Ultima scrisoare, partea a doua

Partea a doua și ultima - voi continua de azi, probabil mai încolo, nu peste mult timp.
Azi m-am plimbat din nou până la Troiță și diverși indivizi m-au tratat ca și cum aș fi nebună, ceea ce nu prea e bine. Nu am cum să îi influențez, probabil că ei bârfesc despre mine și cred că aș fi proastă și nebună, fiind și izolată și cu mama monstruoasă etc. Ei spuneau adineaori că din nou poporul a fost mințit despre mine. Nu știu, poate, poate așa a fost mereu. Ei spun că e evident că mă aflu între proști și mai sunt și izolată complet și în mod clar familia și alții au mințit încă de când eram în scutece (alterarea pozelor și multe alte lucruri, eu fiind izolată de mică de fapt) - deci e absolut normal că ceilalți nu înțeleg și nu vor înțelege niciodată și nu cred adevărul după 50 de ani și eu să nu mă aștept la altceva decât inepții și minciuni peste mintea mea - asta e, nu am ce face. Proștii nu se vor opri niciodată, fiindcă eu nu am fost acceptată de nimeni și deci ei lovesc încontinuu. Ei spun că niște oameni extrem de monstruoși vor să mor și au convins poporul prin minciună să mă omoare, să comită acest păcat oribil, deși nu am greșit nimic întreaga viață. Ei zic că unii au înțeles că nu am greșit nimic, dar vor să mor fiindcă niște oameni politici au mințit despre mine, deși eu nu am avut nicio legătură cu politica - adică au mințit ca și cum aș fi eu porc sau animal și deci mă pot tăia fără regrete. Oamenii cred că gândirea ta nu e bună, mai ales fiindcă te scuipă toți cu diverse idei. Alții spun că poporul e îndobitocit, alții că poporul vrea să mor eu ca să se ridice asupra lor altcineva, ei crezând că eu am capul nebun sau slab, prost, și acel altcineva sau oamenii politici bun, deși aceia doar fură de la cei ca mine ??! e ilogic! Ei cred că trebuie să mă ”dea jos” fiindcă alții sunt mai deștepți, în timp ce eu am o poziție superioară falsă, doar datorită faptului că am fost măcelărită sau martirizată de mică. E ilogic și asta. E adevărat că am fost martirizată, dar întâmplător am fost un om inteligent și valoarea mea a rezultat din talent și muncă, nu din suferința îndurată și cunoașterea adevărului despre acest lucru. E mult mai mult ce sunt și ce pot gândi sau face pe lângă adevărul despre mine, pe care oricum l-am scris în întregime, deci nu am deloc secrete care să mă ”ridice”.

A intrat una din scroafe cu ideea cu suspensie că ”aceată femeie a fost torturată încontinuu de la 13 ani, prin urmare nu cred că...” - insinuând, cum au mai spus, că eu trebuie să fiu omorâtă (și izolată, distrusă etc.) fiindcă nu aș face față vieții în liberatate și sunt prea bătrână ca să mai încep viața din nou sau studiul etc. Nu are dreptate, nu trebuiau să mă omoare și așa au spus de mulți ani, deși eram mai tânără. Apoi alta, sau tot ea că ”această femeie a suferit așa mult toată viața, încât...”
Ei au spus din nou că am fost izolată pentru ca ei să poată corupe și converti la minciună pe toți cei care încă mai credeau în adevăr, adică în mine, fiindcă mai erau câțiva.??? Alții zic că, dimpotrivă, m-au izolat pentru ca toți să înțeleagă adevărul și că în final absolut toți vor crede adevărul, dar eu nu voi mai avea nicio putere.?? Alții - că de fapt totdeauna intelectul politic e în mod logic inferior celui cultural și că eu aș fi un om de cultură - dar, zic eu, nu am avut cum să devin așa ceva practic și nu știu dacă aș fi devenit.
Apoi a intrat cineva cu ideea că întreaga lume ar fi fost altfel azi dacă eu nu m-aș fi îndărgostit de acel medic și meditator oribil. E o minciună jegoasă, fiindcă sentimentele nu înfluențează deloc sau aproape deloc cursul evenimentelor social- politice, poate că la asta se gândea acel om. Vă spun sigur că e adevărul și pot și explica. E ca și cum ar da vina pe mine, deși nu am greșit nimic, iubirea aceea a fost fără păcat, avem numai 17 și 18 ani și nu aveam cum să știu anumite lucruri, iubirea mea a fost în întregime datorată lui și altora, care chiar au intenționat să mă îndrăgostesc de acel individ. A fost un lucru complet pasiv și normal și, în definitiv, frumos, tineresc și deosebit de gingaș și luminos. Eu nu înțelesesem că el era răul și nici ce intenționa. A fost ca o reacție de apărare față de ceea ce pățeam fizic din partea lui și eventual și a altora, nu a fost ceva dezadaptativ, dar, chiar dacă nu mă îndrăgosteam atunci, el tot putea (sau alții) să mă distrugă sexual și să mă ducă către psihiatrie, deși eram total nevinovată. A fost singura dată în viață când m-am înșelat sau am fost păcălită, celelalte lucruri au fost de alt gen. Acea iubire nu a contat, la fel cum, dacă nu scriam tot adevărul pe acest blog, anumiți porci tot m-ar fi otrăvit și omorât. Acea iubire nu a influențat nici aspectul sexual (de exemplu m-au masacrat sexual în 2007-2010, când oricum nu îl mai iubeam sau m-au posedat sexual de la distanță chiar și în alți ani, când nu m-am mai gândit la el deloc, sau după ce m-am întors de la Cluj, înainte de psihiatrie în 92, repet, nu, nimic nu s-a schimbat în lume din cauza acelei iubiri, cum spunea un prost adineaori, și nici nu am sărit pe geam din cauza acelui lucru, pe care atunci îl și uitasem aproape).

Voi continua în continuare acea utimă scrisoare. Altfel oricum ei vor continua cu minciunile lor.
Alte inepții copilărești - ”vei câștiga absolut totul, Cristina, dar să nu te aștepți să câștigi și respectul oamenilor!” (cum adică să câștig totul, cred că că ei delirează, ce să câștig și de ce cred ei că voi câștiga și de ce cred ei că oamenii nu mă vor respecta?)
pe altă notă, oarecum invers: ”cum vrei tu ca lumea să te respecte, când tu nu ai câștigat nici măcar respectul mamei tale?!” (mama mea nu are dreptate și m-a masacrat chiar oribil de mică, eu am iertat-o mereu și am iubit-o chiar, nu am greșit nimic și am fost demnă față de ea, ea totuși nu m-a respectat, iar dacă o loveam sau aș fi țipat la ea, (ceea ce nu s-a întâmplat decât cel mult de 3-4 ori întreaga viață, dar neintenționat,) m-ar fi închis la psihiatrie

Nu aveam cum să câștig respectul oamenilor fiindcă, în mod clar, am fost complet izolată și nu aveau ce să respecte, iar mama în mod clar a mințit de când eram copil - pot dovedi asta, numai cei cu adevărat proști ar crede că mint sau delirez, am fost clar inteligentă și nu am mințit - și nu doar mama, ci și alți oameni au mințit, în mod cert. Ei spun iar că poporul și ei nu respectă oamenii care se plâng de necazuri sau că alții le-au făcut rău, fiindcă ei cred că omul puternic și drept trebuie să reușească de la sine și singur, fără ajutorul celorlalți, fără lacrimi etc. adică să fie dur - repet, eu am fost un om drept și demn și destul de dur, dar ei au aplicat forța brută și închisoarea psihiatrică asupra mea, cum au promis de când eram copil, deși am fost complet normală și nevinovată și chiar inteligentă, dar aveam nevoie de drepturi ca să pot face ceva, și, în același timp, deși poate nu credeți, deși eram inteligentă și am avut mereu sufletul curat și dragoste de viață, de oameni, de adevăr, dreptate etc. ceilalți oameni m-au lovit mereu și m-au respins din cauza a ceva ce eu nici acum nu cunosc, anume nu știu ce idei sau minciuni despre mine, greșite, așa cum sunt ideile care v-au făcut pe dvs. sau pe alții să creadă sau să spună lucrurile spuse mai sus către mine cu un fel de ură și răutate evidentă. Am înțeles că nu vă plac oamenii care se plâng, dar există cazuri în care oamenii trebuie să spună adevărul și așa a fost cazul meu, era necesar din mai multe motive și nu a fost ceva rău, poate că unii oameni nu pot înțelege că am scris de fapt ceva bun și adevărat. Oricum am fost și forțată de voi și de alții prin otravă reală și tortură. Eu tolerez și oamenii care se plâng, între ei există suflete foarte bune care nu au vină că alții îi calcă în picioare, profitînd de faptul că au handicapuri, boli, vârstă înaintată sau prea tânără etc. Uneori unii au mai mult decât sufletul bun.

Alte aberații mai mărunte - că poporul crede că sunt strigoi, adică un mort viu, spun ei...! Alții că idioții, adică cei care nu percep deloc gândurile altora sau cei care nu au înțeles că tot ce am spus e adevărul cred nu știu ce aberație despre mine. Poate că da, probabil că mai multe aberații. Eu sunt mulțumită cu ceea ce îmi lasă Dumnezeu în mod drept și logic și nu aștept cu tot dinadinsul respectul altora - sunt un om prea bun și inteligent și fericit chiar pentru a dori așa ceva. Nu vreau respect fals, fiindcă știu că cei care nu îl merită nici pe acela îl au - voi fi mulțumită cu ce va fi să fie, nu vreau nimic cu forța, cum au făcut alții cu minciună, normal că eu nu sunt așa. Vă spun ce e adevărat, o parte din oamenii buni au fost crescuți în mod greșit cu ideea că oamenii trebuie să se aplece în fața violenței și nedreptății și minciunii, și să nu se plângă sau, cum spun copiii, să nu pârască etc., ceea ce de fapt e greșit. Probabil că nu ați înțeles încă faptul că absolut tot ce am povestit e adevărul.

Ei spun că lumea toată a înnebunit și nu vrea să îmi acorde nicio șansă de viață, deși am scris numai adevărul și evident am fost izolată din 84. Au zis că poporul crede numai minciuni și nu vrea să citească blogul meu (parțial chiar ar înțelege) și toată lumea crede că sunt ceva rău și de aceea toți evită în Voluntari uneori complet contactul vizual și verbal cu mine, mai ales atunci când mă simt un pic mai bine energetic, crezând că sunt nebună. Da, e ciudat, dacă veniți în calea mea sau puneți camere video, veți vedea că eu privesc normal la oameni și ei întorc capul să nu cumva să mă privească în ochi sau în față. De multe ori a fost așa. Nu am spus decât adevărul. La una din frizeriile multe din Voluntari, unde e și steagul țării, unii au făcut zgomot cu instrumentarul când am trecut eu pe acolo (poate amenințare?) și una din femeile din zona aceea a râs (a pufnit în râs) de mine pe față cu ideea că mă uit la ea nu știu cum și doar i s-a părut, nu mă holbam nu știu cum la ea, dar o vedeam a doua oară în același loc pe trotuar și poate eram puțin surprinsă. Poate a deranjat-o, sau pe ai ei, că am scris despre frizerii și magazinul de haine din apropiere, foarte aproape de casa mea. Voi încerca totuși să termin - promit - mâine sau poimâine, scrisoarea, va fi totul foarte clar, dacă nu voi fi omorâtă, mă grăbesc cât pot, dar am fost hăituită oribil întreaga viață - mereu au ideea că pe porcii politici îi deranjează adevărul și vor să mor - vă jur că, în afară de ultimele rânduri ce mai am de scris, restul tot e adevărat și nu lipsește nimic - dar poate că tocmai aceste ultime rânduri ar fi mai importante ca să vă convertesc la ceva bun sau la adevăr și speranță sau gând curat.

3.30 noaptea către 13 sept 2024
Nu mă las să scriu continuarea acelei prăpădite ultime scrisori, și au prelungit mult divagațiile prin tortură, ca să dilueze mult sensul adevărului a ce aveam de spus prin diverse alte paranteze și proștii să nu vadă adevărul importnt sau să creadă că mint sau sunt nebună. Au mai făcut așa, cum am spus, de fiecare dată când aveam de scris ceva important. Ieri au ieșit în calea mea două vecine, Mihaela a Fanei și încă una. Acum m-a trezit cineva cu vorbe în limba engleză dintr-un coșmar nocturn înfiorător. Mă doare rău mâna dreaptă de aseară. Durere bruscă - ei spun că porcii, deși au toată ”puterea” (de mult timp) totuși vor neapărat să mă omoare mințind pe oameni că sunt altceva decât sunt și acum mi-au luat și puterea (?!) personală, adică mâna dreaptă, în același scop. Acum am putut scrie, dar renunț la continuare - deși era poate singura mea șansă - jur că revin în câteva zile, dacă nu mă omoară - să mai intru acum pe internet e sinucidere curată.

13.09.24
Doar două-trei vorbe și apoi le tai eu firul, nu mai notez altceva. Azi a venit Florin la mama, după ce mai înainte cu câteva zile venise soția lui, Doina, cu copiii. S-ar putea ca ei sau cu ajutorul lor să fi fost eu lovită mai rău zilele din urmă. Azi deja m-au împroșcat foarte mult cu ură și răutate, de exemplu ideea ”cancerul tău nu poate fi vindecat” etc. Într-adevăr dureri destul de neplăcute de oase și mâna dreaptă mi s-a ”defectat” la o mișcare simplă, nu forțată. Ieri, cum spuneam, am văzut-o pe Mihaela, care lucrează ca asistentă probabil la oncologie la Fundeni. A intrat mai adineaori una cu ideea că ei nu pot (probabil că nu pot să îmi ia autocontrolul sau să mă omoare sau nu știu ce, dar ei mereu spun așa), deci se plâng iar că ei nu pot nici acum, după ce ”toți m-au regulat”. Ei aruncă vorbe grele și vulgare cu multă ură, deși am fost om respectabil și bun - probabil în spiritul ideii că tot poporul vrea să mor, fiindcă au înțeles că am avut mereu dreptate și nu am greșit nimic. Asta e, poate Dumnezeu nu vrea așa, poate îi va convinge să nu facă răul. Poate se vor răzgândi. Eructații cu gust înfiorător, din nou, absolut cert e iar otravă sau ceva foarte rău în stomac. Ei zic mereu că decizia lor rămâne aceeași, dar e greșit - veți înțelege poate unii dintre dvs. când voi termina.
Am fost la farmacie. Pe drum, aceleași idei vechi că oamenii simpli sunt buni, la fel ca mine, dar, într-un fel sau altul, au fost trași pe sfoară că aș fi nebună sau că am greșit ceva (deși sunt nevinovăția absolută) sau că am mințit deși am spus numai adevărul sau că sunt ceva rău și trebuie să mă omoare. Mama ta va fi omorâtă, declară ei, iar pe tine nu te vrea nimeni. Oamenii care au fost batjocoriți ca nebuni de către proști nu sunt niciodată acceptați, afirmă unii. Și azi o vânzătoare m-a tratat cam rău, asta e, nu am ce face, un motiv, chiar din spusele ei, e faptul că e evident că sunt un intelectual, nu om simplu, dar, spre deosebire de proștii din vecinătate, eu nu am bani, sunt chiar foarte săracă. Oamenii din parc iar au evitat privirea mea cu câteva excepții. Una din cele rele a spus iar că nimeni nu vrea să cunoască adevărul, toți vor să mor. Mama a scos azi pe hol adidașii mei vechi de nu știu unde și, când am întrebat-o de ce, mi-a răspuns cu o scenă, cum face ea uneori, negând faptul că ea i-a scos - până m-am întors i-a băgat la loc și mi-a spus că mi-a vorbit urât fiindcă i-era somn. Oricum, a exagerat și ea tot așa a făcut de când eram copil, nu i-a plăcut de mine deloc. E foarte simplu, spun ei din nou cu întuneric în gând: Tot ce ai spus tu e evident adevărul, de aceea ești izolată, ca oamenii să nu înțeleagă, printre altele - nimeni nu vrea să renunțe la minciuna depsre tine, oamenii buni nu trebuie să înțeleagă că ai avut mereu dreptate, fiindcă ți s-a făcut prea mult rău și nimeni nu vrea să fie demascați cei care au greșit (?) și oamenii proști trebuie să continue să creadă că ceilalți au dreptate, nu tu, și deasupra trebuie să rămână minciuna - eu nu cred așa ceva, nu e ceva necesar, e o greșeală, e vorba de niște oameni răi care mă omoară, dar nu trebuia să fie așa, ei continuă să mintă așa. Mi-e foarte rău, transpir încontinuu, nu am mai pățit așa niciodată. Ei spun iar și iar că mi-au făcut așa de mult rău și eu sunt un om așa bun, încât absolut nimeni nu vrea să accepte adevărul - e greșit, nu puteți înțelege, am fost și un om inteligent și normal și complex ca gândire și suflet, e păcat să omorâți, nu e necesar, aceștia greșesc ca și toți cei dinaintea lor.

Ei zic mereu și mereu că poporul crede că sunt altceva decât sunt - posibil, nu știu sigur și nu știu ce. Nu știu dacă dvs. sau oricine altcineva a citit ceea ce am scris eu, fiindcă nu am primit nici cel mai mic semn nici aici și nici pe facebook. Poate nu v-au lăsat să vedeți ce am scris și credeți orbește pe cei care sunt la ”putere” și mint. Oricum, aceasta este ultima mea scrsioare și mai câteva lucruri de scris mai clar, cu speranța că eventual, dacă veți citi, veți înțelege și poate că îmi veți lăsa viața. Sper de asemenea că veți înțelege mesajul meu pozitiv, gândul bun, ca întotdeauna, și faptul că totul e adevărat și totuși nu e nevoie și e rău să mă omorâți. Nu am avut niciodată pe nimeni, iar oamenii de pe stradă nici nu vor să mă privească, deci imunitatea are de suferit și boala mușcă tot mai greu - eu fiind și zilnic lovită.

Mă întreb uneori dacă ați înțeles că am fost un om bun și normal în cele mai mici detalii. Să lăsăm deoparte normalitatea, că la asta m-am referit deja, e vorba doar de minciuna unor psihiatri despre mine - dar eu am dat dovadă întotdeauna de normalitate, inclusiv prin ceea ce am scris. Mă adresez oamenilor inteligenți, ei sunt cei care pot să citească inteligența mea și normalitatea în ceea ce am scris, nu e nevoie să fie psihiatri pentru aceasta. Acum lăsați deoparte ipocrizia și priviți în față binele, bunătatea mea clară de-a lungul întregii vieți. E vorba acum doar de niște oameni proști, care spun în felul următor: ”nevinovăția absolută?! Dă-o dracu!” ”E adevărat.” ”Dă-o dracu!” ”Nevinovăția absolută” sunt cuvintele mele recente. Este totuși adevărul, poate că acești oameni, care de fapt nu au stat de vorbă cu mine, care de fapt nu știu nimic despre mine - și evident nimeni nu știe - poate că ei cred orbește, cum s-a mai întâmplat în lume și s-au scris foarte multe cărți despre asta, că eu aș fi greșit ceva sau că nu există oameni perfect nevinovați, deși ei există. Am explicat totul despre nevinovăția mea, în cele mai mici detalii, nu am avut nici cea mai mică greșeală, și nici măcar gânduri rele sau greșite întreaga viață. Cugetați asupra fiecărui detaliu al vieții mele și veți vedea clar cum am fost ca persoană, da, nicio greșeală, dar un om normal și bun. Un exemplu dintre miile de cărți care arată cum oamenii lovesc și chiar omoară oameni buni și nevinovați, crezând minciunile unor oameni răi - de exemplu ”Femeia în fața oglinzii” de E.E. Schmitt, în care o femeie rea și proastă și chiar și urâtă fizic e crezută de proști, de întreaga comunitate a unui târgușor, când minte despre o femeie frumoasă și bună, dar, ce e drept puțin nebună, ceea ce eu nu am fost deloc. Femeia fără păcat și bună este condamnată și omorâtă de toți la un fel de stâlp al infamiei, cum au făcut și cu mine și toți sunt fericiți, crezând că au făcut un lucru bun. Sunt foarte multe exemple de acest gen în literatură și este clar că astfel de lucruri există și în realitate, dacă de exemplu citiți despre boli psihice și e logic că uneori pacienții au dreptate, mai ales dacă sunt inteligenți, și că nu toate condamnările sunt drepte, că medicii nu sunt Dumnezeu, căci numai El, dacă există, e perfect. Eu am avut foarte mici devieri de la perfecțiune întreaga viață, repet, fiind un om inteligent, toți oamenii peste un anumit nivel de intelect nu au greșeli, cred că pot să spun asta cu certitudine.
Revin la ce spuneam despre bunătatea mea - mereu am fost un om plin de grație, de un fel de binecuvântare - citiți cu atenție toate fragmentele - unele poate puțin prea intelectualizate - în care vorbesc despre lucruri frumoase și bune, inclusiv pe alte bloguri. Regret că tocmai pe mine m-au ostracizat, eram capabilă de a scrie sau a face ceva foarte luminos și bun și pur și inteligent cu adevărat. De a transmite ceva, de a educa etc. Toate gândurile mele bune au fost sincere, și m-au însoțit de-a lungul întregii vieți, în toate momentele mai bune sau mai rele. Pe lângă ce am notat de mii de ori mai mult. Am fost în mod cert unul din cei mai buni oameni, încercați să nu mă omorâți sau să îi opriți de a mă omorî, vă implor, aș putea dovedi toate acestea și aș putea fi sau face sau scrie ceva foarte bun. Am ținut foarte mult la oameni și la ce e bun, nici măcar o dată nu am fost ceva rău și nici măcar răutăcios și nici invidios etc. Nu am bârfit etc. Am pus mâna să ajut de fiecare dată când am avut ocazia. Veți găsi enorm de multe dovezi despre bunătatea mea în ce am scris - poate că de aceea m-au izolat, printre altele, ca să nu înțeleagă lumea cum sunt ca fire. Foarte, foarte multă lumină, mă întreb dacă înțelegeți ce spun și ce simțeam. Cugetați la aceste lucruri, chiar dacă nu recitiți blogul meu sau alte scrieri ale mele - și în plus am avut mereu dreptate și am fost deșteaptă. Voi continua mâine scrisoarea, acest punct era important, în 2 zile poate 3, termin ce mai aveam de subliniat și ceva de explicat.

14.09.24
Voi continua această ultimă scrisoare și o voi termina probabil în 2-3 zile. Azi voi mai explica încă o dată în întregime aspectul politic sau social-politic și de mass-media, punctând câteva lucruri importante, mai puțin clar explicate de mine în trecut. Azi au intrat cu o idee care nu a mai fost - anume că poporul crede că eu sunt ”Ceaușescu”, ceva total ilogic. Alții intră mereu cu ideea că ei ”mor” și că trebuie să mă omoare pe mine ca să nu moară ei. Spuneam ieri că am fost un om în întregime bun și în permanență bun, în toate momentele vieții, indiferent de suferință sau bucurie. E adevărul și totodată am fost un om capabil de bine, de muncă și creație intelectuală, de realizări ca om în societate, fie prin ce aș fi scris, fie prin muncă și caracter bun. Nu știu dacă v-au păcălit că aș fi nebună, dar e clar că oamenii inteligenți înțeleg că ceea ce am scris eu nu e delir sau ceva rău, ci lucruri inteligente, adevărate sau bune - și evident eram încă și acum capabilă de mult mai mult, bineînțeles nu despre viața mea, despre care am scris totul, ci cu totul altceva. Nu sunt un om sec și găunos, ci binele și ceva foarte frumos - mai ales sufletul mi-a rămas la fel, adică o mare bucurie a ființei, ceva luminos, clar, pur și armonios, curat, dar foarte frumos, poate unii dintre dvs. vor înțelege. Nu am fost niciodată nebună și nu am devenit ceva rău sau urât din cauză că oamenii simpli, dar răi, mă urăsc și sunt aruncați asupra mea cu minciună. Acum voi explica iar și pentru ultima oară ceva poate mai important. Azi noapte am trăit un fenomen de somnambulism și altcineva îmi controla viața, ceea ce mi s-a întâmplat rar de tot - ei spun din nou că ei toți vor să mă controleze complet, de aceea toți mint și m-au izolat complet, nimeni nu vrea să mor fizic, dar toți vor să mor psihic - eu spun că e greșit, că am fost mereu și încă sunt un om de valoare și nevinovăția absolută.

În ceea ce privește politica și mass-media sau propaganda politică pentru proști am scris, pe ici pe colo, sau în postări mai lungi pe acest blog întreg adevărul mai important care s-a legat de viața mea. Totuși voi mai explica și menționa câteva aspecte la care m-am referit mai puțin. Această organizare psihosocială a societății omenești numită politică a fost studiată extensiv și intensiv istoric sau filozofic și nu are rost să mai adaug acum și eu meditațiile și concluziile mele, care se subînțeleg. Notez iar doar câteva lucruri legate de viața mea. Din câte am observat - și oricum este un lucru cunoscut în lumea toată - oamenii simpli sunt impresionați, oarecum vrăjiți și organizați psihosocial prin forța unor emoții puternice legate confuz de interese politice - e ceva ce impresionează, trezește ambiții și patimi și orgolii etc. E ceva irațional, cum e viața sau afectivitatea celor simpli, la fel cum este și pleiada de idei sau emoții legate de viața sexuală. Deși ei știu că sunt mințiți de către intelectuali politici sau că ei înșiși mint, totuși ei continuă să se ambaleze legat de scandaluri politice, sau de vinovăția unuia sau altuia - deși totul e un circ sau teatru imens. Eu am povestit tot ce a fost legat de politică în viața mea, deși nu au fost lucruri multe și, cu toate acestea, mi s-a spus că oamenii au fost deranjați de faptul că am spus adevărul tot - nu despre Revoluția din 89, unde am fost și eu martor nevinovat și întâmplător și am suferit și am riscat să mor (așa credeam eu atunci și eram speriată, ca orice om tânăr) ci despre anii ce au precedat revoluția, când evident societatea pregătea acea revoluție prin ”Circul foamei” și multe alte metode - adică au spus că pe oamenii simpli i-a deranjat că am spus clar adevărul (trăit de mine cel puțin, poate nu era peste tot la fel) în povestirea mea despre ”puiul afumat”. Nu știu dacă așa a fost, dar susțin din nou că e greșit și rău să omori un om bun și relativ tânăr și inteligent și nevinovat pentru vina de a fi spus public adevărul oricum subînțeles de către intelectuali despre un anumit fenomen politic, la fel cu altele de acest gen. Acel om, adică eu, e complet nevinovat și nu e prost, încercați să înțelegeți că m-au obligat să scriu adevărul. Dacă am deranjat pe cineva cu acel adevăr, îmi cer scuze.

Eu sunt unul dintre puținii oameni care nu au avut nicio legătură cu politica toată viața - dar ei spun că eu am fost folosită în sens politic sau că oamenii politici au mințit despre mine și de aceea mă tratează ca obiect și toți lovesc și vor să mor, să mușamalizeze nu știu ce. Eu nu am urmărit nici știrile politice, decât o dată toată viața, BBC-ul, cum am povestit deja și nu am avut vină nici atunci și nu am avut întreaga viață idei politice, așa cum aproape toți oamenii au fiindcă urmăresc știrile sau discută între ei politică și creează diverse deliruri sau interese sau semnificații ad-hoc. Eu nu am discutat nimic politic toată viața, nici măcar o dată, și nici nu m-am gândit deloc la politică, deși familia mea la asta se gândește și verii mei la fel. Interesele și aberațiile politice ale oamenilor sunt lucruri rele adesea, urâte și păcătoase, duc la minciuni și la violență chiar, cum ar fi teatrele de război, pe care proștii le condamnă, dar fără să știe sigur dacă ele sunt adevărul sau realitatea sau nu sunt, la fel cum revoluția din 89 nu a fost ce s-a povestit atunci că era, cel puțin în locul de lângă fostul CC unde am fost eu, în 22 decembrie 89. Pentru unii oameni cu bani și putere este foarte simplu să însceneze ”teatre de război” - dovadă că, de exemplu, au fost la modă războaiele cu ”corespondenți” de război - femei sau bărbați angajați ai posturilor de televiziune! Este simplu să fie filmate bombardarea unor clădiri sau mersul unor trupe și toată lumea se agită cum vor ei - ba chiar și o parte din părțile beligerante cred minciuna celor care scot un anumit război la vedere din pălăria lor de magicieni. Din tot ce e viață întelectuală, mie cel mai puțin îmi place politica, este ceva rău și urât, o organizare socială a unor lucruri și idei rele, un fel de viață și de moarte urâtă a oamenilor. Probabil că totuși, în stadiul actual al omenirii, nu se poate renunța la anumite obiceiuri politice, la fel cum nu se poate renunța la religie - și ea are părțile ei bune și rele. Atât politica, cât și religia, au moduri specifice de ”oficiere” și există și oameni proști bine-intenționați care își găsesc în religie sau în politică un fel de prilejuri pentru producerea unor idei sau sentimente pozitive, care le oferă satisfacție și gând bun, cum ar fi pacea sau apărarea păcii, corectitudinea politică, uniunea democratică sau democrația, interesul națiunii, dreptatea socială, ajutorarea sinistraților sau refugiaților sau pe de altă parte, mila creștină, ecumenismul, toleranța religioasă, credința în mântuire de ceva rău etc. Totuși există chiar și în politică, din câte îmi dau eu seama, unele lucruri ce pot fi ameliorate sau umanizate, sau îndreptate, voi explica imediat la ce mă gândesc, chiar dacă e oarecum legat și de viața mea. Se spune că eu nu am fost respinsă din cauză că eram ceva politic, ci că nu am reușit în viață din cauza totalei mele dezangajări politice. Nu aceasta a fost cauza, voi explica azi, pentru ultima oară, foarte clar. Eu nu am reprezentat niciodată ceva politic și nu reprezint nici acum, eu reprezint un intelectual deștept, nu nebun. Un astfel de conflict plauzibil mereu este cel dintre palestinieni și evrei în Orientul Mijlociu - continuu în curând povestea. După ce voi termina, veți înțelege din nou ceea ce nu ați înțeles până acum, dar e posibil ca unii porci să vă mintă din nou, deși eu am și am avut dreptate absolută mereu - există chiar și acum unii monștri care cred, fiind îndoctrinați, că eu trebuie să fiu neapărat distrusă. Tot ce am scris, am scris în condiții extrem de grele, fiind și otrăvită și lovită continuu. Acum transpir oribil - transpirații profuze, și mi-e greață și rău, dar, dacă apuc să termin, și probabil voi termina azi, veți înțelege ce nu ați înțeles până acum, dacă ați citit cu atenție tot ce am scris, inclusiv legat de politică. Și veți avea un sentiment bun, luminos, de pace și iubire, sau oricum nimic rău. Repet ”teza” mea: am fost un om perfect și fără nicio vină, și nu trebuia și nu trebuie să fiu omorâtă”. Pe măsură ce am scris toată povestea unii au înțeles adevărul și au crezut că am dreptate, dar niște ”porci” politici au mințit, mereu și mereu, combătând cu minciună adevărul clar spus de mine - astfel încât s-a creat o nouă organizare psihosocială a societății, pe care eu o controlez, ca orice intelectual propria personalitate, prin adevărul despre mine, dar, din păcate, unii oameni răi vor să mă omoare prin minciună și să culeagă ei rodul suferinței mele etc. Nu e nimic rău, repet, legat de mine, unii mint și atâta tot. Zeci de ani am spus adevărul și ei au pus deasupra minciuna, eu fiind izolată și fără apărare - oricine poate să creeze minicună peste orice adevăr! Asta eu făcut ei cu viața mea, nici măcar n-au vrut să accepte un adevăr clar pe care orice intelectual îl vede citind tot ce am scris - anume că am dreptate în toate. Politica nu este pentru cei ca mine decât în sens filozofic și mai ales moral, în rest ea este pentru oameni mai rudimentari și agresivi și îndărătnici etc. cărora le plac disputele sterile ca la televizor și limba de lemn a talk-show-urilor și intrigile viclene și violența și prostia. Îmi intră tot timpul unii în calculator și mă doare ficatul groaznic. După ce veți înțelege eventual, iar vă vor minți eventual.

Au început iar să mă amenințe de moarte - dar totuși voi ieși puțin la plimbare și, când mă întorc, voi termina de scris ceva important și pentru totdeauna în mod sigur, ce era legat de politică în viața mea. Veți înțelege poate ceva ce nu știați. Cred că vă dați seama că nu am greșit nimic niciodată și că oamenii din jurul meu au fost mereu, ca și acum, manipulați să creadă ceva rău despre mine sau să mă evite sau să lovească - dar e greșit. Acum s-a trezit unul că sunt idioată. Nu, nu sunt, veți înțelege când mă voi întoarce de la plimbare, dacă nu voi fi omorâtă sau lovită foarte tare pe drum.

M-am întors de la plimbare. Una din femeile monstruoase spunea înainte să plec că ea nu are nci vină că eu am fost mingea jocului politic al națiunilor - minte, nu am fost minge și ea are foarte multe fețe și îi păcălește pe toți, halește totul cu minciună, în timp ce eu am spus numai adevărul. Pe drum, au intrat unii în limba engleză înjurând cu f... că eu sunt acum peste tot, sau cum spun alții, că am ieșit la lumină. Soare românesc, zic ei. Această așa-zisă ieșire s-a întâmplat fiindcă azi dimineață era foarte frig și nori grei peste tot și nu mi-a plăcut asta și practic am vrut să vină soarele, nu prea mă simțeam bine așa cum era. Dar, deși e mai bine așa, lor nu le place. Nu știu dacă dvs. citiți ce scriu au acum, s-ar putea ca vreo putere politică să dețină în totalitate monopolul și controlul și deci puterea informației. Nu mi-ați dat nici pe facebook, dect foarte rar, vreun semn de lectură. Pe străzi erau foarte puține mașini și extrem de puțini oameni. Parcul era luminat de soare și se mai încălzise - și înăuntru nu mai era nimeni și nici copii la joacă, deși e sâmbătă. Ei spun din nou că, atunci când ies eu la lumină, ei toți se retrag și se ascund, fiindcă nimeni nu vrea să fie cu mine. toți proștii cred că ești idioată sau nebună, fiindcă au fost mințiți și vor să mori sau să fii complet rasă, ca să fie deasupra mereu alții. Ei zic că toți au fost mințiți despre mine încă de când eram copil și în prezent la fel - toți proștii și tinerii sunt mințiți și păcăliți despre mine, ca să mă lovească și să nu îmi acorde sprijin, să nu iasă la lumină când sunt eu deasupra, și au făcut așa ca să mă termine și după ce m-am mutat în Voluntari, inclusiv cu porpaganda mincinoasă în întreaga lume cu Covidul. Ei spun din nou că toți au crezut de când eram copil că ”reprezint” România din punct de vedere politic și totodată că eram ceva rău sau altceva decât eram. ”Toți au căzut” din nou, spun ei, tu te-ai ridicat - și în calea mea au ieșit într-adevăr câteva persoane cu o anumită aură intelectuală, care au mai ieșit în calea mea nu de mult și inclusiv un tânăr ce părea, parțial cel puțin, japonez (sau chinez?). Ei zic iar că eu sunt de mii de ori mai inteligentă și mai bună decât femeile și bărbații pe care ei îi vor - dar pe mine nu mă vrea nimeni. Nu am reprezentat nimic politic toată viața și nu voi reprezenta niciodată nimic politic în mod cert. Vă voi explica în curând ce mai era de spus și azi sau mâine veți înțelege totul despre acest lucru. Ei zic că eu reprezint România, deci ”coada lumii”, prin urmare toate ”puterile” politice sunt deranjate de inteligența mea. Dar de când e România ”coada lumii”, întreb eu, și ce înseamnă asta? Ei spun ceva confuz despre un joc politic de când m-am născut, în care toate puterile politice se învârt în horă românească în jurul meu, ca să își împartă puterea așa-zis politică. Deci, dacă e un joc de când m-am născut, înseamnă că România nu e obligatoriu să fie ”coada”, ci jocul poate fi rupt sau dărâmat, ca un castel din cărți de joc, ca alte și alte jocuri. Ce naiba au cu mine?! Nu au nevoie de ”sacrificiul” meu, v-au mințit, veți înțelege mai încolo, zilele acestea, dacă ați citit și restul blogului. Pe drum au apărut și câțiva indivizi cam ciudați, nu îmi dau seama ce popor ”reprezentau”, care cântau în bajocură la trecerea mea ”noi suntem români, noi suntem la noi aici stăpâni” - mi-au mai făcut așa, cu cântec patriotic și batjocură de mai multe ori. Da, țin și am ținut la România, dar nu în sens patriotard sau politic sau demagogic, ci ca posibil filozof sau poet și eventual om de cultură. Nu reprezint niciun fel de ”Ceaușescu” sau lider, cum au zis ei că cred proștii. S-au luat de mine cu ideea că România e un căcat și totul e Uniunea Europeană - nu au decât să creadă ce vor, eu nu fac politică, nu îi contrazic. Numai cărciumarul de la barul din apropiere a ieșit în calea mea să mă salute, el are și un steag românesc ca și alții, dar m-a salutat tot în derâdere, cum fac toți, ascuns după o ușă cu gratii, ca și cum râdea de mine. În fine, cred că vă dați seama că, dacă scriu, ei lovesc din nou și astfel acum e iar nor peste tot - acum 18:35 și nu știu sigur dacă voi putea să mai scriu acea parte importantă azi, dar vă promit că voi scrie imediat ce voi putea, poate mâine - acum v-am mai epxlicat o dată ceva ce poate nu ați înțeles complet până acum. Spuneau în trecut că toți sunt plătiți de puteri străine ca să facă circ în jurul meu și să mă lovească mereu - da, așa este, direct sau indirect, pentru ”jocul” lor și pentru a mă distruge fiindcă sunt nevinovată și om inteligent.

Ei spun iar că pur și simplu niște porci mint de îngheață apele despre mine și toți proștii cred că eu am mințit mereu sau că sunt nebună, deși, dacă vorbeau cu mine, ar fi înțeles probabil că adevărul a fost mereu cum am spus eu și că nu am greșit nimic toată viața. Se poate, acum voi încerca să scriu în seara asta tot ce mai era despre politică - ca să nu mai aveți vreun punct neclar. Ei au început iar cu ceva legat de băgarea mea la balamuc, așa cum fac ei adesea. Îmi amintesc de o nebună cu aer german într-o stație de tramvai pe Colentina, care lipea manifeste hidoase semnate chipurile de o femeie care plângea să fie aleasă lider politic, fiindcă ea e cea mai bună și minunată etc. Grețos - tot așa vor face diverse diversiuni în viitor, chiar dacă eu voi termina tot advărul despre politică de scris și voi tăcea - probabil toți se vor agita din nou cu diverse minciuni și nebunii, propagandă de idioți politici probabil. ”Balta are pește” spunea tatăl meu vitreg mereu, adică mereu se găsesc proști care să creadă alte și alte minciuni și aberații, care să înghită alte și alte cârlige (pe medicul meu psihiatru o cheamă Cârlig, ceea ce era și numele uneia din fostele mele eleve, o fată ceva mai inteligentă ca altele din Colegiul Caragiale.) La Mega iar mi-au făcut casierele un anumit lucru și în stația de autobuz era iar un anumit bărbat uscățiv cu aer pișicher, care tot iese acolo în drumul meu, ca să stau eu cu el pe bancă, când mă odihnesc - eventual să îi mintă iar pe proști despre orice gest al meu.

Deci, începând cu începutul. Probabil ați înțeles că tot ce am povestit e adevărul. Legat de acest adevăr există și minciuni politice, din păcate. Eu nu am fost ceva politic, dar am fost considerată un fel de centru al horei politice, cum spuneau mai sus, sau al disciplinelor medicale, minge sau Nebună cu N mare, sau Dumnezeu sau altceva religios, Buddha etc., țap ispășitor, Păcălici din jocul acela cu toate națiunile, România sau alte națiuni din punct de vedere politic sau spiritual etc. În realitate am fost doar un intelectual normal, nu nebun, crescând respinsă de familie, exact așa cum am povestit. Deci oricum eram un centru de organizare psihosocială a proștilor și nebunilor, a realității în întregime, încă din copilărie, ca orice om inteligent. Eram un copil sărac, dar foarte bun și cu mare plăcere de a învăța și a merge la școală, mai ales de a citi și a privi frumusețea naturii. Și eu, ca și alții, eram încă din naștere un obiect și un subiect cultural. Prin obiecte culturale înțeleg tot ceea ce în mod pasiv îndeplinește un rol cultural în societate, de la statuile din Insula Paștelui la ”Luceafărul” lui Eminescu etc. Subiect, adică acel om care învață, care se culturalizează și totodată creează cultură, prin simpla sa activitate intelectuală de învățare, muncă sau creație - elemente a căror pondere sau importanță poate să se modifice în timp. Politica este doar un anumit mod de funcționare culturală a lumii, doar o părticică din hora culturală a lumii. Părerile însă, sunt împărțite: unii cred că nu politica e subordonată sau parte din cultura sau spiritul unei epoci, ci cultura, cu mecanismele ei, e subordonată politicii, căci se știe că există și un Minister al Culturii. În realitate, această aberație e recentă în istorie, în realitate politica este doar o părticică din cultură, un fel de devenire și expresie a logosului sau culturii sau spiritului unei civilizații. Există cultură și civilizație în principiu - vă rog să vă treziți puțin - politica e o parte din cultura unei civilizații. Amintiți-vă de exemplu poveștile despre Egipt sau Grecia sau orice altă civilizație de demult și cum politica lor era o parte din spiritul epocii, din cultură, nu era cultura o parte din politică, ceea ce e imposibil. Le-au venit fumuri la cap oamenilor politici mai ales în secolul 20, când a fost și povestea din anii 50 despre ”culturalizare” forțată - așa se spune acum în istorie, cu staliniști și alte personaje, care leagă educația și cultura în mod exagerat de politică și de ideologii politice. Și celelalte regimuri politice au avut aceeași înfumurare. Există un joc subtil între mass-media și politică în această eră deja veche a globalizării, care nu a început doar cu internetul, ci demult, mai ales odată cu noile media globale și viteza sporită a telecomunicațiilor, transportului etc., astfel că am avut parte, din nefericire, și de două războaie mondiale moinstruoase, din câte se spune. Mulți oameni nici măcar nu fac diferența între politică și instrumentul de așa zisă propagandă su propagare a poveștilor culturale, inclusiv politice, ale unei epoci. O parte din instrumente sunt mass-media, al căror rol pare să se fi centrat intensiv în ultimii ani pe propagarea ideilor politice. Este ora 8 seara, voi continua totuși mâine și chiar voi termina de scris (credeți-mă), veți înțelege foarte clar totul și poate și faptul că nu trebuie să fiu omorâtă. Dacă nu, poate, acest ultim detaliu îl veți pricepe peste câteva zile. Au intrat unii iar cu bull shit și alte atacuri și în română, ca și cum aș minți. Orice intelectual este același lucru, spun eu, o părticică din lumina lumii, chiar dacă se specializează într-un anumit domeniu - în primul rând este totuși un om de cultură. Și atunci ce sunt politicienii? veți întreba - ce fel de intelectuali - depinde de multe lucruri, nu intru în detalii despre aceasta, sau ce cred eu, poate că nu am înțeles tot. Oricum eu nu am legătură cu ei și ei nu au nevoie să mă ”sacrifice” (și nici preoții sau alți sacerdoți ai epocii noastre), nu am mai multă legătură cu politica decât o oaie sau o cometă sau un om care nici măcar nu deschide televizorul, cum sunt eu. Aveți puțină răbdare, să termin tot ce am de spus, mâine, probabil că voi reuși să explic totul despre acest subiect.

A intrat iar una din scroafe cu o idee veche - că ei nu acceptă ca pentru un singur geniu nevinovat, adică eu, să moară ei toți, și că de fapt ei toți mă lovesc și mă omoară cu tunurile fiindcă, dacă m-ar accepta, atunci ar muri ei toți. ??! Nu are dreptate, dar a mai zis asta.

15.09.24
Voi continua și eventual voi termina partea despre politică pe care mai aveam să o scriu. Nu știu sigur dacă ați înțeles că nu am avut niciodată idei delirante, că am avut mereu dreptate și nu am mințit niciodată. Poate că nu ați înțeles fiindcă, pe măsură ce eu scriam adevărul, unii oameni monstruoși v-au păcălit că eu gândesc greșit. De aceea, numai în legătură cu ceea ce am scris ieri, mai explic două idei încă o dată, căci ei vă pot minți ca întotdeauna. La un moment dat povesteam că unul dintre ei spunea ”soare românesc”, anume că eu ieșisem deasupra nu știu cui și, ca în astfel de situații, nimeni nu ieșea pe stradă, fiindcă nu vor să fie cu mine. Nu știu exact ce știu ei, căci ei mă urmăresc de mulți ani dinafară, cum spuneam, ca pe un animal în cușcă, deși am fost om respectabil și responsabil, și bun și foarte inteligent. Părerea oamenilor despre mine e evident rea, dar e greșită. Nu știu sigur nimic despre Soare, care uneori se scrie cu S mare, nu am avut deloc idei delirante. Dar, a fi intelectual lucid implică nu doar să știi alfabetul și apoi să te specializezi într-un domeniu intelectual, ci să fii lucid asupra faptelor de cultură în ansamblu - să ai deci o anumită concepție completă despre lume și viață. Sunt probabil și unii oameni care devin doar mici rotițe ale sistemului medical sau al altor științe, dar fără să aibă idee măcar despre simboluri și idei culturale. Voi spune iar ce e clar - este logic și explicat în multe feluri, de diferite științe, că multe fenomene din lume sunt datorate unor cauze biolectromagnetice, fiindcă omul și ființele vii, separat sau împreună, sunt un sistem complex, bioelectromagnetic. Pentru sceptic, nu există dovezi că soarele e o stea foarte îndepărtată - de aceea am elaborat acea ipoteză, poate greșită, a sferei terestre inversate, ca și cum noi am fi înăuntrul Pământului - dar nu am cea mai mică dovadă că universul e așa cum am schițat eu. Bineînțeles că sunt un om responsabil și m-am gândit că poate nu e bine ca oamenii să înțeleagă brusc așa ceva, dacă e adevărul, dar nici măcar nu am dovezi că e așa - însă mie mi se pare mai bună teoria că am fi pe dinăuntru, fiindcă ar însemna să fim mai responsabili, mai puțin distructivi, cu mai mult respect unii față de ceilalți. Gunoaiele și deșeurile rămân înăuntru, ne le putem arunca într-un cosmos exterior nouă. Dacă, repet dacă ar fi lumea așa, adică invers decât se spune în teoria oficială (care era ciudată cel puțin legat de anumite aspecte ale Lunii). atunci e și mai clar că fenomenele meteo și Soarele pot fi influențate bioelectromagnetic sau prin fenomene catoptrice (de oglindire) complexe, prin ecouri ale circuitelor electromagnetice care se intersectează. Mie nimeni nu mi-a sugerat această ipoteză, am fost un om izolat și am explicat cum am dibuit eu însămi această teorie, fiind un om inteligent - este o ipoteză de bun simț pentru orice intelectual lucid, care meditează puțin asupra realității. Am adăugat câteva detalii - anume că am avut un profesor numit Soare în școala generală, care m-a pus să fiu eu Pământul și să mă învârt până amețeam în jurul axei mele proprii și a unui alt elev care era Soarele. Apoi am uitat acest detaliu. Voi reveni puțin mai încolo. Unii oameni răi de peste mintea mea spuneau că ”Idioata aia (adică eu) nici acum nu a înțeles că ea e Soarele?” Nu am fost idioată, iar Soarele se leagă poate (dacă modelul cosmic e ca în acea ipoteză) de intelectualii mai deștepți, care implicit au mai multă capacitate de organizare psihosocială a sistemului la o anumită latitudine și longitudine și care, datorită intelectului lor superior, reprezintă ei înșiși o oglindă mai curată și mai precisă a realității, integrând cosmosul pe mai multe niveluri sau în mai multe subsisteme sau microcosmosuri. S-a vorbit adesea despre sferele mari ale Pământului - atât mergând spre centru, prin așa numita magmă terestră (litosfera etc.), cât și ”în afară”, cum ar fi biosfera, atmosfera cu straturile ei etc. Noțiunea de sferă terestră este complexă, nu înseamnă neapărat ceva de formă sferică. De aceea eu avansez ideea de sferă spirituală, a oglindirii prin cunoaștere și înțelegere a lumii de către oameni, deci aș putea să îi spun logosferă, pentru că e un cuvânt mai simplu și sugestiv. Această logosferă e responsabilă pentru nenumărate fenomene. Sunt binecunoscute, în legătură cu relația dintre om și fenomenele meteo, poveștile cu marinari și corăbii scufundate în furtuni după ce marinarii se bat și se înjunghie, picturile cu cerul bătăliilor navale sau cu cerul care urma unor bătălii terestre sângeroase și toate credințele oamenilor despre influența fenomenelor meteo asupra vieții sociale și individuale, asupra sănătății individului etc. Evident acestea din urmă sunt adevărate, veți spune, dar nimeni nu crede că omul însuși influențează soarele și vântul, ci invers. Da, numai că într-un sistem, mai ales dacă ar fi pe dinăuntrul sferei terestre, dar chiar și dacă am fi pe dinafară, este aproape imposibil să găsești relații unilaterale, deci e logic că și omul influnețează mai mult sau mai puțin fenomenele meteo - oamenii sunt întrutotul responsabili pentru tot ce se întâmplă. Eu sunt lovită în mod greșit și nedrept, dar nu am fost iresponsabilă, în ciuda izolării, și nu am produs fenomene meteo sau cutremure periculoase, ceilalți sunt cei care le-au făcut așa, lovind monstruos în mine și fără motiv. Eu am descoperit legătura mea cu anumite cutremure exact așa cum am povestit, fapt pentru care am scris tot blogul cu responsabilitate, fiind datoare să fac asta, căci, mai ales dacă ne aflăm înăuntrul sferei, este dezastruos să nu evităm cutremurele, care ar putea să ne transforme în Atlantide sau Titanicuri sau altceva rău. Este un lucru posibil că intelectualii deștepți, cum am fost și eu, sunt un fel de stâlpi de rezistență ai lumii - un fel de contraforți sau piloni. Există nenumărate obiecte culturale, cum le-am numit eu, legate de fenomenele meteo și numeroși sunt cei care au asemuit omul cu soarele - cum ar fi drama Apus de Soare, poezii nenumărate, nenumărate scene din romane, povestea regelui Soare etc. Fiind un om normal și responsabil, modest și tânăr și izolat, nu am făcut soare și lumină în joacă - doar că, la un moment dat în trecut, am descoperit întâmplător, din cauza torturii continue asupra mea din partea unor oameni răi, că, dacă e vreme urâtă mi-e ceva mai rău (dar unii loveau intenționat în mine) și că, dacă ascult muzică clasică mă simt ceva mai bine și se face după un timp soare și senin peste tot, fie că era zi, fie că era noapte și atunci începeau să lumineze stelele. Eu nu pot spune clar că se însenina din cauza mea, era doar o legătură sau o coincidență repetată și eu ascultam muzică doar în mod pasiv, fără gânduri sau cuvinte, ci cu seninătate spirituală, cu bucuria auzului și a sufletului înflorit ca o inflorescență, căci muzica clasică îmi place și îi percep cu destulă finețe numeroasele declarații emoționale. Deci nu am greșit nimic și uneori s-a făcut soare în acest mod, fiindcă unii oameni răi mă loveau dinadins și îmi făceau rău și duceau firesc la reechilibrarea mea prin muzică - era o reacție de autoapărare normală și dreaptă, o reacție homeostatică normală. Repet, ei nu trebuiau să mă lovească de moarte și nici să mă izoleze complet, așa cum fac ei și acum. Într-un fel sau altul, unii au aruncat norii grei în mod nedrept asupra mea. Ceea ce au făcut ei e iresponsabil la nivel planetar, în timp ce eu eram evident binele și inteligența și normalitatea și responsabilitatea mereu. Ei sunt doar hoți și asasini proști. Voi continua imediat, azi veți înțelege tot ce nu ați înțeles încă.

Azi mama iar a făcut o scenă de nervi urâtă, fără niciun motiv. Au intrat iar oameni răi și proști peste mine cu aceleași idei vechi, lovindu-mă cu adevărat, nu doar cu vorbe - ”tu ești adevărul, Cristina, dar lumea ”vrea” pe altcineva”.??!! ”am ajuns de râsul lumii întregi” sau ”nimeni n-o să ne mai respecte” (mereu au ideea asta) ”cum adică, o nebună...” ”eu nu accept ca o nebună...” de fapt nu sunt nebună, orice om se naște liber, nu rob, ei au pus ulterior, în mod artificial, ștampila de nebună peste mine, dar am fost perfectă și chiar un om inteligent, rațional cu judecată bună. Și toate celelalte aberații ale lor. Sper să termin această ultimă scrisoare în curând, îmi va mai fi mai simplu să încerc să îi resping din mintea mea, că nu voi mai avea nimic în minte de scris. Ei mint, chiar nu înțelegeți? Dintr-un motiv sau altul mă vedeți proastă, că altfel nu m-ați fi omorât, și nu am fost proastă niciodată. Sper că voi termina azi cu aspectul politic. Aceștia care au intrat cu ideea că oamenii vor pe altcineva e posibil să fie legați de nebuni politici care au fost păcăliți despre mine - deși niciodată nu a fost cazul ca eu să fiu vrută sau respinsă - chiar și după ce m-au masacrat cel puțin în ultimii 20 de ani cu idei așa-zis politice sau de opțiune sau alegere a proștilor, ei și acum omoară (că ei asta fac de fapt) cu aceleași idei politice stupide, care niciodată nu au avut legătură cu mine, darmite acum. Mă întorc acum la scrisoare, ei au început să repete că numai până joi mă mai lasă să scriu (dar ei au lovit încontinuu mereu), apoi vor lovi etc. Nu trebuiau să lovească sau să omoare, deși era acea legătură a mea cu cutremurele, e invers, am fost binele, nu răul - unii îi cred pe cei răi care spun mereu că trebuie să mă omoare pentru ca nu cumva să înțeleagă proștii adevărul. Repet, nu au dreptate, e o crimă oribilă și e greșit. Aș fi fost în stare să creez sau să fac ceva bun, frumos, inteligent. Poate mai țineți minte poezia mea pentru copii Dinozaurul albastru - e adevărat, e un fleac și este poate dintre poeziile mele mai puțin frumoase sau reușite, fiindcă dinozaurii nu prea sunt pentru imaginația copiilor - sunt fiare carnivore, au dispărut de mult etc. Dar avem conceptul de dinozaur și copiii de mici merg la muzeu să vadă schelete de dinozauri ba chiar unii au scris povești sau au făcut filme, inclusiv desene animate despre dinozauri, s-au creat dino-parcuri și în România. Eu cred, și mulți cred așa, că putem exorciza răul sau demonii din diverse arii ale culturii prin adevăr, calm, frumusețe, pace, putem privi cu ochii deschiși cerul, dar și tenebrele, și putem așeza cultura binelui în locul a ceea ce e rău, murdar sau neclar și înspăimântător. Eu am scris ”vreau un dinozaur mare/ auriu pe aripioare”, ca pentru copii - poate că nu le-ar plăcea această poezie (sau poate nu vă place fiindcă ați fost indoctrinați împotriva mea, chiar dacă nu vă dați seama), dar am vrut să vă dau exemplu de spontaneitate, de originalitate, de moment ”aha” sau bucurie de a fi, de a scrie ceva, de a crea, de a fi disponibil, nu încorsetat în modele rigide de simțire sau gândire - un om bun și flexibil, normal, proaspăt, cum am fost mereu. Momentul acela ”fiat” (lux sau altceva). Gândul bun și curat. Continuu imediat.(ei spun iar că oamenii pur și simplu cred răul din minciunile unor proci despre mine, că sunt eu om rău și înfiorător etc. orice calomnie, deși absolut nimeni nu știe ceva clar și concret despre mine)

Rămăsesem deci la distincția dintre obiect și subiect cultural. Deoarece eu am o orientare parțial idealistă ca filozof, adică nu sunt ceea ce se numea mai demult în mod peiorativ ”materialist vulgar”, eu consider că există aspecte culturale preformate în psihicul nou născutului, că oricum fiece om se naște ca urmare a travaliului de veacuri al unei culturi, după cum bine se cunoaște. În acest sens, omul este și un obicet cultural la naștere, care umrează, eventual, să se developeze, să se cunoască pe sine de-a lungul vieții, să se depășească pe sine prin creație. Omul este un obiect cultural și prin inserția sa social-politică și geografică, prin legătura cu istoria locului, cu obiecte culturale ale comunității locale, muzee, statui, biserici, nume de străzi etc., toate acestea având importanță reală. Povesteam despre mine și am arătat că o matrice culturală locală a fost clar legată de evenimente din viața mea, dar ulterior am reușit, într-adevăr prin forțe proprii, să fiu mai mult decât atât, adică am reușit să depășesc ceva extrem de puternic ca forță de modelare spirituală și să fiu aptă să zbor cu propriile mele aripi, să scriu și eu câte ceva, să înțeleg lumea, să fiu eu însămi cu adevărat - puteți vedea totul din tot ce am scris, și nu am scris doar povestea vieții mele, ceea ce e un lucru pasiv, artă de povestitor adică, ci eu am reușit chiar să scriu ceva imaginativ oarecum - și aș fi putut eventual altceva în viitor, dar nu m-au acceptat deloc - și am avut capacitate de meditație filozofică, raționalizare, conceptualizare etc.

Vorbeam despre începutul vieții mele și aici există o mică problemă, ceva ce poate nu ați înțeles clar, legat de raportul dintre mass-media și politică. Ele nu sunt lucruri congruente, ci se intersectează. În copilăria mea din anii 70 am fost crescută de mamaia, așa-zis mama tatei, eu nu știu acum dacă așa a fost, dacă era mama lui adevărată. Asta nu contează deloc. Eram un copil respins de părinți, bun și foarte cuminte, și foarte sărac, printe gunoaiele din comuna Voluntari (și acum e un rest de grădină în paragină și gunoaie, când eram copil nu era chiar așa, dar oricum.... Mamaia avea un televizor foarte vechi alb-negru, un frigider extrem de vechi și un aparat de radio probabil interbelic, mă gândeam eu. După ani și ani, tata a dus în satul bunicilor acel aparat de radio și, venind acolo în sat în vizită un negru de la ambasada francofonă unde lucra mama ca secretară (el era prim secretar deci la ambasada unei țări mici, Congo, cu capitala Brazzaville), el a spus că tata i-a zis despre un radio vechi și voia neapărat să îl vadă. El știa ceva, probabil fiind om politic. Este lucrul pe care aș vrea să îl intuiți dintr-o dată, chiar dacă mie mi-au trebuit zeci de ani și sute de cărți ca să îl înțeleg - eram un copil bun și deștept, dar creșteam în condiții mizere, cu mamaia în aceeași cameră, fără baie sau apă curentă în casă, cu încălzire cu sobă cu lemne sau cărbuni, fără telefon sau muzică sau bibliotecă, o fetiță care își făcea temele cu plăcere și scria ordonat pe caietul ei la masă, căci nu avea birou, în timp ce, în mod trist, alții profitau de copilăria sa de om bun și inteligent. Fetița aceea eram eu și citeam, ca toți copiii de acest gen, multe povești și cărți pentru copii dintre care, la început nu înțelegeam de ce, foarte multe povești și mai ales romane pentru copii, binecunoscute și azi, sunt despre copii orfani sau săraci sau singuri etc. Chiar și mai recentul Harry Potter e tot despre un orfan, cum era de așteptat. Foarte puține scene sunt mai triste, zic eu, decât să vezi o fetiță inteligentă și cuminte și chiar drăguță, dar evident îngrășată cu forța, scriindu-și temele fără veioză și în sunetul radioului vechi în limba maghiară - pe care fetița nu o înțelegea - și uneori în română, fiindcă mamaia asculta Europa liberă, un post de radio politic care mă enerva de mică. Nașii mei, ceilalți locatari ai șandramalei în care locuiam, ascultau și ei Europa liberă și prietenii lor la fel și toți comentau politică. Toți erau împotriva regimului și discutau aprins politică și eu mă ascundeam cât puteam când ei se întâlneau la masă cu anumiți musafiri. Un om, un intelectual, încă din copilărie, are și un rol mediumnic - ați văzut că eu nici nu credeam că există telepatie, deși chiar și capetele cele ai dure pot intui că există, din aproape în aproape. Când eram mică am fost deci ”culturalizată” într-un mediu preorășenesc sau de mahala care nu prea accepta cultura și chiar a degenerat mai rău decât era parcă, devenind oraș, cum am povestit. Radioul a fost inventat sau descoperit și răspândit nu de foarte mult timp în lume și pleacă de la radioactivitatea unor elemente chimice. Funcționează cu electricitate. Există și un element numit radiu. Se zice în istoria lumii că civilizația are și a avut o dezvoltare tehnico-științifică extrem de rapidă - eu vă rog să adăstăm puțin și să medităm și filozofic ce contează mai mult, ce înseamnă aurul culturii și înțelegerii lucrurilor, pe lângă cel al schimburilor comerciale sau prăzilor de război, ce înseamnă totuși dreptatea și adevărul sau iubirea și caracterul bun și drept al omului. Nu alungați înainte de a înțelege ce vreau să spun. Televiziunea de asemenea a fost inventată și răspândită nu foarte demult și tot formă de mass-media este și internetul. Nu de mult au fost și două războaie mondiale, în care se asculta radioul. Tiparul a apărut cu câteva secole în urmă. În prezent trăim într-o epocă de globalizare informatizată. Sau cum vreți să-i spuneți. Fetița aceea, adică eu, dormea în același pat cu mamaia ei care era bolnavă grav de inimă și era obligată să adoarmă cu televizorul acela alb-negru deschis, să se uite la o serie de filme, mai ales americane, vechi, pe care chiar și mamaia ei le cunoștea, pe unele. Dar și destule din alte țări, atât comuniste, cât și ”capitaliste”. Acest lucru se întâmpla fiindcă eram într-o comună și părinții, la care mergeam la sfârșit de săptămână, stăteau în capitală. Știu, încă nu ați înțeles toți matricea culturală poate, dar veți vedea un pic mai încolo și veți înțelege perfect acel ceva numit politică și nevinovăția mea absolută. Omul însuși (intelectualul ca mine cel puțin) are deci o anumită capacitate mediumnică în mod natural, din naștere și e ceva normal aceasta. Evident radioul e ceva ce depinde de nervii și trupurile noastre. Ca și în ceea ce privește fenomenele meteo, relația e bilaterală, radioul ne influențează și noi influențăm radioul - el ne prinde după frecvență, nu doar noi prindem un post de radio. Cu atât mai mult, dacă lumea permite și fenomene cu ecouri în interiorul unei sfere terestre, cum am presupus eu, sau într-o atmosferă care tot sferă este, e și mai simplu de înțeles importanța și natura și forța fenomenelor radio-tv - care se spune că se bazează tot pe radioații electromagnetice, ca și lumina, iar oamenii sunt clar sisteme bioelectromagnetice. Eu creșteam deci privind filme și ascultând știri la televizor sau urmărind faimoasa teleenciclopedia și alte emisiuni tv de pe vremuri. Ceea ce urmăream la tv era și despre SUA și despre URSS și despre multe alte state sau locuri din lume. Spiritul și ideile erau în general pacifiste și, în copilărie, am devenit îndoctrinată de idei de pace și internaționaliste, că așa era moda pe vremea aceea. Ulterior m-am format ca om în același spirit, și nu mi-a plăcut niciodată joaca proștilor sau celor răi de-a războiul. Familia însă era fățiș atrasă de SUA, nu mai povestesc totul din nou și, nu știu de ce, într-o magazie veche era pictat pe perete Mickey Mouse din prima generație. La radio însă era o voce și un spirit cam veninos, care are o marcă proprie, aceea a postului Europa liberă, nu știu dacă ați observat că, de regulă, angajații unui post de radio anume ”cântă” într-un anumit fel toți, ca și cum transmit și cu vocea lor proprie o anmită frecvență, marca unei anumite ”case” de frecvență. Am aflat mult mai târziu că Europa liberă avea sediu în Berlinul de Vest, o enclavă așa-zis capitalistă în Germania de Est. Deci ceva în neregulă, ceva ce părea ciudat, cum e și enclava rusă - mai ales că Rusia e considerată inamicul multora - Kaliningrad azi, ocupată în 1946 de ruși, se zice. Odinioară un mare filozof al lumii - Kant, care mi-a ”picat” la examenul de admitere la CLuj, trăise acolo, orașul se numea Konigsberg, deci un fel de regele munte sau muntele regelui. Dar Berlinul de Vest părea și mai ciudat. E o chestiune de percepție subiectivă - unora le place sau nu îi deranjează frecvența Europei libere de odinioară, dar mie îmi displăcea și mi se pare ceva veninos, la fel cum mi se pare tonul vocii lui Ion Cristoiu, pe care mama îl ascultă în noapte cu telefonul ei mobil, deci numai sonor - și așa se culcă, conspirativ și îndobitocită. Unele frecvențe și de fapt toate, mai mult sau mai puțin, au și putere hipnotică. Întâmplător acest individ ”politic” a intrat cu aberații politice la postul Europa FM, post fără legătură fățișă cu politica, când fără să fiu vinovată, adică nu din cauza mea de fapt, s-a întâmplat acea unică semi-masturbare a mea, una singură toată viața, una din cele trei unice greșeli din viața mea, deși vina celor trei lucruri o poartă alții. Se pare că unii au făcut din țânțar armăsar, deși acel lucru a fost fără importanță și m-au chinuit monstruos aproape 20 de ani de atunci. Radioul este un instrument periculos, mai ales pentru oamenii singuri, marginalizați. Televizorul e un instrument ceva mai uman, mai puțin periculos, fiindcă e audiovizual, ca și internetul, care combină și textul și vocea și imaginea. Dar să nu uităm că toate sunt media. Mamaia și nașii ascultau radioul și discutau politică, eu am ascultat de singurătate, dar am fost lovită, voi explica din nou. Nașu îmi spunea, când ascultam radioul după tentativa de sinucidere în spitalul de psihiatrie, să ”îl las dracului”. El a murit de cancer, butonând radioul în pat. Radioul m-a prins el pe mine - am să vă explic cum - și astfel s-a insinuat în viața mea neuropsihică.
În copilărie eram pur și simplu copil și nu avem cum să înțeleg ce e mass-media și că e ceva periculos, mai ales radioul. Familia nu ținea la mine și m-a lăsat ”de izbeliște” și ei erau niște nebuni politici, ceva ce eu nu înțelegeam atunci, ceva ce, din păcate, au devenit ulterior mulți din compatrioții mei, care pe mine m-au respins. Întotdeauna eu am fost ceva apolitic și aveam, cum am explicat, putere intelectuală de a reuși ceva frumos, apolitic, în viață. Fiind copil, ca atâția alții, am fost manipulată subconștient, de spiritul timpului respectiv, fiindcă logosfera funcționează și evoluează și astfel, să ”butonez” și eu radioul vechi și, întâmplător, am prins ca frecvență puternică, care ieșea în evidență, un post românesc cu Cenaclul Flacăra, pe care cineva voia, poate inconștient, să îl lege de viața mea. Deci aceasta a fost altă chestiune rea din viața mea, pe lângă Europa liberă sau televizorul hârbuit. Când aveam 6 ani, de 4 martie 77 eram grav bolnavă de otită și s-a făcut cutremur - ei au spus că oamenii voiau să mă omoare, că unii credeau că eu eram ceva rău, fiindcă mai fusese altă femeie torturată la fel și omorâtă la fel mai demult, despre care ei credeau ceva rău și că voiau să mă omoare de mică pentru a rupe răul de la rădăcină. În realitate eram ceva bun, dar ei spun că oamenii au încercat să mă omoare și la mare când eram mică, parcă în același an, când era să mă înec de-adevăratelea. Ar mai fi explicația că unii credeau că loveau în altcineva și ei de fapt loveau în mine, fiindcă eu ocupam locul neuropsihic pe care îl ocupase o altă femeie torturată înaintea mea, dar eram eu, nu ea, și ei nu știau pe cine lovesc. Ideea aceasta despre sacrificul repetat (pentru ca ei să conducă politic omenirea după interesele lor!) se bazează pe repetarea unor elemente ale matricii culturale, nu doar cântece sau idei din cântece - dar eu am fost un om superior față de toate aceste lucruri și totodată creator și rațional și nu trebuia să fiu sacrificată așa și nu trebuie nici acum. De exemplu foarte multe cântece din cele ale Cenaclului Flacăra - și multe sunt despre sacrificii, cu miei și viței etc., unele se leagă de mișcarea flower-power din SUA și deci de anii premegători nașterii mele și transmit un spirit în general pacific etc. Este unul din motivele pentru care unii au susținut de vreo 20 de ani că trebuie să mă omoare, cu scopul de a o lua de la capăt cu alt bebeluș, fiindcă așa s-a întâmplat și rândul trecut și unii credeau că și la rândul dinaintea rândului trecut. Cu toate acestea, acești oameni nu au dreptate, findcă sunt și am fost om complet nevinovat și foarte inteligent și nu avea niciun rost să mă masacreze, cum au făcut, încă din tinerețe, aveam sub 40 de ani și abia atunci începeam, în mod normal și firesc, să înțeleg lumea, nu aveam cum mai devreme. Eram un om de valoare și încă nu eram bătrână, chiar dacă voiau neapărat un copil mic în locul meu, nu trebuiau să mă omoare așa de atunci, m-au lovit încontinuu din 84 și e greșit! Mass-media, repet, este o relație între om și mașină sau altfel spus, relație om-mecanism-mediu. Media e ceva ce afectează individul și pătrunde în el, nu e doar aer curat sau eter. Omul e civilizat în acest mod, dar e ceva ce mie nu prea îmi place, atunci când e total crud și nedrept, cum a fost în cazul meu. Totuși, nici acum nu trebuie să fiu omorâtă - ei mint, acum a intrat iar o scroafă cu ideea că toți îi vor întreba de ce nu m-au omorât până acum și totuși tot ce am spus e adevărul și eu nu sunt disfunțională psihic sau ceva rău și nu trebuia să fiu omorătă, femeia aceea v-a îndobitocit și a mințit încontinuu, așa cum spuneau ei mereu. Vă reamintesc numai câteva din versurile cântecelor din anii 70 - cântece despre o vină colectivă indicibilă, exact ce insinuează ei acum despre omorârea mea, cum ar fi Dona, Dona, Fără petale, Învață de la toate (”fiu al jertfei”, învață că poți frumos să apui etc.) Viața noastră, unde ești?, Charlie Chaplin (redeschide teatrul ce ni l-au închis etc.) și poate cel mai mult ”Pământul, deocamdată”, cu versurile bardului Adrian Păunescu, care încânta cu ideile că ”nu e loc de vreun steag”, ”lumea-i plină de răni și de doctori docenți și de măști și de vămi și de mari inocenți”,”timpul vieții ni-e scurt, hai să-l facem curat” - pentru ca, nu peste mult timp, portdrapelul luminii unei generații să devină om politic în parlament, jucând așa cum i se cânta drăcește și infernal. Cred că orice intelectual lucid poate vedea ce a devenit lumea, în timp ce eu continuu să fiu torturată și ținută în aceeași închisoare din 84, deși fără vină și fiind om normal, pentru circul politic de zi cu zi. Repet, epoca viitoare sau oamenii lucizi vor taxa exagerările politice ale mass-mediei recente. Ați văzut ce curat a fost făcut timpul vieții noastre. Eu vă implor să vă gândiți și să nu vă pătați cu sângele meeu, chiar dacă credeți în sacrificii ciclice, e vorba de altceva, am fost un om perfect și foarte bun și deștept, nu am greșit nimic, am înțeles totul, nu am avut nicio șansă. Nu aveți dovezi că e mai bine să mă omorâți, nu aveți de unde ști, chiar dacă s-a mai întâmplat așa. Poate acum e altceva, vă rog măcar așteptați să termin această scrisoare. Continuu imediat.

Acum iar au intrat în română cu ideea că ”România va fi distrusă în întregime. Asta ai reușit cu plângerile tale, Cristina.” Inclusiv această idee a mai fost. Vă reamintesc ceea ce mi s-a spus de multe ori până acum - că de când eram copil chiar, mereu s-a dat vina pe mine pentru ceea ce era rău în țară sau chiar în lume, chiar și acum prin această idee mincinoasă, eu fiind singură. Poate nu credeți și nu ați înțeles încă faptul că tot ce am spus e adevărul curat și nu e ceva rău, dimpotrivă, tot ce am fost mereu a fost binele. Poate nu credeți încă faptul că e chiar ultima scrisoare, să nu o numiți plângere, că nu mă mai plâng deloc. Veți vedea că va fi totul scris complet. România nu va fi distrusă, acest om minte și creează idei politice rele. Vorbește cu ură și răutate, ceea ce eu nu am făcut niciodată, întreaga viață - dar nimeni nu vorbește cu mine direct și nu a vorbit niciodată. Mereu am fost blândețea și binele curat, fără prefăcătorie. Nu știu cine este el sau ce are cu mine, aparent crede că aș fi ceva rău și mă întrerupe în scris, deși oricum sunt condiții dificile și am fost torturată din 84 încontinuu, fără să fiu nebună. Veți înțelege totul un pic mai încolo. Ei zic că nu se poate și aparent ei sunt foarte furioși că nu pot să mă controleze complet și să mă distrugă complet mai repede în acest sens - din nou cu ideea că eu sunt România și că idioții cred că sunt nebună.

După mulți ani de la Cenaclul Flacăra și revista săptămânală Flacăra, pe care o citeau părinții mei, i-am scris timidă, cu primele mele poezii, soției poetului la revista România literară, fără să fi știut că ea fusese soția lui și ea mi-a răspuns frumos și m-am bucurat - ulterior, ați văzut ce s-a întâmplat cu poeziile mele și cum am fost complet respinsă, ceva ciudat, când abia al doilea volumaș de versuri era mai bun, primul l-am publicat fiind oarecum păcălită. Acea doamnă, Constanța Buzea, a murit la scurt timp după ce mi-a răspuns.
Acum, după introducere, esențialul încă o dată legat de neimplicarea și nevinovăția mea politică completă - plus ideea că nu trebuie să fiu omorâtă.
După ce, în copilărie, m-au mușcat toate ideile cu putință de la televizor și de la cenaclul Flacăra, plus Europa liberă, am ajuns în orașul București. Unele idei politice se grupează și legat de idei din alte locuri - cum ar fi cele de clasă de elevi versus luptă de clasă, blocuri politice versus blocuri de locuințe, colegii electorale etc. etc.
Deci, lucrurile mai importante - legat de viața mea sunt trei aspecte - mass-media, instituționalizarea (opresivă) și obiectele culturale. Rețineți acest lucru. În București, absolut nicio vină, ca și în Voluntari. Am mai fost, indirect, manipulată să deschid întâmplător radioul pe unde scurte sau foarte scurte și s-a prins de la sine, că așa se întâmplă când ești vânat de alții, postul de radio Europa liberă în română și a vorbit și profesoara mea de română Labiș Margareta, care nu știu de ce, nu mă plăcea, deși i-am dăruit o poezie cu rimă a mea din liceu. Odată am deschis tot întâmpălător și vorbea regele Mihai și l-am înregistrat la casetofon pe casetă audio. În total am deschis radioul numai de câteva ori. În clasa a 11-a sau a 12-a mama, care aducea acasă reviste străine și alte mărfuri capitaliste, deci făcea un fel de propagandă, mi-a adus și casetă cu muzică instrumentală din Germania de Est și o casetă de reclamă Osterman in Copenhagen - și ulterior colega Vișoiu a plecat la Copenhaga - absolut toate lucrurile se leagă între ele în mod firesc. În afară de acele doar câteva momente cu radio Europa liberă, în afară de faptul că televiziunea de stat se diminua din ce în ce ca timp zilnic de difuzare, în 1988 m-au trimis la acel meditator de biologie și am fost lovită zilnic și m-am străduit să rezist și să învăț în continuare. Dar era rău, astfel încât, la un moment dat, la sfârșitul lui 88, din cauza stresului psihic asupra capului meu foarte tânăr, am deschis iar radioul pe unde ultrascurte (oarecum manipulată) și s-a prins radio Kuwait, cu melodii de dragoste, nimic politic manifest și fără știri - deci încă unii care de fapt loveau pe la spate în mine și ulterior a fost războiul din Golf legat de acel stat. Nu toți cunosc mecanismul mass-mediei și nici eu nu pot explica tot. Oricum, nu am avut nicio vină sau greșeală și eram foarte tânără. În liceu prindeam și ”clubul adolescenților” la radio cu Pittiș și ulterior au legat de mine idei legate de Pittiș și cântecele lui și piesele în care a jucat. În restul blogului am povestit tot ce a fost legat de mass-media în viața mea. Eu nici măcar nu am urmărit știrile politice, fiind un om nevinovat complet, în condițiile în care aproape toți urmăreau, inclusiv tinerii. Revoluția din 1989 în Europa de Est s-a petrecut fără să fi știut, dar eu ascultasem cântecul lui Falco de exemplu despre sinuciderea unei fete nevinovate. Datorită modului în care fusesem crescută, am prins un fel de repulsie față de politică, în forma ei de mass-media sau pentru proști. Am fost întâmplător la revoluție și nu am mai putut pleca din încercuire și am scăpat cu viață dar eram ”terminată”, cum spun unii. Am mai și leșinat rău, donând mult sânge. Total nevinovată, am deschis întâmplător, din cauza părinților, televizorul, când era execuția soților Ceaușescu, dar nu știu de fapt ce s-a întâmplat atunci, dar nu mi-a plăcut deloc și nu am avut nicio vină, dimpotrivă, am fost oribil lovită, căci mi-am perdut cunoștința și eram parcă în afara corpului meu și eu totodată țipam odată cu tata, care țipa oribil, ”Moarte!!”, deci era în mod sigur o experiență de parțială dedublare sau pierdere a controlului, cum nu mi s-a mai întâmplat niciodată, până anul acesta 2024, în primăvară, când m-am internat la spitalul de psihiatrie. Nu trebuiau să mă distrugă, repet, e adevărul, numai atunci mi s-a întâmplat, am fost un om de încredere și puternic psihic, atunci eram prea tânără și necoaptă la minte. Am mai fost manipulată o dată după mulți ani, să dau ”drumul” la televizor atunci când l-au executat pe Sadaam Hussein, un lider politic din lumea arabă legat de războiul din golf despre care spuneam. În viața mea, în afară de câteva momente jenante când am prins radio Vatican sau alte posturi din cauza izolării și mizeriei vieții mele, tot fără nicio vină, a mai existat un singur lucru legat de mas-media, anume povestea cu BBC. (acum iar au intrat peste mintea mea cu ideea că poporul român nu se poate trezi și că mă condamnă crezând minciunile străinilor și necrezând adevărul spus de mine - nu cunosc nimic despre asta). Nici atunci nu am fost vinovată de nimic. BBC m-au prins foarte ușor, într-un moment când eram vulnerabilă - continuu imediat, mâine, acum puteți să mă credeți că mâine chiar termin de scris despre tot aspectul politic și nevinovăția mea, pentru ultima oară, sunt câteva lucruri pe care nu le-am scris - poate că nimeni nu e de vină, dar sunt câteva lucruri care mai sunt de subliniat, unele nu le-am scris până acum.

16.09.24
Azi voi termina de scris tot adevărul despre modul în care politica sau ideile politice au întersectat oarecum viața mea, eu fiind complet nevinovată și normală. Nimic rău nu a fost din cauza mea.
Abia ce m-am trezit și iar au intrat unii cu ideea că ”ai înțeles că nimeni nu îi dă nicio idee?” - e posibil ca într-adevăr să existe unii proști care cred eu scriu după dictare. Ceea ce am scris e numai adevărul, deci normal că am scris repede. Altă idee, și ea veche - că ”pe ea au distrus-o total, deci nu poate să...” -probabil insinuează că trebuie să fiu lovită fiindcă nu pot conduce sau controla propriul meu psihic - e delir, nu m-au ”distrus complet” și nu trebuie să fiu omorâtă cu pretextul că nu sunt în stare de nu știu ce - e doar delirul nenorocit al unor nebuni sau proști. Aș vrea să înțelegeți adevărul. Bineînțeles că nu trebuie să fiu distrusă sau omorâtă cu ideea că nu pot să... și nici din alte motive.
În altă ordine de idei - azi au scos în evidență pe mobilul meu, la știri - că ieri s-a încheiat Blumenfest la Brașov. Mi s-a părut ciudat că era în germană numele festivalului, și am căutat pe net și am găsit că există festivaluri ale florilor în multe orașe, dar totuși nu sunt scrise în limba germană, ca Blumenfest - acest lucru mi se pare puțin ciudat, fiind vorba de un oraș mare din România. E posibil ca acest lucru să se lege de ideea unora că România e sub ocupație - dar nu e ideea mea - poate e doar un fel de internaționalism sau e doar legat de ideea că la Brașov există mai mulți sași, dar eu nu știu asta. Oricum am observat că în Transilvania este pe alocuri exagerat, că apar denumiri de ape și parcă și de localități doar în limba germană - e ciudat, ori este o dominație germană clară - ceea ce nu prea înțeleg, nu știu care e adevărul, fiindcă odinioară, chiar înainte să plece sașii în Germania, după revoluție, se spunea că minoritatea germană cuprindea un număr redus de cetățeni - ori este un teatru pentru a sugera că România e ocupată și a crea deci agitație politică, fapt care adesea se sparge tot în capul meu, deși sunt nevinovată și pe mine nu trebuiau să mă lovească. Ceva adică așa cum au făcut cu puiul afumat, ca să pregătească revoluția. Poate e ceva așa cum sunt pancartele cu ”insituția” în loc de instituția în parcurile din Voluntari. Nu știu sigur. Nu are rost să ne lăsăm pradă xenofobiei, adică să detestăm străinii, trebuie doar să gândim clar - eu nu am destule informații ca să înțeleg ce gândesc oamenii simpli despre sași sau alte aspecte sau ce se întâmplă în mod real.
Voi explica mai clar în aceste ultime postări despre politică de azi. Oricum ei spuneau că nemții sunt cei care mă otrăveau și mă torturau în blocul 3 - nu știu asta, dar nu trebuia să fiu lovită.

Rămăsesem la povestea despre postul de radio și tv BBC. Apropo de Transilvania, acolo au apărut vreo două proprietăți ale prințului și actual regelui Charles al Marii Britanii. Au apărut la televizor. La Netflix au apărut mai multe episoade documentare despre întreaga România, create de britanici. Într-unul din episoade apărea și Loredana Groza, despre care unii spuneau că a mințit ceva despre mine și care a ținut să cânte la foc de tabără (cum mi s-a întâmplat și mie demult, legat de povestea urâtă cu un țigan), două cântece - unul vechi, ”Un actor grăbit”, care amintea odinioară de modul în care m-a păcălit un meditator mincinos și apoi imediat a cântat ”Ană, zorile se varsă”, prin care poate că amintește și de numele uneia din soțiile acelui medic. Totodată, Ion Caramitru, care cânta odată cu ea în 1989 și despre care am povestit toată legătura tangențială cu viața mea, a fost și el la Revoluție, tot la CC, unde am fost și eu. El a murit acum câțiva ani, probabil de cancer. Pe Youtube, un ”loc” pe internet (îmi place această idee topografică despre frecvențe sau alți parametri ai internetului) există multe filmulețe cu obiective turistice din România, inclusiv pensiuni rurale, și din lumea toată. Din câte s-a văzut la televizor, există români care au plecat în Marea Britanie sau în alte locuri (ceea ce a fost mult la modă după Revoluție, au fost valuri de ”căpșunari” și cozi mari la birouri de emigrări, cum am povestit mai demult) și s-au întors cu bani. Chiar și sașii, din câte mi s-a spus, au plecat după Revoluție și acum ceva ani s-au întors ca să renoveze sau să deschidă diverse activități social-culturale și obiective turistice. Unii români întorși de ”afară” au deschis muzee sau parcuri speciale sau pensiuni turistice cu bani din străinătate. Chiar și aproape de satul bunicilor mei au clădit un castel de lut feeric, care atrage turiștii. Multe muzee au fost amenajate exact cum visam eu odată și au fost scoase în evidență obiecte de artă populară și tradiții, alături de care am crescut și eu, prețuindu-le mult. Portul popular din satul bunicilor mei, alb cu negru, a apărut tot mai des la televizor sau pe internet, e posibil să fi fost extins și asupra altor zone folclorice. Au fost scoase în evidență, ca obiective turistice, bisericile săsești fortificate din Transilvania, pe care le-am admirat eu în trecut și am pictat mai multe acuarele cu ele. Etc. Au fost multe lucruri legate de mine sau de viața mea. Foarte multe clădiri au fost lăsate în paragină și renovate tardiv. Una din ultimele lăsate să se ruineze a fost turnul cu ceas, emblema de mult timp a orașului Sighișoara - comunitatea maghiarilor din România nu prea a ieșit în evidență în viața mea. Voi scrie acum în continuare povestirea despre aspecte politice din viața mea.

Așadar am prins la un moment dat postul BBC, sau mai degrabă ei m-au prins, la o vârstă când nu aveam cum înțelege ce este, în esență, mass-media. Dacă nu eram deșteaptă, nici măcar nu înțelegeam vreodată acest lucru, așa cum nici proștii - cea mai mare parte a lumii - nu înțeleg și privesc postul de radio sau tv ca pe o ușă pe care ei intră într-o casă fără consecințe prea mari, fără să realizeze că odată cu intrarea lor, mai ales a intelectualilor, atât ușa cât și pereții se clatină și se transformă. Mass-media e o relație bilaterală, activă, între emițător și receptor, este un mecanism ”prin oameni și pentru oameni”.
Eu tocmai sărisem pe geam, așa cum am explicat, și pierdusem un picior - eram tot un om respins și izolat (am povestit viața mea de atunci în detaliu) și am prins mai întâi posturi de radio românești (dintr-un motiv sau altul, după revoluție, posturile românești principale erau ecranate în blocul unde locuiam) și acele posturi românești (poate nu principale) au transmis lucruri care parcă aveau legătură cu viața mea și mințeau despre mine și eu m-am întristat și eram mirată, căci îmi aminteam ce pățisem pe drumul spre Govora înainte de tentativa mea de sinucidere. Astfel am prins BBC - care, la început, nu a arătat fățiș vreo legătură cu viața mea personală. Totodată postul acela crea o atmosferă care mă făcea să mă simt bine - o influență neuropsihică ce mă amăgea, absolut nimic sexual. Îmi aminteam de filmulețele BBC cu piesele lui Shakespeare din copilărie care îmi plăcuseră mult. Ulterior am găsit și postul de tv BBC. Eu doar am urmărit știrile la BBC - singura dată în viața mea, fără să am vreo implicare politică, absolut cert - fără idei politice, oricât de vagi. După Revoluție, fiindcă așa era curentul general de opinie și așa era mass-media atunci (eu am urmărit, dar puțin de tot după Revoluție), am crezut și eu că ar fi normal ca România să se unească cu Moldova, dar nu a fost să fie, și acum, după încă 35 de ani de separare, nu am nicio idee și nu știu ce e mai bine sau ce vrea lumea să fie. Doar am urmărit știrile, repet, fără vină, absolut pasiv, nu ca proștii. Totuși, la un moment dat, BBC-ul a scos mai la iveală conflictul vechi Israel-Palestina, unul din iepurii din pălărie ai politicienilor sau politicii ca sistem, cum am povestit. Mi se spusese de mult despre acest conflict, încă de când eram copil - vorbeau nașii mei și nașul spunea că evreii, ”jidanii” (el parcă nu agrea evreii, dar alteori privea favorabil pe prietena lor Erica) au dreptate, dar nașa spunea că ”da, dar Iisus a fost din Palestina”. Eu uitasem acest detaliu din copilărie, când erau și multe bancuri cu Ițic și Ștrul, și uitasem că fusesem la Revoluție și că era atunci un imens teatru politic mediatizat, dar nu era ce credeau proștii (eu fusesem și înăutrul CC-ului, la toaletă) și nici măcar nu am cercetat care era legătura Marii Britanii cu teritoriile palestiniene, deci eram candidatul perfect la păcălire din partea mass-mediei. Este posibil ca, în astfel de conflicte, chiar și o parte din populația părților beligerante să fie dusă de nas sau trasă pe sfoară. Așa cum erau știrile atunci, eu am crezut ca și mulți alții, că evreii exagerează și nu au dreptate și ei sunt cei răi (ei păreau să bombardeze etc.), iar palestinienii merită să aibă și ei patria lor, oricât de mică. Astfel am gândit eu și bineînțeles că am gândit totodată pacea, fiindcă așa fusesem crescută. Atâta tot, dar să nu uităm că amble părți pot fi actori care păcălesc a treia parte pentru bani și putere sau influență. Adevărul exact eu nu îl cunosc, dar eu nu gândesc răul. La un moment dat începusem să delirez puțin, dar nu credeam ceva foarte departe de realitate, adică credeam că eu pot influența, subliniez puțin, nu aveam ideea de a controla ceva, deci credeam că pot influența războiul din Orientul Mijlociu în sensul păcii doar dacă privesc pasiv și calm știrile, dar cu gândul subiacent de pace, fără să gândesc eu evenimente sau altceva clar. Ulterior a fost atentatul cu avioane sinucigașe în SUA. Acesta a fost singurul eveniment groaznic care s-a petrecut în timp ce eu urmăream știrile și absolut singurul lucru ce mi se poate imputa, altceva nimic nu s-a întâmplat rău din cauza mea, absolut nimic, mai degrabă binele, dar absolut cert, niciodată ceva rău. Voi explica și aceasta. Când eram în liceu am mers la Biblioteca Franceză, chiar dacă tata a spus odată că e mai bine să nu merg, căci mă va lua în obicetiv Securitatea. Am citit câteva cărți în franceză de acolo și am împrumutat un disc cu actorul Serge Regianni recitându-l pe Prévert, poet pe care abia atunci îl descopeream și îmi plăcea mult. (El a scris versuri mai simple, multe pacifiste, ce au găsit ecou în Franța și lumea de după al doilea război mondial.) Una din poeziile lui se referă la Dumnezeu Tatăl - ideea pastișează rugăciunea Tatăl Nostru, cu ruga ca Dumnezeu să rămână în ”ceruri” și să nu se amestece în treburi ale pământenilor, cum ar fi războiul - mizerie umană și numai umană, sau misterele Londrei sau Parisului, care i se păreau poetului blasfemiator mai importante decât misterele Trinității și ale altor aspecte religioase. Eu nu mă credeam Dumnezeu, dar am fost la fel cu cel din poezia lui - un om fără implicare sau rezonanță politică întreaga viață. Doar ideea de pace a fost ceea ce m-a reprezentat. Revin la povestirea despre asedierea teroristă a blocurilor WTC în New York, în 11.09.2001. Aparent este singura mea greșeală sau influență nefastă întreaga mea viață, dar poate că dvs. nu vedeți această unică aparentă greșeală și credeți altceva, sau credeți multe lucruri rele, fiindcă ați fost mințiți despre mine - acum au intrat unii în engleză iar cu ideea lor ”Think about the consequences”, adică ei declară periodic că ei nu vor ca omenii să înțeleagă adevărul și nevinovăția mea - dar, dacă ar fi așa, nu s-ar întâmpla nimic rău și lumea m-ar accepta, și nu m-ar mai omorî. Uii spuneau, subliniez, că astfel de acte teroriste sau agresiuni politice, ca și revoluțiile etc. necesită multe decenii pentru a fi inițiate - și deci ei cred că totul a fost o consecință a maltratării mele timp de zeci de ani. Nu au dreptate - eu nu m-am amestecat și nu am influențat mass-media sau politica, dar atunci părea a fi adevărul că SUA sprijineau Israelul și că în general SUA erau, cum spunea mama și nu doar ea peiorativ și oarecum acuzator, poliția politică a întregii lumi, impunând democrația și pacea cu forța etc. Colac peste pupăză, eu aveam motive reale, personale, să am ceva negativ cu Statele Unite, fiindcă povestea vieții mele exact așa a fost, cum am povestit eu, în cele mai mici detalii, și americanii păreau a fi, inclusiv ca rude ale familiei mele germanofile, cei care mă loviseră cel mai mult. Aveam, ce e drept un sentiment negativ, dar nu de ură - vă spun exact ce era - o rejecție și o depeciere, judecată negativă, acuzatoare. Viața mea era pentru mine atunci ceva misterios - pentru numele lui Dumnezeu, citiți totul din nou, detaliu cu detaliu ce am scris era adevărul și nu aveam cum dezlega tainele atunci, la începutul anilor 2000 și SUA părea a fi stăpâna lumii, deci păreau a fi cei mai vinovați de soarta mea crudă - percepeam confuz adevărul. Repet, era logic și de așteptat și normal acel sentiment negativ - un om așa bun și normal și perfect nevinovat, atâția ani de izolare (acum sunt 40!), luarea abuzivă a drepturilor, tortură chiar monstruoasă fără nicio vină, lucruri foarte ciudate și chiar bizare - și, repet, diverse momente în care SUA, prin rude și prin diverse obiecte culturale, reviste, haine, dulciuri, cântecele tatei pe multe casete în 1989 etc., părea să se infiltreze ciudat, de neînțeles în viața mea de om normal și sărac. Pe vremea aceea nu am avut nici cea mai vagă idee că sentimentele mele neplăcute ar putea influența ceva așa mare în lume, cum ar fi atacul asupra SUA - și poate că nici nu au influențat. Nu am nicio vină, erau sentimente normale - și nu trebuie ca oamenii să fie condamnați la moarte și tortură și otravă și izolare ucigașă din cauza unor sentimente (sau chiar gânduri), ca în cărțile lui Orwell. Suntem oameni, nu vite și eu am fost un om normal și deștept, atunci nu aveam cum înțelege totul, era imposibil la acea vârstă și în acele condiții. Eu am fost cu adevărat un om excepțional de curat și bun, masacrat fără vină. Apoi am perceput ostilitatea BBC-ului, și una din femei a spus ceva de genul ”relax and enjoy” și am simțit ceva neplăcut, o senzație sexuală și parcă tot ea a spus că ”now she's a part of the problem”. Unul din posturile asociate BBC-ului înainte de căderea blocurilor newyorkeze a fost un post de erotică la care eu nu m-am uitat și care a dispărut ulterior, pe care l-am nimerit tot întâmplător obsrvând într-o secundă poate că era o femeie care își exhiba vulva și se masturba cu radioul lângă ea - lucru important pentru ce mi s-a întâmplat ulterior în blocul doi, cu otravă (povestea cu radio Europa). Mai era un mic detaliu, anume că în stradă, într-un chioșc era un post tv și cineva dinăuntru, la intrarea mea, spunea că ”își vor și ei țărișoara lor” - eu am crezut că era vorba de Palestina, dar acum nu știu sigur, fiindcă ulterior focalizarea mass-mediei a fost asupra unui alt conflict, cel din Afganistan, despre care nu am știut nimic și nu l-am urmărit deloc. Oricum nu m-am mai uitat la BBC deloc și nici la alte posturi de radio sau tv, fiindcă eram extrem de scărbită. Oricum, după acel atac de acum aproape un sfert de veac, nu am mai avut nici măcar gânduri greșite și am redevenit în întregime ceva extrem de bun și frumos pentru toată lumea și așa am rămas întreaga viață în cele mai mici detalii, inclusiv față de SUA, poate că v-au mințit să nu e așa. Adevărata comoară sunt oamenii, și binele, nu răul. Din păcate însă, trăim într-o lume în care se ”revendică” diverse atentate sau lucruri rele - ca și cum ar fi ceva de laudă! Și lucrurile bune sunt considerate rahat, cum au făcut în mod evident și cu mine. Am terminat de scris tot ce a fost legat de mass-media în viața mea, voi scrie acum despre al doilea aspect al politicii în viața mea, instituționalizarea. Continuu imediat.

Cum spune unul, blocurile WTC au căzut din cauza Cristinei?! Propriu-zis nu. Cel mult din cauza sentimentelor mele antiamericane, normale, consecință directă a torturii și nedreptății îndelungate asupra mea. Poate sentimentele mele au influențat acel lucru, poate nu. Dar nu aveam cum să știu atunci că e posibil eventual și apoi, timp de 23 de ani, nu am mai avut nici cel mai mic sentiment negativ față de absolut nimeni și nu m-au mai păcălit să gândesc ceva legat de politică sau să mă mai uit la știri, oricât de neutră și pacifică aș fi. Nu îmi place, nu e pentru mine. Repet, sunt nevinovată, iar puterile politice sunt oameni mari, nu copii, nu e nevoie să le port eu de grijă - dar spun din nou că binele, pacea, armonia, iubirea și înțelegerea sunt opțiuni superioare urii și războiului. Sentimentele rele ale oamenilor sunt ca un fel de talazuri înalte și diverșii marinari sunt responsabili totuși de cursul corăbiei.

M-am gândit mult dacă să scriu sau nu umătoarea povestire de teroare și întuneric - este un semn al veacului sau cu care a început mileniul. M-am hotărât să o scriu totuși. Cred că veți fi de acord cu mine că lumina fericirii și a binelui sufletesc și spiritual este mai puternică decât vederea unei catacombe sau a unei mumii, sau a unei crime hidoase, sau a unei nedreptăți crase asupra unui copil etc. Voi explica despre ce oroare e vorba. Cu mulți ani în urmă am văzut și eu câteva piese de teatru și câteva filme, fără să știu că viața mea e legată strâns de acestea în mod concret, fizic, și că ele au corespondent în realitate. Voi mai exemplifica aceasta mai încolo, dar peresupun că unii dintre dvs. au înțeles deja la ce mă refer - de exemplu legătura fizică, concretă și asemănările cu anumite obiecte culturale, cu piesa Meditațiile Ritei, cu piesa Arsenic și dantelă veche, Vizita bătrânei doamne și multe altele pe care nu le mai enumăr, poate cu alte piese și multe romane fiind conexiuni mai clare chiar.

Am văzut și eu câteva piese și filme ale regizorului britanic înnobilat Sir Alfred Joseph Hitchcock și, fiind tânără, am avut și eu partea mea de groază. Tot de groază au spus unii că a fost povestirea despre viața mea, mai ales despre blocul 2, când am fost otrăvită și eram profesoară la Colegiul Caragiale, dar fără să fiu acceptată. Poate că era de groază, dar totul era adevărat și eu nu greșisem nimic astfel încât să fiu condamnată la moarte sau la închisoare. Acolo era proprietar tot un cap chel și brunet, cum era și tata și cum a fost și un cap de la BBC, care era gazdă la o emisiune politică a postului respectiv de tv. Am avut impresia că acel proprietar era britanic ca figură, dar nu știu adevărul. Emisunea avea drept logo sau cum se numește nu știu imaginea unor lingouri de aur care se căleau sau așa ceva, se ridicau aburi, nu am înțeles exact ce era, dar păreau a fi turnate într-o matriță și asta aducea aminte de numele meu de familie - Mold-oveanu. Uneori BBC-ul se referea la casa noastră comună, lumea noastră pe care trebuie să o clădim sau să o protejăm - se numeau BBC world și, la un moment dat, am avut un pic impresia că eu eram un fel de casă comună pentru alți oameni în general. Tata se referea la mine cu ideea că ”necunoscute sunt căile Domnului” din Biblie, ca și cum ar fi vrut să spună că eu eram un fel de dumnezeu. La acea emisiune politică BBC capul chel gazdă spunea invitaților ca introducere - ”dacă Dumnezeu ar fi aici cu noi...și v-ar întreba sau v-ar judeca etc. sau ceva de genul acesta, Vorbeam de capete chele - după ce am plecat din postul de profesoară și din blocul doi cu otravă, m-am angajat la biblioteca ASE și acolo a apărut la un moment dat încă un cap chel și rotund la subsol, și ulterior am fost oribil lovită zilnic, tot mai rău etc. Nu știu dacă acel individ a avut vreun rol în distrugerea mea ulterioară, voi explica când reiau povestirea. Oricum, tata era chel (lui Harap Alb i se spune să se ferească de oameni spâni) și mă întreba odată fără noimă și nervos - ”cum este cântăreața? Cheală”, răspundea tot el, el care mai spunea despre sine și ”nu trageți în pianist!”. Abia după mulți ani am descoperit ca obiect cultural piesa lui Ionesco ”Cântăreața cheală”, care folosește umor sec despre britanici, puteți citi.

Am văzut cu toții la deschiderea Olimpiadei 2024 la Paris că era un moment penibil cu tăierea capului Mariei Antoaneta în programul destul de urât sau controversat de deschidere. Decapitarea este și ea o formă de moarte - adesea invocată de unii - care pe mine mă dezgustă și nu îi văd rostul, nu pot înțelege, poate că vor transplantul unui alt cap pe corp. Nu toate reginele de exemplu ale lui Henric al viii-lea au fost decapitate. Se știe că britanicii sunt autorul unor grozăvii diverse, nu doar prin Hitchcock, ci și în istorie sau au creat muzeul figurilor de ceară, au povești negre în castele și conace etc. (Decapitarea a fost și un semn în viața mea. Scriitorul francez Houellebecq a scris romanul ”Harta și teritoriul”, în care își înscenează propria moarte prin decapitare, asasinat de un chirurg, care avea la dispoziție aparatură chirurgicală de mare precizie - ceva grețos de tot, nu știu de ce am citit așa ceva... aproape la fel de grețos ca romanul Parfumul de Suskind, apărut în 1984).

La britanici mai există și faimosul turn al Londrei și păsările negre - corbi de pază etc. nu mai repet ce e deja scris pe site-uri turistice și legătura cu alte și alte obiecte culturale. Destul de neagră mi se pare și povestea lui Harry Potter, care îi număra printre fani și pe verișoara mea Francisca, cu care nu sunt rudă de sânge se pare. Există și un lucru hidos legat indirect de povestea vieții mele - o poveste a Colegiului Universitar al Londrei sau UCL. Unul din fondatorii instituției a fost un filozof de asemenea interesat de oroare și decapitare, care se numea Jeremy Bentham și care, înainte de moarte, a dat instrucțiuni precise privind pregătirea cadavrului său și a explicat modul în care trebuia să i se taie capul și să i se mumifice corpul, astfel încât el să fie expus în acea Universitate publicului - mort și momâie - și se zice că încă și acum e acolo. Tot așa în viața mea a fost întâlnirea cu trupul foarte bine conservat al lui Lenin în Moscova în anul 1984, când părinții m-au luat cu ei într-o excursie acolo și am fost obligată să intru la marele mort în vizită. Eram copil și nu înțelegeam nimic, și era coadă mare la acele rămășițe pământești, ca și la moaște. (la noi în România nu prea sunt multe povești de groază, am citit cu tristețe doar despre tăierea capului poetului Labiș, într-un accident de tramvai)

Cât despre Jeremy Bentham, iată cum s-a legat de mine - am descoperit întâmplător pe internet o poză cu expunerea relativ recentă a capului lui Bentham, la picioarele mumiei sale și m-am întrebat unde era capul de obicei - ei scriau că era păstrat în alt loc și că era expus în vitrină numai temporar. M-am întrebat de ce și am privit poza - nu știu dacă era realitate: capul era hidos, iar globii oculari erau albaștri și semănau, ca și capul în întregime, cu capul unui fotograf britanic pe nume tot Jeremy, care venise în 1990 în satul bunicilor mei călare, împreună cu un prieten, am povestit totul despre acest lucru. Totuși ceva era în neregulă - într-o recentă istorie a filozofiei, ba parcă în mai multe, era scris clar că Jeremy Bentham avea ochii căprui sau chiar închiși la culoare, există și un portret al lui pictat astfel, cu ochii căprui, în timp ce capul din Colegiul londonez avea ochii albaștri și fotograful la fel. BBC-ul la un moment dat transmitea o povestire despre soția unui fotograf, atunci când urmăream eu postul.
Iar m-am întins cu povestea cu capetele britanice întunecate -- voi continua și voi termina povestea despre politică mâine.

17.09.24
Ieri am scris despre legătura în viața mea cu BBC și povestea ”cântăreței chele” și mumia lui Jeremy Bentham. E adevărat că la British Museum sunt și mumii egiptene - mumia lui Tutankamon de exemplu, de fapt de altele nu știu și nu mai caut pe internet acum - e adevărat și că una din femeile monstruoase de pe mintea mea mă ”amenința” cu ideea că voi fi împăiată după moarte. Capul acela avea ochii albaștri, ceea ce m-a descumpănit- dar nu am exclus posibilitatea să fi fost ochi de sticlă, dar era ilogic să fie albaștri, din moment ce Bentham avea ochii căprui și scris în carte și după portretul de epocă. Nu știu nimic sigur, normal, dar poate între timp v-au păcălit iar că mint sau delirez. Chiar semăna cu acel fotograf, dar nu știu dacă era el, și dacă nu era el, ci filozoful, nu știu de ce au expus capul lui temporar atunci. Ar mai fi de adăugat că îmi aminteam uneori de emisiunea aceea politică cu oaspeți la BBC, fiindcă gazda se numea Tim și în București s-a înființat un lanț de magazine de mezeluri Cris-Tim. Oricum mi s-a tot spus că oamenii buni nu au cum să creadă adevărul, care e adesea dur sau oricum e faptic și contează obiectiv (cum a fost de exemplu otrava), nu e fantasmă, fiindcă ei sunt extrem de creduli și cred doar minciunile lui ”Big Brother” care îi îndoapă cu aberații și că ei, fiind proști, sunt lăsați să abereze de către ”Big Brother et company”, dar sunt distruși dacă se trezesc și înțeleg realitatea. De pildă în cazul meu era evident că eram izolată din 84 și totuși cei buni și proști cred că eram nebună sau ceva rău sau că eu am mințit și că trebuie să fiu izolată și omorâtă. Cei așa zis buni, adică proști, au tendința să creadă lucruri lipsite de importanță și mincinoase, care îi impresionează, care strălucesc ca perlele false, precum idei despre actul sexual sau idei psihologice mincinoase despre ”depresie” sau probleme psihice și alte idei de acest gen, dar resping adevărul, în care rareori cred. Voi continua scrisoarea cu ultima parte despre legătura cu politica. Unii spun că eu mereu am dezvăluit adevărul și toți s-au făcut mereu că plouă. Nu știu exact ce vor să spună - dar e cert că toți vor să mor, așa cum au spus toți mereu și e greșit, mai scriu doar câteva zile ce cred - că nu e normal și nici bine să mă omorâți.

Au început iar în engleză cu ideea că domnia terorii și nu mai știu ce va lua sfârșit - așa i-au păcălit pe unii că eu eram răul - dar adevărul e invers, eu am fost terorizată și torturată din 84, tot ce am spus e adevărul și nimeni nu scapă de nimic rău dacă sunt omorâtă, am fost cu adevărat un om inteligent și frumos ca suflet, deci ceva foarte bun și curat, fiind și femeie. Alții în limba română au început iar cu ideea că ei au dreptul să mă omoare și vor să mă omoare ca să trăiască ei, fiindcă ei sunt mai importanți decât sunt eu, deși am dreptate în toate privințele. Nu au dreptate să mă omoare sau că pielea lor e mai importantă, i-au păcălit pe proști, dintre care mulți nici nu cred adevărul clar spus de mine probabil și se amăgesc cu ideea că eu delirez sau că nu am dreptate findcă medicii au zis că sunt nebună. Ei spun din nou că toți oamenii buni nu pot crede adevărul și că toți cred de fapt, fără să știe, că răul e mai puternic decât binele. Pentru proști, spun ei, singurul lucru în care ei au încredere este ”Big Brother” și, dacă li se spune că un om e nebun, cum ai fi tu, ei asta cred și nimeni nu cercetează, deși evident sunt izolată din 84 și om normal. Altă idee veche - că toți proștii au fost mințiți că eu am fost ceva legat de politică sau nebună sau amândouă. Nimeni nu crede că în lume există lucruri așa monstruoase, spun ei din nou. Astfel tu mori, adică eu. ??! Nu știu - dar se pare că proștii într-adevăr cred minciuni (și dvs.) și alții nu vor ca proștii să vadă adevărul și se gândesc că de aceea trebuie să mă omoare ei. Păcat că toți gândesc așa deși am fost mereu numai binele și normalitatea absolută. Nu am cum să vă convertesc - e trist. Dintr-un motiv sau altul, și dvs. credeți că eu trebuie să mor și e rău și greșit. Azi mama a făcut clătite - brânza cumpărată de ea pentru clătite mirosea foarte urât și avea gustul rău, ca niciodată iar dulceața de fructe de pădure avea în ea un fel de paie sau fructe foarte uscate ca niciodată - ideea e că li se dau oamenilor mărfuri proaste, cu scopul să fiu eu omorâtă din cauza nemulțumirii lor, deși nu am greșit nimic și nu sunt nebună și nu am mințit. Revin în curând cu ultima parte de scris despre politică, acum e ora 3 după masa. Au început iar să lovească cu aceleași idei, să ”latre”, cum spun ei, încontinuu, nu îi voi mai scrie, ei fac asta nu pentru a spune adevărul, ci pentru a își înfige ”ghearele” în creierul meu, pentru a dobândi ei și stăpânii sau stăpânele lor așa-zisă putere în societate, lovind în mine. Mama a cumpărat IAR pentru mine în mod special pui afumat, iar unul intră în mintea mea iar cu ideea că problema e că eu sunt complet nevinovată (în cele mai mici detali, da) și proștii nu pot crede asta sau nu au înțeles încă.??
Deocamdată mă simt mai bine, am energie mai mult ca în alte zile, ba chiar m-am sculat de dimineață pe 6:30, nu s-a mai întâmplat de luni de zile - mi-e puțin teamă să nu mă lovească ei brusc, cum au mai făcut, oricum m-au amenințat că joia asta nu știu ce - poate nu va fi nimic rău.

Azi am fost din nou la Gheață, din diverse motive, și am fost lovită tot drumul, mai ales în inimă. O casieră iar m-a luat la mișto, cum fac ele tot timpul cu bănuții și punguța etc. Din cauza sărăciei nu ar trebui să vorbească așa. A intrat iar monstrul peste mine cu ideea că trebuie neapărat să fiu omorâtă. Dvs. o credeți probabil. Foarte mulți străini pe străzile din Voluntari, vorbind în diverse limbi, azi mai mult ca oricînd, de fapt niciodată nu am pățit așa. Aglomerație mare de mașini și copii de școală și pietoni, am resimțit ostilitate și lovitură, find singură de mulți ani. Repet, răul nu e din cauza mea și nu a fost niciodată din cauza mea, ci din cauza lor și a dvs., care loviți în mine și nu mă acceptați deloc și omul izolat complet mult timp suferă și moare fără rost. Acel monstru e nebunia, ea există cu adevărat, nu eu sunt nebună - eu nu m-am deformat la caracter sau suflet din cauza suferinței, proabil că v-au păcălit. Mulți copii, din câte se vede cu ochiul liber, nu doar că mă resping, dar sunt și crescuți să fie răi, nu așa cum erau crescuți copiii când eram eu mică - extrem de vulgari și răi, dar unii spun că e din cauză că sunt mințiți despre mine. Nu știu sigur. A intrat și un porc, sau porc de câine cum se zicea în franceză, cu aceeași idee mai veche a lui că ”de data asta va distruge totul” - nu, eu nu am distrus niciodată și nu voi distruge nimic niciodată, poate că v-au mințit sau chiar el nu a înțeles. Două detalii mai importante legate de ceea ce am scris - a intrat iar monstrul cu ideea că nu eu am spus adevărul despre nevinovăția mea, ci altcineva a spus prin gura și mâinile mele, pentru interesele unei puteri politice. Vă spun sigur de tot că e minciună sau delir - se putea dovedi ușor că am fost mereu normală psihic și nimeni nu a vorbit cu buzele mele și nu a scris prin degetele mele, în afară de azoi primăvară când am fost la spitalul de psihiatrie, pe drum și la camera de gardă. Nu am avut nicio legătură cu ceva politic. Pur și simplu am fost un om foarte inteligent și evident nu am fost nebună, chiar dacă am fost izolată total zeci de ani. Eu și numai eu am scris, în mod evident, tot ce am scris și sunt nevinovăția asbolută, numai un idiot poate crede altceva. Încă un lucru îl repet eu, singura dată în viață când am urmărit știrile, BBC-ul, cum am povestit, m-au atras în cursa în care erau toți, crezând că palestinienii au dreptate și că trebuie să fie pace, nu doar fiindcă așa păreau să gândească toți fiind evident ghidați așa de postul respectiv, ci și fiindcă, subliniez, e adevărul, eu fusesem monstruos torturată și izolată și oprimată și nedreptățită, astfel încât oricine se putea aștepta că voi ține cu partea care părea nedreptățită, acei arabi aparent săraci și chinuiți ca și mine. Azi la Lidl a vorbit cu mine o femeie - apoi m-am oferit să o ajut la aranjarea sacoșelor și ea mi-a vorbit despre bani, ca și cum pentru ea 300 de lei e puțin, prilej pentru unii să intre că lumea nu mă ”vrea” și că eu nu am bani deloc, spre deosebire de alte babe. Am vrut să termin azi măcar partea despre politică, dar acum nu mai pot, m-au lovit prea mult - cu voia lui Dumnezeu, mâine.

Sunt lovită, scuipată cu vorbe nenumărate de foarte mulți oameni răi, de multe ore, vă implor să încercați să înțelegeți, e greșit să fiu omorâtă - am 53 de ani, dar încă sunt normalitatea deși sunt izolată de la 13 ani și mereu am gândit corect și normal, v-au păcălit că aș fi nebună. Încă sunt ceva bun, ei greșesc și nu au dreptate. Aș fi reușit ceva bun și frumos - de exemplu în scris. E mai mult decât credeți și am fost numai binele. M-au otrăvit din nou - mâinile gheară puternică, abia tastez, dar am și fața roșie deși nu m-am încins la față, pielea feței ustură și buzele sunt roșii și aspre și ustură - deci a fost otravă iar, cum au zis și ei. Dacă ați înțeles că am dreptate și nu trebuie să fiu omorâtă chiar dacă am fost masacrată 40 de ani, vă mulțumesc că ați citit. Aș fi fost în stare de mai multe lucruri și nu am defecte psihice, ei mint probabil - fiind izolată clar, nu știu nici eu cum de lumea toată crede asemenea invenții ale unor proști - citiți cu atenție toate cele scrise de mine, evident sunt un om inteligent și cu gândire bună.

18.09.24
Ieri spuneau că nu am avut nicio legătură cu vreo forță politică, dar o anumită forță politică despre care nu știu nimic vrea să mă omoare, ca să profite de munca mea de o viață - adică să fure și să omoare - cu toate acestea oricum indirect m-au furat și până acum și teoria unei unice forțe politice care vrea să mor e absurdă în opinia mea. Voi încerca din nou să termin azi această scrisoare, măcar partea despre politică, ca să nu mai am o grijă. Unii spuneau că eu am fost sau sunt cel mai mare geniu al României - alții că sunt nebună. Chiar dacă unul in aceste lucruri ar fi adevărul, asta nu înseamnă că am fost sau că voi deveni ceva legat de politică. Au început iar că nici ungurii nu mă ”vor”, probabil tot cu ideea că aș fi ceva politic - ceva ce nu sunt și nu am fost. Poate că proștii nu mă vor și fiindcă eu nu gândesc nimic - adică nu vorbesc în gând, că nu am despre ce și cu cine, dacă aș fi fost acceptată să studiez sau să muncesc ceva, atunci poate aș fi avut de gândit, dar nu de vorbit în gând, decât dacă, eventual, cineva ar fi fost prietenos în acest sens. Nu știu dacă unii oameni dialoghează în gând. Dacă aș fi avut de scris ceva - literatură sau filozofie sau ceva între ele, atunci aș fi avut ce gândi, bineînțeles nu în cuvinte, ci ca gândire subiacentă, ca preparare a lucrării. Dar ei torturează groaznic și lovesc zilnic. Posibil ca proștii să creadă că valoroși sun tobele de tinichea, cei care vorbesc în gând - și eventual au idei politice și chipurile fac ceva util pentru ei, findcă gândesc dispute politice sterile, pe care orice prost le poate gândi. Acei indivizi au rolul de a organiza viața politică a cetății, dar nu înseamnă că ei sunt practic făuritori. Să distrugă poate orice prost - inclusiv distrugerea asupra mea - dar să creeze ceva luminos și bun și frumos nu pot decât câțiva.

Acum, despre partea a doua la care m-am referit, după ce am terminat de scris despre interacțiunea mea nevinovată cu mass-media. Am avut și ziarele care au apărut imediat după Revoluție, le păstram ca o colecție, dar mama mi le-a confiscat, ea spunea că la cererea nașului meu. Al doilea aspect este, cum spuneam, instituționalizarea. Mulți indivizi sunt socializați prin mass-media - ceea ce eu nu am făcut, fiindcă detestam politica și lucrurile rele de la știri, dar m-am uitat câteodată, însă foarte puțin, la alte emisiuni tv. Din păcate, mai ales în ultimii ani, am fost alungată total de la televizor, deși nu mă uitam la lucruri rele - anume am fost f-tă puternic sau torturată în diverse moduri dacă mă uitam puțin mai mult la tv (cum a fost acum câțiva ani, când am urmărit emisiunea ”Vedeta populară”), așa că am renunțat aproape total, în afară de niște filmulețe pe youtube, dar rar. Ei spun că oamenii cred că eu sunt cea rău și de aceea vor să elimine total viața mea psihică în societate - dar e invers, vă spun sigur, am fost ceva bun și normal poate că ați fost mințiți. Azi au intrat iar cu ideea lor veche ”Când am înțeles ce suntem...”, dar în realitate eu nu sunt proastă sau nebună sau ceva rău, chiar dacă am pierdut un picior și sunt obeză din cauza unor otrăvuri reale, fiind nevinovată și sunt săracă din cauza luării abuzive a drepturilor. Totuși ei mereu spun aceste cuvinte, ca și cum le e ciudă că sunt mai inteligentă ca alții sau că ei sunt o parte din mine. Alții spun că ei nu se ”închină” în fața unei femei sau unei schiloade, sau unei femei care a supt... Sau, din nou, că toți cei băgați la balamuc trebuie să fie omorâți (de unde știu ei asta?) și să își ia adio de la viață. Mă refeream la socializare, un termen care le place și psihiatrilor, (la un moment dat spuneau că eu nu ”socializez”, ca și cum mă vedeau drept păpușă și nebună de-adevăratelea, deci că ar fi trebuit să comunic mecanic, fără gândire, cu ceilalți pacienți, care erau proști și bârfeau, cu care nu aveam limbaj sau interese comune și care totodată făceau lobby împotriva mea și mă respingeau și ca indivizi. Cei mai mulți oameni suferă multe instituționalizări de-a lungul vieții - sunt botezați, merg la grădiniță, la școală - sau în cazuri mai triste, la spital. Prima instituție în sens larg este familia. Eu, de-a lungul vieții, am socializat aproape numai prin instituții, care făceau parte din regimul de viață obligatoriu - familie, fiindcă aveam câteva rude, dar care mă respingeau de fapt - școală obligatorie 12 ani și facultativ facultățile în care am studiat, dar era oarecum de la sine înțeles că trebuia să studiez la o facultate și nu aveam cum să gândesc altfel sau să mă opun cutumei. Repet, am fost singură toată viața, dar vina e numai a celorlalți - în instituții diverse eu am fost deschisă dialogului sau oricărei comunicări, dar ceilalți m-au izolat, din cauza unor minciuni, din câte îmi dau eu seama acum. Mereu a fost la fel cum e acum. Spuneam că am avut contact doar tangențial cu politica, prin mass-media, dar am fost om perfect normal și deștept. Pe lângă acest contact tangențial cu politica, viața mea a fost folosită pentru nu știu ce interese așa-zis politice de fațadă ale unora. Este ceea ce unii numeau mai demult, dacă țineți minte, ”bucătărie psihiatrică”, adică un fel de consumare sau utilizare a psihicului și intelectului victimei, un fel de a profita de suferința unui om foarte inteligent. Nu știu dacă în toată lumea se întâmplă la fel, dar în viața mea așa a fost, acest lucru fiind legat strâns de închiderea la psihiatrie și de mass-media. Și nici acum nu vor să se oprească. Un intelectual e ceva valoros prin sine însuși, chiar dacă e doar poet și mai ales dacă e inteligent, ceea ce în cazul meu era evident - intelectualul bun, cum am fost și eu, e util ca fibră forte a țesăturii societății și în plus eu am fost și om perfect bun și normal. Eu puteam fi recunoscută ca om, nu ca vită folosită de alții pe la spate pentru nu știu ce politică a altora. Politica există și ca democrație cu președinte și guvern de miniștri. Câțiva oameni și apare o instituție, un sistem social stratificat, nu mai explic acum totul. Cam aceeași organizare este, ca un circ, și în cazul oamenilor izolați și folosiți psihiatric. Cum spuneam, eu nu am fost integrată, adică acceptată de niciun grup, dar am mers prin viață ca într-un autobuz aglomerat, bușită de toți, fără să îmi dea cineva binețe vreodată sau să mă cunoască cineva. În aparență toți au vrut să profite, punându-mă pe mine în centru și furând ei indirect munca și energia mea neuropsihică. Familia era o adunătură ciudată, alcătuită din oameni care, din câte se părea, nu erau rude de sânge între ei, dar mințeau că erau, ceea ce eu am înțeles foarte târziu. Erau mai multe lucruri ciudate, nu le mai povestesc, o parte am scris deja, și restul nu merită osteneala să le scriu, oricum esența o explic acum. Rudele mele păreau să provină din mari multe etnii sau națiuni ale lumii, cu ochi, piele și păr foarte diferite între ele. Multe tipuri, o amestecătură. De exemplu o mătușă avea ochii migdalați și fața rotundă și fiul ei a emigrat chiar în Japonia etc. Cumva toți mă tratau drept nebună, ceea ce părea stabilit tacit de când mă născusem (mătușa aceea s-a purtat în aparență mai bine ca alții). Altă mătușă vizita periodic SUA. Etc. Următoarea instituție a vieții mele, cea la care am ținut cel mai mult, dar oricum ținusem mult și la familie, a fost școala din Voluntari. A fost într-adevăr cea mai bună instituție pentru mine. Am povestit deja totul în detaliu pe acest blog; pentru mine tot ce a fost atunci a căpătat aură de legendă și vrajă. Țineam mult la fiecare profesor și aveam câte o poveste frumoasă despre fiecare. Mi-au plăcut și zilele petrecute la muncă patriotică în câmp, și cântecele în duba de transport (ca pentru deținuți) și lecțiile de matematică la depănușat porumbul etc. deși cei din oraș nu mergeau și școala mea era considerată rurală. Profesorii s-au purtat relativ bine cu mine, în afară de profesorul de desen Iacobaș, care a pus la îndoială paternitatea desenelor mele făcute acasă în clasa a 5-a, care a susținut că mint că eu le-am făcut singură, ceea ce m-a întristat și amărât, cum am povestit. Nici atunci, în mod evident, nu mințeam niciodată. (Acum desenez cam ca în clasele 7-8) Nu prea îmi plăcea profesoara de română, prietena și vecina de bloc a mamei,cea cu soțul nebun, despre care am povestit totul. Ulterior ea s-a împrietenit cu dl.Iabobaș. Ca în orice școală, și profesorii sunt o adunătură și parcă ar fi ei etnii diferite - dar eu nu știu asta sigur. În familie era ciudat, în școală pare plauzibil să fie așa. Nu mai povestesc cum am fost persecutată oarecum și în școală, cum aveam ”funcția” de loc-țiitor de comandat de unitate (tresă bleu), cum nu m-au făcut pionieră în prima serie, deși eram cea mai bună la învățătură, cum nu m-au acceptat la tabără în Franța etc. În școală ceilalți copii nu mă respingeau violent, dar nu mă plăceau și nu mă acceptau la jocuri în pauză și uneori înjurau și uneori bârfeau că notele mele erau nemeritate, deși atunci și acolo, ceilalți copii nu învățau aproape deloc, fie că nu puteau, fie că nu vouiau - dar, în esență, erau mai puțin dotați ca mine pentru învățătură. Printre profesori exista și un profesor de chimie, dl. Francisc, chel și ceva mai scund, cu reputație de severitate, care nu a fost profesorul meu. Într-o excursie cu autocarul, el m-a tras de ureche destul de neplăcut, căci mă luasem după copiii neastâmpărți, singura dată în viața mea de altfel, și coborâsem, la o oprire, într-o râpă periculoasă. Numele lui îmi amintește de actualul papă Francisc și de verișoara mea Francisca. După cum am explicat, unii cred - și poate e ceva adevăr - că politica, dar de fapt nu doar politica, ci mult mai mult, se pun în funcțiune și se întrețin prin martiriul unei fecioare sau geniu cum am fost eu și conexiunea lumii prin profesori și alte grupuri, cu psihicul acelui martir. Ei spun, cum ați văzut, că de aceea toți lovesc de când eram copil, fiindcă mereu nu le convine ceva, fiindcă diverse puteri politice au ceva de împărțit sau se luptă pentru întâietate. Deci acești indivizi credeau că sunt un fel de Dumnezeu sau Maestru (Magister Musicae) ca în cartea ”Jocul cu mărgelele de sticlă” etc. De menționat că eu nu am avut nicio bănuială sau delir legat de așa ceva, dar, chiar când eram după mulți ani profesoară la Caragiale, una din colege a menționat această carte cu subînțeles în prezența mea și nici atunci acesta nu a fost singurul detaliu ciudat. Ei spun că asta e cauza pentru care toți vor să mor de o viață întreagă - și că ei vor ajunge iar să se închine Mielului într-un alt copil, că altfel nu se poate, că viața nu e posibilă altfel și nici sistemul politic, dar totuși acesta contează mai puțin, dar proștii nu cred acest lucru etc. Azi au intrat iar în engleză cu ideea că trebuie să mă omoare ca să crească ei alt copil. Mi se pare ciudat totuși că, dacă așa era, m-au masacrat așa monstruos întreaga viață, fără nicio vină și fiind om inteligent și normal absolut cert. Puteau să îmi lase și mie un pic de viață a mea. Chiar dacă vor alt bebeluș - e totuși ciudat că m-au respins încontinuu și nimeni nu a vorbit cu mine, și nimeni nu mi-a dat nicio șansă și poate că nu e așa, poate că e vorba doar de persecuția și lupta pentru drepturi și realizare a potențelor creative a unui intelectual sărac și respins fără motiv. Poate că puteam reuși - chiar și acum - dacă nu era nebunia lor politică. Și e ciudat că vor clar moartea mea și au spus așa și au torturat și otrăvit și când aveam 35 de ani, după moartea tatei, și mai încolo, deși eram tânără și dovedibil normală și aptă de studii și multe lucruri bune și am spus tot adevărul de atunci și abia atunci am început să înțeleg lumea; eram clar încă tânără și capabilă și sănătoasă, nu aveau nevoie rapid de un bebeluș atunci când eu puteam mai bine și mai mult! Nu conta că nu aveam un picior, poate că au fost mințiți. Unii zic, în acest sens, că eu am fost cel mai bun Dumnezeu din istorie (comparând cu alte perioade) și tocmai acum oamenii mă omoară mai monstruos și mai nedrept ca oricând, deși nu am greșit nimic. Eu nu cred că am fost Dumnezeu, dar restul e valabil și adevărat. E posibil ca profesorii să fi fost din etnii diferite, dar asta nu înseamnă că erau un guvern al lumii etc. Putea însemna altceva în mod real, adică un lucru legat de intelectul meu, dar nu ceva politic. Gândiți-vă logic: ce înțelegeți prin politică? Au copiii legătură cu așa ceva? Am avut eu vreodată, oricând de-a lungul vieții? V-au păcălit probabil că politica se face doar prin creierul unei nebune etc. Nu am fost nebună și devenirea mea ca intelectual nu a avut legătură cu politica. Sunt doar un om izolat de la 13 ani, chiar mai demult, dar încă normal și inteligent, fără greșeală. Colega mea de bancă se numea Monica și părinții ei erau în China etc. Urmează în curând. În acest loc din postare iar este un virus, nu pot lăsa spațiu cum vreau eu, ca și în postarea precedentă.

În acest loc din postare iar este un virus, nu pot lăsa spațiu cum vreau eu, ca și în postarea precedentă.
Au intrat iar unii cu ideea că trebuie să fiu omorâtă, fiindcă nu am avut toată viața nicio greșeală și nu cumva să înțeleagă lumea acest lucru. Este posibil ca, din cauza sistematizării multietnice a unor instituții, unii să creadă că unele persoane reprezintă puteri politice și că și eu aș fi fost așa ceva - desigur că, fiind om inteligent, nu am avut niciun fel de delir politic și nu am crezut că reprezint ceva politic, nici măcar ceva românesc. Chiar și unele blocuri de locuințe sunt ciudate. Nu știu sigur în blocul unu sau doi ce era, dar în blocul trei cel puțin unele persoane păreau a fi de diverse alte etnii. Ei ziceau că nemții sunt responsabili de otrăvirea mea - eu nu cunosc, nu am avut nicio idee legat de nemți și nici de alții; nu înțeleg ce să fi avut cu mine; vecina dededesubt mi-a făcut zile fripte cu televizorul și era agresivă verbal cu mine, deși bătrână, deși eu am respectat-o, ea fiind o fostă chelneriță (ospătar, cum zicea ea) la restaurantul Cina de lângă Ateneu. Necăsătorită niciodată și odată nu știu de ce am avut impresia că odată a țipat vinovată! (asta e adevărat) cu referire la mine - ea era legată de nemți, prietena ei cea mai bună o vizita venind din Germania și ea avea un oarecare aer de femeie mătăhăloasă, mare, nemțoiacă (nu mă pricep bine, dar un pic așa era și ea avea 42 piciorul, ca și mine (mi-a crescut după amputație) și avea părul complet alb.
După ce m-am mutat pe Moșilor în 84, am mers la școala 23. Înainte de 89, școala din Voluntari era școala 42. Școlile erau generale și diverse alte denumiri din școală erau de asemenea legate de armată (detașament de pionieri, comandanți, grupe etc.) Școala 23 era lângă biserica Silvestru. M-au respins, dar nu știu de ce și nici măcar nu am bănuit că mă detestau sau că unii aveau ceva cu mine. În aparență s-au purtat frumos. Nu știu dacă știa cineva cât de oribil eram torturată de părinți acsă, dar probabil că nu, toată viața am fost, cum zicea tata, călcată în picioare, dar aparențele erau ca și cum eu greșeam probabil sau că eram nebună, nu știu. Una din colege era fiica unui coleg la tatei etc. Apoi mi-am găsit carnetul de note rupt și aruncat peste tot prin curtea școlii și țineam la el nu pentru note, ci ca amintire despre școală și copii și profesori - fiindcă părinții mei erau monstruoși. Dacă veți întâlni vreodată copii abuzați, veți descoperi poate că ei țin la jucăriile lor, la anumite flori sau pisici, la alți copii etc. Iar acuarelele și schițele mele cele mai bune mi-au fost sustrase, nu știu de ce, poate invidie ar zice unii, poate planuri de a șterge toate dovezile despre mine, ar spune alții. Am povestit totul despre școală și apoi despre liceu. În liceu au existat unele idei așa-zis politice ale colegilor Lucian și Ben, care stăteau în banca din spatele meu. (Mi-am amintit că am uitat să notez ceva mai sus - eu nu prea știu să diferențiez evreii de alte popoare, oricum știu foarte puțin despre diferite popoare, poate și de aceea unii au râs de mine, dar eu am fost izolată de mică și nu aveam de unde să îi știu. În 2006, când îmi căutam apartament, un evreu (după spusele mamei era evreu, am fost împreună cu ea la el) care locuia într-un bloc la piața cu statuia lui Kogălniceanu, la o stație de Operă, a încercat să îmi vândă un aparatament la etajul 5 - și, în trecere, am observat (sau el mi-a spus ceva), că în bloc erau locatari cu nume străine. Tata îmi spunea din copilărie că eu trebuie să mă feresc de evrei și de țigani, dar unii au zis că chiar tata era evreu. Nu știu, dar nu era tatăl meu. Acum unii spun, de mai mulți ani, că eu aș avea sânge evreiesc și că proștii se miră că eu nu știu asta. Habar nu am, dar cred că nu. Parcă evreii au totuși niște buze mai proeminente, ca tatăl meu vitreg, dar femeile nu prea știu cum sunt; tata spunea despre câte una brusc și conspirativ că e evreică, de pildă despre o colegă de clasă sau despre medicul nostru ”de familie”, dna Ionescu, care nu era rudă cu psihiatrul respectiv din viața mea, presupun (pe vremea aceea nu exista medicină de familie, expresia era a mamei). Poate că voi căuta pe internet un fel de atlas cu popoare, dacă există, să văd și eu cum arată diverse popoare, dacă există unele caracteristici.) Ei spun iar că eu am spus doar adevărul mereu, dar proștii au atașat sensuri politice spusleor mele, deși am fost izolată din 84 - nu știu dacă e adevărat, am fost mereu binele și nu am avut nici delir politic, nici altfel de delir și nu m-am amestecat în nicio discuție a familiei - mi se pare ciudat așa ceva, nu știu dacă e adevărat, dar nu a fost niciun motiv ca lumea să creadă ceva politic despre mine și nici nu trebuia să fiu omorâtă, absolut cert nu a fost nimic legat de politică. Nu am reprezentat nicio instituție niciodată și nicio putere politică, nimeni nu a scris prin degetele sau ideile mele, oare chiar nu vă dați seama că e delir de proști că nu eu însămi am scris, în caz că unii așa cred? Voi continua mâine. Voi termina.

19.09.24
Au intrat iar peste mine cu ideea că eu sunt nevinovăția absolută, dar cei care mi-au făcut rău și au mințit nu vor să recunoască adevărul. Alții ceva cu ideea că va fi război, cum au spus de multe ori - eu nu am avut nicio legătură cu niciun război și nu voi avea niciodată și niciun război nu a fost și nu va fi din cauza mea, poate ați fost mințiți. Alții au ideea că eu sunt proastă că cred că dvs. citiți ce am scris eu, nu doar fiindcă au intrat în textul meu des și au pus viruși, ci și fiindcă sunt izolată total de o viață și clar omorâtă și om deștept și bun și nevinovat și e logic că toți sunt mințiți, fiindcă intelectualii buni nu m-ar fi tratat drept nebună viața toată și nici nu m-ar fi omorât în acest mod sau nu ar fi lăsat să fiu omorâtă, deci toți sunt mințiți, spun ei - nu știu sigur dacă așa e, dar totuși voi continua și voi termina această scrisoare. Una din femeile monstruoase spune iar că nu va fi niciun război, că eu voi termina această ultimă scrisoare, și totul va reintra în normal și va fi ca înainte, adică ei vor continua să mă lovească zilnic și mă vor omorî. Scrisoarea aceasta e ultima prin care încerc să vă conving să nu mă omorâți - și după ce termin partea cu politica sau aspectele social-politice, mai am o parte și gata.

Așadar am intrat la liceul la care au vrut părinții să merg. (Eu am vrut mult la filologie sau la liceul pedagogic, dar părinții nu au fost de acord și mă chinuiau zi de zi). Spuneam că colegii din spate - Lucian și Ben aveau anumite idei politice la modă, fiind atunci perioada așa-numitului Război Rece. Eu nu știu, sincer, în ce consta, mie mi se pare că a fost de fapt pace, chiar dacă unele spirite se agitau. Legat de alte țări, fosta mea coelgă și vecină de bloc, Marina, crescuse în Siria și în 89 mi-a împrumutat niște casete cu muzică ușoară internațională cumpărate de acolo, vina a fost a mea, căci eram chinuită de acel meditator (așa credeam eu) și începusem să ascult muzică de a tatei și nu îmi era parcă de ajuns, încât i-am cerut și ei. A emigrat în SUA. O fostă rudă prin alianță, Ana-Maria, de care am povestit (m-au găzduit la Cluj ca să pot da examen la facultate) a emigrat și ea în SUA. Fosta mea colegă de bancă din liceu, Luiza, crescuse în Iran, a vrut să emigreze în SUA, dar nu a reușit, fiind și ea închisă la psihiatrie, cum spunea Lucian din liceu despre mine și ea. Eu nu am vrut să emigrez nicăieri, crezând că voi reuși ceva bun aici - doar nașul meu mă sfătuia încă din liceu să emigrez în Germania de Vest. Am fost la una din întâlnirile colegilor după anul 2000 - invitată de Irina, cea care a murit la 50 de ani în ajunul Crăciunului 2020 pe autostrada Soarelui, căci ceilalți nu mă invitau și nu m-au mai invitat, probabil fiindcă știau că am fost închisă la psihitrie. Am aflat că diverși colegi și colege au emigrat în diverse țări. Atunci, unul din colegii care se fotografiase cu mine la absolvire în 1989 (singurul), mi-a dat un filmuleț cu foștii colegi la sfârșitul liceului și m-am cam îngrozit. Am povestit ce am pățit în acel an 1989, cum am fost aproape masacrată sexual și cerebral - fără vină - dar se pare că oamenii au crezut că din cauza aceea trebuia să fiu închisă la psihiatrie și respinsă total din viața socială și au fost mulți care credeau că eram un fel de Dumnezeu sau geniu feminin și de aceea au fost tulburări politice atunci, și toate revoluțiile din Europa de Est din primăvară, despre care eu nu am știut nimic, exact după ce eu fusesem lovită sexual și alții credeau că reprezentam Rusia Sovietică, ceea ce era mai puțin probabil decât varianta cu geniu sau dumnezeu, Rusie care a ”căzut” politic exact odată cu chinuirea mea groaznică. În filmuleț colegii erau bețivi, porcoși, nebuni etc. sau jucau teatru că erau așa în absența mea - unii desenaseră steaua evreiască pe tablă, nu știu de ce. Alții se întâlneau cu o fostă colegă parcă numai din clasele 9-10, cu care mă întorceam acasă de la liceu, Andreea, care spunea să ”profit de gaura ei”, când am mai mers puțin cu ea la braț. Ea a devenit cardiolog. Mulți colegi, mai exact colege, urmau să intre la medicină. Ea se distra cu ei ciudat, ca într-o ”gașcă” rea și desena porcării într-un caiet, un fel de grafitti, dar pe vremea aceea nu erau grafitti încă pe străzi. Nu știu dacă își băteau joc prin desene de alți colegi sau de profesori sau de mine chiar. Cum am povestit, erau și încă mai sunt pe străzi un fel de desene urâte cu un porc - și poate că unii oameni credeau că eu eram porc, când de fapt porcii erau alții - amintind că în evul mediu sau așa ceva erau țapi ispășitori evreii și ei erau caricaturizați ca fiind slujitorii grotești și porcoși ai unei scroafe, căreia îi mâncau rahatul la propriu etc., așa cum insinuau cu ură niște porci în oraș, probabil vecinii mei de bloc - care spuneau că eu îi voi pune pe ei să îmi mănânce căcatul cu lingurița - erau porcoși rău, scuze pentru explicitare. Nu știu dacă clasa mea din liceu era o clasă politică sau o gașcă cu mai multe țări sau popoare. Am fost la sfârșitul liceului chiar la hotelul Ambasador, la restaurant, la banchet. Același coleg a adus o casetă din Germania de Est, din care îmi adusese una mie mama. Erau și unele filmulețe, tot în lipsa mea, cu locul meu gol în bancă, și colegii, inclusiv Luiza, se ridicau ciudat în picioare și se așezau ca și cum erau marionete, nu știu exact ce au vrut să spună cu acel filmuleț, era o cameră ascunsă chipurile, era ceva ciudat, repet, nu știu ce. Am mai avut o colegă pe nume Livia Șchiopu, numai în clasele 9-10, pe care am întâlnit-o întâmplător vânzând ziare în centrul Clujului, căci intrase la sociologie acolo în anul în care eu am intrat la psihologie. Nu am întreținut relație cu ea acolo, oricum nu îmi plăcea de ea, fiindcă mă tratase urât în liceu, nu știu de ce - mă trata drept nebună în mod clar, mă trăgea după ea pe scări în curte, eu fiind om bun și încrezător, și apoi mereu mă lăsa de izbeliște, vorbind cu alții - eram ca un cățeluș pentru ea și mă ciupea tare de obraji, de fapt îmi deforma fața cu buze cu tot, nu doar o dată, e adevărul, nu știu ce avea cu mine. Livia purta numele unei mari femei psiholog, adică Șchiopu și am reîntâlnit-o și când am fost angajată la colegiul Caragiale. Avea postul de psiholog școlar, era și dirigintă și profesoară, avea o voce spartă de la fumat, și, după ce am plecat eu de acolo, și-a dat doctoratul în psihologie, din câte am văzut pe internet. Atunci ea a vorbit cu mine despre trecutul meu psihiatric și i-am povestit ce mi-a făcut acel meditator.

20.09.24
Deci, rămăsesem cu povestirea la ideea de gașcă sau grup centrat sau organizat pe respingerea și persecutarea unui individ, în cazul acesta eu. Era ideea unora că e posibil ca schimbările politice din Europa de Est în 89 și 90 să se fi produs prin maltratarea mea sexuală și cerebrală, căci eram om tânăr și inteligent, deci aveam multă energie. Ca și cum aș fi fost un instrument al acelor schimbări - fiindcă fiind tânără nu aveam o imagine clară sau completă a universului sau lumii cunoscute de om, eram adică vulnerabilă și ușor de torturat fiindcă eram naivă, dar nu proastă, ci inocentă, neștiutoare. Poate că, plecând de la acest rol al meu - așa cum îl văd alții - ei s-au gândit să mă omoare, ceea ce de fapt se întâmplă, dar nu au dreptate, e și rău și greșit. Ei cred că aceste schimbări s-au petrecut datorită masacrării mele sexuale, dar nu au dreptate. Ei nu mă văd drept geniu sau dumnezeu, ci drept nebună utilizată pentru organizarea nebuniei politice a lumii. E adevărat, datorită unei anumite capacități intelectuale, fiindcă dacă eram proastă nu aș fi fost folosită așa. E greșit. Anticipând ce am de scris despre obiecte culturale, vă reamintesc despre britanici, care nu l-au avut doar pe Churchill (cu Memoriile sale în biblioteca tatei) sau pe Orwell cu distopiile lui politice, ci și formația Beatles, care cântau Back in the USSR sau Imagine, sau Revolution (cântec pacifist ce explica faptul că oamenii sunt mereu nemulțumiți și mereu vor să schimbe lumea, dar că violența nu e ceva bun etc.), astfel unii cred că nu a fost nimic violent, mai ales în 89, că de fapt numai eu am fost masacrată mai multe luni de zile, ceea ce s-ar fi putut să fie adevărul, din câte am observat eu la fostul CC pe 22, dar am văzut că toți mințeau atunci că Revoluția a fost violentă, cu multe pierderi de vieți omenenști. Nu are nici cea mai mică importanță faptul că eu am contrazis istoria scrisă - oricum am văzut că au scris apoi ceva mai aproape de adevăr, dar efectiv nu are nicio importanță dacă au mințit, intenționat sau nu. Cântecele acelea și altele, vehiculate cu puțin înaintea nașterii mele, împreună cu alte obiecte culturale par să spună așa clar ceea ce urma (vezi și cântecul lui Joe Dassin despre anul 1999, respectiv ”La vie se chante, la vie se pleure”, unde e vorba probabil de un cântăreț de rock, nu din Europa, cum am văzut pe unele site-uri), încât unii au avansat ideea conspirației cu zeci de ani înainte, sau chiar a unei repetări ciclice a ”sacrficiului” meu, fiindcă numai așa puteau fi explicate unele lucruri și oamenii nu voiau niciodată să mă accepte și în final ”înnebuneau” chipurile toți și apoi se ”trezeau” iar, prin sacrificarea altui copil.

Spuneam despre gașcă și diverse găști instituționalizate din viața mea, care, se spunea, voiau toți putere politică sau schimbări politice și de aceea se organizau în jurul meu, agresiv de fapt, respingându-mă de fapt. Nașul meu, deși născut în 1932, cunoștea bine cuvântul cu etimologie necunoscută și spunea ”altă gașcă, altă temelie”, iar mama, când am slăbit mai mult, spunea că m-am ”ascuțit ca lupta de clasă”. În afară de clasa de liceu, au mai existat în viața mea și alte grupuri care mă loveau - anume studenții de la facultatea de psihologie din București (în Cluj am fost aproape complet respinsă și ulterior i-am uitat aproape pe toți în urma tratamentului psihiatric și oricum nu avusesem decât relații superficiale, de bună ziua doar, cu câțiva dintre ei). Cei de la facultatea din București m-au respins și m-au atacat verbal cu unele batjocuri sau cu idie ciudate la cursuri pe culoarele facultății sau în camera din cămin a Ceraselei etc. Sunt multe conexiuni psihice, foarte multe, legate de lucruri foarte puține - cum ar fi că Cerasela a fost angajată la SRI după absolvire și chiar ea a ieșit în calea mea bizar la Perla, unde locuiam când am fost profesoară, la scurt timp după ce mi-am depus memoriul la Ministerul Sănătății, fiindcă, în naivitatea mea, credeam că oamenii ar putea să îmi dea drepturile legale la studii și la muncă (și să recunoască faptul că nu avusesem tulburări psihice cum mințeau psihiatrii) și eram încă tânără și capabilă. O altă colegă, la care dormisem o noapte de ziua ei, cu ea în pat chiar, mai mult pe ghimpi, s-a căsătorit la Casa Armatei cu un vecin care emigrase de mult și a plecat cu el în SUA. Nu mai reiau restul despre colegi, nu am nimic de adăugat la ceea ce am scirs deja. Profesorii din facultate constituiau și ei o gașcă ce mă respingea, cu unele întâmplări ciudate, cum am povestit, nu mai repet. Apoi, la medicină, erau și aceia ciudați, de exemplu Adina râdea de mine când analizam o radiografie, cu idei legate de Golful Persic (în loc de golful cardiac), chiar în anii aceia tulburi de la începutul secolului 21, cu povestea mea cu BBC. Voiam să punctez că eram izolată, dar oamenii din jur oricum vehiculau idei politice sau din alte sfere ale culturii, ceea ce e normal într-un mediu social de acel gen. Totuși, spre amuzamentul studenților, unul din profesori avea idei ciudate, un fel de povești incredibile despre ceva politic cu ”casa lui” și ”casa ei” și saluturi militare și ”parașutarea” lui în România. Sau ridiculiza ideea ”eroi au fost, eroi sunt încă și-or fi cât neamul românesc”. Se pare că și atunci, ca și în alte momente ale vieții, cei din jur, cu care nu aveam relații reale, cunoșteau toți ceva secret, politic sau altceva, ceva ce eu nu înțelegeam și poate că ei percepeau gândurile unora, în timp ce eu nu percepeam nimic în gând. Apoi, colegii și colegele și tinerii din Colegiul Caragiale m-au respins clar de la început, nu mai reiau ce am povestit deja - parcă și atunci ei știau ceva ce eu nu aveam habar și nu aveam de unde ști. Din păcate atunci fumam și una din colege a glumit că eram nu știu câte vrăjitoare al un singur ceaun (scrumieră). Sau ideea cu romanul lui Hesse (un alt Hesse a fost un biencunoscut nazist) etc. Conexiuni culturale sau politice sunt, în mod normal, mereu și oriunde, o țesătură foarte strânsă.

Ideea unora era că, în timp ce proștii credeau că eu reprezentam ceva sexual prin care se face politica - ceea ce evident nu era adevărat - intelectualii credeau că eram un fel de cap al politicii, pe care ei îl loveau (inclusiv sexual) când status-quo-ul nu le convenea (deci ceea ce era susținut sau sprijinit de acest cap, de mine) și voiau destabilizare sau schimbare politică sau altfel de schimbare bruscă. Deci eram un fel de ”dumnezeu” sau centru nervos. Aceasta pare mai logic, dar totuși nu aveau motiv să lovească încontinuu, așa cum au făcut. Bineînțeles că am fost cap, adică intelectual, nu sex, căci oricum și sexul are corespondent tot în creier. Dar ei au păcălit proștii că sunt un cap prost sau nebun și de aceea unii, care înțelegeau superioritatea mea intelelectuală, loveau monstruos în mine și în munca mea și memoria mea, să mă distrugă, să fure, să își facă loc în societate cu forța etc. Nu era din cauza instabilității mele psihice sau incapacității mele intelectuale, ci fiindcă eram lovită monstruos fiind nevinovată și izolată și considerată nebună de proști și chiar otrăvită real, nu cu medicamente.

Dar, mai mult decât toate celelalte găști, cea mai monstruoasă a fost cea de la Biblioteca ASE (ulterior a rulat și un serial ”Bibliotecarii” și a rulat și un serial Las Fierbinți, Fierbinți fiind locul bunicilor Luizei, care locuia tot pe Moșilor), care m-a lovit cutremurător, laolaltă cu cei din blocul trei, unde am fost și otrăvită oribil, mai rău ca în blocul doi. De fapt, nu știu sigur care din găști era responsabilă exact de ce lucru. Aceasta s-a întâmplat în 2007, când m-am angajat bibliotecară la ASE. Atunci România intra în Uniunea Europeană, dar eu habar nu aveam nici asta măcar, și nu urmăream știrile și nimeni nu îmi spunea nimic. (ulterior m-am ”culturalizat” puțin și politic) Nu mai povestesc din nou ce mi-au făcut la ASE, încă din prima și a doua zi acolo. Unii inventaseră atunci ideea ”reeducării” mele prin munca de jos, cu ideea de a suferi și eu tot ce au suferit unii în regimul comunist, ceea ce era complet absurd, fiindcă eu fusesem foarte săracă și la munca ”de jos” de mică, niciodată răsfățată sau cu privilegii, aproape de sat și de țărani, muncitoare și harnică de felul meu și om foarte bun și fără ifose sau fițe și complet fără pofte sexuale sau de avere și bani, cu mult respect față de proști și oamenii umili etc. Pe stradă mă opreau proști cu idei vulgare, urâte sau ”du-te la muncă, jigodie!” și eu nu eram deloc jigodie. Angajații ASE m-au respins aproape complet și m-au persecutat, nu mi-au dat banii promiși la angajare și nici muncă deloc - doar m-au împins în izolare la subsol, prin înscenări și minciuni, ca să aibă pretext că mă resping de la sala de lectură. Nu povestesc totul, am fost urât tratată, inclusiv de șeful bibliotecii, care își pregătea al doilea doctorat atunci. Au fost mai multe colege cu numele Ana-Maria, iar eu aflasem abia atunci, în sfârșit, faptul că acel meditator se căsătorise cu o fostă studentă, cam de vârsta mea, și numele soției lui. Ceea ce pot spune clar e că erau și aici la ASE oameni feluriți, ce păreau și mai clar ca fiind din diferite etnii - iar la subsol era o doamnă Maria cu figură de rusoaică (atâta știu și eu și probabil că au ales-o rusoaică fiindcă subsolul e ceva mai jos și mai rău sau degradant etc. și se știa că rușii erau mai puțin doriți și blamați din punct de vedere politic, sau aparent și poate și real învinși - ca să vorbim drept). Dar eu nu știu de ce, să îmi fie cu iertare, oamenii au ceva cu rușii mai rău decât cu alții și totuși în manualele de istorie, chiar actuale, ei apar mai puțin vinovați față de România în protectoratele lor decât alte puteri europene, incluzând Turcia. Eu, fiind marginalizată, nu am avut idei legate de ruși și oricum nu aș fi avut deloc, chiar dacă aș fi fost acceptată. Fiind nedorită și considerată ceva rău sau nebună (probabil că oamenii știau mereu nu știu ce despre mine și de aceea m-au respins și la liceu, dar toate erau minciuni, totul a fost cum am povestit eu), m-au trimis la subsol lângă Maria și Emilia, care avea castraveți murați bulgărește într-un bidon. Erau și icoane și veneau vânzători ambulanți cu gablonțuri, farduri și altele. Maria mi-a spus că ea a devenit bolnavă psihic sau cam așa ceva în 77, la cutremur, când, după cum v-am explicat, eram grav bolnavă, deci lovită (am făcut multe boli ale copilăriei, fiind mediul infect. Deci, prin această destăinuire, Maria mă lovea indirect, arunca răul asupra mea. Bineînțeles că nu am avut nimic cu rușii niciodată, toată această politică de circ a fost opera altora, niciodată a mea. Am observat că pe facebook unii au tendința să își pună steagul unor puteri politice, mai ales dacă e război în mass-media, de pildă războiul dintre Rusia și Ucraina, când, așa cum e datina, diverși oameni se arată fățiș ostili Rusiei. Ei nu au de unde ști dacă e sau nu război de mass-media sau altceva. Eu nu arborez steagul Ucrainei, fiind oricum singură și pe facebook și ostilă mereu oricărui război, pacifistă convinsă întotdeauna, în ciuda închisorii și torturii de o viață. Drept consecință ne-am ales o vreme cu refugiați din Ucraina și cu emisiune tv alocată lor. Poate că nu e un lucru rău totuși, eu nu fac aluzii politice și nu pot urî niciun popor, nici pe ruși și nici pe rudele lor mai îndepărtate poate, ucrainienii. Într-un mod de-a dreptul grotesc, un armean (din câte mi s-a spus) din spitalul de psihiatrie s-a luat de mine odată ca și cum mă ura că nu știu ce le-am făcut eu lor, armenilor, după ce mă ajutase cu căratul unor bagaje, eu fiind deja șchioapă.). După ani și ani mi s-a părut extrem de nedrept că m-au tratat așa, ca și cum eram și eu ceva politic ca simbol, nu altceva, când eu nici măcar nu am avut propriu-zis vreo legătură cu politica și am fost om normal și inteligent, capabil să învețe ceva nou, aveam numai 36 de ani. Oricum ceilalți bibliotecari m-au pus, împreună cu alții, să scutur și să aspir cu aspiratorul cărțile vechi (unele foarte vechi) și deci dubioase și rar citite din depozitul de la subsol, unde era și opera lui Nicolae Ceaușescu. Ce ne-am face noi fără praf... Una din ”colege” era din republica Moldova și a vorbit puțin cu mine despre sinuciderea unei rude a sa exact pe 26 ianuarie, care era ziua de naștere a peședintelui exectuat în 89. (Tata era născut pe 29 și glumea despre asemănarea lui cu Ceaușescu.) Această femeie din Moldova și-a cam bătut joc de mine și vorbea pe un ton asemănător cu doamna Cârlig Raisa, psihiatrul meu actual, care de asemenea e din Moldova, repet, tonul, intonația, nu doar accentul, deci probabil și o anumită frecvență. Celelalte colege, în aparență cu excepția Mariei, erau cam rele și mă șicanau în diverse moduri și păreau, repet, diferite ca origine etnică, poate chiar în mod real. Mă respingeau și mă batjocoreau pe față, poate chiar credeau că erma nebună. În anul acela am fost masacrată înfiorător, continuând răul început de vecinii de bloc în 2006, când m-am mutat în blocul trei. Am fost oribil masacrată sexual aproape zi de zi și noapte de noapte, ceva ce nu mai pățisem din anul 1990, ba chiar era mai rău. Și cerebral torturată oribil și în tot corpul. Scuipată cu mii și mii de idei, cele mai multe de moarte, în română, engleză și franceză. Este posibil ca atunci anumiți oameni răi și dornici de succes facil, de parvenire cum s-ar spune, să fi aruncat iar răul asupra mea, ca și cum eram un fel de cârpă de șters pe jos, adică un fel de transfer psihic sau psihanalitic sau oarecum psihiatric sau ca în arta scenei, al ceeace era rău, ca un maldăr de gunoaie aruncat peste mine ca să strălucească alții care nu meritau, ci făceau un fel de psihoterapie de grup și uneori individuală sau psihodramă, ca să iasă ei la lumină peste mine. (Cam așa făcuse și acel meditator (?), vorbind mult despre viața lui la meditații.) Mulți au înțeles, ca și mine, sunt convinsă, că atât medicina, cât și oficierea religiei, prin diverse canale mediumnice, este prin oameni și pentru oameni, deci implică diferite resurse psihosociale - inclusiv, din păcate, oameni complet marginalizați, care sunt din păcate consumați într-un fel de ceilalți, fiindcă sunt respinși și nu au cum să evolueze sau să aibă imunitate psihică, barieră antiinfecțioasă sau împotriva unor boli, pe lângă sărăcie și alte neajunsuri.

Ei spun că dvs. ori nu ați citit ce am scris eu, ori vi s-a spus că am scris altceva, deci nu vedeți tot ce am scris (cum era ”cortina de fier” înainte de 89) sau așa cum am scris și ați fost îndoctrinați că eu simbolizez ceva politic și la fel ceea ce am scris eu, ceva ce de fapt nu a avut semnificație politică niciodată.
În calea mea, în Voluntari și pe Colentina, au apărut nu numai chinezi sau alți asiatici din comunitățile locale, mulți arabi sau alți mahomedani, indieni sau alții, ci și ruși sau ucrainieni în urma recentului conflict și uneori, acești străini au interacționat cu mine - de exemplu o chinezoaică sau așa ceva care mi-a țipat la propriu urât în ureche în limba ei, încât mi s-a făcut rău, alți străini vorbeau mult sau tare în mijloacele de transport sau pe stradă, un rus/ucrainian m-a întrebat cu ajutorul dicționarului unde e piața Obor.
Ei spun că eu am fost binele și pacea desăvârșite toată viața, dar nebunii din diverse țări au fost mințiți despre mine. Îmi amintesc cântecul, pe care poate îl știți, despre Ardeal (acum probabil nu se mai spune Ardeal, nu știu de ce, poate fiindcă e denumire asemănătoare cu maghiara, habar nu am, e un cuvânt normal, sunt multe cuvinte ca-n alte limbi). Era ideea că ”Ne-au furat barbarii, ne-au căznit mai-marii,/Dar avem in piepturi șapte vieți”. Cam așa am pățit și eu în viață. Unii zic din nou că eu sunt ”inculpatul”(?!), alții că întreaga lume e îndoctrinată că eu aș fi nebună sau că mint și eu de fapt am spus doar adevărul și tot adevărul, din care conexiunea cu aberații politice e doar o mică parte, nu neapărat cea mai importantă, chiar dacă unor ignoranți așa le apare.

În felul acesta am scris pe scurt tot ce a fost tangențial legat de politică în viața mea, adică partea a 2-a după mass-media și mâine voi scrie ultima parte, cea despre obiecte și mecanisme culturale. În general, întreaga viață am avut foarte puține contacte cu politica și am fost complet apolitică ca gândire, și totuși oamenii m-au chinuit monstruos întreaga viață, chiar și pacienții din spitalul de psihiatrie, care au, din câte am văzut, idei politice, nu ca mine, și care spuneau că ”schimbarea stăpânilor înseamnă bucuria nebunilor”. (Ei spun că intelectualii din România nu sunt vinovați pentru persecutarea mea și lipsa de șanse sau respingerea mea, ci ei fost ghidați sau ”administrați” de unii politicieni europeni, care au avut de-a face cu instituțiile României, inclusiv de învățământ. Eu nu am avut legătură cu ceea ce ei numeau ”ștabi” politici înainte de 89. Am cunoscut doar familia Ramba, prin intermediul unor rude bogate și fata lor a spus indirect că mă disprețuiește fiindcă sunt grasă - în fine, era o fată frumoasă și foarte dezghețată, care cânta ceva gen ”cântecul căcănarilor” de când era copil și era acceptată la masa adulților chiar, și posibil gusta și alcool. Poate nu le-a plăcut că m-am referit la asta. Oricum Ramba tatăl a continuat să fie tartor șef la gaze în București, și astfel eu am fost torturată monstruos și în blocul trei, 12 ani după moartea tatei (nu mi-au lăsat bani să schimb caloriferul vechi) și în blocul unu, cât timp am stat cu el, fiindcă înainte de revoluție era ger în casă iarna și după revoluție era caniculă, ceea ce era totuși mai rău decât frigul. Ramba fiica a avut viață aventuroasă, a fugit de acasă și s-a căsătorit sau așa ceva. După revoluție nașul meu a ajuns în funcția de consilier politic în Voluntari și a aparținut unor partide liberale și Alianței Civice. Altfel nu am avut nicio legătură cu oameni legați de politică sau cu alte ”funcții” mai importante. Familia Luizei lucra în domeniul energetic și am observat că firma lor avea o sucursală la Sibiu chiar lângă locuința unchiului meu. Tatăl Irinei care a murit la 50 de ani de Crăciun a lucrat sub nu știu ce guvern la Ministerul Cultelor.

În felul acesta am scris pe scurt tot ce a fost tangențial legat de politică în viața mea, adică partea a 2-a după mass-media și mâine voi scrie ultima parte, cea despre obiecte și mecanisme culturale. În general, întreaga viață am avut foarte puține contacte cu politica și am fost complet apolitică ca gândire, și totuși oamenii m-au chinuit monstruos întreaga viață, chiar și pacienții din spitalul de psihiatrie, care au din câte am văzut, idei politice, nu ca mine, și care spuneau că ”schimbarea stăpânilor înseamnă bucuria nebunilor”.