desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge

duminică, 25 octombrie 2015

25 octombrie 2015

Azi mă voi apuca în sfârșit de scris restul povestirii despre viața mea. Mai am de scris faptele din 2002 încoace ( o parte sunt deja pe blog și o parte, dar numai lucrurile neesențiale le-am uitat, fiindcă în ultimii ani am fost supusă la chinuri înfiorătoare, care duc și la ștergerea memoriei, mai ales din ultimii ani, nu cele dinainte de 2002; cu toate că am uitat detalii, tot adevărul esențial va fi pe blog, efectiv nu am greșit nimic și am fost un om perfect și de valoare, dar ei nu vor să recunoască adevărul și mă obligă să mă omor). Mai am de scris și câteva lucruri din copilărie până în 2002, pe care le voi scrie. Înainte să mă apuc de scris trebuie să citesc absolut tot blogul din nou, să fiu sigură ce nu am scris și să citesc notițele mele pe care le am pe diferite coli de hârtie sau caiete, scrise atunci când îmi aminteam câte ceva. Bineînțeles că totul e adevărat și mi se pare strigător la cer că ei întârzie adevărul și îmi vor moartea, cum au spus de multe ori. Este neplăcut că nu pot scrie decât câte 20 de minute în medie, fiindcă mereu mi se întrerupe calculatorul și de un an nu am bani să îl refac. De asemenea trebuie să scriu direct pe blog, fiindcă programul word nu merge deloc , nici măcar în safe mode.

După calculele mele va mai dura cam 3 luni până voi muri. Îmi pare rău de viață, dar nu am de ales. Azi de exemplu jucam jocul Wordz; versiunea în limba română pe facebook (cuvinte în limba română) și deși am dat un răspuns bun și corect, care mi-ar fi dat puncte bune, ei nu l-au luat în considerare. E un joc gratuit, nici măcar această distracție nu o pot avea. Ei mereu fac așa, adineaori mi-au spus că lumea trebuie să creadă că eu sunt imbecilă și de aceea nu au acceptat răspunsul meu și mi-au stricat jocul, în timp ce același cuvânt a fost acceptat din partea celorlalți jucători. Absolut sigur l-am scris corect, de două ori sau chiar de trei ori l-au refuzat. Nu voi mai juca. Așa mi-au distrus absolut orice plăcere sau bucurie în cele mai mici detalii din 1984 încoace, deși eu am fost un om perfect, dacă nu mă credeți citiți absolut tot ce am scris...aici sau pe alte bloguri.

După ce am făcut acel apel către colegii din facultatea de psihologie am primit 450 de lei. Desigur, această sumă nu îmi poate ajunge să îmi iau haină de iarnă, probabil cea mai ieftină costă 200 lei sau chiar mai mult. Singura pereche de pantofi pe care o am e găruită dar asta nu contează. Abia voi putea plăti întreținerea restantă și mă voi tunde. Aștept să mă tund de 2 ani. Nu am haină de iarnă de doi ani, umblu cu ea descheiată pe ger și cu pulovăr gros. Pulovăre mai am. Restul pentru cheltuieli curente. Voi răbda din nou de foame...e groaznic. Eu am 1200 lei pe lună, dar stau singură și nimeni nu mă ajută în afară de mama, care desigur nuîmi dă bani de haine sau pantofi sau tuns. Nici ea nu are. Vă pot face socoteala, banii nu ar ajunge chiar dacă nu aș fi fumat, nici măcar pentru mâncarea cea mai ieftină nu ar ajunge, darmite pentru hrană de regim, în caz că am diabet. Și dacă nu aș fi fumat mi-ar fi lăsat bani mai puțini. Când nu am fumat 2 ani în 2005-2007 m-au chinuit monstruos, în tinerețe la fel.

Până și Ioana Daniela Șarba Rogers, care se purtase bine cu mine în facultatea de psihologie și care a avut mult noroc în viață, și-a bătut joc de mine pe facebook, când mă plângeam de căldura din aaprtament. Nu știu dacă și-a bătut joc de mine intenționat. Găsiți la linkul următor, iată ce am scris în limba engleză:

today, October, 18th, 2015. Another sad news is that they put in function the central heating in my block of apartments, like they threatened me last Tuesday on the street when I went to the family doctor. Every winter it was very warm inside and hard to bear it, summers were hot and in spring they left the central heating functioning until it was more than necessary warmth outside. I only hoped at least for a good October, and they started it on the 17th. And it is warm outside ! It seems that they have a lot of money to spend on unnecessary things (the rent will be high) or they are frozen in their bodies not only in their hearts and souls.

Ea a răspuns:
Cristina, you can call RADET to disconnect your radiators if you so wish.

Eu am răspuns din nou:

It is central heating, how can they disconnect only me when all the other people in this block of apartments have radiators? And if they disconnect me I cannot stay without heat over winter.

Pagina mea pe facebook (oricum nimeni nu îmi răspunde, alții au voie să se plângă de sănătate sau sărăcie, dar eu nu. Când scriu în română la fel, nimeni nu îmi răspunde.

https://www.facebook.com/cristinamonica.moldoveanu

Iată aici o parte din ceea ce am scris pe facebook bărbatului care mi-a trimis ajutorul financiar și de care nu îmi amintesc să fi fost colegul meu. A spus că mi-a trimis banii cu o săptămână înainte să îi primesc, dar persoana de legătură nu a putut să vină undeva în oraș să mi-i dea. Între timp eu răbdam de foame, mereu și mereu de atâția ani pâine cu apă, m-am săturat. Desigur, nici el nu îmi răspundea, se făcea că plouă. Și am fost un om perfect viața toată și nu am fost niciodată nebună și nu am greșit nimic. Consider că am fost o persoană de valoare și aceasta nu este orgoliu sau megalomanie sau orice altceva, e adevărul.

brusc, acum o oră, în timp ce îți scriam aceste mesaje mi s-a stricat și calculatorul aproape de tot. Acum pot accesa (deocamdată) calculatorul numai în safe mode, care nu permite aproape nimic. Oricum e stricat de un an și niciodată nu am avut bani să îl repar, acum nu mai sper că voi avea vreodată. Mama mi-a cumpărat altul nou acum câteva luni și după numai 2 zile de funcționare s-a stricat softul probabil fiindcă îmi permitea să stau pe internet numai 20-30 minute de fiecare dată, în timp ce în safe mode mergea nelimitat. Oricum nu mai puteam folosi word, deci nu mai puteam scrie poezii și nici nu puteam să accesez sau să prelucrez fotografii pentru creațiile mele artistice, care, cât de cât, însemnau singurul lucru plăcut din viața mea. Bărbatul care îmi cumpărase calculatorul și instalase windows și venise la mine când se mai strica câte ceva, atunci a refuzat să mai vină, deși numai atunci pe moment mai aveam ceva bani și era de fapt datoria lui. În plus, mi-a spus verde în față la telefon că el nu mai poate veni niciodată la mine fiindcă de acum înainte are clienți importanți din diverse firme și nu mai are timp de mine. Dar era datoria lui măcar să îmi trimită pe cineva

acum îți scriu din nou despre bani și foame. Am tras concluzia că oamenii au salarii foarte mari de mii de lei, de aceea își permit să cheltuiască milioane, adică sute de lei la supermarket. Verișoara mea avea 3000 de lei numai acum câțiva ani (acum mama spune că ea i-a spus că are acum peste 4000 lei, eu am avut cu drag grijă de ea când era mică, ea nu îmi dă 10 lei de pâine și salam, acum, înainte de a muri). Deci ei nu pot înțelege lipsurile. Eu cheltui aproape mereu 15-20 de lei, ei cheltuie sute și se uită uneori ciudat la mine, nu mai explic. Deși au mulți bani, rar îmi dă câte unul 1 leu de pâine. Până și pensionarii cu haine ponosite cheltuie mai mult decât mine, e evident de ce. Pe lângă faptul că oamenii au bani foarte mulți (evident și după modul în care se îmbracă), ei stau mai mulți în familii împreună și cheltuielile pentru hrană și facturi se diminuează foarte mult, deci pentru ei mâncarea nu este o problemă și nici hainele. Eu nu am avut dreptul să cunosc bărbați și nu am nici dreptul legal de a mă căsători, datorită unui diagnostic psihiatric complet nedrept. Chiar eram un om de valoare, nu doar perfect normală, deci meritam viața. Nici țăranii nu pot înțelege situația mea, fiindcă la țară viața e mult mai ieftină și nici ei nu sunt singuri de obicei. Eu mi-am petrecut tinerețea, când eram încă aptă de muncă, în foamete și lipsă de bani la oraș. Nu mai vorbesc de faptul că pensionarii au dreptul la reducere pe mijloacele de transport în comun, în timp ce handicapații cu un picior lipsă nu au acest drept. Mai sunt și nevoi sufletești de a merge măcar o dată pe lună în parc, sau la un spectacol de balet sau operă, cu bilet cu reducere sau ieftin, pe care pensionarii îl au. Eu chiar aveam nevoie de mișcare, dar ceilalți mi-au interzis totul. O doamnă doctor de pe salvare mi-a spus anul acesta că s-ar putea să am tromboză venoasă profundă datorită obezității care e din cauza sărăciei și datorită stilului de viață sedentar plus alți factori. E o boală letală. Când m-a consultat aveam picioarele roșii, calde și umflate ca niște butuci. Absolut tot ce am spus întreaga viață despre mine sau despre alții este complet adevărat.

picioarele mi se umflau periodic foarte tare, în ultimul timp se umflă mai puțin....scuze pentru greșelile typo din mesajele mele anterioare

în plus, pe lângă ceeea ce am scris mai sus, provin dintr-o familie foarte săracă și am avut destinul tipic al oricărei fete fără zestre sau, încă și mai precis, al oricărei femei cu educație superioară (într-adevăr am citit foarte mult în tinerețe, plus aproape 2 facultăți), repet -- oricărei femei inteligente și cultivate din mediul de jos. Toate cărțile scriu acest lucru. Astfel de femei sunt ori abuzate sexual și sentimental (aia nu contează) ori ajung cerșetoare sau așa zis nebune, ținute în captivitate, fiindcă lumea de jos nu le acceptă ca bucătărese sau femei de serviciu și le consideră nebune (de exemplu unii oameni simpli mi-au spus că am păsărici la cap că ascult Beethoven sau că citesc filozofie sau istoria artei etc.) Nu a fost defel vina mea că am avut educație superioară, odinioară erau multe biblioteci publice gratuite, acum se cere o taxă și pentru lectură, darmite pentru împrumut. Deci nu mai există pericolul ca oamenii inteligenți și săraci să sufere așa mult.

cred că nu are rost să îți dau exemple din literatură sau filme despre ce am mărturisit în mesajele anterioare, sunt multe, și le poți găsi și singur....vor continua să fie....dar lumea va rămâne mereu aceeași și absolut totul e purul adevăr

(Singurele persoane care pot înțelege lipsurile sunt persoanele la pensie cu pensie mai mică de 1000 lei, care trăiesc absolut singure la oraș. Aceștia nu sunt mulți din câte îmi dau eu seama și ei pot renunța la internet și au haine din tinerețe acumulate (eu nu am avut niciodată bani, mi-am cumpărat haine numai în anul 2007, singura perioadă din viață când am avut bani, apoi m-am îngrășat din cauza torturilor sexuale de la distanță). Am cunoscut o astfel de persoană singură și bătrână, o femeie care scria poezii din tinerețe și avea pensie mică de urmaș după soț. Locuia într-un bloc din Colentina și mi-a dăruit o carte scrisă de ea (tipărită în ultimii ani la editura Eminescu) cu dedicație și autograf. O cunoștință de-a mea locuia în bloc cu ea și mi-a povestit că ei îi era milă de acea femeie și îi dădea câte o farfurie de supă de pomană și că ea tot mereu venea să cerșească de la ea ( la un moment dat se săturase parcă de ea). Ulterior, cum poate vă dați seama, poeta acea săracă a fost găsită moartă în casă (probabil de foame și alte boli). Mai am de adăugat că în ultimii ani, pe lângă crizele de sete (au mai fost și în trecut, dar pe timp scurt) am mai avut și accese de foame abominabile, și poate toate acestea înseamnă că aveam diabet, dar rezultatele la analizele sangvine periodice ieșeau mereu bune. În plus e adevărat ceea ce am spus că eu din copilărie eram cea mai săracă sau aproape cea mai săracă în toate grupurile de copii sau tineri în care am fost. Cu toate acestea eram un copil foarte bun, cuminte și inteligent. Eram harnică și îi respectam și iubeam pe ceilalți și îi ajutam sau vorbeam și gândeam mereu de bine despre fiecare. Dar familia, încă dinainte de 1984, mereu îmi scotea ochii că sunt alții care o duc mai rău decât mine, că sunt alții care au mâncare mai puțină, etc. Se pare că acest lucru a continuat până azi și nu înțeleg de ce trebuia să fiu eu un etalon al sărăciei din țară și suferinței celor nevinovați. În definitiv eram un om de valoare și fusesem educată să fiu generoasă și să nu am visul de a câștiga mulți bani. Așa era familia mea. Ipoteza mea e că dacă un copil e crescut în sărăcie, acest lucru îi stimulează dezvoltarea intelectului și a capacității creative, în cazul în care primește și stimulare prin informație suficientă. Și eu aveam și cărți în biblioteca școlii și prilejul de a observa grădina sau natura sălbatică la țară și aveam și parteneri de joacă, mai ales până în 1984. De asemenea cred că sărăcia este stimulent pentru a crește un copil cu caracter puternic și bunătate adevărată față de oameni, plus diverse virtuți pe care eu le-am avut, în cazul în care copilul este respectat și iubit. Și eu am fost respectată și iubită până în 1984 și sărbătorile și zilele mele de naștere erau minunate. Iar nașul meu a fost un mentor de valoare în formarea mea intelectuală. Nașii mei lucrau la un institut pe care îl numeau parcă Miciurin, la mai multe stații depărtare de casă. De acolo aduceau topuri de foiță moale când a început să dispară de pe piață hârtia igienică, dar foloseam și ziare mototolite. La țară foloseam încă din pruncie ziare, iar când mergeam pe câmp frunze sau iarbă. Acum nu mai am demult bani de hârtie igienică, care e scumpă, și îmi cumpără mama, ieftină, dar bună. Însă ea are obiceiul prost să îmi lase pe masa din bucătărie o hârtie igienică aspră, model socialist, pentru a șterge cu ea diverse pete sau aduna gunoaie, nu o pot convinge să o țină în altă parte. Lângă București locuiam pe strada Aurel Vlaicu. Înainte de 84 existau încă alimente și în București și în Voluntari. Mai întâi au început să dispară alte produse, de exemplu buteliile de aragaz și edilii comunei au mutat centrul de butelii la colțul străzii noastre, astfel încât lumea stătea zi și noapte la coadă acolo sau își lăsa rândul. Și mamaia mea la fel. Îmi amintesc cum o ajutam să aducă acasă căruciorul cu butelie. Oare vă amintiți acele cărucioare speciale, uneori improvizate? Dispariția produselor alimentare a coincis în mod neplăcut cu anul 1984, când m-au luat părinții la ei acasă și a început calvarul meu, atunci au început să treacă pe rând toate produsele alimentare pe piața neagră. În prezent oamenii din Voluntari, cei care încă se țin pe picioare, își cumpără alimente din oraș - Carrefour e aproape - fiindcă acolo în comuna devenită azi oraș e totul mult mai scump și magazinele rare. Dar bieții oameni în vârstă și singuri mor. Am scris poate din nou aceste detalii aici, poate unele pentru prima oară, fiindcă nu știu dacă mi le voi mai aminti în viitor sau dacă le voi mai scrie. Mai vreau să adaug că e posibil ca acolo, pe vremea când oamenii nu aveau apă cumpărată la supermarket și foloseau doar puțurile, să fi fost o zonă endemică pentru gușă, hipotiroidie. Și noi foloseam apa din puț pentru băut și gătit. Și nașa mea a avut hipotiroidie cu intervenție chirurgicală și eu am avut acest diagnostic în liceu și vecinele de pe stradă și ele - mamă și fiică. Nu sunt sigură dacă așa este, dar vă rog să citiți dacă sunteți interesați sinteza mea în limba engleză despre starea sănătății mele pe blogul meu în engleză, la linkul următor:)

https://cristinamonicamoldoveanu6.wordpress.com/2015/10/16/very-hungry-d-absolutely-innocent/

chiar acum m-am întors de la cea mai ieftină farmacie din zona în care stau, care e puțin mai departe, dar trebuia să merg să economisesc un leu sau doi lei pentru tampoanele de ciclu. Noroc că azi mama mi-a lăsat 10 lei și nu a făcut scandal urât cum face de obicei. Am omis să îți spun că oamenii stau ore în șir la coadă la farmacii în fața mea (la farmacie coada merge foarte lent) și aproape toți, bătrâni sau tineri, cumpără medicamente de peste 100 lei, deci cumpără de milioane, am văzut de multe ori tinere fete cum dau 5-6 milioane de lei pe fleacuri, ca și cum nu ar însemna nimic, îți jur că e adevărul. Chiar azi în fața mea o femeie de vârstă mijlocie a cumpărat de peste 200 lei (peste 2 milioane). Eu cumpăr numai de 30 lei pe lună cel mult. Am probleme de sănătate grave și nu înțeleg de ce medicii nu mă tratează și sunt îndurerată. Am avut scaune cu sânge, sau foarte subțiri sau galbene sau segmentate de mai multe ori. Am avut dureri sau colici abdominale oribile și nu mi s-a dat medicament. Pe lângă arsurile periodice de stomac pentru care mi s-a dat Esomeprazol, am dureri zilnic în partea ficatului și bilei, am spus de mulți ani de ele și nu mi s-a dat niciun medicament. Am avut dureri și în cadranele abdominale stângi și nu mi s-a dat nimic. Ai văzut că acum am băut câte 6 litri de apă zilnic vreo 10-14 zile, am scris totul, nu delirez! E adevărul și nu mi s-a dat niciun medicament. Nu mi s-a dat nici tratament sau heparină sau știu eu ce altceva pentru tromboza venoasă. Știam că heparina e utilă din facultate, dar în general am cam uitat farmacologia. Nu înțeleg de sunt tratată ca și cum nu aș fi om ci doar animal la abator încă de când aveam 13 ani în 1984. Chiar azi mă presa ficatul sau altceva în dreapta plus durerile lombare de coloană din cauza obezității, dar am ajuns la farmacie.

PS Mi s-a reparat din nou calculatorul dar merge tot numai câte 20-30 de minute

crede-mă în 2007 aveam numai acele excreții albastre, după aceea m-au chinuit sexual foarte monstruos și medicamentele psihiatrice nu mai aveau efect. Nu mi-a spus nimeni ce erau acele excreții albastre (găsești în pozele mele pe flickr sau la linkul de mai jos, dar numai după 2007 au apărut pe rând toate simptomele, inclusiv dureri acute inghinal.

https://cristinamonicamoldoveanu6.wordpress.com/2015/07/30/blue-illness/

secrețiile albastre au durat vreo 10 ani, din 2003 până în 2013 cu aproximație, am fost mereu la medic și niciunul nu mi-a spus ce erau și nici nu mi-a dat tratament (vreo 5-6), mai am destule poze cu ciorapii albăstriți

am uitat să scriu un lucru foarte important: medicul de familie a fost un medic bun cu mine. Deși nu a putut să îmi dea vreun diagnostic sau tratament (poate nu exista) decât pentru stomac, mi-a dat odată la cerere ceva pentru bilă, dar apoi nu am mai insistat. Încă cel mai important lucru e că acum câteva luni am avut amorțeli foarte urâte și aproape continue în ambele mâine și picioare, deci putea fi un semn de diabet (neuropatie) sau poate altceva. Dna doctor mi-a prescris un medicament naturist destul de scump - 30 de lei, dar a trebuit să îl iau că era singura mea speranță. L-am găsit greu, și știu că nu mă crezi, dar amorțelile au dispărut după o săptămână de tratament. Acum văd că încep din nou, dar mai slab și mi-e frică.

mi-e tare foame..dacă ai putea măcar 20 de lei...am înțeles, nu se poate...a trecut o săptămână deja de când tu ai spus că ai trimis banii....iartă-mă te rog, poate nu știi ce înseamnă să rabzi de foame aproape 10 ani....cred că puteai să îmi spui măcar că persoana aceea nu poate să mi-i dea.... e evident că nu mai are rost să am speranțe....tot ce am scris în comentariile anterioare e adevărat....tu mereu îmi spui că îmi vor da, dar, repet, a trecut deja o săptămână....dacă ți-ar fi fost puțin milă, ai fi putut să îmi trimiți cum ți-am spus de atâtea ori prin poștă...ai zis că nu se poate. Poate ai dreptate, dar măcar 10 lei în plic, drept corespondență ai fi putut....știu, nu ai nicio datorie față de oamenii condamnați în mod nedrept, nu ai absolut nicio datorie, dar atunci de ce mi-ai făcut promisiuni false? Odată am primit un pachet de la o doamnă din Franța (româncă) și mi-a trimis și 10 sau 20 euro înăuntru, plus hrană ieșită din garanție pe care din fericire nu am mâncat-o (pateul de ficat avea culoarea schimbată, etc). Dar bine că era acea bancnotă. Știai bine că dacă îmi pui 10-20 de lei în plic ar ajunge la destinație, nu îi fură nimeni, poate nu puteai mai mult, dar am văzut oameni care dau de pomană cerșetorilor pe stradă 10 lei. Cerșetorii au poate mai mulți bani ca mine, fiindcă ei mereu apar la chioșc cumpărând țigări, cafea caldă și bere și mici gustări...dar poate că ai dreptate, poate că persoana aceea îmi va da banii

scuze . bancnotă plus alte typo (azi 25 octombrie le corectez pe blog)...și tastatura mea îți dai seama că e veche de 12 ani (are literele șterse), nu am avut nici 30 de lei în 12 ani să o schimb....eu aveam salariu 4 milioane 500 adică 450 lei în 2003 ca profesoară de liceu, atâta era atunci, s-au făcut multe greve în anii aceia (cred că mai găsești dovezi, eu niciodată nu am mințit sau inventat ceva) și după ce am ieșit eu din învățământ le-au dat salarii mai omenești, eu nu am mai apucat

am carnetul de muncă dacă nu mă crezi, am chiar copie la scanner, era inuman

aici el a răspuns că a vorbit din nou cu persoana din București, iar eu am scris:

mulțumesc, m-a sunat chiar acum, a spus că poate la ora 2 după masa marți la stația de metrou Intercontinental spre strada Batiștei sper să nu se întâmple ceva rău, să reușesc să o întâlnesc, mulțumesc mult

am reușit. Totul a durat 2 ore fiindcă traficul era extrem de aglomerat. Aproape mereu când ies în oraș (rar) este așa. Am stat mult în picioare, a fost epuizant. La întoarcere am luat un troleibuz aglomerat și fetele tinere de lângă ușă au râs de mine când le-am rugat frumos de mai multe ori să îmi facă loc pentru a coborî stația următoare, apoi au promis cu jumătate de gură că îmi vor face loc. Nu a fost așa și la stația mea femeile care urcau au țipat la mine că nu e normal să vreau să cobor când ele urcă. Le-am explicat că timp de o stație nu m-au lăsat ceilalți să mă apropii de ușă, deși am rugat frumos.

oricum am primit 450 lei, exact cât era salariul pentru profesor de liceu debutant în 2003. Nici atunci prețurile nu erau cu mult mai mici decât azi. Nu voi putea să îmi iau o haină de iarnă, cred că cea mai ieftină (fâș cu blană sintetică, sau altceva) tot costă vreo 200 lei. Dar voi plăti întreținerea că e mai rău dacă o tot amân de la o lună la alta, cum ți-am povestit plătesc penalizări destul de mari. Și îmi vor mai ajunge pentru unele cheltuieli curente luna care vine și luna aceasta. În plus mă voi tunde (ceea ce costă în total 30-40 lei cel puțin), dar nu mai suport părul acesta, am suferit toată vara. În definitiv am așteptat 2 ani, merit și eu măcar o tunsoare. Mulțumesc mult.

Ca un adaos despre viața mea adevărată vă ofer un text în limba engleză despre istoria satului Colun, județul Sibiu, cu fotografiile mele proprii, întrutotul adevărat și cred eu bine argumentat. Este o istorie tristă, dar și frumoasă, poate o voi traduce...la linkul următor, pe blogul meu cu poezii traduse în engleză:


https://cristinamonicamoldoveanu.wordpress.com/2015/07/19/village-history/

În spiritul celor spuse mai sus, am de adăugat un fapt pe care l-am aflat abia azi, 26 octombrie: mama mea merge mâine la aceeași policlinică unde merg eu de obicei la medicul meu de familie (și ea la același medic, dna doctor Pană), fiindcă are o trimitere să i se facă o ecografie tiroidiană. Ea locuiește în Voluntari din 2006, deci de 9 ani și folosește apa pentru gătit de la puț de atunci și îmi aduce și mie mâncare în ultimii ani, fiindcă eu nu am mai avut bani de hrană. Înainte îmi găteam singură și îmi plăcea mult să gătesc. Repet, nu știu dacă este acolo apa cu prea mult sau prea puțin iod, am menționat doar că sunt cam multe coincidențe.

Azi, 27 octombrie 2015, a fost mama pe la mine. M-a făcut cu ou și cu oțet, a țipat urât la mine că ea mi-a dat 160 lei (un milion 600) pentru întreținere și că trebuie să plătesc. Vă spun cu precizie că îmi amintesc sigur că nu mi-a dat (puteți înțelege din mesajele de mai sus, am și dovezi, țin minte fiece zi). Ea a insistat țipând că eu aș fi nebună și că am pierdut sau cheltuit banii sau că eu am uitat. Ar fi trebuit să cumpăr 5 pachete de țigări pe zi pentru a acoperi suma, ceea ce nu am făcut, și nici nu am făcut alte cheltuieli și mama mi-a adus și ea țigări, deși mi-a fost rău zilele acestea. De vreun an doi nu mă mai atacă sexual de la distanță dar mă atacă cerebral, sunt amețită și ei spun că tot futut se numește. Dar mi-am notat totul și în calendar, mama nu are dreptate. Mi-a mai făcut așa în trecut în ultimii ani. Înțeleg că nu are nici ea bani, dar nu mai pot ierta faptul că își bate joc de mine așa. Vă dați seama că tot așa inventa diverse minciuni despre mine încă din 1984 și mă bătea făcând scandaluri monstruose, deși eu eram un copil bun și cuminte și nu greșeam nimic. Deci din suma de 450 de lei m-am ales de fapt cu 450 - 160 = 290 lei. E trist. E adevărat că am fumat, dar, repet, tocmai din cauza izolării forțate, sărăciei și necazurilor, plus chinurile diverse în trup.

joi, 15 octombrie 2015

Foarte important

Voi încerca să continui seria ISC plus câteva alte povestiri și să termin povestirea vieții mele. Mai sunt lucruri de adăugat din 2002-2003 încoace plus câteva dinainte, de când m-am născut până azi. Am fost un om absolut perfect (nu e egolatrie sau megalomanie, este întâmplător adevărul) și sunt datoare să termin de scris totul, după care iarna aceasta mă voi sinucide, fiindcă societatea mi-a respins cererea de liberate și drepturi încă din 1984, când aveam 13 ani. Ei spun că psihiatrii au inventat că schizofrenia mea a debutat la 13 ani. Eu am fost un om perfect, nu am trăit niciodată în fantezie și am fost mereu orientată spre viitor, spre lucrurile bune și spre exterior, nu spre lumea mea interioară. Am fost un om perfect psihic și psihologic și am așteptat peste 31 de ani în închisoare în zadar, am sperat desigur să am copil, că altfel mă sinucideam din 84 când părinții au început să mă masacreze cu o ură de moarte. Timp de un an nu am mai fost lăsată să scriu, fiindcă mi-au stricat calculatorul și am sperat în zadar să am bani să îl repar. Va trebui să scriu direct pe blog (word nu merge deloc) și trebuie să scriu foarte repede și să salvez mereu. Este foarte neplăcut, fiindcă calculatorul mi se întrerupe mereu după 20-30 minute de funcționare și ar fi fost mult mai simplu să scriu povestirea lungă pe care am să o scriu în flux continuu. Așa voi fi obligată să mă întrerup și să salvez mereu. Zilele acestea sunt flămândă și e greu, dar voi continua când voi avea bani măcar de pâine. Nu am greșit absolut nimic întreaga viață. Dacă nu mi-ar fi stricat porcii calculatorul aș fi fost moartă deja primăvara trecută. Acum știu ce trebuie să fac, fiindcă oricum speranțe nu mai sunt, după cum ați văzut m-au torturat și anul acesta rău (voi mai povesti) și evident nu vor să fie adevărul, deci trebuie să mă sinucid, și din nefericire și fără copil. Până acum spuneau mereu că nu am voie să am copil fiindcă m-a f-t Zăgrean Leon, acum spun că am devenit prea bătrână. Dar voiam și să am dreptul să fac o facultate, să mă dezvolt ca intelectual, să mă bucur și eu puțin de viață. Ei nu vor nici să fie măcar adevărul.

Azi, 28 dec.2020
Nu m-am sinucis în acea iarnă, acum am reușit să ajung aproape la finalul blogului, sunt la scrierea unor concluzii pentru temele mai frecvente din blog. Am avut dreptate atunci, așa a fost totul, exact cum am scris. Nu știu sigur dacă mă voi sinucide sau nu, fiind încă otrăvită și fiindu-mi greu să suport otrava și tortura și mai ales izolarea aproape totală din 1984. Poate vă veți răzgândi, am fost cu adevărat un om perfect, dacă m-ați cunoaște, nu mi-ați dori moartea, așa spun adesea unii și așa este! Păcat... se știe că ura e ceva irațional și că oamenii care sunt cunoscuți de alții nu sunt omorâți.

marți, 13 octombrie 2015

13 octombrie 2015

Azi am fost la medicul de familie și mi-a spus că e posibil să se fi declanșat brusc un diabet (fiindcă brusc am început să beau câte 6 litri de apă pe zi acum 2 săptămâni, numai eiri și azi am băut câte 2-3 litri, ca înainte)...dar mă tem că era mai demult...eu am tot fost acolo...poate dna doctor spera ca boala să se amelioreze...dar, după cum am mai spus, pentru diabet statul dă o sumă mare de bani lunar și grad mare de handicap. Suma e mai mult decât dublul sumei pentru boală psihică pe care eu nu am acceptat-o fiindcă speram libertatea și drepturi sociale, fiindcă nu am avut nicio tulburare psihică niciodată și nicio greșeală față de nimeni; suma este probabil și acum mai puțin de 300 lei pe lună (era 200 și ceva acum câțiva ani), deci doar hrana și produsele de igienă strict necesare pentru o săptămână, oare înțelegeți? Pentru picior amputat nu se dă de fapt nimic, fiindcă 35 de lei ajung doar pentru 2 zile masa. Suma pentru orbi și diabetici, plus ce mai am, mi-ar fi ajuns pentru dietă sănătoasă și pentru produse de igienă necesare (hârtie igienică, săpun, tampoane, detergent de vase, etc) plus medicamente și chiar pentru câte o haină sau pantofi din când în când sau pentru acoperirea unor cheltuieli neașteptate...Dar acum dna doctor de familie e dezolată, fiindcă în policlinică nu se fac temporar analize gratuit pentru cei asigurați și trebuie să aștept până la sfârșitul lunii... A vrut să mă trimită la Grozovici (nu știu ce e această locație), dar s-a răzgândit.

Și cred că ați înțeles deja că am avut un singur noroc în viață: faptul că mi-am pierdut piciorul în tentativa de sinucidere, fiindcă altfel nu aș fi avut asigurare medicală și medicamente compensate deloc. Înainte de amputație, dacă aveam nevoie de vreun medicament, plătea tata suma întreagă, fiind el încă în viață. Numai salariații sau cei cu pensie au dreptul la asigurare medicală, și eu nu aveam dreptul să am nici pensie nici salariu. La început nu știam că și persoanele cu handicap au dreptul la asigurare medicală, deci plăteau părinții medicamentele mele. Am perceput câteva gânduri străine cât timp stăteam pe holul policlinicii : ”și nu a fost niciodată agresivă?” Dacă e vorba cumva de mine (ceea ce nu știu, eu am perceput gânduri străine numai după 35 de ani), atunci persoana se înșală, fiindcă eu am fost mereu un om foarte bun și blând, încă din copilărie, și mereu calmă și liniștită, în ciuda faptului că părinții m-au bătut aproape 10 ani din viață fără vreo greșeală sau tulburare psihică din partea mea, uneori mă băteau la sânge, când nu trebuia să merg la școală, probabil că se gândeau că așa nu vede lumea ce îmi fac ei. Cred că vă dați seama că eu am muncit mult în viață ca o sclavă, am muncit în grădină și pe câmp, am spălat multe rufe la mână, etc., plus faptul că am citit multe cărți într-adevăr și am avut o cultură generală, dar și științifică sau beletristică bogată.

Zilele acestea rabd din nou de foame, nu am niciun leu din nou și nimeni nu îmi dă de pomană....deși am fost mereu un om bun și i-am ajutat mereu pe alții și nu am fost nebună niciodată...aseară am avut puțin noroc, fiindcă vânzătoarea de la chioșc, altfel destul de rea, mi-a dat 5 cartofi mici de pomană și i-am fiert, dar am pus și sare de data asta, deși dna doctor de familie mi-a spus să elimin sarea complet. Am eliminat sarea aproape complet, dar mama tot îmi aduce mâncare ”puțin sărată” din când în când, deși i-am spus ce a zis medicul.

Pe drumul spre policlinică ( nu e departe) oamenii din blocuri spuneau că la ei se dă drumul la căldură în bloc, ceea ce e o veste tare proastă pentru mine, fiindcă întreținerea va costa foarte mult chiar timpuriu din octombrie -- dacă e adevărat ce spuneau și fiindcă eu nu suport căldura și o invidiez din punctul acesta de vedere pe mama...la blocurile de pe Moșilor unde stau se dă căldură de peste 26 grade Celsius iarna mereu de peste 25 de ani, deci trebuie să stau cu geamul deschis și risc pneumonie sau mai rău chiar...iarna când caloriferele vechi radiază căldura e mai rău înăuntru ca o temperatură tot de 26 grade, dar care e suportabilă vara, oare înțelegeți? Am auzit că în alte cartiere, chiar în Colentina, oamenii au avut dreptul să aibă termostat la calorifer.

miercuri, 7 octombrie 2015

apel către colegii mei din facultatea de psihologie

Am publicat această plângere azi pe facebook, în grupul promoției facultății de psihologie din 1995, din care fac și eu parte:

Știu că am fost colegi, știți că am ținut la voi toți cu tot sufletul și la profesori de asemenea, chiar dacă am fost dezamăgită adesea. V-am respectat pe toți, chiar dacă am fost de fapt marginalizată. Poate ați citit blogurile mele și notițele de la profilul meu și pozele mele pe flickr. Eu nu am dreptul să muncesc nimic și nici să am pensie, datorită unui diagnostic pshiatric nedrept, fiindcă nu am greșit absolut nimic toată viața și nici nu am avut vreun fel de tulburare psihică. Absolut deloc, sunt destul de educată și inteligentă să știu acest lucru. Nu mă refer doar la faptul că aveam numai note de 10 într-o perioadă la facultate. După 2007 medicul de familie mi-a spus că nu îmi mai poate da nicio adeverință să mă încadrez în muncă, fiindcă reglementările sunt și mai stricte ca înainte, acum după intrarea în Uniunea Europeană și oamenii cu diagnostic psihiatric nu au voie să muncească. Înainte am lucrat ilegal, dar numai 5 ani. Oricum și profesorii din facultate mi-au spus același lucru și o parte din colegi în mod indirect. Sunt și bolnavă, am avut scaune segmentate, foarte subțiri sau cu sânge, picioarele mi se umflă mereu și nu încap în pantofi, bani de a merge cel puțin în parc nu am demult, nicidecum de haine sau pantofi. Am multe alte simptome digestive și abia acum mi s-a dat Tertensif ca diuretic și iau și Esomeprazol pentru stomac de mult timp. Am nivel foarte crescut de trigliceride, etc. Cred că am fost mai mult decât un om bun, am fost un om de valoare și totuși societatea mă omoară. Sunt complet izolată de 10 ani, după moartea tatei, dar sunt singură din 1984, când am fost închisă la numai 13 ani împreună cu părinți extrem de abuzivi, care făceau scandaluri de ore în șir și mă băteau aproape zilnic. Eu nu îi provocam niciodată și nu aveam nicio tulburare psihică sau gând rău. Acum de pildă am numai 250 de lei pentru a trăi exact 3 săptămâni și poate vă dați seama că pe lângă hrană mai sunt și nevoi de igienă pe care nu le pot satisface. Nu am făcut o baie din martie și nu m-am spălat pe cap (peste cadă) de vreo 2-3 luni. Șamponul e scump, chiar nu înțelegeți? Hârtia igienică, etc. Mai îmi trebuie și tampoane de ciclu și sunt al dracu de scumpe, vata și ea. Există o zicală românească: ”Bogatul nu crede celui sărac”. Ani de zile am răbdat de foame sau m-am îngrășat hrănindu-mă cu orez gol sau pâine de un leu goală și problemele mele de sănătate s-au agravat. Am cerșit de mai multe ori pe stradă, dar numai o dată un tânăr a avut milă și mi-a dat 10 lei și am mâncat o zi pe săturate (salam ieftin și pâine ieftină). Nu pot cere mamei că ar face scandal enorm și mai bine mă sinucid decât să mă mut cu ea după tot ce mi-a făcut. Poate nu mă credeți, ea este un monstru. Fac din nou un apel umanitar, cum am mai făcut de multe ori în zadar și am dat adresa mea în zadar pe net: vă implor din suflet, în genunchi, dacă aveți posibilitatea, să îmi trimiteți 5-10 lei în plic...în mod anonim eventual, mi-ar ajunge pentru hrana de o zi. Când cerșesc nu prea am noroc. Acum a mai apărut o nouă lege groaznică, până acum nu era așa la mine în bloc: dacă ai restanțe la întreținere plătești penalități și eu am deja numai penalități 6 lei, plus restanța.

Încă un detaliu: nu pot munci într-un grup și dintr-un alt motiv, aparent minor -- după 2007 am fost masacrată sexual de la distanță și mai monstruos decât înainte. Acest unic simptom al meu este numit schizofrenie în mod aberant și din cauza aceasta mi s-au dat medicamente psihiatrice în tinerețe, așa au zis toți psihiatrii mei. Nu am avut alte simptome psihice, în afara acestei tulburări sexuale fiziologice. Eu nu am avut toată viața dorințe sexuale sau act sexual propriu-zis, nu mai intru în detalii. Nu au existat bărbați în viața mea, repet, am fost izolată și abuzată sexual sau violată doar de trei bărbați străini, care au profitat de faptul că eram sub medicamente psihiatrice puternice la 21- 22 de ani. De fapt ei doar se masturbau cu trupul meu. Dar deoarece nu am avut absolut defel senzații sexuale în acele momente, ci doar tactile, consider că nu a existat de fapt vreun act sexual în viața mea, ci doar 3 bețe în sau lângă vaginul meu. Îmi amintesc de triburi unde era obiceiul ca fetele să se dezvirgineze singure înainte de nuntă. Cam așa ceva. Deci, nefiind conexiune sexuală directă între mine și alții, consider că faptul că am fost violată nu era un motiv să fiu ostracizată și omorâtă de comunitate, cum se procedează uneori în astfel de cazuri. Adică nu înțeleg de ce mă considerau impură sau îi deranja viața mea. Eu nu m-am masturbat măcar toată viața.

Fiindcă unii m-au masacrat monstruos sexual de la distanță după 2007 (medicația psihiatrică nu mai avea efect), mi-au distrus sfincterul uretrei sau planșeul pelvin și fac mult pipi pe mine dacă tușesc. Înainte nu era așa. Există chiloți speciali, dar costă în jur de 4-5 lei bucata. Hainele și așternutul meu put mereu. Dacă vă apropiați de mine, miros a om nespălat și a WC public... 

Adresa mea este:
Moldoveanu Cristina-Monica, Calea Moșilor, nr 288, bl.32, sc. 2, ap. 55, sector 2, București
Mulțumesc dacă ați citit,
Cristina

În ultimul timp sunt îngrozită, fiindcă boala mea s-a agravat și beau uneori 5-6 litri de apă pe zi. Dar dacă am diabet cumva, de ce nu mi-au dat diagnostic și tratament, fiindcă pentru diabet se dă grad de handicap mare plus o sumă mare de bani, care mi-ar fi ajuns pentru dietă și nevoi??


Postare prezentată

Ultima parte – CONCLUZII - enumerare

Concluzii, partea 1 Azi, 12.12.2020, încep să scriu ultima parte a acestui blog despre viața mea. Iar au intrat în mintea mea cineva în li...