din nu ştiu ce autor (ce sa-i faci, memoria îmi joacă feste!): „Tot ce trebuie să facă OAMENII BUNI în această lume ca răul să învingă, este SĂ NU FACĂ ABSOLUT NIMIC”. Tu te încadrezi perfect în această categorie.

A doua mare greşeală pe care ai făcut-o a fost atunci când ai declina oferta naşilor tăi de a te înfia (dar cred că eşti pe deplin conştientă de această imensă greşeală din viaţa ta!). Şi de această dată nu ai făcut ABSOLUT NIMIC pentru a-ţi schimba soarta.

A treia oară când „cerul” te-a testat a fost la vârsta de 17 ani atunci când în viaţa ta a apărut Leon Zăgrean. Ai căzut cu „brio” examenul şi ştii la ce mă refer, că doar ai descris pe blog cu lux de amănunte tot ce s-a întâmplat în această perioadă. Dar partea cea mai proastă a „căderii testului” abea acum începe! În loc ca să te ierţi pe tine însăţi şi să întreprinzi acţiuni hotărâte în direcţia schimbării destinului, ai început să te lamentezi în inima ta în fel şi chip, considerându-te victimă din toate punctele de vedere. Consider că exact aici ai săvârşit MAREA GREŞEALĂ a vieţii tale.

În fine, ultimul test pe care l-ai picat a fost atunci când te-ai transferat de la Cluj la Bucureşti în vara anului 1991. De vreme ce atmosfera din căminul părintesc era pentru tine de nesuportat, chiar nu înţeleg de ce nu ai rămas la Cluj, chiar în condiţiile în care singurul tău venit ar fi fost bursa studenţească! Apoi, ai fi putut să-ţi mai găseşti ceva de lucru în limita bunului simţ chiar şi în acea perioadă grea. Îţi amintesc că două dintre colegele noastre au găsit astfel de servicii necalificate şi prost plătite în acea perioadă, iar în prezent ambele se bucură de titlul de „profesor doctor”, fiind coordonatoare ştiinţifice de doctorat la o anume universitate din afara României.

Tu ai scris următoarele: „Eu am fost totuşi un om perfect, nu am minţit niciodată, am fost mereu calmă”. Hai să-ţi demonstrez că nu e deloc aşa. Spune-mi te rog, de ce te-ai prezentat colegilor de la Cluj ca Monica, deşi toată lumea în Bucureşti îţi spunea Cristina? Chiar nu vezi că ai minţit în această situaţie? De ce a trebuit s-o faci? Apoi, dacă eşti un om perfect, de ce ai căzut examenele la care te-a supus viaţa de fiecare dată? Eşti asemenea unui elev de liceu care a luat timp de 4 ani „10” pe linie la toate materiile, însă care a luat numai note de „4” în sesiunea de bacalaureat şi care nicidecum nu poate să înţeleagă de ce nu şi-a luat bacul de vreme ce media generală pe toţi anii de studiu a fost „10”?

Îmi pare foarte rău că ai ajuns în situaţia de a avea un venit lunar de numai 1200 de lei, din care evident că te descurci cu foarte mare greutate, dar încearcă să înţelegi că tot ce se întâmplă în această lume are o cauză şi un efect. Şi eu am trecut prin clipe deosebit de grele, în care mi-am dorit moartea, dar le-am aruncat de foarte multă vreme în „marea uitării” pentru că mi-am dat seama că eu însumi am fost responsabil pentru „halul în care am ajuns”.

Îşi doresc şi ţie să „arunci în marea uitării” toate gândurile negative pe care le-ai acumulat începând cu vârsta de 13 ani şi până în prezent, să analizezi cu smerenie viaţa ta ca apoi să-ţi asumi întreaga responsabilitate pentru tot ce ti s-a întâmplat în viaţă.

Fii binecuvântată!

Cu respect – unul din cei 60 de colegi pe care i-ai avut la Cluj în urmă cu 30 de ani

Mulțumesc mult pentru răspuns, dar dvs. plusați și insinuați numai lucruri care nu au fost așa. Ceea ce am scris pe blogul meu e altceva.

Deși nu are niciun rost, și amândoi știm că dvs. mințiți în această depeșă flamboaiantă, deși este acest lucru evident după tonul pe care îl adoptați și pe care nu îl mai analizez, deși este în afara unei atitudini mature și a felului meu de a fi să vă răspund cu explicații și vă puteți imagina că alții ca dvs. mi-au scris și au mințit absolut identic, adică pe limba proștilor, vă voi da răspunsul detailat și explicit pentru mizeria aberantă pe care mi-o trimiteți. Îmi spuneți să fiu binecuvântată și în același timp mă blestemați. Vă dați seama desigur că eu nu am făcut nici cel mai mic rău și nu am răspuns urât nimănui și nu am vorbit aberații de genul acesta cu niciun om toată viața.

* insinuați că am fost un om extrem de nefericit de la 13 ani și asta e doar interpretarea dvs. și e fals. * insinuați, fără vreo dovadă, că aș fi fost idioată să mă întreb de la 13 ani cum se întreabă idioții nefericiți și nenorociți ”de ce eu?” și acest lucru mi s-a întâmplat numai la 13-14 ani.
* insinuați că nu am trecut TESTELE celui de sus sau destinului, când în realitate le-am trecut mereu cu brio - ce dovadă aveți că nu e așa?
*insinuați că am greșit la 13 ani când am fost adusă în oraș la părinții mei nebuni, adică spuneți că nu am acționat, când de fapt nu aveam ce face - și atunci m-am refugiat în citit individual și învățat pentru școală
* extindeți că nu am fost un om de acțiune, când în realitate eram prea inteligentă ca să fiu o fire contemplativă sau visătoare și, dacă ați citi cu atenție, ați vedea că mereu am fost ”omul care tace și face”
* nu am înțeles oferta nașilor mei de a mă înfia, crezând că e o glumă și că nu se poate, fiind eu probabil copilul părinților mei - în acel moment nici nu realizasem că tata, în mod sigur, nu era părintele meu, având trăsături fizice complet diferite, pot arăta multe poze unde se vede diferența dintre noi
* Zăgrean Leon nu mi-a făcut niciun TEST și nu am fost proastă să cred așa ceva, a fost un seducător josnic, lipsit de onoare, după cum îi era renumele, dar eu am crezut în mod firesc că gura lumii minte - atunci am avut greșeală de generalizare. Ulterior, fiind el singura mea iluzie de iubire o viață întreagă, a fost ceva normal conform vârstei și nicio greșeală.
* când m-am transferat la București - lucru pe care îl regret, e adevărat, eram deja respinsă mult de mulți acolo la Cluj și nu înțelegeam mai nimic - dacă citiți cu atenție veți vedea ce am pățit, crescendo - și în cămin, și în oraș, și legat de țiganii orașului care îmi puneau păduchi sau așa spuneau și apoi aveam păduchi etc. Am revenit la București fiindcă nu mai puteam fizic acolo, din cauza unor senzații de excitare sexuală permanentă, nu posesie sexuală, ci excitare continuă, zi și noapte, cum nu mi se întâmplase la București. Desigur - e mai bine așa ceva decât chinul psihiatric, dar, pe moment, atunci, am fost prea tânără să înțeleg, poate a fost singura mea greșeală, din tot ceea ce spuneți dvs. A nu înțelege ceva în tinerețe e un lucru normal și nu poate fi blamat.
* faptul că m-am prezentat drept Monica e un fleac, nu a fost nicio greșeală și nicio cădere
*folosiți sintagma ”căderea testului”, ca și cum eu aș fi paranoică și vanitoasă și aș gândi în asemenea termeni; chiar și la sfârșitul scrisorii insinuați că sunt proastă și că nu mi-am analizat viața cu ”smerenie”, deși mereu am fost om lucid, conștientă ca orice intelectual deștept că nu sunt singurul om perfect și cunoscând locul meu real în lume
* îmi pare rău că v-ați dorit moartea și mai ales din motive egoiste, după câte spuneți; nu știu de unde ați scos ideea ”halul în care am ajuns”, dar nu se aplică mie ca personalitate și nici vieții mele actuale
* în sfârșit, insinuați că eu nu îmi asum responsabilitatea, când evident am fost victimă reală legată de brațe și picioare și în izolare forțată și insinuați că eu sunt obsedată de trecut și că nu uit, adică doriți moartea mea cerebrală sau disfuncție cerebrală, inventând că mă obsedează ce e rău, când, în realitate, am fost mereu un om pozitiv, cu detașare curată de trecut, fiindcă l-am înțeles complet, mereu capabilă de acțiune cu gând bun și frumos, în plan concret, fizic sau intelectual

Vă invit să citiți blogul meu din nou și să priviți obiectiv minciunile pe care le-ați scris mai sus, genul de minciuni pentru nebuni care mi-au fost servite de sute de ori, și să analizați totul cu smerenie, fiindcă smerenia adevărată exact asta înseamnă în cărți - smerenia față de oameni puri și nenorociți, săraci și loviți fiind nevinovați. Numai faptul că am fost, prin natura mea, o femeie inteligentă pare să vă deranjeze și îmi vorbiți ca unei proaste. Gândiți-vă că poate nu e delir sau boală hepatică ceea ce am povestit, ci otravă adevărată, de multe feluri, care îmi este administrată periodic de vreo 20 de ani cel mult din cei 36 aproape de chinuri.

Eu sunt cea care vă dorește binecuvântare și lumină, așa precum înfloresc copacii firavi și delicați, câteva floricele semitransparente, ca un suspin, cel dintâi și cel din urmă...
Cu drag și tristețe,
Cristina-Monica Moldoveanu
P.S. Cum ați făcut rost de această adresă de mail a mea? Știam că pe blogul meu am dat alta, pe care v-o trimit acum:

Crismonimold1971@gmail.com

Dragă Cristina,

Am rămas cu gura căscată ca la dentist când am citit răspunsul tău la mesajul meu. Te rog să mă crezi, nici măcar o clipă nu te-am crezut proastă atunci când ţi-am înşirat gândurile mele în acel mesaj. Oricum, consider că a fi prost nu reprezintă nicidecum un defect, cel puţin eu nu mă supăr atunci când se găseşte cineva să mă eticheteze drept prost. Din câte îmi aduc aminte, ai terminat anul I de facutate fie cu media 10, fie cu peste 9,90. Evident, nu ai cum să fii încadrată în categoria „proastă”. Dar în schimb, te pot încadra în categoria „agresivă”, chiar dacă în blogul tău afirmi de nenumărate ori că eşti un om bun şi nevinovat. Ca să spun că cuvintele tale mi-au provocat stupoare, inseamnă să nu spun nimic... Îmi dau seama că facem parte din două lumi diferite, chiar din două universuri diferite...

A fost pentru prima dată în viaţa mea când am constatat că cuvintele mele au fost interpretate TOTAL DISTORSIONAT! Pentru mine a fost o surpriză imensă să constat acest lucru...

Cred că acesta a fost ultimul meu mesaj pentru tine, de acum încolo nu am nici o intenţie de a te deranja în vreun fel. Îţi doresc tot ce poate fi mai bun în această lume, cu încredinţarea că gândurile mele în dreptul tău nu vor fi niciodată negative.

Îţi doresc să ai pace în suflet (ceea ce doresc oricărui om din această lume).

Adio!

Îți scriu și eu ultimul mesaj de clarificare. Regret dacă ți se pare că am interpretat greșit. Eu am avut medie mică a notelor la Cluj, fiind singurul an din facultate când am avut astfel de note. Nu puteam învăța deloc din cauza chinului sexual, acesta fiind unul dintre motivele întoarcerii mele la București. Aici în București am avut rezultate bune și în anul doi, înainte de internarea psihiatrică, fiindcă am fost lăsată să învăț, aici neexistând chinul sau tulburarea sexuală de la Cluj. După ce mi-am revenit din medicamente am avut 10 pe linie sau aproape, în anii 4 și 5, cu brusă de merit. Îmi pare rău că, fără să comunici cu mine (comunicarea în scris e un fel de monolog), fără să știi nimic despre mine, mă percepi drept agresivă. Cu puțin înainte de psihiatrie am primit laude din partea profesorului de psihologie socială și începusem să citesc Hegel, fiindcă făceam un frumos curs de filozofie cu profesorul Mircea Flonta. Filozofia a fost de fapt pasiunea mea și filozofii și discipolii lor nu au fost agresivi niciodată.
Pace în suflet am avut mereu.
Am găsit pe internet că profesorul Horia Pitariu a murit în 2010, de Bunăvestire. Regret această pierdere mult, am ținut mult la oamenii buni și capabili de la Cluj și în particular la dumnealui. Acum din nou sunt lovită legat de un fel de tumoră sau altă modificare a anusului meu, medicii iar ”mi-au tras clapa”, cum zic proștii, pe care nici eu nu îi disprețuiesc.
Te rog să încerci să îți revizuiești atitudinea și să vezi binele din viață și lume. Nu mă cunoști, nu te cunosc, nu ai de unde ști lucruri monstruoase despre mine, trezește-te la realitate - nu doar că nu mă cunoști, dar nimeni nu mă cunoaște, am fost singură de tot din 1984, poate ușor mai puțin singură la Cluj, deci ai șanse mai puține să mă cunoști, încearcă să înțelegi și nu mai interpreta greșit adevărul curat și bun de pe blogul meu.
Numai bine,
Cristina-Monica Moldoveanu

Aproape tot ce mi-a scris acest pe mail om e minciună sau calomnie sau aberații - de pildă mai insinuează că eu știu ceva despre două colege, despre care nu am habar.

Eu am fost un om tăcut și calm mereu, dar mama a avut aproape logoree uneori. Periodic, ea dă sau primește mai multe telefoane pe zi - mai ales când sunt eu lovită mai tare cerebral și vorbește ore în șir cu fiecare. În celelalte zile nu vorbește deloc. Și acum, după mai multe ore azi, ea tot mă toacă cu vorbe încontinuu.

Azi am aflat că a murit antropologul Vintilă Mihăilescu, singurul profesor de la psihologie pe care l-am vizitat acasă, cum am povestit deja.

iar au intrat nebuni cu ideea degenerată că i-au păcălit pe proști că e război și de fapt e doar tentativa unor porci de a mă omorî. O altă idee e că oamenii mă urăsc numai din cauză că mi-au făcut răul, fără vreo legătură cu viața mea personală. Iar au intrat nebunii cu ideea ”nu pot să îi șteargă memoria” tot fiindcă au fost păcăliți, de fapt absolut sigur nimeni nu trebuie și nu trebuia să îmi șteargă memoria.

Cu mine cunoștințele sau rudele mamei nu vor să vorbească și nu am pe nimeni altcineva și de aceea mama vine mereu la mine cu ideea - cutare îți transmite sănătate etc., ami ales atunci când sunt lovită, inclusiv de ea.

Acum iar - ”porcul nu crapă” cu ideea că lumea crede că eu aș fi porc sau că vor să mă facă nebună, să dușmănesc și să vreau crăparea cuiva, când asta e total imposibil. Amețeala și durerea de cap continuă și cineva continuă să mă piște de coapsa dreaptă și de degetul arătător la mîna dreaptă. Sete oribilă în cntinuare.

Iar au început să peroreze - ”ea a fost într-adevăr perfecțiunea, dar nu poate fi acceptată din cauza minciunilor celorlalți (?) despre ea. Punct !”

”a nu accepta înseamnă în mod explicit a omorî”

Dar de ce torturează și lovesc ei încontinuu numai ceea ce e bun? Aș fi putut avea o oarecare creație intelectuală și în izolare și ar fi ieșit binele și lumina la iveală în mod sigur și dacă ei nu ar fi văzut aceasta nici atunci, atunci tot ar fi fost bine, fiindcă oricum aș fi apucat să fac ceva bun sau frumos. Abia acum am mai îmbătrânit și nu mi-au chinuit creierul rău decât de vreo 4-5 ani, înainte a fost altceva. Eu nu am avut niciodată dorința absurdă să fiu faimoasă sau recunoscută ca valoare. Nu aveau de ce să vrea să îmi distrugă creierul, cum zic ei mereu.

Ei spun că proștii au înțeles doar povestea cu martirul politic, dar nu au înțeles realitatea despre mine și nici faptul că nu am nicio legătură cu politica.

”Îți dai seama ce s-ar întâmpla dacă oamenii ar înțelege adevărul?”
Absolut nimic rău. Probabil că această persoană care se sperie de adevăr nu a înțeles adevărul curat și bun pe de-a-ntregul.

mai demult unii intrau peste mintea mea cu ideea că el/ea s-a îngrozit când au înțeles că oamenii urăsc și lovesc binele, adică pe mine, în loc să fie dezgustați de ceea ce e rău.

Ei spun că absolut întotdeauna e la fel și oamenii nu înțeleg adevărul curat și bun nici măcar la sfârșit, când te omoară (pe mine) . Ei adaugă că oamenii nu vor înțelege niciodată, absolut sigur.
Eu nu am avut pretenția sau credința că îi pot face să vadă adevărul, dar totuși, dacă voi termina povestirea, poate vor fi unii care să mă accepte, cât de puțin și să nu mai fiu otrăvită măcar.

I-au păcălit pe absolut toți proștii că ești nebună, iar ceilalți normal că au înțeles totul, dar nu le pasă deloc de faptul că ești omorâtă.

??? cum i-au păcălit, că eu nu am fost persoană publică sau politician?
ideea e că proștii sunt pur și simplu proști
și mie îmi pare rău că nu îi pasă nimănui că sunt omorâtă
am fost totuși un om perfect și bun și inteligent, eu nu am vină că unii mă tratează drept proastă pe internet, deși nu au nicio relație cu mine; dacă mă cunoșteau nu erau așa
unii cred că eu am fost izolată din 84 cu scopul de a deveni nebună și tot din același motiv sunt otrăvită și torturată - nu e adevărat, intenția lor a fost de la început să mă omoare, dar ar și ați putea să vă răzgândiți

cancer ?

Un lucru neplăcut, pe care îl voi nota și în subcapitolul despre necazuri medicale, este că, datorită epidemiei cu Covid19, mi-au contramandat prin telefon - ei m-au sunat - întâlnirea cu medicul gastroenterolog, care trebuia să fie ieri, 19 martie 2020, și aș fi mers la el cu rezultatul analizelor CT recomandate de medic, care spun că totul e bine în abdomenul meu, deși la trei ecografii ieșise prost. În mod bizar, medicul mi-a cerut ca, înainte de a îmi prescrie analize, să vin la el cu un bilet de la medicul psihiatru. Astfel, iar apare ideea că pacienții psihiatrici trebuie omorâți, că sunt condamnați etc. Cred că nu vă pot readuce la realitate. I-am dus biletul, și a renunțat la ideea de analize endoscopice, prescriind CT.
Oricum, absolut cert din 1984 e la fel și faptul că nu am avut nicio șansă este adevărat. Nu am greșit nimic toată viața, e anormal să mă omorâți, mă tem că v-au îndobitocit, cum mi s-a spus mereu.

Această contramandare mi-a distrus și speranța momentană de ajutor medical și singura mea ocazie de moment de relație socială, de comunicare cu alții.

În ce privește problemele mele digestive, ei spun că medicii nu au cum să mă ajute, fiindcă sunt otrăvită și ei știu asta și țin ascuns, dar de fapt chiar dacă este așa, ei ar fi trebuit să îmi dea ajutorul cerut pentru diverse simptome, căci medicina în mare parte e doar antidot la otrăvuri diverse.

Am suferință rectală pronunțată, nu știu dacă e cancer sau nu, unii cred că e cancer din cauza otrăvii, poate cei de la CT mint, dar oricum doare mult la defecație, sunt mereu constipată printre altele și am un fel de prolaps rectal accentuat - sau altă modificare ușor vizibilă și palpabilă și în stare de repaus, nu doar la defecație. E doar un guguloi. Sunt încă om.

ei spun din nou că ”așa a hotărât poporul, să te omorâm”

Unul dintre ei mi-a dat ideea să fotografiez anusul, să îi arăt medicului - dar când? Poate așa voi face, cum am făcut și cu ochii însângerați sau cu picioarele trombotice și foarte umflate încă de acum 8 ani parcă. Totuși, deși am fost un om fără pată, medicii au refuzat ajutorul sau m-au lovit adesea. Post factum, după ce răul s-a făcut asupra mea, au inventat că eram condamnată la moarte.
Acum iar ideea că eu nu am reușit să îi conving pe oameni (pe cine?) că merită să mă lase în viață. Totodată, ei au spus că nimeni nu a reușit să îi convingă pe oameni acest lucru.

Anul trecut, când am mai fost numai puțin timp, pentru treburi, în București și m-am întors la Voluntari, mi-au spus că de data asta, adică abia atunci mi-au dat doza letală de otravă, atât de multă, încât ei acum nu mai au cum să o curețe și că nu voi muri imediat, ci peste 2-3 ani parcă. Atunci nu aveam încă această problemă acum palpabilă la anus. Dar ei au continuat să otrăvească și în Voluntari uneori.

”toate condamnările sunt duse la îndeplinire, Cristina. (? nimeni nu m-a întrebat nimic, ce condamnare?)
În cazul tău toți au mințit și nu îi putem face să recunoască adevărul”
”noi nu am crezut că vor merge așa departe cu minciuna și otrava”

au inventat că m-au condamnat in absentia, doar pe baza mărturiei mincinoase a unora, fără să mă întrebe nimeni nimic, și ei nici nu aveau dovezi despre mine și au mințit și au fabricat dovezi.

este absurd, toată lumea e de acord, să dovedești nevinovăția cuiva, fiindcă ar dura mii de ani să explici omul și realitatea lui înconjurătoare în detalii, în timp ce oamenii răi sau naivi inventează aberații psihologice despre victimă. Toți sunt de acord că numai vinovăția cuiva poate fi dovedită, și că în cazul meu au mințit, fără motiv.

Tu nu ai înțeles ce se întâmplă, Cristina, lumea te-a ținut toată viața în lanțuri și izolată și a inventat încontinuu că tu ești altceva decât ești.

Nu știu dacă v-am povestit vreodată povestea cu mânzul de pe grui, din categoria poveștilor cu animale și plante. Oricum, am scris odată un haiku despre acel moment.
Am povestit ieri despre săraca, biata cățea vagaboandă grasă de pe stradă și felul în care m-a însoțit pe stradă cu hămăituri de paradă în fața câinilor vecinului cu gard înalt.

Mi s-au întâmplat multe despre animale și plante și păsări.
Una dintre ele e povestea mânzului de pe grui. Într-unul din anii 2009 sau 2011, era o iapă pe grui cu un mânz și micuțul mi-a lins mâna, nu mă așteptam deloc. Am avut de-a lungul vieții semne de iubire și căldură din partea animalelor. Ei spun că oamenii de azi nu mai cred deloc în astfel de semne și sunt chiar scârbiți sau cred răul acolo unde nu este - ca și cum, de exemplu, manifestarea animalelor de dragoste e aranjată de forțe oculte rele sau care vor să păcălească lumea cu ostentație despre bunătatea mea de om singur și fără căpătâi. Ei spun că oamenii nu mai au suflet și animalele da, că oamenii eventual cred din nou aberații despre forțe politice din spatele meu, care nu au existat niciodată, deci lucruri prin care ei sunt mai dobitoace și mai puțin umani. Mi se spune că eu încerc cu disperare să insuflu ceva bun oamenilor și gânduri frumoase și normale, dar ei sunt obsedați și azi de ideea omorârii mele ca să poată mușamaliza totul... Ei zic că e o lume rece, moartă...
Vagabondul împuțit care apare în calea mea iar a scuipat în fața mea, dar a mulțumit umil unei femei care i-a dat pomană fiindcă își putea permite, femeie care parcă semăna cu mine.
Eu, care mi-am învățat lecția smereniei de mult timp, din copilărie, mulțumesc lui Dumnezeu pentru că acel om există, că îmi umple viața goală, să îl pot vedea și să îi gândesc binele, atât cât e posibil...bine că a primit. E și el un om.
Ceea ce e bine să ținem minte e că dragostea de animale e un lucru bun, dar să nu uităm că suntem oameni și, în primul rând, e bine să privim măreața citadelă a spiritului prin noi înșine, să respectăm și să iubim oamenii, să ne ajutăm între noi ca oameni cu inima deschisă.

21 martie 2020
Azi mama iar a făcut pe nebuna foarte urât - ei zic că, dacă mama face pe nebuna, oamenii cred că eu sunt nebună.?? Așa a făcut mereu când a fost în oraș la apartamentul meu să se spele pe cap - și e posibil să fi fost atacată de otravă acolo. Ea mereu se spală acolo, fiindcă în aparență aici la noi e foarte greu - apa încălzită cu centrala nu e constant caldă și curge greu și puțin, uneori stau și îngheț la duș poate peste 5 minute, cu apa ca gheața de rece. Mai mult, dușul fiind simplu, se stropește în toată baia și încăperea e de obicei rece.

Deși e zgomot afară de la reparațiile vecinului (mama se plânge că el a angajat niște țigani urâți) mama a pus din nou mașina de spălat, pe care de obicei o pune excesiv, și m-a tocat cu zgomote și remarci cicălitoare periodice vreo oră. Ei spun că a făcut așa să mă păcălească să mănânc otravă. Eu nu am de unde ști ce e otrăvit și ce nu este - ei nu îmi spun niciodată, decât eventual fac remarci de acest gen după ce mănânc și îmi este rău eventual. Ei și acum zic că oamenii sunt proști și cred că mama ține la mine.??? Mie mi-e milă de ea, nu doar fiindcă e mama mea. Ei zic că a fost proastă și, deși eram singurul ei copil și sprijin apropiat și mereu sigur și de nădejde orice s-ar fi întâmplat, ea, chipurile, m-a vândut (?). Alții zic că unii cred că părinții m-au masacrat și m-au dat oamenilor să îmi facă rău cu gândul că oamenii se vor căi sau pocăi pentru ce mi-au făcut, când vor înțelege (?) că sunt complet bună și nevinovată și om normal.

Am găsit nu de mult din nou articole medicale pe internet în engleză în care se spune că, în urmă cu câteva zeci de ani, pacienții psihiatrici erau sterilizați și apoi omorâți. Mereu au fost astfel de dezvăluiri. Oare de ce îi mai sterilizau dacă tot îi omorau? Poate din cauza faptului că aveau încă nevoie de ei, ca sclavi, fiindcă asta e psihiatria. În cazul meu, eu susțin că au greșit mult, fiindcă e păcat să arunci morții ceva bun ca întreg intelectual și chiar și în antichitate sclavii educați se spune că erau prețuiți și erau profesori sau educatori.

ei spun din nou că nu e vorba de niciun fel de sclavie în cazul meu, dar e caz clasic de persecuție și crimă
din nou aceeași remarcă - imediat ce îți revii tu din otravă își revin și ei și te lovesc

Seara 21 martie 2020
Mă plâng din nou de necazurile mele.
Ei zic că oamenii doar cred că sunt terminată sau izolată și nu pot înțelege că sunt omorâtă.
Da, așa cred și eu.
Sau, zic alții, unii oameni știu că ești omorâtă dar ei cred cu tărie că așa trebuie și așa e bine pentru ei, fiindcă așa li s-a spus mereu.
Posibil, așa pare, dar nu au dovezi și niciun motiv să îmi vrea moartea.
Iar spun ei că întreaga omenire mă omoară și că oamenii au interes să mă omoare fiindcă ei toți au greșit. ???
Azi au inventat o chestie caraghioasă, incredibilă. Au zis că au făcut epidemia și carantina ca să mă izoleze și se miră că eu nu îmi trag puterea din oameni. Ei zic că eu îmi trag puterea din mine însămi. Îmi amintesc că soția unui văr al mamei zicea odată că eu îmi trag puterea din sat, de la țară. Or fi crezut că eram un fel de vampir.
Nu am avut nicio putere în afară de inteligență și nu am tras-o de nicăieri, așa m-am născut.

Azi mama a răspândit în casă un miros înfiorător de usturoi, posibil arsenic, că nu a gătit cu usturoi. A mâncat paste și s-a culcat pe la ora 3 după masa și nu a mai mișcat, mă voi duce acum să văd ce e cu ea.

Ei spuneau uneori că oamenii au construit o imagine monstruoasă a mea, deși suntem în secolul 21 și foarte mulți știu deja că imaginile publice nu spun nimic despre omul respectiv și deși sunt izolată aproape din 1984. Mai era și lanțul de magazine Mega Image numit așa pentru cei care nu înțeleseseră deja.

Nu are niciun rost să mă omorâți, am mai explicat, am fost mereu un om pozitiv, nu am răni deschise și infectate fiindcă am suferit mult, sunt tot numai ce e bun și frumos și veți vedea după ce termin povestirea - chiar dacă m-au otrăvit mult timp, încă sunt în stare să scriu frumosul și adevărul limpede și bun.
Ei spun că oamenii sunt prea proști și ei credeau și mai cred că ceea ce am povestit eu pe blogul meu e numai parțial adeăvrat, fiindcă nu pot crede că un om nevinovat e otrăvit așa monstruos etc. Dar, eram singură - cine credeți că ar fi căutat adevărul despre toate dovezile mele? Am spus doar psihiatrei Căpraru o dată și știți cum sunt psihiatrii sau cum sunt tratați de obicei ”nebunii”. Ea poate a și uitat, dar am descris clar și i-am spus că pot dovedi și explica clar.

ei spun că absolut toți cei care au existat, din copilărie, în viața mea, au existat numai pentru a îmi face răul, că nu există excepție. Dar oricum au fost foarte puțini oameni în viața mea.
Nu am avut nicio relație, nici prin telefon cu nimeni, darmite oaspeți, deci era foarte simplu să mă omoare oricine.

Iar au inventat ceva nou - au zis că au prezentat oamenilor niște ”certitudini dureroase” despre mine și de fapt erau fleacuri sau minciuni.
Oricum, repet, nimeni nu a vorbit cu mine niciodată și nimeni nu m-a întrebat nimic. Numai ce am scris pe blogul meu e adevărul și puteam dovedi totul.
Meritam să fiu lăsată în viață, aveam încă multe resurse de bine și frumos, încă sunt.

Vă rog mult de tot în genunchi din nou, dacă puteți, dacă aveți două-trei vorbe pentru mine, sau cunoașteți pe cineva care mă poate ajuta, sau vreo fundație de caritate, orice, numărul meu de telefon este 0747228311.
Nu am avut niciodată atașare patologică față de trecut (unii psihiatri și psihologi au mințit, dar poate doar au greșit, fiind oameni și nu a fost intenționat) și aș asculta orice fericită, am îndurat singurătatea aproape 36 de ani, nu am avut practic nicio șansă întreaga viață, am ajutat și am făcut binele când am putut, mereu.
Mulțumesc.

ei zic că mama mea triumfă în pielea ei, fiindcă a manipulat întreaga omenire să mă omoare, dar poate nu e așa

chiar și eu aș mai fi în stare să ajut, să țin de urât oricui, să fiu cu inima caldă și gândul bun lângă cineva

viața socială continuare 16 - final

azi, 19 martie 2020

”tu ești cea mai deșteaptă și de aceea toți vor să îți distrugă creierul, să îți diminueze intelectul și să te omoare, fiindcă, deși ești cea mai deșteaptă, toți au mințit că ești nebună și nu vor să spună adevărul; de asemenea, deși ești cea mai deșteaptă, ei cred că ești ceva rău, inutil, ineficient, și tu ai fost numai binele în realitate.”

”Ei consideră că, dat fiind faptul că au mințit că ești nebună, și tu de fapt ești nevinovată și geniu, ei trebuie să te distrugă ca intelect, pentru că peste minciunile celor care au mințit despre tine nu se poate trece.”
”Tu nu ai fost un om ineficient, dar ei așa cred.”

”toată omenirea a înnebunit și crede în mod aberant că, dacă te omoară, va fi mai bine pentru toți”
Nu va fi mai bine.
”tu nu ai fost decât un om perfect normal și bun, dar toți cred altceva, fiindcă au fost mințiți. ”

”Nimeni nu vrea să te omoare, toți vor numai să îți distrugă creierașul.”

Iar au intrat acum ticăloșii care latră mereu ”toți te urăsc, Cristina”
Ei cred că tu ești nebună și că lumea va fi mai sănătoasă fără tine. Absurd, am fost izolată cu forța și nu am avut nici cea mai mică șansă aproape întreaga viață.

Încă vreo câteva cuvinte -
cred că v-ați dat seama că e necesar să termin de scris povestirea despre cum am fost chinuită încontinuu din 1984, dar și despre ceea ce sunt. Fiindcă trebuie să o trimit în diverse locuri, oriunde găsesc pe internet. Și nu este un lucru rău, dimpotrivă, v-am dăruit adevărul și mult bine, poate veți înțelege când termin povestirea. Omul, când vorbește sau scrie, dăruiește, când tace - primește de la ceilalți care vorbesc, sau prin citit, viață. Literatura este în general, cu excepția memoriilor sau autobiografiei, de obicei, un lucru trist și întunecat, tragic, vulgar etc. Povestea mea, fiind adevărată, nu e așa. Comparați-o cu cărți la modă în ultimii 100 ani sau numai în prezent și veți înțelege ce spun. Literatura, în general, e polemică și acuzatoare, atacă viciile și nebunia epocii prezentului în care e scrisă, iar, dacă se referă la trecut, ceea ce oricum e mai rar pentru capodopere viabile, atunci ea critică de asemenea prezentul, adică epoca în care a fost scrisă, într-o formă mascată. Și de ce se întâmplă așa în general pentru capodopere sau cărți bune? Fiindcă ceea ce notează ele e universal, este holistică, descrie și circumscrie lumea întreagă - de exemplu Hamlet, Don Quijote și cele recente etc. și aceste lucruri universale se transmit cumva mai departe. Literatura nu este arca lui Noe care duce ceva rău mai departe, ci duce flacăra civilizației mai departe - răul nu apare fiindcă ea e scrisă și citită. Răul apare mereu datorită prostiei și lipsei de înțelegere. Eu nu am apucat să scriu literatură, nici măcar câteva poezii mai bune sau eseuri filozofice, din cauza otrăvii și torturii și închiderii și izolării și sărăciei etc., dar am scris povestea vieții mele fiind în legitimă apărare și un om totdată, cerând măcar dreptul al viață - adică să nu fie otravă monstruoasă și să am măcar câteva relații cu alți oameni, nu doar pe mama, fiindcă am fost om normal mereu. Niciodată nu am avut ambiții de niciun fel, fiind mereu un om realist și nu am visat să am ceva ce nu aveam, în afară de dreptul la muncă măcar.

Este adevărat că e vorba de lucruri triste și crude, dar sunt adevărate și sunt însoțite de bun simț, înțelegere, dragoste de oameni și de tot ceea ce e bun. Din păcate, dvs., ca și alții, considerați că trebuie să mor și este greșit, vă jur. După ce voi termina de scris - ceea ce nu m-au lăsat pînă acum prin otravă - voi scrie multe alte lucruri fără legătură cu viața mea, numai de bine și frumos, cum mi-a fost întotdeauna gândirea, inclusiv acum, dacă citiți blogul meu veți înțelege cum am fost întotdeauna.

După otrava oribilă de acum două zile, acum am iar sete și amețeli încă de azi noapte și buzele îmi sunt negre și fața cenușie, probabil tot din cauza otrăvii, așa spun și unii peste mintea mea.

Azi au spus din nou că eu sunt într-adevăr bunul dumnezeu (ei cred că eu nu sunt Cristos, ci Dumnezeu, deci un fel de sfântă treime - tată, fiu, sfântul duh - dar oare nu sunt toți intelectualii adevărați așa?), dar din păcate am fost deconspirată și proștii cred că trebuie să mă omoare ca să fie mai bine pentru ei, fiindcă ei cred că se poate o lume fără ”centru” de genul acesta - ceea ce, spun ei, este total imposibil - și deoarece proștii nu au minte să priceapă decât răul atașat de ființa mea, respectiv legătura mea cu cutremurele și cu alte dezastre naturale. Sau cu alte lucruri rele, imaginare adesea. În realitate, oamenii au făcut acele lucruri, și nu erau datorită faptului că eu eram nebună sau că aveam creierul slab, ci numai datorită ignoranței și gândurilor lor rele, pe care eu nu aveam cum să le influențez. Ei spun că mereu dumnezeu e omorât datorită idioților dacă e deconspirat. Ei spun că eu am ”creat” numai binele și frumosul. Au totuși dreptate, aș putea dovedi și acum.

Ei ziceau că toți ”dumnezeii” au fost omorâți de politicieni și că eu, fiind legată de tot ce e bun și frumos, ei nu au cum să mă omoare decât prin otravă, fiindcă ei așa cred ei că este bine. Că ticăloșii își bat joc de întreaga lume de mult timp, mințind despre mine.

Alții - ”tu ești doar un intelectual făcut praf de ceilalți intelectuali.”
”Încă se mai poate să nu fii omorâtă, dar minciunile despre tine au devenit monstruoase.”

Poate mai țineți minte cum, în Povestea fără sfârșit, la un moment dat împărăteasa-copil, bolnavă din cauza minciunilor din împărăția fanteziei, dispare, dar nu se spune explicit că moare.

”au mințit atât de mult, încât i-au păcălit pe toți oamenii că tu ești cea care minte”
”proștii cred că în capul tău e altcineva care gândește în locul tău”
”o să plătim reparații morale 50 de ani, cât a suferit ea”
De mult și nebunii aceștia politici cu reparații morale au fost, de peste 10 ani poate. De fapt eu nu am legătură sigur cu nicio forță politică sau cu altă grupare de oameni - și absolut sigur nimeni nu va plăti nicio reparație morală. Eram încă în viață și tânără și acum sunt vie încă și ei tot aberația asta. Niciodată nu am crezut vreuna din minciunile lor.

Puteam dovedi ușor că nu e așa, pe blogurile mele sunt toate dovezile.
”faptul că ești omorâtă în ochii lumii și nimănui nu îi pasă este anormal.” ”proștii cred că nici asta nu e adevărat” Voi continua și termina în această seară subcapitolul despre viața socială și voi trece, în zilele următoare, la enumerarea diverselor maltratări sau abuzuri medicale asupra mea - în afara psihiatriei.
Acum voi continua și voi termina povestirea despre viața mea socială de unde rămăsesem.

Rămăsesem la povestea legată de colegii de liceu. Liceul Mihai Viteazul era numit Mișu, acesta fiind unul dintre motivele pentru care mama, de nenumărate ori în ultima vreme, o alintă pe pisica mea Mișu ostentativ, iar în ultimele zile i-a spus Mișulina, și din cauza numelui de Bubulina din Zorba grecul, care îl impresiona pe colegul meu Lucian Micu, dar și din cauza faptului că eu tocmai citisem Harta și teritoriul de Michel Houellebecq, care nu doar că își înscenează propria moarte în roman, dar introduce și ideea de hartă – cu referire la hărțile franțuzești Michelin, încă o dată legate de numele lui. Tata, încă de când eram copil, avea obiceiul să accentueze adesea numele Michel (Mișel) le Brave, atât pentru că locuiam și aproape de bulevardul Mihai Bravu, unde stătea Irina Ioniță (Mihaela pentru cei apropiați), deci un bulevard cu nume sucit franțuzit, dar și pentru că numele Michel însemna mișelie, și tot la fel făcea tata când ne apropiam de satul bunicilor trecând prin Mârșa – cu ideea de mârșăvie. Oricum, verișoara mea primară locuia nu de mult, poate și acum, la Șelimbăr, loc unde a avut loc o faimoasă victorie a susnumitului Mihai Viteazul.

Am scris deja esențialul despre colegii de liceu în ultimii ani, dar voi relua. Lucian Micu a apărut în calea mea pe Calea Dorobanților după ce a trebuit să îmi dau demisia din învățământ, dar de fapt obligată de ceilalți. Era însoțit de fosta colegă Laura Galea, față de care simțise o atracție ciudată, după cum îmi mărturisise.
În anul 2009 am fost invitată de Irina la întâlnirea de 20 de ani de la terminarea liceului. Am stat o vreme împreună cu ceilalți pe treptele intrării în cancelarie și le-am recunoscut pe Oana și pe Mirela, fosta ei colegă de bancă. A venit și fostul diriginte – Vernescu – care a ținut să facă o poză cu noi, inclusiv cu mine. Eu nu luasem aparatul meu acolo. Nu aveam cum să merg cu ei la restaurant, unde spuneau că îi așteaptă alți colegi, precum Lucian Micu. Nu aveam bani deloc, eram o exclusă etc. Venise și Banu Adelin, care mi-a dăruit o copie a filmulețelor făcute de ei odinioară, când terminasem clasa a XII-a. După cum am povestit deja, am avut un mic șoc când am văzut ce filme au montat ei.

Având în vedere diversele structuri solide de paranoia politică, care pot fi identificate în jurul meu drept lucruri fără tangență cu viața mea personală, pot afirma că și foștii mei colegi plonjau și înotau într-un bazin de astfel de idei, prin modul lor de concepere a acelor filmulețe-mărturie. Unii spun azi că toți erau în coaliție împotriva mea, inclusiv Luiza, care era singura mea prietenă mai apropiată. În ultimii ani de liceu și puțin după, am avut o oarecare apropiere de Irina Ioniță. Voi nota din nou 3 idei, dșei erau mai multe ciudățenii. Una e că ei făcuseră chipurile filme cu camera ascunsă undeva în ultima bancă de pe rândul de la geam, unde stătea parcă Vrabie Codru, un coleg care a mai apărut în calea mea și după terminarea liceului. Una din filmări prezenta clasa în absența mea – și aparent, din acel colț, numai banca mea era evident goală, Luiza Dona fiind în bancă. Profesorul care intra în clasă și colegii se comportau ca și niște roboți sau automate, tot ceea ce era filmat părea un film cu păpuși fără cap și conștiință. Alte filme prezentau colegii, inclusiv pe Banu Adelin, dedându-se la tot felul de porcării în sala de clasă și la catedră, inclusiv beție, în timp ce pe tablă era desenată steaua lui David. Alt film prezenta gașca fericită a clasei – printre care și colega Andreea Oancea, care locuia tot pe Moșilor aproape de Luiza și de mine și care avea drum spre liceu comun cu mine, încât unoeri mergeam împreună, în timp ce ea părea tare veselă și îmi vorbea miștocar și vioi și hazliu (umor cazon mai vulgar), de genul ”profită de gaura mea”. Andreea era singura (credeam eu) care îmi cunoștea micile secrete că scriam poezii sau că primeam premii la radio la emisiunea ”Clubul adolescenților”, unde întâmplător venea și Florian Pittiș. În filmulețul de atunci Andreea era animatoarea uni grup vesel de bășcălie, și prezenta celorlalți un caiet cu caricaturi ale ei – gen desene grafitti, care nu existau atunci, în care erau desene grotești și mici însemne în cuvinte, ca și cum ea și restul trupei își băteau joc într-o veselie (vorba tatei) de anumite persoane. Toate filmările aveau un aer lugubru, ca și cum erau însoțite de fantome furioase și viclene. Fragmentul în care apăream eu avea chipul meu deformat și vocea înlocuită cu vocea altcuiva, dar vorbele erau ale mele. Spuneam ceva despre speranță și ceea ce e bun în viață, lucru absolut normal, dat fiind stresul în care mă aflam și pierderea examenului de admitere, la care știam că nu voi participa.

Ulterior am descoperit pe internet un site Colegii mei unde postările mele au fost respinse printr-o eroare de soft, poate intenționată, unde am găsit doar pe Mirela Reicher, colega Oanei Jitaru, care a făcut facultatea de arhitectură și parcă și Ruxandra sau altcineva – am trimis mesaj acelei persoane, dar nu am primit niciun răspuns. Numele Reicher, cum vedeți, amintește de scala Richter pentru cutremure și de trusa mea de compas Richter primită de la nașu în copilărie, deci lucrurile se leagă, la fel ca întotdeauna. Aveam și o colegă Merca, fostă colegă a lui Lucian Micu, care îi spunea Merculina, din motive expuse mai sus.

Despre Irina Ioniță, fostă Bitoleanu, am scris tot ce s-a mai petrecut în ultimii ani în alte postări. Voi aminti două –trei lucruri. Irina a fost singurul om din viața mea chinuită din ultimii ani, dar nu am fost primită de ea să vorbesc la telefon cu ea măcar o dată la două luni. O vedeam din an în Paște. A fost un om bun, m-a ajutat cu bani în vremea în care trebuia să cerșesc pe stradă și nu aveam nici de hrana zilnică. De asemenea, mi-a plătit o noapte hotelul la Constanța, când am fost din nefericire să asist la o conferință internațională de haiku, unde nu aveam ce căuta și m-au respins, ca întotdeauna. Nu voi explica în detaliu ce dădea mereu impresia că crede Irina, sau tonul ei când vorbea de Luiza, sau pauzele mari între cuvintele ei. Am fost o dată cu ea, când era încă însărcinată, de Paști, în parcul cu stadionul național și părea rătăcită și tristă și privea afișele cu diverse trupe sau cântăreți de peste hotare care tot veneau la București.

Anul trecut, în 2019, am fost contactată pe facebook de o fostă colegă Vanesa, pentru a merge la întâlnirea de 30 de ani de la terminarea liceului, dar am refuzat-o politicos, fiindcă efectiv nu puteam merge.

Pentru acest subcapitol de relații sociale mai am de adăugat despre tristețea și durerea legată de pensionarea mea forțată. Inițial, medicul psihiatru Căpraru, singura care a vorbit puțin cu mine, îmi refuza pensionarea, dându-mi speranța că aș putea găsi de lucru și că era permis. De fapt, nu voiam să mă pensionez, dar am întrebat, pentru că de fapt voiam să muncesc. În 2017 am fost obligată să accept minciuna pensionării cu o sumă mică de bani, fiindcă oricum nu aveam bani deloc, nici de hrană și alte nevoi de mai mulți ani. Acum pensia a ajuns la 650 de lei. Spuneam tristețea, amărăciunea, fiindcă medicul Coțofană, care a semnat ilizibil pe actele oficiale și care lucra încă la vechea policlinică Iancului, a declarat mincinos că am capacitatea de muncă redusă la 0% - probabil că altfel nu aș fi luat pensie, zicea cineva peste mintea mea – dar acest gest este ceva rău, scria o minciună oarecum - adică pierdere 100%, ceea ce putea duce prin influență negativă (fiindcă cuvintele contează) la dărâmarea mai abruptă a organismului meu în viitor. Deci eram oficial exclusă și respinsă total. Atașez aici poze cu cele două acte, din 2017 și 2019. De fiecare dată am fost cu Carmen, asistenta psihiatrei Cârlig, care îi spunea medicului că este ruda mea și eu am intervenit spunând adevărul că nu este și încerca să îi dea cadouri din banii ei (nu mai știu dacă a primit, la fel a făcut și la biroul de la casa de pensii, adică așa cum făcea mama mereu, cu pachețelul, dar acolo nu au primit). Între timp, pensia a crescut puțin până la 650 lei. Pensia se calculează mereu după câți ani a fost persoana încadrată în muncă sau studentă cu diplomă de absolvire, cum am explicat. Nu există pomană de pensie pentru cei care nu au putut munci deloc. Aceia mor de foame încă și mai rău.

Un alt aspect la acest subcapitol este despre vecinii din Voluntari, fiindcă despre cei de la blocuri am scris totul. De fapt am povestit, pe ici pe colo și despre cei de aici. După ce m-am mutat cu mama în toamna lui 2018, fiindcă nu mai puteam suporta otrava, care era și în aer după simptome și cel mai rău în final, când mă ustura și mi se înroșea pielea descoperită și mi-era foarte rău cerebral și în tot corpul (pacienta Dalles, o bătrână internată la psihiatrie povestea cum era otrăvită similar de vecinii ei) am remarcat cu stupoare că unii voluntăreni întâlniți pe stradă mă salutau, deși nu îi întâlnisem niciodată. Fiind totuși un oraș mare ca populație, am crezut că oamenii nu se salută aici între ei ca la sate, oricum nu mi se mai întâmplase. Ideea era, și de data asta, că oamenilor li s-au spus minciuni despre mine, și de aceea mă salutau.

Am mai povestit despre vecinii de aici. Zilele trecute m-am întâlnit o dată cu Igor, băiatul vecinei Mădălina, care s-a jucat o dată cu mine când era micuț și cineva a intrat peste mintea mea atunci cu ideea că i se părea ciudat că lui Igor îi place de mine. Igor azi nu mă salută măcar și unii spun peste mintea mea că la fel sunt toți copiii, fiindcă părinții lor îi cresc cu ură și minciună față de mine. Eu nu aș fi făcut așa ceva în copilărie, nici în ruptul capului. Este posibil ca Igor să mă fi auzit vorbind singură în casă, fiindcă Mădălina are perete comun și o cameră în casa mea și să fi crezut Igor că sunt nebună și, nu știu de ce, o fi crezut că, dacă sunt nebună, e ceva rău să mă salute.

În camera din spatele casei stă, din câte am înțeles, Cici, mătușă a Mădălinei, fostă profesoară de franceză, bolnavă de cancer; în ultimul timp nu am mai auzit-o și nici văzut-o, dar a fost o persoană de suflet și a avut bunăvoința să vorbească cu mine, fiind printre puținii oameni care au vorbit cu mine de atâția ani. Am omis să spun despre Domnica, o vecină de la o altă scară de bloc, care a avut amabilitatea să vorbească cu mine în curtea blocului, dar mi s-a plâns foarte mult de necazurile ei, eu am ascultat cu răbdare și fericită că sunt cu un om lângă mine și mă durea capul înfiorător în timp ce ea vorbea, așa cum am pățit podată cu Luiza Dona. M-am întâlnit cu Luiza, fosta mea colegă de bancă, în vara lui 2018, și mi-a povestit câte ceva, ulterior ea nu a mai vrut să vorbească cu mine, probabil fiindcă a văzut că scriu adevărul pe facebook. Marinică vecinul nu refuză să vorbească cu mine, chiar dacă uneori face zgomot în fața geamului meu și mai demult râdea de chiloții întinși la uscat – spunea un banc. Maricica, soția lui, mă salută uneori de la distanță și e un om politicos. Ar mai fi cățeaua vagaboandă Vulpița, grasă și bătrână acum, pe care Marinică o surghiunise și o cam chinuia în curtea de la casa, acum reconstruită, unde locuiam în copilărie. Vulpița practic înnebunise acolo și mă lătra cum treceam pe acolo și în mod straniu, lucru care poate i-a deranjat pe unii, Vulpea aceasta semăna cu soția lui Marinică la ochi și chiar modul de comportament în aparență. În ultimul timp Vulpea face ce făceau câinii când eram copil – când mă vede că ies pe poartă sau că mă întorc, mă însoțește până la colțul străzii sau mă întâmpină și face tărăboi și latră la câinii vecinului Mădălinei, care are gard înalt și câini extrem de răi care oricum mă hămăie câdn trec pe lîngă ei, nu aveam nevoie ca Vulpița să îmi țină fanfară și onoruri. Mai ales că lucrul acesta poate fi interpretat de proști drept vrajă sau putere ocultă. Alexandru, prietenul Mădălinei, cred că nu e soțul ei, vine din când în când și el mă salută de obicei.

Mama a făcut meditații la engleză cu un copil din Voluntari pe nume Tudor și a încercat să mi-l introducă și mie ca elev, dar lui nu i-a plăcut să facă meditații cu mine - unii spuneau că, din cauza minciunilor oamenilor despre mine, părinții sau familia lui i-au cerut să nu accepte să facă meditații cu mine.

Acestea fiind spuse, pot declara închis subcapitolul despre sărăcăcioasa mea viață socială - minunată, dar aproape inexistentă, și voi continua, dacă sănătatea îmi va permite, cu subcapitolul despre abuzuri medicale după 2-3 zile.

Au intrat unii peste mine cu ideea ”fii pe pace, că nimeni nu o să creadă adevărul”, așa cum au spus de sute de ori și mi se adresează tocmai mie, ca și cum eu aș fi ceva rău.
Ei spun că i-au păcălit pe toți și e evident că eram închisă și batjocorită și torturată chiar din 1984 și culmea, tot i-au păcălit pe toți cu aberații politice de exemplu, dar și multe altele.

viața socială 15

Spuneam ieri că voi continua povestirea azi. Am scris totul despre relația mea cu Poenaru. Ei spun că Poenaru m-a ”prezentat” lumii drept idioată și oricum prea proastă pentru a munci într-o editură, orice.

Voi continua acest ecce homo documentar, deși pare a fi altceva decât este și am fost criticată că am spus adevărul despre greșelile altora, până la ideea că de aceea vor toți să mor, deși vă puteți da seama că tot așa ar fi fost, cu multă otravă și chin și dacă nu aș fi scris nimic.

Azi, 16.30, 17 martie 2020 - dacă nu mă înșel, era ziua de naștere a Micaelei Slăvescu despre care am povestit ieri, după cum descoperisem întâmplător într-un almanah literar pe vremuri. M-am uitat la prognoză, se anunță cădere bruscă de temperatură la sfârșitul săptămânii, deci e posibil să fiu din nou lovită puternic atunci sau mai înainte. Acum mă simt relativ bine și nu mi-au mai aruncat vorbe în gând decât câteva toată ziua.
Continui în postarea următoare.
Repet - e posibil ca Poenaru să fi mințit - eu îi dădeam textul, iar el tasta mai multe cuvinte, ca și cum știa dinainte ce greșeli să caute în text - și după aceea îmi arăta greșelile în text, deci ar fi putut, dacă ar fi vrut ceva rău, să introducă chiar el greșeli.

Mai aveam de notat puțin despre prăpădita mea viață socială. Spuneam despre colegii de liceu. La sfârșitul clasei a XIIa, unul dintre colegi, Banu Adelin, a adus cameră de fotografiat și cameră de filmat (parcă tot el) și colegii au făcut mici filmări și chiar și interviuri scurte filmate cu fiecare absolvent, inclusiv eu. La ”banchetul” – masa festivă de la hotel Ambasador, unde am stat pe scaun un timp destul de neplăcut, îmbrăcată cu o rochie căpătată de la verii mei din SUA, am consumat lichior verde, din cel de care adusese mama acasă, iar Adelin adusese o casetă cu muzică ușoară instrumentală, din care primisem și eu una de la mama, fabricată în Germania de Est.

Adelin mi-a făcut și câteva poze, în posesia cărora m-am aflat, fiindcă altfel nimeni nu s-ar fi interesat să îmi facă poze, fiind eu marginalizată și tratată în modul în care am povestit, cu relații efective doar cu Luiza și puțin și cu Irina Ioniță. Una dintre poze mă încadra între Adelin și Ruxandra Dumitrescu, ambii fiind colegi veniți în clasa noastră după examenul de treaptă (foști colegi între ei la altă clasă), când eu era să pierd examenul. Acea poză cred că realizați că nu aș fi aruncat-o, dar mi-a fost sustrasă nu știu de cine împreună cu altele, după ce m-am mutat în blocul trei. Pe Ruxandra am întâlnit-o din nou în 2013 (după ce o văzusem și la întâlnirea colegilor din 2009) la spitalul Floreasca de urgență, când am fost internată pentru viroză gravă și tușeam extrem de rău și mult. Ruxandra venise în salonul meu cu mama ei, bolnavă probabil de ciroză și imobilizată de mult la pat în urma unei fracturi, dar care continua să ceară și să mănânce merdenele (până și numele e urât). La un moment dat bătrâna, pe care au mutat-o cu patul lângă mine și eu am ajutat-o dacă a vrut să bea apă, spunea că ea a fost soție de... nu știu ce. Era o bătrână relativ cumsecade. Ruxandra venise și cu sora ei, care avea înclinații religioase și care nu prea semăna fizic cu ea. În acea perioadă Ruxandra își schimba serviciul, din câte mi-a spus. Avea încă copii mici – unu sau doi, nu mai țin minte. La sfârșit ele mi-au dat numere de telefon, dar nu am reușit să întrețin vreo relație – nu am vrut să deranjez și ele nu au sunat. Am sunat eu după un timp, tare chinuită fiind de singurătate, dar am înțeles că nu sunt dorită să mai revin cu încă un telefon. La un moment dat i-am povestit Ruxandrei câte ceva din viața mea, fiindcă m-a întrebat ceva și ea nu a înțeles că de fapt nu greșisem nimic – probabil momentul acela controversat al săriturii mele pe geam, una dintre cele trei erori în aparență din viața mea. Ea mi-a spus ceva ce nu putea fi adevărat – mă mustra că am greșit și spunea că eu eram mascota clasei noastre. Nu era adevărat, eram marginalizată și eram un copil cuminte și bun, așa cum era și Ruxandra. La un moment dat cineva spunea peste mintea mea că mama lor a fost o mamă bună și de aceea au îngrijit-o, dar, dacă ar fi avut o mamă ca a mea, ar fi omorât-o.

Am să notez acum câteva din gândurile celor care intră peste mintea mea, legate de colegii mei – ei spun că dacă aș fi fost elevă la Coșbuc, atunci aș fi murit, în timp ce ”Mișu” doar m-a retezat. Că acei colegi de odinioară au devenit monștri față de ce erau atunci, dar că atunci aveau ceva cu mine și eu nu am ghicit niciodată că ei mă f_teau (abia de un an – doi mi-au spus asta) și că ei m-au distrus și vor să mor etc. Că au creat o ”eterie” pentru a mă omorî etc. Că toți au devenit porci etc. Că toate cele bune au fost terminate și au lăsat numai jigodiile.

sper că voi reveni să termin acest subcapitol cu relații sociale în noaptea asta, dar nu am mai putut, fiindcă am fost și sunt continuu torturată sexual și cerebral

ei spun din nou că nu se poate face nimic, fiindcă toate popoarele lumii cred minciuni grotești despre mine și acele minciuni ei nu vor să le șteargă prin adevăr, nu știu de ce

Fac din nou o paranteză, fiindcă iar au început să mă toace cu aceleași minciuni. Ei spun acum că am fost condamnată la moarte din 1983, când am ajuns la pubertate (menarha) și am renunțat prin propria mea voință și inițiativă, fără să mă laud, la obiceiul vicios al frecatului. Ei recunosc că am avut în familie un pedofil, ceea ce a contribuit la acea situație – îmi amintesc cum Irina a împrumutat de la mine cartea Lolita în anii 90. Dar, ceea ce eu consider că e mai important nu era visul meu de a fi fecioară la nuntă și de a avea copii, ci faptul că numai în copilărie, fiind un animal micuț, am avut câteva pofte sexuale și dorința de a simți plăcere. Niciodată, rețineți, absolut niciodată după 1983, luna mai. De Zăgrean Leon, care m-a abuzat sexual direct prin călcare pe picior, m-am îndrăgostit prostește, fiindcă el a insistat enorm de mult, așa cum am povestit, dar ulterior, când el venea sexual de la distanță (eu credeam că e el) absolut niciodată nu mi-a plăcut și nu mi-am dorit acel lucru. Mulți au zis că eu sunt omorâtă fiindcă am fost un om prea pur, nu deșucheată sau dezmățată.

Încă o dată despre povestea din Nordul țării, când aparent eu am avut act sexual patologic sau vulgar. Acea ieșire în Nordul țării a fost dintre extrem de puținele ieșiri ale mele în afara închisorii din București. Ei ziceau că eu am fost scroafă atunci, dar nu e așa, fiindcă porci sunt animalele brute, adică oamenii-copii, care chiar simt ceva sexual și își doresc plăcerea sau acel lucru, se complac în el, au pofte sau chiar dorințe exagerate și orgiastice, în timp ce eu nici atunci nu simțeam absolut nimic și nu tânjeam deloc după acele senzații sexuale. Alții zic că ei nu vor să mor, dar le-a intrat în cap că trebuie să înnebunesc, când de fapt sunt omorâtă.

am mâncat 5 crenvursti mici și a rezultat o groaznică greață îndelungată plus durere de cap și arsură a fetei (poate din alte motive) ei spun că sunt otrăvită fiindcă oamenilor li se face rău sau se întâmplă lucruri rele dacă eu pățesc ceva rău - bine, dar m-au torturat continuu din 84, și acum ar putea să mă lase să nu fiu otrăvită sau torturată - niciodată nu au încercat cu binele și frumosul, au aplicat numai tortură zi și noapte - ei zic că e fiindcă nu suportă ei să depindă ei de un singur om, de mine, și că proștii cred că e din cauză că m-au f-t, dar e din cauză că am fost un om inteligent și bun, deși chiar și dvs mă vedeți invers

alții zic clar că nu e nevoie să mă otrăvească sau să mă omoare, dar că ei au învățat ce cumpără mama și bagă toate mizeriile

ei zic că nu m-au vrut și oamenii care nu sunt vruți sunt omorâți atunci când sunt inteligenți

au trecut două ore și toată farmacia mea de digestive nu a ajuns - acum otrava a fost foarte puternică, simptomele nu cedează

am luat emanera - 3, motilium - 2, fiobilin - 2, simeticonă - 1 și altele psihiatrice sau pentru inimă
răul nu cedează, acum am usturimi gastrice puternice și greață mare, cu reflux cu gust de cremvurst
probabil că peste încă o oră - două mă voi trezi (eventual) cu colici foarte puternice de o să urlu singură în casă.

Și medicii au mințit la CT că nu am absolut nimic rău digestiv, cu toate că ecografia nu arăta așa bine...

iar apare ideea că au fost toți îndobitociți pentru a mă omorî, și cei de pe facebook - da, e adevărat și ei nu au cum vedea, ca în cărțile cu astfel de cazuri - Ciuma, Străinul, Procesul etc. Păcat, fiindcă am fost un om perfect normal și eram în stare de creație intelectuală frumoasă și numai a binelui, puteam scrie mult și bine, fără legătură cu viața mea deloc, adică numai despre ceilalți și aspecte intelectuale abstracte, teoretice. Pentru asta trebuia să fie adevărul că nu am fost nebună și astfel mi-ar fi acceptat odinioară și dreptul la studii nu doar la muncă, dar măcar la muncă. Nu m-ar fi ostracizat și chiar nu m-ar fi otrăvit, fiindcă m-ar fi respectat pentru exact ceea ce sunt, ca om liber, m-ar fi respectat în mod sigur și aș fi devenit treptat utilă și iubită, prin obișnuirea lor cu mine. Nici acum nu ar trebui să omoare. Sunt deja vreo 20 de ani de otrăvire. Nu am avut nicio legătură cu politica, dar unii spun că i-au mințit pe oameni că ar fi așa.

În momentul acesta a mai trecut o oră, ustură tare rău gâtul, îmi vine amar în gură și sete aspră.
Încă o oră a trecut și ustură foarte rău totul mai ales gâtul (și stomacul), e 2 jumătate nu am cum adormi, amar puternic în gură și sete. Au zis că doza a fost foarte mare, letală aproape (nu cred). Poate a fost în muștar.

a mai trecut timp - am vomitat brusc pe covor, dar numai conținut lichid apoi stomacul a început să doară, acum e aproape 3 noaptea

de data asta m-au otrăvit din nou, dar mai puternic ca de obicei

azi, 18.03.2020, m-am trezit pe la ora 10.30 și aveam încă durere în abdomenul inferior, sete cumplită și greață.

acum este ora 12.30 și e mai bine, dar greața ușoară persistă

au intrat cu ideea că eu aș fi o "femeie infectă dincolo de orice limită" - deși am fost perfecțiunea cu adevărat au zis mai demult că ei trebuie să inventeze răul despre mine, pentru a nu se face de râs, pentru a justifica uciderea mea
?!
iar au intrat ăia, de acum 13-14 ani poate, cu ideea că ”trebuie neapărat distrusă”.
aseară mama mi-a făcut și o scenă de nervi, fără motiv în cele mai mici detalii, poate tocmai ca să mintă, fiindu-mi mie rău de la otravă

”taică-tu a fost un porc infect foarte ușor de omorât, dar tu ești geniu”
Nu au de ce să mă compare cu tatăl meu vitreg, fiindcă nu aveam nimic în comun și nu aveam vreo legătură cu el, el de exemplu a fost torturat o parte mică din viață, eu aproape întreaga viață, de fapt și în copilărie erau lucruri rele.

”mama ta e complet nebună și i-a păcălit pe toți că așa trebuie ”procedat”, adică să te omoare cu toții”
E greșit, nu ați înțeles nici măcar acest lucru.

”dintre toți nebunii, cei mai periculoși sunt politicienii”
”ei cred că tu ești iresponsabilă și de fapt tu ești singura responsabilă” Nu e adevărat, mai există și alți oameni raționali.
”nu putem face întreaga țară de râs fiindcă ea nu a greșit nimic”

Deși ești izolată, oamenii au fost toți mințiți și cred o monstruozitate mare cât casa, datorită căreia tu, om cuminte și bun, ești omorâtă”

Unii nebuni cred că tu ești un fel de obiect și mașină, care e rulată, controlată, ambalată de alții, astfel încât nimeni nu te consideră om viu, cu voință personală și normală. Azi de exemplu au inventat că ”i-au redus aportul caloric”, fiindcă tu pentru ei nu ești om, ci ești manipulată ca ei să te lovească și de aceea ei văd altceva ascuns în spatele comportamentului și gândirii tale și ești de fapt doar tu.

Mai țineți minte nebunii aceia care spuneau că lumea vede uciderea mea drept un război al omenirii împotriva lui dumnezeu? Ei zic că oamenii nu au înțeles că trebuiau să mă accepte și să mă prețuiască și să mă respecte pentru ce eram cu adevărat ca om și totul ar fi fost bine, dar ei toți cred invers.

Vă spun adevărul - niciodată nu vor avea circumstanțe mai favorabile pentru acceptarea binelui - din cinci motive: nu am avut nicio legătură cu politica o viață întreagă, a fost o perioadă de progres și pace în general și bine îndelungat, am înțeles totul singură - adică adevăruri luminoase și în general tot ce puteam înțelege despre oameni și lume, nu am avut nicio greșeală toată viața și am fost mereu izolată aproape total din 84, cu forța, deși am încercat mereu să fiu cu alții, cât de puțin, ceea ce duce cu gândul la normalitate și nevinovăție și nimeni nu poate, în mod logic, să creadă răul despre mine. Și nici că am fost nebună nu pot crede.

Deși se putea foarte ușor dovedi în cele mai mici detalii că eu nu am avut niciodată delir, ei spun că i-au păcălit pe proști că aș avea delir periculos (prin ce?) și că de aceea m-au izolat și mă omoară.

Totodată au zis că au mai inventat că proștii au fost păcăliți că cineva îmi întreține delirul și chipurile de aceea ei trebuie să mă otrăvească și să mă izoleze, ca să scoată din capul meu pe cei care îmi întrețin delirul. Absolut sigur nimeni nu a întreținut "delirul" sau scrierea adevărului de către mine.

Unii poate s-au gândit că semn de delir e faptul că eu am scris adevărul curat despre viața mea pe acest blog despre viața mea, deși puteam dovedi tot adevărul și îl puteam termina de mult, inclusiv anul acesta, dar ei mereu m-au otrăvit monstruos și m-au torturat în multe feluri zi de zi, cum am povestit și mai am puțin de spus, ca să mă împiedice să termin ceeea ce evident aș fi terminat și astfel ei să întrețină delirul proștilor care cred despre mine că eram nebună sau că nu aș fi terminat de scris.

Ascult acum creaturile lui Prometeu și mă bucur că sună frumos. Destul de frumos pentru azi.

”tu ești un om de o bunătate absolută, corectitudine extremă și inteligență extremă, adică exact genul de femeie care nu greșește niciodată, indiferent de orice”
Alții spuneau că eu am fost un om hipercorect și nimeni nu m-ar fi plăcut sau acceptat în societate, DACĂ aveam libertatea.

Ei zic că nu se poate face nimic fiindcă întreaga lume minte și vrea să mor și că după 50 de ani de minciună nimeni nu poate crede adevărul despre mine - ei zic că pur și simplu nimeni, deși e logic adevărul.

”o grămadă de nebuni și porci te omoară pe tine, Cristina. ”
ei spun că omorârea mea e cea mai monstruoasă crimă a omenirii de secole și nimeni nu vede adevărul
date fiind datele din mass media despre coronavirus (în mare parte posibil minciuni), va fi probabil interpretat greșit dar numai de proști și subcapitolul meu despre abuzuri medicale reale asupra mea, după ce termin subcapitolul despre viața socială din care mai am puțin

Unii zic că nebunii au creat această epidemie pentru a mă omorî pe mine, tot cu minciună și cruzime. Azi am sunat la Viviana de la Cluj și nu am reușit să o prind, voi încerca din nou mâine. Ea m-a sunat ca răspuns, dar nu am reușit să răspund imediat și apoi am sunat imediat și mi-a răspuns căsuța poștală.

e ciudat, spun ei, tu ai fost mereu sinceră și curată și lumea crede că ești ipocrită - nu are cine să știe ceva despre mine, am fost aproape izolată din 1984

viața socială 14

Încă mai am puțin de povestit despre relația mea cu Poenaru Vasile și familia lui. Unii spun că eu mereu am fost un om prea servil, docil, blând și bun. Inclusiv față de Poenaru. Nu au dreptate, nu a fost nimic greșit în comportamentul și gândurile mele nici atunci. Oricine ar fi dorit, inclusiv el, putea să mă privească în ochi și să nu se ia după haine și ar fi văzut clar blândețea și bunătatea reale, curate, dar și inteligența și capacitatea de muncă.

Eram conștientă că Poenaru era una dintre extrem de rarele mele ocazii de a face ceva în viață și mă bucuram mult, dar totodată aveam temeri, fiindcă mereu fusesem respinsă sau lovită fără motiv. Bineînțeles că m-am purtat normal, cel mult unii să fi interpretat greșit, în eventualitatea că mă urmăreau. Cât despre servilism și blândețe, nu erau exagerate, cum spun unii, ci erau normale, dat fiind statutul meu social precar și josnic, de om bun care spera încă lumina și bucuria deplină, cu gândul că voi reuși prin muncă asiduă și corectitudine în muncă. Așadar nu m-am descurajat când el mi-a dat de corectat texte pline de mii de greșeli, care nu puteau fi corectate toate deodată automat, cel puțin nu cu programul meu word.

Fiecare text era foarte greu de lucrat și cerea într-adevăr muncă asiduă. Nu știu dacă dvs., având în vedere că adesea eu am scris texte în proză la repezeală și cu anumite greșeli, dar nu multe, puteți crede că am reușit să corectez bine aproape totul, și că nu făceam greșeli decât rar și puține. Pentru mine textele erau ca ochii din cap, aveam grijă mare să nu greșesc și corectam și a doua oară pentru a depista eventuale greșeli, puține. La început am corectat numai o dată și am observat apoi că îmi scăpaseră câteva greșeli și atunci am început să corectez de două ori.

I-am cerut lui Poenaru să îmi dea termen pentru corectarea unei cărți și la început el a refuzat, cu ideea să fac cum pot eu. Termenul m-ar fi ajutat în organizarea muncii și programul meu zilnic. Dar, deoarece la un moment dat nu am reușit să termin destul de repede, el m-a mustrat și a început să îmi ceară să corectez mai repede, uneori chiar în 3-4 zile. Am reușit corect și atunci. Necazul era că, de-a lungul activității mele acolo, am început să am migrene groaznice și îndelungate, cum nu aveam înainte și nu știu de la ce erau. Mă simțeam rău și sfârșită. Știam că sunt otrăvită, era adevărat și foarte clar adesea, după modul de apariție și derulare a simptomelor și după cum erau diversele tulburări digestive și nu numai. Dar mai eram și torturată zilnic și noapte de noapte – poate veți găsi vreun bucureștean care să vă spună adevărul despre ce mi se făcea pe stradă în jurul locuinței sau cum mă chinuiau cei care țipau și urlau în spatele blocului, evident țintindu-mă pe mine. Dincolo de aceste condiții de mediu groaznice, unii spun și acum că Poenaru este cel care mă f-tea, adică îmi dădea dureri de cap și chin în organism, desigur fără nicio problemă sexuală. Eu nu știu ce înseamnă acest cuvânt - f-t, dar am observat desigur, ca orice om cu probleme hepatice și digestive, că și Poenaru era sau mai bine zis fusese otrăvit, datorită culorii feței și formei și volumului abdomenului.

Eu nu am gândit niciodată că Poenaru m-ar fi f_t, nu știu dacă poate fi adevărat. Marea majoritate a textelor corectate de mine există încă în calculatorul meu. Sunt unii care credeau că Poenaru, ca și Zăgrean Leon, a fost plătit sau corupt să îmi facă răul și să mă ”distrugă”, ei fiind obsedați de ideea distrugerii mele de mult timp, cel puțin din 2006-2007 încoace. Textele erau, majoritatea, fie vulgare, fie plicticoase sau incoerente, ilogice, fie scabroase, fie pur și simplu delirante, nebunești și anormale. M-am gândit la un moment dat că poate el îmi dădea ce avea dosit drept texte rele sau proaste și inacceptabile pentru publicul larg, pe care unii le doreau publicate doar pentru ei și prieteni apropiați etc. Am căutat pe interent să văd dacă avea la editură și texte mai normale. Nu m-am lămurit, dar probabil că da. Ipoteza ar putea fi că ei îmi dădeau acele texte mizerabile pentru a mă distruge psihic și prin conținutul lor, nu doar prin efortul depus. Dar poate nu a fost adevărat.

Deși textele erau greu de digerat, nu făceam greșeli și nu abandonam. Am stat de mai multe ori să corectez și nopțile, deci era oricum muncă de uzură. La un moment dat Poenaru mi-a cerut, în plus, să fac recenzie pentru fiecare text corectat, la un moment dat mi-a dat o carte tipărită la el să îi fac recenzie. Cartea aceea m-a mirat din două puncte de vedere – unu că, deși era tipărită, era plină de greșeli și necorectată deci, și doi că avea foile volante. Este foarte posibil însă ca ea să fi fost un exemplar al unei inițiale tipăriri, nu varianta finală, chiar și mie mi-a dat așa ceva la prima mea corectură, ca să văd mai bine greșelile ce mi-au scăpat.

În biroul unde ținea diverse cărți de toate felurile publicate de-a lungul timpului de el, am descoperit că era și poet și avea cărți publicate. De asemenea, la un moment dat, în mod intenționat (dar nu știu dacă el știa ceva despre mine) a așezat la vedere o carte a lui Horia Gârbea, pe care eu îl cunoscusem anterior. Cred că ați înțeles deja că eu nici măcar nu m-am gîndit niciodată la Horia Gârbea sau la Poenaru Vasile și nu pricepeam ce are cu mine.

Ei spun acum că eu am fost ținută toată viața în detenție fără nicio vină.
Poenaru s-a arătat foarte amabil și îndatoritor la început și mi-a spus foarte clar că pot să îl contactez și pe facebook oricând pentru a îl întreba legat de orice nelămurire legată de corectură. Spunea că și corectura e tot o meserie care se învață ( că în timp voi progresa desigur). Ulterior nu a mai fost disponibil nici pe facebook, nici altfel. Desigur că nu îndrăzneam să îi dau telefon, nu voiam să îl deranjez și l-am sunat numai o dată-de două ori pentru a stabili ora întrevederii cu el.

Ei spun că săracii nu trebuie să se amestece cu bogații,dar nu au de unde ști că nu m-am amestecat deloc, că nu am participat la întruniri sau lansări de carte la care mergea el.
Partea cea mai groaznică a relației mele cu Poenaru, lucru care mă doare și acum, este că, la un moment dat, el a început să găsească în textele mele câteva greșeli, nu multe, pe care le evidenția când îi predam textul și oarecum mă făcea cu ou și cu oțet. Eu persistam în atenție și efort să nu fac nicio greșeală oricum, chiar dacă el mințea, fiindcă știam sigur că nu făcusem acele greșeli – erori de corectură. Într-o zi, fiind împreună cu el în biroul lui mai mic, a intrat în încăpere un bărbat înalt și uscățiv, care semăna fizic foarte mult cu vărul pictorului Ghelman, care mă introdusese la Poenaru.

Acest om este posibil să fi fost chiar acela, cel care se purtase bine și frumos cu mine în iarnă când îmi oferise cele 700 de lei pentru tablou. Este posibil să fi fost el sau cineva care semăna cu el, nu pot spune sigur, fiindcă el s-a prefăcut că nu mă cunoaște și eram sub stres cerebral puternic. Am povestit deja ce am pățit, tot în acel an, cu bărbatul care a venit la mine – sigur el – pentru colecția mea Atlas de reviste geografice și care ulterior s-a mutat în blocul meu sau venea acolo cu copilul și se prefăcea că nu mă cunoaște. Acel bărbat venit la Poenaru pentru a își publica o carte a insistat că el vrea corectură foarte bună, cu corectori autorizați, deși nu era nevoie de autorizare și nici de școală (ulterior au apărut cursuri) pentru această muncă umilă și simplă. După ce a plecat din încăpere a intrat vijelios a doua oară, ca să insiste pe acest detaliu. Ceea ce m-a lovit cel mai tare a fost că, apropiindu-se termenul de jumătate de an despre care Poenaru vorbea la prima mea întâlnire cu el, el a scornit la un moment dat greșeli pe care în mod sigur nu le făcusem la corectarea textului. Deci absolut sigur mințea sau cineva, eventual, intrase în calculatorul meu sau al lui pentru a îmi strica munca. Corectasem atentă de 2-3 ori. Mai degrabă mințea, dar nu am de unde ști cert. Ulterior el a început să se dea nevăzut și apoi a fost foarte clar că nu mă acceptă, cum spusese și în iarnă că nu știe sigur.

Astfel a luat sfârșit una dintre puținele mele ocazii de viață socială și relații cu alții întreaga viață. De activitate și ceva bani. Deci viața mea socială a fost din 1984 redusă aproape la zero, fără motiv, și eu am sperat în zadar și am avut o viață fără pată în zadar, nefiind nebună cum credeți dvs., ci un om rațional și adaptabil, care s-ar fi mulțumit cu foarte puțin, care nu ar fi făcut gafe sau scene în societate. Ulterior unii au inventat că și Poenaru, precum ceilalți câțiva oameni din viața mea, a mințit despre mine nu știu ce, altceva decât despre erorile mele de corectură. Vă imaginați deci mirarea mea când el a apărut să facă cumpărături de câteva ori la Mega Image-ul de lângă mine.

Ar mai fi de adăugat doar un detaliu, pe care cei care au citit cu atenție memoriile mele poate îl știu. Astfel se închidea cercul cu profesoara de franceză Micaela Slăvescu, care, la implorarea mea de ajutor la scurt timp după revoluție, m-a întrebat dacă aș fi dispusă să lucrez în corectură și chiar mi-a arătat cum ar trebui să corectez pe textul tipărit, fiindcă atunci nu era suportul electronic. I-am răspuns desigur că da, dar ulterior nu m-a ajutat să găsesc de lucru. Tata mă bătea violent cu pretextul că nu aveam serviciu și mă întrețin ei, dar acesta era doar pretext, în realitate nu mă bătea nici din cauza poveștii cu Zăgrean, ci fiindcă voia, din motive obscure, să mă chinuiască (el zicea că sunt posedată și trebuie să mă închidă la balamuc), cum mă chinuia de fapt și îaninte de a îl întâlni pe Zăgrean, doar că nu așa violent deoarece mergeam la liceu în lume și nu dorea să am vânătăi. Oricum am căutat, desigur fără succes, de lucru și înainte de revoluție, nu aveam cum găsi.

Mai am doar puțin de scris la acests subcapitol despre colegii mei din liceu și apoi va fi gata, ca să pot trece la următorul punct.


de foarte multe ori și de mult timp au spus că cei care au mințit despre mine sunt oameni respectați și de aceea ei trebuie să mă omoare
”Toți au mințit că ești nebună și te omoară.” ??!

Azi m-au lăsat în pace, ei zic că nu mă f_t azi, nu știu de ce. Aseară era oribil.
Au intrat unii cu ideea că li se pare incrdibil că un om fără nicio pată a fost măcelărit toată viața.
Dar ce? La început, în tinerețea mea, li se părea credibil?
De fapt, nimic nu s-a schimbat din 1984 pentru mine, absolut totul e la fel, doar că de 15 ani nu o am decât pe mama, (plus tanti Piri și bunicu, care au murit în acești ani) înainte mai erau câteva rude, dar oricum nu aveam relații cu ele.
E foarte simplu de ce am fost măcelărită, deși un om perfect fiind - am fost singură aproape complet. Acesta e principalul motiv, dar mai sunt câteva.

Alții că eu încă nu am înțeles că am fost condamnată la moarte. E imposibil. Poate fi cel mult crimă, dar condamnare nu. Am dovedit deja și veți vedea când voi termina povestea că merit să trăiesc și nu trebuie să fiu omorâtă fiindcă am suferit prea mult sau și-au bătut toți joc de mine, așa cum cred proștii. Am suferit în mod normal și am avut sentimente normale de durere și tristețe, dar nu am tare psihice, cicatrici care să necesite moartea mea, dimpotrivă, am rămas la fel și sunt ca întotdeauna numai ce e bun și frumos, la nivel intelectual bun.

Altul - că nu credea că Poenaru nu mi-a făcut niciun avans sexual. E o chestiune de bun simț - probabilitatea era foarte mică. Eu aveam 47 de ani și în viața mea au existat în total numai câțiva bărbați, sub 10 ca număr și cu relații distante cu mine. Probabilitatea să primesc avansuri sexuale ar fi fost mai mare dacă ar fi fost 100 măcar, așa cume normal pentru oamenii liberi, care au personalitate în plan social.

Am uitat doar un detaliu lipsit de importanță despre Poenaru - mi-am amintit datorită unui comentariu la o postare a mea a unei prietene de pe facebook - teoria conspirației. Poenaru avea în aparență un fel de fix legat de așa ceva, sau ceva similar, fiindcă la un moment dat vorbea cu cineva, nu cu mine, cu un bărbat, despre faptul că cineva mereu are grijă să aranjeze rotițele mecanismului (a spus altfel, nu mai știu cum, dar era aceeași idee) atunci când i se pare că lucrurile nu merg cum trebuie. Deci era o idee despre un fel de marionete și un fel de păpușari. Mie nu mi-a plăcut ideea, e o aberație, dar nu m-am băgat în conversația lor, normal.

Ei zic că oamenii toți au greșit față de mine - eu zic că asta nu contează. Fiindcă errare humanum este și fiindcă greșeala nu e greșeală cu adevărat sau crimă decât când omul înțelege că a greșit și persistă în păcat sau greșeală.

Ei zic că e vorba de o cruzime inutilă, fiindcă eu nu am avut nicio influență rea asupra lumii sau altor oameni.
Ciudată idee - să nu vă închipuiți că eu cred așa ceva:
ei zic că adevărul despre mine e foarte bun și frumos, dar nimeni nu are voie să îl spună, fiindcă e imediat trăznit
În plus, zic ei, minciunile hâde și evident minciuni despre mine (?) sunt imediat înșfăcate precum știrile din ziare de scandal și imediat crezute
????
altă aberație: ei nu suportă faptul că tu trăiești, că exiști pur și simplu, fiindcă tu ești totul
???
ei sunt obsedați de tine și fiecare cuvânt sau faptă a ta e interpretată drept altceva decât este

continui mâine