Ultima scrisoare, partea a treia

23.09.24
M-am întors din oraș, am fost pe Moșilor, la intersecția cu Eminescu. Am venit pe jos până la Bucur Obor. Am observat că bietul Aurică, un bărbat care vindea cărți vechi la Obor a fost complet făcut praf, distrus, otrăvit sau făcut totodată nebun. El a luat cărți vechi de la mine, inclusiv din oraș, dar acolo le-a lăsat jos la gunoi, nici nu s-a uitat la ce i-am dat. Nu asta e cauza probabil, adică nu faptul că s-a purtat cam rău cu mine, ci invers, faptul că a vorbit totuși cu mine și m-a ajutat oarecum. El este unul din puținii oameni care au numere de telefon în agenda mobilului meu, dintre care mulți sunt morți, dispăruți sau inaccesibili. Eu nu am avut de vorbit cu nimeni la telefon întreaga viață, nici măcar în școală sau liceu. Cu Aurică am vorbit probabil o dată. El poate că s-a purtat urât cu mine pentru a nu fi distrus de oameni răi, care au ceva cu mine, poate că știa ceva despre faptul că eu eram masacrată de mult și a vrut să facă pe placul agresorilor. Dar tot l-au distrus. Cred că ei au un fel de ”listă neagră” din numerele celor care sunt în agenda mea, deși nici măcar nu vorbesc cu ei. Probabil că le-a intrat în cap că trebuie neapărat să mă omoare și să șteargă orice dovadă despre mine, cum au spus adesea. Păcat, am fost numai binele și nu am fost nebună și nu am greșit nimic. Ei zic iar că toți cei care s-au apropiat de adevăr au fost distruși sau rași sau omorâți.

Spuneam că nu am avut nicio legătură cu politica. În zilele noastre e considerată probabil nebunie nu faptul de a privi la televizor, chiar ore în șir, chiar și dispute politice veninoase și multe știri, ci invers, faptul de a nu privi, cum am fost eu toată viața. Oricum, pe mine mă consideră nebună și datorită minciunii și agresivității coorodnate și legale a unor psihiatri. Totuși, ca individ, nu am fost nebună. Pentru orice om, cum am explicat, interacțiunea cu mass-media e bilaterală și activă. Nu a fost, cum cred unii, o mai mare sensibilitate a mea, fiindcă eu am fost nebună. Toți oamenii, și cu atât mai mult intelectualii interacționează trup și minte cu mass-media, inclusiv cu forma ei recentă, respectiv internetul. Și mass-media e prin oameni și pentru oameni, nu este ceva rece ca oțelul și doar ca un robot. Ei spun că oamenii cred că eu aș fi vinovată de ceva rău fiindcă au fost mințiți, nu există niciun alt motiv. Gândiți-vă logic: eu nici măcar nu m-am uitat la știri cum fac ceilalți mereu, decât o singură dată, și nu am gândit ”politică”, cum fac toți, decât extrem de puțin și am fost în acord cu ceea ce gândeau toți despre acea chestiune atunci, din câte mi se spune - toți credeau că palestinienii au dreptate, fiindcă așa erau prezentate știrile. Prea puțini s-au interesat real despre ce s-a întâmplat în istorie acolo de-a lungul veacurilor, sau care a fost rolul istoric al Marii Britanii în acea zonă. Spre marea mea rușine, nici eu nu am citit atunci istorie - un alt fel de a se așeza al politicii. Cei mai mulți indivizi - oamenii obișnuiți - urmăresc doar știrile, chiar dacă nu știu istorie deloc. Mai mult decât atât, atunci chiar și alte canale de știri au prezentat faptele într-o lumină similară, dacă nu mă înșel - dar eu nu am privit sau ascultat aproape deloc alte posturi. Cât despre necazul SUA cu blocurile WTC, eu nici măcar nu știam atunci că emoțiile sau sentimentele mele ar putea influența ceva politic și apoi nu am mai privit și ascultat deloc 23 de ani, dar nici înainte. Din perfectă am devenit mai mult ca perfectă, fără negativitate față de nimeni și nimic, în ciuda izolării și torturii și otrăvii din viața mea - ceva ce nu trebuiau să facă. Cu adevărată caldă iubire și bunătate și seninătate și sentimente pacifice și materne față de toți oamenii, cum eram în copilărie. Sunt unii oameni care cred, așa cum credeam și eu atunci că, dacă domniile lor se uită la știri despre războaie, înseamnă că sunt de partea păcii sau a celor buni și drepți în război (!) și că asta înseamnă că le pasă, că sunt angajați pozitiv etc. Totuși este cât se poate de clar că oamenii sunt laolaltă un fel de oceane ale mass-mediei globalizate și că toți fac talazuri sau valuri împreună cu alții, așa cum li se cântă, cum suflă vântul sau uraganul mass-mediei. Singurul mod de a te dezangaja de un război, este prin a nu urmări mass-media de război, care este o armă de porpagandă cu dus-întors. Dar omul contemporan, la început de mileniu, este atașat de acest modus-vivendi, cu mass-media politică și socială și alte forme de media centralizate prin politică.

În ceea ce privește ce voiam să scriu acum, legătura dintre cultură și politică în viața mea, trebuie să meditez, să mă concentrez, spuneam, poate voi scrie azi o parte. Ei spun că nu are rost să mă obosesc cu așa ceva, fiindcă oricum proștii nu înțeleg și nu îi interesează și oricum eu sunt considerată nebună și nimeni nu vrea să mă accepte ca gânditor, și că, dacă scriu, atunci proștii vor avea motiv să creadă că sunt nebună, căci intelectualii nu vor să spună adevărul - deși era evident că meditațiile mele scrise sunt inteligente și normale. Oricum, e mai bine să încerc să scriu, orice exercițiu al rațiunii este util și ne scoate puțin, ca oameni, din ghearele barbariei. Nimeni nu vrea să fie adevărul, spun ei din nou, cu destulă agresivitate, în engleză. Poate totuși vă veți răzgândi - spun eu, chiar și acum, după 40 de ani de când m-ați izolat și m-ați torturat. Regret că nu m-ați lăsat în anii cei mai buni ai vieții, respectiv ultimi 20 de ani, când aș fi avut mult de progresat în studiu și aș fi scris ceva, sau chiar ceva literar, sau măcar aș fi învățat o meserie și aș fi trăit fericită. Dacă nu ar fi existat această idee greșită a lor în engleză, română, franceză, anume că toți vor să ascundă adevărul, atunci aș fi avut drepturile și aș fi muncit sau studiat atâta timp - proababil aș fi reușit - eu cred că nici acum nu trebuie să fiu omorâtă, ceea ce de fapt faceți, și pentru ce?! Ei zic că poporul a fost mereu mințit că eram ceva politic. Da, nu am fost așa ceva. Alții zic că poporul crede doar că sunt altceva decât sunt, adică nebună, rea, proastă. Nu știu - ei zic că mulți cred că sunt mai multe ca mine și de fapt sunt doar eu, unica, și mereu a fost la fel.?? Alții - că poporul crede că se mai nasc multe ca mine și nu sunt ceva valoros și deci pot să mă omoare.?! De fapt chiar eram ceva valoros, dar ei zic că femeile așa sunt privite, chiar dacă au înclinații spre cultură și mai ales filozofie, în timp ce bărbații sunt considerați ceva foarte important și prețios ca gândire, și de aceea ei se gândesc să mă omoare pentru nu știu ce minciuni ale unui bărbat sau despre un bărbat, findcă așa bărbat se naște rar. Nu înțeleg aberația asta - eu cred că și gândirea creativă a femeilor e importantă și memoria lor culturală asemenea, chiar dacă nu sunt genii sau bărbați. Nu cred că ele sunt ceva dăunător sau centru de dezorganizare, ci un lucru bun, cu rost. Unii spun că eu aș fi cea mai inteligentă femeie din România, dar poporului nu îi pasă deloc de soarta sau bunăstarea mea fizică și materială.(?!)