Abuzuri instituţionale şi de stat

Am mai amintit poate că, fiind în căutarea drepturilor umane fundamentale care toate mi-au fost negate (vezi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, inclusiv articolele legate de drepturile copilului pentru problemele mele din 84 până în 89), am fost, începând cu 2002, la diferite instituţii şi organizaţii guvernamentale sau nonguvernamentale, inclusiv la Ministerul Sănătăţii în 2004 şi totodată la diverse persoane pe care le consideram mai influente poate, cerând ajutorul. În total vreo 20 de locuri, pe care le voi aminti altădată, dacă voi avea tărie destulă să fac acest lucru. Unii mi-au sugerat că drepturile omului sunt doar pentru oamenii de rând şi normali, nu pentru cei declaraţi nebuni cum am fost eu. Dar psihiatrii nu sunt Dumnezeu şi e evident că uneori se pot înşela când condamnă un om nevinovat. De aceea continui să susţin că mi-au fost încălcate drepturile fundamentale, deşi mulţi m-au luat în derâdere.
Ceea ce voi nota în acest memoriu sunt problemele legate de unele abuzuri ale statului asupra vieţii mele. Nu ştiu ce fel de stat este acesta, România în care trăiesc. Adică ştiu că e o democraţie, dar democraţiile care au partide şi parlament şi preşedinte au şi o ideologie politică care le domină. De exemplu neoliberalismul, neofascismul, naţionalismul, monarhismul şi enorm de multe altele, ale căror caracteristici se întrepătrund parţial.Vezi de exemplu lista

http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_political_ideologies

Ideologie nu înseamnă dacă e republică sau nu, dacă e parlamentară sau prezidenţială, ce fel de partid e la putere. Ideologia este spiritul general al conducerii politice a statului. Ceea ce am observat cu durere din experienţa vieţii mele, în special după schimbările politice din 89 dar şi înainte (puţin, fiind eu oricum copil), e că statul român nu este un stat de drept, lucru poate perimat, cu origine se pare în filozofia lui Kant. În statul de drept puterea statului e limitată pentru a înlătura abuzurile de putere arbitrare adupra cetăţenilor şi se pune accentul pe ceea ce este drept, just, adică un concept de dreptate bazată pe moralitate, etică, echitate, religie, lege, lege naturală, raţionalitate. Conform Wikipedia, că alte surse aci nu am căutat şi nu pot găsi, dar pot căuta, este un stat în care domneşte legea ca în conceptul angloamerican, dar în care accentul cade mai mult pe rolul dreptăţii morale. Ce poate face cetăţeanul de rând, om obişuit cum am fost eu, dacă legea, legată şi de puterea politică, este abuzivă şi strâmbă?

http://en.wikipedia.org/wiki/Rechtsstaat
De aceea mi-am pus problema ideologiei care guvernează România dincolo de partide şi democraţie. Şi o democraţie poate fi strâmbă. Dar mai ales abuzivă sau hiperautoritară sau opresivă.
Şi atunci, câutând eu printre diverse ideologii care mi se păreau mai aproape de ceea ce am observat eu în viaţa mea (destul de puţin, recunosc, nu am experienţă) am descoperit totuşi că există unele elemente clare din povestea vieţii mele, prezente într-o ideologie abuzivă, numită neofascism (cu accent totodată pe populismul de dreapta sau extremă dreaptă, aşa cum e scris că se întâmplă în această ideologie, pe care cei care o practică chipurile nu recunosc că o au la baza organizării lor politice). Sigur, veţi spune, ideologia poate fi doar a unui partid. Nu pot să vă contrazic, fiindcă nu am suficiente dovezi, dar voi explica ceea ce ştiu.
La acest link, despre neofascism

http://en.wikipedia.org/wiki/Neo-fascism

Acum voi cita dintr-o carte publicată în România, carte în care nazismul şi neonazismul nici nu există, respectiv Enciclopedia Universală Britannica variantă românească, cumpărată de mine mai ieftin acum câţiva ani în 2010:
„Filozofie politică şi mişcare care a părut în perioada de după Al Doilea Război Mondial [...] în favoarea naţionalismului extrem, se opune individualismului liberal, este împotriva marxismului şi a altor ideologii de stânga, încurajează învinovăţirea pe motive rasiste şi xenofobe şi promovează programele economice populiste de aripă dreaptă.[...]Ei fac mari eforturi să se înfăţişeze drept democraţii sau drept principalul curent de gândire [...] în Franţa Frontul Naţional, condus de Jean-Marie Le Pen şi, în Rusia, Partidul Liberal –Democrat, condus de Vladimir Jirinovski.”
Am dat şi exemplele de partide din acea carte deşi desigur nu am dovezi că ar fi adevărate. În politică oamenii de rând ca mine nu au cum ghici cine minte pe cine sau cine se luptă cu cine. Eu am fost oricum izolată şi fără interese politice sau legătură cu politica, dar mi-am exercitat dreptul la vot de mai multe ori, drept care nu mi-a fost luat, în mod ciudat. Dar în cazul meu a fost un drept complet iluzoriu, din afara societăţii. Exemplele din cartea aceea le scriu aici doar pentru că se spune şi se scrie că această ideologie neofascistă există actual şi pentru că eu am observat lucruri similare în ţara mea, care poate actual nu mai sunt (sau nu toate), dar prin care eu am suferit mult. Cu alte cuvinte nu acuz pe nimeni de neofascism, doar explic că am păţit ceva similar. Importantă este şi referirea la populism

http://en.wikipedia.org/wiki/Populism

Iată dovezile similare din viaţa mea:
1. Statul hiperopresiv asupra pacienţilor psihiatrici care nu au dreptul de a supravieţui, ca şi cum ar fi supuşi eutanasierii;
2. Statul hiperopresiv asupra handicapaţilor; cei care au un picior lipsă pot primi doar un ajutor infim şi nici reducere pe transportul în comun de suprafaţă; se consideră că oamenii cu un picior lipsă, dacă e protezat, sunt apţi de muncă; nu ştiu dacă oamenii care pierd un picior în accidente de circulaţie sau de muncă primesc vreo pensie, dar oricum asigurările de viaţă costă şi deci statul loveşte în tinerii săraci fără ani de muncă dacă nu mă înşel;
3. Statul hiperopresiv asupra profesorilor din mediul preuniversitar, când eram profesoară în 2003 avem doar 450 de lei salariu (patru milioane lei şi jumătate, scrişi pe carnetul de muncă, îl am şi azi) şi apoi au fost greve multe în acei ani ale profesorilor şi problema s-a rezolvat numai după ce eu am demisionat;
4. Birocraţia excesivă şi abuzivă în instituţii precum institutul medico legal sau tribunalul, unde am pierdut ultimii bani din moştenire fiindcă ceream doar o hârtie oficială necesară şi fusesem greşit îndrumată acolo, unde unii chiar şi-au bătut joc de mine ca şi cum mă judecam cu spitalul de psihiatrie sau cu oficiul pentru handicapaţi;
5. Statul hiperopresiv asupra celor persecutaţi de grupuri agresive din populaţie, cum am fost eu, sau abuzaţi chiar din copilărie, cărora li se refuză dreptul la muncă dar şi la pensie şi prin aceasta şi posibilitatea de a avea asigurare medicală, deci sunt omorâţi (eu am asigurare medicală numai fiindcă mi-am pierdut piciorul în tentativa de sinucidere, că dacă nu îl pierdeam nu o aveam, se dă certificat de handicap şi pentru bolile psihice, tot cu ajutor financiar foarte mic, dar cred că numai pentru cele grave, însă am dreptate în ceea am scris la acest punct);
6. Statul cu politică economică populistă şi demagogică exagerată, cum am explicat, prin care de exemplu a avut loc o cădere a pieţei imobiliare acum câţiva ani după ce eu am rămas fără bani lichizi din moştenire şi am pierdut din valoarea ei sau a chiriei încasate aproape jumătate. Acum abia trăiesc.
7. Statul care are legi noi despre vânzarea pădurilor de exemplu, care mă afectează după ce am trăit ani de zile fără bani şi fără să pot vinde partea mea legală dintr-o pădure, nici la Romsilva, parte moştenită legal şi drept;
8. Eu am apartamentul meu şi sunt coproprietară împreună cu mama la un alt apartament, singura mea sursă de venit prin chirie. Oameni care nu au dreptul la muncă nu pot avea altă sursă de venit şi există legi care lovesc din nou exact în cei săraci legat de impozite, lucru pe care nu îl mai pot preciza acum cu precizie fiindcă mama plăteşte impozitele mele;
9. Încă un lucru cert e că statul are legi prin care cei cu pensie de urmaşi, deci din nou oamenii nenorociţi poate fără vină, nu au dreptul să aibă şi salariu, în timp ce ceilalţi, cu pensie din anii de muncă (ani depuşi în fostul regim desigur) au dreptul. Acest lucru a afectat-o şi pe mama mea (care a trecut printr-un proces la tribunal, fiind nevinovată şi îndrumată şi ea greşit la oficiul pentru pensii, şi apoi şi-a schimbat pensia cu una mai mică, după anii ei de muncă. Eu nu pot trece la pensie de urmaş după tata fiindcă nu am bani şi pe nimeni să mă ajute şi nu ştiu sigur dacă mai am dreptul după ce o luase mama, fiind şi ea în viaţă.). Acest lucru în viitor poate afecta diverşi orfani nenorociţi;
10. În concluzie statul care oprimă şi jupoaie pe cei săraci fără milă, unde cei nevinovaţi nu pot găsi dreptate sau drepturi defel, un stat apropiat prea mult de concepţii ale darwinismului social, prezente şi în fascism.

Ori este acesta un popor de Iude în sensul biblic, cu un stat care latră dar şi muşcă până când mor toţi cei consideraţi mai sensibili? Aceasta e doar o metaforă, cele de mai sus sunt fapte clare. Poate că mai e speranţă pentru o lume mai morală măcar cu puţin.

12 aprilie 2014

Linkurile sunt în limba engleză dar le puteţi urma dacă daţi copy paste, nu am reuşit să le pun ca linkuri directe pe blog.
Şi un postscriptum, fiindcă tocmai am primit în mail, nu în spam, un mesaj despre nu ştiu ce pericol naţional de destrămare a graniţelor României. Vreau să spun că România e un stat al Uniunii Europene, lucru care mă atrăgea mult în tinereţea mea inocentă din motive pe care nu le mai explic. Nu cred că e un lucru rău. Dar, ceea ce m-a deranjat şi poate că am dreptate, este faptul că în manualele de liceu de acum mai mulţi ani (clasele 9-12 ce am găsit eu) era un europocentrism exagerat. Este un fel de act barbar să tai celelalte civilizaţii cu sabia din cărţi. Culturile africane, asiatice sau ale continentelor americane erau pomenite foarte vag şi succint. Vezi şi definiţia din dicţionar, cred că am dreptate:

http://www.dexonline.news20.ro/cuvant/europocentrism.html

Tot legat de dreptul meu la muncă şi supravieţuire pot adăuga că medicul de familie, care de altfel s-a purtat frumos cu mine şi cu toţi pacienţii, mi-a spus după 2007 că din cauza reglementărilor mai stricte ale UE, eu nu mai pot spera să am vreun post de muncă, cu diagnosticul meu psihiatric. În 2007 am lucrat aproape un an ca bibliotecară, cum am mai povestit şi am fost supusă unor abuzuri în interiorul instituţiei, legat de salarizare sau încadrarea mea şi am fost obligată să îmi dau demisia din cauza altor probleme cu colegii.