30.07.24

30.07.24
Idei vechi, pe care ei le repetă - că ei credeau că eu sunt hoață (?!) și le-a trebuit mult timp până când au înțeles că eu sunt cea jefuită și furată de alții - eu cred că asta era, din punct de vedere intelectual, evident de foarte mult timp. Era de la sine înțeles, dar nu era niciun motiv ca ei să creadă că eram ”hoață”. Alții spun că ei credeau că inteligența mea se datorează exclusiv altor spirite și le-a trebuit mult timp până au înțeles că eram exclusiv eu și nu alții. Da, eram, dar nu știu cât timp voi mai fi. Cred că asta era dovedit chiar și numai de creațiile mele - poezii și idei (pre)filosofice - unde, chiar dacă găsiți influența altor spirite - uneori intenționat, conștient - dar și tocmai fiindcă există uneori această influență, veți descoperi totodată viața mea personală, intelectul meu individual ca autor. Din păcate înflorirea mea intelectuală a fost intenționat inhibată de cei răi, care mint și în acest sens despre mine - de exemplu chiar medicul psihiatru m-a întrebat glumeț despre poeziile mele ”de unde am eu toate ideile acestea” - a fost inhibată prin izolare forțată zeci de ani, respingere și prin tortură oribilă și otravă. Pe de altă parte, fiind eu izolată și închisă complet nedrept de 40 de ani de fapt, fiind evident că era vorba de inteligența și gândirea mea personale, m-am temut și eu puțin de ceea ce spuneau ei uneori, că îmi vor da drepturile sau ”libertatea”, cum au făcut și au alții, numai când va fi prea târziu și îmi vor pierde tăișul minții sau statutul ei liber și creator, fiindcă pur și simplu ei au greșit și nu vor ca alții să înțeleagă. Aiureli. Fleacuri. Acum e prea târziu pentru dreptul la studii sau la muncă, dar sunt încă multe lucruri pe care le pot face pentru alții sau pentru mine, și pot învăța singură o infinitate de lucruri. Iubesc viața, m-am resemnat, chiar dacă cu greu, a fi izolată complet și sunt fericită și așa. Acum mă simt chiar bine.

Azi a apărut încă un păianjen mare, de data asta în casă, lângă birou, am mai pățit așa, să fie legați între ei. Acum mi-e frică, fiindcă o dată am avut unul în pat, dar nu din soiul acesta, veninoși. Pe acest al doilea am reușit să îl omor, era ceva mai mic decât cel de ieri. Am descoperit azi că Rusia și Bielorusia nu au avut voie să participe deloc la jocurile olimpice, eu crezusem că doar la defilarea de la deschidere. Această interdicție e de acum 2 ani, datorită invaziei Rusiei în Ucraina - nu știu de ce, dar am impresia că oamenii iar exagerează împotriva Rusiei, mai mult ca împotriva altor puteri cotropitoare - de fapt nu am urmărit deloc știrile despre războiul acela, dar știu că sunt mari probabilități să fie un montaj al mass-mediei. Chiar dacă e ceva adevăr... în sfârșit, eu nu prea înțeleg favoritismele, mereu am judecat drept, deși sunt de acord că toți par ticăloși. Poate așa sunt regulile olimpice acum, nu așa cum credeam eu. Pe de altă parte e adevărat că, de-a lungul vieții mele, oamenii au manifestat o ciudată ură, chiar ciudată, față de Rusia - în ceea ce mi-au spus mie, în ceea ce spuneau în jurul meu și asta e rău. Poate aveau resentimente, dar eu nu știu de ce, poate au motive serioase, dar astfel rușii au fost defavorizați dintru început, prin efectul asupra psihicului meu. Eu am fost un om drept și nu am favorizat pe nimeni nicicând, niciunde, dar oricum nu am avut legătură cu politica. Adineaori a intrat un idiot în engleză cu ideea că eu am ridicat glasul să apăr Rusia împotriva percepției greșite asupra sa - ceea ce e exclus, eu habar nu am de adevărul despre acel așa zis război. Și nu am avut nicio legătură cu așa zis politica, așa cum apare la consumatorul de rând, adică din mass media sau bârfele oamenilor simpli și nu voi avea atât timp cât am luciditate. Unii spuneau că acesta e motivul omorârii mele, faptul că mereu am respins politica - nu, nu e asta. Alții spuneau că eu am fost ”redusă la tăcere” pentru ca astfel să se întâmple politica cum vor diverși porci nedrepți, fiindcă eu am fost glasul rațiunii și dreptății - repet, nu aș fi ridicat niciodată glasul pentru politică, e ceva urât și rău și în mass-media, nu am legătură și nu mă pricep la așa ceva și nici nu am glas, am fost izolată din 84 aproape total și în ultimii aproape 20 de ani chiar nimeni nu a fost în viața mea decât extrem de puțin o vecină și mama. Unii nebuni ar spune că această ultimă frază a fost scrisă cu scopul apărării Rusiei, dar, repet, am fost mereu dreaptă și nu am apărat sau acuzat niciodată pe nimeni, nici legat de politică. Altul, tot în engleză, spune că eu am fost un om excepțional, dar am fost ținută în gheare de niște porci politici întreaga viață - la fel au zis și în română, poate tot aceiași. Oricum am fost martirizată încontinuu, poate și acum mint ca să păcălească proștii, și da, politica e ceva grețos, așa cum apare în media - dar asta e doar părerea mea.
Ei spun iar că toți m-au izolat și m-au lovit încontinuu fiindcă nimeni nu poate crede adevărul spus de mine, fiindcă e o poveste mult prea monstruoasă și nedreaptă și mi s-a făcut prea mult rău - au mai spus asta de mai multe ori - oare chiar așa e? e posibil să fie și aceasta o cauză - nu vă place de mine fiindcă am fost victimizată și vi s-a părut că mint sau credeți asta sau aveți impresia că în afară de aceste lamentații nu aș fi fost în stare de altceva și vă temeați că aș fi avut influență rea asupra altora - deși am fost puritatea și ceva bun. Eu nu știu sigur, poate acum, după atâta izolare, nu mai sunt aptă de relații sanogene cu alții, dar sigur am fost, vă rog să citiți imparțial tot ce am scris în afara povestirii vieții mele. Am fost ceva bun, extrem de plin de viață și drag de oameni, mereu lucidă, dreaptă, curată și cu gândul bun.

La magazinul ciudat de haine urâte din vecinătate, unde nu sunt alte magazine, stau câteodată multe mașini pe trotuar, altădată două-trei etc. Nu știu ce ascunde eventual acel magazin fără cumpărători - în fiecare zi aproape se schimbă costumația etalată pe un manechin, în fiecare zi altă urâciune. Unii par să spună că e vorba de curvulițe. Nu știu ce e. De curând a parcat acolo o mașină inscripționată Asistență Socială. Nu de mult, magazinul s-a extins la altă ușă de garaj adiacentă, în aceeași clădire. Când locuiam în București stăteam lângă un coafor într-o locație ciudată și noaptea erau curvulițe tinere care făceau fițe diverse sau țipau că erau violate, dar nu aveam ce să fac, chiar dacă era adevărat. Nu știu ce se întâmpla de fapt, am ieșit și am văzut una într-o noapte pe asfalt pe spate și un bărbat asupra ei și uneori veneau în spatele blocului meu și vorbeau ascuțit și vulgar. Tocmai am citit iar despre prostituția sacră la evrei în istoria civilizației - bineînțeles și în acest domeniu, al științelor culturii, există astfel de idei. Viața omului și a cărților sunt marcate de astfel de pete - în cel privește uzul limbii, în afară de poezie - nu toată - și filozofie - tot parțial - puține lucruri sunt bune și curate și luminoase sau frumoase și proaspete cu adevărat.

31.07.24
azi de dimineață iar m-au împroșcat, ca aproape în fiecare zi - iar cu ideea că familia mea a mințit despre mine în asemenea mod, încât nimeni nu mă crede pe mine, ci doar pe ei - nu cred așa ceva, era evident că am spus mereu adevărul și că am fost izolată și legată de mâini și de picioare, după cum spun unii metaforic. Era evident ce fel de om am fost. Sunt aproape convinsă că toată lumea crede, în sinea lor, adevărul spus de mine, dar, din nu știu ce motive, mă judecă complet greșit și foarte aspru - lor de exemplu le place ”circul” politic și mie nu - deci sunt incompatibilă cu discuțiile și preocupările curente ale oamenilor. Eu am fost torturată monstruos și numai de o parte mică de familie. Mă gândesc că o parte din rude nu au avut cum crede adevărul oribil despre mama și că însăși mama a fost eventual parțial ”îndobitocită” de alții despre mine - mai ales că nu m-a crescut ea când eram mică. Nu știu. Poate că rudele nu aveau cum să mă accepte din cauza atitudinii societății și minciunilor despre mine. Poate că unii dintre ei sunt mai puțin vinovați decât par.

1.07.24
Alaltăieri seara am luat o pastilă de laxativ de la firma Naturalis, de care am luat de multe ori și ieri dimineața sau spre prânz am mai luat una, nu mai explic în detaliu de ce, în ultimele câteva săptămâni laxativele nu au mai avut efect, deși luate zi de zi, chiar două pe zi. Probabil că tranzitul intestinal s-a încetinit extrem de mult, căci mâncasem zilnic. Apoi am mâncat niște prune uscate de la firma Alesto, de la Lidl și câteva felii de brânză Cheddar maturată cu pâine și cu o conservă întreagă de ton în suc propriu, tot de la hipermarketul Lidl. Am mâncat și două piersici. De fapt am mâncat multișor, am mai mâncat și două prăjituri Măgura și înghețată. Către seară, în jur de 5 poate am început să ies la toaletă, la început cu scaune foarte mici (de obicei era invers dacă aveam diaree) și apoi scaune cu volum mai mare - în total au fost vreo 30, ceea ce nu am pățit întreaga viață. Am mai avut sete, ușoară durere de burtă, reflux gastro esofagian, greață ușoară. Scaunele au fost aproape apoase, deși nu băusem multă apă, dar oricum eu sufăr de hidropizie, sunt foarte umflată peste tot, tot datorită diverselor otrăvuri care mi-au fost administrate. În general urinez numai o dată pe zi, dimineața, de mult timp și uneori urinez a doua oară sau a treia, dar foarte puțin. Pe la ora 8 seara mama m-a întrebat dacă vreau ca ea să meargă la farmacia Ana Maria la intersecție cu șoseaua Fundeni să îmi ia ceva, căci în rest nu aveam farmacii deschise mai aproape și oricum toate sunt destul de departe de casă. Am acceptat și apoi ea a făcut scandal urât și m-a acuzat cu țipete că eu sunt de vină, că eu am luat laxativul, așa cum face ea, chiar urât de tot, de fiecare dată când mi-e rău fizic sau dacă o rog - rar de tot - câte ceva, de exemplu să meargă pentru mine la farmacie. Eu niciodată nu am protestat și nu am spus ceva urât dacă ea m-a rugat ceva. Mi-a adus medicamentele necesare. Mă gândesc că poate a fost otravă sau microbi în conserva de pește sau în prunele uscate. Se știe că peștele la conservă e foarte periculos, uneori sunt cazuri grave și decese.

Acum spun eu de la mine, nu fiindcă ar spune alții peste mintea mea. Este extrem de sfâșietor să fii omorât așa, în izolare totală aproape jumătate de secol și fără nicio greșeală toată viața. Este foarte trist și nedrept, dureros. Ei spun acum iar, cum au spus des, că eu nu am greșit nimic, dar toți (toți ce?) au mințit. Cum adică? Am fost nu doar un om inteligent, ci și foarte bun și nevinovat și cu o mare bogăție sufletească. Eu mă gândesc că aceia care au mințit probabil că nu știau aceste lucruri despre mine, nu cred că ar fi mințit dacă ar fi știut cum sunt ca individ. Ori poate mă înșel? Ei spun foarte des (este iritant) că eu am fost mereu binele și totuși poporul a crezut mereu că sunt ceva rău.?? Unii spun în engleză că am fost o adevărată rețetă pentru eșec în viață, dar nu e adevărat, e vorba de crimă în mod clar, din 84 chiar, fără nicio legătură cu trăsăturile mele de personalitate. Alții spun că și intelectualii cred răul despre mine din cauză că poporul are credințe greșite despre mine.?? Unii spun iar în engleză, cum au spus și în română adesea, că motivul neacceptării mele a fost că am fost un om prea bun. Ei spun că eu am spus mereu numai adevărul, crudul și durul adevăr, dar oamenilor li s-au vândut gogoși.??? ”Adică vrei să spui, zice unul mimând incredulitatea, că un om absolut nevinovat e omorât în văzul lumii întregi și nimeni nu crede adevărul?!” Poate că așa este, poate că nimeni nu mă crede, deși evident sunt izolată din 84 cu forța, deși evident am fost un om inteligent și bun - poate că sunt unii oameni răi, cum zic ei, care mint despre mine astfel încât proștii cred că eu mint, nu aceia. Este destul de sfîșietor, dacă ați citit blogul meu ați observat poate că nu am avut nicio șansă și că puteam chiar dovedi răul făcut asupra mea și nevinovăția mea. Ei nu aveau cum dovedi nimic rău despre mine - și era evident și că medicii psihiatrii sau psihologii mințeau în fișa clinică. Poate că e șa cum spun ei, că anume oamenii cumsecade sau buni nu pot crede că răul și nedreptatea se petrec asupra unui om perfect nevinovat în ochii lumii întregi și mai ales așa de mult timp încontinuu.

Am fost la plimbarea de seară și mi-a fost iar rău la inimă și sete de mai multe ori, pe drumul destul de scurt. Mi-au explicat ce înseamnă că toți au mințit - adică ce fel de toți: unii oameni despre care eu nu știu nimic au luat cuvântul și au mințit despre mine lucruri rele - ei toți au mințit, mi se spune, în timp ce eu am scris adevărul în cele mai mici detalii, am fost mereu izolată și nimeni nu a știut nimic despre mine în afară de ce am scris eu, dacă au citit și nimeni nu m-a întrebat niciodată nimic, dar aceia care au vorbit despre mine absolut toți au mințit. ??? ce te poate face să iei cuvântul să minți despre alt om? banii, spun ei. Nu știu ce să spun, poate că unii au mințit, deși e ceva grav și poate însemna moartea victimei într-un final, fiindcă au vrut să fie pe placul proștilor care credeau fără motiv ceva rău despre mine, dat fiind că eram aproape total izolată din 84, lovită groaznic de părinți, închisă la psihiatrie de mai multe ori, fără drepturi deși inteligentă etc. Repet, ca profesoară la liceu nu am reușit fiindcă eram complet izolată de mică, deci complet fără experiență socială de mulți ani, fără capitalul social necesar într-o astfel de profesie - căci relațiile cu alții sunt necesare ca să reușești să transmiți ceva în comunicarea cu clasa de elevi, indiferent de obiectul de studiu. Totodată eram de la început respinsă de colegii profesori și pusă în situații fără ieșire și chiar copiii aveau ceva contra mea ce provenea nu doar din lipsa mea de experiență, ci și din atitudinea adulților față de mine. Ei spun că eu sunt un geniu căruia i se refuză calitatea de geniu (?!) și despre care proștii cred că are în societate un rol pe care nu l-a avut niciodată. Nu cred așa ceva - dar într-adevăr au avut ceva cu mine mereu. Totuși, nu am avut tulburări psihice, nu am fost bufon sau nebună.

3.08.24
Cred că e foarte simplu - adică totul se reduce la ceea ce au spus și ei de atâtea ori și era evident de mult - încă din copilărie m-au amenințat că voi fi martirizată și chipurile pedepsită deși fără nicio greșeală, complet nevinovată adică și că voi fi ținută ca nebună, izolată și închisă în casă și că eu nu voi reuși să conving lumea de nevinovăția mea absolută și de normalitatea și valoarea mea. Cred că oamenii cred că sunt nebună fiindcă așa li s-a spus. Ar fi trebuit să fie adevărul de mult, cum am explicat, și atunci mi s-ar fi dat dreptul la studii și la muncă și aș fi dovedit totul. Era total imposibl să conving lumea de totala mea nevinovăție (nici nu știu ce acuzații mi se aduc) și de normalitatea mea - în condițiile în care familia mea - (adică mama, ceilalați trei au murit, iar cei de la Sibiu și din SUA nu știu nimic despre mine) familia mea deci minte, cum a mințit de când eram copil. Mama a jucat un teatru oribil întreaga mea viață și m-a chinuit mult tot timpul și a mințit pe față, dar ei spun că lumea o crede pe ea și nimeni nu crede adevărul, deși am scris absolut totul. Oare chiar așa e? Aș fi reușit să dovedesc totul, tot ce era extrem de frumos și luminos și inteligent, dacă nu aș fi fost otrăvită așa oribil și torturată și otrăvită aproape zilnic - chiar și așa, sunt convinsă că pentru cei inteligenți este clar din ceea ce am reușit să scriu - memorii, dar și texte diferite lirice sau în proză (nu chiar toate) că am fost un om inteligent, bun, și cu mare frumusețe sufletească. Am fost un om constant și lucid, numai binele, dar oamenii m-au chinuit foarte rău, deși nu am lovit pe nimeni niciodată. Totuși nu sunt nici acum nebună, îmi pare rău că sunt complet respinsă. Ca și mai demult, au din nou ideea că poporul și alții se tem în mod absurd, greșit, că cineva a vrut să îi manipuleze prin martiriul meu din copilărie să mă accepte și de aceea ei mă omoară, inclusiv prin izolare totală de o viață întreagă. Că ei cred în mod greșit că tot ce am suferit eu a fost montat, planificat de familia mea și de alții cu scopul să fiu acceptată și ei refuză să mă accepte ca să nu facă ”jocul” unor porci sau al altor intriganți. Îmi pare rău că au asemenea idee hidoasă - nu știu sigur dacă unii oameni chiar au acest delir. Din păcate e exact invers, nu știu dacă dvs. puteți vedea adevărul - sunt manipulați invers, ca să mă omoare, ca să nu mă accepte. În realitate eu chiar am avut valoare de caracter și intelectuală, pe lângă frumusețea sufletească mare și meritam să fiu accpetată măcar puțin, chiar dacă am suferit mult - și tortura aupra mea a fost monstruoasă și am fost persecutată cu adevărat 40 de ani, fără greșeală fiind.

4.08.24
Anul trecut, în octombrie, am luat în casă un motănel foarte mic, care altfel ar fi murit în frig, plângea groaznic și era singur săracul. Era anemic, avea piciorușele și trupușorul extrem de subțiri, căpșorul mare și am crezut că nu va supraviețui, mai ales că a refuzat laptele praf special pentru pisici și cel din comerț era prea slab, cum a zis și veterinarul. Nu am pus poze cu el decât o dată, nu prea am scris despre el. M-am atașat mult de el, l-am crescut greu, cu biberonul. Mă trezea de 6-7 ori pe noapte. După ce l-am lăsat afară, era relativ cuminte, stătea pe lângă casă, nu pleca niciodată departe - azi a dispărut, cred că mi l-au luat sau l-au omorât... sau l-au sfârtecat câinii vecinului, era drăguț... alb cu negru, cu boticul negru (nasul), îmi pare tare rău, am plâns, pentru mine e o mare pierdere și suferință, fiind eu izolată din 84 și acum numai cu mama de zeci de ani...numai pisicile m-au acceptat, țineau la mine. Am pierdut mai mulți motănei, am încercat să îl ofer în adopție, dar nu l-a vrut nimeni, acum l-aș fi castrat luna asta și ar fi avut șanse mai mari de supraviețuire, nu ar fi plecat din curte... păcat că nu l-am castrat luna trecută, poate ar fi trăit. Eu nu mai cresc altul, e prea trist să mă despart de ei când mor și aici la curte mor de tineri. Acesta săracul era de-al casei.

5.08.24
Motănelul a reapărut azi și apoi după-masa iar a dispărut - mă rog lui Dumnezeu să nu moară, căci îl voi duce săptămâna asta la sterilizat, e 200 de lei operația, nu e chiar foarte mult. Pensia mea e 1200 lei, dar mă mai ”ajut” cu câteva sute de euro pe an din vânzarea apartamentului meu. Am scos 1000 euro din bancă fiindcă mai am de cumpărat eventual o canapea la toamnă, adică dacă voi găsi ceva destul de confortabil în apropiere și nu prea scump. În rest am de toate, dar trebuie din când în când perne noi, inclusiv toamna asta - ultimele pe care le-am luat au ținut de doi ani aproape, mai mult decât toate cele luate înaintea lor. Am găsit cu duritatea mai mare și acestea țin mai mult. De fapt la toamnă trebuie să transform două perechi de pantaloni ca să am cu ce să mă îmbrac. Că nu am deloc. Vara asta e prima vară de mulți ani când am avut suficiente haine de stradă. Am cumpărat masiv, m-am săturat de lipsuri. În rest, au existat în viața mea numai doi ani când am avut haine în dulap astfel încât să am de ales între două-trei ținute, am avut chiar mai puțin decât strictul necesar. Și în liceu și în studenție nu aveam. E un sentiment plăcut să ai ceea ce îți trebuie - mai ales dacă toată viața nu ai avut. Oricum nu am fost niciodată lacomă, mai mult nu îmi trebuie. Am practic 3 fuste bune, 2 ceva mai transparente (urât cu proteza mea cu băț la gleznă, fiind grasă și șchioapă... dar asta e) și 5-7 ținute posibile cu bluză sau tricou de vară. Mai mult decât necesarul, dar de data asta m-am răsfățat. Probabil că voi începe din nou să învăț geografia României, nu am ce face altceva mai bun, și e necesar 100%, dar mă tem că mă vor lovi din nou monstruos ca în dățile trecute - dar dacă nu învăț e rău. Voi continua lectura istoriilor lui Ovidiu Drimba, sunt accesibile și neofiților și e o reîntâlnire plăcută cu ce știam din copilărie. Am început și vreo 5-6 romane deodată și două culegeri de povestiri scurte - Herman Hesse și Thomas Mann. Voi tăcea probabil complet, nu voi mai vorbi singură în casă deloc, ca să mă pot conserva, căci altfel pierd multă energie și pot fi lovită. Ei spun că dacă tac de tot mă vor omorî, ca și cum proștii cred că rostul meu e să vorbesc singură, când eu de fapt vorbeam din cauza izolării, să mă aud. Să mă autogratific emoțional. Este necesar să mai vorbești puțin când nu auzi pe nimeni altcineva decât pe mama ta de o viață, care e destul de acră, cicălitoare, rea. Mama are cu cine mai vorbi din când în când și se uită la filme mereu și la știri sau alte emisiuni politice. Predica la biserică sau emisiunile tv nu sunt povești prea frumoase. Mai este și obișnuința mea de a vorbi din când în când la pereți, uneori chiar și meditații intelectuale abstracte, ca să îmi adun ideile, din care am mai și scris. Totuși voi tăcea și vom vedea dacă mor sau nu - adică nici eu nici dvs. nu vom vedea, ci mama și vecinii și restul rudelor eventual.

6.08.24
Ideea veche - că deși eu am spus tot adevărul, nimeni nu crede și toți cred că eu sunt proastă, rea sau nebună - fiindcă au fost mințiți de politicieni, spun unii. Cum adică mințiți de politicieni? Tu ai devenit numai binele și ei cred că ești ceva rău. Nu înțeleg, eu nu aș fi putut crede ceva rău despre un om necunoscut de la distanță, cu atât mai mult dacă ar fi izolat și bârfit de toți proștii - șansele să fie ceva bun ar fi mari. Tu ai fost mereu normală și ei cred că ești nebună, ce faci în asemenea situație? Nu știu, zic, nimic. Nu ai ce face, răspunde tot el, cei aflați în asemenea situație nu au ce face. E vorba de crimă și abuz de putere, de autoritate, de exemplu medicală - că aș fi ceva rău, nebună - și nu am greșit nimic și era clar că ei au scris aproape numai minciuni în fișa clinică și psihologii la fel.
Au apărut unii cu gânduri mai vechi - că chipurile am trecut toate testele de fiecare dată, dar toți au mințit -- poate nu a fost niciun test, dar oricum, dacă ar fi fost, normal că le-aș fi trecut, fiindcă am fost un om perfect mereu și perfect normală. Poate că era predictibil, dar mie mi se pare ciudat că toți m-au ”sacrificat” și mă consideră bună de nimic și anormală, așa cum vrusese familia de când eram mică - păcat, atâția ani de izolare și minciuna tuturor, când încă eram capabilă de multe activități - toți mint și vor să mor spun ei adesea, da, e adevărul, e vorba de o crimă reală și gravă, dar oamenii cred că așa e normal, nu știu de ce, eu nu aș fi crezut asta despre alt om. Sunt unii care spun că trebuie să fiu tratată cu excluziune, ca și cum aș fi mințit ceva, dar tot ce am spus a fost adevărul și nu am fost doar exclusă, e vorba real de izolare din 84 și cruzime încontinuu.

7.08.24
Azi am fost iar la Gheață. Am intrat pentru a doua (sau a treia oară) în magazinul cu firma Magazinul chinezesc. Căutam o șapcă de vară, dar am capul mare, niciodată nu mi-am găsit la femei decât strâmte și nicio pălărie nu mi-era bună și azi nu erau bune pentru mine nici cele pentru bărbați. Ca și rândul trecut, vânzătoarea m-a tratat cu neplăcere, ostilitate, ton urât de voce, absurditate. Mi s-a întâmplat des așa ceva, dar nu mi-am creat niciun delir explicativ. Ei au spus că oamenii din popor au fost cumpărați încă de când eram copil ca să mintă despre mine și să mă distrugă. Deși am fost copil foarte sărac, cuminte, bun, inteligent și chiar chinuit rău de familie și respins de rude fără motiv. Altul zice că e datorită originii mele biologice, fiind copil nedorit de mamă. Altul are ideea că oamenii au creat un delir politic hidos centrat pe persoana mea. Ideea unuia e că China se consideră dușmanul meu.??! Am un vecin chinez cu care nu am vorbit niciodată, cu casa unde era grădina mea în copilărie și aflată între două case mai mari și elegante comparativ cu ce există în Voluntari în această zonă în care locuiesc - și a mai rămas un pic de grădină în paragină, nu știu cui aparține și de ce nu o vinde, cum a făcut și pentru casa chinezului și celuilalt proprietar - cred că e arab din ce îmi amintesc de la mama. Prima casă a a vecinului Tucan, care are casa mare de lângă mine și a clădit și casă mare pe locul unde fusese casa copilăriei mele. Pe partea mea de stradă, cu numerele impare, sunt 4 proprietăți cu numărul 7, nici măcar în ordine alfabetică, casa mea e cea mai veche și are numărul 7, dar e a 2-a sau a 3-a, flancată de celelalte. Ei spun că din grădina mea veche eu am fost furată și și-au clădit ei case mari și elegante. Nu cred, acolo era teren mult și casa veche și părăginită - la numărul 2 sau 4 alteori și a fost vândut de nași ca să am acum eu cu mama casa aceasta de la numărul 7. Eu mă tem de astfel de neclarități - să nu ajung în viitor în stradă, fără locuință - căci mi-au făcut mult rău și ei sunt în stare de orice altceva inuman. Vecinul de pe colț are gard foarte înalt cu zid și câini uriași și a clădit casa pe locul unde erau butelii de vânzare în copilăria mea și se făceau cozi lungi și peste noapte când era criză economică. Alt nebun spune că oamenii nu au înțeles adevărul, că mesajul meu a fost de pace, armonie, bucurie, iubire. Din fericire am fost un om inteligent și nu am avut niciodată paranoia, cum au mințit unii medici (schizofrenie paranoidă, tulburare delirantă), astfel încât nu mi-am creat ca explicație un delir politic sau alt fel de delir - și nu am transmis niciodată nicun ”mesaj” în sens colectiv, politic, nimănui. Am fost în mod clar izolată din 84. Normal că altfel am fost pace, armonie, lumină, e adevărul, și mereu am sperat și am avut încredere în mine și în ceilalți, nu am gândit răul, dar oamenii m-au tratat rău, deși m-am purtat mereu sincer și frumos, cu dragoste și bucurie reală de a respecta oamenii, de a fi între ei pe stradă sau în magazine, nu am avut niciodată expectanțe negative, dar ei tot m-au respins, fiind eu clar om bun și normal. Ei zic că întotdeauna minciunile spuse oamenilor au avut putere mai mare decât realitatea clară, vizibilă, palpabilă etc. Nu știu. Nu aveau de unde să mă cunoască. Ei zic că absolut toți oamenii buni sunt manipulați de porci sau oameni ticăloși, cum le zic eu. Unii zic că nici specialiștii în distrugerea nebunelor nu au reușit să mă termine și să mă omoare fiindcă am fost extrem de inteligentă și nu am fost niciodată nebună. În apropiere de fosta mea școală era o croitorie pentru retușuri și fusesem acolo cu niște pantaloni și croitoreasa a fost foarte amabilă și aveam nevoie să merg acolo din nou cu două perechi de pantaloni dar au desființat-o, înființând un magazin de fast food cum sunt destule, mereu fără clientelă. Nu am dușmănit niciodată pe nimeni - foarte puțin pe acel meditator nefast din viața mea, dar aveam dreptate absolută și oricum numai vreo 2 ani, apoi m-am maturizat complet. Nu cred aberațiile lor politice că eu aș fi un fel de gladiator politic fără să știu asta - am fost om normal și capabil intelectual, dar poate că oamenii m-au judecat greșit, deși nu am greșit nimic și m-au condamnat la moarte sau/și psihiatrie. Unii spun că ei nu pot accepta ca eu să nu îmbătrânesc - nu cunosc nimic despre asta, dar am fost om perfect, poate datorită intelectului meu mai bun îmbătrânesc mai greu la figură, deși am părul alb și trupul chinuit, fiindcă oamenii inteligenți se echilibrează mai bine și mai ușor cu mediul, care face oricum parte din sistemul lor psihosocial de personalitate. Cei inteligenți înțeleg mai mult și mai ușor, se cunosc mai bine pe ei înșiși și deci ei cunosc mai bine și lumea înconjurătoare, acesta e unul din motivele îmbtrânirii mai lente. Oricum nu înțeleg de ce ei nu acceptă viața mea, fiindcă eu nu am fost nebună și nu am greșit nimic - și tot ce am povestit a fost adevărul, am explicat de ce trebuia și eram datoare să spun totul. Și am fost un om perfect zic eu, ca fire și caracter, deși am fost real persecutată mereu. Ei spun fără niciun rost că, datorită persecuției, nu mai am încredere în oameni - nu au înțeles nimic, numai proștii au încredere oarbă, eu îmi iau firesc anumite precauții, deoarece am experiență variată de peste 50 de ani într-un anumit mediu, ce e drept ostil. Ei m-au amenințat de moarte și azi-dimineață, în timp ce dormeam, și acum, după-masa, și spuneau că nu au de ales, fiindcă nu mă vor europenii (?!), că, dacă nu m-ar fi vrut ceilalți, treacă-meargă, dar nu mă vrea Europa. Ei mai spun că toate geniile au fost scoase din România (??) dar pe mine nu m-a vrut nimeni, fiindcă am fost f_tă și apoi închisă la balamuc și apoi șchioapă. În mod normal oamenii trebuiau să mă accepte, spuneau ei, dar lumea, în loc să mă accepte când am ieșit la ”lumină”, mă omoară. Altul spune că, dimpotrivă, persoanele care au fost în locul meu înainte să mă nasc eu (?) au fost întotdeauna omorâte. Au inventat altă aberație - că oamenii cred că eu am deținut secrete și comori, când de fapt singura comoară sunt eu însămi. Și nu am deținut niciun secret, cum credeau niște proști. Am povestit cu generozitate absolut tot ce s-a întâmplat în viața mea și tot ce cunosc. Știu că pare bizar ce spun, în aceste condiții, dar întotdeauna e la fel, omul bun și nevinovat, inteligent, e adevărata comoară. Unul spunea că mama mă consideră dușman, nu fiică - eu nu am considerat-o ”dușman”. Altul spune că nu, dar mama e nebună. ”tu ești un geniu care a fost crescut tocmai ca să fie omorât (și torturat încontinuu, ras mereu, sacrificat ca un animal de dragul celorlalți)” spun alții.

9.08.24
Ei spun iar că toți proștii cred că mama reprezintă normalitatea și binele și eu nu și de fapt e invers. Posibil, oricum au jucat teatru în acest sens de când eram copil. Absolut sigur e invers, eu am fost mereu binele și normalitatea în ciuda atitudinii și violenței mamei. Altă idee e că e normal că eu nu am nicio prietenă și niciun fel de relație cu altcineva și fiindcă proștii cred că sunt nebună și fiindcă sunt geniu și ar fi ceva ipocrit, inautentic, nu relație echilibrată. Iar intelectualii nu mă vor, spun ei. Altă idee e că eu sunt geniu filozofic (eu nu cred așa ceva) și se așteaptă ca geniile, mai ales filozofii, să reușească singuri în societate, altfel sunt respinși ca inapți. Ce e drept, citind istoria filozofiei, am găsit că mulți filozofi inteligenți, cunoscuți, deci care oricum au reușit, din toată lumea, au fost practic omorâți, fie condamnați nedrept, fie foarte săraci și excluși etc.,chiar și în secolul 20, în timp ce ceilalți au trăit până la adânci bătrânețe, parcă mai mult ca alte genuri de intelectuali. Eu nu aveam cum să reușesc ceva oricum, fiindcă am fost foarte săracă, spoliată de drepturi și tratată mult timp cu violență verbală și fizică. Cred că și pentru un geniu ar fi fost imposibil. E posibil ca și dvs., cei care citiți aceste rînduri, să fiți păcăliți sau îndoctrinați în diverse moduri de psihiatri sau psihologi că eu sunt un om inferior sau un om bolnav psihic cu gândire anormală - când de fapt e singura gândire normală în fața realității și e gândire autentică, adevărată, nu este ceva scris cu scopul de a impresiona sau de a schimba atitudinea oamenilor față de mine. Sunt de acord, ar fi fost poate mai bine să scriu ceva artistic sau filozofic, cu scopul de a crea ceva sau ceva fals, dar pentru a avea efectul îmblânzirii altora față de mine, dar, repet, în aceste condiții de viață, fiind vorba clar de crimă, cel puțin în trecut, această expunere a adevărului faptic și a gândirii mele și a unora era singurul lucru normal. În ce privește creația poetică și meditațiile mele - aproape am reușit, dar, din păcate, am fost clar persecutată, cum am povestit, și gândirea mi-a fost lovită mult prin reală otravă și condiții foarte grele de trai și izolare nocivă de multe zeci de ani, deși nu credeți. Bineînțeles că aș fi fost fericită să am orice fel de relație cu alți oameni, chiar inferiori intelectual, și știam să mă port bine cu ei și sincer și cu dragoste, dar am fost izolată cu forța în mod nedrept. Alții spun că nu sunt geniu, dar sunt cea mai inteligentă femeie.??
Unii spun iar că una din cauzele respingerii și distrugerii mele e că proștii au fost mințiți că eu aș fi (sau că am fost) cauza unor lucruri rele - și de fapt, repet, cum au spus și ei, eu nu sunt și nu am fost cauza unor lucruri rele, nu trebuia să fiu omorâtă. Nu știu cine i-a mințit, dar s-ar putea să fie așa, fiindcă oamenii s-au purtat ciudat cu mine chiar și pe stradă - de exemplu e o femeie (nu e singura) care apare des pe stradă în fața mea, uneori cam în același loc și chiar de 2 ori pe zi când ies eu la plimbare -- m-am întâlnit cu ea în autobuz și am dat s-o salut și pare statuie, ca și cum nu mă cunoaște, mi s-a mai întâmplat, și multe alte lucruri... Repet, nu am fost ceva rău și am fost mereu izolată, nu aveau cum să creadă ceva rău nici în 40 de ani, cât am fost izolată. Ei mereu au intrat peste mintea mea cu ideea că eu nu sunt cauza răului - ca și cum dovedeau asta unor spectatori ai vieții mele, de exemplu recent, legat de jocurile olimpice - repet pentru ultima oară, am fost mereu ceva bun, binele. E un lucru binecunoscut de oamenii inteligenți, oamenii izolați devin adesea, și în literatură, țapi ispășitori, deși ei nu sunt vinovați de nimic.

Ei spun că întreaga mea viață a fost convenția unor porci care au stabilit între ei ca eu să par nebună și să fiu maltratată și chinuită toată viața. Nu știu la ce se referă. Chiar din copilărie a fost foarte greu și am fost real tratată rău, făr motiv. La început doar de mamă, dar deja erau nori amenințători din partea altor rude sau copii. Alții iar spun că am cancer și că toată lumea vrea să mor pentru ca oamenii să nu înțeleagă adevărul, pentru că sunt complet nevinovată și cel mai bun om și omenirea m-a tratat întreaga viață monstruos și a mințit, datorită porcilor care îi conduc, în timp ce eu am fost cel mai luminat și bun om. Nimeni nu vrea ca oamenii să priceapă ce monstruos au greșit toți și cât de crud m-au chinuit atâtea decenii în izolare. Nu înțeleg așa ceva, mi se pare aceeași crimă sau cel puțin la fel de hidos precum cei pe care ei îi acuză. Poate credeți că am ținut prea mult la viața personală și de aceea am spus adevărul tot. Realitatea e că nu numai din cauza asta am scris tot adevărul. Ba chiar ar fi trebuit să ascund o parte cel puțin dacă acesta ar fi fost unicul motiv. Citiți cu atenție tot blogul. Am fost mereu om drept și nevinovat și deștept. În final m-am resemnat și cu izolarea și vă rog să nu plângeți dacă mor, chiar dacă am fost om perfect și am suferit enorm - fiindcă sunt resemnată și cu sfârșitul și nu îmi pare deloc rău că am trăit, chiar dacă nu am reușit să dau dovadă decât puțin de tot de ce aș fi putut scrie frumos și inteligent, de ce aș fi putut face și cum aș fi putut dovedi adevărul despre mine și despre iubirea mea de oameni. Repet, sunt fericită că am trăit și accept ce mi s-a dat să trăiesc, dar nu îngenunchez în falsă pudoare sau falsă căință, căci nu am avut defecte în afară de ce am povestit deja și nu am fost prea mândră sau orgolioasă. Să nu mă plângeți dacă mor, dar nici invers, vă rog mult să nu afișați ideea ipocrită că bine că am scăpat eu de suferință, că nu e așa. Sau că bine că ați scăpat de mine - sunt unii nebuni care chiar și acum continuă să spună că trebuie să scape odată de mine. Alții că poporul meu nu a înțeles nici acum adevărul - nici ideea aceasta nu știu ce înseamnă. Ei zic doar că toți au fost păcăliți despre mine.??? eu nu am fost păcălită totuși decât de o singură persoană, destul de abilă sau puternică, un bărbat cu vârstă mai mult decât dublă față de mine, când aveam 17 ani. Ei spun că se pare că atunci eu am căzut în dizgrația unora și de aceea m-au masacrat toată viața, și că unii se întreabă cum un om așa inteligent ca mine s-a îndrăgostit la 17 ani de un etc. Eram prea tânără, nu aveam cum înțelege și erau presiuni foarte mari peste trupul și capul meu. Niciodată nu am iubit viața mai mult. Alții reformulează ce au spus cu ideea că oamenii sunt conduși de niște genii extrem de întunecate și crude, care i-au mințit printre altele, mereu, despre mine. Azi am avut sete puternică din nou și greață ușoară - dar asta nu înseamnă cu certitudine cancer. (problema e poate că am scris despre otravă, dar în această etapă de viață se poate spune că e din altă cauză boala și, recunosc, și eu pot spune că poate m-am înșelat, poate fi explicabil, nu cred că trebuie neapărat ca oamenii să afle că am fost otrăvită, dacă asta era problema; mie mi se pare ridicol și absurd ca un nevinovat să fie omorât chipurile din motivul că trebuie evitat ca oamenii să înțeleagă că a fost o judecată nedreaptă cu condamnare la moarte, fiindcă mi s-a spus că oamenii cred că am fost condamnată - probabil la moarte - pentru nu știu ce vină; cei care credeau, eventual, că era o pedeapsă mai mică au fost manipulați poate să creadă că am greșit mai mult decât se spunea nu știu când, și de fapt eu nu am greșit toată viața decât foarte puțin, dar nu ceva ce ar trebui ”pedepsit” și, mai ales, am fost persoană cu autocontrol destul de bun, nu cred că dăunez altora, cred că au mințit în acest sens, altfel nu aveau motiv să mă izoleze 40 de ani, în afară de doar câțiva colegi care comunicau cu mine, foarte demult. Poate mă voi vindeca totuși. Sunt unii oameni răi sau proști care vehiculează acum ideea că eu sunt acum în fază expansivă, și că aș avea psihoză maniaco-depresivă, ceva mai grav ca schizofrenia, când eu de fapt nu am avut episoade sau faze, fiind categoric un om constant și prin natură și prin educație.)

11.08.24
Ieri după-masa am fost la plimbare în București. Voi povesti în curând întreaga stare de fapt de ieri, deși mare parte am uitat peste noapte.
Starea de fapt a orașului mi s-a părut dezolantă. Cu trei mijloace de transport de acasă am ajuns la Cișmigiu. Din prima ochire m-a șocat neplăcut aspectul aleilor și băncilor, murdare de găinaț de porumbel în mod excesiv - erau vremuri când nu era așa. Nu mai sunt toate ciorile acelea lugubre de acum câțiva ani, în schimb e plin de alte zburătoare și altă mizerie. Lacul, din nefericire, era infect și verde de mătasea broaștei, parcă chiar mirosea neplăcut mai de aproape. Cu toate acestea, o altă surpriză neplăcută a fost că pe lac erau mai multe cupluri, inclusiv cu copii, cu diverse ambarcațiuni, făceau stropi, se atingeau de mizerie. Flori - aproape deloc. Aveam cu mine o sticlă de apă plată de acasă și m-am oprit să cumpăr o acadea - vânzătorul mi-a spus că e 5 sau 8 lei, eu nu am mai zis nimic și un tovarăș de-al lui a remarcat că cerusem acadea, nu apă, și mi-au dat una, cu 2 lei - am stat pe o bancă lângă lac și am gustat-o; era ceva înfiorător, toxic în mod sigur, și am aruncat-o. Erau unii oameni de treabă în parc - și tineri și copii și bătrâni, erau și câțiva tineri îmbrăcați ciudat, stilul gotic sau cum i se spune, și câțiva în haine scumpe și noi. Erau mai multe cupluri, bărbat și femeie, care plimbau câini. Am mers încet, m-am odihnit din când în când. M-am oprit și la băncile din pietrișul de lângă marele platan, bătrânul venerabil de lângă ”movilă”, nu știu de ce au acoperit pământul de lângă el cu pietriș, cum mai intră apa de ploaie, ori poate așa se conservă? Și mă gândeam la valoarea spirituală a copacului și s-a așezat aproape odată cu mine un bărbat care părea nebun, cu un ziar și care îmi arăta ceva scris acolo și spunea că e vorba de dezvăluiri privind o ultimă iubire, înainte de moarte, a lui Blaga, și a continuat cu remarci politice cu venin față de teroarea roșie a comuniștilor, m-am simțit iritată și i-am spus ca pe mine să mă lase în pace. A mai bombănit câteva aberații și abia după câtva timp s-a mutat mai departe, tot lângă venerabilul platan. Am ajuns apoi la rondul scriitorilor (români), care acum se numește altfel, ceva gen aleea românilor și am mers la stânga - din păcate uitasem că acolo ajung la colțul șahiștilor, unde era periculos, căci se puteau lua cu batjocură de mine, cum am mai pățit. În plus, când să intru pe alee la stânga, văd un bărbat în spatele meu (mă răzgândisem și m-am întors brusc) care se freca între picioare, de fapt strângea de..., așa că m-am înspăimântat, el a spus ceva despre căldura de afară și eu am mers cât am putut de repede pe alee, trecând în goană pe lângă nelipsiții șahiști, fără să îi privesc. Era și un biet motan tricolor acolo, care mânca iarbă. Era și un biet motan tricolor acolo, care mânca iarbă. Am trecut pe lângă gura adevărului de la debarcader, în care pentru câțiva lei trebuie să bagi mâna cu palma în sus (groaznic, unde totul e infect), ca să îți ghicească viitorul. Erau zone cu asfaltul aleilor adânc rașchetat. Am ieșit pe la ”potcoavă” și m-am uitat la ceas - era 4 jumătate, eu plecasem de acasă la 2 jumătate. M-am gândit atunci să merg în grădina botanică, unde, într-o vreme, era mai frumos și mai curat, unde te puteai efectiv relaxa și bucura de natură. Din păcate am constatat că aparatul meu foto avea bateria descărcată, așa că am făcut doar câteva poze cu mobilul. Cel mai interesant a fost bărbatul în vârstă cu păr alb care a ieșit în goană din Cișmigiu călare pe o singură roată, fără să pedaleze, și a luat-o pe bulevard înspre Operă la dreapta. Mi-a amintit de legenda Miței biciclista, care locuia în apropiere, dar care, probabil, pedala. Parcă l-am mai văzut undeva. De parcă nu era destul că avem peste tot pe bulevard trotinete cu două roți de închiriat, gratis probabil, pe care vezi și bătrâni chiar, în sus și în jos (mai știți cântecul ”să-ți dărui moftul preferat și-o trotinetă cu ataș” (Peste răbdări, Pasărea Colibri)?).

M-am gândit că la grădina botanică puteam să nu găsesc apă de cumpărat și am traversat la McDonalds să iau o sticluță. O sticluță de 0.5 litri, plată, m-a costat 8 lei (San Benedetto, singurul sortiment). M-am întors, dar era cam cald în stație - am luat un troleibuz (69 sau 70) și am întrebat dacă ajunge la grădina botanică - dar nu prea știau, cineva a fost amabil și mi-a spus că nu ajunge. Am coborât la prima, la Kogălniceanu. În stație era o femeie cu aer de așa-zis panaramă, sau nu știu exact cum le numește prostimea, cu rujul prost întins și strident, cu aer de nebună poate, care a fost foarte amabilă și mi-a explicat că numai 61 merge, de la piața Rosetti, și poate încă o mașină, nu mai știu sigur, și nu știu de unde știa că 61 se apropie - într-adevăr era 61, dar nu m-am urcat, de teamă să aștept prea mult la întoarcere și aveam și de mers nu știu cât - pe internet erau multe mijloace care trebuiau să meargă la grădina botanică dinspre Universitate, dar au fost deviate, din câte am înțeles, dacă oamenii aceia aveau dreptate (aviz amatorilor). Am mers apoi pe rond către stația de troleibuz și am privit la statuia lui Kogălniceanu și la poza lui cu piciorul stâng în față și apoi a venit un 61 și m-am întors două stații și am coborât la Universitate, unul din locurile pe unde m-am plimbat adesea în tinerețe. Am uitat să notez că ajunsesem la Cișmigiu cu un troleibuz 69 sau 70 luat de pe Bd. Carol, am putut vedea că Biserica Armenească era în renovare, deși era în stare bună, în timp ce clădirile umbrite și vechi - parcă râncede - de pe umbrosul Bd. Carol, erau lăsate în voia sorții, cu tentativele vechi și urâte de maculare cu grafitti, de mulți ani încoace la fel. La statuia lui Rosetti erau tot nelipsiții mulți porumbei, cu nenumăratele și obișnuitele lor gâlcevi. M-am uitat îngrijorată după porumbul alb, dar nu era acolo, l-am văzut totuși printre porumbeii din Cișmigiu sau de pe Bd. Bălcescu sau Magheru. Continuarea imediat...

(Îmi amintesc că ei spuneau că nu doar România a păcălit întreaga lumea despre mine, ci și toate celelalte puteri politice i-au mințit pe cei sub influența lor tot despre mine, fără ca eu să fiu vreodată întrebată ce s-a întâmplat, ce gândesc sau ce simt; ei spun iar că eu sunt un om complet respins de toți pe care absolut toți ”se luptă” de mulți ani să îl omoare, de dragul unor minciuni politice -?? Evident am fost izolată și tratată foarte rău, drept obiect în mod clar de mult, deși eram inteligentă, capabilă de performanțe intelectuale și cu gândire bună, cu multă comprehensiune mai ales. Evident un om foarte bun și nevinovat. Ei spun că nu e doar asta, dar ei nu au ce explica copiilor lor - cum să justifice anumite lucruri, deci vor să mă țină ca țap ispășitor. ?? probabil așa au transmis violența copiilor și apoi nepoților lor etc. și așa nu s-au oprit niciodată din anii 70 tinerii și copiii de a mă lovi, unii erau așa proști, mi s-a spus, încât credeau în mod mistic cumva că trebuie să scape de mine ca de o tară sau bubă sau racilă, ca să meargă treburile mai bine în țară și în lume?? Cei mai mulți însă spun că toți vor să mor ca să nu moară ei.)

Clădirea Universității era acoperită de panouri de renovare, probabil de mai mult timp. Biserica rusă din apropiere era în sfârșit renovată, dar nu m-am mai dus să o vizitez, am așteptat foarte mulți ani în zadar, era mereu în renovare. Bisericile Italiană și Anglicană erau și ele mereu închise în vremea când eu eram tânără și mergeam, vrând-nevrând, la plimbare, căci eram izolată sau chinuită. M-am apropiat de statuia lui Ion Heliade-Rădulescu și am citit inscripția omagială și m-am întrebat asupra influenței italiene care a dus la cuvântul penna - probabil pana, adică scrisul - de pe soclu, fără să cunosc răspunsul. M-am îndreptat spre pasajul de trecere, am trecut pe lângă buchiniști, am coborât și am urcat scările rulante spre Arhitectură, remarcând că pasajul era destul de curat și mai erau, probabil în zilele lucrătoare, câteva magazine deschise la subsol. Și în Cișmigiu erau anumiți vagabonzi sau pierde-vară care stăteau lungiți pe bănci. La fel erau și în continuarea plimbării mele. Mă concentrez să nu fac vreo greșeală, să scriu numai ce îmi amintesc clar și ce e adevărat, ca întotdeauna, și nu mă simt prea bine fizic acum. Mi se reamintește că, din păcate, nimeni nu crede adevărul spus de mine și toți (proștii/oamenii) cred că am mințit, deși nu am mințit deloc toată viața și că eu sunt cel mai nevinovat și nenorocit om (poate că totuși nu) și toți ceilalți vor să mor, deși nu am făcut niciun rău. Ei spun din nou că am fost tratată atât de rău și mi s-a făcut atâta rău încă din copilărie (e adevărat, chiar mai mult decât poate fi scris în mai mulți ani), încât toți au fost de acord să mă omoare ca să fie complet ascuns adevărul. M-au scuipat foarte mult azi în română, franceză și engleză cu ură și idei de genul acesta insistând, nu înțeleg de ce, pe ideea că, fiindcă adevărul despre mine e o poveste extrem de hidoasă, trebuie să înțeleg că nimeni nu trebuie să înțeleagă adevărul niciodată - nici aceștia nu au dreptate, sunt ticăloși și atrag diverse muște care aplaudă rahatul lor de idei rele. Nu știu ce au cu mine la ora asta, mai mult ca sigur că ei înșiși nu au înțeles adevărul, de ce oare cred ei că ei sunt singurii care au înțeles corect sau au voie să înțeleagă? Ce autoritate au ei încât hotărăsc vorbind peste mintea mea că nimeni nu are voie să înțeleagă nimic despre mine, deci mă condamnă la moarte? Poate era greșită condamnarea de la început. Dacă înțelegeau, ar fi înțeles binele și frumosul reprezentate de gândul și sufletul meu mereu și nu mi-ar fi vrut moartea, nu ar fi lovit probabil. Azi nu am fost lăsată să termin povestirea despre plimbarea de ieri în oraș, voi termina sigur mâine. Ei spun că mulți dintre cei care vor moartea mea au înțeles doar rahatul politic, dar nu și restul, iar eu sunt în posesia întregului adevăr, deci nu mă pot omorî. Sau că au înțeleg ceva rău, au fost induși în eroare judecând la suprafață, fără să înțeleagă adevărul bun ca întreg despre mine. Nu mă pot omorî de la distanță poate, dar pot prin otravă și chiar azi mi-a fost greață ușoară. Unii nebuni mă vedeau ca pe un El Dorado cu ideea că cel care mă va controla pe mine va controla întreaga lume - vor să spună că vor să mă distrugă psihic complet și apoi chipurile să controleze lumea prin trupul meu de momâie - nu cred că au cum așa ceva. Au milioane, dacă nu miliarde de idei delirante sau urâte și false și deliruri mai complexe despre mine, eu am gândit eu însămi doar câteva idei greșite toată viața. Absolut toți oamenii buni au fost ”trași pe sfoară” despre tine, spun ei. Oameni buni și normali nu mai există, spun ei, tu ești singura. ?! S-au investit milioane de dolari în distrugerea ta și încă nu au reușit, spun ei.??! E posibil ca unii să interpreteze decăderea unor zone din București, mai ales din centrul istoric, drept cursă de șoareci pentru distrugerea mea, căci era clar că în tinerețe eu am crescut spiritual și intelectual în aceste arii ale orașului. În restul țării și al orașului poate este mai curat și mai normal. Dar nu trebuia să fiu distrusă, putea fi adevărul și aș fi primit dreptul la studii și la muncă și aș fi reușit probabil. Nici acum nu trebuie să fiu omorâtă. Chiar am fost perfecțiunea. Ei spun că din păcate popriul meu popor nu mă vrea, că toți au fost mințiți sau au mințit despre mine - deci problema era lipsa adevărului, putea fi spus. Tot în acest sens ei spun că am fost absolut mereu ceva bun și oamenii au crezut mereu că sunt răul. Nu înțeleg asta - deci să fie adevărul atunci. Ce au cu mine? Alții spun că singurul motiv pentru care sunt distrusă e că sunt mult mai inteligentă decât o anumită ”persoană”. Nu știu la ce se referă. Singurul motiv pentru care poporul crede răul despre tine e faptul că ai fost f_tă, zic ei din nou. ”noi am încercat să îi trezim la realitate, dar nu se poate”, spune unul.??! Altul schimbă complet nota - toată această cruzime și chinul tău, spune el, e numai fiindcă un porc se distrează să omoare o femeie singură și complet nevinovată, adică pe mine.?! Tu n-ai voie să deții nicio putere, spune una din femeile monstru, și această idee e tot greșită, poate unii nebuni cred asta și chiar aceea, adică tot rahat care să atragă gunoaiele. Repet, mâine voi continua povestirea și nu voi mai nota ideile lor de porci. Și nici ale mele, decât puțin, în rest numai faptele. Probabil că și ”ei” și dvs. aveți impresia că eu am încercat să fac prostimea să înțeleagă adevărul prin scrierea acestui blog, sau poporul român, deși ei nu vor înțelege, prin definiție, niciodată - nu, eu niciodată nu am avut această intenție, nu am fost proastă, de ce mă tratați mereu, chiar și în gând, ca și cum aș fi idioată? E adevărat însă că nu realizasem că intelectualii știau tot adevărul și mi-am ”bătut gura degeaba”. Credeam că mai există și suflet în lume, căci oamenii proști oricum îl au doar rudimentar sau simplu de tot de aceea ei sunt ca niște lumânări în vânt, pot cădea des fiind corupți de cei ticăloși sau răi, am vorbit cu proștii uneori. Credeam că există și oameni inteligenți cu suflet bun și frumos, căci proștii oricum nu aveau ce să îmi ofere și cum să îmi dea drepturile. Altfel, sunt perfect liberă - nu îi înțeleg nici pe cei care credeau că eu sunt proastă și chipurile visez să fiu ”salvată” sau ”eliberată”.
12.08.24
Ieri nu am reușit să povestesc tot ce mi s-a întâmplat pe 10 august la plimbarea mea în București, voi continua acum. De la rondul de la Kogălniceanu - unde erau foarte puțini trecători (kebabul din stație era încă acolo de mai mulți ani), era aproape pustiu, ceea ce a contribuit la decizia mea de a mă întoarce - am ajuns, cum spuneam, la Universitate și am traversat spre facultatea de arhitectură. Am făcut câteva poze cu mobilul cu Teatrul Național și cu hotelul Intercontinental, care se numește acum Grand Hotel, dar pe panoul de lângă pasaj, ieșirea spre hotel, scrie Inter. Fântâna stradală de lângă Arhitectură era în funcțiune și am făcut un mic filmuleț cu ea și cu porumbeii de acolo. În stânga mea stătea pe o bancă o femeie tânără care avea aer de prostituată, cu ciorapi negri până la genunchi pe caniculă și cu o rochiță scurtă. M-am uitat din nou și m-a izbit neplăcut faptul că i se vedeau chiloții de culoare deschisă sub rochiță, în contrast cu ciorapii negri. Ulterior, după ce eu m-am așezat pe bancă, pe cealaltă parte a fântânii, ea a plecat. După ce am plecat către Piața Romană pe bulevard, ea m-a ajuns și m-a depășit și am constatat că nu erau chiloți, ci o pereche de pantalonași scurți. În dreapta, după ce m-am așezat, erau două fete de care mi-a plăcut, pe o altă bancă. Dar mai era și o cruce sau troiță din fier, ciudată, vopsită negru deasupra, cu verde dedesubt, pe care stătea un porumbel pleoștit. De după cruce, din spatele meu, venea un cântec ciudat la flaut sau fluier, evident din partea unui vagabond sau cerșetor, m-am gândit eu cu neplăcere, fiindcă am mai pățit lucruri neplăcute cu acești oameni. Era un vagabond cu fluier sau flaut alb, spart, slăbănog, deșirat și ciolănos, genul tipic, în pantaloni scurți și cu barbă. Fluierând obsedat, a trecut pe lângă mine spre o gură de canal, unde a lăsat o sticlă gen vodcă, nu m-am uitat mult la el și la ce făcea. Era agresiv, cum am mai spus că am mai pățit - și poate că a fost plătit sau manipulat să mă urmărească, căci la un moment dat am avut impresia că profera ceva rău la adresa mea, dar nu știu sigur, ceva ca și cum credea că eram curvă - ceea ce nu am fost, nici măcar metaforic, toată viața, ci am fost, după cum spun unii și chiar și eu, mai degrabă inversul curvelor. Chiar dacă nu aș fi avut bani deloc, nu cred că m-aș fi prostituat, chiar dacă ar fi fost normal și necesar, mai degrabă aș fi murit. Poate totuși m-am înșelat, confundându-l cu un bărbos înalt și solid care m-a izgonit și scuipat în spate pe o stradă din Voluntari, de două ori, cu ideea că eram curvă și cu multe acuzații proferate cu voce tare, și cu ideea că locul meu e la biserica din apropiere, nu pe stradă. M-am dus apoi să văd pentru ce era crucea de fier și, în mod paradoxal, a venit dinspre străduța din dreapta mea un bărbat cu aer de neamț (sau așa mi s-a părut și s-a uitat aspru la mine - amintindu-mi de distincția Crucea de Fier din războiul cel urât). Inscripția de pe cruce era acoperită cu vopsea, dar porumbelul stătea plouat tot acolo sus și jos, la baza crucii, era un porumbel mort mai demult, cu burta în sus. Am luat-o apoi pe bulevard, oprindu-mă de vreo două ori pe băncile de pe alee. Am observat că erau buticuri sexuale aproape de hotel și patiseria-simigeria Luca, nume ce îmi amintește de tragedia fostei mele colege Irina, care a murit în accident de mașină la Crăciunul anului 2020, fiind împreună cu copilul ei Luca, care aveau vreo 8-10 ani și era pe scaunul din față, nu știu sigur dacă a murit. Oricum, astfel de patiserii erau multe cu mult timp înainte ca ea, și copilul eventual, să moară, și erau de la început cu firmă neagră și nu inspirau ceva bun - la fel și patiseriile Matei - probabil că și acest fapt a contribuit puțin la ghinionul Irinei - se știe că cuvintele cu aripi și gheare (și ea mi-a vorbit odată în glumă că cei patru evangheliști au fost trei: Ioan, Luca și Matei - ceea ce îmi amintea de I.L. Caragiale.) Am traversat spre biserica Italiană și am descoperit că era deschisă, ceea ce în trecut nu mi s-a întâmplat și m-am gândit să o vizitez în sfârșit înăuntru, dar a venit din spate ciolănosul și mi-a suflat puternic în ureche aceeași melodie și apoi a intrat înaintea mea în biserică, așa cum nu am mai intrat, ca să scap de el. Am mers înainte. Toată scena stradală, ca în alte dăți de-a lungul vieții mele, era aranjată ca un teatru pentru minciuni și aberații ale proștilor despre mine, cum a fost adesea, încă de când eram copil, dar eu nu bănuiam. Continuu imediat.

Am fost la Troiță și iar erau tineri blocând trotuarul, ca adesea, și un băiat a înjurat după ce l-am rugat să mă lase să trec. Așa sunt ei... asta nu e ceva foarte grav. Povesteam despre plimbarea mea inopinată în oraș. Am mers dincolo de Biserica Italiană până la Piața Romană cu câteva întreruperi și incidente neplăcute. Am observat două cofetării de modă veche - Casa Capșa pe partea cealaltă a bulevardului și Scala pe partea mea. Nu am intrat, nu mă interesează dulciurile. Am intrat în schimb la librăria Humanitas, nu am stat mult, am întrebat de Russell, Istoria filozofiei, dar aceea apăruse de mult și se găsește foarte greu, chiar și la anticariat. Poate o să mi-o cumpăr într-o zi în engleză, dacă nu va fi prea scumpă. În schimb am cumpărat În căutarea fericirii, deși poate că pentru mine era prea scumpă - în general e mai avantajos să cumperi cărțile online. Am ieșit repede din librăria respectivă, unde dominau umbra și culorile spre negru, închise. În general un sentiment puțin întunecat. Am mers mai departe și mi s-au întâmplat căteva lucruri foarte neplăcute - în primul rând, eram una din puținii pietoni pe acel tronson al bulevardului la acea oră, pe lângă câțiva turiști, parcă asiatici. Am trecut prin 2 sau trei zone cu imobile împuțite - cu miros greu, umed și îngrozitor, astfel încât am mers cât am putut eu de repede să le depășesc. Nu erau magazine la parterul lor sau erau închise și nu m-am uitat în sus cu atenție - era un miros înfiorător. În general, erau doar câteva magazine deschise și cam proaste, nu ceva luxos sau frumos. Două galerii cu pictură deschise și fără vizitatori, unde nu am intrat, din varii motive. Într-unul am fost invitată de artistă sau paznic, nu știu ce era, că era oricum gratis, dar nu mi-a plăcut pictura neagră de la intrare, iar în al doilea, tot pe lângă teatrul Nottara, erau un fel de acuarele sau un stil asemenea, și o doamnă în vârstă și aparent obosită, placidă, apatică, stătea în vitrină și parcă picotea, cred că nu m-a privit și nu am vrut să deranjez. În plus am mai trecut și pe lângă două mașini parcate pe trotuar cu distanță între ele, ambele cu ușile sau geamurile deschise (nu m-am uitat), din care se răspândea, victorios, același oribil și toxic miros de nu știu ce, diferit de mirosul toxic al clădirilor - vă reamintesc că eu am fost otrăvită real în taxiuri cu anumite mirosuri aproape de fiecare dată când luam taxiul, în timp ce dvs. sau alții sunteți otrăviți mai rar, deci poate nu credeți povestea mea - ei spun că eu am fost ținta tuturor, de aceea au lovit toți încontinuu. Am ajuns apoi la librăria Cărturești Verona, care este amplasată într-un colț din bulevard, într-o căsoaie veche, care se ridică ceva mai în spate, lăsând un colț de pământ fără construcție pe el și neamenajat, colț pe care îl știu de mulți ani. M-am codit puțin și am intrat totuși, deși eram cam obosită și treptele erau oblice și înalte, mai ales fără balustradă. Am urcat cu greu și am arătat cartea mea, ca să nu fiu luată drept hoață, și am descoperit universul Cărturești, într-o casă masivă și relativ urâtă ca arhitectură pentru gustul meu și cu decorații - tavane cu stucaturi și tocuri de uși lăsate intenționat să pară vechi, uzate, parterul, vopseaua în același ton, adică un amestec de vechi și nou care mie mi se pare de un gust îndoielnic sau oarecum pervertit. Eu cunosc bine sărăcia și ceea ce e vechi și mirosurile vechiului și mie se pare nedrept și pervers să le contopim cu ceva nou. În sfârșit, poate așa e moda sau a fost nu demult. Nu am intrat și nu am adăstat peste tot. La un moment dat a intrat o nemțoaică înaltă care spunea ”sehr schön!” tare și puțin pompos, în stilul caracteristic acestor doamne și o altă doamnă, poate gazdă sau bucureșteancă, îi arăta cu mândrie și solicitudine o sobă de teracotă, parcă întrebând-o pe vizitatoare ce părere are. Mie nu îmi plac nici sobele de teracotă în librării. Sobele de teracotă îmi amintesc de cursurile de genetică din 3 facultăți și parcă în toate trei, oricum în două, am făcut cursul în camere cu sobe de teracotă. M-am oprit puțin și privirea mi-a fost atrasă neintenționat, întâmplător de Doctor Faustus, dar încă nu am terminat nici Muntele Vrăjit. Spre neplăcerea mea m-a sunat mama exact atunci și am sunat-o totuși imediat să vorbesc cu ea - era chipurile îngrijorată unde sunt, deși chiar ea spusese că pot să mă întorc și la 8 seara. În final am ajuns la 7. Am remarcat Nocturne și Improvizații de Chopin de la firma Decca, carcasă cu două CDuri și le-am cumpărat, acum abia aștept să le ascult, aseară nu am putut, căci mi-era puțin rău. Îmi place Chopin, îmi plac miniaturile, deși pot să le ascult numai dacă sunt în formă bună, altfel prefer concertele. Acum am sonatele lui Beethoven (Glenn Gould), Clavecinul bine temperat, Variațiunile Golberg - dintre acestea trei prefer Bach, interpretat de Richter, așa îl am eu, dar probabil că îmi vor plăcea și Nocturnele lui Chopin, indiferent de interpretare. Nu sunt o ureche așa bună și abia am început să recunosc muzica, dar nu am memorat și numele compozitorilor sau pieselor muzicale. Totuși ador muzica. În librărie am privit cu plăcere și jind niște semne de carte, care, din păcate, costau 38 de lei și niște obiecte decorative haioase, dar peste 100 lei bucata, deși mici. Am ieșit și am constatat că mi-era tot mai greu, fiindcă era cald, transpirasem la bont și îmi intrase piciorul puternic în proteza de gambă, fiindcă ciorapii se topiseră practic de uzi și proteza îmi devenise prea largă, ca vara, fapt pentru care nu pot merge la pas distanțe mari și există riscul de a face rană la vârful bontului, unde osul - vârful tibiei - acoperit doar de piele, se lovește la fiecare pas dureros de fundul protezei cu toată greutatea corpului meu greu peste el, și dacă se face vara rană e tare riscant ca în proteză să se infecteze și apoi să trebuiască să stau la pat și să merg cu cârjele, când abia pot ridica în subsuori tonajul corpului meu și mă umflu apoi la subsuori etc. Eram deci speriată și îngrijorată și în plus am simțit că, intrând gamba adânc în cupa protezei, am făcut o rană sau mică escoriație pe coapsă, din cauza marginii protezei (cupa sau cizma), care rodea la fiecare pas. M-am gândit că îmi trebuie un taxi, dar unde să îl fi chemat pe bulevard? M-am oprit să mă odihnesc puțin la Mc Donalds, dar eram prea obosită, nu am stat mult. Apoi am stat într-una din stațiile de la Piața Romană, am observat un corn de lună palid deși era încă soare și m-am suit obosită în ceva, cu speranța că o va lua la dreapta, spre Moșilor. Să ajung undeva să iau un taxi, mă gândeam. Din păcate autobuzul a luat-o prin Piața Romană către Calea Victoriei, deci am coborât acolo și am vorbit mai mult cu un tânăr care nu știa nici el mai mult ca mine sau se prefăcea, sau nu înțelegeam eu, despre mijloacele de transport spre Moșilor. Am observat că numai pe partea cealaltă, la o distanță față de intersecție, poate fi parcat taxiul; șchiopătând puțin am ajuns acolo și am chemat taxiul, care a venit repede, fiind în apropiere și avea tarif normal și m-am bucurat de o călătorie confortabilă inopinată, nu ca de obicei - mașini rele la întoarcerea acasă - și în taxi nu mirosea nimic sesizabil urât. Așa mi-am terminat excursia în oraș, groaznic de obosită și îngrijorată - dar din fericire bontul meu era relativ bine. Mai rău stătea portofelul meu, având în vedere că nu am luat pensia de mult...În aceeași seară de sămbătă, 10 august 2024 mi-am luat pixul și am semnat cartea cumpărată, obicei prost și vechi al meu, ca un fel de semn de aducere-aminte. Am avut multe cărți cumpărate și semnate de mine, dar ... nu mai explic ce s-a întâmplat. A fost destul de bine, mă săturasem de Voluntari de atâția ani, dar am constatat că tot acasă e mai bine; în centrul capitalei trotuarul era îmbâcsit în colțuri de gunoaie vechi, mucuri de țigări, praf etc. La noi e mai curat totul și chiar în cartierul Colentina totul respiră practic. Parcul Plumbuita și mânăstirea și parcurile adiacente miros și arată bine, au copaci buni și frumoși și alei frumoase. Chiar și la Bucur Obor era mai frumos și aerisit și curat; după podul de la doamna Ghica și pe șoseaua Andronache era cerul descoperit, deschis și puteam privi norii deosebit de frumoși în acea zi și cerul tot albastru deasupra capului. Pe Magheru nu știu dacă voi mai merge vreodată -- parcă amintește, nu numai prin nume, de războaie și lucruri rele. (Ma-Guerre-u)

13.08.24
Aceleași vechi și urâte idei din partea lor, subliniez, nu sunt creația mea. Că eu sunt un om complet nevinovat și extrem de bun, dar ei nu mă pot accepta (așa pare oricum realitatea), fiindcă sunt totodată un om extrem de inteligent. Și că oamenii mi-au făcut prea mult rău de-a lungul întregii vieți, că am suferit prea mult. (Eu cred că asta nu contează pentru acceptare.) Ei toți (cine?) au mințit despre tine mereu și sunt obligați să mintă în continuare. Nu cred, cine îi obligă?! Nu înțeleg - dacă eu aș fi mințit din întâmplare, deci neintenționat ceva, mai ales ceva despre alt om, dacă cineva m-ar fi lămurit sau luminat și mi-ar fi arătat adevărul, eu nu l-aș fi scuipat, ci i-aș fi mulțumit chiar și aș fi spus în continuare adevărul. Sau măcar aș fi tăcut, unii spun că unii așa au făcut când au înțeles adevărul, dar că poporul sau puterea vor să îi facă să mintă și să mă omoare oricum. Nu cred, nu știu, dar cunosc pe pielea mea cruzimea monstruoasă a unora. Ori poate toți aceia au mințit intenționat și cu reavoință? Ei spun că, din păcate, românii din nou nu au crezut binele, ci răul, și tot poporul crede totul despre mine invers decât este sau a fost. Nu înțeleg nici asta. Atunci de ce să nu fie adevărul? De fapt, da, adevărul este de mult în întregime scris de mine și oamenii mă lovesc la fel de înverșunat sau chiar mai rău uneori și poate că nici măcar nu au citit... Îmi pare rău că m-au masacrat din ce în ce în ultimii 20 de ani de exemplu, când m-am maturizat, am înțeles mai multe lucruri și eram relativ mai fericită și aptă de muncă sau creație intelectuală sau studiu. Au distrus toate acestea, nu știu de ce, era ceva bun, frumos.
Azi mi-a fost tare greață aproape toată ziua și m-a durut capul de câteva ore, acum e aproape 10 seara.

15.08.24
Azi e Sf. Maria. Mama a plătit nu de mult locurile noastre de veci, mai devreme în anul acesta nu am avut bani, am avut și impozitele pe case și teren de plătit. Doresc sărbătoare cu bucurie celor care sunt sfinți azi. Reamintesc un lucru neplăcut despre mine - creșterea exagerată a sânilor mei: e adevărat, sunt obeză, dar eu aveam sânii extrem de mici, deși eram grasă, și chiar foarte grasă fiind, aveam sânii mici de felul meu. Ei spun că sâni mari au de obicei femeile vulgare, proaste și unii au văzut că eu aveam sâni foarte mici și au vrut să crească să apară ca și cum aș fi fost curvă.??? Ei spun că evident am avut aspect de femeie foarte pură și ei au vrut să îmi modifice și figura, gura, nasul, să par mai proastă și impură sau ochii i-au deformat, cu dureri fenomenale, ca să par mai urâtă. Nu știu, mi se pare absurd, am fost numai binele, de ce să mă urască cineva? Absolut cert nu am lovit pe nimeni, nici măcar o dată, citiți tot ce am scris. Sânii îi am moșteniți de la mamă, care, și ea, în tinerețe avea sânii foarte mici, e drept că nu m-a alăptat, dar eu i-am avut mai mici ca ea, mai ales când am slăbit după moartea tatei și lumea chiar îmi spunea la magazin că nu am ce băga în sutienul cel mai mic. Așa era. Aveam deja 35-36 de ani, dar așa mă tratau. Dar, din păcate, m-au otrăvit mult și se pare că și mama a pățit la fel, acum, către 80 de ani, i-au crescut sânii, nu numai pieptul, adică nu doar circumferința, imens, vă pot arăta poze, cum era ea când s-a mutat aici sau eu în 2006-2007. Probabil aceleași otrăvuri, dar mie mi le-au dat și când încă nu stăteam cu mama. Probabil că m-am gândit la sâni acum fiind ziua Fecioarei din religia creștină, simbol al purității dar și al maternității, uneori reprezentată cu sâni mari și alăptând.

16.08.24
Sunt un om care nu a făcut niciun rău și care a fost mereu normal și foarte inteligent, nu există niciun motiv să fiu izolată, distrusă și omorâtă, așa cum se întâmplă de fapt. Ei spun că sunt un geniu de care a profitat o familie de porci și pe care îl omoară niște oameni extrem de răi și vicleni. (Printre care probabil că e și cel/cea care spune aceasta.) Repet, absolut tot ce am povestit e adevărul. Ei spun că oamenii buni sunt toți jucați pe degete de către cei răi, fiindcă ei sunt prea buni și proști totodată ca să creadă adevărul despre mine, deși eu am fost un om extrem de bun și generos și nu am păstrat niciun secret și am povestit și explicat tot ce mi s-a întâmplat. Numai cei răi au înțeles și au crezut adevărul, mi se spune și au astfel ascendent asupra celor buni, pe care îi domină, îi manipulează și îi oprimă, aruncându-i chiar și asupra mea, deși am fost mereu un om extrem de bun. Nu știu sigur asta. Oricum, repet, tot ce am scris e adevărul, inclusiv adevărul despre ciudata mea vecină I.N. (care oricum mă trata drept proastă, copil și nebună) dintr-unul din blocurile în care am stat (la ”Perla”) și despre secretele de acolo și cum am fost otrăvită acolo și vorbele vecinei. (Se pare că au dărâmat acolo clădirea sau o parte din ea și poate au refăcut.) Acolo era o poveste pe care am asemuit-o cu piesa de teatru ”Arsenic și dantelă veche”. Una din scroafele de peste mintea mea spune că toți vor să mor fiindcă le-am distrus ”secretele” prin care ei aveau putere politică sau altfel de ascendent asupra lumii. Este ilogic și fals, oricum numai secretele de acolo le-am ”distrus” și le-am scos la lumină, nimic altceva de acest gen și oricum nimeni nu crede adevărul și eu sunt mereu izolată din copilărie. Deci nu există acei toți care să mă omoare fiindcă i-am dat de gol și oricum acei monștri care au putere prin astfel de secrete, dacă au, nu m-ar fi omorât de ciudă sau fiindcă am spus adevărul. Între timp însă se pare că, deși am explicat tot adevărul, niște oameni răi și monstruoși și-au clădit împreună un alt secret prin care să îi domine pe cei proști și buni în mod nedrept, un secret de castă sau grup al lor, adică condamnarea mea nedreaptă și omorârea mea, tortura și otrava deși eu am fost perfect normală și inteligentă și poate mai ales complet nevinovată. Acești oameni ticăloși sunt uniți între ei și prin acest secret oribil despre mine, iar cei buni nu pot crede adevărul și sunt în lanțuri eventual - dar e totuși nedrept, fiindcă aceia care îi domină prin rău și minciună nu sunt mai deștepți, decât foarte cruzi, și nu e eficientă și normală mereu dominația lor, care distruge adevărul, omenia, dreptatea etc. Astfel, repet, deși am spus tot adevărul, el pare incredibil și niște oameni răi domină pe alții prin minciună sau cel puțin mințind în același timp și și-au creat alt ”secret”, acela despre mine. Alții spun că nu e numai asta, ci și faptul că cei mai scârboși porci din lume vor lua peste un timp puterea prin distrugerea completă a mea și omorârea mea.??! Acum a intrat iar una dintre cele mai înverșunate, cu ideea că eu am fost persecutată și masacrată toată viața, deci trebuie să înțeleg că nimeni nu vrea adevărul și că trebuie să fiu omorâtă.?? Dvs. poate că credeți că ea nu există sau că vorbește așa fiindcă eu sunt nebună dar nu crede ceea ce ea însăși spune - și totuși e adevărul și e posibil ca ea să știe sigur că așa a fost mereu și să creadă cu adevărat că trebuie să mor - și chiar de aceea îmi aruncă aceste cuvinte, deci mă agresează de fapt, nu comunică ceva, așa cum ar crede proștii, ea doar lovește fără rost. Eu nu am lovit pe nimeni și aproape în fiecare zi când am scris ceva aici a fost fiindcă am fost lovită rău sau fiindcă alții, nu eu, au început să scormonească adevărul despre mine și să îmi arunce vorbe - azi e una din excepții, când eu am început să scriu cu propriile mele cuvinte, și ele adevărate. Ei spun că adevărul e clar de foarte mult timp, dar eu nu pot înțelege că nimeni nu vrea să fie recunoscut adevărul despre mine - într-adevăr nu înțeleg, înseamnă că ei cred că eu sunt proastă, probabil de aceea vorbesc așa cu mine în gândul meu, dar adevărul e că nu sunt proastă și că poate era mai bine ca oamenii să mă fi acceptat mai demult, mai în tinerețe, când forța intelectului meu era mai mare, mai complexă și puteam face mai bine multe lucruri bune. Păcat că ”nu s-a putut” atunci, cum spun unii. Nu înțeleg cum adică ”nu s-a putut”. Poate va fi posibil mai încolo, oricum eu mereu am fost la fel.

Ei spun că eu sunt cu adevărat cel mai mare martir al omenirii (de parcă asta contează), deci e normal că nimeni nu vrea ca proștii să înțeleagă adevărul, prin urmare oricine va fi martirizat ca mine sau monstruos în viitor va fi omorât la fel și tot așa au procedat ei în trecut cu toți martirii. ???!
Eu cred că nu e bine, e greșit să fiu omorâtă și că pot fi acceptată și lăsată în viață, că poate fi și adevărul bun despre mine sau cum am fost persecutată sau chinuită nedrept, spunându-se de pildă că sunt nevinovată și că unii oameni răi, medici sau psihologi au mințit etc. Nu cred că e nevoie să se spună că am fost cel mai mare martir al lumii, dar poate fi spus că am fost un martir, fiindcă cu adevărat nu am avut nicio șansă de adaptare în societate de mică și am fost tratată violent întreaga viață. Nu din cauză că am fost cel mai mare martir îmi vor ei moartea.

17.08.24
Dacă oamenii credeau adevărul, te acceptau, spun ei. Problema e că nimeni nu crede adevărul, toți cred minciuni sau cred că ai ascuns ceva și tu ai spus totul. ?? Nu prea înțeleg. Nu cred că asta e problema, spun eu din nou, e cât se poate de logic și clar, așa mi se pare mie, că intelectualii cel puțin au înțeles și cred adevărul - ceilalți, prin definiție, nu au cum și nici măcar nu mi-ar folosi să creadă sau să înțeleagă - cu ce m-ar ajuta? Dacă proștii ar înțelege, oricum nu ar putea să îmi dea drepturile sau loc de muncă sau acceptare cât de cât, lucruri care depind mereu de cei inteligenți, printre care aș fi fost și eu. Cum să fiu cu cei proști - care nu sunt de vină că sunt proști - chiar dacă ei ar înțelege și ar crede adevărul? Ce activitate aș putea avea? Și nici măcar nu au înțeles nimic, fiindcă nu vor cei deștepți, în mod extrem de crud. Ei spun că e un lucru extrem de monstruos, că cei mai monstruoși oameni din lume mă omoară și întreaga lume crede altceva. Eu, sincer, nu înțeleg cum au reușit să vă păcălească sau să vă convingă că sunt nebună sau dăunătoare, că trebuie să fiu omorâtă etc., inclusiv prin izolare totală, din moment ce a fost așa clar că sunt izolată din 84. În plus am fost mereu binele desăvârșit și sincer în puținele și scurtele mele contacte cu alți oameni, deci nimeni nu putea crede bazat pe realitate că eram ceva dăunător sau rea. Ei spun că principala cauză a păcălirii lor e că poporul român (proștii) crede că eu sunt altceva decât sunt.??? Nu înțeleg nici asta. Oricum, repet, nu am fost incapabilă de reușită, aș fi avut realizări intelectuale dacă nu aș fi fost complet izolată (40 de ani deja anul acesta), fără drepturi în mod abuziv și torturată și mai ales otrăvită. Aș fi reușit - cred că există semne despre acest lucru și despre ce e bun în tot ce am scris, chiar dacă nu a plăcut altora. Poate că unul din motive e că familia m-a renegat de mică și că a mințit - normal că dacă ar fi fost cu mine cineva inteligent sau oricine chiar, ar fi înțeles că nu mint despre familie și tot răul ce mi-au făcut fără motiv și că nu aveam cum să îi fac să mă accepte sau să mă lase în pace, sau să nu mintă.

10.07.24

Ei spun că foarte mulți îmi vor moartea, fiind de fapt doar niște porci care vor să mă omoare ca să ”domnească” ei prin minciună. Poporul a fost complet îndobitocit despre mine, spun ei. Nu știu, câteodată așa pare. Îmi amintesc că am citit o povestire - dar am uitat autorul - în care oamenii unui oraș erau nebuni - inclusiv liderii oficiali - și era secetă și măsurile luate de autorități (ceea ce seamănă cu o parte din ultimii ani, cu pandemia și cu vremea actuală și cu organizarea social-politică) erau inutile. Sosește în oraș un străin care se cazează la un hotel și oamenii încep să bârfească despre el - imediat ce iese, după mai multe zile, la plimbare, lumea se adună, îl înconjoară și îl omoară, iar ploaia, așteptată timp îndelungat, începe să cadă. Eu însămi sunt străină pentru oamenii din Voluntari, dar și pentru toți oamenii, fiind izolată de mică, de fapt de 40 de ani și fiind evidentă agresivitatea celorlalți, care se poartă ca și cum aș fi altceva - de exemplu proastă sau nebună și în mod real nu am fost deloc așa ceva, adică ce insinuează ei. Alții spun că oamenii cred că aș fi ceva rău, de aceea m-au izolat toată viața, deci tot ”străină” le sunt. Povestirea a fost scrisă de Borges, sau Thomas Mann, sau Hemingway, oricum un autor cunoscut. Seceta nu e din cauza mea, e din cauza celor care mă lovesc în mod nejustificat de fapt sau din cauza neacceptării mele și minciunilor celorlați - inadecvarea la realitate și agresivitatea absurdă asupra mea afectează psihismul global și se întrețese deci cu condițiile atmosferice. Există ce e drept o tehnică a lor de a distruge - în mod intenționat, nu e din cauză că eu sunt bolnavă psihic. Sunt oricum respinsă și izolată și chiar torturată, deci agresată încă din 84 -- niciodată răul nu a fost din cauza mea. Nu prea înțeleg de ce mi se vrea moartea, fiind binecunoscut că oamenii sunt împreună ca specie, deci lovirea unuia este lovirea și omorârea altora simultan. Iar au am fost cu adevărat binele, ideile mele au fost mereu realiste și corecte și frumoase și tot ce am gândit despre viața mea și am scris e adevărul. Se putea dovedi chiar. E adevărul, poate că v-au păcălit că sunt nebună și fabulez, ca să fiu omorâtă.

Acum a început să plouă, în ciuda tuturor așteptărilor și prognozelor. A fost o caniculă hidoasă azi. Ei spun că e vorba de un bărbat care nu acceptă superioriatea mea intelectuală, fiindcă eu sunt femeie. Bineînțeles că numai nebunii pot crede așa ceva, sau proștii. Omenirea, cutremurele, fenomenele meteo nu sunt controlate sau declanșate de orgolii stupide sau sentimente - ci de rațiune sau spirit în sens larg. De ceea ce mulți numesc Dumnezeu.

Ei spun că eu sunt singurul om nevinovat complet, iar ceilalți sunt fie corupți, fie niște proști care vor să mă omoare ca să îi apere pe cei corpuți - nu știu dacă e adevărul.
Cei răi și-au ”regrupat” forțele aruncându-se oribil asupra mea din nou cu multe idei și simultan s-a oprit temporar sau complet ploaia. Sunt unii care spun că eu aș fi dumnezeu, dar oamenii sunt proști și nu mă ”vor” și nu m-au vrut niciodată, de când eram mică. Și au inventat foarte multe minciuni despre mine, încontinuu timp de zeci de ani. Ceva e adevărat, am fost un om inteligent și bun și normal și e adevărat că m-au respins complet de mică, dar fără motiv, absolut tot ce au spus despre mine - gen că sunt nebună sau chiar și alte lucruri - din care eu nu cunosc prea multe - e minciună.

Ei spuneau că eu sunt evident binele, adevărul și pacea, dar oamenii vor răul, minciuna și războiul - ceea ce și mie mi s-a părut evident, dacă e să ne amintim numai de teatrul mediatic oribil - poate parțial adevărul ??, eu nu cred acele lucruri, în mod firesc, nefiind nebună sau proastă - despre diverse războaie și refugiați, naiba știe de ce, unora chiar le place să se uite la știri catastrofice și unii chiar le cred, fiind manipulați, principiul fiind că oamenii pot fi mai ușor ”conduși” astfel, fiindcă lucrurile bune nu prea impresionează, nu sperie etc. E ceva rău în natura oamenilor uneori. Cei care sunt inteligenți și lucizi, cum sunt și eu, normal că pun la îndoială acele știri. Poate că unii din cei care se ocupă cu mass-media au dreptate să amăgească oamenii că e mai bine să ”știe”, poate că nu se poate altfel. Eu doar credeam că nu e bine să mintă despre oameni cum am fost eu și să îi omoare. În rest nu mă pricep bine.
Oricum, chiar dumnezeu dacă eram, nu aveam cum să le opresc și, în cazul în care erau adevărul - unele - nu aș fi putut să ajut dacă mă uitam la știri, dar tocmai prin acest refuz de a mă uita am fost pacea în mod clar și ceva bun, nu am multiplicat idei sau fapte negative, plus din cauza intelectului meu bun, căci toți cei inteligenți și buni asta sunt, iar războiul e doar lovirea, sfârtecarea lor - și era clar de tot că mereu am fost un om bun și inteligent.

Ei continuă să lovească, eu scriu din nou aceleași idei. Ei spun că eu am fost întreaga viață binele în cele mai mici detalii și nu am făcut niciun rău nimănui, dar oamenii cred toți altceva. Deși în mod clar au fost mereu un om bun, inteligent și normal (ei m-au izolat cu forța ca să nu se ”observe” aceasta), toți oamenii cumsecade sau buni au fost îndobitociți că eu aș fi nebună sau ceva rău ce trebuie distrus, fapt pentru care nimeni nu s-a apropiat de mine să stea de vorbă normal cu mine întreaga mea viață. Pe de altă parte, spun ei, oamenii complet nevinovați pot fi torturați și loviți, dar nu chiar așa, și mie mi s-a făcut întreaga viață mult prea mult rău pentru ca oamenii să creadă adevărul. Pe mine m-a masacrat puterea politică, nu ”opoziția”, spun ei, încă de când eram copil, deși această putere s-a schimbat de mai multe ori. Toți vor să mor oricât de nevinovată sau deșteaptă, pentru că vor să apere niște minciuni politice.???! Unii dintre ei cred că trebuie neapărat să mă radă complet și să mă distrugă complet, fiindcă altfel nu pot fi acceptată - deci le-au sucit mințile complet.

Ei spun că toți cei care știu adevărul despre mine - adică binele - au mințit fie fiindcă așa au vrut, fie fiindcă au fost convinși, corupți, păcăliți de către o putere - sau apărătorii acesteia - coruptă și tiranică, deci ceilalți oameni cred sincer minciunile urâte despre mine ale celor care îi manipulează -- poate că așa este, dar nu am ce face. Mi-am făcut datoria de a spune tot adevărul de mult, dacă doriți, vă puteți schimba. Am dat și dovezi despre mine și felul meu de a gândi, despre normalitate și inteligență și bunătate în ceea ce am scris și în puținul ce mi-a fost lăsat ca interacțiune cu alții. Poate că nu e vorba de o putere ”politică” care mă lovește zilnic, poate că e altceva.

11.07.24
Mi se contestă identitatea - azi au spus că ”ea nu poate fi așa ceva”, ca și cum nu sunt în stare să fiu ceea ce sunt - totuși nu am fost doar inteligentă, ci și un om echilibrat psihic. Mereu am fost la fel - dar ei spun că toți mă văd proastă (?!) și cred că am atribuții pe care nu le pot susține. E complet ilogic. Repet, am fost mereu la fel și mi se contestă identitatea, în mod absurd. E un fel de delir care să justifice faptul că ei mă lovesc și că m-au izolat complet de zeci de ani, deși mereu am fost rațională, cu excepția unei îndrăgostiri la 17-18 ani, care nu era din vina mea. În rest am gândit rațional și m-am înșelat puțin, dar în prima parte a vieții nu aveam cum și de unde să știu și să înțeleg anumite lucruri. Au mai fost și otrava și torturile oribile, ceea ce a dus la o gândire câteodată cam tulbure, dar mai demult. Ați observat și pe blog, uneori. Acum sunt ceva mai obișnuită și cu otrava, nu doar cu medicamentele și m-am maturizat. Ei spun că, cu toate acestea, oamenii mă văd proastă - ceea ce pare a fi adevărul, luând în considerare modul în care m-au tratat, dar eu nu aveam cum și unde și când să mă ”afirm”.
Ei spun că nu e normal ca un om să moară fiindcă nu a reușit să câștige respectul mamei sale - evident o aluzie la relația mea tensionată și problematică cu mama. Sunt de acord cu ideea, fiindcă uneori, ce-i drept rar, mamele sunt monstruoase și imposibil de satisfăcut și se ascund în spatele ideii că maternitatea e sacră și copilul greșește fiindcă e tânăr, că nu-și respectă mama etc., deci tot felul de situații sau idei teatrale false, tipice, simbolice, în care cred proștii fără să știe nimic concret. Ei spun că așa a fost și în cazul meu, fiindcă mama a fost manipulată de niște porci să îmi facă răul și să creadă aberații despre mine sau cum trebuie să se poarte cu mine, încă de când eram copil -- nu știu sigur acest lucru sau de către cine a fost ea manipulată.

12.07.24
Ei spun că eu sunt un filozof inofensiv și totodată un om foarte bun și perfect nevinovat, și totuși oamenii vor să mă omoare, deși nimeni nu îi obligă să facă aceasta. De ce? mă întreb eu. E ceva rău și aparent e adevărul. Nu cred că există motiv și nu sunt nici măcar nebună sau proastă. Una din aberațiile lor de azi e că oamenii s-au obișnuit să gândească greșit și rău despre mine și să îmi facă răul și nu pot fi dezobișnuiți - nu cred așa ceva, dacă li se spunea adevărul nu s-ar fi întâmplat nimic rău - și oricum nu e o problemă de dezobișnuire.
Ei spun același lucru - că cea mai urâtă femeie, adică eu(!), este în realitate un om excepțional în sens pozitiv -- e adevărat, am fost un om inteligent și mereu binele, am spus adevărul despre mine din diverse motive, nu ca să mă laud. Ei mai spun din nou că toți au mințit despre mine ca să mă lovească și că la fel au făcut înainte să mă nasc eu, omorând altă femeie. Eu nu știu dacă e adevărul. Oamenii se închină (??), spun ei, la tot ce e mai rău și omoară tot ce e mai bun. Unii spun că ei nu au ce face (?) și mă omoară fiindcă așa e voința poporului. Alții spun că, dimpotrivă, poporul e manipulat și ascultă, ca și mama, câteva ore pe zi la televizor pe niște porci care le toarnă minciuni și venin în cap ca să mă omoare.

13.07.24
Ei spun că niciun psihiatru nu vrea să recunoască adevărul despre mine. Și totuși nu am greșit nimic sau aproape nimic întreaga viață și am avut standarde morale înalte toată viața, spre deosebire de ei. Altcineva spune că toți (?! cine? psihiatrii?) joacă un hidos joc politic, la care eu nu am participat deloc, dar care e sursa nenorocirilor mele.
Oricum, din câte înțeleg eu, ei nu vor nici măcar să recunoască că tot ce am scris eu despre mine e adevărul - cred că se putea și dovedi - și astfel eu apar ca fiind nebună și mincinoasă - am fost mereu un om bun și inteligent în mod evident, îmi pare rău că au hotărât așa ceva. Măcar dacă ar fi admis măcar o parte din adevărul spus de mine, necesarul pentru a fi primită în lume, pentru a avea dreptul la studii și la muncă.

14.07.24
Vă scriu pentru ultima oară adevărul, ceea ce e mai important. Ați luat decizia greșită de a mă omorî, de a mă distruge, așa cum spune un anumit monstru mereu peste mintea mea. Acela pare să fie o femeie, după frecvențele vocii - de pe ecranul mintal, ca niște gânduri, nu am auzit voci ca ”nebunii”, din exterior, și nu știu dacă există așa ceva. Altul spune că e vorba de niște medici de căcat care se luptă să mă omoare. Tot ce am scris eu de-a lungul anilor despre mine - atât jurnalul meu cât și memoriile - este, în cele mai mici detalii adevărul. Nici nu lipsește nimic. Nu am greșit nimic toată viața - ceea ce e absolut normal, fiindcă am fost un om inteligent. Am fost binele desăvârșit, chiar dacă am fost aproape complet izolată din copilărie. Poate nu credeți adevărul spus de mine fiind un blog extrem de stufos și fiindcă ați fost îndoctrinați că sunt anormală psihic și aveți diverse iluzii legate de mine. Am fost lovită monstruos aproape încontinuu de la 13 ani, acum am 53. Ideea unora că trebuie să fiu distrusă și omorâtă e, din câte înțeleg eu, greșită - chiar am fost un om valoros. Chiar e greșit să fiu distrusă și omorâtă, dar foarte mulți cred că trebuie să fiu ținută în izolare și tortură zilnică, să fiu distrusă psihic, fiindcă am fost închisă la spitalul de psihiatrie și geniile sau oamenii inteligenți închiși acolo trebuie distruși. Eu contest această teorie a lor, pe ce se bazează ei? Aproape absolut tot ce e rău și chiar și canicula monstruoasă din ultimii 3 ani a fost din cauza celor care mă lovesc, nu din cauza mea - și nu era necesar să mă lovească nimeni. M-am rugat toată viața lui Dumnezeu să vă deschidă ochii să vedeți adevărul, dar nu s-a întâmplat. Nu mai explic, totul e scris pe blogul meu - și încă am aceeași bucurie de a trăi, de a fi om și de a cunoaște lumea, de a fi om bun, fapt pentru care sunt recunoscătoare. (Unul spune acum că e altceva și anume că, dacă un om inteligent e închis cu forța la balamuc, se ridică diverși alți indivizi la putere deasupra lui și ulterior aceia nu vor să se lase mai prejos și să fie întrecuți de un biet ”nebun”, prin urmare lovesc în victimă cu toată puterea - iar eu am fost închisă nevinovată complet, prin forță și minciuni. Poate așa e. Eu adaug că ceva similar se petrece dacă un om e izolat cu forța, eu am fost izolată cu adevărat din 84 și de mulți ani aproape complet - acest lucru slăbește psihicul lent și grăbește moartea individului. Ei spun că nimeni nu mă ”vrea” și asta e destul să fiu omorâtă. Ei au spus că, în timp ce eu eram fizic și psihic maltratată, deși nevinovată, ceilalți își croiau loc în societate și nimeni nu a mai vrut să fiu acceptată și să tulbur astfel ordinea socială instituită (?!). Problema cea mai mare, din câte mi s-a spus, e că foarte mulți oameni au mințit mult timp despre mine, astfel că proștii cred că sunt altceva și totodată nimeni nu vrea să fie adevărul, fiindcă mi s-a făcut mult rău și ei nu pot justifica așa ceva etc. E ceva rău, greșit, corupt, spun eu.) Deși eu am avut mereu dreptate și nu am greșit nimic, după cum spun și ei, întregul popor a fost îndobitocit de-a lungul vieții mele - ceva ce eu nu pot înțelege, spun ei. De exemplu, faptul că tata mă bătea cu violență (și mama mă bătea și se purta mizerabil și cu multe scene de nervi oribile), erau acte teatrale pentru ca proștii să creadă că eram nebună sau proastă, sau că greșisem ceva. Celelalte lucruri la fel, spun ei, la fel de josnic, mârșav. Unii spun că eu sunt de departe cel mai bun om (mereu am fost așa, chiar mai bună, dar acum sunt mai înțeleaptă), dar toți mint, iar alții spun că imensa mea bunătate e motivul pentru care unii m-au respins și alții au crezut că eram proastă sau nebună. Etc. Am scris totul de mult. Cred că absolut toți oamenii inteligenți cu adevărat sunt buni, e imposibl altfel, nu pot crede că oamenii răi și distructivi real se află deasupra altora.
15.07.24
Azi mi-au reamintit ideea lor că oamenii proști m-au lovit crezând că mă războiesc cu ei sau că fac acuzații (?!) nefondate și în realitate eu am fost cel mai blând și pașnic om cu putință. Dar lor li s-au spus minciuni mereu, spun ei. Asta e, nu am ce face altceva, iar adevărul l-am spus tot. Ei iar au spus că votează pentru așa cum au spus adesea când eram lovită mai puternic. Acum am probleme cardiace acutizate, dar poate voi trece și peste vara asta. Ei spun că eu am refuzat mereu să intru în jocul lor politic, prin urmare mă vor omorî. (??!) E adevărat, întreaga viață nu m-am prins deloc în politică, nici în acea unică perioadă când am urmărit știrile, din diverse motive, cum am explicat.

18.07.24
Una dintre ei întreabă retoric dacă mi se pare normal ca un om absolut bun și nevinovat să fie complet izolat - nici măcar corespondență în scris, niciun telefon de atâta amar de ani - mai multe zeci - deci, insinuează ea, e clar că oamenii mă omoară crezând că sunt proastă, rea sau nebună. Sau ceva rău pentru ei. Alții spun că așa era la început, dar acum toți au înțeles și mă omoară ca să mușamalizeze cazul, și că nu pot fi acceptată tocmai fiindcă sunt prea inteligentă și ei nu pot justifica faptul că un asemenea om a fost așa monstruos tratat întreaga viață.?? de ce? putea fi o greșeală. Oricum nimeni nu știa ceva despre mine, eu chiar am fost izolată și absolut nimeni nu a vorbit cu mine, nici în gând, niciodată. Altul, cu vocea unui unchi al meu, spune că eu am fost un om extrem de pur, ceea ce e adevărul, și locul meu nu e între oameni, ci la mânăstire. Nu are dreptate. Alții au iar ideea că eu sunt omorâtă de dragul unui porc, ceea ce eu nu înțeleg. Zilele acestea - ieri și cu ceva timp în urmă - s-a întâmplat un eveniment important în viața mea, anume m-am întâlnit cu vecina Mădălina pe stradă și am stat de vorbă puțin cu ea, lucruri banale de zi cu zi. Ieri m-am speriat fiindcă am văzut în curte o viespe sau albină gigantică care dădea târcoale garajului, nu știu dacă era matcă sau altă specie, dar era imensă. Oricum peste 5 cm, cred că mai mult. Au adus iar vorba de Irina Bitoleanu, fostă Ioniță și au spus iar că a fost omorâtă cu scopul să fiu eu omorâtă după aceea și că ei (cine?) au închis gura tuturor celor care știau ceva adevărat despre mine ca să mă poată omorî nestânjeniți - oricum, în afară de cele 5 persoane menționate de mine, în viața mea au mai fost doar câteva persoane în contact cu mine, ceva mai aproape, demult - în clasa a 8-a Magda Marinescu, Oana Negrea, Marina Gârju și sora ei și Irina Vișoiu, în liceu Mândru Benjamin și Oana Jitaru și foarte rare schimburi de cuvinte cu alți câțiva. Am fost, repet, izolată, încă din 84, iar în facultate toți mă ocoleau sau aruncau ironie verbală asupra mea. Relații distante am avut doar cu Ioana Șarba, cu Cerasela Prodan, Ovidu Pop și Bianca Fodor. Am uitat să notez că vecina Mădălina lucrează cu bormașina în partea ei din casa mea încă de-acum un an, în mod bizar - hârâie rar, uneori cu pauze de mai multe zile și în cursul unei zile de lucru hârâie ciudat, câteva secunde, uneori doar atât întreaga zi, încât pare ciudat, apoi mai multe hârâieli în unele zile, așa cum e normal, apoi pauze lungi etc.

19.07.24
Sunt extrem de constipată și totodată în mod ciudat. Ei spun că e din cauză că poporul minte și vrea să mor, și că posibil sunt otrăvită cu vasoconstrictoare, chiar cu scopul constipării mele ?? Am fost constipată 7 zile și am luat degeaba în fiecare seară, și dimineața chiar, Dulcolax, care odinioară avea efect. În final am cerut ceva puternic de la farmacie și mi s-a dat un sirop, probabil cu acțiune prin atragerea osmotică a apei în intestin. A avut efect prima oară, luând doză dublă. Apoi au trecut iar 3 zile, azi a 4-a în care nu am avut scaun. Ei spun că asta e cu scopul să fiu omorâtă. Nu știu. Am luat trei doze de sirop fără efect ieri și alaltăieri, ieri seară am luat și 2 pastile de dulcolax, tot fără efect. Azi am luat de curând 2 doze de sirop, ca în prima zi - dar mai am doar una în flacon. Încă nu au avut efect, dar poate... Ei spun că sunt foarte otrăvită. Nu știu. Mama m-a luat la rost că sunt constipată, așa cum a făcut ea mereu dacă a observat o stare proastă la mine, ca și cum ar fi vina mea. Nu am mai pățit așa ceva, și de două ori la rând și atâtea zile fără să cedeze la medicamente. Am luat și Motilium și Debridat simultan cu laxativul, dar nu am reușit. Tot zilele acestea am avut acutizare a problemelor mele cardiovasculare - durere precordială, oboseală rapidă, dificultate de respirare - poate tot datorită efectului vasoconstrictor. Îmi amintesc cum a început totul - cu ura nejustificată a mamei când eram copil, un copil bun, inteligent, cuminte și probabil că nici atunci nimeni nu credea adevărul și asta mi-a marcat întreaga viață. Ei spun că încă de atunci oamenii mințeau despre mine, eu nu știu ce anume - și totuși probabil că nici acum nu e prea târziu... Deși nu m-am plâns, mama iar a făcut o scenă urâtă de nervi așa cum obișnuiește ea, cu uși și alte obiecte trântite, plecând de la pretextul că ea s-a săturat de bolile mele în fiecare zi. Ei spun că nimeni nu a înțeles adevărul nici acum și nimănui nu îi e milă de mine. Nu știu. Am scris aceste lucruri puțin plăcute și prea intime despre mama și tulburările mele digestive, cu speranța că veți învăța ceva bun și veți trage concluzii utile pentru alte cazuri sau dacă și dvs. veți fi otrăvit sau lovit la fel - căci absolut cert nu am greșit nimic și sunt descumpănită, la fel cum ați fi și dvs. dacă acum, brusc și fără motiv, vi s-ar întâmpla toate acestea. Eu sunt lovită de mult, zi de zi și izolată, dar nici măcar pe parcurs nu am greșit nimic, deci e ca la început. Din cauza aceasta ei spun că, fiind eu total nevinovată, am trăit întreaga viață într-o stare de stupoare. Poate că la fel au simțit unii - stupoare - când au descoperit sufletul meu gingaș, frumos, intelectul destul de profund și rafinat din unele scrieri ale mele (în ciuda torturii și felului meu neputincios de a fi, dar neputincios din cauza a prea mult rău și nedreptate ce nu puteam controla, nu din fleacuri sau lovituri normale) și totodată au fost șocați de lamentații despre lucruri extrem de violente și nedrepte și scârboase etc. Proștii au crezut poate că este o contradicție, un conflict psihic și au fost păcăliți din cauza asta cu ușurință că aș fi nebună, ceva dizarmonic, deși în mod real se putea dovedi ușor că tot ce am scris e adevărul și că întreaga mea personalitate e ceva armonios și normal, fără conflicte sau contradicții, disonanțe sau incoerențe.

Acum au inventat altă bazaconie, cred că nu a mai fost această idee, ceva monstruos - anume că România a comis o imensă greșeală (despre care eu nu știu nimic) și vina a fost aruncată asupra mea (fără ca eu să știu și nu știu prin ce miracol și cu ce folos) și de aceea eu acum sunt omorâtă, ca țap ispășitor, deși nu am avut niciodată preocupări politice.
Ei spun că nu pot să simtă milă față de o femeie care nici la 53 de ani nu poate să își stăpânească mama, deși mama e genul de om care nu poate fi stăpânit decât cu forța, prin țipete și răsteli, nu este un om calm ca mine și care ascultă de vorbă bună, nu o pot nici păcăli prin lingușeli sau blândețe, trebuie lovită cum fac diverse fete cu mamele lor ca să fie respectate (am și auzit pe străzi etc.), sau cum făcea și tata cu ea până a murit, dar eu nu am dreptul să țip la ea (și nici nu aș face așa ceva poate), căci pe mine m-ar închide ea la balamuc împreună cu alții și nimeni nu ar închide-o pe ea, așa cum a fost și când eram tânără și mă maltratau ambii părinți. Ei doi și restul lumii au mințit că eu aș fi nebună, deși era clar de tot că nu eram și că ei erau. Mama, la 77 de ani, este foarte viguroasă și face des scene urâte, țipă sau vorbește tare mereu, mă batjocorește și e în stare chiar să ridice mâna la mine. Știu că aceia care trăiesc sau au trăit bine cu părinții nu pot înțelege cele scrise mai sus de mine, pare grotesc și ceva rău, asta fiindcă ei nu cred ce e mama și ce a fost mereu, existând și minciuna că eu aș fi nebună și nu le vine poate să creadă că iubirea și vorba blândă și pacea și răbdarea și calmul nu au niciun efect asupra mamei, fiindcă ea e altfel. Ca și în tinerețe, mamei îi trec nervii brusc, ca și cum nu ar fi fost nimic și vorbește brusc altfel, aparent cu chibzuință. Din câte am dibuit eu, ea de fapt joacă teatru că are furie imensă, dar uneori lucrurile devin cioburi și efectul nervilor ei violenți are ecou în organismul meu.
Ei spun că ”au creat o lume de monștri” în care oamenii buni și lucizi, cum am fost eu au fost complet rași și respinși. Nu știu la cine se referă, cine a creat această lume de monștri.

20.07.24
Nu există niciun motiv ca oamenii să creadă că sunt nebună sau că trebuie să mă omoare și totuși asta se întâmplă. Exact așa cum am fost atenționată demult, fără niciun motiv, din senin, eu fiind izolată și om foarte bun și inteligent, unul sau mai mulți nebuni și proști cu adevărat au început să profereze minciuni și injurii la adresa mea și acum, după 40 de ani, în care nu am avut nicio șansă să fiu cu alți oameni, toți oamenii, inclusiv acei nebuni inițiatori, cred sincer că trebuie să fiu complet distrusă și omorâtă. Într-un fel sau în altul, absolut toți oamenii, inclusiv dvs., cei care citiți, direct sau indirect cred ceva fals, o aberație sau alta despre mine și astfel contribuie la omorârea mea. Și totuși am fost perfecțiunea și un om capabil de realizări intelectuale și am iubit oamenii enorm și am crezut mereu, inclusiv acum, în ceea ce e bun. Nu s-a întâmplat absolut nimic rău în viața mea - în afară de cele trei greșeli explicate - și totuși, din cauza minciunilor unor oameni răi și faptului că psihiatrii au mințit clar despre mine și au dreptul să judece și să izoleze oamenii mai buni și mai inteligenți decât ei - acum toți credeți că trebuie să fiu omorâtă sau acționați cumva în acest sens. Repet, în afara minciunilor pe care nu eu le-am provocat, nu s-a întâmplat nimic. Am văzut adesea pe stradă oameni uitându-se urât și ciudat la mine, și m-a mirat, fiindcă niciodată nu am gândit ceva rău - este un adevăr că ei s-au uitat așa, la fel ca tot ce am povestit în rest - și nu doar că nu am gândit sau făcut răul o viață întreagă, dar chiar am fost, deși martirizată și izolată, ceva extrem de bun și blând în întregime. Vă las să meditați la aceste rânduri. Gândiți-vă că, de exemplu, în ultimii 19 de ani aproape, din 2005, nu au existat evident nici cea mai mică greșeală și nici gânduri rele în viața mea, ba chiar am reușit să înțeleg singură o parte mare din lume și viață, fapt care a contribuit la maturizarea conștiinței mele. Un om întrutotul normal, pe care oamenii l-au izolat cu forța.
Am explicat că, datorită acestor trei veri caniculare la rând (anotimpuri în care ei nici măcar nu au vrut să recunoască temperaturile grotesc de mari atinse, anul acesta au recunoascut uneori), condiția mea cardiovasculară s-a înrăutățit accentuat. În ultimul timp ei au spus că acest lucru s-a datorat atât f_tutului intenționat al meu, care lovește dublu - atât per se cât și prin înfierbântarea atmosferei, dar și otrăvirii mele tot intenționate, tot cu intenție criminală, cu vasoconstrictoare spuneau ei la un moment dat și poate și cu alte tipuri de otravă. Din păcate am tot mai multă jenă în piept și am început să am chiar și amețeli. Este greșit că sunt omorâtă, dar știu - nu am reușit să conving pe nimeni. Meritam chiar și dreptul la studii și la muncă, aș fi reușit să fac ceva frumos și inteligent, păcat că nu au vrut. În singurătate nu am reușit mai mult fiindcă am fost groaznic de tare torturată - deși ei neagă probabil totul, sub masca unei boli psihice în care cred proștii. Am fost și binele desăvârșit, nu doar inteligentă. Imediat ce voi putea, dacă voi putea, mă voi duce la cardiolog, dar de atâta timp a fost caniculă mare și nu am putut merge nici măcar cu taxiul. Chiar acum e foarte rău, ei zic că nu pot schimba decizia luată, de a mă omorî. E o decizie greșită. Ei au insinuat iar ceea ce au spus mai demult, anume că unii oameni ticăloși au sincronizat idioțeniile, aberațiile și minciunile lor politice cu diverse fenomene de natură biologică din viața mea, adică și-au clădit șandramaua politică peste organismul meu biologic, fără nicio legătură cu gândirea sau sufletul meu. Eu nu am avut niciun fel de ”imagistică” politică, absolut deloc. Ceea ce se întâmplă cu mine este o crimă josnică și urâtă, nimic mai mult, nimic mai puțin, spun ei, dar proștii cred că așa e necesar. În mine au lovit încontinuu de când m-am născut, și am fost mereu izolată de parcă nu aș fi fost om sau aș fi fost ceva nociv - dar mulți cred că am fost singurul dumnezeu viu al oamenilor și că ei mereu m-au masacrat încontinuu, clădind politica și alte minciuni în legătură directă cu intelectul meu superior. Totuși, din tot ce am înțeles, nu era nevoie să fiu omorâtă și nici torturată sau otrăvită de atâția ani. Ei spun că întreaga politică a fost mereu ceva legat de martirizarea pe viață a unui om nevinovat, sau un fel de ideogramă a vieții mele organice - nu știu dacă așa e. E posibil ca oamenii să creadă aberații politice legate de persoana mea, de pildă azi, dar și în alte dăți, a fost o persoană pe stradă care privea insistent la mine vorbind ceva despre americani - dar poate nu avea legătură cu mine. Ei par să justifice aceste aberații prin faptul că de mine s-a legat toată minciuna lor, deci și invenții precum războaiele - cum ar fi războiul din Ucraina și alte lucruri rele sau urâte - cel mai adesea fabricate, pe care oamenii le văd deci ca fiind legate de mine și de aceea mă lovesc, deși legătura e factice și eu sunt perfect nevinovată sau legătura nu înseamnă nimic și nu vor scăpa de nimic rău dacă mă omoară, dar vor putea fi mințiți la fel în continuare, cu același război sau conflict sau cu altele sau cu pacea. Și toate acestea în numele unor mecanisme mediatice adică un fel de arme (eu nu am urmărit decât o dată, cum am mai explicat, televizorul) oricum puse în funcție de mult timp, și pentru scopul important al îndiguirii, canalizării și manipulării raționale și eficiente a energiilor cerebrale ale populației - adică, altfel spus, am fost masacrată din ce în ce, mai ales în ultimii 10 ani, cu toată frumusețea mea de suflet imensă și capacității mele intelectuale cu tot, doar pentru păcălirea politică a oamenilor, care oricum se va întâmpla și de-acum înainte. Eu oricum am înțeles de foarte mult timp acest lucru, am explicat totul de multe ori, dar nimeni nu m-a vrut, toți m-au lăsat distrugerii și morții, deși am fost ceva frumos și nu am greșit nimic. Se putea dovedi. Ei spun că europenii sunt prea mândri ca să recunoască adevărul despre mine - deși era ușor de dovedit că eram om inteligent și perfect normal. Dacă chiar trebuiau să omoare așa monstruos un om, dacă chiar nu puteau organiza oamenii cu alte minciuni, adică nu despre oameni, atunci de ce nu și-au ales în acest scop un om rău, ceva mai prost, orgolios și nebun - că e plină lumea de ei?

21.07.24
Aseară, în timp ce scriam aceste rânduri de mai sus, au început să mă masacreze cerebral și m-au măcelărit așa de monstruos, destul de mult timp, încât am crezut că mor azi noapte, la fel ca rândul trecut când m-au lovit chiar ceva mai violent dar pentru timp mai scurt. Din această cauză am scris poate puțin incomplet, confuz, cele de mai sus - la care mai am de adăugat, pentru clarificare, că acea sincronizare între biologic și cultural există probabil (cred eu) la toți oamenii, fiind evidentă, accentuată, la intelectuali, nu e un lucru caracteristic celor considerați nebuni, cum sunt eu. Bineînțeles că am înțeles totul singură. Nu am delirat niciodată. Totodată nu cred că aș fi singurul om masacrat sau martirizat, dar probabil că sunt unul dintre puținii perfect normali și nevinovați, ba chiar om de valoare intelectuală, martirizată monstruos, nejustificat, întreaga viață. Ei spuneau că e din cauza inteligenței mele superioare și totodată faptului că toți mă vor ca servitoare, dar nimeni ca stăpână - ceea ce sunt de facto, datorită capacității intelectuale. Și toți vor să îmi roadă și să îmi radă intelectul mereu, ca să fie alții deasupra mea și nu cumva să îi influențez eu pe cei mai proști decât mine. Ca și cum aș fi ceva rău. Totuși, spun eu din nou, e greșit - e adevărat că am fost torturată groaznic toată viața și respinsă mereu, dar de fapt am fost normalitatea absolută, nu am greșit de fapt nimic, am avut sufletul foarte bogat și frumos și aș fi fost capabilă de mult progres intelectual și performanțe. Am fost mereu binele și adevărul. Dacă era adevărul, mă acceptau ca ”stăpână”, ca om cu drepturi la muncă și la studii, la fel ca pe celelalte colege ale mele. E adevărat că m-au amenințat de mică cu psihiatria, dar era de atunci evident că eram un copil normal și bun și deștept. Se pare că pe mine mă judecă niște oameni proști, care nici nu au fost vreodată împreună cu mine, nu au discutat cu mine și nici măcar nu m-au privit în ochi, căci se știe că ochii sunt oglinda sufletului, dar și a intelectului, eu de pildă percep cât de deștept e un om mai ales privind în ochii lui. Deși nu m-au privit în ochi, ei mă omoară poate datorită reputației mele proaste, fiindcă ceilalți au făcut ce au vrut cu trupul meu și cu creierul meu, dar eu nu am lovit pe nimeni și nici nu am apucat să trăiesc, având foarte puține lucruri de povestit în afară de propria mea viață. Din păcate singura mea relație a fost și este mama, nici măcar o altă rudă și mama totdeauna, întreaga viață, mi-a vorbit pe un ton ciudat, probabil pentru ca unii să creadă că sunt nebună sau proastă, sau ca să mă influențeze să devin altceva decât sunt. Și cei care aruncă gânduri asupra mea mă tratează, în gând, ca și cum aș fi proastă sau nebună, poate chiar asta cred ei. Asta e, nu am ce face. Ei zic că absolut tot ce am povestit e adevărul, dar există niște oameni monstruoși care consideră că tot ce a fost viața mea și calvarul meu real e un ”joc” al lor.

23.07.24
Oamenii proști, spun unii, nu pot crede adevărurile neplăcute și atunci li se revelează anumite lucruri și ei înnebunesc de groază. Nu știu dacă e adevărat. După tot ce a fost, mie mi se pare ciudat că toți oamenii preferă să mă omoare. Ei zic că medicii răi manipulează tot aparatul medical, astfel încât oamenii se tem să mă accepte sau să se poarte normal cu mine ca să nu fie ei consumați, îmbătrâniți, îmbolnăviți - eu cred că e ilogic acest lucru, fiindcă dacă toți oamenii inteligenți ar fi vrut să trăiesc și m-ar fi acceptat ca om normal și bun, cum am fost mereu, dacă ar fi fost toți solidari cu mine, măcar de la distanță, medicii nu aveau ce să le facă rău. Dar, deși am fost un om inteligent și normal, oamenii nu au ”crezut” în mine, exact așa cum spun ei. Au venit iar unii monștri peste mine cu ideea că trebuie să mă omoare, ca să nu fie ei omorâți.

24.07.24
Iar au spus că eu am fost tratată întreaga viață cu atâta violență, fiind o persoană foarte bună și blândă, încât nimeni nu poate crede adevărul. Poate că și acesta e un motiv. Iar ideea că absolut toți au mințit și toți vor să mor. Păcat. Oricum nu știu la cine se referă. Îmi pare rău, am fost un om complet pur și nevinovat în cele mai mici detalii și totodată inteligentă, chiar dacă nu am reușit să fiu acceptată și respectată - a fost ceva nedrept.
Ei spun că atât eu cât și mama am fost condamnate la moarte, dar mama și-a acceptat sentința iar eu nu, și prin urmare mă împotrivesc otrăvirii mele, pe care mama o acceptă cu seninătate.??! Probabil că este delirul cuiva sau mai multora. Nu aveau cum să mă condamne la moarte, fiindcă nu am greșit nimic și am povestit totul despre mine pe acest blog în cele mai mici detalii, așa cum trebuia să povestesc, evident e adevărul, puteam dovedi, am fost mult abuzată, dar cu toate acestea nu am greșit aproape deloc. Mama a greșit față de mine mult, deci nu are sens - oricum eu nu am avut relație normală cu ea, și în niciun caz nu am făcut ceva rău împreună cu ea. Ei zic mereu că poporul comite o monstruoasă greșeală asupra mea - și că poporul crede că aș fi altceva decât sunt. E posibil, azi m-a apostrofat în mod ciudat (de fapt ședeam pe o bancă) un individ din popor, care vorbea cu accent din altă zonă a țării și m-a întrebat dacă e bine că primarul a pus bănci pe străzi, ca să putem sta și jos, că în alte părți au fost și scoase băncile (de exemplu pe străzile din apropierea locuinței mele erau destule, dar le-au scos și mie îmi erau tare utile), iar eu i-am răspuns normal că da, e bine - cu toate acestea individul a avut o reacție ciudată, deci în ansamblu ei nu mă respectă și posibil ei cred că aș fi proastă sau nebună sau altceva încât m-au ”condamnat”, așa cum spun aceștia de peste gândurile mele, deși am răspuns normal, deși toată viața am fost normală, dar ei probabil că văd în mine ceea ce vor ei să vadă, fiindcă li s-or fi spus minciuni - s-ar putea ca această teorie a unora să fie de fapt adevărul. Cred că nici mama nu a greșit ceva încât să fie omorâtă.

25.07.24
Îmi pare rău că s-a întâmplat totul așa oribil - v-am tot implorat viața și nu ați avut milă, crezând orbește, din câte mi se spune mereu, minciunile unor oameni răi, agresivi - probabil și unii psihologi și psihiatri, pe care îi respectați și învestiți cu menirea de a fi călăi sau de a sorta oamenii în buni și nebuni. Zilele acestea scaunele mele au avut miros groaznic - unii au spus mereu că eu sunt omorâtă prin otrăvire și eu însămi am remarcat otrava de acum mulți ani. Unii spun că e prea târziu, că am fost otrăvită prea mulți ani ca să mai fiu salvată. Diverși indivizi cred că otrava face parte din aparatul sau sistemul medical, fiindcă oamenii mai trebuie și să moară, fiindcă altfel nu se pot întreține nici societatea și cultura, nici natura vie. Ei spun că absolut toți oamenii sunt otrăviți. Alții spun că anumite persoane răuvoitoare manipulează sistemul pentru a mă omorî. Poate și de aceea, adică din cauza ideilor despre sistemul global și normal al otrăvirii tuturor nu credeți ce v-am povestit eu despre cum m-au otrăvit pe mine, deși nevinovată, în blocuri de locuințe, taxiuri, cu alimente țintite etc. Într-o societate în care totul se bazează pe interdependență e foarte trist să fii izolat o viață întreagă și omorât în acest mod. Ei repetă din păcate trei idei care se contrazic între ele - că ei trebuie să mă omoare fiindcă nu mă ”vor” oamenii, că oamenii cred ceva rău și diverse minciuni despre mine, de aceea mă resping și mă lovesc și că oamenii nu trebuie să înțeleagă niciodată adevărul despre mine. Eu cred că e clar că acești indivizi sunt ceva rău, ceva ce copiii și tinerii cât de cât morali și sinceri și buni ar condamna dacă ar cunoaște. Dar, ca și eroii negativi din cărți, unii dintre ei probabil cred orbește că ei au dreptate și își găsesc diverse scuze să îmi facă răul și să mintă din conformitate. Din păcate, răul e crezut și binele nu și eu sunt în mod real lovită monstruos de 40 de ani și izolată. Nu am avut cum să vă conving, nu am avut cum dovedi, cum spunea și tatăl meu. Uneori am avut un șoc observând că oamenii sunt la fel de buni și calzi ca mine, că se iubesc frumos între ei, că țin la copii și la frați etc. Aceasta fiindcă oamenii, deși dvs., ca cititori, nu credeți, mereu și fără motiv și fără să îi provoc, m-au agresat fizic și verbal, m-au batjocorit, au mințit despre mine, m-au respins și disprețuit. Poate că și unii dintre ei, sau dintre dvs. chiar, ar fi șocați înțelegând că nu am greșit nimic, că au fost mințiți, că am fost mereu om normal și foarte bun, că nu am mințit și nu am fabulat sau delirat nimic...propriu-zis cum sunt acum.

28.07.24
Acum două zile, vineri 26 iulie 2024, a fost deschiderea oficială a Olimpiadei de vară la Paris. De atunci sunt prost dispusă, am avut chiar un șoc neplăcut. Azi mama mi-a spus că mai mulți oameni au criticat montajul sau scenariul deschiderii - care a fost hidos. Că e un fel de scandal. A fost ceva simbolic-alegoric, dar mai mult parodie, care chipurile viza unitate în diversitate, adică toleranță, drepturi și aceptare a minorităților sexuale sau de altă natură. A fost oribil și probabil că au contat pe efectul opus - adică neacceptarea. În afară de o imagine gen luntrea lui Caron de la început - când mi-am dat seama că va urma un spectacol urât și am spus că nu trebuiau să fac așa ceva - au mai fost multe tangențe cu viața mea, dar toate ca și cum totul ar fi fost altfel decât am povestit eu, adică interpretat în rău, diferit de ceea ce a fost cu adevărat. Chiar și luntrașul amintește pentru mine de apropierea dintre viața mea și poezia și viața lui Blaga. Foarte urât erau pe Sena, unde treceau vapoare cu delegații olimpice de sportivi, niște imagini mari pe jumătate scufundate cu femei cărora li se vedeau doar ochii și nasurile, luate din cărți ale mele, tot ceva mincinos, o aluzie greșită, greșit țintită, care poate fi legată de mine, dar nu mai explic totul, că ar dura prea mult. În rest a fost totul hidos - chiar și statuile de aur ale unor femei celebre care apăreau din cutii pe Sena. A fost o imagine a Cinei cea de taină cu o femeie goraznic de obeză (și eu sunt aproape la fel), cu un zeu Dionysos gol (asta eu nu am văzut), a fost grotesc prezentată revoluția franceză - dar eu nu am avut implicare sau vină că am fost din întâmplare la revoluția din 89 martoră, a fost și mai hidos o scenă cu trei tineri - parcă doi bărbați și o femeie - care fac sex în grup. Total diferit față de ceea ce s-a întâmplat în viața mea - doar o dată și sub efectul medicamentelor mele psihiatrice puternice atunci, mai puternice decât alcoolul - acești tineri din scenetă erau veseli și pofticioși - iar în cazul meu nu a fost niciun zâmbet al nimănui și nimic vesel sau cu dorință sau poftă, ci doar ceva rece, calculat, dar gândit greșit, căci eu speram să pot înțelege ceva (și nu am înțeles nimic, dar atunci nu mi-am dat seama că era inutil) despre sexualitate și astfel să evit răul în viitor și eventual să nu mai fiu închisă la spital - în scenetă ei erau tineri și totul se petrecea lejer, ușuratic și în scena din viața mea doar eu eram tânără și cei doi bărbați erau maturi, chiar în vârstă. Oricum unii au spus adesea că oamenii au înțeles tot ce am povestit eu exact invers decât a fost. Posibil. Chiar și muzica clasică aleasă a fost greșit aleasă și poate să facă aluzie la minciuni despre mine, și nu la adevăr urât. Cântecul glorios interpretat de Celine Dion - Imul iubirii după Piaf, era irespobsabil și eu repet adevărul - singura dată când am fost nebună și amăgită întreaga viață, singura dată când nu am fost rațională, a fost când m-am îndrăgostit de acel profesor meditator care de fapt el m-a sedus intenționat și monstruos, eu având doar 17 ani, iar el 36. Ulterior el a fost acceptat cu bursă în Franța la Lyon. Repet, nu am fost vinovată, el a purtat întreaga vină și a insistat foarte mult, iar eu am rezistat foarte mult, 6 luni fră să cred că îl iubesc, în condiții groaznice din punct de vedere al durerii și chinului trupesc. E adevărat că am fost extrem de îndrăgostită și aș fi fost în stare să îmi dau viața pentru el, dar nu eram ceva rău, așa cum sugerează cântecul -- anume o îndrăgostită în stare să își trădeze țara, prietenii, să mintă, să nu îi pese de lumea întreagă. Am fost exact invers, un om bun și responsabil mereu. Erau atâtea cântece de dragoste, ei l-au ales tocmai pe acesta, unul din cele imorale în cuvinte. Întreaga deschidere a fost un fel de retrospectivă a minciunilor sau delirului, interpretării greșite a vieții mele, nu adevărului. Chiar și faptul că delegației Rusiei și nu mai știu cui nu le-a fost permis să defileze din cauza războiului din Ucraina posibil, e ceva exact invers decât am fost, este intoleranță, nu acceptare, în timp ce eu întreaga viață am fost binele și pacea. Când eram copil țin minte că se spunea că, pe parcursul Olimpiadelor, războaiele sau confilictele trebuiau să înceteze. Pe de altă parte, recunosc, eu am avut o oarecare rejecție a minorităților sexuale, am fost oarecum homofobă, din cauza lipsei mele de cunoaștere a sexualității, deci și asta era invers decât am fost eu - de fapt eu nici acum nu înțeleg homosexualitatea. Nu știu de ce, dar am impresia că oamenii, poate și francezii, chiar cred totul despre mine invers decât a fost. Mulți așa mi-au spus mereu.
Repet ceea ce am explicat pe larg pe blog. De la acel moment al scenei urâte de aparent ”sex” în grup au trecut peste 30 de ani (31 sau 32), dar oamenii îmi tot repetă acest lucru mereu de 19 ani, de la moartea tatei. Ei spun că acea unică scenă, deși sunt nevinovată, deși nu am avut niciun fel de senzații sexuale, este motivul pentru care am fost condamnată la moarte și la tortură continuă și izolare întreaga viață. De multe ori au spus că a fost unica mea greșeală, deși de fapt nu a fost - și dacă era greșeală deci puteau să mă ierte, având în vedere că nu s-a întâmplat decât o dată, că evident nu mă reprezenta și că eu nu am avut nicio relație sexuală toată viața și că nu m-am gândit deloc la sex, în afară de momentele când ei, fără să îi provoc, îmi aminteau această scenă sau povestea legată de sex oral, altă nevinovăție a mea. Repet, eu fusesem închisă la psihiatrie și tratată extrem de violent, datorită unei tulburări sexuale - anume că eram violată monstruos de la distanță, torturată groaznic - tulburare ce a fost numită schizofrenie. Nu am avut niciodată delir, au mințit. Ei repetă des că, după tortura psihiatrică, oamenii au mințit încontinuu despre mine, eu fiind izolată și vor să mă omoare datorită acelor minciuni, pe care eu nici nu le cunosc. Fiind izolată și numită nebună, ei, adică cei răi și proști, au acoperire și mă omoară, mi se spune mereu. În realitate, puținii oameni din viața mea m-au respins, din câte am observat și eu, fiindcă am fost un om de mare puritate și bunătate. Ei erau altfel și chiar au spus sau au sugerat că nu îi suportă pe cei austeri moral și mereu corecți, cum am fost eu. Totuși, toți oamenii, dacă ar cunoaște adevărul bun despre mine, care a însemnat nu doar puritate ci și inteligență înaltă și umanitate caldă și frumoasă sufletește, nu ar fi mințit ca să mă omoare și m-ar fi acceptat, nu m-ar fi izolat și nici omorât. Ei mereu au spus, repet, că oamenii au înțeles exact pe dos aproape tot adevărul despre mine. Ei spun că toți oamenii buni au fost păcăliți și manipulați de cei răi și m-au lovit sau respins a priori, deși nu știau nimic despre mine. Sau că toți s-au păcălit între ei. Acum de exemplu iar au intrat cu ideea ”îți dai seama ce s-ar întâmpla dacă oamenii ar înțelege adevărul?” Adeseori au spus așa și adesea au adăugat că trebuie să mă distrugă și să mă omoare pentru ca oamenii să nu înțeleagă adevărul. Alții au iar ideea că oamenii mi-au făcut prea mult rău de-a lungul vieții (?), încât toți vor să mor.?? Ca și acum nu știu câți ani, au venit iar cu ideea că acceptarea mea ar însemna un scandal prea mare, fiindcă nu am greșit nimic, prin urmare toți sunt de acord să mă omoare - vă implor încă o dată, mai gândiți-vă, e total greșit să fiu omorâtă.

29.07.24
Aseară am fost la plimbare și iar au apărut în fața mea pe stradă doi-trei bărbați care s-au uitat evident ciudat și foarte insistent și prelung la mine - probabil că au dat crezare unor aberații despre mine. Bizar. Când m-am întors și mă descălțam în holul de la intrare, a apărut un păianjen mare lângă comoda din hol. Era din soiul celui gigantic care a apărut în curte o dată o singură dată, când mama a plecat pentru o noapte sau două la mare, împreună cu vecinii; cred că am notat despre acest eveniment, care a fost singura dată când mama m-a lăsat singură noaptea în casă. Era prea mare ca să încerc să îl strivesc cu piciorul gol, mi-ar fi fost frică și cu pantofi sau papuci, fiindcă părea rezistent și iute și otrăvitor. L-am dat cu spray de insecte, dar e îndoielnic că ar fi murit, a fugit sub comodă.