Ultima scrisoare, partea a 4-a

25.09.24 În postarea anterioară voi completa peste câteva zile cu partea în care mă voi referi la legătura dintre politică și cultură. Acum, în cele ce urmează, voi scrie restul ce intenționam să îl scriu în ultima scrisoare, ca rugă pentru viață și cât de cât înțelegere, poate oarecare acceptare - eu nu am fost acceptată din 84, e adevărat, dar totodată e o crimă monstruoasă, ce nu trebuia să fie. Totuși, în ultimele zile am început să mă simt ceva mai bine, de fapt de mai mulți ani nu m-am simțit așa bine ca acum din punct de vedere fizic, pare că m-au lăsat, temporar, în pace - mi se pare chiar incredibil! Din păcate, se pare totodată că acum sunt deja bolnavă și transpir difuz în tot corpul de mai multe ori pe zi și am greață mai mereu, dar nu puternică, poate mă voi vindeca totuși, sincer nu știu. Eu nu atac instituțiile de stat binestabilite și nu am pretenția de a ataca existența psihiatriei, deși se spune că unii intelectuali, chiar dacă nu sunt pacienți, totuși cred că psihiatria ar trebui abolită, așa cum s-au abolit sclavia sau pedeapsa cu moartea, căci psihiatria e din acest gen de categorii. Nu am nici pretenția de a ataca obiceiurile mediatice ale Europei sau ale altor continente, deși pledez pentru mai multă moralitate în lume și în aceste activități, pentru evitarea exagerărilor sau extremelor. Și, nu în ultimul rând, pledez pentru viața mea, lucru pe care nu îl puteam face dacă internetul nu exista.

E adevărat, tot ce am scris e adevărul, inclusiv despre mama - și ea continuă să se poarte ca și cum eu mint sau sunt nebună și probabil îi păcălește pe unii. Pentru ea și pentru unii răi dintre ei e simplu, deși sunt monstruoși, dar probabil că au puțină conștiință și nu au scrupule și poate chiar ei înșiși cred minciuni despre mine sau despre consecințele acceptării sau omorârii mele. Vă dați poate seama ce greu e pentru mine după atâția ani, deși am dreptate de la început. Dar las acest aspect deoparte.

Voi nota pentru ultima oară câteva fapte și lucruri adevărate despre mine, de pildă cele legate de viața sexuală. În viața mea acest aspect a fost aproape inexistent, după cum am și povestit. M-am referit la acest lucru din diferite motive, pe care nu le mai notez. Se știe că oamenii de rând, oamenii simpli, au două subiecte predilecte, care trezesc interes și patimă și agitație și fantezie și chef de bârfă - politica și viața sexuală. În afară de aceste două aspecte, când se gândesc la oameni necunoscuți și singuri, cum am fost și eu pentru ei întreaga viață, ei mai dau crezare unui lucru anume - că omul ar fi nebun, deci dau crezare familiei sau vecinilor individului, cum au făcut și în cazul meu. Eu am fost total izolată, dar, în general, în anii când am mai avut oarecare contact cu alți oameni, nu am încercat să le spun adevărul despre mine, căci oricum nu ar fi crezut - dar alții i-au mințit probabil. Poate că unii proști se temeau ca eu nu cumva să îi tulbur pe alții povestindu-le viața mea. Normal că nu aș fi făcut așa, fiind izolată mi-era dor de oameni, nu să le vorbesc despre mine. După cum se știe, unii oameni sunt foarte ușor impresionați de aspecte sexuale, se detașează mai greu în sens obiectiv, pentru ei sexualitatea e ceva ca o vrajă, sau le place să glumească, spun cuvinte vulgare și râd sau sunt violenți sau sunt impresionați de bancuri și imagini vulgare. Comparativ cu ei, eu sunt aproape glacială și obiectivă în ce privește analiza puținelor lucruri pe care le știu despre sex, sau a lucrurilor urâte și neplăcute care mi s-au întâmplat, să îmi fie iertată folosirea paralingvistică a acestui sens mai larg al cuvântului. Bineînțeles că vă invit să nu citiți dacă vreți să păstrați o imagine idilică și pură în acest moment pentru dvs. sau dacă doriți să aveți o imagine mai veselă și vioaie a chestiunii. Practic, astfel de lucruri cum mi s-au întâmplat mie au mai fost scrise, și de fapt există și în literatură, nu doar în cea polițistă, sunt și diverse crime sexuale sau de altă natură asociate firului epic al unei scrieri - roman sau nuvelă/povestire. Totodată sunt practică curentă pentru medici legiști, ginecologi, polițiști, magistrați, psihologi, psihiatri și alte categorii socio-profesionale - de aceea nu mă jenez foarte mult să scriu adevărul, curat, simplu, clar, ca într-un document. Bineînțeles că unii m-au acuzat că le-am stricat cheful de distracții cu povestirea mea tragică și scabroasă - nu aveți decât să nu citiți - oricum, intelectualii, cu cât sunt mai inteligenți, cu atât sunt mai duri, mai puțin sensibili sau ultragiați de aceste povestiri ale mele - și apoi, fiecare cu viața lui! Nu sunt un om întuncecat, chiar dacă eu nu am avut noroc la sex și oricum nici nu mi-am dorit așa ceva prea mult, așa că nu mă deranjează deloc faptul că nu am avut parte deloc. Nu sunt geloasă sau invidioasă pe cei tineri sau cu viață de familie și copii reușiți. Dimpotrivă, mă bucur sincer de norocul lor. Din punctul meu de vedere sexul, care a fost inaccesibil și total necunoscut pentru mine, ar trebui să fie tonic, să fie amuzant, să fie jucăuș, să fie sursă de emoții pozitive și vioiciune și creativitate și totodată ceva prietenos, blând, însoțit de dragoste eventual, ceva normal și bun. Să fie poate și ca o șampanie proaspătă și rece, să fie ca o noapte de artificii sau precum contemplarea mării în momente de liniște. Dar ceea ce urmează să scriu pentru ultima oară e mai degrabă mărturie, nu are legătură cu sentimentele mele sau ale altora. Nu e ceva duios sau un tablou frumos. E adevărul. Orhan Pamuk a câștigat premiul Nobel și a scris despre sex oral, Murakami menționează sexul oral al unei studente la filozofie, obligată să se prostitueze etc.

27.09.24
Poate că, dacă unii dintre dvs. ați fi vorbit cu mine și ați fi privit în ochii mei, ați fi văzut în mod cert binele sincer și inteligența și normalitatea și deci ați fi intuit că nu puteam fi nebună sau să mint și că tot ce am scris despre tangența mea vagă cu politica este numai adevărul și tot adevărul. Normal că puteam dovedi totul, nici nu știu ce anume nu credeți (eventual). Vă dați seama probabil cum am fost mereu - un om curat și bun, deschis și luminos, cum am fost mereu, obligat să scrie tot adevărul despre viața sa. Oricum se pare că oamenii chiar mint despre mine, cum mi s-a spus de multe ori. Absolut sigur nu am avut și nu am nicio legătură cu politica și oamenii inteligenți nu sunt niciodată ceea ce alți oameni îi ”desemnează” că sunt, fără dovezi, fără prezența lor. Este în mod sigur crimă fără rost și e vorba exact de ceea ce mi s-am spus în copilărie că va fi și nimic altceva - anume un om de valoare (eu), omorât de niște oameni răi și proști și de alți intelectuali care fac abuz de puterea lor în mod nedrept, mârșav, josnic. Viața mea sexuală de asemenea nu a existat. Puteți citi absolut tot blogul și veți înțelege în detaliu - când eram copil am fost amenințată indirect cu mari necazuri din dragoste sau cu condamnarea mea din cauza unei iubiri interzise. Nu am avut niciun fel de contacte sexuale când eram copil sau tânără, până la 21 de ani. Mi s-a întâmplat să mă ”frec” în copilărie, fără să ating cu mâna organul sexual, nici măcar o dată. Copiii nu sunt vinovați de așa ceva, e de fapt din cauza adulților care au putere sexuală mai mare și relații între ei. Eu m-am învinovățit totuși pe mine însămi pentru acel lucru, destul de mult, dar eram copil și abia la 12 ani am reușit să renunț, ajungând la pubertate. Nu cred că am făcut altora oameni răul prin acel lucru. Dacă aș fi crezut așa ceva, atunci aș fi renunțat imediat, căci eram un copil extrem de bun, care nu vroia să deranjeze pe nimeni câtuși de puțin, ci să facă ceva bun pentru alții. Am renunțat fiindcă mi-era teamă că altfel nu voi avea copii. De-a lungul vieții acel lucru s-a mai întâmplat, dar rar, fără vina mea, numai când eram tare rău torturată și doar de câteva ori întreaga viață a fost vina mea sau un lucru inițiat de mine, din cauza amărăciunii vieții și izolării. De mulți ani nu s-a mai întâmplat deloc, decât în somn, tot fără vina mea. Nu știu dacă frecatul unei femei duce la ceva rău în viața altora, dar eu nu am avut vreo vină și probabil oricum pielea ar fi fost frecată dacă aș fi fost măritată de exemplu. Am simțit plăcerea sexuală când mă frecam numai în copilărie și numai puțin în timpul liceului, când părinții m-au făcut să fac acest lucru, dar nu des, din cauza unor torturi oribile - probabil că ei au mințit, dar de fapt mă torturau oribil zilnic, cu multe certuri și scene de nervi fără să îi provoc și fără motiv și mă băteau destul de des fără motiv. Eu nu am făcut deloc acel lucru de la 12 la 13 ani și jumătate și o vreme după aceea. Era cu adevărat infernal cu părinții, extrem de monstruos și nu eram deloc nebună, totul a fost adevărat, nu aveam pe nimeni să spun adevărul. Nu am greșit nimic. La doar 17 ani am devenit destul de matură să rezist fără lacrimi la bătăile și ura părinților, și am renunțat complet la frecat. În viața adultă, când m-am mai frecat, datorită necazurilor mari și mai ales torturii sexuale, nu am mai simțit plăcere sexuală decât foarte puțin, câteva secunde. O singură dată m-am masturbat, așa cum am povestit, la 34 de ani, din cauză că am fost păcălită că voi obține astfel libertatea, drepturile de a munci și studia. Unii zic că am fost un om foarte inteligent, deci am avut creierul mai dezvoltat, ceea ce a dus la maturizarea mea sexuală precoce și la transformarea mea într-un obiect sexual apetisant, plin de sevă, pentru bărbați păcătoși și libidinoși și prădători, fustangii și pofticioși, fără scrupule. Deci eram privită ca un fel de fruct de consumat. Am fost de mai multe ori vânată de perverși în autobuze sau tramvaie. Am fost ușor molestată sexual în copilărie de doi unchi (mai ales nașul, fratele tatei) un cuscru, un preot decrepit din familie, unchiul mamei (care m-a prins tare de sfârcuri și m-a sărutat tare, dar nu am simțit nimic sexual), de un profesor maistru de la liceu, iar la 17 ani și jumătate am fost obligată cu forța să merg la meditații la biologie la un profesor de la medicină care m-a sedus în mod monstruos, eu nu am greșit nimic. M-a sedus în sensul că în final m-am îndrăgostit de el, după 6 luni de tortură și presiune pe trup și durere de a cap. Am povestit totul în detaliu, este poate un gen de înscenare clasică pentru proști, care pot crede că eu am păcătuit, când de fapt numai el a ”păcătuit”, el avea deja un loc în societate și avea 36 de ani, soție și doi copii. Mi s-a spus la început că el era fustangiu și chiar colega mea de bancă a spus să am mare grijă, că el îmi vrea răul. Nu aveam ce grijă să am. Îndrăgostirea mea nu a schimbat cu nimic datele problemei, nu din vina mea m-a călcat el pe picior pe sub masă de două ori, astfel că, din cauza plăcerii sexuale intense care intra cu sila în trupul meu, ca un fel de viol, oricum nu din vina mea, habar nu aveam că există așa ceva și nu mă așteptam deloc, eu am crezut că numai el avea aceste puteri paranormale și eventual alți câțiva oameni și nici nu am bănuit că el avea interesul plăcerii sexuale prin trupul meu. Nu știam ce este acel lucru, credeam că era altceva, că însemna altceva. De-a lungul meditațiilor nu m-am frecat deloc, oricum renunțasem la acel lucru cu vroe 6 luni în urmă. Am încercat să scap de el, să scap de meditații, nu se putea, am explicat totul. Bineînțeles că nu am vrut nici măcar să mă îndrăgostesc de el, fiindcă era căsătorit și am făcut tot posibilul să rezist și să mă pregătesc pentru examen, fiindcă trebuia să fug în alt oraș - ceea ce nu am putut în 89, datorită acelui profesor. Eu am fost, cum am explicat, un om extrem de auster în ce privește morala sexuală, nici măcar nu aș fi acceptat să mă îndrăgostesc de un bărbat angajat în altă relație, darmite căsătorit. El, însă, a insistat extrem de mult și eu atunci eram copil aproape, nu puteam ghici ce puternic și complex poate să fie efectul psihofizic al sexualității, care creează nenumărate ecouri în mediul fizic, natural, și în întreg trupul, astfel încât lumina este mai aurie, ploaia vine altfel ca de obicei și se leagă de trupul și sufletul îndrăgostiților, se întâmplă o mulțime de lucruri tainice și de neînțeles, chiar dacă la început nu dai numele de iubire acestor lucruri. Nu aveam cum înțelege nimic. Am crezut în el, am crezut că era un om bun și normal, m-a păcălit. La numai 18 ani, abia împliniți, ceva a venit sexual în trupul meu de la distanță, așa cum el îmi arătase că există la meditații și am crezut că era el. I-am vorbit cu glas tare, nu foarte tare, în camera mea, fiindcă m-a păcălit că mă auzea prin intermdiul unor microfoane ale unui prieten, dovedindu-mi de mai multe ori, prin repetarea la meditații a unor vorbe de acasă ale părinților mei. Nu am realizat că era posibil ca el să citească gândurile părinților, nu bănuiam deloc că există telepatie sau transmiterea unor gânduri între oameni. Din martie 1989 am fost violată practic de la distanță de multe ori și foarte puternic, din când în când de-a lungul vieții. Cel mai monstruos și mult a fost în 1989-1990 și 2007, cum am povestit. Numai la început am acceptat cu docilitate și pasivitate acest lucru, fiind îndrăgostită. Oricum nu puteam face nimic prin împotrivire, forța lui era foarte mare. Voința mea nu conta deloc, nu aveam nicio influență, nu puteam nici să îl aduc în trupul meu, cum am încercat numai o dată sau de câteva ori, ca să înțeleg. Nu am bănuit deloc că ar fi putut fi vorba de mai mulți bărbați sau indivizi care să se înfrupte din partea sexuală a creierului meu. Credeam că era doar el, dar că el avea alt fel de viață față de alți oameni, că trăia încontinuu într-o stare sexuală, nu ca muritorii de rând, uneori ore întregi pe zi, și începusem să cred că mă iubește și o duce foarte greu fără mine, în ciuda împotrivirilor mele puternice - nu eram nebună, dar eram prea tânără și nu aveam cum înțelege, și, din cauza influențelor sexuale extrem de puternice și complexe și îndelungate și necunoscute, începusem să gândesc cam ilogic. Nu aveam suficiente informații, am încercat să vorbesc cu el în zadar și m-a dus, cum s-ar spune, cu zăhărelul. Era multă vrajă și poezie în jurul meu, date fiind și înclinațiile mele spre lectură și spre scris. Mulți au spus că acest jaf sexual asupra mea a fost cauza închiderii mele la psihiatrie în 92, căci fetele f_te sexual de medici acolo ajung. Nu știu. Mi s-a și povestit de un astfel de caz. De fapt acea tulburare sexuală e tot un fel de telepatie, ca și transmiterea gândurilor. Nu știu nici azi cum pot unii să f_tă pe alții în mod sexual, dar nici în alt mod nu știu, eu nu am făcut așa ceva niciodată, nu pot iniția ceva sexual, nu pot vorbi cu alții în gând și nici nu știu cum, nu știu să lovesc capul cuiva cum au făcut ei cu mine mereu. Oricum am fost izolată de la 13 ani, din 84. Neputând să dau examen la medicină din cauza lui, nu am mers la examen în 89, iar familia m-a bătut, ceea ce era de așteptat. Bineînțeles că nu am dat vina pe el, nu am povestit nimic și mi-am asumat calmă responsabilitatea, cum era de așteptat, dar, la un anumit moment în cursul acelei bătăi, tata sau nașu l-au învinovățit pe el că m-ar fi hipnotizat și inventaseră că aveam ”probleme sentimentale”. Oricum, unii spun că proștii au fost mințiți despre mine de atunci, fie că am fost nebună, fie că dragostea mea a fost păcătoasă, ceea ce nu e adevărat. Unii au insinuat că colegii mei de liceu veneau sexual peste mine, fără ca eu să bănuiesc. Că am dansat singură în casă e adevărul, dar nu am dansat goală și nu știam că cineva mă vede. Au fost mai multe motive. Cel mult m-am fâțâit și m-am uitat puțin 2-3 minute în oglindă fiind goală, să văd cum arătam, fiindcă slăbisem mai mult. Eram un om foarte rușinos, și fiindcă crescusem fără frați sau surori. Că ”umblam creanga” e adevărul, dar nu știam că lumea mă urmărește și nu aveam ce face, datorită presiunilor mari peste capul și trupul meu. Odată am ajuns și la facultatea de medicină și în Cotroceni și străzile erau pustii și am intrat în facultate și nu era nimeni și erau sălile deschise și m-am plimbat intrând într-una goală, unde era bustul negru al lui Palade (ori eventual Carol Davila, nu mai țin minte exact), sală pe care nu am mai văzut-o niciodată de atunci. Atunci am mers și desculță pe o străduță, fiindcă nu era nimeni și era foarte cald - dar nu, nu eram nebună, eram o fată crescută la țară și nu puteam bănui că lumea mă poate vedea cumva și eram foarte tare presată de acea iubire tainică. Ei au spus că proștii nu pot înțelege ce e aceea îndrăgostire, că oamenii simpli nu fac diferența dintre sex și iubire. Este logic că eu, datorită înclinațiilor mele sufletești și fecioriei mele, iubeam cu tot sufletul, nu pofteam sexual și nu mă interesa plăcerea sexuală, căci așa sunt cele mai multe fete din felul cum am fost eu. Era vorba de o iubire dezinteresată, chiar sacrificiu de sine și modelul tragediei mele de atunci a fost opera Rigoletto, despre care mi se spusese, dar nu citisem măcar libretul. Oamenii simpli pot înțelege totuși acea iubire, căci și ei au un fel de iubire similară, adică e vorba de o parte din ceea ce ei simt pentru copiii lor. E logic că există un fel e ”telepatie” sexuală, căci oamenii sunt și animale în același timp, ei nu fac dragoste doar cu precizie și tehnică de roboți și nu simt acel aspect fizic al iubirii sau atracției între sexe numai după nuntă și după ce sting lumina și se dezbracă. Când eram tânără eu nu credeam așa ceva deloc, și în general literatura ”bună” nu scrie nimic despre aceste aspecte simțite oarecum telepatic ale sexualității și nu descrie plăcerea sexuală, astfel încât pentru mine totul era terra incognita, fiindcă niciun tânăr nu se apropiase de mine sexual cât de puțin (avusesem doar vagi senzații pe care nu le puteam explica) și nimeni nu îmi explicase nimic verbal.

Virus și în acest loc, ca în partea 1 și 2 a scrisorii. Nu pot lăsa spațiu cum lăsam de obicei.
Unii spun că eu am fost mereu ceva extrem de pur și curat sexual și am fost izolată și cu scopul de a ascunde aceasta, ca să fiu bârfită și calomniată ca și cum eram altceva. Există o mare diferență între sex și iubire și eu erma dintre fetele pentru care nu exista sexul - dar nu de tot. Pentru mine sexul nu era ceea ce simțeam de la distanță, ci acel lucru despre care credeam că se va întâmpla în viitor cu mine, despre care nici măcar nu visam, fiindcă nu știam cum este și nu vroiam să mă grăbesc. Este adevărat însă că, începând cu primăvara 1989, când aveam 18 ani, am fost folosită sexual extrem de mult și puternic de la distanță - ei ziceau că poporul credea că acele lucruri se întâmplau direct în viața mea, nu telepatic. Sau că poporul nu știe că acele lucruri există, la fel cum nu știam nici eu. Nu știu ce crede sau știe poporul, spun doar ce mi s-a întâmplat. Vă amintiți de exemplu Barcarola (Offenbach): ”Belle nuit, ô nuit d'amour,/Souris à nos ivresses !” Ideea voluptății, a beției simțurilor, a pierderii de sine, a dăruirii totale, atât de des invocată de poeți și sugerată în literatură, nu a fost complet inexistentă în viața mea de atunci, pur și simplu ea a trebuit să existe, cu diverse variațiuni, în mintea mea de atunci, fiindcă am fost extrem de puternic atinsă și pătrunsă sexual, așa cum am povestit. Nu eu am inspirat acele orgii asupra mea, pentru mine aproape tot era iubire, dragoste, nu sex. Este adevărat că am fost complet pusă la pământ și, datorită multiplelor și numeoroaselor și extrem de puternicelor orgasme și pătrunderi voluptuoase extrem de complexe în tot trupul - în diverse locuri simultan - datorită plutirii aproape deasupra patului prin senzații extrem de plăcute și de puternice, nu reușeam să gândesc perfect corect sau rațional, eram cam amețită și moale. Munca intelectuală devenise imposibilă. Normal că nimeni nu își dorește așa ceva, aproape oricine își dorește dragoste în căsnicie și copii. Plăcerea sexuală e, prin definiție, ceva care place sexual individului. Sunt unii bărbați care dau pe femei vina cu ideea că ”dar și ei i-a plăcut”. Dacă e plăcere, atunci îți place, dar nu înseamnă că o dorești sau ești de acord cu ea.
Probabil că asta e cauza sau pretextul izolării mele ulterioare, anume că s-a creat o legendă sau o impresie hidoasă legat de faptul că la numai 18 ani am trecut prin așa o voluptate imensă sexuală, în ciuda felului meu de a fi și izolării mele. Dar de fapt asta nu poate explica tot, oricât i-ar fi deranjat pe unii acest lucru sau faptul că ei înșiși erau vinovați, să zicem.
Încă o dată, nu am avut nicio vină, am fost partea complet pasivă și neputincioasă și îndrăgostită curat și nu am fost nebună. Nu m-am frecat deloc pe parcursul săptămânilor de școală (din prima parte a lui 88) și nu am avut fantezii legate de sex, ci numai de iubire, nenumărate. Nu am avut întreaga viață pofte sau dorințe sexuale decât cel mult de 3-4 ori, când eram mai tânără, dar numai din cauza izolării și necazurilor imense, numeroase și de neînțeles. Nu mi-a plăcut cu adevărat plăcerea sexuală, chiar dacă era intensă, niciodată, fiindcă eram îndrăgostită la început și apoi fiindcă nu mi-au mai dat plăceri, ci tortură sexuală. Dacă, să zicem, mai mulți bărbați m-au f_t, ceea ce eu nu știu și nici nu știu cine, nu veți găsi poate decât câțiva care sub jurământ, dacă ar spune adevărul, să spună ceva real, ce știu ei sigur, rău despre mine, sau porcos sexual, sau vreo dorință simțită telepatic din partea mea. Adică numai câteva date calendaristice când am greșit sau am fost mai puțin virtuoasă, dar numai ceva incert, vag, nu ceva rău clar, întreaga viață, în ciuda tutror violurilor de la distanță asupra mea. Nu am atras niciodată niciun bărbat, nu m-am uitat la sexul niciunui bărbat, nu am vorbit niciodată cuvinte vulgare (am impresia că la un moment dat unii așa credeau, printre multe minciuni). Am fost aproape puritatea absolută, în ciuda lucrurilor prin care am trecut. (e posibil, cum spuneau unii, ca mai mulți oameni să fi fost ghidați să mă perceapă exact în cele câteva momente, extrem de rare, în care am avut o pulsiune sexuală, ei fiind mai mulți simultan, dar eu am fost aproape puritatea perfectă; așa de pildă, ei spuneau că mai mulți oameni, chiar foarte mulți au jurat că m-au văzut masturbându-mă, dar asta s-a petrecut numai o dată, deci ei văzuseră sau știuseră ceva despre o anumită zi sau noapte, la fel și cu celelalte câteva momente rele din viața mea, mi-au explicat de mai multe ori că ei fac din țânțar armăsar pentru câteva mici greșeli și în schimb lăsau deoparte mii și mii de lucruri bune sau ani foarte mulți de tortură fără vreo greșeală.) Este logic, eram un copil oribil respins și chiar torturat de familie, printre astfel de fete găsiți în mod sigur puritatea și bunătatea și grădinile unor frumuseți sufletești infinite.

Este adevărat că în primul an al acelei unice iubiri (neîmpărtășite) din viața mea am fost tratată cu multă blândețe, delicat chiar, dar în anul 89-90 am fost torturată sexual oribil, sălbatic, monstruos. Au fost foarte multe perversiuni sexuale și violențe sadice sexuale asupra mea, numai de la distanță și simultan tata mă înjura și țipa aproape zilnic și mă bătea violent, unoeri la vânătăi la ochi și sânge pe buze și la nas. Acum mă lovea violent fiindcă nu mai mergeam la școală și nu mai trebuia să mă bată cu grijă (și mama mă lovea des înainte). În ciuda zgomotului din partea vecinilor și acestor torturi, am reușit să intru la facultate la Cluj, în ciuda împotrivirii tatei, care m-a bătut să nu merg la aeroport. Am stat la cămin și am fost torturată sexual de la distanță în alt mod decât în București, anume cu intensitate mică, dar ciupind zi de zi și chiar și noapțile, și toți, nu numai țiganii care îmi aruncau păduchi, nu m-au vrut, vorba celor de acum. Era excitare sexuală continuă și nu prea mai puteam învăța, am avut rezultate mai slabe (8 la psihologie generală). Nu am avut relații sexuale, desigur. Înainte de a pleca din București am fost la acel meditator și i-am cerut să facă dragoste cu mine dacă voia, căci chiar el a spus atunci că era nevoie să am o relație sexuală (eventual) dacă voiam să scap de necazul sexului de la distanță. Nu numai el, ci și nașul meu a spus la fel, cel puțin când am ieșit de la prima internare la psihiatrie, în 92. Atunci, în 90, am fost la acel medic (deci rezistasem 2 ani întregi în mod virtuos, dar el m-a chinuit prea mult) și el m-a pus să îl strâng foarte tare de gât, a căzut peste mine pe podea (poate din cauză că l-am strâns de gât, nu știu sigur) și apoi m-a sărutat pe buze glacial și fără vreo senzație sexuală cât de mică și apoi, din fericire, nu a venit la întâlnirea așa-zisă cu mine. În 91 mi-am făcut bagajele și m-am întors la București, eram sigură bineînțeles că mă vor închide la psihiatrie, dar nu mai puteam rămâne acolo, pe moment tortura sexuală continuă era imposibil de suportat, chiar dacă nu erau acte sexuale complete, ca în București. La Cluj nu m-am frecat decât exact de 2 sau 3 ori în tot anul, fiindcă eram continuu torturată mărunt și era greu. Am ieșit la plimbare cu doi indivizi pe care îi chema Doru și pe care i-am expediat rapid când am înțeles că nu era vorba de o relație platonică, cum îmi doream eu, amintindu-mi de Lucian din liceu, care nu mi-a dat nici cel mai mic fior sexual și nu a încercat nicio apropiere niciodată. Fetele din camera mea de cămin m-au mustrat că eram prea frumoasă și nu trebuia să ies cu un băiat așa urât. Apoi m-am îngrășat din cauza torturii continue. Ei spun acum că eu am fost un om dur pentru o fată tânără, că mergeam înainte, strângând din dinți, oricât era de greu, oricâte necazuri, ceea ce e adevărat, dar aveam și sufletul extrem de încărcat și de frumusețe și lumină, nu doar de tristețe și amar și suferință etc. Am crezut mereu că voi reuși, poate și acum mai cred. În 91 mi-era tare greu și fiindcă mamaia mea preaiubită a murit în condiții suspecte, cum am povestit, eu fiind încă la Cluj, iar în 91 m-am transferat la psihologie în București. Apoi în 92 m-au închis la psihiatrie prima oară (în 96 a doua oară, la soția primului psihiatru)

După ce am ieșit din spital a început seria unor experiențe sexuale întunecate, neplăcute, sordide, la fel cum fusese povestea posesiilor sexuale de la distanță asupra mea. Nașul meu și o profesoară (la a doua internare ea) mi-au spus că e mai bine să am relație sexuală cu cineva ca să nu mai am problemele sexuale care m-au dus la psihiatrie și la fel spusese și acel meditator. Eu eram cu susul în jos, căci tratamentul dur medicamentos duce la o inversare a locurilor conținuturilor inconștiente, uitate sau refulate și a celor conștiente, superioare. Cel puțin la mine așa era și am văzut același efect și la alții, adică erau scufundați în ceva - lucru vizibil încă vreo trei ani sau oricum 2 ani și jumătate. Tratamentul fiind puternic, nu puteam scrie cu mâna aproape deloc la început - și nu am avut cum să mă coordonez ca gândire, deși eram perfect lucidă, lipsea o anumită simultaneitate și forță a gândirii - de exemplu orice om inteligent - intelect superior - poate gândi să zicem o teorie științifică sau filozofică pe care a citit-o sau o va scrie (sau un roman, alt exemplu), în circa 2-3 secunde, aproape simultan, observând în interiorul său simultan articulațiile logice ale teoriei, apoi durează câteva săptămâni scrierea acelei teorii și cizelarea detaliilor. Omul tratat medicamentos psihiatric nu poate acestea, dar e conștient că nu poate și gândește mai mult secvențial, ca în copilărie, nu spațial și concomitent. Și multe alte aspecte neplăcute, mai ales afectiv, în detaliile mai fine.
Unii spuneau câteodată că este oribil ca un om perfect normal, cum am fost și eu, să fie tratat întreaga viață drept nebun, cum am pățit și eu atâția ani. E cred că aceasă confuzie nu e chiar o nenorocire așa mare, au fost alte lucruri mult mai rele, de-a lungul întregii vieți.

28.09.24
În ultimele 3 zile iar mi-au aruncat diverse cuvinte imediat ce mă trezeam, apoi tăceau și seara își scoteau iar ghearele și mă împroșcau și mă loveau fizic oribil (mă f_teau, spun ei) - posibil prin boală. Azi iar au început cu ideea că poporul nu trebuie să înțeleagă adevărul și de aceea e necesar și bine să mă omoare, să mă distrugă complet etc. De ce cred ei că poporul nu trebuie să înțeleagă adevărul despre mine? Unii spun că e vorba doar de niște porci care vor să își salveze pielea, sau sunt plătiți să lovească în mine, care de aceea mă lovesc, nu de dragul altora și nici fiindcă e bine în general ca poporul să nu înțeleagă adevărul. Poporul, spun unii din nou, nu a înțeles fiindcă li s-au spus mereu minciuni de către unii sus-puși. Nu cunosc nimic despre așa ceva. Continuu cu ultima scrisoare - partea despre sex, mai am apoi încă o parte și apoi completarea despre cultură sau mecanisme culturale care au acționat în cazul meu. Ei mi-au explicat că poporul a fost mințit prin mai mule metode - că a fost acoperit adevărul esențial despre mine, cum eram torturată și nevinovăția și calitățile mele și au fost scoase în evidență și vizibile cele numai câteva greșeli ale mele, sau detalii insignifiante și rare din viața mea; altă metodă a foat că unii vorbeau în numele meu, ca și cum eram eu (oare?), deși eu nu vorbeam niciodată în gând; că s-au folosit și de mass-media să mintă despre mine (?) sau de telepatia dintre proști etc.

Așadar eram proaspăt scoasă de la spital și deci vulnerabilă, fiindcă tratamentul era extrem de puternic și era obligatoriu să îl iau în continuare. Eu oricum eram izolată din 84, cu atât mai mult am fost izolată după spital. La scurt timp după spital, la cererea mea, nașul meu mi-a făcut cunoștință cu un individ tot din Voluntari, care era șofer la o școală de șoferi, fiindcă eu visam de mult să învăț să conduc mașina. Atunci însă nu eram în stare din cauza medicamentelor, și nu am realizat acest lucru și am mers mai multe zile să învăț manevrele conducerii auto. (”poligonul”, odinioară, era foarte dificil). După mai multe zile pierdute astfel, individul a profitat de faptul că eram moale și nenorocită de medicamente și m-a dus în pădurea de la marginea Bucureștiului zilnic, m-a sprijinit de copaci, ca să se joace cum spunea el sexual cu mine - eram total nevinovată și acest lucru era un fel mai edulcorat de viol, un fel de ”rapt”, cum am văzut în engleză sau sex cu minore, căci eu avem 21 de ani, dar eram evident slăbită mult de medicamente. Nu știu câte zile s-a întâmplat asta, dar bineînțeles nu am avut pofte sau idei sexuale deloc și nici cea mai mică senzație sexuală, doar ușoare dureri la fiecare astfel de act sexual al lui, căci nu se poate spune că era și al meu. A mai existat un gigolo de bulevard (așa m-am gândit după ani că era sau părea și l-am mai văzut la plimbare pe acolo) care m-a dus la el acasă destul de departe, ca să se urce peste mine la el în pat, fiind, atât eu cât și el, îmbrăcați, eu fiind tot fără vreo excitație sexuală (am impresia că el avea o erecție și că m-a pus să îi țin penisul cu mâna, dar ulterior aproape am uitat, fiind complet inocentă și fără să știu ce era). Ulterior a mai fost un bărbat tânăr care m-a păcălit că vrea să îl învăț anatomie, findcă va da examen la facultatea de sport și eu, de bună credință, fiind sub medicație, am intrat la el în cameră, într-un bloc de lângă Poliția Capitalei (strada ce dădea în strada Eforie), ducându-i diverse materiale legate de anatomie (unele erau scheme cu desene ale fostei mele colege Irina, cea care urma să moară la 50 de ani în accident de mașină). Acolo a fost de fapt viol, ceva mai puțin grav, am povestit totul, numai că el nu s-a folosit de forța fizică. A încuiat ușa și m-a dezbrăcat brusc și s-a despuiat pe sine. A fost vorba de intromisiune anală, fiindcă eu am spus că mă tem să nu rămân gravidă, dar el a refuzat să mă lase în pace, a spus că are erecție și nu are ce face, ceea ce eu nici acum nu înțeleg. Probabil că toate aceste fapte neplăcute s-au petrecut în 1992. Fie în toamna lui 92, fie în 93, s-a întâmplat ceva urât în Nordul țării, cum am povestit de multe ori, fiindcă unii mereu, de 20 de ani cel puțin, mai probabil de mai demult, s-au referit la acel moment, ca și cum de aceea ”nu mă vor”, de aceea vor să mă distrugă sau să mă omoare - deci vă dați poate seama că nu au dreptate. Chiar și azi a intrat un porc cu ideea că odată ce eu am luat pu_ unui bărbat în gură, viața s-a terminat pentru mine. E ceva greșit în această idee. Ce cred proștii rău despre femeia care pățește așa ceva? - poate cred că e proastă sau nebună, căci plăcere sexuală nu are cum să fie - de fapt nici nu știu, eu fusesem torturată sexual de la distanță, inclusiv adesea cu sex oral, în gură, pe buze sau în gât, combinat cu multe alte senzații sexuale puternice, așa cum am povestit, fiind complet nevinovată. Ei bine, citiți tot blogul meu, nu am fost deloc proastă sau nebună și este nebunie în opinia mea să omori sau chiar numai să distrugi un om de valoare și nevinovat, numai fiindcă i s-a întâmplat așa ceva, adică sex oral de la distanță sau în apropiere, adică o perversiune sexuală, un accident nedorit. ”Povestea” urâtă din nordul țării am povestit-o și explicat-o în detaliu. Acolo nu a fost viol. A fost decizia mea conștientă, dar greșită - eu am greșit prin propunerea mea de a face așa ceva - adică un fel de sex oral, care de fapt era doar o masturbare cu gura, de către femeie, a unui bărbat care a fost pus să doarmă în casă cu mine, doar noi doi inițial și apoi a venit și un țigan. Eu nu l-am violat pe acel bărbat, i-am propus doar acest lucru. În rest am fost parte pasivă și nu am jucat deloc teatru că îmi plăcea sexul sau că doream sau simțeam ceva. I-am spus tot - că eram sub medicație psihiatrică și că voiam să înțeleg doar ce simte el, ce e actul sexual - poate că nu a priceput această explicație a mea. Bineînțeles că nu mă pricepeam la sex, deci vă dați seama cum a fost. El mi-a arătat o hârtie de divorț, el fiind ”pârâtul”, pe care, în mod bizar, o avea la el, căci mai întâi am vrut să mă asigur că nu era căsătorit. Atunci nu mi-am dat seama că era bizar să aibă acea hârtie și oricum nu mi-am dat seama nici că toată povestea fost o înscenare, căci era evident că nu trebuia nici să mă duc acolo, studentă fiind în anul II și complet singură de atâția ani, fără experiență ca psiholog, acolo fiind vorba de un conflict interetnic, cu țiganii locali. Niciun alt student coleg nu venise, nici profesori. Dacă aș fi fost ”trează” și nu sub pastile puternice, normal că nu aș fi ajuns acolo, era complet ilogic. În gară mă aștepta acel țigan, care de la început și-a arătat dezamăgirea că m-am dus eu, în locul doamnei psiholog care mă trimisese acolo. Am avut și câteva contacte sexuale (3-4) cu celălalt bărbat, dar fără nicio senzație, inclusiv un contact sexual anal, tot la propunerea mea, fiindcă voiam să înțeleg ce s-a întâmplat în 89, încât m-au închis la spital și mi-au luat drepturile. Eu aveam 21 de ani sau 22, iar el 42. I-am spus că probabil sunt fecioară și că mă tem că va fi sânge - cum auzisem că se întâmplă la primul contact sexual și el a spus să întind un prosopel sub mine. Eu așa credeam, fiindcă nu simțisem absolut nimic la pădurea de la centura Bucureștiului. Pentru mine el a fost doar un obiect sexual, așa cum m-au tratat pe mine alții sexual, de la distanță sau medicii tot ca obiect, la psihiatrie. Este singura dată când m-am folosit de un alt om pentru interesul meu, atunci fiind interesul de a înțelege de ce m-au închis în tortura și închisoarea psihiatrică și eventual de a obține drepturile și de a nu mai fi închisă acolo, unde era tare rău, cum am povestit în detaliu. El era un bărbat câtuși de puțin atractiv și mai puțin inteligent, la care nu m-am gândit niciodată, el nu a existat în mintea mea deloc, în afară de momentele când s-a întâmplat acel lucru scârbos sau când am povestit aceste lucruri. Era vulgar și spunea lucruri urâte, cum ar fi că datorită mie îi crește nivelul pulitic, sau că eu l-am decorat, sau că femeia este mereu de vină, deoarece cățeaua e cea care ridică coada etc. Când s-a întâmplat acel sex oral, el mi-a spus că nu înțelege de ce fac eu așa ceva, fiindcă numai un anumit tip de femeie face asta - și eu i-am răspuns clar că eu am suferit foarte mult și că aceasta e una din cauze. La un moment dat s-a luat de mine că mă va lua de nevastă, ceea ce eu nu aș fi acceptat niciodată, dar câțiva ani după ce s-a întors în București m-a batjocorit urât așa cum am povestit, de vreo 4 ori - unii spun că era plătit să îmi facă răul și îndobitocit și el. Printre altele spunea că eu nu înțeleg, că eu sunt ”tabu” etc. (nu știu ce voia să spună). S-a întâmplat deci acel accident neplăcut cu sexul oral în viața mea și unii m-au întrebat, nu demult chiar, ce simțeam atunci, și am spus adevărul, scârbă și numai scârbă, nimic altceva, ce naiba credeau ei că simțeam?! Am explicat în detaliu motivele pentru care s-a întâmplat acel lucru și faptul că eram curată și nevinovată. Bun, a fost decizia mea conștientă, dar vina lui e poate aproape la fel de mare, fiindcă a acceptat, ba poate chiar mai mare, fiindcă în cazul meu erau reale și active vreo 10-15 cauze importante, eu aveam vină personală mică. Se pare că unii oameni au știut ce s-a întâmplat cu mine atunci și au judecat greșit poate că trebuie să mă distrugă, să mă izoleze, să mă omoare. Eu nici nu am realizat prima oară că pentru unii era șocant și important un detaliu de atunci, pe care nici măcar nu l-am menționat, și de aceea și numai de aceea nici nu l-am povestit prima oară - anume că am înghițit sperma lui atunci - probabil că unii cred că ăsta e semn nebunie sau prostie sau de lipsă de sensibilitate și dezgust normale, dar nu e așa. Lucrul acesta s-a întâmplat fiindcă nu eram la mine acasă, căci dacă aș fi fost la mine, nu s-ar fi întâmplat - fiind sub medicamente nu am putut gândi cu ce naiba să curăț astfel încât să nu se murdărească cearceaful, probabil era de ajuns un șervețel sau acel prosopel, dar nu m-a dus capul atunci. Bineînțeles că mi-era scârbă și eram delicată, eram perfect normală emoțional, dar trecusem prin lucruri extrem de dure în spital și în timpul violurilor și perversiunilor sexuale de la distanță la care am fost supusă cu forța, lucruri datorită cărora eram în stare să fac față cu calm oricărei situații dure sau grețoase, ca orice om inteligent de fapt (trecusem prin multe lucruri mult mai grețoase) și citisem într-un compendiu de psihologie de la un colegiu american că sexul oral nu este ceva anormal, că cei care fac așa ceva nu sunt nebuni și că sperma este comestibilă. Această carte tâmpită m-a lovit din subconștient, cum am explicat. Aproximativ din aceleași motive, plus încă vreo alte câteva, s-a întâmplat cel mai scabros lucru din minunata mea viață (viața mea personală, nu ceea ce mi-au făcut alții, chiar a fost minunată și inteligentă aproape în întregime), un accident care a durat numai câteva minute - când țiganul acela, la propunerea mea, a acceptat să facă sex cu mine împreună cu celălalt bărbat, care stătea pasiv să îi fac sex oral. Bineînțeles că nu am avut nicio senzație nici atunci. Pe strada satului, o dată, mai înainte de acel moment, m-a sărutat cu limba în gură cu forța un bărbat necunoscut și mi-a fost scârbă și mi-a părut rău că nu mi-am dat seama pe moment că puteam să îl mușc. Apoi acei doi bărbați și încă vreo doi, printre care oficiali ai satului respectiv, s-au adunat în casă cu mine, singura femeie, și beau bere sau țuică și discutau și brusc țiganul m-a sărutat cu forța și eu l-am mușcat tare și el m-a lovit foarte puternic și am căzut. Apoi bărbații s-au împrăștiat, au plecat, iar primul bărbat a spus că au vrut să mă facă poștă, dar el m-a salvat. După aceea, țiganul m-a dus cu mașina la Baia Mare, și mi-a fost plătit avionul spre casă. Sexul oral s-a mai întâmplat numai de 2 sau 3 ori absolut cert (cred că de 2 ori), în București, căci acel individ, la care eu nu m-am gândit niciodată, nu a vrut să mă lase în pace, de câteva ori și chiar și-a bătut joc de mine urât - iar când am devenit destul de puternică psihic, l-am respins complet, am povestit totul în detaliu. Întreaga viață de atunci nu am mai avut nicio relație sexuală cu nimeni. De fapt nici atunci nu a fost sex, ci doar un accident urât. Deci cam acum 32 de ani. Și toți s-au referit la asta, de parcă eram ciumată și de aceea trebuia să mor, deși nu am greșit nimic în rest și am fost mereu om bun și foarte deștept. Vă las să mai deliberați încă o dată. Amintiți-vă de exemplu de alte cazuri similare din literatură - ”Falk” de Joseph Conrad despre un canibal practic nevinovat care face greșeala să povestească cum a consumat carne de om înaine de nunta sa sau ”Wilson zevzecul” de Mark Twain, roman în care un tânăr avocat ajunge într-un orășel cam rasist de odinioară și spune fără să își dea seama, un singur lucru ce deranjează și jignește târgușorul, o singură remarcă prin care comunitatea se simte revoltată, atacată și îl respinge complet ca inapt și nebun timp de decenii, dar el din fericire reușește să rezolve favorabil și oarecum rasist un caz de crimă, în care vinovatul era un bărbat cu sânge de negru și astfel e acceptat de toți. (Cu mulți ani în urmă, când un câine lătra agasant, în prezența altor concetățeni, tânărul a spus că și-ar fi dorit să dețină jumătate din acel câine. De ce?, întreabă cineva. Fiindcă așa ar putea să își omoare jumătatea, e răspunsul care îi aduce ostracizarea, căci făcea aliuzie indirectă la ipocrizia comunității, care înjosea, omora chiar și vindea negri ca sclavi, chiar dacă erau numai parțial negri, oricât de puțin, în cazul rezolvat de el negrul era numai în procent de 1/32 negru și în rest era alb. ) Legat de acest caz al meu, ei au spus uneori că eu am fost lovită și torturată fiindcă cineva a vrut ca, dându-se vina pe mine, să fie acceptată și respectată minoritatea țigănească - nu știu asta. Oricum, eu credeam în mod normal și cred și acum că și țiganii (unii) pot fi buni și capabili, nu am avut niciodată nimic cu ei, când eram copil mă jucam cu țigani din sat, nu am avut sentimente rasiste și ei tocmai pe mine m-au lovit uneori, cum am povestit, deși i-am respectat, spre deosebire de alți oameni. Niciodată nu m-am gândit nici la acel țigan, nici înainte, nici după acel moment penibil și rușinos. În cazul meu este ceva mai puțin grețos în opinia mea decât cazul de canibalism al lui Conrad. Mai puțin monstruos decât milioane de lucruri rele în lume sau decât ce mi-au făcut mie de la distanță în mod sexual sau cum m-au masacrat cu dureri în cap și trup în ultimii 6 ani în Voluntari. Poate unii nu au înțeles, fiindcă am explicat totul la rece, analitic-obiectiv, dar normal că și pe mine m-a deranjat acel moment, dar nu într-atât încât să fiu traumatizată - am fost la fel de delicată și frumoasă sufletește și după aceea. Ei spun că proștii mi-au stricat dinții și alte părți ale corpului din cauză că li s-a spus despre acele contacte sexuale ale mele, deși absolut sigur nu am avut nicio plăcere sexuală sau senzații sexuale. După mulți ani de atunci, fără nicio relație sexuală sau contact sexual niciodată, m-au trimis la ginecologie în 2018 sau 2019, mai am hârtia pe undeva, de la clinica Regina Maria din Cotroceni, și eu ca proasta m-am dus și medicul pe nume Dușmanu Alina (! Alina era numele celei care a locuit în casa mea actuală înaintea mea, mama ei era basarabeancă, din câte mi s-a spus și a avut o relație sexuală ilicită cu un italian) m-a încuiat în cabinet și a făcut o operație oribil de dureroasă, am țipat și ea tot pe mine dădea vina, cum nu am mai pățit niciodată la ginecolog și unii zic că ea m-a dezvirginat, fiind plătită pentru asta - eu nu știu asta, dar de atunci am probleme de igienă și miros și e greu, fiindcă sunt șchioapă și obeză, nu mă pot îmbăia ușor. Apoi m-am dust la un ginecolog arab, găsit de mine pe internet, nu recomandat de ea, fiindcă ea așa a cerut, și acela m-a chinuit mult, poate inutil de mult, la ecografie transvaginală, și unii abia zilele trecute mi-au spus că proștii au crezut atunci că eu făceam chiuretaj, ceea ce bineînțeles că nu am făcut niciodată, și de aceea m-au lovit unii pe stradă atunci. Am terminat tot ce era de spus despre viața mea sexuală, dar vă rog să rețineți că nu sunt doar pură și nevinovată, ci și un om care înțelege că sexul e ceva important și am atitudine pozitivă, normală, dar nu accept ca femeile tinere și nevinovate, cu atât mai mult inteligente, și eu am fost așa ceva, dar sub medicație câinoasă, să fie sacrificate și chiar izolate sau omorâte pentru plăcerea unor bărbați porcoși și proști. Acel individ întâlnit în nordul țării s-ar putea să se fi arătat în drumul meu pe Moșilor cu puțin timp înainte să mă mut în Voluntari, dar nu știu sigur dacă el era, semăna mult, oricum acolo veneau multe hoarde de pietoni sau cozi de mașini, aglomerație de indivizi, câțiva cunoscuți de mine, care mă atacau fizic sau verbal chiar, la intersecția Eminescu, și eu de fapt eram ceva extrem de bun și complet nevinovată întreaga viață. Mai am de adăugat două mici detalii legat de acest accident neplăcut în viața mea - când am mers către țigani cu trenul, noaptea, dormea cu mine în cușetă o franțuzoaică care mergea să vadă acolo nu știu ce, oricum ea a plecat repede înapoi, în aceeași zi parcă sau oricum a doua zi. M-a luat la rost pe drum, ca și cum eu eram vinovată, de modul în care România a pus în scenă revoluția din 89 la televizor. Eu nici măcar nu am înțeles ce vroia să spună ea atunci și am tăcut. Nu știu dacă v-au mințit sau nu legat de cum a fost atunci, dar totul a fost cum am spus eu, nu altfel. De pildă, atunci nu eram șchioapă și nici obeză, dar, ca întotdeauna, nu eram deloc mândră sau obsedată de fizicul meu și niciodată nu am avut sex-appeal, nu mi s-a spus niciodată că eram frumoasă (decât tata odată că eram drăguță, ceea ce și eu credeam la fel, dar niciodată nu am crezut mai mult și în familie mi se spunea că voi rămâne nemăritată fiindcă ”nu am pe vino încoace” și nu sunt ”vorbitoare” cu băieții). Nu eram îmbrăcată sexi nici atunci în nordul țării și nu m-am fardat decât extrem de rar, întreaga viață, nu am folosit parfum niciodată. Nu am vorbit provocator sau cu subînțeles și nu m-am gândit la sex, nu eram atractivă, poate că v-au mințit, eram un om serios și blând și cuminte, cum sunt și acum, poate chiar mai mult atunci, dar, fiind scoasă de la balamuc recent, aveam voința mai slabă și nu mă puteam împotrivi ca acum la ceea ce nu doresc să fie. Ei spun că ei nu cred că de atunci, 32 de ani, nu a fost nici gând legat de sex și niciun fapt sexual în viața mea. Ba da, e adevărul. Nimic, în afară de amintirea bruscă a iubirii față de acel meditator, amintire involuntară atunci când s-a petrecut unica mea masturbare, dar fără legătură cu sexul. Și masturbarea și amintirea acelei iubiri nu au avut legătură cu sexul. Mi-am reamintit de el și că l-am iubit, fiindcă atunci am fost într-o situație critică, neplăcută. Altceva nimic în 32 de ani, în afară de ceea ce am povestit deja, că în 2007 am fost folosită sexual de la distanță și apoi de câteva ori în 2-3 ani care au urmat. Dar, în mod real, dacă judecați corect, nici înainte de spitalul de psihiatrie, deci înainte de 21 de ani, nu am avut vreo legătură directă cu ceva sexual. Nu am avut nicio vină că eram f_tă sexual de la distanță și eram prea tânără la 18 ani ca să am destulă cunoaștere a lumii, destulă inteligență acumulată, în condițiile în care nimeni nu a intrat cu vreun gând în mintea mea, ca să am capacitatea de a mă opune fizic f_terii respective. Nu știam absolut nimic din ceea ce știau alte fete, nu aveam de unde. Mai am de adăugat că, în afară de acea ginecoloagă, au mai fost două abuzuri sexuale asupra mea - unul în 2013, când am avut probabil pneumonie (mi-am dat seama numai după ani) și am fost la Urgență internată, dar ei au mințit că aveam astm sau BPOC (aveam febră peste 40, parcă 42, abia respiram, aveam sifilante multe, nu puteam nici vorbi bine și tușeam înfiorător, încât pacienții din spital nu au înțeles ce era cu mine, mi-au făcut antibiotic intravenos nu mai știu câte zile, poate că am avut și vreun atac de cord, mai mic). Acolo m-a râcâit o asistentă cu mâna ei cu inel cu piatră de rubin în vulvă, de fapt nu știu cum, dar m-a durut, când mi-a schimbat pampersul. Aveau ceva cu mine, au fost și alte necazuri acolo. Apoi în 2017 sau 2018, într-una din internările mele la Urgență, când nu urinam și au avut milă să îmi pună o sondă (apoi s-a văzut că nu mințeam și nu eram nebună și chiar nu formam urină decât foarte puțin) și când mi-au pus sonda au tras perdeaua deși nu era nevoie, la fel cum ginecoloaga a încuiat ușa cabinetului și eu am urlat de durere, căci mi-au chinuit probabil clitorisul. Repet, eu nu m-am frecat măcar decât de câteva ori, nu chiar multe întreaga viață, numai când eram oribil torturată sexual și nu mai suportam.


Și aici sau un pic mai sus e un virus de același tip ca acelea anterioare și din ultimele postări.
Ceea ce s-a întâmplat cu mine în nordul țării a fost regretabil și dezgustător, dar probabil că nu am dăunat altora decât prin ultrajul pudorii publice pentru cei care au aflat adevărul, căci altfel nu am avut nicio plăcere sexuală atunci, deci nu am fost conectată atunci cu psihicul altor persoane prin sex. Am avut uneori impresia că oamenii mă acuză de ceva sexual și de aceea mă omoară. Mi se pare logic viața sexuală, în mod specific cea a intelectualilor, dar toată de fapt, se reflectă și în viața altor persoane din jur, mai mult sau mai puțin. Eu am fost doar victimă din copilărie când m-au influențat negativ sau m-au molestat și până la maturitate. Am fost curată și nevinovată din punct de vedere sexual, nu am avut gânduri sau plăceri sexuale, nimeni nu a suferit din cauza mea. Dar oamenii sunt o specie și, ca societate, constituie o unitate în ciuda demarcațiilor, e normal că ne influențăm reciproc și că poate plăcerea unora înseamnă simultan agonia altora. Oamenii mai trebuie și să moară, dacă nu ar muri nimeni se pare că nu ar fi bine și nu s-ar mai naște alții. Pe mine mă puteau accepta fără rezerve în societate, fiindcă am fost un om foarte curat sexual, fără vreo nevoie sau poftă în acest sens și totodată om inteligent. Și de fapt nu sexul e nenorocirea și capul răutăților în lume. Din păcate însă oamenii sunt ipocriți și dau vina chiar pe fete nemăritate, chiar dacă sunt pure și nevinovate și nu prea le acceptă sau le acceptă doar la mânăstire. În realitate, în nordul țării eram victimă, nu agresor. Acele lucruri au echivalat cu masturbarea acelor bărbați cu ajuotorul corpului meu, iar eu nu am înțeles nici atunci nimic util. Dar nimeni nu a suferit ceva din cauza mea, toată viața, și nu am fost vreodată parte activă legată de ceva sexual. Pur și simplu nu m-a interesat sexul, deși îmi doream nespus să am un copil, dar cred că aș fi preferat o viață fără aspecte sexuale.

Continuu...iar au pus bulină galbenă și la această postare pe facebook, iar pe blog îmi pun des anumiți viruși sau nu știu ce, poate că acoperă adevărul spus de mine, poate nu toți citesc curat ce am scris, oricum sunt masacrată din 84 fără dreptul la cuvânt și eu cred că adevărul e mai bun mereu, dar cei mai mulți dintre cei care pătrund peste mintea mea cred că trebuie să fiu omorâtă ca ei să mușamalizeze adevărul despre mine - deși am fost numai binele, nu au înțeles poate totul. Așa ceva e rău și greșit e o crimă sordidă și inutilă și greșită repet, nu am dăunat nimănui și nu aș fi dăunat nimănui niciodată - nu am spus decât adevărul și binele. Nu am fost obiect, ci om, chiar om foarte inteligent și frumos ca gândire și suflet. Aș fi putut face ceva bun și ei îmi iau chiar și dreptul la cuvânt, deși sunt izolată complet din 84 și absolut clar omorâtă. Evident nvinovată, oamenii mă agresează în mod greșit, deși nu am dăunat nimănui - ei spuneau că am fost folosită ca țap ispășitor și că adevărații vinovați au dat vina pe mine, ceea ce eu nu înțeleg - dar sunt încă un om de valoare, nu doar nevinovat, și ei îmi iau, tot în mod nedrept, chiar și dreptul la cuvânt pe internet, după ce că din copilărie mi-au luat dreptul la apărare, în mod greșit. E ca și cum vor moartea mea și totodată minciună, cum au spus mereu de 20 de ani. Repet, nu am fost nebună niciodată, dar probabil că ei v-au păcălit că există nebuni și că ei toți cred că nu sunt nebuni sau spun asta ca să nu fie torturați și închiși, că e normal ca ei să gândească așa, dar ei sunt de fapt nebuni. Mă simt foarte rău și transpir rău în tot corpul. Normal că adevărul nu ar fi dăunat, poate că ei justifică faptul de a îmi virusa postările cu ideea că sunt nebună periculoasă, ca să creadă proștii așa, căci numai ei pot crede așa, când de fapt, dacă ar fi șitut că nu am fost deloc nebună, nu m-ar mai fi omorât și aș fi reușit să creez, să mă dezvolt intelectual foarte frumos, fiindcă nu am fost nebună. Ei au lovit continuu de când eram copil, mama de asemenea și eu nu am avut voie nici să păstrez în cameră obiecte dragi din copilărie. Ei zic iar că poporul mă lovește fiindcă sunt foarte inteligentă și ei cred în mod absurd că aș fi nebună totodată, deci lovesc creierul meu ca să nu îi domine o nebună, dar nu există motive ca ei să creadă că sunt sau că am fost nebună. Alții spun iar că poporul crede că sunt nebună dintr-un motiv pe care eu nu l-am ghicit încă.?!! Ideea e din nou că oamenii de rând, care oricum nu au capacitate mare de empatie, au impresia că eu aș fi un fel de mecanism și nu mă văd ca om, fiindcă au fost mințiți că persoana mea fizică sau psihică ar fi legată de politică, deși eu nu știu asta. Ca și cum aș fi proastă și nu aș putea eu înțelege situația! Eu sunt om, dar ei mă omoară crezând că sunt altceva, acționând cu cruzime ca și cum aș fi altceva, fiindcă li se pare că aș fi altceva, deși tot ce e legat de mine e normal și la fel ca la alte femei foarte inteligente, numai că acelea nu sunt tratate cu izolare zeci de ani și aproape completă și cu torturi diverse, ceea ce scoate anumite aspecte psihice în prim plan, care ar fi la fel la oricare om inteligent în aceeași situație. Poate că totuși nimeni nu are impresia că aș fi altceva decât om sau că aș avea legătură cu politica, ci doar vor toți să mor și mă tratează așa fiindcă sunt un om nevinovat complet, dar masacrat de oameni răi, inclusiv de unii oameni legați de politică care au fost mai proști. Tocmai datorită faptului că am fost om mă masacrează, mă torturează ei și vor să mă omoare chiar, cum spun ei mereu, fiindcă li se pare grav ceea ce mi s-a făcut și vor ca, prin moartea mea, să ”spele rușinea” și să scoată basma curată niște oameni vinovați de ceva rău sau care au dat vina pe mine. Eu nu am greșit absolut nimic și ceea ce fac ei, mai ales în ultimii ani, e mai rău ca în romanele lui George Orwell cu animale, e mai grav decât crimele asupra mea sau minciunile pe care ei vor să le acopere, să le mușamalizeze.

Aceasta e cu adevărat ultima scrisoare despre viața mea ca plângere pe acest blog (veți vedea în timp eventual), în care încerc să vă conving că poate merit viața și că poate se face o greșeală și ceva rău prin omorârea mea. Poate că știți asta, dar nu aveți cum să mă acceptați. Nu pot ghici ce gândiți. Ei au spus des că întreaga lume e mințită și convinsă că eu trebuie să fiu omorâtă și că sunt nebună. Și că unii oameni răi au creat o imagine negativă a mea în mintea proștilor, cu toate că am fost izolată din 1984. Faptul că unii au intrat în acest text și eventual au modificat în așa fel încât unii oameni să vadă altceva decât am scris e revoltător și e ceva rău, după tot ce mi-au făcut timp de 40 de ani. Ei au spus că, pe măsură ce scriam adevărul, oamenii au fost manipulați să nu creadă, să înțeleagă altceva decât am intenționat să spun etc., astfel încât scrisorile mele păreau minciuni sau delir sau picate din lună pe lângă minciunile crezute de oameni despre mine. De aceea, acum, mai ales la ultima scrisoare, era bine să fi fost lăsată să scriu și să apară totul așa cum am scris, pentru ca să pot dezminți încă o dată toate minciunile lor despre mine - este un atac la persoană și ceva criminal totdată, fiindcă întreaga viață am fost torturată monstruos, deși eram foarte bună și inteligentă și fără greșeală și singura mea șansă de viață aparentă a fost internetul, dar internetul nu poate ține locul unui om și poeziile mele, cele bune, au fost complet respins la tipar. Eu totuși, prin acest blog și această ultimă scrisoare, am încercat să vă mai dau o șansă să înțelegeți totul despre mine și faptul că ei iau și acest lucru, după tot ce au făcut, e un act de josnicie, lașitate și cruzime imensă - mai mult ca sigur ați fi înțeles binele nu răul și adevărul și era singura mea șansă de umanitate. E posibil ca dvs. să fiți îndobitociți, adică îndoctrinați, cum mi se spune mereu, și chiar credeți că e bine că au intervenit pe blogul meu - pe care oricum îl voi inactiva nu peste mult timp dacă va fi posibil - deci unii au intervenit poate ca să aibă ei monopolul informației, fiindcă informația e putere. Dar nu trebuia și eu nu am fost deloc nebună - ei spun că oamenii sunt nebuni, nu eu, și ei intervin ca să nu fie unii loviți de nebuni - dar totuși era singurul lucru pe care îl puteam face și pe care, poate, oamenii inteligenți l-ar fi înțeles. Cred că e un abuz, din nou, după ce m-au izolat și m-au respins de peste tot, deși am fost binele mereu. De fapt nu știu ce parte sau poate fragment mic din scrisoarea mea, începută acum câteva zile, aproape o lună defapt, pe 2 septembrie, nu vedeți, și o voi termina oricum de scris. (Sau poate au adăugat ei ceva ce eu nu am scris.)

30.09.24
De azi nu voi mai citi literatură, adică romane, nuvele, povestiri. Eu înțelesesem singură, de mult timp, că toată literatura e ceva întunecat, trist, grețos, penibil, cu excepția unor poezii (nu toate) și a unor eseuri, mai apropiate de filozofie și de asemenea unele scrieri filozofice sunt ceva rațional și pur. Comparativ cu ce sunt scrierile de ”ficțiune” (uneori aproape de realitate), blogul meu de memorii este luminos și pur. Din păcate, cum am mai explicat, am fost obligată să citesc literatură, deși nu îmi plăcea și eram conștientă că e ceva mai degrabă rău, care nu îmi place de fapt, dar eram total izolată și aveam mare nevoie de ceva concret, care să îmi umple zilele, pe lângă abstracțiunile filozofiei. Dacă nu aș fi fost izolată, eu nu aș fi citit, este pentru altfel de oameni. În fine, vreau totuși să citesc ceva să îmi placă, nu porcării diverse. Aseară de pildă citeam în ”Pădurea norvegiană”, apărută în 1987, scene de lesbianism și masturbare oribile și m-am trezit simțind repulsie și mi-am dat seama că nu voi mai citi literatură deloc - toți sau aproape toți scriitorii sunt întunecați, iar operele lor sunt fie scabroase, fie tragice și fără speranță etc. Deocamdată am destule rezerve care să înlocuiască lipsa de aspecte concrete și de relații cu alții - m-am mai întărit psihic față de cum eram în anii trecuți - și, de azi, voi începe o viață nouă și voi ține și dietă și îmi voi diversifica activitățile, inclusiv de exercițiu fizic, treptat. Cum spuneam mai demult, poate cea mai curată și frumoasă și bună carte de literatură scrisă vreodată e Don Quijote, în care se povestește chiar despre renunțarea la lectura romanelor, chiar dacă în acea vreme romanele nici măcar nu erau așa ”negre” ca în prezent. Voi continua ceva mai încolo scrisoarea mea.

1.09.24
Îmi cer iertare că am fost poate prea categorică ieri în respingerea literaturii - dar e cu cu adevărat ceva întunecat, rău etc. ce conectează oamenii între ei și are și alte funcții. Oricum, nu toți intelectualii citesc literatură și poate nici eu nu voi mai citi. Îmi pot găsi alte ocupații și alte preocupări intelectuale. Pot picta, pot citi altceva, pot învăța geografie etc. Poate voi termina totuși romanele începute mai demult, poate nu Murakami - respectiv La răsărit de Eden (recitire), Muntele vrăjit și recitirea romanelor Patul lui Procust și Un veac de singurătate.

Mă apropii așadar de terminarea acestei ultime scrisori. După ce închei aici, voi intra în postarea anterioară și voi completa cu câteva considerații despre cultură, în viața mea. Fiecare lucru, fapt sau idee legate de nenorocirea mea a fost povestit și explicat de mai multe ori pe acest blog și am trecut în goană peste tot ce e important și în această ultimă scrisoare. Mai e desigur de spus rugămintea, implorarea în sine. Bineînțeles că sunt conștientă că, deși am clarificat totul și chiar de mult, unii oameni răi, sau proști sau nebuni vor continua să intre peste gândurile mele, sau să mă lovească, sau să îi ațâțe pe proști să mă lovească, cu minciuni despre mine și diverse tehnici de manipulare. De exemplu am scris de sute de ori totul despre politică sau sex în viața mea, dar unii au reluat aceleași idei de sute de ori, inclusiv cu scopul de a avea ei influență mai mare în societate sau de a mă distruge, fiindcă li se pare că ei merită să trăiască, dar eu nu. Repet, am spus numai adevărul și am dreptate, e simplu, oamenii proști au fost manipulați că eu nu am dreptate findcă sunt proastă și nebună chiar. Niciodată nu am vorbit sau scris pentru a obține faimă, pentru a impresiona sau pentru a convinge. Eu doar am spus adevărul, nu m-am gândit niciodată la efect și cred că numai așa aș fi avut șanse să reușesc, să nu fiu omorâtă în primul rând, sau să fiu chiar acceptată, să reușesc să fac sau să scriu ceva abun și util. Deși toți m-ați respins mereu, probabil că adevărul și binele din gândurile mele au fost mai normale și mai bune decât alte lucruri din lume care atrag atenția sau impresionează. Există diferite convenții social-politice și anumite valori în care oamenii cred și pe care le respectă. Există și numeroase prejudecăți, clișee, șabloane, minciuni, legate de foarte multe lucruri, de exemplu cele referitoare la boli psihice - de exemplu aberațiile chiar din ”Pădurea norvegiană” menționată mai sus, care descrie imaginea falsă și incompletă, convențională, clișeizată, despre boala psihică și tratarea ei - imagine care convine lumii ipocrite, care nu acceptă adevărul și realismul celor povestite de mine. Adevărul, dar mai complet poate numai în anumite ”cazuri”, cum am fost eu, este că psihiatria e o instituție a sclaviei, care consumă psihic și fizic și izolează și minte în cele mai mici detalii despre acești sclavi. În realitate nu am întâlnit alte cazuri ca mine sau similare niciodată (chiar dacă există unele elemente în comun, cum ar fi lipsa suportului și respectului familial, dar nu așa groaznic ca în cazul meu) , așa că putem să rămânem la ideea mai clară și mai simplă a nedreptății, relei-voințe și malpraxisului. Dar și acest aspect legat de suportul familiei e subînțeles, este irelevant, inutil de menționat. Probabil că nici cei liberi și răi - cum ar fi psihiatrii - nu au întâlnit alte cazuri de acest gen. Oricum este clar că omul în această situație nu poate fi acceptat decât dacă măcar câțiva alți oameni îl acceptă, îl recunosc ca om normal și au nevoie de el cât de cât, cum ei înșiși sunt recunoscuți, iar în viața mea nimeni nu m-a recunoscut și familia m-a respins complet, fără să greșesc ceva.
Bineînțeles că nu am dat vreodată impresia că sunt nebună, în afară de, cum am explicat, vorbirea mea în casă, ca monolog, dar am explicat cum am ajuns să vorbesc așa și apoi sunt izolată de zeci de ani - cu mama abia am o relație fragilă și rea, numai de un timp - și e chiar normal în asemenea izolare ca omul să mai vorbească și singur, e adevărul, se poate explica și oricum voi elimina și aceste monologuri. Nu am avut deloc șanse de a întâlni niciun fel de oameni, nici buni, nici răi, nici proști, nici deștepți, în afară de cei doi ani când am fost profesoară, dar e adevărul că acei profesori aveau încă de la început idei greșite despre mine și eu nici măcar nu bănuiam aceasta, de exemplu m-au pus șefă de catedră (peste istorie și toate celelalte socio-umane) din primul meu trimestru în învățământ, ceea ce era ridicol și de neînțeles. Și multe alte lucruri ciudate. Deci oricum în acei doi ani (2003-2005) dintr-o viață întreagă nu aveam cum să leg vreo relație oarecare cu vreuna din profesoare. Am fost un om sociabil și foarte bun, apreciind mult oamenii cu toate ale lor și bucuria de a fi cât de puțin împreună cu alții. Azi de exemplu s-a purtat din nou urât cu mine o vânzătoare într-un magazin și ei au spus peste mintea mea că proștii nu mă suportă și mă evită fiindcă sunt extrem de inteligentă și ei nu acceptă să fie dominați de mine fiindcă li s-a spus că sunt nebună (sau văd ei că sunt respinsă complet de intelectuali și de toți, foarte săracă, deci evident considerată nebună) și nu vor să se amestece cu viața mea. Alții spun că e altceva, că oamenii cred numai ce le spun mai-marii lor, că, dacă vreunul de sus le-ar spune adevărul despre mine, ei ar crede, dar pe un om ca mine, singur și prăpădit, nerecunoscut de nimeni, nici de familie (cu doar câțiva membri) ei nu pot crede. Proștii cred că tu ești o nebună controlată de alții sau chiar de forțe politice (?) și tu ai fost mereu un om singur, independent.

Desigur îmi dau seama și vă dați seama și dvs., că, așa cum probabil am mai explicat, chiar dacă eu nu mă gândesc deloc la ei sau la ce gândesc ei sau alți oameni despre mine, unii dintre cei răi sau proști vor continua să inventeze minciuni despre mine și diverse idei nebunești, politice sau sexuale chiar, deși atât sexual cât și politic eu am fost nulitate, antitalent, am avut lipsă aproape totală de interes în aceste lucruri întreaga viață. Dacă chiar nu vor mai avea nimic de inventat, vor continua să reia ideile deja menționate pe acest blog, pentru a îi păcăli pe proști despre mine și pentru a fura ei din puterea altora, obținută hoțește, în jurul martiriului meu. De exemplu, notez în goană dintre ideile, cel mai adesea vechi, pe care mi le-au aruncat și în ultimele săptămâni, în timp ce scriam această ultimă scrisoare. ”trebuiau să spună că au aranjat-o”, ”Numai minicunile despre tine te apără”, te susțin etc. Nu e adevărat, minciunile fac rău oricărui om bun și normal, unii chiar spun că minciunile pot să omoare, probabil că, din păcate, e adevărat. E exact invers. Eu nu exist și nu sunt ceea ce sunt ca om, ca personalitate (de fapt ceva foarte bun și inteligent), datorită delirului altora despre mine, ci în ciuda acestuia, atât cât mai respir, cât mai sunt. ”tu ești un geniu spart, de aceea nu te vor”. Am explicat ce înțeleg ei prin spart, adică un om care să perceapă gândurile lor și totuși nu acesta e motivul și nu ar fi trebuit să mă omoare, cum de fapt ei fac. ”ea nu este prințesa nemților, ci căcatul lor, și, dacă nu o omorâm, ne omoară nemții pe noi.” (ce aberație - eu nu am avut legătură cu străinii și nemții nu au de ce să aibă ”căcat” sau probleme de scaun în România, ci în țara lor, sunt ce e drept unii care cred că sașii au ”înhățat” totul în România, din cauza unor aspecte recente pe care le-am notat despre Ardeal sau Transilvania, cum preferați, faptul că inițial sașii plecaseră masiv după 89 din orașele din Transilvania și de câțiva ani au revenit, așa se spune și se arată la televizor. Am fost până la Sebeș în 2021 și am observat că erau reînviate așa zise tradiții ”saxone” și că erau denumiri germane pe drumuri, mi s-a părut puțin ciudat că în unele locuri nu erau și în română, dar asta nu înseamnă ceva rău, poate nu a fost intenționat și poate nu au știut constructorii podului altceva (era o apă undeva în drumul meu în germană). Am observat că au apărut unii care cred că nemții sau sașii au cotropit și conduc România (și eventual și alți străini) fiindcă m-au abuzat și m-au chinuit, profitănd de faptul că eram ”geniu”, că am fost plasa prin care ei au prins peștii, adică ceva din cultura și societatea românească. Repet, nu mă consider geniu, nu am motive să cred așa ceva, faptul că am fost izolată toată viața nu a dus la lipsă de logică și rațiune, nu am poate deloc idei greșite. Nu am de unde să știu ce pot face în societate ca intelectual, fiindcă am fost izolată complet toată viața. Nu am dovezi despre ce sunt printre alții adică ce aș fi fost, dar pot dovedi altceva - că am fost foarte inteligentă, că am înțeles lumea din mai multe puncte de vedere la maturitate și am înțeles totul singură. Nu au de ce să creadă că străinii m-au folosit ca să ocupe România, și e stupid ce cred ei, cred că pot argumenta că e greșit, dar mi-e lene acum - și apoi ce vor să facă? să ucidă toate femeile inteligente ca să nu fie nu știu ce instrumente? Nu am fost nebună, dacă li se pare că cineva, un om, e nu știu ce armă sau instrument, de ce nu îl acceptă deloc ca individ, ca om și deci să nu lase ca omul să devină nu știu ce altceva? Nu mă mai obosesc să explic - oricum dvs. nu aveți nicio dovadă că aș fi nebună și că trebuie să fiu omorâtă.

De pildă acum iar a intrat una din ticăloase peste mintea mea - nu știu sigur dacă nu e și nebună totodată, poate ea chiar gândește greșit - că poporul român nu a înțeles încă tot adevărul, căci, dacă ar fi înțeles, atunci m-ar fi omorât brusc. Nu e prima oară când ea spune exact asta, un lucru ce înseamnă că de fapt că are ambiția să antreneze proștii în alt delir mai profund și ură mai mare față de mine, să creadă adică aberațiile ei și că e necesar să mă omoare pentru nu știu ce interese politice sau altceva anume. În realitate gâdniți-vă logic: sunt complet izolată din 84 și e mult mai probabil că sunt normală, nu nebună, citiți cel puțin tot ce am scris. Mult mai probabil spun adevărul și sunt deșteaptă, mult mai probabil nu am greșit nimic. E logic că proștii nu pot avea o imagine completă despre lume, să înțeleagă adică simultan adevărul despre tot și toate, și e mult mai probabil că intelectualii, chiar și eu, au mai multă capacitate de comprehensiune sau înțelegere a lumii. E evident că proștii au fost mereu manipulați, cel puțin în cazul meu, să mă lovească, să mă agreseze pe scară largă, nu doar după moartea tatei în 2005, cum am înțeles că cred unii, ci chiar din copilărie - dar nu știau toți. Poate că ați observat că unora le-a convenit această ordine a vieții social-politice, fiindcă, lovindu-mă pe mine, oamenii au organizat mai puține greve sau mișcări de protest - poate și datorită acestui lucru neplăcut, dar și datorită bunei politici și administrații europene, e posibil, eu nu știu sigur. Oricum, e cât se poate de cert că, neavând o imagine completă și solidă a lumii precum au intelectualii, proștii pot fi ușor iritați sau induși să creadă că vina o poartă țapul ispășitor, nevinovatul, omul marginalizat, țiganul, străinul, nebunul sau versiunile lor feminine sau marea curvă sau femeile-geniu etc. Una din femeile cu adevărat monstruoase îmi promite real din nou că iar îi va păcăli pe proști să mă omoare, fiindcă oricum au fost aruncați asupra mea 50 de ani cu minciuni, deci pot încă să îi ațâțe că eu sunt altceva decât sunt și să scoată în evidență, să accentueze mai puternic unul din detaliile mai neplăcute și adevărate despre legătura mea psihică cu lumea, lucru care lor să li se pară anormal sau drăcesc sau agresiv și dăunător lor, deși nu e așa, sau, dacă e așa, așa e normal să fie la orice om inteligent, mai ales dacă e izolat sau chiar oricum și ei nici nu realizează că e un lucru bun sau normal și că eu sunt un om bun și normal și e rău să mă omoare - și da, proștii pot face acest lucru. Poate totuși nu se va mai întâmpla acest lucru rău, dar posibil, această crimă. Femeia aceea nu știu cine este, dar e posibil ca ea împreună cu alții să îi păcălească pe proști și mai rău ca până acum și să le dea totodată ideea că abia acum au ”înțeles totul” sau ce era mai important și să le declanșeze violența și hotărârea fermă de a mă omorî. Oricum, ei au lovit peste 50 de ani, continuu din 84, chiar dacă unii cred că doar din 2005. În ultimii 20 de ani au lovit extrem de puternic în cap mai ales (dar și în trup cu otravă clară de exemplu) cu mare aglomerație pe stradă de mașini și pietoni etc., repet, extrem de puternic, ca atunci când am sărit pe geam și chiar mai rău, au lovit astfel de sute de ori. Știu că pare de groază, dar e adevărul și nu știu cine i-a manipulat astfel, dar ei asta cred și acum, că trebuie să mă distrugă și să mă omoare neapărat și sunt complet izolată.

2.10.24
Vorbeam despre Mafie și/sau corupție în Voluntari, asasinarea unui bătrân singur vecin cu mine (din ce a spus mama) și clădirea a 6 mari duplexuri în locul proprietății lui și gentrificarea din această localitate (înlocuirea locuințelor sărace cu mari și bogați proprietari cu vile - mama era obsedată de vile când eram eu mică, îmi amintesc). Eu locuiesc într-o casă săracă și mică, din care am doar două camere și dependințe, eu cu mama, și o cameră o are o vecină, în spate. Azi mama mi-a povestit ceva trist. Era aici, lângă Poliția din apropiere, o gospodărie cu căsuțe cu tavan scund, unde era amenajat un magazin mic și sărăcăcios, care însă era ținut de doi bătrâni cumsecade și vizitat de copii, care se opreau și la parcul din apropiere. Ei preparau și vată de zahăr și aveau și singurul xerox din apropiere. Erau singurii oameni care mă salutau și vorbeau cu mine, destul de frumos, și erau oameni politicoși și buni. Când intram în magazin vorbeau puțin cu mine. Mama spune că barmanița din apropiere i-a povestit că bătrâna a fost păcălită pe internet de niște escroci din cei cu moșteniri fictive sau altceva și apoi a trebuit, nu știu cum, să le plătească sume mari de zeci de euro și și-a pierdut și casa, și a pus anunț la poartă că închiriază. Acum o zi-două am văzut că cineva a renovat deja acolo o căsuță mai din spate. La poartă erau, acum câteva zile, niște oameni care discutau în altă limbă, parcă arabă, dar nu știu sigur ce era și nici nu știu sigur dacă aveau legătură cu acest caz. Am uitat să notez că un arab (probabil) cu pielea măslinie a stat și a vorbit în limba lui ceva la singura bancă de șezut din drumul meu spre magazinul alimentar. După alte câteva zile un negru, nu știu din ce țară. Tot acolo au venit și indieni mai demult etc. Deci mama mi-a povestit azi despre acei bătrâni și necazul lor, nu am înțeles unde au plecat, undeva în alt județ - Buzău, Bacău, nu știu unde. Mi-a părut rău de ei. Mama zice că bătrânul a suferit și atac de cord din cauza necazului produs de soție și i-au făcut operație la spital cu ”stenturi”, tot acum. Tot acum o zi-două, un pitic, care venea de obicei la barul din apropiere, m-a salutat și eu m-am mirat tare, căci avea obiceiul să treacă des pe lângă mine fără să mă salute și cu un aer mai degrabă ostil sau încrezut, sau altceva, nu știu exact ce, poate credea și el ceva rău, ca alții, despre mine. Azi mama mi-a spus că piticul e dator 16000 euro, pe care i-a împrumutat pentru acei bătrâni necăjiți și e disperat. Mama a țipat la mine că eu sunt ceva rău din moment ce până la vârsta asta nu am avut pe nimeni care să vorbească cu mine și i-a făcut cu ou și cu oțet pe acei bătrâni nenorociți, care s-au purtat frumos cu mine. Îmi amintesc că mai demult am făcut o mică greșeală - sper că nu s-a întâmplat ceva rău din cauza asta - am găsit o servietă neagră pe o bancă în parc și m-am gîndit că trebuie dusă la Poliția din apropiere și mă simțeam tare rău, obosită și chinuită mai mult ca în alte zile, e adevărul, și nu puteam aștepta atunci la Poliție să dau nu știu ce declarații și mi-era și frică, cum sunt om pățit adesea, să nu pățesc eu ceva rău, să nu fiu acuzată pe nedrept, cum mi s-au mai întâmplat alte lucruri similare. Prin urmare am procedat cu ce mi-a venit în minte pe moment - am intrat la bătrân și i-am lăsat lui servieta, cu rugămintea să o dea el la Poliție, dacă poate, sau cuiva care o poate cere, fiindcă am găsit-o în apropiere. Probabil că nu trebuia să fac așa, m-am temut apoi că era vreo bombă în geantă. Pe moment mi se păruse o soluție mai bună decât să o las în parc unde era uitată, dar de fapt era mai rău așa. E vina mea. Acei bătrâni erau singurii care mă salutau și singurii cu care mai vorbeam, oarecum normal, nu mă tratau cu totul ca pe o nebună, ci cu oarecare respect. Mai e doar barmanița, pe care însă o salut eu și bătrâna Fana - doar câteva vorbe mai schimbăm, dar și Fana și barmanul mă tratează clar ca și cum aș fi altceva. Spuneam că barmanul m-a salutat printre gratii nu de mult, dar vag, și mama spune că el s-a zgâriat în nu știu ce fier și i s-a umflat mâna extrem de mult, a fost la medic de curând. Ei au început iar să uneltească pe spatele meu -- intrigi care vizează să mă lovească iar și iar - și acum spun din nou că se strânge plasa în jurul meu și în curând oamenii vor înțelege că eu sunt un anumit lucru (cum au mai spus des, e intriga lor, cu scopul de a mă lovi) și vor avea un șoc --- etc., iar vor să îi ațâțe să mă lovească, să mă omoare cu toții, dar e greșit, repet, nu e răul din cauza mea și e greșit să fiu lovită.

Azi am fost la ”Gheață” și au ieșit iar mulți pietoni, care, în general, evitau contactul vizual cu mine și mașini multe. Idei negative ale celei rele sau altora au fost mult mai puține ca de obicei. Ideea generală era din nou că ei toți, toate popoarele lumii (cum puteam crede eu că mă lasă în pace?!), sunt cu toții uniți să mă lovească mereu, zilnic, să nu mă lase în pace, să mă omoare, căci nimeni nu vrea ca oamenii simpli, proștii, să înțeleagă cumva adevărul despre mine, fiindcă am fost monstruos ”măcelărită”, deși nevinovată, otrăvită etc. am văzut pe drum și oameni ieșiți la porți, unde nu au bănci, stând în picioare la trecerea mea, doi vorbeau parcă despre japonezi, dacă am auzit corect, poate mi s-a părut...! Altă idee similară era că poporul român e incredul și nu poate crede ce spun eu, fiindcă au fost mereu mințiți despre mine de către cei care au trăit din hoție și profitând de mine, chinuindu-mă trup și creier, ca niște hoți, furând și prin imitarea mea în diverse moduri, și prin minciuni și călcând pe urmele pașilor mei și în apropierea mea. Poate mă vor lăsa în pace totuși.

3.10.24
Azi am primit o invitație ciudată pe facebook de la o doamnă din Noua Zeelandă - posibil că a ajuns la mine în mod automat, fiindcă ea și-a făcut o pagină nouă pe facebook și a trimis deodată invitația de a fi văzută de toți prietenii de pe facebook, deci automat și de mine. Pe de altă parte, eu pot considera această invitație drept un semn bun, fiind unul din rarele momente când cineva mă contactează, fie și automat. E ca un semn de viață și eu am explicat că țin încă mult la oameni și apreciez orice moment împărtășit cu alții și orice cuvânt bun sau semn oarecare de viață. În trecut, această doamnă a comunicat puțin cu mine prin messenger, destul de frumos și normal. Totuși unii continuă să mă înțepe mintal cu ideea că toți cred că sunt nebună sau că poporul a fost fie manipulat de alte popoare legat de viața mea, fie că și-au vândut țara, deci implicit pe mine, eu fiind un fel de dumnezeu sau geniu al națiunii, dar România, în viziunea lor, nu e decât teatru de război și intrigi politice și minciuni pentru interesele politice ale altora, prin urmare alte țări s-au folosit de mine pentru a manipula poporul meu, ceea ce le oferea nu știu ce avantaje, fiindcă eu eram foarte inteligentă, un fel de ceva necesar, un fel de primum movens, principiu etc. - de fapt nu cunosc ce și cum - dar eu nu cred așa ceva. Oricum, lumea m-a izolat și mă omoară efectiv în mod clar, probabil crezând că sunt ceva rău, că dăunez și că va fi mai bine dacă mă omoară, dar e greșit. Revin la povestea despre acea doamnă tailandeză și neozeelandeză - am urmat linkul pe care mi l-a furnizat și am descoperit că ea a creat un fel de emisiune radio numită ”Viitoarea epocă de aur” și ilustrase cu o poză cu un aparat de radio vechi, model necunoscut mie. Aceste două lucruri din păcate se leagă de ideea ”epocii de aur” comuniste din anii 70, copilăria mea, despre care am povestit tot și de faptul că antichitatea e numită uneori de asemenea ”epoca de aur a omenirii” și copilăria este ”vârsta de aur” a omului. Eu eram copil atunci și ascultam, de voie, de nevoie, un aparat de radio vechi, probabil interbelic sau din timpul războiului. Din nefericire acest lucru era ceva trist, am explicat aceasta, dar eu nu aveam cum să știu când eram mică sau tânără, findcă nu bănuiam că oamenii vor vrea să facă praf viața mea pentru nu știu ce viitoare războaie sau aberații și minciuni politice. Eu nu aveam cum să știu că relația cu radioul a unui om, mai ales inteligent, este ceva activ și bilateral, o interacțiune care modifică lumea, nu este doar o contemplare/audiere fără urmări. Este o conexiune psihică cu lumea largă, dar oarecum forțată. Mi-a fost greu și trist să explic totul și a fost greu pentru mine, mai ales că toți m-ați tratat foarte violent viața toată, ca și cum aș fi porc sau vițel în cotețul întunecat din grajdul bunicilor, îngrășat, închis toată viața și izolat, în ciuda bunătății și intelectului foarte bun. Și acum e la fel. Deci acea doamnă se leagă, poate inconștient de viața mea - dar transmite un mesaj neplăcut. De ce? Ce vrea să spună? Că, așa cum cred unii, încă din tinerețea mea, eu trebuie să fiu omorâtă - chiar cât mai repede - pentru ca ei să ia lumea de la cap și de la coadă din nou cu un alt copil-fetiță, geniu sau deștept, crescut și martirizat în locul meu? Au avut această idee de acum 20 de ani, eu fiin om educat și inteligent, încă tânără - de ce voiau bebeluș, e complet greșit - de ce să distrugă munca mea de o viață și tot ce era bun? Pentru ceva ce nu puteau dovedi și nicidecum ști că ar fi mai bun? În plus, am fost mereu om normal, poate că erau mințiți că eram nebună, deși nu am avut relații cu nimeni în afară de mama, dar mama era ceva rău de tot și mă ura și mă lovea monstruos din copilărie. Și acum unii au aceeași idee greșită și rea. Să presupunem că persoana nu avea intenția dementă să îmi transmită așa ceva, că îmi vrea moartea, și oricum nu rezulta de nicăieri așa ceva. Ar mai fi varianta că voia să creadă că ea crede că trebuie să mor nu știu cine care vedea prin ochii mei, cum spuneau unii să pot ei face, dar poate că nici asta nu e adevărat. Atunci de ce mi-a aruncat asemenea praf în ochi? Ori voia să transmită mesajul că e legată de mine, sau că m-a citit, sau îmi face o reverență? E oricum un mesaj rău și nepoliticos, mai ales dacă a citit, ea sau cineva care o cunoaște, povestea vieții mele, e ceva trist amar. Eu explic acum aici, fiindcă niciodată nu am acceptat aberații sau sămânță de lucruri ciudate, delirante sau de neînțeles în viața mea. Eu am fost mereu deschisă și nu am acceptat deloc intriga și mesajul cu dublu înțeles di partea altora, nu fiindcă sunt un om brutal și fără rafinament, ci fiindcă am fost mult lovită și am încercat să evit mai mult rău în viitor și nu am vrut să pățească răul nici alții. Poate că această doamnă se teme sau e amenințată, sau e chiar șantajată să scrie și să facă anumite lucruri, mai ales findcă a comunicat puțin cu mine, deci eu încerc să evit și răul pentru ea în viitor, din cauza unor minciuni sau confuzii, de aceea eu am clarificat mereu totul, în cele mai mic detalii. Cu toate acestea, repet, am rămas un om fericit și bun, capabil de relaționare verbală și comunicare normală și frumoasă cu alți oameni - repet, ceva normal, util, curat, necesar etc. Dar oamenii continuă același circ oribil în jurul meu și toți lovesc, inclusiv prin izolare criminală deși Isus a spus clar că adevărul e calea bună, că adevărul ne poate face liberi, nu minciuna. Acum, o rog pe acea doamnă și pe dvs. să încercați să răspundeți sincer la următoarea mea întrebare: aș fi făcut eu sau am făcut eu vreodată așa ceva acelei doamne sau oricui altcuiva? Am lovit eu vreodată pe la spate sau chiar prin față pe cineva? Eu mereu am privit viața drept sărbătoare și bucurie de a trăi și a fi împreună cu alții și să îi respect, să îi iubesc, să îi ajut eventual și nu sunt proastă sau nebună - detest ura și minciuna și răul și războiul și intrigile politice. Mai mult decât atât - vă rog să răspundeți sincer și la următoarea întrebare: am făcut eu vreun rău sau am păcălit vreodată pe cineva ori am spus eu adevărul și numai adevărul, adevărul fiind o oază prețioasă și gratuitate, în timp ce alții oferă doar minciună, care în ultimă instanță e ceva rău? Oare ar fi bine dacă ați avea în față numai minciuna? Chiar credeți că eu am greșit față de prietenii mei necunoscuți de pe facebook, dându-le gratis adevărul, pe care poate nici nu îl știau? E adevărat că e un adevăr trist, dar nu e răul - mereu și mereu minciuna e răul. Este adevărat că eu am dăruit binele mereu, nu doar adevărul, ci și alte lucruri, și am primit în schimb răul înapoi întreaga viață, jumătate de veac. Cu toate acestea pot să iert și mă întreb de ce biata femeie a acționat în acest mod, cel puțin bizar, ce mă rănește puțin, findcă eu am extrem de puține și distante contacte cu alți oameni și e greu. E ca și cum nu îi place de mine. Posibil. Oricum nu este o relație, nu este comunicare de fat, nu e ceva pozitiv sau normal, cum am avut parte extrem de puțin întreaga viață. Bineînțeles că nu am pretenția să comunice cu mine în sensul pozitiv, nu am nicio relație cu ea și nu pretind ceva ce i-ar putea dăuna, dacă unii oameni au ceva cu mine și vor să mă elimine complet și prin ”damnatio memoriae”, ceea ce e greșit. Eu totuși cred că e greșit, nu doar fiindcă eu am suferit enorm încontinuu. Mereu adevărul e mai bun - chiar și pentru toți, dar toți cred altceva și dau ca exemplu viața mea, în care am spus numai adevărul și iată ce am pățit. Vă răspund doar: încă nu s-a terminat. Toți lovesc și spun că nimeni nu ”mă vrea”. Poate totuși se vor răzgândi. Nu e prea târziu, niciodată.
Acum iar au luat-o de la capăt, cu idei repetate de sute de ori - de exemplu, acum, că poporul crede că eu sunt Rusia și alții cu ideea că eu am fost făcută albie de porci - dar e greșit, nu trebuie să fiu omorâtă. Normal că nu am fost Rusia, ei poate vor să spună că, fără ca eu să știu măcar și fără vreo legătură cu Rusia sau cu politica, eu am simbolizat Rusia. Gândiți-vă cât de absurd pare că lovești un om care doar ”simbolizează” Rusia și absolut cert și dovedibil nu a avut astfel de idee, anume că ar fi sau ar simboliza Rusia, un om dovedibil normal și foarte inteligent și extrem de bun și care dovedibil nu a făcut niciun rău nimănui, care în mod clar nu are nimic rusesc și nicio legătură cu Rusia în constituția sa psihică, un om cu idei clar românești și dragoste de țară și chiar cu intelect capabil și creativ, deci opusul nebunilor care au legătură cu politica, un om izolat crud și inuman cu forța pentru 40 de ani, repet - e o crimă, cum spun ei, împotriva umanității - unii au zis că conceptele de drepturile omului și crime asupra umanității se refereau la mine, căci eram un om foarte bun și monstruos, inuman, nedreptățit și clar omorât fără nicio șansă. Cum credeți că era ”Rusia” un om absolut izolat 40 de ani și lovit încontinuu și chiar foarte violent, din 1984 cel puțin? Să acuzi sau să lovești un astfel de om că simbolizează, fără să știe, Rusia, înseamnă să faci război numai cu drapelul unei țări anume, care nu are vreo legătură cu războiul. De curând au început să inventeze în același sens de nebuni că eu fac parte, fără să știu, dintre marii mutilați de război! Și cum adică eram Rusia, ce am făcut eu pentru sau împotriva Rusiei sau ce a făcut Rusia pentru sau împotriva mea?! Nimic. Ce dracu, au bolunzit? Nu ”eram” nici alte țări sau state, niciodată. Nici România, cum să fi fost eu o țară, ce dracu?! Am fost om inteligent și spirit, nu materie sau vită care să reprezinte o țară. Nu m-am luptat cu nimeni niciodată. Zilele trecute scoteau alte idei delirante deasupra, cunoașteți mecanismul lor - ei mint mereu și mereu o anumită idee pare mai adevărată ca alta, de pildă acum rahatul cu Rusia, dar adevărul e numai ce am spus eu și ei vor ridica deasupra din nou și din nou celelalte deliruri, și ele vor părea din nou adevărate, și realitatea e mereu numai ce am spus eu și sunt omorâtă fără rost. Ei spun în ultimă instanță că eu sunt Rusia findcă am o banderolă atașată de mine la spate că aș fi Rusia, dar oamenii nu sunt niciodată ceea ce scrie pe banderolele lor lipite de alții la spatele lor, cu atât mai mult poeții sau intelectualii cum am fost eu. E adevărat, ei nu au vrut să publice poeziile mele bune și au publicat numai primele care erau rele, m-au păcălit, deci nu m-au acceptat ca poet, deși aș fi plătit eu publicarea cărții mele mici. Nu au acceptat nici haikuurile mele curate și normale, ca și poeziile, pe ceilalți i-au acceptat, pe mine nu, și evident ceilalți au legătură cu politica și eu nu am avut niciodată.

Ca și despre drepturile omului, ei spun că și ideea de ”memorialul durerii” din mass-media a fost creată mai ales sau și simultan pentru mine, căci eu am suferit enorm 40 de ani, an de an, și am rememorat totul mereu, fiind izolată și lucidă și închisă de ei din 84 în mod clar, normală și bună, deși izolată complet. Povestea mea se leagă de ideile închisorilor comuniste, e ceva similar fiindcă am fost un om bun și nedrept masacrat și totodată un gânditor, care s-a gândit implicit și la sine și la lume dintr-o perspectivă axiologică și etică. Și care a trecut peste răni și durere scriind totuși poezie cu evidentă înclinație spre estetică și unele meditații filozofice - mai mult teoretizări și delimitări de concepte, dar cu capacitate de detașare senină și bucurie spirituală reală, în ciuda suferinței și torturii inumane și nedrepte. Au fost, cum se știe, mai mulți gânditori români plasați, cum se spune, în coșul de reciclare și reculturalizare al istoriei. Din câte bănuiesc eu, e logic că, într-un moment istoric anume, vectorii și simbolurile culturale designând trecutul se referă simultan la prezent, mai mult sau mai puțin, sau într-o formă ascunsă, la fel cum în vremea comunismului erau scrise cărți sau se montau piese de teatru care, într-ascuns, se refereau la sau criticau prezentul comunist, o anumită formă de ”dizidență”, revoltă intelectuală. Pe vremea aceea vechile simboluri din diverse cărți sau creații ad-hoc reprezentau pe ascuns pentru oameni comunismul sau tarele societății de atunci. Numai că, din ceea ce mi s-a arătat mie, nu prea era dizidență în sensul din dicționar, adică minoritate, și absolut toți (cei din jurul meu, la școală, în oraș etc.) criticau pe față comunismul și pe Ceaușescu și nu erau alții care să îi conteste, la fel cum acum toți mă lovesc și mă izolează din 84 pe mine mereu și mereu, nu doar de 20 de ani, mă lovesc și mă scuipă pe față, și mint despre mine, deși unii sunt tineri (ca și doamna de care vorbeam mai sus), mereu și mereu alții, și ei nu știu nimic clar despre trecut sau viitor sau despre mine.

4.10.24
Iar au intrat cu ideea că dvs. credeți că eu am delir, pur și simplu fiindcă am expus ieri și în alte zile anumite intelectualizări, de fapt legate clar de realitate, în mod clar logice și adevărate, ca și cum m-ați fi considerat normală psihic numai dacă nu gândeam nimic și eram ocupată doar cu gospodăria și eventual mai proastă decât dvs. Nu știu câte cărți cu abstracțiuni filozofice și câte teorii holistic-integrative ați citit și asupra câtora ați meditat, dar ele nu sunt aberații sau delir. Mie mi-au respins chiar și poeziile și unii intră în calculatorul și blogul meu. Prin forța împrejurărilor, fiindcă sunt intelectual, am făcut anumite intelectualizări și raționalizări asupra conținutului vieții mele, și absolut toate sunt normale și inteligente și adevărate. Intelectualizarea și raționalizarea sunt, după cum recunosc și psihologii, mecanisme de apărare superioare și normale care pot duce la sănătate psihică și creație intelectuală chiar. Mai există și sublimarea, de asemenea ceva pozitiv, care a existat și în cazul meu. Cu toții cunoaștem prejudecățile greșite, negative, asupra nebunilor care teoretizează și asupra teoriilor lor, prejudecăți în care cred proștii legat de nebunii intelectuali care nu sunt acceptați de ceilalți intelectuali, mai ales fiindcă proștii nu au capacitatea de a înțelege filozofie și astfel de lucruri. De fapt fiindcă au ceva cu acei oameni și vor să îi elimine complet și mint despre ei, indiferent de orice, indiferent câtă inteligență sau dreptate au. Proștii sunt manipulați să creadă că bieții nebuni o iau razna în teoriile lor. Dar eu nu am fost nebună și nu am întâlnit pe nimeni inteligent sau intelectual la spitalul de psihiatrie, în atâtea internări, cu excepția unei singure fete inteligente, fiica unui medic, care însă nu era tipul de intelectual gânditor. Eu am fost un om inteligent și capabil intelectual, nu doar oglinda rațională și fidelă a realității și vieții mele. Tot ce am scris eu ieri e clar pentru intelectuali și este adevărul și un gest normal, nu e niciun delir. Poate uneori simbolurile mele au fost interpretate greșit de către cei care mint și în rest despre mine. Oricum foarte rar am folosit metafore sau sensuri figurate.

Ei spun că ceea ce am scris ieri era foarte clar și proștii totuși au fost mințiți că există ceva delirant în ce am notat ieri. Nu știu. Bineînțeles că o parte destul de mare din intelectualizările mele sunt extrem de dureroase, deși sunt adevărul privit în față, fiindcă tot ce am povestit faptic despre viața mea e de asemenea adevărul, deci este foarte greu uneori pentru mine să mai și explic teoretic realitatea dură, așa cum unui medic legist i-ar fi greu poate să analizeze științific cadavrul fiicei sale asasinate de un om rău. Cum spunea Eminescu, ”De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,/ Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări”. Este ceva tragic și foarte crud - eu am oferit binele și frumosul în mod clar, dar foarte puțini au avut nevoie de ele, și totul era clar adevărul, dar ei au spus mereu minciuna că aș fi nebună și proastă sau că trebuie să fiu omorâtă. Am exprimat numai adevărul și în anumite analize intelectuale, deși propria mea suferință era monstruoasă și eram și izolată și deci omorâtă de toți laolaltă, fiind deci dureros și mai greu să analizez totul clar și să abstractizez, când în mod concret eram otrăvită și erau multe necazuri de care eram conștientă. Fiind, pentru cei inteligenți, evident adevărul faptul că nu eram nebună și că scriam corect și rațional și inteligent totul, a fost oribil să scriu și inteligent totul, în văzul lumii întregi și totuși izolată nedrept de o viață și evident în timpul minciunilor și conduitei ciudate a celorlalți intelectuali sau proști, care consideră că interesul lor e să mintă despre mine și să mă izoleze și să omoare. Atâția ani de torturi clare ca fapte și izolare totală și minciuna intelectualității că sunt nebună și chiar insinuarea că sunt așa proastă și nebună, încât teoriile mele implicite ar fi delir sau gândire de nebun. Iar eu darnică, exprimând gratuit totul și evident normală gândirea mea pentru cei deștepți... Cei mai mulți oameni plătesc mulți bani ca să fie mințiți și să li se ofere răul, inclusiv în analize și minciuni politice depre covid sau războaie și altele, inclusiv în literatură sau în postări pe facebook. Puteți să citiți și să vedeți nu știu câte vizionări și aprecieri la postările rele și întunecate și politice (rele) ale unora și aproape deloc aprecieri (până în zece) la ceea ce e bun și luminos și adevărat totodată (nu vorbesc despre mine, ci de diverse pagini pe facebook, pot să dau multe exemple și chiar și din ce am postat eu). Proștii toți cred că răul e mai valoros și că binele e ceva de rahat, fiindcă e ieftin și gratuit peste tot sau li se oferă gratuit de către oameni pe care ei îi disprețuiesc, cum am făcut eu. Deci un supliciu de mulți ani clar adevărat în văzul tuturor și evident că victima avea dreptate și că nu era nebună și intelectualizările ei felurite, clare și normale, evident personale și chiar de valoare intelectuală, gratuite pentru toți și multe lucruri frumoase și sincere și totuși toți vor ca ea să moară. Am impresia că numai câțiva oameni sunt treji, încât să vadă aceste adevăruri clar. Și totodată nu am greșit nimic toată viața, nu doar în gândire, ci și în faptă, cum e logic de fapt pentru oameni de genul meu. E vorba de ceva extrem de frumos și bun și normal, e o greșeală și acum să mințiți că aș fi ceva rău și să loviți indirect. Știu că oamenii de rând au impresia, fiindcă nu pot analiza corect și inteligent, că răul și minciuna sunt superioare și poate din această cauză și dvs. și alți intelectuali m-ați respins și sunteți obligați să mințiți sau să scrieți ceva rău și mincinos, astfel încât proștii să vă creadă, dar poate câteodată e necesară și dreptatea și adevărul, măcar parțial, poate că nu trebuie să fiu omorâtă sau lovită sau otrăvită (aici în Voluntari m-au otrăvit mult mai puțin sau deloc față de orașul București, dar m-au torturat altfel). În cele de mai sus am analizat ceva cam diluat această problemă.

Oamenii au fost păcăliți că eu sunt ”ceva politic”, ceea ce nu am fost niciodată și nu am cum să devin acum, și că sunt un mecanism extrem de complicat, dar nu om normal, și că ”funcționez” cumva automat, nu de la mine putere, și că sunt controlată de la distanță ca un computer de alți oameni, deci nu au milă și respect față de mine, crezând că sunt nebună și altceva decât sunt. În realitate acest lucru spus de ei e valabil pentru orice intelectual inteligent chiar, toți sunt influențați de la distanță, și indirect sau direct accesați de alții sau ordonați de sistem, de legile logice ale sistemului planetar (anotimp, climă, biodiversitate etc.) sau cosmic sau chiar social-politic, ca niște computere și toți sunt mecanisme extrem de complicate, nimic nefiind întâmplător sau creativitate personală pură, chiar și în cazul celor foarte inteligenți, poate chiar a geniilor.(Asta nu știu sigur acum, dar așa am impresia, la fel cum pasul oricărei furnici este milimetric determinat sau legat de, influențat de toată configurația materiei și forțelor din univers. Știu, aparent e determinism rigid sau materialism vulgar ce spun acum, dar eu iau în considerare și un eventual principiu al nedeterminării sau incertitudinii și integrări multiple și reciproce de sisteme.) Oricum, ceea ce știu sigur e că nimeni nu trebuie omorât pentru minciunile altor oameni despre ceva sau despre alți oameni și cu atât mai mult un om perfect nevinovat nu trebuie omorât pentru minciunile altor oameni chiar despre el însuși, cum faceți cu toții în cazul meu! Un alt aspect este că sunt izolată, dar e dovedibil că nu am vrut asta și că afectivitatea mea e normală și gândirea la fel și că nu am idei delirante (și nici nu am avut) și am conduită normală și pot comunica normal, considerând realitatea, care e exact cum am povestit eu (poate că unii mint despre realitatea faptică chiar, nu doar despre nebunia mea, fiind toate lucrurile despre mine și ei înșiși ascunși după un paravan de iluzii și minciuni despre mine). Ce au cu mine atunci? Ce importanță are faptul că mi-au făcut rău unii în trecut, de ce să mă omoare din cauza asta?

5.10.24
Am ceva important de notat, abia acum m-am dezmeticit - nu știu de ce și nici dacă e definitiv, dar de una sau două săptămâni, după atâția ani de tortură continuă, mai ales după moartea tatei, adică de peste 19 ani, m-au lăsat în pace aproape complet. Este extrem de frumos și bine, mă simt bine, în afară de nu știu ce boală care produce, din când în când, transpirații difuze și fierbințeală zilnic, de vreo 3-4 ori pe zi - poate mă voi vindeca totuși. Este extrem de bine, mulțumesc lui Dumnezeu. Poate mă vor lăsa în pace de tot. Nu am mai pățit așa ceva, adică să fiu lăsată în pace. Voi termina sigur această scrisoare azi sau mâine și apoi, probabil, mă voi desprinde de internet, adică de acest blog și de facebook și mă voi ocupa strict de alte treburi și voi încerca să fac exercițiu fizic și intelectual așa cum voi putea și să slăbesc constant, câte puțin, nu mai pot îndura obezitatea. Abia cum resimt bucurie și încep să mă obișnuiesc cu faptul că m-au lăsat în pace. E drept că, imediat ce mă trezesc, se pare că există un grup mic de persoane care mă atacă verbal în gând și mă simt un pic mai rău pentru scurt timp, mai ales că mama, de o vreme zilnic, vine la mine la ușă (în holul unde nu am ușă de fapt, ci bortă ogivală în zid) și se așează pe un scaun la scurt timp după ce mă trezesc și începe să mă ia la rost sau la ”discuții” cu un ton neplăcut, și mă simt imediat după aceea ceva mai rău. În afară de aceste lucruri nu mai e nimic rău deocamdată și chiar și seara nu mai sunt lovită rău, cum făceau unii mereu, decât ușor. Poate că și aceste neplăceri vor dispărea.
Poimâine, luni, mama începe din nou ședințele ei de fizioterapie în București, vreo 10-14 zile.

6.10.24
M-au lovit acum, seara, foarte puternic, în coloana vertebrală, lombar. Mai înainte, în cursul zilei, mi-am scrântit glezna dreaptă, indirect din cauza mamei. Glezna mi-a trecut și apoi, brusc, a început durerea lombară și dificultatea unor mișcări ale trunchiului. Am fost mult atacată sexual azi, ceea ce nu mi s-a întâmpat de mult, apoi m-au lovit lombar, cum au mai făcut o dată, mai demult. Îmi pare rău - și de aceea am scris tot adevărul. Dacă ar fi fost adevărul, nu m-ar fi mai lovit nimeni, nu am fost nebună și nu am greșit nimic, fiind și foarte inteligentă și într-adevăr un om bun - dar ei iar au început și azi să mintă peste mintea mea, ca și cum oamenii chiar cred că am fost nebună.

Închei aici scrisoarea ca să pot ieși de pe internet complet pentru mai mult timp - oricum nu mai erau lucruri importante de scris, decât câteva fleacuri neimportante sau atacuri verbale ale unora peste mintea mea sau lucruri pe care oamenii inteligenți le pot deduce din tot ce am scris până acum, începând cu 2013 - puteți citi blogul și în ordine cronologică, veți înțelege eventual adevărul, și faptul că din 2013 încoace, și eu am evoluat, la început nu înțelesesem totul. Ei spun că din păcate toți (? eu nu știu ce toți) au mințit despre mine, ceea ce nu cred că e un motiv să fiu omorâtă, dar ei așa cred. Inclusiv ei, cea mai mare parte dintre ei, au mințit și îmi poartă sâmbetele și lovesc uneori tare. Repet esențialul - am fost un om foarte bun, probabil că nu aș fi scris proză, știți asta, dar puteam încerca, cu mai mult studiu, ceva eseistic. Un fel de amfibie între știință și artă. Puteam scrie unele poezii, oricum mai bine și în alt stil eventual decât am scris. Dacă veți citi tot ce am scris veți înțelege că mereu am fost un om bun și puteam să mă fac utilă în multe moduri și nu mi-a fost rușine de muncă fizică de când erma mică. Iubesc lumina, culorile și oamenii buni, dar bineînțeles că nu vreau stârpirea celor răi, am fost mereu un om rațional și perfect normal. Nu am fost niciodată nebună sau vreo calamitate sau irațională, decât în mici detalii, foarte demult, dar nu era vina mea. Pot să mă bucur să pictez, să iubesc, să văd sau să aud oamenii, bineînțeles și copiii. Totdeauna am fost la fel, tot ce am povestit despre mine a fost adevărul și veți vedea, dacă citiți cu atenție, că am mari resurse de bine și frumos și am gândit binele și frumosul adesea și invers nu, niciodată, dar am povestit clar și am terminat adevărul despre persecuție și crimă reală, fără exagerare, chiar dacă asupra mea. Poate se vor răzgândi, poate vă veți răzgândi de a mă ucide (și prin izolare completă). Nu vreau otravă și tortură, am fost nevinovată complet și nu am dăunat și nu dăunez nimănui. Iubesc viața și oamenii, ei nu au de unde ști că va fi pentru ei mai bine dacă mă omoară. Nu puteți înțelege ce înseamnă 40 de ani de izolare și tortură, dar încă nu sunt nebună, în mod cert. Sunt izolată absolut sigur din 84, poate că v-au mințit că nu e așa. Fiind atentă la ce scriu aici, ei mă atacă iar sexual azi, poate iar vor lovi în trup su creier. Nu credeți orbește ce vedeți în media, despre mine numai eu am spus adevărul (în caz că vă spune cineva ceva) - eu de exemplu nu pot crede nici ce filmulețele cu drone și miturile despre foarte foarte înalți și mulți zgârie nori în Orientul Apropiat sau chiar în Asia - niciodată nu am crezut, de felul meu, decât ce știam clar. Între mine și restul lumii este o cortină de fier, eu nu știu nimic cert despre lume, cum se spunea în comunism despre Războiul rece, numai că eu nu am avut nici cea mai mică legătură cu politica. (Ei zic că niște porci politici m-au ținut în gheare toată viața, dar fiind geniu, nu m-au omorât încă, au profitat de mine și proștii cred că eu sunt apărată de puteri politice și eu sunt de fapt deșteaptă și singură de o viață și copil bun și curat.)

Dacă veți avea vreodată milă de o femeie săracă și izolată, șchioapă și obeză și fără niciun interes sexual o viață întreagă, izolată din 1984, născută în 1971, sau dacă veți descoperi ceva interesant în gândirea mea sau în ceea ce am scris - poezii, memorii, meditații sau eseuri - dacă îmi veți face onoarea să aveți nevoie de umilul meu ajutor și de gândurile mele bune pentru dvs., atunci mă puteți contacta prin poșta electronică sau pe internet, dar aveți răbdare să răspund, căci intenționez să o verific rar, poate de două ori pe lună, oricum de 10 ani nimeni nu mi-a scris. Sunt gata de a ajuta orice aș putea, și voi răspunde la orice scrisoare a dvs., cu condiția să nu fie despre viața sexuală a dvs. sau a altuia sau a mea, să nu fie despre politică și preferabil nu despre medicină sau literatură, dar în ultimă instanță accept și așa ceva, dar nu politică sau conținut sexual, cum am explicat. cristinamonicam@yahoo.com

În afară de email, voi mai intra, dar nu foarte des, pe internet, ca să citesc anumite cărți sau atlase sau alte materiale didactice (de exemplu istoria artei sau religiei sau filozofia limbajului etc.), ca să mai învăt geografie sau biologie (nu am mai citit biologie de foarte mult timp și mi-e dor, mai ales de botanică și oricum în școală nu prea s-a studiat) și ca să văd anumite filmulețe turistice pe youtube, pentru a mă orienta pe harta României de exemplu. Sau enciclopedii de filozofie uneori etc. Dar am cărți în format fizic. Nu voi mai intra pe facebook și pe acest blog. Asta e tot, fiind complet izolată, încerc să mă fac utilă și să trăiesc puțin și să mă bucur. Poate că voi mai scrie, rar, câte o poezie pe site-ul agonia, dar nu prea sunt acceptată nici acolo. Vă reamintesc că oamenii educați, intelectualii în general, sunt utili prin viața lor psihică chiar dacă nu au serviciu și chiar dacă creațiile lor poetice de exemplu nu sunt acceptate. În general niciun om bun și nevinovat (cum am fost și eu) nu trebuie omorât sau torturat fiindcă înseamnă să lovești alți oameni simultan, să faci răul în diverse alte privințe. Pentru numele lui Dumnezeu, este rău să fiu omorâtă, nu invers! Orice om inteligent, chiar dacă nu e acceptat în societate, e în legătură cu întreaga viață psihică a lumii (chiar dacă nu intră pe internet) și este un nucleu, un centru, mai mult sau mai puțin important, din întreaga țesătură alumii. Eu am fost binele și chiar nu am avut nicio legătură cu politica, dar asta nu prea are importanță, nu e musai ca dvs. să fiți la fel cu mine, dar nici să mă omorâți cu ideea că sunt un centru nebun, căci nu am fost niciodată nebună și nimic rău nu a fost din cauza mea. Am fost cu adevărat un om foarte frumos sufletește și bun și matur, e păcat să ucideți.

Mai scriu acum, absolut sigur pentru ultima oară, două din ideile lor mai frecvente, azi din nou prezente: Poporul (și nu numai) crede că ești nebună și noi nu putem să le explicăm adevărul că nu ești, fiindcă s-ar întâmpla o mare nenorocire - eu nu știu dacă au dreptate. Alții că poporul crede că eu sunt pi... și de fapt eu sunt creier, ca orice om inteligent, dar ei, de asemenea, nu mă acceptă și fac tot posibilul ca poporul să nu înțeleagă inteligența sau rolul meu de ”creier”. La revedere și numai cele bune. Dumnezeu va hotărî ce se va întâmpla, căci el știe mai bine, dar și oamenii sunt responsabili de viitorul lor.

9.10.24
Am promis că nu voi mai scrie nimic pe acest blog, orice se va întâmpla. Am fost mereu un om normal și nu am greșit nimic toată viața, totul a fost cum am povestit eu pe acest blog - un om foarte bun și normal și inteligent am fost. Mama a venit ieri de la fizioterapie și a fugit imediat la vecinul Marinică, și au început să vorbească ”politică” - doi bătrâni proști. Eu i-am cumpărat ieri un cadou ce și-l dorea mult, un tricou, și nu putea merge să îl cumpere - în final mi-a dat banii, dar îi mai luasem unul și vroia al doilea. Mi-a dat banii fiindcă mi-a făcut scandal iar. A venit de la vecin și m-a chinuit destul de mult în garaj - cum foarte multă agitație și vorbe în plus, pe un ton de parcă era nebună - ei au spus că ea mă f-tea atunci. Mi s-a făcut rău la burtă și eram sleită și aveam oarecare neplăcere cerebrală. Am intrat în casă și ea a continuat să mă împroaște cu lucruri fără sens, vorbind repede de tot și agitându-se în bucătărie - mi s-a făcut rău din nou și m-am dus în pat. Am fost obligată să îi spun că trebuie să se liniștească fiindcă e agitată și nebună - i-am spus pe un ton calm și fiindcă mi-era rău, nu aveam ce face, am încercat să creez o diversiune a energiei ei psihice negative, măcar un pic, câteva secunde. Era abia a doua zi a terapiei ei. Bineînțeles că știam ce urmează - și ea a profitat de pretext și a început să mă insulte și să țipe mai tare, să trântească tot ce putea trânti, și ușile și alte obiecte și pereții parcă tremurau. Ea oricum ar fi făcut acest scandal chiar dacă nu îi spuneam acel cuvânt - adică nebună - așa a făcut mereu, fără motiv. Ea m-a insultat de mii și mii de ori întreaga viață, fără niciun motiv, iar eu am spus adevărul că e nebună absolut sigur doar de 2-3 ori întreaga viață, numai fiindcă mă lovea tare și nu mai puteam îndura. Mama a exagerat iar ieri necazul ei că am insultat-o cu ideea că era nebună, adoptând un ton plângăreț și clar fals de victimă, și că îmi bat joc de biata mea mamă etc. până și proștii ar fi văzut că minte și că este un om rău. Datorită scenei ei de nervi sau faptului că mă f_teau, cum spun ei, au intrat foarte mulți proști și nebuni peste mine și m-au torturat ieri vreo 5-6 ore încontinuu, ceea ce s-a întâmplat rar, inclusiv cerebral, iar și la început mi-au dat arsură de cap (gât și față și nas) timp de vreo 4 ore, ceea ce nu mi s-a întâmplat niciodată, de obicei aveam arsură rar și numai câteva minute - până în 10. La un moment dat mama s-a liniștit puțin și a oftat ușurată, cum a mai făcut, findcă mă f_tuse rău, așa au spus și ei în trecut, legat de astfel de scene. Ei spun că ei ”mă ard” intenționat, ca să mă f-tă și să mă distrugă total, în timp ce proștii cred că e boală, dar nici măcar nu știu că boala sunt alți oameni care lovesc. Mi s-a făcut mai rău astfel și mi-au aruncat foarte multe insulte și minciuni și vorbe de ură și ieri, după tot ce au făcut. Când în sfârșit m-am trezit azi, scârbită de atâta violență și tortură, au început iar, cu alte aberații, ca să păcăleasăc proștii. Acea femeie monstruoasă le-a spus de multe ori unora adevărul că nu am greșit absolut nimic întreaga viață și că sunt un om extrem de bun și inteligent - ideea e că ea le-a spus adevărul cu scopul de a aduna mai multă putere și oameni în subordinea ei, cu scopul de a mă lovi mai puternic și a mă disturge și omorî complet, fiindcă prin minciuni nu poate să lovească la țintă și puternic. Și totuși e greșit să trebuie să mă omoare. Ei spun că proștii cred orbește că trebuie să mă omoare, fiindcă au fost mințiți despre mine mulți ani. În același timp unii spun că proștii au fost mințiți că eu mă războiesc cu mama, iar alții spun că proștii o ”cred” pe mama și nimeni nu crede adevărul. Evident că, dacă ar fi fost adevărul, aș fi fost acceptată chiar și lăsată în pace. Am spus ieri din nou că puteam să mă dezvolt intelectual foarte frumos și încă nu era prea târziu pentru lucruri bune în acest sens - și atunci a intrat cineva cu vocea soției vărului mamei, cu ideea că nimeni nu vrea să mă dezvolt și toți vor să fiu complet distrusă și să mor. Unii au spus ieri că eu trebuie să o lovesc pe mama, dar eu niciodată nu am lovit pe nimeni și nici măcar nu știu cum să lovesc și, chiar dacă aș ști, nu aș lovi pe nimeni în mod clar, nici pe mama, decât dacă ar fi clar că acea persoană îmi face răul, adică numai în legitimă apărare. Mama m-a chinuit enorm din copilărie, dar am fost și încă sunt un om de valoare. După tot ce au făcut și ieri și mereu, au intrat și azi, imediat ce m-am trezit cu insulte și idei greșite și false. Totuși am fost perfeciunea, e greșit și nu trebuie să fiu omorâtă, dar ei zic că toți medicii mă lovesc și toți oamenii vor să mor. Indiferent de ce scene și torturi și intrigi vor face în continuare, probabil la fel ca ieri și probabil adesea tortură de arsură și de cap și în tot trupul simultan, eu nu voi mai scrie nimic, totul e scris deja și ați luat decizia greșită de a mă omorî, cum mi s-a spus in copilărie, cum am povestit. Repet, nu am lovit niciodată pe nimeni și nici nu ar fi fost bine să lovesc. Multora li s-a explicat că tot ce am scris eu pe blogul acesta e adevărul, și li s-a spus aceasta cu scopul de a fi lovită mai tare. Totuși, unii proști sunt mințiți în continuare că eu scriu sau inventez minciuni aici.

Acum iar au început să lovească puternic, cu ideea că mama mea vrea să mor și că ea este un monstru hidos și ei sunt obligați să asculte de ea și să mă lovească.??? Iar au intrat unii cu "schnell", probabil ca să creeze ideea că nemții mă lovesc și mă distrug lent, au mai făcut așa, cu câteva cuvinte nemțești, fiindcă nu știu mai multe etc. Au intrat și în engleză mai ales ieri, cu ideea absurdă că unii britanici nu vor să mor, fiindcă sunt complet nevinovată. Alții mă scuipă iar în engleză cu ideea că ”nu se poate face nimic”, exact ca în română. Ei spun că nu trebuie să fiu omorâtă, dar voi muri, eventual, fiindcă proștii nu pot crede adevărul, nimic altceva. Deci, adaug eu, cei deștepți, care deci au înțeles adevărul, totuși au luat decizia greșită să mă omoare.

10.10.24
Vă mai dau o ultimă șansă să înțelegeți adevărul și să nu faceți răul. Azi am fost la Gheață din nou, ca acum două zile, și iar au lovit monstruos și iar au făcut coadă mare de mașini pe unde am fost. M-au lovit din nou, acum abia pot scrie. Mi-au aruncat o mulțime de porcării, amenințări, ură și minciună, mai ales acea scroafă de care vorbeam. Nu mai repet nimic din ce a spus peste mintea mea acea femeie monstruoasă. De-a lungul vieții mele a fost cât se poate de clar că psihologii și psihiatrii au mințit și se putea dovedi ușor, fiind eu și inteligentă în mod clar. Ideea e din nou că proștii au fost încontinuu mințiți că eu sunt ceva rău sau nebună sau dăunez cumva altora și trebuie să mă omoare. Au fost mințiți că sunt ceva rău, deși am fost binele perfect, om fără defecte sau greșeli. Au fost mințiți că sunt nebună și proastă, că mint sau delirez pe acest blog. Deși sunt izolată clar din 84. Au fost mințiți că sunt ceva legat de politică și eu nu am avut nici în clin, nici în mânecă cu așa ceva. Este aproape jumătatea lui octombrie și ei, prin tortura asupra mea, au făcut temperatură de vară, cum au mai făcut și în alte dăți - azi toți și eu eram îmbrăcați subțire și era tare cald, termomentrul stradal arăta 38 de grade Celsius. Acest lucru e ceva rău pentru întreaga lume și dăunează, nu lovește doar în mine. Iar au început să scuipe aberații politice asupra minții mele pe drum. Repet, nimic politic nu se întâmplă nicăieri din cauză că ei scuipă acele idei asupra mea. Ei spuneau că proștii și idioții nici măcar nu au înțeles că eu sunt sursa puterii lor și că eu am fost acest lucru de mică, de când m-am născut, spuneau ei, nu după moartea tatei acum 19 ani. Lumina este ceva bun în sine, nu e legată de politică sau aspecte morale, dar eu chiar am fost binele și nevinovăția. Au inventat că e o ultima revoluție făcută de mine etc. etc. Tot ce spun ei e minciună și ceva rău, eu am fost numai binele mereu. Este cât se poate de clar că am fost lovită încontinuu și că pe străzi oamenii spun lucruri rele sau se poartă rău cu mine sau se uită ciudat, în ciuda bunătății și izolării mele. După tot ce au făcut din 84 și chiar și înainte, acea scroafă crede, așa cum mi se spune, că ea merită viața și eu nu. Dar nu e numai ea și e complet greșit, mereu a fost așa.

11.10.24
Există totuși un detaliu pe care parcă nu l-am notat, destul de important. Ei au spus mai demult că eu am greșit povestind totul despre mine și tot ce știu despre lume, căci le-am dat celorlalți totul mură în gură și ei mi-au putut fura astfel totul, și m-au putut lovi mai ușor. Zilele acestea m-au scuipat foarte mult cu multe cuvinte de ură și acum, seara, îmi este destul de rău - am ieșit la mega image și abia mergeam, mă supără inima și simt mare greutate în trup, cum am mai pățit des, adică parcă trag la cântar mult mai mult, dintr-o dată. Ei spun iar că eu nu am greșit nimic și nu am fost niciodată nebună și într-adevăr am avut și gânduri bune, dar am fost măcelărită și izolată 40 de ani, deci tuturor li se pare normal și bine să fiu omorâtă. Eu cred că e rău și complet greșit. Ei zic iar că nimeni nu e dispus să recunoască adevărul, deci toți vor să mă tortureze până mor. Important de spus e că ei au zis azi că, fiindcă am mâncat, am ajuns așa rău azi, am ”luat masa” (în spinare). Ideea e că clelalte femei (poate și bărbați?) au fost ajutate să înțeleagă sau au fost sfătuite ce să facă, anume când e mai bine să mănânce și când să postească (?!), dar eu, fiind izolată și fără niciun sprijin nu aveam cum să înțeleg ceea ce ”proastele” știu sau află prin urmărirea vieții mele - deci e vorba de o crimă extrem de monstruoasă și nedreaptă, zic ei din nou. Eu am spus și acest detaliu, fiindcă nu vreau să mă dezmint, am fost om bun și generos, și e mai normal poate să fie tot adevărul, astfel cei care sunt mai deștepți vor reuși mai bine și totul va fi mai drept. Ideea lor e că nu îi deranjează asta, ci faptul că am scris adevărul despre revoluție și de aceea mă omoară.?? Unii zic că întotdeauna e mai bine să nu mănânci (??), în afară de copilărie, adolescență, graviditate și poate câteva boli doar, dar pe mine nu mă vrea nimeni și m-au îngrășat de mică, apoi cu ajutorul torturii, otrăvii și necazurilor imense și azi primăvară m-au închis la balamuc când am început să slăbesc și așa vor face dacă slăbesc din nou - acum abia mă mișc totodată din cauza grăsimii.

12.08.24 Tot ieri seară eram pe o bancă în stația de autobuz și au coborât din mașină vecina Mădălina și ful ei și nu m-au salutat, dar poate că nu m-au văzut, oricum eu priveam în altă parte sau în jos și i-am văzut doar când aproape treceau mai departe, erau din profil.

13.10.24
Iar au intrat cu ideea clară și dezlănțuită - că acum e ajunul morții mele. Nu știu. Ei spun că vor neapărat să mă omoare înainte ca oamenii să înțeleagă adevărul despre mine (?! când) - proștii, spun ei, au fost mințiți că nu ești om normal și că ești un fel de mașină, mecanism, etc. și că din cauza ta se întâmplă lucruri rele și tu ești doar un om complet singur și sărac și foarte bun, dar și foarte inteligent. Din această cauză ei mi-au aruncat azi din nou ideea că ”obiectivul e extrem de protejat”, ca și cum eu reprezint un obiectiv pe care ei îl atacă - și ei într-adevăr lovesc și nimeni în afară de Dumnezeu, dacă există, nu m-a protejat. (dubito, ergo cogito)
Repet ceea ce am mai spus de multe ori - oamenii par să uite că civilizația înseamnă nu doar tehnică și confort material, ci și cultură și confort spiritual - și cultura nu e doar pentru cele ca mine, cum cred unii. Cultura nu este egală cu politica, practic politica e doar o parte din cultură. Poate că oamenii au început să uite aceasta, mai ales datorită democrațiilor secolului 20 care au sprijinit guverne, președinte, prim miniștri și ministere, inclusiv Ministerul Culturii. Am intrat pe site-ul Ministerului Culturii și am văzut doar concurs pentru cariere și mai ales alte chestiuni de același gen.

14.10.24
Ei spun din nou că preferă să moară decât să fie cu mine - și totuși am fost mereu perfecțiunea, acum și mai mult, fiind și mai înțeleaptă, cunoscând lumea mai bine. Poate că ei nu văd această perfecțiune, fiindcă sunt izolată și fiindcă m-am plâns de faptul că mă omoară - ceea ce e adevărat și e un lucru rău și eu chiar trebuia să scriu toate acestea, nu am greșit nimic. Întră iar în corpul meu și mă lovesc fizic și în engleză și în română. Tac. Ei zic că degeaba tac, fiindcă ei mă f_t și oamenii sunt mințiți că răul e din cauza mea și mereu a fost din cauza otrăvii, torturilor și celor care mă f_t și niciodată din cauza mea. Voi reuși măcar să tac.

Repet, totuși... Ei au spus că oamenii m-au condamnat în mod greșit la moarte și apoi au vrut să mor fiindcă nu acceptau inteligența mea mare care a dus la rezistență sporită în fața otrăvii și procedurilor lor de executare a pedepsei capitale, în ciuda izolării. Diverși proști au fost păcăliți că ei sunt manipulați politic sau altcumva de diverși indivizi, prin intermediul creierului meu - dar nu e adevărat. Unii credeau că eu nu am voință și că eram manipulată de tata sau mama sau alții încă din liceu și de fapt aveam voință - poate și de aceea m-au crescut în Voluntari. Poate de aceea au fost debusolați când nu m-au dus la examenul de admitere în 89, am explicat de ce. Ei spun că atunci au fost mințiți că cineva m-a manipulat să nu merg și de aceea tata cu nașu m-au bătut rău. La fel au cezut ceva ciudat, spun eu, când m-am dus la revoluție sau când am dat examen la Cluj la facultate sau diverse alte decizii care au fost mereu ale mele - de pildă că am plecat aiurea în nordul țării și am pățit ceva rău sau că am sărit pe geam și, find mințiți că nu aveam voință sau cap, au inventat idei de genul că ”cineva a aruncat mămăliga pe geam”, deși nu am fost niciodată mămăligă, ci un om cu voință puternică. Dacă urmăriți parcursul vieții mele, veți înțelege că eu am luat deciziile în mod rațional, conform cu ceea ce se întâmpla în viața mea, dar e posibil ca unii să vă fi mințit că se întâmplau alte lucruri - dar eu am povestit clar adevărul. Am fost un om normal și foarte inteligent și am greșit extrem de puțin și numai trei lucruri, dar existau toate motivele și vina mea a fost mică. Însă am fost măcelărită încontinuu și foarte puternic toată viața. Un om perfect bun și inteligent și normal și nevinovat, cu multă poftă de viață și lumină și frumusețe interioară - asta sunt și acum. Cred că înseamnă mai mult decât apărarea unor minciuni și deșertăciuni politice, dar ei spun că de aceea sunt omorâtă de proști și de nebuni și că oamenii nu pot să vadă adevărul. Nu știu, sincer. Sete mare și greață încontinuu de azi dimineață - ei spun că sunt lovită în ficat și că toți (toți ce?) vor să mor.

Azi au inventat alt delir politic și mi l-au spus în timp ce stăteam în curte pe un scaun, scuipată de unii în engleză și românâ încontinuu și sub zgomotul continuu al nu știu cărui utilaj. Ei spun că proștii numai asta cred - aberații politice și așa sunt ei adormiți de către intelectualii politici din România. Ei spun că proștii au fost îndobitociți despre mine de propaganda nemțească (!?) - poate și asta e o minciună. Că proștii cred că, dacă mă omoară, obțin tot ce e ami bun - ce adică? întreb eu. Nu știu, spun ei, toți au mulți bani și obiecte și distracții (mie mi-au dat 1280 lei plus 250 de lei pentru săraci, odată la 2 luni în alimente și 80 lei (mai puțin deci de 100 lei) pentru handicap și asigurare medicală pentru medicamente, eu cred că nu am nevoie de mai mult cât trăiesc, fiindcă mai am 50 000 euro în bancă, din care iau când am nevoie, dar multe rele pot veni, e drept) și totuși ei vor să mă omoare, spun ei - și tot li se pare că am prea mult, din cauza minciunilor despre mine, spun ei. Ei spun iar că proștii mă consideră pradă de război.?! Că eu sunt un geniu, dar am crescut la curtea unui om politic - vă spun că adevărul nu e acesta și puteam dovedi, nici tataia sau bunicul din sat, nici tata sau nașu și nașa nu au fost oameni politici, poate la mama se gândesc, dar ea e nebună și oribilă. Nașu și tata au fost oameni foarte săraci și chinuiți și bolnavi și singuri aproape complet și ei și când eram copil, în afară de câteva relații ale nașului, care ulterior au dispărut. Abolut sigur nu erau oameni politici. Ei zic că oamenii nu cred despre mama, ci despre nașu sau tata și cred că la moartea unuia din ei și deci a tatei, eu am moștenit nu știu ce putere politică pe care nu o merit, findcă sunt nebună și proastă, adică așa cred nebunii și proștii. Nu este adevărat și se putea dovedi extrem de simplu. Cum adică eram geniu, dar moșteneam la moartea unui om cu care nu am avut legătură? Dovedit ei nu vorbeau deloc cu mine și, înainte să moară tata, eu am stat departe de el 2 ani, între cu totul alte obiecte și oameni. El a fost sigur otrăvit și era vânat ca și mine și izolat și batjocorit de când eram copil. Parțial, moartea lui se datorează faptului că eu am plecasem cu 2 ani în urmă de acasă, și fusesem foarte torturată înainte ca el să moară. Viața lui se baza pe mine, dar și a celorlalți din familie, după cum am văzut clar, și oricum am ținut la ei toți, chiar dacă erau monstruoși și obsedați de politică, cum sunt foarte mulți. Ei mi-au spus că viața unora se baza pe mine fiindcă eram geniu feminin. Altcineva mi i-a omorât, nu eu. Oricum nu aveam niciun interes, gândiți-vă logic, oricum nu am avut niciodată pe nimeni și eram și șchioapă. Era simplu de dovedit că nașu și tata nu au avut putere politică. Deci eu ce moșteneam? Acum mi-am adus aminte - au făcut mult circ despre moștenirea mea după moartea tatei (mama mai ales) și la radio sau la televizor am auzit odată că ei nu dau doi bani pe fiice sau văduve, nu știu la ce se refereau, așa vorbeau în mod sigur - poate așa au creat delirul acesta. Unul din vecinii care nu mă respectau în ultimul bloc în oraș zicea că eu și mama suntem ”la cuțite” și râdea de mine, vorbea la pertu și mă insulta, deși am fost om foarte inteligent, probabil că vroia să dea impresia că sunt nebună și el șmecher și nesimțit. Poate că proștii credeau că eu sunt în război cu mama, cum ziceau niște nebuni pe mintea mea - când în mod real mama m-a torturat hidos din copilărie. Alții spun cam același lucru - că eu eram geniu și un fel de dumnezeu sau în relație cu dumnezeu și mama și familia m-au masacrat ca să își realizeze nu știu ce vise politice (adică minciuni și aberații) prin abuzarea și consumarea și folosirea mea ca obiect și pradă, fiindcă aveam creierul mai bun.?? M-au masacrat ca să facă și căldură când le pleznea lor ceva, când vroiau ei - chiar și iarna! Oare? Ei sunt total iresponsabili și te-au înhățat, spun unii. La ce bun un geniu care stă singur? zice una pe mintea mea. În realitate m-au izolat ei forțat. La ce bun un geniu care nu creează nimic? zice aceeași. Totuși mi s-au luat clar drepturile și m-au masacrat continuu, puteau să mă lase în pace și normal că aș fi creat ceva, deși nu cred că sunt geniu. Oricum aș fi creat ceva în domeniul cultural - oricum vă asigur că puteam. Acum e ceva cam târziu, dar am dovedit și în puținul creat pe blogurile mele, poeziile le-au respins la publicare în mod greșit. Nu am fost nicidoată nebună și aproape oricine putea să își publice. Oricum și matematicienii sunt necesari și importanți în lume ca oameni de cultură, ca mecanisme logice și biologice, înzestrate cu gândire și conexiuni psihice cu ceilalți oameni. Și eu sunt tot intelectual, dintre cei buni, inteligenți și fericiți de fapt, cu drag de viață și de oameni cu adevărat. Dacă loviți în mine, loviți și în semenii voștri și în alte lucruri, normal. Sunt om normal și fără pată de fapt. Ei spun că proștii cred că eu sunt un geniu ”defect” și trebuie să fiu izolată și omorâtă cu forțe politice și militare și medicale.??? Poate nu e așa. Ei spun că proștii dintre ei nici măcar nu au înțeles că ei sunt tot ei, că nu există ”dușmani” ai lor în mintea mea deloc și au fost mereu tot ei și mințiți. Alții cred că totul e ceva din fantezia mea și că acești ei nu există deloc. Poate au și ei dreptate, dar cert sunt forțe alogene și mă lovesc. Dacă nu vedeți microbii, nu înseamnă că ei nu există. Bun, accept și izolarea, dar nu e normal totală de atâția ani, omul moare... poate că v-au mințit că am influență negativă... măcar câteva scrisori dacă aș fi primit...am fost, într-adevăr, numai binele. Poate că puteam scrie măcar ceva mai bun, cât de puțin, mai inteligent și aș fi fost acceptată și oricum mi-ar fi fost de ajuns să reușesc ceva bun că aș fi fost fericită, nu am nevoie de faimă, niciodată nu am vrut, e adevărul. Numai cei proști sau naivi vor așa ceva, mi-era, în mod clar, de ajuns anonimatul.

Azi ziua a început frumos, ca o zi răcoroasă de toamnă, dar ulterior porcii sau fiarele, cum preferați, au început să lovească destul de puternic, și să împroaște cu idei de nebuni și proști, fără să vorbească cu mine, bineînțeles. Ei mă disprețuiesc profund, dar în mod greșit. Nu mai notez nimic din ideile lor (decât câteva), aproape toate agresive și absolut toate greșite. Oricum au mai fost prin ani și doar câteva sunt noi. Treptat, fiind torturată, s-a încălzit atmosfera după-masa. Printre idei, ei aruncau azi mereu, adesea, ideile ”murim”, ”mor, dar nu îmi pare rău”, ”mă omoară”, ”voi muri” etc. Evident, cum s-a mai întâmplat, ei vor să lovească și mai monstruos și să creadă proștii că eu mor, ca să îmi ia locul sau să mai ”fure” în subordinea lor o parte din nebunii care delirează despre mine și să arucne răul asupra mea odată cu moartea mea (unii mai spun că ”am fost o scroafă și mor” etc., ca și cum vor să se pună ei în locul meu). Zilele trecute și mai ales azi mi-au dat sete foarte puternică și aproape continuă și am băut foarte mult și am burta extrem de mare, foarte rar, poate niciodată, nu a fost așa. Inima are de suferit și ea. Am și dureri enorme la spate și mi-au anchilozat încheieturile dintre picior și oasele coxale, la spate. Ei zic că vor neapărat să mor și că toată viața am fost masacrată fiindcă poporul român nu mă vrea pe mine, fiindcă au fost mințiți de alte popoare (că sunt nebună, că sunt altceva decât sunt, că sunt rea și proastă și curvă și eu am fost exact inversul acestor lucruri etc.) și celelalte popoare au fost și ele mințite etc. Și că toți m-au torturat cu speranța să facă să strălucească o jigodie proastă și extrem de rea și hoață pe deasupra. Nu cunosc nimic despre acest delir, nu eu am fost sursa delirurilor lor, am avut doar 2-3 idei greșite toată viața. Poate că unii proști credeau, cum îmi spuneau, că mama este monstrul care ”vrea să îmi ia locul”). Sunt extrem de umflată, abia stau pe scaunul de la birou, unde scriu. Respir greu. Am avut greață și sete și ei lovesc încontinuu în gândul meu, nu în acest moment, căci se ascund când eu scriu. Unii au intrat cu idei explicative - sunt deci 4 variante în acest moment. Unu că sunt extrem de otrăvită, am cearcăne gri-negre și adâncite, supte, sub ochi și m-am umflat așa de apă și gaze și otravă. Doi că am cancer terminal, un cancer pe care medicii nu au vrut să îl trateze, să îl recunoască la nicio internare sau analize (și anul acesta au ieșit perfecte), fiindcă nu vor să își asume responsabilitatea și fiindcă nu au vrut mai dmeult să se înțeleagă că am fost otrăvită. Trei că am diabet etc. Și patru că sunt doar f_tă monstruos fiindcă ei vor iar să mor, cum au vrut mereu, fiindcă vor să mușamalizeze nevinovăția mea. Ba chiar cinci că sunt masacrată de medici nebuni sau de psihiatri monstruoși, care, deși ei știu adevărul, nu vor să recunoască că nu sunt și nu am fost nebună în acel sens rău, adică nu am delirat și am fost perfect nevinovată și inteligentă etc. Unii spun că ei nu au vină, fiindcă ei ”aparțin” unei femei monstruoase care îi aruncă asupra mea. Mulți spun din nou că preferă să moară decât să recuoască adevărul sau să mă accepte.??! Oricum, de data asta sunt extrem de umflată la burtă, membrele mai puțin. S-a acumulat apă dim mai multe zile. Doare coloana vertebrală. Coloană de mașini iar pe strada luminată de soare blând seara, 14 octombrie, 24 grade la termometru stradal, azi nu a fost caniculă. Mi-am pierdut atenția la un moment dat și mi s-a părut că o farmacistă nu mi-a dat 20 de lei rest, dar nu mai știu sigur cum a fost. Am căutat dropsuri fără zahăr în jur, dar nu erau la niciun magazin. E obligatoriu să sug ceva emolient, ca să nu mai îmi fie așa sete - am văzut că nu mai îmi este așa, și pe de altă parte sunt parțial diabetică și foarte obeză.
Mai descriu acum un mic detaliu insignifiant, doar ca divagație. După cum ați observat, și chiar și ei au spus adesea, eu sunt respinsă și masacrată de oameni proști sau nebuni, care evident au fost mințiți depsre mine, în timp ce eu am fost izolată. De oameni vulgari și bădărani și proști care nu au vina că sunt proști sau mai puțin educați. Și nu e nici vina mea. De aceea, acești monștri care mă lovesc au inventat adesea vulgarități și chestii care trezesc ura nebunilor, și eu numesc prin aceasta oamenii cu defecte de caracter - gen invidie, răutate gratuită, miștocărism, infatuare, lăcomie, dispreț etc. Eu chiar am fost mai inteligentă și modestă și nu am avut defecte de caracter din cauza aceasta. Au fost multe astfel de lucruri, care ațâțau proștii sau orgoliile și poftele lor și îi aruncau asupra mea. Știu că proștilor nu le prea place să le spui adevărul, dar, măcar odată, să fie sinceri, măcar o dată să analizeze aceste gânduri ale mele de moralist - deși nu pretind că pot schimba sau moraliza lumea, totuși știu că aș fi fost salvată dacă lumea ar fi devenit un pic mai bună și mai normală. Ei spun că tinerii nu mă ”vor” și de aceea tot ies în calea mea, dar evită să mă privească, dar și ceilalți fac la fel. Mi-au fost aruncate adesea multe vulgarități. Un exemplu edificator, dar mai puțin vulgar, de azi, e ideea că ”să nu-mi spui că are 50 de ani și arată așa, cum vrei să cred asta?” Prin asta ei fac referire la unele idei ale nebunilor, că anume eu arăt prea bine pentru 50 de ani și ei nu cred asta, sau dimpotrivă, prea rău. Iată aici nu doar delirul, ci și invidia sau prostia femeiască și alte aspecte, nu le mai notez. (Unii au zis că sunt unii proști care cred că am trăit mai mult, sau mai multe vieți, dar nu e adevărat.) Eu am 53 de ani și jumătate, dar arăt destul de rău zilele acestea și în general, fiindcă m-au torturat enorm, mai ales în ultimii 20 de ani, dar oricum toată viața, încontinuu. Unii au spus că sunt torturată ca să arăt rău, să nu mă invidieze proastele! Eu nu am fost niciodată frumoasă, și ei mi-au spus că proștilor li s-a spus că m-am crezut frumoasă și era invers de fapt. Au inventat, mi se spune, zeci și mii de mizerii și aberații - eu vă cer să fiți sinceri - nu am fost eu, mai ales că nu am știut ce au inventat oamenii despre mine și că nici nu ma bănuit că îmi vor moartea sau că că sunt acuzată de ceva ce nu cunosc (nici acum) - oare nu am fost eu, în mod evident, oglinda clară și rece a viciilor dvs.? Nu mă refer la aparența mea fizică, ci la imaginea probabil urâtă și greșită a proștilor despre mine, lucru care seamănă cu proiecția adevăratei lor fețe în oglindă. Și ce vină aveam eu de acest lucru? Dacă vedeți însă o femeie frumoasă de 50 sau chiar 60 de ani, care arată bine, nu e normal să o respectați, nu e normal că e mai deșteaptă poate și că nu trebuie hulită sau torturată ca să arate mai rău?! Acum, când știu că eu voi vedea mâine și mereu în oglindă ceea ce dvs. ați făcut cu cruzime asupra mea în ultimii câțiva ani mai ales, nu doar părul alb și ridurile și ochii slăbiți (iar îmi trebuie ochelari mai tari și se pare că mi-au cam distrus vederea), acum și mâine deci, credeți că eu am vreo ură pentru femeile frumoase și tinere, sau că le disprețuiesc dacă sunt proaste? Absolut deloc, nici în adâncul sufletului. Mie îmi plac femeile frumoase enorm, dar nu am tendințe spre lesbianism. Sunt unii care spun adesea că eu am scris curat adevărul pe acest blog, dar dvs. ați văzut altceva scris și eu sunt omorâtă ca să mi se fure opera scrisă și adevărul și să facă alții bani din ele și să profite fiindcă eu am fost deșteaptă și bună și astfel vor ține în lanțuri și tortură pe alte femei sau genii sacrificate. Unii spun că acest lucru s-a mai practicat, cu caiete scrise de victime, chiar dacă nu exista internetul. Eu oricum nu am cu cine vorbi și nu am avut practic deloc toată viața, iar proștii sunt clar mințiți despre mine. Mă încred doar în mine și în Dumnezeu, dar, dacă îmi veți scrie măcar, eventual, orice, nu neapărat chestiuni filozofice sau morale, oricât de puțin, vă voi mulțumi în genunchi.

Ei spun că intelectualii de peste tot știu, dar eu nu aveam cum să știu, că în România nu există viață normală și că aici trăiesc bine numai ”câinii marilor puteri politice” ??! Poate că nu e așa. Oricum e decizia lor conștientă și liberă. Eu nu am fost niciun fel de câine. Ei zic că toți cei care știu adevărul despre mine vor muri.?? și apoi vor trăi alți porci care vor crede alte minciuni etc. ??? poate că nu. Oricum orice boală, mă refer în special la bolile somatice, nu la cele psihice, este evident o organizare psiho-socială a celorlalți oameni care pot contacta mai mult sau mai puțin bolnavul. Suntem doar noi, oameni buni și răi, frumoși și urâți, bogați și săraci, inteligenți și proști și între noi există, mai vechi sau mai noi granițe care marchează teritoriile vorbitorilor unei limbi sau alteia și astfel unii se luptă mereu să creeze sau să șteargă diverse granițe: desigur, limba este comoara adevărată, așa cum spune imnul unor vecini, dar unii oameni cred în puterea băncilor și creditelor sau datoriilor bănești - toate acestea fiind convenții. Se cere uneori azil politic - și poate că nimeni nu face conexiune cu faptul că un om ”ținut ca nebun”, singur și sărac, stă în curtea lui cu iarbă rea singur și aude radioul vecinilor prin gard și dialogul cu voce tare al unor femei care lucrează sau locuiesc la azilul de neputincioși din apropiere. Nimeni, în afară de oamenii cu înclinații spre analiză, nu se gândește că este un fapt important că unele cuvinte au sensuri multiple - anume clasă politică, clasă de elevi, azil politic, azil de bătrâni/nebuni, bloc de locuințe, bloc politic (odinioară ”blocul comunist”) etc. Eu am trecut fizic prin aceste situații lingivistice, fiindcă omul, mai ales gânditorii, se află și sunt conștienți că se află într-un context lingivistic și sunt vlăstarele cuvintelor, ca să parafrazez numele unui roman englezesc. Suntem doar noi, oamenii și din conexiunile dintre noi, oricine știe - apare și circul politic și celelalte teatre cu magicienii și actorii lor, și trișorii lor și martirii lor și apare și internetul și celelalte mass-media și multe lucruri bune, cum ar fi medicamentele și activitățile artistice etc. Apar între noi nu doar granițe (a propos, mai există încă granițe?) ci și convenții absurde, de pildă că un om trebuie omorât și izolat complet toată viața, nici măcar o scrisorică toată viața, numai fiindcă alt om mai în vârstă, dar poate mai rău și mai prost, dar având capital financiar și social prin vârstă, spune că e nebun. Se spune că uneori și religia este o prăpastie între oameni, căci spiritul ecumenic nu este mereu apreciat sau înțeles. Citiți acum, cu mintea curată, poezia despre păpădie, ”ecumenică floare”, una dintre cele mai bune ale lui Blaga. Spun cu mintea curată, fiindcă unii din mintea mea au inventat că eu sunt el sau că am nu știu ce legătură cu el, sau chiar aberații că el mi-a scris poeziile din lumea lui de dincolo de mormânt. Totuși, repet, eu am fost mereu eu și ei mau izolat ca să acopere adevărul. Gândiți-vă în ce lume trăim - nu mai aveam, la un moment dat, peste tot scris lei, ci new roni adică de fapt neuroni - și printre neuroni aveam celulele gliale, nume ce amintește de glia strămoșească. Anatomic, în sistemul nervos există neuroni și nevroglii, dar în realitate nu e bine să avem creierul în pantaloni, conform unei glume vechi, dar nici compus numai din roni care circulă pe piață și sănătatea pare a fi și ea numai pe bani deci. Mie nu îmi place răul, dar îmi place puțină dreptate din când în când. Suntem daor noi și între noi, din felul în care ne atingem, ne vorbim, ne gândim unii la alții, cresc miracole, nu doar himere.

15.10.24
Zilele acestea, poate fiindcă am scris lucruri mai frumoase, mai intelectuale, mai delicate, nu am mai avut vizitatori pe blog. Ei spuneau că ei controlează cine și câți se uită pe acest blog și totodată când, pentru ca să poată să îi manipuleze politic sau în așa fel încât să mă omoare, ceea ce este obiectivul lor, ca să ascundă tot adevărul și să rămână ei în viață. Nimeni nu are interes în adevăr sau lucruri bune, sau în lucruri intgeligente, spun ei, toți au doar interesul să mă omoare. ??! Femeia aceea monstruoasă și alți câțiva au intrat iar de când m-am sculat, ca în orice zi, și m-au împroșcat continuu, cum fac ei zilnic. Inclusiv insulte, că sunt brută etc. și totul e invers, ea este acele lucruri în mod cert. Azi au zis iar una din ideile lor vechi și foarte des repetate - ”când am înțeles adevărul, mi s-au întors mațele pe dos”, idee prin care ei avansează în societate pe spinarea mea, păcălindu-i pe proști că e ceva scârbos sau grețos în viața mea și de aceea sunt omorâtă și lovită încontinuu. Eu am fost mereu dintre cei mai curați și gingași oameni din lume și nu există nimic grețos în viața mea și nimic păcătos, a fost doar acel accident scabros în nordul țării, acum peste 30 de ani și nu a fost vina mea și evident acel lucru nu conta și nu lovea pe nimeni și nu era nicio plăcere sexuală și nu era vina mea că fusesem torturată groaznic la psihiatrie și că nu știam nimic despre sex. Etc.Ei tot timpul mă scuipă cu propziția aceasta, deși nu am greșit nimic toată viața și am fost un om foarte inteligent și bun. Azi din nou foarte multe idei de ură ale lor. Exact acum a început din nou setea mea după multe idei mincinioase ale lor. Au inventat și ceva sexual iar fiindcă iar m-au încălecat și m-au obligat să fac anumite mișcări de gimnastică, fiindcă mă dor încheieturile cum am explicat, ei fac intenționat asta, și asta duce la multe alte lucruri rele, sunt obligată să fac gimnastică - nu este din cauză că mama face același lucru în oraș, că e tratată, chiar ea mi-a spus că face și pentru zona inghinală (care proababil că seamănă cu actul sexual) și altele, eu nu fac din cauză că face ea, dacă așa ați fost mințiți. Eu nu am visat niciodată să fac sex și nu mi-am dorit nicciodată bărbat sau doamne ferește femeie în acest sens. Nu am avut nicio poftă sexuală toată viața. Nu am avut nicio relație sexuală și niciodată nu mi-a plăcut sexul, nici când am fost pătrunsă sexual de la distanță, fiindcă eram singură complet și aș fi putut avea plăcere sau bucurie adevărată numai în prezența unui bărbat la care să țin. Vă spun adevărul - acea femeie monstruoasă care mă omoară nu știu cine este, nu am dușmănit pe nimeni și nimeni nu mă putea dușmăni. În aparență este vorba de o femeie vulgară, proastă și extrem de crudă și rea, aparent nebună, atât de rea este. Nu are conștiință și scrupule deloc. Ei spun că întotdeauna femeile de genul acesta le omoară pe cele virtuoase și nevinovate și bune, cum am fost eu. Eu, sincer, am crezut că așa ceva există numai în cărți. Eu încă sper că nu va fi așa. Au toate ideile din lume cu putință, înclusiv că mă omoară fiindcă ei nu au nevoie de ”așa ceva”.

Vor relua la infinit probabil ideile lor vechi - au spus că mă vor lovi până mor. Am fost amenințată cu ideea că ”voi muri și voi fi radiată pe veci” (sau ea?). Au spus din nou că nu știu ce să facă, fiindcă proștii cred că eu sunt un om monstruos și eu sunt ceva foarte bun. Au spus iar, cum au spus de acum 15 ani poate, că proștii cred că eu sunt prea bolnavă și trebuie să mă omoare și eu de fapt sunt doar prea f_tă, ca și atunci. Din când în când, de-a lungul anilor, au avut ideea că le e frică să nu înțeleagă nu știu ce idioți adevărul că eu sunt normală și foarte inteligentă și bună și opusul a ceea ce cred proștii.