desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge

vineri, 2 noiembrie 2018

2.11.2018

Am stat aproape o lună la mama, unde nu am internet. M-am refăcut fizic în parte. În plus, acolo se construiește doar o casă și mai e un stadion aproape și alte minore zgomote, față de oraș. (Eu am zgomote încontinuu din vara lui 89). Cei care intrau peste mintea mea cu ură și idei de moarte s-au oprit aproape total acolo. Durerile feroce de cap s-au remis și ele, după ce o dată am crezut că mor, așa rău mă durea lobul occipital, poate din cauza otrăvurilor, ca întotdeauna. Am revenit sâmbătă și sper să mă întorc acolo mîine-poimîine :) Abia aștept. Aici iar a ieșit grasu azi și au venit acum, noaptea, ticăloși care vorbesc tare și urît. Se pare că iar m-au otrăvit... am încă senzație de vomă și arsură gastrică, deși am fost obligată să iau trei pastile de Emanera 40 mg, fără efect. M-am dus acum la farmacie și am mai luat 2. Nu pot să le scot din cap ideea că trebuie să mă omoare fiindcă m-au f_t. Au intrat din nou, acum, unii peste mintea mea, din categoria celor care consideră că eu sînt coșul de gunoi al civilizației. Ei spun că eu reprezint porcii și nebunii care m-au scuipat și împroșcat, mai ales în ultimii 13 ani, și că ei vor scăpa de porci și nebuni prin moartea mea. Că de aceea, chipurile, m-au otrăvit atîția ani cu otrăvuri felurite, nu mai explic, și fără să îmi acorde ajutorul medical evident necesar și posibil de multe ori. Că de aceea, chipurile, au refuzat să mă accepte în lume, deși eram încă tînără, sub 40 de ani. Important e că într-adevăr nu am greșit nimic toată viața și am fost un om perfect, fără niciun fel de tulburare psihică, cum mint ticăloșii psihologi sau psihiatri. Ba chiar am avut calități și capacitate de muncă, chiar dacă m-am născut om sărac.

La mama am avut zile aproape complet sau complet fără gîndurile lor. Mai jos o poză de umflare a bontului din 3 septembrie a.c., înainte să plec la Voluntari. Poza a mai fost pe blog. Am avut acest gen de simptom, printre multe alte simptome, mult mai accentuat de multe ori încă de acum vreo 10 ani și nu mi-au dat nici măcar trombostop sau altceva. Tot la Voluntari am avut și ciclu menstrual și sîngele meu rău nu a ieșit de pe rufe nici după 24 de ore de stat în clor, parcă nu am mai pățit chiar așa, iar în tinerețe deloc.Acum intră unii care spun că rudele mele stau în spatele otrăvirii mele. Poate nu e așa.

Am avut și dureri imense de cap, atît de rău încît am ieșit noaptea în curtea blocului pe o bancă și apoi am plecat la Voluntari. Parestezii oribile de asemenea, iar dacă puneam capul pe pernă era mai rău.

 Seara bună azi, 2 noiembrie 2018!! (Zîmbetuil meu fals e puțin strîmb de după primul tratament psihiatric, din 1992 cred, dar s-ar putea să fi fost un mic atac cerebral mai încolo, oricum nu eram așa în prima tinerețe)


Un comentariu:

  1. Nu știu sigur dacă zâmbetul meu e strâmb după tratamentul psihiatric, cred că e din ultimii ani, după dureri de cap monstruoase. Nu am reușit să fiu atentă când s-a distrus. Apoi s-a accentuat.

    RăspundețiȘtergere

Cu sinceritate cred că...

Postare prezentată

Ultima parte – CONCLUZII - enumerare

Concluzii, partea 1 Azi, 12.12.2020, încep să scriu ultima parte a acestui blog despre viața mea. Iar au intrat în mintea mea cineva în li...