1.11.24

1.11.24

Mai scriu o dată ce gândesc (și cred că aproape toți oamenii gândesc la fel, e ceva simplu și logic): este un noroc și o bucurie faptul că m-am născut, mulțumesc lui Dumnezeu, nu are importanță că am trecut prin necazuri mari și că oamenii nu mă acceptă. Sunt cu adevărat fericită că trăiesc. Consider totuși că există și nedreptate în lume și lucruri rele cu adevărat și că e necesar ca omul, uneori, să spună adevărul și despre nedreptatea ce i se face lui sau altora. În cazul meu a fost de fapt o nedreptate strigătoare la cer și nu sunt de acord cu ideea tuturor că trebuie să mă omoare ca să mușamalizeze adevărul despre mine. În plus, din mai multe motive, nu am greșit că am scris tot adevărul pe acest blog, cu scopul de a evita moartea mea și diverse lucruri rele pentru alți oameni. Orice om inteligent ar fi făcut la fel, dacă ar fi fost în locul meu. Nimic rău nu a fost din cauza mea și nici din cauză că am scris tot adevărul aici. Nu mă înșel, e adevărul. Am fost, dovedibil, un om foarte inteligent și bun și nu am greșit nimic întreaga viață și am fost un om virtuos și nu am avut nici pofte sexuale, nici viață sexuală deloc și niciun alt viciu moral. Unii spun în mintea mea foarte des că eu am fost condamnată la moarte. Așa ceva e imposibil, fiindcă nu am greșit nimic. Este vorba de o crimă monstruoasă și de multă nedreptate. Ei zic că mama mi-a făcut mult rău de mică și mereu a mințit sau s-a prefăcut, în așa fel încât oamenii proști au crezut că ea are motive reale și normale să se poarte rău cu mine și că nu greșește ea, ci eu. Nu știu de ce ea a făcut așa, unii spuneau în mintea mea că cineva i-a poruncit așa. Nu știu. Sunt complet singură, de o viață întreagă, absolut clar din 1984. Dacă ar fi fost cu mine cineva inteligent, desigur că ar fi văzut că este și era imposibl să fiu nebună în așa fel încât să uit adevărul sau să deformez realitatea sau să fabulez sau să mint pe acest blog despre ce mi s-a întâmplat. Totul a fost adevărat, am fost un om perfect, dar nu am avut nicio șansă de a dovedi ce eram celorlalți oameni, sau de a crea ceva frumos și inteligent, dar există încă dovezi despre ce sunt și am fost pe blogurile mele. În același timp nu avem cum să confund realitatea cu visul, tot ce am scris e adevărul obiectiv, real și nu am ascuns nimic. Am fost mereu foarte lucidă. Mama mi-a făcut mult rău, dar este singurul om din viața mea și normal că țin la ea. În rest numai Luiza, fosta mea colegă de bancă, a fost unicul meu noroc de a fi ceva în această lume - căci omul nu poate trăi numai pentru sine. În final și ea m-a părăsit, ca și cum credea că sunt altceva decât am fost mereu. Unii au spus că și ea a fost un monstru, la fel ca și ceilalți care m-au lovit - poate că unii au creat ideea că era vorba de un joc politic despre care eu nu știam nimic, dar Luiza da și de aceea eram lovită, dar această idee nu are logică, gândiți-vă puțin, am explicat totul despre ideea că proștii au fost păcăliți fără ca eu să știu că eu eram ceva politic, și că eram acest ceva de asemenea fără să știu. Dacă omul nu știe, atunci nu este și nici eu nu am fost, mai ales că nici măcar nu m-am uitat la știri aproape deloc toată viața, darmite să gândesc sau să vorbesc ceva politic. (Unii au intrat în calculatorul meu iar în timp ce scriam.) Nu știu cine și ce a mințit și nici de ce, dar i-am iertat de mult pe toți - și e logic orcium, fiindcă tot între aceiași oameni ar fi trebuit să trăiesc, nu pe Lună, dacă mă acceptau, așa cum era normal. Unii spuneau că problema e că tot ce am spus despre familia mea e adevărul și e foarte grav, de aceea mă omoară pe mine, ca să nu moară toate rudele mele care mai și mint (?) - dar nimeni nu trebuie să moară, mai ales dacă doar au greșit ceva, fiindcă nu au înțeles adevărul, fiindcă nu l-au știut, căci nu aveau de unde. Mă puteau accepta cât de cât și nu trebuiau să mă lovească și să mă otrăvească, chiar și fără recunoașterea publică a adevărului de către cei vinovați în cazul meu sau de către familia mea, nu înțeleg de ce să mă omoare - viața unui om bun, nevinovat și inteligent nu trebuie luată dacă cei răi nu vor să admită adevărul - omul bun prețuiește mai mult decât cel rău. E total greșit să fiu omorâtă, au fost poate greșit îndrumați oamenii, căci am fost mereu la fel cum sunt acum, nu era nimic de îndreptat prin omorârea mea și sunt capabilă de autocontrol și fericire și acum. Fiind ținută izolată întreaga viață, cei care mă lovesc sunt inuman de cruzi, deoarece nu au avut contact direct cu mine și nu au milă, cred mai ușor minciunile și faptul că trebuie să mă omoare și nu prețuiesc inteligența și virtuțile mele de om bun. Ei au și idei de genul că mi-au însemnat trupul (pielea) și fața ca oamenii să creadă că sunt ceva rău sau am greșit ceva, deși am fost mereu așa sau că mi s-au făcut lucruri care pentru proști înseamnă că am greșit ceva - de pildă că mi s-a pus praf mult în casă sau că mi s-au mânjit lucrurile - și de fapt este doar o eroare, fiindcă nu am greșit nimic și am fost numai binele.