30.12.22

Ei spun că adevărul despre viața mea, care e cu adevărat în întregime realitatea, este ceva rău, urât, dezgustător, revoltător - dar are importanță faptul că, față de realitate, eu m-am plasat într-o poziție pură, luminoasă, frumoasă, binevoitoare etc.

Un aspect la care m-am mai referit e că am avut ca bază o mare capacitate afectivă - emoții și sentimente frumoase, pure, bune - astfel încât, în fiece secundă de exemplu a plimbărilor mele siguratice, eram copleșită de un ocean imens de frumusețe, vibrație înaltă și curată, mii și mii de detalii frumoase și bune în același timp. Presupun că acesta a fost harul meu, moștenit de la părinții mei spirituali - ca intelect pur am fost ceva bun dar nu geniu - în schimb ca afectivitate ... o imensitate delicată și extrem de frumoasă. Și capacitate de a iubi, de a ține mult și frumos la oameni...

ei zic că eu nu am greșit nimic, dar unii oameni m-au batjocorit așa monstruos, încât alți proști au crezut că eu sunt vinovată - mai spun ei că dacă lumea ar fi știut adevărul despre mine, mi-ar fi dat libertatea - oare?

31.12.22
Ei zic din nou că lațul se strânge în jurul meu, fiindcă toți vor să mor, practic numai din cauza minciunilor despre mine.
Trist, nu vreau să amărăsc pe nimeni cu moartea mea, dar e o greșeală și singurătatea totală de atâția ani mă obligă să spun adevărul ...
am scris și poezii, un timp fără să scriu adevărul despre mine...sau despre spusele acestora, dar e adevărul ce spun ei, în cea mai mare parte
unul zice că nu pot fi, în niciun fel, acceptată, fiindcă nu intru în nicio categorie, deoarece nu am greșit nimic - ce vrea să spună nu știu

altul - că oamenii au într-adevăr un delir (politic) despre mine, dar nimeni, în afară de mine, nu are interesul să demaște sau să distrugă acest delir.

ei zic că proștii cred că eu nu am cap și eu sunt de fapt unul dintre oamenii cei mai inteligenți
alții spun că eu trebuie să tac, indiferent de orice, oricât de tare mă f_t ei și orice spun ei
altul spune cu răutate și ireverențios că toți abia așteaptă să scape de mine, fiindcă am fost f_tă de toți și asta îi deranjează (cum?, presupun că nu au înțeles) și de aceea sunt otrăvită de 30 de ani - nu e adevărat din câte știu, sunt otrăvită numai din jurul anului 2000.
Nu au dreptate, eu am fost numai binele și aș fi avut influență bună în societate dacă aș fi fost acceptată. Dar am fost, de mică, un om foarte tăcut.

mai am ceva de spus -- de câteva zile am devenit tăcută aproape de tot în camera mea - probabil că ei critică faptul că spun adevărul în scris, nu știu sigur
ei spun că sunt un om întrutotul bun care nu poate înțelege ce crede lumea despre ea
altul a început că eu nu mă voi mai naște niciodată

mai demult ei au spus că eu sunt o (mare) inteligență, dar faptul că sunt un om foarte bun mă face indezirabilă ???
problema este, spun ei din nou, că poporul nu poate înțelege
totuși -- nu sunt om public sau bun public, de ce să cred eu așa o ciudățenie - că trebuie să mă înțeleagă poporul?

unii cred că viața mea e singura viață nenorocită oribil și că trebuie să fie așa, fiindcă altfel oamenii nu se pot naște sau muri; presupunând că au dreptate, prea multe lucruri pe care ei le fac (multe foarte rele) rămân inexplicabile