desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge

joi, 15 octombrie 2015

Foarte important

Voi încerca să continui seria ISC plus câteva alte povestiri și să termin povestirea vieții mele. Mai sunt lucruri de adăugat din 2002-2003 încoace plus câteva dinainte, de când m-am născut până azi. Am fost un om absolut perfect (nu e egolatrie sau megalomanie, este întâmplător adevărul) și sunt datoare să termin de scris totul, după care iarna aceasta mă voi sinucide, fiindcă societatea mi-a respins cererea de liberate și drepturi încă din 1984, când aveam 13 ani. Ei spun că psihiatrii au inventat că schizofrenia mea a debutat la 13 ani. Eu am fost un om perfect, nu am trăit niciodată în fantezie și am fost mereu orientată spre viitor, spre lucrurile bune și spre exterior, nu spre lumea mea interioară. Am fost un om perfect psihic și psihologic și am așteptat peste 31 de ani în închisoare în zadar, am sperat desigur să am copil, că altfel mă sinucideam din 84 când părinții au început să mă masacreze cu o ură de moarte. Timp de un an nu am mai fost lăsată să scriu, fiindcă mi-au stricat calculatorul și am sperat în zadar să am bani să îl repar. Va trebui să scriu direct pe blog (word nu merge deloc) și trebuie să scriu foarte repede și să salvez mereu. Este foarte neplăcut, fiindcă calculatorul mi se întrerupe mereu după 20-30 minute de funcționare și ar fi fost mult mai simplu să scriu povestirea lungă pe care am să o scriu în flux continuu. Așa voi fi obligată să mă întrerup și să salvez mereu. Zilele acestea sunt flămândă și e greu, dar voi continua când voi avea bani măcar de pâine. Nu am greșit absolut nimic întreaga viață. Dacă nu mi-ar fi stricat porcii calculatorul aș fi fost moartă deja primăvara trecută. Acum știu ce trebuie să fac, fiindcă oricum speranțe nu mai sunt, după cum ați văzut m-au torturat și anul acesta rău (voi mai povesti) și evident nu vor să fie adevărul, deci trebuie să mă sinucid, și din nefericire și fără copil. Până acum spuneau mereu că nu am voie să am copil fiindcă m-a f-t Zăgrean Leon, acum spun că am devenit prea bătrână. Dar voiam și să am dreptul să fac o facultate, să mă dezvolt ca intelectual, să mă bucur și eu puțin de viață. Ei nu vor nici să fie măcar adevărul.

Azi, 28 dec.2020
Nu m-am sinucis în acea iarnă, acum am reușit să ajung aproape la finalul blogului, sunt la scrierea unor concluzii pentru temele mai frecvente din blog. Am avut dreptate atunci, așa a fost totul, exact cum am scris. Nu știu sigur dacă mă voi sinucide sau nu, fiind încă otrăvită și fiindu-mi greu să suport otrava și tortura și mai ales izolarea aproape totală din 1984. Poate vă veți răzgândi, am fost cu adevărat un om perfect, dacă m-ați cunoaște, nu mi-ați dori moartea, așa spun adesea unii și așa este! Păcat... se știe că ura e ceva irațional și că oamenii care sunt cunoscuți de alții nu sunt omorâți.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cu sinceritate cred că...

Postare prezentată

Ultima parte – CONCLUZII - enumerare

Concluzii, partea 1 Azi, 12.12.2020, încep să scriu ultima parte a acestui blog despre viața mea. Iar au intrat în mintea mea cineva în li...