26.04.26

26.04.24
Am spus că nu mai notez, dar acum e ceva destul de important. Azi-noapte am fost masacrată oribil și m-am trezit de două ori, pradă unor crize înfiorător de puternice, cum nu mi s-a mai întâmplat, nici ceva așa rău și așa puternic și nici de acest tip. Probabil riscam să mor și poate mă vor omorî înainte să apuc să termin ce aveam de scris. A părut a fi otravă din sticla cu apă, dar nu știu cine mă lovea. Fiind în timpul somnului, eu nu am cum să mă apăr, e ceva nedrept de tot și anormal și greșit, eu chiar am fost perecțiunea și niciodată nu am greșit și nu am fost nebună. Mi-era extrem de rău, cu durere de cap feroce și amețeală și rău în tot corpul și sete care îmi tăia respirația și gâtul, mai rău ca oricînd. A intrat unul gen Cosmin sau altceva, care a spus că eu sunt omorâtă în mod dia-bolic. (pe soția lui Cosmin o cheamă Diana)
Ideea de diabolic amintește de ce au spus unii mai demult că mama și fina ei Angelica sunt complice la crima asupra tatălui meu, și că situația e ca în filmul ”Les diaboliques” în care soția și amanta (eu nu am văzut filmul) omoară un bărbat, având interese comune. Și tata (tată vitreg) a fost otrăvit în mod sigur și transpira mult și el și avea un miros urât, specific, cum și mie mi s-a întâmplat și consuma multe lichide, nu doar alcool. Angelica îi povestea mamei aventurile ei extraconjugale, chiar și de față cu mine și spunea că nu a avut de ales în acest sens, fiindcă era femeie singură și săracă, cu doi copii mici (băieți) și nu avea cum să îi crească altfel. Angelica a rămas văduvă tânără în urma morții soțului ei fragil, brunet și palid, cu chipul gingaș și cu ochelari, Gigi, de diabet. Se știe că toate bolile sunt organizări simultan fizice și psihosociale de simptome relativ durabile și relativ constante, iar diabetul în particular este o boală psihosomatică. Este posibil deci ca soțul supraviețuitor să aibă un rol în organizarea bolilor celuilalt soț sau rude, dar asta e viața, nu îndeamnă întotdeauna crimă intenționată și nu putem să omorâm ”bolile” toate, chiar dacă ele sunt oameni, ca să trăiască bolnavii. E posibil ca în cazul meu și al tatei să fi fost la fel. Medicul de familie mi-a spus brusc odată că s-a declanșat un diabet, deși nu făcusem testul de hemoglobină glicozilată și deși am avut diverse simptome și m-am plâns de ele și mai demult și oricum mai avusesem glicemia așa, chiar mai mare, și oricum valori care altădată erau considerate normale (sub 115 sau 120). Mama mai spunea că Angelica a zis și că ea își bătea joc pe față de soția amantului - insinuând poate că mama era aceea și că mama nu ghicise că tata era cel în cauză - dar poate că nu era așa, nu am dovezi. Fiul cel mare al Angelicăi se numea Victor, la fel ca tata, și pe al doilea copil l-a botezat mama Lucian, ca pe ea, la biserica unde slujea ca preot unchiul decrepit al mamei, unde se zicea că s-au cunoscut părinții mei și aproape de locul unde am făcut meditații la biologie cu un om rău și prost. În ce privește influența patologică a mamei sau a vecinilor de aici, am văzut că bietul meu bunic, venit aici în Voluntari înainte să moară, a suferit și el de arsuri și înroșire puternică a feței înaintea mea și acum eu. La fel și Tanța Gogolan, profesoara mea de română din gimnaziu, când venea în vizită la mama, dar nu știu cine era focarul.
Oricum, azi dimineață, după ce m-am trezit, a intrat una cu voce ca a Angelicăi cu o idee pe care am uitat-o și apoi a dispărut. Angelica a jucat mereu teatru că este o femeie foarte proastă și incultă și țață etc., dar e posibil să nu fi fost așa, mai ales că ea avea capul extrem de mare și se spune că femeile cu capul mare pot fi, mai degrabă ca altele, un fel de capacități intelectuale. Este adevărat că alții susțin că biometria nu are legătură cu inteligența, dar e posibil (nu știu) să aibă într-un anumit sens o anumită legătură și ei să spună așa doar pentru a preveni tratamente greșite, preferențiale. În afară de mine eu nu am mai cunoscut altele cu capul mai mare ca mine, decât pe ea și tot mare îl avea și o colegă la psihologie, Cristina Grabovshi, care a devenit profesoară universitară undeva în Austria. Acum scriu foarte greu și cu multe erori, fiindcă am fost torturată oribil, voi corecta peste câteva minute. Mama mi-a spus că Angelica a căzut în fund de pe o bancă de lângă blocul ei când am fost eu închisă la psihiatrie în 2013 și mama la fel, tot atunci, a căzut tot în fund, lovită de o mașină și de atunci face mereu fizioterapie, ca să fie în formă (și să mă omoare pe mine, cum spun unii).
În 1990, de Paști, în aprilie, Angelica Rotaru sau Rotariu, parcă ea așa insista (pe numele de familie exact ca agenta mea de imobiliare) a năvălit îmbrăcată în geacă de piele neagră în curtea bunicului meu de la țară, unde eu eram deja de ceva timp, împreună cu un negru de la ambasada la care lucra mama și o cameră de filmat. Cât timp a trăit bunicul meu, eu nici măcar nu am realizat și nu am priceput deloc că el - din câte se pare - era geniu, un geniu bun și normal, nu doar centrul și capul satului sau prototipul țăranului român. Era ceva imens de bun și inteligent, ceea ce am înțeles singură abia după ce a murit, și el era obligat să facă pe țăranul prost și lipsit de vocabular și știință de carte și scria greu și încet de tot - dacă nu ar fi jucat acest rol de om prost, ar fi fost eventual lovit, distrus de unii răi și nebuni, ceea ce ar fi fost rău. Angelica însă părea cu adevărat ceva rău sau mai ales proastă, căci, spre exemplu, după moartea tatei, s-a coalizat cu mama în fața mea și au jucat teatru cu vorbe grele și ascuțite că eu sunt copil rău și degenerat care își dă afară mama din casă ca să ia moștenirea, care își supără mama etc., vorbind amândouă în mod ipocrit, astfel de idei fixe și des întâlnite în lumea proștilor (poate că unele cazuri de acest gen sunt totuși reale), deci în așa fel ca proștii să creadă că eu chiar așa ceva sunt deși nu aș fi făcut niciun rău în ruptul capului și eram om cultivat și bun și era exclus așa ceva. Ele erau acel ceva. Adică mințeau fățiș deși nu am gândit nimic rău - și în plus mama a luat-o pe Angelica martoră la notarul la care am semnat succesiunea după tata! Azi-noapte am fost lovită cutremurător, poate tot de Angelica.

Mai demult, când eram studentă la psihologie, în anul de master pe care nu l-am putut termina, în 1996, când a murit și bunica din sat, mi s-a cerut la facultate să duc acolo un „subiect” pentru un test de inteligență — și eu nu aveam relații cu alți oameni, în afară de Angelica, și am dus-o pe ea, și pe vremea aceea nu bănuiam nimic rău. Anglica a jucat același teatru și acolo și abia i-a ieșit un QI de 80-90, cu mare indulgență. Însă era ceva în neregulă și profesorul Mitrofan a mirosit-o - și a spus cu jenă că i s-a părut că ar simula, că ar fi prefăcută deci, fiindcă erau anumite contradicții - eu eram prea tânără să știu ceva atunci, dar el era profesor de psihologie judiciară și totodată psiholog cu experiență, deci probabil că a intuit parțial adevărul despre Angelica, singura prietenă a mamei.
Au inventat din nou că m-au măcelărit întreaga viață, inclusiv azi-noapte, fiindcă poporul a fost mințit că eu sunt cauza unor lucruri rele și de fapt acest lucru au fost numai cei care m-au masacrat. Și eu nu sunt nici acum ceva rău și încă nu am devenit boală, dar voi deveni dacă ei continuă să îmi masacreze creierul - din câte am înțeles am fost ceva necesar, bun, util și nu trebuia să fiu f_tă, nici sexual și nici altcumva și în plus oricum am avut gândire bună și frumoasă, inteligentă și capabilă de evoluție bună. Nu aveau nevoie de mine în calitate de țap ispășitor. Și am fost mereu un om foarte bun și curat.
Azilul de bătrâni din apropiere s-a desființat, dar au clădit o casă lângă geamurile bucătăriei mele și în azil s-au mutat nu știu ce indivizi , fiind o casă mare și ei văd tot la mine în curte și au ieșit azi vreo 2-3 îmbrăcați în negru pe balconul lor către curtea mea.
Rudele mele păreau toate proaste și vulgare și numai tata avea facultate (era inginer) și, din când în când, se adunau cu toții și cu cei câțiva prieteni ai lor la ospețe pantagruelice (Un fel de banchete ca în Roma antică, de care nașul meu pomenea uneori și el era Liviu și stătea chiar lângă pădurea Andronache, care aintește de Titus Andronicus; era și un caricaturist pe vremuri, cu pseudonimul Andronicus; nașul meu, care a stat odată și vorbea de restaurantul Împăratul romanilor din Sibiu, povestea că romanii își băgau deștul în gât și vărsau ca să poată mânca ale și alte feluri; Ovidiu, vărul mamei putea fi sau era legat oricum psihic de poetul exilat la Tomis iar mama amintea de matroanele romane rele și hidoase care otrăveau, omorau rude și chiar copii proprii; unii spun că eu aș fi fiica ilegitimă a lui Ovidiu și că el și alții sunt legați din antichitate de sacrificarea lui Cristos și minciuni despre acesta, care a trăit în vremea aceea a lui Ovidiu. E din cauză că pare a fi uneori o legătură clară cu spiritele vechi și că Valahia ar fi un fel de Valhallă, un fel de Infern în sens grecesc sau dantesc). La aceste ospețe ei își dădeau în petic și vorbeau politică și alte trivialități. Angelica însăși era încânată de cântecul Ilenei Sărăroiu, cum am povestit cred (acestea sunt și înregistrate pe casete audio, ei așa făceau), că ”a la turca bre... e-un obicei că bărbatul ține mai multe femei, dar la noi în țară e-un obicei schimbat: o femeie ține 7-8 bărbați”). Ei păreau toți copii proști care se bucură de ceva vulgar, care erau excitați și încântați de așa ceva. Ciar și tata a cântat ceva despre o brișcă și armăsarul care avea o... La fel cum fetița familiei Ramba cânta, spre mirarea mea, despre căcănari. Ei așa sunt și așa sunt și copiii lor, dacă nu cumva sunt deștepți. Nașu cânta și el despre ochi albaștri - biencunoscuta romanță. Ascultau muzică populară ardelenească frumoasă și bănățeană și de petrecere. Preotul nebun și afemeiat cânta și el diverse, inclusiv ”în fund la grădina noastră/ ară badea sus pe coastă/... da eu nu-s copchilă proastă/ să fac drgoste pe Coastă”. La noi în sat dealul din fundul grădinii noastre era Coasta și mama avea poze clar cu ea și verii ei Ovidiu și Puiu acolo, stând la plajă în costume de baie. Mama ținea și ea isonul cântărilor, cu vocea ei afonă și ștearsă, fără rezonanță.