desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge

miercuri, 27 aprilie 2016

27 aprilie - 14 mai

Azi, 27 aprilie 2016, continui să scriu povestea vieții mele pe acest blog. În curând voi muri, mă pregătesc să mă arunc pe fereastră. Am fost un om perfect normal și bun, nu am avut nicio greșeală. Azi au intrat din nou peste mine cu ideea că nu vor să recunoască adevărul, deci să îmi lase viața, fiindcă ar însemna să se întoarcă totul pe dos și ei preferă să mă omoare decât să se întoarcă totul pe dos. Eu cred că totul este pe dos și ei fac o mare greșeală dându-mi moartea. Voi scrie în cursul serii de azi și la noapte.....sau mâine, iar nu am putut scrie.

Azi e 14 mai...sunt tare chinuită, abia mă mai târâi....voi continua povestea și apoi voi muri

miercuri, 20 aprilie 2016

20 aprilie 2016

Este oribil ce mi-au făcut zilele astea, bine că mai am puțin și mor. Voi scrie din nou adevărul despre torturile din zilele acestea, deși mereu s-a întâmplat la fel.

Acum câteva zile, exact pe 15 aprilie 2016, m-au chinuit oribil. M-au torturat în tot corpul, mi-au dat mâncărimi de nas ca să intre să mă chinuiască sexual, m-au chinuit și cerebral. Ceea ce ei numesc futut sau mătrășit, eu nu știu nimic despre aceste lucruri. Apoi m-au adormit devreme prin torturi, storcându-mi energia. Noaptea, din nou, cum s-a mai întâmplat de mai multe ori în ultimii ani, au intrat peste mine și mi-au dat coșmaruri groaznice (ei au puterea de a influența visele omului) și apoi m-au făcut să mă frec sexual în somn, eu fiind doar pe jumătate trează. Este adevărat, ei au puterea să frece omul în somn. Eu luasem 3 pastile psihiatrice în zadar. Trezindu-mă am mai luat încă 5. Seroquel 400 mg, lucru periculos. Eram strivită de durere, cred că înțelegeți ce durere imensă este pentru mine, fiindcă idioții spun peste mintea mea că singura mea greșeală toată viața a fost faptul că m-am frecat în copilărie. În realitate nu am nicio vină și nici o greșeală, citiți tot ce am scris pe acest blog, sau în detaliu despre frecat, eu fiind nevinovată. Ei m-au frecat în somn numai în ultimii ani. Apoi mi-a fost foarte rău de la atâtea pastile.

În noaptea de 18 spre 19 aprilie am luat tot 3 pastile și nu au avut efect. Au venit în trupul meu și m-au violat extrem de monstruos. După tot ce a fost, tot nu le e de ajuns... Apoi am mai luat încă o pastilă și am adormit către dimineață. M-am trezit la ora 7 după masa și am mai luat încă două pastile psihiatrice. Aseară încă una. În total 6 de noapte și una de zi. Ieri am scris din nou pe facebook cum m-au chinuit sexual. Cineva mi-a răspuns că ar trebui să accept faptul de a fi violată de la distanță și să consider că acesta e un lucru plăcut. I-am răspuns că nu se poate. Repet, adevărul e că înainte să mă închidă în spitalul de psihiatrie am fost monstruos torturată sexual, dar nu am țipat sau plâns din cauza asta, ci luam lucrurile ca pe ceva firesc și normal. Nu m-am gândit toată viața la sex și nu am avut niciodată dorințe sexuale. Credeam că era Zăgrean la început și eu nu vorbeam nimic și nu mă gândeam la nimic când venea peste mine chiar oribil. Numai în primul an a venit mai plăcut peste mine, după aceea a trecut la perversiuni și torturi sexuale monstruoase. Am îndurat totul cu stoicism atâția ani de zile și nici nu m-am frecat aproape 20 de ani, în ciuda torturilor sexuale. Deși am fost un om absolut fără pată și absolut normală psihic și om de valoare totodată, m-au închis la psihiatrie, unde toți medicii mi-au spus că sunt schizofrenă din cauza acelor torturi sexuale, fiindcă alte simptome nu aveam. Mi-au spus verde în față că nu există sex de la distanță și trebuie să iau medicamente groaznice împotriva iluziei că există sex de la distanță. Toți au spus la fel, după ce m-au forțat să spun adevărul. Tot psihiatrii mi-au spus că din cauza fututului de la distanță eu trebuie să mă sinucid (indirect asta spuneau) fiindcă Zăgrean m-a futut și eu din cauza asta nu mai am dreptul să am copii, sau să mă căsătoresc, sau să trăiesc în societate și că nu am dreptul nici să muncesc nimic și nici să am bani. Cum ar putea să îi placă vreunei femei așa ceva, când aceste orori sexuale înseamnă oprobriul public și ura oamenilor asupra celor nevinovați, cum am fost eu, și înseamnă moarte absolut sigură?? Eu nu am fost nebună sau idioată niciodată și niciodată nu am vrut să fiu futută, nu am nicio vină. Fututul înseamnă moartea omului bun și cuminte. La început, repet, nu mă plângeam și nu mă împotriveam și luam lucrurile ca atare, dar apoi au zis că trebuie să mă măcelărească psihiatric fiindcă m-a futut Zăgrean. Eu credeam că el e un om bun și normal și credeam în minciunile lui că vom fi împreună, nu am avut niciodată dorințe sexuale de la distanță iar din apropiere nu au existat niciodată bărbați în viața mea.

Ieri, după toate că m-au masacrat sexual, au intrat peste mintea mea cu vorbe urâte. Au ieșit în calea mea 3 vecini (doi bărbați și o femeie tânără) care nu au vrut să mă salute, fiindcă, pe lângă faptul că fututul înseamnă crimă monstruoasă, mai înseamnă și să pierzi respectul vecinilor, deși nu greșești nimic și nu ai pofte sexuale niciodată. Azi a ieșit încă un vecin în calea mea fără să mă salute. Ieri au început să îmi spună din nou: „ ea trebuie să înțeleagă că trebuie să se omoare, fiindcă alea care sunt futute trebuie să se omoare”. „ Dacă nu se freca....” Repet, nu m-am frecat, citiți totul. Și apoi, ei nu respectă și nu pot înțelege un om cum am fost eu, care nu s-a frecat aproape 20 de ani, timp în care a fost torturat sexual atroce și aproape oricine s-ar fi frecat, dar acel om -- adică eu, nu!! Acum două nopți am încercat datorită chinului sexual împotriva mea, pe care nu îl mai pot îndura, să mă frec pentru a opri acele suferințe trupești nemeritate, dar frecatul este imposibil, probabil pentru că m-au chinuit sexual mulți ani. Deci nu m-am frecat, și repet nici nu am avut niciun păcat și nici nu m-am frecat propriuzis o viață întreagă. Absolut până în adâncul inconștientului meu nu am avut niciodată dorințe sexuale și nu am fost niciodată nebună. Au mai spus „ne-a murdărit pe toți”. Este fals, eu nu am murdărit pe nimeni, ei m-au murdărit pe mine începând cu 1984 și prin orori sexuale și prin minciuni oribile. Dar se pare că pentru ei viața mea e zero și căcat, în timp ce viața lor prețuiește enorm. Nu eu mă cred buricul pământului, dar ei se cred așa ceva. Eu nu am avut de ales din 1984 nimic, nu am avut nicio șansă de viață. Azi au intrat peste mine cu ideea „nu fiindcă te-au futut, ci fiindcă te-au băgat la balamuc trebuie să te omori, proasto!” Nu am fost niciodată proastă și nu înțeleg de ce ei vor să omoare oamenii nevinovați băgați la balamuc, fiindcă am rămas aceeași din 84 până azi. „Țara nu te vrea.” Cum adică țara nu mă vrea, nu înțeleg de ce trebuie să mă omoare, fiindcă am fost mereu un om perfect și de valoare intelectuală, merit să am copil și drepturi depline, cum am spus din 84. Absolut sigur nu am fost niciodată nebună. „Te-au aruncatr la gunoi”. Cum adică? Nu am greșit nimic, cum adică m-au aruncat la gunoi? „Foarte bine i-au făcut!” De ce să se bucure de răul asupra unui om perfect bun? Mereu îmi repetă că foarte bine mi-au făcut, deși eu nu am fost niciodată rea și nu am greșit nimic. „ Nu trebuia să o fută în pizdă” Cum adică, de ce să mă fută? De ce mă tratează oamenii drept obiect, ca și cum nu aș fi om, și vorbesc despre mine mereu că „trebuiau să o” sau că „nu trebuiau să o”. Am fost mereu un om perfect, am așteptat 32 de ani adevărul și dreptatea. „Când scăpăm de ea?”. ”Să mă ierte dumnezeu, dar ăia nevinovați trebuie omorâți” (ăsta care spune așa, cred că e nebun de tot). „L-a pupat în cur.” Nu am pupat pe nimeni în cur niciodată, nici la propriu, nici la figurat, am fost mereu un om demn și drept. „ Să o ia dracu, că, dacă ar fi fost adevărat ce spune, s-ar fi omorât mai devreme”. Asta e culmea abjecției și minciunii. Altul: „trebuiau să o bage pe barbiturice”. Doamne! De ce atâta ură asupra omului nevinovat, normal și bun?

Ieșind azi pe stradă, m-au invadat cu alte vorbe urâte. Erau mulți oameni la intersecția unde locuiesc și multe mașini. Un porc s-a băgat peste mintea mea cu ideea „Nu înțelegi ce s-ar întâmpla dacă oamenii ar înțelege adevărul, proasto?” Să îl ia dracu, zic și eu, adevărul ar lovi numai pe cei răi, minciuna lovește oamenii buni și înseamnă crimă gravă de calomnie, eu nu am greșit nimic și desigur mă sinucid dacă nu e absolut tot adevărul și să am copil. Cei care intră peste mine în limba engleză spun mereu același lucru -- că trebuie să mor, să mă omoare ca oamenii să nu înțeleagă adevărul și că ei trebuie neapărat să protejeze minciunile unor porci, fiindcă oamenii nu trebuie să înțeleagă adevărul! Nu am fost proastă cum zic ăia niciodată. Am fost abuzată și chinuită în închisoare 32 de ani încontinuu, dar am spus tot de la început din 84. Acum au început din nou cu aberații : „ mai bine o regină a dracu decât...” Nu am nicio legătură cu idei de regină sau altceva, ei sunt nebuni. Acum iar repetă încontinuu „nu e adevărat” „Nu are drepate”. Eu am avut dreptate absolută o viață întreagă și nu pot înțelege cruzimea și mârșăvia lor.

Am uitat să adaug că, pe lângă neajunsurile menționate mai sus, fututul lor de la distanță asupra omului nevinovat duce și la tulburări somatice, fizice, care costă o groază de bani, pe lângă izolarea forțată și sărăcia adiacentă faptului că ei te masacrează sexual. Azi, 21 aprilie 2016, au intrat din nou peste mine cu ură și îmi spun „complimentele mele Cristina”, ca și cum eu aș fi greșit ceva și din nou repetă crezul lor de porci ”are dreptate, dar nu-ți dai seama ce ar însemna să recunoaștem adevărul?” Deci mă omoară fără niciun regret, fără conștiință sau respect sau măcar milă, deși eu nu am fost niciodată nebună și nu am greșit nimic.

luni, 18 aprilie 2016

Totul despre vecinii mei -- blocul doi, partea a treia

Revin la povestirile despre vecinii mei. Eram la blocul numărul doi. Am explicat ce s-a întâmplat de fapt cu acea pseudo-masturbare a mea după moartea tatei în 2005, dar am omis un lucru important. Repet, nu a fost deloc vina mea și eram lovită din toate părțile. Tata murise pe 29 iulie 2005 în condiții pe care le voi relua când voi ajunge cu ISC în acel punct. Ceea ce am povestit despre Ion Cristoiu e adevărul. Eu nu cunosc vocea dumnealui, dar așa au spus unii la radio atunci, că ar fi el. Este adevărat că vorbea despre vizita Condolezzei Rice la București și trata cu ironie biroul oval al președintelui SUA. Azi am căutat pe internet și am găsit că primul secretar al SUA de atunci, CR, a venit în România abia în decembrie 2005. Acest lucru e simplu de explicat, fiindcă în lumea jurnaliștilor se știe cu mult timp înainte când urmează să se întâmple o vizită la nivel înalt. Ceea ce este mai trist de adăugat e că pe data de 23 august 2005 a fost uraganul Katrina, menționat azi în wikipedia drept unul dintre cele mai puternice în istorie.

https://en.wikipedia.org/wiki/Hurricane_Katrina

Nu mai țin minte desigur data exactă când m-au torturat așa monstruos cei de la radio Europa. Eu sigur nu am avut nicio vină și nici măcar nu am fost proastă sau propriu-zis păcălită, este întrutotul vina lor. La un moment dat în timp ce mie mi-era tare rău ei au vorbit la radio despre uraganul Katrina, dar nici acum nu știu precis dacă vorbeau la timpul trecut sau dacă uraganul se dezlănțuise chiar în acele zile când mă chinuiau pe mine. Îmi amintesc abia acum că 23 august fusese odinioară ziua națională a RSR, dar absolut sigur eu pe vremea aceea nu am făcut nicio conexiune cu această dată istorică și mă doare că porcii ăia de la radio m-au momit și mi-au făcut ce mi-au făcut chiar în acea perioadă, sau poate chiar de 23 august, ca să îi păcălească eventual pe proști despre mine căutând libertatea după 21 de ani de închisoare până în 2005 (32 aproape azi). După ce ziua națională a fost mutată pe 1 Decembrie, eu niciodată nu mă gândeam la date cu semnificație de odinioară, nici la evenimente politice de odinioară, fiindcă nu am fost niciodată nebună și mereu eram orientată spre prezent sau viitor. Am povestit deja cum toți au ascuns cutremurul din 4 martie 2004, poate fiindcă era prea mare coincidența cu data cutremurului din 1977 și cu ziua de naștere a nașului meu, Dzeu să îl odihnească. Eu nu am fost niciodată așa ca alții. Nici nu aveam cum, fiindcă eram respinsă și închisă din 1984 și nu percepeam niciodată gândurile lor, deci nu puteam ghici ce îi obsedează pe alții. Desigur fiecare zi a fost importantă cândva, dar vă promit că voi încerca să aleg pentru moartea mea, acum certă, o zi cât mai săracă în evenimente importante în trecut. Povestea cu radio Europa precis s-a întâmplat la sfârșitul verii, înainte de începerea școlii nu cu mult, poate chiar pe 23 august. Unul din lucrurile care au fost groaznice pentru mine a fost faptul că prezentatorii de la acel radio împuțit au strecurat la un moment dat știri despre uraganul Katrina și exact, absolut exact în acele momente și ore, m-au chinuit pe mine monstruos cerebral, nu sexual. Am simțit că mă prăbușesc sau urc la o foarte mare înălțime și de acolo cad sau mă ridic din nou în punctul de plecare, era extrem de dureros, chiar mi-a fost teamă că îmi crapă creierul, era un vortex de durere și tensiune foarte mare, așa cum se spune despre uragane că au presiune și vortex, etc. Era un fel de senzație de roller-coaster gigant, insuportabilă, înfiorătoare, cutremurătoare. Dar ca și cum energia se concentra într-un punct. Cum eram încă sub influența celor de la radio, am implorat atunci cu voce tare -- „dați-mi cea mai înaltă protecție, eu nu am greșit nimic și am fost un om de valoare toată viața”. VA URMA

joi, 14 aprilie 2016

14 aprilie 2016

Azi, în noaptea asta, am în sfârșit puțină energie să continui povestea vieții de unde rămăsesem. Voi scrie ce mai e de scris dela blocul numărul doi, voi trece apoi la blocul numărul trei și apoi restul povestirii pe ISC.

O scurtă recapitulare: copil sărman, născută în 1971, mama nu se știe sigur dacă era mama mea, tatăl precis nu era tatăl meu. Crescută cu multă răbdare și dragoste de mama tatălui adoptiv. Crescută cu drag de țară, tradiții și Dumnezeu și cu încredere oarbă că binele și dreptatea sunt superioare răului și că adevărul învinge dincolo de minciună. Singura greșeală a vieții întregi: frecarea coapselor în copilăria mică, dar aceea nu era de fapt greșeală și mi s-a spus că toți copiii fac acest lucru, dar uită, în timp ce eu aveam memorie de elefant. Am fost un copil perfect normal și am rămas la fel toată viața, bună și cuminte și inteligentă. Îngrășată cu forța de familie, mai ales de cei din partea mamei, am fost când grasă când slabă, fiindcă organismul meu se lupta pentru sănătate. Familia foarte săracă mă îmbracă cu haine croșetate sau cusute de mamaia, multe dintre ele purtate ani de zile, prin modificări. Lâna croșetată mereu deșirată pentru a tricota alte hăinuțe. Jucării vechi de la alți copii, nu multe. Fără apă curentă, canalizare, telefon, etc. Doar un radio interbelic și un televizor poate din prima generație. Pantofii cumpărați cu două numere mai mari și purtați până mi-erau foarte mici. Premiantă cu nota 10 pe linie, cu mare drag de învățătură și citit și drag și respect față de profesorii toți. Am învățat să citesc singură înainte de școală, la 6 ani, literă cu literă. Familia tatei persecutată din cauza unei legături misterioase cu al doilea război mondial. Chiar și mătușa prin alianță fiică de preot care a făcut închisoare din cauza unei legături cu legionarii. Niciunul membru de partid, rude în SUA și rude emigrate ilegal în Germania. Familia poartă discuții aprinse în jurul politicii statului, cu mare ură și dispreț față de Ceaușescu. Eu detest politica din copilărie din cauza aceasta. Tatăl obligat să devină membru de partid, singurul, îmi explică din ce cauză sunt la școală persecutată de autorități (pusă la munci inutile și obositoare, respinsă cererea pentru tabără în Franța deși eram cea mai bună elevă, pionieră în seria ultimă, etc.). În continuare, după 1984, tatăl îmi spune că nu trebuie să merg la biblioteca franceză și că securitatea mă urmărește fiindcă am rude în străinătate. Îmi explică cum datorită condiției sociale modeste nu trebuie să am iluzia că voi pătrunde în clasa superioară a intelectualilor din București, fiindcă nimeni nu are voie să își depășească condiția socială. Mai îmi spune că trebuie să mă feresc de evrei și de țigani. Deci un tată cu prejudecăți puternice, deși avea mai mulți prieteni evrei, iar eu eram lăsată să mă joc cu copii de țigani la țară când eram mică. Familia dinspre mamă de asemenea săracă. Fratele mamei se căsătorește numai când familia aproape îl obligă cu fata șefului CAP-ului din sat, care avea zestre și poziție socială, în timp ce ai mei erau săraci și nu aveau nici măcar vacă, ci bivoli, însemnul oamenilor mai prăpădiți din sat. Nu aveau nici ei bani deloc. În 1984 sunt mutată cu părinții în București, fiindcă mamaia era tare bătrână și bolnavă. Nici cea mai mică greșeală toată viața de atunci încoace. Caz social tipic: tatăl și mama au discuții aprinse din cauza banilor, acestea ulterior sunt transferate asupra mea -- certuri aproape zilnic și bătăi asupra mea zilnic. Respinsă și de colegii și profesorii din București. Fată fără zestre, obligată să merg la meditații cu un profesor de la medicină care avea renumele de afemeiat, bețiv și nebun. Încerc să scap fără nicio șansă, el abuzează de puritatea, tinerețea și inocența mea și mă hărțuiește sexual, plus multe atingeri cu senzații sexuale puternice, mințind că el are puteri paranormale și microfoane cu care mă ascultă. Pe vremea aceea toți credeau în mitul microfoanelor securității. În continuare, după schimbările sociale datorate revoluției din 1989, la care am participat cu mare efort, tatăl se preschimbă în bețiv notoriu și joacă permanent jocuri de noroc, astfel încât eu sunt tot fără bani. Mă bate la sânge foarte des fiindcă nu mai merg la școală și folosește un limbaj obscen și violent zilnic. Încerc în zadar să îmi găsesc de lucru și înainte și după revoluție. Vecinii încep să facă zgomote groaznice zi de zi din vara lui 1989. Am tulburări sexuale groaznice, ca niște torturi înfiorătoare și contracții vizibile cu ochiul liber, zi și noapte. Învăț pentru admiterea la facultate zi de zi, cu geamul spre stradă deschis pentru a atenua zgomotele vecinilor. Bătută violent de tată reușesc totuși să fug la Cluj cu bani de la mama, și dau examen la facultatea de psihologie. Intru a 12-a la facultate, la o concurență de 25 pe loc. Mama îmi dă carnetul ei de CEC și mă lasă să mă instalez într-un cămin de studenți pentru fete, mizerabil și urât. Apar multe probleme datorate băieților din căminul învecinat. După câteva săptămâni de așteptare încep studiile și totodată reîncep problemele mele sexuale. Întreaga viață nu am avut activitate sexuală. Profesorul care m-a sedus mi-a spus că trebuie să am viață sexuală dacă vreau să scap de acele tulburări. M-a sfătuit să agăț vreun bărbat pe stradă, dar eu nu puteam face așa ceva. Credeam că bărbatul e cel care trebuie să facă avansuri femeii, nu invers. Obligată apoi să mă întorc la București, lipsită de bani. Închisă cu forța la psihiatrie la numai 21 de ani, deci condamnată la moarte cu diagnostic grav de schizofrenie, care nu permite drepturi de a munci, de a studia, de a te căsători, etc. Psihiatrii îmi spun că, deși nu am delir sau halucinații, numai acele tulburări sexuale înseamnă schizofrenie și că trebuie să iau medicamente puternice și groaznice pentru a mă apăra de ele. După spital, câțiva bărbați abuzează de slăbiciunea mea datorată medicamentelor și se masturbează cu trupul meu, așa cum ai folosi o scândură cu gaură. Nici o senzație desigur pentru mine, la fel cum nu simt toată viața nimic fumând, ci doar îmi distrug plămânii. Merg în continuare la facultate, sunt respinsă din nou de profesori și de studenți și batjocorită mereu. Port haine de la începutul anilor 80 și în anii 90 și după anul 2000 chiar. La sfârșitul facultății mi se spune că în ciuda rezultatelor mele bune nu am dreptul să fac masterul, unde am luat examenul de admitere și nici să profesez ca psiholog datorită acelei povești cu profesorul de la medicină care mi-a distrus viața. Eu am rămas același om bun și foarte calm toată viața, cu sentimente frumoase față de toți. Nu m-am schimbat niciodată, dar am iertat creștinește în zadar. Colegii mei primesc posturi bine plătite și normale, mie nu mi se oferă nimic. Stau cu părinții din nou acasă, singură și nenorocită. Dau examen din nou la medicină și de două ori la rând nu intru din nou. Intru a treia oară în 1998. Încep migrene groaznice zi de zi, se agravează și nu cedează la niciun antialgic. La sfârșitul anului 1998, după ce niște oameni foarte răi își bat joc de mine și chiar mă filmează, am singura mea tentativă de sinucidere. Scap cu un picior amputat (o treime din gamba stângă), după o experiență de moarte clinică. Continui facultatea în cârje. Apoi după încă un an mi se protezează piciorul. Sunt forțată de tulburări digestive și somatice groaznice (nu psihice) să renunț la facultate la jumătatea anului cinci. Oricum profesorii îmi spuneau că eu nu am ce căuta acolo. Eu încă speram libertate și drepturi. Note relativ mari mai ales în primii ani în zadar. Mă angajez ilegal ca profesoară de liceu la liceul IL Caragiale în anul 2003. Din nou pusă la șmotru și respinsă de elevi și de colegii profesori. Haine vechi și nu multe, chirie plătită de părinți. Salariu de 450 de lei (patru milioane și jumătate, cu carte de muncă în 2003). Mor pe rând nașa în 2002, nașu în 2004 și tata în 2005. Reîncep în 2004 torturile sexuale asupra mea și se agravează din ce în ce după moartea tatei, până prin anul 2012. Apoi multiple probleme digestive, umflarea periodică a picioarelor, spasme de venă sau musculare extrem de dureroase, neuropatie perferică, migrene, etc. Mi se dau mai multe medicamente pentru problemele fizice, o groază de bani. Rămasă fără loc de muncă, abuzată din nou la biblioteca unde mă angajez în 2007, drepturile flagrant încălcate. Obligată să îmi dau demisia din nou. Ulterior nu mai găsesc de lucru deși caut. Numai din 2005-2006, după moartea tatei, încep să percep gânduri ale altora în mintea mea, niciodată nu am auzit voci. Unii îmi transmit că acest fenomen e normal. Aceste gânduri ale altora sunt amenințări constante de moarte, obscenități oribile pe care nu le puteam bănui și delir în toată regula despre Ceaușescu și Băsescu sau despre o femeie pe care cineva o urăște, ca și cum aș fi eu. Obligată să rabd de foame , fără chiloți sau haine, mănânc pâine cu zahăr, paste goale, orez cu zahăr, etc. ani de zile. Mă îngraș până la 125 de kilograme. Cerșesc pe stradă câte un leu-doi, nu cu mult succes. Pantofi rupți, haine rupte din nou, cum începuse în copilărie...Accept ajutorul infim de 39 de lei pe lună pentru picior protezat și refuz ajutorul tot infim de mai puțin de 300 de lei pentru boală psihică, fiindcă eram aptă de muncă fizică sau intelectuală. Cer drepturi și ajutor pretutindeni în zadar, inclusiv la Crucea Roșie, biserică, etc. Colegii poeți, fiindcă scriu poezie, mă resping din nou...În 2016 mi se publică singura carte de poezii, care de fapt nu plac. Complet izolată după moartea tatei vreme de atâția ani, doar mama fiind singura mea relație cu alții.

Concluzie: am fost un om bun și inteligent și harnic, cu mare drag de oameni și de muncă. Și de viață. Am ajutat mereu când am putut. Tata avea dreptate și tot răul mi s-a tras din cauza sărăciei, eu nu am avut absolut niciun defect psihic sau de caracter. Nu am avut niciun păcat, nu am avut niciodată dorințe sau fantezii sexuale, nu am fost cauza niciunui rău, nici măcar cauză indirectă, numai cei răi și cei care mint sunt cauza răului în lume. Eu am fost numai sursa binelui și a unor gânduri luminoase și frumoase față de oameni. Nu am mințit și nu am inventat nimic. Răul a învins.

Post Scriptum. În ziua de azi e mult mai rău ca în vremea când Eminescu scria „Împărat și proletar” și toți par să asculte numai de legea imoralității, unde e scris, printre altele, că fetele sărace și cuminți și nevinovate pot fi omorâte de bărbații cu poziție socială superioară fără niciun regret, fără adevăr, fără dreptate, fără nicio speranță de mai bine...

duminică, 10 aprilie 2016

10 aprilie 2016

Azi m-au torturat înfiorător -- mâncărimi, dureri de cap precis date de ei înfiorătoare, ororri sexuale, etc. Am fost obligată să iau 2 pastile psihiatrice, mai am doar una. Nu pot scrie ami mult azi...sper să continui în ciuda torturilor zilnice povestirea fiindcă totul e adevărat, nu am mințit nimic și nu am uitat nimic. Adevărul trebuia să fie tot încă din 84, eu oricum mor în curând dar adevărul tot trebuia să fie.

Copiez mai joc mesajul pe care l-am scris pe facebook pentru foștii mei colegi de la psihologie

de ce oameni buni mă omorâți? Eu nici cu gândul nu am lovit pe nimeni niciodată, eu niciodată nu am bârfit, niciodată nu am avut sex, niciodată nu mi-am imaginat lucruri rele și nimic altceva, am trăit numai în realitate, am vorbit și gândit frumos despre alții, nu m-am gândit la alții decât cu atitudine pozitivă și respect și iubire, nu am păcătuit nimic 45 de ani, nu am mințit niciodată----acum mă voi omorî, dar de ce vă purtați așa cu muribunzii??? Am fost un om perfect și voi toți mă torturați și prin izolare completă....nimeni nu îmi răspunde la mailuri, nimeni nu mă vizitează, nimeni nu îmi dă telefon de atâția ani, dacă eu dau telefon sunt respinsă --- 11 după moartea tatei, e adevărat că voi muri dar de ce faceți chinul mai mare?? Nicăieri nu m-au primit, nici la centre sociale pentru pacienți psihiatrici, a refuzat dna psihiatru să îmi dea actele necesare...EU NU MAI POT, NU MAAI POOT, plâng...eu mereu am ajutat pe alții, voi de ce mă urâți? Eu mereu am prețuit și iubit oamenii mai mult ca pe mine însămi...nu am cu cine schimba 2 vorbe, 2 vorbe, 2 vorbe....oribil de atâția ani și fără niciun ban, cerșesc de pâine chiar dacă mai dau pe țigări, eu niciodată nu am părăsit pe nimeni, am dat 135 de lei pe o pereche de pantofi...nu aveam de vreo 4 ani decât una ruptă, voi rămâne din nou fără niciun leu, etc.am primit 20 de exemplare din cartea mea de poezii....dacă cineva e interesat am unul disponibil, îl pot trimite gratuit, nu vreau bani pe el, dacă primesc o adresă, numai o persoană....mă costă doar un leu și 20 de bani că e subțire, aș fi vrut mult să îl trimit dnei Minulescu, fosta noastră profesoară, fiindcă și ea mi-a dat unul al ei odată -- dacă cunoașteți vreo adresă de la serviciul unde lucrează...poate mă ajutați

În definitiv și ei mă omoară, dar eu mă adresam oamenilor în general în mesajul de mai sus. Dar nu mi-a răspuns niciunul. Se pare că eu am fost binele absolut și ei sunt crescuți să fie răul și minciuna --- eu nu pot înțelege cum pot ei să îmi dea moartea cu sânge rece când precis am fost mereu un om blând și cu sufletul frumos, vizibil de la o poștă --- și a fost mereu clar că nu am mințit niciodată și că am fost un om frumos și drept cu caracter perfect.

Apoi am scris un mesaj d-nei psiholog Minulescu, perfect sincer și adevărat, cum am fost eu mereu dar nu a avut bunăvoința să îmi răspundă sau nu a putut, cuvintele de mai jos literă cu literă:

Stimată doamnă Minulescu, Păstrez și acum cu evlavie cărticica vvs de poezii pe care mi-ați dăruit-o într-o zi demult la o pizzerie.
Deși eu mă voi sinucide după 45 de ani de chinuri, sunt încă om și mi-șa dori să mă înțelegeți ca atare, dacă e posibil. Sunt încă vie, chiar dacă umblu demult în zdrențe, cerșesc pe stradă 1 leu de pâine și absolut nimeni nu vorbește cu mine de aproape 11 ani, după moartea tatei. Eu precis nu am greșit nimic toată viața și nu am avut nicio tulburare psihică.
Aici este blogul meu de sinucigașă cu întreaga poveste a vieții în detaliu, unde scriu și despre dvs. despre momentul în care am fost rănită că îmi spuneați parcă aparte că nu sunteți la fel cu ceilalți -- și am înțeles eu că vă refereați la marginalizarea și practic condamnarea mea la moarte: pe moment am fost șocată atunci, sper că mă înțelegeți și mă iertați că am scrsi tot adevărul. Mai am lucruri monstruoase de adăugat din anii 2002-2003 încoace.
http://cristina-moldoveanu.blogspot.ro/
V-aș ruga cu respect, dacă e posibil, să îmio dați adresa dvs de la locul de muncă sau de acasă, fiindcă m-aș bucura mult să vă trimit singura mea carte de poezii, recent publicată.
Vă mulțumesc,
Cristina-Monica Moldoveanu
scuze pentru greșelile typo, nu au fost de emoție, ci de oboseală și ochii nu mă mai ajută bine...

aceste două mesaje de mai sus au fost scrise pe 2 aprilie 2016, eu niciodată nu am închis ușa nimănui și mereu am avut sufletul plin de căldură blândă și flori curate pentru ceilalți...

Postare prezentată

Ultima parte – CONCLUZII - enumerare

Concluzii, partea 1 Azi, 12.12.2020, încep să scriu ultima parte a acestui blog despre viața mea. Iar au intrat în mintea mea cineva în li...