4.12.23

azi, 4.12.23, dimineața, merg la psihiatru în sfârșit - ei spun că eu am fost condamnată fiindcă mă frecam, ceea ce nu a fost adevărat când m-au închis la spital prima oară - și a fost exact așa cum am povestit, rar de tot și numai dacă eram monstruos torturată zilnic, inclusiv sexual, ore în șir - nu aveam de ales, nu era vina mea și nu am bănuit că acele câteva secunde, care nu produceau vreo plăcere sexuală, dăunau altor oameni. De vreo 6-7 ani nu s-a întâmplat absolut deloc, nicio secundă, în afară de cele câteva secunde în care m-au frecat ei în somn, numai de câteva ori. Nu am avut nicio greșeală întreaga viață, nu aveau cum să mă condamne, e crimă. Ei spun azi din nou aberația că oamenii m-au masacrat fiindcă am scris adevărul pe acest blog - ceea ce nu e adevărat, oricum mă omorau în mod clar, fără vreo greșeală. Tot azi spun ei că nimeni nu vrea ca oamenii să înțeleagă adevărul și de aceea (?) eu trebuie să nu spun azi psihiatrului în mod direct că am scris adevărul tot despre mine, în cazul în care e interesată de viața mea și nici dacă nu e interesată și nu mă întreabă nimic, ca de obicei. Nu înțeleg - de ce să nu spun? Dacă ea reacționează violent fiindcă spun adevărul și mă închide la spital, nu e nimic rău, e un pic mai bine acolo o vreme decât acasă, fiindcă o vreme văd și aud oameni și nu mai fumez și chiar și tortura cerebrală este măcar în mediu spitalicesc, nu acasă, cum fac ei mereu. Și nu mă mai chinuiește mama etc. Nu înțeleg ce au cu mine, încă de când eram copil mă amenințau că mă vor lovi dacă spun adevărul despre părinți și modul monstruos în care mă torturau - ei spun că așa pățesc toți orfanii și bastarzii, cum eram eu (??chiar toți?). Probabil că voi spune, e cartea mea de vizită și tot ceea ce sunt. Ei spun că e o greșeală, că nimeni nu are voie să spună adevărul sau să se plângă.?? Nu mă deranjează dacă mă omoară, nu am ce face, nu e vina mea dacă se va întâmpla (dar nu îmi doresc), dar nu cred că va face asta și nu mă deranjează nimic altceva. Tot ce am scris e adevărul și e în întregime. Ei spun că eu nu am înțeles că e vorba de poporul român care m-a torturat fără să greșesc nimic și care nu vrea să se oprească, având ideea că îi deranjează că spun și am spus absolut tot adevărul, deși ei mă obligă mereu, prin tortură monstruoasă și izolare reală, forțată, totală aproape, din 84. Repet, oricum mă omorau chiar dacă nu scriam nimic, și e un lucru rău, nu am greșit spunând adevărul. Despre mine nu avea cine să spună adevărul oricum. Ei spuneau mai demult că proștilor li s-a spus că eu am deformat realitatea, sau am mințit, sau nu am spus tot și de fapt e exact invers. Azi au inventat altă idee delirantă - că poporul crede trebuie să mă tortureze și să mă omoare (din 84), pentru ca poporul să scape de străini.???


M-am întors de la psihiatru - am găsit acel text nenorocit, nu e bun ca poezie, era doar o concepție coerentă despre lume și viață - era poezia "periferice" dintr-o postare precedentă, nu o vedeam fiindcă fusesem rău torturată, mai multe zile la rând încontinuu. Fiindcă nu prea era poetic, am reținut greșit că era text în proză. I-am dat adresa acestui blog medicului psihiatru, e mai bine așa, am conștiința curată astfel, chiar dacă mă omoară unii sau alții. Ei spun că nici acum nu am înțeles de ce sunt omorâtă - se pare că nu din cauza faptului că au mințit despre mine că am greșit ceva, ci din alt motiv. ??? Apoi alții au spus din nou că mama mea e monstru etc. și că lumea o crede pe ea, cum spunea ea de când eram copil. M-a păcălit un prost că ei folosesc textele mele ca să mă tortureze cerebral, nu eram complet sigură, deci nu am delirat... În rest aproape niciodată nu am dat ascultare ideilor altora.

Văd că unii se uită la postările mele mai rușinoase, care m-ar arăta lipsită de autocontrol sau rațiune, stăpânită de emoții (de exemplu cântece cântate de mine ș.a.)- în realitate eu nu mai sunt așa, adevărul e că am fost izolată de foarte mult timp și că eram în București otrăvită și torturată groaznic - de când am venit în Voluntari nu m-au otrăvit decât de câteva ori în toți acești 5 ani (plus țigările, un vânzător spunea că ei nu țin așa ceva, nu fac ei lucruri din astea, ca și cum credea ceva despre aceste țigări, dar ținea multe altele; un an și jumătate nu am fumat). Poate că din cauza acelor postări unii cred că eram proastă sau că deformam realitatea. În oraș nu doar hrana sau lichidele erau otrăvite, ci și aerul, de către vecini. Azi, în primul taxi mergând în oraș, era (din nou!) miros urât, fetid. Repet, aproape 100% sunt stăpânită de rațiune, dar am și emoții sau sentimente, în general bune și încă mă încântă frumusețea lumii. De fapt mereu am avut aceste sentimente solare, luminoase. Normal că nu mai cânt, nici măcar singură în casă...(oricum cântam ceva mai bine decât se aude, eu nefiind talent muzical)

meditam din nou asupra unei poezii a mea din 2014...

nu iubeam nimic mai mult
decât mingea roşie dezumflată
egoistă
nu-i lăsam pe alţi copii s-o atingă
cu palmele impregnate de mirosul ei dinăuntru
o aruncam
un doi trei la perete stai
ea se oprea
şi-o culegeam de jos

fusese viaţa mea

cineva spune că eu pun cam multe semne de întrebare - în general acolo unde nu știu ce vor să spună acei ”ei”, ce cred ei, care e adevărul, cine sunt ei etc. - unde nu pun semne de întrebare e în general ce gândesc eu sau adevărul clar, propozițiile care conțin ”spun ei” sau alte expresii de acest gen se referă la gândurile altora, nu ale mele, zilnic aceste gânduri sunt puține, câteva minute în total

am fost azi la psihiatrie și iar vorbeau pacientele pe culoar - spuneau că creierul nu face pauză niciodată, că el gândește încontinuu în sinea lor - eu nu am fost așa ceva, slavă domnului, nu am vorbit în mintea mea, că nu aveam cu cine, ”ei” nu vorbesc în dialog niciodată cu mine în gând și rar de tot m-au întrebat câte ceva în gând

un lucru pe care nu l-am notat cred e că ei spun mereu amenințător pe mintea mea că ei vor să îndeplinească o decizie legată de mine, nu știu ce, că decizia rămâne aceeași etc.

6.12.23
Ideea lor e că am fost un înger întreaga viață, dar oamenii au crezut altceva, dintr-un motiv pe care nu pot să mi-l spună - ce?