26.12.22

Azi a soare, a fost cald și ieri - ca primăvara. Mie nu mi se pare normal. M-au torturat monstruos în noaptea de Ajun, ieri nu. Unii spun că eu am fost un om foarte inteligent și acesta e unicul motiv pentru care toți m-au vânat întreaga viață. Din nou ideea lor că mama i-a păcălit pe toți - e adevărul, da, și e adevărat că din copilărie îmi promitea așa, ea fiind totodată un om monstruos și foarte rău - dar eu nu am crezut atunci. Nu am avut crezut nici măcar faptul că voi fi obligată să spun adevărul tot despre ea, fiindcă era logic că nimeni nu avea cum să mă creadă. Eu intenționam să nu spun niciodată. Chiar și acum probabil proștii cred că eu am exagerat sau delirat, când, în mod real, mama chiar m-a oropsit și lovit încontinuu și foarte puternic, în multe feluri, fără motiv. Chiar și acum ei gândesc probabil ca atunci când m-au închis la psihiatrie, anume că eu sunt nebună sau mint, sau că mama nu trebuie închisă că oricum nu ajută la nimic și tot nebună și rea rămâne, iar eu rămân singură, dar eu da, trebuie să fiu închisă la psihiatrie. Azi au zis din nou că de fapt am fost respinsă de toți datorită bunătății mele. Acum ei zic din nou că toți cred că eu aș fi altfel decât sunt - mereu ei mă atacă cu această idee?? Probabil au dreptate, căci altfel nu aș fi fost izolată toată viața - și totuși nimeni nu are cum să aibă nicio imagine despre mine! (nici bună, nici rea, dar totuși mai degrabă bună pot avea)

sunt unii care cred că oamenii cred sau chiar oamenii în general cred că eu aș fi scroafă, fiindcă am spus absolut tot adevărul despre cum am fost torturată, fără să ia în considerare că am fost un om normal și izolarea e de aproape 40 de ani și tortura a fost monstruoasă - multă otravă, mai ales în oraș dar și aici, izolarea însăși, minciuna lor îndelungată că sunt nebună sau incapabilă de muncă și studii, tortura cu zgomote în oraș, hăituirea cu copii și tineri și nu numai pe stradă, luarea abuzivă a drepturilor, violența fizică și verbală, f_tutul monstruos cu dureri foarte mari - etc. toate aproape 40 de ani... fără să fi greșit nimic și fără motiv - oamenii cred în mod greșit că trebuie să mă omoare, asta e tot
ar fi fost anormal să nu scriu adevărul, nu invers și probabil cei care mint asta au luat în considerare, anticipând că voi scrie, știind astfel cum și ce să mintă pentru ca oamenii să nu creadă adevărul

27.12.22
O altă idee e că ei toți (?) sunt spioni, în afară de mine - nu cred, bineînțeles. Este vorba numai despre o crimă, spun ei, căreia oamenii îi dau o interpretare greșită - probabil, din câte spun ei, unii oameni cred că eu sunt dușmanul comun al tuturor, fără ca eu să știu lucrul acesta. Absolut sigur nu e așa, e doar crimă, dar, fiind eu izolată cu forța, ei au inventat povești. Nu am ce face.

28.12.22
Ei spun că cei de la energie electrică au încărcat contorul nostru (care e electronic) și de aceea avem consumul mare, deși am consumat la fel ca luna trecută - mă îndoiesc, dar nu știu de ce e consumul aparent mai mare.
La mine în cameră - care dă spre curte și este și iarnă acum - este înfiorător de mult praf plutind în aer - nu știu de unde. Am aspirat și șters praful și e la fel. În oraș îmi puneau praf în apartament probabil, căci erau fișicuri de praf la numai o săptămână după aspirat - aici nu știu. Poate trupul meu atrage praful? Ieri, înainte să aspir și să șterg praful era un strat gros de praf sub scaun și lângă noptieră.

Ideea lor din nou că eu sunt omorâtă din cauză că unii oameni au mințit așa monstruos despre mine, încât nimeni nu crede adevărul. Am fost mereu un om bun și inteligent, sunt nevinovată de orice acuzație (ei zic că oamenii mă acuză de ceva ce eu nu cunosc) și una din trăsăturile mele a fost constanța - foarte rar sau deloc mi-am schimbat ideile, atitudinile, sentimentele, felul de a fi, deci eram un om e încredere, fiind și un om bun totodată.

ei spun din nou o aberație - că am fost condamnată la moarte - cum? de ce? de către cine? când? cum adică, fără să fiu întrebată nimic?
totuși, nu am greșit nimic în 52 de ani de viață și nu am fost deloc nebună - de ce spun ei așa? ce au cu mine? cine sunt ei? ce vor?
ei spun că eu nu înțeleg - că anume niște idioți au mințit despre mine, fapt pentru care alții m-au condamnat, fără întrebări, la moarte

bun, o iau de la capăt, cum cred ei că un om poate înțelege ceva ce nu știe? Adică e o diferență între a ști și a înțelege. De unde puteam eu bănui măcar că alții mint despre mine?
doi - pe ce principiu se bazează ei când condamnă un om izolat de alții o viață întreagă la moarte? pe ce principiu, dacă omul nu e întrebat nimic? Cum, din moment ce omul poate că avea dovezi ale nevinovăției sale? Cum să condamni un om la moarte pe baza spuselor unora? ce dovezi au ei de ceva rău în viața mea?
trei - am scris corect absolut tot adevărul despre mine - aveam dovezi pentru toate și e clar că e adevărul și chiar tot - de ce intelectualii nu vor să îmi lase viața, fiind clar că sunt omorâtă cum am explicat și fiind clar că ei toți au înțeles, dacă au puțină minte, nevinovăția mea? Poate că a fost doar o greșeală / eroare faptul că m-au condamnat

ei zic că toate popoarele comit aceeași crimă, că e în natura lor să distrugă spiritualitatea, pe care o confundă cu politica - eu nu cred că e asta explicația
ei spun mereu și mereu că oamenii nu mă văd așa cum sunt și ei cred că eu aș fi cu totul și cu totul altceva - dar asta e de la sine înțeles, fiindcă sunt izolată - însă acest fapt nu are legătură cu principiile la care mă refeream -- de dreptate/justiție, adevăr, conduită față de alți oameni etc. printre care includ și faptul că oamenii nevinovați nu trebuie torturați sau omorâți

destăinuire rușinoasă: cel mai mult la Shakespeare îmi place că nu seamănă aproape deloc cu mine sau cu viața mea - restul cărților îmi sunt prea aproape sau prea cunoscute - atât ca formă sau subiect, cât și ca implicații emoționale, câteodată mă plictisesc de atâta eulogie
după patru piese de Shakespeare m-am hotărât s-o citesc și pe a cincea - Îmblânzirea scorpiei
cine poate să îmi spună de ce în jurul Anului Nou luna e crai nou și Luceafărul aproape de ea, în fața ferestrei mele? Și eu mă mir, dar e adevărul, poate că așa este perioada de rotire a stelelor și lunii, ca într-un imens caleidoscop precis, răsucit după anumite reguli sezoniere.

din nou erupție - eczematiformă pe obraz, senzație de arsură - ei zic că e o otravă și că poporul nu știe adevărul și crede că se face un lucru bun omorându-mă
alții spun mereu că eu eram dumnezeu și de aceea mă omoară cu toții - aceștia sunt mai puțin periculoși, cum am mai explicat

Ei spun că blogurile nu trebuie să mi le șteargă încă (!), fiindcă, dacă eu îmi pierd memoria, se petrece o nenorocire ??? aceeași atitudine de grăjdari care sleiesc vita. Altă idee e că ei vor de fapt să îi domine și să îi mintă pe cei care nimeresc pe ”balta clară” a adevărului despre mine, unii cred că să mă se ia ”puterea” - adică de fapt mă omoară și prin asta, interferând cu evoluția normală a personalității sau psihicului, cu procesele homeostazice și psihice și fizice, când în mod real sunt om normal și bun și nu trebuie să mă distrugă nimeni. Mă mir că încă nu ați înțeles - ei fac tot răul adupra mea și indirect asupra altora.
Poate că ei și invers - adică vor să mă protejeze cu scopul ca oamenii să mă accepte pentru ce sunt, chiar dacă acum e cam prea târziu pentru muncă sau studii, dar nu chiar pentru orice și sunt același om de valoare.

29.12.22
M-am oprit la un mic magazinaș să iau niște pere, deși am observat în dățile trecute că vânzătoarea, fără niciun motiv, nu mă suportă sau are ceva cu mine. De data asta m-a apelat ”domnule”, dar nu am mai corectat-o, am lăsat-o în plata domnului.

ei zic că, în afară de ei, numai, absolut numai niște monștri au înțeles adevărul despre mine și vor să mă omoare - deși e greșit acest lucru, spun eu
ei spun că rolul intelectualilor e de a îi păcăli (și civiliza adaug eu) pe proști - dar eu am spus adevărul, par ei să îmi reproșeze
am spus adevărul nu dintr-o compulsie a adevărului, ci fiindcă era vorba de o crimă monstruoasă și multă tortură absurdă - eu asta am demascat, nicidecum o minciună frumoasă sau utilă, care are consecințe bune
e vorba de o excepție doar, de un caz individual, de o greșeală absurdă

pe urmele unui poet - Labiș a fost poet, chiar un poet bun, după cum îmi dau eu seama - nu știu în ce măsură a fost proletcultist sau propagandist al comuniștilor
sora poetului, Margareta Labiș, profesoara mea de română la LMV, de care mi-am amintit citind despre Jeremy Bentham - puteți să vă dați seama de ce, ca și mine - spunea la orele din clasă că fratele ei a fost probabil asasinat, fiindcă deranja pe mulți fiind genial și totuși tânăr și totodată despre dumneaei sau cu dumneaei se vorbea la radio Europa Liberă, post de radio pe care l-am ascultat numai de 2-3 ori în epoca comunistă - e posibil, îmi dau eu seama acum, ca de moartea poetului să fie învinovățit regimul de atunci sau rușii, că mereu e la modă să fie antinomii politice și acuzații reciproce
eu nu am fost niciodată atrasă de acest aspect al vieții sociale, chiar îl detest
am regretat desigur moartea lui Labiș (la biche în franceză înseamnă căprioară) și am știut ca toți ceilalți că el a dictat, se spune, pe patul de moarte, o poezie lui Aurel Covaci - pasărea cu clonț de rubin - bineînțeles că m-am gândit imediat la tezaurul de la Pietroasele și am sesizat pe internet că acest tezaur a fost restituit României de Rusia tot în 1956, anul morții poetului - călcat de un tramvai (poate 21), la vârsta de 21 de ani - când se spune că se afla în compania unei dansatoare rusoaice.
Așa se nasc poveștile politice, dar noi putem respecta cu reverență poezia unui mare poet, Labiș, furat de apele curcubeului... mort pe 22 decembrie, născut pe 2 decembrie -
biata soră a poetului, care a respins încercările mele poetice cu rime, e atât de bătrână, nici nu mai știu dacă e în viață încă, dumneaei ne-a dus la Mărțișor și la vechiul sediu al Muzeului Literaturii Române
am scris despre Jeremy Bentham din două motive - unu că mă dezgustă mumiile și totodată tratamentul cadavrelor uneori, sfinte sau nu, și doi fiindcă el a cerut să îi fie desprins capul de trup și acesta fost chiar expus un timp la picioarele mumiei sale în secolul 21 - al doilea motiv fiind că Labiș se spune că era un cap aproape separat de corp după accident și totuși vorbea - astfel, citind istoria filosofiei astfel mi-am amintit de Labiș și de anii de liceu

totdată, capul presupus al lui Bentham avea ochii albaștri - probabil de sticlă - și nu am înțeles de ce, fiindcă portretele lui îl arată cu ochii căprui, fiindcă am cunoscut foarte puțini oameni care au comunicat cu mine întreaga mea viață și unul dintre aceștia a fost Jeremy, un fotograf din Wales, în vara lui 1990 - el avea ochii albaștri precum capul expus la Universitatea din Londra a lui Bentham. Ciudate, oripilante imagini...la fel mi se par și raclele cu sfinți