28.05.21
Azi dimineață m-am trezit cu ambele mâini umflate, dar mai ales dreapta - ei spuseseră și ieri și acum 2 zile că eram otrăvită din nou. Nu știu. Nu am avut mâinile umflate decât de câteva ori și nu așa rău. Am dificultăți la scris. Numai ieri și alaltăieri am avut și piciorul drept amorțit, de obicei nu e amorțit. Am făcut din nou meditații cu un copil din clasa a 5-a, de data asta la mine acasă - luni la el și miercuri la mine și azi tot aici. Am fost din nou torturată - f-tă, după cum spun ei - deci lovită cerebral, și la fel și miercuri. În același timp, vecina făcea zgomot în curte. Și azi și miercuri s-a întunecat și a început să plouă. Atmosfera rece. Și miercuri, dar nu mai țin minte exact cum. Ei au spus adesea că tot ce e rău e din cauză că eu sunt lovită sau chinuită, sau f-tă, lucru care nu era necesar. Am să spun că nu pot face meditații decât la el acasă, la mine nu. La el nu am pățit nimic niciodată. Ei spun că și ploaia și frigul sunt din cauză că eu sunt lovită sau otrăvită și proștii nu vor să se oprească din f_terea mea.??? Oricum, un lucru e cert - conexiunea dintre psihicul meu și vreme se datorează inteligenței și normalității mele, nu faptului că am fost f_tă, așa e probabil pentru toți intelectualii, numai că ei sunt acceptați. Azi am avut mai multe ore de durere subcostal dreapta, posibil ficatul? Nopatea m-am trezit cu amorțeli puternice. Oricum, repet, medicii nu m-au tratat cum trebuia, deși era posibil, cum am povestit. Diagnosticul lor e că e o crimă monstruoasă care are loc în ochii lumii întregi. Setea e pur și simplu monstruoasă acum, în astă noapte, mult mai rău ca altădată. Ei spun că nimeni nu a înțeles adevărul despre mine, deși am scris adevărul în cele mai mici detalii.
Voi termina azi, 29 mai 2021, sau mâine, scrisoarea - finală acum - din postarea precedentă. Mama a plecat acasă la copilul cu care am făcut meditații - care e o cunoștință sau rudă a vecinilor noștri - eu nici măcar nu am fost invitată, ceea ce e normal, fiindcă eu nu am loc în societate deloc și în niciun caz împreună cu cei din generația mamei.
Acum iar au început să mă amenințe din nou că va fi cutremur, fiindcă oamenii nu mă vor, deși nimeni nu mă cunoaște. Ei spun că toți nebunii pământului vor ca eu să mor.?!
30 mai 2021 - azi noapte iar amorțeli, mai rău ca în alte nopți cu amorțeli. Voi continua mâine scrisoarea din postarea precedentă.
31 mai 2021
Una din ideile lor frecvente e că nimeni nu vrea să mor, fiindcă ar însemna să moară 1 miliard de oameni - fiindcă toți m-au f_t - și toți vor să înnebunesc și să mă omoare ei ulterior.??? Nu au dreptate. Ei au continuat să mă f_tă și mai ales în ultimii ani m-au torturat cerebral inuman și eu am fost cu adevărat perfecțiunea și fără greșeală, deci trebuia să fie adevărul și atunci nimeni nu m-ar mai fi f-t și aș fi avut dreptul la muncă sau la studii, fără să fiu otrăvită, cum am cerut mereu. Chiar aș fi reușit ceva bun și ar fi fost totul numai fericire și bine. Ei spun că toți oamenii f_ți sunt aruncați la gunoi și omorâți - dar ei nu aveau de unde să știe că eram gunoi, fiindcă mi-au luat evident drepturile din 84 și m-au izolat tot de atunci. Anul acesta tortura cerebrală s-a diminuat considerabil, a fost numai de câteva ori.
2.06.21
Azi au revenit cu o idee veche - că probabil a fost tot o manifestare a otrăvii faptul că aveam alergie și mă tratam cu Aerius sau alte antialergice - de mult nu mai am.
4 iunie 2021
Aseară au apărut brusc simptome de faringită - azi noapte s-au agravat, dar nu am febră, doar mă dor oasele și mușchii. Am luat medicamente și am supt bomboane de gât. Iar au intrat ticăloșii să își bată joc de mine - mereu cu ideea că nu se poate, că încă nu se poate - mereu spun asta, vor să poată să mă distrugă, termine, aranjeze, omoare etc. În realitate sunt nebuni - ar trebui doar adevărul pentru a mi se da în sfârșit drepturile la muncă și la studii, ar fi imediat dreptatea și toți ar fi fericiți. Sunt nebuni, mă tem că au dreptate unii care spun că oamenii sunt toți îndobitociți și cred numai minciuni despre mine - absolut sigur nu am greșit nimic toată viața și nu am fost niciodată nebună - deci e logic că trebuie să fie adevărul. Am găsit ieri o postare din trecut cu cuvinte urâte din septembrie 2016 - poate a fost modificată ca să creadă proștii că eram nebună și de aceea m-au închis în anul acela - dar nu pot fi extrem de sigură că a fost modificată, conține și lucruri adevărate, clare. Voi reciti totuși tot blogul - repet, ceea ce a spus acel psiholog că am spus eu nu putea fi așa - în mod cert! Și ea nici măcar nu a vorbit cu mine așa cum afirma și eram în stare de inconștiență cu perfuzii. Și pisica mea neagră s-a îmbolnăvit și boala ei a debutat tot brusc, ieri - plânge și face pipi din juma în juma de oră - veterinarul a spus că e cistită și i-a făcut 2 injecții, dar azi e la fel de rău.
Azi, către seară, au început din nou să mă ardă obrajii - cum se întâmplă de mulți ani, odată cu durere de cap. Ei spuneau că abia atunci au reușit să îmi dea foc și că se grăbeau să intre peste creierul meu să mă lovească nu știu cum. Mai demult spuneau că trebuie să îmi dea foc, că trebuie să ard până mă termină, că nimeni nu mă vrea etc. sau că așa sunt arse vrăjitoarele pe rug, deși nu am fost vrăjitoare și chiar îndrăznesc să spun din nou că am fost un om perfect - dar nu de-săvârșit poate. Și totuși fără greșeală.
5.06.21
Uneori mă întreb cum pot unii să respingă total eventualitatea că eram otrăvită, fiindcă era clar că eram un om bun și nevinovat și că nu eram nebună și totuși mai era clar și că eram tratată inuman de monstruos în București mai ales. Atenție - mama nu a spus clar și tare că mă va omorî, a spus doar, fiind nervoasă fără motiv, că părinții au dreptul să își omoare copiii și că toți o vor crede pe ea că ea știe să mintă și e diplomată. Am notat eu greșit la un moment dat.
8 iunie 2021
Azi noapte a fost tare rău și m-am trezit târziu cu mâna dreaptă umflată.
10 iunie 2021
Au venit iar unii cu ideea că eu aș avea delir sistematizat - poate veți citi tot ce am scris și veți vedea cât de absurdă e această asumpție. Ei folosesc această idee de delir sistematizat drept subterfugiu. Chiar ei spun indirect că dacă un om are dreptate și spune totul corect și coerent, atunci înseamnă că are delir sistematizat. Atunci, întreb eu în mod simplu: ce dovadă au ei că nu e adevărat sau real ceea ce am scris eu pe blogul meu?! - repet, sunt numai fapte clare și erau și mai sunt dovedibile, nu e delir de niciun fel. Și totodată nu am greșit nimic, deci e crimă. Să citească totul cu atenție - nu vor găsi nimic din care să rezulte că aș fi avut vreodată delir.
desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge
vineri, 28 mai 2021
miercuri, 26 mai 2021
Scrisoare de prezentare a cazului și a vieții mele
Încă o recapitulare. Azi, 26.05.21, în urma unei doze de Pepsi, posibil otrăvită din nou- greață și amețeală puternică și arsură de stomac și sete încontinuu și durere de ochi și în oase. Mai scriu odată o ultimă scrisoare recapitulativă public și aici și pe facebook
Mi se spune că povestea vieții mele li se pare incredibilă cititorilor. Poate că nu au citit totul și poate că nu au citit cu atenție. Vă implor încă o dată, citiți această scrisoare cu multă atenție. Ei mereu mi-au spus că degeaba am spus eu adevărul în cele mai mici detalii, că oameni răi au inventat alte și alte minciuni, pentru fiece adevăr spus de mine.
Punctez în această scrisoare din nou câteva lucruri care produc suferință și care sunt necesare în perceperea adevărului despre viața mea, așa cum e scris pe blogul meu. Vă rog în genunchi încă o dată să citiți blogul meu cu atenție, filă cu filă.
Un fapt clar pentru oricine e că unii oameni au mințit despre mine – totuși poate că nu ați înțeles încă în ce măsură. Eu am scris totul corect și complet, inclusiv concluziile generale ale blogului.
• Este vorba de o crimă oribilă. Nu este doar respingerea totală a persoanei mele și suferința de aproape 37 de ani. De multe ori mi-au spus că criminalii ascund această crimă sub masca unui caz psihiatric, deci oamenii nu vor să se intereseze de mine deloc, fiindcă li se spune că eu am regim special ca om, adică sunt privită rău fiindcă odinioară am fost închisă, subliniez cu forța, la pshiatrie. Datorită acestui accident, adică închiderea psihiatrică, tot ceea ce sunt și am fost ca om este pus în paranteză și ghilimele. Nimeni nu își pune problema că poate eu am fost mai inteligentă decât cei care au hotărât să mă închidă la psihiatrie și că poate că am fost complet normală și nevinovată. Nimeni nu a vorbit cu mine întreaga viață. Psihiatrii și psihologii au mințit, ei nu au stat de vorbă cu mine la internările psihiatrice. V-am arătat singurul raport psihologic asupra mea – dar doamna aceea minte, nu am afirmat cele spuse de ea și ea nu a vorbit cu mine decât la sfârșit și nu mi-a pus decât o întrebare. Psihiatrii mint la fel.
• Nu pot ști cu certitudine dacă ceea ce am scris eu apare pe ecranul calculatorului dvs. la fel cum am scris eu – internetul e o formă de mass-media și e posibil să fie fraudat, adevărul poate apărea distorsionat. Oricum, repet, nimeni nu a stat vreodată de vorbă cu mine despre nimic, darmite despre viața mea. Eu nu am nevoia să îmi povestesc viața, ci să fiu cu cineva, eventual să dialoghez cu cineva, dar altceva.
• Scopul scrierii acestui blog este clar – e vorba de o crimă reală, nu de probleme psihice. Am avut toate dovezile că eram otrăvită, dar nimeni nu a fost interesat de ele, ba chiar au inventat în gândurile mele că eu am fost condamnată la moarte, ceea ce era exclus, fiindă nu am greșit nimic. Nu are cine să fie interesat de mine, fiindcă sunt un om foarte sărac – abia îmi ajung banii de medicamente și hrană – și totodată sunt izolată din 1984, când aveam 13 ani. Familia m-a respins cu brutalitate din 84 și erau doar câțiva oameni în această familie – acum la fel. Fiind fără dreptul legal la muncă și la studii nu am avut unde să cunosc oameni, să fi avut o șansă cât de mică să stau cu vreunul de vorbă întreaga viață. Luare acestor drepturi a fost un abuz, fiindcă eu nu am avut tulburări psihice și eram în stare să muncesc orice, eram un om serios și de încredere și nu aș fi dăunat nimănui. Cei care mi-au luat aceste drepturi mint, deși nu au nicio dovadă că eram inaptă de muncă sau de studii superioare sau ceva rău. Pentru muncă și studii superioare era nevoie de adeverință de la medicul de familie, care a spus că nu îmi dă fiindcă am avut un diagnostic psihiatric. Așadar am scris blogul pentru a obține drepturile strict necesare: dreptul la viață, adică să nu mai fiu otrăvită și să fiu tratată omenește de medici, care au greșit în conduita față de mine și chiar au refuzat ajutorul medical, cum am povestit, dreptul la muncă și la studii. Un alt motiv este nevoia de a fi cât de puțin împreună cu alți oameni, fiindcă eu sunt cu adevărat izolată din 1984, ceea ce e o tortură inumană, deși am fost un om bun. Mai e și faptul că am explicat că nu am avut decât trei greșeli toată viața, dar nici acelea de condamnat la moarte. Și blogul m-an mai ajutat ca să țin minte adevărul (dacă citiți veți vedea că nu e minciună), să nu înnebunesc de-adevăratelea.
• În afara scrierii acestui blog, am făcut tot posibilul să transmit adresa blogului meu altor oameni, în special intelectuali, căci numai aceștia puteau să înțeleagă adevărul despre mine și eventual să îmi redea drepturile necesare supraviețuirii. Dacă acum de-abia nu mai pot munci, atunci cel puțin să fi avut o activitate, utilă social, împreună cu alți oameni, măcar pe internet și parțial în persoană. Dumneavoastră, celor care citiți acum, le trimit adresa blogului meu cu speranța că vor înțelege că merit și meritam viața și că prefer să ofer adevărul de la început, pentru a nu avea probleme ulterior. Mulți spun că pacienții psihiatrici ar trebui să ascundă diagnosticul lor în scopul acceptării lor în societate. Chiar și un medic psihiatru îmi spunea la fel. Totuși, eu nu am avut probleme psihice și am avut mereu dreptate, fiind un om inteligent, deși cei răi pot spune că sunt paranoidă sau paranoică. Fals. Nu am greșit nimic. În plus, dacă aș fi ascuns acest diagnostic, oameni răuvoitori ar fi putut minți pe la spatele meu și eu m-aș fi văzut respinsă oricum, ceea ce am încercat să evit. Astfel, dacă e să mă acceptați, mă acceptați nu pentru minciună, ci pentru ceea ce pot fi și sunt cu adevărat, pentru ceea ce pot munci sau lucra pentru alți oameni – fie în scris, fie altcumva. Oricum nu aș fi putut minți și fiindcă am un picior lipsă, ceea ce se vede oarecum pe sub haine și, când eram tânără, era logic că tentativa de sinucidere era cauza cea mai probabilă.
• Eu nu am mințit niciodată, întreaga mea viață. Fiindcă am fost studentă la psihologie, mi-a fost ușor să înțeleg că nu am avut nicio tulburare psihică și că nu am fost condamnată, fiindcă nu am greșit nimic și nimeni nu m-a întrebat nimic niciodată. (Am scris în detaliu despre exact cele trei lucruri din viața mea care pot părea greșeală în aparență și adevărul e clar, de exemplu faptul că acele trei lucruri nu mă definesc. ) Desigur, sunt conștientă că oamenii mai puțin inteligenți pot fi mințiți ușor despre mine cu ajutorul unor psihologisme de doi bani – că aș fi manipulativă de exemplu, dată fiind tulburarea mea psihică și izolarea și prejudiciile îndurate – când în realitate nu am fost niciodată manipulativă. Altfel se mai poate inventa că aș fi fost megalomană, când în realitate am fost un om realist și cu apreciere corectă a propriei valori. Aceste lucruri și multe altele sunt adevărul, și putea fi dovedit de fapt, deoarece am fost mereu un om inteligent. Am fost un om calm mereu și foarte constant, dar nici măcar încăpățânată. Scrierea acestui blog despre viața mea nu trădează nicio trăsătură negativă de caracter, nu am avut tendința să îmi povestesc viața, nici public și nici altcumva, dar am fost forțată de tortură și de adevărul crud că e vorba de o crimă gravă asupra unui om bun, chiar de valoare în sens pozitiv și real. Bineînțeles că, fiind un om inteligent, mi-am dat seama că proștii nu pot crede așa ceva, dar am scris cu speranța că poate un om bun și inteligent va citi. Viața mea și ceea ce mi s-a întâmplat apare în cele mai mici detalii, am prezentat fapte brute, concrete, multe dovedibile și de fapt toate posibil de probat, evident nu e vorba de interpretarea realității sau de delir. Arar m-am referit la suferința mea psihică (tristețe și altele), fiindcă aceasta poate fi imaginată de cititor, așa cum ar fi normal să fie în situațiile respective.
• Câteva cuvinte despre izolarea inumană din 1984. Acest lucru s-a petrecut împotriva voinței mele. Este vorba de un fapt clar, evident nu e imaginație sau delir, decât dacă ați fost mințiți și credeți minciunile unor oameni răi. Nu înțeleg ce ar fi putut să mintă despre acest lucru – eventual că eu sunt nebună și deci nu sufăr deloc sau că merit suferința, fiindcă aș fi ca un animal, sau că aș fi avut relații cu prieteni imaginari sau contacte imaginare, ceea ce nu avea cum să se întâmple și nici ei nu puteau să vadă prin cutia mea craniană așa ceva – deci nu aveau vreo dovadă că ar fi așa. Sau au inventat că nu știu să mă port cu oamenii, încât sunt complet izolată. În timp ce oamenii necunoscuți mă loveau în mod real pe străzi și în locuri publice! Nu e vorba de lipsa unui prieten sau a unei familii reale, ci de izolare aproape completă – și am făcut tot ce era posibil și normal pentru a înlătura acest neajuns. Există în mod real nevoia de afiliere și contacte sau comunicare cu alți oameni, nu neapărat verbală, dar măcar pentru a avea o activitate comună. Nu am avut parte toată viața nici de una, nici de alta. Am reușit să îndur mulți ani, fiindcă vedeam oameni pe stradă sau la televizor. Dar pe mine m-au izolat de la 13 ani, deci toată adolescența, tinerețea și maturitatea (acum am 50 de ani), nu așa ca alții, în mod normal, la bătrânețe. Și probabil v-au mințit indirect sau direct că așa trebuie să fie. Cei mai mulți oameni au avut în viață bucuria de a fi împreună cu alții sau chiar de a primi scrisori, de a vorbi cu cineva la telefon – eu pe nimeni, puteți verifica istoricul telefoanelor mele, în cazul că nu sunteți mințiți. Nici măcar o dată pe lună, nici măcar o dată pe an, toată viața. Au fost exact 5 oameni în viața mea, în afară de cele câteva rude, dar și acești 5 oameni au fost demult. Vă dați seama că e o suferință inumană, monstruos de mare și absolut normală. Unii spun că oamenii au fost toți mințiți și îndobitociți despre mine. Tot ce am încercat a fost în zadar, neavând dreptul la muncă și la studii superioare și fiind și respinsă total, nu aveam cum să găsesc oameni cu care să stau de vorbă, sau împreună cu care să fiu. Bineînțeles că nu aș fi vorbit despre mine.
• E posibil ca, în spiritul acelorași psihologisme de doi bani, unii să fi inventat că nu trebuie să îmi răspundeți sau să mă acceptați în lume oricât de puțin, fiindcă ar însemna că încurajați așa zis delirul meu sau boala mea psihică, care, după cum cei inteligenți își dau seama în mod sigur, nu există și nu a existat, în afara acelei tulburări sexuale la 17-18 ani, care însă nu mai există de mai mulți ani. E adevărat că am fost internată la psihiatrie în 2016 pentru ultima oară, dar eram otrăvită și în stare de inconștiență, așa cum am povestit. M-au pus în pampers și cu perfuzii la scurt timp și așa m-am trezit după o zi sau două, deci niciun psiholog nu a vorbit cu mine, așa cum au mințit. Motivul pentru care țipasem anterior acelei închideri nu era neapărat faptul că eram otrăvită sau toate celelalte torturi sau izolarea, ci faptul că aveam 45 de ani și, fiind complet nevinovată și condamnată pe viață sau chiar la moarte, singură de tot, până în acel an mă agățasem de speranța că oamenii vor înțelege și îmi vor da drepturile sociale și chiar că voi avea un copil, speranță care murea în acel an. Bineînțeles că nu puteam avea copil și nu aveam cu cine, dar sperasem un miracol sau măcar un copil adoptat. Eram și otrăvită constant. Dar oricum nimeni nu m-a întrebat nimic nici la acea internare. Vă dați probabil seama că am fost un om inteligent și era deci imposibl să am delir sau să fiu nebună așa cum au inventat ei. Puteam dovedi – încă și acum – cât de inteligentă am fost și cum, astfel încât ar fi fost clar că nu aveam cum să fabulez sau să inventez povestea vieții mele pe acest blog, fiind și un om extrem de scrupulos, care nu ar fi denaturat adevărul niciodată. Absolut tot ce am notat pe blog e adevărul. Nu aveți cum să credeți că eu mint, fiindcă am fost în mod clar izolată din 1984, deci nu aveți cum să fabulați despre mine, fiindcă nu aveți pe ce să vă bazați. Nu există și nu a existat nimeni în viața mea. Ba, mai mult chiar, balanța înclină în favoarea adevărului pe care l-am spus eu, care e mult mai probabil decât orice minciună inventată despre mine, dacă luăm în considerare izolarea cu forța și intelectul, atât cât el transpare din ceea ce am scris, atât adevărul vieții mele, cât și creații literare cam stângace. Am impresia că pentru cei inteligenți e evident totodată că am fost mereu un om bun, deci adevărul e și mai clar. Vă cer un exercițiu de imaginație – ce e mai probabil: că tot ce am spus e minciună sau că e parțial adevărat? Evident e mult mai probabil să fie parțial adevărul, acest lucru rezultă din tot ce am scris. Și acum din nou – e mai probabil că totul e adevărat sau numai o parte? – răspunsul logic e că totul, dacă considerați funcționarea încă bună a intelectului meu și coerența internă a povestirii. Nu veți afla pe blog ceva ce poate fi contestat ca minciună fără dovezi – cel mult vi se va părea ciudată ideea că aș fi fost otrăvită, dar nimic altceva. Și de fapt era clar și dovedibil că fusesem otrăvită.
• Și acum – ce simptome credeți dvs că aș avea eu în prezent sau în trecut chiar, dacă doriți? Afirm fără menajamente că nu sunt și nu am fost niciodată nebună. Este cunoscut de toți faptul că așa numiții nebuni au adesea această idee – anume că sunt normali și la fel cu ceilalți oameni. Deci, dacă adăugați încă vreo câteva idei certe, ajungeți la concluzia că cel puțin o parte din nebuni sunt masacrați psihiatric fiind complet normali. De asemenea, e cunoscut faptul că, în relatările pacienților psihiatrici, chiar dacă nu sunt scrise în fișa clinică, pacienții acuză aceleași probleme și suferințe – tortura sau persecuția din partea unor rude sau vecini sau colegi și adesea aceleași mijloace de tortură, cum ar fi zgomotul iritant și evident intenționat repetat la toaletă, care în mod normal nu era etc. Faptul că aceste relatări se aseamănă mult implică concluzia aproape certă că sunt lucruri percepute corect de acei pacienți. Eu spun din nou – cazul meu era clar, dar, în plus, nimeni nu avea niciun motiv să îmi facă răul sau să mă închidă, așa cum promisese mama încă din 84-85. Ce simptome psihiatrice am avut eu în ultimii ani? Dacă nu considerăm ca simptom relatarea adevărului despre mine (am chiar terminat totul în februarie, aceasta e o recapitulare) atunci ar fi de notat doar faptul că am vorbit uneori cu voce tare fiind singură în casă – nu afară sau pe drum – căci sunt într-adevăr izolată din 984. Acest lucru neplăcut ar fi dispărut dacă aș fi fost acceptată în mediul social cât de puțin, nu e ceva ce nu pot controla sau înlătura. Am explicat în acest blog de ce am ajuns eu să vorbesc singură în casă, datorită unui meditator la biologie. Un alt aparent simptom este faptul că peste gândurile mele pot percepe în gând, dar nu ca voci, cuvinte care nu îmi aparțin – care fie sunt adevărul, dar mai rar, fie sunt minciuni și expresii de ură și amenințare la adresa mea. Aceste persoane nu fac parte din ”delirul” meu, nu îi cunosc și nu bănuiesc cine ar putea fi. Ei nu stau de vorbă cu mine în gând. Nu sunt ei produsele vieții mele psihice, nu fac parte nici din inconștientul meu. Pot explica toate acestea, în caz că vi s-au spus minciuni. Nici aceste gânduri nu ar fi fost un impediment pentru viața mea socială sau o activitate cât de mică. Gândiți logic! Un alt lucru evident e că eram un om inteligent, deci nu puteam avea delir și aproape niciun fel de tulburare psihică majoră – cel mult disfuncții datorită lipsurilor și frustrărilor, dar nu ceva irecuperabil. ”Ei” spun că li s-a spus oamenilor că eu aș fi extrem de nebună și periculoasă, ceea ce eu nu cred. Eu nu cred spusele lor fără dovezi. Nu sunt nici periculoasă, doar ceilalți m-au lovit și mă lovesc și acum uneori. Am început scrierea acestui blog, acum încheiat, de-abia în 2013, când erau așadar aproape 30 de ani de tortură, închisoare, izolare în viața mea. Și otravă. Adesea însă, cei de peste mintea mea au fost agresivi. Eu nu am avut tendințe agresive deloc întreaga viață, deși am trăit împreună cu părinți extrem de agresivi. În afară de gânduri suicidare normale - dată fiind realitatea - și tranzitorii. ”Ei” nu sunt agresivi doar verbal, ci acționează sincron cu tortură cerebrală – dureri de cap sau altceva organic. Au mai multe tehnici de chinuire – de pildă repetă de multe ori aceleași propoziții sau fraze, ca și cum prin repetarea lucrurilor peste ecranul meu mental, ei se înlocuiesc unii pe alții în subconștientul meu, cel puțin unii dintre ei cu scopul declarat să mă distrugă și să mă omoare. Deci, dacă vreodată auziți vorbe bune sau adevăr clar despre mine, puteți gândi că, logic, aceia pot minți sau spun un adevăr în care ei nu cred, sau îl spun cu scop viclean și rău. Oricum, în ciuda eforturilor mele, aproape nimeni nu a răspuns implorărilor mele sau lucrurilor scrise în acest blog, deși sunt în stare de anumite lucruri bune și în prezent, poate totuși puteam ajuta pe cineva... Eu, deși complet respinsă de la 13 ani, nu am stat cu mâinile în sân ca să mă las omorâtă, ci am făcut tot posibilul pentru ceva bun – dar m-au respins mereu, cum am povestit deja, iar zidurile ”închisorii” erau foarte înalte, încât nimeni nu vedea înăuntru și nu am avut decât câteva ocazii de a întâlni oameni întreaga viață, nu aveam de unde, repet. Una din explicațiile pe care le dau ”ei” e că tuturor li s-au spus minciuni – ceea ce eu nu înțeleg. Da, nu am avut nici greșeli în viață, pentru a fi condamnată. Oamenii nu pot crede în mod logic că aș fi ceva rău sau că aș fi nebună, repet, fiindcă am fost clar izolată din 84 și chiar și acum, în prezent. Nimeni nu știe nimic despre mine în mod real. Chiar și cei care îmi citesc blogul, ce știu ei? Ei spun că eu sunt ceva foarte bun, dar am fost tratată întreaga viață drept căcat și ceva rău. Etc. În afară de aceste 2 simptome – ce altceva? Nimic major încât să fiu total respinsă și lovită zilnic, ceea ce cauzează alte necazuri. Ei spun și că oamenii mă omoară și vor să mor findcă cred că eu aș fi nebună etc. Și, în definitiv, ce au cu mine? de ce vor ei să mor, când de fapt nu am deranjat și nu deranjez pe nimeni? Până și blogul e terminat din februarie și ei continuă să lovească, posibil cu otravă, deși nu mi-au lăsat nici măcar o activitate oarecare și nici măcar poezii nu mai prea scriu. Ei spun mereu că oamenii cred cu toții minciuni, în asemenea măsură încât mă omoară. Alții spun că e numai din cauza faptului că ei au greșit și toți vor să mor ca să ascundă adevărul despre greșeală lor.!!? E absurd. Rețineți și faptul clar că eu nu vorbesc și nu am vorbit în gând niciodată, în afară de câteva răspunsuri la foarte puține întrebări ale unora pe mintea mea, mai demult. Niciodată nu m-am gândit la alții în sensul de a îi imagina pe ecranul meu mental și nu știu dacă așa sunt f_ți oamenii normali,adică ceea ce mi-au făcut ei mie. Niciodată nu am dorit moartea sau răul cuiva etc. Nu am dușmănit pe nimeni niciodată, nu am bârfit etc.
• Omul e o creatură nobilă și demnă și nu este plămădit de Dumnezeu pentru a fi omorât mișelește, ținut o viață întreagă în teroare, închisoare, ură și minciună. Trebuie să explic un lucru pe care l-am mai spus adesea. Adeseori, uneori în fiecare zi, intră unii peste mintea mea cu ideea ”și nici acum nu a înțeles?!”, eu întreb ce și ei nu răspund. Azi mi-au spus că e vorba de faptul că eu sunt lovită și vânată mereu și proștii cred, fiindcă au fost mințiți, că eu o încasez fiindcă aș fi însetată de adevăr și dreptate (ca în Biblie) sau fiindcă spun adevărul și îl trimit prin internet mai departe. Nu este așa cum cred proștii. Se pare că eu sunt omorâtă așa cum a murit și fiul lui nenea Feri, singur, izolat o viață întreagă, închis în casă – dar de fapt eu nu știu sigur cum a murit el. Eu nu am spus adevărul decât despre mine și cei care mi-au făcut rău. Posibil ca încă de la început, din 1984, unii au inventat că eu o încasez fiindcă nu mă închin în fața unora răi și puternici. Sau că nu îmi țin gura. Eu oricum nu aveam cui să mă plâng. Luiza a întâmpinat cu dezaprobare mărturisirea mea despre părinți, probabil fiindcă ea avea părinți aproape normali pe lângă ai mei. Eu i-am spus foarte puțin, știind că nu va crede și ea imediat a sărit în sus. Nu am avut toată viața cui să spun adevărul – am fost izolată aproape complet, Luiza e una din cele 5 persoane care au existat în viața mea. Am avut internet din 2007, dar nu am povestit adevărul decât din 2013 pe acest blog al meu. Am fost un om inteligent și bun, am avut mereu deplină încredere în mine și în oameni și în Dumnezeu. Și acum viața mea e în mâinile lui Dumnezeu. Nu aveam nicio tendință să povestesc cuiva răul prin care trecusem și am privit mereu numai spre viitor, chiar și după ce am înțeles că sunt otrăvită. Dovadă că am plecat și la Cluj la facultate. Dar ar fi fost normal să am dreptul la muncă și la studii, atunci aș fi reușit totul și nu aș fi fost izolată și otrăvită. Și ar fi fost ceva bun și frumos – ceva ce puteam face, eventual în scris pentru alți oameni. Oricât am fost nedreptățită și lovită, tot am crezut în dreptate și în ceea ce e bun, fără să visez nici măcar o dată suferința celor care mi-au făcut răul, fiind nebuni de fapt. Apoi am început în 2013 să scriu totul, fiindcă eram monstruos torturată și otrăvită de mult timp, deși nu spusesem nimic nimănui. Ei începuseră aceasta de mult timp. Și oricum eram lovită zi de zi încă din 84.Oricum muream ucisă de ei și e mai bine să mori în adevăr și lumină și încercând să dai deoparte ceea ce e rău, ca să strălucească binele și frumosul. Nu am dăunat nimănui spunând adevărul, repet, tot ce am povestit e adevărat, deci nu puteam dăuna decât lucrurilor sau oamenilor răi. Eram oricum total izolată, internetul a fost singura mea șansă și am fost conștientă de asta. Chiar dacă ar fi ofst vorba de Luiza sau de altcineva, tot aș fi spus adevărul. Am terminat totul de scris, deci oricum nu mai scriu nimic nou din februarie (fiindcă mai devreme nu m-au lăsat să termin), dar ei au continuat să îi păcălească pe proști că eu sunt lovită fiindcă nu tac, eu fiind de felul meu un om tăcut și care nici măcar nu vorbește în gând. Absolut deloc, deci nu știu ce cred ei. Am mai scris doar jurnalul zilnic, fiindcă ei continuă să otrăvească și să lovească. Ei spun că mie mi se cere să mă las omorâtă în tăcere și că eu nu înțeleg. Un al doilea aspect este faptul că nu e normal și e chiar un păcat să te lași abuzat și nedreptățit fără să spui adevărul – nu e normal să te închini celor monstruos de răi în loc să crezi în Dumnezeu. Un al treilea aspect este că, dacă tăinuiești ceea ce e rău, faci un păcat și devii complice la crime oribile. Adevărata demnitate a omului nu este de a înghiți moartea în tăcere fiindcă e total nevinovat, ci de a spune adevărul limpede și curat, fără să se agite inutil, stopând eventual corupția, crima, nedreptatea etc. Omul înțelept e pregătit și pentru eșec. Eu cu adevărat nu am greșit nimic întreaga viață, inclusiv scriind adevărul, deși am fost chiar forțată prin tortură să spun absolut tot. În prezent nu mai am practic nici de scris pe blog și poezii scriu rar – și ei tot cu mine au ceva, și tot lovesc, eu fiind complet izolată, săracă, fără ocupație – doar acest copil de meditat într-o viață întreagă.
• Voi analiza din nou anumite adevăruri dureroase despre familia mea. Toți știm, mai mult sau mai puțin, că o familie se bazează pe legătura matri-monială dintre un bărbat și o femeie. Ar mai fi multe de spus, trec peste detalii. Familia m-a respins în mod aparent din copilărie. Cei care mă creșteau erau rude ale tatei și mă pregăteau pentru a înțelege furiile și nervii mamei, care făcea scene oribile încă de când eram mică. Am avut foarte mult noroc că nu am crescut cu ei. Rudele bogate ale mamei m-au vizitat o dată de ziua mea în Voluntari. Eu aveam contact numai cu rudele tatei. Despre copilul ce eram se spunea mereu că e ”goală taică-su”, iar eu eram prea mică să înțeleg că tata nu era tatăl meu biologic. Tata era bun și blând cu mine și ne jucam împreună, mama era extrem de rea, cum am povestit, adevărată mașteră rea. Eu semănam fizic mult cu mama, chiar foarte mult, scheletul era foarte asemănător, dar eram ceva mai înaltă. Eram calmă și liniștită și mereu fericită încă din copilărie. Familia mea era extrem de săracă și totuși am văzut că alte rude răspândeau ideea că eu aveam mulți bani și urma să moștenesc mulți. Eu țineam mult la toate rudele și le dedicam compuneri sau poezii, sau mă gândeam la ei și le ofeream ce puteam de ziua lor sau de sărbători, inclusiv mamei. Încă de mică am înțeles că nu aveam șanse să mă mărit, dar am crezut că voi fi acceptată ca femeie singură, chiar într-o profesiune de intelectual. După ce m-am mutat cu părinții în 1984, amândoi au început să mă chinuiască, zi de zi, fără ca eu să îi provoc și era clar că mă vor închide la psihiatrie. Puțini alți oameni intrau, rar, în casa noastră – o dată am fost molestată ușor de preotul – unchiul mamei, lucru neplăcut. Față de astfel de lucruri, cum ar fi faptul că o familie e extrem de săracă, că copilul nu e al amândurora, că preotul e ramolit și libidinos, că bătrânii și bolnavii sunt ajutați să moară, nefiind bani pentru ei etc. se trage de obicei cortina tăcerii. Sunt lucruri tabu – și la fel se poartă oamenii cu tinerii care sunt închiși de rude la psihiatrie. Asemenea acestora fapte e și întâmplarea că pentru mine, beneficiar de asigurare prin CASMB, nu au fost uneori fonduri pentru analize medicale care îmi erau recomandate. Tata a spus încă din 1984 că în acea cameră mică de bloc era ”închisoarea” mea, iar mama – nici mai mult nici mai puțin – mi-a spus de la început că dacă părinții vor să își omoare copiii, atunci societatea e de acord și îi sprijină. Ea a pomenit de otravă și de psihiatrie de la început. Cu toate acestea, eu nu m-am schimbat și am rămas același copil foarte cuminte și bun, așa cum mă știa familia odinioară. Mama a spus de la început că nimeni nu mă va crede pe mine și că toată lumea o va crede pe ea, fiindcă ea știe să mintă. Exact asta îmi repetă ”ei” în ultimii ani – că mama a reușit să îi păcălească pe toți, că oamenii toți au fost mințiți ca la carte – de exemplu cu minciuni psihiatrice sau că sunt ”îndobitociți”, indoctrinați despre mine. Și asta în ciuda faptului că eu am fost o viață întreagă izolată. În psihiatrie se spunea despre ambivalența afectivă față de mamă de exemplu în schizofrenie sau despre inversiunea afectivă în aceeași boală. Bineînțeles că, fiind un om inteligent, nu am avut nici una, nici alta, dar e posibil ca unii să mintă. Ei spun că medicii psihiatri tineri, ca și studenții, nu știu adevărul, dar cei cu experiență știu că eu de exemplu am dreptate și am spus doar adevărul și nu am delirat etc. Nu știu dacă așa e. Unii oameni au anumite expectanțe de la sistemul pshiatric: ei au impresia sau speranța ca pacientul, care e închis datorită unor abuzuri sau treburi necurate în familie, să iasă de acolo ca nou, dar mai ales fără amintiri și șters ca persoană, fără să mai fie întrutotul el însuși. Eu am fost închisă de multe ori la psihiatrie și nu mi s-a întâmplat așa ceva, dar, fiindcă tratamentul a fost puternic și eu tânără, am uitat un lucru în mod predominant – cărțile citite și educația din școală, dar numai parțial, căci poveștile adevărate din viață nu pot fi uitate decât prin traume foarte mari și îndelungate – iar eu am trecut prin două internări dure, o dată fiind și cutremur, eu am leșinat de la tratament căzând pe ciment etc. Este foarte simplu – în spitale, pacienții psihiatrici sunt f_ți în mod medicamentos, fiind închiși cu diverși necunoscuți, unii cu povești de viață similare. Trecând mai mulți ani, tratamentul ajută ca pacientul să nu fie f-t, fiind necesar mereu, iar după și mai mulți ani e posibil ca tratamentul să nu mai aibă același efect protector. Dar, bineînțeles, tratamentul nu schimbă amintirile sau gândurile persoanei. Ele pot dispărea lent și dificil, dar nu se modifică decât puțin. Oricum, dacă aș fi fost acceptată social să muncesc sau să studiez, atunci aș fi dovedit totul (adică ceea ce era bun în mine și ce puteam fi și face) și astfel nu aș fi fost izolată inuman și nu aș fi fost probabil otrăvită, fiindcă ar fi văzut colegii că trupul mi se schimbă brusc, și era deci exclusă o boală veche și fiindcă treptat aș fi devenit parte dintr-un grup și aș fi fost utilă sau necesară, dovedind ceva bun. Fiind complet respinsă și aparent fără dreptul legal la muncă și studii (fiindcă nu puteam obține adeverință de la medicul de familie), necazurile mele s-au centrat în jurul a două-trei puncte dureroase – învățătura, munca, (drepturile acestea), dreptul de a avea familie. Familia m-a respins total din 1984 și joacă rolul unei familii de mafioți care închide copilul bun și cinstit la balamuc și minte încontinuu despre acel copil. Tot ce am spus și despre alte lucruri din familie e adevărat. Cei tineri – cei doi veri primari m-au respins total, încă de la început. Eu pur și simplu îmi veneram familia în copilărie, înțelegând de mică importanța ei. Acum cred că oricine înțelege situația mea de două ori dureroasă - unu că oamenii încearcă să mă omoare de-adevăratelea și era dovedibil și doi că proștii lovesc în mine fiindcă ei nu cred adevărul și au impresia nejustificată că sunt nebună sau că sunt acuzată că am spus lucruri tabu - dar vă atrag atenția că nu omul care spune adevărul e vinovat, ci adevărații criminali. Repet, tot ce am spus despre mama e adevărul, sunt lucruri monstruoase și ea mi-a făcut foarte mult rău, nu am exagerat nimic. Deoarece tot ce am povestit și despre restul lumii e adevărul, deci oamenii m-au hăituit și otrăvit și torturat în apartamentul meu, sub masca unui caz psihiatric, și fiindcă mama a fost un om prea monstruos ca să pară veridic, mă întreb unoeri dacă nu cumva ea juca rolul unui monstru față de mine pentru a îi păcăli pe ceilalți asasini care mă loveau, cu scopul de a mă proteja. Acum, în mai 2021, consider totuși că dacă e așa înseamnă că era proastă fiindcă nu avea cum să mă protejeze făcând atâta rău și mie și altora - deci înclin să cred că adevărul dureros despre mama e în întregime crudul adevăr, dar nu afirm cu certitudine aceasta. În orice caz, se pare că ei au dreptate că oamenii au fost păcăliți despre mama - sau, în cel mai rău caz, ea și-a pierdut parțial memoria vieții, ceea ce nu pare probabil. Este un lucru cert că eu nu am mințit sau delirat - dar oamenii proști sau psihologii fără discernământ cred aberații din cărți pe care vor să le aplice forțat peste realitate - când, în mod real, dacă nu aș fi fost izolată și dacă nu mi-ar fi luat dreptul la muncă și la studii, oamenii ar fi înțeles că am dreptate 100% și sunt un om inteligent și foarte bun, deci nu aș fi putut minți despre mama lucruri așa monstruoase, find exclus complet să îmi fi pierdut mințile, chiar și temporar sau parțial. Gândiți puțin logic, date fiind toate faptele clare, sigure, din realitate și veți vedea că e mult mai probabil că am dreptate despre mama decât invers. Citiți chiar și textele mele literare sau filozofice, care, deși nu dovedesc erudiție, totuși dovedesc o gândire normală și o logică viguroasă. În realitate am fost un om din care transpărea bunătatea și inteligența, era exclus și nu aveam niciun interes să mint, să fabulez și nu mă puteam înșela așa monstruos în privința unor fapte clare. Atitudinea mea de iertare și bine firesc față de mama a fost inutilă - dar oricum nu aveam de ales, eram obligată să o accept și să conviețuiesc cu ea, ceea ce abia cum, având deja 50 de ani, este dureros, repet, tot ce am povestit e adevărul. Pentru dvs există probabil convenția să mințiți că eu sunt nebună, adăugând astfel mai mult rău în viața mea. Nu am pe nimeni în afară de mama și acum, temporar, un copil de 11 ani la meditații, iar mama se poartă cu mine ca și cum aș fi nebună și idioată sau copilăroasă, eu degeaba mă port normal, că ea tot așa se poartă. Verii primari și fratele mamei refuză să comunice cu mine – eu le-am scris degeaba – iar fratele mamei vorbește despre mine pe față de rău, fiind indoctrinat în aparență de minciunile mamei. Eu nu știu sigur dacă el bănuiește adevărul despre mama sau crede că ea e ceva bun și eu ceva rău numai așa de la distanță, numai fiindcă o crede pe mama, fără vreo dovadă. ”Ei” spun că el nici nu bănuiește ce a devenit sora lui. Bineînțeles că eu am fost un om extrem de discret, dar gravitatea și violența faptelor m-au obligat să spun tot adevărul, deși pare o rușine să spui adevărul intim despre tine, și mai ales despre propria familie.
• În afară de durerea izolării despre care am povestit deja, un lucru extrem de dureros este lipsa fără speranță a unui rost al vieții – oricât de mic, fiind deci necesar adevărul, pentru a avea dreptul legal la muncă și învățătură. Acesta e unul din principalele motive pentru care dvs., ca și alții ați ajuns să citiți această scrisoare a mea și eventual să aveți nevoie de mine, oricât de puțin aș putea fi de folos. Despre mine am de spus că am 50 de ani și am lucrat propriu zis numai 2 ani în calitate de profesoară la colegiul IL Caragiale din București, unde am predat economie și psihologie. Sunt obeză, cu speranța de a slăbi în această vară și am lipsă o parte din gamba stângă, dar am proteză cu care mă pot deplasa și ca pieton, mă pot plimba o oră-două pe jos și pot să întrețin curățenia și igiena personală. Mă descurc în limba engleză (nivel intermediar superior) și franceză (nu am mai exersat de mult, dar pot să recapăt anumite abilități). Aș putea corecta sau face traduceri etc. Am o mare disponibilitate de bucurie de a vedea oameni, de a îi asculta, de a îi ajuta oricât de puțin, aș putea sta cu bătrâni sau cu oameni cu handicap, dar nu prea pot face muncă fizică, nu pot ridica greutăți mari. În facultatea de psihologie am avut note mari și bursă de merit, dar din păcate nu am fost acceptată ulterior. Am și acum o mare disponibilitate de a studia și învăța lucruri noi, citesc cu plăcere filozofie și cărți sinoptice, eventual manuale, de literatură, istorie, filozofie, biologie. Citesc cursuri gratuite pe internet. Mai citesc și beletristică, diverse romane mai cunoscute, dar nu îmi plac mult, fiindcă de obicei se referă la lucruri rele sau urâte sau necazuri psihologice . Mă uit la documentare și videoclipuri turistice pe youtube. Ascult des muzică clasică, în special instrumentală. Îmi place să cânt, dar mă feresc, ca să nu fiu ridicolă, mai ales că nu prea reușesc să redau exact ceea ce memorez și pot cânta în gând. Sunt comunicativă și deschisă și calmă, dar prefer să ascult decât să vorbesc. Ceea ce mă animă și m-a menținut în viață mereu a fost o mare iubire față de viață în general, față de frumuseți ale naturii, și față de oameni – dar, din nefericire, am fost aproape complet izolată aproape întreaga viață. Aș fi fericită să am ceva de făcut într-o fundație bisericească sau de caritate, sau orice altceva, prin fapte sau prin scris, în caz că dvs. mă puteți ajuta cu un răspuns. Nu am bani decât puțini și doar câteva haine, pe care le-am luat în ultimii trei-patru ani, căci înainte nu aveam deloc. Am pensie de 800 de lei și un venit adițional din chiria unui apartament, pe care o împart cu mama. Mai scriu poezii și unele texte în proză, dar nu foarte mult. Mă descurc cu matematica din clasele 1-8. Am absolvit liceu de matematică-fizică. Merg la biserica din apropiere în fiece duminică, fiindcă e singura mea șansă să fiu între oameni, să ascult aceleași vorbe, să îi aud și să îi văd. Nu cunosc pe nimeni și nu am cu cine vorbi oricât de puțin. Mulțumesc că ați citit.
Acestea fiind scrise, am reușit să termin și această scrisoare adițională despre mine, cu care închei încă o dată blogul, căci el era oricum încheiat în cele mai mici detalii din februarie. Vă mulțumesc mult dacă ați înțeles și dacă mă puteți ajuta, eu cu adevărat nu am avut nicio greșeală în afară de cele trei, care de fapt nici nu erau greșeli. În rest, în cele mai mici detalii - nu am poftit, nu am invidiat, nu am urât, nu am bârfit, nu am uneltit, nu am insultat etc. niciodată. Am ajutat ori de câte ori am putut, am gândit cu bine și cu drag de oameni mereu. Ceva asemănător mi s-a întâmplat și cu un alt diagnostic, acela de hipertensiune arterială esențială, deși nu am avut obiectiv niciodată tensiunea mărită la măsurare.
Mi se spune că povestea vieții mele li se pare incredibilă cititorilor. Poate că nu au citit totul și poate că nu au citit cu atenție. Vă implor încă o dată, citiți această scrisoare cu multă atenție. Ei mereu mi-au spus că degeaba am spus eu adevărul în cele mai mici detalii, că oameni răi au inventat alte și alte minciuni, pentru fiece adevăr spus de mine.
Punctez în această scrisoare din nou câteva lucruri care produc suferință și care sunt necesare în perceperea adevărului despre viața mea, așa cum e scris pe blogul meu. Vă rog în genunchi încă o dată să citiți blogul meu cu atenție, filă cu filă.
Un fapt clar pentru oricine e că unii oameni au mințit despre mine – totuși poate că nu ați înțeles încă în ce măsură. Eu am scris totul corect și complet, inclusiv concluziile generale ale blogului.
• Este vorba de o crimă oribilă. Nu este doar respingerea totală a persoanei mele și suferința de aproape 37 de ani. De multe ori mi-au spus că criminalii ascund această crimă sub masca unui caz psihiatric, deci oamenii nu vor să se intereseze de mine deloc, fiindcă li se spune că eu am regim special ca om, adică sunt privită rău fiindcă odinioară am fost închisă, subliniez cu forța, la pshiatrie. Datorită acestui accident, adică închiderea psihiatrică, tot ceea ce sunt și am fost ca om este pus în paranteză și ghilimele. Nimeni nu își pune problema că poate eu am fost mai inteligentă decât cei care au hotărât să mă închidă la psihiatrie și că poate că am fost complet normală și nevinovată. Nimeni nu a vorbit cu mine întreaga viață. Psihiatrii și psihologii au mințit, ei nu au stat de vorbă cu mine la internările psihiatrice. V-am arătat singurul raport psihologic asupra mea – dar doamna aceea minte, nu am afirmat cele spuse de ea și ea nu a vorbit cu mine decât la sfârșit și nu mi-a pus decât o întrebare. Psihiatrii mint la fel.
• Nu pot ști cu certitudine dacă ceea ce am scris eu apare pe ecranul calculatorului dvs. la fel cum am scris eu – internetul e o formă de mass-media și e posibil să fie fraudat, adevărul poate apărea distorsionat. Oricum, repet, nimeni nu a stat vreodată de vorbă cu mine despre nimic, darmite despre viața mea. Eu nu am nevoia să îmi povestesc viața, ci să fiu cu cineva, eventual să dialoghez cu cineva, dar altceva.
• Scopul scrierii acestui blog este clar – e vorba de o crimă reală, nu de probleme psihice. Am avut toate dovezile că eram otrăvită, dar nimeni nu a fost interesat de ele, ba chiar au inventat în gândurile mele că eu am fost condamnată la moarte, ceea ce era exclus, fiindă nu am greșit nimic. Nu are cine să fie interesat de mine, fiindcă sunt un om foarte sărac – abia îmi ajung banii de medicamente și hrană – și totodată sunt izolată din 1984, când aveam 13 ani. Familia m-a respins cu brutalitate din 84 și erau doar câțiva oameni în această familie – acum la fel. Fiind fără dreptul legal la muncă și la studii nu am avut unde să cunosc oameni, să fi avut o șansă cât de mică să stau cu vreunul de vorbă întreaga viață. Luare acestor drepturi a fost un abuz, fiindcă eu nu am avut tulburări psihice și eram în stare să muncesc orice, eram un om serios și de încredere și nu aș fi dăunat nimănui. Cei care mi-au luat aceste drepturi mint, deși nu au nicio dovadă că eram inaptă de muncă sau de studii superioare sau ceva rău. Pentru muncă și studii superioare era nevoie de adeverință de la medicul de familie, care a spus că nu îmi dă fiindcă am avut un diagnostic psihiatric. Așadar am scris blogul pentru a obține drepturile strict necesare: dreptul la viață, adică să nu mai fiu otrăvită și să fiu tratată omenește de medici, care au greșit în conduita față de mine și chiar au refuzat ajutorul medical, cum am povestit, dreptul la muncă și la studii. Un alt motiv este nevoia de a fi cât de puțin împreună cu alți oameni, fiindcă eu sunt cu adevărat izolată din 1984, ceea ce e o tortură inumană, deși am fost un om bun. Mai e și faptul că am explicat că nu am avut decât trei greșeli toată viața, dar nici acelea de condamnat la moarte. Și blogul m-an mai ajutat ca să țin minte adevărul (dacă citiți veți vedea că nu e minciună), să nu înnebunesc de-adevăratelea.
• În afara scrierii acestui blog, am făcut tot posibilul să transmit adresa blogului meu altor oameni, în special intelectuali, căci numai aceștia puteau să înțeleagă adevărul despre mine și eventual să îmi redea drepturile necesare supraviețuirii. Dacă acum de-abia nu mai pot munci, atunci cel puțin să fi avut o activitate, utilă social, împreună cu alți oameni, măcar pe internet și parțial în persoană. Dumneavoastră, celor care citiți acum, le trimit adresa blogului meu cu speranța că vor înțelege că merit și meritam viața și că prefer să ofer adevărul de la început, pentru a nu avea probleme ulterior. Mulți spun că pacienții psihiatrici ar trebui să ascundă diagnosticul lor în scopul acceptării lor în societate. Chiar și un medic psihiatru îmi spunea la fel. Totuși, eu nu am avut probleme psihice și am avut mereu dreptate, fiind un om inteligent, deși cei răi pot spune că sunt paranoidă sau paranoică. Fals. Nu am greșit nimic. În plus, dacă aș fi ascuns acest diagnostic, oameni răuvoitori ar fi putut minți pe la spatele meu și eu m-aș fi văzut respinsă oricum, ceea ce am încercat să evit. Astfel, dacă e să mă acceptați, mă acceptați nu pentru minciună, ci pentru ceea ce pot fi și sunt cu adevărat, pentru ceea ce pot munci sau lucra pentru alți oameni – fie în scris, fie altcumva. Oricum nu aș fi putut minți și fiindcă am un picior lipsă, ceea ce se vede oarecum pe sub haine și, când eram tânără, era logic că tentativa de sinucidere era cauza cea mai probabilă.
• Eu nu am mințit niciodată, întreaga mea viață. Fiindcă am fost studentă la psihologie, mi-a fost ușor să înțeleg că nu am avut nicio tulburare psihică și că nu am fost condamnată, fiindcă nu am greșit nimic și nimeni nu m-a întrebat nimic niciodată. (Am scris în detaliu despre exact cele trei lucruri din viața mea care pot părea greșeală în aparență și adevărul e clar, de exemplu faptul că acele trei lucruri nu mă definesc. ) Desigur, sunt conștientă că oamenii mai puțin inteligenți pot fi mințiți ușor despre mine cu ajutorul unor psihologisme de doi bani – că aș fi manipulativă de exemplu, dată fiind tulburarea mea psihică și izolarea și prejudiciile îndurate – când în realitate nu am fost niciodată manipulativă. Altfel se mai poate inventa că aș fi fost megalomană, când în realitate am fost un om realist și cu apreciere corectă a propriei valori. Aceste lucruri și multe altele sunt adevărul, și putea fi dovedit de fapt, deoarece am fost mereu un om inteligent. Am fost un om calm mereu și foarte constant, dar nici măcar încăpățânată. Scrierea acestui blog despre viața mea nu trădează nicio trăsătură negativă de caracter, nu am avut tendința să îmi povestesc viața, nici public și nici altcumva, dar am fost forțată de tortură și de adevărul crud că e vorba de o crimă gravă asupra unui om bun, chiar de valoare în sens pozitiv și real. Bineînțeles că, fiind un om inteligent, mi-am dat seama că proștii nu pot crede așa ceva, dar am scris cu speranța că poate un om bun și inteligent va citi. Viața mea și ceea ce mi s-a întâmplat apare în cele mai mici detalii, am prezentat fapte brute, concrete, multe dovedibile și de fapt toate posibil de probat, evident nu e vorba de interpretarea realității sau de delir. Arar m-am referit la suferința mea psihică (tristețe și altele), fiindcă aceasta poate fi imaginată de cititor, așa cum ar fi normal să fie în situațiile respective.
• Câteva cuvinte despre izolarea inumană din 1984. Acest lucru s-a petrecut împotriva voinței mele. Este vorba de un fapt clar, evident nu e imaginație sau delir, decât dacă ați fost mințiți și credeți minciunile unor oameni răi. Nu înțeleg ce ar fi putut să mintă despre acest lucru – eventual că eu sunt nebună și deci nu sufăr deloc sau că merit suferința, fiindcă aș fi ca un animal, sau că aș fi avut relații cu prieteni imaginari sau contacte imaginare, ceea ce nu avea cum să se întâmple și nici ei nu puteau să vadă prin cutia mea craniană așa ceva – deci nu aveau vreo dovadă că ar fi așa. Sau au inventat că nu știu să mă port cu oamenii, încât sunt complet izolată. În timp ce oamenii necunoscuți mă loveau în mod real pe străzi și în locuri publice! Nu e vorba de lipsa unui prieten sau a unei familii reale, ci de izolare aproape completă – și am făcut tot ce era posibil și normal pentru a înlătura acest neajuns. Există în mod real nevoia de afiliere și contacte sau comunicare cu alți oameni, nu neapărat verbală, dar măcar pentru a avea o activitate comună. Nu am avut parte toată viața nici de una, nici de alta. Am reușit să îndur mulți ani, fiindcă vedeam oameni pe stradă sau la televizor. Dar pe mine m-au izolat de la 13 ani, deci toată adolescența, tinerețea și maturitatea (acum am 50 de ani), nu așa ca alții, în mod normal, la bătrânețe. Și probabil v-au mințit indirect sau direct că așa trebuie să fie. Cei mai mulți oameni au avut în viață bucuria de a fi împreună cu alții sau chiar de a primi scrisori, de a vorbi cu cineva la telefon – eu pe nimeni, puteți verifica istoricul telefoanelor mele, în cazul că nu sunteți mințiți. Nici măcar o dată pe lună, nici măcar o dată pe an, toată viața. Au fost exact 5 oameni în viața mea, în afară de cele câteva rude, dar și acești 5 oameni au fost demult. Vă dați seama că e o suferință inumană, monstruos de mare și absolut normală. Unii spun că oamenii au fost toți mințiți și îndobitociți despre mine. Tot ce am încercat a fost în zadar, neavând dreptul la muncă și la studii superioare și fiind și respinsă total, nu aveam cum să găsesc oameni cu care să stau de vorbă, sau împreună cu care să fiu. Bineînțeles că nu aș fi vorbit despre mine.
• E posibil ca, în spiritul acelorași psihologisme de doi bani, unii să fi inventat că nu trebuie să îmi răspundeți sau să mă acceptați în lume oricât de puțin, fiindcă ar însemna că încurajați așa zis delirul meu sau boala mea psihică, care, după cum cei inteligenți își dau seama în mod sigur, nu există și nu a existat, în afara acelei tulburări sexuale la 17-18 ani, care însă nu mai există de mai mulți ani. E adevărat că am fost internată la psihiatrie în 2016 pentru ultima oară, dar eram otrăvită și în stare de inconștiență, așa cum am povestit. M-au pus în pampers și cu perfuzii la scurt timp și așa m-am trezit după o zi sau două, deci niciun psiholog nu a vorbit cu mine, așa cum au mințit. Motivul pentru care țipasem anterior acelei închideri nu era neapărat faptul că eram otrăvită sau toate celelalte torturi sau izolarea, ci faptul că aveam 45 de ani și, fiind complet nevinovată și condamnată pe viață sau chiar la moarte, singură de tot, până în acel an mă agățasem de speranța că oamenii vor înțelege și îmi vor da drepturile sociale și chiar că voi avea un copil, speranță care murea în acel an. Bineînțeles că nu puteam avea copil și nu aveam cu cine, dar sperasem un miracol sau măcar un copil adoptat. Eram și otrăvită constant. Dar oricum nimeni nu m-a întrebat nimic nici la acea internare. Vă dați probabil seama că am fost un om inteligent și era deci imposibl să am delir sau să fiu nebună așa cum au inventat ei. Puteam dovedi – încă și acum – cât de inteligentă am fost și cum, astfel încât ar fi fost clar că nu aveam cum să fabulez sau să inventez povestea vieții mele pe acest blog, fiind și un om extrem de scrupulos, care nu ar fi denaturat adevărul niciodată. Absolut tot ce am notat pe blog e adevărul. Nu aveți cum să credeți că eu mint, fiindcă am fost în mod clar izolată din 1984, deci nu aveți cum să fabulați despre mine, fiindcă nu aveți pe ce să vă bazați. Nu există și nu a existat nimeni în viața mea. Ba, mai mult chiar, balanța înclină în favoarea adevărului pe care l-am spus eu, care e mult mai probabil decât orice minciună inventată despre mine, dacă luăm în considerare izolarea cu forța și intelectul, atât cât el transpare din ceea ce am scris, atât adevărul vieții mele, cât și creații literare cam stângace. Am impresia că pentru cei inteligenți e evident totodată că am fost mereu un om bun, deci adevărul e și mai clar. Vă cer un exercițiu de imaginație – ce e mai probabil: că tot ce am spus e minciună sau că e parțial adevărat? Evident e mult mai probabil să fie parțial adevărul, acest lucru rezultă din tot ce am scris. Și acum din nou – e mai probabil că totul e adevărat sau numai o parte? – răspunsul logic e că totul, dacă considerați funcționarea încă bună a intelectului meu și coerența internă a povestirii. Nu veți afla pe blog ceva ce poate fi contestat ca minciună fără dovezi – cel mult vi se va părea ciudată ideea că aș fi fost otrăvită, dar nimic altceva. Și de fapt era clar și dovedibil că fusesem otrăvită.
• Și acum – ce simptome credeți dvs că aș avea eu în prezent sau în trecut chiar, dacă doriți? Afirm fără menajamente că nu sunt și nu am fost niciodată nebună. Este cunoscut de toți faptul că așa numiții nebuni au adesea această idee – anume că sunt normali și la fel cu ceilalți oameni. Deci, dacă adăugați încă vreo câteva idei certe, ajungeți la concluzia că cel puțin o parte din nebuni sunt masacrați psihiatric fiind complet normali. De asemenea, e cunoscut faptul că, în relatările pacienților psihiatrici, chiar dacă nu sunt scrise în fișa clinică, pacienții acuză aceleași probleme și suferințe – tortura sau persecuția din partea unor rude sau vecini sau colegi și adesea aceleași mijloace de tortură, cum ar fi zgomotul iritant și evident intenționat repetat la toaletă, care în mod normal nu era etc. Faptul că aceste relatări se aseamănă mult implică concluzia aproape certă că sunt lucruri percepute corect de acei pacienți. Eu spun din nou – cazul meu era clar, dar, în plus, nimeni nu avea niciun motiv să îmi facă răul sau să mă închidă, așa cum promisese mama încă din 84-85. Ce simptome psihiatrice am avut eu în ultimii ani? Dacă nu considerăm ca simptom relatarea adevărului despre mine (am chiar terminat totul în februarie, aceasta e o recapitulare) atunci ar fi de notat doar faptul că am vorbit uneori cu voce tare fiind singură în casă – nu afară sau pe drum – căci sunt într-adevăr izolată din 984. Acest lucru neplăcut ar fi dispărut dacă aș fi fost acceptată în mediul social cât de puțin, nu e ceva ce nu pot controla sau înlătura. Am explicat în acest blog de ce am ajuns eu să vorbesc singură în casă, datorită unui meditator la biologie. Un alt aparent simptom este faptul că peste gândurile mele pot percepe în gând, dar nu ca voci, cuvinte care nu îmi aparțin – care fie sunt adevărul, dar mai rar, fie sunt minciuni și expresii de ură și amenințare la adresa mea. Aceste persoane nu fac parte din ”delirul” meu, nu îi cunosc și nu bănuiesc cine ar putea fi. Ei nu stau de vorbă cu mine în gând. Nu sunt ei produsele vieții mele psihice, nu fac parte nici din inconștientul meu. Pot explica toate acestea, în caz că vi s-au spus minciuni. Nici aceste gânduri nu ar fi fost un impediment pentru viața mea socială sau o activitate cât de mică. Gândiți logic! Un alt lucru evident e că eram un om inteligent, deci nu puteam avea delir și aproape niciun fel de tulburare psihică majoră – cel mult disfuncții datorită lipsurilor și frustrărilor, dar nu ceva irecuperabil. ”Ei” spun că li s-a spus oamenilor că eu aș fi extrem de nebună și periculoasă, ceea ce eu nu cred. Eu nu cred spusele lor fără dovezi. Nu sunt nici periculoasă, doar ceilalți m-au lovit și mă lovesc și acum uneori. Am început scrierea acestui blog, acum încheiat, de-abia în 2013, când erau așadar aproape 30 de ani de tortură, închisoare, izolare în viața mea. Și otravă. Adesea însă, cei de peste mintea mea au fost agresivi. Eu nu am avut tendințe agresive deloc întreaga viață, deși am trăit împreună cu părinți extrem de agresivi. În afară de gânduri suicidare normale - dată fiind realitatea - și tranzitorii. ”Ei” nu sunt agresivi doar verbal, ci acționează sincron cu tortură cerebrală – dureri de cap sau altceva organic. Au mai multe tehnici de chinuire – de pildă repetă de multe ori aceleași propoziții sau fraze, ca și cum prin repetarea lucrurilor peste ecranul meu mental, ei se înlocuiesc unii pe alții în subconștientul meu, cel puțin unii dintre ei cu scopul declarat să mă distrugă și să mă omoare. Deci, dacă vreodată auziți vorbe bune sau adevăr clar despre mine, puteți gândi că, logic, aceia pot minți sau spun un adevăr în care ei nu cred, sau îl spun cu scop viclean și rău. Oricum, în ciuda eforturilor mele, aproape nimeni nu a răspuns implorărilor mele sau lucrurilor scrise în acest blog, deși sunt în stare de anumite lucruri bune și în prezent, poate totuși puteam ajuta pe cineva... Eu, deși complet respinsă de la 13 ani, nu am stat cu mâinile în sân ca să mă las omorâtă, ci am făcut tot posibilul pentru ceva bun – dar m-au respins mereu, cum am povestit deja, iar zidurile ”închisorii” erau foarte înalte, încât nimeni nu vedea înăuntru și nu am avut decât câteva ocazii de a întâlni oameni întreaga viață, nu aveam de unde, repet. Una din explicațiile pe care le dau ”ei” e că tuturor li s-au spus minciuni – ceea ce eu nu înțeleg. Da, nu am avut nici greșeli în viață, pentru a fi condamnată. Oamenii nu pot crede în mod logic că aș fi ceva rău sau că aș fi nebună, repet, fiindcă am fost clar izolată din 84 și chiar și acum, în prezent. Nimeni nu știe nimic despre mine în mod real. Chiar și cei care îmi citesc blogul, ce știu ei? Ei spun că eu sunt ceva foarte bun, dar am fost tratată întreaga viață drept căcat și ceva rău. Etc. În afară de aceste 2 simptome – ce altceva? Nimic major încât să fiu total respinsă și lovită zilnic, ceea ce cauzează alte necazuri. Ei spun și că oamenii mă omoară și vor să mor findcă cred că eu aș fi nebună etc. Și, în definitiv, ce au cu mine? de ce vor ei să mor, când de fapt nu am deranjat și nu deranjez pe nimeni? Până și blogul e terminat din februarie și ei continuă să lovească, posibil cu otravă, deși nu mi-au lăsat nici măcar o activitate oarecare și nici măcar poezii nu mai prea scriu. Ei spun mereu că oamenii cred cu toții minciuni, în asemenea măsură încât mă omoară. Alții spun că e numai din cauza faptului că ei au greșit și toți vor să mor ca să ascundă adevărul despre greșeală lor.!!? E absurd. Rețineți și faptul clar că eu nu vorbesc și nu am vorbit în gând niciodată, în afară de câteva răspunsuri la foarte puține întrebări ale unora pe mintea mea, mai demult. Niciodată nu m-am gândit la alții în sensul de a îi imagina pe ecranul meu mental și nu știu dacă așa sunt f_ți oamenii normali,adică ceea ce mi-au făcut ei mie. Niciodată nu am dorit moartea sau răul cuiva etc. Nu am dușmănit pe nimeni niciodată, nu am bârfit etc.
• Omul e o creatură nobilă și demnă și nu este plămădit de Dumnezeu pentru a fi omorât mișelește, ținut o viață întreagă în teroare, închisoare, ură și minciună. Trebuie să explic un lucru pe care l-am mai spus adesea. Adeseori, uneori în fiecare zi, intră unii peste mintea mea cu ideea ”și nici acum nu a înțeles?!”, eu întreb ce și ei nu răspund. Azi mi-au spus că e vorba de faptul că eu sunt lovită și vânată mereu și proștii cred, fiindcă au fost mințiți, că eu o încasez fiindcă aș fi însetată de adevăr și dreptate (ca în Biblie) sau fiindcă spun adevărul și îl trimit prin internet mai departe. Nu este așa cum cred proștii. Se pare că eu sunt omorâtă așa cum a murit și fiul lui nenea Feri, singur, izolat o viață întreagă, închis în casă – dar de fapt eu nu știu sigur cum a murit el. Eu nu am spus adevărul decât despre mine și cei care mi-au făcut rău. Posibil ca încă de la început, din 1984, unii au inventat că eu o încasez fiindcă nu mă închin în fața unora răi și puternici. Sau că nu îmi țin gura. Eu oricum nu aveam cui să mă plâng. Luiza a întâmpinat cu dezaprobare mărturisirea mea despre părinți, probabil fiindcă ea avea părinți aproape normali pe lângă ai mei. Eu i-am spus foarte puțin, știind că nu va crede și ea imediat a sărit în sus. Nu am avut toată viața cui să spun adevărul – am fost izolată aproape complet, Luiza e una din cele 5 persoane care au existat în viața mea. Am avut internet din 2007, dar nu am povestit adevărul decât din 2013 pe acest blog al meu. Am fost un om inteligent și bun, am avut mereu deplină încredere în mine și în oameni și în Dumnezeu. Și acum viața mea e în mâinile lui Dumnezeu. Nu aveam nicio tendință să povestesc cuiva răul prin care trecusem și am privit mereu numai spre viitor, chiar și după ce am înțeles că sunt otrăvită. Dovadă că am plecat și la Cluj la facultate. Dar ar fi fost normal să am dreptul la muncă și la studii, atunci aș fi reușit totul și nu aș fi fost izolată și otrăvită. Și ar fi fost ceva bun și frumos – ceva ce puteam face, eventual în scris pentru alți oameni. Oricât am fost nedreptățită și lovită, tot am crezut în dreptate și în ceea ce e bun, fără să visez nici măcar o dată suferința celor care mi-au făcut răul, fiind nebuni de fapt. Apoi am început în 2013 să scriu totul, fiindcă eram monstruos torturată și otrăvită de mult timp, deși nu spusesem nimic nimănui. Ei începuseră aceasta de mult timp. Și oricum eram lovită zi de zi încă din 84.Oricum muream ucisă de ei și e mai bine să mori în adevăr și lumină și încercând să dai deoparte ceea ce e rău, ca să strălucească binele și frumosul. Nu am dăunat nimănui spunând adevărul, repet, tot ce am povestit e adevărat, deci nu puteam dăuna decât lucrurilor sau oamenilor răi. Eram oricum total izolată, internetul a fost singura mea șansă și am fost conștientă de asta. Chiar dacă ar fi ofst vorba de Luiza sau de altcineva, tot aș fi spus adevărul. Am terminat totul de scris, deci oricum nu mai scriu nimic nou din februarie (fiindcă mai devreme nu m-au lăsat să termin), dar ei au continuat să îi păcălească pe proști că eu sunt lovită fiindcă nu tac, eu fiind de felul meu un om tăcut și care nici măcar nu vorbește în gând. Absolut deloc, deci nu știu ce cred ei. Am mai scris doar jurnalul zilnic, fiindcă ei continuă să otrăvească și să lovească. Ei spun că mie mi se cere să mă las omorâtă în tăcere și că eu nu înțeleg. Un al doilea aspect este faptul că nu e normal și e chiar un păcat să te lași abuzat și nedreptățit fără să spui adevărul – nu e normal să te închini celor monstruos de răi în loc să crezi în Dumnezeu. Un al treilea aspect este că, dacă tăinuiești ceea ce e rău, faci un păcat și devii complice la crime oribile. Adevărata demnitate a omului nu este de a înghiți moartea în tăcere fiindcă e total nevinovat, ci de a spune adevărul limpede și curat, fără să se agite inutil, stopând eventual corupția, crima, nedreptatea etc. Omul înțelept e pregătit și pentru eșec. Eu cu adevărat nu am greșit nimic întreaga viață, inclusiv scriind adevărul, deși am fost chiar forțată prin tortură să spun absolut tot. În prezent nu mai am practic nici de scris pe blog și poezii scriu rar – și ei tot cu mine au ceva, și tot lovesc, eu fiind complet izolată, săracă, fără ocupație – doar acest copil de meditat într-o viață întreagă.
• Voi analiza din nou anumite adevăruri dureroase despre familia mea. Toți știm, mai mult sau mai puțin, că o familie se bazează pe legătura matri-monială dintre un bărbat și o femeie. Ar mai fi multe de spus, trec peste detalii. Familia m-a respins în mod aparent din copilărie. Cei care mă creșteau erau rude ale tatei și mă pregăteau pentru a înțelege furiile și nervii mamei, care făcea scene oribile încă de când eram mică. Am avut foarte mult noroc că nu am crescut cu ei. Rudele bogate ale mamei m-au vizitat o dată de ziua mea în Voluntari. Eu aveam contact numai cu rudele tatei. Despre copilul ce eram se spunea mereu că e ”goală taică-su”, iar eu eram prea mică să înțeleg că tata nu era tatăl meu biologic. Tata era bun și blând cu mine și ne jucam împreună, mama era extrem de rea, cum am povestit, adevărată mașteră rea. Eu semănam fizic mult cu mama, chiar foarte mult, scheletul era foarte asemănător, dar eram ceva mai înaltă. Eram calmă și liniștită și mereu fericită încă din copilărie. Familia mea era extrem de săracă și totuși am văzut că alte rude răspândeau ideea că eu aveam mulți bani și urma să moștenesc mulți. Eu țineam mult la toate rudele și le dedicam compuneri sau poezii, sau mă gândeam la ei și le ofeream ce puteam de ziua lor sau de sărbători, inclusiv mamei. Încă de mică am înțeles că nu aveam șanse să mă mărit, dar am crezut că voi fi acceptată ca femeie singură, chiar într-o profesiune de intelectual. După ce m-am mutat cu părinții în 1984, amândoi au început să mă chinuiască, zi de zi, fără ca eu să îi provoc și era clar că mă vor închide la psihiatrie. Puțini alți oameni intrau, rar, în casa noastră – o dată am fost molestată ușor de preotul – unchiul mamei, lucru neplăcut. Față de astfel de lucruri, cum ar fi faptul că o familie e extrem de săracă, că copilul nu e al amândurora, că preotul e ramolit și libidinos, că bătrânii și bolnavii sunt ajutați să moară, nefiind bani pentru ei etc. se trage de obicei cortina tăcerii. Sunt lucruri tabu – și la fel se poartă oamenii cu tinerii care sunt închiși de rude la psihiatrie. Asemenea acestora fapte e și întâmplarea că pentru mine, beneficiar de asigurare prin CASMB, nu au fost uneori fonduri pentru analize medicale care îmi erau recomandate. Tata a spus încă din 1984 că în acea cameră mică de bloc era ”închisoarea” mea, iar mama – nici mai mult nici mai puțin – mi-a spus de la început că dacă părinții vor să își omoare copiii, atunci societatea e de acord și îi sprijină. Ea a pomenit de otravă și de psihiatrie de la început. Cu toate acestea, eu nu m-am schimbat și am rămas același copil foarte cuminte și bun, așa cum mă știa familia odinioară. Mama a spus de la început că nimeni nu mă va crede pe mine și că toată lumea o va crede pe ea, fiindcă ea știe să mintă. Exact asta îmi repetă ”ei” în ultimii ani – că mama a reușit să îi păcălească pe toți, că oamenii toți au fost mințiți ca la carte – de exemplu cu minciuni psihiatrice sau că sunt ”îndobitociți”, indoctrinați despre mine. Și asta în ciuda faptului că eu am fost o viață întreagă izolată. În psihiatrie se spunea despre ambivalența afectivă față de mamă de exemplu în schizofrenie sau despre inversiunea afectivă în aceeași boală. Bineînțeles că, fiind un om inteligent, nu am avut nici una, nici alta, dar e posibil ca unii să mintă. Ei spun că medicii psihiatri tineri, ca și studenții, nu știu adevărul, dar cei cu experiență știu că eu de exemplu am dreptate și am spus doar adevărul și nu am delirat etc. Nu știu dacă așa e. Unii oameni au anumite expectanțe de la sistemul pshiatric: ei au impresia sau speranța ca pacientul, care e închis datorită unor abuzuri sau treburi necurate în familie, să iasă de acolo ca nou, dar mai ales fără amintiri și șters ca persoană, fără să mai fie întrutotul el însuși. Eu am fost închisă de multe ori la psihiatrie și nu mi s-a întâmplat așa ceva, dar, fiindcă tratamentul a fost puternic și eu tânără, am uitat un lucru în mod predominant – cărțile citite și educația din școală, dar numai parțial, căci poveștile adevărate din viață nu pot fi uitate decât prin traume foarte mari și îndelungate – iar eu am trecut prin două internări dure, o dată fiind și cutremur, eu am leșinat de la tratament căzând pe ciment etc. Este foarte simplu – în spitale, pacienții psihiatrici sunt f_ți în mod medicamentos, fiind închiși cu diverși necunoscuți, unii cu povești de viață similare. Trecând mai mulți ani, tratamentul ajută ca pacientul să nu fie f-t, fiind necesar mereu, iar după și mai mulți ani e posibil ca tratamentul să nu mai aibă același efect protector. Dar, bineînțeles, tratamentul nu schimbă amintirile sau gândurile persoanei. Ele pot dispărea lent și dificil, dar nu se modifică decât puțin. Oricum, dacă aș fi fost acceptată social să muncesc sau să studiez, atunci aș fi dovedit totul (adică ceea ce era bun în mine și ce puteam fi și face) și astfel nu aș fi fost izolată inuman și nu aș fi fost probabil otrăvită, fiindcă ar fi văzut colegii că trupul mi se schimbă brusc, și era deci exclusă o boală veche și fiindcă treptat aș fi devenit parte dintr-un grup și aș fi fost utilă sau necesară, dovedind ceva bun. Fiind complet respinsă și aparent fără dreptul legal la muncă și studii (fiindcă nu puteam obține adeverință de la medicul de familie), necazurile mele s-au centrat în jurul a două-trei puncte dureroase – învățătura, munca, (drepturile acestea), dreptul de a avea familie. Familia m-a respins total din 1984 și joacă rolul unei familii de mafioți care închide copilul bun și cinstit la balamuc și minte încontinuu despre acel copil. Tot ce am spus și despre alte lucruri din familie e adevărat. Cei tineri – cei doi veri primari m-au respins total, încă de la început. Eu pur și simplu îmi veneram familia în copilărie, înțelegând de mică importanța ei. Acum cred că oricine înțelege situația mea de două ori dureroasă - unu că oamenii încearcă să mă omoare de-adevăratelea și era dovedibil și doi că proștii lovesc în mine fiindcă ei nu cred adevărul și au impresia nejustificată că sunt nebună sau că sunt acuzată că am spus lucruri tabu - dar vă atrag atenția că nu omul care spune adevărul e vinovat, ci adevărații criminali. Repet, tot ce am spus despre mama e adevărul, sunt lucruri monstruoase și ea mi-a făcut foarte mult rău, nu am exagerat nimic. Deoarece tot ce am povestit și despre restul lumii e adevărul, deci oamenii m-au hăituit și otrăvit și torturat în apartamentul meu, sub masca unui caz psihiatric, și fiindcă mama a fost un om prea monstruos ca să pară veridic, mă întreb unoeri dacă nu cumva ea juca rolul unui monstru față de mine pentru a îi păcăli pe ceilalți asasini care mă loveau, cu scopul de a mă proteja. Acum, în mai 2021, consider totuși că dacă e așa înseamnă că era proastă fiindcă nu avea cum să mă protejeze făcând atâta rău și mie și altora - deci înclin să cred că adevărul dureros despre mama e în întregime crudul adevăr, dar nu afirm cu certitudine aceasta. În orice caz, se pare că ei au dreptate că oamenii au fost păcăliți despre mama - sau, în cel mai rău caz, ea și-a pierdut parțial memoria vieții, ceea ce nu pare probabil. Este un lucru cert că eu nu am mințit sau delirat - dar oamenii proști sau psihologii fără discernământ cred aberații din cărți pe care vor să le aplice forțat peste realitate - când, în mod real, dacă nu aș fi fost izolată și dacă nu mi-ar fi luat dreptul la muncă și la studii, oamenii ar fi înțeles că am dreptate 100% și sunt un om inteligent și foarte bun, deci nu aș fi putut minți despre mama lucruri așa monstruoase, find exclus complet să îmi fi pierdut mințile, chiar și temporar sau parțial. Gândiți puțin logic, date fiind toate faptele clare, sigure, din realitate și veți vedea că e mult mai probabil că am dreptate despre mama decât invers. Citiți chiar și textele mele literare sau filozofice, care, deși nu dovedesc erudiție, totuși dovedesc o gândire normală și o logică viguroasă. În realitate am fost un om din care transpărea bunătatea și inteligența, era exclus și nu aveam niciun interes să mint, să fabulez și nu mă puteam înșela așa monstruos în privința unor fapte clare. Atitudinea mea de iertare și bine firesc față de mama a fost inutilă - dar oricum nu aveam de ales, eram obligată să o accept și să conviețuiesc cu ea, ceea ce abia cum, având deja 50 de ani, este dureros, repet, tot ce am povestit e adevărul. Pentru dvs există probabil convenția să mințiți că eu sunt nebună, adăugând astfel mai mult rău în viața mea. Nu am pe nimeni în afară de mama și acum, temporar, un copil de 11 ani la meditații, iar mama se poartă cu mine ca și cum aș fi nebună și idioată sau copilăroasă, eu degeaba mă port normal, că ea tot așa se poartă. Verii primari și fratele mamei refuză să comunice cu mine – eu le-am scris degeaba – iar fratele mamei vorbește despre mine pe față de rău, fiind indoctrinat în aparență de minciunile mamei. Eu nu știu sigur dacă el bănuiește adevărul despre mama sau crede că ea e ceva bun și eu ceva rău numai așa de la distanță, numai fiindcă o crede pe mama, fără vreo dovadă. ”Ei” spun că el nici nu bănuiește ce a devenit sora lui. Bineînțeles că eu am fost un om extrem de discret, dar gravitatea și violența faptelor m-au obligat să spun tot adevărul, deși pare o rușine să spui adevărul intim despre tine, și mai ales despre propria familie.
• În afară de durerea izolării despre care am povestit deja, un lucru extrem de dureros este lipsa fără speranță a unui rost al vieții – oricât de mic, fiind deci necesar adevărul, pentru a avea dreptul legal la muncă și învățătură. Acesta e unul din principalele motive pentru care dvs., ca și alții ați ajuns să citiți această scrisoare a mea și eventual să aveți nevoie de mine, oricât de puțin aș putea fi de folos. Despre mine am de spus că am 50 de ani și am lucrat propriu zis numai 2 ani în calitate de profesoară la colegiul IL Caragiale din București, unde am predat economie și psihologie. Sunt obeză, cu speranța de a slăbi în această vară și am lipsă o parte din gamba stângă, dar am proteză cu care mă pot deplasa și ca pieton, mă pot plimba o oră-două pe jos și pot să întrețin curățenia și igiena personală. Mă descurc în limba engleză (nivel intermediar superior) și franceză (nu am mai exersat de mult, dar pot să recapăt anumite abilități). Aș putea corecta sau face traduceri etc. Am o mare disponibilitate de bucurie de a vedea oameni, de a îi asculta, de a îi ajuta oricât de puțin, aș putea sta cu bătrâni sau cu oameni cu handicap, dar nu prea pot face muncă fizică, nu pot ridica greutăți mari. În facultatea de psihologie am avut note mari și bursă de merit, dar din păcate nu am fost acceptată ulterior. Am și acum o mare disponibilitate de a studia și învăța lucruri noi, citesc cu plăcere filozofie și cărți sinoptice, eventual manuale, de literatură, istorie, filozofie, biologie. Citesc cursuri gratuite pe internet. Mai citesc și beletristică, diverse romane mai cunoscute, dar nu îmi plac mult, fiindcă de obicei se referă la lucruri rele sau urâte sau necazuri psihologice . Mă uit la documentare și videoclipuri turistice pe youtube. Ascult des muzică clasică, în special instrumentală. Îmi place să cânt, dar mă feresc, ca să nu fiu ridicolă, mai ales că nu prea reușesc să redau exact ceea ce memorez și pot cânta în gând. Sunt comunicativă și deschisă și calmă, dar prefer să ascult decât să vorbesc. Ceea ce mă animă și m-a menținut în viață mereu a fost o mare iubire față de viață în general, față de frumuseți ale naturii, și față de oameni – dar, din nefericire, am fost aproape complet izolată aproape întreaga viață. Aș fi fericită să am ceva de făcut într-o fundație bisericească sau de caritate, sau orice altceva, prin fapte sau prin scris, în caz că dvs. mă puteți ajuta cu un răspuns. Nu am bani decât puțini și doar câteva haine, pe care le-am luat în ultimii trei-patru ani, căci înainte nu aveam deloc. Am pensie de 800 de lei și un venit adițional din chiria unui apartament, pe care o împart cu mama. Mai scriu poezii și unele texte în proză, dar nu foarte mult. Mă descurc cu matematica din clasele 1-8. Am absolvit liceu de matematică-fizică. Merg la biserica din apropiere în fiece duminică, fiindcă e singura mea șansă să fiu între oameni, să ascult aceleași vorbe, să îi aud și să îi văd. Nu cunosc pe nimeni și nu am cu cine vorbi oricât de puțin. Mulțumesc că ați citit.
Acestea fiind scrise, am reușit să termin și această scrisoare adițională despre mine, cu care închei încă o dată blogul, căci el era oricum încheiat în cele mai mici detalii din februarie. Vă mulțumesc mult dacă ați înțeles și dacă mă puteți ajuta, eu cu adevărat nu am avut nicio greșeală în afară de cele trei, care de fapt nici nu erau greșeli. În rest, în cele mai mici detalii - nu am poftit, nu am invidiat, nu am urât, nu am bârfit, nu am uneltit, nu am insultat etc. niciodată. Am ajutat ori de câte ori am putut, am gândit cu bine și cu drag de oameni mereu. Ceva asemănător mi s-a întâmplat și cu un alt diagnostic, acela de hipertensiune arterială esențială, deși nu am avut obiectiv niciodată tensiunea mărită la măsurare.
duminică, 23 mai 2021
23.05.21
23.05.21
Azi noapte iar s-a întâmplat ceva urât și neplăcut, deși nu se mai întâmplase de mult - un om ticălos, cu gîndire murdară și rea, mi-a dat mâncărime în timpul somnului și m-a obligat să mă scarpin la zona genitală în timp ce dormeam, umplându-mă cu vise urâte din cauza acestui lucru. Bine că am dormit totuși. Ei pot să facă asta intenționat cu ușurință - îmi amintesc de o femeie bătrînă și descărnată din spitalul univesitar, care se scărpina la zona genitală cu ideea ”cine mă jefuiește?”, când eram eu studentă la medicină. Îngrețoșată m-am trezit și mi-am amintit că acum vreo săptămână îmi spuneau în gând ”cum să facem să o prindem în flagrant”, probabil spuneau așa fiindcă voiau să mă facă să mă masturbez în somn sau doar să mă scarpin și ei să spună ceva rău despre mine, deși eu nu m-am masturbat practic decât o dată toată viața, dar de fapt nici atunci, și mi-e tare scârbă de așa ceva. Așa am fost eu mereu. Acum comparați numai puțin natura mea mereu pură și rațională și cu gând bun cu natura demonică și rea și monstruoasă chiar a acestor porci care m-au ținut în teroare și minciună încontinuu, timp de aproape 37 de ani. Azi dimineață când m-am trezit iar spuneau ”deci nu se poate” ”și încă nu se poate?” ”Încă nu pot s-o omoare/termine/aranjeze”, așa cum au repetat des în utimele zile. Pentru a își atinge scopul mârșav de a mă freca în somn - deși poate că asta nu deranjează pe nimeni decât pe mine - și de a mă aranja cu ajutorul unor dureri goraznice de cap, ei au folosit cu adevărat multă otravă și izolare forțată timp îndelungat - deja aproape 37 de ani. Că altfel ei sunt impotenți, nu aveau cum să mă lovească altfel. Și totuși am fost un om bun și inteligent, de fapt așa cum sunt toți oamenii inteligenți, păcat... ar fi fost totul bine dacă mi-ar fi dat drepturile, nu m-aș fi gândit la trecut și am fost și sunt încă plină de resurse de lumină și bunătate. Este evident că vor să mă forțeze să mă sinucid. Nu mă voi omorî, cel puțin zilele acestea. Ei spun că trebuie neapărat să mă distrugă și să mă omoare, fiindcă sunt complet nevinovată și nu am fost niciodată nebună și trebuie ca nu știu cine să nu înțeleagă adevărul, fiindcă le-ar face lor rău, fiind ei vinovați. ???
25.05.21
M-am trezit la ora 1 după masa. Amețeală și durere de cap încă de dimineață, în timp ce dormeam, cum au făcut și săptămâna trecută. Prin urmare iar a plouat și a fost frig. După ce m-am trezit, ca în multe alte dăți, a început să fie frumos. Ei spun că e vorba de niște oameni proști, care au fost mințiți despre mine. Ei spun iar că mama mea, o mamă rea și nebună, a fost crucea pe care am avut-o de purtat. ?? Mâine trebuie să scriu încă o dată scrisoarea aceea concluzivă, cât mai bine, corect și frumos, ca să pot să mai trimit încă o dată ruga mea pe internet, poate totuși de data asta vor înțelege.
Schița mea azi, înainte de prelucrare pe calculator, doar creion schiță fugară, nu poți spune după desene dacă un individ e nebun sau nu:
desenul modificat, autoportret, seamănă bine cu mine, când eram mai tânără, sprâncene accentuate, dar ceva mai puțin, ochii aproape negri, s-au deschis cu vârsta
Azi noapte iar s-a întâmplat ceva urât și neplăcut, deși nu se mai întâmplase de mult - un om ticălos, cu gîndire murdară și rea, mi-a dat mâncărime în timpul somnului și m-a obligat să mă scarpin la zona genitală în timp ce dormeam, umplându-mă cu vise urâte din cauza acestui lucru. Bine că am dormit totuși. Ei pot să facă asta intenționat cu ușurință - îmi amintesc de o femeie bătrînă și descărnată din spitalul univesitar, care se scărpina la zona genitală cu ideea ”cine mă jefuiește?”, când eram eu studentă la medicină. Îngrețoșată m-am trezit și mi-am amintit că acum vreo săptămână îmi spuneau în gând ”cum să facem să o prindem în flagrant”, probabil spuneau așa fiindcă voiau să mă facă să mă masturbez în somn sau doar să mă scarpin și ei să spună ceva rău despre mine, deși eu nu m-am masturbat practic decât o dată toată viața, dar de fapt nici atunci, și mi-e tare scârbă de așa ceva. Așa am fost eu mereu. Acum comparați numai puțin natura mea mereu pură și rațională și cu gând bun cu natura demonică și rea și monstruoasă chiar a acestor porci care m-au ținut în teroare și minciună încontinuu, timp de aproape 37 de ani. Azi dimineață când m-am trezit iar spuneau ”deci nu se poate” ”și încă nu se poate?” ”Încă nu pot s-o omoare/termine/aranjeze”, așa cum au repetat des în utimele zile. Pentru a își atinge scopul mârșav de a mă freca în somn - deși poate că asta nu deranjează pe nimeni decât pe mine - și de a mă aranja cu ajutorul unor dureri goraznice de cap, ei au folosit cu adevărat multă otravă și izolare forțată timp îndelungat - deja aproape 37 de ani. Că altfel ei sunt impotenți, nu aveau cum să mă lovească altfel. Și totuși am fost un om bun și inteligent, de fapt așa cum sunt toți oamenii inteligenți, păcat... ar fi fost totul bine dacă mi-ar fi dat drepturile, nu m-aș fi gândit la trecut și am fost și sunt încă plină de resurse de lumină și bunătate. Este evident că vor să mă forțeze să mă sinucid. Nu mă voi omorî, cel puțin zilele acestea. Ei spun că trebuie neapărat să mă distrugă și să mă omoare, fiindcă sunt complet nevinovată și nu am fost niciodată nebună și trebuie ca nu știu cine să nu înțeleagă adevărul, fiindcă le-ar face lor rău, fiind ei vinovați. ???
25.05.21
M-am trezit la ora 1 după masa. Amețeală și durere de cap încă de dimineață, în timp ce dormeam, cum au făcut și săptămâna trecută. Prin urmare iar a plouat și a fost frig. După ce m-am trezit, ca în multe alte dăți, a început să fie frumos. Ei spun că e vorba de niște oameni proști, care au fost mințiți despre mine. Ei spun iar că mama mea, o mamă rea și nebună, a fost crucea pe care am avut-o de purtat. ?? Mâine trebuie să scriu încă o dată scrisoarea aceea concluzivă, cât mai bine, corect și frumos, ca să pot să mai trimit încă o dată ruga mea pe internet, poate totuși de data asta vor înțelege.
vineri, 21 mai 2021
21.05.21, vineri
21.05.21
Pe 19 și pe 20 mai m-au chinuit cerebral înfiorător, zi și noapte, astfel încât s-a făcut ploaie multă și frig. Ideația lor este centrată iar de ideea că trebuie să mă omoare și să mușamalizeze totul, fiindcă nu au ce face, altfel nu se poate. Așa au gândit mereu de acum 15-16 ani. Au spus adesea că eu am fost tratată așa toată viața (și foarte violent și crud, nu doar cu batjocură), fiindcă sunt considerată căcat și gunoi, iar ceilalți un fel de zei. Ei spun că trebuie să mă omoare fiindcă eu sunt prea inteligentă pentru a fi coruptă. ??? Mai spuneau iar că în cazul meu au mințit oameni ”importanți” și eu trebuie să mor pentru minciunile lor. ??? Au spus adesea că am fost un om excepțional, dar proștii toți cred invers, fiindcă eu am fost izolată întreaga viață. E adevărat, am fost un om de valoare, mereu aceeași - dar ei toți, și prin neimplicarea lor în această crimă evidentă, au decis moartea mea - la fel și cei care mi-au citit blogul probabil, aceștia devenind un fel de complici. Nimeni nu a vorbit cu mine toată viața, nici măcar la telefon. Alții spun din nou că psihologii comit o crimă monstruoasă etc. Azi au spus iar că vor să mă facă cartof. ??? Mi-ar plăcea să înțeleagă și adevărul despre cum am fost mereu, nu doar despre alții și faptele lor diverse, cum am notat eu. Au spus că nimic nu se poate cât timp trăiește mama, fiindcă ea e dovada vie că eu am avut mereu dreptate. Ea este și singurul meu sprijin sau posibilă bucurie, dar mă lovește mereu, eu nu am lovit-o niciodată și am iertat-o cu adevărat în zadar - unii au inventat că ei nu acceptă și nu dau doi bani pe iertarea mea, că vor ca eu să uit, să fiu lipsită de memorie și intelect. Mi-e tot mai greu să o suport pe mama, fiindcă am fost total singură de fapt din 84. Ei spun că degeaba am scris eu tot adevărul aici, că toți oamenii cred doar o minciună hidoasă despre mine.??? Nu știu. Voi scrie scrisoarea la care m-am referit. Poate veți înțelege încă o dată natura mea bună, neinfluențată de cei care mă scuipă cu gânduri rele. Asta e. Nu am ce face. M-au chiniuit prea monstruos 2 zile și 2 nopți, încât am șters temporar această postare, care nu e relevantă și pote induce în eroare pe cei care nu știu tot adevărul din restul blogului, făcându-i să creadă că sunt nebună. Am pus acum din nou postarea. Mâine-poimâine voi scrie acea scrisoare de introducere din nou.
Pe 19 și pe 20 mai m-au chinuit cerebral înfiorător, zi și noapte, astfel încât s-a făcut ploaie multă și frig. Ideația lor este centrată iar de ideea că trebuie să mă omoare și să mușamalizeze totul, fiindcă nu au ce face, altfel nu se poate. Așa au gândit mereu de acum 15-16 ani. Au spus adesea că eu am fost tratată așa toată viața (și foarte violent și crud, nu doar cu batjocură), fiindcă sunt considerată căcat și gunoi, iar ceilalți un fel de zei. Ei spun că trebuie să mă omoare fiindcă eu sunt prea inteligentă pentru a fi coruptă. ??? Mai spuneau iar că în cazul meu au mințit oameni ”importanți” și eu trebuie să mor pentru minciunile lor. ??? Au spus adesea că am fost un om excepțional, dar proștii toți cred invers, fiindcă eu am fost izolată întreaga viață. E adevărat, am fost un om de valoare, mereu aceeași - dar ei toți, și prin neimplicarea lor în această crimă evidentă, au decis moartea mea - la fel și cei care mi-au citit blogul probabil, aceștia devenind un fel de complici. Nimeni nu a vorbit cu mine toată viața, nici măcar la telefon. Alții spun din nou că psihologii comit o crimă monstruoasă etc. Azi au spus iar că vor să mă facă cartof. ??? Mi-ar plăcea să înțeleagă și adevărul despre cum am fost mereu, nu doar despre alții și faptele lor diverse, cum am notat eu. Au spus că nimic nu se poate cât timp trăiește mama, fiindcă ea e dovada vie că eu am avut mereu dreptate. Ea este și singurul meu sprijin sau posibilă bucurie, dar mă lovește mereu, eu nu am lovit-o niciodată și am iertat-o cu adevărat în zadar - unii au inventat că ei nu acceptă și nu dau doi bani pe iertarea mea, că vor ca eu să uit, să fiu lipsită de memorie și intelect. Mi-e tot mai greu să o suport pe mama, fiindcă am fost total singură de fapt din 84. Ei spun că degeaba am scris eu tot adevărul aici, că toți oamenii cred doar o minciună hidoasă despre mine.??? Nu știu. Voi scrie scrisoarea la care m-am referit. Poate veți înțelege încă o dată natura mea bună, neinfluențată de cei care mă scuipă cu gânduri rele. Asta e. Nu am ce face. M-au chiniuit prea monstruos 2 zile și 2 nopți, încât am șters temporar această postare, care nu e relevantă și pote induce în eroare pe cei care nu știu tot adevărul din restul blogului, făcându-i să creadă că sunt nebună. Am pus acum din nou postarea. Mâine-poimâine voi scrie acea scrisoare de introducere din nou.
duminică, 16 mai 2021
16.05.21
16.05.21
Venind azi de la biserică m-am întâlnit cu vecinul zis ”pletosu”, care are o casă mare și căîini mari și fioroși la marginea străzii mele. Rândul trecut nu m-a salutat, acum m-a salutat pe la spate, după ce m-a depășit, așa cum făceau unii vecini de bloc în oraș. Eu totuși i-am răspuns, dar, dacă se mai întâmplă, nu îi mai răspund. Unii spun peste gândul meu că el a fost greșit informat despre mine.
Un lucru e cert - am mai spus asta - e evident că am fost izolată și ținută ca un animal în tortură și lipsa drepturilor - ba chiar mai rău - în cușcă și sărăcie, o cușcă transparentă pentru un om singur, de la 13 ani. Totuși, am fost perfecțiunea, nu trebuiau să mă tortureze sau să mă omoare. Izolată find din 84, ei au inventat despre acest animal din cușcă că e condamnată la moarte, că a greșit sau că e nebună, toate acestea fiind minciuni, victima neavând nicio șansă să dovedească ce este ea în realitate. Nu știu de fapt cine și ce a inventat, nu știu decât despre minciunile psihiatrice cu certitudine, altceva nu știu nimic, poate că nu au inventat alte minciuni. E evident totuși că în ultimii 15-16 ani nu am avut, zi și noapte, nicio greșeală, nici de gândire, și totuși ei m-au lovit mereu, probabil că li se spuneau totuși minciuni, deși pare greu de crezut. Este la fel de evident că așa a fost mereu, zi de zi aproape, din 84, nu doar în ultimii 15-16 ani, numai că înainte eu nu le percepeam gândurile. Eu nu vorbesc neîntrebată, nu vorbesc în gând că nu am cu cine și nu are niciun rost. Nici alte greșeli mici, nici măcar o dată în viață. Mereu am fost la fel, om calm și normal, bun și inteligent. Vă puteți oare imagina ce înseamnă 37 de ani de izolare? Vă implor în genunchi, milă... În plus, am fost și otrăvită.
17 mai 2021
Azi dimineață cineva a intrat în gândul meu în starea aceea confuză dintre somn și trezie, ceea ce mi s-a întâmplat rar. Persoana spunea că Roji, despre care am povestit - adică femeia care făcea curat la noi acasă demult, când eram în liceu, recomandată probabil de familia Șerban sau Ramba, fiindcă locuia la doi pași de mami preoteasa, a fost mituită ca să mintă sau să tacă despre mine. Ea știa foarte puține lucruri despre mine. Ea mai povestea că fata ei fusese ”batjocorită” și rămăsese gravidă, dar ulterior a avut noroc și s-a căsătorit, fiind posibil ajutată de preoteasă. Ideea că ea ar fi fost plătită de nu știu cine nu îmi aparține. Roji a fost lăsată moștenitoare a unei case (bogate) din aceeași zonă de locuințe. A avut noroc. Mai demult tot ei au avut ideea că toți oamenii care știu ceva despre mine, deși au fost doar puțini și doar tangeți la viața mea, au fost plătiți sau cumpărați, material sau altcumva, ca să îmi facă rău sau să mintă sau să tacă despre mine. Se pare că ei vor să incrimineze familia Șerban sau pe altcineva care ar dori să facă rău familiei Șerban. În aparență familia Șerban e foarte înstărită. Eu nu am treabă cu ei și nu am avut nicio legătură cu ei. Eu nu aveam nici bani de chiloți sau hrană. În aparență cele 4 rude apropiate din familia mea îl vorbeau de rău pe Ovidiu că mințise la revoluție, dar e posibil ca alții să îi vrea răul. Poate unii care vor să dea vina pe mine. Niciodată nu am gândit răul nimănui, cred că e o eroare monstruoasă. Nu a fost greșit nici faptul că am spus tot adevărul din 2013 încoace, după aproape 30 de ani de tortură și închisoare până atunci. Oricum e vorba e o crimă monstruoasă, poate se vor opri. ????
Deoarece ei spun mereu că eu sunt ceva extrem de bun, dar idioții cred că eu aș fi ceva rău sau spun că toată lumea a înnebunit ajungând să creadă că trebuie să mor, deși nu e așa, voi mai explica încă o dată, deși e vorba de un lucru evident, explicat deja prin tot acest blog. Gândurile care pătrund în conștiința mea - adică vorbele aruncate în gândul meu - nu sunt euri ale mele, nu sunt părți din mine sau prodise ale inconștientului, ci sunt persoane diferite de mine, de sine stătătoare, pe care eu nu le pot influența. Visele, de asemenea, nu conțin produse ale inconștientului meu și doar atât decât rar sau deloc, fiindcă a fost cât se poate de clar că altcineva îmi trasmitea vise telepatice, despre care unii spun că există, chiar și în hipnoză, și eu oricum visez extrem de rar în mod curent. În ce privește gândul lor urât că Ovidiu mă omoară - au spus și asta altădată - e un gând cu care eu nu am nicio legătură. Nici cele de mai sus nu le cred, nu pot certifica clar că oamenii sunt corupți și mint sau lovesc sau devin tăinuitori ca să mă omoare, cum spun toți de fapt. Eu știu cert doar despre medici și alți câțiva oameni că au fost într-adevăr plătiți cu bani sau alte lucruri în mod indirect, de către sistemul psihosocial și niciunul nu s-a trezit la realitate să creadă că nu e bine să fiu omorâtă și să recunoască adevărul, pentru a evita moartea mea. Eu nu am crezut și nu am creat niciodată aberații, vă rog să citiți tot blogul meu cu atenție. Mi se pare incredibil total ca Ovidiu și familia lui să mă omoare fiindcă ai mei criticau minciunile lui de la revoluție, pentru a obține bani, spuneau ei. Sau ca Ovidiu să vrea moartea mea din cauză că eu am spus că acei oameni spuneau ceva despre el etc. Sau că am scris absolut tot adevărul legat de viața mea și despre el pe acest blog. Ovine, bovine, caprine, bubaline - toate aparțin familiei bovide, ceea ce leagă prin cuvânt lucrurile de acest Ovidiu - care provine poate din Roma antică, fără să fie romantic, acesta fiind un joc de cuvinte - el poate că are propriul lui popor, adică oamenii legați cumva de psihicul său, ceea ce nu știu cu certitudine. Un exemplu este ceea ce am notat mai sus despre familia bovidelor, dar cei care cred fără motiv ceva rău despre mine pot gândi că eu am aruncat acele cuvinte ca o insultă, când de fapt mă gândeam doar la jocul cuvintelor și modul în care în subconștient se creează anumite rețele nurolingvistice, care leagă oamenii și lucrurile între ele. Eu nu am insultat pe nimeni niciodată.
Azi am fost în parcul ”fabrica de gheață”, să văd dacă mai sunt lebede și să mă plimb, singură cum am fost întreaga viață. Voi nota acum pe scurt ce s-a întâmplat, din nou. În parc o femeie tânără m-a interpelat cu Hristos a înviat! și am răspuns: Adevărat, a înviat! deși nu i-am văzut chipul. Alte câteva fleacuri, cum au fost mereu: m-am dus în stație să iau autobuzul să vin acasă în Voluntari, stația fiind acum comună pentru tramvaie și autobuze. Am ajuns exact când ușa s-a închis și șoferul nu a vrut să mi-o deschidă, deși a stat încă în stație câteva momente. Eu nu pot alerga. Am mai pățit așa. Apoi a venit altă mașină și, deși eram la jumătatea stației și eu și încă cineva, șoferul a oprit în spatele stației și o femeie, coborând, a pus un cărucior în fața mea să risc să nu ajung la timp în mașină. În final m-am urcat și șoferul aproape m-a trântit cu accelerare sau decelerare bruscă, cum am mai pățit des. Unii în engleză au intrat brusc pe mintea mea cu aceeași idee - că toată lumea crede că sunt nebună, ceea ce e ridicol de absurd, având în vedere izolarea din 84 și altele. Din nou mi-au spus că proștii și nebunii au fost toți păcăliți despre mine sau s-au păcălit singuri crezând că eu aș fi nebună sau proastă sau că aș fi greșit ceva, din moment ce părinții mă maltratau așa monstruos și societatea mă batjocorea zilnic. Adică au tras concluzii greșite. ??? Iar au intrat cu ideea că poporul a votat să fiu omorâtă, deși viața mea e fără pată, fără niciun motiv vor să mor, așa mi se spune. Dar oricum ei s-au purtat la fel din 84, uneori zi de zi. Eu cred că meritam și merit viața, aveți milă, vă implor, mă rog lui Dumnezeu. Toți zic că această ură e numai din cauza minciunilor despre mine.??? Nu mai erau decât câteva lebede:
Mama și-a făcut vaccinul anticovid vineri, azi e luni, eu am fost înscrisă pe lista de așteptare. Mi-e frică să nu îmi pună în vaccin o doză de otravă letală care să dea moartea sau boală grea letală peste un timp. Mi-e teamă fiindcă într-adevăr am fost otrăvită și chiar cu anestezic la dentist am pățit ceva rău - am povestit deja - sau cu substanța de contrast pentru CT abdominal la spitalul Monza. Dar voi merge. E și ura lor ciudată și nefondată, modul în care mă tratează necunoscuții pe stradă etc. Ideile multora că am fost comndamnată la moarte - dar e absurd, nu am greșit ceva, deci e crimă.
18 mai 2021
ei spun adeseori că eu sunt singurul om normal într-o mare de nebuni ??!
o altă idee a lor e că eu, în ciuda faptului că m-au închis și torturat din 1984, am îndeplinit mereu o anumită funcție în societate și toți vor să mor pentru ca ei să înlocuiască un om deștept (adică pe mine???) cu un om prost ??? mereu ideea lor - cea mai persistentă - e că proștii toți au fost mințiți că sunt nebună și de aceea toate necazurile mele ????
Mai explic o dată ceea ce deja am scris demult, fiindcă azi iar m-au lovit cu ideea că eu am comis adulter cu acel instructor auto în 1992, la pădurea de lângă linia de centură a Bucureștiului. Nu am comis adulter, el da, dar eu nu. Eu am fost ca lemnul, ca un obiect. Am fost întreaga viață un om de o mare puritate, inclusiv sexuală, cu atât mai mult cu cât fusesem maltratată sexual de la distanță. Ei au spus că acel bărbat s-a repezit la mine fiindcă eram proaspăt ieșită din spitalul de psihiatrie și ”ei” (?) toți știau că eu eram inabordabilă sexual în stare normală și voiau să mă dea de gol, să mă înfunde etc. Toată lumea știe că medicamentele psihiatrice amorțesc voința individului - apare un fel de complezență și atât. Nimic altceva. Unii ticăloși au inventat că tocmai fiindcă eram atunci sub tratament puternic înseamnă că se dovedise natura mea reală și viciile mele ascunse. Nu se dovedise absolut nimc rău, a fost exact invers - s-a dovedit exact binele. A fost vorba de un fel de violuri pe jumătate, chiar dacă nu simțeam nimic, fiind singură și neajutorată în bălării cu acel bărbat care mă sprijinea de un copac ca să se masturbeze cu trupul meu. Fiind pură și fără experiență sexuală nu am simțit absolut nimic și nu am avut niciun fel de dorințe sau pofte sexuale atunci, ca și în restul vieții. Nu am vorbit nimic, nu l-am provocat prin nimic, am tăcut, nu m-am mișcat din șold sau altfel și simțeam doar un fel de silă, mai ales când el zîmbea și mă fixa în ochi. Nu m-am gândit niciodată la el sau la ce s-a întâmplat atunci. Poate credea că sunt nebună, fiindcă tratamentul fusese foarte puternic. Deci nu a fost nimic din partea mea - ei spun că el nu mă penetrase. Nu cunosc. Întreaga viață nu m-am gândit la viața sexuală sau la organe genitale sau la sexualitate în general niciodată, nici măcar în cursul facultății. azi:
19.05.21
Iar au intrat peste gândul meu mulți azi, cu foarte mult rău și ură de moarte câțiva dintre ei - de exemplu cei care spun că eu am fost o sfântă - așa au mai spus, așa credea și tata, dar eu am replicat mereu că sfinții au vieți de nebuni și eu am fost evident un om normal toată viața. Alții că am fost un om bun ca pâinea caldă - așa spuneau cei care mă știau de mică uneori chiar și eu am spus asta - asta e adevărat, dar ei vorbesc ca și acum 10-15 ani de mine la timpul trecut, când puteau să mă accepte, (încă trăiesc), căci sunt la fel - iar eu am făcut tot posibilul să fiu acceptată, să am și eu parte de viață cât de puțin - tocmai a intrat cineva în calculatorul meu în timp ce scriam aceste rânduri și nu mă lăsa. Acum continuu: A intrat unul peste mine cu ideea că lui i-au trebuit 10 ani ca să înțeleagă ce sunt eu (??!!!) și între timp el a infectat mințile oamenilor cu multe minciuni și aberații despre mine. Iar au intrat cei care spun că li se cere cu insistență să se debaraseze de mine. Alții zic că pe mine mă omoară fiindcă ei cred că sunt geniu și geniile închise la balamuc trebuie să fie ceva rău și trebuie distruse și omorâte. ??!!! nu are dreptate. Alții cred că trebuie să fiu distrusă fiindcă sunt prea bolnavă de la otravă, trupește, nu psihic. Mâine merg la vaccin după masa. Mâine voi scrie încă o scrisoare succintă despre viața mea, fiindcă vreau să o trimit la mai multe locuri gen fundație de caritate, ONG religios, biserici sau mânăstiri etc. Voi cere ceea ce am cerut mereu - adică îmi voi oferi din nou forța de muncă și iubire și gând bun cu scopul de a presta o activitate oarecare în folosul comunității sau oamenilor necăjiți, chiar fără remunerație, benevol adică. Oricât de puțin și orice aș putea face să ajut. Măcar online etc. Voi explica clar de ce dau adresa blogului meu, de ce l-am scris etc. Succint ceea ce e esențial - încă am putere de iubire și bunătate și capacitate să ajut cumva, chiar dacă nu am bani să dau. Am mai încercat lucrul acesta și am fost respinsă, dar nu am ce face, trebuie să încerc din nou, a fost o eroare și e o mare, mare cruzime să izolezi total un om de la 13 ani - deci 37 de ani în total - fără greșeală și fără motiv. Oricât de puțin m-ar accepta, aș mulțumi din suflet lui Dumnezeu, findcă efectiv am spus adevărul în întregime și am fost un om bun și curat, destul de inteligent. Nu am fost niciodată egoistă, nu am făcut niciun rău. Pot fi deasupra celor care mă tot scuipă cu ură de moarte, îmi pot controla activitatea și de felul meu sunt un om foarte tăcut și calm și nu deranjez pe nimeni. Am fost numai binele și mereu normalitatea, psihiatrii și psihologii nu au vorbit cu mine. Azi au spus de multe ori că toți mint sau au mințit despre mine, ceea ce pare bizar, fiindcă eu evident am fost izolată inuman de la 13 ani, totul a fost exact cum am povestit. E vorba de multe fapte clare, nu e vorba de delir sau lucruri ambigue sau psihologice. Azi iar am fost în tramvai lângă un om care mirosea oribil și bara din tramvai de care mă țineam era slinoasă; oricum nu era aglomerat tare dar nu aveam unde să mă refugiez - individul s-a lipit de mine și apoi continua să împingă, deși era loc destul în tramvai, l-am rugat să se tragă puțin înapoi și a răspuns urât, desigur. Ei așa fac. Am ajuns acasă și am înmuiat în baie bluza.
20.05.21
Nu mai merg la vaccin deocamdată. Ei spun din nou că i-au îndobitocit pe oameni că sunt proastă, nebună, rea și că trebuie să mă distrugă și să mă omoare. Nu explic în detaliu de ce nu merg. Mi-am pierdut încrederea în medici, încredere care a fost integră atâția ani. Mai țineți minte ce mi-au făcut în 2017-2 018 de exemplu, în caz că ați citit blogul meu? Repet, e clar că nu mint și nu delirez - tot ce am povestit despre cum m-au tratat diverși medici, nu doar psihiatrii, e adevărul. Dacă m-ar fi acceptat ca om viu măcar puțin, desigur că aș fi mers la vaccin - așa nu am cum, mai citiți o dată tot ce am scris, totul e adevărat.
Venind azi de la biserică m-am întâlnit cu vecinul zis ”pletosu”, care are o casă mare și căîini mari și fioroși la marginea străzii mele. Rândul trecut nu m-a salutat, acum m-a salutat pe la spate, după ce m-a depășit, așa cum făceau unii vecini de bloc în oraș. Eu totuși i-am răspuns, dar, dacă se mai întâmplă, nu îi mai răspund. Unii spun peste gândul meu că el a fost greșit informat despre mine.
Un lucru e cert - am mai spus asta - e evident că am fost izolată și ținută ca un animal în tortură și lipsa drepturilor - ba chiar mai rău - în cușcă și sărăcie, o cușcă transparentă pentru un om singur, de la 13 ani. Totuși, am fost perfecțiunea, nu trebuiau să mă tortureze sau să mă omoare. Izolată find din 84, ei au inventat despre acest animal din cușcă că e condamnată la moarte, că a greșit sau că e nebună, toate acestea fiind minciuni, victima neavând nicio șansă să dovedească ce este ea în realitate. Nu știu de fapt cine și ce a inventat, nu știu decât despre minciunile psihiatrice cu certitudine, altceva nu știu nimic, poate că nu au inventat alte minciuni. E evident totuși că în ultimii 15-16 ani nu am avut, zi și noapte, nicio greșeală, nici de gândire, și totuși ei m-au lovit mereu, probabil că li se spuneau totuși minciuni, deși pare greu de crezut. Este la fel de evident că așa a fost mereu, zi de zi aproape, din 84, nu doar în ultimii 15-16 ani, numai că înainte eu nu le percepeam gândurile. Eu nu vorbesc neîntrebată, nu vorbesc în gând că nu am cu cine și nu are niciun rost. Nici alte greșeli mici, nici măcar o dată în viață. Mereu am fost la fel, om calm și normal, bun și inteligent. Vă puteți oare imagina ce înseamnă 37 de ani de izolare? Vă implor în genunchi, milă... În plus, am fost și otrăvită.
17 mai 2021
Azi dimineață cineva a intrat în gândul meu în starea aceea confuză dintre somn și trezie, ceea ce mi s-a întâmplat rar. Persoana spunea că Roji, despre care am povestit - adică femeia care făcea curat la noi acasă demult, când eram în liceu, recomandată probabil de familia Șerban sau Ramba, fiindcă locuia la doi pași de mami preoteasa, a fost mituită ca să mintă sau să tacă despre mine. Ea știa foarte puține lucruri despre mine. Ea mai povestea că fata ei fusese ”batjocorită” și rămăsese gravidă, dar ulterior a avut noroc și s-a căsătorit, fiind posibil ajutată de preoteasă. Ideea că ea ar fi fost plătită de nu știu cine nu îmi aparține. Roji a fost lăsată moștenitoare a unei case (bogate) din aceeași zonă de locuințe. A avut noroc. Mai demult tot ei au avut ideea că toți oamenii care știu ceva despre mine, deși au fost doar puțini și doar tangeți la viața mea, au fost plătiți sau cumpărați, material sau altcumva, ca să îmi facă rău sau să mintă sau să tacă despre mine. Se pare că ei vor să incrimineze familia Șerban sau pe altcineva care ar dori să facă rău familiei Șerban. În aparență familia Șerban e foarte înstărită. Eu nu am treabă cu ei și nu am avut nicio legătură cu ei. Eu nu aveam nici bani de chiloți sau hrană. În aparență cele 4 rude apropiate din familia mea îl vorbeau de rău pe Ovidiu că mințise la revoluție, dar e posibil ca alții să îi vrea răul. Poate unii care vor să dea vina pe mine. Niciodată nu am gândit răul nimănui, cred că e o eroare monstruoasă. Nu a fost greșit nici faptul că am spus tot adevărul din 2013 încoace, după aproape 30 de ani de tortură și închisoare până atunci. Oricum e vorba e o crimă monstruoasă, poate se vor opri. ????
Deoarece ei spun mereu că eu sunt ceva extrem de bun, dar idioții cred că eu aș fi ceva rău sau spun că toată lumea a înnebunit ajungând să creadă că trebuie să mor, deși nu e așa, voi mai explica încă o dată, deși e vorba de un lucru evident, explicat deja prin tot acest blog. Gândurile care pătrund în conștiința mea - adică vorbele aruncate în gândul meu - nu sunt euri ale mele, nu sunt părți din mine sau prodise ale inconștientului, ci sunt persoane diferite de mine, de sine stătătoare, pe care eu nu le pot influența. Visele, de asemenea, nu conțin produse ale inconștientului meu și doar atât decât rar sau deloc, fiindcă a fost cât se poate de clar că altcineva îmi trasmitea vise telepatice, despre care unii spun că există, chiar și în hipnoză, și eu oricum visez extrem de rar în mod curent. În ce privește gândul lor urât că Ovidiu mă omoară - au spus și asta altădată - e un gând cu care eu nu am nicio legătură. Nici cele de mai sus nu le cred, nu pot certifica clar că oamenii sunt corupți și mint sau lovesc sau devin tăinuitori ca să mă omoare, cum spun toți de fapt. Eu știu cert doar despre medici și alți câțiva oameni că au fost într-adevăr plătiți cu bani sau alte lucruri în mod indirect, de către sistemul psihosocial și niciunul nu s-a trezit la realitate să creadă că nu e bine să fiu omorâtă și să recunoască adevărul, pentru a evita moartea mea. Eu nu am crezut și nu am creat niciodată aberații, vă rog să citiți tot blogul meu cu atenție. Mi se pare incredibil total ca Ovidiu și familia lui să mă omoare fiindcă ai mei criticau minciunile lui de la revoluție, pentru a obține bani, spuneau ei. Sau ca Ovidiu să vrea moartea mea din cauză că eu am spus că acei oameni spuneau ceva despre el etc. Sau că am scris absolut tot adevărul legat de viața mea și despre el pe acest blog. Ovine, bovine, caprine, bubaline - toate aparțin familiei bovide, ceea ce leagă prin cuvânt lucrurile de acest Ovidiu - care provine poate din Roma antică, fără să fie romantic, acesta fiind un joc de cuvinte - el poate că are propriul lui popor, adică oamenii legați cumva de psihicul său, ceea ce nu știu cu certitudine. Un exemplu este ceea ce am notat mai sus despre familia bovidelor, dar cei care cred fără motiv ceva rău despre mine pot gândi că eu am aruncat acele cuvinte ca o insultă, când de fapt mă gândeam doar la jocul cuvintelor și modul în care în subconștient se creează anumite rețele nurolingvistice, care leagă oamenii și lucrurile între ele. Eu nu am insultat pe nimeni niciodată.
Azi am fost în parcul ”fabrica de gheață”, să văd dacă mai sunt lebede și să mă plimb, singură cum am fost întreaga viață. Voi nota acum pe scurt ce s-a întâmplat, din nou. În parc o femeie tânără m-a interpelat cu Hristos a înviat! și am răspuns: Adevărat, a înviat! deși nu i-am văzut chipul. Alte câteva fleacuri, cum au fost mereu: m-am dus în stație să iau autobuzul să vin acasă în Voluntari, stația fiind acum comună pentru tramvaie și autobuze. Am ajuns exact când ușa s-a închis și șoferul nu a vrut să mi-o deschidă, deși a stat încă în stație câteva momente. Eu nu pot alerga. Am mai pățit așa. Apoi a venit altă mașină și, deși eram la jumătatea stației și eu și încă cineva, șoferul a oprit în spatele stației și o femeie, coborând, a pus un cărucior în fața mea să risc să nu ajung la timp în mașină. În final m-am urcat și șoferul aproape m-a trântit cu accelerare sau decelerare bruscă, cum am mai pățit des. Unii în engleză au intrat brusc pe mintea mea cu aceeași idee - că toată lumea crede că sunt nebună, ceea ce e ridicol de absurd, având în vedere izolarea din 84 și altele. Din nou mi-au spus că proștii și nebunii au fost toți păcăliți despre mine sau s-au păcălit singuri crezând că eu aș fi nebună sau proastă sau că aș fi greșit ceva, din moment ce părinții mă maltratau așa monstruos și societatea mă batjocorea zilnic. Adică au tras concluzii greșite. ??? Iar au intrat cu ideea că poporul a votat să fiu omorâtă, deși viața mea e fără pată, fără niciun motiv vor să mor, așa mi se spune. Dar oricum ei s-au purtat la fel din 84, uneori zi de zi. Eu cred că meritam și merit viața, aveți milă, vă implor, mă rog lui Dumnezeu. Toți zic că această ură e numai din cauza minciunilor despre mine.??? Nu mai erau decât câteva lebede:
Mama și-a făcut vaccinul anticovid vineri, azi e luni, eu am fost înscrisă pe lista de așteptare. Mi-e frică să nu îmi pună în vaccin o doză de otravă letală care să dea moartea sau boală grea letală peste un timp. Mi-e teamă fiindcă într-adevăr am fost otrăvită și chiar cu anestezic la dentist am pățit ceva rău - am povestit deja - sau cu substanța de contrast pentru CT abdominal la spitalul Monza. Dar voi merge. E și ura lor ciudată și nefondată, modul în care mă tratează necunoscuții pe stradă etc. Ideile multora că am fost comndamnată la moarte - dar e absurd, nu am greșit ceva, deci e crimă.
18 mai 2021
ei spun adeseori că eu sunt singurul om normal într-o mare de nebuni ??!
o altă idee a lor e că eu, în ciuda faptului că m-au închis și torturat din 1984, am îndeplinit mereu o anumită funcție în societate și toți vor să mor pentru ca ei să înlocuiască un om deștept (adică pe mine???) cu un om prost ??? mereu ideea lor - cea mai persistentă - e că proștii toți au fost mințiți că sunt nebună și de aceea toate necazurile mele ????
Mai explic o dată ceea ce deja am scris demult, fiindcă azi iar m-au lovit cu ideea că eu am comis adulter cu acel instructor auto în 1992, la pădurea de lângă linia de centură a Bucureștiului. Nu am comis adulter, el da, dar eu nu. Eu am fost ca lemnul, ca un obiect. Am fost întreaga viață un om de o mare puritate, inclusiv sexuală, cu atât mai mult cu cât fusesem maltratată sexual de la distanță. Ei au spus că acel bărbat s-a repezit la mine fiindcă eram proaspăt ieșită din spitalul de psihiatrie și ”ei” (?) toți știau că eu eram inabordabilă sexual în stare normală și voiau să mă dea de gol, să mă înfunde etc. Toată lumea știe că medicamentele psihiatrice amorțesc voința individului - apare un fel de complezență și atât. Nimic altceva. Unii ticăloși au inventat că tocmai fiindcă eram atunci sub tratament puternic înseamnă că se dovedise natura mea reală și viciile mele ascunse. Nu se dovedise absolut nimc rău, a fost exact invers - s-a dovedit exact binele. A fost vorba de un fel de violuri pe jumătate, chiar dacă nu simțeam nimic, fiind singură și neajutorată în bălării cu acel bărbat care mă sprijinea de un copac ca să se masturbeze cu trupul meu. Fiind pură și fără experiență sexuală nu am simțit absolut nimic și nu am avut niciun fel de dorințe sau pofte sexuale atunci, ca și în restul vieții. Nu am vorbit nimic, nu l-am provocat prin nimic, am tăcut, nu m-am mișcat din șold sau altfel și simțeam doar un fel de silă, mai ales când el zîmbea și mă fixa în ochi. Nu m-am gândit niciodată la el sau la ce s-a întâmplat atunci. Poate credea că sunt nebună, fiindcă tratamentul fusese foarte puternic. Deci nu a fost nimic din partea mea - ei spun că el nu mă penetrase. Nu cunosc. Întreaga viață nu m-am gândit la viața sexuală sau la organe genitale sau la sexualitate în general niciodată, nici măcar în cursul facultății. azi:
19.05.21
Iar au intrat peste gândul meu mulți azi, cu foarte mult rău și ură de moarte câțiva dintre ei - de exemplu cei care spun că eu am fost o sfântă - așa au mai spus, așa credea și tata, dar eu am replicat mereu că sfinții au vieți de nebuni și eu am fost evident un om normal toată viața. Alții că am fost un om bun ca pâinea caldă - așa spuneau cei care mă știau de mică uneori chiar și eu am spus asta - asta e adevărat, dar ei vorbesc ca și acum 10-15 ani de mine la timpul trecut, când puteau să mă accepte, (încă trăiesc), căci sunt la fel - iar eu am făcut tot posibilul să fiu acceptată, să am și eu parte de viață cât de puțin - tocmai a intrat cineva în calculatorul meu în timp ce scriam aceste rânduri și nu mă lăsa. Acum continuu: A intrat unul peste mine cu ideea că lui i-au trebuit 10 ani ca să înțeleagă ce sunt eu (??!!!) și între timp el a infectat mințile oamenilor cu multe minciuni și aberații despre mine. Iar au intrat cei care spun că li se cere cu insistență să se debaraseze de mine. Alții zic că pe mine mă omoară fiindcă ei cred că sunt geniu și geniile închise la balamuc trebuie să fie ceva rău și trebuie distruse și omorâte. ??!!! nu are dreptate. Alții cred că trebuie să fiu distrusă fiindcă sunt prea bolnavă de la otravă, trupește, nu psihic. Mâine merg la vaccin după masa. Mâine voi scrie încă o scrisoare succintă despre viața mea, fiindcă vreau să o trimit la mai multe locuri gen fundație de caritate, ONG religios, biserici sau mânăstiri etc. Voi cere ceea ce am cerut mereu - adică îmi voi oferi din nou forța de muncă și iubire și gând bun cu scopul de a presta o activitate oarecare în folosul comunității sau oamenilor necăjiți, chiar fără remunerație, benevol adică. Oricât de puțin și orice aș putea face să ajut. Măcar online etc. Voi explica clar de ce dau adresa blogului meu, de ce l-am scris etc. Succint ceea ce e esențial - încă am putere de iubire și bunătate și capacitate să ajut cumva, chiar dacă nu am bani să dau. Am mai încercat lucrul acesta și am fost respinsă, dar nu am ce face, trebuie să încerc din nou, a fost o eroare și e o mare, mare cruzime să izolezi total un om de la 13 ani - deci 37 de ani în total - fără greșeală și fără motiv. Oricât de puțin m-ar accepta, aș mulțumi din suflet lui Dumnezeu, findcă efectiv am spus adevărul în întregime și am fost un om bun și curat, destul de inteligent. Nu am fost niciodată egoistă, nu am făcut niciun rău. Pot fi deasupra celor care mă tot scuipă cu ură de moarte, îmi pot controla activitatea și de felul meu sunt un om foarte tăcut și calm și nu deranjez pe nimeni. Am fost numai binele și mereu normalitatea, psihiatrii și psihologii nu au vorbit cu mine. Azi au spus de multe ori că toți mint sau au mințit despre mine, ceea ce pare bizar, fiindcă eu evident am fost izolată inuman de la 13 ani, totul a fost exact cum am povestit. E vorba de multe fapte clare, nu e vorba de delir sau lucruri ambigue sau psihologice. Azi iar am fost în tramvai lângă un om care mirosea oribil și bara din tramvai de care mă țineam era slinoasă; oricum nu era aglomerat tare dar nu aveam unde să mă refugiez - individul s-a lipit de mine și apoi continua să împingă, deși era loc destul în tramvai, l-am rugat să se tragă puțin înapoi și a răspuns urât, desigur. Ei așa fac. Am ajuns acasă și am înmuiat în baie bluza.
20.05.21
Nu mai merg la vaccin deocamdată. Ei spun din nou că i-au îndobitocit pe oameni că sunt proastă, nebună, rea și că trebuie să mă distrugă și să mă omoare. Nu explic în detaliu de ce nu merg. Mi-am pierdut încrederea în medici, încredere care a fost integră atâția ani. Mai țineți minte ce mi-au făcut în 2017-2 018 de exemplu, în caz că ați citit blogul meu? Repet, e clar că nu mint și nu delirez - tot ce am povestit despre cum m-au tratat diverși medici, nu doar psihiatrii, e adevărul. Dacă m-ar fi acceptat ca om viu măcar puțin, desigur că aș fi mers la vaccin - așa nu am cum, mai citiți o dată tot ce am scris, totul e adevărat.
luni, 10 mai 2021
10.05.21
Azi, 10.05.21, în curte.
Ei spun că ei cred că eu sunt divinitatea într-adevăr, dar o divinitate nebună, când, în realitate, nimeni nu a vorbit cu mine deloc o viață întreagă și e vorba clar de o crimă monstruoasă și nenecesară - eu am fost în mod evident binele și normalitatea, dar ei spun că toți au mințit și mint. Nu am avut dreptul la muncă și la studii, după cum mi s-a spus clar, deci nu aveam cum dovedi nimic, cum a zis și tatăl meu vitreg. În același timp, sunt în mod clar omorâtă, din cele trei motive explicate, mai ales otrava și modul de tratare a mea din partea medicilor. Dar și izolarea, fiind deja aproape 37 de ani de când sunt izolată, fără motiv, cu forța. Totodată, după cum spun și ei, oamenii mă tratează drept nebună, fără să știe nimic despre mine. Tărcățel, pisoiul meu tărcat, la care țineam mult, a murit probabil, sau s-a pierdut - avea o privire extrem de inteligentă. Săracul.
Azi, 11.05.2021 - Repet ceea ce am spus deja. Deși ei spun că eu eram otrăvită încă din blocul unu, eu cunosc cert acest lucru doar din blocul doi, când s-a întâmplat ceea ce am povestit - am explicat că aveam încă o bucată din cârpa cu otravă, tăiată de mine cu foarfeca, pusă într-un caiet cu jurnalul zilelor din anul al treilea în blocul doi, dar nimeni nu a fost interesat de ea și în continuare nimeni nu a vorbit cu mine deloc, ca întotdeauna în trecut. Ei spun că oamenii la început au crezut adevărul, dar ulterior au fost îndobitociți că eu delirez sau că trebuie ca eu să sufăr ca să fiu distrusă și apoi omorâtă. Alții spun că i-au păcălit pe idioți că eu voi fi salvată în final, deși mă torturează prin izolare și multe altele, când în realitate sunt omorâtă cu adevărat. Ei spun din nou că adevărul e prea monstruos pentru ca oamenii să îl creadă. Că oamenii nici măcar nu pot crede că sunt nevinovată în cele mai mici detalii. Eu nu am avut niciodată fantasma că voi fi salvată, la fel cum nu am avut nici alt fel de delir. Ei spun iar că viața mea a fost cea mai monstruoasă poveste cu putință, astfel încât nimeni nu mă vrea, deci ei justifică iar faptul că mă omoară cu necesitatea ca oamenii să nu înțeleagă adevărul despre mine și să fie totul mușamalizat, așa cum au zis de acum 15 ani. E greșit. Nu trebuie să mă omoare, trebuie și trebuia să fie adevărul și atunci aș fi fost acceptată și aș fi avut dreptul la muncă și la studii la timp. Ei vor moartea mea în mod greșit. De multe ori au avut ideea că mama i-a păcălit pe toți, eventual și cu scopul de a îi păcăli pe alții că eu sunt nebună și am ceva cu mama, fără motiv. Tot ce am spus despre mama e adevărul, a fost chiar mai rău. Un aspect evident e că, deși sunt izolată aproape total din 1984, ceea ce e inuman și criminal, sunt izolată cu mama, care mă și tratează drept nebună fără motiv, ceea ce poate să îi inducă în eroare pe proști care cred astfel că eu sunt proastă și mă deranjează probleme psihice minore, cum ar fi faptul că sunt tratată drept nebună deși nu sunt. Nu am cum să modific conduita mamei. Un alt lucru foarte important este că eu am fost mereu lucidă și conștientă asupra întregului adevăr povestit în acest blog - ceea ce proștii cred că e delir sau boală psihică. Acest lucru mi-a permis să fiu disponibilă pentru muncă și studii intelectuale și să rămân un om perfect normal - deși am suferit mult de tot, totuși ar fi fost bine să mă acceptați și astfel aș fi reușit ceva bun și frumos în viață, fiindcă eu niciodată nu am fost marcată de trecut și am privit mereu pozitiv către viitor, ca orice om inteligent și bun. Păcat, acum e prea târziu, am implorat degeaba în genunchi o viață întreagă. Nu aveam cum să obțin singură drepturile. Totuși și acum ați putea să mă acceptați și nu trebuie să mă omorâți.
Ei spun că ei cred că eu sunt divinitatea într-adevăr, dar o divinitate nebună, când, în realitate, nimeni nu a vorbit cu mine deloc o viață întreagă și e vorba clar de o crimă monstruoasă și nenecesară - eu am fost în mod evident binele și normalitatea, dar ei spun că toți au mințit și mint. Nu am avut dreptul la muncă și la studii, după cum mi s-a spus clar, deci nu aveam cum dovedi nimic, cum a zis și tatăl meu vitreg. În același timp, sunt în mod clar omorâtă, din cele trei motive explicate, mai ales otrava și modul de tratare a mea din partea medicilor. Dar și izolarea, fiind deja aproape 37 de ani de când sunt izolată, fără motiv, cu forța. Totodată, după cum spun și ei, oamenii mă tratează drept nebună, fără să știe nimic despre mine. Tărcățel, pisoiul meu tărcat, la care țineam mult, a murit probabil, sau s-a pierdut - avea o privire extrem de inteligentă. Săracul.
Azi, 11.05.2021 - Repet ceea ce am spus deja. Deși ei spun că eu eram otrăvită încă din blocul unu, eu cunosc cert acest lucru doar din blocul doi, când s-a întâmplat ceea ce am povestit - am explicat că aveam încă o bucată din cârpa cu otravă, tăiată de mine cu foarfeca, pusă într-un caiet cu jurnalul zilelor din anul al treilea în blocul doi, dar nimeni nu a fost interesat de ea și în continuare nimeni nu a vorbit cu mine deloc, ca întotdeauna în trecut. Ei spun că oamenii la început au crezut adevărul, dar ulterior au fost îndobitociți că eu delirez sau că trebuie ca eu să sufăr ca să fiu distrusă și apoi omorâtă. Alții spun că i-au păcălit pe idioți că eu voi fi salvată în final, deși mă torturează prin izolare și multe altele, când în realitate sunt omorâtă cu adevărat. Ei spun din nou că adevărul e prea monstruos pentru ca oamenii să îl creadă. Că oamenii nici măcar nu pot crede că sunt nevinovată în cele mai mici detalii. Eu nu am avut niciodată fantasma că voi fi salvată, la fel cum nu am avut nici alt fel de delir. Ei spun iar că viața mea a fost cea mai monstruoasă poveste cu putință, astfel încât nimeni nu mă vrea, deci ei justifică iar faptul că mă omoară cu necesitatea ca oamenii să nu înțeleagă adevărul despre mine și să fie totul mușamalizat, așa cum au zis de acum 15 ani. E greșit. Nu trebuie să mă omoare, trebuie și trebuia să fie adevărul și atunci aș fi fost acceptată și aș fi avut dreptul la muncă și la studii la timp. Ei vor moartea mea în mod greșit. De multe ori au avut ideea că mama i-a păcălit pe toți, eventual și cu scopul de a îi păcăli pe alții că eu sunt nebună și am ceva cu mama, fără motiv. Tot ce am spus despre mama e adevărul, a fost chiar mai rău. Un aspect evident e că, deși sunt izolată aproape total din 1984, ceea ce e inuman și criminal, sunt izolată cu mama, care mă și tratează drept nebună fără motiv, ceea ce poate să îi inducă în eroare pe proști care cred astfel că eu sunt proastă și mă deranjează probleme psihice minore, cum ar fi faptul că sunt tratată drept nebună deși nu sunt. Nu am cum să modific conduita mamei. Un alt lucru foarte important este că eu am fost mereu lucidă și conștientă asupra întregului adevăr povestit în acest blog - ceea ce proștii cred că e delir sau boală psihică. Acest lucru mi-a permis să fiu disponibilă pentru muncă și studii intelectuale și să rămân un om perfect normal - deși am suferit mult de tot, totuși ar fi fost bine să mă acceptați și astfel aș fi reușit ceva bun și frumos în viață, fiindcă eu niciodată nu am fost marcată de trecut și am privit mereu pozitiv către viitor, ca orice om inteligent și bun. Păcat, acum e prea târziu, am implorat degeaba în genunchi o viață întreagă. Nu aveam cum să obțin singură drepturile. Totuși și acum ați putea să mă acceptați și nu trebuie să mă omorâți.
joi, 6 mai 2021
Metafizică și genetică
Suntem cu toții familiarizați cu teoria sistemelor, mai mult sau mai puțin. Este cât se poate de clar că diversele subsisteme psihosociale – adesea cu proprietăți de cosmoid, după cum spunea Blaga - , au capacitatea de ”autoorganizare”, fiind subproduse ale sistemului în ansamblu. Ele se con-struiesc deci prin participarea celorlalte subsisteme, conform legilor probabilistice, adică permit apariția în lumea obiectuală a celor mai probabile forme ale fenomenelor sau obiectelor virtuale sau reale.
Dintr-o perspectivă a antirealismului metafizic și științific, sistemul alcătuit din structuri și funcții ale aparatajului genetic nu este determinant pentru realitate, fiindcă entități inobservabile precum genele și electronii nu au consistență reală, nu pot fi plasate în opoziție cu psihicul omenesc, nu sunt acceptate ca reale, psihicul fiind singurul arbitru în delimitarea conceptuală a acestor entități, pe care le include în sine.
O poziție asemănătoare, chiar dacă nu identică, susțin și eu. Anume că genele, cu toate caracteristicile lor morfofuncționale, pot fi doar invenții omenești obținute pe calea analizei – a scindării corticale a substratului matcă psihointelectual în entități ireale, dar susținute sistemic prin participarea tuturor factorilor spirituali și materiali care susțin lumea ca imagine și ființă. Genele și fenomenele genetic determinate sunt doar o parte mică din întreg sistemul universal, dar acest sistem genetic funcționează după aceleași legi universale, ca un fel de cosmoid, fiind o clasă de obiecte care corespund biunivoc unei clase supraordonate de determinanți.
Să ne amintim de faptul că behavioriștii considerau că psihicul unei persoane nu poate fi studiat – adică își bazau teoria pe binecunoscutul model al cutiei negre – ceea ce se petrece în mintea individului nu poate fi studiat, fiindcă nu poate fi obervat direct. Este adevărat că tehnologia recentă susține că e posibil studiul activității psihice prin analiza activității bioelectrice a creierului și altor țesuturi. Dar, în condițiile în care e posibilă și cuantificarea fenomenelor de mediu asociate activității psihointelectuale a omului, ne punem întrebarea ce este cu adevărat propriumul psihic al individului? Cum putem delimita – și oare putem delimita – acea perfect opacă și protectoare cutie neagră? În ce măsură sentimentele și ideile noastre ne sunt cu totul proprii, personale? Nu sunt ele, cel puțin parțial, obiete ce ni se dau și sunt ulterior apropriate? Conștiința individului este acel arbitru și reflector care domină la un moment dat prerechizitele realității construite de om. Conștiința ca atare e proprie, dar sentimentele și gândurile sunt puternic ancorate în și suprapuse peste realitatea psihosocială. Propriu cu adevărat este doar modul lor de articulare cu conștiința și modul propriu lor de autoorganizare în sistem psihoindividual. Același lucru e valabil și pentru alte subsisteme ale psihicului omenesc, precum sistemul limbajelor verbale existente la un moment dat în memoria omenirii, care se articulează în mod propriu de conștiința unui individ, având un mod de funcționare propriu individului. Asemenea e și sistemul cauzelor și efectelor genetice. De-a lungul istoriei a existat un număr mare de indivizi unici și irepetabili. Însă putem constata că există asemănări între oameni aparent fără nicio legătură unul cu celălalt, separați și diferiți pe continuumul spațiotemporal, la fel cum sunt două clipe separate, care nu seamănă niciodată perfect una cu alta, dar se pot asemăna mult.
Pentru a avansa una din explicațiile posibile ale acestui fenomen morfogenetic, m-am gândit la rolul epigenetic al spiritului, plecând de la opoziția axiomatică dintre spirit și materie. Evident, există anumite linii de forță în structura și funcționarea societății în ansamblu (natură și cultură, biologic și psihologic, date spirituale și date materiale) astfel încât ceea ce e vizibil emergent la un moment dat e cel mai probabil lucru și poate fi asemănător cu ceea ce a existat și a funcționat în trecut. De exemplu, chipul unui individ, despre care știm că e determinat de factori ”genetici” dar în combinație cu alți factori din mediul social și natural, poate fi considerat drept rezultantă a unei singure categorii de factori, de natură spirituală, care modelează materia posibilă ca substrat. Teoria genentică susține că există gene pentru toate caracteristicile morfofuncționale ale omului, și mai ales pentru înseși controlul și inițierea funcționării acestor factori genetici. Ipoteza nu poate fi verificată cu ochiul liber și deci, de pe opoziție antirealistă pot spune că e mai fructuoasă și mai simplă desemnarea acestui perpetuum mobile genetic prin ansamblul factorilor de natură spirituală care modelează aluatul material, de facto, al societății în ansamblul ei, într-o anumită albie socială și istorică. Chipul unui om e și el modelat asemenea unor tipare preexistente ( numite de alții factori genetici), de anumiți factori spirituali. Când există linii de forță ale unor subsisteme care includeau diverși indivizi, când aceste proprietăți ale subsistemului se perpetuează, există o probabilitate mai mare ca chipul unui individ să fie modelat după aceleași linii cu chipul unor oameni incluși în sisteme similare. Desigur, contraargumentul pe care îl puteți găsi e determinarea strictă a trăsăturilor chipului de către factori genetici familiali, care e aceeași, verificată eventual de dvs. prin creșterea separată a unor gemeni identici, ceea ce eu, un gânditor sceptic, nu am verificat eu însămi. Dar aceasta nu exclude ipoteza mea de fapt, la o privire mai atentă. Copiii seamănă cu părinții, dar există foarte multe opțiuni de combinare a celor două seturi de cromozomi ai progenitorilor, și astfel poate să fie aleasă acea combinație de gene cea mai probabilă, date fiind determinările de natură spirituală ale sistemului. În acest fel ajungem la paradoxul că anumite structuri social istorice viabile și foarte probabile se reproduc, în sensul în care se reproduce ADN-ul, și determină apariția unor progenituri care păstrează proprietățile celor din trecut, cu alte cuvinte copiii pot da naștere părinților sau străbunilor lor, ceea ce este analizat științific și tălmăcit în limbaj specific, drept bagaj genetic, transmitere, gene recesive etc. Asemenea, desigur, este acest lucru tradus și în limbajul sociologiei, chimiei etc.
Am postat acest eseu scurt drept dovadă că încă gândesc eu însămi, chiar dacă acum nu mai am așa multe informații livrești, dar citesc în continuare. Am încă o mobilitate/adaptabilitate oarecare a articulațiilor logice ale gândirii.
Dintr-o perspectivă a antirealismului metafizic și științific, sistemul alcătuit din structuri și funcții ale aparatajului genetic nu este determinant pentru realitate, fiindcă entități inobservabile precum genele și electronii nu au consistență reală, nu pot fi plasate în opoziție cu psihicul omenesc, nu sunt acceptate ca reale, psihicul fiind singurul arbitru în delimitarea conceptuală a acestor entități, pe care le include în sine.
O poziție asemănătoare, chiar dacă nu identică, susțin și eu. Anume că genele, cu toate caracteristicile lor morfofuncționale, pot fi doar invenții omenești obținute pe calea analizei – a scindării corticale a substratului matcă psihointelectual în entități ireale, dar susținute sistemic prin participarea tuturor factorilor spirituali și materiali care susțin lumea ca imagine și ființă. Genele și fenomenele genetic determinate sunt doar o parte mică din întreg sistemul universal, dar acest sistem genetic funcționează după aceleași legi universale, ca un fel de cosmoid, fiind o clasă de obiecte care corespund biunivoc unei clase supraordonate de determinanți.
Să ne amintim de faptul că behavioriștii considerau că psihicul unei persoane nu poate fi studiat – adică își bazau teoria pe binecunoscutul model al cutiei negre – ceea ce se petrece în mintea individului nu poate fi studiat, fiindcă nu poate fi obervat direct. Este adevărat că tehnologia recentă susține că e posibil studiul activității psihice prin analiza activității bioelectrice a creierului și altor țesuturi. Dar, în condițiile în care e posibilă și cuantificarea fenomenelor de mediu asociate activității psihointelectuale a omului, ne punem întrebarea ce este cu adevărat propriumul psihic al individului? Cum putem delimita – și oare putem delimita – acea perfect opacă și protectoare cutie neagră? În ce măsură sentimentele și ideile noastre ne sunt cu totul proprii, personale? Nu sunt ele, cel puțin parțial, obiete ce ni se dau și sunt ulterior apropriate? Conștiința individului este acel arbitru și reflector care domină la un moment dat prerechizitele realității construite de om. Conștiința ca atare e proprie, dar sentimentele și gândurile sunt puternic ancorate în și suprapuse peste realitatea psihosocială. Propriu cu adevărat este doar modul lor de articulare cu conștiința și modul propriu lor de autoorganizare în sistem psihoindividual. Același lucru e valabil și pentru alte subsisteme ale psihicului omenesc, precum sistemul limbajelor verbale existente la un moment dat în memoria omenirii, care se articulează în mod propriu de conștiința unui individ, având un mod de funcționare propriu individului. Asemenea e și sistemul cauzelor și efectelor genetice. De-a lungul istoriei a existat un număr mare de indivizi unici și irepetabili. Însă putem constata că există asemănări între oameni aparent fără nicio legătură unul cu celălalt, separați și diferiți pe continuumul spațiotemporal, la fel cum sunt două clipe separate, care nu seamănă niciodată perfect una cu alta, dar se pot asemăna mult.
Pentru a avansa una din explicațiile posibile ale acestui fenomen morfogenetic, m-am gândit la rolul epigenetic al spiritului, plecând de la opoziția axiomatică dintre spirit și materie. Evident, există anumite linii de forță în structura și funcționarea societății în ansamblu (natură și cultură, biologic și psihologic, date spirituale și date materiale) astfel încât ceea ce e vizibil emergent la un moment dat e cel mai probabil lucru și poate fi asemănător cu ceea ce a existat și a funcționat în trecut. De exemplu, chipul unui individ, despre care știm că e determinat de factori ”genetici” dar în combinație cu alți factori din mediul social și natural, poate fi considerat drept rezultantă a unei singure categorii de factori, de natură spirituală, care modelează materia posibilă ca substrat. Teoria genentică susține că există gene pentru toate caracteristicile morfofuncționale ale omului, și mai ales pentru înseși controlul și inițierea funcționării acestor factori genetici. Ipoteza nu poate fi verificată cu ochiul liber și deci, de pe opoziție antirealistă pot spune că e mai fructuoasă și mai simplă desemnarea acestui perpetuum mobile genetic prin ansamblul factorilor de natură spirituală care modelează aluatul material, de facto, al societății în ansamblul ei, într-o anumită albie socială și istorică. Chipul unui om e și el modelat asemenea unor tipare preexistente ( numite de alții factori genetici), de anumiți factori spirituali. Când există linii de forță ale unor subsisteme care includeau diverși indivizi, când aceste proprietăți ale subsistemului se perpetuează, există o probabilitate mai mare ca chipul unui individ să fie modelat după aceleași linii cu chipul unor oameni incluși în sisteme similare. Desigur, contraargumentul pe care îl puteți găsi e determinarea strictă a trăsăturilor chipului de către factori genetici familiali, care e aceeași, verificată eventual de dvs. prin creșterea separată a unor gemeni identici, ceea ce eu, un gânditor sceptic, nu am verificat eu însămi. Dar aceasta nu exclude ipoteza mea de fapt, la o privire mai atentă. Copiii seamănă cu părinții, dar există foarte multe opțiuni de combinare a celor două seturi de cromozomi ai progenitorilor, și astfel poate să fie aleasă acea combinație de gene cea mai probabilă, date fiind determinările de natură spirituală ale sistemului. În acest fel ajungem la paradoxul că anumite structuri social istorice viabile și foarte probabile se reproduc, în sensul în care se reproduce ADN-ul, și determină apariția unor progenituri care păstrează proprietățile celor din trecut, cu alte cuvinte copiii pot da naștere părinților sau străbunilor lor, ceea ce este analizat științific și tălmăcit în limbaj specific, drept bagaj genetic, transmitere, gene recesive etc. Asemenea, desigur, este acest lucru tradus și în limbajul sociologiei, chimiei etc.
Am postat acest eseu scurt drept dovadă că încă gândesc eu însămi, chiar dacă acum nu mai am așa multe informații livrești, dar citesc în continuare. Am încă o mobilitate/adaptabilitate oarecare a articulațiilor logice ale gândirii.
miercuri, 5 mai 2021
5.05.2021
5.05.21
Ei spun azi din nou că vor să mă omoare mâine. Noaptea trecută m-au chinuit și azi a fost din nou vreme rea. În caz că mă omoară, vreau să mai știți un lucru - trebuie să merg în oraș să adun toate caietele mele cu însemnări și să le aduc la Voluntari să le dau foc în grădină. Este absolut necesar - în caiete am scris numai o parte din adevăr și eram într-adevăr otrăvită, după cum puteam dovedi chiar, dar asta nu interesa pe nimeni, fiindcă nu am avut niciodată familie în mod real și nimeni nu era interesat vreodată de viața mea sau interesat să trăiesc, deși am fost mereu un om normal, bun și inteligent. Datorită torturii și otrăvii în caiete lucrurile apar distorsionate și irelevante, în timp ce pe blogul acesta este scris absolut tot adevărul obiectiv, curat și în detaliu. Mă enervează să rămână porcăriile acelea după mine și eventual să mintă unii și după moartea mea, căci până acum nimeni nu a avut nicio dovadă că aș fi nebună sau proastă sau rea sau că aș fi greșit ceva - și nici nu există așa ceva în acele caiete, dar cei răi pot să mintă direct, cum au făcut și psihiatrii, deși nu au vorbit cu mine. Variațiuni pe aceeași temă - ei spun din nou că eu sunt o femeie de înaltă virtute, dar proștii cred invers și vor să mă omoare numai fiindcă au fost mințiți și că toți (cine?) mint despre mine. Mai au ideea că eu sunt total exclusă mereu (de-a lungul istoriei???) fiindcă toți mint despre mine. ??? Asta e paranoia lor, nu a mea.
Azi noapte am fost chinuită, am dormit numai vreo 3 ore, mama are obiceiul să mă scoale. Zilele astea am fost chinuită sexual și cerebral (puțin), de exemplu sunt ciupită de coapsă repetat mai mult timp. Ziua a fost rău toată ziua și frig și ploaie dimineața - apoi temperatura a crescut brusc în 30 de minute la aproape 30 de grade, cald tare la soare. Dureri mari și prelungite osteoarticulare în tot corpul - poate reumatism, dar am de mai mult timp. Unul intrase peste mintea mea cu ideea iertare, Cristina. ??? Apoi mama m-a tocat încontinuu peste 2 ore, așa cum face ea, deși am rugat-o de mai multe ori să mă lase în pace. Uneori mă cicălește peste 3-4 ore. Bontul mă înțeapă aproape tot timpul...
Azi, 6.05.21 - Bineînțeles că nu m-au omorât ieri. Ei spun că eu nu înțeleg că sunt un om compromis - nu înțeleg altceva - cine este și ce vrea de la mine? Nu sunt compromisă, am fost cu adevărat un om izolat inuman de la 13 ani. Cine a stat vreodată de vorbă cu mine, întreaga mea viață? Dacă vă spune cineva că a vorbit vreodată cu mine, îl credeți?! Cel mult câteva minute, ca în tren, în care persoana respectivă mă umplea cu mărturisiri despre viața ei, fără să vorbească nimic cu mine.
7.05.21
Mai scriu o dată o explicație despre otravă. Eu nu trebuia să fiu omorâtă, am implorat și am explicat totul de mult. Nu au dreptate. Era și este evident că am fost un om inteligent și bun, genul de inteligență mult peste nivelul celui care înțelege că există riscul ca proștii sau inocenții să creadă că omul e nebun și să îl respingă și deci să îl omoare dacă el povestește de voie de nevoie că e otrăvit fără vină. Era cât se poate de clar că eram otrăvită și aveam și dovezi și puteam povesti clar cum erau simptomele. Era clar că nu aveam interesul deci să spun adevărul despre otravă, fiindcă eram total singură și deci era posibil să fiu abandonată de cei inteligenți în gura proștilor, deci a celor care cred că omul e nebun dacă spune că e otrăvit. Dar nu trebuia să fiu otrăvită și eram un om perfect bun și nevinovat. Era clar că nu aș fi spus adevărul decât dacă era ceva grav de tot. Și nici nu aveam cui să spun. Am spus o dată doar psihiatrei Căpraru.
8.05.21
Mama are obiceiul să mă cicălească zilnic că trebuie să mănânc și e de-a dreptul neplăcut și supărător - zilnic aproape, de zece ori în general în fiecare zi - poate nu credeți, dar e adevărul, e ceva clar și obiectiv în exterior, nu e din cauza psihicului meu. Eu am încercat să o tratez cu indiferență, nu îi răspund nimic, dar ea continuă. Nu am ușă la cameră și vine cum i se năzare peste mine, zilnic. Eu niciodată nu am deranjat-o. Am încercat să o rog frumos să se oprească și nu vrea nici așa. Am încercat să mă rățoi la ea și nu a mers nici asta. Eu am probabil peste 120 kg și am o burtă care mă împiedică la mers și respir greu, stau cocoșată și inima e neastâmpărată. Sunt șchioapă. Ea mereu vrea să mânănc și vorbește încontinuu despre mâncare. Ei au spus mereu că vor să am un accident cerebral vascular sau că mă omoară cum l-au omorât pe tatăl meu vitreg, îngrășându-mă și otrăvindu-mă.
Ieri am fost în București și am mers pe jos mai mult, fiind și cald tare - am făcut rană la bont, fiindcă piciorul a intrat în proteză și s-a bătut în vârf și în tibie. Întorcâdu-mă acasă mama a țipat bineînțeles când i-am spus și m-a înjurat urât după ce a trebuit să stau în pat ca să îmi oblojez piciorul, ea s-a oferit să mă ajute și am rugat-o frumos doar să îmi dea un prosop - așa e obiceiul ei, dacă sunt bolnavă la pat, neajutorată sau mi-e tare rău, atunci ea precis înjură și țipă și face scene chiar dacă eu nu mă plâng și nu o provoc. Mai are și obiceiul să mă păcălească oferindu-se să mă ajute și mereu urlă dacă eu mușc momeala și o rog ceva necesar. Azi piciorul e destul de umflat.
Îmi amintesc cum m-a luat în răspăr medicul de familie când i-am spus în mod decent că nu am cum să mă înțeleg cu mama, din cauza mamei - ea a replicat că sunt acum femeie matură și ar trebui să pot să mă înțeleg cu mama - adică mă insulta cu aberații psihologice. Totuși, așa cum spun unele teorii, și dvs. și medicul de familie, în mod a priori acuzați victima, ca și cum victima e vinovată, naiba știe de ce. Eram evident un om inteligent și nu m-aș fi plâns de mama dacă ar fi fost vorba doar de fleacuri gen cicăleală și adevărul e și a fost evident și în aparențe - totuși oamenii gen medicul de familie cred sau vorbesc ca și cum ar crede invers. Am fost un om evident răbdător și calm mereu. Am observat cum se înțeleg femeile mature și respectate cu mamele lor - le tratează de sus, le vorbesc urât sau cu aer superior sau le înjură ele și țipă ele la ele - eu nu aș fi făcut așa ceva și nu am făcut, nu suport. Dacă aș fi făcut așa ceva oricum m-ar fi închis la nebuni, fiindcă așa au vrut alții și mint, deși eram un om de valoare, chiar dacă izolată din 84. Mama nu suportă și nu a suportat niciodată, încă din copilărie, să vorbesc nimic cu ea. Chiar dacă vorbesc că e soare sau ploaie afară - ea poate să țipe și să facă scene. În niciun caz nu am voie să mă plâng de ceva sau să spun orice lucru rău, oricât de mic, dar ea se plânge din abundență. În același timp e extrem de ”paranoică” sau joacă teatru și presupune mereu că eu o atac pe ea, când e invers de fapt. Totuși e mama mea și nu am pe nimeni altcineva, îi doresc oricum sănătate și bine.
Ei spun azi din nou că vor să mă omoare mâine. Noaptea trecută m-au chinuit și azi a fost din nou vreme rea. În caz că mă omoară, vreau să mai știți un lucru - trebuie să merg în oraș să adun toate caietele mele cu însemnări și să le aduc la Voluntari să le dau foc în grădină. Este absolut necesar - în caiete am scris numai o parte din adevăr și eram într-adevăr otrăvită, după cum puteam dovedi chiar, dar asta nu interesa pe nimeni, fiindcă nu am avut niciodată familie în mod real și nimeni nu era interesat vreodată de viața mea sau interesat să trăiesc, deși am fost mereu un om normal, bun și inteligent. Datorită torturii și otrăvii în caiete lucrurile apar distorsionate și irelevante, în timp ce pe blogul acesta este scris absolut tot adevărul obiectiv, curat și în detaliu. Mă enervează să rămână porcăriile acelea după mine și eventual să mintă unii și după moartea mea, căci până acum nimeni nu a avut nicio dovadă că aș fi nebună sau proastă sau rea sau că aș fi greșit ceva - și nici nu există așa ceva în acele caiete, dar cei răi pot să mintă direct, cum au făcut și psihiatrii, deși nu au vorbit cu mine. Variațiuni pe aceeași temă - ei spun din nou că eu sunt o femeie de înaltă virtute, dar proștii cred invers și vor să mă omoare numai fiindcă au fost mințiți și că toți (cine?) mint despre mine. Mai au ideea că eu sunt total exclusă mereu (de-a lungul istoriei???) fiindcă toți mint despre mine. ??? Asta e paranoia lor, nu a mea.
Azi noapte am fost chinuită, am dormit numai vreo 3 ore, mama are obiceiul să mă scoale. Zilele astea am fost chinuită sexual și cerebral (puțin), de exemplu sunt ciupită de coapsă repetat mai mult timp. Ziua a fost rău toată ziua și frig și ploaie dimineața - apoi temperatura a crescut brusc în 30 de minute la aproape 30 de grade, cald tare la soare. Dureri mari și prelungite osteoarticulare în tot corpul - poate reumatism, dar am de mai mult timp. Unul intrase peste mintea mea cu ideea iertare, Cristina. ??? Apoi mama m-a tocat încontinuu peste 2 ore, așa cum face ea, deși am rugat-o de mai multe ori să mă lase în pace. Uneori mă cicălește peste 3-4 ore. Bontul mă înțeapă aproape tot timpul...
Azi, 6.05.21 - Bineînțeles că nu m-au omorât ieri. Ei spun că eu nu înțeleg că sunt un om compromis - nu înțeleg altceva - cine este și ce vrea de la mine? Nu sunt compromisă, am fost cu adevărat un om izolat inuman de la 13 ani. Cine a stat vreodată de vorbă cu mine, întreaga mea viață? Dacă vă spune cineva că a vorbit vreodată cu mine, îl credeți?! Cel mult câteva minute, ca în tren, în care persoana respectivă mă umplea cu mărturisiri despre viața ei, fără să vorbească nimic cu mine.
7.05.21
Mai scriu o dată o explicație despre otravă. Eu nu trebuia să fiu omorâtă, am implorat și am explicat totul de mult. Nu au dreptate. Era și este evident că am fost un om inteligent și bun, genul de inteligență mult peste nivelul celui care înțelege că există riscul ca proștii sau inocenții să creadă că omul e nebun și să îl respingă și deci să îl omoare dacă el povestește de voie de nevoie că e otrăvit fără vină. Era cât se poate de clar că eram otrăvită și aveam și dovezi și puteam povesti clar cum erau simptomele. Era clar că nu aveam interesul deci să spun adevărul despre otravă, fiindcă eram total singură și deci era posibil să fiu abandonată de cei inteligenți în gura proștilor, deci a celor care cred că omul e nebun dacă spune că e otrăvit. Dar nu trebuia să fiu otrăvită și eram un om perfect bun și nevinovat. Era clar că nu aș fi spus adevărul decât dacă era ceva grav de tot. Și nici nu aveam cui să spun. Am spus o dată doar psihiatrei Căpraru.
8.05.21
Mama are obiceiul să mă cicălească zilnic că trebuie să mănânc și e de-a dreptul neplăcut și supărător - zilnic aproape, de zece ori în general în fiecare zi - poate nu credeți, dar e adevărul, e ceva clar și obiectiv în exterior, nu e din cauza psihicului meu. Eu am încercat să o tratez cu indiferență, nu îi răspund nimic, dar ea continuă. Nu am ușă la cameră și vine cum i se năzare peste mine, zilnic. Eu niciodată nu am deranjat-o. Am încercat să o rog frumos să se oprească și nu vrea nici așa. Am încercat să mă rățoi la ea și nu a mers nici asta. Eu am probabil peste 120 kg și am o burtă care mă împiedică la mers și respir greu, stau cocoșată și inima e neastâmpărată. Sunt șchioapă. Ea mereu vrea să mânănc și vorbește încontinuu despre mâncare. Ei au spus mereu că vor să am un accident cerebral vascular sau că mă omoară cum l-au omorât pe tatăl meu vitreg, îngrășându-mă și otrăvindu-mă.
Ieri am fost în București și am mers pe jos mai mult, fiind și cald tare - am făcut rană la bont, fiindcă piciorul a intrat în proteză și s-a bătut în vârf și în tibie. Întorcâdu-mă acasă mama a țipat bineînțeles când i-am spus și m-a înjurat urât după ce a trebuit să stau în pat ca să îmi oblojez piciorul, ea s-a oferit să mă ajute și am rugat-o frumos doar să îmi dea un prosop - așa e obiceiul ei, dacă sunt bolnavă la pat, neajutorată sau mi-e tare rău, atunci ea precis înjură și țipă și face scene chiar dacă eu nu mă plâng și nu o provoc. Mai are și obiceiul să mă păcălească oferindu-se să mă ajute și mereu urlă dacă eu mușc momeala și o rog ceva necesar. Azi piciorul e destul de umflat.
Îmi amintesc cum m-a luat în răspăr medicul de familie când i-am spus în mod decent că nu am cum să mă înțeleg cu mama, din cauza mamei - ea a replicat că sunt acum femeie matură și ar trebui să pot să mă înțeleg cu mama - adică mă insulta cu aberații psihologice. Totuși, așa cum spun unele teorii, și dvs. și medicul de familie, în mod a priori acuzați victima, ca și cum victima e vinovată, naiba știe de ce. Eram evident un om inteligent și nu m-aș fi plâns de mama dacă ar fi fost vorba doar de fleacuri gen cicăleală și adevărul e și a fost evident și în aparențe - totuși oamenii gen medicul de familie cred sau vorbesc ca și cum ar crede invers. Am fost un om evident răbdător și calm mereu. Am observat cum se înțeleg femeile mature și respectate cu mamele lor - le tratează de sus, le vorbesc urât sau cu aer superior sau le înjură ele și țipă ele la ele - eu nu aș fi făcut așa ceva și nu am făcut, nu suport. Dacă aș fi făcut așa ceva oricum m-ar fi închis la nebuni, fiindcă așa au vrut alții și mint, deși eram un om de valoare, chiar dacă izolată din 84. Mama nu suportă și nu a suportat niciodată, încă din copilărie, să vorbesc nimic cu ea. Chiar dacă vorbesc că e soare sau ploaie afară - ea poate să țipe și să facă scene. În niciun caz nu am voie să mă plâng de ceva sau să spun orice lucru rău, oricât de mic, dar ea se plânge din abundență. În același timp e extrem de ”paranoică” sau joacă teatru și presupune mereu că eu o atac pe ea, când e invers de fapt. Totuși e mama mea și nu am pe nimeni altcineva, îi doresc oricum sănătate și bine.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)