3 octombrie 2018

Iarăși voi scrie adevărul, deși mi se spune că aceia care citesc suferă, fiindcă e adevărul curat și lumea toată trăiește în delir despre mine. Puteți să vă opriți în secunda aceasta. Eu trag linie mai jos și voi scrie doar strictul necesar. Altele sînt forțele care vă lovesc, prin tot sistemul, care într-adevăr minte despre mine. Cei care vă lovesc se folosesc tot de energia creierului meu, atîta cît mai este, e logic.
Azi au intrat din nou cei care iar și iar spun că nu pot face o țară întreagă de rîs (hohote, nu animalul rîs) din cauza unei nebune, adică eu.
Asta nu contează deloc, ideea lor.
Oricum ei spun că dvs sau vouă oricum vi se spală creierul mereu și credeți că eu aș fi un vis urît sau că eu visez, sau că eu urlu urît în scrierile adevărate despre viața mea. Nu, nu m-am plîns aproape deloc pe lîngă ceea ce mi-au făcut și niic nu sînt un ”gen” de om care să se plîngă mult sau să vrea să dovedească ceva, atît prin fire, cît și prin educație. Desigur, consider că chiar dacă aș fi fost Dumnezeu și în mod logic lumea trăiește în minciună, fiindcă altfel nu e posibilă alcătuirea lumii (gîndiți logic, dacă e vreun filozof printre dvs.),chiar și atunci poate meritam un tratament mai uman de-a lungul exploatării creierului meu în timp, respectiv măcar o scrisoare - două în cutia poștală. Am căutat 13 ani în cutia poștală un semn cît de mic și el nu a apărut, de la nimeni. Mi-am dat de mult numărul de telefon (o dată m-a sunat dna Maria Tirenescu și vă dați seama cît m-am bucurat) și mi-am dat de ani de zile adresa, aceeași, dar nimeni nu mi-a trimis nimic.
Moldoveanu Cristina-Monica, Calea Moșilor Nr 288, bl 32, sc2 ap 55, sector 2 București, România.
Dacă vreodată veți avea un leu - doi în plus, poate veți timbra o scrisoare - dacă va mai exista Poșta și îmi veți trimite 2-3 cuvinte. telefon din nou 0747 22 83 11
Am fost chinuită și zilele trecute cu multe mașini și oameni în defilare pe străzi, care de asemenea îmi mănîncă creierul, ca întotdeauna. Mulți oameni brutali și josnici care se uită oribil la mine, direct în ochi.
Mi se spune de ani de zile că toți oamenii din lume, nu doar din România, mă urăsc și vor să mor, fiindcă li s-au spus încontinuu minciuni despre mine. Mi se spune că unii și-au făcut o rețea de televiziune în care eu apar și ei interpretează invers sau în rău orice gest al meu (eu nu cred asta) etc. Și zilele trecute iar de moarte și acum ei spun clar că voi muri. Ei zic că unii cred că fiind eu om bun, sacrificiul meu le va aduce bine etc. Ei cred toate prostiile poate.
Eu am fost și sînt încă un om fericit și încă sînt în stare de muncă, în casă cel puțin.
Zilele trecute și azi a trebuit IAR să curăț cum am putut prin casă. Vecinii sau alții, după toate că m-au otrăvit deși am fost un om fără pată, mi-au pus din nou obiecte străine în sertare, acte care nu sînt ale mele, lucruri de-ale mamei etc. Am curățat cîteva sertare, precis au mai băgat și în rest.
În plus, IAR au murdărit cu slin maroniu peste tot, baie, bucătărie și tocuri de uși etc., ca să îmi facă rău fizic nu doar ”psihic. Toate aceste lucruri le puteam dovedi mereu. Încă mai e slin vizibil deocamdată.
Eu, cu tot răul și ura nebunilor asupra mea, încă mă mai bucur dacă văd binele în ochii cuiva pe stradă, sau copii veseli sau jocuri, sau dragoste și vorbe bune, sau cerul senin etc.
Vă doresc din suflet să aveți și voi fericirea de a vă bucura de binele din viața celorlalți oameni.
Cu bine.
Uneori mă gîndesc, legat de ceea ce spuneam ieri, că poate ar fi fost posibil să fie și puțin adevăr despre mine în lume, adică să fiu acceptată puțin - măcar cîteva scrisori sau să ascult pe alții sau să vorbesc puțin, sau să nu mai fiu otrăvită sau torturată cu zgomote și slin în casă și substituția obiectelor etc. - adică să fiu acceptată, chiar dacă considerată altceva decît sînt... Dar poate greșesc, poate nu puteam fi acceptată de nimeni. Eu am crezut că se putea, aceasta e ultima credință/speranță pe care mi-au distrus-o. Probabil că minciuni bune despre mine nu erau posibile, dar de fapt nu înțeleg de ce și nu mai știu sigur acum dacă așa e. Poate fiindcă am fost aproape desăvîrșită (acesta e un adevăr pe care l-am scris de voie de nevoie).
În final am acceptat și singurătatea, mulțumită complet de tot ceea ce am. Chiar dacă spiritul și trupul meu sînt legate la realitatea materială și spirituală a lumii. Fiindcă toată viața e de fapt doar o echilibrare a spiritului cu materia.
Toți sîntem singuri.
La revedere, ne vom întîlni încă o vreme poate... poate puțin timp.

Acum, legat de postarea mea anterioară - ei zic că oamenii, și dvs., nu mă ”vor” fiindcă din 84 mă percep drept ceva deasupra lor, o putere pe care ei voiau să o distrugă, de exemplu URSS. Eu știu cu precizie că nu am fost legată de nicio ”putere” politică (economică, lingvistică etc.), adică de fapt am fost legată de toate mereu, așa cum floarea e legată de sol și de aer.

Ei zic desigur, cum am mai spus, că oamenii cred orice prostie. Au spus că primeam srisori sau mai vorbeau cu mine puțin înainte de 92, cînd am fost internată la psihiatrie, și că apoi au inventat minciuni că nimeni nu are voie să vorbească cu mine deloc și că nimeni nu are voie să îmi scrie măcar ceva, oricît de puțin.

Am înțeles că nici dvs nu puteți să mă acceptați deloc pentru ceea ce sînt, nici măcar parțial. Desigur, sfatul meu e să vă purtați frumos, dar și cum vă cere inima, să aveți o inimă bună măcar între voi. Știu că sfatul meu e inutil, că oricum între voi vă acceptați, mai mult sau mai puțin, dar recunosc, fiind singură total, mi-a plăcut să scriu lucruri bune și frumoase uneori.

Mereu e ideea că oamenii nu mă ”vor” ( ce e aia?) fiindcă ei cred cu tărie că eu aș fi nebună sau altceva rău. Și multe alte idei ale lor. Azi sper să fac baie și să îmi schimb patul - adică tot ce pot face bun și pentru mine - și vă spun la revedere.

Sper că ați înțeles, în ciuda faptului că unii dau impresia că e invers, că, dacă aș fi avut de vorbit ceva cu cineva, întotdeauna eu am fost o bună ascultătoare și prefer să tac și oricum niciodată nu aș deranja pe nimeni cu explicarea necazurilor vieții mele. Întotdeauna am fost orientată spre viitor sau exterior, absolut niciodată spre mine însămi în relațiile cu alții și am spus foarte rar cîte ceva despre mine altora, fiind tînără atunci, sau obligată de împrtejurări sau pastile sau otravă. Tot ce am spus despre mine verbal sau scris e adevărul, nu știu dacă internetul a redat întocmai. Repet, niciodată nu am avut tendința să mă plîng.