Azi-noapte m-am trezit udă toată și patul era ud pe o suprafață mare sub mine - făcusem pipi pe mine, la fel cum făceam în spitalul de psihiatrie anul trecut, noapte de noapte, la medicul Bondar pe care l-am menționat ieri. Mi-am pus un chilot pampers de atunci, căci mai aveam păstrați doi. Dimineața mi-a fost silă să mă scol și am dormit până la ora 2 după-masa. Au intrat iar peste mine porci diverși scuipându-mă cu idei urâte și tratându-mă ca și cum aș fi proastă și nebună. Este și a fost mereu evident că am fost un om cu mare finețe și capacitate intelectuală, dar oamenii, foarte puțini e drept, din viața mea, mereu m-au tratat așa. Unul din ei spunea din nou că ei trebuie să mă scuipe cu diverse porcării ca să mă poată lovi băgându-se în mine cu cuvinte diverse și să mă poată omorî, ca să împlinească sentința, căci eu sunt ”condamnată”. Nu sunt condamnată, nu am greșit absolut nimic și nu am fost nebună niciodată. Apoi am făcut prostia să îi spun mamei că am făcut pipi noaptea în pat și ea, bineînțeles, s-a luat de această idee și a început să mă ia la rost cu voce ascuțită și tare, ca să mă poată lovi în inimă și în cap, ceea ce a făcut. Ea se folosește de cel mai mic prilej ca să mă ia la rost și să mă lovească, și a făcut la fel din copilărie, mereu m-a certat urât și a dat vina pe mine dacă mi se întâmpla ceva rău. Nu am avut niciodată voie să spun nimic, dar normal e să spui, din când în când măcar, și uneori chiar e necesar să spui unei rude cu care locuiești în aceeași casă. Dar ea, simultan cu cei de peste mintea mea, lovește fizic când vorbește. M-a luat la rost că de ce am făcut pipi în pat, din ce cauză, și i-am spus adevărul că e vorba de influența cuiva, că așa făceam și în spital la psihiatrie anul trecut și ea s-a luat de mine că o iau cu chestii din astea și că cine m-a influențat? E adevărul, oamenii nu trăiesc sub clopote de sticlă și pot fi atinși rău de alți oameni, intenționat sau nu și eu nu știu cine m-a lovit azi noapte. Ieri am tușit numai de 2-3 ori, după mult timp (mai mulți ani) fără nicio tuse și azi am tușit din nou și am eliminat spută, ceea ce nu prea mi s-a întâmplat, toată viața. Acum e frumos, soare frumos și voi schimba lenjeria de pat. Fleacuri sunt toate acestea de mai sus, eu am notat doar ca să am un jalon în memorie să știu când am făcut pipi pe mine și când am tușit prima oară așa. Unii au început să mă amenințe că mă bagă la spital. Oriucm vă dați seama că eu nu am avut cum să ridic vocea niciodată, că m-ar fi băgat la spital și nu am avut cum să o pun la punct pe mama. Acum nu aș putea ridica vocea la ea și din cauza bolii cardiace. Ei spun că proștii cred că sunt proastă sau nebună din moment ce eu, om în vârstă cu păr alb, sunt bătută la cap și batjocorită și lovită de o mamă de 78 de ani, care se mișcă de parcă ar avea 50, care ridică vocea tare și vorbește ascuțit ca și cum ar fi tânără etc. Nu, nu sunt nebună sau proastă, dar nu am ce face, niciodată nu am avut ce.
În altă ordine de idei vă urez o zi fructuoasă și frumoasă de alegeri prezidențiale turul doi (fără mișto), la care eu nu mă duc, fiindcă nu pot și nu am interese politice deloc, fiind singură de mică. Mama a zis că se duce, dar nu o pot întreba nimic - poate nu a fost, poate nu se va duce. Acum câteva zile mi-a spus (că ea are voie să spună orice, eu nimic) că a auzit cucul cântând în curte puternic, de două ori, încât a crezut că sunt copii răi, fiindcă cânta foarte tare. Asta se spune că înseamnă moarte, peste 2 ani. Pe mine m-au lovit monstruos viața toată, dar încă sper să îmi revin, pe ea mult mai puțin. Tot timpul mă îndeamnă să mănânc, zi de zi, și să beau cafea, ceea ce îmi face rău, acum voi renunța, mă simt mult mai liberă fiindcă am scris totul, în afară de ce am explicat că voi mai scrie. E vorba de ceva frumos și bun, nu e răul ceea ce am scris și eu sunt la fel, niște oameni răi și proști mint despre mine, fără motiv.
Am fost întotdeauna un om extrem de matur sau normal pentru vârsta sa, nu sunt ceea ce vor ei să pară că aș fi și cu certitudine de data asta mă voi lăsa complet de cafea și nu voi mai mânca pe săturate întreaga mea viață - mereu un pic mai puțin decât foamea, așa cum se recomandă. Nu mă voi reapuca de mâncare cât voi trăi, indiferent de orice, decât dacă mă forțează la psihiatrie, la fel cum nu mai fumez de un an jumătate.
Curcubeu dublu foarte puternic azi în curte, nu am mai fotografiat.
19.05.25
Azi-noapte, de fapt de dimineață, probabil după scularea mamei, m-au trezit de vreo 4-5 ori, amețită și cu sete foarte puternică - în restul nopții și noaptea trecută nu am avut sete. Una spunea în mintea mea că diabetul nu e așa și că trebuie să mă omoare. M-am trezit pe la 11 jumătate și iar m-au împroșcat cu idei grețoase, care de fapt au mai fost, de multe ori. Tot ei spun că sunt împroșcată fiindcă f_terea de dimineață e foarte importantă, pentru ca ei să mă ”acopere”, ca să nu înțeleagă proștii adevărul (?) (deși eu tac și nu vorbesc în gând). A intrat una cu ideea că mă urăște, rostită urât. Alta că nu poate încă să mă distrugă. Altul iar că ”așa se procedează cu toate nebunele” și de fapt eu nu am fost nebună. Etc. Dimineața/la prânz ei lovesc așa fiindcă sunt mahmură de somn și de tortura din somn și deci ei pot lovi mai ușor; după un timp toți tac din gură. Unul zicea aseară că niciun intelectual de marcă din țară nu a citit blogul meu fiindcă proștii nu au pasat ceea ce am scris celor mai deștepți, ca să nu înțeleagă aceia nimic și că așa-zis nebunele sunt aruncate ca sacrificiu proștilor care oricum nu înțeleg nimic intelectual și le omoară că așa vor ei și mint cu toții. Alții spuneau invers, că intelectualii toți m-au aruncat sau m-au dat pe mâna proștilor și nu mă vor și ei cred că așa trebuia și era util pentru ei să mă omoare. Ei toți sunt liberi și eu sunt sclavă din copilărie. Au fost în istorie, se zice, sclavi profesori și intelectuali. Eu nu cunosc altele și nici nu există, în mod sigur. Oricum, ceea ce am scris merita citit, chiar dacă am fost mereu lovită. Câteodată ei spun aberații că vor să mor și că trebuie să mă omoare fiindcă sunt șchioapă și ei nu vor să accepte că un om așa inteligent e șchiop, și vor să mor ca să nu reiasă că ei au făcut rău unui om așa nevinovat și bun și deștept și normal - mereu această idee urâtă de mușamalizare, de 20 de ani. De astăzi voi încerca din nou să scap de ei prin tăcere și regim alimentar etc. Nici nu voi mai scrie ce mi se face rău. Ei zic că familia mă omoară, nu restul societății, așa cum spunea mama când eram copil. ??? Nu contează, poate că va fi bine.
Oamenii cred că sunt altceva decât sunt, așa spun ei mereu. Posibil, dar nu am ce face în acest sens, adică să schimb ceva. Azi, după alegerile prezidențiale, voi scrie din nou ceva despre politică. Despre candidați. De multe ori ei au spus că m-au folosit drept obiect politic, un nume doar, nu un om, despre care proștii cred că este altceva decât este. A fost iar teatru politic de alegere între doi bărbați. Știu că politica este un teatru și mai ales o poveste în care cred proștii, fapt pentru care nu am urmărit și nu am avut opinii politice, fiindcă eram cu adevărat persecutată și de familie și de restul lumii, deci de ce să adaug gaz pe foc? A fost mereu evident că nu am gndit nimic politic și nu am avut legătură cu politica, dar, chiar și așa, ei tot au insinuat că o parte din oamenii proști cred că se întâmplă politic ceva rău din cauza mea. Actorii politici sunt plasați în societate în așa fel și li se dau asemenea roluri, încât proștii mai ales și într-un oarecare sens intelectualii, chiar cred anumite sensuri, idei politice și astfel se creează un fel de sintagme și tagme politice, un fel de organizare sistemică a rațiunii oamenilor, din susul și până în josul ierarhiei sociale. Diverse alte aspecte ale societății funcționează și prin integrarea în diverse mecanisme, subsisteme și etichete politice. Era evident că eram izolată de mică, fără să fiu nebună, era evident din copilărie că urma să fiu o persoană apolitică, care recunoaște că politica este, cel puțin momentan, necesară, și care poate doar să privească teoretic, filozofic, această mișunare politică a lumii.
De data asta - în trecut nu am urmărit - alegerile au fost câștigate de domnul Nicușor Daniel Dan, în urma luptei cu contracandidatul său, George-Nicolae Simion. Pe facebook, unde toți m-au respins, ca întotdeauna, diverși indivizi au postat idei de adeziune a lor și susținere a celui care a câștigat alegerile. Unii au intrat mai adineaori peste mine cu ideea că eu sunt singura intelectuală din România, că ceilalți ”intelectuali” reprezintă alte puteri politice străine și că celelalte puteri politice mă persecută și mă omoară, inclusiv românii, pentru ca România să aibă bani mai mulți, pentru ca România să fie integrată în Uniunea Europeană, pentru că străinii le oferă bani să mă omoare, pentru că proștii cred că eu sunt nebună, deși am fost un om foarte inteligent și nu am reprezentat nicio putere politică, și nici România sau Moldova de peste Prut. Ideea lor este mereu aceasta - că, prin minciunile despre mine, poporul român a devenit vasalul și sclavul altor popoare, că lovindu-mă pe mine s-au lovit pe ei înșiși și alte țări au profitat de acest măcel etc. Sau că mă omoară fiindcă sunt supușii altora - care, aceia, au și ei interesul să mă omoare, fiindcă au mințit și ei despre mine.(?) Am fost un om măcelărit mult prea monstruos de mică, spun ei și complet fără vină și perfect normal, deci ei toți mă omoară și mai monstruos decât tot ce a fost și cred că așa trebuie, fiindcă unii au legat idei politice de mine și acele minciuni li se par importante. Totuși e adevărat că este un fel de deznaționalizare aparentă în România, despre care nu voi scrie, dar nu știu sigur ce fel de conștiință națională aveau mai demult românii. Poate tot la fel, poate că e doar un teatru politic, cum e toată politica, dar unii chiar cred diverse lucruri, cum am explicat și se plasează în diverse constelații de idei, de bani, dar și de diverse aspecte materiale. Poate că a fost un fel de braindrain, cum se spunea odinioară, ceea ce adus la mai puțină atenție pentru limba română și unele tradiții, căci nu toți cei plecați la studii s-au întors în țară, precum acest actual președinte. Ori poate că unele lucruri mai puțin românești sunt făcute dinadins ca să se creeze un fel de populism, ori poate nici asta nu e adevărat și nu contează, fiind vorba de competiție intelectuală normală și drepată, cu excepția cazului meu poate și altor câteva eventual, de persecuție clară din copilărie.
Iată cam cum au fost candidații polarizați:
Cel care a pierdut, anume George-Nicolae Simion, a câștigat cam în toate județele Moldovei și Munteniei, cu excepția Iașului, și a a unor județe în care a fost aproape paritate. Celălalt, noul președinte, anume Nicușor Daniel Dan a câștigat în Transilvania sau Ardeal, cum preferați, cu procent mare de tot în județele cu minoritate maghiară și pe un culoar pe Valea Prahovei (52%, deci tot aproape egali), pe unde mergeam mereu la bunici, continuat cu Bucureștiul și Ilfovul. În primul tur al alegerilor cel care a câștigat a fost cu mult în urma celui care în final a câștigat și care era, de fapt, primarul Bucureștiului. El este cu un an mai în vârstă ca mine, în timp ce acela care a pierdut avea numai 38 de ani. Cel care a câștigat e considerat, din câte spune mama, progresist și globalist și reformator și pro-european, iar celuilalt i s-au pus în cârcă naționalismul (considerat extrem, adică populism), orientarea spre unirea cu Moldova și unitatea națională, chipurile pro-Rusia (sau asta doar candidatul Călin Gerogescu, care a fost susținut de acest George, dar care a fost dat deoparte cu tribunale). Acest George Simion susține Moldova suverană, deci nu supusă Rusiei, care să se întoarcă la România (nu prea înțeleg, dar știu că încă de după al doilea război mondial, deci de 80 de ani, toți au ceva cu Rusia, ca și cum Rusia e dușmanul, și de-a lungul vieții mele, de peste 50 de ani, a fost la fel, deși se spune că România avea politică pro-rusească; poate această idee a mea nu place, unii au zis că proștii au fost mințiți că aș fi ceva rusesc, dar eu nu am spus decât adevărul ca între prieteni, căci Rusia nu a fost niciodată favorita României, în cursul vieții mele și se pare că și înainte, și pare să fi fost și ea tot un fel de țap ispășitor, cum am fost și eu toată viața). Acesta, adică Simion, mai este numit de mama și de alții probabil, nu am mai căutat tot pe internet, conservator și suveranist. E totul un fel de prostioară simplă, destul de logică, pentru proști - întreaga poveste politică așa-zis. E logic că a pierdut și fiindcă chipurile mă reprezintă pe mine, sau se apropie de anumite idei mai drepte, cam așa cum sunt eu, dar toți vor să mor, deși am fost om perfect, fiindcă oamenii cred că eu aș fi nebună sau că am greșit ceva, etc. Adică e logic fiindcă mereu și mereu apare ceva rău și oamenii mă lovesc (veți vedea din nou în jurnalul meu, așa a fost întreaga mea viață). Sau fiindcă unii cred că acești candidați, cum este Simion, eventual legați de partidul AUR (Asociația pentru Unitatea Românilor), ar duce la declin economic și pe multe planuri, fiindcă banii, adică puterea, aparțin puterilor străine. Eu abia acum am citit povestea politică la modă, și am înțeles că unii continuă să mă identifice cu România suverană, sau să creadă că ei și-au vândut țara, sau că au fost cotropiți, sau că trebuie să mă omoare ca să sprijine nu știu ce minciuni politice (există și un ziar România liberă și exista și înainte de revoluția din 89, pe care unii o numesc lovitură de stat, dar asta nu are importanță prea mare și niciun om normal nu ar omorî un nevinovat, cum sunt eu, numai pentru nu știu ce cuvânt greșit folosit, și eu nici măcar nu știu care e diferența dintre cele două concepte - revoluție și lovitură de stat - și nici ce se crede acum și cred că nici ei, marea majoritate, nu ar ști diferența dacă ar fi întrebați.) În același timp e clar că sunt lovită de toată lumea, ca întotdeauna, că sunt complet izolată dar imediat ce am contact, rar, cu alți indivizi, sunt lovită și că eventual unii vor să mor, ca să mă transforme în sfântă sau jertfă în lupta pentru suveranism - și astfel să aibă ideație de acest gen dacă ceilalți iau puterea, și în felul acesta împușcă doi iepuri deodată și scapă toți de mine și eu devin martir oficial în alt memorial al durerii. Am fost într-adevăr un om perfect, nu am gtreșit nimic,dar nu am fost sfântă, fiind un om foarte inteligent, și tot de aceea nu am avut niciun rol politic și nu trebuie să fiu omorâtă!
Cel care a câștigat este un individ nonconformist aparent, adică matematician genial, care are o iubită de acum 20 de ani, care devine prima doamnă a țării, după cum e scris, deși nu e căsătorită cu el și are cel puțin un copil, o fată, cu el. O fată cu numele ciudat, rar, Aheea, amintind de războiul troian. Nu se înțelege clar de pe wikipedia dacă și al doilea copil al lui, un băiat, este fiul aceleiași doamne. Acest individ a studiat vreo 6 ani în Franța și mi s-a părut că l-am auzit vorbind rârâit ca francezii (nu mai țin minte acum sigur, eu nu mă uit la tv, dar se aude de la mama). El a fondat în România Școala Normală Superioară București, considerată școală de elită în științele fundamentale, probabil plecând de la modelul francez și ea are legătură cu ”profesori si cercetatori de elită din Romania si din afara”. Exact acestea sunt cuvintele din curriculum vitae parlamentar al acestui președinte - fiindcă încă de când eram copil se utiliza această sintagmă, ”afară”, despre românii emigrați, sau fugiți, sau diaspora, cum se numesc acum. Din câte am înțeles, unii indivizi încă mai cred că afară sau înăuntru se referă la mine, la creierul meu ”foarte inteligent”, ținut dinadins izolat între nebuni și proști, timp de zeci de ani. Totodată, anterior fondării acestei școli de elită, tot conform acestui CV public, domnul Nicușor Dan a fost Presedinte fondator al Asociatiei Tinerii pentru Actiune Civica, iar în anii 2000 si 2002, Asociatia a organizat Forumurile Tinerilor Romani cu Studii in Strainatate, cu o prezenta de 400 respectiv 200 persoane. Deci un fel de cluburi ale persoanelor de elită, adică privilegiați, aceia care au studiat în străinătate. Iar eu mă plângeam că mi s-a luat dreptul la studii superioare la vreo Universitate din țară! Poate că meritam măcar o activitate socială la vreun cenaclu poetic sau orice altceva, cât de mărunt. Aceste CV-uri sunt publicate pe internet exact așa cum am scris eu, fără să se ia în considerare diacriticele românești. Unii au intrat peste mine cu ideea că românii sunt considerați cetățeni de rang secund (?! eu nu cred) și că nu s-a schimbat nimic de la acele Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae de la sfârșitul secolului 18, suplicații scrise ale românilor, cum am făcut și eu din 2013. Eu sunt mai degrabă de părere că această prostioară politică este ceva urât și chiar o porcărie și cred că putem fi români cu toții, chiar și intelectualii, și că nu sunt eu singura, că e o mizerie această poveste ce mi-au pus-o în cârcă. Poate că totuși fără disensiuni nu se poate, dar nu există niciun motiv să se foosească unii de minciuni despre mine sau să îmi facă răul. Sună ceva mai bine, din acest punct de vedere, Alianța pentru Unirea Românilor, partidul celui care a pierdut, dar nu am de unde ști ce idei au sau cine îi finanțează. Acest George este prezentat drept rebel recalcitrant, activist, luptător de ”extremă dreaptă” - dar poate nu este. E prezentat drept om mai prost decât celălalt și de aceea, chipurile, intelectualii sunt împotriva lui. Se spune despre el că s-a luat în public de un senator că este neocomunist și apărător al lui Iliescu și securiștilor.(Unii au zis că securitatea m-a persecutat și pe mine și să securitatea e un fel de grup de apărători ai puterilor străine laolaltă și toți au colaborat cu ei; eu nu știu adevărul, poate e tot poveste). Sau că el a scris pe ziduri în tinerețe Basarabia e România, ceea ce am observat și eu pe ziduri, mi-aduc aminte asta. Asta mi s-a întâmplat și mie, normal, să cred că așa este, când eram tânără și mama Irinei, și ea istoric, ca și tatăl ei, a fost atunci la Chișinău (ele două erau tot rârâite). Istoria scrisă de Ioan-Aurel Pop, președinte al Academiei Române, se termină cu idei pozitive legate de Moldova de peste Prut. Istoria e altceva, nu este politică. Iar intelectualii cu adevărat de elită pot fi de acord în toate privințele, chiar dacă proștii se bat și se luptă pe scena de jos, a politicii, cu intrigile ei murdare și chiar caraghioase.
De pildă acest George Simion chipurile i-ar fi spus Dianei Șoșoacă (Diana o cheamă și pe soția vărului meu din SUA; el a sunat-o sau mama pe el iar ieri, ca să discute politică, iar peste o oră) că o agresează sexual, și a numit-o scroafă (nu știu dacă e adevărul) ca răspuns la faptul că acea femeie a rupt ca protest nu știu ce pancartă a lui Simion. Acea Șoșoacă e prietena chiriașei mele, care e soția șoferului ambasadei Iordaniei la noi, fiindcă o parte din teatrul din jurul meu de când eram mică e că numai străinii mă acceptă și îmi dau bani să pot trăi, ca să creadă proștii că eu sunt legată de străini, și chipurile de aceea mă persecută pe față mai ales românii. Doamna Șoșoacă nu știu dacă s-a născut cu acest nume, dar seamănă cu comportamentul ei public turbat, fiincă e ceva Chaud-Chaud (adică înseamnă cald-cald în franceză) și mi-am reamintit asta căci tocmai citesc Muntele vrăjit (eu nu sunt așa ceva, adică munte vrăjit, deși o anumită rudă prin alianță a menționat că este cartea sa preferată, atunci când am întrebat-o și cred că vroiau să spună că tata este sau eu - adică Moldoveanu, cel mai înalt munte, deci o idee germană, Berghof din această carte; eu m-am dezvrăjit singură, m-am dez-amăgit singură, înțelegând lumea singură, acea rudă m-a șocat atunci fiindcă îi spunea mamei să mă lase să citesc că atunci e singurul meu timp de citit și că în viitor nu voi mai avea, ca și cum îmi pregătea ceva rău și oricum Thomas Mann este expert în literatura despre moarte, acesta e stilul său și la fel e și Moarte la Veneția și Casa Buddenbrook, pe care mi-o recomanda călduros o colegă de liceu, Adelina Cireșaru) și doamna Chauchat, asiatică, dar de fapt rusoaică, se numește de fapt ”pisică caldă” în franceză. (Se știe că rușii ”de elită”, apropo de noul președinte, erau odinioară, de exemplu și în Război și pace de Tolstoi, franțuziți - la fel și familia de istorici a Irinei, care a murit de Crăciun 2021, la 50 de ani.)
Ei spun din nou că eu am spus tot adevărul și numai adevărul, dar, deși eu nu pot crede aceasta, poporul român nu poate crede adevărul despre mine și în schimb crede numai minciuni și de aceea sunt izolată complet și omorâtă.???
Cred că vă dați seama că niciodată nu am disprețuit pe nimeni, dimpotrivă, prin urmare îmi cer scuze dacă am deranjat pe cineva spunând că d-na Șoșoacă ar fi turbată, vroiam să spun că se comportă ”ca turbată”, din ceea ce apare la televizor (odată am văzut și eu o scenă) și din ceea ce vorbește presa, pe care oricum o citesc doar rar - oricum, ca toți oamenii inteligenți și singuri, am aproape convingerea că joacă teatru, că ea nu e așa cum vrea să pară - așa violentă, trivială etc. Mie nu îmi place deloc nici circul politic și nici teatrul pe care numai oamenii răi și proști îl cred. Nu am avut niciodată nicio legătură cu politica, poate că unora li s-a părut așa fiindcă am fost lovită și scuipată mult timp de oameni simpli, necunoscuți, pe străzi, deși nu am greșit nimic - poate chiar au fost mințiți, cum spun unii, sau poate că unii au mințit că eram legată de politică, fiindcă politica pentru proști este extrem de vulgară și josnică față de ceea ce am fost eu ca simțire și gândire și eu am fost numai adevărul și nu aș fi jucat teatru politic nici pentru bani - dar, repet, nu am nimic cu politica și poate că trebuie să fie și așa ceva, cum am explicat și azi - și poate că uneori există și politică ceva mai onestă. Poate că nu sunt toți ”oți”, cum spunea Marin Preda în Moromeții, ceea ce apare și în film. Oricum eu nu mă pricep, am explicat, și nu mă atrag științele politice și poate că e mai bine pentru oameni în general și pentru români că a ieșit acest nou președinte la alegeri.
Iar au început să mă toace în gând cu ideea că mi se pregătește moartea. Voi publica acest text aiurit și într-o dungă pe agonia, oricum eu am fost tratată drept bufon cam toată viața și voi publica și jurnalul meu din 16 martie până ieri, 18 mai 2025, acela în 2-3 postări. Nu deranjez politic pe nimeni, am fost mereu centristă și obiectivă și se vede clar că nu mint deloc și nu fac politică, că deși am fost săracă și izolată și considerată nebună, totuși nu am mușcat nicio ”momeală” politică niciodată. Ei zic că toți oamenii vor să mor fiindcă politicienii au mințit despre mine - eu nu cred, nu știu nimic precis, doar am spus adevărul fără să fi știut așa ceva și cred că e foarte rău și greșit să omori un om perfect bun și nevinovat și deștept și oricum normal ca gândire și afecte în numele unor minciuni.
21.05.25
Ora 7 jumătate. De la ora 5 sunt încoontinuu torturată cerebral monstruos de tot și încă nu mi-a trecut. Azi e miercuri și luni mama a început o altă serie de 10 ședințe de fizioterapie, cum a făcut din când în când, în timp ce eu sunt torturată monstruos. Cred că așa a fost și în dățile trecute când ea a făcut fizioterapie (am scris probail pe blog în trecut), eu am fost masacrată oribil. Tortura a încput azi cam după ce a venit Alexandru, prietenul vecinei Mădălina, iar mama a venit la scurt timp după aceea și au continuat să lovească feroce. Au intrat tot felul de tâmpiți și corpuți, unul cu o voce cam ca a vărului meu, care m-a scuipat că proabil știu că el nu va recunoaște adevărul niciodată. Cu toate că știu de ce sunt ei în stare, azi m-a șocat tonul vocii lui, ura din vocea lui - probabil că are un puternic complex psihologic de vinovăție și este prost și poate chiar nebun, fanatic. Și mă crede așa proastă - de fapt ei mă tratează drept proastă fiindcă ei sunt proști și normal că au relații cu oameni proști, nu cu cei ca mine - încât crede că mă înveninează cu ura lui sau că mă irită că îmi amintește că el nu va recunoaște niciodată adevărul. E logic că nu va recunoaște, genul acesta de proști sunt plini de venin și eventual și misogini și disprețuiesc cultura și binele moral, cum au spus și alții. Pentru ei contează forța brută și fără cap și minciuna etc. Nu au milă,nu au sentimente normale, omoară ca porcii sau ca șefii de armată în război și eu nu am avut nicio legătură cu armata sau cu politica. Omul acesta e nebun și prost, dar nu știu cine este, nu știu dacă e vărul meu sau unul din vecini. Acest gen de oameni nu au conștiință, dar suntn roți de vina pe care o au și se aruncă asupra celor nevinovați. Vor doar să omoare, sunt doar niște mașini. E logic că el sau alții nu vor recunoaște nimic adevărat despre mine, dar nu înțeleg de ce chipurile crede el sau alții că viața mea depinde de recunoașterea/nerecunoașterea din partea lui, de ce să fiu eu considerată nebună sau să fiu omorâtă, deși nu am fost nebună deloc și nu am greșit nimic? Viața unui om nu trrebuie să depindă niciodată de minciuna unor ticăloși. Mai ales că este foarte clar că nu am fost nebună și am fost tratată ca sclavă întreaga viață, din copilărie, torturată, închisă ca la închisoare și izolată de mică. Sclavie clară - toți cei care vor lovesc foarte puternic în mine, oricine vrea poate să mă închidă la spitalul de nebuni și să mă tortureze, cuvântul sau voința mea în acest sens nu contează, deși am avut mult dovezi că tot ce am povestti era adevărul și putema explica clar că nu sunt nebună și dovedi că medicii și psihatrii mint despre mine, căci am fost un om foarte inteligent, deci clar sclavie. Am fost binele desăvârșit, nu am avut nicio greșeală și tot binele sunt acum - este și crimă monstruoasă. Iar au început cu ideea că trebuie să mă omoare fiindcă trupul meu e bolnav, nu psihicul - nici asta nu e așa, au loit continuu și totul a fi fost bine și nu m-au lăsat niciodată să îmi revin. Nu am dăunat nimănui, ei mint și nu trebuiau să mă masacreze 84 încoace niciodată și nici înainte. De multe ori mama sau alții m-au masacrat imediat după venirea ei acasă. Eu am fost mereu așa cum sunt acum și am fost perfecțiunea, mama e ceva extrem, extrem de rău și nebună.
Nu știu de ce, îmi curge sânge din gingii. Ei spun că e tot otravă și că tot de aceea am fața palid-cenușie și cearcăne întunecate și pielea mai cenușie în jurul gurii. De multe, multe ori au spus că mama e cel mai monstruos tiran din istorie și că eu sunt cel mai bun și nevinovat om din lume și totodată foarte inteligentă și normală, dar toți oamenii cred invers, adică răul despre mine, fiindcă sunt conduși de ticăloși care mint despre mine de o viață și culmea, spun ei, ca întotdeauna oamenii vor să mor eu (??) și să trăiască brutele.
Ei intră iar cu violență - trebuie să te omorâm idioato, ca să nu înțeleagă proștii adevărul! (???) Tu ai fost mereu la fel și toți ăia care înțelegeau adevărul luau hotărârea să te lovească, ca să mori și să mușamalizăm totul.? S-au băgat iar cu cuvântul german zuruck, cum au făcut de nenumărate ori. Apoi iar cu wish me luck De-acum înainte voi îndura tortura fără să mă plâng - poate mă vor omorî, dar, dacă veți citi încă o dată blogul meu, veți crede poate și dvs.că am avut dreptate să scriu adevărul tot și nu a fost ceva rău, nu era prea târziu, de fapt nici acum nu este și se putea întâmpla invers, puteam reuși și nevinovăția și binele și intelectul meu normal ar fi fost apreciate și aș fi fost poate și lăsată puțin să creez ceva literar sau filozofic parțial. Da, putea fi invers, ei sunt ceva foarte rău și mereu cred că numai răul e superior și trebuie să fie deasupra și că oamenii sunt foarte răi și nimeni nu crede binele. Nu am reușit, asta e - mai scriu doar acele lucruri dacă voi mai putea, cine știe, poate iese ceva bun, dar, din păcate, fiind groaznic torturată, nu prea mai pot gândi sau ține totul puternic în memorie - ceea ce aveam nevoie pentru a scrie ceva despre cultură, asta e, voi scrie ce voi putea și poate iese ceva și oricum voi fi binele în continuare.
Ei spun că eu sunt numai și numai adevărul, dar oamenilor li s-a băgat în cap ideea că eu le-am umplut capul cu căcat - și de aceea mă urăsc și mă resping, alții zic că poporul nu vrea ca ei să recunoască adevărul despre mine și vrea neapărat să fiu omorâtă. Ei spun răul, dar, în ciuda a ceea ce aruncă ei asupra mea, eu sunt și pot scrie numai binele și frumosul - m-au izolat, dar am rămas la fel, numai binele și adevărata fericire și bucurie. Ei zic că pentru ei nu contează decât că li s-au dat nu știu câte milioane de dolari/euro ca să mă omoare - nu știu dacă e adevărat, mai am de scris doar puțin despre cultură și inclusiv despre Vizita bătrânei doamne. Am să ies de pe internet complet vreo câteva săptămâni, nu mai intru nici pentru jocurile de cuvinte - după un timp voi reveni dacă voi putea scrie ce am promis, dar s-ar putea să nu mai fiu eu - adică dacă mor sau înnebunesc. Azi m-au lovit cam tare, nu mă mai plâng în viitor.
22.05.25
M-au masacrat înfiorător aseară cerebral, și după masa și pe la 11 noaptea, mai multe ore. Au intrat imediat ce m-am trezit, pe la ora 1 ziua, una din monștri, cu ideea că ”trebuie lovită indiferent ce spune”, așa cum a zis adesea că trebuie să fiu lovită indiferent de orice, dar e greșit - nu trebuia să fiu lovită deloc, darmite indiferent de orice. În felul acesta incită la ură și agresiune. Adeseori au lovit foarte violent chiar dacă scriam doar ceva frumos și inteligent, fără legătură cu ei sau cu martiriul meu. Apoi a mai zis ceva, dar m-a lovit ca să uit și nu am cum reproduce. Oricum e inutil. Altul a spus ”noi nu vrem să fim cățeii tăi” - deci mă crede proastă sau nebună și dvs. posibil la fel. E inutil, fiindcă, cum s-a întâmplat de multe ori sau mulți ani, deși nu spun nimic sau nu scriu nimic (azi doar aceste rândulețe), ei tot or lovi - și probail vcă vor minți în continuare că trebuie să fiu complet izolată și omorâtă. Am spus de foarte multe ori binele și frumosul și lucruri foarte inteligente și oricum în rest numai adevărul și am avut dreptate de la începutul acestui blog în 2013 și ei tot au lovit, chiar dacă discursul meu în scris era doar filozofic, nimic altceva. Au insinuat iar și azi că am delir de grandoare - deci iarăși minciună și calomnie și insultă. E logic că sunt minciuni numai pentru proști, căci orice om inteligent își poate da seama că ei mint grosolan, cum au mai spus chiar ei, și că tot ce am scris e normal și frumos și inteligent, inclusiv poeziile mele, sau meditațiile mele filozofice și totodată eram în stare să progresez și să scriu și mai bine. Sunt lucruri abstracte și complexe intelectual - dar absolut normale și logice și frumoase și dovedesc binele, nu răul și e logic că proștii nu au cum să înțeleagă așa ceva, dar am scris și unle lucruri mai mult pentru proști. Există demult ideea că unii oameni sunt persecutați și că e foarte simplu să se mintă că au delir de grandoare, mai ales dacă sunt izolați și încă există ideea că despre creațiile literare sau filozofice ale celor considerați nebuni se spune că sunt delir sau dovadă de delir, chiar dacă sunt evident ceva logic și normal și frumos. Probabil că vor lovi iar și iar la fel, deși nici măcar nu voi mai scrie, darmite să vorbesc ceva - oricum, repet, nu am avut cu cine vorbi niciodată și nu vorbesc singură în gând, fiind om normal.
Una din ideile lor fixe e că aia/ăia au înțeles tot adevărul și eu nu am înțeles nimic și de aceea sunt lovită încontinuu și toți vor să mor.(voce ca a lui Ovidiu Șerban, adică banul scump - cher în franceză, căci familia Șerban a avut mulți bani dinainte de revoluție). Este o idee greșită, eu am înțeles aproape totul și am înțeles singură, și am rămas un om bun, deși cei care mă lovesc și mă izolează sunt oameni răi. Alții poate au furat de la mine și totuși vor să mor, dșei au fost mai proști decât mine. Ei mizează pe faptul că proștii sunt ațâțați să mă omoare, cu ideea că eu sunt nebună și am puterea (ca în cântecul american) sau îi conduc pe ei, prin urmare ei vor să mă omoare, fiindcă eu trebuie să fiu dată jos și nu am voie să îi conduc, deși nu am fost niciodată nebună, doar am fost tratată așa mereu și torturată hidos toată viața. Crezând că sunt nebună și proastă, proștii cred că nu pot să îi conduc (politic) și li se pare că nu am înțeles nimic, pentru că pentru ei tot ce e de înțeles, cel puțin legat de viața mea, se leagă de politică, și adesea întreaga lor lume de preocupări se reduce la politică. Li se pare că sunt nebună fiindcă am spus tot adevărul și despre mine și despre natură și societate etc. într-un mod inteligent, care e este inaccesibil și fără legătură cu politica și ei nu înțeleg - e vorba de tipul clasic de om persecutat de proști de mic, spuneau unii. Fiindcă sunt, din punct de vedere intelectual, cu mult deasupra ideilor politice pentru proști sau nebuni, pe care desigur le-am înțeles, dar nu am jucat rolul de proastă sau nebună niciodată, nu am avut niciun interes și niciun rol în politică. Toți par să creadă în mod greșit că, pentru bunul mers al lumii înainte, e nevoie ca oamenii care îi conduc să aibă neapărat idei politice. Li se pare că eu îi conduc dar nu am așa ceva, prin urmare nu e conducere eficientă și chipurile sunt nebună și trebuie să mă omoare. Ei par să nu accepte în lume oamenii inteligenți, decât pe cei legați de politică și, în mod paradoxal, ceilalți sunt masacrați și izolați. În realitate proștii sunt conduși direct sau indirect de toți intelectualii, din diverse profesii, nu neapărat legați de idei politice. Există în societate o rețea de creiere cu multe interconexiuni și subsisteme, și toți oamenii se ajută între ei, nu sunt doar politicienii deasupra, ci și mulți oameni de cultură și alte profesiuni, iar eu eram un punct nodal pe care ei nu au de ce să îl elimine, am fost numai binele și normalitatea mereu, tot ce am scris pe acest blog e adevărul, din copilărie. Au început iar că li s-a întors stomacul pe dos, cum v-am explicat că fac ei mereu legat de acest blog, deși am fost perfecțiunea și nu trebuia să fiu izolată complet și omorâtă. Cu atât mai mult dacă este adevărat, cum au spus ei adesea, că unii au mințit despre mine din cauză că au vrut să creeze păcăleli politice pentru proști. Intelectul meu a fost mai valoros ca minciunile lor politice și sufletul și caracterul de asemenea.
Probabil că numai acesta poate fi motivul că ei cred că trebuie să mă omoare fiindcă e altcineva mai deștept decât mine. Probabil că acel cineva vehiculează idei politice, și eu nu, deci pare mai inteligent decât mine și pare să fi înțeles mai mult, deși acele idei sunt doar fleacuri și eu am fost un om cu adevărat de valoare. Unii spun alte trei aspecte: unu - vor să mori, din alt motiv - fiindcă ai scris adevărul despre anumite evenimente politice și asta i-a deranjat - ce? Habar nu am ce. Ce putea să fie scris altfel sau spus sau știut altfel de ei și eu habar nu aveam? Și de ce să mă omoare? Al doilea motiv, spun ei, e că americanii nu vor să recunoască adevărul, deci toți vor să mori. Ce?? Ce rezolvați omorându-mă? Al treilea motiv, spun ei, e că eu am fost Obiectul (așa spun ei că sunt privită) prin care unii oameni au făcut Revoluția din 89 peste tot în lume, bineînțeles fără ca eu să am habar. Și totuși nu are sens, am fost om bun și nevinovat (dar eram tânără) și tot om sunt și acum și e vorba de propriul meu intelect și spirit, care s-au dezvoltat firesc la maturitate, și sunt ceva foarte inteligent și bun - ce cred ei că obțin prin omorârea mea, chiar dacă odată, demult, eram prea tânără și m-au putut f_te și tortura cu ușurință?
Ieri mi-au dat o durere foarte mare la încheietura mâinii drepte, care pesistă deozi și jumătate și azi puțin la stânga. Mi-au mai făcut așa, doare rău și nu pot face multe treburi și mereu zvâcnește durerea pe nepregătite. Azi la una din ceste ureri unul a zis "da ce mă crede prost?” Normal că nu am crezut pe nimeni prost, nu aveam pe cine, nu am avut legătură cu nimeni și nu m-am gândit la vecini sau știu eu altceva. Însă, din câte am înțeles, sunt unii proști care credeau sau cred că eu amfsot ipocrită sau prefăcută și eu am fost mereu sinceră și deschisă și cu gândul curat, deci ideea că îl cred prost nu are niciun sens, e o minciună de fapt. Mereu am fost numai și numai binele.
Altul zice o aberație total absurdă - că anume oamenii mă condamnă la moarte și m-au respins mereu fiindcă au crezut că mi-au plăcut plăcerile sexuale care mi-au fost impuse în anii 89-90. Probabil că ați înțeles din ce am povestit că am fost mai degrabă genul ascetic de persoană și totodată un om foarte cald ca blândețe și iubire și foarte calm. Unul a zis că tocmai de aceea am fost respinsă, fiindcă nu am fost futăcioasă - poate, dar de aici până la atâtea abuzuri și crimă chiar... Iar au început cu ”fertich” în germană. Explic încă o dată: plăcerea sexuală, prin definiție, este plăcere și nu e ceva rușinos sau rău în sine, este ceva reflex lăsat de Dumnezeu, așa cum este și reflexul de extensie a gambei la lovirea cu un ciocănel. Dacă este plăcere, atunci place, nu are cum să nu îți placă, mai ales dacă ești tânăr. Eu nu am avut viață sexuală, dar am fost f_tă de la distanță foarte mult, de la 18 ani. A fost vorba de niște violuri de fapt - aceste lucruri care se petrec doar pe scoarța cerebrală, nu prin intromisiune, sunt un fel de violuri, căci omul nu se poate împotrivi dacă e foarte tănăr, cel puțin. Se spune că bărbații pot simți plăcere chiar dacă doar violează o femeie, chiar dacă ea nu vrea, și că femeile simt plăcerea numai dacă sunt îndrăgostite sau țin la un anumit bărbat. De aemenea se spune că bărbații, și nu femeile, dau de obicei vina pe femeie în diverse chestiuni amoroase și e logic că, de obicei, numai ei sunt de vină. Așa am fost și eu în 89, îndrăgostită și ținând foarte mult la un individ care mă sedusese și având încredere în el și el insistase foarte mult să am încredere în el, în ciuda aparențelor, și să mă îndrăgostesc de el. Întraga viață am avut doar 2-3 dorințe sexuale, dar nu au fost din vina mea, ci din cauză că eram violată cu foarte multă plăcere. Bineînțeles că eu am crezut mereu că era el și era așa putrernic încât a trebuit să îi cedez complet trupul, să nu încerc să mă împotrivesc - și îl iubeam. Foarte rar m-am mișcat în timpul acelor acte sexuale de la distanță, dar când am încercat să mă împotrivesc, orice zbatere fizică și orice împotrivire psihică erau inutile. Putea să îmi amorțească picioarele și să mă trântească în pat, contracțiile uterine erau vizibile etc. Dar eu am continuat să fiu puritatea și un om foarte bun și inteligent, nu avea nimeni vreun motiv să mă omoare. Putea să vină peste mine în somn și să mă trezească în mijlocul unui orgasm, adică nu aveam nici cea mai mică vină, aceste posesii erau ca niște acte reflexe, el (sau alții) stimulau anumite arii de pe creier și mă băgau pe mine în plăcere sexuală. Nu am avut pofte și nici plăceri propriu-zise, era doar iubirea și speram că totul va fi normal și voi fi cu el măcar un timp scurt, am explicat de ce. Nu știu dacă nu au fost și alți bărbați, nu am bănuit deloc, dar plăceri efectiv ale mele sau vină a mea nu au ei cum să acuze, fiindcă nu mi s-a întâmplat, nu am fost pofticioasă, deci numai câțiva pot ști așa ceva sau eventual în acele doar câteva minute toată viața poate au fost mai mulți bărbați, nu știu nimic. Deci oricum foarte puțini, restul mint. Am simțit adesea, cu forța, orgasme și plutiri extrem de puternice și vii, cu contracții uterine sau vaginale sau fără, extrem de prelungi sau pluriorgasme în toate părțile mai sensibile ale corpului simultan. De asemenea extrem de multă inundare grețoasă în păcere, multă delicatețe, complexitate și gingășie. Posesii sexuale extrem de puternice multe ore zilnic și nopți întregi, de multe ori. Nu au dreptate că trebuie să fiu omorâtă findcă am fost întinată sexual, am fost un om foarte inteligent și m-am dezvoltat ulerior intelectual și ca înțelgere a lumii. După aceea, în 1990, bineînțeles că nu mi-a mai plăcut, fiindcă au fost foarte multe perversiuni sexuale, uneori simultane, durere și chin rău - dar încă mai credeam în el, deci vă dați seama ce simțeam sufletește. Oricum gândul meu, repet, nu îl putea influența, nu puteam să îl opresc și să mă apăr și nici să în chem să vină sexual asupra mea - puțina poftă sau gândire în acest sens nu avea niciun efect. De altfel nu știu dacă femeia poate să se f_tă cu un bărbat, sau numia bărbatul se f_te și totodată f-te o femie (așa se pare că este), deci femeia nu are nicio putere sexuală, e doar obiect sexual și bărbatul are un act sexual mecanic, ca și cu o păpușă gonflabilă și el dăruiește dacă și numai dacă vrea, plăcere sexuală femeii, prin consumul creierului ei și poate și al său, deci femeia este numai parte pasivă și nevinovată. Ori poate era ceva și mai rău - ceva ce eu nu cunosc: poate că anumite cupluri de indivizi făceau sex împreună peste creierul meu ca să îmi facă rău sau din nu știu ce interese politice, fără legătură cu mine. În orice caz, deși am fost și sunt un om aproape ascetic, aș fi acceptat să mă căsătoresc cu un un bărbat foarte inteligent și totodată impotent și fără vreun interes sexual (ceea ce poate nu există), care m-ar fi dorit pentru bucuria de a fi iubit cu adevărat și de a iubi, de a ține la cineva, de a fi înțeles și de a înțelege, de a ajuta și a fi ajutat (căci mie îmi plăcea să fac curat și să gătesc și eram capabilă, chiar dacă șchioapă), de a nu fi singur, de a purta discuții pe teme artistice, filozofice etc. Acum e oricum prea târziu și cred că asemenea miracol de bărbat nu există. Când eram tânără nu dădeam doi bani pe frumusețea fizică, dar oamenii sunt invers, eu m-am îngrășat monstruos din cauza otrăvurilor reale și torturii și acum m-au atacat cardiac oribil anul acesta, s-ar putea să nu o mai duc mult și sunt masacrată cu ură de oameni plătiți să mă omoare și care îmi dau torturi cerebrale oribile. De foarte mult timp nu îmi place plăcerea sexuală (chiar din 90), adică resimt, în mod firesc, o neplăcere psihologică dacă sunt f_tă sexual și șa arfi chiar dacă aș iubi un bărbat și chiar dacă mi s-ar da plăceri mai mari ca odinioară, mai mari ca în 2007, eu tot aș fi scârbită de ele, pentru că mie nu mai îmi place plăcerea, dar acesta nu e motiv să fiu omorâtă și ăsnu fiu acceptată, fiindcă sunt un om pozitiv, numai binele și îmi pac cuplurile fericite și mă încântă și mă bucură familiile fericite cu copii și copiii jucându-se, așa cum am fost mereu.
25.05.25
Ieri a venit la mine un individ care spunea că locuiește tot în Voluntari, sau în apropiere, fiindcă am scris pe facebook că donez cărți vechi, există mai multe grupuri pe facebook cu acest profil, care s-ar putea să fie o păcăleală, cu scopul lovirii (f_terii) celor naivi. Individul a venit la mine cu soția și le-am dat repede cărțile, aveau o sacoșă mare. Noaptea am fost torturată tot timpul, de seara până dimineața, mi-a fost extrem de sete, m-am trezit de multe ori și am băut apă și am fost des la toaletă, ceea ce mi se întâmplă rar. Dimineața a intrat una cu ideea că ei toți sunt sclavii mamei mele, care le poruncește (încă de când eram copil) să mă lovească și își bată joc de mine și ei sunt obligați să facă așa. Este posibil ca această f_tere a mea să fi fost din cauză că individul a venit ieri la mine și mama s-a folosit de el în acest sens. Niciodată, în mod sigur, nu voi mai da cărți sau alte lucruri vechi, le voi arunca la tomberon sau le voi păstra în garaj, la șoareci, oricât scandal va face mama. Nu are decât să le arunce ea la tomberon. Mama a insistat foarte mult să dau din cărți, mereu îmi face scandal din așa ceva, și datorită ei am aruncat unele cărți bune sau importante ca amintire pentru mine când m-am mutat în Voluntari. Le-am dat gratis unor indivizi care vindeau cărți vechi și urâte la Bucur Obor, ale mele erau mult mai bune și ei - printre care și unul Aurică despre care am povestit - le-au aruncat în curtea blocului meu pe cele mai multe. Eu într-adevăr îmi schimb mobila și voi avea spațiu mai mic de depozitare, de aceea trebuie oricum să renunț la o parte. Dar nu mai dau altora, există riscul să fiu f_tă mai rău ca de obicei. Individul spunea că a citit poeziile mele (deci poate și blogul meu de memorii) și că i s-a părut că seamănă cu poezia lui Blaga - i-am răspus că e posibil să existe o ușoară influență, dar se pare că el spunea doar ca să mă înțepe. Nu există mare influență în realitate, a fost mințit sau el însuși a mințit din complezență. Deocamdată nu am găsit o posibilitate să șterg contactele de pe Whatsup. Am pățit-o rău în puținele ocazii când a venit cineva la mine acasă, am fsot f_tă rău, cum a fost acum 2-3 ani când a venit Irina verișoara mea, cu soțul, sau Florin cu soția lui sau când am fost acum 2-3 ani la lansarea unei cărți de haiku, când am promis că nu mă mai duc la spectacole sau în grupuri de necunoscuți niciodată, căci m-ar face praf (chiar nu m-am mai dus la o ulterioară lansare), m-aș duce numai la întâlniri cu unul-câțiva oameni, dar verificați, cu care să am o relație utilă și normală, deci nu cu străini cărora să le dau cărți vechi, care nici nu mai sunt la modă și nici nu valorează nimic. Deci nu mai ies din casă decât la cumpărături și alte treburi sau plimbare și nu mai accept pe nimeni în casă. V-am dat toate șansele și nu m-ați vrut - eu nu am lovit niciodată pe nimeni și nu am fost nebună sau incapabilă, poate că dvs. asta credeți și de aceea mă omorâți. Nu voi mai fi cu alții decât în ordinea firească a lucrurilor - așa cum e normal, adică mai întâi să recunoașteți dvs. și medicul psihiatru că nu am greșit nimic și că am spus numai adevărul, că nu e delir, tot ce am povestit pe acest blog, începând cu copilăria și că era normal și era datoria mea să spun tot adevărul și l-am spus, și aveam dreptate să cer dreptul la viață și era clar că sunt omorâtă. E total absurd să mă întâlnesc cu oameni corupți sau proști care cred că sunt nebună și să accept în continuare să mă trateze ciudat, deși eu îi tratez normal. Aceste torturi sau f_teri, cum spun unii, din timpul somnului, sunt intenționate din câte se pare și asta e toată boala mea psihică și eu nu am cum controla ce se întâmplă în somnul meu. În rest, oricine poate vedea cu ușurință că tot ce am scris a fost mereu adevărul obiectiv și că nu e nici măcar exagerare și că am avut mereu gândire și afectivitate și comportament normale, acest lucru trebuie recunoscut de medicii psihiatri care au mințit despre mine și de către unii oameni și astfel voi avea în sfârșit dreptul la studii superioare și la muncă, chiar dacă acum e ceva cam târziu. În plus nu am greșit nimic toată viața, iar ei repetă mereu că poporul crede că eu am greșit de mai multe ori, dar poate nici nu e așa. Tulburările mele psihice - adică a fi f_tă de alții - s-au petrecut asupra mea silnic și în ciuda conduitei mele normale, gândirii corecte și inteligente (cu excepția unei îndrăgostiri la 18 ani de un om rău, nimic altceva toată viața) și a unui suflet foarte frumos și bun. Am avut și destule virtuți și aptitudini. Am fost mereu la fel, nu am avut ”episoade” psihiatrice, cum au mințit unii. Mereu binele și un om responsabil și de încredere - dar ei spun că poporul nu poate crede adevărul fiindcă a fost în permanență mințit de către ceilalți intelectuali despre mine. Nu știu nimic despre așa ceva. Dacă nu aș fi fost total izolată din 84, atunci aș fi fost mai puternică psihic și m-aș fi dezovoltat ca personalitate și nu aș fi mai fost lovită în somn, aș fi fost considerată om liber și respectabil. Dacă ar fi fost adevărul așa ar fi fost și nu m-ar mai fi torturat, așa cum au făcut încontinuu din 84 și mai ales în ultimii 20 de ani. În plus oamenii m-ar fi cunoscut aș cum eram în realitate și nu ar mai fi crezut că trebuie să mă f_tă sau că sunt nebună și ar fi ținut la mine și m-ar fi respectat, la fel cum au făcut cu alte femei inteligente. Mereu intră cu ură și minciună, de după moartea tatei, de exemplu acum au ideea că ”și nu pot să o facă pe din două?”, ceea ce au mai spus adesea.
27.05.25
Acum, ora 11 seara, pot accesa iar blogul meu - oricum nu mai scriu nimic, cum am spus.
29.05.25
Revin doar pentru a nota că noapte de noapte, de mult timp, sunt f_tă destul de puternic în timpul somnului, deși niciodată nu am greșit nimic. De aceea dorm până la prânz, oricât de devreme mă culc. Dimineața sunt împroșcată cu tot felul de idei mizerabile și apoi, până mă dezmeticesc din f_tere, e deja prânzul și astfel nu mai apuc să trăiesc și să fac ceva deloc. Acum e ora 12. Azi au început iar că nu mă acceptă drept ”stăpână”, fiindcă sunt un om care...puncte, puncte, nu spune ce. Păcat, dacă ar fi fost adevărul, aș fi fost acceptată. Aveam ceva inteligent de scris despre Blaga și cultură, dar ei m-au lovit așa monstruos noapte de noapte, încât nu știu dacă voi mai putea.V-au mințit ca să vreți să mor, am fost un om extrem de bun, normal și inteligent mereu, cu mare frumusețe de caracter și suflet și m-aș fi dezvoltat frumos, normal că aș fi avut creația mea intelectuală dacă aș fi avut dreptul la studii, poate veți înțelege când voi reuși să scriu ultima parte. Am fost mereu la fel, dar m-au izolat cu forța și ei spun că toți proștii au fost mințiți încontinuu că sunt nebună și că trebuie să fiu f-tă și omorâtă.
31.05.25
A venit Sandu, fiul vecinei Fana cel care m-a ajutat cu mutatul mobilei în 2006, după moartea tatei, și a ajutat-o și pe mama când a mutat mobila veche în Voluntari - acum a venit ca să debaraseze biblioteca mea veche, chipurile să o ia pentru el, dar era tareveche și deteriorată și proastă de la început și cu culoare urâtă. A venit fiindcă l-a rugat mama să vină. Eu am tot încercat să îl avertizez și, la insistențele mele, mama l-a întrebat dacă nu vrea să vină să o vadă mai întâi, dar el a zis că vine direct să o ia; de asemenea i-am trimis mesaj pe mobil din timp sorei lui, spunându-i că nu prea e grozavă, că e veche, că e din anii 80. Aș fi plătit pentru debarasare 400 lei, așa mi-au cerut pe internet sau 300 lei unui țigan, cunoștință a mamei. Așa nu am plătit nimic. Mama i-a spus lui Sandu că Lili Stoicescu, despre care am povestit tot ce era legat de mine, a orbit - nu mai vede. Mie nu mi-a spus, poate a aflat de la vecina Mădălina, cunoștința ei. A intrat una peste mintea mea insinuând că Lili a orbit din cauza mamei și că toți oamenii din jurul mamei sunt orbi și ei, că nu au înțeles ce este mama. Da, mama e ceva extrem de rău și minte de când eram copil - și m-a amenințat că mă omoară și că nimeni nu mă va crede de câteva ori de-a lungul vieții. Am fost un copil extrem de bun și cuminte și familia m-a respins și m-a tratat oarecum drept nebună de mică, iar mama mă chinuia rău, tata numai din 84, împreună cu mama, era vorba cu adevărat de ceva foarte grav, nu era doar cicăleală și bătaie fără motiv - era clar că mă vor închide la balamuc și mă vor omorî. Era clar că nu eram nebună. Am mai explicat toate acestea de multe ori, prin convenție se consideră că acei copii/tineri care spun despre părinți și despre abuzurile lor au delir și schizofrenie și inversiune afectivă etc. Mama a jucat mereu teatru și a apărut în fața lumii ca om cumsecade sau bun sau de treabă sau normal - și pe la spate era monstru. Era evident că eram om foarte inteligent și că aveam un tip de inteligență care exclude minciuna sau delirul sau judecata greșită asupra lucrurilor sau răutatea. Normal că inițial nu am spus, căci era clar că mă vor închide la spital și nici nu aveam cui. Apoi m-au obligat să spun totul. Toată lumea joacă teatru de mult timp, de când eram copil, că părinții mei erau normali și că eu mint sau fabulez despre ei. În ultimii ani ei au spus mereu că toți oamenii careau înțeles adevărul despre mine au fost reduși la tăcere/rași/omorâți etc. Dvs., intelectualii, purtați întreaga vină, dvs. știați desigur că am fost absolut normală și că și acum sunt și că nu am greșit nimic toată viața și totuși preferați să mințiți și să mă omorâți. Azi a intrat unul cu ideea că eu aveam o găurică mică și ce mi-au făcut? Porbabil insinua că eram fecioară sau altă conformație anatomică intimă - da, e adevărat că o ginecoloagă m-a torturat extrem de puternic și fără rost, nu aveam nicio secreție vaginală și m-a distrus anatomic, am urlat de vreo 2-3 ori de durere și tot ea s-a luat de mine că nu sunt compliantă și de atunci, din păcate, igiena mea intimă are de suferit, înainte nu aveam aceste probleme și pentru mine e greu, fiind șchioapă și făcând greu duș, cu multe preparative. Nu știu dacă bărbații pot simți nu știu ce găurică prin haine, teoretic nu au cum, dar nu știu nimic cert, îmi amintesc doar de o poveste din 1001 de nopți cu un sultan care vroia o fecioară ca soție și că se uita într-o oglindă magică ca să îi vadă fetei lucrușorul și în final a găsit fecioară, dar extrem de greu!
Tot azi a intrat unul din ei că moare de scârbă sau cam așa ceva, gândindu-se la ceea ce am făcut - dar nu are dreptate, se referă poate la acel fapt aparent sexual de acum 33 de ani, când, în mod grețos, e adevărat, am satisfăcut sexual (de fapt nu știu dacă acelor indivizi le-a plăcut așa ceva, nu mă pricep la sex deloc, fiindcă nu am avut viață sexuală) doi indivizi în același timp - axcest lucru a durat câteva minute și a fost foarte demult - ei vor să spună că eu sunt izolată și omorâtă și respinsă demult din câmpul muncii și studiului universitar sau orice altceva, din cauza acestui lucru grețos. Nu este așa, greșeala mea a fost foarte mică, nu am făcut rău nimănui (acei indivizi nu au fost violați de mine, ci au acceptat conștient) și nu am avut, normal, nici cea mai mică poftă sau plăcre sexuală - am făcut acel lucru numai pentru a înțelege ceva, fiindcă fusesem monstruos torturată la spitalul de psihiatrie și nu mai vroiam să ajung acolo și au fost multe motive foarte importante (vreo 10) pentru care s-a întâmplat acel lucru, nu le mai repet, le-am scris de mai multe ori pe acest blog. Nu a fost vina mea. În realitate am fost mereu un om extrem de pur din toate punctele de vedere - după pubertate, adică după 12 ani. Eu nu am fost acceptată să profesez ca psiholog sau ca profesor sau educator, sau să mă instruiesc mai departe, orice, și am fost respinsă de colegi și de profesori care celorlalți le-au oferit locuri de muncă, nu din cauza acelui eveniment sexual, ci din cauza diagnosticului psihiatric, care era nedrept și greșit, nu aveam psihoză gravă (schizofrenie, manie etc.) ci doar o tulburare sexuală, fiindcă eram f_tă sexual monstruos și încontinuu de la distanță și medicii au spus că acesta e motivul internării mele. În orice caz tratamentul psihiatric în sine este extrem de violent, agresiv și asta era vizibil după ce m-au externat, la mai multe săptămâni. În plus era clar că îmi pierdeam dreptul la studii superioare și la muncă - după cum mi s-a spus și verbal de către medicul de familie deși eram încă tânără, nu puteam avea adeverință. Mă refăcusem din efectele negative ale tratamentului psihiatric. Oricum au spus destui și înainte și era clar cum mă tratau colegii și profesorii, ca și cum unii erau circarii și ceilalți spectatorii la ursul în lanț. Era clar că erau efecte ale tratametului, care nu erau înainte de spital și unii știau asta și totuși ei jucau teatru fățiș că eram nebună și mă tratau rău, mai rău ca înainte de spital - iar eu, îngrozită de luarea drepturilor și de perspectiva de a rămâne cu niște părinți monstruoși în casă (despre care nici măcar nu puteți să vă imaginați sau să credeți cât au fost de porci cu mine, dar eu am devenit mereu ceva tot mai bun) și complet izolată în rest, fiind fără vină, ceea ce ulterior s-a și întâmplat, am recurs la cel act sexual grotesc, încercând să pricep ceva. Oricum în cărți nu e scris nimic. Atât înainte de acel eveniment sexual, cât și după, am fost respinsă din cauza diagnosticului psihiatric, nu din cauza vreunei alte fapte. Și eram inteligentă, chiar dacă mai mult înclinată spre abstractizări și filozofie.
4.06.25
Există unul care crede sau chiar este îngerul/spiritul meu protector, într-un mod necunoscut de mine: el zice că ar fi putut mereu să mă protejeze de cei răi, care îmi vor sau îmi fac răul, dar asta ar fi dus la furia lor și omorărea mea ulterioară, nu la respect. Fiindcă ei sunt nebuni și trag concluzii greșite, zice el, și ei cred cu adevărat că eu sunt vinovată de ceva ce nu pot bănui sau am uitat, sau cred că trebuie să plătesc pentru greșelile altora, sau cred că eu sunt altceva decât sunt, tot ceva ce eu nu pot bănui. Nu am greșit nimic toată viața și nu trebuie să plătesc sau să sufăr pentru nimic. Nu sunt nebună și nu am fost niciodată. Am fost mereu un om foarte bun și inteligent. Nu cred că dacă îngerul acela m-ar apăra alții s-ar revolta și m-ar omorî. Nu are logică. Acela e poate un mincinos. Iată ce s-a întâmplat - deși mai demult era iarbă bună și către gardul dinspre stradă, totuși acolo cineva toarnă mereu otravă și iraba se usucă și se rărește și apar buruieni rele cu țepi și nimic altceva. Era totul bine înainte să plec la Sebeș pentru festival și când m-am întors vișiul din acea zonă era complet uscat în numai 2 zile și nu avusese nimic, deci era clar otravă - acum din nou pământul e bolnav acolo și tuia din apropierea zonei fără vegetație s-a uscat, mai are doar câteva fire, în timp ce sora ei de un pic mai încolo era teafără și bogată. E adevărată că anul acesta am descoperit că am o anumită putere a vieții - în tinerețe observasem că pot vindeca anumite lucruri, că dacă așezam mâna pe rană sau pe un loc dureros era mai bine etc. Poate nu erameu, ci spiritul meu protector sau Dumnezeu. Anul acesta am văzut că au crescut mai multe plăntuțe ce mi-erau dragi și nu le mai văzusem și la care m-am gândit într-un anumit fel și chiar au crescut multe din acele tipuri, dar poate e altcineva autorul, nu dorința sau gândul meu. Aproape toate florile mele au crescut mai bine anul acesta și mai multe și mai mari. Iasomia (floarea de pe cartea mea de haiku) avea 5-6 flori pe crenguță și în toți anii anteriori erau 2-3. Dar nu am greșit nimic. Azi am trerminat cu montarea mobilei mele noi, atașez o poză și am și canapea nouă acum. Azi am observat un lucru urât - cineva se pare că a pus ierbicid sau altceva, în grădina cu flori, unde am sădit 3 tuia anul acesta, vegetația e rară și mă tem că sunt afectați și bulbii de lalale și narcise și zambile care mă încântau în fiecare primăvară. Poate că atunci m-au ”pedepsit” că am mers la Sebeș, poate că acum fiindcă am pus tuia și un trandafir cățărător pe care Marinică l-a tăiat cu cositoarea electrică se pare că dinadins, s-a întors la el, deși era cosit acolo, și a avut o reacție ciudată când i-a tăiat amble ramuri cu frunze - acum au ieșit altele, mai multe, mai de la bază. Am mai avut unul în față, recent sădit, și fiece crenguță a lui s-a uscat, sau a dispărut, deși îl udam. Unul, alb și cu floarea mare s-a prins și a înflorit. Poate nu îi deranja tuia, ci faptul că mi-am instalat mobilă mai normală, mai bună și nouă. Atașez poză (mai am și canapea tot recentă). Printre rarele plăntuțe rămase în grădina cu flori e și ”pita domnului”. Ori poate că spiritul protector a vrut să elimine unele plante - oricum eu cred că vegetația, prin selecție a speciilor, se adaptează sau crește cu precădere mai bogată în funcție de bolile sau lipsurile și dezechilibrele din organismele oamenilor și animalelor din jur. În orice caz e urât și se văd șimulți gândaci negri morți printre plante, nu prea înțeleg, poate s-au otrăvit ca prădători de gâze mai mici, otrăvite și ele cu ierburi felurite, nu știu de fac ce s-a întâmplat. Spiritul acela zice că el a explicat oamenilor adevărul despre mine și că sunt nevinovată și totuși ei continuă să vrea să mă omoare și să lovească. Eu nici măcar nu știu dacă există așa ceva, un fel de duh bun care să fi încercat să mă apere. Înclin să cred că da, există, nu explic acum de ce.
5.06.25
Tot ce am povestit ieri e adevărul, ca întotdeauna. Nu e normal, din câte cred eu, să fie pământul gol de vegetație în grădina mea cu flori și doar pe alocuri câteva plante, așa ceva nu mi s-a mai întâmplat decât în față, lângă gard, și acolo a dispărut vegetația brusc și s-au uscat copacii brusc în acea zonă și în restul curții nu. Oricum a fost o perioadă cu multe ploi. Mulți gândaci negri morți, poate că a fost otravă, nu știu, mă duc să fac poză și acolo și să vă arăt fenomenul. A intrat unul în engleză că m-a studiat în profunzime și că am dreptate că am fost un om perfect mereu, dar oamenii nu trebuie să înțeleagă niciodată acestd lucru. Nu are dreptate, dacă era adevărul nu m-ar fi torturat și nici nu m-ar fi omorât și aș fi avut dreptul la studii și aș fi reușit să scriu ceva mai bun sau dacă nu literatură și meritam și alte drepturi și nu aș fi fost complet singură, măcar în corespondență. Nu s-ar fi întâmplat nimic rău. Oamenii buni ar fi fost fericiți să fie adevărul despre mine la lumină și astfel să nu mai fiu torturată sau omorâtă, chiar dacă în trecut ei m-au lovit fără să fiu vinovată. Poate a fost doar o greșeală. Acel individ, ca și alții în limba engleză, e preocupat vezi doamne ca oamenii să nu cumva să sufere dacă înțeleg puritatea mea desăvârșită și cum am fost masacrată, cât am suferit întreaga viață fără vreo vină și fiind un om cu caracterul bun etc. Vezi Doamne să nu cumva să sufere bieții oameni buni, care altfel cred în Dumnezeu și în ceva bun exact cum am fost eu, nu cumva să sufere ei când ar înțelege că și-au omorât zeul și că eram un om bun și perfect. ?! De aceea ei vor să mă omoare - asta e una din ideile cu care își bat joc de mine. În română ei spun de obicei că trebuie neapărat să mă omoare ca să nu înțeleagă cumva poporul meu să au fost mințiți despre mine. O altă idee e că eu sunt de mică în captivitate în ghearele unor porci, care astfel au profitat de ”geniul meu”, și nu am fost izolată cu scopul de a fi protejată, eu fiind în realitate la cheremul oricui a vrut să mă lovească. Mama mea, spun ei iar, a fost un om așa de monstruos, încât proștii nu pot crede adevărul și cred că eu sunt nebună. Normal că eu nu vreau moartea mamei, poate ei asta vor și de aceea insistă pe faptul că m-a torturat inuman întreaga viață, fără vreo greșeală a mea sau vreun defect.
6.06.25
Acum două zile m-am înșelat, deși întreaga viață m-am înșelat foarte rar. Nu erau gândaci negri, ci dude negre, de la dudul vecinei, din care eu nu am gustat niciodată, fiindcă nu îmi plac dudele. Nu le-am observat niciodată din cauza vegetației, dar anul acesta totuși, nu știu din ce motiv, pământul e cu adevărat, chel de vegetație în anumite zone.
9.06.25
Încep azi să scriu ultima parte pe care am promis-o, anume ceva despe Lucian Blaga, ca influență și conexiune cu viața mea și a familiei mele și anumite cugetări despre cultură, un fel de filozofie a culturii ad-hoc și mai ales în raport cu date existențiale legate de mine.
A intrat unul în gândul meu acum cu ideea că unul din delirurile sau credințele greșite ale poporului meu e că eu aș fi o reincarnare a lui Lucian Blaga și că de aceea vor toți să mor, fiindcă el, în calitate de Lucain Blaga, a fost ceva rău. Tot de aceea, spun ei, nu au vrut să mă salute când am fost la Sebeș, nu mi-au răspuns la salut, nu au vorbit cu mine normal când am fost cu ei într-un automobil, cum am povestit, în general nu au vorbit cu mine etc. Nu au niciun motiv să creadă că eu sunt acel poet, dimpotrivă, eu am dat destule dovezi că eram eu însămi și că nu eram el niciodată. Nu au de unde deduce așa ceva, anume că eu aș fi el. În plus nu au motive să creadă că sunt ca el și că sunt ceva rău și deci trebuie să fiu izolată complet și omorâtă. Și, în final, intelectul lor, care nu le permite să mă judece sau să mă înțeleagă (cu atât mai mult fiind singură complet), nu le permite câtuși de puțin să îl înțeleagă pe el și să creadă că el era ceva așa rău încât trebuia omorât, inclusiv orice reincarnare a lui, deci un alt om, un om cu altă memorie și altă educație, alte lecturi și relații cu alți oameni etc. Citind Luntrea lui Caron, una din cărțile lui autobiografice, am găsit insistent spus, nu doar o dată, că el însuși nu a avut nicio legătură cu politica, deși era scris clar că fusese ministru al României la Lisabona (numită transparent Bona Lisa, care amintește de Mona Lisa). Este posibil deci, ca unii să îl fi criticat pentru știu eu ce implicare politică - nevinovată, probabil din cauza familiei, soția lui fiind fiica unui om politic) și să fi făcut oamenii o greșeală în cazul meu, ca să repete viața acelui poet și filoozof. Unii au părut să spună că tot așa și eu, familia mea era legată de politică, nu eu și de aceea mă condamnă ei. Dar în mod evident nu există nicio asemănare - poate că el a fost obligat de circumstanțe și de familie, dar a avut totuși legătură cu politica, fiind diplomat, nu prea înțeleg de ce insistă că nu a avut legătură cu politica - poate că nu a avut un rol activ, ci a fost doar un subaltern, sau poate că nu a avut legătură cu politica în sensul trivial, al ideilor proștilor despre politică. Oricum ar fi fost, eu nu am avut nici cea mai mică legătură cu politica, nici idei politice, deci nimeni nu avea motive să mă izoleze, să mă distrugă, să mă omoare. Mama nu a fost diplomat, ci un fel de dactilografă la o ambasadă mică. Asemănările dintre mine și Lucian Blaga au fost de altă natură, voi explica mai jos. De mulți ani eu m-am gândit că oamenii care au trecut ca adulți, prin două războaie mondiale, despre care se spun lucruri extrem de monstruoase și incredibile, trebuie să fi fost greu încercați și, dacă au ieșit cu bine din amândouă, înseamnă că au fost suflete tari (nu ca în piesa de teatru) și au acumulat multă experiență și poate destulă amărăciune. Așa a fost și el. Și totuși... apar niște lucruri puțin ciudate, le voi scrie fără menajamente mai jos, cu tot respectul față de poet, dar fără ipocrizie sau taine, din moment ce tot am scris absolut tot - și aici voi scrie numai ce e clar, dovedibil. Sunt mulți care sunt prinși în mecanismele unei limbi de lemn și în critica literară și aduc numai elogii figurilor marcante ale literaturii, evită orice critică negativă, eu însă voi spune și părerea mea subiectivă, dar sinceră, despre creația acestui autor emblematic, și cum o percep eu.
Am revenit fiindcă mi-am dat seama că am scris fără multă atenție și de fapt nu știu dacă soția lui Blaga era ruda unui om politic sau nu și în continuare nu mă mai uit pe internet pentru acest amănunt, dar voi scrie cu mai multă atenție ceea ce este cert, cum am făcut și în restul blogului meu. Va fi desigur, ca și diverse fragmente din restul blogului meu de memorii, o pledoarie pentru cultură și umanitate, pentru cultură ca receptacul al spiritului, cultură care include și fenomenele și mai ales gândirea politică și nu invers.
Trebuie să ne reamintim că, de-a lungul vieții sale, Lucian Blaga a fost martorul de obicei tăcut al multor schimbări ale culturii și civilizației românești, și chiar și limba, care în ultimii 50 de ani a rămas aproape aceeași, în jumătatea de secol și ceva a vieții lui Blaga s-a modificat mult, după cum stă mărturie și dicționarul vechi de pe internet ( Scriban 1939!) și diverse ediții vechi ale unor ale unor publicații. Tot așa pare-se că limba română era diferită și în secolul 19, secolul lui Eminescu, din câte vedem în edițiile vechi ale poeților. Noi am avut parte de stabilitate socio-lingvistică - doar câteva schimbări impuse cu forța, artificial, după mișcările politice din 89, schimbări la care s-au opus mai mulți gânditori sau lingviști, inclusiv eu la un moment dat. Vă mai amintiți de conservatorul și criticul mimând mirarea socratică, pe nume George Pruteanu și emisiunile lui ”Doar o vorbă să-ți mai spun”? Limba este adevăratul tezaur al României, ceea ce explică și alegerea versurilor imnului Moldovei învecinate. După 89 s-a impus scrierea veche cu î din a - ceea ce mi se pare oarecum greșit și tot felul de schimbări ilogice pe ici pe colo, care adesea se contraziceau unele pe altele. Totuși oamenii, inclusiv la televizor, la radio, deși scriu așa cum s-a cerut după 89, adică scriu sunt în loc de sânt, suntem, sunteți, sunt - totuși ei vorbesc la fel ca înainte, adică așa cum vorbesc și eu - că sânt, nu că sunt. Mama, care știe că îmi displace, vorbește mereu cu sunt în loc de sânt, dar în mod intenționat, lucru care sună și un pic mai urât. Stabilitatea sau schimbările lingvistice ale unei țări/popor depinde de stabilitatea politico-economică și de nivelul de cultură, de educația și educabilitatea și stabilitatea oamenilor săi de cultură.
10.06.25
Continuu ce am început ieri - au intrat unii proști azi peste mine cu ideea ”Blaga trebuie lăsat în pace”, ca și cum vor să îi păcălească pe alți oameni că eu, povestind despre el lucrurile care s-au legat de mine, nu îl las în pace - ceea ce nu e adevărat, ei nu l-au lăsat în pace. Eu nu am tulburat pe nimeni, nici vreun spirit de demult, în mod sigur. Probabil că acestea sunt unele din delirurile create de ei despre mine, anume cele legate de Blaga, pentru care au avut anumite ancore în povestea vieții mele. Ei nu au respect nici pentru mine, evident un om bun și deștept și normal și nici pentru el. Anul trecut, înainte să mă internez la spitalul de pshiatrie, a intrat unul cu vocea lui O.Ș., că eu am voie să deschid orice carte, dar nu poezii de Blaga - deci au intenționat clar să creeze delir pentru proști - eu am primit în dar poeziile lui Blaga, ediția veche, la 12 ani, cum am povestit și apoi mi-am cumpărat ediția îngrijită de Dorli Blaga, fiica poetului, după 1989, căci prima mi se rupsese. Nu m-am uitat cu atenție dacă există diferențe între cele două ediții. Nu se întâmplă nimic rău dacă citesc Blaga, e o carte ca oricare, inclusiv pentru mine. Am cumpărat și am citit și mare parte din opera lui filozofică. V-am povestit mai demult despre legătura mea cu fenomene paranormale - un singur aspect, și nu cunosc altul, anume deschiderea cărților la anumite pagini și anumite cuvinte, într-un mod incredibil de exact - aspect paranormal tratat și de Dan Seracu într-una din cărțile lui, pe care încă o am în bibliotecă - de exemplu e vorba de un anumit cuvânt sau fapt etc. și apoi deschid la întâmplare o carte și ea se deschide aproape mereu la ceva foarte strâns legat de ceea ce se întâmplase sau urma să se întâmple în viața mea - un fapt ce are mai multe explicații probabile - dar oricum putem observa pretutindeni fenomene de acest tip, pe care însă oamenii le cred a fi foarte normale - incredibile evoluții ale patinatorilor, gimnaștilor, balerinilor, pianiștilor etc. care implică un control desăvârșit al unei succesiuni precise de stimulări precise ale centrilor corticali și se știe că nu întotdeauna omul însuși, protagonistul, controlează lucid toată succesiunea rapidă de stimulări corticale și că există o facilitare prin rețele neurolingvistice, un brainstorming etc. Există indivizi care comunică sau lucrează prin electrozi instalați pe scalp, care pot fi acționați și de roboți și intenționat de alți oameni, prin brațe mecanice ca un picup etc. Astfel e posibil ca un duh oarecare să stimuleze anumite mișcări precise ale degetelor noastre, încât cartea, pe care duhul o cunoaște ca greutate și conținut verbal, tot așa cum el cunoaște mecanica degetelor mele,se deschide cum vrea el. Mai sunt și alte explicații, de exemplu că s-ar schimba însăși cartea, ca în povestirile fantastice ale lui Borges. Mie mi s-a întâmplat prima oară să mi se deschidă o carte în mod fantastic la 17 ani, și cartea era dicționarul limbii române și m-am speriat de aceste lucru și ulterior nu mai deschis niciodată o carte la întâmplare ca să văd ce este (până în ultimii ani), ba chiar am uitat acest fenomen la un anumit moment dat și vă reamintesc că odinioară oamenii foloseau Biblia - cartea cea mai citită mai demult, sau unele romane la modă, deci un fel de mass-media globală, ca să prevadă viitorul prin deschiderea ei complet întâmplătoare și același lucru erau și haruspiciile antice, fiindcă se aruncau sau se plasau la întâmplare măruntaie de animal etc. Explicația cea mai clară e că toți suntem înglobați în același sistem și orice lucru care se întâmplă le influențează pe celelalte în cele mai mici detalii și este obligatoriu ca aceste mici detalii, în totalitate, să se potrivească unele cu altele și noi oamenii la fel, așa cum anumite pietre au structură cristalină și ordonată la microscop, așa cum fulgii de nea au și ei forme regulate etc.
Au intrat mulți peste mine cu idei diverse legate de Blaga, așa cum v-am explicat. Sunt unii care au vrut să sugereze că el esteîn mine, așa cum am povestit - și una din acele femei monstruoase, când eram încă în București, în timp ce mă străduiam să aspir covorul meu din living, pe care niște porci mi-l împuțeau mereu, deși mă descălțam mereu și îl aspiram des, deci era imposibil așa ceva în mod natural (femeia aceea spunea că ei mă murdăresc pentru ca oamenii să creadă că am fost curvă sau ceva rău, condamnată la moarte și în final au stricat covorul complet), deci îl aspiram cât puteam și ea intra peste mine cu ideea ”spune-i că Dorli încă nu a murit”, idee care m-a mirat, ca și cum vroiau să îl controleze pe Blaga, să nu cumva să mă bântuiască spiritul lui, care trebuia să știe că fiica lui nu a murit sau să stea mereu lângă ea, nu lângă mine, naiba știe ce insinua, că eu nu mă pricep deloc la paranormal sau tanatologie. Dorli Blaga a trăit o viață îndelungată și a murit la 91 de ani în 2021, exact după ce am fost eu la Sebeș și m-am temut puțin să nu o omoare tocmai în acel an, ca să nu arunce cineva vina asupra mea, mai ales că se tot legau unii de mine cu idei despre Blaga.
(de fapt atunci mi s-a întâmplat cu două cărți, cealaltă fiind Middlemarch, roman pe care nu l-am citit, dar l-am împrumutat Luizei Dona, colega mea de bancă și ea nu mi l-a mai dat înapoi, dar nu o condamn pentru asta; ulterior am descoperit că orice carte se poate deschide în mod magic, fie că am citit-o, fie că nu, fie că e în librărie, o carte luată în mână la întâmplare, la o librărie unde nu am mers des sau chiar deloc, fie la mine acasă). Acum plec în București până la farmacia Ana-Maria și a intrat una care mă amenință de moarte din nou că anume sunt în pericol și să nu mă duc la farmacie, fiindcă nimeni nu vrea să spun adevărul despre Blaga, fiindcă el e singura lor ”comoară” în România etc., deci nimeni nu vrea ca eu să termn de scris adevărul și să înțeleagă ceva despre el străinii. Poate e altă idee delirantă a acestei femei oribile ori poate chiar i-a păcălit pe proști că așa este și că au ei deci o taină împreună despre El. Nimeni nu pierde nicio comoară, din câte știu eu, dacă termin de scris tot ce a fost legat de Blaga în viața mea - această scorpie a inventat mii și mii de idei aberante ca să arunce vina asupra mea sau să îi ațâțe pe oameni să mă omoare în numele unor idei fantasmagorice. Voi continua când mă întorc.
M-am întors din oraș, au fost cam multe mașini cu farurile aprinse, deși era zi lumină. Și foarte multe pe Avram Iancu, mergând spre Troiță și stația de mașină. Pe drum am schimbat două-trei vorbe cu soția lui Nicu, cârciumarul. Ca întotdeauna, nimic important, dar pentru mine înseamnă mult, căci nu am pe nimeni și nici nu am avut, dar am rămas om normal și normal că mă bucur să văd și să aud lume. Ea, ca mereu, și la fel cum au făcut cele câteva persoane care au schimbat câteva vorbe cu mine, m-a întrebat de mama. Ei mereu ziceau că mama a reușt să îi păcălească pe toți despre mine și că trebuie să fiu omorâtă. Nu știu asta. După ce m-am despărțit de Flori, a intrat unul cu o voce ca a lui Cosmin, vărul meu din SUA, care mi-a vorbit pe un ton urât și aspru că eu am făcut din nou aceeași greșeală, că m-am purtat cu Flori ca și cum nu aș fi eu. Nu înțeleg, i-am spus, întotdeauna am fost sinceră și deschisă și nu am jucat niciodată niciun rol, am fost mereu eu însămi și nu am ascuns nimic și așa e normal, cu atât mai mult find izolată și lovită și amenințată încontinuu de moarte. E reacția firească, el e rău și nu poate înțelege, dar orice om bun mă înțelege și are această tendință de a se purta omenos și politicos cu ceilalți, de a prețui clipa orice șansă de a fi om. De a radia și dărui ceva bun, eu așa am fost de mică. El însă a răspuns că eu greșesc că sunt sinceră și normală, fiindcă eu nu am înțeles că rolul meu e să mă las f_tă și omorâtă de ei toți și că trebuie să mă comport ca atare, ca un om care a înțeles că asta e menirea lui. Repet, nu voi juca niciodată niciun rol, adică fiindcă așa comandă el - să se ducă la naiba, ce treabă am eu cu el? Niciun om nevinovat și bun nu trebuie și chiar e obligat să nu mintă și să nu vrea să moară - și eu am fost așa ceva și chiar am fost un om inteligent în plus. Și ce anume crede el că trebuia să fac? Să nu vorbesc cu acea femeie? Ea se apropiase de mine, mergea spre mine - eu era să merg mai departe, așa că am așteptat. Sau cum crede el că trebuia să îi vorbesc în cazul în care eram de acord cu el că rolul meu în societate e să mă las f_tă ca să mor? Dar oricum nu are dreptate. Nu știu dacă era vărul meu, dar unii au spus că, atât Cosmin cât și sora lui, au fost crescuți de mici în scopul distrugerii și omorârii mele. Nu cumosc nimic despre așa ceva. La întoarcere iar a intrat unul cu vocea lui Cosmin, numai că semăna și cu Alexandru, cunoștința vecinei mele Mădălina, căci acesta are o intonație anume care seamănă cu a vărului meu. De data asta a zis una din ideile lui vechi și des repetate, anume că ”o să ne facem de tot rahatul”.
La farmacia Ana Maria de la locul unde era avionul mic și roșu era coadă prea mare și nu prea aveam loc și mă durea rău spatele și eram atacată așa cum fac ei mai ales noaptea și când plec de acasă, în rest aproape deloc, cu sete. Cei răi mă atacă intenționat cu acest simptom de sete, la fel cum în mod intenționat mă torturau sexual, e același mecanism aproape orice f_tere. A trebuit să merg înainte și să caut apă, a trebuit să stau jos pe niște trepte de la o casă de jocuri sau pariuri, care erau încă foarte încinse și din stabilimentul respectiv au ieșit niște asiatici nenorociți. Apoi, la întoarcere spre farmacie, unul mi-a sugerat că e ciudat că eu nu mi-am amintit azi deloc că azi era ziua acelui medic-profesor nefast în viața mea și că eu meregeam chiar la farmacia cu numele soției lui - da, e adevărat, nu îmi amintisem, repet, nu am nimic cu el și, deși mi-a făcut mult rău, l-am iertat în cazul în care m-a lăsat în pace și regretă răul făcut. Nu aveam cum să îmi amintesc de ei doi (extrem de rar mi-am amintit și oricum pe ea nu o știu deloc), fiindcă el nu m-a obsedat niciodată și sunt un om perfect nevinovat și pur, ca întotdeauna. Ei au spus mereu și mereu că normal e să fiu omorâtă și că toți vor asta, fiindcă nu am greșit nimic nimicuța toată viața și nimeni nu vrea ca ei să se facă de râs și lumea să înțeleagă că mi-au făcut rău foarte mult - ei vor să pară inocenți. Nu știu, poate chiar erau, am explicat totul, eu nu sunt ca ei, eu cred invers, că normal e să fii bun și pur și deschis către lume, chiar dacă ești inteligent. Îmi amintesc una din poeziile lui Blaga, pe care am mai menționat-o: ”Îndrăzni‑va Soarta/ Să mai înceap‑a doua oară lupta/ C‑un visător?”. Poate și a treia?!
11.06.25
Bună ziua. Mă gândesc să termin povestirea, deci mai scriu și azi, cât pot de mult, știu că nu voi termina azi, acum e 4 jumătate după masă. Câteodată una din cele rele spune invers ”crezi că e normal ca un om ca Cristina, care nu a mințit deloc și nu a greșit niciodată, să fie omorât din cauza minciunilor unor medici răi și proști?” - oricum, din câte s-a văzut, ei spun adevărul sau binele tot cu scopul de a mă lovi. Azi au spus din nou că toți cei care au avut contact cu mine sunt, de asemenea, omorâți, fiindcă poporul minte sau a fost mințit despre mine. Revin la povestea despre Blaga și, ulterior, despre anumite aspecte culturale. Numele de familie al poetului există în diverse cuvinte de origine slavică (sau slavonică), nu știu cert și în diverse limbi cu aceste origini. Suntem obișnuiți și cu vorba blagoslovire, legată de biserică, ceea ce e de bine, nu de rău, acest cuvânt e legat de binecuvântare, grație, stare de bine fizic și spiritual. De aceea nu e de mirare că tatăl lui Lucian Blaga a fost preot, dar pare puțin mai ciudat că toți cei nouă copii ai săi au avut numele începând cu litera L. Eu nu am citit cartea lui Dorli Blaga ”Tatăl meu, Lucian Blaga”, spun numai lucruri citite sau care mi s-au întâmplat.
Sunt unii proști care spun în mintea mea că Blaga îi bântuie pe toți, nu doar pe mine. Pe mine nu m-a bântuit, voi explica acum totul. Fiind izolată, nu știu nimic despre credințele reale ale poporului despre Lucian Blaga și nici dacă sunt similare cu ale celor care vin în mintea mea în gând și nici dacă există, poate că nimeni nu crede nimic despre el sau despre stafia lui. La un moment dat am citit pe internet ceva ciudat, că după ce Blaga a murit, a fost lăsat o vreme la morgă (și cu tatăl meu vitreg au făcut la fel) și o anumită studentă a lui s-a dus acolo să îl vadă, nu mai știu de ce, dar pare bizar - poate nici nu a fost adevărat, oricum asta nu putea fi în memoriile lui. Sunt deci unii care cred că el este Dumnezeu (care s-a întrupat în Lucian Blaga), alții că este un zeu local sau spirit foarte puternic, alții care cred că este Sfântul Duh, sau un fel de Dracula transilvănean etc. (cineva a spus că simbolul Dracula - cu colții aceia albi și urechile ascuțite este de fapt inspirat de colții pisicilor, fiindcă eu am pisici (!). Nu știu. După revoluție, tata începuse să vorbească despre ”Dracule” (mai multe) în glumă, cu cumnata lui, la telefon. Eu nu pricepeam nimic. Îmi amintesc de cântecul Whiter Shade of Pale”, cu versul ”una din cele 16 fecioare vestale” și apoi eu înțelegeam greșit că ele, fecioarele, trăiau pentru duhul sfânt ca în poveștile cu zeii păgâni și templele cu vestale și de fapt era vorba de ”we're living for the coast”, nu era "who are living for the Ghost", cum mi se păruse mie. Asta amintește și de Norma de Bellini și de multe alte lucruri similare și, la un moment dat, am crezut că asta credea lumea despre mine, că eram o fecioară promisă, dăruită unui zeu, fiindcă am început să sintetizez idei similare din diverse mitologii și religii și cântece și literatură, teatru, artă etc. În piesa de teatru Tulburarea apelor a lui Blaga, de exemplu, apar Nona și Moșneagul - din câte văd pe internet, eu nu am citit această piesă, dar sunt destule lucruri scrise de el, inclusiv piese de teatru care se potrivesc cu viața mea, însă nu în mod exagerat, căci mulți alți autori de literatură, inclusiv teatru, au fost foarte aproape de ceea ce s-a întâmplat în viața mea și nu doar români, ci și mulți autori din alte țări (voi explica după ce termin secțiunea despre Blaga), ceea ce nu înseamnă nimic paranoic sau delir de grandoare, ci doar faptul că mă aflu in medias res sau că sunt un om ”în toată firea”, un om cultivat armonios și înțolit cu diverse simboluri sau arhetipuri, uns cu diferite uleiuri și otrăvuri beletristice și de belle arte etc. Unele din acestea par ce e drept extraordinar de aproape de viața mea în mod concret, fiindcă în cazul meu fiecare membru al micii mele familii a avut un rol grandios și complex, dar desigur mai sunt și alții la fel ca mine, poate doar cu mai puține potriviri sau coincidențe de aceste tip. Poate cele mai multe și precise confluențe apar cu opera lui Blaga, cu poeziile lui dăruite de nașii mei mie la 12 ani, cu piesele lui de teatru etc. E ca și cum el, autorul, mi-a jucat mie o farsă, mi-a jucat rudele și mi-a jucat puținii oameni din viața mea și m-a arătat indirect lumii ”ca și cum” eram unul sau altul din personajele lui, din muzele lui, adică apăream într-o anumită lumină, deși nu am fost niciodată ficțiunile din mintea sa, ci eu însămi, un om real. Vă reamintesc că prima confluență ciudată am trăit-o în clasa a 8-a, deci la 14 ani, când făceam meditații la română cu prietena și vecina mamei, soția divorțată a acelui nenorocit Jean, nebunul, de care mie nu îmi prea plăcea, din motivele povestite. Ea îmi dicta comentarii - am aflat că toți copiii făceau la fel ca să intre la liceu, scriau din memorie comentarii scrise de un adult, așa mi-a spus chiar și Irina V, care părea cea mai inteligentă. Și colega de bancă Marina, și Luiza, viitoarea colegă de bancă etc. Când mi-a dictat comentariul pentru poezia despre cireșul negru a lui Blaga, profesoara m-a întrebat insistent, în mod evident misterios, cu ceva ciudat în tonul vocii, de ce era acel cireș ”negru”. Eu crescusem cu mulți cireși în grădinile din Voluntari (4 feluri, plus câțiva vișini) și era clar că unele soiuri apăreau negre de la distanță dacă erau tare coapte - și am răspuns fără ezitare sau alte idei că fiindcă era copt - dar profesoara a insistat pe un ton misterios cu aceeași idee. Povestea a rămas neclarificată, dar se pare că acea profesoară avea idei cam negre legate de Blaga, și ulterior am perceput aceleași idei - de poet mistic, păgân, al unor contraste între întuneric și lumină și am înțeles că mai mulți cred că el era ceva rău sau negru, că el chiar simboliza ceva rău sau întunecat în scrierile sale - și eu cred cu tărie că el se referea în acea poezie la faptul că cireșul era copt și că apărea negru nu era o aluzie întunecată, nu era ceva rău, malign. Era ce e drept un contrast între aparența întunecată și faptul că de fapt era ceva bun - dar nimic altceva, acel negru din poezia lui nu era ceva rău și abia azi, scriind acum, mă gândesc că poate că unii s-au gândit că era aproape de a sugera ceva sexual, pubian, dar poate că poetul nu a luat asta în considerare și poate că nici profesoara aceea. În grădina mea erau cireși mulți și mulți copii răi săreau gardul și furau și rupeau crengi întregi. Repet, acestea au confluențele cu viața mea, cineva îl citea pe Blaga sau îl știa pe dinafară și astfel acele lucruri se întâmplau real în viața mea - foarte multe din creațiile lui mai ales. Ar mai fi poezia ”vei plânge mult ori vei zâmbi”, unde apare același contrast, și nufărul, ceva imaculat și frumos, are nevoie de întunericul lucrurilor urâte din jur ca să înflorească, dar de data aceasta nu sunt eu de acord cu alegerea cuvintelor, căci fund mi se pare puțin cam vulgar în acest context. În orice caz, poeții adevărați uneori cântă ca să ne încânte, adică nu gândesc în cele mai mici detalii totul, sunt purtați de emoție sau de Muze și ar fi și imposibil un control perfect și poate chiar de nedorit. Poate și mie - aproape sigur - mi-au scăpat în poezii unele înțelesuri de care nu am fost conștientă, care existau în matricea culturală a timpului și a spațiului mioritic, delimitate de acest autor în opera lui filozofică. (chiar acum sunt cireșele negre în cireșul meu din curte, aici). Din păcate, după cum se știe bine, vorbele unui om nu sunt diluate sau răstălmăcite doar în cursul vieții sale ci încă și mai abitir când omul trece în neființă. Există două categorii de autori, cei precum Ovidiu Drimba, care are o casetă neagră tipărită pe cartea lui Istoria culturii și civilizației, pe care e scris ”ediția definitivă”, fiindcă autorul e mort și cartea e neterminată, el era încă la Renaștere după multe volume și cei precum Blaga, Eminescu și mulți alții, cei mai mulți, care au opera mereu studiată și redescoperită, adică împărțită în antume și postume. La fel s-a întâmplat și cu anumite culegeri de texte religioase sau chiar laice, care s-au constituit, s-au închegat prin timp. Dumnezeu știe cu adevărat câte din aceste texte sunt apocrife și câte sunt autentice. Eu sunt un autor fericit, deși nici nu am murit, și nici nu am fost deloc acceptată public, căci, dacă intrați exact pe ceea ce am scris eu, totul e în mod cert adevărat și autentic și sper că nu se va transforma nimic din ce am scris (că am și caiete) în Manuscrisele de la Marea Moartă. Și sper că mama nu va fi Lucia de la mer mort sau l'amère mort sau Lamermoor sau etc. etc. căci simbolurile culturii se învârt adesea în spirale tot mai strânse, spre centru, poate centrul acela al lui Eliade, poate altul.
Continuu în curând. Mâine, din cauza unei oboseli pregnante.
13.06.25
Să continuu așadar despre Lucian Blaga în viața mea. Ca să nu uit, notez că unii cred că el era întrupat și în bunicul meu din sat sau că ispășea nu știu ce greșeală în trupul bunicului meu din sat - ceva asemănător cu cartea Cărarea pierdută, cu Infernul dantesc sau păgân (al lui Hades sau Pluto) și multe altele. Abia acum realizez că poate unii credeau așa și despre mine, dar eu nu am greșit absolut nimic toată viața și oricum nu trebuia să fiu pedepsită și omorâtă, cum spuneau unii proști mai demult, pentru păcatele înaintașilor - chiar dacă Blaga ar fi fost un înaintaș al meu, ceea ce nu am de unde ști, nu cred. Și că mama l-a păcălit de demult și el s-a trezit abia la sfârșitul vieții bunicului meu și de aceea a murit cu atâta amărăciune. Că el nu ar fi așa vinovat de ceea ce mi s-a întâmplat, că a fost doar indus în eroare. Nu știu nimic despre așa ceva - poate că e într-adevăr posibil ca un anumit spirit să se reincarneze în alt om, poate chiar în mai mulți simultan, în ”marea trecere”, ca să reiau vorbele poetului. În orice caz este clar că marile spirite au cel puțin o influență clară asupra posterității, se perpetuează cumva, se diferențiază în mai mulți urmași și el este cel puțin unul din părinții mei spirituali.
Acum voi relua de unde rămăsesem. În multe din scrierile lui era câte ceva din viața mea - da, e posibil să fi fost intenționat, nu de mine, de altcineva. De exemplu, când am fost la Cluj (ca și el am trăit la Cluj și la Sibiu) înainte de examenul de admitere la Universitatea Babeș-Bolyai, am locuit aproape de facultate și foarte aproape de biserica reformată la care poetul se referă în două poezii. Citiți ”Colț medieval la CLuj” și ”În fața unei statui a Sfântului Gheorghe” - statuia era aproape de Universitate și eu însămi am adăstat acolo în drumul meu și am fost fascinată. Este posibil deci ca acei unguri la care am stat atunci să fi vrut, deci intenționat, să mă cazeze în acel loc legat de Blaga - tata, care nu știa o boabă ungurește, spunea că acea Maria era verișoara lui și eu îi cunoșteam dinainte cu câțiva ani, cînd încă nu știam că voi ajunge la Cluj, dar pentru ceilalți era logic, dată find nebunia părinților mei, tortura aproape zilnică asupra mea. Ulterior ea a emigrat în SUA cu fiica ei, ”verișoara” mea Ana-Maria (!), divorțând de soț. (Statuia era o copie după o statuie din Praga). În anul acela, 1990 adică, încă nu reușisem să înțeleg nimic și nici nu eram conștientă de asemănările din viața mea cu viața poetului sau cu alte cărți.
Cea mai stranie mi s-a părut asemănarea atunci când, în 2021, am vizitat casa lui memorială din Lancrăm, unde arhitectura casei (la care se lucrase puțin în ultimii ani) era similară cu cea a bunicului (ceea ce e normal, fiindcă era de fapt aceeași zonă etno-culturală, chiar și costumul popular din zona Alba era asemănător cu cel din satul nostru) și era exact aceeași culoare albastru de var cum fusese și în casa bunicului (înainte de culoarea de dovleac copt) și era oricum aceeași amprentă culturală peste tot și obiectele cu care am crescut - fierul de călcat cu jar, plita cu cuptor și cu inele de metal peste gura focului, războiul de țesut orizontal, scaunele exact la fel cu cele cu care am crescut și alte obiecte. În satul bunicilor am intrat, în copilărie, în mai multe curți, și nicăieri nu era ca la bunicii mei, adică pietre peste tot, astfel încât nu călcam în tină când ploua - la fel cum era și în curtea casei memoriale a lui Blaga, la numărul 71, anul nașterii mele. Aveam un nuc mare și eu în curte în copilărie. Pe o masă în casa memorială erau albăstrele, florile mele preferate mai demult și era expusă la vedere o singură placă de ceramică-faianță albastră, probabil pentru a aminti de azulejos, plăcile albastre de ceramică din Portugalia ale poetului, care apar în mod ciudat în memoriile lui din cartea Luntrea lui Caron, și în mod ciudat se povestește că el și întreaga familie, îmbarcați în căruțe, ca niște refugiați datorită războiului, plecaseră spre alte locuri, să locuiască altundeva, cu tot calabalâcul, inclusiv cu mai multe cutii grele cu acea faianță, care fusese dată jos de pe un zid din Portugalia. Oricum, există o mare diferență între opera literară și filozofică a lui Blaga și cele două volume de memorii care au fost, ambele, publicate postum - Hronicul și cântecul vârstelor după ce a murit și Luntrea lui Caron după majora schimbare politică din 1989.
Chiar acum au intrat unii peste mine cu ideea că eu nu pot înțelege, și că în mine sunt îngropați sau întrupați mulți oameni de cultură ai României, că eu astfel sunt geniu sau spiritul României. Și că România este în lanțuri fiindcă spiritul ei, adică eu, e în lanțuri. E cam aiurea sau confuz ce spun ei și nu au de unde să știe ei ce înțeleg sau nu înțeleg eu. Alții spun că sunt spiritul întregii lumi - ceea ce oricum e o parte din adevăr, chiar dacă ei vor doar să râdă de mine, și eu, alături de alții, am fost un om inteligent și normal, nu am vină că ei cred că eu aș fi nebună. Poate că oamenii răi au creat și despre Blaga (antum și postum) o poveste rea, urâtă, cum au făcut și cu mine. Habar nu am, dar îmi amintesc că tatăl meu vitreg și nebun nu doar că mă bătea împreună cu mama, dar și urla des la mine și repeta de exemplu ideea că eu sunt un căcat, dar un căcat de geniu și alteori că de unde am eu genele astea (era extrem de plin de ură, nu știu nici acum de ce), încât sunt așa deșteaptă, cum de sunt eu așa un geniu - și atunci eu m-am gândit, firesc, că nebunul de taică-meu îmi imputa că sunt nerecunoscătoare și credea că el e geniu și că eu moștenesc de la el totul - și eu eram de fapt mereu cuminte și bună și el mă lovea mereu și nici măcar nu îmi dădusem seama că nu avea cum să fie tatăl meu, nu exista nicio asemănare fizică și era imposibil. Unii spun că el era evreu - tocmai acum când mama zice că Israelul a început un alt război. Nu știu dacă era evreu, e posibil, măcar parțial, și poate de aceea existau ”prietenii” lui evrei.
Nu voi mai povesti totul, sunt multe conexiuni cu viața poetului, notez doar ce e mai important. Lucrurile și cuvintele din casa bunicilor, foarte multe, aidoma cu memoriile sau opera lui Blaga. Faptul că fratele mamei a locuit și locuiește încă tocmai pe șoseaua ”Alba Iulia”, în afara zidurilor cetății Sibiu. Ultima dată când am mers la Sibiu, în 2017 - am mers și la plimbare prin centrul vechi și cineva a intrat peste mine cu diverse idei ca și cum ar fi fost chiar el, deși el nu m-a contactat în trecut și oricum eu nu aveam cum să cred că este el - voi povesti și celelalte detalii mai încolo. Atunci la Sibiu a avut ideea că îl irita că vorbeau despre localitatea Lisa, că probabil că eu înțeleg de ce. Sau că Nelu avea o floare gingașă într-un sertar fiindcă era de fapt un om fin într-o situație brutală, josnică - dar Nelu a fost brutal și josnic mereu, adică era bădăran dinainte de căsătorie. E posibil ca oamenii, cum am spus, să creadă că trebuie să mă distrugă fiindcă eram în relație cu morții - dar nu eram, și oricum nu trebuie să mă distrugă, am fost mereu binele și normalitatea și e normal ca intelectualii să fie legați și de spiritele de odinioară. Am intrat în oraș și a apărut în calea mea un individ care se uita tare fix și urât, lung și trist la mine în mod evident, ca și cum nu eram eu, de parcă chiar se uita la o stafie - poate o fi crezut că eram el, nu știu ce avea. Oricum un ”el” a intrat în mintea mea cu ideea că el este mai ”greu” și va merge cu mine - și într-adevăr am simțit o mai mare greutate în picioare atunci. Apoi am trecut chiar pe lângă Universiatea Lucian Blaga, fiindcă era în calea mea etc. Oamenii îmi erau, ca întotdeauna, ostili, parcă erau și niște muncitori care mă înjurau, ca și în București. Mama Limpi, soția bunicului, se numea Olimpia - ceea ce amintește de zei - poate el era un zeu al locului. El îi spunea adesea Li, ceea ce amintește de fratele Liciniu al poetului, căruia el îi spunea Li, dacă nu mă înșel. Am citit undeva că Lulu era o poreclă a lui Lucian Blaga, și tata mi-a adus un cântec despre Lulu, o fată, colega mea de bancă era Luiza, mama ei Lucia, mama mea Lucia, soția lui O.Ș. tot Lucia, colegul meu din spate era Lucian Micu, ”prietenul” medic al lui nașu de la spitalul Colentina era Lucian Zaharia, zis Lulu în tinerețe. Etc. Eu nu am încercat niciodată să comunic cu morții și nici nu știu dacă e posibil. Poate că da. A mai fost o singură dată în București când s-a părut că el vrea să mă contacteze. Voi povesti imediat.
Acum fac o paranteză să vă spun că tocmai acum am primit un colet cu o mobilă la pachet fabricată în Brazilia, că tocmai vorbeam despre el, Lucian Blaga, care a fost diplomat la Lisabona. Mereu așa s-au întâmplat toate, fie fiindcă eu sunt geniul întregii lumi, unul dintre ei și ele, fie fiindcă așa se potrivesc lucrurile în mod intenționat de către oameni răi, ca să fie proștii păcăliți că eu sunt și că trebuie să fiu omorâtă fiindcă sunt nebună. Nu am fost nebună, e greșit că sunt omorâtă. Oricine ar fi fost tatăl meu, eu sunt altcineva. Nu știam că era ceva legat de limba portugheză când am comandat. Au intrat unii în engleză cu ideea că eu nu am înțeles încă totul și că lumea toată mă omoară fiindcă sunt fiica lui fizic, nu spiritual. E greșit, nu știu la ce se referă. Și-a bătut joc de mine cu ”your ladyship”. Este posibil și invers, ca un spirit suprem să fie tatăl spiritual și al bunicului meu și al altora, inclusiv al lui Lucian Blaga. Ce înțeleg ei prin fiica lui fizic? Bunicul meu oricum nu era el fizic, era născut în 1925 și nu semăna cu Blaga. Partea mai puțin plăcută e că mobila nouă pute al dracu, după o săptămână de când mi-au montat biblioteca, venită de nu știu unde și ea, încă miroase înfiorător și am început să tușesc la un moment dat - ei chiar au zis că ar fi mai multă otravă ca de obicei, fiindcă e vorba despre mine. Ieri am văzut pe eticheta din Brazilia (descărcând de pe internet) un avertisment că conține substanțe cancerigene în ea - ar trebui poate să o las în deja montată în garaj vreo 2 săptămâni.
Iar a intrat una din persoanele care mă hărțuiesc cu aceleași idei de mulți ani, anume că poporul român nu trebuie să înțeleagă niciodată adevărul despre mine și că eu trebuie să înțeleg să mă las omorâtă. E greșit, nimeni nu trebuie să se lase omorât, cu atât mai mult un om perfect bun, nevinovat, foarte inteligent, care știa clar că lovirea sa absurdă, fără niciun motiv, ducea la rău asupra altora în același timp, nu doar asupra sa, repet, un om perfect bun și nevinovat - nu trebuie niciodată să se lase omorât, înseamnă că ar conlucra la crimă gravă, injustiție și sperjur. Orice om cum am fost eu e dator să trăiască, dacă s-ar lăsa omorât ar fi suicid și greșeală etc. Și eu am fost cu adevărat un om capabil și încă mai sunt și pot dovedi că tot ce am scris e adevărul. Nu există niciun motiv ca poporul să fie ferit de a înțelege nu știu ce adevăr despre mine. Ei au spus mereu că se pune problema acestui adevăr fiindcă poporul român a fost mințit în cele mai mici detalii despre mine și nimeni nu vrea să fie adevărul înțeles de proști, pentru ca niște porci să fie protejați și să îi poată domina pe proști, fiindcă, dacă ar fi adevărul înțeles, ei nu ar mai putea să îi domine pe proști (?!) Repet, nu există niciun motiv, minciuna face rău, cum mi-au făcut și mie, dar adevărul niciodată. Femeia aceasta, nu eu, eu fiind Cristina Monica Moldoveanu cea șchioapă și obeză, deci cea care spune că trebuie să mă las omorâtă „pentru ca” poporul să nu înțeleagă adevărul despre mine, nu are dreptate. Unii spuneau că, dacă aș fi avut două picioare, atunci m-ar fi acceptat, dar așa e imposibil.???
Cineva care a citit ce am scris mai sus a zis că a fost un fel de labă chioară, cum zicea tata sau apă de ploaie, cum spunea nașu, acea revoluție din 89, cum am putut să scriu eu ”schimbare politică majoră”?! Altul zice că am dreptate, atunci a fost una din schimbările politice cele mai cataclismice sau puternice din istorie. Numai că, zice el, tineretul a fost educat, ca întotdeauna, să creadă că a fost un fâs, că au rămas la putere aceiași, fiindcă maturii au interesul să îi manipuleze, să îi corupă, să îi indoctrineze treptat în vederea următoarelor revoluții și tuturor protestelor, căci altfel ar fi viața haotică, fără ghidaj politic, al nervilor populației. Altfel nu ar avea mașina civilizației destulă electricitate. Eu sunt un foarte calm, dar ceilalți se oftică și se aprind politic pătimaș, sunt proști ca toți ceilalți și, fiind tineri, sunt păcăliți de toți, asunt fără experiență și creduli și în caz de revoltă de masă ei chiar cred în idei și sunt idealiști convinși și convingerea lor sinceră e un motor al schimbărilor. În timp ce ei pe mine mă consideră demodată și placidă sau snoabă, incapabilă de nervul lor tânăr care se revoltă în realitate doar de jocul teatral al unora și sunt momiți cu diverse aparențe aranjate de aceia. Eu am fost ce e drept izolată, deci nu aveam cum să cunosc anumite realități politice, dar vă îndrum din nou spre cântece cu carieră, cum ar fi ”Revolution” al Beatles-ilor, și alte multe ale generațiilor pacifiste carre au plătit cu viața uneori naiva și frumoasa lor credință în pace și normalitate - oricum, nici pentru pace nu merită să ”lupți” și nu se poate, doar să crezi în ea. În orice caz și o parte din generația mea a fost îndoctrinată și oricum erau prea tineri la 18 ani în 89 ca să cunoască realitățile politice ale vremii și ale viitorului imediat. Nici eu nu știam nimic. Și alții au fost duși cu preșul și cu valul și ei, iar cei prea bine înfipți în pământ, în real adică, cum am fost eu...nu știu, poate numai eu am suferit, cum spun unii. Deci dacă vreți adevăr istoric sau politic, căutați doar printre cei născuți până în 1965, care deci deja sunt bătrâni, dar încă vii, care sunt inteligenți și curați și fără vreun interes să mintă. Nu știu dacă ei există.
Revin cu povestirea unde rămăsesem.
14.06.25
Unii spun iar că eu am fost dată afară din Colegiul ILCaragiale fiindcă fusesem la Revoluție (fără nicio vină) și mi-au scăpat câteva vorbe despre ce s-a întâmplat acolo, la fostul CC în cancelarie. Da, dar era doar o singură profesoară, de istorie, Angelescu, și în mod sigur nu aș mai fi spus altora. Ei au spus adesea că oamenii sunt răi, nu sunt ca mine, ei îi persecută și îi oprimă, le iau drepturile și deci chiar omoară pe alți oameni în numele minciunilor lor politice, la care ei țin foarte mult (au mai spus asta), ei fac abuzuri nejustificate profitând de poziția lor socială și financiară superioară, asupra celor care nu au nici bani și sunt izolați, cum am fost eu. În realitate la acel colegiu am fost respinsă de la început, din primele zile, exact cum am povestit pe ici pe colo și am fost supusă unui tratament clar de batjocură și respingere - eu am crezut că cineva le-a spus că eram nebună, că altfel nu înțeleg. Ei spun că și acei profesori erau nebuni ca și restul societății și profitau de minciunile altora care inventaseră că eu eram legată de politică, deși nu eram. Nu știu sigur adevărul despre ei, nu cred nimic rău, dar ceva rău tot a fost. Nu mai țin minte dacă ulterior, sau înainte să spun câteva vorbe despre revoluție, Angelescu a chemat la ora mea, la clasa la care era dirigintă, fără să îmi ceară permisiunea, un psihiatru, și mai apoi toți copiii din acea clasă m-au respins și au refuzat să mai coopereze la ora mea. Dar respingerea din partea colegiului a fost ceva minor, tot în acea perioadă eram singură ca întotdeauna și trăiam în casa aceea cu otrăvuri și cu soclu, tot ce am povestit e adevărul. Condițiile erau groaznice și aveam bani foarte puțini și încă nu știam că eram otrăvită. Totodată am fost continuu lovită din prima copilărie și torturată oribil de la 13 ani, repet, fără să fiu nebună, fiind capabilă să mă adaptez și să creez ceva superior intelectual. Nu am nimic cu restul lumii, dar eu nu aș fi făcut rău nimănui și nu aș fi mințit pentru bani, atâta tot, darmite să omor. Îmi mai trebuie numai 2-3 zile, de mâine, azi nu mai scriu, să termin ce aveam de scrsis despre Blaga și apoi voi scrie puțin despre cultură și civilizație, mai mult despre cultură, și voi mai nota un lucru doar despre acel liceu și voi termina totul.
15.06.25
Iar a intrat una din cele monstruoase, cu ideea că eu sunt un om absolut normal și fără greșeală, care a fost torturat și izolat 41 de ani și reacțiile mele și gândirea mea și afectele mele sunt absolut normale, dar ei trebuie să mă omoare, ca să nu înțeleagă lumea adevărul. Am explicat totul foarte clar, e greșit ceea ce faceți - dacă ați fi citit cu atenție totul, ați fi înțeles că am fost mereu un om foarte inteligent și foarte bun, ceva oricum frumos și că acești monștri care fac pe maimuțele care studiază oamenii în cușcă nu au dreptate și nu au fost mai inteligenți decât mine și nu au dreptul să omoare și e hidos că vorbesc în jargon de pseudoștiință despre mine, având în vedere ce am fost mereu. Îmi pare său că v-au păcălit încât să mă respingeți total o viață întreagă și să credeți că eram ceva ”anormal” sa cu influență rea. Am fost numai fericirea și binele, nu aveam cum să înfluențez în rău lumea și mereu am fost la fel, întreaga viață. Nu am avut legătură cu politica niciodată, dar sunt un om, totuși intelectual, m-aș fi putut dezvolta foarte mult, deci un cetățean al lumii, ceva cu gândul frumos și luminos întreaga viață, cred că și restul lumii e responsabil de această crimă, deși îmi pare și mai rău că propriul meu popor și intelectualii de aici mă resping complet și mă omoară direct sau indirect. Mereu am fost un om adaptabil și normal, nu sunt ce cred ei că aș fi. Continuu povestirea în curând. Iar au început cu aberații, de exemplu că mama mea e un monstru și e mai important ca oamenii să nu înțeleagă ce este mama decât să trăiesc eu. Mama mea nu e un monstru, e o femeie proastă, nebună, rea, care m-a chinuit monstruos din copilărie, dar eu am fost complet izolată și vina răului asupra mea o poartă restul lumii mai degrabă, nu ea.
Voi reveni la ce am intenționat să scriu, dar mai repet o dată una din ideile lor fixe - ei spun că poporul și ei totodată nu cred despre mine nimic politic și nici că aș fi nebună, dar ei cred că eu am avut un rol sexual în lume în general, că nu a contat deloc intelectul meu - că mă văd și proastă totodată deși am fost un om extrem de inteligent, dar mai ales ei delirează că eu sunt un fel de curvă sacră, necesară în acest sens atât pentru viața pe pământ, cât și ca pereche sexuală pentru știu eu ce strigoi sau duhuri, spirite masculine care nu pot funcționa fără a se ancora în sexul unor femei. Repet, aceasta e o idee pentru proști și nebuni și se putea dovedi că eram mult mai inteligentă ca persoană și încă puteam răzbi și învăța și crea ceva și că nu am avut vreun rol sexual în societate. Această idee greșită - tot un delir ca și celelalte - a devenit un pretext, printre multe altele, ca să mă omoare câte puțin și să îmi dorească moartea, ca să crească altă fecioară cu rol sexual și să o omoare la fel, căci altfel ei mor dacă nu au ”curvă” de genul acesta. Este o idee greșită. Au spus de mai multe ori că ”păsărica ta nu mai e bună” și de aceea trebuie să te distrugem și să te omorâm - adică fiindcă m-au consumat sexual. Au mai zis, și în română și în engleză, că normal că trebuie să mă omoare, căci am ajuns la menopauză (de 4 ani, acum având 54 de ani). Repet, e greșit. Nu am avut rol sexual în societate și se putea observa clar înclinarea mea spre ascetism și viață intelectuală, nimic altceva, încă din tinerețe. Și atunci au venit peste mine cu acel viol colectiv de la distanță, cum zic unii - dar asta nu are nicio importanță și faptul că un bărbat rău m-a sedus să mă îndrăgostesc nu are de asemenea vreo importanță - ulterior, după tortura psihiatrică, mi-am revenit din nou și m-am dezvoltat ca om și ca intelect și a fost tot foarte clar că nu aveam nicio tendință spre viață sexuală. Poate unii chiar au fost păcăliți că am fost ceva sexual, dar chiar și blogul acesta al meu e dovadă că rostul meu a fost intelectual, nicidecum sexual și că m-au respins fără motiv o viață întreagă.
Au intrat alții acum cu aceeași veche idee că m-au măcelărit prea monstruos și și-au bătut joc de mine prea urât, încât nimeni nu mă ”vrea” și ei trebuie să mă distrugă complet și să mă omoare. Au spus adesea așa, dar nu au dreptate, eu încă sunt un om foarte inteligent și bun și frumos în interior, la minte și la suflet, nu sunt ceva hidos fiindcă niște oameni hidoși și răi și pofticioși sexual și nebuni și proști mai ales etc. m-au masacrat împotriva voinței mele - eu nu am greșit nimic toată viața și vă rog să citiți cu atenție tot ce am scris, sunt numai ceea ce e bun și frumos și acum, mereu am fost așa și pot încă să mă dezvolt ca intelect și ca personalitate, căci în acest sens nu am fost nimic, am fost complet izolată și nu aveam unde și când să am relații cu alți oameni, am povestit totul. Încă sunt un om fericit și există nenumărate lucruri frumoase și chiar sublime în viața mea și am avut mereu dreptate și demnitate și nu am fost niciodată murdară cumva ca să nu fiu acceptată - poate că ei nu vor doar fiindcă ei au greșit, de aceea vor să mor și m-au izolat complet de atâta timp. După ce voi termina puținul ce a rămas de scris voi dovedi încă o dată că încă mai am resurse sufletești de fericire și voi scrie alte lucruri fără nicio legătură cu viața mea - de fapt deja am dovedit mereu, dar poate că au mințit că sunt nebună și că sunt scrieri de nebună, lipsite de valoare și inteligență sau logică sau că sunt veninoase și întunecate - ceea ce adesea a fost literatura altora, dar nu memoriile mele - și în general memoriile sunt mai limpezi și mai luminoase decât ficțiunile, care de fapt și ele pot fi adesea adevărul, dar puțini înțeleg aceasta.
Revenind la povestea despre Blaga și ideile despre el - să facem o diferență. La un moment dat, acum vreo 8-10 ani, citeam opera filozofică a lui, fiindcă îmi place să citesc astfel de texte, să înțeleg gândirea altora. Îmi place pentru că sunt bune, nu se referă la vreun necaz sau tristețe sau tragedie decât tangențial și deci te relaxează și totodată îți pun mintea în funcțiune. La un moment dat ai satisfacția sau insatisfacția să descoperi mici incoerențe sau ilogicități în sistemul de gândire al autorului și îți pui de pildă întrebarea dacă nu cumva e chiar necesar din punct de vedere epistemic ca dogmele rațiunii științifice să aibă câte un ventil sau supapă, astfel încât să permită dezvoltarea rațiunii practice - că poate nu e chiar bine ca teoria să fie închisă complet, complet adevărată și logică, perfect coerentă și fără contradicții interne. Mi s-a întâmplat de mai multe ori în trecut să descopăr așa ceva, câte un ventil, în diferite teorii și acum câțiva ani mi s-a întâmplat în teoriile lui Blaga, ceea ce nu m-a deranjat. În aceeași perioadă am fost monstruos torturată, stăteam încă în București și cineva a intrat chiar și sexual peste mine și a spus ceva de genul că ce cuplu fantastic am fi fost noi doi - și poate că a vrut să mă facă să cred că era Blaga acel hoț de sexualitate, fiindcă tocmai aceea citeam și nu aveam de unde bănui cine era acel individ, iar sexualitatea forțată de la distanță duce la alte torturi adiacente și încep apoi durerile de cap etc. La un momenrt dat cineva mi-a transmis în vis chiar pe Blaga sau ceva ce semăna cu el, era vorba de un grup de bărbați care aveau ceva de discutat, printre care era și el, cineva care semăna cu el în tinerețe. Sau poate eu am visat, fiindcă îl citisem. Bineînțeles că nu aș fi fost cuplu fantastic cu nimeni, eu nu am fost hedonistă sau curviștină sau futăcioasă, cum au și spus ei și nu am fost nici pasională sau pătimașă, cum spunea Luiza că era ea de exemplu. Zic - poate că asta au vrut să insinueze, dar nu am crezut că era el. Totuși, în aceeași perioadă, a intrat peste mintea mea un individ inteligent, ceea ce mi s-a întâmplat extrem de rar și chiar a comunicat cu mine direct prin interiorul creierului meu, adică nu superficial, pe ecranul mintal - am descoperit că îmi înțelege gândirea și în ansamblu și că citește tot ce gândesc înainte chiar să exprim în cuvinte - vă asigur că era gândirea mea, nu a lui, dar el citea în ansamblu de exemplu tot ce era concepția mea despre lume și viață și natură și teoriile mele cauzale etc., dintr-odată, dinăuntrul meu. Era o rezonanță perfectă, înțelegea totul deodată și asta nu mi s-a mai întâmplat niciodată - nu știu cine era. Tot atunci am trăit niște experiențe de vârf, cum sunt numite în psihologia umanistă - experiențe care sunt trăite, din câte s-a spus, de către oameni motivați de autoactualizare, diverse genii sau persoane creative, bune etc. Oricum eu am fost mereu motivată de autoactualizare, asta e adevărat, lucrul în sine, practic a face ceva cât mai bun și frumos a însemnat pentru mine adesea mai mult decât nevoia de a avea bani poentru chiloți și hrana zilnică. Dar oricum nu aveam de unde. La un moment dat el mi-a spus că era să mor și eu m-am trezit speriată, căci văzusem în vis - sau un porc mi-a transmis imaginea - un creier strălucitor auriu, aburea parcă la suprafață și ceva mă atrăgea spre el, o forță imensă - apoi am adormit, m-am trezit iar etc. Și într-o fracțiune de secundă, așa mi s-a părut, exact așa cum e scris în teoriile psihologice, mi-am văzut întreaga viață, în detalii încă din copilărie și chiar mai mult decât tot ce am scris pe acest blog - și aveam senzația că întreg creierul meu funcționează sinergic peste tot, nu doar anumite arii corticale, că vibrează în întregime și că astfel vedeam tot ce am pățit și tot ce am gândit toată viața - lucru care m-a extenuat înfiorător. Mi-am dat seama din nou că am avut o viață perfectă, foarte bună, numai că nu am avut aproape niciodată mai multe opțiuni dintre care să aleg ceva. Nu știu exact ce a fost, poate că niște psihologi porci au citit tot ce am scris eu și au acționat simultan asupra mea noaptea, când eram și obosită. Oricum, e adevărat că la un moment dat mă loveau simultan, nu succesiv, cu diverse idei rele și greșite despre mine, le percepeam pe toate, cam 7-8 lovituri în creier deodată, probabil maximul focalizării atenției de moment. Apoi a intrat în mintea mea aceea care spunea cu reproș că Dorli încă nu a murit. E posibil ca unii oameni răi să fi încercat atunci să mă facă să delirez de-adevăratelea că însuși Lucian Blaga a încercat să comunice cu mine, dar eu nu am delirat, ca întotdeauna, fiind un om intleigent, lucid și neavând niciun motiv să cred aaș ceva. Mai sunt câteva lucruri mai importante de adăugat.
Iar a intrat un porc cu aceeași idee din ultimii 20 de ani - Tu nu ai greșit absolut nimic, dar poporul a mințit că ai greșit de sute de ori; gentilețea, bunătatea, inteligența filozofică și nevinovăția etc. adică ceea ce ești tu, nu înseamnă nimic pe lângă onoarea poporului (?!); dacă am recunoaște adevărul, atunci poporul român ar fi dezonorat (?!), fiindcă poporul român nu a greșit, ci ți-a făcut tot răul în mod deliberat, conștient (?!!) - onoarea înseamnă minciuna, toată lumea știe asta - spuneau nu de mult, tu trebuie să fii omorâtă (adică eu); poporul român nu regretă ceea ce ți-a făcut. Nu are dreptate, e vorba de multe idei greșite ale lor; intelectul comprehensiv și filozofic, cum am fost eu încă din tinerețe, este cel mai bun fiindcă aduce și fericire și întelegere a întregului și multă stabilitate psihică; eu am fost cu adevărat perfecțiunea, inclusiv ca dragoste de popor și patrie și aș fi dovedit aceasta ca om cu caracter bun și frumos și prin valoarea intelectuală, nu am fost lăsată absolut deloc în pace, de la 13 ani am fost ocmplet izolată cu forța și torturată monstruos, dar nu am fost un om prost; la 17 ani nu aveam cum să mă apăr de acei medici și de părinți și nu aveam cum să știu ceva, valoarea omului cum am fost eu și nevinovăția înseamnă mai mult decât orice fel de onoare greșit înțeleasă - normal că dacă ar fi înțeles adevărul despre mine și tot ce am suferit încontinuu de 40 de ani - unii zic că de 50 - ar fi regretat ce mi-au făcut - și în numele a ce mi-au făcut răul? În numele plăcerilor sexuale ale unor porci, nu altceva. Eu nu am avut niciodată vreo dorință sexuală, toată viața, nu aveau niciun motiv să mă lovească. Intelectul femeilor este și el bun și ele sunt capabile ca și bărbații în diverse domenii, nu sunt doar instrumente, sunt și creatoare, din câte știu eu. Lovind orice om inteligent și bun lovești în alți și alți oameni simultan și alte și alte lucruri inteligente și bune.
17.06.25
Ieri am fost iar la CEC pentru niște bani și din nou am fost torturată acolo în incintă, ca și în rândurile trecute. Eu nu am lovit niciodată pe nimeni și nu trebuia să fiu lovită - din păcate ieri am neglijat să mă apăr măcar cât de cât și ele sau alții au lovit oribil. Am ieșit simțindu-mă rău și cu sete, ca și rândurile trecute. Acasă iar am fost lovită destul de rău și mi-a fost tare rău și nu am putut face nimic, durerea era în tot corpul, oase etc. și greață etc. etc. - azi am fost trezită la ora 12 ziua, exact când mama venea acasă de nu știu unde fusese. Acest lucru mi s-a întâmplat adesea, adică să fiu trezită exact când ea se întoarce și ea imediat a început să mă lovească. Nu numai atât, dar tot atunci, imediat ce m-am trezit, a intrat unul că am devenit cartof și altul cu un ton tăios și plin de ură nebună (fără rost, fără sens) cu ideea că familia mea vrea să mor, ceea ce au mai spus adesea. Care familie, am întrebat eu, practic doar mama și încă câteva persoane au existat în viața mea, numai că mama m-a masacrat încă din copilărie, m-a lovit mereu și m-a respins fără să fi greșit ceva. Unii spun mereu că mama minte și i-a păcălit pe toți. Familia ta prin alianță, răspund ei - e posibil, e aproape sigur, ca o parte din nebunia lor politică, legată de mine, în ciuda faptului că eu nu am avut legătură cu politica, să plece de la faptul că în viața tuturor copiilor, în familii, există cuvinte de genul alianță, la școală clasă (politică), unitate, comandant de detașament etc., acasă bloc (blocul sovietic/comunist etc.) și altele. Oricum, nimeni nu avea ce să aibă cu mine, am fost, repet, perfecțiunea și încă mai sunt. Zilele trecute am scris, într-un anumit context, despre o floare delicată, că Nelu, fratele mamei, a fost oricum și înainte josnic și brutal. Am vrut să spun că înainte de căsătoria lui și de fapt vroiam să spun că era bădăran, deși, dacă ne gândim corect, cu mine cel puțin a fost josnic și brutal, s-a purtat așa cum am povestit și când eram copil (burdușeală, ușoară molestare sexuală) și în ultimii ani, dar poate că omul avea acea violență fiindcă credea sincer că sunt nebună și că trebuie să fiu gătată etc. Mi-a vorbit urât de mai multe ori și a avut comportament ciudat, a dus în grădina din sat obiecte din copilăria mea, de-ale mamaiei sau ale mele de când eram copil, mai demult, când am fost eu torturată sexual, inclusiv la el în casă (poate era chiar el eventual agresorul), a intrat peste mine în baie să mă vadă goală, când eram tânără etc. Unii au zis des că mama mea este o brută josnică, nu eu. Dacă citiți cu atenție blogul meu veți vedea nu doar că, logic și evident, totul e adevărat, dar și faptul că am fost un om bun și drept și discret și curat și nu am definit prin vorbe grele oamenii răi din viața mea, chiar dacă acele vorbe li se potrivesc. Uneori m-am referit la trăsături ale oamenilor, dar cam mereu numai dacă era vorba de ceva bun. De Nelu vroiam să spun doar că a fost bădăran. Eu doar am povestit faptele fără multe comentarii și am explicat e greșit să fiu omorâtă. Am fost, evident, mereu un om bun și normal, v-am lăsat pe dvs. să trageți concluziile. Desigur că această situație e de când eram copil, dar sunt exact cum am explicat, poate mă vedeți altfel fiindcă am povestit mereu cum mă loveau, f_teau, chinuiau brutal. Era clar că mă omorau practic din copilărie, și erau totodată abuzuri grave, dar era mereu ceva rău, greșit, ca și acum.
Am povestit că am cumpărat un raft cu mai multe polițe și un sertar, pentru depozitare CDuri, DVDuri - am multă muzică clasică și chiar aveam nevoie. Am luat unul brazilian din lemn masiv de pin, cu o culoare frumoasă către alb, care mergea foarte frumos cu biblioteca mea și dulapul bej-gri. Mi l-au trimis galben-roșiatic foarte urât ca nuanță. Pe internet în poză era clar alb, era exact așa cum sunt la mine numai părțile interioare ale sertarului, am încercat să vă arăt, dar nu prea mi-a ieșit în poză. A intrat una din acei monștri iar și a spus că cine știe ce mi-au băgat brazilienii, că ăia mă urăsc cel mai tare. Nimeni nu are nici cel mai mic motiv să mă urască, am fost binele desăvârșit și niciodată nebună sau proastă și nu am avut niciodată legtură cu politica, darmite cu vreun popor sau altul, această femeie delirează și minte. Tot aia a zis din nou (a mai zis) că toți au vrut să își lase amprenta și să îmi facă rău, să lase un semn din nebunia lor asupra mea, eventual ca să se trezească ei după ce eu voi muri. Probabil toți cred ceva rău, dar, deși aproape zilnic, cum ați văzut, am fost oribil lovită într-un fel sau altul, eu am fost izolată forțat și nu am lovit pe nimeni niciodată și nu am greșit nimic și am fost un om cu sufletul fericit, ea este ceva toxic și întunecat și rău, nu eu - eu sunt binele față de toți și toate și de viață în general, mereu am fost la fel. Altul în engleză a zis iar hodoronc-tronc că oamenii au crezut că eram vulgară, deși era clar de mult timp că aveam de pildă înclinații spre filozofie, exact genul acela de intelect feminin care nu are cum să fie vulgar în vecii vecilor. Ieri vehiculau iar aberația că ”toți au înțeles cine ești și te omoară cu toții” - e exact invers, dacă înțelegeau, nu mă omorau, am fost numai binele și nu am deranjat pe nimeni.
Revenind la filozofia lui Blaga. Ea ar fi trebuit să răspundă unui anumit crez poetic și pragmatic al voalării, al tainei accentuate de om prin gândirea sa, prin care omul face un salt ontologic și îndrăznește un act de cultură, de făurire, dar nu dezvăluie misterul, taina, îmbinarea și rostul cauzal al lumii, dimpotrivă. Ne amintim cel puțin trei instanțe poetice definitorii: ”decât orișice lumină/mult mai rodnică e taina”, ”rămâie, ah, toate, în umbră/ învoaltă, minunea lor sumbră/ să crească subt stea năzdrăvană”, ”Lumina altora/sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/în adâncimi de întuneric,/dar eu,/eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”. Și mai mult multe exemple de acest tip în poezia lui Blaga. Creatorul vrăjește lumea, nu o clarifică, nu o trezește. Acest ideal, de magie și taumaturgie se regăsește și în teme similare ale liricii blagiene, cum ar fi ”lauda somnului”. Legat de situația mea de acum, eu, nepoată de Sarafin, cum mi se spunea în satul bunicilor, acum și eu cu părul nins, descopăr versurile: ”serafimi cu păr nins/însetează după adevăr,/dar apele din fântâni/refuză gălețile lor. Am explicat deja că scrierile lui Blaga, mai mult decât ale altor poeți sau autori dramatici și filozofi, sunt ca un fir al Ariadnei pentru întreaga trăire și trecere, transformare existențială a vieții mele, existând, încă de când eram copil, multiple confluențe, pe care le puteți descoperi parțial chiar și dvs., citind povestea vieții mele și opera lui Blaga în paralel. Despre filozofia lui voi nota doar câteva impresii fugare, căci a trecut mult de când l-am citit și am suferit mult încât am uitat parțial - parțial mi-a plăcut și m-a vrăjit, și parțial m-a dezamăgit. Mi-a plăcut ca schiță, mi-au plăcut ideile aproape lirice, conceptele de Marele Anonim, spațiul mioritic ondulat, matricea culturală și altele, dar m-a șocat oarecum încercarea lui de a crea o detailere riguroasă, rigidă, mecanicistă, inginerească, un stadiu filozofic destul de primitiv, oarecum kantian, o logicitate asemenea unor teorii ridicole din diverse ramuri ale psihologiei, care mereu enumeră că, de exemplu, un anumit concept psihologic are exact 7 părți și ele însele au categoric și imperativ fiecare 2, 5, 8 etc. subcapitole etc. La fel, Blaga insistă pe ideea amuzantă, greu credibilă, că anumite categorii ale psihicului inconștient sau categorii abisale (am uitat conceptul exact) sunt exact în număr de nu mai știu câte și exact acelea etc. Așadar rigiditate - dar un loc binemeritat ca gânditor de seamă în filozofia românească a acelui timp. Îmi amintesc că în memoriile sale, Blaga menționează că o anumită persoană, un om de cultură care frecventa întâlnirile Academiei române l-a numit metafizician chiar înainte să realizeze această creație filozofică. Posibil. România abia se înălța și se unea ca popor și limbă în cursul existenței lui Blaga și, în timp de câteva decenii, a parcurs rapid, condensat, perioade ale evoluției spiritului european, care i-au fost refuzate în contextul social-politic anterior. Probabil că în contextul timpuriu și gândirist și sămănătorist al începutului de secol XX în România, filozofia lui Blaga era perfect normală, logică, un început normal, ca și altele. Sistemul filozofic al oricărui gânditor poate să înșele sau să încerce să iluzioneze cititorul și, atunci când descoperi o fisură, o contradicție logică, gândești că, eventual, totul e o construcție fragilă, care doar mimează cunoașterea sau adevărul. Poate că mulți mint, te gândești, la fel cum alte teorii, din alte științe, par să mintă, par să aparțină unui eon dogmatic, (așadar unei epoci de magie și oarecare obscurantism) cum îl numea însuși Blaga. Gândirea filozofică absolut corectă și adecvată realității, ca și teoriile științifice adevărate, chiar și matematica, nu sunt totdeauna utile (uneori pot fi, prin instrumentarul utilizat, nu este necesar ca toți oamenii de ștință să fie șarlatani, dar unii sunt; din câte am observat în istoria fizicii din ultimele decenii, a existat și o întoarcere a teoriilor fizicii mai aproape de corpul comun al mamei sau reginei de odinioară a științelor, anume filozofia, printr-un salt metafizic al fizicii cuantice, prin afirmarea unor celebre paradoxuri, precum cel al pisicii lui Schrödinger ș.a. ) Oricum teoriile de oglindire a realului sunt în esență tautologice, nu adaugă nimic realității și reprezintă doar o ecuație de tipul a=a, unde fiecare termen al ecuației este explicitat la maximum, în funcție de cerințele problemei. În momentul în care intervine ideea că a≠a e o propoziție adevărată, ca și propoziția a=a, atunci totul se complică și apar fisuri logice în sistemul de gândire respectiv. Am dat și eu anumite exemple și am scris despre teoria mea paradiziacă asupra cosmosului - erezia mea terestră și cosmologică desigur, dată doar ca exemplu de gândire naivă, căci și Blaga, tatăl meu oarecum, a scris ceva numit ”Trilogia cosmologică” și a explicat diferența în viziunea lui dintre gândirea paradiziacă și cea luciferică. Așadar, după cum vă puteți da seama, mie mi-a displăcut, ca urmare a experienței mele subiective de viață, faptul că el s-a referit la teoriile abisale din psihologie, care însă erau la modă în perioada respectivă, erau oarecum la începutul evoluției lor.
(unii spun acum că și pe vremea lui Blaga ei, toți intelectualii, jucau exact același joc politic și ideatic și toată lumea știa că sunt un om perfect normal și nevinovat, ca și acum, și totuși cu toții mințeau și mă omorau... eu nu știu sigur dacă exact așa era, poate că nu, dar oricum eu nu am existat atunci)
Azi a fost iar caniculă și a fost la mine Florin să îmi monteze acestă piesă de mobilier. Mai vine o dată, pentru un retuș, mâine sau poimâine. Canicula a început în 2021 când venea Florin să zugrăvească la noi și făcuseră ei povestea aceea cu covidul totodată. Au fost călduri monstruoase 3 veri la rând fiindcă mă masacrau cerebral și în tot trupul monstruos. Degradarea mea intelectuală prin tortură ar duce la și mai multă căldură. Anul trecut a fost o vară ceva mai răcoroasă fiindcă am reușit eu să îi țin în frâu mai bine. Acum, seara și noaptea, după ce am scris din nou despre Blaga (mai am o părticică), m-au masacrat din nou în tot corpul și tot capul monstruos de tare, abia scriu la tastatură și mi-e tare rău. Am fost mereu binele și normalitatea - ei spun și azi că li s-a atras atenția că dacă nu reușesc să mă degradeze intelectual și mai mult, pentru ca lumea să nu înțeleagă adevărul(după tot ce au făcut), atunci ei trebuie să mă omoare. Ei zic că de fapt ei sunt nebuni, dar nu vor să recunoască adevărul și faptul că au greșit, și de aceea mă omoară, fiindcă ei nu vor să adoarmă (?!).
Voi reveni mâine.
19.06.25
Sete groaznică de tot azi, dureri mari și dificultate la defecație, sânge proaspăt, roșu, destul de mult, dureri în zona sacral-coccigiană în fiecare noapte/dimineață. Nu mă deranjează prea tare, dacă pot voi merge la medic, dar am mai fost așa și ei m-au lovit sau nu m-au îndrumat sau tratat corect. Ei iar punctează că toată lumea vrea să mor, fiindcă toți au mințit și mi-au făcut rău. E greșit, sunt încă un om normal și bun și chiar fericit. Sunt un om normal, nu reprezint nimic altceva și nu am reprezentat niciodată altceva. Una din femeile lor e ceva extrem de monstruos - dar parcă sunt vreo 3-4 cu totul - cele monstruoase. Ei zic că eu sunt la nivel doctoral sau oricum în vârful piramidei cunoașterii (sunt dintre cei buni și destul de înțelegători) și scriu textele ca atare, adică foarte inteligente (nu chiar, spun eu, mai degrabă simple în opinia mea, puțin mai mult decât textele obișnuite de popularizare a filozofiei) și ele nu sunt pe înțelesul proștilor, care cred că aș fi nebună. Nu, nu sunt semn de nebunie defel, ele sunt logice și normale și întrutotul autentice, personale. Am avut numai reacții normale și am scris și tot adevărul direct, fără înflorituri și pe înțelesul proștilor (o parte din blog). Intenționez totuși să termin ce am mai vrut să scriu, măcar partea despre Lucian Blaga, cât despre cultură (chiar Blaga a fost profesor de filozofia culturii, ceea ce nu e de mirare, sunt multe confluențe cu viața mea, eu în mod sigur așa am fost de mică și din fragedă tinerețe, nu doar la maturitate) voi scrie poate foarte pe scurt. Îmi cer iertare că m-am referit la sânge și la boală și poate că v-am deranjat. Este din cauză că am fost izolată și masacrată și otrăvită nedrept, fără nicio greșeală și, repet, era obligatoriu să spun adevărul, din mai multe motive. Dacă termin de scris, nu voi mai intra oricum pe facebook și voi nota eventual evoluția bolii, dar numai pe blogul meu, sau mai bine deloc.
22.06.25
Duminică. Azi continuu să scriu restul, ieri am avut multă treabă și alaltăieri nu am puut. Cred că deja am scris despre bunicu totul, inclusiv despre diverse conexiuni culturale, în paritcular lingvistice. El era, cum am spus, ca un zeu al locului (cel puțin) și avea soție pe nume Olimpia, ceea ce amintește de Olimpul zeilor, dar și de condiția mea de șchioapă - verbul limp în engleză înseamnă a șchiopăta sau a fi oarecum neputincios. De-a lungul blogului m-am mai referit la astfel de ”coincidențe” (sunt destule), ca și cum cineva știa de când eram copil mic că voi deveni șchioapă. Oricum, atunci eram copil, și încă nu se știa ce voi deveni, eu susțin că am fost perfecțiunea, că am devenit ceva foarte bun (oricum nu am greșit nimic) cu atât mai mult la maturitate, când deja am înțeles totul, și este o minciună, ceva greșit, convingerea dvs. sau a altora de a mă omorî. Repet, nu am aut nicio hibă - acest cuvânt, care amintește de numele medicului profesor care m-a sedus la 17 ani, era un cuvânt foarte des folosit în casa bunicilor, de obicei în această formă: nu are nicio hibă, adică e ceva perfect, bun, potrivit. Mai adaug câteva vorbe des folosite - în sens negativ era zis ”ne facem de toată minunea” - adică riscăm să ne facem de râs dacă facem un anumit lucru. Foarte des era folosit și verbul a se brodi, mai ales cu sensul de a se potrivi bine, adică așa s-a brodit, așa s-au aranjat lucurile ca prin minune, nu doar că s-au așezat cum trebuie, ci și că o forță supranaturală sau a hazardului le-a brodit astfel. Acesta a fsot unul din cuvintele care m-au ghidat în înțelegerea legăturii dintre spiritul lui Blaga și viața mea. În cartea de memorii Luntrea lui Caron, publicată sub numele lui după revoluție, apare destul de central motivul brodului - adică un fel de bac de trecere a unei ape mari, a Mureșului parcă (sau a Oltului), brod înseamnă și bac și, prin extensie, în această carte este legat de simbolul luntrii lui Caron, vâslașul care trece morții peste apa infernului.
Revin în curând, acum mama îmi stă în coaste, face treabă la bucătărie.
A intrat unul cu ideea că condiția mea socială nu îmi dă dreptul să scriu despre Blaga - nu mai explic acum ridicolul și ilogicitatea acestei afirmații. Ei spun că vor ca oamenii să nu înțeleagă un anumit lucru. Altul sau tot acela cu ideea că mama e un monstru și ei toți vor ca lumea să nu înțeleagă aceasta - dar eu am scris demult despre mama. Tot azi sau ieri spuneau că există un singur motiv pentru care societatea m-a respins și m-a masacrat și m-a izolat și vrea să mor - faptul că mama a vrut acest lucru de când eram copil. Revin la Lucian Blaga.
Am scris puțin despre filozofia lui, care nu impresionează mult și e demodată, și poate era și atunci când a fost scrisă în raport cu peisajul filozofiei lumii, dar nu și la noi în țară, unde are un loc al ei. Mie mi-a plăcut să o citesc, mai aveam o parte. Poezia lui Blaga mi se pare de o mare delicatețe, dar impregnată, numai pe alocuri, cu unele imagini brutale, ca o vijelie, ca un fel de duritate și forță a instinctelor. El era totuși bărbat. Și totuși, parcă are o anumită feminitate - sau numai pentru mine - este așa curată și delicată uneori și parcă ar fi vălul și ambra unei femei. Sunt unii care cred că Blaga era ceva întunecat - există poate un mit că poezia lui era tristă și întunecată (unii spuneau că și despre poezia mea au mințit și de aceea nu au publicat-o măcar, într-o epocă în care toți doritorii au fost publicați contra cost), dar nu este așa, poezia lui Blaga este o poezie absolut cert bună, normală, în ansamblu, poate cu câteva excepții doar, pozitivă, vitalistă, realistă, frumoasă, luminoasă, nevinovată, gingașă mai mult ca a altora. Din ceea ce mi-a fost mie dat să citesc, el ocupă locul cel mai important în poezia modernistă din România. Era nevoie de el atunci. După război el a fost înlăturat, se spune că în 1948 și nu i s-au publicat poeziile în volume și totuși a scris și poeziile poeziile sale au fost publicate antum în ziare diverse, deci cu tentă politică comunistă, deci nu în reviste literare, cum ar fi fost normal. (întâmplător asta au făcut și cu mine, mi-au publicat cumva forțat primele poezii, care încă nu erau bune, când încă eu nu mă trezisem de tot, în niște ziare suspecte, fără nicio legătură cu arta sau literele). Totuși, găsesc acum pe internet că se scrie elogios despre el și în Scânteia tineretului (deci tot ziar al regimului, în 1966 deci la numai 5 ani după moarte). În același timp există pe youtube înregistrări radio oficiale cu poetul (deci pentru publicul larg), în anii dinaintea morții sale. Am observat într-un articol de pe siteul rador.ro că la Lancrăm casa lui memorială nu mai este la numărul 71, anul nașterii mele, ci la 234 (eventual nu mai sunt nici așa multe obiecte care erau în casa bunicului, cum am povestit). În aparență, pentru mine, Blaga nu a fost respins de regimul politic, cum se vehiculează acum, ci de intelectualii vremii, așa cum au făcut și cu mine întreaga mea viață. Dar de fapt nu știu sigur.
https://www.rador.ro/2025/05/09/portret-lucian-blaga-un-mare-ganditor-si-creator-de-cultura/
Am văzut pe alt site, al ziarului Advărul, că se zice că se zicea că el, Blaga adică, era ”dușman al poporului”, așa cum și tata spunea despre mine și mă teroriza că eram eu, când eram în liceu sau imediat după. Am fost numai binele, mai degrabă tata era dușman al poporului, dar nu reieșea de nicăieri să fi fost eu ceva antiromânesc etc. După 89 chipul lui Blaga a apărut pe bancnotele de 200 de lei. După cum am mai explicat, toate personalitățile de pe bacnotele românești de după 89 au avut legătură directă, strânsă cu mine - nu voi mai explica acum în detaliu - doar Nicolae Iorga ceva mai puțin.
Spuneam că poezia lui Blaga mi s-a părut delicată și feminină, dar asta nu înseamnă că nu era a lui. Există un scriitor francez, al cărui nume îmi scapă de mult, care mărturisește despre sine, dar proababil că cei mai mulți nu l-au luat în serios, că el a făcut cutare și cutare faptă rea și păcat, și printre multe alte fapte întunecate a furat poeziile unui poet genial care s-a sinucis la vârstă fragedă, nu mai știu câți ani. Din faptul că am fost un om bun și că am scris normal și drept și inteligent și unele poezii sau alte lucruri evident frumoase sau inteligente și nu doar că nu m-au acceptat, dar chiar vor să mor și sunt complet izolată de mică, și e clar de tot că ei mint despre mine și că nu am fost nebună, și e clar că m-au torturat oribil, nu rezultă totuși că poeziile lui Blaga sau ale altora ar fi furate de la genii și oameni buni închiși și despre care se minte și sunt omorâți, iar proștii nici măcar nu înțeleg că sunt otrăviți, fiindcă sunt izolați, nimeni nu le dă bună ziua zilnic și nici că sunt monstruos f_ți, fiindcă ei nu sunt decât puțin, și nici că nu sunt și nu au fost nebuni sau vinovați de ceva. Nu, nu rezultă că el sau alții, poate chiar și francezul acela, au furat de la oameni săraci și obidiți și buni ceea ce era dreptul lor de fapt, așa cum se spune că și unii inventatori au furat opera altora etc. Oricum există mulți care cred astfel de lucruri, că cei buni sunt toți omorâți sau distruși, cum au făcut cu mine prin îndelungi torturi și calomnie și apoi opera lor e luată și publicată de alții, chiar peste zeci sau sute de ani, când nimeni nu mai ține minte cine era autorul real. Eu vă interzic categoric să publicați ceva din ce am scris eu după moartea mea, oricând - încă sunt dispusă să public, dacă cineva e interesat, dacă voi dobândi drepturi de om liber - e adevărat că jurnalul meu e adevărul și nu a fost scris în scop literar, ci pentru viață și dreptate și evitarea rălui și nu am greșit că am scris, fiind și complet nevinovată. Unele părți din acest blog pot fi publicate ca literatură, ca jurnal chiar, cu mici modificări și fără numele reale ale persoanelor. Oricum, dacă aș fi fost acceptată, m-aș fi dezvoltat în scris, chiar și în literatură pentru copii de exemplu. Dar să revin la Blaga - să presupuenem că era opera lui și da, filozofia, puțin stângace (o fi avut motivele lui) este inteligentă și se asortează cu poeziile sale blânde și frumoase. Cu totul altfel stă treaba când e vorba de memoriile sale. (Aci a intervenit în gândul meu unul gen vărul meu cu ideea că Blaga era ”terminat” (ca gândire inteligentă, creativă), cum zic ei mereu că au făcut cu mine sau au vrut mereu, prin tortură continuă, și de aceea nu au mai putut să îl ”țină” ca profesor sau că din cauza asta a scris așa prost, rău și incoerent memoriile sale, considerate un fel de romane. De altfel, într-unul din acestea naratorul menționează că el nu se simte încă destul de matur, de copt, de capabil pentru a încerca să scrie un roman, această specie literară regină - ceea ce de fapt romanul nu este, cum să fi gândit Blaga așa ceva? te întrebi, și la fel te întrebi de ce să fi menționat el în memorii că nu se simțea încă destul de copt la minte pentru așa ceva, când de fapt scrisese atâtea alte lucruri - e cel puțin ciudat). Să ne reamintim din nou dulcele vers al său, menționat de mine de de mult: ”frunzuliță verde, laur,/ Ană, umbra mea de aur”.
În ansamblu, volumele sale de memorii sunt scrise ca de un om slab la minte, în niciun caz filozoful sau chiar poetul Lucian Blaga. Căci și poetul pare inteligent și spune lucruri esențiale despre lume și viață. Eu le-am citit în pdf online, nu știu dacă nu le-au mai schimbat între timp. Totodată ambele volume sunt anoste și cuprind lucruri așa de stupide, urâte și rușinoase și îl prezintă pe autor într-o lumină așa de proastă, încât mă întreb de ce oare le-au publicat, și încă după moartea autorului, postum. Primul volum de memorii, Hronicul și Cântecul vârstelor e ceva mai acceptabil, a fost publicat la 4 ani după moartea autorului și păstrează numele reale ale prsoanelor prezente în carte, dar Luntrea lui Caron mi s-a părut și mai oribil și nu păstrează numele personalelor. Nu poți ști cu certitiudine dacă el le-a scris și poate nici defuncta Dorli Blaga nu știe cine și de ce le-a scris și de ce le-a vrut publicate. Nu poți ști cu certitudine dacă el le-a scris. Chiar și în primul apare ca un nebun, aproape ca o marionetă lipsită de voință și rațiune, ca un copil în piele de adult - m-am gîndit că poate și aceasta e o circumstanță - legătura mea reală și cea fabuloasă cu Blaga să fi întărit oamenilor ideea că și eu aș fi nebună, ca și el. În Luntrea lui Caron el se prezintă pe sine ca poet și are un prieten filozof care se sinucide în urma discuțiilor cu el - aruncându-se în Râpa Roșie, un minicanion natural de lângă Lancrăm și am gândit că în mod simbolic Blaga se reprezenta pe sine în ambele personaje și îl omoară simbolic pe filozof vrând să spună că el a rămas doar poet, că și-a pierdut intelectul, ca în ultimii săi ani, ultimul său volum filozofic fiind publicat în 48, adică exact când se zice că a fost disponibilizat. Sau să fi fost un prieten adevărat și o mărturisire de vinovăție? Sau un om pe care el l-a furat intelectual, cum spuneam de francezul acela? Nu am de unde ști adevărul. Poate că cineva din familia lui a scris aceste memorii ca să își ușureze conștiința, poate că el chiar era ceva rău?! Nu știu deloc. Cineva a intrat mai demult în mintea mea ca și cum ar fi fost el, Blaga Lucian (a fost și un Vasile Blaga, politician după 89) și mi-a spus că el a omorât un om. Dar nu am nici ceea mai vagă idee dacă așa este sau dacă el era. Alții spuneau că el era pedofil, ca nașul meu, insinuând olegătură cu fata lui, dar nici asta nu cred, nu am nici cea mai mică idee. Iar altul a intrat tot ca și cum era el și cu ideea că asta e mărturisirea lui, adică povestea cu brodul din Luntrea lui Caron. În Hronicul și cântecul vârstelor, apărut înaintea nașterii mele, sunt destule lucruri aidoma cu viața mea din copilărie și de mai apoi, nu le mai numesc acum, mă puteți întreba să le caut dacă doriți. În Luntrea lui Caron chiar și titlul conduce la brodul și puntea pe picior care se balansa în suspensie periculoasă dintre satul bunicilor și drumul spre gară și șosea, insinuând ideea că acolo erau morții - ca într-un roman suprarealist, ca în Le grand Meaulnes sau La fille... am uitat, am un lapsus, voi completa, e romanul dspre o fata morgana care trăia într-un orășel al ei în ocean etc. Au insinuat deci ideea că bunicul meu era Blaga, adică o reincarnarea a lui, sau același spirit dar în alt trup, obligat să ispășească pentru nu știu ce greșeală - dar viața de țăran nu e ispășire, e tot rai - și chiar și un geniu găsește destule de cunoscut și de creat și de dăruit altora sau un spirit bun poate să își aibă sălașul într-un sat - nu e o viață ușoară nici fizic și nici intelectual, dar e ceva extrem de bun și frumos, poate tot ce e mai bun. Acea ”mărturisire” scandaloasă din Luntrea lui Caron, sau fantezie sexuală, morbidă aș zice, apare după 89 publicată și e vorba de o un cioban care trece cu brodul - cum aveam la noi în sat și i se zicea coraghie - cu huruduzău de hier era. Și cel care ținea brodul în cartea posrtumă a lui Blaga și lua banii era un preot răspopit (cum era și O.Ș. vărul mamei care abandonase seminarul teologic și acum e sau era foarte bogat și unii spun că el a făcut avere din vânzarea mea și minciuni despre mine) și naratorul plătește pentru Octavia, nevasta vândută de acela, care face striptease pentru el și apoi se duce la el în pat și apoi pleacă singură ca nebună peste zăpadă/câmp și nu mai e găsită... Această Octavia era o obsesie chiar, findcă ea apare și înainte ca poetesă tânără la care el merge acasă ca să vadă tot un fel de striptease și își exprimă opinia că nu știa să danseze bine, că erau mai mult exerciții acrobatice. Tot așa a fost și cu mine, în 89, am explicat de ce, am dansat singură în casă, dar nu eram nebună, era exclusiv vina acelui medic și eu nu puteam bănui că cineva mă poate vedea și nu am dansat goală, cum m-au acuzat în gând, decât foarte puține secunde eventual și m-am uitat în oglindă, am explicat de ce - și erau cu adevărat mai mult exerciții de mobilitate a coloanei și pod și coșuleț și șpagat etc. Eram tânără, nu știam nimic rău și nu am greșit nimic, unii zic că numai de aceea m-au f_t și de aceea mă omoară, după multe consecințe. Nu e corect și e rău - am devenit perfecțiunea, m-am perfecționat și ulterior și oricum eram și atunci ceva extrem de bun și nu am fost un fel de Octavia. Octav era numele unie rude prin alianță care a vizitat satul și a stat la noi un timp împreună cu fiul lui, un băiat cu 3 ani mai mare ca mine. Eram amândoi mici atunci. Tocmai acest Octav, precum acea Octavia în carte, va distruge vechea rânduială a satului - mi-am dat seama după mulți ani, când am înțeles că
23.06.25
Spuneam că, într-un fel, fără intenție rea probabil, nenea Octav (Octav Stoicescu, soțul lui Lili Stoicescu; când eram copil mi s-a cerut să le spun nene adulților bărbați, cuvânt probabil din maghiară, dar unde este pentru femei și tanti femeilor, cuvânt probabil din franceză) a pus capăt, printre alții, rânduielii vechi a satului. Deja am mai povestit. Am aflat mult mai târziu, după acea ciudată vizită a lui în sat, că el era inginer la ... am uitat între timp, ceva legat de instalații electrice sau hidroelectricitate. În 1984, la vreo 2-3 ani de la vizita lui acolo (mă gândeam că poate el era doar un șurub al întregului mecanism care se înjgheba acolo), au început lucrul la barajul de pe Olt - au modificat cursul râului, dar nu mult, au distrus răstoaca mirifică unde erau lăsați caii unoeri și mai mergeam după iarbă în acea zonă. Vecina Leana lu Geni Bărâi a murit înecată, căzută în noroi se zice pe lângă baraj, fiind și femeie surdă și probabil senilă și obosită. A dispărut periculosul pod suspendat și a dispărut și corabia înlănțuită pe un cablu peste Olt. A dispărut și gârla cu pești mici din lunca Oltului numită valea Scoreiului, unde mergeau femeile la spălat lâna sau țoalele și copiii la scăldat. În 1989 lucrul nu era încă terminat. Rezultatul a fost că a fost distrusă și gara mică care deservea și un alt sat mic, Sărata, s-a creat alt drum de la șosea spre sat, și pod peste baraj, astfel încât casa bunicului, care era la coada satului când veneai pe podul vechi sau cu corabia, va ajunge în capul satului, după locuințele țiganilor. În realitate, după cum am povestit deja, bunicu a trecut dintre fruntași printre codași, odată cu schimbarea politică. Soțul mamei a venit mai demult în sat, înainte de începerea barajului, cu niște planuri chipurile secrete depre ce vroia să facă Ceaușescu acolo și erau toți cam speriați că vor dărâma satul pentru hidrocentrală. După 89 toți sătenii, lăsați mai ales singuri, s-au dus sus în țintirim pe rând. Cât mă doare și acum, după 13 ani, moartea bunicului meu singur de mulți ani, jerpelit, sărac, flămând, bolnav, și tare amărât... Mai mulți au spus peste mintea mea că el săracu a fost tras pe sfoară de propriii copii, inclusiv despre mine, și a înțeles abia înainte să moară adevărul și de aceea plânsul lui și nota de dezamăgire/durere când o invoca pe mama. Nu știu asta, poate că unii spun că își merită soarta, dar bietul om a suferit foarte mult, mai ales după moartea bunicii (13 ani, rectific, 17 ani) și după moartea lui în 2012 (tot acum 13 ani) eu nu am mai avut pe nimeni cu care să schimb 2-3 vorbe măcar și am suferit mult și din această cauză. A rămas gara din Scorei care îmi amintește de inscripția ”Decebalus per Scorilo” și amintirile mele mirifice, de pildă când eram tânără și am ajuns la Scorei și bunicii amândoi, atât de dragi și buni cu mine, mă așteptau cu căruța la gară, ca să nu merg mult pe jos și știind ce mult îmi plăcea să merg cu căruța.
Deci Octavia, viața mea și dansul meu nebunesc, corabia de trecut peste Olt, cântecul preferat al familiei - ”mă dusei să trec la Olt”, Octav și hidrocentrala etc. Astfel de conexiuni destul de strânse au existat pentru mai multe lucruri din cartea de memorii a lui Blaga. Eu cred că nu are rost să le mai notez, din mai multe motive, inclusiv că poate, între timp au mai fost schimbate, cel puțin online, ceea ce nu mă deranjează. Probabil că e logic, din mai multe puncte de vedere, că au existat mai mute conexiuni ale vieții mele cu Blaga - dar vă reamintesc că au existat cu mulți, mulți alți intelectuali și multe cărți de poezii sau proză din țară și din restul lumii. De aici și până la delirul unora că eu sunt fantoma lui Blaga sau alte idei similare, nu mai e mult, dar nu există dovezi în acel sens. Probabil că și Blaga, în vremea lui, a fost legat strâns și determinat poate în tinerețe de mulți alții și de scrierile altor intelectuali, și români și străini.
În ce privește decăderea moromețiană a gospodăriei bunicului, după revoluție mama avea sadismul să insiste la masă în discuții cu bunicul că familia lui fusese familie de oameni bogați, de chiaburi etc., și că fuseseră greco-catolici și au fost obligați să treacă la ortodoxie, ceea ce probabil nu era adevărat, oricum nu erau chiaburi, nu au suferit din cauza asta, mama zicea așa probabil fiindcă era la modă să fi fost victimă a comunismului. Bunicu a rămas și a fost sărac, chiar și în raport cu majoritatea sătenilor. Așa au făcut și cu mine de când eram mică, au mințit mereu că eram bogată și eu eram probabil cea mai săracă din clasa mea mereu, sau printre ultimii. După ce m-au mutat în București au continuat cu asemenea aberații, ca să se dea drept bogați, ca să creeze nu știu ce invidie a proștilor față de mine și Angelica venea mereu la noi și spunea că eu voi moșteni foarte mult și că am zestre mare și era invers. Totodată mama insista pe povești probabil false despre cuiburi de legionari de lângă sat, probabil din aceleași motive legate de politica vremii și care totodată erau, cum vedeți, legate și de epoca și viața lui Blaga.
Au intrat iar unii peste mine cu ideea lor zilnică - anume că poporul crede că sunt altceva decât sunt și de aceea se poartă toți așa ciudat cu mine și că unul din motivele pentru care toți cred răul și vor să mor este că un anumit prost, așa cum era și bunicu, a înțeles totul prea târziu. Ei au mai spus așa, că nu a fost doar un singur prost, ci mai mulți, și, când s-au trezit la realitate (poate la maturitate, ca și mine, așa e normal,pe la 35-40 de ani), ei deja împroșcaseră lumea din tinerețea lor cu minciuni despre mine, deci creaseră un fel de delir despre mine prin care ei și-au consolidat o poziție socială, o anumită personalitate (eventual politică) și ei nu vor să renunțe la minciuni și vor să mă omoare deci (deși poate că am fost și încă sunt mai de valoare decât ei). De atâția ani eu am spus adevărul curat și ei au continuat să mintă, mi s-a spus. Eu nu am nicio vină că eoi au crezut sau încă mai cred minciuni, am fost izolată forțat și nu am avut drepturile esențiale, că reușeam totul. Nu voi mai scrie despre confluențele vieții mele cu Blaga, mai am intenția să mai scriu doar câteva lucruri despre mine ca persoană și câteva considerații personale despre mecanisme culturale în societate și raportul civilizație-cultură. Totuși, cultura e necesară, nu e doar o consecință regretabilă a vieții în grupuri sociale, deși cei mai mulți nu o vor. Voi scrie o apologie a culturii umaniste, umane, bune, căci cultura conține politica și filozofia în același timp, nu invers. Politica culturală sau filozofia culturii sunt raporturi de la parte la întreg, nu invers, așa cum insistă unii. Voi scrie eventual aceste lucruri peste câteva săptămâni. Până atunci, vă las cu bine și voi încerca să nu mai scriu despre bolile mele, sau otravă sau ideile unor oameni răi și proști peste mine.
P.S: eram datoare cu numele unei cărți și a autorului ei - era vorba de poetul Supervielle și povestirea lui ”L'Enfant de la haute mer”, tot intreresantă, simbolistă, onirică, asemenea poeziei sale Solitude. Înainte să fiu închisă la spitalul de psihiatrie anul trecut, cineva cu voce ca a lui O.Ș. spunea că eu trebuie să nu mai deschid niciodată cartea de poezii a lui Blaga - bineînțeles că au vrut unii, poate nu el, să îmi creeze delir legat de Blaga și de alte lucruri, dar nu au reușit niciodată. Mi se pare ciudat că unii au încercat să mă facă să delirez cu adevărat, că și-au pierdut timpul ca niște copii proști cu așa ceva, de parcă vor să își dovedească lor înșile că ar fi mai deștepți ca mine, deci ei merită să trăiască și să mă omoare, să facă bani pe spinarea mea indirect. Nu merită. Toate cărțile sunt la fel și, în anumite circumstanțe, toate pot fi magice sau cărți de nisip, în sensul invocat de marele orb, povestitorul Borges (apropo de poezia ”de mână cu marele orb” alui Blaga).
24.06.25
Una din ciudățeniile sau coincidențele dintre viața mea și memoriile lui Blaga, coincidență care m-a iritat și mi-a displăcut, este că autorul afirmă la un moment dat că i se pare că vorba asta, anume ”hă?” (în sensul de poftim? sau ce ai spus?) i se pare cel mai frumos cuvânt din lume - afirmație ilară, încât autorul pare ciudat, bizar, fiindcă ”hă?” e o interjecție vulgară, unii educatori nu o recomandă copiilor. În același timp, mama o folosea des, aproape mereu când nu mă aude sau se face că nu mă aude, ceva mai rar în ultimii 2-3 ani, dar în restul vieții mai mereu. Este de fapt acel ”hein?” din limba franceză.
Azi noapte am fost f_tă sexual și cerebral destul de urât în timpul somnului, când m-am trezit am mai luat încă 5 pastile psihiatrice, după ce luasem 2 la culcare și nu avuseseră efect. Am sperat că voi dormi și mă voi odihni cât simt nevoia și să iasă individul rău care mă f_tea din mine. Dar am avut o surpriză foarte neplăcută, mama a început să mă scoale - ceea ce îmi face mult rău - poate chiar înainte de prânz și mi-era tare somn și am rugat-o mult să mă lase să mai dorm, să nu mă mai scoale, să mă pot odihni că mi-a fost rău noaptea și i-am spus că am luat mai multe pastile și că nu am cum să pățesc nimic, dar să mă lase să dorm. Ea m-a sculat și m-a chinuit în continuare de vreo încă 6 ori, deși mereu o rugam să mă lase în pace, și juca teatru că e îngrijorată că dorm, poate ca să îi păcălească pe alții, cum a făcut mereu. Lucrul acesta s-a mai întâmplat aidoma și ea tot așa mult m-a chinuit, ca și azi, nu ca să mă ajute, ci ca să îmi facă rău și nu cumva să dorm bine și să nu mă mai chinuiască nu știu ce porci. Astfel că m-am trezit abia la ora 8 seara și mă simt rău și abia scriu, având degetele amorțite. Ei spun acum că dacă nu mă las f-tă, atunci să fiu omorâtă. După tot ce au făcut zeci de ani, încă mai au nerușinarea să zică așa ceva și să facă așa ceva. Au spus clar că am fost închisă la psihiatrie din cauză că eram f_tă de la distanță și că mi-au luat drepturile la studiu și la muncă și că m-au izolat din aceeași cauză și acum au din nou pretenția că e invers, că mă bagă la balamuc dacă nu mă las f_tă, ceea ce ei au spus că e boală psihică și ceva rău. Nu este ceea ce credeți, eu chiar am fost și încă sunt un om foarte inteligent și normal mereu și meritam probabil și dreptul la studii superioare și educație postuniversitară sau educație permanentă a adulților sau măcar o activitate socială oarecare. Este adevărat că oamenii puțini din viața mea, deși nimeni nu mă cunoștea, m-au tratat drept idioată, proastă, nebună, în mod fățiș, dar nu am fost niciodată așa - probabil că era mai bine dacă era adevărul mai demult sau chiar acum și atunci probabil că nu m-ar fi f_t noaptea sau ziua așa mult (poate măcar mai puțin) și aș fi avut și dreptul la studii sau la muncă. Ei au spus adesea că vor să mușamalizeze totul și să nu răsufle nimic și că am scris lucruri de valoare, dar oamenii nu trebuie să înțeleagă niciodată nici măcar asta, ci să creadă că sunt doar producții palide și ilogice și morbide ale unui om bolnav psihic (adică eu), așa cum se spune stereotip în cărți și diverse teorii. Ceea ce am scris sunt lucruri de valoare din mai multe puncte de vedere. Ei spun că oamenii buni pur și simplu nu pot crede că adevărul este ceea ce am scris eu în totalitate și nu există altceva ascuns despre mine. Unii cred cu adevărat că sunt nebună și incapabilă și de aceea trebuie să fiu izolată și distrusă și nu cumva să am vreo influență în lume, deși aș fi putut, treptat, să învăț multe lucruri în societate, dacă aș fi avut măcar câteva relații cu alții, nu mă acceptă deși am fost binele și normalitatea, un om serios și matur, dar pe cei răi și păcătoși îi acceptă etc.
