Probleme medicale partea 1

azi, 6 aprilie 2020, am șezut pe o bancă însorită într-un parc complet pustiu, cu masca regulamentară, dar a venit un ”responsabil” și m-a dat afară, cu ideea că și la tv s-a spus că în parcuri nu e voie.

Dacă ați citit cumva povestea vieții mele pe blogul meu, probabil deja v-ați obișnuit cu felul meu de a scrie divagații sau preambuluri ale diverselor probleme, categorii, subcapitole ale vieții mele. Aceste preambuluri nu doar că erau necesare pentru clarificarea unor eventuale neclarități, dar erau necesare și pentru propria mea orientare sistematică în descrierea unui aspect anume al vieții. Bineînțeles că voi scrie adevărul și în acest subcapitol despre probleme medicale diverse, cu mențiunea că nu mă aștept, cum nu m-am așteptat niciodată, să fiu neapărat acceptată de cineva pe lumea aceasta odată cu scrierea și rescrierea acestor lucruri neplăcute cât mai curat și clar și adevărat integral.

În ciuda dezinteresului fățiș al lumii față de faptul că sunt omorâtă fără vreo șansă sau greșeală întreaga viață, totuși eu am avut absolut cert întotdeauna dreptate și chiar și faptele legate de acest cubcapitol este necesar să fie notate, tot în spiritul binelui și adevărului. Acum e și epidemia de corona virus în lume și poate se va termina această epidemie odată cu terminarea acestui subcapitol de scris de către mine. Nu din alte motive, ci fiindcă vine căldura. Unii insinuau că epidemia a fost creată cu scopul distrugerii mele, ca întotdeauna...

Aș putea fi acuzată de spirite pudibonde că am făcut exces de naturalism vulgar, decadent, ultraexact și brutal în descrierea faptelor din viața mea, dar nu e vorba de literatură, ci de o pledoarie clară pentru viață a unui om sărman și chinuit în izolare o viață întreagă. E vorba de cerșirea unor drepturi umane fundamentale din partea unui pacient psihiatric, singura categorie de sclavi oficiali ai lumii, singurir care nu corespund profilului celor îndreptățiți să ceară drepturile lor umane fundamentale. Bineînțeles că am prezentat faptele și stările de fapt exact așa cum au fost, în detaliu, fără interferența unor interpretări și fără descrierea detailată a sentimentelor sau gândirii mele, cum am mai explicat. În felul acesta apare clar adevărul, nu minciuna sau delirul altora.

Aceste probleme medicale vă puteți imagina ce cuprind – aspecte mai puțin plăcute ale vieții. Dar, deși medicii rar mi-au dat, deși era posibil uneori, ajutorul medical cerut, ceea ce îi obliga oarecum să mă ajute dacă puteau, chiar dacă eram un om sărac, dvs. sau alți oameni nu trebuie să gândiți că eu trebuie să fiu omorâtă fiindcă sunt o epavă – poate că nu știți adevărul clar, poate că exagerați anumite simtome sau tulburări ale sănătății trupului meu, pe care, în plus, medicii ar fi putut să mi le trateze. Aceste tulburări destul de grave au apărut brusc când m-am mutat în blocul trei, la 35-36 de ani, cel mai adesea fiind produse de ceea ce se numește otravă și oamenii evită să numească așa, pentru a nu fi considerați nebuni, sau fiindcă ei cred că eu și alții am fost condamnați la moarte, deși în cazul meu nu era niciun motiv. Deci eram oarecum tânără și în putere maximă și fizic și intelectual, fiind sub 40 de ani. Se pare că tulburările digestive debutaseră brusc în anii 2001-2002, când, după cum spun unii peste mintea mea, au început să mă otrăvească în blocul unu în care am stat. Ulterior, în blocul doi a fost exact așa cum am povestit, cu cârpa aceea și praful din ea și alte probleme de acest gen, despre care am avut ca dovezi și corpurile delicte și la fel am avut dovezi și în blocul trei. Totuși organismul meu nu era tarat, ar fi fost destul să nu mai fiu otrăvită și probabil m-aș fi vindecat, nu era motiv de a fi eu omorâtă – deși eu, personal, oricum nu sunt de acord cu omorârea bolnavilor sau infirmilor.

Adeseori, în ciuda motivelor financiare, economice, motivul pentru care infirmii sau schilozii și cei bolnavi sau bătrâni sunt izolați, disprețuiți și omorâți uneori este faptul că bieții oameni suferă prea mult și acest lucru li se pare celor sănătoși și mai puternici că ar impieta asupra bunăstării lor personale, prin faptul că suferința implică o conștiință și gânduri întunecate, triste sau negativ colorate fiindcă exprimă lucid o realitate macabră, murdară, rea, obositoare, dureroasă etc. Durerea fizică nu e molipsitoare, dar oamenii mai slabi de înger se tem să nu se molipsească de atitudinea celui care suferă, de vorbele sau lamentațiile lui, de nota psihicului său alterată de tristețe și suferință. În cazul meu nici acest motiv nu putea exista, fiindcă am fost mereu un om cu tonus psihic optimist și bun, nu am fost o persoană care să se plângă prea mult sau chiar puțin, fiind capabilă să susțin numai gânduri de fericire și bine, chiar dacă știu că trupul meu mă părăsește sau dă semne că ar face asta. Însă aici, în cazul meu evorba de o crimă inutilă complet și eram datoare să scriu adevărul. Dacă nu aș fi fost complet singură (în afara relației cu mama), absolut cert nu m-aș fi plâns de lucrurile care mă dor sau mă fac să sufăr.

Aceste tristeți ale omului chinuit sau suferind sau torturat – și eu am fost inutil torturată – se răsfrâng uneori, prin efect de bumerang, chiar asupra omului în cauză, ceea ce nu a fost în cazul meu, eu fiind lovită de necunoscuți pe străzi și în casă numai datorită minciunilor clare despre mine, pe care le-ați văzut și dvs. din ceea ce am scris deja.

Cum spuneam nu de mult, naturalismul, exactitatea descrierii diverselor probleme medicale sau abuzuri și tratamente umilitoare sunt necesare în acest rechizitoriu și documentar al meu, mai ales dacă ne gândim că unii mi-au furat diverse obiecte și mărturii concrete despre ceea ce am povestit. Este adevărat că pentru cei mulți descrierea poate părea inutil de exactă și fotografică, dar chiar și în literatură, în lumea romanescă actuală, diverși autori cunoscuți clădesc eroii lor și cu neajunsurile humei din care sunt plămădiți și omul înseamnă și otravă și clismă și cancer și sânge și spută și pamperși etc., care se așează alături de valoarea luminoasă și curată a sentimentelor sau valoarea caracterului și gândirii prospective și speranței.

Un lucru foarte important despre mine e că am fost întreaga viață o persoană politicoasă și discretă, genul de om care ”tace și face”, o persoană cu multă delicatețe și grijă pentru sensibilitatea altora, care în niciun caz nu se plânge de puroi și dejecții fără să ia în considerare sentimentele sau emoțiile altora. Am observat, din minciunile unora peste mintea mea, că proștii credeau că eu aș fi vulgară în descrierea brutală a adevărului despre abuzurile asupra mea datorită faptului că am fost maltratată violent și astfel cei naivi credeau că eu aș fi devenit abrutizată sau indiferentă afectiv, ceea ce nu s-a întâmplat defel, eu fiind la fel de gingașă ca în tinerețe, dar și capabilă de o radiografiere corectă a trecutului, oricât de morbid.

ieri, 7 aprilie 2020, nu am putut continua povestirea fiindcă m-am trezit la ora 4 jumătate după-masa.

azi noapte am fost frecată din nou în somn - e ceva timp de când s-a întțmplat - de vreo 4-5 ori. Sunt foarte foarte tristă, dar voi intra în repaus alimentar, ca să am șanse să nu fiu frecată în timp ce dorm. Aceste gen de frecat nu depinde de voința omului, care nu poate să se opună în somn silniciei.

Voi continua mâine, azi voi mai citi din trilogia culturii și alte lucruri

ei spun din nou că mama mea e un monstru și că lumea comite o imensă greșeală dându-mi moartea

alții au aceeași idee - similară - că mama mea e un om infect și rău și a câștigat respectul lumii întregi și eu, care sunt chiar perfecțiunea, sunt urâtă de toată lumea.

Nu cred deloc că sunt urâtă - nu are cine să mă urască, iar mama e singurul lucru pe care îl am în viață, aparent singura mea rațiune de a trăi sau de a fi fericită și da, e o mamă rea și a fost, cel puțin față de mine un monstru, dar nu am pe altcineva.
Și nimeni, repet, nu mă poate urî, am fost binele desăvârșit și am fost izolată din 84, deci nici dvs. și nici alții nu cunoașteți nimic despre mine.

Ceea ce am scris despre viața mea e adevărul curat și putea fi oricând dovedit, dar nimeni nu e interesat de așa ceva. Dar în același timp e un monolog scris, deci nici cei care au citit ce am scris despre viața mea nu mă cunosc și nu au idei despre mine, fiind și singură aproape total în același timp, nu doar necunoscută lor, ci complet necunoscută lumii. Toți cei inteligenți știu că oamenii singuri nu sunt deloc cunoscuți și nu pot fi considerați nici măcar nebuni. Omul poate fi cunoscut doar prin dialog și prin activități comune cu alții.
Continui mâine sper.