azi

La începutul lui 2017, anul trecut, au diminuat radical tortura asupra mea, nu mai explic tot, poate voi povesti mai încolo, dacă voi putea, totul. Anul acesta am avut în sfîrșit bani să îmi fac ochelari de aproape și distanță, dar avusesem nevoie de mult timp... Mulțumesc lui Dumnezeu. Doar vecinul de sus continuă zgomote dure și scîrțâie cînd merg la bucătărie, cînd mănînc ceva, sau la baie cînd fac pipi sau trage apa des cînd fac treaba mare. La bucătărie au avut un sistem urît - intermitent, unul din vecinii de sus lasă apa să curgă și o oprește mult timp, la intervale mici - nu e doar enervant, dar și transmite gaze urît mirositoare prin gurile de aer ale chiuvetei - și aerul fetid (poate și toxic) se acumulează, în special în holul de la intrare, nu în bucătărie, ci deasupra lăzii cu pantofi de pe hol, unde șed cînd mă încalț. Între timp au intrat în casa mea mereu și au deschis gurile de aerisire din debara (toate trei) și eu nu verificasem mult timp, desigur ca să mă sperie că bagă gaze toxice, fiindcă gurile alea nu au rost și nu m-au lăsat să renunț la ele și el sau alt vecin făcea fîsîit urît la baie noapte de noapte, și uneori și ziua, dar ziua rar, precis nu era apă sau ventilator ziceam eu și erau mai multe fîsîituri diferite ore în șir, ca și cum avea presiuni diferite și aerul urît mirositor, precis nu era tutunul meu și putea intra pe la debara. Am descoperit mirosul groaznic când am stat mai mult la Voluntari și am venit acasă cu nasul și mirosul purificate. Putea fi ceva și din țigări e drept, dar puteau fi și alte variante, poate mi-au pus ceva cît timp am lipsit. Poate nu vecinul, poate el fîsîia din altă cauză, nu ca să mă otrăvească. Sau era un ventilator (???) inutil, mereu, cu zgomote pe care eu nu le puteam cunoaște, cu trepte de viteză diferite. Oricum, chiar dacă nu era otravă, era un stres enorm. Anul trecut a încetat, anul ăsta l-am prins numai o dată noaptea cu fîsîială, trezindu-mă. A închis repede. La bucătărie continuă.
După toate că mi-au furat destule poze și lucruri dragi, mi-au luat din nou din balsamul de rufe. Deoarece martie a fost cu ninsori anul ăsta, au aruncat de sus pe pervazul geamului meu o grămăjoară destul de mare de păr negru ras cu lama, care a aterizat intactă ca grămadă (fie au pus-o pe geam intrînd să fure sau să îmi murdărească casa, fie au aruncat-o într-un bulgăr și a apărut cînd s-a topit neaua. Au fost două căderi mai masive de zăpadă.
Acum iar mi se spune că eu am fost condamnată la moarte, dar nu se poate, înseamnă că e crimă, fiindcă nu am greșit nimic și am fost femeie perfect normală și caracterul perfect și chiar inteligentă. Abia anul acesta am constatat că dacă le răspund ideilor lor aberante și degenerate, dar numai în gînd, atunci mă protejez și nu mai pierd energie și nu mai îmi este așa rău. Oricum eu le-am perceput gîndurile oribile ale lor numai după 35 de ani și degeaba nu le-am răspuns, că ei loveau mereu mai monstruos. Oricum și în gînd anul ăsta sau anul trecut am spus numai ce este bun și adevărat. Nu aveam cum să mint, fiind un om inteligent (nu știu dacă înțelegeți, de fapt proștii mint). Dar adevărul e că ei loveau aproape la fel, în afară de cuvinte, și înainte să le percep eu gîndurile. Poate voi reuși să termin seria ISC aici pe blog și atunci nu voi mai avea nimic de adăugat. Am scris blogul perfect obiectiv și simplu și poate de aceea ei cred că aș fi idioată, cum zic unii. Nu știu. De asemenea scrisul nu mă rănește, cu condiția să fiu odihnită. Psihiatra mea, ca și alți oameni proști, zicea ”da de unde îți vin ție toate ideile astea, să scrii poezii?” Din gîndire, aș spune eu prostește, nu îmi vin, și nu le visez, le gîndesc cu capul, nu cu picioarele și numai după aceea le exprim. Eu cînd scriu sau citesc nu vorbesc în gînd ca nebunii. La fel cînd ascult muzică, cînd cos, etc. cînd am o activitate. Din copilărie am fost un om normal.
Iar au început să ”latre” cum fac de fapt din 2006 ”și atunci DE CE au terminat-o/distrus-o/ închis-o”. Lăsînd deoparte ideea lor fixă de mulți ani că eu nu am gîndire fiindcă sînt futută sau fiindcă nu vorbesc în gînd sau fiindcă sînt tratată cu s-o aranjeze, s-o etc. (nu mai detailez) sau ideea lor că răul pur și simplu nu există și că totul e meritat și de la Dumnezeu, am de adăugat că eu nu am avut niciodată gîndire ”negativă” ca ei sau ca psihiatrii și psihologii (altă psihiatră zicea că eu gîndesc cu ecou, ca și cum vorbeam în gînd și eu nici măcar nu le percepeam gîndurile) pe care i-am întîlnit și niciodată nu am făcut nici cel mai mic rău și nici nu am intenționat răul vreodată. Spre deosebire de ei, eu nici măcar nu am bănuit că un om e nebun sau rău sau prost fără să am dovezi și mereu m-am purtat sincer și frumos. Absolut sigur mereu. Influența mea reală, atîta cît a fost, a fost a iubirii și armoniei, a unei vieți echilibrate și senine, curate, pacifice. Îmi amintesc, poate deja am și scris, că la 18 ani am avut și eu ideea că fiece soartă e meritată - am greșit puțin și știu și de ce, nu mai explic în detaliu. Am avut foarte puține greșeli de judecată întreaga viață, înclusiv în prima tinerețe. Destinul, în măsura în care există, nu e niciodată ”meritat”. Oricum, proștii nu sînt de vină că sînt proști și omul, de-a lungul vieții, trebuie să se bucure că în viață face tot ce poate face mai bun, indiferent de piedici sau frustrări. Eu niciodată nu am dat vina pe alții, citiți tot blogul meu dacă nu mă credeți. De asemenea nu am fost niciodată individualistă și mereu m-am găndit în primul rînd la ceilalți, așa cum e logic. Omul inteligent așa gîndește, fiindcă exteriorul sau condițiile sociale sînt parte din gîndirea și percepția sa corectă și nimic nu bucură omul mai mult decît iubirea și respectul pentru ce e bun și pentru viață și lucruri frumoase și fericirea de a face ceva bun, ceea ce ajută și propria persoană de fapt, indirect. Omul inteligent întotdeauna înțelege rostul intelectualului în general, rostul femeii și bărbatului, și nu poate decît iubi ceea ce înțelege. Ordinea și logica sînt mereu mai puternice, dar nu contrare sufletului. Adevărul e întotdeauna frumos. Numai sufletele inferioare nu sînt așa. Eu am gîndit mereu corect și bine dar am avut și suflet frumos, fără nimic ”discordant” sau patologic sau vreo scindare de personalitate sau dublu eu, cum cred numai idioții. Omul inteligent mereu știe locul său în lume și insignifianța sa și deșertăciunile lumii, fără nici un fel de infatuare, numai proștii sînt fuduli și cred că ei știu ceea ce de fapt nu au habar. În lumea spiritului totul e pur și curat. E adevărat că omul are și trup, deci depinde de condiții de mediu, dar asta contează mai puțin, cu adevărat. Nu mai explic, ar dura o mie de ani efectiv.