Blogul meu cu poezii cu rimă, poezii pentru copii, rime diverse, rime în stil folcloric

RIME DIVERSE



Boabe de mură



Colo sus, în țintirim,
sub trei brazi uscați găsim
Salcie cu pleată sură,
aluniș, urzici și mură.

Anul rău, secera grea –
grâul a albit deja,
Iară șipotul din vale
abia curge în ulcioare.

Curtea-i netedă și-uscată
precum lemnul din obadă,
Bunii dorm acum în tindă
unde-i loc să se întindă.

Doar copiii, arză-i focul,
iuți la pas, încing iar jocul,
Se pitesc pe sub portițe,
stau ascunși în grădinițe.

Sar și poarta-n țintirim,
unde printre cruci zărim
Salcie cu pleată sură,
aluniș, urzici și mură.

Ca și hoții din poveste,
până ce nu prinzi de veste,
Ei culeg mura degrabă,
fericiți de-așa ispravă.

Sfântă-i moartea, dar și viața,
sfântă-i munca, dimineața,
Sfânt e un copil și jocul,
bătu-ne-ar pe toți norocul!



Paingul


un paing mic, din file de scriptură,
pe înnoptat, în casa unei fete,
plecă la drum ca într-o aventură,
către tavanul alb și fără pete

domnița îl privi ușor speriată
și se-ntrebă apoi cum a putut,
cum a-nvățat să urce dintr-odată
cînd firu-i foarte lung și nevăzut

apoi își spuse sieși că prea bine
se poate, doar cînd soarele-a apus,
ca luna să îl cheme către sine
pe pletele-i de-argint subțire-n sus

și poate orice gămălie vie,
ca omul, are drumul scris pe hartă
iar în a Domnului împărăție
cuvîntul ne unește laolaltă



Ninsoare


și ninge din preaplin pe-acoperiș
doar ceasul maculează iarăși liniști
cu-o inimă în tolbă, pe furiș,
se-ntoarce vânătorul dintre miriști

e cerul ca o bufniță pe creangă
nu mai e vânt, nici nechezat de cai,
pământul orb și surd noaptea întreagă
își caută feciorelnic un alt strai

parcă din lună ninge ca o ceață
ea e un pic cam grea pe-al lumii brâu
și se ascunde prinsă-n ciob de gheață
unde-s pești mari, sub pietrele de râu

înot din greu pe drumul vechi acum
căci podurile-au fost zidite-n maluri
iar gerul trage greu din hornuri fum
și-au amuțit pe ziduri albi balauri

doar șipotul metalic mă îngână
îngemănând cu moartea apă vie,
sunt logodită cu o stea păgână
și gândurile au intrat în vrie

tot ninge în tăcere ca pe-un rug
ori peste-un cal ce a murit în câmp
ca peste-o sperietoare lângă plug
ca peste-un clovn bătrân cu chipul tâmp



Hibernal


când iarna e mireasă, cresc iar muguri
sfârșitul se așază înainte
și ochii încropesc veșminte sfinte,
pe dos întoarse, lumii, peste ruguri

sub clopotele vii de luare-aminte,
logodna rupem, zălogind belșuguri
travaliul lumii ne aruncă-n cruguri
ori printre vechi icoane și cuvinte

fii sau părinți, dar fără vreun consemn,
cădem prin vreme, printre frați de lapte,
în bruma de pe crucile de lemn

prin scâncetul despărțitor de moarte
cad printre nimburi sfinți în mod solemn
și vin lumini și focuri a se naște



Schimnicie


Ai erei noastre prizonieri cu viața,
Luminii morții i-arătăm doar fața.
Și dacă pe pămînt nu-i loc de criptă
Un ochi de sus se rupe din orbită.

La treierișul stelelor plebee
Mi-azvîrle ceasul pleava din idee.
Și limbile adesea încurcate
Învie anticele postulate.

Desprinși din hău cu cheia unei taine
Vin înțelepții vechi în alte haine.
În neaua ce-a căzut din ieri pe azi,
Pe umeri le cresc puii unor brazi.

Cînd cumpăna de ape greu mă doare
Oare se nasc sub vatră noi izvoare?



Satiră


deci încă o rimă creață,
fără fard de dimineață,
despre cruda pandemie
ce-a cuprins întreaga glie.

glia noastră strămoșească,
zona preorășenească,
zona gri urbanizată,
satele și lumea toată.

nu-i de glumă, este trist
chiar și pentru optimist,
cu rapoarte și măsuri,
coduri și împunsături.

că-i vidat sau covidat,
cu virus încoronat,
omul stă ascuns sub mas(c)ă
și în țara românească.

emisiunea de-odinioară,
ce-o știa întreaga țară,
era plină de umor
cu actori și spectatori.

dar acuma nu-i de șagă,
căci o știe lumea-ntreagă:
toți declară azi în cor
situația dumnealor.

azi, fiind globalizare,
miza este mult mai mare,
doar vreo patru teritorii
nu fac rând ca muritorii

să expună ce-au văzut,
ce-au pățit, ce-au prevăzut.
restul, toți, sunt covidați
morți sau vii sau vaccinați.

spre victoria tuturor
contra nimănui, în cor,
spre confuzia generală
echipa ministerială

și armata implicată
într-o luptă ne-nfricată
ca-ntr-un fel de alt război
toți ca unul, între noi

zilnic dau public strigare
și ne dau asigurare –
un guvern de ”Sănătescu”
pe "scaunele" lui Ionescu.

primul val de vaccinare,
raportat cu mic cu mare
i-a luat pe cei mai mari,
pe bolnavi, pe sanitari,

iar acum dacă mă-nțeapă
oare nu iau și eu țeapă?
căci cu cine mă adun
cu cei slabi sau cu cei buni?

câți rămân în contra mea
cei nevaccinați sadea?
or mai fi ca mine, sper,
temători de ac și ser…

și ce mai poliloghie,
studii, virusologie!
Victor Babeș, bunăoară,
nu dădea sfoară prin țară.

oare n-o fi vorba iar
de acel dicton vulgar
care spune-n românește:
dezbină și stăpânește?!



Notă: eu m-am vaccinat și epidemia a fost înfrântă



Primăvară rece - satiră


Tot scriind cu rimă creață
Versuri noi pe „agonia”
Nu mai pot de dimineață
Să citesc Teogonia.

Ori cumva chiar pe Ovidiu,
Eneida lui Virgil,
Mă gândesc că azi Covidul
Face totul dificil.

Mi-e lene și mi se-apleacă
Iar siesta-i foarte grea.
Topârceanu – treacă-meargă.
Restul, toți, sunt altceva.

Primăvara asta feste
Ne-a jucat peste o mie,
Vine și la mine veste
Că Hristos n-o să învie.

Că de când cu postul mare
Pe la noi, în carantină,
Prețuri cresc în galantare
Chiar de-i magazia plină.

Doar vreun "marș" strigat mai tare
Sau cocoșii peste gard
Mă trezesc din hibernare
Când mai scade câte-un grad.

Oaspeți mari sau mici grămadă
Au venit să prohodească
Rece floare în ogradă,
Ce-a murit fără să crească.

Soarele, cu zâmbet trist,
N-are chef să se mai joace,
A fugit ca un artist
Prin străini, căutând noroace.

Notă – agonia = site-ul http://www.agonia.ro



Apocopă


Ca într-o gară, trenuri de cuvinte,
Mergând pe șinele gramaticale,
Ne trec prin spate sau pe dinainte,
Ori chiar dintr-un timpan în altul, goale.

Căci fără vorbe lumea e în haos,
Ca o biserică fără vreun sfânt,
În care intri doar până-n pronaos
Și nu poți să distingi cer de pământ.

Precum e focul ceea ce transformă
Gheața în apă, lemnele în scrum,
Cuvântul este a ideii formă
Ce sapă-n minte cărărui și drum.

Cuvântul poate crește-o avalanșă
Căzând dintr-un bogat vocabular,
Ori este-un fluviu care piere-n marșă
Și-a început fiind un șipot clar.

De-aceea înțelept este a tace,
Chiar dacă vorbele stau bine-n strofă,
Mai bine piatră, ramă pentru pace,
Decât nimicitoare catastrofă.



Lacrimi


Cerul ʼnalt și marea-amară
Îți sunt azi o grea povară,
Doar lumini de ceară-n casă
Te poftesc să stai la masă.

Bolta cerului susține
Ca un pește cu buline
Mii de stele ce-ntr-o clipă
I se prind de o aripă.

Și cu ochii plini de lacrimi
În a ta lume de patimi
Vezi cum prunci de stea înoată
Lângă mamă, noaptea toată.

Somnul s-a desprins de pleoape
Doar tăcerea ți-e aproape,
În înalt un pește mare,
În adânc o întrebare.

Unde sunt, aici, la mijloc,
În ce paradis și joc,
Cine-ntoarce susul jos
De văd stelele pe dos?



Flori

Treaptă cu treaptă, iedera se-nalță
La ușa veche astăzi încuiată
Papucul doamnei agățat de clanță
În tufele de caprifoi se-arată.

Cu ochii-i negri, vaca-domnului privește
La fluturii monarh cam invidioasă,
Ploaia de-april cea rece miruiește
Suav, întreaga fire lângă casă.

Iubiri și vieți de gâze în pereche
Sunt spulberate-n praful de pe drum,
Înmugurește iar portița veche
Spre grădinița plină cu parfum.

Ca biblia se deschide floarea
De ghiocei, narcise și zambile
Pe rând, le suflă rochiile boarea
Ce rupe din corole dalbe file.

Se întrupează logosul în fire,
Din rădăcini și seve către soare,
Pământul tot în astă răstignire
Învie-n nopți cu iz de lăcrămioare.



File și întrebări


Când răsfoind se face miezul nopții,
Când filele citite par troiene
Și ninge cu voroave și-alte semne,
Mergând pe firul vieții și al sorții,

O stea aprinsă ca un ciob în zare
Oglinda și-o întoarce către mine.
Mă-ntreb: sunt tânără, ori ce-i cu mine,
Astfel privind adâncul ca-ntr-o mare.

Răspunsuri la-ntrebări din necuprins
Cu sensul lor desprins dintr-o eclipsă
Rămân de fapt în noi aceeași lipsă,
Făclii de stea ce-n palmă ni s-au stins.

Departe și amețitoare-i luna
Cu mare tot tărâmu-i de lumină
Ce picură prin gene fum și smirnă
Cât Parcele torc soarta noastră-ntruna.

Și pier răspunsuri, pier și întrebări,
Căci vorbele-s ca morile de vânt
Și don Quijote are deci cuvânt
La fel ca noi, în țări din patru zări.

Și, solitari, ca stelele pierim,
Ne amăgim c-avem o contraparte
Un om ce ne răspunde de departe
Și înțelege ce adeverim.

Pretindem că am fi nemuritori,
Pretindem că am ști ce este viața
Și precum soarele ne-ntoarcem fața
Tot răsfoind aceleași file-n zori.


femeie


cerească e zidirea femeii preafrumoase
cu părul greu de ape, ebenic, moariu
cu bobi de soare viu în carne și în oase
de o-nfășoară parcă lințoliu auriu

femeia ca o vale cu codri și cu plaiuri
pe care domnul ei o-mbracă în vestmânt,
cu verzi ori ruginite poieni și dalbe raiuri
săpând fântâni și râuri în cer și pe pământ

serafică și lină ca nourii spre seară,
când soarele și-ntoarce privirea către om,
femeia ce susține a pruncului povară,
prea blândă ca să guste fructul oprit din pom

ori poate dănțuind pe scări, printre oglinzi,
până ce lumânarea din candelabru piere,
sau fata cu chip rumen și ochii suferinzi
ce își petrece viața în rugă și tăcere

astfel în lumea ei corolele nu pier,
chiar dacă timpul țese o mreajă de poveste,
femeia se ridică pe vârfuri până-n cer –
amirosind a floare, ea vântul potolește

citind în ochii ei ca-ntr-o fântână veche –
în cărți de rugăciune nu-i alt izvor mai clar,
femeia-i pretutindeni cu soarele pereche
holdă aprinsă-n vară, candelă noaptea, jar


Amar


Unde vetrele sunt reci
Iar semințele sunt seci,
Tu, biet om pierdut pe drum,
Vraiște și praf și scrum,
Dor și amintiri duium,

Suflet, pustiu zi de zi,
Cu șuvițe argintii,
Plângând vremea care-a fost,
Fără căpătâi și rost,
Flămânzind din post în post,

Suflet, copt ca luna plină,
De stejar la rădăcină,
Noaptea – ochi de căprioară
Ziua – nucă verde-amară,
Iarnă fără primăvară,

O să-ți cos trei bumbi la spate
Din trei dinți mai vechi de lapte
Ca să nu uiți de alean
De pământ transilvănean,
De norodul pământean,

Să nu uiți crucea din deal,
Din împădurit Ardeal,
Clopotul de la răscruce,
Apa clară, vorba dulce,
Ce te duce și te-aduce…


Stare de fapt


copiii aplaudă și râd pe-nfundate
de bazaconii mult prea deocheate

vulturi de mare cu pește în ghiare,
colaje din seminud și ziare

cu damf dadaist sau psihedelic,
cu ștaif futurist și interbelic

iute și dulce, cu puțin prenandez,
bucătarul adaugă chili pe-orez,

parodii sau pamflete fără de preț,
pe-ogor bălegarul scos din coteț

poetul schimbat în crainic de circ,
sufleur și dublură la teatrul mic

poem garantat fără noeme,
ieftin ca braga vieții boeme


Floarea-soarelui

dimineți cu mure coapte
prea fierbinți sunt teii-n noapte
cresc ciuperci în cercuri albe
țes păianjeni între nalbe

chiar la sfânta Înălțare
de prin munți vine chemare
rochia ei de voal îmbie
fluturi mari și spini din vie

nici suflare, zi de-arșiță
din nori nicio fărâmiță
numai inima-i de fată
deocheată, răsfățată

de migdală și alună
fie-i noaptea cât mai bună
de-i mireasă, să danseze!
umbra să n-o întristeze

s-o moșească, să mai crească
vița ei împărătească
din strămoși cusută ie
din vii dulce razachie

și îmbătrânește-n vară
chipul ei de domnișoară
ochii - neastâmpărate stele
iar la tâmple albăstrele



Dor târziu


mă doare-n cer
mă doare pe pământ,
mă doare dealul in vestmânt de crâng
mă dor oglinzile cu-argintul sfărâmat
precum câmpiile cu giulgiul destrămat

și toamna, vaier de frunzare-n zori,
și iarna drumul greu pe tălpi de călători
mă doare pasul de om drept care-ntârzie
prin viituri și poduri rupte pe vecie

mă dori și tu, ce te-ai oprit în prag,
precum un mic mânz pag
ce-ți caută-n palmă zahăr candel și trifoi
când se deschide la fereastră caprifoi

mă doare și paingul mic și alb
singur în plasa lui de peste an
mă dor anii trecuți în calendar
filă cu filă aripi ca de fluturi mari

mă doare cerul,
cerul și pământul
tot doruri sunt și trupul și cuvântul
ca niște curcubeie aburcate-n spate
ca ploile cu margini cețoșate


RIME ÎN STIL POPULAR:


Oltule, lotrule


Oltule, lotrule,
Ai furat lăutele.

Gheața de la mal s-a spart,
Podu-n plută s-a schimbat.
Nu-i nimeni să treacă vadul,
Făr’ de doi ficiori ca bradul,
Călare pe doi cai șargi,
Pentru mândre ce li-s dragi.

Muzicanții toți s-au dus
La Porumbacu de Sus.
Dar la noi, mai către vale,
Trec iar vacile agale.
Doar copilul de la stână
Are-un fluieraș în mână
Și le cere bani mărunți
Ca să cânte ca la nunți.

Nu le arde lor de șagă
Nici de vinul din desagă
Supărați, nevoie mare,
De așa o întâmplare.

Și-au plecat pe drum spre seară,
Și-or veni la primăvară.
Și-or juca mândrele fete,
Iute și pe îndelete.
Oltule, lotrule,
Ai furat lăutele.



Doiniță

Am chemat, am tot chemat
Pe sărac, pe împărat,
De la colbul cel de jos
Cu miros de chiparos,
Până sus la curcubeu
Și la bunul Dumnezeu.
Nimeni n-a răspuns deloc
Toți credeau că este-un joc
Toți erau ca piatra rece
Care stă când apa trece.
Și pădurile preasfinte,
Desfrunzite de cuvinte,
Au zburat, se spune-n vânt,
Căutând celălalt pământ,
Tot fugind de duh și iele
Și de dorurile mele…

La cel timp de primăvară,
Când e frunzulița rară,
Fără sfori și fără scară
Oastea cerului coboară:
Sub căruță – mămăruță,
Sub picioare numai floare,
Funigei printre fuștei
Pe sub stele mai mulți miei,
Iar vreun înger mai slăbuț
Muguri lasă în brăduț.



Flăcăruică de lemnușe


Flăcăruică de lemnușe,
Duce-m-aș și nu m-aș duce
La mândruța de la stână,
Unde iarba nu-i bătrână.

Să plec încă de cu zori
Când e rouă peste flori,
Să cosesc pologi vreo zece
Lângă pârâiașul rece.

Ș-oi bea apă de la munte
Un’ s-adapă sub o punte
Căprioara din pădure
Printre tufe mari de mure.

Colo-n deal sub curmătură
Vin oile-n bătătură
Cu cojoacele pe spate,
Iar mândruța-i mai departe.

Cu trup nalt și subțirel,
Încinsă pe mijlocel.
Cu altița ei aleasă
Parcă-ar fi împărăteasă.

Geaba cânii-mi stau în cale.
De-o coborî mândra-n vale,
Merg s-o văz mai de aproape
Peste râpă și hârtoape.

A trecut și prânzul mare,
Iarba-i caldă la picioare,
Amu lucrul l-am gătat,
Mândra nu s-o arătat.

Flăcăruică de lemnușe,
Plin îi câmpul de brândușe,
Dar mândruța stă acas’
Arză-l focul de năcaz!



Fântâniță de haiduc

fântâniță de haiduc
eu rămas-am sângur cuc:
mândra mea de astă vară
o fugit în altă țară

cu un domn de la oraș
la poprire simbriaș
iar eu trag din greu la coasă
să găsesc altă mireasă

frunză verde de mohor,
greu îi dorul călător,
ea acolo, eu aice,
zică lumea ce va zice

oi pleca și eu departe
să învăț mai multă carte
și să uit de dor și-amar
la popii din seminar

iar de-o fi să nu mă-nsor,
mă alătur fraților,
sus la mânăstire-n deal,
frunzuliță de podbeal



Cucul


cuculeană, știmă sură,
pe la noi pe după șură
fie-ți vîntul vad de șoapte
și luceferi frați de lapte

și pe buze de fecioară,
cînd se face primăvară,
muguraș de cîntec dulce
să te doară, să te culce

de din sus, de pe la stînă
vine apa în fîntînă
luna cade în șiștare,
un om vine pe cărare

singurel și plin de jele,
izgonit de iele rele,
tu să-i cînți într-un alt grai
fiindcă e ficior de crai

glasul vezi de ți-l ascunde
printre codrii de pe munte,
să te duci vreo trei dumineci
vorba ta să ți-o cumineci



Vorbe-n vânt


Și săracul vînt, măi frate,
Cu cît șuier mi se zbate!
Fuge de pe drum prin scai,
Prins de frunze în alai.
Ocolește, ca să fugă,
Verzi-uscate tot îndrugă…
Dară vezi prea bine, soră,
Nime’ nu îl ia la horă.

Noaptea toată, lîngă moară,
Praf și fum îl înconjoară.
Să-i dea chip, de-o fi nălucă,
Ars de dorul ce-l usucă.
Numa că-i strein la grai,
Fluieră doar dintr-un pai.
Mi se pune greu la spate,
N-o fi om pe jumătate?

Ale cui doruri le duce
Din răscruce în răscruce?


Dormi, pădure


dormi, pădure, somn de-arin,
dacă frunza-ți cade lin,
când e vântul într-o dungă,
ciripit să nu te-ajungă

și mai dormi vreo trei ierni grele -
sprâncenate cucuvele
luminișul să-ți urzească
ursul fraga n-o găsească

dormi somn moale pe sub cețuri
înainte de înghețuri,
veverițe-n alunișuri
focuri-focuri în tufișuri

iarba-raiului foșnească,
somnul să te amuțească,
chiar când inima ți-e frântă
sau când gheața iar se zvântă

dormi, câmpie, somn de iască,
de praf și de rostopască
la răscrucea spre pădure
unde vin țigănci cu mure

unde nu se-arată ciute
apa iute s-o sărute,
ci doar pașii mei agale
mergând tot pe lângă cale,

lângă buturăul mare,
chiar de-i zi de sărbătoare,
dormi tu, apă, somn de pește,
ce în sân de fată crește

Descântec

șapte corbi cu cioc de cioclu
să-ți arate drumul oblu
fără tină sau răscruce
până sus în deal la cruce
la biserica cea albă
unde cresc flori mari de nalbă
și-o țarcă cu ciocul mare
să-ți descânte de uitare
niciun dor să nu te-ajungă
cât o fi noaptea de lungă.
iar când soarele răsare
să aprinzi o lumânare
lângă locul plin de fragă
unde mândra ți-a fost dragă

să-ți iei coasa în spinare
să tai iarba din cărare
și pe câmpul cu căpițe
trece-vor trei porumbițe
una pentru tinerețe
alta pentru bătrânețe
a treia pentru-al tău dor
să-i dai apă din ulcior
să nu zboare obosită
altfel moartea ți-e ursită


POEZII CU RIMĂ PENTRU COPII:


Cartea cu povești


Într-o carte colorată,
O fetiță nu prea mare
Desenase într-o seară
Floricele, inimioare.


Și, cu vîrful forfecuței,
A deschis două ferestre
Într-o carte colorată
Chiar la nunta din poveste.


Adormind nepieptănată,
Obosită dintr-o dată,
Ea pătrunse pe de-a-ntregul
Într-o carte colorată.


Și, pierzându-se în ceață,
Casa și întreaga fire,
Se văzu cu cartea-n poală
Și-auzi un glas subțire.


Cartea vorbea ca bunica
Despre viața ei de-acasă,
Despre mama, despre școală,
Și grădina lor frumoasă.


Până când iar se deschise
Chiar la pagina pe care
O-nțepase ieri în joacă.
Cartea spuse cu mustrare:


Orice carte colorată,
Chiar dacă nu o citești,
Te-nțelege ea pe tine
Fiindcă-i carte cu povești.



Crăciunul Ioanei și Danielei


Ioana este supărată,
Fiindcă și anu-acesta, iar,
Crăciunu-i în aceeași dată
Cu ziua ei din calendar.

Ea patru ani azi împlinește
Și sora ei are doar șapte.
Dacă zâmbește ștrengărește,
Vezi că-i lipsesc doi dinți de lapte.

E seara sfântă de Ajun,
Fetițelor mama le-a spus
Că vor avea brad de Crăciun
Fiindcă s-a născut Isus.

Și vor aprinde luminițe
Să ardă până dimineață
Vor prinde câteva fundițe
Și globuri albe ca de gheață.

Daniela vrea să o împace
Pe sora ei, cu gândul bun,
Fiindcă nimănui nu-i place
S-o vadă tristă de Crăciun.

Vor fi și lumânări în tort,
Vor fi și beculețe-n pom,
Vor face-n dormitor un cort,
Se vor juca până adorm.

Când becul din tavan e stins,
Brăduțul parcă are viață,
Ca și cum stele s-au aprins
Ca printr-o vrajă, în verdeață.

Astfel se spune că Isus
Vestit a fost la Betleem
De-o stea aprinsă pe cer, sus,
Pe care azi n-o mai vedem.

”Ce importanță are oare,
Dacă mai mulți sunt fericiți?
Că te-ai născut de sărbătoare,
Când toți creștinii sunt uniți?

E ziua multora, știi bine,
Copii sărmani, copii orfani,
Dar noi cântăm doar pentru tine:
Mulți ani trăiască, la mulți ani!”


Mai am de adăugat celelalte 20 și ceva de poezii, blogul meu de poezii cu rimă l-am închis, l-am scos din publicare, căci oricum pe nimeni nu îi interesa, decât ca să mă batjocorească și să mă tortureze și intraseră în postările mele și le distruseseră, acum trebuie să le corectez rând cu rând. Nu am mai scris din același motiv, deși aș fi putut progesa ca poetă pentru copii și mi-era sufletul bun și drag de copii și de viață. Un om absolut normal întotdeauna, dar ei toți vor să mor, în mod greșit.