desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge

vineri, 19 martie 2021

18 martie 2021 - 25 martie

18 martie 2021Am început săptămâna asta să fac meditații cu un elev din Voluntari, clasa a 5-a. Nu știu dacă voi reuși ceva bun, mă tem că nu, nu prea sunt sigură pe mine ca om, chiar dacă știu răspunsurile și cărțile, care nu sunt o dificultate pentru mine - română și matematică - dar mi-e și greu să renunț acum, poate să îmi spună eventual familia lui dacă nu sunt mulțumiți, le-am explicat asta. Copilul are un mic defect de pronunție și de aceea nu am auzit azi ce vorbea, păstrând și distanța socială cu mască și poate de aceea am greșit vreo întrebare, dar nu sunt sigură - acum știu ce trebuie să fac în viitor - să nu îl las să scrie fără să văd eu cartea cu exerciții clar.

Tot azi am descoperit un lucru rău - atât masca mea, cât și maștile mamei, de unică folosință, erau îmbibate cu ceva astfel încât miroseau urât, a brânză și încă ceva, nu știu ce. Încă mai sunt în casă. Nu e normal ca măștile să miroasă, poate erau microbi și poate că eu nu mai puteam mirosi bine din cauza izolării foarte îndelungate, practic din 1984 - dar mai apoi aproape totală. Sau a intrat cineva în lipsa mea și a mamei, fiindcă azi mama s-a dus la cardiologie și eu la meditații. Poate vă mai amintiți că unii spuneau că toată epidemia a fost montată ca să mă omoare pe mine, fiindcă eu eram Dumnezeu și nebunii politici de fiecare dată au făcut cu toții la fel.

Pisicuței mele, Cloe, a început să îi cadă părul rău, acum e golașă în multe locuri și sunt foarte tristă, fiind ea lucrul la care țin cel mai mult, unul dintre puținele mele noroace întreaga viață. Ori a fost otrăvită cu apa mea, ori cu hrana ei, ori atunci când am fost în oraș de 2-3 ori și am luat-o și pe ea, findcă mama o detesta și o trântea pe geam la început. Cloe nu are decât mai puțin de 3 ani și a fost un îngeraș perfect, chiar dacă a fost neagră și avea o blană extrem de frumoasă și bogată.

Eu am început să am dureri extrem de puternice în talpa dreaptă, medial, cum am mai spus, ca niște arsuri, fiind vorba de singura mea talpă.

M-am trezit iar la ora 2 noaptea, pe 19 martie. După coșmaruri. Unii au intrat peste mintea mea cu ideea că sunt otrăvită cu sânge rece și că toți cei care înțeleg adevărul despre mine au datoria să tacă despre aceasta și să contribuie la moartea mea direct sau indirect, fiindcă sunt total nevinovată de o viață. Așa spun ei mereu din 2006-2007, că trebuie să mă omoare ca să mușamalizeze ei totul. Alții din nou cu ideea absurdă că sunt incoulpatul sau că sunt condamnată clar la moarte, când nu acest lucru nu se putea, fiind total nevinovată. (iertați că repet aceste lucruri). Mi-e foarte rău - sete atroce, piele și mucoase uscate, inclusiv gâtul uscat, încât gura îmi e încleștată când mă trezesc. Totuși, am fost un om de valoare. Simptomul de sete crește duă ce beau apă. Biata pisică - i s-a administrat apa rămasă de la mine, și, cum spuneam, în ultimul timp îi cade rău părul, are zone mari deja fără păr. Mă doare capul, sunt amețită. Azi e vineri și plouă de luni parcă sau de marți. Ceea ce cred ei e greșit, nu e normal sau bine să fiu omorâtă și am să trimit acests blog mai departe în lumea largă, fiindcă implor, deja de atâția ani, în zadar, să nu mai fiu otrăvită și să mi se dea tratamentul adecvat medical. Ei în schimb spun mereu că i-au mințit pe oameni că sunt nebună și ceva ce trebuie omorât - e greșit, jur, sunt destul de inteligentă să îmi dau seama că e greșit. Iar am băut apă și gâtul mi s-a uscat insuportabil. Nu prea pot să îmi coordonez mișcările, e adevărul. E evident că nimănui nu îi pasă, dar e totuși vorba de uciderea unui om perfect. Doar un om. Vă implor în genunchi, ajutați-mă. Ei spuneau că toți oamenii au fost păcăliți că trebuie să fiu omorâtă sau că nici măcar nu sunt otrăvită. Se pare că îmi dădeau otravă multă cu mai multe scopuri, inclusiv să mă f_tă, să mă posede fizic și psihic. Acum degetele iar sunt amorțite.

Aș vrea să înțelegeți, în caz că mor - ceea ce de fapt nu veți ști și nu puteți verifica, eu fiind total izolată, - că adevărul spus de mine pe blog este unicul și e complet scris, în cele mai mici detalii. Totuși nu vă va folosi nici măcar pentru evitarea uciderii mele sau prevenirea altui omor, deși sunt om perfect nevinovat - fiindcă unii spun clar și probabil pare pentru ei că e clar - că ei trebuie să mă omoare pentru a ascunde adevărul, deci toți își asumă crima lucid și nu vor să își schimbe ideea greșită, deși știu că eu sunt nevinovată și că sunt otrăvită de mult. Ei spun cu dispreț că pe oamenii buni i-au păcălit pe toți. Voi trimite cum am spus și în străinătate (din nou) în limbe engleză, sunt totuși un om și perfect fără vină. Am trimis deja în multe locuri, mai ales în România, și nimeni nu vrea să trăiesc, iar oamenii normali și buni, cum eram și eu, sunt probabil mințiți sau nu există.

19 martie 2021
Aseară planificasem de ieri să duc azi pisica la veterinar. Niște porci au intrat peste mintea mea cu ideea că îngerașul meu va muri și că voi avea o altă pisică, că pisica mea are cancer etc. Oricum avea și paraziți intestinali și voiam să îi dau măcar pentru paraziți ceva și eventual pentru blană, să crească. I-am dat aseară ulei de somon și niște boabe noi, urmând să merg azi să îi iau ceva bun și mai sănătos în mod sigur. Poate i-am dat eu otravă fără să știu, fiindcă îi căzuse prea mult păr. După ce m-am trezit, pisica nu a mai apărut. Am întrebat-o pe mama dacă a văzut-o și mi-a făcut scandal urât, insinuând că eu o bănuiesc pe ea. Zilele trecute mama a fost foarte agitată și m-a chinuit imens. Ei spun că proștii nici acum nu au înțeles și încă mai cred că eu eram ceva rău sau nebună. Oricum m-a tocat toată dimineața urât de tot și, ca întotdeauna, vrea să dea impresia că eu sunt vinovată și că eu o toc pe ea. Pisica a vărsat pipi în baie din cădița ei și eu nu am apucat să curât cu dero, să miroasă frumos, și mama e în stare să o omoare chiar și numai din atâta. Sau s-a ascuns undeva să moară, nu a mai mâncat bobițe deloc, mereu mânca, probabil că am otrăvit-o. Ei iar intră peste mintea mea cu ideea că toată lumea vrea ca ei să mă omoare și să mușamalizeze adevărul, fiindcă eu sunt total nevinovată și un om normal și ei i-au mințit pe toți. Spuneau că pisica era oricum otrăvită. Mama i-a dat mereu apă din sticlele mele... Cloe este singurul lucru pe care îl am pe lumea asta, aș da orice să mai trăiască, mai ales acum, azi, să nu moară, că oricum ei au spus că va muri încă de ieri. Medicul veterinar i-a dar de purici rândul trecut când am fost cu ea și ea a continuat din acea zi să se scarpine, chiar mai mult, și apoi i-a căzut părul mult. Poate medicul acela i-a dat ceva rău. Acea doamnă, Popa Daniela, se poartă urât cu mine și vorbește pe un ton nepoliticos și agresiv fără niciun motiv. Voiam să merg la colega ei mai tânără, care este un om bun și normal și s-a purtat frumos, dar ea tocmai acum pleacă în concediu, doar azi mai puteam. Colega rea, despre care cei din mintea mea spun că joacă teatru ca să îmi facă rău, a insinuat din nou că eu i-am dat prea mult pentru paraziți, deși ea nu are viermi și nu îi dădusem. Are - adică avea și acum 2 zile. Medicul veterinar - cea rea - minte din nou. Ei spun că cealaltă (?)sau chiar și cea rea au înțeles că eu sunt un om extrem de bun și normal și se poartă rău ca să fie pe placul porcilor care mă omoară. Doamne, mă rog lui Dumnezeu din tot sufletul, în genunchi, cum am mai făcut, s-o salveze pe pisică. E tot ce am și singurul lucru bun pe care l-am avut toată viața. Ei zic acum că au omorât-o azi noapte. Mama zice cu furie că a văzut-o azi dimineață, dar pare fals, unde s-o fi văzut? Nu a mai mâncat. Am plâns foarte mult.
Către seară, a bătut puțin gheața, deși e luna martie. Ei spun, pentru a nu știu câta mie oară, că mama mea e cel mai mare monstru din istorie și că oamenii mă omoară din această cauză. Ei spun pentru a nu știu câta mie oară că oamenii tot nu s-au trezit, nici după 50 de ani.

A apărut pisica după 10 ore de stat într-o ladă cu perne și pilote și așternuturi - mama spunea că o căutase acolo, dar nu o văzuse, fiind ea ascunsă. Eu am mers la troiță și apoi la farmacie și pe drum mi-am făcut mea culpa că am plâns așa mult după pisică, în loc să mă bucur de ceea ce îmi rămăsese de iubit și apreciat în viață. Ajung acasă și după 10 minute apare pisica, fiindcă bătea în peretele lăzii.

21 martie 2021
ieri a fost echinocțiul de primăvară. Aseară, la ora 22, a început carantina în Voluntari pentru epidemia Covid, pentru 2 săptămâni, deocamdată. Nu mă voi mai putea deplasa în București, ceea ce e foarte rău, fiindcă e posibl să îmi fi fost otrăvită apa de băut și mai cumpăram din oraș. Cu apa sau sucul din oraș mi-era mai puțin sete. Aseară și azi noapte și azi dimineață am avut din nou sete înfiorătoare, chiar și după ce beau apă, după cum am spus, îmi e tare sete. I-am spus de atâtea ori medicului de familie și nu vrea să mă ajute. Poate voi spune din nou. Nu mai pot suporta, e tare greu. Analizele recente arată glicemie normală. Unii spun peste mintea mea că sunt otrăvită și acum, deși am cancer și că oamenii greșesc enorm, că nu trebuie să mă otrăvească, că nu am greșit absolut nimic. Mă rog lui Dumnezeu și oamenilor din nou să nu mă mai otrăvească, absolut cert nu am greșit nimic întreaga viață, nu am făcut niciun rău. Unii par să spună că f_tul și tortura asupra altor oameni se face gândindu-te la omul respectiv, deci, dacă așa e, înseamnă că eu nu am făcut rău nimănui, fiindcă niciodată nu m-am gândit în mintea mea la alți oameni întreaga viață, chiar dacă am fost un om bun și țineam la toți. Setea de azi e groaznică, am băut multă apă în zadar, nu mi-a mai fost sete de cel puțin o săptămână. Ca întotdeauna, ei spun că i-au păcălit pe oameni că sunt nebună. Ieri am fost în oraș să îmi iau vechiul scaun de birou - cumpărat de mama când aveam 14-15 ani, și aseară am avut din nou pielea feței roșie și arzândă mult timp, ceea ce nu s-a mai întâmplat de mult.
Am fost la Gheață în Voluntari și iar m-au invadat cu ideea că Dumnezeu este întotdeauna, implacabil, omorât de către nebuni. Sau că mama mea nu vrea să recunoască adevărul și de aceea eu sunt omorâtă. Sau că toți au interesul să mă izoleze și să mă omoare în izolare, fiindcă ei toți sunt vinovați și nu vor ca oamenii proști (?) să înțeleagă cum am fost eu mereu - nevinovată și bună, inteligentă, spun eu - și cum au fost ei și ce au făcut. Au zis din nou că au fost păcăliți că eu eram forță politică etc. Unii spun că pe mine nu mă vrea nimeni findcă sunt un om prea inteligent.

22 martie 2021
Unii spun că pe mine nu mă vrea nimeni findcă sunt un om prea inteligent. Azi din nou au intrat cu ideea că vor face tot posibilul să mă distrugă. Alții spuneau că ei mă omoară fiindcă din nefericire eu am fost martoră la revoluția din 1989. Alții spuneau mai demult că proștii cred așa fiindcă cei mai mulți din Voluntari sunt nebuni politici. Defecația mea a devenit imposibilă, fiindcă e o obstrucție mecanică pe rect sau nu se dilată. Am spus medicului de familie în zadar mai demult, a zis că e probabil hemoroid, și medicului de la gastroenterologie Teodorescu tot în zadar. Ei spun mereu că toți vor să mă omoare numai fiindcă au fost mințiți despre mine și nu există niciun alt motiv, eu fiind izolată întreaga viață din 1984, inclusiv în prezent. Eu spun următorul lucru - dacă ar fi știut adevărul despre mine, nimeni nu ar fi vrut să mă omoare, ar fi avut respectul și abținerea pe care unii o au de a nu omorî un prunc - niciunul nu ar fi ridicat cuțitul să umple de sânge o zăpadă curată. Și nu am fost doar puritatea absolută - ei probabil că nu au înțeles că am fost un om inteligent cu adevărat și bun întrutotul - că nu ar fi vrut distrugerea mea sau moartea mea - sunt încă un om capabil să fie util, capabil de fericire și dragoste, după ce o viață întreagă nu am greșit nimic. Sunt încă ceva foarte frumos sufletește și un om perfect normal, dacă ar ști adevărul nimeni nu ar vrea moartea mea - dar ei vor să omoare un om - eu - despre care absolut nimeni nu știe nimic. Viața mea era aptă cu adevărat să fie numai ceea ce e bun și fericirea curată. Ei mai spun mereu că eu sunt opusul a ceea ce cred proștii că sunt. (??) Otravă din nou azi - greață și dureri de cap înfiorătoare clar după ce am mâncat un anumit iaurt și reflux cu gust de iaurt și durere de burtă. Ei spun că eu am fost un om cu influență bună asupra altora și ei m-au otrăvit și pentru a distruge asta și a îi păcăli pe proști că eu sunt ceva rău, când de fapt eu sunt otrăvită în mod inuman.

25 martie 2021
Azi am fost iar în oraș și, ca întotdeauna când merg în oraș (în rest nu apare acest simptom), iar am arsură la obraji și fierbințeală locală. Este clar că se întâmplă unul din două lucruri - ori îmi pune mama otravă în cameră în aer în lipsa mea, ori sunt otrăvită (mai probabil) în mijloacele de transport în comun. Azi era și aglomerat în autobuz la întoarcere și mirosea urât și mi-a venit să vărs destul de puternic. Am renunțat să cobor. Ei spun din nou că eu sunt omorâtă în numele unor urâte minciuni politice. ??? Alții spun mereu că un bărbat foarte prost și rău mă omoară.??? Ei spun că mă vânează toți zilnic (și mă și otrăvesc) fiindcă toți cred că eu sunt altceva decât sunt.??? etc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Cu sinceritate cred că...

Postare prezentată

Ultima parte – CONCLUZII - enumerare

Concluzii, partea 1 Azi, 12.12.2020, încep să scriu ultima parte a acestui blog despre viața mea. Iar au intrat în mintea mea cineva în li...