4 februarie 2017

Am văzut azi pe internet că mîine sînt convocați oamenii în piața Victoriei la un miting mare. În același timp li se dau biscuiți gratis, ceai cald, etc., sînt firme care au grijă de eveniment. Aproape toate, așa cu apar în presa online, sînt firme cu nume străin. În general toată situația mi se pare cam urîtă și tristă. Se zice că protestează, dar bineînțeles că eu nu am cum să știu dacă într-adevăr sînt nemulțumiți sau de ce.

Oamenii continuă să mă tortureze și otrăvurile despre care vorbeam au fost reale. Intenționez să termin de scris povestea vieții mele, începută pe acest blog în 2012, dar nu știu dacă mă vor lăsa. Sînt destul de slăbită. Dacă voi putea termina de scris, atunci veți vedea poate și mai bine că am fost o femeie perfectă din toate punctele de vedere și absolut sigur nu am luat-o razna niciodată și nu am greșit nimic și absolut sigur am fost mereu la fel ( nu m-am schimbat deloc), mereu binele absolut și niciodată proastă sau rea. De exemplu se poate vedea cu claritate că nu am avut nici cea mai mică greșeală, nici măcar de gîndire, în acești ani și că am fost torturată zi de zi și noapte de noapte așa cum voi mai povesti. În realitate așa a fost și înainte de moartea tatei. Doar că eram tînără și nu înțelesesem lumea încă, dar de greșit nu am greșit nimic. Dacă termin de scris, nu va mai fi nimic de adăugat, fiindcă ei acum repetă torturile din trecut. Acum nu pot scrie , mînile mă dor mult, trupul tot mă doare, fiindcă a crescut temperatura brusc, de la o zi la alta, cu 10 grade Celsius, fiindcă ei m-au stors de energie foarte tare.

Dacă voi termina de scris, veți vedea că într-asdevăr am fost mereu la fel, în cele mai mici detalii, și că de fapt am fost o femeie perfectă, nu este orgoliu amăgitor, e adevărul. Și nu am fost nicicînd altfel. Și veți înțelege mai bine sufletul meu imens de frumos și senin, care a fost mereu așa și cafracterul meu perfect. E adevărat că am scris adevărul și că nu am mințit niciodată și nu am uitat nimic, nu am avut de ales niciodată. Totul despre mine e adevărat, nu am greșit nimic, deși din motive de neînțeles, oamenii m-au respins și m-au torturat imens ind 1984 încoace, în aceeași închisoare constînd idn tortură și otravă. Eu am ținut foarte mult la oameni și la tot ce e bun. Am sperat, ca orice om chinuit fără motiv, că oamenii se vor moraliza cît de cît și că nu sînt doar animale crude, deocamdată se pare că m-am înșelat, dar mai e timp. Ei mereu intră peste mintea mea încă din 2006 cu ideea imorală că eu nu am greșit nimic și că nu sînt nebună și tocmai de aceea trebuie să mintă despre mine, ca să mă omoare și să mușamalizeze totul. Este dezgustător, eu am fost mereu binele absolut.

Pereții

În urmă cu mai multe zile am fost surprinsă de un cerc ciudat, alb, l-am atins cu mîna să văd dacă dispare, proiectat pe peretele din fața biroului meu (Am căutat sursa de proiecție în zadar) - era oricum un cerc incomplet, semăna cu un Enso japonez și apoi a dispărut tot ca prin miracol...după vreo 3-5 zile de arătare - părea o fosforescență în perete - dar de ce? - aprinsă tocmai zilele acelea pentru mine în semiobscuritate. Peretele este din aceia în care nu poți bate cuie, cum sunt aproape toți - în afară de cei între camere în același apartament, pe care unii locatari îi dărîmă, în foamea lor de nou și libertate...Acesta e între dormitor și baie.

Am cunoscut odată un om (bun cu mine, membru al micii mele familii), care îmi spunea (vulgar): de ce te uiți în cur...(pardon), de ce te uiți în cur--tea mea, de parcă tu n-ai cur... de parcă tu n-ai cur-- tea ta.... scuze că mi-am arătat de voie de nevoie pereții...tot pereților. Cercul era deschis spre Nord-Est. Nu am putut să îl fotografiez.

adevăr din nou despre mine, 20 ianuarie 2017

"oamenii nu sunt niciodată mulțumiți cu toții și mereu vor schimbări, proasto” mi se spune. Aceste schimbări sunt obținute prin ștergerea memoriei mele. Din acest punct de vedere ei toți sunt viermi care digeră conținuturile memoriei mele, fiind sprijiniți de tatăl viermilor, vecinul de deasupra care de fapt a avut rolul de a facilita digestia viermilor- care mi-a săpat tezaurul și citadela de cultură și civilizație prin multiple otrăvuri reale și zgomote pe gura de aerisire comună sau tropăieli ale copiilor, care au fost create exact pentru acest tip de mâncare a memoriei unui om. De 11 ani aproape de când sînt în acest bloc a trebuit să îndur și ignoranța lumii care se sperie când înțelege că vecinii meu de deasupra nu îmbătrânesc și faptul că copiii lor nu cresc deloc. Ororile reale sau imaginate de alții despre vecinul meu de deasupra au de asemenea rolul de a facilita viermilor diverși din lume acțiunea lor destrucitvă asupra creierului meu în felul următor: oamenii sînt șocați când înțeleg așa zis adevărul despre ăla de sus și în felul acesta uită ce înțeleseseră despre mine, sau mor, sau înnebunesc, sau nu reușesc să înțeleagă că faptul mai important cu adevărat nu e ce este ăla de sus sau faptul că el are nu știu ce putere sau viață prin mine sau bani ca să mă distrugă indirect, ci adevărul că ei toți (și implicit toate spiritele creatoare de genul ăsta ale lumii) nu sunt decât viermi care trăiesc digerînd creierul meu - din punct de vedre spiritual - pentru a crea ceea ce e nou plecând de la ceea ce e vechi. În același timp toți cei din afara blocului meu s-au luptat pentru același lucru - tot prin zgomote și otrăvuri și prin izolarea mea.

După cum vedeți, nu am fost lăsată să scriu restul adevărului mai departe - mi-ar fi mai trebuit 2 săptămâni sau chiar main puțin, dar cred că nu mă vor lăsa, sunt chinuită zi de zi.

8 ianuarie 2017

Am desenat mai demult o lămâie pe hârtie pe care am scanat-o, am prelucrat-o pe calculator, și am transformat-o într-o haiga. Unii oameni răi au intrat și mi-au luat acel desen din casă. Acest lucru mă deranjează la fel ca furtul fotografiilor mele din calculatorul meu personal. În calculatorul meu e deazastru, unii intră cum vor ei și îmi iau ce vor ei de acolo și introduc o serie de porcării care nu au legătură cu viața mea. Am mai șters și eu ce am putut din ele. În apartamentul în care locuiesc se întâmplă același lucru- au intrat hoți răi șă mi-au luat diverse obiecte - pe care le mai țin minte, și diverse fotografiii ale mele și desene sau lucruri scrise de mâna mea, etc. Este foarte neplăcut uneori. Totodată ei au introdus în casa mea diverse acte false sau nu pe care le-au răspândit prin sertarele mele în dezordine, inclusiv scrise cu codul meu numeric modificat, ca și cum mă născusem pe 15 februarie nu pe 16 - la un moment dat am aruncat o mare parte din ele, dar munca aceasta de Sisif nu mi se potrivește și e fără rost. Cred că voi renunța la calculator complet, nu doar la internet. Cel puțin o vreme. Ultima oară când m-au închis la psihiatrie, nu de mult, în 2016, decembrie, mi-au luat cheia de la ușă, cu ideea că așa se procedează în cazul meu fiindcă oamenii trebuie să creadă că eu aș fi nebună sau rea. Acum eu încă exist și sunt cu adevărat eu însămi.

o mamă dulce mamă, din negura de vremi

Mama mea nu a fost o mamă excepțional de bună și nevinovată. Este adevărat că m-am îndoit de ea, fiindcă m-a chinuit mult în vremea tinereții, fără să o provoc sau să greșesc eu ceva. Nu aveam cum să știu atunci că lumea în general îmi era ostilă, fiindcă într-adevăr eram un om bun și făcusem numai binele și niciun rău. Nu aveam cum să știu restul lucurilor. Acum este grav bolnavă - vertebre dislocate fiindcă a călcat-o o mașină, din cauza unor persoane rele, absolut deloc din cauza mea. Mă rog și eu lui Dumnezeu să se înzdrăvenească. Eu am înțeles că a fost un om bun și ea abia cum câțiva ani și am spus tot adevărul de atunci, fiindcă am fost torturată monstruos. (de fapt nu am înțeles așa ceva, mama rămâne un mister, dar se pare că ea e cauza multor lucruri rele - prea multe în viața mea și a altora, unii spun că ea a fost îndobitociită despre mine, iar eu adesea mă gândeam că mama se prefăcea a fi monstruoasă față de mine fiindcă altfel nu mă putea proteja de ura lumii). Nu mai știu dacă pe acest blog am lăsat adevărul acesta despre mama mea, dar în mod sigur l-am scris mai demult în diverse locuri, în ciuda faptului că unii oameni credeau în mod greșit că eu o urăsc pe mama, numai fiindcă așa au fost înscenate lucrurile. Totuși au fost reale, nu a fost teatru. Pot dovedi încă acest lucru. Eu nu am greșit nimic. Nu mai m-au lăsat să termin povestirea întreagă pe acest blog, căci altfel ați fi înțeles mai bine acest lucru. Oricât de slabi, sau loviți, sau omorâți, oamenii au fost făpturi nobile în gândire și suflet și caracter. Și eu am fost la fel și am respectat lumea și oamenii în mod desăvârșit și am rămas la fel, mă întreb dacă puteți înțelege acest lucru.
Azi 30.05.21, am corectat acest text, atunci poate ați crezut că eram nebună fiindcă ieșisem din spitalul de psihiatrie - dar mă tem că nu era așa, erau niște hackeri care au intrat în blogul meu și și-au lăsat amprentele. În acea perioadă mama fusese lovită - când eu eram în spital - de o mașină pe stradă și avusese dureri, iar Angelica, fina mamei, căzuse și ea în fund de pe o bancă, așa mi s-a spus..
Azi, 30.05.21 - adaug că unii au încercat să mă facă să cred că ambii mei părinți erau complet nebuni. Mama era monstruoasă în felul ei, după 89 fiind numai tata, inclusiv în locul ei. Reamintesc că vecinii nu interveneau și că locuiam cu mulți vecini medici pe scara blocului.

Blocul trei, partea 23

Continuarea povestirii numărul 22 de la linkul:
http://cristina-moldoveanu.blogspot.ro/2016/09/blocul-trei-partea-22.html

Acum iar au intrat unii peste mine cu ideea ”un miliard de oameni o să moară pentru că femeia asta...” E ca și cum iar dau unii vina pe mine în mod abject. Îi rog sau le recomand să citească întreg blogul meu înainte să afirme așa ceva, ca și cum eu aș avea vreo vină. Nu am avut nicio vină și nicio greșeală sau anormalitate toată viața, absolut deloc, adevărul crud e că m-au ținut în închisoare 32 de ani și cu mii de torturi zi de zi, deși am fost un om perfect. Zi de zi din septembrie 1984 a fost la fel și eu am fost la fel. Absolut nimic nu e din cauza mea, și totul e din cauză că ei m-au chinuit și torturat încontinuu, fără ca eu să mă pot apăra, darmite să îi lovesc cum ar fi fost normal și drept, deși până și gândirea mea și afectivitatea mea erau perfecte, absolut perfecte, vă asigur că am fost destul de inteligentă să judec acest lucru. Este un lucru cert și logic că toți oamenii inteligenți sunt absolut normali psihic, dar alții îi folosesc drept carne de tun, fără resepct, dacă ei sunt săraci, adică din clasa socială de jos, cum am fost eu din copilărie. Mai am de scris o parte - exact ceea ce am spus că mai am de scris și culmea, cele mai înfiorătoare lucruri și adevăruri importante au rămas de scris la sfârșit, după cum veți vedea, mai aveți vă rog puțină răbdare. Dacă ați citit totul atunci ați înțeles acest lucru. Îmi este foarte greu să scriu, fiindcă sunt singură complet și fără nicio activitate și fără niciun drept sau rost, dar chiar în noaptea asta sau mâine voi trage de mine să scriu următoarea povestire din serie, în cele ce urmează.

Azi, în noaptea 10 spre 11 septembrie continui cu chiu cu vai povestirea aceasta. În ultimele zile am plâns singură că de fapt nu voiam să mă omor și nici nu e bine să mă omor. Mama mea mi-a propus să vindem proprietățile din București și Voluntari sau să lăsăm una în București închiriată și pentru eventualitatea că aș mai poposi vreodată în București (unde de fapt nu am nicio treabă și niciun prieten) și să ne mutăm la Sibiu. Mă bate gândul să mă mut la Sibiu cu ea, chiar dacă mă vor chinui ea și restul familiei acolo...am ajuns în acea stare de spirit când, după mulți ani de izolare parcă aș prefera să îmi port amarul și să locuiesc împreună cu ea, fiindcă tot restul societății m-a respins și joacă teatru că sunt nebună. Adică să mă duc să mor la Sibiu, un loc mai bun și mai frumos decât Bucureștiul și locul de veci din Voluntari unde sunt îngropați și tata și nașu. Oricât de greu ar fi să stau cu ea și să mor acolo (fiindcă am probleme mari la coloana vertebrală și nu știu ce este și îmi amorțesc și picioarele și mâinile destul de des), dar parcă e mai bine decât să mă sinucid în blocul ăsta împuțit unde s-au petrecut lucruri atât de groaznice încât m-am oprit din scris acum câteva zile (mi-e greață și îmi aduc aminte de romanul Greața al lui Sartre din care nu mai țin minte nimic), dar totuși vreau să le scriu și pe cele care au rămas. Tot ce urmează să scriu e adevărul, dar lumea preferă să ”creadă” că sunt nebună și că nu este adevărat ceea ce am scris, deci mă obligă la moarte, fiindcă am implorat drepturi legale din 84 chiar, când părinții au început să mă chinuiască. Adevărul e că nu am mai putut scrie din cauza durerii legată de cele ce mai am de spus. Încă o dată repet, nu am avut niciun fel de nebunie și nu știu de ce îmi vreți cu toții moartea atât de clar.

Bine, voi scrie și mai departe.
Ioana Nica îmi spunea odată, de față cu mama mea, că dacă un măr e frumos pe dinafară, asta nu înseamnă că nu este putred sau viermănos pe dinăuntru. Realitatea e că eu eram un măr frumos pe dinafară ( nu fumam și arătam încă bine și eram suplă, etc.) dar mai ales eram frumoasă și pe dinăuntru, adică eram sănătoasă, nu aveam simptome fizice, eram un om perfect normal psihic și cu multă speranță și gând bun atunci și capacitate intelectuală aruncată la gunoi, aveam un caracter fumos, încă citeam și făceam cum am povestit singură curat în casă cu mult drag, terminam ambele camere și baia și bucătărie într-o zi și spălam și geamuri și perdele.

Spuneam că mai am de scris despre femeia de serviciu a blocului. Nu știu cum o cheamă, este aceeași care era și când m-am mutat aici și îmi amintește puțin de femeia de serviciu Dorina din blocul unu, căreia mama îi dădea uneori bani sau lucruri de pomană, contra unor servicii pe care ea îi le făcea. O cheamă și pe ea tot Dorina. Mulți locatari probabil nu o salută pe femeia de serviciu, fiindcă este la un nivel social inferior comparativ cu ei și ea îi salută și le vrobește cu dvs. Probabil fiindcă pe mine nu mă saluta și fiind singură, am salutat-o eu prima. De atunci am mai salutat-o de mai multe ori, dar uneori mă salută ea cu un ton de voce grav și ciudat, numai dacă e singură în fața mea. În cazul în care stă de vorbă cu diverși locatari, nu se sinchisește de faptul că eu trec pe lângă ei și nu îmi spune bună ziua niciodată fiindcă eu nu merit respect în ochii ei. Într-o zi, când am ieșit din bloc, a început să îmi vorbească despre nu știu ce covoare pe care ea le-a curățat și le-a întins să se usuce pe gărdulețele din spatele blocului. Am privit în direcția arătată de ea și nu era nicun covoraș. Nu știu sigur dacă și-a bătut joc de mine sau dacă nu văzuesem eu bine, dar e posibil, fiindcă toți mă tratează ca și cum nu sunt om (sau ei cred că eu sunt nebună, cum spuneți dvs. poate). Acum mă tratează de mult ca pe un copil idiot.

În ceea ce privește ceea ce eu consider a fi un fapt tragic și trist în existența mea - lucru care mă scârbește peste măsură și mă face să mă simt oribil în casa mea - este și acesta un lucru adevărat. Sunt unii care intră peste mine cu ideea că se presupunea că eu trebuie să uit modul în care m-au chinuit în trecut. Ei bine, nu am uitat și acest lucru mă obligă să mor. Mult timp am reușit să îmi păstrez speranța și tonusul psihic pozitiv, dar ei au continuat să mă chinuiască cu multe lucruri simultan, până mi-au distrus complet și definitiv cheful de viață. În definitiv nu am greșit nimic, am fost un om de valoare și după peste 45 de ani de viață și 32 de ani de închisoare, (aproape toți pe Moșilor) lumea tot mă consideră nebună, repet, deci mă obligă la moarte. Unii spun că ăștia noi din jurul meu (bloc și magazine din jur) nu știu nimic despre cum am fost tratată în trecut și nu știu nimic despre fericirea mea și cheful normal din viață din primi ani în blocul trei, etc. iar aceia vechi au uitat între timp. Sau nu au înțeles de la început. Lucrul acesta monstruos, despre care am mai povestit în trecut e că ei intrau în apartamentul meu când aveam chef pentru a mă teroriza, iar dvs. dacă aveți minte îngustă, credeți că așa lucruri oribile nu există și credeți că eu inventez sau delirez ca la carte, fiindcă îi credeți pe măcelarii și temnicerii vieții mele frumoase și fără păcat sau nebunie. Mulți oameni închiși la psihiatrie se plâng de același lucru și sunt considerați paranoici sau deliranți - adică de faptul că se intră în casa lor, că nu au dreptul la proprietate și li se iau lucruri etc. În final probabil că mă voi sinucide fiindcă mi-au luat până și pozele, printre diverse lucruri (fie vechi de familie, fie poze cu mine tânără și filmele făcute de mine de-a lungul anilor cu camera mea Fuji cu film. Este oribil. Mi-am schimbat cel puțin de două ori cheia fără rezultat. Am povestit deja cum îmi lăsau mereu ușa la dulap deschisă deși eu o închideam când ieșeam afară. În timp ce eram chinuită cu zgomote, în timp ce eram abuzată la serviciu în 2007 zi de zi, în timp ce eram f..tă și chinuită cerebral și trupește groaznic, în timp ce eram și otrăvită - nu știu cine intra în apartamentul meu și îmi punea mizerii înăuntru, lucru care în final m-a scârbit enorm și mi-a distrus pentru totdeauna paradisul din inimă și gând fiind eu și izolată și respinsă de toți, fără drepturi complet și considerată nebună deși nu greșisem nimic și nu am fost niciodată nebună (iertați repetiția). (azi 28.01.22 - probabil că eram otrăvită încât judecam greșit și exageram așa, sau pur și simplu a scris altcineva, căci câteva fragmente de pe blogul acesta par a fi clar scrise de alții)Îmi mânjeau tocurile ușilor, o parte din faianța din baie, ușile de la debarale și o față a mașinii de spălat cu scârnă roșie- maronie, care nu avea cum să ajungă în acele locuri. Era mânjit peste tot. (asta e adevărat) Când făceam curat, spălam din nou și din nou toate acele locuri și făceam curat lună. Clăteam cu mai multe ape. În două săptămâni era la fel (până la nivelul de deasupra capului meu) și absolut sigur nu putea fi așa decât dacă o mână criminală ar fi făcut acel lucru. Absolut sigur nu avea cum să se murdărească în acele locuri și nicidecum în 2 săptămâni. M-am mai plâns de aceste lucruri care ar fi putut fi dovedite și ele la fel cu povestea cu cârpa din blocul doi din care mai aveam o bucățică, dar nu interesa pe nimeni adevărul și chinul nemeritat asupra mea. De asemenea praful din dormitor și din sufragerie se aduna în rulouri groase (fapt real) în mod bizar tot în numai două săptămâni de la aspirare. Am dormit ani de zile în aer viciat de praf, nu doar de tutun. Și era foarte mult păr în carpete și pe covoare, pe care mereu le curățam cu peria. Mai mult păr decât îmi putea cade parcă. În prezent nu mai e păr aproape deloc chiar la o lună de la curățenie și praful nu se mai adună în fișicuri. Nu știu cine au fost porcii care mi-au murdărit casa, dar chestia cu mânjitul cu scârnă era grotescă și reală. Mult timp am perseverat să fac curățenie mereu și mereu până când nici nu am mai putut datorită problemelor de sănătate și chiar mi-e scârbă să mai fac, din motive pe care le puteți înțelege, mai ales că la început mi-era chiar foarte plăcut să fac curat, aceasta fiind una din puținele bucurii de viață ce mi-au fost lăsate. Acum mi-e scârbă și findcă sunt singură și fiindcă adevărul că am fost mereu om normal și că nu am greșit nimic toată viața întârzie. Absolut sigur țin minte tot și am povestit tot, nu înțeleg de ce lumea mă consideră nebună și nu vor adevărul și dreptatea adică drepturile pentru mine și copilul meu. (ideea cu copilul a fost singurul meu vis absurd toată viața, am explicat de ce și cum) Cum am deja 45 de ani și jumătate și am mers până la capăt, cred că mă voi omorî, ajunge atâta minciună. În ultimul timp numai la o cercetare foarte atentă se poate dovedi că în trecut îmi mânjeau totul cu scârnă maro-roșcată și uneori cu un fel de funingine (neagră). Nu demult mama a observat că tocul ușii de la sufragerie către holul de la intrare era mânjit pe o arie extinsă cu negru, parcă ar fi fost cărbune. Spunea că este din cauză că puneam mâna acolo să mă sprijin să mă descalț. Întotdeauna m-am descălțat pe cutia cu ziare și pantofi din hol și nu am atins acea zonă deloc. Nu știu sigur (cineva a înlocuit în această postare sigur cu singur, din păcate ei au modificat ce scriam eu uneori, acum corectez) dacă a curățat ea când eu nu am văzut, dar eu nu am curățat cum spunea ea, și acum nu se mai vede nimic din zona aceea neagră acum câteva zile. Toate aceste lucruri oribile și altele nu știu de ce mi le-au făcut, dar scopul lor evident pe care și l-au atins de fapt e că mă voi sinucide. În același timp eram femeie de serviciu la biblioteca ASE și erau unii porci care intrau peste mintea mea cu ideea ”de ce au băgat-o în programul de reeducare”. Alții mi-au spus că programul de reeducare era o invenție pentru a îi păcăli pe proști și a distruge oamenii cum am fost eu. Că adică nu exista în realitate. Eu avusesem educație foarte bună și solidă și capacitate de erudiție adică de cultură generală doar, dar aveam foarte mare drag de lectură și memorie mult mai bună când eram tânără și nu aveau de ce să mă reeduce. De fapt doar m-au torturat să îmi distrugă fericirea sau startea psihică bună și să mă oblige la moarte. Eu nu m-am dat în lături de la munca de jos sau migăloasă sau așa-zis degradantă încă de când eram copil, am iubit munca enorm și nu am fost orgolioasă și nu am făcut nazuri și am fost crescută în sărăcie de mică și i-am ajutat și pe alții și la curățenie, cum am povestit deja. Dar lucrul acesta mi s-a imputat ca greșeală. Am fost mereu un om modest și nu aveau ce să reeduce, decât să îmi distrugă bucuria vieții și caracterul frumos, care cu adevărat așa a fost. Am muncit și pe câmp și în casă de mică. Nu am avut nici cea mai mică greșeală toată viața. Unii intrau peste mine mereu și încă mai intră cu ideea ”ne-a murdărit pe toți”, când în realitate, eu am fost un om pur și luminos și bun și ei sunt cei care mi-au mânjit casa ani de zile și ei sunt cei care m-au mânjit cu mincunile lor că aș fi nebună și eventual și altceva, unii spun mereu peste mintea mea că poporul tău Cristina a inventat multe minciuni despre tine, nu doar că ești nebună, deci mă voi omorî.(iată încă un exemplu de semiconștiență, fiindcă atunci nu realizam totul, e adevărat că uneori chiar am intenționat să mor) În continuare mai am lucruri și mai groaznice poate de povestit, era mai bine să fi scris blogul acesta din 2008, când amintirea mizeriilor lor din 2007 era mai proaspătă decât acum și puteam scrie mai repede și mai ușor, fiindcă 2007 a fost culmea abjecției din partea lor din mai multe punte de vedere și totodată dovada clară că ei se închină unor diavoli monstruoși, nu lui Dumnezeu. Au continuat după aceea din 2008 încoace și adevărul frumos despre mine încă întârzie (adică despre normalitatea mea, sufletul și caracterul frumos și drepturile mele în lume și copilul încă nu sunt și adevărul că mereu am fost cum sunt acum și nu am uitat nimic și nu am denaturat realitatea sau delirat și am fost și un om bun și capabil de viață fericită și echilibrată, și de muncă intelectuală serioasă fără eroare, ca în 2006-2007, când era evident). (acest panegiric este aproape de adevăr, frumusețea aceea a fost realitate și chiar era mult, ca pentru toți oamenii cât de cât inteligenți, cum am fost și eu)

Voi continua povestirea în postarea următoare. În prezent de vreo trei nopți mă doare destul în zona ficatului sau altceva.
Azi, 28.01.22 notez că nu știu de ce lipsește continuarea acestei povestiri, dar oricum am fost oribil otrăvită sigur în acea toamnă și apoi m-au închis în stare de inconștiență la psihiatrie la sfârșit noimebrie sau început de decembrie 2016 pentru o săptămână și mi s-au pus perfuzii. Ei spun că toți au mințit că era doar boală psihică, și de fapt era efectul otrăvii.

9 septembrie 2016

Am ieșit pe stradă să plătesc factura de electricitate. Au intrat iar peste mine cu amenințări că o vor omorî pe maică-mea cum mi-au făcut acum câteva luni. Vor să spună că o vor omorî pe mama ca să mă omoare pe mine. M-au scuipat din nou că ”nu e adevărat”, deși niciodată nu am mințit întreaga viață. Mi-au spus înainte să plec că oamenii cred că eu sunt nebună, deci logic că trebuie să fie adevărul. Nu înțeleg de ce întârzie adevărul din 1984, deci de 32 de ani, fiindcă am fost un om perfect inteligent și normalitatea psihică absolută, vă spun cu certitudine, acesta e adevărul. Și nu am greșit absolut nimic. Au intrat din nou unii cu ideea că ”au jurat răzbunare celui mai bun om care a existat pe pământul românesc”. Nu aveau de ce să îmi jure răzbuncare, fiindcă am fost evident torturată și închisă din 1984 și un om perfect normal și bun cu adevărat. Evident am fost săracă și nu am avut niciun drept din 84, deci nu aveau de ce să îmi jure răzbunare, fiindcă nu am greșit nimic, chiar dacă ma suferit mult. Pe stradă era să cad din cauza mingii unui băiețel, care parcă era manipulat de alții să îmi trimită mingea la picioare - nu erau alți copii în preajmă - și a trimis mingea de era să cad și după ce am reușit să mă echilibrez să merg mai departe. Sper ca azi să pot continua partea 23 din povestirea despre blocul trei, fiindcă totul e adevărat, inclusiv ce mai am să spun, deși sunt lucruri înfiorătoare și idioții sau oamenii cu intelect slab pot crede că eu inventez sau ”confabulez”, cum spun unii porci. Citiți, repet, tot blogul și veți înțelege că totul e adevărat și că nu am exagerat nimic niciodată, nici în cele ce vor urma. Azi m-au lovit dn nou, fiindcă Silvia Bitere, unul din puținii oameni care m-au tratat mai omenește și mi-a publicat vreo două texte în revista la care era editor, respectiv Sintagme literare, se retrage din activitatea de acolo. în fiecare zi din 84 încoace m-au lovit, nu am avut nici măcar o zi bună, dar eu am fost binele absolut cu adevărat față de toți. Ei continuă să lovească și să distrugă tot ce sunt, de pildă azi m-au lovit cu retragerea Silviei Bitere, oare înțelegeți? Mi-au distrus în acest mod totul încontinuu. Nu am fost niciodată nebună și nu mi-au lăsat nimic din viață, absolut nicio șansă nu am avut, și nimic nu mi-au lăsat. Mă doare din nou coloana vertebrală și îmi amorțește piciorul drept, ei mă sperie din nou că m-au otrăvit și mi-au dat cancer, etc. Voi scrie în cursul zilei de azi continuarea povestirii, cu voia lui Dumnezeu. Am avut mereu dreptate absolută, mă rog lui Dumnezeu și pentru viața maică-mii și pentru viața mea. Restul sunt fiare și monștri infecți, mult mai rău ca maică-mea. Pe maică-mea o va duce mașina poliției la Tg Jiu luni, și pleacă din Voluntari la ora 3 jumătate dimineața, deci noaptea, deși ea nu are nicio legătură cu niicun proces de la Tg Jiu, deci își bat joc de ea și de mine în același timp. Sunt îngrijorată și din cauza asta. E monstruos.