În urmă cu mai multe zile am fost surprinsă de un cerc ciudat, alb, l-am atins cu mîna să văd dacă dispare, proiectat pe peretele din fața biroului meu (Am căutat sursa de proiecție în zadar) - era oricum un cerc incomplet, semăna cu un Enso japonez și apoi a dispărut tot ca prin miracol...după vreo 3-5 zile de arătare - părea o fosforescență în perete - dar de ce? - aprinsă tocmai zilele acelea pentru mine în semiobscuritate. Peretele este din aceia în care nu poți bate cuie, cum sunt aproape toți - în afară de cei între camere în același apartament, pe care unii locatari îi dărîmă, în foamea lor de nou și libertate...Acesta e între dormitor și baie.
Am cunoscut odată un om (bun cu mine, membru al micii mele familii), care îmi spunea (vulgar): de ce te uiți în cur...(pardon), de ce te uiți în cur--tea mea, de parcă tu n-ai cur... de parcă tu n-ai cur-- tea ta.... scuze că mi-am arătat de voie de nevoie pereții...tot pereților. Cercul era deschis spre Nord-Est. Nu am putut să îl fotografiez.
desenele mele cu mouse-ul - o parte din mine, le postez aici fiind complet izolată de peste 38 de ani, probabil le voi șterge
sâmbătă, 28 ianuarie 2017
vineri, 20 ianuarie 2017
adevăr din nou despre mine, 20 ianuarie 2017
"oamenii nu sunt niciodată mulțumiți cu toții și mereu vor schimbări, proasto” mi se spune. Aceste schimbări sunt obținute prin ștergerea memoriei mele. Din acest punct de vedere ei toți sunt viermi care digeră conținuturile memoriei mele, fiind sprijiniți de tatăl viermilor, vecinul de deasupra care de fapt a avut rolul de a facilita digestia viermilor- care mi-a săpat tezaurul și citadela de cultură și civilizație prin multiple otrăvuri reale și zgomote pe gura de aerisire comună sau tropăieli ale copiilor, care au fost create exact pentru acest tip de mâncare a memoriei unui om. De 11 ani aproape de când sînt în acest bloc a trebuit să îndur și ignoranța lumii care se sperie când înțelege că vecinii meu de deasupra nu îmbătrânesc și faptul că copiii lor nu cresc deloc. Ororile reale sau imaginate de alții despre vecinul meu de deasupra au de asemenea rolul de a facilita viermilor diverși din lume acțiunea lor destrucitvă asupra creierului meu în felul următor: oamenii sînt șocați când înțeleg așa zis adevărul despre ăla de sus și în felul acesta uită ce înțeleseseră despre mine, sau mor, sau înnebunesc, sau nu reușesc să înțeleagă că faptul mai important cu adevărat nu e ce este ăla de sus sau faptul că el are nu știu ce putere sau viață prin mine sau bani ca să mă distrugă indirect, ci adevărul că ei toți (și implicit toate spiritele creatoare de genul ăsta ale lumii) nu sunt decât viermi care trăiesc digerînd creierul meu - din punct de vedre spiritual - pentru a crea ceea ce e nou plecând de la ceea ce e vechi. În același timp toți cei din afara blocului meu s-au luptat pentru același lucru - tot prin zgomote și otrăvuri și prin izolarea mea.
După cum vedeți, nu am fost lăsată să scriu restul adevărului mai departe - mi-ar fi mai trebuit 2 săptămâni sau chiar main puțin, dar cred că nu mă vor lăsa, sunt chinuită zi de zi.
După cum vedeți, nu am fost lăsată să scriu restul adevărului mai departe - mi-ar fi mai trebuit 2 săptămâni sau chiar main puțin, dar cred că nu mă vor lăsa, sunt chinuită zi de zi.
duminică, 8 ianuarie 2017
8 ianuarie 2017
Am desenat mai demult o lămâie pe hârtie pe care am scanat-o, am prelucrat-o pe calculator, și am transformat-o într-o haiga. Unii oameni răi au intrat și mi-au luat acel desen din casă. Acest lucru mă deranjează la fel ca furtul fotografiilor mele din calculatorul meu personal. În calculatorul meu e deazastru, unii intră cum vor ei și îmi iau ce vor ei de acolo și introduc o serie de porcării care nu au legătură cu viața mea. Am mai șters și eu ce am putut din ele. În apartamentul în care locuiesc se întâmplă același lucru- au intrat hoți răi șă mi-au luat diverse obiecte - pe care le mai țin minte, și diverse fotografiii ale mele și desene sau lucruri scrise de mâna mea, etc. Este foarte neplăcut uneori. Totodată ei au introdus în casa mea diverse acte false sau nu pe care le-au răspândit prin sertarele mele în dezordine, inclusiv scrise cu codul meu numeric modificat, ca și cum mă născusem pe 15 februarie nu pe 16 - la un moment dat am aruncat o mare parte din ele, dar munca aceasta de Sisif nu mi se potrivește și e fără rost. Cred că voi renunța la calculator complet, nu doar la internet. Cel puțin o vreme. Ultima oară când m-au închis la psihiatrie, nu de mult, în 2016, decembrie, mi-au luat cheia de la ușă, cu ideea că așa se procedează în cazul meu fiindcă oamenii trebuie să creadă că eu aș fi nebună sau rea. Acum eu încă exist și sunt cu adevărat eu însămi.
vineri, 30 decembrie 2016
o mamă dulce mamă, din negura de vremi
Mama mea nu a fost o mamă excepțional de bună și nevinovată. Este adevărat că m-am îndoit de ea, fiindcă m-a chinuit mult în vremea tinereții, fără să o provoc sau să greșesc eu ceva. Nu aveam cum să știu atunci că lumea în general îmi era ostilă, fiindcă într-adevăr eram un om bun și făcusem numai binele și niciun rău. Nu aveam cum să știu restul lucurilor. Acum este grav bolnavă - vertebre dislocate fiindcă a călcat-o o mașină, din cauza unor persoane rele, absolut deloc din cauza mea. Mă rog și eu lui Dumnezeu să se înzdrăvenească. Eu am înțeles că a fost un om bun și ea abia cum câțiva ani și am spus tot adevărul de atunci, fiindcă am fost torturată monstruos. (de fapt nu am înțeles așa ceva, mama rămâne un mister, dar se pare că ea e cauza multor lucruri rele - prea multe în viața mea și a altora, unii spun că ea a fost îndobitociită despre mine, iar eu adesea mă gândeam că mama se prefăcea a fi monstruoasă față de mine fiindcă altfel nu mă putea proteja de ura lumii). Nu mai știu dacă pe acest blog am lăsat adevărul acesta despre mama mea, dar în mod sigur l-am scris mai demult în diverse locuri, în ciuda faptului că unii oameni credeau în mod greșit că eu o urăsc pe mama, numai fiindcă așa au fost înscenate lucrurile. Totuși au fost reale, nu a fost teatru. Pot dovedi încă acest lucru. Eu nu am greșit nimic. Nu mai m-au lăsat să termin povestirea întreagă pe acest blog, căci altfel ați fi înțeles mai bine acest lucru. Oricât de slabi, sau loviți, sau omorâți, oamenii au fost făpturi nobile în gândire și suflet și caracter. Și eu am fost la fel și am respectat lumea și oamenii în mod desăvârșit și am rămas la fel, mă întreb dacă puteți înțelege acest lucru.
Azi 30.05.21, am corectat acest text, atunci poate ați crezut că eram nebună fiindcă ieșisem din spitalul de psihiatrie - dar mă tem că nu era așa, erau niște hackeri care au intrat în blogul meu și și-au lăsat amprentele. În acea perioadă mama fusese lovită - când eu eram în spital - de o mașină pe stradă și avusese dureri, iar Angelica, fina mamei, căzuse și ea în fund de pe o bancă, așa mi s-a spus..
Azi, 30.05.21 - adaug că unii au încercat să mă facă să cred că ambii mei părinți erau complet nebuni. Mama era monstruoasă în felul ei, după 89 fiind numai tata, inclusiv în locul ei. Reamintesc că vecinii nu interveneau și că locuiam cu mulți vecini medici pe scara blocului.
Azi 30.05.21, am corectat acest text, atunci poate ați crezut că eram nebună fiindcă ieșisem din spitalul de psihiatrie - dar mă tem că nu era așa, erau niște hackeri care au intrat în blogul meu și și-au lăsat amprentele. În acea perioadă mama fusese lovită - când eu eram în spital - de o mașină pe stradă și avusese dureri, iar Angelica, fina mamei, căzuse și ea în fund de pe o bancă, așa mi s-a spus..
Azi, 30.05.21 - adaug că unii au încercat să mă facă să cred că ambii mei părinți erau complet nebuni. Mama era monstruoasă în felul ei, după 89 fiind numai tata, inclusiv în locul ei. Reamintesc că vecinii nu interveneau și că locuiam cu mulți vecini medici pe scara blocului.
sâmbătă, 10 septembrie 2016
Blocul trei, partea 23
Continuarea povestirii numărul 22 de la linkul:
http://cristina-moldoveanu.blogspot.ro/2016/09/blocul-trei-partea-22.html
Acum iar au intrat unii peste mine cu ideea ”un miliard de oameni o să moară pentru că femeia asta...” E ca și cum iar dau unii vina pe mine în mod abject. Îi rog sau le recomand să citească întreg blogul meu înainte să afirme așa ceva, ca și cum eu aș avea vreo vină. Nu am avut nicio vină și nicio greșeală sau anormalitate toată viața, absolut deloc, adevărul crud e că m-au ținut în închisoare 32 de ani și cu mii de torturi zi de zi, deși am fost un om perfect. Zi de zi din septembrie 1984 a fost la fel și eu am fost la fel. Absolut nimic nu e din cauza mea, și totul e din cauză că ei m-au chinuit și torturat încontinuu, fără ca eu să mă pot apăra, darmite să îi lovesc cum ar fi fost normal și drept, deși până și gândirea mea și afectivitatea mea erau perfecte, absolut perfecte, vă asigur că am fost destul de inteligentă să judec acest lucru. Este un lucru cert și logic că toți oamenii inteligenți sunt absolut normali psihic, dar alții îi folosesc drept carne de tun, fără resepct, dacă ei sunt săraci, adică din clasa socială de jos, cum am fost eu din copilărie. Mai am de scris o parte - exact ceea ce am spus că mai am de scris și culmea, cele mai înfiorătoare lucruri și adevăruri importante au rămas de scris la sfârșit, după cum veți vedea, mai aveți vă rog puțină răbdare. Dacă ați citit totul atunci ați înțeles acest lucru. Îmi este foarte greu să scriu, fiindcă sunt singură complet și fără nicio activitate și fără niciun drept sau rost, dar chiar în noaptea asta sau mâine voi trage de mine să scriu următoarea povestire din serie, în cele ce urmează.
Azi, în noaptea 10 spre 11 septembrie continui cu chiu cu vai povestirea aceasta. În ultimele zile am plâns singură că de fapt nu voiam să mă omor și nici nu e bine să mă omor. Mama mea mi-a propus să vindem proprietățile din București și Voluntari sau să lăsăm una în București închiriată și pentru eventualitatea că aș mai poposi vreodată în București (unde de fapt nu am nicio treabă și niciun prieten) și să ne mutăm la Sibiu. Mă bate gândul să mă mut la Sibiu cu ea, chiar dacă mă vor chinui ea și restul familiei acolo...am ajuns în acea stare de spirit când, după mulți ani de izolare parcă aș prefera să îmi port amarul și să locuiesc împreună cu ea, fiindcă tot restul societății m-a respins și joacă teatru că sunt nebună. Adică să mă duc să mor la Sibiu, un loc mai bun și mai frumos decât Bucureștiul și locul de veci din Voluntari unde sunt îngropați și tata și nașu. Oricât de greu ar fi să stau cu ea și să mor acolo (fiindcă am probleme mari la coloana vertebrală și nu știu ce este și îmi amorțesc și picioarele și mâinile destul de des), dar parcă e mai bine decât să mă sinucid în blocul ăsta împuțit unde s-au petrecut lucruri atât de groaznice încât m-am oprit din scris acum câteva zile (mi-e greață și îmi aduc aminte de romanul Greața al lui Sartre din care nu mai țin minte nimic), dar totuși vreau să le scriu și pe cele care au rămas. Tot ce urmează să scriu e adevărul, dar lumea preferă să ”creadă” că sunt nebună și că nu este adevărat ceea ce am scris, deci mă obligă la moarte, fiindcă am implorat drepturi legale din 84 chiar, când părinții au început să mă chinuiască. Adevărul e că nu am mai putut scrie din cauza durerii legată de cele ce mai am de spus. Încă o dată repet, nu am avut niciun fel de nebunie și nu știu de ce îmi vreți cu toții moartea atât de clar.
Bine, voi scrie și mai departe.
Ioana Nica îmi spunea odată, de față cu mama mea, că dacă un măr e frumos pe dinafară, asta nu înseamnă că nu este putred sau viermănos pe dinăuntru. Realitatea e că eu eram un măr frumos pe dinafară ( nu fumam și arătam încă bine și eram suplă, etc.) dar mai ales eram frumoasă și pe dinăuntru, adică eram sănătoasă, nu aveam simptome fizice, eram un om perfect normal psihic și cu multă speranță și gând bun atunci și capacitate intelectuală aruncată la gunoi, aveam un caracter fumos, încă citeam și făceam cum am povestit singură curat în casă cu mult drag, terminam ambele camere și baia și bucătărie într-o zi și spălam și geamuri și perdele.
Spuneam că mai am de scris despre femeia de serviciu a blocului. Nu știu cum o cheamă, este aceeași care era și când m-am mutat aici și îmi amintește puțin de femeia de serviciu Dorina din blocul unu, căreia mama îi dădea uneori bani sau lucruri de pomană, contra unor servicii pe care ea îi le făcea. O cheamă și pe ea tot Dorina. Mulți locatari probabil nu o salută pe femeia de serviciu, fiindcă este la un nivel social inferior comparativ cu ei și ea îi salută și le vrobește cu dvs. Probabil fiindcă pe mine nu mă saluta și fiind singură, am salutat-o eu prima. De atunci am mai salutat-o de mai multe ori, dar uneori mă salută ea cu un ton de voce grav și ciudat, numai dacă e singură în fața mea. În cazul în care stă de vorbă cu diverși locatari, nu se sinchisește de faptul că eu trec pe lângă ei și nu îmi spune bună ziua niciodată fiindcă eu nu merit respect în ochii ei. Într-o zi, când am ieșit din bloc, a început să îmi vorbească despre nu știu ce covoare pe care ea le-a curățat și le-a întins să se usuce pe gărdulețele din spatele blocului. Am privit în direcția arătată de ea și nu era nicun covoraș. Nu știu sigur dacă și-a bătut joc de mine sau dacă nu văzuesem eu bine, dar e posibil, fiindcă toți mă tratează ca și cum nu sunt om (sau ei cred că eu sunt nebună, cum spuneți dvs. poate). Acum mă tratează de mult ca pe un copil idiot.
În ceea ce privește ceea ce eu consider a fi un fapt tragic și trist în existența mea - lucru care mă scârbește peste măsură și mă face să mă simt oribil în casa mea - este și acesta un lucru adevărat. Sunt unii care intră peste mine cu ideea că se presupunea că eu trebuie să uit modul în care m-au chinuit în trecut. Ei bine, nu am uitat și acest lucru mă obligă să mor. Mult timp am reușit să îmi păstrez speranța și tonusul psihic pozitiv, dar ei au continuat să mă chinuiască cu multe lucruri simultan, până mi-au distrus complet și definitiv cheful de viață. În definitiv nu am greșit nimic, am fost un om de valoare și după peste 45 de ani de viață și 32 de ani de închisoare, (aproape toți pe Moșilor) lumea tot mă consideră nebună, repet, deci mă obligă la moarte. Unii spun că ăștia noi din jurul meu (bloc și magazine din jur) nu știu nimic despre cum am fost tratată în trecut și nu știu nimic despre fericirea mea și cheful normal din viață din primi ani în blocul trei, etc. iar aceia vechi au uitat între timp. Sau nu au înțeles de la început. Lucrul acesta monstruos, despre care am mai povestit în trecut e că ei intrau în apartamentul meu când aveam chef pentru a mă teroriza, iar dvs. dacă aveți minte îngustă, credeți că așa lucruri oribile nu există și credeți că eu inventez sau delirez ca la carte, fiindcă îi credeți pe măcelarii și temnicerii vieții mele frumoase și fără păcat sau nebunie. Mulți oameni închiși la psihiatrie se plâng de același lucru și sunt considerați paranoici sau deliranți - adică de faptul că se intră în casa lor, că nu au dreptul la proprietate și li se iau lucruri etc. În final probabil că mă voi sinucide fiindcă mi-au luat până și pozele, printre diverse lucruri (fie vechi de familie, fie poze cu mine tânără și filmele făcute de mine de-a lungul anilor cu camera mea Fuji cu film. Este oribil. Mi-am schimbat cel puțin de două ori cheia fără rezultat. Am povestit deja cum îmi lăsau mereu ușa la dulap deschisă deși eu o închideam când ieșeam afară. În timp ce eram chinuită cu zgomote, în timp ce eram abuzată la serviciu în 2007 zi de zi, în timp ce eram f..tă și chinuită cerebral și trupește groaznic, în timp ce eram și otrăvită - nu știu cine intra în apartamentul meu și îmi punea mizerii înăuntru, lucru care în final m-a scârbit enorm și mi-a distrus pentru totdeauna paradisul din inimă și gând fiind eu și izolată și respinsă de toți, fără drepturi complet și considerată nebună deși nu greșisem nimic și nu am fost niciodată nebună (iertați repetiția). (azi 28.01.22 - probabil că eram otrăvită încât judecam greșit și exageram așa, sau pur și simplu a scris altcineva, căci câteva fragmente de pe blogul acesta par a fi clar scrise de alții)Îmi mânjeau tocurile ușilor, o parte din faianța din baie, ușile de la debarale și o față a mașinii de spălat cu scârnă roșie- maronie, care nu avea cum să ajungă în acele locuri. Era mânjit peste tot. (asta e adevărat) Când făceam curat, spălam din nou și din nou toate acele locuri și făceam curat lună. Clăteam cu mai multe ape. În două săptămâni era la fel (până la nivelul de deasupra capului meu) și absolut sigur nu putea fi așa decât dacă o mână criminală ar fi făcut acel lucru. Absolut sigur nu avea cum să se murdărească în acele locuri și nicidecum în 2 săptămâni. M-am mai plâns de aceste lucruri care ar fi putut fi dovedite și ele la fel cu povestea cu cârpa din blocul doi din care mai aveam o bucățică, dar nu interesa pe nimeni adevărul și chinul nemeritat asupra mea. De asemenea praful din dormitor și din sufragerie se aduna în rulouri groase (fapt real) în mod bizar tot în numai două săptămâni de la aspirare. Am dormit ani de zile în aer viciat de praf, nu doar de tutun. Și era foarte mult păr în carpete și pe covoare, pe care mereu le curățam cu peria. Mai mult păr decât îmi putea cade parcă. În prezent nu mai e păr aproape deloc chiar la o lună de la curățenie și praful nu se mai adună în fișicuri. Nu știu cine au fost porcii care mi-au murdărit casa, dar chestia cu mânjitul cu scârnă era grotescă și reală. Mult timp am perseverat să fac curățenie mereu și mereu până când nici nu am mai putut datorită problemelor de sănătate și chiar mi-e scârbă să mai fac, din motive pe care le puteți înțelege, mai ales că la început mi-era chiar foarte plăcut să fac curat, aceasta fiind una din puținele bucurii de viață ce mi-au fost lăsate. Acum mi-e scârbă și findcă sunt singură și fiindcă adevărul că am fost mereu om normal și că nu am greșit nimic toată viața întârzie. Absolut sigur țin minte tot și am povestit tot, nu înțeleg de ce lumea mă consideră nebună și nu vor adevărul și dreptatea adică drepturile pentru mine și copilul meu. (ideea cu copilul a fost singurul meu vis absurd toată viața, am explicat de ce și cum) Cum am deja 45 de ani și jumătate și am mers până la capăt, cred că mă voi omorî, ajunge atâta minciună. În ultimul timp numai la o cercetare foarte atentă se poate dovedi că în trecut îmi mânjeau totul cu scârnă maro-roșcată și uneori cu un fel de funingine (neagră). Nu demult mama a observat că tocul ușii de la sufragerie către holul de la intrare era mânjit pe o arie extinsă cu negru, parcă ar fi fost cărbune. Spunea că este din cauză că puneam mâna acolo să mă sprijin să mă descalț. Întotdeauna m-am descălțat pe cutia cu ziare și pantofi din hol și nu am atins acea zonă deloc. Nu știu sigur (cineva a înlocuit în această postare sigur cu singur, din păcate ei au modificat ce scriam eu uneori, acum corectez) dacă a curățat ea când eu nu am văzut, dar eu nu am curățat cum spunea ea, și acum nu se mai vede nimic din zona aceea neagră acum câteva zile. Toate aceste lucruri oribile și altele nu știu de ce mi le-au făcut, dar scopul lor evident pe care și l-au atins de fapt e că mă voi sinucide. În același timp eram femeie de serviciu la biblioteca ASE și erau unii porci care intrau peste mintea mea cu ideea ”de ce au băgat-o în programul de reeducare”. Alții mi-au spus că programul de reeducare era o invenție pentru a îi păcăli pe proști și a distruge oamenii cum am fost eu. Că adică nu exista în realitate. Eu avusesem educație foarte bună și solidă și capacitate de erudiție adică de cultură generală doar, dar aveam foarte mare drag de lectură și memorie mult mai bună când eram tânără și nu aveau de ce să mă reeduce. De fapt doar m-au torturat să îmi distrugă fericirea sau startea psihică bună și să mă oblige la moarte. Eu nu m-am dat în lături de la munca de jos sau migăloasă sau așa-zis degradantă încă de când eram copil, am iubit munca enorm și nu am fost orgolioasă și nu am făcut nazuri și am fost crescută în sărăcie de mică și i-am ajutat și pe alții și la curățenie, cum am povestit deja. Dar lucrul acesta mi s-a imputat ca greșeală. Am fost mereu un om modest și nu aveau ce să reeduce, decât să îmi distrugă bucuria vieții și caracterul frumos, care cu adevărat așa a fost. Am muncit și pe câmp și în casă de mică. Nu am avut nici cea mai mică greșeală toată viața. Unii intrau peste mine mereu și încă mai intră cu ideea ”ne-a murdărit pe toți”, când în realitate, eu am fost un om pur și luminos și bun și ei sunt cei care mi-au mânjit casa ani de zile și ei sunt cei care m-au mânjit cu mincunile lor că aș fi nebună și eventual și altceva, unii spun mereu peste mintea mea că poporul tău Cristina a inventat multe minciuni despre tine, nu doar că ești nebună, deci mă voi omorî.(iată încă un exemplu de semiconștiență, fiindcă atunci nu realizam totul, e adevărat că uneori chiar am intenționat să mor) În continuare mai am lucruri și mai groaznice poate de povestit, era mai bine să fi scris blogul acesta din 2008, când amintirea mizeriilor lor din 2007 era mai proaspătă decât acum și puteam scrie mai repede și mai ușor, fiindcă 2007 a fost culmea abjecției din partea lor din mai multe punte de vedere și totodată dovada clară că ei se închină unor diavoli monstruoși, nu lui Dumnezeu. Au continuat după aceea din 2008 încoace și adevărul frumos despre mine încă întârzie (adică despre normalitatea mea, sufletul și caracterul frumos și drepturile mele în lume și copilul încă nu sunt și adevărul că mereu am fost cum sunt acum și nu am uitat nimic și nu am denaturat realitatea sau delirat și am fost și un om bun și capabil de viață fericită și echilibrată, și de muncă intelectuală serioasă fără eroare, ca în 2006-2007, când era evident). (acest panegiric este aproape de adevăr, frumusețea aceea a fost realitate și chiar era mult, ca pentru toți oamenii cât de cât inteligenți, cum am fost și eu)
Voi continua povestirea în postarea următoare. În prezent de vreo trei nopți mă doare destul în zona ficatului sau altceva.
Azi, 28.01.22 notez că nu știu de ce lipsește continuarea acestei povestiri, dar oricum am fost oribil otrăvită sigur în acea toamnă și apoi m-au închis în stare de inconștiență la psihiatrie la sfârșit noimebrie sau început de decembrie 2016 pentru o săptămână și mi s-au pus perfuzii. Ei spun că toți au mințit că era doar boală psihică, și de fapt era efectul otrăvii.
http://cristina-moldoveanu.blogspot.ro/2016/09/blocul-trei-partea-22.html
Acum iar au intrat unii peste mine cu ideea ”un miliard de oameni o să moară pentru că femeia asta...” E ca și cum iar dau unii vina pe mine în mod abject. Îi rog sau le recomand să citească întreg blogul meu înainte să afirme așa ceva, ca și cum eu aș avea vreo vină. Nu am avut nicio vină și nicio greșeală sau anormalitate toată viața, absolut deloc, adevărul crud e că m-au ținut în închisoare 32 de ani și cu mii de torturi zi de zi, deși am fost un om perfect. Zi de zi din septembrie 1984 a fost la fel și eu am fost la fel. Absolut nimic nu e din cauza mea, și totul e din cauză că ei m-au chinuit și torturat încontinuu, fără ca eu să mă pot apăra, darmite să îi lovesc cum ar fi fost normal și drept, deși până și gândirea mea și afectivitatea mea erau perfecte, absolut perfecte, vă asigur că am fost destul de inteligentă să judec acest lucru. Este un lucru cert și logic că toți oamenii inteligenți sunt absolut normali psihic, dar alții îi folosesc drept carne de tun, fără resepct, dacă ei sunt săraci, adică din clasa socială de jos, cum am fost eu din copilărie. Mai am de scris o parte - exact ceea ce am spus că mai am de scris și culmea, cele mai înfiorătoare lucruri și adevăruri importante au rămas de scris la sfârșit, după cum veți vedea, mai aveți vă rog puțină răbdare. Dacă ați citit totul atunci ați înțeles acest lucru. Îmi este foarte greu să scriu, fiindcă sunt singură complet și fără nicio activitate și fără niciun drept sau rost, dar chiar în noaptea asta sau mâine voi trage de mine să scriu următoarea povestire din serie, în cele ce urmează.
Azi, în noaptea 10 spre 11 septembrie continui cu chiu cu vai povestirea aceasta. În ultimele zile am plâns singură că de fapt nu voiam să mă omor și nici nu e bine să mă omor. Mama mea mi-a propus să vindem proprietățile din București și Voluntari sau să lăsăm una în București închiriată și pentru eventualitatea că aș mai poposi vreodată în București (unde de fapt nu am nicio treabă și niciun prieten) și să ne mutăm la Sibiu. Mă bate gândul să mă mut la Sibiu cu ea, chiar dacă mă vor chinui ea și restul familiei acolo...am ajuns în acea stare de spirit când, după mulți ani de izolare parcă aș prefera să îmi port amarul și să locuiesc împreună cu ea, fiindcă tot restul societății m-a respins și joacă teatru că sunt nebună. Adică să mă duc să mor la Sibiu, un loc mai bun și mai frumos decât Bucureștiul și locul de veci din Voluntari unde sunt îngropați și tata și nașu. Oricât de greu ar fi să stau cu ea și să mor acolo (fiindcă am probleme mari la coloana vertebrală și nu știu ce este și îmi amorțesc și picioarele și mâinile destul de des), dar parcă e mai bine decât să mă sinucid în blocul ăsta împuțit unde s-au petrecut lucruri atât de groaznice încât m-am oprit din scris acum câteva zile (mi-e greață și îmi aduc aminte de romanul Greața al lui Sartre din care nu mai țin minte nimic), dar totuși vreau să le scriu și pe cele care au rămas. Tot ce urmează să scriu e adevărul, dar lumea preferă să ”creadă” că sunt nebună și că nu este adevărat ceea ce am scris, deci mă obligă la moarte, fiindcă am implorat drepturi legale din 84 chiar, când părinții au început să mă chinuiască. Adevărul e că nu am mai putut scrie din cauza durerii legată de cele ce mai am de spus. Încă o dată repet, nu am avut niciun fel de nebunie și nu știu de ce îmi vreți cu toții moartea atât de clar.
Bine, voi scrie și mai departe.
Ioana Nica îmi spunea odată, de față cu mama mea, că dacă un măr e frumos pe dinafară, asta nu înseamnă că nu este putred sau viermănos pe dinăuntru. Realitatea e că eu eram un măr frumos pe dinafară ( nu fumam și arătam încă bine și eram suplă, etc.) dar mai ales eram frumoasă și pe dinăuntru, adică eram sănătoasă, nu aveam simptome fizice, eram un om perfect normal psihic și cu multă speranță și gând bun atunci și capacitate intelectuală aruncată la gunoi, aveam un caracter fumos, încă citeam și făceam cum am povestit singură curat în casă cu mult drag, terminam ambele camere și baia și bucătărie într-o zi și spălam și geamuri și perdele.
Spuneam că mai am de scris despre femeia de serviciu a blocului. Nu știu cum o cheamă, este aceeași care era și când m-am mutat aici și îmi amintește puțin de femeia de serviciu Dorina din blocul unu, căreia mama îi dădea uneori bani sau lucruri de pomană, contra unor servicii pe care ea îi le făcea. O cheamă și pe ea tot Dorina. Mulți locatari probabil nu o salută pe femeia de serviciu, fiindcă este la un nivel social inferior comparativ cu ei și ea îi salută și le vrobește cu dvs. Probabil fiindcă pe mine nu mă saluta și fiind singură, am salutat-o eu prima. De atunci am mai salutat-o de mai multe ori, dar uneori mă salută ea cu un ton de voce grav și ciudat, numai dacă e singură în fața mea. În cazul în care stă de vorbă cu diverși locatari, nu se sinchisește de faptul că eu trec pe lângă ei și nu îmi spune bună ziua niciodată fiindcă eu nu merit respect în ochii ei. Într-o zi, când am ieșit din bloc, a început să îmi vorbească despre nu știu ce covoare pe care ea le-a curățat și le-a întins să se usuce pe gărdulețele din spatele blocului. Am privit în direcția arătată de ea și nu era nicun covoraș. Nu știu sigur dacă și-a bătut joc de mine sau dacă nu văzuesem eu bine, dar e posibil, fiindcă toți mă tratează ca și cum nu sunt om (sau ei cred că eu sunt nebună, cum spuneți dvs. poate). Acum mă tratează de mult ca pe un copil idiot.
În ceea ce privește ceea ce eu consider a fi un fapt tragic și trist în existența mea - lucru care mă scârbește peste măsură și mă face să mă simt oribil în casa mea - este și acesta un lucru adevărat. Sunt unii care intră peste mine cu ideea că se presupunea că eu trebuie să uit modul în care m-au chinuit în trecut. Ei bine, nu am uitat și acest lucru mă obligă să mor. Mult timp am reușit să îmi păstrez speranța și tonusul psihic pozitiv, dar ei au continuat să mă chinuiască cu multe lucruri simultan, până mi-au distrus complet și definitiv cheful de viață. În definitiv nu am greșit nimic, am fost un om de valoare și după peste 45 de ani de viață și 32 de ani de închisoare, (aproape toți pe Moșilor) lumea tot mă consideră nebună, repet, deci mă obligă la moarte. Unii spun că ăștia noi din jurul meu (bloc și magazine din jur) nu știu nimic despre cum am fost tratată în trecut și nu știu nimic despre fericirea mea și cheful normal din viață din primi ani în blocul trei, etc. iar aceia vechi au uitat între timp. Sau nu au înțeles de la început. Lucrul acesta monstruos, despre care am mai povestit în trecut e că ei intrau în apartamentul meu când aveam chef pentru a mă teroriza, iar dvs. dacă aveți minte îngustă, credeți că așa lucruri oribile nu există și credeți că eu inventez sau delirez ca la carte, fiindcă îi credeți pe măcelarii și temnicerii vieții mele frumoase și fără păcat sau nebunie. Mulți oameni închiși la psihiatrie se plâng de același lucru și sunt considerați paranoici sau deliranți - adică de faptul că se intră în casa lor, că nu au dreptul la proprietate și li se iau lucruri etc. În final probabil că mă voi sinucide fiindcă mi-au luat până și pozele, printre diverse lucruri (fie vechi de familie, fie poze cu mine tânără și filmele făcute de mine de-a lungul anilor cu camera mea Fuji cu film. Este oribil. Mi-am schimbat cel puțin de două ori cheia fără rezultat. Am povestit deja cum îmi lăsau mereu ușa la dulap deschisă deși eu o închideam când ieșeam afară. În timp ce eram chinuită cu zgomote, în timp ce eram abuzată la serviciu în 2007 zi de zi, în timp ce eram f..tă și chinuită cerebral și trupește groaznic, în timp ce eram și otrăvită - nu știu cine intra în apartamentul meu și îmi punea mizerii înăuntru, lucru care în final m-a scârbit enorm și mi-a distrus pentru totdeauna paradisul din inimă și gând fiind eu și izolată și respinsă de toți, fără drepturi complet și considerată nebună deși nu greșisem nimic și nu am fost niciodată nebună (iertați repetiția). (azi 28.01.22 - probabil că eram otrăvită încât judecam greșit și exageram așa, sau pur și simplu a scris altcineva, căci câteva fragmente de pe blogul acesta par a fi clar scrise de alții)Îmi mânjeau tocurile ușilor, o parte din faianța din baie, ușile de la debarale și o față a mașinii de spălat cu scârnă roșie- maronie, care nu avea cum să ajungă în acele locuri. Era mânjit peste tot. (asta e adevărat) Când făceam curat, spălam din nou și din nou toate acele locuri și făceam curat lună. Clăteam cu mai multe ape. În două săptămâni era la fel (până la nivelul de deasupra capului meu) și absolut sigur nu putea fi așa decât dacă o mână criminală ar fi făcut acel lucru. Absolut sigur nu avea cum să se murdărească în acele locuri și nicidecum în 2 săptămâni. M-am mai plâns de aceste lucruri care ar fi putut fi dovedite și ele la fel cu povestea cu cârpa din blocul doi din care mai aveam o bucățică, dar nu interesa pe nimeni adevărul și chinul nemeritat asupra mea. De asemenea praful din dormitor și din sufragerie se aduna în rulouri groase (fapt real) în mod bizar tot în numai două săptămâni de la aspirare. Am dormit ani de zile în aer viciat de praf, nu doar de tutun. Și era foarte mult păr în carpete și pe covoare, pe care mereu le curățam cu peria. Mai mult păr decât îmi putea cade parcă. În prezent nu mai e păr aproape deloc chiar la o lună de la curățenie și praful nu se mai adună în fișicuri. Nu știu cine au fost porcii care mi-au murdărit casa, dar chestia cu mânjitul cu scârnă era grotescă și reală. Mult timp am perseverat să fac curățenie mereu și mereu până când nici nu am mai putut datorită problemelor de sănătate și chiar mi-e scârbă să mai fac, din motive pe care le puteți înțelege, mai ales că la început mi-era chiar foarte plăcut să fac curat, aceasta fiind una din puținele bucurii de viață ce mi-au fost lăsate. Acum mi-e scârbă și findcă sunt singură și fiindcă adevărul că am fost mereu om normal și că nu am greșit nimic toată viața întârzie. Absolut sigur țin minte tot și am povestit tot, nu înțeleg de ce lumea mă consideră nebună și nu vor adevărul și dreptatea adică drepturile pentru mine și copilul meu. (ideea cu copilul a fost singurul meu vis absurd toată viața, am explicat de ce și cum) Cum am deja 45 de ani și jumătate și am mers până la capăt, cred că mă voi omorî, ajunge atâta minciună. În ultimul timp numai la o cercetare foarte atentă se poate dovedi că în trecut îmi mânjeau totul cu scârnă maro-roșcată și uneori cu un fel de funingine (neagră). Nu demult mama a observat că tocul ușii de la sufragerie către holul de la intrare era mânjit pe o arie extinsă cu negru, parcă ar fi fost cărbune. Spunea că este din cauză că puneam mâna acolo să mă sprijin să mă descalț. Întotdeauna m-am descălțat pe cutia cu ziare și pantofi din hol și nu am atins acea zonă deloc. Nu știu sigur (cineva a înlocuit în această postare sigur cu singur, din păcate ei au modificat ce scriam eu uneori, acum corectez) dacă a curățat ea când eu nu am văzut, dar eu nu am curățat cum spunea ea, și acum nu se mai vede nimic din zona aceea neagră acum câteva zile. Toate aceste lucruri oribile și altele nu știu de ce mi le-au făcut, dar scopul lor evident pe care și l-au atins de fapt e că mă voi sinucide. În același timp eram femeie de serviciu la biblioteca ASE și erau unii porci care intrau peste mintea mea cu ideea ”de ce au băgat-o în programul de reeducare”. Alții mi-au spus că programul de reeducare era o invenție pentru a îi păcăli pe proști și a distruge oamenii cum am fost eu. Că adică nu exista în realitate. Eu avusesem educație foarte bună și solidă și capacitate de erudiție adică de cultură generală doar, dar aveam foarte mare drag de lectură și memorie mult mai bună când eram tânără și nu aveau de ce să mă reeduce. De fapt doar m-au torturat să îmi distrugă fericirea sau startea psihică bună și să mă oblige la moarte. Eu nu m-am dat în lături de la munca de jos sau migăloasă sau așa-zis degradantă încă de când eram copil, am iubit munca enorm și nu am fost orgolioasă și nu am făcut nazuri și am fost crescută în sărăcie de mică și i-am ajutat și pe alții și la curățenie, cum am povestit deja. Dar lucrul acesta mi s-a imputat ca greșeală. Am fost mereu un om modest și nu aveau ce să reeduce, decât să îmi distrugă bucuria vieții și caracterul frumos, care cu adevărat așa a fost. Am muncit și pe câmp și în casă de mică. Nu am avut nici cea mai mică greșeală toată viața. Unii intrau peste mine mereu și încă mai intră cu ideea ”ne-a murdărit pe toți”, când în realitate, eu am fost un om pur și luminos și bun și ei sunt cei care mi-au mânjit casa ani de zile și ei sunt cei care m-au mânjit cu mincunile lor că aș fi nebună și eventual și altceva, unii spun mereu peste mintea mea că poporul tău Cristina a inventat multe minciuni despre tine, nu doar că ești nebună, deci mă voi omorî.(iată încă un exemplu de semiconștiență, fiindcă atunci nu realizam totul, e adevărat că uneori chiar am intenționat să mor) În continuare mai am lucruri și mai groaznice poate de povestit, era mai bine să fi scris blogul acesta din 2008, când amintirea mizeriilor lor din 2007 era mai proaspătă decât acum și puteam scrie mai repede și mai ușor, fiindcă 2007 a fost culmea abjecției din partea lor din mai multe punte de vedere și totodată dovada clară că ei se închină unor diavoli monstruoși, nu lui Dumnezeu. Au continuat după aceea din 2008 încoace și adevărul frumos despre mine încă întârzie (adică despre normalitatea mea, sufletul și caracterul frumos și drepturile mele în lume și copilul încă nu sunt și adevărul că mereu am fost cum sunt acum și nu am uitat nimic și nu am denaturat realitatea sau delirat și am fost și un om bun și capabil de viață fericită și echilibrată, și de muncă intelectuală serioasă fără eroare, ca în 2006-2007, când era evident). (acest panegiric este aproape de adevăr, frumusețea aceea a fost realitate și chiar era mult, ca pentru toți oamenii cât de cât inteligenți, cum am fost și eu)
Voi continua povestirea în postarea următoare. În prezent de vreo trei nopți mă doare destul în zona ficatului sau altceva.
Azi, 28.01.22 notez că nu știu de ce lipsește continuarea acestei povestiri, dar oricum am fost oribil otrăvită sigur în acea toamnă și apoi m-au închis în stare de inconștiență la psihiatrie la sfârșit noimebrie sau început de decembrie 2016 pentru o săptămână și mi s-au pus perfuzii. Ei spun că toți au mințit că era doar boală psihică, și de fapt era efectul otrăvii.
vineri, 9 septembrie 2016
9 septembrie 2016
Am ieșit pe stradă să plătesc factura de electricitate. Au intrat iar peste mine cu amenințări că o vor omorî pe maică-mea cum mi-au făcut acum câteva luni. Vor să spună că o vor omorî pe mama ca să mă omoare pe mine. M-au scuipat din nou că ”nu e adevărat”, deși niciodată nu am mințit întreaga viață. Mi-au spus înainte să plec că oamenii cred că eu sunt nebună, deci logic că trebuie să fie adevărul. Nu înțeleg de ce întârzie adevărul din 1984, deci de 32 de ani, fiindcă am fost un om perfect inteligent și normalitatea psihică absolută, vă spun cu certitudine, acesta e adevărul. Și nu am greșit absolut nimic. Au intrat din nou unii cu ideea că ”au jurat răzbunare celui mai bun om care a existat pe pământul românesc”. Nu aveau de ce să îmi jure răzbuncare, fiindcă am fost evident torturată și închisă din 1984 și un om perfect normal și bun cu adevărat. Evident am fost săracă și nu am avut niciun drept din 84, deci nu aveau de ce să îmi jure răzbunare, fiindcă nu am greșit nimic, chiar dacă ma suferit mult. Pe stradă era să cad din cauza mingii unui băiețel, care parcă era manipulat de alții să îmi trimită mingea la picioare - nu erau alți copii în preajmă - și a trimis mingea de era să cad și după ce am reușit să mă echilibrez să merg mai departe. Sper ca azi să pot continua partea 23 din povestirea despre blocul trei, fiindcă totul e adevărat, inclusiv ce mai am să spun, deși sunt lucruri înfiorătoare și idioții sau oamenii cu intelect slab pot crede că eu inventez sau ”confabulez”, cum spun unii porci. Citiți, repet, tot blogul și veți înțelege că totul e adevărat și că nu am exagerat nimic niciodată, nici în cele ce vor urma. Azi m-au lovit dn nou, fiindcă Silvia Bitere, unul din puținii oameni care m-au tratat mai omenește și mi-a publicat vreo două texte în revista la care era editor, respectiv Sintagme literare, se retrage din activitatea de acolo. în fiecare zi din 84 încoace m-au lovit, nu am avut nici măcar o zi bună, dar eu am fost binele absolut cu adevărat față de toți. Ei continuă să lovească și să distrugă tot ce sunt, de pildă azi m-au lovit cu retragerea Silviei Bitere, oare înțelegeți? Mi-au distrus în acest mod totul încontinuu. Nu am fost niciodată nebună și nu mi-au lăsat nimic din viață, absolut nicio șansă nu am avut, și nimic nu mi-au lăsat. Mă doare din nou coloana vertebrală și îmi amorțește piciorul drept, ei mă sperie din nou că m-au otrăvit și mi-au dat cancer, etc. Voi scrie în cursul zilei de azi continuarea povestirii, cu voia lui Dumnezeu. Am avut mereu dreptate absolută, mă rog lui Dumnezeu și pentru viața maică-mii și pentru viața mea. Restul sunt fiare și monștri infecți, mult mai rău ca maică-mea. Pe maică-mea o va duce mașina poliției la Tg Jiu luni, și pleacă din Voluntari la ora 3 jumătate dimineața, deci noaptea, deși ea nu are nicio legătură cu niicun proces de la Tg Jiu, deci își bat joc de ea și de mine în același timp. Sunt îngrijorată și din cauza asta. E monstruos.
joi, 8 septembrie 2016
8 septembrie 2016
După ce ieri am spus încontinuu toată ziua că trebuie să fie tot adevătul și să trăiesc, că trebuie să am dreptul să trăiesc între oameni și dreptul legal să am copil și să fac o facultate, fiindcă am fost un om întrutotul perfect psihic și totodată un om de valoare - azi noapte m-a durut rău coloana și m-a durut și ficatul mult timp și m-am trezit sfâșiată cerebral și ei mi-au spus încontinuu fie că m-au futut, fie că nu se mai poate face nimic, deci mă sperie că mi-au dat cancer (de fapt prin otrăvire) și pe mine mă îngrozește și acest lucru fiindcă nici măcar nu am apucat să trăiesc pe lumea asta deloc. Și câte bucurii ar fi de trăit pe luema asta...și cât de fericită aș fi...voi mai scrie poate despre asta. Totodată m-au izolat cu forța complet ca să mă oblige să mă sinucid și e adevărat că nu am greșit nimic din 84 și nici înainte deci trebuie să fie adevărul, și să am dreptul la viață în societate. Oricum nu mai pot îndura izolarea, desigur că mă voi sinucide și din cauza asta așa cum vor ei, dar mă voi strădui să termin de scris tot adevărul pe acest blog, mai sunt unele lucruri esențiale de spus. Vă puteți imagina ruptura psihică și durerea pe care le simt fiindcă sunt deja 32 de ani de când întârzie adevărul, am avut mereu dreptate absolută și merit viața și libertatea fiindcă am fost și un om de valoare, nu doar perfect normală psihic viața toată. Este monstruos, nu pot înțelege cum puteți trăi în asemenea minciună și crime odioase asupra omului bun cum am fost eu. Nu am avut nici cea mai mică anormalitate toată viața.
Am ieșit pe stradă și l-am întâlnit pe Malancă și desigur nu m-a salutat, și unii au intrat peste mintea mea cu ideea că Malancă e un idiot pe care ăia răi îl folosec ca să mă distrugă pe mine. Trebuie să merg acum până în zona blocului unde stăteam înainte pe Moșilor și să duc radioul mamei la reparat. Mi l-a adus ieri. Mă irită faptul că proștii pot crede că eu aș fi ascultat radioul vreodată în ultimii ani și că era radioul meu. Adică un fel de substituție de personalitate. Am explicat deja că după revoluție au fost ecranate pe Moșilor posturile naționale, și uneori mai dădeau emisiuni interesnate pe care le-aș fi ascultat. Nu am ce asculta la porcăriile lor de posturi de radio fm unde dau numai muzică străină și proastă și din când în când aberații politice. Bineînțeles că am renunțat de mult la abonamentul de radio și din cauza faptului că nu am bani și fiindcă nu am ce asculta. După aceea la 3 jumătate voi merge eu în locul mamei la medicul de familie, că ea nu paote veni deși avea programare, fiindcă îmi trebuie rețetă și trimitere la ORL, fiindcă iar mi s-a înfundat o ureche.
Am fost la atelierul de reparații. Iar au intrat peste mine cu idei pe care ei le repetau cu 8-9 ani în urmă, de pildă că ”aia trebuia împușcată”. Mi-au trebuit într-adevăr vreo câțiva ani până când am înțeles că porcii se refereau la mine. Nu doar că toată viața am fost un om perfect normal și inteligent, dar chiar am fost binele absolut cu calm și înțelepciune toată viața și cu mare drag de oameni și de țară și nu mi-a venit să cred că se refereau la mine - ctiți toată povestea vieții mele și veți înțelege că așa cum sunt acum și cum am fost și ieri, am fost întreaga viață, deci nimeni nu avea de ce să îmi vrea moartea. Este de-a dreptul grotesc că mă tratează toți așa, fiindcă am fost un om foarte bun și matur și înțelept, niciodată altfel. Ăștia care scuipă așa sunt exact ca pacientele din spitalul de psihiatrie care mă băteau și îmi aruncau hainele pe fereastră și urlau la mine ”Moarte!” direct în față. Eu nu am greșit nimic toată viața, deci e logic că trebuie să am toate drepturile legale și să am copil și să fac o facultate, cum am implorat din 1984, fiindcă am fost un om perfect lucid și normal de atunci. Au intrat și alții peste mine cu ideea ”Au distrus-o din nou”, ca și cum azi noapte ăia care m-au chinuit cerebral m-au distrus, într-un mod în care eu nu știu, deși am fost mereu un om perfect. În plus s-au băgat unii peste mine cu ideea că proștii cred că eu spun adevărul și mă plâng (fiindcă nu vreau să mă omor de fapt) dar ei cred că eu plâng cu glas tare și că urlu în bloc, când de fapt vorbesc singură cu voce normală și am avut dreptate toată viața, și sunt și acum un om perfect normal. Alții au intrat peste mine cu ideea că eu pot să îmi iau adio de la viață fiindcă țara asta nu o să recunoască niciodată adevărul și ei vor ca oamenii proști să creadă că eu sunt nebună și deci vor ca eu să mă sinucid. Bine, dar am fost chiar perfecțiunea, normal că trebuie să fie tot adevărul, cum am spus încă din 84. Nu am mințit niciodată. Sunt tare necăjită și fiindcă mama s-a angajat din nou la servicul ăla sinucigaș după toate că în urmă cu săptămâni, când a fost grav bolnavă, mi-a explicat că nu se va mai angaja acolo, că e mediu toxic și infect și nu poate sta în picioare atâtea ore și că ăia o pun să să facă muncă de jos de cărat obiecte grele ca un bărbat. Și acum s-a angajat tot acolo, e monstruos! De cinci ani și ceva nu am mai fost nici la Colun măcar cu ea și e groaznic - oricum după 84 am fost lăsată afară din închisoare numai de câteva opri. Sunt și foarte singură și am dreptate absolută, am avut mereu și repet, mereu am fost la fel, normal că trebuie să fie tot adeăvrul, cum am implorat și am explicat din 1984. Repet, nu am greșit nimic toată viața, chiar dacă mulatrul ăla a ieșit în calea mea și aseară și azi din nou (azi râdea) și mi-e scârbă că și femeia aceea cu părul vopsit roșu iar a ieșit și ea pe stradă împreună cu cohortă de oameni în calea mea, ca și cum ea ar crede că eu sunt nebună sau am greșit ceva, când de fapt toată viața mea fost binele absolut și un om integru și inteligent. A ieșit ieri din nou și aia care pare foarte bolnavă (nu știu ce are) și apare mereu în calea mea, dar a refuzat să îmi răspundă la salut când era odată în supermarket.
Menționez aici una din poeziile lui Adrian Agheorghesei, și drept vă spun că am trecut și prin așa ceva, m-au strivit cu sufletele mici și probabil că habar nu aveți ce înseamnă binele absolut sau înțelepciunea la care mă refer, fiindcă eu așa am fost, un om foarte inteligent cu suflet mare, chiar dacă am fost săracă, în timp ce voi vă luați numai după minciuni și după ceea ce e superficial.
http://www.poezie.ro/index.php/poetry/14053438/En_passant
Am omorât un om.
Pur şi simplu.
L-am strivit între degetele mici
cum striveşti între buze o tumoare a inimii.
La început era plictiseală
şi întunericul bătea cuie chimice;
era arbore cu melci înaripaţi
şi oamenii nu mai traversau nicio creangă.
Din senin,
am trasat un gol care semăna cu un ochi alb,
o secundă ca plămânul negru
şi un cerc gri.
Şi golul m-a privit în cer şi-a învăţat cuvântul,
Şi secunda m-a respirat cum respiră melcul,
Şi cercul a existat cum există cercul.
M-am plimbat, am trecut şi m-am rătăcit prin om.
Când am început să fac rame din paşi,
să întorc oglinzile cu faţa la faţă,
şi să strig la feminin,
am omorât un om;
cum trenul striveşte ochii între fier,
aşa l-am strivit eu între sufletele mici.
Au mai intrat unii peste mine cu ideea că ei sunt îngroziți fiindcă eu repet încontinuu aceste implorări și tot adevărul. Au mai intrat unii care spun că eu și maică-mea suntem prea bătrâne și că ei vor să ne omoare. Am dat telefon la medicul de familie și am vorbit cu asistenta și m-am programat marți la ora 4 și jumătate. Asistenta a vorbit din nou cu mine ca o scroafă, voi explica. Eu nu am greșit nimic toată viața. Tocmai a intrat unul peste mine cu ideea ”Tu Cristina, ai fost unul dintre cei mai mari martiri care au existat în lume.” Voi explica acum despre asistentă, care mă deranjeză și mai mult, fiindcă, după cum știți, sunt și izolată cu forța și este foarte greu să îndur porcăriile din partea altora după toate că adevărul despre normalitatea mea întârzie din 1984. Eu am fost binele absolut, dar și foarte înțeleaptă și cu forță intelectuală și de cunoaștere reală a vieții, și ei mi-au dat numai fiere și oțet. Și de data asta i-am vorbit asistentei, ca întotdeauna, cu dumneavoastră, și în mod politicos, și ea iarăși mi-a vorbit pe un ton urât și lipsit de respect și la pertu. Deci e ceva putred, trebuie evident să fie adevărul. Nu doar că am părul alb și peste 45 de ani, dar toată viața am fost un om matur și serios și foarte respectabil și inteligent și sunt în stare să îi conduc chiar pe alții și să am grijă de familia mea. Niciodată nu am fost altfel, nu înțeleg de ce îmi vor moartea cum spun ei, și nu vor să fie adevărul. În mod paradoxal și incredibil, pe mama mea o respectă și îi vorbește cu dumneavoastră, după tot ce mi-a făcut. Probabil că și fostelor mele colege, care au fost ale dracu cu mine, acum femei cu copii și servicii bune și studii recunoscute, probabil că și lor le-ar vorbi cu respect, ca și mamei mele, sau soției lui Zăgrean, după toate că ea l-a luat de bărbat, (poate că ea nu are altă greșeală nici ea) deși el e răul, iar eu nu am avut absolut nicio greșeală toată viața. Recunosc că Zăgrean ar fi putut să mă păcălească să îl iau de bărbat și pe mine, dacă aș fi avut bani. Absolut sigur eu nu am greșit nimic în povestea aceea de iubire față de el și nu am fost niciodată nebună. Vă recomand să citiți tot blogul meu tot și celelalte bloguri de asemenea, și veți înțelege, dacă aveți cap, că am fost ceea ce e bun și frumos cu adevărat, și că am fost un om cu o capacitate imensă de erudiție, dar și cu mare înțelepciune și înțelegere a lucrurilor și gând bun. Bineînțeles și dragostea imensă de frumos. Am avut înțelegere și înțelepciune prin muncă și intelect propriu, nu am luat lucrurile de-a gata ca papagalii. Am fost și binele absolut și cald și calm față de oameni și mă îngrozesc, cum spun porcii ăștia, că nici după 32 de ani de viață bună și nevinovată din partea mea în închisoare, ei tot nu vor să fie adevărul că am fost un om perfect normal și respectabil și că nu am avut nici cea mai mică greșeală sau defect o viață întreagă și merit să fie tot adevărul și să am copil cum am spus de mii de ori din 84. Asistentei nu îi voi vorbi de-acum înainte niciodată cu respect, de data asta nu voi mai face prostia să îi vorbesc la persoana a doua plural, cu dvs, și nu îi voi mai vorbi pe un ton normal, că nu merită. Am fost un om perfect bun și deștept și ea își bate joc de mine și prin tonul de voce pe care îl adoptă, după toate că eu m-am purtat mereu frumos cu toată lumea, o viață întreagă, și nu am fost niciodată ipocrită. Mai e și tânără pe deasupra. Ea și dna doctor parcă ar fi cuplul Xenia - Gabrielle din porcăria aia de film. Am văzut-o pe asistentă vorbind normal și cu respect și altor pacienți. Veți vedea în cele ce urmează că medicul de familie nu m-a ajutat, deși m-am plâns de groaznice simptome digestive și altele de mult și cred că și dacă era cancer incipient ar fi putut să mă trateze de la început și aș fi scăpat. Probabil că au ceva de ascuns, veți vedea clar cu dovezi din ceea ce urmează. Eu nu am avut nimic de ascuns toată viața, fiindcă nu am greșit nimic. Iar au intrat niște porci cu ideea că eu am delir de grandoare (au făcut și mai demult așa)- oare oamenii nu și-au dat deama că eu am dreptate, nu ei, și că nu este niciun delir de grandoare și că tot ce am spus despre înțelepciunea și bunătatea mea este adevărul? Și nici măcar nu e grandoare acel lucru. Ei nu văd oare că ăia, nu eu, sunt fabrică de minciuni și că mă omoară? Uitați-vă - eu nu am respins niciodată pe nimeni și nici acum nu am cu cine schimba două vorbe normale la telefon, deci mă omoară, m-au condamanat nevinovată la moarte. Am fost un om perfect normal întotdeauna, nu doar acum. Ultima mea speranță era Adelaida Mateescu de pe siteul Dialoguri culturale și voi scrie și despre ea și despre site mai încolo. Și-au bătut joc de mine monstruos. Toți m-au condamant la moarte, deși am fost și binele absolut și normalitatea psihică absolută în mod cert. Adelaida m-a vizitat odată acasă apoi am sunat-o dar mi-a dat de înțeles că nu îi place de mine și să nu o mai sun. Am pierdut numărul ei de telefon ca proasta, că acum aș fi sunat-o și aș fi fost fericită. Am vrut să îi cer numărul din nou pe site dar din aprilie anul ăsta s-a retras complet, probabil și fiindcă ăia răi, care m-au urmărit și distrus în cele mai mici detalii, știau că eu nu am pe nimeni altcineva și că precis o voi căuta și îmi vor moartea și mușamalizarea adevărului, cum au zis de atâtea ori. Când ea a fost la mine a intrat unul peste gândul meu cu ideea că ea trebuie să înțeleagă că trebuie să își țină gura despre ce a văzut la mine acasă. Acum au intrat unii în franceză cu acceași idee din engleză și română că eu am dreptate, dar oamenii nu trebuie să înțeleagă adevărul, deci mă omoară.
Am ieșit pe stradă și l-am întâlnit pe Malancă și desigur nu m-a salutat, și unii au intrat peste mintea mea cu ideea că Malancă e un idiot pe care ăia răi îl folosec ca să mă distrugă pe mine. Trebuie să merg acum până în zona blocului unde stăteam înainte pe Moșilor și să duc radioul mamei la reparat. Mi l-a adus ieri. Mă irită faptul că proștii pot crede că eu aș fi ascultat radioul vreodată în ultimii ani și că era radioul meu. Adică un fel de substituție de personalitate. Am explicat deja că după revoluție au fost ecranate pe Moșilor posturile naționale, și uneori mai dădeau emisiuni interesnate pe care le-aș fi ascultat. Nu am ce asculta la porcăriile lor de posturi de radio fm unde dau numai muzică străină și proastă și din când în când aberații politice. Bineînțeles că am renunțat de mult la abonamentul de radio și din cauza faptului că nu am bani și fiindcă nu am ce asculta. După aceea la 3 jumătate voi merge eu în locul mamei la medicul de familie, că ea nu paote veni deși avea programare, fiindcă îmi trebuie rețetă și trimitere la ORL, fiindcă iar mi s-a înfundat o ureche.
Am fost la atelierul de reparații. Iar au intrat peste mine cu idei pe care ei le repetau cu 8-9 ani în urmă, de pildă că ”aia trebuia împușcată”. Mi-au trebuit într-adevăr vreo câțiva ani până când am înțeles că porcii se refereau la mine. Nu doar că toată viața am fost un om perfect normal și inteligent, dar chiar am fost binele absolut cu calm și înțelepciune toată viața și cu mare drag de oameni și de țară și nu mi-a venit să cred că se refereau la mine - ctiți toată povestea vieții mele și veți înțelege că așa cum sunt acum și cum am fost și ieri, am fost întreaga viață, deci nimeni nu avea de ce să îmi vrea moartea. Este de-a dreptul grotesc că mă tratează toți așa, fiindcă am fost un om foarte bun și matur și înțelept, niciodată altfel. Ăștia care scuipă așa sunt exact ca pacientele din spitalul de psihiatrie care mă băteau și îmi aruncau hainele pe fereastră și urlau la mine ”Moarte!” direct în față. Eu nu am greșit nimic toată viața, deci e logic că trebuie să am toate drepturile legale și să am copil și să fac o facultate, cum am implorat din 1984, fiindcă am fost un om perfect lucid și normal de atunci. Au intrat și alții peste mine cu ideea ”Au distrus-o din nou”, ca și cum azi noapte ăia care m-au chinuit cerebral m-au distrus, într-un mod în care eu nu știu, deși am fost mereu un om perfect. În plus s-au băgat unii peste mine cu ideea că proștii cred că eu spun adevărul și mă plâng (fiindcă nu vreau să mă omor de fapt) dar ei cred că eu plâng cu glas tare și că urlu în bloc, când de fapt vorbesc singură cu voce normală și am avut dreptate toată viața, și sunt și acum un om perfect normal. Alții au intrat peste mine cu ideea că eu pot să îmi iau adio de la viață fiindcă țara asta nu o să recunoască niciodată adevărul și ei vor ca oamenii proști să creadă că eu sunt nebună și deci vor ca eu să mă sinucid. Bine, dar am fost chiar perfecțiunea, normal că trebuie să fie tot adevărul, cum am spus încă din 84. Nu am mințit niciodată. Sunt tare necăjită și fiindcă mama s-a angajat din nou la servicul ăla sinucigaș după toate că în urmă cu săptămâni, când a fost grav bolnavă, mi-a explicat că nu se va mai angaja acolo, că e mediu toxic și infect și nu poate sta în picioare atâtea ore și că ăia o pun să să facă muncă de jos de cărat obiecte grele ca un bărbat. Și acum s-a angajat tot acolo, e monstruos! De cinci ani și ceva nu am mai fost nici la Colun măcar cu ea și e groaznic - oricum după 84 am fost lăsată afară din închisoare numai de câteva opri. Sunt și foarte singură și am dreptate absolută, am avut mereu și repet, mereu am fost la fel, normal că trebuie să fie tot adeăvrul, cum am implorat și am explicat din 1984. Repet, nu am greșit nimic toată viața, chiar dacă mulatrul ăla a ieșit în calea mea și aseară și azi din nou (azi râdea) și mi-e scârbă că și femeia aceea cu părul vopsit roșu iar a ieșit și ea pe stradă împreună cu cohortă de oameni în calea mea, ca și cum ea ar crede că eu sunt nebună sau am greșit ceva, când de fapt toată viața mea fost binele absolut și un om integru și inteligent. A ieșit ieri din nou și aia care pare foarte bolnavă (nu știu ce are) și apare mereu în calea mea, dar a refuzat să îmi răspundă la salut când era odată în supermarket.
Menționez aici una din poeziile lui Adrian Agheorghesei, și drept vă spun că am trecut și prin așa ceva, m-au strivit cu sufletele mici și probabil că habar nu aveți ce înseamnă binele absolut sau înțelepciunea la care mă refer, fiindcă eu așa am fost, un om foarte inteligent cu suflet mare, chiar dacă am fost săracă, în timp ce voi vă luați numai după minciuni și după ceea ce e superficial.
http://www.poezie.ro/index.php/poetry/14053438/En_passant
Am omorât un om.
Pur şi simplu.
L-am strivit între degetele mici
cum striveşti între buze o tumoare a inimii.
La început era plictiseală
şi întunericul bătea cuie chimice;
era arbore cu melci înaripaţi
şi oamenii nu mai traversau nicio creangă.
Din senin,
am trasat un gol care semăna cu un ochi alb,
o secundă ca plămânul negru
şi un cerc gri.
Şi golul m-a privit în cer şi-a învăţat cuvântul,
Şi secunda m-a respirat cum respiră melcul,
Şi cercul a existat cum există cercul.
M-am plimbat, am trecut şi m-am rătăcit prin om.
Când am început să fac rame din paşi,
să întorc oglinzile cu faţa la faţă,
şi să strig la feminin,
am omorât un om;
cum trenul striveşte ochii între fier,
aşa l-am strivit eu între sufletele mici.
Au mai intrat unii peste mine cu ideea că ei sunt îngroziți fiindcă eu repet încontinuu aceste implorări și tot adevărul. Au mai intrat unii care spun că eu și maică-mea suntem prea bătrâne și că ei vor să ne omoare. Am dat telefon la medicul de familie și am vorbit cu asistenta și m-am programat marți la ora 4 și jumătate. Asistenta a vorbit din nou cu mine ca o scroafă, voi explica. Eu nu am greșit nimic toată viața. Tocmai a intrat unul peste mine cu ideea ”Tu Cristina, ai fost unul dintre cei mai mari martiri care au existat în lume.” Voi explica acum despre asistentă, care mă deranjeză și mai mult, fiindcă, după cum știți, sunt și izolată cu forța și este foarte greu să îndur porcăriile din partea altora după toate că adevărul despre normalitatea mea întârzie din 1984. Eu am fost binele absolut, dar și foarte înțeleaptă și cu forță intelectuală și de cunoaștere reală a vieții, și ei mi-au dat numai fiere și oțet. Și de data asta i-am vorbit asistentei, ca întotdeauna, cu dumneavoastră, și în mod politicos, și ea iarăși mi-a vorbit pe un ton urât și lipsit de respect și la pertu. Deci e ceva putred, trebuie evident să fie adevărul. Nu doar că am părul alb și peste 45 de ani, dar toată viața am fost un om matur și serios și foarte respectabil și inteligent și sunt în stare să îi conduc chiar pe alții și să am grijă de familia mea. Niciodată nu am fost altfel, nu înțeleg de ce îmi vor moartea cum spun ei, și nu vor să fie adevărul. În mod paradoxal și incredibil, pe mama mea o respectă și îi vorbește cu dumneavoastră, după tot ce mi-a făcut. Probabil că și fostelor mele colege, care au fost ale dracu cu mine, acum femei cu copii și servicii bune și studii recunoscute, probabil că și lor le-ar vorbi cu respect, ca și mamei mele, sau soției lui Zăgrean, după toate că ea l-a luat de bărbat, (poate că ea nu are altă greșeală nici ea) deși el e răul, iar eu nu am avut absolut nicio greșeală toată viața. Recunosc că Zăgrean ar fi putut să mă păcălească să îl iau de bărbat și pe mine, dacă aș fi avut bani. Absolut sigur eu nu am greșit nimic în povestea aceea de iubire față de el și nu am fost niciodată nebună. Vă recomand să citiți tot blogul meu tot și celelalte bloguri de asemenea, și veți înțelege, dacă aveți cap, că am fost ceea ce e bun și frumos cu adevărat, și că am fost un om cu o capacitate imensă de erudiție, dar și cu mare înțelepciune și înțelegere a lucrurilor și gând bun. Bineînțeles și dragostea imensă de frumos. Am avut înțelegere și înțelepciune prin muncă și intelect propriu, nu am luat lucrurile de-a gata ca papagalii. Am fost și binele absolut și cald și calm față de oameni și mă îngrozesc, cum spun porcii ăștia, că nici după 32 de ani de viață bună și nevinovată din partea mea în închisoare, ei tot nu vor să fie adevărul că am fost un om perfect normal și respectabil și că nu am avut nici cea mai mică greșeală sau defect o viață întreagă și merit să fie tot adevărul și să am copil cum am spus de mii de ori din 84. Asistentei nu îi voi vorbi de-acum înainte niciodată cu respect, de data asta nu voi mai face prostia să îi vorbesc la persoana a doua plural, cu dvs, și nu îi voi mai vorbi pe un ton normal, că nu merită. Am fost un om perfect bun și deștept și ea își bate joc de mine și prin tonul de voce pe care îl adoptă, după toate că eu m-am purtat mereu frumos cu toată lumea, o viață întreagă, și nu am fost niciodată ipocrită. Mai e și tânără pe deasupra. Ea și dna doctor parcă ar fi cuplul Xenia - Gabrielle din porcăria aia de film. Am văzut-o pe asistentă vorbind normal și cu respect și altor pacienți. Veți vedea în cele ce urmează că medicul de familie nu m-a ajutat, deși m-am plâns de groaznice simptome digestive și altele de mult și cred că și dacă era cancer incipient ar fi putut să mă trateze de la început și aș fi scăpat. Probabil că au ceva de ascuns, veți vedea clar cu dovezi din ceea ce urmează. Eu nu am avut nimic de ascuns toată viața, fiindcă nu am greșit nimic. Iar au intrat niște porci cu ideea că eu am delir de grandoare (au făcut și mai demult așa)- oare oamenii nu și-au dat deama că eu am dreptate, nu ei, și că nu este niciun delir de grandoare și că tot ce am spus despre înțelepciunea și bunătatea mea este adevărul? Și nici măcar nu e grandoare acel lucru. Ei nu văd oare că ăia, nu eu, sunt fabrică de minciuni și că mă omoară? Uitați-vă - eu nu am respins niciodată pe nimeni și nici acum nu am cu cine schimba două vorbe normale la telefon, deci mă omoară, m-au condamanat nevinovată la moarte. Am fost un om perfect normal întotdeauna, nu doar acum. Ultima mea speranță era Adelaida Mateescu de pe siteul Dialoguri culturale și voi scrie și despre ea și despre site mai încolo. Și-au bătut joc de mine monstruos. Toți m-au condamant la moarte, deși am fost și binele absolut și normalitatea psihică absolută în mod cert. Adelaida m-a vizitat odată acasă apoi am sunat-o dar mi-a dat de înțeles că nu îi place de mine și să nu o mai sun. Am pierdut numărul ei de telefon ca proasta, că acum aș fi sunat-o și aș fi fost fericită. Am vrut să îi cer numărul din nou pe site dar din aprilie anul ăsta s-a retras complet, probabil și fiindcă ăia răi, care m-au urmărit și distrus în cele mai mici detalii, știau că eu nu am pe nimeni altcineva și că precis o voi căuta și îmi vor moartea și mușamalizarea adevărului, cum au zis de atâtea ori. Când ea a fost la mine a intrat unul peste gândul meu cu ideea că ea trebuie să înțeleagă că trebuie să își țină gura despre ce a văzut la mine acasă. Acum au intrat unii în franceză cu acceași idee din engleză și română că eu am dreptate, dar oamenii nu trebuie să înțeleagă adevărul, deci mă omoară.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)