Pentru prima oară în viața mea i-am răspuns mamei mele în gînd. Unii spun că ăsta e singurul ”lucru” pe care nu l-am încercat. Nu e adevărat. Întreaga mea viață am fost o persoană normală și, în mod firesc, nu am încercat nimic. Pur și simplu am încercat doar să mă echilibrez în mod adaptativ atunci cînd am fost chinuită mai rău. Adică am făcut gimnastică, am mîncat mai puțin sau am ascultat muzică clasică, care nu rănește. Cît despre mama - m-a chinuit 33 de ani deja. Eu nu i-am făcut niciodată rău și nu am gîndit nimic rău și nu am mințit niciodată. Nici față de alte persoane nu am vorbit niciodată în gînd, nici nu știam că unii își transmit gîndurile în mod așa-zis telepatic. Dar ea repetă uneori aceeași frază de 4-5 ori și, cel mai greu pentru mine, în afară de faptul că spune minciuni despre mine, e faptul că mă stoarce de energie și vlagă atunci cînd vine la mine acasă, în special cînd îmi vorbește sau cînd dă drumul la apă la chiuvete sau în baie, aproape mereu în contradictoriu, deși eu nu am contrazis-o niciodată. Azi nu am mai putut, după ultimele 2 luni de calvar. Cînd am stat la ea acasă, de obicei nici ea nu îmi vorbea mult cu glas tare, respectiv anul trecut.
6 ianuarie, 2021. Mama nu mi-a răspuns atunci când am încercat să îi răspund în gând. Ulterior nu am mai încercat cu nimeni, nici cu mama, niciodată. Este destul de rău că, fiind singură, nu am urmărit aproape deloc mass-media și unii spuneau peste mintea mea că nu e deloc bine fără mass-media ani mulți, că ei înțeleg să nu urmăresc politica, dar chiar deloc?! În ultimul timp am început să privesc filmulețe pe youtube, și acestea sunt mass-media.
CONȚINUT ADULT NUMAI CÂTEVA CUVINTE VULGARE, ESTE UN BLOG PENTRU PESTE 18 ANI, FOARTE TRIST, NERECOMANDABIL PENTRU CEI INCULȚI SAU PREA TINERI
Vă vine să credeți că din țărână cresc trandafiri, copaci înalți, case și oameni? Atâta frumusețe incredibilă. Hai, recunoașteți... chiar puteți crede că toate cresc din pământ așa frumoase?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postare prezentată
Ultima parte – CONCLUZII - enumerare
Concluzii, partea 1 Azi, 12.12.2020, încep să scriu ultima parte a acestui blog despre viața mea. Iar au intrat în mintea mea cineva în li...
e adevărat, nu am încercat în rest deloc să vorbesc cu alții în gând, și oricum nimeni aproape nu m-a contactat în gând
RăspundețiȘtergere