despre Irina, verișoara mea

Am menționat mai multe lucruri despre Irina, mai adaug câteva. Poate că am notat că mamaia, în copilărie, îmi spunea că eu semăn cu Maria Stuart și că verișoara Mariei a chinuit-o enorm pe nefericita regină și a omorât-o. Eu nu aveam încă verișoară, aceasta era una din multele urzeli ale mamaiei, de fapt nu știu ale cui. Poate doar un automatism al sistemului, al spiritului sau logosului lumii. Voi nota puțin despre Irina și noua ei familie. Am scris acestea de mai jos la o postare veche și în calitate de comentarii.

Tot ce am notat pe blog despre Irina a fost adevărul. Mai notez câteva lucruri, nu mai țin minte dacă le-am scris sau nu în alte părți. Pe Cosmin îl știam de mic, el nu a fost crescut separat sau fără contacte cu mine, mai ales când era mic. Irina în schimb a fost crescută la creșă și la grădiniță și eu am avut doar câteva contacte cu ea când era mică, nu am avut sarcina să am grijă de ea, așa cum a fost cu Cosmin. Am povestit cum a venit Cosmin la meditații în București și apoi a intrat la Academia de Poliție. Pe Irina nu m-au lăsat să o văd deloc. O știam când era mică, un copil slăbuț și blond și relativ cuminte. Apoi am aflat că s-a îngrășat, dar nu o vedeam deloc sau foarte rar și nu m-am întrebat niciodată de ce părinții ei o ascundeau de mine. Mergeam la Sibiu când ea nu era acasă și dormeam în camera ei, unde, de obicei, mă simțeam destul de rău. Deși ea era adolescentă, avea pe perete un poster cu o fetiță desenată care își dezgolea și arăta fundul cu gestul ”pupă-mă în...”, era cumva scris sau implicit. Avea și abțibilduri cu umor negru. Asta era cam tot ce știam despre ea. A dat examen tot la Poliție, tot fără să o văd, și nu a intrat din cauza probei sportive. Apoi a intrat la Filologie, spaniolă cu germană. Odată am fost la Sibiu după ce mi-am pierdut piciorul, parcă în anul 2000 și am descoperit în micuța bibliotecă a ei, unde era și Demonii de Dostoievski, o carte cu ilustrații alb-negru cu bisericile fortificate din Transilvania și eu am pictat la biroul ei câteva acuarele, inventând eu culorile, fiindcă aveam acuarelele la mine.

Pe parcursul facultății și în continuare, Irina nu a comunicat cu mine. A făcut masterul în Germania și apoi a muncit acolo o vreme, inclusiv casieră la un supermarket, dar tatăl ei s-a dus după ea și a adus-o în țară, fiindcă se îmbolnăvise de boala Crohn, o boală digestivă care afectează colonul, ea a spus că probabil din cauza alimentației nesănătoase, dar poate nu asta a fost cauza. Eu cred că și din cauză că satul bunicilor se numea ”Colun”, fiindcă am observat de mai multe ori acest gen de cauzalitate. (Între timp, prin ani, boala ei se pare că s-a mai potolit, e oricum specifică adultului tânăr, până în 30 de ani. Irina e născută în 1986.) Ea a locuit și a muncit o vreme în București, dar nu mă căuta niciodată, nici la telefon. Eu eram izolată și nu aveam bani deloc, ea avea probabil prieteni și era bine plătită, chiar din tinerețe, după cum s-a lăudat. Mamei i-a și scris, din străinătate chiar. Am întâlnit-o și la intersecția Eminescu, unde locuiam, dar nu a binevoit să mă salute - își cumpărase știulete de porumb de fiert. Ea fusese o singură dată la mine, împreună cu mama, ca să vadă apartamentul meu, la scurt timp după ce m-am mutat, parcă era înainte să îmi aduc mobila veche acolo. În decembrie 2013 am fost internată la Urgență, probabil cu pneumonie, dar medicii nu au vrut să scrie adevărul. Am sunat-o și a răspuns și a spus că nu mă cunoaște - poate fiindcă în 2013 începusem să scriu acest blog și o irita adevărul, dar nu cunosc cauza exactă. Normal că nu mă cunoștea. Cu doi ani înainte, în 2011, chiar de ziua ei, 28 august, a fost în sat o întâlnire a fiilor satului, așa cum nu mai fusese din vara lui 1984. În dreptul școlii, care atunci nu era încă renovată, era o scenă improvizată și se dansa și se cânta muzică populară - brașoveanca și altele. Bunicul meu stătea pe scaun și privea țeapăn, cu brațele încrucișate bizar, așa cum îl văzusem și mă miram cu ani în urmă la mine în apartament, când el venise să fie consultat de doamna doctor Ionescu, medic evreu al părinților mei, atunci foarte în vârstă. Veniseră și familia Popa la întâlnire în sat și Irina. Irina mi-a spus că a îmbătrânit și Camelia... (prietenă din copilărie, căsătorită cu Marcel, un fel de văr al ei poate mai îndepărtat, din sat), deși ea nu vorbea cu mine aproape deloc, ca și restul familiei.

În primăvara următoare bunicu a murit, de Paști, în 2012. La înmormântare Irina a plâns tare. După mai mulți ani a plecat la Sibiu și s-a apropiat de un tânăr din Șelimbăr - și a găsit loc de muncă bun (și bine plătit ?) și și-a cumpărat și mașină etc. Nu știu cum l-a cunoscut pe Augustin Râșniță (Gusti pentru ea), poate pe internet, habar nu am. Am fost câteva ore în Colun în 2017 și am observat că Nelu șterpelise obiecte din copilăria mea și le atârnase prin grădină și pe garduri etc., nu știu de ce. Au venit și logodnicii în trecere pe acolo. Desigur nu am mers la nuntă cu mama, nu aveam bani de așa ceva, iar eu oricum nu aș fi rezistat fizic poate.

Am aflat vag că Irina are un copil, fiindcă cu mine familia nu a vorbit niciodată deschis și nu m-a informat aproape de nimic. Irina a venit odată la noi în Voluntari cu soțul ei și cu fiul Filip (fiul lui Cosmin e Darius, vecin în istorie), pentru consult medical, pentru ea. Am notat undeva pe blog, era probabil acum doi ani, în 2022 sau 2023, iarna. Copilul abia începea să meargă. Irina a dormit la Lizeanu, unde eu mergeam adesea la Poștă și unde locuiau nașii ei de la nuntă. Pe vremuri ea locuia în Tei, aproape de doamna Ghica, unde merg mereu la bancă sau la pet shop pentru pisici. La intersecție au construit un pod mare tot acum vreo doi ani. Mama a pregătit tradiționala ei plăcintă cu brânză. Eu și Irina am stat în capetele mesei. A fost un teatru ciudat. Irina a povestit că, în timpul gravidității, a făcut analize preventive pentru sindromul Down și le-a trimis în SUA. Copilul se juca pe lângă masă, s-a apropiat de mine și și-a pus mâinile pe picioarele mele. Era un copil extrem de delicat și mi s-a părut frumos și era și foarte cuminte și jucăuș. Ceea ce m-a mirat puțin era că semăna orbitor cu Nelu, tatăl Irinei, și aproape defel cu tatăl lui Augustin - cel puțin nu am văzut eu, poate va semăna peste ani, tatăl lui are trăsături proeminente, un nas mai ciudat etc. Din motive necunoscute, aveam durere de cap imensă în prezența musafirilor, mama sau ei mă loveau ca în urmă cu ani, când venea la noi copilul Lidiei Moraru, prietenă cu vecinii mamei, Tudor, să facă mama sau eu meditații cu el. Privind copilul, eu nu am gândit verbal nimic despre aspectul lui, dar a intrat peste mine în gând o voce asemănătoare cu a Irinei, care mi-a spus ceva de genul ”asta este, tata a fost mai puternic” și atunci am înțeles că cineva a vrut să mă facă să cred că tatăl copilului este Nelu. Bineînțeles că nu cred, dar am scris totuși asta, chiar dacă dvs. puteți spune că aș fi nebună, sau că asta cred, ceea ce, repet, nu e adevărul, nu am nicio dovadă. Oricum și Cosmin nu semăna deloc cu tatăl lui, ceea ce am remaracat abia în ultimii ani. Au intrat unii peste mine cu ideea că așa e obiceiul în România, ca mireasa să fie însămânțată de tatăl ei. Nu sunt nebună să cred asta, nu am dovezi, dar e posibil în anumite locuri, oricum eu nu știu nimic despre alții, am fost mereu respinsă. Am citit nu știu unde că obiceiul incestului era în uz pentru a menține o anumită ”puritate etnică” în unele locuri. Nu știu.

Sunt unii care cred că pe mine mă durea capul monstruos în prezența copiilor mici pentru că astfel se transmitea ceva din spiritul meu altora și acest lucru doare extrem de mult. Nu cunosc nimic despre așa ceva, nu știu de ce au făcut asta și nici cum. Mai am de adăugat că pe mine m-au lăsat foarte puțin și rar în paradisul terestru de la Colun și după moartea bunicului numai câteva ore, în trecere. În 2021 am fost la Sebeș, dar mama nu a vrut să ne oprim la Colun, deși Nelu era acolo. M-au ”amenințat” că anul trecut vom merge la Colun, dar nu am mers, mama vorbea la telefon iar cu familia că anul acesta 2024 va merge acolo - este ca o amenințare mascată de moarte, eu sunt lovită și otrăvită zilnic... oricum eu nu voi merge, chiar dacă, într-un final, m-ar invita. Îmi amintesc și acum felul în care Olimpia Popa, bunica mea, ținea drept în mâinile ei viguroase și aspre balanța veche pentru caș și brânză și cumpăra drept...

Am aflat vag că și cealaltă verișoară, de a II-a, Monica, are un copil și mama a vorbit ciudat despre acest lucru - motive pot fi multe. Poate nu e nimic rău. Mama vorbește cu tatăl Monicăi, vărul ei Ovidiu, la telefon, dar rar, și ei spun că în sat nu mai e nimic și nimeni, deși, când am fost în 2017, am observat în goană că se renova totul, se puseseră termopane și se renovase și școala. Unii spun că Ovidiu nu se trezește niciodată. Și el plângea la moartea bunicului meu. Cosmin făcuse un foișor în grădină pe care, am impresia, l-a dărămat ulterior. Unii au inventat că, în SUA, Cosmin a fost înlocuit, dar eu nu cred - nu l-am văzut de mulți ani, din 2012 parcă, de la înmormântare.

azi, 27.05.24, au început iar să îmi lovească creierul monstruos - de fapt și zilele trecute mai puțin și azi, ei spun iar că am spus adevărul tot și de aceea toți vor să mor... dar înainte ce?! unii zic că se temeau să nu spun cuiva ceva, ceea ce e absurd... unii spun că ei nu înțeleg de ce eu scriu adevărul, din moment ce nimeni nu crede. Nu știu ce vor. Bineînțeles că totul e adevărul, mă îndoiesc că intelectualii, dacă au citit, nu cred. Unii spun că i-au păcălit pe proști că eu lovesc și eu am fost doar lovită și nu am lovit niciodată pe nimeni.
azi, 27 mai 2024, m-au masacrat din nou extrem de monstruos cerebral și ocular, prima oară după spitalul de psihiatrie; ei spun că trebuie să mă omoare fiindcă sunt singura nevinovată complet și toți ceilalți au greșit și au mințit - și că nimeni dintre oamenii buni nu crede adevărul, fiindcă mi s-a făcut extrem de mult rău fără să greșesc ceva ??? Ei spuneau mereu că oamenii din păcate mă omoară, fără să înțeleagă nimic și din păcate tinerii nu pot să se trezească, să vadă adevărul ??? Arsură cutremurătoare, fața extrem de roșie, dureri de cap continue. Mama mă ia la rost și îmi vorbește cu ură, m-a chinuit de dimineața și acum mă ia cu matale și mă întreabă, în stilul ei, de ce am voce așa urâtă. Nu i-am răspuns, iar vocea mea era normală.

am făcut pipi foarte des, deși nu am băut apă și nu mi s-a mai întâmplat chiar așa - și simultan mă doare capul înfiorător de tare de multe ore - ei zic că e otravă, un vasoconstrictor foarte puternic - oare? și inima o simt oarecum în pioneze, simultan mă înțeapă foarte tare bontul, cum era înainte de spitalul de psihiatrie și porcii mă scuipă cu idei suicidare, cu idei că nu am fost cuminte etc. poate ca să îi păcălească pe proști că eu sau anumite persoane gândesc acele prostii, în engleză ei zic că moartea mea trebuie să rămână în mister

când bunicul trăgea să moară și venise la mama la Voluntari, în toamna-iarna lui 2011, Irina m-a iritat mult, fiindcă a venit să îl ia pe bătrân la ei acasă, unde el a și murit, și a spus, ca răspuns la oful lui că e bolnav, ”nu ești bolnav, ești bătrân” și tot așa o ținea. Bunicul avea obrajii extrem de roșii, așa cum am eu acum - e posibil să fi fost aceeași otravă sau ca mama sau/și alții din apropiere să fi avut efect pe inima lui, căci și mie mi s-a întâmplat și când veneam din oraș la mama în vizită