30.07.24

30.07.24
Idei vechi, pe care ei le repetă - că ei credeau că eu sunt hoață (?!) și le-a trebuit mult timp până când au înțeles că eu sunt cea jefuită și furată de alții - eu cred că asta era, din punct de vedere intelectual, evident de foarte mult timp. Era de la sine înțeles, dar nu era niciun motiv ca ei să creadă că eram ”hoață”. Alții spun că ei credeau că inteligența mea se datorează exclusiv altor spirite și le-a trebuit mult timp până au înțeles că eram exclusiv eu și nu alții. Da, eram, dar nu știu cât timp voi mai fi. Cred că asta era dovedit chiar și numai de creațiile mele - poezii și idei (pre)filosofice - unde, chiar dacă găsiți influența altor spirite - uneori intenționat, conștient - dar și tocmai fiindcă există uneori această influență, veți descoperi totodată viața mea personală, intelectul meu individual ca autor. Din păcate înflorirea mea intelectuală a fost intenționat inhibată de cei răi, care mint și în acest sens despre mine - de exemplu chiar medicul psihiatru m-a întrebat glumeț despre poeziile mele ”de unde am eu toate ideile acestea” - a fost inhibată prin izolare forțată zeci de ani, respingere și prin tortură oribilă și otravă. Pe de altă parte, fiind eu izolată și închisă complet nedrept de 40 de ani de fapt, fiind evident că era vorba de inteligența și gândirea mea personale, m-am temut și eu puțin de ceea ce spuneau ei uneori, că îmi vor da drepturile sau ”libertatea”, cum au făcut și au alții, numai când va fi prea târziu și îmi vor pierde tăișul minții sau statutul ei liber și creator, fiindcă pur și simplu ei au greșit și nu vor ca alții să înțeleagă. Aiureli. Fleacuri. Acum e prea târziu pentru dreptul la studii sau la muncă, dar sunt încă multe lucruri pe care le pot face pentru alții sau pentru mine, și pot învăța singură o infinitate de lucruri. Iubesc viața, m-am resemnat, chiar dacă cu greu, a fi izolată complet și sunt fericită și așa. Acum mă simt chiar bine.

Azi a apărut încă un păianjen mare, de data asta în casă, lângă birou, am mai pățit așa, să fie legați între ei. Acum mi-e frică, fiindcă o dată am avut unul în pat, dar nu din soiul acesta, veninoși. Pe acest al doilea am reușit să îl omor, era ceva mai mic decât cel de ieri. Am descoperit azi că Rusia și Bielorusia nu au avut voie să participe deloc la jocurile olimpice, eu crezusem că doar la defilarea de la deschidere. Această interdicție e de acum 2 ani, datorită invaziei Rusiei în Ucraina - nu știu de ce, dar am impresia că oamenii iar exagerează împotriva Rusiei, mai mult ca împotriva altor puteri cotropitoare - de fapt nu am urmărit deloc știrile despre războiul acela, dar știu că sunt mari probabilități să fie un montaj al mass-mediei. Chiar dacă e ceva adevăr... în sfârșit, eu nu prea înțeleg favoritismele, mereu am judecat drept, deși sunt de acord că toți par ticăloși. Poate așa sunt regulile olimpice acum, nu așa cum credeam eu. Pe de altă parte e adevărat că, de-a lungul vieții mele, oamenii au manifestat o ciudată ură, chiar ciudată, față de Rusia - în ceea ce mi-au spus mie, în ceea ce spuneau în jurul meu și asta e rău. Poate aveau resentimente, dar eu nu știu de ce, poate au motive serioase, dar astfel rușii au fost defavorizați dintru început, prin efectul asupra psihicului meu. Eu am fost un om drept și nu am favorizat pe nimeni nicicând, niciunde, dar oricum nu am avut legătură cu politica. Adineaori a intrat un idiot în engleză cu ideea că eu am ridicat glasul să apăr Rusia împotriva percepției greșite asupra sa - ceea ce e exclus, eu habar nu am de adevărul despre acel așa zis război. Și nu am avut nicio legătură cu așa zis politica, așa cum apare la consumatorul de rând, adică din mass media sau bârfele oamenilor simpli și nu voi avea atât timp cât am luciditate. Unii spuneau că acesta e motivul omorârii mele, faptul că mereu am respins politica - nu, nu e asta. Alții spuneau că eu am fost ”redusă la tăcere” pentru ca astfel să se întâmple politica cum vor diverși porci nedrepți, fiindcă eu am fost glasul rațiunii și dreptății - repet, nu aș fi ridicat niciodată glasul pentru politică, e ceva urât și rău și în mass-media, nu am legătură și nu mă pricep la așa ceva și nici nu am glas, am fost izolată din 84 aproape total și în ultimii aproape 20 de ani chiar nimeni nu a fost în viața mea decât extrem de puțin o vecină și mama. Unii nebuni ar spune că această ultimă frază a fost scrisă cu scopul apărării Rusiei, dar, repet, am fost mereu dreaptă și nu am apărat sau acuzat niciodată pe nimeni, nici legat de politică. Altul, tot în engleză, spune că eu am fost un om excepțional, dar am fost ținută în gheare de niște porci politici întreaga viață - la fel au zis și în română, poate tot aceiași. Oricum am fost martirizată încontinuu, poate și acum mint ca să păcălească proștii, și da, politica e ceva grețos, așa cum apare în media - dar asta e doar părerea mea.
Ei spun iar că toți m-au izolat și m-au lovit încontinuu fiindcă nimeni nu poate crede adevărul spus de mine, fiindcă e o poveste mult prea monstruoasă și nedreaptă și mi s-a făcut prea mult rău - au mai spus asta de mai multe ori - oare chiar așa e? e posibil să fie și aceasta o cauză - nu vă place de mine fiindcă am fost victimizată și vi s-a părut că mint sau credeți asta sau aveți impresia că în afară de aceste lamentații nu aș fi fost în stare de altceva și vă temeați că aș fi avut influență rea asupra altora - deși am fost puritatea și ceva bun. Eu nu știu sigur, poate acum, după atâta izolare, nu mai sunt aptă de relații sanogene cu alții, dar sigur am fost, vă rog să citiți imparțial tot ce am scris în afara povestirii vieții mele. Am fost ceva bun, extrem de plin de viață și drag de oameni, mereu lucidă, dreaptă, curată și cu gândul bun.

La magazinul ciudat de haine urâte din vecinătate, unde nu sunt alte magazine, stau câteodată multe mașini pe trotuar, altădată două-trei etc. Nu știu ce ascunde eventual acel magazin fără cumpărători - în fiecare zi aproape se schimbă costumația etalată pe un manechin, în fiecare zi altă urâciune. Unii par să spună că e vorba de curvulițe. Nu știu ce e. De curând a parcat acolo o mașină inscripționată Asistență Socială. Nu de mult, magazinul s-a extins la altă ușă de garaj adiacentă, în aceeași clădire. Când locuiam în București stăteam lângă un coafor într-o locație ciudată și noaptea erau curvulițe tinere care făceau fițe diverse sau țipau că erau violate, dar nu aveam ce să fac, chiar dacă era adevărat. Nu știu ce se întâmpla de fapt, am ieșit și am văzut una într-o noapte pe asfalt pe spate și un bărbat asupra ei și uneori veneau în spatele blocului meu și vorbeau ascuțit și vulgar. Tocmai am citit iar despre prostituția sacră la evrei în istoria civilizației - bineînțeles și în acest domeniu, al științelor culturii, există astfel de idei. Viața omului și a cărților sunt marcate de astfel de pete - în cel privește uzul limbii, în afară de poezie - nu toată - și filozofie - tot parțial - puține lucruri sunt bune și curate și luminoase sau frumoase și proaspete cu adevărat.

31.07.24
azi de dimineață iar m-au împroșcat, ca aproape în fiecare zi - iar cu ideea că familia mea a mințit despre mine în asemenea mod, încât nimeni nu mă crede pe mine, ci doar pe ei - nu cred așa ceva, era evident că am spus mereu adevărul și că am fost izolată și legată de mâini și de picioare, după cum spun unii metaforic. Era evident ce fel de om am fost. Sunt aproape convinsă că toată lumea crede, în sinea lor, adevărul spus de mine, dar, din nu știu ce motive, mă judecă complet greșit și foarte aspru - lor de exemplu le place ”circul” politic și mie nu - deci sunt incompatibilă cu discuțiile și preocupările curente ale oamenilor. Eu am fost torturată monstruos și numai de o parte mică de familie. Mă gândesc că o parte din rude nu au avut cum crede adevărul oribil despre mama și că însăși mama a fost eventual parțial ”îndobitocită” de alții despre mine - mai ales că nu m-a crescut ea când eram mică. Nu știu. Poate că rudele nu aveau cum să mă accepte din cauza atitudinii societății și minciunilor despre mine. Poate că unii dintre ei sunt mai puțin vinovați decât par.

1.07.24
Alaltăieri seara am luat o pastilă de laxativ de la firma Naturalis, de care am luat de multe ori și ieri dimineața sau spre prânz am mai luat una, nu mai explic în detaliu de ce, în ultimele câteva săptămâni laxativele nu au mai avut efect, deși luate zi de zi, chiar două pe zi. Probabil că tranzitul intestinal s-a încetinit extrem de mult, căci mâncasem zilnic. Apoi am mâncat niște prune uscate de la firma Alesto, de la Lidl și câteva felii de brânză Cheddar maturată cu pâine și cu o conservă întreagă de ton în suc propriu, tot de la hipermarketul Lidl. Am mâncat și două piersici. De fapt am mâncat multișor, am mai mâncat și două prăjituri Măgura și înghețată. Către seară, în jur de 5 poate am început să ies la toaletă, la început cu scaune foarte mici (de obicei era invers dacă aveam diaree) și apoi scaune cu volum mai mare - în total au fost vreo 30, ceea ce nu am pățit întreaga viață. Am mai avut sete, ușoară durere de burtă, reflux gastro esofagian, greață ușoară. Scaunele au fost aproape apoase, deși nu băusem multă apă, dar oricum eu sufăr de hidropizie, sunt foarte umflată peste tot, tot datorită diverselor otrăvuri care mi-au fost administrate. În general urinez numai o dată pe zi, dimineața, de mult timp și uneori urinez a doua oară sau a treia, dar foarte puțin. Pe la ora 8 seara mama m-a întrebat dacă vreau ca ea să meargă la farmacia Ana Maria la intersecție cu șoseaua Fundeni să îmi ia ceva, căci în rest nu aveam farmacii deschise mai aproape și oricum toate sunt destul de departe de casă. Am acceptat și apoi ea a făcut scandal urât și m-a acuzat cu țipete că eu sunt de vină, că eu am luat laxativul, așa cum face ea, chiar urât de tot, de fiecare dată când mi-e rău fizic sau dacă o rog - rar de tot - câte ceva, de exemplu să meargă pentru mine la farmacie. Eu niciodată nu am protestat și nu am spus ceva urât dacă ea m-a rugat ceva. Mi-a adus medicamentele necesare. Mă gândesc că poate a fost otravă sau microbi în conserva de pește sau în prunele uscate. Se știe că peștele la conservă e foarte periculos, uneori sunt cazuri grave și decese.

Acum spun eu de la mine, nu fiindcă ar spune alții peste mintea mea. Este extrem de sfâșietor să fii omorât așa, în izolare totală aproape jumătate de secol și fără nicio greșeală toată viața. Este foarte trist și nedrept, dureros. Ei spun acum iar, cum au spus des, că eu nu am greșit nimic, dar toți (toți ce?) au mințit. Cum adică? Am fost nu doar un om inteligent, ci și foarte bun și nevinovat și cu o mare bogăție sufletească. Eu mă gândesc că aceia care au mințit probabil că nu știau aceste lucruri despre mine, nu cred că ar fi mințit dacă ar fi știut cum sunt ca individ. Ori poate mă înșel? Ei spun foarte des (este iritant) că eu am fost mereu binele și totuși poporul a crezut mereu că sunt ceva rău.?? Unii spun în engleză că am fost o adevărată rețetă pentru eșec în viață, dar nu e adevărat, e vorba de crimă în mod clar, din 84 chiar, fără nicio legătură cu trăsăturile mele de personalitate. Alții spun că și intelectualii cred răul despre mine din cauză că poporul are credințe greșite despre mine.?? Unii spun iar în engleză, cum au spus și în română adesea, că motivul neacceptării mele a fost că am fost un om prea bun. Ei spun că eu am spus mereu numai adevărul, crudul și durul adevăr, dar oamenilor li s-au vândut gogoși.??? ”Adică vrei să spui, zice unul mimând incredulitatea, că un om absolut nevinovat e omorât în văzul lumii întregi și nimeni nu crede adevărul?!” Poate că așa este, poate că nimeni nu mă crede, deși evident sunt izolată din 84 cu forța, deși evident am fost un om inteligent și bun - poate că sunt unii oameni răi, cum zic ei, care mint despre mine astfel încât proștii cred că eu mint, nu aceia. Este destul de sfîșietor, dacă ați citit blogul meu ați observat poate că nu am avut nicio șansă și că puteam chiar dovedi răul făcut asupra mea și nevinovăția mea. Ei nu aveau cum dovedi nimic rău despre mine - și era evident și că medicii psihiatrii sau psihologii mințeau în fișa clinică. Poate că e șa cum spun ei, că anume oamenii cumsecade sau buni nu pot crede că răul și nedreptatea se petrec asupra unui om perfect nevinovat în ochii lumii întregi și mai ales așa de mult timp încontinuu.

Am fost la plimbarea de seară și mi-a fost iar rău la inimă și sete de mai multe ori, pe drumul destul de scurt. Mi-au explicat ce înseamnă că toți au mințit - adică ce fel de toți: unii oameni despre care eu nu știu nimic au luat cuvântul și au mințit despre mine lucruri rele - ei toți au mințit, mi se spune, în timp ce eu am scris adevărul în cele mai mici detalii, am fost mereu izolată și nimeni nu a știut nimic despre mine în afară de ce am scris eu, dacă au citit și nimeni nu m-a întrebat niciodată nimic, dar aceia care au vorbit despre mine absolut toți au mințit. ??? ce te poate face să iei cuvântul să minți despre alt om? banii, spun ei. Nu știu ce să spun, poate că unii au mințit, deși e ceva grav și poate însemna moartea victimei într-un final, fiindcă au vrut să fie pe placul proștilor care credeau fără motiv ceva rău despre mine, dat fiind că eram aproape total izolată din 84, lovită groaznic de părinți, închisă la psihiatrie de mai multe ori, fără drepturi deși inteligentă etc. Repet, ca profesoară la liceu nu am reușit fiindcă eram complet izolată de mică, deci complet fără experiență socială de mulți ani, fără capitalul social necesar într-o astfel de profesie - căci relațiile cu alții sunt necesare ca să reușești să transmiți ceva în comunicarea cu clasa de elevi, indiferent de obiectul de studiu. Totodată eram de la început respinsă de colegii profesori și pusă în situații fără ieșire și chiar copiii aveau ceva contra mea ce provenea nu doar din lipsa mea de experiență, ci și din atitudinea adulților față de mine. Ei spun că eu sunt un geniu căruia i se refuză calitatea de geniu (?!) și despre care proștii cred că are în societate un rol pe care nu l-a avut niciodată. Nu cred așa ceva - dar într-adevăr au avut ceva cu mine mereu. Totuși, nu am avut tulburări psihice, nu am fost bufon sau nebună.

3.08.24
Cred că e foarte simplu - adică totul se reduce la ceea ce au spus și ei de atâtea ori și era evident de mult - încă din copilărie m-au amenințat că voi fi martirizată și chipurile pedepsită deși fără nicio greșeală, complet nevinovată adică și că voi fi ținută ca nebună, izolată și închisă în casă și că eu nu voi reuși să conving lumea de nevinovăția mea absolută și de normalitatea și valoarea mea. Cred că oamenii cred că sunt nebună fiindcă așa li s-a spus. Ar fi trebuit să fie adevărul de mult, cum am explicat, și atunci mi s-ar fi dat dreptul la studii și la muncă și aș fi dovedit totul. Era total imposibl să conving lumea de totala mea nevinovăție (nici nu știu ce acuzații mi se aduc) și de normalitatea mea - în condițiile în care familia mea - (adică mama, ceilalați trei au murit, iar cei de la Sibiu și din SUA nu știu nimic despre mine) familia mea deci minte, cum a mințit de când eram copil. Mama a jucat un teatru oribil întreaga mea viață și m-a chinuit mult tot timpul și a mințit pe față, dar ei spun că lumea o crede pe ea și nimeni nu crede adevărul, deși am scris absolut totul. Oare chiar așa e? Aș fi reușit să dovedesc totul, tot ce era extrem de frumos și luminos și inteligent, dacă nu aș fi fost otrăvită așa oribil și torturată și otrăvită aproape zilnic - chiar și așa, sunt convinsă că pentru cei inteligenți este clar din ceea ce am reușit să scriu - memorii, dar și texte diferite lirice sau în proză (nu chiar toate) că am fost un om inteligent, bun, și cu mare frumusețe sufletească. Am fost un om constant și lucid, numai binele, dar oamenii m-au chinuit foarte rău, deși nu am lovit pe nimeni niciodată. Totuși nu sunt nici acum nebună, îmi pare rău că sunt complet respinsă. Ca și mai demult, au din nou ideea că poporul și alții se tem în mod absurd, greșit, că cineva a vrut să îi manipuleze prin martiriul meu din copilărie să mă accepte și de aceea ei mă omoară, inclusiv prin izolare totală de o viață întreagă. Că ei cred în mod greșit că tot ce am suferit eu a fost montat, planificat de familia mea și de alții cu scopul să fiu acceptată și ei refuză să mă accepte ca să nu facă ”jocul” unor porci sau al altor intriganți. Îmi pare rău că au asemenea idee hidoasă - nu știu sigur dacă unii oameni chiar au acest delir. Din păcate e exact invers, nu știu dacă dvs. puteți vedea adevărul - sunt manipulați invers, ca să mă omoare, ca să nu mă accepte. În realitate eu chiar am avut valoare de caracter și intelectuală, pe lângă frumusețea sufletească mare și meritam să fiu accpetată măcar puțin, chiar dacă am suferit mult - și tortura aupra mea a fost monstruoasă și am fost persecutată cu adevărat 40 de ani, fără greșeală fiind.

4.08.24
Anul trecut, în octombrie, am luat în casă un motănel foarte mic, care altfel ar fi murit în frig, plângea groaznic și era singur săracul. Era anemic, avea piciorușele și trupușorul extrem de subțiri, căpșorul mare și am crezut că nu va supraviețui, mai ales că a refuzat laptele praf special pentru pisici și cel din comerț era prea slab, cum a zis și veterinarul. Nu am pus poze cu el decât o dată, nu prea am scris despre el. M-am atașat mult de el, l-am crescut greu, cu biberonul. Mă trezea de 6-7 ori pe noapte. După ce l-am lăsat afară, era relativ cuminte, stătea pe lângă casă, nu pleca niciodată departe - azi a dispărut, cred că mi l-au luat sau l-au omorât... sau l-au sfârtecat câinii vecinului, era drăguț... alb cu negru, cu boticul negru (nasul), îmi pare tare rău, am plâns, pentru mine e o mare pierdere și suferință, fiind eu izolată din 84 și acum numai cu mama de zeci de ani...numai pisicile m-au acceptat, țineau la mine. Am pierdut mai mulți motănei, am încercat să îl ofer în adopție, dar nu l-a vrut nimeni, acum l-aș fi castrat luna asta și ar fi avut șanse mai mari de supraviețuire, nu ar fi plecat din curte... păcat că nu l-am castrat luna trecută, poate ar fi trăit. Eu nu mai cresc altul, e prea trist să mă despart de ei când mor și aici la curte mor de tineri. Acesta săracul era de-al casei.

5.08.24
Motănelul a reapărut azi și apoi după-masa iar a dispărut - mă rog lui Dumnezeu să nu moară, căci îl voi duce săptămâna asta la sterilizat, e 200 de lei operația, nu e chiar foarte mult. Pensia mea e 1200 lei, dar mă mai ”ajut” cu câteva sute de euro pe an din vânzarea apartamentului meu. Am scos 1000 euro din bancă fiindcă mai am de cumpărat eventual o canapea la toamnă, adică dacă voi găsi ceva destul de confortabil în apropiere și nu prea scump. În rest am de toate, dar trebuie din când în când perne noi, inclusiv toamna asta - ultimele pe care le-am luat au ținut de doi ani aproape, mai mult decât toate cele luate înaintea lor. Am găsit cu duritatea mai mare și acestea țin mai mult. De fapt la toamnă trebuie să transform două perechi de pantaloni ca să am cu ce să mă îmbrac. Că nu am deloc. Vara asta e prima vară de mulți ani când am avut suficiente haine de stradă. Am cumpărat masiv, m-am săturat de lipsuri. În rest, au existat în viața mea numai doi ani când am avut haine în dulap astfel încât să am de ales între două-trei ținute, am avut chiar mai puțin decât strictul necesar. Și în liceu și în studenție nu aveam. E un sentiment plăcut să ai ceea ce îți trebuie - mai ales dacă toată viața nu ai avut. Oricum nu am fost niciodată lacomă, mai mult nu îmi trebuie. Am practic 3 fuste bune, 2 ceva mai transparente (urât cu proteza mea cu băț la gleznă, fiind grasă și șchioapă... dar asta e) și 5-7 ținute posibile cu bluză sau tricou de vară. Mai mult decât necesarul, dar de data asta m-am răsfățat. Probabil că voi începe din nou să învăț geografia României, nu am ce face altceva mai bun, și e necesar 100%, dar mă tem că mă vor lovi din nou monstruos ca în dățile trecute - dar dacă nu învăț e rău. Voi continua lectura istoriilor lui Ovidiu Drimba, sunt accesibile și neofiților și e o reîntâlnire plăcută cu ce știam din copilărie. Am început și vreo 5-6 romane deodată și două culegeri de povestiri scurte - Herman Hesse și Thomas Mann. Voi tăcea probabil complet, nu voi mai vorbi singură în casă deloc, ca să mă pot conserva, căci altfel pierd multă energie și pot fi lovită. Ei spun că dacă tac de tot mă vor omorî, ca și cum proștii cred că rostul meu e să vorbesc singură, când eu de fapt vorbeam din cauza izolării, să mă aud. Să mă autogratific emoțional. Este necesar să mai vorbești puțin când nu auzi pe nimeni altcineva decât pe mama ta de o viață, care e destul de acră, cicălitoare, rea. Mama are cu cine mai vorbi din când în când și se uită la filme mereu și la știri sau alte emisiuni politice. Predica la biserică sau emisiunile tv nu sunt povești prea frumoase. Mai este și obișnuința mea de a vorbi din când în când la pereți, uneori chiar și meditații intelectuale abstracte, ca să îmi adun ideile, din care am mai și scris. Totuși voi tăcea și vom vedea dacă mor sau nu - adică nici eu nici dvs. nu vom vedea, ci mama și vecinii și restul rudelor eventual.

6.08.24
Ideea veche - că deși eu am spus tot adevărul, nimeni nu crede și toți cred că eu sunt proastă, rea sau nebună - fiindcă au fost mințiți de politicieni, spun unii. Cum adică mințiți de politicieni? Tu ai devenit numai binele și ei cred că ești ceva rău. Nu înțeleg, eu nu aș fi putut crede ceva rău despre un om necunoscut de la distanță, cu atât mai mult dacă ar fi izolat și bârfit de toți proștii - șansele să fie ceva bun ar fi mari. Tu ai fost mereu normală și ei cred că ești nebună, ce faci în asemenea situație? Nu știu, zic, nimic. Nu ai ce face, răspunde tot el, cei aflați în asemenea situație nu au ce face. E vorba de crimă și abuz de putere, de autoritate, de exemplu medicală - că aș fi ceva rău, nebună - și nu am greșit nimic și era clar că ei au scris aproape numai minciuni în fișa clinică și psihologii la fel.
Au apărut unii cu gânduri mai vechi - că chipurile am trecut toate testele de fiecare dată, dar toți au mințit -- poate nu a fost niciun test, dar oricum, dacă ar fi fost, normal că le-aș fi trecut, fiindcă am fost un om perfect mereu și perfect normală. Poate că era predictibil, dar mie mi se pare ciudat că toți m-au ”sacrificat” și mă consideră bună de nimic și anormală, așa cum vrusese familia de când eram mică - păcat, atâția ani de izolare și minciuna tuturor, când încă eram capabilă de multe activități - toți mint și vor să mor spun ei adesea, da, e adevărul, e vorba de o crimă reală și gravă, dar oamenii cred că așa e normal, nu știu de ce, eu nu aș fi crezut asta despre alt om. Sunt unii care spun că trebuie să fiu tratată cu excluziune, ca și cum aș fi mințit ceva, dar tot ce am spus a fost adevărul și nu am fost doar exclusă, e vorba real de izolare din 84 și cruzime încontinuu.

7.08.24
Azi am fost iar la Gheață. Am intrat pentru a doua (sau a treia oară) în magazinul cu firma Magazinul chinezesc. Căutam o șapcă de vară, dar am capul mare, niciodată nu mi-am găsit la femei decât strâmte și nicio pălărie nu mi-era bună și azi nu erau bune pentru mine nici cele pentru bărbați. Ca și rândul trecut, vânzătoarea m-a tratat cu neplăcere, ostilitate, ton urât de voce, absurditate. Mi s-a întâmplat des așa ceva, dar nu mi-am creat niciun delir explicativ. Ei au spus că oamenii din popor au fost cumpărați încă de când eram copil ca să mintă despre mine și să mă distrugă. Deși am fost copil foarte sărac, cuminte, bun, inteligent și chiar chinuit rău de familie și respins de rude fără motiv. Altul zice că e datorită originii mele biologice, fiind copil nedorit de mamă. Altul are ideea că oamenii au creat un delir politic hidos centrat pe persoana mea. Ideea unuia e că China se consideră dușmanul meu.??! Am un vecin chinez cu care nu am vorbit niciodată, cu casa unde era grădina mea în copilărie și aflată între două case mai mari și elegante comparativ cu ce există în Voluntari în această zonă în care locuiesc - și a mai rămas un pic de grădină în paragină, nu știu cui aparține și de ce nu o vinde, cum a făcut și pentru casa chinezului și celuilalt proprietar - cred că e arab din ce îmi amintesc de la mama. Prima casă a a vecinului Tucan, care are casa mare de lângă mine și a clădit și casă mare pe locul unde fusese casa copilăriei mele. Pe partea mea de stradă, cu numerele impare, sunt 4 proprietăți cu numărul 7, nici măcar în ordine alfabetică, casa mea e cea mai veche și are numărul 7, dar e a 2-a sau a 3-a, flancată de celelalte. Ei spun că din grădina mea veche eu am fost furată și și-au clădit ei case mari și elegante. Nu cred, acolo era teren mult și casa veche și părăginită - la numărul 2 sau 4 alteori și a fost vândut de nași ca să am acum eu cu mama casa aceasta de la numărul 7. Eu mă tem de astfel de neclarități - să nu ajung în viitor în stradă, fără locuință - căci mi-au făcut mult rău și ei sunt în stare de orice altceva inuman. Vecinul de pe colț are gard foarte înalt cu zid și câini uriași și a clădit casa pe locul unde erau butelii de vânzare în copilăria mea și se făceau cozi lungi și peste noapte când era criză economică. Alt nebun spune că oamenii nu au înțeles adevărul, că mesajul meu a fost de pace, armonie, bucurie, iubire. Din fericire am fost un om inteligent și nu am avut niciodată paranoia, cum au mințit unii medici (schizofrenie paranoidă, tulburare delirantă), astfel încât nu mi-am creat ca explicație un delir politic sau alt fel de delir - și nu am transmis niciodată nicun ”mesaj” în sens colectiv, politic, nimănui. Am fost în mod clar izolată din 84. Normal că altfel am fost pace, armonie, lumină, e adevărul, și mereu am sperat și am avut încredere în mine și în ceilalți, nu am gândit răul, dar oamenii m-au tratat rău, deși m-am purtat mereu sincer și frumos, cu dragoste și bucurie reală de a respecta oamenii, de a fi între ei pe stradă sau în magazine, nu am avut niciodată expectanțe negative, dar ei tot m-au respins, fiind eu clar om bun și normal. Ei zic că întotdeauna minciunile spuse oamenilor au avut putere mai mare decât realitatea clară, vizibilă, palpabilă etc. Nu știu. Nu aveau de unde să mă cunoască. Ei zic că absolut toți oamenii buni sunt manipulați de porci sau oameni ticăloși, cum le zic eu. Unii zic că nici specialiștii în distrugerea nebunelor nu au reușit să mă termine și să mă omoare fiindcă am fost extrem de inteligentă și nu am fost niciodată nebună. În apropiere de fosta mea școală era o croitorie pentru retușuri și fusesem acolo cu niște pantaloni și croitoreasa a fost foarte amabilă și aveam nevoie să merg acolo din nou cu două perechi de pantaloni dar au desființat-o, înființând un magazin de fast food cum sunt destule, mereu fără clientelă. Nu am dușmănit niciodată pe nimeni - foarte puțin pe acel meditator nefast din viața mea, dar aveam dreptate absolută și oricum numai vreo 2 ani, apoi m-am maturizat complet. Nu cred aberațiile lor politice că eu aș fi un fel de gladiator politic fără să știu asta - am fost om normal și capabil intelectual, dar poate că oamenii m-au judecat greșit, deși nu am greșit nimic și m-au condamnat la moarte sau/și psihiatrie. Unii spun că ei nu pot accepta ca eu să nu îmbătrânesc - nu cunosc nimic despre asta, dar am fost om perfect, poate datorită intelectului meu mai bun îmbătrânesc mai greu la figură, deși am părul alb și trupul chinuit, fiindcă oamenii inteligenți se echilibrează mai bine și mai ușor cu mediul, care face oricum parte din sistemul lor psihosocial de personalitate. Cei inteligenți înțeleg mai mult și mai ușor, se cunosc mai bine pe ei înșiși și deci ei cunosc mai bine și lumea înconjurătoare, acesta e unul din motivele îmbtrânirii mai lente. Oricum nu înțeleg de ce ei nu acceptă viața mea, fiindcă eu nu am fost nebună și nu am greșit nimic - și tot ce am povestit a fost adevărul, am explicat de ce trebuia și eram datoare să spun totul. Și am fost un om perfect zic eu, ca fire și caracter, deși am fost real persecutată mereu. Ei spun fără niciun rost că, datorită persecuției, nu mai am încredere în oameni - nu au înțeles nimic, numai proștii au încredere oarbă, eu îmi iau firesc anumite precauții, deoarece am experiență variată de peste 50 de ani într-un anumit mediu, ce e drept ostil. Ei m-au amenințat de moarte și azi-dimineață, în timp ce dormeam, și acum, după-masa, și spuneau că nu au de ales, fiindcă nu mă vor europenii (?!), că, dacă nu m-ar fi vrut ceilalți, treacă-meargă, dar nu mă vrea Europa. Ei mai spun că toate geniile au fost scoase din România (??) dar pe mine nu m-a vrut nimeni, fiindcă am fost f_tă și apoi închisă la balamuc și apoi șchioapă. În mod normal oamenii trebuiau să mă accepte, spuneau ei, dar lumea, în loc să mă accepte când am ieșit la ”lumină”, mă omoară. Altul spune că, dimpotrivă, persoanele care au fost în locul meu înainte să mă nasc eu (?) au fost întotdeauna omorâte. Au inventat altă aberație - că oamenii cred că eu am deținut secrete și comori, când de fapt singura comoară sunt eu însămi. Și nu am deținut niciun secret, cum credeau niște proști. Am povestit cu generozitate absolut tot ce s-a întâmplat în viața mea și tot ce cunosc. Știu că pare bizar ce spun, în aceste condiții, dar întotdeauna e la fel, omul bun și nevinovat, inteligent, e adevărata comoară. Unul spunea că mama mă consideră dușman, nu fiică - eu nu am considerat-o ”dușman”. Altul spune că nu, dar mama e nebună. ”tu ești un geniu care a fost crescut tocmai ca să fie omorât (și torturat încontinuu, ras mereu, sacrificat ca un animal de dragul celorlalți)” spun alții.

9.08.24
Ei spun iar că toți proștii cred că mama reprezintă normalitatea și binele și eu nu și de fapt e invers. Posibil, oricum au jucat teatru în acest sens de când eram copil. Absolut sigur e invers, eu am fost mereu binele și normalitatea în ciuda atitudinii și violenței mamei. Altă idee e că e normal că eu nu am nicio prietenă și niciun fel de relație cu altcineva și fiindcă proștii cred că sunt nebună și fiindcă sunt geniu și ar fi ceva ipocrit, inautentic, nu relație echilibrată. Iar intelectualii nu mă vor, spun ei. Altă idee e că eu sunt geniu filozofic (eu nu cred așa ceva) și se așteaptă ca geniile, mai ales filozofii, să reușească singuri în societate, altfel sunt respinși ca inapți. Ce e drept, citind istoria filozofiei, am găsit că mulți filozofi inteligenți, cunoscuți, deci care oricum au reușit, din toată lumea, au fost practic omorâți, fie condamnați nedrept, fie foarte săraci și excluși etc.,chiar și în secolul 20, în timp ce ceilalți au trăit până la adânci bătrânețe, parcă mai mult ca alte genuri de intelectuali. Eu nu aveam cum să reușesc ceva oricum, fiindcă am fost foarte săracă, spoliată de drepturi și tratată mult timp cu violență verbală și fizică. Cred că și pentru un geniu ar fi fost imposibil. E posibil ca și dvs., cei care citiți aceste rînduri, să fiți păcăliți sau îndoctrinați în diverse moduri de psihiatri sau psihologi că eu sunt un om inferior sau un om bolnav psihic cu gândire anormală - când de fapt e singura gândire normală în fața realității și e gândire autentică, adevărată, nu este ceva scris cu scopul de a impresiona sau de a schimba atitudinea oamenilor față de mine. Sunt de acord, ar fi fost poate mai bine să scriu ceva artistic sau filozofic, cu scopul de a crea ceva sau ceva fals, dar pentru a avea efectul îmblânzirii altora față de mine, dar, repet, în aceste condiții de viață, fiind vorba clar de crimă, cel puțin în trecut, această expunere a adevărului faptic și a gândirii mele și a unora era singurul lucru normal. În ce privește creația poetică și meditațiile mele - aproape am reușit, dar, din păcate, am fost clar persecutată, cum am povestit, și gândirea mi-a fost lovită mult prin reală otravă și condiții foarte grele de trai și izolare nocivă de multe zeci de ani, deși nu credeți. Bineînțeles că aș fi fost fericită să am orice fel de relație cu alți oameni, chiar inferiori intelectual, și știam să mă port bine cu ei și sincer și cu dragoste, dar am fost izolată cu forța în mod nedrept. Alții spun că nu sunt geniu, dar sunt cea mai inteligentă femeie.??
Unii spun iar că una din cauzele respingerii și distrugerii mele e că proștii au fost mințiți că eu aș fi (sau că am fost) cauza unor lucruri rele - și de fapt, repet, cum au spus și ei, eu nu sunt și nu am fost cauza unor lucruri rele, nu trebuia să fiu omorâtă. Nu știu cine i-a mințit, dar s-ar putea să fie așa, fiindcă oamenii s-au purtat ciudat cu mine chiar și pe stradă - de exemplu e o femeie (nu e singura) care apare des pe stradă în fața mea, uneori cam în același loc și chiar de 2 ori pe zi când ies eu la plimbare -- m-am întâlnit cu ea în autobuz și am dat s-o salut și pare statuie, ca și cum nu mă cunoaște, mi s-a mai întâmplat, și multe alte lucruri... Repet, nu am fost ceva rău și am fost mereu izolată, nu aveau cum să creadă ceva rău nici în 40 de ani, cât am fost izolată. Ei mereu au intrat peste mintea mea cu ideea că eu nu sunt cauza răului - ca și cum dovedeau asta unor spectatori ai vieții mele, de exemplu recent, legat de jocurile olimpice - repet pentru ultima oară, am fost mereu ceva bun, binele. E un lucru binecunoscut de oamenii inteligenți, oamenii izolați devin adesea, și în literatură, țapi ispășitori, deși ei nu sunt vinovați de nimic.

Ei spun că întreaga mea viață a fost convenția unor porci care au stabilit între ei ca eu să par nebună și să fiu maltratată și chinuită toată viața. Nu știu la ce se referă. Chiar din copilărie a fost foarte greu și am fost real tratată rău, făr motiv. La început doar de mamă, dar deja erau nori amenințători din partea altor rude sau copii. Alții iar spun că am cancer și că toată lumea vrea să mor pentru ca oamenii să nu înțeleagă adevărul, pentru că sunt complet nevinovată și cel mai bun om și omenirea m-a tratat întreaga viață monstruos și a mințit, datorită porcilor care îi conduc, în timp ce eu am fost cel mai luminat și bun om. Nimeni nu vrea ca oamenii să priceapă ce monstruos au greșit toți și cât de crud m-au chinuit atâtea decenii în izolare. Nu înțeleg așa ceva, mi se pare aceeași crimă sau cel puțin la fel de hidos precum cei pe care ei îi acuză. Poate credeți că am ținut prea mult la viața personală și de aceea am spus adevărul tot. Realitatea e că nu numai din cauza asta am scris tot adevărul. Ba chiar ar fi trebuit să ascund o parte cel puțin dacă acesta ar fi fost unicul motiv. Citiți cu atenție tot blogul. Am fost mereu om drept și nevinovat și deștept. În final m-am resemnat și cu izolarea și vă rog să nu plângeți dacă mor, chiar dacă am fost om perfect și am suferit enorm - fiindcă sunt resemnată și cu sfârșitul și nu îmi pare deloc rău că am trăit, chiar dacă nu am reușit să dau dovadă decât puțin de tot de ce aș fi putut scrie frumos și inteligent, de ce aș fi putut face și cum aș fi putut dovedi adevărul despre mine și despre iubirea mea de oameni. Repet, sunt fericită că am trăit și accept ce mi s-a dat să trăiesc, dar nu îngenunchez în falsă pudoare sau falsă căință, căci nu am avut defecte în afară de ce am povestit deja și nu am fost prea mândră sau orgolioasă. Să nu mă plângeți dacă mor, dar nici invers, vă rog mult să nu afișați ideea ipocrită că bine că am scăpat eu de suferință, că nu e așa. Sau că bine că ați scăpat de mine - sunt unii nebuni care chiar și acum continuă să spună că trebuie să scape odată de mine. Alții că poporul meu nu a înțeles nici acum adevărul - nici ideea aceasta nu știu ce înseamnă. Ei zic doar că toți au fost păcăliți despre mine.??? eu nu am fost păcălită totuși decât de o singură persoană, destul de abilă sau puternică, un bărbat cu vârstă mai mult decât dublă față de mine, când aveam 17 ani. Ei spun că se pare că atunci eu am căzut în dizgrația unora și de aceea m-au masacrat toată viața, și că unii se întreabă cum un om așa inteligent ca mine s-a îndrăgostit la 17 ani de un etc. Eram prea tânără, nu aveam cum înțelege și erau presiuni foarte mari peste trupul și capul meu. Niciodată nu am iubit viața mai mult. Alții reformulează ce au spus cu ideea că oamenii sunt conduși de niște genii extrem de întunecate și crude, care i-au mințit printre altele, mereu, despre mine. Azi am avut sete puternică din nou și greață ușoară - dar asta nu înseamnă cu certitudine cancer. (problema e poate că am scris despre otravă, dar în această etapă de viață se poate spune că e din altă cauză boala și, recunosc, și eu pot spune că poate m-am înșelat, poate fi explicabil, nu cred că trebuie neapărat ca oamenii să afle că am fost otrăvită, dacă asta era problema; mie mi se pare ridicol și absurd ca un nevinovat să fie omorât chipurile din motivul că trebuie evitat ca oamenii să înțeleagă că a fost o judecată nedreaptă cu condamnare la moarte, fiindcă mi s-a spus că oamenii cred că am fost condamnată - probabil la moarte - pentru nu știu ce vină; cei care credeau, eventual, că era o pedeapsă mai mică au fost manipulați poate să creadă că am greșit mai mult decât se spunea nu știu când, și de fapt eu nu am greșit toată viața decât foarte puțin, dar nu ceva ce ar trebui ”pedepsit” și, mai ales, am fost persoană cu autocontrol destul de bun, nu cred că dăunez altora, cred că au mințit în acest sens, altfel nu aveau motiv să mă izoleze 40 de ani, în afară de doar câțiva colegi care comunicau cu mine, foarte demult. Poate mă voi vindeca totuși. Sunt unii oameni răi sau proști care vehiculează acum ideea că eu sunt acum în fază expansivă, și că aș avea psihoză maniaco-depresivă, ceva mai grav ca schizofrenia, când eu de fapt nu am avut episoade sau faze, fiind categoric un om constant și prin natură și prin educație.)

11.08.24
Ieri după-masa am fost la plimbare în București. Voi povesti în curând întreaga stare de fapt de ieri, deși mare parte am uitat peste noapte.
Starea de fapt a orașului mi s-a părut dezolantă. Cu trei mijloace de transport de acasă am ajuns la Cișmigiu. Din prima ochire m-a șocat neplăcut aspectul aleilor și băncilor, murdare de găinaț de porumbel în mod excesiv - erau vremuri când nu era așa. Nu mai sunt toate ciorile acelea lugubre de acum câțiva ani, în schimb e plin de alte zburătoare și altă mizerie. Lacul, din nefericire, era infect și verde de mătasea broaștei, parcă chiar mirosea neplăcut mai de aproape. Cu toate acestea, o altă surpriză neplăcută a fost că pe lac erau mai multe cupluri, inclusiv cu copii, cu diverse ambarcațiuni, făceau stropi, se atingeau de mizerie. Flori - aproape deloc. Aveam cu mine o sticlă de apă plată de acasă și m-am oprit să cumpăr o acadea - vânzătorul mi-a spus că e 5 sau 8 lei, eu nu am mai zis nimic și un tovarăș de-al lui a remarcat că cerusem acadea, nu apă, și mi-au dat una, cu 2 lei - am stat pe o bancă lângă lac și am gustat-o; era ceva înfiorător, toxic în mod sigur, și am aruncat-o. Erau unii oameni de treabă în parc - și tineri și copii și bătrâni, erau și câțiva tineri îmbrăcați ciudat, stilul gotic sau cum i se spune, și câțiva în haine scumpe și noi. Erau mai multe cupluri, bărbat și femeie, care plimbau câini. Am mers încet, m-am odihnit din când în când. M-am oprit și la băncile din pietrișul de lângă marele platan, bătrânul venerabil de lângă ”movilă”, nu știu de ce au acoperit pământul de lângă el cu pietriș, cum mai intră apa de ploaie, ori poate așa se conservă? Și mă gândeam la valoarea spirituală a copacului și s-a așezat aproape odată cu mine un bărbat care părea nebun, cu un ziar și care îmi arăta ceva scris acolo și spunea că e vorba de dezvăluiri privind o ultimă iubire, înainte de moarte, a lui Blaga, și a continuat cu remarci politice cu venin față de teroarea roșie a comuniștilor, m-am simțit iritată și i-am spus ca pe mine să mă lase în pace. A mai bombănit câteva aberații și abia după câtva timp s-a mutat mai departe, tot lângă venerabilul platan. Am ajuns apoi la rondul scriitorilor (români), care acum se numește altfel, ceva gen aleea românilor și am mers la stânga - din păcate uitasem că acolo ajung la colțul șahiștilor, unde era periculos, căci se puteau lua cu batjocură de mine, cum am mai pățit. În plus, când să intru pe alee la stânga, văd un bărbat în spatele meu (mă răzgândisem și m-am întors brusc) care se freca între picioare, de fapt strângea de..., așa că m-am înspăimântat, el a spus ceva despre căldura de afară și eu am mers cât am putut de repede pe alee, trecând în goană pe lângă nelipsiții șahiști, fără să îi privesc. Era și un biet motan tricolor acolo, care mânca iarbă. Era și un biet motan tricolor acolo, care mânca iarbă. Am trecut pe lângă gura adevărului de la debarcader, în care pentru câțiva lei trebuie să bagi mâna cu palma în sus (groaznic, unde totul e infect), ca să îți ghicească viitorul. Erau zone cu asfaltul aleilor adânc rașchetat. Am ieșit pe la ”potcoavă” și m-am uitat la ceas - era 4 jumătate, eu plecasem de acasă la 2 jumătate. M-am gândit atunci să merg în grădina botanică, unde, într-o vreme, era mai frumos și mai curat, unde te puteai efectiv relaxa și bucura de natură. Din păcate am constatat că aparatul meu foto avea bateria descărcată, așa că am făcut doar câteva poze cu mobilul. Cel mai interesant a fost bărbatul în vârstă cu păr alb care a ieșit în goană din Cișmigiu călare pe o singură roată, fără să pedaleze, și a luat-o pe bulevard înspre Operă la dreapta. Mi-a amintit de legenda Miței biciclista, care locuia în apropiere, dar care, probabil, pedala. Parcă l-am mai văzut undeva. De parcă nu era destul că avem peste tot pe bulevard trotinete cu două roți de închiriat, gratis probabil, pe care vezi și bătrâni chiar, în sus și în jos (mai știți cântecul ”să-ți dărui moftul preferat și-o trotinetă cu ataș” (Peste răbdări, Pasărea Colibri)?).

M-am gândit că la grădina botanică puteam să nu găsesc apă de cumpărat și am traversat la McDonalds să iau o sticluță. O sticluță de 0.5 litri, plată, m-a costat 8 lei (San Benedetto, singurul sortiment). M-am întors, dar era cam cald în stație - am luat un troleibuz (69 sau 70) și am întrebat dacă ajunge la grădina botanică - dar nu prea știau, cineva a fost amabil și mi-a spus că nu ajunge. Am coborât la prima, la Kogălniceanu. În stație era o femeie cu aer de așa-zis panaramă, sau nu știu exact cum le numește prostimea, cu rujul prost întins și strident, cu aer de nebună poate, care a fost foarte amabilă și mi-a explicat că numai 61 merge, de la piața Rosetti, și poate încă o mașină, nu mai știu sigur, și nu știu de unde știa că 61 se apropie - într-adevăr era 61, dar nu m-am urcat, de teamă să aștept prea mult la întoarcere și aveam și de mers nu știu cât - pe internet erau multe mijloace care trebuiau să meargă la grădina botanică dinspre Universitate, dar au fost deviate, din câte am înțeles, dacă oamenii aceia aveau dreptate (aviz amatorilor). Am mers apoi pe rond către stația de troleibuz și am privit la statuia lui Kogălniceanu și la poza lui cu piciorul stâng în față și apoi a venit un 61 și m-am întors două stații și am coborât la Universitate, unul din locurile pe unde m-am plimbat adesea în tinerețe. Am uitat să notez că ajunsesem la Cișmigiu cu un troleibuz 69 sau 70 luat de pe Bd. Carol, am putut vedea că Biserica Armenească era în renovare, deși era în stare bună, în timp ce clădirile umbrite și vechi - parcă râncede - de pe umbrosul Bd. Carol, erau lăsate în voia sorții, cu tentativele vechi și urâte de maculare cu grafitti, de mulți ani încoace la fel. La statuia lui Rosetti erau tot nelipsiții mulți porumbei, cu nenumăratele și obișnuitele lor gâlcevi. M-am uitat îngrijorată după porumbul alb, dar nu era acolo, l-am văzut totuși printre porumbeii din Cișmigiu sau de pe Bd. Bălcescu sau Magheru. Continuarea imediat...

(Îmi amintesc că ei spuneau că nu doar România a păcălit întreaga lumea despre mine, ci și toate celelalte puteri politice i-au mințit pe cei sub influența lor tot despre mine, fără ca eu să fiu vreodată întrebată ce s-a întâmplat, ce gândesc sau ce simt; ei spun iar că eu sunt un om complet respins de toți pe care absolut toți ”se luptă” de mulți ani să îl omoare, de dragul unor minciuni politice -?? Evident am fost izolată și tratată foarte rău, drept obiect în mod clar de mult, deși eram inteligentă, capabilă de performanțe intelectuale și cu gândire bună, cu multă comprehensiune mai ales. Evident un om foarte bun și nevinovat. Ei spun că nu e doar asta, dar ei nu au ce explica copiilor lor - cum să justifice anumite lucruri, deci vor să mă țină ca țap ispășitor. ?? probabil așa au transmis violența copiilor și apoi nepoților lor etc. și așa nu s-au oprit niciodată din anii 70 tinerii și copiii de a mă lovi, unii erau așa proști, mi s-a spus, încât credeau în mod mistic cumva că trebuie să scape de mine ca de o tară sau bubă sau racilă, ca să meargă treburile mai bine în țară și în lume?? Cei mai mulți însă spun că toți vor să mor ca să nu moară ei.)

Clădirea Universității era acoperită de panouri de renovare, probabil de mai mult timp. Biserica rusă din apropiere era în sfârșit renovată, dar nu m-am mai dus să o vizitez, am așteptat foarte mulți ani în zadar, era mereu în renovare. Bisericile Italiană și Anglicană erau și ele mereu închise în vremea când eu eram tânără și mergeam, vrând-nevrând, la plimbare, căci eram izolată sau chinuită. M-am apropiat de statuia lui Ion Heliade-Rădulescu și am citit inscripția omagială și m-am întrebat asupra influenței italiene care a dus la cuvântul penna - probabil pana, adică scrisul - de pe soclu, fără să cunosc răspunsul. M-am îndreptat spre pasajul de trecere, am trecut pe lângă buchiniști, am coborât și am urcat scările rulante spre Arhitectură, remarcând că pasajul era destul de curat și mai erau, probabil în zilele lucrătoare, câteva magazine deschise la subsol. Și în Cișmigiu erau anumiți vagabonzi sau pierde-vară care stăteau lungiți pe bănci. La fel erau și în continuarea plimbării mele. Mă concentrez să nu fac vreo greșeală, să scriu numai ce îmi amintesc clar și ce e adevărat, ca întotdeauna, și nu mă simt prea bine fizic acum. Mi se reamintește că, din păcate, nimeni nu crede adevărul spus de mine și toți (proștii/oamenii) cred că am mințit, deși nu am mințit deloc toată viața și că eu sunt cel mai nevinovat și nenorocit om (poate că totuși nu) și toți ceilalți vor să mor, deși nu am făcut niciun rău. Ei spun din nou că am fost tratată atât de rău și mi s-a făcut atâta rău încă din copilărie (e adevărat, chiar mai mult decât poate fi scris în mai mulți ani), încât toți au fost de acord să mă omoare ca să fie complet ascuns adevărul. M-au scuipat foarte mult azi în română, franceză și engleză cu ură și idei de genul acesta insistând, nu înțeleg de ce, pe ideea că, fiindcă adevărul despre mine e o poveste extrem de hidoasă, trebuie să înțeleg că nimeni nu trebuie să înțeleagă adevărul niciodată - nici aceștia nu au dreptate, sunt ticăloși și atrag diverse muște care aplaudă rahatul lor de idei rele. Nu știu ce au cu mine la ora asta, mai mult ca sigur că ei înșiși nu au înțeles adevărul, de ce oare cred ei că ei sunt singurii care au înțeles corect sau au voie să înțeleagă? Ce autoritate au ei încât hotărăsc vorbind peste mintea mea că nimeni nu are voie să înțeleagă nimic despre mine, deci mă condamnă la moarte? Poate era greșită condamnarea de la început. Dacă înțelegeau, ar fi înțeles binele și frumosul reprezentate de gândul și sufletul meu mereu și nu mi-ar fi vrut moartea, nu ar fi lovit probabil. Azi nu am fost lăsată să termin povestirea despre plimbarea de ieri în oraș, voi termina sigur mâine. Ei spun că mulți dintre cei care vor moartea mea au înțeles doar rahatul politic, dar nu și restul, iar eu sunt în posesia întregului adevăr, deci nu mă pot omorî. Sau că au înțeleg ceva rău, au fost induși în eroare judecând la suprafață, fără să înțeleagă adevărul bun ca întreg despre mine. Nu mă pot omorî de la distanță poate, dar pot prin otravă și chiar azi mi-a fost greață ușoară. Unii nebuni mă vedeau ca pe un El Dorado cu ideea că cel care mă va controla pe mine va controla întreaga lume - vor să spună că vor să mă distrugă psihic complet și apoi chipurile să controleze lumea prin trupul meu de momâie - nu cred că au cum așa ceva. Au milioane, dacă nu miliarde de idei delirante sau urâte și false și deliruri mai complexe despre mine, eu am gândit eu însămi doar câteva idei greșite toată viața. Absolut toți oamenii buni au fost ”trași pe sfoară” despre tine, spun ei. Oameni buni și normali nu mai există, spun ei, tu ești singura. ?! S-au investit milioane de dolari în distrugerea ta și încă nu au reușit, spun ei.??! E posibil ca unii să interpreteze decăderea unor zone din București, mai ales din centrul istoric, drept cursă de șoareci pentru distrugerea mea, căci era clar că în tinerețe eu am crescut spiritual și intelectual în aceste arii ale orașului. În restul țării și al orașului poate este mai curat și mai normal. Dar nu trebuia să fiu distrusă, putea fi adevărul și aș fi primit dreptul la studii și la muncă și aș fi reușit probabil. Nici acum nu trebuie să fiu omorâtă. Chiar am fost perfecțiunea. Ei spun că din păcate popriul meu popor nu mă vrea, că toți au fost mințiți sau au mințit despre mine - deci problema era lipsa adevărului, putea fi spus. Tot în acest sens ei spun că am fost absolut mereu ceva bun și oamenii au crezut mereu că sunt răul. Nu înțeleg asta - deci să fie adevărul atunci. Ce au cu mine? Alții spun că singurul motiv pentru care sunt distrusă e că sunt mult mai inteligentă decât o anumită ”persoană”. Nu știu la ce se referă. Singurul motiv pentru care poporul crede răul despre tine e faptul că ai fost f_tă, zic ei din nou. ”noi am încercat să îi trezim la realitate, dar nu se poate”, spune unul.??! Altul schimbă complet nota - toată această cruzime și chinul tău, spune el, e numai fiindcă un porc se distrează să omoare o femeie singură și complet nevinovată, adică pe mine.?! Tu n-ai voie să deții nicio putere, spune una din femeile monstru, și această idee e tot greșită, poate unii nebuni cred asta și chiar aceea, adică tot rahat care să atragă gunoaiele. Repet, mâine voi continua povestirea și nu voi mai nota ideile lor de porci. Și nici ale mele, decât puțin, în rest numai faptele. Probabil că și ”ei” și dvs. aveți impresia că eu am încercat să fac prostimea să înțeleagă adevărul prin scrierea acestui blog, sau poporul român, deși ei nu vor înțelege, prin definiție, niciodată - nu, eu niciodată nu am avut această intenție, nu am fost proastă, de ce mă tratați mereu, chiar și în gând, ca și cum aș fi idioată? E adevărat însă că nu realizasem că intelectualii știau tot adevărul și mi-am ”bătut gura degeaba”. Credeam că mai există și suflet în lume, căci oamenii proști oricum îl au doar rudimentar sau simplu de tot de aceea ei sunt ca niște lumânări în vânt, pot cădea des fiind corupți de cei ticăloși sau răi, am vorbit cu proștii uneori. Credeam că există și oameni inteligenți cu suflet bun și frumos, căci proștii oricum nu aveau ce să îmi ofere și cum să îmi dea drepturile. Altfel, sunt perfect liberă - nu îi înțeleg nici pe cei care credeau că eu sunt proastă și chipurile visez să fiu ”salvată” sau ”eliberată”.
12.08.24
Ieri nu am reușit să povestesc tot ce mi s-a întâmplat pe 10 august la plimbarea mea în București, voi continua acum. De la rondul de la Kogălniceanu - unde erau foarte puțini trecători (kebabul din stație era încă acolo de mai mulți ani), era aproape pustiu, ceea ce a contribuit la decizia mea de a mă întoarce - am ajuns, cum spuneam, la Universitate și am traversat spre facultatea de arhitectură. Am făcut câteva poze cu mobilul cu Teatrul Național și cu hotelul Intercontinental, care se numește acum Grand Hotel, dar pe panoul de lângă pasaj, ieșirea spre hotel, scrie Inter. Fântâna stradală de lângă Arhitectură era în funcțiune și am făcut un mic filmuleț cu ea și cu porumbeii de acolo. În stânga mea stătea pe o bancă o femeie tânără care avea aer de prostituată, cu ciorapi negri până la genunchi pe caniculă și cu o rochiță scurtă. M-am uitat din nou și m-a izbit neplăcut faptul că i se vedeau chiloții de culoare deschisă sub rochiță, în contrast cu ciorapii negri. Ulterior, după ce eu m-am așezat pe bancă, pe cealaltă parte a fântânii, ea a plecat. După ce am plecat către Piața Romană pe bulevard, ea m-a ajuns și m-a depășit și am constatat că nu erau chiloți, ci o pereche de pantalonași scurți. În dreapta, după ce m-am așezat, erau două fete de care mi-a plăcut, pe o altă bancă. Dar mai era și o cruce sau troiță din fier, ciudată, vopsită negru deasupra, cu verde dedesubt, pe care stătea un porumbel pleoștit. De după cruce, din spatele meu, venea un cântec ciudat la flaut sau fluier, evident din partea unui vagabond sau cerșetor, m-am gândit eu cu neplăcere, fiindcă am mai pățit lucruri neplăcute cu acești oameni. Era un vagabond cu fluier sau flaut alb, spart, slăbănog, deșirat și ciolănos, genul tipic, în pantaloni scurți și cu barbă. Fluierând obsedat, a trecut pe lângă mine spre o gură de canal, unde a lăsat o sticlă gen vodcă, nu m-am uitat mult la el și la ce făcea. Era agresiv, cum am mai spus că am mai pățit - și poate că a fost plătit sau manipulat să mă urmărească, căci la un moment dat am avut impresia că profera ceva rău la adresa mea, dar nu știu sigur, ceva ca și cum credea că eram curvă - ceea ce nu am fost, nici măcar metaforic, toată viața, ci am fost, după cum spun unii și chiar și eu, mai degrabă inversul curvelor. Chiar dacă nu aș fi avut bani deloc, nu cred că m-aș fi prostituat, chiar dacă ar fi fost normal și necesar, mai degrabă aș fi murit. Poate totuși m-am înșelat, confundându-l cu un bărbos înalt și solid care m-a izgonit și scuipat în spate pe o stradă din Voluntari, de două ori, cu ideea că eram curvă și cu multe acuzații proferate cu voce tare, și cu ideea că locul meu e la biserica din apropiere, nu pe stradă. M-am dus apoi să văd pentru ce era crucea de fier și, în mod paradoxal, a venit dinspre străduța din dreapta mea un bărbat cu aer de neamț (sau așa mi s-a părut și s-a uitat aspru la mine - amintindu-mi de distincția Crucea de Fier din războiul cel urât). Inscripția de pe cruce era acoperită cu vopsea, dar porumbelul stătea plouat tot acolo sus și jos, la baza crucii, era un porumbel mort mai demult, cu burta în sus. Am luat-o apoi pe bulevard, oprindu-mă de vreo două ori pe băncile de pe alee. Am observat că erau buticuri sexuale aproape de hotel și patiseria-simigeria Luca, nume ce îmi amintește de tragedia fostei mele colege Irina, care a murit în accident de mașină la Crăciunul anului 2020, fiind împreună cu copilul ei Luca, care aveau vreo 8-10 ani și era pe scaunul din față, nu știu sigur dacă a murit. Oricum, astfel de patiserii erau multe cu mult timp înainte ca ea, și copilul eventual, să moară, și erau de la început cu firmă neagră și nu inspirau ceva bun - la fel și patiseriile Matei - probabil că și acest fapt a contribuit puțin la ghinionul Irinei - se știe că cuvintele cu aripi și gheare (și ea mi-a vorbit odată în glumă că cei patru evangheliști au fost trei: Ioan, Luca și Matei - ceea ce îmi amintea de I.L. Caragiale.) Am traversat spre biserica Italiană și am descoperit că era deschisă, ceea ce în trecut nu mi s-a întâmplat și m-am gândit să o vizitez în sfârșit înăuntru, dar a venit din spate ciolănosul și mi-a suflat puternic în ureche aceeași melodie și apoi a intrat înaintea mea în biserică, așa cum nu am mai intrat, ca să scap de el. Am mers înainte. Toată scena stradală, ca în alte dăți de-a lungul vieții mele, era aranjată ca un teatru pentru minciuni și aberații ale proștilor despre mine, cum a fost adesea, încă de când eram copil, dar eu nu bănuiam. Continuu imediat.

Am fost la Troiță și iar erau tineri blocând trotuarul, ca adesea, și un băiat a înjurat după ce l-am rugat să mă lase să trec. Așa sunt ei... asta nu e ceva foarte grav. Povesteam despre plimbarea mea inopinată în oraș. Am mers dincolo de Biserica Italiană până la Piața Romană cu câteva întreruperi și incidente neplăcute. Am observat două cofetării de modă veche - Casa Capșa pe partea cealaltă a bulevardului și Scala pe partea mea. Nu am intrat, nu mă interesează dulciurile. Am intrat în schimb la librăria Humanitas, nu am stat mult, am întrebat de Russell, Istoria filozofiei, dar aceea apăruse de mult și se găsește foarte greu, chiar și la anticariat. Poate o să mi-o cumpăr într-o zi în engleză, dacă nu va fi prea scumpă. În schimb am cumpărat În căutarea fericirii, deși poate că pentru mine era prea scumpă - în general e mai avantajos să cumperi cărțile online. Am ieșit repede din librăria respectivă, unde dominau umbra și culorile spre negru, închise. În general un sentiment puțin întunecat. Am mers mai departe și mi s-au întâmplat căteva lucruri foarte neplăcute - în primul rând, eram una din puținii pietoni pe acel tronson al bulevardului la acea oră, pe lângă câțiva turiști, parcă asiatici. Am trecut prin 2 sau trei zone cu imobile împuțite - cu miros greu, umed și îngrozitor, astfel încât am mers cât am putut eu de repede să le depășesc. Nu erau magazine la parterul lor sau erau închise și nu m-am uitat în sus cu atenție - era un miros înfiorător. În general, erau doar câteva magazine deschise și cam proaste, nu ceva luxos sau frumos. Două galerii cu pictură deschise și fără vizitatori, unde nu am intrat, din varii motive. Într-unul am fost invitată de artistă sau paznic, nu știu ce era, că era oricum gratis, dar nu mi-a plăcut pictura neagră de la intrare, iar în al doilea, tot pe lângă teatrul Nottara, erau un fel de acuarele sau un stil asemenea, și o doamnă în vârstă și aparent obosită, placidă, apatică, stătea în vitrină și parcă picotea, cred că nu m-a privit și nu am vrut să deranjez. În plus am mai trecut și pe lângă două mașini parcate pe trotuar cu distanță între ele, ambele cu ușile sau geamurile deschise (nu m-am uitat), din care se răspândea, victorios, același oribil și toxic miros de nu știu ce, diferit de mirosul toxic al clădirilor - vă reamintesc că eu am fost otrăvită real în taxiuri cu anumite mirosuri aproape de fiecare dată când luam taxiul, în timp ce dvs. sau alții sunteți otrăviți mai rar, deci poate nu credeți povestea mea - ei spun că eu am fost ținta tuturor, de aceea au lovit toți încontinuu. Am ajuns apoi la librăria Cărturești Verona, care este amplasată într-un colț din bulevard, într-o căsoaie veche, care se ridică ceva mai în spate, lăsând un colț de pământ fără construcție pe el și neamenajat, colț pe care îl știu de mulți ani. M-am codit puțin și am intrat totuși, deși eram cam obosită și treptele erau oblice și înalte, mai ales fără balustradă. Am urcat cu greu și am arătat cartea mea, ca să nu fiu luată drept hoață, și am descoperit universul Cărturești, într-o casă masivă și relativ urâtă ca arhitectură pentru gustul meu și cu decorații - tavane cu stucaturi și tocuri de uși lăsate intenționat să pară vechi, uzate, parterul, vopseaua în același ton, adică un amestec de vechi și nou care mie mi se pare de un gust îndoielnic sau oarecum pervertit. Eu cunosc bine sărăcia și ceea ce e vechi și mirosurile vechiului și mie se pare nedrept și pervers să le contopim cu ceva nou. În sfârșit, poate așa e moda sau a fost nu demult. Nu am intrat și nu am adăstat peste tot. La un moment dat a intrat o nemțoaică înaltă care spunea ”sehr schön!” tare și puțin pompos, în stilul caracteristic acestor doamne și o altă doamnă, poate gazdă sau bucureșteancă, îi arăta cu mândrie și solicitudine o sobă de teracotă, parcă întrebând-o pe vizitatoare ce părere are. Mie nu îmi plac nici sobele de teracotă în librării. Sobele de teracotă îmi amintesc de cursurile de genetică din 3 facultăți și parcă în toate trei, oricum în două, am făcut cursul în camere cu sobe de teracotă. M-am oprit puțin și privirea mi-a fost atrasă neintenționat, întâmplător de Doctor Faustus, dar încă nu am terminat nici Muntele Vrăjit. Spre neplăcerea mea m-a sunat mama exact atunci și am sunat-o totuși imediat să vorbesc cu ea - era chipurile îngrijorată unde sunt, deși chiar ea spusese că pot să mă întorc și la 8 seara. În final am ajuns la 7. Am remarcat Nocturne și Improvizații de Chopin de la firma Decca, carcasă cu două CDuri și le-am cumpărat, acum abia aștept să le ascult, aseară nu am putut, căci mi-era puțin rău. Îmi place Chopin, îmi plac miniaturile, deși pot să le ascult numai dacă sunt în formă bună, altfel prefer concertele. Acum am sonatele lui Beethoven (Glenn Gould), Clavecinul bine temperat, Variațiunile Golberg - dintre acestea trei prefer Bach, interpretat de Richter, așa îl am eu, dar probabil că îmi vor plăcea și Nocturnele lui Chopin, indiferent de interpretare. Nu sunt o ureche așa bună și abia am început să recunosc muzica, dar nu am memorat și numele compozitorilor sau pieselor muzicale. Totuși ador muzica. În librărie am privit cu plăcere și jind niște semne de carte, care, din păcate, costau 38 de lei și niște obiecte decorative haioase, dar peste 100 lei bucata, deși mici. Am ieșit și am constatat că mi-era tot mai greu, fiindcă era cald, transpirasem la bont și îmi intrase piciorul puternic în proteza de gambă, fiindcă ciorapii se topiseră practic de uzi și proteza îmi devenise prea largă, ca vara, fapt pentru care nu pot merge la pas distanțe mari și există riscul de a face rană la vârful bontului, unde osul - vârful tibiei - acoperit doar de piele, se lovește la fiecare pas dureros de fundul protezei cu toată greutatea corpului meu greu peste el, și dacă se face vara rană e tare riscant ca în proteză să se infecteze și apoi să trebuiască să stau la pat și să merg cu cârjele, când abia pot ridica în subsuori tonajul corpului meu și mă umflu apoi la subsuori etc. Eram deci speriată și îngrijorată și în plus am simțit că, intrând gamba adânc în cupa protezei, am făcut o rană sau mică escoriație pe coapsă, din cauza marginii protezei (cupa sau cizma), care rodea la fiecare pas. M-am gândit că îmi trebuie un taxi, dar unde să îl fi chemat pe bulevard? M-am oprit să mă odihnesc puțin la Mc Donalds, dar eram prea obosită, nu am stat mult. Apoi am stat într-una din stațiile de la Piața Romană, am observat un corn de lună palid deși era încă soare și m-am suit obosită în ceva, cu speranța că o va lua la dreapta, spre Moșilor. Să ajung undeva să iau un taxi, mă gândeam. Din păcate autobuzul a luat-o prin Piața Romană către Calea Victoriei, deci am coborât acolo și am vorbit mai mult cu un tânăr care nu știa nici el mai mult ca mine sau se prefăcea, sau nu înțelegeam eu, despre mijloacele de transport spre Moșilor. Am observat că numai pe partea cealaltă, la o distanță față de intersecție, poate fi parcat taxiul; șchiopătând puțin am ajuns acolo și am chemat taxiul, care a venit repede, fiind în apropiere și avea tarif normal și m-am bucurat de o călătorie confortabilă inopinată, nu ca de obicei - mașini rele la întoarcerea acasă - și în taxi nu mirosea nimic sesizabil urât. Așa mi-am terminat excursia în oraș, groaznic de obosită și îngrijorată - dar din fericire bontul meu era relativ bine. Mai rău stătea portofelul meu, având în vedere că nu am luat pensia de mult...În aceeași seară de sămbătă, 10 august 2024 mi-am luat pixul și am semnat cartea cumpărată, obicei prost și vechi al meu, ca un fel de semn de aducere-aminte. Am avut multe cărți cumpărate și semnate de mine, dar ... nu mai explic ce s-a întâmplat. A fost destul de bine, mă săturasem de Voluntari de atâția ani, dar am constatat că tot acasă e mai bine; în centrul capitalei trotuarul era îmbâcsit în colțuri de gunoaie vechi, mucuri de țigări, praf etc. La noi e mai curat totul și chiar în cartierul Colentina totul respiră practic. Parcul Plumbuita și mânăstirea și parcurile adiacente miros și arată bine, au copaci buni și frumoși și alei frumoase. Chiar și la Bucur Obor era mai frumos și aerisit și curat; după podul de la doamna Ghica și pe șoseaua Andronache era cerul descoperit, deschis și puteam privi norii deosebit de frumoși în acea zi și cerul tot albastru deasupra capului. Pe Magheru nu știu dacă voi mai merge vreodată -- parcă amintește, nu numai prin nume, de războaie și lucruri rele. (Ma-Guerre-u)

13.08.24
Aceleași vechi și urâte idei din partea lor, subliniez, nu sunt creația mea. Că eu sunt un om complet nevinovat și extrem de bun, dar ei nu mă pot accepta (așa pare oricum realitatea), fiindcă sunt totodată un om extrem de inteligent. Și că oamenii mi-au făcut prea mult rău de-a lungul întregii vieți, că am suferit prea mult. (Eu cred că asta nu contează pentru acceptare.) Ei toți (cine?) au mințit despre tine mereu și sunt obligați să mintă în continuare. Nu cred, cine îi obligă?! Nu înțeleg - dacă eu aș fi mințit din întâmplare, deci neintenționat ceva, mai ales ceva despre alt om, dacă cineva m-ar fi lămurit sau luminat și mi-ar fi arătat adevărul, eu nu l-aș fi scuipat, ci i-aș fi mulțumit chiar și aș fi spus în continuare adevărul. Sau măcar aș fi tăcut, unii spun că unii așa au făcut când au înțeles adevărul, dar că poporul sau puterea vor să îi facă să mintă și să mă omoare oricum. Nu cred, nu știu, dar cunosc pe pielea mea cruzimea monstruoasă a unora. Ori poate toți aceia au mințit intenționat și cu reavoință? Ei spun că, din păcate, românii din nou nu au crezut binele, ci răul, și tot poporul crede totul despre mine invers decât este sau a fost. Nu înțeleg nici asta. Atunci de ce să nu fie adevărul? De fapt, da, adevărul este de mult în întregime scris de mine și oamenii mă lovesc la fel de înverșunat sau chiar mai rău uneori și poate că nici măcar nu au citit... Îmi pare rău că m-au masacrat din ce în ce în ultimii 20 de ani de exemplu, când m-am maturizat, am înțeles mai multe lucruri și eram relativ mai fericită și aptă de muncă sau creație intelectuală sau studiu. Au distrus toate acestea, nu știu de ce, era ceva bun, frumos.
Azi mi-a fost tare greață aproape toată ziua și m-a durut capul de câteva ore, acum e aproape 10 seara.

15.08.24
Azi e Sf. Maria. Mama a plătit nu de mult locurile noastre de veci, mai devreme în anul acesta nu am avut bani, am avut și impozitele pe case și teren de plătit. Doresc sărbătoare cu bucurie celor care sunt sfinți azi. Reamintesc un lucru neplăcut despre mine - creșterea exagerată a sânilor mei: e adevărat, sunt obeză, dar eu aveam sânii extrem de mici, deși eram grasă, și chiar foarte grasă fiind, aveam sânii mici de felul meu. Ei spun că sâni mari au de obicei femeile vulgare, proaste și unii au văzut că eu aveam sâni foarte mici și au vrut să crească să apară ca și cum aș fi fost curvă.??? Ei spun că evident am avut aspect de femeie foarte pură și ei au vrut să îmi modifice și figura, gura, nasul, să par mai proastă și impură sau ochii i-au deformat, cu dureri fenomenale, ca să par mai urâtă. Nu știu, mi se pare absurd, am fost numai binele, de ce să mă urască cineva? Absolut cert nu am lovit pe nimeni, nici măcar o dată, citiți tot ce am scris. Sânii îi am moșteniți de la mamă, care, și ea, în tinerețe avea sânii foarte mici, e drept că nu m-a alăptat, dar eu i-am avut mai mici ca ea, mai ales când am slăbit după moartea tatei și lumea chiar îmi spunea la magazin că nu am ce băga în sutienul cel mai mic. Așa era. Aveam deja 35-36 de ani, dar așa mă tratau. Dar, din păcate, m-au otrăvit mult și se pare că și mama a pățit la fel, acum, către 80 de ani, i-au crescut sânii, nu numai pieptul, adică nu doar circumferința, imens, vă pot arăta poze, cum era ea când s-a mutat aici sau eu în 2006-2007. Probabil aceleași otrăvuri, dar mie mi le-au dat și când încă nu stăteam cu mama. Probabil că m-am gândit la sâni acum fiind ziua Fecioarei din religia creștină, simbol al purității dar și al maternității, uneori reprezentată cu sâni mari și alăptând.

16.08.24
Sunt un om care nu a făcut niciun rău și care a fost mereu normal și foarte inteligent, nu există niciun motiv să fiu izolată, distrusă și omorâtă, așa cum se întâmplă de fapt. Ei spun că sunt un geniu de care a profitat o familie de porci și pe care îl omoară niște oameni extrem de răi și vicleni. (Printre care probabil că e și cel/cea care spune aceasta.) Repet, absolut tot ce am povestit e adevărul. Ei spun că oamenii buni sunt toți jucați pe degete de către cei răi, fiindcă ei sunt prea buni și proști totodată ca să creadă adevărul despre mine, deși eu am fost un om extrem de bun și generos și nu am păstrat niciun secret și am povestit și explicat tot ce mi s-a întâmplat. Numai cei răi au înțeles și au crezut adevărul, mi se spune și au astfel ascendent asupra celor buni, pe care îi domină, îi manipulează și îi oprimă, aruncându-i chiar și asupra mea, deși am fost mereu un om extrem de bun. Nu știu sigur asta. Oricum, repet, tot ce am scris e adevărul, inclusiv adevărul despre ciudata mea vecină I.N. (care oricum mă trata drept proastă, copil și nebună) dintr-unul din blocurile în care am stat (la ”Perla”) și despre secretele de acolo și cum am fost otrăvită acolo și vorbele vecinei. (Se pare că au dărâmat acolo clădirea sau o parte din ea și poate au refăcut.) Acolo era o poveste pe care am asemuit-o cu piesa de teatru ”Arsenic și dantelă veche”. Una din scroafele de peste mintea mea spune că toți vor să mor fiindcă le-am distrus ”secretele” prin care ei aveau putere politică sau altfel de ascendent asupra lumii. Este ilogic și fals, oricum numai secretele de acolo le-am ”distrus” și le-am scos la lumină, nimic altceva de acest gen și oricum nimeni nu crede adevărul și eu sunt mereu izolată din copilărie. Deci nu există acei toți care să mă omoare fiindcă i-am dat de gol și oricum acei monștri care au putere prin astfel de secrete, dacă au, nu m-ar fi omorât de ciudă sau fiindcă am spus adevărul. Între timp însă se pare că, deși am explicat tot adevărul, niște oameni răi și monstruoși și-au clădit împreună un alt secret prin care să îi domine pe cei proști și buni în mod nedrept, un secret de castă sau grup al lor, adică condamnarea mea nedreaptă și omorârea mea, tortura și otrava deși eu am fost perfect normală și inteligentă și poate mai ales complet nevinovată. Acești oameni ticăloși sunt uniți între ei și prin acest secret oribil despre mine, iar cei buni nu pot crede adevărul și sunt în lanțuri eventual - dar e totuși nedrept, fiindcă aceia care îi domină prin rău și minciună nu sunt mai deștepți, decât foarte cruzi, și nu e eficientă și normală mereu dominația lor, care distruge adevărul, omenia, dreptatea etc. Astfel, repet, deși am spus tot adevărul, el pare incredibil și niște oameni răi domină pe alții prin minciună sau cel puțin mințind în același timp și și-au creat alt ”secret”, acela despre mine. Alții spun că nu e numai asta, ci și faptul că cei mai scârboși porci din lume vor lua peste un timp puterea prin distrugerea completă a mea și omorârea mea.??! Acum a intrat iar una dintre cele mai înverșunate, cu ideea că eu am fost persecutată și masacrată toată viața, deci trebuie să înțeleg că nimeni nu vrea adevărul și că trebuie să fiu omorâtă.?? Dvs. poate că credeți că ea nu există sau că vorbește așa fiindcă eu sunt nebună dar nu crede ceea ce ea însăși spune - și totuși e adevărul și e posibil ca ea să știe sigur că așa a fost mereu și să creadă cu adevărat că trebuie să mor - și chiar de aceea îmi aruncă aceste cuvinte, deci mă agresează de fapt, nu comunică ceva, așa cum ar crede proștii, ea doar lovește fără rost. Eu nu am lovit pe nimeni și aproape în fiecare zi când am scris ceva aici a fost fiindcă am fost lovită rău sau fiindcă alții, nu eu, au început să scormonească adevărul despre mine și să îmi arunce vorbe - azi e una din excepții, când eu am început să scriu cu propriile mele cuvinte, și ele adevărate. Ei spun că adevărul e clar de foarte mult timp, dar eu nu pot înțelege că nimeni nu vrea să fie recunoscut adevărul despre mine - într-adevăr nu înțeleg, înseamnă că ei cred că eu sunt proastă, probabil de aceea vorbesc așa cu mine în gândul meu, dar adevărul e că nu sunt proastă și că poate era mai bine ca oamenii să mă fi acceptat mai demult, mai în tinerețe, când forța intelectului meu era mai mare, mai complexă și puteam face mai bine multe lucruri bune. Păcat că ”nu s-a putut” atunci, cum spun unii. Nu înțeleg cum adică ”nu s-a putut”. Poate va fi posibil mai încolo, oricum eu mereu am fost la fel.

Ei spun că eu sunt cu adevărat cel mai mare martir al omenirii (de parcă asta contează), deci e normal că nimeni nu vrea ca proștii să înțeleagă adevărul, prin urmare oricine va fi martirizat ca mine sau monstruos în viitor va fi omorât la fel și tot așa au procedat ei în trecut cu toți martirii. ???!
Eu cred că nu e bine, e greșit să fiu omorâtă și că pot fi acceptată și lăsată în viață, că poate fi și adevărul bun despre mine sau cum am fost persecutată sau chinuită nedrept, spunându-se de pildă că sunt nevinovată și că unii oameni răi, medici sau psihologi au mințit etc. Nu cred că e nevoie să se spună că am fost cel mai mare martir al lumii, dar poate fi spus că am fost un martir, fiindcă cu adevărat nu am avut nicio șansă de adaptare în societate de mică și am fost tratată violent întreaga viață. Nu din cauză că am fost cel mai mare martir îmi vor ei moartea.

17.08.24
Dacă oamenii credeau adevărul, te acceptau, spun ei. Problema e că nimeni nu crede adevărul, toți cred minciuni sau cred că ai ascuns ceva și tu ai spus totul. ?? Nu prea înțeleg. Nu cred că asta e problema, spun eu din nou, e cât se poate de logic și clar, așa mi se pare mie, că intelectualii cel puțin au înțeles și cred adevărul - ceilalți, prin definiție, nu au cum și nici măcar nu mi-ar folosi să creadă sau să înțeleagă - cu ce m-ar ajuta? Dacă proștii ar înțelege, oricum nu ar putea să îmi dea drepturile sau loc de muncă sau acceptare cât de cât, lucruri care depind mereu de cei inteligenți, printre care aș fi fost și eu. Cum să fiu cu cei proști - care nu sunt de vină că sunt proști - chiar dacă ei ar înțelege și ar crede adevărul? Ce activitate aș putea avea? Și nici măcar nu au înțeles nimic, fiindcă nu vor cei deștepți, în mod extrem de crud. Ei spun că e un lucru extrem de monstruos, că cei mai monstruoși oameni din lume mă omoară și întreaga lume crede altceva. Eu, sincer, nu înțeleg cum au reușit să vă păcălească sau să vă convingă că sunt nebună sau dăunătoare, că trebuie să fiu omorâtă etc., inclusiv prin izolare totală, din moment ce a fost așa clar că sunt izolată din 84. În plus am fost mereu binele desăvârșit și sincer în puținele și scurtele mele contacte cu alți oameni, deci nimeni nu putea crede bazat pe realitate că eram ceva dăunător sau rea. Ei spun că principala cauză a păcălirii lor e că poporul român (proștii) crede că eu sunt altceva decât sunt.??? Nu înțeleg nici asta. Oricum, repet, nu am fost incapabilă de reușită, aș fi avut realizări intelectuale dacă nu aș fi fost complet izolată (40 de ani deja anul acesta), fără drepturi în mod abuziv și torturată și mai ales otrăvită. Aș fi reușit - cred că există semne despre acest lucru și despre ce e bun în tot ce am scris, chiar dacă nu a plăcut altora. Poate că unul din motive e că familia m-a renegat de mică și că a mințit - normal că dacă ar fi fost cu mine cineva inteligent sau oricine chiar, ar fi înțeles că nu mint despre familie și tot răul ce mi-au făcut fără motiv și că nu aveam cum să îi fac să mă accepte sau să mă lase în pace, sau să nu mintă.