Infernul sunt ceilalţi, partea a XXV-a

Înainte de a continua povestirea, voi mai explica încă o dată nişte fapte clare, care chiar merită să fie explicate.

Trecutul meu nu a fost rău, a fost doar dureros. Consider că viaţa mea e o viaţă fără pată.

În primul rând adevărul este că teoriile psihologice mint când se referă la faptul că oamenii ca mine au fixaţii legate de trecut, sau se gândesc obsesiv la trecut şi de aceea au probleme în continuare, mai ales dacă sunt victima abuzurilor psihiatrice şi altor abuzuri. Adevărul crud e că lumea nu a suportat ca eu să fac vreun pas înainte şi de aceea m-a lovit încontinuu. Eu absolut sigur nu mă gândeam la trecut şi nu eram obsedată de trecut, fiindcă efectiv nu am avut nicio vină şi am iubit mult viaţa şi am avut resurse creatoare orientate numai către viitor şi prezent. Dar, cu cât mă gândeam eu mai mult la prezent şi viitor, cu cât lăsam mai mult în urmă trecutul, care nu este efectiv o problemă pentru mine, cu atât ceilalţi mă loveau mai tare, ca şi cum în realitate pentru ei este bine numai dacă eu sunt prinsă în raţionamente legat de trecut şi ei se simt rău atunci când eu sunt mai fericită, mai optimistă şi cu planuri concrete legate de viitor. Aşa mi-au făcut mereu. Ultima oară chiar acum câteva zile, în jurul zilei mele de naştere, 16 februarie 2015, eu am primit veşti că îmi vor publica poeziile în 3 sau 4 reviste în sfârşit şi mă gândeam cu bucurie la viitor şi la ceea ce voi scrie (poezii) şi voi citi în continuare. Trecutul nu exista nici ca aluzie în mintea mea, eram complet detaşată. Acest lucru i-a deranjat din nou, ca şi cum ei trăiesc numai din suferinţa mea şi vor să îmi reamintească mereu trecutul şi, în consecinţă, zilele trecute au venit din nou peste mine cu gânduri agresive urâte şi ameninţări de moarte şi aluzii la trecutul meu, dar numai minciuni. Aşa funcţionează aceste mecanism psihosocial: victima e înhămată la jug cu forţa şi obligată să se gândească la trecut, ca să care în spate o corabie de nebuni care nu ştiu de fapt adevărul despre acel trecut. Pe ei tocmai acest lucru îi deranjează -- când omul se eliberează şi nu mai are trecutul în subconştient sau se gândeşte în întregime la altceva, îi deranjează fiindcă jugul acela e rupt. În viitor se va întâmpla în mod sigur din nou: eu iar nu mă voi mai gândi deloc la trecut fiindcă forţa vieţii este mult mai puternică şi atunci ei mă vor lovi brutal din nou.

Ei zic că povestea vieţii mele este foarte urâtă. Nu este adevărat, minciunile lor şi ceea ce fac ei este mult mai urât. Adevărul despre mine e frumos fiindcă am avut numai gânduri pure şi bune şi am fost mereu un om normal şi am rezistat peste 30 de ani în faţa a toată suferinţa. Nu am făcut niciun rău şi nici nu aş fi făcut vreodată, de aceea nu înţeleg de ce ei zic că “trebuiau să o termine” sau “nu pot să îi şteargă memoria”. Am fost chiar mereu un om echilibrat ca atare în sinea mea, fără gânduri legate de trecut, nu cred că trebuiau să mă termine (deşi nu ştiu ce înseamnă asta), fiindcă m-aş fi integrat frumos în societate.

Încă câteva lucruri mai clar explicate.
Ei spun prin gânduri care intră peste mintea mea că toată nenorocirea vieţii mi se trage de la faptul că am dansat singură în casă la 18 ani şi de atunci lumea credea că trebuie să mă fută şi să mă închidă la nebuni fără şansă de eliberare, plus toate necazurile şi martiriul ulterior. Ei vorbesc porcos peste mintea mea, nu eu. Şi nici nu au dreptate: eu nu eram nebună şi nu am greşit nimic. Dacă aş fi avut cea mai mică bănuială că mă vede cineva (presupunând că m-a văzut), atunci desigur nu aş fi dansat. Dar nu poţi acuza ploaia că plouă sau vântul că bate. Ei au început să mă tortureze cerebral când aveam 17 ani, prin dureri de luni de zile şi totodată torturi sexuale şi m-au făcut să cred că numai un singur bărbat avea astfel de puteri "paranormale". Aşa era logic să cred, fiindcă aşa îmi arătase el la meditaţii. Am dansat ca să mă apăr de acele chinuri, fiindcă nu cedau la medicamente şi nu voiam să mă închid singură în spitalul de psihiatrie, fiindcă eram un om bun şi perfect normal. Ceilalţi au început răul fără ca eu să fi greşit ceva. În dansul meu era vorba de interpretarea teatrală a versurilor unor melodii sau de exprimarea unor idei, unele chiar foarte abstracte cu sensuri intelectuale, sau de transpunerea unor sentimente. Era descărcarea unor energii negative pe care eu nu le meritam asupra mea şi nu eram nebună. Era ca şi cum aş fi scris o poezie în scop de catharsis. Ei mai spun că eu aş fi dansat goală şi asta i-a făcut pe unii să creadă că eu sunt depravată. Pentru numele lui Dumnezeu, nu am dansat goală decât câteva minute în total şi, fiind tânără, am avut şi eu curiozitatea firească să văd cum arată corpul meu în oglindă, mai ales fiindcă tot timpul m-au batjocorit toţi că sunt grasă şi atunci reuşisem să slăbesc. Încă un lucru cert e că ei m-au atacat sexual şi pe alte planuri mult mai mult atunci când mă simţeam mai bine fiindcă începeam să fiu mai suplă. Deci acele dansuri de tip dionisiac aveau rol de purificare şi eram perfect lucidă şi normală. Nu am fost narcisistă. Nu mă frecam, nu mă masturbam, aveam nevoie de mişcare fiindcă eram chinuită şi singură. Nu făceam niciun alt rău şi nu aveam idei delirante. Era ca şi cum m-aş fi dus să fac o baie, unde oricum trebuia să mă dezbrac de haine. Cum să fi ghicit eu că cineva ştie? În perioada aceea am primit un telefon anonim de la un copil care spunea “te-am văzutu” dar nu am făcut nicio conexiune. Eu am fost mereu un om foarte serios întreaga viaţă, nu am fost niciodată uşuratică, ceea ce i-a făcut pe unii să îmi spună că din cauza aceasta voi rămâne fată bătrână.

Un alt aspect e că în ultimii ani m-au tot atacat că aş fi fost vulgară. Am fost mereu chiar opusul omului vulgar, eram întrutotul tânăra fată sau femeie care citea cărţi « grele » şi le degusta fericită înţelesurile, cea care prefera muzica clasică şi idealurile pure. Eu nici nu perecepeam gândurile vulgare ale altora. Nu mi s-a întâmplat să gândesc cuvinte vulgare în mintea mea decât o dată într-o noapte când eram studentă la facultatea de medicină şi voi explica acum de ce. În primul rând vă rog să vă aduceţi aminte cât de mult m-au chinuit ani de zile fără vreo greşeală până atunci. În acea noapte mi-au chinuit corpul înfiorător, deşi ca întotdeauna nu i-am provocat, şi au pătruns în subconştientul meu cu un fel de gânduri ale lor. Mă ameninţau şi mă speriau de moarte şi mi-au spus că există o soluţie pentru a exorciza acei demoni care îmi vampirizau trupul şi sexul, şi anume să folosesc cuvinte vulgare (folosite în preajma mea de tata numai după ce am împlinit 18 ani), pentru a îi scoate din corpul meu şi a mă curăţi anatomic şi fiziologic. Adică să îi afurisesc într-un fel. Creierul mi-era foarte tare obosit şi pe moment atunci m-am gândit că poate ăia au dreptate şi aceea era singura soluţie pentru mine. Astfel încât în noaptea aceea am gândit în mintea mea cuvinte vulgare din cap până în picioare, ca şi cum analizam corpul omenesc, gândindu-mă ca o proastă că aşa voi scăpa de ei. A fost un fel de experiment, fiindcă tot restul fusese în zadar. După care m-au ameninţat din nou de moarte urât de tot (de două ori) şi mi-au spus că singura soluţie pentru mine e să îmi vând sufletul diavolului. Eu am refuzat de două ori acest lucru absurd şi urât şi le-am spus clar că prefer să mor decât să îmi vând sufletul diavolului, de două ori. Apoi desigur mi-am venit în fire, dar eram şi mai slăbită ca înainte. Niciodată în tot chinul care a urmat nu mi-am vîndut sufletul diavolului.

Un ultim aspect pe care vreau să îl clarific e legat (din nou) de povestea aceea cu actul sexual oral. Sunt unii care nu au pic de ruşine şi îmi sugerează că oamenii m-ar fi distrus o viaţă întreagă din cauza aceea, deşi am fost chinuită atâţia ani mai înainte. Ei spun că oamenilor le era scârbă ca şi mie de acel lucru şi că ei nu pot înţelege cum de am fost în stare să fac ceva aşa scârbos. Mi s-a spus "ai înghiţit spermă de beţiv, de aia te-au distrus" sau ai mâncat "lapţi de bărbat" sau "aş fi înţeles cu prezervativ, dar aşa nu" sau "ea simţea numai lichidul acela vâscos în gură şi nimic altceva". Am explicat deja de mai multe ori ce s-a întâmplat în nordul ţării atunci când aveam doar 22 de ani. Au fost vreo zece motive foarte importante şi le-am enumerat pe toate. Unii spun că oamenii au inventat că acel bărbat era ţigan. Nu era ţigan, era un beţiv de 42 de ani, care mi-a arătat un act oficial din care reieşea că el fusese în proces de divorţ. Eu chiar m-am gândit că nu mai era căsătorit, că altfel nu s-ar fi întâmplat nimic. Povestea legată atunci de acel ţigan am explicat-o deja. Repet, eram încă sub efectul unor medicamante psihiatrice monstruoase, dar nu eram defel nebună. Căutam să înţeleg ceva despre sex, să găsesc eventual răspunsuri la întrebări, să aflu eventual o cale de scăpare din închisoarea cu torturi în care fusesem aruncată cu ani în urmă, deşi nu greşisem nimic. Unul din lucrurile importante era că eram încă foarte şocată de mizeria prin care trecusem, de faptul că fusesem torturată sexual de la distanţă monstruos (sau futută cum spun ei), fără să fi greşit ceva. Implorările, rugăminţile, lacrimile, tăcerea, calmul, zbaterea din picioare sau orice altceva erau în zadar. Inclusiv rugăciunile. Ceea ce îmi făcuseră ei sexual de la distanţă fusese mult mai scârbos decât înghiţirea spermei unui beţiv, care mai şi urina câte puţin. De asemenea eram monstruos şocată de faptul că mă trataseră atât de violent în spitalul de psihiatrie şi nu înţelegeam de ce, fiindcă fusesem mereu un om calm şi bun şi normal şi chiar nu greşisem nimic. Ceea ce îmi făcuseră în spital fusese mult mai greţos decât înghiţirea spermei. Deci atunci, ca orice om chinuit în mod nedrept, eu căutam să înghit zeamă amară de lămâie pentru a uita de gustul amar al chinurilor dinainte. A mai contat şi faptul că în spital a trebuit să îndur, fiind lucidă, multă mizerie, lipsă de igienă crasă şi mâncare greţoasă, plus diaree, etc. De asemenea, a mai contat şi faptul că citisem la bibliotecă într-un compendiu de psihologie că sexul oral este un lucru normal, că nu este ceva pervers şi că sperma e comestibilă şi nu e otrăvitoare. De asemenea un bărbat mincinos îmi spusese că sperma bărbatului are utilizări cosmetice. De aceeea, când s-a întâmplat acel lucru greţos pentru mine, în mintea mea chinuită de medicamente se învârteau şi informaţiile din cărţile citite sau ce mai auzisem mai înainte, fără ca eu să pot judeca perfect corect, fiindcă de fapt nu ştiam nimic despre sex. Eram doar un om foarte abuzat, în mod nedrept. Vă reamintesc faptul că acelaşi lucru mi s-a întâmplat atunci legat de faptul că credeam că eram virgină şi credeam că voi sângera şi mă va durea la primul contact sexual. Acest lucru absurd îl credeam tot fiindcă eram ameţită de medicamente şi îmi aminteam ce citisem în cărţi. Bineînţeles că îmi aminteam că existase acel şofer care a abuzat de trupul meu pe linia de centură, tot fiindcă eram sub efectul medicamentelor plus alte motive deja povestite, dar el spunea că doar se joacă şi mă atinge doar puţin, şi eu nu am simţit durere şi nu a fost sânge, aşadar credeam întemeiat că el nu ajunsese la himenul meu. Oricum el mă pătrundea extrem de superficial, ţinându-mă chinuită sprijintă de un copac. Şi desigur nu simţeam nimic. Au mai existat unii care au intrat peste mintea mea spunându-mi că unii oameni ar fi inventat că eu îl pupam în fund pe bărbatul acela. Mi-a trebuit mai mult timp până să înţeleg. Cum să fi făcut aşa ceva? E adevărat că suferisem mult dar aşa ceva nu ar fi fost posibil. Şi de ce să îmi vrea unii moartea practic inventând astfel de minciuni? E adevărat că eram chinuită din 84, dar nu are logică. La ce le-ar folosi moartea mea?

continuare în curând în partea a XXV-a