Aseară m-am culcat pe la ora 1, dar tot am dormit cam mult, până la 2 ziua. Efectiv nu m-am putut scula, mi-era foarte somn, nu a fost din cauza durerii sufletești, a suferinței din cauza necazurilor. Ei spun că sunt f_tă în timpul somnului, prin urmare nu mă odihnesc destul și nu mă pot scula. Sau vreo substanță rea. Imediat după trezire au intrat în mintea mea unii în franceză, care spuneau că e imposibil ca lumea să mă accepte făcând abstracție de faptul că am scris nu știu ce adevăr politic sau istoric care nu le place. Mai demult au spus că de fapt toată lumea știe că tot ce am scris e adevărul, inclusiv nu știu ce chestiuni politice, dar i-a deranjat numai faptul că am dat glas sau am scris acele lucruri pe care toți le cunoșteau. Deși nu am nicio vină. A fost ceva natural, ca și ploaia. Sau ca în povestea pentru copii ”Hainele noi ale împăratului” de Andersen. Încă sunt un om de valoare, și moral și intelectual, e atât de monstruos să vreți să mor numai fiindcă am spus adevărul. Pe de altă parte tot ce am scris în restul blogului despre mine e adevărul în întregime și este clar că așa a fost și am fost mult torturată și am crezut chiar că eram torturată din cauză că nu spusesem încă tot acel adevăr, și că dvs. ați fi crezut la fel și că asta ați vrut de la mine. Deci am scris totul. Oricum, faptul că am scris adevărul în întregime nu a dus la niciun alt lucru rău - poate unii au dat vina pe mine pentru nu știu ce, dar nu a fost așa. Era tot răul cu mult înainte să scriu. Adevărul unește oamenii, nu îi dezbină. Nu există niciun motiv să fiu omorâtă și nici torturată monstruos. Unii cred și acum că scriu aberații sau că am delirat sau mințit, spun ei.
29.06.25
Voi mai scrie pe scurt o parte din acel ultim capitol intenționat mai demult, la care am spus că voi renunța - anume ceva despre mine și ceva despre cultură în general. Probabil că vă gândiți că nu am fost destul de inteligentă, că altfel aș fi reușit să fac, să creez ceva bun și să nu fiu omorâtă, aș fi fost dorită și respectată și nimeni nu ar fi mințit despre mine și nu ar fi încercat să mă otrăvească și să mă f_tă și să mă omoare. Nu e chiar așa, poate că ați fost induși în eroare de anumite aparențe sau de minciuna unora, de invenții de scamatori și impostori sau escroci științifici, care au spus cuvinte ca în cărți sau chiar luate din cărți despre mine. Deci ceva agresiv și o crimă colectivă pe la spate, mârșav, asurpa unui om bun și nevinovat evident și singur și sărac. Din anumite motive, am insistat pe faptul că am fost un om inteligent - în anumite limite se spune foarte inteligent și asta a fost adevărat, nu este delir de grandoare, cum spun unii, și nu am susținut nimic exagerat niciodată despre mine, ci doar adevărul. Dar acest adevăr pare a fi foarte departe de modul în care m-au tratat ceilalți, ca și cum aș fi fost extrem de proastă sau nebună. Am trimis oriunde am putut acest blog de memorii, inclusiv unor oameni inteligenți, dar e posibil ca nu toți să fi avut răbdarea sau interesul să citească. Deci eu vă rog doar să dați aceste blog spre citire unor oameni inteligenți cu adevărat, care cunosc ce este omul atât ca obiect cât și ca subiect cultural și care au habar de rosturile civilizației - și aceia poate că vă vor spune că evident nu am greșit nimic și nu am fost proastă sau nebună. Nu aveam cum să am vreun delir sau vreo atitudine de grandoare. Poate că au citit doar unii psihiatri, care au gândire mecanicistă și rigidă și sunt foarte departe de a înțelege oamenii care le sunt superiori ca intelect (căci bineînțeles că psihiatrii nu sunt nici zei și nici floarea inteligenței) și sunt școliți să îi trateze pe pacienții lor ca și cum ar fi ceva rău și foarte proști, chiar dacă ei nu au greșit nimic, cum am fost eu. Totuși, am fost perfecțiunea, chiar dacă m-au torturat și izolat 41 de ani, și încă susțin că ar fi fost foarte bine să fie adevărul și aș fi fost acceptată și aptă de studii și muncă. În fine, dacă nu e posibil, asta e, dar, repet, e o greșeală că mă omorâți. Voi continua mâine acest ultim subiect.
Ei spun că familia Popa - rudele mele - trebuie în întregime să fie distruși (?!), fiindcă sunt singurii care știu adevărul despre mine și ei vor să mușamalizeze totul. Totul ce? Înseamnă că și ei știu - deci trebuie să se sinucidă ulterior. Sunt nebuni. Tot ce am fost și sunt și acum a fost ceva bun - de ce să mă izoleze și să mă omoare? Nu le folosește la nimic. E ceva rău, nici măcar nu am greșit nimic toată viața.
Teoria lor e mereu aceeași - că eu am fost tratată drept pion politic în jocul nu știu cui și de aceea (?) ei toți vor să mă omoare și mi-au făcut numai rău toată viața. Ei au creat minciuni politice despre mine, spun ei, pe care vor să le mențină și de aceea mă omoară.
??!!!?
E o minciună crasă, eu nu am fost pion politic sau altfel de piesă sau energie și nu am aparținut niciunui joc niciodată, mai mult decât atât, am fost un om cu intelect clar orientat spre cultură și filozofie, un om clar inteligent și din genul care nu se preocupă aproape deloc de politică, fiind clar de tot că nu mă puteam preocupa de ceva care nu are de-a face cu mine deloc. Evident că vedeam că nu eu conduc și că nu stau de vorbă cu liderii politici. Și care nu seamănă cu felul meu de a gândi deloc. Și am fost dintre puținii oameni dotați cu cutia magică a tv-ului (”idiot box”), care nu s-au uitat aproape deloc la știri politice toată viața, evident fiind și izolată.
Ei spun că proștii cred că intelectualii politici și politica sunt deasupra altor lucruri, inclusiv a mea. Nu, nu e așa. Am fost un om perfect bun și nevinovat și foarte inteligent și gândirea mea a contat și ar fi contat, chiar dacă nu ar fi fost politică niciodată. Și gânditorii și artiștii și filozofii sunt parte bună din societate și pot fi mai deștepți ca politicienii. Oricum sunt necesari.
Ei zic că toți vor să mor, fiindcă au mințit despre mine. ?! Și că pentru ei contează doar minciuna, oircât de exemplară mi-o fi fost viața, oricât am suferit și oricât sunt de inteligentă. Nu am avut nici cea mai mică bănuială că există minciuni politice despre mine și nici acum nu cred. Adică e ceva aberant complet, eu am fost izolată și nu am fost parte din politică, dar ei mint chipurile doar legat de mine ca nume, adică despre omul identificat cu codul meu numeric personal, adică eu deocamdată (să sperăm că mereu), dar eu sunt o necunoscută doar și ei inventează că această femeie aparține unui joc politic, această femeie izolată și total necunoscută altor oameni.
????!
Încă mai sunt ceva total bun și tot nepolitic ca întotdeauna, deci încă mai pot fi acceptată.
30.06.25
Încă un lucru ciudat - de mult timp mi s-a interzis accesul la Instagram, nu există niciun motiv, poate doar că vor să mintă că aș fi altă persoană, eu nu pot accesa contul meu, nu pot crea altul cu alt email al meu și nici nu pot vedea postările nimănui pe Instagram. Nu am postat nimic rău sau periculos de văzut - poate că vor să mintă în acest sens, deși nu m-au lăsat să mă ating de Instagram, abuziv, fără motiv.
1.07.25
Ieri am avut dureri nu doar coccidian, ca de obicei, ci și toracal superior, mă țineau cu putere niște mâini nevăzute, mi-au mai făcut așa. Azi dimineață, la fel. Mama m-a trimis ieri la Nicu după apă și el s-a apropiat ceva mai aproape de capul meu decât e politicos. Pe drum, și la ducere, și la întoarcere, a simțit nevoia imperioasă să strănut și cineva m-a împiedicat de fiecare dată. (Și în casă anterior.) Știu că unii dintre dvs. nu cred, dar unii oameni, la fel ca și acel medic nefast din viața mea, au anumite puteri de a influența trupul altor oameni de la distanță, mai ales negativ, cum au făcut cu mine toată viața, inclusiv sexual, deși nu am greșit nimic. Acest lucru e logic, dacă vă gândiți la mai multe date certe ale realității. Aproape toți oamenii cred într-un fel de magnetism animal și la oameni, în anumite trăiri ale speciei, instinctive, și e logic că există și ceva asemănător și sexual totodată, pentru a susține apropierea între oameni. Mie mi-au făcut mult rău, deși nu a existat niciodată vreun motiv să îmi facă cineva răul. Nu am lovit pe nimeni. Nu am gândit răul, nu am făcut răul. Unii au spus de mai multe ori, că e un caz ciudat, incredibil, că eu am fost doar binele întreaga viață, ceva suav, ceva cinstit și altruistă mereu și nu am mințit nimic și nu am greșit nimic și nu am lovit deloc pe altcineva întraga viață și totuși toată lumea vrea să mor. Într-un final am înțeles și eu că așa este și că probabil cauza sunt minciunile despre mine și faptul că am fost ținută cu forța izolată peste 40 de ani (nu eu m-am complăcut în izolare!). Este adevărat, am fost numai binele și am gândit numai binele, îmi pare rău că minciunile imediat le credeți și le respectați și ce e bun deloc. Bineînțeles că am gândit adevărul despre mine - bun și frumos - și că e normal și bine să fiu acceptată, să nu fiu omorâtă, să fiu măcar lăsată în pace și că normal e să fie adevărul, nu minciuna, și atunci aș fi avut drepturile și ar fi fost deci dreptate. Să pare că minciuna are efect, adevărul și gândul frumos și luminos niciodată. Probabil că dvs, ați înțeles că am fost doar binele, chiar în măsură foarte mare, și nu am influențat pe nimeni în rău. Azi dimineață m-am trezit cu durere și jenă în gât, nasul înfundat cu secreții mai degrabă groase, nu apoase - și ieri nu aveam nimic. Mama s-a îmbolnăvit cu câteva zile în urmă.
Și totuși, ca să fiu sinceră, nici acum nu cred că oamenii îmi vor răul, văd pe stradă mulți oameni buni exact cum am fost eu și nu pot crede că au ceva cu mine.
Am mers în oraș să iau hrană de pisici și medicamente pentru răceala mea. Și să schimb pentru mama 50 de euro din chirie. Mi-am permis, cu strângere de inimă două cafele de la supermarket (știu că sunt și scumpe și rele, dar chiar mă las și de cafea definitiv zilele astea). Au intrat unii peste gândurile mele, cu idei vechi de cel puțin 10-15 ani - știu că am promis că nu le mai repet ca un papagal, dar din când în când le voi spune. Oricum, e un mare progres, nu mai sunt așa multe. Dar inima îmi face probleme foarte mari, de la începutul anului, înainte nu a fost niciodată așa. Mergeam fără probleme și repede distanțe mari și pe scări, acum abia mă târâi pe drum drept, nici măcar pantă. Anul trecut am mers în condiții grele cu ușurință tot anul. Acum, după jumătate de an nu îmi mai revin. Ei mă sfătuiesc să nu mă duc la medic că toți au mințit și toți vor să mor (să-mi aduc aminte tot ce mi-au făcut). Unii continuă să mintă despre mine, spuneau ei azi din nou. Toți psihiatrii vor să te omoare, spun ei, ei nu au voie să își lase pacienții în viață. ?! Aiureli. Acum au inventat ceva urât, că soția acelui medic nefast mie la 17 ani minte și ea despre mine și că a divorțat de soțul ei și unii au mințit și acum că din cauza mea și că și în trecut au mințit ceva similar. Cred că vă dați seama că nu am spus decât adevărul și am terminat absolut totul; ce vreau să mai scriu despre cultură e doar intelectualizare cu caracter filozofic, general, dar și legat de mine. Au fost și azi două curente de idei - unu că poporul român nu este monstruos, și că, dacă ar fi știut adevărul despre mine, nici nu s-ar fi atins de mine. Și că au fost mințiți despre mine întreaga mea viață, chiar dacă mie mi se pare bizar acest lucru. Totuși sunt om, nu sunt robot, am fost evident izolată cu forța și, dacă credeau că am greșit ceva, puteau măcar să mă întrebe anumite lucruri, oricine avea acces la viața mea pe internet, la telefon (cu mail prealabil), direct pe stradă sau în vreun parc. Am fost om și era logic că dacă erau bârfe urâte și rele și multe și așa mulți care vorbeau de rău sau ieșeau pe străzi și loveau un om, o anumită persoană, evident singură mereu din 84 (în afară de 5 colegi de liceu) - era aproape clar că era vorba de minciuni, era mai logic. Nimeni nu avea cum să știe despre mine ceva - ei spun că oamenii au crezut că eram ceva rău numai fiindcă așa li s-a spus, adică au fost mereu mințiți, ceva ce eu înțeleg mai greu. Poate că a fost așa cum făceau familia mea și alții înainte de revoluție, când bârfeau aberant și vulgar familia Ceaușescu, despre care, ca oameni, nu aveau de unde să știe ceva - și eu eram revoltată și scârbită și tocmai eu să pățesc așa ceva! Cred că vă dați seama că nu am avut nicio anormalitate psihică și nici greșeli, totul a fost cum am povestit. Am judecat corect, fiind un om foarte inteligent și foarte bun. Cel de-al doilea curent de opinie e că (cu vocea vărului meu) poporul român a fost plătit, mituit, corupt în cele mai mici detalii ca să mintă despre mine, sau să tacă sau să lovească pe cât se poate (otravă, zgomote etc.), cu scopul distrugerii mele și omorârii mele. Tot poporul deci, în afară poate de cele și cei care sunt cum eram eu, puri și nevinovați, fără gânduri politice și care nu aud niciun gând în mintea lor... poate că aceștia, cum eram și eu, sunt puțini. Regret mult că mi-au distrus inima așa rău la începutul anului, fiindcă acum ei pot lovi tot mai tare și pe alte planuri, nu doar cardiac, deci voi îmbătrâni cu toate bolile. Și exact anul acesta aș fi reușit cu claritate, absolut cert aș fi reușit, fiindcă am evoluat mai mult și oricum echilibrul meu psihic ar fi fost deplin - tocmai acum mi-au lovit cordul... Aș fi reușit ceva foarte frumos și bun, fiindcă am evoluat ca suflet și intelect. Această afirmație a mea nu este o gândire stereotipă a unei nebune prin imitarea jargonului psihologic/psihiatric, nu este o autoamăgire sau iluzie, acum chiar a fost real. Unii au amintit iar că niște porci politici au mințit despre mine - de exemplu că aș fi avut legătură cu Rusia - nu am avut nicio legătură cu politica și nu m-am gândit niciodată la Rusia sau la altceva politic. Oameni proști și așa zis experți asasini sunt mereu aruncați asupra mea, alții și alții. Unul zicea azi că vrea să studieze problema în detaliu - dar nu eu sunt problema, ei sunt răul, din cauza mea nu a fost nimic rău, de ce mă lovesc ei fără rost? Mă voi opri, nu mai scriu ce zic ei ca o maimuță, da, veți vedea că voi fi în stare, am mai fost, orice spuneau ei - dar ei continuă să lovească.
A intrat și unul că trebuie să înțeleg că asta e soarta mea, să mă resemnez să fiu omorâtă - nu e soartă, e crimă, spune altul, da, e crimă, dar fără această crimă nu se poate zice celălalt, ceva gen balada Miorița.
2.07.25
Au intrat ca în fiecare zi cu idei mincinoase și rele asupra mea, imediat ce m-am trezit. Printre ei și femeia aceea foarte veninoasă, cu ideea că datoria mea era să tac, adică să nu scriu adevărul despre mine, nu invers, cum am spus eu. Greșește, dă vina asupra victimei, cum spun unele teorii psihologice că se întâmplă des, în mod greșit. Datoria mea era să spun totul. Oamenii mă omoară, dar gândirea lor despre mine e greșită. Altă idee a individei e că intelectualii români nu au nicio vină, că poporul comite mereu această crimă sordidă și poporul e condus în mod greșit de niște porci, nu de intelectuali (?!) care îi mint despre mine și îi omoară și mă omoară. E totuși adevărat că foarte multe obiecte din cultura românească (și literare și altele) sunt strâns legate de viața mea sau altele la fel, asta însemnând că adesea intelectualii au scris adevărul, ei mereu denunță adevărul și cred că acest lucru e pozitiv și moralizator și duce la trezirea conștiințelor, nu la ceva rău. Da, foarte des intelectualii au denunțat adevărul și despre viața mea și despre alte crime sau lucruri rele. Inclusiv intelectualii din alte țări, voi da câteva exemple clare, voi explica anumite mecanisme psiho-sociale. Ceea ce am scris eu nu cuprinde decât adevărul și absolut nimic rău sau rușinos și nicio minciună și are morală bună și cuprinde pasaje inteligente sau frumoase - dar se pare că oamenii mă lovesc fără să fi citit măcar, dar oricum nu mă pot cunoaște, fiind eu izolată întreaga viață. Ieri au intrat unii în engleză iar cu ideea că se presupunea că eu trebuia să aduc ”joy to the world” și în schimb eu... Eu nu am adus nimic trist sau rău oamenilor și sunt și acum exact acel lucru, un fel de joy to the world, ei mă omoară și mă lovesc și mă izolează total etc. fără motiv, eu tot joy to the world sunt sufletește, cu totul, nu am greșit nimic și nu am scris nimic greșit. Sunt un om fericit ca întotdeauna, cu bucuria vieții și aceea de a dărui,un om curat, bun. Dar sunt un om inteligent, de aceea am scris unele pasaje filozofice, dar ele nu sunt ceva întunecat sau trist. Bucuria lumii este și lumină și nu este numai bucuria proștilor.
3.07.25
Abia m-am trezit și au început cu multe idei rele, ca în fiecare zi. Noaptea m-au lovit puternic, mi-era tare rău. Au început cu ideea că vor să mor fiindcă ei nu pot accepta o cultură în întregime rea - și de fapt și eu și tot ce am scris, că la asta se refereau, am fost mereu binele. Blogul de memorii nu l-am scris în scop literar, dar este totodată și literatură și nu e ceva rău nici ca obiect literar. Totul e adevărat, în întregime și atunci gândiți-vă logic: am avut atitudine corectă și am făcut ce trebuia să fac și nu este nimic rău - e vorba doar de lucruri rele și adevărate din partea altora despre mine, dar eu nu am gândit răul sau ceva greșit, nici despre cei care m-au lovit și nici despre nimeni altcineva. Și e vorba de gânduri frumoase și rațiune normală - dacă nu cumva au șters ce scriam despre ce gândeam sau simțeam. Normal că, dacă ați gândi din perspectiva faptului că am spus întreg adevărul, atunci ați vedea și frumusețea mea morală și a gândirii și sentimentelor mele. Lumea, inclusiv dvs., cei care citiți ce am scris eu, putea să mă accepte și astfel nu aș fi mai fost omorâtă. Iar a intrat acel monstru cu ideea că nu are ce face, trebuie să mă omoare, că altfel ei pierd totul (?). Apoi tot ea, cu ideea că nu pot să fiu lăsată în viață, fiindcă toată lumea crede că sunt altceva decât sunt. Nu are dreptate, nu este motiv de crimă, mai ales în cazul meu.
Am dormit puțin după-masa și imediat ce m-am trezit, la ora 3 p.m., a intrat unul în radio-ul din mintea mea (că nu îi văd și nici nu îi aud cu urechile) cu ideea că eu nu am cum reuși, oircât voi scrie ce mi-am propus de bine, de inteligent sau frumos. Doar câțiva oameni inteligenți și buni (eventual), spun ei vor înțelege că sunt un om extrem de bun și inteligent și nevinovat și cu sufletul frumos și atât. Ei nu vor merge mai departe și deci nici ei nu vor fi mai mulți care să mă vrea, să mă accepte - deci să mă ”salveze”, cum spuneau unii ieri, ei cred că sunt nebună și am fantasma că am nevoie să fiu salvată. Cum adică salvată? întreb eu. Citiți tot ce am scris - nu are cum să fie o fantasmă sau idee a salvării, singurul lucru care a fost vreodată necesar a fost să fie oficial, așa cum mint de exemplu psihiatrii și psihologii în mod clar, să fie adevărul că nu am avut tulburările psihice la care se referă ei și să am drepturile la muncă și la studii ca om liber și atunci aș fi fost acceptată și aș fi avut măcar o activitate oarecare între oameni. Eu sunt complet izolată din 84, dar încă nu sunt nebună. Am 54 de ani. Acel individ spune că ei, cei care se apleacă asupra mea din afară (deci doar ca peste un animal de sacrificiu sau cobai) se referă la un anumit ”dosar” despre mine și, când înțeleg că totul e minciună în acel dosar, toți vor să mă omoare. E adevărat, valoarea mea intelectuală și de om a fost foarte mare, dar ei au lovit încontinuu monstruos asupra mea - m-au mai distrus puțin, numai în ultimii 7-8 ani, și încă pot să fac destule lucurui și sunt încă deșteaptă și pot evolua, mă pot dezvolta încă. Ei zic iar că m-au calificat drept nebună foarte periculoasă, de aceea nimeni nu se apropie de mine (?!) și nimeni nu îmi scrie măcar. Nu prea e credibil că m-au calificat așa, a fost mereu evident că nu am delir și nici obsesii și nimic rău și a fost clar demersul meu pseudosocratic - și ei m-au condamnat ca pe Socrate filozoful, deși nu am avut legătură cu tineri cărora să le sucesc mintea, să le stric convingerile cu care au fost îndoctrinați, să îi trezesc din credințele greșite care îi înregimentează în organizații sau alte grupuri (precum filozoful care a avut contacte cu câțiva doar) și nu am avut nici cea mai mică legătură cu politica (Socrate doar puțin, dar a avut și a fost condamnat prin proces cu voturi); dar în ansamblu e clar de tot că eu am fost apolitică toată viața și am făcut adesea un demers de explicitare a conceptelor și a lumii, de multe ori chiar în mod socratic cu adevărat, cum fac mulți oameni, inclusiv scriitori, gânditori. Adică clar ceva normal și foarte lucid, findcă nu am fost proastă sau amăgită de aparențe și m-am maturizat de mult. Cum se pare că au făcut diverși oameni condamnați la moarte nevinovați, nu doar Socrate, element cultural central în viața mea, care amintește de cultura de la Cucuteni (cucuta cu care moare, zbor deasupra unui cuib de cuci etc.) și alte otrăvuri cu care m-au otrăvit, de sardinele Socra din copilărie (parcă erau din Albania, găsisem pe internet, acum încă există, sunt din Letonia) de faptul că eu însămi am avut aptitudini filozofice, de Lucian Blaga, care chiar a fost legat strâns de viața mea, de filmul Ani de liceu unde eu aveam o oarecare legătură cu toate personajele, chiar și cu muzica filmului, inclusiv cu profesorul Socrate care preda filozofia și era Ion Caramitru, care a venit la liceul meu în 89 să recite Eminescu și apoi la Revoluție era la balconul CC și declama diverse lucruri (când am fost și eu din păcate acolo) și apoi a murit slab și cu barbă ca nașul meu. Exact așa cum sunt legată de Socrate, la fel am fost legată și încă mai sunt de numeroase personaje fictive sau oameni care joacă, sincer sau nu, anumite roluri. Nu am fost niciun fel de nebun periculos niciodată și nu aș fi împrăștiat idei politice niciodată - ei spun că am deranjat minciunile politicie ale unora, deși am scris foarte puțin despre evenimente politice. E greșit și rău să fiu omorâtă și torturată și așa a fost mereu. Am fost un cu om mult deasupra simbolurilor culturale, le-am descifrat și înțeles singură și am fost obiectiv deasupra lor în sens filozofic, lucid, și capabilă eu însămi de muncă și studiu. Nu am făcut nici cel mai mic rău și nici acum nu trebuie să fiu aruncată la gunoi, deși sunt mai în vârstă.
4.07.25
Lovită rău în timpul somnului, iar am făcut pipi mult pe mine și am udat și hainele și așternutul și canapeaua, chiar și prin pătură groasă și cearceaf. M-am trezit la ora 4 și am dormit numai 3 ore noaptea asta. Încă mai sunt răcită. Ei spun din nou că trebuie să fiu omorâtă deși nu am greșit nimic, findcă oamenii cred răul despre mine - și totuși așa clar am fost izolată din 84, nu avea cum să mă cunoască nimeni. Vă spun iar adevărul, am fost numai binele mereu și nu am greșit, am fost mult torturată de mică, complet nedrept, dar nu trebuie să fiu omorâtă, voi încerca să vă dovedesc din nou binele și frumosul din mintea mea, din suflet, și intelectul normal și superior, cam peste 2 săptămâni - o lună, mai repede nu am cum, din diverse motive. Probabil știți că încă din copilărie sunt citite cărți cu orfani și copii năpăstuiți de părinți vitregi - sunt chiar foarte multe, chiar și Harry Potter e cu un orfan etc. Dar tot ce am scris eu nu a fost exagerat, a fost numai adevărul și niciun fel de delir și mereu am fost ceva bun și frumos. Ziua sunt lovită mult mai puțin, noatea nu am cum să îmi controlez trupul sau să mă apăr de tortură. Repet, am fost binele desăvârșit mereu și un om foarte inteligent și nu înțeleg de ce atâția oameni mă atacă cu așa ură și spun mereu că ei vor să mor. Vă spun cu certitudine că e greșit. Nu prea înțeleg cum au fost convinși să facă răul.
Ei spuneau că sunt lovită zilnic și fiindcă oamenii nu acceptă niciun fel de realizare intelectuală a mea și de aceea mă lovesc ca să prevină orice reușită a mea, care pentru ei ar fi ceva rușinos, fiindcă au mințit despre mine și mi-au făcut foarte mult rău. Acest gen de gândire diabolică și greșită aparține acelei femei, care probabil i-a îndoctrinat pe mulți. Dacă aș fi reușit ar fi fost frumos. Am fost un om foarte bun și nevinovat cu totul și mă șochează această gândire a lor că preferă să mă omoare decât să fi realizat eu ceva frumos intelectual, moral, sufletește. Este într-adevăr ceva oribil, poate vi se pare incredibil. Oricum eu deja am reușit diverse lucruri bune și frumoase chiar și numai prin ceea ce deja am scris, chiar și unele fragmente despre viața mea sau sufletul meu. În mod ciudat, azi noapte când m-am trezit plină de pipi, unul a intrat peste mine cu ideea că alea nu sunt poezii, ce am scris eu, ci căcat și orice om inteligent putea scrie așa ceva. Nu e chiar așa, era o evoluție pozitivă de la prima cărticică, care era foarte slabă, la a doua, mult mai bună. Și nici contra cost nu au publicat-o. Ei spun că pe mine m-ar fi publicat numai dacă ar fi fost ceva excepțional și genial în poezie, că pe mulți alții slabi și fără talent i-au publicat, dar eu sunt considerată nebună și ceva rău. Nici măcar în haiku nu m-au acceptat. Nu au dreptate, am fost puritatea și binele și normalitatea. Azi au început din nou cu ideea că memoriile mele valorează milioane de dolari (?!) și de aceea mă omoară cu toții, printre alte motive. Deci azi noapte ticălosul considera că m-a făcut să fac pipi fiindcă poeziile mele nu sunt originale și deci nu merit respectul, că dacă ar fi fost geniale și foarte bune ar fi fost aceptate.? Oricum, repet, am avut mai mult talent la proză, aș fi putut ajunge să scriu tot mai bine, aș fi progresat rapid. De fapt și de fapt eu am fost orientată spre filozofie și lingvistică și aș fi reușit ceva în mod sigur, dar nu am avut drepturile și am fost extrem de mult torturată zilnic atâția ani. O parte din meditațiile mele filozofice dovedesc și ele adevărul că am gândit mereu normal și că am avut tonus afectiv bun și au oarecare valoare, corectate un pic. Chiar și poezie aș fi scris mai bine, dacă aș fi fost acceptată puțin.
Revin din nou la povești despre mecanismele culturale, dar nu voi scrie totul perfect elaborat, ci în goana degetelor. Am mai explicat că oamenii - nu doar intelectualii, dar, din câte am înțeles eu, deși am fost izolată, intelectualii, dotați cu putere de reflecție mai mare, au un rol și mai profund în această uzină chimică și fizică a transformării materiale și spirituale a lumii, toți oamenii, inclusiv eu, sunt legați de ceilalți oameni și de tot restul lumii, din aproape în aproape, și aparțin unor numeroase grupuri și subsisteme ale societății. În această rețea este ceva normal ca psihismul global al omenirii să funcționeze prin similitudine și contiguitate, după cum spunea chiar Lucian Blaga, sau printr-o logică digitală, așa cum traduc eu spusele lui, căci saltatoriu, prin contiguitate, sunt și circuitele neuronale cu sinapse și conducere saltatorie a impulsului nervos, iar similitudinea e evident un factor de selecție, de stimulare preferențială a anumitor răspunsuri prin reflexe condiționate de stimuli asemănători. Dacă azi văd roșii în drumul meu și mă gândesc la ele, există mai multe șanse ca ulterior să depistez altceva roșu și parcă ieșind în evidență în drumul meu, fiindcă au fost activate anumite circuite neuronale legate de culoarea roșie. Așa se întâmplă și prin educarea copiilor în grupuri școlare și se are în vedere formarea conceptelor prin diverse obiecte sau fenomene care se asociază prin diverse similitudini. Mai clar spus, acest lucru nu mi s-a întâmplat mie fiindcă aș fi nebună, este ceva normal, dar eu nu trebuia să fiu izolată și studiată de proști ca și cum aș fi maimuță, și, dacă aș fi avut un oarecare loc în societate, acest gen de conexiuni aparent paranormale nici nu ar mai fi apărut în focus și ar fi avut rolul pozitiv, la fel cu toți conectorii din rețeaua neuropsihologică, neurolingvistică, psiho-socială. De exemplu, din ultimele câteva luni: la un moment dat mama îmi spunea ceva despre somniferul ei - uneori ea îmi cere câte un somnifer când rămâne fără și eu am întrebat-o cum se numește somniferul ei și ea a răspuns că Tritico și eu am descoperit că era asemănător cu numele speciei Triticum Aestivum, adică grâul pentru pâine și că se cultivă numeroase specii de Triticum pentru pâine. Tocmai când îmi amintisem sau scriam pe internet, fără să știu de somniferul mamei, despre cununa de spice aninată la crucea cu Isus răstignit la poarta bunicilor mei din sat. Astfel de întâmplări și coincidențe care par uneori fenomenale mi s-au întâmplat extrem de des. Și cu obiecte și cu multe cuvinte, sau proprietăți fizice ale obiectelor și fenomenelor. Eu se pare că sunt văzută rău de proști și știți cu toții că între ceea ce oamenii consideră vrajă demonică, intervenție diavolească sau ceva necurat și ceea ce ei cred că e minune dumnezeiască sau marianică, epifanie și fapt sacru există o diferență extrem de mică, care depinde de context. Care depinde de simpatia sau antipatia irațională a mulțimii și e ca norocul de schimbătoare. Unul poate crede că în spatele meu e un demon, mai ales dacă e mințit de oameni răi, altul, cu sufletul mai curat, vede un înger. Adevărul, în cazul meu, e îngerul, demonii nu au reușit încă să mă doboare - dar oamenii inculți pot vedea moșmoange peste tot. Zilele trecute de exemplu am tot văzut câte o buburuză roșie, pe ici pe colo, inclusiv în casă, la fereastră, la baie, în curte, pe asfalt la doamna Ghica (acolo era moartă), pe poarta curții la întoarcere - aceasta a fost ultima și a zburat, nu a intrat la mine. Am văzut vreo 5-6 în total, la intervale mici de timp. Privirea mi-a fost atrasă de ele în mod inconștient, îmi săreau efectiv în ochi și acest lucru mi s-a mai întâmplat des cu alte lucruri sau cuvinte, fiind evident că e vorba de influența altui spirit asupra mea - dar nu acesta e răul.
5.07.25
Mama iar vorbește cu vărul meu Cosmin mult timp la telefon și de obicei mă lovesc pe mine ei sau alții simultan. Azi au scos iar ideea veche de atâția ani că ei vor neapărat să mă omoare din cauza actelor teroriste din SUA în 11.09.2001 - cu piloți de avioane sinucigași. Repet, am explciat totul în detaliu - sunt complet nevinovată și nu am fost nebună. Mai citiți o dată blogul meu cu atenție. Atunci nu a fost decât un sentiment negativ la adresa SUA din partea mea, nimic altceva. Nu am gândit răul, nu am plănuit nimic rău, nu am poruncit nimănui nimic și habar nu aveam ce se pregătea în lumea islamică sau altundeva pentru SUA. Întreaga mea viață eu nu am urmărit știrile, findcă am fost un om cu scârbă față de politică, am explicat de ce și cum era familia mea, care m-a abuzat fără vină find și m-a obligat să ascult politică în copilărie și erau extrem de pătimași politic și țineau cu Germania și cu SUA, dar mai ales cu SUA, deși SUA fusese opusă Germaniei mai demult. E logic că am devenit apolitică. Politica este cauza și mecanismul prin care sunt învrăjbite popoarele și sunt omorâți nevinovații, în afară de anumite cauze medicale - de exemplu epidemii - dar poate mai țineți minte și circul făcut despre covid și cifrele absurde, incredibile, de morți, asemănător cu aberațiile politice. Am ținut la oamenii din lumea toată și la viață, și la ideea de pace și stabilitate, deci era imposibil să am vreun interes sau patimă politică. Ai mei țineau mai mult la americani decât la români. Am povestit în detaliu cum m-au păcălit atunci - BBC-ul - să urmăresc știrile și faptul că nu doar eu, ci și alții, păreau să creadă că în conflictul Israel - Palestina bieții palestinieni suferiseră mult și erau difuzate filmulețe cu ororile și proiectilele lansate de Israel, despre care se spunea mereu că este invicibil și puternic și findcă este sprijinit de SUA. Absolut cert SUA și Israelul apăreau ca vinovați. În acea perioadă am avut astfel un sentiment negativ față de SUA și fiindcă am rememorat viața mea de mică și cum am fost mereu respinsă și persecutată de familie, dar și de restul societății și americanii, prin așa zis rudele nașului meu (așa zis fratele tatei) păreau a fi cei vinovați și cei cu politica extrernă cea mai grotescă - deci sentimentele mele erau justificate și normale - ceilalți oameni de ce mă respingeau mereu, de ce se purtau așa urât și mai ales ciudat, ca și cum aș fi fost altceva? mă întrebam eu. De ce erau toți uniți contra mea? Era atunci clar tot acel aranjament cu diverse posturi de radio și tv în jurul meu și tot americanii păreau a fi răul, gândiți-vă logic. A fost în mod sigur doar un fel de ostilitate afectivă, un sentiment, nimic altceva. (Chiar în momentul acesta mama și vărul meu vorbesc iar ore în șir politică, cum fac adesea.) Nu am nicio vină și am fost om normal, dar prea tânără ca să înțeleg totul. Eram tot izolată și batjocorită în sptale și în rest și după tentativa mea de sinucidere. Nici măcar nu știam că sentimentul meu negativ ar putea avea o influență rea asupra cuiva și poate nici nu a fost așa. Mulți ani înainte de acel moment și mulți ani după nu am mai urmărit știrile deloc, pentru a evita o eventuală influență, dar și fiindcă le detest - totul e rău și negativ și diverși intelectuali propagă ideile negative și ce e rău, ca niște oglinzi parabolice. În rest atâția oameni deștepți și proști se uită mereu la știri și au mereu discuții politice și mereu patimi politice absurde. Aproape toți sunt belicoși, agresivi, eu am fost invers. Da, mi-am dorit pacea între Palestina și Israel și chiar m-am gândit oarecum că poate acei palestinieni chiar aveau dreptate să aibă și ei o anumită autonomie politică. V-am povestit cum nașii mei au vorbit despre acel conflict când eram copil mic și apoi eu am uitat, deci erau șanse mari să iasă din inconștient afară după închiderea mea la psihiatrie - v-am explicat mecanismul. Din păcate, atunci uitasem pe moment ce s-a întâmplat la Revoluția televizată la care am luat parte în 89, ca martor fizic. La un moment dat am înțeles că e posibil ca aceste câteva conflicte din lumea toată să fie aranjate și orchestrate și plătite d ediverse organizații internaționale sau nu și scoase câteodată la iveală ca să fie gestionate energiile politice, neuropsihice, ale celor care urmăresc mass-media și este posibil ca o parte din populația acelor zone pericculoase să creadă sincer în cauza lor politică, să fie actori sinceri, care sunt oprimați, sărăciți și omorâți cu adevărat, în timp ce restul se prefac că e așa deși știu adevărul și dau mâna cu dușmanul și beau aldămașul afacerii împreună. Așa a fost și la noi la revoluție, atât cu acei activiști plasați în mulțime care înfierbântau spiritele și răspândeau lozinci, sau cu cei care au venit cu ideea să mă protejeze, ceea ce m-a iritat înfirător, mai ales după ceea ce mi se întâmplase de un an. De asemenea la fel a fost și cu pregătirea climatului necesar revoluției, când o parte din populație stătea la cozi și răbda de foame și credea în tot ce se spunea rău despre regim sau despre ruși și despre lipsa de alimente și de toate (dar se mai dădeau pe sub mână), când existau dizidenți și alte voci - deci la noi, și atunci, dar și după revoluție, au fost unii oameni însărcinați cu menținerea unui climat de tensiune în societate, atât fățiș, cât și underground. La fel și în alte 4-5 locuri în lume, foarte posibil. Bun, deci a fost doar un sentiment greșit și urât, sunt complet nevinovată. Ulterior nu am mai avut nici cea mai mică idee politică, dar și mai demult, când vag mi-am dorit unirea cu Moldova, după 89, tot fiindcă așa păreau să gândească toți și fiindcă părea ceva normal, find țări cu aceeeași limbă (dialecte asemănătoare, dar aparent și Ucraina are limbă asemănătoare cu rusa și preferă un teatru - poate și acesta prefăcătorie - de război fratricid). În orice caz, e total stupid să fiu eu omorâtă pentru nu știu ce rațiuni politice, căci am fost perfecțiunea ca om și totodată om foarte inteligent. Deși toți au idei politice negative chiar și criminale, deși se uită zilnic la știri ca în peștera lui Platon, eu sunt acuzată numai pentru un sentiment de demult, pe care am explicat că îl regret și regret pierderile de vieți omenești din 11.09.01 din SUA. A fost ceva normal, corăbierii nu au de ce să dea vina pe furtună. În plus, e dovedibil că am fost un om foarte bun din copilărie și am iubit oamenii și cultura și aproape tot ce există viu sau ca obiect - apreciez și oamenii răi pentru calitățile lor, dar nu pe cei foarte răi, și eu personal prefer binele și dreptatea și așa voi fi mereu, indiferent de orice. Nu am mințit nimic toată viața, nu înțeleg de ce alții mint despre mine. Nu doar că BBC m-a păcălit, dar eu nici măcar nu am citit atunci puțin despre istoria regiunii și despre rolul important al Marii Britanii în acea zonă în vechime - că poate atunci aș fi înțeles mai mult. Eu și în prezent trăiesc în propriile mele câmpii elizee, dar nu în vise și nu sunt nebună - respect și îmi plac oamenii și viața și chiar sunt fericită că trăiesc și că sunt om și mă pot bucura de atât de multe lucruri - putem să ne bucurăm în pace că avem în comun aceeași limbă și cultură, același cer. Cum să urăști oamenii, când ei sunt totuși creaturi așa frumoase și complexe? Eu am gândit la fel din copilărie. De la mine toți așteptau perfecțiunea și pe alții nu îi condamnă, ci îi decorează pentru agresivitate și minciună, și pe mine au zis că vor să mă omoare pentru un sentiment nevinovat. E exagerat de mare nedreptatea. Unii spun că eu sunt singurul om total nevinovat - poate, dar nu e un motiv să fiu omorâtă. Pe mine oare de ce m-au urât și m-au izolat 41 de ani aproape? De ce atâta tortură încontinuu?
6.07.25
Ieri boala mea s-a agravat și mi-a curs nasul încontinuu - secreții lipicioase, semilichide, colorate gălbui. Deja e o săptămână de când m-am îmbolnăvit. Azi- noapte m-au chinuit înfiorător și m-am și trezit de mai multe ori și totuși acum mă simt ceva mai bine și chiar pot respira complet pe o nară. Bineînțeles că la trezire iar au intrat porcii peste mine cu diverse idei și femeia aceea hidoasă printre ei cu ideea ”Au înțeles că tot răul e din cauza ei.”; idee cu care ea îi instigă pe proști la ură asupra mea și îi ațâță să mă lovească. A avut multe idei de acest gen, toate sunt minciuni și aberații. Iar eu am fost izolată, fără posiblitatea de a mă apăra și a dovedi ce sunt în mod real. Am fost mereu binele, din cauza mea a fost binele, nimeni nu avea niciun motiv să mă izoleze sau să mă lovească. Răul a apărut fiindcă ei lovesc în mine fără motiv. Eu nu am lovit pe nimeni niciodată. Dacă aveam un loc în societate, oricât de mărunt, aș fi avut o înrâurire pozitivă în jurul meu. (Oricum cred că am avut puțin.) Ceea ce am scris, de asemenea a fost binele și chiar și acest blog de memorii și jurnal nu este ceva negativ, este în întregime adevărul și ce e drept ca judecată și cuprinde un filon de bunătate și iertare curată de la început, multe lucruri bune și lirism, alături de gândire normală și intelect superior. E adevărat că uneori am exagerat puțin cu scepticismul și abordarea socratică, dar asta a fost numai fiindcă am fost monstruos lovită încontinuu și izolată - dacă eram acceptată nu ar fi fost nimeni deranjat că eu corup mintea tinerilor în sensul de a îi învăța filozofie și gândire obiectivă, când ceilalți aproape toți se străduiesc doar să îi adoarmă, să îi facă să creadă în povești. Totuși nu am dărâmat mituri. M-am referit uneori la adevăruri legate de mine, de genul acesta de cazuri de abuzuri, și rar la altceva. Probabil că aș fi putut să scriu și eu povești frumoase.
E normal că orice ființă vie, inclusiv oamenii, ai și influență pozitivă și negativă asupra restului lumii și lor înșile. Altfel nu se poate - e nevoie de transformare și schimbare, nu stă totul perfect înghețat. E nevoie și de vânt și de ploaie. Dar crima, greșeala gravă și păcatul nu sunt necesare și pot fi condamnate sau înlăturate pe cât posibil - pe mine nu trebuia să mă urască și să mă lovească nimeni. Repet, pe lângă intelectul bun, am fost și un om foarte bun și cu sentimente frumoase față de lume (inclusiv acum) și nu am făcut niciun rău și nici măcar inconștient răul nu a fost din partea mea, ci în mod logic mai mult din partea celor care efectiv au fost acceptați în societate. Nu știu cine e acea femeie, dar mereu a creat astfel de idei și mereu a declarat că vrea să fiu distrusă și omorâtă. Presupun că una dintre vecine. Ca ea au fost și altele. Prin astfel de idei ea atrage atenția proștilor asupra mea și lor li se poate părea că are dreptate, fiindcă eu mă aflu în focus, în centrul atenției, la stâlpul infamiei adică, și proștii nu știu că și ceilalți intelectuali mai ales sunt la fel, că oamenii în general sunt la fel din anumite puncte de vedere, numai că nu sunt studiați, că toți adică sunt vinovați de moartea fiecăruia, numai că asta e normal și eu am fost dintre cei mai puțin vinovați, de fapt chiar deloc. Oricum contează mai mult binele și frumosul create sau scoase la lumină (paideia) de un anumit suflet, care pot fi de mii de ori mai importante decât o întâmplătoare și insesizabilă și inerentă vieții în general influență negativă.
In memoriam Ioan Mircea Popovici, despre care am auzit că a murit azi.
De aici, din sihăstria mea care rimează cu pescăria lui...
Am întreținut o corespondență cu regretatul Ioan Mircea Popovici (2 martie 1947 - 6 iulie 2025) și, cum mereu am fost sinceră, spun deschis că mă nedumirea și nu prea îmi plăcea tonul lui pișicher și jucăuș sau hâtru, faptul că lua în glumă totul, necazurile, sărăcia și mi se adresa ca unei nebune, nu îndrăznea poate să îmi scrie normal, să mi se adreseze normal.
Poate că omul avea motivele lui, eu am greșit că nu am prețuit darul lăsat mie de Dumnezeu. Mă căiesc, îmi cer iertare, dar vă explic că nu mi-a plăcut fiindcă eu însămi fusesem toată viața tratată ca și cum eram ceva rău sau nebună, fără să fi fost ceva rău. Mulți ani am avut răbdare îngerească până când s-a umplut paharul. La început i-am răspuns de multe ori, dar niciodată nu am intrat în dansul lui, i-am răspuns totuși bucuroasă că îmi scrie, dar i-am răspuns normal mereu (în afară de câteva dăți totuși), sperând că și el va schimba registrul. Dar nu a fost așa și el a continuat să îmi scrie și după ce eu nu i-am mai răspuns deloc... iată una din rarele greșeli din viața mea. Și nimeni altcineva nu mi-a scris... Poate era un om singur și cu sufletul bun, poate era sincer și un nebun inofensiv – dar, în ultimă instanță, de fapt nu am greșit, nu i-am interzis să îmi scrie, l-am lăsat doar fără niciun răspuns căci era o dezordine supranaturală, la fel precum colajele lui cu poze de la Pescărie.
Poate că acest om avea și o latură normală, mai puțin lirică și pusă pe șotii, după cum chiar el mărturisea mai jos despre motanul Picasso (un alter ego posibil) și poate că avea sentimente frumoase. Notez mai jos câteva din mesajele lui față de mine, dintre cele mai luminoase, mai frumoase:
Diptic de mulţumire
Ca două braţe ale Y-ului
Deschise la maxim
Pentru îmbrăţişare
Aşa suntem facem noi aceştia
Oamenii de lângă mare
Domnul Y-grec devine un T
Prima literă din Tomis
Ceea ce-i un semn încurajator
Aici, în arhipelagul RodAdoR
În ziua internaţională a încurajării
Era o vreme a tinereţii
când cercuri de foc îmi încingeau tâmplele
unde ziceam da
în acel atunci
încolţea un nu
şi invers
este evident că
după atâta drum
Marginea Infinitului înseamnă Acum...
(4 martie 2022)
Mulţumesc. Am primit. Vorba aceea: "Bate şi ţi se va deschide"
De vorba aceasta m[ ocup un pic. Merită. Multe din viaţa omului se leagă de vorba aceasta...
Bate şi ţi se va deschide
(Momentul cheie)
Care "doar atât"? Să faci Voia lui Dumezeu este puţin lucru?
La chesta asta am ucenicit eu la Isihie ani buni
Şi tot am mai călcat în străchini
Merită sa stai de vorba cu cineva, oricât de strain ar fi de tine
Întotdeauna este loc de un bine, de mai bine si de altceva
Azi m-am trezit cu sentimental că-i Duminică
Şi-mi făceam reproşuri că am postat pe facebook
Şi n-am pus la sfârşitul postării „trimiterile din calendar”
Când am dat de mesajul tău am simţit că e jar
Instant, mi-am dat seama că am câştigat o zi
Motiv pentru care m-am pus să citesc toate semnele
Care aici, la Pescărie, regula este că
Toate semnele sunt de bine…
Sunt atâtea de făcut! Iată-mă-s în faţa mării
Cu gluga cu care sunt şi acum, trăgând un fum din pipă
Şi întrebându-L pe Sfântul Petru: ce facem noi acum?
Continuăm ce-am început ieri
Şi asta facem. Totul la vedere
În joc triplu dintre pagina mea de facebook
Scara fără nume şi Atelierul de pictură
Atelierul meu de pictură este în Casa de la Pescărie
Ridicată în Insula de Mâine, acolo unde
Stăpân este un câine, prieten cu motanul Picasso
Pus pe şotii şi pe mişto...
Mi-e dor de-nceputul poveştii
cu Dorra venită la noi pe scară
oprită la pragul uşii noastre
de la etajul întâi
uşă pe care scria
Bate şi ţi se va deschide
Norocul meu în îngeri ce cresc în mine clipa
Acolo unde visul atinge cu aripa
O coardă-n care Tympul e-un peisaj deschis
De amintirea vie ce duce-n Paradis
(5 martie 2022)
A murit un om, un om care acum 3 ani îl întreba pe Sfântul Petru ce facem noi acum. Răspund și eu: continuăm ce-am început ieri. Parte din lumina lumii este și cu el și cu noi. Atunci s-a trezit cu sentimentul că-i Duminică, exact ca Acum... pare prea mare coincidența și totuși scrisorile lui le-am păstrat în mail, așa erau.
11.07.25
Încă o dată una din formulele introductive cu care ei mă accesează des: ”ești cel mai nenorocit om din lume și totodată unul dintre cei mai buni și nevinovați și toți oamenii vor să mori”. Da, cam așa par să fie lucrurile, dar nu e vina mea că asta e starea de fapt. Adeseori am repetat că am fost un om perfect/perfecțiunea și ei au spus că, dacă eram perfectă, atunci nu mă lăudam cu așa ceva. Și totuși, am fost de mică izolată în mod greșit, cu forța, de către adulți, așa cum am povestit. Am fost ținută la școală între copiii care mă evitau și mă izgoneau că sunt grasă de la jocurile lor, copii care efectiv nu învățau sau nu aveau abilități intelectuale și nu m-am jenat și nu m-am ferit să încerc să îi ajut la teme și la înțelegerea lecțiilor și nu m-am jenat să încerc să mă joc cu ei, căci nu îmi plăcea singurătatea, deși ei chiar nu învățau - dacă cumva nu jucau teatru, căci și copiii din ultimii 20 de ani m-au înhățat și înjurat pe străzi etc. - deci erau montați poate de părinții și familiile lor asupra mea sau să joace teatru că ei sunt altceva. Doar în sat, în Colun, copiii (nepoți ai țăranilor) se purtau normal cu mine și eu eram tare șocată. La 13 ani m-au luat părinții în oraș și au început să mă tortureze relativ zilnic și fără niciun motiv și, simultan, copiii din clasă erau mai deschiși către mine dar și mai răi și îmi jucau felurite feste urâte, agresive. Aici erau copii care totuși mai învățau, ceea ce mă făcea să mă simt mai apropiată de ceilalți. Deci oricum am fost izolată întreaga viață, ca într-un troleibuz aglomerat, aproape fără niciun contact cu alții. Zeci de ani normal că nu am spus că am fost perfecțiunea, dar așa a fost și în final a trebuit să spun tot adevărul, inclusiv acest lucru. Cu simplitate și demnitate, căci nimeni altcineva nu a fost și nu a vorbit cu mine, ca să spună ceva desrpe mine. Voi mai adăuga în cele ce urmează câteva lucruri despre mine.
12.07.25
Continuu cu puținul ce mai era de scris. Sunt multe săptămâni de când am început să scriu această ultimă parte și de aceea nu mai țin minte exact ceea ce mai era de notat, mi-am notat ideile principale pe niște hârtiuțe, dar acum nu mai descifrez ce vroiam să spun și ce scrisesem deja - aaș că voi scurta mult povestea către esențial. Deci, pentru a nu mai scrie din nou în această ultimă etapă, repet ideea lor zilnică aproape că oamenii buni, printre care și unii dintre dvs., mă omoară fiind complet nevinovați, adică doar din greșeală, fiind și mințiți despre mine de către popor sau de psihologi, psihiatri, crezând aberațiile și minciunile lor (deși am studiat și eu psihologie și psihiatrie), fiind deci de bună credință față de cei care au poziții superioare mie în societate, ei și dvs. pur și simplu nu pot crede că tot ce am scris pe blogul meu e adevărul în întregime și deci ei cred că eu sunt mai proastă decât psihologii ceilalți sau psihiatrii, ei nu cred că poate exista ceva așa rău în realitate asupra unui om perfect bun și deștept sau cred că e bine să fiu omorâtă, că le folosește asta, sau să fiu ținută izolată complet zeci de ani, ca și cum aș fi nebună cu adevărat. Sau poate au perceput greșit memoriile mele, drept ceva dușmănos sau rău, ceea ce nu au fost niciodată. Sau alții cred că trebuie să fiu lovită și izolată fiindcă, dat fiind că tot ce am povestit e adevărul curat, înseamnă că am înnebunit sau că nu reacționez normal față de realitatea crudă și nici măcar asta nu s-a întâmplat vreodată. Iar de la 35 de ani încoace, aproape perfecțiunea în cele mai mici detalii de comportament, gândire și simțire, fiind deja om matur. Repet, e logic că cei inteligenți au înțeles că tot ce am spus e adevărul și că am avut mereu dreptate, dar există poate niște motive, pe care eu nu le cunosc, pentru care nu m-au putut accepta deloc și mă condamnă practic la moarte, în ciuda faptului că am fost un om de valoare. Cu atât mai mult nu mă pot accepta alți oameni străini, din alte țări, din moment ce propriul meu popor nu mă acceptă - adică de fapt nu poporul, ci intelectualii. Unii spuneau că sunt nebuni care cred că păcălirea, mințirea oamenilor proști despre diverse subiecte creează anumite ierarhii de putere în societate. De aceea unii cred că minciunile oamenilor despre mine nu trebuie demascate, fiindcă le oferă o poziție socială superioară, nemeritată, unor ticăloși proști. Așa există și mulți alți șarlatani sau escroci în științe, artă și politică. Totuși, acest tip de ierarhie nu e ceva de fapt, ci doar de nume, nu este o putere reală. E vorba de credințele greșite ale celor proști - și este josnic să minți și să omori un alt om, bun și perfect nevinovat în aceste mod. De ce? Unii continuă să spună că o parte din popor a fost păcălit sau convins că eu am avut o oarecare legătură cu politica - ceea ce nu s-a întâmplat niciodată și nu s-ar întâmpla nimic rău dacă ar fi adevărul firesc și simplu. Nu am avut niciodată gândire negativă sau toxică sau ranchiunoasă, ci invers sunt eu făcută - un om bun și cu respect și iubire față de om (și față de natură), de când eram mică. Am notat, îmi aduc aminte, despre furtul coifului de la Coțofenești și faptul că a trebuit să merg la medicul Coțofană pentru pensia mea (ca un fel de ajutor social, cea mai mică în economie). Am pățit foarte des astfel de coincidențe, unle au fost probabil intenționate, să își bată joc de mine, sau să mă lovească, dar au fost și altele care s-au petrecut de la sine, în mod evident datorită confluențelor spirituale, psihice în sistemul om-natură-cultură. Există unii - mi s-a spus de curând - care cred că cei care mă f_teau, fără ca eu să știu cine erau, deveneau ei ceva mare și tare în societate, ceea ce este desigur minciună și sper că nu i-a făcut pe unii să experimenteze asupra corpului meu și să mă chinuiască.
Îmi amintesc iar că bunicu, înainte să moară, lipise pe peretele exterior al bucătăriei de vară o parte din căsuța din lemn în miniatură pe care eu o dăruisem bunicilor, cumpărată de mine ca amintire de la Tușnad, când am stat acolo în tabără în clasa a 5-a. Abia acum fac legătrua cu tablourile votive din mânăstiri și biserici și cu chivotul prețios, de obicei sub forma miniaturală a bisericii respective. Bunicu avea multe copii înrămate după diverse icoane, cum a fost moda o vreme la sate. ”Vai ce tineri mai eram/Când fugeam din rai pe geam/Numai să putem avea/Parte de-o pedeapsă grea”, cânta Ștefan Hrușcă, amintindu-mi de zilele când săream pe geamul dormitorului din casa a nouă a bunicilor, sau când intram pe ascuns în grădină, sărind gardul pe lângă fântână. În foarte multe feluri a existat conexiune între viața mea, atât cu bunicii cât și la Voluntari, etc. din copilărie și până azi, între viața mea și gândirea mea și sentimentele mele și restul culturii din România, dar și din restul lumii. Există foarte multe cărți în literatura universală cu multiple legături organice cu viața mea, multe fragmente asemănătoare cu viața mea sau nume și cuvinte strâns legate de mine - de pildă țiganii Nicanor din sat, despre care se zicea că au cumpărat casa de fată a bunicii mele au un nume întâlnit în mai multe povești cu dictatori din America Centrală și de Sud și în ”Toamna patriarhului” ”Moartea” personificată îl strigă pe dictator pe nume, anume Nicanor, în rest numele lui nub apare poate doar de 2-3 ori. (Apoi legătura mea cu Nica Irina, colegă la medicină, una din puținele persoane care au intrat în casa mea viața toată, și care a emigrat brusc în Canada și legătura cu familia Nica din blocul trei, despre care am scris totul, și faptul că Nica înseamnă victorie și Veronica deci victorie a adevărului. Adeseea eu eram cumva - în aparență sau în esență - toate personajele unei cărți sau oricum nu doar unul. Din Biblie eram și mulți sfinți și înger Serafim și Maria Magdalena (unii credeau că eram curvă) și Hristos, cum au spus mulți, și Maria Fecioara etc. La fel existau conexiuni foarte multe cu multe cărți cunoscute. Adică am avut o inserție culturală foarte puternică, dar, în mod dovedibil, am depășit o parte din plasa în care maeștrii spiritului m-au prins de mică, posibil ca nu în întregime intenționat și probabil că meritam viața, puteam zbura cumva ca intelectual, fiind un om mai inteligent decât legendele și poveștile legate de mine și de situația mea în lume și puteam explica totul de mult timp, înțelesesem totul singură de mult timp și puteam crea și eu ceva. Sunt de acord că erau foarte multe conexiuni și confluențe culturale, dar eu am fost un om normal mereu și foarte inteligent, poate că v-au mințit. Toate acestea nu au fost ceva anormal, dar proștii pot fi ușor păcăliți. Îmi amintesc iar lăcrămioarele bunicului de la picioarele troiței de la poartă, cu Hristos răstignit dintr-o bucată de tablă pictată țintuită pe lemn. Culese de tata în 1990 și dăruite Irinei, micuța mea verișoară, încă mai am filmul de atunci. Și mie mi s-a întâmplat - prima oară anul acesta - să îmi crească în curte și în grădină și pe străzi în apropiere exact plantele la care m-am gândit mai mult anul acesta, și mai ales care nu crescuseseră în anii precedenți primprejur și mi-era dor de ele și mi-aminteam de ele din copilărie. Omul, prin psihicul său, este legat și de natură și de cultură. Din moment ce eu am fost mereu ceva pozitiv și am gândit numai binele și nu am făcut răul și am gândit binele și despre mine și faptul că meritam drepturile și să nu fiu omorâtă măcar, șimăcar o activitate cât de măruntă cu alți oameni, mă întreb câteodată de ce toți vor să mor și toți gândesc răul despre mine. În timpul liceului am întrebat-o pe Lucia Șerban (conexiuni multiple cu acest nume, și cu Lucian Blaga și Lucian Micu și Lucia Sterian, și Lucia mama Luizei și Lucia de Lamermoor și implicit tragedie și Marea Moartă și evreii și manuscrisele și mama și moartea și mamaia care pomenea de această operă în copilăria mea. Pe fiecare nucleu cultural, care oricum e conectat cu multe alte idei și persoane, există țesute și multe alte conexiuni și cu viața mea. Am întrebat-o deci pe mama Monicăi ce carte i-a plăcut cel mai mult și a spus, după o ușoară ezitare, că Muntele vrăjit - este într-adevăr o carte bună, bine scrisă - și este de căutat printre simbolurile ei - de pildă și eu am nume de munte (Moldoveanu) și acțiunea se petrece în sanatoriul Berghof (deci vârful muntelui) pentru boli respiratorii și apare și madam Chauchat despre care am scris și ”consilierul aulic” Behrens.Etc.
Totuși pe mine m-a impresionat cel mai mult arta dramatică și modul în care teatrul leagă conștiința unui singur om de între universul, începând cu societatea omenească, într-un mod mult mai surprinzător și mai puternic poate ca forță integrativă decât restul artelor . Am explicat deja că foarte multe conexiuni ale vieții mele au fost cu scrierile lui Blaga și mai ales cu memoriile lui postume. Se poate vedea, chiar și numai după titlurile operelor sale dramatice, cât de aproape era de viața mea (sau altor vieți similare, dacă ele există, ceea ce e îndoielnic). Dar acum eu mă voi referi mai mult la celelalte capodopere dramatice, din alte zări de soare pline sau goale. Revin cu continuarea în curând.
13.07.25
Am mai notat, niciodată nu mi s-a întâmplat așa ceva, adică ce mi s-a întâmplat săptămânile din urmă, de destul timp deci. În fiecare noapte dorm 10-12 ore cel puțin și mă scol năucă, îmi revin greu. Ei spun că e așa fiindcă mama și/sau alții mă f_t în timpul somnului și astfel eu nu mă pot odihni și scula normal. Ziua pot să mă apăr de ei dacă sunt lovită, dar noaptea nu am cum, și nimeni altcineva nu mă apără și astfel ei lovesc cum vor și tot de aceea mi-e sete înfiorătoare în timpul somnului și mă trezesc des să beau apă și am coșmaruri înfiorătoare, ceea ce ziua mi se întâmplă rar - adică setea, de obicei doar când părăsesc curtea și merg la cumpărături. Astfel mă trezesc zilnic la ora prânzului și mi se strică toată ziua puțin câte puțin și astfel pierd munca și studiul intelectual de care am absolută nevoie ca să trăiesc și să mă simt bine și fizic și psihic. Bine că măcar ziua nu mi-e sete și că ei nu pot să mă lovească - asta s-a întâmplat numai de anul acesta, odinioară mă loveau ziua mult și des și mai ales seara, anul acesta nu m-au mai masacrat seara cerebral, așa cum făceau des în anii trecuți, decât de vreo două-trei ori. Ei zic că totuși mama vrea neapărat să mă omoare și alții la fel și asta le dă un rost al vieții, deși e greșit să fiu f_tă și omorâtă. Deși poate nu credeți, deși poate nici Carmen Maria Mecu nu crede și doar a încercat să mă lingușească ieri pe facebook (e total absurd să spui așa ceva din moment ce etc., dar cine știe, poate a fost sinceră) eu totuși chiar am fost mereu un om de valoare, atât ca om, cât și ca intelectual, deși torturată mereu așa mulți ani. Ei au spus iar zilele trecute că ei nu au putut crede adevărul mulți ani, fiindcă era clar că eram un om izolat și foarte sărac și ei nu au putut crede că oamenii sunt capabili să facă așa mult rău unui astfel de om. De aceea ei au mințit și chiar au crezut că eram ceva rău și proastă sau nebună. În fine, eu nu prea înțeleg ideea asta - e vorba de prejudecăți, dar și de rea-voință, de persecuție și obsesie a mușamalizării, cum ziceau mereu, ceea ce totuși e greșit. În fine, cum o vrea Dumnezeu, cum spuneam am consumat o parte din banii din moștenire și acum am haine, dar nu toate necesare și am și mobilă mai bună și nouă, dar nu am cheltuit chiar foarte mult - cei răi sunt în stare probabil să îmi impute și aceasta, mai ales că am fost foarte săracă de mică. Mi s-a stricat dn păcate o parte din proteza pentru piciorul amputat, lucru foarte important, și reparația m-a costat 2150 lei, deci aproape dublul pensiei mele mici, i-am dat 1000 lei, pensia mea, și deci am fost la bancomat (am o proteză de rezervă, absolut necesar) să scot banii (de fapt la două bănci) și nu a mers și una din funcționare mi i-a scos totuși. În ciuda sărăciei mele, voi merge să mai scot 1000 de euro, fiindcă am anumite nevoi luna aceasta pe care nu le mai explic acum, plus că așa îmi vor ajunge banii în totalitate până în primăvara viitoare (un mic supliment la pensie lună de lună), când voi scoate doar o dobândă. Probabil că anul viitor nu voi mai scoate altceva în afară de acea dobândă. În ciuda minciunilor mamei eu nu sunt cheltuitoare iresponsabilă. Am îmbătrânit și mi-e mai greu să stau fără bani deloc, ca în anii când eram în oraș. Încălțăminte pentru tot anul și haine de vară de exemplu am suficiente. Acum nu mai am bani deloc, nici lichizi și nici în conturi și nu mai am chef să stau fără niciun ban, așa cum am stat în București 10 ani. E totuși dreptul meu din moștenire și în principiu nu sunt șanse mari să rămân total fără bani, fie că mama moare prima, fie că eu, dar orice se poate întâmpla (falimente, naționalizări, dezproprietăriri nedrepte, deși sunt coproprietar cu mama, sau, doamne ferește, să mi se ia pensia aceasta de 1281 lei, fiindcă am avut doar câțiva ani de muncă, dacă nu vrea poporul să o am, deși nu am greșit nimic, doar așa de ochii lumii, jucând teatru că am greșit ceva sau că sunt altceva decât sunt). Voi continua acum ce mai vroiam să scriu, eram la ideile despre arta dramatică.
Au existat numeroase conexiuni ale poveștii vieții mele (titlul memoriilor lui Georges Sand) cu teatrul, și cu ceea ce s-a jucat în România în ultimii 50 de ani și cu tezaurul de opere teatrale nejucate în această perioadă și presupun că cei care cunosc teatrul și ce s-a jucat în această perioadă, mai ales în București, și cunosc totodată și rezumatul vieții mele, pot ușor să îmi dea dreptate, să recunoască că nu e o exagerare. Teatrul are un impact psihic anume, există și așa-numita psihodramă, metodă terapeutică creată de Moreno. Au fost multiple confluențe - voi da numai câteva exemple mai importante. Când eram mică m-au dus la piesa Gaițele, care se joacă acum la Național, împreună cu bătrânele mele gaițe, mamaia și una-două mătuși bătrâne. Apoi m-au dus la Boema, prima mea operă și apoi la Carmen (mama). Apoi nimic până când am crescut și m-am interesat eu însămi. Conexiunile mai mari au apărut începând cu venirea mea în București - am mers la Zbor deasupra unui cuib de cuci invitată de Lucian Micu (oricum era și el) cu alte câteva colege, am povestit eu totul - acea soră șefă din piesa de teatru era asemănătoare cu sora șefă din secția clinic unu la spitalul de psihiatrie, unde am fost după tentativa mea de sinucidere. Același gen de asemănare, ba chiar mai pregnantă, am aflat-o între soții Rebengiuc și actualii mei vecini, dar în mod real țin minte că doar ea semăna enorm cu o vecină, el nu știu cu cine. I-am văzut jucând împreună în Vizita bătrânei doamne, la Bulandra, sala Izvor, acum Liviu Ciulei. Era un fel de piesă ca despre viața mea, dar inversată. Fata tânără și pură, dar naivă, este alungată de întreg orășelul de provincie fiindcă fusese sedusă de un bărbat cu stare socială mai bună, care refuză să o ia de nevastă, deși era gravidă sau așa ceva - alungată și săracă, fata necinstită devine prostituată (ceea ce eu nu aș fi devenit, indiferent de orice) și totuși are norocul să fie salvată de un filantrop bogat care îi lasă toată averea lui colosală și ea cumpără pe rând toate unitățile comerciale și de producție ale orășelului natal, și astfel oamenii încep să se agite că nu mai au de lucru, că nu mai au bani și din ce trăi, iar fata tânără, devenită scorpie bătrână și fără inimă revine în orășel ca să cumpere moartea fostului ei iubit cu acordul tututor cetățenilor - ceea ce se întâmplă în final, căci el nu e lăsat nici să fugă din oraș și însăși soția lui e de acord cu omorârea soțului și ea și toți cetățenii onorabili declară și par convinși acum că acel bărbat e un monstru, un om lipsit de onoare etc. fiindcă a făcut așa ceva cu zeci de ani în urmă și merită să fie pedepsit. Oricâți bani aș fi avut, eu nu aș fi făcut așa ceva, deși cazul meu a fost chiar mai grav decât al acelei persoane din piesă. Între cei doi se înfiripă la un moment dat un dialog și se înțelege că femeia a devenit și șchioapă (cum sunt și eu etc.). Odată l-am cunoscut pe maestrul Victor Rebenciug și, extrem de timidă, am dat mâna cu dumnealui, ajunsesem la UNATC întâmplător, fiindcă mi se ceruse la facultate să fac un fel de lucrare despre arta dramatică din punct de vedere psihologic, dar atunci eram încă, din nefericire, sub influența medicației psihiatrice și habar nu aveam despre legătura dintre teatru și psihologie și nici măcar teatrul în sine nu știam ce este, încă nu mă trezisem, am mers degeaba acolo. Mă rog din tot sufletul lui Dumnezeu să fie ce e drept să fie și acești oameni bătrâni acum - acești doi actori, să nu fie omorâți sau loviți numai din cauză că lumea nu mă suportă pe mine și mint și îmi vor răul și eventual să îi omoare fiindcă au avut o oarecare legătură cu mine, despre care ei nici nu știau nimic. Partea cea mai șocantă e că femeia demonică din acea piesă, interpretată de Mariana Mihuț, vorbea oarecum afectat, cam la fel cum face vecina mea, soția vecinului Marinică și intonația era similară. Vecina aceasta mi-a anunțat moartea tatei la telefon. Vecina mea a fost directoare la banca BCR și el a fost tot așa ceva, oricum au se pare pensii imense și cheltuiesc mult și au și casă la mare, călătoresc mult, au mașini mari și locuiesc într-o casă foarte mare pe care au clădit-o după ce au dărâmat casa veche unde copilărisem eu. Eu stau peste drum, în două camere mici cu mama. Copilul lor locuiește singur într-o casă mare vecină cu a mea, cu etaj și multe amenajări. El crește păuni și găini etc., a luat și o parte din grădina mea și în schimb ne mai ajută pe mine și pe mama la diverse treburi. Nu știu dacă ei doi sunt un fel de mafioți, există zvonuri în sensul acesta - și un vecin mai sărac de pe stradă a fost omorât și locul înlocuit cu 6 case albe ca o cazarmă, înghesuite. Pe partea lor există casa lor, apoi vila unor chinezi, apoi a unui arab, nu mai știu acum ce mai e la ultima și apoi a rămas o parte din fosta mea grădină, acum în paragină și cu multe gunoaie aproape de crucea de piatră de la intersecție. Nu știu a cui este, nu știu sigur cui a vândut nașu grădina și deci al cui este colțul grădinii, încât nașu a cumpărat casa Alinei basarabeanca, în care stau eu acum, înainte să moară, dar camera și curtea mea din spate e a unei vecine. Vecinul Marinică și-a dres gardul puțin ca să nu se vadă că era la fel cu al meu și al vecinei mele - dar tot se vede. Unii au inventat că niște oameni răi s-au autoservit din moștenirile mele, fiindcă s-a inventat că sunt nebună și iresponsabilă deci ei au dreptul să profite. Nu cred, habar nu am de fapt. Oricum, și Mariana Mihuț s-a născut la Chișinău. Vecinii mei sunt din același sat din județul Vrancea și amândoi au făcut ASE-ul. A trebuit să scriu toate acestea, fiindcă asemănarea era mare și atunci am început să înțeleg mai bine conexiunea teatrului cu viața, cu actorii tragici și sinceri ai vieții. Și conexiunea culturii cu viața în general și cu regulile și fenomenele sociale. A mai fost și piesa Copilul îngropat, unde chiar Ștefan Bănică Junior juca rolul negativ. Am văzut câteva piese cu Florian Pittiș, mai mult din cauza acelui meditator care m-a sedus și care spunea că e prietenul lui și tatăl meu spunea că l-a cunoscut la ziua Andei Călugăreanu. Așadar am văzut Meditațiile Ritei, care amintea de meditațiile mele și de cântecul Beatles-ilor care îmi plăcuse în liceu și de numele cățelușei mele - Rita - nume care de fapt vine de la Margarita și amintește de Faust, ceea ce părea a fi acel meditator și eu o Margaretă de 17 ani pe lângă el. Și acum port geanta pe stradă ca un poștaș sau ca un militar - și multe alte lucruri sunt ca în cântecele lui Pittiș, așa cum am povestit. Asemenea, am văzut și Arsenic și dantelă veche și ulterior am stat în blocul doi în casa cu otrăvuri, și otrava, plus eventual resturi omenești era ascunsă într-o dantelă, pe un soclu mare de ciment și eu habar nu aveam, așa că ceea ce era incinerat acolo a ajuns fără vina mea la canal, când am încercat să spăl dantela, care s-a deșirat pe dos și mirosea și după spălat a ceva rău și eu am făcut un fel de reacție alergică. Acolo, în acel bloc, locuia și o vecină cu care am avut o oarecare relație și ea părea să știe ceva despre acea dantelă și despre femeia foarte cumsecade care locuise acolo, mama celui care mi-a închiriat apartamentul și soțul zgripțuroaicei care nu mă lăsa să plec de acolo după moartea tatei, deși nu aveam obligații legale clare și aproape că dublase chiria și m-a jumulit de banii mei din moștenire, deși acel apartament era sub orice critică. Acea vecină avea și o prietenă, la fel ca nebunele din piesa lui Pittiș, la care am fost cu mama și atunci el a căzut printr-o trapă de pe scenă și mama a spus ”bietul băiat”, ceea ce m-a surprins, fiindcă mama joacă teatru mai bine și era evident că acel Pittiș nu mai era tânăr. Actorii nu au nicio vină dacă o parte din piesele în care joacă - și asta în mod sigur e așa - există în realitate, fizic adică, nu doar ca idee sau complex psihologic, findcă noi toți, aceste drăguțe și minunate creaturi, suntem strâns legați unii de alții, prin foarte, foarte multe conexiuni materiale, spirituale și chiar mixte.
Apropo de politică, că tot spun unii mereu că proștii au fost mințiți că eu am avut legătură cu politica, când eram profesoară la ILC m-au invitat copiii să îi văd jucând ”Titanic vals” cu miza de la Sarmizegetusa și cu bietul om care nu vrea politică, dar spune asta în fața mulțimii cu sinceritate - să nu îl voteze - și ei îl votează. Desigur că în viața mea, viață marginalizată, pe lângă marea magistrală a lumii, e logic că au existat, cu atât mai mult, mici asemănări cu absolut toate piesele de teatru, fiindcă eram strâns legată de mecanismul format din toate piesele - dar cu unele au fost legături organice, fizice, mult mai strânse. Voi continua, nu mai este mult.
14.07.25
Deci, revenind la poveste. Mai repet o dată, ultima oară, că unii au spus adesea că poporul crede că mama și tata eventual s-au purtat urât cu mine din cauza revoluției dn 89 sau după internarea mea forțată la psihiatrie, sau mama după moartea tatei, fiindcă așa au fost mințiți. Adevărul îl mai știu poate doar eu cu mama (dacă ea mai are memorie), dar pe mine nu m-a întrebat nimeni nimic și nimeni nu vorbește cu mine - în realitate mama a fost monstruoasă cu mine și m-a chinuit mult încă de când eram copil și eu am fost perfecțiunea și binele și nu trebuia să încerce mereu să mă distrugă. Nu am provocat-o niciodată. E ceva greșit în mintea ei și a dvs. că o credeți pe ea și nu pe mine.
Despre gândirea mea încă o dată - tot ce am scris e normal și e binele, și totodată e adevărul în mod clar, deși sunt izolată complet de zeci de ani și evident batjocorită și omorâtă. Gândirea mea nu a fost eratică niciodată, nu a fost delirantă, nu a fost delir sistematizat și niciuna din toate invențiile psihiatrice lipsite de spirit, create de proști care astfel îi păcălesc pe alții mai proști decât ei, fiindcă ei sunt domnii și eu fac parte dintre sclavi, oameni foarte săraci și obidiți. Nu am avut niciun fel de delir de grandoare, eu chiar am fost un om inteligent, chiar dacă am fost total respinsă și lovită și persecutată etc. Este posibil, după cum au spus unii adesea, ca oamenii care au citit ce am scris eu să fi fost prea proști ca să înțeleagă totul și astfel, plecând de la mici detalii, o parte din ce am scris li s-a părut delir sau dovadă de boală psihică și grandoare. S-ar putea ca ei să nu fi înțeles și fiindcă tot ce am notat e adevărul și ei nu pot crede că există așa orori reale și li s-a băgat în cap că am visat sau exagerat sau ceva de genul acesta sau că am greșit ceva ce au inventat alții că am greșit. Chiar și azi am citit pe internet că nu știu ce doamnă a fost închisă la psihiatrie de soț fiindcă vroia să scape de nu știu ce probleme prin minciună, prin sacrificarea soției (am uitat numele, poveste de demult). tot așa există multe povești - destul de credibile - despre copii nevinovați închiși de părinți la balamuc sau părinți nevinovați închiși de copii, soții de către soți sau de întreaga familie etc. și în manualele de istorie se scrie că mulți oameni au fost maltratați psihiatric din cauza politicii - dar eu nu am greșit absolut nimic! Unii au inventat că m-au dat afară din învățământ fiindcă fusesem martoră la revoluție și spusesem unei profesoare adevărul în cancelarie - totuși era logic că nu aș fi spus copiilor la clasă, de ce să mă condamne practic la moarte? Deci oricine știe că orice om poate fi închis la psihiatrie și maltratat, oricțt de inteligent sau bun sau nevinovat și că medicii conlucrează cu familii de ticăloși și mincinoși. Era altceva, poate chiar credeau că eram nebună fiindcă aș li s-a spus, oricum m-au respins și m-au persecutat de la început și își cam băteau joc de mine, tot ce am povestit, inclusiv cu înlocuirea profesorului Bledea de filosofie ca șefă a catedrei e adevărul, nu mai explic din nou, mai erau și unele lucruri ciudate pe străzi sau în magazinele adiacente și eu nu înțelegeam de ce și eram și începătoare, nu știam încă să lucrez cu elevii și inspectoarea mă cam trata ciudat și trebuia să merg mereu la ședințe și alții nu etc. ba chiar și copiii difereau mult de la clasă la clasă de parcă cineva le spusese ceva rău despre mine și mă bârfeau, nu știu sigur. Lucrul pe care am uitat să îl notez mai demult este în legătură cu concepția sau teoria, adevărată sau falsă, că femeile sunt cele care învârt totul și cele care de fapt organizează bărbații ca pe niște piese sau instrumente în diverse mecanisme și mașini, că de fapt ele se află la cârma supremă a teoriei și practicii. Nu am niciun motiv să cred așa ceva, dar nici nu pot respinge cu totul această ipoteză, poate că uneori femeile sunt mai deștepte și au în mână cheia seifului sau a a mașinăriei și poate altădată bărbații. Sau poate numai ele, sau poate numai ei, habar nu am, am fost mereu singură. Oricum în învățământul liceal sunt mai mult femei și am uitat să notez că profesorul de filozofie Roșca, cel care își bătea joc de mine în cancelarie că fumam sau că eram prea materialistă și credeam că masa din cancelarie există obiectiv acolo în acel loc etc. (oricum pe vremea aceea nu prea știam încă filozofie) s-a purtat ciudat cu inspectoarea care îmi tot da târcoale și i s-a adresat ca și cum ar fi fost mămica lui (mami sau nu mai știu cum) și se gudura fizic pe lângă ea ca un pui de găină pe lângă cloșcă - dar acesta nu e un motiv să cred eu că în vigoare printre intelectuali și indirect în rest, dar proștii nu știu, este doar matriarhatul.
Cât despre masa aceea din cancelarie - lungă și masivă cum știți că erau mesele din cancelarie, între timp mi-am rafinat singură concepția despre lume și viață, viziunea mea filozofică proprie asupra lumii, mai mult prin meditație personală, și ceva mai puțin prin lectură. Dacă facem abstracție de conexiunea lingvistică cu obiectul și de efectul limbii și mesajelor verbale asupra obiectului, atunci e simplu - rămâne clară existența relativă a obiectului, atât obiectivă pentru mine, dată în simțurile mele, și obiectivă și pentru domnul Roșca, cât și subiectivă simultan, pentru alții, care coparticipă la logosferă și la construcția fizico-chimică a cancelariei și în cele din urmă a universului. Oice existență obiectivă are și o umbră subiectivă.
Diversele mele notații ca meditații filozofice sau poetice nu reprezintă eratism al gândirii sau sofistică goală de sens, ci lucruri care au o anumită valoare umană și logic-intelectuală. E chiar ceva ce odinioară era considerat nobil și bun, cu atât mai mult dacă omul se afla într-o situație penibilă, jalnică, tragică etc. și mai ales Nedreaptă, în ciuda calităților sale. Pur și simplu vi s-a băgat în cap că ceilalți sunt mai deștepți dacă susțin că eu sunt nebună sau că scriu aberații sau că ei sunt mai deștepți că eu trebuie să fiu omorâtă. Pe de altă parte mi s-a spus că uneori am explicat așa simplu niște lucruri dificile, încât cei care au citit le-au luat drept bagatele, fiindcă le dădeam prea lesne cheia lor. Alteori au fost poate scârbiți de ceva ce recunosc și eu că abunda de teoretizare cu vorbe pompoase, cea ce dădea superficial impresia unui mare Nimic - dar să nu uităm că, în sensul filosofiei idealiste numai Nimicul poate fi creator, cum explicim și eu zilele trecute, căci orice obiect are obiectiv un anumit contur și așa mai departe și teoretic numai o matriță nulă poate crea ceva obiectual finit. Este posibil să mă înșel, dar numai așa pot eu gândi când mă refer la timp și la spațiu. Sunt unele lucruri la care nu mai am de lucrat, altele la care încă meditez. Acel stil bombastic, înflorit, pompos era necesar pentru îmbălsămarea unor aspecte obiective dureroase ale vieții - adică eram un fel de mască tragicomică a autoarei, dar rămân la concluzia că nu am exagerat foarte mult. Oferiți aceste blog de zeci de mii de pagini unui om cu o latură ceva mai umanistă, mai înfloritoare spiritual și filozofic și îi spuneți așa, pe sub mână, adevărul - că e al unei femei martir mergând spre vârsta a treia, nevinovată, ținută dedesubt cu violență de mamă și familie, cu multe internări psihiatrice și niciun delir, adică femeie inteligentă și chiar izolată din 84 aproape complet. Aceasta după ce i s-a prezis așa din copilărie - dar ea și acum crede că propria ei valoare a depășit predestinarea de atunci și că ar fi mai bine să fie lăsată în viață, e o greșeală să fie omorțtă. Dacă îi interesează evoluția gândirii persoanei, dacă îi interesează ceva despre care ea crede că e binele și frumosul și despre care ceilalți cred că e ceva rău. Da, eu sunt încă binele, încă pot evolua în societate ca intelect și cred că merit viața, nu așa cum vor ceilalți. Am depășit de foarte mulți ani vremea întrebărilor și căutărilor prin care trec de obicei intelectualii închiși la psihiatrie fără greșeală (ei se zbat și dau din colț în colț din cauza confuziei și absurdului și își tot schimbă atitudinea și uneori sunt așa proști sau ghidați greșit, încât de sinucid) și sunt din păcate judecată de tineri și tot mai tineri, care nici măcar pe ei înșiși nu se cunosc încă. La bună vedere dacă vreodată...
Încă o dată, după ce am scris eu această concluzie a concluziilor, a intrat iar unul cu ideea că eu ”aparțin” unor oameni extrem de răi și de aceea toți ceilalți mă scuipă (inclusiv pe străzi) și mă omoară și mi s-au luat complet drepturile, inclusiv la studii. În psihiatrie, am spus de multe ori, chiar așa se spunea - ”aparținători”, nu știu sigur dacă și în celelalte spitale. Toți bolnavii sunt un fel de robi, dar sclavia cea mai monstruoasă e a celor închiși la psihiatrie, mult mai monstruoasă adesea decât a sclavilor negri sau altor coloni de odinioară. Fiindcă nu au drepturi, dar sunt striviți, folosiți, studiați sau terapizați, izolați - adică mai ales omorâți. Se minte și se dă vina pe ei poate mai mult ca pe sclavii de odinioară. Eu sunt încă binele, nu aceia care mă omoară, eu gândesc pozitiv, ei gândesc negativ. E de ajuns să spună cineva că sunt nebună, că imediat nimeni nu acceptă nici măcar poezia mea sau i se pare incultură ceea ce am scris eu. Vă rog să cumpăniți drept dacă nu era cumva mai bine să mi se dea drepturile, așa cum am explicat eu, sau măcar parțial. Sigur că am rămas un om normal, deși izolată din 84. Sigur că nu am greșit nimic și nu aveam cum să greșesc ceva - citiți tot ce am scris și veți înțelege probabil că oamenii cu acest tip de intelect, cum am fost eu, nu prea au cum să greșească. Dar să mă judece un om drept și înțelegător, nu cineva precum Carmen de pe facebook, pe care o respect și o admir și la care țin, dar nu prea e frumos cum mă laudă că aș fi ceva foarte bun în cultură, dat find contextul actual și dintotdeauna în viața mea și faptul că toți m-au înlăturat din cultură și diverse activități culturale. În fine, probabil că lumea crede că nu am fost destul de deșteaptă, că altfel m-ar fi acceptat. Sau aș fi reușit o capodoperă și deci m-ar fi acceptat (?!). Alții spun că nici dacă aș fi scris ceva magistral nu m-ar fi acceptat, fiindcă au mințit despre mine și de aceea toți vor să mor. ?! Unii chiar spun că ceea ce am scris e capodoperă, și că unii de aceea mă omoară ca să fure tot ce am scris sau ideile mele. Iar o parte din lume spune că ”aparțin” unor oameni foarte răi... și contează numai ce vor aceia, că ei sunt stăpânii mei.Trist. O seară frumoasă!
Iar a început să mă scuipe în gând una din femeile lor monstruoase, cum au zis adesea - ”Nu ai fost proastă, Cristina, ai fost nebună.” ”Nu, spun eu în gând, ca și ea, nu am fost nebună niciodată și am fost și mai ales m-am dezvoltat normal la maturitate drept om inteligent; mai devreme nu era normal și nu se putea, oamenii inteligenți nu pot fi nebuni, e total imposibil, iar nebunii adevărați sunt toți proști față de ce am fost eu; am fost normală și afectiv și capabilă de creație intelectuală, cu gândire foarte bună, nebunii adevărați nu gândesc nici bine și nici corect, cel mai adesea sau au defecte emoționale sau de conduită - eu nu am avut.” ”Uniunea Europeană nu vrea să recunoaștem adevărul despre tine”, spune același monstru feminin - și vocea ei pare destul de crudă, de o duritate inumană și amestecă politica cu viața mea curată și bună și pentru ea eu însemn pradă și sclavă a politicii, nu om bun, complet nevinovat și deștept, nu proastă așa cum mă tratează ea de sus, deși vocea ei e spartă ca a unui om gol și vulgar. Deci ea crede că adevărul despre mine e normalitatea și inteligența dar ea mă tratează drept proastă și nebună. Nu știu cine este, dar chiar și numai Carmen de pe facebook, ce rușine să se înjosească așa să lovească mârșav, ea fiind psiholog, să vorbească așa despre un om evident normal și deștept o viață întreagă, evident martirizată fără vină și izolată peste 40 de ani - nici pentru toți banii din lume nu aș fi făcut așa ceva. Eu încă pot cânta și iubi și munci și învăța cu gândul fericit multe lucruri și nu sunt idioată sau nebună cum mă tratați voi, direct sau indirect. Ei spun din nou că absolut toată lumea crede că oamenii buni sunt nebuni și de aceea îi resping și toți îi vor și îi acceptă și îi consideră normali pe cei răi. Absolut toată lumea proastă, poate - ceilalți, adică cei inteligenți și desigur și filozofii știu că nu e nevoie să fii vampir sau măcelar de oameni sau călău al inocenților ca să fii deștept. Cei ca mine pot modela frumos lutul și pot înmulți culoarea și zâmbetul și seninul. Pot despica semnul de carte în zeci de fire și pot dezlega corola florilor frumoase Nu au dreptate că eu sunt căcat, ei mereu spun așa, că numai cei răi sunt acceptați și de aceea Carmen și alții ca ea râd de mine... Umanitatea și cultura sunt întotdeauna mai presus de politică, care e doar unul din instrumentele culturii. Mă retrag să citesc cât mai mult, să îmi rafinez latina, să repet geografie și biologie și puțină poezie și filozofie - sunt atâtea lucruri frumoase pentru care merită să trăiești.
Când eram tânără credeam că voi putea să ajut oamenii, sau să îi educ sau să le dăruiesc ceva frumos, cât de puțin - și eu puteam asta - dar acum toți cred că eu trebuie să mor, adică să mă omoare, fiindcă am suferit prea mult și toți cred că sunt iresponsabilă, deși nici măcar nu au citit tot ce am scris, și, mai rău încă, foarte mulți cred că lumea mă alungă mereu fiindcă oamenii buni nu le inspiră încredere, ci numai ipocriții, că toți sunt un fel de oi proaste, pentru care cei buni și pacifici sunt zero și toți îi vor pe alții care să îi conducă în moarte, în boli, în războaie (ba poate chiar și în sărăcie). Eu spun că nu este chiar toată beletristica ceva negru, doar în mare parte. Și chiar și ceea ce e rău poate duce uneori la lumină, măcar la un cod moral mai bun, fie cât de puțin. Eu chiar nu am greșit nimic toată viața, doar extrem de mici erori, dar niciodată ceva rău voit, cum fac ei cu mine - tot ce am scris e sau a fost adevărul.
După cum v-ați dat seama, îmi iau din nou rămas bun de la dvs. (pentru viață bună pe cât posibil, că oricum nu am pe nimeni, nu pentru sinucidere), de data asta rămas bun pe bune și e perfect normal și era predictibil și nu e ceva psihotic sau morbid, așa cum mint poate unii nebuni.
Nu am ce căuta pe facebook, nimănui nu îi plac creațiile mele și nici adevărul despre mine, mai degrabă toți vreți să mor. Au intrat alții acum, în engleză, cu ideea că poporul meu nu trebuie să înțeleagă adevărul despre mine niciodată - asta sună cam urât și ei au aceeeași idee în română adesea. Ei spun acum că primii care m-au masacrat și au mințit ulterior despre mine au fost ei și apoi au fost alții și alții și toți vor ca eu să mor în minciună, fiindcă altfel e rușinos pentru națiune - oricât de bun mi-ar fi sufletul și oricât de deșteaptă și capabilă aș fi fost întreaga mea viață, oricât de nevinovată etc. Acum gândiți-vă la aceasta puțin, e oare normal să omori astfel un om nevinovat - nu, toți cred că nu. Dar ei cred că așa e bine, deși sunt încă fericită și pot crea și studia intelectual.
Ei spun că și românii și restul lumii vor ca poporul român, adică proștii, să nu înțeleagă în vecii vecilor adevărul bun și frumos despre mine. ??! Dar asta înseamnă că există șanse să se repete aceeași crimă - unii spun că asta vor toți. Dar e greșit, am fost perfecțiunea, inclusiv că m-am expus și am spus tot adevărul, de teama extinderii răului sau vreunui cutremur și aveam dreptate - acum cred că nu ar mai fi cutremur chiar dacă m-ar omorî - dar am fost un om nobil și cinstit - ei zic mereu că poporul crede că sunt mincinoasă și rea (?!), adică exact inversul a ceea ce am fost mereu și că poporul mă urăște (?!) și toți vor ca aceste lucruri să continue să fie la fel mereu și poporul să persiste în greșeală. E greșit totuși. Vă las cu bine, nu mai scriu despre mine și cum sunt omorâtă, nu vă judec, nu vă condamn, Dumnezeu, dacă există, să vă judece și să aducă pacea asupra voastră dacă el consideră așa sau să vă piardă dacă așa e voia sa. Oricum este o idee ticăloasă și greșită ceea ce mi s-a spus că doriți toți, fapt pentru care m-ați izolat, cum mi s-a spus mereu: e greșit să îmi vreți moartea și să vreți ascunderea adevărului față de popor, așa cum mi s-a spus mereu de 20 de ani.
Pentru ultima oară, nu voi mai scrie, oricât mă vor lovi sau tortura - acum ei spun că sunt omul cel mai onorabil din întreaga lume (e posibil să fie așa, nu sunt doar total nevinovată, ci și binele în multe privințe) și totuși, deși omul cel mai onorabil, ei (oamenii) mă omoară - nu știu, poate că vă veți răzgândi. Iar împroașcă proștii că ”nu ține” și alte aberații pentru copii și oameni simpli, care, din câte mi s-a spus, au fost ținuți în priză prin minciuni despre mine - în timp ce eu am spus numai adevărul și astfel proștii mi-au masacrat creierul și trupul încontinuu, crezând propaganda puterii politice. Eu nu știu nimic despre așa ceva.
16.07.25
Am copiat iar pe agonia ultimele părți din jurnalul meu. Mai am de adăugat câteva mici detalii azi, 16.07.25, după care închid bâlciul deșertăciunilor bune și rele. Cu adevărat , în afară de cazul a ceva extrem-extrem de important, nu doar boală sau otravă sau tortură sau minciună, despre care se subînțelege chiar și ce nu a fost scris, nu voi mai scrie despre mine și familia mea sau proștii de pe străzi – ceea ce eventual voi scrie va fi numai despre altceva, ceva cât mai departe de sfera ființei mele, eventual alte poezii sau meditații filozofice.
Tu nu ești omorâtă findcă tu ai ținut la toți și nu ai gândit răul, ci binele despre toți, toți vor să mori findcă ei au gândit rău despre tine. Nu e normal așa ceva din trei motive:
1. că eu am gândit frumos și bine despre toți și iubesc oamenii și viața, pacea, bucuria, lucrurile frumoase etc. și mereu am fost la fel
2. că eu nu știam că ”ei” (cine?) au crezut răul cu toții despre mine și nici ei nu știau că eu gândesc binele despre toți oamenii în general etc.
3. că deși ei au crezut răul despre mine - se pare totuși că așa a fost căci m-au persecutat o groază de ani - totuși ei nu au fost în contact cu mine și nimeni altcineva în afară de mama, deci nu au avut vreo șansă să mă cunoască și deci nu au avut motive justificate să mă lovească sau să omoare
Tu ai fost întotdeauna toată politica României, atât opoziția, cât și puterea, spun ei din nou - repet, nu am fost nimic politic, am fost în întregime un om de cultură (în formare, novice), cu politica indexată la studiul filozofiei, deci acel gen de intelectual tânăr care poate fi confundat cu oamenii politici, căci proștii nu cred că există și oameni fără interrese politice deloc. Pe mine probabil că m-au confundat cu o nebună, dar nu am fost.
Revin la ideile despre teatru și implicit Caracterele lui La Bruyere, la Tartuffe și Mizantropul etc. etc. și într-un final putem adăuga și Un tramvai numit dorință - unde se observă același obicei (menționat și în trecut) al închiderii la balamuc a femeii sărace, singure și violate drept curvă, deși practic era nevinovată și apoi se refugiase la sora ei, și îi povestește ce i-a făcut soțul, cumnatul. Este, logic și predictibil, închisă la balamuc pentru a servi ghearelor ascuțite ale pacienților și personalului medical, căci nici sora ei nu avea bani să o întrețină. Asupra mea însă plana amenințarea psihiatriei din partea familiei din copilărie, dar nu am avut nicio anormalitate psihică, ba chiar am fost copil inteligent. Cineva de exemplu a intrat peste mintea mea cu ideea că gândeam ca nebunii că am scris că mi s-au furat gândurile. Nu știu ce înțeleg ei prin așa ceva - are vreun sens ideea aceasta de furt al gândurilor? Nu cred că am scris exact așa - există, toată lumea știe, și o legătură animalică între oameni și unii au o vagă percepție a gândurilor altora, în felul acesta, prin percepții subconștiente, societatea funcționează mai bine, ca albinele într-un stup și contează și în găsirea unui partener de viață diverse mesaje subconștiente sau nonverbale. Chiar mama de exemplu repeta uneori lucruri pe care eu tocmai le gândisem sau citisem etc. Asta nu înseamnă că a furat ceva, ci că ne aflăm în același grup social și avem aceeași limbă. Poate și eu am scris abia acum ceva gândit de alții acum o oră. Se știe că există matrițe culturale, cum spunea și Blaga și că toți ne includem în ele și toți ne influențăm unii pe alții și cultura e o construcție comună - nu e nicăieri niciun furt. Dacă semnăm ceva, îi semnăm de fpat și pe compatrioții noștri, cărora le suntem recunoscători. Gândirea e ceva colectiv - repet: oamenii se ajută între ei să trăiască, se nască și să moară și suntme datori să le facem câte o reverență.
Altcineva m-a criticat că am scris în paginile de mai sus că nu prea înțeleg de ce voința României, țară tânără și încă neîntregită, era să fie condusă de un principe străin și mi-a spus că explicația era că nu existau principi români. Nu știu, poate așa e.
Mai explic o dată, ultima oară, ce s-a întâmplat astfel încât am avut sentimente negative față de SUA, tranzitoriu, vina nu a fost a mea. Povestea cu Israel și Plaestina a fost cireașa de pe tort, cum spun proștii. În realitate, multe lucruri din viața mea chinuită de familie de mică se învârteau în jurul SUA și pe vremea aceea se spunea că ei sunt singura superputere a omenirii sau mama spunea că erau numiți ”jandarmul mondial”, fiindcă voiau să impună dreptatea și democrația în toată lumea cu forța. Eu nu știu de fpat cum a fost, poate toți erau de acord. Poate totuși era ceva bun - cum ar fi și distrugerea nu știu căror arme sau auxiliare de arme nucleare (deci ceva rău de tot, nu ca alte arme, ce să facem cu ele, oare chiar ne trebuie?!). Deci, pe vrmea aceea eu vedeam doar partea urâtă - că SUA era chipurile jandarm mondial (ulterior de-abia vărul meu a emigrat în SUA cu soția și fiul, a făcut armata în Alaska și acum nu știu ce face și unde). Totuși viața mea era ceva foarte straniu, bizar în copilărie, și mereu parcă americanii se băgau pe ici pe colo (citiți trecutul meu dacă nu înțelegeți ce era bizar și altele); Nașul meu (care de fapt nu semăna fizic cu tata deloc) era atras ciudat de SUA și desenat într-o magazie era Mickey Mouse din prima serie; nașu se pricepea la schițe, desene, acuarele și făcuse un an la Arhitectură. Povestea cu cutremurul din 77 și grija lui tanti Ana, americanca, de mine, revista National Geographic, flecuștețele și hainele second hand de la ”verișoarele” mele bogate din SUA, vizita nașei mele foarte îndelungată în SUA, care a trezit furia nașului meu. După revoluție nașu devine consilier la primăria Voluntari, membru fusese la PAC și apoi PNL, nu știu ce ramură. E ciudat că l-au primit, mă gândeam eu, el fiind un om foarte sărac. Apoi, tot legat de americani, e de menționat că americanii l-au scos pe Al Pacino să joace cam ca nașu, cu barbă și flegmatic, în Parfum de femeie. Acotrul semăna astfel binișor cu nașul meu. Din păcate era ceva asemănător cu modul în care mă tratase și amintirea neplăcută cu molestarea mea în copilărie. Nașii mei erau foarte interesați de filmele cu mafia, cum a fost și serialul Caracatița, italian unde o femeie nevinovată e închisă de mafie la balamuc. Nașu a întreținut relații bune cu italianul Nino care a aut o relație adulterină cu Alina care locuia în casa în care mă aflu eu azi, dar ea spunea că e nevinovată, că a crezut minciunile lui. A fost la modă și trecut drept film cotat foarte bine Nașul (a jucat și Al Pacino) în regia lui Francis Ford Coppola. Din cauza asta unii cred că în jurul meu și în Voluntari trăiesc mafioți și Nașul meu tot asta era, foarte mizerabil și sărac, dar locul lui a fost luat de alt Naș, vecinul meu Marinică, care e o ”caricatură de naș”, spunea una din vocile din mintea mea, căci ei cred că aceste vecin nu are prestanță ca mafiot. Ideile acestea despre mafie în jurul meu sunt alimentate și de montajul unor scene sugestive - numeroase magazine fără marfă cumpărabilă, unde nu intră nimeni și apar manechine cu cârpe bizare în loc de haine, extrem de multe frizerii și coaforuri, dar mai mult frizerii, vreo 10 pe arie mică, dar apar și dispar des, crucea de piatră de lângă strada mea și Troița mare la intrsecția mare, pelerinajele numeroase la Iași, la moaștele Sfintei Parascheva, îndelungata meserie de primar și ctitor semnat pe străzi a unui singur primar - Florentin-Costel Pandele. Poate că totuși toate aceste activități sunt doar fațade și nu ascund ceva rău sau ilicit. Apar și dispar șimașini cu numere străine ciudate. Lipsa pe o mare arie a oricărui centru cultural - există cel vechi de când eram copil, de lângă mine, dar... era ceva politic scris acolo despre un senator, acum nu știu ce mai este, nu știu dacă există ceva în alte părți ale orașului, aici, nici măcar la Gheață (centru comercial) nu rezistă nici măcar un chioșc de ziare și reviste, l-au desființat repede. Am citit acum vreo 2 zile pe internet că orașul Voluntari este orașul cu cel mai mare venit din România. Nu înțeleg la ce venit se referă sau ce vor să spună - aici procesul de gentrificare e evident, mai există și case vechi și sărace, ca a mea, dar cele mai multe nu sunt locuite, printre ele se înalță diverse case mari și vile. În afară de această arie veche și încă săracă a orașului, mai există și cartierul Pipera (cu prețuri piperate), cu un aspect destul de extraterestru pe lângă cartierul meu, unde stau oameni cu foarte mulți bani, inclusiv familia Șerban, ruda bogată a mamei. Bugetul Voluntari, spun ei, e mai mult decât dublu față de Constanța și Năvodari împreună.
https://www.g4media.ro/clasamentul-celor-mai-bogate-orase-din-romania-7-din-primele-10-sunt-din-ilfov-voluntari-are-de-departe-cel-mai-mare-buget-peste-340-de-milioane-de-lei.html
Poate e minciună.
Pe cealalată parte, tatăl meu, ținut și el toată viața în enclava Voluntari, Colentina, Moșilor, ca și mine, era bețiv violent și fumător și mare împătimit în jocuri de noroc. După 89, pe Calea Moșilor unde locuiam cu părinții s-au înmulțit în mod incredibil casele de jocuri și pariuri cu binecunoscuții lor pereți impenetrabili de sticlă neagră - unii zic că în final din această cauză l-au omorât pe tata, care oricum cheltuise din suma de bani de 100.000 euro, din care eu trebuie să moștenesc 3/4. El vânduse chiar și timbrele mele, colecția mea din copilărie și poate tot el mi-a sustras bijuteriile de argint, în mod sigur trusa de compas Richter. Plus datoriile lui după moarte, din câte zicea mama și alte chestiuni deja povestite. Deci vă dați seama că în sinea mea dădeam vina tot pe SUA pentru numeroasele și mizerabilele cazinouri pe strada mea. La blocul adicacent mie (blocul 3) era și un local de coafor la etaj deschis noaptea cu persoane urâțele. A mai fost ciudat că familia cu care nașu a avut legătură în SUA a avut cinci copii și ambii băieți au suferit de boli psihiatrice - unul din ei a murit de supradoză, era otrăvit lent cu litiu, care se dă de obicei în psihoza maniaco-depresivă. Celălalt, cel mare, i-a scris nu știu de ce mai multe scrisori tatei - poate nu înțelesese adevărul sau i se spusese ceva greșit. Printre scrisorile mele din timpul tinereții mele există numeroase scrisori dubioase, îndoielnic autentice de la tanti Ana, bătrâna din SUA, deși eu nu știam maghiară și nici tata și nu îmi amintesc să fi scris ceva, nici măcar prin translator acelei mătuși.
Repet, pe vremea aceeea, în jurul anului 2000, poaspăt amputată, nu înțelesesem încă totul și de aceea a existat acel sentiment greșit al meu - dar nu am avut nicio greșeală și nicio vină. În plus, abia începeam să înțeleg și mă iritase și faptul că tatei îi dăduseră o colecție impresionantă de muzică country americană, ca să mă prindă pe mine astfel în laț și să mă folosească în timpul Primăverii popoarelor din 89. Nu înțelegeam nimic atunci, nu aveam cum, și radio Kuwait mi-au pus muzică americană la sfârșitul lui 1988, deci înainte de războiul din Golf și nu am avut ce face - fiind chinuită cerebral și sexual, instinctiv ascultam ce găseam, deși muzica aceea nu îmi plăcuse deloc odinioară, doar fiindcă astfel mai atenuam durerea de cap. Eu nu știam atunci că oamenii aveau ceva cu mine și că m f_teau fie sexual, fie în cap. Înainte să moară, tata mi-a dăruit un CD cu Mozart și altul cu cei trei tenori la New York, iar nașu un CD cu Brahms. Deci în final au devenit buni. De mult, cu mici excepții, nu am mai ascultat decât muzică clasică. De mult, cu foarte mici excepții, nu gândesc decât binele. Cine știe, poate mai există speranțe și pentru mine, după această jumătate de veac...
18.07.25
Voi continua să mai scriu din când în când despre mine ca jurnal mai ales, dar nu voi mai nota pe facebook sau pe agonia. Unii au spus adesea, inclusiv azi, că tot ce am povestit eu este adevărul exact, dar oamenii au înțeles totul exact invers (?!) sau că li s-au spus lucruri despre mine exact invers și tot poporul crede că lucrurile au fost invers și că eu am mințit (!!) - dar e monstruos, înseamnă că trebuie să fie adevărul. Nu aveam cum să mint. Ei zic și au mai spus că ei (”noi”, spun ei, dar fără să zică cine sunt ei) vor ca poporul să continue să creadă minciuni despre mine pe veci și eu să fiu torturată zilnic în continuare și omorâtă cu rușinea asupra mea, așa cum au făcut de când m-am născut, deci de peste 50 de ani, deși am fost un om perfect fără pată, foarte bun și foarte inteligent, chiar cu putere și de muncă și aptitudini - fără greșeală și minciună, poate dacă vedeau adevărul nu mă omorau și nu mă torturau și nu gândeau așa monstruos ca și cum ei au dreptul să îmi ia viața, deși ei gândesc greșit și eu nu am greșit nimic și am gândit normal. Ieri a fost vijelie puternică și ploaie și mesteacănul uscat de la vecina Mădălina s-a rupt și a căzut în curtea noastră rupând gardul de sârmă subțire, Dumnezeu a avut grijă să nu cadă peste casa noastră. Eu i-am spus mamei de mult timp să plătim jumi-juma cu Mădălina, că Mădălina zicea că nu are bani și pomul stă așa uscat de cel puțin 2 ani, dar mama nu a vrut. Au fost și întreruperi de curent tranzitorii. Au mai fost ruperi de crengi și din pomii alăturați. Eu, din păcate dormeam, mă adormiseră iar când m-am întors ieri din oraș de la medicul psihiatru. Ea lipsea, era doar d-na psiholog Ofelia și mi-a dat rețetele. Voi merge din nou în septembrie. Abia am deschis ochii ieri după masa, între 5 și 6 și și îmi încălțam proteza văzând la geamul meu vijelia și atunci mama privea pe geamul mic de la bucătărie și l-a văzut cum se rupe. S-a rupt și a căzut perfect, fără mari daune. Ciudat, deși era vânt mare, brazii subțiri din curte se clătinau foarte puțin. Astfel s-a răcorit după caniculă și seara am ieșit în pijama în curte, de fapt era noapte și am aprins cele două becuri de lângă garajul din curte și am vrut să stau jos pe un scaun de grădină și era puțin ud și am intrat în garaj să iau o cârpă să șterg scaunul. Mi-am amintit că cineva mi-a spus în gând mai demult să nu intru niciodată în garaj noaptea sau seara târziu. Am intrat totuși și am aprins o lumină - am văzut-o pe Alba pe scaunul de lângă ușă și am mângâiat-o și apoi am luat cârpa și am șezut pe scaunul din colțul garajului, afară, deci departe de Alba. Apoi am tras o spaimă cumplită, căci în spatele meu s-a auzit un strănutat puternic de om, nu de pisică și oricum Alba era la distanță. Putea fi oricine, oricine poate intra pe la vecinul Marinică, căci el nu încuie poarta la Daniel, fiul lui, și între proprietățile noastre este poarta ce era la grădina mea în copilărie și nu există nici cheie. M-am ridicat repede și am pășit calm dar repede spre întrerupătoare și am închis luminile și am mers spre casă fără să privesc în urmă. Ca o lașă, dar nu aveam cum să mă apăr dacă apărea cineva. Unii spun în mintea mea că putea fi Daniel, fiul lui Marinică (dar așa poate fi însuși Marinică sau oricine) care vin în preajma mea în garaj, ca să mă poată f-te mai ușor, fiincă ei sunt nebuni și nu vor să mă lase în pace, ei cred că au dreptul să mă f_tă și chipurile au înnebunit din cauza mea și nebunii asta fac - îi f_t pe intelectualii mai deștepți pe care nu îi plac, îi torturează și le consumă sexul așa cum au făcut cu mine, ca să se simtă ei mai sănătoși și mai bine, că pe ei nu îi ajută capul destul. Să aibă ei mai multă energie. Ei ziceau că în cazul meu ei au și mințit că eu am greșit ceva deși nu am greșit deloc toată viața, ca să aibă motive să mă lase în ghearele nebunilor să fiu f_tă, bolnavă din cauza lor fizic și omorâtă. Ei ziceau că poate era cineva ascuns în garaj în spatele canapelei pe care Marinică a dus-o acolo, chipurile vroia să o ia, dar nu vroia de fapt - oricm e extrem de uzată, prăfuită, stricată, veche, urâtă, nu avea rost să o ducă mamei sale de peste 95 de ani parcă. În realitate putea fi oricine în garaj sau după colțul garajului, venind din spate. V-am povestit acestea în caz că mor asasinată brusc, să știți în caz de curiozitate. Oricum nu am și nu am avut niciodată pe nimeni, deci nimeni nu va ști ceva sigur, în afara unor minciuni oficiale și nimeni nu va fi interesat, deși am fostom chiar bun. și capabil. Vă reamintesc că nu am nicio idee că Marinică ar fi mafiot cu adevărat, cum zic unii, practic nu mă interesează, poate că nu e, dar tata a murit cam ciudat aici pe stradă după un suc la sticlă, și mama zicea că vecinul i-a spus că vecinul lui i-a povestit că era singur de 50 de ani și ulterior i-a povestit că bătrânul acela a fost omorât. A murit destul de tânăr și ginerele Fanei care a fost martoră la moartea tatei și a mers și Marinică la înmomântare, și eu, dar soția mortului, asistentă la oncologie, nu. Mortul avea mâinile umflate și negre,era umflat și la față era cam negru. Mai demult Marinică avea o păuniță albă și un porumbel cu coada bogată alb și un fazan frumos, și i-au fost furați toți într-o noapte - cum spuneam, oricine poate intra aici. Eu nu știam că nebunii mă f_t și ei îmi torturează capul și trupul - poate au un fel de dependență, eu nu am greșit nimic și nu am f_t pe nimeni și nu am fost nebună. Azi dimineață am reușit să mă trezesc pe la ora 9 jumătate și apoi m-au adormit iar după ce am luat pastilele și iar m-am trezit după 1 ziua. A intrat o femeie monstruoasă care spunea că ea nu acceptă ca stăpână (mereu se referă la mine așa) o femeie care... care.... care... Care ce? întreb eu mereu. Nu răspunde nimic, vrea doar să mor și e greșit. Nu are ce să îmi impute, nu sunt nebună și nu am fost și nu am greșit nimic - totul a fost mereu cum am povestit eu. Ei spun că toți vor să mă lovească mereu și mereu ca să mor, ei nu vor să reușesc ceva intelectual și eventual să trăiesc mai mult sau să nu mor deloc. Da au lovit mereu, dar au și mințit încontinuu, am fost doar binele și normal că normalitatea și binele și inteligența. Sunt obligată să nu mănânc nimic trei-patru zile, și după aceea să țin regim strict toată viața, zi de zi, mi-e foarte rău și dacă nu fac așa ei mă adorm zilnic, dimineață de dimineață și începe să îmi fie tot mai rău și nu apuc să fac nimic. Având probabil peste 120 de kg, am dureri mari de coloană. Și multe alte simptome. Ei nu au dreptul să mă f_tă și să mă adoarmă etc., sunt nebuni și nu au au dreptate. M-au chinuit și izolat de mică numai fiindcă mama era nebună și mă ura oribil și mă bătea etc. Eu am avut dreptate întotdeauna și nici acum nu sunt nebună. Abia acum mi-am amintit că miercuri am fost la Ofelia, dimineață, ieri dimineață am fost la bancă după bani căci mi s-a stricat o parte din proteză și a trebuit să scot bani și mereu când am mers la bancă a fost ceva rău, ieri mai puțin ca în dățile trecute, nu m-au lovit tare, dar am stat la farmacie mai mult și farmacista îmi vorbea cu adevărat ciudat, nu știu de ce. Era o farmacistă nouă. Am venit acasă și am adormit iar și a început furtuna.
Eu nu am fost un intelectual mândru de valoarea sa, dimpotrivă, iar, pe măsură ce am continuat să mă cunosc pe mine însămi, și lumea din jur totodată, am continuat să devin mai modestă, dar și obiectivă. O fi posibil ca alți gânditori, femei sau bărbați, să fi trăit mai multe vieți anterioare până au devenit ceva în aceasta, e foarte posibil ca să fiu virgină, naivă, novice - dar am avut totuși o valoare, nu doar de om bun și nevinovat. Ei spun mereu (nu mă deranjează deloc, de mult timp spun așa) că poporul tot crede că sunt nebună sau că poporul tot crede că sunt altceva decât sunt (ei nu zic ce) și că aș fi devenit acest altceva, care pentru ei justifică damnarea și condamnarea mea, damnatio memoriae (deși om bun și cu gânduri scrise frumos, curat, drept etc.), lapidarea mea de la distanță, izolarea mea completă de zeci de ani etc. Poporul, spun ei, crede că tu ai devenit acest altceva în urma faptului că ai fost f_tă de la distanță. Ei cred că ceilalți intelectuali sunt normali și ei îi tratează pe toți drept doamne și domni (chiar în mod princiar), în timp ce pe mine mă tratează aproape dintotdeauna (și înainte să fiu închisă la psihiatrie) ca și cum aș fi idioată și proastă complet. Am observat că unii intelectuali mai proști decât mine (unii colegi și unii profesori), sau care chiar voiau să pară proști, că și asta se poate - erau pur și simplu tratați bine și cu respect (ce e drept și ei își cam băteau joc de mine, eu nu am crezut că era intenționat, ci doar prostia lor). Deci ei erau a priori tratați așa, iar eu ca și cum eram proastă, uneori exact așa cum se apelează între ei oamenii din popor, deși eu nu am avut astfel de aspect și comportament și vorbire ca a lor niciodată. Câteodată pur și simplu nici nu mai mă pot adresa lor la pertu, îi simt foarte departe de mine, dar ei asta așteaptă de la domni și doamne - un dialog disproporționat, ei se simt acei ”tu” și pe domni și doamne îi simt ca ”dumneavoastră”. Cei mai mulți însă, chiar dacă le vorbesc la pertu, știu ceva greșit sau minciuni despre mine și nu îmi răspund cu dvs., ci tot cu tu. Dacă le vorbesc cu dvs. atunci e și mai sigur că îmi vor spune tu. Eu am fost izolată în mod nedrept de acei domni și doamne pe care ei îi respectă, am fost și bună, chiar perfectă și capabilă de progres intelectual - acei domni și doamne au râs la fel și ei de mine, ca și cum gândirea mea nu era bună, când e la mintea oricărui psiholog sau psihiatru, chiar prost, că nu numai că nu e delir, dar am avut atitudine corectă și intelect bun și frumos. Chiar dacă în prima mea viață, nu știu dacă există mai multe. Când te uiți la aberațiile pe care le-au scris despre mine ...acum poate le-au mai modificat pe ascuns, că se vedea clar că erau minciuni și contradicții, pentru orice prost era clar. Poporul crede că am devenit altceva, dar sunt ca și ceilalți intelectuali, doar ceva mai curată, mai bună, mai deșteaptă ca unii.
Și acum, ca și în trecut, ei spun că femeile autodidact nu reușesc niciodată, nu sunt acceptate în România. Numai cele care provin dni familii bune și li se asigură educația (și eventual viitorul marital). Bărbații au șanse de reușită, spun ei, (în alt sens probabil, al averii, poziției sociale, căci ei spuneau că pentru femeile sărace, cum am fost eu, cu origine biologică obscură, nu există nicio șansă, ele nu au drepturi și privilegii), în timp ce unii bărbați pot avansa pe scara socială dacă se căsătoresc cu o femeie mai bogată. Probabil ideea veche a ”partidei bune” sau poveștile vechi de genul Roșu și negru sau Ion de Rebreanu. În orice caz în viața mea am fost batjocorită mai degrabă de instrumentiști din orchestră,careabia își cunosc cât de cât propria partitură, dar nu au capacitatea de a-și reda corect în minte întreaga simfonie, sau capacitatea și harul de a dirija și de a crea. Prin urmare ei au fost la fel cu caricaturala protipendadă antebelică a Bucureștiului, redată spinos cu multe prejudecăți asupra talentului real, ca în schițele lui Caragiale, sau asupra nobleței reale, ca și în poveștile lui Andersen sau ale fraților Grimm, ca în schițele lui Cehov etc. Ca toți ariviștii și nobilii care învață la gât cravatei să îl facă nodul, dar își măsoară valoarea după numărul de sinucideri și dueluri și Margarete rupte sau, mai rău, cred că fetele sărace sunt proaste sau vulgare, și râd de ele și dacă ele nu sunt așa ceva... Am impresia că și interbelicii au fost cam la fel ca atitudine, dar nu pot argumenta acum. În oirce caz, chiar dacză unui om, canonizat de mult timp, i se jumulesc amintirile și elementele culturale în mod greșit, din cauza unor oameni foarte răi și proști, aceasta nu înseamnă că omul devine incapabil sau mai prost - el gândește tot corect și învață alte lucruri și pictează sau scrie altceva.
21.07.25
Imediat ce m-am trezit din somn au început cu ideile lor - că nimeni nu vrea să vorbească despre ”problemă”, adică despre mine și altele. Nu sunt o problemă și nu am fost niciodată. Ei au fost. Ei au mințit că sunt o problemă de 20 de ani cel puțin. Aseară ziceau că toți vor să mor, fiindcă nimeni nu vrea să accepte rușinea că au greșit față de mine, în timp ce eu nu am greșit nimic. Dar pentru numele lui Dumnezeu, dacă au greșit, dacă s-au înșelat, atunci e pardonabil și nu e rușine - de ce să omoare (și să tortureze, după tot ce a fost de 50 de ani), din moment ce a fost doar o greșeală? E monstruos - era unul cu vocea vărului meu din SUA, care tocmai o sunase pe mama. Nu știu cine era. De mulți ani ei au spus că poporul nu poate înțelege adevărul și toți cred că sunt nebună - poate fiindcă au fost mințiți, deci trebuie să fie adevărul. Ei spun că nimeni nu vrea adevărul, dar totodată toți cred că eu sunt altceva decât ce sunt - ciudat! Am fost cu adevărat perfecțiunea și un om foarte bun și inteligent, fără greșeală, martirizată groaznic, ar fi fost mai normal să fiu acceptată, ei zic că invers. Poate că oamenii mă cred nebună, fiindcă nu pot crede că mama a fost o femeie așa monstruoasă cum am povestit - a fost, și încă și mai rău, nici eu nu am înțeles cum de oamenii cred că am mințit despre ea, dacă m-ar fi văzut cum am fost mereu, normal că și-ar fi dat seama cum a fost mama și că nu am mințit nimic despre nimeni. Nu înseamnă că acești oameni extrem de răi și nebuni - nu foarte mulți - care mi-au făcut rău trebuie loviți sau omorâți, eu nu sunt ca ei și cred că nimeni nu trebuie omorât din furie sau minciună. E posibil să fie totul exact cum spun unii dintre ei, anume că oamenii cred că sunt nebună fiindcă nu pot crede tot adevărul scris de mine. Or fi și unii proști care cred că e delir și sunt bolnavă psihic sau că am mințit, dar dacă un om inteligent citește ce am scris - totul, cu atenție, căci nici eu nu înțelegeam totul în 2013, când am început să scriu totul - deci orice om inteligent va înțelege că eu nu aș fi mințit, indiferent de orice, și ar înțelege că totul e adevărul și că trebuia să scriu tot și că nu am greșit nimic și că e bizar că lumea crede răul deși sunt izolată practic din copilărie și ar înțelege că am fost mereu un om absolut normal și că am avut atitudine perfect normală și pozitivă în fața necazurilor imense și numeroase și că nici acum nu sunt epavă sau nebună sau orice altceva rău. E păcat că vreți să ascultați de ”ăia răi” și să mă omorâți. Vă reamintesc ceea ce am povestit cu mai mult timp în urmă, despre o carte pentru copii, dar și pentru adulți pe care am citit-o la maturitate - una din numeroasele cărți care au avut legătură strânsă cu mine, anume ”Povestea fără sfârșit”, unde exista un oraș al împăraților, al unor nebuni care credeau aberații politice și rămâneau prinși în mecanismul împărăției, numită Fantezia. Era și o împărăteasă-copil, care era stăpână peste tot felul de lighioane magice, pe care însă nu le pedepsea, nu le judeca, și le privea înțelept și neutru pe toate (și eu am fost așa), ceea ce seamănă și cu basmul Fata babei și fata moșneagului. Ea era bolnavă, dar niciun medic nu îi găsea leac și astfel intră încă un nebun în împărăție, crezând că o poate salva. Până la urmă, se pare că o ucide, dar asta nu se spune explicit în carte. Ea pur și simplu dispare. Bineînțeles că am avut și rolul Povestitorului din carte și, într-un anumit sens, și al nebunului (fiindcă unii spuneau că oamenii au mințit că eu aveam legătură cu politica). În orice caz, vă reamintesc că am înțeles singură demult diversele mituri sau povești și funcționarea lor și dvs. poate nu ați înțeles și că meritam viața, fiind ceva extrem de curat și bun și superioară ca valoare acelor cărți. Cei mai mulți au ideea că acele cărți, toate, sunt introduse intenționat în „joc”, ca să se creeze conexiuni intra și interpsihice - și eu să fiu totuși omorâtă, fiindcă am fost obiectul jocului, iar ei sunt subiecți, jucători și stăpâni ai jocului (masteri, maeștri adică) și au dreptul să mă omoare dacă vor, ca să înceapă alt ”joc”. Și eu puteam deveni maestră, numai că binele, oricum nu ceva legat de politică. Chiar și psihologul Ofelia de la policlinica unde merg a luat-o razna nu de mult față de mine cu idei rostite clar că ea nu mai vrea, nu mai poate, că stop joc etc. Și apoi s-a dus de fapt la toaletă. Poate că unii auzeau prin mintea mea și credeau că eu sunt aia. Nu știu sigur. Însă ceea ce știu e că jocul omorârii mele e total inutil și greșit. Ei spun că nu pot să mă scoată din ”joc” și deci mă omoară - i-au păcălit proști cu idei de genul acesta. Nu a fost niciun joc, a fost viața, realitatea. Nu am inventat nimic. Scoaterea unui om din joc înseamnă asasinat absurd, inutil - nu am fost nebună și nu am greșit nimic întreaga viață și meritam un loc în societate. În cartea amintită mai sus de mine este scris clar la un moment dat că minciunile erau cauza răului în împărăție. E puțin ilogic, dar fiind că locul poveștii fără de sfârșit se numea Fantezia - oricum, fantezia e ceva complet diferit de minciună, fantezia creează ceva frumos sau urât, în timp ce minciuna distruge, neagă ceea ce e real și eventual și oamenii.
Considerații ale unora și ale mele despre tratamentul psihiatric, le-am mai scris de-a lungul acestui blog: psihiatria șochează, surprinde, lasă un semn de stupoare profundă omului complet nevinovat, care credea că răul și nedreptatea nu se petrec în asemenea măsură celor care nu au greșit nimic și au gândit sau făcut multe lucruri frumoase și bune. Psihiatria ia toate drepturile brutal și este și o tortură cerebrală extrem de puternică, mai ales în tinerețe - este o traumă psihologică majoră asupra celor nevinovați (chiar și inteligenți, dar încă tineri, cum eram eu), căci ceilalți găsesc un sens acestor practici violente și nu trăiesc nedumirire sau stupoare, le percep ca pe o pedeapsă. Sufletele bune și caraterele tari devin, prin suferință majoră și îndelungată, și mai puternice și încă și mai bune, în timp ce caraterele slabe și oamenii răi devin în timp, prin suferință, și mai răi și mai vicioși. Din cei buni, psihiatria scoate afară viciile, slăbiciunile, trăsăturile negative de carater și orice fel de răutate și îmbracă sufletul victimei într-o aură de bucurie a vieții și bunătate și mai mare, de grație și sublim, de concepții clare și realiste, mature. Exact așa sunt și eu acum. Mereu am fost așa, dar m-am dezvoltat mai mult, citiți blogul meu tot și veți înțelege și încă mai am putere de progres intelectual și sufletesc. De iubire, de ajutor, de învățătură și diverse munci sau activități în gospodărie. Psihologii nu au dreptate să spună, cum spun unii și despre mine de demult, că eu trebuie să fiu distrusă complet și omorâtă și izolată complet fiindcă am fost traumatizată monstruos o viață întreagă și nu m-aș putea adapta la viața liberă și aș strica viața altora (ceva ce ei nu pot dovedi) și prin urmare trebuie să fiu torturată monstruos și nimeni nu are voie să îmi scrie măcar, fiindcă oamenii trebuie să creadă minciuna că eu aș avea concepții rele și greșite, deși sunt realistă și binele, ca întotdeauna. Trauma nu există la oamenii inteligenți și buni, ci la ceilalți. Eu chiar am fost de la început ceva bun. Poate că unii cred că aș fi o personalitate accentuată, fiindcă un psiholog cunoscut mai demult, Karl Leonhart (Carol, inimă de leu) a scris acea carte (oarecum o fantezie) despre astfel de oameni, dar nimeni nu are vreun motiv să creadă că aș fi ceva morbid sau anormal psihic. Eu adaug celor spuse mai sus părerea mea că inteligența e factorul cel mai important, căci în mod clar oamenii inteligenți cu adevărat, sintetic, umanist, holistic, nu doar unelte sau microcipuri perfecte, ci și suflete și înțelepți, ei sunt aproape întotdeauna buni, nu e posibil altfel. În acest mod, nenorocirea, oricât de mare, nu transformă niciodată binle în rău, ci în ceva și mai bun. Cei care devin și mai răi devin așa tocmai fiindcă nu pot înțelege totul, fiind și proști. Când sunt mici ei învață că binele și dreptatea sunt mai productive, nu doar mai bune, că ce ție nu-ți place etc. sau că așa cum îți așterni, dormi, sau că dacă lovești vei vei păți la fel etc. și la maturitate ajung să creadă că răul e calea celor deștepți și șmecheri, numai fiindcă propria lor persoană a fost lovită monstruos și nedrept nu știu cât timp - și ei suferă disproporționat de mult, find suflete slabe și se gândesc mai degrabă că ei trebuie să o ducă bine și nu le pasă de alții și cred că imoralitatea e ceva superior binelui, fiindcă binele din ei a fost înfrânt prin tortură. Ei nu își pun niciodată problema că totul e relativ și că e posibil ca el să fie ca primitivii din peștera lui Platon care privesc ce li se proiectează și înțeleg astfel lumea pe dos, că înseși moralitatea și codurile morale sunt o convenție ce se poate schimba, că e posibil, in extremis, ca nu cobaiul privit și urmărit în cușcă să fie păcălit, ci observatorii sau cei care fac experimente greșite și inumane, crude și absurde, precum cel al pisicii lui Schrodinger, car ene arată totodată și că însuși faptul de a fi martor la o anumită situație schimbă acea situație și că noi, oamenii, nu suntem în afara lumii și deci nu putem avea o imagine obiectivă asupra ei. Cu atât mai mult cei care vizionează televizorul sau alte mass-medii se află de fapt ei înșiși în acea cutie și poate că unele războaie nici nu au existat decât în mintea celor răi sau proști (nu e vina lor) sau predispuși să creadă răul. La fel și covidul care a dispărut brusc și pe internet se debitau cifre imense de morți zilnic. Nu doar fenomenele sociale pot fi minciuni create de mass-media sau de bârfe, ci și întreaga concepție despre lume și viață a unei persoane. Posibil este ca aceia buni să aibă dreptate și ceilalți nu. Eu cred că invers e imposibil (nu explic acum) - ei nu, fiindcă sunt mai slabi la minte, dovadă că eu încă trăiesc și încă pot gândi binele și că tot ce am scris e adevărul și nu am înnebunit etc. Sunt tot felul de nebuni care spun, de exemplu, că trebuie să mă omoare fiindcă oamenii și-ar pierde credința în Dumnezeu sau în ceea ce e bun dacă ar înțelege cât m-au masacrat deși am fost binele mereu sau cât am fost de deșteaptă și totuși m-au tratat drept proastă și eliminată complet și cât am fost de pură și nevinovată și foarte mulți au crezut răul și că eram vulgară sau cu pofte sexuale - dar e complet stupid, fiindcă un singur exemplu, excepție, nu poate fundamenta o teorie sau o regulă. În plus, eu am fost izolată și ținută practic închisă de mică. Sau că ei vor să mor, fiindcă altfel oamenii și-ar pierde încrederea în ei, și ei sunt ceva foarte important și mai deștepți ca mine - dar totodată ceva extrem de rău, vă spun sigur - e total greșit să mă omoare. De-a lungul blogul blogului am mai explicat des și alte câteva lucruri strâns legate de aceste aspecte de mai sus. Repet, eu nu sunt un nici măcar un om amoral, ci un om bun. Cei proști care suferă nedrept se pot înrăi dacă suferă mult și sunt expuși la adevărul despre oameni buni camine, fiindcă ei nu au înțeles cu totul lucrurile bune ce li s-au inculcat în copilărie și astfel sunt convertiți la ceva rău, mai ales după ce au făcut tot ce puteau face - să plece în exil, să se călugărească sau să își schimbe religia, să își renege părinții și să îi lase singuri și să moară etc. Oamenii inteligenți, cum am fost și eu mereu, dar în general toți oamenii, au datoria să difuzeze binele, nu răul, să creadă în bine și mai ales să nu mintă.
A intrat iar acea femeie monstruoasă care spune, ca și mine, că această caniculă nu este din cauza mea, ci fiindcă ei înșiși nu vor să mă lase în pace și mă călăresc în cap cu idei grețeoase, agresive, mincinoase, și cu psihicul lor rău, ca să se simtă ei cumva superiori, și dimineața și apoi ei rămân înțepați în mine și se face tot mai cald. Da, e adevărat, e din cauza lor și aproape tot ce a fost rău a fost din cauză că ei mă loveau. Când nu m-au lovit sau m-au lovit mai puțin de-a lungul vieții nu a fost nimic rău, poate foarte puțin, dar situația mea era foarte rea. Puțin mai înainte, tot ea spunea că eu am dreptate, că tot ce am spus e adevărul, dar eu nu pot înțelege că eu sunt singura excepție, singura femeie bună și nevinovată și deșteaptă care trebuie neapărat să fie omorâtă. Dar ea de unde știe asta? De ce crede că este mai deșteaptă și știe ce va fi după moartea mea și că va fi mai bine? Evident e o escroacă, face afirmații nefondate. Nu are nici cea mai mică dovadă că trebuie să fiu omorâtă. Nu e ceva logic, ceva ce eu nu înțeleg. Eu am fost chinuită rău cerebral în ultimii 20 de ani încontinuu, dar asta nu înseamnă că ea e mai deșteaptă, chiar și acum - ea doar a avut puterea toată și psihiatria și toată propaganda negativă la adresa mea de partea ei și deci posibilitatea de a minți și de a lovi nedrept, inclusiv prin aparatul de propagandă al sistemului social-politic. Deși nici măcar nu știa nimic despre mine, fiindcă nici psihiatrii nu au vorbit cu mine, decât foarte puțin și evident nimeni nu m-a întrebat nimic și am fost mereu izolată, deci nimeni nu știa ceva cert despre mine și nici cum eram eu ca persoană, ca om.
Altul spune că celor inteligenți care mă omoară pur și simplu le-a intrat în cap că trebuie să mor. ???
Azi a fost 21, zi cu ghinion pentru mine. De aceea mai adaug câteva cuvinte - probabil menționate deja odată - sau de mai multe ori, lucruri lipsite de importanță, pentru ca să îmi fie cu noroc când voi începe să tac mâine. Azi am băut o singură cafea (din același motiv superstițios nu am renunțat azi total) și nu am mâncat nimic, deci e ceva mai bine și eventual, cu puțin noroc, se va mai domoli canicula în câteva zile, mai repede decât spun site-urile meteo, fiindcă voi continua să nu mănânc, dar numai câteva zile și apoi voi mânca puțin tot restul vieții. Cafeaua și supraalimentarea erau ultimele mele vicii, din cauza a toată nenorocirea și tortura și lipsa drepturilor și otrava și izolarea completă și minciuna unora și lipsa drepturilor și teatrul evident prefăcătorie al mamei adesea, după tot ce mi-a făcut sau nazurile ei, sau loviturile pe străzi din partea mojicilor și lichelelor și huliganilor bătrâni sau tineri. Nu consider viciu luarea medicamentelor psihiatrice, care mi-a fost impusă, care creează o anumită dependență și în cazul în care nu le-am luat, absolut întotdeauna am fost f_tă de la distanță - încât nu mai fac așa ceva, renunț la ele numai sub control medical, dacă va fi cazul. De mâine renunț definitiv și la aceste 2 vicii ( adică mâncare și cafea, sper că voi reuși), adică atâta timp cât nu devin nebună, dacă va fi așa ceva vreodată. Eu spus și seara asta că eu am fost un om excepțional mereu, dar, datorită minciunilor despre mine, poporul crede și acum că eu sunt și am fost ceva rău. Și zilele acestea au spus că contrastul între ceea ce crede poporul că sunt și ceea ce sunt în realitate este, extrem, extrem de mare... Au spus din nou că eu abia îmi duc crucea, fiindcă așa se zice despre cei ca mine, izolați de mult timp, săraci și f_ți organic, nu sexual, de atâta amar de timp. Nu au dreptate, e o expresie idioată - eu îmi trăiesc viața la maximum și va fi din ce în ce mai bine, voi spori activitatea fizică sau mișcarea (care nu preaerau deloc) deci voi încerca să îmi recuperez o parte din exercițiul cardiovascular normal la efort mediu măcar. Voi spori și învățătura a ce îmi place, cu exemple pe youtube - voi învăța geografie, botanică, latină, istoria filozofiei etc. -- am foarte multe resurse tipărite pe hârtie și pe internet. Vreau să și scriu peste un timp iar, inclusiv ca ewxercițiu de scris de mână - voi maximiza fericirea zilnică. Nu este boală psihică sau ceva anormal ce spun și sper că și dvs. vă veți trăi viața cât mai bine și frumos. E adevărat că nu am ce face împreună cu alți oameni și nu am pe cine asculta, cui vorbi, dar în starea în care mă aflu nici nu aș fi în stare - poate peste un timp, în caz că unii vor avea nevoie de mine, așa cum sunt, nu minciunile urâte pentru care oamenii m-au scuipat.
23.07.25
Azi vine Cristi protezistul sî mi aducă proteza pe care am dat-o la reparat. Am descoperit pe contul meu google că, cu ani în urmă, am cheltuit mulți bani, uneori mai multe zile la rând și de două ori pe zi câte 10 lei, 15 lei, pe un joc Electronic Arts, dar eu nu îmi amintesc. Mi se pare ciudat. Unii spun că au fost unele momente atunci când nu eram deplin trează, ceea, ce, recunosc, e posibil oricui. Alții spun că ei toți mint despre mine și că unii au mințit că cheltuiam bani, așa cum alții în mod clar mi-au băgat în calculator aberații și lucruri vulgare, la care în mod sigur nu m-aș fi uitat și nu aș fi memorat în calculator. Aceștia au zis ieri că ei înșiși și alții au mințit că eu mint și că lumea așa crede, că eu mint (era imposibil să mint). Iată istoricul meu, e vorba de anul 2020, poate că am avut o fixare pe acel joc, nu mai țin minte ce, că nu era farmville pentru farmville sevede și știu că am dat câțiva lei, așa cum e vizibil.
(deschideți imaginea în alt tab cu butonul din dreapta al mouse-ului și apoi măriți dimensiunea ei din dreapta sus de la trei puncte verticale)
Da, recunosc că e posibil ca un om, fără să realizeze, să aibă momente de pierdere a conștienței, de fapt fiindcă alții intervin peste locusul lui de control, îl manipulează cumva, dar asta e altă poveste. Nu știu sigur ce s-a întâmplat atunci, dar trebuie să luăm în considerare că mulți au mințit despre mine și absolut sigur au intrat în computerul meu adsesea - și au lăsat ”amintiri”, lucruri pe care sigur-sigur nu le-am descărcat eu. Pe de altă parte, să luăm în considerare că eu am vândut apartamentul meu din București la sfârșitul lui 2020 (așa știu, foarte mici șanse să mă înșel, fiindcă oricum am zugrăvit și am pus termopane la bucătărie etc. în 2021, deci nu aveam de unde să am bani în 2019, și cum să fi cheltuit așa mult pentru jocuri? Totodată eu m-am mutat în Voluntari cu mama definitiv abia în primăvara 2019, apoi nu am vrut termopanele ei și făcea mereu scandal că nu are bani și să vindem apartamentul mare și eu am zic că e mai bine să îl vindem pe al meu, pentru a avea chirie în continuare de la cel mare, așa că nu l-am dat în vânzare în 2019, fiindcă au fost ”discuții” cu mama și tergiversări și l-am dat la anunțuri impobiliare și am avut cumpărător după mult timp, abia în iarna 2020 și astfel în anul ce a urmat am zugrăvit). Pe de altă parte, în mod sigur și logic, orice v-ar spune ei, nu aveau cum să mă fure, să mă controleze așa complet și astfel încât să cheltuiesc așa mult pentru mine de două ori pe zi și în zile succesive. Oricum, dacă cumva am fost așa nebună, atunci sigur nu am mai fost de atunci deloc, în afară de momentul când mi-am pierdut conștiența când m-au închis la psihiatrie anul trecut. În ce privește renovarea și anterior vânzarea apartamentului, poate că am uitat anii, asta e normal, find complet izolată, dar cred că există dovezi pe acest blog despre aceste activități, dacă între timp nu le-au modificat.
Am întrebat-o din nou pe mama ce s-a întâmplat cu grădina veche, unde am copilărit și din care a rămas un colț în paragină, unde încă nu s-a construit nimic. Ea a afirmat din nou că toată grădina dinspre Coifescu, adică spre răscrucea cu trei străzi a fost cumpărată de prietenul Marinică al nașului meu, care avea soție pe Erika evreica și care emigrase de mult timp, dinainte de 89, în Germania. Deci...povești. Apoi spune că ambii soți au murit de mult (! De unde știe? și pare fabricat, minciună adică) și că fiul lor nu a mai vândut colțul grădinii, dar părinții lui vânduseră o parte chinezului care și-a făcut casă bogată și scumpă acolo și arabului cu următoarea casă. Sună așa de absurd aceste invenții ale mamei și nu e prima oară. În geeanta ei de acte, în care mă uitam ca să văd când, în ce an am vândut apartamentul meu (mai am de căutat într-o geantă a mea și încă una a ei) erau tot felul de ciudățenii și mirosea urât de tot. Despre predarea cartușelor de vânătoare (nu știu ale cui, nașu sau bunicu), despre Colun (cine știe ce aranjamente cu fratele ei), despre moartea nașului meu și multe asemenea lucruri care nu miros bine. O altă idee absurdă a ei e că Fana, vecina, curăța și lucra grădina lui Marinică și Erika mai demult și că eu știu asta. Mama adesea minte, la fel cum a mințit psihiatrii despre mine și adesea inventează lucruri de genul că și eu știu acel lucru. La fel făcea și în ultimi ani când am mers la Colun și stătea de vorbă cu bunicul. S-a băgat și unul gen Cosmin, dur și bădăran, cu ideea că ce nu mi-e clar, mi s-a luat casa și locul unde stăteam și mi s-a dat altul. Că așa se procedează, întotdeauna. ?! Poate atunci când e vorba de oameni martirizați psihiatric, nu întotdeauna. Am fost mereu izolată, repet, sunt încă om normal și, deși toți mă tratați drept proastă sau nebună sau lipsită de valoare, eu nu am fost decât izolată și au mințit că trebuie să fiu omorâtă - încă nu am găsit actul dar îmi amintesc acum precis că era în timpul covidului și toți purtam măști, deci în mod sigur vânzarea nu a fost în 2019, deci nu aveam cum și deunde să cheltueisc în neștire și să joc așa mult zilnic, nici în 2019, nici în 2020. Oricum, nu aș fi jucat jocul Sims. Acum au inventat altă aberație - că la sfârșit vor minți mult și mă vor obliga să locuiesc în garajul casei. Ce porci. Oricum, totuși e posibil să mă înșel - în cazul în care apartamentul s-a vândut la începutul lui 2020, voi căuta acum actul.Mama a căutat în a doua geantă a ei și nu era, eu am căutat în a mea și nu era și apoi l-am găsit în dosarul meu de bănci. S-a cumpărat în noiembrie 2021. Eu și mama am făcut renovarea casei în 2022, din acei bani. Nu aveam de unde cheltui mai înainte, pensia mea nu e nici acum pe card și nu a fost, și nu aș fi avut cum să cheltuiesc așa mult, nu a fost felul meu de a fi, decât dacă eram foate amărâtă mai jucam, dar nu îmi amintesc așa ceva, pare incredibil. În 2021, vara, fusesem la Sebeș, la concurs ca premiantă și nu aveam bani, îmi amintesc precis, nu aveam decât o fustă lungă mai bună, care erra groasă și neagră și afară era caniculă, abia-abia am plătit hotelul și apoi am fost fericită că banii primiți ca premiu îmi acopereau toate cheltuielile - nici nu mă așteptam să primesc bani.
Unul are ideea că abia acum am reușit să reconstituiesc, fiindcă m-au băgat la balamuc acum un an jumătate și, ca întotdeauna, mi-au ras memoria (oare ca să pună ei și alții mâna pe mine și pe munca și intelectul meu? să distrugă puținul care era al meu, fiindcă de fapt ei sunt proști și handicapați și ei mint că sunt nebună în mod clar ca să aibă o justificare? Mereu m-au închis acolo cu violență mare sau otravă, ei spun că din cauză că oamenii nu mă ”vor” și li se par mai importante minciunile despre mine decât calitățile mele reale și viața mea.) Tot ca întotdeauna când m-au băgat la balamuc, mama a umblat prin lucrurile mele și le-a schimbat ordinea - probabil ca să pună ea stăpânire pe mine, căci se crede mai deșteaptă și mai normală (ceea ce nu e adevărat) și că are dreptul să mă omoare și să profite de energia și munca și hrana psihică a vieții mele. Ceea ce m-a întristat mai mult e că a luat la bani mărunți pungile mele cu diverse amintiri - poze și scrisori și multe altele - eu chiar vroiam să le ordonez, dar nu am apucat și acum nu mai am chemare fiindcă s-au diminuat ca volum destul de mult și mă doare să descopăr ce mi-a fost luat. Mereu a făcut așa, de când eram copil, poate tot ca să mă țină în ”servitute” (un cuvânt de-al ei) și închisoare și tortură psiho-afectivă. Îmi mai pasă puțin de lucrurile la care țineam, chiar dacă nu aveau valoare materială, erau flashuri de memorie spre clipe senine și frumoase și multe dovezi despre tot ce am scris. În sfârșit, trebuie să nu îmi pese. Voi fi fericită - oamenii oricum au înțeles poate de mult că tot ce am scris e adevărul întreg și că nu e altul, dar continuă să creadă, în mod greșit, că trebuie să mă omoare. Nu trebuie. Și, în plus, am fost mereu numai ce e bun și frumos sufletește și caracterial. Mereu normală și foarte inteligentă.
”de ce crezi tu că ai fost ținută 54 de ani izolată și nu ai avut drepturi?” (e adevărat, nici la creșă nu am fost, poate totuși nu am fost izolată în anii când am fost la grădiniță (dar de fapt și atunci mă încadrau greșit, m-au pus la mijloc în mai multe poze, într-una eram și la mijloc și pe rândul de la mijloc, printre fetițe mai mari ca înălțime, în timp ce restul copiilor erau așezați ordonat. La școală copiii credeau într-adevăr ceva greșit despre mine, unii, și mai ales la liceu). Ai fost ținută închisă și izolată fiindcă unii oameni (cine?) au mințit mereu despre tine, încât proștii cred că tu ești ceva rău și proastă - și tu ești invers. Nimeni nu vrea să fie adevărul despre tine cunoscut, etc. toți vor să mori și să fii mereu lovită etc. Nu am fost doar izolată de mică, ci și torturată aproape mereu. ”Eu sunt de partea ta, a intrat o proastă, dar nu vreau ca oamenii să înțeleagă adevărul”. Deci mă omoară indirect și totodată minte și deci face rău și nici nu a înțeles cum am fost mereu față de oameni și faptul că puteam studia și munci și crea intelectual chiar. Sau măcar altceva și o activitate oarecare să fi avut, nu complet izolată, măcar o corespondență cu cineva. Persoana care spune așa e proastă (dar mă și lovește, să mă ierte că spun adevărul, ea de ce aruncă cuvinte în mine, fără să știu cine este și fără să o provoc?) fiindcă eu nu pot crede asemenea aberații, evident nu m-am luat la întrecere cu nimeni și nu m-am luptat cu nimeni, că nu aveam cum și niciun interes și am fost mereu izolată, și clar de tot nimeni nu a fost de partea mea niciodată și orice persoană are ideea că nu vrea ca oamenii să înțeleagă adevărul și deci vrea să fiu torturată/otrăvită lent zilnic și omorâtă fără să fiu lăsată deloc în pace și nici să fac ceva bun eventual, orice om de genul acesta nu are dreptate, este de facto un personaj negativ, rău, în această poveste despre mine. E greșit. Am spus de mult, ei au puterea să omoare, dar e greșit. Absolut sigur nu am fost nici nebună și nu am greșit nimic. Vă las cu bine din nou, vă implor gândiți măcar binele, dacă nu puteți să îl faceți.
Am ieșit afară în curte și ei au spus că toți au mințit despre mine și asta îi obligă să mă omoare. Nu e adevărat, se poate și reformare sau moralizare a populației prin adevăr și se poate și dreptate, fără să fie nimeni omorât, nici cei care sunt vinovați. În situația în care se minte despre un om bun și perfect nevinovat, matur, normal, inteligent, cum am fost mereu, numai Dumnezeu poate judeca cine să moară, dacă chiar cineva trebuie să moară, căci Dumnezeu a poruncit să nu ucizi - e adevărat că e scris în istorie că oamenii nu au respectat niciodată cele 10 porunci și multe altele, dar în cazul meu se putea, mai ales având în vedere că nu am greșit absolut nimic (cele 3 mici greșeli din întreaga viață au foarte multe motive și eu eram complet singură mereu și torturată încontinuu fără motiv). Alții iar cu ideea că oamenii vor să mor ca să acopere rușinea că au fost păcăliți despre mine de familia mea de când eram copil - nu știu nimic despre așa ceva. Un fel de moft, spun ei, orgoliul că ei nu pot fi păcăliți de nimeni și de aceea te omoară. Nu cred. Stăteam pe scaunul din curte și s-au auzit mai multe trozneli și pocnituri puternice în garaj - m-am ridicat să plec, dar m-am răzgândit - mi s-a părut că l-am văzut pe Marinică și am dat să merg către curtea din fața geamului meu, apoi iar m-am răzgândit văzând fereastra deschisă a mamei, fiindcă e seară, și m-am dus și i-am spus că se aud zgomote foarte puternice în garaj. Mama a zis că ea nu iese să vadă și atunci am dat să intru în casă și iar m-am răzgândit și m-am gândit să mai stau afară puțin pe scaun, că oricum dacă sunt asasini în garaj nu am ce face (atitudinea mioritică, care de fapt e normală și logică, în această situație eu nu am ce face mai mult, că oricum am scris totul și am trimis peste tot ce am publicat aici), că oricum m-ar omorî în altă zi la fel, din moment ce ei gândesc nedrept și mint de 40 de ani cel puțin, în timp ce eu eram torturată și nu greșisem nimic. Dar, deși eu mă îndreptam spre scaun, tot atunci s-a răzgândit și mama și a ieșit să vină în garaj după mine și a intrat la câteva secunde după ce iar pocnise, dar nu foarte tare, i-am spus să asculte înainte să intre, dar nu a vrut, a intrat, a constatat, cum era previzibil, că nu e nimic - erau și vecinii afară, Mădălina cu Igor, fiul ei, care ieșiseră la scurt timp după ce eu am auzit prima serie de pocnete. Nu știu cum au fost produse zgomotele din garaj. Ieșind din garaj, mama m-a luat la rost că de fiecare dată când stau afară îi spun că e zgomot în garaj (i-am spus numai de 2-3 ori), ea mereu așa face, spune că un anumit lucru care se petrece o dată sau de 2-3 ori se petrece mereu și o irită foarte tare, mă ia la rost pentru fleacuri cu voce uscată, acuțită. Au intrat unii peste mintea cu ideea că ei au ocupat garajul și așa mă vor omorî. Nu știu, nu cunosc, i-am spus că foarte bine, că nu am ce face. Altul a zis că eu știu că ei pot fi în mai multe locuri deodată - nu știu sigur. Poate e doar un fel de Poltergeist - oricum în garaj există și obiecte grele și ascuțite, chiar și o coasă de-a bunicului adusă de mama când tata încă trăia. Naiba știe, poate că ei le pot manipula ca să mă ucidă. Am intrat în casă și mama mi-a arătat o poză a lui Ceaușescu de pe Tik Tok dar arăta urât și se strâmba, în realitate nu arăta așa, nici la bătrânețe. Ei spun mereu că oamenii mă văd (cum să mă ”vadă”, din moment ce sunt izolată de atâta timp?) cu totul altfel decât sunt, adică ceva rău - nu știu, dar, văzându-l pe Ceaușescu și amintindu-mi cum familia și cunoscuții ei și alții pe drumuri câteodată îl bârfeau urât și porcos, îi creau o imagine oribilă, deși eu niciodată nu m-am raliat batjocurii generale, am fost totuși șocată când l-au împușcat (dacă l-au împușcat, dacă nu era și acolo teatru, ca în piața CC), fiindcă Ceaușescu fără coroană și pus la zid era un om extrem de mare, de demn, de bun, de calm etc., nici măcar eu nu bănuiam că așa era acel individ din Scornicești, iar soția lui era ca o femeie slabă și speriată de moarte (așa au apărut la televizorul meu), aceeași atitudine mioritică normală sau îi putem spune hristică, căci și Hristos a acceptat sacrificiul (tot țap ispășitor) exact la fel (aproape la fel și la fel au fost și Saddam Hussein - l-am văzut - sau Maria Antoaneta din câte se povestește). Poate că soții Ceaușescu jucau teatru, sau numai unul din ei, sau niciunul, Dumnezeu să îi ierte, în cazul în care au fost binele.
Mi-a fost sete și azi încontinuu - ei spun că vecina mea e nebună de 10 ani și mă f_te încontinuu ca și mama etc. Nu știu, poate nu e așa.
(Mădălina a ieșit cu Igor la poartă fiindcă i-a cerut ceva Maricica, soția vecinului Marinincă, nu știu precis ce, dar ea a sunat-o pe mama să îi dea numărul de telefon al Mădălinei. Uneori eu am explicat totul în cele mai mici detalii, nu fiindcă aș fi nebună, ci fiindcă câteodată mi-e greață de faptul că de când eram copil, întreaga viață, toți, care de fapt au fost foarte puțini oameni, cu doar câteva excepții, s-au învârtit în jurul meu mințind pe față sau creând tot felul de înscenări prin care eu și realitatea apăreau altfel decât erau, sau interpretau totul ca și cum ar fi fost altfel, ascunzând totodată detaliile, pentru ca nimeni să nu priceapă adevărul crud. Știu că foarte multe povești create de intelectuali sunt minciuni, poate că și istoria e tot o poveste etc. Faptele concrete dor mai tare - precum tortura, crimele, boala și lipsurile și bătrânețea sau izolarea - pe nimeni nu deranjează poveștile, mai ales dacă sunt frumoase. Cu totul altceva sunt minciunile și mai ales minciunile despre oameni - unii au mințit despre mine și asta e ceva rău și poate duce la crimă, la diverse dereglări ale naturii și societății. Eu nu am fost personaj politic sau istoric și nu voi fi - ei nu au de ce să mintă despre mine și nu aveau de ce. Voi fi cel mult un om de cultură - dar nu istoric - sau un ajutor al unui om de cultură, sau doar un om bun care încă învață și creează ceva, fără a fi nebun.) Ei ziceau iar că, deși am fost mereu un om izolat și sărac, oamenii și acum cred orbește că eu nu am fost o singură persoană, ci mai multe, și eu am fost ”Numai una” și din cauza aberantelor minciuni au inventat altele, anume că, dacă aș fi acceptată ar trebuie să îmi plătească toată viața nu știu ce sume imense (și azi din nou aceeași idee), când de fapt eu sunt om singur și nu vreau bani și nu am vrut niciodată și nu îmi trebuie decât pentru a trăi și oarecare confort și igienă. Unii au fost mințiți că obțin nu știu ce libertate dacă mă omoară și de fapt e invers, se dau pe mâna dușmanilor, zic ei. Ce dușmani, e o minciună - eu nu reprezint ceva politic și nu se întâmplă nimic politic dacă mă lasă în pace sau îmi lasă drepturi și mă acceptă cât de cât și nu se întâmplă nimic politic nici dacă mă omoară, adică nu din această cauză.
Ei au spus de mai multe ori că eu am fost om extrem de inteligent sau geniu, ceea ce eu nu cred, bineînțeles, nu am repere de comparație, dar ceilalți tineri fie erau reincarnări (?nu cred), fie li se spunea totul și aveau ajutor telepatic sau spus, de la părinți, tutori etc. și mie nimeni nu mi-a spus nimic, a trebuit să muncesc și să înțeleg singură totul și am fost și izolată. Unul zice că în istorie, care e mereu o poveste urâtă și rea și care minte în general atât despre istoria contemporană legată de politică (și cărțile de istorie scriu asta), cât și firește despre vremurile cu mii de ani înainte despre care toți știu totul în detaliu (oare cum? nu sunt multe metode, una ar fi că vorbesc cu spiritele sau cineva le spune, alta că mint ca și despre compoziția certă a adâncurilor cerului sau pământului până la centru, la distanțe imense, alta că deduc totul aproape numai din morminte și câteva scrieri sau fragmente de asteroizi etc., alta că sunt ei roboți nemuritori sau diverse clone care moștenesc și memoria înaintașilor, bineînțeles aceste idei sunt fantasmagorice aproape toate, dar nu se știe cert), mai mult decât atât, istoria poate fi poveste și despre Evul Mediu (din care, între noi fie vorba, eu încep să ies către vârsta a treia, dar nu se știe încă). Dar dacă istoria nu există? Dacă e numai poveste? În fine, poate că uneori spune și adevărul, dar asta nu are nicio legătură cu viața mea. Apoi unul zice că în istorie sunt nu doar oameni politici, ci și călăi și eroi și martiri și eu fac parte din ultima categorie. Și că voi rămâne în istorie drept cel mai mare nebun care a existat vreodată, bineînțeles în memoria popoarelor lumii, adică prostimii, fiindcă intelectualii au înțeles totul și nu vor să mă accepte din cauză că am fost martirizată extrem de monstruos și mult timp.??! Se contrazice oarecum, fiindcă dacă istoria e poveste și minciună sau exagerare, atunci eu nu voi rămâne în istorie deloc, nu voi fi numită științific în istorie, ci voi mai fi o vreme o legendă pentru proști și nebunii adevărați, voi avea un fel de faimă de mare nebună în mintea lor, ceea ce poate e de mult, dar eu nu aveam cum să știu sau să bănuiesc, fiindcă am fost ținută între proști, care chiar credeau ceva greșit despre mine și despre lume - înțelegeți oare raționamentul? La fel, cunoașterea lumii, atât cât o știu, nu o puteam dobândi mai repede, am explicat totul, nu am fost proastă, îmi pare rău dacă intelectualii mă omoară (gândiți-vă la ordinea normală a înțelegerii lucrurilor), asta, oricum sunt fericită că am avut darul vieții și multe bucurii intelectuale, pentru care mă înclin încă o dată - mai ales în fața lui Dumnezeu, dar și în fața artiștilor și unor filozofi. Dacă au existat...
Prevert spunea: ”Quand on le laisse seul, le monde mental ment, ...monumentalement. ” Seul? Donc, la mort? C'est a dire que seulement les morts sont des génies? C'est ma question... Atunci ar însemna că omul este ceva inteligent sau bun ca pedagog etc. și în viață poate, dacă e secondat de vreun geniu. Dar eu am fost binele și se putea dovedi și chiar și ceva extrem de frumos, mai mult decât am putut exprima - poate că oamneii cred răul fiindcă au încredere în morții lor... sau în nu știu ce spirit care ar fi cu mine și care totuși nu e totuna cu mine, poate că el există, dar eu nu am greșit nimic și nu am avut nicio legătură cu politica sau cu altceva rău, eu nu sunt Maria gravidă de nu știu ce parte din Sfânta Treime, eu sunt o Treime prin mine însămi, ca orice intelectual mai ales. Eu însămi puteam să mă țin în picioare. ”Duhul” meu nu îmi transmite nimic rău - aceștia care mă urăsc sau spun minciuni, chiar și peste mintea mea, sunt oameni proști, nebuni, probabil vii și rău intenționați, care nu cred adevărul etc. Eu aș fi fost ceva bun, aș fi fost om și fericită și aș fi reușit un pic și eu.
Poate nici asta nu e chiar adevărul, poate este artă poetică.
24.07.25
azi dimineață m-am trezit pe la 7-8 și m-au împroșcat cu multe idei idioate, nu le mai țin minte, din fericire. Mereu aceleași oricum și între timp mă durea capul destul de rău încât m-am înfuriat, fiind abia trezită, și m-am culcat la loc. Când mă enervez (foarte rar) sau sunt prea tristă mă culc și dorm - la fel fac și dacă e zgomot puternic afară. Post scriptum la ce am scris ieri, când eram deastul de obosită, - între Hristos și ciobanul mioritic există într-adevăr o asemănare, dar ciobanul, spre deosebire de mine, ca și Hristos, ar fi putut să fugă eventual și știa dinainte că îl vor omorî, eu nu credeam așa ceva (de fapt nici acum nu cred și oricum se pot răzgândi) și deci putea să plece și să își lase oile în plata domnului - să fugă noaptea prin pădure sau să îi lovească el pe cei doi cumva. Dar e numai o baladă. (Cântecul îl știți - ”și dacă e să fiu baladă și fiindcă eu nu am o stea - deci duhul, spiritul celest- aștept, râvnesc, doresc să cadă un corp nervos la moartea mea”) Hristos, asemenea, nu era în închisoare și știa ce soartă va avea și merge de bunăvoie să fie omorât. Eu și alte personaje istorice sau politice nu am avut opțiuni. Cazul meu e chiar hidos, fiindcă sunt închisă și izolată fără motiv și chinuită încă din copilărie, poate oamenii cred că sunt altceva, nu om, nu știu. Și am fost ceva foarte bun. Zilele trecute cineva a zis peste mintea mea iar că vrea să mor fiindcă nu suportă să fiu mai deșteaptă ca ea și tot de aceea m-au masacrat în ultimii ani. Pare incredibil că pot exista așa nebune, care să omoare alte femei numai fiindcă sunt mai deștepte decât ele. Poate că nu credeți, dar mama mea avea aceleași idei când eram eu în liceu, nici eu nu am crezut și normal că am crezut că e nebună - poate ea e o parte din sursele care au dus la ideile greșite ale poporului despre mine. Probabil psihologii mint că e vorba de propriul meu orgoliu nemăsurat, de narcisismul meu și de aceea am inventat că mama spunea așa ceva când eram aproape copil. Nu, eram o tânără fată modestă și bună și mama nu spunea acele lucruri mizerabile din cauza vreunei idei de-a mea și nu e fantezia mea, a fost real. Normal că nu are nicio importanță acest lucru, v-am explicat doar, deși probabil știți, cum mint psihologii când explică psihicul oamenilor buni și nevinovați, chiar dacă aceștia sunt coplet izolați.
Azi mama a făcut două scene de nervi și mi-a trântit tare ușa - ei spun că ei fac tot posibilul ca lumea să nu înțeleagă ce brută monstruoasă e mama. Nu știu. Zilele acestea a intrat unul în franceză cu ideea că ar fi înțeles (probabil ca eu să am o anumită boală), dacă aș fi fost un bețiv (sau narcomană etc.),dareu nu am băut decât câte puțină șampanie de anul nou, toată viața. Asta înseamnă că ei vor să spună că am nu știu ce boală fiindcă am fost otrăvită și unii au zis că vor ca oamenii să nu înțeleagă nici asta. Ieri am avut sete încontinuu deși eram în casă și am băut de foarte multe ori, câte puțin. Aceste simptom este tot fiindcă ei mă lovesc intenționat în nu știu ce centru nervos și se produce uscăciunea mucoaselor. Azi am avut sete, dar suportabilă, nu era nevoie să beau, și s-a accentuat, ca întotdeauna, când am ieșit pe stradă. Tot atunci a intrat unul cu ideea că asta e cea mai tristă zi din viața lui, o idee pe care ei au repetat-o adesea pe mintea mea, am impresia că totuși pe asta nu am notat-o. A intrat și unua din monștrii feminini și m-a împroșcat cu lucruri urâte din nou și m-a apucat setea, nu mai țin minte acum ce spunea și nu are importanță. Apoi iar a intrat un bărbat cu vechea idee că poporul vrea neapărat să mor și ideea tuturor ca explicație e că au fost tare ghiftuiți, cu lucruri și bani, în timp ce eu eram ținută în sărăcie și tortură de mică și toți mă loveau și mințeau despre mine - și acum toți vor să mor ca să apere minciunile despre mine ale celor care i-au plătit și continuă să le dea bani. ??! Eu nu cred așa ceva. Unul zice din nou că am făcut țara de râs, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată și nu am fost figură publică și nici măcar nu cred că poporul mă omoară pentru bani - mereu am fost un om pur și luminos și bun, cei care gândesc ideea aceea și altele fac țara de râs, nu eu. Au început iar că nimeni nu mă vrea și nu m-a vrut tocmai fiindcă am fost un om prea pur și nevinovat și oamenii de genul acesta nu plac nimănui. Dar asta nu a contat, intelectul meu a fost destul de mare ca să compensez lipsa răutății și porcăriilor sau culorilor fierbinți ale vieții prin creație și studiu intelectual - eu nu sunt un om prea pur, cum zic ei, nu au înțeles, sunt un om foarte bun și inteligent și îi pot înțelege și pe copii și pe proști. Altul zice că cei mai buni oameni din România au mințit despre mine - e greșit, nu trebuiau să mintă și nici să mă omoare și oricum nu erau cei mai buni oameni din România, căci cei buni nu mint și nu comit astfel de crime, ei sunt incoruptibili în fața oricărei tentații și totodată au gândirea corectă. Eu am fost sigur dintre cei mai buni. Au început din nou să spună idei ilogice în mod sigur, nu mai explic, prin care îi păcălesc pe unii că trebuie să mintă despre mine. A intrat unul cu ideea că mie mi se va face dreptate, adică voi fi omorâtă, fiindcă așa sunt tratați oamenii complet nevinovați. Nu au decât să spună ce vor vrea, dar e greșit să vrei și să faci răul. Poate el spune așa ca să creadă cititorii că eu am fost însetată de dreptate, ca în Fericirile din Biblie. Da, am cerut drepturile și aveam dreptate, am cerut viața măcar și iar aveam dreptate, mă omoarau în mod sigur și era greșit și rău pentru toți. Dar niciodată nu am dorit răul nimănui și nu aș putea să vreau moartea sau ceva rău pentru cei care m-au chinuit o viață întreagă, doar așa, ca să fim chit. A mai intrat unul bătându-și joc că ce valoare intelectuală - că sunt numai un papagal care spune ce zic alții. Nu am fost niciodată papagal, totul a fost gândit, conceput, scris de mine - se vede clar că poeziile mele sunt cu emoții pure și luminoase, delicate, sincere și mult intelect bun și că eu le-am scris și le-am trăit (contează și binele, chiar dacă poezia militantă, ”rantul” place mai mult). Gândirea mea mea filozoifică este, cel puțin, clar normală, și aș fi putut ajunge să scriu diverse studii sintetice sau de caz. Chiar și întreg blogul de memorii are o anumită valoare intelectuală, chiar dacă nu a fost scris în calitate de literatură. Bineînțeles că totul e adevărat, dar de nicăieri nu rezultă că sunt proastă, dimpotrivă. E adevărat că am repetat și ceea ce spun asemenea oameni răi, care au ceva cu mine - dar aceste idei sunt răul și nu au valoare și nu înseamnă că am fost papagal în restul blogului. Am fost mostruos torturată viața toată, dar nu am înnebunit. De la Troiță am luat o sticlă de vin alb sec - și una de borsec minerală, ca să beau amestec rece. Eu, repet, nu am băut și nu voi mai consuma alcool decât foarte rar, dacă rămân în viață, poate nici de revelion. Pe drum au intrat unii iar cu ideea că m-au ”prins” din nou și imediat după aceea iar au început durerile de coloană. Alții iar cu ideea că ”iar o luăm de la început”, ca să îmi facă rău, să mintă etc. Sau, ce au spus de nenumărate ori - ”îți dai seama în ce situație suntem?”, acesta fiind una din propozițiile tipice spuse cu subînțeles de corupție, adică aceia care aud așa ceva imediat răspund sau se gândesc că trebuie să ”nu răsufle nimic”, să ”mușamalizeze totul, să mă ”incapaciteze” neapărat, să mă facă nebună, să îmi distrugă cordul etc., să facă tot posibilul să nu înțeleagă alții etc. În felul acesta, întreaga societate civilă e înregimentată în batalioane care au drept stindard a numită parte din răutatea și minciuna despre mine, din ură și corupție, din delir și dorință de moarte și mușamalizare a faptului că nu nu știu cine a greșit, ca și cum acela era foarte vinovat și nu era o simplă greșeală și ei vor neapărat ca oamenii să nu înțeleagă asta. Ei repetă fiecare idee oribilă de sute de ori și de mulți ani, întânzând corupția și eu sunt izolată de mulți ani și deci fără cuvânt și fără dreptul la cuvânt, deși nu am greșit nimic. Astfel X este șeful batalionului care reacționează la ideea că ”înțelegi în ce situație suntem?” și astfel i se aprinde un beculeț în cap. Y este șeful altei minciuni care aruncă altă bazaconie și altfel de ură asupra mea etc.etc. Probabil că există și vreun Z care gândește strategic omorârea mea cu toate beculețele, fiindcă ei toți au trăit în huzur și ca șefi de regimente pe spinarea mea zeci de ani, aruncând răul și minciuna peste mine. Poate că toate aceste lucuri nu sunt decât vecinii și familia mea, spuneau unii. Da, e posibil și asta, nu șitu sigur, dar mulțui oameni m-au cam vânat pe străzi și nimeni nu a mers cu mine, nu a vorbit cu mine, că i-ar fi văzut.
25.07.25
Ei spun din nou că toți vor neapărat să mă omoare fiindcă am încălcat o regulă pe care până și copiii o cunosc: anume că nimeni nu are voie să spună adevărul despre alți oameni în public. Cine a inventat această regulă? E ilogic: există multe situații în care ea trebuie și poate fi încălcată, cum a fost situația mea. Normal că era datoria mea și eram obligată să spun adevărul. Nu am greșit nimic și era o situație în care, fiind lovită în mod nedrept, erau loviți alți oameni simultan, erau cutremure, era caniculă. Soluția nu era omorârea mea care ducea la mai mult rău, înclusiv prin tortură de zeci de ani, ci acceptarea mea. Voi mă întrebați de ce am fost ținută peste 50 de ani izolată și torturată și fără drepturi - eu vă întreb de ce nimeni nu a vorbit cu mine și nimeni nu m-a privit vreodată în ochi, mai ales dintre oamenii inteligenți. Răul nu a fost din cauza mea și încă sunt în stare de lucruri bune. Nu e nevoie să fiu omorâtă. Și, în plus, era vorba clar de o crimă abjectă și eram obligată să spun tot adevărul. Ziceți mereu că sunt omorâtă fiindcă am spus adevărul și în societate nu se spune - e clar minciună și nu acesta e motivul - am spus abia din 2013 public, pe blogul meu, după aproape 30 de ani de tortură și tot răul. Fiindcă înainte nu era nicio ocazie să spun cuiva. Alt adevăr e că am spus adevărul aproape numai despre mine - plus despre cei câțiva oameni care au existat oarecum în viața mea - îi întreb pe ei: În ce moment în timp și despre ce am spus eu adevărul astfel încât să fiu omorâtă? Trebuia să spun adevărul și despre cele câteva persoane din viața mea și întotdeauna adevărul e mai bun decât minciuna. Ei zic că sun omorâtă doar dintr-un singur motiv: faptul că am spus adevărul despre politică și nimeni nu are voie să spună adevărul despre politică. Când și ce? Foarte puțin. Și eram monstruos tortruată. Gândiți-vă apoi că am fost toată viața ceva bun și nu am greșit nimic niciodată și nici măcar nu am avut legăură cu politica, ca alții. Un om foarte inteligent și de valoare ca suflet și caracter. În plus, ce importanță are că am spus adevărul, de fapt foarte puțin, despre politică, din moment ce nimeni nu a vorbit cu mine toată viața, nici politică, nici altceva, nici pe acest blog nu am avut vreun răspuns, și nici pe facebook, niciodată - și eram izolată oricum din copilărie. Aseară nu am putut desface sticla de vin și a desfăcut-o vecinul acum și am gustat numai de două ori, și m-au lovit în cap extrem, extrem de puternic, noroc că nu am băut mai mult - nu mai gust. A intrat un idiot cu ideea că eu sutn singura excepție - că ceilalți oameni au voie, din când în când, să spună adevărul și ei spun advărul despre ei chiar dacă nu e necesar. Nu sunt excepție. De ce excepție? Alt nebun spune că americanii mă plăceau când erma copil și restul lumii la fel, dar eu nu aveam cum să percep simpatia lor, fiindcă fusesem tratată monstruos încontinuu, încontinuu încă din copilărie și nu aveam cum să știu ce gândea lumea depre mine - apoi, spun ei, americanii, ca entitate politică, nu ca popor sau indivizi, au mințit despre mine.?? Nu cunosc nimic despre așa ceva, e absurd. Vă spun din nou - e greșit să fiu omorâtă și vă cer iertare dacă am spus și câteva mici chestiuni politice, nu multe, cred că puteți trece cu vederea, și tot restul povestirii despre mine și familia mea și cum m-au lovit și închis (ceea ce spuneau oricum de când eram copil mic) este în întregime adevărul. Am fost mereu binele și nu sunt nici acum nebună.
Repet, mama mea minte despre mine de când eram copil și m-a masacrat oribil, unii spun că ei toți vor să mor și fiindcă poporul o crede pe mama și absolut nimeni nu crede adevărul, cum mi-a spus clar mama de când eram copil, deci ei mă omoară ca nu cumva lumea să creadă adevărul, nu fiindcă am scris adevărul. Etc.
M-am dus până la Troiță. Cu puțin timp înainte, iar a intrat unul foarte agresiv și dur, în genul în care era Cosmin, poate nu era el, a zis din nou ca o comandă plină de ură către mine că (eu trebuie să fac în așa fel ca) poporul trebuie să nu înțeleagă niciodată ce sunt, ca un fel de amenințare, fiindcă ziceau alții, poporul crede că ești nebună, rea și proastă și legată indirect de politică și tu ești exact opusul, dar niște porci au mințit despre tine și acești oameni violenți vor ceea ce vor acei porci. Altul zicea că poporul a fost mințit de oameni pe care îi consideră importanți și deștepți, de medici și politicieni despre mine (?!) și nimeni nu crede adevărul spus de mine. Nu știu dacă mai există pe facebook, dacă cineva mă citește, câțiva oameni normali care să-și dea seama că acel individ porcos nu are dreptate că poporul nu trebuie să înțeleagă adevărul despre mine și că trebuie să mă omoare - oricum, cei de pe facebook mi-au răspuns adesea rău sau mă omoară prin indiferență glacială și excludere totală, deși am fost numai binele toată viața. După ce am plecat, a intrat unul cu o succesiune de propoziții care s-a întâmplat des și cum m-au lovit adesea: ”Totul va reveni la normal. Distrug totul.” La scurt timp după aceea mi s-au agravat durerile de coloană și a apărut brusc o durere în abdomenul inferior, puternică, în timp ce în dreapta mea, la intersecția cu strada mea (nu avea cedare trecere), staționa în mod absurd o mașină cu număr străin și șoferul vorbea la telefon. Ei au spus adesea că astfel de indivizi (poate nu cel din mașină) cred ca proștii că eu sunt sursa răului și anormalității în lume și se reped, sunt aruncați asupra mea ca să îmi distrugă ceva din memorie, din creier, din trup de oriunde, crezând că acel lucru din viața mea e ca o buturugă mică care dărâmă carul mare și că el face ceva bun lovind în mine - în realitate e exact invers, eu nu am fost niciodată ceva rău și am fost inteligentă și puteam deveni utilă și oricum eram mereu sursa binelui. Deci ei au vrut ca nu cumva să construiesc ceva în viața mea, în trupul, în memoria mea crezând că asta îi lovește pe ei, distrugând ca în Meșterul Manole peste noapte/zi mânăstirea - deși aș fi putut ajunge la studiu și creație intelectuală cu ușurință - sau măcar altceva, cât de cât. Ei au distrus, au destrămat mereu totul, așa cred unii - dar poate nu e așa, în orice caz, cu cât ei mă lovesc mai tare, cu atât e mai rău și pentru mine și pentru ceilalți. Am fost numai binele. Ei au spus că unii intelectuali au citit într-adevăr blogul meu, dar nu au înțeles totul și cred sincer că trebuie să fiu omorâtă și că sunt ceva rău - și că dacă ei îmi distrug mie intelectul și implicit trupul, atunci e mai bine pentru ei, au fost îndoctrinați treptat, convinși de niște porci că așa e, că e ceva bun dacă ei mă mușcă și mă otrăvesc etc., deși nu au studiat clar ce am scris și mai ales nimeni nu a vorbit toată viața mea cu mine, căci nu poți cunoaște un om doar din scris - în fine, nci nu au înțeles clar ce am scris și am fost și izolată toată viața și ei totuși cred că trebuie să mă distrugă total și în permanență. Altul spune că toată omenirea e un grup de nebuni ostili care vor să mă omoare și că ei nu vor accepta niciodată oamenii buni și curați, drepți, cinstiți, sinceri, care nu mint și nu păcătuiesc, cum am fost eu în mod evident. Altul zice că poporul meu a comis o crimă hidoasă, a distrus cel mai bun și mare geniu - adică eu - sau cel mai bun și nevinovat om, zic ei, numai de dragul minciunilor unor rahați politici. Poate că nici acesta nu e motiv să fiu omorâtă, poate e tot minciună, încă nu sunt distrusă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Cu sinceritate cred că...