desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge

luni, 25 martie 2024

25.03.24

Azi m-au împroșcat iar cu tot felul de idei, înainte să mă trezesc de-a binelea. Ca în fiecare dimineață. Cei mai mulți sau cea mai mare parte din timp ei vor să dea impresia că sunt buni și că spun adevărul, dar pentru a mă lovi. Dar adesea aceiași indivizi spun lucruri urâte și mincinoase despre mine. Ideea cel mai des expusă e că tot poporul și nu numai crede că eu sunt altceva decât sunt sau altcumva. Și că eu sunt om extrem de bun și inteligent, dar ei cred că aș fi altfel fiindcă au fost mereu mințiți. Ei cred că tu nu ești tu, spun ei, că altcineva îți dictează ce faci, ce gândești și chiar și ceea ce scrii. Bine, spun eu, dar pentru a crede că eu nu sunt eu ei ar trebui să știe cum sunt în mod real altfel - ori ei nu au de unde ști că sunt proastă sau altceva. De unde să creadă ei așa ceva când dovezile erau mereu invers, adică erau că eram deșteaptă și bună etc. Ei zic că minciuna are putere mai mare decât realitatea pentru anumiți oameni și că degeaba am spus eu absolut totul, că nimeni nu mă crede. Și că mereu am fost încadrată greșit și mereu au făcut diverse mistificări și înscenări. În altă ordine de idei ei spun că eu sunt un lucru fără de care viața e imposibilă, dar unii oameni cred că eu sunt ”moartea”.?? Poate că nu sunt nici viața și nici moartea - s-ar părea că și moartea e absolut necesară pentru ca viața să existe - dar nu trebuie să mă omoare.

Ei spun că familia mea a mințit despre mine și vrea să mă omoare, asta e tot (?) - adică un lucru ce părea adevărat de când erma copil și oricum de la 13 ani, iar mama chiar s-a referit la așa ceva, spunând (în mod sigur nu a fost vis, ci realitate) că, dacă o familie vrea să își omoare copilul, atunci societatea e de acord. Eu nu am crezut nimic rău atunci, (eram în clasa a 8-a sau a 9-a) și nici acum nu sunt de acord cu această idee - dar, spre mirarea mea, și restul lumii m-a lovit monstruos și chiar de moarte și m-a izolat complet, exact cum spunea mama, care de la început a spus și faptul că ea știe să mintă și că lumea o va crede pe ea, nu pe mine, fiindcă ea e diplomată și că ei îi plac poveștile englezești cu nebune ținute închise în casă etc. Tatei i-a spus odată că își face prea multe păcate cu copilul ăsta (adică cu mine) și eu nu am înțeles ce vroia să spună, iar tata i-a spus ei altădată ”ce, tu vrei să moară? Copilul nostru?”. Tata, aproape cert zic eu, nu era tatăl meu biologic. Toate aceste lucruri aparent fără sens menționate din nou de mine au fost adevărul, realitatea, nu sunt imaginația sau delirul meu. Repet, am fost un om fără greșeală și de valoare. Cred cu tărie că familiile nu trebuie să aibă putere absolută asupra copiilor lor și că trebuie oprite de a omorî pe cei nevinovați dar nedoriți dintre membrii lor.
ei spun că toți oamenii cred că există motive întemeiate să fiu omorâtă și de fapt aceste motive nu există și că eu sunt un om foarte inteligent despre care se crede din păcate răul (fără motiv) încă de când se naște

Eu nu îmi pot dori ceva ce nu există deloc - și totuși uneori parcă aș vrea să fie și ceva bun în viața mea, poate voi inventa ceva; se pare că într-adevăr oamenii buni - în măsura în care ei există, ceea ce e îndoielnic - au încredere oarbă în cei răi care i-au păcălit că eu fie fabulez/delirez, fie trebuie să fiu omorâtă (și izolarea totală de zeci de ani omoară chiar și pe cei mai inteligenți), fiindcă ei nu pot concepe că în mod real un om perfect normal, nevinovat, inteligent e omorât așa crud în văzul lumi întregi -- pe de altă parte, dacă îi iei la bani mărunți, ei admit în istoria țărilor lor sau a altora, nu doar legat de religie, diverse orori și nedreptăți, dar mereu în trecut, chiar până în trecutul apropiat, inclusiv în istoria diferitelor științe și arte, deci printre intelectuali - de exemplu în istoria filosofiei sunt mulți gânditori care au trăit până la adânci bătrâneți, dar și destui alții care au fost chinuiți, chiar omorâți (condamnați, uciși prin foame și lipsuri etc.) în mod nedrept de timpuriu - acum chiar una din cei răi spune din nou peste mintea mea că eu trebuie să fiu distrusă cu orice preț, indiferent de orice, așa cum au spus de așa mulți ani încontinuu - acum vreau să știți că mă simt relativ fericită, e încă bine și mă bucur de viață, fac tot ce pot, citesc, învăț, chiar cu viperele acestea cu tot și încă sper că voi scăpa de ele, voi tăcea complet și voi ține dietă o perioadă, din păcate sunt cam bolnavă din cauza lor și otrăvurilor, azi am avut iar diaforeză.
Azi a fost frig, m-au torturat cerebral puternic câteva ore. Aceeași scroafă care spune că eu trebuie să fiu ”rasă” complet și distrusă, deși am fost mereu binele și am avut mereu dreptate. Eu nu am lovit pe nimeni niciodată. Ei spun că toți au fost păcăliți, fiind eu ținută izolată, încât nimeni nu știe cum sunt de fapt, și că toți joacă teatru și toată lumea îi susține să îmi facă rău. Ei spun că numai la cimitir nu am fost și acolo e un loc jalnic - dar ei nu au ce face, au încercat să îi facă pe oameni să înțeleagă, dar e imposibil. Ei spun din nou că, în ciuda inteligenței și bunătății mele extraordinare, oamenii cred că sunt un om nebun și rău, ceea ce nu am fost niciodată. Azi iar au jucat teatrul de a întreba un monstru peste mintea mea dacă e satisfăcut cum am fost lovită și el chipurile răspunde că încă nu e. Ei spun că trebuie să înțeleg că nimeni nu mă vrea tocmai fiindcă sunt numai binele și așa am fost mereu - ca orice om inteligent și normal, adaug eu.

Iar a intrat scroafa - cu ideea că nu se lasă până când nu pierd totul (?) apoi ideea că atunci când a înțeles că eu am creat totul, nu el (?), a apucat-o scârba (des ei spun așa) - probabil că dvs., citind asta, credeți că ea sau ei mă testează dacă sunt deranjată de răutatea, egoismul și micimea lor sufletească - că apare ca și cum aș avea orgolii - dar nu e așa , vă asigur, v-au păcălit, ei chiar sunt monștri josnici cu adevărat și chiar omoară, și nu au dreptate cu scârba lor, se știe că oamenii proști au scărbă față de cei buni sau educați - ei sunt educați, dar nebuni - eu am fost mereu un om nobil și pur, nu trebuiau să mă omoare și nici să tortureze așa monstruos atâți ani - scroafa a intrat din nou cu ideea că își amintește de mine cum eram scăldată în plăcere - probabil că se gândește la vremea când, al 18 ani mi-au dat cu forța orgasme în tot corpul simultan - dar acel lucru nu a fost vina mea, eu nu am avut nicio plăcere reală și nu am dorit așa ceva - simplul fapt că m-am îndrăgostit de acel bărbat monstruos datorită insistențelor lui mari și intenționate, nu dovedește că aș fi fost proastă sau josnică sau că mi-am dorit acele plăceri. Eram doar inocentă și oricum ”ei” și familia mea plănuiseră acest lucru de când eram copil, mi s-a vorbit foarte des și cu aluzii directe despre Teotolinda lui Coșbuc sau s-a insistat foarte mult pe cântecul ”am iubit ce-n viață nu mi-a fost iertat” ca să creeze ideea că lumea mă va condamna, deși nevinovată, pentru nu știu ce iubire. Etc. Adică era un sentiment care absolut cert nu era cauza acelor violente posesii sexuale asupra mea. Nu am greșit nimic și nu am avut păcate niciodată. Sunt nebuni. Au spus că lumea a ajuns să creadă ceva hidos, că eu l-am provocat sau atras sexual pe acel profesor când aveam 17 ani, deși era evident ce fel de fată și fecioară eram și diferența de vârstă de 19 ani și lipsa mea totală de experiență sexuală și de viață. Inițial s-a întâmplat toate așa cum au planificat când eram mică, apoi, după 35 de ani, am început să înțeleg totul ajungând la maturitate și atunci ei m-au izolat absolut complet, când abia aș fi putut să fac și eu ceva în mod creativ, personal. Bineînțeles că eu am creat micile mele încercări literare, era evident că am fost inteligentă și bună, aș fi putut progresa dacă eram acceptată, dar nu a fost să fie...și m-au torturat extrem de monstruos. Ei spun că ei sunt de vină pentru aspectele sexuale, dar proștilor li s-a spus minciuna că eu aș fi un mecanism lipsit de cap (ceea ce nu sunt), pe care el sau alții l-au accesat și ”inițiat”, care se desfășoară după un program anume indiferent de orice etc. - și de aceea unii nu mă văd drept om.

26.03.24
Poate că mă acuzați că am numit-o pe una dintre ei scroafă ieri - aș vrea să înțelegeți totuși adevărul. Este vorba de niște criminali extrem de monstruoși și absolut tot ce am povestit a fost mereu adevărat. Nu știu sigur dacă e femeie sau bărbat. Și azi și ieri m-a împroșcat cu foarte multe idei urâte înainte să mă scol, împreună cu ceilalți ”porci”. Adineaori de exemplu a spus iar că li se cere cu insistență să mă ”rupă” (ceea ce ei au făcut de foarte multe ori). Eu sunt și am fost întotdeauna ceva absolut normal și bun și luminos, nu am gânduri urâte și pot totuși controla pe acești porci încât să nu mă deranjeze. E adevărat că, dacă ar fi fost adevărul, adevărul despre mine măcar, atunci mi s-ar fi dat dreptul la studii sau la muncă și aș fi fost chiar acceptată - am fost mereu, repet, binele desăvârșit și un om capabil, niciodată nebună și acei porci nu au dreptate. Am dreptate să îi numesc porci, așa cum ei mă numesc nebună fără motiv, ei sunt ceva cutremurător de monstruos și tot ce am povestit e adevărul, cumva ei sunt responsabili de tot ce s-a întâmplat de când eram copil, ei își asumă acea vină încă de când eram copil și vor moartea mea și toate torturile cerebrale zilnice seara și izolarea inumană încă din 84. Repet, am fost mereu un om extrem de bun, fără greșeală, deși m-au masacrat de la 13 ani continuu, un om frumos la suflet, perfect normal psihic și cu adevărat inteligent - încă mai sunt, regret că toți fac tot posibilul să mor, e greșit. Ei zic că toți proștii au fost păcăliți că sunt nebună sau ceva rău și cei deștepți nu vor să trăiesc, căci, spun ei, nimeni nu are nevoie de oameni buni și toți vor ca proștii să nu înțeleagă adevărul. S-ar putea ca faptul că ei sunt așa monstruoși să vă facă să credeți că am delirat sau că mint. Ei spun că trebuie să fiu degradată intelectual în continuare, ca să mă poată domina complet - căci eu am fost un om prea inteligent și ei toți vor să fiu nebună. Păcat, am fost perfecțiunea - ei zic că nimeni nu mă vrea și ei nu pot face poporul de râs pentru mine. Ei zic că toți proștii au fost mințiți că sunt nebună, ordinară etc. și ei trebuie să mă distrugă și să mă omoare fiindcă ”țara nu mă vrea”, și totodată sunt foarte inteligentă. Asta e tot.

azi am avut din nou sete puternică, prelungită, greață mult timp, durere abdominală și dureri osoase și în tot corpul - unii spun că e otravă din nou și că toți vor să mor, chiar și după tot ce mi-au făcut 40 de ani, pentru ca lumea să nu înțeleagă adevărul, iar alții spun că este diabet și cancer - acum nici eu nu știu sigur, dar în trecut a fost otravă - voi merge din nou la medic, cum am povestit, deși mi-e frică, nu fiindcă ar fi cancer, ci fiindcă medicii și personalul medical m-au lovit mult în trecut, totul a fost cum am povestit în cele mai mici detalii și nu am fost niciodată nebună sau ceva rău, deci e posibl ca ei să mă lovească de moarte sau altceva rău, chiar dacă ar putea fi vindecat cancerul de exemplu. Ei spun mereu că toți oamenii au fost păcăliți despre mine de-a lungul întregii mele vieți, și e evident că mă omoară, find clar izolată de toți de foarte mulți ani. ”tu ești acceptată întotdeauna (?!) numai atunci când, pentru tine, e prea târziu, spune ”scroafa”, la fel cum a spus ea sau altcineva, ca amenințare, de acum 10-15 ani - repet, eu nu am mai avut alte vieți, așa cum insinuează ei prin vorbele de mai sus - ei spun că în România nu sunt acceptați ”copiii”. Alții au spus mereu că în România se întâmplă mereu așa, adică ei sacrifică un geniu copil, cum am fost eu, îl torturează și apoi îl omoară și de aceea ei spun că eu sunt acceptată mereu prea târziu.??? Fiindcă nu sunt acceptată și toți mint și nimeni nu crede adevărul, există toate premisele să se întâmple iar același sacrificiu, cruzime și crimă. Ați citit probabil cartea ”Povestea fără sfârșit”, dar adevărul e oricum spus de toate cărțile - repet nu e fantezie, puteam dovedi tot ce am povestit. ”eu nu pot să o iert”, repetă ea, ca și cum am greșit ceva și absolut sigur nu am greșit nimic, probabil că așa v-au păcălit, printre alte metode

mă împroașcă încontinuu cu diverse idei grețoase și mă lovesc des - findcă ei determină aceste dureri - în bont -- de pildă ei spun că ceea ce mi-au făcut oamenii mie e atât de josnic și nedrept, încât absolut toți vor să fiu omorâtă, dar de fapt ceea ce s-a întâmplat până la moartea tatei e nimic pe lângă ce au făcut cei care vor ascunderea adevărului prin omorârea mea

ei spun că absolut toate durerile mele sau multe (?) sunt proiduse prin f_tere a corpului meu și că eu sunt f_tă peste tot încontinuu, și în ochi și în cap - bine, poate că au dreptate, nu voi mai spune nimic

Unii spun că asta e soarta oricărui nebun - poate că au fost păcăliți, nu e așa și nu am fost nebună
Mai repet un singur lucru, fiindcă și ei spun același lucru - adevărul e de mult în întregime pe acest blog, dacă doriți cumva să înțelegeți că nu am fost niciodată nebună și că nu am greșit nimic și că am fost un om perfect și inteligent, atunci trebuie să citiți tot blogul cu atenție și judecând asupra fiecărui lucru, mi s-a spus că ați fost mințiți că sunt un om cu defecte, prostie și ură etc.- nu, nu am fost deloc, niciodată, dimpotrivă - după cum au mai spus, am fost supusă unui regim de exterminare

27.03.24
ei spun iar că nimeni nu mă vrea, fiindcă eu am fost mereu binele, dar binele e întotdeauna distrus și deasupra se află mereu niște porci cutremurători, pentru care e floare la ureche să îi mintă pe oameni despre mine, în timp ce eu sunt ținută izolată întreaga viață și nimeni nu vorbește cu mine toată viața, astfel încât să fiu distrusă și plasată mereu dedesubtul celor răi -- da, probabil că așa este, dar nu am ce face, toți asta vor în mod evident, am explicat totul clar și toți tot nu credeți. Ei spun că în toată lumea există convenția ca oamenii care au diagnostic psihiatric să nu fie niciodată acceptați, să fie tratați drept mincinoși, proști etc., să fie izolați, otrăviți etc. chiar dacă au perfectă dreptate, indiferent de orice ???! Alții spun că sunt torturată cerebral încontinuu fiindcă încă sunt prea inteligentă și nu mă pot domina psihiatrii sau porcii care mi-au făcut rău încontinuu și au mințit mereu. Ideea unora era că aș fi fost acceptată sau că voi fi când voi deveni mai proastă prin tortură și izolzare și ștergere a memoriei și lipsa contactelor în societate. Nu știu dacă mă vor accepta când voi coborî intelectual mai mult, cum spun ei, dar e greșit ceea ce fac ei - am fost cu adevărat perfecțiunea și nevinovăția absolută și puteam deveni intelectual respectat în societate, poate că nu ați înțeles, nu am fost niciodată nebună. Dacă există această convenție, atunci în mod sigur e greșită, fiindcă pot exista cazuri de oameni perfect nevinovați și inteligenți care trebuie acceptați, căci tortura asupra lor poate duce la daune asupra mediului și celorlalți oameni - adevărul e mai bun, dar ei spun că lumea toată vrea ca porștii să creadă că eu am mințit sau am delirat, ceea ce nu e adevărat și nu a fost niciodată adevărul. Din nou ideea centrală - că nu am greșit nimic și am fost un om excepțional, dar toți au mințit despre mine și mi-au făcut așa mult rău încât nimeni nu vrea să fiu acceptată.?? e greșit, sunt încă om bun și inteligent și cu aceeași frumusețe sufletească. Tot ce am scris aici e adevărul, dar cei vinovați ”se acoperă între ei”, spun ei. Tu ești singura (?) femeie complet respinsă și măcelărită, fiindcă niște porci au mințit despre tine că tu ”faci și dregi” (?) și tu de fapt nu ai făcut nimic.

Mi-este extrem de rău în tot corpul și sunt neagră la buze și cu cearcăne - ei m-au împroșcat încontinuu de azi dimineață cu insulte, aberații și amenințări, am fost la plimbare un pic, dar m-am deplasat extrem de greu. Scorpia spune că trebuie să fac stop cardiac. Altul spune iar că decizia rămâne aceeași. S-ar putea ca de data asta să mor și principalul motiv este că e iar primăvară, cum v-am mai explicat, dar nu toată lumea înțelege ce vreau să spun. Ei zic că mă omoară un monstru care a reușit să păcălească întreaga lume că adevărul e invers decât este și că trebuie ca eu să fiu omorâtă. Altul spune că e o hidră cu multe capete, fiindcă se bazează pe delirul multora despre mine. Aceștia mulți toți cred altceva. Că, dacă nu spuneam adevărul, trăiam 1000 de ani - este exact invers, mă omorau în mod sigur - citiți și încercați să înțelegeți de ce a trebuit să spun tot adevărul și cum m-au obligat chiar - și vă spun sigur, singura mea șansă de viață ar fi fost doar așa, fiind spus adevărul în întregime și dacă dvs. ați fi înțeles că totul e adevărul și că nu trebuia să mă omorâți, nici cu otravă, nici prin izolare etc. Pe tot drumul, la miezul zilei, nici țipenie de om, iar scroafa spune ”vezi, nimeni nu iese pe stradă, nimeni nu vrea să fie cu tine”, toți vor să mori etc. Sete monstruoasă, cum rar a fost. Apoi, tot ea spune ”adică vrei să spui că e așa nebună, încât...” Ei lasă uneori propozițiile neterminate cu scopul de a crea delirul sau deliruri diferite ale altor proști asupra mea, despre mine adică. Adevărul e că nu am fost niciodată nebună și ceea ce spune ea nu are sens - nu fac și nu am făcut nimic rău sau nebunesc, singurul lucru pe care poate să mi-l impute e că am scris, pe lângă tot adevărul despre viața mea, mare parte din ceeea ce împroașcă ei asupra mea și asta li se pare nebunie, sau i-au păcălit pe proști că e asta înseamnă nebunie. Nu e nebunie și voi înceta să mai scriu mizeriile lor, voi muri în tăcere dacă ei mă omoară, așa cum spun că vor face și că toți vreși așa - e păcat, aș fi reușit ușor să creez ceva bun intelectual ... am fost foarte inteligentă și de o mare frumusețe sufletească, fără greșeală sau răutate, normalitate curată, mai gândiți-vă puțin... poate că e greșit să închideți porțile, ca întotdeauna, în fața binelui curat. Acum neuropatia periferică a izbucnit brusc și e foarte neplăcut... etc. Tortură cerebrală în meizul zilei și ei mă împroașcă încontinuu - plus greață. Iar au intrat cu ideea că nu mă omoară, ci mă ”aranjează” - dumnezeu știe de ce atâta ură, căci sigur nu am greșit nimic și am fost om inteligent și rațional mereu. Acum chiar nu mai scriu, ei vor continua să lovească... Iar au intrat cu ideea că nu mă omoară, ci mă ”aranjează” - dumnezeu știe de ce atâta ură, căci sigur nu am greșit nimic și am fost om inteligent și rațional mereu. Acum chiar nu mai scriu, ei vor continua să lovească... Azi noapte mi s-a stricat de la sine aparatul muzical și au spus că ei au reușit să îl strice, deși aseară mergea, ca să mă lovească și au spus că eu sunt muritoare de rând, nu am voie să ascult muzică. Acum ascult Beethoven, merge, dar e greu la deschidere, la pornire.

”toți sunt nebuni ”aranjați”, spune un nebun, pe tine nu pot să te aranjeze” - nu înțeleg această ură și agresivitate, nici acest om, nici alții nu au motive concrete să creadă că sunt nebună, absolut sigur nu am fost nebună niciodată și gîndirea și comportamentul meu și afectivitatea au fost mereu normale și nu știu ce motiv crede acest om că există ca eu să fiu aranjată - nu am greșit nimic și nu am vină că ei, care sunt nebuni aranjați, mă împroașcă cu ură - nu contează acest lucru, nu deranjez pe nimeni nu nimic, nu înțeleg de ce crede el că trebuie să fiu aranajată, nu există niciun alt motiv și am fost om inteligent care merită drepturile în societate - ei nu sunt nebuni și nici aranjați din cauza mea, și dacă ei sunt nebuni aranjați așa cum pretinde, artunci de ce mă lovesc, și de ce îi deranjează că chiar ei înșiși mă scuipă încontinuu - eu tac, nu rostesc nimic de o vreme - decât două trei cuvinte zilnic - și acum voi încerca din nou să scap de ei prin tăcere, inclusiv prin a nu mai nota delirul lor hidos asupra mea
Dureri de cap și de ochi înfiorătoare și rău general - ei spun iar că proștii cred că e un război asupra mea și de fapt e o crimă josnică și că toți cei buni au fost scoși din țară de ani de zile și poporul a fost înrăit la maximum, ca să mă poată omorî nu știu cine.

unii spun că se tem să nu rămână descoperiți (?), alții spun că ei lovesc monstruos acum în mine ca să ia iar caimacul, alții că așa a decizia și nu o vor schimba - îmi pare rău că au hotărât să îmi masacreze creierul așa monstruos, au luat o decizie în lipsă de informații - e adevărat că am scris totul despre mine, dar nimeni nu a vorbit cu mine întreaga viață și numai dacă cineva vorbea cu mine sau mă accepta m-ar fi putut cunoaște sau înțelege - aș fi putut deveni un intelectual bun și oricum eram un om de valoare, ceva chiar extem de bun și frumos, e adevărul și am fost mai degrabă legată de cultură, adică de partea umanistă a ei, dar orice loc de muncă sau meserie șa fi învățat aș fi fost fericită și nu aș fi pretins mai mult

mama iar a făcut acum o scenă de nervi, cu țipete, înjurături și zgomote - ei au multe deliruri diferite despre mama, eu nu am, am înțeles că e nebună și rea și că este în ghearele monstrului care mă lovește și mă omoară eventual, inclusiv prin intermediul ei- unii cred că însăși mama e monstrul, ceea ce e ilogic, oricum nebunia și cruzimea ei nu au afectat valoarea mea sufletească și morală

28.03.24
azi îmi iau la revedere de la acest blog, e evident că toți vor să mor - am spus numai adevărul și nu am greșit nimic, nici faptul că am scris, dar ei spun că unii au făcut răul în numele meu etc.
zilele din urmă m-au măcelărit monstruos zi și noapte, unii au spus că e vorba de niște medici nebuni, eu nu știu care e adevărul - ideea lor e din nou că lumea nu trebuie să înțeleagă cu nu am fost niciodată nebună, ei spun că toți au votat pentru măcelărirea mea și că ei preferă să moară decât să... nu știu ce, zilele trecute mi-au lovit chiar și memoria cărților pe care le-am citit recent
au continuat cu delirul lor politic și cu altele, absolut sigur nu i-am provocat și eu nu am avut niciodată delir - de exemplu ideea aberantă, evident delirantă, că ei mă distrug pentru că nu le place forța pe care o reprezint, deși am fost mereu om inteligent și bun și normal și nu reprezint altceva, sau ideea că toți mă omoară ca să pună gheara pe tot
azi noapte am căzut - mi-au lovit întreg creierul brusc, cum au mai făcut, și am căzut în prăpastie cu întregul minții, cu picioarele moi, noroc că eram lângă pat, azi e tot rău, abia merg de slăbiciune, ei pot să dea aceste dureri în mod intenționat, în mod sigur; nu știu dacă voi mai rezista sau dacă voi înnebuni/muri, unii spuneau anul trecut că voi muri anul acesta, dar poate că nu e adevărat, oricum ei mă amenință de moarte de 18 ani jumătate și de multe ori au spus că voi muri în curând.

vă spun sigur că e rău și greșit să mă omoare, dar asta e, nu am ce face să îi conving
probabil că ei vor continua să lovească extrem de monstruos și eu voi fi tot izolată, cum sunt de atâția ani - ei spun că am fost condamnată la moarte, deși nu am greșit nimic
repet, nu doar că nu am greșit nimic, dar am fost și perfecțiunea, nu aș fi influențat oamenii negativ dacă eram acceptată
Acum ei spun că oamenii care sunt respinși de societate nu au voie să citească, să învețe, să asculte muzică bună sau să aibă alte plăceri, adică să se agațe de viață, fiindcă se pare că îi deranjează bucuriile mele intelectuale, că eu asta făceam, acum ei au din nou pretenția să mă las omorâtă, deși tot ei spun că sunt condamnată la moarte deși nevinovată complet, numai din cauza minciunilor unor oameni răi - nu am datoria să mă las omorâtă de ei, așa cum spun ei, dimpotrivă. Ei spun ceva bizar - că niște porci au încercat să mă distrugă cu armata a trei țări deodată, bineînțels că nu cred așa ceva.

29.03.24
Tot zilele acestea au avut pretenția ca eu să nu mai fac nici gimnastică în casă sau mișcare, fiindcă ei trebuie să mă omoare - e greșit, sigur nu trebuie să fiu omorâtă. Iar mama are aproape 77 de ani și a mers în ultmii ani la fizioterapie de mai multe ori și acum iar merge la reumatologie etc. Ei spun că mama i-a păcălit pe toți și e accepetată, dar eu nu. Un lucru important care nu rezultă din ce am scris și de aceea îl notez este că ei au spus de mai multe ori zilele acestea că trebuie să fiu scoasă din ”închisoare” și omorâtă, probabil fiindcă li se pare că m-am ridicat prea mult peste ”ziduri”, adică intelectual peste oamenii monstruoși care mă scuipă verbal și mă torturează zilnic fără niciun motiv. Am povestit ce am pățit pe 2 aprilie anul trecut, când am fost în oraș la o întâlnire de grup de ”haiku”, unde erau oameni care de fapt nu m-au acceptat, despre care nu știu nimic, cu care nu am nicio relație - am fost monstruos torturată - astfel încât nu mai puteam fi proastă să merg în oraș azi toamnă, când s-au întâlnit din nou. Dacă voi mai fi chemată în oraș nu voi merge decât în condiții normale, dacă mă vor accepta și îmi vor da clar drepturile, verbal, deși acum e prea târziu pentru studii sau muncă, dar puteau să mă accepte altcumva, sau măcar să nu mă omoare. Dacă vor recunoaște adevărul și mă vor trata normal. Eu am implorat pe facebook mult timp, de multe ori, o întâlnire cât de rară, măcar cu câțiva oameni în București, începusem să contactez și individual oameni care locuiau în București, dar toți au refuzat, nu au nevoie de mine, oricât de puțin. Sunt izolată din 84 și nu am avut nici măcar șansa să am o relație măcar în scris cu alții, nimeni nu vrea să vorbească cu mine nici la telefon etc. - nu cred că puteți înțelege ce înseamnă atâția ani de izolare totală. Repet, am fost total nevinovată și foarte inteligentă, dar, după cum ați observat sau înțeles, oamenii joacă teatru că mint sau că sunt nebună și mă tratează ca atare, păcălind lumea că eu trebuie să fiu omorâtă și că sunt ceva rău, mințind că aș fi proastă sau vinovată de ceva ce nu am fost. Repet, toți spun că proștii toți au fost păcăliți că trebuie să mă omoare. Acum cred că nu mai e nimic de adăugat pe blog, dacă m-ar fi aceptat nu aș fi vorbit despre mine, am fost om bun și normal, repet. Peste o vreme - câteva luni - voi șterge și acest blog de memorii și implorări. Iar au intrat în calculator, sper că nu au modificat ce am notat aici.
Azi mi-au dezactivat butoanele de editare a profilului și de postare de ”stories”/ povești pe facebook, nu tiu de ce, poate că i-a deranjat că am scris totuși tot adevărul, inclusiv pe facebook. Nu voi mai intra pe facebook, fiindcă oricum am terminat de scris tot adevărul despre mine și, după cum vedeți, ei mint indirect, fiindcă faptul că mi-au dezactivat o parte din facebook îi poate face pe proști să creadă că nu au scris ceea ce am scris, sau că aș fi ceva rău ce trebuie distrus etc. Vă las în grija lui Dumnezeu, oricum nimeni nu mă vrea și nu mă crede, căci dacă mă credeați, m-ați fi acceptat în mod sigur. Deși masacrată toată viața, am rămas ceva bun. La fel și cu blogul meu de memorii - nimeni nu comunică cu mine și nu voi mai scrie - poate că unii nu mă cred cu adevărat. Ei spun că e evident vorba de un geniu rău care încearcă să omoare un geniu bun, adică pe mine, manipulându-i pe nebuni și pe proști. Nu am crezut niciodată că aș fi geniu și nu știu la ce geniu rău se referă. Eu mai am un profil pe facebook, pe care nu am scris nimic despre viața mea decât prin câteva poze cu flori. Pe de altă parte, după cum au spus și ei, e evident că e vorba de o crimă josnică și mârșavă, colectivă, asupra unei femei singure și foarte sărace pe lângă majoritatea proștilor, crimă cu forța instituțiilor în joc, cu reguli și abertații psihiatrice, cu otravă și tortură etc.

Un ultim lucru pe care îl notez este că unii spun că ei vor ca eu să fiu expropriată și alungată din casa mea, ca să poată ei să mă distrugă complet. Repet, am fost binele desăvârșit și totodată un om normal. Mă rog lui Dumnezeu să nu lase să se întâmple asta, findcă am înțeles, deși singură, că toți cred minciuni și răul despre mine, dar nu am greșit absolut nimic. Și, în plus, tot ce am scris pe blogul meu e adevărul, deci știu că ei sunt în stare de orice josnicie, mai ales că eu stau la numărul 7, dar mai sunt trei vecini cu numărul 7, în ordinea ilogică - 7b, 7c, 7, 7a - Mădălina, despre care am notat nu de mult adevărul, e la numărul 7c, dar nici măcar nu e scris la poarta ei.

sete înfiorătoare mult timp și durere de cap și slăbiciune - înghesuială de oameni și mașini pe stradă în calea mea din nou și căldură monstruoasă, deși e încă martie - repet, e vina lor și ei dăunează întregii lumi și încălzirea globală e tot din această cauză - în plus, repet, nu trebuiau să mă omoare și putea fi adevărul și totul s-ar fi normalizat, inclusiv temperaturile - faptul că ei fac răul de atât timp asupra mea și că au făcut caniculă adesea lovindu-mă, dar e greșit să mă omoare, chiar și să lovească, chiar dacă am fost mai inteligentă decât cei mai mulți, ei nu fac decât răul, eu chiar nu i-am provocat niciodată; ei spun că poporul crede minciuni că eu aș face ceva rău asupra lor și eu nu am făcut nimic niciodată, am fost cu adevărat un om perfect, nu există motive să fiu lovită sau omorâtă și asta e sursa răului, nu eu.

toți au votat pentru, spun ei, iar poporul mă omoară sau vrea să mă facă nebună complet fiindcă nu poate accepta faptul că au fost mințiți despre mine și vor să domnească porcii care m-au f_t și au mințit despre mine, ceva ce au spus de nenumărate ori
ideea e că îi deranjează adevărul, dar de unde știu ei cu certitudine ce am scris eu pe internet?! Repet, nu voi mai nota nimic, oricât mă vor tortura. Au intrat iar în engleză că întreaga lume a mințit despre mine și de aceea trebuie să mă lovească, să mă omoare, deși nu am greșit nimic și nu sunt ceva rău pentru alții.
ei spun că oamenii sunt proști și cred că au aș fi un monstru ce trebuie vânat și omorât, chiar dacă am fost mereu nevinovată (sigur nu am uitat nimic) și totodată om normal, bun și inteligent. Nu au dreptate, nu trebuie să mă omoare - pot explica, dar voi tăcea, că ei lovesc și fiindcă scriu, alții spun că nebunii cred că eu aș fi tatăl meu care e mort de 19 ani, ceea ce nu e adevărat, vă spun sigur, alți nebuni, spun ei, cred că eu sunt moartă și eu sunt cu adevărat vie etc.
nu mai vorbesc nimic cu voce tare (nici atunci când făceam asta nu eram nebună), m-am lăsat de trei luni de fumat, acum nici nu voi mai scrie adevărul în continuare, fiindcă nu interesează pe nimeni, dacă e cineva interesat, mă poate întreba (și în plus ei îmi fac mai mult rău dacă spun ceea ce e bine și adevărat, deci voi tăcea). În mod absurd, ei spun că în România nimeni nu are voie să spună adevărul despre ce e rău și nedrept, ceea ce eu nu aveam cum să știu. Din păcate, după cum spun și ei, eu le-am dat proștilor totul mură în gură, scriind adevărul pe blogul acesta, fără să păstrez cel mai mic secret pentru mine. Au început iar cu amenințări că mă vor face complet nebună și apoi vor păcăli poporul în continuare. etc.

ei spun că pe întreg blogul acesta s-au strecurat numai 5 detalii pe care le-am scris altfel decât au fost și pe acelea își bazează ei acuzațiile la adresa mea - s-ar putea să fie adevărat, s-ar putea să nu fie - dar eu nu mă înham la asemenea muncă, să citesc totul, am explicat de ce pot fi mici greșeli, dar s-ar putea și ca unii să fi modificat ceea ce am scris, în mod intenționat.

Unii spun acum, nu știu dacă au dreptate - că, dacă șterg blogul, îmi vor masacra creierul și eu nu voi mai avea niciun sprijin, în timp ce ei au descărcat tot adevărul, pe care eu îl voi uita câte puțin - nu știu dacă au dreptate - deocamdată mă mai gândesc, am observat prin autoanaliză, că, în urma masacrului din partea lor, am uitat câteva detalii, dar puține de tot, mă gândesc că ei mint că am uitat ceva din viața mea care ar justifica acuzațiile lor sau tortura sau oroarea psihiatrică și nedreptatea, repet - am uitat doar câteva mici detalii, insignifiante și am spus absolut tot adevărul esențial ei spun că pe nimeni nu interesează faptul că eu sunt complet nevinovată, toți mă lovesc ca să își apere pielea, spun ei - și proștilor li s-a spus că eu răspund la acuzații cu alte acuzații, deși nu știam că că ei mă acuză și de ce lucru mă acuză și am scris doar adevărul tot, fiindcă am fost forțată să spun numai adevărul și în întregime, dar nu am acvuzat pe nimeni de nimic - ei spun că indirect prin faptele povestite
vă las, orice vor mai spune ei, oricum această concluzie de mai sus era logică din tot ce am spus și la fel multe alte lucruri... voi lăsa tăcerea să vorbească
mă amenință iar că îmi vor omorî mama, ca să poată ei să mă omoare mai ușor după aceea, cu restul poporului - nu știu, dar oricum voi tăcea, astea sunt ultimele mele vorbe pe acest blog, chiar dacă mama moare sau orice îmi vor face


ei spun că absolut tot ce au spus oamenii rău despre mine, de-a lungul întregii mele vieți, este minciună și ei vor ca eu să mă ”sacrific” pentru ca ei să trăiască, fiindcă eu nu am înțeles de ce ei trebuie să trăiască și eu să mor ??! e total ilogic ce spun ei, ar fi mult de explicat, dar nu mai tărăgănez, voi tăcea, e un delir al lor, nu al meu și nu au dreptate- de ce cred ei și cine sunt ei încât cred că dacă mă lasă în pace, mor ei? E exact invers. Cum adică să mă sacrific? ei sunt cei care lovesc, nu eu, și i-au convins pe proști că eu trebuie să nu ”rezist”, deși ei sunt nebuni sau răi și eu nu am mințit nimic. Nici nu am cum să mă sacrific, ei mint și despre asta probabil. Nu mă voi sacrifica, dar vă spun adevărul - nu au dreptate. Acum voi tăcea, orice vor spune. Mă scuipă încontinuu cu diverse idei (că trebuie să mă facă jumi-juma etc.), măcelărindu-mi creierul înfiorător - asta e tot ce mai pot spune - ei spun că vor neapărat să mă masa-creze complet și eventual să mă bage la ”azil”. Idioții, spun ei, nu au cum înțelege că ei sunt reali și că mă lovesc intenționat și toți cred că e doar boala mea psihică. Mama spune că se anunță 30 de grade, ca vara, pentru ultima zi a lui martie și că e Paștele catolicilor, mai devreme ca oricând, asta fiind posibil una din cauzele maltratării mele zilele acestea. Prin urmare s-a trezit iar inventivitatea lor religioasă cu ideea că nu am fost un ”dumnezeu” bun și drept -- citiți tot blogul meu și veți înțelege că e adevărul și că am fost doar binele, un om bun și drept. Țineți minte, în caz că vă interesează adevărul - ei mint sau sun adevărul încontinuu, nu tac, cu scopul lovirii mele și omorârii mele și e greșit. Ei spun că eu am perfectă dreptate, dar sunt femeie, și de aceea trebuie să mă omoare.??? Apoi,imediat, ei spun că vor să distrugă totul, findcă ”jigodia asta”, va conduce lumea spre prăpastie - vă spun adevărul, nu am fost deloc jigodie, dimpotrivă, citiți tot ce am scris, nu doar blogul meu de memorii - nu știu la cine se referă ei. Oricum, s-ar putea să nu vedeți corect pe ecranul dvs. ceea ce am scris eu. Oricum, nu e prima oară când ei recurg la insulte și amenințări.

Numai în seara asta mai scriu adevărul, vă jur. Ei spun că oamenii au fost îndobitociți despre mine de-a lungul întregii mele vieți și de-a lungul mileniilor. ??? Eu știu aproape sigur că m-am reincarnat - dacă la asta vă gândiți. Pot explica asta, e adevărul. Ei spun că, da, am perfectă dreptate, dar sunt măcelărită încontinuu fiindcă, deși izolată de atâți ani, deși cu gândul mereu curat și foarte frumos, inclusiv acum, oamenilor li se spun mereu minciuni despre mine și despre alte lucruri, fiind eu ținută ca într-o vitrină și arătată cu degetul pentru ceea ce de fapt nu greșesc. Ei spun că oamenii nu pot să se trezească la realitate, și repetă că familia mea minte și mă tratează astfel încât lumea să îi creadă pe ei. Nu știu sigur care sunt intențiile familiei mele. Sunt în ghearele multor vipere care au sucit mintea oamenilor, spuneau ei. Ceea ce am scris acum e adevărul, din ceea ce ei au spus sau spun, dar și eu. Mă rog lui Dumnezeu să oprească, dacă e posibil, dar nu prin moartea mea, tortura pe ochi și cap din partea acestor monștri cu chip de om, eventual prin închiderea mea la psihiatrie, sau altfel, dacă e posibil, fără a face rău altora. Unii spuneau iar că, din păcate, oamenii nu s-au trezit nici acum. Dumnezeu știe de ce oamenii răi și mincinoși par mai credibili și binele și adevărul nu sunt crezute. Eu încă mai am speranțe în mai bine pentru întreaga lume. Alții spun că ei pur și simplu nu pot accepta o șchioapă drept ”zeu”. A intrat iar ”scroafa” cu idei despre omorârea mea, poruncind altora să mă lovească, așa cum au făcut de atâți ani. Torturată cutemurător încontinuu de mai multe zile, ei spun că sunt masacrată de cel mai mare monstru al omenirii și că proștii cred că eu mint ca să scap cu viață. Nu, nu e adevărat. A intrat iar ”scroafa” cu ideea că eu încă nu mi-am vărsat toată fierea, deși nu am avut niciodată fiere sau ceva rău față de vreun om. Și această idee e tot manipulare, ca să justifice ei masacrarea mea și izolarea de o viață. Sigur, sigur nu voi mai scrie nimic de acum, chiar dacă voi fi foarte aproape de moarte. Jur, am fost cu adevărat perfecțiunea, chiar dacă ei m-au masacrat așa monstruos.

Se pare că, deși am fost nevinovăția absolută și ceva frumos și un om extrem de bun - și încă sunt la fel - toți oamenii cred minciuni sau gândesc altfel decât mine, spun ei - cauza, cred eu, nu este Dumnezeu, ci faptul că oamenii răi, ca această scroafă și alții au crezut răul despre ceea ce era curat, aruncându-i pe proști asupra mea, și, în plus mai este probabil și conspirația și minciuna lor intenționată de mulți dumnezei mai mici.

(30.03.24 - mai notez totuși un ultim lucru, pentru cazul în care veți dori adevărul sau veți înțelege vreodată - azi, deși e sîmbăta Paștelui catolic și nu e sărbătoare la orotdocși, au început să tragă clopotele ca de sărbătoare și au pus slujba la megafoane, să aud și eu. Ei spun că e din cauză că lumea mă omoară pe mine - fără să înțeleagă nimic. Nu știu sigur dacă e așa, am mai pățit o dată, dar poate au dreptate... Ei spuneau că și preoții, la fel cu ceilalți intelectuali, au mințit poporul despre mine - e posibil să fie adevărul, dar faptul că trag tare clopotele cu ideea să mă omoare pare să arate că sunt nebuni. Intră în continuare cu delirurile lor - de pildă că toți au înțeles ce sunt și vor face tot posibilul să mă omoare - dacă înțelegeau nu mă omorau, în mod sigur. Nu știu sigur dacă e adevărat că au mințit despre mine, dar, poate, de data asta vor spune adevărul. Unii spun că ei mă vor lăsa în pace după toate aceste torturi monstruoase din ultimele zile, fiindcă nu au vrut decât să îmi reteze vârful intelectului, păcat că au făcut acest lucru, căci absolut cert am tăcut definitiv în casă și sigur de tot nu aș fi mai scris nimic din ceea ce spun ei pe acest blog, și sigur de tot am fost mereu un om normal și am avut mereu dreptate, acum mă voi retrage în tăcere absolută orice se va întâmpla și nu voi mai scrie ce spun diverși indivizi peste mintea mea -- e posibil să mă omoare, asta e, nu am cum să îi conving să mă lase în pace, repet am început să tac și nu voi mai scrie pe acest blog și ei tocmai acum au lovit cutremurător. Un alt motiv pentru care nu trebuiau să îmi reteze intelectul, așa cum spun ei că au făcut în ultimele zile, este că am fost un om extrem de frumos și bun și inteligent, deși m-au lovit și au mințit și că nu am dăunat nimănui niciodată, dar ei zic că oamenii au fost mințiți despre acest lucru. Oricum nu pot schimba trecutul, mă mulțumesc cu ce mi-a dat Dumnezeu și cu ce am reușit eu să fac ca să duc o viață cât mai bună și normală și pentru mine și pentru ceilalți. Ei spun că asta e ultima oară când mai sunt scoasă din rahat și că eu aș fi tulburat delirul proștilor și de aceea sunt lovită - nu, eu nu am provocat niciun rău și nu voi mai scrie absolut nimic despre mine de-acum înainte - ei zic că dacă proștii intră peste mintea mea cu delir, ură, minciună etc. eu trebuie să mă las lovită fără să mă împotrivesc - repet, e minciună și acest lucru, nu e vina mea, ei lovesc și fizic monstruos în momentul în care intră peste mine cu aberații - ei au creat răul, nu faptul că intelectul meu nu acceptă minciuna. Întotdeauna am fost conștientă și fericită și recunoscătoare că trăiesc - s-ar putea să credeți că sunt nebună, dar numai din motivul că ați fost mințiți despre mine. Și e normal că mă desolidarizez de ideile lor, fiindcă sunt un om normal și așa am fost mereu și ei nu spun doar minciuni, ci și idei întunecate, rele etc., plus faptul că lovesc fizic în acele momente.)

30.03.24
Penultima zi din martie - caniculă oribilă în Voluntari. Probabil că adevărul e ascuns. A intrat iar ”scroafa” aceea, mă scuipă încontinuu cu aberații și lovește. Sete monstruoasă iar. Denunț încă o dată ceea ce mie mi se pare greșeală - respectiv încălzirea oribilă a vremii. E total vina lor și nu au dreptate. I-au păcălit pe toți că trebuie să îmi ardă creierul și să facă așa căldură, fiindcă trebuie să mă omoare. Nu e adevărat, sunt nebuni. Au făcut și două veri monstruoase la rând, tot cu scopul de a mă omorî, din câte spuneau. Scuipă mii de idei, create tot de ei, nu de mine - de pildă ”nu poate înțelege că a pierdut”, mă gândesc că probabil sunt unii proști care credeau că eu pierd ceva, deși nu a fost cazul, sau că mă iau la întrecere cu alții sau că sunt în război. Toate acestea sunt minciuni care nu au legătură cu mine și nici cu gândirea mea. Îmi iau rămas bun iar, orice s-ar întâmpla, chiar dacă ninge mâine, chiar dacă vine cutremurul sau orice altceva. Ei lovesc din nou prin insulte - ca și cum ei le spun altora că eu sunt jigodie sau alte lucruri.

mai scriu câteva vorbe triste sau neplăcute și apoi trag linie și mă gândesc numai la ceva frumos - ei spun că specia umană a degenerat prin masacrarea mea, fiindcă nu m-a acceptat - nu știu, nu cred, alții spun că eu am fost ținută în captivitate toată viața și exploatată pe spinarea poporului român sau altor diverși indivizi, care nu pot înțelege adevărul (nu trebuie, spun alți tâmpiți, nu au cum absolut sigur, spun eu, repet e greșit să omoare de la început, de când eram mică), alții din nou cu ideea că eu am perfectă dreptate, dar niște oameni extrem de răi mi-au măcelărit corpul, mai puțin spiritul, și de aceea trebuie să fiu omorâtă - din câte știu eu nu e adevărat nici asta, așa i-au îndobitocit pe toți, mie cel mai frică mi-e acum nu de moarte, ci a nu mai avea proteză bună de picior sau ciorapi pentru bont care să atenueze șocul mecanic cu proteza de gambă - alte temeri nu am, nu mă tem nici să fiu singură în continuare, oricum sunt deja 50 de ani de calvar, și mai e și faptul că mi s-a distrus parțial genunchiul drept, la piciorul valid, mereu, de mică, exceptând satul bunicilor, am fost înconjurată de oameni răi, violenți, proști etc. Dar nu cred că acesta e un motiv să fiu omorâtă.
____________________________________________________

31.03.24
Vă mai spun o dată, dar să nu mi-o luați în nume de rău - vă spun pentru cazul în care veți mai întâlni astfel de cazuri în viitor. Ei acum scuipă diverse aberații peste mintea mea încontinuu și mă lovesc zi de zi, mereu cu ideea de a mă omorî, ceea ce e greșit. Ei nu au avut niciodată dreptate, lucrurile au fost mereu exact cum am spus eu. Trebuiau să mă lase în pace. Am fost perfecțiunea. Ei spun din nou că ei nu acceptă un dumnezeu care a supt pu... Acel lucru s-a întâmplat cu adevărat, dar a fost doar o capcană în care nu se putea să nu cad. Am fost în același timp încontinuu torturată întreaga viață, deși am fost om normal și inteligent. Și, între timp, ei mințeau și inventau aberații despre mine. Nici acum nu trebuie să mă omoare. De când tac mă simt mai bine și sper că ei mă vor lăsa în pace totuși, deși e îndoielnic, după atâți ani de minciuni ale lor. Ei spun că am fost mereu un spirit luminos și pur, dar mă aflu în ghearele unor porci, care au făcut tot răul cu putință.

31.03.24

Vă spun din nou adevărul, sunt o persoană inteligentă, chiar dacă acest blog de memorii pare a fi scris școlărește, simplist - așa am intenționat să scriu, ca să fie clar adevărul faptic, cu doar câteva interpetări. În plus, cei care mă scuipă cu diverse idei și mă lovesc în cap sau în corp totodată, mă tratează drept proastă - unii suferă din cauza asta, dar trebuiau doar să mă lase în pace, nu îi provoc eu și nu sunt de vină că ei mă masacrează. În același timp, și acum și în trecut, am fost binele și frumosul și adevărul mereu. Poate că aceste lucruri nu vă înduplecă, dar sunt adevărul - eu nu gândesc lucruri urâte sau rele și nu scăpați de rău dacă mă omorâți. Ei spun că absolut toți vor să mă omoare ca să o ia de la capăt cu alt copilaș, acesta fiind motivul, insinuează ei, pentru care ei apar anormal de des cu atâtea cărucioare și cu copii mici în calea mea. Ideea lor e că vor să ”înhațe prada”. Cred că mai poate fi un motiv - ca proștii să creadă că eu aș fi un fel de căpcăun și aș face rău copiilor pe străzi.
Repet, ce am mai spus de mai multe ori, normal că nu doresc imposibilul, dacă numai să mor se poate pentru mine, sunt calmă și accept ce mi-a fost sortit, încercând să fac tot ce pot face mai bine. Nu e normal să te lași omorât, ei oricum au lovit mult, de moarte în mod clar, încă de când eram copil - pe de altă parte ei spun că aveau nevoie ca eu să cresc. Nici acum nu acționez spre distrugerea mea sau omorârea mea - dar dacă asta vrea Dumnezeu, așa să fie. Eu nu pot face mai mult. Poate totuși voi mai trăi un timp. (cei care scuipă idea că eu am fost f_tă, măcelărită groaznic chiar ei sunt, cel puțin o parte, torționarii etc.)

ideea lor e că între timp, viitorul copil sacrificat crește ascuns și protejat de faptul că eu primesc toate loviturile și veninul - nu știu dacă asta e adevărat sau nu, nu are decât să crească dacă există, și eu am avut o copilărie foarte fericită - în afară de mici lucruri, am fost fericită fiindcă eram inteligentă și găseam mii de motive de bucurie și încântare, deși săracă și practic repudiată de părinți din naștere și chiar lovită puternic în multe feluri - să crească, dar, din păcate, e așa mult internet și sateliți și gps și camere de luat vederi și drone peste tot - în fine... cei care cred povestea cu sacrificiul unei fecioare etc. au ideea că ea trebuie omorâtă la menopauză, dar se pare că nici asta nu e adevărat, ei m-au masacrat monstruos de tot și înainte de acest moment al menopauzei (și oricum tot eu eram acel ceva și înainte de menarhă), nimeni nu are dovada că eu trebuie să fiu omorâtă la menopauză.
e adevărat că proștii cred aproape integral aberații politice, toate acelea sunt absolut cert minciuni (acum iar au scos din cutie ideea că eu sunt ”căcatul” francezilor - complet fals, chiar dacă pare așa din anumite motive, dar dacă citiți blogul meu veți înțelege clar că nu e așa, dar mare importanță nu are, fie că înțelegeți, fie că nu - nu sunt niciun fel de căcat sau nebună a francezilor și nu am avut niciodată legătură cu politica, proștii cred așa, nu vă dați seama, dar e complet absurd, așa ceva nu poate fi adevărul, dacă citiți tot ce am scris, ați fost doar trași ”pe sfoară”) Gândiți-vă logic, dacă eram rahatul francezilor sau altor entități politice, cum credeți că francezii câștigau bani și putere politică din așa ceva? Sau alte avantaje? Cum, în mod concret? Prin f_terea ta, prin lovirea ta, puteți crede - dar în mod foarte clar nu am fost masacrată doar de familie și francezi, ci am fost o viață întreagă monstruos lovită de toți și persecutată și fără drepturi -- atunci? mergeți mai departe cu judecata și veți înțelege... dar nu contează acest lucru prea mult. Etc Etc. Unii chipurile cred că eu nu trebuie să mor, dar trebuie să mi se consume integral prețiosul creier - spun ei cu ură și dispreț - dar de oameni ”consumați” sunt pline spitalele, nu doar cele psihiatrice, deci nu asta e esența vieții mele. Desigur, toată lumea cunoaște aceste idei din teoriile psihanalitice de exemplu (totem și tabu etc.), eu am înțeles singură toată povestea și legătura vieții unui intelectual ca mine cu diverse teorii științifice, nu doar psihologice, cu sisteme filozofice, cu literatura, cu istoria ș.a. și efectiv am fost deasupra lor, dar totuși toți vor să mor. Asta e. (proștii au fost păcăliți de când eram mică cu idei ilare, de exemplu că eu sunt ”geniu nebun” etc.) La mine în curte aproape a înflorit liliacul, dar nu au înflorit vișinul, cireșul, mărul, nu a înmugurit teiul - ei spun că totul e pe dos fiindcă toți mă lovesc și vor să mor și nimeni nu mă vrea - până acum vegetația nu a fost așa. Poporul crede totul pe dos decât este și tu ești ”blestemată”, spun alții iar. Știu de mult cât de monstruoși sunt unii oameni, acesta a fost unul din motivele pentru care am scris tot adevărul, cu speranța să fiu acceptată cât de cât, să nu fiu omorâtă monstruos și torturată - acum probabil ei vor spune că tocmai datorită acestor fenomene biologice ei trebuie să mă omoare, mințind că acum nu mai sunt în stare să susțin lumea etc. Nu am fost niciodată acceptată și am fost monstruos torturată întreaga viață, dar încă sunt normală ca gândire și afecte și conduită și sunt tot numai binele, ca întotdeauna și ei au mințit în mii de feluri până acum deși niciodată în trecut nu trebuiau să mă omoare. Poate că nici acum. Aceste lucruri sunt din cauza torturii, care e produsă intenționat de ei. După ce a murit bunicul meu erau în grădina lui mere crude, putrede și flori pe același ram. Mai notez câteva idei care nu sunt pe blog și poate că pe unii astea îi dor - dar de mâine nu voi mai scrie -- ”Tu (adică eu) ești cea mai mare maestră, dar nimeni nu te vrea”. ”România e ocupată de nemți (spuneau că nemții au făcut asupra mea mai mult rău decât Hitler și regimul nazist în lagăre și tot nemții m-au otrăvit și torturat monstruos în oraș, dar eu nu am de unde ști cu certitudine)”, ”Tu ești un om viu între morți”. Sper că nu vă cuprinde vreo idee politică din cauza acestor idei. Nu știu cât e adevărat din toate acestea. Sper că nu vă cuprinde vreo idee politică din cauza asta. Încă un flecușteț - cică oamenii cred că eu sunt un om de un orgoliu nemăsurat - dar nu am avut niciun pic de vanitate sau orgoliu toată viața. Alții zic că un om nemăsurat de orgolios mă omoară. Nu știu cine e acela, eu cred că sunt mai mulți nebuni și oameni răi. Ei zic că din nou m-au masacrat niște experți. Nu știu.
Cum v-am mai explicat, delirul lor politic este extrem de complex și totodată sursă de continuă creativitate pentru proști - de la ideea că trebuie să mă controleze și să-mi masacreze creierul ca să aibă putere politică, până la ideea că ei ”au dat” țara pe mâna puterilor străine (de exemplu nemții sau alții, rând pe rând, care, toți, m-au făcut praf) fiindcă nu m-au vrut pe mine fiind în permanență mințiți despre mine fiind eu în captivitate de mică etc. Că eu am fost coaptă, dar ei nu au înțeles etc. Ideea cu "coacerea" e delir în mod sigur și e chiar tipică și am mai întâlnit-o chiar la profesori, care aruncă și ei undița în oceanul naivității - eu acum le cunosc firea și gândirea multor soiuri de nebuni sau proști - astea sunt ideile nebunilor, exact de genul celei că trebuie să mă aranjeze, termine etc. Tot la fel de delirante sau prostești sunt și celelalte ramuri ale gândirii lor - religioasă, științifică etc. Mi se pare puțin deranjantă înflăcărarea lor politică - eu nu zic să nu fie viață politică, dar parcă e grotesc - televiziunea, pe multe ”canale” românești arată mereu debordant, multe ore din zi dispute și știri alarmante și mult zgomot pentru nimic, indivizi belicoși etc.- lumea e un loc cam întunecat, cred că ar fi mai bine ca și oamenii buni și senini să aibă mai multe de făcut și oamenii să creadă mai mult în bucurie și pace.
Iarăși o idee pe care n-o înțeleg, dar a mai fost, poate e minciună: ”toți (?) oamenii cred altceva decât realitatea, tu vei înțelege ce cred nebunii numai în clipa în care vei muri.” ??!

Iarăși o idee pe care n-o înțeleg, dar a mai fost, poate e minciună: ”toți (?) oamenii - dar ce sunt ei, dacă nu oameni? - cred altceva decât realitatea, tu vei înțelege ce cred nebunii numai în clipa în care vei muri.” ??! Nu cred că e adevărul, fiindcă acum cunosc toate ideile lor delirante despre mine și nu eu le-am creat în mod sigur. Poate le-au creat alți intelectuali ca să mă calce pe mine în picioare și să aibă ei ceva supuși dedesubtul lor. Sau poate erau și ei nebuni și proști și apoi, când au înțeles adevărul, nu au recunoscut că au greșit sau că mi-au făcut rău, nu au mai vrut să îmi lase mie viață și drepturi deloc. În plus, ei sunt uniți să mă omoare și lovesc coordonat și continuu, dar ideile lor despre mine sunt foarte diferite între ele - drept pentru care apare și mai clar că ei greșesc votând pentru a mă izola și distruge fiindcă nici măcar nu au fost de acord între ei în legătură cu adevărul despre mine și cu motivul pentru care vor să mor. În același timp e posibil ca unii să fi încălecat pe ”delirul” meu (care era realitatea) și ideile create despre mine și să adune astfel ”putere” sau ascensiune socială din martriul meu despre care nimeni nu crede adevărul, și se împăunează ei cu merite și decorații unde eu eram inteligentă real și prin forțe proprii, într-o societate bazată pe ura față de oameni singuri și săraci cu care nimeni nu a stat vreodată de vorbă. Cei care par să fi făcut lucrul acesta în cunoștință de cauză sunt indivizi fără scrupule, cu idei monstruoase și cinici uneori. Căpătând putere prin minciuna despre mine și faptul că ei înțeleg adevărul și îl fură, cu delir cu tot, ei mă elimină și mă omoară, chiar dacă am avut valoare reală, pe toate planurile și ei au tot ce vor prin tâlhărie și omor chiar monstruos astfel.
Sunt porci, zice acum unul dintre porcii adevărați de peste mintea mea - el zice așa fiindcă ei îi mint pe unii proști că cineva îmi dictează ce scriu, ceea ce nu s-a întâmplat niciodată. Unii leagă aceste lucruri numai de ideea puterilor politice, anume că prin minciuna despre mine și prin masacrarea mea, toate puterile politice din lume controlează viața politică de peste tot. Ei spun că aceste puteri sunt monstruoase numai în România și numai asupra mea și pentru nebunii adevărați din țară și intelectualii din alte țări este totul luminos și frumos ca pentru copii și despre mine este doar minciuna. Proștii din toată lumea au fost mințiți, spun ei, și toți sunt scârbiți de mine și vor să mor, crezând că sunt altceva, ceva întunecat - pare să fie adevărul, și la fel tot ce au spus unii și faptul că mă omoară, dar e greșit - dacă cineva ar fi vorbit cu mine ar fi văzut că gândeam extrem de frumos și bine, citiți tot ce am scris, inlusiv poezii și povestiri. Mereu am fost la fel, chiar dacă tot ce am povestit e adevărul. În afară de viața mea, spun ei, restul oamenilor își merită soarta - poate, dar și în afară de cei care mă omoară și fac răul în cunoștință de cauză. Și poate și alții, nu mai explic, soarta, prin definiție, nu și-o merită nimeni. Unii oameni s-ar putea să nu mă creadă, fiindcă nu cunosc toate măștile și teatrul jucat în România, chiar și în trenuri, pe orice străzi etc.

Ei spun că vor să îmi despartă trupul de spirit - adică să mor sau să înnebunesc complet, cu scopul a fura duhurile, adică comoara sau tezaurul meu spiritual. Eu nu am furat nimic, am învățat normal la școală, ca și alți copii. E foarte posibil ca și asta să fie minciună, adică faptul că ei vor să fure ”duhurile” din mine, nu mai explic, cred că mulți nebuni cred în această idee. Ei spun că au fost obligați să mă distrugă, fiindcă asta este ”voința” poporului - cred că vă dați seama că poporul nu cunoaște nimic despre mine în afară de doar câteva scene inexplicabile pentru ei și în rest sunt doar manipulați, îndoctrinați chiar, și coezivi în această idee, dar nu există niciodată voință populară stricto sensu. Nu știu cum sunt obligați ei, dar sigur nu am avut greșeli și nici șanse să fac ceva sau să mă afirm, să obțin drepturile sau contacte măcar în scris cu alții și faptul că m-au masacrat groaznic o viață a fost sursă de înțelegere bună a unor lucruri rele dar și a unora foarte bune și frumoase. A vieții, ca o novice ce am fost. Nu trebuiau deci să mă omoare -- dar poate, cu chiu cu vai, după atâtea chinuri, vor termina cu tortura și otrava (dacă mai este) măcar. Unii chiar au schițat ideea că ei mă torturează periodic ca să șteargă mereu memoria și să vârful meu intelectual, ca să nu acced cumva la un loc superior în societate, căci eu am origine țărănească, sau că provin din familie de nebuni sau porci, ca să ia ei caimacul și eu să nu am vreo putere în societate etc.m deci muncă de Sisif toată viața. Au ras și practic furat sau făcut praf rodul muncii mele de o viață, rodul gândirii mele inteligente și personale cu adevărat, nu cum cred proștii și fără delir. Lucruri bune și frumoase, prin care nu era numai cerul senin. Deci au ideea că m-au ras de vârf ca să domnească nestigheriți restul intelectualilor, care credeau că eu sunt periculoasă și totuși nu am fost - spuneau unii că aveam un fel de virulență - poate nu - dar dacă mă vor lăsa în pace și mă vor accepta puțin sau deloc, eu voi fi fericită. Că ei șterg mereu memoria și torturează tot corpul, inclusiv cu boli, unele datorate otrăvii, fiindcă proștii au fost mințiți despre mine și vor ca eu să nu am nicio influență asupra lor. Nu mi se pare normal și e foarte nedrept, mai ales dacă ei cred în minciuni, eu nu am avut nicio șansă să dovedesc ce eram, nu e minciună, și am fost mereu om normal și deștept și bun. Dar încă sunt fericită, mă bucur de viață, și mă voi bucura, chiar dacă mi-au mai retezat încă puțin din intelect. E dureros totuși, am atâtea de învățat din nou... eventual să ajung să scriu și eu, dar, date fiind atacurile din partea lor...Înțelegerea lucrurilor ei au avut-o, de-a lungul veacurilor, uneori ereditar- mie nimeni nu mi-a spus nimic, decât tata, indirect, că nu există iubire, nimic altceva, dar nu am crezut, ( există și uneori e cu happy end, chiar dacă eu am fost sedusă, și e important că există, chiar dacă e o nebunie, mai ales în căsnicie e bine că există). Uneori prin inchiziții și torturi și lagăre și aziluri sau azile, cunoașterea lor e smulsă sub tortură de la oameni care au asudat și au muncit ei ca intelectuali și robi jefuiți de stăpâni în același timp. Unii astfel devin impostori, pseudo-intelctuali, pseudo-puteri -- chiar și sistemul psihiatric funcționează astfel, cu scopul de a exploata și elimina din viața activă persoanele nedorite sau f_te, chiar și dacă sunt inteligente - e o chestiune ceva mai complexă, dar foarte dură. Astfel de oameni hoți și de o mare ipocrizie și cruzime există și m-au lovit des. Vă dați seama că ei nu au cum să aibă suflete frumoase și depline, fiindăc sufletul e ceea ce ne deosebește atât de animal, cât și de robot/geniu și eu am excelat în acest sens - cu o foarte mare finețe sufletească și ceva, cum am mai spus, foarte frumos. Eu, precum mulți alții, pot ierarhiza ușor oamenii în proști și deștepți, buni sau răi, după privire, dar nu toți se uită deschis și sincer.

Nebunii, spune acum o scroafă, nu trebuie lăsați să facă facultatea - dar nu am fost deloc nebună și m-au închis la psihiatrie doar în anul doi de facultate. Am fost chiar un om capabil, foarte pur și bun, dar și inteligent, și eu nu sunt, cum spun ei, rea ca oamenii deștepți sau proastă ca oamenii buni - am fost binele mereu. Nu am avut niciun element de nebunie - și nici acum nu am - era o idee importantă legată de această aberație a acestei femei, dar m-au lovit puternic în creier lovind în mecanismul gândirii, păcat era ceva destul de bun. Una din ideile conexe e că societatea are neapărată nevoie de nebuni ca sclavi, fie că sunt intelectuali sau nu, ceea ce nu prea e așa. Altă idee e că acei nenorociți masacrați psihiatric (deși asta e un fleac, față de altele)nu trebuie lăsați să înțeleagă adevărul, să se deștepte - dar ei pot să înțeleagă chiar și singuri, lent, că oricum nu le spune nimeni nimic. Altă idee e că ei consideră nebuni pe ”mutălăi”, adică aceia tăcuți și liniștiți, cum am fost și eu, care nu percep deloc în mintea lor gândurile altor oameni și sunt loviți cu proști care cred că ei știu ceva ce ei nu știu sau că în mintea lor e noapte, sau că altcineva le controlează gândirea.
Acum ei spun că ăla micu (?) va înțelege absolut tot. Etc.
Ei spun acum că eu am distrus religia creștină, care oricum era oripilantă... dar citiți blogul meu cu atenție, eu nu cred că e așa. Dacă religia creștină dispare, ca orice altă religie, nu va fi din cauza mea.

Cineva spunea că secolul 21 va fi religios sau nu va mai fi deloc. Deocamdată eu nu am văzut de mult religiozitate adevărată și ceva uman și curat în țara mea și, dimpotrivă, toți spun că mă omoară sataniștii etc. Ei spun că e logic că toate religiile sunt același oribil măcel asupra unui singur om, și că eu, știind aceasta, trebuia să înțeleg să mă las măcelărită cât mai mult - nu au dreptate. Nu trebuie și nu trebuia.

ei spun că acum mi-e într-adevăr bine, dar la noapte își vor reface forțele ca să mă lovească în somn și mâine în continuare - posibil... poate un (dumne)zeu mă va apăra
ei spun că eu sunt ”dumnezeu” sau zeu suprem pentru întreaga lume, ceea ce este sugerat de epoca globalizării, dar rolul meu e să fiu masacrată crud până mor... de preferabil nu în copilărie
pun la îndoială această idee - poate că nu trebuie să fiu mereu masacrată monstruos și omorâtă și poate că nu sunt pentru toți același zeu, cu același rost, inclusiv cel de a desprimăvăra prin dureri de cap tot mai mari an de an (mai demult nu era așa și nu eram nici f_tă), eu cred că nu e așa, dar, chiar dacă e așa, eu sunt fericită pentru că am înțeles multe lucruri și pentru că am trăit multe momente de sublim și frumusețe
Unele lucruri nu le știu sigur, dar știu altele.
altcineva spune că eu sunt de fapt paedră a zeului suprem. Eu cred că e minciună totuși în mod logic, nimeni nu are de unde să știe că trebuie să fiu omorâtă decât cei care au trăit mai multe sute de ani și au lăsat martirul sau Dumnezeul respectiv în viață și a fost ceva rău, dar tocmai ei au supraviețuit. Ergo - nu trebuie să mă omoare. Și pe agonia textul apare cu întârziere, după care îl deschid și nu e completarea și apoi iar îl închid, deci apare a treia oară, poate e manipulare electronică.

Uneori ei au spus că eu mă aflu în închisoare și totodată sclavie și regim de exterminare din cauza inteligenței mele și minciunilor despre mine ale unor monștri (de fapt în detenție din copilărie au spus ei) și prin urmare nimeni nu vede ceea ce eu scriu cu adevărat. Dacă vedeți aceste cuvinte, și vă interesează dacă sunt eu sau nu, vă rog să îmi lăsați un semn aici. Pentru a nu știu câta oară ei spun că mă omoară fiindcă porcii politici au mințit despre mine - dar eu nu văd logica, citiți tot ce am scris... Lumea trebuie să creadă că a fost război, spun ei - probabil că vor să facă la fel în viitor, din câte înțeleg eu.

Proștii nici acum nu au înțeles că tot ce am povestit e adevărul și continuă să creadă aberații politice sau că trebuie să mă omoare, iar porcii vor inventa în continuare alte minciuni pentru alți nebuni, ca vreascuri pentru rugul meu ș.a.m.d

Cei mai mulți oameni acționează instinctiv, spun ei și cei mai mulți oameni cred minciuni și foarte puțini au înțeles că nu ești nebună sau că nu trebuie să fii omorâtă, spuneau ei de-a lungul timpului.

Acum au intrat din nou cu dureri mari de cap și au inventat diverse aberații ca să-i agite pe adevărații nebuni. Acum ceva delirant despre Franța, că sunt toți fericiți că iese de pe eșichier, fiindcă nu a reușit să mă omoare, deși asta e complet iolgic după cele scrise de mine, toate adevărate. Unul dintre ei aruncă niște vorbe în mintea mea ca și cum ar fi nebun și ar urla (nu se aude ca sunet)- urlă că mă detestă, că mă urăște, că mă omoară etc. probabil ca să îi facă pe proști să creadă că aș fi eu acel nebun și toți ceilalți continuă să arunce amenințările vechi de ”ultimul drum” etc. Voi încerca să nu mai scriu, cred că ați înțeles tot. Cine ține la adevăr și la rațiune tace. Și rămâne ce este, filozof sau altceva.

ei spun că ei toți și-au obținut puterea măcelărindu-mă pe mine și vor să mor ca să-și păstreze privilegiile și să continue apoi cu altă nebună-copil sacrificată, printr-o anumită trecere, odată cu moartea sau înnebunirea mea - poate că nu e așa, poate că nu trebuie să mă omoare, cum vor toți, citiți tot ce am scris

Ei spun că eu nu am de unde ști, dar a fost război de cel puțin când m-am născut, deci cel puțin 50 de ani, cum am fost eu torturată continuu. Și România, spun ei, a capitulat complet, totul aparține străinilor pe veci, ca să asuprească ei poporul în mod organizat. Absolut sigur, spun ei, nu va mai fi altă fecioară sacrificată. Nu are logică, în primul rând nu pot ei ghici viitorul. Apoi: ce război a fost de mai bine de 50 de ani și de ce și cine trebuia să mă sacrifice pe mine pentru acel război de ocupare a României? Și, în al treilea rând, dacă ei aveau nevoie de mine ca să conducă destinele lumii, deci înseamnă că vor sacrifica o alta, căci altfel cum să aibă ei în mod concret puterea? Ce înțelegeți în mod real prin putere sau bani? toți vor răspunde că e vorba de oameni asupriți și de stăpânii lor, dar au deci nevoie de unii care să fie împilați pentru puterea lor. Și de ce aleg ei un om inteligent, bun, perfect chiar? Și mai este ceva - din moment ce eu nu am avut nicio implicare în război și nu știam nimic, etc. Mai e ceva foarte important și ați fi înțeles că ei mint - că nu are deci cum să fie adevărat ce spun ei. Din păcate au lovit așa de monstruos fiindcă scriam și la tastatură și eram deci vulnerabilă - dar jur, era adevărul, poate îmi voi aminti - eu am spus mereu adevărul și ei mereu contraatacă cu minciuni. Acum ați fi înțeles sigur nu doar că ei creează politica cu o singură nebună (eu, asta știați poate) care nu e nebună în sensul rău al cuvântului și care e închisă la balamuc și torturată în acest scop - eram singurul intelectual în nu știu câte internări ale mele. Ați fi înțeles și că nu a fost niciun război și în niciun caz România nu a capitulat și nici eu nu trebuie să fiu omorâtă. Ei au lovit hidos de puternic când am vrut să scriu adineaori, căci precis ați fi înțeles că am dreptate și clar ei nu mă acceptă dorindu-și o alta la fel în viitor. Și tare cred că ei pur și simplu nu au înțeles acel lucru pe care l-aș scris, care era adevărul, ca și tot restul și l-au distrus. Ei probabil nici nu cred adevărul, probabil sunt îndoctrinați că eu fabulez în ceea ce scriu, că nu mi-ar fi dat moartea sau nebunia. Și oricum dacă îl scriam îl înțelegeau cei inteligenți. Iar au intrat să lovească capul meu în engleză, nu se lovesc deloc, cu ideea ”wish me luck”. Tot ei sunt cei care au făcut mizeria numită al 2-lea război mondial și, nu mult după aceea, Prevert scria într-o poezie - Tatăl nostru, care ești în ceruri, rămâi acolo. Și atunci, evident a fost la fel, dacă citiți totul veți spune că da, și atunci era posibil la fel. Au lovit cutremurător, dar era adevărul, cel mai important argument logic, pe care ei poate nu îl cunosc, ei cred orbește să mă distrugă, cum au zis mulți, ca niște roboți, automate hidoase, ca niște bombe programate astfel. Sunt lovită monstruos, precis nu voi mai intra pe blog și niciodată probabil pe internet. E posibil să găsiți și acel argument dvs., dacă citiți blogul meu cu atenție.

Ei zic că proștii cred că mama e Franța (?), ceea ce eu nu știam și de aceea au tot lovit în mine - și azi, în momentele când mă simțeam mai bine, era mama lovită rău, cu ochii scoși din sărite și tuburi, cum îmi fac ei și mie - acum eu din, nou, deci când eu, când ea. Ei zic că mă lovesc pe mine fiindcă mama vrea să mor eu, deși e greșit, dar atunci de ce o lovesc pe ea atunci când eu mă simt mai bine? Îmi aduc aminte că unii credeau că sunt în război cu mama - eu nu știam asta. Mama e ceva monstruos, tot ce am povestit despre familie e adevărul, dar mi se pare logic că dacă ea moare, mă vor omorî și pe mine, nu înțeleg de ce oamenii nu m-au acceptat deloc toată viața. Nu cred tot ce spun ei despre mecanismul acela. Nu sunt nebună și nu am greșit nimic, de ce să fiu lovită?

Ei zic că eu sunt adevăratul Dumnezeu, dar ei trebuie să mă dea jos de pe cruce, adică să mă pună în mormânt. Alții spun că eu sunt într-adevăr Dumnezeu și eu am creat totul (??! alții spuneau că am fost un om de cultură doar, dar nu m-au acceptat), dar deasupra mea e un diavol hidos, mama.??! Oricum se contrazic între ei - jur, dacă nu știați, că eu nu am fost sursa nici uneia din aceste idei - poate unele sunt mai aproape de adevăr, dar eu am gândit extrem de puține lucruri fără să știu sigur. Mama mea e mostrul pe care ei vor să îl doboare de veacuri, spun ei. E prea târziu, zice altul în engleză. Ei sunt extrem de reci, ideea lor e că toată cultura e numai ceva frumos creat ca să mă păcălească pe mine sau alte nimfe sau să mă încânte sau să cânte despre mine și civilizația este întotdeauna în ghearele unor porci politici care trăiesc pe spinarea mea și a norodului(printre altele) și care gândesc porcării și incultură ca mama și își împart prada mereu și mănâncă practic oamenii gingași care se bucură de lumină și muzică și cultură și ar putea să creeze chiar. Unii porci au intrat că acesta nu poate fi cuvântul lui Dumnezeu, ca și cum eu aș gândi așa ceva. Eu v-am spus doar ce cred unii și pare chiar adevărat și ce spun unii peste mintea mea, ei v-au păcălit că eu aș fi ceva rău. Ei zic că mama e singurul monstru dintre toți. Nu știu. Alții spun că sunt mai mulți. Eu nu amnicio legătură cu ei.

O ultimă și definitivă concluzie: dat fiind adevărul așa de clar despre mine și despre alte lucruri, de ce atâta tortură peste creier nevinovat, peste om bun și inteligent și lucid mereu - și pentru ce: atâtea aberații sau idei politice, care sunt, toată lumea deșteaptă știe, doar pentru proști? unii zic că numai cu ajutorul meu, sacrificată astfel, îi puteau păcăli pe proști, adică mințind despre mine - dar nu e așa, puteau minți și despre proști sau oameni răi sau luna de pe cer. Ei zic iar că e simplu - e vorba de niște intelectuali monstruoși, fără scrupule, care au greșit față de mine și mă omoară, ca să fie ei basma curată și familia mea din motive similare etc. și în plus chiar au obținut putere și reputație prin măcelărirea mea...și prin faptul că nimeni nu mă crede și ei mint. Unii cred că numai Franța face astfel de orori - mă îndoiesc, totuși.

Acum sunt lovită monstruos iar, ei spun că încă nu m-au distrus de tot și de aceea lovesc iar. Poate mor, cum spun ei. Acum se pare că mă omoară în curând sau mă fac complet nebună, încât să fiu păpușă vie și complet manipulată - știu că nu credeți, am fost perfecțiunea și precis nu trebuiau să mă omoare. Nici acum probabil -ei spun că lumea nu va înțelege niciodată - am fost binele, nu nebună și nimic rău - foarte greață, ei zic că e otravă, de data asta de moarte. Ca întotdeauna, vă doresc pace și bucurie și să nu credeți aberații politice - deși știu că veți crede, fiindcă nu puteți înțelege. Am fost ceva extem de bun, acum mă omoară, ei spuneau că poporul crede că aș fi vampir și că le-am supt vlaga, nu e adevărul, pot explica. Unii spun că e doză mare de otravă, alții sau eu că intră întreaga lume în mine și mă omoară. Posibil, nu știu sigur. Nebunii politici (unii) ncred că a fost război între mine, care eram Franța, fără să știu asta și Germania, cea din urmă câștigând și de aceea omorându-mă. Pot explica că e manipulare, dar desigur nu știu sigur dacă așa cred ei.

Familia și alții mă omoară sau mă fac nebună în mod sigur, fiindcă vor să își mențină puterea, spun ei. Cei care au înțeles adevărul acesta vor fi rași complet și vor uita totul (?) Cei sus-puși, din diverse motive, vor să dispar. Asta au vrut încă de când m-am născut, mereu au făcut la fel, dar fără mine nimic nu era posibil, spun ei. Vă doresc totuși numai bine, și, dacă aveți probleme acum, să vă amintiți că nu sunt din cauza mea - oricum oamenii cred că eu aș fi altceva sau altcineva etc. Cred că nu era nevoie să mă omoare, și au lovit foarte dur exact când îmi reveneam complet și totul ar fi fost bine. Era posibil să nu fie așa, dar nu au vrut.

Ei spun că mi s-a luat puterea din naștere (?) la o vârstă fragedă, prin forță, tâlhărie și minciună, și că acum de aceea vor toți să mor, ca să creadă proștii minciunile lor despre mine și să nu vadă adevărul. Eu deja aveam chipurile o putere prin merit încă o dată (dar era și ar fi fost bine), dar ei mi-au luat-o și mă omoară brutal, ca să fie numai ei, eu nu. ?? poate ceva e adevărat, aș avea cum să explic
_____________________________________________________________
2.04.2024
Zilele trecute, mai multe zile la rând, poate mai mult de o săptămână, am fost hidos masacrată, torturată încontinuu zi și noapte, scuipată încontinuu cu idei oribile, dintre care am notat aici câteva. Ieri noapte era așa monstruos, încât în final chiar am delirat și eu puțin, ceea ce nu mi s-a întâmplat până acum toată viața. Nu mai notez aici delirul acela minor, pentru câteva minute doar. Ei au făcut câteva manipulări digitale pe internet ca să mă facă să dleirez. Tot ce am notat mai sus e eadevărul, inclusiv ce spuneau unii peste mintea mea - adică delirurile altora. Și azi de dimineață au spus din nou că decizia lor e aceeași, de a fi distrusă eu complet. Erau și mulți oameni pe stradă acare mă priveau cu ostilitate deși nu am greșit nimic toată viața și sigur nu am delirat nicidoată. Ideea e că eu suntmăcelărită findcă nebunii nu au voie să aibă putere persoanală sau autocontrol complet, fiindcă lucrul acesta îi deranjează pe alții. Unii spun că ei primeau plângeri despre mine din partea unora, dar eu nu știu ce plângeri puteau fi, căci nu am făcut cel mai mic rău niciodată și chiar nu m-am gândit la nimic, că nu aveam la ce și începusem să tac încontinuu, fiindcă mai înainte vorbeam cu voce tare în casă, dar apoi am mai vorbit câteva cuvinte, fiind monstruos torturată încontinuu și singură, de fapt izolată cu forța, cu adevărat din 84. Un om perfect normal, cum am am mai spus, dar masacrat/f-t încontinuu. Psihiatrii mint în tot ce au scris despre mine, ideea generală este că ei lovesc brutal în cap pacienții psihaitrici din când în când, fiindcă asta e meseria lor, chiar dacă pacientul e un om perfect normal și bun. Cu scopul de a le distruge vârful intelectului și a le lua încărcătura. Voi continua să tac, dar îmi acum știu că e degeaba, chiar dacă tac compolet ei tot mă pot distruge, fiind mulți și puternici și eu singură. Este viața cea mai grea, spuneau și ei, soarta cea mai crudă pe care o poate avea un om - doar pentru faptul că medicii și restul sistemului social vor să controleze ei nebunii care sunt legați de cei nevinovați și normali, precum am fost eu. Fiindcă așa e mai simplu pentru cei acceptați în societate, care fac bani și au de toate prin sacrificiul unor oameni curați, buni și adesea mai inteligenți decât ei, ținuți în sărăcie lucie și monstruoasă izolare, necazuri cu nemiluita, și scuipați toată viața cu calomnii și delirul altora, precum am fost și eu. Nebunii ca mine sunt normali dar sunt o bază pe care se sprijină ceilalți, sunt adică dedesubtul lumii și sunt loviți atunci când ei se ridică peste ceilalți, cum am explicat. Și acești ceilalți sunt de fapt mai proști sau cu adevărat nebuni, și ei sunt torționarii nebunilor ca mine, ei sunt cei care sunt păcătoși, care f_t și chinuiesc oameni nevinovați, mint, delirează cu devărat etc. Dar nu vor să accepte omul pe care l-au f_t sau torturat fără vină. ”Porcii” au început acum din nou să arunce asupra mea minciună - de exemplu că ”au masacrat-o așa monstruos, încât niciodată nu o să mai facă ceea ce a făcut” - nu am făcut absolut nimic, probabil că au mințit poporul, cum spun ei, adică pe proști. Spuneau și că nu se poate nimic pentru mine, și nu pot fi acceptată deloc, findcă sunt închisă între nebuni politici. Probabil vor continua cu diverse idei. Asta e. De fapt, lucrurile de mai sus le-am înțeles singură, ca orice nebun lucid și inteligent. Repet, cred că v-ați dat seama că absolut tot ce am scris pe blog e adevărul, inclusiv faptul că nu am făcut nimic rău și nu am greșit nimic toată viața, iclusiv că tot ce am scris despre famila mea sau alte necazuri, inclusiv faptul că alții au făcut rău masacracându-mă, inclusiv legătura cu starea vremii și cu cutremurele de pământ.

Mai explic odată, ceva ce nu ați înțeles din câte se pare. Mergând pe drum, oamenii erau din nou furioși și agresivi la adresa mea. Am să vă explic mai clar niște lucruri care nu rezultă clar din ceea ce am povestit până acum. Ei spun că poporul e îndobitocit complet despre mine și la putere sunt niște monștri care intenționaeză clar să mă omoare sau să mă facă nebună complet. Nu au dreptate. Ei spun că puterile străine au cotropit țara și acum vor să mor, fiindcă și-au atins scopurile. Au îndobitocit întreaga lume complet despre mine și toți cred altceva decât adevărul, spun ei iar. M-am simițit extrem de bine până acum 10 zile sau cam așa ceva, când au început ei să mă tortureze monstruos zi și noapte. Începusem să tac complet și de aceea mă simțeam tot mai bine, și nu aș fi mai scris nimc pe blog, apoi m-au lovit cutremurător. Unii cred și acum minciuna că reprezint o putere politică străină și nu a fost așa, alții cred că trebuie să mă omoare fiindcă sunt o nebună folosită de forțe politice și de aceea nu mă pot ei accepta. Nu am fost nebună. Ei spun că e clar de tot că nu am fost nebună, dar sunt pentru lumea întreagă Nebuna cu majusculă, fiindcă sunt singurul om măcelărit și închis la balamuc fără vină și masacrat o viață întreagă și fiind normal, chiar geniu, ceea ce nu cred, dar în mod sigur am fost un om foarte inteligent. Acest sacrificiu monstruos nu era necesar. Singurul om despre care toți oamenii mint în paermanență, spun ei. Ei spun că nu doar psihiatrii au mințit despre mine, ci și oameni politici sau profesori universitari, prin urmare e de la sine înțeles că toți vor să mă omoare, lucru cu care eu nu sunt de acord, este greșit și rău. Proștii cred de-adevăratelea că eu sunt nebună și că psihicul meu nu e normal și că nu trebuie să am vreun fel de putere, și trebuie să mor. Mecanismul e foarte simplu - când ei lovesc în mine se întâmplă rău altor oameni sau suferă ei cerebral și aud porcării și minciuni despre care eu nu am habar. Din cauza asta proștii cred că eu sunt răul, fiind și mințiți în acest sens. Adevărul e că mereu am fost binele și răul s-a produs mereu numai prim lovirea mea, un lucru care nu e necesar, oamenii puteau să mă respecte și să îmi lase viața și nu s-ar fi întâmplat nimic. Ei spun că ei nu pot respecta geniile băgate la balamuc. Nu am greșit nimic toată viața - ei spun că oamenii au fost complet mințiți și despre asta și că familia mea și alții au profitat în permanență de inteligența mea pentru ca ei să realizeze un fel de circ politic. E vorba de oameni foarte cruzi, monstri, spun ei, care de curând mi-au luat puterea și care mă distrug acum complet și mă omoară fiindcă nimeni n uvrea să renunțe la puterea pe care o are, sau la minciunile despre mine, care le-au permis ascensiunea la putere. Au întreținut mii se deliruri despre mine, cum ar fi că sunt unfel de sclav gladiator etc. Cei care m-au masacrat în ultimele zile spun aproape încontinuu minciuni și insinuează în permanență că gândesc altceva decât gândesc și că nu am dreptate sau că aș fi altfel decât sunt. Unii porci spun că sănătatea planetei are nevoie de rahaturi politice și lideri politici și activități politice, cum ar fi războiul și altele și nu are nevoie de oameni buni cum am fost eu. Nu mă credeți poate, dar ei chiar așa gândesc și nu au dreptate, e invers. Prin masacrul asupra mea ei au făcut rău planetei și i-au păcălit pe toți că eu eram de vină și că eu eram instabilă psihic. Era invers. Ei au furat ideile mele bune, umaniste, și o parte din sufletul meu curat și s-au îmăpunat ei cu ele păcălind alți proști, mințind încontinuu despre mine. Idioții chiar credeau că eu gândesc ce nu gândeam. Ei spun cu toată seriozitatea că ei urăsc oamenii buni și nevinovați. O altă idee aberantă a lor e că trebuie să mă depună de pe ”cruce” în mormânt, adică să mă omoare în acest scop, fiindcă ei folosesc și bisericile și religia în general pentru a minți și a distruge oamenii ca mine. Deși nu am avut nicio legătură cu politica, ei spun că i-au mințit pe oameni că am avut, nu știu la ce se referă, așa încât ei chiar cred că eu sunt nici mai mult nici mai puțin decât deținut politic. Unii vor să mor cu ideea cîă sunt epavă, și est fals, chiar mă simțeam ceva mai bine în ultimul timp și atunci au lovit. Întotdeauna ei au lovit mai puternic atunci când eu mă simțeam mai bine sau aveam putere mai multă, fiindcă, atunci când eu aveam energie mai multă, și ei aveau mereu mai multă și, în loc să mă lase în pace, loveau cu toată forța.

Să vă povestesc puțin din ziua de azi. Am fost la medicul psihatru - ei spun că principalul scop al psihiatriei este masacrul oamenilor inteligenți nedoriți - și în cazul meu crearea acestui circ politic. Cu șoferii de taxi m-au lovit de nenumărate ori. Azi, din câte spuneau ei, mi-au pus și la ducere și venire câte o ”gorilă” (șoferul) care m-a chinuit încontinuu, încercând să mă facă să vomit, cum îmi făceau părinții mereu în copilărie și cum am pățit cu vecini mamei (familia Tucan) când am fost cu ei cu mașina lor la Sebeș. La ducere m-am concentrat și nu am vomat deși am fost chinuită groaznic, dar la întoarcere am vomat, fiindcă nu am mai fost atentă șiam vorbit cu șoferul, ceea ce nu trebuia să fac, tăcerea e singura protecție pe care o am - cu greu, findcă nu mâncasem. Ei au spus că în acest mod au reușit în sfârșit să mă închidă, ceea ce explică de ce familia Tucan m-a chinuit atunci și părinții mereu în copilărie, când începeau să își consolideze puterea prin martiriul meu. Când omul e închis în acest mod sau de medici altcumva ei pot să mintă cu nerușinare și să inventeze oricăte minciuni, fiindcă ei au întreg aparatul propagandistic de partea lor. Nu știu dacă ”gorilele” m-au închis cum spun ei, dar pot explica ce s-a întâmpalt la psihiatru azi și în alte dăți. Ei spun că eu sunt unul dintre cei mai inteligenți și buni oameni și fără pată, dar toți vor să mor sau să înnebunesc complet. Medicii și sistemul medical vor același lucru, moartea sau nebunia mea și au creat foarte multe idei aberante, cum ar fi că geniile băgate la balamuc trebuie omorâte, cum au făcut cu Eminescu etc. Înainte și mai ales în ultimele zile medicii (nu știu sigur asta) au intrat peste mine, pentru a mă tortura, având eu sete continuă foarte puternică zi și noapte, greață oribilă, ataxie, ”gheară” la mână, arsuri, durere continuă de cap, balonare extremă etc. Psihatrii și alți medici - care și ei, în mod sigur, m-au lovit cunosc bine fiziopatologia psihiatrică sau somatică, cea reală în cazul oamenilor masacrați de ei, măcelăriți cumva, și nu minciunile din tabloul clinic despre care ei mint în fișele pacienților. M-au masacrat oribil, zile și ziel, din nou mai puternic în ultimul timp. Lor li se pare normal asta, fiindcă altfel nu pot ei să aibă ”activități” politice. Pe mine m-au lovit de nenumărate ori cu șoferii de taxi. Când omul e închis, el are o oarecare protecție din partea echipei psihiatrice, care și ei fac parte din sistemul medical și reprezintă una sau diverse puteri politice și lucreză pentru statul român. Toate lucrurile se leagă între ele - ei acum spun, mințind, că familia mea trebuie distrusă complet și așa vor scăpa și de porci și de mine, care probabil voi muri. Și vor ascunde adevărul. Dar ei nu au niciun interes să distrugă familia mea, ceea ce poate nu vor face, fiindcă oricum lor le-au dat de toate și mulți bani, în plus au puterea pe care o au (adică viața lor liberă și confortul și drepturile, și banii, nu știu sigur dacă și putere politică, dar cei din jurul meu, cu excepția bunicilor, tot timpul discută politică în mici congregații, ceea ce mă dezgustă încă din timpul copilăriei, când făceam tot posibilul să nu mai stau cu acel adulți urâți, care vorbeau porcării despre pi... doamnei Ceaușescu etc. Am avut cu totul alte interese în viață și studiul intelectual a fost principala mea bucurie. După cum mă așteptam, fiindcă mi s-a mai întâmplat de sute de ori, am așteptat foarte mult în hol, fiindcă ei nu puteau să mă ”preia” și încercau să își facă loc să iasă sau să intre peste mintea mea. Între timp foloseau și alte tehnici - cum ar fi trântirea continuă a ușii, proabil ca să aibă zgomote cu care să mă lovească psihic. Înseamnă că eventual eu ieșisem din închisorea psihiatrică fiindcă am fost monstruos torurată, și am pierdut astfel nu știu ce protecție sau nu știu ce putere - de fapt forța unui intelect normal, foarte bun și cu diverse abilități, sau nu știu ce putere în favoarea mamei, care mă torturează complet și mă omoară eventual. Fiind om inteligent și bun, am rezistat 53 de ani de tortură și abuzuri. Fiind izolată și obligată să mă mut cu mama în Voluntari, sunt expusă zi și noate, fără să am cum să mă apăr, monstrului pe care nu știu ce putere străină, poate Franța, poate Germania sau toți ceilalți, îl controleză eventual. Mama avea o vorbă de când eram copil - ”mingea” e în ograda ta, vorbind astfel cu profesoara mea de română, singura ei prietenă de odinioară despre care știu, alături de fina ei Angelica- și eu nu înțelegeam atunci că familia mă vedea ca pe un fel măgar sau minge cu care ei par să joace un joc crud, măgar care să ducă în cârcă diverse idei sau puteri politice care mințeau din naștere despe mine, Era totul bine, dar au intrat unii porci care mereu, cu mici excepții, spun totul despre mine alfel decât au fost și inventează defecte ale mele inexistente, și fiecare vorbă a lor, aduce mult rău în organsimul meu în tot corpul și capul. Când am ajuns la psihiatru, am așteptat foarte, și am văzut diverse lucruri în jur bizare, pe care nu le înțelg pe toate, prin care acei psihiatri și alții din mintea poate, aveau cum să mă lovească, iar asistenta psiholog a medicului a plecat din cabinet pentru a fi eu înhățată eventual. Ușa se trântea ritmic la cabinet, evident intenționat, să se lege de mine ceva? Numai când psihiatrii realizează un anumit contact psihic suficient asupra pacientului ei lovesc adică pot ”trata” pe bietul om. Nu am nebunie în sensul rău al cuvântului, dar depind de anumite medicamente - cum am explicat, e puțin mai complicat. Am fost chinuită zilnic de mama, despre care unii spun că e puterea monstruoasă care mă ucide,cu ajutorul altora totodată. Adesea scene de nervi, atacuri verbale, zgomote des, televizor foarte tare cu aberații politice ore în șir, ca să nu mă alase să dorm bine, aberații politice discutate cu familia Tucan. Din câte mi s-a spus, toți cei care m-au ținut închisă și m-au chinuit au avut doar interesul să mă prăduiască pentru interesul lor politic. Iar eu inuman izolată de un lucru la care am ținut mult - oamenii. Acum absolut toți porcii medici, sau ce or fi ei, care au intrat în mintea mea cu gânduri, fiindcă ei au abilitatea să transmită gânduri în mintea victimei, poate și medicii, nu stiu sigur, au început să mă lovească prin arsură - simptom vechi de ardere a creierului parcă, în urma căruia transpir uneori, mai ales la față, mă înroșesc la obraji, și arsura pătrunde și în creier, și dacă e puternică e urmată de durere și amețeală. Ei spun că lor nu le pasă și vor să mă distrugă indiferent de cutremure în lume sau modificări dramatice meteo - de pildă canicula în martie - ei mințind mereu că e totul din vina mea. Poate că cosmosul e invers, și atunci ei fac ceva rău declanșând cutremure, tot ei se pare că fac asta, chinuindu-mă și asta ar duce poate la creșterea nivelului oceanelor și mărilor de care unii se îngrijorează, din perpectiva respectivei teorii cosmogonice a mea, care totuși poate fi falsă. Frigul, gerul, vântul, pot fi ușor influențate de ei. A fost azi și poate și azi-noapte, vânt puternic, și, din spusele unei persoane din policlincă, câțiva arbori au fost smulși din rădăcini. Alții gândesc cinic că ei trebuie să mă distrugă fiindcă nu le mai sunt de folos după atâți ani de tortură, că am devenit epavă și nu eram așa ceva și eram încă în stare de lucruri bune și activitate intelectuală. Ei au torturat extrem de monstruos 2 veri caniculare la rând, ei fiind mama cu zugravul ei, după ce m-a obligat să plătesc din moștenirea mea o sumă destul de mare, pentru ceva ce cred eu nu aș fi făcut, fiindcă am bani puțini. După alte mici aranajamente ca să mă poată primi înăuntru, medicul mi-a dat rețeta, dar deja eram lovită de diverși porci care poate nu erau acele persoane din cabinet, nu am cum ști sigur. Aceștia spun numai minciuna și par să îi păcălească pe toți proștii despre asta. Înăuntru, în afară de medic și psiholog, era și o femeie tânără cu limba scoasă nu știu sigur de ce. Se poate ca, după câte am înțeles, când eu sunt lovită de mama sau de alții, toți suferă diverse neajunsuri fizice sau psihice și se aruncă asupra mea, fiindcă vor să consolideze puterea mamei sau a celor care, eventual, o manipulează și să mă țină izolată și chinuită de ea zilnic sau omorâtă cum vor cei mai mulți proști. Înainte de aceste lovituri oribile din ultimele zile, când ei m-au oprit să ascult muzică clasică sau orice altceva, blocând și picupul, și casetofonul și CDplayerul, fiindcă muzica mai alina o parte din tortură, înainte să îmi ia ei chipurile nu știu ce putere, oricum mă torturau, dar mai puțin, zi de zi. Ei spun că eu sunt cel mai nevinovat și bun om din lume, dar persoanele care mă omoară sunt reci și crude și nu le pasă de oamenii cu suflet mare și frumos, chiar dacă sunt genii. Cum să le pese lor de Nebună? Pe lângă idei de ură, răutate, amenințări diferite, pe lângă minciunile abjecte despre mine, ei spun și lucruri de genul că ”tu ce credeai - că noi o renunțăm la viitorul copiilor noștri pentru tine?” și alte astfel de izbucniri de furie și scârbă, total aberante - de exemplu despre copiii lor - nu înțeleg cum pot chiar așa proști, din moment ce era evident ce fel de om sunt, un om bine educat și perfect chiar ca persoană, minte și suflet și nu aveam cu să cred ceva despre ei, și nu am gândit răul niciodată și nici nu știu cine sunt ei, nu are logică că, dacă mi-ar fi lăsată viața, copiii lor ar fi avut de suferit etc. După ce s-au băgat din nou - ei toți sunt uniți și cu mama și cu alți medici, au lovit iar puternic proferând câteva lucruri și minciuni, tot ce spun ei e răul și lovește îmi trupul meu sau în cap. Unii aveau ideea că i-au păcălit pe proști că eu trebuie să fiu ”schimbată”, ca și cum aș fi fost regină sau om politic și eu eram de fapt o femeie inteligentă, mereu cu același rol, acela de a fi zilnic chinuită pentru viața unor porci politici sau medicali etc. Aproape nu m-au lăsat deloc în pace viața întreagă, deși eu nu am lovit niciodată și nu am ”luptat” niciodată pentru nu știu ce putere și nici pentru obține nu știu ce putere, că nu sunt nebună. Am fost dintre cei mai buni, normali și pacifici oameni, dar izolată complet cu forța aproape întreaga viață. Unom bun și pozitiv ca gândire, dar nu am gândit cuvinte sau fraze în gând, că nu am de ce și nimeni nu vorbește cu mine în gând, porcii doar aruncă replici, dar fără intenție de dialog și cu insulte și tratându-mă ca și cum așfi proastă sau rea și eu am fost perfecțiunea clar, de-a lungul întregii vieți. Puterea deținută de mine este puterea normală a unei frumoase gândiri inteligente, nimic altceva, este viața mea trup și suflet, ceea ce am devenit și nimeni nu mi-a dat niciodată nicio putere. Ei spun că asta a făcut omenirea din comoara mea de gândire și suflet, anume un om perfect nevinovat, condamnat la moarte pentru cei care au greșit ei asupra mea și altora, fiindcă i-au lovit indirect, lovind în mine. Ei mă întreabă de ce nu am lovit-o pe mama înainte să i se dea din nou toată puterea să mă omoare - dar nu știu să lovesc și oricum nu am lovit niciodată, în niciun fel, alți oameni. Totodată mama e singurul om care vorbește cu mine ce-i drept pe un ton urât și ca și cum aș fi nebună și proastă o viață întreagă, sau mă ajută uneori și dacă ea moare atunci sunt omorâtă eventual de ceilalți, fiindcă agresivitatewa și violența altora a fost mare asupra mea de zeci și zeci de ani și nimeni nu m-a acceptat deloc în lume, fiindcă aproape toți intelectualii din România și nu numai, par să fie interesați doar de distrugerea mea pretimpurie pentru scopul organizării politice a țării și a lumii. Am fost obligată în oraș să renunț la apartamentul meu de la etajul patru, unde eram groaznic torturată și otrăvită zi de zi și tot singură de tot. Acolo unii spuneau că trebuie să mă mut cu mama, ca să mă poată ea omorî mai ușor. Blocul conținea o ceată de indivizi destul de mozaicată - unii cu relații cu Germania, ceilalați Dumnezeu știe. Până la urmă a trebuit să vin în Voluntari, dar nu vreau să fiu omorâtă și nu e un lucru bun. Unii cred că ei și-au atins scopul și de aceea mă omoară, ca să conducă ei lumea bazați pe minciunile despre mine, consumarea energiei mele psihice și organizarea societății și prin credințe greșite - ei mă înhață periodic, ca să mă poată ține închisă, fără libertate, înhățându-mi munca mea cinstită prin lectură și studii, spălându-mi parțial creierul inteligent de memorie, pentru ei respinsă, exploatată de tot felul de nebuni cu rol politic sau medical etc. Nu am lovit-o pe mama niciodată, dar, în ultimele zile, apărându-mă firesc de răul sordid ce-l făceau asupra mea, am avut o firească reacție de apărare, și am observat că mama se simțea rău și că avea ochii injectați, cum mi-au făcut adesea de-a lugul ultimilor ani. Ea se simțea rău când mie mi-era bine deși nu o loveam, iar eu mă simțeam rău când ea vorbea cu mine și venea mereu să mă lovească când era în vârful puterii ei. Eu nu am atacat-o nici măcar verbal nicidoată, poate ați fost mințiți. Nu avea logică, că oricum nu aveam cum să o omor și totul ar fi fost la fel de rău sau chiar mai rău, și izolarea la fel. Mereu au existat cete sau găști de monștri nebuni în viața mea, care păreau să reprezinte divere țări, dacă luam în considerare fizionomia lor, și care toți, fără deosebire erau echipe de exterminare și tortură cu organizare de grup asupra mea, care vroiau să creeze ”jocuri” politice murdare în acest fel. Când coboram cu liftul, cabina din dreapta avea un ventilator de aer condiționat probabil, în tavan - total absurd, și puteam merg cu gândul la otravă, fiindcă în oraș îmi otrăveau și aerul. Am intrat tot mai puțin stabilă pe picioare, în farmacia de la parter. Nu știu ce cred ei că ar rezolva distrugându-mi familia și pe mine complet - pentru că au fost mai multe echipe sau alte grupuri care m-au masacarat foarte crud pentru minciuni, pentru bani și pentru putere. Și dacă eu mor, oricum vor fi destui care vor exploata alt copil în același mod. Poate că ei consideră că creierul meu nu mai e bun pentru exploatare, fiindcă, spun ei, am înțeles singură totul. Dar toți vor rahatul politic în continuare și menținerea cruzimilor care le permit ascensiuni. Totuși nici asta poate nu e întrutoul adevărat, creierul meu era bun și, dacă mă lăsau în pace, ceea ce ei nu au făcut niciodată și oricum eram inteligentă și un om pozitiv. M-au masacrat continuu, foarte monstruos, mai ales după moartea tatei - despre care ei zic că mama l-a omorât - poate findcă era, indirect, protecție a mea. Scriu în curând continuarea, dar e posibil să fiți îndoctrinați de multe minciuni, tot ce am scris mai sus e adevărul. Eram ceva mai capabilă de viață și activitate intelectuală, dar m-au masacrat groaznic prin caniculă 2 veri la rând, tot cu ideea de a mă termina, aranja, omorî. Mirosuri dubioase au fost și în diferite taxiuri, autobuze etc. și chiar în magazine, unele oribile, dar nimeni nu aerisea. Poate oamenii simpli nu le simt, fiind conectați la simțurile celor la putere sau poate trăiesc cumva adormiți senzorial sau pur simplu mint, cum au făcut și când a fost cutremur în 2004, dar tot pe 4 martie. Am întâlnit astfel de situații mai des, adică oameni care sunt sau se prefac a fi adormiți. În farmacia de la parter nu am stat foarte mult, dar s-au purtat dubios, ca întotdeauna, poate că jucau teatru, nu știu. Medicii sunt un fel sacerdoți care au un fel de ”bucătărie” psihatrică - iar farmaciștii sunt probabil altceva, o altă verigă a sistemului desigur. Când am renunțat la facultatea de medicină, unde nici nu trebuia să merg, a trebuit să merg și să rătăcesc prin facultatea de farmacie, să depun un dosar sau să iau ceva de acolo, într-o cameră mică și bine ascunsă, urcând niște scări în spirală. Nu am reușit nici după ani să înțeleg această organizare birocratică - căci toată lumea știe ce sunt funcționarii, birocrații, un fel dealtă rotiță sau ax, liant între compartimente. (nu pot explica sigur, dar orice om inteligent înțelege că e vorba de organizarea unei rețele neuro-lingvistice și nu știu nici acum explica clar legătura dintre farmacie și medicină. Tot ce am înțeles de-a lungul vieții, în afară de mici excepții, am înțels prin munca și gândirea proprie, nimeni nu mi-a spus nimic și eu, din păcate, le-am dat totul mură în gură, munca mea de o viață, o viață bună și frumoasă de fapt. Ei așa mă pot tortura mai mult și au furat probabil și o parte din înțelegerea mea personală asupra lumii, cei care nu cunoșteau tot. În cabinet i-am povestit medicului despre simptomele din ultimele zile și mi-a dat, pentru încercare, un alt medicament. Încerc totuși să iau din cel vechi și, dacă mi se agravează starea psihică, durerile etc. voi lua pe cel nou. În farmacie au făcut o scenă urâtă farmacistele, cum mi s-a mai întâmplat -- jucau teatru că aș fi nebună și zâmbeau bizar, îmi vorbeau ciudat, își făceau semne una alteia și parcă sufereau la cap, fiindcă eu eram lovită, dar nu total - scena sugerează că eu sunt ostracizată, dar am fost om normal, prin urmare ele suferă atunci când mi se ia puterea și creierul meu nu e încă distrus de mamă. Este foarte clar că mecanismele farmaceutice se declanșează, acționează prin întregul sistem social și sunt legate de întreg sistemul medical- deci dacă Nebuna e ostracizată și i s-a luat iar puterea, ceilalți au dificultate în a conversa cu ea și pot auzi eventual gânduri care nu sunt ale ei. E un fel al lor de a-și ieși din rost (?). Oricum e un fel de declanșare a mecanismelor medico-faramceutice - dar numai dacă pacientul este în afară șidacă puterea o are altcineva. Oamenii lovesc foarte puternic omul ostracizat, findcă ”în țara asta, râul, ramul mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este”. Adică ei suferă dacă ei se află dedesubtul omului ostacizat. Unii o iau razna toți și proștii lovesc în mine și cred numai răul, mai ales dacă sunt lovită fiindcă monștrii cred că eu sunt de vină și ca cum aș fi eu sursa răului. (Au intrat acum iar în engleză cu idei de distrugere a mea și unii în română. Repet, toate sau aproape toate ideile lor sunt false, mai ales în ultimele zile. Jocuri politice, minciuni și lupte politice, asta vor toți și eu nu prea pot înțelege asta.) Unii porci sunt așa ignobili și răi, încât spuneau peste mintea mea că eu aș vrea să obțin faimă, prestigiu, adorare din partea lumii întregi - ceea ce logic nu avea cum să fie, am fost mereu un om demn, dar fără orgolii. Toți spun că fără masacrul asupra unui om inteligent și nevinovat ei nu pot să își schimbe între ei puterea politică sau să acceadă la ea. Războaiele, între orice puteri,care pot fi mai degrabă mediatice în anii recenți, ca și alte lucruri rele, ei le-au inițiat sau făcut în același mod - prin atacarea mea, normal că nu mă gândeam la așa ceva. Am ieșit din clădire și am stat puțin pe o bancă fiindcă mă loviseră așa rău în farmacie, încât abia mă țineampe picioare. Am chemat un taxi și m-am dus la intersecția Moșilor cu Carol, ca să pot merge pe jos o stație până la Eminescu. Am discutat puțin cu șoferul, din păcate i-am povestit câteva necazuri din viața mea. (chiar acum porcii mă lovesc fizic și mă scuipă cu ideea ”Iertare, Cristina” din două sau trei motive - unul că au mințit că sunt dementă și instabilă psihic și păcălesc proștii despre mine că eu îi lovesc, când de fapt numai ei au lovit în mine, în mod intenționat. Prin orice replică a lor peste mintea mea, după ce mi-au luat ”puterea” (înainte de acest moment replicile lor nu mă atacau fizic, ei lovesc fizic, astfel încât unii se pot simți mai rău fiindcă sunt eu lovită și cred ideea aceea de cerere de ierare. Chiar dacă aș fi avut acum puterea, nu aș fi lovit pe nimeni și nici nu știu cine e porcul. Al doilea motiv este că, prin această minciună, proștii pot crede că eu spun așa ceva din viclenie, ca să creadă lumea că... Mai sunt motive, eventual vă gândiți dvs.la ele. Ei zic că eu am avut-o pe mama la mână și nu am lovit-o, am explicat mai sus de ce. Apoi am am mai vorbit cu încă o persoană, la o florărie de pe Moșilor. I-am spus că nu știu sigur dacă mama e mașină de război manipulată de alții, cum pare ea uneori, dar cei mai mulți spun că ea este cel mai mare monstru din lume care m-a mâncat de vie, împreună cu acoliții ei. Acum mă lovesc ei mârșav în bont, aruncând în acelaș timp peste mine minciuni. Am mers pe Moșilor, a fost ostilitate ușor vizibilă la adresa mea. A intrat iar scroafa aceea cu ideea ”ai înțeles, ai înțeles ce hidoșenie?” - pentru acel canal de comunicare este specifică ideea ”ai înțeles....” ca să le dea prin creierul meu sau direct, unora semnal ce trebuie să facă, și de fapt chiar împușcă mai mulți iepuri deodată. Un lucru cu care închei este că în taxiuri radiourile și vocile dispecerilor sunt tot o pârghie a puterii prin care sunt lovită, fiindcă au diverse lucrui codificate în numele clădirilor și străzilor în mod sigur, poate chiar legate de diverse lucruri din viața mea.

4.04.24

Am fost măcelărită cutremurător, mi-e extrem de rău în tot corpul și capul -- mama vrea neapărat să fiu internată la psihiatrie - ea lovește cutremurător în mod sigur - ei spun că ea e stăpâna mea, ea vrea să mă interneze cu forța la spital, eu am vrut ieri, dar ea refuzat, fiindcă vroia să mă lovească mai mult, azi nu mai vreau eu. Vreau să rămân acasă, chiar dacă ea mă torturează oribil zilnic. Abia mă țin pe picioare și e mai bine acasă, unde am muzica mea și alte lucrușoare și mai ales am baia aproape. Poate voi muri sau înnebuni sau mă va duce mama cu forța. Ei spun că e imposibil să fiu acceptată ca om și toată lumea mă vrea ca Nebună.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cu sinceritate cred că...

Postare prezentată

Ultima parte – CONCLUZII - enumerare

Concluzii, partea 1 Azi, 12.12.2020, încep să scriu ultima parte a acestui blog despre viața mea. Iar au intrat în mintea mea cineva în li...