au încă o idee ciudată, des - că toți cred în mod greșit că eu sunt el (?!) și eu de fapt sunt eu - ce înseamnă asta, e logic că eu sunt eu, cu atât mai mult cu cât ei m-au izolat deci nu au dovezi că aș fi altcineva
Ei spun că oamenii mă tratează de o viață ca și cum aș fi altcineva - ca și cum aș fi nebună, proastă, vulgară, fiindcă atribuie inteligența mea și normalitatea mea evidente unui anume ”el”, crezând minciuna că eu aș fi ceva rău și că el mă manipulează ca și cum nu aș gândi sau simți nimic; ei insinuează că acesta e unul din motivele pentru care am fost torturată, izolată și chinuită cerebral monstruos mulți ani - ca să ascundă că eu sunt eu și nu el, ca să mă distrugă ca intelect și să șteargă astfel dovezile despre mine - eu cred că aceasta e posibil să fie o parte din adevăr și că asigur că mereu am fost eu, nu ”el”, chiar dacă poate există un el care mă poate ”accesa” cerebro-spinal.
Iar au început să mă lovească în bont - ei spun că ei trebuie să mă distrugă findcă eu sunt ”rahatul” (?) francezilor. Una a intrat în franceză cu ideea că medicii și oamenii nu trebuiau să mă reanimeze (când am sărit pe geam?) și că ei trebuie să țină minte că nebunii nu trebuie niciodată salvați, reanimați. E o persoană ticăloasă și rea și nu are dreptate, iată de ce - ea susține implicit că e bine ca societatea să fie condusă absolutist, tiranic, să nu existe șansă pentru marginali și alte opinii și să fie distruși complet intelectualii autodidacți și oamenii persecutați fără să fie vinovați de ceva. Aceasta ar duce la regresul societății în ansamblu, atât cultural cât și material, din mai multe motive, inclusiv că lumea se sprijină și pe cei nevoiași și buni și nevinovați, pe cei care sunt drepți și gândesc corect și se află în posesia adevărului, chiar dacă sunt persecutați - în realitate adevărul sprijină lumea, nu minciuna. Este logic că printre nebuni se află și oameni perfect normali și erori medicale, fiindcă și medicii sunt oameni, și oameni închiși fiind nevinovați de către familii abuzive și mincinoase. Unii spun că francezii au fost cei mai porci de-a lungul vieții mele (?) și că ei nu suportă superioritatea nemților. În felul acesta ei mă leagă din nou de politică, deși nu există nicio legătură.
Alții zic acum (prima oară în viața mea) că tuturor le e ”ciudă” că ei mereu sunt păcăliți de evrei despre mine sau să mă lovească pe mine și că de fapt ieri m-au lovit evreii, fiindcă asta e credința lor, să mă calce în picioare mereu ??? Cum adică să le fie ciudă că cineva îi ”păcălește” să fie ai dracu - nu are sens, oare nu sunt toți responsabili? Mă dor dinții rău acum... Nu am gândit niciodată că aș fi legată de evrei. Alții spun, cum spunea răposatul meu tată (vitreg probabil), că toate religiile sunt același lucru. Ei spun, că deși am fost numai ce e bun, (deși nici măcar nu am bârfit pe alții) întreg ”mapamondul” crede lucruri rele despre mine.?? Bineînțeles că nu am motive să cred ideile acestea despre evrei, dar am observat că unii au încercat cu ceva timp în urmă, nu foarte demult, să mă facă să cred așa ceva. În plus, încă din tinerețe, găsisem într-o enciclopedie franceză că antisemitismul era justificat prin diverse idei - cum ar fi că evreii sacrificau copii creștini sau chiar de-ai lor, ca un fel de repetare a sacrificiului lui Isus. Cu toate acestea, spuneau alții e posibil ca sentimentele antievreiești să fi fost un reflex al unor idei politice sau a unor aranjamente și competiții economico-financiare.
29.05.24
Am șters două din blogurile mele de pe blogger - haiku și poeziile vechi, fiindcă oricum nu erau bune și oricum nimeni nu m-a acceptat nici ca poetă. Oricum mai am blogul de poezii mai noi pe wordpress, care sunt ceva mai acceptabile, deși nu au fost acceptate. Oricum nu mai scriu, nu are rost. Pe blogger mai am blogul de memorii. Ei zic mereu, aproape zilnic, că izolarea mea completă de zeci de ani și tot răul care mi se face e din cauză că poporul meu (român, numai unii au insinuat recent că aș fi fost evreică - ?! -, dar că nu aveam de unde ști aceasta și că evreii m-au sacrificat ca pe Isus) ceilalți spun că poporul român minte sau crede că aș fi ceva rău și proastă și e exact invers și nu am greșit absolut nimic - da, asta e adevărat, dar nu înțeleg de ce să mintă lumea despre mine, putea fi adevărul și era bine, aș fi avut dreptul la studii și aș fi dovedit ceva frumos și bun și nu m-ar fi omorât, dacă era adevărul.
Dintr-un motiv sau altul, ei spun iar că eu sunt singurul om normal și toți cred că sunt nebună - nu știu exact la ce se referă, între cine cred ei că sunt normală, poate că între oamenii închiși la spital sau poate altceva. Azi a fost zi cu furtuni foarte puternice, cum nu am mai văzut din copilărie, când eram în satul bunicilor. Se poate ca unii să fi aruncat asupra mea multe idei rele, negre, întunecate, incredibile, pentru ca proștii să creadă că sunt nebună și că ceea ce am scris despre viața mea e minciună - și eu de fapt sunt real omorâtă fără nicio greșeală a mea sau cu foarte puține, mici și justificate. E posibil deci, cum au spus ei adesea, ca eu să fiu ”încadrată” greșit - adică se joacă teatru în jurul meu, ca dvs. să credeți că eu sunt proastă sau nebună.
Ei spun că eu nu am spus decât adevărul, dar oamenii au crezut mereu minciuna altora despre mine - da, e adevărat, am spus numai adevărul, așa era normal, nu am făcut niciun rău; nu știu cine și ce a mințit despre mine - sunt unii nebuni sau oameni mai proști sau induși în eroare, care spun că ei credeau că eu aș fi mincinoasă patologică - eu nu am întâlnit așa ceva în afară de mama, dar poate ea e altceva, eu nu știu cu ce mincinos patologic mă compară ei; cred că, dacă faci asemenea afirmație despre un om, trebuie să ai în minte un caz real concret de genul acesta, nu să inventezi și să delirezi din ceea ce găsești scris în cărți, din moment ce nu știi clar sau sigur dacă există. Eu puteam dovedi tot adevărul, nimeni nu a vorbit cu mine. Din partea lor e doar intimidare, abuz de forță sau putere, încălcarea drepturilor omului etc. Astăzi unul din prietenii de pe facebook a pus un citat din Napoleon pe pagina lui, cu ideea că lumea suferă mai puțin din cauza oamenilor răi, cât din cauză că oamenii buni tac și ascund adevărul - de multe ori am dat peste așa ceva în viață. Atunci, mă înțelegeți că mi-e greu să înțeleg că, fiind și torturată, sunt acuzată de mulți că de ce dracu am spus adevărul. De ce atâta ipocrizie sau dublu standard?
Ei spuneau azi iar că absolut toate femeile care sunt f_te de toți trebuie neapărat omorâte, și eu am fost f_tă de toți, de aceea trebuie ca ei să mă omoare. Alții spun că nu toate, ci acelea inteligente, fiindcă ei cred că, dacă omul e f_t, capătă putere asupra celor într-adevăr mai proști decât el și proștii nu mă vor pe mine. Ei recunosc că au greșit prin faptul că m-au f_t, dar nu le place de mine și cred că au dreptul să mă omoare din această cauză (?!) Este adevărat că nu am provocat pe nimeni, niciodată, să mă f_tă. M-am opus din răsputeri, inclusiv cu medicamente grele. Nu știu dacă e adevărat ce spun ei, dar știu că au spus această idee - că femeile f_te trebuie omorâte - încă de-acum 20 de ani aproape și de-a lungul acestor ani. Deci nu eram f_tă de toți, cel puțin nu încă. Ei spun iar că au fost mințiți despre mine 40 de ani și că copiii, de mici, sunt îndoctrinați împotriva mea - poate că aceasta le distorsionează percepția despre mine. Deci unii cred că am o putere asupra lor - dar, dacă așa este, mie mi se pare logic că nu le place de mine sau că sunt opusul a ceea ce cred ei, sau a ceea ce le place sau sunt ei - fiindcă apare o diferență de potențial. Se știe oricum că toate sau multe din imaginile ”publice” sunt mistificări. Eu cred că omul f_t nu trebuie omorât, ci lăsat să evolueze, să se dezvolte, mai ales dacă nu are nicio vină. Poate mă înșel, nu știu. Poate că acea putere pe care ei nu o vor e din altă cauză, nu din cauza f_tului. Eu nu am avut niciodată nici măcar puterea să mă apăr de rău sau să fiu acceptată cât de puțin - ei zic că poporul e asmuțit asupra mea de străini, eu nu înțeleg aceasta, cum adică? eu sunt singura româncă? sau numai eu și proștii sau poporul?
calanchoe de 10 lei la lidl
30.05.24
Ei spun că m-au închis la spitalul de psihiatrie recent nu din cauză că slăbisem în greutate, ci fiindcă poporul nu mă vrea ??? - prin urmare eu m-am îngrășat înfiorător și abia mai pot din cauza problemelor cardiace și mersului, fiind șchioapă - păcat că nu m-au lăsat, slăbisem și mă simțeam bine, inclusiv cerebral, acum iar au început bolile. Azi am fost în București să îmi iau câteva haine, nu doar fiindcă m-am îngrășat monstruos (oricum eram obeză), ci fiindcă oricum nu aveam deloc haine de vară, decât 2-3 lucruri foarte deteriorate. La întoarcere am luat taxiul și iar mi-au dat unul otrăvit și mirosea oribil. Așa făceau aproape mereu când luam taxiul. Ei au spus din nou că poporul mă vede complet altfel decât sunt și totuși mă omoară - mă gândesc că poate, dacă ar fi fost adevărul, nu mă omorau. Poate că mor și fără vină și fiind altceva decât ce vor ei să omoare. E tragic. Unii au spus din nou că există o singură pată în viața mea, dar de fapt, dacă citiți blogul veți vedea adevărul, că nu am greșit - cele trei mici greșeli ale mele au fost doar fapte prin care m-am făcut de râs, spun ei, nu lucruri (așa de) rele pentru alții, oricum eu nici nu cunosc dacă am dăunat altora. Aceste aparente mici greșeli au fost acte gratuite, inutile, întâmplătoare, accidente sau hazarduri ale vieții, datorate naivității mele, lipsei de cunoaștere și unui calcul rațional greșit, în contextul unor mari nedreptăți și torturii din partea altora. Azi mi-au spus că eu am fost o bombă sexi. ??! Au spus din nou că oamenii m-au judecat greșit - așa cum de fapt fusesem amenințată indirect încă din copilărie.
Iar au început... că oamenii au mințit că nu sunt eu încă de când eram mică - iată ce inventează cei răi - aberații ideatice de genul acesta, poate ca să mă facă să delirez, să mă păcălească, să îmi creeze idei aiurea, ca alții să creadă că sunt proastă etc.
(ideea e că dacă minți că un om nu e el însuși ci e controlat de alții, atunci poți liniștit să îți bați joc de el, să îl omori chiar, fiindcă se presupune că el e altcineva, cu alte nevoi și alte abilități, alte sentimente etc.)
1.06.24
Azi au mai inventat o idee nouă, sunt aproape sigură că nu a mai fost - că oamenii cred că eu sunt moartă. E total ilogic. Adică cum? Este evident că tot ce am scris e adevărul și că am avut clar și am memorie și gândire personale și suflet viu, cu sentimente, trăiri normale și trup asemenea, e clar că am fost izolată cu forța, nu aveam cum dovedi nimic, cum spunea tata despre mine. Apoi ideea că eu nu știu care sunt acuzațiile care mi se aduc - cine mă acuză? Au început iar să intre în blogul meu în timp ce scriu, nu știu dacă dvs. vedeți adevărul.
2.06.24
De-a lungul vieții tale, spun ei, tot ceea ce contează pentru ei e să te consume sexual (sau cerebral?) și pentru asta sunt toate minciunile lor și altceva nu îi interesează despre tine. ??? Poate că nu trebuia să fie așa, dacă așa a fost.
Apoi, din nou, ideea că eu sunt ”creierul României” (??) (încă de când m-am născut) și, în timp, celelalte puteri politice și-au băut joc de mine și nu doar că m-au distrus ca creier (ceea ce nu e adevărul, abia anul acesta mi-am pierdut prima oară conștiența mult timp), dar, în plus, au mințit poporul despre mine, astfel încât poporul crede că sunt un monstru, nu un martir, și că trăiesc furând energie din ei, ceea ce nu e adevărul, dar ei cred așa fiindcă au fost loviți de alții nu de mine și mințiți, în prezența mea ??! Aceste afirmații de mai sus sunt evident ura și invențiile unor proști, care cred că, deși am fost mereu om lucid și deștept, mă pot face nebună! Deocamdată sau niciodată, nu au cum. Ideile de mai sus nu pot fi susținute, sunt ilogice. E mai logic că aș fi fost un sacrificiu religios, deși nu e așa, dar nu aberația de mai sus, logic nu am avut legătură cu politica, ci aversiune, și nici nu am reprezentat România în niciun fel.
Unii spun în engleză iar că eu nu reprezetam România, ci am fost una din resursele ei (assets). Oricum am fost mereu ceva bun, chiar dacă toți m-au izolat din 84. Ei spun că eu ar trebui să scriu ceea ce simt emoțional sau ce gândesc, nu să enumăr ce spun alții peste mintea mea sau ce mi se face rău. Am explicat în detaliu o parte din ce gândesc și o parte din ce simt în trecut. Dacă aș scrie totul ar dura sute de ani. În plus, am explicat de ce am scris totul în detaliu - toate motivele, în primul rând faptul că e o crimă monstruoasă de 40 sau chiar 50 de ani, nu doar martiriu, asupra unui om complet nevinovat. Astfel am povestit toate torturile și o parte din efectele otrăvii, care mi s-a administrat cam din anul 2002-2003. Eram masacrată chiar din 1984, zi de zi. Nu am fost nebună, deci e logic tot ce am simțit. Oricine poate ghici tot ce am simțit și era irelevant ca atare, fiindcă gândirea și sentimentele mele nu au influențat atitudinea și comportamentul altora față de mine. Nici măcar f_tul, nu puteam influența acel lucru. Astfel, pentru ca blogul meu să fie mai clar și să nu ducă la interpretări greșite, am prezentat toate faptele și totul putea fi dovedit. Ceea ce s-a făcut asupra mea, ceea ce am făcut eu. Nu am avut greșeli și nici răutate sau alte defecte de acest gen. Chiar și azi, după zeci de ani de batjocură, tinerii continuă să scuipe în jurul meu, vorbesc aberații despre muzică în bășcălie etc. Probabil că mă disprețuiesc pentru că sunt săracă și șchioapă și singură complet și bolnavă - întotdeauna în cărți așa se întâmplă. Dar poate că ei cred altceva, când de fapt e doar ce spun eu. Cu inima stau tot mai rău - slăbisem mult, dar m-au închis la spital și acum abia mai mă mișc din nou. Mă doare rău ochiul drept etc.
Dureri foarte mari de cap de două ore, acum ceva mai bine, unii mă atacă verbal în engleză, alții spun că ei mă lovesc de teamă să nu moară ei (?) sau să fie omorâți (?). Mama a făcut iar o scenă urâtă de nervi, nu am provocat-o cu nimic - ei zic că dacă mama nu mă respectă, cum pot eu pretinde să mă respecte restul lumii, care nici nu mă știe?! Posibil ca răul meu să fie de la inimă și vase, nu știu tot.
E foarte greu să ai o mamă așa violentă și nebună și rea și proastă poate, oricum ascultând sau vorbind (cu vecinii și restul familiei, care se prefac că eu nu exist) mereu doar sau foarte mult politică - se pare că în mediul defavorizat numai politica este rostuită pentru socializare, cultura în rest nu e agreată, dar eu prefer să fiu singură decât să vorbesc așa ceva.
Nu aveam cum să mă fac respectată de mama, nu puteam fi violentă din multe motive - oricum ei spun că violența nu i-ar fi impus respect și au dreptate că pentru ea respectul e impus de bani - cât mai mulți. Se pare că nu mă respecta fiindcă nu aveam bani și nu puteam avea bani fiindcă nu mă respecta - un cerc vicios. Tata a părut să fie exact în aceeași situație în cursul vieții lui.
Azi e a doua oară când sunt lovită cerebral după întoarcerea de la spitalul de psihiatrie. Și greață ușoară.
Totuși, ceva mă nedumirește - ei spun că oamenii au mințit că am greșit ceva și totuși nu am avut nicio greșeală în peste 50 de ani de viață. Ei spun că oamenii m-au condamnat nevinovată la moarte și au inventat că mama e călăul. ??! Ei spun că mama e numai răul, dar lumea crede invers, că eu sunt răul și ea binele - încep să o iau razna să mă gândesc că poate așa este, dar nu am dovezi, e incredibil pentru mine, ea mă masacra monstruos și foarte mult de mică, apropae zilnic, dar poate că faptul că uneori se oprea brusc și părea cuminte și bună, sau dulcegăriile ei prefăcute, minciunile clare despre mine (dar poate oamenii erau de ”bună credință” și o credeau pe ea), cinismul, batjocurile, i-au păcălit pe eventuali martori... Nu știu dacă o iau razna sau chiar așa este, eu nu pot crede nimic neîntemeiat. Nimeni nu avea niciun motiv să mintă despre mine, am fost numai binele. Nu pot spune de ce mama a făcut așa ceva, poate pentru a îi păcăli pe unii oameni. Dar de ce să vrea așa ceva? (Nu eu am editat îngroșarea literelor - bold - în această postare.)
3.06.24
Unii spun că eu trebuie să înțeleg că trebuie să mint, adică să spun că nu e adevărat ceea ce am scris. Sau să inventez alte povești. Normal că nu voi face așa ceva, e absurd - de ce? Cred că adevărul e mai bun și că ei nu trebuie să mă omoare. Nu am greșit nimic. Ei spun că toți au fost îndobitociți - posibil, dar eu nu am cum să îi fac să devină buni sau să înțeleagă adevărul despre mine - e greșit să omoare. Ei spun mereu că poporul nu va înțelege niciodată. Și acum ideea e că trebuie să mint.
Aceasta e o idee nouă - faptul că ei vor ca eu să ”mărturisesc”, deși nu am greșit nimic și am fost obligată să spun corect întregul adevăr despre viața mea. Nu lipsește nimic și chiar am fost perfecțiunea - eu nu pot crede că oamenii vor să mor sau că ei nu pot crede adevărul, așa cum mi se spune mereu. Dacă e așa, oricum cred că e mai bine și normal să nu mint, să rămână adevărul, nu minciuna, căci numai minciuna duce la rău - adevărul niciodată - adevărul poate eventual distruge ceva rău, dar niciodată binele. Eu am fost numai binele, dar absolut sigur ei mă lovesc și mă distrug numai prin minciuni.
Ei spun abia acum prima oară că mi se cere să mint, fiindcă poporul nu vrea să (se) recunoască adevărul că au greșit asupra mea. Ei spun că eu trebuie să iau vina asupra mea, pentru ca ei să nu apară într-o lumină rea. Ce vină? întreb eu. Vina că au greșit la adresa ta (!), spun ei. În cele ce urmează voi explica cum am gândit eu și de ce refuz și acum să mint și dvs. veți judeca dacă am dreptate sau nu.
Este oricum ceva rău, ceva imoral și greșit să minți și să iei asupra ta vina altor persoane. Dintr-un motiv sau altul, Dumnezeul creștin își trimite fiul pe pământ ca să ia asupra sa vina creștinilor, să moară, să învie și să se înalțe la ceruri. Similitudini cu viața sau destinul meu sunt multe și astfel se explică și faptul că devine patognomic, psihopatologic și marcă a bolii psihice asumarea vinii altora – adică se povestește că anumiți bolnavi psihic își asumă rolul lui Isus – ceea ce e evident că oamenii inteligenți nu fac. Era evident că Hristos nu era legat de politică, dar e scris în Biblie că este acuzat și judecat la Ierusalim, din cauza unor bănuieli de vină politică (că ar fi intenționat să fie rege, lider al iudeilor, care se aflau sub dominația Imperiului Roman) și din această cauză este condamnat de popor la moarte. Se pare că poporul era manipulat totuși de anumiți lideri corupți, fiindcă altfel pare ciudat că poporul vrea să piardă un om care i-a vindecat și hrănit și care ar fi fost să zicem pericol pentru ocupanți sau pentru corupția politică, fiindcă proștii, de regulă, nu vor aceste lucruri. Ca principiu, dar nu totdeauna în cazuri particulare. Se pare că poporul îl condamnă pe Isus fără să știe ce era El. Astfel, Isus ia asupra sa vina oamenilor și îl conjură pe Tatăl Său să îi ierte pe oameni, fiindcă nu știu ce fac – deci sunt nevinovați din neștiință. Este clar că Isus a avut rolul unui țap ispășitor politic, ceea ce mereu au spus unii că am fost eu. După cum mi s-a și spus, oamenii au vrut ca eu să joc rolul Mielului, dar eu am refuzat și refuz acest lucru. Eu nu pot condamna dogma religiei creștine, dar regret faptul că ea a dus la fapte regretabile pe care toată lumea le-a condamnat, cum ar fi cruciade, genociduri, pogromuri, războaie, ba chiar liderii religioși și-au asumat roluri politice și au justificat prin credința în Dumnezeu și Fiul său nevinovat necesitatea războaielor. Apreciez și respect faptul că biserica și viața religioasă au sprijinit uneori fapte caritabile și dezvoltarea culturii și artelor, a educației, a valorilor pozitive ale umanității – milă, bunătate, dreptate, iertare, pace, blândețe, iubire, solidaritate întru bine, echilibru și disciplină – uneori și prin practicarea anumitor ritualuri inofensive. Dar critic cultura moaștelor, idealizarea dezgustătoare a suferinței și martiriului, de parcă aceasta ar fi unica finalitate a religiei, anume maltratarea celor nevinovați, cel mai ades omorârea lor, și apoi sanctificarea lor și purtarea pe sus a relicvelor obținute. Nu este sau cel puțin nu mai este necesar să torturăm și să omorâm ca să ne rugăm chipurile de iertare la spiritul imaterial al celor omorâți. Nu cred că, în prezent, poporul sau proștii au nevoie de alți țapi ispășitori politici, cum a fost și Isus, sau alți sfinți pe care să îi adore religios după ani și ani. Cred că există deja destulă maturitate pentru ca nevoia de religie și religiozitate să nu facă apel la cruzime și nedreptate inutilă, ci la bine și rațiune clară. Minunea este viața și dragostea de oameni, nu revelația sau supraviețuirea spirituală a celor mutilați și persecutați. Nu sunt deci decât pe jumătate creștină, dar un om bun, și nu pot accepta ideea că e necesar să existe suferință multă a celor nevinovați pentru ca oamenii să fie ”mântuiți” – ce înțelegeți dvs. prin mântuire? Logic, ce? Mântuirea de rău, spun unii – bine, dar despre ce rău e vorba? În cazul lui Hristos, se pare că el lua asupra sa vina unor oameni răi ca să nu fie ei pedepsiți sau acuzați, sau ca să o ducă ei mai bine, să aibă avere și putere mai mare – vă întreb deci: este bine aceasta? Este moral? Moral înseamnă ceva care este bine și drept cumpănit, cu o cunoaștere corectă a binelui și răului. Acum vă întreb iar: este moral să iau eu nu știu ce vină asupra mea? Este necesar? Căci necesitatea, cred unii, e altceva decât moralitatea. Necesitatea e înțeleasă de ei cu sensul de utilitate și principiu practic, pragmatic. Ei spun că acea nu știu ce vină poate fi orice, fiindcă toți așteaptă ca eu să inventez orice lucruri rele gândite sau făcute de mine, ca să fie justificate atitudinea lor și răul pe care mi l-au făcut toată viața.
Acum voi explica în continuare restul. Este clar că eu nu sunt Sun Tzu sau Machiavelli, dar nici maica Tereza și cunosc foarte puțin despre arta guveernării înțelepte și eficiente. Este însă clar și scris adesea faptul că liderii sau puterile politice, guvernanții, au avut adesea în mână Biserica și în general instituțiile religioase și au profitat de credințele corecte sau nu ale popoarelor. Pare evident că martiriul lui Hristos și religia creștină de atunci încoace au fost folosite cu scopul întăririi unei ordini politice sau, paradoxal, apărării diferențelor de clasă sau a prăpastiei dintre bogați și săraci, stăpâni și sclavi.
Să luăm un exemplu – se observă că mulți fizicieni, dar și alți oameni de ștință sau cultură în general, cercetează natura lucrurilor și a oamenilor și inventează mii și mii de lucruri incredibile pentru sceptici – oricum în filozofie s-au creat numeroase teorii sceptice, epistemologice mai ales dar și teologice. Uneori chiar și teoriile sceptice mint, e posibil să mintă și cele care neagă existența lui Dumnezeu, chiar dacă acestea sunt întâlnite frecvent. La fel și în unele științe, în aparență cele mai multe teorii mint, în cazul în care nu sunt scrise la dictarea unor entități superioare – care cunosc precis și pe dinafară mari distanțe între stele și natura sau compoziția fiecăreia, temperaturile de sub scoarța pământului și cronologia relativ exactă a erelor geologice. E incredibil că o creatură ca E.T. extraterestrul stă în spatele nostru și ne transmite telepatic ceea ce aveam de scris științific de exemplu. Dar nu are importanță prea mare testul de paternitate al unei lucrări științifice. Cu excepția unor genii singulare, care creează noi discipline științifice, ceilalți sunt activați cortical, deci bioelectromagnetic, de către rețeaua neurolingvistică apropriată de ei, ca pe o haină care li se potrivește. Toți vor fi pozitivi la testul de paternitate, toți contribuie indirect la ele, noile teorii sau descoperiri științifice sunt relativ coerente între ele și clădesc case trainice pentru mai mulți ani. Să îmi fie cu iertare, nu ironizez și e posbil să mă înșel parțial. În orice caz, spun bărbații tineri și cu simț practic, atât timp cât ne simțim bine și obținem ce vrem și o lume veselă și bogată, că progresăm material, nu ne interesează valoarea de adevăr a unor teorii – scopul scuză mijloacele și oricum nu lovim pe nimeni nu ? Decât vag, pe proștii care nu au observat că lumea e ca în cântecul acela de dragoste frumos, care spune că e doar o lună de hârtie, că totul e păcăleală. Cu toții suntem îndrăgostiți de viață și de lume așa cum este ca iluzie și invenție a noastră și nu progresăm doar material, ci și cultural, o cultură frumoasă și a binelui, chiar dacă nu e prezentat vederii adevărul gol goluț. E ca în Vrăjitorul din Oz și suntem fericiți să purtăm ochelari verzi, să construim din vise frumoase lumea ca pe un palat într-o singură noapte. Ideea geerală a celor scrise mai sus e că ne plac minciunile frumoase și utile și că suntem într-un club din care sunt excluși cei care nu înțeleg lumea, care nu au devenit încă oameni în toată firea.Totuși, veți spune, oamenii de știință au creat bomba atomică… etc. Da, dar aceasta a fost legată de un conflict politic. Există ce e drept și minciuni sau lucruri nedrepte inventate care ne pot dezumaniza, chiar fără legătură cu politica, dar nu e nevoie să scriu eu aici despre acestea. Restul sunt utile și duc, în ansamblu la bunăstare, și chiar și arta e o iluzie și o minciună, pe alocuri mai frumoasă decât realitatea.
Și acum să luăm alt exemplu, al politicii. Voi continua mâine, mai am destul, dar voi termina mâine.
4.06.24.
Am promis ieri că voi termina ce aveam de scris, dar nu am avut cum, voi încerca mâine, mai am cam tot cât am scris deja. Pielea mă ustură groaznic de la transpirație, apare roșeață persistentă și ulcerații, și niște pete oribile, poate e otravă, căci transpirația nu ar trebui să usture așa rău. Sub sâni e cel mai rău, nefiind aerisit. Doare chiar. Mă ustură și fruntea și fața. Nu mai pun poze, acum doar câteva zile era oribil sub sâni, acum nu m-am mai uitat...încerc să mă usuc cât mai des. Ei zic că eu trebuie să înțeleg - abia acum am înțeles tot ce spun ei - că ei mă omoară cu otravă fiindcă poporul crede răul despre mine și nimeni nu vrea să fie adevărul, fiindcă mi s-a făcut prea mult rău și eu am fost un om extrem de bun și fără greșeală. Tot așa ei spun mereu că poporul crede că eu sunt cu totul altceva decât sunt - asta nu pot înțelege. Mă ustură și pielea capului oribil - poate mai mult fiind tegument cu păr. Mirosul transpirației era fetid, azi nu mai e așa rău.
5.06.24
Și acum să luăm alt exemplu, al politicii. Nu cunosc nimic despre politică, am doar aversiune față de oglindirea politicii în ideile proștilor, față de bârfele politice în familie sau între proști, față de aberații și minciuni politice în mass-media sau ore în șir de discuții și comentarii, dueluri de opinii. Aceste lucruri nu îmi plac, dar recunosc că nu mă pricep la ele și că poate trebuie să continue să existe. Totuși poate că pot fi ameliorate. Am menționat acest lucru fiindcă, de-a lungul vieții mele, a existat o idee dominantă, poate chiar o obsesie, că politica înseamnă să știi să minți, că politicienii sunt mincinoși și hoți și chiar corupți. S-a accentuat mult lauda machiavelismului, oportunismului. Nu știu aproape nimic, dar aceste idei le-am prins din zbor. Așadar un fel de apologie a minciunii. Astfel, poate chiar datorită acestor convingeri corecte sau nu despre politică, au existat unele gânduri ale altora în mintea mea, cu ideea că politica românească, și nu numai, este o minciună despre mine ! Nu văd cum ar putea fi acest lucru adevărat. Au spus asta în multe feluri, uneori au detaliat, de exemplu ideea că nu știu ce porc(i) politic a mințit despre mine și de aceea lumea mă omoară, ca să mențină respectul față de acel individ etc. Repet, nu am avut nicio legătură cu politica și e greșit să fiu omorâtă. Au spus același lucru și sub forma că ”puterea” politică se bazează pe minciunile despre mine, pe credințele greșite ale oamenilor despre mine și că, dacă ar ieși adevărul la lumină, ei ar ”pierde” totul și că vor să mă omoare pentru menținerea puterii politice – ba mai mult, au inventat ideea că și puterea politică în alte țări se bazează tot pe martiriul meu. Eu nu pot crede aceste lucruri, dar, dacă într-adevăr e necesar ca politica să se bazeze și ea pe minciuni (poate că nu e necesar) – precum alte domenii de acitivitate – atunci consider că e complet imoral, rău, inutil și greșit să omori oameni fără vreun amestec în politică sau să minți și să ”sacrifici” oameni perfect buni, nevinovați, inteligenți, cum am fost eu de pildă. E poate aceptabil in extremis să minți, dar despre obiecte inanimate, animale, plante, lună și stele, poate cel mai acceptabil despre invenții ale minții omului, dar chiar să minți despre oameni concreți, despre indivizi curați și buni, nu e acceptabil ! Eu am părerea că e rău chiar și să bârfești și să minți despre ”dame” și ”pițipoance” sau despre candidați politici – care oricum par a fi oameni sacrificați – dar despre oameni complet buni și inteligenți, mi se pare a fi o crimă monstruoasă. Singura mea tangență cu politica a fost faptul că am fost întâmplător martor ocular la revoluția din 89, dar nu m-a interesat să povestesc cuiva și oricum eram aproape complet izolată încă din 84. Nu am conspirat, nu am discutat deloc politică, nu am avut credințe, opinii, idei sau interese politice, nu am ascultat ”șopârlița” decât accidental de vreo două ori, nu am nici cea mai mică vină că s-a întâmplat acea revoluție și că au murit oameni (inclusiv familia Ceaușescu) și am privit știrile la televizor numai de câteva ori toată viața, în afară de o singură perioadă, după tentativa mea de sinucidere.
Am scris mai sus despre faptul că religia valorizează, respectă, face apel la suferința celor inocenți, în ultimă instanță chiar și răstignirea lui Hristos este parțial o crimă asupra unui țap ispășitor politic, dar chiar mai mult, a unui țap ispășitor la modul general, acel om nevinovat sacrificat pentru a satisface nemulțumirea din orice cauză a unei mulțimi. Așa cum apare în literatură. Așa apare și în scriptură, dintr-un anumit punct de vedere. Eu nu disprețuiesc religia, am scris doar ceea ce știu toți cei inteligenți, ceea ce a fost și continuă să fie scris de nenumărate ori. Altfel, credința și modul de viață religios sunt chei de explicare, fructificare și transcendere a realității. Ele depind de opțiunea conștientă a omului, nu sunt impuse cu forța. Însă eu am fost asociată și comparată uneori cu Hristos încă de mică, datorită coincidenței de nume și paralelei dintre necazurile mele și cele ale Mântuitorului – lucru pe care l-am observat și eu. Totuși, normal că nu m-am crezut un om predestinat sau destinat sacrificării ca Miel religios. S-a întâmplat ceea ce se întâmplă mereu când un om inteligent e respins și lovit de familie și de societate – el înțelege, dar transcende dificultățile, ele devin etapă în formarea conștiinței, inteligenței sale și chiar trepte către o integrare cognitivă superioară – omul se formează pe sine, povestea despre religie cu toate detaliile ei este doar un apanaj al omului cultivat, civilizat, al intelectualului generic într-o anumită cultură. Aceasta am fost și eu, un intelectual, chiar dacă novice, nu am pretins că aș fi altceva niciodată. Suferințele legate de religie le-am depășit, le-am integrat, m-au ajutat să cresc ca om sau ca persoană, să înțeleg, să mă dezvolt. Au devenit parte integrantă a intelectului meu, ca și în cazul altor intelectuali. La fel e și politica de obicei, dar eu am refuzat să o asimilez, doar m-am detașat.
Așadar, povesteam că ei au intrat peste mintea mea cu sugestia să mint – respectiv să spun că adevărul despre viața mea nu a fost așa cum am povestit eu. Sau că am uitat o parte, sau că am uitat să scriu ceva. Bineînțeles că, treptat, o parte din amintiri s-au șters, dar lent, mai ales detalii de loc și timp sau aspecte insignifiante.
Continuu imediat.
Fac o paranteză - iar au început să mă împroaște cu aceleași idei -- că până și copiii au înțeles că eu nu sunt nebună și ei mint și nu vor să recunoască că au mințit că aș fi nebună (???) și că eu sunt ceva extrem de bun și ei mint că eu aș fi ceva rău și mă izolează (??)
Altă parte a ideației - că ei mă omoară fiindcă am avut nenorocul să merg la revoluție în 89 - deși era evident că eram omorâtă sau evident dusă spre moarte cu mult rău și tortură încă din 84, plus pregătirea scenei din copilărie, dinainte de 13 ani.
Ei spun că sunt omorâtă fiindcă am spus adevărul despre revoluție (?!) -- bine dar, întreb eu, dar de unde știu ei că era adevărul ce spun eu și nu alții? Și de ce vor ei să mor eu și ei să rămână în viață chiar dacă știu sau sunt în posesia aceluiași adevăr? cu ce sunt ei mai buni decât mine, de unde știu ei sigur asta? ei au voie să știe și eu trebuie să mor?! Cu ce îi deranjează viața mea? Vă asigur că am fost mereu binele și ceva frumos și pacific - vă rog să citiți tot ce am scris în afara poveștii despre viața mea și veți vedea că am fost un om foarte luminos și delicat și bun, chiar fericit prin armonia și bucuria de a fi - și inteligentă. Ei spun că nu vor să rămână doar ei în posesia adevărului, dar vor să mor fiindcă eu, spre deosebire de ei, am spus adevărul despre revoluție în mod public, în timp ce ei mint în mod public mereu. Mi se pare extrem de stupid și absurd și monstruos - cred că vă dați seama că eu am spus adevărul fără să realizez că era ceva periculos. Nu am intenționat nimic rău, nici asupra mea. Dar era vorba de o crimă hidoasă și oribilă asupra unui om nevinovat și asbolut sigur m-ar fi otrăvit în continuare și m-ar fi omorât. Deși încă nu scrisesem. M-au torturat monstruos zi de zi și mi-au dat impresia - și prin unele cuvinte - că mă torturau ca să spun tot ce știam. Apoi, dacă e un circ politic în care toți mint și toți sau aproape toți știu adevărul, de ce să omoare un om nevinovat degeaba? Apoi, valoarea unui om bun și inteligent și complet nevinovat este mai mare - pe termen lung - decât nu știu ce adevăr minuscul despre câteva ore de manifestație stradală. Pentru mine a fost oricum o experiență traumatizantă fiindcă a fost periculos, foarte periculos, credeam eu atunci. Eu am obosit mult atunci și am suferit fizic și chiar și psihic. Etc. Atunci lucrurile nu puteau fi deloc controlate de mine și chiar îmi pierdusem parțial autocontrolul și eram foarte tânără.
Nu voi minți nici asupra acestui lucru, dar îmi cer iertare dacă faptul că am povestit despre acel lucru care s-a întâmplat cu peste 30 de ani în urmă v-a supărat. S-a întâmplat fără intenție rea. Eu nu cred că acest lucru a dăunat - mai degrabă a dăunat faptul că am fost lovită zilnic fără niciun rost. Acum sunt unii care spun că altă parte a adevărului i-a deranjat, nu aceea. Nu știu, nu cunosc - e același lucru din punctul meu de vedere, rămâne ce am explicat mai sus.
Continuu acum cu partea principală. Persoana care a intrat în gândurile mele era destul de neobrăzată și îmi spunea, acum câteva zile pentru prima oară, că, în cazul în care aș înțelege că trebuie să mint, ei ar fi generoși cu mine, mi-ar oferi recompensă, adică viața mi-ar fi cruțată, ei ar arăta clemență, nu aș mai fi torturată sau otrăvită și aș avea tot ce îmi pot dori (sau tot ce e necesar). Probabil și faptul că oamenii m-ar accepta după atâtea zeci de ani, dacă eu aș inventa câteva minciuni despre mine și nu aș mai susține că nu am greșit nimic. Fiindcă mi s-a făcut prea mult rău, spuneau ei mereu, și ei nu pot justifica acest lucru. În trecut nu mi-au promis niciodată nimic în schimbul minciunii – iar de tăcut, am tăcut mereu, nu m-am plâns mult și nu aveam cui și eram tânără și aveam încă multe speranțe de reușită și dreptate. La un moment dat însă, torturile au devenit aproape continue, izolarea și nedreptatea mnstruoase și otrava zilnică… plus multe lovituri mărunte. Și ei mereu vorbindu-mi că trebuie să mă distrugă și să mă omoare și să ascundă tot adevărul despre mine. Eu nu voi face așa ceva – să mint – căci minciuna despre sine tot minciună este și tot ceva rău, la fel cum sinuciderea este tot un păcat și un lucru rău oricum. Când am sărit pe geam eram prea tânără și am crezut că voi evita să înnebunesc și să ajung precum ceilalți carte mă loveau incomprehensibil – adică să ajung o marionetă inconștientă în mâinile unor oameni răi care vor face, eventual, rău monstruos și de neînțeles, cum mi-au făcut și mie, altei fete tinere inteligente, pure și cu gîndul bun și frumos. Suicidul, chiar dacă e altruist, tot o greșeală este – individul lovește astfel în tot ceea ce era legat psihic sau psihologic de propria sa viață. Nu am fost un om răzbunător și nu aș fi făcut nicidoată așa ceva, dacă înțelegeam mai bine situația atunci. Oamenii m-au lovit întreaga viață și prin minciuna lor și eu nu am mințit deloc, în afară de câteva minciuni complet inofensive, insignifiante, în glumă sau din neatenție, necunoaștere, oboseală sau necesitate, adică pentru a evita răul pentru alții. Desigur că sunt conștientă de mult timp că suicidul, chiar și altruist, e ceva rău – dar poate că alți oameni nu judecă chiar așa drastic adică pentru orice caz, dar eu nu vreau să polemizez cu nimeni, poate că nu am înțeles eu perfect. Cred cu tărie că minciuna sau invențiile despre sine sunt ceva rău moral și la fel ar fi și în cazul meu, nu sunt o excepție nici în acest sens. E același principiu moral – dacă aș minți, aș dăuna mie însămi, ceea ce e greșit, dar și altora poate, minciuna este periculoasă pentru echilibrul bine-rău în lume – minciuna favorizează mereu răul, nu binele – în afara minciunilor nevinovate, rare, care ajută și fac bine în mod inofensiv. Dar eu, dacă spun adevărul și nu iau răul asupra mea, nu pot dăuna nimănui. Ce rău credeți că poate face adevărul curat ? Unii spun că e vorba de viața mamei mele, care a fost ceva monstruos de rău cu mine și, dacă eu spun adevărul, oamenii o vor omorî. Este o elucubrație – eu nu doresc și nu am dorit moartea nimănui și omorârea unui om e ceva rău oricum și foarte rar e justificată – sau niciodată, cum spun cele 10 porunci. În plus, dacă ar fi întreg adevărul, ar fi un sentiment de pace și bine moral, de respect și bucurie reciprocă, de liniște și înțelegere a vieții cu toate ale ei. Adevărul complet nu ar duce la omorârea mamei, căci oamenii ar ști ce e binele și ar ține poate un pic la mine sau m-ar respecta, și, oricât rău mi-a făcut mama, ei nu ar vrea să mă lovească prin moartea ei, singurul om care m-a ajutat și mă poate ajuta, singura care vorbește puțin cu mine etc. Eu am și handicap motor și mama m-a ajutat cu anumite drumuri în oraș adesea. Totodată și eu și mama suntem femei sărace și ne ajutăm în mod reciproc financiar. Dacă oamenii ar fi vrut să mă accepte, atunci m-ar fi acceptat în timpul vieții mamei, în caz că murea ea prima. Invers, dacă mint despre mine, dacă iau vina asupra mea, ca Hristos, pot dăuna mie și ei, dar și altora și totodată încalc acel prinicipiu moral general – dacă lumea ar fi fost ca mine și s-ar fi gândit că e ceva grav să minți despre un om bun și nvinovat, atunci nu s-ar fi întâmplat nimic rău. Minciunile sunt legate de corupere, de lanțuri diverse ale slăbiciunilor și pot duce la distrugerea valorii reale. Răul, cred că am înțeles corect, a fost fiindcă ei au lovit în mine, inclusiv prin izolare completă zeci de ani – dar acum, după 40 de ani, m-am obișnuit și cu izolarea. Știu că minciuna duce la rău și nu mint din principiu și tot așa nu aș minți nici despre alt om bun și nevinovat, nu aș suferi să știu că va trece prin ceea ce am trecut eu – și nu aș arunca asupra altuia povara necazurilor mele.
Și totuși, poate că oamenii nu au mințit despre mine – cu cât stau să mă gândesc mai mult, îmi dau seama că nu am dovezi clare despre cine și ce a mnițit despre mine. Oricum eu nu aș fi mințit așa cum spun ei că vor să mint eu, în primul rând fiindcă nici nu știu cine sunt ei, ce bine oare aș face mințind, și de unde să știu eu că ei au dreptate și ce anume vor ei să mint?! Este adevărat că am fost hăituită și vânată în blocuri, otrăvită în apartamentele unde am stat – dar asta nu arată că unii mințeau și nici ce mințeau. Familia m-a nedreptățit și m-a respins și m-a torturat, dar nici din asta nu rezultă că mințeau și ce mințeau în mod exact. Ar fi un singur amănunt bizar – modul în care m-au tratat oamenii necunoscuți pe străzi - în special tinerii și copiii - pare a fi evident că au fost mânați de minciuni sau bârfe fără temei, posibil cu ideea că sunt ceva rău, respectiv nebună, dar probabil că ei nu au o idee clară despre acest lucru, cum ammai explicat. Ei cred orbește că trebuie să mă lovească, să mă respingă, să mă omoare. Este posibil ca omenii să creadă chiar că eu am delirat restul lucrurilor, în afara modului în care ei mă lovesc, dar totul e adevărat. Poate că oamenii numai asta cred, că sunt nebună, și faptul că trebuie să mă respingă și să mă omoare din această cauză, și restul ideilor, în afară de ceea ce am povestit eu, sunt minciuni inventate de cei care mă lovesc zilnic.
Un ultim aspect pe care îl enunț din nou e că e absurd să comiți o crimă monstruoasă, să torturezi și să omori un om nevinovat, fiindcă despre asta e vorba (poate că nu ați înțeles), mai ales dacă este vorba de o greșeală din trecut a altor oameni. Poate că ei nu sunt vinovați grav, poate că pur și simplu au greșit, deci ceva pardonabil și de înțeles. Greșelile pot fi îndreptate. Ei ar putea să adopte altă atitudine și conduită. Poate că nu e vorba de o crimă voluntară, gravă, cu circumstanțe agravante, ci doar de o greșeală, datorată lipsei de informații sau dezinformării. Deci putea fi adevărul și nu m-ar mai fi omorât. Acesta e un alt motiv pentru care nu mint, încă mai am speranțe de normalitate. Ei spun mereu că mi-au făcut prea mult rău și de aceea toți vor să mor. Și că eu am fost prea nevinovată. Sau afirmă că tinerii nu pot învăța nimic bun dacă e adevărul expus, fiindcă cei răi și mincinoși au obținut tot ce au vrut și cei buni și care nu au mințit au fost distruși și omorâți. Dar lucrurile acestea nu contează, sunt irelevante și greșit gândite. De fapt, repet, adevărul nu poate face rău, dacă e complet și clar. Dacă a fost vorba doar de o greșeală și nu de o pre-meditare monstruoasă, atunci nu e ceva grav, prezentul contează mai mult ca trecutul. Ei spun că oamenii sunt foarte mândri și nu vor să recunoască că au greșit - dar e absurd, poate că nu sunt de vină și poate că au greșit fără intenții rele, poate că nu au înțeles că e vorba de nedreptate și crimă gravă și nu e vina lor dacă sunt mai proști sau mai proști decât mine și nu aveau nici măcar de unde să mă cunoască pe mine.
Totuși ei spun că nu e posibil ca ei să înțeleagă fiindcă e vorba de niște porci politici care au mințit întreaga lume despre mine și care mă omoară fiindcă nu vor să renunțe la putere. Eu nu pot înțelege așa ceva.
Voi continua ce aveam de scris despre minciuni și adevăr în câteva minute - acum notez că mama iar a făcut o scenă de nervi, m-a înjurat și a țipat urât și tare, mi-a aruncat insulte că sunt grasă etc., cu ură în tonul vocii, cum a fost întreaga mea viață - dar poate că dvs. nu credeți, chiar datorită unor eventuale minciuni despre mine - motivul fiind că ea m-a trimis să iau apă de la cârciuma din apropiere și eu nu mi-am mai pus hainele de stradă, dar aveam pantaloni decenți, dar mai ficși pe picior, deci proteza de la piciorul amputat se vedea mai tare și ea spunea că cârciumarul nu știe că sunt șchioapă și că ea nu suportă să ies eu îmbrăcată așa. Nu are dreptate, sunt singură și nu am de ce să mă ascund - dacă nu știe, află. Eventual mă ajută dacă mă împiedic - oricum mi-era greu să îmi pun fusta lungă. E foarte cald și transpir monstruos. Dar dacă oamenii nu m-ar omorî și aș fi bătrână ca mama - aproape 80 de ani - ce s-ar mai vedea atunci la suprafață?? Ei spun că pe mama o vor toți și pe mine oricum nu mă vrea (?) nimeni și că totuși totul e invers decât cred ei și mama e ceva în întregime rău. Am plecat așa cum am vrut eu să mă îmbrac, fiindcă mama oricum țipa tot mai urât, nu mai aveam ce scenă să evit. Azi îi făcusem cadou o pereche similară de pantaloni de 20 de lei, fiindcă nici ea nu avea. Nu extrem de subțiri, au și bumbac în ei.
Am ieșit amărâtă pe stradă și am salutat-o pe vecina de peste drum - ori nu m-a văzut, ori nu a vrut să răspundă, era împreună cu alții. La întoarcerea mea era cu spatele și nu am mai strigat la ea. Unii iar au început să mă scuipe cu ideea că toți vor să mor findcă ei cred că sunt nebună. Azi am fost la primărie să depun cerere pentru prelungirea vizei de reședință și o funcționară de acolo m-a batjocorit și m-a tocat cum să completez, de parcă eram copil mic sau nebună și mi-a rupt o cerere pe care o completasem pentru un detaliu extrem de mic, fiindcă cererea era prost alcătuită de ei. Pe alții nu îi trata așa, nu știu ce avea cu mine - să știți că oamenii mereu m-au tratat așa, întreaga viață, de parcă cineva îi mințea într-adevăr ceva despre mine - de pildă că sunt nebună, dar tot nu e justificată atitudinea ei astfel. Eu nu am greșit nimic, repet, niciodată și ei mereu au fost așa, oameni care de fapt nu știau nimic despre mine, inclusiv în fleacuri de genul acesta, creând o atmosferă rea a întregii vieți.
Când m-am întors de la cârciumă cu apa, i-am reproșat mamei că m-a înjurat și insultat și a țipat și făcut așa o scenă legat de proteza mea și ea a spus cu calm, cum face mereu dacă o demasc, că ea nu a zis nimic - ca să credeți că mint sau că aud ceva ireal eventual - cei care mă cunosc, dar ei nu există, știu că nu am mințit nimic și nu aș fi inventat nimic în ruptul capului, dar mama mințea pe față de când eram copil și spunea că toți vor crede numai minciuna, ceea ce mă îndoiesc - sunt mulți care au spus că toată lumea crede că mama are dreptate și eu nu și mereu a fost invers. Dar era evident că eram izolată cu forța, că mama a fost mereu anturată și respectată, deci... gâdniți logic, nu aveau dovezi, cum să fi crezut oamenii minciunile mamei despre mine - că ea, indirect, mințea, prin scenele ei de nervi și modul în care mă trata mereu și apoi se schimba brusc ca și cum nimic nu se întâmplase. Ei au spus de foarte multe ori că mama m-a ținut sub papuc întreaga viață - nu prea înțeleg ce vor să spună - orice individ, chiar prost, dacă țipă îi obligă pe ceilalți să tacă, să se ascundă, să se resemneze - mama nu a acceptat niciodată să vorbească calm cu mine și m-a lovit zilnic, dacă tac, oricât tac, ea tot urlă, deci eu fac de o viață tot posibilul să evit scandalul cu ea, cum făcea și tata. Dar asta nu înseamnă că mă ține sub papuc - ea e doar un om violent. Eu nu pot țipa la ea să o pun la punct - pe de o parte fiindcă mă are la mână cu diagnosticul psihiatric și m-ar închide la spital, unde de fapt e mai bine ca acasă uneori, dar... și pe de altă parte nu pot țipa nici de aș vrea de o vreme, datorită bolii de inimă și vase.
7.06.24
Ei spun în fiecare zi - a devenit un leitmotiv - că oamenii mă omoară crezând că sunt altceva decât sunt - posibil, dar nu am ce face. Ideea e că familia mea și un grup de oameni ticăloși și proști s-au adunat în jurul meu și mă f_t și mint despre mine și mă omoară - iar restul lumii asistă ca spectatori sau complici și cred minciunile inventate despre mine, mai ales că aș fi nebună sau aș fi delirat, mințit etc.
Ades au zis că proștii cred că sunt ceva rău și de aceea vor să mor. Mai spun uneori că persecuția mea se datorează minciunii unui porc anume - sincer, nu știu la cine se referă.
Ei au inventat multe minciuni și aberații, dar nu știu câte dintre ele sunt prezente cu adevărat în mintea altor oameni, în ideile lor despre mine. Au inventat deliruri felurite, probabil ca să dea impresia că eu le-am inventat și că eu cred acele aberații. Nu e așa.
(ieri mama se pare că mi-a sustras o hârtie cu idei principale ce mai aveam de scris în aceste rânduri, poate ca să mintă că e delirul meu - e posibil să îmi fure și caietele cu creații literare sau cu adevărul despre viața mea, având în vedere că toți mint indirect că eu am inventat sau am mințit etc.)
Am explicat clar acele deliruri și, pe de altă parte, am explicat și ce cred eu de fapt. Sau cum gândesc.
Iată, de exemplu, un alt delir din zilele trecute - delirul trezirii - ei spun că oamenii cred că o parte din ei au trăit mai multe vieți sau sute de ani, dar au fost treji în mod intermitent, că ei se trezesc din când în când, iar în rest sunt adormiți și fără conștiință sau gândire proprie, că ei sunt adică un fel de păpuși care funcționează la cheie sau cu baterie și unii sunt nebuni și fac lucruri rele atunci când se trezesc, temându-se să nu adoarmă din nou. Din cauza acestui delir ei spun uneori că toți vor să mă adoarmă - deși am fost numai binele, dar ei cred altceva - și unii întreabă uneori când mă voi trezi, sau spun că eu nu mă voi trezi niciodată etc. În realitate, spun ei, eu nu am cum să mă trezesc, fiindcă sunt copil și nu am mai trăit alte vieți sau mult timp, precum ceilalți. În plus, am fost un om treaz, adică lucid în permanență, înțelegând lumea treptat. Oricum, eu prefer să folosesc termenul de configurație psihică, fiindu-mi clar că omul se adaptează psihic la realitate și evoluează în mijlocul unei rețele sau configurații sociale și naturale, ca un păianjen stăpân pe plasa sa și că cei doi termeni ai relației - omul și configurația sa sunt prezenți simultan atunci când individul este viu și autonom ca rațiune și voință (sau treaz, cum spun ei). Ca să folosesc cuvintele lui Constantin Noica, omul ”devine întru ființă” în mod continuu - iar configurația proprie influențează întregul psihism al lumii, uneori e mai simplu să fie echilibrată cu restul lumii, e mai adecvată, are forță integrativă și comprehensivă mai mare, alteori menținerea homeostaziei e mai dificilă și pot apărea disrupții. Produsele culturale, inclusiv religia, au, după cum se știe, un rol integrativ și de stabilizare a rețelelor neurolingvistice. Mulți oameni repetă astfel istoriile din cărți fără să fie conștienți de aceasta și fără să le poată controla. Pentru unii cultura este ca o ”închisoare”, dar adevărații creatori de cultură știu și înțeleg rostul poveștilor pentru copii și pentru oameni mari, faptul că altfel societatea ar fi doar haos steril și distrugere. Numai prin enculturație, putem fi fericiți și devenim oameni integri. La un anumit nivel de semnificație, cultura nu minte deloc.
