Iar mă plâng, judecaţi dvs. dacă am dreptate. Am precis, nu am greşit nimic toată viaţa şi nu am judecat greşit niciodată. Viaţa mea a fost o groaznică pilulă amară. Bun, nu prea scriu poezii grozave, asta nu mă supără mult. Ba chiar deloc, nu e un motiv de deprimare. Viaţa însă are alte cerinţe mult mai importante. Pâinea şi apa. Sunt foarte grasă, cum bine ştiţi. Nu doar din sedentarism forţat fiindcă sunt izolată şi fără bani. Ci chiar fiindcă nu am bani şi mănânc în salturi, mâncare ieftină, pâine cu apă de multe ori.
Luna trecută nu am mai putut îndura, mi-era tare foame şi ca de obicei nu aveam niciun leu. Am vândut cum spuneam ce se putea vinde la amanet demult. De zeci de ori mi s-a spus că eu nu am dreptul să am pensie dar nici să muncesc cu diagnosticul meu psihiatric. Deci lumea mă obligă la sinucidere fiindcă nu le-a plăcut de mine, nu ştiu de ce. M-am întâlnit pe holul blocului cu vecina de apartament, o femeie tânără gravidă şi cu copil mic. Ea fusese bună cu mine şi de două ori sau trei, dar nu mai de mai multe ori, îmi oferise ca împrumut câte 50 de lei şi eu mereu i-am dat la timp înapoi. Drept semn de recunoştinţă i-am dat cadou volumul meu de haiku, care e tipărit la editura PIM dar nu are ISBN, nu e o carte propriuzis ca publicaţie. Apoi ea mi-a zis că i-a plăcut. Aşa că, fiindu-mi foame, am îndrăznit să îi cer, de data aceasta numai 20 de lei, aproape plângând...dar ea m-a refuzat. Anterior sunasem la mama ei şi aceasta spusese că numai fiica ei poate să îmi dea. Nu mai ţin minte acum cum am ajuns din nou la uşa lor, poate că îmi era prea foame. (Repet, eu nu mă mut cu maică-mea mai bine mă sinucid). Mama vecinei mi-a dat 20 de lei din banii ei, dar mi-a spus că trebuie neapărat să nu sun atunci când fata ei e acasă şi nu era clar orarul când pot să sun să îi dau banii înapoi, dar totuşi am luat suma aceea...rău am făcut. Eu mereu am fost un om bun şi gentil cu ceilalţi şi am ajutat financiar din puţinul meu când am putut. După ce mi-am luat cele câteva sute de lei lunare (dintr-o chirie pe un apartament), am vrut din tot sufletul să o întâlnesc pe vecină să îi dau înapoi banii, eu niciodată nu am lăsat o datorie neplătită. Ea zicea că poate ne mai întâlnim, nu ne-am mai întâlnit şi mi-era frică să sun la ea fiindcă mă temeam că fata e în concediu medical şi e acasă. Ieri am întâlnit-o pe culoar şi, fiind sfârşitul lunii, nu mai aveam niciun leu. Mi-am cerut scuze în genunchi, am vrut să îi explic, dar nu a acceptat. Mi-a cerut categoric banii şi aproape că m-a înjurat, deşi e una din puţinele mele greşeli nevinovate într-o viaţă întreagă. Azi a venit la mine la uşă şi mi-a spus că cheamă poliţia şi a început să urle că eu aş fi...etc.etc. o serie de insulte şi m-a dat dracului de multe ori, a zis că eu nu am muncit, deşi m-am luptat din greu toată viaţa, că fiica ei a muncit mai mult decât oricine în lumea asta...şi nu înţeleg ce are cu mine din acest punct de vedere fiindcă eu nu am atacat-o pe fiica ei niciodată...de ce Doamne aşa o ploaie de înjurături reale când am iubit şi respectat oamenii o viaţă întreagă? Mi-a mai zis că ea nu poate să mă întreţină pe mine, ca şi cum aş fi luat bani de mai multe ori de la ea, ceea ce nu e adevărat! I-am oferit icoana mea cu maica Domnului de argint, că oricum valorează mai mult decât 20 de lei sau un inel mic de aur, dar a refuzat. A zis că sunt o ticăloasă sau aşa ceva şi că am bani!! Oare ea chiar nu îneţelegea adevărul, sau în sufletul ei chiar credea că eu am ceva bani? M-am dus sub o ploaie de ameninţări la un magazin unde cunoşteam o vânzătoare, printre puţinele mele relaţii, oricum distante, în afară de mama mea. Vânzătoarei i-a fost milă şi mi-a împrumutat 20 de lei ca să îi dau vecinei furioase. Am ajuns la concluzia că pentru cei mai mulţi oameni 10-15 lei înseamnă puţin în prezent, fiindcă de exemplu şi medicul de familie mi-a prescris nişte medicamente pentru crampe musculare şi când m-am plâns mi-a spus „costă numai 10-15 lei”, ca şi cum asta e un fleac şi nu am mai ştiut ce să răspund, mi-am înghiţit amarul. Eu nu am haine demult, nu pot să mă tund şi nu pot repara WCul din decembrie trecut. Aş fi muncit orice pentru 300 de lei pe lună, dar toţi m-au refuzat. Am ajuns la concluzia că oamenii nu pot înţelege sărăcia sau singurătatea, că nu cred cu adevărat pe ceilalţi şi indirect îi omoară... Cu vreo săptămână în urmă am auzit scandaluri urâte la uşa vecinilor când am ieşit din lift. Se auzeau ţipete între fată şi mamă şi păreau să se ceartă legat de îngrijirea copilului mic, nu legat de bani.
Pentru a fi complet sinceră adaug că tot în zilele acelea luna trecută când nu am mai putut să rabd am mai luat 15-20 de lei de la altă vecină, o doamnă care nu înjură. Nimic altceva. Pe aceştia nu i-am dat înapoi dintr-un soi de furie că nu îi dădusem pe ceilalţi, prin molipsire, şi doar asta a fost adevărata mea grşeală...Oricum aş fi dat înapoi 20, chiar dacă nu mai ţineam bine minte şi oricum d-na respectivă cred că mi-ar fi dat înapoi 5 lei dacă aş fi dat prea mult. Repet, mereu am dat şi câte un leu înapoi, judecaţi şi dvs. această poveste...
desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge
vineri, 22 august 2014
vineri, 8 august 2014
8 august 2014
Bineînţeles, ei continuă să mă atace şi nu am greşit nimic toată viaţa. În ultimii 8 ani ei tot vin peste mine cu ideea că ei inventează teorii despre mine, ca şi cum lumea trebuie să creadă minciuni despre mine, care am fost întreaga viaţă un om normal şi bun. Este complet absurd. Ce să aibă lumea cu mine? Una dintre obsesiile lor din ultimul timp este VICTORIE , nu ştiu la ce victorie se referă. După cum aţi văzut, după cum puteţi bănui, am fost un om sobru şi serios, total lipsit de păcate o viaţă întreagă. Acum ei zic că au inventat, ceea ce mi se pare absurd, că eu m-aş fi frecat mereu. Nu e adevărat, am fost un om absolut curat şi nevinovat, la fel cum nu am avut absolut niciun alt păcat. Nimic oameni buni, nimic, de ce mă omorâţi? În plus am fost un om cu virtuţi şi calităţi multiple, de ce mă omorâţi şi de ce nu vreţi să fie adevărul?
Mai explic încă o dată ceea ce deja am scris. Am fost o persoană absolut lipsită de greşeală sau păcat întreaga viaţă, calmă şi bună şi ordonată şi mereu sinceră şi cu drag de oameni, în timp ce aceia care m-au chinuit sunt negri de păcate grave. Ei m-au batjocorit de moarte vreme de 30 de ani şi mă gândesc eu că probabil au inventat că eu aş fi greşit ceva. Eu nu am avut nicio greşeală în afară de această "frecare", numită "fornication" in engleză, dar nici acest lucru nu a fost greşeală în viaţa mea. Vă explic: Frecatul constă în câteva secunde de plăcere intensă sexuală, doar câteva secunde de care copilul, cum eram eu înainte de 1984, nu este vinovat, se produce aproape inconştient şi este datorită influenţei sexuale a adulţilor care sunt în preajma copilului. Este un fapt natural şi orice copil se naşte curat şi lipsit de păcat. Nici măcar nu mi se întâmpla des. Este un lucru normal în evoluţia şi dezvoltarea copilului. Amputarea sau excizia clitorisului la fetiţe este considerată un act de barbarie şi am citit cu mulţi ani în urmă că încă se mai practica prin Africa, nu ştiu dacă şi azi. Oricum oamenii barbari din ţara asta mi-au amputat piciorul când m-au forţat să sar pe fereastră, ceea ce este poate mai rău.
La pubertate am avut tăria să renunţ la acest obicei pe care eu îl consideram păcătos atunci şi m-am rugat mult lui Dumnezeu să mă ierte. Exact aşa a fost. Apoi după vreun an m-au luat părinţii la ei în apartamentul de pe Calea Moşilor. Niciodată nu mă frecam. Dar, încă din toamna lui 84, părinţii au început să mă tortureze violent, de moarte efectiv. Nu găseam nicio soluţie şi deoarece eram complet neajutorată şi nimeni nu mă credea sau toţi se prefăceau că nu cred adevărul, mi s-a întâmplat să recurg la acest obicei din nou. Acest lucru se întâmpla din când în când, pentru a descărca o parte din energia nervoasă negativă aruncată asupra mea. Am avut totuşi o tărie de-a dreptul ascetică la torturi nemeritate, la bătăi şi urlete ale mamei, care era secondată de tata. Desigur, veţi spune că nu mă credeţi, eu spun doar adevărul înainte de a muri. Au intrat mereu unii peste mine care spun că ei au inventat răul despre mine ca să justifice moartea mea viitoare şi faptul că m-au torturat 30 de ani, fiindcă ei nu vor să recunoască adevărul că ei au greşit şi eu nu. După pubertate acele plăceri sexuale prin frecare erau infime faţă de cum fuseseră în copilărie. Fusesem îndrăgostită ca un copil de un tânăr cu 3 ani mai mare ca mine, Mihai Plămădeală era numele lui, am mai scris. Unii zic că el sau alţii au inventat că eu mă frecam şi în acelaşi timp mă gândeam la el. Nu e adevărat. Eram o persoană foarte pură şi serioasă şi iubirea mea era gingaşă şi curată ca petala de cireş. Era imposibil să mă gândesc la el în vreun astfel de moment, când doar descărcam suferinţa şi amarul din viaţă, fără să caut vreo plăcere sexuală. Nu mi s-a întâmplat niciodată întreaga viaţă. Cu toate chinurile asupra mea, la numai 17 ani am reuşit să renunţ la acel obicei din nou, dovadă că aveam un caracter foarte puternic.
După câteva luni, în toamnă, m-au trimis la Zăgrean şi el şi-a început opera de distrugere asupra mea, deşi nu mă frecam şi nu avusesem nicio greşeală sau defect de comportament. De la 17 ani până la 34, deci aproape 2 decenii nu m-am mai frecat aproape deloc, în ciuda unor torturi sexuale îngrozitoare asupra mea, pe care eu nu le puteam evita. Am fost un om cu adevărat stoic, fiindcă frecatul, care mi s-a mai întâmplat numai de câteva ori, până în 6-7 ori şi doar secunde, m-ar fi ajutat să scap temporar de suferinţa chinului sexual asupra mea. Dar nu am făcut aşa ceva decât câteva minute în total în toţi acei ani, în timp ce eu am fost chinuită fără vină sau dorinţe mii de ore în şir. Oricum plăcerea fizică în urma frecatului nu mai exista de data aceasta aproape deloc după ce l-am întâlnit pe Zăgrean.
Am recurs la acest mijloc de oprire şi liniştire a chinului sexual de la distanţă asupra mea numai când acele torturi sexuale au devenit foarte greu de îndurat, poate şi fiindcă îmbătrânisem şi nu avusesem viaţă sexuală adevărată niciodată. Mi s-a întâmplat rar. Mi s-a mai întâmplat după 2007 până azi, dar rar, numai când am fost violată şi chinuită monstruos de la distanţă, fără să mă pot apăra cu medicamente, fiindcă medicamentele nu mai au efect, ceea ce mă îndurerează enorm. Niciodată nu am fost păcătoasă, păcătoşi sunt cei care torturează omul nevinovat şi cei care inventează minciuni. Acest lucru a fost pentru mine, rar în ultimii ani, ca şi cum plângeam , ca şi cum mă văitam de trupul meu neputincios, furat de oameni răi...nici ruga spre Dumnezeu, cinstită şi curată nu mă ajută, mai mult îi stârneşte pe cei răi asupra trupului meu...
Repet, nicicând nu am greşit, nicicând nu am putut evita răul asupra mea. Fusesem educată într-un spirit puritan absolut, iar iubirea mea faţă de Zăgrean a fost extrem de pură, cum puteţi să mă acuzaţi de aşa ceva? Niciodată nu am pus mâna în zona genitală, în afară de momentul cu radio Europa, când am fost nevinovată, şi în afară de aşezarea palmei pe deasupra, ca să mai diminuez tranzitoriu chinul sexual asupra mea. Numai voi ceilalţi sunteţi vinovaţi, fiindcă omorâţi un om adevărat prin minciună şi infamie. Voi m-aţi izolat cu toţii din 1984 de fapt, nu eu, ca să nu am bărbat sau viaţă sexuală şi să mă stoarceţi de vlagă şi să îmi furaţi trupul încontinuu! Dumnezeu să vă ierte dacă poate. Eu v-am iertat mereu până acum vreo doi ani, acum nu mai pot...
Azi, 7.01.21 - cum naiba puteau să creadă că eu eram păcătoasă că mă frecam? Cum puteau să creadă, fără să știe nimic, că mă masturbam sau așa ceva? ce interes aș fi avut?! Plăcerea sexuală nu putea să mă mă intereseze deloc, și se poate trasa profilul meu intelectual adult și vedea că nu mă atrăgeau deloc plăcerile fizice, ci doar lectura și studiul, cât mai mult. Și uneori muzica clasică, o plăcere, e adevărul.
Mai explic încă o dată ceea ce deja am scris. Am fost o persoană absolut lipsită de greşeală sau păcat întreaga viaţă, calmă şi bună şi ordonată şi mereu sinceră şi cu drag de oameni, în timp ce aceia care m-au chinuit sunt negri de păcate grave. Ei m-au batjocorit de moarte vreme de 30 de ani şi mă gândesc eu că probabil au inventat că eu aş fi greşit ceva. Eu nu am avut nicio greşeală în afară de această "frecare", numită "fornication" in engleză, dar nici acest lucru nu a fost greşeală în viaţa mea. Vă explic: Frecatul constă în câteva secunde de plăcere intensă sexuală, doar câteva secunde de care copilul, cum eram eu înainte de 1984, nu este vinovat, se produce aproape inconştient şi este datorită influenţei sexuale a adulţilor care sunt în preajma copilului. Este un fapt natural şi orice copil se naşte curat şi lipsit de păcat. Nici măcar nu mi se întâmpla des. Este un lucru normal în evoluţia şi dezvoltarea copilului. Amputarea sau excizia clitorisului la fetiţe este considerată un act de barbarie şi am citit cu mulţi ani în urmă că încă se mai practica prin Africa, nu ştiu dacă şi azi. Oricum oamenii barbari din ţara asta mi-au amputat piciorul când m-au forţat să sar pe fereastră, ceea ce este poate mai rău.
La pubertate am avut tăria să renunţ la acest obicei pe care eu îl consideram păcătos atunci şi m-am rugat mult lui Dumnezeu să mă ierte. Exact aşa a fost. Apoi după vreun an m-au luat părinţii la ei în apartamentul de pe Calea Moşilor. Niciodată nu mă frecam. Dar, încă din toamna lui 84, părinţii au început să mă tortureze violent, de moarte efectiv. Nu găseam nicio soluţie şi deoarece eram complet neajutorată şi nimeni nu mă credea sau toţi se prefăceau că nu cred adevărul, mi s-a întâmplat să recurg la acest obicei din nou. Acest lucru se întâmpla din când în când, pentru a descărca o parte din energia nervoasă negativă aruncată asupra mea. Am avut totuşi o tărie de-a dreptul ascetică la torturi nemeritate, la bătăi şi urlete ale mamei, care era secondată de tata. Desigur, veţi spune că nu mă credeţi, eu spun doar adevărul înainte de a muri. Au intrat mereu unii peste mine care spun că ei au inventat răul despre mine ca să justifice moartea mea viitoare şi faptul că m-au torturat 30 de ani, fiindcă ei nu vor să recunoască adevărul că ei au greşit şi eu nu. După pubertate acele plăceri sexuale prin frecare erau infime faţă de cum fuseseră în copilărie. Fusesem îndrăgostită ca un copil de un tânăr cu 3 ani mai mare ca mine, Mihai Plămădeală era numele lui, am mai scris. Unii zic că el sau alţii au inventat că eu mă frecam şi în acelaşi timp mă gândeam la el. Nu e adevărat. Eram o persoană foarte pură şi serioasă şi iubirea mea era gingaşă şi curată ca petala de cireş. Era imposibil să mă gândesc la el în vreun astfel de moment, când doar descărcam suferinţa şi amarul din viaţă, fără să caut vreo plăcere sexuală. Nu mi s-a întâmplat niciodată întreaga viaţă. Cu toate chinurile asupra mea, la numai 17 ani am reuşit să renunţ la acel obicei din nou, dovadă că aveam un caracter foarte puternic.
După câteva luni, în toamnă, m-au trimis la Zăgrean şi el şi-a început opera de distrugere asupra mea, deşi nu mă frecam şi nu avusesem nicio greşeală sau defect de comportament. De la 17 ani până la 34, deci aproape 2 decenii nu m-am mai frecat aproape deloc, în ciuda unor torturi sexuale îngrozitoare asupra mea, pe care eu nu le puteam evita. Am fost un om cu adevărat stoic, fiindcă frecatul, care mi s-a mai întâmplat numai de câteva ori, până în 6-7 ori şi doar secunde, m-ar fi ajutat să scap temporar de suferinţa chinului sexual asupra mea. Dar nu am făcut aşa ceva decât câteva minute în total în toţi acei ani, în timp ce eu am fost chinuită fără vină sau dorinţe mii de ore în şir. Oricum plăcerea fizică în urma frecatului nu mai exista de data aceasta aproape deloc după ce l-am întâlnit pe Zăgrean.
Am recurs la acest mijloc de oprire şi liniştire a chinului sexual de la distanţă asupra mea numai când acele torturi sexuale au devenit foarte greu de îndurat, poate şi fiindcă îmbătrânisem şi nu avusesem viaţă sexuală adevărată niciodată. Mi s-a întâmplat rar. Mi s-a mai întâmplat după 2007 până azi, dar rar, numai când am fost violată şi chinuită monstruos de la distanţă, fără să mă pot apăra cu medicamente, fiindcă medicamentele nu mai au efect, ceea ce mă îndurerează enorm. Niciodată nu am fost păcătoasă, păcătoşi sunt cei care torturează omul nevinovat şi cei care inventează minciuni. Acest lucru a fost pentru mine, rar în ultimii ani, ca şi cum plângeam , ca şi cum mă văitam de trupul meu neputincios, furat de oameni răi...nici ruga spre Dumnezeu, cinstită şi curată nu mă ajută, mai mult îi stârneşte pe cei răi asupra trupului meu...
Repet, nicicând nu am greşit, nicicând nu am putut evita răul asupra mea. Fusesem educată într-un spirit puritan absolut, iar iubirea mea faţă de Zăgrean a fost extrem de pură, cum puteţi să mă acuzaţi de aşa ceva? Niciodată nu am pus mâna în zona genitală, în afară de momentul cu radio Europa, când am fost nevinovată, şi în afară de aşezarea palmei pe deasupra, ca să mai diminuez tranzitoriu chinul sexual asupra mea. Numai voi ceilalţi sunteţi vinovaţi, fiindcă omorâţi un om adevărat prin minciună şi infamie. Voi m-aţi izolat cu toţii din 1984 de fapt, nu eu, ca să nu am bărbat sau viaţă sexuală şi să mă stoarceţi de vlagă şi să îmi furaţi trupul încontinuu! Dumnezeu să vă ierte dacă poate. Eu v-am iertat mereu până acum vreo doi ani, acum nu mai pot...
Azi, 7.01.21 - cum naiba puteau să creadă că eu eram păcătoasă că mă frecam? Cum puteau să creadă, fără să știe nimic, că mă masturbam sau așa ceva? ce interes aș fi avut?! Plăcerea sexuală nu putea să mă mă intereseze deloc, și se poate trasa profilul meu intelectual adult și vedea că nu mă atrăgeau deloc plăcerile fizice, ci doar lectura și studiul, cât mai mult. Și uneori muzica clasică, o plăcere, e adevărul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)