Din nou urlu

Din nou urlu de durere şi suferinţă. Este foarte trist...nimănui nu îi pasă de mine şi nici de faptul că am fost asasinată practic, că sunt omorâtă crud de când aveam 13 ani...Sunt singură cuc, izolată cu forţa de societate tot de când aveam 13 ani de fapt, din acel blestemat 1984.
Şi de ce nu le e milă? Am fost o fată gingaşă şi luminoasă şi pură şi castă până în vârful unghiilor. Eram destul de frumoasă, dar niciun bărbat nu m-a vrut fiindcă am fost fată fără bani şi mai apoi tânără femeie masacrată psihiatric, deci fără dreptul de a avea copiii sau dreptul la muncă.

Nu am avut nicio greşeală întreaga viaţă. Am fost un om destul de inteligent şi oamenii răi care intră pe mintea mea au inventat că lumea crede că eu eram sau sunt proastă ca noaptea numai fiindcă nu puteam ghici gândurile altora înainte de moartea tatei în 2005. Dar pentru numele lui Dumnezeu, acea stare a unui om de a fi impenetrabil la gândruile altora este o stare normală!! Cum puteam eu să îmi imaginez că oamenii, cu care nu aveam nicio legătură, sunt nebuni sau paranoici, adică îşi imaginează lucruri rele despre mine?

Vreau să fie tot adevărul din 1984 în detaliu. Am fost martirizată monstruos şi am fost mereu un om nevinovat şi absolut normal. Nu am avut nicio legătură cu politica fiindcă nu am fost nebună, dar am observat că oamenii care au avut, cum au fost Zăgrean sau familia mea, au obşinut tot ce au vrut în viaţă şi au fost liberi şi privilegiaţi. Nu am făcut niciun rău şi nu am batjocorit pe nimeni, dar am observat că rudele mele, vinovate de moartea altora în timp ce eu îi ajutam pe alţii, ei au avut tot ce au vrut, au fost liberi şi s-au bucurat de distracţii şi privilegii, în timp ce eu nu am avut dreptul la nimic şi parte de nimic 43 de ani. De asemenea, colegele şi colegii mei, vinovaţi de batojocură şi rău asupra mea, în timp ce eu niciodată nu am greşit(încă din 1984), ei şi ele au obţinut numai lucruri bune în viaţă, şi copii şi bani şi putere în societate, în timp ce eu nu am avut dreptul să am nimic.

Nu înţeleg de ce de 30 de ani sunt tratată ca şi cum nu exist, ca şi cum eu nu am conştiinţa realităţii, în timp ce eu am fost mereu un om lucid şi perfect normal, nu cred că mă puteţi contrazice, am povestit totul în detaliu, totul a fost absolut aşa, niciodată nu mi-am pierdut controlul în afară de momentele când eram torturată monstruos psihiatric, fiindcă prin acele medicamente am fost chinuită absolut groaznic şi timp îndelungat, nu aşa cum a rămas scris în actele din spital. Sub efectul acelor brutale droguri niciun om nu poate să îşi controleze perfect organismul!!! Înainte de internare mă torturau monstruos sexual şi nu mă lăsau să dorm cu zgomote oribile zi de zi şi nopţile, ceea ce a dus la epuizarea mea firească. Eu am cerut un colţ să dorm în zadar. În rest am fost un om absolut perfect, nu cred că puteţi găsi cel mai mic defect în tot trecutul meu. Nu înţeleg de ce oamenii răi la stăpânire în lume, peste cei buni şi nevinovaţi cum am foast eu, susţin că eu sunt idioată. Eu susţin contrariul, şi anume că am fost un om cu intelect superior, fără orgolii sau răutate nici un pic, deci nu înţeleg de ce mă tratează aşa. De ce se poartă ca şi cum ei au dreptate şi sunt mai deştepţi ca mine şi au dreptul să mă judece când de fapt nu au, ca şi cum ei pot stipula că eu am fost un om anormal, bolnavă psihic fiindcă ei sunt mai deştepţi ca mine şi mă pot judeca, în timp ce eu chipurile nu pot? Imaginaţi-vă că eu am dreptate, că poate am fost mai deşteaptă ca ei, călăii care mă dau morţii şi îşi bat joc că eu am fost nebună sau încă mai sunt , ca şi cum eu nu pot judeca că nu mă duce mintea, dar ei pot! Eu m-am judecat şi cunoscut pe mine însămi perfect fiindcă am fost un om inteligent şi pot jura că nu am greşit nimic, nu mi-am pierdut memoria şi am fost mereu un om normal. Eu am cerut dreptate şi adevăr din 1984 şi am dovedit totul de atunci.

Iar psihiatrii, da, psihiatrii sunt dintre cele mai josnice categorii de asasini sau călăi plătiţi. Murdari de sânge nevinovat până peste bot au tot ce îşi doresc în viaţă numai din minciună şi ură. Îmi amintesc ce învăţam în facultatea de psihologie despre oamenii cu tendinţe agresive exacerbate şi apoi refulate, sublimate....se spunea că ei devin psihiatrii sau personal în închisori sau alte profesii de genul acesta unde îşi pot maninfesta tendinţele la adăpostul legii. Gândiţi-vă cât sunt de ipocriţi şi cât de dureros lovesc ei în oamenii nevinovaţi şi gingaşi cum am fost eu, cu idei de delir, boală, halucinaţii, etc. sau crize, epicrize, recăderi...puneţi-vă puţin în locul meu, după toate că am avut numai rău în viaţă deşi am făcut numai binele. Recăderi --- auzi ce inventează porcii, în loc să recunoască adevărul aşteptat de mine din 1984...dar nu, ei nu sunt oameni, ei consideră că fac muncă de valoare în societate eliminând genetic pe cei "sensibili", care oricum nu ar fi în opinia lor material genetic de valoare pentru următoarea generaţie!! Eu am fost mereu acelaşi om, am gândit mereu la fel, nu am avut niciun fel de crize sau recăderi, am fost un om absolut constant şi memoria mea e fidelă asupra realităţii! Nu am fost un om prea sensibil, cum insinuează poate ei ca scuză pentru crimele lor monstruoase. E adevărat că am fost gingaşă şi delicată, dar în sens bun, însă părinţii mă băteau oribil zilnic şi îmi făceau viaţa un iad şi îmi interziceau totul! Ce puteam să fac? Ura psihiatrilor faţă de oameni e imensă. Ei omoară pe cei mai buni şi limpezi şi inteligenţi cu violenţă monstruoasă. Eu am fost şi bună şi limpede şi inteligentă. Cum spunea cineva, adevărata civilizaţie e ceea ce lagărele de concentrare nu au reuşit să distrugă din oameni. Psihiatrii iau oamenii perfecţi şi nevinovaţi cum am fost eu şi îi condamnă la moarte prin tortură groaznică şi sinucidere. Pe lângă faptul că ei ştiu sigur (dar acesta e secretul "profesional") că omul pe care îl omoară e nevinovat şi nu e un om slab sau prea sensibil ( de exemplu eu rezistasem frumos la mulţi ani de tortură pe care nu aveam cum să o evit şi pe care nu eu o provocam) --deşi ei ştiu totul, torturează omul cutremurător şi culmea îi şi distrug reputaţia, fiindcă o internare psihiatrică înseamnă un fel de discreditare a omului respectiv în numele urii celor răi şi vinovaţi. (Culmea, veţi spune, ce te-ai apucat acum Cristina să scrii banalităţi, când toată lumea ştie că internarea psihiatrică dăunează reputaţiei unui om nevinovat, face din alb negru peste noapte...Da, desigur, ştiu şi eu asta, internarea face rele mult mai mari decât asta asupra omului curat şi bun, dar am ajuns să scriu astfel de lucruri fiindcă toţi mă tratează ca şi cum nu am gândire şi atunci scriu şi lucrurile evidente!). Da, oameni atât de calmi şi luminoşi cum am fost eu sunt aruncaţi în condiţii oribile şi inumane de lipsă de igienă şi umanitate în spitalele lor psihiatrice. Şi după ce ani de zile oamenii frumoşi cum am fost eu sunt ţinuţi în lanţuri şi brutalitate, ei psihiatrii pun în vedere omului că nu are voie să vrea absolut nimic pe lume! Etc. Mai scriu poate în altă postare...

Azi 7 ianuarie 2021 - nu mai numesc psihiatrii ca fiind cei mai josnici călăi/asasini plătiți. Am greșit pe moment, m-am înflăcărat. tratamentul psihiatric chiar este, după ce te obișnuiești cu el, o metodă de apărare împotriva f-tutului.