aspecte medicale, partea a doua

În sfârșit continuarea povestirii mele. Voi proceda sistematic - anume voi nota problemele și tratamentul medical suportat de mine de-a lungul vieții pentru regiuni anatomice - cap și gât, trunchi, membre superioare, torace, abdomen și pelvis, membre inferioare. Așa, pentru a nu uita nimic, de-a lungul întregii vieți.

Eu sunt pe facebook de 10 ani, din 2010. De-a lungul timpului am observat că diverși oameni de pe facebook, români sau nu, unii din alte țări, notează unoeri problemele lor medicale sau de sănătate sau ale altora - diverși prieteni sau membri ai familiei lor - și obțin curând multe reacții sau comentarii. Eu nu prea am avut noroc din acest punct de vedere, fiind un contrast prea mare totuși între pustiul de la postările mele și plinul la postări similare ale altora. La început răspundeau mai mult oameni din alte țări, ulterior nici aceștia, probabil fiindcă înțelegeau în timp că eu eram pacientă psihiatrică, adică un fel de sclavă supusă mutilării și complet izolată.

Mi se spune din nou că oamenii nu cred așa ceva, ci cred faptul că am fost condamnată la moarte - dar asta e complet imposibil, fiindcă evident am fost izolată încă din 1984, nu doar după moartea tatei, deci nimeni nu știe absolut nimic despre mine și foarte rar - numai 2-3 persoane - au stat de vorbă cu mine personal, deci nu aveam cum să fi fost condamnată la moarte. Ei spun că da, datorită minciunilor despre mine. Bine, dar nimeni nici nu m-a întrebat nimic, nici măcar psihiatrii la diverse internări sau externări.

Ar mai fi de spus că m-am referit uneori la comportamentul evident anormal și neregulamentar al medicilor sau personalului medical, nu în spitalul de psihiatrie, ci legat de celelalte specialități medicale. Nu chiar toți, au fost și oameni buni printre ei. Unii au scris pe facebook și despre asta - după cum era întâlnit adesea și în mass-media românească - și ei au obținut de asemenea ascultare, compătimire și comentarii, dar eu nu. Era ceva ciudat, uneori chiar mi se răspundea urât, ca și cum eu mințeam, dar ei nu, când spuneau astfel de lucruri. Unii dintre cei care veneau peste mintea mea spuneau că cei răi neagă totul cu scopul de a mă omorî, inclusiv ceea ce scriam despre diverse aspecte neplăcute pe care le-am suferit din partea medicilor și celorlalți angajați ai spitalelor. Pentru alții era considerat adevărat, pentru mine nu, deși era evident chiar și în aparență că eram un om inteligent și bun, exact genul care nu are cum să inventeze așa ceva, și ceea ce notam despre astfel de lucruri erau chestiuni concrete, clar dovedibile aproape 100%, deci exact genul de povestire care nu prezintă ambiguități sau neclarități și nu poate fi delir sau vis cu ochii deschiși. Oricum aceste abuzuri sau conduite neprofesionale, adesea lipsă de politețe, uneori violență sau rea voință au fost aspecte traumatizante, dar care nu mi-au deformat sufletul și nici încrederea în ceea ce e bun și în medici în general.

Voi începe să depăn din nou ceea ce am scris pe ici pe colo legat de acest aspect, azi, 11 aprilie 2020, în următoarea postare și dacă nu era scris deja, voi adăuga. Azi se aniversează 8 ani de la moartea bunicului meu, care era născut pe 12 aprilie 1925.

15 aprilie 2020
citindu-l pe Blaga - eseul lui despre Spațiul mioritic, am descoperit întâmplător episoadele documentarului despre mănăstiri din Europa, care reia unele teme și idei din ceea ce citeam, mi se întâmplă așa cu orice carte, nu doar cu cele ale lui Blaga, care e mai apropiat de memoria mea

de asemenea, am înțeles că, deși demult am înțeles tot ce puteam eu înțelege despre lume și omenire, totuși sunt miliarde de lucruri pe care nu le știu, chiar dacă le-am înțeles, și azi am găsit un exemplu de asemănare și asimilare originală - bilaterală poate, oricum Blaga se referă și la aceste lucru vorbind despre spiritualitatea și cultura populară...

pe scurt am văzut costumul alb-negru, sobru al călugărițelor cisterciene din Irlanda și mi-am amintit de costumul sobru și frumos alb-negru din satul bunicilor de lângă Cârța, tot cu material negru (catrințe) în față și în spate și mi-am amintit că la Cârța, aproape de centrul georgrafic al Țării noastre mai există ruinele unei mănăstiri cisterciene

mai era odată și legenda badelui Cârțan și costumul său atutentic asemenea columnei lui Traian, dar el era după cum se spune azi, din Cârțișoara

pe scurt e foarte foarte frumos totul, omul poate descoperi multe detalii despre viața sa zilnic, și poate înțelege totul armonios și poate clădi el însuși câte ceva

am omis să spun ieri că am fost direcționată cumva subconștient spre acele documentare, dar nu numai prin cartea lui Blaga - fiindcă psihicul e multideterminat - dar oricum și prin alte idei din acea carte, cum ar fi amintirea filozofului Florenski - martir, preot, filozof - care apare în documentarele despre mănăstiri europene ca o persoană căreia i se dedică documentarul.
Voiam să spun că viața e un lucru miraculos și că lucrurile se află sub primatul logosului și că omul nu sfidează legile raționale de organizare a materiei, decât dacă nu e înțelept. Omul însuși e o alcătuire logică și rațională, atât prin anatomie și fiziologie, dar și prin procesul gândirii sale, prin care omul nu e haotic, ci cosmotic, dacă e să folosesc termenii lui Lucian Blaga.

la canalul Arte tv ajunsesem nu prin documentare direct, ci prin filmul Daydreams, pe care nu mai știu cum l-am găsit și de ce dar, după ce am intrat pe siteul Arte întâmplător, a trebuit să dau mai multe clickuri fără să știu ce voi găsi pe site și am găsit mănăstirile, care nu erau în vreun meniu inițial. De fapt spun ceea ce au spus alții de atâtea ori, că psihicul uman are funcție de autoorganizare, dar și autocontrol - cel puțin în modul de funcționare logică a intelectului, chiar dacă voința omului nu e un proprium, o proprietate individuală angrenată în întregime conștient în lumea conștientă, ci este ghidată și de factori subconștienți, nu doar de doamna viselor și luminii, conștiința.

această sincronicitate cauzală de natură cognitivă - de fapt baza principiilor cauzalității, după cum cred eu -, mi s-a întâmplat clar de multe ori, nu doar legat de cărți citite, ci și de alte activități - obiecte văzute sau utilizate etc. Este improbabil ca totul din viața mea să fie ”controlat” în mod premeditat cu mult timp înainte detaliu cu detaliu de diverse genii, e mai probabil așa cum cred eu. Este adevărat că unele opțiuni conștiente pe care le fac - de pildă alegerea unui unghi din care să privesc o clădire sau unui mod de a căuta pe internet - sunt dictate de subconștient prin fire pe care eu nu le pot vedea. Niciodată nimeni nu mi-a cerut verbal prin vorbire în gând să fac ceva.

Un alt exemplu - tocmai citisem despre Sextil Pușcariu - mi-am amintit că pe tabloul mamei, așezat și cumpărat de ea, cu toamna de deasupra biroului meu improvizat, este notat un nume similar - un pictor amator Pușcăriuc sau Pușcăriuș - ceva care amintește de ”închisoarea” vieții mele. Apoi, în parc, m-am apropiat complet întâmplător de un panou unde nu știam ce este scris și am dat exact peste Sextil Pușcariu, în legătură cu Unirea din 1918. Așa e totul, dar eu pot argumenta că este un lucru normal și că toți oamenii sunt legați de lume și de viață prin fire logice și nevăzute și voința lor nu e haotică și strict personală, e doar un amestec cu ceilalți oameni sau lucruri și ființe, cu diferența că oamenii mai proști nu conștientizează aceste lucruri.

De asemenea, acest lucru normal nu e ceva rău, nu trebuie să fiu omorâtă, e doar un factor bun de coagulare, de închegare și constituire a vieții psihice. Mereu toți ați înțeles totul pe dos.

În mod paradoxal, deși viața mea psihică e înlănțuită astfel, lucru ce nu mă deranjează, ceilalți, mai liberi și având și libertatea civilă - drepturile de a munci, studia, de a se căsători - au ceva cu mine, cea care e închisă de la 13 ani, ca și cum viața mea psihică îi deranjează. Cred că aș putea dovedi și explica clar că nu există motiv să mă omoare și nu are cum să îi deranjeze viața mea psihică. Ei spun că e ceva ce eu nu înțeleg, că ei se simt limitați ca opțiuni și voință prin faptul că au legătură și cu viața mea, nu doar cu a oamenilor liberi. Dar ceea ce ei nu au înțeles e că am fost un om bun și normal mereu, destul de inteligentă, deci nu aveam cum să dăunez altora.

Libertatea nu e sălbăticia, dezordinea, barbaria, ci este ordinea civilizației, în care există triluri de păsări în colivie, dar și multe miracole.

eu cred că, dacă aș fi fost acceptată, aș fi avut o viață socială și aceste manifestări psihice ar fi fost prezente în altă formă și toți ar fi spus că sunt lucruri normale